Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar [623173]

UNIVERSITATEA “ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației
Specializarea: Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Nevoile esențiale ale copiilor de vârstă preșcolară
O perspectivă psiho -pedagogică

COORDONATOR,
Prof. univ. dr. Liliana STAN
ABSOLVENT: [anonimizat]
2017

2

CUPRINS

3
ARGUMENT

Deseori se vorbește de „cei șapte ani de acasă” ca fiind primii ani în care punem bazele
dezvoltării noastre. Aceste baze ne vor urmări pe tot parcursul vieții și de aceea există o mare
presiune asupra părinților. Părinții sunt primii oameni cu care intră în contact bebelușul, prin ei
va cunoaște lumea înconjurătoare și pe ceilalți . Pentru a crește, a învăța și a se dezvolta , copilului
îi este necesar un anume ti p de îngrijire prin care să i se satisfacă neapărat nevoile esențiale .
Atât ca părinți cât și ca educatori știm că cea mai critică și cea mai vulnerabilă perioadă
din dezvoltare este copilăria. Noi trebuie să avem în vedere unicitatea fiecărui copil dar și faptul
că există câteva nevoi esențiale, comune tuturor copiilor. Identificarea și satisfăcera acestor nevoi
este o etapă extrem de importantă deoarece fără îngrijire permanentă, dragoste, securitate ,
adaptare la diferențele individuale, încurajare și recunoaștere copii nu se pot dezvolta armonios .
Am ales tema de licență Nevoile esențiale ale copiilor de vârstă preșcolară. O
perspectivă psiho -pedagogică pentru că, pe parcursul studiilor de licență, domeniul preșcolar mi –
a atras atenția cel mai mult și mi s -a părut un subiect de majoră importanță pentru specializarea
pe care am urmat -o, dar și p entru viitorul meu profesional. Prin această lucrare de licență am vrut
să îmi aprofundez cunoștințele dobândite, să aflu cât mai multe lucruri despre nevoile copiilor
preșcolari.
Primul capitol, cu titlul Educația și dezvoltarea în primii ani de viață , abordează
cunoașterea copilului încă din perioada prenatală până la vârst a de 6/7 ani . În acest ca pitol se
tratează copilul ca întreg, cu stadii de dezvoltare, nevoi, participanți în creșterea și educarea lui și
modul cum se face educația în primii ani.
Al doilea capitol, cu titlul Nevoile copiilor pentru o dezvoltare armonioasă abordează
cunoașterea specifică a nevoilor copiilor. În acest capitol vom descrie nevoile copiilor de vârstă
preșcolară având ca model piramida lui Abraham Maslow, și cercetările do ctorilor T. Berry
Brazelton și Stanley I. Greenspan.
În ultimul capitol, vom descrie care este influența demersurile educaționale asupra
nevoilor copiilor preșcolari. În acest capitol sunt propuse proiecte didactice și tematice realizate
la activitățile din grădiniță.
Cunoașterea nevoilor esențiale ale copiilor preșcolari schimbă modul în care părinții și
educatorii se rap ortează la creșterea și educarea acestora.

4
CAPITOLUL 1. EDUCAȚIE ȘI DEZVOLTARE ÎN PRIMII ANI DE VIAȚĂ

„Un copil este ca o sămânță de floare…cât de frumos va crește, cât de
frumos va rodi, depinde de grădinarul care o va ȋngriji, de ce pământ și de
câtă lumină și apă are, de cât e de ferită de frig, de furtună și de soare
prea tare. E atât de plăpândă…Cum ai putea s -o rupi ori sa o calci în
picioare când e tot ce va mai rămâne ȋn urma ta?”
Irina Petrea

În acest capitol vom vorbi despre dezvoltarea copilului încă din perioada prenatală până
la vârsta integrării lui în școala primară și despre educația din familie, comunit ate și de la
grădiniță. În continuare vom încerca să cunoaștem copilul și nevoile sale.

1.1. Educația pentru a fi „om întreg ”

De-a lungul întregii sale dezvoltări, copilul va fi ghidat de dorința sa de a ajunge mare, de
nevoia sa de autonomie, atât de impo rtantă pentru el și de dorința sa de a descoperi și de a învăța.
Cadrul familial în care copilul va crește și se va dezvolta este crucial pentru viitorul lui. Familia
trebuie să dezvolte c apacitatea de a reflecta ș i a răspunde nevoilor copilului . Dezvoltarea
armonioasă a personalității copilului depinde de felul în care aceste nevoi sunt satisfăcute.
Nevoile copilului sunt de o complexitate deosebită și evoluează odată cu dezvoltarea copilului.
Psiho logul Ivan Ilin susține că „familia reprezintă matricea primordială a culturii
omenești. Aici se trezesc și încep să se dezvolte puterile latente ale sufletului; aici începe copilul
să își dezvolte sentimente de atașament, să se încreadă în ceilalți; aici se alcătuiesc primele
temelii ale caracterului său; aici se descoperă în sufletul copilului sursele principale ale fericirii
sau nefericirii lui viitoare; aici devine copilul un mic om, din care se dezvoltă mai apoi o mare
personalitat (Ilin, 2009, pp. 8 -9)”. Părinții sunt de o importanță majoră în pr ocesul de dezvoltare
al copilului. Ei sunt factorii de mediu principali. Pe ei îi va imita copilul și va încerca neîncetat
să le urmeze în comportament.
Educația pentru a fi „om întreg” se referă la faptul că cei ce educă trebuie să aibă în
vedere toate dimensiunile dezvoltării copilului, și anume: dezvoltarea fizică, dezvoltarea afectivă
și cea cog nitivă. Toate sunt importante, interdependente și parte integrantă a unui parcurs
ascendent pe piramida nevoilor. Dezvoltarea începe odată cu for marea embrionului uman iar
toată atenția soților se îndreaptă de acum spre viața ce se dezvoltă în pâ ntecele mamei.

5
Dezvoltarea fizică intervine încă din primii ani de viață, iar educația în sfera aceasta
vizează igiena și obiceiurile sănătoase cum ar fi spălatul pe mâini. Dezvoltarea afectivă apare și
ea foarte devreme sub forma nevoilor copilului de a fi iubit și confirmat; aici educația devine una
de tipul transmiterii de atitudini și de stări interioare. Părinții îi spun copilului că este iubit de ei
necondiționat și că nevoile lui de iubire sunt bune și acceptate. Cât privește dezvoltarea
cognitivă, ea intervine poate mai târziu decât celelalte două, dar ea comportă o la fel de mare
importanță fiindcă ea constituie punctul de plecare pe care se poate sprijinii în mod practic
copilul, pentru dobândirea autonomiei. Educația în acest sens se referă la susținerea acelor
procese de dezvoltare cognitivă prin promovarea comportamentelor care să vizeze creșterea
autonomiei copilului. Totodată ea cuprinde și ac ele exerciții de tip logico -matematice predate în
școală, care la fel, sporesc dezvoltarea cognitivă și facilitează dobândirea unui din ce în ce mai
mare grad de autonomie a copilului. Achiziția gândirii logico -matematice este considerată darul
ultim al na turii făcut omului deoarece ea ne -a permis de -a lungul veacurilor progresul tehnologic
și sporirea gradului de confort adus de acesta.
Conaiderăm că educația încep, în genere, odată cu dezvoltarea, ca un datum al
sensibilității copilului și al receptivit ății lui față de mediu. Educația se va produce inevitabil
dintru început, iar ea poate fi de două tipuri : con știent dirijată sau nu, idealul fiind prima formă.
După Maria Montessori, educația conștient dirijată trebuie să înceapă încă de la naștere, „Măreț ia
personalității umane începe din momentul nașterii. Din această aproape mistică afirmație,
provine ceea ce poate părea a fi o concluzie ciudată: aceea că educația trebuie să înceapă de la
naștere .” (Montessori, 2006, p. 14)

1.2. Dezvoltarea copilului în pri mii ani de viață

Pentru un cuplu conceperea unui copil reprezintă o experiență încântătoare, fiind una
dintre cele mai semnificative experiențe trăite de ființ a umană. „ În orice civilizație acest moment
a fost considerat ca fiind gradul maxim al experienței umane: maternitatea și
paternitatea ”(Telleri, 2003, p. 5) . Atunci când cei doi află că vor avea un copil ei schimbă
statutul de cuplu cu cel de părinți și astfel devin o familie. Acest nou membru al familiei este
dovada vie a „întâlnirii” celor doi. În el există ceva din amândoi, astfel iubirea lor devine
întrupată. Această iubire va însoți noua ființă pe toată durata vieții.
Pentru a înțelege copiii și a le respecta nevoile și trebuințele, este nevoie ca fiecare
părinte să cunoască reperele și caracteristicile de dezvoltare ale fiecărei vârste, cu limitele și
potențialitățile ei.

6
1.2.1. Dezvoltarea Prenatală și Nașterea

Cuplul format din el și e a sunt ca două vârfuri de triunghi care generează un
al treilea vârf adică generează o nouă viață. În figura I, am prezentat a cest triunghi
care formează o relație triangulară, adică iubirea celor două persoane generează o a
treia persoană cu care se va forma o re lație unică și nerepetabilă ce va continua pe
toată perioada vieții . Relația mamei și a tatălui cu nou născutul începe încă din
momentul con ceperii și pentru ca această relație să fie una solidă este necesar ca
părinții să înțeleagă importanța unui climat psiho -afectiv optim și să activeze toate
resursele lor în scopul de a-l menține și a -l îmbunătății (Telleri, 2003, pp. 6 -7).

Figura I – Reliația triangulară

Viața intrauterină, de la concepție până la naștere, este importantă pentru
întreaga dezvoltare a omului. Când afirmăm acest lucru ne gândim la creșterea
rapidă, la vulnerabilitatea viitorului copil dar și la dependența lui directă de mamă.
Avem de -a face cu două ființe umane complete, conectate între ele în mod intim și
interdependente. „ Dacă mama este, la rândul ei sănătoasă, lipsită de anxietăți, dacă
nu este depresivă, confuză, retrasă, atunci există un orizont larg pentru dezvoltar ea
personalității copilului în chiar dezvoltarea zilnică a relației pe care o are acesta cu
mama lui” (Winnicott, 2013, p. 228) .
Mama susține viața bebelușului ce se crează , pas cu pas , timp de patruzeci –
patruzeci și două de săptămâni, iar tatăl susține st area de bine a mamei și integritatea
familiei . Viitori i părinți au o responsabilitate mare în privința dezvoltării noii vieți pe
care au creat -o. Ei sunt cei ce transmit copilului materialul genetic de bază ce face ca
fiecare persoană să fie unică .
Atât mama, cât și tatăl influențează sănătatea copilului nenăscut prin ceea ce
fac și prin lucrurile la care sunt expuși. Totodată ei influențează mediul social și
cultural al copilului. Pentru a înțelege modul în care crește și se dezvoltă bebelușul,
mama
tata
copil

7
părinții încep să caute informații despre dezvoltarea intrauterină a copilului , despre
naștere, alimentație, educație și îngrijire dorind să fie cât mai pregătiți în noua lor
viață.
Dintotdeauna oamenii au căutat explicații cu privire la formarea vieții și
proveniența ei. Atât formarea fătului cât și nașterea lui erau considerate miracole
având diferite explicații, de la cele biblice până la cele filosofice . Grecii credeau că
bărbatul are sămânța vieții iar femeia este sursa de hrană a fătului ce se dezvoltă în
ea.
Din dorința de a explica conceperea omului umeroase teorii au fost formulate
și vehiculate, multe din aceste teorii au fost formulate incorect. În secolul al XVII -lea
prima teorie a fost formulată de „școala ovariană” a olandezului Regnier de Graaf
care susținea că uterul femeii conține embrioni ce se activează în contact cu lichidul
spermatic. La scurtă vreme a fost formulată o altă teorie a „școlii homunculiste” a
olandezului Van Leeuenhoek care suținea că embrionul se găsește la nivelul
lichidului spermatic dar devine activ în interiorul uterului femeii. Abia școala
germană reprezentată de Kaspar Friedrich Wolff elaborează prima explicație
științifică cu ajutorul cunoștințelor de biologie și anatomie și susține că atât femeia
cât și bărbatul au rol uri egale în conceperea copilului. (Muntean , 2009, pp. 133 -134)
După psihologul Diane Papalia dezvoltarea intrauterină cuprinde trei
perioade:
1. perioada germinală ;
2. perioada embrionară ;
3. perioada fetală (Papalia, 2010, pp. 75 -76);

1. Perioada germinală
Această perioadă durează din momentul fertilizării până la două săptămâni. În
timpul stadiului germinal au loc o serie de divizări a zigotului ce se finalizează cu
formarea embrionului . La sfârșitul primelor două săptamâni zigotul se fixează în
peretele uterului și astfel se asigură legătura cu corpul matern. Informațiile transmise
genetic (prin intermediul unor structuri celulare prezente la nivelul ovului și a
spermatozoidului) de la părinți la copii sunt cunoscute sub numele de ereditate.
Aceste inform ații determină o serie de caracteristici, cum ar fi apartenența sexuală și
se pare numărul de copii în sarcină (M ogoș, Ianculescu, 1973, p. 667) . Fixarea
zigotului în peretele uterin este momentul final al acestei perioade.

8
2. Perioada embrionară
Embrionul, a doua perioadă a dezvoltării intrauterine, se plasează între
sfârșitul săptămânii a doua și sfârșitul săptămânii a opta. În această p erioadă
dezvoltarea este rapidă deoarece se formează structuri primitive ale tuturor organelor
principale care alcătuies c cormul uman și legătura placentară cu mama se
stabilizează (Papalia, 2010, p. 79) .
La douăzeci și una de zile după fertilizare se formează structuri care pun
ființa umană în relație. Se formează tubul neuron al, adică încep utul sistemului nervos
central și periferic și structuri care vor genera: pielea, părul, unghiile, crepusculii ce
dau sensibilitate pielii și organele interne (sistemul digestiv, respirator, endocrin).
Tot acum începe formarea capului, a vaselor de sânge (sistemul cardio -vascula r) și se
generarea țesuturilor de susținere și de legătură (oasele, mușchii, etc. ) . La sfârșitul
acestei perioade încep să se formeze: ochii, nasul și gu ra, apar picioarele și mâinile
(Muntean , 2009, p. 135).
Perioada embrionară reprezintă o perioadă cr itică deoarece embrionul are
vulnerabilitate maximă față de influențele distructive ale mediului exterior,
inegalabilă ca sensibilitate prin comparație cu celelalte perioade ale sarcinii. În
această perioadă pot apărea malformații congenitale deoarece părț ile corpului și
organele abia formate sunt cel mai vulnerabile la vătămări datorită dezvoltării
rapide. (Papalia, 2010, pp. 79 -80)
Tot în această perioadă se formează structuri care vor proteja noua ființă:
sacul amniotic, cordonul ombilical și se definit ivează legăturile cu corpul matern pr in
intermediul placentei. Sp re sfârșitul săptămânii a opta se inițiază primele diferențieri
pe organe, da r care nu sunt încă funcționale și embrionul are trăsături distinctive
umane (Harwood, Miller, Vasta, 2010, pp. 155-156).
Deoarece este perioada cea mai critică d e acum părinții încep să îndrepte
atenția către copilul ce se dezvoltă. Părinții vor fi atenți la tot ce -i afectează starea de
bine a mamei, de la alimentație la dispoziție , deoarece poate să modifice mediu l
copilului nenăscut și să -i influențeze creșterea. P entru ca bebelușul să se dezvolte
bine părinții vor lua măsuri de precauție în ceea ce privește alimentația,
medicamentele prescrise, odihna, igiena , efortu fizic și starea afectivă a mamei .
3. Perioda feta lă
Această perioadă începe la finalul săptămânii a opta de sarcină și se încheie în
momentul nașterii . „Continuă să crească, să se diferențieze sistemul nervos și să

9
apară primele reacții la mediu. Sunt primele aspecte de funcționare a viitorului nou-
născut. El se pregătește pentru lume, iar lumea se pregătește să îl primeasc, îi face
loc. Locul din mintea mamei, a tatălui și a celorlalți membrii ai familiei e foarte
important pentru viitorul lui confort”( Muntean , 2009, p. 136).
Din săptămâna a op ta de sarcină embrionul a evoluat și astfel începe perioada
fătului . În aceste săptămâni copilul va evolua continuu și se pregăti de viața
extrauterină. În aceste luni trăsăturile fătului încep să se schimbe, continuă să se
dezvolte organele deja formate și crește în dimensiuni și greutate (Simkin, 2004, p.
39-42). În luna a șaptea fătul este dezvoltat și are șanse să supravețuiască în afara
corpului mamei deși are nevoie de oxigen, hrană în cantități foarte mici și trebuiev să
stea mai multe săptămâni în incubator pentru a fi controlată temperatura. În luna a
opta creșterea fătului începe să înc etinească dar dezvoltarea continuă prin
depozitarea substanțelor nutritive primite de la mamă. Începând cu luna a opta corpul
mamei transnite fătului anticorpii ca re luptă împotriva bolilor iar acest proces va
continua până la vârsta fetală de nouă luni. Acest proces este foarte important
deoarece anticorpii vor proteja bebelușul în primele șase luni de viață după care
corpul copilului va fi capabil să producă sing ur cantitățile necesare de anticorpi
(Harwo od, Miller, Vasta, 2010, pp. 157 -158).
În acesată perioadă a dezvoltării părinț ii încep să comunice cu fătul , deși este
în burta mamei el reacționează la vocea și bătăile inimii mamei și la vibrațiile
corpului ei, e fapt ce sugerează că aude și simte . Sunt studii care subliniază
importanța comunicării cu fătul (citirea poveștilor, adresarea directă, mângâiere
burții) încă din săptămâna douăzeci și șase. „ Fetușii par să învețe și să -și amintească.
În cadrul unui experiment, s -a arătat că sugarii în vârstă de trei zile sugeau mai mult
de la sfârcul care activa o înregistrare a unei povești pe care mama le -o citise
frecvent cu voce tare în ultimele șase săptămâni de sarcină decât la sfârcurile care
activau alte pov ești. Se pare că sugarii recunoșteau tiparul sonor pe care -l auziseră în
pântece. Sugarii din grupul de control, cărora mama nu le citise o poveste înainte de
naștere , reacționau normal la toate trei înregistrările”(Papalia, 2010, p. 81). Odată cu
aceste e xperimente s -a dezvoltat o tehnică de comunicare cu copilul în perioada
intrauterină numită haptonomie. Această tehnică ajută părinții să se conecteze
emoțional cu copilul, copilul se simte iubit și dobândește un sentiment de securitate
de bază iar răspuns ul primit de părinți îi ajută pe aceștia să fie mai siguri de ei, îi
valorizează ca părinți (Muntean, 2009, pp.138 -139).

10
La sfârșitul perioadei de sarcină, spre săptămâna treizeci și opt -patruzeci,
corpul fătului este bine modelat și toate organele vitale sunt funcționale. Fătul este
gata de naștere.
4. Nașterea
Nașterea este un moment remarcabil, ea reprezintă „tranziția între existența
dependentă din uter și existența autonomă a unui organism distinc t. Putem spune că
nașterea este trecerea între două stadii distincte ale vieții, între două lumi distincte.
Intrauterin, totul era protecție, armonie, constanță și continuitate, toate nevoile îi erau
satisfăcute fără nici un efort. Acum însă trebuie să resp ire, să se hrănească și să -și
elimine resturile metabolismului digestiv. Și toate acestea într -un mediu în
schimbare, cu zgomote, lumini, mirosuri, temperaturi variabile care asaltează
organele de simț ale copilului nou născut” (Muntean, 2009, p. 140)
Nașterea are trei faze distincte: travaliul, expulz ia și eliminarea placentei .
Pentru aceste faze părinții se pregăte sc mergând la cursuri specializate, citind și
exersând te hnici de pregătire precum exerciții de relaxare , haptonomia (metodă ce
urmărește să st abilească, prin pipăit, un dialog precoce între părinți și viitorul copil),
sorfologia ( metodă bazată pe hipnoză și relaxare ) și pregătirea prin muzică (ședințe
de muzicoterapie ce produc relaxare) . (Morin, 2011, p. 22)
La naștere copilul are primul contact cu lumea exterioară și acest contact e
bine să îl facă, în primul rând cu mama, prin punerea copilului la pieptul mamei
deoarece ritmul cardiac matern îi este cunoscut, oferindu -i astfel un confort general și
securizant .

1.2.2. Primul an de viaț ă al copilului (0 -12 luni)

La naștere, organismul dispune de o capacitate senzorială generală relativ
bine dezvoltată, dar de o capacitate de reacții internaționale și coordonate aproape
nula. O mare parte din reacțiile disponibile au un caracter primar, constituind forme
motorii de debut ale conduitei motorii.
Cea mai mare parte a zilei, noul născut doarme. Somnul la cei mai mulți copii
se extinde pe 4/5 din 24 de ore. Probabil fenomenul se datorează epuizării rapide și
intense energetice a copilului în procesul de adaptare activă, somnul având funcții de
restabilire a energiei. Epuizarea intensă are loc și datorită arderilor realizate la
nivelul tubului digestiv și a navalei de impresii ce bombardează instanțele nervoase

11
senzoriale, traseele și sistemul nervos central. Treptat, r aportul dintre orele de somn
și cele de veghe se va modifica.
În primul an de viață copilul petrece în stare de somn câte 15 -16 ore pe zi, iar
starea lui de veghe este mai densă cu activități specifice, cum ar fi mâncatul. Spre
deosebire de primele zile de la naștere, momentele de veghe de la un an sunt liniștite
dar active.
Primul an de viață este o aventură pentru toate mămicile. În acest sens, o
mămică mărturisește: „Acum răzi și spui glume, iar în secunda următoare plângi, fără
să știi exact de ce.” Momentele de felul acesta sunt destule, starea ambivalentă a
mămicilor fiind antrenată de grijile lor față de capacitatea proprie de a avea grijă de
copil, față de viitor și de uriașa responsabilitate pe care o au. Într -un moment scurt
ele pot trece de la starea compleșitoare de iubire la vederea micuțului lor copil, la
frică și grijă excesivă. (Florea, 2013, pp.27 -28)
În cadrul primului an de viață extrauterină, activitatea interioară a copilului se
îndreaptă către lumea exterioară și își descoperă propria corporalitate. Dacă suntem
atenți vom observa cum descoperă copilul „lumea exterioară”. Mânuțele se mișcă
prin câmpul vizual sunt descoperite și folosite drept obiect de joacă, apoi urmează
descoperirea propriilor picioare, sunt apucate piciorușele, dege tul mare de la picior
este supt, și dintr -o dată a dispărut iarăși totul din câmpul vizual.
Când copilul și -a descoperit corporalitatea și a învățat să o stăpânească cât de
puțin, el începe să se ridice de la orizontală, să găsească o primă orientare în s pațiu,
să îl cuprindă și să -l cerceteze pe acesta în tridimensionalitatea sa, prin deplasarea
târâș, mersul de -a bușelea și ridicarea.
Copilul învață să se ridice în picioare prin imitare, și această faptă este prin
excelență una umană, aparținând omului rațional, care se ridică în picioare spre a
vedea alte și alte orizonturi care să -i stârnească pofta de viață și să -i antreneze
energia vitală și creatoare. Acest proces al ridicării este realizat în mod unic de
fiecare copil. De ce afirmăm aceasta? Deoare ce un copil poate merge mai repede
decât un altul de -a bușilea, la fel poate să se ridice mai ferm în picioare decât un
altul, unul poate să se folosească mai puțin de mâini pentru a se ridica decât un altul
ș.m.d. Acestea au un cuvânt de spus cu privire l a viitorul caracter temperamental al
copilului. (Kiel -Hinrichsen, 2014, p. 28 -29)

La început numărul reflexelor nervoase sunt în număr de 37. Pe măsură ce
crește sistemul nervos al copilului se desăvârșește, preluând controlul asupra unora

12
dintre reflexe și formându -și altele noi. Procesul de modificare sau de control asupra
lor este datorată scoarței cerebrale care deține centrii de control vertebrali. Un
exemplu relevant de preluare a controlului este reflexul de supt, care pe măsură ce
este exersat devi ne reflex de masticație. Alte reflexe dispar cu totul, nemaifiindu -i
necesare cop ilului. (Dincă, 2010, p.40)

1.2.3. Prima copilărie (1 -3 ani)

Deprinderea mersului și a alergatului constituie o a doua mare achiziție în
sfera motorie. Astfel alergatul îi va oferi copilului o primă încercare de a se
desprinde de mama sa, de a descoperi noi orizonturi și de a -și lărgi câmpul de
acțiune. După mers și alergat, treptat, devine accesibilă vorbirea. Ea îi va conferi
copilului canalul exprimării nemijlocite și creșterea autonomiei față de mediu prin
exprimarea liberă a dorințelor și nevoilor. Copilul se va referi la început la sine,
pronunțându -și numele, însă mai apoi se va exprima cu pronumele „eu”. Această
trecere constituie un prag important spre dobândirea individualității și autonomiei.
(Kiel -Hinrichsen, 2010, p. 29) Pentru că această perioadă este marcată și de
dobândirea capacității de a articula, logopedul Barbara Denjean -von Stryk va spune
atât de frumos că articularea cuvintelor devine sinonimă cu ord inea din viața
copilului. „Sufletul lui de copil, care la început se zbate, este neliniștit, începe apoi
să se odihnească în sine însuși.” (Denjean -von Stryk, 1996, p. 30)
Însă el simte tot mai mult necesitatea de a se percepe pe sine însuși în
personalitatea sa. Dacă până atunci a fost o „ființă a impresiilor”, o ființă a
simțurilor, asupra căreia a făcut impresie tot ce era în mediul său, acum el devine o
ființă a exprimării. El vrea să se exprime pe sine însuși. Și cum face el aceasta? Prin
faptul că arată că vrea să meargă pe căi proprii, că vrea să se simtă pe sine însuși.
Aici începe faza de încăpățânare, care nu de puține ori se desfășoară plină de
conflicte și atrage după sine un lanț de perturbări de comunicare între părinți și copii.
Copilul încăpățânat îi duce adesea pe părinți la limitele faptelor sale. Prin Eu -ul care
se trezește, copiii le oferă părinților o suprafață de atac, pe care se desfășoară tot mai
mult o luptă cu comenzi și interdicții și se exersează critica1.

1 Comenzi : Stai liniștit!, Spală -te pe dinți!, Încalță -te cu papuceii!, Lasă asta la locul lui! Hai aici!,
Oprește -te!, Mă nâncă tot!, Lasă -mă în pace!, Stai odată liniștit!, Scoate degetul din gură(sau nas)!,Spune
frumos! Interdicții : Nu pune mâna!, Să nu cazi în apă!, Nu te urca acolo!, Nu o supăra pe sora ta!, Nu
răsturna asta!, Nu păta!, Nu mai striga așa tare!, Nu te murd ării!, Nu fă în pantaloni! etc.

13
Comenzile și interdicțiile sunt pentru copil la fel de greu de purtat cum sunt
pentru noi ca persoane mature acele comenzi și interdicții venite de la persoane
cicălitoare sau cârcotașe care ne face să ne simțim mai mult provocați să ne apărăm
decât orice altceva. La fel, copilul se încăpățânează și se împotrivește fiindcă prin
aceasta se simte protejat, își simte individualitatea nepericlitată de voințele celorlalți.
(Kiel -Hinrichsen, 1999, p. 32)
Cu toate acestea copilul rămâne în mod fundamental o ființă care învaț ă prin
imitare, iar modelele lui sunt persoanele mai mari decâț el și mai ales părinții. Putem
spune că el învață prin imitarea comportamentelor, prin imitarea obiceiurilor de zi cu
zi și a oridinii și ritmului lor. Odată imitat un obicei, intervine repeta rea care duce la
perfecționarea acelui gest de imitare. Astfel, copilul poate deveni la prima vedere
exasperant cu privire la cererile lui insistente de a repeta un lucru care necesită
intervenția sau acordul adultului.
Pe lângă toate acestea, odată cu vâ rsta de trei ani copilul începe să -și dezvolte
gândirea fantezistă, imaginația, și astfel jocul lui devine mult mai interesant, mult
mai creativ. Iată dintr -o dată, noi și noi moduri de refulare a tuturor trăirilor, în joc.
În această perioadă, pentru copi l, o simplă casetă audio poate fi o mașină, iar un
simplu pix, un tren de mare viteză sau, prin atașarea unei rigle, un avion. În schimb,
toate noțiunile și explicațiile cu un grad de abstractizare nu pot fi înțelese, iar copilul
ne arată aceasta printr -o rezistență și respingere a lor.

2.2.4. A doua copilărie (3 – 6/7 ani)

Copilul se descoperă din ce în ce mai mult pe sine, realizând că nu este
identic cu ceilalți. Tot în această perioadă conștientizează că propriile acțiuni
(comportamente) produc anumite reacții în mediul lui de viață sau altfel spus avem
de a face cu o pri mă formă de responsabilitate.
Odată cu al cincilea, al șaselea an de viață, voința primește și mai multă
rațiune odată cu creșterea înțelegerii, o nouă calitate pe care o putem numi și direcție
a țelului. Acum nu îi mai ajunge copilului fantezia creatoare , ci aceasta trebuie să
dobândească o relație cu realitatea. Faptul că forțele sale de reprezentare devin libere
îi oferă posibilitatea de a implica voința sa în mod direcționat asupra unui țel, lucru
care devine puntea către școală.
Expresia celor "7 an i de acasă", pe care omul îi are sau nu -i are, reflectă
tocmai importanța pe care această perioadă o are în evoluția psihică a copilului.

14
Copilul se integrează tot mai activ în mediul social și cultural din care face parte
asimilând modele de viață și expe riențe. Solicitările complexe și diversificate ale
mediului social determină dezvoltarea bazelor personalității, dezvoltarea capacității
de cunoaștere și a comunicării. Integrarea copilului în colectivitate devine o condiție
esențială a stimulării și folos irii optime a potențialului său. Grădinița devine astfel
unul din factorii cheie ai dezvoltării copilului în această perioadă de vârstă.
Părinții sunt cei dintâi dascăli ai copilului lor pentru că ei îl cunosc cel mai
bine încă din prima zi de viață, inte racționează și comunică constant, sunt un model
de urmat pentru acesta.
Familia intermediază pentru copil, lumea. Ea, pe lângă faptul că acționează ca
suport afectiv pentru copil, reprezintă totodată și instanța de judecată a „binelui” și
„răului”. De asem enea, familia susține și amplifică relațiile copilului cu ceilalți
adulți, de toate vârstele și sexele. Astfel părinții devin promotorii capacității copilului
de a socializa și de a se adapta societății de care aparține. Totodată familia este și
aceea ce t ransmite copilului prejudecățile, credințele și modurile de comportament
social.

1.3. Educația de la grădiniță conti nuă acasă

Educația, ar fi potrivit să se înceapă de la naștere cum spune proverbul „iar
când nu este bine pusă temelia neamului, urmașii au neapărat a suferi ”. Prin urmare,
buna zestre a afirmării este originea sănătoasă de care trebuie să țină seama cei ce
doresc să aibă copii . După cum în agricultură, mai întâi trebuie să existe pământul
bun, iar apoi semănătorul cunoscător, iar la urmă semințele vrednice, la fel ca
pământul este firea, ca țăranul este educatorul iar ca semințele sunt percepute și
sfaturile cuvintelor.
Familia reprezintă nucleul de bază al copilului. Din ea vine și către ea se
orientează în dezvoltarea sa. Din familie învață cum sa se comporte și ce așteptări au
ceilalți de la el în ceea ce privește comportamentul. Educatorii principali, pe lângă
cei de profesie, sunt părinții. Necunoașterea bazelor nevoilor copilului de către
părinți, duce la o educație și o dezvoltare precară. De aceea este de dorit o colaborare
mai strânsă între educatorii de profesie și părinți, pentru ca cei dintâi să colaboreze
cu cei din urmă, în dezvoltarea unei educații holistice a copilului. (Sion, 2003, p.
169)

15
În zilele noastre se practică o pedagogie centrată pe copil, însă cu toate
acestea roadele încă se lasă așteptate. Mulți sunt acei copii care încă se simt asupriți
de lum ea înconjurătoare și amenințați din toate părțile. Ritmul accelerat al vieții și
multitudinea de activități bulversează copilul, iar o educație eficientă trebuie să
includă și metode de a face față vieții și solicitărilor ei. Un ajutor prețios în aceste
vremuri contemporane dificile ar putea fi o altă formă de educație, care s -ar baza mai
mult pe cuvântul inspirat al lui Dumnezeu, care nu ar ignora, desigur, concluziile
actuale ale științei și educației pentru că după cum Plutarh spunea :„Existența omului
individual, viața societății în întregul ei, cu aspectele materiale și spirituale, se
dezvoltă și se împlinesc în strânsă legătură și dete rminate de lumea divină .” (Sfântul
Vasile cel Mare ,Plutarh, 2013, p. 5)
Într-un anume sens, făptura umană se aseamănă t uturor celorlalte organisme
vii: toți suntem alcătuiți din celule microscopice, iar dezvoltarea noastră fizică are loc
în stadii identificabile, într -un mod previzibil și predeterminat. După cum fiecare
organism viu are ciclul său unic de viață, caracteri stic speciei din care fac parte, și
oamenii își au ciclul lor de viață, care le este propriu. Embrionul uman părăsește
pântecele matern pentru a -și începe călătoria prin copilărie, adolescență, tinerețe,
maturitate și senectute. Ordinea nu poate fi inversa tă, extinsă sau preluată de altă
specie. Omul nu va trece niciodată prin stadiul de metamorfoză specific fluturelui și
nici nu se va maturiza înainte de a fi străbătut stadiul copilăriei, întocmai tuturor
organismelor vii, ființele umane vor prelua din me diul înconjurător tot ce le este
necesar pentru a supraviețui (Withe, 2007, pp. 16 -17).
Sfântul Ioan Gură de Aur vorbind despre educația copiilor spune că părinții
se aseamănă cu sculptorii „fiecare dintre voi, fie tată, fie mamă, trebuie să aveți grijă
de minunatele voastre statui, copiii, așa cum fac pictorii sau sculptorii cu operele lor.
Pictorii după ce încep să lucreze la un tablou, îi adaugă în fiecare zi culorile care le
trebuie. La fel și sculptorii cu piatra, scot din blocul de piatră ce e de prisos și
adaugă ce le lipsește. Așa să faceți și voi. Închipuiți -vă că sunteți niște mește ri care
lucrează la statui și că statuile sunt copii voștri. Asupra lor să aveți concentrată toată
atenția. Sculptați aceste minunate opere pentru Dumnezeu. Scoateți ce e de prisos și
adăugați cel e lipsește. În fiecare zi să cercetați și să descoperiți la copii voștri câte o
nouă calitate, ca s -o sporiți și s -o îmbogățiți; la fel să faceți și cu defectele, cum
descoperiți vreunul, îndepărtați -l”(Sfântul Ioan Gură de Aur, f. a., p. 60).
Pe lângă funcțiile de s ocializarea f amilia îndeplinește funcții educ ative, N.
Mitrofan sintetizează câteva dintre acestea:

16
 funcția instituțional formativă realizată prin răspunsuri la întrebările
copilului, explicații și informații despre lumea ce îl înconjoiară pe copil dar și
prin copierea de către copil a rolurilor pe c are le regăsește în familie;
 funcția psiho -morală realizată prin modelele de conduită oferite de părinți dar
și prin îndreptarea sau aprecierea comportamentului curent al copilului;
 funcția socio -integrativă realizată prin implicarea copilului în activitatea
familială, încurajarea și oferirea autonomiei de acțiune și oferirea sprijinului
reciproc;
 funcția cultural -integrativă realizată prin implicarea copilului în viața
culturală dar și prin dezvoltarea mediului cultural familial; (Mitrofan , 1991,
pp. 356 -357)
Din ce în ce mai des se consideră că „Participarea efectivă a unor părinți ca
voluntari, alături de educatoare la activitatea educativă din grădiniță este o formă de
parteneriat evoluată, care merită să fie cultivată. Unii părinți vor ajuta f acilitând
desfășurarea activităților, alții vor conduce, asistați de educatoare, ac tivități pentru
care au vocație ” (Bonchiș, 2011, p. 8)
Educatorul este chei a succesului copilului la grădiniță . În persoana lui copilul
își vede „modelul” și este influiențat de acesta în comportamentul lui și în
randamentul lui de învățare. Un educator râvnitor, vesel, bine pregătit și cu o iubire
înnăscută pentru copii, se va remarca drept cel mai important fact or, după părinți.
Din antichitate ne vine mesajul lui Platon care spune:„se va destrăma societatea în
care educatorii sunt indiferenți față de educația noii generații sau în care noua
generație nu îi respectă educatorii”. Educatorii îi învață cel mai mult pe alții prin ceea
ce sunt și prin modul în care trăiesc, prin însușirile sufletești și trupești . (Maica
Magdalena, 2008, p. 158)
După Vsilios Gh. Skiadas, principalele însușiri ale educatorului sunt:
 Iubirea – copii vor să vadă că e împodobită persoana educatorului „fără
această virtute putem să avem o oarecare influență exterioară aparentă asupra
copiilor, însă niciodată una interioară (Bailey, 2011, p. 11).
 Răbdarea – o altă mare virtute care merge împletită cu iubirea. Fără răbdare
nu putem termina o lucrare, chiar dacă avem conștiința, capacitatea și
îndemânarea pentru aceasta. În pro porție de 10%, copiii se preocupă de
această virtute a educatorului (Skiadas, 2014, pp. 152 -154).
 Stăpânirea de sine – prin aceasta înțelegem o stare de relaxare interi oară,
suveranitate, putere și tărie. Un om sigur pe sine își cunoaște punctele tari și

17
slăbiciunile și le -a acceptat ca fiindu -i proprii. Decisivă este și o cunoaștere
bună a propriilor trebuințe. Ea include încrederea că îți poți atinge scopurile și
că po ți face față obstacolelor. Un om sigur pe sine își cunoaște propria
valoare, care se păstrează independent de succes și eșecuri . (Seebauer, Jacobs,
2016, p. 9)

Educatorul care are însușirile de mai sus se evidențiază ca un factor de
neînlocuit al întregului progres al copilului. Un principiu pedagogic spune că e de
preferat ca educatorii să se distingă mai mult prin stabilitatea caracterului lor și prin
personali tatea lor satisfăcătoare decât prin capacitatea lor specială de a transmite un
anume obiect de învățământ. Este foarte important ca autoritatea educatorului să fie
susținută de toți ceilalți factori: de stat, de societate și mai ales de familia elevului
însuși.
Dezvoltarea personalității copilului este determinată de darurile înnăscute,
dar și de mediul social: familie, comunitate , școală, prieteni, cărți, activități culturale.
Pentru a reuși îmbinarea capacităților copilului cu dezvoltarea lui într -o personalitate
este nevoie să existe relații reciproce de încredere și de iubire înt re educator și copil
iar părinț ii trebuie să susțină această colaborare asltfel, există riscul ca școal a să
strice tot ce a construit familia sau familia să strice tot ce zid ește școala . (Seebauer,
Jacobs, 2016, p. 30)

18
CAPITOLUL 2. NEV OILE COPIILOR ȘI RESPECTAREA ACESTORA
PENTRU O DEZVOLTARE ARMONIOASĂ

Pentru a se dezvolta armonios copiii au mai multe nevoi, unele mai dominante, iar altele
mai puțin. În acest capitol le vom identifica și vom vorbi despre aceste nevoi din perspectiva mai
multor cercetători precum A. Maslow, T. B. Brazelton , S. Greenspan, etc.

2.1. Nevoile copiilor – cerințe esențiale pentru o copilărie sănătoasă

Pentru a sublinia cât de imp ortantă este raportarea părinților la trecutul lor, la prezent dar
și la viitorul copiilor lor doctorul Morin vorbește despre generațiia de părinți astfel: „de la viața
în uter la naștere, de la copilărie la adolescență, apoi la vârsta adultă, de la depend ența totală la
autonomie , acesta este traseul pe care îl parcurge copilul. Noi înșine am traversat aceste etape,
știm că ele sunt extraordinare, chiar dacă uneori au fost presărate cu suferințe și griji. Astfel,
fiecare generație este în mod esențial „nouă ”. Ea seamănă cu generația precedentă, fără a fi totuși
copia ei. Cu această nouă generație, cei de astăzi, înaintează în viață ca părinți ” (Morin, 2011, p.
11).
Pentru a se îmbunătății destinul copiilor, de -a lungul timpului, cercetătorii au încercat să
vină în sprijinul părinților noilor generații prin răspunsu l dat la întrebările lor . Ei au încercat să
identifice cerințele esențiale pentru o copilărie sănătoasă, să găsească nevoile cele mai
elementare, tipurile de îngrijire fără de care copii nu pot să crească, să învețe și să se dezvolte.
Întrebări fundamentale legate de natura umană și nevoile omului și -a pus și psihologul
Abraham Maslow. El a pus întrebări esențiale pentru viața noastră , întrebări precum : „Ce
înseamnă să fii o ființă umană bună? D e ce sunt capabile ființele umane? Cum ajunge o ființă
umană să fie fericită, creativă, împlinită? Cum putem stabili că o persoană și -a împlinit întregul
potențial , dacă nu știm în ce constă el? Cum putem depăși cu adevărat imaturitatea și
insecuritatea co pilăriei și în ce fel de circumstanțe o putem face? Cum putem elabora un model
complet al naturii umane, onorându -ne extraordinarul potențial dar fără a piere din vedere latura
nonrațională pasivă? Ce îi motivează pe indivizii sănătoși psihic? ”(Maslow, 200 7, p. 49) , aceste
întrebări cât și ierarhia nevoilor umane inspiră omenirea și astăzi. El susține că „mai mult decât
atât, oamenii aflați în procesul actualizării sinelui, cei care au ajuns la un nivel înalt de
maturitate, de sănătate și de împlinire pers onală au atât de multe să ne învețe, încât uneori par a fi
membrii unei cu totul alte specii umane” iar aceștia își pun bazele acestor împliniri încă din
copilărie unde încep să se dezvolte capacitățile uman e (Maslow, 2007, p. 50 ).

19
B. Brazelton și S. Gree nspan susțin că „ î n primii ani de viață se pun bazele pentru
dezvoltarea intelectuală, emoțională și morală. Este adevărat că dacă nu se pun aceste baze, un
copil aflat în creștere le poate dobândi, însă prețul creșterii și șanselede succes s cad cu fiecar e an
ce trece. Nu p utem să -i neglijăm pe cop ii în acești primi ani de viață ” (Brazelto, Greenspan,
2013) . De aceea, c opilăria este perioada cea mai critică și cea mai vulnerabilă din dezvoltarea
oricărui copil.
Când spunem nevoi esențiale ale copilului, trebuie să ne gândim la copilul aflat în
dezvoltare . Copilul are nevoie de exper iențe și tipuri de îngrijire ce nu trebuie să fie ignorate
deoarece toți își doresc să crească niște copii fericiți, independenți , curioși, creativi, receptivi,
inteligenți și nu în ultimul rând sănătoși din punct de vedere fizic și emoțional.

2.2. Nevoile copilului după modelul lui Maslow

Abraham Maslow a atras atenți a asupra faptului că, pentru a s e dezvolta armonios , orice
ființă umană are nevoi ce corespund la cinci cla se de nevoi fundamentale, comune pentru toți
oamenii. El a făcut o ierarhie a acestor nevoi ce sunt preze natate sub forma unei piramide ce
începe cu nevoile inferioare sau de bază, odată satisfăcute aceste nevoi inferioare se poate trece
la cele superioare . (Figura II)

Figura II – Piramida lui Maslow
•cunoaștere, creativitate, curiozitate,
dezvoltarea conștiinței, împlinirea
spirituală, autorealizare
Nevoia
actualizare a
sinelui
•realizare, recunoaștere, independență,
stimă de sine, speranță, considerație Nevoia de
încredere în
abilitățile proprii
•de grup, de comunicare, de a fi
iubit și acceptat Nevoia de apartenență și
dragoste
•a fi în siguranță, de a
avea stabilitate Nevoia de securitate, de stabilitate
•respirație, nutriție,
excreție, micțiune,
mișcare, somn, Nevoi fiziologice (de bază)

20
Acest sistem presupune o ordine de prioritate deoarece o nevoie superioară nu se poate
realiza decât atunci când nevoile de nivel inferior au fot satisfăcute măcar parțial. Astfel dacă
nevoile fiziologice au fost satisfăcute vor apărea alte nevoi precum cea de securitate, apoi cea de
afecțiune, de prietenie, în felul acesta, pe măsură ce sunt satisfăcute trebuințele de ordin inferior,
apare o trebu ință de ordin imediat superior (Solovăstru, 2004, p. 71) .
Aceste nevoi umane apar din copilărie, ele având o pondere diferită față de cele ale
adultului. Mai jos vom prezenta acele nevoi care sunt specifice copilăriei din perspectiva lui
Maslow.

2.2.1. Nevoi fiziologice

După naștere se formează nevoi legate de alimentare (ore și intervale alimentare) pentru
satisfacerea foamei, setei, nevoii de căldură, etc. Aceste nevoi vor căpăta un cadru de exprimare
și satisfacere consolidat ritmic, formându -se astfel „ceasornicarul biologic” personal. Atunci
când copilul v a avea nevoie de hrană el va începe să vocalizeze, inițial prin plâns și mai apoi prin
limbaj, la fel va fi și în cazul celorlalte nevoi de bază. Există o evoluție a nevoilor . Nevoia de
hrană, aer, temperatură echilibrată, somn, vocalizare, comunicare și d e relaționare ( socializare );
sunt cele mai importante și impli cate în creștere și dezvoltare (Șchiopu, Verza, 1981, pp. 50 -54).
Părinții își vor canaliza atenția pe câteva nevoi de bază precum:
 somnul;
 excreția și micțiunea ;
 nutriție;
 mișcare;

Somnul copilului

În primul an copilul doarme 80 % din timp iar treptat durata somnului descrește odată cu
vârsta. Somnul este foarte important pentru dezvoltarea sitemului nervos și pentru refacerea
capacității funcțiilor.Respectarea perioadelor și a duratei de somn sunt elemente de bază pentru
dezvoltarea și educarea copilului. Este absolut necesară asigurarea unui somn profund și de
durată suficientă (Boțiu, Mihailiuc, 1993, pp. 77 -78).
Mulți părinți sunt familiarizați cu „micul” război pe care trebuie să -l ducă de fiecare dată
când copilul este trimis la culcare. Programul de seară trebuie respecat și de aceea părintele are
nevoie de fermitate atunci când cere copilului să doarmă. Pentru odihna de după -amiaz este
nevoie de o flexibilitate deoarece copii sunt diferiți, unii au nevoie de somn, alții de mai puțin iar

21
alți chiar deloc. Părinții pot introduce subtil ideea de somn prin plasarea unei salteluțe și a unei
perne moi, de obicei în formă de animal, spre a invita copilul, atunci când obosește, să se întind ă
și să ațipească. El poate dormi dormi fericit printre jucării sau poate fi luat în brațe și așezat ușor
în pat, o oră fiindu -i suficient. Astfel spus, atât copilul cât și părinții evită o atmosferă de
tensiune inutilă provocată d e refuzul copilului de a dormi (Dumitrana, 2000, p. 22) .
La grădinițele cu program prelungit sau săptămânal unde există o durată fixă pentru
odihna de după -amiază fiind luat în considerare comportamentul mediu (mulți copii doresc să
doarmă), acei copii care nu dorm niciodată pot avea parte de un program individ ualizat. Pot avea
un dormitor individualizat unde stau în pat, se joacă cu câte ceva și unde este posibil să ațipească
ori să se relaxeze. În sala de clasă mai poate fi prevăzut un loc mai ferit prevăzut cu o salteluță
sau canapea unde un copil sau altul se poate retrage din activitate și să se odihnească puțin.
Educatoare poate încuraja copii să iasă din activitate și să meargă la locul de odihnă iar sacina de
învățare să o termine m ai târziu cu acel copil obosit (Dumitrana, 2000, pp. 23 -24).

Excreția și micțiunea

Nevoia de excreție este ref lexă la copilul mic și relativ densă, el având circa două scaune
pe zi și unul când începe să meargă. Datoria părinților și a educatorilor este de a evita controlul
excesiv de a pune copilul pe oaliță și de a -l învăț a să se obișnuiască cu aceasta prea devreme
deoarece copilul va controla excreția în ritmul său biologic stabilizat. (Dolto, 2005, pp. 64 -65)
Mai dificil este controlul micțiunii însă odată obișnuit cu olița și cu curățenia, înainte de culcare,
vor deveni sensibili pe acest pla n (Șchiopu, Verza, 1981, p. 55) .

Nutriția

La copil foamnea provoacă o stare generală de agitație, tensiune, țipete și crispări, în
primele luni laptele mamtern este sursa de hrană a copilului. Ea hrănește copilul atât fizic cât și
relațional. Odată cu introducerea alimentelor, aportul alimentar ad ecvat este acela care asigură
echilibrul organizmului și procesul normal de creștere și maturitate, ținând cont de variabilele
determinate de potențialul genetic, vârsta, sexul, clima, zona geografică, activitatea fizică.
Un copil este un organism în cr eștere, î nvață mult, se mișcă mult și consumă multă
energie, el trebuie hrănit sănătos. Asigurarea unei hrane sănătoase și suficiente este esențială
pentru satisfacerea nevoilor fizice. Copilul nu trebuie, obligat, forțat să mănânce ”tot„ deoarece
organis mul lui știe de câtă cantitate de mâncare are nevoie.

22
Atât acasă cât și la grădiniță problema conduitei la masă va fi rezolvată prin metode
precum: povești inventate în care personajele (animalele) mănâncă, iar copii discută despre felul,
corect sau nu, în care o fac; se pot iniția jocuri de -a familia, de -a restaurantul, etc, în care copii
exersează conduitele necesare. Atmosfera de la masa trebuie să fie destinsă, relaxată și cald –
emoțională deoarece copilului îi crește încrederea că poate să se descurce , devine autonom și se
întărește sentimentu familiei, al aparteneței la un grup ce oferă securitate fizică și afectivă.

Mișcarea

În copilărie mișcarea este percepută ca joacă , un mare beneficiu al jocului, mai ales cel în
aer liber, este acela că dă copilului șansa de a -și consuma enormele rezerve de energie de care
dispune.
Jocul e și distracție și învățare și mișcare și explorare și exercițiu dar și comunicare.
Autoarea I. Petrea menționa că atunci când ne jucăm cu copii se întâmplă următoarele:
 îl cunoaștem, aflăm o mulțime de lucruri despre personalitatea lui, despre ce îi place, ce
își dorește, cum este, cine este;
 îi dăm ocazia să ne cunoască mai bine;
 se crează o aprop iere între noi și copil;
 avem ocazia să -l învățăm ceva și să -i formăm deprinderi și obiceiuri bune în cea mai
plăcută manieră;
 îi satisfacem nevoia de atenție, de iubire;
 îl ajutăm să învețe cum să relaționeze mai bine și să interacționeze cu cei din jur, să
exploreze, să interrelaționeze cu ceilalți;
În caretea ei Irina Petrea afirmă că „t oți copii se joacă; și micuțul de câteva luni care aruncă
lingura pe jos așteptând tu să i -o ridici spre a o arunca din nou, și cel de doi ani care se
străduiește să bag e cuburile în cutie pentru ca imediat să le împrăștie, din nou, pe jos, și cel de
cinci ani care îți pune ciorapi albaștrii, ochelari de carton și se crede Spiderman, și școlarul de
zece ani își face de lucru cu avioane cu telecomandă și chiar adolescentul care gălăgios și cu
acnee, joacă leapșa prin metrou ” (Petrea, 2007, pp. 100 -103).
Prin joc copii își arată firea jucăușă . Predispoziția ludică a copiilor preșcolari este o trăsătură
compozită de personalitate. „Liberman a identificat cinci factori ai firii jucăușe: a) spontaneitate
fizică; b) spontaneitate socială; c) spontaneitate cognitivă; d) manifestarea bucuriei; e) simțul
umorului ” (Stan, 2016, p. 108) ; Acești factori trebuie stimulați atât de părinți cât și de educatori.

23
Fiindu -i îndeplinite nevoile fiziologice, copilul avansează pe ierarhia nevoilor către alte
nevoi superioare precum nevoia de securitate.

2.2.2. Nevoia de securitate, de stabilitate

Atmosfera din familie, pentru copil, este ca soarele, apa, căldura și solul pentru o plantă.
Dacă în familie există armonie, dragoste, înțelegere între părinți, prezența și atenția lor,
atitudinea lor dreaptă și nepărtinitoare față de copii, sentimentul de unitate a familiei, atunci,
senzația de siguranșă și ocrotire pe care o trăiește copilul în sânul familiei contează mai mult
decât jucăriile noi, excursiile sau orice alte bunătăți (Withe, 2007, p. 53) .
În familie este redusă anxietatea provocată de incapacitatea copilului de a face față
numeroșilor stimul interni și externi printr -un cadru relativ stabil. „Această acțiune securizantă
care, la început, este exercitată mai ales de mamă, permite copilului s ă se instaleze în viața
curentă. Ea se efectuează în esență prin satisfacerea trebuințelor elementare ale sugarului și prin
repetarea cu regularitate a situațiilor identice, fapt care îl ajută pe copil să ajungă la prima
organizare a impresiilor. Familia c ontinuă să -i ofere parțial și într0un mod diferit, siguranță în
timpul anilor de creș tere și chiar la vârstă adultă ”(Osterrieth, 1973, p. 60) .
Osterrieth Paul consideră că sentimentul de siguranță depinde de următoarele condiții:
– protecție împotriva loviturilor din afară;
– satisfacerea nevoilor elementare;
– coerența și stabilitatea cadrului de dezvoltare;
– sentimentul de a fi aceptat de ai săi;
a) ca membru al familiei:
– să fie iubit;
– să dăruiască dragoste, să fie izvor de bucurie și de mulțumire pentru adul ți;
– să fie condus și îndrumat;
b) ca ființă umană:
– să i se accepte caracteristicile individuale;
– să aibă posibilitatea de acțiune și experiență personală;
– să aibă asigurată o anumită arie de libertate;
Când familia nu -și îndeplinește fucția fundamentală de se curizare, este inevitabil ca, într –
un fel sau altul, rolul său socializator, aculturant și individualizator să se altereze în aceeași
măsură. Imaginea pe care copilul și -o va face despre alții și despre lume va fi întotdeauna viciată
de insecuritate (Osterrieth, 1973, pp. 71 -73).

24
Copii au nevoie să știe că părinții vor fi lângă ei indiferent ce s -ar întâmpla, să se simtă în
siguranță. Când știu că pot conta pe părinți pentru a răspunde nevoilor lor, pentru a le înțelege
sentimentele și a -i respecta, copii învață să aibă încredere în părinți.

2.2.3. Nevoia de apartenență și dragoste

„Din punctul de vederea mai multor autori prima și cea mai importantă nevoie a
copilului este aceea de a fi iubit. Fiecare copil este asemenea unui pahar gol și singurul
mod în care acest pahar poate fi umplut este acela de a -i arăta copilului dragoste. Doa r
atunci când paharul este „plin de dă peste el” copilul poate începe să dăruiască, la rândul
său, dragoste. Copilul are nevoie să fie alintat, mângâiat și îmbrățișat, să se simtă aproape
de tine, să i se ofere căldură și confort emoțional, să se simtă dor it și înțeles. A -i împlini
doar nevoile fizice, de hrană și de îngrijire, nu este suficient. Mulți copii au stagnat din
creștere sau chiar au murit, în ciuda îngrijirii fizice adecvate care li s -a oferit, pentru
simplul fapt că le -a lipsit dragostea. Drago stea este atât de importantă, încât , părinții,
trebuie să împlinească această nevoie înainte de oricare alta. Nu este suficient ca să simțiți,
să credeți sau chiar să știți că iubiți copilul, ci copilul trebuie să perceapă el însuși această
dragoste, altf el ea nu are nici o valoare. Este deosebit de important să -i arăți copilului că
este iubit, în special în primii ani de viață ” (Kuzma, 2003, p. 9).
„Adeseori părinții arată o iubire exagerată copiilor lor. Manifestarea iubirii lor este
de așa manieră înc ât un ochi experimentat și -ar da seama imediat că acolo în adânc nu este
iubire ci este acea iubire care face pe tatăl sau pe mama copilului să -l folosească pe acesta,
așa ca pe un obiect, ca pe un instrument pentru propria lor mulțumire. Dar pentru că
părinții nu au primit iubirea la vremea lor când erau copii nici ei nu vor știi să -și
exteriorizeze iubirea, mizând pe capacitatea mică de înțelegere a copiilor ” (Kraiopoulos,
2005, pp. 22 -23).
Dacă suntem severi cu copiii, aceasta trebuie să fie foarte cal culată și rațională;
severitatea nefiind grosolănia sau cruzimea ci aplicarea unor reguli, a unor limite. Aș defini
eu principiul fundamental al îmbinării dragostei cu severitatea în procesul educațional.
Metodele noastre pedagogice și limitele între care se află copilul vor înceta în cele din
urmă să mai funcționeze, iar el va deveni liber. Stilul în care părinții aplică disciplina este
în sine un model pentru felul în care vrem să se comporte copii când sunt stresați sau când
trebuie să rezolve un conflic t. Felul în care părinții se comportă în familia lor este o sursă
pe care copii o pot folosi când întâmpină dificultăți. Este greu să rămâi mereu calm și să
gândești pozitiv, dar dacă poți, atunci prin asimilare aceste deprinderi vor deveni modalități

25
de comunicare în viață și pentru copii. Este o experiență minunată, după ce ani de zile te -ai
străduit să le fii model, să -i vezi pe copii tratându -se unul pe altul cu respect și să constatați
cum se reflectă în c opii modul pozitiv de abordare (Harvey -Zahra, B ucurești, 2014, pp.
206-207).
Fiecare copil are un rezervor pentru iubire, un loc ce este puterea sa și de unde se poate
alimenta în zilele dificile ale copilăriei. Așa cum mașinile merg cu o rezervă de carburant, așa și
copii se alimentează din rezervorul emoțional. Părinții trebuie să umple acest rezervor al copiilor
pentru ca aceștia să se manifeste corespunzător. Acest rezervor se umple dacă părinții vorbesc
copiilor propriul lor limbaj unic de iubire. Fiecare copil are felul lui de a percepe iubirea
(Chapman, Campbell, 2011, pp. 19 -20).
G. Chapman și R. Campbell au identificat cinci modalități prin care copi ii exprimă și
înțeleg iubirea. Acestea sunt: mângâierile fizice, cuvintele de încurajare, timpul acordat, darurile,
și serviciile (ajuto arele date în viață). Prin aceste modalități părintele poate accesa rezervorul
copilului. În mare parte copilul își umple rezervorul în familie dar și la grădiniță are parte de
anumite feluri de exprimarea iubirii. Copilul are nevoie să fie plăcut, iubit n econdiționat, înțeles
și acceptat.
Fundamentul iubirii așezat în primii ani de viață afectează capacitatea dea învăța și
determină în mare parte momentul în care va fi capabil să sesizeze și un alt tip de informații.
Copii trebuie să fie pregătiți emoțion al să învețe pentru a merge la grădiniță pregătiți pentru a
învăța. Copii trebuie să atingă un nivel emoțional necesar de maturitate înainte de a fi capabili să
învețe în mod eficient la nivelul vârstei lor. „Hrana” necesară sănătății emoționale constă în
mângâieri fizice, vorbe bune și îngrijire tandră (Chapman, Campbell, 2011, pp. 18 -23).

2.2.4 . Nevoia de încredere în abilitățile proprii

Irina Petrea menționează câteva idei utile pentru a -i satisface copilului nevoia de
încredere în abilitățile prop rii:
– să-i dăm copilului sarcini, libertatea de a acționa și încrederea că se va achita de acestea;
– dacă noi nu credem în el, nici el nu va avea încredee în sine;
– un copil care știe că părintele are încredere în el acționează cu mult mai multă siguranță și
responsabilitate decât unul care știe că mama sau tata nu au încredere în el. Acesta din
urmă se va simți mai în siguranță să evite o responsabilitate decât să și -o asume („nu
pot”, „nu știu”, „sunt mic”, ”n-am mai făcut”, etc. )
– copilul răspunde pozitiv la încrederea și libertatea de acțiune pe care i le -a acordat
părintele său, străduindu -se să nu -l dezamăgească. De multe ori, nereușita personală îl

26
supără mai ouț in decât faptul că și -a dezamăgit părintele/ educatorul/ prietenii, etc.
(Petrea, 2007, pp. 90 -91).
Copilulare nevoie să învețe ce și cum trebuie să facă, să -și exerseze cunoștințele,
priceperile și abilitățile căpătate și să se obișnuiacă treptat să ia de cizii, să -și rezolve singur
problemele cu sfaturile celor din jur. Pentru a exersa aceste comportamente, el, are nevoie de
libertate, iar această libertate nu i se poate acorda fără încredere.
Absorbiți de bucuria de a descoperi lumea, preșcolarii trebuie protejați, pentru că nu sunt
destul de siguri pe sine, nu se pot bizui pe propriile forțe. După ce copilul trece de un an, nevoia
de libertate se manifestă din ce în ce mai des. Pentru a ne de monstra că este suficient de matur
pentru a se descurca unui copil trebuie să -i acordăm libertatea corespunzătoa re vârstei și
abilităților sale (Wyckoff, Unell, 2008, pp. 60 -61).
„Fără să aibă o răspundere, copilul nu poate să învețe să ia decizii.
Fără libertate, nu poate să exerseze ce a învățat.
Fără exercițiu, nu capătă încredere în el.
Fără încredere în el, va fugi mereu de răspundere ” (Petrea, 2007, pp. 92 -94).

2.2.5 . Nevoia de actualizare a sinelui

Actualizarea sinelui se referă la necesitate a copilului de a avea sentimente bune despre
sine, adică, stimă de sine. Copiii mici interpretează stima de sine ca fiind gradul de acceptare și
prețuire de către adulții și apropiații importanți pentru ei. Bazele stimei de sine sunt puse la
începutul vieț ii în timpul dezvoltării legăturilor cu adulții din viața copilului. Când adulții le
răspund la plânsetul și zâmbetele lor, bebelușii învață să se simtă prețuiți și iubiți. Copii învață să
se simtă doriți, apreciați și iubiți, pe măsură ce învață că pot av ea încredere în părinți și în alte
persoane ce îi îngrijesc pentru a le satisface nevoile de bază.
Adrian Orban identifică mai mulți factori care influențează formarea imaginii de sine la
copii mici. Aceștia sunt:
– așteptările părinților – referitoare la proprii copii: copiii care sunt iubiți și valorizați
pentru ceea ce sunt, se descurcă mai bine decât copii pe care părinții îi analizează prea
mult;
– stima de sine a părinților – s-a dovedit că părinții care au încredere în forțele propri i cresc
de obicei copii cu încredere în sine;
– caracteristicile fizice – să ne gândim cu copiii fizionomii deosebite atrag mai mult atenția
decât cei obișnuiți;
– grupul de apartenență – religios, rasial, minorități naționale și sociale;

27
– apariția unui handica p – acestor copii li sa poate acorda prea multă sau prea puțină
atenție, ceea ce crează discriminare și frânează formarea unei imagini de sine sănătoase;
– strategiile didactice folosite pot valoriza sau frâna copiii;
– relația cu părinții;
– relația cu educatoa rea;
– relația cu ceilalți copii etc. (Orban, 2008, pp. 118 -119);
Stima de sine poate fi ridicată și prin laude însă lauda excesivă nu ajută la îmbunătățirea
stimei de sine. Copilul vede dincolo de laudele false și se poate dezice de adultul ce le folosește
deoarece aceasta devine un mijloc sl ab de apreciere, puțin credibil (Ignat, 2007, p. 31) .
Aurora Ignat apreciază că următoarele idei pot să ajute în c onsolidarea stimei de sine a
unui copil:
– să-i dăm copilului resposabilități;
– să-i permitem copilului să facă alegeri;
– să-i arătăm aprecierea;
– să tratăm greșelile în mod pozitiv;
– joc de rol;
– să validăm sentimentele copilului;
– pe măsură ce cresc, copii devin din ce în ce mai atenți la modul în care cei de aceeași
vârstă îi evaluează;
– părinții își pot ajuta cop ilul fiind foarte clari asupra principiilor lor și lăsând deschis
subiectul despre experiențele din afara casei;
– copii nu își înșusesc stima de sine imediat și nici nu au o părere bună despre ei în orice
situație;
– stima de sine a copilului e mai probabil s ă crească dacă adulții apreciază interesele și
eforturile acestuia, decât doar să îl laude;
– copii pot beneficia mai mult din activități ce pun adevărate provocări decât din cele ce
sunt doar pentru amuzament
– putem ajuta copii să își dezvolte o stimă de sine sănătoasă ajutându -l să facă față unei
înfrângeri, decât să aceptăm succes ele (Ignat, 2007, pp. 32 -33).

Părinții pot ajuta copii să își dezvolte stima de sine stimulând cunoaștere, creativitate,
curiozitate, dezvoltarea conștiinței, împlinirea spirit uală, autorealizare , tratându -i cu respect și
luându -le părerile și opiniile în serios, exprimându -și aprecierea față de ei. Atât părinții cât și
educatorii trebuie să înțeleagă că stima de sine este o importantă componentă în deazvoltarea
copilului.

28
Copil ul este un explorator, el investighează lumea și proprietățile sale. El trage mereu
concluzii pe baza a ceea ce vede, manipulează, sude și simte.
„Copilul e mereu în alertă, curios, întrebând tot timpul. Dacă această curiozitate este aceptată
de adult, copilul se va simți liber să caute răspunsuri la întrebările sale; mai mult, el va avea
încredere că părinții îl vor îndruma către rezolvarea problemelor sale. Dacă această curiozitate
este însă ignorată ori luată în râs, copilul se poate bloca și riscă s ă devină neîncrezător în
capacitatea sa de aînțelege, de a cunoaște. Se poate și să înceteze pur și simplu să pună în trebări
ori să caute răspunsuri (Dumitrana, 2000, pp. 68) .
Psihologul Jaques Salomé susține că piramida lui Maslow are nevoie de o
delimitare mai bună a nevoilor deoarece ele pot fi confundate cu dorințe sau p lăceri. Mulți
părinți nu fac di ferența între dorință și nevoie. Dorința are nevoie să fie ascultată, înțeleasă
și valorificată de cel căruia îi este adreseată dar nu neapărat înd eplinită deoarece nu pune în
pericol existența celui care o solicită. Nevoia „trebuie satisfăcută într -o anumită perioadă
de timp. Această perioadă poate varia, dar nevoia trebuie satisfăcută chiar și dacă pune în
pericol viața celui care o simte ” ( Salomé , 2002, p. 27) .
Nevoi le copilului după Jaques Salomé sunt următoarele :
„- Nevoia de supraviețuire (mâncare , căldură , băutură, somn, eliminare a reziduurilor,
respirați e);
– Nevoia de siguranță (de a fi protejat, recunoscut, iubit , de a fi înțeles, de a se exprima, de
a fi ascultat);
– Nevoia de socializare (de a aparține unei familii, unui mediu, unei etnii, unui ansamblu
de credințe );
– Nevoia de recunoaștere și de participare (de a fi recunoscut, valorizat, de a fi implicat, de
a coopera, de a face singur ceva, de a-și manifesta creativitatea , de a influența mediul );
– Nevoia de diferențiere: «Sunt unic și tot ceea ce simt îmi aparține»;
– Nevoia de a evolua: «Ceea ce este bun pentru mine la un moment dat, poate să se
dovedească mai apoi insuficien t» Această nevoie este o completare a celei de diferențiere.
– Nevoia de actualizare, de individualizare: «Trăiesc în plin prezent, chiar dacă sunt deșirat
de trecutul meu și neliniștit de viitorul meu».
– Nevoia de armonizare, de reîntregire: «Dincolo de conflictele mele, de rezistențele mele,
de contradicțiile mele, trebuie să fiu în acord cu diferitele mele părți, trebuie să mă simt
întreg. Simt nevoia unei axe centrale» ( Gheorghe, Mastan, 2005, pp. 8 -9).
Aceste nevoi ale copiilor intră în responsabilit atea părinților sau a înlocuitorilor
acestora . Ei trebuie să satisfacă nevoile copiilor pentru a -i crește corespunzător. Dacă nu
sunt satisfăcute nevoile copii atrag atenția prin conduite atipice, dependențe sau acte

29
compensatoare (agitație, tulburări de somn, tulburări alimentare sau de comportament).
Părinții și celelalte persoane din jurul copiilor trebie să răspundă acestor nevoi până la o
anumită vârstă, pentru că, după aceea, copilul va fi cel care va trebui să răspundă la
propriile nevoi.

2.3. N evoile copiilor după specialiștii T Berry Brazelton și Stanley I. Greenspan

T. Barry Brazelton (pediatru) și Stanley I. Greenspan (psihiatru de copii) au
identificat șapte nevoi esențiale ale copiilor mici și ale familiilor lor și spun despre ele că
asigură baza pentru capacitățile emoționale, intelectuale și sociale ale viitorului adult. Ei
abordează nevoile copiilor dintr -o altă perspectivă diferită de cea a lui Abraham Maslow
deoarece au devenit conștienți că de -a lungul timpului a crescut semnificativ stresul de un
anume tip asupra familiilor tinere. Puține familii fac față acestui tip de stres, mamelor și
taților li se pare greu să satisfacă nevoile copiilor lor astăzi, când orele de muncă sunt mult
mai solicitante și mai multe, când un singur salariu nu e suficient pentru a întreține familia,
etc. În Figura III de mai jos vom reda aceste nevoi identificate de cei doi specialiști și le
vom aborda în parte.

Figura III – Nevoile copiilor după specialiștii T Berry Brazelton și Stanley I. Greenspan

2.3.1. Nevoia de relații de îngrijire permanente
Nevoia de relații de îngrijire permanente
Nevoia de protecție fizică, siguranță și ordine
Nevoia de experiențe adaptate diferențelor
individuale
Nevoia de experiențe adecvate din punct de vedere
al dezvoltării
Nevoia de stabilire a limitelor, de structură și de
așteptări
Nevoia de comunități stabile și de continuitate
culturală
Protejarea viitorului

30
Mama se adaptează activ la venirea pe lume a bebelușului, ea îi prezintă lumea în
singurul mod în care nu produce haos în bebel uș. Procesul de creștere a copilului în prima
perioadă a vieții depășește nevoile de bază analizate în piramida lui Maslow. În perioada
aceasta copilul are nevoie de iubire și doar cineva care îl iubește poate face ajustarea
necesară pentru a răspunde nevo ilor acestuia.(Winnicott, 2013, pp. 228 -229)
Pentru a parcurge cu succes etapele copilăriei timpurii, copiii au nevoie de mai mult
decât de împlinirea nevoilor de bază: au nevoie de îngrijire sensibilă, iubitoare, pentru a
deveni copii și apoi adulți empat ici, sensibili, responsabili, independenți. Lipsa îngrijirii cu
iubire duce la apariția deficiențelor în dezvoltare. Stresul emoțional e asociat cu modificări
ale fiziologiei creierului. În general, există o interacțiune între tendințele genetice și
experi ența oferită de mediu. Experiența e cea care adaptează biologia copilului la mediul
său. Relațiile emoționale de îngrijire sunt fundamentul primar cel mai important pentru
dezvoltarea intelectuală și socială. Putem simți empatie doar dacă cineva a fost iub itor și
empatic cu noi.

Relația afectivă a părintelui cu bebelușul este primul pas în dezvoltare. Trebuie să
te bucuri de copil, să găsești delectare în el, să te simți parte din el, să reacționezi cu el în
mod reciproc. Respectarea inițiativei și particularităților bebelușului e o sarcină grea, nu o
poți face pe fugă. Cel puțin jumătate din timpul în care copilul e treaz trebuie petrecut în
interacțiune cu părintele său iubitor (nu e neapărat contactul vizual permanent, copilul ne
simte prezența și în lipsa lui).
Cel mai grav lucru pentru un bebeluș este ca în viața lui să nu existe o persoană
iubitoare. Se va agăța chiar și de un părinte ocazional agresiv, din nevoia de atașament.
Cea mai mare teamă a unui copil este pierderea relației de iubire c u persoana care îl
îngrijește. Important e ca iubirea să fie acolo și când copilul e supărat, nervos, dificil.
Astfel învață că în iubire, orice emoție e acceptată.
Dacă părinții au opțiuni, cel mai bine pentru copil e ca în primii doi ani de viață,
copil ul să nu fie dat la creșă sau la grădiniță. Calitatea interacțiunii între îngrijitori și copii
nu e optimă (prea mulți copii, îngrijitori blazați, obosiți, care -și schimbă des jobul în
căutarea unui salariu mai bun). Brazelton povestește că a observat în m ai multe creșe cum
copiii cu vârste de sub 1 an se strâng imediat în jurul oricărui adult care intră în cameră.
Sunt avizi după afecțiune și clar îngrijitorii nu le pot oferi tuturor toată afecțiunea de care
au nevoie.
Chiar și trei copii la un îngrijitor e mult, cum putem ști că îngrijitorul îi place pe toți
la fel și le oferă aceeași iubire necondiționată? Uneori, nici părinții copilului nu pot face

31
asta. Ideal ar fi ca persoana de îngrijire secundară (bona, educatoarea) să rămână aceeași
măcar 3 ani.
Prea mult timp petrecut de copil singur în primii trei ani și jumătate nu reprezintă
modul optim de a avea grijă de un copil. Cel mult o treime din timpul în care copilul e
treaz trebuie să fie petrecut de acesta în mod complet independent, în reprize de ma ximum
15 minute. Până la vârsta de 3 ani, copiii nu ar trebui să petreacă mai mult de 30 de minute
(adunate) în fața televizorului, laptopului sau tabletei. Mulți părinți aleg să se anunțe
disponibili doar dacă cel mic îi solicită, sfârșind prin a lăsa cop ilul singur la TV prea mult
timp.

2.3.2. Nevoia de protecție fizică, siguranță și ordine

Aceasta e pusă în pericol mai întâi de consumul de alcool, droguri, tutun de către
mamă cât e însărcinată. În 1983, Greta Fein de la Merill Palmer Institue din Detroit a
demonstrat că DDT pulverizat pe iarba pe care o pasc vacile și laptele pe care îl beau de la
aceste vaci mamele însărcinate afectează semmnificativ coeficientul de inteligență al
copiilor la vîrsta preșcolară (Fein, GG, PM Schwartz, Environmental Toxins and
behavioral development, American Psychologist 38).
Expunerea la erbicide, pesticide, consum de alimente injectate, ingerarea de
solvenți în primii ani de viață, toate pot afecta dezvoltarea sistemului nervos central.
Un mediu de creștere haot ic poate afecta și el dezvoltarea sistemului nervos central.
Expunerea la TV și calculator trebuie redusă.
Pericolele din casă trebuie îndepărtate. La fel și excesul de medicamente, care e foarte
periculos.

2.3.3. Nevoia de experiențe adaptate diferențelo r individuale

Gradul în care reușim să ne adaptăm așteptările și experiențele pe care le oferim
copilului la calitățile lui unice crește probabilitatea ca acel copil să se dezvolte sănătos
fizic, intelectual, emoțional și social.
La nivel istoric, aștep tările părinților și societății variază. În anii 1940, de exemplu,
copiii erau hrăniți după program fix, iar asta dădea rezultate cu unii copii. În anii 60,
diferențele individuale ale copiilor au devenit mai cunoscute.

32
Educația, interacțiunile pe care le oferim copiiilor noștri colaborează apoi cu natura
cam în același fel cum face o cheie într -un lacăt. Experiențele potrivite pot să deschidă
lacătul naturii și să ajute copiii să -și realizeze potențialul.
În perioada preșcolară, în cazul copiilor de 2 an i, am putea avea cel mult patru copii
la fiecare persoană de îngrijire, în cazul copiilor de 3 ani, am putea să ajungem la cinci
copii, iar în anul următor, la șase copii de adult. În al șaselea an, la grădiniță am putea avea
7 copii de adult sau până la 1 4 copii cu 2 adulți. În clasa I aș menține efectivul clasei la 15
copii sau mai puțini și aș păstra acest număr până la liceu.
Majoritatea copiilor au nevoie de mult mai multă activitate 1 la 1 pentru a fi educați
cu adevărat. Dacă vorbim despre sprijinir ea dezvoltării intelectuale și suntem serioși cu
privire la educație, trebuie să facem schimbări în sistem. Învățarea are loc prin intermediul
relațiilor și interacțiunilor. A încerca să faci ca tehnologia sau mai multe ore de studiu să ia
locul învățării interactive a rezolvării de probleme pur și simplu nu merge prea bine.
Liantul care face minunea să se dezvolte este interacțiunea umană. Dacă încerci să
înlocuiești factorul uman cu tehonologie, copiii noștri nu vor fi niște oameni educați.

2.3.4. Nevoia de experiențe adecvate din punct de vedere al dezvoltării

Pe măsură ce cresc, copiii stăpânesc diferite etape de dezvoltare. Fiecare dintre
aceste etape oferă componente fundamentale pentru inteligență, moralitate, sănătate
emoționale și abilități școlar e. De exemplu, în timpul unei etape copiii învață să relaționeze
cu alții cu empatie, în timpul altei etape ei învață să descifreze indiciile sociale, iar în alta,
să gândească imaginativ și logic. În fiecare etapă îi sunt necesare anumite experiențe.
Pentru a învăța empatia, e nevoie să interacționeze cu persoane de îngrijire empatică.
Descifrarea indiciilor sociale se învață prin joc interactiv și negocieri. Gândirea creativă și
logică necesită ca persoanele de îngrijire să devină parteneri în jocul simb olic, în discuții
centrate pe opinii și dezbateri.
Când un copil parcurge o nouă etapă de dezvoltare, el continuă să aibă nevoie de
tipurile de interacțiune asociate cu etapele anterioare. La vremea când copilul ajunge la
vârsta școlară, există o varietat e de experiențe esențiale de care el are nevoie în dezvoltare.
Mulți părinți sesizează intuitiv care sunt acestea, la fel cum simt și care sunt cele care
necesită mai mult exercițiu. Unii copii, de exemplu, au nevoie de mai mult exercițiu pentru
a deprinde să relaționeze cu încredere.
Principala grijă pe care și -o fac părinții în ceea ce privește televizorul este conținutul
programelor, când de fapt problema cea mai mare e pasivitatea. Copiii care stau mult la TV

33
de mici nu beneficiază de interacțiunea reci procă de care au nevoie și care mobilizează
sistemul nervos central în căile integrate de conducere a impulsului nervos care duce la
dezvoltare.
Când această privare e combinată cu violența la TV, ai parte de două rele foarte
periculoase. Ai niște oameni într-o stare aproape hipnotică, asaltați de imagini negative la
TV. Când copiii sunt afară și se joacă hoții și vardiștii, asta e în regulă, deoarece ei singuri
rezolvă situația dintre băieții buni și cei răi, se gândesc la dreptate și injustiție, lucrează la
temele vieții.
Am studiat ce se întâmplă cu copii de 3 ani când stau în fața televizorului și am
observat că sunt atât de epuizați emoțional încât după 30 de minute de uitat la TV sunt
epuizați. Le -am făcut copiilor teste de puls și respirație, teste care au demonstrat efectul
televizorului asupra cortexului. La început copilul e stimulat, apoi intervine obișnuirea.
După ce oprești procesul de obișnuire, copilul explodează, intră într -o stare de descărcare
prin activitate motorie și autonomă. Obișnuire a este modul în care creierul îl protejează pe
copil de stimularea excesivă.
Encefalogramele pe care le -am făcut copiilor în timp ce se uitau la TV arătau o linie
dreaptă. Când erau luați de la TV, totul o lua razna. Până la 5 ani, copilul nu trebuie lăsat
mai mult de 30 de minute pe zi la TV.
Recomadări:
 Familia. Experiențele familiale ar trebui să asigure gama completă de experiențe de
dezvoltare în primii ani de viață. Două treimi din timpul petrecut de copil treaz
trebuie petrecut cu familia, restul singur sau cu copii de vârsta lui.
 Joaca alături de copii de vârsta lui (liberă, fără reguli).

2.3.5. Nevoia de stabilire a limitelor, de structură și de așteptări

Limitele și ordinea încep cu îngrijirea și educarea deoarece 90% din sarcina de a-i
învăța pe copii să internalizeze limitele se bazează pe dorința copiilor de a -i mulțumi pe cei
din preajmă. De asemenea, copiii învață imitând. Moralitatea se dezvoltă din încercarea de
a deveni la fel ca un adult pe care îl admiră.

2.3.6 Nevoia de co munități stabile și de continuitate culturală

34
Omul, de când se naște, trăiește , crește în comunitate a umană și împreună cu
ceilalți oamenin realizează o rețea de relații pozitive și negative care îi caracterizează și
condiționează existența. Fiecare reț ea de raporturi umane , fie că sunt de rudenie, de
prietenie sau sociale, are funcția principală de a răspunde la dezvoltarea individului și al
colectivității.
Fausto Telleri spune că „ viața fiecăruia dintre noi, de la naștere până la moarte,
este percepută și considerată ca umană, dacă este trăită într -un raport strâns cu ceilalți:
părinți, rude, prieteni, soț, soție, copii. Ața cum orice viață umană este rezultatul altor două
vieți care s -au unit între ele, dând fiecare ceva din sine pentru a crea o altă viață, tot așa
fiecare din noi este chemat să perpetueze acel eveniment nu numai din punct de vedere
fizic, dar și din punct de vedere spiritual și/sau cul tural” (Terelli, 2003, p. 29).
Sprijinul comunității la nivel de cartier include familiaritat ea cu vecinii, petrecerile
de cartier, supravegherea spațiilor comune pe rând, prin rotație. Bisericile, școlile,
grupurile de părinți sunt importante pentru copii.
Familia are un rol educativ de nesubstituit și este capabilă să reacționeze și să
contribuie la dezvoltarea societății. Socientatea și comunitatea trebuie să știe să -și respecte
persoanele, respectând astfel familia care este forma de viață cea mai importantă pent ru
calitatea vieții.
Comunitatea trebuie să sprijine părinții tineri și să formeze o mare familie. În
comunitate se formează o școală a familiei unde cei din exteriorul familiei, din comunitate
îndrumă și ajută familia să se dezvolte și astfel împlineșt e nevoia copilului de a avea suport
din partea lumii exterioare în creșterea și dezvoltarea personalității lui. Școala,
comunitatea, biserica, rudele și cei ce înconjoară o familie și implicit copii trebuie să
colaboreze în mod armonios, să aibă un proiect educativ comun și să își exercite propriul
rol cu o mare responsabilitate (Telleri, 2003, pp. 12 -22).
Pentru a îndeplini nevoia copilului de a avea c omunități stabile și suportive este
nevoie ca fiecare să vină în sprijinul acestora prin inițiative sau proiecte care să ofere
copiilor ocazii de cunoaștere/întâlnire între copiii de aceeași vârstă sau cu copii de vârstă
diferită și a familiile lor sau prin inițiative în care sunt implicate familiile și toți cei care
sunt disponibili să pună la dispoziția c opiilor profesionalitate și competențele lor din
diferite domenii. Comunitatea vine în sprijinul copiilor prin înființarea unor rețele de
sevicii precum biblioteci pentru familii, centre de joacă, laboratoare, școli pentru părinți,
centre pentru mame, club uri și minicluburi, grupuri de discuții prin care se facilitează
schimburile de experiențe deoarece g rupul și interacțiunea cu ceilalți sunt condiții
fundamentale ale umanizării individului .

35
Reformulat Tot Fausto Terelli susține că „viața fiecărui individ poate fi considerată,
în același timp, ca parte dintr -o rețea de relații sau nevoi personale și individuale (nevoi
fizice, psiho -fizice, psiho -existențiale) și interpersonale (nevoi psihosociale, ca și
necesitatea de a avea relații de rudenie, de prietenie etc.) și este ca o rețea /legătură de
trebuințe. Și în acest mod, ca indivizi sau cuplu, ne prezentăm societății în care trăim, în
funcție de cât simțim că aparținem la cea mai estinsă rețea a comunității umane .”(Terelli,
2003, p 29)
2.2.7. Protejarea viit orului

Evem nevoie de planetă sigură deoarece fiecare ființă este în căutarea unui echilibru cu
mediul în care trăiește. Orice ființă umană tinde să asimileze mediul ambiental pentru a
restabili echilibrul său intern.

O filosofie etică mondială care sp rijină relațiile umane permanente ce susțin familia și
comunitățile.
Familii, școli și comunități care ajută copiii să devină membri buni ai societății. Ajutor de
la stat pentru familiile care nu au posibilitatea de a îndeplini nevoile de bază ale copiilor
(Brazelton, Greenspan, 2013, pp. 29 -228).

36
CAPITOLUL 3. INFLUENȚA DEMERSURILOR EDUCAȚIONALE
ASUPRA N EVOILOR COPILULUI DE VÂRSTĂ PREȘCOLARĂ

3.1. Specificul educației în grădinița de copii

Cel care a ales munca grea de educator trebuie să aibă capacitatea de a face
față tuturor fazelor ei, plăcute și neplăcute. Cea mai rea abordare a educatorului care
a ajuns întâmplător în această meserie și nu deține însușirile pe care le -am menționat
până acum este conflictul cu el. El va reacționa uneori brutal și aproape întotdeauna
în mod nechibzuit. În această situație, care nu este rară, ce va face părintele
copilului? Care va trebui să fie atitudinea lui? Se va certa cu educatorul de față cu
copilul?
Când pierzi controlul, pierzi abilitatea de a te disciplina pe tine însuți
(educator, părinte) și pe copii tăi. Din acest motiv, autocontrolul – stăpânirea de sine
care vine prin conștientizarea propriilor gânduri și sentimente trebuie să fie
prioritate a numărul unu atât pentru educator cât mai ales pentru părinți. Această
stăpânire de sine trans
feră concentrarea de la vină la soluții, de la pedeapsă la învățare și de la discuții
argumentate la rezultate:
1. Puterea atenției : pe ce te concentrezi mai mult , aceea îți va oferi mai multe
rezultate.
2. Puterea iubirii : vezi ce e mai bun în fiecare.
3. Puterea de a accepta : la fiecare moment așa cum este.
4. Puterea percepției : Nimeni nu te poate enerva fără permisiunea ta.
5. Puterea intenției : Conflictul este o oportunitate de a învăța.
6. Puterea liberului arbitru : Singura persoană pe care o poți schimba ești tu.
7. Puterea unității : Concentrează -te pe comunicare în loc să încerci să
fii„special”. Acestea șapte îți vor permite să privești viața prin lentilele
iubiri i decât prin cele ale fricii (Bailey, 2011, pp. 38 -39.)
„În )
3.2. Rolul procesului instructiv educativ în satisfacerea nevoilor copiilor de vârstă
preșcolară

37
3.2.1. Satisfacerea nevoilor copiilor de vârstă preșcolară prin activitășile desfășurate
în cadr ul unui proiect tematic

3.2.2. Satisfacerea nevoilor copiilor de vârstă preșcolară prin activitățile desfășurate
în cadrul unor proeicte didactice

CONCLUZII
……
BIBLIOGRAFIE

Cărți:
1. Bailey, B., 2011, Ușor de iubit, greu de disciplinat. C ele 7 abilități pentru a
transforma conflictul în cooperare , Editura Aramis, București.
2. Bonchiș, E., 2011, Familia și rolul ei ȋn educarea copilului , Editura Polirom, Iași.
3. Boțiu, V., Mihailiuc, H., 1993, Copilul și lumea sa , Editura de Vest, Timișoara.
4. Brazelt on, B., Greenspan, S., Nevoile esențiale ale copiilor , Editura Trei, București,
2013.
5. Denjean -von Stryk, B., 1996, Spich, dass ich dich sehe. Die prache als
Schulungsweg in Kunst, Erziehung und Therapie (Vorbește, ca să te văd. Vorbirea
ca drum de educare în artă, educație și terapie) , Editura Free Spirit Life, Stuttgard.
6. Dolto, F., 2005, Ce să le spunem copiilor , Editura Trei, București.
7. Dumitrana, M., 2000, Copilul, familia și grădinița, Editura Compania, București.
8. Florea, A., traducător , 2013, Clinica M ayo. Ghidul primului an de viață din viața
copilului , Editura Corint, București .
9. Gheorghe, D., Mastan, B., 2005, Ghid de bune practici. Tehnici creative , Editura
Vanemonde, București.
10. Harvey-Zahra, L., 2014, Cum să -ți faci copilul fericit. Educarea conștientă a
copilului și disciplina creativă , Editura Univers ul Enciclopedic, București .
11. Harwood, R., Miller, S., Vasta, R., 2010, Psihologia copilului , Editura Polirom,
Iași.
12. Ilin, I., 2009, Viața de familie , vol. 1, Editura Sophia, București .

38
13. Irineu epi scop de Ecateringburg și Irbițk, 2001, Mamă, ai grijă! Călăuzii pentru
creșterea și educarea copiilor , Editura BUNAVESTIRE, Bacău.
14. Kiel-Hinrichsen, M., 1999, Warum Kinder trotzen. Phänoene, Hintergründe und
pädagogische Begleitung (De ce se încăpăținează copiii. Fenomene, fundaluri și
însoțire pedagogică) , Editura Urachhaus / Geistesleben, Stutgard.
15. Kiel- Hinrichsen, M., 2014, De ce nu ascultă copii. C onsiliere pentru părinți și
educatori , Editura Univers Enciclopedic Gold / Triade, Cluj.
16. Kraiopoulos, S., 2005, Părinți și Copii, abordare teologică, duhovnicească și
psihologică , vol I, Editura Bizantină, București.
17. Kuzma, K., 2003, Înțelege -ți copilul! , Editura Viață și Sănătate, București.
18. Maica Magdalena, 2008, Cum să comunicăm copiilor credința ortodox ă,
convorbiri, reflexii și alte sfaturi, Editura Deisis, Sibiu.
19. Maslow, A., 2007, Motivație și personalitate ,
20. Mitrofa, I., Mitrofan, N., 1991, Familia de la A la Z , Editura Științifică, București.
21. Mogoș, G., Ianculescu, A., 1973, Compendiu De Anatomie Si Fiziologie , Editura
Științifică, București.
22. Montessori, M., 2006, Mintea absorbantă, Editura APA, Drobeta Turnu Severin.
23. Morin (coord.), Y., 2011, Enciclopedia medicală a familiei, Sarcina, nașterea și
îngrijirea corpului, vol III, Editura RAO, București.
24. Muntean , A., 2009, Psihologia dezvoltării umane , ediția a III -a, Editura Polirom,
Iași.
25. Orban, A., 2008, Dacă îți pasă de copilul tău , Editura Didactică și Pedagogică,
București.
26. Osterrieth, P., 1973, Copilul și familia , Editura Didactică și Pedagogică, B ucurești.
27. Papalia, D., 2010, Dezvoltarea umană , Editura Trei, București.
28. Petrea, I., 2007, Și tu poți fi supernanny, Editura Trei, București.
29. Salomé , J., 2002, Pentru a înțelege mai bine… nevoile și dorințele copiilor… fără a
le confunda , revista Psihologia, nr. 3-4, pp. 27-29,
30. Seebauer, L., Jacob, G., 2016, Adio nesiguranței! Aveți încredere în
dumneavoastră , Editura Univers Enciclopedic, București.
31. Sfântul Vasile cel Mare, Plutarh, 2013, Despre educarea copiilor, de la desăvârșirea
clasică la îm plinirea creștină, Editura Sophia, București.
32. Sfântul Ioan Gură de Aur, f. a., Părinți, copii și creșterea lor , Colecția Rugul
Aprins, Editura Panaghia, Suceava.

39
33. Simkin, P., Whalley, J., Keppler, A., 2004, Sarcina, nașterea și nou -născutul. Ghid
complet , Editura Publishing, București.
34. Sion, G. , 2003, Psihologia vârstelor , Editura Fundației România de Mâine,
București .
35. Skiadas, V., 2014, Educerea -Învățarea -Recreerea copilului din punct de vedere
pedagogic creștin , Editura Egumenița, Galați.
36. Solovăstru, D., 2004, Psihologia educației , Editura Polirom, Iași.
37. Stan (coord.), L., 2016, Dezvoltarea copilului și educația timpurie , Editura
Polirom, Iași.
38. Șchiopu, U., Verza, E., 1981, Psihologia vârstelor , Editura Didactică și
Pedagogică, București.
39. Șatov, Protoiereu Arcadie, 2013, Educația Copilului, sfaturi ale duhovnicilor și
psihologilor ortodocși , vol . 8, Editura Sophia, București.
40. Șișova, T., 2009, Când copilul nu ascultă , vol. 10, Editura Sophia, București.
41. Telleri, F., 2003, Pedagogia fam iliei, Editura Didactică și Pedagogică, București.
42. Winnicott, D.W., 2013, Copilul, familia și lumea exterioară , Editura Trei,
București.
43. Withe, E., 2007, Cum îndrumăm copilul în viața duhovnicească, Editura Sophia,
București.
44. Wyckoff, J., Unell, B., 2008, Disciplină fără țipete și palme, Editura Meteor Press,
București;
45.