Asist. Univ. Dr. Mădălina TEODOR [623361]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonatori științifici:
Conf. Univ. Dr. Robert DOBRE
Asist. Univ. Dr. Mădălina TEODOR

Absolvent: [anonimizat]
2018

2

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
Geomorfologie și Cartografie cu elemente de Cadastru

Dinamica utilizării terenurilor în
Podișul Negru Vodă

3
Cuprins
Capitolul 1 – Introducere ……………………………………….. ……………………… 5
1.2 Arealul de studiu (poziție geografică și analiză) …………………….. …….. 6
1.3 Istoricul cercetării ……………………………………………………………….. ……. 8
Capitolul 2 – Metodologie……………………………………. …………………………. 9
2.1. Baze de date utilizare …………………………. ……………………………… ……. 9
2.2. Etape de lucru ………………………………………………………………….. …….. 10
2.2.1. Etapa de documentare și de cercetare pe teren
2.2.2. Etapa de colectare a da telor spațiale
2.2.3. Etapa de lucru în programele GIS
2.2.4. Etapa de validare a rezultatel or și de finalizare a studiulu i
Capitolul 3 – Analiza fizico -geografică a factorilor ce i nfluențează utilizarea
terenurilor……………………………………………………………………. ……………… 12
3.1 Factorii geologici …………………………………………………………….. …….. . 12
3.2. Reflieful (Fact orii morfometrici și morfogrfici) ………………….. ……… 15
3.2.1. Hipsometria ……………………………………………………… …….. .. 15
3.2.2. Geodeclivitatea ………………………………………………… ……… . .16
3.2.3. Expoziția versanților …………………………………………. ……… .. 17
3.2.4 . Densitatea fragmentării reliefului ……………………….. ……… .. 18
3.3. Factorii pedologici ………………………………………………… …….. ……… … 23
3.4. Factorii climatici …………………………………………………………. ……… …. 26
3.4. Factorii de mediu …………………………………………………………. ……… …. 28
3.4.3. Hidrografia
3.4.4. Vegetația
3.3. Factorii economico -sociali ………………………………………….. ………… …. 32
Capitolul 4 – Analiza dinamicii utilizării terenurilor ………. ………………. 37
Capitolul 5 – Scenarii de evoluție a dinamicii utilizării terenurilor și influența
asupra mediului și societății ……………………………………….. ……………….. …. 62

4
Concluzii…………………………………………. ………………………………………. ……. 63
Bibliografie ………………………………….. …………………………… ……………. …….. 65

5
CAPITOLUL 1
INTRODUCERE

Scopul lucrării este de a analiza și de a previziona, pe baza datelor obținute
din variate surse cartografice ( harta topografică cu scara 1:25.000 – anul 1980,
Corine Land Cover 2000,2006, 2012 ), dinamica utilizării terenurilor în Podișul
Negru Vodă, cu ajutorul Sistemelor Informatice Geografice și a statisticii.
Obiective :
O1. Analiza seturilor de date din perioade diferite (harta topografică
1:25.000 – anul 1980, Corine Land Cover 2000,2006, 2012) prin utilizarea
tehnicilor moderne (GIS, statistică)
O2. Identificarea schimbărilor apărute în utilizarea terenurilor în cadrul
arealul ui de studiu
O3. Propunerea unor scenarii de evoluție și analiza influenței schimbărilor
asupra mediului și a societății
Metodele utilizate pentru a observa modul în care sunt utilizate , respectiv
modificate clasele de utilizare ale terenurilor în cadrul acestui areal sunt: metode
de analiză în teren, cartografice, informatice, grafice, statistice, climatice.
Lucrarea scoate în evidență faptul că arealul studiat se află intr -o zonă în
care predomină terenurile agricole însă condițiile climatice și lipsa sistemelor de
irigații pot duce la apariția unor schimbări în modul de utilizare al acestora.

6
1.1 POZIȚIA GEOGRAFICĂ
Podișul Negru Vodă se află în partea central -sudică a Pod ișului Dobrogei de
Sud (Figura 1 .1) fiind cuprins între Podișul Olti nei în partea vestică, Podișul Carasu
în partea de nord, Podișul Mangaliei la est și granița cu Bulgaria în partea de sud.

Figura 1.1 – Așezarea geografică a Podișului Negru Vodă în cadrul unității de rang superior. (Date
utilizate – DEM Romania – Geosp atial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin
overlay spațial ).

.

7
Limita de nord a arealului porn ește în vest de la localitatea Peștera,
urmărind spre est pârâul Cochirleni până la obârșie de unde trece prin nordul
localităților Ciocârl ia de Sus, Bărăganu și Potârnichea până la vest de Agigea.
Limita de est începe de la vest de Agigea și trece prin vestul localităților
Movilița, Topraisar, Amzacea, Comana și Dărăbani, mergând aproximativ paralel
cu șoseaua Constanța -Negru Vodă, cu abate ri de 2 -3 km spre est.
Limita de vest urmărește în linii mari drumul comunal dintre Peștera și
Pietreni, ocolind pe la vest Movila Vetereanu (148 m), ca apoi să treaca pe la nord
de localitațile Deleni, Adamclisi, Rariștea și Băneasa până la granița cu Bu lgaria,
aceasta constituind și limta sudică.
Podișul însumează o suprafață de 1480 km², ceea ce reprezinta 30% din
Podisul Dobrogei de Sud. Are forma unui patrulater neregulat, cu o prelungire în
partea de sud -vest, astfel ca lungimea limitei de sud, respe ctiv granița cu Bulgaria,
atinge 76 km, aproape dublu fața de celelalte limite care sunt cuprinse între 35 și 46
km.
Ca urmare, lungimea maximă în partea centrală, de la vest are 76 de km, iar
lățimea de la nord la sud 48 km.

8
.
1.2 ISTORICUL CERCETĂRII
Studiile realizate pentru Podișul Negru Vodă (Cobadinului) au fost în
ansamblu, mai puțin e decât cele realizate pentru Podișul Dobrogei. Cercetările au
fost de -a lungul timpului efectuate nu doar pentru a observa modul de utilizare a
terenurilor ci și de a naliză a reliefului, a condițiilor climatice, a elementelor
pedologice dar și a elementelor demografice, c ulturale specifice zonei.
Podișul Dobrogei de Sud este o subunitate de relief ce se individualizează
față de restul arealului prin altitudine scăzut ă, fragmentare mică și hidrografie slab
sezvoltată. Toți acești factori au stat la baza cercetărilor ce au avut loc în Dobrogea
de Sud,unele dintre acestea fiind: Nicoară V. (2006), Coteț P. (1969), Basarabeanu
N., Marin I. (1978), Mihai Ielenicz (2003), Iana, Sofia, (1965), Ilie, I., (1969).
Dobrogea de Sud ramâne un important areal de studiu pentru diverse domenii de
cercetare.

9
CAPITOLUL 2
METODOLOGIE

2.1 BAZE DE DATE UTILIZATE
În elaborarea acestui studiu s -a apelat atât la tehnicile clasice de docu mentare,
urmărind studiile de geografie aplicată sau focusate pe arealul de studiu , analizând materialele
cartografice analogice sau digitale (hărți topografice, geologice), cât și tehnicile moderne prin
digitizarea, analiza și interpretarea în G.I.S a ma terialelor cartografice. Conform geografului
M. Ielenicz (2005), metodele utilizate în studiul reliefului se pot enumera în trei mari
categorii: metode generale aplicate în toate științele, metode folosite în geografie și în alte
științe, metode specifice .
Realizarea studiului a început prin colectarea și structurarea unui volum mare de date
geografice din care am extras elementele esanțiale necesare analizei (Teodor, 2017) . Pentru
realizarea materialului grafic s -au utilizat hărți topografice la scara 1:25.000 – anul 1980 , harta
geologică a României la scara 1:200.000.
Au fost utilizate date vectoriale Corine Land Cover 2000, 2006 și 2012, seturi de date
vectoriale generale ale României (Open Street Map, geosapțial, cartări personale) , harta
geologic ă, harta solurilor. De asemenea au fost utilizate date vectoriale ale unităților
administrativ teritoriale (Administrația Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară).
Au fost utilizate și date digitale obținute prin vectoriza re, acestea fiind urmă toarele:
– Curbele de nivel – acestea au fost vectorizate folosind harta topografică cu scara
1:25000, prin vectori de tip linie, altitudinea fiecărei curbe fiind introdusă în tabela de
atribute. Acestea au fost utilizate pentru realizarea Modelului Digita l Atlimetric (Digital
Elevation Model – DEM) și prin urmare au folosit și la realizarea materialelor cartografice .
De asemenea DEM -ul a fost utilizat și la realizarea umbririi terenului , acesta ajutând la
obținerea efectului 3D al reliefului din spațiul a nalizat.
– Rețeaua hidrografică a fost vectorizată cu geometrie de tip linie , folosind garta
topografică cu scara 1:25000 și ortofotoplan.
– Rețeaua rutieră a fost vectorizată cu geometrie de tip linie , folosind garta topografică
cu scara 1:25000 și ortofoto plan.

10
2.2 ETAPE DE LUCRU
2.2.1 Etapa de documentare și de cercetare pe teren
Reprezintă baza acestui studiu. Această etapă a presupus documentarea
bibliografică, analiza dateleor și materialele necesare realizării acestui proiect.
Etapa de cercetare în te ren a fost fost completată cu tehnicile de analiză cercetarea
în cadrul programelor Google Earth și Google Maps a arealului studiat, astfel
putând fi observate și comparate elementele prezente în realitatea din teren.
2.2.2 Etapa de colectare a datelor sp ațiale

Această etapa a fost una de durată deoarece datele disponibile au necesitat
corectare analiză, completare, manipulare și validare digitală și pe teren.

2.2.3 Etapa de lucru în programele GIS
Este realizată ulterior etapei de colectare a datelo r spațiale și reprezintă una
din etapelelcele mai importante, având ca rezultat materialul cartografic care, în
urma analizei, va duce la îndepliirea scopului acestui studiu.
Astfel, etapa ini țială de laborator a necesitat ob ținerea modelu lui numeric al
terenului (Digital Elevation Model – DEM ) realizat pe baza vectorizării curbelor de
nivel, a cotelor și re țelei hidrografice permanente și temporare d folosind harta
topografică cu scara 1: 25 000.
Pe baza dem -ului au fost obținute divers e hărți tematice de tip raster precum
cele ale tuilizării terenurilor necesare realizării analizei . În etapele de editare și/sau
prelucrare a datelor spațiale (vectorizare, interpolare, conversii ș.a.), calculele
algebrice aplicate rasterelor (Map Algebra) și realizarea hărți lor s -au utilizat în
principal extensiile de anal iză spațială ale soft -ului ArcGIS. Materialul grafic a fost
realizat cu ajutorul softurilor specializate ArcGis 10 .3. (ArcMap, ArcCatalog,
ArcScene) și Global Mapper 12. Programele GIS au în comun multitudin ea de
funcții și procedee de analiză și manipulare a seturilor de date rester sau vectoriale.

11
2.2.4 Etapa de validare a rezultatelor și de finalizare a studiului
În această etapă a fost necesară doar compararea datelor obținute cu
realitatea din teren și validarea acestora. Această ultimă etapă unește toate celelalte
etape pentru a prezenta sub formă compactă scopul inițial al proiectului.

12
CAPITOLUL 3
ANALIZA FIZICO -GEOGRAFICĂ A FACTORILOR
CE INFLUENȚEAZĂ UTILIZAREA TERENURILOR

3.1 ANALIZA FACTOR ILOR GEOLOGICI
Din punct de vedere geologic , Podișul Negru Vodă este alcătuit din calcare
cretacice, eocene și sarmatice (Figura 2.1 ) dispuse discordant peste șisturile verzi și
șisturile cristaline ale fundamentului. Acestea sunt acoperite aproape în în tregime
de un strat de loess cu grosimi de 20 -40 m.
Figura 2.1 – Harta geologică (Date utilizate – Harta Geologică 1:200.000 . Harta a fost
creată prin overlay spațial și prin decupaje de date spațiale).

13
În partea de sud -est, pe treapta mai joasă a podișul ui, ca urmare a
îndepărtării paturii de loess, apar frecvent forme carstice, între care predominante
sunt depresiunile și poliile. În treapta mai înaltă a interfluviilor apar forme
endocarstice, reprezentate prin peșteri, doline și lapiezuri.

Evoluția p aleogeografică
Evoluția paleografică a Podișului Negru Vodă se integrează evoluții
palegrafice a Podișului Dobrogei de Sud. A început în Proterozoicul inferior după
orogeneza Zveco -Kareliană. În acest interval de timp, cele mai importante intervale
de mode lare subaeriană sunt cele ce au urmat marilor cicluri de sedimentare. Pentru
argumentarea trăsăturilor reliefului actual, sunt importante urmatoarele etape
(Marius Săndulache ) :
– Etapa din Cambrian inferior , ulterioară mișcărilor din orogeneza assyntică, m ișcări
când s -a definitivat aranjamentul structural al soclului cristalin mezo și
ankimetamorfic (în blocuri tip horst -graben);
– Etapa Carbonifer superior – Permian inferior , de peneplenizare și de reactivare a
sistemului de blocuri;
– Etapa Triasic superior – Jurasic mediu (prima parte) , când au fost îndepărtate prin
eroziune o parte din formțiunile ciclului depozițional anterior;
– Etapa Senonian superior – Paleocen, de sculptare a suprafețelor acumulative
depuse anterior, suprafețe frecvente exondate în regiu nile ce au afectat mari teritorii
din Dobrogea de Sud în Barremian, Apțian, Albian și Turonian;
– Etapa Eocen superior – Miocen inferior, ulterioară ciclului de depozite marine
epicontinentale (gresii calcaroase, calcare grezoase, etc.) depuse în prima parte a
Eocenului;
– Etapa Post – Sarmațian, de carstificare și modelare a reliefului actual.

In Ponțianul superior și în Dacian, lacul din Câmpia Română a înintat ușor
(1-10 km lățime) peste partea sud -vestică a Podișului Dobrogei din Sud și a generat
„terasa lacustră” (Brătescu, 1928 a), cu pătrundere mai adâncă pe gurile unor văi
preexistente (în principal văile care astăzi se varsă în limanuri).

14
În timpul depunerii argilelor roșii (Pleistocen inferior), podișul era întins
pedimentat, mai ales, pe marginea d unăreană și cea maritimă (Posea, 1980 a),
suprafețele netezite asociindu -se într -un nivel de bordură, sub formă de prispă
(prispa dunărenă, Mihăilescu, 1966), deseori, cu pătrundere adâncă pe văi. La
marginea podișului către Câmpia Română, în prelungirea n ivelului de bordura s -au
format glacisuri acumulative.
În Pleistocenul mediu, Dobrogea de Sud a rămas ușor ridicată față de
Câmpia Română și Marea Neagră, motiv pentru care argilele roșii se conservă pe
mai departe. Apele de pe latura de vest se organizea ză în sisteme mai mari decăt
cele de azi. Acestea au avansat până spre centrul Bărăganului (sistemul Vederoasa –
Carasu prin nord -estul Câmpului Hagieni; sistemul Oltina – Gârlița, pe la vest de
Câmpul Hagieni prin Valea Jegălia) (Posea, 1984 a).
În Pleist ocenul mijlociu și superior, în timpul formării depozitelor loessoide
și a solurilor fosile, pe un fond general de ridicare, văile s -au adâncit. Văile de pe
latura de est s -au lungit (în conditiile regresiunii würmiene), iar cele din vest s -au
scurtat pri n retezarea sectorului lor inferior de către Dunăre (Posea, 1984 a).
În Holocen, țărmul Mării Negre se instalează la poziția actuală, cea mai
avansata către uscat, situație care explică lipsa teraselor marine (Posea 1980 b);
fundul văilor se înalță prin al uvionare și apar limanurile. Odată cu creșterea
presiunii umane, în Dobrogea de Sud se ivesc numeroase forme de relief antropic,
unele din ele impunându -se în peisaj.

15
3.2 ANALIZA RELIEFUL UI (Factorii morfometrici și
morfografici)
3.2.1 Hipsometri a
Altitudinea maxima se întâlnește în Dealul Dobromir (210 m), situat la
limita de sud -vest, iar altitudinea minimă la est de Topraisar (80 m).
Aspectul cel mai evidențiat este acela al unui podiș aproape neted aflat în
partea de nord și de est la 100 -1300 m, iar în partea de sud la 150 -210 m.

Figura 2.2 – Podișul Negru Vodă. Harta treptelor altimetrice (Date utilizate – DEM
Romania – Geospatial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spațial și
prin decupaje de date spațiale

16
3.2.2 Geodeclivitatea

Figura 2.3 – Podișul Negru Vodă. Harta geodeclivității (Date utilizate – DEM Romania –
Geospatial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spațial și prin
decupaje de date spațiale) .

Harta geodeclivității s au harta pantelor reprezintă gradul de inclinare al
suprafețelor exprimat în grade „ °”.
Așa cum se poate observa și pe hartă geodeclivitatea are valori medii
cuprinse în intervalul 8 ° – 12°, cele mai mari înregistrăndu -se în partea de sud -vest
a podișului , cea mai mare parte fiind cuprinsă în intervalul 0 ° – 4°.

17
3.2.3 Expoziția versanților

Figura 2.4 – Harta orientării versanților (Date utilizate – DEM Romania – Geospatial.org,
DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spațial și p rin decupaje de date
spațiale).
Expoziția suprafeței terestre se referă la orientarea acesteia față de direcțiile
cardinale. Sub formă generalizată, expoziția poate fi determinată prin simpla
raportare la direcția nord, dar într -o formă corectă matematic, geometric și
metodologic expoziția depinde de înclinarea suprefeței terestre.
Expoziția este un parametru relaționat la rândul lui de procese
geomorfologice, prin controlul acestuia asupra radiației sol are, a temperaturii și
precipitațiilor .

18

Figura 2.5 – Harta energiei de relief (Date utilizate – DEM Romania – Geospatial.org,
DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spațial și prin decupaje de date
spațiale).
Energia de relief (Partsch, 1911 după Zakrzewska, 1967), cunoscută și sub
numele de fragmentare verticală a reliefului sau adânc imea fragmentării reliefului
(Grigore, 1979, Ungureanu, 1989), reprezintând variația pe verticală a altitudinii pe
unitatea de suprafață.
Energia reliefului are valori medii de 33 -50 m și maxime de 110 -112 m. In
același tim p declivitatea la nivel de in terfluviu are valori medii de 8 -12ș, iar la nivel
de versant de 45ș.

19
Relieful este fragmentat de o serie de văi largi, dirijate pe direcția est -vest,
precum și pe sud -est – nord-vest. Predomina culmile domoale ce aparțin celo r doua
nivele de eroziune specifice Podișului Dobrogei Centrale și de Sud, anume în
proporție de 60% suprafeței de eroziune superioară, cuprinsă între 150 -210 m,
intens fragmentata de numeroase văi tributare pârâului Urluia.
În părțile de nord și est acea sta se continuă cu suprafața de eroziune
inferioară, cuprinsă între 100 -130 m, a căror culmi sunt separate pe direcție est -vest
de văile afluente râurilor Peștera, Valea Baciului și Urluia tributare Dunării, precum
și de pârâul Dereaua, tributar lacului Te chirghiol.

20
3.2.4 Densitatea fragmentării reliefului

Figura 2.6 – Harta densității fragmentării reliefului (Date utilizate – DEM Romania –
Geospatial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spațial și prin
decupaje de date spațiale).
Densitatea fragmentării orizontale a reliefului (Grigore, 1979, Ungureanu, 1989)
sau densitatea de drenaj (drainage density) reprezintă raportarea lungimii rețelei
hidrografice/ de drenaj pe unitatea de suprafață (în general km²), exprimând gradul de
fragmentare pe orizontală a reliefului.
Densitatea medie a fragmentării reliefului este un indicator morfometric
important deoarece raportează lungimea rețelei erozionale la unitatea de suprafață .
Densitatea medie a fragmentării este cuprinsă între 1.57 -2.34 km/km² în pa rtea
centrală, iar cea maximă în jur de 4 km/km² pe faț ada dunăreană, în partea de vest .

21
Interfluviile
Au caracter eroziv -structural și sunt dezvoltate în principal, pe calcare
sarmatice cvasi -orizontale sau ușor înclinate, acoper ite cu loess cu grosimi până la
50 m. Exhumările sunt pe mici suprafețe astfel că relieful precuaternar apare pe
interfluviile principale, într -un sistem paralel sau divergent de interfluvii de grad
ierarhic inferior, cu altitudini mai mici, însă în procent mai mare. Ele aparțin de
regulă, nivelurilor moderate prin glacsare și pedimentare.

Tipuri genetice de relief
Relieful fluviatil
Văile principale care se orie ntează spre Dunăre sau spre Marea Neagră , de
obicei prin intermediul limanelor , pornesc din aria cumpenei de ape pri ncipale
Dunăre -Marea Neagră. La obârșie au aspect e vazat, dar la mică distanță se
adâncesc , versanții evidențiiundu -se clar și cu pante crescânde până la verticală
către vărsare.
Văile au forme și mărimi diferite în raport cu o roca și structura. Unele su nt
simetrice (în Podișul Negru Vodă), altele sunt asimetrice.
Versanții sunt drepți, în trepte (terase structurale și de surpare), convecși –
concavi, deseori sprijiniți pe glacisuri loessoide. Cănd acestea din urmă sunt
retezate de eroziunea fluviatilă sau de abraziunea lacustră, forma rămasă lasă
impresia unor terase.
Fundul văilor, foarte neted (ceair), pe aproape tot traseul, contrastează cu
versanții abrupți sculptați în calcar și loess. În lungul unor văi apar și baraje
proluvio -coluviale, care fac ca scurgerile să se dezorganizeze generând înmlăștiniri
și lacuri : Plopeni, Negrești, Stupina, azi asanată (Basarabeanu, 1969, 1971).
Văiugile apar pe interfluvii și pe versanții prelungi acoperiți cu loess. Au
formă de covată și trec pe nesimțite în câmpul limitrof. De cele mai multe ori
moștenesc relieful preloessian.

22

Relieful carstic
Reprezintă un tip de relief aparte, diferit de cel î ntâlnit în celelalte regiuni,
în sensul că este axat pe calcare de vârstă, grosimi și caracteristici diferite. Pătura
de loess ce acoperă cea mai mare parte a calcarelor, fosilizează relieful carstic
precuaternar. Pentru Dobrogea de Sud specific este merocarstul (rocă supusă
carstificării, acoperită de o pătură sedimentară cu sol și vegetație). O importanță
deosebită au a vut fazele de denundare a calcarelor eocene și sarmatice.
Formele carstice prezente sunt doline le, poliile, peșterile, avenele. Podișul
Negru Vodă și zona Mangalia sunt zonele cu cele mai numeroase forme carstice. Se
evidențiază un carst fosil și unul pe cale de exhumare (N. Băsărăbeanu, Sofia Iana,
I. Marin 1978).
Formele exocarstice apar frecvent în Podișul Negru Vodă și sunt
reprezentate prin martori ruiniformi, văi carstice, canarale, doline și polii. Văile
carstice au aspect de chei, cu versanți abru pți, pe care se dezvoltă un un relief
ruiniform; acese văi poartă denumirea de „canarale”.
Procesele actuale sunt rep rezentate prin eroziunea liniară și sufoziune, care
au creat ogaș e și ravene, sâpate în cuvertura de loess, iar fundul văilor este înecat î n
aluviuni finw, transportate mai ales în urma ploilor torențiale.

23
3.3 ANALIZA FACTORILOR PEDOLOGICI
Învelișul de sol este influențat puternic de climatul arid, de relieful în mare
parte domol, de materialul parental constituit predominant din loess, pr ecum și de
vegetația de stepă și de apele subterane situate la adâncime relativ mare. Ca urmare
a unei omogenități a factorilor pedogenetici, solurile fac parte doar din două clase :
cea a molisolurilor și a solurilor neevoluate, tipurile de sol fiind disp use sub formă
de fâșii, în concordanță cu dispunerea principalelor caracteristici ale reliefului

Figura 2.7 – Harta solului (Date utilizate – SRTS 2012 – Geospatial.org, DIVA GIS,
România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spațial și prin decupa je de date spațiale).

24
Molisolurile – sunt reprezentate d e solurile bălane, cernoziomurile
carbonatice și cernoziomurile tipice, alături de care apar, insular, cernoziomuri
cambice și rendzine.

Solurile bălane (kastanoziomuri) se află pe latura de vest , în Depresiunea
Nalbant și în jurul complexului lagunar Razelm – Sinoe, spre lacul Tașaul, au
procentul cel mai mare de carbonați. H umusul este ceva mai puțin decât la
cernoziom, are fertilitate bună pentru culturi, dar se impune irigarea. Nu depășește
150 m altitudine, se desfășoară sub forma unor fâșii de diferite lățimi paralele cu
văile Dunării și Carasu. S -au format pe loess, cu apă freatică cuprinsă între 10 și 20
m adâncime. În funcție de stadiul de evoluție există mai multe subtipuri genetice :
sol bălan tipic, închis, slab erodat, etc.

Cernoziomurile se întâlnesc îndeosebi pe terenurile mai puțin înclinate din
jumătatea de est a arealului de studiu . Prezintă carbonați îndeosebi în jumătatea
superioară a orizontului A (unele din acestea au fost num ite în clasificarea din 1968
„cernoziomuri carbonatice”). Sunt fertile, dar le trebuie multă apă. De aceea sunt
necesare irigațiile, cerință rezolvată prin sistemul Carasu – Negru Vodă – Marea
Neagră. Sunt folosite intens pentru culturile cerealiere. S-au dezvoltat pe culmile și
versanții domoli, cuprinși între 150 și 180 m altitudine, având ca material parental
loessuri și argile iar apa freatică fiind la adâncimi sub 20 m.

Cernoziomurile tipice apar doar în sud -vestul podișurilor Oltinei și
Cobadinului, în timp ce cernoziomurile vermice ocupă suprafețe mult mai mari,
desfășurându -se sub forma unor fâșii largi orientate nord -sud în estul podișurilor
Carasu, Cobadinului și Mangaliei. Ambele subtipuri s -au format pe loess și se
întâlnesc pe cele mai înalte culmi, cuprinse între 180 și 200 m.
Cernoziomurile cambice (cernoziomuri și faeziomuri) sunt larg dezvoltate la
peste 150 m altitudine, în con diții de silvostepă. Dețin suprafețe mult mai mici în
sud-vestul Podișului Oltinei, în apropierea gr aniței cu Bul garia. Subtipul
cernoziomuri cambice vermice sunt mult mai extinse, sub forma unor fâșii prelungi

25
orientate nord-sud, în nord -estul Podișului Cobadinului precum și pe areale mici în
Podișul Mangaliei, dispersate în cuprinsul cernoziomurilor vermice.

Rendzinele dețin suprafețele cele mai mici dintre molisoluri, apar insular pe
substrele calcaroase din nord -estul Podișului Cernavodă si din sud -estul Podișului
Carasu, precum și pe cele din partea central -sudică a podișurilor Cobadin și
Mangalia. Pretutind eni calcarele au fost scoase la zi de sub cuvertura de loess pe
malurile puternic înclinate ale văilor Crucea, Carasu, Urluia și Albești ca și pe
malurile sudice ale lacurilor Techirghiol, Tatlageac, Mangalia. Deși sunt bogate in
humus, nu sunt foarte fert ile, având profilul scurt si o rezervă mică de apă.
Solurile neevoluate – sunt puțin numeroase, în cadrul lor remarcându -se
regosolurile si erodisolurile, solurile aluviale și aluvial -coluviale, precum și solurile
afectate intend de excavații sau forme pe deponii (materiale reziduale transportate
la distanță).

26
3.4 ANALIZA FACTORILOR CLIMATICI
Clima podișului este specifica Dobrogei de Sud, cu un climat continental cu
nuanțe de excesivitate accentuate. Mare parte a sa se încadrează în ținutul climatic
de câmpie. Sectoarele nordic și nord -vestic (înălțimile depășesc 300 m) fac parte
din topoclimatul dealurilor joase.
Caracteristicile climatice sunt determinate de către :
– cantitatea mare de radiație solară >125 kcal/cm2/an (maximum în iulie de 20
kcal/cm2) legată și de o durată anuală de strălucire a Soarelui de 2200 -2500 ore;
– deschiderea largă spre nord, est și sud, ce determină o frecvență mare a maselor de
aer de pe aceste direcții;
– existența bazinului Mării Negre către care se concentrează activitatea ci clonală,
îndeosebi a celei din Marea Mediterană;
– existența bălților Dunării și a Deltei Dunării ce determină modificări în regimul
parametrilor climatici și în cel al unor fenomene meteorologice;
– terenul neînpădurit , lipsit în mare măsură de pădure și prez ența unor interfluvii
largi netede ce favorizează accentuarea clima tului continental, (M. Săndulache,
Podișul Dobrogei).

Climatul continental arid a favorizat dezvoltarea stepei ; Intervenția
antropică a avut un rol deosebit în modificarea peisajului natu ral (desțelinirea stepei
și silvostepei; îndiguiri, desecări, irigări, cariere de calcar și luturi etc.).

Se pot deosebi trei unități cu caracteristici climatice distincte:
Topoclimatul de dealuri joase . Cuprinde partea de nord -vest a podișului,
cu înălț imile, fragmentarea și gradul de împădurire cele mai ridicate. Aici se
înregistrează temperaturi medii de 10ș C anual, – 2ș C în ianuarie și 21ș C în iulie,
amplitudini termice ceva mai moderate (65ș), circa 90 -100 zile cu îngheț, o
nebulozitate medie (5,1 -5,4 zecimi) de care sunt legate circa 60 -65 zile senine și
100 zile cu cer complet acoperit.

27
Anual cad, în medie, 550 mm de precipitații din care aproape jumătate se
înregistrează vara sub formă de averse; ninsoarea se produce în medie în 15 zile, iar
stratul de zăpadă cu grosime centimetrică se păstrează în jur de 20 zile.

Topoclimatul de podiș jos. Este caracteristic celei mai mari părți din
regiune, unde înălțimile sunt sub 200 m. Valorile medii termice indică o ușoară
creștere din Dobrogea Centrală sp re cea Sudică (anual, de la 10ș la 11ș C; în
ianuarie, de la – 2ș la –1ș C, în iulie de la 23ș la 24ș C. Aici se înregistrează peste
220 zile fără îngheț și peste 40 de zile tropicale. Ca urmare a evapotranspirației
puternice (700 mm) și a precipitațiilor de numai 400 -450 mm, deficitul de umiditate
este foarte mare (în jur de 300 mm).
Precipitațiile cad în circa 90 de zile și sunt distribuite neuniform în timpul
anului. Aproape 60% din volumul lor se produce în sezonul cald (maximul – în
iunie); precipitați i însemnate cad și toamna când, în noiembrie, se produce adesea al
doilea maxim. Ploile torențiale, care au frecvență mare, sunt caracterizate prin
cantități însemnate de apă (maximum în 24 ore în nord -est a fost de 140 mm, iar în
sud – de 190 mm).

Topocl imatul litoralului . Cuprinde o fâșie de 5 -10 km lățime unde se
resimte influența Mării Negre. Deși media anuală a temperaturii este mai ridicată,
11,20 C, vara ele sunt mai scăzute (21,5șC -22,5șC) în raport cu interiorul podișului,
iar iarna ceva mai ridic ate + 0,5șC (Mangalia). Amplitudinea termică absolută
oscilează între 60șC și 63șC, numărul de zile fără îngheț este mai mare, fenomenele
de iarnă sunt mult diminuate etc.

28
3.4 ANALIZA FACTORILOR DE MEDIU
3.4.3 Hidrografia

Figura 2.8 – Harta rețelei hid rografice în Podișul Negru Vodă (Date utilizate – DEM
Romania – Geospatial.org, DIVA GIS, România Digitală. Harta a fost creată prin overlay spatial și
prin decupaje de date spațiale ).

Caracteristicile hidrografice, sunt influențate în mod deosebit de cli matul
excesiv continental (precipitații puține și cu repartiție extrem de neuniformă) și de
rocile permeabile pe grosimi mari (asigură o infiltrație rapidă și cantonarea apei la
adâncime în diferite nivele de carstificare). În ultimii 30 ani, prin lucrăril e efectuate
pentru irigații și transport fluvial, omul a devenit un factor la fel de puternic în
producerea unor modificări de esență.

29

Pânzele de apă la suprafață aproape că lipsesc. Cele de la baza unor deluvii,
au debite reduse și sunt extrem de fluctua nte. Stratele de adâncime se găsesc
cantonate îndeosebi în nivelele calcaroase; sunt ape cu debit bogat, carbonatate; în
Dobrogea de Sud au și un ușor caracter artezian.
Rețeaua hidrografică este tributară Dunării și Mării Negre; în sud există un
mic sec tor endoreic desfășurat într -o regiune calcaroasă. Râurile lungi au sub 50 km
și suprafețele bazinului (la cele mari) de ordinul a sute de km2; cele mai multe se
termină în lacuri de tip liman.
Marea majoritate a râurilor au curs intermitent. Cele mai mari au o albie
îngustă prin care, în intervalele secetoase, se scurge o cantitate mică de apă, dar
care la viituri sunt neîncăpătoare, apele revărsându -se și provocând inundații. La
averse se transportă cantități importante de nămol, masa de apă cu noroi care
acoperă în întregime fundul văilor se transformă într -un agent care realizează o
eroziune puternică. În Dobrogea acest fenomen se numeșt e „șel”, (M. Săndulache,
Podișul Dobrogei).

30
3.4.4 Vegetația

Figura 2.9 – Harta vegetației în Podișul Negru Vodă (D ate utilizate – Corine Land Cover
2012. Harta a fost creată prin overlay spatial și prin decupaje de date spațiale ).

Vegetația a evoluat de -a lungul timpului, până astăzi suferind de mai multe
modificări, sub aspectul componenței, structurii si extinderii grupărilor, genurilor și
speciilor vegetale. Din analiza hărților și a documentelor dar și a cercetarilor de
teren a reieșit că masivele forestiere din Dobrogea de Sud au suferit modificari atât
din punct de vedere al structurii dar și a extensiunii (I. M arin, 1967).
Acest lucru a fost influențat atât de factorii naturali, în special cel climatic,
dar și de activitatea omului de -a lungul timpului, care a provocat numeroase
dezechilibre în mediul natural al Dobrogei de Sud.

31
În peisaj predomină net teren urile agricole și islazurile degradate, în care se
păstrează pajiștile stepiceinițiale, alcătuite din firuță cu bulbi, peliniță, alior și
bărboasă. Cu totul izolat apar câteva paduri restrânse formate din stejar pufos cu
cărpiniță, mojdrean și stejar pedun culat sau plantații de salcâm pe locul vegetației
de stepă.
Între modificările antropice se remarcă numeroși tumuli și gorgane, canale
de irigație, carierele de piatră și ale cărămidăriilor.

32
3.4 ANALIZA FACTORILOR ECONOMICO -SOCIALI

Princi palele areale de concentrare a populației sunt reprezentate printr -o axa
de circulație est -vest ce unește localitățile Negru Vodă, Amzacea, Topraisar,
Cobadin. Aici densitatea populației înregistrează valori mari, între 100 și 200
loc/km².
La nivelul comu nelor cele mai mici valori se întâlnesc în comuna Amzacea
20,5 loc/km², Adamclisi 16,9 loc/km², Deleni 13,6 loc/km², Dumbrăveni 12
loc/km², Independența 17,5 loc/km²,. Aceste valori sunt cauzate de amplasarea
localităților în zone cu relief accidentat, gra d mare de fragmentare și greu
accesibile.
În ceea ce privește evoluția populației pe sexe la nivelul orașului Negru
Vodă se poate observa o scădere atăt în cazul populației de sex masculin căt și celei
de sex feminin.
Populația masculină cunoaște o valoar e maximă de 2994 în anul 1992 și o
valoare minimă de 2878 în anul 2015. Populația de sex feminin are o valoare
maxima de 2981 în anul 2010 și o valoare minimă de 2913 în anul 2015, potrivit
datelor statistice.

33

Figura 3.1 – Evoluția populației pe sexe a orașului Negru Vodă (date preluate de pe site -ul
Institului Național de Statistică, www.insse.ro/shop )

În anul 1992 populația totală a orașului Negru Voda era de 5917 locuitori, și
atinge o valoare maximă de 59 56 locuitori în anul 2000. In an ul 2015 se atinge
valoare minimă a numărului de louitori la nivelul orașului si anume 5791 locuitori.
28702880289029002910292029302940295029602970298029903000
1992 2000 2005 2010 2015Numar populatie
Ani Evolutia populatiei pe sexe
Barbati
Femei

34

Figura 3.2 – Evoluția numarului total de locuitori ai orașului Negru Vodă (date preluate de pe
site-ul Institutului Național de Statistică, www.insse.ro/shop )
Activităț ile economice
Agricultura – ca ramura economică de bază pentru populația podișului
Dobrogei de Sud, agricultura este o ocupație tradiționala în acest spațiu geogr afic.
Podișul relativ uniform, ușor vălurit, cu pante domoale și luncile au permis
o utilizare complexă. Pe aceste forme de relief, în condițiile specifice de climă, de
rocă și vegetație, s -au format soluri cu fertilitate soluri cu fertilitate mare
(cernoz iomuri și soluri bălane), care au influențat asupra structurii și modului de
utilizare a terenurilor agricole și a productivității culturilor.
Condițiilor naturale favorabile li s -au adăugatactivitățile antropice de
terasare a versanților, construirea sis temului de irigații Carasu și folosirea
amendamentelor, încât utilizarea suprafețelor agricole, initial pentru cultura
cerealelor, a florii soarelui și a nucului pentru ulei, a fost diversificată prin plantări
de viță de vie, pomi fructiferi, etc.

5785579558055815582558355845585558655875588558955905591559255935594559555965
1992 2000 2005 2010 2015Numar populatie
Ani Populatie totala
Total

35
Modul de utilizare al terenurilor
Suprafața agricolă se extinde pe circa 378.000 ha (80,5% din suprafața
podișului). Cele mai întinse suprafețe agricole sunt în comunele Peștera, Cobadin,
Independența, Deleni, situate în partea centrală. În peste 1/3 din comun e, terenurile
agricole depășesc 90% din suprafață totală. Este cazul comunelor Cerchezu,
Amzacea, Siliștea, Independența, Tortoman, Topraisar, Ciocârlia, Chirnogeni.
În structura terenurilor agricole din Podișul Dobrogei de Sud, 83,5% revin
terenurilor ar abile, 12% pășunilor, 3,8% viilor si 0,7% livezilor.
Terenurile arabile (aprox. 314.000 ha) au cea mai mare pondere în jumătatea
estică a podișului, unde depășesc în unele comune adeseori, 95% (Amzacea 99%,
Comana 98,9%, Pecineaga 97,5%). În toate comunel e predomină cultura cerealelor.
Grâul și orzul, care se cultiva pe aproximativ 28% din suprafața arabilă,
ocupă aproximativ 52% din suprafața cerealieră.
Porumbul, plantă iubitoare de umiditate, a fost restrâns ca suprafață datorita
suspendării în mare p arte a irigațiilor. Cu ani în urma se afla pe primul loc ca
surafață cultivată și ca producție. Astăzi deține sub 25% din suprafața arabilă, iar
producția a scăzut semnificativ.
Floarea soarelui, cultură cu tradiție în Dobrogea de Sud datorită condițiilor
pedoclimatice optime de dezvoltare, continua să ocupe circa 16% în structra
culturilor.
Sunt cultivate și alte plante (leguminoase oentru boabe, sfecla de zahăr,
cartofi, plante furajere), însă pe suprafețe mult mai restrânse.
Pășunile naturale în rapor t cu gradul de fragmentare a reliefului si calitatea
solurilor, sunt mai extinse în partea de sud -vest a podișului. Pe baza acestora se
practică pașunatul tradițional.
Viile au cunoscut o largă dezvoltare în ultimile două decenii, mai ales pe
pantele tera sate ale văilor supuse degradărilor de teren. Suprafața viticolă a
podișului este concentrată pe rama dunăreană a Podișului Negru Vodă (Ostrov,
Lipnița, Oltina, Aliman și Rasova).

36
Livezile s -au extins pe fruntea teraselor cu procese de degradare și nu ocu pă
suprafete prea mari. Structura lor este dominata de piersici si caiși.
Creșterea animalelor – Preocupare tredițională a locuitorilor Dobrogei, se
menține în continuare ca ramură importanta în agricultură. Pășunile naturale, care
ocupă aproape 45000 ha, cultura porumbului (pentru boabe și siloz), extinderea
suprafețelor cultivate cu plante de nutreț (lucernă, sfecla furajeră, etc.) au favorizat,
încă din trecut, dezvoltarea unui puternic sector zootehnic. În prezent creșterea
animalelor se practică în ca drul societăților comerciale și al societăților private, ca
și în gospodăriile populației.
Creșterea ovinelor, ocupație traditională pentru întreaga Dobroge, ocupă un
rol economic important, prin producția de lapte, produse lactate, lână și carne. Ca
ruma re a cerințelor pieței externe, din Orientul Apropiat și Mijlociu, Dobrogea a
devenit unul din principalii furnizori la exportul de berbecuți, unele comune
deținând fiecare între 10000 și 15000 capete de ovine.
Asigurarea consumului de carne și preparate din carne a orașelor din zona
litorală și a fluxului mare de tuiști în sezonul estival sunt factorii de stimulare a
creșterii porcinelor, cu caracter intensiv, în mod deosebit, în cadrul societăților
comerciale. Efective mari de porcine sunt pe raza comune lor Poarta Albă, Catelu,
Chirnogeni, 23 August, Pecineaga.
Avicultura se practică în unități specializate și în gospodăriile populației.
Pin numărul mare de pasări se remarcă orașele Mangalia, Medgidia, Constanța si
comunele Mircea Vodă, Agigea, Amzacea, Topraisar, Compana, 23 August, etc.
Apicultura, ramura economică de mare rentabilitatea, a cunoscut o
dezvoltare continuă în acest spațiu geografic, care beneficiază de o bogată și variată
flora meliferă.

37
CAPITOLUL 4
ANALIZA DINAMICII UTILIZĂRII TER ENURILOR

Termenul de teren se folosește îndeosebi în agricultură sub formă de teren
agricol, pe când în silvicultură se utilizează mai ales termenul de stațiune forestieră.
În vorbirea curentă, ca și în studiile de specialitate, se ut ilizează pe lângă noțiunea
de sol și ce a de teren. C. D. Chiriță (1974 ) arată că "producția vegetală este
rezultatul întregului ansamblu de factori care acționează într -un ecosistem".
După FAO (1976), terenul reprezintă o arie specifică la suprafața uscatu lui,
caracterizată prin atributele de deasupra și sub această arie, relativ stabile sau cele
ale biosferei, ce sunt previzibile ciclic. Aceste atribute includ cele ale atmosferei,
solurilor, rocilor, hidrogeologiei, ale populațiilor de plante de plante și animale,
precum și rezultatele activității umane trecute și prezente, în măsura în care aceste
atribute exercită o influență semnificativă asupra utilizării actuale sau viitoare a
terenului de către om.
Noțiunea de teren este echivalentă cu biotopul sau st ațiunea forestieră,
completează noțiunea de sol cu atributele de mediu, atunci când privim solul ca
mijloc de producție. Clasificările terenurilor au caracter pragmatic, ele realizându –
se pentru diferite scopuri (pretabilitate la arabil, pretabilitate pent ru plantații
viticole sau pomicole, pretabilitate la amenajare pentru irigație, favorabilitate
pentru diferite culturi, pretabilitate pentru amenajarea complexă a versanților etc.).
Clasificarea terenurilor reprezintă o grupare a unităților de sol -teren pe baza
evaluării solurilor și a condițiilor de mediu în anumite scopuri.

Conceptul de teren integrează patru laturi distincte:
– latura ecologică , referitoare la condițiile dezvoltării plantelor;
– latura tehnologică , privitoare la posibilitățile și modurile d e lucrare a terenului;
– latura economică , ce sesizează capacitatea de producție a solului și eficiența;
– latura geografică , de component al peisajului agricol.

38
Factorii care influențează utilizarea terenurilor :

Factorii naturali
Aceștia sunt reprezentați p rin climă, vegetație, apă și hidrologie, relief și sol.
Clima este unul din factorii naturali importanți în modul de utilizare a
terenurilor. Acțiunea climei se manifestă direct prin temperatură și umiditate și
indirect prin intermediul vegetației și fau nei. Clima determină o diferențiere a
intensității și profunzimii pe care procesele de alterare acționează, putându -se
observa la nivel planetar o zonare a acestora, conformă zonelor de climă. Clima
creează condiții pentru dezvoltarea unui anumit gen de ve getație, ceea ce determină
un anumit tip de acumulare a materiei organice în sol. Acest fapt cauzează
diferențieri și în privința distribuției faunei din sol, activitatea acesteia, precum și
condițiile de umiditate și temperatură, ce determină un anumit mo d de humificare a
materiei organice. În funcție de aceste elemente se diferențiază zonele de vegetație
și implicit zonele agroclimatice, cu o anumită radiație solară, cu o anumită lungime
a perioadei de vegetație, cu modul specific de utilizare a terenuril or, toate
determinând o puternică diferențiere de la o zonă la alta.
În acest ultim aspect sunt incluse și condițiile mai mult sau mai puțin
favorabile de a fi locuite de om. Din acest punct de vedere ariile de pe glob se
diferențiază mult, de la arii ospi taliere până la arii ostile, în primul rând datorită
climatului prea rece, prea uscat, prea cald sau a altitudinii prea mari.

Vegetația naturală formează la nivelul globului terestru zonele și etajele de
vegetație, acestea constituind pe întinse suprafețe chiar modul de utilizare a
terenului. Pădurea este folosită pentru exploatarea lemnului, stepele, preriile și
savanele sunt utilizate pentru creșterea animalelor prin pășunat sau prin recoltarea
de furaje.
Vegetația asigură materia organică principală a s olului și contribuie la
modul de acumulare a humusului, atât ca grosime a orizontului humifer, cât și ca tip
de humus. Vegetația protejează solul împotriva denudației, influențează bilanțul
apei în sol și microclimatul solului. Ea contribuie la recirculare a nutrienților în

39
cadrul ecosistemului, determinând un anumit grad de fertilitate al solului. Astfel, în
zona caldă cele mai mici cantități de nutrienți în sol se constată în pădurea
ecuatorială umedă, ele cresc în cazul solurilor din savana umedă, apoi în pădurea cu
frunze căzătoare și ating maximul în savana aridă. Cele mai bune terenuri agricole
sunt în ultimele două categorii, dar în ultima este necesară irigația culturilor. La fel
și în zona temperată, conținutul de nutrienți este mai scăzut în luvisol uri, mai ridicat
în cazul cambisolurilor și crește în continuare la cernoziomurile stepei, dar aici este
necesară introducerea irigației pentru suplimentarea deficitului de umiditate din
perioada de vară.

Apa are un rol esențial în determinarea utilizăr ii terenului. Atunci când apa
este în exces, în cazul utilizării ca arabil a ternului sunt necesare măsuri de
eliminare a ei sau dăm respectivului teren altă folosință, cum ar fi cel de fâneață sau
ca loc recreativ. Rolul apei devine însă covârșitor în reg iunile aride, unde cultura
plantelor agricole nu se poate realiza fără ca acestea să fie irigate. Cele mai
frecvente surse de apă sunt râurile și lacurile naturale sau de baraj artificial, iar
terenurile arabile sunt de obicei amplasate în apropierea acest or surse. De
asemenea, în aceste zone se pune accent pe utilizarea surselor de apă subterană, aici
având importanță chimismul acestora, mai ales în cazul utilizării lor ca apă potabilă.

Relieful reprezintă un factor important, deoarece de el depinde
acces ibilitatea terenului, traficabilitatea și mecanizabilitatea lucrărilor agricole, ca și
efortul de realizare a diferitelor lucrări de infrastructură. De relief depinde și nivelul
investițiilor pentru dezvoltarea agriculturii sub aspectul naturii, volumului de lucrări
și costurilor. Relieful determină adesea folosințe obligatorii, fie pentru protecția
surselor de sol, fie că relieful fiind prea accidentat nu poate fi folosit ca teren
agricol. Aceste terenuri fiind folosite ca pajiște sau pădure.
Expoziția ve rsanților are importanță în amplasarea unor culturi, în condițiile
țării noastre, versanții sudici sunt folosiți pentru culturile de plante termofile (vița
de vie).
Câmpiile, prin relieful lor uniform, sunt folosite pentru exploatații agricole
pe mari supr afețe și intens mecanizate. De asemenea, terasele râurilor din regiunile

40
de deal și munte au constituit din cele mai vechi timpuri locuri de amplasare a
așezărilor omenești și au fost utilizate ca teren arabil pentru producția vegetală.

Solul îndeplinește o serie de funcții: ecologice, economice, informatice,
energetice și tehnico -industriale.

Factorul uman
Omul este cel ce utilizează resursele naturale și organizează spațiul rural
pentru valorificarea resurselor de sol. Creșterea densității populației într-un teritoriu
determină o reducere a suprafețelor de teren agricol prin extinderea teritoriului
intravilan, a căilor de comunicație și a altor folosințe. Adeseori, se produce și o
parcelare mai intensă a teritoriului, datorită numărului mai mare de pro prietari.
Aceasta influențează modul de utilizare a terenului, dar și dificultăți în optimizarea
folosirii lor cât mai eficiente.
Agricultorii reprezintă o importantă resursă umană în utilizarea eficientă a
resurselor de sol și teren. Această eficiență poa te fi estimată după următoarele
criterii:
• practica agricolă aplicată (tradițională, modernă, mixtă);
• aspirația sau dorința de progres;
• pătrunderea cunoștințelor noi referitoare la producția vegetală în rândul fermierilor,
relizabilă pe diferite căi (asiste nță tehnică prin institute și stațiuni de cercetări
agricole, loturi și câmpuri experimentale, ferme model, organizarea de consfătuiri și
schimburi de experiență etc.);
• înlesniri create în legătură cu modernizarea mecanizării lucrărilor agricole
(agrotehn ice, agropedoameliorative) prin achiziționare de mașini și unelte agricole,
acordarea de asistență etc.;
• organizarea eficientă a procurării de semințe selecționate, a folosirii de
îngrășăminte minerale și substanțe pentru combaterea bolilor și dăunătorilo r, a
achiziționării și desfacerii produselor, a prelucrării acestora;

41
• convingerea fermierilor cu argumente clare în legătură cu avantajul comasării
terenurilor cu suprafețe mici pentru lucrarea lor adecvată în ferme de suprafețe
mari.

Categoriile de folos ință a terenurilor
Acoperirea terenurilor (land cover, în engleză) include utilizarea terenurilor
și vegetația, cele două aspecte completându -se în ceea ce privește caracterizarea
stării actuale. După FAO, utilizarea terenurilor se completează cu o descrie re, acolo
unde este cazul, a vegetației native, obținându -se astfel acoperirea terenului.
În România se folosesc mai multe categ orii de folosință a terenurilor :

Categoria de folosință Tipuri de terenuri
Terenuri
cultivate Arabil Terenuri cultivate
Vii
Livezi
Terenuri
de pajiște Pășuni Terenuri de pajiște
Fânețe
Terenuri
silvice Păduri Terenuri silvice
Terenuri
cu ape Ape Terenuri cu ape
Terenuri
neproduct i
ve Neproductiv Terenuri neproductive

Construcții Drumuri și căi
ferate
Construcții și drumuri

42
și drumuri
Construcții,
curți și alte
folosințe Clădiri și curți, cariere de piatră, de nisip, de pietriș,
exploatări miniere, petroliere, terenuri de sport,
parcuri, plaje de nisip, diguri, taluzuri pietruite,
canale, piețe, șanțuri, zone de î ntoarcere, poteci,
cimitire, vatră de sat, intravilan
Tabelul 4.1 – Categoriile de folosință a terenurilor în România (După N. Florea, 2003)

Evaluarea terenurilor
Evaluarea terenurilor este o metodologie de estimare și graduare a
terenurilor în clase, fi e după modul de comportare a terenului la diferite genuri de
utilizare sau de amenajare a teritoriului , fie după capabilitatea terenului pentru
diferite folosințe sau după favorabilitatea terenului pentru diferite culturi.
Evaluarea se face pentru un anumi t mod de utilizare a acestuia sau pentru un
anumit gen de ameliorare a solurilor sau de amenajare cu lucrări de îmbunătățiri
funciare. Această formă de evaluare se mai numește și pretabilitatea terenurilor
pentru modul de utilizare sau amenajare avut în ve dere.
Se face însă și o evaluare a solurilor sau terenurilor în funcție de condițiile
ce le oferă diferitelor plante sau culturi și deci în funcție de potențialul lor
productiv. Această evaluare este cunoscută sub numele de favorabilitate a
terenurilor sau bonitarea terenurilor.
Procedura de evaluare a unui teren se derulează în două etape.
În prima etapă sunt stabilite acele caracteristici ale terenului care sunt
relevante, adică favorabile sau restrictive pentru scopul pentru care se face
evaluarea. Aces tea sunt încadrate în clase de mărime sau de intensitate, definindu –
se astfel nivelul cantitativ al specificului ecologic al solului.
În etapa a doua se compară acest specific ecologic al terenului cu cerințele
vegetației sau a modului de utilizare sau am enajare a terenului .
Această evaluare nu se poate realiza fără o bună cunoaștere a relațiilor sol –
plantă sau sol – gen de amenajare. Ele sunt obținute prin cercetări speciale, iar
caracteristicile terenului, selectate pentru diferite evaluări, reprezintă de fapt
criteriile de evaluare. Cu ajutorul acestor criterii, unitățile de sol (teren) ale hărții

43
pedologice se grupează în unități teritoriale de pretabilitate pentru un anumit scop
sau în unități de favorabilitate pentru o anumită cultură. Acestea cores pund la
diferite clase, subclase sau subunități de terenuri specifice fiecărui tip de evaluare.
Se realizează astfel, hărți pedologice interpretative în diferite scopuri, parte
componentă a oricărui studiu pedologic interpretativ .

Gruparea terenurilor se face în clase, subclase, grupe și subgrupe de
pretabilitate.
De regulă, se stabilesc 6 clase de calitate, în funcție de intensitatea factorilor
restrictivi pentru scopul respectiv. Aceste clase sunt numerotate cu cifre romane și,
în general sunt definite a stfel:
Clasa I – terenuri fără limitări sau restricții (nu ridică probleme de folosire;
Clasa II – terenuri cu limitări sau restricții slabe (ridică probleme relativ
simple la folosire, în general de prevenire a unor procese sau fenomene de
degradare;
Clasa III – terenuri cu limitări sau restricții moderate (ridică probleme mai
complicate de folosire, amenajare, ameliorare etc.);
Clasa IV – terenuri cu limitări sau restricții severe (ridică probleme relativ
dificile de amenajare, ameliorare, exploatare etc.);
Clasa V – terenuri cu limitări sau restricții foarte severe, care pot fi parțial
corectate (pot fi utilizate într -un anumit scop numai după corectarea unor limitări);
Clasa VI – terenuri cu limitări sau restricții foarte severe, care nu pot fi
corectate (și deci improprii pentru utilizare într -un anumit scop).

44
Bonitarea terenurilor agricole
Bonitarea terenurilor agricole prezintă operațiunea complexă de cunoaștere
aprofundată a condițiilor de creștere și rodire a plantelor și de determinare a
gradului de favorabilitate a acestor condiții pentru fiecare folosință și cultură
(deoarece un teren poate fi nefavorabil pentru anumite folosințe și culturi, dar
favorabil pentru altele), prin intermediul unui sistem de indici tehnici și note de
bonitare.
Această notă exprimă sintetic potențialul relativ de producție a terenului
corespunzător specificului său ecologic și modului de valorificare a acestuia de
către plantă. Nota variază convențional între 0 și 100 și permite compararea
solurilor între ele sub aspectul capacității potențiale de producție.

Procese de degradare a solului
Procesele și fenomenele de degradare a solului și terenurilor au început să
se manifeste de când omul a început să defrișeze pădurile pentru extinderea
pășunatului și să desțele nească pajiștile pentru cultivarea terenurilor. Evoluția
societății omenești a dus la creșterea necesarului de produse agricole, ceea ce a
determinat o intervenție tot mai accentuată asupra solului, pentru a obține recolte
tot mai mari. În unele cazuri, ac eastă intervenție a avut asupra solului efecte
favorabile, dar de cele mai multe ori consecințele au fost negative. Întinse suprafețe
cu soluri, cândva fertile, astăzi sunt afectate de eroziune, de salinizare sau sodizare,
de acidificare, și -au diminuat în mare măsură rezerva de nutrimente sau sunt
contaminate cu diverse substanțe toxice. Toate acestea au determinat reducerea atât
a cantității cât și a calității produselor vegetale, dar și transmiterea unor substanțe
poluante, nocive către animale și în fin al și asupra omului .

45
Compactarea solului
Compactarea solului este un proces provocat de cauze naturale sau
artificiale, în urma căruia densitatea aparentă crește foarte mult, iar porozitatea
totală și cea de aerație scade sub valorile obișnuite.
Procesul natural de compactare apare ca urmare a unor procese
pedogenetice, cum sunt cele de argiloiluviere. Când argila este spălată din
orizonturile superioare, ea migrează pe profil și se depune în porii și pe fețele
agregatelor structurale, provocând micșo rarea porozității și creșterea valorilor
densității aparente. Această acumulare de argilă duce la formarea orizonturilor Bt,
foarte bine puse în evidență la luvosolurile tipice și albice, la luvosolurile roșcate
sau la planosoluri. Procesul de compactare s e manifestă la nivelul orizontului Bt și
în cazul altor soluri, dar la acestea el este mai puțin evident.

Compactarea artificială a solului este cauzată de modul cum terenurile
agricole sunt utilizate de către om. Folosirea unor sisteme de mașini agricole
necorespunzătoare, efectuarea a numeroase treceri pe sol, executarea lucrărilor
solului când umiditatea acestuia este prea mare sau chiar o agrotehnică greșită, cum
ar fi: aplicarea nepotrivită a normelor de udare, creșterea numărului de recolte pe an
sau suprimarea utilizării îngrășămintelor organice, toate duc la distrugerea structurii
solului în orizonturile superioare și creșterea stării sale de compactare. Procesul de
compactare poate apărea chiar de la suprafață sau imediat sub orizontul arat, acesta
fiind denumit hardpan sau talpa plugului. Acest strat este lipsit de structură, este
puțin permeabil pentru apă și aer, iar rădăcinile plantelor cu greu poate să -l
străpungă. Pe lângă acestea, apariția compactării poate fi favorizată și de unele
însușiri ale solului, cum sunt: alcătuirea granulometrică neechilibrată, structura
instabilă sau conținutul redus de humus.

Eroziunea prin apă : este cea mai importanta formă a degradării terenului.
Dintre diferitele forme de manifestare a eroziunii cea mai răspând ită este scurgerea
de suprafață, având consecințe atât de grave, încât terenurile nu mai pot fi redate
agriculturii, astfel că trebuie scoase din circuitul agricol. Degradarea chimică: are
ca cele mai importante cauze greșelile tehnologice agricole, la car e se adaugă și

46
activitățile industriale și bioindustriale. Cele mai importante forme ale proceselor
degradării fizice, ca urmare a activităților antropice necorespunzătoare, se referă la
compactare și crustificare.

Destructurarea și crustificarea solului : determinate de lucrarea excesivă,
insuficienta acoperire a suprafeței solului cu un covor vegetal protector de resturi
vegetale sau vegetație naturală. Presiune asupra calității solului o reprezintă și
acidifierea, sărăcirea solului în microelemente, mac roelemene și humus, ca o
consecință a diferitelor activități antropice. Proprietățile fizice, chimice și biologice
care imprimă solului o anumită stare de fertilitate sunt determinate de caracterul
transformărilor pe care le suferă partea organică și cea m inerală din sol sub acțiunea
asociațiilor vegetale naturale sau a plantelor cultivate în condițiile date de climă,
rocă, relief, mod de folosire a terenului sau impregnate cu poluanți evacuați din
activitățile desfășurate în zonă. Un indice important al st ării de fertilitate potențială
îl constituie prezența și cantitatea compușilor toxici, care inhibă sau stânjenesc
creșterea plantelor sau carența unor elemente de nutriție cu rol fiziologic important.

Îngrășăminte : în vederea restabilirii carențelor de nu trienți și sporirii
productivității agricole, în sol se introduc îngrășăminte minerale și organice, diferite
substanțe numite fertilizanți. Folosirea nechibzuită a îngrășămintelor minerale și
organice, precum și a pesticidelor, a apelor de scurgere, conduc e la poluarea
chimică a solurilor, la acumularea în sol a substanțelor toxice și modificarea
compoziției chimice inițiale a solurilor. Pentru a preîntâmpina scăderea
productivității solului ca urmare a chimizării, se recomandă asocierea
îngrășămintelor min erale cu cele organice, sau alternarea administrării lor, astfel că
îngrășămintele organice să fie administrate cel puțin o dată la 3 – 4 ani.

Produse pentru protecția plantelor (fitosanitare): produsele fitosanitare sunt
substanțe chimice destinate prote cției culturilor agricole, ele având efecte letale sau
inhibitoare asupra organismelor vegetale sau animale patogene, parazite sau
concurente, determinând astfel obținerea unor productivități crescute prin
eliminarea acestor factori. Totuși, aceste produse au și efecte nedorite, ele

47
penetrează în lanțurile trofice și mediul înconjurător, sunt mutagene, teratogene și
cancerigene, distrug echilibrul natural pentru că în afara organismelor dăunătoare
sunt distruse și cele utile, se reduce sau se distruge ferti litatea solului datorită
efectelor secundare asupra micro – și macroorganismelor acestuia, reducerea
speciilor dintr -un ecosistem.

Soluri afectate de reziduuri zootehnice : produsele reziduale de origine
animală sunt folosite încă din cele mai vechi timpur i pentru creșterea fertilității
solului, însă utilizarea incorectă, depozitarea sau evacuarea necontrolată a acestor
produse poate produce efecte puternic negative asupra solului. Reziduurile
zootehnice prin variabilitatea mare de elemente pe care le conți n pot determina
dezechilibre de micro și macroelemente din structura solului, pot contamina apele
subterane și de suprafață.

Impactul activităților din sectorul agricol : agricultura poate fi sursă de
poluare a solului prin declanșarea și favorizarea proce selor de eroziune, saturare,
compactare, prin folosirea pesticidelor, în special a celor neselective și utilizarea în
exces a îngrășămintelor chimice. Folosirea nerațională a pesticidelor în funcție de
modul și cantitatea aplicată poate avea efecte negativ e asupra calității solului, mai
ales asupra capacității bioproductive, asupra populației edafice și a activității
fiziologice.
Zonele critice sub aspectul degradării solurilor, ca urmare a contaminării cu
diverse tipuri de poluanți, sunt reprezentate adese ori de depozitele de deșeuri
menajere și industriale și activitățile de exploatare, prin ocuparea de suprafețe de
teren cu halde de steril, cariere și alte amenajări aferente acestor activități. De
asemenea fenomenele de eroziune, alunecări de teren, exces de umiditate determină
extinderea zonelor critice sub aspectul degradării solurilor
Poluările accidentale : sunt accidente majore de mediu care se produc în
toate structurile acestuia și din motive foarte complexe. Poluarea naturală – are
importanță secund ară în condițiile în care aportul antropic de poluanți devine tot
mai grav: a) erupțiile vulcanice elimină gaze, vapori, particule solide, care sunt
transportate pe mari distanțe de vânt și curenți de aer; b) eroziunea solului, eoliană

48
sau cauzată de ploi, este cu atât mai intensă cu cât solul este lipsit de vegetație, în
pantă sau într -o zonă cu rețea hidografică bogată; c) reziduurile vegetale și animale
degajă în urma descompunerii o serie de substanțe gazoase poluante.
Polenul sau fungii pot constitui aerosoli naturali care să influențeze negativ
sănătatea populației umane; Poluarea artificială – inițial produsele poluante erau de
natură organică și ușor biodegradate de bacterii și ciuperci. Pe măsura dezvoltării
industriale și exploziei demografice au apărut deșeuri nebiodegradabile, pentru care
nu există în natură enzime capabile să le descompună. Poluarea artificială este de
natură: – fizică (sonoră, radioactivă, termică); – chimică, biologică (agenți patogeni
virusuri, bacterii, fungi); după mediul î n care acționează poate fi: – poluarea aerului
– poluarea solului – poluarea apei.
Creșterea alarmantă a poluărilor accidentale și în special a celor cu
consecințe grave necesită măsuri urgente de eficientizare a activităților de atât prin
acțiuni sistema tice directe, dar și printr -o mai bună cooperare între autoritățile
teritoriale de mediu și agenții economici potențial poluatori. Poluările accidentale
pot fi: – poluări accidentale produse din cauze tehnologice și neglijențe umane; –
poluări accidentale ale localităților și terenurilor, cu produse petroliere, prin
spargerea conductelor de transport a acestor produse; – poluări accidentale datorate
accidentelor de circulație; – poluări accidentale cauzate de factori naturali; – poluări
accidentale, cu prod use petroliere.

49
Analiza datelor Corine Land Cover 2000 , 2006 și 2012 privind Dinamica
utilizării terenurilor în Podisul Negru Vodă

Analizând datele Corine Land Cover 2000 , 2006 și 2012, se observă o
modificare în ocuparea terenurilor Podișului N egru Vodă.
Astfel, dacă în anul 2000, suprafața predominantă a podișului era ocupată de
pădurile de foioase (22%), în anul 2006 pre domină p ășunile secundare (34%) iar în
2012 tot pășunile secundare (30.9%).
Pădurile de foioase în 2000 ocupau 22% din sup rafața întregului podiș, în
2006 acestea ocupând 25% și ating 30.6% în 2012, aceasta creștere a suprafeței
ocupate de aceste păduri este pusă pe seama împăduririlor cu scopul de a atenua
efectele climatului continental arid.
Pășunile secundare in anul 2 000 se întindeau pe 14% din suprafața
podișu lui, acestea ajungând în 2006 să se întindă pe 34% din suprafața podișului și
totalizează 30.9% în 2012. Cauza acestei creșteri poate fi abandonul agricol.
Spațiul urban discontinuu și rural in 2000 ocupa 20% din suprafața totală,
iar în 2006 ajunge sa ocupe 21%. Se remarcă o creștere a spațiului datorită faptului
că numărul de persoane care aleg să plece din oraș spre sat în ultima perioadă, este
mai mare decât cel care ales orașul în detrimentul satului.
Pajiștile naturale totalizau 11% din suprafața totala în anul 2000, ajungând
sa ocupe numai 3% în anul 2006 și ajung la 7.2% în 2012. Scăderea in perioada
2000 -2006 poate fi explicată prin pășunatul excesiv, ulterior creșterea suprafeței
poate fi explicată pr in scăderea acestuia.
Se mai remarcă modificări ce tin de suprafața ocupată cum ar fi :
– terenurilor predominant agricole în combinatie cu vegetație (15% în 2000 și ajung
la 4% în 2006 și la 4.3% în 2012).
– terenurile arabile neirigate (5 % în 2000, respe ctiv 1% în 2006 și 3.2% în 2012 ,
aceasta scădere este posibil să fie datorată amenajărilor cu sisteme de irigații;
– unități industriale sau comer ciale (4% în 2000 și 5% în 2006 până la 2.3% în 2012) ,
creștere ce poate fi explicată prin apariția de noi fabr ici sau magazine.

50
Cele mai mici modificări ce au loc în perioadele studiate sunt la zonele de
culturi complexe, zonele de extracție ale mi nereurilor, cursuri de apă, etc
Modificările care apar la nivelul podișului, atât în 2000, 2006 și 2012 sunt
influența te în mod direct de condițiile climatice (secetă, înundație, etc.) și
agricultori.

51

Figura nr. 4.2 – Harta utilizării terenurilor în Podișul Neg ru Vodă, Corine Land Cover 2000 .

52

Figura nr. 4.3 – Harta utilizării terenurilor în Pod ișul Neg ru Vodă, Corine Land Cover 2006 .

53

Figura nr. 4.4 – Harta utilizării terenurilor în Podișul Neg ru Vodă, Corine Land Cover 2012 .

54

Descriere Hectare Procente
Acumulă ri de ap ă 158,17 0,49095
Areale cu vegetaț ie rar ă 26,93 0,083589
Cursuri de ap ă 222,36 0,690191
Livezi 37,91 0,11767
Mlaș tini 326,47 1,013342
Păduri de foioase 6973,78 21,64617
Pajiș ti naturale 3600,99 11,17725
Pășuni secundare 4518,81 14,0261
Spațiu urban discontinuu și spaț iu rural 6524,46 20,25151
Terenuri arabile neirigate 1617,95 5,022015
Terenuri predominant agricole în amestec cu vegetaț ie natura lă 4767,82 14,79901
Unităț i industriale sau comerciale 1440,62 4,471594
Vii 1076,2 3,340457
Zone de culturi complexe 440,44 1,367098
Zone de extracț ie a minereurilor 49,65 0,15411
Zone de tranziție cu arbusti (in general defriș ate) 434,59 1,34894
SUPRAFATA TOTALĂ 32217,15 100

Tabel nr. 4.5 – Procentul de utilizare a terenului pe baza datelor Corine Land Cover 2000

55

Descriere Hectare Procente
Acumulări de apă 226,99 0,74
Cursuri de apă 195,97 0,64
Livezi 3,88 0,01
Mlaș tini 253,12 0,82
Păduri de foioase 7714,75 25,01
Pajiș ti naturale 816,54 2,65
Pășuni secundare 10547,61 34,20
Spațiu urban discontinu ș i rural 6467,14 20,97
Teren predominant agricol î n ames tec cu vegetaț ia 1351,62 4,38
Terenuri arabile neirigate 283,43 0,92
Unităț i comerciale sau industriale 1691,41 5,48
Vii 649,74 2,11
Zona de tranzit cu arbuș ti 267,48 0,87
Zona de culturi complexe 321,70 1,04
Zone de extracț ie a minereurilor 50,82 0,16
Total 30842,20 100,00

Tabel nr. 4.6 – Procentul de utilizare a terenului pe baza datelor Corine Land Cover 2006.

56

Descriere Hectare Procente
Acumulări de apa 226.99 3.3%
Cursuri de apă 76.43 1.1%
Mlaștini 115.92 1.7%
Zone de tranziție c u arbuști 215.35 3.1%
Pajiști naturale 497.77 7.2%
Păduri de foioase 2,122.44 30.6%
Terenuri predominant agricole 299.96 4.3%
Zone de culturi complexe 151.20 2.2%
Pășuni secundare 2,144.41 30.9%
Livezi 41.39 0.6%
Vii 559.85 8.1%
Terenuri arabile ne irigate 225.30 3.2%
Zone de extracție a minereurilor 50.82 0.7%
Unități administrative și comerciale 157.25 2.3%
Spațiu urban continuu și discontinuu 58.23 0.8%
Total 6,943.31 100%

Tabel nr. 4.7 – Procentul de utilizare a terenului pe baz a datelor Co rine Land Cover 2012

57

Figura 4.8 – Graficul cu modul de utilizare al terenului în Podișul Negru Vodă. Date utilizate
Corine Land Cover 2000.

Figura 4. 9 – Graficul cu modul de utilizare al terenului în Podișul Negru Vodă. Date utilizate
Corine Lan d Cover 2006
Mlaștini
1%
Păduri de foioase
22%
Pajiști naturale
11%
Pășuni secundare
14% Spațiu urban
discontinuu și
spațiu rural
20% Terenuri arabile
neirigate
5% Terenuri
predominant
agricole in amestec
cu vegetatie
natura lă
15% Unit ăți indust riale
sau comerciale
4% Vii
3% Zone de culturi
complexe
1% Zone de tranzi ție cu
arbu ști (în general
defri șate)
1%
Acumul ări de apa
1%
Cursuri de apa
1%
Mlaștini
1%
Păduri de foioase
25%
Pajiști naturale
3%
Pășuni secundare
34% Spatiu urban
discontinu si rural
21% Teren predominant
agricol in ameste c
cu vegeta ția
4% Terenuri arabile
neirigate
1% Unit ăți comerciale
sau industriale
5% Vii
2% Zona de tranzit cu
arbu ști
1% Zona de culturi
complexe
1% Zone de extrac ție a
minereurilor

58

Figura 4. 10 – Graficul cu modul de utilizare al terenului în Podișul Negru Vodă. Date
utilizate Corine Land Cover 2012

3% 1% 2%
3%
7%
31%
4% 2% 31% 1% 8% 3% 1%
2% 1% Acumulări de apa
Cursuri de apă
Mlaștini
Zone de tranziție cu arbuști
Pajiști naturale
Păduri de foioase
Terenuri predominant agricole
Zone de culturi complexe
Pășuni secundare
Livezi
Vii
Terenuri arabile neirigate
Zone de extracție a minereurilor

59

Figura 4.11– Evoluția suprafețelor cultivate în Negru Vodă (date preluate de pe site -ul Institutului
Național d e Statistică, www.insse.ro/shop ).

Figura 4.12 – Evoluția producției agricole în Negru Vodă (date preluate de pe site -ul Institutului
Național de Statistică, www.insse.ro/s hop).

0100020003000400050006000
1990 1995 2000 2003Grâu și secară
Porumb boabe
Floarea soarelui
Sfeclă de zahăr
Cartofi
Legume
02000400060008000100001200014000160001800020000
1990 1995 2000 2003Grâu și secară
Porumb boabe
Floarea soarelui
sfeclă de zahăr
Cartofi
Legume

60
Suprafețele cultivate în Podișul Negru Vodă, diferă în funcție de cultură,
astfel se remarcă o scădere în timp a culturii de grâu și secară de la maximul de
5030 ha în 1995 la numai 1056 ha în 2003.
Porumbul boabe prezinta o situație diferită, aceasta cultură fiind cultivată pe
suprafețe tot mai mari de -a lungul timpulul, de la 1365 ha în 1990 acesta ajunge să
fie cultivat pe 4108 ha în 2003.
Floarea soarelui este o cultură cu tradiție, de -a lungul perioadei 1990 -2003
suprafața care este cultiv ata cu floarea soarelui ajungând sa se marească de la 1570
ha la 5245 ha.
În ceea ce privește sfecla de zahăr se poate observa ca aceasta cultură este
cultivată doar în anul 1990, ea fiind cultivată mai mult în perioada comunistă.
Cartoful are de asemene a o scădere a suprafeței cultivate, de la 72 ha în
1990 pana la doar 15 ha în 2003.
Legumele încep sa dețină o suprafață tot mai mare, acestea având numai 37
ha în 1990 și ajung la 82 ha în 2003.
Creșterea suprafețelor cultivate ale unor culturi se mai po ate explica și prin
procesul tehnologic avansat, în momentul de fața majoritatea din practicile agricole
sunt mecanizate, față de perioadele când omul era singura „mașină agricolă”.
Dacă în privința suprafețelor situația este una destul de clară, se renunț ă la
culturile care nu pot fi cultivate în conditiile de climă prezente în podiș, dar și în
lipsa unei cantități mari de apă, raportul privind cantitățile producției agricole este
unul destul de bun.
Grâul și secara au o scădere a producției agricole de l a 12547 tone în 1990
la 9883 tone în anul 2000. Aceasta scădere este în raport cu scădere suprafeței
cultivate.
Porumbul cunoaște o evoluție pozitiva a cantităților producției, de la 2749
tone în 2000 la 12042 tone în anul 2003.
La floarea soarelui se re marca de -a lungul timpului o marire a producției de
aproximativ 3 ori față de 1990 când înregistra o producție de 2045 tone și ajungâng
la 6698 în anul 2003.

61
Cartoful cunoaște ca o scădere ca și în cazul suprafeței cultivate, de la 370
tone în 1990 la numa i 90 tone în 2003.
Legumele au avut o producție de 122 de tone în 1990 și au ajuns la 873 de
tone în anul 2003.

62
CAPITOLUL 5
SCENARII DE EVOLUȚIE A DINAMICII UTILIZĂRII
TERENURILOR ȘI INFLUENȚA ASUPRA MEDIULUI ȘI
SOCIETĂȚII

Pe baza datelor studiate (Cor ine Land Cover 2000, 2006 și 2012) se po t
creea scenarii de evoluție a dinamici utilizării terenului dar se pot identifica și
soluții ce ar putea ajuta.
Creșterea pășunilor secundare se remarcă prin scăderea suprafețelor
agricole, principalul factor fiind lipsa rețelei hidrografie sau a sistemelor de irigații
fapt ce duce la creșterea abandonului agricol.
Spațiul urban continuu și discontinuu înregistrează o creștere în ultima
perioadă a studiului, creștere ce poate fi explicată prin dorința de migrare a
populației din zonele urbane periferice în zone rur ale, aici factori decisivi fiind
infrastructura, lipsa locurilor de muncă (ocupația principală rămâne agricultura și
creșterea animalelor), lipsa centrelor școlare, etc.
Toate aceste modificări au impact direct asupra populației, deoarece se
remarcă o îmba trânire a acesteia (marea majoritate a populației tinere alege să plece
migreze în orașele apropiate sau mai mari), calitatea vieții este în scădere ca urmare
a nivelului de trai mic și fără măsuri directe care să aibă efect pe termen lung
(dezvoltarea agr iculturii), populația va scădea în continuare.

63
CONC LUZII
Lucrarea de față a identificat dinamica utilizării terenurilor în timp și a
propus scenarii de evoluție pentru arealul Podișului Negru Vodă.
Lucrarea scoate în evidență faptul că arealul studiat se află intr -o zonă în
care predomină terenurile agricole însă condițiile climatice și lipsa sistemelor de
irigații pot duce la apariția unor schimbări în modul de utilizare al acestora.
Podișul prezintă climat continental cu nuanțe de excesivitate accent uate.
Caracteristicile hidrografice, sunt influențate în mod deosebit de climatul
excesiv continental (precipitații puține și cu repartiție extrem de neuniformă) și de
rocile permeabile pe grosimi mari (asigură o infiltrație rapidă și cantonarea apei la
adâncime în diferite nivele de carstificare).
Este alcătuit din formațiuni calcaroase cretacice, eocene și sarmațiene
dispuse discordant peste rocile sedimentare jurasice, formațiunile respective fiind
acoperite cu un strat loessoid cu grosimi diferite.
Altitudinea maximă a reliefului este de 184 m în apropierea localității
Cerchezu. În partea de sud a podișului, relieful se prezinta sub forma unei trepte
fragmentată de văi.
Formele exocarstice apar frecvent în Podișul Negru Vodă și sunt
reprezentate prin m artori ruiniformi, văi carstice, canarale, doline și polii. Văile
carstice au aspect de chei, cu versanți abrupți, pe care se dezvoltă un un relief
ruiniform; acese văi poartă denumirea de „canarale”.
Învelișul de sol este influențat puternic de climatul arid, de relieful în mare
parte domol, de materialul parental constituit predominant din loess, precum și de
vegetația de stepă și de apele subterane situate la adâncime relativ mare.
Vegetația a evoluat de -a lungul timpului, până astăzi suferind de mai mu lte
modificări, sub aspectul componenței, structurii si extinderii grupărilor, genurilor și
speciilor vegetale
Activitățile economice principale desfășurate sunt agricultura, creșterea
animalelor și apicultura.

64
Modul de utilizare al terenurilor este prepo nderent agricol, observându -se o
serie de modificări ce țin de aceast mod. Principalele culturi sunt puternic
influențate de conditiile climate și rețeaua hidrografică săracă.
Analizând datele Corine Land Cover 2000 , 2006 și 2012, se observă o
modificare în ocuparea terenurilor Podișului N egru Vodă.
Astfel, dacă în anul 2000, suprafața predominantă a podișului era ocupată de
pădurile de foioase (22%), în anul 2006 pre domină p ășunile secundare (34%) iar în
2012 tot pășunile secundare (30.9%).
Pădurile de foioase în 2000 ocupau 22% din sup rafața întregului podiș, în
2006 acestea ocupând 25% și ating 30.6% în 2012, aceasta creștere a suprafeței
ocupate de aceste păduri este pusă pe seama împăduririlor cu scopul de a atenua
efectele climatului continental arid.
Pășunile secundare in anul 2 000 se întindeau pe 14% din suprafața
podișu lui, acestea ajungând în 2006 să se întindă pe 34% din suprafața podișului și
totalizează 30.9% în 2012. Cauza acestei creșteri poate fi abandonul agricol.
Spațiul urban discontinuu și rural in 2000 ocupa 20% din suprafața totală,
iar în 2006 ajunge sa ocupe 21%. Se remarcă o creștere a spațiului datorită faptului
că numărul de persoane care aleg să plece din oraș spre sat în ultima perioadă, este
mai mare decât cel care ales orașul în detrimentul satului.
Pajiștile naturale totalizau 11% din suprafața totala în anul 2000, ajungând
sa ocupe numai 3% în anul 2006 și ajung la 7.2% în 2012. Scăderea in perioada
2000 -2006 poate fi explicată prin pășunatul excesiv, ulterior creșterea suprafeței
poate fi explicată pr in scăderea acestuia.
Se mai remarcă modificări ce tin de suprafața ocupată cum ar fi :
– terenurilor predominant agricole în combinatie cu vegetație (15% în 2000 și ajung
la 4% în 2006 și la 4.3% în 2012).
– terenurile arabile neirigate (5 % în 2000, respe ctiv 1% în 2006 și 3.2% în 2012 ,
aceasta scădere este posibil să fie datorată amenajărilor cu sisteme de irigații;
– unități industriale sau comer ciale (4% în 2000 și 5% în 2006 până la 2.3% în 2012) ,
creștere ce poate fi explicată prin apariția de noi fabr ici sau magazine.

65
BIBLIOGRAFIE

 Basarabeanu N., Marin I. (1978) – Asupra evoluției reliefului din Dobrogea. Studii
de geografie, București.
 Basarabeanu N., Marin I., Iana Sofia (1978) – Relieful carstic din Dobrogea.
Analele Univ. București, anul XXVII, București.
 Coteț P. (1969) – Dobrogea de Sud, geneză și evoluție. Studii de geografie asupra
Dobrog ei.Lucrările primului simpozion de geografie a Dobrogei. Constanța 5 oct.
1968.
 Dragastan, O., Neagu, Th., Bărbulescu Aurelia, Pană Ioana, (1999), Jurasicul și
Cretacicul din Dobrogea Centrală și de Sud (Paleontologia și Stratigrafie), lucrare
editată în cadrul grantului de cercetare
 Florea N. (1997), Degradarea terenurilor și ameliorarea solurilor. Curs, Fac. de
Geografia Turismului, Sibiu.
 Florea N., (2000), Unele considerații despre sol și societate. Știința Solului, Vol.
XXXIV, nr. 2, București (16p).
 Florea, N. (2003), Degradarea, protecția și ameliorarea solurilor și terenurilor.
București.
 Ielenicz M., Ene M., Comănescu L., Pătru I., Nedelea A., Bogdan M., Oprea R.,
Săndulache I., 2001, România – enciclopedie turistică, Editura Corint, București.
 Popovici I., Grigore M., Marin I., Velcea I. (1984) – Podișul Dobrogei și Delta
Dunării, Ed. Științifică și Enciclopedică, București.
 Povară Rodica, 2004, „Climatologie generală”, Editura Fundației România de
Mâine, București, p. 26 -29, 111 -112.
 Florea N., Bălăceanu V., Munteanu I. (1995), Solul și îmbunătățirile funciare.
Știința Solului, Vol. XXIX, nr. 1. București
 Mihălțeanu Cristina (2013) – Dinamica peisajului rural în Dobrogea de Sud.
 Iana, Sofia, (1965), Aspecte din clasto -carstul Dobrogei de Sud, Ana l.Universității
București, Geografie.

66
 Ielenicz, M., (1999), Dealurile și podișurile României, Edit. Fundației România de
Mâine, Bucureșt
 Ilie, I., (1969), Tipurile morfogenetice ale carstului dobrogean, Studiul geografiei
asupra Dobrogei , București
 Posea , Gr., Popescu, N., Ielenicz, M., (1974), Relieful României, Edit. Științifică,
București.
 *** (1983), Geografia României – Geografia fizică, Edit. Academiei, București.
 *** (1987), Metodologia elaborării studiilor pedologice. I.C.P.A. București.
 *** (1998), Monitoringul stării de calitate a solurilor din România. Vol. I și II,
I.C.P.A., București.
 *** (2005), Geografia României, Câmpia Română, Dunărea, Podișul Dobrogei,
Litoralul românesc al Mării Negre si platforma continentală, vol. V, Editura
Acadamiei Române, București.
 ***(1983), Geografia României, Gografie fizică, vol. I, Editura Academiei
București.
 www.insse.ro/shop – site-ul Institutului Național de Statistică
 www .geospațial.org – site date geografice