Managementul Securității în Societatea Contemporană [623195]

Universitatea Babeș Bolyai Cluj -Napoca
Facultatea de Istorie și Filosofie
Managementul Securității în Societatea Contemporană

Traficul de persoane în cadrul securității societale

Moldovan Andrei
MSSC, An I

Cluj -Napoca
2017

Introducere

Traficul de persoane este un fenomen cu multe dimensiuni: este o încălcare gravă a
drepturilor omului , un fenomen economic și social cu consecințe pentru întreaga societate, un
aspect al sănătății publice și nu în ultimul rând un aspect penal, în care traficanții și nu victimele
sunt infractorii.
Lărgirea ariei țărilor subdezvoltate a determinat înmulțirea statelor eșuate din cauza
instituțiilor lor statale foarte slabe, aflate în incapacitate de a -și apăra proprii cetățeni, averile și
securitatea acestora. S -au înmulțit fără precedent tensiunile de natură etnică, religioasă și rasială
cu încălcar ea flagrantă a drepturilor omului. Conflictele de asemenea natură sunt cauzate, în
bună parte, de creșterea în ritm galopant a populației în regiunile slab dezvoltate economic, ceea
ce a determinat dislocări masive de populații și migrații de proporții1.
Traficul de ființe umane este o infracțiune gravă în care victimele sunt tratate ca bunuri și vândute pentru obținerea de profit. Pentru unii este considerat a fi o afacere, de cele mai multe
ori controlată de crima organizată, care încearcă să obțină maxi mum de profit din ceea ce ei
consideră a fi bunul lor, dar care afectează sănătatea, bunăstarea și securitatea persoanelor.
Riscurile de securitate determinate de traficul de personane de la est către vest și de la sud la
nord, în afara unui cadru de regle mentare internațional, influențează în mod irevocabil politica
internațională de securitate. Fenomenul se manifestă cu predilecție în zonele slab dezvoltate și
sunt puternic influențate de explozia informațională contemporană și de evoluția accelerată a
comunicațiilor.
Pornind de la ideea că una din principalele amenințări la adresa securității societal e este
traficul de persoane, lucrarea de față încearcă să demonstreze legatura dintre trafic și securitatea
societală.

1 Gheorghe P. , Terorismul și securitatea, Editura Universității Naționale de Apărare Carol I, București, 2007, p. 172.

Legisla ția intern ă și internațională privind traficul de persoane

În epoca modernă, pe plan intenațional a existat o preocupare permane ntă pentru
combaterea fenomenului privind traficul de ființe umane, chiar dacă, datorită unor prejudecăți
existente la acea vreme în societate, era foarte greu de a se obține un consens în această direcție.
Primul document internațional în acest domeniu datează din anul 1904, când s -a încheiat
Acordul Internațional pentru suprimarea comerțului cu sclavi albi. Având în vedere ineficiența
acestuia, în anul 1910 a fost adoptată Convenția Internațională pentru suprimarea comerțului cu
sclavi albi, prin care cele 13 țări participante se obligau să condamne persoanele care se ocupau cu astfel de activități.
Sub egida Ligii Națiunilor, în anul 1921, s -a încheiat Convenția Internațională pentru
suprimarea traficului de femei și copii, iar în anul 1933 s -a încheiat Convenția Internațională
pentru suprimare traficului de femei care au atins vârsta majoratului.
După constituirea Organizației Națiunilor Unite, în acest domeniu au fost elaborate o
serie de documente internaționale extrem de importante. Astefel, în anul 1949, a fost adoptată Convenția Națiunilor Unite pentru suprimarea traficului de persoane și exploatării prostituției
altor persoane, iar la 15 noiembrie 2000 a fost adoptată, la New York, Convenția Națiunilor
Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, Protocolul privind prevenirea,
reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, act adițio nal al
Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, precum și Protocolul împotriva traficului ilegali de migranți pe calea terestră, a aerului și pe mare, act
adițional la Conve nția Națiunilor Unite î mpotriva criminalității transna ționale organizate.
De asemenea, trebuie să menționăm că într -o serie de documente importante ale ONU s -a
făcut referire la interzicerea traficului de ființe umane. Putem enumera, în acest sens: Declarația
Universală a Drepturilor Omului (1948); Pactul cu privire la drepturile civile și politice (1966);
Pactul cu privire la drepturile economice, sociale și culturale (1966)
2.
Pe plan european, au fost adopate, de asemenea, o serie de documente importante în acest
domeniu, dintre care amintim: Con venția europeană cu privire la drepturile și libertățile
fundamentale ale omului (1950), împreună cu protocoalele adiționale; Convenția europeană
2 C. Bârsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I, Drepturi și libertăți, ed. All
Beck, București, 2007, p. 139;

pentru combaterea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1997); Convenția
Consiliului Europei pr ivind lupta împotriva traficului de ființe umane (2005).
România nu numai că a aderat la toate aceste documente internaționale, ci a adoptat o
legislație în concordanță cu acestea, fiind în măsură să combată în mod eficient acest fenomen.
Astfel, prin Or dinul Ministrului Justiției nr. 1806/2004 a fost înființată Rețeaua
judecătorilor specializați în soluționarea cauzelor de trafic de persoane, aceasta fiind formată din
56 de judecători, câte un judecător de la fiecare curte de apel și tribunal.
Prin H.G. nr. 1584/2005 s -a înființat Agenția Națională împotriva Traficului de Persoane,
necesitatea înființării acestei structuri fiind impusă de amploarea pe care a luat- o traficul de
persoane, acest fapt constituind motiv de îngrijorare pentru majoritatea state lor lumii.
În privința legislației, a fost adoptată Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și
combaterea traficului de persoane3 și Regulamentul de aplicare a dispozițiilor acestei legi,
aprobat prin H.G. nr. 299/20034.
De asemenea, a fost adoptată Legea nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea
protecției victimelor infracțiunilor5, Legea nr. 682/2002 privind protecția martorilor; Legea nr.
39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate; Legea nr. 272/2004 privind
protecția ș i promovarea drepturilor copilului; Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară
internațională în materie penală6.

3 M. Of. nr. 783 din 11 decembrie 2001.
4 M. Of. nr. 206 din 31 martie 2003.
5 M. Of. nr. 505 din 4 iunie 2004.
6 M. Of. nr. 594 d in 1 iulie 2004.

Perspectiva definirii internaționale a traficului de persoane

În unele țări, legea penală nu pedepsește distinct traficul de persoane decât prin
intermediul altor legi sau nu este pedepsit deloc. În astfel de cazuri, traficanții sunt puși sub
acuzare pentru infracțiunea de contrabandă sau pentru infracțiuni legate de prostituție, cum ar fi
proxenetismul sau favorizarea prosti tuției. Prin aplicarea acestui tratament sancționator,
traficanții scapă cu o pedeapsă destul de mică, poate chiar numai cu o amendă. Această situație nu reflectă în niciun fel caracterul grav al infracțiunilor de trafic de persoane și duce la percepția
unor infracțiuni cu " câștiguri rapide și risc scăzut", percepție care încurajează infractorii din
"crima organizată" să se implice în acest tip de activități.
Practica judiciară a arătat faptul că victimele sunt urmărite în instanță pentru intrare
ilegală în țara respectivă sau pentru alte infracțiuni, din simplul motiv că legile sunt aplicate în
mod mecanic, împotriva unor persoane care nu au fost încă identificate ca victime ale unor infracțiuni grave. În plus, eforturile de a combate traficul de persoane prin urmărirea în instanță
pentru delicte legate de prostituție, implică faptul că guvernele consideră traficul de persoane ca fiind egal cu diferitele forme de muncă în industria sexului, indiferent dacă victimele au
participat sub constrângere sau nu.
Începând cu documentele amintite mai sus elaborate la nivel internațional , s -a încercat
formularea de către organismele internaționale formularea unei definiții a infracțiunii de trafic de
persoane.
Astfel Protocolul Națiunilor Unite pentru prevenirea, combaterea și pedepsirea traficului
de persoane, în special femei și copii, ca anexă la Convenția Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transfrontaliere la art. 3 definește infracțiunea de trafic de persoane după cum
urmează:
(a) Prin “trafic de per soane” se înțelege recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau
primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire,
fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei pe rsoane de a se
apăra sau de a- și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de
alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei
persoane, în scopul exploatării acestei persoane. Ex ploatarea include, minimum, exploatarea
prostituției altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau

îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare
de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe."
(b)” Consimțământul persoanei, victimă a traficului, la exploatarea descrisă în alineatul (a) din
prezentul articol va fi irelevant, dacă s -a folosit vreunul din mijloacele menționate în alineatul
(a)".
(c)” Recru tarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unui copil, în scopul exploatării,
vor fi considerate "trafic de persoane", chiar dacă nu s -a folosit nici unul din mijloacele
menționate în alineatul (a) din prezentul articol."
(d) "Prin "copil" se înțelege orice persoană cu vârsta sub 18 ani."
Definiția cuprinde toate formele de trafic, precum exploatarea sexuală, condițiile de
muncă forțată, aservire, pe practicile asemănătoare sclaviei și pe sclavie, fiecare dintre acestea fiind definite în mod distinct.
De asemenea, definiția nu cere ca victima să treacă peste o frontieră recunoscută în mod internațional, ci ține cont de faptul că există persoane traficate în interiorul granițelor unei țări,
dintr -o regiune în alta.
Cu excepția traficării perso anelor cu vârsta sub 18 ani, Protocolul cere o formă oarecare
de distorsionare a voinței victimei informate, respectiv prin violență, înșelăciune sau abuz de
autoritate, respectând astfel faptul că persoanele adulte sunt apte de a lua decizii autodeterminate privind viața lor, în special în ce privește munca și migrația.
Convenția Europol privind traficul de persoane în articolul 2(2), conține următoarea
definiție: "Traficul de persoane reprezintă metodele de supunere a unei persoane la dispoziția
reală ș i ilegală a altor persoane, prin folosirea forței, a amenințării cu forța, a abuzului de
autoritate, sau a inducerii în eroare, în scopul exploatării prostituției, al exploatării sexuale de orice fel, al abuzului minorilor sau al comerțului cu minori abandonați."
Un alt organism internațional, respectiv Consiliul Europei a elaborat cu privire la
infracțiunea de trafic de persoane următoarea definiție "traficul de femei și prostituția forțată
este orice metodă legală sau ilegală de a transporta femei și/sau de a face comerț cu acestea, cu sau fără consimțământul lor inițial, în scopul prostituției forțate, a căsătoriilor forțate sau al altor
forme de exploatare sexuală forțată. Folosirea violenței poate fi: fizică, sexuală și/sau
psihologică, și include atâ t intimidarea, cât și abuzul de autoritate sau abuzul unei situații de
dependență."

Alianța Globală împotriva Traficului de Femei (GAATW) definește traficul după cum
urmează: "Orice acte sau tentative de recrutare, transportare (înăuntrul sau în afara uno r
frontiere), cumpărare, vânzare, transfer, primire sau cazare a unei persoane, prin folosirea
inducerii în eroare, a constrângerii (inclusiv utilizarea amenințărilor sau abuzul de autoritate) sau
a constrângerii cauzate de datorii, în scopul aducerii sau menținerii acestei persoane, fără
constimțământul ei, plătită sau neplătită, într -o formă de aservire (muncă în gospodărie, aservire
sexuală sau de reproducție), într -o formă de muncă forțată sau constrânsă, sau în condiții
asemnănătoare sclaviei, exploatarea ei petrecându -se în altă comunitate decât cea în care
persoana trăia în momentul inducerii ei în eroare, constrângerii prin forță sau constrângerii cauzate de datorii."
Mai mult decât formularea unei definiții a acestei infracțiuni, GAATW a elaborat ș i
definițiile pentru traficant și persoana traficată. Astfel traficantul este "O persoană sau o entitate
care intenționează să comită, sau contribuie în calitate de complice sau consimte la comiterea oricăror acte descrise în definiția traficului de perso ane"; persoană traficată este "O persoană
recrutată, transportată, cumpărată, vândută, trasferată, primită sau cazată în modul descris în definiția traficului de persoane, inclusiv copii, indiferent dacă copilul a consimțit sau nu.

Securitatea societală

Problema securității a preocupat colectivitățile umane de-a lungul existenței lor. Practic,
necesitatea asigurării vieții constructive, de progres material și spiritual, acțiunea împotriva
vitregiilor dinafară, a apărut o dată cu apariția omului. Societatea reprezintă un mod de
manifestare a sociabilității, un universal al individului uman și al colectivităților sociale7.
Conceptul de securitate poate fi definit prin pace, o lipsă a primejdiilor, definind situația
în care, ca urmare a unor măsuri specifice, o persoană, o colectivitate, un stat dobândesc
certitudinea că existența, integritatea sau interesele sale fundamentale nu sunt primejduite8.
Securitatea societal ă a fost introdus ă inițial de Barry Buzan în “People, States and Fear”
(1991), a fost recreat ă de Ole Waever et. Al în “Identity, Migration and The New Security
Agenda in Europe “(1993) și dezvoltat mai apoi de Buzan, Waever și noul membru al Școlii
de la Copenhaga, Jaap de Wilde, în “Security: A new framework for Analysis” (1998). În
sistemul internațional contemporan, securitatea societală se referă la “capacitatea unei
societăți de a-și menține caracterul său esențial în condiții de schimbare și sub amenințări
posibile sau reale. Mai precis, se referă la prezervarea, în condiții acceptabile de evoluție, a
pattern -urilor tradiționale de limbă, cultură, asociere, identitate religioasă și națională și a
obiceiurilor”9.
A nu se confunda securitatea socială cu cea societală. Daca securitatea socială se referă la
indivizi și ține mai ales de domeniul economic, securitatea societală se referă la colectivități
și la identitățile acestora. Deși între cele două vor exista mai mereu legături empirice, în măsura
în care condițiile sociale ale indivizilor influențează procesele de indentificare colectivă,
conceptul de securitate societală nu se referă la acest nivel individual, ci la nivelul identităților
colective și la acțiunile întreprinse pentru a apăra astfel de indentități10.

7 P. Bejinariu, Evoluția riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale , Editura Axioma Print,
Bucuresti, 2005, p. 25.
8 C. Sergiu Celeac, Mica Enciclopedie de politologie , Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1977,
p. 401-402.
9 Ole Waever, “Societal security: the concept”, în Ole Waever, Barry Buzan, Morten Kelstrup, Pierre Lemaitre,
Identity, Migration and the new security agenda in Europe , Pinter Publishers Ltd., London, 1993, p. 23.

10 Barry Buzan, Ole Waever, Jaap de Wilde, Security:a new framework , p.120.

Desfasurarea procesului de trafic de persoane

Sursa: http://humantraffickingcenter.org/problem/

Traficul de ființe umane, ca fenomen infracțional transnațional, este de o complexitate
care îl face greu de anihilat. Fiecare etapă a lui înseamnă o grea încercare pentru
victime, dar abuzurile fizice și psihice iau amploare în fazele finale. Astfel, putem
menționa că traficul de persoane presupune de obicei următoarele etape:

 Recrutarea

Există trei categorii de recrutori și transportatori: bărbați, femei, familii. Recrutori pot fi:
vecini, soț/concubin, cunoștință/ prieten, persoane ce desfășoară activități ce presupun
relații cu publicul (vânzători, barmani, taximetriști etc.), angajați ai unor firme false,
chiar membri ai unor rețele de trafic. Ei utilizează ca și metode de recrutar e: oferte false
de locuri de muncă în străinătate, în special profesii care nu implică o muncă calificată (chelneriță, bucătăreasa, dansatoare, baby -sitter, menajeră etc.) în țări ca Spania, Italia,

Grecia, Cehia, Germania, Franța etc. adresate direct vict imelor sau prin intermediul
cunoștințelor, rudelor sau a altor persoane apropiate, anunțuri la mica publicitate, răpiri.

 Transportul

Traficul de ființe umane se desfășoară pe anumite rute, din țara de origine, spre țara de
destinație. Trecerea frontie rei spre țara de destinație (de cele mai multe ori alta decât cea
promisă victimei) se face cu ajutorul recrutorilor sau al călăuzelor și poate fi: legală, sub pretextul unei excursii, în cazul fetelor care au pașaport sau ilegală, în cazul persoanelor
minore sau fără pașaport, situație în care călăuzele promit trecerea graniței în siguranță
în schimbul unei sume de bani sau chiar fără plată.

 Vânzarea

Are loc în țările de destinație (în cazul vânzărilor repetate, pot fi doar țări de tranzit), fără știrea victimelor care devin proprietatea unor patroni. Aspectul fizic și vârsta sunt
cele care fixează prețul de vânzare, dar depinde și de numărul vânzărilor de la momentul recrutării la cel al destinației de exploatare.

 Sechestrarea și exploatarea

De cele mai multe ori victimele realizează că au fost vândute în momentul în care sunt sechestrate și exploatate, etapă caracterizată prin: sechestrarea în locuri bine izolate,
închise, lipsa totală a posibilităților de comunicare etc.

 Revânzarea

Victimele intră într-un ciclu al falselor datorii, deoarece cei care le cumpără pretind că
trebuie să -și recupereze banii din munca lor. În majoritatea cazurilor, în momentul în
care victima a reușit să -și plătească datoria, urmează o revânzare către un alt patron

care, la rândul său, vrea să -și recupereze suma plătită.

 Evadarea

Aceasta se produce în conjuncturi favorabile, cu ajutorul unor clienți, al poliției.
Victimele se adresează adesea ambasadelor sau consulatelor României din țara
respectivă.

 Repatrierea

Se realizează cu sprijinul Organizației Internaționale a Muncii, a misiunilor din alte țări,
ale ambasadelor/ consulatelor care se ocupă de formalitățile de repatriere si cu sprijinul
organizațiilor neguvernamentale din statul de destinație. Victimelor li se eliberează
pașaport consular și documente de călătorie. Primirea în țară se face de reprezentanții
Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane (Centrul Regional din aria de
competență), care a fost contactat și informat în prealabil și care va cons ilia victima și o
va redirecționa către serviciile specializate de asistență, în funcție de opțiunea acesteia.

Sursa: http://acelebrationofwomen.org/wp- content/uploads/2014/01/Human -trafficking1.jpp

Concluzii

Deși traficul de persoane nu este un fenomen nou, ci apărut odată cu statul, a cărui
existență presupune raporturi fixe între o comunitate și un teritoriu, globalizarea este cea care l-
a accentuat. Creșterea gradului de permeabilitate a granițelor a permis indivizilor umani
deplasarea oriunde pe glob, indiferent de condiționările create de state intre ele (introducerea
pașapoartelor, vizelor, etc.) Acest fenomen se înscrie în categoria de riscuri, amenințări și
acțiuni agresive nonmilitare și constituie o amenințare deosebită în condițiile liberalizării
circulației persoanelor, deoarece facilitează apariția altor factori de risc marcanti precum
terorismul, traficul de droguri si arme, probleme de natură etnică, religioasă .

Sursa: http://humantraffickingcenter.org/wp -content/uploads/2014/10/PROFITS- MADE –
FROM.png

Nimeni nu poate garanta că traficul de persoane poate fi oprit la nivel global , însă
acesta are consecințe nefaste asupra mediului global de securitate, consecinte care trebuiec
gestionate în toate direcțiile cu scopul de a-i reduce și stopa efectele. Toate autoritățile
naționale și internaționale, toți actorii importanți de securitate care contribuie la climatul de
securitate , sunt obligate să-și unească eforturile pentru ca acest fenomen să fie gestionat,
să nu fie scăpat de sub control și să fie luate toate măsurile pentru prevenirea
transformării lui într-o amenințare globală.

Bibliografie

• Bejinariu, Petru, Evoluția riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale ,
Editura Axioma Print, București, 2005.
• Buzan, Barry, New Patterns of Global Security in the twenty first century , International
Affairs, vol. 67, no 3, 1991.
• Buzan, Barry, Security. A new Framework for Analysis, CA Publishing, Cluj Napoca,
2011.
• Celeac, C. Sergiu, termenul securitate din Mica Enciclopedie de politologie , Editura
Științifică și Enciclopedică, București, 1977
• C. Bârsan, Convenția europeană a drepturilor omului. Comentariu pe articole, vol. I,
Drepturi și libertăți, ed. All Beck, București, 2007.
• Dascălu I., Tical, G., Curs de combaterea criminalității organizate , vol. 1, Editura
Academică, București, 2001.
• I. Gârbuleț, Traficul de persoane, Doctrină. Jurisprudență, ed. Universul Juridic, București,
2010.
• N. Cristuș, Traficul de persoane, proxenetismul ,crima organizată- practică judiciară, ed.
Hamangiu, 2006.
• Stoica, Anghel, Migrația ilegală la confluența cu traficul de persoane, Editura Pro
Universitaria, București, 2014.
• Waever, Ole, Aberystwyth, Paris, Copenhagen.
• Waever, Ole “Societal security: the concept”, în Ole Waever, Barry Buzan, Morten
Kelstrup, Pierre Lemaitre, Identity, Migration and the new security agenda in Europe ,
Pinter Publishers Ltd., London, 1993.

• http://humantraffickingcenter.org/