Lucrarea de fa ță a fost elaborat ă în cadrul proiectului Phare RO 0006. 18.02 – Formarea func ționarilor publici din administra ția locală în… [623525]

1

DESPRE POLITICA DE ENERGIE

A UNIUNII EUROPENE

Lucrarea de fa ță a fost elaborat ă în cadrul proiectului Phare RO 0006. 18.02 –
Formarea func ționarilor publici din administra ția locală în afaceri europene și
managementul ciclului de proiect, implementat de Institutul European din România în colaborare cu human dynamics în anul 2003.
Lucrarea face parte din Seria Micromonografii – Politici Europene, versiune actualizat ă.

2
DESPRE POLITICA DE ENERGIE A UNIUNII EUROPENE

C U P R I N S

§1. Introducere
1.1. Piețele de energie și interven ția guvernamental ă în trecut și în prezent

§2. Momente cheie în dezvoltarea politicii comune de energie
2.1. Incerc ări de definire a unei politici comune de energie
2.2. Carta European ă a Energiei
2.3. Cartea Verde a Energiei

§3. Evolu ții curente
3.1. Un tablou al energiei în Uniunea European ă
3.2. Tabloul energetic în statele în curs de aderare și candidate
3.2.1. Structura produc ției și dependen ța energetic ă în țările CEE
3.2.2. Infrastructura
3.2.3. Intensitatea energetic ă
3.3. Politici energetice și instrumente de implementare
3.4. Energia verde
3.5. Legisla ție comunitar ă
3.6. Programe de ac țiune în domeniul energiei

§4. Influen țe inter-sectoriale și politici integrate
4.1. Schimb ări de percep ție în politica de energie
4.2. Dimensiunea mediului în politica de energie
4.3. Abordarea integrat ă pe sub-sectoare de energie
4.3.1. C ărbunele
4.3.2. Petrolul
4.3.3.Gazul natural
4.3.4. Industria energetic ă

§5. Aspecte problematice ale energiei

§6. Extinderea Uniunii Europene și adoptarea acquis-ului
6.1. Acordurile Europene
6.2. Parteneriatele de aderare
6.3. România: Adaptarea la legisla ția și politica comun ă de energie
6.3.1. Indeplinirea obliga țiilor din acquis-ul comunitar
6.3.2. Opinia Comisiei Europene

§7. Concluzii

§8. Bibliografie

3
Lista tabelelor

Tabel 1. Balan ța de energie în Uniunea European ă
Tabel 2. Dependen ța față de importuri pentru țările în curs de aderare și candidate
Tabel 3. Intensitatea energetic ă în lume
Tabel 4. Indicatori pentru țările în curs de aderare și candidate
Tabel 5. Produc ția de energie electric ă din surse regenerabile în anul 2000 și țintele
pentru 2010
Tabel 6. Pre țuri ale energiei electirce la consumatorii industriali și casnici în 2001, dup ă
implementarea Directivei electricit ății 96/92/EC.

Lista figurilor

Figura 1. Intensitatea energetic ă în 1999: compara ție între țări
Figura 2. Pre țuri (%) la consumatorii industriali de energie electric ă în 1998 fa ță de 1994,
ca urmare a aplic ării Directivei electricit ății
Figura 3. Pre țuri (%) la consumatorii casnici de energie electric ă în 1998 fa ță de 1994, ca
urmare a aplic ării Directivei electricit ății
Figura 4. Structura consumului intern de petrol Figura 5. Structura consumului intern de gaze Figura 6. Evolu ția structurii produc ției brute de energie electric ă pe categorii de centrale

Abrevieri

UE – Uniunea European ă
S/M – stat membru al Uniunii Europene CECO – Tratatul de constituire a Comunit ății Europene a C ărbunelui și Oțelului
(CECO) Euratom – Tratatul de constituire a Comunit ății Europene a Energiei Atomice
PIE – piața internă a energiei
PEC – politica de energie comun ă

4
§1. INTRODUCERE

1.1. Piețele de energie și interven ția guvernamental ă în trecut și în prezent

atorită unor particularit ăți ale industriei energetice, toate guvernele na ționale au
considerat implicarea lor total ă în sectorul de energie ca o practic ă normală.
Aceste particularit ăți, considerate drept certitudini pentru mult ă vreme, sunt date
de: monopolul natural pe care îl constituie activit ățile de transport și distribuție în cadrul
sectorului de energie, ceea ce permite integrarea facil ă pe vertical ă, sub form ă de
monopoluri, a diferitelor activit ăți; de rolul esen țial pentru comunitate pe care îl joac ă
energia, fie ca resurs ă primară, fie ca energie electric ă, motiv pentru care s-a sim țit nevoia
unui control strict guvernamental; de caracterul strategic pentru orice economie al
sectorului de energie, în special energia electric ă, gazul și într-o m ăsură mai mică,
petrolul. Aceste caracteristici au contribuit la crearea unei paradigme tradi ționale în rela ția guvern-
industrie de energie, care a dominat timp de decenii, ce se poate descrie sub forma unui model de organizare care implic ă controlul central asupra unei re țele de energie primar ă
și finală. Structura acestui model este dictat ă de:
•µdrepturile exclusive de a construi și opera în sectorul energetic, fie ale statului, fie
concesionate de acesta;
•µlipsa oricărei forme de concuren ță;
•µreglement ări în detaliu;
•µgrad ridicat de planificare și control strict;
•µoperare integrat ă pe vertical ă;
•µtarife pe baz ă de costuri de produc ție.
Modelul a func ționat o perioad ă lungă de timp, acumulând îns ă nemultumirea tot mai
evidentă a consumatorilor fa ță de faptul c ă, în nici una din fazele de operare ale
sistemului de energie, ei nu sunt parte la procesul de luare a deciziilor. Un alt neajuns important a fost determinat de faptul c ă cei care planific ă, conduc și operează sistemul
nu-și asumă nici un risc și nu sufer ă dacă greșesc. Costul incompeten ței sau al unor
judecăți greșite a fost întotdeauna pl ătit de consumatori, în dubla lor calitate de
consumatori și plătitori de impozite.
Această relație rigidă, tradițională, guvern-industria de energie este afectat ă, de ceva timp,
de o schimbare ce pare ireversibil ă. Vechile certitudini au început s ă se clatine, iar
acceptarea necondi ționată a deciziilor luate centralizat nu mai func ționează, în mod tot
mai evident dup ă anii 90. Noul val care ia locul reglement ării centralizate este
reglementarea pentru competi ție.
Monopolurile naturale, fie proprietate de stat, fie sub controlul acestuia, care func ționează
într-o configura ție tehnic centralizat ă, încep să se destrame și să se reorienteze spre clien ți
și competiție. Caracteristicile noului tip de abordare sunt diferite, și anume: D

5
•µsepararea activit ăților, pentru a permite concuren ța ori de câte ori este posibil (în locul
integrării pe vertical ă);
•µlibertatea de a investi în activit ăți concuren țiale (în locul planific ării centralizate);
•µlibertatea de a contracta la tarife competitive (în locul tarifului fixat);
•µaccesul la re țea și infrastructur ă;
•µsupravegherea sistemului de c ătre regulatori independen ți (în locul guvernului);
•µadaptarea la tehnologia informa ției.
In evoluția spre noul tip de reglementare putem distinge trei etape care sunt descrise în
cele ce urmeaz ă.
După 1945, guvernele democratice vest-europene au considerat c ă în reconstruc ția de
după război, un rol esen țial îl joacă energia și de aceea sectorul trebuie integral controlat
de stat. Industriile au fost na ționalizate, iar pentru evitarea abuzului de putere s-a recurs la
soluția propriet ății publice și/sau a controlului public. A șa s-au născut, între altele,
Electricite de France și Gaz de France în 1946, ENEL în 1962 în Italia. Având în vedere
rolul dominat al statelor în politica de energie la acea vreme, primele Tratate al Comunităților Europene nu au inclus printre obiectivele lor, sectorul de energie, ci doar
unele componente ale acestuia, cum se va vedea mai departe.
Crizele de energie din anii 70 au condus la interven ții energice ale statelor industrializate
în sectorul energetic. Pe agenda politic ă european ă a apărut o nouă problemă, și anume
aceea a siguran ței în alimentarea cu energie. S-au ini țiat programe costisitoare pentru
construcția de centrale nucleare și s-au alocat subven ții pentru energiile alternative. S-a
creat Agen ția Interna țională a Energiei, cu scopul de a supraveghea alocarea resurselor
financiare și a încuraja diversificarea formelor alternative de energie. In acela și timp,
modest, au început s ă apară politicile na ționale de energie și agențiile de implementare.
Totuși, unele interven ții planificate în acest mod tradi țional s-au dovedit gr ăbite sau chiar
nefolositoare, de aceea capacitatea guvernelor singure de a interveni în politica de energie a început s ă fie pusă la îndoial ă.
Avocații noii abord ări deschise c ătre piață au început s ă apară în Marea Britanie și SUA
încă din anii 70. Anumite structuri de func ționare care existau izolat, în special în SUA,
reprezentate prin produc ători independen ți care debiteaz ă energie într-o re țea publică, au
generat întrebarea dac ă acest tip nu s-ar putea extinde, l ărgind num ărul actorilor din
sector și încurajând concuren ța, pentru ca într-un viitor s ă creeze pia ța liberă.

La mijlocul anilor 80, noua gândire a început s ă câștige tot mai mul ți adepți. Tabu-urile
controlului de stat asupra sectorului au început s ă cadă, mai ales sub influen ța a două
fenomene: globalizarea economiei mondiale și apariția diferitelor ini țiative
guvernamentale de liberalizare a pie țelor de energie. Globalizarea a adus în discu ție rolul
statelor na țiuni, nu în sensul reducerii, ci al transform ării funcțiilor lor și depolitizarea
spațiului național pentru unele sectoare economice. Liberalizarea, ca o consecin ță
imediată a globaliz ării, implic ă în mod necesar un transfer de responsabilitate de la stat
către sectorul privat, concomitent cu preluarea corespunz ătoare a atribu țiilor de
reglementare de c ătre agenții guvernamentale.

6
In ciuda co-existen ței celor dou ă abordări, una tradi țională și cealaltă, de piață, cea din
urmă a devenit în anii 90, dac ă nu neapărat o realitate pentru toate statele, cel pu țin o
aspirație și un nou principiu de organizare.
Totuși, noua paradigm ă conține încă întrebări la care se a șteaptă răspunsuri. Una este
legată de durata implement ării efective, cât ă vreme se știe că schimbarea structurilor și
infrastructurilor de energie, foarte costisitoare, va dura probabil foarte mult timp, perioada în care interven ția guvernamental ă va continua s ă se facă simțită.
O altă întrebare deschis ă rămâne compatibilitatea politicilor de energie cu cele de mediu
și sociale, ultimile dou ă rămânând, pentru un tip nedefinit, în sarcina exclusiv ă a
guvernelor .

§2. MOMENTE CHEIE ÎN DEZVOLTAREA POLITICII
COMUNE DE ENERGIE

2.1. Încercări de definire a unei politici comune de energie

n istoria Comunit ăților Europene, politica de energie a fost mai degrab ă
nesemnificativ ă, deși, paradoxal, dou ă dintre tratatele de baz ă, Tratatul de
constituire a Comunit ății Europene a C ărbunelui și Oțelului (CECO) și Tratatul
de constituire a Comunit ății Europene a Energiei Atomice (Euratom), se referă la
energie. CECO, înfiin țată prin Tratatul de la Paris în 1951, crea « de jure » o pia ță
comună a cărbunelui, care pân ă la urmă nu s-a dezvoltat și spre alte direc ții. Tratatul
Euratom, încheiat la Roma în 1957, î și are originea în criza petrolului din Suez din 1956.
Tratatul și-a propus, pe de o parte, reducerea dependen ței față de importurile din Orientul
Mijlociu, iar pe de alta, s ă ofere o contrapondere la dominan ța nucleară a SUA și URSS
ce începuse s ă se manifeste la acea vreme. Mai târziu, Euratom a încurajat dezvoltarea
programelor nucleare na ționale.

O deschidere spre unele clarific ări s-a făcut în 1964, când a fost încheiat un Protocol de
Ințelegere între S/M pe probleme de energie. Documentul atr ăgea atenția asupra
caracterului global al problemelor de energie și asupra faptului c ă Tratatele Comunit ăților
Europene acoper ă acest sector într-o manier ă ne-coordonat ă. Prima încercare de
coordonare a f ăcut-o Comisia European ă în 1967, printr-o Comunicare c ătre Consiliul
Miniștrilor, unde indica primele m ăsuri în construc ția unei politici comune în acest
domeniu.
Actul Unic European (1987) a marcat un punct de turnur ă pentru pia ța unică, dar energia
nu s-a bucurat de un interes special, pentru c ă, la acea vreme, guvernele nu erau dispuse
să cedeze o parte din controlul lor asupra monopolurilor na ționale de energie în favoarea
deschiderii c ătre piață.

Tratatul de la Maastricht încheiat în 1992 și cunoscut sub numele de Tratatul UE, a
adus unele complet ări la definirea conceptului de pia ță internă a energiei (PIE), f ără să
includă un Capitol de Energie. Comisia European ă a pregătit o propunere de capitol, care I

7
ar fi trebuit, între altele, s ă o investeasc ă cu anumite competen țe în domeniu. Trei țări s-
au opus vehement acestei ini țiative : Marea Britanie, Olanda și Germania. Aceea și soartă
a avut și o altă propunere a Comisiei, referitoare la administrarea Cartei Energiei de c ătre
Direcția de Energie din cadrul CE.
Propunerea de includere a Capitolului Energie a fost repus ă pe agenda urm ătorului Tratat
de la Amsterdam, din 1997, dar a fost înc ă o dată respinsă. Este interesant c ă Parlamentul
European a fost un sus ținător puternic al Capitolului de Energie, adversarii ei fiind chiar
Statele Membre. Tratatul UE a adus totu și ceva nou pentru sectorul energie, l ărgind aria de ac țiune a
principiului subsidiarit ății, valabil pân ă la acea dat ă numai pentru chestiunile de mediu.
Principiul subsidiarit ății are o importan ță specială în domeniul energiei, pentru c ă permite
Comisiei s ă armonizeze raportul de for țe între S/M și instituțiile comunitare, utilizând ca
instrument principal directiva . Aceasta, dup ă cum se știe, nu impune mecanisme rigide, ci
definește un cadru care permite S/M s ă opteze pentru acele sisteme care se potrivesc cel
mai bine resurselor naturale, profilului industrial și politicilor de energie din fiecare țară
în parte.
Tratatul de la Amsterdam ( 1995) a consfin țit pentru prima dat ă o initiațivă comunitar ă
din domeniul energiei, anume Re țelele de Energie Trans-Europene (TENs), proiect care
urmărește extinderea re țelelor de transport, telecomunica ții și infrastructuri energetice
pan-europene, dincolo de cadrul strict al Uniunii. Scopul acestor programe este de a m ări
capacitatea de interconectare și inter-operabilitatea re țelelor naționale, ca și accesul la
acestea, și deasemenea, s ș lege zonele izolate și periferice cu regiunile centrale ale
Uniunii. Pentru administrarea acestor programe exist ă o linie bugetar ă specială în bugetul
Uniunii.
2.2. Carta European ă a Energiei

La Consiliul European de la Dublin din 1990 s-a lansat idea c ă refacerea economic ă în
fostul spa țiu comunist, ca și siguranța în alimentarea cu energie a țărilor din spa țiul
comunitar, ar putea fi înt ărite printr-o colaborare în domeniul energiei. A șa s-a născut
Carta European ă a Energiei, al c ărui document final a fost semnat la Haga de c ătre 51 de
state, în decembrie 1991. Cadrul legal de cooperare pentru a pune în practic ă principiile
Cartei a fost realizat prin Tratatul Cartei Energiei. Acesta este un document multilateral semnat în decembrie 1994 la Lisabona, având drept obiectiv „stabilirea unui cadru de promovare pe termen lung a colabor ării în domeniul energiei” pe axa Est-Vest, pornind
de la principiile Cartei Europene a Energiei. Tratatul se bazeaz ă pe respectarea
principiilor Pie ței Interne a Energiei și reprezint ă o extensie a acesteia la întreaga Europ ă
și mai departe (Japonia este una din semnatare). O parte important ă a Tratatului se refer ă
la eficiența energetic ă și problemele de mediu. Comer țul cu energie între p ărțile
semnatare este guvernat, conform Tratatului, de procedurile GATT, ceea ce înseamn ă că
țările semnatare trebuie s ă aplice aceste proceduri chiar dac ă nu sunt parte a Acordului
GATT sau OMC. Sunt prev ăzute articole care stabilesc condi țiile de concuren ță,
transparen ță, suveranitate, taxare și mediu, ca și articole dedicate protec ției investi țiilor,

8
tranzitului de energie și tratamentului aplicat disputelor. Tratatul a intrat în vigoare în
anul 1998.

2.3. Cartea Verde a Energiei

Comisia European ă joacă un rol central în dezbaterea dintre diferi ții actori de pe pia ța
energiei, unii dintre ei dorind descentralizarea, iar al ții, dimpotriv ă, așa cum s-a v ăzut
anterior. Prima comunicare a Comisiei Europene care abordeaz ă chestiunea unei politici energetice
comune dateaz ă din 1995 și s-a numit Cartea Verde „For a European Union Energy
Policy”. I-au urmat, în acela și an, Cartea Alb ă „An Energy Policy for the European
Union”, apoi o nou ă secvență de comunic ări în 1996 și 1997, numite „Green Paper for a
Community Strategy – Energy for the Future: Renewable Sources of Energy”, respectiv „White Paper: Energy for the Future – Renewable sources of Energy”. Aceste documente stau la baza actualei politici energetice comune și a legisla ției
europene create pentru a o pune în practic ă.
Complexitatea problemelor legate de producerea energiei, transportul si consumul energiei a crescut mult în ultimile decenii, odat ă cu acutizarea problemelor globale de
mediu, schimb ările climatice și epuizarea resurselor naturale.
Pe lângă acestea, Uniunea European ă se confrunt ă cu câteva probleme specifice, între
care cea mai serioas ă este cea legat ă de dependen ța accentuat ă față de resursele energetice
de import. Aflată și sub presiunea angajamentelor asumate prin Protocolul de la Kyoto, Comisia
European ă a lansat în anul 2000 cea de-a treia Carte Verde „Spre o strategie
european ă a siguran ței în alimentarea cu energie” . Raportul final asupra C ărții Verzi a
Energiei, rezultat în urma unei dezbateri publice de o amploare f ără precedent în ultimii
30 de ani, a fost prezentat de Comisia European ă la 27 iunie 2002.
Un moment recent care a dat semnalul unei acceler ări în dezvoltarea politicii de energie
comună s-a petrecut la Consiliul European de la Barcelona (martie 2002), unde s-a
decis liberalizarea total ă a pieței de energie electric ă pentru consumatorii industriali și
comerciali începând cu anul 2004. Ca unul din sectoarele care țintesc nucleul politicilor na ționale, cedarea suveranit ății
naționale în chestiuni de energie a fost mai degrab ă respinsă, iar progresele care s-au
făcut au reprezentat pa și mici. De aceea, procesul este departe de a se apropia de o
finalitate. Pentru multe decenii, nu este exagerat s ă afirmăm că energia nu a existat în
procesul de integrare, cu excep ția unei coordon ări limitate a politicilor nucleare și a
restructur ării industriei c ărbunelui, ca și a unor m ăsuri minimale de siguran ță a
aprovizion ării cu petrol.

§3. EVOLU ȚII CURENTE

9

3.1. Un tablou al energiei în Uniunea European ă și țările CEE

tatele Membre ale UE se pot împ ărți, din punct de vedere al surselor de energie
primară, în trei categorii: net produc ători, net importatori și categoria special ă a
țărilor coeziunii.
Țările net produc ătoare sunt Olanda, Danemarca și Marea Britanie.

Odată cu descoperirea z ăcământului de la Groningen în anul 1959, Olanda a devenit cel
mai mare produc ător de gaz dintre țările UE. Consumul de gaz, care dep ășește 20 % din
consumul total de energie primar ă în spațiul comunitar, este acoperit în mare parte de doi
mari furnizori, Rusia și Norvegia, pe locurile urm ătoare situându-se Olanda și Algeria.
Danemarca este un exportator net de gaz natural, dar într-o cantitate mult mai mic ă decât
Olanda. Necesarul de petrol și-l acoper ă în propor ție de 98 % din resurse interne.
Marea Britanie este un alt mare produc ător și exportator de energie. Ca unul dintre
actorii principali în politica european ă, alături de Germania, Fran ța și Italia, Marea
Britanie necesit ă o privire mai atent ă asupra sectorului s ău de energie. Intre anii 1980 –
1990, acest sector, ca de altfel întreaga economie , au suferit schimb ări majore. Industria
de petrol, gaze și cea produc ătoare de energie electric ă au intrat într-un vast program de
privatizare, în ciuda opozi ției extrem de puternice manifestate de companiile de stat sau
publice care de țineau monopolul absolut al acestor activit ăți. O demonopolizare total ă,
urmată de înființarea institu țiilor de reglementare, au creat cea mai liber ă piață a energiei
din Europa. Singurul domeniu care a r ămas încă în monopolul statului este energia
nucleară. Obiectivul politicii guvernamentale în domeniul energiei a fost încurajarea
competiției, iar guvernul a intervenit numai pentru a stabili regulile jocului.

Țările net importatoare sunt Germania, Fran ța si Italia.
Germania este un mare importator de gaz (78% din necesar în 1994) adus mai ales din
Rusia, și petrol (99% din necesar). Germania este, în acela și timp, un important
producător și un transportator de energie în UE. Produc ția de cărbune a sc ăzut în ultimii
ani, în timp ce produc ția de energie nuclear ă crește relativ încet. Diversificarea surselor
de energie și siguranța în alimentare sunt dou ă din preocup ările majore ale statului
german. Politica de energie nu este uniform ă în ce prive ște organizarea și implicarea
autorităților guvernamentale. In sectorul c ărbunelui și al energiei nucleare, statul are un
rol major, în timp ce sectorul petrolului este guvernat de regulile pie ței libere. In
domeniul gazului, pia ța este „împ ărțită” pe secțiuni dominate de diferite companii (a șa
numita „pia ță organizat ă”). Energia nuclear ă nu este privit ă cu prea mult entuziasm, iar
industria c ărbunelui, care se bucur ă încă de subven ții aspru criticate de oficialii CE, este
în continuu declin. Incepând cu anii `80, protec ția mediului a devenit obiectiv prioritar a
guvernului și o preocupare major ă în domeniul energiei. A șadar, Germania nu urmeaz ă o
politică de energie articulat ă și omogenă, una din motivele importante fiind structura sa
federală, care acord ă landurilor o larg ă autonomie.

Franța este un importator net de energie. Import ă aproape în totalitate petrolul și gazul
de care are nevoie și peste 75 % din c ărbune. Dezvoltarea puternic ă a sectorului nuclear a S

10
fost rezultatul firesc al dependen ței excesive fa ță de importul de combustibili clasici. De și
Franța deține rezerve de petrol și gaz, produc ția internă se menține la un nivel sc ăzut.
Sursele de importuri sunt Rusia
și Algeria, urmate de Norvegia. Fran ța are o veche tradi ție în ce prive ște companiile de
stat în domeniul energiei. Electricite de France și Gaz de France sunt companii
monopoliste prin tradi ție. Privatizarea sectorului de energie se afl ă pe agenda politicii
guvernamentale, dar ei i se opun, f ără vehemen ța celei înregistrate în Marea Britanie,
sindicatele și companiile însele. Protec ția mediului, ca o component ă integrată a politicii
de energie, este înc ă la început.

Italia este săracă în resurse energetice și importă din Algeria cea mai mare parte din
gazul necesar, fiind de altfel și țara de tranzit a gazului algerian spre Europa. Nu exist ă
sector nuclear, ca rezultat al moratoriului impus prin referendumul din 1987. Sectorul de energie este tradi țional de stat ca și în Franța. Holdingul energetic ENI a început s ă fie
privatizat pe componente, iar ENEL, compania de electricitate, este și ea pe cale de a fi
complet privatizat ă, pe baza unui plan de restructurare pe activit ăți. Fiind foarte
dependent ă de importurile energetice, Italia este preocupat ă în special de cre șterea
eficienței energetice, dar și de protec ția mediului.

Țările mici
✸✸✸✸ net importatoare de energie sunt Austria, Belgia, Finlanda, Suedia și
Luxembourg. Țările mai mici, net importatoare de energie, ar fi favorizate de o politic ă
de energie condus ă de la Bruxelles, mai degrab ă decât să rămână la latitudinea Statelor
Membre. In acest grup de state exist ă însă contraste importante. Țările nordice din acest
grup pun un accent puternic pe protec ția mediului și pe energia nuclear ă (fiind sărace în
resurse în compara ție cu vecinele lor mai bogate, Danemarca și Norvegia), în timp ce
Austria are o pozi ție privilegiat ă datorită potențialului hidroelectric, care asigur ă circa 70
% din produc ția internă de energie. Utilizarea biomasei ocup ă locul doi, cu 11 % din
producția internă de energie. Belgia, total lipsit ă de combustibili fosili, se bazeaz ă pe
importuri și pe energie nuclear ă, deși nu există planuri de dezvoltare a acestui sector în
viitor. Belgia este una din sus ținătoarele puternice ale politicii de energie în UE.

Irlanda, Grecia, Spania și Portugalia , țări care au beneficiat de un masiv suport
financiar din partea țărilor mai bogate ale UE prin Fondul de Coeziune Social ă, sunt net
importatoare de energie. Ele au o infrastructur ă energetic ă mult mai slab ă decât a
celorlalte state. Sectorul energetic este relativ slab dezvoltat, eficien ța tehnologiilor este
redusă, iar sistemele de transport pentru gaz și electricitate nu sunt suficient dezvoltate.
De exemplu, Portugalia, care se bazeaz ă mai ales pe poten țialul său hidroelectric, poate
ajunge să importe în anii seceto și până la 90 % din energia consumat ă. Grecia a
înregistrat o cre ștere spectaculoas ă a consumului de energie – dublu în 1992 fa ță de 1973 –
, tendința de creștere în viitor fiind chiar mai accentuat ă. Aproape 80 % din consumul de
energie este asigurat din import. Spania import ă peste 80 % din gazul metan, tot petrolul
și aproape jum ătate din cărbune. Moratoriul asupra energiei atomice a stopat dezvoltarea
sectorului nuclear în aceast ă țară. In Irlanda, peste 70 % din consumul de energie primar ă

✸ Referirea se face la num ărul popula ției, în raport cu media UE

11
este importat, iar procentul va cre ște odată cu epuizarea resurselor interne de gaz. De
aceea, orientarea este c ătre construc ția de magistrale de transport pentru gaz.

Tabel 1 . Balanța de energie în Uniunea European ă

Mtep (tep = tone echivalent petrol) 1990 1995 2000
Producție 708,27 739,45 761,7
Combustibili fosili
Energie nuclear ă
Energie regenerabil ă 460,40
181,44 66,44 463,84
201,24 74,37 450,38
222,85 88,47
Importuri nete 645,35 651,28 737,92
Combustibili solizi
Petrol Gaz natural Energie electric ă 89,86
460,87 92,29 2,33 94,43
446,73 108,63 1,50 107,23
472,35 154,65 3,65
Consum intern brut 1320,83 1363,83 1452,97
Combustibil solid
Petrol Gaz natural Altele 302,76
545,81 222,05 250,21 237,74
575,63 273,35 277,11 212,39
586,90 338,67 315,01
Producția de energie electric ă (TWh) 2058,65 2327,23 2598,83
Nuclear
Apă și vânt
Centrale termice 720,20
296,34 1042,10 810,27
338,63 1178,33 863,90
412,50 1322,43
Emisii CO2 (Mt) 3085,31 3057,04 3126,88

Intensitate energetic ă (tep/M€* 95) 215,72 207,00 193,78

Dependen ța de importuri (%) 47,63 66,57 49,35
Sursa: Eurostat
* la valoarea real ă banilor din 1995
Tabloul energiei în UE ne arat ă că S/M difer ă mult în structura energetic ă națională.
Interesele țărilor net exportatoare difer ă de cele ale țărilor net importatoare. In plus,
nivelurile diferite de dezvoltare economic ă influențează atitudinea guvernelor fa ță de o
politică a energiei în spa țiul european. Dac ă țările Nordului bogat sunt intens
preocupate de descentralizare și demonopolizare f ără a se interesa prea mult de o
politică comună, cele mai pu țin dezvoltate ale Sudului caut ă surse de dezvoltare a
sectorului de energie în interiorul UE. De aceea, nu exist ă grupuri de state cu o viziune comun ă asupra politicii de energie
dincolo de clasificarea mai sus-men ționată – importator/exportator. In schimb exist ă o
diferență clară pe axa Nord-Sud în ce prive ște nivelul de dezvoltare al sectorului
energetic, infrastuctura și utilitățile de energie.

12
3.2. Tabloul energetic în statele în curs de aderare și candidate *

Desi situa ția energetic ă pe ansamblul țărilor în curs de aderare și a celor candidate la UE
pare similar ă cu a Statelor Membre în ce prive ște dependen ța de importurile de resurse
energetice, tabloul energetic arat ă diferit în cel pu țin câteva domenii: structura produc ției
de energie și dependen ța energetic ă, infrastructura, eficien ța energetic ă, dar și contextul
politico-istoric1.

3.2.1. Structura produc ției și dependen ța energetic ă în țările CEE
Țările din Europa Central ă și de Est (CEE) sunt mult mai dependente de importul dintr-o
singură sursă decât Statele Membre, de și per total, dependen ța de importuri este mai
redusă (36,9 % fa ță de 47,6 % în UE ). Dependen ța României fa ță de resursele energetice
din import este, conform aceleia și surse, de 21,9 % (statisticile române ști indică procente
cuprinse între 30 – 40 %). Ceea ce este diferit și caracteristic țărilor Central și Est
Europene este faptul c ă această dependen ță este legat ă în propor ții covârșitoare de un
furnizor unic, Rusia, care asigur ă, de exemplu, întreg importul de gaze și petrol al
Slovaciei, 98 % din cel de petrol și 89 % din cel de gaze al Ungariei, 50 % din importul
de petrol al Poloniei, 78 % din importul de gaz al Cehiei.
Tabel 2 . Dependen ța față de importuri pentru țările în curs de aderare și candidate

1999 – % Media* UE Țări în curs de
aderare și
candidate România
Toți combustibilii 45,7 47,6 36,9 21,9
Combustibili solizi 27,6 47 -3,7 25,5
Petrol 73,7 72 85,2 36,2
Gaz natural 69,2 44,7 72,9 18,5
Sursa: Eurostat și OECD
* Media este calculat ă pentru UE – 27
“-„ arată că este exportator net
Dacă analizăm atent structura produc ției de energie primar ă în țările CEE, observ ăm că ea
prezintă două caracteristici care o deosebesc de structura din țările UE: o mare
dependen ță față de furnizorul unic Rusia și față de combustibilii generatori de poluare,
în speță cărbunele, cu Polonia (68 % în 1999) și Cehia (51% în 1999) drept exemplele
cele mai seminificative. Pentru compara ție, cea mai mare dependen ța față de cărbune
între țările membre ale UE o au Grecia (35 %), Danemarca (26 %) și Germania (25 %), în
timp ce media pe țări este de numai 15 %. Dependen ța față de cărbune are implica ții

* Un num ăr de 10 țări (Ungaria, Cehia, Polonia, Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania, Estonia, Cipru și
Malta) au semnat Tratatul de aderare la UE la Consiliul European de la Atena în aprilie 2003 ; România și
Bulgaria sunt înc ă în proces de pre-aderare.
1 EU Energy Policy and Future European Energy Markets – Consequences for the Central and East
European States, Margarita M. Balmaceda, Mannheimer Zentrum fur Europaische Sozialforschung –
Working Paper

13
majore politico-strategice privind industria extractiv ă, reacția unor grupuri de interese și
problemele de mediu, în timp ce dependen ța față de resursele energetice din Rusia are o
mare influen ță asupra tipului de rela ții comerciale cu aceast ă țară.

3.2.2. Infrastructura
Țările CEE de țin o infrastructur ă energetic ă (conducte magistrale de alimentare, re țele de
transport energie etc) care nu face posibil ăă reducerea, într-un orizont de timp mediu, a
dependen ței lor energetice fa ță de Rusia. Preconditiile de infrastructur ă și tehnice sunt
cele moștenite din timpul regimului communist. Investi țiile noi ap ărute în sector, în
special în Ungaria și Cehia, r ămân însă aproape simbolice fa țăî de nevoile reale și
contribuie mai degrab ă la constituirea capacit ăților de rezerv ă în caz de urgen ță.
Dacă privim cifrele de dup ă 1989, situa ția energetic ă a țărilor CEE a r ămas aproape
neschimbat ă, țările din zon ă continuând s ă depindă covârșitor de gazul și petrolul din
Rusia – și cu excep ția Cehiei și Sloveniei, nu s-a atins un grad semnificativ de
diversificare a importului.

3.2.3. Intensitatea energetic ă
Nivelul crescut al intensit ății energetice/Ge3 continuă să rămână o problem ă important ă în
țările CEE. De și din 1993 acest indicator economic cheie a sc ăzut de la 997,3 tep/1
milion Euro PNB la 744,3 în 1999, faptul se datoreaz ă în special închiderii unor industrii
ineficiente și instalării unor linii tehnologice noi, și doar în foarte mic ă măsură
eficientizării consumurilor existente. Media pe UE a intensit ății energetice a fost în 1999
de 198,4 tep/1mil euro PNB, adic ă de aproape 4 ori mai scazut ă decât în țările fostului
spațiu comunist.

Tabel 3. Intensitatea energetic ă în lume

tep/Meuro* În lume USA UE Japonia Rusia China
1993 423,1 385,1 213,4 119,9 2451,0 1696,5
1995 413,0 371,8 207,0 126,7 2432,5 1625,1
1997 401,2 358,4 205,1 123,5 2363,6 1543,8
1999 390,9 345,7 198,4 125,9 2439,9 1399,1
Sursa: Eurostat și OECD
tep = tone echivalent petrol * la valoarea real ă a banilor din 1995
Definiție: intensitatea energetic ă a energiei = consum intern brut de energie/ produs intern
brut

Fig. 1. Intensitatea energetic ă în 1999: compara ție între țări
(kWh/USD)

/Ge3 Intensitatea energetic ă, sau consumul de energie pentru producerea unui Euro ca venit na țional, este
raportul dintre energia electric ă consumat ă (suma consumurilor industriale, casnice, importuri și exporturi,
pierderi în distribu ție), exprimat ă în tep – tone echivalent petrol sau kWh și Produsul Na țional Brut
(MWh/Euro sau tep/Euro).

14
00.511. 522.53
1Romania
Ungaria
Marea Britanie
Spania
Bulgaria

Sursa: Eurostat, Statistics in focus, Environment and Energy, 1 January 2000

Tabel 4. Indicatori pentru țările în curs de aderare și candidate

Intensitate
energetic ă
(tep/Meuro*) Intensitate carbon
(tCO2/tep) Emisii carbon pe
cap de locuitor
(kg/locuitor)
1993 997,3 24,79 5681,3
1995 883,0 2,74 5583,1
1997 830,8 2,71 5678,2
1999 744,3 2,69 5176,0
Sursa: Eurostat și OECD
* la valoarea real ă a banilor
Definiție: intensitate carbon = emisii CO2/consum intern brut de energie

3.3. Politici energetice și instrumente de implementare

O piață descentralizat ă are nevoie de reguli dar și de institu ții care să vegheze c ă aceste
reguli sunt respectate. Comisia European ă deține acest rol de regulator. Rolul Comisiei
este însă puțin agreat de guvernele na ționale, care consider ă că această poziție îi confer ă
putere politic ă. In acest context se petrec schimb ările actuale în conceptul politicii
comune a energiei.

Cartea Verde a Energiei este primul studiu energetic cu adev ărat important realizat
după anii ’70 în spa țiul european și reprezint ă baza unei strategii energetice pe termen
lung a Comunit ăților Europene. Scopul s ău nu ă fost să prezinte solu ții, ci să atenționeze
asupra stării actuale a sectorului de energie, precum și a implica țiilor și consecintelor
consumului de energie asupra economiei și mediului înconjur ător.

15
Pentru a îmbun ătăți siguranța în alimentarea cu energie și a răspunde în acela și timp
cerințelor de mediu (în special în problema schimb ărilor climatice și a încălzirii planetei),
Cartea Verde evidențiază necesitatea ca sursele de energie regenerabil ă să devină o parte
tot mai important ă din structura produc ției de energie. Pân ă în 2010, propor ția surselor
regenerabile ar trebui s ă ajungă la 12 %, fa ță de 6 % în 1998. In condi țiile actuale îns ă,
creșterea s-ar ridica la numai un procent, de aceea trebuiesc avute în vedere m ăsuri
complementare. Sursele conven ționale de energie cu poten țial poluant mai redus (p ăcură,
gaz natural, energie nuclear ă) sunt reconsiderate, în sensul de a sprijini, prin ele,
dezvoltarea de noi resurse energetice. Pe de alt ă parte, grija pentru men ținerea competi ției
pe piața energiei nu d ă prea mult spa țiu de manevr ă subvențiilor de stat destinate
stimulării produc ătorilor de energie din surse neconven ționale. Din acest motiv, Comisia
European ă consider ă că este necesar ă o minim ă armonizare în domeniul subven țiilor.
Promovarea energiei verzi prin certificare sau printr-o reform ă a taxelor de mediu sunt
două dintre cele mai vehiculate modele.

Dezbaterea lansat ă de Cartea Verde a conturat câteva directii de ac țiune, dup ă cum
urmează:
Managementul cererii de energie electric ă. Consumul de energie va trebui s ă fie
controlat și dirijat, îndeosebi prin monitorizarea atent ă a eficienței energetice și prin
diversificarea surselor de energie primar ă.
Stocurile de combustibil . În 2004, Uniunea l ărgită va consuma peste 20% din
productia mondial ă de petrol. Pentru siguran ța în alimentarea cu combustibili
energetici, este necesar ă asigurarea de stocuri strategice de petrol și coordonarea
utilizării acestora, ca și solidaritatea între S/M pe timp de criz ă. O abordare similar ă
există pentru stocurile de gaz.
Siguranța alimentării. Pentru asigurarea siguran ței în alimentare cu energie primar ă în
Europa, s-a convenit crearea unui nou parteneriat energetic EU – Rusia, care va conține prevederi legate de siguran ța rețelei, protec ția investițiilor, proiecte majore de
interes comun. Actualul Acord de Parteneriat și Cooperare UE-Rusia, semnat în
decembrie 1997 pe o durat ă de 10 ani, are o putere redus ă, mult sub puterea
Acordurilor Europene încheiate cu statele în curs de aderare. Surse de energie noi si regenerabile
. Acestea reprezint ă în prezent doar 6 % din
balanța energetic ă a UE. Dac ă se păstează trendul, ele vor acoperi numai 9 % din
totalul consumului pân ă în 2030. Directiva privind promovarea energiei produse din
surse de energie regenerabila, face un pas important spre atragerea interesului pentru investiții în surse alternative. Actul legislativ con ține prevederi ce fac referire la
programe de sprijin nationale pentru producatorii de energie pe baza de surse energetice regenerabile, în condi țiile acord ării unor garan ții de origine a electricit ății
produse din aceste surse și suportarea costurilor tehnice pentru racordarea la re țea a
producătorilor de energie.
Energia nuclear ă.
Temerile legate de înc ălzirea planetei au schimbat percep ția asupra
energiei nucleare. Este un fapt recunoscut acela c ă folosirea energiei nucleare și a
celor regenerabile, împreun ă cu eficien ța energetic ă crescută, conduc la limitarea
efectului de ser ă al gazelor emise de combustibilii fosili. Abandonarea total ă a
energiei nucleare ar însemna ca 35 % din produc ția de energie electric ă să fie

16
acoperită din alte surse. De aceea, op țiunea nuclear ă ramâne deschis ă statelor
europene care o doresc. Totu și, procesarea și transportul de șeurilor radioactive
rămâne o chestiune înc ă nerezolvat ă. Noile țări membre și candidate care au reactoare
vechi trebuie s ă le închid ă sau să le modernizeze, a șa cum este cazul grupurilor
nucleare de la centrala Dukovany din Cehia sau Kozlodui din Bulgaria. Fiind un subiect de interes major, siguran ța nucleară va face obiectul unor raport ări regulate,
se va elabora un standard de practici comune și un mecanism european de control și
peer-review. Statele vor trebui s ă-și construiasc ă sisteme na ționale de depozitare a
deșeurilor radioactive.
Piața internă de energie
. Este singura care poate asigura competi ția sănătoasă și
garanta siguran ța aliment ării cu energie, înt ărind competitivitatea economiei
europene, dar necesit ă capacități trans-frontaliere îmbun ătățite.
Comertul cu energie în UE . Comerțul acoperă doar 8 % în cazul energiei electrice, și
are încă nevoie de capacit ăți de interconectare. Exist ă un plan de dezvoltare a
infrastructurii de gaz și rețele electrice, și au fost identificate mai multe proiecte de
interes european. Conceptul global de siguran ță în alimentare
. Acest deziderat impune un efort de
anticipație pe termen lung și relații întărite cu ter țe țări.
Decuplarea consumului de cre șterea economic ă, este o tendin ță a politicii comune de
energie, prin care se încearc ă reducerea sau stoparea influen țelor negative ale
sectorului de energie asupra mediului și vieții sociale. Instrumentul recomandat este
folosirea eficient ă a energiei.

3.4. Energia verde

Dacă in anii ’70 energia verde era considerat ă o utopie si tratat ă ca un vis al
cercetătorilor, situa ția s-a schimbat de-a lungul anilor și viziunea unui “viitor solar” a
devenit un subiect de dezbatere. Sursele de energie noi si regenerabile (biomasa, energia solar ă, energia vântului,
hidroenergia, pila fotovoltaic ă etc) au devenit deja, pentru t ările industrializate,
obiective na ționale în structura produc ției lor de energie
2. Aceasta s-a întâmplat mai
ales ca urmare a dou ă evenimente. Primul a fost publicarea in 1972 a raportului “The
Limits to Growth” a Clubului de la Roma, iar al doilea l-a reprezentat prima criz ă a
petrolului și criza energetic ă din 1973/1974. Raportul prevedea înc ă de atunci o
reducere dramatic ă a resurselor energetice clasice și o creștere rapid ă a poluării
mediului. Concuren ța celor dou ă evenimente a adus în discu ție chestiunea siguran ței
în alimentarea cu energie. În acest context, energia regenerabil ă a fost privit ă pentru prima oar ă ca o posibil ă
soluție alternativ ă la petrol. Când pre țul petrolului a sc ăzut brusc în anii 80, viziunea
“solară” și-a pierdut din nou atractivitatea. Și totuși, evoluțiile ulterioare au confirmat
concluziile Clubului de la Roma, iar problemele de mediu au început s ă se discute la
scară planetară, mai ales dup ă Conferin țele de la Rio (1992) și Kyoto (1997).

2 “Pinning hopes on renewable energies”, Josef Auer, Deutsche Bank Research, 2001

17

Grupul de lucru Hidrogen este o inițiativă de ultimă oră a Comisiei Europene, care
va cerceta poten țialul hidrogenului ca viitor înlocuitor al surselor de energie
convenționale. Hidrogenul este v ăzut ca sursa de energie a Mileniului 3, ce poate fi
folosit de la carburant pentru motoare, la surs ă de energie în baterii pîn ă la
combustibil pentru centrale electrice. Grupul va fi constituit din reprezentan ți ai unor
reputate centre de cercetare, produc ători de componente și pile de combustie,
companii de electricitate, produc ători de automobile și mașini de transport.
Pila de combustie combin ă hidrogenul cu oxigenul pentru a produce energie electrica,
în urma procesului rezultând doar ap ă si energie termic ă.
Comisia Europeana a mai lansat proiectul demonstrativ CUTE (Clean Urban
Transport for Europe ), prin care nou ă orașe europene (Amsterdam, Barcelona,
Hamburg, Londra, Luxembourg, Madrid, Porto, Stockholm si Stuttgart) vor introduce
hidrogenul în sistemul de transport public. Alt program suport – ECTOS (Ecological
City Transport System), a fost lansat în 2001.
Protecția mediului și nevoia asigur ării unei dezvolt ări durabile (concept lansat la Rio),
au fost argumentele reconsider ării energiilor noi si regenerabile pentru produc ția la
scară industrial ă.
Uniunea Europeana s-a angajat prin Protocolul de la Kyoto s ă reducă emisia gazelor
cu efect de ser ă cu 8 % pân ă în 2008-2012. Și totuși, în anii imediat urm ători semnării
documentului, nimic semnificativ nu s-a intîmplat. Una din țările care și-a luat în
serios angajamentele de la Kyoto a fost Germania, care mai mult decât alte țări
membre, și-a impus un obiectiv extrem de ambi țios prin reducerea emisiior de gaze cu
efect de ser ă cu 21 %. O asisten ță financiar ă masivă pentru cercetare-dezvoltare,
insoțită de un set de m ăsuri fiscale, ajutoare si garan ții de stat, împrumuturi pentru
investiții, programe regionale și locale specifice, au reprezentat portofoliul oferit
partizanilor energiei verzi în Germania. Au început s ă fie valorificate resurse
energetice variate noi si regenerabile – hidro, energia vântului pe ap ă si pe uscat, pila
fotovoltaic ă, biomasa, energia solar ă, geotermal ă si deșeurile urbane. Totu și,
utilizarea energiilor verzi nu rezolv ă ea singur ă problemele de mediu și în particular
pe cele privind schimb ările climatice.

Tabel 5. Produc ția de energie electric ă din surse regenerabile în anul 2000
și țintele pentru 20 10

(procent din produc ția brută internă de energie)
Hidro Vânt Biomasă Geotermal ăTotal Ținte
pentru
2010*
Belgia 0,5 % 0 1,1 5 0 1,6 % 6 %
Danemarca 0,1 % 12,3 % 4,8 % 0 17,2 % 29 %
Germania 4,1 % 1,6 % 1,1,% 0 6,8 % 12,5 %
Grecia 6,9 % 0,8 % 0 0 7,2 % 20,1 %
Spania 13,1 % 2,1 % 1,0 % 0 16,2 % 29,4 %

18
Franța 12,5 % 0 0,6 5 0 13,1 % 21 %
Irlanda 3,5 % 1,0 % 0,4 % 0 4,9 5 13,2 %
Italia 16 % 0,2 % 0,7 % 1,7 % 18,6 5 25 %
Liechtenstein 10,2 % 2,3 % 4,8 % 0 17,3 % 5,7 %
Olanda 0,2 % 0,9 % 3,6 % 0 4,7 5 9 %
Austria 67,3 % 0,1 % 2,6 % 0 70 % 78,1 %
Portugalia 25,9 % 0,4 % 3,5 % 0,2 % 30 % 39 %
Finlanda 20,9 % 0,1 % 12,2 % 0 33,3 % 31,5 %
Suedia 54,1 % 0,3 % 2,7 % 0 57,1 % 60 %
M. Britanie 1,4 % 0,3 % 1,2 % 0 2,8 % 10 %
UE 12,4 % 0,9 % 1,5 % 0,2 % 14,9 % 22 %
Sursa: Eurostat
* Conform cu Directiva 2001/77/EC privind promovarea producerii de energie electric ă
din surse de energie regenerabil ă pe piața internă de energie. Explica țiile se găsesc în
anexa la Directiv ă.

3.5. Legisla ție comunitar ă

Crearea Pie ței Interne a Energiei s-a realizat în etape. Ini țial, s-au ini țiat măsuri legislative
menite să asigure transparen ța prețurilor la consumatorii finali și să faciliteze tranzitul
gazului și energiei electrice prin rețelele importante ale spa țiului UE. Pasul urm ător a
constat în eliminarea unor restric ții privind accesul egal al companiilor la explorarea și
exploatarea rezervelor de hidrocarburi . In 1996 și 1998 s-a f ăcut un pas important prin
directivele electricit ății și respectiv, gazului , care permit comer țul cu energie electric ă și
gaz în interiorul Comunit ății. Liberalizarea pie țelor de energie electric ă și gaz , care au
fost deschise consumatorilor importan ți în 1999 și respectiv 2000, a marcat un succes
important prin decizia liberaliz ării lor totale, pentru toate tipurile de consumatori, pân ă la
sfârșitul anului 2004. Decizia a fost luat ă la Consiliul European de la Barcelona în 2002.
Introducerea Directivei comune pentru gaz și energie electric ă simplific ă și omogenizeaz ă
regulile de pia ță, marcând un pas nou spre consolidarea pie ței unice. Propunerea de
Directivă referitoare la accesul la re țea pentru comer țul trans-frontalier cu energie
electrică înlătură barierele na ționale în vederea schimburilor de energie între țări.

Tabelul 6. Pre țuri ale energiei electrice la consumatorii industriali și casnici în 200 1,
după implementarea Directivei electricit ății 96/92/EC

(EURO/MWh)
Țara Consumatori
industriali Consumatori
casnici/comerciali
mici
Belgia 68 120
Danemarca 56 68
Franța 51 87
Germania 61 122

19
Italia 77 110
Olanda 62 94
Portugalia 59 106
Spania 52 88
Marea Britanie 58 91

Sursa : “First report on the implementation of the internal electricity and gas market”,
European Commission, SEC(200 1)1957

-25.0%-20.0%-15.0%-10.0%-5.0%0.0%
BD KGG R S PF RI R I T L O PM BFig.2. Pre țuri (%) la consumatorii industriali
de energie electric ă în 1998 față de 1994, ca
urmare a aplic ării Directivei electricit ății

-60%-50%-40%-30%-20%-10%0%
B DK G GR SP FR IR IT L O P MBFig.3. Prețuri (%) la energia electric ă pentru
consumatorii casnici în 1998 față de 1994, ca
urmare a aplic ării Directivei electricit ății

Sursa: EUROSTAT

20
Crearea Re țelelor trans-europene de energie (TENs), printr-o legisla ție adoptat ă încă din
1996, s-a f ăcut mai întâi prin identificarea unor proiecte de re țele de energie electric ă și
gaze de interes comun. Costul total al acestor proiecte se ridic ă la 18 miliarde EURO,
finanțarea cazând în mare parte în sarcina operatorilor în șisi și într-o mic ă măsură în
răspunderea Comisiei Europene. Re țelele trans-europene de energie au un impact major
asupra rela țiilor cu țările din regiune. Programul SYNERGY a fost elaborat pentru a
dezvolta aceste rela ții cu țările CEE, Rusia, Ucraina și cu cele din bazinul Mediteranean.
Carta European ă a Energiei și Tratatul Cartei au însemnat de asemenea pa și în întărirea
acestei colabor ări. Diversificarea surselor de energie prin promovarea energiilor
regenerabile , ca măsură legislativ ă de importan ță majoră în priorit ățile enunțate de Cartea
Verde a Energiei, a fost adoptat ă în 2001. Obiectivul ei este ca « energia verde » s ă ajungă
la 22 % din totalul energiei produse în UE în 2010, fa ță de 14 % în 1997. S/M trebuie sa-
și definitiveze obiectivele na ționale pân ă în octombrie 2003.
Măsurile de stimulare a cre șterii eficien ței energetice
se regăsesc într-o serie de directive
și într-un program de ac țiune. Directiva privind eficien ța energetic ă a clădirilor, care
stabilește o metodologie comun ă pentru standardele minime de performan ță energetic ă a
clădirilor noi și existente, cele pentru etichetarea usc ătoarelor electrice de rufe, a
mașinilor de sp ălat vase, a cazanelor noi de ap ă fierbinte, a cuptoarelor electrice și a
sistemelor de aer condi ționat, sunt m ăsuri legislative destinate implement ării planului de
acțiune. In domeniul securit ății nucleare, Agen ția Euratom joac ă un rol activ pe plan
internațional în elaborarea standardelor de siguran ță nucleară, în crearea unei pie țe
comune a echipamentelor nucleare și colaboreaz ă cu organiza ții interna ționale din
domeniu, precum AIEA – Agen ția Interna țională pentru Energie Atomic ă. Un Oficiu
special al Euratom vegheaz ă la utilizarea energiei nucleare în scopuri exclusiv pa șnice.

3.6. Programe de ac țiune în domeniul energiei

Noul program cadru de ac țiune în domeniul energiei pentru perioada 2003 – 2006 este
gândit pentru a r ăspunde priorit ăților Uniunii. Spre deosebire de programele anterioare,
SAVE, ALTENER, SYNERGY, SURE, ETAP, care tratau separat diferite aspecte ale
energiei și ale colabor ării în domeniu, noul program numit « Intelligent Energy for
Europe »3 oferă un instrument pentru implementarea strategiei UE pe termen mediu și
lung în domeniul energiei, cu trei obiective principale :
•µSiguranța în alimentarea cu energie
•µConcuren ța pe piața de energie
•µProtecția mediului.
Programul este împ ărțit în patru direc ții de acțiune, dintre care unele continu ă și dezvoltă
programele încheiate :
•µutilizarea ra țională a energiei și managementul cererii de energie (SAVE)
•µsurse noi și regenerabile de energie (ALTENER)
•µaspecte energetice ale transportului (STEER)

3 “Intelligent Energy for Europe” Programme (2003 – 2006), COM (2002)162

21
•µpromovarea la nivel interna țional a surselor de energie regenerabil ă și eficiența
energiei în țările în curs de dezvoltare (COOPENER).
SAVE se concentreaz ă în principal pe construc ții și industrie, iar STEER include
diversificarea combustibililor, promovarea combustibililor regenerabili și eficiența
energiei în transporturi. Toate direc țiile de ac țiune au în vedere propuneri de m ăsuri
legislative. Cele patru direc ții de acțiune urmeaz ă să fie implementate prin ac țiuni cheie (key
actions), care fie combin ă priorități ale UE din domenii specifice, fie sunt concentrate pe
unele regiuni defavorizate. Ac țiunile cheie trebuie s ă vizeze una sau mai multe din
activitățile următoare :
•µimplementarea unor strategii pe termen mediu și lung în domeniul energiei care s ă
contribuie la obiectivele principale ale programului (standarde, etichetare, certificare sisteme, monitorizarea dezvolt ării pieței, tendințe de piață)
•µcrearea, extinderea și promovarea structurilor și instrumentelor de dezvoltare
durabilă, inclusiv managementul local și regional al energiei.
•µpromovarea tehnologiilor avansate și a sistemelor de introducere rapid ă a acestora pe
piață.
•µdezvoltarea structurilor de informare, educare și formare pentru cre șterea
conștientizării, diseminarea know-how-ului și a bunelor practici.
•µmonitorizarea implement ării și a impactului politicii UE privind dezvoltarea durabil ă
în domeniul energiei.
Programul « Intelligent Energy for Europe » are un buget total de 215 milioane EURO și
este deschis S/M, celor în curs de aderare, țărilor candidate și celor din EFTA (European
Free Trade Association) și EEA (European Economic Area).
Comisia European ă susține cercetarea, dezvoltarea și realizarea proiectelor demonstrative
din domeniul energiei și prin Programul Cadru 6 , program care are drept scop general
crearea unui Spa țiu European de Cercetare (European Research Area). In Programul
Cadru 5, încheiat în 2002, a existat sub-programul ENERGY, dedicat energiilor ne-nucleare.
Agenția Euratom , la rândul ei, dedic ă fonduri pentru programe specifice din domeniul
nuclear. Prin Programul Cadru 6 se aloc ă sume importante pentru cercetare nuclear ă, în
particular pentru îmbun ătățirea securit ății nucleare și managementul (procesare, transport
si depozitare) de șeurilor radioactive
Programul European Climate Change (ECCP) finan țează la rândul ei, un set de m ăsuri
pentru reducerea emisiilor de gaze.
§4. INFLUEN ȚE INTER-SECTORIALE ȘI POLITICI INTEGRATE

Integrarea conceptului de dezvoltare durabil ă în politicile sectoriale a început odat ă cu
Consiliul European de la Cardiff (din iunie 1998), când un num ăr de sectoare, între care

22
agricultura, transportul și energia au fost primele propuse pentru abordarea integrat ă. Ca
răspuns la aceast ă initiativă, Comisia European ă a lansat trei luni mai târziu Comunicarea
“Intărirea integr ării mediului în politica de energie a Comunit ății”. Documentul anun ța
acțiuni de integrare a protec ției mediului în politica de energie, ac țiuni care eviden țiau
responsabilit ăți majore pentru Statele Membre, ca și pentru institu țiile europene. O
strategie general ă de integrare a problemelor de mediu în politica de energie a fost lansat ă
un an mai târziu de c ătre Consiliul Energiei. Strategia avea în vedere dezvoltarea unor
politici pe termen lung, care s ă aibă drept scop dezvoltarea durabil ă din punct de vedere
economic, social și ecologic, urm ărind noi ini țiative de politic ă, dar care s ă țină cont și de
implicațiile extinderii UE.

În ce prive ște țările candidate la UE, înc ă de pe atunci s-au ridicat câteva întreb ări, și
anume:
•µcum să se reducă dependen ța energetic ă, dar mai ales, cum s ă se micșoreze ritmul
de creștere al acesteia în raport cu cel înregistrat de S/M?
•µcare este poten țialul de reducere a concentra ției de bioxid de carbon în țările
candidate?
•µCare sunt principalele obstacole pentru integrarea protec ției mediului în politica
de energie (probleme structurale, func ționale)
•µCare este viitorul energiei nucleare în aceste țări, în condi țiile în care energia
nucleară produsă este mai curat ă din punct de vedere al emisiilor de CO2, dar
provoacă îngrijorare în ce prive ște siguran ța în funcționare?

4.1. Schimbări de percep ție în politica de energie

Integrarea protec ției mediului în politica de energie, sau a șa-numitul proces
Cardiff, a provocat câteva schimb ări majore în abordarea sectorului energetic și nu
numai: – s-a produs un transfer de responsabilitate
de la autorit ățile de mediu, singurele
însărcinate pân ă la acel moment cu tratarea chestiunilor de mediu, c ătre autorit ățile
din sectorul energie; prin aceasta s-au adus mai aproape problemele de sursa lor de producere, considerându-se c ă în acest fel se pot aborda mai bine multiplele
dimensiuni ale protec ției mediului.
– prin extensie, acest transfer de responsabilitate s-a l ărgit de la sectorul energie la
toate celelalte politici sectoriale. In consecin ță, această schimbare de percep ție a impus eforturi crescute în coordonarea
strategiilor sectoriale începând de la acel moment. Integrarea problemelor de mediu în politica de energie presupune asumarea unor chestiuni cheie, cum ar fi: – transformarea “spiritului” dezvolt ării durabile în angajamente de politic ă
operațională

23
– întărirea legăturilor pozitive dintre cei trei piloni ai dezvolt ării durabile: siguran ța în
alimentare, competitivitatea serviciilor de energie și protecția mediului.
– Dezvoltarea unui set de strategii coerente pe termen scurt și lung
– Stabilirea unui calendar clar de m ăsuri de implementare
– Monitorizarea indicatorilor de progres. Privită din acest unghi de vedere, politica energetic ă durabilă se poate defini drept
acea politic ă prin care se maximizeaz ă bunăstarea pe termen lung a cet ățenilor,
păstrând totodat ă un echilibru dinamic, rezonabil, între siguran ța în alimentare,
competitivitatea serviciilor energetice și protecția mediului, ca r ăspuns la provoc ările
sistemului energetic. Dezvoltarea unei politici energetice durabile trebuie de aceea
văzută ca un proces continuu de c ăutare, înv ățare și adaptare, care urm ărește să ofere
soluții optime pentru bun ăstarea pe termen lung a cet ățenilor.
Procesul Cardiff a atras dup ă sine schimb ări fundamentale atât în viziunea asupra
sistemelor și resurselor energetice, dar și în percep ția schimb ărilor în sine: resurse
văzute până mai ieri ca s ărace, au devenit abundente, pre țurile aflate “în cre ștere
continuă” astăzi sunt v ăzute ca “fluctuante”, pie țe care ieri erau locale au devenit
globale, politicile bazate pân ă ieri pe “reglement ări” se bazeaz ă acum pe
“concuren ță”.
Punctul de pornire al Uniunii Europene pentru acest mod integrat de abordare mediu-energie a fost destul de avansat, oricum mult mai bun decât cel pe care îl avea în anii 70. Furnizorii de energie sunt mai diversifica ți, concuren ța s-a îmbun ătățit, tendința
de creștere a eficien ței energetice continu ă, impactul energiei asupra mediului s-a
redus substan țial mai ales la nivel local, UE are o industrie puternic ă și modernă, cu
potențial ridicat pentru tehnologii pu țin poluante și din domeniul eficientiz ării
energiei. Totuși, Uniunea European ă mai are înc ă foarte multe de f ăcut pentru a face fa ță
provocărilor actuale. Cererea de energie este în continu ă creștere (în 2020 consumul
de energie va cre ște cu 50 % fa ță de 1995), combustibilul lichid va fi înlocuit în mare
parte cu gaz natural și surse regenerabile, progresul în cre șterea competitivit ății este
încă modest, emisiile de CO2 sunt în cre ștere, iar dependen ța de importuri continu ă să
crească.

4.2. Dimensiunea mediului în politica de energie

Principiile de baz ă ale politicii de mediu a UE se reg ăsesc în al 5-lea și al 6-lea
Program de Ac țiune pentru Mediu, în Tratatul de la Amsterdam , în Procesul Cardiff,
și au fost sintetizate pentru a fi mai u șor aplicate în procesul extinderii UE.
Obiectivele principale de mediu care se reg ăsesc în politica de energie se refer ă la
minimizarea impactului de mediu și dezvoltarea unui sistem energetic durabil
.

24
Minimizarea impactului de mediu are trei direc ții principale de ac țiune: înlocuirea
energiilor poluante cu altele mai pu țin poluante, introducerea tehnologiilor de
reducere a emisiilor de gaze și creșterea eficien ței energetice.
În ce prive ște impactul asupra mediului, cele mai serioase probleme se refer ă la ploile
acide, calitatea aerului, schimb ările climatice, rezervele de resurse energetice și
chestiunile legate de utilizarea energiei nucleare, ca un caz aparte. În domeniul schimbărilor climatice, strategia european ă se bazeaz ă pe țintele stabilite prin
Protocolul de la Kyoto. Instrumentele de lucru pentru atingerea țintelor sunt eficien ța
energetică, creșterea ponderii resurselor regenerabile, inovarea tehnologic ă și
cercetarea. În contextul extinderii UE, pentru țările în curs de aderare și candidate s-au eviden țiat
următoarele direc ții de acțiune:
•µintegrarea problemelor de mediu în cele ale diferitelor sectoare
•µdezvoltarea unor programe pe termen lung
•µdezvoltarea de leg ături strategice cu celelalte politici ale UE.

Pentru a merge în aceste direc ții, statele în curs de aderare și candidate au nevoie s ă
fie ferm și clar angajate în adoptarea legisla ției comunitare, în atingerea convergen ței
cu intensit ățile energetice din UE și într-o strâns ă colaborare interna țională bazată pe
acordurile existente și viitoare.

4.3. Abordarea integrat ă pe sub-sectoare energetice

4.3.1. Cărbunele
Cărbunele este v ăzut ca o resurs ă energetic ă cu valențe pozitive, dar și negative:
– pozitivă este contribu ția sa la asigurarea siguran ței în alimentare, și ca parte a
diversific ării surselor de energie
– negativ este impactul asupra mediului. Dac ă impactul local asupra mediului poate și va
fi diminuat prin m ăsuri tehnologice și de reducere a suprafe țelor afectate, impactul global
al utilizării cărbunelui asupra emisiilor de gaze cu efect de ser ă provoacă încă mare
îngrijorare.

Tehnologiile curate ale proces ării cărbunelui sunt tot mai dezvoltate în Europa, în timp ce
eficiența centralelor pe baz ă de cărbune a ajuns deja la 47 % și urmărește să crească până
la 50 %. Tehnologiile de captare a bioxidului de carbon din emisiile centralelor termice vor fi diponibile pe scar ă largă în următorii 10 ani. Costurile c ărbunelui curat vor r ămâne
totuși foarte ridicate în termeni de eficien ță economic ă, dar vor fi compensate prin aportul
adus la siguran ța în alimentare și la stabilitatea economic ă în cazul unor fluctua ții mari de
prețuri pe pia ța resurselor energetice.

Directivele privind calitatea aerului
sunt cele care au impact important asupra utiliz ării
cărbunelui:
•µDirectiva privind prevenirea și controlul integrat al polu ării, este Directiva pe baza
căreia se face licen țierea centralelor mari în Europa, sub aspectul protec ției mediului.

25
•µDirectiva centralelor de combustie mari
•µDirectiva cadru privind calitatea aerului, cu surorile ei pentru bioxid de sulf, nitri ți,
suspensii, plumb, bioxid de carbon, ozon și benzen, precum și alte directive în lucru
privind limitarea con ținutului de metale grele (nichel, arsenic, cadmiu) în aer.
•µDirectiva privind plafonul na țional de emisii (NEC), care limiteaz ă valorile de bioxid
de sulf, nitra ți, hidrogen sulfurat și componente organice volatile.
•µDirectiva privind ozonul.

Problemele de mediu ale industriei c ărbunelui, care nu sunt direct legate de energie, sunt
acoperite de directivele privitoare la sta țiile de epurare și la protec ția apei.

Deși controlul polu ării aerului și politica de folosire a c ărbunelui nu merg în mod natural
în aceeași direcție, ba chiar sunt contradictorii, va trebui totu și să se ajungă la un
compromis, care s ă țină seama și de alte obiective ale politicii de energie, în special cele
referitoare la contribu ția cărbunelui la asigurarea resurselor și a competitivit ății. Sunt
speranțe că noile tehnologii vor putea reduce cu pân ă la o treime emisiile datorate
utilizării cărbunelui.

4.3.2. Petrolul
Problemele de mediu pe care le ridic ă industria petrolului și utilizarea acestuia în
scopuri energetice și de transport se refer ă la calitatea aerului, a apei, schimb ările
climatice și la calitatea combustibililor .
În privința utilizării produselor rafinate, exist ă încă mari diferen țe între gradul de
rafinare cerut de pia ța din S/M și de cea din țările Central și Est Europene. In țările în
curs de aderare și candidate la UE, cererea pentru produse din petrol cu poten țial de
poluare mai sc ăzut este mult mai redus ă față de UE.
Cererea pentru produse petroliere este și va continua s ă fie în cre ștere. În UE,
previziunile indic ă o cotă de 40 % din consumul total de resurse energetice în 2020
din petrol. În aceste condi ții, schimb ările impuse de protec ția mediului vor determina
o orientare pronun țată spre produse petroliere curate. Aceasta va necesita dezvoltarea
unui complex de inter-rela ții între politica de energie și protecția mediului, a unei
abordări cuprinz ătoare care s ă țină seama pe de o parte, de evalu ările integrate
fundamentate științific, pe de alt ă parte, de țintele stabilite pentru protec ția mediului
în contextul dezvolt ării durabile. Spre exemplu, reducerea poten țialului poluant al
combustibililor pentru transport ar putea determina o cre ștere a emisiilor de bioxid de
carbon produse de c ătre rafinării. De aceea, o colaborare mai strâns ă între toți factorii
implicați pare să fie calea cea mai potrivit ă pentru a trata complexitatea problemei.

4.3.3. Gazul natural
Din punct de vedere al mediului, gazul natural este considerat „poarta spre o
dezvoltare durabil ă”. Impactul asupra mediului generat de utilizarea gazului natural
are o dimensiune local ă (particule, fum), regional ă (ploi acide) și una global ă (gaze cu
efect de ser ă).
Impactul negativ la toate dimensiunile se poate reduce prin folosirea gazului curat,
cu conținut scăzut de sulf și de carbon, prin utilizarea tehnologiilor de eficien ță

26
energetică și prin reducerea cererii de energie (tehnologii termo-izolante în
construcții, stiluri de via ță adaptate). Tehnologiile gazului se potrivesc foarte bine cu
cele pentru dezvoltarea resurselor regenerabile. Combustibilul gazos este adecvat tehnologiilor de cre ștere a eficien ței energiei, de exemplu în boilerele de condensare.
Arderea gazului în centrale are poten țialul de a reduce emisiile de bioxid de carbon.
Utilizarea gazului în co-generare va dubla produc ția de energie electric ă produsă pe
bază de gaz în Uniunea European ă. Această situație va determina îns ă dereglări și
disfuncționalități în domeniul competi ției, între vechile centrale cu eficien ță scăzută și
cele noi, performante.
4.3.4. Industria energetic ă
La toate nivelurile sale, industria energetic ă se confrunt ă cu problemele ridicate de
mediu:
•µîn produc ția de energie electric ă, prin întreaga legisla ție de mediu și de taxare, de
exemplu prin: Directiva pentru prevenirea și controlul integrat al polu ării,
Directiva centralelor de combustie mari, Directiva privind plafonul na țional
pentru emisii, taxa pe energie, integrarea surselor de energie regenerabile, energia nucleară.
•µÎn transportul energiei electrice, prin pia ța internă de energie
•µÎn distribu ția de energie, prin obliga țiile serviciului public
•µÎn furnizarea energiei electrice, prin siguran ța în alimentare.
O chestiune delicat ă la nivelul produc ției în țările candidate se refer ă la energia
nucleară, mai precis la raportul dintre siguran ța nucleară și poluarea mediului.
Promovarea surselor regenerabile este o chestiune legat ă mult de poten țialul fiecărei
țări în parte. In prezent, nivelul emisiilor de bioxid de carbon în țările în curs de
aderare și candidate nu este considerat îngrijor ător. De aceea, nu se consider ă
necesară o politic ă agresivă de promovare a surselor regenerabile în acest grup, mai
ales datorit ă faptului c ă efortul investi țional pentru retehnologizarea centralelor
electrice clasice poate conduce la p ăstrarea aceleia și structuri a produc ției de energie
pentru urm ătorii 30 de ani.
Energia electric ă este perceput ă din ce în ce mai mult ca un serviciu public c ătre
populație, dar în acela și timp și în egală măsură, o necesitate pentru economie.
Responsabilitatea de a asigura acest serviciu trebuie v ăzută de cetățeni (consumatori)
nu numai ca un drept de a fi servi ți, dar și ca o obliga ție de a folosi ra țional energia, în
condiții de eficien ță energetic ă. Firmele de distribu ție pot fi purt ătoarele acestui mesaj
într-un mod transparent, prin corec ții corespunz ătoare aplicate pre țului. Acesta este,
de altfel și unul dintre mesajele C ărții Verzi, când se refer ă la un nou tip de
management al cererii de energie. Fiecare țară european ă, fie S/M sau candidat ă, se află într-o situa ție diferit ă,
determinat ă de condi țiile naturale – geografice, resurse naturale, etc -, structura
importului, contextul economic și starea mediului. Pentru a îndeplini cerin țele unei

27
dezvoltări durabile, fiecare stat în parte trebuie s ă-și ajusteze propria structur ă a
producției de energie.
Țările în curs de aderare și candidate, în ansamblul lor, nu difer ă ca tendin țe față de
cele manifestate în S/M, de aceea nu vor provoca schimb ări calitative majore în
procesul Cardiff. Ele înt ăresc însă aceste tendin țe și de aceea fac integrarea un proces
dificil. Cele mai sensibile probleme ale țărilor candidate sunt din aceast ă perspectiv ă:
•µsecuritatea nuclear ă
•µeficiența energiei și utilizarea surselor regenerabile
•µproblemele sociale legate de restructurarea în anumite sectoare energetice
•µpovara economic ă pe care constituirea unor stocuri de petrol, ne-productive în
termeni economici dar scumpe în termeni financiari, o impune asupra țărilor
candidate.

§5. ASPECTE PROBLEMATICE ALE ENERGIEI

În crearea pie ței interne de energie, stabilirea cadrului de reglementare nu constituie cea
mai dificil ă sarcină. Mult mai problematic ă se dovede ște a fi implementarea legisla ției
europene, dominat ă în acest sector de Directive. Adoptarea Directivelor de gaz și
electricitate, de fapt primul pas concret spre constituirea pie ței interne de energie, s-a
dovedit a fi startul pentru ini țierea unor reforme radicale în sectoarele economice cele mai
conservatoare ale Europei, în care monopolul, mai degrab ă decât competi ția, au fost
considerate ca fiind starea natural ă a lucrurilor. De fapt, adoptarea Directivelor a
constituit doar semnalul încheierii unui foarte lung proces de preg ătire a liberaliz ării
pieței, iar dificulta țile de realizare în fapt a liberaliz ării sunt doar la început. Acestea sunt
legate în primul rând de cooperarea voluntar ă între S/M pentru a transforma liberalizarea
în realitate, ceea ce se poate realiza în mod practic doar prin consens.Complexul de autoritați de reglementare ap ărute ca urmare a aplic ării Directivelor, precum si mul țimea
actorilor de pe pia ța energiei, care include nu numai produc ători, consumatori, furnizori,
dar si comercian ți și operatori de pia ță, face ca acest consens s ă fie greu de atins, mai ales
în contextul actual al extinderii UE si al regândirii structurilor și modului s ău de
funcționare. Pentru a r ăspunde acestei probleme complicate, Comisia European ă a inițiat
Forumuri de Reglementare pe domenii ale energiei. De exemplu, Forumul de Reglementare pentru energie electric ă se întâlne ște bi-anual la Floren ța, pentru a
monitoriza și discuta implementarea Directivei electricit ății. Unul similar pentru sectorul
gazelor se întrune ște la Madrid. Aceste forumuri au un statut mai puternic decât al unor
grupuri de lucru, dar nu au puteri legislative. Ele au rolul de a facilita schimbul de informații, de a semnala problemele nou ap ărute și de a reflecta la solu țiile tehnice
posibile. Compozi ția lor const ă în reprezentan ți ai autorit ăților de reglementare din S/M,
ai guvernelor, ai Comisiei și Parlamentului European, ai utilizatorilor de re țele,
comercian ți, consumatori și statisticieni.

28
Câteva sunt problemele care necesit ă compromisuri evidente pentru liberalizarea efectiv ă
a pieței interne de energie :
distorsionarea efectului subsidiarit ății, respectiv riscul ca liberalizarea s ă se produc ă
numai în interiorul grani țelor naționale, fără un efect notabil regional integrator
lipsa unor mecanisme specifice în Directive care s ă înlăture obstacolele în calea
comerțului cu energie trans-frontalier
nevoia dezvolt ării unui cadru de reglementare coerent atât cu Directivele, cât și cu
formele institu ționale de aplicare alese de S/M
identificarea unor prevederi cheie care s ă garanteze aplicarea efectiv ă a Directivelor.
Piața internă de energie este, în stadiul actual al integr ării europene, înc ă în lucru, iar
modelul de reglementare, înc ă în faza embrionic ă. Termenul de economie social ă de
piață, folosit pentru a defini tipul de rela ții economice din spa țiul UE, impune evident
limite în liberalizarea pie ței, pentru a atinge un echilibru între obligativitatea asigur ării
furnizării de energie ca un serviciu public și respectarea condi țiilor de pia ță liberă. Pe de
altă parte, cere o aten ție special ă pentru problemele sociale și alte consecin țe sociale pe
care liberalizarea le poate genera. Într-o economie social ă de piață, așa cum istorice ște
este cea european ă, competi ția liberă pe piața energiei va fi limitat ă de considerente de
politică socială, nuanță care apare mult mai pu țin important ă pe piețele de energie din
SUA, de exemplu. Privite sintetic, problemele majore actuale ale sectorului de energie în spa țiul comunitar,
rezumate din Raportul la Cartea Verde a Energiei, sunt dup ă cum urmeaz ă:
Creșterea dependen ței față de resursele energetice de import. Dou ă treimi din
combustibilul fosil – țiței, cărbune, gaz natural, provin în prezent din import (20 % din
gazul natural se import ă din Rusia). Peste 30 ani, dependen ța va crește la 70 % din
necesarul total, iar 90 % din țiței va fi importat.
Problema siguran ței în alimentarea cu energie electric ă. Dependen ța față de resursele
energetice din import duce la o siguran ță scăzută în alimentarea cu energie. Totu și,
pentru cre șterea siguran ței în alimentare, doar reducerea importurilor și creșterea
producției interne ar fi insuficiente și ar trăda o abordare simplist ă a problemei. Comisia
consideră că soluția problemei este una mult mai complex ă, care să conțină între altele
diversificarea surselor de energie, a tehnologiilor, precum și un nou tip de management al
cererii de energie. Comisia European ă atrage aten ția asupra diferen ței de vedere fa ță de
abordarea american ă, care în urma c ăderii de sistem din California consider ă că soluția se
găsește doar în cre șterea produc ției.
Slăbiciunile structurale, geopolitice și sociale, impactul negativ al producerii energiei
asupra mediului, mai ales cel legat de emisiile de gaze cu efect de ser ă, angajamentele
asumate prin protocolul de la Kyoto.

29
Lecția California
Criza de energie din California, care a început în anul 2000, este rezultatul unui deficit în
producția de energie electric ă și a escalad ării pe acest fond, a pre țurilor, conducând la
falimentul celei mai importante utilit ăți publice. Cauzele acestor probleme sunt date de
combinația mai multor factori:
– creșterea rapid ă a cererii de energie datorat ă în parte și consumului pentru industria
high-tech din Silicon Valley
– lipsa unor capacit ăți suplimentare de generare, cauzat ă de un mediu de reglementare
confuz, combinat cu un control al planific ării neobișnuit de strict
– lipsa capacit ăților de interconectare și a acordurilor de tarifare cu statele vecine
– existența unui grup de presiune ostil concuren ței, care a impus practici de tarifare
oligarhice
– expunerea excesiv ă a consumatorilor la pre țurile de pe pia ța spot
– factori naturali, între care seceta.
Existența acestei combina ții de factori și condiții adverse a provocat c ăderea de sistem
din California. Din perspectiv ă externă, ea a fost judecat ă ca o posibil ă consecin ță
negativă a liberaliz ării pieței de energie. Drept urmare, mai multe state din Asia au
reacționat imediat, reanalizându- și programele na ționale de restructurare a sistemelor lor
de energie pentru a vedea ce se poate înv ăța din „lec ția California”.

§6. EXTINDEREA UNIUNII ȘI ADOPTAREA ACQUIS-ULUI

6.1. Acordurile Europene

Primul pas spre integrarea noilor democra ții din Europa Central ă și de Est în Uniunea
European ă a fost făcut prin Acordurile Europene încheiate în 1994 între UE (prin S/M și
Comisia European ă) și țările aspirante. Acordurile, încheiate pe perioad ă nedefinit ă, și
având perioade tranzitorii de pân ă la 10 ani, sunt identice în structur ă și conținut pentru
toate țările, și acoperă aceleași teme ca și Tratatul UE. Prima tem ă se referă la libera
circulație a bunurilor, în special a celor industriale și agricole, a doua, la libera mi șcare a
persoanelor și serviciilor, iar a treia stabile ște reguli pentru pl ăți, mișcarea capitalurilor,
competiție și cooperare economic ă, culturală și financiar ă. În final se stabile ște cadrul de
cooperare pentru implementarea acordului, care const ă în trei instrumente:
Consiliile de asociere (consilii bilaterale formate la nivel de mini ștri), Comitetele de
asociere (cu participare bilateral ă la nivel oficial pentru discutarea în detaliu a
problemelor din Acorduri) și Comitetele mixte parlamentare . Țările semnatare ale
Acordurilor Europene sunt: Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Estonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Slovenia.
Din punct de vedere al energiei, Acordurile Europene se refer ă la următoarele arii de
cooperare:
•µformularea și planificarea politicii de energie
•µmanagementul sectorului de energie și instruirea personalului

30
•µdezvoltarea resurselor energetice
•µpromovarea economisirii energiei și a eficien ței în folosirea acesteia
•µimpactul de mediu asupra produc ției și consumului de energie
•µtransferul de tehnologie și know-how
•µdeschiderea pie ței de energie.
Mediul și sectorul nuclear sunt tratate fiecare în capitole separate.
Acordurile Europene au creat cadrul pentru procesul de pre-aderare al țărilor candidate.
Cartea Alb ă4 realizată de Comisia European ă în 1995 precizeaz ă că doar armonizarea
legislației cu cea european ă nu este suficient ă pentru a îndeplini criteriile de aderare.
Principala provocare pentru țările asociate st ă « nu în adoptarea tehnic ă a textelor de lege,
ci în adaptarea ma șinăriei administrative și a societății la condi țiile necesare pentru a face
această nouă legislație să funcționeze ».
Pentru dezvoltarea cooper ării regionale, Comisia a încheiat separat Acorduri de
Parteneriat și Cooperare cu țări ale fostei URSS (Rusia, Ucraina, Moldova și Belarus) și
cu cele din bazinul Mediteranean (Algeria, Maroc, Tunisia). Acordurile con țin prevederi
cu referire la cooperarea în domeniul energiei, precum siguran ța în alimentarea cu
energie, eficien ța energiei, re țele de transport energie, impactul asupra mediului.

6.2. Parteneriatele de Aderare

Pentru a face fa ță acestei provoc ări pe care o reprezint ă adoptarea acquis-ului, Comisia a
încheiat câte un Parteneriat de Aderare cu fiecare țară candidată. In decembrie 1999, au
fost adoptate Parteneriatele de Aderare cu 10 țări, iar un an mai târziu, cu Cipru, Malta și
Turcia. Pe aceast ă bază, Comisia monitorizeaz ă progresul f ăcut de fiecare țară candidată,
intocmind Raporte anuale de Progres , care stabilesc între altele și prioritățile pe termen
scurt și mediu în îndeplinirea criteriilor de aderare. La rândul lor, țările candidate și-au
întocmit Programe Na ționale de Adoptare a Acquis-ului (PNAA) , descriind în detaliu
planurile și acțiunile de preg ătire a ader ării la UE. Fiecare Raport al Comisiei con ține și o
evaluare a PNAA. Actuala extindere a UE cuprinde primele țări care trebuie s ă ia în considerare o politic ă
comună de energie, pe lâng ă celelalte politici deja consacrate. In plus aceast ă politică
trebuie privit ă ca o politic ă integrată mediu-energie, în toat ă complexitatea ei. Mai mult,
acquis-ul de energie, ca și cel de mediu, reprezint ă « ținte mișcătoare », care necesit ă
eforturi considerabile de preluare a legisla ției și mecanismelor existente, simultan cu
transformarea lor dup ă cum evolueaz ă și se adînce ște procesul de integrare a politicilor
comunitare. Acestei sarcini deosebit de complexe trebuie s ă-i facă față țări care pân ă nu
de mult au func ționat într-un sistem de comand ă și control supercentralizate, f ără
democrație și fără economie de pia ță. Extinderea actual ă este din acest punct de vedere
mult mai dificil ă decât oricare alta de pân ă acum, fără să luăm în considerare aspectul
cantitativ. Ultima extindere a UE din 1995, care a cuprins Austria, Suedia și Finlanda, nu

4 White Paper “Preparation of the Associated Countries of Central and Eastern Europe for Integration
into the Internal Market of the Union”, European Commission, COM (1995)163 final, May 1995

31
a ridicat probleme serioase țărilor candidate pentru adaptarea la structurile europene, ba
chiar a adus contribu ții naționale la adâncirea politicilor comunitare, de notat în domeniul
energiei și mediului.
Negocierile referitoare la capitolul 14 -“Energie” au fost deschise în 1999 cu cele 6 țări
din grupul Luxembourg. Cu celelalte șase din grupul Helsinki, care include și România,
negocierile s-au deschis dup ă anul 2000.
Cele 10 state în curs de aderare au închis definitiv negocierile la capitolul Energie, iar Bulgaria l-a închis provizoriu. România a deschis negocierile la acest capitol în prima jumătate a lui 2002, în prezent negocierile continu ă.
Negocierea capitolului, care în termeni practici înseamn ă acceptarea de c ătre viitorul S/M
a întregului acquis, în unele situa ții cu perioade de tranzi ție, a avut ca punct sensibil
securitatea nuclear ă, pentru care nu a fost acceptat ă perioadă de tranzi ție. In schimb,
statele candidate au cerut, iar Comisia European ă a acceptat perioade de tranzi ție pentru
constituirea stocurilor de petrol de 90 de zile. Ungaria este singura țară care nu a solicitat
perioade de tranzi ție. Toate celelalte au negociat perioade de tranzi ție variind între 3 și 7
ani. Cehia a mai negociat o perioad ă de tranziție de 2 ani pentru implementarea Directivei
Gazului, iar Estonia, una de 8 ani pentru implementarea Directivei Electricit ății.
De-a lungul procesului de negociere, cele mai dificile chestiuni s-au dovedit a fi:
•µdezvoltarea politicilor energetice na ționale și a capacit ății instituționale de
implementare
•µcrearea pie țelor de energie (gaz și electricitate) și accelerarea procesului de
liberalizare a pie țelor
•µconstituirea stocurilor de petrol
•µeficiența energetic ă (standarde minime de eficien ță energetic ă pentru aparatur ă
electro-casnic ă, boilere pe gaz și combustibil lichid, etc) și energiile regenerabile
•µsecuritatea nuclear ă.

6.3. România : Adaptarea la legisla ția și politica comun ă de energie

Pentru a putea deschide negocierile, în România a fost necesar ă mai întâi corectarea unor
distorsiuni structurale majore. Cea mai dificil ă corecție, care a avut un impact direct asupra popula ției, a fost eliminarea
subventiei încrucisate dintre consumatorii casnici si industriali de energie electric ă (în
1999), între energia electric ă și termică (în 2000) și între consumatorii casnici și
industriali de gaze naturale (în 2001). O altă urgență a fost înfiin țarea Autorit ăților de Reglementare și a Operatorului de Pia ță,
instituții de bază în funcționarea pie țelor de energie, petrol și gaze în UE.
O a treia, care este înc ă în desfășurare, o reprezint ă restructurarea sistemului energetic
național (SEN).

32
Structura SEN, infrastructura energetic ă și operatorii economici sunt în continuare în
transformare, proces care înseamn ă trecerea de la modelul centralizat la un model
competitiv și flexibil, de pia ță. Așa cum s-a v ăzut anterior, acquis-ul comunitar nu
conține “rețeta” pentru aceste structuri și nici nu inten ționează să o facă, lucru confirmat
de diversitatea structurilor SEN în țările membre, referitor la forma de proprietate,
structura produc ției, a rețelelor de transport și distribuție, serviciile energetice.
Restructurarea SEN a parcurs mai multe etape, dup ă cum se va vedea în cele ce urmeaz ă.
În anul 2000, CONEL (fosta Companie na țională de electricitate) s-a restructurat pe
domenii de activitate: producere, transport, distribu ție. Sectorul de producere a energiei
electrice este reprezentat în prezent de SC Termoelectrica și SN Nuclearelectrica, care
produc energie electrica și termică și SC Hidroelectrica, care produce energie electric ă.
CN Transelectrica asigur ă funcționarea și administrarea re țelei naționale de transport
(linii și stații de transformare 400 și 220 kV), iar SC Electrica este distribuitorul de
energie electric ă (linii și stații de medie și joasă tensiune). Tranzac țiile comerciale dintre
producatorii de energie electric ă și distribuitorii sunt realizate de c ătre operatorul
comercial SC OPCOM, în prezent filiala a Transelectrica. În sector mai exist ă Regia
Autonom ă pentru Activita ți Nucleare (RAAN), unic produc ător și furnizor de ap ă grea
pentru CNE Cernavod ă.
Reforma în sectorul gazelor naturale a început în anul 2000 prin reorganizarea fostei SN Romgaz. Ca urmare, în sectorul gazelor naturale au ap ărut SNTGN Transgaz,
administratorul sistemului na țional de transport al gazelor naturale, precum și SC
Exprogaz și SNDSGN Depogaz care exploreaz ă și exploateaz ă zăcămintele de gaze
naturale și respectiv administreaz ă capacitățile de înmagazinare subteran ă. SC Distrigaz
Nord și SC Distrigaz Sud asigur ă distribuirea gazelor pe zone.
Principalul operator din sectorul petrolului, SNN PETROM , a fost înfiin țat în1997,
având ca obiect de activitate explorarea și exploatarea z ăcămintelor de hidrocarburi de pe
uscat și din platoul continental al M ării Negre, rafinarea țițeiului, transportul produselor
petroliere, comercializarea acestora prin re țele proprii de distribu ție, importul și exportul
de țiței, și alte produse petroliere, utilaje și echipamente.
În sectorul minier opereaz ă patru agen ți economici, respectiv Compania Na țională a
Lignitului Oltenia, Compania Na țională a Huilei Petro șani, SC Banat Anina și Societatea
Națională a Carbunelui Ploie ști.
Autoritățile de reglementare au fost constituite anterior etapei de restructurare.
Autoritatea Na țională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a fost înfiin țată în
1998 și pusă în efectivitate în anul 2000, ca și Autoritatea Na țională de Reglementare în
domeniul Gazelor Naturale (ANRGN).

33

0% 20% 40% 60% 80% 100%
Import Producție intern ă0%20%40%60%80%100%
Import Productie interna

Fig 4. Structura consumului intern de petrol Fig 5. Structura consumului intern de gaze
Sursa: Strategia de dezvoltare energetic ă a României pe termen lung 2002 – 20 15

Primul act legislativ privind pia ța de energie electric ă din România s-a emis în anul
2000, când s-a hot ărât deschiderea pie ței la 10 %, ulterior 15 %. Din februarie 2002,
gradul de deschidere a pie ței a crescut la 33 % (pentru a se conforma Directivei 96/92/CE
privind Pia ța electricit ății), cu un prag de consum pentru consumatorul eligibil de 40
GWh/an. La mijlocul anului 2002, num ărul consumatorilor eligibili acredita ți pe piața
energiei electrice era de 45, fa ță de 19 în anul 2000. La nivelul produc ătorilor și
furnizorilor, pia ța devine treptat concuren țială, dar pentru activit ățile de transport și
distribuție, cum se va vedea mai jos, ea r ămâne reglementat ă. Accesul pe pia ță se face
prin acordarea de licen țe și autoriza ții. Piața contractelor, cu pre țuri și cantități
reglementate, func ționează în paralel cu pia ța concuren țială a contractelor bilaterale
negociate și a vânzărilor și cumpărărilor de pe pia ța spot. Un de ținător de licen ța are
dreptul la accesul reglementat (RTPA) la re țeaua de transport și distribu ție, iar
consumatorii eligibili i și pot alege furnizorii de energie electric ă, cu care încheie
contracte bilaterale negociate. În anul 2002, România a semnat, la Atena, Memorandumul de Întelegere privind crearea Pieței Regionale de Electricitate în Sud-Estul Europei și integrarea sa în Pia ța Internă de
Electricitate din Sud-Estul Europei. Piața de energie termic ă (abur și/sau apă fierbinte) s-a restructurat la nivelul localit ăților
și a zonelor industriale. Continuând reforma SEN, din
Termoelectrica au fost
externalizate în 2001 și 2002 un num ăr de 18 centrale electrice, care au fost transferate în
administrarea autorit ăților publice locale. Scopul acestei restructur ări a fost
descentralizarea producerii de energie termic ă în vederea adapt ării capacit ăților de
producție la necesarul de consum local.
În anul 2002, unele centrale hidroelectrice aflate în patrimoniul Termoelectricii au fost transferate la Hidroelectrica, iar Termoelectrica a fost împ ărțită în trei societ ăți (Rovinari,
Turceni, Bucure ști), unde aceasta este ac ționar unic. În plus s-au externalizat serviciile de
reparații prin înfiin țarea a 12 noi societ ăți comerciale de servicii.
Restructurarea produc ătorilor în anul 2002 a avut la baz ă principiul separ ării
administrative, dup ă criterii regionale, tehnologice, și economice, în vederea cre ării pieței
de energie.

34
Restructurarea societ ății Hidroelectrica s-a făcut în vara anului 2002 prin externalizarea
activităților de între ținere și reparații în 8 societ ăți comerciale cu personalitate juridic ă
proprie. Pentru construc ția de noi centrale hidro (21 proiecte însumând circa 900 MW) și
a privatizării, sse au în vedere parteneriate public-privat

Societatea na țională Nuclearelectrica (SNN) s-a format în anul 1998 ca urmare a
reorganiz ării RENEL.
După constituire, SNN a început un proces de consolidare și eficientizare a activit ății,
care a cuprins în principal externalizarea activit ăților auxiliare și optimizarea func ționării.
Unitatea 2 de la Cernavod ă urmează să fie finalizat ă în 2006.
Pentru gestionarea de șeurilor radioactive, în 2003 a luat fiin ță Agenția Națională pentru
Deșeuri Radioactive (ANDRAD), care se va ocupa și de elaborarea studiilor necesare
pentru depozitarea final ă a deșeurilor înalt radioactive. Tot în acest scop, SNN are în
construcție Depozitul Intermediar pentru Combustibil Ars, depozit care va fi finalizat în a
doua jum ătate a anului 2003 și care va asigura depozitarea pentru 50 de ani a
combustibilului ars în reactoarele centralei nuclearo-electrice de la Cernavod ă.
Odată cu aderarea la UE, România va semna Tratatul Euratom, care va înlocui acutualele
acorduri de cooperare nuclear ă cu SUA și Canada.

La rândul ei, Electrica a fost restructurat ă în 2001 în opt sucursale de distribu ție și
furnizare a energiei electrice ((FDFEE) și opt sucursale de între ținere și servicii
energetice (SISE), urm ărindu-se prin aceasta preg ătirea pentru privatizare. Cele 16
sucursale au c ăpătat personalitate juridic ă în anul 2002. Aceste restructur ări au fost
însoțite de reduceri importante de personal. Câteva din noile societ ăți sunt în curs de
privatizare.
Operatorul de transport
Transelectrica a fost consolidat ca o entitate complet
independent ă de celelalte utilit ăți din sistem și funcționează pe baz ă de tarife
reglementate de ANRE. Funcțiile sale sunt:
•µOperator de Transport și de Sistem al SEN;
•µOperator Comercial al Pieței de Electricitate , prin filiala “OPCOM”
•µOperator de M ăsurare al energiei electrice tranzac ționate pe pia ța angro de
electricitate, prin sucursala de m ăsurare – OMEPA;
•µOperator de Telecomunica ții și Tehnologia Informa ției, prin filiala
“TELETRANS”
.
Restructurarea PETROM a continuat în 2001-2002, prin separarea activit ății de transport
produse petroliere, prin PETROTRANS și a activităților de între ținere, prin PETROMAR
și PETROSERV. Compania PETROM SA asigur ă cca. 60 – 65% din necesarul intern de
produse petroliere și circa o treime din necesarul de gaze naturale. În anul 2002 au
început preg ătirile de privatizare a companiei, care este a șteptată pentru anul 2003.

În domeniul gazelor naturale, cele dou ă societăți de distribu ție Distrigaz Nord și
Distrigaz Sud se află în pregătire pentru privatizare, stabilit ă a avea loc în anul 2003. Pe

35
piața gazelor naturale, România a preluat Directiva 98/30/CE, urm ărind o deschidere
graduală, de la 25 % în 2002 cu 45 de consumatori eligibili, la 30 % în 2003 cu 67
consumatori eligibili. Calendarul deschiderii în continuare a pie ței urmeaz ă evoluțiile din
UE. Importul și exportul de gaze naturale sunt nerestric ționate.
Procesul de restructurare a sectorului de extrac ție a combustibililor solizi, început în 1999
– 2000 prin închiderea a 20 mine nerentabile, continu ă, urmând a fi închise alte 65 mine
carbonifere. Vor fi modernizate numai cele care pot asigura cererea intern ă de cărbune
energetic. Având în vedere c ă circa 38 % din produc ția totală de energie electric ă se
realizează în centrale pe c ărbune și că acest procent nu poate fi modificat prea u șor, date
fiind infrastructura centralelor ca și rezervele existente de c ărbune, modernizarea va avea
în vedere protec ția mediului precum și refacerea ecologic ă a zonelor miniere dezafectate,
pentru aceasta fiind alocate fonduri bugetare și programe cu finan țare extern ă.

Fig 6.
01 0000200003000040000500006000070000GWh
1990 1992 1994 1996 1998 2000 2002Evolutia structurii productiei brute de energie electrica pe
categorii de centrale in Romania
Centrala nuclearoelectrica
Centrale hidroelectri ce
Centrale termoelectrice pe hidrocarburi
Centrale termoelectrice pe carbune

Sursa: Strategia de dezvoltare energetic ă a României pe termen lung 2002 – 20 15

Importurile și exporturile de energie electric ă sunt liberalizate total, f ără nici un fel de
restricții. România a adoptat accesul reglementat la re țea conform Directivei 96/92/CE
privind pia ța electricit ății, cealalt ă opțiune posibil ă fiind accesul negociat (directiva
90/567/CE). Printr-un ordin al ANRE, tarifarea tranzitului de energie prin re țeaua de
transport se face pe baza costurilor justificate de Translectrica, la care se adauga dup ă caz
taxele legale de TVA și de import/export. Acest sistem de tarifare introdus de ANRE se
va aplica pân ă la adoptarea metodologiei ETSO (Organiza ția European ă a Operatorilor de
Sistem de Transport) de c ătre țările membre UCTE, când Transelectrica va aplica
metodologia și tarifele stabilite de organiza ție.

36
Interconectarea SEN cu sistemele electroenergetice interconectate din Europa (UCTE) și
obținerea statutului de membru UCTE pentru compania na țională de transport a energiei
electrice Transelectrica, ca Operator de Sistem de Transport al SEN, s-a realizat în primăvara anului 2003. Dreptul de func ționare interconectat ă a fost ob ținut după
parcurgerea unor proceduri și a unui test cu durata de un an de "Func ționare
interconectat ă", în concordan ță cu programul și procedura stabilite de UCTE. Testul de
funcționare sincron ă a fost efectuat în perioada 1 februarie 2002 – 31 ianuarie 2003 în
condiții normale de func ționare. Transelectrica a ales s ă se afilieze la Centrul UCTE Nord
de Decont și Coordonare de la Brauweiler.
Pentru armonizarea cu acquis-ul comunitar în privin ța stocurilor de siguran ță și a
măsurilor de management al crizelor de aprovizionare petrolier ă, reglementate în UE prin
Directivele 68/414/CEE și 98/93/CEE (referitoare la stocurile minime de țiței și/sau
produse petroliere ce trebuiesc asigurate de statele membre), România a adoptat OUG 54/2002. Capacitatea de depozitare, de circa 2,8 milioane tone, asigur ă necesarul pentru
67,5 zile, fa ță de 90 zile cât prevede reglementarea european ă. Punctul de vedere al
României în aceast ă chestiune este c ă nu se justific ă o creștere a capacit ății de depozitare
datorită rezervelor petroliere interne existente. În plus, România nu inten ționează să
constituie stocuri minime în alte state membre, a șa cum recomand ă legislația european ă.
Motivația este că în România exist ă capacități de depozitare suplimentare pentru stocurile
minime men ționate. Reabilitarea capacit ăților existente va costa în jur de 3,5 milioane
€/an, iar men ținerea stocurilor, 48 milioane €. Stocurile minime vor fi administrate de o
structură creată în cadrul Ministerului Industrie și Resurselor. Pentru aplicarea Directivei
98/93/EEC privind stocurile de siguran ță, România solicit ă atât o derogare de la 90 la
67,5 zile, cât și o perioad ă de tranziție de 5 ani.
În ce prive ște eficien ța energetic ă, în 2001 au fost transpuse Directivele europene
referitoare la etichetarea energetic ă a uscătoarelor electrice de rufe de uz casnic cu tambur
(Directiva 95/13), a ma șinilor de sp ălat vase de uz casnic (Directiva 97/17) și a cazanelor
noi de ap ă fierbinte pe baz ă de combustibili lichizi sau gazo și (Directiva 92/42/EC) în
2002. Legisla ția secundar ă pentru auditul energetic va fi realizat ă pe parcurs, astfel c ă din
2005 să înceapă certificarea energetic ă a clădirilor. În anul 2000 a fost adoptat ă legea
privind utilizarea eficient ă a energiei. Legea ține seama și de Protocolul Cartei Energiei
privind eficien ța energetic ă și aspectele de mediu asociate. Strategia na țională de
dezvoltare energetic ă prevede o sc ădere anual ă a intensit ății energetice cu 3% pe
ansamblul economiei na ționale în perioada 2001 – 2004, prev ăzând pentru aceasta m ăsuri
de restructurare a capacit ăților industriale (cu reducerea consumului specific de energie),
reabilitarea sistemelor de înc ălzire urban ă, reabilitarea termic ă a locuințelor și clădirilor
publice existente, introducerea metodologiei de gestiune a cererii în producerea, transportul și distribu ția energiei, realizarea unor zone demonstrative de eficien ță
energetică.
Agenția de Conservare a Energiei (ARCE) a fost reorganizat ă pentru a r ăspunde mai
bine cerin țelor referitoare la implementarea legisla ției și promovarea programelor de
eficiență energetic ă.

37
În privința energiilor regenerable, a fost întocmit un studiu de strategie. Un prim proiect
demonstrativ de producere a energiei termice pentru popula ție prin utilizarea biomasei a
fost realizat la Piatra Neam ț cu finanțare danez ă. Un nou proiect important de investi ții va
începe în 2003.
6.3.1. Îndeplinirea obliga țiilor din acquis-ul comunitar

Din punct de vedere al adopt ării acquis – ului comunitar, România a parcurs mai multe
etape de restructurare, construc ție instituțională și legislativ ă.
Întregul sector de energie a fost supus unui proces de restructurare, conform cu
tendințele europene și mondiale, f ăcând trecerea de la sistemul centralizat, monopolist și
integrat pe vertical ă, la cel descentralizat și orientat spre pia ță.
S-au eliminat distorsiunile majore din sistemul de tarifare, respectiv subven țiile
încrucișate, iar pre țurile au fost aduse la o valoare apropiat ă de costurile de produc ție.
Au fost înfiin țate autorit ățile independente de reglementare pe domenii.
Piețele de energie electric ă și gaz natural au fost deschise, îns ă se află deabia la început.
Pentru managementul de șeurilor radioactive a fost creat cadrul institu țional și urmează
realizarea fizic ă a depozitelor, iar în privin ța securității nucleare vor intra în curând în
aplicare sistemele de asigurare a calit ății și monitorizarea prin analizele peer-review .
Dezvoltarea planurilor strategice pe termen mediu și lung a început în anul 2001 cu
“Strategia na țională de dezvoltare energetic ă a României pe termen mediu (2001 – 2004)”
completat ă în 2002 cu “Strategia de dezvoltare energetic ă a României pe termen lung
2002 – 2015”. Aceste documente iau în considerare dezvoltarea durabil ă a sectorului
energetic în condi țiile unei cre șteri economice accelerate, cu ritmuri superioare mediei
comunitare și pregătesc luarea unor decizii privind evolu ția gradului de liberalizare a
pieței de energie electric ă și gaze naturale și structura produc ției naționale de energie
(energy mix). Prioritatea strategic ă a sectorului energetic românesc o constituie crearea
unei piețe concuren țiale de energie, în condi țiile folosirii eficiente a energiei și a
respectării cerințelor de protec ție a mediului. A fost elaborat un studiu de strategie
națională pentru eficien ța energetic ă și un altul pentru promovarea energiilor
regenerabile. Este prev ăzută înființarea Observatorului Energetic Na țional, institu ție care
va avea drept obiectiv sinteza datelor privind produc ția și consumul de energie, calcularea
indicatorilor energetici pornind de la o baz ă de date unic ă, veridică și performant ă, cu
corelarea datelor na ționale și internaționale privind produc ția și consumul de energie.

6.3.2. Opinia Comisiei Europene
Dacă facem o analiz ă a Rapoartelor de țară pentru România între anii 1998 și 2002,
observăm că deși progresele sunt incontestabile, totu și în sectorul de energie au r ămas de-
a lungul anilor, departe a a- și găsi o rezolvare, multe probleme structurale. Faptul este cu
atât mai serios, cu cât aceasta afecteaz ă funcționarea întregii economii, a șa cum
precizeaz ă Raportul din 2002. Una dintre acestea o reprezint ă colectarea foarte deficitar ă
a plăților la facturile de energie, ceea ce atrage consecin țe negative asupra situa ției

38
financiare a actorilor din sector (în majoritate afla ți în proprietatea statului, a autorit ăților
locale sau în proprietate public ă) și împiedic ă realizarea investi țiilor necesare pentru
modernizare și creșterea eficien ței funcționării acestora. Reforma profund ă a societății
Termoelectrica, de natur ă să producă un impact asupra costurilor de produc ție în
centralele termo-electrice, este o alt ă problemă structural ă nerezolvat ă. Deși tarifele la
energie și costurile au fost aduse, înc ă din 1998, la un nivel care s ă elimine distorsiunile
majore de pe pia ță, nu s-au f ăcut progrese în ceea ce prive ște creșterea eficien ței
mijloacelor de produc ție și a rețelelor. Comisia European ă constată că în ceea ce prive ște
politica general ă de energie, nu s-a f ăcut încă pasul de la politica orientat ă spre produc ție,
la cea orientat ă spre economisirea energiei. De altfel, Comisia atrage aten ția asupra lipsei
de preocupare în ce prive ște creșterea eficien ței energiei și a promov ării surselor de
energie regenerabil ă. Deși sunt în lucru strategii și există o Agenție guvernamental ă de
conservare a energiei, nimic semnificativ nu s-a petrecut înc ă, fapt cu atât mai îngrijor ător
cu cât intensitatea energetic ă a economiei române ști este foarte crescut ă (estimată la de
opt ori media Uniunii). Un Fond Na țional de Eficien ță Energetic ă a fost creat din 1991,
dar el este înc ă prea puțin cunoscut și cu atât mai pu țin folosit. Pie țele de energie (gaz și
energie electric ă) au fost gradual deschise, ajungând la 33 % pentru electricitate și 25 %
pentru gaz. In practic ă însă, contractele dintre furnizorii licen țiați și clienți nu acoper ă mai
mult de 8 % pentru energia electric ă.
O preocupare major ă a Uniunii Europene, în rela ție cu statele candidate, o reprezint ă
sectorul nuclear, cu problemele sale legate de siguran ță, control în caz de accident și
managementul de șeurilor radioactive. Consiliul Uniunii Europene este institu ția care se
ocupă în mod special de siguran ța nucleară, pentru care a și instituit în 2002 un sistem de
analiză și verificare de tip peer-review. Centrala nuclearo-electric ă de la Cernavod ă, cu
primul grup CANDU și al doilea în curs de construc ție, nu prezint ă probleme speciale din
punct de vedere al siguran ței în func ționare. Totu și, mai trebuiesc realizate anumite
sisteme de reglementare în caz de accidente (incendii, seisme) și puse în practic ă. In plus,
Centrala de la Cernavod ă nu a rezolvat înc ă problema managementului reziduurilor
radioactive. Sistemele de depozitare a de șeurilor radioactive pe perioad ă lungă de timp
(50 de ani) și definitiv ă sunt înc ă în lucru, iar Autoritatea de Reglementare pentru
deșeurile radioactive a fost creat ă foarte recent. R ămânând în domeniu, nici Autoritatea
de Reglementare pentru Siguran ța Nuclear ă (CNCAN), de și înființată din 1998, nu este
încă suficient de consolidat ă instituțional, suferind de o mare fluctua ție a personalului.

✪✪✪✪✪

§7. CONCLUZII

Construcția pieței interne a energiei și integrarea ei într-o politic ă comună de energie a
Uniunii Europene este un proces care î și are originea în Tratatele fondatoare ale primelor
comunități europene și se află încă în proces de completare.

39
Domeniul energiei, considerat timp de decenii ca un atribut exclusiv al guvernelor
naționale a dovedit, în timp, c ă politicile tradi ționale centraliste și monopoliste, chiar
aplicate sub semnul celor mai înalte considerente de protec ție națională, nu poate
supraviețui globaliz ării și nu poate sc ăpa presiunilor concuren țiale. Câștigul deja dovedit
al deschiderii sectorului c ătre piață este scăderea pre țurilor, dar, pentru c ă orice are un
preț, complexitatea problemelor sectorului de energie cre ște pe măsură ce se m ărește
numărul actorilor implica ți, fie ei furnizori, produc ători, comercian ți sau regulatori de
piață și pe măsură ce se acutizeaz ă problemele globale de mediu ignorate decenii în șir.
Așa se face c ă în politica comun ă de energie a Uniunii Europene, al c ărei pilon central
este piața unică de energie, pe m ăsură ce se rezolv ă unele probleme, apar altele noi, din ce
în ce mai complexe. De la simpla colaboare între S/M pe diverse m ăsuri se trece tot mai
mult la coordonarea acestora sub comanda responsabililor Uniunii Europene. Documentul strategic al Comisiei Europene intitulat „Shaping a new Europe” indic ă energia ca fiind
factor cheie pentru dezvoltarea competitivit ății economiei comunitare. In contextul
extinderii UE, care aduce sub umbrela sa alte noi 12 state dintre care 10 poart ă încă în
structura lor economic ă slăbiciunile structurale l ăsate de regimurile comuniste, politica de
energie își mărește complexitatea. Incepând cu anul 1998, când s-a lansat noua ini țiativă
privind integrarea aspectelor de mediu în politicile comunitare, primele alese fiind agricultura, transportul și energia, politica privind acest din urm ă sector a c ăpătat noi
priorități dictate de cerin țele dezvolt ării durabile. Aflate sub observa ția atentă a
instituțiilor europene, în special Comisia European ă și Consiliul European, progresele
integrării politicilor au ar ătat că deși s-au realizat uneleîmbun ătățiri, problemele majore
rămân de actualitate, iar unele evolu ții ale stării mediului provoac ă mare îngrijorare.
Evoluțiile nefavorabile legate de cre șterea continu ă a dependen ței față de importurile de
energie, cu implica ții asupra siguran ței în alimentare și pe termen lung asupra consumului
și dezvoltării, concomitent cu cre țerea emisiilor de gaze, sunt provoc ări cărora țările
europene trebuie s ă le facă față în cadrul unui efort a c ărui finalitate se reg ăsește în
politica comun ă de energie.

40
§8. BIBLIOGRAFIE

The Energy Charter Treaty , 1994, OJ no L69 9.03.1998
White Paper “Preparation of the Associated Countries of Central and Eastern Europe for Integration into the Internal Market of the Union”,
European
Commission, COM (1995)163 final, May 1995
Directive 96/92/EC of the European Parliament and the Council concerning common
rules for the internal market in electricity
Directive 98/30/EC of the European Parliament and the Council concerning common
rules for the internal market in gas Green Paper “Towards a European strategy for the security of energy supply” ,
COM/2000/0769 final, Nov. 2000
Shaping a new Europe, COM(2000)254 final
Final report on the Green Paper “Towards a European strategy for the security of
energy supply ”, COM(2002)321 final, Iulie 2002
Candidate Countries: Import Dependency , Directorate for Energy and Transport,
Energy and Transport in Figures – 1998
Report to the Council and the European Parliament on Harmonization
Requirements: Directive 98/30/EC on common rules for the internal market in natural gas”,
COM (1999)612
Recent progress with Building the Internal Electricity market, COM (2000)297
final
Communication on Completion of the Internal Market in Energy,
COM (2001)125 final
First report on the implementation of the internal electricity and gas market ,
SEC(2001)1957
European Energy Infrastructure , COM (2001)
An Internal Market in Energy, COM (2000)4(9)
Enlargement of the European Union – Guide to the Negotiations Chapter by
Chapter, European Commission, 2002
Peer – Review Status Report , Council of the European Union, 9601/02, 2002
Regular Reports on Romania’s progress towards accession , European Commission,
1998, 1999, 2000, 2001 și 2002
Competition in Energy Markets – Law and regulation in the European Union,
Peter Cameron, 2002
Energy Policy in the European Union , Janne Haaland Matlary, 1997
Pinning hopes on renewable energies, Josef Auer, Deutsche Bank Research, 2001
Enlargement poses big challenges to European energy policy, Josef Auer, Deutsche
Bank Research, 2002
EU Energy Policy and Future European Energy Markets – Consequences for the
Central and East European States, Margarita M. Balmaceda, Mannheimer Zentrum
fur Europaische Sozialforschung, Working Paper

41
Considerations on the reform of the power sector, Ionuț Purica, revista Millenium III
nr.5 – “A workshop of ideas and projects for European integration and global civilization”
Strategia na țională de dezvoltare energetic ă a României pe termen mediu 200 1 –
2004, iunie 2001
Strategia de dezvoltare energetic ă a României pe termen lung 2002 – 20 15, 2002

❖❖❖❖