PEDAGOGIA ÎNV ĂȚĂ MÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR ID [623348]

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA BRAȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCA ȚIEI
PEDAGOGIA ÎNV ĂȚĂ MÂNTULUI PRIMAR ȘI PREȘCOLAR – ID

Mariana NOREL

LITERATURA ROMÂN Ă ȘI LITERATURA
PENTRU COPII

2012
Anul II – Sem.2

3Cuprins
Cuprins………………………………………………………………………………………………………… ………….. 3  
Introducere …………………………………………………………………………………………………….. ……….. 5 
Chestionar evaluare prerechizite……………………………………………………………………………….. 7  
Unitatea de înv ățare 1. SPECIFICUL LITERATURII PENTRU COPII…………………….. 8  
1.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………….. 8  
1.2. Competen țe vizate …………………………………………………………………………………………… 8  
1.3. Conceptul de literatur ă pentru copii ………………………………………………………………… 8  
1.4. Genuri și specii literare accesi bile copiilor de vârst ă preșcolară și școlară mică.. 10 
1.5. Rezumat ………………………………………………………………………………………………………… 12  
1.6. Test de autoevaluare ……………………………………………………………………………………… 13  
Unitatea de înv ățare 2. CREA ȚII POPULARE ÎNDR ĂGITE DE COPII………………….. 14  
2.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………… 14  
2.2. Competen țe vizate …………………………………………………………………………………………. 14  
2.3. Caracteristicile fo lclorului literar …………………………………………………………………… 14  
2.4. Crea ții folclorice folosite în jocurile copiilor …………………………………………………… 16  
2.5. Lirica popular ă……………………………………………………………………………………………… 19  
2.6. Rezumat ………………………………………………………………………………………………………… 24  
2.7. Test de evaluare …………………………………………………………………………………………….. 24  
Unitatea de înv ățare 3. CREA ȚII LIRICE ACCESIBILE COPIILOR……………………… 25  
3.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………… 25  
3.2. Competen țe vizate …………………………………………………………………………………………. 25  
3.3. Liricul – modalitate direct ă a comunic ării……………………………………………………… 25  
3.4. Poezia religioas ă……………………………………………………………………………………………. 26  
3.5. Poezia despre copil ărie…………………………………………………………………………………… 28  
3.6. Poezia despre natur ă și viețuitoare …………………………………………………………………. 32  
3.7. Poezia despre înainta și și patrie ……………………………………………………………………… 36  
3.8. Rezumat ………………………………………………………………………………………………………… 39  
3.9. Test de evaluare …………………………………………………………………………………………….. 39  
Unitatea de înv ățare 4. CREA ȚIA EPICĂ ÎN VERSURI………………………………………….. 41  
4.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………… 41  
4.2. Competen țe vizate …………………………………………………………………………………………. 41  
4.3. Dominante ale crea ției epice …………………………………………………………………………… 41  
4.4. Fabula …………………………………………………………………………………………………………… 42  
4.5. Legenda ………………………………………………………………………………………………………… 46  
4.6. Balada popular ă și cultă………………………………………………………………………………… 49  
4.7. Rezumat ………………………………………………………………………………………………………… 49  
4.8. Tema de control nr. 1 …………………………………………………………………………………….. 50  
Unitatea de înv ățare 5. PROZA SCURT Ă………………………………………………………………… 51  
5.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………… 51  
5.2. Competen țe vizate …………………………………………………………………………………………. 51  
5.3. Legenda în proz ă…………………………………………………………………………………………… 51  
5.4. Snoava ………………………………………………………………………………………………………….. 56  
5.5. Povestirea și schița………………………………………………………………………………………… 57  
5.6. Rezumat ………………………………………………………………………………………………………… 69  
5.7. Test de autoevaluare ……………………………………………………………………………………… 69  
Unitatea de înv ățare 6. POVESTEA ȘI BASMUL…………………………………………………….. 71  
6.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………… 71

46.2. Competen țe vizate …………………………………………………………………………………………. 71  
6.3. Basmul – delimit ări teoretice …………………………………………………………………………. 71  
6.4. Ion Creang ă – creator de pove ști și basme ……………………………………………………… 76  
6.5. Ioan Slavici și Barbu Ștefănescu Delavrancea …………………………………………………. 82  
6.6. Basme și povești din literatura universal ă………………………………………………………. 84  
6.7. Rezumat ………………………………………………………………………………………………………… 98  
6.8. Tema de control nr. 2 …………………………………………………………………………………….. 98  
Unitatea de înv ățare 7. ROMANUL PENTRU COPII ȘI DESPRE COPIL ĂRIE………. 99  
7.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………… 99  
7.2. Competen țe vizate …………………………………………………………………………………………. 99  
7.3. Romanul – preliminarii teoretice ……………………………………………………………………. 99  
7.4. Romane reprezentative, pentru și despre copii, din literatura român ă…………… 102  
7.5. Romane reprezentative, pentru și despre copii, din literatura universal ă………. 112  
7.6. Rezumat ………………………………………………………………………………………………………. 116  
7.7. Test de evaluare …………………………………………………………………………………………… 116  
Unitatea de înv ățare 8. ROMANUL DE AVENTUR Ă ȘI CĂLĂTORIE………………….. 118  
8.1. Introducere …………………………………………………………………………………………………. 118  
8.2. Competen țe vizate ……………………………………………………………………………………….. 118  
8.3. Specificul romanului de aventur ă și călătorie ……………………………………………….. 118  
8.4. Romane reprezentative din literatura român ă………………………………………………. 121  
8.5. Romane reprezentative din literatura universal ă………………………………………….. 125  
8.6. Rezumat ………………………………………………………………………………………………………. 130  
8.7. Test de autoevaluare ……………………………………………………………………………………. 130  
Răspunsuri/Sugestii/Recomand ări pentru testele de autoevaluare…………………………… 132  
Bibliografie……………………………………………………………………………………………………. ……… 134

5Introducere

Cursul de Literatură română și literatur ă pentru copii , destinat viitor ilor profesori
pentru înv ățământul primar și preșcolar, propune o abordare modern ă a textelor de referin ță
din literatura român ă și universal ă pentru copii, oferind chei de lectur ă, sugestii de
interpretare, recomand ări bibliografice.

Obiectivele cursului
După finalizarea cursului, vei fi capabil:
O1 – să evidențiezi trăsăturile literaturii pentru copii;
O2 – să identifici specii literare, culte și populare, accesibile copiilor de vârst ă
preșcolară și școlară mică;
O3 – să analizezi texte apar ținând literaturii pentru copii, eviden țiind valoarea lor
estetică și morală;
O4 – să integrezi texte apar ținând literaturii pentru copi i în patrimoniul literar
național și universal.

Competen țe conferite
¾ competen țe de analiz ă, reflecție și interpretare asupra sistemului conceptual
și al modelelor teoretice ale domeniilor de cunoa ștere integrate în
specializare;
¾ competen țe de animare a grupurilor și gestiune a rela țiilor interpersonale.

Resurse și mijloace de lucru
Parcurgerea cursului se poate reali za prin metoda studiului individual,
combinată cu metodele folosite în timpul activit ăților tutoriale. Vor fi agreate
activitățile desfășurate în grupe, metodele gândirii critice, ale înv ățării prin
cooperare, metode pe car e le vei putea utiliza și în propria activitate didactic ă.
De asemenea, se recomand ă lectura textelor propuse spre analiz ă, conform
listei prezentate în Unitatea de înv ățare 1, pp. 11-12.

Structura cursului
Cursul este structurat în zece unit ăți de învățare.
Sunt propuse 2 teme de c ontrol, la finalul unit ăților de înv ățare 4 și 6, a căror
rezolvare se realizeaz ă fie ca material tip ărit, fie scris de mân ă, predându-se
conform termenelor stabilite împreun ă cu tutorele. Temele de control corectate și
rezultatele ob ținute sunt transmise la o s ăptămână după predarea fiec ărui material.
Temele de control corectate fac parte integrant ă din portofoliul studentului;

6care se pred ă, împreun ă cu celelalte aplica ții cerute pentru portofoliu, cu o
săptămână înainte de sus ținerea probei orale a evalu ării finale.

Cerințe preliminare
Se recomand ă existența unor competen țe dobândite anterior:
™ de utilizare corect ă a noțiunilor de teorie literar ă, abordate în clasele
gimnaziale și liceale;
™ de analiză a textului literar (epi c, liric, dramatic).
Discipline deservite
™ Limba român ă
™ Didactica domeniului experien țial Limbă și comunicare
™ Didactica limbii și literaturii române în înv ățământul primar

Durata medie de studiu individual
Se estimeaz ă aproximativ 2-4 ore pentru parcurgerea unei unit ăți de
învățare, pentru cele 8 unit ăți de învățare vor fi alocate 28 de ore de studiu
individual, conform planului de înv ățământ.

Evaluarea
Componen ța notei finale:
– ponderea evalu ării finale (examen oral) – 50%;
– ponderea evalu ărilor pe parcurs (cele dou ă teme de control) – 30%;
– ponderea portofoliului studentului (în car e sunt incluse temele de control
corectate și alte materiale cerute pe parcurs) – 20 %.

7 Chestionar evaluare prerechizite

Demonstreaz ă competen țele de analiz ă a textului literar și de utilizare corect ă a
noțiunilor de teorie literar ă, dobândite în liceu!

Citește textul urm ător:
„Fiind băiet păduri cutreieram
Și mă culcam ades lâng ă isvor,
Iar brațul drept sub cap eu mi-l puneam
S-aud cum apa sun ă-ncetișor:
Un fream ăt lin trecea din ram în ram
Și un miros venea adormitor.
Astfel ades eu nop ți întregi am mas,
Blând îngânat de-al valurilor glas. Răsare luna,-mi bate drept în fa ță:
Un rai din basme v ăd printre pleoape,
Pe câmpi un val de argin ție ceață,
Sclipiri pe cer, v ăpaie preste ape,
Un bucium cânt ă tainic cu dulcea ță,
Sunând din ce în ce tot mai aproape… Pe frunza-uscate sau prin naltul ierbii,
Părea c-aud venind în cete cerbii.”
(Mihai Eminescu – Fiind băiet păduri cutreieram… )
Răspunde la cerin țele următoare, realizând în țelegerea textului:
a. (2 p.) Men ționează
patru argumente care s ă demonstreze apartenen ța textului la un
anumit gen literar.
b. (1,5 p.) Indic ă cel puțin trei particularit ăți de compozi ție și de ordin structural în
textul citat.
c. (1,5 p.) Stabile ște tema și motivele poeziei.
d. (0,75 p.) Indic ă cel puțin trei tipuri diferite de imagini artistice, identificate în text.
e. (1,5 p.) Motiveaz ă folosirea modurilor și timpurilor verbale, pentru transmiterea
unei anumite st ări sufletești.
f. (0,75 p.) Transcrie trei figur i de stil diferite, men ționând felul lor.
g. (2 p.) Comenteaz ă mesajul transmis de text.

8Unitatea de înv ățare 1. SPECIFICUL LITERATURII PENTRU
COPII

Cuprins
1.1. Introducere ………………………………………………………………………………….. ……….. 8
1.2. Competen țe vizate…………………………………………………………………………………… 8
1.3. Conceptul de literatur ă pentru copii …………………………………………………………. 8
1.4. Genuri și specii literare accesibile copiilor de vârst ă preșcolară și școlară
mică…………………………………………………………………………………………………………….10
1.5. Rezumat……………………………………………………………………………………………….. 12 1.6. Test de autoevaluare ………………………………………………………………………………13

1.1. Introducere
Unitatea de înv ățare 1 îți propune introducerea în problematica disciplinei
Literatură română și literatur ă pentru copii , îți oferă sugestii pentru clarificarea
conceptului de literatur ă pentru copii, precum și modalit ăți de încadrare a
textelor literare accesib ile copiilor în genuri și specii literare.

1.2. Competen țe vizate
După parcurgerea unit ății de învățare, vei fi capabil:
– să evidențiezi trăsăturile literaturii pentru copii;
– să identifici genurile și specii literare, culte și populare, accesibile
copiilor de vârst ă preșcolară și școlară mică.

Durata medie de parcurgere a primei unit ăți de învățare este de 2 ore.

1.3. Conceptul de literatur ă pentru copii
Omul, spre deosebire de alte fiin țe, are ca atribut definitoriu gândirea,
reprezentând acel stadiu evolutiv al materiei, în care eul uman se separă în
obiect și subiect al cunoașterii, în care se cunoa ște pe sine însu și.
Conștiința umană presupune posibilitatea unei alte existen țe pe plan
ideatic, universul artistic , un univers creat prin art ă și cunoscut prin art ă (cf.
Parfene,Constantin – Teorie și analiză literară, Editura Științifică, București, pp.
11-12).
Literatura s-a n ăscut din necesitatea omului de a cunoa ște și a se cunoa ște,
a viețui și a supravie țui, a comunica și a se comunica. Fiind o fiin ță socială,

9omului îi este caracteristic ă situația colocvial ă, plăcerea trăită în actul
comunicării trebuie în țeleasă ca transmiterea unor gesturi, atitudini și
comportamente ancestrale ale situa țiilor primare când omul preistoric a ajuns la
revelația conștiinței de sine. Dialogul este cunoscut ca una din modalit ățile prin
care oamenii se g ăsesc și se cunosc reciproc, lumea existând în pluralitatea
povestirilor, comunicate prin cuvânt , prin rostire, gesturi, mimic ă.
Astfel, literatura pentru copii, ca art ă a cuvântului, transfigureaz ă
realitatea în toat ă complexitatea ei, oferind c opilului un bogat univers de
gândire și sentimente, stimulând interesul și pasiunea acestuia pentru
cunoaștere.
Literatura pentru copii este o component ă important ă a literaturii na ționale,
incluzând totalitatea crea țiilor care, prin profunzimea mesajului, gradul de
accesibilitate și nivelul realiz ării artistice, sunt capabile s ă intre într-o rela ție
afectivă cu cititorii lor, copiii.
Se poate observa faptul c ă se pune un accent deosebit, pe lâng ă gradul de
accesibilitate, pe profunzimea mesajului și pe nivelul realiz ării artistice,
dovedindu-se, astfel, rolul hot ărâtor pe care îl are func ția artistic ă în existen ța
unei opere literare, a șa cum observa I. Pascadi (în Nivele estetice , Editura
Academiei, Bucure ști, 1972, p.140):
„Prima func ție a operei (literare) este aceea de a fi oper ă, de a exista ca un
organism autonom cu o finalitate proprie și numai astfel va putea ajunge s ă
îndeplineasc ă vreun loc în afar ă.”
Dragostea pentru literatur ă se poate dezvolta la copii înc ă de la vârsta
preșcolară, ceea ce nu înseamn ă o renun țare la exigen țele esteticului, ci o
sensibilizare a micilor ascult ători prin intermediul for ței expresive a limbajului
artistic.
Rolul hot ărâtor în dezvoltarea sensibilit ății artistice a copiilor îl joac ă, pe
lângă părinți, educatoarea și apoi înv ățătorul, care trebuie s ă aleagă opere
accesibile vârstei pre școlare și școlare mici, prin care s ă cultive gustul estetic al
copiilor, discern ământul critic, s ă realizeze educa ția intelectual ă, estetică și
morală.

Exemple
Printre operele accesibile vârstei pre școlare și școlare mici putem aminti
poveștile și basmele lui Ion Creang ă și ale Fraților Grimm.

Aplicații
Indică trei aspecte pentru care ai recomanda povestea Capra cu trei iezi de

10Ion Creang ă în învățământul pre școlar, respectiv primar, pentru formarea și
dezvoltarea comportamentului moral-civic.

Să ne reamintim…
Literatura pentru copii este o component ă important ă a literaturii na ționale.
Cuprinde totalitatea crea țiilor literare, populare și culte, care au fost create
pentru copii sau pot fi audi ate/citite/studiate de pre școlari și de școlarii mici.

1.4. Genuri și specii literare accesi bile copiilor de vârst ă preșcolară și
școlară mică
Literatura pentru copii ofer ă micilor ei cititorii/ascult ători un univers
propriu de cunoa ștere, în care copilului i se relev ă propriile n ăzuințe și aspirații,
îi satisface nevoia de investiga ție și curiozitatea specific ă vârstei, conducându-l
cu pași mici, dar siguri, spre o cunoa ștere profund ă a omului și a lumii ce-l
înconjoar ă.
Prin lectur ă, copiii cunosc nu numai crea țiile literare dedicate lor, ci și
creații care prin valoarea lor artistic ă și prin mesajul lor profund uman
intereseaz ă și pe adul ți. Creațiile populare, în versuri sau proz ă, au constituit
dintotdeauna un izvor nesecat de cunoa ștere, formând fondul ancestral al oric ărei
literaturi. Literatura popular ă româneasc ă oferă un bogat izvor de inspira ție
literaturii culte; datinile, obiceiurile și aspirațiile oamenilor din popor fiind
cunoscute prin intermed iul cântecului, jocului și al lecturii.
Un rol deosebit în dezvoltarea sensibilit ății copiilor și în formarea viitoarei
personalit ăți îl joacă operele lirice. Aceste crea ții dezvăluie prezen ța directă a
eului liric, transmi țând emoția artistic ă printr-un limbaj afectiv, ce implic ă o
mare densitate de sugestii. Treptat, copiii vor ajunge s ă identifice „imaginile
frumoase”, devenind sensibili la expresivitatea limbajului poetic, cultivarea acestei sensibilit ăți este o sarcin ă permanent ă a educatoarei și a învățătorului
care trebuie s ă-i îndrume pe copii spre cunoa șterea și evidențierea ideilor
poetice, spre relevarea imagin ilor artistice ale textului, reu șind astfel s ă identifice
mesajul operei lirice.

Exemple
Printre crea țiile lirice studiate în clasele mici putem aminti cântecul de
leagăn, doina, colinda, pastelul, poeziile despre copil ărie, viețuitoare, natur ă,
poeziile despre patrie și eroi.

11
Genul epic pune în prim plan povestirea , copilul fiind atras de
desfășurarea epic ă, deseori identificându- se cu personajele basmelor citite. Prin
intermediul literaturii copilul „poate realiza o binevenit ă dedublare a sa atunci
când se recunoa ște în altul. Înainte de a putea în țelege că «eul» s ău se află
necesarmente în contact cu alte «euri», el î și află un alter ego multiplicat în
fiecare personaj cu care simpatizeaz ă: copil, zân ă, prinț, iepure, gând ăcel etc.”,
subliniază Bianca Bratu în Preșcolarul și literatura (studiu și antologie), EDP,
București, 1977, p.15.

Exemple
Dintre speciile genului epic în versuri, sunt recomandabile copiilor fabula
și legenda , iar dintre cele în proz ă – povestirea, legenda, basmul, povestea,
snoava, romanul de aventuri sau cel științifico-fantastic, literatura de
informare științifică.

Operele în care predomin ă dialogul și monologul sunt foarte îndr ăgite de
copii, genul dramatic demonstrându- și accesibilitatea la aceast ă vârstă prin
specii ca feeria și poemul fantastic. Teatrul pentru copii construie ște un univers
miniatural, personajele f iind copiii sau reprezent ările alegorice, conflictul este
simplu, pentru a putea fi urm ărit cu ușurință, iar deznod ământul pune în eviden ță
victoria binelui, a adev ărului, a cinstei, contribuind la dezvoltarea gustului estetic
și la educarea intelectual ă și morală a copiilor.

Exemple
Dramaticul este oglindit prin poveștile și basmele dramatizate , copiii
asumându- și cu plăcere jocul de rol.

Aplicații (pentru PORTOFOLIU)
Interpreteaz ă afirmația lui Gheorghe Cr ăciun despre opera literar ă:
„Opera literar ă se află întotdeauna dincolo de orice experien ță creatoare și
dincoace de orice experien ță de lectur ă. Ea este altceva decât crede c ă a lăsat în
ea cel care a creat-o și mai mult decât descoper ă în ea cel care o interpreteaz ă.”

Să ne reamintim lecturile copil ăriei:
• Gr. Alexandrescu – Fabule
• La Fontaine – Fabule
• G. Topârceanu – Balada unui greier mic , Rapsodii de toamn ă
• V. Alecsandri – Pasteluri, Legenda rândunic ăi

12• T. Arghezi – Cartea cu juc ării
• I.L.Caragiale – Momente și schițe
• Emil Gârleanu – În lumea celor care nu cuvânt ă
• B. Șt. Delavrancea – Bunicul, Bunica, Neghini ță
• Edmondo de Amicis – Cuore, inim ă de copil
• Ioan Al. Br ătescu-Voine ști – Puiul, Nicul ăiță Minciună
• Mihail Sadoveanu – Domnu’ Trandafir; Dumbrava minunat ă
• Petre Ispirescu – Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte, Aleodor
împărat, Greuceanu, Prâslea cel voinic și merele de aur
• Ion Creang ă – Amintiri din copil ărie, Povestea lui Harap Alb, Fata babei și
fata moșneagului, Pungu ța cu doi bani, Capra cu trei iezi, Poveste (Prostia
omeneasc ă), Inul și cămeșa, Acul și barosul, Cinci pâni, Mo ș Ion Roat ă și
Unirea, Mo ș Ion Roată și Cuza Vod ă
• Mihai Eminescu – Făt-Frumos din Lacrim ă
• Ioan Slavici – Zâna Zorilor , Doi feți cu stea în frunte
• Vladimir Colin – Povestea ursului cafeniu
• Frații Grimm – Scufița Roșie, Cenușăreasa
• H. Chr. Andersen – Degețica, Fetița cu chibrituri, Soldatul de plumb,
Rățușca cea urât ă
• Ch. Perrault – Frumoasa din p ădurea adormit ă, Scufița Roșie
• Ionel Teodoreanu – La Medeleni (vol.I)
• Constantin Chiri ță – Cireșarii (vol.I)
• Cezar Petrescu – Fram, ursul polar
• Radu Tudoran – Toate pânzele sus!
• Mark Twain – Prinț și cerșetor, Aventurile lui Tom Sawyer
• Hector Malot – Singur pe lume
• J. Rowling – Harry Poter (1 volum)
• Daniel Defoe – Robinson Crusoe

Aplicații
Întocmește fișe de lectur ă a textelor men ționate anterior, pe care le vei
putea valorifica în timpul preg ătirii pentru examen.

1.5. Rezumat
Unitatea de înv ățare 1 reprezint ă o introducere în studiul disciplinei
Literatură română și literatur ă pentru copii ; este definit conceptul de literatur ă
pentru copii, sunt men ționate genurile și speciile literare reprezentative
segmentelor de vârst ă corespunz ătoare preșcolarilor și școlarilor mici.

13 1.6. Test de autoevaluare
Completeaz ă următoarele enun țuri:
a. Versurile de care îmi aduc aminte din anii copil ăriei sunt …
b. Scriitorul pe care l-am îndr ăgit încă din clasele primare a fost …
c. Literatura pentru copii reprezint ă …
d. Specia literar ă, în versuri, agreat ă de preșcolari este …
e. Specia literar ă, în proză, agreată de școlarii mici este …
Răspunsurile corecte sau sugestiile/recomand ările pentru r ăspunsuri adecvate le
găsești la pagina 132.

14Unitatea de înv ățare 2. CREA ȚII POPULARE ÎNDR ĂGITE DE
COPII

Cuprins
2.1. Introducere ………………………………………………………………………………….. ……… 14
2.2. Competen țe vizate…………………………………………………………………………………. 14
2.3. Caracteristicile folclorului literar. ………………………………………………………….. 14
2.4. Creații folclorice folosite în jocurile copiilor……………………………………………..16
2.5. Lirica popular ă………………………………………………………………………………………19
2.6. Rezumat……………………………………………………………………………………………….. 24 2.7. Test de autoevaluare ………………………………………………………………………………24

2.1. Introducere
Unitatea de înv ățare 2 este consacrat ă creațiilor populare îndr ăgite de
copii, sunt prezentate caracteristicile folclorului literar, cu accent pe caracterul
sincretic – atât de bine reflectat în crea țiile folclorice care înso țesc jocurile
copiilor –, sunt eviden țiate, de asemenea, tr ăsăturile liricii populare.

2.2. Competen țe vizate
După parcurgerea unit ății de învățare, vei fi capabil:
– să identifici caracteristici ale folclorului literar în texte folosite în jocurile
copiilor;
– să analizezi texte de liric ă populară, evidențiind valoarea lor educativ ă și
etică.

Durata medie de parcurgere a acestei unit ăți de învățare este de 2 ore.

2.3. Caracteristicile fo lclorului literar
Folclorul literar constituie un capitol în semnat al istoriei literaturii române,
încifrând, într-un limbaj propriu, idealurile și aspirațiile oamenilor, este un
domeniu cu o evolu ție proprie. Folclorul literar pentru copii are o vechime foarte
mare, cuprinzând crea ții orale ce înso țesc jocurile copiilor . De-a lungul timpului,
folclorul literar pentru copii a cunoscut diverse forme de manifestare, având o
circulație mare în spa țiul românesc, cu urm ătoarele trăsături specifice:
¾ caracterul tradi țional – marcheaz ă ancorarea mai puternic ă în tradiție
a culturii populare, co nservatorismul ei put ernic; cultura popular ă

15evoluează nemijlocit din formele primare ale culturii, coexistând
tendința de a păstra tradiția și de a o înnoi;
¾ caracterul colectiv – arată că o creație popular ă exprimă o conștiință
colectivă, la realizarea faptului fo lcloric contribuind succesiv
numeroși creatori, astfel faptul folcloric este o crea ție colectiv ă în
timp;
¾ caracterul oral – este o tr ăsătură distinctiv ă a folclorului numai la
nivelul literaturii și al sistemului de credin țe și supersti ții transmise
prin viu grai, oralitatea este un mod propriu de existen ță și
manifestare, care îl leag ă în mod propriu pe in terpret de auditor,
permițând ca, la fiecare actualizare a sa, crea ția să devină un ecou al
sentimentelor și aspirațiilor grupului uman (copiilor) care o ascult ă;
¾ caracterul anonim – este o consecin ță a mentalit ății mediilor
păstrătoare și creatoare de folclor, s-a impus ca tr ăsătură definitorie a
creației populare pe m ăsură ce s-a instituit și accentuat diferen ța între
cultura oral ă și cea scris ă;
¾ caracterul sincretic – implică simultaneitatea diferitelor forme de art ă
la elaborarea, inovarea și realizarea crea ției; în folclor, muzica și
poezia, povestirea și jocul mimic, dansul conlucrând la realizarea
operei artistice.

Exemple
G. Călinescu acord ă folclorului aten ția cuvenit ă în Istoria literaturii
române de la origini pân ă în prezent , evidențiind rolul pe care l-a jucat în
dezvoltarea literaturii culte:
„Importan ța capitală a folclorului nostru, pe lâng ă incontestabila lui
valoare, în m ăsura în care e rodit de culeg ătorul artist, st ă în aceea c ă literatura
modernă, spre a nu pluti în vânt, s-a sprijinit pe el, în lipsa unei lungi tradi ții
culte, mqai ales fiind foarte mul ți scriitori de origine rural ă.” (G.Călinescu, 1982,
pp.57-58).

Să ne reamintim…
Folclorul literar are urm ătoarele caracteristici:
¾ caracter tradi țional;
¾ caracter colectiv;
¾ caracter oral;
¾ caracter anonim;
¾ caracter sincretic.

16
2.4. Crea ții folclorice folosite în jocurile copiilor
a. Cântecele-formul ă, aparținând fondului ancestral românesc, exprim ă
relația omului cu natura, având for ță magică, fiind înso țite de anumite practici
sau ritualuri. Modalitatea artistic ă este invocarea (soarelui, a lunii, a ploii, a unor
plante și animale), ar ătând dorin ța copilului de a influen ța apariția/desfășurarea
unor evenimente din natur ă.

Exemple
Sunt frecvent întâlnite invoc ările adresate astrelor:
„Ieși, soare, din`nchisoare
Că te-așteaptă-o fată mare
Cu cercei de ghiocei Cu salbă de nouă lei;
Ieși, soare, din’nchisoare
Căci te tai
C-un mai, C-un pai, Cu sabia lui Mihai.” „Lună, lună, nouă,
Taie pâinea-n dou ă
Și ne dă și nouă
Ție jumătate
Mie sănătate.”
Unul dintre cele mai cunoscute cântece-formul ă este adresat melcului:
„Melc, melc, Și bea apă caldă:
Codobelc, Și te du la Dun ăre
Scoate coarne boure ști Și bea apă tulbure…”
Și te du la balt ă
Ritul de provocare a ploii este înso țit de jocul paparudelor, ținut la date
fixe (a treia joi dup ă Paști, de Sângeorge, de Rusalii, la solsti țiul de var ă) sau
când sunt ani seceto și, fetele, dansând, invoc ă ploaia:
„Paparudă, rudă,
Ogoarele ud ă,
Ploile să curgă,
Fără de măsură,
Cu găleata, leata,
Peste toat ă gloata;
De joi pân ă joi
Să dea nouă ploi,
Ploi de ale mari, Pentru mari plugari, Unde-or da cu plugul,
Să taie ca untul;
Unde-or da cu sapa, Să tâșnească apa,
Să crească spicul
Nalt cât plopul, Bobul de grân ă
Cât un fus de lân ă
Și s-aveți parte
Numai de bucate.”

17
b. Recitativele-num ărători sunt alcătuite din grupuri de versuri, într-o
ritmică precisă, rostite cu scopul de a se alege, pr in eliminare, copilul care va
avea un anume rol în joc. Recitarea este înso țită de o gesticula ție specific ă.
Sunt surprinse imagini realiste din mediul școlar, familial, social, se trece
de la ironie și umor pân ă la satiră, obținându-se efecte stilis tice originale prin:
¾ asocierea versurilor constituite din silabe f ără sens cu versuri logice;
¾ adăugarea sau eliminarea unor p ărți ale cuvintelor, p ăstrându-se sau
nu sensul acestora, accentul punându-se pe mi șcarea ritmic ă, repetată.
Prin aspectul lor ludic, prin umor și prin muzicalitatea versurilor,
recitativele-num ărători sunt atractive, contri buind la dezvoltarea auzului
fonematic al copiilor și la înlăturarea defectelor de vorbire.

Aplicații
Indică modul cum s-a ob ținut un efect stilistic original în cele dou ă
recitative-num ărători:
„Unichi, Dunichi, Tri, Patrichi, Azna, Pazna, Doina, Epârchi, Cioc, Boc, Treci la loc!” „Uniele, dodiele,
Caraili, caraca ș,
Taie popa iepura ș,
După moara Hâncului
După podu turcului,
Ranțuș, panțuș….”

c. Cântecele care înso țesc jocurile copiilor au, în general, o form ă
dialogată, unele jocuri amintesc diferite aspecte ale muncii (Zidul, Țăranul e pe
câmp, De-a pânza, Podul de piatr ă), altele imit ă aspecte din via ța animalelor.
Versurile sunt legate de joc, marcând fie desf ășurarea acestuia, fie doar
momentul de început:
„Cuibu, cuiburele, sau Toate păsărele
Schimb!” „Ca la măr, ca la păr,
Dinte, dintela ș,
Ieși afară, copilaș!”
d. Versurile cumulative s-au desprins din basme sau snoave, devenind
independente, având o alt ă funcție. Principalele modalit ăți artistice întâlnite sunt
paralelismul și repetiția:

18„Zăresc un prin ț călare…. ia, o….
– Ce face prin țu aicea? … ia, o ….
– El caută să se-nsoare ….ia, o….
– Pe cine o s ă ia? ….. ia, o….
– Pe mine! …….ia, o…….” e. Păcălelile, glumele copiilor reflectau umorul și spontaneitatea acestei
vârste:
„Cine bine va cânta Un covrig va câ știga,
Cu-cu ! Cu-cu ! Cucuriguuuu! Oare cui s ă-i dăm covrigu’?”
f. Frământările de limb ă contribuie la însu șirea corect ă a unor sunete sau
cuvinte dificile, contribuie la dezvoltarea aten ției, spiritului de observa ție,
memoriei și perspicacit ății elevilor.

Exemple de fr ământări de limb ă:
™ Nici n-a zis și zici c-am zis, când oi zice chiar oi zice ca să zici c-am zis ce-oi
zice.
™ Capra calc ă piatra, piatra crap ă-n patru, cr ăpa-i-ar capul caprei cum a cr ăpat
piatra-n patru.
™ Soră Sară, n-ai sărit asară să
vezi carnea cum se sar ă?
™ E pestriță prepelița pestriță, dar mai pestri ți sunt puii prepeli ței pestrițe din
neamul prepeli țelor pestri țe.
™ Stanca stă-n castan ca Stan.
™ Bucur se bucur ă că Bucurel s-a întors bucuros din Bucure ști.
™ Sor-ta, dac ă-i vie, spune-i ca s ă vie azi în deal la vie.
™ Cerce cei ce cer cerceii!
™ Ține minte: când te minte f ără minte, nu te minte și în simțăminte, dar când
te minte în cuvinte preg ătite dinainte-n minte, ia aminte c ă te minte și în
simțăminte.

Aplicații (pentru PORTOFOLIU)
Realizeaz ă o mini-culegere de texte folclo rice pentru copii (4-6 texte),
folosite înc ă în zona de unde provii sau în care î ți desfășori activitatea.

19 Să ne reamintim…
Jocurile copiilor sunt înso țite de texte, apar ținând crea țiilor orale,
folclorice; textele sunt ritmate, u șor de reținut, reflect ă o bună cunoaștere a
mediului înconjur ător.

2.5. Lirica popular ă
Lirica popular ă este genul cel mai accesibil noului, este expresia direct ă a
sentimentelor și trăirilor omului din popor, reflectând st ări sufletești de adânc ă
intimitate, manifestându-se unitar pe întreg teritoriul românesc.
„Forma ei de art ă se întemeiaz ă – pretutindeni la poporul român – pe
anumite constante tradi ționale str ăvechi: versul de 5-6 și 7-8 silabe, rimele în
asonanță, fluența asocierilor de idei, sentimente și imagini care diminueaz ă
până aproape de inexisten ță apelul la încheg ări strofice riguroase. În schimb,
impune folosirea unor procedee stilistice, ca re faciliteaz ă expresia: marcarea
începutului și a pauzelor interioare prin versuri cu «frunz ă verde», seriile de
imagini tipice – un fel de piese prefabricate – întemeiate îndeosebi pe
paralelismul natur ă – om , precum cele ale peisajului alpin simbolizând dorul
……” se remarc ă în Istoria literaturii române , vol.I, Editura Academiei,
București, 1964, p. 136-137 (subl.ns.).
Poezia popular ă este apreciat ă, încă de romantici, ca expresie a specificului
național, oglind ă a sufletului popular și document istoric, fiind apreciat ă ca operă
artistică și izvor nesecat de inspira ție pentru literatura cult ă. Opera popular ă este
rezultatul unei abstractiz ări din nenum ăratele variante cunoscute, este o oper ă
deschisă; procesul de crea ție în folclor este durativ, corespunde cu procesul de
circulație, este o oper ă anonimă, a unei colectivit ăți creatoare de folclor, este
orală, fiind transmis ă prin viu grai.

Să ne reamintim…
Operele populare se pot clasifi ca potrivit genurilor literare:
GENUL LIRIC GENUL EPIC GENUL DRAMATIC
9 doina
9 colinda (propriu-zis ă)
9 sorcova
9 cântecul de leag ăn
9 cântecul istoric
9 cântecul de joc
9 strigăturile 9 în versuri:
o balada
o legenda
o poezia obiceiurilor
9 în proză:
o legenda
o snoava
o povestea/basmul 9 capra/țurca/brezaia
9 cerbul
9 ursul
9 Vicleimul/Viflaimul

20GENULui AFORISTIC îi apar țin:
9 proverbul
9 zicătoarea
9 ghicitoarea/cimilitura

a. Doina este „cântecul specific al poporul ui român, exprimând melancolia
nici prea grea, nici prea u șoară a unui suflet care suie și coboară pe un plan
ondulat indefinit, tot mai departe, iar ăși și iarăși…” (Lucian Blaga), „de o
vechime imemorabil ă ” (B.P. Hasdeu).
În doină se reflect ă „dorul unui suflet care vrea s ă treacă Dealul sor ții și
care totdeauna va mai avea de trecut înc ă un deal”(Lucian Blaga), „în doin ă se
exprimă duioșia unui suflet care circul ă sub zodiile unui destin dulce-amar ce- și
are suișul și coborâșul, înălțările sau cufund ările de nivel, în ritm leg ănat,
monoton și fără sfârșit ”(idem).
Doina exprim ă o melancolie adânc ă, ea are mai multe denumiri regionale:
doiniță, cântec de codru, cântec de frunz ă, cântec lung, horie, cântec trist.
Vasile Alecsandri folose ște pentru prima dat ă termenul de „doin ă”, denumind
prin el toate crea țiile populare lirice. Doina exist ă de la Marea Mediteran ă până
la Marea Baltic ă, ea a fost legat ă de viața pastoral ă, a fost generat ă de anumite
instrumente muzicale (fluierul, cimpoiul, tilinca).

Exemple
Doinele se clasific ă, după criteriul tematic, în:
¾ doine de dragoste și de dor
¾ doine de ciob ănie
¾ doine de înstr ăinare
¾ doine de c ătănie
¾ doine de revolt ă socială (de haiducie)
¾ doine de singur ătate.

b. Cântecul de leag ăn are un con ținut limitat ca tematic ă, exprimat în
forme simple, de o for ță emotivă impresionant ă, exprimând a șteptările și
speranțele mamei legate de viitorul copilului. Prin tematic ă și prin trăsăturile
muzicale se apropie de folcloru l copiilor: „Cântecul de leag ăn a luat na ștere din
necesitatea practic ă de a crea o atmosfer ă de calm, de monotonie, necesar ă
adormirii copilului mic. Procedeele și mijloacele de expresie poetico-muzicale,
caracterizate prin simplitate și muzicalitate, cu bogate valori afective, dovedesc
experiența de veacuri a poporului, ca re a observat efectul lini știtor al ritmurilor

21kinestetice (leg ănatului) și muzicale.” ( Istoria literaturii române , Editura
Academiei, Bucure ști, 1964, p.174).
Dragostea profund ă a mamei este exprimat ă cu o deosebit ă duioșie și
gingășie:
„Nani, nani, copili ță,
Draga mamii garofi ță,
Că mama te-a leg ăna
Și pe față te-a spăla
Cu apă de la izvoare
Ca să fii ruptă din soare.”
Versurile, fiind cântate în ritmul leg ănatului, con țin diminutive („copili ță”,
„garofiță”), rime interioare („nani, na ni… – draga mamii…”), repet ări de cuvinte
melodioase, invoca ții și exclama ții pline de duio șie.
Prin cântecul de leag ăn copilul p ătrunde în universul fermecat al sunetului
și al cântecului, de multe ori dragos tea ocrotitoare a mamei fiind exprimat ă
figurat, cu elemente preluate din lumea basmului:
„Nu te teme tu de zmei I-o goni mama pe ei, Nu te teme de moroaie, Cârtițoi și cârtițoaie,
Că le dă mama bătaie.”

c. Cântecul istoric este considerat de majoritatea folclori
știlor o specie
hibridă, care oscileaz ă între balad ă, cântecul voinicesc-haiducesc și cântecul
propriu zis, motivul ini țial constituindu-l faptul isto ric, dar eroii sunt evoca ți, de
cele mai multe ori, liric. Cântecele istorice prezint ă eroi proveni ți din popor
(Horia, Avram Iancu, r ăsculații din 1907); ele s-au n ăscut sub presiunea
evenimentelor, interesul con ținutului lor sc ăzând în momentul în care intervin
evenimente noi care solicit ă atenția maselor, de aceea valoarea artistic ă a acestor
cântece nu se poate ridica la nivelul celorlalte specii lirice, c ăci nu pot trece
printr-un proces îndelungat de cizelare.

Exemple
Iată două cântece istorice apar ținând unor epoci diferite:
1. „Om ca Iancu n-au mai fost, C-o pus iob ăgia jos
Pân’domnii de seam ă-o băgat,
Iobăgia o-ngropat.”

222. „Vlaicule, pui de țăran,
Dumnezeu ți.a dat un plan
Ca să-ți faci aeroplan.
Tu, noaptea, când te culcai, Tot aeroplan visai, Te sculai și le făceai
Și peste Carpa ți zburai…”

d. Cântecul de joc este acel text poetic care se cânt ă pe melodiile anumitor
dansuri populare, fiind cunoscut și răspândit mai ales în Transilvania și în
Maramure ș:
„Joacă-mă, bade, să-mi placă,
Că și io-s fată săracă,
Joacă-mă să fiu jucată,
Să îți pomenesc odat ă.
Ori mă joacă cum îi lumea,
Ori te lasă la minunea.”
De multe ori jocul este înso țit de indica țiile conduc ătorului jocului,
formulate poetic pentru a sugera schimb ările în configura ția și ritmurile dansului:
„ Foaie verde, spic de grâu, Irindeaua sus la brâu Și-o pană de porumbi ță
Și la stânga, fa, feti ță.”
e. Strigăturile sunt atestate înc ă din 1780 de Samuil Micu, apoi tot mai
mulți oameni de cultur ă pomenesc de acest obicei al românilor de a „striga” la
joc.
Denumirea lor sugereaz ă izbucnirea elementar ă a sentimentelor de bucurie
provocate de dansul popular, strig
ăturile fiind numite și țipături, țipurituri,
iuituri, ciote, strigete, chiuituri și, în Bihor , descântece (cu sensul de „poezie f ără
însoțire muzical ă”).
Strigătura este scandat ă în timp ce se cânt ă o melodie de joc, strigătura de
joc având rolul de a preciza ritmul mi șcărilor în timpul dansului:
„Numai lin și lin și lin,
Ca soarele prin senin, Ca luna prin nourele, Ca dorul mândru ții mele.”
Pentru a eviden ția calitățile fizice și morale ale fiin ței iubite se utilizeaz ă

23strigătura de iubire:
„Nu știu, lună-i ori lumin ă,
Ori mândru ța-i prin gr ădină?
Nu știu-i lumin ă ori lună,
Ori mândra-i cu voie bun ă?”
Prin strigătura satiric ă sunt definite laturile antagoniste ale vie ții, se
creează adevărate schițe caracterologice:
„Unde șede urâtul,
Se-nnegre ște pământul;
Unde șede dragostea,
Se-nverze ște pajiștea.”
Forma concis ă, de regul ă patru versuri, apropie strig ătura de epigrama
cultă. Procedeele artistice utilizate sunt:
– relatarea interpersonal ă, prin câteva linii, a portretului moral:
„Fată mare, fat ă mare,
De nimica nu e-n stare. Nici nu coase, nici cârpe ște,
Dar la măritat zorește!”
– falsul monolog :
„Gineri-m-a ș, gineri,
De cosit nu știu cosi,
Numa-a strânge și-a ochi;
De s
ăpat nu știu săpa,
Numa-a strânge și-a țuca.”
– relatarea lapidar ă, obiectivă, constatatoare :
„La o cas ă, șapte fete,
Cu fântâna sub perete, Tatăl lor moare de sete! ”
– conversația imaginar ă, pseudo-dialogul :
„M ăi băiete, măi băiete,
Mândra ta piere de sete, Cu izvorul sub p ărete!
L-oi muta izvoru-n tind ă,
Numai ușa s-o deschid ă. ”
Strigătura nu se roste ște doar la jocul de duminic ă ori de sărbători, ea poate
însoți anumite momente ale spectacolului nun ții (plecarea mire sei, prezentarea
găinii, primirea miresei de c ătre soacră), strigătura de nunt ă fiind uneori duioas ă,
alteori vesel ă, de o puternic ă vibrație lirică:

24 „ Ie și afară, soacră mare,
Și te uită-n răsărit,
De vezi un c ăruț gătit!
În mijlocul carului, Este raza soarelui. Dar nu-i raza soarelui, Că-i mireasa mirelui.”

Aplicații
Analizeaz ă, din punct de vedere stilistic și prozodic, dou ă dintre textele
poetice prezentate în subcapitolul 2.5.

2.6. Rezumat
În această unitate de înv ățare sunt prezentate specii ale folclorului literar
care pot fi folosite în activit ățile didactice cu pre școlarii și școlarii mici.

2.7. Test de evaluare
Demonstreaz ă trăsăturile doinei populare, valori ficând ideile transmise de
Doina lui Octavian Goga:
„O doină plânge sus pe culme,
Din fluier unde limpezi cad, Și legănate lin s-afund ă
În pacea codrilor de brad… Cântare, me șteră cântare,
Te stingi acum încet-încet, Și-adormi pierdut ă-n tremurarea
Oftării blânde din br ădet…
Mi-ai picurat un st rop în suflet
Din taina vremii de demult, Și plânsul veacurilor duse
Mă înfioară când te-ascult…
Cum te-ai topit acum în noapte, Eu stau cu inima la sfat: În care brad, de care creang ă
Plânsoarea ta s-a aninat?… Și cât vei mai tr ăi acolo,
Tu, soră pururea cu noi,
Când va fi mort de mult ciobanul, Și moartă turma lui de oi?…
Târziu odat ă cine știe?
Trecând pe-aici un c ălător,
Te va culege dintr-o floare, De după-o aripă de nor…
Te-a coborî în largul v ăii,
Și-o lume te va asculta,
Și-o lume-ntreag ă va începe
Să plângă cu durerea ta…”

Răspunsurile corecte sau sugestiile/recomand ările pentru r ăspunsuri adecvate le
găsești la pagina 132.

25Unitatea de înv ățare 3. CREA ȚII LIRICE ACCESIBILE
COPIILOR

Cuprins
3.1. Introducere ………………………………………………………………………………….. ……… 25
3.2. Competen țe vizate…………………………………………………………………………………. 25
3.3. Liricul – modalitate direct ă a comunic ării ………………………………………………. 25
3.4. Poezia religioas ă……………………………………………………………………………………26
3.5. Poezia despre copil ărie……………………………………………………………………………28
3.6. Poezia despre natur ă și viețuitoare…………………………………………………………..32
3.7. Poezia despre înainta și și patrie……………………………………………………………….36
3.8. Rezumat……………………………………………………………………………………………….. 39 3.9. Test de autoevaluare ………………………………………………………………………………39

3.1. Introducere
Începând cu Unitatea de înv ățare 3, vom p ătrunde în universul literaturii
culte, propunând spre analiz ă atât texte create special pentru copii, cât și texte
create pentru marele pub lic, care pot fi studiate și de către copii.

3.2. Competen țe vizate
După parcurgerea unit ății de învățare, vei fi capabil:
– să identifici speciile lirice și epice în versuri, accesibile copiilor;
– să analizezi opere literare epice și lirice în versuri;
– să evidențiezi valen țele educative ale crea țiilor literare în versuri.

Durata medie de parcurgere a acestei unit ăți de învățare este de 4 ore.

3.3. Liricul – modalitate direct ă a comunic ării
Potrivit Dicționarului de termeni literari (Mircea Anghelescu, Cristina
Ionescu, Gheorghe L ăzărescu; Ed. Garamond, Bucure ști, f.a.), genul liric este
un gen literar care se caracterizeaz ă prin modalitatea direct ă a comunic ării.
Grecii au definit ca lirice poemele cântate cu acompaniamentul lirei. Cele mai
vechi poezii lirice cunoscute sunt egiptene, datând din 2600 î.d.Cr. (cântece funerare, elegii, ode, invoca ții), urmeaz ă Cântarea cânt ărilor sau Psalmii , apoi
lirica antic ă greacă.
Liricul este o form ă de cunoa ștere, de explorare a lumii, are o alt ă relație

26cu universul explorat, un alt mod de comunicare. Cuvântul poetic este un mod
artistic specific de a gândi rela ția subiect-obiect, for ța evocatoare a cuvântului
fiind rezultatul ambivalen ței sale structurale. Limb ajul poetic e afectiv, implic ă o
mare densitate de sugestii, fiecare expresie poetic ă autentică fiind unic ă și
irepetabil ă.
Un rol deosebit în stabilirea gradului de profunzime a lecturii unei opere
literare îl are con știința receptoare, m ăsura în care aceasta este capabil ă să
devină „o camer ă de rezonan ță” în stare s ă rețină și să amplifice informa țiile
estetice oferite de oper ă. Poetul are o anumit ă experien ță de viață, o viziune
proprie asupra lumii, pe care le împ ărtășește oamenilor într-un limbaj specific,
cu rădăcinile în limba comun ă, dar calitativ diferit de aceasta. Copiii se apropie
de poezie înc ă din primii ani de via ță, fiind atra și de ritm, rim ă, de onomatopee,
de sonoritatea cuvintelor și a asocierilor de cuvinte. P ătrund, cu ajutorul
versurilor, într-o lume nou ă, ideală, de cele mai multe ori, o lume a jocului, a
miniaturalului, o lume a mesajelor poz itive. Poezia pentru copii poate fi
încadrată în următoarele teme:
• poezia religioas ă
• poezia despre copil ărie
• poezia despre natur ă și viețuitoare
• poezia despre înainta și și patrie.
Receptarea dirijat ă a poeziei începe înc ă de la vârsta pre școlară, copilului i
se dezvăluie treptat universul mirific al poeziei, con ținutul ei ideatic și tematic,
capacitatea de plasticizare a cuvântului. Poezia liric ă este definit ă ca fiind aceea
care exprim ă direct st ări afective personale, emo ții, pasiuni ale poetului.
Cititorul/elevul se apropie de poe zie mai întâi prin invocare (dup ă Grigore
Smeu), prin lectura/audierea textului poe ziei, apoi trecerea de la invocare la
evocarea poeziei semnific ă trecerea de la emo ția obișnuită la emoția estetică.
Parafrazându-l pe Arghezi, fiecare genera ție trebuie s ă-și merite poe ții, a merita
un poet înseamn ă a găsi căile de acces spre scrisul s ău, acele modalit ăți de
exprimare prin care ne putem apropia opera literar ă. Copiii g ăsesc ușor calea de
acces spre opera acelor poe ți care și-au propus s ă scrie pentru ei, creatori de
literatură pentru copii, dar și spre opera poe ților care oglindesc copil ăria și
frumusețea ei în crea ții dedicate marelui public.

3.4. Poezia religioas ă
Una dintre dimensiunile crea ției eminesciene este dimensiunea cre ștină,
rezultat al educa ției familiale, contactului nemijlocit cu literatura religioas ă.
Mihai Eminescu realizeaz ă în Rugăciune un portret literar atemporal ce îmbin ă

27armonios suavitatea și măreția Fecioarei Maria.
Fecioara Maria este considerat ă ocrotitoarea cre știnătății, implicit,
ocrotitoarea poporului român, sentim entul dominant este de adora ție ca form ă
elevată a temei iubirii („Privirea- ți adorată/Asupră-ne coboar ă”), poetul
încercând s ă realizeze prin poezie un nou raport între Dumnezeu și sufletul
neamului s ău. Rugăciune este o od ă închinat ă Preasfintei Fecioare, fiind
concepută într-o form ă dialogată, structurat ă în două strofe.

Exemple
„Noi, ce din mila Sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndur ărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arat ă,
Lumină dulce, clar ă,
O, Maică Preacurat ă
Și pururea fecioar ă,
Marie! Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te. Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie; Fii scut și întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboar ă,
O, Maică Preacurat ă
Și pururea Fecioar ă,
Marie!”

Adresarea este realizat ă în numele comunit ății, al cărei reprezentant este
poetul, comuniunea sufleteasc ă este sugerat ă printr-o invoca ție adresat ă
„îndurărilor” și „luceafărului mărilor” pentru ca s ă se arate „din neguri” „regina
peste îngeri”. Implorarea sacr ă a Fecioarei Maria este sus ținută de verbele
„rugămu-ne”, „ascult ă”, „te arat ă”(în strofa I) și „îngenunchem”, „înal ță”,
„mântuie”(în strofa a II-a).
Portretul literar atemporal este metaforic: Fecioara Maria este „regin ă
peste îngeri”, „cr ăiasă”, „scut și întărire”, „zid de mântuire ”, are capacitatea de
a-i ocroti pe cei n ăpăstuiți, privirea ei „adorat ă” sugerând mântuirea și înălțarea.
Se creeaz ă atmosfera necesar ă exprimării unor gânduri și sentimente nobile,
lexicul religios, menit s ă sacralizeze, se îmbin ă cu lexicul de factur ă romantic ă-
mitică („luceafăr”, „mare”, „neguri”, „cr ăiasă”, „lumină”, „adorat ă”).
Muzicalitatea specific ă imnului religios este ob ținută în cele dou ă strofe
prin alternarea rimei împerecheate (primele șase versuri) cu rima încruci șată
(ultimele patru versuri), ultimul vers al poeziei – generator de incanta ție
religioasă – îi confer ă poeziei o not ă de modernitate.

28
Aplicații
Identifică, în poezia Rugăciune , dominante ale crea ției eminesciene (teme,
motive, structuri poetice etc.).

3.5. Poezia despre copil ărie
O sursă inepuizabil ă de inspira ție a poeților lumii o constituie copil ăria, cu
bucuriile, succesele și suferințele ei. Atra și ca un magnet de universul miniatural,
Tudor Arghezi ( Cântec de adormit Mitzura , Versuri de sear ă, Buruieni ,
Mărțișoare) și Ion Pillat ( Pe Argeș în sus ) descriu în operele lor elemente
specifice copil ăriei.
Sufletul artistic arghezian a r ămas permanent deschis dragostei pentru
copii, pentru plante și animale. Pentru Tudor Ar ghezi „poezia e copilul care
rămâne în sufletul adolescen tului, al omului matur și al bătrânilor, peste durere,
dezamăgire și suferință”, este „o stare religioas ă a sufletului nostru; sentimentul
care indiferent de credin ță și indiferent dac ă crezi sau nu crezi și pe deasupra
dogmelor și marginilor și variațiilor de credin ță, afirmă blând și primește dulce
prezența lui Dumnezeu în frumuse țile suave ale existen ței. Natura, lumea, omul,
viața sunt ni ște poeme care comunic ă între ele, f ără sfârșit, împrumutându- și
taina din lumin ă și melancoliile obscure” ( Poezia , în „Progresul social”, an II,
nr.7), „poezia are în sâmburele ei o divin ă naivitate, care se întâlne ște în floare,
în pasăre, în bucurie, în entuziasme.” ( idem )
Grațiosul, miniaturalul, lumea infinitului mic au exercitat o atrac ție
puternică asupra lui Arghezi. Poezia boabei și a fărâmei, căreia îi sunt consacrate
texte cum ar fi Cântec de adormit Mitzura , Balet pe șapte silabe , Facerea lumii ,
Horă-n bătătură, Zdreanță, Tâlharul pedepsit prezintă o imagine a copil ăriei,
plină de gingășie și candoare.
În tableta Sămânța, Arghezi motiveaz ă această schimbare de perspectiv ă:
„O viață întreagă am căutat giganticul și rarul colindând lumea cu o umbrel ă de
sticlă și când era s ă calc într-un p ăienjeniș, care acoper ă tot amurgul, și să
strivesc un p ăianjen, ancorat în centrul umbrelei lui de m ătase și sticlă, am închis
umbrela mea, sf ărâmată și am aruncat-o.” Consider ă că literatura trebuie s ă
coboare de la „luceaf ăr către floarea de mu șețel și la puricele verzei frizate.”
Poezia „boabei și a fărâmei” se vrea a fi un alt fel de poezie, o replic ă
polemică la adresa propriei estetici, o r ăsturnare a valorilor consacrate de poetica
arghezian ă:
„Vrei, cititorule, s ă-ți fac un dar,
O carte pentru buzunar, O carte mic ă, o cărticică.” (Cuvânt )

29Se creeaz ă un nou paradis al transfigur ării, o lume a miniaturalului:
„Din slove am ales micile Și din înțelesuri furmicile,
Am voit s ă umplu celule
Cu suflete de molecule.” ( Cuvânt )
Este o lume a jocului, în care cuvintele cap ătă noi conota ții:
„S-au stricat cuvintele mele Umbl ă prin mocirle cu stele
De cositor Dup ă un mărțișor,
Și-ar voi să culeagă roade
Fâstâcite și neroade
Din s ălcii mici verzi.” ( Cuvinte stricate )
Arghezi consider ă că „nicio juc ărie nu e mai frumoas ă ca jucăria de
vorbe”, căci „toată jucăria are un în țeles” ( Poveste cu oi din Cartea cu juc ării),
descoperă un nou mod de exprimare:
„Toate cele mari și vii
Sunt f ăcute jucării
Și-au trecut prin f ăcătură
Nou ă, în miniatur ă
.” (Parada )
Arghezi nu renun ță nici aici la statutul s ău de poeta faber („poet
meșteșugar”, n.ns.), simplificarea inten ționată a prozodiei, imitarea unor scheme
folclorice, recursul la versifica țiile speciale sunt considerate de Nicolae Balot ă
(în Opera lui Tudor Arghezi ) tot atâtea tehnici ale poetului me șteșugar: „În
incursiunile sale prin microcosm, ca și în plăsmuirea modelelor sale miniaturale,
artistul caut ă să-l făurească pe Domnul s ău misterios dar tot ce reu șește este să
producă «o păpușă». Într-un sens, prin trecerea de la o estetic ă a transfigur ării, la
aceasta a întip ăririi în «juc ărie», asist ăm la un proces de simplificare a
mijloacelor și chiar de reduc ție a intenționalității artistice.” (N.Balot ă, Opera lui
Tudor Arghezi , București, Editura Eminescu, 1979)

Aplicații (pentru PORTOFOLIU)
a. Citește poeziile Cântec de adormit Mitzura și Horă-n bătătură.
b. Identifică temele și motivele predominante.
c. Descoper ă elementele prozodice prin care se diferen țiază cele dou ă
poezii.
d. Argumenteaz ă, prin 3-4 enun țuri, valoarea formativ-educativ ă a celor
două texte poetice.

30
Nostalgia dup ă vârsta îndep ărtată a copilăriei revine ca un laitmotiv în
opera lui Ion Pilla t. Peisajul natal și roadele p ământului sugereaz ă bucuriile,
timpul este spiritualizat în amintire.
Volumul Pe Argeș în sus reconstituie peisajul natal, atât de drag poetului,
Ion Pillat fiind un remarcabil poet al nostalgiei discrete, cum observa criticul Constantin Ciopraga.

Exemple
Versurile din Cămara de fructe de Ion Pillat aduc în prim-plan casa
copilăriei:
„Deschid cu team ă ușa cămării de-altădată
Cu cheia ruginie a raiului oprit, Trezind în taina mare a poamelor, smerit, Mireasma, și răcoarea, și umbra lor uitat ă.
Mă prinde amintirea în vân ătul ei fum,
Prin care cresc pe poli ți și rafturi, ca pe ruguri,
Arzând în umbr ă, piersici de jar, și-albaștri struguri
Și pere de-aur ro șu cu flăcări de parfum.”

Aplicații
Comentați versurile prezentate anterior.

Ana Blandiana este creatoarea unei poezii care inspir ă „simpatie și
încredere. Te îndeamn ă s-o recite ști și trece cu succes deplin proba recitirii” (Al.
Philippide). Volumul Întâmplări din gr ădina mea valorific ă miniaturalul în
descrierea anotimpurilor, a elementelor naturii (florile, pe penii, buburuzele,
furnicile, pisoiul, omida), copil ăria este considerat ă un simbol al purit ății și al
optimismului. În poezia Anei Blandiana umorul are func ții ușor moralizatoare,
dar nu alunec ă în didacticism. Volumul Alte întâmpl ări din grădina mea prezintă
printr-un proces de transfigurare artistic ă atribuirea de caracteristici și
sentimente omene ști lucrurilor, animalelor, fenome nelor naturii. Poeta a fost
distinsă în 1982 cu Premiul interna țional „Gottfried von Herder” pentru
„Dimensiunea supratemporal ă pe care o confer ă poeziei sale teme ca: puritatea și
căderea în p ăcat, moartea și supravie țuirea, dragostea ca n ăzuință spre absolut și
evadare din materialitate”.
Scrisul poetei se caracterizeaz ă prin transparen ță, alternarea peisajului

31diurn cu cel nocturn , crearea unei exprim ări armonioase prin alternarea figurilor
de stil (epitet dublu, personificare ) cu figurile retorice (interoga ții poetice) și
alternarea imaginilor vizuale, olfactive și auditive.

Cine poate ști
de Ana Blandiana

Cine poate ști
De unde vine vara Și încotro se duce
Cântând Caravana ei verde și aurie ?
Unii zic c-ar veni Din p ământ,
Că-și trage povara,
Din bost ănărie,
Că se naște în pepeni verzi,
În miezul lor Strălucitor
Ca un palat Luminat

De rubine,
Cu pereți
De porfir și nestemate
Și cu pardoseala purpurie.
Tot ce se poate, Dar mie Mi-a spus o feti ță cuminte
Că-și aduce aminte
Cum vara vine din copil ărie
Și cum,
În miros de lapte, de fân și de fum,
Alunecă de-aici,
Trasă de fluturi, de buburuze și de
furnici, Înspre bunici.

Poeta Nina Cassian , în volumul de versuri Între noi copiii , îndeamn ă la
învățarea prin joc, prin intermediul alegoriei, umorului și satirei, a ceea ce e bine
și rău, frumos și urât în comportarea unor semeni – înva ță copiii să discearnă
valorile supreme, adev ărate, în via ța cotidian ă, să le deosebeasc ă de nonvalori:
Hai să ne jucăm! De-a soarele și de-a luna,
de-a veveri ța și de-a aluna, de-a câinele
și de-a pisica…….Tot jucându-ne a șa, învățăm
câte ceva: ce se adun ă și se scade, cine-i r ău
și cine-i cumsecade…
Mesajul etic al versurilor Ninei Cassian este u șor sesizabil, este realizat ă
imaginea plastic ă «vreau» a prin țului mofturos Miorlau, un „prin țișor” de șase
ani care „ În loc de «vreau» spunea «miorlau»/ Și tot «miorlau» pentru «nu
vreau».”
Poeta adopt ă o viziune satiric ă în corectarea unor atit udini reprobabile ale
copiilor, puncteaz ă atitudinea și reacția celor din jur fa ță de aceste
comportamente, finalul poeziei având o bogat ă încărcătură educativă:

32„Dragi copii, povestea-i gata,
Să vă duceți imediat
Și la mama, și la tata,
Să le spuneți răspicat:
«Iubiții mei părinți, nu vreau
Să fiu și eu un prin ț Miorlau!»”
Poezia lui George Co șbuc, considerat pe drept c uvânt un poet solar, este
plină de viață și de optimism, Iarna pe uli ță fiind o adev ărată feerie. În crea ția lui
Coșbuc natura tr ăiește, pulseaz ă, copiii devin parte integrant ă a naturii.

Aplicații (PENTRU PORTOFOLIU)
Realizeaz ă comentariul literar al poeziei Iarna pe uli ță de George Co șbuc.

3.6. Poezia despre natur ă și viețuitoare
Succesiunea ciclic ă a anotimpurilor, natura, vie țuitoarele constituie
nesecate izvoare de inspira ție pentru Vasile Alecsandri, George Co șbuc, Șt. O.
Iosif, George Topârceanu, Mihai Eminescu, Otilia Cazimir, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Ana Blandiana, Elena Farago.
Creator al pastelului în literatura român ă, Vasile Alecsandri realizeaz ă la
Mircești, între 1867-1869, ciclul de Pasteluri publicate în revista „Convorbiri
literare”. În fruntea ciclului de „poeme sublime” (B.P.Ha șdeu), Alecsandri a
așezat Serile de la Mirce ști – pastel ce exprim ă personalitatea creatorului s ău;
Mircești devine „re ședința poeziei, […] un spa țiu unic cu un bogat și tare aer
spiritual, cu o atmosfer ă de o puritate aproape metafizic ă, fără povară” (Vasile
Voiculescu).
Titu Maiorescu apreciaz ă pastelurile lui Alecsandri drept „un șir de poezii,
cele mai multe lirice, de regul ă descrieri, câteva idile, toate însufle țite de o
simțire așa de curat ă și de puternic ă a naturei, scrise într-o limb ă așa de
frumoasă, încât au devenit f ăr
ă comparare cea mai mare podoab ă a literaturei
române îndeob ște”.
Pastelurile sunt expresia temperamentulu i clasic al poetului, înclinat spre
soare. Ele constituie „într-o liric ă a liniștii și a fericirii rurale […] un calendar al
spațiului rural și al muncilor câmpene ști” (G. C ălinescu – Istoria literaturii
române de la origini pân ă în prezent , București, Editura Minerva, 1982, p. 300)
Pastelurile lui Alecsandri au o structur ă binară:
¾ debutează cu o imagine a naturii în generalitatea ei sau în detaliu
(Iarna – văzduhul, Oaspeții primăverii – cerul albastru,
Dimineața – zorile);

33¾ se încheie cu un element concret, apropiat poetului.
Domină în aceste pasteluri nota țiile vizuale, mai pu țin cele auditive,
Alecsandri valorific ă resursele lexicale (folose ște arhaisme, neologisme), iar
morfologia și sintaxa sunt folosite creator, cu diferite valen țe stilistice (epitete,
comparații, personific ări, metafore, alegorii).
În creația lui Alecsandri, eul liric devine element component al naturii,
contemplator al spectacolulu i inedit oferit de aceasta.

Aplicații
Indicați valențele stilistice ale versurilor:
„Noaptea-i dulce-n prim ăvară, liniștită, răcoroasă,
Ca-ntr-un suflet cu durere o gândire mângâioas ă,
Ici, colo, cerul dispare s ub mari insule de nori,
Scuturând din a lui poale lungi și repezi meteori.
Pe un deal în dep ărtare un foc tainic str ălucește
Ca un ochi ro ș de balaur care-adoarme și clipește.
Sunt păstori în șezătoare sau vro ceat ă de voinici?
E vro tabără de care sau un rond de tricolici?”
(Vasile Alecsandri – Noaptea )

Poetul și prozatorul George Topârceanu îmbină în creația sa clasicul și
modernul, luciditatea și lirismul. În literatura român ă, Topârceanu „ și-a câștigat
reputația de poet popular, accesibil; cel mai acces ibil dintre to ți poeții dintre cele
două războaie mondiale.
Prin aceast ă caracteristic ă a poeziei sale, prin acces ibilitate, prin claritate,
prin faptul de a fi scris o oper ă pe înțelesul tuturor, Topârceanu s-a situat la
antipodul «modernismului». Prin caracterul și conținutul scrierilor sale, nu mai
puțin prin atitudini explicite, Topârceanu a fost un fervent, putem spune chiar
fanatic, antimodernist. Ceea ce îi displ ăcea cel mai mult la moderni ști era
obscuritatea. El era pentru limpezime în expresie.”, subliniaz ă Dumitru Micu în
Postfață la G. Topârceanu, Balade vesele și triste , București, Editura Minerva,
1980, p.247.
Volumele Balade vesele și triste și Migdale amare cuprind poezii
accesibile celor mici. Balada unui greier mic surprinde aspecte din natur ă la
venirea toamnei:

34 Peste dealuri zgribulite,
Peste țarini zdren țuite,
A venit așa, deodată,
Toamna cea întunecat ă.
Lungă, slabă și zăludă,
Botezând natura ud ă
C-un mănunchi de ciumafai,-
Când se scutur ă de ciudă,
Împrejurul ei departe Risipește-n evantai
Ploi m ărunte,
Frunze moarte, Stropi de tin ă,
Guturai…. Și cum vine de la munte,
Blestemând Și lăcrămând,
To ți ciulinii de pe vale
Se pitesc prin v ăgăuni,
Iar măceșii de pe câmpuri
O întâmpin ă în cale
Cu grăbite plecăciuni….
Doar pe coast ă, la urcuș,
Din căsuța lui de hum ă
A ieșit un greieru ș,
Negru, mic, muiat în tu ș
Și pe-aripi pudrat cu brum
ă:
Cri-cri-cri, Toamn ă gri,
Nu credeam c-o s ă mai vii
Înainte de Cr ăciun,
Că puteam și eu s-adun
O grăunță cât de mic ă,
Ca să nu cer împrumut
La vecina mea furnic ă,
Fiindcă nu-mi dă niciodată,
Și-apoi umple lumea toat ă
Că m-am dus și i-am cerut….
Dar de-acu ș,
Zise el cu glas sfâr șit
Ridicând un picioru ș,
Dar de-acu ș s-a isprăvit….
Cri-cri-cri, Toamn ă gri,
Tare-s mic și necăjit!

Aceast ă poezie surprinde ging ășia lirică a lui Topârceanu, arta lui de a
evoca miniaturalul. Poezia este alc ătuită din două secvențe: descrierea toamnei și
prezentarea dramei greierelui surprins de frigul toamnei. Figura de stil dominant ă
este personificarea, realizându-se, cu ajutorul imaginilor vizuale grafice și cu
ajutorul diminutivelor („c ăsuță”, „greieru
ș”), un portret miniatural în linii
grațioase, ce treze ște duioșie.
Poezia reia simbolurile h ărniciei și prudenței (furnica) și al neprevederii
(greierele), dezvoltând aceste simboluri într-o form ă personal ă ce atrage dup ă
sine compasiunea poetului și a cititorului pentru soarta micii vie țuitoare.
Topârceanu este socotit „un poe t al universului mic” (G. C ălinescu), în
poezia Un iepure surprinde un moment al vân ătorii cu imagini ce se succed ă
rapid.

35
Aplicații
Demonstreaz ă afirmația lui G. C ălinescu despre George Topârceanu,
comentând versurile:
„Scurt, mohorul a fo șnit….
Și spre neagra ar ătură
Într-o clip ă s-a ivit
Un măgar – miniatur ă!
Din căpiță sare pleav ă,
Sar gunoaie dintr-un snop. Pușca scoate fum pe țeavă
Și pocnește ca un dop…
A căzut…ba nu! Din goan ă,
Mic, elastic și urgent,
Lâng-o tuf ă de simzian ă
A făcut un compliment.
Spre porumb acum s-abate… Un scaiete z ăpăcit
Îl întreab ă: – Ce e, frate?
-Sunt teribil de gr ăbit!…”
(G. Topârceanu – Un iepure )

Lumea animalelor domestice este ilustrat ă sugestiv în poezia Zdreanță de
Tudor Arghezi, care începe cu interoga ția poetică:
„L-ați văzut cumva pe Zdrean ță
Cel cu ochii de faian ță?”
Adresarea direct ă contribuie la crearea unei leg ături strânse între eul liric și
cititorul/auditorul-copil c ăruia îi este descris câinele:
„E un câine zdren țuros
De flocos, dar e frumos, Parcă-i strâns din petice
Ca să-l tot împiedice.”
Lui Zdrean ță, Arghezi i-a dedicat și o schiță în care poveste ște cum a g ăsit
câinele și cum a devenit st ăpânul lui: „Pe Zdrean ță l-am găsit prăbușit în irișii
aleii. Era ca o saric ă flocoasă, bălțată, cocoloșită. Și-a ridicat capul p ătrat,
năpădit de buruienile unei chingi, care-i acopereau ochii și botul cu barba
încâlcită. Când un câine nu mai seam ănă
cu câinele, e câine «de ras ă».” (Tudor
Arghezi, Versuri și proză, București, Editura Ion Creang ă, 1980, p.109).
Stilul poetului e oral, folose ște cuvinte și expresii din vorbirea popular ă,
tonul e amuzant, iar ritmul e al ert. Întâmplarea este prezentat ă cu mult umor,
Zdreanță e dezvățat să mănânce ouă, iar „motivarea” e surprinz ătoare:
„Zice Zdrean ță-n gândul lui:
S-a făcut a dracului!”
Numeroase pagini sunt consacrate lum ii gâzelor, furnica devine pentru
poet un prilej de admira ție:

36„O furnic ă mică, mică,
Dar înfipt ă, va să zică,
Ieri, la prânz, mi s-a urcat De pe vișinul uscat,
Pe picioare, pentru c ăci
Mi le-a luat drept ni ște crăci.” (O furnică)
Surprindem în aceste versuri sensibilitatea poetului, admira ția și uimirea
lui în fața miracolului crea ției, tonul cald, nuan țat, protector, fa ță de mica vietate
expusă necunoscutului, ca în poemul După melci de Ion Barbu.
Primele dou ă strofe ale poeziei descriu furnica, articolul nehot ărât „o”
sugerând indeterminarea numeric ă în repetabilitate. Repeti ția „mică, mică” are
valoare superlativului, în antitez ă cu îndrăzneala furnicii: „înfipt ă”. Arghezi
individualizeaz ă personajul, îi atribuie tr ăsături pozitive: furnica e harnic ă,
prevăzătoare, cump ătată. Poetul o consider ă ca pe o făptură a propriului univers:
„Unde dormi, aici, departe?
Într-o pagin ă
de carte?
S-ajungi virgul ă târzie
Într-un op de poezie?”
Mesajul poeziei este educativ – fiecare trebuie s ă se mențină în universul
său, de aici imposibilitatea de a- ți depăși propria condi ție și nevoia poetului de a
ocroti mica vietate.
Poezia O furnică de Tudor Arghezi este accesibil ă școlarilor mici, folosirea
cuvintelor și expresiilor populare, e lidarea unor sunete ( „Un’ te duci?”),
adresarea direct ă, ritmul variat și rima împerecheat ă apropiind textul de lumea
copiilor.

3.7. Poezia despre înainta și și patrie
În lirica româneasc ă de la poezia popular ă, la Dosoftei, Eminescu, Blaga și
până la poeții contemporani întâlnim o multitudine de forme și motive, de tr ăiri
specifice sufletului colectiv.
Creațiile închinate patriei, str ămoșilor, vetrei st ăbune nu sunt poezii
ocazionale, ci izvor ăsc dintr-o profund ă legătură cu ființa națională, elogierea
patriei fiind un prilej de re memorare a trecutului, de în țelegere a prezentului, de
descifrare a viitorului.
Părinții sunt pentru Lucian Blaga „vatra”, țara mitic ă prin care ne
menținem în prezentul istoriei:

37 „Coboară-n lut părinții, rând pe rând,
În timp ce-n noi mai cresc gr ădinile.
Ei vor să fie rădăcinile,
Prin cari ne prelungim pe subt p ământ.
Se-ntind domol p ărinții pe subt pietre,
În timp ce în lumini mai ad ăstăm,
În timp ce fericiri ne-mprumut ăm
Și suferinți și apă vie pe la vetre.”
( Părinții)

În viziunea lui Blaga, țara, pământul românesc se identific ă cu orizontul
lăuntric, cu „ țara de totdeauna” din su fletul nostru, care se l ărgește în taină prin
legătura cu trecutul.
Apropierea poetei Ana Blandiana de Blaga este sim țită în creațiile
volumului Persoana întâi plural .

„Părinții fac totul oric ând pentru noi –
Ne nasc și ne cresc mai mari decât ei,
Rămân apoi cu discre ție în urmă ,
Nu ne deranjeaz ă de obicei.
Li-e rușine că sunt prea b ătrâni, prea bolnavi,
Pentru noi prea mode ști și prea simpli p ărinți,
Vinovați pentru timpul pierdut
Ne privesc în t ăcere cumin ți.
Apoi își mută privirea în stea,
Când raza-nglodat ă de cer se sub ție.
Și, obosiți, nu preget ă o clipă
S
ă ni se așeze în pământ, temelie.”
(Ana Blandiana – Părinții)

Titlul volumului Anei Blandiana, Persoana întâi plural , sugereaz ă
identificarea eului poetic cu destinul colectiv, crea țiile incluse în acest volum
reflectând candoare, beatitudi ne, comuniune cu elementele naturii, limbajul
poeziilor fiind metaforic.

38Pământul str ămoșesc este singurul loc care face posibil ă existența
românului în trecut și în viitor – mesajul poeziei lui Ioan Neni țescu, Țara mea :
„Acolo unde-s nal ți stejari
Și cât stejarii nal ți îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n fa ță o privesc;
Acolo, unde-s stânci și munți,
Și ca și munții nu clintesc
Voinicii cei cu peri c ărunți
În dor de țară strămoșesc;
Și unde dorul de mo șie
Întotdeauna drept a stat Și bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice b ărbat;
Acolo este țara mea
Și neamul meu cel românesc,
Acolo eu s ă mor aș vrea,
Acolo vreau eu s ă trăiesc!”

Pământul patriei p ăstrează mărturii ale vitejiei str ăbune, în el s-au îngropat
strămoșii, dar și oștirile dușmane, :
„Acolo unde întâlne ști
Cât ține țara-n lung și-n lat
Bătrâne urme viteje ști
Și osul celor ce-au luptat;
Și unde vezi mii de mormane
Sub care-adânc s-au îngropat Mulțime de oștiri dușmane,
Ce cu robia ne-au cercat; Acolo este țara mea
Și neamul meu cel românesc!
Acolo eu s ă mor aș vrea,
Acolo vreau eu s ă trăiesc!”

39Patrie înseamn ă spațiu, timp, oamenii care au creat și au impus valori, eroi
care s-au jertfit, continuitate, demnitate.

Aplicații (pentru PORTOFOLIU)
Compară poeziile Părinții de Lucian Blaga și Ana Blandiana. Motiveaz ă
includerea lor în tema „Poezii despre înainta și și patrie”.

Să ne reamintim…
Dragostea pentru literatur ă se poate dezvolta la copii înc ă de la vârsta
preșcolară, ceea ce nu înseamn ă o renun țare la exigen țele esteticului, ci o
sensibilizare a micilor ascult ători prin intermediul for ței expresive a limbajului
artistic.

3.8. Rezumat
Rolul hot ărâtor în dezvoltarea sensibilit ății artistice a copiilor îl joac ă, pe
lângă părinți, educatoarea și apoi înv ățătorul, care trebuie s ă aleagă opere
accesibile vârstei pre școlare și școlare mici, prin care s ă cultive gustul estetic al
copiilor, discern ământul critic, s ă realizeze educa ția intelectual ă, estetică și
morală.

3.9. Test de evaluare
Realizeaz ă comentariul literar al poeziei Licuriciul de Elena Farago,
valorificând îndrum ările primite în cadrul activit ăților tutoriale și folosind baza
de curs:
„Eu lucesc și sar: „plici-plici”,
Seara-n iarba din gr ădină,
Eu lucesc ca o lumin ă,
Și mă cheamă Licurici.
Vin și prinde-m ă pe loc,
S ă te joci pu țin cu mine,
C ă sunt vesel ca și tine
Și îmi place s ă mă joc.
Uite și pe frații mei,
Să-i chemăm pe toți să vie,
Să ne pui pe p ălărie
Ca pe niște mici scântei. […]
Vin s ă ne jucăm frumos
Toat ă seara prin gr ădină,

40 C ă ne-a spus ieri o albin ă
C ă ești bun și ești milos.”

Răspunsurile corecte sau sugestiile/recomand ările pentru r ăspunsuri adecvate le
găsești la pagina 132.

41Unitatea de înv ățare 4. CREA ȚIA EPICĂ ÎN VERSURI

Cuprins
4.1. Introducere ………………………………………………………………………………….. ……… 41
4.2. Competen țe vizate…………………………………………………………………………………. 41
4.3. Dominante ale crea ției epice ………………………………………………………………….. 41
4.4. Fabula…………………………………………………………………………………………………..42 4.5. Legenda…………………………………………………………………………………………………46 4.4. Balada popular ă și cultă………………………………………………………………………….49
4.5. Rezumat……………………………………………………………………………………………….. 49 4.6. Test de autoevaluare ………………………………………………………………………………50

4.1. Introducere
Unitatea de înv ățare 4 ofer ă sugestii pentru clar ificarea conceptelor
operaționale fabulă, legendă, baladă, prin analiza unor texte poetice adecvate.

4.2. Competen țe vizate
După parcurgerea unit ății de învățare, vei fi capabil:
– să identifici speciile epice în versuri, accesibile copiilor;
– să analizezi opere litera re epice în versuri;
– să evidențiezi valen țele educative ale crea țiilor literare epice în versuri.

Durata medie de parcurgere a acestei unit ăți de învățare este de 2 ore.

4.3. Dominante ale crea ției epice
Epicul reune ște în universul s ău vast memoria istoriei și a miturilor
esențiale ale umanit ății, legendele, pove știle și basmele, existând în toate tipurile
de discurs artistic. Lumea exist ă și prin cuvânt, omului fiindu-i caracteristic ă
dorința permanent ă de a comunica. Povestirea, scria Roland Barthes, începe cu
însăși istoria umanit ății, narațiunea fiind istorisirea unor evenimente inventate
sau reale, cele reale suport ă o transformare, o transcendere spre fic țiune.
În analiza textului narativ, trebuie s ă ținem seama de urm ătoarele categorii:
• Timpul – care se poate desf ășura linear ( cronologi c), dar putem asista și
la dilatare temporal ă sau la regresiune în timp. În operele dedicate copiilor
domină prezentarea linear ă a evenimentelor, asist ăm însă și la celelalte dou ă
modalități de prezentare a timpului, mai ales în operele științifico-fantastice.

42• Spațiul – poate fi precizat direct sau poate fi sugerat; întrucât opera
literară transfigureaz ă realitatea prin actul de crea ție, spațiul comun este dep ășit,
ridicat deasupra realului.
• Discursul narativ urmărește desfășurarea evenimentelor ținând seama
de momentele subiectului (expozi ția, intriga, desf ășurarea ac țiunii, punctul
culminant, deznod ământul), discursul narativ poa te fi uniplan, biplan sau
multiplan. În lumea fabulelor întâlnim discursul uniplan, basmele ne duc spre discursul biplan sau chiar multiplan.
• Personajele literare stabilesc leg ătura între planurile operei, prin ele se
comunică intențiile și concepțiile scriitorilor și se dinamizeaz ă acțiunea.

4.4. Fabula
Potrivit Dicționarului de termeni literari , termenul provine din latinescul
„fabula” = „povestire”, având dou ă accepțiuni:
a. nucleul faptelor din care este constituit ă acțiunea unei opere literare,
b. specie a genului epic, alegoric ă, în proz ă, în care personajele sunt
animale, plante, lucruri (puse în situa ții omenești) și din care se desprinde o
morală. Satirizeaz ă anumite tr ăsături caracterologice, forme de comportament,
are un caracter didactic , prin finalitatea moral ă exprimat ă explicit sau numai
implicit.
Fabula este cunoscut ă încă din secolul al VII-lea î.d.Chr., fiind pus ă în
circulație în culegerile indiene de fabule Pančatandra și Hitopadesa , compuse în
sanscrită și traduse în arab ă cu titlul Fabulele lui Pilpay (sau Bidpay).
Creatorul fabulei este considerat Esop ( sec.al VI-lea î.d.Chr.), fabula este
cunoscută și la români prin Fedru, care explic ă în Prologul la culegerea sa de
fabule semnifica ția, rostul acestei specii:

„Și-acum pe scurt voi spune c ă fabula a fost
De bieții sclavi creat ă cu un anume rost.
Cum nu-ndr ăzneau să spună pe șleau ce-aveau de spus
Părerile în pilde iste țe și-au transmis.”

În clasicismul francez, fabula cunoa ște o larg ă dezvoltare prin La
Fontaine (1624-1695): „Toat ă viața, sau aproape toat ă, La Fontaine și-a
petrecut-o cu condeiul în mân ă; a compus opere multe, felurite, comedii galante,
povestiri hazlii în maniera lui Boccaccio, poeme în versuri alexandrine regulate,
madrigaluri, ode, ba chiar un roman, Psyché , azi greu de citit, dar apreciat la
vremea lui. Toate poart ă pecetea talentului, cupri nd versuri de o mare gra ție

43poetică, imagini luminoase, str ăfulgerări de geniu, dar nu ar fi constituit chez ășia
nemuririi, nu ar fost suficiente pentru a-l salva pe La Fontaine de uitare, a doua
moarte a scriitorilor. Audien ța largă, faima de care se bucur ă, necontestat ă,
nedezmin țită, printre tineri și bătrâni, de orice grad de cultur ă, și-a dobândit-o
prin cele dou ăsprezece «c ărți» de Fabule ” (Slăvescu, Micaela – Prefață la
volumul La Fontaine, Fabule , București, Editura Tineretului, 1967, p.11).
Fabulele, afirm ă La Fontaine, ne ajut ă să „ne form ăm judecata și
moravurile și (să) ajungem în stare de lucruri mari ; ele instruiesc , convingând pe
cei vârstnici de temeinicia cuno ștințelor căpătate din experien ță” (ibidem , p.13).
La Fontaine este un citadin prin excelen ță, dar, spre deosebire de
contemporanii s ăi, admiră natura, are ochiul ag er, spiritul de observa ție ascuțit,
știe să privească și să redea cu exactitate cele v ăzute: motanul lui este „blajin,
smerit, de și cu ochi de foc” ( Cocoșelul, motanul și șoricelul ), măgarul „sare,
zburdă fără frică, tăvălește, calcă, strică”(Unchiașul și măgarul ), iar porumbelul
„bea din limpezimea r ăcorii călătoare”( Porumbelul și furnica ). Poetul francez nu
caută să zugrăvească o lume real ă, „jivinele sale, blânde sau crunte, se afl ă în
slujba fabulei, a povestirii morale și alegorice; nu sunt decât reprezentarea
colorată, simbolic ă, a viciilor, pasiunilor, cusururilor sau calit ăților oamenilor.
Lupul reprezint ă forța brutală, necruțătoare, arbitrar ă, adesea n ătângă; vulpea,
mai slabă decât fiarele mari, întruchipeaz ă șiretenia, spiritul descurc ăreț…
(ibidem , p.15).
Animalele lui La Fontaine nu sunt simboluri-tip. În unele fabule ( Lupul și
mielul, Lupul și barza ) lupul reprezint ă cruzimea, îngâmfarea, f ățărnicia, în
altele ( Lupul, mama și copilul ) lupul simbolizeaz ă naivitatea și prostia, alteori
reflectă mândria omului care dore ște să se elibereze de servitute ( Lupul și
câinele ). Personajele fabulistului francez sunt oamenii din lumea lui, travesti ți
în animale și plante. Fabulele exprim ă, de obicei, o moral ă populară, universal
valabilă, afirmații, constat ări ale înțelepciunii milenare, trecute în proverbe și
zicători:
• „paza bun ă trece / primej dia cea rea” – Lupul, capra și iedul ;
• „căci nu e na ș pe lume / s ă nu-și găsească nașul” – Vulpea și barza ;
• „doar corb la corb nu- și scoate ochii” – Tributul dobitoacelor ;
• „Nu-i nimeni de prisos când știi să-l pui / la treab ă după darurile lui” – Se
pregătește leul de r ăzboi;
• „Cei mici de-a pururi au de suferi t / din pricina gâlcevii celor mari” –
Taurii și broasca .
Așa cum e zugr ăvită de La Fontaine, via ța e o veșnică luptă, cei slabi
trebuie să fie pruden ți, retrași – este o lec ție morală aspră, lipsită de iluzii, amar ă

44și adesea cinic ă. Răzbate, îns ă, din fabule și o notă optimistă, la adresa iscusin ței
prudente, a con științei de sine care pot aduce victoria.
Micaela Sl ăvescu identific ă în povestirea „ritmat ă, alertă, spumoas ă” a
fabulelor lui La Fontaine urm ătoarele caracteristici:
• utilizarea stilului direct; • întrepătrunderea modurilor de expunere;
• caracterul scenic; • conflict deplasat de pe planul ge neral al fabulei antice pe planul
individual, uman;
• animalele sunt temperamente, cu tr ăsături complete, psihologic nuan țate.

Exemple
O satirizare a prostiei, a îngâmf ării și a necinstei este fabula Corbul și
vulpea :
„Jupânul Corb, pe-o creang ă cocoțat,
ținea în clon ț un boț de caș furat.
Ademenit ă de mirosul ca șului,
cumătra Vulpe-i spuse –a șa borfașului:
– ”Să ne trăiți mulți ani, Măria Voastr
ă,
că sunteți, zău, ca din cutie scos!
Iar de-ați avea și glasul ml ădios
Pe cât v-arat ă penele frumos –
Mă prind c-a ți fi vro Pas ăre Măiastră!”
Ci Corbul, auzind-o, pe gânduri nu mai șade.
Deschide ciocul. Prada cade. Și Vulpea, înghi țind-o, îl d ăscălește: – ”Bade,
Lingușitorii – nu știai, se pare –
Trăiesc pe seama cui le d ă crezare.
Dar lecția pe care o-nv ățași
O fi făcând cât bo țul tău de caș!…”
Înmărmurit, croncanul juratu-s-a cumplit
Că n-o să se mai lase de-acuma p ăcălit.”

Fabula respect ă tiparul clasic: mai întâi este prezentat ă povestirea
alegorică, apoi urmeaz ă morala. Calitatea fabulistului const ă în capacitatea lui de
a surprinde defectele umane și de a-i instrui pe semeni glumind, de aceea
fabulele au constituit dintotdeauna o lectur ă plăcută copiilor.
În literatura român ă, fabula devine cunoscut ă în epoca pa șoptistă.

45Gheorghe Asachi și Ion Heliade R ădulescu au tradus fabule de La Fontaine,
iar specia cunoa ște „o adev ărată modă” prin Grigore Alexandrescu .
Silvian Iosifescu noteaz ă că „la Alexandrescu, (fabula) p ărăsește de cele
mai multe ori didacticismul ap ăsat, evolueaz ă spre «comedia animal ă» sub care
se ascunde satira de moravuri” (Iosifescu, Silvian – Gr. Alexandrescu , București,
E.P.L.,1965, p.80), iar Mircea Anghelescu descoper ă, alături de tendin țele
clasice, tendin țe satirice romantice și altele realiste, înrudite cu arta „fiziologiilor
balzaciene” (Anghelescu, Mircea – Introducere în opera lui Grigore
Alexandrescu , București, Editura Minerva, 1973, p.110).
În Câteva cuvinte în loc de prefa ță, la ediția din 1847 de Suvenire și
impresii, epistole și fabule de Gr. Alexandrescul , autorul expune clar concep ția
sa despre art ă, fiind convins c ă fabula serve ște misiunii civice a artistului-
creator: „Cred c ă poezia, pe lâng ă neapărata condi ție de a pl ăcea, condi ția
existenței sale, este datoare s ă exprime trebuin țele societ ății și să deștepte
sentimente frumoase și nobile care înal ță sufletul prin idei morale și divine pân ă
în viitorul nem ărginit și în anii cei ve șnici”.
În fabula Zugravul și portretul , Alexandrescu ajunge la un atac vehement
împotriva artistului vândut care las ă opera s ă-i apere interesele meschine,
personale:

„La un zugrav foarte vestit mergând din întâmplare,
Portretul meu îi comandai; întâi îns ă-ntrebare
Artistului îi adresai , de poate s ă mi-l facă
Așa cum oricui l-o vedea portretul meu s ă placă[…]
«Prea lesne, îmi r ăspunse el , nu e întâia ș dată
Când pe urâ ți făcând frumo și luai o bun ă plată
Ești negru, te voi face alb; e ști slab, te îngra ș bine,
Numai vezi de portret departe a te ține.»”

Poetul atinge problema reflect ării adevărului în art ă, zugravul simbolizeaz ă
artistul vândut, capabil a accepta orice mistificare a adev ărului dac ă are un
beneficiu. Alexandrescu atac ă ziariștii vremii sale, identificând și ironizând
tarele societ ății contemporane lui.
Grigore Alexandrescu încearc ă prin diverse mijloace modernizarea speciei:
• se adreseaz ă publicului larg, având menirea s ă înfățișeze opiniei publice
adevărul, mobilizând-o astfel la ac țiune;
• realizeaz ă o satiră camuflat ă la adresa racilelor so cial-politice ale vremii
sale;
• utilizeaz ă diferite modalit ăți de realizare a comicului: râsul batjocoritor,

46ironia, sarcasmul, situa țiile burlești, poanta intrat ă în țesătura replicii;
• intriga simpl ă o subordoneaz ă comportării personajelor;
• măștile sunt mai pu țin rigide, ca și fabulele lui La Font aine, astfel câinele
simbolizeaz ă apărătorul libert ății (Câinele și măgarul ), demagogul politic
(Câinele și cățelul), judecătorul corupt ( Iepurele, ogarul și copoiul ), dar și
curteanul nonconformist ( Câinele izgonit ), măgarul poate reprezenta atât o slug ă
certată (Măgarul răsfățat), cât și parvenitul prost ( Măgarul și câinele ).
Fabule cum ar fi Boul și vițelul, Lupul moralist , Câinele și cățelul,
Șoarecele și pisica sunt accesibile copiilor, of erindu-le o lume atractiv ă, dar
totodată dându-le o lec ție cu puternice înc ărcături etice.
Creație plină de gingășie, fabula Tâlharul pedepsit de Tudor Arghezi
evidențiază un adev ăr general-uman – numai prin în țelegere, colaborare și
încredere omul poate r ăzbi în via ță, el nu poate tr ăi izolat de ceilal ți. Copilului i
se deschide o alt ă lume, în care reîntâlne ște gesturi, gânduri tipic omene ști.
Șoricelul poate reprezenta omul îngâ mfat, mândru de propria-i persoan ă, care
consideră că este în stare s ă-i învingă pe cei slabi, dar care con știentizeaz ă în
final că lauda de sine, îngâmfarea nu aduc nimic bun:

„Nu ajunge, vreau s ă zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adun ă
Din toți micii împreun ă.”
(Tudor Arghezi – Tâlharul pedepsit )

4.5. Legenda
Este specie a genului epic , în versuri sau în proz ă, amestec de adev ăr și
ficțiune, cu privire la originea unor fiin țe, lucruri, la momente istorice, la faptele
unor eroi, provine din lat. lege nda = „ceea ce trebuie citit, nara țiune”.
Legenda poate fi : – etiologică/mitologic ă – se refer ă la originea, existen ța și caracteristicile
unor fenomene (cosmogonia, geneza astrelor, a p ământului, a florei, a faunei,
etc.)
– istorică – explică prin fapte imaginare evenimente și personaje reale din
istorie,
– religioasă – narează viețile sfinților, ale eroilor mitiza ți.
Vasile Alecsandri prelucreaz ă în ciclurile de versuri Legende și Legende
nouă atât legende etiologice, cât și legende istorice. Legenda rândunic ăi a fost
creată în 1874, la Mirce ști, fiind publicat ă în „Revista contemporan ă” la 1 aprilie
1875.

47Mottoul legendei relev ă caracterul s ău explicativ, fiind un fragment dintr-
un cântec popular:

„Rândunic ă, rândunea,
Ce bați la fereastra mea?
Du-te-ți pune rochi ța,
Că te arde ar șița,
Te suflă vântoaiele
Și te udă ploaiele.
Mergi în câmpul înverzit, Că rochița a-nflorit
Și o calcă turmele
Și o pasc oi țele.”

Poezia are patru tablouri, primul tablou înf ățișează un portret de fat ă de o
deosebită gingășie, puritate și frumuse țe, „O ginga șă comoară formată din
senin/Din raze, din parfumuri, din albul unui crin”; motivul ursitoarei încadreaz ă
poezia într-o atmosfer ă de magie popular ă. Poetul se opre ște asupra frumuse ții
fetei și în tabloul al doilea, eviden țiind elementele care o apropie pe fat ă de
lumea păsărilor, fata se simte atras ă de natură și de rândunele, dar și de glasul
plin de dor al zbur ătorului.
Tabloul al treilea creeaz ă o atmosfer ă romantic ă, misterioas ă, în care vara
îmbie la iubire. Luna, motiv romantic, î și revarsă lumina asupra codrilor, apelor
și florilor, îndemnând lumea la visare: „Viseaz ă luna-n ceruri!…sub visul cel de
lună / Flori, ape, cuiburi, inimi viseaz ă împreună”. Tabloul al patrulea dezv ăluie
cauza apari ției unor flori cunoscute sub numele de „rochi ța rândunicii”.
Una dintre cele mai tulbur ătoare legende istorice și, totodată, etiologice
este Dumbrava Ro șie de Vasile Alecsandri, un elogi u adus figurii legendare a lui
Ștefan cel Mare. Poezia este structurat ă în opt cânturi, fiecare cu un titlu
semnificativ:
I. Visul lui Albert
II. Țara în picioare
III. Tabăra leșească
IV. Tabăra română
V. Ștefan cel Mare
VI. Asaltul
VII. Lupta
VIII. Aratul
Titlurile, pe de o parte, relev ă esența mesajului transmis, pe de alt ă parte,

48evidențiază, respectând principiul antitezei, eroul excep țional – „erou plin de
lumină”, apărător al țării, în compara ție cu Albert, craiul Poloniei, imaginea
cotropitorului, mânat de dorin ța de cucerire.
Discursul lui Ștefan cel Mare, din Cântul V , respectă regulile oratorice, iar
jurământul lui Ștefan este un îndemn la lupt ă, la apărarea valorilor na ționale,
chiar cu sacrificiul vie ții:
„Cât va fi-n cer o cruce ș-un Ștefan pe p ământ,
Nime nu va deschide Moldovei un mormânt! Cât vor călca dușmanii în țara de români,
Ei robi vor fi în țară, dar vecinic nu st ăpâni!
Decât Moldova-n lan țuri, mai bine ștearsă fie!
Decât o via ță moartă, mai bine-o moarte vie!”

Demonstreaz ă caracterul legendar al poeziei Dumbrava Ro șie de Vasile
Alecsandri, comentând versurile:
„Trecut-au patru secoli din ziua cea fatal ă
Când se-ngrop ă-n țărână a dușmanilor fal ă!
Și faptul cel istoric, sub form ă legendar ă,
Din neam în neam românii îl povestesc în țară.
Priviți! lângă-o dumbrav ă stă tabăra de care.
Flăcăi voinici șed roată pe lângă un foc mare,
Mirânduse-ntre dân șii cum vreascurile-n foc
Ca niște șerpi se mi șcă, sucindu-se în loc.
Știți voi de ce stejarul, arzând, plânge și geme?
(Întreabă-un român ager pe care-a nins devreme.)
Cole,-n ast ă dumbrav ă, copacii urie și
Sunt locui ți, se spune, cu suflete de le și.
Pe timpul b ărbăției au prins Ștefan cel Mare
O oaste de n ăvală ș-au pus-o ca s ă are;
Iar în pământul negru cu sânge-amestecat,
Spre lung ă pomenirte el ghind ă-au semănat!
El zice, și dumbrava se pare c ă roșește,
Ș-un aspru glas de vultur în noapte se treze ște.
El zice, focul arde, dumbrava luminând, Prin crengile frunzoase trec umbre suspinând!”

49
4.6. Balada popular ă și cultă
Balada este o specie a genului epic cu caracter legendar, narativ. Dac ă în
evul mediu era o poezie cu form ă fixă care se cânta în timpul unui dans, în epoca
preromantic ă se orienteaz ă spre tradi țiile populare și istorice. Având deseori un
caracter fantastic, balada romantic ă exprimă aspirația spre neobi șnuit, spre actul
eroic, spre dep ășirea limitelor obi șnuite.
În folclor, balada (termen introdus de Vasile Alecsandri) sau „cântecul
bătrânesc” cuprindea, la în ceput, toate cântecele popul are cu caracter narativ,
balada popular ă putând fi definit ă ca operă epică în versuri în ca re se povestesc
întâmplări inspirate din tradi ția istorică sau popular ă, amestecate cu elemente
fabuloase, într-un cântec destinat ascult ării și care este opera colectiv ă și
anonimă a unei colectivit ăți folclorice.

Să ne reamintim…
Baladele pot fi:
¾ legendare sau mitologice : Monastirea Arge șului, Soarele și
luna, Șarpele, Cerul ;
¾ păstorești: Miorița, Șalga;
¾ haiducești: Toma Alimo ș, Pintea Haiducul, Corbea ;
¾ istorice : Constantin Brâncovanul, Novac și corbul ;
¾ familiale : Mirea, Vălean.

Balada cult ă este valorificat ă în literatura român ă în opera lui George
Coșbuc, se deosebe ște de balada popular ă prin faptul c ă are o ac țiune mai
concentrat ă și o versifica ție mai îngrijit ă.
Ultimele dou ă capitole ale acestei teme au fost tratate mai sumar, pornind
de la considerentul c ă sunt elemente deja cunoscute din înv ățământul liceal, iar
abordarea lor la un nivel superior nu implic ă dificultăți.

4.7. Rezumat
Fabula, legenda în versuri și baladele sunt specii epice valorificate în
activitățile didactice și extradidactice cu pre școlarii și școlarii mici.
Fabula, mai ales, poate fi valorificat ă pentru a eviden ția valoarea etic ă a
textelor literare.

50
4.8. Tema de control nr. 1
15% din nota final ă – (se predă conform graficului stabilit la prima
activitate tutorial ă)
Evidențiază trăsăturile fabulei, pornin d de la versurile:
„Pe spinarea unui bivol mare, negru, fioros,
Se plimba o co țofană
Când în sus și când în jos.
Un cățel trecând pe-acolo s-a oprit mirat în loc.
– Ah, ce mare dobitoc! Nu-l credeam a șa de prost
Să ia-n spate pe oricine…
Ia stai, frate, c ă e rost
Să mă plimbe și pe mine!
Cugetând a șa, se trage înd ărăt să-și facă vânt
Se pitește la pământ
Și deodată – zdup! – îi sare
Bivolului în spinare… Ce s-a întâmplat pe urm ă, nu e greu de-nchipuit!
Apucat cam f ără veste, bivolul a tres ărit,
Dar i-a fost destul o clip ă să se scuture, și-apoi
Să-l răstoarne,
Să-l ia-n coarne
Și cât acolo s ă-l arunce, ca pe-o zdrean ță
în trifoi.
– Ce-ai gândit tu oare, javr ă? Au crezut-ai c ă sunt mort?
Coțofana, treac ă-meargă, pe spinare o suport
Că mă apără de muște, de țânțari și de tăuni
Și de alte spurc ăciuni…
Pe când tu, potaie proast ă, cam ce slujb ă poți să-mi faci?
Nu mi-ar fi ru șine mie de vi ței și de malaci,
Bivol mare și puternic, gospodar cu greutate,
Să te port degeaba-n spate?…”
(George Topârceanu – Bivolul și coțofana )

51Unitatea de înv ățare 5. PROZA SCURT Ă

Cuprins
5.1. Introducere ………………………………………………………………………………….. ……… 51
5.2. Competen țe vizate…………………………………………………………………………………. 51
5.3. Legenda în proz ă………………………………………………………………………………….. 51
5.4. Snoava…………………………………………………………………………………………………. 56
5.5. Povestirea și schița ……………………………………………………………………………….. 57
5.6. Rezumat……………………………………………………………………………………………….. 69 5.7. Test de autoevaluare ………………………………………………………………………………69

5.1. Introducere
Unitatea de înv ățare 5 îți propune o incursiune în proza scurt ă pentru copii,
din literatura român ă și universal ă.

5.2. Competen țe vizate
După parcurgerea unit ății de învățare, vei fi capabil:
– să analizezi texte apar ținând prozei scurte pentru copii;
– să utilizezi corect termi nologia de specialitate;
– să evidențiezi valorile educative și estetice ale textelor analizate.

Durata medie de parcurgere a unit ății de învățare este de 4 ore.

5.3. Legenda în proz ă
Legenda este o nara țiune, de obicei de dimensi uni reduse, având, uneori,
elemente fantastice și miraculoase, bazate pe fondul real al unei întâmpl ări sau
pe miezul imaginar, mitic al acesteia (cf. Manualului de Literatur ă pentru copii ,
clasa a XIII-a, p.70).
Legendele au o tematic ă variată: lupta dintre bine și rău, dreptate și
nedreptate, adev ăr și minciun ă, sărăcie și bogăție, teme ce se valorific ă prin
motivele:
– căsătoria mitic ă dintre frate și soră (Soarele și Luna )
– atracția pentru soare ( Legenda ciocârliei , Legenda florii-soarelui )
– lupta dintre voinic și balaur ( Iovan Iorgovan )
– jertfa zidirii ( Meșterul Manole )
– recunoa șterea fratelui pi erdut în copil ărie (Mircea Ciob ănașul)

52Considerăm că este necesar ă o eviden țiere a particularit ăților legendei,
basmului și povestirii pentru evitare a posibilelor confuzii.

Legenda Basmul Povestirea
Narațiune de dimensiuni
reduse Întâmplări incerte, petrecute
într-un trecut nedefinit (”cândva”, ”pe vremuri”) Povestitorul nu- și confund ă
persoana cu cea a eroului, î și
declină responsabilitatea
asupra celor spuse (”cum am auzit-o, am povestit-o”) Evenimentele se petrec într-un spa țiu real.
Se utilizeaz ă un lexic s ărac
în expresii poetice Narațiune de dimensiuni
ample Întâmplări închipuite,
petrecute într-un timp fabulos Povestitorul nu- și confund ă
persoana cu cea a eroului, î și
asumă proprietatea asupra
narațiunii (”și v-am spus
povestea mea ”)
Evenimentele se petrec într-un spa țiu fabulos (pe un
alt tărâm).
Formulele basmului alcătuiesc un lexic poeic
ogat. Narațiune de dimensiuni mai
reduse decât ale basmului și
chiar ale legendei Întâmplări adevărate (sau
prezentate ca adev ărate), ce
aparțin unui trecut personal
Povestitorul î și confund ă
persoana cu cea a eroilor, prezintă evenimentele ca
martor, asumându- și
responsabilittea asupra celor povestite. Evenimentele se petrec într-un spa țiu real.
Se utilizeaz ă un lexic s ărac
în expesii poetic.

a. Legenda etiologic ă (mitologic ă, explicativ ă) este accesibil ă copiilor,
oferindu-le adev ăruri transfigurate prin modalit ăți artistice originale despre
păsări și plante.
Legenda ciocârliei și Legenda florii-soarelui au ca tem ă opoziția dintre
etern și efemer, incompatibilitatea lumii cosmice și a celei terestre. Credin ța
populară consideră ciocârlia o fecioar ă metamorfozat ă din voința lui Dumnezeu
sau prin blestemul mamei soarelui, pentru a pune cap ăt dragostei dintre fat ă și
soare. Se cunosc variante pub licate de Tudor Pamfile în Cerul și podoabele lui
după credințele poporului român , variante culese în jude țul Suceava și în
Dobrogea. Varianta sucevean ă începe cu motivul împ ăratului fără urmași, ruga
împărătăsei va fi pân ă la urmă ascultată, „da să nu se bucure omul de tot, când d ă
norocul peste el, c ă tot suișul are și scoborâș, și după bucurie vine și scârbă, și
jălanie”. Se na ște o copil ă frumoasă și mândră, ce n-are pereche, încât soarele
însuși s-a îndrăgostit de ea. Fata se uit ă și ea numai la soare și se hotărăște să
plece la casa soarelui. Plecarea fetei, jalea p ărinților simbolizeaz ă trecerea pe un
alt tărâm, de pe care nu mai e întoarce re. Apa mare peste care trece fata

53simbolizeaz ă hotarul spre lumea cealalt ă. Ajunsă la casa soarelui, fata este
întâmpinat ă de mama Sfântului Soare, care o blestem ă pentru îndr ăzneala de a fi
aspirat la dragostea astrului st ălucitor:
„Fata se pref ăcu în ciocârlie și de atunci, hojma ia drumul spre soare, ca
să-l găsească, – și nu mai ajunge la el.
Când ciocârlia pleac ă d e j o s , s ă se ducă spre Sfântul Soare, îi tare
chefoasă, dar când o ajunge bl ăstămul mamei Sfântului Soare, porne ște supărată
pe pământ, tăcută, de se ascunde în ni ște tufe”.
Lia, fata lui Ciocârlan-împ ărat, din varianta dobrogean ă, tânjește și ea după
soare:
„Cine poate s ă fie mai mare pe lumea asta ca soarele? Nimeni ca el. El d ă
viață și veselie tuturor. Și mai frumos ca el? Nimeni, c ă el e podoaba lumii.”
Tatăl vrea s-o c ăsătorească împotriva voin ței sale cu feciorul vântului, dar
fata în ziau nun ții s-a rugat Maicii Do mnului s-o mântuiasc ă:
„Zice lumea, zic și eu cred c ă Lia, fecioara lui Ciocârlan-Craiul, se
întrupează în paserea asta, cu alt ă făptură, dar toto cu inima veche, inim ă ruptă
de durere.
Poate că chipul soarelui nu mai este cel de demult, dar dragostea fecioarei
nu s-a schimbat. Asta s ă ne fie pild ă de fire statornic ă în cuvinte și fapte”.
Legenda florii-soarelui respectă motivele întâlnite în Legenda ciocârliei ,
fecioara îndr ăgostită de soare fiind transformat ă de blestemul mamei soarelui
într-o floare. Varianta basarabean ă aduce și motive inedite, tipice basmelor
populare: fata de împ ărat, după ce-și ia rămas bun de la p ărinți, are de înfruntat
multe primejdii. Se dezv ăluie mintea ascu țită a țăranului român care reu șește să
păcălească forțe mai puternice decât el – fata înfrunt ă (verbal) și învinge vântul,
relevându-se puterea cu vântului, a logosului.
Dar dragostea ei pentru soare r ămâne neîmplinit ă, căci vântul se r ăzbună,
anunțând pe mama soarelui de venirea pe t ărâmul lor a fetei. „Sor ă bună și
cinstită cu moartea, cu muma p ădurii. Cu talpa iadului, cu ciuma”, mama
soarelui „o preface într-un bob de s ămânță și-o azvârle-n vânt, iar vântul o las ă
pe pământ, să crească și să-nfloreasc ă. Floarea ei, la chip s ă semene cu chipul
soarelui. Din r ăsăritul pe zare al mândrului fecior și până-n asfințit, floarea asta
să-l urmărească fără curmare, s ă-i plângă de dor, dar de atins, niciodat ă să nu-l
atingă”.
În legenda Povestea florii-soarelui , Călin Gruia prezint ă alegoric destinul
tragic al fetei lui Ștefan cel Mare, care, de și frumoas ă, e mută. O bătrână îl
sfătuiește pe Vod ă să-l invite pe Soare la un osp ăț, unde fiica lui „avea s ă prindă
grai, dacă îl va săruta pe alesul invitat”. Dar Piaz ă-Rea, simbol al for ței răului,

54zădărnicește planurile voievodului, anun țând Luna de „necredin ța” Soarelui.
Punctul culminant al nara țiunii este realizat pr in împletirea celor dou ă planuri –
planul concret, real și cel transfigurat, artistic; când fata i-a cerut soarelui „o gur ă
de mântuire”, luna s-a aruncat furioas ă asupra fetei, topindu -i chipul în floarea
galbenă. Deznod ământul păstrează împletirea realului cu fantasticul: Vod ă și
mesenii plâng destinul tragic al fetei, „Soarele furios face vânt Lunei, iar pe
copilă o ia în palm ă și-o sădește în grădină”.
Finalul legendei înseamn ă și readucerea cititorului în planul concret,
explicarea originii și metamorfozei florii-soarelui: „De-atunci floarea-soarelui,
cu fața ei galben ă și înfiorată de durere, î și întoarce chipul întristat înspre
strălucirea craiului zilei, cerându-i s ărutarea mântuitoare”.

Să ne reamintim…
Legendele dragostei unei p ământene pentru soare surprind aspira ția omului
spre infinit, statornicia sentimentelor nob ile – dragostea, încrederea în atingerea
idealului, de aici și ideea tragediei idealului în veci neatins. Conflictul tragic
dintre condi ția de nemuritor a generat marile crea ții ale omenirii, a servit ca
sursă de inspira ție multor arti ști.

b. Legenda istoric ă redă fapte ale eroilor no ștri populari, ale domnitorilor
– simboluri ale demnit ății naționale. Personajele sunt realizate la interferen ța
dintre realitate și mit, sensul existen ței lor fiind ap ărarea intereselor neamului.
Caracterul fantastic apropie legenda de basm, iar miezul istoric o apropie
de tradiție și de snoav ă:

„Apoi, cic ă, Traian a fost un împ ărat vestit nevoie mare. El a f ăcut războiul
cu toate limbile și pe toate le-a supus și tot el, cic ă, a cuprins țara asta care
înainte a fost a dacilor.
Ce plâns și ce jale era, vai mam ă, pe femeile dacilor! Plângeau de s ărea
cămașa de pe ele, c ă vezi dumneata, cine era s ă le mai fac ă lor rostul și
agoniseala casei, cine s ă le mai vad ă de copii?
Dar n-a trecut vreme mult ă și Traian, ca s ă le împace, a poruncit s ă fie
aduși de la Roma oameni tot unul și unul, pe care s ă-i dea de b ărbați nevestelor
în locul dacilor uci și.
Din ei s-au tras românii no ștri de azi. Chiar pân ă acum de curând, nu știi?
Le zicea româncelor d ăcioace”. ( Traian din volumul Din legendele românilor ,
București, Editura Ion Creang ă, 1990, p.8-9)

55
Legenda intitulat ă Traian redă un moment istoric semnificativ – momentul
etnogenezei române ști, mai exact referiri la originea românilor.
Stilul concentrat, exprimarea pres ărată de elemente ale oralit ății
(exclamații, interjec ții, construc ții incidente) dezv ăluie apartenen ța acestei
legende la patrimoniul folclorului românesc.
c. Legenda geografic ă își trage seva din istoria diferitelor puncte
geografice. Explicând copiilor origin ea unor denumiri geografice, legendele
oferă bogate informa ții toponimice, meteorologice, etnografice, mitologice
(Povestea Vrancei, Babele, Mure șul și Oltul ).
Babele (vezi Legendele românilor , Editura Ion Creang ă, București, 1990)
este o legend ă bogată în semnifica ții, aducând în prim plan imaginea mitic ă a
Dochiei (transfigurare metaforic ă a Daciei).
Legenda începe cu latinescul „dicitur” (se spune), cititorul intuind în
gesturile fetei destinul dramatic al Daci ei din timpul lui De cebal, luptele dintre
daci și romani, demnitatea str ăbunilor, dârzenia cu care și-au apărat glia. Pentru
a nu cădea pradă dușmanilor, Dochia merge la o vr ăjitoare și o roagă s-o prefac ă
într-o bab ă urâtă și zbârcită. Metamorfozat ă într-o bab ă, fata îmbrac ă nouă
cojoace, ia ni ște oi și pornește spre pădure, iarna, unde sfâr șește dramatic, odat ă
cu venirea zilelor în șelătoare ale babelor:
„Când și-a azvârlit ultimul cojoc, unde începe deodat ă un vânt a șa de
puternic, încât o înghea ță [….] și o prefăcu într-o stan ă de gheață”.
Tot despre o încadrare în timp mitic românesc putem vorbi și în Legenda
muntelui Piatra Ars ă:
„Cică s-au prăbușit odată norii cerului peste Valea Prahovei și s-au pornit
dealuri bătrâne și s-au iezit gârlele și s-au curmat drumul între Țară și Ardeal, de
nu mai aveau pe unde trece dincolo de mun ți ciobanii din valea Bârsei, cu
turmele lor.
Dar ciobanul bârsan știe că nu e singur pe lumea lui și că românii sunt
mulți, ca frunza codrului. Cu glas de bucium cheam ă în patru p ărți ale cerului și
vin cei de-o limb ă și vin, si vin mereu.
Și atâția veniră, că din zori de ziu ă până la soarele-achindie, le-a fost de
ajuns să ridice câte un pumn din malul iezit pe vale și să-l arunce între Vârful cu
Dor și Jepi. Cur ățit-au așa toată Valea Prahovei și apelor le-au a șternut pat nou,
cu prund și nisip aurit. Apoi, pentru ca alt ădat' să nu mai risipeasc ă ploile
muntele de lut scos din Valea Prahovei, ciobanii gr ămădiră peste el codrii de
lemn tăiat și deteră foc lemnelor și se prefăcu lutul în stânc ă. Și iată de ce acestui
munte îi ziser ă de atunci Piatra Ars ă.” (Din legendele românilor , București,
Editura Ion Creang ă, 1990, p.132)

56Legenda eviden țiază existența pastoral ă a poporului român, spiritul de
unitate și de solidaritate, car acteristice poporului.

Aplicații
Demonstreaz ă apartenen ța la specia legend ă a textului Legenda muntelui
Piatra Ars ă.

5.4. Snoava
Este o specie a prozei popular e, de dimensiuni reduse fa ță de basm, cu
intenții umoristico-satirice, în care elementele realiste ( și uneori, naturaliste) sunt
împinse câteodat ă până la limita verosimilului, f ără însă a trece decât rareori în
fantastic” ( Dicționar de termeni literari , Editura Academiei, Bucure ști, 1976,
p.407).
Snoava are o func ționalitate precis ă – prin mesajul ei artistic, etic și estetic,
are rolul de a rest abili normele etice populare, de venite cod moral nescris al
poporului, p ăstrat din vremuri îndep ărtate. De aceea, personajul principal al
snoavei este o întruchipare a în țelepciunii populare, în ipostaza de erou justi țiar.
Conflictul snoavei graviteaz ă în jurul problematicii:
™ morale (etice) – antagonismele: dreptate-injusti ție; vitejie – la șitate;
avariție – dărnicie; înțelepciune – prostie;
™ familiale;
™ sociale – antagonismele: st ăpân – slug ă; bogăție – sărăcie etc.
Existența snoavei este atestat ă încă din antichitate, în literatura greco-
latină, apoi fabliaux-urile din evul mediu european (pove știle anecdotice cu tâlc)
constituie o surs ă important ă de inspira ție pentru nuvelistic ă – unele snoave se
întâlnesc în Decameronul lui Boccaccio.
Importanța snoavelor a fost relevat ă în literatura român ă încă de cronicarii
moldoveni și de Dimitrie Cantemir; Ion Budai Deleanu valorific ă în Țiganiada
această specie, realizând cu ajutorul satirei și a umorului un am plu rechizitoriu la
adresa societ ății feudale și a despotismului.
Snoavele populare au fost prelucrate dup ă 1860 de Petre Ispirescu,
Theodor Speran ția, Ion Pop-Reteganul, Anton Pann, Petre Dulfu. Ast ăzi acest tip
de narațiune îmbrac ă forme variate, evoluând spre banc, cuplet satiric sau
anecdotă, urmărind aspectele negative: vicii, manifest ări ale demagogiei,
parvenitismului, arivismului și inadaptibilit ății sociale.
Păcală este un erou popular îndr ăgit, care ilustreaz ă istețimea, ca tr ăsătură
spirituală proprie românilor. Ov idiu Papadima remarc ă în Prefață la volumul
Corneliu Buzinschi – P ăcală și Tândală (București, 1973, p.12): „P ăcală e un

57romantic deghizat în nebun, preferând îns ă în locul cur ții feudale lumea larg ă. E
adevărat că finalul farselor lui […] îl oblig ă să părăsească fiecare loc al noii sale
isprăvi. Dar nu e mai pu țin adevărat și că Păcală există și o altă fibră romantic ă:
aceea a unei nest ăvilite dorin țe de libertate, care îl împinge mereu spre c ăutarea
altor locuri de popas”.
Petre Dulfu (1856-1953) a avut meritul de a fi versificat într-o viziune
originală snoavele cunoscute despre P ăcală, în volumul Isprăvile lui P ăcală.
Întâmplările graviteaz ă în jurul lui P ăcală, devenit simbolul eroului inteligent și
iscusit, care prin ingeniozitatea sa demasc ă și combate unele aspecte negative ale
societății. „Povestea plin ă de-nveselitoare glume” are rolul de a sanc ționa răul,
sub orice form ă ar apărea acesta. De aceea autorul folose ște umorul, satira,
zeflemeaua, ironia. Opera lui Petre Dulf u are 24 de episoade, care se succed ă
într-un ritm alert, eviden țiind calitățile omului simplu, capacitatea lui de a dep ăși
greutățile ivite, p ăstrându-și nealterate cele mai alese însu șiri suflete ști.
Acțiunea este plasat ă în illo tempore – timp nedeterminat, al începuturilor,
în spațiul geografic românesc. Ac țiunea se concentreaz ă în jurul lui P ăcală,
personaj caracterizat prin intermediul nara țiunii, dialogului, monologului, prin
comicul de situa ție, de caracter, de limbaj, calit ățile personajului se eviden țiază
în contradic ție cu tipurile caracteristice din mediul rural al acelor timpuri:
preotul hapsân, femeia necredincioas ă, boierul lipsit de omenie, so țul încornorat.
Opera are o compozi ție ciclică, realizeaz ă o oglindire a vie ții și
spiritualit ății caracteristice poporului.

Să ne reamintim…
În snoavele populare, P ăcală ocupă un loc aparte; pers onajul pune în
valoare iste țimea, spiritul de dreptate și dorința de libertate a omului din popor.
Snoavele despre P ăcală au fost versificate de Petre Dulfu.

5.5. Povestirea și schița
În povestire, autorul î și îndreapt ă atenția spre realitatea exterioar ă lui,
contemplând și urmărind evenimentele în desf ășurarea și înlănțuirea lor, apoi
înregistrându-le și comunicându-le în viziunea sa artistic ă proprie, prin
mijlocirea personajelor și a resurselor artistice specifice. În literatura român ă și
universală pentru copii, povestirea ocup ă un loc remarcabil atât prin varietate
tematică, cât și prin mijloacele de expresie.
Ion Creang ă publică, împreun ă cu alți colegi, manuale pentru clasele
primare, în aceste manuale îi apar primele povestiri Inul și cămeșa, Poveste
(Prostia omeneasc ă), Păcală, Acul și barosul , Ursul păcălit de vulpe , care nu au

58atât inten ții artistice, cât inten ții educative. Sunt materi ale auxiliare, consacrate
învățătorilor, care contribuie la deschiderea orizontului copiilor, îi înva ță să
aprecieze adev ăratele valori, s ă facă distincția între bine și rău, adevăr și
minciună.
Evenimentele istorice importante au fost întotdeauna prilej de dezbatere
pentru numeroase categorii sociale. Astfel, în Moș Ion Roat ă și Unirea de Ion
Creangă este dezb ătută importan ța actului de la 24 ianuarie 1859. Nara țiunea se
realizează printr-o economie maxim ă de fapte.
Încă de la început se precizeaz ă exact timpul și locul ac țiunii: în 1857, la
Iași. Boierii moldoveni liberali au hot ărât să cheme la adunare și câțiva țărani
fruntași, pentru a participa și ei la actul unirii. Unul dintre boieri încearc ă să le
explice țăranilor sensul unirii, afirma țiile sale fiind acceptate de grupul de țărani,
cu excepția lui moș Ion Roată, care pare nedumerit.
Boierul încearc ă o demonstrare faptic ă, cerându-i lui mo ș Ion Roat ă să-i
aducă un bolovan. Acesta nu va putea urni bolovanul decât cu ajutorul celorlal ți
țărani. Boierul dore ște să-i demonstreze c ă puterea const ă în unirea for țelor.
Finalul povestirii r ăstoarnă sensul aparent și demonstreaz ă inteligen ța și
istețimea lui mo ș Ion Roată, care înțelesese bine evenimentele:
„Iar de la bolovanul dumneavoastr ă…am înțeles așa: că până acum noi
țăranii am dus fiecare câte o piatr ă mai mare sau mai mic ă pe umere; îns ă acum
suntem chema ți a purta împreun ă tot noi, opinca, o stânc ă pe umerele noastre…”
De asemenea se simte am ărăciunea personajului pr incipal, generat ă de
înțelegerea faptului c ă și în continuare țărănimea va r ămâne o categorie
oprimată: „Dumneavoastr ă, ca fiecare boier, numai ne-a ți poruncit s ă aducem
bolovanul, dar n-a ți pus um ărul împreun ă cu noi la adus, cum ne spunea ți
dinioarea, c ă de acum to ți au să ieie parte la sarcini: de la vl ădică la opincă.”
Această povestire, ca și Moș Ion Roat ă și Cuza Vod ă, evidențiază
oralitatea și expresivitatea stilului lui Creang ă, erudiția lui paremiologic ă și
talentul înn ăscut de a g ăsi cele mai potrivite expres ii populare pentru ilustrarea
dimensiunii realiste a operei sale.
Volumul Povestiri eroice de Eusebiu Camilar schițează portretele unor
domnitori exemplari – Decebal, Mircea cel B ătrân, Ștefan cel Mare, Vlad Țepeș,
Iancu de Hunedoara ș.a. Acest volum este dedicat copiilor, eroii prezenta ți
constituind adev ărate modele pentru micii cititori.
Povestirea Stejarul din Borze ști e v o că momente din timpul domniei lui
Bogdan-Voievod și apoi a fiului s ău, Ștefan. Povestirea are dou ă părți:
– evocarea unei întâmpl ări din copil ăria lui Ștefan cel Mare;
– prezentarea uneia din vict oriile domnitorului asupra t ătarilor.

59Prima parte a povestirii aduce în prim plan copilul Ștefan care a fost educat
de tatăl său, Bogdan-Voievod, în spiritul unei profunde iubiri de țară. Colindând
țara alături de tat ăl său, Ștefan înva ță să iubească și să prețuiască pământul
strămoșesc, îndrăgind mult locurile Borze știlor ”unde se afla un stejar uria ș,
rotund în coroan ă, gros cât s ă-l cuprind ă patru oameni”.
Stejarul devine locul de joac ă al lui Ștefan și al prietenilor s ăi, dar
realitatea se s uprapune jocului și Mitruț, prietenul lui Ștefan, lăsat legat de
ramurile stejarului, este ucis de hanul t ătarilor.
Moartea lui Mitru ț este un moment de mare tensiune, întâmplarea tragic ă
rămânând profund întip ărită în memoria lui Ștefan.
Întâmplările din partea a doua a pove stirii au caracter justi țiar. Ștefan,
devenit domn al Moldovei, trimite solie de pace t ătarilor, dar ace știa nesocotesc
gândurile pa șnice ale domnitorului moldovean și năvălesc în țară. Sunt atra și
spre Borze ști, unde Ștefan, cu oastea lui, îi nimice ște și îi alungă de pe pământul
strămoșesc, iar hanul t ătarilor este spânzurat de stejarul în care fusese ucis
Mitruț. Influența folcloric ă este resim țită și în continuarea direct ă a celor doi
conducători de o ști, Ștefan cel Mare și hanul t ătarilor (ap ărătorul gliei
strămoșești și cuceritorul). Fi nalul povestirii cap ătă caracter legendar:
„Astfel s-a r ăzbunat Ștefan cel Mare asupra n ăvălitorilor, t ăindu-le pofta
de pâine str ăină, cu sabia lui grea, neiert ătoare. Astfel a pedepsit pe rând și pe
alți năvălitori, încât i s-a dus faima……”
Arta lui I.L.Caragiale constă în talentul de a da via ță unor personaje, de a
crea oameni și tipuri devenite populare. Fiecare personaj creat ar e o identitate
inalterabil ă, scriitorul reu șind să realizeze în schi țe o adevărată comedie uman ă.
„Simt enorm și văd monstruos”, declara Caragi ale, aceste cuvinte rezum ă
temperamentul s ău și lămuresc metoda artistic ă folosită.
Caragiale a fost un adev ărat geniu al comicului, reu șind să surprind ă
mecanismul societ ății române ști de la începutul secolului al XX-lea, legile
evoluției acestei societ ăți. Astfel a creat un amplu ta blou social, politic, moral,
cititorul, putând s ă treacă în revistă diverse categorii sociale.
Eroul caragialian este moftangiul, care „se g ăsește în toate clasele sociale,
speța lui furnic ă pe toate c ăile de comunica ție. Moftangiul poate avea sau nu o
profesie, poate fi s ărac sau bogat, prost ori de ștept, nerod ori de spirit, tân ăr,
bătrân, de un sex sau de altul, sau de amândou ă, el a fost, este și va fi un român
adevărat…” (I.L.Caragiale).
Personajele schi țelor sunt construite sintetic, accentul se pune pe comicul
de limbaj, care reliefeaz ă psihologiile eroilor, redu și la automatisme.
Automatismul verbal al eroilor este o expresie a goliciunii lor intelectuale, eroii

60nu sunt diferen țiați fizionomic, ci vocal, ei nu sunt observa ți, ci sunt auzi ți. Cu
ajutorul replicilor se pune în mi șcare gestica personajului, dar și ritmica
interioară a discursului.
Personajele lui Caragiale se simt în elementele lor numai în spa ții neutre și
impersonale ale existen ței publice: ber ării, cafenele, cluburi, terase, în birj ă, în
Cișmigiu, pe Calea Victoriei, în g ări și tribunale. Personajul caragialian dore ște
întotdeauna afirmarea într-o alt ă lume, el nu cunoa ște nostalgia întoarcerii la un
moment din trecutul existen ței sale.
Ionel Popescu este un Goe în devenire. Autorul realizeaz ă un portret
caricatural care eviden țiază gravele deficien țe educative (lipsa de respect,
obrăznicia, violen ța, egoismul), schi ța prezentând contrastul dintre aparen ță și
esență.

Exemple
Textul schi ței Vizită… are structura unei scenete, nucleul textului fiind
reprezentat de dialogul secven țial pe care îl sus țin personajele:
– mama cu musafirul – mama cu Ionel – musafirul cu Ionel – slujnica b ătrână cu mama.

Educația copiilor este și tema schi ței D.l Goe… , Goe este un copil r ăsfățat
de întreaga familie, adorat peste m ăsură și fără nici un merit. Pe întreg parcursul
schiței sunt ridiculizate cel e trei cucoane care, f ără un folos vizibil, se ocup ă de
educația „puișorului”.
Schița îi permite lui Caragiale s ă realizeze miniaturi literare de un farmec
deosebit, în care ilustreaz ă o lume de o vitalitate cople șitoare și de un pitoresc
aparte.
Povestirile despre vie țuitoare sunt povestiri-fabule cu un deosebit sim ț
al observa ției asupra lumii necuvânt ătoarelor, domin ă miniaturalul și
antromorfozarea, compozi ția operelor remarcându-se prin simplitate și concizie.
Emil Gârleanu (1878-1914) public ă în 1910 volumul Din lumea celor
cari nu cuvânt ă prin care introduce în literatura român ă povestirile inspirate din
lumea plantelor, gâzelor și animalelor. Gârleanu creeaz ă o operă originală, cu
trăsături proprii, spiritul fin de observa ție al scriitorului dând na ștere unei lumi
ce devine cuvânt ătoare, purt ătoare a unor tr ăsături umane, ce semnific ă
frumosul.
Surprinde prin ging ășie, dar și prin manifestarea puterii dragostei materne

61dusă până la sacrificiul suprem schi ța Căprioara .
Emil Gârleanu umanizeaz ă „lumea celor care nu cuvânt ă”, tratând-o cu
înțelegere, delicate țe, duioșie, blânde țe.
Ioan Alexandru Br ătescu-Voine ști (1868-1946) și-a făcut debutul literar
sub ocrotirea lui Titu Maioresc u, publicând apoi numeroase schi țe în revista
„Viața româneasc ă” a lui G. Ibr ăileanu.
O bună parte a crea ției lui Br ătescu-Voine ști prezint ă valori didactice
deosebite, în povestiri ca Moartea lui Castor , Bietul Tric , Privighetoarea , Puiul ,
Minunea antropomorfizeaz ă natura sau surprinde anumite aspecte ale rela țiilor
dintre om și natură.
Povestirea Puiul este conceput ă ca o pild ă pentru cei afla ți la vârsta
minunată a jocului, nara țiunea prezint ă înduioșătoarele întâmpl ări trăite de un
pui de prepeli ță care nu a ținut seama de sfaturile mamei. Tragica întâmplare a
puiului este menit ă să aibă un efect moralizator pentru cei mici. Ei trebuie s ă fie
conștienți de pericolul pe care îl reprezint ă lipsa de obedien ță față de părinți.
Mottoul povestirii „Sandi, s ă asculți pe mămica!” se dezv ăluie ca o adev ărată
învățătură pentru to ți copiii ce se pot recunoa ște în faptele puiului de prepeli ță.
Copie a lumii umane, sugerat ă mai ales de personificarea p ăsărilor, acest
univers al necuvânt ătoarelor, zugr ăvit cu căldură și sensibilitate, relev ă un model
ideal pentru formarea caracterului și comportamentului celor mici.
Întoarcerea spre copil ărie semnific ă reîntâlnirea cu vârsta inocen ței: „Mă
gândesc c ă poate ar interesa pe prietenii mei cetitori unele informa ții, mărturisiri
și amintiri în leg ătură, mai ales, cu ceea ce e în mine artist”, nota Mihail
Sadoveanu în Anii de ucenicie .
Hans Christian Andersen (1805-1875), autor a numeroase culegeri de
basme și povești pentru copii, m ărturisește că și-a transcris pove știle așa cum le
povestise prin viu grai copi ilor. Autorul a constatat c ă „Poveștile mi-au fost
traduse în aproape toate limbile eur opene. Urmând calea pe care mi-o ar ătase
soarta, reu șisem cu mult mai bine decât pe calea trasat ă de critică. Dacă n-aș fi
făcut, cum m ă sfătuia ea, decât s ă copiez modelele franceze, basmele mele n-ar
mai fi fost niciodat ă traduse în aceast ă limbă. O ediție francez ă mă compara cu
La Fontaine și punea pove știle alături de nemuritoarele sale fabule. «Noul La
Fontaine – spuneau ei – face s ă vorbeasc ă animalele cu în țelepciune; el se
asociază necazurilor și bucuriilor lor, știe să le dea un limbaj atât de naiv, atât de
picant și atât de natural, încât nu pare decât reproducerea fidel ă a ceea ce a auzit
într-adevăr.»” (după H.Chr.Andersen – Povestea vie ții mele )
Degețica, Soldatul de plumb, Le bedele, Privighetoarea, R ățușca cea urât ă,
Hainele cele noi ale împ ăratului, Mica Siren ă, Fetița cu chibriturile, Prin țesa și

62bobul de maz ăre sunt câteva dintre nemuritoarele pove ști ale lui Andersen.
Sursa de inspira ție a scriitorului este „via ța de toate zilele”, în Fetița cu
chibriturile tratând tema copil ăriei nefericite din mediul citadin.
Drama feti ței este situat ă într-un timp bine preci zat: „Era frig cumplit;
ningea și se făcea noapte. Era cea din urm ă noapte a anului, noaptea de Anul
nou”. E un timp al contrastelor: „cea din urm ă noapte” – „noaptea de Anul nou”,
un timp al schimb ărilor, descrierea de la în ceputul povestirii anticipeaz ă sfârșitul
acesteia – nu e doar cea din urm ă noapte a anului, este cea din urm ă noapte a
fetiței, a existen ței acesteia. Personajul principal al povestirii este o feti ță
„săracă, desculță și cu capul gol”, care colind ă străzile înzăpezite ale ora șului în
speranța că va putea vinde câteva cutii de chibrituri. Cititorul r ămâne
impresionat înc ă de la început de soarta feti ței. „Avusese ea pantofi când plecase
de-acasă, dar ce folos!” Fiind prea mari pent ru ea, i-a pierdut când a traversat
strada. Acum, cu picioarele învine țite, tremurând de frig și flămândă, caută „un
ungher între dou ă case” pentru a se ad ăposti. Se temea s ă se întoarc ă acasă, căci
n-a vândut nici-o cutie de chibrituri, iar tat ăl ar fi bătut-o dacă n-aducea bani.
Relatarea d ă impresia de autenticit ate prin confesiunea feti ței: „Mâinile îi erau
aproape țepene de frig. Un chibrit ar fi stra șnic acuma; ce-ar fi s ă scoată unul, să-
l aprindă și să-și încălzească degetele?”
Dorința fetiței de a se înc ălzi învinge teama și fetița „A scos un chibrit și
l-a aprins. Ce frumos ardea! Era o flac ără caldă și limpede ca o lumân ărică, o
minunată lumânărică.” Epitetul dublu și compara ția contribuie la realizarea unei
imagini feerice. Asist ăm la trecerea de la starea de veghe la cea de vis, de la real
la oniric, prin folosirea conjunc ției „și” înaintea adverbului „deodat ă”:

„Și deodată fetiței i s-a p ărut că șade în fața unei sobe mari de tuci, cu
picioarele de alam ă și cu tacâm de alam ă; în sobă era un foc zdrav ăn și fetița își
întinse picioarele s ă și le încălzească…dar flac ăra se stinse, soba pieri… și fetița
se trezi ținând între degete chibritul ars”.

Imaginea de vis a avut durata arderii unui b ăț de chibrit, pentru câteva
clipe fetița n-a mai suferit de frig. Se refugiaz ă iar în lumea visului, aprinzând un
nou băț – iar noua imagine ce i se revel ă este cea a unei od ăi cu masa pus ă, ”pe
fața strălucitor de alb ă erau farfurii de por țelan și în mijloc, pe o farfurie, era o
coșcogeamite gâsc ă friptă, umplută cu prune și mere, din care ie șeau aburi”.
Stingerea chibritului echivaleaz ă cu revenirea în lumea real ă, cea a zidului
gros și rece – o lume neîndur ătoare care distruge copil ăria celor încerca ți de
soartă.

63Fetița își caută alinare în lumea visului, apri nzând un chibrit se vede stând
lângă un pod de Cr ăciun: „pe crengile verzi erau o mul țime de lumân ări spre cer,
transformându-le în stele, iar ”una din ele a c ăzut lăsând în urma ei o dâr ă de
lumină.
– Acuma moare cineve! a zis feti ța. ”
Gândul acesta reînvie imagin ea bunicii, „singura fiin ță de pe lume care o
iubise și pe dânsa, și care acuma era moart ă”.
Dorind s ă-și revadă bunica, feti ța aprinde chibrit dup ă chibrit, „ și
chibriturile au dat o lumin ă așa de mare, c ă se vedea mai bine decât ziua.
Niciodată nu fusese mai frumoas ă bunica; a luat-o în bra țe pe fetiță și amândou ă
s-au înălțat în strălucire și în bucurie, și fetiței acum nu-i mai era frig, nici fric ă:
era în cer”.
Alternanța real-oniric este sugerat ă prin contrastul întuneric – lumin ă,
frig – căldură, noapte – ziu ă, aprinderea fiec ărui chibrit transpunând feti ța
„într-o lumin ă neobișnuită”, într-o alt ă lume, mai blând ă, mai primitoare. Sunt
reprezentate, astfel, bucur iile elementare ale vie ții, de care sunt priva ți copiii
săraci.
Finalul povestirii ne readuce la realitatea tragic ă, inevitabil ă:
„A doua zi diminea ța, în ungherul dintre cele dou ă case, feti ța cu obrajii și
zâmbet pe buze z ăcea moart ă, degerată de frig, în cea din urm ă noapte a anului”.
Relatarea este sobr ă, concisă, iar mesajul artistic al operei se eviden țiază clar
prin folosirea confesi unii ca modalitate artistic ă fundamental ă.
Alternanța planurilor real-oniric s-a sugerat prin aprinderea și stingerea
succesivă a chibriturilor:

Real Oniric
Frigul Soba
Foamea Masa bogat ă
Nevoia unui c ămin primitor Pomul de Cr ăciun
Moartea bunicii Apari ția într-un cadr feric

Fetița, aprinzând chibriturile, încearc ă să-și creeze o lume pr oprie în care
dispar frigul, foamea, oboseala, teama, în care domin ă căldura, bel șugul, odihna,
liniștea, pe care nu le poate g ăsi însă în viața de toate zilele, dobândindu-le doar
o dată cu pacea etern ă.
Este o povestire trist ă, a zânei feti șe ce reprezint ă pe toți copiii sărmani ce
trăiesc într-o societate dominat ă de inechitatea social ă.
Povestirea lui Octav Pancu-Ia și, Iedul cu trei capre , prezintă fapte

64reprobabile din via ța unor copii r ăsfățați și neascult ători, sub forma unei parodii.
Titlul este o parodizare a pove știi lui Creang ă, Capra cu trei iezi , iar
formula introductiv ă avertizeaz ă cititorul asupra inten ției parodice: „Povestea
asta nu s-a întâmplat chiar pe vremea când se potcoveau puricii au devenit tare nesuferiți, – iar eu v ă doresc, copii, s ă n-aveți de-a face cu ei.”
Povestea trateaz ă un motiv de larg ă circulație, iar tema operei i-a fost
inspirată scriitorului de tendin ța copiilor r ăsfățați de a simula incapacitatea de a
face cel mai mic efort în îndeplinirea unor obliga ții elementare, f ără ajutorul
altora.
Un astfel de „erou” este iedul din povestea amintit ă, un ied îngrijit de „o
capră-mamă, o mătușă-capră și o capră-bunică”, toate având o singur ă misiune:
să satisfacă toate dorin țele iezișorului. Pătrundem, parc ă, în lumea lui Caragiale
din
D-l Goe… , când mam’mare, mami țica și tanti Mi ța urmăresc satisfacerea
dorințelor băiatului.
Iedul este r ăsfățat de cele trei capre, iar interven ția directă a scriitorului,
cuvintele și expresiile populare folosite poten țează oralitatea, dar și intenția
moralizatoare explicit ă:
„– Capră-mamă!
– Spune, fiul meu iubit! – Îmbracă-mă, nu pot singur …
Capra-mam ă nu aștepta să i se spun ă de două ori. Se apleca s ă-i caute
opincile sub pat, se urca pe dulap s ă-i găsească nădragii și se băga după cuptor
să-i afle cămeiușca. (De, iedul nu obi șnuia – ca voi – s ă foloseasc ă spătarul
scaunului ori cuierul. Î și arunca hainele pe unde nimerea)”.
Viața se desfășura liniștit, spre bucuria iedului, pân
ă ce într-o zi capra cu
trei iezi chem ă pe vecinele sale, cel e trei capre, la preg ătirea nunții iedului ei mai
mare.
Cele trei capre plecar ă la vecina lor „pe la ceasul când soarele înc ă se mai
freca la ochi de somn”. Autorul urm ărește îndeaproape fiecare mi șcare a iedului
alintat, nimeni nu-i vine în ajutor, dimpotriv ă, vulpea șireată, ursul lacom și
lupul hain îl vor lecui pe ied de toate deprinderile rele.
Vulpea îi fur ă „opincile și nădragii și cămeșuica”, ursul îi m ănâncă
mâncarea, iar lupul îl sperie , punându-l pe ied pe fug ă.
Revine acas ă seara, „gol, fl ămând și ostenit”, se îmbrac ă și mănâncă
singur, uimindu- și dădacele. Mesajul etic al povestirii este eviden țiat cu ajutorul
ironiei și al umorului, Iedul cu trei capre fiind o parodie u șor accesibil ă
preșcolarilor și școlarilor mici.

65
Aplicații (PENTRU PORTOFOLIU)
Realizeaz ă o compara ție între Iedul cu trei capre de Octav Pancu-Ia și și
D-l. Goe… de I.L. Caragiale.

Prozator și poet italian, Edmondo de Amicis a luptat în r ăzboiul pentru
independen ța Italiei, a desf ășurat o bogat ă activitate publicistic ă, remarcându-se,
în primul rând, ca redactor al revistei „Italia Mi litare”, în paginile c ăreia public ă
numeroase scrieri despre via ța ostașilor, pe care le adun ă mai târziu într-un
volum separat ( Viața militară, 1868). Succesul de care se bucur ă cartea îl va
determina s ă se dedice în excl usivitate scrisului.
Călătoriile intreprinse în Spania, Olanda, Anglia, Turcia și Maroc
constituie surse de inspira ție ale cărților sale.
Cuore, inim ă de copil (1886) devine curând capodoper ă, fiind urmat ă de
alte opere dedicate pedagogilor și emigran ților italieni ( Romanul unui înv ățător,
Întâi mai, Lupta social ă, Trăsura tuturor ). Jurnalul unui elev de clasa a treia,
piemontezul Enrico Bottini, scrisorile p ărinților și povestirile lunare ale
învățătorului formeaz ă volumul Cuore, inim ă de copil .
Cartea surprinde o imagine a Italiei unite, este o pledoarie la unitate și
solidaritate uman ă. Povestirile lunare (din octombrie pân ă în iunie –durata unui
an școlar) înf ățișează întâmplări care surprind prin ineditul lor, dar eviden țiază
bunătatea și spiritul de sacrificiu al unor cop ii de vârste apropiate de a lui Enrico,
servesc scopului pentru care au fost realizate – de a educa elevii. Fiecare
povestire înf ățișează câte un moment semnificativ din via ța copiilor din diferitele
provincii italiene, autorul încercând și pe aceast ă cale, să aducă un elogiu visului
împlinit de curând, al Italiei unite, ceea ce duce de multe ori la îndoiala
cititorului, dac ă asemenea eroi au putut cu adev ărat exista. Dar nu trebuie s ă
uităm momentul istoric în care a fost realizat ă opera, iar succesul pe care l-a avut
imediat dup ă apariție ne întărește convingerea c ă este o oper ă pentru copii, o
operă educativă despre dragoste de patrie și sacrificiu, despre copil ărie și școală.
Povestirea lunar ă De la Apenini la Anzi din volumul Cuore, inim ă de copil
de Edmondo de Amicis înf ățișează lupta unui b ăiat de numai treisprezece ani cu
viața, cu greut ățile vieții, încrederea sa în for țele proprii, dar și în solidaritatea
umană.
Un băiat de treisprezece ani, fiul unui muncitor, a plecat din Genova în
America s ă-și caute mama. Aceasta plecase cu doi ani înainte la Buenos Aires
pentru a se angaja la o familie bogat ă. Era singura speran ță a familiei r ămase
acasă de a scăpa de datorii. Femeia s-a angajat la o familie argentinian ă, prin
mijlocirea unui negustor genovez, v ăr cu soțul ei. Din trei în trei luni trimitea

66bani familiei, iar so țul achita din datoriile acumulate. Leg ătura cu familia era
păstrată prin scrisori, intermediate de negustor. A l ăsat acasă doi băieși, unul de
optsprezece și unul de unsprezece ani. Cel mai mult îi sim țea lipsa Marco,
băiatul cel mic.
Legătura cu familia s-a p ăstrat foarte bine timp de un an, apoi, dup ă o
scrisoare scurt ă în care femeia îi anun ța că nu se sim țea prea bine, nu au mai
primit nici o veste. So țul i-a scris v ărului, dar nici acesta nu a r ăspuns. Au cerut
ajutorul consulatului italian din Buenos Aires, dar nici ace știa nu au dat de urma
femeii.
De atunci au trecut multe luni, familia nu a primit nici o veste. Primul gând
al soțului a fost s ă se ducă în Argentina, s ă-și caute so ția, dar nu ar mai fi r ămas
cine să-i întrețină pe copii. Nu putea pleca nici fiul cel mare, abia începuse s ă
câștige bani, atât de necesari familiei. Într-o sear ă, Marco i-a spus hot ărât tatălui
că va pleca în America s ă-și caute mama.
Tenacitatea copilului de treispre zece ani a învins îndoielile tat ălui, care
într-un târziu a acceptat hot ărârea băiatului.
Un prieten al familiei, comandant de vapor, i-a oferit lui Marco un bilet
gratuit pentru clasa a treia. Astfel, într-o sear ă de aprilie, Marco și-a luat rămas
bun de la tat ăl său, care l-a încu rajat spunându-i c ă pleacă urmărind un țel sfânt
și Dumnezeu îl va ajuta.
Copilul de numai treisprezece ani se credea preg ătit pentru cele mai grele
încercări în timpul c ălătoriei, dar, v ăzând cum dispare portul Genova la orizont,
îl cuprinse o dezn ădejde cumplit ă. Era măcinat de cele mai cumplite gânduri, în
somn îi ap ărea chipul unui necunoscut care îi șoptea la ureche c ă mama lui a
murit.
Călătoria a durat dou ăzeci și șapte de zile, pe vapor b ăiatul a cunoscut un
bătrân din Lombardia care se ducea s ă-și caute fiul, cultivator de p ământ pe
lângă Rosario. B ătrânul îl încuraja în momentele lui de dezn ădejde, alinând
teama și presimțirile lui Marco.
A ajuns la Buenos Aires într-o frumoas ă dimineață de mai, a c ăutat strada
Artelor, unde locuia v ărul tatălui său, negustorul, dar aici a aflat c ă Francesco
Merelli, negustorul genovez, a murit de câteva luni. Un b ăiat îi spune îns ă
numele familiei unde lucra mama lui Marco și îl însoțește pe acesta pân ă la casa
inginerului Mequinez. Aici Marco afl ă că familia s-a mutat la Cordova de câteva
luni, mergând cu ei și femeia genovez ă, dar Cordova e la sute de mile dep ărtare
și Marco are bani pu țini. Domnul Zeballos, noul pr oprietar al casei unde locuia
inginerul Mequinez îi d ă lui Marco o scrisoare c ătre un domn din Boca, aflat ă la
două ore de drum, domn care îl va ajuta s ă plece la Rosario., iar de acolo îi va da

67o recomandare c ătre altcineva pentru a pu tea ajunge la Cordova. Dup ă o
călătorie de trei zile și patru nop ți, Marco ajunge la Rosario, îl caut ă pe
argentinianul recomandat de protectorul lu i din Boca. Dar, spre nenorocul lui,
argentinianul plecase de acas ă pentru o lun ă, iar servitorul i-a trântit poarta în
față. Drumul de la Rosario la Cordova dura o zi întreag ă cu trenul, Mario nu mai
avea decât câ țiva pesos. R ătăcind pe str ăzile orașului se întâlne ște cu bătrânul
din Lombardia cu care se cunoscuse pe vaporul care l-a adus în Argentina.
Bătrânul îl ajut ă să adune bani pentru a- și putea continua c ălătoria,
impresionându-i pe compatrio ții săi cu povestea b ăiatului care a venit în
Argentina s ă-și caute mama.
După călătoria de o zi cu trenul, Ma rco ajunge la Cordova, g ăsește casa
familiei Mequinez, dar afl ă că familia s-a mutat la Tucuman, la o dep ărtare de
aproape cinci sute de mile. V ăzând disperarea b ăiatului, femeia îl sf ătuiește să
caute capatazul (c ăpetenia convoiului), care va pleca a doua zi diminea ță spre
Tucuman. Ajuns la acesta, Marco afl ă că va putea merge cu ei, dar numai o
bucată de drum, c ăci convoiul merge într-un alt ora ș. Băiatul și-a dat ultimii bani
și s-a angajat s ă lucreze pe drum, numai s ă i se dea un loc șor, să poată merge cu
ei. Drumul a fost anevoios, bietul Marco a muncit peste puterile lui, oamenii se
purtau foarte urât cu el, îl loveau, îi d ădeau de făcut cele mai grele munci. Când
au ajuns la întret ăierea de drumuri, c ăpetenia convoiului i-a dat câteva sfaturi,
apoi s-a îndep ărtat. Tuturor li s-a f ăcut milă de bietul b ăiat care a r ămas deodat ă
singur în fa ța unui drum necunoscut.
Dar dorin ța de a-și găsi mama l-a ajutat s ă-și continue drumul, din când în
când întâlnea grupuri mici de case, oameni, traversa planta ții mari de trestie de
zahăr și pajiști întinse, pân ă află într-o sear ă că se află la cinci mile de Tucuman.
Băiatul se gândea fericit c ă în curând î și va putea revedea mama.
Însă mama lui era grav bolnav ă, era neap ărată nevoie de o opera ție pentru
a-i salva via ța. Dar femeia refuza interven ția chirurgical ă, era tristă, nu mai știa
nimic despre familia ei. Degeaba încercau s ă o conving ă doamna și domnul
Mequinez s ă accepte opera ția, biata femeie era mai mult afectat ă de lipsa ve știlor
de la cei dragi, decât de teama mor ții.
A doua zi diminea ță Marco intr ă în orașul Tucuman, ajunse la casa
inginerului și află că familia este într-o mic ă așezare, pe malul râului Saladillo,
la cincisprezece mile dep ărtare. Marco afl ă că este cu ei femeia genovez ă, mama
lui. Băiatul pleac ă mai departe plin de ner ăbdare.
Noaptea aceea a fost foarte grea pentru mama lui Marco, se zb ătea între
viață și moarte, iar fiul ei Marco, sfâr șit de oboseal ă, cu picioarele sângerânde
înainta curajos prin întunericul p ădurii.

68A doua zi diminea ța doctorul a încercat s ă o conving ă pe mama lui Marco
să accepte opera ția, dar femeia a refuzat, încercând s ă-i spună doamnei
Mequinez ultimele sale dorin țe. Doamna Mequinez a fost chemat ă în cealalt ă
cameră, iar după câtva timp s-a întors în camer a bolnavei, aducându-i acesteia
vestea cea bun ă – va vedea o fiin ță pe care o iube ște mai presus de orice.
Vederea b ăiatului va trezi în sufletul mamei dorin ța de a tr ăi . E a v a f i
operată cu succes de medicul din Tucuman, care îi spune lui Marco, b ăiatul de
treisprezece ani, c ă și-a salvat mama.
Ajuns pe un contin ent nou, copilul g ăsește în sine puterea de a continua,
forța de a parcurge un drum sinuos la cap ătul căruia îl așteaptă răsplata – mama.
Înfruntă vitregiile naturii, cunoa ște varietatea firilor umane, dezn ădejdea și
încurajarea, triste țea și bucuria, dezam ăgirea și iluzia, dar p ăstrează speranța care
îl va însoți pe tot drumul, îi va da curajul de a continua în clipele grele.
De la Apenini la Anzi este o povestire educativ ă despre dragostea filial ă și
maternă duse pân ă la sacrificiu.
Marco, micul genovez, face parte din galeria figurilor memorabile ale
capodoperei lui Edmondo de Amicis, Cuore, inim ă d e c o p i l . L a n u m a i
treisprezece înfrunt ă vitregiile sor ții, este capabil s ă porneasc ă singur în c ăutarea
mamei sale.
Copilul d ă dovadă de curaj și tenacitate în ati ngerea scopului. Reu șește
să-și convingă tatăl să-l lase să plece, atrage simpatia oa menilor buni la suflet, de
ajutorul c ărora va și beneficia. G ăsește protectori într-o lume care i se înf ățișează
la început ostil ă.
Perseveren ța și bunătatea de care d ă dovadă îl vor ajuta s ă învingă
piedicile ce i se iv esc în cale. Asemenea unui erou din poveste, Marco trebuie s ă
demonstreze c ă merită să primeasc ă recompensa.
Drumul pe care porne ște este anevoios, str ăbate oceanul pentru a ajunge pe
un pământ necunoscut, str ăbate Argentina în lung și în lat, pân ă ajunge s ă-și
găsească mama. Greut ățile ivite în cale nu-l descurajeaz ă, mai mult îl înt ăresc.
Dragostea filial ă învinge apa cea mare, pampasul și pădurea întunecat ă, învinge
neîncrederea și răutatea oamenilor.
Marco este un înving ător care, la numai treisprezece ani, cunoa ște valoarea
inestimabil ă a dragostei materne și a solidarit ății umane.

Exemple
Iată un fragment din povestirea De la Apenini la Anzi , fragment care
înfățișează ultima „prob ă” pe care trebuie s ă o depășească Marco, b ăiatul de
treisprezece ani, plecat în c ăutarea mamei – p ădurea întunecoas ă:

69„Era miezul nop ții când bietul ei Marco, dup ă ce zăcuse mai multe ceasuri
pe marginea unui șanț, sleit de puteri, str ăbătea acum o p ădure nesfâr șită, plină
de arbori uria și cu trunchiurile nem ăsurate ce- și împleteau la în ălțimi fantastice
enormele lor coroane argintate de str ălucirea lunii – adev ărați monștri vegetali,
aidoma unor coloane de catedral ă. În acel semiîntuneric, b ăiatul abia deslu șea
trunchiurile copacilor: drepte, încli nate sau contorsionate. Unii copaci p ăreau
niște turnuri pr ăbușite la pământ și acoperite de o vegeta ție deasă și încâlcită;
alții erau strân și în grupuri mari, vert icale, aidoma unor m ănunchiuri de l ănci
titanice, ale c ăror vârfuri p ăreau că ating norii. Acea dezordine prodigioas ă de
forme colosale, de o m ăreție neasemuit ă, oferea privirii cel mai maiestuos
spectacol al p ădurii tropicale.
Uneori, pe micul Marco îl cuprindea o spaim ă cumplită, dar îndat ă gândul
îi zbura la maic ă-sa și atunci prindea curaj. B ăiatul era sfâr șit de oboseal ă, cu
picioarele sângerânde, singur în mijlocul p ădurii aceleia fo rmidabile, unde
întâlnea doar câte un bi vol adormit în iarba înalt ă sau mici a șezări omenești
care, alături de copacii aceia înal ți, păreau niște mușuroaie de furnici.
Într-adevăr, era obosit, dar nu mai sim țea oboseala; era singur, dar nu
înfricoșat, căci pădurea îi împrumuta ceva din m ăreția ei, iar apropierea mamei
îi da puterea și îndrăzneala unui om matur; amintir ea oceanului, a spaimelor, a
durerilor suferite și învinse, a oboselilor de tot felul, precum și tenacitatea lui de
fier îl făceau să țină fruntea sus; tot sânge le lui genovez, viguros și nobil, îi
infuza în inim ă un val cald de mândrie și bravură.”

Aplicații
Analizeaz ă fragmentul de text prezentat mai sus.

5.6. Rezumat
În aceast ă unitate de înv ățare sunt prezentate sp ecii ale prozei scurte:
legenda, snoava, povestirea și schița, specii îndr ăgite de copii și valorificate în
cadrul orelor de limb ă și literatură română.

5.7. Test de autoevaluare
Comenteaz ă textul, încadrându-l în genul și specia corespunz ătoare:
„Demult, demult, gânsacul avea în picioare ni ște papuci galbeni foarte
frumoși.
Odată a vrut să treacă peste un pod. Nu se știe cum, a sc ăpat papucii în
apă.
A început s ă se jeleasc ă, toate neamurile lui au alergat acolo s ă vadă ce

70are.
– Mi-au c ăzut papucii în ap ă, se plângea gânsacul. Ce s ă mă fac acum?
Gâștele au sărit repede în ap ă să caute papucii. Au c ăutat mult, dar f ără
folos. Au venit și rațele în ajutor, îns ă tot degeaba. Papucii nu erau nic ăieri.
De atunci se zice c ă rațele și gâștele, când înoat ă, vâră ciocul în ap ă și se
scufundă. Ele caut ă papucii gânsacului.
Dacă treci pe lâng ă un cârd de gâ ște, gânsacul sâsâie, parc ă ar întreba:
– Nu ai găssssssssssit papucii?”
Răspunsurile corecte sau sugestiile/recomand ările pentru r ăspunsuri adecvate le
găsești la pagina 132.

71Unitatea de înv ățare 6. POVESTEA ȘI BASMUL

Cuprins
6.1. Introducere ………………………………………………………………………………….. ……… 71
6.2. Competen țe vizate…………………………………………………………………………………. 71
6.3. Basmul – delimit ări teoretice………………………………………………………………….. 71
6.4. Ion Creang ă – creator de pove ști și basme ……………………………………………… 76
6.5. Ioan Slavici și Barbu Ștefănescu Delavrancea………………………………………….. 82
6.6. Basme și povești din literatura universal ă……………………………………………….. 84
6.7. Rezumat……………………………………………………………………………………………….. 98 6.8. Tema de control nr. 2. …………………………………………………………………………..98

6.1. Introducere
Poveștile și basmele au încântat copil ăria fiecăruia dintre noi. Aceast ă
unitate de înv ățare îți propune o reîntoarce re la textele copil ăriei.

6.2. Competen țe vizate
După parcurgerea unit ății de învățare, vei fi capabil:
– să analizezi structura basmelor și poveștilor;
– să utilizezi corect termi nologia de specialitate;
– să evidențiezi valorile estetice și educative ale pove știlor și basmelor.

Durata medie de parcurgere a primei unit ăți de învățare este de 8 ore.

6.3. Basmul – delimit ări teoretice
Basmul este o pledoarie pe ntru valorile etern umane și frumos, de aceea se
adresează tuturor vârstelor, dar mai ales copil ăriei. Prin repetarea unor elemente
de structur ă compozițională, prin liniaritatea pers onajelor devine un excep țional
material literar accesibil celor mai mici vârste. G.C ălinescu define ște astfel
basmul: „Basmul e un gen vast, dep ășind cu mult romanul, fiind mitologie, etic ă,
știință, observa ție morală etc. Caracteristica lui este c ă eroii nu sunt numai
oameni, ci și anume fiin țe himerice, animale. Fiin țele neomene ști din basm au
psihologia lor misterioas ă. Ele comunic ă cu omul, dar nu sunt oameni. Când
dintr-o nara țiune lipsesc ace ști eroi himerici, n-avem de-a face cu basmul.”
Este „o oglindire a vie ții în moduri fabuloase” (G. C ălinescu), o crea ție
epică în proză, puternic formalizat ă, cunoscut ă tuturor popoarelor lumii.

72Pe vremuri, zicerea pove știlor avea rosturi practice, urm ărind provocarea
unei acțiuni dorite ( Șeherezada din 101 de nop ți spune pove ști pentru a
supraviețui ), astăzi are rosturi artistice de desf ătare a timpului și de educare prin
basm.
Basmul propune un model de comportament eroic, înf ățișând încerc ările
grele la care este supus protagonistul, lupta și victoria lui asupra întruchip ărilor
monstruoase, r ăsplătirea binelui și pedepsirea r ăului, dep ășirea condi ției de
inferioritate și accederea la o condi ție superioar ă, împlinirea prin c ăsătorie.
Secole de-a rândul pove știle și basmele populare au circ ulat prin viu grai;
cele dintâi colec ții de basme române șt i a u f o s t f ăcute sub imboldul dat de
activitatea fra ților Wilhelm și Jacob Grimm, întemeietorii școlii mitologice în
interpretarea basmelor. Astfel este tip ărit la Stuttgart, în 1845, volumul
Walachische Märchen de fra ții Arthur și Albert Schott, volumul cuprinde 27 de
povești, 16 legende și snoave române ști, culese din împrejurimile Oravi ței. Sunt
culese basme din Bucovina și din Transilvania și publicate în traducere german ă.
În 1860 încep culegerile de basme în limba român ă, publicându-se la
Timișoara volumul lui E.St ănescu Arădanu – Proz ă populară, povești culese și
corese. În 1862 Nicolae Filimon tip ăreșt e î n z i a r u l ” Țăranul român” povestea
Roman N ăzdrăvan, totodat ă lansează un apel c ătre tinerii c ărturari de a începe
culegerea de pove ști și cântece populare ”care sunt de mare necesitate pentru
istoria și literatura limbii române”, pentru c ă ”aceste floricele suave ce formeaz ă
literatura țăranilor no ștri, nefiind adunate și tipărite, sunt în pericol de a se pierde
cu timpul”. Remarcabil ă este activitatea de culeg ător a lui Petre Ispirescu, Ion
Pop Reteganul, I.G.Sbierea, Tudor Pamfile, C. R ădulescu-Codin ș.a.
Basmele române ști sunt pline de via ță și realism, cadrul peisagistic este
luminos, clar, iar construc ția epică este stăbătută de un ascu țit simț al
echilibrului.

Exemple
Ovidiu Bârlea delimiteaz ă două tipuri de basme:
– basmul fantastic cu profil biografic ( Tinerețe fără bătrânețe și viață fără
de moarte )
– basmul cu profil episodic ( Greuceanu )
După V.I.Propp ( Morfologia basmului ), principalele grupe de personaje
ale basmului fantastic sunt:
– eroul – falsul erou – răufăcătorul
– donatorul

73- ajutorul
– fata de împ ărat
– tatăl ei, trimițătorul

Basmele oglindesc concep ția despre via ță a poporului, capacitatea lui de a
înțelege alcătuirea lumii și locul omului în univers ca fiin ță trecătoare, dar
capabilă de fapte îndr ăznețe prin care atinge idealuri oricât de înalte, capabil ă de
a aduce semenilor s ăi bucurie și fericire și de a fi el însu și fericit, de a se supune
condiției sale de muritor.
Personajele basmului popular se aseam ănă cu eroii scrierilor antice sau
clasice ale c ăror caractere, comportamente, atitudini r ămân mereu acelea și, de la
începutul pân ă la sfârșitul evenimentelor.
Basmul are formule ini țiale ( „A fost odat ă ca niciodat ă…”), mediane
(„Și-nainte cu poveste , c ă de-aicea mult mai este” ) și finale ( „Și-ncălecai pe-o
șa și spusei povestea a șa”).
Alegoria, fabulosul, miraculosul, feeric ul devin procedee de încifrare, de
poetizare a realit ății dincolo de real (Fantastic=creat, pl ăsmuit de imagina ție,
ireal, himeric, incredibil, fictiv). Interferen ța realului cu fantasticul e una dintre
dominantele basmului fantastic.

Aplicații (pentru PORTOFOLIU)
Exprimă-ți părerea! Ești pro sau contra afirma ției lui George Ni țu (în
Elemente mitologice în crea ția popular ă româneasc ă, Bucure ști, Editura
Albatros, 1988, p.154): „Basmul românesc, ca lume simbolic ă a existen ței
umane, cuprinde în sine, ca într-o adev ărată matcă arhetipal ă, toată gama
proiecțiilor estetice moderne.”?
Motiveaz ă răspunsul ales.

Petre Ispirescu a fost folclorist și scriitor, autor al culegerii de basme
Legende sau basmele românilor, adunate din gura poporului de Petre Ispirescu,
București, 1882, care îi aduc faima de pove stitor. Vasile Alecsandri eviden țiază
încă de la apari ția culegerii rolul acesteia în r ăspândirea și prelucrarea crea țiilor
de sorginte folcloric ă:
„În adevăr aceste fantastice roduri ale imagina ției poporului român au un
caracter de originalitate, care le ridic ă mai presus decât basmele altor neamuri,
căci sunt și înavuțite de tradi ții mitologice ale anticilor no ștri străbuni și viu
colorate de razele soarelui oriental.
Ele dar sunt de natur ă a naște mirarea și admirarea str ăinilor culți, cari se
ocupă cu studiul producerilor intelectuale ale semin țiilor răsăritene.
A te interesa de aceste basme feerice este un lucru natural; a le feri de

74nimicirea la care ar fi expuse cu timpul este o dorin ță patriotică; însă a ști de a le
păstra naivitatea poetic ă a graiului povestitorilor de la șezători este o oper ă din
cele mai meritorii.”
Asemenea lui Creang ă sau Slavici, Ispirescu are talentul de a da na ștere
unor crea ții inedite, în care îmbin ă armonios elementul popular eu talentul s ău
creator, personajele sale se mi șcă și acționează asemenea oamenilor din popor,
în ciuda calit ăților fantastice pe care le au. Cititorul se las ă furat de șirul
povestirii și participă la evenimente cu interesul cu care urm ărește întâmpl ările
vieții reale.
Basme cum ar fi Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte , Ileana
Simziana , Aleodor Împ ărat, Greuceanu , Prâslea cel voinic și merele de aur
surprind prin simplitatea stilistic ă și bogata înc ărcătură filosofică. Stilul lui Petre
Ispirescu este familiar, potrivit povestirii, el scrie ca și cum ar fi ascultat
povestind, prin aceasta Ispirescu se apropie de modelul s ău popular.
Basmul Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte este considerat o
ilustrare magistral ă a mitului aspira ției nemuririi. Ac țiunea se petrece într-un
timp mitic, fabulos, redat prin formula ini țială „A fost odat ă ca niciodat ă”, un
timp al în țelegerii și al armoniei universale: „când se luau de gât lupii cu mieii
de se sărutau înfr ățindu-se”. Pe vremea ceea, tr ăiau un împ ărat și o împărăteasă,
care se iubeau mult și doreau s ă-și împlineasc ă visul de a avea un copil, c ăci
frumusețea și iubirea nu au nicio valoare dac ă nu rodesc. „Unchia șul dibaci” va
juca în basm rolul prezic ătorului de destin, prevestirea lui „dorin ța ce ai o s ă-ți
aducă întristare” reflectând credin ța geto-dac ă potrivit c ăreia nașterea este un
prilej nu de bucurie, ci de întristare, via ța pe pământ fiind o „mare trecere”.
Copilul nu se na ște decât dup ă ce i se promite „tinere țe fără bătrânețe și viață
fără de moarte”, iar la împlinirea vârstei de 15 ani îi cere tat ălui îndeplinirea
promisiunii.
Răspunsul tat ălui, „Dar, bine, fiule, de unde pot eu s ă-ți dau un astfel de
lucru nemaiauzit? Și dacă ți-am făgăduit atunci, a fost numai ca s ă te împac.”,
sugerează încălcarea leg ământului primordial, iar F ăt-Frumos, n ăscut cu
dragostea de puritat e în suflet, nu renun ță la împlinirea idealului s ău: „Dacă tu,
tată, nu poți să-mi dai, apoi sunt nevoit s ă cutreier toat ă lumea pân ă voi găsi
făgăduința pentru care m-am n ăscut”.
Făt-Frumos se preg ătește de drum, alegând calul, hainele și armele tat ălui
său, ceea ce sugereaz ă, după George Ni țu, „tradiția transmiterii experien ței între
generații. Calul este îngrijit – se pare – tot în spiritul unei tradi ții a vestiților
crescători de cai, timp de șase săptămâni și hrănit cu orz fiert în lapte. Astfel se
creează comuniunea dintre om și cal – tovar ășul său credincios de drum, de lupt ă

75și de viață. Ucenicia continu ă prin căutarea timp de trei zile și trei nop ți a
armelor tat ălui său, din tinere țe, acum foarte ruginite și pe care le cur ăță timp de
șase săptămâni până ce izbute ște să le facă să lucească”. (op.cit. , p.154)
Pregătirea eroului în vederea c ălătoriei sugereaz ă plecarea pe un alt t ărâm,
dar, în acest basm, de și trece peste v ămile morților, Făt-Frumos ajunge în Raiul
visat, adic ă în împărăția absolutului.
Plecarea la drum semnific ă, după V.I.Propp, riturile ini țierii în via ță:
„Ce este ini țierea? Este una din institu țiile specifice orânduirii gentilice.
Ritul inițierii este s ăvârșit în momentul trecerii tinerilor la maturitatea sexual ă.
Prin el, tân ărul este introdus în uniunea gentilic ă, devenea membru cu drepturi
depline al acesteia și căpăta dreptul de contracta o c ăsătorie” (V.I.Propp,
Rădăcinile istorice ale basmului fantastic , București, Editura Univers, 1973,
p.46-47). Mircea Eliade ar ăta, la rândul s ău, în Aspecte ale mitului (București,
Editura Univers, 1978, p.189): „S -ar putea aproape spune c ă basmul repet ă, pe
un alt plan și cu alte mijloace scenariul exemplar de ini țiere. Basmul reia și
prelungește «inițierea» la nivelul imaginar ului […]. Începem azi s ă ne dăm
seama că ceea ce se nume ște «inițiere» este consubstan țial condiției umane, c ă
orice existen ță se constituie dintr-un șir neîntrerupt de «probe», de «mor ți» și de
«învieri», oricare ar fi de altminteri termenii de care limbajul modern se
folosește spre a traduce aceste experien țe (religioase) la origine”.
Făt-Frumos urmeaz ă ciclul ini țierii războinice, conjugat cu ciclul
metamorfozelor, al descinderii infernale și al isprăvilor eroice (dup ă tipologia lui
Lazăr Șăineanu, Basmele române , București, Editura Minerva, 1978). Calul
năzdrăvan va deveni mesagerul unei experien țe milenare în arta ini țierii, îl va
însoți pe Făt- Frumos pe tot parcursul drumului s ău.
În palatul zânelor, F ăt-Frumos tr ăiește pacea și armonia începuturilor,
timpul pare a se fi oprit, el nu mai cunoa ște sentimentele negative, totul îi este
permis, în afar ă de intrarea în Valea Plângerii. Laz ăr Șăineanu consider ă că:
„Viața popoarelor primitive e dominat ă de asemenea supersti țioase interdic țiuni,
cât privește mai ales locurile consacrate și misterioase. Termenul de tabù (în
graiul polinezian «inviolabil, interzis») s-a introdus în folclor spre a se desemna orice fel de prohibi țiune, de la excluderea social ă ori religioas ă până la ordinul
negativ dat eroului sau eroinei.” (Laz ăr Șăineanu, op.cit. , p.216)
Făt-Frumos se desparte de zâne, drama lui fiind a tân ărului căruia „zânele
îi furaseră mințile, în jocul am ăgitor al dragostei” (G. Ni țu, op.cit., p.169).
Întoarcerea pare a fi un miracol al timpului, F ăt-Frumos trece prin locurile
unde erau mo șiile Scorpiei și ale Gheonoaiei, descoper ă
noi oameni, noi
înfățișări, timpul aici și-a pus amprenta, eroul însu și fiind acum „cu barba alb ă

76până la brâu”. În studiul s ău consacrat basmului Tinerețe fără bătrânețe și viață
fără de moarte , George Ni țu consider ă acest moment „trecerea fantastic ă din
irealul lumii de dincolo într-o realitate înstr ăinată de obârșii. Medita ția tragică a
eroului, care a încercat o evadare din timp, este expresia simbolic ă a cunoașterii.
Totul se na ște și moare sub zodia ursit ă și pecetea timpului. Acesta pare a fi
tâlcul basmului.” ( op.cit. , p.169-170).
Intrate în circuitul vie ții literare, basmele au fost folosite și prelucrate de
scriitori valoro și ai literaturii române (Mihai Eminescu, Ion Creang ă, Ioan
Slavici, B. Ștefănescu Delavrancea, Mihail Sadov eanu), care, pornind de la ele,
au creat noi opere literare, de o înalt ă ținută artistică.

Aplicații (pentru PORTOFOLIU)
Identifică în Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte două
argumente care s ă justifice afirma ția lui George Ni țu: „Medita ția tragică a
eroului, care a încercat o evadare din timp, este expresia simbolic ă a cunoașterii.
Totul se na ște și moare sub zodia ursit ă și pecetea timpului.”

6.4. Ion Creang ă – creator de pove ști și basme
„Pentru ca s ă apară un Creang ă, cu fraza lui dens ă de înțelepciune, cu
umorul subtil, limba româneasc ă a trebuit s ă fermenteze în adâncuri secole de-a
rândul. Mâna iscusitului me șter scoate la suprafa ță zăcăminte din straturi
profunde, concentrând în câteva cuvinte, ca la Eminescu, fragmente ale unui univers. În opera lui se înscrie în datele sale suflete ști o lume – cu sensibilitatea,
cu filosofia și cu mitologia sa caracteristic ă.” (Const. Ciopraga).
Creangă a fost considerat, dup ă Eminescu, cel mai na țional dintre scriitorii
români, arta lui exteriorizeaz ă realități de observator și narator, o capacitate de
dozare a umoru1ui și a satirei, Creang ă fiind considerat de G. C ălinescu o
chintesen ță a spiritului popular românesc.
„Arta lui Creang ă nu imită și nu transfigureaz ă fenomenele lumii, ci numai
le accept ă ca pe un dat obiectiv, prelungindu -le valabilitatea din efemerul
cotidian spre eternul artistic. Farmecul ei e aproape indescriptibil și specificul
strict și unic, ce nu poate fi comparat nici cu cel al lui Rabelais, ori cu cel al lui
Perrault, al fra ților Grimm sau al lui Andersen. De fiecare din ace știa îl leag ă o
calitate, de Rabelais umorul și ironia, de Perrault duio șia și tendința artistic
ă, de
frații Grimm naivitatea și gingășia, de Andersen zborul imagina ției, dar
totdeodata, de fiecare din ace știa îl dep ărtează o trăsătură a sa proprie: de
Rabelais contactul direct cu realitatea, f ără erudiția umanist ă a acestuia, de
Perrault arta perfect consecvent ă a naturale ții, fără artificiile salonarde ale
povestitorului francez, de fra ții Grimm îl desparte o maturitate care nu leag ă

77basmele numai de vârsta copil ăriei, de Andersen o vigoare realist ă care nu are
nimie comun cu sensibilitatea de «poet» a scriitorului danez.”, observ ă Al.Dima
în studiul Specificul artei lui Creang ă din „România liber ă”, Bucure ști, nr. 6270
din 12 decembrie 1964, p.2.
Opera lui Ion Creang ă este o „simbioz ă organică a dorului cu umorul”
(Ovidiu Bârlea), ceea ce confer ă originalitate lumii pove știlor sale, „opera,
întreagă, exemplific ă o viziune a lumii. Viziune de artist al c ărui orizont
sufletesc rezum ă experien ța de viață și de cunoa ștere a unui popor. Creang ă
privește, ca scriitor, existen ța ca un fel de calm ă, înțeleaptă detașare, fără
anxietăți, lucid, cu un umor u șor sceptic, cu lini ștea omului trecut prin multe și
pregătit pentru orice. Peste sensibile deosebiri de tot soiul, epica lui Ion Creang ă
comunică printr-o latur ă a ei cu lirica lui Emineseu și prietenia dintre cei doi
scriitori, pe care în aparen ță totul îi desp ărțea, se va bizui pe afinit ăți de
înțelegere a vie ții. Romantismul unuia, nutrit cu marea cultur ă a lumii, nu mai
puțin din crea ția scrisă și orală a neamului s ău, jovialitatea de tip popular a
celuilalt sunt dou ă moduri diferite ale unui clasicism de substan ță, profund
caracteristic spiritualit ății române ști. Întruchipare suprem ă, în epică, a geniului
național, opera lui Ion Creang ă este și va rămâne, în veci, o m ărturie a puterii de
creație a poporului nostru, cartea m ăiastră a tinereții lui fără bătrânețe” (D.
Micu).
Scriitorul crede în superioritatea în țelepciunii și culturii populare, fiind
mândru de apartenen ța sa la lumea satului moldovenesc, el retr ăiește
întâmplările povestite, dând na ștere, prin personajele pove știlor sale, unei
„comedii umane”, profund ă și universal ă, asemenea celei create de Sadoveanu.
Creangă este un povestitor-actor ce- și joacă personajele:
– se subliniaz ă, cu mijloace realiste, analogia dintre lumea animal ă și cea
umană, animalele devin în opera lui Creang ă simboluri-caricaturi, „maschere”,
astfel capra din Capra cu trei iezi „cea cu multe ugere și cu glas beh ăitor este o
caricatură oferită chiar de natur ă a mamei, iar lupul cu ochi tulburi și dinți
ascuțiți este simbolizarea omului f ără scrupul […] Capra a devenit o masc ă de
comedie figurând femeia vorb ăreață și văietăreață. Mijlocul de caracterizare este
desfășurarea dramatic ă.” (G.Călinescu, Istoria literaturii române de la origini
până în prezent , ediția a II-a rev ăzută și adăugită, Ediție și prefață de Al. Piru,
Editura Minerva, Bucure ști, 1982, p. 482, subl. ns.);
– sunt oglindite pe rsonaje care au c ăpătat în folclor renumele de caricaturi,
soacra din povestea Soacra cu trei nurori este o întruchipare a r ăutății:

78 Exemple
„- Iată ce am gândit eu, noro, c ă poți lucra nop țile. Piua-i în c ăsoaia de
alăture, fusele în oboroc sub pat, iar furca dup ă horn. Când te-i s ătura de strujit
pene, vei pisa malaiu și când a veni b ărbatu-tău de la drum vom face plachie cu
costițe de porc, de cele afumate, din pod, și, Doamne, bine vom mânca! Acum
deodată, până te- i mai odihni, ie furca în brâu, și până mâni diminea ță să gătești
fuioarele aceste de tors, penele de strujit și malaiul de pisat. Eu m ă las puțin, că
mi-a trecut ciolan prin ciolan cu nunta voastr ă. Dar tu știi că eu dorm iepure ște;
și, pe lâng ă iști doi ochi, mai am unul la ceaf ă, care șede purure deschis și cu
care văd, și noaptea și ziua, tot ce se face prin cas ă. Ai înțeles ce ți-am spus?
– Da, mămucă. Numai ceva de mâncare …
– De mâncare? O ceap ă, un usturoiu ș-o bucată de mămăligă rece din poli ță
sunt destul pentru o nevast ă tânără ca tine … Lapte, brânz ă, unt și ouă de-am pute
sclipui să ducem la târg ca s ă putem face ceva parale; c ăci casa s-a mai îngreuiat
cu un mânc ău și eu nu vreau s ă-mi pierd comândul.”

Poveștile lui Ion Creang ă cuprind teme și motive populare r ăspândite nu
numai în basmele autohtone, ci și în cele universale, dar nu se poate vorbi la
Creangă de influen țe, el nu este un culeg ător, el este considerat un scriitor
meșteșugar, idee ce nu se afl ă departe de ideea artei ca joc.
Creangă respectă cu destul ă strictețe fondul pove știlor populare, dar î și ia
libertatea s ă structureze într-o fic țiune liber ă fondul acestor pove ști, realizeaz ă
adevărate creații, poveștile – prin care curge via ța pe care naratorul o abstrage în
secvențe narative – sunt expresia unei puteri excep ționale de a crea, de a
imagina: „Tot ce în genere e transcendent în poveste, la Creang ă e readus pe
pământ și micșorat.” (G. C ălinescu, op.cit. , p. 483)
Arta înseamn ă, în fond, imagina ție; în spatele întâmpl ărilor fantastice
descoperim îns ăși viața umană. Gheorghe Vrabie caracterizeaz ă basmul lui
Creangă drept o fic țiune poetic ă, o operă a fanteziei. Dac ă pornim de la defini ția
basmului, dup ă G. Călinescu – „basmul nu este decât oglindirea vie ții la moduri
fabuloase” – putem considera basmele și poveștile lui Creang ă scenarii
determinate de spontane itatea celui care poveste ște și de capacitatea de crea ție
extraordinar ă.
Trebuie eviden țiată spontaneitatea lui Creang ă în crearea pove știlor.
Poveștile sale au o sfericitate perfect ă. Creangă îmbogățește datele tradi ționale
ale poveștii cu elemente noi. În pove ști întâlnim numeroase date verosimile:
conflictul dintre nor ă și soacră (Soacra cu trei nurori ), iubirea de mam ă (Capra
cu trei iezi ), pedepsirea celor r ăi în numele eticii populare ( Punguța cu doi bani,

79Povestea lui Stan P ățitul), oglindirea vie ții de toate zilele ( Povestea porcului ),
elogiul omeniei, h ărniciei, ridiculizarea lenei și a lăcomiei ( Fata babei și fata
moșneagului ), elogiul indirect al muncii ( Povestea unui om lene ș).
Personajele lui Creang ă au un profil mai energic, un spirit și un umor de o
suculență neîntâlnite în basmul popular. În Capra cu trei iezi se creeaz ă o
adevărată dramă a maternit ății, ca sirnpl ă transcriere a limbajului unei țărănci
supărate, văităturile caprei sunt de oarecare culoare; ca manifestare cvasiuman ă
a unui animal, ele sunt bufone, men ționează G.Călinescu în Istoria literaturii
române . Behăitura caprei r ăsună laolaltă cu jelania țărăncii, dând un spectacol
caricatural, afirm ă criticul.

Exemple
„- Ia las’ c ă l-oiu înv ăța eu! Dac ă mă vede că-s o văduvă sărmană și c-o
casă de copii, apoi trebuie s ă-și bată joc de casa mea? Și pe voi s ă vă puie la
pastramă? Nici o fapt ă fără plată … Ticălosul și mangositul! Înc ă s e r â n j e a l a
mine câteodat ă și-mi făcea cu măseaua … Apoi doar eu nu -s de-acelea de care
crede el: n-am s ărit peste garduri niciodat ă, de când sunt. Ei, taci, cum ătre, că
te-oiu dobz ăla eu! Cu mine ți-ai pus boii în plug? Apoi ține minte c ă ai să-i scoli
fără coarne!
– Of, mămucă, of! Mai bine taci și lasă-l în plata lui Dumnezeu! C ă știi că
este o vorb ă: Nici pe dracul s ă-l vezi, da’ nici cruce s ă-ți faci!
– Ba nu, dragul mamei! C ă până la Dumnezeu, sfin ții îți ieu sufletul.
Și-apoi ține tu minte, copile, ce- ți spun eu: c ă de i-a mai da lui nasul s ă mai
miroase pe-aici, apoi las’!”

Creangă a păstrat fondul temelor folc lorice, intr oducând în pove știle sale
viața, Ibrăileanu spunea c ă Ion Creang ă este atât de re alist încât unele pove ști
sunt aproape lipsite de miraculos. Eternizeaz ă în opera lui adev ăruri umane pe
care le organizeaz ă într-o structur ă narativă prin care geniul s ău iese la suprafa ță.
Creangă și-a proiectat, observ ă Mihai Dr ăgan, propria existen ță și înțelepciune
într-un spa țiu fantastic.
O modalitate original ă de a trata fabulosul întâlnim în Povestea lui Stan
Pățitul. Fantasticul este tratat în mod realist, cu mult ă culoare local ă; dracul,
prefăcut în copil, se înf ățișează la poarta lui Stan, dialogu l purtat pare a fi preluat
din viața cotidian ă:

„- Țibă! Hormuz; na! B ălan; nea! Zurzan, da ți-vă în lături cotarle!…Da’ de
unde ești tu, măi țică? Și ce cauți pe-aici, spaima câinilor?

80- De unde s ă fiu, bădică? Ia sunt și eu un b ăiet sărman, din toat ă lumea,
fără tată și mamă, și vreu să intru la st ăpân.
– Să intri la st ăpân? D-apoi tu nici de p ăscut gâștele nu ești bun… Cam de
câți ani ăi fi tu?
– Ia poate s ă am vreo treisprezece ani.
– Ce spui tu, m ăi?… Apoi dar bine-a zis cine-a zis c ă vrabia-i tot pui, dar
numai dracul o știe de când îi… Eu de-abia ți-aș fi dat șepte, mult opt ani. Dar ce,
Doamne iart ă-mă; pesemne c ă și straiele aceste a pocite fac s ă arăți așa de sfrijit
și închircit. Am mai v ăzut dăunăzi îmblând prin sat un ciof ligar de-alde tine, dar
acela era oleac ă mai chipe ș și altfel îmbr ăcat!”

Dialogul de mai sus este plin de autenticitate, valorific ă la un nivel
superior talentul de povestitor al lui Creang ă, capacitatea lui de a reda cât mai
veridic trăsăturile personajelor, eviden țiindu-le caracterul pr in limbaj. Asemenea
lui Caragiale, Creang ă realizeaz ă tipuri umane memorabile, caracterizate mai
ales prin gesturi, mimic ă, limbaj. Vorbirea personajelor este „plin ă de farmec
dialectal prin autenticitate” (G. C ălinescu), „ace ști țărani de c ătun uitat prin
munți pomenesc de împ ărăție cu familiaritate, ca și când ea ar fi pe aceea și linie
de existen ță. În povestea lui Creang ă nu există cultural decât o singur ă clasă
socială aceea țărănească, și lumea întreag ă nu e decât o sporire a dimensiunilor
rânduielii din sat” (G. C ălinescu). Dac ă în pove știle obișnuite, povestitorii
născocesc lumi pline de vraj ă și strălucire, Creang ă apropie cele dou ă lumi (a
împăratului și a moșului) din Povestea porcului . Bătrânului i se pare firesc s ă
meargă la curtea împ ărătească pentru a pe ți fata acestuia, chiar r ăspunde cu
îndrăzneală împăratului :
„Milostiv este Cel-de-Sus, m ăria-voastr ă. Iară dacă s-a întâmplat s ă nu
bănuiți, puternice împ ărate – , dup ă dorința luminării-voastre apoi atunci s ă ne
trimiteți copila acas ă”.
Palatul în ălțat de purcelul-fecior de împ ărat este descris simplu: era plin de
„toate bun ătățile de pe lume”, nu este un palat plin de str ălucire arhitectonic ă, de
somptuozitate feeric ă, ci un palat care relev ă idealul țărănesc („toate bun ătățile
de pe lume”).
În opera lui Creang ă este omniprezent motivul drumului. Toate personajele
lui Creang ă (Nică din Amintiri din copil ărie și eroii pove știlor) pleac ă de
„undeva” spre „altundeva”. Drumul cap ătă astfel semnifica ția cunoa șterii,
explorării, inițierii, la cap ătul căruia pe eroi îi a șteaptă binemeritata r ăsplată :
– eroul din Poveste (Prostia omeneasc ă), după ce constat ă faptul că soția și
soacra lui deplângeau o „întâmplare neîntâmplat ă”, pleacă la drum spre a se

81edifica asupra no țiunii și varietății prostiei omene ști:
„– Bre! mul ți proști am văzut eu în via ța mea, dar ca voi n-am mai
văzut. Mă… duc în toat ă lumea! Și de-oi găsi mai pro ști decât voi, m-oi
întoarce acas ă, iară de nu, ba”;
– fata mo șneagului din Fata babei și fata mo șneagului străbate un drum
plin de piedici, pe care le învinge cu u șurință datorită hărniciei, bun ătății și
încrederii sale în cei din jur;
– cocoșul din Punguța cu doi bani reușește să-și ajute și să-și răsplăteaseă
stăpânul, aducându-i „mari bog ății”,
– fata de împ ărat din Povestea porcului pornește la drum pentru a- și regăsi
soțul și a-l elibera de blestem.
Drumul nu doar ini țiază, ci și sancționează, când cel pornit la drum este
străbătut de gânduri necurate, rele :
– lupul din Capra cu trei iezi este aspru pedepsit pentru fapta sa,
– fata babei din Fata babei și fata mo șneagului va suferi din cauza
egoismului, lenei și lipsei de comunicare.
Un aspect inspirat din realitate se oglinde ște în Fata babei și fata
moșneagului de Ion Creang ă, cunoscute fiind peste dou ăzeci de variante ale
acestei pove ști în Europa. Darurile primite de fata mo șneagului ca r ăsplată a
bunătății și generozit ății ei constituie mesajul etic al operei – numai munca
cinstită oferă satisfacții și își capătă binemeritata r ăsplată.
Creangă prelucreaz ă în mod original un motiv de larg ă circulație
europeană în povestea-fabul ă Capra cu trei iezi . Deși personajele fac parte din
lumea necuvânt ătoarelor, aluziile la via ța și faptele cotidiene ale oamenilor sunt
ușor identificabile.
Cercetătorul George Iva șcu consider ă că Ion Creang ă „gândește mitic și
epic; pentru aceasta, apari ția lui în literatura noastr ă are sensul unui început de
originalitate etnic ă, în sensul pur al acestui cuvânt, adic ă de configura ție
spirituală româneasc ă. În sensul acesta, și un altul, opera lui Creang ă oglindește
stilul de via ță al poporului nostru, relevând ceea ce-l diferen țiază de alte
popoare, dar, și integrându-l totodat ă în armonia configura ției spirituale
europene, ca o not ă al cărei sunet clar afirm ă o individualitate și definește un
popor”, iar Zoe Dumitrescu-Bu șulenga afirm ă „Omul acesta cu sim țuri vii,
dezlănțuite în fa ța abstrac țiilor imediate oferite de obiecte, lacom pe toate
laturile, dar cu totul lipsit de josnicie și patimă, cu râsul gras, hohotitor, cu vorba
revărsată bogat, f ără altă opreliște decât aceea a gustului superior, este un
primitiv în sensul cel mai bun și mai înalt al cuvântului, primitivul care tr ăiește
bucuria lumii, a obiectelor ei cu o intensitate rar ă și o zugrăvește cu exactitate și

82mare plăcere, nu pentru ea, nu în si ne, ci pentru ce reprezint ă ea în via ța
obligatoriu activ ă a omului.”
Este de remarcat umorul s ănătos, popular ce transpare din pove știle lui
Creangă, perceput ca o form ă specifică de identificare a contrariilor:

„Râsul în opera lui Creang ă nu pedepse ște, nu cenzureaz ă, nu denun ță
vicii sau defecte omene ști, pe care le na ște o anumit ă societate, o anumit ă
profesiune, o manie individual ă; râsul lui e o petrecere pe seama limitelor naturii
omenești, care sunt în primul rând lim ite proprii, ale celui care râde, și numai în
al doilea rând sunt și ale altora. Creang ă e om din popor cu mintea plin ă de
proverbe, dintre care mai cu seam ă unul, și anume : Râde dracul de porumbe
negre și pe sine nu se vede , îl împiedic ă să fie satiric. Nu omul e r ăspunzător de
limitele și neajunsurile lui. Ca s ă ne merite râsul batjocoritor, el ar trebui s ă fie
vinovat și Creangă nu acuză niciodată pe oameni. Chiar gâ ndurile acestea i se
par într-un fel ofensatoare și de aceea nu le exprim ă direct, ci numai le implic ă în
gratuitatea umorului s ău, putându-se chiar spune c ă trece repede pe lâng ă ele,
fiindcă sunt prea vesele.” (G. C ălinescu).

6.5. Ioan Slavici și Barbu Ștefănescu Delavrancea
Alături de Eminescu, Creang ă sau Caragiale, Slavici a scris pove ști și
basme proprii, a prelucrat și sintetizat motive și teme folclorice, într-o manier ă
cultă, respectând îns ă stilul popular.
Ioan Slavici a publicat în 1908 dou ă volume de Povești, prozatorul
observa c ă același basm apare diferit de la povestitor la povestitor, c ăci „fiecare
revarsă în ea gândirea sa individual ă, fiecare o spune a șa precum o știe și precum
îi place s-o spun ă. Bătrânii amestec ă înțelepciunea, b ărbații puterea și fetele
simțurile lor în poveste; fiecare d ă acelui fapt importan ța pentru care simte mai
multă predilecție.” (din scrisoarea publicat ă în „Convorbiri lite rare”, nr. 3, 1872)
Basmul Zâna Zorilor este rezultatul original al cercet ării unui mare num ăr
de variante populare, putând fi grupat ă, după Lazăr Șăineanu, în ciclul ispr ăvilor
eroice de tipul „Ap ă vie și apă moartă”:
„Poveștile-basme ale lui Ioan Slavici repet ă, nici vorb ă, structura specific ă
a creațiilor populare, utilizând r ecuzita proprie fantasticul ui de acest tip, fabulos
și mitologic (în sensul unei mitologii na ționale, ce poate fi considerat ă din
factologia crea ției anonime autohtone) dând îns ă demersurilor temerare și
cavalerești ale eroilor s ăi o deschidere de în țelegere moral ă, identică, ce-i
apropie prin alur ă și comportament (atitudine), de condi ția personajelor
literaturii culte (a șa procedeaz ă, bunăoară, și Ion Creang ă în Harap-Alb ),

83comenteaz ă Constantin Cuble șan în monografia Ioan Slavici , Editura Recif,
1994, p. 104.
Originalitatea scrierii lui Slavici const ă în faptul c ă povestitorul î și poartă
eroii, „într-o lume fantastic ă, imaginar ă, cu firescul și simplitatea perceperii unei
existențe materiale reale. În aceasta și rezidă originalitatea relat ării sale narative.
Eroii, afla ți în cele mai nea șteptate și neobișnuite situa ții, rămân ancora ți
profund în condi ția lor existen țială realistă”, se observ ă în aceeași operă, p. 106.
Fiii împăratului, din Zâna Zorilor , ce „cu ochiul cel de -a dreapta râde, iar ă
cu cel de-a stânga tot l ăcrămează neîncetat" au nume asemenea feciorilor din
satele române ști (Florea, Costan, Petru). Peripe țiile prin care, trece Petru, pornit
la drum s ă caute leacul (apa din fântâna Zâne i Zorilor) sunt s upranaturale, dar
eroul se comport ă asemenea omului din popor. Calul s ău merge cu iu țeala
vântului și a gândului, dar și cu iuțeala dorului sau a blestemului. Când se
pregătește să lupte cu balaurul, Petru „începe a se sufleca la mâneci și a scuipa în
palme, apoi se apuc ă de lucru”. Eroul trece prin lumi imaginare, Împ ărăția
Sfintei Miercuri sem ănând cu ținuturile polare, ținuturile Sfintei Joi sunt
dominate de c ăldură, casa Sfintei Vineri este înconjurat ă de „năluci” care „joac ă
prin aer a șteptând să vină vârcolacii”. Sfânta Vineri este prezentat ă ca fiind cea
mai înțeleaptă sfântă, ea îi ofer ă tânărului o adev ărată lecție inițiatică, ea știe
toate tainele lumii.
Hotarul ce marcheaz ă trecerea pe t ărâmul cel ălalt, la Zâna Zorilor, nu era
un râu ca toate râurile: „Nu ap ă, ci lapte curgea aici, nu peste nisip de peatr ă, ci
peste pietre scumpe și mărgăritare … și nu curgea lin sau repede, ci lin și repede
deodată, cum curg zilele omului fericit. Acesta a fost râul care curge jur împrejur
pe lângă cetate … tot cu rge, tot curge … f ără a mai sta, f ără a merge mai
departe”. Basmul are o bogat ă încărcătură de idei, sugerat ă prin numeroasele
semnifica ții profunde ce se pot desp rinde din lectura lui:
– palatul Zânei Zorilor se sus ține pe „stâlpi de raze de soare”, treptele
intrării sunt „lucii și moi ca și culcușul fetelor”;
– zâna are o frumuse țe stranie, ea doarme pe „perini de m ătase umplute cu
suflare de vânt de prim ăvară”;
– Petru se îndr ăgostește de zână, răpit de frumuse țea acesteia;
– după ce își umple ulcioarele cu ap ă din fântâna d ătătoare de via ță, îi cere
calului să-l poarte acas ă „mai repede de cum trece fericirea”;
– zâna, tulburat ă de sărutul tânărului, opre ște – după trezirea ei ¬ roata cea
mare „pe care era învârtit firu l traiului omenesc”, iar via ța omeneasc ă stete
locului și timpul încet ă d-a mai curge”;
– Sfânta Vineri dezleag ă totul, îl învie pe Petru, dup ă ce frații l-au ucis din

84invidie, îl trimite la Zâna Zorilor care se umanizeaz ă simțind „ce n-a mai sim țit”.
Slavici realizeaz ă în acest basm o reu șită îmbinare de real și fantastic,
oferind cititorilor sensul unei în țelegeri filosofice asupra rosturilor lumii și ale
armoniei sale.
Barbu Ștefănescu Delavrancea este creator al unor basme pentru copii;
Neghiniță reia tema etern ă a basmelor – lupta dintre dreptate și nedreptate, dintre
adevăr și minciun ă. Personajul principal este un er ou miniatural care „era frumos
ca o peatr ă scumpă; și era mic cât o neghin ă, și avea niște ochișori ca dou ă
scântei albastre, și niște mâini și piciorușe de păianjăn”.
Portretul fizic, realizat direct de autor, eviden țiază un personaj unic prin
aspectul s ău, micimea lui este compensat ă prin istețime, inteligen ță, perseveren ță
și încredere în propriile for țe:
– „Neghini ă era frumos ca o piatr ă scumpă; i era mic cât o neghin ă; i
avea nite ochiori ca dou ă scântei albastre, i nite mâini i
piciorue ca nite firioare de p ăiajen.”
– „Cine sunt? Neghini ă, gândul lumii. De mic ce sunt, p ătrund în
urechile oamenilor i-i ascult cum gândesc. Adineauri eram în urechea ta a dreapt ă, apoi am trecut în a stâng ă, -am râs de m-am pr ăpădit când
am văzut ce-i trec prin minte…”
Basmul demonstreaz ă că nu întotdeauna este r ăsplătit cum se cuvine omul,
aici sinceritatea este „r ăsplătită” cu moartea.
Basmul are un puternic caracter educativ – este ironizat ă lăcomia mo șului
care-și vinde copilul, se lanseaz ă un avertisment lumii, s ă prețuim adev ăratele
valori, să nu distrugem semnifica ția adevărului și a sincerit ății.

Aplicații (PENTRU PORTOFOLIU)
Evidențiază valorile etice și estetice ale basmului Neghiniță de Barbu
Ștefănescu Delavrancea.

6.6. Basme și povești din literatura universal ă
Frații Jacob (1785-1863) și Wilhelm (1786-1859) Grimm , lingviști,
filologi și folcloriști germani, s-au impus în istoria literaturii universale prin
culegerile de Basme pentru copii și casă, publicate în mai multe volume
începând cu anul 1812. Principi ul care a stat la baza pove știlor și basmelor
Fraților Grimm a fost respectarea ac țiunii și specificului fiec ărui basm, dar în
cazul existen ței mai multor variante, au încercat s ă găsească o notă caracteristic ă
basmului popular german, în general. Prelucr ările de basme au respectat
specificul limbii germane și simplitatea caracteristic ă naratorului popular.

85Culegerile de basme ale Fra ților Grimm sunt înc ă o dovad ă a motivelor
itinerante, pove ști cum ar fi Cenușăreasa, Alb ă ca Zăpada, Pomul cu mere de
aur, Frumoasa adormit ă, Croitora șul cel viteaz, Fata mo șului cea cuminte și
harnică și fata babei cea hain ă și urâtă pot fi reg ăsite și la alte popoare.
Autorii acestor capodopere al e genului nu s-au îndep ărtat prea mult de
genul popular. În aceste sens ei fixeaz ă expozițiunea imediat dup ă formula
introductiv ă „A fost odat ă…”. Formulele mediane sunt concepute în versuri și
repetate pentru a fixa ac țiunea, pe de o parte, și pentru a trezi interesul
cititorului, pe de alt ă parte.
În concep ția autorilor, finalul oric ărui basm trebuie s ă aibă un pronun țat
caracter etic și educativ. Pentru a readuce, îns ă, în prim-plan, voia bun ă, se
introduce, de regul ă, o notă de umor și de veselie.
O coordonat ă esențială a basmului Cenușăreasa o constituie înf ățișarea
veridică a realit ății, prin interferen ța permanent ă dintre real, miraculos și
fantastic. Motivul iubirii dintre o fiin ță umilă și o alta apar ținând unei clase
superioare cunoa ște o largă arie de circula ție. În versiunea francez ă, la Charles
Perault, autorul se refer ă la un „gentilom c ăsătorit a doua oar ă cu o femeie
trufașă, care are dou ă fete răsfățate” trăind în „camere cu pa rchet pe jos, unde
aveau paturile cele mai la mod ă și oglinzi în care se vedeau din cap pan ă în
picioare”. Ele iau pa rte la balul dat de rege într-o ambian ță tipică secolului al
XVIII-lea. Basmul se termin ă prin căsătoria regelui cu sora cea mic ă, pe care
surorile vitrege o invidiaz ă pentru frumuse țea și hărnicia ei, dar în acela și timp o
disprețuiesc pentru s ărăcia în care aceasta se zbate.
După folcloristul francez Pierre Santynes, care a scris despre pove știle lui
Charles Perrault, Cenu șăreasa ar sugera „umilin ță și penitență”. „Mama vitreg ă”
ar fi simbolul anului „vechi” în fa ța primelor luni ale prim ăverii.
Ajutorul primit din partea unei vie țuitoare sau a unor arbori „ar asimila
basmul unor epoci când se credea c ă animalul sau arborele poate proteja fiin ța
slabă a omului. Îns ăși îmbrăcămintea – de m ătase, argint, aur – n-ar fi decât
veșminte de ceremonie liturgice”.
Gheorghe Vrabie arat ă că Frații Grimm interpreteaz ă „condurul” ca o
„ascenden ță a femeii asupra b ărbatului”, episodul f iind „un rit de alegere și
investitur ă”, deci un rit nup țial.
Motivul fetei orfane persecutate de mama vitreg ă și de fetele acesteia se
mai întâlne ște la Pușkin și Andersen.
Cenușăreasa , în viziunea Fra ților Grimm sau în aceea a lui Charles
Perault, se cite ște pentru frumuse țea intrinsec ă a basmului. Atât tema, cât și
subiectul au fost raportate unor concep ții străvechi despre via ță, având și

86implicații sociale.
Tema general ă, lupta dintre bine și rău, respectiv chinurile la care este
supusă Cenușăreasa de c ătre mama și surorile vitrege, se împlete ște cu unele
teme secundare, menite s ă îmbogățească prin detalii aspectul general de via ță.
Dragostea dintre fata oropsit ă și fiul de împ ărat se raporteaz ă direct la mesajul
etic al basmului: „dup ă faptă și răsplată”.
Subiectul se distinge pr intr-o relatare linear ă: un om bogat, c ăruia îi moare
nevasta, se rec ăsătorește cu o femeie care avea dou ă fete. Ele o țin pe sora
vitregă la distanță, obligând-o s ă facă cele mai anevoioase lucruri.
Astfel sunt introduse în ac țiune personajele antitetice, geloase pe calit ățile
surorii vitrege, pe care o alung ă din odaia lor, îi iau „straiele” frumoase și o
trimit să doarmă în cenușă, lângă vatră, numind-o dispre țuitor Cenu șăreasa,
pentru că este plină de cenușă.
Când împ ăratul dă vestita petrecere și fata orfan ă se roagă de mama ei
vitregă s-o lase și pe ea la bal, aceasta refuz ă, dându-i s ă aleagă, în două rânduri,
lintea „bob cu bob” , dintr-o „strachin ă” răsturnată în cenușă. Intervine elementul
miraculos, p ăsările cerului, care o ajut ă să ducă la bun sfâr șit treaba început ă.
Nici de data aceasta dorin ța nu îi este împlinit ă. După plecarea mamei vitrege și
a surorilor la palat, fata s ărmană se duce s ă plângă la mormântul mamei sale,
invocând aluna șul prin versuri cu valoare de ritual magic:
„ – Aluna ș, drag, aluna ș,
Scutură-te, rogu-te-a ș,
Și mă-mbracă-n strai de argint –
Numa-n aur și argint.”
Basmul alunec ă spre miraculos: pas ărea albă îi azvârle din alun „o rochie
țesută toată în aur și argint și o pereche de conduri cu ales ături de m ătase și
argint”.
Eroina pove știi este un simbol în dic ționarul umanit ății, un simbol al sor ții
vitrege, victoria ei asupra mamei și surorilor vitrege este justi ția de neuitat a
poveștii.
Tema basmului Albă-ca-Zăpada este răutatea mamei vitrege, motiv
frecvent întâlnit în basm ele tuturor popoarelor.
Compozițional, basmul se structureaz ă după tiparele specifice.
Acțiunea începe prin formula introductiv ă: „A fost odat ă” (o
împărăteasă)…, într-un timp nedeterminat (illo tempore), „într-o iarn ă, pe când
zăpada cădea din înaltul nem ărginit al cerului, în fulgi mari și pufoși…”.
Desfășurarea nara țiunii este subliniat ă în momentele principale printr-o
formulă mediană, dialogul împ ărătesei cu oglinda fermecat ă:

87„-Oglinjoar ă din perete, oglinjoar ă,
Cine e cea mai frumoas ă din țară?” la care oglinda r ăspunde, în func ție de
întâmplările narate:
„-Măria ta ești cea mai frumoas ă din țară” sau
„-Frumoas ă ești crăiasă, ca ziua luminoas ă
Dar Albă-ca-Zăpada e mult, mult mai frumoas ă!”
Finalul aduce tipica reflec ție… „și dacă n-ar fi mur it, cu siguran ță că trăiesc
și-n zilele noastre…”.
În structura subiectulu i sunt întâlnite numerele miraculoase trei și șapte:
-trei travestiri ale mamei vitrege; -trei obiecte care au menirea de a provoca moartea Albei-ca-Z ăpada:
cingătoare, piept ăn, măr;
-piticii o jelesc trei zile pe Alb ă-ca-Zăpada, crezând-o moart ă;
-trei vietăți ale pădurii jelesc și ele lângă sicriu: buha, corbul și hulubi
ța;
-necazurile încep pentru Alb ă-ca-Zăpada când frumuse țea ei devine
vizibilă – la șapte ani;
-enumerarea piticilor prin numerale ordinale pân ă la șapte;
-succesiunea celor șapte interoga ții: „– Cine a stat în sc ăunelul meu?”,
„– Cine a mâncat din talerul meu?”, „– Cine a mu șcat din pâini șoara mea?”,
„– Cine a luat legumele mele?”, „– Cine a umblat la furculi ța mea?”, „– Cine a
tăiat cu cuțitul meu?”, „– Cine a b ăut din cupa mea?”;
-între casa piticilor și castel sunt șapte munți.
Prin aceste șabloane compozi ționale, basmul r ămâne într-o structur ă
devenită clasică.
Sortită morții pentru frumuse țea ei, Alb ă-ca-Zăpada nu este, totu și, ucisă
de vânător, așa cum poruncise împ ărăteasa, ci l ăsată pradă primejdiilor prin
pădure. Natura o ocrote ște, fata găsește adăpost în căsuța celor șapte pitici. Îns ă
răutatea mamei vitrege o va pune la trei grele încerc ări – împărăteasa, travestit ă,
se străduiește să o omoare cu ajutorul cing ătorii de m ătase, a piept ănului și a
mărului otrăvit. Grija și dragostea piticilor, apoi a feciorului de crai, o salveaz ă și
ea își găsește fericirea. Mama vitreg ă, de supărare, se va urâ ți și se va pierde în
întunericul p ădurii. Mesajul basmului este victoria drept ății și a bunătății asupra
nedreptății și răutății.
Scufița-Roșie este o poveste ce prezint ă urmările tragice ale naivit ății și ale
credulității, mesajul ei subliniind necesitatea cunoa șterii realit ății. Și în acest
basm întâlnim teme migratoare, povestea Scufi ței-Roșii fiind prelucrat ă atât de
frații Grimm, cât și de Charles Perault, cele dou ă basme se deosebesc doar prin
deznodământ.

88Finalul tragic al basmului lu i Perrault desprinde povestea Scufi ței-Roșii
din șirul celor încadrate într-o schem ă tip, în care binele învinge r ăul – basmul se
adresează și vârstelor în care ra țiunea trebuie s ă devină latura dominant ă, cu
mențiunea de a cenzura faptele.

Exemple
Basmul lui Perault se încheie cu o „moral ă” în versuri:
„Vedem aicea cum copii deseori, Și mai cu seama tinerele fete,
Frumoase, gra țioase și cochete,
Fac rău dacă ascultă de orice trec ători,
Și n-are rost s ă fim măcar mirați,
Atuncea când de lup ei sunt mânca ți.
Zic lupul, fiindc ă lupii de pe lume
Nu sunt cu to ții de acela și fel:
Există câte unul mai blând decât un miel,
Dar vai, cine nu știe că acești lupi miero și
Sunt din întreaga hait ă cei mai primejdio și.”

În versiunea Fra ților Grimm se p ăstrează specificul basmului, binele
învinge r ăul – vânătorul elibereaz ă cele dou ă ființe, victime ale șireteniei și
necinstei, și pedepsește lăcomia lupului.
Povestea Fra ților Grimm Hänsel și Gretel atrage interesul cititorilor prin
compasiunea pe care o treze ște aventura ie șită din comun a celor doi fra ți,
Hänsel și Gretel. Cei doi copii înfrunt ă greutățile vieții, reprezentate aici prin
pădurea întunecoas ă și prin vrăjitoare, încearc ă să ajungă acasă pe căi încă
nebătătorite, trec apa cea mare (o alt ă încercare în calea lor) pentru ca în final s ă
fie răsplătite bunătatea, dragostea și perseveren ța lor.
Diminutivarea numelor celor doi fra ți sensibilizeaz ă cititorul, care
participă alături de ei la parc urgerea drumului ini țiatic. Copiii, învingând frica
(pădurea întunecoas ă), ispita (c ăsuța din pădure) și neprevăzutul (apa mare),
depășesc probele necesare form ării lor ca oameni. Inocen ța și dragostea lor
frățească înving, ele reprezentând binele din aceast ă poveste.
Hänsel și Gretel, cum arat ă și titlul pove știi Fraților Grimm, formeaz ă un
cuplu nedesp ărțit. Ei sunt cei doi copii ai unei familii nevoia șe, care încearc ă să
răzbească într-o lume în care cei mici sunt vitregi ți de soartă.
Hänsel, b ăiețelul, se impune, de la început, prin iste țime și prin
responsabilitatea pe care și-o asumă – de a avea grij ă de surioara lui. Gretel va

89prelua aceea și sarcină în momentul în care, ajun și la casa vr ăjitoarei, Hänsel este
închis, iar ea trebuie s ă-l pregătească pentru osp ățul babei. Dac ă la început
Hänsel găsise soluția întoarcerii acas ă (pietricelele l ăsate pe cărare), acum Gretel
va încerca imposibilul – trecerea peste o ap ă mare fără pod sau punte (cu ajutorul
raței albe).
Aventurile prin care tr ec cei doi cop ii îi unesc și mai tare, înva ță să
aprecieze omul pentru calit ățile sale și nu după aparență. Căminul lor nu va fi
niciodată casa din pâine, cozonaci și zahăr, ci cocioaba t ăietorului de lemne, casa
copilăriei.
Scriitorul danez H.Chr. Andersen (fiul unui me șteșugar sărac și al unei
spălătorese) are o copil ărie tristă, rămânând orfan de tat ă la o vârst ă fragedă. La
paisprezece ani pleac ă în capital ă, dorind s ă devină actor. În tinere țe publică
volume de versuri, romane, piese de teatru, câ știgându-și renumele cu pove știle
și basmele pe care le public ă în preajma Cr ăciunului de-a lungul a mai bine de
un sfert de secol (1835-1872).
Dacă în primele pove ști se simte înc ă influența basmelor orientale și a
culegerilor folclorice europene ( Cufărul zbur ător, Prin țesa și mazărea,
Porcarul ), marea majoritate a pove știlor și basmelor scrise de Andersen
dezvăluie un scriitor cu un har artistic deosebit, capabil s ă dea naștere unei lumi
în care lucrurile și ființele necuvânt ătoare prind via ță. Degețica, Soldatul de
plumb, Lebedele, Hainele cele noi ale împ ăratului, Mica Siren ă, Crăiasa
Zăpezii, Feti ța cu chibriturile, R ățușca cea urât ă, Privighetoarea sunt doar
câteva din nemuritoarele pove ști ale lui Andersen.
Originalitatea lui Andersen const ă în împletirea armonioas ă a elementelor
lumii reale cu cele imaginare, fiecare poveste oferind semnifica ții simbolice și
etice profunde, a șa cum remarc ă Ovidiu Drimba „în concep ția lui Andersen
există anumite lucruri care trebuie respectate: fapta bun ă, sufletele și durerile
cele mai umile, munca modest ă și sentimentele curate, armonia vie ții familiale,
visul ce reconforteaz ă omenirea în suferin ță, întreaga lume vegetal ă și animală,
natura în ansamblul ei”.
Degețica este o poveste fermec ătoare, construit ă din lumini și umbre.
Lumile înf ățișate – lumea broa ștei care își are căminul în mâlul râului, lumea
sobolului care se ad ăpostește de lumina solar ă în adâncurile p ământului sunt
incompatibile cu lumea omului, înse tat de soare. Soarele simbolizeaz ă viață,
bucurie și împlinirea dorin țelor.
Degețica își încheie traseul ini țiatic numai atunci când se reg ăsește într-o
lume drag ă ei, pe care n-a cunoscut-o decât în copil ărie și spre care a aspirat în
drumul pe care l-a parcurs. Ging ășia și drăgălășenia ei nu se potriveau decât cu

90florile – femeia a îngrijit-o și a așezat-o între petale de flori – astfel drumul ei
labirintic (sugerat și de cotirile râului, dar și de tunelurile subterane ale
sobolului) se încheie în mome ntul ajungerii (prin zbor – iu țeala gândului) la
palatul de marmur ă albă, de la marginea m ării albastre. Peisajul descris de
Andersen red ă imagini ale unui Paradi s visat de omenire.

Exemple
Andersen creeaz ă universuri miniaturale în care fiin țele necuvânt ătoare și
lucrurile prind via ță, sunt antropomorfizate. Fragmentul urm ător eviden țiază
talentul scriitoricesc al lui Ande rsen, care, în câteva rânduri, reu șește să îmbine
armonios toate modurile de e xpunere ale unei opere literare.
„Sobolul a luat în gur ă o bucată de lemn putred, fiindc ă lemnul putred
luminează în întuneric ca focul, și a pornit înainte ca s ă le lumineze calea. Când
au ajuns la locul unde era pas ărea cea moart ă, sobolul și-a ridicat în sus nasul lui
butucănos și a izbit cu el în tavan și a făcut o gaur ă mare și deodată a intrat
lumina zilei în hrub ă. Jos zăcea o rândunic ă moartă, cu aripile strâns lipite de
coaste, cu picioarele zgârcite și cu capul înfundat în pene. S ăraca pasăre murise
de frig, fără îndoială. Degețicăi i-a părut rău fiindcă îi erau dragi p ăsărelele, toat ă
vara îi cântaser ă și ciripiser ă în preajma ei. Sobolul îns ă a împins pas ărea cu
picioarele lui scurte și a spus:
– Acum nu mai cânt ă! Rău e să te naști pasăre! Mulțumesc lui Dumnezeu
că odraslele mele n-au s ă fie așa! Uite, o pas ăre ca asta, nu-i nimic de capul ei;
toată vara ciripe ște și când vine iarna moare de foame.
– Chiar așa, că bine spui, se vede c ă ești înțelept – zise șoarecele. Ce folos
are pasărea că tot ciripe ște? Când vine iarna n-are ce mânca și îngheață de frig;
dar se ține, mă rog, toată vara cu nasul pe sus!
Degețica n-a spus nimic. Dar când sobolul și cu șoarecele s-au întors cu
spatele, ea a dat într-o parte penele care acopereau capul p ăsării și a sărutat
rândunica pe ochii ei închi și.
«Poate c ă tocmai ea mi-a cântat a șa de frumos ast ă-vară, se gândi
Degețica. Multă bucurie mi-a f ăcut biata p ăsărică!»”

Narațiunea, mod de expunere specific operelor epice, contribuie la
relatarea faptelor – sobolul conduce șoarecele și fetița cât un deget prin tunelul
făcut înspre casa lui. Descrierea înf ățișează pasărea moart ă găsită în tunel, fiind
enumerate principalele p ărți ale corpului p ăsării, aflate într-o nemi șcare total ă.
Accentul se pune pe descrierea aripilor – simbol al zborului și al libert ății –
acum strâns lipite de coaste . Dialogul scoate în eviden ță, pe de o parte,

91imposibilitatea unor fiin țe de a-i putea în țelege pe cei deosebi ți de ele și, pe de
altă parte, slug ărnicia, umilin ța șoarecelui de câmp, care aprob ă tot ceea ce
spune „superiorul” s ău, sobolul. Dialogul dintre cele dou ă ființe, aparținând
lumii întunericului, reitereaz ă concluzia fabulei lui La Fontaine, Greierele și
furnica . Gestul plin de tandre țe al fetiței și monologul acesteia marcheaz ă
bunătatea ei și deschiderea pe care o are fa ță de înțelegerea altora.
Totodată trebuie remarcat ă prezența naratorului în oper ă – „Săraca pasăre
murise de frig, f ără îndoială.” – prezen ță care eviden țiază atitudinea
povestitorului care se adreseaz ă unui auditoriu. „Audito riul” lui Andersen este
alcătuit din copii și maturi deopotriv ă, fiecare categorie de ascult ători-cititori
descoperind în pove știle scriitorului danez noi semnifica ții. Îmbinând armonios
descrierea cu nara țiunea și cu dialogul, Andersen realizeaz ă o poveste care
impresioneaz ă prin farmecul ei exotic, spus ă, însă, într-un cadru familiar
povestitorului – în Danemarca.
Degețica este un personaj conturat cu ging ășie și candoare. Ea reprezint ă
ființa umană fragilă, supusă încercărilor grele. Soarta o poart ă în cele mai
diverse locuri, dar pân ă la urmă bunătatea și cumințenia îi sunt r ăsplătite – își
găsește perechea și locul ei în lume.
Asemenea majorit ății eroilor din pove ști, Degețica este supus ă la trei
probe, sunt trei fiin țe dornice s ă o ia de so ție. Întâlnirea cu fiul broa ștei și cu
sobolul vor marca, fiecare, câte o piatr ă de încercare în calea spre adev ărata
existență. Lumea unduitoare a apelor și lumea întunecat ă, subpământeană, nu-i
sunt specifice feti ței cât un deget. Prin frumuse țea ei, prin forma ei diafan ă ea
este menit ă a fi crăiasa florilor. Fapta bun ă – îngrijirea rândunicii – îi este
răsplătită – devine so ția craiului spiridu șilor și zânelor mici, dintr-un loc foarte
frumos și luminat de soarele atât de drag feti ței.
Șoarecele de câmp este simbolul omului simplu, bun la suflet, care î și ajută
semenii la nevoie. Admir ă fără invidie fiin țele pe care le consider ă superioare lui
(sobolul) – dar care apar țin mediului s ău specific, dar nu poate s ă înțeleagă
ființele diferite de el (rândunica).
Fiul broa ștei și sobolul sunt „pretenden ții” fetiței, ei pot simboliza
tentațiile unei alte lumi. Ceea ce apropie și în același timp îndep ărtează cele două
ființe sunt ochii – considera ți, la om, oglinda suflet ului. Cu ochii bulbuca ți (fiul
broaștei) sau închi și (sobolul), cele dou ă ființe reprezint ă individul care nu este
capabil de a înfrunta adev ărul, care nu- și cunoaște posibilit ățile și limitele.
Fiecare poveste a lui Andersen pune cit itorul în ipostaza unui descoperitor.
În Soldatul de plumb , jucăriile din camera unui b ăiețel capătă viață, au
sentimente (soldatul de pl umb), sunt capabile de r ăzbunare (dr ăcușorul din

92tabacheră). În ciuda neclintirii sale – dat ă de „poziția lui social ă” de soldat, dar și
de materialul din care este f ăcut, plumbul –, soldatul de plumb demonstreaz ă că
viața merită trăită, că în orice loc po ți descoperi frumuse ți noi.
Deși are un final tris t, povestea demonstreaz ă că omul poate s ă viseze și
numai perseverând î ți poți atinge scopul.
Soldatul de plumb simbolizeaz ă ființa însetată de iubire, indiferent de
originea și starea ei. În nemi șcarea sa – fiind din plumb –, soldatul demonstreaz ă
că sunt sentimente, idealuri pentru care merit ă să faci orice sacrificiu. El trece
neclintit prin multe încerc ări, iar împlinirea lui coincide cu moartea lui – revede
mica dansatoare de hârtie, st ă alături de ea, dar numai în fl ăcările distrug ătoare
ale focului. Este un personaj tipic lumii pove știlor lui Andersen care
imortalizeaz ă în creațiile sale fiin țele și lucrurile cele mai diverse.

Exemple
„Pe masa unde st ăteau ei înșirați mai erau o mul țime de juc ării; era mai cu
seamă un castel de hârtie de toat ă frumuse țea. Pe ferestre puteai s ă te uiți
înăuntru și să vezi toate înc ăperile. În fa ța castelului era un pâlc de copaci și în
mijlocul lor era o oglinjoar ă care închipuia un lac. Pe ea pluteau și se oglindeau
lebede de cear ă. Toate juc ăriile erau dr ăgălașe dar cea mai dr ăgălașă era o feti ță
care stătea în ușa castelului; era f ăcută și ea din hârtie, îns ă avea haine frumoase
și pe umeri o panglic ă subțire și albastră, chiar ca o broboad ă. Pe broboad ă, drept
în mijloc, era o stea str ălucitoare, cât fa ța ei de mare. Feti ța stătea cu bra țele
ridicate fiindc ă era dansatoare și își ridicase și un picior, dar a șa de sus încât de
departe soldatul de plumb nu vedea unde-i, și credea c ă fata are ca și el numai un
picior.
«Ar fi o nevast ă tocmai potrivit ă pentru mine – se gândi el; atâta numai c ă
e cam boieroaic ă, stă într-un castel și eu stau într-o cutie în care suntem dou ăzeci
și cinci de in și; nu-s tocmai potrivit pentru ea; da’ eu tot am s ă încerc să intru în
vorbă cu dânsa.»”
Fragmentul este unul descriptiv prin excelen ță, se descrie în detaliu masa
din camera b ăiețelului. Adresarea la persoana a doua face din cititor un
coparticipant la discursul epic, p ătrundem, o dat ă cu descrierea, într-o lume a
neclintirii, a obiectelor, car e par, dar nu sunt însufle țite. Totul r ămâne în zona
ipoteticului, este o lume nemi șcată, supusă transform ărilor, o lume ginga șă, din
hârtie. Descrierea are un caracter simbolic – înf ățișează însăși fragilitatea lumii
în care trăim, în care privim și judecăm lucrurile dup ă voia noastr ă, așa cum ne-
ar fi nouă mai bine. Soldatul nu vede c ă fata are piciorul ridicat, el crede c ă sunt
deopotriv ă, amândoi f ără un picior, astfel se înfirip ă gândul de a se înso ți. Visul

93este cel care reconforteaz ă suferința neclintirii sale, iar monologul interior din
finalul fragmentului este edificator pentru sus ținerea acestei idei.

Povestea alegoric ă Rățușca cea urât ă poate fi citit ă ca o oper ă cu nuanțe
autobiografice a scriitor ului danez care a înfrunt at vitregiile unei societ ăți
incapabile de a recunoa ște valoarea înainte de afirmarea ei concret ă.
Rățușca cea urât ă se apropie de inimile cititorilor, treze ște compasiunea
acestora pentru momentele grele prin care trece, f ără a avea nici o vin ă – doar
un aspect diferit de al celorlal ți. Urâțenia ei este aparent ă – mult mai urâte
(moral) sunt fiin țele care o refuz ă și o izoleaz ă (păsările de curte, câinele, g ăina,
motanul).
Caracterul educativ al nara țiunii mărește valoarea acesteia, fiind apreciat ă
de cititori.

Exemple
„Și deodată rățușca a văzut că poate să-și întindă larg aripile și că are în
aripi o putere mai mare decât pân ă atunci. Și-a luat deodat ă zborul și nici n-a
știut când a ajuns într-o gr ădină mare, în care erau meri înflori ți și tufe de liliac
mirositor; cre șteau chiar pe marginea lacului. Ce frumos era aici! Dintre trestii
ieșiseră trei lebede plutind dom ol pe luciul apei. R ățușca știa ce păsări sunt și
deodată o cuprinse o mâhnire ciudat ă.
«Am să mă duc la păsările acelea frumoase, și ele au s ă mă bată și au să
mă omoare fiindc ă sunt așa de urâtă și îndrăznesc să mă apropii de dânsele; dar
nu-mi pas ă! Mai bine s ă mă omoare ele decât s ă mă ciupească rațele, să mă bată
găinile, să-mi dea cu piciorul fata care îngrije ște orătăniile și decât să sufăr de
frig și de foame toat ă iarna.»
Și s-a ridicat și și-a luat zborul c ătre lebede. Lebedele, când au v ăzut-o, au
început să dea din aripi și s-au îndreptat spre ea.
– Omorâ ți-mă! a spus biata pas ăre și și-a plecat capul pe luciul apei,
așteptând moartea. Dar când acolo, ce s ă vadă în apă? Chiar pe ea îns ăși
oglindită, dar acum nu mai era o pas ăre greoaie, cenu șie și urâtă, era și ea
lebădă.
Nu-i nimic dac ă te naști printre ra țe, numai s ă ieși dintr-un ou de leb ădă!”
Fragmentul ales marcheaz ă punctul culminan t al acestei nara țiuni alegorice
– momentul în care r ățușca cea urât ă devine con știentă de propria ei valoare,
momentul descoperirii adev ăratei identit ăți.
Clipa revela ției este preg ătită minuțios de autor: întâi r ățușca descoper ă că
este capabil ă de zbor – are aripi mai puternice, astfel ajunge cu u șurință într-o

94grădină mare, descris ă cu ajutorul imaginilor vizuale („meri înflori ți”) și
olfactive („tufe de liliac mirositor”).
Cele trei lebede care plutesc printre trestii ajut ă la configurarea și
accentuarea compara ției: văzându-le, r ățușca le admir ă pentru frumuse țea lor, în
contrast cu imaginea pe care o are despre sine. Neîncrederea în propria valoare
este arătată prin gestul umil de plecare a capului, un ultim gest de umilin ță al
celei care a îndurat atâtea.
Noua imagine a personajului principal este realizat ă cu ajutorul descrierii,
autorul accentueaz ă mai mult acele tr ăsături care nu-i mai sunt caracteristice,
pentru a sintetiza într-un singur c uvânt întreaga transformare – „era și ea
lebădă.”
Transformarea prin care trece „r ățușca” este eviden țiată și prin maxima
„Nu-i nimic dac ă te naști printre ra țe, numai s ă ieși dintr-un ou de leb ădă!”,
narațiunea căpătând un caracter didacticist, adânc moralizator.

Rățușca cea urât ă este un personaj-simbol, o imagine a scriitorului însu și,
care a înfruntat vitregiile unei lumi reci, neprimitoare, pân ă a reușit să o atragă
prin creațiile sale.
Personajul principal al pove știi are de str ăbătut o cale sinuoas ă până îi sunt
recunoscute adev ăratele calit ăți. Rățușca cea urât ă învață de mică să aprecieze
fiecare vorb ă, fiecare gest. Se teme de lipsa de în țelegere a celor mari, încerc ările
la care o supune soarta sunt tot atâtea probe în drumul ini țierii sale.
Pentru a- și căpăta răsplata, ea trece prin trei probe, pleac ă din trei locuri
unde, aparent, î și găsise un rost, pân ă va ajunge la gr ădina și lacul cu lebede.
Prima ruptur ă este de „mama” și „surorile” ei – ra ța cu pui din curtea ra țelor –,
apoi pleac ă de la baba care o ad ăpostise, căci o cuprinse dorul de ap ă, iar în final
fuge din casa țăranului care o adusese de pe lacul înghe țat.
Scurtele popasuri, ca și drumul parcurs, o preg ătesc pentru via ță, învață să
nu se ia dup ă aparențe, căci nu aspectul exterior conteaz ă, ci sufletul. Modestia
ei o ajută chiar și după ce este recunoscut ă ca lebădă, este fericit ă, dar nu se
mândrește „fiindc ă o inimă bună nu-i niciodat ă mândră”.
Rățușca cea urât ă devenită lebăda cea frumoas ă este un personaj
memorabil, prin care Andersen demonstreaz ă că bunătatea, răbdarea, în țelegerea
sunt totdeauna r ăsplătite.

Una dintre realiz ările artistice de o mare valoare pentru copii este Micul
prinț de Antoine de Saint-Exupéry , o narațiune care prin elementele fantastice
utilizate se apropie de basm. Întâlnim aici influen țele basmelor din 1001 de

95nopți, ale pove știlor lui Charles Perault sau ale povestirilor filozofice ale lui
Voltaire.
În viziunea lui Saint-Exupéry, copil ăria are o mare for ță salvatoare,
reîntinere ște sufletește, ca și apa vie din lumea basmelor:
„Când eram copil… Urc departe în copil ăria mea. Copil ăria, acest vast
teritoriu din care a ie șit fiecare dintre noi! De unde sunt? Sunt din copil ăria mea.
Sunt din copil ăria mea la fel cum sunt dintr-o țară.” (Pilot de r ăzboi)
Încă din dedica ție – „Toți oamenii mari au fost mai întâi copii. (Dar pu țini
dintre ei î și mai aduc aminte.)” –, Saint-Exupéry împarte lumea în dou ă
categorii: copiii și adulții care își amintesc de copil ărie și ceilalți – care au
pierdut toate valorile copil ăriei, menționând că „Oamenii mari nu pricep singuri
nimic, niciodat ă, și e obositor pentru copii s ă le dea întruna l ămuriri peste
lămuriri.”
Micul prin ț caută societatea oamenilor mari, acumuleaz ă experien țe și
învățăminte, se angajeaz ă plin de curaj pe drumul cunoa șterii, dar p ăstrează
intacte virtu țile copilăriei, capacitatea de a se minuna în fa ța lumii, puritatea
inimii, for ța încrederii, a dragostei și a dăruirii.
Lumile, planetele vizitate de micul prin ț sunt fiecare, în afar ă de ultima,
Pământul, planete ale unei singure fiin țe, planete ale singur ătății.
Fiecare personaj s-a izolat, a pier dut drumul spre celelalte con științe, inima
fiecăruia este ferecat ă, nu mai poate comunica.
Regele de pe primul asteroid încearc ă să se comporte ca un monarh
absolut, într-o lume f ără supuși, „căci regele ținea cu str ășnicie ca nimeni s ă nu-i
încalce autoritatea. Nu îng ăduia nesupunerea. Era un monarh absolut. Fiind îns ă
foarte cumsecade, nu d ădea decât porunci chibzuite […]”

– Dacă eu i-aș porunci unui general s ă zboare din floare în floare, asemeni
unui fluture, ori s ă scrie o tragedie, ori s ă se prefac ă într-o pas ăre de mare, și
dacă generalul nu mi-ar îndeplini porunca, cine-ar fi de vin ă? El sau eu?
– Măria ta, zise cu hot ărâre micul prin ț.
– Întocmai. Trebuie s ă ceri de la fiecare numai ceea ce poate fiecare s ă
dea, spuse mai departe regele. Autoritate a se bizuie, înainte de orice, pe ra țiune.
Dacă-i porunce ști poporului t ău să se azvârle în mare, el se va r ăzvrăti. Am
dreptul de a cere s upunere, pentru c ă poruncile mele sunt în țelepte.”

Vanitosul de pe a doua planet ă caută să acumuleze cât mai mult ă
admirație:
„Vanitoșii nu aud niciodat ă decât laudele.

96– Mă admiri într-adev ăr atât de mult? îl întreb ă el pe micul prin ț.
– Ce înseamn ă „a admira”?
– A admira înseamn ă a recunoa ște că eu sunt omul cel mai frumos, cel mai
bine îmbr ăcat, cel mai bogat și cel mai inteligent de pe planet ă.
– Dar tu e ști singur pe planeta ta!
– Fă-mi aceast ă plăcere. Admir ă-mă totuși!
– Te admir, zise micul prin ț ridicând u șor din umeri, dar la ce- ți poate
folosi lucrul acesta?”
Bețivul de pe planeta a treia emite ra ționamente specifice gândirii
alcoolicului – „beau […] ca s ă uit că mi-e rușine […] s ă beau”.
Omul de afaceri de pe planeta a patra transform ă stelele în valori bursiere:

„– Când g ăsești un diamant, care nu-i al nim ănui, e al t ău. Când g ăsești o
insulă, care nu-i a nim ănui, e a ta. Când ai cel dintâi o idee, o brevetezi: e a ta.
Așa că eu sunt st ăpânul stelelor, pentru c ă nimeni, înaintea mea, nu s-a gândit
vreodată să le stăpânească.
– Asta așa e, zise micul prin ț. Și ce faci cu ele?
– Le administrez. Le socotesc și iar le socotesc, zise businessmanul. Nu-i
deloc ușor. Eu sunt îns ă un om serios!”

Lampagiul de pe planeta a cincea este victima unui sistem absurd și a
supunerii oarbe fa ță de dispozi ția primită, respectă consemnul, de și trăiește pe
cea mai mic ă planetă, care se învârte ște o datăp pe minut: „Pe acesta, zise micul
prinț, în vreme ce î și urma călătoria, pe acesta l-ar dispre țui toți ceilalți: regele,
vanitosul, be țivul și businessmanul. Cu toate aceste a, e singurul care nu mi se
pare caraghios. Poate fiindc ă se îngrije ște de altceva decât de sine însu și.”
Geograful de pe a șasea planet ă n-a cunoscut niciodat ă natura, nu poate
trezi în cititorii s ăi pasiunea explor ării, seriozitatea lui împietrindu-se în rutin ă:

„Nu geograful e acela care face num ărătoarea ora șelor, a fluviilor, a
mărilor, a oceanelor și a pustiurilor. Geograful e un om prea important ca s ă
hoinărească. El nu-și părăsește biroul, ci vin explorat orii la el. Le pune întreb ări
și își face însemn ări după amintirile lor. Iar dac ă amintirile vreunuia i se par
demne de luat în seam ă, geograful pune s ă se facă cercetări cu privire la
moralitatea exploratorului. […] Geog rafiile, zise geograful, sunt c ărțile cele mai
de preț dintre toate c ărțile. Ele nu se învechesc niciodat ă. Se întâmpl ă foarte rar
ca un munte s ă-și schimbe locul. Foarte rar un ocean se gole ște de apă. Noi
scriem despre lucruri eterne.”

97
A șaptea planet ă vizitată a fost Pământul care „nu e o planet ă oarecare!
Poți număra pe el o sut ă unsprezece regi (f ără a-i uita, bineîn țeles, pe regii
negri), șapte mii de geografi, nou ă sute de mii de businessmani, șapte milioane și
jumătate de be țivi, trei sute unsprezece milioane de vanito și, adică vreo dou ă
miliarde de oameni mari. Ca s ă vă puteți face o p ărere despre întinderea
Pământului, am s ă vă spun că, înainte de n ăscocirea luminii electrice, trebuia
întreținută acolo, pe întreg cuprinsul celor șase continente ale sale, o adev ărată
armată de patru sute șaizeci și două de mii cinci sute unsprezece lampagii.”
Acarul și vânzătorul de pilule întâlni ți pe Pământ formeaz ă un cuplu care
prezintă absurdul lumii în care tr ăia naratorul (pilotul cu avionul în pan ă, în
Sahara).
Respectul și admirația lui Saint-Exupéry pentru via ță și pentru om, pentru
valorile spirituale umane transpar din fiecare pagin ă a cărții, cuvintele „Copii!
Fiți atenți la baobabi!” având valoarea unui îndemn la via ță, la descoperirea
valorilor eterne, la pruden ță.
„Prin subiectul s ău, proza construie ște o parabol ă – povestire alegoric ă cu
mesaj moral. Ac țiunea formeaz ă pretextul (ocazia) de a dezv ălui subtextul
(semnifica ția). Universul fic țional al nara țiunii se sprijin ă pe fabulos, iar
personificarea sus ține comunicarea omului cu mediul s ău. Fiecare secven ță oferă
resurse de interpretare la niveluri superioare celor faptice.”, men ționează, în
comentariul s ău, Liviu Ioani, coautor al volumului 77 de lecturi ale copil ăriei.
Lecturi particulare pentru clasele V-VI, Editura Paralela 45, 2008, pp. 195-196.

Aplicații (pentru PORTOFOLIU)
Explică semnifica ția simbolurilor di n fragmentul urm ător:
„Cum micul prin ț adormi, îl luai în bra țe și pornii din nou la drum. Eram
înduioșat. Mi se p ărea că port o ginga șă comoară. Mi se părea chiar c ă niciodată
pe pământ nu se aflase ceva mai ginga ș. Mă uitam, în lumina lunii, la fruntea-i
palidă, la ochii lui închi și, îi priveam șuvițele de păr ce-i tremurau în vânt și mă
gândeam: „Ceea ce v ăd eu aici nu e decât înveli șul. Lucrul cel mai pre țios
rămâne nev ăzut…”
Cum un surâs u șor aluneca pe buzele-i întredeschise, m-am gândit: „Ceea
ce mă înduioșează atât de mult la acest prin ț adormit e credin ța lui față de o
floare, e icoana unei flori ce str ălucește înlăuntru-i, ca flac ăra-ntr-o lamp ă, chiar
și atunci când doarme… Și bănuiam în el o ging ășie și mai mare. Trebuie s ă
ocrotim cu grij ă lămpile: orice adiere e în stare s ă le stingă…
Și tot mergând a șa, am dat, în rev ărsatul zorilor, peste fântân ă. […]
– Mi-e sete de apa asta, zise micul prin ț, dă-mi să beau…

98Iar eu atunci am în țeles ce căutase!
I-am dus ciutura la gur ă. El închise ochii și bău. Era dulce ca o s ărbătoare.
Apa aceasta era cu totul altceva decât o hran ă oarecare. Se n ăscuse din drumul
străbătut sub stele, din cântecul scripetelui, din truda bra țelor mele. Era precum
un dar de bun ă pentru suflet. Tot astfel, pe vremea când eram copil, lumina
pomului de Cr ăciun, melodia liturghiei de la miezul nop ții și duioșia zâmbetelor
alcătuiau întreaga str ălucire a darului ce-l primisem.”

Să ne reamintim…
Micul prin ț este opera unui om care, tr ăind într-o lume a contradic țiilor,
visa o via ță în care oamenii s ă trăiască și să se dezvolte armonios, deviza lui
Saint-Exupéry fiind: „Voi lupta pentru OM. Împotriva du șmanilor lui. Dar și
împotriva mea îns ămi.”

6.7. Rezumat
Unitatea de înv ățare 6 prezint ă principalele tr ăsături ale pove știlor și
basmelor, din literatura român ă și universal ă.
Sunt eviden țiate valorile estetice și etice ale operelor nemuritoare ale lui
Ion Creang ă, Ioan Slavici, Petre Ispirescu, H. Chr. Andersen, precum și ale
Fraților Grimm.

6.8. Tema de control nr. 2
15% din nota final ă – (se predă conform graficului stabilit la prima
activitate tutorial ă)
Mihai Eminescu este creatorul fermec ătorului basm Făt-Frumos din
Lacrimă. Realizeaz ă caracterizarea personajului principal al basmului,
comparându-l cu protagoni știi altor dou ă basme apar ținând unor autori diferi ți.

99 Unitatea de înv ățare 7. ROMANUL PENTRU COPII ȘI DESPRE
COPILĂRIE

Cuprins
7.1. Introducere ………………………………………………………………………………….. ……… 99
7.2. Competen țe vizate…………………………………………………………………………………. 99
7.3. Romanul – prelim inarii teoretice…………………………………………………………….. 99
7.4. Romane reprezentative, pentru și despre copii, din literatura
română………………………………………………………………………………………………………102
7.5. Romane reprezentative, pentru și despre copii, din literatura
universală…………………………………………………………………………………………………..112
7.6. Rezumat……………………………………………………………………………………………… 116 7.7. Test de evaluare …………………………………………………………………………………..116

7.1. Introducere
Romanul este o specie literar ă care treze ște interesul copiilor de vârst ă
școlară mică. În aceast ă unitate de înv ățare sunt prezentate principalele romane
ale copilăriei, atât din literatura român ă, cât și din cea universal ă.

7.2. Competen țe vizate
După parcurgerea unit ății de învățare, vei fi capabil:
– să demonstrezi apartenen ța unei opere date la specia roman;
– să descrii tr ăsăturile romanului, în general, și ale romanului despre
copilărie, în special;
– să prezinți structura narativ ă a principalelor romane despre copil ărie;
– să identifici tr ăsăturile personajelor, reliefând modalit ățile de
caracterizare folosite de autor.

Durata medie de parcurgere a primei unit ăți de învățare este de 4 ore.

7.3. Romanul – preliminarii teoretice
a. Definiții ale romanului
Termenul de „roman” dobânde ște de-a lungul evolu ției sale numeroase
accepții, demonstrând și prin aceasta continua sa devenire:
• „specie a genului epic, în proz ă, cu acțiune mai complicat ă și de mai
mare întindere decât a celorlalte specii epice în proz ă, desfășurată de regulă pe

100mai multe planuri, cu pers onaje numeroase” – potrivit Dicționarului de termeni
literari
• „epopeea societ ății burgheze” – Hegel
• „epopeea unui timp în care totalitatea extensiv ă a vieții nu mai este dat ă
într-un mod imediat, a unui timp pentru care imanen ța sensului vie ții a devenit
problemă, dar care totu și n-a încetat s ă urmărească totalitatea” – Georg Lukács
• povestire în limba roman ă, populară – în Fran ța secolului al XIII-lea
• „o afirmare estetic ă a cotidianului”, o oglind ă „a ceasului simplu și
neaureolat de legend ă” – José Ortega y Gasset
• „este incompatibil cu univer sul totalitar” – Milan Kundera
• mințind, romanul „transpune un adev ăr ciudat care poate fi exprimat doar
disimulat și protejat” – Mario Vargas Llosa
• o ficțiune mimând adev ărul
• un tablou de via ță și de maniere reale și un tablou al timpului în care este
scris
• o lungă narațiune realist ă în proză, colorată cu mister, folosindu-se de
dialog și descriere
• o autobiografie a posibilului • cel mai puternic mijloc de comunicare între visul unui singur om și
realitatea profund ă a tuturor.

Aplicații (PENTRU PORTOFOLIU)
Luând ca reper defini ția dată de Dicționarul de termeni literari , stabilește
aspectele surprinse de celelalte defini ții. Găsește o nouă accepțiune a termenului
roman, folosindu-te de informa țiile obținute.

b. Dominante ale romanului
În analiza romanului, trebuie s ă ținem seama de urm ătoarele categorii:
™ INSTANȚELE COMUNIC ĂRII NARATIVE – autorul –
scriitorul operei; naratorul – vocea din text care relateaz ă (la persoana I sau la
persoana a III-a) con ținutul operei, liantul dintre autor și cititor; personajul – cel
care acționează faptic, stabile ște legătura dintre planurile operei; cititorul – cel
care lectureaz ă textul.
™ TIMPUL – este corelat cu rela ția dintre timpul naratorului și
timpul povestirii. Rela ția poate fi: de suprapunere – timp linear (crono logic), este
o conven ție acceptat ă de cititor, un timp obiect iv, redat prin succesiunea
momentelor subiectului și de alternan ță – timpul interior, asociat cu durata

101personală, un timp subiectiv, tr ăirile, întâmpl ările sunt actualizate în func ție de
modul în care o tr ăire se asociaz ă cu alta, o întâmplare impune o alt ă întâmplare.
™ SPAȚIUL – poate fi precizat direct sau poate fi sugerat; întrucât
opera literar ă transfigureaz ă realitatea prin actul de crea ție, spațiul comun este
depășit, ridicat deasupra realului.
™ PERSPECTIVA NARATIV Ă – uniperspectivism – punctul de
vedere apar ține unui singur narator; pluriper spectivism – punctul de vedere
aparține mai multor naratori; viziunea poate fi totalizatoare, panoramic ă –
omniscient ă – sau poate fi orientat ă spre un anume lucru – focalizat ă.
™ ACȚIUNEA – ținând seama de logica evenimentelor, putem
vorbi de ac țiune ordonat ă și de acțiune întrerupt ă; iar unitatea ac țiunii presupune
alternanță, intercalare și înlănțuire.
c. Clasific ări ale romanului
Multitudinea formelor romane ști impune numeroase clasific ări, care de
obicei urm ăresc un singur aspect dominant:
a) după cadrul social sau geografic: citadin, rural, exotic, provincial;
b) după situarea în timp: istoric, contemporan, de anticipa ție (S.F.);
c) după amploarea desf ășurării subiectului: roman de moravuri, fresc ă,
roman al unei crize, al unei existen țe, al unei succesiuni de genera ții;
d) după procedeul dominant: psihologic, eseistic, comportamentist;
e) după forma de organizare a discursului: roman epistolar, roman-jurnal,
roman-cronic ă, roman memorialistic;
f) după curentul literar în care poate fi încadrat: clasic, baroc, romantic,
realist, naturalist, suprarealist, modernist, postmodernist;
g) după G.Ibrăileanu: roman de crea ție și roman de analiz ă;
h) după Nicolae Manolescu: roma n doric, ionic, corintic.
d. Specificul romanului pentru copii
Romanul pentru copii are multiple valori formativ-educative:
9 satisface nevoia de aventur ă și inedit a copiilor,
9 alături de eroii îndr ăgiți, copiii tr ăiesc evenimente și sentimente ce
le dezvăluie viața sub diversele ei aspecte,
9 copiii cunosc diverse tipuri umane și comportamente pe care le
pot evalua, unele chiar devenind model de via ță (cf. Octavia Costea
ș.a.- Literatura pentru copii, m anual pentru clasa a XIII-a – școli
normale – EDP, Bucure ști, 1995, p.91-92),
9 contribuie la dezvoltarea gândirii și imagina ției copiilor, la
îmbogățirea vocabularului, la descoper irea unor modele de exprimare
clară, nuanțată, artistică.

102
Exemple
Romanele despre copil ărie se pot clasifica în:
a. Romane care evoc ă întâmplări din copil ăria autorilor:
• Ion Creang ă – Amintiri din copil ărie
• Lucian Blaga – Hronicul și cântecul vârstelor
• Ionel Teodoreanu – La Medeleni
• Mihail Sadoveanu – Anii de ucenicie
• Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop
b. Romane care prezint ă psihologia și trebuințele copilului:
• Constantin Chiri ță – Cireșarii
• Charles Dickens – David Copperfield
• Charles Dickens – Oliver Twist
• Mark Twain – Tom Sawyer
• Mark Twain – Aventurile lui Huckleberry Finn
• Mark Twain – Prinț și cerșetor
• Hector Malot – Singur pe lume

Marea majoritate a romanelor pentru copii și despre copil ărie se înscrie în
categoria romanului tradi țional – doric, dup ă Nicolae Manolescu – având
următoarele caracteristici:
9 construcție deductiv ă, mizând pe obiectivitate;
9 focalizare zero – omniscien ță – naratorul are viziune total ă: „El
vede prin pere ții casei sau prin craniul eroului. Personajele sale
n-au nici un secret fa ță de el.” (Tzvetan Todorov);
9 scriitură la persoana a III-a;
9 previzibilitate;
9 obiectivitate;
9 uniperspectivism;
9 preferință pentru tipuri, caractere, arhetipuri;
9 istorism – „Un roman despre trecutul mai îndep ărtat sau mai
apropiat poate fi semnul dragostei de via ță, chiar mai mult decât un
roman al prezentului.” (Ovidiu Moceanu – Experiența lecturii ,
Brașov, Editura Aula, 1997, p.92).

7.4. Romane reprezentative, pentru și despre copii, din literatura român ă
Una dintre cele mai reprezentative c ărți ale copil ăriei este Amintiri din
copilărie de Ion Creang ă, operă adresată în egală măsură micului cititor, dar și

103maturului, dezv ăluind fiec ăruia noi valori, în func ție de capacitatea lor de
receptare.
Amintirile simbolizeaz ă destinul copilulu i dintotdeauna, dorin ța
permanent ă de joc, fiecare dint re noi putându-se reg ăsi măcar într-o întâmplare
descrisă.
Trebuie remarcat ă capacitatea de obiectivare a scriitorului: „a șa eram eu la
vârsta cea fericit ă și așa cred că a u f o s t t o ți copiii de când îi lumea asta și
pământul”.

Aplicații
1. Identifica ți structura compozi țională a operei Amintiri din copil ărie de
Ion Creang ă.
2. Argumenta ți apartenen ța la specie a romanului Amintiri din copil ărie de
Ion Creang ă.
3. Stabiliți reperele spa țiale și temporale ale textului, explicând rolul lor în
construcția subiectului.

Hronicul și cântecul vârstelor de Lucian Blaga a ap ărut abia în 1965 și
cuprinde notele unui caiet din 1946. Este o nara țiune cronologic ă, important ă
pentru în țelegerea personalit ății scriitorului, urm ărește reconstituirea unor
momente ale copil ăriei și adolescen ței dintr-o perspectiv ă lirică.
În clasele a III-a și a IV-a elevii pot citi cap itolele I-VI, care prezint ă
lumea copil ăriei, cei doi „st ăpâni” ai acestei lumi – Mama și Tata. La început,
lumea copil ăriei este limitat ă la casa părintească, ograda și grădina acesteia, apoi
perspectiva se l ărgește incluzând și școala din sat.
Ciudata absen ță a cuvântului și apoi dep ășirea acestui impas cu ajutorul
mamei, pătrunderea în lumea logos-ului sunt pagini de un profund lirism:

Exemple
„Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absen țe a cuvântului.
Urmele acelei t ăceri inițiale le caut îns ă în zadar în amintire. Despre
neobișnuita înfiin țare a graiului meu aveam s ă primesc o în șirare de știri mai
târziu, de la Mama și de la fra ții mei mai r ăsăriți. Aflai atunci c ă în cei dintâi
ani ai copil ăriei mele cuvântul meu nu era – cuvânt. Cuvântul meu nu sem ăna
cu nimic. Nici m ăcar cu o stângace dibuire pe la marginile sunetului, cu atât
mai puțin cu o prefigurare a unei rostiri articulate. Adev ărat e, pe de alt ă parte,
că muțenia mea plutea oarecum în echivoc și nu îndeplinea chiar în toate
privințele condi țiile unei reale mu țenii, căci lumina cu care ochii mei

104răspundeau la întreb ări și îndemnuri era poate mai vie și mai înțelegătoare
decât la al ți copii, iar urechea mea, ispitit ă de cei din preajm ă, se dovedea
totdeauna f ără scăderi. Când eram pus la încercare, cedam pe planul mi șcării și
al faptei. Gestul meu contura întocmai semnifica ția poruncii. O dorin ță rostită
de cineva î ți găsea răsunetul în actul cel mai prompt. Totu și, împlineam aproape
patru ani – și încă nu pronun țasem nici un cuvânt. Ni ci barem cuvintele de
temelie ale vie ții: «Mamă» și «Tată».” (Lucian Blaga, 1973, pag.15)

Casa, ograda, gr ădina par a fi adev ărate citadele ale familiei în
confruntarea cu timpul, ele îi p ăreau copilului colosale, tainice, dar ocrotitoare –
motivul spa țiului sacru.
Mama are, în viziunea copilului, puteri absolute, ea este în stare s ă
oprească un incendiu, aducându-i copilului certitudinea c ă în preajma ei va fi
totdeauna protejat: „În mijlocul primejdiei, s-a ridicat în mine, în acea zi, credința că Mama va învinge totdeauna și-n toate împrejur ările elementele
vrăjmașe nouă și așezărilor noastre.”(Lucian Blaga, 1973, p.38)
Tatăl îl impresioneaz ă prin complexitatea personalit ății sale, prin pasiunea
pentru lectur ă, dar și prin momentele de tandre țe în care se apropie de copii,
lăsându-se furat de jocurile lo r nevinovate (vezi cap.V).
Copilul își construie ște treptat un univers propriu al jocului, al dragostei și
al prieteniei, se bucur ă de o mare libertate. Descoper ă „ulița satului”, râul,
islazul, oscilând înc ă între real și fantastic:

Exemple
„Jocurile noastre iscodiser ă toate virtu țile nisipului. Exploatam o
grămadă mare de nisip m ărunt pus de cineva sub castanul uria ș din faț
a casei.
Din elementul u șor umezit cl ădeam bol ți, labirinte, biserici. Mai ales biserici.
Îmi pusesem în cap s ă devin odat ă «zidar de biserici», adic ă arhitect. Acesta a
fost întâiul meu «ideal» de via ță. Și mă vedeam în toat ă gravitatea acolo pe
grămada de țărână, în exerci țiul măreț al viitoarei mele meserii. Efemerul
alcătuirilor, ce durau pân ă când o adiere usca nisipul, nu ne dezam ăgea. Nu ne
revoltam împotriva vântului de sud, ca s ă fi încercat vreodat ă să-i rupem
aripile! Ne statornicea m pentru ziua întreag ă, cu o pasiune ce nu cuno ștea nici
foame, nici sete, nici fr ig, nici canicule, în împ ărăția nisipului. ” (Lucian Blaga,
1973, pag.24).

105
Copilul cre ștea în armonia naturii și a vieții satului: „Timpul ni-l iroseam
în joacă aproape neîntrerupt ă. Cugetul nostru î și învăța imperativele de la p ăsări
și flori, astfel c ă datoria noastr ă era numai aceea de a cre ște.” (idem, pag. 25)
După ce ia în st ăpânire frumuse țile și bogățiile lumii terestre, copilul
credea sincer c ă devenise și stăpânul unei p ărți din lumea cosmic ă:

Exemple
„Umblând odat ă pe uliță cu ochii în sus, am b ăgat de seam ă că cerul
venea tot cu mine. Zenitul se mi șca din loc, ținându-se neîntrerupt deasupra
mea! Era o descoperire cu totul nou ă pe care m ă simțeam obligat s ă o păstrez
ca un mare secret în cel mai as cuns ungher al inimii. Începeam s ă-mi tălmăcesc
viitorul, pe linia de sus a acestei desc operiri, încât pentru nimic în lume, nu m-
aș fi încumetat s-o împ ărtășesc și altora. În fiecare zi puneam zenitul la
încercare, dac ă se mai ține pe urmele mele sau nu. A ș f i f o s t fără îndoială
dezamăgit de moarte s ă fi aflat într-o zi c ă zenitul m ă trădează. Și continuam s ă
țin taina sub trei lac ăte și șapte pece ți.” (Lucian Blaga, 1973, p.33)

Ceea ce impresioneaz ă și în Hronicul și cântecul vârstelor , observă
Alexandru Piru în Panorama deceniului li terar românesc 1940-1950 , „este
autenticitatea, lipsa de litera turizare a textului, care, dac ă-și merită titlul adițional
de cântec, este pentru c ă vine de la un poet și de la un filosof incapabil s ă
coboare în zona prozei obiective și să renunțe în întregime la limbajul metaforic.
Tocmai de aceea hronicul e cu deosebire interesant pentru viitorul biograf, un document esen țial pentru în țelegerea devenirii spirituale a lui Blaga.” ( op.cit. ,
București, EPL, 1968, p.137).
Adolescen ța, vârsta ce urmeaz ă imediat copil ăriei, este înc ărcată de
multiple semnifica ții: este vârsta c ăutărilor, cunoa șterii și autocunoa șterii, vârsta
inițierii, a aspira țiilor și speranțelor. A constituit dintotdeauna o surs ă
inepuizabil ă de inspira ție pentru scriitorii lumii, de la textul sumero-babilonian
Epopeea lui Ghilgame ș (începutul mileniului al III-lea î.d.Chr.) pân ă la scrierile
cele mai recente (Simona Popescu – Juventus , 1994).
Epopeea lui Ghilgame ș
este povestea tulbur ătoare a unor eroi care
descoperă împreună valorile umane eterne – speran ța, prietenia și devotamentul:
Ghilgame ș și prietenul s ău Enkidu înva ță, se inițiază prin vânătoare și iubire.
Basmul popular românesc ofer ă modelul tân ărului pornit la drum pentru a
se iniți a – Făt-Frumos din Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte
trăiește aventura descoperirii idealului. Vârsta copil ăriei, a adolescen ței și a
primei tinere ți este surprins ă artistic în romanul La Medeleni de Ionel

106Teodoreanu, unde Olgu ța, Dănuț și Monica formeaz ă un trio care „înfrunt ă”
împreună încercările și provocările celor trei vârste.
Ucenicia lui Ionu ț, volumul I al trilogiei lui Mihail Sadoveanu, Frații
Jderi , proiecteaz ă adolescentul în epopee – Ionu ț Jder este implicat în aventur ă și
eroism, devotament și iubire, r ăzbind datorit ă formării sale ca om și curtean
într-o epoc ă de înflorire în Moldova medieval ă a lui Ștefan cel Mare. El este
tipul oșteanului devotat trup și suflet domnitorului s ău, gata de sacrificiu pentru
țară și domn.
Adolescen ța este un subiect abordat și de scriitorii contemporani, Simona
Popescu surprinde în confesiunea de esen ță narativă Despre mine a ș fi vrut să
scriu despre tine modelul metaforic al adolescen ței, ca o prim ă etapă
problematizant ă. Apare aici motivul p ăpușilor rusești (Matrio șka) ce reflect ă
succesiunea vârstelor omului, memoria / amintirea conserv ă evoluția ființei, așa
cum fiecare p ăpușă de lemn conserv ă în interiorul s ău altă copie, mai mic ă, pe
care jocul le dezv ăluie treptat: „Cine de adolescen ță scapă de el scap ă. Cine
pacea o vrea trebuie s ă-și uite adolescen ța. Sau s-o transforme în sirop, cum fac
scriitorii, în adev ăruri general valabile, în universal valabile amintiri din
copilărie […]. Și cine uită se va fărâmița, deși va părea că-i întreg ca o sticl ă.” În
viziunea autoarei, singura salv are de sub teroarea maturiz ării este drumul invers,
din afară către sine – sfidarea specific ă vârstei – o op țiune dificil ă, dar posibil ă.
*
O scriere de referin ță în literatura despre adolescen ță este Romanul
adolescentului miop de Mircea Eliade, apreciat de Mircea Handoca drept „un
jurnal deghizat, autorul mimând c ă aceste nota ții sunt doar «materia prim ă» ce
urmează, ulterior, s ă fie prelucrat ă. Intenționat, însă, transformarea n-a mai avut
loc. Mircea Eliade ne prezint ă astfel prima formulare a conceptului de
autenticitate, teoretizat ulterior în eseurile sale și perfecționat în Maitreyi și
Șantier.”
Adolescen ța înfățișată în romanul lui Mircea Eliade este marcat ă de
preocupări enciclopedice, dar și de atmosfera obi șnuită a școlii, de oscila țiile
sufletești ale vârstei și de ineditul experien țelor erotice.
Inițial, se numea Jurnalul unui om sucit și a fost început în mai 1921, apoi
în 1923 titlul a devenit Romanul unui om sucit , iar forma definitiv ă, redactată în
1924-1925 a c ăpătat titlul de Romanul adolescentului miop :
„La un moment dat, am sim țit că nu mai pot scrie decât la persoana întâi,
că orice altfel de literatur ă, în afară de cea direct sau indirect autobiografic ă, n-
avea nici un sens. A șa am început Romanul adolescentului miop .”
Adolescentul Mircea Eliade avea o încredere nestr ămutată în sine și în

107destinul s ău, pentru tot ceea ce face, de-a lungul timpului, consider ă că are
chemare.
Într-o prim ă versiune a romanului î și imagineaz ă propriul viitor cu o
fidelitate de necrezut. În manuscris nota: „De cele mai multe ori, îns ă, eu mă
liniștesc închizând ochii și desfătându-mă în fața unui spectacol f ără pereche. O
sală imensă, plină de lume. În fund, pe o estrad ă împodobit ă de flori, eu. Sala
aceasta, f ără îndoială, e o mare Academie din Apus. Iar toat ă lumea dintr-însa a
venit să asiste la încoronarea mea. Desigur , la încoronarea mea. Câte ori ob țin
vreun «insuficient» și mă ceartă mama, sunt încoronat într-o Academie din apus.
Spectacolul m ă calmează.”
Peste câteva decenii, nota în Jurnal: „Zece mii de studen ți înainteaz ă cu
togile lor de culori diferite în procesiune, cu drapele și muzică […]. Ne urc ăm pe
estradă noi, «onorificii» , lu ăm loc în primul rând. Pre ședintele Kingman
Brewster Jr. ne cheam ă, unul dup ă altul, și ne citește «caracterizarea» scurt ă,
puțin aulică. Despre mine a zis urm ătoarele: «Apar țineți universului. În prima
dumneavoastr ă tinerețe ați călătorit din Europa spre în țelepciunea interioar ă a
Estului și, după ce ați sondat esen ța spiritualit ății hinduse, a ți creat, pentru a face
Estul mai inteligibil Vestului. Venerând marile mistere exprimate în mit și
simbol, ați contribuit s ă găsiți un limbaj uman al adev ărului veșnic.»”
Deși are caracter autobiografic, iar modalitatea de abordare este jurnalul,
totuși scrierea este fic țională, autorul se transfigureaz ă într-o instan ță naratorial ă,
Mircea: „Pentru c ă am rămas singur, m-am hot ărât să încep chiar azi Romanul
adolescentului miop . Voi lucra în fiecare dup ă-amiază. Nu am nevoie de
inspirație; trebuie s ă scriu, doar, via ța mea, iar via ța mi-o cunosc, și la roman m ă
gândesc de mult […]. Romanul îl voi scrie altfel. Eroul sunt eu, fire ște. Mă tem,
însă, că viața mea – stins ă între copii și cărți – nu va interesa cititorii. Pentru
mine, tot ceea ce nu am avut, tot ceea ce am dorit din mansard ă, în înserări calde
și tulburătoare, pre țuiește mai mult decât anii tovar ășilor mei risipi ți în jocuri, în
sărbători de familie și idile…”
Romanul prezint ă secvențe din viața adolescentului , evenimente petrecute
la Liceul „Spiru Haret” din Bucure ști – alături de colegi, Dinu, Robert, Perri,
cunoaște fiorii dragostei.
Structural, romanul are dou ă volume, primul volum cuprinde trei p ărți (cu
zece, nou ă, respectiv, opt capitole), iar volumul al doilea, intitulat Gaudeamus,
este structurat în dou ă părți – partea I are dou ăzeci și trei de capitole, iar partea a
II-a – treisprezece scrisori.
Mansarda, care a jucat un rol hot ărâtor în via ța lui Mircea Eliade, este un
spațiu ocrotitor, în care eroul simte c ă-și poate dezv ălui gândurile, temerile, dar

108se și poate forma: „a fost marele noroc al adolescen ței și tinereții mele, c ă am
putut locui doispre zece ani acolo, c ă, mai ales, am putut locui ultimii cinci- șase
ani singur.”
Ca și Ion Creang ă, Mircea Eliade caricaturizeaz ă absurditatea și nonsensul,
toceala, memorabil fiind, în acest sens , capitolul intitu lat Bacalaureatul
(pag.206).
Primul volum, scris de un adolescent, folose ște procedee ale prozei
moderne, permite cititorilor o lectur ă deschis ă. Perioada evocat ă este
contemporan ă adolescen ței lui Mircea Eliade, aici imaginea adolescentului cu
trăirile și spaimele lui este mai apropiat ă de realitate, pe când volumul al doilea
se apropie mai mult de adev ărata literatur ă de ficțiune.
Primul volum fascineaz ă prin bog ăția informa țiilor despre epoca de
formare a viitorului scriitor, prin adapt ările stilistice în func ție de necesitatea
fiecărui capitol. Sunt evocate lecturile adolescen ței, impresiile produse
personajului-narator. Capitolul Drumul c ătre mine însumi (p. 158) dezv ăluie
neliniștile și contradic țiile a oric ărui adolescent, dar contureaz ă și începuturile
viitoarei personalit ăți, cu o disciplin ă fermă în munc ă, încercând s ă-și învingă
propriile sl ăbiciuni.
Un alt capitol memorabil, Papini, eu și lumea (p. 183) dezv ăluie efortul
tânărului care a înv ățat singur italiana pentru a-l citi în original pe Giovanni
Papini și engleza ca s ă și-l „asimileze” pe Frazer. Acum î și dă seama că aparține
unei categorii care îl scoate din anonimat. Modelul s ău este și modelul altora,
trăirile sale sunt tr ăirile spiritelor dominate de acelea și idealuri și marcate de
aceleași slăbiciuni: „L-am urât și l-am iubit o dup ă-amiază întreagă. L-am urât
pentru că el a cuvântat lumii ceea ce voiam s ă cuvânt eu. Și l-am iubit pentru c ă
mi-a scris via ța… Adolescen ță chinuită de miopie și de obsesii cerebrale, roas ă
de nebune ști ambiții, biciuită de neputin ță, consumat ă în plâns…”
Lumea adolescen ței se contureaz ă dintr-o galerie de portrete: „Romanul
meu va fi un roman cu eroi ciuda ți. Sufletele lor nu vor fi liniare.” Robert, Dinu,
Marcu sau F ănică vor căpăta viață în paginile romanului prin descriere și
analiză, prin dialog și narațiune ( Gloria lui Robert , p. 66).
Mircea, eroul-narator, tr ansfigurare a autorului, este eroul central al
romanului. Adolescentul miop este metafora adolescen ței, miopia generatoare de
complexe devine, în paginile romanului, o stare de spirit, o modalitate inedit ă de
apropiere de lucruri și de înțelegere de sine. Mircea, asemenea oric ărui
adolescent, duce o lupt ă permanent ă cu sine, tr ăiește sentimente contradictorii,
de iubire și de ură. Eroul g ăsește un refugiu în lectur ă, care îi dezv ăluie atât
bogății spirituale, cât și modele demne de urmat. Matematica îl înva ță lupta cu

109limita și elanul fix ării unui ideal. Dragostea îi permite st ări confuze sau exaltate,
dezamăgiri, iar teatrul îi ofer ă adolescentului posibilitatea purt ării unei m ăști, din
spatele căreia poate s ă-i analizeze mai bine pe ceilal ți și, totodată, poate să-și
alcătuiască propriul model.
Modelul adolescentului miop este modelul tension ării și al voin ței, el
sintetizeaz ă sensibilitatea și dârzenia sufletului care se caut ă.
„Proza lui Mircea Eliade este mai curând un fermec ător joc literar decât
proză. Autorul are psihologia unui student care refuz ă să se maturizeze; este un
Mircea C ărtărescu dintr-o alt ă epocă a culturii noastre.”, constat ă Alex
Ștefănescu în Istoria literaturii române contemporane 1941-2000 , Editura
Mașina de scris, Bucure ști, 2005, p. 118.
*
Temele predilecte ale lui Ionel Teodoreanu, autorul trilogiei La Medeleni
(Hotarul nestatornic, Drumuri, Între vânturi ), sunt : „volupt ățile și melancoliile
creșterii, inocen ței carnale, tulbur ările ivirii unei vie ți sufletești mai complexe, în
general, faze de nel ămurit fizic și psihic” (G.C ălinescu – Istoria literaturii
române de la origini pân ă în prezent , București, Editura Minerva, 1982, p.751).
Încă de la debutul în 1923 cu volumul Ulița copilăriei, Ionel Teodoreanu
își afirmă talentul, preferin ța pentru „vârsta de aur”, a purit ății și a spontaneit ății.
Cele 14 nara țiuni care compun aceste volum pot fi considerate scurte poeme în
proză care, prin motivul întoarcerii în tim p, prin rememorarea clipelor fermecate
de altădată, au ca pretext „o umil ă și neștiută uliță de margine de târg”.
Procedeul artistic folosit de autor este personificarea: uli ța îl așteaptă la
poartă pe fratele cel mai mic, la venirea acestuia pe lume; apoi „îl privea
înduioșată pe sub poart ă, făcându-i semne cu porti ța: îl chema la ea”; de Cr ăciun,
i-l aducea din cer pe darnicul Mo ș Crăciun, tot uli ța „îl învățase să privească
primăvara. Știa că e o duminic ă a pământului și că florile pomilor sunt dr ăgălașe
ca surâsul unui copila ș din leag ăn”. Seria rememor ărilor este continuat ă de
narator, uli ța fiind martorul existen ței copilului, adolescentului, apoi a eroului
mort în lupt ă. Luând ca pretext „uli ța copilăriei”, Ionel Teodoreanu evoc ă,
ingenios, etape semnificative din via ța omului.

Exemple
O primă cunoștință cu Medelenii lui Ionel Teodoreanu se produce o dat ă
cu lectura nara țiunii Vacanța cea mare din Ulița copilăriei:
„Auzi tu ce plin de involt sun ă: Medeleni!?
Te-ntrebi: E numele firesc al unui clopot florentin? Al unui șipot de
munte? Al unei cantilene?…În amurg, când se întorc cirezile de la p ășune,

110tălăngile destram ă un vaier plâng ător, prin care l ămuresc, silab ă cu silab ă:
Medeleni…Medeleni… Și-mi pare c ă ascult în glasurile acestea clopotele
deniilor p ăgâne, prin care ogoarele, p ădurile și apele jelesc pe nimfa sau zei ța
Medeleni…”

Astfel Medeleni este un spa țiu situat la hotarul dintre realitatea obiectiv ă și
idealizarea romantic-pastoral ă a acesteia, devine – în trilogia La Medeleni – un
spațiu sacru, al copil ăriei și adolescen ței, un adev ărat microcosmos. Ac țiunea
celor trei romane se petrece în acela și spațiu (moșia Medeleni) în timpul
vacanțelor mari (a copil ăriei, adolescen ței și a primei tinere ți), creându-se astfel
un cadru spa țial și temporal adecvat evoc ării, Medelenii devenind locul ideal
unde Olgu ța, Dănuț și Monica î și pot releva pe deplin personalitatea. Autorul
precizeaz ă, prin intermediul lui D ănuț, eroul care ne transpune într-o lume a
imaginației bogate, o lume mitologizant ă, creată de lecturile vârstei copil ăriei:

„Eroii să se joace mereu. S ă fie într-o continu ă recreație. Să nu-i
amestece în nici o dram ă a părinților sau a altor persoane mari. Nici o tragedie
matură să nu le impuie gesturi de liliputani actori. S ă-i vadă lectorul mereu
jucându-se – profesioni ști ai capriciului –, într-o vacan ță ca toate vacan țele
copilăriei, normal ă prin tot. Din când în când numai via ța, care treptat se adun ă
în jurul lor, s ă fie vizibil ă prin ceva. Atunci acea simpl ă prezență a vieții să
arate sfâ șietoarea vremelnicie a copil ăriei – care s ă capete prin aceasta o
umbră de moarte – și exactele ei dimensiuni de s ătuleț la poalele unui vulcan.”

În timp ce D ănuț e un romantic, sora lui, Olgu ța, este o realist ă, cu o
luciditate de un farmec aparte, dornic ă de a-și manifesta independen ța. Între cei
doi frați, atât de deosebi ți temperamental, Monica realizeaz ă o adevărată punte
de legătură, ea este cea care echilibreaz ă și fixează linia de întâlnire și de
confruntare a celor doi fra ți.
„În altă ordine de idei, trebuie spus c ă, în timp ce D ănuț este proiec ția în
ficțiune romanesc ă a însăși personalit ății spirituale a autorului, Monica exprim ă
cel mai pregnant fondul in tim al eticii propriei oper e teodoriene, în implica țiile
ei superior și organic moraliste”, observ ă criticul Nicolae Ciobanu în prefa ța
volumului I al trilogiei La Medeleni , București, Editura Cartea româneasc ă,
1985, p.22.
Volumul I al trilogiei, Hotarul nestatornic , stă sub semnul jocului, v ăzut
ca expresie a setei de cunoa ștere, care angreneaz ă în mrejele sale atât copiii, cât
și adulții, aceștia devenind și ei copii, astfel G.Ibr ăileanu vedea în domnul

111Deleanu: „tat ăl camarad, frate mai mare al Olgu ței și până la un punct copilul
ei”.

Exemple
Finalul volumului I sugereaz ă, în fond, p ărăsirea jocului, adic ă ieșirea din
copilărie:
• Pentru D ănuț momentul ie șirii din copil ărie este similar cu
dispariția lumii de basm în care se refugia pân ă atunci: „Acolo (în casa de la
Medeleni, n.n.) începeau pove știle cu Statu-Palm ă-Barbă-Cot, cu Prichindel…
Acolo făurise Dănuț o lume m ăruntă, cu oameni mici ca literele, cu animale de
statura majusculelor și căsuțe niciodat ă mai mari decât o carte de pove ști, să
încapă în ele numai basme. D ănuț nu mai era uria ș – dar ce uria ș cumsecade!… l-
au gonit. Ce înalt era cerul! Ce mare p ământul! Porni înainte spre livad ă… Ce se
întâmplase în turbinca lui Ivan? Ce vânt ve ștejise, scuturase împ ărații, Feți-
Frumoșii și poveștile? Turbinca lui Ivan era goal ă? Dănuț mergea singur. Nimeni
nu-l mai înso țea. Oștile care întotdeauna veneau în urma lui D ănuț, sau îl
așteptau înainte, – pieriser ă. Pustiu înainte, pustiu în urm ă! Din casă-l izgoniser ă,
înainte-l a ștepta școala… Turbinca lui Ivan era goal ă și era grea fiindc ă în ea
intrase durerea din via ță în locul celei de basm, cu duioasa ap ăsare de moarte a
toamnei de p ăduri.”
• Olguța încearcă permanent s ă depășească condiția propriei vârste:
„ – Nu mai pot! – gemu Olgu ța combativ ă. M-am umflat. Mam ă, dragă,
fă-mi și mie o cafea.
– Ia, mă rog.
– Te rog, mam ă.
– Cafeaua nu-i pentru copii. – De ce? – Fiindcă enerveaz ă.
– Atunci tu de ce bei? – …Fiindc ă ajută la digestie.
– Și eu n-am digestie?
– Ai
și fără cafea.
– Și tu ai nervi și fără cafea, mam ă dragă, șopti galeș Olguța.”
De aceea un moment semnificativ în evolu ția personajului îl constituie
înfruntarea destinului, reprezenta t simbolic prin uciderea broa ștei din hele șteul
moșiei de la Medeleni. Eroina iese înving ătoare, dar eliberarea de blestem este
momentan ă, căci Olguța va reedita sfâr șitul ciudatei sale str ăbunice, Fi ța Elencu
(vezi vol.III)

112• Pentru Monica jocul are c ăi proprii de manifestare; fire
contemplativ ă, jocul Monic ăi este jocul nevinovat al tulbur ărilor erotice, ea iese
din vârsta copil ăriei, abandonându-se „suferin țelor” pentru D ănuț. Când acesta
pleacă la școală, Monica îi ascunde în bagaje p ăpușa ei preferat ă, atașând un
bilet ce con ține prima ei declara ție de dragoste: „Monica îl iube ște pe Dănuț din
toată inima…”.

7.5. Romane reprezentative, pentru și despre copii, din literatura universal ă
Romanul Singur pe lume de Hector Malot este consacrat copiilor, autorul
orientându-se spre cerin țele tinerilor cititori, ținând seama de interesele și
înclinațiile lor. Romanul, ap ărut în 1878, aduce în prim plan destinul unui copil
găsit și dorința acestuia de a se include într-o familie. Motivul dominant al
romanului este motivul singur ătății. Eroul-narator, Rémi, î și retrăiește copilăria.
Alături de Rémi, cititorul-copil str ăbate sute de kilometri pe drumurile Fran ței,
va întâlni oameni buni și răi, va trăi o seamă de bucurii și de amărăciuni.
Rémi este un copil g ăsit, însingurat, într-o ve șnică așteptare și, apoi,
căutare a familiei, a prietenilor. Lunga însingurare a eroului este întrerupt ă de
intermezzo-uri de un deosebit lirism (putem aminti momentele tr ăite alături de
Vitalis, călătoria pe vasul „Leb ăda”, prietenia cu Mattia).
Romanul este structurat în dou ă părți, partea I, cu 21 de capitole, evoc ă
momente din copil ăria lui Rémi, partea a II-a, 23 de capitole, prezint ă experiențe
de viață ale lui Rémi, de cele mai multe ori întâmpl ări dramatice, dar care
contribuie la formarea personalit ății eroului-narator, ceea ce confer ă cărții
caracteristicile unui Bildungsroman.
Hector Malot atenueaz ă asprimile vie ții personajului s ău, odiseea copil ăriei
lui Rémi se încheie cu happy-end.

„Au trecut anii – mul ți, dar scur ți, căci au fost plini numai de zile bune și
fericite.
Locuiesc în Anglia, în casa p ărinților mei.
Copilul nim ănui, copilul g ăsit și azvârlit de acolo-acolo în voia soartei,
fără o licărire de speran ță care să-l călăuzească în vâltoarea vie ții, fără un
acoperiș sub care s ă se adăpostească, are azi o mam ă și un frate pe care-i
iubește și care îl iubesc.
Sărmanul hoinar, care în copil ărie a petrecut atâtea nop ți prin grajduri,
prin șuri sau la margine de p ădure, sub lumina stelelor, este acum în casa lui și
a părinților lui”.

113
Hector Malot abordeaz ă în acest roman teme, cum ar fi: raporturile dintre
generații, alegerea drumului în via ță, fericirea și sentimentul datoriei, unitatea
dintre vorb ă și faptă, reflectând cerin țele și interesele vitale ale omului.

Aplicații
1. Descrie ți viața socială a Franței din mijlocul secolului al XIX-lea, a șa
cum se oglinde ște în romanul Singur pe lume de Hector Malot.
2.Compara ți drumul ini țiatic al lui Rémi cu drumul lui Nic ă, din romanul
lui Ion Creang ă.

Romanul Prinț și cerșetor de Mark Twain apare în preajma Cr ăciunului
anului 1881, surprinzând evenimente din sângerosul secol al XVI-lea, de la
sfârșitul domniei tiranice a regelui Henric al VIII-lea. Istoria regilor Angliei este
un subiect atractiv pentru cititorul ameri can, iar scriitorul a inserat în paginile
cărții experien țele personale, proclamându- și deschis convingerile democratice.
Prinț și cerșetor surprinde momente din evolu ția (spiritual ă) a doi băieți
născuți în același timp, în locuri diferite, având ranguri diferite:

„În străvechea cetate a Londrei, într-o zi de toamn ă ca toate celelalte, din
al doilea p ătrar al celui de-al șaisprezecelea veac, a venit pe lume un b ăiețaș,
într-o familie s ăracă – pe nume Canty – care nu-i dorise na șterea.
În aceeași zi s-a născut alt copil englez, al unei familii bogate – pe nume
Tudor – care dorea din tot sufletul venirea lui pe lume. Întreaga Anglie dorea
acest lucru.”

Cei doi copii sem ănau leit unul cu cel ălalt, aceast ă asemănare va declan șa
conflictul romanului și va fi generatoarea întregului parcurs epic. Fiecare dintre
cei doi se simte atras de lumea celuilalt: Tom „se ducea în zdren țe să cerșească
vreo câțiva gologani, s ă roadă o biată coajă de pâine, s ă-și primeasc ă tainul de
scatoalce și sudălmi și apoi să se trânteasc ă pe maldărul de paie puturoase, spre
a-și lua de la cap ăt deșarta-i măreție, în vis […], tot citind și visând întruna la
viața prinților, Tom fu atât de puternic înrâurit, încât – f ără să-și dea seama –
începu să facă pe prințul”; iar prin țul Eduard, ascultând relat ările lui Tom despre
Curtea Gunoaielor și evenimentele petrecute acolo, exclam ă: „Ar pre țui cât
regatul tat ălui meu, s ă mă bucur de toate acestea m ăcar o dată”.
Încă de la începutul romanului, autorul î și dezvăluie inten ția de a construi
o operă bazată pe eviden țierea contradic țiilor între cele dou ă lumi, simbolizate
prin Palatul Regal și Curtea Gunoaielor; ac țiunea se desf ășoară pe două planuri,

114iar cei doi eroi sunt mereu confrunta ți cu probe care le pun la încercare
îndrăzneala, puterea de în țelegere, cuno ștințele, aducând în prim plan o lume
pestriță, cu personaje secundare memorabile: John Canty – tat ăl lui Tom, bunica
lui, părintele Andrew; regele, lordul St.J ohn, contele Hertford, lady Jane Gray.
Structurarea pe dou ă planuri, personajele catalogate în personaje angelice
și personaje demonice eviden țiază caracterul romantic al romanului, încercarea
de a înfățișa lupta dintre bine și rău, dintre adev ăr și minciun ă, pentru care nu
există cale de mijloc. Aceste caracteristici fac din romanul Prinț și cerșetor unul
din romanele reprezentative ale literaturii pentru copii. De și amesteca ți în medii
nepotrivite, cei doi b ăieți își păstrează nealterate însu șirile dobândite, iar cinstea
și spiritul de dreptate al fiec ăruia va duce, pân ă la urmă, la finalul a șteptat și
cuvenit – repunerea în drepturi a fiec ăruia. Astfel, echilibrul existen țial, întrerupt
o dată cu schimbarea hainelor, va fi restabilit, iar lucrurile reintr ă pe făgașul lor,
bineînțeles cu îndrept ările ce se cuvin și care sunt f ăcute, de aceast ă dată, în
deplină cunoștință de cauză.
Alternarea celor dou ă planuri, de-a lungul celor 34 de capitole, men țin vie
atenția cititorului, f ăcându-l coparticipant la ev enimentele relatate. Cunoa ștem
mai întâi situa ția material ă dificilă în care tr ăiește Tom, b ătut de tată și bunică,
încurajat de mam ă și de cele dou ă surori. Singurul binevoitor al lui Tom este
părintele Andrew care îl înva ță să citească, îl introduce în lumea minunat ă a
poveștilor și basmelor. Imagina ția bogată a copilului îl ajut ă să se refugieze într-
o lume a visului, o lume cu prin ți și prințese în care el este conduc ătorul. Așa
crește până la zece ani, între adev ărul crud și lumea iluzorie pe care și-a creat-o,
crezând – în felul lui – c ă soarta îi este favorabil ă.
Într-o zi, ajungând în preajma palatului Westminster, sper ă să-l zărească pe
prinț, iar dorin ța lui se împline ște, prințul chiar poruncindu-le str ăjerilor să-l lase
înăuntru.
Micul prin ț Eduard îl poart ă pe Tom prin s ălile palatului, îi d ă de mâncare,
iar lucrurile noi pe care le aude prin țul îl determin ă să-l conving ă pe Tom s ă-și
schimbe hainele.
În fața oglinzii, unul în ha inele celuilalt, î și dau seama de asem ănarea
totală (la înfățișare și la voce), iar prin țul, uitând de hainele pe care le poart ă,
poruncindu-i lui Tom s ă rămână în sală, se îndreapt ă spre străjerul care l-a
agresat pe acesta.
Străjerii, crezând c ă este cerșetorul, îl scot din palat, în mijlocul mul țimii
pestrițe, iar prin țul de-abia acum î și dă seama că, prin schimbarea hainelor, cei
doi băieți și-au schimbat și soarta. În noua lor lume sunt privi ți ciudat, to ți
crezând c ă prințul Eduard / cer șetorul Tom au înnebunit, c ăci nici unul nu are

115cum să se integreze în noul uni vers, necunoscân du-i regulile și mecanismele.
Această inversare de roluri ofer ă scriitorului posibilitatea de a înf ățișa
dedesubturile regalit ății engleze, dar și legile crude, violente, care domin ă în
lumea nevoia șilor. Moartea regelui îl îndurereaz ă pe bietul Eduard, dar e
conștient că acum el este regele și trebuie s ă se comporte ca atare. Singura raz ă
de lumină în existen ța prințului cerșetor este soldatul Miles Hendon, care îl
ocrotește pe băiat, îi poart ă de grijă, acceptându-i „ciud ățeniile”, numindu-l
regele său.
După moartea regelui Henric al VIII-lea, falsul prin ț moștenitor declar ă că
în Anglia „din ziua de ast ăzi legea cr ăiască va fi îndur ătoare, și nicicând nu va
mai fi sângeroas ă”.
Eduard se pierde iar în lumea r ăufăcătorilor, dar Hendon, îndr ăgindu-l,
pleacă în căutarea lui; Eduard trece prin experien țe diferite, dar care îl preg ătesc
pentru domnie, romanul dobândindu- și, astfel, valoarea de Bildungsroman.
Dezamăgirile se țin lanț, chiar dup ă ce Hendon î și regăsește regele, cei doi
nu se pot bucura de primire ospitalier ă în Hendon Hall, c ăci vicleanul Hugh,
fratele lui Miles, a luat în st ăpânire întreaga mo ștenire, nerecunoscându- și
fratele, întemni țându-l și apoi umilindu-l în fa ța mulțimii. Alături de Miles
Hendon, suport ă greutățile închisorii și Eduard, care exclam ă: „Lumea-i r ău
alcătuită, s-ar cuveni ca regii s ă meargă când și când la școala legilor de ei
întocmite și astfel să învețe ce-i îndurarea”.
Între timp, Tom se înva ță cu obiceiurile regale, mai are din când în când
mustrări de conștiință, gândindu-se la soarta regelui de drept.
Adevărul iese la iveal ă în timpul ceremonialului încoron ării regelui
Angliei, prin țul în haine de cer șetor răspunde corect la toate întreb ările lordului
protector, iar proba suprem ă – prezentarea Marelui Sigiliu – o trece cu ajutorul
lui Tom, amândoi b ăieții demonstrând cinstea fiec ăruia și ajutând la restabilirea
adevărului.
Miles Hendon prime ște onorurile cuvenite, devenind conte de Kent și fiind
singurul care avea voie s ă se așeze în prezen ța regelui – drept câ știgat în timpul
rătăcirilor lui Eduard în afara palatului.
Ca în majoritatea operelor literare de la sfâr șitul secolului al XIX-lea,
naratorul omniscient ofer ă cititorului toate informa țiile despre personajele
romanului: cei r ăi își capătă pedeapsa, iar cei buni și cinstiți sunt răsplătiți pentru
meritele lor.
Prinț și cerșetor este un roman inedit în crea ția lui Mark Twain, cunoscut
și apreciat în America mai ales pe ntru paginile închinate întâmpl ărilor palpitante
prin care trec eroii Tom Sawyer și Huckleberry Finn, surprinzând psihologia

116copilului american din secolul al XIX-lea.

7.6. Rezumat
Romanele pentru copii prezint ă figuri memorabile, exemple pentru școlarii
mici, modele de comportament.

7.7. Test de evaluare
Descoper ă caracteristici ale personaju lui-copil în fragmentele urm ătoare:
„Umblând odat ă pe uliță cu ochii în sus, am b ăgat de seam ă că cerul venea tot cu
mine. Zenitul se mi șca din loc, ținându-se neîntrerupt deasupra mea! Era o
descoperire cu totul nou ă pe care m ă simțeam obligat s ă o păstrez ca un mare
secret în cel mai ascuns ungher al inimii. Începeam s ă-mi tălmăcesc viitorul, pe
linia de sus a acestei descoperiri, încât pentru nimic în lume, nu m-a ș fi
încumetat s-o împ ărtășesc și altora. În fiecare zi pun eam zenitul la încercare,
dacă se mai ține pe urmele mele sau nu. A ș fi fost fără îndoială dezamăgit de
moarte să fi aflat într-o zi c ă zenitul m ă trădează. Și continuam s ă țin taina sub
trei lacăte și șapte peceți.” (Lucian Blaga – Hronicul și cântecul vârstelor )

*

„Pentru c ă am rămas singur, m-am hot ărât să încep chiar azi Romanul
adolescentului miop. Voi lucra în fiecare dup ă-amiază. Nu am nevoie de
inspirație; trebuie s ă scriu, doar, via ța mea, iar via ța mi-o cunosc, și la roman m ă
gândesc de mult […]. Romanul îl voi scrie altfel. Eroul sunt eu, fire ște. Mă tem,
însă, că viața mea – stins ă între copii și cărți – nu va interesa cititorii. Pentru
mine, tot ceea ce nu am avut, tot ceea ce am dorit din mansard ă, în înserări calde
și tulburătoare, pre țuiește mai mult decât anii tovar ășilor mei risipi ți în jocuri, în
sărbători de familie și idile…” (Mircea Eliade – Romanul adolescentului miop )

*
„Eroii să se joace mereu. S ă fie într-o continu ă recreație. Să nu-i amestece în nici
o dramă a părinților sau a altor persoane mari. Nici o tragedie matur ă să nu le
impuie gesturi de li liputani actori. S ă-i vad
ă lectorul mereu jucându-se –
profesioni ști ai capriciului –, într-o vacan ță ca toate vacan țele copilăriei, normal ă
prin tot. Din când în când numai via ța, care treptat se adun ă în jurul lor, s ă fie
vizibilă prin ceva. Atunci acea simpl ă prezență a vieții să arate sfâ șietoarea
vremelnicie a copil ăriei – care s ă capete prin aceasta o umbr ă de moarte – și

117exactele ei dimensiuni de s ătuleț la poalele unui vulca n.” (Ionel Teodoreanu – La
Medeleni )
Răspunsurile corecte sau sugestiile/recomand ările pentru r ăspunsuri adecvate le
găsești la pagina 132.

118Unitatea de înv ățare 8. ROMANUL DE A VENTUR Ă ȘI
CĂLĂTORIE

Cuprins
8.1. Introducere ………………………………………………………………………………….. ……. 118
8.2. Competen țe vizate……………………………………………………………………………….. 118
8.3. Specificul romanului de aventur ă și călătorie…………………………………………. 118
8.4. Romane reprezentative din literatura român ă …………………………………………121
8.5. Romane reprezentative din literatura universal ă …………………………………….125
8.6. Rezumat……………………………………………………………………………………………… 130 8.7. Test de autoevaluare …………………………………………………………………………….130

8.1. Introducere
Unitatea de înv ățare 8 prezint ă romanele reprezentative de aventur ă și
călătorie din literatura român ă și universal ă.

8.2. Competen țe vizate
După parcurgerea unit ății de învățare, vei fi capabil:
– să demonstrezi apartenen ța unei opere date la sp ecia roman de aventur ă și
călătorie;
– să descrii tr ăsăturile romanului, în general, și ale romanului despre aventur ă
și călătorie, în special;
– să prezinți structura narativ ă a principalelor romane despre aventur ă și
călătorie;
– să identifici tr ăsăturile personajelor, reliefând modalit ățile de caracterizare
folosite de autor.

Durata medie de parcurgere a primei unit ăți de învățare este de 4 ore.

8.3. Specificul romanului de aventur ă și călătorie
Călătoria și aventura au atras întotdeauna omul, fascinând spiritul acestuia.
Explorând ținuturi necunoscute sau imaginare, omul tr ăiește prin c ălătorie
experiența cunoașterii altor lumi și chiar asumarea propriei identit ăți.
Călătoria este o tem ă ce traverseaz ă literatura de la începuturile ei pân ă în
prezent, fiind valorificat ă, atât de literatura cult ă, cât și de cea popular ă, pentru
complexitatea motivelor ce le implic ă, pentru simbolistica bogat ă și aria de

119semnifica ții. Ea se poate defini ca experien ță existențială, dezvăluindu-i omului
frumusețea spațiului terestru, pe de o parte, și nemărginirea cosmic ă, pe de alt ă
parte; totodat ă, călătoria înseamn ă inițiere, se poate transforma într-un traseu
spiritual (v. Singur pe lume de Hector Malot), dar poate însemna și cunoaștere,
aventură, risc, dorin ță de nou, schimbare.
De multe ori, c ălătoria joac ă rolul unui pretext narati v, oferindu-i scriitorului
posibilitatea de a imagina în textul lite rar lumi necunoscute, personaje inedite,
aventuri spectaculoase. C ălătoria capătă în conștiința umană numeroase valori,
fiind realizat ă fie din setea de aventur ă, fie din dorin ța de a-și satisface dorul de
explorare și inițiere. De obicei, c ălătoria se efectueaz ă în dublu sens: un drum
într-un decor specific, peripe ții neașteptate, cu personaje ce tr ăiesc un anumit tip de
experiență, dar și o aventur ă interioar ă, o devenire spiritual ă ce este generat ă de
călătoria propriu-zis ă. Astfel, c ălătoria simbolizeaz ă nu numai cunoa șterea unui
nou spațiu, ci și o descoperire interioar ă, o evoluție spiritual ă.
Marian Popa arat ă în Călătoriile epocii romantice că „fiecare epoc ă istorică
sau literar ă, fără să descopere, de fapt, c ălătoria, își asumă un mod propriu de a se
deplasa, în spa țiu, în timp, într-un univers exterior sau în unul interior, în sens
informativ sau imaginativ”.
Epopeea lui Ghilgame ș prezintă suferințele și faptele de vitejie ale lui
Ghilgame ș, regele Urukului. De și semizeu, eroul este însp ăimântat de gândul
morții, sufletul s ău este într-o fr ământată căutare a nemuririi. Erou tragic,
Ghilgame ș trăiește drama neputin ței de a învinge moartea. El porne ște într-o
călătorie a c ăutării nemuririi, asemenea lui F ăt-Frumos din basmul românesc
Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte , călătorie sortit ă eșecului, eroii
trăind tragedia idealului în veci neatins.
Cele dou ă epopei atribuie lui Homer, Iliada și Odiseea , adâncesc
semnifica țiile aventurii și călătoriei; simbolic, Odiseea este poemul p ăcii interioare
regăsite, al echilibrului existen țial restabilit, iar la nivel narativ – o aventur ă cu un
adânc con ținut mitic și legendar.
În literatura Evului Mediu, aventura este v ăzută ca o modalitate de testare a
curajului și a bărbăției, de câ știgare și de dovedire a iubirii, mai ales în romanele
cavalerești. Idealul cavaleresc presupune vitejie, sim ț al onoarei, curaj, cultul
femeii (doamnei), scopuri m ărețe. Acestui ideal îi corespund cavalerii Mesei
Rotunde, ecouri ale cavalere ști medievale întâlnim în Divina Commedia lui Dante
Alighieri și în opera lui Miguel de Cervantes, Don Quijote .
În iluminism, c ălătoria în spa ții necunoscute devine un pretext pentru
satirizarea moravurilor societ ății; prin intermediul ochiului obiectiv al „str ăinului”,
motiv literar consacrat de Montesquieu în Scrisorile persane , Jonathan Swift în

120Călătoriile lui Gulliver satirizeaz ă societatea contemporan ă sub aparen ța unei
călătorii în lumi exotice, fantastice.
În romantism principiul c ălătoriei este curiozitatea, având drept tr ăsături:
plecarea precipitat ă, motivația misterioas ă, schimbarea identit ății, gustul pentru
neprevăzut și provizorat, lipsa unui itinerar, pasiunea observ ării peisajului. De
romantism se leag ă și motivul c ălătoriei fantastice (v. Sărmanul Dionis de Mihai
Eminescu).
Secolul al XX-lea aduce cu sine modernizarea și nuanțarea discursului epic,
acum cap ătă amploare romanul istoric ( Frații Jderi de Mihail Sadoveanu) și
romanul exotic, dar care valorific ă tehnica jurnalului și a reportajului ( Maitreyi de
Mircea Eliade).
Literatura de aventuri ocup ă un spațiu epic larg, în care evolueaz ă, sub
semnul ineditului, personaje dinamice care se definesc pe m ăsură ce particip ă la
acțiune. Acest tip de literatur ă cunoaște o adev ărată evoluție istoric ă: de la
povestirea de c ălătorie din Odiseea lui Homer la utopia satiric ă a lui Jonathan Swift
(Călătoriile lui Guliver ) sau la utopia etic ă și civilizatoare a lui Daniel Defoe
(Robinson Crusoe ), de la eroii aventurieri ai iluminismului, la romanele de cap ă și
spadă ale lui AL.Dumas și până la eroii adolescenti ni care se maturizeaz ă prin
aventură, ai lui Charles Dickens, Mihail Sadoveanu, Jules Verne, Constantin
Chiriță.
În prima accep ție a termenului de „literatur ă de aventuri” se accentueaz ă:
– realismul fic țional al genului,
– regia aventurii, – dinamismul ac țiunii și personajelor.
Pe măsura evolu ției istorice a conceptului de literatur ă de aventuri apare
ideea ipotezei de spa țiu necunoscut și de tensiune a cunoa șterii. Literatura de
aventuri exprim ă un grad înalt de cuno ștință etică, reprezentativ ă pentru o anumit ă
epocă, de aici modelul de erou pe care citito rul îl poate urma interiorizând anumite
trăsă
turi specifice: curaj, libertate de mi șcare, generozitate, perseveren ță în
urmărirea unui deal, loialitate, inteligen ță, spirit practic. Eroul compenseaz ă și
cultivă dorința de evadare și nevoia de ac țiune a cititorului, specifice mai ales
perioadei preadolescentine.
Spațiul epic are atributele realului, ale accesibilului ( țări locuri cunoscute,
zone muntoase, c ăi maritime sau fluviale), dar ineditul apare acolo unde, aproape
de locurile explorate, mai exist ă mister și necunoscut:
– insula pustie la Daniel Defoe; – Mississippi la Mark Twain; – Peștera Neagr ă la Constantin Chiri ță.

121Această lume posibil real ă a aventurii poate avea a lternative, convertibile în
dimensiuni umane:
– spațiul selenar la Eminescu și Jules Verne;
– asteroidul la Anto ine de Saint-Exupéry;
– „țara minunilor” la Lewis Carroll;
– „dumbrava minunat ă” la Mihail Sadoveanu.
Scriitorul devine un report er activ care înregistreaz ă itinerarul, perspectivele
descrierii, detaliile semnificative (scr iitor omniscient), iar cititorul intr ă în contact
direct cu rela țiile explorate de personaje în care descifreaz ă un peisaj real, un
climat caracteristic, de obiceiuri și tradiții, valori, idei, tr ăiri.
Dorința omului de a- și înfrunta destinul este satisf ăcută și prin curiozitatea
părăsirii mediului obi șnuit și explorarea unor lumi noi, necunoscute înc ă. În cazul
unor mari c ălători, cum ar fi Marco Polo, Vasc o da Gama, Cristofor Columb sau
Amerigo Vespucci aventura și călătoria coincid. Jules Verne are darul de a realiza
„o operă enciclopedic ă de popularizare științifică” (Ion Hobana), intitulat ă Istoria
marilor descoperiri , în care, prin prezentarea exploratorilor, ne îndeamn ă să
pornim la descoperirea universului:
„Acordând importan ța cuvenit ă marilor personalit ăți, el în țelege că
descoperirea p ământului constituie totu și rodul unui uria ș efort colectiv, în care
isprăvile de mai mic ă anvergur ă pregătesc în mod necesar exploziile spectaculoase
de genul celei legate de numele lui Columb” (Ion Hobana, Cuvânt înainte la Verne,
Jules – Istoria marilor descoperiri , București, Editura Ion Creang ă, 1994, p.11).
Călătorul român despre care poveste ște Ion Neculce în O samă de cuvinte
este „Neculai Milescu Sp ătariul, de la Vaslui de mo șia lui, pre înv ățat și cărturar”,
un boier român care a jucat un rol decisiv la curtea țarului Alexei Mihailovici al
Rusiei. Chitai (China), țara vizitat ă de Milescu, era pe vremea aceea ca o țară
fabuloasă, datorită lipsei de informa ție și mijloacelor de comunicare insuficiente.
Proza de c ălătorie este continuat ă în literatura român ă de Ion Ghica, Gr.
Alexandrescu, Vasile Alecsandri, Mihail Sadoveanu, Geo Bogza, Ioan Grigorescu.

Aplicații
Distingeți în povestirea Balta-Alb ă de Vasile Alecsandr i aspectele sociale
ironizate cu ajutorul mo tivului literar al „c ălătorului str ăin”.

8.4. Romane reprezentative din literatura român ă
În romanele de aventur ă și călătorie, timpul epic este adesea segmentat de
timpul rememor ării, scriitorii transfer ă deseori aventura ca fic țiune într-un posibil
uman, folosind timpul narativ anticipa tiv. Posibilul autentic este sugerat și prin

122consemnarea unor date, transcrierea unor documente, scrisori, acte (v. Toate
pânzele sus! de Radu Tudoran).
Personajele dobândesc func ții exponen țiale: antropologice, etnice, sociale,
profesionale, comportamentale, cara cteriale. Eroul principal acumuleaz ă și
probează trăsături pozitive, sl ăbiciunile sale sunt admisibile în ordinea etic ă.
Uneori autorii transfer ă aventura cunoa șterii din lumea uman ă în lumea adiacent ă
vie a ecosistemului nostru: Colț Alb de Jack London, Fram, ursul polar de Cezar
Petrescu.
Romanul lui Cezar Petrescu, Fram, ursul polar a apărut în 1933, fiind
considerat de autor – într-un in terviu din 1936 – o scriere destinat ă copiilor:
„Pe urmă am scris c ărți pentru copii, m-am gândit la sufletul lor, care era
doritor de o poveste duioas ă cu animale. Am tip ărit Fram, ursul polar, care nu
poate viețui nici în circ și nici la locul lui de na ștere, de unde a fost dezr ădăcinat. E
o poveste cam trist ă, dar e scris ă totuși pentru copii; și-i izvorât ă dintr-un sentiment
de duioas ă milă pentru un pui de urs în tâlnit la o menajerie.”
Cele șaisprezece capitole ale romanului poart ă câte un titlu semnificativ,
înfățișând povestea impresionant ă a puiului de urs, înf ățișată pe două planuri – al
prezentului și al rememor ării.

Aplicații
Explicați rolul rememor ărilor în Fram, ursul polar de Cezar Petrescu

Personaj central al c ărții lui Cezar Petrescu, Fram este simbol al
dezrădăcinării, al celui care se rupe de p ământul natal, de copil ărie. Pentru Fram
întoarcerea în lumea real ă, a zăpezii veșnice, nu mai este posibil ă, căci el a privit ca
reală o altă lume, iluzorie, cea a circului. Finalul deschis al romanului ofer ă
copiilor șansa de a privi soarta lui Fram din perspectiva optimist ă, specifică vârstei
lor.
*
Toate pânzele sus! (1954) de Radu Tudoran este o descriere a unei c ălătorii
făcute sub semnul prieteniei și al dorin ței de cunoa ștere. Personajul principal
Anton Lupan tr ăiește o adevărată aventură, străbătând cu goeleta „Speran ța” Marea
Neagră, Marea Egee, Mediterana, Marea Ro șie, Atlanticul, ajungând la țărmurile
Patagoniei și ale Țării de Foc, c ălătorie întreprins ă din dorin ța de a-și regăsi
prietenul, Pierre Vaillant. Tovar ășii lui de drum (membrii echipajului) sunt:
Gherasim, Ieremia, Ismail, Mihu și Adnana, sirianca salvat ă de Anton Lupan.
Romanul este structurat în patru p ărți (La poarta Levantului , Ultima siren ă,
Crucea sudului și Alcalufii ) și treizeci și patru de capitole, apropiindu-se de
specificul basmului prin înf ățișarea luptei dintre bine și rău, dreptate și nedreptate.

123Apropierea de basm se poate descoperi și prin descrierea locurilor exotice,
misterioase prin care trec eroii, solu țiile ieșite din comun prin care personajele
reușesc să scape din situa ții critice.
Criticul Alex Ștefănescu îl consider ă pe Radu Tudoran un adept al tainei, un
autor care „a dizolvat în proz ă și puțină poezie, exact atâta cât ă era necesar ă. […]
Elogiul tainei este, în ro manul lui Radu Tudoran, un elogiu al sufletului omenesc,
profund, misterios, greu de scifrabil. […] În plin ă teroare comunist ă, Radu Tudoran
pledează cu mijloace literare pentru ceea ce, în limbajul «drepturilor omului», se
numește dreptul la intimitate.” (Alex Ștefănescu, Istoria literaturii române
contemporane 1941-2000 , Editura Ma șina de scris, Bucure ști, 2005, p. 203).
Toate pânzele sus! este „o od ă înălțată prieteniei, solidarit ății umane, ra țiunii,
libertății” (Alex Ștefănescu, op.cit. , p. 203), un roman e ducativ, cititorul
parcurgând, al ături de eroii romanului, m ări și continente, cunoscând locuri
pitorești, oameni diver și, aflând tehnici de constr uire a vapoarelor etc.
Romanul are un final deschis, c ălătoria fiind pretextul epic, Radu Tudoran
oferindu-i cititorului șansa de a „participa” la peregrin ările echipajului: „ și astăzi
există undeva echipajul «Speran ței», așteptând să ridice ancora”.

Aplicații
Evidențiați trăsăturile de caracter ale lui Anton Lupan, protagonistul
romanului Toate pânzele sus! de Radu Tudoran.

Romanul lui Constantin Chiri ță, Cireșarii, aduce în prim plan personajul
colectiv, grupul cire șarilor, surprinzând psihologia preadolescen ților, ușurința cu
care trec de la „curiozitate și îndrăzneală la risc și plăcerea aventurii” (Vistian
Goia, Literatura pentru copii și tineret , Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003).
Cireșarii este un roman de aventur ă, compus din cinci volume, scrise între
1956-1968:
I. Cavalerii Florii de cire ș (titlul nou al romanului Teroarea neagr ă)
II. Castelul fetei în alb
III. Roata norocului
IV. Aripi de z ăpadă (titlul nou al romanului Teroarea alb ă)
V. Drum bun, cire șari!
Volumul I este considerat cel mai reu șit și apropiat de școlarii mici. Șase
elevi din clasa a VIII-a – Victor, Da n, Ionel, Ursu, Maria, Lucia – se hot ărăsc să
exploreze Pe ștera Neagr ă din împrejurimile ora șului de provincie în care locuiesc.
Toți stau în cartierul Cire șului – de aici provine numele generic al grupului
„cireșarii”. Preg ătirile celor șase sunt urm ărite de Tic, fratele Mariei, dar și de doi
băieți rivali – Pompilic ă și Sergiu. Mo ș Timofte, portarul școlii, îl convinge pe

124inginerul Florescu, fost elev al școlii și tatăl lui Tic și al Mariei, s ă-l lase pe Tic s ă
participe la expedi ție.
Peripețiile prin care trec cei șapte cireșari măresc tensiunea, harta pe care au
procurat-o se dovede ște incomplet ă, Tic găsește într-o firid ă o cutie pe care o
credea „fermecat ă”, de fapt, era un aparat TFF, apar ținând unui spion periculos.
Ca în orice roman de aventuri pentru copii, tinerii sunt salva ți, spionii
descoperi ți de tineri sunt preda ți autorităților, iar expedi ția se încheie cu happy-
end. Astfel, romanul devine o lectur ă captivant ă, prin peripe țiile relatate și prin
veridicitatea caracterelor.
Alex Ștefănescu prezint ă impactul pe care l-a avut romanul Cireșarii,
considerat al doilea best-s eller din România comunist ă, după Toate pânzele sus! :
„Ecoul în rândurile câtorva genera ții succesive de tineri este foarte mare. Eroii
romanului-serial sunt iubi ți, mitizați și imitați de cititorii de aceea și vârstă cu ei.
Dovadă supremă de consacrare, cuvântul «cire șarii» devine substantiv comun. […]
Fiecare cire șar are o func ție în grup, stabilit ă pe baza principalei sale aptitudini.
Când sunt împreun ă, adolescen ții se completeaz ă reciproc și – fiind și cooperan ți –
formează o echipă invincibil ă” (op.cit. , pp. 350-351):
• Ursu se distinge prin modestie, t ărie morală, robustețe fizică, inteligen ță și
stângăcie în rela țiile cu semenii;
• Ionel – șeful expedi ției – acas ă este un alintat, la școală, orgolios,
superficial – el este preadolescentul schimb ător, pe parcursul epedi ției învață să
coopereze;
• Lucia – impulsiv ă, autoritar ă, lucidă, priceput ă în probleme tehnice;
• Maria – inteligent ă, intransigent ă, duioasă, romantic ă;
• Victor – serios, calculat, m ăsurat în purt ări, gândește matur, dovede ște
perseveren ță, fiind adev ăratul conduc ător al cire șarilor;
• Dan este dedicat grupului, fiind un prieten adev ărat;
• Tic aspir ă să aparțină grupului cire șarilor, el este îndr ăzneț, trăiește într-o
lume a fanteziei.
„La aceast ă structur ă tipologic ă atent gândit ă și în general inspirat
reprezentat ă se adaug ă epica propriu-zis ă care, în afar ă de faptul c ă are un ritm
captivant, între ținut de suspense -uri și surprize, se constituie ca o parabol ă
cuceritoare despre superioritatea inteligen ței în raport cu hazardul, agresiunea
oarbă, necunoscutul.” (Alex Ștefănescu, op.cit. , p. 351)
Aventura tr ăită apropie și mai mult grupul cire șarilor, dezvolt ă spiritul de
echipă, conștiința apartenen ței la grup, contribuie la cultivarea prieteniei adev ărate,
a respectului reciproc.

125
Aplicații
Prietenul lui Constantin Chiri ță, poetul Nichita St ănescu, a scris un ciclu de
poeme Cântece de cire șar. Realizeaz ă caracterizarea unuia dintre cire șarii lui
Constantin Chiri ță, pornind de la versurile lui Nichita St ănescu:
„Nimeni nu crede dac ă sărutăm
pasărea în zbor, iarba înverzind.
Noi suntem un fel de martori ai adolescen ței ruginind.
Nimeni nu ne spune: bea, fl ămândule!
Nimeni nu ne spune: însetatule! Curge prim ăvara pe sub fluturi,
visător podeaua curge pe sub tine, patule!
Lasă-te pe somnul meu, tu vis frumos,
cade-mi tu în gura mea uscat ă
roșie cireașă dintr-un chiparos,
zână inventată.” (Cireșar)

8.5. Romane reprezentative din literatura universal ă
Daniel Defoe (1660-1731) public ă în 1719, la Londra, vestitul s ău roman
Viața și nemaipomenitele aventuri ale lui Robinson Crusoe , considerat de Jean
Jacques Rousseau un excelent „tratat de educa ție”, iar de savan ții lumii o
interesant ă și instructiv ă carte pentru copii și tineret. Prima traducere româneasc ă
datează din 1835. Defoe scrie dou ă continuări – Celelalte aventuri ale lui Robinson
Crusoe și Cugetări serioase din timpul vie ții și a uimitoarelor aventuri ale lui
Robinson Crusoe –, dar care nu vor cunoa ște succesul primei c ărți, neatingând
nivelul artistic al acesteia.
Trăind într-o epoc ă a călătoriilor, pe vremea când Anglia st ăpânea mările și
oceanele, Daniel Defoe a c ălătorit prin Spania, Italia, Germania și Franța, a
cunoscut cele mai noi descope riri, astfel romanul s ău se bazeaz ă atât pe realit ățile
timpului, cât și pe bogata imagina ție a creatorului s ău.
Faptul real care st ă la baza cre ării romanului este aventura marinarului
scoțian Alexander Selkirk, abandonat, în 1705, pe insula Juan Fernandez, în largul
Oceanului Pacific, departe de coastele Americii de Sud. Este salvat în 1709 de
căpitanul Rogers, un navigator curajos, pornit într-o c ălătorie în jurul lumii.
Defoe realizeaz ă un roman care va cunoa ște celebritatea prin subiectul tratat:
o corabie naufragiaz ă în apropierea coastelor Americ ii, piere întreg echipajul cu

126excepția unui marinar, Robinson Crusoe, pe care soarta-l osânde ște să trăiască
singur timp de 28 de ani, pe o insul ă oarecare (Insula Dezn ădejdii / Singur ătății),
departe de țărmul continentului și de drumurile marinarilor, demonstrând c ă omul
întreprinz ător știe să stăpânească natura, s-o foloseasc ă în propriul interes,
supraviețuind în condi ții vitrege.
Cartea, compus ă din douăzeci de capitole – secven țe narative închegate –,
scrisă la persoana I confer ă întâmplărilor o not ă de autenticitate, are caracterul unor
relatări de călătorie, putând fi încadrat ă în mai multe categorii: roman de aventur ă,
roman cu caracter autobiografic, roman social.
Deși născut și crescut într-o familie înst ărită, fără a avea grija zilei de mâine,
tânărul Robinson se simte atras de mirajul m ărilor și al oceanelor și întreprinde, la
numai 19 ani, prima sa c ălătorie. Corabia naufragiaz ă, tânărul scapă cu viață, dar
eșecul nu-l descurajeaz ă, împreun ă cu un căpitan de corabie c ălătorește în Guineea,
devenind un bun marinar și un negustor priceput. Într-o alt ă călătorie, lâng ă
Insulele Canare, Robinson este luat rob de ni ște pirați, reușește să se salveze și de
această dată. Ajuns în Brazilia, devine un planta tor cu venituri considerabile, dar
dorința de călătorie învinge și de aceast ă dată. Pleacă într-o călătorie spre Guineea,
pentru a cump ăra sclavi pentru plantato rii din Brazilia. O furtun ă puternic ă
scufundă corabia, fiind si ngurul ei supravie țuitor, ajunge pe o insul ă pustie din
preajma Antilelor Mici.
Pe aceast ă insulă rămâne dou ăzeci și opt de ani, încerc ând, pas cu pas, s ă
învingă dificultățile unui mediu ostil, pustiu; începe în primul rând un proces de
„îmblânzire” a locului – î și construie ște o casă în stâncă, ajutându-se de uneltele
aduse de pe epava corabiei, apoi planteaz ă o pădurice în fa ța casei, cultiv ă orez,
vânează și domestice ște animale. Prin grija lui R obinson, insula devine treptat un
loc primitor, în care eroul nu mai simte atât de acut ap ăsarea singur ătății.
Pătrunzând în inima insulei, Robinson descoper ă că aceasta devine din când
în când locul ospe țelor unor canibali ce- și sărbătoresc victoriile devorându- și
prizonierii. Reu șește să-l salveze pe unul di ntre prizonieri, c ăruia îi dă numele de
Vineri și începe un lung și migălos proces de educare și civilizare a s ălbaticului.
Acesta își pierde treptat instinctele canibalice, devenind un bun tovar ăș de munc ă
și prieten devotat. Vineri parcurge un l ung drum spre umanizare – el reprezint ă o
civilizație primitiv ă, cu obiceiuri crude; sub influen ța binefăcătoare a lui Robinson
învață să mănânce friptur ă (renunță la carnea crud ă), începe s ă vâneze, s ă își ajute
stăpânul la toate treburile, înva ță să vorbeasc ă limba englez ă, așadar se civilizeaz ă.
Dorul de țară începe să-l copleșească pe Robinson, prilejul de a p ărăsi insula
se ivește o dată cu apropierea de insul ă a unui vas ai c ărui marinari s-au revoltat
contra căpitanului lor, dorind s ă transforme corabi a în vas de pira ți. Comandantul

127este salvat de Robinson și, după douăzeci și opt de ani, Robinson se întoarce în
patrie.
Romanul, prin problematica abordat ă, atrage o larg ă paletă de cititori, fiecare
din ei găsind în paginile c ărții motivația lecturii. Copiii v ăd în Robinson un erou
temerar, dornic de aventur ă și călătorii; o minte ager ă, un spirit activ și practic, el
are calit ățile necesare atingerii unui id eal umanitar – potrivit viziunii
adolescen ților; maturul identific ă în textul romanului bogate semnifica ții social-
filosofice. A șa cum este catalogat în Istoria literaturii engleze a lui A.Anixt (Ed.
Științifică, București, 1961), Robinson Crusoe este „o alegorie a destin elor întregii
umanități”, care, ajungând pe insul ă, a început prima treapt ă a istoriei umanit ății.
Întâi el găsește produsele alimentare necesare de-a gata, în natur ă, trăind din vânat
și pescuit, treptat, începe s ă se ocupe de cre șterea vitelor, domesticind ni ște capre
sălbatice, apoi seam ănă semințe găsite pe epava corabiei (orz, orez), parcurgând
primii pași din evolu ția triburilor primitive.
Apariția lui Vineri marcheaz ă o nouă etapă în viața lui Robinson, între cei
doi se stabilesc rela ții de stăpân-slugă, luând na ștere o prim ă formă de viață civică.
Salvarea unor europeni naufragia ți, căzuți în mâinile canibalilor, duce la formarea
pe insulă a coloniei, fiec ăruia i se d ă un lot de p ământ, apărând proprietatea
privată.
Chiar și după ce se stabile ște în Anglia, Robinson le trimite celor r ămași pe
insulă provizii, îi viziteaz ă, împarte insula pe parcele de p ământ cultivabil,
contribuie, astfel, la civ ilizarea teritoriului al c ărui guvernator este.
Caracterul educativ al romanului transpare și din descrierile de natur ă
exotică, din prezentarea obiceiurilor unor triburi primitive, din înf ățișarea
transform ărilor treptate ale unui loc neprimitor, ostil, într-un peisaj ospitalier, într-
un tărâm edenic.

Exemple
Romanul Robinson Crusoe de Daniel Defoe este o pledoarie pentru om,
pentru omul inteligent – „homo sapiens”, capabil s ă transforme natura prin ac țiune
– „homo faber” și să se transforme:
„Felul meu de via ță era acum mai lesnicios d ecât la început; mult mai pl ăcut,
atât trupe ște, cât și sufletește. Adesea, a șezându-m ă la masă, închinam o rug ă de
mulțumire și mă minunam cum a șternuse mâna Domnului mas ă pentru mine în
deșert. Învățasem să privesc mai mult p ărțile luminoase ale soartei mele decât cele
întunecate. Recuno șteam bucuriile și nu mai vedeam am ărăciunile. Sim țeam
adesea atâta mul țumire, cât nu se mai poate spune prin cuvinte.”

128
Eroul reu șește să-și învingă temerile, s ă depășească cu bărbăție și curaj
încercările la care îl supune soarta, g ăsind de fiecare dat ă resursele fizice și morale
necesare dep ășirii crizei momentane:
„Fusesem aruncat pe aceast ă insulă, după ce furtuna puternic ă ne târâse
departe de drumul nostru… Aveam tot temeiul de a presupune c ă voia cerului era
să-mi termin zilele într-un trai dezn ădăjduit pe aceast ă insulă pustie. Lacrimile îmi
curgeau șiroaie când m ă gândeam la soarta mea.”
Temperamentul optimist și încrederea în for țele proprii îl ajut ă pe erou s ă
transforme insula s ălbatică într-o oaz ă de civiliza ție. Hărnicia, perseveren ța,
curajul, hot ărârea, spiritul de ini țiativă sunt doar câteva din calit ățile eroului care
impresioneaz ă cititorul prin capacitatea lui de supravie țuire, prin iscusin ța și
răbdarea de care d ă dovadă în realizarea scopurilor sale.
James Sutherland, biograf și comentator al operei lui Daniel Defoe,
evidențiază faptul că limbajul eroului este limbajul omului simplu și lucid care
vorbește neafectat și cu bun sim ț, așa cum îi dicteaz ă propria spontaneitate.
Robinson este, în fond, portretul idealizat al creatorului s ău, portretul unui om
practic, la care bunul sim ț, faptele și îndemânarea au ac ționat întotdeauna
împreună.
Robinson este un simbol al omul ui – singur în lupta cu dificult ățile
existenței, valoarea educativ ă a romanului constând în a-i înv ăța pe copii c ă omul
poate și trebuie s ă lase ceva durabil în urma sa. Numai folosindu- și cu îndemânare
cunoștințele și priceperile dobândite anterior, Robinson reu șește mai întâi s ă se
salveze, apoi s ă supravie țuiască, asigurându- și un trai cât mai pl ăcut și mai
confortabil, pentru a l ăsa în urma sa – dup ă douăzeci și opt de ani – o insul ă
populată (cultivată și cu animale domesticite). Robinson învinge și datorită acelui
atribut care îi este caracteristic doar om ului – gândirea. El nu este nici o clip ă
singur, doar fizic, poart ă în permanen ță un dialog cu sine însu și, are un calendar,
nu admite – pe planul gândirii – ruptura de lumea civilizat ă. În aceasta const ă, de
fapt, salvarea lui. M ăreția lui Robinson const ă în puterea inteligen ței sale de a se
putea adapta unor condi ții vitrege, c ărora le răspunde cu spirit practic, pruden ță,
iscusință, învingându-le, în cele din urm ă. Robinson este, totodat ă, un misionar, el
răspândește civiliza ția european ă și religia protestant ă.
Eșecurile din tinere țe (naufragiile) l-au c ălit pe erou, preg ătindu-l pentru
marea aventur ă. El se folose ște de produsele civiliza ției cu îndemânare și hărnicie,
iar „naufragiul, departe de a fi o întâmplare tragic ă, este deus ex machina care îi dă
posibilitatea lui Defoe s ă prezinte munca solitar ă nu în chip de alternativ ă a
condamnării la moarte, ci ca o solu ție pentru complica țiile unei realit ăți economice
și sociale.” (cf. Watt – The Rise of The Novel , Penguin Books, London, 1976, p.

12998).
Capodopera lui Daniel Defoe este o carte fundamental ă în literatura
universală, Rousseau considera c ă „atâta vreme cât gustul nostru nu se va strica,
vom găsi mereu pl ăcere în a o citi”, iar Petru Comarnescu afirma: „Timpul nu i-a
îmbătrânit cartea, ci, dimpotriv ă, îi păstrează farmecul și îi spore ște sensurile”,
confirmându-se astfel constat ările lui James Sutherland: „De fapt, Defoe ne-a
satisfăcut câteva din dorin țele permanente pe care le purt ăm în suflet și și-a ajutat
cititorii să retrăiască multe dintre uitatele bucurii ale copil ăriei – bucuria de a te
juca de-a construitul unui ad ăpost, de a fabrica lucruri, de a îngriji animale, de a
vedea cum cresc plantele s ădite de mâna ta, de a te lupta cu pieile ro șii (aici «pieile
negre»), de a naviga cu pluta sau cu barca etc.”.
Carlo Collodi (pseudonimul lui Carlo Lorenzini) a fost publicist și scriitor
pentru copii, a tradus în limba italian ă poveștile lui Charles Perrault
O dominant ă a scrierilor sale const ă în alternarea povestirilor, relat ărilor cu
paginile didacticiste, mora lizatoare. Giannettino, C ălătoria lui Giannettino în Italia
și Aventurile lui Pinocchio sunt opere dedicate copiilor, iar Povestiri vesele ofer ă o
lectură atractivă și cititorului matur.
În Aventurile lui Pinocchio (1883) Carlo Collodi creeaz ă un personaj
nemuritor, care a încântat inimile micilor cititori, atra și de lumea p ăpușilor din
lemn și a păpușarilor. Prin mesajul s ău profund educativ cartea îndeamn ă la
bunătate, cumin țenie, respect și, mai ales, la dragoste de via ță și de oameni.
Pinocchio este un personaj inedit al c ărților pentru copii. Numele
personajului este sugestiv – în limba italian ă „pinocchio” este conul și sâmburele
de pin; în serile r ăcoroase italienii au obiceiul de a a șeza conurile în fa ța căminului,
sâmburii sar din con la c ăldura focului și sunt foarte gusto și. Pinocchio este
asemenea acestor sâmburi, îl g ăsești unde nici nu gânde ști, este neastâmp ărat, nu
poate sta lini știt. Sâmburii „explodeaz ă” la căldura focului, Pinocchio – la c ăldura
sufleteasc ă a meșterului Geppetto, a Zânei.
Păpușa de lemn se na ște din dorin ța meșterului Geppetto de a nu mai fi
singur, ea împline ște un gol din sufletul acestuia – lipsa copilului. Pinocchio este
înconjurat înc ă de la începutul existen ței sale de dragostea tat ălui și, în ciuda
neastâmp ărului și a neascult ării, Pinocchio î și iubește tatăl, iar aventurile lui se
datorează tocmai încerc ărilor sale de a-l g ăsi și de a-i cere iertare.
Fiecare aventur ă urmează un anume „ritual” – în tâi i se atrage aten ția, ce nu
are voie s ă facă, dar Pinocchio nu accept ă sfaturile, este aspru pedepsit pentru
fiecare neascultare – îi cre ște nasul, i se fur ă banii, stă la închisoare, r ătăcește pe
mare etc. Cele treizeci și șase de aventuri – core spunzând celor treizeci și șase de
capitole – se termin ă, însă, cu bine, pentru c ă Pinocchio de fiecare dat ă își învață

130„lecția”, iar schimb ările radicale ale comportamentului s ău îi vor aduce r ăsplata –
va deveni un copil adev ărat, „un b ăiat ca toți băieții”. A fugit de școală, dar a
urmat școala aspr ă a vieții, a învățat să aprecieze gesturile de afec țiune, bun ătatea,
munca. Și-a format un adev ărat cod moral de comportament – „Nu haina frumoas ă
face pe om, ci haina curat ă.”, „Cine n-ascult ă și se încăpățânează, mai curând ori
mai târziu, o s ă se căiască amar.”, „Pentru ca s ă pui deoparte un ban, doi, trebuie
să-i câștigi ori prin munca mâinilor, ori prin a creierului.” s unt doar câteva din
dovezile de în țelepciune ale p ăpușii de lemn, dobândite în timpul form ării sale.
Pinocchio este o personalitate în formare, care are șansa de a alege calea pe
care să o urmeze, oferind, la rândul s ău, în ultimul capitol, un model de urmat.
Cartea lui Carlo Collodi, Aventurile lui Pinocchio, înf ățișează, de fapt, soarta
omului.
Pinocchio este copilul dintotdeauna pe care via ța îl învață să deosebeasc ă
binele de r ău, adevărul de minciun ă, încrederea de îndoial ă, păstrându-și nealterate
bunătatea sufleteasc ă și dragostea pentru oa meni. Fiecare aventur ă este o nou ă
piatră de temelie în formarea personalit ății sale.
Cartea poate fi privit ă și ca o alegorie a condi ției creatorului, care trece prin
multe încerc ări, până ajunge la împlinirea destinului s ău.

8.6. Rezumat
Aventura și călătoriile trezesc interesul micilor școlari; textele supuse
analizei indic ă fragmente care pot fi valori ficate î’n procesul didactic.

8.7. Test de autoevaluare
Comenteaz ă următorul fragment de text din Pinocchio de Carlo Collodi:
„– Acum vino aici lâng ă mine, și povestește-mi cum se face de ai înc ăput pe
mâna tâlharilor…
– Uite cum: P ăpușarul Mănâncă-Foc îmi d ădu cinci bani de aur și îmi zise:
Ia-i și du-i tatălui tău! Și eu, în loc de asta, m-am întâlnit pe drum cu un Vulpoi și
un Cotoi, dou ă ființe foarte cumsecade, care mi-au spus: Vrei s ă faci o mie, dou ă
mii din banii t ăi… Vino cu noi, în Câmpia Minunilor. Iar eu le r ăspunsei: Haidem;
și ei îmi mai spuser ă: Să ne oprim ni țel la hanul «La Racul Ro șu», și, după miezul
noții pornim iar la drum. Îns ă când m-am trezit, tovar ășii mei nu mai erau acolo,
plecaseră de mult. Atunci am pornit și eu în toiul nop ții, și era un întuneric de iad,
așa că mi-au ieșit în cale doi tâlhari înfofoli ți în niște saci de c ărbuni, care mi-au
spus: Scoate banii, și eu le-am r ăspuns: N-am de unde; pentru c ă banii de aur îi
ascunsesem sub limb ă; unul din tâlhari încearc ă să-mi vâre mâna în gur ă, însă i-am
retezat-o cu din ții și când scuipai jos, b ăgai de seam ă că în loc de mân ă, scuipasem

131o labă de pisică. Tâlharii s-au luat dup ă mine, eu am rupt-o la fug ă, și în sfârșit m-
au ajuns, m-au spânzurat de gât în p ădure, spunându-mi: Mâine o s ă ne întoarcem,
și o să te găsim mort și cu gura c ăscată, așa că o să-ți luăm frumușel banii de aur pe
care i-ai ascuns sub limb ă.
– Și unde sunt cei patru bani? îl întreb ă Zâna.
– I-am pierdut! r ăspunse Pinocchio, dar min țea pentru c ă îi avea în buzunar.
De-abia trântise minciuna, și nasul lui care era destul de lung, îi mai crescu
cu două degete.
– Și unde i-ai pierdut?
– În pădurea din apropiere.
La această a doua minciun ă, nasul i se mai lungi ni țel.
– Dacă i-ai pierdut în p ădurea din apropiere, zise Zâna, o s ă-i căutăm și o să-i
găsim: pentru c ă tot ce se pierde în p ădurea aceasta se g ăsește.
– Ah! Acum mi-aduc aminte – ad ăugă păpușa încurcându-se – cei patru bani
nu i-am pierdut, dar f ără să bag de seam ă, i-am înghi țit când am b ăut doctoria.
La aceast ă a treia minciun ă, nasul i se lungi atât de tare, c ă bietul Pinocchio
nu putea s ă se mai mi ște din loc. Dac ă se întorcea la dreapta, se lovea cu nasul de
pat sau de geamurile de la fereastr ă, dacă se întorcea la stânga , se lovea de perete
sau de ușa odăii, dacă ar fi ridicat ni țel capul, i-ar fi scos ochii Zânei.
Zâna se uita la el și râdea.
– De ce râzi? o întreb ă păpușica rușinată și îngrijorat ă de nasul acela care nu
mai înceta s ă crească.
– Râd de minciuna pe care ai spus-o. – De unde știi c-am spus o minciun ă?
– Minciunile, b ăiete dragă, se cunosc u șor; ele sunt de dou ă feluri: minciuni
care au picioare scurte și minciuni care au nasul lung; al e tale sunt din cele care au
nasul lung.” Răspunsurile corecte sau sugestiile/recomand ările pentru r
ăspunsuri adecvate le
găsești la paginile 132-133.

132 Răspunsuri/Sugestii/Recomand ări pentru testele de autoevaluare

Testul de autoevaluare 1.6. – de la pagina 13
a, b, d, e. R ăspunsurile reflect ă părerea personal ă a fiecărui student.
c. Pentru a verifica r ăspunsul formulat, defini ția construit ă, poți revedea
subcapitolul 1.3.

Testul de evaluare 2.7. – de la pagina 24
Vei putea parcurge urm ătorii pași:
¾ citește cu aten ție textul;
¾ descoperă cuvintele-cheie;
¾ identifică trăsături ale doinei populare;
¾ indică sentimentul/sentimentele transmise de text;
¾ descoperă nota de originalitate a textului.
Pentru a l ămuri eventualele neclarit ăți, discută cu tutorele.

Testul de evaluare 3.9. – de la paginile 39-40
În realizarea comentariului, vei parcurge pa șii recomanda ți la activit ățile
tutoriale.
Pentru a l ămuri eventualele neclarit ăți, discută cu tutorele.

Testul de autoevaluare 5.7. – de la paginile 69-70
În realizarea comentariului, vei parcurge pa șii recomanda ți la activit ățile
tutoriale.
Pentru a l ămuri eventualele neclarit ăți, discută cu tutorele.

Testul de evaluare 7.7. – de la paginile 116-117
În realizarea temei, vei parcurge pa șii recomanda ți la activit ățile
tutoriale.
Pentru a l ămuri eventualele neclarit ăți, discută cu tutorele.

Testul de autoevaluare 8.7. – de la paginile 130-131
Variantă posibilă de răspuns:
Textul lui Carlo Collodi se caracterizeaz ă prin simplitatea limbajului,
prin puterea conving ătoare a cuvântului, a exem plului, care transform ă,
treptat, caracterul, îndemnându-l s ă aleagă drumul drept.
Fragmentul surprinde unul dintre momentele-cheie ale aventurilor lui

133Pinocchio – pedepsirea b ăiatului mincinos. Modul de expunere dominant este
dialogul, convorbirea dintre Zân ă și Pinocchio eviden țiază semnifica ția pe
care trebuie s ă o acorde copiii adev ărului și sincerității. Pinocchio, ne știind
unde să se mai ascund ă de rușine, încerc ă să fugă din odaie, dar nu izbuti.
Nasul îi crescuse a șa de mult c ă nu mai înc ăpea pe ușă.”
Relatarea lui Pinocchio p ăstrează caracteristicile registrului colocvial,
specific copiilor, în povestirea lui insereaz ă vorbele persoanelor întâlnite, în
încercarea de a fi cât mai conving ător redă, respectând notele stilului indirect
liber, interven ția personajelor. Prima replic ă a păpușii de lemn pare a fi spus ă
pe nerăsuflate, cu sufletul la gur ă, așa cum povestesc și copiii adev ărați faptele
lor.
Caracterul moralizator al textul ui este evident – fiecare minciun ă a lui
Pinocchio este sanc ționată, crescându-i nasul. Trei sunt încerc ările lui
Pinocchio de a ocoli adev ărul și este sanc ționat de trei ori, în numele acelei
binecunoscute zicale – „M inciuna are nasul lung și picioare scurte”.
Deși situația lui Pinocchio nu este deloc lini știtoare, textul eman ă
seninătate, încredere în for ța omului de a- și învinge sl ăbiciunile. Optimismul
și încrederea în capacitatea copilului de a se cumin ți se degaj ă din fiecare
pagină a cărții.

134Bibliografie

• Balotă, Nicolae – Opera lui Tudor Arghezi , București, Editura Eminescu, 1979
• Călinescu, G. – Istoria literaturii române de la origini pân ă în prezent , Ediția a II-a,
revăzută și adăugită, Ediție și prefață de Al. Piru, Editura Minerva, Bucure ști, 1982
• Cioculescu, Șerban; Streinu, Vladimir și Vianu, Tudor – Istoria literaturii române
moderne, Ed.Eminescu, Bucure ști, 1985
• Constantinescu, Pompiliu – Scrieri, vol. I-VI, Bucure ști, Editura pentru Literatur ă, 1967-
1972
• Cornea, Paul – Introducere în teoria lecturii , Editura Polirom, Ia și, 1998
• Crăciun, Gheorghe – Introducere în teoria literaturii , Editura Magister/Cartier, Bra șov,
1997
• Crohmălniceanu, Ov. S. – Literatura român ă între cele dou ă războaie mondiale, vol. I-II-
III, Bucure ști, Editura Minerva, 1972
• Goia, Vistian – Literatura pentru copii și tineret, pentru institutori, înv ățători și
educatoare , Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2003
• Gurtavenco, Mariana ș.a. – 77 de lecturi ale copil ăriei, ediția a III-a, Editura Paralela 45,
2008
• Istoria literaturii române , Editura Academiei, Bucure ști, 1964
• Legendele românilor , Editura Ion Creang ă, București, 1990
• Lovinescu, Eugen, Istoria literaturii române contemporane, București, Editura Minerva,
1973
• Manolescu, Nicolae – Arca lui Noe, vol. I, II, III, Bucure ști, Ed. Minerva, Bucure ști, 1980,
1981, 1983
• Piru, Al. – Istoria literaturii române de la început pân ă azi, Ed.Univers, Bucure ști, 1981
• Simion, Eugen – Scriitori români de azi, vol. I-IV, Bucure ști, Editura Cartea Româneasc ă,
1974-1989
• Șindrilaru, Florin – Antologia poeziei române ști culte de la Dosoftei pân ă în 1993 , Editura
Teora, Bucure ști, 1998
• Ștefănescu, Alex – Istoria literaturii române contemporane 1941-2000 , Editura Ma șina de
scris, Bucure ști, 2005