Prof. univ. dr. Septimiu CHELCEA [623134]
Prof. univ. dr. Septimiu CHELCEA
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
Note de curs: autori, lucr ări și evenimente
Bucure ști 200 1
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
2
Cuvânt înainte
Psihologia social ă sau psihosociologia , cum cred c ă este mai corect s ă denumim câmpul de
cunoa ștere științifică a interac țiunii prezente sau trecute, reale sau imaginare a comportamentelor
umane în context social , a împlinit o sut ă de ani de la fondare. Care au fost începuturile, cum s-au
acumulat cuno ștințele în domeniu, ce etape au fost parcurse, care sunt autorii și lucr ările de referin ță,
ce evenimente au marcat evolu ția acestei științe? Toate acestea apar ca întreb ări fire ști într-un moment
de bilan ț jubiliar.
Am încercat s ă răspund unor astfel de întreb ări – în m ăsura posibilit ăților mele de informare,
cu siguran ță limitate, și a capacit ății de interpretare a datelor – f ără a risca ierarhizarea
psihosociologilor și a contribu țiilor lor. A-l considera pe Kurt Lewin , de exemplu, mai important
pentru istoria psihologiei sociale decât Leon Festinger (sau invers) mi se pare hazardat. De asemenea,
a spune c ă tratatul reeditat de Gardner Lindzey și Elliot Aronson (Handbook of Social Psychology ,
New York, Random House, 1985) sau cel coordonat de Serge Moscovici (Psychologie sociale , Paris,
P.U.F., 1984) este cel mai bun nu are suficient temei. Perspectiva timpului lung va discerne, iar
plasarea lucr ărilor și a evenimentelor în contextul etapei de evolu ție a psihosociologiei, în timp și
spațiu, devine obligatorie. Sigur, contribu țiile autorilor men ționați în lucrare nu sunt egale, dar to ți și-
au dobândit dreptul de existen ță în cetatea psihosociologiei, fie pe plan na țional, fie interna țional.
Prezentele note de curs se doresc un instrument de lucru pentru studen ți. Lucrarea poate fi
utilizat ă ca un puzzle : din elementele oferite, prin asambl ări variate, vor rezulta configura țiile dorite,
după cum ne intereseaz ă: filia ția tematic ă, „biografia“ conceptelor și a teoriilor structura manualelor
universitare de-a lungul timpului, iradierea concep țiilor, preocup ările de cercetare într-un moment sau
altul, în trandi ția american ă sau european ă, la un autor sau altul, cele mai frecvent citate reviste,
decalajul în timp al apari ției institutelor specializate, cumularea cuno ștințelor ș.a.m.d.
În cele ce am întreprins în aceste pagini m-am condus dup ă dictonul lui Stanley Milgram :
„Simplitatea este cheia cercet ării științifice“ (Obedience to Authority , New York, Harper & Row,
1974, p. 13). Am încercat s ă introduc mai mult ă rigoare într-un domeniu în care adesea se pronun ță,
din p ăcate, prea mul ți diletan ți.
Adev ărul m ă oblig ă, totu și, să recunosc faptul c ă informa țiile din lucrare au fost „furate din
diverse surse, de la mine, de la al ții” – în sensul m ărturisit și de Karl R. Popper (a se vedea În c ăutarea
unei lumi mai bune , Bucure ști, Humanitas, 1998, p. 181).
Mulțumind institu țiilor care au f ăcut posibil ă apari ția acestei lucr ări și persoanelor care mi-au
acordat sprijin, în mod deosebit domnului col. Gheorhe Ilinca , pentru tehnoredactare, doamenei
lector. univ. dr. Elena Beca , pentru traducerea din Psychology Licensing Wxam Revuew , și domnului
asist. univ. Lucian Radu , care a contribuit la prezentarea în forma final ă a textului, îmi cer totodat ă
iertare zecilor sau, poate, sutelor de psihosociologi care ar fi trebuit s ă fie cita ți cu contribu țiile lor.
Într-o edi ție viitoare, multe din lacunele de informare vor disp ărea și subiectivitatea autorului se va
mai estompa. Pân ă atunci autorul a șteapt ă, cu emo ția debutantului, reac ția speciali știlor și verdictul
studen ților.
Prof.univ.dr. Septimiu Chelcea
8 octombrie 2000
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CE ESTE PSIHOSOCIOLOGIA?
3
CAPITOLUL 1
CE ESTE PSIHOSOCIOLOGIA ?
Studiul științific al interac țiunii comportamentelor prezente sau trecute, reale sau imaginare în
context social – psihosociologia – constituie un domeniu de cunoa ștere interdisciplinar, unitar și
relativ independent, în expansiune și în curs de interna ționalizare.
Deși are o îndelungat ă preistorie, psihosociologia are o istorie doar de o sut ă de ani. Începuturile ei
sunt controversate, ca și etapele de evolu ție. R ămâne, îns ă, în afara oric ărei dispute c ă
psihosocioplogia a r ăspuns și încearc ă să răspund ă și azi provoc ărilor sociale. În noul context
european, dup ă colapsul comunismului, psihosociologia din România î și reg ăsește tradi ția și intr ă
firesc în rela ții de comunicare și cooperare cu comunitatea academic ă interna țional ă. Afirmarea de sine
a psihosociologiei este în concordan ță cu consolidarea democra ției, ca tip de cultur ă în România, în
Europa și pe întreaga planet ă Pământ.
Psihosociologia – domeniu de studiu interdisciplinar
Psihosociologia nu mai poate fi privit ă azi ca o rud ă săracă a psihologiei sau sociologiei. Prin
num ărul impresionant de cercet ări, prin acumul ările teoretice și, mai ales, prin rezultatele direct
aplicative în cele mai diferite domenii ale vie ții sociale (produc ție material ă, educa ție, comunica ții în
masă, marketing și publicitate, ocrotirea s ănătății, organizare social ă etc.), psihosociologia tinde s ă
ocupe un loc din ce în ce mai important în sistemul științelor socioumane. Este adev ărat c ă și în
prezent în literatura noastr ă de specialitate statutul ei continu ă să fie disputat. Au fost dep ășite îns ă
punctele de vedere simpliste, potrivit c ărora psihosociologia era considerat ă o „știință de grani ță” între
psihologie și sociologie. S-a renun țat la încercarea de divizare a psihosociologiei în dou ă: a
psihologilor și a sociologilor. În fine, a fost eliminat dogmatismul din discu țiile referitoare la obiectul
ei de studiu și s-a conturat o autentic ă perspectiv ă dialectic ă asupra raportului psihosociologiei cu
celelalte științe.
Psihosociologia constituie un domeniu interdisciplinar de studiu aflat nu numai la confluen ța
psihologiei cu sociologia, ci și cu științele politice și juridice, economice și tehnice, biologice și
umane. Dezvoltarea ei este impulsionat ă de progresele fiec ărei discipline științifice care concur ă la
marcarea domeniului de studiu al acestei științe comportamentale. F ără a avea preten ția unei defini ții
cu totul originale, consider ăm psihosociologia ca fiind studiul interac țiunii comportamentelor
prezente sau trecute, reale sau imaginare în context social; ea studiaz ă totodat ă rezultatele acestei
interac țiuni: st ările și procesele psihice colective, situa țiile de grup, personalitatea. Astfel conceput ă,
psihosociologia nu se substituie nici uneia dintre științele socioumane, chiar dac ă uneori interesul ei de
studiu se îndreapt ă asupra domeniului, considerat tradi țional, al psihologiei, sociologiei, antropologiei,
pedagogiei etc. Distinct ă este și perspectiva în care este abordat respectivul fenomen sau proces. Cum
și cu ce rezultate se soldeaz ă interac țiunea comportamental ă? Cum influen țează comportamentul meu
acțiunea celorlal ți? Cum modific ă activitatea mea prezen ța altuia? Care este mecanismul? Ce rezult ă
din prezen ța laolalt ă a oamenilor? Ce efect au asupra unui individ comportamentele trecute ale altora?
Acestea sunt întreb ările principale pe care și le pun psihosociologii.
Mult timp s-a crezut c ă psihosociologia este interesat ă doar de st ările și procesele în care sunt
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CE ESTE PSIHOSOCIOLOGIA?
4 prezente, într-un spa țiu determinat, dou ă sau mai multe persoane. S-a pus semnul identit ății între
studiul proceselor de grup și psihosociologie. Grupul mic, în jurul c ăruia s-a dezvoltat o extraordinar
de bogat ă literatur ă, a fost considerat, limitativ, obiectul de studiu al psihosociologiei. Ast ăzi,
domeniul psihosociologiei este considerabil extins atât în sensul lu ării în considerare a faptelor,
fenomenelor și proceselor caracteristice marilor ansambluri umane (mul țimi, clase, na țiuni), cât și în
sensul studierii izol ării sociale, a situa ției individului în societate. De asemenea, un timp,
psihosociologii au avut în vedere doar interac țiunea prezent ă, in actu a comportamentelor umane.
Astăzi se acord ă o mare aten ție influen țelor trecute ale interac țiunilor comportamentale. Ac țiunile
noastre poart ă totdeauna amprenta prezen ței celorlal ți; este firesc, deci, ca psihosociologia s ă își
concentreze efortul de cunoa ștere și spre descifrarea mecanismelor de influen țare a comportamentelor
trecute ale celorlal ți asupra comportamentului nostru. A șa cum am precizat, este ast ăzi larg acceptat ă
ideea interdisciplinarit ății psihosociologiei. Din știință de grani ță ea a devenit tot mai mult
interdisciplinar ă.
În aceste condi ții, perspectiva psihosociologic ă poate fi reg ăsită în fiecare din disciplinele
confluente, ceea ce nu înseamn ă că psihosociologia nu are un sistem propriu de concepte și teorii în
continu ă dezvoltare.
Etapele de evolutie a psihosociologiei
A pune problema perioadelor de evolu ție a psihosociologiei înseamn ă a recunoa ște implicit
existen ța unei unice științe despre interac țiunea comportamental ă și a unei logici unitare de dezvoltare
a acesteia. Ca știință, psihosociologia nu poate fi decât universal ă, nu poate s ă vizeze decât generalul,
ceea ce este logic în producerea fenomenelor, cauzalitatea, dincolo de circumstan țialitate. Asupra
acestui lucru speciali știi în domeniu ar trebui s ă fie de acord. Se pun totu și câteva întreb ări.
Cum se pot formula legi generale pe baza verific ării unor ipoteze în condi ții circumstan țiale,
mai precis, în contextul culturii și civiliza ției occidentale? Place sau nu, psihologia social ă este un
produs al societ ăților industriale din Vest . Născută în Europa de Vest, a fost exportat ă în S.U.A., unde
și-a consolidat statutul de știință și de unde a fost importat ă la jum ătatea secolului al XX-lea în Europa
de Vest. Restul Lumii și-a asumat mai degrab ă rolul de „consumatori de psihosociologie“ sau de
„subiec ți de experiment“. Aceast ă realitate relevat ă, între al ții, de D. Sinha și W. Holtzman (1984), T.
Sloan și M. Montero (1990), J. W. Berry și colab. ( 1992, p. 16) cu privire la psihologie și de
Immanuel Wallerstein (1997) cu privire la sociologie este, dup ă opinia noastr ă, cu atât mai evident ă
în domeniul psihosociologiei. În acest domeniu mai ales s-a produs un fenomen de „acultura ție
științifică“, de export-import de psihologie social ă american ă, mai întâi în Europa vestic ă – imediat
după cel de-al doilea r ăzboi mondial –, apoi în țările lumii a treia și, dup ă 1965, în fostele state
comuniste. „Acultura ția științifică“ în domeniul psihosociologiei a întâmpinat și întâmpin ă bariere mai
mult sau mai pu țin vizibile. Sunt de amintit barierele culturale, ideologice și politice. Ele ac ționeaz ă
diferit dup ă cum este vorba de țări din Europa, Asia, Africa sau America de Sud, dup ă cum diferen țele
culturale sunt mai accentuate sau mai pu țin semnificative. Pot fi transpuse datele despre
comportamentele sociale din America de Nord în Asia, în China sau în India, bun ăoară?
Confucianismul, hinduismul, budismul sau taoismul, ca ideologii dominante, nu pot fi neglijate. Se pune problema verific ării constantelor din psihosociologia american ă, validarea rezultatelor
experimentale în alte culturi, în state cu ideologii diferite. Aceasta constituie, totu și, un deziderat cât
timp num ărul psihosociologilor din țările în curs de dezvoltare este mic și dotarea tehnic ă a
laboratoarelor de psihosociologie – acolo unde ele exist ă – este precar ă. Chiar în condi țiile
McDonaldiz ării vie ții sociale contemporane – ca s ă folosesc titlul lucr ărilor de succes ale lui George
Ritzer (1995, 1998) –, chiar dac ă „difuzionismul cultural“ american influen țează puternic științele
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CE ESTE PSIHOSOCIOLOGIA?
5 socioumane, cercetarea psihosociologic ă autohton ă nu numai c ă se justific ă, dar se impune ca o
necesitate, dac ă recunoa ștem pluralismul ca valoare social ă, dac ă aspir ăm la elaborarea enun țurilor
teoretice universale. Dup ă prăbușirea comunismului, în 1989, barierele politice ce separau țările NATO de cele
din Tratatul de la Var șovia au fost înl ăturate. Aproape o jum ătate de veac contactele cu
psihosociologia vestic ă au fost interzise sau cenzurate în numele fond ării unei științe noi, psihologia
social ă marxist-leninist ă. Războiul rece a fost dublat de lupta împotriva culturii occidentale, împotriva
psihologiei sociale, ca parte a acesteia. Dup ă 1990, psihosociologia intr ă într-o nou ă perioad ă, marcat ă
de disponibilitatea sporit ă de cooperare pe plan mondial a speciali știlor din domeniu.
A șadar, pentru a fi universal ă, psihosociologia trebuie s ă fie transcultural ă. ăi acest lucru se
poate realiza numai prin colaborarea ampl ă a speciali știlor din toate statele, de pe toate continentele.
Dihotomia „produc ători de psihosociologie“ și „consumatori de psihosociologie“ r ămâne un semn al
trecutului. În prezent, psihologia social ă se afirm ă unitar într-o Europ ă democratic ă, în curs de
unificare, în Asia, ca și în Africa sau America Latin ă.
Referindu-ne la România, nu putem s ă nu consemn ăm faptul c ă abia dup ă colapsul
comunismului a ap ărut un tratat de psihologie social ă, rod al colabor ării unor reputa ți cercet ători
științifici și profesori universitari din Belgia, Elve ția, Fran ța, Italia, Spania și din România (A.
Neculau, coord., 1996). De asemenea, nu putem s ă nu atragem aten ția asupra unui eveniment în
premier ă: s-a tip ărit în România un volum de psihosociologie coordonat de un distins profesor de
psihologie social ă din țara noastr ă – l-am numit pe profesorul Adrian Neculau , de la Universitatea
„Al.I. Cuza“ din Ia și – și de un prodigios autor de manuale și dic ționare de sociologie, de volume de
cercet ări psihosociologice empirice din Fran ța – este vorba despre profesorul Gilles Ferréol , de la
Universitatea din Poitiers (Minoritari, marginali, exclu și
, Iași, Editura Polirom, 1996). La afirmarea
puternic ă a psihologiei sociale în România postdecembrist ă a contribuit semnificativ traducerea unor
lucrări de referin ță din literatura occidental ă.
Revenind la situa ția pe plan mondial, vom observa c ă psihosociologii americani, în prezent,
public ă frecvent rezultatele cercet ărilor lor în revistele din Europa. La rândul lor, revistele de
psihologie social ă și editurile din S.U.A. sunt deschise colabor ărilor interna ționale. Cele mai
semnificative contribu ții ale psihosociologilor din Europa v ăd lumina tiparului în S.U.A. Ca s ă dăm un
singur exemplu, studiile lui Serge Moscovici (1969, 1974, 1980) au ap ărut în revistele „Sociometry “ și
în „Journal of Personality and Social Psychology “ și au fost incluse în volume prestigioase, precum
cele editate de C. Nemeth (Social Psychology: Clasic and Contemporary Integrations , Chicago, Rand
McNally, 1974) sau L. Berkowitz (Advances in Experimental Social Psychology , vol. 13, New York,
Academic Press). Sigur, exemplele nu demonstreaz ă, ci ilustreaz ă, iar în acest caz ilustreaz ă exemplar.
Congresele interna ționale încurajeaz ă libera circula ție a oamenilor de știință și a ideilor. Proiectele
comune, multiculturale de cercetare se înmul țesc.
Chiar dac ă psihosociologia va deveni universal ă, sper ăm, într-un viitor nu prea îndep ărtat,
tradi ția ei nu poate fi ignorat ă. Avem în vedere tradi ția european ă, pe de o parte, și tradi ția american ă,
pe de alt ă parte. Sub influen ța lui G. Tarde și Le Bon , și apoi în perspectiv ă durkheimian ă, psihologia
social ă european ă se axeaz ă pe studiul fenomenelor colective, în timp ce tradi ția american ă
privilegiaz ă studiul comportamentului individual sub influen ța altora, a societ ății. Pe de alt ă parte, în
buna tradi ție european ă, psihologia social ă valorific ă datele de observa ție și reflec țiile din domenii de
cunoa ștere variate, de la filosofie la beletristic ă. În tradi ția american ă experimentul desparte știința de
eseistic ă. Cu experimentul începe istoria științei despre interac țiunea comportamental ă. Sharon S.
Brehm și Saul M. Kassin (1990, p. 8) leag ă începuturile psihologiei sociale de aplicarea
experimentului în domeniu, astfel c ă actul de na ștere al psihosociologiei ar fi semat de Max
Ringelmann în anii 1880, când agronomul francez a încercat s ă măsoare performan ța individual ă și în
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CE ESTE PSIHOSOCIOLOGIA?
6 grup, pentru sarcini simple, cum ar fi for ța cu care este tras ă o frânghie. Se descoper ă fenomenul care
mai târziu va fi numit social loafing (pe care l-am tradus prin expresia frânare social ă, ce ne pare mai
apropiat ă de sensul original decât traducerile alternative inactivitatea social ă sau chiul social . ăi al ți
psihosociologi cu mare autoritate se refer ă la experimentele agronomului francez ca la primele
experimente din psihologia social ă: Bibb Latané (1994), de exemplu.
În ceea ce ne prive ște, acceptând c ă, dup ă o preistorie de milenii, istoria psihologiei sociale
începe cu primele studii experimentale, consider ăm totu și că îi revine psihologului american Norman
Triplett meritul de a fi primul dintre fondatorii psihosociologiei. Experimentele lui din 1897, ale c ăror
rezultate au fost publicate în 1898, vizau tot influen ța social ă, dar au pus în eviden ță fenomenul opus
frân ării sociale , și anume fenomenul facilit ării sociale – cum va fi denumit acest fenomen în 1924 de
către Floyd Allport . Nu faptul c ă rezultatele experimentelor lui Max Ringelman au fost comunicate
lumii științifice cu o întârziere de aproximativ dou ă decenii, în 1913, ne face s ă vedem în Norman
Triplett pe primul psihosociolog propriu-zis, ci constatarea c ă acesta nu numai c ă a controlat
producerea unui fenomen în condi ții diferite, dar a și propus un model teoretic explicativ pentru
rezultatele experimentale ob ținute – ceea ce nu este cazul cu Max Ringelmann . Chiar dac ă explica țiile
teoretice ale lui Norman Triplett sunt dep ășite – cine mai invoc ă astăzi dinamogenia ? –, doar
măsurarea (observarea) explicat ă teoretic d ă temei științei. De altfel, nu suntem singurii care ne
pronun țăm pentru recunoa șteea lui Norman Triplett ca fondator al psihosociologiei, prin
experimentele sale asupra competi ției: Robert B. Zajonc (1965), Elliot Aronson (1972, p. x), Michael
J. Saks și Edward Krupat (1988, p. 46 1) ș.a. au acela și punct de vedere.
A șadar, anul 1898 marcheaz ă debutul psihosociologiei ca știință. Care sunt etapele ei de
evolu ție? Sharon S. Brehm și Saul M. Kassin (1990, pp. 7 – 14) împart evolu ția psihologiei sociale
în cinci etape: 1) reunirea for țelor ( 1880 – 1935); 2) marele salt înainte ( 1936 – 1945); 3) perioada
clasic ă (1946 – 1960); 4) încredere și crize ( 1961 – 1975); 5) era pluralismului ( 1976 – ). În prima
etapă avem de-a face cu fondatorii psihologiei sociale. În primul rând este men ționat Max
Ringelmann , în disputa asupra priorit ății cu Norman Triplett . Autorii cita ți consider ă că lucr ările
psihologului englez William McDougal (1908) ale sociologului american Edward Ross (1908) și ale
psihosociologului american Floyd Allport (1924) au anun țat constituirea unui nou subdomeniu al
psihologiei care studiaz ă aspectele sociale ale comportamentului uman, psihologia social ă. Cea de-a
doua etap ă, de numai un deceniu, denumit ă metaforic, confer ă identitate psihologiei sociale, în special
prin studiile lui Muzafer Sherif asupra influen ței sociale, publicate cu începere din 1936, și prin
cercet ările lui Kurt Lewin , care au condus la teoria câmpului, în care comportamentul este func ție de
interac țiunea dintre persoan ă și environment. Lucr ările lui Kurt Lewin au ini țiat abordarea
interac ționist ă în psihologia social ă. Perioada clasic ă ar acoperi intervalul dintre anii 1946 și 1960 și ar
reuni contribu țiile lui Gordon Allport , Solomon Asch , Leon Festinger , Fritz Heider , Carl I.
Hovland , John Thibaut și Harold H. Kelly . Importan ța psihologiei sociale a fost demonstrat ă în
susținerea efortului militar în timpul celui de-al doilea r ăzboi mondial. Dup ă încheierea conflagra ției
mondiale, psihologia social ă trăiește anii ei de aur – apreciaz ă Sharon S. Brehm și Saul M. Kassin .
Se acumuleaz ă contribu ții majore: analiza prejudec ăților și a stereotipurilor, studiul conform ării și al
percep ției persoanei, se elaboreaz ă teoriile compar ării sociale, disonan ței cognitive, atribuirii și
echilibrului, se realizeaz ă cercet ări fundamentale în leg ătură cu persuasiunea, schimbarea atitudinal ă și
schimbul social.
Dup ă 1961 psihologia social ă intr ă într-o perioad ă de „expansiune și entuziasm“. Stanley
Sachter , Harold H. Kelly , Bibb Latané și John Darley , Serge Moscovici și Marisa Zavalloni , D.C.
Glass și J. E. Singer , Albert Bandura , Ellen Berscheid și Elaine Walster (Hatfield) au marcat
dezvoltarea psihosociologiei prin cercet ările lor privind gândirea și afectivitatea, interac țiunile în grup,
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CE ESTE PSIHOSOCIOLOGIA?
7 problemele sociale și stresul, atractivitatea fizic ă în rela țiile interpersonale. Dar, a șa cum remarc ă
Sharon S. Brehm și Saul M. Kassin , aceast ă perioad ă de „expansiune și entuziasm“ este totodat ă și o
perioad ă de criz ă a psihologiei sociale, exprimat ă prin dezbateri vizând etica, validitatea și
generalizarea datelor de cercetare, în special a experimentelor de laborator. În fine, era pluralismului, din 1976 pân ă azi, se define ște prin critical multiplism , adic ă prin recunoa șterea faptului c ă diferite
subiecte reclam ă diferite moduri de investigare și utilizarea unor tehnici variate, fiecare metod ă de
cercetare având virtu ți și limite intrinseci. Pluralismul de azi al psihosociologiei se manifest ă și prin
acceptarea deopotriv ă a perspectivei „fierbin ți“ și perspectivei „reci“ asupra comportamentelor umane,
ceea ce presupune atât studiul motiva țiilor și emo țiilor ca factori determinan ți ai comportamentului,
cât și studiul memoriei, percep țiilor, gândirii – cu un cuvânt, al cogni ției. Dup ă revolu ția cognitiv ă din
anii ’80, în prezent abordarea „fierbinte“ pare s ă fi recâ știgat teren: psihosociologia contemporan ă
studiaz ă nu numai ce și cum gândesc oamenii, dar și ce simt, ce doresc etc.
Dup ă cum se observ ă cu u șurință, grani țele dintre etapele de evolu ție a psihosociologiei, de și
bine fixate cronologic, sunt permeabile: mul ți autori reprezentativi trec prin activitatea lor dintr-o „er ă“
în alta. Harold H. Kelley , de exemplu, ilustreaz ă – conform lui Sharon S. Brehm și Saul M. Kassin –
atât „perioada clasic ă“ (1946 – 1960), cât și epoca de „expansiune și entuziasm“ ( 1961 – 1975). Acela și
lucru se poate spune și despre Gordon W. Allport , Muzafer Sherif , Albert Bandura și despre atâ ția
alții. De asemenea, constat ăm „parcimonia“ cu care se face trimitere la contribu țiile psihosociologilor
neamericani și ignorarea periodiz ării științelor conexe psihosociologiei.
Apari ția recent ă a enciclopediilor privind tradi ția american ă și tradi ția european ă în sociologie
(R. Boudon , M. Cherkaoui , J. C. Alexander , The Clasiscal Tradition in Sociology
, 4 vol., Londra
SAGE Publications, 1997) credem c ă ne poate ajuta în periodizarea psihosociologiei universale.
Câteva lucruri ni se par demne de re ținut. Perioada clasic ă a sociologiei acoper ă intervalul 1890 – 1930
în tradi ția american ă sau pân ă la 1920 pentru tradi ția european ă. Perioada modern ă în ambele cazuri
se întinde pân ă la 1960. Ultima etap ă este cea a trecerii de la postindustrialism la postmodernism.
Dincolo de un anumit decalaj de început între cele dou ă tradi ții (american ă și european ă), remarc ăm
coinciden ța ultimelor dou ă etape și luarea în calcul a factorilor sociali în stabilirea etapelor de
dezvoltare a sociologiei. Pe de alt ă parte, fa ță de etapele de evolu ție a psihosociologiei, stabilite de
Sharon S. Brehm și Saul M. Kassin , înregistr ăm fărâmi țarea perioadelor și decalajul în timp: ceea ce
pentru psihosociologie înseamn ă etapa de formare, pentru sociologie, cronologic, echivaleaz ă cu etapa
clasic ă, iar perioada clasic ă a psihosociologiei coincide cu etapa modern ă a sociologiei.
Recunoscând caracterul oarecum artificial al oric ărei periodiz ări a evolu ției în orice domeniu
de cunoa ștere și riscul de a judeca dezvoltarea unei științe prin prisma unor informa ții totdeauna
limitate, propunem spre reflec ție un tablou integrator al dinamicii psihosociologiei în plan mondial
și la noi în țară. Credem c ă în evolu ția psihosociologiei universale s-ar putea decupa un num ăr de
cinci etape: 1) preistoria (sec. al VI î.e.n. – sec. al XIX-lea); 2) fondatorii ( 1880 – 1934); 3) perioada
clasic ă (1935 – 1960); 4) perioada modern ă (1961 – 1989); 5) perioada contemporan ă (1990 – ). În
ceea ce prive ște evolu ția psihosociologiei în România, ea ar urma acelea și etape, cu reducerea
perioadei clasice, dat ă fiind interzicerea de c ătre regimul comunist a cercet ărilor psihosociologice și a
predării psihologiei sociale în înv ățământul superior în intervalul 1950 – 1965, și cu defazarea
corespunz ătoare a etapei moderne. Aceasta nu înseamn ă nicidecum sincronizarea dezvolt ării
psihologiei sociale în România și pe plan mondial. De consonan ță tematic ă și metodologic ă nu poate fi
vorba decât în prima jum ătate de secol a evolu ției psihosociologiei. Când s-a recunoscut legitimitatea
academic ă a psihologiei sociale, dup ă hiatusul 1950 – 1965, direc țiile de cercetare, problemele de
studiu și chiar metodele de investigare, pe considerente ideologice și politice, au condus la
desincronizare și la r ămânerea în urm ă a psihologiei sociale din România.
Dup ă decembrie ’89 , cu toate dificult ățile tranzi ției, s-au deschis perspectivele sincroniz ării
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CE ESTE PSIHOSOCIOLOGIA?
8 universale a psihosociologiei române ști. Lucr ările publicate (S. Chelcea, 1990, 1994, 1997, 1998; A.
Neculau, 1995, 1996, 1997, 1998; P. Ilu ț, 1996, 1997; Aurora Liiceanu, 1997; Elena Zamfir, 1997;
Iolanda Mitrofan, 1997, 1998) și înfiin țarea unor facult ăți de psihosociologie (la Institutul Na țional de
Informa ții din Bucure ști și la Universitatea din Petro șani), ca și deschiderea cursurilor de master în
domeniul psihologiei sociale (la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Ia și), sunt tot atâtea semne de bun
augur. Semnal ăm în aceea și ordine de idei editarea cu începere din 1995, la Institutul Na țional de
Informa ții din Bucure ști, a revistei „Psihosociologia. Mass-Media “, sub îndrumarea prof. univ. dr.
Septimiu Chelcea , și apari ția în 1998 a primului num ăr al revistei de „Psihologie social ă“ la
Universitatea „Al. I. Cuza“ din Ia și, sub direc ția prof. univ. dr. Adrian Neculau .
Psihologie social ă sau psihosociologie?
Nu inten ționăm să facem „ceart ă de cuvinte“ și nici nu avem ambi ția să pronun țăm verdicte.
Întrebarea ni se pare foarte serioas ă, vizând identitatea domeniului. De altfel, revista „Connexions “ (nr.
42 din 1984) consacr ă un num ăr special acestei probleme: „Psychologie sociale et psychosociologie “.
Mai întâi, câteva preciz ări lingvistice. În limba englez ă se utilizeaz ă aproape exclusiv termenul
de „psihologie social ă“. Charles Abraham Ellwood (1917) a prefereat, totu și, termenul de
„psihosociologie” pentru a denumi știința care studiaz ă „aspectele psihologice ale societ ății”.
Denomina ția „psihosociologie“ este francez ă. Se pare c ă sociologul și antropologul Marcel Mauss
(1872 – 1950) a folosit pentru prima dat ă, în 1934, termenul de „psycho-sociologie “ – dup ă cum
remarc ă Guy Barbichon (Sociologie de l ’acteur et psychologie sociale , în „Connexions “, nr. 42, 1984,
p. 34). În România s-a impus termenul de „psihologie social ă“, fiind mai rar întâlnit cel de
„psihosociologie“. Totu și, lucr ări reprezentative în domeniu poart ă în titlul lor termenul de
„psihosociologie”, nu de „psihologie social ă” (vezi, de exemplu, George Em. Marica, 1944, sau Traian
Herseni, 1980). Au contribuit la aceast ă stare de lucruri, pe de o parte, faptul c ă primii savan ți români
ai domeniului s-au format în Fran ța, unde în mediul universitar a fost și este privilegiat termenul de
„psychologie sociale“, și, pe de alt ă parte, la relansarea acestei discipline științifice, dup ă 1965,
psihologii și-au apropriat-o, dat fiind faptul c ă anterior acestei date sociologia fusese intersiz ă, ca
știință burghez ă. Dup ă evenimentele din decembrie ’89 s-au înfiin țat la noi mai multe facult ăți de
psihosociologie (nu de psihologie social ă), astfel c ă și institu țional ne afl ăm într-o situa ție ambigu ă:
două denumiri pentru unul și acela și domeniu al cunoa șterii sau pentru câmpuri de cunoa ștere diferite?
Acestea sunt, îns ă, elemente conjuncturale.
Termenul de „psihologie social ă“ arat ă că ne afl ăm în prezen ța unei ramuri a psihologiei, a șa
cum este cazul psihologiei medicale, de exemplu. Adev ărul pare a fi cu totul altul. Denumit ă astfel,
psihologia social ă indic ă emergen ța ei la intersec ția psihologiei cu sociologia. Dar, a șa cum am ar ătat
(1982), domeniul de care ne ocup ăm rezult ă din convergen ța mai multor științe. În acela și sens, Jean
Dubost sublinia c ă psihosociologia nu se constituie doar din disciplinele prezente în numele s ău, ci și
din multe altele: biologie, istorie, etnologie, antropologie, economie, geografie uman ă etc.
(Psychologie sociale versus psychosociologie
? în „Connexion s“, nr. 42, 1984, p. 19). Nu se justific ă,
deci, pe deplin denumirea de „psihologie social ă“, domeniul de studiu la care ne referim neputând fi
privit nici ca un „apendice al psihologiei generale“, nici ca o interfa ță între psihologie și sociologie. A
spune c ă aceasta reprezint ă o știință de „grani ță“, de „hotar“, de „frontier ă“, de „interferen ță“ sau de
„intersec ție“, o disciplin ă de „contact“, „balama“, „rela țional ă“ sau „de leg ătură“ – a șa cum remarca și
Adrian Neculau în „Prefa ță“ la traducerea lucr ării lui Willem Doise, Jean-Claude Deschamps și
Gabriel Magny , „Psihologie social ă experimental ă“ (Ia și, Polirom, 1996, p. 9) – este prea pu țin. Ea
„umple golul“ dintre subiect și obiect, studiaz ă sistematic interac țiunea uman ă și ajunge la enun țuri
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CE ESTE PSIHOSOCIOLOGIA?
9 teoretice proprii în urma verific ării ipotezelor prin cercet ări empirice, fie ele experimentale sau de
teren. Face parte din „ științele sociale“ (S. Moscovici, 1970) și este „profund original ă“ prin lectura
conjugat ă a „spa țiului individual“ și a „spa țiului social“ (J.-P. Deconchy, 1981).
Condensarea terminologic ă „psihosociologie“ sugereaz ă că avem de-a face cu un câmp de
cunoa ștere unic, chiar dac ă în cadrul lui pot fi identifica ți doi poli de interese: în țelegerea proceselor
psihice ale persoanei în contact cu socialul (determinarea st ărilor emo ționale și a comportamentelor de
către factorii de mediu, percep ția situa țiilor sociale, formarea opiniilor, influen ța rol-status-urilor
sociale asupra personalit ății etc.) și înțelegerea func ționării societ ății (prin studiul raporturilor dintre
indivizi și organiza ții sociale, prin cercetarea proceselor de socializare, de asimilare a modelelor
sociale și de adoptare a valorilor sociale). Aceast ă perspectiv ă asupra psihosociologiei ca domeniu
unic, având totu și polarit ăți, propus ă de Guy Barbichon (Op. cit ., p. 28), readuce în prim-planul
discu țiilor o problem ă mai veche: existen ța unei psihologii sociale a psihologilor distinct ă, dac ă nu opus ă
psihologiei sociale a sociologilor. Autorul mai sus citat men ționeaz ă că în Fran ța tradi ția academic ă
favorizeaz ă polul sociologic al psihosociologiei, fapt ce o particularizeaz ă față de psihologia social ă
american ă. Sunt invoca ți în acest sens Marcel Mauss , Claude Lévi-Strauss , P.-H. Chombart de Lowe ,
Serge Moscovici .
În „Editorialul “ semnat de Jean-Léon Beauvois și André Lévy în revista „Connexions “ (nr.
42, 1984) întâlnim un foarte concludent tablou sinoptic al implica țiilor terminologice, pe care îl
reproducem în continuare (Tabelul 1).
Tabelul 1. Implica țiile termenilor de psihologie social ă și psihosociologie (după Jean-Léon
Beauvois și André Lévy, 1984)
Psihologie social ă Psihosociologie
1. Primatul psihologiei 1. Interes major pentru procesele sociale
2. Asociat ă cercet ării academice și discursului
universitar 2. Asociat ă interven ției sociale
3. Accentuare a con științei și coeziunii sale 3. Accent pe profesionalism și contradic ții
interne
4. Abordare cantitativ ă și experimental ă 4. Abordare clinic ă și calitativ ă
5. Tendin ță spre cognitivism și spre teorii ale
proceselor limitate (de exemplu, atribuirea) 5. Tendin ță spre psihanaliz ă și spre teorii
pan-explicative (de exemplu, comunicarea)
6. Centrare pe reac ția individului la stimulii
sociali 6. Centrare pe situa]ia individului în grup
7. Înclina ție spre tradi ție, spre clasicism 7. Înclina ție spre inova ție
În ceea ce ne prive ște, subliniind c ă disciplina de care ne ocup ăm este unitar ă și relativ
independent ă, că este în expansiune ca „ știință social ă a viitorului“ – dup ă expresia lui Eugéne
Enriquez (Éloge de la psychosociologie
, in „Connexions“, nr. 42, 1984, p. 120) –, prefer ăm
denumirea de Psihosociologie , folosind-o alternativ cu cea de Psihologie social ă, când ne referim la
alți autori, și opt ăm pentru interna ționalizarea ei, conform principiului contextualit ății (S.
Moscovici, 1996).
În noul context european, psihosociologia româneasc ă, reluând leg ăturile strânse cu
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CE ESTE PSIHOSOCIOLOGIA?
10 psihosociologia european ă, va trebui s ă răspund ă, în primul rând, provoc ărilor sociale din România.
Prin aceasta ea va putea contribui la relieful psihosociologiei europene și interna ționale. „Descrie
ulița satului t ău și vei intra în universalitate“ – spunea un mare prozator. Cu condi ția ca talentul s ă-ți
fie sus ținut de un imens și constant efort. Cred, ca într-un experiment bine controlat, c ă acesta este
și imperativul psihosociologiei române ști contemporane.
Psihosociologia româneasc ă în noul context european
E șecul sistemului politic și economic din țările fostului bloc socialist a dus la conturarea unui
context social nou în întreaga Europ ă. Psihosociologia, oricum ar fi definit ă, studiaz ă în esen ță relațiile
interumane în cadrul social concret, fiind astfel intim legat ă de evolu ția societ ății. Să ne gândim la
debutul preocup ărilor psihosociologice: s ă fi fost oare o pur ă întâmplare c ă fenomenul mul țimilor
umane a generat prima interoga ție sistematic ă din domeniul psihologiei sociale ?
Celebra lucrare a lui Gustave Le Bon „Psychologie des foules ” (1895) a constituit un r ăspuns
la provoc ările istoriei: lupta dintre revolu ție și restaura ție. Ca om de știință, Gustave Le Bon a căutat
să explice catastrofele sociale din trecut și a încercat s ă afle cauzele dezorganiz ării sociale din Fran ța
anilor s ăi. Ac țiunea maselor și gre șelile de guvernare ale clasei dominante – iat ă cele dou ă elemente
fundamentale spre care a condus reflec ția fondatorului psihosociologiei franceze, care în ultima parte a
vieții și-a consacrat eforturile intelectuale pentru educarea elitelor în spiritul sporirii responsabilit ății
politico-militare. Oamenii politici de talia unui Raymond Poincaré (pre ședinte al Fran ței între 1913 și
1920) sau Theodore Roosvelt (pre ședinte al S.U.A. între anii 1901 și 1909) au acordat aten ția
cuvenit ă viziunii lui Gustave Le Bon despre unitatea mintal ă, emo ționalitatea și caracterul rudimentar
al proceselor intelectuale ce ar caracteriza mul țimile. Nu st ăruim aici și acum asupra valorilor și
limitelor gândirii celui care – a șa cum remarca Alice Wildener (1979) – a descris, mult înaintea lui
George Orwell și mai profund decât acesta, distrugerea personalit ății într-un sistem politic totalitar.
Subliniem doar faptul c ă, înc ă de la constituirea ei, psihosociologia î și trage substan ța identic ă din
contextul social imediat.
Aceast ă idee a fost ilustrat ă, cu prestigiul s ău interna țional, de Serge Moscovici de la Ecole des
Hautes Études en Sciences Sociales (Paris) la Cea de-a VIII-a Conferin ță General ă a Asocia ției
Europene de Psihologie Social ă Experimental ă (Budapesta, iulie 1990). Reputatul psihosociolog
francez î și exprima convingerea c ă acum se deruleaz ă cel de-al doilea mare episod istoric și cultural
din evolu ția psihologiei sociale (primul fiind legat de pr ăbușirea în anii ’70 a imperiilor coloniale).
Noul context afecteaz ă nu numai existen ța social ă, dar și pulsa ția științifică. Schimb ările din fostul
lagăr socialist – precizeaz ă Serge Moscovici – nu înseamn ă reîntoarcerea la trecut și nici faptul c ă
Estul va trebui s ă repete sau s ă copieze Vestul ( New Problems for Social Psychology , în „European
Bulletin of Social Psychology “, 1990, vol. 2, nr. 3, p. 3).
Psihosociologia româneasc ă, în noul context european, va fi recunoscut ă pe plan na țional și
interna țional numai dac ă va renun ța să mai copieze cercetarea psihosociologic ă de aiurea. Contactul cu
progresele științelor socioumane din Europa și din întreaga lume oxigeneaz ă, fără îndoial ă, imagina ția
științifică autohton ă. Calchierea degradeaz ă gândirea. Dup ă ce ani de zile ni s-a impus modelul marii
științe din Est – nu începeau tratatele și manualele universitare de psihologie social ă cu contribu ția lui
Marx , Engels și Lenin la fundamentarea acestei discipline științifice?! –, acum s ă îmbr ățișăm la fel de
entuziast tot ceea ce poart ă marca Vestului? S-a propus chiar s ă învățăm în universit ăți dup ă manuale
occidentale. Am avut cândva parte de manuale str ăine; este adev ărat, nu din Vest! Reînviem trecutul?
Psihologia social ă nu poate fi în țeleas ă în afara ciclului lingvistic – men ționa cu deplin temei Serge
Moscovici . Ce semnifica ție poate avea pentru noi psihosociologia rupt ă de limba român ă?
Ne-am eliberat de un colectivism despotic, dar prosl ăvirea individualismului și proclamarea
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CE ESTE PSIHOSOCIOLOGIA?
11 concuren ței libere (de raporturile etnice?) nu ne apropie de idealul și modul de via ță din Europa
occidental ă, care caut ă forme de via ță comunitar ă, modalit ăți de coexisten ță demn ă și solidaritate
uman ă. Deschiderea la dialog și comunicare între indivizi și grupuri umane func ționeaz ă ca ideal în
contemporaneitatea european ă. Noi avem un fel de a fi și o tradi ție de via ță comunitar ă. Să nu le
ignor ăm. S ă ne fundament ăm aspira țiile pe tradi țiile poporului nostru, s ă nu relu ăm drumul parcurs de
alții. Altfel ne îndep ărtăm, nu intr ăm în Europa!
La forumul psihosociologilor de la Budapesta s-a vorbit despre apari ția unui nou tip uman,
„homo europaeus “. Probabil c ă Europa occidental ă este preg ătită pentru z ămislirea acestuia. Dincoace
de fosta cortin ă de fier popoarele sunt cuprinse într-o dramatic ă tendin ță de afirmare a identit ății
naționale și culturale. Doar cunoscând specificul na țional vom în țelege și ne vom apropia cu demnitate
de celelalte popoare europene. Astfel vor fi dep ășite „ismele“.
Democra ția ca tip de cultur ă emergent ă în Europa, ca fapt social total, penetrând întreaga via ță
social ă, rela țiile în familie și la locul de munc ă, raporturile interumane și intergrupale etc., impune
schimbarea valorilor, renovarea mentalit ăților, instituirea unui alt univers spiritual, dominat de
raționalitate, performan ță și moralitate. Schimbarea social ă accelerat ă guverneaz ă Europa.
Psihosociologia, ca „ știință a interac țiunii dintre schimbarea social ă și opțiunea individual ă“, ocup ă azi
un loc central în sistemul științelor socioumane. Psihosociologia româneasc ă, în actualul context
european, nu are alt ă alternativ ă de dezvoltare decât studiul concret al schimb ării la nivel na țional și
comparativ intercultural.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PREISTORIA ÎNDELUNGAT Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
12
CAPITOLUL 2
PREISTORIA ÎNDELUNGAT Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
(sec. al VI-lea î.e.n. – sec. al XIX-lea)
Psihosociologia are o preistorie de mai multe mii de ani, dar o istorie de abia de un secol.
Cele mai vechi scrieri din India și China au vorbit despre om și despre traiul laolalt ă al oamenilor.
Regăsim, a șadar, din cele mai vechi timpuri, o tem ă central ă a psihosociologiei: rela ția individ-
societate . În etapa preistoric ă a evolu ției ei este o exagerare s ă gândim psihologia social ă ca o știință
propriu-zis ă. Întâlnim doar reflec ții, unele geniale, despre om și societate. De la Platon și Aristotel se
revendic ă toate științele socioumane. De la filosofii și gânditorii din antichitate pân ă în zilele noastre
descoperim filonul multor teorii și ipoteze psihosociologice, ca și corola de lumin ă ce scoate în relief
fațetele „diamantului firii“ – omul. La Seneca se contureaz ă teoria comportamentului prosocial ,
Machiavelli atrage aten ția asupra fenomenului opiniei publice și a ac țiunii de manipulare
comportamental ă, Montaigne face observa ții subtile asupra a ceea ce psihosociologii vor numi patru
secole mai târziu persuasiune și complian ță.
Ne vom opri aici cu exemplele care sus țin ideea genezei psihosociologiei din reflec ția
filosofic ă, dar nu contenim a-i îndemna pe mai tinerii no ștri colegi s ă nu se rup ă de filosofie, oricât de
tehnice sau de matematizate ar fi experimentele lor.
Sec. al VI-lea î.e.n.
• Idei psihosociologice se reg ăsesc în opera în țelepților și filosofilor din cele mai vechi timpuri. În
„Legile lui Manu “ (Manawa Dharmasastra ), cod de legi civile și religioase din India, anterioare
secolului al VI-lea î.e.n. (p ăstrate într-o versiune din secolul al II-lea î.e.n.) întâlnim, poate, cea mai
veche expunere a organicismulu i, conform c ăruia societatea este constituit ă după planul unei fiin țe
vii: unii membri ai societ ății reprezint ă gura, al ții bra țul, al ții coapsa etc.
• ăi în China antic ă, în înv ățăturile lui Confucius (c. 55 1-479 î.e.n.) se afl ă idei cu înc ărcătură
psihosociologic ă despre societate (conducerea ei armonioas ă) și despre individ (perfec ționarea
personalit ății), ca și despre tradi ții ca fundament al societ ății. Dup ă Confucius , care – ca și Socrate
– nu a l ăsat o oper ă scris ă, prietenia și echitatea constituie valori cardinale.
Sec. al IV-lea î.e.n.
• În Grecia antic ă își află originea gândirea filosofic ă și științifică european ă. Platon (427 – 347
î.e.n.), considerat de Heidegger „ini țiatorul metafizicii occidentale“, a inspirat prin dialogurile
filosofice (Banchetul , Fedon , Statul , Sofistul ș.a.) reflec ția psihosociologic ă de mai târziu. În
„Republica “ Platon denun ță rolul corup ător al artei în societate, admi țând doar men ținerea muzicii
doriene, convenabil ă războinicilor. Societatea ar trebui format ă din trei caste: cea a filosofilor, a
gardienilor și a agricultorilor și meseria șilor. Castelor dominante Platon le recomand ă
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PREISTORIA ÎNDELUNGAT Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
13 comunitatea averilor, a femeilor și a copiilor pentru a-i putea domina pe agricultori, pe meseria și și
pe sclavi (Statul ). Gândirea lui Platon a influen țat curentele de idei filosofice (organicismul,
personalismul, fenomenologia), care au avut reverbera ții în psihosociologie de-a lungul timpului.
Karl R. Popper (1966) îl considera pe Platon nu numai ca pe unul din primii savan ți din domeniul
științelor sociale, dar și ca pe cel mai influent dintre ei. S. A. Barnett (1988) apreciaz ă că de la
Platon începe tradi ția pesimist ă în gândirea europen ă cu referire la individ și societate. În statul
ideal, înf ățișat în „Republica “, guvernan ții gardieni erau selec ționați dup ă criterii stricte și instrui ți
timp de 18 – 36 de ani. Apoi dispuneau de autoritatea absolut ă pe care și-o perpetuau prin viclenie.
Acestea amintesc de eugenie și de sistemul totalitar din secolul al XX-lea (S.A. Barnett, Biologie
și libertate , Bucure ști, Editura ătiin țifică, 1995, p. 29). Tradi ția pesimist ă îi include pe Niccolo
Machiavelli , Thomas Hobbes , Thomas Malthus , Charles Darwin , Friedrich Nietzsche , Oswald
Spengler ș.a.
• Aristotel (384 – 322 î.e.n.), filosof grec originar din Stagira, discipol al lui Platon , a ar ătat
importan ța cercet ării concrete a vie ții sociale și a consacrat ideea c ă omul este ființă social ă (zoon
politikon ). În „Politica “, Aristotel a analizat comparativ 158 de colec ții de legi, procurate de fostul
său elev, Alexandru Macedon , din cet ățile întâlnite în cursul expedi țiilor militare ale acestuia.
Monarhia, aristocra ția și republica – cele trei forme de guvernare analizate în „Politica “ – pot
conduce la forme degenerate: tiranie, oligarhie, demagogie. Fiind prin natura lor ființe sociale ,
indivizii particip ă la via ța social ă ca o condi ție sine qua non a existen ței lor. În „Etica
nichomahic ă“, „Etica cea mare “ și „Etica eudemic ă“ întâlnim o adev ărată teorie despre prietenie ,
ca rela ție interpersonal ă. Dând un sens mai larg termenului de „ prietenie “, și anume camaraderie,
dragoste filial ă, ospitalitate, devotament fa ță de patrie, Aristotel sus ține c ă „prietenia este un suflet
cu dou ă trupuri“. Iubind utilul, pl ăcutul și binele, oamenii leag ă prietenii din interes, din pl ăcere și
din virtute. Pentru stabilirea unei rela ții de prietenie se cer – dup ă Aristotel – trei condi ții: existen ța
a cel pu țin doi oameni, sentimentele s ă fie reciproce, indivizii s ă-și dea seama de reciprocitatea
sentimentelor. Lui Aristotel îi dator ăm – dup ă cum sus țineau Mihai Ralea și Traian Herseni –
„cea mai potrivit ă defini ție a psihologiei sociale: „A tr ăi înseamn ă a sim ți și a cunoa ște; în
consecin ță, a tr ăi laolalt ă înseamn ă a sim ți împreun ă și a cunoa ște împreun ă“ (Introducere în
psihologia social ă, Bucure ști, Editura ătiin țifică, 1996, p. 196).
Sec. I
• În gândirea stoicilor apar numeroase teme ce vor intra în domeniul de studiu al psihosociologiei.
Lucius Annaeus Seneca (4 î.e.n. – 65 e.n.) este foarte semnificativ pentru morala stoic ă, ce are ca
regul ă fundamental ă cerin ța „de a tr ăi în conformitate cu natura “ (vivere secundum naturam).
Rectitudinea moral ă prop ăvăduită de stoici conduce la perfec ționarea fiin ței umane, care trebuie
să personifice curajul, justi ția și libertatea. În lucrarea „Scrisori c ătre Luciliu “ găsim reflec ții
psihosociologice str ălucite. Lucius Annaeus Seneca susține c ă „omul este sfânt pentru om “
(homo sacra res homini). Dup ă o jum ătate de veac Thomas Hobbes va spune: „omul este lup
pentru om “ (homo homini lupus). Din multitudinea ideilor exprimate de Lucius Annaeus Seneca
și care constituie teme centrale ale psihosociologiei contemporane amintim doar reflec țiile
„despre binefaceri “ (De beneficiis). „R ăsplata unei fapte bune este a fi f ăcut-o“ (Scrisoarea a
LXXXI -a) reprezint ă nota definitorie a comportamentului prosocial .
Sec. al XIV-lea
• Abu Zaid Abdel Rahman Ibn Khaldun (1332 – 1406), marele istoric al lumii arabe, scrie
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PREISTORIA ÎNDELUNGAT Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
14 „Cartea pove țelor și a datelor despre via ța arabilor, per șilor și berberilor “ – monumental ă lucrare cu
titlul original „Kitab al Ibar “. Prima din cele trei c ărți ale acestei istorii, „Mukaddima “
(Introducere ), publicat ă în 1377, cuprinde în cele peste 1500 de pagini idei și elemente ale unora
din teoriile sociologice de mai târziu (Ch. Montesquieu, K. Marx, V. Pareto, O. Spengler, A.
Toynbee ș.a.). În concep ția lui Ibn Khaldun societatea uman ă s-ar fonda pe instinctul de grup
(açabiyya). Ca și organismele vii, care se nasc, cresc și mor, societatea ar urma o evolu ție ciclic ă:
ascensiune, înflorire, declin. În faza de declin cooperarea dintre oameni se rarefiaz ă, instinctul de
asociere diminueaz ă. În „Mukaddima “, Ibn Khaldun afirm ă: „Omul însu și este copilul
obișnuin țelor și obiceiurilor sale și nu copilul naturii și temperamentului s ău“, ceea ce prefigureaz ă
tema socializ ării, care i-a preocupat pe psihosociologi câteva secole mai târziu.
Sec. al XVI-lea
• Niccolo Machiavelli (1469 – 1527), istoric, scriitor și om politic din Floren ța, a utilizat – se
consider ă – primul termenul de opinie public ă în sens modern. El considera c ă opinia public ă are
un rol important în sus ținerea sau distrugerea puterii politice. Niccolo Machiavelli , în lucrarea
„Principele “ (1516), arat ă că interesele și for ța, nu principiile morale, dicteaz ă în politic ă și că
„Important este de a merita afec țiunea poporului, c ăci el este cel mai tare și cel mai puternic“.
Dincolo de observa țiile psihosociologice privind activitatea diplomatic ă, renascentistul florentin
pledeaz ă pentru manipularea comportamental ă a oamenilor ca alternativ ă la conducerea lor prin
forță. Astfel, în psihosociologia modern ă se utilizeaz ă termenul de machiavelism ca atitudine
desemnând tendin ța de a manipula comportamentul altora în vederea atingerii propriilor scopuri și
termnul de tip de personalitate machiavelic ă, ce se caracterizeaz ă prin atitudinea amintit ă.
Gândirea lui Niccolo Machiavelli continu ă tradi ția pesimist ă: „oamenii sunt r ăi și totdeauna gata
să-și afișeze natura vicioas ă… Dac ă înclina ția lor c ătre rău rămâne ascuns ă un timp…, trebuie s ă
presupunem c ă a lipsit ocazia ca aceasta s ă se arate“ (Convorbiri ). În 1970, Richard Christie și
Florence L. Geis public ă volumul „Studies in Machiavellianism “ (New York, Academic Press).
În ciuda adev ărului c ă Niccolo Machiavelli „a dezgolit omul de toate calit ățile sale umane ginga șe
și l-a redus la stadiul de animal guvernat, în modul cel mai puternic, de for ță și necinste“ ( Kenneth
Bock , 1980), diplomatul florentin – condamnat postmortem de c ătre Inchizi ție – a nutrit idealuri
de pace și stabilitate, idealuri larg împ ărtășite în zilele noastre ( S. A. Barnett , Op. cit ., p. 32). În
România, Cătălin Mamali a atras aten ția primul asupra termenului de “machiavelism”. (Dic ționar
de psihologie social ă, Bucure ști, Editura ătiin țifică și Enciclopedic ă, 1981, p. 135), iar Septimiu
Chelcea a tradus și adaptat „Mach IV Scale “ pentru identificarea tipului de personalitate
machiavelic ă (Psihologia , 1991, nr. 4, p. 4).
• De numele lui Neagoe Basarab se leag ă „prima capodoper ă“ româneasc ă în limba slavon ă în care
apar idei psihosociologice despre ceea ce ast ăzi se nume ște „leadership“: „Înv ățăturile lui Neagoe
Basarab c ătre fiul s ău Theodosie “ (1512 – 1521). Sfaturile „voievodului culturii române ști“ vizeaz ă
rela țiile ierarhice de subordonare și supunere, recompensele și pedepsele, arta negocierii. A șa cum
arăta Adrian Neculau (1984), „Întâlnim în aceste Înv ățături aproape toate temele psihosociologiei
moderne, exprimate într-un limbaj adecvat și tratate cu competen ță și convingere“ (Începuturile
unei viziuni psihosociale asupra manifest ărilor umane la vechii c ărturari români , în Psihologia
social ă în România , Ana Tucicov-Bogdan, coord., Bucure ști, Editura Academiei, 1984, p. 27).
Aceast ă lucrare a ap ărut aproximativ în aceea și perioad ă cu Principele lui Niccolo Machiavelli ,
fără ca lucrarea politologului italian s ă fi fost cunoscut ă de domnul muntean – conform opiniei lui
Dan Zamfirescu .
• Morali știi francezi, de la Rena ștere încoace, pot fi considera ți precursori ai psihosociologiei.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PREISTORIA ÎNDELUNGAT Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
15 Michel de Montaigne (1533 – 1592), autorul „Eseurilor “ (1580), este cel mai reprezentativ pentru
gândirea Rena șterii. A încercat s ă înlăture prejudec ățile medievale, a promovat cercetarea
empiric ă (observa ția și autoobserva ția), a elaborat o concep ție umanist ă în cadrul c ăreia omul este
văzut ca rela ție social ă, ca existen ță care „se face“. Michel de Montaigne a făcut observa ții subtile
cu privire la fenomene și procese psihosociale, precum persuasiunea, compasiunea, sinceritatea,
gelozia, complezen ța, comunicarea etc.
Sec. al XVII-lea
• La jum ătatea secolului al XVII-lea se tip ăresc c ărți române ști de înv ățătură (Pravila de la Govora ,
1640; Cartea româneasc ă de înv ățătură, 1646; Îndreptarea legii , 1652), care ofer ă cititorilor modele
normative și sfaturi de comportare.
• De la Grigore Ureche (1590 – 1647) ne-a r ămas cea mai veche scriere din Moldova în limba
român ă: „Letopise țul Țării Moldovei “, în care g ăsim analiza psihosociologic ă a personalit ății,
realizat ă prin tehnica portretelor, prin relatarea întâmpl ărilor portretizante – cum remarcau Traian
Herseni și Nicolae Radu ( Aportul cronicarilor la dezvoltarea psihologiei române ști, în „Revista
de psihologie “, 1962, nr. 1). Iat ă cum îl descrie cronicarul pe Bogdan Vod ă: „nu în be ții, nici în
ospe țe petrecea, ci ca un stejar în toate p ărțile priveghea s ă nu se știrbeasc ă țara“ (Letopise țul Țării
Moldovei ). Grigore Ureche propune „un model de înv ățare social ă valabil pentru timpul s ău“,
bazat pe „înv ățătură și certare a celor mari și puternici“(Adrian Neculau, Op. cit ., 1984, p. 35).
• Unii istorici ai psihologiei sociale – de exemplu, Gardner Murphy (1932) – îl consider ă pe
Thomas Hobbes (1588 – 1679) „primul psiholog“ din evolu ția acestei discipline. A analizat
dimensiunile psihosociale ale conflictelor , domina ției și supunerii, ale insecurit ății. A preluat de la
poetul latin Plaut expresia: „omul este lup pentru om “ (homo homini lupus) și a crezut c ă „starea
de natur ă“ a oamenilor este „r ăzboiul tuturor împotriva tuturor “ (bellum omnium contra omnes). În
„Leviathan sau materia, forma și puterea unui stat ecleziastic și civil “ (1650), Thomas Hobbes
enun ță principiul contractualismului : statul a fost creat de oameni pe baza unei în țelegeri
(contract) pentru a pune cap ăt luptei tuturor împotriva tuturor. Contractul (conven ția) este, desigur,
imaginar. Pentru Thomas Hobbes , oamenii au o înclina ție general ă, o „dorin ță perpetu ă și febril ă
de putere, … care nu se sfâr șește decât o dat ă cu moartea“. Combativitatea la oameni nu este
înnăscută, ci dobândit ă prin ra țiune, care le dicteaz ă că este ra țional doar ceea ce aprob ă suveranul.
• În 1655, François La Rochefoucauld (1613 – 1680) public ă lucrarea „Cuget ări sau maxime
morale “, în care este schi țat în liniile sale esen țiale un portret psihic al omului epocii sale,
propunând modelul a ceea ce a numit „omul cumsecade“ (L’honnête homme ), care „atrage stima
oamenilor one ști“ și care urm ărește să fie în rela ții interpersonale cu ace știa. A analizat în
profunzime rela țiile interpersonale nedezirabile, precum: egoismul, gelozia, minciuna, ura,
impertinen ța. A intuit sistemul rol-status-urilor sociale : „În toate profesiunile, fiecare î și asigur ă
un anumit obraz și o anumit ă înfățișare, pentru a p ărea ceea ce vrea s ă pară în ochii celorlal ți.
Astfel, se poate spune c ă lumea nu este compus ă decât din obraze“ (cuvântul „obraz“, sinonim cu
„față“, are aici semnifica ția social ă: „obraz sub țire“, „fa ță bisericeasc ă“, „om cu dou ă fețe“).
• Miron Costin (1633 – 1691) scrie în limba român ă „Letopise țul Țării Moldovei de la Aron Vod ă
încoace “, poemul filosofic „Via ța lumii “ și lucrarea „De neamul moldovenilor “, precum și dou ă
cronici în limba polon ă. ăi acest cronicar umanist st ăpâne ște cât se poate de bine tehnica
portretului psihosociologic. Iat ă, spre exemplu, „portretul“ lui Matei Basarab : „om fericit peste
toate domniile acelei țări, nemândru, blând, drept om de țară, harnic la r ăzboaie, a șa neînfrânt și
nesp ăimat, c ă poți să-l asemeni cu marii o șteni ai lumii“. Îndemnurile sale vizeaz ă conformarea la
normele sociale, în func ție de status- ul social, de rangul boieresc. De la Miron Costin ne-a
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PREISTORIA ÎNDELUNGAT Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
16 rămas sentin ța vizând determinarea social ă: „Nu vremile sunt subt om, ci bietul om subt vremi“.
• Blaise Pascal (1623 – 1662) proclam ă superioritatea omului asupra naturii. „Omul nu este decât o
trestie dintre cele mai slabe ale naturii, dar este o trestie cuget ătoare” – afirm ă Blaise Pascal în
„Cuget ări“ (lucrare ap ărută postum, în 1670). „Nu este nevoie ca întreg universul s ă se înarmeze
pentru a-l strivi; un abur, o pic ătură de ap ă sunt de ajuns ca s ă-l ucid ă. Dar dac ă universul l-ar
strivi, omul ar fi totu și mult mai nobil, pentru c ă el își dă seama c ă moare, pe când universul nu știe
nimic despre avantajul s ău“. Blaise Pascal a formulat vestitul „pariu “ cu privire la credin țele
religioase: „dac ă Dumnezeu nu exist ă, nu pierdem nimic, iar dac ă exist ă, câștigăm totul“ și a atras
atenția asupra relativit ății normelor morale și juridice: „Nu întâlnim aproape nimic just sau injust
care s ă nu se schimbe deodat ă cu climatul… Un meridian decide asupra adev ărului. Legile
fundamentale se modific ă. Dreptul are epocile sale. Hazlie justi ție, pe care o limiteaz ă un râu sau
un munte: adev ăr dincoace de Pirinei, eroare dincolo de ei“. Gândirea lui Blaise Pascal a influen țat
existen țialismul contemporan și, prin aceasta, concep ția psihosociologic ă despre rela ția
individ/societate.
• Baruch Spinoza (1637 – 1677), filosof ra ționalist din Olanda, a înf ățișat în „Ethica ordine
geometrico demonstrata et in quinque partes distincta “, terminat ă în 1676 și la care a lucrat, cu
unele întreruperi, timp de dou ăzeci de ani, o filosofie a omului, teoretizând ceea ce antichitatea și
gânditorii epocii sale (Descartes, Hobbes ș.a.) oferiser ă. Chiar dac ă „Spinoza nu este original“ (H.
Hofer, 1934), convingerea sa c ă omul trebuie cunoscut și înțeles, nu etichetat, ar trebui împ ărtășită
de to ți psihosociologii. „M-am str ăduit neîncetat s ă nu ridiculizez, s ă nu deplâng și nici s ă
dispre țuiesc ac țiunile umane, ci s ă le în țeleg“ – scria Baruch Spinoza . De re ținut, din punct de
vedere psihosociologic, este accentul pus pe percep ția social ă: „Dac ă ne imagin ăm că cineva
afecteaz ă cu bucurie lucrul pe care îl iubim, vom fi afecta ți de iubire fa ță de el. Dac ă, dimpotriv ă,
ne imagin ăm că îl afecteaz ă cu triste țe, vom fi afecta ți de ur ă împotriv ă-i“ (Propozi ția XXII). ăi mai
departe: „Dac ă ne imagin ăm că cineva afecteaz ă cu bucurie un lucru pe care îl urîm, vom fi afecta ți
de ur ă față de el. Dac ă, dimpotriv ă, ni-l imagin ăm afectând acela și lucru cu triste țe, suntem afecta ți
față de el de iubire“ (Propozi ția XXIV). Consider ăm că în aceste propozi ții, ca și în demonstra țiile
lor g ăsim acelea și generaliz ări pe care le va face Fritz Heider trei secole mai târziu în „Psihologia
relațiilor interpersonale “ (1958).
• Între precursorii cei mai semnificativi ai psihosociologiei române ști se num ără și Nicolae Milescu
(1636 – 1708) cu însemn ările sale de c ălătorie: „Jurnal de c ălătorie în China “ și „Descrierea
Chinei “ (1677). Descrierea obiceiurilor și comportamentelor chinezilor îl recomand ă pe Nicolae
Milescu drept unul din întemeietorii psihologiei popoarelor . Scriind despre „ce fel de fire au
chinezii“, Nicolae Milescu m e n ționeaz ă un șir de calit ăți psihomorale: h ărnicia, modestia,
cinstea, îndemânarea, statornicia. Chinezii „iubesc facerea de bine și pe cei ce o s ăvârșesc“.
Regăsim aici problematica modern ă a imagologiei.
• În 1688, apare lucrarea „Les Caractères ou les moeurs de ce siècle “ de Jean de la Bruyère (1645 –
1696), fin ă și expresiv ă radiografie a societ ății franceze a timpului. Accentul este pus pe
comportamentele sociale . Dup ă o expresie consacrat ă, Jean de la Bruyère a căutat în „omul care
se vede“ tot ce vorbe ște despre „omul care nu se vede“, analizând expresia corporal ă, gesturile,
privirea, mersul, ticurile etc. În opera lui La Bruyère se g ăsesc observa ții psihosociologice
minu țioase asupra unor fenomene precum dragostea, prietenia, comunicarea verbal ă, sinceritatea,
antipatia ș.a.m.d. De asemenea, este relevat ă relația dintre comportamentul social și pozi ția social ă
dată de avere. Ultimul mare moralist al veacului al XVII-lea, acest „om plin de idei, care exprim ă
lucruri mari în pu ține cuvinte“ – Jean de la Bruyère – îndemna, asemenea lui Spinoza : „Să nu ne
înfuriem asupra oamenilor v ăzându-le asprimea, nerecuno ștința, nedreptatea, trufia, iubirea fa ță de
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PREISTORIA ÎNDELUNGAT Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
17 ei înșiși și uitarea fa ță de al ții; așa sunt ei f ăcuți, așa e firea lor; este ca și când n-ai suporta faptul c ă
piatra cade și flac ăra se-nal ță“ (Capitolul XII – Despre om ). Jean de la Bruyère l-a inspirat pe
Paris Momuleanu în lucrarea sa „Caracterele “ (1825) în care încearc ă o apropiere între
năravurile de la Bucure ști, la începutul secolului al XIX-lea, și moravurile din Parisul veacului al
XVII-lea.
• Ion Neculce (c. 1672 – 1745) scrie „Letopise țul Țării Moldovei de la Dabija Vod ă pân ă la Ioan
Vodă Movrocordat “ și culegerea de legende „O seam ă de cuvinte “. Ca mare hatman (ministrul
apărării na ționale de ast ăzi) în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, a cunoscut din experien ță
proprie valoarea evenimentelor cruciale și importan ța rela țiilor interpersonale . A adus în pragul
perfec țiunii tehnica portretelor psihosociologice. Despre Petru cel Mare al Rusiei scrie: „era mai
înalt decât to ți oamenii, iar nu gras, r ătund la fa ță și cam smad, oache ș și cam arunca câteodat ă din
cap, fluturând. ăi nu cu m ărire și fală, ca al ți monarhi, ce umbla fiecum, prost la haine…“
Sec. al XVIII-lea
• Un loc aparte în evolu ția gândirii psihosociologice române ști îl ocup ă Dimitrie Cantemir (1673 –
1723), c ărturar umanist și domn al Moldovei ( 1693, 1710 – 1711). În „Descriptio Moldaviae “
(1714), „Divanul “ sau „Gâlceava în țeleptului cu lumea “, „Istoria ieroglific ă“ găsim, al ături de
cuno ștințele de geografie, istorie, etnografie sau sociologie, și reflec ții psihosociologice. Sunt
descrise „n ăravurile moldovenilor“, comportamentele și trăsăturile lor psihomorale (cutezan ță,
seme ție, trufie, ospitalitate, spirit deschis, dar și lipsa m ăsurii), se ofer ă „senten ții“ privind rolul
relațiilor afective în procesul conducerii, influen ța social ă, rela țiile interpersonale ș.a. Dimitrie
Cantemir crede în m ăreția omului: „Nu rob, ci st ăpân lumii te-au l ăsat; pentru aceasta, tu pe dânsa,
nu ea pe tine st ăpâne ște“ (Imagine de nedescris a fiin ței sacre , 1700). Cu deplin temei Adrian
Neculau (1984) afirma c ă la Dimitrie Cantemir elementele de psihologie social ă sunt explicite.
• Considerat unul din marii precursori ai sociologiei, Montesquieu, Charles Louis de Secondat
(1689 – 1755) arat ă în „L’Esprit des lois “ (1749) c ă societatea este guvernat ă de legi, de „raporturi
necesare care deriv ă din natura lucrurilor“. Montesquieu este deopotriv ă și un mare precursor al
psihosociologiei, în special prin observa țiile sale p ătrunz ătoare privind caracterele na țiunilor ,
temă ce prefigureaz ă orientarea modern ă de studiu a intendit ății sociale . Montesquieu a intrat în
conștiința universal ă și prin savurosul roman epistolar „Les Lettres persanes “ (1721), în care
societatea francez ă este v ăzută prin prisma unei alte civiliza ții, opunând unele prejudec ăți altor
prejudec ăți: persanul Rica, întrebat la Paris „Cum poate fi cineva persan?“, r ăspunde: „Cum poate
fi cineva francez?“. Acela și personaj creat de Montesquieu relateaz ă impresiile sale de turist, „de o
lună de zile de când sunt aici/la Paris/n-am v ăzut pe nimeni umblând normal. Nu exist ă pe lume
oameni care s ă-și foloseasc ă mai bine membrele lor decât francezii: alearg ă, zboar ă. Trăsurile din
Asia cu mersul lor încet, ca și pasul m ăsurat al c ămilelor i-ar face s ă leșine“. În însemn ările sale de
călătorie din Germania, Italia, Elve ția, Olanda, Anglia, Imperiul Austro-ungar (inclusiv în Mun ții
Apuseni), publicate postum în „Caiete “ (1939), se reg ăsesc numeroase reflec ții psihosociologice:
„englezii, care au mult ă imagina ție, inventeaz ă puțin, iar germanii, care au pu țină imagina ție,
imagineaz ă mult“ sau „Tot cet ățeanu este dator s ă moar ă pentru patria lui, nimeni nu este silit s ă
mint ă de dragul ei“. M ărturisirea lui Montesquieu : „Când am c ălătorit în țări str ăine m-am legat de
fiecare din ele ca și cum ar fi fost propria mea țară“ are valoare deontologic ă și metodologic ă
pentru cercetarea psihosociologic ă.
• La Jean Jacques Rousseau (1712 – 1778) reflec ția psihosociologic ă dobânde ște o puternic ă
expresie teoretic ă. În „Discours sur l’origine de l’inégalité “ (1755) se arat ă cum societatea creat ă
prin contractul social influen țează psihicul uman. Natura l-a f ăcut pe om sociabil, iar societatea
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PREISTORIA ÎNDELUNGAT Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
18 impune omului anumite calit ăți: afec țiunea familial ă, iubirea etc. Sistemul de proprietate, ca
institu ție social ă, a generat procese psihosociale precum concuren ța, rivalitatea interesele opuse.
Tot existen ța social ă a omului a condus la dezvoltarea memoriei și a imagina ției, cu un cuvânt, la
dezvoltarea personalit ății în func ție de sistemul rol-statusuri-lor sociale . Jean Jacques Rousseau
susține c ă omul este bun de la natur ă, că ideile morale sunt înn ăscute și pledeaz ă pentru
conformarea educa ției la natura copilului. „Omul s-a n ăscut liber și/cu toate acestea/este
pretutindeni înc ătușat“ (Contractul social , 1762).
• Dinicu Golescu (1777 – 1830) scrie „Însemnare a c ălătoriei mele Constantin Radovici din Gole ști
în anul 1824, 1825, 1826“, ca urmare a vizit ării Europei Centrale. C ărturarul iluminist descoper ă în
țările apusene „normalul“ evolu ției umane, „fireasca slobozenie“, iar „cele bune“ ce a v ăzut
dorește să le împ ărtășească celor din țară, pentru c ă „vremea este a ne de ștepta“. Deci, pune
problema schimb ării atitudinale și comportamentale. Dinicu Golescu a aderat deplin la valorile
europene, propunând un model de înv ățare social ă dirijat ă prin conectare la realit ățile europene
(A. Neculau, 1984).
• Psihosociologii germani (Hans Anger, 1970; H. Hiesbsch și Manfred Vorwerg, 1976) fixeaz ă
debutul psihosociologiei în deceniul al șaselea al secolului al XIX-lea, prin lucr ările lui Theodor
Waitz (1821 – 1864) și Adolf Bastian (1826 – 1905), în care leg ătura psihosociologiei cu etnologia
este ridicat ă la rangul de principiu metodologic, date fiind diferen țele de mentalitate și caracterul
specific al popoarelor.
• În 1860 î și începe apari ția revista „Zeitschrift für Völkerpsychologie und Sprachwissenschaft “, sub
conducerea lui Moritz Lazarus și Hajin Steinthal . Cei doi lingvi ști și etimologi germani
considerau c ă sufletul unui popor, supraindividual, se manifest ă prin: limb ă, mituri și obiceiuri,
astfel c ă prin studiul culturii se poate ajunge la psihologia popoarelor (Völkerpsychologie).
• În 1874, Ion Cr ăciunescu își sus ține la Sorbona teza de doctorat cu titlul „Le Peuple roumain
d’après ses chants nationaux “. Pe baza folclorului, viitorul profesor la Universitatea din Bucure ști
încearc ă să analizeze psihologia poporului român.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
19
CAPITOLUL 3
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
(1880 – 1934)
Actul de na ștere a psihosociologiei nu poate fi datat cu exactitate. Nici paternitatea nu este
indiscutabil ă. ăi totu și…
Pentru autorii francezi, psihologia social ă se na ște în Fran ța. „Veritabilul ei fondator“ este
Gabriel Tarde – sus ține Serge Albouy (Eléments de sociologie et de psychologie sociale
, Toulouse,
Privat, 1976, p. 27).
Autorii germani fixeaz ă debutul psihosociologiei în perimetrul culturii germane, f ăcând
trimitere la Theodor Weitz și la Adolf Bastian , ca și la Moritz Lazarus și Hajin Steinthal , dar mai
ales la Wilhelm Wundt (cf. Hans Anger, Sozialpsychologie , Universität zu Köln, 1970, p. 638).
În literatura anglo-saxon ă, apari ția psihologiei sociale se leag ă de cei care au denumit-o ca atare în
titlurile primelor volume consacrate noii discipline: William McDougall și Edward A. Ross (David
L. Silles, ed., International Encyclopedia of the Social Sciences , vol. 14, Londra, The MacMillan
Company, 1968, p. 459).
Noi credem c ă se poate scrie despre o știință numit ă „psihologie social ă“ sau „psihosociologie“
odată cu realizarea în acest domeniu a primelor experimente riguros controlate.
Cu experimentul începe istoria psihosociologiei…
1880
• Max Ringelmann , inginer agronom, realizeaz ă în anii 1880, în Fran ța, „poate primul experiment
de psihologie social ă din lume“ (cf. Bibb Latané, Inaction sociale , în Grand Dictionnaire de la
Psychologie , Larousse, Paris, 1994, p. 372). Max Ringelmann și-a propus s ă măsoare eficacitatea
cailor, boilor, oamenilor și ma șinilor în condi ții individuale și, comparativ, când trebuiau s ă
execute împreun ă diferite sarcini simple. Oamenii, de exemplu, erau pu și să trag ă de o frânghie cât
puteau de tare: singuri, câte trei, câte opt. Lucrând singuri, subiec ții de experiment (studen ți la
ăcoala agricol ă din Grand-Jouan ) atingeau o medie de 63 kg-for ță; în grupuri de câte trei ajungeau
la media de 160 kg-for ță, iar în grupuri de opt realizau media de 248 kg-for ță. Eficacitatea
grupurilor a crescut de 2,5 ori și, respectiv, de 4 ori (nu de 3 sau de 8 ori, corespunz ător
multiplic ării num ărului de participan ți). Rezultatele acestui experiment au fost publicate în 1913 și
prezentate în 1927 de Walter Moede , în Germania. În 1935, J.F. Dashiell face trimitere la acest
experiment în manualul s ău de psihologie social ă. Abia în 1972, I. Steiner propune în lucrarea
„Group Process and Productivity “ (New York, Academic Press) un model teoretic, explicând
fenomenul prin ceea ce a numit pierderea coordon ării, care ar fi propor țional ă cu N (N- 1)/2
(num ărul maxim de diade într-un grup). Bibb Latané , K. Williams și S. Harkins (1979) au reluat
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
20 experimentul lui Max Ringelmann măsurând eficacitataea realiz ării unor sarcini simple, u șor de
măsurat, cum ar fi intensitatea zgomotului produs de aplauze sau de strigat, în condi ții individuale
și în grup, și au ajuns la acelea și rezultate: în grup se produce ceea ce ei au numit fenomenul de
„social loafing “, tradus în francez ă prin termenul de „ inaction sociale “. Consider ăm c ă
echivalentul în limba român ă al termenului ar fi cel de frânare social ă, iar teoriile explicative ar
viza conformarea la norma de grup, pierdearea coordon ării și influen ța cultural ă. Așa cum sublinia
Bibb Latané (1994), posibilitatea de a identifica efortul fiec ărui membru al grupului reduce
efectele fenomenului de frânare social ă.
1890
• În lucrarea „Legile imita ției“ (1890), Gabriel Tarde (1843- 1904), unul din fondatorii psihologiei
sociale franceze, consider ă imita ția ca fiind elementul esen țial al vie ții sociale. Imita ția asigur ă
difuzarea noului care se produce prin inven ții. Imita ția-tradi ție asigur ă legătura dintre genera ții, iar
imita ția-mod ă l e g ătura în cadrul aceleia și genera ții. Dup ă Gabriel Tarde , exist ă dou ă moduri
principale de a imita: „a face exact ca modelul sau a face exact contrariul“. Imita ția, echivalentul în
plan social al credin ței biologice, se propag ă prin contagiune mintal ă, fiind de natur ă hipnotic ă:
„Societatea este imita ție, iar imita ția este un fel de „somnambulism“ (Les lois de l’imitation , Paris,
Alcan, 1921, p. 95). Contraimita ția, extrem de r ăspândit ă, constituie tot imita ție și are aceea și
finalitate: asimilarea individului de c ătre societate. La Gabriel Tarde imita ția are un sens foarte
larg: „Exist ă imita ție ori de câte ori exist ă acțiunea la distan ță a unui spirit asupra altuia“. Legile
generale ale imita ției se refer ă la imita ția de la interior spre exterior , adic ă mai întâi sunt preluate
ideile, sim țămintele, dorin țele etc. și abia apoi comportamentele, formele exterioare de manifestare
a lor. De asemenea, adoptarea scopurilor premerge imitarea mijloacelor. Imitarea de la superior la
inferior , cea de-a doua lege a imita ției, se refer ă la preluarea de c ătre categoriile inferioare a
modelelor oferite de categoriile superioare. Situa țiile analizate de Gabriel Tarde sunt dintre cele
mai diverse: de la difuzarea modei vestimentare și a credin țelor religioase pân ă la conducerea
maselor de c ătre șefi. Exemplele luate în discu ție sunt adesea subtile, dar valabilitatea unei legi nu
se demonstreaz ă prin exemple. Când situa țiile analizate contrazic legile formulate, Gabriel Tarde
le declar ă contraexemple, excep ții, care înt ăresc regula: clasele inferioare imit ă luxul și formele de
divertisment ale claselor superioare, dar și clasele superioare le imit ă pe cele inferioare (de
exemplu, aristocra ția român ă a adoptat cre știnismul propagat de sclavi). Imitarea de la superior la
inferior conduce la o degradare a modelului , astfel c ă egalizarea social ă nu este niciodat ă posibil ă,
nobilimea p ăstrându- și rolul istoric civilizator, de la ea pornind „cascada continu ă a imit ării“.
Fenomenul imita ției, pus în lumin ă de Gabriel Tarde , i-a preocupat pe mul ți psihosociologi. S-au
realizat, în timp, numeroase experimente psihosociologice: O. H. Mowrer (1960), A. Bandura
(1962, 1968), D.J. Hicks (1965), W.W. Hartup (1964, 1968) ș.a. Din literatura româneasc ă de
specialitate amintim contribu ția lui Pavel Mure șan (Ce este imita ția?, Bucure ști, Editura ătiin țifică
și Enciclopedic ă, 1980).
1895
• Ideea imita ției prin contagiune , lansat ă de Gabriel Tarde , o reg ăsim și la Gustave Le Bon
(1841 – 1931), fiind pus ă, cu valoare negativ ă, la baza modific ărilor comportamentului indivizilor
în starea de mul țime (Psychologie des foule , Paris, 1895). Unitatea mintal ă ar fi cea dintâi
caracteristic ă a mul țimilor. Din aceasta ar decurge dogmatismul, intoleran ța, sentimentul puterii
nelimitate, iresponsabilitatea indivizilor afla ți în starea de mul țime. În viziunea lui Gustave Le
Bon, procesele intelectuale ale indivizilor în starea de mul țime ar fi întunecate de instincte și de
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
2 1 afecte, care se amplific ă prin contagiune mintal ă. Din aceast ă cauz ă, mul țimile sunt credule, au idei
schimb ătoare, infrara ționale, ignorându-se principiul noncontradic ției. Gustave Le Bon nu acord ă
mulțimilor decât atributul emo ționalit ății simple, dar deosebit de intense și de schimb ătoare. A șa
se face c ă mul țimile – dup ă Gustave Le Bon – sunt de „natur ă feminin ă“, iar indivizii în starea de
mulțime sunt mai aproape de animalitate decât de umanitate. Teoria lui Gabriel Tarde , atât de
seduc ătoare la apari ție, nu a fost confirmat ă de cercet ările psihosociologice ulterioare, dar a generat
investiga ții, ipoteze și noi teorii: William McDougal (1920), Floyd H. Allport (1921), N.E. Miller
și J. Dollard (1941), H. Cantril (1941), K. Young (1946), W. Westley (1956) ș.a. Celebra lucrare
a lui Gustave Le Bon „Psychologie des foules “ (1895) a constituit un r ăspuns la provoc ările
istoriei: lupta dintre revolu ție și restaura ție. Ca om de știință, Gustave Le Bon a căutat s ă explice
catastrofele sociale din trecut și a încercat s ă afle cauzele dezorganiz ării sociale din Fran ța anilor
săi. Ac țiunea maselor și gre șelile de guvernare ale clasei dominante – iat ă cele dou ă elemente
fundamentale spre care a condus reflec ția fondatorului psihosociologiei franceze, care în ultima
parte a vie ții și-a consacrat eforturile intelectuale pentru educarea elitelor în spiritul sporirii
responsabilit ății politico-militare. Oamenii politici de talia unui Raymond Poincaré (pre ședinte al
Fran ței între 1913 și 1920) sau Theodore Roosvelt (pre ședinte al S.U.A. între anii 1901 și 1909)
au acordat aten ția cuvenit ă lui Gustave Le Bon și concep ției sale despre unitatea mintal ă,
emoționalitatea și caracterul rudimentar al proceselor intelectuale ce ar caracteriza mul țimile. Nu
stăruim aici și acum asupra valorilor și limitelor gândirii celui care – a șa cum remarca Alice
Wildener (1979) – a descris, mult înaintea lui George Orwell și mai profund decât acesta,
distrugerea personalit ății într-un sistem politic totalitar. Subliniem doar faptul c ă, înc ă de la
constituirea ei, psihosociologia î și trage substan ța identic ă din contextul social imediat.
1896
• Istoricul, economistul și filosoful Alexandru D. Xenopol (1847 – 1920) include în a sa „Histoire
des Roumains de la Dacie Trajane “ (1896) un capitol despre starea material ă și intelectual ă a
românilor, remarcând marea unitate a vie ții lor psihice, bazat ă pe limba, obiceiurile și moravurile
comune, precum și pe ideea descinderii lor din aceia și strămoși. Într-un ciclu de opt lec ții, la
Collège de France , în 1908, Alexandru D. Xenopol va relua tema psihologiei poporului român .
• În 1896/ 1897 se țin primele cursuri de sociologie, incluzând și probleme de psihosociologie, la
universit ățile din România. Constantin Leonardescu (1844 – 1907) pred ă sociologie la
Universitatea din Ia și cu începere din 1896. În 1900 public ă studiul „Con știința social ă“, arătând c ă
la „originea con științei sociale nu este individul, ci atmosfera social ă în care el respir ă“.
1898
• Norman Triplett a cercetat experimental cât de repede sunt în stare copiii s ă acționeze mulinete
când sunt singuri și când sunt în prezen ța altora care fac acela și lucru. Performan ța a fost mai bun ă
în al doilea caz (The dynamogenic factor in pacemaking and competition, în American Journal of
Psychology , 1898). Astfel a ap ărut paradigma „ influen ței sociale “ (mai precis, a „facilit ării
sociale“), care prezint ă similitudine cu îns ăși definirea psihologiei sociale (Juan Antonio Perez și
ătefan Boncu, Clasic și modern în cercet ările asupra influen ței sociale , în Influen ța social ă. Texte
alese , Iași, Editura Universit ății „Al.I. Cuza“, 1996, p. 9).
• În 1898, Constantin R ădulescu-Motru (1868 – 1957), care va ilustra str ălucit timp de aproape o
jumătate de secol evolu ția psihologiei, implicit a psihosociologiei, în România, public ă studiul
„Problemele psihologiei “ (Bucure ști, 1898). C ărturarul român scria: „Omul absolut izolat n-ar
ajunge nici cel pu țin la con știința personalit ății sale, necum la con știința unei experien țe personale.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
22 El nu și-ar ști corecta iluziile și nici rezuma în cuvinte cele v ăzute. Auzul pentru el ar fi cel mai
puțin util, c ăci n-ar avea tovar ăși cu care s ă comunice… Via ța social ă nu se al ătură vieții psihice
individuale, ci o p ătrunde pe aceasta din urm ă în așa fel c ă aproape o transform ă cu totul“ (Op.
cit, p. 322 și urm.).
• Gabriel Tarde public ă volumul „Etudes de Psychologie Sociale “.
• Primele articole propriu-zise de psihosociologie în România au fost publicate în 1898 de
Constantin Dimitrescu-Ia și (1849 – 1923), profesor de sociologie la Universitatea din Ia și
(înfiin țată în 1860) și, apoi, la Universitatea din Bucure ști (înfiin țată în 1864). Constantin
Dimitrescu-Ia și a abordat în studiile sale „Nevoea de hran ă“, „Nevoea de ideal “, „Fericirea de a
trăi“ ș.a. În studiul despre ideal ( 1900) autorul scria: „Condi ția vie ții este munca… În lupta pentru
existen ță, omul a trebuit s ă se asocieze cu semenii s ăi pentru a izbuti mai bine. Întregul progres
cultural al omenirii se datore ște acestei asocieri“. Studiile amintite, ap ărute în „Revista
pedagogic ă“, au fost editate postum în volumul „Studii de psihologie social ă“ (1927).
• Wilhelm M. Wundt (1832 – 1920), considerat „p ărintele psihologiei moderne“, fondatorul
primului laborator de psihologie experimental ă (Leipzig, 1879), ilustreaz ă cel mai bine orientarea
de psihologie a popoarelor. În intervalul 1900 – 1920 public ă zece volume de „Völkerpsychologie:
eine Untersuchung der Entwicklungsgesetze von Sprache, Mythus und Sitte “, Leipzig, 1900 –
1920), vast ă lucrare de istorie comparat ă a culturii, în care sunt aduse în discu ție numeroase
elemente de etnografie: limba, arta, miturile și religia, obiceiurile și normele juridice, via ța social ă
și evolu ția ei etc. Wilhelm M. Wundt consider ă că psihosociologia ar trebui s ă studieze sufletul
colectiv (Volksseele), care are tot atâta realitate cât și sufletul individual , înțeles ca „totalitate a
trăirilor interioare“. Wilhelm M. Wundt se afl ă la originea orient ării culturologice în
psihosociologie, dezvoltat ă de ilu ștrii psihosociologi și antropologi culturali Franz Boas (1852 –
1942), Ruth Benedict (1887 – 1948), Bronislaw Malinowski (1884 – 1942), Ralph Linton (1893 –
1953), Abram Kardiner (1891 – 1981) ș.a.
• Nicolae Vaschide (1873- 1907), psiholog experimentalist român, colaborator al lui Alfred Binet în
laboratorul c ăruia, la Sorbona, lucreaz ă în perioada 1895 – 1899, este – dup ă opinia noastr ă – primul
psiholog român cu preocup ări de psihologie social ă care se impune pe plan interna țional. „Par son
génie et son oevre a honore la Roumanie et la France“ – scria biograful s ău, Daniel Cluzel , iar
Constantin R ădulescu-Motru aprecia c ă „Nicolae Vaschide a fost unul dintre cele mai frumoase
exemplare ale intelectualit ății române ști“ (apud Al. Ro șca și Marian Bejat, Istoria științelor în
România. Psihologia , Bucure ști, Editura Academiei, 1976, pp. 58 – 59). A publicat 18 studii de
psihologie școlar ă (în colaborare cu Alfred Binet). De asemenea a scris, în colaborare cu Ed.
Toulouse , studii cu caracter metodologic și de psihopatologie (în colaborare cu Cl. Vurpas).
Lucr ările sale individuale au fost publicate postum: „Essai sur la psychologie de la maine “ (1909)
și „Le sommeil et le rêves “ (1911). Lucrarea „Essai sur la psychologie de la maine “, rămasă
neterminat ă, are un caracter enciclopedic și pe parcursul celor peste 500 de pagini sunt numeroase
incursiunile și reflec țiile psihosociologice. „Mâna – afirm ă Nicolae Vaschide – define ște fiin ța uman ă
mai mult decât ochiul, mai mult decât oricare alt domeniu sensorial, și fazele vie ții noastre las ă în
aceasta mai multe tr ăsături decât în alte p ărți“ (apud Al. Ro șca, M. Bejat, Op. cit ., p. 53). De re ținut
este și faptul c ă după un deceniu de la apari ția lucr ării lui Gabriel Tarde , psihologul experimentalist,
care spunea despre sine c ă este un „paysan du Danube“, tip ărește în anul 1900 în Fran ța studiul critic
despre legile imita ției, ap ărut postum și în România (Psihologia social ă. Imita ția din punct de vedere
psiho-social și doctrina lui Tarde , Bucure ști, 1910). Subliniind semnifica ția imita ției în via ța social ă,
Nicolae Vschide analizeaz ă în corela ție și rolul inova ției, precum și interac țiunea individ/societate
ca surs ă a varia ției procesului de imita ție.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
23 1902
• Apare la Roma lucrarea „Psicologia Sociale “, de Orano (cf . Claude Tapia, coord., Introduction à la
psychologie sociale , Paris, Les Edition d’Organisation, 1996, p. 27).
1904
• Constantin R ădulescu-Motru public ă, sub influen ța lui Wilhelm M. Wundt (la care și-a sus ținut
teza de doctorat în filosofie în anul 1893), un studiu de psihologie a poporului român , foarte actual
și ast ăzi (Cultura român ă și politicianismul , 1904). Dup ă ce define ște politicianismul, savantul
român arat ă că acest fenomen de degradare a adev ăratei politici se na ște din nepotrivirea dintre
mecanismul vie ții politice și fondul sufletesc al poporului. Suprema țintă a politicianismului este s ă
placă Europei. Este denun țat mimetismul elitelor conduc ătoare: „cu turcii, cu ru șii ruși, cu nem ții
nemți…“ Critica politicianismului la români a luat forma zeflemelii (ironie u șoară, izvorât ă din
resentimente), criticii negative (care arat ă ceea ce este r ău, fără a putea indica și „drumul
îndrept ării“), criticii pozitive (denun țarea politicianismului și „falsific ării europeniz ării“, precum și
crearea condi țiilor adev ăratei europeniz ări a sufletului politic românesc – cum va sus ține mai
târziu, în studiul Universitatea și politica , 1927). Cunoa șterea psihologic ă a poporului constituie
baza europeniz ării sufletului românesc, europenizare care ar trebui s ă înceap ă cu punerea în
valoare a „voca țiilor individuale“. În lucrarea „Cultura român ă și politicianismul “ întâlnim – dup ă
opinia noastr ă – cea mai remarcabil ă autoimagine a românilor. Dup ă aproape o sut ă de ani, r ămâne
actual ă întrebarea retoric ă: „Să fi venit oare vremea, dragul meu popor român, s ă înțelegi, în
sfârșit, de acum înainte, ce primejdioas ă amăgire pentru viitorul t ău ascunde cântecul politicienilor
?“
1907
• Apare lucrarea „Din psihologia poporului român “ (1907) de Dimitrie Dr ăghicescu (1875 – 1945),
cel care a ini țiat înv ățământul psihosociologic universitar în România (la Universitatea din
Bucure ști, în 1905), dar care, dup ă publicarea lucr ării amintite, în limba francez ă, nu a mai fost
agreat în înv ățământul superior, îndreptându-se spre diploma ție și activitatea politic ă. Lucrarea are,
fără îndoial ă, meritele „de a fi foarte con știentă de neajunsurile și imperfec țiunile ei“ (Cuvânt
înainte , p. 3). Autorul î și fondeaz ă considera țiile psihosociologice pe opera lui A. D. Xenopol ,
Dimitrie Onciul , Ovid Densu șianu și pe aprecierile unor c ălători str ăini privind calit ățile și
defectele țăranilor români și – prin aceasta – ale poporului român. Surse bibliografice precum:
Gustave Le Cler , subintendent trimis în 1860 de Napoleon al III-lea în Principatele Unite pentru a
ajuta la organizarea intenden ței armatei române și care, intrând în conflict cu unii ofi țeri români, a
fost rechemat în Fran ța; Charles Pertusier , locotenent de artilerie, ata șat la Ambasada Fran ței de la
Constantinopol, autor al lucr ării „La Valachie et la Moldavie“ , 1832; A. de Gerando , autorul
lucrării „La Transilvanie et ses habitants“ , edi ția a II-a, Paris, 1850 -, despre care Nicolae Iorga
arată că a fost scris ă de pe pozi ția dominatorilor maghiari, ș.a. sunt mai mult decât îndoielnice, iar
absen ța trimiterilor la opera altor savan ți și istorici români, precum Nicolae Iorga , Vasile Pârvan
sau Sextil Pu șcariu , pune sub semnul întreb ării probitatea lucr ării. Iat ă ce spune Dimitrie
Drăghicescu : „trecutul nostru, atât de agitat și nefericit, n-a pus în joc și n-a dezvoltat decât
însușirile suflete ști nefavorabile, slabe – defecte, ad ăugând pe lâng ă lipsurile noastre morale de la
obârșie și alte defecte noi“ (Cuvânt înainte , Op. cit ., Editura Albatros, 1995, p. 2). În capitolul al
XII-lea sunt trecute în revist ă și arătate cauzele a șa-ziselor „Însu șiri suflete ști actuale ale poporului
român“: pecetea neispr ăvitului – tr ăsătură de c ăpetenie a sufletului românesc; pasivitatea, rezisten ța
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
24 defensiv ă, resemnat ă, pasiv ă, supus ă, înfrânt ă, lipsa de energie ofensiv ă; lipsa de unitate a
mintalit ății române ști; timiditatea, paralizia voin ței, frica, lipsa de curaj; nep ăsarea și fatalismul;
lipsa de îndemn la munc ă (un fel de lene – nevolnicia); viclenia și fățărnicia – pornirea instinctiv ă
de a se p ăcăli și de a se în șela unii pe al ții. Lista tr ăsăturilor noastre negative nu este încheiat ă – ne
asigur ă autorul. Cât despre calit ăți, atâtea câte le identific ă ? – „o neînfrânt ă trebuin ță de liberate“,
inteligen ța cu care au fost d ăruiți românii de creatorul lor“, „vioiciunea mintalit ății, puterea de
pătrundere și ușurința concep țiunii, ca și bog ăția închipuirii“ -, se transform ă ușor în defecte:
spiritul de libertate îmboln ăvit al românilor conduce la destr ămarea familiei și la nerecunoa șterea
ierarhiei sociale; inteligen ța bogat ă în resurse, venite de la atâtea popoare, unit ă cu o imagina ție
prea vie a f ăcut ca românii s ă fie „supersti țioși mai mult poate decât oricare popor din Europa“
(Op. cit ., p. 407). Demonstra țiile autorului sfideaz ă nu o dat ă logica: „St ăpânirea otoman ă se
întinse peste ei [sârbii și bulgarii cuceri ți cu totul] ca un strat de z ăpadă peste un ogor de grâu
verde“, ferindu-i de multe nenorociri, pe când pe noi, care ne-am luptat pentru suveranitate, confruntarea cu turcii ne-a „ofilit“, spiritul de expedient, neprevederea, lipsa de disciplin ă,
incapacitatea unei sfor țări prelungite impregnându-se în sufletul nostru etnic.
1908
• Apare la Londra lucrarea „An Introduction to Social Psychology “, de William McDougall (1871 –
1938), psiholog englez care și-a desf ășurat o parte a activit ății sale științifice în S.U.A. și care
considera c ă „psihologia social ă trebuie s ă arate cum, date fiind înclina țiile (propensities) și
capacit ățile min ții umane individuale, întreaga via ță mintal ă complex ă a societ ății este modelat ă
de acestea, care se întorc reac ționând asupra direc ției dezvolt ării și opera țiilor în individual.
Sarcina primordial ă și esen țială a psihologiei sociale este s ă arate cum via ța social ă înalt
organizat ă, implicând calit ăți morale înalte care conduc mase mari de oameni, este posibil ă pentru
creaturi care au evoluat din lumea animal ă (Introduction ). În concep ția lui William McDougall
instinctele se afl ă la baza oric ărei activit ăți umane. Aceast ă concep ție a fost denumit ă
instinctualist ă sau „hormic ă“ (gr. horm = impulsiune). A șa cum scria William McDougall – citat
de Mihai Ralea și Traian Herseni (1966, p. 180) – „Psihicul uman (the human mind) are anumite
tendin țe înn ăscute sau ereditare, care sunt sursele sau for țele motivatoare esen țiale ale oric ărei
gândiri și acțiuni, fie individuale, fie colective, și sunt bazele dezvolt ării treptate a caracterului și a
voin ței indivizilor și națiunilor, sub dirijarea facult ăților intelectuale“. Lipsit de instinctele primare,
precum instinctul fugii, repulsiei, curiozit ății, combativit ății, autoînjosirii și instinctul parental,
viața social ă nu ar exista pentru c ă fenomene sociale sunt generate de aceste for țe biologice. Astfel,
războiul ar decurge din instinctul combativit ății, familia are ca temelie instinctul parental ș.a.m.d.
În edi țiile ulterioare ale lucr ării sale din 1908, William McDougall și-a nuan țat concep ția, ar ătând
că nu toate ac țiunile umane sunt instinctuale.
• În acela și an apare la New York lucrarea „Social Psychology. An Outline and Source Book “, de
Edward A. Ross (1866 – 1951), de forma ție sociolog. Dup ă acest autor, psihologia social ă ar studia
„planurile și curentele psihice care apar între oameni, ca urmare a asocierii lor. Ea caut ă să
înțeleag ă și să explice acele uniformit ăți de sensibilitate, convingeri și voli țiuni – și, deci, de
acțiune – care se datoresc interac țiunii indivizilor, a șadar unor cauze sociale. Psihologia social ă se
ocup ă numai cu uniformit ățile datorate cauzelor sociale, a șadar, contactelor mentale sau
interac țiunilor mentale“ (apud , M. Ralea și T. Herseni, Op. cit ., 1966, p. 185). Concep ția lui
Edward A. Ross este puternic influen țată de gândirea lui Gabriel Tarde , în lucrarea sa din 1908
regăsindu-se capitolele despre psihologia mul țimii, despre mentalitatea maselor, panic ă, mod ă,
imita ție, opinie etc., concepute în maniera lui Tarde.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
25 1909
• Charles H. Cooley (1864 – 1929) dezvolt ă teoria interac ționist ă, fiind considerat unul din
fondatorii psihosociologiei moderne. Elaboreaz ă teoria eului personal ca oglindire și reoglindire în
alte persoane ( looking-glass self ) și introduce în psihosociologie conceptul de grup primar, definit
ca „intimate face to face association and cooperation“. Opere principale: „Human Nature and the
Social Order “ (New York, 1902), „Social Organisation “ (New York, 1909), „Social Forces “ (New
York, 1918). Dezvoltând teoria interac ționist ă, Charles H. Cooley consider ă că eul personal nu
se poate dezvolta decât în raporturile interpersonale. F ără interac țiunea uman ă nu poate exista eul
personal, care nu este altceva decât o oglindire și o reoglindire a persoanei în alte persoane
(looking-glass self ). În acest fel, individul și societatea formeaz ă un tot inseparabil: ideile, valorile,
atitudinile individului nu provin din reflec ția solitar ă, ci din via ța real ă a grupului. În rela țiile
individului (Self) cu al ții (Others), grupul primar are rol de mijlocitor în procesul socializ ării.
Analizat fiind în cel de-al treilea capitol al lucr ării „Social Organization “ (1909), termenul de grup
primar este definit de Charles H. Cooley ca „intimate face to face associations and cooperation“.
Astfel de grupuri (familia, cetele de copii, grupurile de vecin ătate) pot fi întâlnite în toate etapele
dezvolt ării individului, ele constituind fundamentul tr ăsăturilor universale ale naturii umane, fiind –
conform expresiei utilizate de Charles H. Cooley – „solul fertil al form ării naturii umane“. Ele
sunt primare pentru c ă acționeaz ă primordial și fundamental asupra individului, identificându-l cu
grupul din care face parte, ducând la constituirea sentimentului de noi. „Prin grupuri primare –
precizeaz ă Charles H. Cooley – se în țeleg acele grupuri caracterizate prin asocierea și cooperarea
intim ă. Ele sunt primare în mai multe sensuri, dar mai alespentru c ă îndeplinesc o func ție
fundamental ă în formarea naturii sociale și a idealurilor indivizilor. Rezultatul unei asocieri intime
este – din punct de vedere psihologic – o anumit ă fuziune a individualit ăților într-un ansamblu
comun în a șa fel încât eul propriu al fiec ăruia este format, cel pu țin în unele privin țe, din via ța
comun ă și scopul grupului. Poate cel mai bun mod de a descrie acest caracter de ansamblu ar fi s ă
spunem c ă el este noi; el implic ă un fel de simpatie și de identificare reciproc ă pentru care
termenul noi reprezint ă expresia natural ă. Individul tr ăiește sim țindu-se parte a ansamblului și își
găsește scopurile principale ale voin ței în modul de a sim ți“ (Ch. H. Cooley, Social Organization;
a S t u d y o f t h e L a r g e r M i n d , New York, 1909, p. 15). Distinc ția introdus ă de Charles H.
Cooley între grupurile primare și „grupurile secundare“ (f ără a le numi pe acestea din urm ă ca
atare), distinc ție întrev ăzută anterior de c ătre sociologul german Ferdinand T önnies (1855- 1936)
în cunoscuta sa lucrare „Gemeinschaft und Gesellschaft “ (1887), a dat na ștere unei bogate literaturi
referitoare la grupurile mici , uneori confundându-se psihosociologia cu studiul acestora. Dup ă
studiile clasice ale lui Elton Mayo , Jacob Levy Moreno , Kurt Lewin, Muzafer Sherif , Theodore
M. Newcomb și William F. Whyte , cercetarea empiric ă a grupurilor mici a proliferat „trivial și
repetitiv“ (Hans Anger, Op. cit ., p. 648), în absen ța unui avans teoretic semnificativ (numai în
S.U.A., pân ă în anul 1960, se înregistraser ă peste 1500 de cercet ări sociometrice pur descriptive și
numărul lor era în cre ștere). Fire ște, în problematica grupului mic nu lipsesc în literatura american ă și
lucrări de referin ță, cum sunt cele publicate de A. Paul Hare, Edgar F. Borgatta și Robert F. Bales
(Small group , 1955), Dorwin Cartwright și Alvin Zander (eds.) Group Dynamics: Research and
Theory , 1953, ed. a 3-a, 1968), A. P. Hare (Handbook of Small Group Research , 1962) și, în fine,
lucrarea mai recent ă „Social Psychology: People in Groups“ (1976), de Bertram Raven și Jeffrey
Rubin.
1910
• Constantin R ădulescu-Motru public ă studiul „Sufletul neamului nostru. Calit ăți și defecte “, în
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
26 care sus ține c ă „Gregarismul sufletesc care ne-a fost de mare ajutor în trecut, de aici înainte ne
poate fi stric ător“ (Op. cit ., Bucure ști, Editura Anima, 1990, p. 14).
1911
• James Mark Baldwin (1861 – 1934) promoveaz ă psihosociologia orientat ă interac ționist și
studiaz ă printre primii procesul de socializare. Public ă: „Social and Ethical Interpretations in
Mental Development. A Study in Social Psychology “ (New York, 1897), „The Individual and
Society “ (New York, 1911). Filosoful, psihologul și sociologul american James Mark Baldwin ,
care s-a format în spiritul european al timpului (a studiat la Leipzig în laboratorul de psihologie experimental ă înfiin țat de Wilhelm Wundt) și șia desf ășurat ultima parte a activit ății sale (din
1913) în Fran ța, la Paris, a fost adeptul evolu ționismului darwinist și a promovat metoda genetic ă
în studiul evolu ției și dezvolt ării psihicului (a f ăcut cercet ări asupra organiz ării psihice și
dezvolt ării conduitei copiilor de vârst ă mic ă în laboratorul de psihologie experimental ă pe care l-a
înfiin țat în 1893 la Universitatea Princeton). James Mark Baldwin considera c ă psihologia social ă
„are ca obiect de studiu ac țiunea reciproc ă a doi factori primari, individul și grupul social“ și făcea
distinc ție între psihologia social ă și sociologie, științe care, de și „studiaz ă fenomene în fond
identice“, au puncte de vedere diferite: „cel al experien ței individuale și cel al experien ței sau
activit ății colective“. Mai precis: „Psihologia social ă cerceteaz ă ce anume datoreaz ă evolu ția
spiritului individual mediului, locului și rolului pe care-l are fiecare în ordinea social ă; sociologia,
pe de alt ă parte, studiaz ă tradi țiile, obiceiurile, riturile și institu țiile, în general toate modurile de
organizare social ă la care duc experien țele comune ale indivizilor privi ți în colectiv“ (J.M.
Baldwin, Darwin and the Humanities
, Baltimore, 1909, apud M. Ralea, T. Herseni, 1966, p. 174).
După James Mark Baldwin „unitatea psihologic ă este un socius, un individ mai mult sau mai
puțin socializat, apt de a intra în rela ții sociale fecunde cu semenii s ăi. ăi r ămâne ca o condi ție
obiectiv ă că un grup format din astfel de indivizi constituie un mediu sau o situa ție social ă pentru
fiecare dintre ei“ (Op. cit , p. 176).
1913
• Walter Moede inițiază un program de cercetare experimental ă în domeniul psihologiei sociale. El
pune în eviden ță efectul prezen ței unui num ăr variabil de subiec ți asupra performan ței unui
individ. Mai târziu, în 1924, Floyd Allport va avansa ipoteza facilit ării sociale. Rezultatele
cercet ărilor lui Walter Moede apar în volumul „Experimentalle Massenpsychologie “ (Leipzig,
1920).
• G. V. Hamilton proiecteaz ă și desf ășoară experimente psihosociologice prin care pune în eviden ță
efectele fricii și reac ției de panic ă (A Study of Perseverance in Primates and Rodents , New York,
Holt, 1917). Modelul experimental imaginat de G. V. Hamilton este foarte simplu. Subiec ții de
experiment erau introdu și într-o camer ă cu patru u și. De fiecare dat ă doar o singur ă ușă era
funcțional ă și de fiecare dat ă ușa prin care s-a ie șit în ședința anterioar ă era g ăsită încuiat ă în
ședința experimental ă urm ătoare. Subiec ții au înv ățătat regula și își alegeau corect u șa pentru a
părăsi camera. Stimulul experimental (variabil ă independent ă) l-a constituit o g ăleată de ap ă
aruncat ă prin surprindere asupra participan ților la experiment. Ace știa s-au repezit spre u și la
întâmplare, f ără să mai țină seama de regula înv ățată. Concluzia: omul cuprins de fric ă se comport ă
sub nivelul capacit ăților sale (apud Ranschburg Jenö, Fric ă, sup ărare, agresivitate , Bucure ști,
Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1979). Frica și panica constituie în psihosociologia modern ă
fenomene distincte în cadrul comportamentului colectiv.
• Charles Abraham Ellwood (1873 – 1946) subliniaz ă că procesele de interac țiune uman ă au loc în
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
27 situa ții de grup specifice și că factorul psihosociologic cel mai important îl reprezint ă comunicarea
dintre membrii grupului. Opere principale: „Sociology and Modern Social Problems “ (New York,
1910), „Sociology in the Psychological Aspects “ (1912), „An Introduction in Social Psychology “
(1917), „The Psychology of Human Society “ (1925). Psihosociologul american Charles Abraham
Ellwood a promovat o concep ție evolu ționist ă, de tip darwinist, considerând c ă din materia nevie
apare spontan via ța organic ă (biologic ă) și din ea via ța psihic ă (psihologic ă), iar apoi via ța social ă
(sociologic ă). A preferat termenul de psihosociologie pentru a denumi știința care studiaz ă
„aspectele psihologice ale societ ății“.
1918
• Emory S. Bogardus (1882 – 1973) public ă lucrarea „Essentials of Social Psychology “, care a
cunoscut mai multe edi ții și care a contribuit la afirmarea academic ă a noii discipline științifice.
Emory S. Bogardus este primul pre ședinte al Societ ății Americane de Sociologie .
• William Isaac Thomas (1863 – 1947), sociolog american, reprezentant de seam ă al ăcolii de la
Chicago , împreun ă cu filosoful, sociologul și poetul polonez Florian Znaniecki (1882 – 1958),
public ă în intervalul 1918 – 1920 lucrarea „The Polish Peasant in Europe and America “ (4 vol.),
demonstrând necesitatea factorilor subiectivi pentru în țelegerea vie ții sociale și presupunând ca
sursă de informare documentele sociale, în special (auto)biografiile. Dincolo de importan ța
metodologic ă, în prezent cercetarea calitativ ă, bazat ă pe biografia social ă, este larg r ăspândit ă în
științele socioumane; lucrarea amintit ă rămâne foarte semnificativ ă pentru c ă în volumul I ( 1918)
este introdus termenul de valoare , definit ca acea „caracteristic ă obiectiv ă a vie ții sociale“, în
contrast cu termenul de atitudine , ce desemneaz ă „caracteristicile subiective ale membrilor
grupului social“ ( vezi Alan C. Elms, Attitudes , The Open University Press, Walton Hall, 1976, p.
12). În acela și volum se afirm ă că psihologia social ă este „studiul științific al atitudinilor“.
Considerând c ă „realitatea social ă nu este decât realitatea pe care individul o confer ă mediului
său“, William Isaac Thomas și Florian Znaniecki sunt la originea problematicii moderne a
reprezent ărilor sociale și a orient ării cognitiviste în psihosociologie.
1920
• William McDougall completeaz ă Introducerea sa în psihologia social ă, din 1908, cu volumul „The
Group Mind “ (1920). Sunt abordate problemele psihosociologice ale na ționalismului.
1921
• Apare în S.U.A. prima revist ă consacrat ă explicit psihosociologiei: „Journal of Abnormal and
Social Psychology “.
• Se înfiin țează în Germania, sub direc ția lui Willy Hellpach , primul „Institut de Psihologie Social ă“
din Europa, care îns ă nu a func ționat decât o scurt ă perioad ă.
• Sigmund Freud (1856- 1939) arat ă în „Psihologia grupului și analiza eului “ (1921) că de la
început psihologia individual ă este în acela și timp psihologie social ă, iar psihologia grupului se
bazeaz ă pe libido- ul investit de membrii grupului în conduc ătorul lor. În lucrarea „Totem und
Tabu “ (1913), Sigmund Freud explic ă prohibi ția incestului și totemismul prin procesele psihice
individuale legate de complexul Oedip . În concep ția sa, tabuurile au o func ție de ap ărare fa ță de
pulsiunile incestuoase ale fiilor de a- și poseda mama, iar totemul o func ție de sporire a
sentimentului de identificare a fiilor cu p ărintele, fa ță de care nutresc sentimente ostile (Sigmund
Freud, Introducere în psihanaliz ă. Prelegeri de psihanaliz ă. Psihopatologia vie ții cotidiene , Ed.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
28 Didactic ă și Pedagogic ă, Bucure ști, 1980; Sigmund Freud, Scrieri despre literatur ă și artă, Ed.
Univers, Bucure ști, 1980. Vezi și excelentele studii introductive semnate de Leonard Gavriliu și,
respectiv, de Romul Munteanu). În acela și sens, de explicare a culturii prin procese psihice
individuale, se înscrie și analogia pe care o face Sigmund Freud între vis și mit. Visul, în
perspectiv ă psihanalitic ă, nu constituie decât o expresie a incon știentului (Die Traumdeutung ,
1900). Între limbajul visurilor și limbajul miturilor, dup ă Sigmund Freud , exist ă o analogie
perfect ă. În alt ă ordine de idei, înregistrând proliferarea nevrozelor, Sigmund Freud consider ă că
societatea timpului s ău este o societate bolnav ă (Psychopathologie des Alltagslebens , 1912, și Das
Unbehagen in der Kultur , 1930) și explic ă aceast ă situa ție pornind de la cele dou ă forțe existente în
om: instinctul vie ții și instinctul mor ții. Când predomin ă primul, civiliza ția se dezvolt ă; când
predomin ă cel de-al doilea, civiliza ția se autodistruge prin r ăzboaie interminabile și o rat ă crescut ă
a criminalit ății.
1922
• Tratând despre opinia public ă, Walter Lippmann (1889 – 1974) este cel dintâi care define ște
stereotipurile , considerându-le „imagini în mintea noastr ă” (Public Opinion , New York, Harcourt,
1922). Economistul și publicistul american de origine german ă, cel care a scris timp de patru
decenii editorialul cotidianului „New York Herald Tribune “, a dat în psihosociologie aproape
acela și înțeles termenului de stereotip , existent în limbajul tipografic înc ă din 1798. A insistat
asupra rigidit ății imaginilor din mintea noastr ă în ceea ce prive ște grupurile sociale. Cu toate
acestea – consider ă Walter Lippmann – stereotipurile ne sunt indispensabile pentru a ne orienta în
viața de zi cu zi și pentru a face fa ță multitudinii de informa ții ce provin din mediul social și
natural. Noi definim înainte de a vedea – spunea Walter Lippman . Ideile celebrului jurnalist se vor
regăsi în lucr ările psihosociologilor de mai târziu, anun țând orientarea cognitivist ă în studiul nu
numai al stereotipurilor, dar și al conflictului intrapsihic și intergrupe – dup ă cum subliniau
Vincent Yzerbyt și Georges Schadron în studiul „Stereotipuri și judecat ă social ă“, inclusiv în
volumul „Stereotipuri, discriminare și rela ții intergrupuri “, coordonat de Richard Y. Bourhis și
Jacques-Philippe Leyens , apărut la Liège în 1994 și tradus în române ște în 1997, la Editura
Polirom din Ia și.
1923
• Constantin R ădulescu-Motru public ă un „Curs de psihologie “, în care analizeaz ă „impactul vie ții
sociale asupra vie ții indivizilor“, formulând în leg ătură cu acest subiect urm ătoarele principii: via ța
social ă transform ă întreaga via ță psihic ă a individului, via ța social ă a determinat o cât mai larg ă
exteriorizare a indivizilor, experien ța social ă a favorizat desprinderea omului de intui țiile primitive
similare animalelor, dezvoltarea psihic ă a copilului se datoreaz ă interac țiunii cu adul ții, via ța
social ă transform ă activitatea individual ă în activitate cultural ă.
1924
• John Broadus Watson (1878 – 1958) arat ă, prin studii experimentale, rolul reflexelor
condi ționate în geneza sentimentului fricii (Psychology from the Standpoint of a Behaviorist ,
Philadelphia, Lippincott, 1924). Studiul s ău „Conditioned Emotional Reactions “ (Journal of
Experimental Psychology , 3, 1920, p. 1 – 14) a devenit emblematic pentru ceea ce s-a numit
behavioral revolution . Pentru a demonstra c ă reflexul condi ționat are un rol important în geneza
stărilor afective, John Broadus Watson a introdus un cobai alb în țarcul în care se juca un copil (în
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
29 vârst ă de nou ă luni), pe nume Albert B. Copilul a privit cobaiul ca pe un poten țial tovar ăș de joac ă
și s-a bucurat de prezen ța lui în țarc. În faza a doua a experimentului prezentarea cobaiului a fost
însoțită de un zgomot puternic ce a produs spaim ă micu țului Albert B. În continuare, formându-se
un reflex condi ționat era suficient ă apari ția cobaiului (neînso țită de nici un zgomot) pentru ca frica
să se instaleze (exprimat ă prin plânsul și nelini ștea copilului). S-a demonstrat astfel, în general,
importan ța mediului în geneza și dezvoltarea emo țiilor. Oamenii reac ționeaz ă emo țional diferit
pentru c ă au experien țe de via ță diferite. Orientarea behaviorist ă în psihosociologie a fost ilustrat ă
de Neal E. Miller , John Dollard , Carl Hovland , Albert Bandura , John W. Thibaut , Harold H.
Kelley ș.a.
• În S.U.A., Floyd H. Allport (1890 – 1978) public ă primul tratat de psihologie social ă bazat, în
principal, pe rezultatele studiilor experimentale (Social Psychology , Boston, Houghton Mifflin,
1924). Floyd H. Allport a elaborat paradigma facilit ării sociale , făcând distinc ție între efectele
publicului și efectele co-ac țiunii. Interesul pentru aceast ă paradigm ă a fost resuscitat de publicarea
în 1965 a studiului „Facilitarea social ă“, de Robert B. Zajonc . Experiementele asupra facilit ării
sociale au fost ini țiate de Floyd H. Allport înc ă din anul 1920. Subiec ții de experiment realizau
diferite sarcini (asocia ții de cuvinte în lan ț, înmul țirea unor numere, rezolvarea de probleme,
emiterea unor judec ăți asupra unor mirosuri sau greut ăți etc.) fie în cabine separate, fie a șezați
împreun ă cu ceilal ți în jurul unei mese. Instruc țiunea era ca subiec ții de experiment s ă rezolve
sarcinile individual, f ără a se compara între ei. În toate sarcinile, excep ție făcând rezolvarea de
probleme și probele de judecat ă, performan țele au fost superioare în situa țiile de co-ac țiune și de
public decât în situa ția singur (apud Robert B. Zajonc, Facilitarea social ă, în Influen ța social ă.
Texte alese , Iași, Editura Universit ății „Al. I. Cuza“, 1996, p. 59). Floyd H. Allport consider ă, de
pe pozi ții behavioriste, individualiste, c ă „psihologia social ă este studiul comportamentului social
și con științei sociale ale individului“ (Social Psychology , Boston, Houghton Mifflin, 1924, p. 12).
Principiul explicativ îl constituie individul în grup , întrucât con știința social ă nu este decât
„con știința care înso țește atitudinile sociale sau reac țiile noastre la stimulii sociali“ (M. Ralea, T.
Herseni, Op. cit ., 1966, p. 289). A șa cum remarca Gustave-Nicolas Fischer (1987), în opera lui
Floyd H. Allport se reg ăsesc unele din temele majore ale psihosociologiei contemporane: rela țiile
interpersonale , studiul contextului social , rolul reprezent ărilor sociale – și aceasta pentru c ă
psihosociologul american considera studiul rela țiilor, al interac țiunii indivizilor ca obiect al
psihologiei sociale: „Psihologia social ă are ca obiect de studiu rela țiile reale sau imaginare dintre
persoane într-un context social dat, în m ăsura în care afecteaz ă persoanele implicate în respectiva
situa ție“ (după Gustave-Nicolas Fischer, Les Concepts fondamentaux de la psychologie sociale ,
Paris, Bordas, 1987, p. 13).
1925
• Maurice Halbwacks (1877 – 1945) abordeaz ă cel dintâi tema memoriei sociale și formuleaz ă
legile acesteia: concentrarea (localizarea în acela și spa țiu a mai multor evenimente f ără legătură
între ele), divizarea (fragmentarea unei ac țiuni în mai multe elemente diferit localizate), dualitatea
(plasarea în dou ă localit ăți a aceluia și eveniment) (Les Cadres sociaux de la mémoire , Paris, Felix
Alcan, 1925). În concep ția filosofului și sociologului francez, memoria nu reprezint ă „conservarea
imaginilor“, ci „reconstruc ția lor“. Memoria este o func ție simbolic ă: „Fiecare cuvânt este
acompaniat de amintiri și nu exist ă amintiri c ărora s ă nu le corespund ă cuvinte“. În acest fel avem
de-a face cu o memorie a societ ății, dat fiind c ă societatea ofer ă indivizilor limba și categoriile
gândirii. Într-o alt ă accep țiune, memoria social ă are în țelesul de memorie colectiv ă, de amintire a
evenimentelor importante pentru un anumit grup. Dup ă Maurice Halbwachs , atât stocarea, cât și
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
30 rapelul – ca s ă folosim termenii în circula ție azi – reprezint ă procese mnezice condi ționate de via ța
social ă. Într-adev ăr, cele mai multe amintiri le dator ăm societ ății, care ne ofer ă limbajul – produs
social -, iar reamintirea presupune plasarea individului într-un context concret (grup uman, clas ă
social ă, colectivitate) – numit de Maurice Halbwachs cadru social . Deci, nu individul, ci grupul
este depozitarul memoriei. În lucrarea „La Topographie Légendaire des Evangiles en Terre Sainte “
(1941), Maurice Halbwachs arat ă importan ța spa țiului pentru fixarea amintirilor: reperele
geografice (formele de relief, cursurile de ap ă etc.), precum și construc țiile (biserici, palate etc.) au
un rol capital pentru memoria colectiv ă. Prin ele „trecutul devine într-o anumit ă măsură prezent“.
Tema memoriei sociale a fost abordat ă aproximativ în aceea și perioad ă și de Frederick C. Bartlett
în Marea Britanie. Savantul britanic a demonstrat c ă pierderea informa ției în timp nu se datoreaz ă
uitării, ci restructur ării de sens a memoriei. O nou ă abordarea a memoriei sociale o constituie în
prezent construc ționismul social , potrivit c ăruia amintirile se transmit din genera ție în genera ție și
societatea ofer ă prilejul aducerii aminte a lor prin organizarea paradelor militare, a muzeelor, prin
ridicarea de statui și prin denumirea str ăzilor sau institu țiilor. Construc ționiștii analizeaz ă modul
de func ționare a memoriei în condi țiile vie ții cotidiene. Analiza limbii vorbite constituie „placa
turnant ă a cercet ărilor construc ționiștilor sociali“ (M. Billing și D. Edwards, 1994). În
psihosociologia româneasc ă, Henri H. Stahl a analizat fenomenul amneziei sociale și
mecanismele memoriei grupale (Eseuri critice , Bucure ști, Editura Minerva, 1983, p. 260 – 27 1).
Teoria amneziei sociale se bazeaz ă pe observa ția că transmiterea de bunuri culturale (idei, practici
etc.) de la un om la altul și de la o genera ție la alta se realizeaz ă agonic , adic ă pierzându- și pe
parcurs sensul ini țial. Amnezia social ă s-ar datora, conform acestei teorii, deficien ței memoriei
umane care nu re ține decât forme, uitându-le semnifica ția“ (Op. cit ., p. 260). Henri H. Stahl
analizeaz ă diferite expresii uzuale care și-au pierdut sensul ini țial (de exemplu, „a ajuns la țanc“,
„a ajuns funia la par“) și unele ritualuri golite de semnifica ție (de exemplu, s ă verși câteva pic ături
din vinul cu care închini ș.a.m.d.). Analizând mecanismele memoriei grupale, profesorul nostru
ajunge la concluzia care contrazice credin ța comun ă: bunurile culturale (folclorul, jocurile,
ceremonialurile etc.) „nu se mo ștenesc de la b ătrâni la tineri, din genera ție în genera ție, ci se
continu ă necurmat, în sânul aceluia și grup social, atâta vreme cât acest grup continu ă a exista“
(Op. cit ., p. 266). Analizând legenda-mit despre Negru Vod ă, Septimiu Chelcea formuleaz ă, în
spiritul lui Maurice Halbwachs , o a patra lege a memoriei sociale: legea similitudinii ac țiunilor ,
constând din atribuirea aceluia și „mod de ac țiune original“ mai multor personaje din epoci istorice
îndep ărtate (S. Chelcea, Memoria social ă – organizarea și reorganizarea ei , în Psihologie social ă.
Aspecte contemporane , A. Neculau (coord.), Ia și, Editura Polirom, 1996, p. 114).
• Emory S. Bogardus elaboreaz ă prima form ă a Scalei distan ței sociale , definitivat ă în 1933 (A
Social Distance Scale , în „Sociology and Social Research “, 1925, nr. 17). Scala m ăsoară „gradul
de în țelegere și de afec țiune pe care persoanele îl simt unele fa ță de celelalte“. Ea a fost utilizat ă în
numeroase cercet ări pentru determinarea „rasismului aversiv“. Dup ă J. Kovel (1970) rasismul
aversiv , ca atitudine, conduce la evitarea out-grupurilor etnice , spre deosebire de rasismul
dominativ, care desemneaz ă manifest ările ostile, de dominare și de distrugere a altor grupuri
etnice. Scala distan ței sociale eviden țiază atitudinea de acceptare a altor grupuri etnice sau de
izolare, nu de suprimare a lor. Pentru prima dat ă în România Scala distan ței sociale a fost adaptat ă
și aplicat ă pe un e șantion reprezentativ de c ătre Septimiu Chelcea , în 1993. Calculându-se indicele
contactului social , care exprim ă deschiderea spre alte grupuri etnice, indicele distan ței de contact
social și indicele calit ății contactelor sociale s-a constatat c ă, față de nici o minoritate etnic ă,
românii nu manifest ă atitudini xenofobe. Românii manifest ă atitudini foarte puternic pozitive fa ță
de minoritatea etnic ă a germanilor, puternic pozitive fa ță de armeni, bulgari, sârbi, evrei, maghiari,
ucrainieni, ru și, turci și tătari și o atitudine slab pozitiv ă față de etnia romilor ( țiganilor). S-a
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
3 1 constatat, de asemenea, c ă față de toate minorit ățile etnice femeile românce au o atitudine mai
puțin pozitiv ă, în compara ție cu b ărbații. În acela și sens, persoanele din rural, comparativ cu cele
din urban, au atitudini etnice mai pu țin pozitive (S. Chelcea, Atitudinile etnice ale românilor , în
Personalitate și societate în tranzi ție, Bucure ști, ătiin ță & Tehnic ă S.A., 1995, pp. 227 – 240).
1927
• Bluma Zeigarnik descoper ă că întreruperea unei sarcini face ca subiec ții să-și reaminteasc ă mai
bine elementele respectivei sarcini. Efectul Zeigarnik este utilizat în mass-media.
• Bronislaw Malinowski (1884 – 1942), ini țiatorul func ționalismului în antropologia social ă și
cultural ă, cercetând popula ția din insulele Trobriand, constat ă modificarea complexului Oedip sub
influen ța normelor socio-culturale. În insulele Trobriand p ărintele și genitorul sunt diferi ți: rolul
de părinte este asumat de fratele mamei. Complexul Oedip se manifest ă aici prin dorin ța fiului de
a-și poseda sora și de a fi ostil unchiului dinspre mam ă. Complexul Oedip nu are, a șadar, o baz ă
biologic ă, ci una culturologic ă, nefiind generalizabil în diferitele tipuri de cultur ă (Sex and
repression in savage society , 1927). Bronislaw Malinowski explic ă apari ția institu țiilor sociale
prin transformarea trebuin țelor organice ale indivizilor în imperative sociale capabile s ă satisfac ă
aceste trebuin țe, ceea ce, a șa cum remarca critic Robert K. Merton , exprim ă o pozi ție
reduc ționist ă în culturologie.
• Apare, în Germania, primul num ăr al revistei „Kölner Zeitschrift für Soziologie und
Sozialpsychologie “, care se editeaz ă și în prezent.
• Studiul „Fenomenul românesc “, publicat de Mihai Ralea (1894 – 1964), continu ă preocuparea de
studiere a psihologiei poporului român. Dup ă ce enumer ă dificult ățile, dar și posibilit ățile de
determinare a sufletului na țional , Mihai Ralea arat ă că acest suflet nu trebuie considerat ca ceva
omogen, nediferen țiat, iar psihologia popoarelor nu se poate ridica „în generaliz ările ei decât cel
mult pân ă la o tipologie“ (Fenomenul românesc , Bucure ști, Editura Albatros, 1997, p. 59).
Psihologia unui popor este condi ționat ă de o multitudine de factori (clim ă, spa țiu, timp, influen țe
străine, mediul economic și politic). Încercând s ă caracterizeze psihologic poporul român, Mihai
Ralea apreciaz ă că adaptabilitatea constituie tr ăsătura psihic ă definitorie a sufletului nostru. Prin
adaptabilitate ne deosebim fa ță de popoarele din Vest, ca și de cele din Est. „Aceast ă adaptabilitate
am perfec ționat-o f ăcând din ea arma noastr ă de lupt ă în existen ță (Op. cit ., p. 76). Dup ă Mihai
Ralea , adaptarea are un sens activ, transformator . Este un semn de inteligen ță și de tinere țe. Unii
cărturari români de azi (de exemplu, R ăzvan Teodorescu, 1997) vorbesc despre mlădiere ca o
caracteristic ă psihologic ă a poporului român.
• Apare la Londra, sub semn ătura lui William A. MacKinnon , lucrarea „On The Rise, Progress and
Present State of Public Opinion in Great Britain “, lucrare de referin ță în domeniu, retip ărită în
Marea Britanie în 1971.
1928
• Margaret Mead (1901 – 1978) ini țiază orientarea personalitate și cultur ă, sus ținând ideea
integr ării psihologiei cu antropologia social ă și cultural ă. Lucrarea sa „Caming of Age in Samoa. A
Psychological Study of Primitive Youth ” (1928), în care sus ține c ă la originea conflictelor sociale
se afl ă normele culturale, a fost contestat ă de antropologul australian Derek Freeman ( 1980). În
lucrarea „Sex and temperament in three primitive societies ” (1935), autoarea demonstreaz ă că
rolurile sociale de b ărbat și de femeie au o determinare socio-cultural ă. Margaret Mead ne-a
vizitat țara în anii ´70 și a cunoscut activitatea de cercetare antropologic ă din România. Prin
cercet ările desf ășurate în societ ățile primitive de c ătre Margaret Mead , integrarea psihologiei și
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
32 antropologiei sociale și culturale ajunge s ă fie deplin ă, dezvoltându-se o nou ă orientare:
personalitate și cultur ă. Margaret Mead constat ă că tinerele fete din insulele Samoa nu trec printr-
o criză a adolescen ței, care în societatea nord-american ă este generatoare de conflicte. Aceasta
înseamn ă – conchide Margaret Mead – că la originea conflictelor psihice stau normele specifice
fiecărei culturi (Coming of Age in Samoa: A Psychological Study of Primitive Youth , 1928).
Aceea și concluzie, subliniind importan ța culturii pentru via ța psihic ă a individului, se desprinde și
din analiza triburilor din Noua Guinee. Aici femeile și bărbații aveau roluri inverse: femeile se
ocupau de procurarea hranei, iar b ărbații de treburile domestice. Acest sistem de roluri sociale își
pun amprenta asupra tr ăsăturilor de personalitate, modeleaz ă personalitatea . La triburile studiate,
Margaret Mead constat ă că exist ă acela și grad de agresivitate la fete și la b ăieți, normele
culturale, iar nu datul biologic reglementând masculinitatea și feminitatea indivizilor (Sex and
Temperament in Three Primitive Societies , 1935).
• În 1928 se tip ărește la New York lucrarea lui Emory S. Bogardus , „Immigration and Race
Attitudes “ (edi ția a II-a, în 1971).
1929
• John Dewey (1859 – 1952) și Carl Murckinson fondeaz ă în 1929, în S.U.A., revista „The Journal
of Social Psychology “, care î și continu ă apari ția și azi.
• Florian ătef ănescu-Goang ă (1881 – 1958), pledând pentru selec ția capacit ăților, atrage aten ția
asupra faptului c ă fiecare popor con știent de menirea sa este interesat s ă produc ă un num ăr cât mai
mare de oameni eminen ți (Selec ția capacit ăților și orientarea profesional ă, Cluj, Cartea
Româneasc ă, 1929). Aceast ă idee va fi urm ărită dup ă o jum ătate de secol în cercet ările asupra
creativit ății. În lucrarea „M ăsurarea inteligen ței“ (1940), Florian ătef ănescu-Goang ă sintetizeaz ă
experien ța de „ 15 ani de cercet ări și încerc ări, de adapt ări, de verific ări și etalon ări“ în „Institutul
de psihologie experimental ă, comparat ă și aplicat ă“ de la Universitatea din Dacia Superioar ă, pe
care l-a înfiin țat în 1921. Format în laboratorul lui Wilhelm Wundt , unde a studiat timp de cinci
ani, Florian ătef ănescu-Goang ă a promovat constant metoda experimental ă și metoda statistic ă.
A urm ărit „aplicarea psihologiei la via ța economic ă și social ă“, a subliniat importan ța factorului
genetic, dar și a mediului social, mai ales a școlii, în formarea personalit ății creatoare, ca și în
dezvoltarea inteligen ței: „din cineva cu inteligen ță redus ă nimeni nu va putea face un geniu“ și „în
aceast ă perfec ționare a echipamentului nativ are o foarte mare importan ță mediul“ ( după Al. Ro șca
și M. Bejat, Op. cit ., p. 96).
• Louis L. Thurstone introduce tehnicile cantitative în studiul atitudinilor sociale , elaborând o
scală cu intervale aparent egale (Scala Thurstone). Louis L. Thurstone propune urm ătoarea
tehnic ă de construire a scalei: se colecteaz ă cât mai multe enun țuri despre obiectul față de care se
dorește să se determine atitudinea; în condi ții de laborator se ordoneaz ă aceste enun țuri de c ătre un
num ăr de 40 pân ă la 200 de exper ți pe un continuum atitudinal marcat de la 1 la 7 sau de la 1 la 11
(sau prin litere, în ordine alfabetic ă); se determin ă mediana și diferen ța interquartile (sau media și
varian ța); se elimin ă enun țurile cu diferen țe interquartile mari, re ținându-se câte dou ă enun țuri
pentru fiecare punct de pe continuumul atitudinal. Aplicarea scalei const ă din prezentarea celor 14
sau 22 de enun țuri într-o succesiune aleatoare, cu indica ția ca subiec ții să-și exprime acordul sau
dezacordul. Scorul se calculeaz ă ca medie aritmetic ă a enun țurilor acceptate (care au fiecare valori
de scal ă determinate). În România, Anatole Chircev (1941) a prezentat pe larg tehnica propus ă de
Louis L. Thurstone și a construit o scal ă tip Thurstone pentru m ăsurarea progresismului și
tradi ționalismului studen ților. De asemenea, Septimiu Chelcea (1975) a elaborat, experimentat și
aplicat o scal ă Thurstone pentru m ăsurarea atitudinii fa ță de activitatea cultural ă a tinerilor
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
33 muncitori proveni ți în urban din mediul rural.
1930
• Lucian Bologa , în cadrul Institutului de Psihologie al Universit ății din Cluj, public ă volumul
“Psihologia vie ții religioase. Contribu ții la studiul structurii și evolu ției vie ții religioase
individuale pe baz ă de cercet ări statistice “ în care analizeaz ă și influen ța factorilor externi , de
natur ă social ă, asupra vie ții religioase a copilului, adolescentului și adultului. Dup ă aproape 70 de
ani, Ion Mânzat va relua tema, publicând lucrarea “ Psihologia credin ței religioase. Transcon știința
uman ă “(Bucure ști, ătiin ță & Tehnic ă S.A., 1997).
• Mihai Ralea ține primul curs de psihologie social ă la Universitatea din Ia și, în 1930/3 1,
influen țat fiind de concep ția lui Émile Durkheim și a lui Gabriel Tarde . Așa cum remarca Ana
Tucicov-Bogdan (1984), în cursul de psihologie social ă ținut la Universitatea din Ia și problemele
de baz ă erau: imaginea și ideea societ ății în raport cu individul uman și starea psihic ă de mul țime.
După Mihai Ralea , psihologia social ă ar urma s ă studieze „rezonan țele și repercusiunile pe care le
produce societatea în individ“: socialitatea omului (emergen ța social ă a proceselor psihice și a
întregii personalit ăți); produsele psihosociale colective (limba, arta, religia, morala); influen țele
interindividuale (imita ția, sugestia,cooperarea, prestigiul); influen ța indivizilor asupra societ ății
(acțiunea geniilor, eroilor, marilor comandan ți); fenomenele de patologie social ă (nomadismul
social, paranoia, boemia, demen ța).
• Apare lucrarea „Social Psychology. An Analysis of Social Behavior “ (New York, Crofts & Co.,
1930), de Kimball Young , profesor de psihologie social ă la Universitatea Wisconsin. Aceast ă
lucrare teoretic ă, ampl ă (70 1 pagini), a cunoscut mai multe edi ții și a circulat și în mediile
universitare române ști, în mod sigur între membrii ăcolii sociologice de la Bucure ști, de sub
conducerea lui Dimitrie Gusti . În Prefa ță se spune: „Psihologia social ă se ocup ă cu personalitatea
în m ăsura în care ac ționeaz ă în lume împreun ă cu alte personalit ății“. Autorul î și propune s ă arate
cum comportamentul individual este determinat de rela țiile interpersonale și de modelele culturale
(culture patterns). Volumul este constituit din cinci p ărți: cadrul social și comportamentul uman,
psihologia comportamentului individual, personalitatea și participarea la grup, personalitatea și
modelele subiective, mul țimea și publicul. În cele 37 de capitole ale volumului sunt tratate teme
precum: antecedentele sociale ale comportamentului uman, natura vie ții de grup și cultura, bazele
biologice ale comportamentului individual, comportamentul uman neînv ățat, habitusurile și
comportamentul social, sistemele habitudinale anticipatorii, fazele comportamentului anticipator, simțămintele, emo țiile și incon știentul în comportamentul omului, diferen țele individuale și
comportamentul social, limbajul și interac țiunea social ă, personalitatea și condi ționarea social ă
timpurie, personalitatea și contactele cu grupul primar, personalitatea și grupurile secundare,
personalitatea și atitudinile ocupa ționale, lidership-ul, autoritatea și prestigiul, limbajul, gândirea și
realitatea social ă, personalitatea și contextul cultural, prejudec ățile ca modele subiective,
comportamentul mul țimilor, comportamentul mul țimii și personalitatea, psihologia audien ței,
moda ca un comportament colectiv, opinia public ă, instrumentele opiniei publice, cenzura –
controlul negativ al opiniilor, propaganda – controlul pozitiv al opiniei publice. Kimball Young
promoveaz ă o concep ție individualist ă în psihosociologie, studiul personalit ății în rela ție cu
mediul social constituind obiectul de studiu al psihologiei sociale. Ea studiaz ă „personalitatea în
măsura în care este afectat ă de alte persoane și în m ăsura în care, ca reac ție, aceasta influen țează
alte persoane (Op. cit
., p. 14).
• În intervalul 1923 – 1944, Elton Mayo (1880 – 1950) conduce o serie de experimente de
psihosociologie industrial ă, descoperind importan ța organiz ării informale și a counseling -ului.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
34 Astfel ia na ștere mi șcarea rela țiilor umane , ca o reac ție la organizarea muncii dup ă modelul
propus de Frederic Winslow Taylor (1856 – 1915).
1932
• Frederick C. Bartlett (1886 – 1969) public ă lucrarea „A Study in Experimental and Social
Psychology “ (Cambridge, Cambridge University Press, 1932), în care sunt expuse cercet ările sale
experimentale privind memoria social ă: pierderea informa ției nu se datoreaz ă uitării, ci
restructur ării de sens a memoriei, organiz ării informa țiilor mnezice în jurul unor elemente
semnificative. Lucrarea anun ță dezvoltarea orient ării cognitiviste în psihosociologie.
• Mihai Ralea pred ă un curs de psihologie social ă la Universitatea din Ia și.
• Rensis Likert (1903 – ?) propune o nou ă tehnic ă de scalare, care va intra în con știința speciali știlor
ca Scala Likert. Procedeul propus, mai simplu și mai comod decât cel imaginat de Louis L.
Thurstone , presupune adunarea unui num ăr de enun țuri referitoare la obiectul investiga ției. Cei
ivestiga ți trebuie s ă-și exprime atitudinea (pro sau contra), ca și intensitatea atitudinii (pe un
continuum de cinci categorii, începând cu foarte favorabil pân ă la foarte nefavorabil). Pentru
măsurarea atitudinii se calculeaz ă media aritmetic ă a intensit ății (de la 5 la 1) pentru fiecare
enun ț. Scala Likert este o scal ă ordinal ă, dar se accept ă în practic ă, prin conven ție, c ă are
caracteristicile unei scale de interval .
1933
• Willy Hellpach public ă prima lucrare sistematic ă de psihologie social ă din Germania (Elementares
Lehrbuch der Sozialpsychologie , Berlin, Springer, 1933).
• Daniel Katz (1903 – ?) și Kenneth W. Braly inițiază seria studiilor privind stereotipurile etnice .
Ei folosesc metoda listei de atribute (check-list) dup ă principiul tot sau nimic . Cei doi
psihosociologi americani au cerut unui num ăr de o sut ă de studen ți de la Universitatea Princeton s ă
aleag ă dintr-o list ă de 84 de tr ăsături psihice cinci dintre ele care ar caracteriza diferitele grupuri
etnice sau rasiale. S-a conturat un astfel de spectru al stereotipurilor: americanii – muncitori, inteligen ți, materiali ști; englezii – sportivi, inteligen ți, conven ționali; germanii – spirit științific,
muncitori, flegmatici; italienii – sim ț artistic, impulsivi, pasionanli; japonezii – inteligen ți,
muncitori, progresi ști; evreii – șmecheri, spirit de mercenar, muncitori; chinezii – supersti țioși,
vicleni, conservatori; negrii – supersti țioși, lene și, ignoran ți (D. Katz, K. Braly, Racial Stereotypes
of One Hudred College Students , în „Journal of Abnormal and Social Psychology “, 46, 1951, pp.
245 – 254). De și criticabil sub aspect metodologic, studiul lui Daniel Katz și Kenneth Braly a
servit ca baz ă de compara ție în studiile ulterioare asupra stereotipurilor și a sugerat c ă
etnocentrismul și conflictul social ar putea explica geneza stereotipurilor etnice (vezi Jacques-
Philippe Leyens, Vincent Yzerbyt și Georges Schadron, Stéréotypes et Cognition Sociale , Hayen,
Mardaga, 1996, p. 39).
1934
• Cu începere din 1934 și pân ă în 1972, Herbert Blumer (1900 – 1987) public ă studii referitoare la
comportamentul colectiv în volume de sociologie coordonate de Robert Park (1937), A. M. Lee
(1946), Robert R. Evans (1969, 1972). Studiul s ău din 1934, „Outline of Collective Behavior “,
republicat în „Readings in Collective Behavior “ (Chicago, Rand McNally, 1972, pp. 22 – 45),
conține principalele idei ale teoriei privind contagiunea mental ă în situa ția de mul țime, care s-ar
datora apari ției unei tensiuni și mecanismului reac țiilor circulare – fenomen numit „milling“.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
35 Herbert Blumer clasific ă mul țimile dup ă scop (focus) și dup ă coeziunea intern ă. Astfel, se face
distinc ție în mul țimi care urm ăresc atingerea unui scop (acting crowds) și mul țimi care urm ăresc
reducerea unei tensiuni psihice prin comportamentele ritmice, precum dansul, cântecul, aplauzele
(expresive crowds). Spre deosebire de Gustave Le Bon , care credea c ă mul țimile marcheaz ă
sfârșitul civiliza ției, Herbert Blumer consider ă că acestea au un rol important în dezvoltarea unor
noi forme de via ță social ă (vezi David L. Miller , Introduction to Collective Behavior , Belmont,
Wadsworth Publishing Company, 1985, pp. 20 – 2 1).
• Jacob Levy Moreno (1889 – 1975) public ă lucrarea „Who Shall Survive ?“, fondând astfel
sociometria , teorie și metod ă în acela și timp, cu virtu ți terapeutice, orientare psihosociologic ă în
vogă la jum ătatea secolului nostru, c ăzută astăzi în desuetudine ca teorie sociologic ă. Totu și, testul
sociometric , psihodrama și sociodrama – propuse de Jacob Levy Moreno (în lb. ebraic ă, Moreno
înseamn ă „maestru, înv ățător, creator“) – se utilizeaz ă și în prezent în cercetarea psihosociologic ă
a grupului mic. Termenul de sociometrie (lat. socius + metrum) se pare c ă a fost utilizat pentru
prima dat ă în 1887 de c ătre Neumann Spallart . La Jacob Levy Moreno termenul are alt sens decât
cel de „m ăsurare a socialului“, și anume „cercetarea cantitativ ă a rela țiilor interpersonale sub
aspectul atrac țiilor, indiferen ței și respingerii într-o situa ție de alegere“. În concep ția lui Jacob
Levy Moreno, sociometria este o parte component ă a sistemului sociometric , alături de
socionomie (studiul legilor socialului), sociodinamic ă (studiul agregatelor sociale) și sociatrie
(tehnicile de îns ănătoșire a vie ții sociale). Esen ța sociometriei este dat ă de teoria spontaneit ății și a
creativit ății. Testul sociometric , prezentat ca un chestionar, permite m ăsurarea atrac țiilor și
respingerilor dintre membrii unui grup. El con ține întreb ări de identificare și întreb ări vizând
preferin țele dup ă criteriile sociotelic (într-o situa ție structurat ă) și psihotelic (într-o situa ție
nestructurat ă). Num ărul persoanelor c ătre care se îndreapt ă preferin țele sau respingerile poate fi
limitat sau nelimitat, fapt ce va condi ționa utilizarea diferitelor formule de calcul pentru
determinarea indicilor la nivel individual, interindividual sau grupal. Rezultatele testului sociometric pot fi prezentate și sub form ă de sociogram ă (tip țintă sau câmp). Pentru
psihosociologie important este faptul c ă sociometria eviden țiază că esen ța personalit ății o
constituie dimensiunea ei social ă (rela țiile cu al ții) și că grupurile umane au o structur ă informal ă
(afectiv ă). În ciuda limitelor teoretice și ideologice ale sociometriei, respectiva orientare s-a
bucurat de o aten ție deosebit ă din partea psihosociologilor, dat ă fiind leg ătura dintre sociometrie și
dinamica grupurilor a lui Kurt Lewin , care abordeaz ă aceea și realitate într-o concep ție foarte
asem ănătoare. La dezvoltarea sociometriei și-au adus contribu ția numero și psihosociologi: Helen
Jennings (1934), M.L. Northway (1940), J.G. Jenkins (1947), R. Tagiuri (1952), J.H. Criswell
(1954), G. Bastian (1966) ș.a. În România, sociometria a fost prezentat ă de Achim Mihu
(Sociometria. Eseu critic
, Bucure ști, Editura Politic ă, 1967), iar tehnicile sociometrice au fost
experimentate, între al ții, de Septimiu Chelcea (vezi Revista de Psihologie , nr. 1, 1968).
• Se editeaz ă postum volumul de studii „Mind, Self and Society “. (Chicago, Il, University of
Chicago Press, 1934), a lui George Herbert Mead (1863- 1931), emblematic pentru behaviorismul
social . Influen țat de Ch. Darwin , filosoful, psihologul și antropologul american consider ă
organismul uman ca pe un agent activ, nu doar ca pe receptacol al stimulilor din mediu. Omul este
singura fiin ță ce poate interpreta și răspunde simbolic la stimulii exteriori. George Herbert Mead
a realizat în intervalul 1909 – 1925 primele studii sistematice asupra atitudinilor. A fost primul
care a prezentat sistematic no țiunea de „rol“, preluat ă și analizat ă mai târziu de Ralph Linton .
George Herbert Mead consider ă că rolurile sociale se înva ță, fapt care duce la formarea
personalit ății și ajut ă la func ționarea comunit ăților umane. Tot la George Herbert Mead întâlnim
pentru prima dat ă elementele de baz ă ale teoriei eului . Eul (lb. englez ă, self; lb. francez ă, le
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
CU EXPERIMENTUL ÎNCEPE ISTORIA PSIHOSOCIOLOGIEI
36 soi ) este constituit dintr-o component ă social ă (eul social – me, în lb. englez ă; le moi , lb.
francez ă) și o component ă subiectiv ă (eul psihologic – I, în lb. englez ă, le je, în lb. francez ă).
Așadar, în concep ția lui George Herbert Mead , sinele reprezint ă interiorizarea atitudinilor
sociale , dar într-un model unic: „eul psihologic este reac ția organismului la atitudinile celorlal ți;
eul social este ansamblul organizat de atitudini ale celorlal ți pe care ni le asum ăm“ (W. Doise, J.-
C., Deschamp, G. Mugny, Psihologie social ă experimental ă, Iași, Editura Polirom, 1996, p. 38).
• Apare la Cluj lucrarea „Psihologia martorului “, de Alexandru Ro șca, în care sunt analiza ți și
factorii socio-educa ționali în producerea comportamentului deviant .
• Grigore Popa public ă lucrarea „Inteligen ța social ă și psihologia conduc ătorului “.
• Richard La Piere comunic ă rezultatele experimentului de teren privind rela ția dintre atitudine și
comportament, în baza c ăruia este sus ținută ipoteza discrepan ței dintre atitudine și comportament .
Experimentul este criticabil din punct de vedere metodologic (Attitudes versus Actions , în „Social
Forces ”, 13, 1934, pp. 230-237); totu și este invocat în mai toate tratatele de psihologie social ă.
Inițial, Richard La Piere a studiat cu ajutorul chestionarului prejudec ățile rasiale ale americanilor
(1928), eviden țiind atitudinea negativ ă față de chinezi. Împreun ă cu un cuplu de chinezi a încercat
la 66 de hoteluri s ă fie caza ți și la 184 de restaurante s ă fie servi ți la mas ă. Doar la un hotel și la un
restaurant au fost refuza ți. Dup ă câtva timp, a cerut telefonic rezervare pentru cuplul de chinezi
unui num ăr de 79 de hoteluri și 177 de restaurante, între care și hotelurilor și restaurantelor
vizitate. Cu o singur ă excep ție, de la toate hotelurile și restaurantele s-a primit r ăspuns negativ.
Studiul lui Richard La Piere a deschis calea investig ării rela ției dintre ceea ce spun și ceea ce fac
oamenii, ilustrat ă magistral de I. Ajzen și Martin Fishbein în „Attitude-Behavior Relations: a
Theoretical Analysis and Review of Empirical Research “, în „Psychological Bulletin “, 1977, nr.
84, pp. 888 – 9 18). B. Kutner , C. Wilkins , P.R. Yarrow (1952) au repetat experimentul, f ără a
confirma sau infirma concluziile lui Richard La Pierre . Experimental, o femeie de culoare înso țită
de doi b ărbați albi au intrat în 11 restaurante în care au fost servi ți. Peste câteva zile au cerut
telefonic respectivelor restaurante s ă li se rezerve o mas ă pentru un party interrasial. Aproximativ
jumătate ( șase) au refuzat.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
37
CAPITOLUL 4
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
(1935– 1960)
În intervalul ’35 – ’60 apar lucr ări de psihologie social ă care, dac ă nu ating perfec țiunea, se
apropie, totu și, mult de ea și rămân modele de urmat pentru speciali știi de mai târziu. În acest sens sunt
clasici George Gallup , care a creat modelul sondajelor de opinie public ă, Gordon W. Allport prin
întreaga sa cotntribu ție psihosociologic ă, dar mai ales prin studiul atitudinilor, al prejudec ăților și, mai
general, al personalit ății, Muzafer Sherif , cu experimentele sale privind conformarea la norma de
grup. Mai mult decât oricare altcineva, Kurt Lewin merit ă a fi considerat clasic al psihologiei sociale.
Crezul s ău: „Cel mai practic lucru este o bun ă teorie“ ar trebui s ă fie înscris la intrarea tuturor
departamentelor universitare, a laboratoarelor de cercetare psihosociologice, dar și, la loc vizibil, în
toate institu țiile economice, militare, comerciale, sanitare, în care î și desf ășoară activitatea
psihosociologii.
În rândul clasicilor științei despre om și societate, al ături de Fritz Heider , Solomon E. Asch ,
Leon Festinger , Carl I. Hovland , Stanley Schachter , credem c ă își afl ă locul și Constantin
Rădulescu-Motru .
1935
• Otto Klineberg (1899 -?) public ă „Negro Intelligence and Selective Migration “ (Westport,
Greenwood, 1935) și „Race Differences “ (Westport, Greenwood, 1935), lucr ări care se înscriu în
domeniul psihosociologiei etnice (rasiale) la ordinea zilei în anii ’30 – ’40. Otto Klineberg ajunge
la concluzia c ă apelându-se la conceptul de ras ă este imposibil s ă se explice diferen țele ob ținute în
cercet ările sale cvasiexperimentale, c ă nu se poate vorbi despre o „ierarhie rasial ă“.
• George Gallup (1901 -?) fondeaz ă primul institut de sondare a opiniei publice: „American
Institute of Public Opinion“ , care î și continu ă și în prezent activitatea realizând sondaje
preelectorale în S.U.A. și anchete psihosociologice interna ționale. Anterior înfiin țării AIPO
(American Institute of Public Opinion), sondajele preelectorale erau realizate mai ales de jurnali ști.
Aceștia ie șeau în strad ă și întrebau la întâmplare oamenii ce inten ții de vot au sau procedau la
chestionarul po ștal. Primul sondaj de opinie de acest fel se pare c ă a fost realizat în 1824 de ziarul
„Harrisburg Pennsylvanien “ (Albert B. Blankenship, Markt – und Meinungsforschung in den
S.U.A ., Tübingen, Demokrat Verlag, 1961, p. 267). Succesul AIPO este legat de prognosticarea
victoriei lui F.D. Roosevelt în alegerile preziden țiale din 1936. Cu acest prilej „Literary Digest “,
care f ăcea sondaje înc ă din 1916 chestionând doar posesorii de posturi telefonice și de automobile
(Auto-Telephone System), a expediat prin po ștă aproximativ 10 milioane de chestionare, din care a
recuperat 2.376.523. Analiza lor a codus la concluzia c ă London, contracandidatul lui F.D.
Roosevelt, va câ știga în alegeri. Institutul Gallup a indicat, cu o abatere de 6,5%, victoria acestuia
din urm ă. Prestigiul AIPO a sporit considerabil, iar din punct de vedere metodologic s-a
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
38 demonstrat importan ța eșantion ării în sondajele de opinie public ă. În timp, discrepan ța dintre
rezultatul sondajelor Gallup și rezultatul num ărării voturilor a sc ăzut constant: în intervalul 1936 –
1950 era în medie de 3,6%; între 1952 – 1970 de 1,7%; între 1972 – 1984 de 1,2%. „The Gallup
Report “ (1985, p. 33) prezint ă comparativ rezultatele sondajelor preelectorale și rezultatele finale
ale alegerilor preziden țiale: în intervalul 1936 – 1984 diferen ța medie a fost de 2, 1%, cele mai bune
prognoze fiind f ăcute în 1972, cu ocazia investirii preziden țiale a lui R. Nixon (abatere + 0,2%), și
în 1984, când a fost ales ca pre ședinte R. Reagan (abatere 0,2%). Succesul sondajelor
preelectorale constituie un argument foarte serios în sprijinul ipotezei consisten ței atitudine –
comportament , sus ținută d e G. W. Allport (1935), L. Doob (1947), J. Dollard (1948), M.
Fishbein și F. S. Coombs (1974), I. Ajzen și M. Fishbein (1977) ș.a.
• Gordon W. Allport (1897 – 1967) public ă studiul de sintez ă „Attitudes “ în „Handbook of Social
Psychology “, editat de Carl A. Murchinson (Worcester, Clark University Press, 1935, p. 8 10).
Defini ția: „O atitudine este o stare de preg ătire mintal ă și neural ă, organizat ă prin experien ță, care
exercit ă o influen ță diriguitoare sau dinamizatoare asupra r ăspunsului individului la toate obiectele
și situa țiile cu care este în rela ție“, propus ă de Gordon W. Allport , își păstreaz ă în întregime
valabilitatea. Numeroase cercet ări experimentale au relevat consisten ța celor trei elemente din
structura atitudinilor (Jack Brehm, 1956; Daryl Bem, 1970; R. Norman, 1975; S.J. Breckler,
1984). Manualul editat de Carl A. Murchinson (2 volume) reflect ă progresul psihosociologiei,
incluzând în cele douzeci șitrei de capitole atât rezultatele cercet ărilor experimentale (specifice
psihologiei sociale americane), cât și specula ția teoretic ă (în buna tradi ție european ă).
• Dimitrie Tudoran public ă „Psihologia reclamei “ la Editura Institutului de Psihologie al
Universit ății din Cluj. Autorul atrage aten ția atât asupra unor factori psihici ai reclamei
comerciale , precum sugestia și persuasiunea , repetarea , cât și asupra factorilor sociali: prestigiul
social al celor care apeleaz ă la produsul recomandat, moda , trebuin țele sociale .
• Constantin Sude țeanu analizeaz ă structura opiniei publice în lucrarea „Opinia public ă: analiza
condi țiilor și a efectelor ei “ (Cluj, 1935). Opinia public ă era definit ă astfel: „o stare de acord sau
înțelegere comun ă asupra unei chestiuni ce preocup ă momentan în actualitate con științele
individuale“ (dup ă Ana Tucicov-Bogdan, 1984, p. 72).
• Apare lucrarea „Psychology of Radio “ (New York, Arno, 1935) de Gordon Allport și Hadley
Cantril . Este o prim ă abordare pe plan mondial a mijloacelor de comunicare în mas ă dintr-o
perspectiv ă psihosociologic ă.
1936
• În S.U.A., Muzafer Sherif public ă lucrarea „The Psychology of Social Norms “ (New York,
Harper & Row, 1936), în care prezint ă rezultatele experimentelor sale privind „mi șcarea
autocinetic ă”, ce demonstreaz ă că, în afara unui cadru extern de referin ță, subiec ții tind s ă se
conformeze normei de grup. A șa cum se știe, proiectarea pe un ecran a unui spot luminos, intens
luminos, fix, într-o camer ă întunecoas ă creeaz ă iluzia mi șcării acestuia. Acesta este efectul
autocinetic . Experimentele lui Muzafer Sherif s-au derulat astfel: într-o înc ăpere întunecoas ă,
având dimensiunile de 5 m pe 3,3 m, subiec ții de experiment au fost pu și să urm ăreasc ă și să
aprecieze amplitudinea și direc ția deplas ării spotului luminos. Experimentul avea dou ă etape: în
prima, subiec ții erau introdu și individual în sala de experiment pentru a evalua deplasarea spotului
și amplitudinea acestuia: în a doua etap ă evaluarea se f ăcea în situa ția de grup. În situa ția
individual ă (100 de prezent ări experimentale, în patru ședințe zilnic), subiec ții își stabileau
subiectiv o medie a estim ărilor amplitudinii mi șcării, ajungând fiecare la o ecua ție personal ă,
asemenea vitezei de reac ție caracteristic ă fiec ărui individ. În situa ția de grup, când doi și trei
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
39 subiec ți erau introdu și în sal ă și erau pu și să aprecieze cu voce tare amplitudinea și direc ția
deplas ării spotului, f ără nici o în țelegere prealabil ă, subiec ții tind s ă se apropie de o medie proprie
grupului, renun țând la propria ecua ție personal ă. S-a constatat c ă, în situa ția de grup, prima
persoan ă care face evaluarea influen țează cel mai puternic evalu ările celorlal ți. Peter R. Hofstätter
(1954) a repetat experimentul cu efectul autocinetic , a confirmat rezultatele și a îmbog ățit
concluziile formulate de Muzafer Sherif (care nu se refereau ini țial decât strict la localizarea
spațială a stimulilor).
• Eugene L. Horowitz , analizând atitudinea americanilor albi fa ță de negri, ajunge la concluzia c ă
aceasta este format ă nu prin contactul cu popula ția de culoare, ci de contactul cu atitudinea
dominant negativ ă față de ei.
• Ia fiin ță primul institut de sondare a opiniei publice din Marea Britanie, BIPO.
• Ralph Linton (1893 – 1953) încredin țează tiparului, în 1936, lucrarea „The Study of Man “, în care
se acord ă termenului de „status“ în țelesul de „loc al individului în societate“, definitorie fiind
„colec ția de drepturi și datorii“, care este asociat ă pozi ției sociale a individului. Rolul , în concep ția
lui Ralph Linton , reprezint ă aspectul dinamic al status -ului. Definirea celor doi termeni
fundamentali în psihosociologia personalit ății propus ă de Ralph Linton a fost preluat ă de Talcott
Parsons (1951), R .K. Merton (1957), Jean Stoetzel (1963), A.M. Rocheblave-Spenle (1969),
Jean Cazeneuve (1976).
1937
• Apare edi ția a II-a, revizuit ă, a lucr ării „Experimental Social Psychology “, de Gardner Murphy ,
Lois B. Murphy și Theodore M. Newcomb (New York, Harper, 1937), care a influen țat puternic
recunoa șterea psihologiei sociale ca știință experimental ă.
• Sub influen ța lui Hadley Cantril începe editarea revistei „Public Opinion Quarterly “, în care
Floyd H. Allport public ă studiul „Toward a Science of Public Opinion “.
• John L. Dollard (1900 – 1980) public ă lucrarea „Caste and Class in a Southern Town “ (New
York, Doubleday, 1937), în care studiaz ă prejudec ățile fa ță de negri, relevând func ția lor de
protec ție a avantajelor economice. În aceast ă lucrare este enun țată pentru prima dat ă ipoteza
frustrare-agresivitate : „răspunsul uman obi șnuit la frustrare îl reprezint ă agresiunea împotriva
obiectului frustrant“ (p. 267).
• Apare primul num ăr al revistei „Sociometry “, care în 1959 va deveni publica ție oficial ă a
Societ ății Americane de Sociologie (American Sociological Association). În primul num ăr al
revistei se public ă studiul lui Musafer Sherif „An Experimental Study of Attitudes “. În prezent
revista apare cu titlul „Social Psychology Quarterly “ și subtitlul „A Journal of Research and
Theory in Social Psychology “ și include studii privind rela țiile interpersonale și rela țiile dintre
indivizi și grupuri, colectivit ăți și institu ții. Revista are un caracter interdisciplinar, g ăzduind studii
atât ale sociologilor, cât și ale psihologilor. Editor este Edward J. Lawler .
• La Editura Institutului de Psihologie al Universit ății din Cluj apare lucrarea „Adaptarea social ă“
(1937), de Florian ătef ănescu-Goang ă, Alexandru Ro șca și Salvator Cupcea . Sunt „ar ătate și
fixate modalit ățile și criteriile care pot duce la o adaptare și integrare cât mai armonic ă a fiin ței
noastre în mediul social“ (p. 3). Convin și fiind c ă „o psihologie a poporului român nu va putea lua
ființă decât pe baz ă de cercet ări obiective“ (p. 126), autorii propun o modalitate original ă de
diagnoz ă a adaptabilit ății (Chestionar de instabilitate emotiv ă, metoda asocia ției libere, a
cuvintelor, testele de inteligen ță, testele de temperament și caracter, observa ția).Lucrarea are opt
capitole, tratând analiza procesului de adaptare , factorii care influen țează adaptarea, constitu ție și
adaptare, adaptarea în raport cu etatea și sexul, influen ța mediului cosmic și social asupra adapt ării,
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
40 distribu ția sinuciderilor și omuciderilor din România pe provincii și jude țe, diagnoza
adaptabilit ății, m ăsuri practice. Considerând adaptarea un fenomen biologic, autorii î și propun s ă
arate „în ce m ăsură constitu ția, etatea, sexul și mediul cosmic și social pot influen ța infrac țiunile,
sinuciderile și tulbur ările mintale func ționale“ (p. 4). Baza de date este impresionant ă: sunt
analizate 19312 cazuri (3330 infractori, 9636 sinuciga și, 434 bolnavi mintal și 5912 cazuri de
omucideri). Se porne ște de la premisa c ă „mediul și ereditatea au valoare egal ă/în procesul de
adaptare/, de și în majoritatea cazurilor influen ța factorilor ereditari este predominant ă“ (p. 34). O
atenție deosebit ă se acord ă constitu ției persoanei, în țeleas ă ca „o unitate biologic ă, corelativ ă, o
configura ție dinamic ă, rezultat ă din actualizarea fondului ereditar sub influen ța factorilor de
mediu“ (p. 37). Diagnoza adaptabilit ății se bucur ă de asemenea de o aten ție special ă. Autorii
recomand ă utilizarea chestionarului „Woodworth Psychoneurotic Inventory “, pe care l-au adaptat,
metoda asocia ției libere, testele de inteligen ță, de temperament și de caracter, precum și observa ția,
metode și tehnici prezentate în detaliu într-o lucrare anterioar ă (Instabilitatea emotiv ă, Cluj,
Editura Institutului de Psihologie, 1936).
1938
• În Fran ța, din ini țiativa lui Jean Stoetzel (1910 – 1987), ia fiin ță primul institut de sondare a opiniei
publice: „Institut Français d’Opinion Publique “ (IFOP).
1939
• F. J. Roethlisberger (1898 – 1974) și J. Dickson public ă lucrarea „Management and the Workers ”
(Cambridge, Harvard University Press, 1939).
• Este prezentat ă teoria frustrare-agresivitate de c ătre John L. Dollard (1900 – 1980), Neal E.
Miller, L. W. Doob, O. H. Mowrer și R. H. Sears în lucrarea „Frustration and Aggression “,
apărută la Yale University Press. Frustrarea, stare afectiv ă negativ ă, provocat ă de privarea
individului de bunurile sau drepturile cuvenite, precum și de apari ția nea șteptat ă a unor obstacole
reale sau imaginare în calea atingerii scopurilor, aspira țiilor sau dorin țelor, genereaz ă un
comportament agresiv. Teza c ă ori de câte ori frustrare, tot de atâtea ori agresivitate este ast ăzi
depășită. Teoria frustrare-agresivitate face apel la patru concepte fundamentale: frustrare,
agresiune, inhibi ție, deplasare a actelor de agresiune spre alte ținte decât asupra sursei sau
agentului frustrant. Cele patru concepte sunt reunite într-un sistem de enun țuri cu valoare de teze:
1). gradul de frustrare este în func ție de for ța impulsului spre r ăspunsul frustrat, de gradul
interferen ței cu r ăspunsul frustrat și de num ărul tentativelor de r ăspunsuri e șuate; 2). for ța de
instigare la agresiune este în func ție direct ă de gradul de frustrare; 3). instigarea cea mai
puternic ă produs ă de frustrare vizeaz ă actele de agresiune orientate împotriva agentului frustrator,
iar instiga țiile mai slabe sunt orientate spre țintele colaterale; 4). inhibarea actelor de agresiune
variaz ă direct cu for ța de penalizare anticipat ă; 5). inhibarea actelor de agresiune direct ă constituie
o frustrare suplimentar ă, care se manifest ă prin forme de agresiune modificat ă; 6). realizarea
agresiunii constituie un catarzis care reduce impulsurile spre alte acte de agresiune (Morton Deutsch, Robert Krauss, La Théories en psychologie sociale
, Paris, Mouton, 1972, p. 11). Reac țiile
de frustrare depind de natura agentului frustrant, de modul în care este perceput și de personalitatea
individului frustrat. Teoria frustrare-agresivitate a fost nuan țată, în special, prin cercet ările lui
Leonard Berkowitz (1984).
• Abram Kardiner (1891 – 1981) introduce conceptul de personalitate de baz ă și distinc ția între
institu ții primare (reguli de alimentare a nou-n ăscuților, reguli de comportare în familie, interdic ții
sexuale) și institu ții secundare (de exemplu, folclorul, religia), care au func ții de socializare (The
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
4 1 Individual and His Society , 1939). În lucrarea „The Psychological Frontiers of Society “ (New
York, Columbia University Press, 1945, p. VI) Abram Kardiner define ște astfel personalitatea de
bază: „acea configura ție a personalit ății care este împ ărtășită de majoritatea membrilor societ ății ca
rezultat al experien țelor timpurii pe care ei le au în comun“ ( după Gordon W. Allport, Structura și
dezvoltarea personalit ății, Bucure ști, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1981, p. 179). Conceptul de
personalitate de baz ă conduce la conceptul de caracter na țional , analizat din punct de vedere
psihosociologic de A. Inkeles și D. Levinson (National Character: the Study of Modal Personality
and Sociocultural System , în G. Lindzey . (Ed.), „Handbook of Social Psychology “, Cambridge,
Mass., Addison-Wesley, 1954, vol. I, cap. 14). În România, Ioan Radu a abordat tema
personalit ății modale în studiile sale de etnopsihologie (Ioan Radu, Petru Ilu ț, Liviu Matei,
Psihologie social ă, Cluj-Napoca, Editura EXE S.R.L., 1994, p. 305).
• În 1939/ 1940, Florian ătef ănescu-Goang ă pred ă un curs de psihologie social ă la Universitatea din
Cluj. Sunt abordate teme, precum: definirea și obiectul psihologiei sociale, ereditatea social ă,
grupele primare și secundare, mul țimea și opinia public ă, motiva ția ac țiunii umane și valorile,
interac țiunea social ă, competi ția, conflictul și cooperarea, socializarea și adaptarea social ă. Așa
cum remarca Ana Tucicov-Bogdan ( 1984), suntem în prezen ța „primului curs teoretic de
psihologie social ă complet elaborat”.
1940
• În „Social Psychology “ (New York, Holt, 1940), Otto Klineberg , utilizând metoda comparativ ă,
arată influen ța grupului și culturii asupra indivizilor. Herbert H. Hyman (1979) consider ă că
aceast ă lucrare face leg ătura între vechea și noua etap ă de evolu ție a psihologiei sociale.
• Ronald Lippitt a identificat trei stiluri de conducere a grupurilor (autoritar, democratic și libertar
sau laisser faire ) și a descoperit c ă, de regul ă, grupurile conduse democratic sunt mai productive,
mai coezive și mai pu țin dependente de lider. În studiile experimentale asupra unor grupuri de
copiii, Ronald Lippitt (An Experimental Study of the Effect of Democratic, and Authoritarian
Group Atmospheres , în „University of Iowa Studies in Child Welfare “, 1940, 16, pp. 43 – 195) a
introdus ca variabil ă independent ă stilul de conducere autoritar (caracterizat prin formularea de
către șef a tuturor directivelor generale, prescrierea de c ătre acesta a procedeelor și etapelor de
realizare a sarcinilor, impunerea de c ătre șef a sarcinilor particulare și distribuirea de c ătre acesta
într-o manier ă personal ă a sanc țiunilor și recompenselor) și stilul de conducere democratic , bazat
pe cooperare șef-subordona ți (toate directivele generale sunt discutate în grup, șeful prezint ă
alternative de activitate, iar grupul decide liber asupra lor, membrii grupului î și stabilesc singuri
sarcinile de lucru, șeful administreaz ă în mod obiectiv sanc țiunile și recompensele). S-a constatat
experimental c ă liderul autoritar induce în grup reac ții agresive și apatie (în lipsa liderului). În
climatul de cooperare generat de liderul democratic spiritul de noi este dezvoltat și randamentul
este ridicat. Concluziile experimentelor lui Ronald Lippit au fost extinse și asupra grupurilor de
munc ă industrial ă. Stilul de conducere libertar (laisser faire) se caracterizeaz ă prin neinterven ție în
activitatea grupului. În țara noastr ă, Traian Herseni analizeaz ă stilul de conducere din
întreprinderile industriale, prezentând tipurile stilistice fundamentale, dar și consecin țele lipsei de
stil a cadrelor de conducere (Psihosociologia organiz ării întreprinderilor industriale , Bucure ști,
Editura Academiei, 1969, pp. 122 – 127). De asemenea, Cătălin Zamfir a atras printre primii la noi
atenția asupra superiorit ății stilului de conducere democratic (Psihosociologia organiz ării și a
conducerii , Bucure ști, Editura Politic ă, 1974).
• Hadley Cantril (1906 – 1969) public ă „The Invasion From Mars: A Study in the Psychology of
Panic“ (Princeton University Press, 1940).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
42 1941
• Neal E. Miller (1909 – ?) și John Dollard public ă lucrarea „Social Learning and Imitation “ (New
Haven, 1941), în care se arat ă că violen ța colectiv ă nu are la baz ă un instinct și că în astfel de
situa ții exist ă roluri diferite în func ție de statusul economic al persoanelor participante. În lucrarea
amintit ă, ca și într-o alt ă lucrare ap ărută nou ă ani mai târziu (Personality and Psychotherapy , New
York, McGraw-Hill Company, 1950), cei doi psihosociologi pornesc de la teza c ă în înv ățarea
conduitei patru factori au o importan ță major ă: impulsul (drive), indicele sau semnalul (cue),
răspunsul (answer) și recompensa (reward) sau înt ărirea. Neal E. Miller și John Dollard au
subliniat importan ța limbajului în m ăsura în care acesta mediaz ă între r ăspunsuri și recompense și
au ar ătat că imita ția joac ă un rol central în înv ățarea social ă.
• Apare monografia „Atitudinile sociale, cu privire special ă la români “ (Editura Institutului de
Psihologie al Universit ății din Cluj, la Sibiu), de Anatole Chircev (1914 – 1990). În 1937, sub
conducerea lui Nicolae M ărgineanu , la Institutul de Psihologie al Universit ății din Cluj s-a
construit o scal ă tip Thurstone privind atitudinea fa ță de tradi ție și progres. Anatole Chircev
prezint ă construc ția scalei și stadiul cunoa șterii atitudinilor sociale, analizând defini țiile
psihologiste (W. Albing, 1930; D. Droba, 1935), defini țiile sociologiste (W.I. Thomas și F.
Znaniecki, 1918; E.S. Bogardus, 1931) și defini țiile mixte, care iau în calcul ambii factori
(psihologici și sociali) ai atitudinilor (G.W. Allport, 1935). În lucrare se discut ă raportul dintre
atitudini și alte forme dispozi ționale (trebuin țe, tendin țe, dorin țe, sentimente, interese, valori,
credin țe, opinii, prejudec ăți) și sunt trecute în revist ă diferitele clasific ări ale atitudinilor sociale din
literatura de specialitate. Studiul experimental al atitudinilor sociale asupra unui num ăr de 1300 de
elevi, studen ți, înv ățători și profesori a urm ărit să măsoare atitudinea poporului român față de
biseric ă, naționalism-interna ționalism și tradi ție-progres. În considera țiile finale se arat ă: „Românii
sunt pentru biseric ă și naționalism; sunt împotriva interna ționalismului și păstreaz ă atitudini
intermediare fa ță de tradi ție-progres“ (p. 163).
• Hadley Cantril face publice rezultatele cercet ărilor sale privind violen ța colectiv ă (lin șajul).
Descoper ă că exist ă o corela ție între gradul de participare la lin șaj și statusul socio-economic al
persoanelor (The Psychology of Social Movements , New York, Wiley, 1941).
1942
• La vârsta de 74 de ani Constantin R ădulescu-Motru sintetizeaz ă rezultatele cercet ărilor sale de
etnopsihologie în lucrarea „Etnicul românesc “ și „Comunitate de origine, limb ă și destin “
(Bucure ști, Editura Casa ăcoalelor, 1942), reeditat ă dup ă 54 de ani de la apari ție de Constantin
Schifirne ț, care semneaz ă și un substan țial și documentat studiu introductiv ( vezi Etnicul
românesc. Na ționalismul , Bucure ști, Editura Albatros, 1996, pp. V – XLII). În prezent problema
etnicit ății, de mare actualitate, este studiat ă interdisciplinar. Prin etnic , Constantin R ădulescu-
Motru înțelege „sufletul popula ției“, „sufletul na țiunii“, „totdeauna în proces de devenire“. ătiin ța
etnopsihologiei are ca obiect descrierea și explicarea condi țiilor care între țin în mod permanent,
între membrii unui grup social, con știința comunit ății lor de origine, de limb ă și de destin“ (Op.
cit., p. 2 1). Dac ă la nivelul bunului-sim ț etnicul apare „ca o totalitate de însu șiri și scăderi
suflete ști, din care rezult ă anumite manifest ări caracteristice“ (Op. cit ., p. 121), la nivelul
cunoa șterii științifice oricare tip etnic – și etnicul românesc nu face excep ție – trebuie cercetat
luându-se în calcul ordinea condi țiilor materiale, geografice, antropologice ale tipurilor
psihologice, de personalitate, de cultur ă, istorice și voca ționale (p. 8). Nu numai problematica
etnicit ății rămâne de actualitate, dar și exigen țele metodologice în studiul etnopsihosociologiei –
așa cum au fost formulate de Constantin R ădulescu-Motru : știința etnicului este o știință de
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
43 observa ție, obiceiurile și credin țele, pentru a fi cunoscute, trebuie tr ăite (observa ție participativ ă),
informa țiile dobândite de cercet ători prin întreb ări trebuie verificate, „l ăsând ca obiceiurile și
credin țele s ă se actualizeze în fa ța lor“, h ărțile etnografice nu trebuie s ă fie falsificate (Op. cit ., pp.
71 – 72). În prezent „Atlasul etnografic al României “, îngrijit de Ion Ghinoiu, este preg ătit pentru
tipar.
• La Editura Universit ății din Cluj, refugiat ă la Sibiu ca urmare a Dictatului de la Viena, se
tipărește lucrarea „Conducerea la copii. Studiu psihosociologic “ (1942), de George Em. Marica
(1904 – 1982). Sub forma unui studiu, problematica psihosociologic ă a conducerii la copii a fost
inițial publicat ă în „Revista de psihologie “ (1938, vol. I, nr. 4, pp. 4 17-438).
• Theodore M. Newcomb (1903 – ) realizeaz ă o serie de studii longitudinale privind schimbarea
atitudinilor politice. Rezultatele acestor studii au fost sintetizate în „Personality and Social Change:
Attitude Formation in a Student Community “ (New York, Dryden, 1943). S-a constatat declinul
conservatorismului în rândul studen ților, cu excep ția celor excesiv de dependen ți de p ărinți și a
celor izola ți de comunitatea campusului.
• Își începe activitatea la Universitatea din Chicago prestigiosul National Opinion Research Center ,
care va realiza pân ă în 1957 numeroase sondaje comandate de Departamentul de Stat al S.U.A.
• Lucian Bologa întreprinde o anchet ă psihosociologic ă ampl ă privind conducerea la copii . Au fost
utilizate chestionare speciale pentru elevii de 9 – 14 ani (din clasele a III-a și a IV-a) și pentru elevii
mai mari (clasele a V-a – VII-a), pentru înv ățători, dirigin ți și profesori de gimnastic ă, precum și
pentru elevii conduc ători (85 de întreb ări). Prin metoda extemporalului au fost ancheta ți 270 1 elevi
privind conduc ătorul în activit ățile de joc și 2627 elevi privind conduc ătorul în activit ățile de clas ă.
De asemenea, s-a aplicat elevilor conduc ători, în num ăr de 112, un chestionar vizând: împrejur ările
în care au ajuns conduc ători, cât timp au fost conduc ători, tr ăirile lor suflete ști, felul în care
conduc, mijloacele pe care le folosesc pentru a conduce, scopul urm ărit, atitudinea celor condu și și
așteptările lor fa ță de cei pe care îi conduc. Lucrarea „Elevul conduc ător“ (Editura Institutului de
psihologie al Universit ății din Cluj la Sibiu, 1943) se constituie în literatura româneasc ă de
specialitate într-o prim ă abordare psihosociologic ă a leadership -ului la copii și într-o experien ță
reușită de aplicare a chestionarului la vârstele mici (9 ani).
• Ia fiin ță, sub conducerea lui Kurt Lewin (1879 – 1947), Research Center for Group Dynamics la
Massachusetts Institute of Technology din Boston. La înfiin țare au fost încadra ți unii din fo știi
studen ți ai lui Kurt Lewin , care au devenit nume de referin ță în psihosociologie: Ronald Lippitt ,
Darwin Cartwright , Leon Festinger , J. R. P. French , Alex Bavelas ș.a. Centrul de cercetare a
dinamicii grupului insist ă asupra ingineriei sociale , care, în viziunea lui Kurt Lewin , ar elibera
energiile și ar pune în valoare poten țialitățile umane, și asupra tehnicilor de anima ție.
1944
• Louis Guttman imagineaz ă analiza de scalogram ă în m ăsurarea atitudinilor ( 1944). Se propune
reunirea într-o scal ă a întreb ărilor monotone (care au proprietatea de a împ ărți dihotomic
popula ția care r ăspunde cu DA și cu NU în leg ătură cu o caracteristic ă). De exemplu, la întrebarea:
„Ave ți automobil personal? “ se poate r ăspunde doar cu DA sau NU. Scalele tip Guttman indic ă
locul unde se trece de la 0 la 1 pe continuumul atitudinal (de la intens negativ la intens pozitiv). Fie
următoarele propozi ții cu care cei ancheta ți trebuie s ă se declare de acord sau împotriv ă: 1)
Persoanele în vârst ă sunt incapabile s ă se adapteze situa țiilor noi; Principala caracteristic ă a
persoanelor în vârst ă este bârfa; 3) Persoanele în vârst ă nu reu șesc s ă-și țină locuin ța curat ă; 4)
Persoanele în vârst ă, de regul ă, au ticuri. În mod obi șnuit cei care r ăspund DA la întrebarea nr. 3,
răspund în acela și fel și la întrebarea nr. 4. În exemplul nostru întrebarea nr. 3 este locul de trecere
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
44 de la 0 la 1 (cre ștere monoton ă). Dar, în realitate, trecerea nu este atât de clar ă: unii r ăspund DA la
întrebarea nr. 3 și NU la întrebarea nr. 4. Pentru a se cunoa ște erorile de acest fel, se calculeaz ă
coeficientul de reproductibilitate. Scala este acceptabil ă numai când coeficientul de
reproductibilitate are valoarea mai mare sau cel mult egal ă cu 0,85. În România, Ioan
Mărginean (1982) a prezentat detaliat analiza de scalogram ă și a construit ( 1993) mai multe
scale tip Guttman .
• Nicolae M ărgineanu (1905 – 1980) public ă „Psihologia persoanei “ (Editura Universit ății din
Cluj), analizând teoriile personalit ății și propunând în final un model original de analiz ă.
Problematica personalit ății va fi reluat ă de Nicolae M ărgineanu dup ă 30 de ani, în lucrarea
„Condi ția uman ă“ (Bucure ști, Editura ătiin țifică, 1973).
• Otto Klineberg editeaz ă „Characteristics of the American Negro “ (New York, 1944), lucrare în
care Eugene L. Horowitz analizeaz ă atitudinile rasiale .
• Robert H. Knapp stabile ște șase reguli pentru reducerea zvonurilor (A Psychology of Rumor ,
1944): restabilirea încrederii în canalele oficiale de transmitere a informa țiilor (presa scris ă, radio),
restabilirea încrederii în conduc ători, difuzarea unui volum maxim de informa ții oficiale,
avertizarea publicului larg, ocuparea publicului cu alte activit ăți (distractive, de munc ă),
combaterea zvonului prin ar ătarea nocivit ății lor.
• În anul universitar 1944/ 1945, Mihai Ralea pred ă la Universitatea din Bucure ști un „Curs de
psihologie social ă“, cu urm ătoarea tematic ă: conflictul dintre con știință și via ță în filosofia
contemporan ă, procesul comunic ării individ-societate și formele sale, structura maselor sub aspect
psihosocial, rela ția dintre con știința social ă și con știința individual ă, influen ța social ă asupra
fenomenelor psihice, fenomenele psihice superioare generate de societate, determinarea social ă a
personalit ății. Mihai Ralea consider ă că „Toate faptele suflete ști sunt suspend ări ale unui r ăspuns
imediat“. În prima prelegere atrage aten ția asupra geopsihologiei , vorbind despre omul de deal și
despre omul de munte . În prelegerea a II-a se analizeaz ă modul cum se transform ă sufletul
individual în cadrul grupului. Se porne ște de la caracteristicile mediului social: impune
comunicarea, deci apari ția limbajului; este exterior, ne constânge, ni se impune; are caracter de
stimulent și de diversiune („necesitatea este una din armele biologice cu care lupt ă omul în via ță“).
Dincolo de influen ța lui Émile Durkheim și a lui Pierre Janet (vezi Stela Teodorescu ,
Psihoantropogenez ă. Concep ția psihologic ă a lui Pierre Janet despre om , Iași, Editura A 92, 1997),
„Cursul de psihologie social ă“ se distinge prin originalitatea intersect ării planurilor sociologice,
psihologice, filosofice, culturologice și prin bog ăția trimiterilor la autorit ățile din domeniile amintite.
Astfel, este invocat Anatole France , care afirma c ă omul care ar fi sincer ar fi ca un om ce ar ie și gol
pe strad ă. În acela și sens, Friedriech Nietzsche susținea c ă ar fi necesar s ă purt ăm m ăști. Mihai
Ralea conchide: „Fiecare om e un cabotin, pus în situa ția să joace un anumit rol“. Starea de mul țime,
analizat ă în prelegerea a III-a, este analizat ă în perspectiva concep ției lui Gustave Le Bon . În
prelegerea a IV-a se urm ărește socializarea sim țurilor, apreciindu-se c ă „modific ăm natura dup ă o
serie de elemente sociale și culturale, care sunt oarecum în atmosfera timpului“ (Op. cit., p. 109). În
fine, în prelegerea a V-a se discut ă originea social ă a proceselor psihice (percep ția spa țiului și a
timpului, memoria, aten ția, emo ția, limbajul).
1945
• În intervalul 1944 – 1947, Kurt Lewin (1890 – 1947) public ă mai multe studii în care apare pentru
prima dat ă termenul „dinamica grupurilor“ (Dynamics of Group Action , în „Educational
Leadership “, 1944, nr. 1, p. 126 – 136; Frontiers in Group Dynamics , în „Human Relations “, 1947,
nr. 1, p. 5 – 4 1). Ini țial, termenul „dinamica grupurilor“ desemna abordarea experimental ă de
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
45 laborator a schimb ărilor din structura grupurilor, a sistemului de for țe ce ac ționeaz ă în cadrul
acestora. „Dinamica grupurilor“ a început s ă desemneze mai apoi interven ția animatorului de grup
în vederea rezolv ării conflictelor sociale. În analiza rela ției dintre grup și individ , Kurt Lewin
(1890 – 1947) introduce no țiunea de câmp , elaborând teoria câmpului psihologic și impunând o
concep ție dinamic ă în psihosociologie, ce se va reg ăși în opera unor studen ți și colaboratori ai s ăi:
Alex Bavelas , D. Cartwright , M. Deutsch , L. Festinger , F. Heider , M. Horowitz , H. Kelley , R.
Lippit , J. Thibaut , R. White ș.a. Conceptele de tensiune , valen ță, forță, deplasare joacă un rol
central în teoria câmpului. Între sistemul de tensiuni ale persoanei și mediul psihologic exist ă o
strâns ă legătură. Comportamentul, gândit ca o modificare de câmp psihologic într-o unitate de timp
determinat ă, este în func ție de trei categorii de câmpuri: câmpul psihic al individului , care se
compune din spa țiul de via ță constituit din dou ă regiuni principale (persoana și împrejurimea sa;
câmpul grupului , alc ătuit din normele de grup, din sistemul rol-status-urilor sociale, din
percep țiile grupului; câmpul social, care este constituit din ansamblul factorilor sociologici ce
influen țează comportamentul indivizilor. Lucr ările lui Kurt Lewin , dintre care amintim: „Dynamic
Theory of Personality “ (New York, McGraw-Hill, 1935), „Principles of Topological Psychology “
(New York, McGraw-Hill, 1936), „Resolving Social Conflicts “ (New York, Harper & Brothers,
1948), „Field Theory in Social Science “ (New York, Harper & Brothers, 1951) au influen țat
puternic psihosociologia, impunând o serie de principii, cum ar fi „evenimentele psihosociologice trebuie explicate în termeni psihosociologici, cercetarea trebuie s ă fie centrat ă mai mult pe
procesele decisive din spa țiul de via ță (percep ția distal ă, cogni ția, motiva ția, comportamentul
orientat spre un scop) decât pe cele periferice ale informa ției senzoriale și ale contradic țiilor
musculare; faptele psihologice trebuie s ă fie studiate în interac țiunea lor; individul trebuie s ă fie
studiat în interac țiunile sale cu grupul din care face parte; modalitatea cea mai bun ă de studiere a
unui proces const ă din introducerea unui factor de schimbare; fenomenele psihosociologice
importante pot fi studiate experimental; cercet ătorul î și desf ășoară activitatea sub controlul
conștiinței sociale și pentru ameliorarea vie ții popula ției; o bun ă teorie prezint ă o valoare atât
pentru ac țiunea social ă, cât și pentru știință“ (Morton Deutsch și Robert M. Krauss , Les Théories
en psychologie sociale , Paris, Mouton, 1972, pp. 67 – 68).
• Ralph Linton (1893 – 1953) public ă la Londra „The Cultural Background of Personality “, tradus ă
în 1973 în limba român ă sub titlul „Fundamentul cultural al personalit ății“, cu un studiu
introductiv de Vasile V. Caramelea , în care se arat ă că rolul social reprezint ă aspectul dinamic al
statusului social. Lucrarea are cinci capitole: Individ, cultur ă și societate; Conceptul de cultur ă;
Structura social ă și participarea la cultur ă; Personalitatea; Rolul culturii în formarea personalit ății.
În „Introducere“, Ralph Linton afirm ă: „rela țiile interpersonale, care au o importan ță maxim ă în
formarea personalit ății, nu pot fi în țelese decât în func ție de pozi țiile pe care le ocup ă indivizii în
sistemul structural al societ ăților lor“ (Fundamentul cultural al personalit ății, Bucure ști, Editura
ătiințifică, 1968, p. 43). Dup ă ce define ște cultura ca fiind„configura ția comportamentelor înv ățate
și a rezultatelor lor, ale c ăror elemente componente sunt împ ărtășite și transmise de c ătre membrii
unei societ ății date“(Op. cit ., p. 72), Ralph Linton analizeaz ă conținutul termenilor de „status“ și
de„rol“ astfel: „Status-ul a fost mult ă vreme folosit cu referire la pozi ția unui individ în sistemul de
prestigiu al societ ății sale. În sensul actual, no țiunea cuprinde și pozi ția individului în fiecare din
celelalte sisteme. Al doilea termen, rol, va fi folosit pentru a desemna suma total ă a modelelor
culturale asociate unui anumit status“ (Op. cit ., p. 111). Henri H. Stahl (1969) a contribuit
semnificativ la introducerea termenilor de „rol“ și de „status“ în vocabularul psihosiciologilor din
România.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
46 1946
• Fritz Heider (1896- 1988), în spiritul orient ării gestaltiste , inițiază în 1946 studiul organiz ării
cognitive, utilizând primul termenul de „neconcordan ță cognitiv ă“ (Attitudes and Cognitive
Organization , în „Journal of Psychology “, 1946, nr. 2 1, p. 107 – 112). Teza principal ă a lui Fritz
Heider este c ă oamenii caut ă să-și formeze o viziune ordonat ă și coerent ă asupra mediului lor de
viață. El porne ște de la psihologia naiv ă, de la modul în care oamenii, la nivelului bunului sim ț,
în mod spontan încearc ă să cunoasc ă relațiile constante pentru a în țelege evenimentele particulare.
În 1958, Fritz Heider va prezenta în detaliu concep ția sa.
• Mihai Ralea lanseaz ă, în lucrarea „Explicarea omului “ (Bucure ști, Editura Cartea Româneasc ă,
1946), teoria amân ării, referitoare la conduita social ă specific ă indivizilor umani: „aproape orice
act psihic uman, chiar cel complet inferior, e un act psihic suspendat. Realizarea lui e aproape întotdeauna întârziat ă. Amânarea fenomenelor suflete ști e o condi ție primordial ă a oric ărei
activit ăți psihice umane” (Mihai Ralea, Scrieri
, vol. 1, Bucure ști, Editura Minerva, 1972, p. 6 1). În
1949, „Explicarea omului” apare la Presses Universitaires de France (Paris) în traducerea lui
Eugen Ionescu.
• Solomon E. Asch (1907- 1969) public ă studiul „Forming Impressions of Personality “ (in Journal
of Abnormal and Social Psychology, 1946,nr. 4 1, pp. 258-290), lucrare de pionierat în
psihosociologia cognitivist ă. El consider ă că anumite caracteristici contribuie mai mult decât altele
la formarea impresiei despre o persoan ă (de exemplu, a spune despre cineva c ă este o persoan ă
afectuoas ă schimb ă imaginea de ansamblu despre respectiva persoan ă). Solomon Asch a numit
astfel de caracteristici trăsături centrale . Într-unul din experimente, s-a utilizat lista A (inteligent-
abil-ingenios- călduros -hotărât-practic-prudent) la grupul experimental și lista B (inteligent-abil-
ingenios- rece-hotărât-practic-prudent) la grupul de control. S-a cerut subiec ților de experiment s ă
atribuie persoanelor descrise de cele dou ă liste o serie de caracteristici: generos, chibzuit, fericit,
sociabil. Persoanele descrise de lista A au ob ținut aprecieri mai favorabile decât cele descrise de
lista B . Perechea de adjective c ălduros/rece are o pozi ție central ă, influen țând întreaga configura ție
perceptiv ă, formarea impresiei despre altul. Problematica modului de formare a impresiilor despre
alte persoane a concentrat aten ția multor psihosociologi, dintre care îi men ționăm pe R. Pages
(1969) și pe D. Bannister (1971). În literatura româneasc ă de specialitate preocup ări speciale în
aceast ă direc ție a avut Ioan Radu (vezi Imaginea de sine și percep ția social ă, în Psihologie
social ă, I. Radu (coord.), Cluj-Napoca, EXE S.R.L., 1994).
• George Em. Marica public ă studiul „Psihosociologia mahalalei “ (în „Revista de psihologie “, vol.
VIII, 1946, nr. 3, pp. 2 17 – 269). Autorul consider ă, în acest context, c ă „ătiin ța apărării na țiunii
trebuie s ă se întemeieze pe psihologia și sociologia poporului nostru“ (vezi George Em. Marica,
Studii sociologice , Cluj-Napoca, Funda ția Cultural ă Român ă, 1997, p. 3 12). Referitor la problem ă,
autorul spune: „Mahalaua e la intersec ția a dou ă epoci și a dou ă lumi: a trecutului cu prezentul, a
Orientului cu Occidentul, a satului cu ora șul“ (Op. cit., p. 358).
1947
• Jerome Seymour Bruner (1915 – ?), profesor de psihologie la Universitatea Harvard (S.U.A.) și la
Universitatea Oxford (Marea Britanie), a realizat o serie de experimente care au pus în eviden ță
rolul valorii în procesele de percep ție. Prezentând copiilor jetoane și monede cu acela și diamteru,
s-a constatat tendin ța subiec ților de experiment de a percepe monedele ca având diametru mai
mare decât jetoanele. Copiii mai s ăraci, comparativ cu cei boga ți, accentuau m ărimea diamterului
monedelor (J.S. Bruner și C.D. Goodman, Value and Need as Organizing Factors in Perception , în
„Journal of Abnormal and Social Psychology “, 1947, nr. 42, pp. 33 – 44). Septimiu Chelcea
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
47 (1985) a inclus acest fenomen în categoria iluziilor sociale .
• În Fran ța, primele cursuri de psihologie social ă sunt predate de Jean Stoetzel , la Universitatea din
Bordeaux.
• Din 1947 începe s ă func ționeze în cadrul „Institutului francez de opinie public ă“ (IFOP) un
departament de studiul pie ții: „Institut pour l’ETude des MARché “ (ETMAR).
• Gordon W. Allport și Leo Postman , în „The Psychology of Rumor “ (1947), stabilesc pe baza
cercet ărilor experimentale legile psihosociologice ale zvonurilor : reduc ția, accentuarea și
asimilarea. Circulând de la gur ă la ureche, zvonurile devin mai concise, mai u șor de povestit. Sunt
reduse detaliile: în cursul a cinci- șase repovestiri se pierd aproximativ 70% din detalii. Fire ște,
reduc ția detaliilor nu este total ă. Accentuarea const ă din percep ția, re ținerea și reproducerea
selectiv ă a unui num ăr limitat de detalii care sunt supraaccentuate în cadrul mesajului. Astfel, sunt
reținute cuvintele bizare, se accentueaz ă mărimea (talia, num ărul popula ției etc.), mi șcarea ș.a.m.d.
Dacă reduc ția și asimilarea reprezint ă procese de selec ție a elementelor mesajului, asimilarea ne
ajută să înțelegem de ce unele elemente ale zvonului se transmit și altele nu. Unele elemente sunt
asimilate temei centrale și intereselor majore ale popula ției. Le produce, de asemenea, asimilarea
prin condesare sau prin anticipare. Zvonul se transmite în func ție de stereotipurile verbale. Cele
trei procese (reduc ție, accentuare, asimilare) se întrep ătrund și dau caracter subiectiv zvonurilor.
• În anul universitar 1947/ 1948, la Universitatea „V. Babe ș“ din Cluj, Alexandru Ro șca (1906-
1996) pred ă un „Curs de psihologie social ă experimental ă“. Principalele teme din curs sunt:
obiectul și istoricul disciplinei, metodele psihologiei sociale, experimentele din psihologia social ă
comparat ă, geneza comportamentului social la copil, influen ța grupului asupra activit ății mintale,
motiva ția social ă, competi ție și cooperare, atitudini, prejudec ăți și stereotipuri, atitudinile și
inteligen ța, comportamentul institu țional, conducerea, mediul social și formarea personalit ății. Ana
Tucicov-Bogdan apreciaz ă că valoarea cursului „rezid ă în multitudinea datelor experimentale
colectate, aduse în sprijinul ideilor și al tezelor științifice comunicate. De-a dreptul impresionant ă
este îns ă informa ția bibliografic ă, citat ă atunci la zi, cu recomandarea spre studiere a celor mai
reprezentative lucr ări de psihologie social ă, americane și europene, inclusiv a unor cercet ători din
Asia“ (Psihologia social ă academic ă în România , în Psihologia social ă în România , Ana Tucicov-
Bogdan, coord., Bucure ști, Editura Academiei, 1984, p. 113).
1948
• David Krech (1909 – 1977) scrie împreun ă cu Richard Crutchfield „Theory and Problems of
Social Psychology “(1947), retip ărită în 1962 sub titlul „Individual in Society: A Textbook of
Social Psychology “ (New York, McGraw-Hill, 1962).
• Harold D. Lasswell (1903 – 1978) formuleaz ă întreb ările ce trebuie puse oric ărui proces
comunica țional: „ Cine și ce spune, ce canal utilizeaz ă, cui și cu ce efect ?“ Pe baza acestei
scheme – cunoscut ă ca Schema lui Lasswell sau Schema celor cinci w – s-au realizat numeroase
cercet ări în domeniile comunic ării, persuasiunii și schimb ării atitudinale. Schema lui Lasswell
permite s ă se studieze caracteristicile emi țătorului, con ținutul mesajului, caracteristicile
receptorului, specificitatea canalului de comunicare și efectele mesajului asupra receptorului.
Schema propus ă de Harold D. Lasswell este utilizat ă în analiza con ținutului comunic ării (H. D.
Lasswell și A. Kaplan, Power and Society , New Haven, Yale University Press, 1950).
• Alfred C. Kinsey (1894 – 1956) public ă primele rezultate ale anchetei asupra sexualit ății:
comportamentul sexual al b ărbatului (Sexual Behavior in the Human Male , Philadelphia,
Saunders Company, 1948). Volumul al doilea, referitor la comportamentul sexual al femeii, apare
în 1953 (Sexual Behavior in the Human Female , Philadelphia, Saunders Company, 1953). Studiul
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
48 a durat nou ă ani și a avut ca scop „acumularea obiectiv ă a unei mase de fapte privind problemele
sexuale, evitând strict orice interpretare social ă sau moral ă a acestor fapte“. Au fost ancheta ți 6300
bărbați și 5940 femei, albi și negri, celibatari, c ăsătoriți, văduvi sau divor țați, în vârst ă între 3 și 90
de ani, din diferite medii (de reziden ță, profesionale și de afiliere religioas ă) și zone ale S.U.A.
Totu și, ancheta nu este reprezentativ ă pentru popula ția nord american ă. Dep ășind ostilitatea
societ ății americane fa ță de un astfel de studiu asupra unei teme tabu la acea dat ă, Kinsey Report a
zguduit morala oficial ă prin rezultatele dezv ăluite: tipurile de devian ță sexual ă nu sunt deloc rare,
fiind prezente în toate clasele și straturile sociale; b ărbații se caracterizeaz ă printr-o activitate
sexual ă mai precoce, mai frecvent ă, mai pu țin selectiv ă, comparativ cu femeile; exist ă mari
diferen țe de la individ la indivd în ceea ce prive ște comportamentul sexual; forma și frecven ța
activit ății sexuale sunt influen țate de vârst ă, sex, afiliere religioas ă, nivel de instruc ție. Datele de
cercetare au scandalizat: jum ătate din femeile c ăsătorite cuprinse în e șantion au declarat c ă au avut
relații sexuale premaritale (cele mai multe cu un al b ărbat decât cu actualul so ț); una din zece
femei intervievate au m ărturisit c ă, de-a lungul timpului, au între ținut rela ții sexuale cu șase sau
mai mult de șase parteneri; 92% din b ărbați și 58% din femei au practicat masturba ția; aproximativ
o pătrime din femeile incluse în e șantion realizeaz ă comportamente sexuale extramaritale. Cu toate
limitele de natur ă metodologic ă, ancheta condus ă de Alfred C. Kinsey a ar ătat c ă și
comportamentele intime pot fi studiate prin anchete psihosociologice și a deschis un câmp de
investiga ție mereu în actualitate.
1949
• Sub conducerea lui Rensis Likert ia fiin ță la Universitatea din Michigan Survey Research Center ,
care ilustreaz ă interdependen ța dintre activit ățile guvernamentale și cele academice, centrul fiind
finan țat de Departamentul pentru Agricultur ă al S.U.A. S-au realizat în perioada celui de-al doilea
război mondial studii privind finan țele publice și reac țiile cet ățenilor fa ță de politica financiar ă a
guvernului. Din 1946 Survey Research Center realizeaz ă constant sondaje preelectorale și studii
referitoare la comportamentul politic al americanilor (Bernard Hennessy, Public Opinion ,
Monterey, Books/Cole Publishing Company, 1981, p. 50).
1950
• Lucrarea „Social Psychology “ (New York, Holt, 1950), de Theodore M. Newcomb , a avut un
impact puternic, prezentând teoriile psihosociologice elaborate de Charles Horton Cooley , George
Herbert Mead , Muzafer Sherif și Ralph Linton .
• B. Steinzor stabile ște că factorul spa țial influen țează discu țiile în grup: schimbul cel mai intens de
informa ții se realizeaz ă, în jurul unei mese rotunde, cu persoana plasat ă diametral opus. Acesta
este efectul Steinzor (The Spatial Factor in Face-to-Face Discussion Groups , în „Journal of
Abnormal and Social Psychology“ , 1950, nr.45, pp.522 – 555).
• Apare sub semn ătura lui Theodore W. Adorno , E. Frenkel-Brunswik , D. J. Levinson și R. N.
Sanford lucrarea „The Authoritarian Personality “ (New York, Harper, 1950). De numele lui
Theodore W. Adorno (1903 – 1969) se leag ă teoria personalit ății autoritariene , bazat ă pe
cercetarea empiric ă a tipurilor de personalitate existente într-o societate autoritarian ă, adic ă într-un
sistem sociopolitic în care drepturile indivizilor sunt subjugate fa ță de stat și de lideri. Conceptul
de „autoritarianism“ a fost lansat în 1923 de cercet ătorii de la Institutul de Cercet ări Sociale de la
Frankfurt/Main, unde Theodore W. Adorno a func ționat pân ă în 1934, când dup ă venirea lui
Hitler la putere a fost obligat, ca și alți savan ți de origine negerman ă, să emigreze în S.U.A. Aici, la
Universitatea din California, în calitate de codirector al proiectului de cercetare a discrimin ării
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
49 sociale ( 1934 – 1949), a studiat împreun ă cu colaboratorii s ăi diferite aspecte ale personalit ății
autoritariene , utilizând scalele de atitudine: scala de antisemitism, scala de etnocentrism, scala de
conservatorism politico-economic, scala pentru m ăsurarea atitudinii antifasciste, denumit ă și scala
de atitudine antidemocratic ă (Scala F). Aceast ă din urm ă scal ă, elaborat ă de Daniel J. Levinson ,
este structurat ă pe nou ă dimensiuni: conven ționalism, supunere autoritarian ă, agresiune
autoritarian ă, antisubiectivitate, supersti ție și stereotipuri, putere și înc ăpățânare, distructivitate și
cinism, proiectivitate, preocupare exagerat ă pentru problemele morale referitoare la via ța sexual ă.
• Leon Festinger , Stanley Schachter și Kurt Back public ă lucrarea „Social Pressures in Informal
Groups. A Study Human Factors in Housing “ (New York, Harper and Brothers, 1950), în care se
analizeaz ă pentru prima dat ă sistematic procesele de presiune pentru uniformitate în cadrul
grupurilor. Dac ă în cadrul grupurilor exist ă opinii divergente, se exercit ă o ac țiune de influen țare în
sensul adopt ării opiniilor grupului, iar dac ă persoanele în cauz ă își men țin propria lor opinie
divergent ă atunci vor fi excluse din grup. Presiunea pentru uniformitate exprim ă tendin ța
grupurilor de a- și atinge scopurile prin sporirea coeziunii. În aceea și lucrare se relev ă importan ța
proximit ății și a proximit ății func ționale în atrac ția interpersonal ă.
• Prin apari ția lucr ării „The Human Group “ (Londra, Rotledge & Kegan Paul, 1950), de George
Caspar Homans (1910 – 1989), se introduce în psihosociologie teoria comportamentului social
elementar, care explic ă acele comportamente de tipul face-to-face , în care recompensele sau
sancțiunile provenite de la comportamentul altora sunt imediate și directe. Teoria
comportamentului social elementar opereaz ă cu urm ătoarele concepte: activitate, sentiment,
interac țiune și norm ă. Cu ajutorul acestor concepte, George Caspar Homans formuleaz ă o serie
de generaliz ări (de exemplu, „cu cât sunt mai frecvente interac țiunile, cu atât mai puternice sunt
sentimentele reciproce de prietenie“; „cu cât este mai înalt rangul social al unei persoane, cu atât sunt mai apropiate activit ățile respectivei persoane de normele de grup“, „cu cât este mai înalt
rangul social al individului, cu atât mai ridicat este num ărul persoanelor care încearc ă o
interac țiune cu acesta, fie direct, fie prin intermediari“.
• Robert Freed Bales (1909 -?) public ă lucrarea „Interaction Process Analysis: A Method for the
Study of Small Groups “ (Mass., Addison-Wesley, 1950), în care se prezint ă sistemul celor 12
categorii pentru analiza discu țiilor de grup. Inițial, autorul luase în considera ție un num ăr de 85 de
categorii pentru a descrie interac țiunea în cadrul discu țiilor de grup. Pe baza investiga țiilor
concrete ( 1946 – 1949) au fost re ținute doar dou ăsprezece categorii dispuse în perechi (pozitive și
negative) și ordonate în dou ă dimensiuni referitoare la procesele afective și la procesele
intelectuale. Perechile de categorii surprind: problemele de orientare a discu țiilor (a), problemele
de evaluare (b), problemele de control (c), problemele de decizie (d), problemele de reducere a tensiunii (e), problemele de integrare în grup a participan ților la dicu ții (f). Cu ajutorul acestei
scheme de categorii de observa ție poate fi trasat profilul discu ției de grup și pot fi identifica ți
factorii de blocaj, ceea ce permite interven ția psihosociologic ă. În România, schema de categorii a
lui Robert Freed Bales a fost utilizat ă în cercet ările de sociologie conduse de c ătre Mariana
Ciupercescu (1980).
• Konrad Lorenz (1903 – 1989) devine director al Institutului Max Plank ( G e r m a n i a ) și de
fiziologie comparat ă din Buldern și, apoi, din Seewiesen.Î și începe publicarea studiilor sale de
etologie și de etologie uman ă, deschizând o nou ă perspectiv ă în abordarea fenomenelor
psihosociale. Unul din primele sale studii „Ganzheit und Teil in der tierischen und menschlichen
Gemeinschaft “ (în „Studium Gem .“, 1950, nr. 3, pp. 455 – 499) atrage aten ția asupra asem ănării
comportamentelor sociale în comunit ățile umane și animale.
• Otto Klineberg propune abordarea rela țiilor interna ționale într-o perspectiv ă psihosociologic ă
(Tensions Affecting International Understanding: A Survey of Research , New York, The Council,
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
50 1950). Sunt analizate stereotipurile etnice și rasiale , cu ajutorul c ărora poate fi studiat caracterul
național .
1951
• Jean Piaget (1896 – 1980) și A.M. Weil studiaz ă geneza no țiunii de „patrie“ și rela țiile cu str ăinul
la copii (Le Développement, chez l’enfant, de l’ideé de patrie et des relations avec l’étranger , în
„Bulletin International des Sciences Sociales “, 1951, nr. 3, pp. 605 – 62 1). Cei doi autori observ ă
elaborarea unei structuri cognitive și afective, care parcurge trei stadii. În primul stadiu preferin ța
pentru o țară se bazeaz ă pe mobiluri subiective și pasagere (de exemplu, un copil de vârst ă mic ă
poate prefera o țară pentru c ă acolo exist ă ciocolat ă foarte bun ă). În al doilea stadiu, copilul preia
din mediul s ău de via ță judec ățile favorabile și nefavorabile despre propria țară sau despre alte țări.
În fine, abia în stadiul al treilea copiii în țeleg diferen țele dintre cet ățenii diferitelor țări, preluându-
le relativizat. Din punct de vedere cognitiv, ini țial copiii nu în țeleg faptul c ă orașul lor face parte
din patria lor, considerând c ă este vorba de dou ă entit ăți juxtapuse. Abia mai târziu copiii ajung s ă
coordoneze corect no țiunile și reu șesc s ă con știentizeze c ă „str ăinul“ nu este pretutindeni și
totdeauna str ăin și ei în șiși pot fi str ăini. Jean Piaget și A.M. Weil consider ă că acest proces de
elaborare a structurilor cognitive și afective are ca rezultat sociocentrismul patriotic , „mo ștenire a
egocentrismului primitiv și cauz ă a devia țiilor sau a tensiunilor ulterioare“ (W. Doise, J.-C.
Deschamps, G. Mugny, Psihologie social ă experimental ă, Iași, Editura Polirom, 1996, p. 22).
• Talcott Parsons (1902 – 1979) studiaz ă cuplul „bolnav-medic” în perspectiva rolurilor sociale :
bolnavul este scutit de responsabilitate, are dreptul necondi ționat la ajutor, este obligat s ă-și
doreasc ă însănătoșirea și are obliga ția de a coopera pentru îns ănătoșirea sa, iar medicul este obligat
la competen ță profesional ă, specificitate profesional ă, neutralitate afectiv ă, dezinteres și altruism.
Universalitatea rolului caracterizeaz ă statusul social al medicului (The Social System , Glencoe,
Free Press, 1951).
• G. M. Gilbert repet ă cercetarea lui Daniel Katz și Kenneth W. Braly (1933) privind stereotipurile
etnice (rasiale), relevând persisten ța, dar și relativa lor flexibilitate. G. M. Gilbert utilizeaz ă aceea și
listă de atribute, acela și procedeu de investigare pe un lot de 330 de studen ți de la aceea și
universitate (Princeton, S.U.A.). Sub impactul celui de-al doilea r ăzboi mondial stereotipurile
referitoare la germani, evrei și negri s-au modificat apreciabil, comparativ cu rezultatele
investiga ției din 1933. Astfel, germanii au fost caracteriza ți ca na ționali ști de 50% din studen ți (în
1933, doar de 24%), negrii ca supersti țioși (41% fa ță de 84%, în 1933), iar evreii ca vicleni (47%,
comparativcu 79%, în 1933) (Stereotype Persistance and Change among College Students , în
„Journal of Abnormal and Social Psychology “, 1951, nr. 46, pp. 245 – 254).
• Carl I. Hovland și W. Weiss , studiind experimental rolul credibilit ății sursei în comunicarea
persuasiv ă și schimbarea atitudinal ă (influen ța mesajului împotriva submarinelor atomice, atribuit
fizicianului R. Oppenheimer și ziarului Pravda), descoper ă că, inițial, mesajul credibil produce o
schimbare atitudinal ă, dar, în timp (dup ă patru s ăptămâni), diferen ța dintre efectele celor dou ă
surse dispare ca urmare a disocierii mesajului de surs ă. Acest fenomen poart ă numele de efect de
adormire (The Influence of Source Credibility on Communication Effectiveness , în „Public
Opinion Quarterly“ , 1951, nr. 15, pp. 635 – 650).
• Studiind experimental rețelele de comunicare în cadrul grupurilor, Ronald Leavitt și R. Mueller
(Some Effects of Feedback in Communication , în „Human Relations “, 1951, nr. 4, p. 40 1)
descoper ă că în re țelele nediferen țiate subiec ții schimb ă mai mult ă informa ție redondant ă,
comparativ cu re țelele centralizate. Tipul de re țea influen țează atitudinea subiec ților care
comunic ă. Subiec ții de experiment trebuiau s ă comunice, f ără a se putea vedea între ei, în cadrul a
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
5 1 patru tipuri de re țele: circular ă, în lan ț, în Y, în roat ă cu unul din subiec ți în centru. Într-o sarcin ă
de rezolvare de probleme se înregistrau: rapiditatea r ăspunsurilor, num ărul erorilor și num ărul
mesajelor transmise. S-au calculat indicii de centralitate (maxim în re țeaua circular ă) și diametru
(distan ța cea mai mic ă dintre membrii cei mai îndep ărtați). Timpul necesar pentru ca fiecare
membru al re țelei s ă fie informat reprezint ă o func ție a diametrului.
• Apare postum lucrarea lui Kurt Lewin „Field Theory in Social Science “ (New York, Harper,
1951), în care este expus ă teoria câmpului (field theory) bazat ă pe coeziunea for țelor din interiorul
grupului. Persoanele tind s ă se apropie de obiectele care satisfac anumite trebuin țe (au valen ță
pozitiv ă) și să se îndep ărteze de obiectele care sunt amenin țătoare (au valen ță negativ ă). Apar
astfel trei tipuri de conflicte: atrac ție-atrac ție, evitare-evitare, atrac ție-evitare. În primul caz,
tensiunea apare când dou ă scopuri sunt evaluate la fel de pozitiv. Tensiunea se reduce când
persoane în cauz ă opteaz ă pentru unul din scopuri. În cazul conflictului evitare-evitare evaluarea
negativ ă a alternativelor poate paraliza persoana sau o determin ă să aleag ă răul cel maai mic. În
fine, conflictul atrac ție-evitare pune persoana într-o stare de oscilare, care poate conduce în cele
din urm ă la echilibru.
• Într-un experiment social, Morton Deutch și M.E. Collins studiaz ă efectul desegreg ării asupra
prejudec ăților rasiale : în zonele desegregate, prejudec ățile rasiale sunt mai reduse (Interracial
Housing: A Psychological Evaluation of a Social Experiment , Minneapolis, University of
Minnesota Press, 1951).
1953
• Apar mai multe lucr ări de sintez ă care contribuie la cristalizarea teoretico-metodologic ă a
psihosociologiei: Solomon E. Asch , „Social Psychology “ (New York); Robert E. Faris , „Social
Psychology “ (New York); Walter Beck , „Grundzüge der Sozialpsychologie “ (München).
• Peter R. Hofstätter (Einführung in die Sozialpsychologie , Stuttgart, 1953) enun ță situa țiile care
favorizeaz ă apari ția zvonurilor și condi țiile transform ării lor: zvonurile apar mai ales în situa ții
amenin țătoare pentru o parte a popula ției, se r ăspândesc pentru c ă difuzarea lor confer ă prestigiu
emițătorului, zvonurile se transform ă continuu, fiecare adaug ă ceea ce crede sau b ănuiește, se
propag ă în lan ț, producându-se nivelarea, dar și accentuarea lor, dup ă un timp nu se mai deosebesc
de știrile obiective și, în fine, zvonurile completeaz ă știrile oficiale.
• Hadley Cantril și William Buchanan public ă rezultatele unei anchete interna ționale, desf ășurată
sub egida UNESCO, privind stereotipurile (How Nations See Each Other: A Study in Public
Opinion , Westport, Greenwood, 1953). Ancheta s-a desf ășurat cu începere din anul 1950 în
Australia, Anglia, Fran ța, Germania, Italia, Norvegia și S.U.A. Dintr-o list ă care cuprindea
adjectivele: harnici, inteligen ți, practici, îngâmfa ți, genero și, fără milă, înapoia ți, viteji, chibzui ți,
dominatori, progresi ști,pașnici, imposibil de caracterizat, cei chestiona ți trebuiau s ă aleag ă
atributele care, în opinia lor, ar caracteriza cel mai bine diferitele grupuri etnice (na țiuni). Puteau fi
alese oricât de multe adjective. Ancheta a pus în eviden ță consisten ța heterostereotipurilor
(stereotipurile referitoare la alte grupuri etnice (indiferent de identitatea cultural ă a celor
chestiona ți și distorsiunea sistematic ă indus ă de sociocentrismul patriotic , analizat de J. Piaget și
A. M. Weil (1951).
• Rosette Avigdor verific ă experimental ipoteza c ă stereotipurile con țin caracteristici ce induc
comportamente în m ăsură să men țină conflictul intergrupuri sau s ă amelioreze rela țiile dintre
grupuri. Experimentul de teren s-a desf ășurat într-un cartier din New York și a cuprins mai multe
grupuri de feti țe de 8 – 12 ani. S-au creat condi ții de cooperare între dou ă grupuri (preg ătirea în
comun a unui spectacol de teatru) și condi ții generatoare de conflict între alte grupuri (care
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
52 trebuiau s ă foloseasc ă în acela și timp scena pentru repeti ții). S-a cerut apoi fiec ărei feti țe să descrie
după o list ă cuprinzând 32 de caracteristici atât membrii grupului cu care s-a colaborat, cât și pe
cei ai grupurilor cu care au intrat în conflict. Rezultatele experimentului arat ă că se face
discriminare între grupe (cu care s-a cooperat și cu care s-a creat conflict) și că membrii grupului
antagonist sunt caracteriza ți prin tr ăsături psihomorale mai intense, comparativ cu membrii
grupului cu care s-a cooperat. S-a verificat astfel c ă interesul determin ă atribuiri care justific ă fie
comportamente de cooperare, fie comportamente de conflict (R. Avigdor, Etude expérimentale de
la genèse des prototypes , în „Cahiers internationaux de sociologie “, 1953, nr. 14, pp. 154 – 168).
• Muzafer Sherif realizeaz ă primele cercet ări psihosociologice concrete în domeniul conflictelor
intergrupale și public ă lucrarea „Groups in Harmony and Tension: An Integration of Studies on
Intergroup Relations ” (New York, Octogon, 1953).
• Carl I. Hovland , împreun ă cu Irving Janis și Harold H. Kelley , public ă rezultatele investiga țiilor
realizate în anii ’40 – ’50 în cadrul unui program de cercetare la Universitatea Yale (Yale
Communication and Attitudes Change Program ). Modelul Hovland-Janis-Kelley vizeaz ă
schimbarea atitudinilor și se bazeaz ă pe teoria înv ățării. Pentru înv ățarea noilor atitudini trebuie
luați în calcul trei factori: aten ția, în țelegerea și acceptarea. Principiul modelului postuleaz ă că
schimbarea atitudinilor se produce numai dac ă stimulul actual este mai puternic decât vechiul
stimul. Utilizând acest model de analiz ă a schimb ării atitudinilor, s-a constatat c ă emițătorul poate
fi mai important decât con ținutul mesajului (C. Hovland și W. Weiss, 1951), fapt ce a generat o
temă de cercetare psihosociologic ă extrem de interesant ă: caracteristicile sursei și influen ța asupra
receptorului (C. Hovland, I. Janis, H.H. Kelley, Communication and Persuasion: Psychological
Studies of Opinion Change , New Haven, Yale University Press, 1953).
1954
• Anul 1954 este marcat de publicarea unui voluminos și concludent tratat de psihologie social ă,
editat de Gardner Lindzey (1920 – ?) și Elliot Aronson , „Handbook of Social Psychology “, 2 vol.,
în care Gordon W. Allport insereaz ă un studiu cuprinz ător de istorie a psihologiei sociale (în vol.
I), relevând importan ța experimentului în dezvoltarea cunoa șterii în acest domeniu. Manualul de
psihologie social ă editat de Gardner Lindzey și Elliot Aronson a fost ad ăugit și retip ărit în
1968 și 1985.
• Research Center for Group Dynamics își schimb ă denumirea în The National Training
Laboratories , părăsind orientarea dinamicii grupurilor dat ă de Kurt Lewin și apărând curentul
dezvolt ării organiza țiilor, ilustrat, între al ții, de Rensis Likert și William McGregor .
• Leon Festinger (1919 – 1989) definitiveaz ă teoria compar ării sociale , care a impulsionat
cercetarea psihosociologic ă experimental ă (A theory of social comparison processes , în „Human
Relations ”, 1954, nr. 7, pp. 117-140). Reprezint ă o dezvoltare a teoriei comunic ării sociale .
Neexistând posibilitatea m ăsurării fizice a opiniilor și atitudinilor, oamenii se compar ă cu al ți
oameni pentru a vedea dac ă opiniile și atitudinile lor sunt corecte. Teoria compar ării sociale
explic ă formarea grupurilor: oamenii au tendin ța de a se asocia cu cei asem ănători lor. În grup,
datorit ă compar ării sociale, indivizii nu se deta șează semnificativ pentru a nu periclita echilibrul
social. Prin comparare cu al ții ne d ăm seama cine suntem. Interesant este faptul c ă ne compar ăm
nu cu cei care sunt foarte diferi ți de noi, ci de regul ă cu cei care ne sunt asem ănători din punct de
vedere psihologic și social.
• În lucrarea „The Nature of Prejudice “ (New York, Doubleday Anchor Books, 1954) Gordon W.
Allport arat ă că persoanele cu prejudec ăți sunt foarte anxioase, chiar sadice. Bigo ții se simt
amenin țați și nesiguri. Gordon W. Allport define ște prejudec ățile ca atitudini negative fa ță de un
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
53 grup sau fa ță de membrii unui grup, „bazate pe generaliz ări eronate și rigide“. Lucrarea lui Gordon
W. Allport deschide seria studiilor privind antisemitismul, rasismul, sexismul în perspectiv ă
psihosociologic ă. În aceast ă perspectiv ă, prejudec ățile – ca atitudini – conduc la discriminare -,
comportamente negative fa ță de membrii out-group-ului. În cele treizeci șiunu de capitole ale
lucrării sunt discutate probleme precum: defini ția prejudec ăților, normalitate și prejudecat ă,
formarea in-group-urilor, respingerea out-group-urilor, diferen țele dintre grupuri, diferen țele
rasiale și etnice, vizibilitatea și ciud ățenia, victimizarea, teoriile prejudec ăților, dinamica
prejudec ăților, reducerea tensiunilor de grup.
• Manford H. Kuhn și Thomas S. McPartland imagineaz ă un test pentru studiul identit ății sociale ,
„Twenty Statements Test “, care a fost adaptat și experimentat și în țara noastr ă (M. Zlate, 1989).
Se cere fiec ărui subiect s ă răspund ă de 20 de ori la întrebarea „ Who Are You ?“(Cine e ști tu ?) –
de unde și denumirea testului: WAY. Se dau urm ătoarele instruc țiuni: „Pe aceast ă pagin ă vei g ăsi
douăzeci de spa ții goala (blancuri) numerotate. Completeaz ă, te rog, aceste blancuri cu dou ăzeci de
răspunsuri la întrebatea simpl ă <<Cine ?>>. D ă dou ăzeci de r ăspunsuri diferite la aceast ă
întrebare. R ăspunde ca și cum ai sta de vorb ă cu tine însu ți și nu te referi la altceva. Scrie
răspunsurile în ordinea în care î ți apar în minte. Nu te preocupa de logica sau importan ța lor.
Trebuie s ă completezi r ăspunsurile destul de repede pentru c ă timpul este limitat“ (M.H. Kuhn și
S.T. McPartland, An Empirical Investigation of Self-Attitudes , în Sociological Methods. A Source
Book , Norman Denzin, ed., Chicago, Aldine Publishing Company, 1970, p. 169). Autorii au
aplicat testul la un num ăr de 288 de studen ți din anii încep ători de la Universitatea Iowa. Nu li se
mărturisea ce se urm ărește prin acest test. Instruc țiunile erau prezentate fie verbal, fie în scris.De
regul ă, timpul pentru completarea testului este fixat la 12 minute. Se noteaz ă num ărul
răspunsurilor date (în medie 17 răspunsuri), ierarhizarea lor, diversitatea r ăspunsurilor. În
prelucrarea datelor se face distinc ție între răspunsurile consensuale (în termeni de categorizare
social ă care desemneaz ă rolul, statusul, apartenen ța la un grup: de exemplu, b ărbat, student,
orășan, și răspunsurile subconsensuale (răspunsuri subiective, care comport ă o interpretare: de
exemplu, fericit, tulburat, plictisit. S-a constatat c ă subiec ții dau mai întâi r ăspunsuri consensuale și
după epuizarea lor formuleaz ă răspunsuri subconsensuale. Cele mai frecvente sunt r ăspunsurile
referitoare la vârst ă și la sex. De și foarte r ăspândit, testul „Cine sunt eu ?“ nu ofer ă posibilitatea de
a cunoa ște semnifica ția dat ă de individ apartenen ței la un anumit grup, dac ă aceast ă apartenen ță
este valorizat ă sau nu.
1955
• Sub coordonarea lui Paul A. Hare , Edgar F. Borgatta , Robert F. Borgatta și Robert F. Bales , se
public ă la New York volumul: „Small Groups. Studies in Social Interaction “ (1995).
• Charles Osgood și P. Tannenbaum avanseaz ă ideea c ă atitudinile au o singur ă dimensiune, cea
evaluativ ă (The Principle of congruity in the Prediction of Attitude Change , în „Psychological
Review “, 1955, nr. 62, pp. 42 – 55).
• Ia fiin ță în S.U.A., din ini țiativa lui Hadley Cantril , un Institut pentru Cercet ări Sociale
Interna ționale (The Institute for International Social Research ), menit s ă contribuie la cunoa șterea
progreselor teoretice și metodologice în domeniul științelor socioumane și să faciliteze schimbul
de publica ții pe plan interna țional.
• Apare num ărul prim al „Revistei de psihologie “, editat ă de Institutul de Psihologie al Academiei
R.P. România, în care se vor publica și studii de psihologie social ă.
• John W. Thibaut și H. W. Riecken fac experimente în leg ătură cu atribuirea cauzal ă: persoanelor
cu status social superior li se atribuie, de obicei, o motiva ție intrinsec ă, iar celor cu o pozi ție
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
54 social ă inferioar ă o motiva ție extrinsec ă (Some Determinants and Consequences of the Perception
of Social Causality , în „Journal of Personality “, 1955, nr. 24, pp. 113 – 133).
• Apare lucrarea lui Elihu Katz și Paul F. Lazarsfeld : „Personal Influence. The Part Played by
People in the Flow of Mass Communication “ (Glencoe, Free Press, 1955).
• Morton Deutsch și Harold Gerard introduc distinc ția între influen ța informa țional ă și influen ța
normativ ă. În primul caz influen ța rezult ă din acceptarea eviden ței despre realitate; în cel de-al
doilea, din dorin ța persoanelor de a fi acceptate sau admirate de ceilal ți (A Study of Normative and
Informational Social Influence upon Individual Judgement , în „Journal of Abnormal and Social
Psychology “, 1955, nr. 5 1, pp. 629 – 636).
1956
• În lucrarea „ When Prophecy Fails “ (Minneapolis, University of Minnesota Press, 1956), de Leon
Festinger , H. W. Riecken și S. Schachter , sunt cuprinse observa țiile f ăcute de psihosociologii
care se infiltraser ă în grupurile de credincio și care a șteptau ca în diminea ța zilei de 2 1 decembrie s ă
vină sfâr șitul lumii printr-un nou potop. În seara zilei de 20 decembrie, cei mai mul ți dintre
membri grupurilor s-au reunit pentru a afla mesajele primite de profet (o gospodin ă, doamna
Keech). Mul ți credincio și își abandonaser ă profesia și bunurile. În starea de tensiune creat ă,
gospodina-profet a primit un mesaj prin care se vestea c ă potopul nu va mai veni, credin ța lor
salvând lumea. Le revenea, îns ă, datoria de a vesti tuturor c ă ei salvaser ă lumea de la pieire. Cei
care participaser ă la reuniunea din 20 decembrie s-au lansat într-o ac țiune de prozelitism, credin ța
lor fiind înt ărită. Cei care nu veniser ă în seara respectiv ă să o asculte pe gospodina-profet și-au
pierdut credin ța și au încercat s ă ascund ă faptul c ă și ei crezuser ă în profe ția sfâ șitului lumii la data
anun țată. Deci, „ Când o profe ție nu se realizeaz ă“ reac țiile celor care au crezut în ea sunt variate:
fie abandonul credin ței, la cei care nu au avut suportul grupului de credincio și, fie c ăutarea unor
noi explica ții în acord cu ceea ce ei crezuser ă. Teoria disonan ței cognitive va sintetiza astfel de
observa ții și de date experimentale.
• Într-o sal ă de cinematograf din New Jersey se fac primele experimente de difuzare a mesajelor
subliminale . Rezultatele sunt incerte. În acela și an se fac astfel de experien țe și în Europa ( Jean
Thévenot , în Fran ța).
• Jack W. Brehm demonstreaz ă experimental c ă și componenta comportamental ă a atitudinilor
poate influen ța componentele afectiv ă și cognitiv ă (Post-decision Changes in Desirability of
Alternatives , în „Journal of Abnormal Social Psychology “, 1956, nr. 52, pp. 384 – 389).
• Abraham H. Maslow (1908- 1970) și N. L. Mintz pun în eviden ță experimental rolul benefic al
spațiului construit estetic asupra aprecierii celorlal ți. Studen ților inclu și în experiment li se
prezint ă serii de fotografii înf ățișând figuri umane, fiind ruga ți să aprecieze dac ă persoanele
fotografiate au anumite caracteristici: mul țumite-nemul țumite; pline de energie-obosite ș.a.m.d.
Seriile de fotografii sunt prezentate în spa ții frumos, mediu și urât amenajate. În spa țiile frumos
amenajate aprecierea caracteristicilor persoanelor din fotografii era pozitiv ă, iar în spa țiile urâte
aprecierile erau de regul ă negative (A.H. Maslow și N.L. Mintz, Effects of Esthetic Surroundings ,
în „Journal of Psychology “, 1956, nr. 4 1, pp. 247 – 254).
• Solomon E.Asch realizeaz ă o serie de experimente devenite clasice vizând conformarea la norma
de grup . În situa ția experimental ă, studen ții trebuiau s ă evalueze lungimea unor segmente de
dreapt ă. Când realizau aceast ă sarcin ă individual, nu se înregistra nici o eroare. Când f ăceau acela și
lucru dup ă ce auzeau aprecierile altor studen ți (complici ai experimentatorului, instrui ți să facă
evalu ări incorecte), aproximativ în 35% din cazuri se înregistrau r ăspunsuri eronate. Astfel, a fost
pusă în eviden ță presiunea social ă în elaborarea normelor individuale (Studies of Independence
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
55 and Conformity: A Minority of one Against a Unanimous Majority , în „Psychological
Monographs “, 1956, nr. 70).
• Seymour Lieberman demonstreaz ă printr-un experiment psihosociologic natural efectul
schimb ării statusului și rolului social asupra atitudinilor (The Effects of Changes in Role on the
Attitudes of Role Occupants , în „Human Relations “, 1956, nr.9, pp. 385 – 402).
1957
• Leon Festinger prezint ă teoria disonan ței cognitive , care a deschis noi orizonturi pentru cercetarea
psihosociologic ă (A Theory of Cognitive Dissonance , Evanston, Row, Peterson, 1957). Conform
acestei teorii, dac ă o persoan ă prime ște informa ții contradictorii referitoare la o alt ă persoan ă sau la
un obiect sau situa ție, se produce o stare de tensiune sau de disconfort psihic din care individul
încearc ă să iasă (reducerea disonan ței) fie prin reducerea importan ței elementului disonant fa ță de
credin ța proprie, fie prin c ăutarea unor informa ții în concordan ță cu credin ța ini țială. Teoria
disonan ței cognitive s u s ține c ă oamenii încearc ă să fie coeren ți și caut ă elemente cognitive
consistente. Este vorba despre o consisten ță psihologic ă, adic ă oamenii apreciaz ă, în baza
experien ței lor, c ă cele dou ă elemente nu se exclud reciproc, c ă pot coexista, c ă un element
decurge din cel ălalt. În caz contrar, apare o stare de disonan ță cognitiv ă. Așadar, teoria disonan ței
cognitive const ă din urm ătoarele aser țiuni: 1) starea de disonan ță cognitiv ă genereaz ă disconfort
psihic; 2) oamenii încearc ă să iasă din starea de disonan ță cognitiv ă prin ad ăugarea unor noi
cogni ții care înt ăresc elementele consonante sau care diminueaz ă importan ța elementelor
disonante, ca și prin modificarea cogni țiilor existente, f ăcându-le fie mai inconsistente, fie mai
puțin semnificative; 3) intensitatea disonan ței cognitive depinde de importan ța cogni țiilor și de
propor ția cogni țiilor aflate în disonan ță; 4) în starea de consonan ță cognitiv ă, oamenii evit ă toate
cogni țiile care ar putea produce disonan ță. Teoria disonan ței cognitive a fost verificat ă
experimental și dezvoltat ă de o serie de psihosociologi, precum: A. Cohen (1962), M. J.
Rosenberg (1965), D. Bem (1965), E. Aronson și J. M. Carlamith (1974), H. B. Gerard (1974),
J. M. Nuttin (1975). ș.a.
• Gaston Berger și colab. analizeaz ă opinia public ă: ea traduce o judecat ă, este legat ă de gândirea și
sentimentele membrilor grupului, este con știentă; opinia public ă poart ă în ea o inten ție de
raționalitate , implic ă existen ța uneia sau mai multor opinii diferite și nu reprezint ă o simpl ă
afirma ție teoretic ă, exprimând „sentimentele incompeten ților”; în fine, opinia public ă constituie un
fenomen social („L’Opinion publique ”, 2 vol., Paris, P. U. F., 1957).
• În România, Tiberiu Bogdan public ă în dou ă ediții (1957 și 1958) în Editura Ministerului
Învățământului un „Curs de psihologie judiciar ă“, tratând și aspectele psihosociale ale
comportamentului delictual.
• Ia fiin ță „Roper Public Opinion Research Center “, la Williamstown, Massachusetts, care devine
cea mai important ă banc ă de date (arhiv ă) pentru cercet ări sociologice empirice și pentru
sondajele de opinie public ă din S.U.A. și din lume. În 1980 aici erau arhivate mai mult de 10000
de cercet ări din peste 70 de țări (Bernard Hennessy, Op. cit ., p. 50).
• Charles E. Osgood , G J. Suci și P. H. Tannenbaum imagineaz ă difere țiatorul semantic pentru
măsurarea atitudinilor (The Measurement of Meaning , Urbana, University of Illinois Press, 1957).
• Martha Wolfenstein face observa ții asupra comportamentelor colective în situa ții limit ă provocate
fie de catastrofe bru ște (cutremur de p ământ, de exemplu), fie de catastrofe progresive (spre
exemplu, o inunda ție). Sunt identificate trei etape în realizarea comportamentului colectiv
(probabil ă, critic ă și postcritic ă). Faza critic ă, la rândul ei, con ține trei faze: de șoc, de recul și de
organizare (Disaster: a psychological essay , London, Routladge, 1957).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
56 • Koji Sato a fondat Societatea de Psihologie din Japonia și a început editarea revistei „ Psychologia.
An International Journal of Psychology in the Orient “. Aceast ă revist ă, care reprezint ă un
veritabil canal de comunicare între psihologii din Est și din Vest, public ă studii și articole din
toate domeniile psihologice, inclusiv cercet ări de psihosociologie.
• Duncan R. Luce și Howard Raiffa construiesc paradigma cunoscut ă sub numele dilema
prizonierului (Games and Decisions: Introduction and Critical Survey , New York, Wiley, 1957).
Dilema prizonierului reprezint ă tipul de joc cu sum ă diferit ă de zero, situa ție formalizat ă de J. von
Neumann și O. Morgenstern ( 1944). S-a imaginat c ă doi r ăufăcători sunt ancheta ți de poli ție
pentru a li se stabili vinov ăția: fiecare poate s ă-și mărturiseasc ă vina sau nu, dar trebuie s ă țină cont
de ce va face cel ălalt. Dac ă nici unul nu m ărturise ște, ambii vor primi o pedeaps ă minor ă; dac ă
unul m ărturise ște și cel ălalt nu, cel dintâi va fi absolvit de vin ă, în timp ce al doilea va fi sever
pedepsit; în fine, dac ă își recunosc amândoi vina, li se va aplica o pedepas ă grea, dar nu maxim ă.
Cei doi r ăufăcători nu pot comunica între ei. De aici rezult ă dilema. Din punct de vedere
psihologic, fiecare juc ător este supus unei duble tenta ții: cea a competi ției și cea a cooper ării. Pe
baza dilemei prizonierului s-au realizat numeroase experimente (L. Solomon, 1960; V.E.
Bixenstine și colab., 1963; A. Rapaport și A. M. Chammah, 1965, 1973; T. E. Black și K.L.
Higbee, 1973; I. W. Zartman și M. R. Berman, 1982; Jean-Claud Abric, 1987).
• Carl I. Hovland și colab. propun un nou model de determinare a atitudinilor prin luarea în
considerare pe un continuum a latitudinii de acceptare , mărginit ă de dou ă zone ale latitudinii de
respingere (The Order of Presentation in Persuasion , New Haven, Yale University Press, 1957).
1958
• Herbert C. Kelman analizeaz ă schimbarea atitudinal ă prin prisma celor trei procese componente
ale acesteia: complian ța, identificarea și internalizarea (Compliance, Identification and
Internalization. Three Processes of Attitude Change , în „Journal of Conflict Resolution “, 1958, nr.
2, pp. 5 1-60).
• Fritz Heider dă publicit ății lucrarea „The Psychology of Interpersonal Relations “ (New York,
Wiley, 1958), ini țiind cercet ările psihosociologice din perspectiva teoriei atribuirii . Fritz Heider
aplic ă legile percep ției obiectelor fizice la percep ția obiectelor sociale a persoanelor sau motivelor.
În aceast ă lucrare este expus ă sistematic teoria echilibrului . Fritz Heider consider ă că situa ția de
echilibru (balanced state) a obiectelor (inclusiv a persoanelor) este preferabil ă celei de dezechilibru
(imbalanced state). Oamenii tind s ă echilibreze configura ția rela țiilor cu obiectele. Dovad ă stau
observa țiile cotidiene, dar și unele capodopere ale literaturii universale (de exemplu, tragedia
shakespearean ă „Romeo și Julieta“: Romeo o iube ște pe Julieta, aceasta î și iube ște părinții, dar
părinții Julietei nu-l accept ă pe Romeo – este o configura ție neechilibrat ă).
• Thomas F. Pettigrew studiaz ă prejudec ățile. Persoanele care se conformeaz ă mai mult fa ță de alte
norme sunt predispuse s ă adopte și prejudec ățile rasiale. A șadar, conformarea conduce la
prejudecat ă (Personal ity and Sociocultural Factors in Intergrop Attitudes: A Cross-national
Comparison , în „Journal of Conflict Resolution”, 1958, nr. 2, pp. 29-42)
• Prin lucrarea „Person Perception and Interpersonal Behavior “ (Stanford, 1958), editat ă de Renato
Tagiuri și Luigi Petrullo , sociometria se îmbog ățește cu o nou ă perspectiv ă, cea a percep ției
relațiilor interpersonale, completându-se astfel testul sociometric propus de Jacob Levi Moreno .
1959
• Stanley Schachter studiaz ă experimental rela ția dintre anxietate și afiliere : cu cât anxietatea este
mai intens ă, cu atât tendin ța de afiliere este mai mare. Dar nu to ți oamenii au aceea și nevoie de
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
57 afiliere: primii n ăscuți și copiii singuri la p ărinți au o mai mare trebuin ță de afiliere. Designul
experimental era urm ătorul: subiec ții de experiment erau informa ți că scopul const ă în studierea
efectelor șocului electric. Studentele (subiec ții de experiment) erau incluse în dou ă grupe. Grupul
experimental era anun țat că șocurile electrice vor fi intense și că, deci, vor avea de suportat o
durere intens ă. Se crea astfel o anxietate puternic ă. Grupul de control era pus într-o situa ție de
anxietate sc ăzută: se spunea c ă șocul electric va fi abia resim țit, că nu vor regreta participarea la
experiment. Studentele, în grupe de câte 5 sau 8, erau rugate s ă aștepte circa zece minute pentru ca
experimentatorul s ă-și instaleze aparatura electric ă (de fapt, un pretext pentru a putea fi observat
comportamentul lor). Li se cerea s ă decid ă dacă vor s ă aștepte fiecare într-o camer ă, împreun ă cu
celelalte sau dac ă le este indiferent acest lucru. În situa ția de anxietate puternic ă (grupul
experimental) propor ția studentelor care au decis s ă aștepte împreun ă (afiliere) a fost de dou ă ori
mai mare decât în situa ția de anxietate sc ăzută (grupul de control). Stanley Schachter a explicat
tendin ța de afiliere în condi ții de anxietate puternic ă prin credin ța că, fiind împreun ă, oamenii vor
fi încuraja ți să suporte durerea și că vor putea s ă se evalueze mai bine pe sine, comparându-se cu
ceilal ți (vezi compara ția social ă, despre care a atras aten ția Leon Festinger). Cele dou ă motiva ții
pot coexista (S. Schachter, The Psychology of Affiliation , Londra, Tavistock, 1959).
• John R. P. French și Bertram H. Raven propun luarea în considerare a unui num ăr de cinci
tipuri de putere social ă: 1) Coercitiv ă (bazat ă pe pedeaps ă); 2) Recompensatorie (bazat ă pe
gratitifica ții); 3) Legitim ă (recunoa șterea autorit ății șefului); 4) de Expert (recunoa șterea
competen ței șefului); 5) de Referin ță (fondat ă pe admira ția șefului). Autoritatea șefului decurge
dintr-unul din tipurile de putere enumerate sau dintr-o combina ție a lor (The Bases of Social
Power , în Studies in Social Power , D. Cartwright, ed., Ann Arbor, University of Michigan, 1959,
pp. 150 – 167).
• John L. Dollard , împreun ă cu Frank Auld Jr., imagineaz ă un sistem de codificare și corelare a
enun țurilor (simbolurilor) din interviurile psihoterapeutice în vederea transcrierii și interpret ării
corecte a acestora (Scoring Human Motives: A Manual , New Haven, Yale University Press, 1959).
• În lucrarea „The Silent Language “ (New York, Doubleday, 1959), Edward Hall eviden țiază
importan ța semnelor proxemice în cadrul comunic ării. Distan ța optim ă dintre doi interlocutori
variaz ă de la o cultur ă la alta. De exemplu, doi interlocutori anglosaxoni p ăstreaz ă o distan ță mai
mare între ei când comunic ă decât persoanele din țările de origine latin ă. Edward Hall consider ă
că timpul de a șteptare pentru o întâlnire transmite o informa ție privind identitatea cultural ă.
• Sfârșitul deceniului al șaselea este marcat de apari ția unor lucr ări de sintez ă precum: „A
Perspective in Social Psychology “, de Solomon E. Asch , „Individual Systems of Orientation “, de
Theodore M. Newcomb , „The Social Psychology of Groups “ (1959), de John W. Thibaut și
Harold H. Kelley , în care este expus ă teoria schimbului social , care stipuleaz ă că toate
comportamentele umane se bazeaz ă pe formula costuri – beneficii (costs and rewards).
• Elliot Aronson și Judson Mills explic ă severitatea riturilor de ini țiere cu ajutorul teoriei
disonan ței cognitive . În cadrul riturilor de ini țiere, prin care se accede la clasele de vârst ă și la
pozițiile sociale superioare, persoanele sunt supuse unor experien țe penibile. Este disonant s ă crezi
că merit ă să suferi pentru ceva ce nu are valoare. Astfel, suferin ța îndurat ă contribuie la sporirea
prestigiului noului status social , pe care indivizii l-au dobândit în urma riturilor de ini țiere (E.
Aronson și J. Mills, The Efect of Severity of Initiation on Linking for a Group , în „Journal of
Abnormal and Social Psychology“, 1959, nr. 59, pp. 177 – 181).
• Erik H. Erikson (1902 – ?), eminent psihanalist, cu contribu ții fundamentale în domeniul
psihosociologiei, public ă lucrarea „ Identity and the Life Cycle “ (New York, International
University Press, 1959), în care lanseaz ă teoria ciclurilor vie ții (life-cycle theory), care sus ține c ă
secven țele dezvolt ării stadiale sunt identice pentru to ți oamenii, indiferent de ras ă sau de cultur ă.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PERIOADA CLASIC Ă A PSIHOSOCIOLOGIEI
58 Fiecare stadiu con ține intrinsec componente pozitive și negative. Interac țiunea social ă este
determinat ă pentru actualizarea uneia sau alteia din componente. Conform teoriei ciclurilor vie ții,
omul parcurge opt stadii: 1) primul an de via ță (cu st ările bipolare: încredere/neîncredere); 2)
stadiul 2 – 3 ani (autonomie/îndoial ă); 3) stadiul 4 – 5 ani (ini țiativă/culpabilitate) 4) stadiul 6 – 11
ani (ingeniozitate/inferioritate); 5) stadiul adolescen ței, între 12 și 18 ani (identitate/difuziunea
identit ății); 6) stadiul tinere ții, între adolescen ță și maturitate (asociere pentru via ța intim ă/izolare);
7) stadiul maturit ății (interes pentru al ții/centrare pe sine); 8) vârsta a treia (satisfac ția vie ții
trecute/sentimentul regretului în leg ătură cu ceea ce ar fi putut s ă fie, dar nu a fost). Aceast ă teorie
susține c ă individul se dezvolt ă pe tot parcursul vie ții și, în opozi ție cu teoria freudian ă,
relativizeaz ă importan ța primilor ani de via ță în formarea personalit ății, ca și a conflictelor
psihosexuale.
• Emory S. Bogardus reune ște rezultatele studiilor realizate prin aplicarea Scalei distan ței sociale ,
publicând lucrarea cu titlul „Social Distance “ (Ohio, Antioch Press, 1959).
1960
• Carl I. Hovland și Milton J. Rosenberg (1960) editeaz ă volumul „Attitude Organization and
Change ” (New Haven, Yale University Press, 1960), în care se analizeaz ă componentele cognitiv ă,
afectiv ă și comportamental ă ale atitudinilor.
• Milton Rokeach denun ță antisemitismul și tendin țele autoritariene din S.U.A. (The Open and
Closed Mind , New York, Basic Books, 1960).
• Jacob Levy Moreno editeaz ă un volum cuprinzând cele mai semnificative studii de sociometrie:
„The Sociometry Reader “ (Glencoe, New York).
• Ia fiin ță Asocia ția European ă de Psihologie Social ă, care a organizat pân ă în prezent paisprezece
congrese interna ționale.
• Alvin Gouldner (The Norm of Reciprocity: A Preliminary Statement , în „American Sociological
Review “, 1960, nr. 25, pp. 161 – 178) analizeaz ă comportamentul de ajutorare al altora prin
intermediul normei reciprocit ății: noi „investim” în al ții și așteptăm „dividendele”. Aceast ă norm ă
este universal ă, ca și tabuul incestului. Norma reciprocit ății s e a p l i c ă strict între persoane cu
statusuri sociale egale. Alvin Gouldner consider ă echitatea ca fiind condi ția în care indivizii ob țin
beneficii propor țional cu contribu țiile lor.
• Milton J. Rosenberg și Carl I. Hovland găsesc în structura atitudinilor trei componente: afectiv ă
(predispozi ția de evaluare pozitiv ă sau negativ ă a obiectelor, evenimentelor sau persoanelor),
cognitiv ă (cunoa șterea obiectelor, a lumii înconjur ătoare), conativ ă (comportamentul adoptat în
raport de obiectul atitudinii). Structura tridimensional ă a atitudinilor este, în prezent, cvasiunanim
acceptat ă (Cognitive, Affective, and Behavioral Components of Attitude , în Attitude Organisation
and Change , M.J. Rosenberg și colab., eds., New Haven, Yale University Press, 1960).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
59
CAPITOLUL 5
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
(1961–1989)
Lucr ările de psihologie social ă reprezentative, care apar țin trecutului apropiat, le-am asociat
psihosociologiei moderne: expansiune și tensiune – par a fi coordonatele principale ale modernismului
în domeniul cunoa șterii interac țiunii comportamentale. Sunt descoperite câmpuri noi ale psihologiei
sociale: Serge Moscovici – reprezent ările sociale; Erik H. Erikson – identitatea personal ă; Henri
Tajfel și John C. Turner – identitatea social ă; Bibb Latané și John Darley – comportamentul
prosocial; Ellen Berscheid și Elaine Walster (Hatfield) – atrac ția interpersonal ă și încă mul ți alții.
Ceea ce în perioada clasic ă a psihologiei sociale era armonie, acum devine contradic ție,
tensiune intern ă. Revolu ția cognitiv ă din anii ’80 pune totul sub semnul întreb ării; experimentul î și
pierde tronul, din „cale regal ă“ a cunoa șterii psihosociologice devine doar una din magistralele
apropierii de adev ăr. Construc ția teoretic ă a domeniului se amplific ă, se men țin îns ă decalajele zonale.
În țările foste comuniste, psihologia social ă, dup ă o perioad ă de interdic ție, din 1948 pân ă în 1965, a
fost relansat ă în condi țiile ideologiz ării for țate. România nu a f ăcut excep ție de la acest mers al
lucrurilor. Totu și, în perioadele de relaxare ideologic ă, în țara noastr ă s-au f ăcut cercet ări de
psihosociologie concret ă și au ap ărut lucr ări teoretice care î și păstreaz ă (aproape) ne știrbit ă valoarea
științifică. Sub conducerea lui Traian Herseni a început a se contura o școală psihosociologic ă
româneasc ă.
1961
• În primul an al deceniului al șaptelea, Tamotsu Shibutani face sinteza abord ărilor interac ționiste
în psihosociologie: „Society and Personality. An Interactionist Approach to Social Psychology “
(New Jersy, 1961).
• Urie Bronfenbrenner lanseaz ă paradigma imaginii în oglind ă, conform c ăreia „ne atribuim
virtu ți și atribuim altora vicii”. Aplic ă paradigma imaginii în oglind ă în rela țiile sovieto-
americane: americanii spun acelea și lucruri rele despre ru și, pe care le spun și rușii despre
americani (The Mirror Image in Soviet-American Relations: A Social Psychologist’s Report , în
„Journal of Social Issues “, 1961, nr. 17, pp. 45 -56).
• Theodore M. Newcomb public ă lucrarea „The Acquaintance Process “ (New York, Holt, Rinehart
and Winston, 1961), în care propune teoria simetriei în comunicarea interpersonal ă.
• În 1961 se tip ărește edi ția definitiv ă a lucr ării lui Gordon W. Allport „Pattern and Growth in
Personality “(New York, Holt, Rinehart and Winston, 1961), tradus ă în limba român ă sub titlul
„Structura și dezvoltarea personalit ății“ (Bucure ști, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1981).
Lucrarea reprezint ă revizuirea substan țială a volumului „Personality: A Psychological
Interpretation “(1937) și trateaz ă fenomenele personalit ății din punct de vedere psihologic:
„Personalitatea, definit ă ca organizare distinct ă a structurilor de adaptare, nu este format ă la
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
60 naștere, dar se poate spune c ă începe la na ștere“ (p. 93). Un capitol special (cap. 8) este consacrat
relației dintre cultur ă, situa ție și rol. Autorul afirm ă: „cultura modeleaz ă personalitatea“ (p. 174).
Capitolul „Percep ția persoanei“ (cap. 20) este realizat într-o manier ă autentic psihosociologic ă,
discutându-se despre: accesibilitatea celuilalt, primele impresii, diferen țele de sex, sursele de
eroare în percep ția persoanei.
• Lucrarea „Psychoanalyse: son image et son public ” (Paris, P.U.F., 1961), de Serge Moscovici ,
marcheaz ă începutul „erei reprezent ărilor sociale” în psihosociologie.
• Herbert H. Kelman (Process of Opinion Change , în „Public Opinion Quarterly“, 1961, nr. 25, pp.
57 – 78) creeaz ă o tipologie a influen ței prin comunicare: internalizarea (bazat ă pe credibilitatea
sursei), identificarea (datorat ă atractivit ății sursei) și complian ța (legat ă de puterea persoanei care
comunic ă).
• George Caspar Homans public ă lucrarea „Social behavior: Its elementary forms “ (New York,
Harcourt, Brace & World, 1961), în care se reg ăsesc elementele fundamentale ale teoriei echit ății.
Când indivizii sau grupurile sunt recompensa ți propor țional cu contribu ția, care o au la realizarea
unui scop, atunci exist ă echitate . Conform acestei teorii, echitatea unui schimb sau a unei
distribu ții rezult ă din compararea aportului (de exemplu, calitatea și cantitatea muncii) cu
beneficiul realizat (de exemplu, remunerarea muncii). Teoria echit ății s – a î m b o g ățit prin
studiile realizate de J. S. Adams (1965), E. Walster , E. Berscheid și G. W. Walster (1973,
1978) ș.a. Aceast ă teorie explic ă atât rela țiile interindividuale, cât și rela țiile dintre grupuri. George
Caspar Homans consider ă că totdeauna comportamentul uman poate fi analizat în func ție de
rentabilitate (pay off), cantitatea și calitatea sa depinzând de cantitatea și calitatea gratifica țiilor și
penaliz ărilor pe care le aduce. Comportamentul social este analizat cu ajutorul regulei drept ății
distribuite , formulat ă astfel: „Individul, în rela ție de schimb cu altul, se a șteapt ă ca recompensa
fiecăruia s ă fie propor țional ă cu costurile – cu cât recompensele sunt mai mari, cu atât mai mari
sunt costurile – și recompensele nete sau profiturile fiec ăruia s ă fie propor ționale cu investi țiile lui –
cu cât sunt mai mari investi țiile, cu atât mai mari sunt profiturile“ (Morton Deutsch și Robert M.
Krauss, Le Théories en psychologie sociale , Paris, Mouton, 1972, p. 124). Teoria conduitei
sociale elementare a fost elaborat ă sub influen ța concep ției lui Burrhus Frederic Skinner (1904 –
1990) privind învățarea programat ă, în care înt ărirea rezult ă din satisfac ția pe care și-o procur ă
individul prin verificarea r ăspunsului corect la o întrebare.
• Muzafer Sherif și colab. realizeaz ă experimentul din tab ăra de var ă de la Robbers Cave
(Oklahoma), în care adolescen ții au fost pu și în situa ții generatoare de conflict (competi ție între
grupuri), fapt ce a dus la coeziunea în interiorul grupului și în situa ții care au condus la cooperare
între grupuri, prin fixarea unor scopuri supraordonate („Intergroup Conflict and Cooperation: The
Robbers Cave Experiment ”, Oklahoma, University of Oklahoma Book Exchange, 1961).
• Albert Bandura (1925 – ?), împreun ă cu D. Ross și S. A. Ross , public ă rezultatele cercet ărilor
experimentale care au verificat ipoteza imit ării de c ătre copii a modelelor agresive din filme
(Transmission of Aggression through Imitation of Aggresive Models , în „Journal of Abnormal and
Social Psychology “, 1961, nr. 63, pp. 575 – 582).
• O dat ă cu începutul deceniului al șaptelea apar și sintezele privind leadership -ul: „Leadership and
Interpersonal Behavior “ (New York, 1961), lucrare editat ă de Luigi Petrullo și Bernard Bass .
• Muzafer Sherif și Carl I. Hovland expun teoria judec ății sociale (Social Judgement , New
Haven, Yale University Press, 1961), care stipuleaz ă că schimbarea atitudinal ă depinde de pozi ția
inițială a subiectului: dac ă mesajul contraatitudinal este înalt discrepant, atunci probabilitatea
schimb ării atitudinale este redus ă. Mai u șor se accept ă atitudinile apropiate de atitudinile ini țiale.
• Seymour Feshbach (1961) eviden țiază, printr-un studiu experimental, faptul c ă vizionarea
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
6 1 filmelor cu scene de violen ță are efect de catarzis . Subiec ților de experiment enerva ți le-au fost
proiectate filme fie cu secven țe de box, fie neutre. Subiec ții de experiment care au vizionat filme
neutre au dovedit ulterior mai mult ă agresivitate decât cei care urm ăriseră filme cu secven țe din
meciurile de box. (The Stimulating versus Cathartic Effects of a Vicarions Aggressive Activity , în
„Journal of Abnormal and Social Psychology “, 1961, nr. 63, pp. 38 1 – 385). Aceast ă concluzie este
contrazis ă de studiile lui Leonard Berkowitz (1965).
1962
• Volumul „Explorations in Cognitive Dissonance “ (New York, Willey, 1962), de Jack Brehm și
Arthur R. Cohen , include studiul f ăcut de acesta din urm ă prilejuit de interven ția brutal ă a
poliției, în toamna anului 1959, în campusul Universit ății Yale din New Haven. Arthur R.
Cohen a cerut mai multor studen ți care dezaprobau ac țiunea poli ției să scrie un articol cu titlul:
„De ce se justific ă interven ția poli ției“, în care s ă exprime o atitudine favorabil ă față de cele
întâmplate. Unor studen ți stabili ți prin hazard li s-a promis și li s-a pl ătiti 10 dolari pentru articol,
altora 5 dolari, 1 dolar și, în fine, 50 de cen ți. Dup ă redactarea articolului to ți studen ții din
experiment au fost ruga ți să-și exprime atitudinea fa ță de interven ția poli ției pe o scal ă cu șapte
trepte: de la absolut nejustificat ă (1) la absolut justificat ă (7). A șa cum experimentatorii
prevăzuser ă, cu cât remunera ția este mai mic ă, cu atât schimbarea atitudinal ă în favoarea poli ției
este mai mare. Rezultatele verific ă aceast ă predic ție: evaluarea medie a interven ției poli ției a fost
de 2,32 pentru grupul pl ătit cu 10 dolari, de 308 pentru grupul pl ătit cu câte 5 dolari, de 3,47 pentru
grupul pl ătit cu câte 1 dolar și, în fine, de 4,54 pentru grupul studen ților care au primit numai câte
50 de cen ți. Pentru grupul de control (f ără redactarea articolului) evaluarea interven ției poli ției a
fost de 2,70. Teoria înt ăririi, dominant ă la data efectu ării experimentului, prevedea o rela ție
direct ă între m ărimea remunera ției și amploarea schimb ării atitudinale. Lucrurile nu s-au întâmplat
însă așa. Teoria disonan ței cognitive explic ă rezultatele experimentului relatat astfel: a scrie un
articol favorabil poli ției reprezint ă un act disonant. Dar ce nu fac oamenii pentru bani ?! Studen ții
care au primit o sum ă mai mare de bani ( 10 sau 5 dolari) au ie șit din situa ția de disonan ță datorit ă
motiva ției reprezentat ă de bani, putându-se în continuare raporta critic la ac țiunea poli ției. Dar
studen ții care au primit o recompens ă mic ă au r ămas într-o stare de disconfort psihic (disonan ță),
neputând justifica scrierea articolului contra-atitudinal. Ei au ie șit din situa ția de disonan ță prin
schimbarea atitudinii: și-au pus de acord atitudinea cu comportamentul. Acest experiment devenit
clasic a generat și alte interpret ări teoretice: Daryl Bem (1965) – teoria autoperceperii eului ;
Milton J. Rosenberg (1965) – explicarea rezultatelor prin evaluarea de sine ; Harold B. Gerard și
colab., ( 1974) – teoria pragurilor justific ării angaj ării într-o ac țiune; J. M. Nuttin (1975) – teoria
caracterului insolit al situa ției (vezi Willem Doise; J.-C. Deschamps, G. Mugny, Op. cit ., pp.
205 – 224). În acela și volum Jack W. Brehm și Arthur R. Cohen comunic ă rezultatele cercet ărilor
lor experimentale în problematica disonan ței cognitive. Într-unul din experimente s-a urm ărit
verificarea consecin țelor alegerii între dou ă eventualit ăți, mai precis reducerea disonan ței
postalegere, știut fiind c ă alegerea între mai multe posibilit ăți uneori este urmat ă de reevalu ări ale
avantajelor/dezavantajelor alegerii. Vor încerca subiec ții de experiment s ă sporeasc ă elementele
consonante și să reduc ă elemente disonante? Rezultatele experimentului conduc spre un r ăspuns
afirmativ, ceea ce înseamn ă că oamenii încearc ă să-și justifice alegerea f ăcută căutând post-hoc
argumente cât mai puternice în sprijinul ei. Cu cât alegerea s-a f ăcut între evenimente și obiecte cu
acela și nivel de dezirabilitate (sau apropiat), cu atât pledoaria ulterioar ă este mai puternic ă.
• Este creat un al doilea institut na țional de sondare a opiniei publice în Fran ța: „Société Française
d’Enquête par Sondage “ (SOFRES). În 1983, Elisabeth Dupoirier a ini țiat seria publica țiilor
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
62 SOFRES sub titlul „Opinion publique “ (1984 – 1986) și apoi din 1987 „L’État de l’opinion “. În
1990, SOFRES îl avea ca director pe Olivier Duhamel , profesor la Universitatea Paris I.
• Charles Osgood analizeaz ă strategia de reducere a tensiunilor interna ționale prin ini țiative
unilaterale de dezamorsare a conflictelor militare. Pentru aceast ă strategie se propune denumirea
GRIT, reprezentând ini țialele expresiei: Graduated Reciprocal Reduction in Tension (Ch. Osgood,
An Alternative to War or Surrender , Urbana, University of Illinois Press, 1962).
• Mihai Ralea și T. Hariton (Traian Herseni) propun în „Sociologia succesului “ (Bucure ști, Editura
ătiințifică, 1962) o „teorie general ă a succesului“, fondat ă pe ideologia marxist-leninist ă. Lucrarea –
după cum afirm ă autorii – „constituie un studiu neîncercat nic ăieri” pân ă la acea dat ă. Autorii
înțeleg prin succes „o sanc țiune premial ă de vârf”, „orice premiere favorabil ă pe care o face
societatea sau clasa social ă unei ac țiuni individuale sau colective” (p. 16). Cele trei tr ăsături
fundamentale ale succesului ar fi: intensitatea, r ăspândirea și durata. Dincolo de aspectele
ideologice „for țate”, în lucrare se reg ăsesc idei generoase, informa ții „de prim ă mân ă”, abord ări
psihosociologice valoroase, mai ales dac ă avem în vedere epoca în care lucrarea a fost scris ă.
• Stanley Schachter și Jerome E. Singer studiaz ă experimental rolul atribuirii pentru emo ții, ca și
relațiile dintre determinantele cognitive, sociale și fiziologice ale st ărilor emo ționale. Experimentul
demonstreaz ă că societatea ofer ă elemente de cogni ție pentru interpretarea st ărilor fiziologice vagi.
S-au manipulat activarea neurofiziologic ă și explica țiile furnizate individului. Unei p ărți din
subiec ții de experiment li s-a injectat epinefrin ă, o substan ță care produce palpita ții, tremur ături și
pete ro șii pe fa ță. Cealalt ă parte a subiec ților era injectat ă cu o substan ță inofensiv ă. Toți subiec ții
erau informa ți că scopul experimentului ar fi fost acela de a verifica efectul substan ței injectate
(numit ă conven țional suproxin ă) asupra vederii. Subiec ții cărora li se administreaz ă epinefrin ă
primeau informa ții diferite: 1) explica ție adecvat ă (vor sim ți palpita ții, vor avea tremur ături, se vor
înroși la fa ță); 2) explica ție inadecvat ă (le vor amor ți picioarele, vor avea prurit și dureri de cap); 3)
nu vor primi nici o explica ție. Grupul de control format din subiec ții cărora li se injectase o
substan ță inofensiv ă (placebo) era informat c ă nu vor sim ți nimic deosebit. S-au creat dou ă situa ții
experimentale: una euforic ă și alta iritant ă (un complice al experimentatorului f ăcea diferite
comunic ări sau d ădea r ăspunsuri sarcastice, enervante). Cercet ătorii observau printr-o oglind ă falsă
comportamentul subiec ților. Apoi, se administra un chestionar cu ajutorul c ăruia se putea stabili
dacă subiec ții de experiment s-au sim țit mul țumiți sau irita ți. S-a constatat c ă în func ție de
caracteristicile situa ției sociale aceea și stare fiziologic ă va fi resim țită ca agreabil ă sau dezagreabil ă
(S. Schachter și J.E. Singer, Cognitive, Social and Psysiological Determinants of Emotional State ,
în „Psychological Review “, 1962, nr. 69, pp. 379 – 399).
• Irving L. Janis și R. F. Terwilliger întreprind experimente de laborator pentru verificarea rela ției
dintre apelul la fric ă și comportament : un mesaj înfrico șător are eficien ță mai mic ă decât un mesaj
care induce un sentiment de fric ă moderat (în cazul consecin țelor fumatului).
• Lucrarea lui Jean Stoetzel, „La Psychologie Sociale “ (Paris, Flammarion, 1963), a influen țat
predarea psihologiei sociale în universit ățile din România. Dup ă un scurt istoric al psihologiei
sociale, lucrarea analizeaz ă rela țiile individului cu cultura, procesele de socializare, înv ățarea
social ă, comportamentele și condi țiile sociale, personalitatea, rela țiile interpersonale,
comportamentele în grupurile mici, comportamentele colective, mul țimile, opinia public ă.
• Donald T. Campbell public ă lucrarea „Experimental and Quasi-Experimental Designs for
Research “ (Chicago, Rand McNally, 1963).
• Henri Tajfel și L. A. Wilkes (1963) demonstreaz ă printr-un experiment efectul categoriz ării
asupra percep ției. Stimulii (segmente de dreapt ă de diferite lungimi) apar ținând aceleia și categorii
sunt percepu ți foarte asem ănători (accentuarea asem ănării), în timp ce stimulii apar ținând unor
categorii diferite sunt percepu ți ca fiind foarte diferi ți (accentuarea diferen țelor). Acest model
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
63 general al stereotipurilor intergrupale a fost verificat în cercetarea stereotipurilor sociale
(Classification and Quantitative Judgement , în „British Journal of Psychology “, 1963, nr. 54, pp.
101 – 114).
• Elliot Aronson și Merrill J. Carlsmith public ă în „Journal of Abnormal and Social Psychology
“(1963, nr. 66, pp. 584 – 588) studiul „Effect of Security of Threat on the Devaluation of
Forbidden Behavior “. Ipoteza de la care s-a pornit în studiul experimental, dedus ă din teoria
disonan ței cognitive , prevedea c ă o amenin țare slab ă va antrena o depreciere mai puternic ă a
acțiunii dorite, decât o amenin țare sever ă. Designul experimental a fost urm ătorul: copii de 4-5 ani
sunt familiariza ți cu experimentatorul și cu un num ăr de cinci juc ării. S-a stabilit prin comparare
pe perechi ordinea de preferin ță a juc ăriilor. Experimentatorul a plasat pe o mas ă jucăria clasat ă pe
locul doi al preferin țelor, celelalte juc ării r ămânând pe podea. Sub un pretext oarecare,
experimentatorul p ărăsea camera, spunându-le copiilor c ă se pot juca cu juc ăriile r ămase pe podea,
dar c ă le este interzis s ă se ating ă de juc ăria de pe mas ă. Jum ătate din copii erau preveni ți că, în caz
de neascultare, experimentatorul se va sup ăra și va pleca luând toate juc ăriile; celeilalte jum ătăți a
grupului de copii li se atr ăgea doar aten ția că experimentatorul se va sup ăra dac ă se vor folosi de
jucăria interzis ă. Printr-o oglind ă fals ă (geam cu vedere unilateral ă) experimentatorul urm ărea
comportamentul copiilor. În niciuna din situa țiile experimentale copiii nu au folosit juc ăria
interzis ă. S-a procedat apoi la reevaluarea juc ăriilor (ordinea de preferin ță). Rezultatul: opt copii
din totalul de 22 au atribuit un rang mai sc ăzut juc ăriei interzise printr-o amenin țare u șoară, în timp
ce în condi ția de amenin țare sever ă nici un copil nu a sc ăzut rangul juc ăriei interzise. Elliot
Aronson și Merrill J. Carlsmith (1974) au extins concluziile acestui experiment, sus ținând c ă
amenin țarea cu o pedeaps ă ușoară ar putea s ă fie mai eficace pentru asimilarea valorilor sociale
decât amenin țarea cu o pedeaps ă sever ă. Problema importan ței amenin țărilor a fost studiat ă și de
B. Ostfield și P. A. Katz (1969), ca și de A. Clémance (1989).
• În ex-U.R.S.S. încep preocup ările sistematice de psihologie social ă. A. G. Kovalev public ă
„Predment î problemî so țialnoi psihologhii “ (1963), B. G. Ananiev și B. P. Lomov (red.),
„Problemî obscei i industrialnoi psihologhii “ (1963). „Sub influen ța acestor contribu ții, larg
cunoscute la noi în țară…, reîncep și în țara noastr ă unele preocup ări de psihologie social ă“ (Ana
Tucicov-Bogdan, 1984, p. 130).
• Albert Bandura și R. H. Walters „conceptualizeaz ă fenomenele sociale în cadrul teoriilor
moderne ale înv ățării“ și, pe baza cercet ărilor de laborator, a observa țiilor din mediul natural și din
clinicile pentru copiii și adolescen ți, propun o teorie original ă despre imita ție: teoria contiguit ății
mediat ă prin stimul (Social Learning and Personality Development , New York, Holt, Rinehart and
Winston, 1963).
• Din punct de vedere etologic, dup ă Konrad Lorenz (1963), oamenii, ca și animalele, au un instinct
pentru lupt ă, care ar explica agresivitatea . În lucrarea „Das Sogenannte Böze. Zur
Naturgeschichte der Aggresion “ (Viena, Verlag dr. G. Borotha-Schoeler, 1963), Konrad Lorenz
apreciaz ă că agresiunea „este un instict ca oricare altul și, în condi ții naturale, este menit și el s ă
contribuie la men ținerea vie ții și a speciei“ (K. Lorenz, A șa-zisul r ău. Despre istoria natural ă a
agresiunii , Bucure ști, Editura Humanitas, 1998, p. 6).
• Stanley Milgram (1933 – 1984) realizeaz ă primul studiu experimental asupra obedien ței. Subiec ții
de experiment erau convin și că particip ă la un studiu privind înv ățarea. Ei trebuiau s ă aplice șocuri
electrice din ce în ce mai puternice celor care gre șeau. „Complicele” experimentatorului, care
putea fi auzit, dar nu putea fi v ăzut, î și exprima durerea prin gemete și strig ăte de protest. Subiec ții
de experiment î și exprimau dezacordul prin râset nervos și grimase, dar continuau s ă aplice șocuri
electrice tot mai periculoase (în realitate, aparatele generatoare de curent electric erau trucate). S-a constatat c ă 62% din subiec ții de experiment au aplicat la ordin șocuri electrice „fatale”, dând
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
64 dovad ă de obedien ță. Acest experiment a pus în eviden ță faptul c ă nu întotdeauna comportamentul
este determinat de atitudine (Some Conditions of Obedience to Authority , in „Human relations “,
1963, vol. 18, pp. 57-76).
1964
• Paul F. Secord și Carl W. Backman public ă un tratat:„Social Psychology “(New York, McGraw-
Hill Book Comp). Sunt releva ți factorii sociali în procesele perceptual-cognitive, se analizeaz ă
procesele de influen țare social ă și de structurare a grupurilor, problemele psihosociale ale
individului și sistemului social, socializarea. Lucrarea este structurat ă în cinci p ărți: 1) Factorii
sociali în procesele perceptual-cognitive (percep ția social ă, percep ția persoanei); 2) Procesele de
influen țare social ă (organizarea atitudinilor și schimbarea comportamental ă) procesele schimb ării
atitudinilor, persuasibilitatea și rezisten ța la persuasiune, comunicarea persuasiv ă și structura
social ă); 3) Procesele și structura de grup (atrac ția interpersonal ă, puterea social ă, status și
comunicare, emergen ța normelor și conformarea, leadership-ul, productivitatea grupului și
satisfac ția, rela țiile intergrupuri); 4) Individul și sistemul social (rolurile sociale, conflictul de rol,
rezolvarea conflictelor de rol); 5) Socializarea (procesele înv ățării sociale, internalizarea și
structura social ă, self și personalitate). Tratatul de psihologie social ă al lui Paul F. Secord și Carl
W. Backman a cunoscut mai multe edi ții și a fost mult timp manualul universitar standard în
domeniu.
• Tatiana Slama-Cazacu (n. 1920) public ă lucrarea „Comunicarea în procesul muncii “ (Bucure ști,
Editura ătiin țifică, 1964).
• Alfred Sauvy susține c ă „Opinia public ă este un arbitru, o con știință, un tribunal. Este focul
interior al unei na țiuni”. („L’Opinion publique ”, Paris, P. U. F., 1964, p. 5).
• William J. McGuire prezint ă tehnica inocul ării pentru inducerea rezisten ței la persuasiune:
expunerea persoanelor la un mesaj contraatitudinal slab spore ște rezisten ța față de un mesaj
contraatitudinal puternic, pentru c ă indivizii au posibilitatea de a elabora contraargumente. Tehnica
inocul ării psihosociologice prezint ă analogii cu vaccinarea medical ă și este similar ă procesului de
avertizare în leg ătură cu inten ția de influen țare atitudinal ă (Inducing Resistance to Persuasion:
Some Contemporary Approaches , în Advances in Experimental Social Psychology , L. Berkowitz,
ed., vol. I, New York, Academic Press, 1964).
• Sub conducerea lui H. Himmelweit (1918 – 1989) ia fiin ță la London School of Economics and
Political Science un Departament de psihologie social ă. H. Himmelweit , primul profesor de
psihologie social ă la vestita London School , s-a preocupat în mod deosebit de psihosociologia
mass-media și comunicarea social ă.
• Peter R. Hofstätter public ă lucrarea „Sozialpsychologie “ (Berlin, Walter de Gruyter & Co., 1964).
Sumarul lucr ării include șase capitole: 1) Rolul psihologiei sociale; 2) Pozi ții teoretice; 3) Metode
de cercetare; 4) Teoreme ale psihologiei sociale; 5) Procesul de socializare; 6) Teoreme ale
dinamicii grupului. Peter R. Hofstätter apreciaz ă că psihologia social ă începe cu lucr ările lui
William McDougall și Edward A. Ross , în 1908.
1965
• Morton Deutsch și Robert M. Krauss public ă lucrarea „Theories in Social Psychology ” (New
York, Basic Books, 1965). Autorii analizeaz ă rolul teoriei în psihologia social ă, abord ările în
perspectiva psihologiei formei (S. Asch, F. Heider), teoriile câmpului (K. Levin, L. Festinger), teoriile înt ăririi (N. Miller, J. Dollard, C. Hovland, A. Bandura, B. F. Skinner, G. Homans, J. W.
Thibaut, H. Kelley), teoriile psihanalitice (S. Freud), teoriile rolului (G. H. Mead, R. K. Merton, E.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
65 Goffman). Lucrarea a fost tradus ă în 1972 în limba francez ă și a fost bine cunoscut ă de
psihosociologii din România.
• Theodore M. Newcomb , în edi ția a doua a lucr ării „Social Psychology “ (New York, Holt, Rinehart
and Winston, Inc., 1965), utilizeaz ă termenul de „contingen ță comportamental ă“ pentru a desemna
influen ța intercomportamental ă. Lucrarea lui Theodore M. Newcomb a f o s t t r a d u s ă în limba
francez ă (Paris, P.U.F., 1970) și a circulat în anii 1970 în mediile universitare române ști, ca
manual de psihologie social ă.
• În anul universitar 1965/ 1966 se reintroduce psihologia social ă în înv ățământul superior din
România. La sec țiile de psihologie și sociologie ale Universit ății Bucure ști, cursurile de psihologie
social ă, sus ținute de Pantelimon Golu „delimiteaz ă o parte masiv ă consacrat ă trat ării bazelor
filosofice ale acestei noi psihologii, îndeosebi contribu ției marxism-leninismului la dezvoltarea
psihologiei sociale ca știință și problemelor generale teoretico-metodologice, ad ăugând în
continuare o serie de teme clasice ale acestei ramuri, ca: influen ța factorilor socioculturali asupra
percep ției, memoriei, gândirii și inteligen ței, comportamentelor afective; rela țiile interpersonale;
comunicarea ca form ă a interac țiunii interculturale; psihologia grupurilor mici, aspecte
psihosociale ale motiva ției în situa țiile de grup, metode și tehnici de cercetare în psihologia
social ă“ (Ana Tucicov-Bogdan, 1984, p. 118).
• W. Wilson , N. Chun și M. Kayatani (1965) demonstreaz ă experimental c ă într-o situa ție de
competi ție reprezent ările au un caracter selectiv și justificativ. În experiment subiec ții sunt pu și în
situa ția de competi ție (joc cu miz ă) cu alte cupluri și în situa ția de cooperare cu al ți parteneri
(împ ărțirea câ știgurilor). Înainte și dup ă situa țiile create se cere descrierea partenerilor și
competitorilor pe baza unei liste de 22 de tr ăsături de personalitate, vizând atrac ția interpersonal ă,
aptitudinile și motivarea. S-a constatat c ă, dup ă interac țiunea conflictual ă, imaginea cuplurilor
devine semnificativ mai negativ ă, în timp ce imaginea partenerilor, dup ă interac țiunea de
cooperare, devine semnificativ mai pozitiv ă. Astfel, printr-un mecanism de protec ție, se creeaz ă o
imagine a celuilalt care justific ă discriminarea; cel ălalt grup este f ăcut responsabil de situa ția de
conflict. Paradigma experimental ă imaginat ă d e W. Wilson , N. Chun și M. Kayatani a fost
utilizat ă și de Willem Doise (1969), iar explica ția distorsiunii imaginii celuilalt grup a fost preluat ă
de R. A. Levine și D. T. Campbell (1972) în leg ătură cu sociocentrismul .
• Elaine Walster (Hatfiel) demonstreaz ă printr-un experiment psihosociologic rela ția dintre
percep ția altuia (din punct de vedere al atractivit ății fizice) și stima de sine (The Effect of Self-
esteem on Romantic Liking , în „Journal of Experimental Social Psychology “,1965, nr. 1, pp. 184 –
197). La experiment au participat femei care trebuiau s ă completeze teste de performan ță. În
camera de a șteptare, fiecare f ăcea cuno ștință, ca din întâmplare, cu un student foarte atractiv
(„complice“ al experimentatorului), care în final îi propunea o întâlnire. Persoanele de sex feminin din experiment erau f ăcute s ă cread ă că au ob ținut rezultate foarte bune, unele, și rezultate foarte
slabe, altele. Apoi, ar ătându-li-se cinci fotografii, între care și a studentului „complice“, li se cerea
să evalueze atractivitatea persoanelor din fotografie. Rezultatul: femeile care credeau c ă au ob ținut
rezultate foarte slabe la testele de performan ță (având, deci, mai pu țină stim ă de sine) l-au apreciat
pe studentul „complice“ mai atractiv decât femeile care credeau c ă au avut succes la testele de
performan ță.
• A luat fiin ță, în cadrul Institutului de Psihologie al Academiei R. S. România, un sector de
psihologie social ă, condus de Traian Herseni . Inițial, din colectivul de cercet ători f ăceau parte:
Georgeta Dan-Spânoiu , Vasile V. Nicolau , Gheorghe Zb ăganu , Anton Tabachiu , Ligia
Ghergu ț. S-au integrat apoi în colectivul de cercet ători Septimiu Chelcea , Nicolae R. R ădulescu ,
Cătălin Zamfir , Boris Zderciuc ș.a.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
66 • J. S. Adams , prin studiul „Inequity in Social Exchange “ inclus în volumul coordonat de Leonard
Berkowitz „Advances in Experimental Social Psychology “ (New York, Academic Press, 1965),
aduce contribu ții semnificative la teoria echit ății. Exist ă inechitate când beneficiile (recompensele)
nu sunt propor ționale cu aportul (contribu țiile). Percep ția inechit ății induce disconfort psihic și
tendin ța de a ac ționa pentru stabilirea sau restabilirea echit ății. Aceasta se poate realiza pe dou ă
căi: pe cale cognitiv ă sau pe cale ac țional ă pentru modificarea schimbului. Calea cognitiv ă este
urmat ă, de regul ă, de cei avantaja ți (indivizi, grupuri): prin distorsiune cognitiv ă ei reduc valoarea
contribu țiilor celorlal ți sau sporesc valoarea beneficiilor primite de ace știa. Modalitatea ac țional ă
este preferat ă de membrii grupurilor dezavantajate: ei cer compensa ții. J. S. Adams a demonstrat
că disconfortul psihic și tendin ța de impunere a echit ății se manifest ă mai puternic la cei
dezavantaja ți decât la cei avantaja ți, care tr ăiesc un sentiment de vinov ăție.
• Apare primul num ăr al revistei „Journal of Personality and Social Psychology “ ca publica ție a
Asocia ției Americane de Psihologie (American Psychological Association). În prezent, aceast ă
revist ă este editat ă în trei sec țiuni separate: atitudini și cogni ție social ă – editor Abraham Tesser
(Universitatea din Georgia), rela ții interpersonale și procese de grup – editor Norman Miller
(Universitatea din Carolina de Sud), procesele personalit ății și diferen țele individuale – editor
Russel G. Geen (Universitatea din Missouri).
• O serie de speciali ști sovietici, precum P. Rojin , B. P. Parâghin , B. Porosnev ș.a., teoretizeaz ă
psihosociologia marxist-leninist ă ca știință și raporturile ei cu alte științe sociale.
• Milton J. Rosenberg (Society and the Adolescent Self-image , New Jersey, Princeton University
Press, 1965), verific ă printr-un experiment o alt ă explica ție pentru rezultatele experimentului
realizat de Arthur R. Cohen (1962) bazat pe teoria disonan ței cognitive . Aceast ă nou ă explica ție
ar consta din preocuparea subiec ților de experiment de a p ăstra o imagine de sine bun ă. În
experimentul lui Milton J. Rosenberg se separ ă „psihologic“ faza comportamentului
contraatitudinal (scrierea unui eseu în favoarea unei m ăsuri nepopulare) de faza m ăsurării
atitudinilor (variabila dependent ă). În aceste condi ții se eviden țiază o corela ție direct ă între
mărimea remunera ției și schimbarea atitudinal ă. Willem Doise , Jean-Claude Deschamps și
Gabriel Mugny consider ă că „studiind sistematic diferen țele între procedurile experimentale
folosite de cercet ători par s ă exclud ă plauzibilitatea interpret ării avansate de Milton J. Rosenberg ,
ceea ce nu înseamn ă că explica ția în termenii disonan ței se impune“ (Psihologie social ă
experimental ă, Iași, Editura Polirom, 1996).
• „Drama psihologiei. Eseu asupra dezvolt ării psihologiei ca știință“, (Bucure ști, Editura ătiin țifică,
1965), de Vasile Pavelcu (1900 – 1983), a marcat gândirea psihologic ă din România. S-au
organizat simpozioane și dezbateri în pres ă – semn al originalit ății lucr ării ce cuprinde și referiri
psihosociologice: psihologia implicit ă, poporul – psiholog, mitologie și psihologie, psihologia
vieții cotidiene ș.a. „Drama psihologiei “ a cunoscut o a doua edi ție rev ăzută și adăugită (Bucure ști,
Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1972).
• Leonard Berkowitz pune în eviden ță efectele nocive ale expunerii la scene de violen ță în
emisiunile Tv. (Some Aspects of Observed Aggresion , în „Journal of Personality and Social
Psychology“ , 1965, nr. 2, pp. 359 – 369).
• Își începe apari ția, în S.U.A., publica ția Asocia ției Americane de Psihologie, „Journal of
Experimental Social Psychology “.
• Robert B. Zajonc realizeaz ă experimente pe animale care probeaz ă existen ța fenomenului de
facilitare social ă și la nivel infrauman: pe știi „antrena ți“ să parcurg ă un labirint înoat ă mai repede
când au ca „martori“ pe ști din aceea și specie plasa ți într-un acvariu al ăturat (Social Facilitation , în
„Science “, 1965, nr. 149, pp. 269 – 274).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
67 • Jack W. Brehm prezint ă teoria reactan ței psihologice , conform c ăreia amenin țarea restrângerii
comportamentelor noastre accesibile genereaz ă o stare emo țional ă orientat ă spre redobândirea
libert ății. Intensitatea reactan ței psihologice variaz ă în func ție de trei factori: importan ța pentru
individ a comportamentelor amenin țate cu eliminarea, propor ția comportamentelor amenin țate cu
eliminarea, în raport de totalul comportamentelor accesibile, și intensitatea amenin țării de
eliminare a comportamentelor. Pentru ca s ă apar ă reactan ța psihologic ă nu este nevoie ca
amenin țarea s ă fie direct ă; este sufiecient ca individul s ă observe eliminarea efectiv ă a unui
comportament la o alt ă persoan ă pentru ca s ă se instaleze sentimentul de reactan ță (J. W. Brehm, A
Theory of Psychological Reactance , New York, Academic Press, 1966).
• Sociologul american Tamotsu Shibutani lanseaz ă teoria zvonului ca „tranzac ție colectiv ă,
implicând o diviziune a muncii între participan ți, fiecare din ace știa având contribu ții diferite”
(Improvised News. A Sociological Study of Rumor , New York, The Bobbs-Merrill Company, Inc.,
1966, p. 13). În concep ția acestuia, zvonurile sunt fenomene sociale la care particip ă mai multe
persoane, conform unei „diviziuni a muncii“, pentru ca ele s ă circule. Astfel, pot fi identificate în
emergen ța zvonurilor rolurile de: mesager (cel care aduce informa ția în grup), analist (cel care
interpreteaz ă informa ția plasând-o într-un context), scepticul (care cere probe pentru ca informa ția
să fie acceptat ă), protagonistul (persoana afectat ă de zvon, victima), agitatorul (care incit ă,
îndeamn ă la ac țiune), auditoriul (persoanele care asist ă la dezbaterea știrilor), liderul (care decide).
După Tamotsu Shibutani , zvonurile reprezint ă rezultatul punerii în comun a resurselor
intelectuale ale grupului pentru a da un sens faptelor importante pentru via ța grupului, dar
ambigue. Lucrarea prezint ă concep țiile alternative despre zvonuri și abordeaz ă probleme precum:
insuficien ța canalelor formale pentru știri, condi ție a apari ției zvonurilor, rezolvarea de probleme
prin deliberare – mecanism al construc ției zvonurilor, sugestibilitatea și contagiunea
comportamental ă și transmiterea zvonurilor, formarea credin țelor populare, manipularea politic ă a
zvonurilor. În România zvonurile au fost analizate în perspectiv ă psihosociologic ă de Septimiu
Chelcea (1994) și Gheorghe Ar ădăvoaice (1995).
• Cu lucrarea lui Muzafer Sherif „Group Conflict and Cooperation: Their Social Psychology “
(Boston, Houghton Mifflin, 1966) î și începe cariera teoria conflictelor reale , care explic ă rela țiile
intergrupuri pornind de la ideea c ă indivizii sunt agen ți raționali și raporturile dintre grupuri sunt
funcționale. Grupurile se afl ă în raporturi de cooperare sau de conflict . Concuren ța pentru
obținerea unor resurse (bunuri, hran ă, teritorii, pozi ții sociale superioare etc.) poate genera
conflicte intergrupuri. Cooperarea apare când grupurile ader ă la scopuri supraordonate . Motivele
obiective (controlul resurselor) conduc la formarea prejudec ăților și la favorizarea in-group- ului.
Rezultatele și concluziile experimentelor lui Muzafer Sherif , desf ășurate cu începere din 1953, au
fost confirmate de numeroase cercet ări și experimente. „Teoria conflictelor reale “ propune o
viziune diferit ă de cea a teoriilor individualiste, care c ăutau explicarea conflictelor intergrupuri
prin raporturile interpersonale și completeaz ă ipoteza conform c ăreia contactul intergrupuri ar fi
suficient pentru rezolvarea conflictelor. S-a repro șat teoriei conflictelor reale că porne ște de la
premisa c ă totdeauna conflictul are efecte negative și că, deci, trebuie evitat. În situa țiile de
inegalitate și injusti ție, conflictul poate conduce la instaurarea unor rela ții echitabile . De asemenea,
s-a atras aten ția că în situa țiile sociale concrete conflictele intergrupuri (etnice, religioase etc.) au o
istorie îndelungat ă, iar constituirea unui nou in-group poate fi perceput ă ca o amenin țare la
păstrarea identit ății grupurilor.
• Mihai Ralea și Traian Herseni public ă primul tratat de psihologie social ă din România:
„Introducere în psihologia social ă“ (Bucure ști, Editura ătiin țifică, 1966). Sunt consacrate capitole
întregi contribu ției lui K. Marx și Fr. Engels la psihologia istoric ă și la psihologia colectivit ăților,
fiind identificate elemente de psihologie social ă în operele lui V. I. Lenin . În acela și timp, lucrarea
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
68 face incursiuni pertinente în operele lui Homer , Aristotel , Montaigne , Pascal , La Bruy ère,
căutând filoanele gândirii psihosociologice. De asemenea, sunt semnalate contribu țiile lui J. M.
Baldwin , G. H. Mead , Ch. Cooley , Margaret Mead , R. Linton , K. Lewin , J. L. Moreno l a
afirmarea psihologiei sociale ca știință. Lucrarea are un caracter enciclopedic și a influen țat
dezvoltarea psihosociologiei în România. Autorii consider ă că psihologia social ă „studiaz ă
fenomenele psihosociale, fenomene complexe, în acela și timp psihice și sociale, cum sunt
fenomenele psihice colective, rela țiile psihice interpersonale, modelele sociale de comportament,
fenomenele psihice provocate de situa țiile sociale, via ța cultural ă sau spiritual ă, sub toate aspectele
ei interioare” (p. 19).
• Jonathan L. Freedman și S. C. Fraser , (Compliance without Pressure: The Foot-in-the-door
Technique , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1966, nr. 4, pp. 195 – 202), studiind
complian ța, au constatat c ă oamenii tind s ă accepte preten țiile mai mari ale altora dac ă anterior au
acceptat solicit ări mai mici. Ei au numit acest fenomen piciorul în u șă (foot-in-the-door). Într-o
serie de experimente cei doi autori au eviden țiat că procentul persoanelor care accept ă o solicitare
costisitoare (de exemplu, montarea pe gazonul din gr ădina casei a unui panou de mari dimensiuni
ce-i invit ă pe automobili ști la pruden ță) cre ște de la 16,7% la aproape 76% dac ă anterior
respectivele persoane au fost de acord cu o ac țiune pu țin costisitoare (s ă expun ă în fereastra de la
strad ă un afi ș de mici dimensiuni con ținând îndemnul „Conduce ți prudent !“). Experimentele au
verificat persisten ța efectului de supunere f ără constrângere și în condi țiile în care formularea celor
două solicit ări era f ăcută de una și aceea și persoan ă sau de persoane diferite, imediat (câteva zile)
sau la un interval mai mare de timp (dou ă săptămâni) și în condi țiile în care cele dou ă solicit ări se
refer ă la aceea și tem ă sau la teme diferite, ce implic ă alte tipuri de ac țiuni. S-au dat explica ții
alternative acestei tehnici (R.-V. Joule, Le Pied-dans-la porte: un paradigme à la recherche d’une
théorie , in „Psychologie française “, 1987, nr. 32, pp. 30 1 – 306). W. Dejong (1979) a propus
interpretarea paradigmei în cadrul teoriei autopercep ției elaborat ă de Daryl J. Bem (1967).
• În lucrarea „The Hidden Dimension ” (New York, Doubleday, 1966), antropologul Edward Hall
inițiază discursul despre spațiul personal , acea zonă tampon perceptibil ă doar când este
transgresat ă. Antropologul american men ționat distinge patru zone („zonele de distan ță Hall”):
distan ța intim ă (50 cm), distan ța ce o p ăstrăm când vorbim cu prietenii; distan ța personal ă (75
cm), distan ța pentru conversa țiile obi șnuite; distan ța social ă (2 m), spa țiul personal de care avem
nevoie când intr ăm în rela ții oficiale cu alte persoane; distan ța public ă (10 m) ce separ ă în
comunicare persoanele cu statusuri sociale inegale. Zonele de distan ță Hall variaz ă în func ție de
cultur ă și de apartenen ța la gen.
• Elaine Walster (Hatfield) și colab . prezint ă în studiul „Importance of Psysical Attractiveness in
Dating Behavior “, („Journal of Personality and Social Psychology” , 1966, nr. 4, pp. 508 – 5 16),
rezultatele unui experiment natural din care a rezultat c ă atractivitatea fizic ă (frumuse țea)
influen țează mai mult decât similaritatea opiniilor și atitudinilor formarea diadelor . S-a organizat
un bal pentru studen ți. Perechile de dansatori, constituite la întâmplare, au fost evaluate de un
juriu. Dup ă dou ă ore și jum ătate de la începerea dansului, s-a cerut studen ților s ă își spun ă opinia
despre atractivitatea fizic ă a partenerilor. ăase luni mai târziu, studen ții care f ăcuser ă evalu ări
pozitive continuau s ă se întâlneasc ă cu partenerul (partenera) lor.
• Este lansat termenul de etologie uman ă (Irinäus Eibl-Eibesfeldt și Hans Hass, Zum Projekt einer
ethologisch orientierten Untersuchung menschlichen Verhaltens , Max Planck-Ges, 1966, nr. 6, pp.
383 – 396). Dup ă Irinäus Eibl-Eibesfeldt , etologia uman ă studiaz ă programarea genetic ă a
comportamentelor umane, unitatea transcultural ă a genului uman.
• Julian B. Rotter (1916 – ?) definitiveaz ă o scal ă pentru m ăsurarea locului controlului (locus of
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
69 control), cunoscut ă sub denumirea Rotter Internal-External Control Scale și utilizat ă în numeroase
cercet ări prin care se verifica leg ătura dintre perceperea sursei de înt ărire a comportamentului în
interiorul sau în exteriorul persoanei și trăsăturile de personalitate (c ăutarea și utilizarea
informa țiilor, sensitivitatea, sentimentul controlului asupra situa țiilor etc.) sau factorii de context
social (rezisten ța la persuasiune, influen ța social ă, schimbarea atitudinal ă etc.).
• Gabriel Mugny și Stamos Papastamou (1966/ 1967) verific ă printr-un experiment ipoteza c ă
interpretarea în termeni psihologici a comportamentului unui deviant determin ă o influen ță redus ă
din partea acestuia asupra grupului. În experiment au participat 88 de elevi din Elve ția. Se cerea
exprimarea opiniei privind poluarea. În chestionarul utilizat erau incluse 16 propozi ții referitoare
la aceast ă problem ă: 8 itemi incriminau industria și 8 itemi acuzau cet ățenii. Subiec ții de
experiment î și exprimau opiniile pe o scal ă cu 7 trepte de intensitate pentru fiecare item. Dup ă o
săptămână de la completarea chestionarului, elevii erau pu și să citeasc ă un text referitor la poluare.
Grupul experimental era într-o situa ție de psihologizare, cerându-se subiec ților s ă-și facă o imagine
despre caracteristicile psihologice ale autorului respectivului text. Grupul de control nu primea o astfel de instruc țiune, ci era îndemnat s ă se concentreze asupra con ținutului, pentru a rezuma textul
cât mai corect cu putin ță. Dup ă lectur ă, ambele grupuri de elevi r ăspundeau din nou la chestionarul
de opinie administrat anterior și apoi descriau personalitatea autorului textului citit, folosindu-se de
o list ă cu 40 de adjective. În fine, rezumau textul citit. Rezultatul experimentului: în condi ții de
psihologizare schimbarea de opinie a fost + 0,464 și imaginea autorului + 1,489, iar în condi ții de
nepsihologizare schimbarea opiniei a înregistrat valori mai mari, ca și imaginea autorului (+ 0,763
și, respectiv, + 2,943). S-a verificat c ă atribuirea psihologic ă diminueaz ă influen ța poten țială a
deviantului. Psihologizarea, al ături de biologizare, (pentru c ă este negru, femeie, țigan etc.) și de
sociologizare (pentru c ă este țăran, șomer, politician etc.), reprezint ă o form ă a naturaliz ării, iar
aceasta constituie „unul din mecanismele prin care un sistem social se poate imuniza împotriva devian ților, ruinându-le credibilitatea“ (Gabriel Mugny, Devian ța
, în Psihologie social ă
experimental ă, W. Doise, J.-C. Deschamps, G. Mugny, Ia și, Editura Polirom, 1996, p. 65).
• Robert B. Zajonc scrie în „Social Psychology: An Experimental Approach “ (Belmont,
Wadsworth, 1966) c ă psihosociologia este produsul acestui secol și al acestei genera ții: 90% din
datele psihologiei sociale au fost înregistrate în ultimii dou ăzeci de ani.
1967
• În „The Multinational Society: Some Research Problems “ (1967), Otto Klineberg exploreaz ă
sursele de conflict și identific ă modalit ățile de reducere a conflictelor în societ ățile heterogene din
punct de vedere etnic.
• Milton Rokeach elaboreaz ă un test de valori care îi va purta numele și care va impulsiona
cercetarea empiric ă a valorilor sociale. Testul de valori Rokeach a fost tradus, adaptat și aplicat în
România în cercet ările conduse de Paul Popescu-Neveanu .
• Achim Mihu public ă lucrarea „Sociometria. Eseu critic “ (Bucure ști, Editura Politic ă, 1967), ce va
impulsiona aplicarea testului sociometric în studiul grupurilor mici în România.
• Robert Sommer experimenteaz ă relația dintre dispunerea elevilor în clasa școlar ă și participarea la
discu ție. Posibilitatea contactului vizual spore ște participarea la discu ție. Elevii din rândul întâi,
banca din mijloc, sunt de dou ă ori mai activi la discu ții decât colegii lor din ultimul rând, din
băncile laterale (R. Sommer, Classroom Ecology , în „Journal of Applied Behavioral Science “,
1967, nr.3, pp. 489 – 503).
• S. Valins folose ște tehnica feedback-ului fals pentru a demonstra experimental c ă atribuirea
influen țează procesele afective. Subiec ții de experiment trebuiau s ă evalueze fotografiile unor
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
70 femei, în timp ce auzeau b ătăile inimii acestora înregistrate pe o band ă magnetic ă (erau înregistr ări
întâmpl ătoare, necorelate cu fotografiile prezentate). Fotografiile asociate cu un ritm cardiac
accelerat (tahicardie) au fost considerate mai atractive (Emotionality and Information Concerning
Internal Reactions , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1967, nr. 6, pp. 458 – 463).
• Hadley Cantril public ă studiul „Sentio, Ergo Sum: Motivation Reconsidered“ (Journal of
Psychology , 1967, nr. 65, pp. 9 1 – 107), în care se afirm ă că „este mult mai important s ă se
analizeze probleme cruciale cu metode oarecare, decât s ă se studieze probleme banale cu metode
precise“. Aceast ă remarc ă ar trebui s ă figureze în toate tratatele de metode și tehnici de cercetare
psihosociologic ă.
• Martin Fishbein public ă lucrarea „Attitude Theory and Measurement “ (New York, Wiley, 1967).
• Desmond Morris critic ă abord ările antropologiste în studiul comportamentului uman (pentru c ă
au evitat evidentul și pentru c ă au c ăutat rădăcinile culturale ale popula țiilor atipice), ca și
abord ările psihologiste (pentru c ă au studiat specimene aberante sau e șuate, altfel n-ar fi trebuit s ă
se apeleze la psihiatri). În lucrarea sa, „The Maked Ape “ (1967), tradus ă în limba român ă
(Maimu ța goal ă, Bucure ști, Editura Enciclopedic ă, 1991), cercet ătorii sunt îndemna ți să studieze
comportamentele umane din culturile contemporane majore și activit ățile care au corespondent la
alte specii (hr ănirea, înmul țirea, îngrijirea descenden ților, somnul).
• Theodore M. Newcomb reia dup ă 25 de ani studiul atitudinilor sociale și politice ale studen ților
„Colegiului Bennington” (Persistence and Change: Bennington College and its Students After
Twenty-five Years , New York, Wiley, 1967).
• Daryl J. Bem propune teoria autopercep ției (Self-perception: An Alternative Interpretation of
Cognitive Disonance Phenomena, în „Psychological Review “, 1967, nr. 74, pp. 183 – 200) care
susține c ă în urma autoobserva ției noi infer ăm atitudinile noastre pornind de la propriile
comportamente, tot a șa cum ne d ăm seama de atitudinile altora observând comportamentele lor.
• J. W. Berry studiaz ă comparativ conformarea în func ție de modul de asigurare a subzisten ței.
Popula ția din Sierra Leone, cultivatoare de orez, s-a constatat c ă este mai sensibil ă la norma de
grup decât popula ția de eschimo și din Insulele Baffin, în principal vân ători și pescari
(Interdependence and Conformity in Subsistence-level Societies , în „Journal of Personality and
Social Psychology “, 1967, nr. 7, pp. 4 15 -418).
1968
• Herbert C. Kelman explic ă influen ța atractivit ății celui care comunic ă asupra auditoriului prin
tendin ța publicului de a se identifica în mare m ăsură cu sursa atractiv ă.
• Robert Rosenthal și L. F. Jacobson prezint ă o trecere în revist ă a peste 250 de cercet ări
experimentale privind efectul Pygmalion (în „Scientific American “, 1968, nr. 2 18, pp. 19 – 23).
Asemenea situa ției din legenda antic ă greac ă, în care Pygmalion o z ămisle ște pe Galateea din
dragoste, în mediul școlar, dar nu numai, cei care evalueaz ă nivelul cuno ștințelor și, mai general, al
dezvolt ării aptitudinilor, prin încrederea acordat ă și prin solicitarea mai frecvent ă, îi fac pe cei
testa ți să obțină rezultate superioare.
• D. Peabody elaboreaz ă o tehnic ă de m ăsurare a distorsiunilor evaluative în reprezent ările
intergrupale . Investiga ția se desf ășoară în Filipine asupra unor grupuri de chinezi și de filipinezi
care se descriu pe ei în șiși și unii pe al ții. S-a constatat c ă subiec ții manifest ă o abatere evaluativ ă
sistematic ă în favoarea propriului grup și că exist ă o anumit ă obiectivitate în evalu ările celor dou ă
grupuri în ceea ce prive ște caracteristicile descriptive (D. Peabody, Group Judgements in the
Philippines: Evaluative and Descriptive Aspects , în „Journal of Personality and Social
Psychology “, 1968, nr. 10, pp. 290 – 300).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
7 1 • Elliot Aronson face sinteza cercet ărilor privind disonan ța cognitiv ă, atr ăgând aten ția asupra
justific ării, ca explicare ra țional ă, atribuite unei conduite sau credin țe. Pentru c ă actele
comportamentale realizate nu se mai schimb ă, spre a reduce disonan ța cognitiv ă este necesar ă
schimbarea atitudinal ă, deci, se impune justificarea . S-a analizat astfel: justificarea insuficient ă,
suprajustificarea și efortul de justificare (Dissonance Theory: Progress and Problemes , în Theories
of Cognitive Consistency: A Source Book , Skokie IL, Rand McNally, 1968).
• Roger G. Barker define ște psihologia mediului înconjur ător sau psihologia ecologic ă
(environmental psychology) ca studiul influen ței mediului asupra comportamentelor umane.
Situa ția specific ă (locul comportamentului) impune comportamente previzibile (Ecological
Psychology: Concepts and Methods for Studying the Environment of Human Behavior , Stanford
C.A., Stanford University Press, 1968).
• În studiul „Attitudinal Effects of Mere Exposure “ („Journal of Personality and Social Psychology “,
1968, nr. 9), Robert B. Zajonc atrage aten ția asupra efectului simplei expuneri : cu cât este mai
familiar obiectul atitudinii, cu atât atitudinea este mai pozitiv ă. Efectul simplei expuneri (mere
exposure efect) explic ă unele situa ții de atrac ție interpersonal ă: cu cât întâlne ști mai des o
persoan ă, cu atât î ți formezi o atitudinea mai pozitiv ă despre ea.
• Asocia ția japonez ă pentru dinamica grupului public ă primul num ăr al revistei „The Japanese
Journal of Experimental Social Psychology “.
• Se tip ărește lucrarea „Identity: Youth and Crisis “ (New York, Norton, 1968), de Erik H. Erikson
(1919 – 1996), în care autorul, pe baza observa ției propriei vie ți, dar și a experien ței sale de
psihoterapeut, atrage aten ția asupra importan ței identit ății pentru echilibrul psihic al indivizilor
umani. Spre deosebire de alte fiin țe care au o identitate a lor (au caracteristici care le diferen țiază),
doar oamenii dobândesc un sens al identit ății. Erik H. Erikson face distinc ție între caracteristicile
culturale, înv ățate ale identit ății sinelui (ego identity) și caracteristicile universale, ale speciei, care
se schimb ă odat ă cu vârsta și cu dobândirea experien ței. Problema crizei identit ății (identity crisis)
în cadrul ciclului vie ții (de exemplu, în trecerea de la stadiul adolescen ței la cel al tinere ții) a
suscitat controverse.
• Într-o cercetare asupra unui num ăr de 156 de studen ți cărora li s-a aplicat testul „Cine sunt eu ?“,
cu instruc țiunea de a r ăspunde de cincisprezece ori la rând la aceast ă întrebare, C. Gordon (1968) a
constatat c ă în 82% din cazuri se indic ă vârsta și în 72% apartenen ța la grup (masculin/feminin).
Autorul men ționat stabile ște un num ăr de cinci categorii de r ăspunsuri care acoper ă conntinuumul
de la polul social la polul personal. Astfel, se disting r ăspunsuri referitoare la: 1) caracteristici
atribuite prin na ștere (sex, na ționalitate, religie); 2) caracteristici dobândite (profesie, apartenen ță
politic ă); 3) identific ările abstracte (convingerile ideologice); 4) interese și activit ăți (interese
culturale, activit ăți artistice); 5) caracteristicile personalit ății (valori morale, competen țe) (Self-
Conceptions: Configurations of Content , în The Self in Social Interaction , C. Gordon și K. Gergen,
eds., New York, Wiley, 1968).
• William J. McGuire , studiind atitudinile și schimbarea atitudinal ă, ajunge la urm ătoarele
concluzii: schimbarea atitudinal ă este influen țată de factorii de personalitate, în sensul c ă
persoanele cu stim ă de sine înalt ă își schimb ă mai greu atitudinile, copiii sunt mai influen țabili
decât adul ții, diferen țele legate de apartenen ța la gen sunt nesemnificative (în Handbook Social
Psychology , aflat ă, în 1985, la a III-a edi ție).
• Otto Klineberg și colab. aplic ă tehnicile de analiz ă a con ținutului asupra textelor utilizate în
școlile catolice din Italia și din Spania. Se constat ă că referin țele la evrei și la protestan ți erau, la
acea dat ă, preponderent negative, fapt ce explic ă par țial tensiunile interetnice (Religione e
Pregiudizo , Bologna, Cappelli, 1968).
• Stanley Schachter , studiind comportamentul de hr ănire, stabile ște că persoanele normale acord ă
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
72 atenție semnalelor interne, în timp ce persoanele obeze ignor ă aceste semnale, orientându-se în
comportamentul de hr ănire dup ă semnele externe (m ănânc ă, deși nu le este foame, doar pentru c ă a
sosit ora de mas ă). În perspectiv ă psihanalitic ă, este lansat ă ipoteza reducerii anxiet ății prin actul
de a mânca (Obesity and Eating , în „Science “, 1968, nr. 161, pp. 75 1 – 756).
1969
• E.M. Bannester analizeaz ă în studiul „Sociodynamics: An Integrative Theorem of Power,
Authority, Interfluence and Love “ („American Sociological Review “, 1969, nr. 34, pp. 374 – 393)
puterea social ă, abilitatea de a influen ța comportamentul altor persoane și capacitatea de a rezista
influen ței altora. Puterea social ă se bazeaz ă pe controlul asupra resurselor.
• Alex Inkeles și Daniel Levinson (1969) studiaz ă caracterul na țional prin determinarea
personalit ății modale .
• Irving M. Piliavin și colab. au demonstrat experimental c ă tendin ța de ajutorare a victimelor cre ște
când situa ția în care se g ăsesc acestea este neambigu ă (Good Samaritanism: An Underground
Phenomenon ? în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1969, nr. 13, pp. 387 – 4 11).
• Henri Tajfel abordeaz ă formarea stereotipurilor ca erori cognitive (cognitive biases) în procesarea
informa țiilor, ca urmare a accentu ării categoriz ării (Cognitive Aspects of Prejudice , în „Journal of
Social Issues “, 1969, nr. 25, pp. 79 – 97).
• Herbert Blumer analizeaz ă comportamentul colectiv , propunând ipoteza reac ției circulare : în
starea de mul țime, expresia emo țiilor unei persoane spore ște emo ția persoanelor care observ ă
aceast ă expresie emo țional ă și astfel, la rândul lor, persoanele care și-au sporit starea emo țional ă
sunt surse pentru sporirea emo țiilor primei persoane. Astfel se explic ă fenomenul de contagiune în
situa ția de mul țime (Outline of Collective Behavior , în Readings in Collective Bahavior , Chicago,
Rand McNally, 1969, pp. 65 – 88).
• Y. Amir lanseaz ă ipoteza contactului în rela țiile interetnice: fiind în contact, spore ște
interac țiunea și se reduc prejudec ățile, pentru c ă membrii grupurilor etnice pot constata c ă sunt
asem ănători și pentru c ă se întâlnesc frecvent; conform ipotezei simplei expuneri, oamenii încep s ă
se simpatizeze reciproc (Contact Hypothesis in Ethnic Relations , în „Psychological Bulletin”, 169,
nr. 7 1, pp. 3 19-342).
• Philip Zimbardo realizeaz ă experimente care pun în eviden ță rolul deindividualiz ării în
comportamentele social nedezirabile. Analizeaz ă comparativ individualizarea, ra țiunea și ordinea
versus deindividualizarea, impulsurile și haosul (The Human Choice: Individuation, Reason and
Order versus Deindividuation, Impulse, and Chaos , Nebraska, University of Nebraska Press,
1969). Philip Zimbardo consider ă că „Suntem cu to ții asasini poten țiali“.
• Apare, la Paris, lucrarea „La Notion de rôle en psychologie sociale ” (Paris, P.U.F., 1969) de A. M.
Rocheblave-Spenle , în care sunt sintetizate datele de cercetare privind sistemul rol-statusuri-lor
sociale (M. Weber, G. H. Mead, R. Linton, H. Hyman, R. K. Merton, W. Mills, T. Parsons, R.
Bastide, J. Stoetzel).
• William G. McGuire identific ă patru func ții ale atitudinilor : utilitar ă sau adaptativ ă, economic ă
sau de cunoa ștere, expresiv ă și func ția de ap ărare a eului (Innate and Physiological Aspects of
Attitude , în Handbook of Social Psychology , G. Lindzey și E. Aronson, eds., vol. 3, edi ția a 3-a,
Mass., Addison-Wesley, 1969).
• Otto Klineberg și Marisa Zavalloni public ă „Nationalism and Tribalism Among African
Students: A Study of Social Identity “ (Paris, Mouton, 1969) pe baza investiga țiilor comparative în
șase universit ăți din: Etiopia, Ghana, Nigeria, Senegal, Uganda și Zair.
• J.M. Rabbie și M. Horwitz (Arousal of Ingroup-outgroup Bias by a Chance Win or Lass , în
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
73 „Journal of Personality and Social Psychology “, 1969, 13, pp. 269 – 277) studiaz ă experimental
sociocentrismul . Persoanele venite la laboratorul experimental sunt împ ărțite aleator în dou ă
grupe: alba ștrii și verzii. Aceast ă simpl ă divizare este suficient ă pentru favorizarea grupului de
apartenen ță. În experiment unul dintre grupuri era renumerat, iar altul nu. S-a cerut descrierea
atmosferei din propriul grup și din cel ălalt grup. Membrii grupului remunerat, ca și cei ai grupului
frustrat (neremunerat) î și descriu coechipierii mai favorabil și apreciaz ă atmosfera din propriul
grup ca fiind mai bun ă. Concluzia: a împ ărtăși aceea și soart ă conduce la o evaluare favorabil ă a
grupului de apartenen ță. J. M. Rablie interpreteaz ă schimbarea atitudinal ă prin teoria anticip ării
interac țiunii : anticiparea interac țiunii cu persoanele care au tr ăit aceea și experien ță de via ță
produce o stare afectiv ă pozitiv ă. No țiunea de soart ă comun ă este central ă în teoria lui J. M.
Rablie privind rela țiile intergrupuri.
• Ellen Berscheid și Elaine Walster (Hatfield) public ă „Interpersonal Attraction “ (Massachusetts,
Addison-Wesley Publishing Company, Inc., 1969). Este prezentat ă regula reciprocit ății simpatiei
și se analizeaz ă valoarea similarit ății, curtarea și iubirea ca fenomene psihosociale. Lucrarea, în
afara introducerii, are șapte capitole: atractivitatea, recompensele, satisfac țiile, regula reciprocit ății
simpatiei, similaritatea, cooperare versus competi ție, curtarea și iubirea.
• Robert Sommer (Personal Space , New Jersey, Prentice-Hall, 1969) analizeaz ă importan ța
spațiului personal , acea zon ă ce înconjoar ă corpul uman, ca o anvelop ă invizibil ă, ce nu permite
intruziunea altor persoane f ără ca acest lucru s ă nu genereze disconfort psihic. Spațiul personal
variaz ă în func ție de cultur ă, tip de rela ții și de situa ția concret ă.
• Traian Herseni, prin lucrarea „Psihosociologia organiz ării întreprinderilor industriale “ (Bucure ști,
Editura Academiei R. S. România, 1969), familiarizeaz ă publicul românesc cu teoriile și cu
problematica psihosociologiei conducerii . Bazat ă pe o ampl ă bibliografie occidental ă, lucrarea
contribuie la conturarea domeniilor psihosociologiei industriale și organiza ționale.
• Jean Maisonneuve consider ă că rela țiile interpersonale cuprind a șteptări (atitudini de receptare) și
aporturi (ini țiative). Pornind de la aceste elemente, în rela țiile interpersonale pot exista
compatibilitate și incompatibilitate (Psycho-sociologie des affinités , Paris, PUF, 1969).
• James C. Davies propune teoria curbei în J pentru explicarea comportamentelor colective :
trebuin țele persoanelor cresc continuu, dar posibilit ățile societ ății de a le satisface sunt limitate. Se
produce astfel o deprivare relativ ă. Când aceasta devine semnificativ ă și când oamenii dobândesc
capacitatea de a se organiza, pot fi ini țiate mi șcări sociale și chiar revolu ții (The J-curve of Rising
and Declining Satisfaction as a Cause of Some Great Revolutions and a Containde Rebellion , în
The History of Violence in America: Historical and Comparative Perspectives , H.D. Graham și
T.R. Gurr, eds., New York, Praeger, 1969).
• William J. McGuire propune, prin analogie cu vaccinarea, tehnica inocul ării: pentru a spori
rezisten ța față de mesajele persuasive, persoanele pot fi expuse unor mesaje contraatitudinale
slabe, astfel încât acestea s ă caute contraargumente pentru a respinge mesajele persuasive puternice
(The Nature of Attitudes and Attitude Change în Handbook of Social Psychology , G. Lindsey și E.
Aronson, eds., Addison-Wesley, 1969).
1970
• Ralph K. White atrage aten ția asupra iluziei vârfului negru al puterii (black top): nivelul înalt al
puterii este perceput ca fiind foarte r ău, în timp ce popula ția, de și controlat ă și manipulat ă, are
atitudini favorabile inamicului puterii. Astfel se ajunge la condamnarea doar a vârfurilor puterii și
la credin ța că, scăpați de sub controlul puterii, oamenii se vor asocia inamicului acesteia ( Nobody
Wanted War: Misperception in Vietnam and Other Warss , Garden City, Doubleday, 1970).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
74 • Stanley Milgram , studiind experien ța vie ții urbane, introduce conceptul de stimul supraînc ărcat,
designând multitudinea stimulilor senzoriali (vizuali, acustici, olfactivi etc.) care îi bombardeaz ă
pe citadini. Au fost identificate efectele specifice ale stimulului supraînc ărcat: reducerea
responsabilit ății sociale pentru bun ăstarea celorlal ți, neîncrederea în str ăini, sentimentul
anonimatului, impolite țea, frecven ța ridicat ă a comportamentelor de rol în detrimentul contactelor
personale (Stanley Milgram, The Experience of Riving in Cities , în „Science “, 1970, nr. 167, pp.
1461 – 1468)
• Volumul al VII-lea din „Handbuch der Psychologie în 12 Bänden “ (Göttingen, Verlag für
Psychologie, Dr. C. J. Hogrefe, 1970) este consacrat psihologiei sociale.
• Achim Mihu public ă lucrarea „Sociologia american ă a grupurilor mici “ (Bucure ști, Editura
Politic ă, 1970), oferind o sintez ă a cercet ărilor în domeniu. Sunt prezentate teoriile globale și
parțiale privind grupul mic .
• Henri Tajfel (1920 – 1982), primul profesor de psihologie social ă la Universitatea Bristol,
comunic ă rezultatele cercet ărilor sale experimentale privind discriminarea dintre grupuri: propriul
grup etnic este, de regul ă, considerat superior. Acest fenomen a fost numit etnocentrism
(Experiments in Intergroup Discrimination , în „Scientific American “, 1970, nov., pp. 96 – 102).
• Ia fiin ță în Germania la Institutul Max Planck primul Laborator de etologie uman ă, sub
conducerea lui Irinäus Eibl-Eibesfeldt .
• Richard Christie și Florence L. Geis public ă „Studies in Machiavellianism “ (New York,
Academic Press, 1970), în care este analizat ă personalitatea machiavelic ă (termen introdus în
psihosociologie de Richard Christie în anii 1950). O astfel de personalitate este caracterizat ă de
neutralitatea afectiv ă și de deta șare moral ă în rela țiile interpersonale. Machiavelismul coreleaz ă
pozitiv cu dogmatismul, cu agresivitatea și cu externalismul. Pentru m ăsurarea machiavelismului
au fost elaborate scale, dintre care cele mai cunoscute sunt scalele Mach IV și Mach V. Dup ă cum
au stabilit Richard Christie și Florence L. Geis , gradul de machiavelism spore ște la adolescen ță,
se stabilizeaz ă la adul ți și începe s ă descreasc ă dup ă vârsta de 40 de ani (vezi Grand Dictionnaire
de la Psychologie, Larousse, Paris, 1991, p. 447).
• Daryl J. Bem analizeaz ă în „Belief, Attitudes and Human Affairs “ (Belmont, Books/Cole, 1970)
structura orizontal ă și vertical ă a atitudinilor (atitudini primare, secundare și terțiare), atr ăgând
atenția asupra rolului acestei structuri în schimbarea atitudinal ă. De asemenea, pentru a putea
evalua rezisten ța la schimbare, trebuie cunoscut locul atitudinii respective în sistemul atitudinal
(centralitatea atitudinii).
• În volumul „La Psychologie sociale. Une discipline en mouvement “ (Paris, La Haye, Mouton,
1970), de Denise Jodelet , J. Viet și Ph. Besnard , se apreciaz ă de c ătre Serge Moscovici că
obiectul central, exclusiv al psihosociologiei îl reprezint ă „toate fenomenele legate de ideologie și
de comunicare, ordonate pe planul genezei, al structurii și al func ției lor“ (p. 62). Prin ideologie
autorul în țelege sistemele de reprezent ări și de atitudini.
• Bazându-se pe observa ție, dar și pe cercet ări experimentale, Bibb Latan é și John M. Darley (The
Unresponsive Bystander , New York, Prentice Hall, 1970) constat ă că prezen ța spectatorilor reduce
probabilitatea ajutorului acordat victimelor sau persoanelor care îl solicit ă. Ei au denumit acest
fenomen difuziunea responsabilit ății (bystander apathy). Bibb Latané și John M. Darley au fost
intriga ți de relatarea din presa scris ă despre o crim ă petrecut ă într-un cartier reziden țial din New
York. În martie 1964, într-o noapte, tân ăra Catherine Genovese, întorcându-se de la serviciu, a fost
atacat ă pe strad ă și bătută bestial de un psihopat. Timp de o jum ătate de or ă cât s-a luptat cu
atacatorul, cerând mil ă și strigând dup ă ajutor, nu a intervenit nimeni, de și – așa cum s-a constatat
ulterior – 38 de persoane priviser ă din spatele ferestrelor scena terifiant ă. Cei doi psihosociologi
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
75 americani au formulat ipoteza: cu cât sunt mai numero și cei ce asist ă la producerea unui accident,
cu atât sunt mai reduse șansele ca cineva s ă intervin ă. Ipoteza a fost verificat ă experimental. Bibb
Latané și John M. Darley au cerut unor studen ți să participe voluntar la un experiment, în care
trebuiau s ă redacteze un raport despre via ța într-un campus universitar. Subiec ții de experiment
puteau s ă ia leg ătura prin interfon cu o persoan ă (complice al experimentatorilor) care, chipurile, ar
fi suferit chiar în timpul convorbirii o criz ă de epilepsie (în realitate, înregistrat ă pe band ă de
magnetofon). Când participan ții credeau c ă sunt singuri cu victima interveneau pentru ajutor în
propor ție de 85 la sut ă; spre deosebire de situa ția în care credeau c ă încă alte patru persoane aflau
despre criza de epilepsie și când au intervenit dup ă propor ție de 3 1 la sut ă. Într-un alt experiment
cei doi psihosociologi au solicitat mai mul ți studen ți de la Universitatea Columbia s ă răspund ă la
întreb ările dintr-un chestionar, în situa ție individual ă și în prezen ța a altor dou ă persoane (complice
ale experimentatorilor) care realizau aceea și sarcin ă. Prin instala ția de aerisire a început s ă se
introduc ă în camera de experiment fum (dioxid de titan). Când erau singuri, 75 la sut ă din studen ți
ieșeau din camera de experiment și anun țau pericolul; când erau în prezen ța altora (a complicilor,
care continuau s ă completeze chestionarul imperturbabili), subiec ții de experiment nu au reac ționat
decât în propor ție de 10 la sut ă. Dup ă Bibb Latané și John M. Darley difuziunea responsabilit ății
s-ar datora proceselor de inhibi ție a spectatorilor (care nu doresc s ă pară idio ți în fa ța altora) și
ignoran ței împ ărtășite (dac ă nimeni nu reac ționeaz ă, de ce s-o fac tocmai eu?).
• Este finalizat ă o ampl ă cercetare psihosociologic ă de teren vizând reflexul în planul rela țiilor
interpersonale al proceselor de industrializare și urbanizare într-o comunitate rural ă. Sunt analizate
fenomene psihosociale precum: memoria colectiv ă, obiceiurile și credin țele, atitudinea fa ță de
pregătirea școlar ă, efectul de „str ăinare“. Lucrarea „Industrializare și urbanizare. Cercet ări de
psihosociologie concret ă la Bolde ști“ (Bucure ști, Editura Academiei R. S. România, 1970), ap ărută
sub redac ția lui Traian Herseni , se înscrie în tradi ția cercet ărilor realizate în perioada interbelic ă
de „Scoala sociologic ă de la Bucure ști“ de sub conducerea profesorului Dimitrie Gusti .
• În Elve ția, apare primul num ăr al revistei „Zeitschrift für Sozialpsychologie “. Revista
(trimestrial ă) este editat ă în prezent de: Michael Diehl , Klaus Fiedler , Dieter și Wolfgang
Stroebe .
• Lucrarea lui R. L. Birdwhistell „Kinesics and Context “ (New York, Ballantine Books, 1970) pune
în discu ție raportul dintre comunicarea verbal ă și comunicarea nonverbal ă. Este propus
termenul de kinezic ă, desemnând „studiul aspectelor comunicative ale mi șcărilor corporale
învățate și structurate“ (dup ă Psihologie social ă, Ioan Radu, coord., 1994, p. 190). R. L.
Birdwhistell estimeaz ă că în comunicare mijloacele verbale nu poart ă mai mult de 35% din
semnifica țiile vehiculate, restul semnifica țiilor fiind transmise prin alte infrasisteme decât
limbajul verbal .
1971
• Reunind studiile sale experimentale privind componenta social ă a st ărilor emo ționale, Stanley
Schachter public ă volumul „Emotion, Obesity and Crime “ (New York, Academic Press, 1971),
concluzionând c ă „o stare emo țional ă este o func ție a unei st ări de excita ție fiziologic ă și a
factorilor cognitivi referitori la aceast ă stare de excita ție. Factorii cognitivi exercit ă, într-un fel, o
funcție directiv ă. Percep țiile care vin de la situa ția imediat ă, interpretat ă prin experien ța din trecut,
furnizeaz ă cadrul în care individul î și înțelege și claseaz ă sentimentele. Factorii cognitivi
determin ă când starea de excita ție fiziologic ă trebuie definit ă ca mânie, bucurie etc.“ (W. Doise, J.-
C . D e s c h a m p s , G . M u g n y , P s i h o l o g i e s o c i a l ă experimental ă, Iași, Editura Polirom, 1976, p.
227).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
76 • W. Ryan studiaz ă fenomenul de învinov ățire a victimei (Blaming the Victim , New York, Random
House, 1971), care const ă în atribuirea responsabilit ății persoanei care sufer ă un act de injusti ție.
Acest mod de a gândi inhib ă simpatia fa ță de victim ă și reduce probabilitatea acord ării ajutorului.
Fenomenul de învinov ățire a victimei se asociaz ă credin ței într-o lume dreapt ă – teorie elaborat ă
de Melvin Lerner (1966).
• A. Mehrabian și S. Diamond studiaz ă rela ția dintre spa țiul construit și comunicarea social ă. Se
face distinc ție între spațiul socioped și spațiul sociofug . Dispunerea spa țială a persoanelor (cu
posibilitatea de a se privi reciproc) influen țează comunicarea. Când persoanele care comunic ă se
pot privi în ochi timpul pentru discu ții este mai îndelungat (A. Mehrabian și S. Diamond, Seating
Arrangement and Conversation , în „Sociometry “, 1971, nr. 34, pp. 28 1 – 289).
• Analizând aproape 150 de studii referitoare la predic ția comportamental ă pe baza atitudinilor,
Icek Ajzen și Martin Fishbein (1971) ajung la concluzia c ă o astfel de predic ție este posibil ă dacă
exist ă o similaritate a entit ăților atitudinale și comportamentale.
• La Londra se editeaz ă primul num ăr al revistei „European Journal of Social Psychology “.
• Georgeta Dan-Spânoiu (n. 1927) comunic ă rezultatele cercet ărilor sale de psihologie social ă
concret ă efectuate în decursul anilor 1967 și 1968 în lucrarea „Rela țiile umane în grupurile de
munc ă industrial ă“ (Bucure ști, Editura Academiei R. S. România, 1971).
• Daniel Stokols introduce în psihosociologie distinc ția între densitate și aglomera ție. Studiaz ă
influen ța factorilor de stres din mediul înconjur ător (aglomera ția, noxele etc.) asupra
comportamentului și sănătății oamenilor (On the Distinction between Density and Crowding:
Some Implications for Future Research , în „Psychological Review ”, 1972, nr. 79, pp. 275 – 278).
• Anthony N. Doob și Dennis T. Regan editeaz ă volumul „Readings in Experimental Social
Psychology” (New York, Meredith Corporation, 1971). Sunt reunite studii despre: 1) Percep ția
persoanei; 2) Afiliere și emo ții; 3) Aspecte ale disonan ței cognitive; 4) Schimbarea atitudinilor; 5)
Obedien ță, complian ță și conformare; 6) Influen ța grupurilor; 7) Agresivitatea; 8) Unele probleme
practice.
• Henri Tajfel propune paradigma grupurilor minimale , un model experimental în care sunt
excluse cauzele subiective și obiective ale „discrimin ării“. De și reparti ția persoanelor într-un grup
experimental sau în altul este arbitrar ă (prin tragere la sor ți, de exemplu), subiec ții con știentizeaz ă
apartenen ța la un grup chiar dac ă acesta nu este deloc sau minim definit. S-a constatat, de
exemplu, c ă subiec ții de experiment au oferit mai mul ți bani in-group -ului decât out-group -ului.
Acest compartament de favorizare a in-group -ului s-a observat atât la b ărbați, cât și la femei,
indiferent de vârst ă, precum și la persoanele apar ținând unor culturi diferite (Tajfel, H., Flament,
C., Billing, M & Bundy, R.P., Social Categorization and Intergroup Behavior , în „European
Journal of Social Psychology “, 1971, nr. 1, pp. 149 – 178).
• În S.U.A. î și începe apari ția revista „Journal of Applied Social Psychology “, editat ă și în prezent.
• Arnold H. Buss , analizând agresivitatea , introduce distinc ția între agresivitatea instrumental ă,
prin care se urm ărește dobândirea unor bunuri sau a unor avantaje, și agresivitatea emo țional ă,
care se datoreaz ă direc ționării comportamentului împotriva altor persoane, pentru reducerea
tensiunii psihice (Aggression Pays , în The Control of Aggression and Violence , J. L. Singer, ed.,
New York, Academic Press, 1971).
1972
• Edward E. Jones și Richard E. Nisbett ajung la concluzia c ă fenomenul de atribuire depinde de
poziția persoanei (participant sau observator). Primii tind s ă atribuie e șecul unor factori exteriori,
ceilal ți înclin ă să explice e șecul prin caracteristicile persoanei (The Actor and the Observer:
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
77 Divergent Perception of Causality , în Atribution: Perceving the Causes of Behavior , E.E. Jones,
ed., New Jersey, General Learning Press, 1992).
• Luarea deciziilor majore în situa ții sociale dramatice face obiectul unei c ărți celebre, „Victims of
Groupthink “ (Boston, Houghton-Mifflin, 1972), de Irving L. Janis . Analizând procedurile de
luare a deciziilor în comisiile guvernamentale americane, Irving L. Janis demonstreaz ă că în
astfel de situa ții intervin dinamici sociale care pot împiedica raportarea adecvat ă la realitate,
intervenind diferite reorganiz ări cognitive. Analizând modul de luare a deciziilor în grupul de
exper ți condu și de Pre ședintele S.U.A., J. F. Kennedy , care au hot ărât răsturnarea, în 1961, de la
putere a lui Fidel Castro cu ajutorul exila ților cubanezi, Irving L. Janis a identificat factorii care au
condus la decizii ira ționale prin instalarea gândirii de grup : iluzia invulnerabilit ății,
supraîncrederea, credin ța în juste țea cauzei, minimalizarea adversarului, tendin ța exagerat ă de
asumare a riscului. Gândirea de grup apare datorit ă supunerii oarbe a membrilor grupului fa ță de
un lider puternic.
• În perioada 1970- 1977, Aurora Perju-Liiceanu public ă în „Revista de psihologie ” ( n r .
1/1970, nr. 4/ 1975, nr. 3/ 1977) rezultatele cercet ărilor sale de psihosociologie a creativit ății
colectivelor științifice.
• Henri Tajfel prezint ă teoria categoriz ării sociale (La catégorisation sociale , în Introduction à la
psychologie sociale , Moscovici, S. (ed.) Paris, Larousse, 1972). Dac ă indivizii sunt repartiza ți
experimental în dou ă categorii, comportamentul lor devine discriminator: subiec ții sunt tenta ți să
favorizeze propriul grup și să defavorizeze cel ălalt grup. Fenomenul categoriz ării este legat de
discriminare și de stereotipuri. Sociocentrismul designeaz ă tendin ța de favorizare a propriului grup.
Teoria categoriz ării sociale s-a dezvoltat prin aportul orient ării cognitiviste în psihosociologie. În
aceast ă perspectiv ă, categorizarea reprezint ă o activitate cognitiv ă prin care persoanele și obiectele
asem ănătoare sunt incluse în aceea și clas ă (categorie). Henri Tajfel (1959) a demonstrat
experimental c ă exist ă tendin ța de a accentua asem ănările (fenomene de asimilare) dintre entit ățile
aceleia și categorii. În acela și timp, se manifest ă și tendin ța accentu ării contrastelor dintre membrii
categoriilor diferite (fenomenul de contrast). Pe baza fenomenelor de asimilare și de contrast ,
Muzafer Sherif și Carl I. Hovland (Social Judgement: Assimilation and Contrast Effects in
Communication and Attitude Change , New Haven, Yale University Press, 1961) au analizat
judec ățile cu privire la opinii. S-a constatat o accentuare a asem ănărilor dintre opiniile pe care o
persoan ă le accept ă și o accentuare a deosebirilor pe care nu le accept ă. Muzafer Sherif a pus la
punct o „tehnic ă a categoriilor sociale“ cu ajutorul c ăreia poate fi m ăsurat ă intensitatea atitudinilor.
Dacă nu se sugereaz ă num ărul categoriilor pe care subiec ții trebuie s ă le utilizeze, persoanele noi,
angajate în problema pus ă în discu ție utilizeaz ă mai pu ține categorii, apelând de regul ă la o
modalitate bimodal ă (admis-respins). Persoanele mai pu țin angajate utilizeaz ă, în general, mai
multe categorii pentru clasificarea opiniilor exprimate de al ții. Astfel de persoane sunt considerate
moderate. În cadrul teoriei categoriz ării sociale s-au realizat, cu începere din 1970, cercet ări
aprofundate privind modelele de categorizare pe baza prototipurilor (prototipicalitatea).
• Kenneth J. Gergen , Mary M. Gergen și K. Meter studiaz ă construc ția social ă a rela țiilor de
ajutorare (Individual Orientations to Prosocial Behavior , în „Journal of Social Issues “, 1972, nr.
28, pp. 105 – 130).
• Cătălin Zamfir (n. 1939) public ă „Metoda normativ ă în psihosociologia organiz ării“ (Bucure ști,
Editura ătiin țifică, 1972).
• Dacă ar exista numai norma reciprocit ății, samariteanul nu ar fi ajuns bunul samaritean – afirm ă
Leonard Berkowitz , care propune explica ția comportamentului prosocial prin norma
responsabilit ății sociale . Aceast ă norm ă se aplic ă selectiv: mai mult persoanelor care au ajuns
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
78 victime f ără să fi avut control asupra situa ției. Intervine aici din plin atribuirea cauzalit ății
(Social Norms, Feelings, and Other Factors Affecting Helping and Altruism , în Advances in
Experimental Social Psychology , vol. 6, L. Berkowitz, ed., New York, Academic Press, 1972).
• Karen K. Dion comunic ă rezultatele unui experiment care pune în eviden ță rolul atractivit ății
fizice în aprecierea copiilor din punctul de vedere al bunei lor educa ții (Physical Attractiveness and
Evaluations of Children’s Transgressions , în „Journal of Personality and Social Psychology “,
1972, nr. 24, pp. 207 – 2 13). S-au ar ătat studen ților fotografiile unor copii despre care exist ă
prezum ția că au comis diferite obr ăznicii. Studen ții din experiment au acceptat cu u șurință că acei
copii care nu erau atractivi din punct de vedere fizic (nu erau frumo și) au comis acte reprobabile,
dar respingeau ideea c ă și cei atractivi au comis astfel de fapte. Eviden țierea unei astfel de
prejudec ăți are semnifica ție în via ța social ă, de exemplu, pentru interviurile de selec ție în vederea
ocup ării unor locuri de munc ă.
• Elliot Aronson public ă lucrarea „The Social Animal “ (New York, W.H. Freeman and Company,
1972), aflat ă, dup ă dou ăzeci de ani, la cea de-a șasea edi ție. Lucrarea, considerat ă „Biblia
psihologiei sociale americane “, analizeaz ă ce este psihologia social ă și prezint ă în edi ții succesive
probleme precum: conformarea, comunicarea în mas ă, propaganda și persuasiunea,
autojustificarea, agresivitatea uman ă, prejudec ățile, comunicarea interpersonal ă. Autorul consider ă
că psihologia social ă este o știință tânără, deși multe din enun țurile lui Aristotel despre fenomenele
sociale sunt de interes psihosociologic. Primul experiment psihosociologic sistematic este cel realizat de Norman Triplett ( 1898) – consider ă autorul, care semnaleaz ă în cuvântul introductiv c ă
majoritatea problemelor discutate se bazeaz ă pe datele experimentelor psihosociologice: „metoda
experimental ă reprezint ă calea cea mai bun ă pentru în țelegerea fenomenelor complexe“ (p. X).
• ăcoala de la Palo Alto propune un model de analiz ă a comunic ării în care orice comportament
echivaleaz ă cu un mesaj. Chiar t ăcerea reprezint ă, în func ție de context, un mesaj. Cuvântul,
gestul, privirea, mimica etc. se integreaz ă într-un mod de comunicare, iar analiza trebuie s ă vizeze
mesajul atât în ceea ce prive ște conținutul , cât și rela ția, ceea ce presupune o analiz ă
multinivelar ă a comunic ării. În acest sens P. Watzlawick , J. Helmick-Beavin și D. Jakson
vorbesc despre metacomunicare (Un logique de la communication
, Paris, Editions du Seuil,
1972).
• Martina S. Horner atrage aten ția asupra fenomenului frica de succes . În anumite condi ții, succesul
poate avea consecin țe negative asupra persoanei care îl dobânde ște: persoanele de sex masculin,
dar mai ales cele de sex feminin pot avea o atitudine ambivalent ă (satisfac ție și fric ă) față de
succes, mai ales dac ă acesta este dobândit în activit ăți care se abat de la expectan ța sex-rolurilor
(Martina S. Horner, Toward and Understanding of Achievement- related Conflicts in Women , în
„Journal of Social Issues “, 1972, nr. 28, pp. 157 – 176).
• Lawrence S. Wrightsman și colab. public ă „Social Psychology in the Seventies “ (Monterey,
Books/Cole Publishing Company, 1972), un tratat de psihologie social ă organizat în jurul a dou ă
teme centrale: natura uman ă și complexitatea comportamentului social. Lucrarea are cinci p ărți: 1)
Teorii, metode și orient ări; 2) Factorii sociali în dezvoltarea personalit ății, motivelor și abilit ăților;
3) Atitudinile sociale și schimbarea atitudinilor; 4) Procesele interpersonale și de grup; 5) Aplica ții
ale psihologiei sociale la problemele contemporane. Lawrence S. Wrightsman subliniaz ă că
psihologia social ă este foarte sensibil ă la schimbarea social ă. Psihologia social ă din anii 1970 este
diferit ă de cea din anii 1960 sau 1950. Drogurile, violen ța stradal ă, libertatea sexual ă, singur ătatea
sunt teme de actualitate în psihosociologie și abordate în aceast ă lucrare, considerat ă de
• David C. Glass și J. E. Singer au studiat stresul urban , provocat în mod deosebit de zgomote
(Urban Stress , New York, Academic Press, 1972). Daryl J. Bem drept tratatul de psihologie
social ă al anilor 1970.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
79 • R. Driscoll și colab. studiaz ă consecin țele interven ției p ărinților cu scopul de a controla
sentimentele de iubire ale copiilor lor. Introduc în psihosociologie discursul despre efectul Romeo
și Julieta (Parental Interference and Romantic Love , în „Journal of Personality and Social
Psychology “, 1972, nr. 24, pp. 1 – 10).
• În lucrarea „Ethnocentrism: Theories of Conflict, Ethnic Attitudes and Group Behavior “ (New
York, Willey, 1972), R. A. Levine și D. T. Campbell pun în eviden ță existen ța unui stereotip
universal ce ar sta la baza sociocentrismului. Astfel, autostereotipul se fondeaz ă pe credin ța că
noi suntem mândri, ne respect ăm pe noi în șine și onor ăm tradi țiile str ămoșilor no ștri, suntem loiali,
cinsti ți și demni de încredere, suntem curajo și, ne ap ărăm drepturile și proprietatea, suntem morali
și cura ți. Heterostereotipul con ține tr ăsăturile diametral opuse: ei sunt egoi ști și egocentrici, î și
urmăresc doar propriile interese, sunt exclusivi ști, nu au sentimentul cinstei și moralei, sunt
agresivi și expansioni ști, ostili, imorali și murdari ( vezi W. Doise, J.C. Deschamps, G. Mugny,
Psihologie social ă experimental ă, Iași, Editura Polirom, 1996, p. 23). Studiile etnologice ale lui R.
A. Levine și D. T. Campbell au o mare actualitate și în prezent, ajutând la în țelegerea și la
detensionarea rela țiilor interetnice în spa țiul ex-comunist al Europei Centrale și de Est. În aceea și
lucrare este prezentat ă paradigma conflictului realist de grup declan șat de competi ția pentru
resursele existen țiale limitate.
• Studiul lui Kenneth Gergen „Multiple Identity “ (în „Psychology Today“ , 1972, nr. 5, pp. 3 1 – 35)
atrage aten ția, împotriva sim țului comun, c ă eul nu reprezint ă o structur ă rigid ă, ci c ă el este
flexibil, adaptabil, capabil s ă răspund ă adecvat la situa ții diferite.
• La Universitatea „Al. I. Cuza“ din Ia și, la Facultatea de Filosofie-Istorie, se introduce în planul de
învățământ psihologia social ă. Titularul cursului este Adrian Neculau .
• Jane A. Piliavin și Irving M. Piliavin r e l e v ă factorii comportamentului prosocial : gradul de
urgen ță, claritatea nevoii de ajutor, apropierea fizic ă de victim ă, gradul de identificare cu victima,
durata observ ării victimei (Effect of Blood on Reactions to a Victim , în „Journal of Personality and
Social Psychology “, 1972, nr. 23, pp. 353 – 36 1).
1973
• Reluând și dezvoltând problematica din „Introducere în psihologia judiciar ă“ (1957), Tiberiu
Bogdan public ă în 1973 lucrarea „Probleme de psihologie judiciar ă“ (Bucure ști, Editura ătiin țifică,
1973). Sunt analiza ți infractorul și victima din punct de vedere psihosocial,insistându-se asupra
caracterului achizi ționat (înv ățat) al comportamentului agresiv și a tendin ței spre generalizare a
agresivit ății achizi ționate. F ăcând istoricul cercet ărilor psihologice consacrate m ărturiei, autorul
prezint ă propriile cercet ări efectuate în 1955 (experimentul din Halele Obor din Bucure ști) prin
care s-a demonstrat c ă apelându-se la „relatarea spontan ă și la interogatoriu obi șnuit se poate
reconstitui (prin „mozaicare“) întreaga realitate obiectiv ă“ (p. 154).
• Lee Ross și colab. constat ă că bărbații în situa ția de aglomera ție reac ționeaz ă mai negativ decât
femeile. Aceast ă constatare nu a fost confirmat ă și de alte studii.
• Stanley Milgram , împreun ă cu R. L. Shotland , realizeaz ă o serie de experimente psihosociologice
privind leg ătura dintre violen ța din programele Tv și comportamentul agresiv (Television and
Antisocial Behavior: Field Experiments , New York, Academic Press, 1973).
• Apare lucrarea „Psihologie general ă și psihologie social ă“ (Bucure ști, Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, 2 vol., 1973), de Ana Tucicov-Bogdan (n. 1925), în care sunt abordate teme precum:
mediul social și ereditatea social ă în structura personalit ății, schimb ări în senzorialitatea uman ă
datorit ă unor factori de munc ă, de grup și de personalitate. A șa cum declar ă autoarea, „lucrarea
continu ă inten țiile operei lui Mihai Ralea și Traian Herseni “ și urm ărește îmbinarea explica țiilor
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
80 psihologiei generale cu datele psihologiei sociale. Astfel, de exemplu, problematica
psihosociologic ă a limbajului este întregit ă de abordarea psihosociologic ă a comunic ării
interumane, analizându-se procesele comunic ării sociale, comunicarea în grup restrâns, re țelele de
comunicare în mas ă. Ana Tucicov-Bogdan consider ă psihologia social ă a „o ramur ă tânără în
sistemul științelor psihologice“ (p. 30) și o define ște ca „psihologie a activit ății individului în ceea
ce este el influen țat de ceilal ți indivizi și de normele din colectivitate“ (p. 34).
• Irinäus Eibl-Eibesfeld eviden țiază rădăcinile biologice ale unor comportamente sociale (Der
Vorprogrammierte Mensch , Viena, Molden, 1973).
• În Fiji (dominion independent în cadrul Commowealthului), Universitatea Pacificului de Sud
începe editarea revistei interna ționale „Social Behavior and Personality “.
• Analizând atrac ția interpersonal ă, Irwin Altman și D. Taylor remarc ă rolul sincerit ății reciproce:
suntem atra și de persoanele care dovedesc aceea și sinceritate pe care ne-o permitem noi în șine
(Social Penetration: The Development of Interpersonal Relationships , New York, Holt, Rinehart
& Winston, 1973).
• A. A. Lazarus analizeaz ă asertivitatea , capacitatea de a-i influen ța pe al ții. Tehnica, preluat ă din
psihoterapie, cuprinde patru elemente: refuzul de a comanda, avansarea cererii ca un favor, exprimarea sentimentelor pozitive, amorsarea conversa țiilor de convenien ță. Exist ă astăzi scale de
asertivitate .
• Konrad Lorenz public ă lucrarea „Die Acht Todsünden der zivilisierten Menschheit
” (München, R.
Piper & Co., 1973), în care atrage aten ția asupra pericolelor pentru omenire reprezentate de:
suprapopulare, pustiirea spa țiului vital, întrecerea oamenilor cu ei în șiși, moartea termic ă a
simțurilor, sf ărâmarea tradi ției, receptivitatea la îndoctrinare și de armele nucleare. Lucrarea a fost
tradus ă în limba român ă sub titlul „Cele opt p ăcate capitale ale omenirii civilizate ” (Bucure ști,
Editura Humanitas, 1996).
• În acela și an se tip ărește și o alt ă lucrare a lui Konrad Lorenz : „Die Rückseite des Spiegels.
Versuch einer Naturgeschichte menchlichen Erkenne “ (München, Piper, 1973). Cel care va primi
în 1973 Premiul Nobel pentru fiziologie și medicin ă sus ține c ă între evolu ția filogenetic ă a
diferitelor specii de animale și evolu ția cultural ă a omenirii exist ă asem ănări izbitoare. Informa ția
cultural ă constituie „a doua natur ă“ a omului.
• Sub coordonarea lui Traian Herseni apare lucrarea „Psihologia colectivelor de munc ă.
Întreprinderea industrial ă“ (Bucure ști, Editura Academiei R. S. România, 1973). În „Prefa ță“,
Traian Herseni define ște psihologia social ă ca „studiu al influen țelor psihice reciproce dintre
oameni în cadrul rela țiilor dintre ei, fie direct, de la persoan ă la persoan ă (rela țiile interumane sau
interpersonale, numite uneori și rela ții psihologice), fie indirect, prin intermediul unor colectivit ăți,
organiza ții sau institu ții (familie, a șezare, popor, na țiune, stat ș.a.m.d.), adic ă în cadrul anumitor
structuri și procese sociale, dup ă anumite norme și valori culturale (p. 7). În afara contribu țiilor la
psihologia social ă a randamentului muncii și a grupei de munc ă, este analizat ă geneza atitudinii
față de sine și față de ceilal ți, discutându-se problemele socializ ării, afilia ția și teoria compar ării
sociale, structura self -ului.
• Morton Deutsch realizeaz ă o sintez ă a studiilor privind rezolvarea conflictelor (The Resolution of
Conflict: constructive and destructive processes , New York, Yale, 1973).
• M. M. Clifford și Elaine Walster (Hatfield) public ă studiul „The Effect of Physical Attractiveness
on Teacher Expectation “ (în „Sociology of Education “, 1973, nr. 46, pp. 248 – 258), în care
demonstreaz ă experimental existen ța prejudec ăților legate de atractivitatea fizic ă. Cei doi
psihosociologi americani au solicitat unui num ăr de profesori din patru sute de școli s ă se pronun țe
în leg ătură cu calit ățile psihomorale ale uni elev (necunoscut lor), pe baza unei fi șe psihologice. Un
grup experimental a primit fi șă psihologic ă înso țită de fotografia unui copil atractiv, iar cel ălalt
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
8 1 grup experimental a primit aceea și fișa psihologic ă, înso țită de fotografia unui copil lipsit de
farmec. Primul grup experimental a apreciat c ă elevul a c ărui fi șă psihologic ă a examinat-o este
inteligent, iste ț, în timp ce al doilea grup experimental nu a f ăcut o astfel de apreciere. Prejudecata
că o persoan ă frumoas ă este și inteligent ă func ționeaz ă în societatea contemporan ă, ca și în trecut.
Aristotel spunea: „Frumuse țea este mai important ă decât orice scrisoare de recomandare“.
• E. Rosch introduce conceptul de „prototip“ pentru a designa structura intern ă a categoriilor cu
care se opereaz ă în psihologia cognitiv ă. Este considerat ă prototip unitatea cea mai reprezentativ ă
pentru categoria luat ă în considerare. Prototipul poate fi considerat un „rezumat cognitiv“ al
respectivei categorii. El reflect ă, în fond, „aerul de familie“ al ansamblului categoriei (E. Rosch,
On the Internal Structure of Perceptual and Semantic Categories , in T. E. Moore, Cognitive
Development and the Acquisition of Language , New York, Academic Pres, 1973, pp. 111 – 144).
În psihosociologie, no țiunea de prototip este utilizat ă în analiza cogni ției sociale a percep ției
sociale, în mod deosebit (N. Cantor și W. Mischel, 1979; D. Buss și K. Craig, 1983).
• Nicolae M ărgineanu dezvolt ă modelul bio-psiho-socio-cultural al personalit ății în lucrarea
„Condi ția uman ă” (Bucure ști, Editura ătiin țifică, 1973). În prezentarea c ărții, autorul afirm ă:
„persoana uman ă este o structur ă bio-psiho-social ă care se adapteaz ă în mod con știent la lume și la
societate, cu cauzalitatea proprie cea mai ridicat ă, realizând salturile cele mai mari în direc ția
Binelui, Adev ărului și Frumosului”. Este o lucrare de psihologie social-cultural ă (p. 6), în care sunt
tratate subiecte precum: psihologia, sociologia și antropologia cultural ă a persoanei, integrarea
social ă a Eului, încrederea în via ță și frica de via ță, ereditatea socio-cultural ă, pluralitatea rolurilor
sociale, atitudinile sociale, conflictele socio-culturale ș. a.
• Zick Rubin analizeaz ă iubirea din punct de vedere psihosociologic (Liking and Loving: A
Invitation to Social Psychology , New York, Random House, 1973) și elaboreaz ă o scal ă pentru
măsurarea iubirii . Zick Rubin consider ă că iubirea are dou ă componente: eros – corespunz ător
iubirii- pasiune și agape – corespunz ător iubirii-camaraderie (în terminologia utilizat ă de Ellen
Bersheid și Elaine Walster).
• Începând din 1973, Petru Pânzaru public ă o serie de studii și articole privind psihosociologia
propagandei: „Mecanismele sociale și psihosociale ale ac țiunii de convingere “ (1973), „Cu privire
la eficacitatea propagandei “ (1977), „Propagand ă și educa ție“ (1978) ș.a.
• Kenneth Gergen postuleaz ă că psihologia social ă nu este decât o ramur ă (domeniu) a istoriei
contemporane, care const ă în cercetarea sistematic ă a istoriei actuale (Social Psychology as
History , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1973, nr. 26, pp. 309 – 320).
• Philip G. Zimbardo conduce experimentul din subsolul Universit ății Stanford în care se simula
relația prizonier/gardian. Subiec ții din experiment (gardienii) și-au exercitat autoritatea în mod
traumatic asupra prizonierilor (subiec ți voluntari în experiment). De și proiectat s ă dureze dou ă
săptămâni, experimentul a trebuit – din aceast ă cauz ă – să fie întrerupt dup ă șase zile (On the Ethics
of Intervention in Human Psychological Research: With Special Reference to the Stanford Prison
Experiment , în „Cognition “, 1973, nr. 2, pp. 243 – 256).
• Apare lucrarea „Psihosociologia organiz ării și a conducerii “(Bucure ști, Editura Politic ă), de
Cătălin Zamfir .
• Elliot Aronson editeaz ă volumul „Reading about The Social Animal “ (New York, W.H. Freeman
and Company, 1973), în care sunt adunate studiile „complementare și suplimentare“ lucr ării sale
din 1972: cercet ări clasice și contemporane, cu subiecte strict delimitate sau cu extensie
panoramic ă. Lucrarea este structurat ă pe opt capitole tratând: 1) Reflec ții despre procesul de
cercetare științifică (Elliot Aronson); 2) Conformare și obedien ță (Solomon Asch, Stanley
Milgram, John M. Darley și C. Daniel Batson, Philip Zimbardo); 3) Comunicarea în mas ă,
propaganda și persuasiunea (James M. Dabbs, Richard L. Miller, Craig Haney, David P. Phillips);
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
82 4) Cogni ția social ă (Douglas T. Kenrick, Michael Ross, Russel H. Fazio, Michael D. Storms); 5)
Autojustificarea (Elliot Aronson, Jonathan L. Freedman, Danny Axsom, Chris Dickerson); 6) Agresivitatea uman ă (Leonard Berkowitz, Russell G. Geen, Dane Archer, Ronald W. Rogers, Neil
M. Malamuth); 7) Prejudecat ă și atribuire (Carl O. Word, Doré Butler, Claude Steele, Muzafer
Sherif, Elliot Aronson, T.F. Pettigrew); 8) Simpatia, iubirea și sensitivitatea interpersonal ă (Elaine
Walster Hatfield, Sara B. Kiesler, Mark Snyder, Donald G. Dutton, Margaret Clark). În 1995 a
apărut edi ția a șaptea a acestui volum, cu sumarul și autorii men ționați.
1974
• Harold B. Gerard , E. S. Conolley și R. A. Wilhelmy propun modificarea teoriei disonan ței
cognitive , arătând c ă angajarea indivizilor într-o ac țiune depinde de mai mul ți factori, iar
justificarea comportamentului contraatitudinal are trei praguri. Disonan ța ar opera numai la nivelul
primelor dou ă praguri, iar dincolo de al treilea prag remunera ția suplimentar ă conduce la o
schimbare atitudinal ă în sensul pozitiv, favorabil comportamentului realizat. Se ajunge astfel la o
curb ă în U care aproximeaz ă rela ția dintre m ărimea remunera ției și schimbarea atitudinal ă. E. S.
Conolley (1970) demonstrase deja experimental existen ța unei astfel de rela ții.
• Mark Snyder (The Self-monitoring of Expressive Behavior , în „Journal of Personality and Social
Psychology “, 1974, nr. 30, pp. 526 – 537) introduce conceptul de „control al eului“ pentru a
desemna acordul eului cu mediul înconjur ător și cu alte persoane. Un control al eului ridicat
presupune flexibilitate și o probabilitate sporit ă de a face fa ță situa țiilor. Persoanele cu un control
al eului sc ăzut au un comportament constant și prezint ă o similitudine a eului public și a eului
privat.
• D. J. Stang, A. Heingartner și J. V. Hall fac experimente cu stimuli vizuali sau auditivi; pe baza
acestor experimente se demonstreaz ă că expunerea repetat ă la aceia și stimuli conduce la o
atitudine favorabil ă.
• Sub semn ătura lui Pantelimon Golu (n. 1934) se tip ărește primul curs universitar de „Psihologie
social ă“ (Bucure ști, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1974), în care, dup ă ce sunt discutate
problemele teoretico-metodologice ale psihologiei sociale (obiectul de studiu, raporturile cu celelalte științe, sistemul psihologiei sociale și actualitatea cercet ărilor psihosociologice), se
prezint ă contribu țiile lui K. Marx, Fr. Engels și V. I. Lenin la fondarea „psihologiei sociale ca
știință“. Sunt identificate etapele evolutive ale psihologiei sociale, expunându-se „punctele de
vedere“ ale lui A. Comte, G. Tarde, E. Durkheim. Se acord ă un loc central problematicii persoanei
în psihologia social ă (influen ța factorilor socioculturali asupra acesteia, statusul și rolul social al
persoanei, nivelul de aspira ții etc.). Rela țiile interpersonale, comunicarea, percep ția interpersonal ă,
psihologia grupurilor mici și fenomenele de mas ă contureaz ă domeniul psihologiei sociale în
viziunea titularului disciplinei de la Universitatea Bucure ști.
• Sandra Lipsitz Bem propune un model de m ăsurare a masculinit ății/feminit ății (Bem Sex-Role-
Inventory) și identific ă situa ția unor persoane care ob țin scoruri ridicate atât la masculinitate, cât și
la feminitate și pe care le nume ște androgine psihologic ă (The Measurement of Psychological
Androgyny , în „Journal of Consulting and Clinical Psychology “, 1974, nr. 42, pp. 155 – 162).
• „Preferin ța interpersonal ă” (Bucure ști, Editura ătiin țifică, 1974), de Dinu Grama , trateaz ă o tem ă
de psihosociologie aplicat ă la industrie, via ța de grup. Autorul trece în revist ă teoriile atrac ției
interpersonale (psihanalitic ă, fenomenologic ă, sociometric ă, psihosociologic ă și axiologic ă) și
propune un model de diagnoz ă a grupurilor din punct de vedere al preferin ței interpersonale, bazat
pe tehnicile sociometrice.
• Stanley Milgram introduce noi variabile (prestigiul institu ției, apropierea/dep ărtarea
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
83 experimentatorului de subiectul de experiment, ordinul direct sau prin telefon) în experimentul
devenit clasic asupra obedien ței (Obedience to Authority , New York, Harper & Row, 1974).
• Erik H. Erikson public ă lucrarea „Dimensions of a New Identity “ (New York, Norton, 1974), în
care este analizat conceptul de identitate , asimilat supraeului , rezultat al internaliz ării normelor
sociale în procesul socializ ării.
• Nicolae Radu (n. 1929) și colab. investigheaz ă grupurile școlare (Teoria grupurilor și cercetarea
colectivelor școlare , Bucure ști, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1974).
• Ioan Nicola public ă lucrarea „Microsociologia colectivului de elevi “ (Bucure ști, Editura Didactic ă
și Pedagogic ă, 1974).
• Robert A. Baron și Donn Byrne public ă manualul universitar „Social Psychology: Understanding
Human Interaction” (Boston, Allyn and Bacon, inc., 1974). Cele treisprezece capitole ale lucr ării
trateaz ă despre: 1) Înțelegerea comportamentului social; 2) Percep ția social ă: cunoa șterea altora…
și a noastr ă înșine; 3) Atitudinile, schimbarea atitudinilor și cogni ția social ă; 4) Prejudec ățile și
discriminarea; 5) Atrac ția interpersonal ă și iubirea; 6) Influen ța social ă: schimbarea
comportamentului altora; 7) Comportamentul prosocial: ajutorarea celorlal ți; 8) Agresivitatea:
natura, cauzele și controlul ei; 9) Schimbul social; 10) Grupurile și comportamentul individual:
comsecin țele apartenen ței; 11) Environment și comportament; 12) Aplica ții ale psihologiei sociale;
13) Comportamentul sexual: cea mai intim ă form ă de interac țiune social ă. Ca defini ție de lucru,
autorii propun: „psihologia social ă este domeniul științific care studiaz ă modul în care
comportamentul, sim țirea sau gândirea unui individ sunt influen țate sau determinate de
comportamentul și/sau de caracteristicile altor persoane” (p. 7). În ceea ce prive ște etapele de
evolu ție ale psihologiei sociale, autorii disting: 1) Apari ția psihologiei sociale ( 1908, 1924, 1935,
1939); 2) Decadele de cre ștere ( 1940, 1950, 1960); 3) Psihologia social ă la răscruce ( 1970, 1980);
4) Psihologia social ă în anii 1980: diversitate și aplicabilitate (p. 15).
• Henri Tajfel public ă studiul „Social Identity and Intergroup Behaviour “, (în „Social Science
Information “, 1974, 13, pp. 65-93) în care este schi țată teoria identit ății sociale . Dep ășind
limit ările teoriilor psihosociologice individualiste, Henri Tajfel consider ă că identitatea social ă
reprezint ă structura psihologic ă ce permite leg ătura dintre individ și grup. Identitatea social ă
deriv ă din con știința apartenen ței la unul sau la mai multe grupuri sau categorii sociale (na țiuni,
grupuri etnice și religioase, profesii etc.). Omogenitatea percep țiilor și uniformitatea
comportamentelor pot explica interiorizarea normelor și valorilor in-group -ului, prin identificarea
individului cu grupul din care face parte.
• Robert A. Hinde public ă volumul „Biological Bases of Human Social Behavior ” (New York,
McGraw-Hill, 1974).
• Henri H. Stahl (1901-1991) public ă lucrarea „Teoria și practica investiga țiilor sociale “, 2 vol.
(Bucure ști, Editura ătiin țifică, 1974), în care sintetizeaz ă experien ța de cercetare științifică de teren
a fenomenelor și proceselor sociale, inclusiv psihosociologice: observarea opiniilor, tehnicile
anchetelor verbale etc.
• Ellen Berscheid și Elaine Walster (Hatfield ) studiaz ă atrac ția interpersonal ă și ajung la
concluzia c ă bărbații prefer ă partenere atr ăgătoare din punct de vedere fizic, iar femeile manifest ă
preferin ță pentru b ărbații cu nivel înalt de școlaritate și cu posibilit ăți de câ știg ridicate. În analiza
psihosociologic ă a iubirii, fac distinc ție între iubirea-pasiune (eros) și iubirea-camaraderie (agape)
(Physical Attractiveness , in Advances in Experimental Social Psychology , L. Berkowitz, ed., vol.
7, New York, Academic Press, 1974).
• Cătălin Mamali (n. 1945) public ă lucrarea „Intercunoa șterea “ (Bucure ști, Editura ătiin țifică, 1974),
în care abordeaz ă probleme privind metodologia cercet ărilor psihosociologice (statusul subiectului
în cercetarea psihosocial ă, tehnica autochestion ării), precum și o serie de fenomene
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
84 psihosociologice (transparen ța și transp ătrunderea, intercunoa șterea și comportamentul
interpersonal).
• Eeleonore E. Maccoby și C. Jacklin analizeaz ă un num ăr de aproximativ 1400 de studii punând
diferen țele psihologice dintre Anexe, publicate în revistele de specialitate. Cei doi autori ajung la
următoarele concluzii în ceea ce le prive ște pe femei comparativ cu b ărbații: sunt mai socialbile,
mai influen țabile, au un respect de sine mai pu țin accentuat, înva ță pe de rost și au performan țe
superioare în sarcinile simple, respective, sunt mai pu țin motivate de reu șita social ă, sunt
„auditive”, în timp ce b ărbații sunt „vizuali”. S-a mai constatat c ă femeile au aptitudini verbale mai
dezvoltate, iar b ărbații au performan țe superioare la testele de aptitudini vizual-spa țiale și
matematice; sunt mai agresivi decât femeile. Interesul pentru tema diferen țelor psihologice dintre
sexe este men ținut de mi șcarea feminist ă, apărută în anii ’60 (The Psychology of Sex Differences ,
Stanford, Staford University Press, 1974).
• Își începe apari ția publica ția trimestrial ă„Personality and Social Psychology Bulletin “ a Asocia ției
americane de psihologie. Revista public ă, în special, studii teoretice și metodologice relevante
pentru interfa ța personalitate și psihologie social ă. Sunt publicate, de asemenea, studii
experimentale, studii de caz, cercet ări bazate pe observa ție, simulare, analiza con ținutului
comunic ării ș.a.m.d.
• George Levinger sugereaz ă existen ța a trei niveluri în rela țiile dintre dou ă persoane: atitudini și
impresii unilaterale (lipsa interac țiunii), contact de suprafa ță (atitudini bilaterale, unele
interac țiuni), mutualitate (minor ă, moderat ă sau major ă) (A 3-Level Approach to Attraction:
Toward an Understanding of Pair-Relatedness , în Foundations of Interpersonal Attraction , T.H.
Huston, ed., New York, Academic Press, 1974).
• Adrian Neculau (n. 1938) analizeaz ă în lucrarea „Introducere în dinamica grupurilor ” (Ia și,
Universitatea „Al. I. Cuza”, 1974) rela țiile interpersonale și influen ța lor asupra muncii, integrarea
socioprofesional ă și opiniile despre statusul social de muncitor).
• Fred E. Fiedler și M. M. Chemers public ă lucrarea „Leaderschip and Effective Management “
(Glenview, Scott, Foresman and Co., 1974).
• A. Tversky și D. Kahneman introduc termenii de „euristic ă de reprezentativitate” (deduc ția că
două obiecte asem ănătoare ac ționeaz ă în acela și fel) și „euristic ă de disponibilitate” (tendin ța de a
considera evenimentele mai u șor disponibile în memorie ca fiind mai frecvente, mai probabile și
mai eficiente în cauzal) (Judgement under Uncertainty. Heuristics and Biasses , în „Science ”, 1974,
nr. 185, pp. 1124-1131). Existen ța erorilor produse de cele dou ă tipuri de euristic ă îl determin ă pe
Serge Moscovici , să vorbeasc ă despre mentalitatea prelogic ă a lumii civilizate (Psychologie
sociale des relations à autrui , S. Moscovici, ed., Paris, Nathan, 1994).
1975
• Septimiu Chelcea (n. 1940) elaboreaz ă o lucrarecu caracter metodologic: „Chestionarul în
investiga ția sociologic ă“ (Bucure ști, Editura ătiin țifică și Enciclopedic ă, 1975). Este prezentat ă
evolu ția sondajelor de opinie public ă.
• Mark Snyder și T.C. Monson propune caracterizarea persoanelor dup ă modul în care fie situa ția,
fie dispozi țiile interne ghideaz ă comportamentul. Primele au un autocontrol ridicat (High self-
monitors), celelalte un autocontrol sc ăzut (Low self-monitors). Aceast ă distinc ție va servi pentru
predic ția comportamentelor pe baza atitudinilor. Pentru persoanele cu autocontrol sc ăzut, rela ția
atitudine-comportament este mai consistent ă (Persons, Situations, and the Control of Social
Behavior , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1975, nr. 32, pp. 637 – 644).
• Jean-Paul Codol explic ă formarea identit ății personale prin procesul de diferen țiere evaluativ ă
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
85 care implic ă un fenomen de conformare superioar ă de sine, numit de autor efectul P.I.P. (Primus
Inter Pares) (Effect PIP et complit des normes , în „Anée Psychologique “, 1975, nr. 75, pp. 127 –
145).
• Mielu Zlate (n. 1937) public ă lucrarea „Psihologie social ă și organiza țional ă industrial ă. Grupul
primar de munc ă“ (Bucure ști, Editura Politic ă, 1975). Sunt prezentate începuturile psihologiei
sociale industriale și direc țiile actuale de cercetare, formarea grupurilor de munc ă și dinamica lor,
precum și comunicarea în grupurile de munc ă din întreprindere.
• John W. Thibaut și L. Walker formuleaz ă teoria justi ției procedurale (Procedural Justice: A
Psychological Analysis , New Jersy, Erlbaum, 1975), care completeaz ă teoria echit ății. John W.
Thibaut și colab. au observat c ă percep ția echit ății/inechit ății nu depinde numai de rezultatul
distribu ției resurselor, ci și de corectitudinea modului de luare a deciziei ce premerge distribuirea.
Faptele de observa ție, ca și studiile experimentale sus țin ideea c ă o decizie este considerat ă justă,
indiferent de efectele ei asupra individului, dac ă se consider ă că s-a procedat corect. Ascultarea
părților implicate, înaintea lu ării deciziei, face ca decizia s ă fie perceput ă ca fiind just ă. Juste țea
deciziilor, conform teoriei lui John W. Thibaut , depinde de controlul pe care îl au indivizii asupra
procedurilor de luare a deciziilor. Exist ă un control expresiv, care const ă din posibilitatea
indivizilor de a- și sus ține punctele de vedere proprii. În via ța social ă, controlul expresiv este
ilustrat prin instruirea votului universal (dreptul de a alege reprezentan ții politici). Exist ă, de
asemenea, un control decizional exercitat chiar asupra procedurilor de lucru a hot ărârilor în ceea ce
îi prive ște. Cercet ările psihosociologice recente au ar ătat că persoanele care au exercitat un control
expresiv percep decizia ca fiind just ă, chiar dac ă nu au avut posibilitatea exercit ării și a controlului
decizional. Teoria justi ției procedurale se afl ă în analiza conflictelor intergrupuri, considerându-se
că la originea conflictelor se afl ă distribuirea inegal ă a controlului expresiv și decizional între
grupurile rivale.
• Morton Deutsch demonstreaz ă că teoria echit ății nu opereaz ă beneficii în toate situa țiile de
schimb sau de distribu ție. În locul propor ționalit ății dintre contribu ții și beneficii, în anumite
situa ții, se recomand ă regula egalit ății sau regula distribuirii dup ă nevoi. Când se urm ărește
stabilirea unor rela ții de cooperare este preferabil ă regula egalit ății, indiferent de aportul fiec ăruia.
Aceast ă regul ă este preferabil ă și în distribu ția resurselor simbolice (de exemplu, informa ții) sau
resurselor sociale (de exemplu, afec țiune). Distribuirea dup ă nevoi este preferabil ă în rela țiile de
prietenie, dup ă cum remarca Morton Deutsch (Equity , Equality and Needs , în „Journal of Social
Issues “, 1975, nr. 3 1, pp. 137 – 149).
• Michel Argyle public ă lucrarea „Bodily Communication ” (Londra, Methuen, 1975).
• Irwin Altman public ă lucrarea „The Environment and Social Behavior ” (Monetery, Books/Cole,
1975), în care descrie urm ătoarele tipuri de teritoriu: teritoriul primar , spa țiul folosit în
exclusivitate de o persoan ă sau de un grup restrâns o lung ă perioad ă; teritoriul secundar , spa țiul
utilizat în comun o perioad ă de timp mai scurt ă; teritoriul public , utilizat de to ți. Exist ă tendin ța
oamenilor de a personaliza spa țiul, marcându-l.
• Mielu Zlate analizeaz ă grupul primar de munc ă în lucrarea „Psihologie social ă și organiza țional ă
industrial ă“ (Bucure ști, Editura Politic ă, 1975).
• Apare lucrarea lui Jozef M. Nuttin „The Illusion of Attitude Change “ (Londra, Academic Press,
1975), în care sunt comentate rezultatele unei serii de 13 experimente vizând rela ția dintre
remunera ție și schimbare atitudinal ă. Jozef M. Nuttin și colaboratoarea sa Annie Beckers
regăsesc în unele experimente rela ția prezis ă de teoria disonan ței cognitive : remunera ția mai slab ă
determin ă o schimbare atitudinal ă favorabil ă, în concordan ță cu comportamentul realizat. În alte
experimente rela ția remunera ție-schimbare atitudinal ă este curbiliniar ă. Datele experimentale îl
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
86 conduc pe Jozef M. Nuttin la ipoteza caracterului insolit al recompensei sau al situa ției drept
cauz ă a schimb ării atitudinale. În situa ții bizare subiec ții sunt tenta ți să extrag ă declara ția despre
atitudinea lor din ceea ce au declarat în scris (eseul contraatitudinal). „Acest efect de contaminare a răspunsului este determinat de natura surprinz ătoare a unor stimuli stranii, originali, incomozi sau
disonan ți care preced r ăspunsul atitudinal și sporesc dominanta relativ ă și impactul r ăspunsurilor
mai recente asupra r ăspunsurilor atitudinale care urmeaz ă“ (J.M. Nuttin, Op. cit
., p. 156, dup ă W.
Doise, J.-C. Deschamps, G. Mugny, Psihologie social ă experimental ă, Iași, Editura Polirom, 1996,
p. 218). Ipoteza caracterului insolit confer ă o natur ă asocia ționist ă atitudinilor, nemafiind în țelese
ca dispozi ții spre ac țiune, ci doar ca impact al r ăspunsurilor anterioare asupra r ăspunsurilor
următoare. Acest impact este în func ție de: natura r ăspunsurilor precedente; gradul de perturbare;
continuitatea temporal ă între r ăspunsuri.
• Referitor la predic ția comportamentului pe baza atitudinilor, R. Norman formuleaz ă ipoteza: dac ă
în structura atitudinii componenta afectiv ă este consistent ă cu cogni ția, atunci predic ția poate fi
realizat ă.
• Aurora Perju-Liiceanu , studiind grupurile de cercet ători științifici, identific ă opt factori
caracteristici pentru rela țiile interpersonale: onestitatea, poten țialul de intimitate, acceptan ța,
poten țialul de utilitate, înt ărirea ego-ului, stima, similaritatea și schimbul social ritualizat.
• Robert B. Cialdini și colab. experimenteaz ă tehnica ușa în fa ță (The door-in-the face technique)
pentru ob ținerea complian ței: a cere ini țial exagerat de mult, apoi mai pu țin, exact atât cât este
nevoie (A Reciprocal Concessions Procedure for Inducing Compliance: The Door-in-the-face
Technique , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1975, nr. 3 1, pp. 206 – 2 15). Pentru
a ob ține complian ță, intervalul dintre prima și cea de-a doua solicitare trebuie s ă fie mic. În
experiment, elevii unui colegiu au fost întreba ți dac ă accept ă să supravegheze timp de dou ă ore un
grup de handicapa ți afla ți într-o vizit ă la o gr ădină zoologic ă. Au acceptat 17% din cei întreba ți.
Unui alt grup de elevi i s-a spus: „În mod obi șnuit, recrut ăm voluntari dintre elevi, pentru a lucra
fără plată, în calitate de consilieri la Centrul de deten ție a minorilor. Serviciul const ă în dou ă ore de
munc ă săptămânal, timp de doi ani“. Apoi a întrebat: „Cine se ofer ă?“ Fire ște, nimeni nu a
acceptat. A urmat imediat solicitarea de a supraveghea grupul de handicapa ți. De aceast ă dată
aproximativ jum ătate din elevi au acceptat ( apud Bogdan Ficeac, Tehnici de manipulare ,
Bucure ști, Editura Nemira, 1997, p. 34). Robert B. Cialdini apreciaz ă că tehnica ușa în fa ță se
bazeaz ă pe norma reciprocit ății care ar orienta comportamentele de negociere: dac ă percepi c ă ți s-
a făcut o concesie, ai tendin ța să faci și tu o concesie. Robert Miller avanseaz ă o alt ă explica ție:
contrastul perceptiv . Prin contrast, cea de-a doua solicitare pare mai rezonabil ă decât prima
(Perceptual Contrast versus Reciprocal Concession as Mediators of Induced Compliance , în
„Canadian Journal of Behavior Science “, 1976, nr. 8, pp. 40 1 – 409).
• Lucrarea lui Werner Herkner „Einführung in der Sozialpsychologie “ (Berna, Verlag Hans Huber,
1975) va cunoa ște pân ă în 1991 cinci edi ții rev ăzute și adăugite, marcând astfel apari ția temelor de
cercetare în psihologia social ă.
• Martin Fishbein și Icek Ajzen propun un model al predic ției comportamentului pornind de la
atitudini. Psihosociologul american consider ă că actele comportamentale sunt în acord cu inten țiile
declarate. Dar inten țiile sunt influen țate de atitudini și de presiunea social ă. La rândul lor,
atitudinile depind de valoarea rezultatului a șteptat și de previziunea rezultatelor. Presiunea social ă
depinde de credin ța că și alți oameni gândesc la fel (credin ța normativ ă) (Belief, Attitude,
Intention, and Behavior: An Introduction to Theory and Research , Reading, MA, Addison-Wesley,
1975).
• Uriel G. Foa și E. B. Foa public ă lucrarea „Resource Theory of Social Exchange ” (New Jersey,
General Learning Press, 1975) în care analizeaz ă comportamentul pe baza schimbului social . În
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
87 diferite culturi, oamenii schimb ă între ei urm ătoarele resurse: iubire, servicii, bunuri, bani,
informa ții, status social. Principiul echit ății impune reciprocitate și echilibru în schimbul social.
1976
• Lucrarea „Social Influence and Social Change “, de Serge Moscovici , apărută la Londra în 1976 la
Editura Academic Press, introduce o nou ă paradigm ă în psihosociologie: influen ța minorit ății
asupra majorit ății. Minoritatea poate influen ța majoritatea dac ă este consecvent ă, dac ă este
perceput ă de majoritate ca fiind flexibil ă, dac ă respectiva minoritate corespunde spiritului
timpului și nu are un status social dublu (de exemplu, homosexuali și militan ți pentru
recunoa șterea c ăsătoriilor între persoane de acela și sex). Lucrarea va fi tip ărită și în Fran ța sub
titlul „Psyhosociologie des minorit és actives “ (Paris, PUF, 1979).
• Bertram Raven și Jeffrey Rubin public ă volumul „Social Psychology: People in Groups ” (New
York, John Wiley & Sons, Inc., 1976). Cele zece capitole ale lucr ării trateaz ă despre: 1) Fiecare
om – un psihosociolog; 2) Persoana în singur ătate; 3) Spre al ții și spre noi în șine; 4) Simpatia și
antipatia, prietenia și agresivitatea; 5) Interdependen ța persoanelor; 6) Influen ța interpersonal ă și
puterea social ă; 7) Structura grupurilor; 8) Influen ța grupului asupra comportamentului individual;
9) Performan ța grupului și leadership-ul; 10) Conflict, armonie și tensiune între grupuri.
• Jerry E. Phares (1976) realizeaz ă sinteza cercet ărilor în domeniul internalismului/externalismului :
W. James și J. B. Rotter ( 1958), B. Bettelheim ( 1960), J. B. Rotter ( 1961), J. E. Phares ( 1962),
J. B. Rotter ( 1966), J. D. Scott și J. G. Phelan ( 1969), B. R. Strickland ( 1972), S. Nowichi și
Strickland ( 1973), M. W. Stephens și P. Delys ( 1973), W. Mischel și R. Zeiss (1974) (Locus of
Control in Personality , New Jersey, General Learning Press, 1976).
• Revista „Sociometry “, fondat ă în 1937 de J. L. Moreno , își schimb ă numele în „Social
Psychology “, iar un an mai târziu, în 1979, apare sub denumirea „Social Psychology Quarterly “, ca
revist ă a Asocia ției Americane de Sociologie .
• Birtt L. Duncan comunic ă rezultatele unui experiment care relev ăimportan ța schemelor în
interpretarea evenimentelor. Unor studen ți albi li s-a prezentat o înregistrare video a unei alterca ții
dintre dou ă persoane, în finalul c ăreia o persoan ă a agresat pe cealalt ă. Culoarea pielii (alb/negru) a
agresorului și victimei era diferit ă de la un experiment la altul. La un interval de timp, s-a cerut
studen ților s ă evalueze violen ța agresorului. Când agresorul era negru, 70% din studen ți apreciau
că acesta a avut un comportament violent, dar când agresorul era alb propor ția studen ților care
apreciau c ă acesta ar fi avut un comportament agresiv sc ădea pân ă la 13% (Differential Social
Perception and Attribution of Inter-Group Violence , în „Journal of Personality and Social
Psychology ”, 1976, nr. 34, pp. 590-598).
• Y. Amir demonstreaz ă efectul pozitiv al contactului intergrupuri în condi țiile cooper ării (The Rol
of Intergroup Contact in Change of Prejudice and Ethnic Relations , în Towards the Elimination of
Racism , P.A. Katz, ed., New York, Pergamon Press, 1976).
1977
• Impactul vie ții urbane asupra comportamentelor prosociale a fost pus în eviden ță și prin studiul lui
H. Takooshian și colab. (Who Wouldn’t Help a Lost Child ? în „Psychology Today “, 1977, nr. 10,
pp. 67 -68). Un copil de șase ani pretindea c ă s-a r ătăcit și-i ruga pe trec ători s ă telefoneze acas ă la
el pentru a-i anun ța pe p ărinți: orășenii au acordat ajutor în propor ție de 46%, în timp ce neor ășenii
în propor ție de 72%. Faptul c ă în ora șe comportamentul prosocial se întâlne ște mai rar decât în
mediul rural a fost relevat de trecerea în revist ă a 65 de cercet ări pe aceast ă tem ă (N. M. Steblay,
1987).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
88 • Germaine de Montmollin face sinteza cercet ărilor psihosociologice privind influen ța social ă
(L’influence sociale , Paris, P.U.F., 1977). În psihosociologie, prin influen ță social ă se în țelege
„modific ările în ra ționamentele, opiniile și atitudinile individului – sau ale grupului – ca urmare a
luării la cuno ștință a ra ționamentelor, opiniilor și atitudinilor altor persoane fa ță de acela și subiect
(p. 8) (L’Influence sociale , Paris, P.U.F., 1977).
• Lee Ross nume ște „eroare fundamental ă a atribuirii“ tendin ța de a explica toate comportamentele
altora prin factorii de personalitate și de a ignora factorii de context, situa ționali. Este o contribu ție
la paradigma atribuirii (Distortions in the Attribution Process , în Advances in Experimental
Social Psychology , L. Berkowitz, ed., New York, Academic Press, 1977) .
• S. L. Duncan și D. W. Fiske prezint ă o sintez ă a studiilor privind interac țiunea direct ă (Face-to-
Face Interaction , New Jersey, Erlbaum, 1977).
• J. Rappaport contribuie cu lucrarea „Community Psychology: Values, Research and Action “ (New
York, Holt, Rinehart and Winston, 1977) la conturarea unui nou domeniu al psihosociologiei:
psihologia comunit ății care se ocup ă cu s ănătatea mintal ă a comunit ății, accentuând importan ța
conlucr ării și sprijinul social. Ca metod ă, aceast ă ramur ă a psihologiei încurajeaz ă cercetarea-
acțiune și studiul de caz. În S.U.A., psihologia comunit ății a fost recunoscut ă încă din 1966 în
cadrul Asocia ției Americane de Psihologie, iar la începutul anilor ’70 și-au început apari ția
revistele: „Journal of Community Psychology “ și „American Journal of Community Psychology “.
• Adrian Neculau public ă lucrarea „Liderii în dinamica grupurilor “ (Bucure ști, Editura ătiin țifică și
Enciclopedic ă, 1977). Prezentând o sintez ă a problematicii psihosociologice a grupurilor primare,
inclusiv conducerea acestora, lucrarea s-a constituit într-un punct de referin ță pentru mul ți
psihosociologi.
• Albert Bandura prezint ă teoria înv ățării sociale (Social Learning Theory, New Jersey, Prentice-
Hall, 1977), în care un rol central îl are imita ția. Achizi ția noilor comportamente se poate realiza
prin observarea modelelor. În cadrul teoriei lui Albert Bandura , întărirea nu joac ă un rol
important în achizi ția răspunsurilor comportamentale.
• R. Meadow a denumit prin „sindromul Münchausen“ situa ția de nemul țumire a femeilor care
caută refugiu în mâncare, b ăutură etc., fac boli somatice și se prezint ă la medic pentru consult.
• Irving L. Janis public ă, în colaborare cu L. Mann , lucrarea „Decision-making: A Psychological
Analysis of Conflict, Choice and Commitment “ (New York, Free Press, 1977).
• Robert A. Baron define ște comportamentul agresiv ca fiind orice form ă de comportament care are
ca scop v ătămarea sau jignirea altor persoane care sunt motivate s ă evite un astfel de tratament”
(Human Aggresion , New York, Plenum, 1977).
• Stephen Worchel și colab. demonstreaz ă că succesul în sarcinile de cooperare dintre grupuri are
efecte benefice în rezolvarea conflictelor. În lipsa succesului are loc o depreciere a out-group -ului,
căruia i se repro șează eșecul (Intergroup Cooperation and Intergroup Attraction: The Effect of
Previous Interaction and Outcome of Combined Effort , în „Journal of Experimental Social
Psychology “, 1977, nr. 13, pp. 131 – 140).
• Problematica psihosociologic ă a negocierilor este prezentat ă de I. E. Morley și J. M. Stephenson
în lucrarea „The Social Psychology of Bargain “ (Londra, Allen & Unwin, 1977). Cei doi autori au
demonstrat c ă negocierile face-to-face sunt mai eficiente decât cele realizate la distan ță, prin
telefon, f ără ca partenerii s ă se vad ă reciproc. În cadrul negocierilor este important ca pozi țiile
grupurilor s ă fie exprimate clar și partenerii s ă poat ă interveni pentru l ămurirea punctelor de
vedere.
• Mark Snyder , Elizabeth Tanke și Ellen Berscheid realizeaz ă o serie de experimente care arat ă că
o credin ță eronat ă despre o persoan ă sau alta conduce la autorealizarea profe ției (self-Fulfilling
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
89 prophecies) sau la ceea ce autorii au numit confirmare comportamental ă (Behavioral
confirmation). Unor studen ți de la Universitatea Minesota le-a fost ar ătată fotografia unei tinere
femei foarte atractiv ă (grupul experimental) și fotografia unei femei lipsit ă de atractivitate (grupul
de control). Studen ții au fost pu și să vorbeasc ă la telefon cu persoanele din fotografie (în realitate,
cu una și aceea și persoan ă). Studen ții din grupul experimental au apreciat într-o m ăsură mult mai
mare decât cei din grupul de control c ăldura vocii persoanei cu care au conversat (Social
Perception and Interpersonal Behavior: On the Self-Fulfilling Nature of Social Stereotypes , în
„Journal of Personality and Social Psychology “, 1977, nr. 35 pp. 656 – 666).
• D. Meichenbaum descoper ă faptul c ă oamenii deprima ți, ca și cei lipsi ți de motiva ție de
autorealizare, î și subestimeaz ă șansele de reu șită și au o expectan ță negativ ă. El apreciaz ă că și
neajutorarea se înva ță, fapt pentru care propune termenul de neajutorare înv ățată (learned
helplessness).
• Samuel L. Gaertner și John F. Dovidio , analizând formele mai subtile de rasism al albilor din S.
U. A., studiaz ă experimental: neacordarea ajutorului persoanelor de culoare care au nevoie de el și
acțiunile simbolice împotriva negrilor (The Subttety of White Racism, Arousal, and Helping
Behavior , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1977, nr. 35, pp. 69 1 – 707)..
• Ion Radu (n. 1925) pune la dispozi ția studen ților de la Universitatea din Cluj o parte din lec țiile
cursului de „Psihologie social ă“. Obiectul psihologiei sociale „îl constituie – dup ă I. Radu – studiul
sistematic al unei clase de fenomene care țin de nivelul reflect ării spontane, adic ă de primul palier
al con științei sociale“ (p. 5). Lec țiile multiplicate trateaz ă, în principal, urm ătoarele teme: opiniile
și atitudinile, imaginea de sine și percep ția social ă, problematica grupului mic.
• Myron Rothbart și Pamela Birrell proiecteaz ă un experiment pentru a demonstra c ă percep ția
figurii umane este influen țată de preconcep țiile pe care le avem. Aceea și fotografie, reprezentând
chipul unui b ărbat, a fost prezentat ă unui grup experimental ca fiind a unui șef al Gestapo-ului și
unui al doilea grup experimental ca fiind a unui lupt ător antinazist care a salvat de la moarte mii de
evrei. În primul caz subiec ții de experiment au declarat c ă figura respectivei persoane exprim ă
cruzime, iar în al doilea caz c ă exprim ă bun ătate (Attitude and Perception of Faces , în „Journal of
Research Personality “, 1977, nr. 11, pp. 209 – 2 15).
1978
• Alice H. Eagly , Wendy Wood și Shelly Chaiken constat ă că persoanele care pledeaz ă împotriva
propriilor lor interese sau care adopt ă o atitudine antipopulist ă sunt percepute ca fiind mai sincere
decât persoanele care aduc argumente în acord cu propriile lor interese. Persoanele din prima categorie influen țează mai puternic schimbarea opiniilor(Causal Inferences about Communicators
and their Effect on Opinion Change , în „Journal of Personality and Social Psychology” ,
1978, nr. 36, pp. 424-435).
• Henri Tajfel public ă un volum de studii pe problemele psihosociologiei minorit ăților etnice și ale
relațiilor intergrupale. Identitatea social ă este definit ă ca „parte a eului individual (individual’s
self-concept) care decurge din … con știința de membru al grupului social (sau grupurilor),
împreun ă cu semnifica ția emo țional ă și axiologic ă asociat ă faptului de a fi membru“ (p. 63) al
acestuia (sau acestora). (Differentiation between Social Groups: Studies in the Social Psychology
of Intergroup Relations , Londra, Academic Press, 1978).
• În „Dic ționar de psihologie ” (Bucure ști, Editura Albatros, 1978), de Paul Popescu-Neveanu (1926
– 1994), se reg ăsesc defini țiile multor termeni de psihologie social ă, precum și o încercare de
stabilire a obiectului de studiu: „fenomenele psihice legate de rela țiile și interac țiunile indivizilor,
comportamentele lor în câmp social, influen țele acestuia asupra indivizilor și reac țiile acestora, în
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
90 genere fenomenele de psihism colectiv” (p. 586). Autorul opineaz ă că s-a ajuns la un consens cu
privire la obiectul psihologiei sociale și anume: „ comunicarea între persoane (în care rolul
principal îl are limbajul), rela țiile interpersonale, grupurile mici, comportamentele în mul țime,
fenomenele psihosociale de mas ă, opinia public ă și informa ția colectiv ă, psihologia claselor
sociale, a popoarelor, a regiunilor, a satelor, a ora șelor” (p. 587).
• Tory Higgins și W.S. Rholes studiaz ă efectele autopersuasiunii (Saving is Believing , în „Journal
of Experimental Social Psychology “, 1978, nr. 14, pp. 363 – 387).
• În lucrarea „Cultura rela țiilor interpersonale ” (Bucure ști, Editura Politic ă, 1978), Elena Zamfir
prezint ă teoriile psihologiei umaniste.
• Willem Doise (n. 1935), Jean-Claude Deschamps (n. 1947) și Gabriel Mugny (n. 1949) public ă
lucrarea „Psychologie sociale experimentale “ (Paris, A. Colin, 1978), în care sunt comentate
experimentele „clasice” din domeniile psihosociologiei rela țiilor dintre grupuri, influen ța social ă,
raporturile individ-societate și func ționarea sociocognitiv ă. Cele 16 capitole trateaz ă: prejudec ățile
și diferen țierea categorial ă, definirea de sine și identitatea social ă, ancorarea social ă a judec ăților,
devian ța, normalizarea, decizia și polarizarea colectiv ă, conformismul și obedien ța, influen ța
minorit ăților, subiectul uman – un individ interpretat și identificat, compararea social ă, atribuirea,
reactan ța psihologic ă, echilibrul cognitiv, disonan ța cognitiv ă, stările emotive și corporale,
construirea social ă a inteligen ței. În 1996, lucrarea a fost tradus ă și în limba român ă (Iași, Polirom,
1996).
• Robert M. Baron și Judith Rodin constat ă că nu proximitatea induce disconfort psihic, ci
interferen ța comportamental ă, limitarea alegerii comportamentului dorit, restrângerea controlului
asupra situa ției (Perceived Control and Crowding Stress , în Advances in Environmental
Psychology , New Jersey, Erlbaum, 1978).
• Elaine Walster (Hatfield ) și William G. Walster , abordând din punct de vedere psihosociologic
iubirea, introduce distinc ția între iubirea-pasiune și iubirea-camaraderie . Studiaz ă, de asemenea,
expresia geloziei la b ărbați și la femei (A New Look at Love , Mass., Addison-Wesley, 1978).
• Mark Snyder și S. W. Uranowitz demonstreaz ă experimental c ă oamenii au tendin ța de a stabili o
concordan ță între obiect și categoria lui de apartenen ță, reconstruind elementele astfel ca s ă fie
posibil ă apartenen ța obiectelor la o categorie, pentru ca s ă se justifice eticheta pus ă. Subiec ților de
experiment li s-au furnizat unele elemente din biografia unei tinere, Betty K. Imediat și la un
interval de o s ăptămână grupele experimentale au mai primit un element din biografia lui Betty K.
(faptul c ă „împarte via ța cu o alt ă femeie“ – grupul experimental A – și că „împarte via ța cu so țul
său“ – grupul experimental B). Grupul de control nu a mai primit nici o informa ție suplimentar ă. S-
a cerut apoi tuturor subiec ților de experiment s ă reconstituie biografia tinerei, pe baza r ăspunsului
la un chestionar cu întreb ări la alegere. S-a constatat o diferen ță netă între grupurile experimentale
și grupul de control, r ăspunsurile fiind concordante cu eticheta pus ă (homosexualitatea)
(Reconstructing the Past: Some Cognitive Consequences of Person Perception , în „Journal of
Personality and Social Psychology “, 1978, nr. 36, pp. 94 1 – 950).
• Colectivul de elevi ca grup social este investigat de Ioan Nicola cu ajutorul observa ției
psihosociale, tehnicilor sociometrice, scalelor de atitudine și experimentului (Dirigintele și
sintalitatea colectivului de elevi , Bucure ști, Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1978).
• Doi cardiologi americani, M. Friedman și R. H. Rosenman , au identificat un stil comportamental
care ar favoriza bolile cardiovasculare. Persoanele marcate de spiritul de competi ție, de dorin ța
reușitei profesionale și sociale, hiperactive, ner ăbdătoare, care au sentimentul c ă trăiesc sub
presiunea timpului ce trece prea repede și care se angajeaz ă în sarcini greu de atins apar țin tipului
A (ceilal ți apar țin tipului B). Type A Behavior Pattern (TABP) reprezint ă o schem ă
comportamental ă care permite clasificarea persoanelor și înțelegerea comportamentelor sociale:
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
9 1 persoanele apar ținând tipului A , de regul ă, vorbesc tare, gesticuleaz ă, au tendin ța de a îi întrerupe
pe interlocutori, se raporteaz ă ostil la al ții. Ner ăbdarea, implicarea puternic ă în munc ă, spiritul de
competi ție caracterizeaz ă, de asemenea, persoanele apar ținând tipului A . Acestea au, comparativ cu
tipul B , performan țe superioare în sarcini obositoare, muncesc mai mult, ac ționeaz ă rapid, ignor ă
distrac țiile și relaxarea, încearc ă să obțină controlul asupra situa ției, sim țindu-se puternic frustra ți
când îl pierd.
• Mark R. Lepper și David Greene studiaz ă experimental reducerea motiva ției intrinseci , care
conduce la sc ăderea performan țelor în condi țiile suprim ării recompenselor la copii (The Hidden
Cost of Reward , New Jersey, Erlbaum, 1978).
• L. A. Hayduk (Personal Space: An Evaluative and Orienting Overview , în „Psychological
Bulletin “,1978, nr. 85, pp. 117 – 143) imagineaz ă modelul tridimensional al spa țiului personal ,
conform c ăruia forma cilindric ă a spa țiului personal devine trunchi de piramid ă cilindric ă cu vârful
în jos, astfel c ă diametrul inferior (la picioare) este mai mare decât diametrul superior al bazei (la
nivelul capului și al trunchiului).
• Sub redac ția lui Martin Irle apar trei volume de studii psihosociologice, cu titlul „Kursus der
Sozialpsychologie “ (Darmstadt, Luchterhand, 1978). Sunt reunite studii despre procesele de
disonan ță cognitiv ă, învățare social ă, judecat ă social ă, agresivitate, decizie colectiv ă etc.
• E. Rosch și Barbara B. Lloyd public ă lucrarea „Cognition and Categorization “ (Hillsdale, New
Jersey, Erlbaum, 1978) în care se propune un nou model de categorizare, a șa-numitul model al
prototipurilor sau al prototipicalit ății. Noul model admite c ă entit ățile (persoanele și obiectele)
aparțin aceleia și categorii într-o m ăsură mai mare sau mai mic ă. Entit ățile cele mai reprezentative
pentru o categorie sunt considerate „prototipuri “ și constituie punctul de referin ță în judec ățile
despre celelalte entit ăți. Cercet ările mai recente în domeniul prototipicalit ății au eviden țiat
existen ța mai multor niveluri ale categoriz ării în func ție de gradul de abstractizare. Se disting astfel
trei niveluri (înalt, mediu, sc ăzut) ale abstractiz ării și, corespunz ător, trei grade de includere a
categoriilor. Categoriile cu nivel înalt de abstractizare (categorii de baz ă) cuprind cele mai multe
entități descrise ca asem ănătoare și conduc la comportamente diferite fa ță de entit ățile apar ținând
altei categorii. Categoriile cu nivel mediu de abstractizare, de și foarte bogate în caracteristici
asem ănătoare, nu genereaz ă diferen țieri la fel de nete fa ță de entit ățile aceleia și categorii. În fine,
categoriile cu nivel sc ăzut de abstractizare grupeaz ă mai pu ține entit ăți și permit doar diferen țieri
nesemnificative. De exemplu, categoria „student“ este categoria de baz ă. „Student la medicin ă“,
„student la sociologie“ etc. reprezint ă categoria intermediar ă, iar „student la medicin ă, în anul al
II-lea“, „student la sociologie, în anul al II-lea“ constituie categoria cea mai concret ă. Așa cum
remarca Willem Doise (1994) r ămâne în sarcina psihosociologilor s ă studieze „cadrele sociale ale
categoriz ării“, factorii care favorizeaz ă „modelul bimodal “ și „modelul prototipurilor “ în procesele
de categorizare.
• D. Zillman abordeaz ă agresivitatea prin prisma teoriei atribuirii : dac ă oamenii atribuie frustrarea
unor agen ți accidentali, care nu inten ționeaz ă să produc ă frustrare, atunci s-ar putea ca reac ția să nu
fie agresiv ă (Hostility and Aggresion , New Jersey, Erlbaum, 1978).
• Elaine Walster (Hatfileld ) și colab. ini țiază studiul psihosociologic al echit ății în rela țiile
interpersonale intime. Percep ția inechit ății conduce la reac ții diferite: acceptarea ei, solicitarea unor
compensa ții sau declan șarea unor ac țiuni pentru restabilirea echit ății (Elaine Walster Hatfield,
William G. Walster și Ellen Berscheid, „Equity: Theory and research ”, Boston, Allyn and Bacon,
1978).
• Robert B. Cialdini , J. T. Cacioppo , R. Basset , J. A. Miller experimenteaz ă „tehnica momelii”
(amorsarea) pentru a ob ține „supunerea f ără presiune”: persoanele care au luat o decizie f ără a
cunoa ște „costul real” sau pe baza unor avantaje fictive tind s ă-și men țină decizia, chiar dac ă
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
92 ulterior ob țin informa ții corecte. Explica ția amors ării se bazeaz ă pe teoria angajamentului propus ă
de C. A. Kiesler (1971), conform c ăreia doar faptele noastre ne angajaz ă. Ne angajaz ă cu atât mai
mult, cu cât avem sentimentul c ă am realizat faptele în condi țiile libert ății de decizie. În
manipularea comportamental ă, tehnica momelii (amorsarea) poate fi utilizat ă în combina ție cu
tehnica piciorului în u șă și cu tehnica u șii în fa ță (Low-ball Procedure for Producing Compliance:
Commitment then Cost , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1978, nr. 36, pp. 463 –
476).
• R. Dyson-Hudson și E. A. Smith dezvolt ă problematica teritorialit ății în rela ție cu
comportamentul uman (Human Territoriality: An Ecological Reassesment, în „American
Anthropologist “, 1978, nr. 80, pp. 2 1 – 42).
• Konrad Lorenz prezint ă fundamentele etologiei în lucrarea „Vergleichende Verhaltensforschung “
(Viena, Springer Verlag, 1978): ca știință biologic ă, etologia studiaz ă comparativ comportamentele
animale și umane într-o perspectiv ă darwinist ă.
• Steve W. Duck și G. Craig arat ă rolul similarit ății în stabilirea rela țiilor de prietenie (Personality
Similarity and the Development of Friendship: A Longitudinal Study , în „British Journal of Social
and Clinical Psychology “, 1978, nr. 17).
• St. Jones propune integrarea abord ărilor „emice” (din interior) și „etice” (din exterior) în
etnopsihologie (Integra ting Ethic and Emic Approaches in the Study of Intercultural
Communication , Londra, Sage, 1978).
1979
• Bibb Latané , Kipling Williams și Stephen G. Harkins public ă studiul Many Hands Make Light
the Work: The Causes and Consequences of Social Loafing, în „Journal of Personality and Social
Psychology “ (1979, nr. 37, pp. 822 – 832) rezultatele cercet ărilor experimentale asupra
fenomenului de frânare social ă (lb. engl. social loafing), pus în eviden ță l a s f â r șitul secolului
trecut de Max Ringelmann . Subiec ții de experiment, în grupuri de câte doi, patru sau șase, erau
puși să strige împreun ă cât puteau de tare. Intensitatea zgomotului a crescut de 1,4 ori, de 2 ori și în
grupurile de șase persoane de 2,4 ori (fa ță de intensitatea zgomotului produs de un individ care
strigă singur). Constat ări de aceea și natur ă s-au înregistrat și în grupurile reale.
• Charles G. Lord , Lee Ross și Mark R. Leper formuleaz ă „teoria rolului determinant al
informa țiilor ini țiale“, conform c ăreia evaluarea celorlal ți depinde hot ărâtor de primele impresii
(Biased Assimilation and Attitude Polarization: The Effects of Prior Theories on Subsequently
Considered Evidence , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1979, nr. 37, pp. 2098 –
2109).
• Apari ția lucr ării lui Serge Moscovici „Psychologie des minorités actives “ (Paris, P.U.F., 1979)
îmbog ățește teoria influen țării sociale : nu numai majoritatea poate exercita o influen ță social ă, dar
și indivizii singulari sau minorit ățile, cu condi ția să adopte stiluri comportamentale adecvate
scopului propus și să existe un context social care s ă permit ă manifestarea comportamentelor
divergente în raport de majoritate. No țiunea de minoritate nu are în vedere, în primul rând,
num ărul redus de persoane, ci stilul comportamental, ac țiunea. Dup ă Serge Moscovici stilurile
comportamentale ale minorit ăților active se caracterizeaz ă prin: investi ție (cheltuirea energiei,
timpului, banilor etc. pentru atingerea scopului), autonomie (independen ță de gândire și atitudine),
consisten ță (organizarea informa țiilor), rigiditate (reac ția majoritarilor fa ță de minoritari), echitate
(preocuparea minoritarilor de a stabili rela ții echitabile cu majoritarii). Pentru a influen ța
majoritatea, minorit ățile active urm ăresc ca ac țiunile lor s ă fie vizibile și recunoscute ca o marc ă
de originalitate. F ără a fi prin defini ție progresiste sau reac ționare, minorit ățile active militeaz ă
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
93 pentru schimbare social ă.
• Augusto Palmonari introduce în psihosociologie termenul de „identit ăți imperfecte” (Identita
Imperfette , Bologna, Il Murbio, 1979).
• Mihaela Roco face cunoscute rezultatele experimentelor sale de psihosociologie a creativit ății,
atrăgând aten ția asupra importan ței rela țiilor preferen țiale în colectivele de cercetare științifică
(Creativitatea individual ă și de grup , Bucure ști, Editura Academiei R. S. România, 1979).
• R. T. Stein și T. Heller găsesc o corela ție semnificativ ă între statusul de lider și apartenen ța la gen:
bărbații sunt mai orienta ți spre sarcin ă și sunt mai activi decât femeile, în timp ce acestea se
angajeaz ă mai mult decât b ărbații în activit ăți sociale pozitive (An Empirical Analysis of the
Correlations beetwen Leadership Status and Participation Rates Reported in the Literature, în „Journal of Personality and Social Psychology”, 1979, nr. 37, pp. 1993-2002).
• În revista „American Psychologist
“ (1979, nr. 34, pp. 1085 – 1094) R. K. Unger public ă studiul
„Toward a Redefinition of Sex and Gender “, în care propune diferen țierea între caracteristicile de
personalitate și comportamentele datorate factorilor biologici și cele puternic influen țate de factorii
socio-culturali. Termenul de gender include acele caracteristici care sunt influen țate de
environment, care sunt înv ățate în procesul socializ ării.
• Richard E. Petty și John T. Cacioppo studiaz ă experimental importan ța avertiz ării publicului
expus unui mesaj persuasiv pentru rezisten ța la schimbarea atitudinal ă. În acest caz, comparativ cu
publicul neavertizat, se constat ă reducerea persuasiunii (Effects of Forewarining of Persuasive
Intent and Involment on Cognitive Response and Persuasion , în „Personality and Social
Psychology Bulletin “, 1979, nr. 5, pp. 173 – 176).
• N. S. Jacobson și G. Margolin propun o teorie a c ăsătoriei bazat ă pe înv ățarea social ă și pe
principiul schimbului social. În acord cu aceast ă teorie, este imaginat ă o terapie marital ă care
propune sporirea beneficiilor, facilitarea comunic ării și încurajarea negocierilor (Marital Theory:
Strategies Based on Social Learning and Behavior Exchange Principles , New York,
Brunner/Mazel, 1979).
• Jean-Claude Deschamps și Willem Doise , observând c ă în via ța social ă persoanele apar țin nu
numai unor categorii exclusive (ori b ărbați, ori femei, ori tineri, ori vârstnici), dar și unor categorii
încruci șate (de exemplu, b ărbați tineri, femei tinere etc.), formuleaz ă ipoteza diferen țierii
categoriale mai accentuate în condi țiile categoriz ării simple (categorii exclusive) decât în cazul
categoriz ării încruci șate. S-a cerut experimental unui num ăr de 80 de fete de vârste între 13 și 15
ani (40 în condi ții de categorizare simpl ă și 40 în condi ții de categorizare încruci șată) să descrie
persoanele din cele dou ă tipuri de categorii (cu ajutorul unei liste de 32 de adjective). Rezultatul:
diferen țierea în situa ția de categorizare simpl ă este mai accentuat ă, comparativ cu diferen țierea în
situa ția de categorizare încruci șată (L’Effet du croisement des apparteneces catégorielles , în
Expériences entre groupes , W. Doise (ed.), Paris, Muton, 1979, pp. 293 – 326).
• W. De Jong explic ă fenomenul piciorul în u șă prin tendin ța persoanelor de a fi constante: o dat ă
ce au adoptat o atitudine, continu ă să accepte atitudini sau comportamente similare din ce în ce mai
puternice. Este vorba despre autopercep ția persoanelor (An Examination of Self-perception
Mediation of the Foot-in-the-door effect , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1979,
nr. 37, pp. 222 1 – 2239).
• În lucrarea „Marital Interaction ” (New York, Academic Press, 1979), T. M. Gottman arat ă că în
cuplurile maritale satisf ăcute emo țional, în caz de dezacord, partenerii recunosc validitatea și
importan ța argumentelor celuilalt, în timp ce în cuplurile maritale nesatisf ăcute, partenerii nu
acord ă aten ție argumentelor celuilalt, aducând contraargumente, fapt ce blocheaz ă comunicarea.
Este, în fond, vorba despre monologuri paralele.
• G. Lemaine public ă în volumul „Expérience entre groupes “ (Paris, Mouton, 1979), coordonat de
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
94 Willem Doise , studiul „Différenciation sociale et originalité sociale “, în care demonstreaz ă
experimental efectul stimulativ pentru grupul de apartenen ță al confrunt ării cu out-group -urile ce
au status social superior. Când identitatea este amenin țată indivizii caut ă diferen țierea și
accentueaz ă eterogenitatea – sus ține G. Lemaine .
• R. A. Davidson și James J. Jaccard analizeaz ă rela ția dintre nivelul informa ției ini țiale și
consisten ța atitudine-comportament dup ă expunerea la informa ții noi. Cu cât informa ția ini țială
este mai bogat ă, cu atât mai pu țin va influen ța informa ția nou ă în sensul schimb ării atitudinale
(Variables that Moderate the Attitude-Behavior Relation: Results of a Longitudinal Survey , în
„Journal of Persona lity and Social Psychology “, 1979, nr. 37, pp. 1346 – 1376).
1980
• Malvin J. Lerner studiaz ă atribuirea responsabilit ății și propune teoria credin ței într-o lume
dreapt ă (belief in a just world). Conform acestei teorii, schi țată în 1966, fiecare prime ște ceea ce
merit ă și merit ă ceea ce prime ște, astfel c ă tindem s ă atribuim responsabilitatea pentru situa ția
nefericit ă în care se g ăsesc chiar persoanelor care au ajuns în aceast ă situa ție datorit ă unor factori
accidentali, pe care în nici un caz nu-i putea controla. Pentru a se proteja, oamenii cred c ă lucrurile
rele au o ra țiune (The Belief in a Just World: A Fundamental Desilusion , New York, Plenum
Press, 1980).
• L. H. Fox și colab. aplic ă teoria rolului determinant al informa țiilor ini țiale în explicarea „spaimei
de matematic ă“: elevii care au impresia c ă nu pot înv ăța matematica r ămân cu aceast ă impresie și
au „spaim ă de matematic ă“ în pofida eforturilor educative (Women and the Mathematical
Mystique , Baltimore, Johns Hopkins University Press, 1980).
• M. D. Harvey elaboreaz ă un model de acordare a ajutorului , luând în calcul urm ătoarele
elemente: abordarea situa ției, interpretarea situa ției, con știentizarea responsabilit ății și, în fine,
realizarea comportamentului prosocial.
• Vede lumina tiparului lucrarea colectiv ă (S. Chelcea , I. M ărginean , St. ătef ănescu , M. Zlate )
coordonat ă de Cătălin Zamfir „Dezvoltarea uman ă a întreprinderii “ (Bucure ști, Editura Academiei
R. S. România, 1980). Pentru aceast ă lucrare autorii au primit Premiul „P. S. Aurelian“ al
Academiei R. S. România. Ideea central ă a lucr ării este c ă fiecare organiza ție industrial ă trebuie
să-și sporeasc ă preocup ările pentru perfec ționarea social ă și uman ă. În acest scop se propune un
model pentru diagnoza sistemului social al întreprinderilor. S-a folosit Instrumentul standardizat
de diagnoz ă a organiza țiilor, elaborat de J. C. Taylor și D. G. Bowers (1972), pe care autorii
lucrării l-au adaptat pentru a corespunde întreprinderilor de tip socialist. Astfel au fost re ținute
dimensiunile: colectivul de munc ă, stilul conducerii directe, climatul organiza țional, satisfac ția
muncii. Pentru fiecare dimensiune s-au specificat variabilele, traduse prin întreb ări de chestionar
pentru a estima pe o scal ă Likert percep ția asupra diferitelor aspecte ale organiza ției
(întreprindere). Cu mici modific ări, modelul de diagnoz ă propus și experimentat riguros poate fi
utilizat și azi în cercet ările de psihosociologie organiza țional ă.
• Elena Zamfir (n. 1940) public ă volumul cu titlul „Cultura libert ății” (Bucure ști, Editura Politic ă,
1980), în care se discut ă dimensiunile psihosociologice ale particip ării și necesitatea cre ării
normelor, valorilor, practicii pentru o cultur ă a libert ății versus cultura t ăcerii.
• Philipe J. Rushton demonstreaz ă cu ajutorul datelor experimentale c ă persoanele care și-au însu șit
norma reciprocit ății se angajeaz ă mai frecvent într-o rela ție altruist ă decât cele care și-au
interiorizat-o mai pu țin sau deloc (Altruism, Sociolization and Society , Englewood Cliffs, Prentice
Hall, 1980).
• În S.U.A., la New Jersey, apare publica ția periodic ă „Basic and Applied Social Psychology “.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
95 • Pavel Mure șan (n. 1950) prezint ă teoria lui Neal E. Miller și John Dollard (1941) despre
învățarea social ă, teoria lui Albert Bandura (1962) privind imita ția, teoria celor doi factori ai
imita ției, propus ă de O. Hobart Mowrer (1960), tipologia comportamentelor interpersonale
elaborat ă de Robert F. Bales (1970) și teoria înv ățării sociale ca ac țiune psihosocial ă pus ă în
practic ă de A. S. Makarenco (1935). Lucrarea „Înv ățarea social ă“, de Pavel Mure șan (Bucure ști,
Editura Albatros, 1980), cuprinde și experimente originale privind înv ățarea social ă și inteligen ța
social ă.
• Vede lumina tiparului lucrarea „Psihologia muncii. Rela ții interumane “ (Bucure ști, Editura
Didactic ă și Pedagogic ă, 1980), de Mielu Zlate .
• Susan T. Fiske și P. W. Liville (What Does the Schema Concept Buy Us ?, în „Personality and
Social Psychology Bulletin “, 1980, nr. 6, pp. 543 – 557) remarc ă faptul c ă pentru a putea interpreta
informa țiile ambigue și pentru a realiza expecta ții cu privire la alte persoane, grupuri sau
evenimente noi recurgem la scheme (sau schemata). Schemele sunt, deci, structuri de cuno ștințe
care simplific ă și organizeaz ă informa țiile sociale. Exist ă mai multe tipuri de scheme: scheme-
persoan ă și scheme-situa ție.
• Elliot Aronson și Ayla Pines , pe baza anchetei psihosociologice, stabilesc corela ții între gelozie
și insecuritate, între gelozie și imaginea de sine defavorabil ă. Persoanele geloase declar ă că resimt
mai puternic gelozia tocmai persoanele mai pu țin satisf ăcute de rela ția pe care o au. Acesta poate fi
numit paradoxul gelosului (nefericit în rela ția cu o persoan ă, gelosul se teme s ă nu fie p ărăsit de
aceasta).
• B. Weiner stabile ște că atribuirea e șecului se datoreaz ă mai degrab ă lipsei unui efort sus ținut
decât unor abilit ăți reduse; aceasta conduce la intensificarea efortului și la rezultatele superioare în
încerc ările ulterioare (Human Motivation , New York, Holt, Rinehart & Winston, 1980).
• Ion Dr ăgan public ă lucrarea „Opinia public ă, comunicarea de mas ă și propaganda “ (Bucure ști,
Editura ătiin țifică și Enciclopedic ă, 1980).
• Apare lucrarea „Cognitive Social Psychology ” (Londra, McGraw-Hill, 1980), de J. R. Eiser.
• Anthony G. Greenwald introduce termenul de „înclina ții ego-totalitariene” (totalitarian-ego
biases) pentru a desemna tendin țele persoanei de a respinge mesajele în dezacord cu opiniile
persoanle și de a le accepta pe cele care confirm ă opiniile ini țiale (The Totalitarian Ego:
Fabrication and Revision of Personal History , în „American Psychologist “, 1980, nr. 35, pp. 603 –
618).
• Robert B. Cialdini și Kenneth D. Richardson desf ășoară experimente psihosociologice pentru
verificarea rela ției dintre stima de sine și prejudec ăți. Persoanele care au tr ăit o situa ție umilitoare
au mai multe prejudec ăți (Two Indirect Tactics of Image Management: Basking and Blasting , în
„Journal of Personality and Social Psychology “, 1980, nr. 39, pp. 406 – 4 15).
• Eduard Donnerstein constat ă că filmele erotice agresive genereaz ă comportamente agresive, când
poten]ialele victime sunt femei (Aggresive Erotica and Violence against Women , în „Journal of
Personality and Social Psychology” , 1980, nr. 39, pp. 269-277).
• Stroe Marcus și Ana Catina public ă lucrarea „Stiluri apreciative ” (Bucure ști, Editura Academiei
R. S. România, 1980).
• Wolfgang Stroebe discut ă în lucrarea „Grundlagen der Sozialpsychologie ” (Stuttgart Klett-Cotta,
1980) obiectul, problematica și cercet ările psihosociologice.
• Robert Sommer și H. Olsen experimenteaz ă asupra influen ței mediului ambiant (confortabil /
lipsit de confort) asupra comunic ării. Într-un mediu ambiant confortabil, participarea la discu ții
antreneaz ă un num ăr de persoane de dou ă ori mai mare. Astfel, într-o sal ă de clas ă „confortabil ă“
79% din totalul de 20 de studen ți au participat la discu ții, comparativ cu 37% câ ți au discutat într-o
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
96 sală de clas ă lipsit ă de confort (R. Sommer și H. Olsen, The Soft Classroom , în „Environment and
Behavior “, 1980, nr. 12, pp. 3 – 16).
• Icek Ajzen și Martin Fishbein public ă lucrarea „Understanding Attitudes and Predicting Social
Behavior ” (New Jersey, Prentice-Hall, 1980). În aceast ă lucrare este prezentat un model al
predic ției comportamentale (reasoned action model) luând în calcul evaluarea consecin țelor
comportamentale și probabilitatea apari ției acestora, pe de o parte, și aprobarea colectiv ă a
comportamentului, împreun ă cu evaluarea celor care aprob ă sau dezaprob ă respectivul
comportament, pe de alt ă parte. Modelul se centreaz ă pe inten ția comportamental ă care este
influen țată de atitudinea fa ță de comportamentul previzibil și de interiorizarea de c ătre individ a
normelor sociale. Teoria ac țiunii gândite (l’action réfléchie, reasonned action) propus ă de cei doi
autori se refer ă doar la ac țiunile inten ționate ale indivizilor. În 1991, I. Ajzen va denumi teoria sa
teoria comportamentului planificat (theory of planned behavior).
1981
• Se editeaz ă în România primul „Dic ționar de psihologie social ă”, de Ana Bogdan-Tucicov,
Septimiu Chelcea, Mihai Golu, Panteliomn Golu, C ătălin Mamali și Petru Pânzaru (Bucure ști,
Editura ătiin țifică și Enciclopedic ă). Autorii și-au propus s ă prezinte conceptele de baz ă ale
psihosociologiei, concomitent cu relevarea tendin țelor și orient ărilor din psihosociologie, și să
marcheze stadiul teoretic, metodologic și aplicativ al cercet ării psihosociologice române ști și din
alte țări. Dincolo de limitele ideologice și de unele lacune de informare, ca și de restric țiile
spațiului tipografic, dic ționarul a contribuit la unificarea terminologic ă a psihosociologiei în
România.
• J. A. Graham elaboreaz ă Testul de interac țiune social ă pentru m ăsurarea „ competen ței sociale ”.
Testul cuprinde „ situa ții sociale standard ”, subiec ții fiind ruga ți să relateze cum s-ar comporta în
astfel de cazuri (organizarea unei onomastici, prezentarea scuzelor pentru neexecutarea la timp a unei sarcini de serviciu etc.).
• În lucrarea „Soumission et idéologies. Psychosociologie de la rationalisation
“ (Paris, P.U.F.,
1981), Jean-Léon L. Beauvois și Robert-Vincent Joule aduc o precizare important ă în definirea
disonan ței cognitive . Ei consider ă că trebuie f ăcută o distinc ție între cogni țiile generatoare și
cogni țiile care se refer ă la acestea sau la contrariul lor. Disonan ța apare doar în condi țiile în care
sunt implicate cogni țiile generatoare (de exemplu, con știința de a fi angajat într-o ac țiune, a șa cum
se întâmpl ă în experimentele în care variabila independent ă const ă din scrierea unui eseu
contraatitudinal).
• Bibb Latané lanseaz ă teoria impactului social , care explic ă influen ța social ă a unor persoane
asupra persoanei- țintă prin luarea în considerare a trei factori: for ța surselor de influen ță (statusul
social, abilit ățile, rela țiile cu persoana- țintă), apropierea fizic ă de persoana- țintă și num ărul surselor
de influen țare. Teoria impactului social prevede c ă, în anumite condi ții, influen ța social ă conduce
la independen ță, nu la conformare: genereaz ă asertivitate, nu complian ță; induce sfidarea
autorit ății, nu supunere fa ță de autoritate (B. Latané și S. Wolf, The Social Impact of Majorities
and Minorities , în „Psychological Review “, 1981, nr. 88, pp. 438 – 453).
• Studiul lui Thomas A. Wills „Downward Comparison Principle in Social Psychology ” (în
„Psychological Bulletin“, nr. 90, 1981, pp. 245-27 1) relev ă tendin ța persoanelor a c ăror securitate
sau confort psihic le sunt amenin țate de a se compara cu alte persoane aflate într-o situa ție și mai
dificil ă. Aceasta este teoria compara ției descendente (downward comparison theory).
• Cercetând efectul scopurilor supraordonate asupra conflictelor intergrupuri , Jean- Claude
Deschamps și R. J. Brown eviden țiază necesitatea ca în ac țiunile de cooperare s ă se specifice și
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
97 să se fac ă o distinc ție clar ă a rolului fiec ărui grup, p ăstrându-se astfel identitatea grupului.
• Kenneth J. Gergen , psihosociolog american cu contribu ții semnificative în domeniul cunoa șterii
sociale, și Mary M. Gergen , cunoscut ă pentru teoriile feministe și contribu țiile sale în analiza
autobiografiilor sociale, au prezentat în „Social Psychology ” (New York, Harcourt Brace
Javanovich Inc., 1981) principalele teorii psihosociologice, cercet ările empirice de referin ță și
aplica țiile psihologiei sociale în via ța cotidian ă. Tratatul, tradus în limba francez ă (1986), cu
circula ție și în România, cuprinde capitole dedicate teoriilor și cercet ărilor psihosociologice,
construc ției realit ății sociale, sinelui, atrac ției interpersonale, prejudec ăților și discrimin ării,
schimb ării atitudinilor, ac țiunii sociale pozitive, agresiunii, influen ței sociale, schimbului și
strategiei, interac țiunii în grupuri, psihologiei sociale și sănătății. Sumarul acestui tratat contureaz ă
domeniul psihosociologiei moderne. Autorii definesc psihologia social ă ca „o disciplin ă care
studiaz ă într-o manier ă sistematic ă interac țiunile umane și fundamentale psihologice ale acestora”
(p. 3).
• Ion Chelcea (1902 – 1991) studiaz ă rela ția dintre hrana de baz ă a poporului român, istoria și
caracteristicile psihologice ale românilor. În perspectiv ă etnologic ă studiaz ă și hrana ritual ă a
românilor (Cu privire la hrana de baz ă a poporului român, în „Studii și cercet ări de etnografie și
artă popular ă“, Bucure ști, 1981, pp. 40 1 – 428).
• Kipling D. Williams , Stephen G. Harkins și Bibb Latané demonstreaz ă experimental c ă solu ția
pentru a învinge tendin ța de frânare social ă (social loafing) const ă în a face identificabil aportul
fiecăruia (Identificability as a Deterrent to Social Loafing: Two Cheering Experimets , în „Journal
of Personality and Social Psychology “, 1981, nr. 40, pp. 303 – 3 11).
• Richard E. Petty și John T. Cacioppo trecând în revist ă cercet ările referitoare la persuasiune și la
schimbarea atitudinilor, eviden țiază importan ța credibilit ății sursei . Schimbarea atitudinilor este cu
atât mai probabil ă cu cât credibilitatea sursei este mai mare și a fi credibil înseamn ă: a fi expert,
onest, atractiv, similar cu receptorul (Attitudes and Persuasion: Clasic and Contemporary
Approaches , Dubuque, William C. Brown, 1981).
• Edward E. Jones și colab. studiaz ă variabilitatea caracteristicilor psihice ale persoanelor din
propriile grupuri (in-groups) și din alte grupuri (out-groups): membrii grupului din care facem
parte sunt percepu ți ca având caracteristici mai diferen țiate decât membrii altor grupuri. Ceilal ți
sunt to ți „o ap ă și un p ământ”, noi suntem fiecare o personalitate; ei identici, noi diferen țiați
(Perceived Variability of Personal Characteristics of In-Groups and Out-Groups: The Role of
Knowledge and Evaluation , în „Personality and Social Psychology Bulletin “, 1981, nr. 7, pp. 523 –
528).
• Apare lucrarea „Balan ță motiva țional ă și coevolu ție” (Bucure ști, Editura ătiin țifică și
Enciclopedic ă, 1981), de Cătălin Mamali , lucrare centrat ă pe analiza rela țiilor individ – individ,
individ – societate, grup – grup, grup – societate. Autorul porne ște de la ideea c ă dezvoltarea
structurilor motiva ționale reprezint ă rezultatul coevolu ției ac țiunii interpersonale.
• Donald R. Kinder și David O. Sears introduc în psihosociologie termenul de „rasism simbolic”
pentru a desemna o form ă modern ă, mai subtil ă de rasism, în care atitudinea fundamental ă de
adversitate este ascuns ă. Aceast ă form ă de rasism i-ar caracteriza pe albii americani.
• British Psychological Society editeaz ă primul num ăr al revistei „British Journal of Social
Psychology “.
• În „Creativitatea general ă și specific ă” (Bucure ști, Editura Academiei R. S. Romania, 1981),
Alexandru Ro șca investigheaz ă factorii psihosociali (climatul, comunicarea, dinamica grupului)
care influen țează creativitatea în colectivele de cercetare științifică.
• Este prezentat ă amplu teoria reactan ței psihice (Sharon S. Brehm și Jack W. Brehm,
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
98 Psychological Reactance: A Theory of Freedom and Control , New York, Academic Press, 1981).
Conform lui Jack W. Brehm , dac ă o persoan ă percepe o limitare a libert ății sale de alegere, va
reacționa în sensul redobândirii propriei libert ăți.
• Shelley E. Taylor propune abordarea stereotipurilor prin fenomenul de categorizare (A
Categorization Approach to Stereotyping, în Cognitive Processes in Stereoty ping and Intergroup
Behavior , D.L. Hamilton, ed., New Jersey, Erlbaum, 1981).
• În cadrul teoriei atribuirii , Alice H. Eagly , Shelly Chaiken și Wendy Wood identific ă două tipuri
de bias -uri, dou ă moduri de deformare a perceperii sursei mesajelor persuasive: eroarea de
cunoa ștere (knowledge bias ), dat ă de suspectarea sursei c ă nu cunoa ște cu exactitate realitatea, și
eroarea de relatare (reporting bias ), generat ă de credin ța că sursa nu dore ște să spun ă ceea ce știe
(An Attribution Analysis of Persuasion, în New Directions in Attribution Research , J. Harvey, W.
Ickes și R. Kidd, eds., New Jersey, Erlbaum, 1981).
• Nicolae Radu public ă lucrarea „Dirijarea comportamentului uman ” (Bucure ști, Editura Albatros,
1981), în care analizeaz ă relațiile dintre individ, grup, societate și context istoric și pledeaz ă pentru
punerea de acord a „structurilor umane” cu „contextul social”. Sunt analizate trei direc ții de
influen țare a comportamentului uman: interven ția direct ă, condi ționarea global ă și condi ționarea
totală. În final este schi țată o teorie a dirij ării comportamentului uman, cu accent pe problema
învățării societ ăților.
• Henri Tajfel public ă lucrarea „Human Groups and Social Categories “ (Cambridge, Cambridge
University Press, 1981).
• Anchetând 150 de cupluri maritale, Gregory L. White găsește că gelozia este acompaniat ă de
sentimente de dependen ță și de inferioritate (A Model of Romantic Jalousy , în „Motivation and
Emotion “, 1981, nr. 5, pp. 295 – 3 10).
• Thomas A. Wills găsește o rela ție între stima de sine și prejudec ățile persoanei: cu cât stima de
sine este mai redus ă, cu atât mai puternice vor fi prejudec ățile (Downward Comparison Principle
in Social Psychology , în „Psychological Bulletin ”, 1981, nr. 90).
• Russell H. Fazio și Mark P. Zanna avanseaz ă ipoteza celor dou ă surse în formarea atitudinilor:
experien ța direct ă cu obiectul atitudinii și experien ța indirect ă cu acesta. Experien ța direct ă
genereaz ă o consisten ță mărită atitudine-comportament. Autorii iau în discu ție accesibilitatea
atitudinilor pentru a face predic ții despre consisten ța atitudine-comportament (Direct Experience
and Attitude-Bahavior Consistency , în Advances in Experimental Social Psycho logy , L.
Berkowitz, ed., vol. 14, New York, Academic Press, 1981).
1982
• Gustav Jahoda realizeaz ă, prin lucrarea „Psychology and Anthropology. A Psychological
Perspective “ (Londra Academic Press Inc., 1982), o interfa ță între psihologie și antropologie. În
cele trei p ărți ale lucr ării sunt analizate: contextul, polul emo țional și social, rolul cognitiv. O
atenție deosebit ă se acord ă fenomenelor și proceselor psihosociale, cum ar fi: socializarea,
comportamentul social, personalitatea în raporturile ei cu cultura.
• Este desfiin țat abuziv Institutul de Psihologie al Academiei R. S. România , iar unor speciali ști cu
contribu ții în psihosociologie li se interzice dreptul de a profesa (Golu Mihai, Geta Dan-Spânoiu,
Aurora Perju-Liiceanu, Marcu Stroe, Grigore Nicola, Gheorghe Neac șu, Maria Mo țescu, Ion
Mânzat, Irina Holdevici ș. a.).
• John E. Williams și Debra L. Best comunic ă rezultatele investiga ției efectuat ă în 25 de țări din
toate continentele referitoare la stereotipurile legate de apartenen ța la gen (gender). Acest stereotip
este universal: se atribuie b ărbaților caracteristici precum: dominan ță, asertivitate, independen ță,
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
99 orientare spre sarcin ă, iar femeilor: sensibilitate, c ăldură sufleteasc ă, dependen ță și orientare spre
semeni (Measuring Sex Stereotypes: A Thirty Nation Study , Beverly Hills, Sage, 1982).
• Philip Brickman și colab. propun un model al acord ării ajutorului în func ție de percep ția
responsabilit ății victimei pentru situa ția în care se afl ă și pentru g ăsirea solu ției. Din corelarea
acestor criterii rezult ă patru modele de ajutorare: moral, iluminist, compensator și medical (Models
of Helping and Coping , în „American Psychologist “, 1982, nr. 37, pp. 368 – 384).
• Septimiu Chelcea p r e z i n t ă constituirea psihosociologiei și arat ă rolul experimentului în
dezvoltarea ei. Ca o ilustrare a metodei experimentale sunt prezentate experimentele autorului în domeniul propagandei cultural- științifice: eficacitatea mesajului cu o latur ă și cu dou ă laturi,
circula ția informa ției în grup (Experimentul în psihosociologie
, Bucure ști, Editura Stiin țifică și
Enciclopedic ă, 1982).
• Pentru combaterea delincven ței, J. O. Finckenaurer propune un model con ținând trei elemente:
rapiditatea sanc țiunii, certitudinea pedepsirii și severitatea acesteia. Absen ța sau reducerea unuia
din cele trei elemente determin ă ineficien ța modelului.
• Barry Schlenker și Mark Leary aplic ă teoria autoreprezent ării, care stipuleaz ă că oamenii au
tendin ța să se prezinte altora astfel încât s ă le produc ă o bun ă impresie, la explicarea anxiet ății în
situa ții sociale (Social Anxiety and Self-Presentation: A Conceptualization and Model , în
„Psychological Bulletin “, 1982, nr. 92, pp. 64 1 – 669).
• Henri Tajfel public ă lucrarea de sintez ă „Social Identity and Intergroup Relations ” (Londra,
Cambridge University Press, 1982).
• Stephen G. Harkins și Richard E. Petty , experimentând în leg ătură cu efectul de frânare social ă,
au stabilit c ă acesta este în func ție de dificultatea sarcinii și modul de apreciere a randamentului:
când sarcina este complex ă și fiecare trebuie s ă aduc ă o contribu ție diferen țiată, efectul de
încetinire social ă este eliminat.
• În studiul „Self-efficacy: Mechanism in Human Agency “ („American Psychologist “, 1982, nr. 37,
pp. 122 – 147), Albert Bandura demonstreaz ă că autopercep ția eului constituie un factor de succes.
Persoanele care se percep eu-eficace fac fa ță mai bine stresului, evit ă depresiile și au performan țe
superioare.
• Apare lucrarea „M ăsurarea în sociologie “ (Bucure ști, Editura ătiin țifică și Enciclopedic ă, 1982), de
Ioan M ărginean , în care sunt prezentate tehnicile de sclare în studiul atitudinilor.
• Willem Doise consider ă că psihologia social ă dobânde ște specificitate prin articularea celor patru
niveluri de analiz ă a fenomenelor sociale: intraindividual, interindividual, pozi țional, ideologic
(L’Explication en psychologie sociale , Paris, P.U.F., 1982).
• Mielu Zlate și Camelia Zlate public ă lucrarea „Cunoa șterea și activizarea grupurilor sociale ”
(Bucure ști, Editura Politic ă, 1982).
• D. Bar-Tal stabile ște notele definitorii ale comportamentului prosocial: inten ționalitatea, libertatea
alegerii (nu obliga ție de serviciu), f ără a aștepta recompense externe (Secquential Development of
Helping Behavior: A Cognitive-Learning Approach , în „Developmental Review “, 1982, nr. 2, pp.
101 – 124).
1983
• Shelly Chaiken și Alice H. Eagly studiaz ă eficacitatea modalit ăților de comunicare (în scris, la
radio, la televizor) în comunicarea persuasiv ă: mesajul video induce cea mai accentuat ă schimbare
de opinie (Communication Modality as a Determinant of Persuasio: The Role of Communicator
Salience , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1983, nr. 45, pp. 24 1 – 256).
• În perspectiv ă cognitivist ă, Gabriel Mugny și Willem Doise (Le Marquage social dans le
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
100 dévelopment cognitif , în „Cahiers de Psychologie Cognitive “, 1983, nr. 30, pp. 86 – 106) relev ă
interven ția structurant ă a semnifica ției sociale a sarcinilor cognitive.
• P. A. Thoits stabile ște că exist ă o rela ție pozitiv ă între sporirea num ărului rolurilor sociale ale
unui individ și starea de bine psihic a acestuia. Cu cât persoanele au mai multe roluri sociale, cu
atât se simt mai satisf ăcute (Multiple Identities and Psychological Well-Being: A Reformulation
and Test of the Social Isolation Hypothesis , în „American Sociological Review “, 1983, nr. 48, pp.
174 – 187).
• Jeffrey D. Fisher și colab. studiaz ă reac țiile persoanelor care primesc ajutorul, completând astfel
analiza comportamentului prosocial (New Directions in Helping , vol. 1, Orlando, Academic Press,
1983).
• J. C. Speaker și colab. stabile ște existen ța unei rela ții între locul controlului și obezitate :
persoanele externaliste au tendin ța de a deveni obeze.
• Jean Stoetzel coordoneaz ă o anchet ă psihosociologic ă în mai multe țări din Europa privind
valorile sociale (Les Valeurs du temps présent , Paris, P.U.F., 1983).
• Michael Argyle analizeaz ă competen țele sociale (social skills) v ăzute ca pattern -uri
comportamentale ale persoanelor capabile s ă produc ă efectele dorite asupra altora. Dup ă autorul
citat, competen țele sociale pot fi evaluate obiectiv și dezvoltate prin antrenament (The Psychology
of Interpersonal Behaviour , Londra, Penquin, 1983).
• David G. Myers public ă un manual universitar de psihologie social ă, con ținând cinsprezece
capitole: 1) Introducere în psihologia social ă; 2) Comportament și atitudini; 3) Explicarea
comportamentului; 4) Credin țele sociale; 5) Aplica ții: gândirea social ă în clinic ă; 6) Influen țele
culturale; 7) Conformarea; 8) Persuasiunea; 9) Influen ța grupului; 10) Aplica ții: psihologia social ă
în justi ție; 11) Agresivitatea; 12) Altruismul; 13) Prejudec ățile; 14) Atrac ția interpersonal ă; 15)
Aplica ții: conflictele și instaurarea p ăcii. David G. Myers define ște psihologia social ă ca „studiul
științific al modului în care oamenii gândesc despre, îi influen țează și se rela ționeaz ă cu al ții” (p.
3). Autorul consider ă că psihologia social ă este un subdomeniu atât al sociologiei, cât și al
psihologiei (p. 4) (Social Psychology , New York, McGraw – Hill Book Company, 1983).?
• În S.U.A. apare primul num ăr al revistei „Journal of Social and Clinical Psychology “.
• L.A. Hayduk apreciaz ă că singurul lucru sigur în domeniul spa țiului social îl constituie faptul c ă
nevoia subiectiv ă a spa țiului propriu cre ște concomitent cu vârsta, pân ă la 2 1 de ani. Diferen țele
culturale și cele de apartenen ță la gen (masculin/feminin) nu sunt semnificative (Personal Space:
Where We Now Stand , în „Psychological Bulletin “, 1983, nr. 94, pp. 293 – 325).
1984
• Lucrarea „Întoarcerea spre om ” (Bucure ști, Editura Albatros, 1984), de Nicolae Radu , abordeaz ă
relația dintre oameni și tehnic ă, acceptând opinia lui Albert Schweitzer ( 1953) potrivit c ăreia: pe
măsură ce devenim mai puternici din punct de vedere al dezvolt ării tehnicii, în aceea și măsură
devenim mai inumani. Autorul puncteaz ă momentele esen țiale ale rela țiilor dintre tehnic ă și
oameni și analizeaz ă drama uman ă a tranzi ției în satul interbelic, exemplificând cu seriile umane
din satul Domne ști (jude țul Arge ș) pe baza unei cercet ări psihosociologice concrete.
• Kay Deaux analizeaz ă atribuirea succesului diferen țiat pentru b ărbați și pentru femei: ceea ce este
abilitate în cazul b ărbaților devine noroc pentru femei. În atribuirea succesului exist ăstereotip legat
de apartenen ța la gen, care conduce la discriminare (From Individual Differences to Social
Categories: Analysis of a Decade’s Research on Gender , în „American Psychologist ”, 1984, nr. 39,
pp. 105-116).
• S. J. Breckler valideaz ă printr-o analiz ă computerizat ă modelul trifactorial (componentele
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
101 cognitiv ă, afectiv ă, comportamental ă) al atitudinilor, fiind astfel respins modelul unifactorial ,
susținut, între al ții, de M. Fishbein și I. Ajzen (1980), J. T. Cacioppo și R. Petty (1986), A. H.
Eagly și S. Chaiken (1993).
• Eduard E. Jones și colab. analizeaz ă stigmatizarea social ă din punct de vedere psihosociologic
(Social Stigma: The Psychology of Market Relations , New York, Freeman, 1984).
• Leonard Berkowitz constat ă că observarea unor scene de violen ță, în mass-media de exemplu,
provoac ă dezinhibarea restric țiilor fa ță de tendin țele agresive. El nume ște acest fenomen
banalizarea agresivit ății (Some Effects of Thought on Anti-and Prosocial Influences of Media
Events: A Cognitive-Neoassociation Analysis , în „Psychological Bulletin “, 1984, nr. 95, pp. 4 10 –
427) .
• Susan T. Fiske și Shelley E. Taylor (Social Cognition , Addison-Wesley, 1984) descoper ă că
informa țiile frecvent sau recent activate sunt mai u șor readuse în memorie, comparativ cu alte
informa ții stocate. Acesta este fenomenul de primig .
• În lucrarea „Krieg und Frieden aus der Sicht der Sicht der Verhaltensforschung “ (München, Piper,
1984), Irinäus Eibl-Eibesfeldt prezint ă succint metoda și teoria etologic ă. Analizând
agresivitatea uman ă, autorul afirm ă: „La multe specii de animale, agresivitatea intraspecific ă este
atât de ritualizat ă, încât v ătămarea adversarului este evitat ă. Acela și lucru este valabil și pentru
agresivitatea interspecific ă la om… Structura motiva țional ă a omului îl face apt s ă trăiască pacific
în societatea de mas ă. Educa ția pentru pace trebuie s ă fie în primul rând o educa ție a toleran ței în
sensul disponibilit ății de a în țelege“ (Irinäus Eibl-Eibesfeldt, Agresivitatea uman ă, Bucure ști,
Editura Trei, 1995, p. 285).
• Neil M. Malamuth și Edward Donnerstein studiaz ă cu ajutorul experimentului de laborator
reacțiile spectatorilor dup ă vizionarea unor filme neutre, pur sexuale și violent-sexuale. Vizionarea
filmelor cu con ținut agresiv conduce mai frecvent la comportamente agresive, decât vizionarea
unor filme neutre din punct de vedere sexual sau a unor filme pur erotice (Pornography ans Sexual
Aggression , New York, Academic Press, 1984).
• Jean-Paul Codol realizeaz ă studii asupra similarit ății în rela țiile interpersonale , relevând
importan ța apartenen ței categoriale (La Perception de la similitude Interpersonnelle: Influence de
l’appartenance catégorielle et du point de référence de la comparaison , în „Année Psychologique “,
1984, nr. 84, pp. 43 – 56).
• Este lansat ă teoria celor cinci stadii , propus ă de D. M. Taylor și D. J. McKirnan (A Five-Stage
Model of Intergroup Relations , în „British Journal of Social Psychology “, 1984,nr. 23, pp. 29 1 –
300). Cei doi psihosociologi britanici consider ă că raporturile de dominare dintre grupuri parcurg
invariabil cinci etape pân ă la dobândirea suprema ției unuia dintre grupuri. În primul stadiu rela țiile
dintre grupuri sunt rigide, iar indivizii nu se compar ă decât în cadrul in-group -ului. Membrii
grupului defavorizat se autoînvinov ățesc pentru situa ția lor de inferioritate. În stadiul al doilea
apare o ideologie de tip individualist: condi ția social ă a indivizilor este rezultatul capacit ăților și
eforturilor personale. Pe parcursul celei de-a treia etape indivizii cei mai dota ți dobândesc o
identitate social ă satisf ăcătoare. Dac ă nu reu șesc, ei invoc ă dezavantajul apartenen ței categoriale și
adopt ă o pozi ție de subordonare a situa ției individuale fa ță de situa ția in-group -ului. În cel de-al
patrulea stadiu, membrii grupului defavorizat aplic ă diferite strategii de creativitate social ă.
Ultimul stadiu, cel de-al cincilea, se caracterizeaz ă prin competi ția dintre grupuri. Grupul dominant
apreciaz ă că nu exist ă bariere sociale inpenetrabile și accept ă doar compara țiile interpersonale, în
timp ce grupul defavorizat sus ține c ă frontierele intergrupale sunt impermeabile și nu accept ă decât
compara țiile dintre grupuri. De și „teoria celor cinci stadii“ ale rela țiilor de dominare dintre grupuri
este sus ținută de date istorice și experimentale, este greu de crezut c ă, indiferent de contextul
socio-cultural, raporturile intergrupuri urmeaz ă toate acelea și stadii, într-o succesiune neschimbat ă.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
102 • Nicolae Mitrofan (n. 1946) public ă lucrarea „Dragostea și căsătoria” (Bucure ști, Editura
ătiințifică și Enciclopedic ă, 1984).
• Sub direc ția lui Serge Moscovici apare tratatul „Psihologie sociale ” (Paris, P.U.F., 1984), la care
își aduc contribu ția unele din cele mai prestigioase nume ale psihosociologiei din Fran ța, S.U.A.,
Anglia, Elve ția, Germania și Belgia. În 1990, acest tratat se afla la cea de-a III-a edi ție.
Coordonatorul tratatului propune o nou ă defini ție a psihologiei sociale ca „ știință a conflictului
între individ și societate (p. 6). Tratatul are patru p ărți: influen ța și schimbarea atitudinilor
(conformare și obedien ță, inova ția și influen ța minorit ăților, schimbarea atitudinilor, complian ță și
conversie ), indivizii și grupurile (rela țiile intime, creativitatea de grup, deciziile în grup, procesele
de grup și juriile, rela țiile între grupuri), gândirea și via ța social ă (epistemologia sim țului comun,
teoria atribuirii, sistemele de credin țe și reprezent ările ideologice, reprezent ările sociale, stilurile de
comportament și reprezent ările lor sociale, limbaj și comunicare), psihologia social ă și problemele
sociale (rasism, prejudec ăți și discriminare, psihosociologia educa ției, comunicarea în mas ă, mase,
mulțimi și densitate, știință și sim țul comun).
• John C. Turner eviden țiază tendin ța de a evalua mai pozitiv propriul grup, comparativ cu alte
grupuri (Social Identification and Psychological Group Formation , în The Social Dimension:
European Development in Social Psychology , H. Tajfel (ed.), Londra, Cambridge University Press,
1984).
• Gheorghe Ar ădăvoaice public ă lucrarea „Climatul psihosocial în colectivele militare ” (Bucure ști,
Editura Militar ă, 1984), în care analizeaz ă raportul atitudine – comportament, opinia colectiv ă și
climatul în colectivele de militari.
• B. Rimé studiaz ă experimental importan ța componentei nonverbale în cadrul comunic ării. În
situa ția experimental ă, între partenerii de dialog se instalau ecrane opace, eliminându-se astfel
aportul mimicii și gesturilor în comunicare. S-a constatat c ă nu exist ă diferen țe notabile în
comunicarea dintre partenerii afla ți față în fa ță și partenerii separa ți prin ecrane opace. Aceste
rezultate experimentale contrazic estimarea f ăcută de R.L. Birdwhistell (1970), potrivit c ăreia 65 –
70% din semnifica ții se vehiculeaz ă prin modalit ăți de comunicare nonverbale. B. Rimé propune
abordarea raportului verbal-nonverbal în cadrul comunic ării dup ă modelul perceptiv figur ă/fond
(vezi Langage et communication , în Psychologie Sociale , Serge Moscovici (ed.), Paris, P.U.F.,
1984).
• Marisa Zavalloni define ște „identitatea psihosocial ă” ca „mediul intern operator” constituit din:
imagini, concepte, judec ăți referitoare la sine și la altul, la via ța social ă (Identité sociale et
conscience , Montreal, Les Presses de l’Université de Montreal, 1984).
• Apare prima istorie a psihosociologiei române ști: „Psihologia social ă în România” (Bucure ști,
Editura Academiei R.S. România, 1984), coordonator Ana Tucicov-Bogdan (autori: S. Chelcea ,
P. Mure șan, A. Neculau , N. Radu , Ana Tucicov-Bogdan ). Sunt prezentate etapele dezvolt ării
psihologiei sociale române ști (Ana Tucicov- Bogdan), începuturile unei viziuni psihosociale
asupra manifest ărilor umane la vechii c ărturari români (A. Neculau), constituirea psihologiei
sociale române ști, psihologia social ă academic ă în România (Ana Tucicov-Bogdan), cercet ările de
psihologie social ă în România dup ă 23 august 1944 (A. T. – Bogdan și N. Radu), comportamentul
de grup (N. Radu), contribu țiile la dezvoltarea metodei și tehnicilor de cercetare în psihosociologia
româneasc ă (S. Chelcea), cercetarea psihosociologic ă a grupurilor umane (A. Neculau), psihologia
social ă în sprijinul muncii de propagand ă cultural ă și politic ă (P. Mure șan), psihologia organiz ării
și organiza țiilor sociale (N. Radu), cercet ări psihosociologice privind integrarea social ă și
profesional ă a tineretului (P. Mure șan).
• Jean-Claud Deschamps studiaz ă rela ția dintre identitatea social ă și diferen țierea categorial ă
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
103 (Identité sociale et différenciation catégorielle , în „Cahiers de Psychologie Cognitive “, 1984, nr. 4,
pp. 449 – 474).
• Alice H. Eagly și Shelly Chaiken p r e z i n t ă într-o manier ă sistematic ă teoriile cognitiviste ale
persuasiunii (Cognitive theories of persuasion , în L. Berkowitz (ed.), Advances in Experimental
Social Psychology , vol. 17, Orlando, Academic Press, 1984).
1985
• John C. Turner dezvolt ă teoria conflictelor reale , demonstrând e șecurile repetate în competi ția
dintre grupuri au ca efect diminuarea coeziunii și scăderea stimei de sine a membrilor grupului
defavorizat (Failure and Defeat as Determinants of Group Cohesiveness , în „British Journal of
Social Psychology “, 1995, nr. 23, pp. 97 – 111). Aceast ă constatare explic ă nu numai gradul redus
al coeziunii și stimei de sine a minorit ăților sociale dezavantajate, dar și – dup ă opinia noastr ă –
situa ția unor colectivit ăți largi (na țiuni) care în istoria lor au înregistrat numeroase înfrângeri. La
fel se explic ă și autostereotipurile etnice negative mai accentuate ale grupurilor etnice
dezavantajate.
• S. Cohen și S.L. Syme (Social Suport and Health , Orlando, Academic Press, 1985) studiaz ă
influen ța suportului social (ca resurse pentru individ ce provin de la alte persoane) asupra st ării de
sănătate. Sunt analizate mai multe modele de suport social în func ție de num ărul contactelor
sociale și de calitatea lor.
• Stuart W. Cook formuleaz ă cele cinci condi ții minime necesare pentru ca tehnica punerii în
contact a grupurilor etnice aflate în conflict s ă produc ă efecte pozitive: 1) contactul s ă se realizeze
între grupuri cu statusuri sociale sensibil egale; 2) caracteristicile manifeste ale grupului advers s ă
contrazic ă prejudec ățile legate de el; 3) situa ția de contact s ă aibă ca obiectiv atingerea unui scop
comun; 4) situa ția de contact s ă permit ă legătura direct ă dintre indivizi; 5) normele sociale în
situa ția de contact s ă favorizeze cooperarea (Experimenting on Social Issues: The Case of School
Desegregation , în „American Psychologist “, 1985, nr. 40, pp 452 – 460).
• William J. McGuire realizeaz ă o sintez ă teoretic ă asupra atitudinilor și schimb ării atitudinale, ce
se va publica în edi ția a treia a tratatului de psihologie social ă editat de Gardner Lindzey și Elliot
Aronson (Handbook of Social Psychology , vol. 2, ed. 3, New York, Random House, 1985).
• Bella M. DePaulo și colab. comunic ă rezultatele unor cercet ări privind detectarea minciunii
pornind de la comportamentul nonverbal (în The Self and Social Life , B. R. Schlenker, ed.,
New York, Mc Graw-Hill, 1985).
• Robert B. Cialdini realizeaz ă o sintez ă a studiilor privind influen ța social ă (Influence: Science
and Practice , Glenview, Scott Foresman, 1985).
• Vede lumina tiparului lucrarea lui G. Paicheler „Psychologie des influences sociales “ (Paris,
Neuchâtel, Delachaux et Niestlé, 1985), în care este analizat ă influen ța social ă exercitat ă de
minorit ățile active de tipul mi șcărilor ecologiste și feministe.
• Edward E. Jones public ă un studiu despre contribu țiile din ultimii 50 de ani ale speciali știlor
nord-americani la dezvoltarea psihologiei sociale (în Handbook of Social Psychology , G. Lindzey
și E. Aronson, eds., vol 1, ed. 3, New York, Random House, 1985).
• Rezultatele studiilor sale privind rezolvarea conflictelor sunt comunicate de Morton Deutsch în
lucrarea „Distributive Justice: A Social Psychological Perpective “ (New Haven, Yale University
Press, 1985). Teza principal ă a lucr ării sus ține c ă procesele și efectele conflictelor sociale se afl ă
la originea acestui tip de rela ție sociale, iar cooperarea este dat ă de similitudinea credin țelor și
atitudinilor, altruismul, sinceritatea în rela țiile interumane, diviziunea puterii, ap ărarea intereselor
comune, evitarea conflictelor de interese.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
104 • Manfred Vorwerg realizeaz ă cercet ări-ac țiune în situa ții limit ă (cutremurul din Mexico City,
septembrie 1985, și erup ția vulcanului Armero din Columbia, noiembrie 1985). Sunt puse în
eviden ță cinci faze ale comportamentelor colective: fric ă pentru pierderea vie ții, comportament de
fugă, activare, participare și epuizare emo țional ă.
• P. W. Cheng și K. J. Holyoak explic ă dezvoltarea problemelor cognitive eronate prin activarea
schemelor pragmatice , a regulilor generale de obligativitate și de permisiune. Astfel de organiz ări
sociale, în concep ția autorilor, se înva ță, nu sunt native (Pragmatic Reasoning Schemes, în
„Cognitive Psychology, 1985, nr. 17, pp. 285-3 13).
• Robert S. Feldman public ă „Social Psychology. Theories, Research, and Applications” (New
York, Mc.Graw – Hill Book Company, 1985), cu urm ătorul sumar: 1) Teorii și metode ale
psihologiei sociale; 2) Percep ția persoanei, cognitiv social ă și atribuirea; 3) Aspecte sociale ale
comunic ării verbale și nonverbale; 4) Formarea, men ținerea și schimbarea atitudinilor; 5)
Prejudec ăți și discriminare; 6) Atrac ția interpersonal ă; 7) Comportamentul prosocial; 8) Psihologia
social ă a influen țelor asupra s ănătății; 9) Agresivitatea; 10) Influen ța social ă; 11) Procesele de
grup; 12) Abordarea psihosociologic ă a organiza țiilor și locurilor de munc ă; 13) Psihologia social ă
a legii și justi ției; 14) Schimbul social și comer țul; 15) Mediul fizic: environment și comportament
social. Robert S. Feldman define ște psihologia social ă ca „studiul modului în care gândirea,
sentimentele și acțiunile unei persoane afecteaz ă alte persoane” (p. 5), iar în ceea ce prive ște
teoriile psihosociologice autorul se opre ște asupra abord ărilor genetice, înv ățării, cognitive,
psihanalitice și a rolurilor.
• Apare lucrarea lui Paul Ekman cu titlul „Telling Lies ” (New York, W. W. Norton, 1985), în care
se demonstreaz ă că expresiile faciale și, în general, comportamentele nonverbale sunt foarte
asem ănătoare în culturi diferite.
• D. Miell și M. Le Voi (Self-Monitoring and Control in Dyadic Interactions , în „Journal of
Personality and Social Psychology “, 1985, nr. 49, pp. 1052 – 1061) analizeaz ă managementul
imaginii , abilitatea oamenilor de a modifica prin informa ții verbale sau nonverbale imaginea pe
care al ții o au despre ei.
• Andrew Baum , Jeffrey D. Fisher și Jerome E. Singer public ă manualul universitar „Social
Psychology” (New York, Random House, 1985), preluând defini ția dat ă psihologiei sociale de
Gordon W. Allport . Manualul are urm ătoarea structur ă: 1) Domeniul psihologiei sociale; 2)
Metodologia de cercetare; 3) Atitudinile și schimbarea atitudinilor; 4) Efectele sociale și func țiile
grupurilor; 5) Formarea impresiilor, cogni ția social ă și managementul impresiilor; 6) Simptia și
iubirea; 7) Comportamentul prosocial; 8) Agresivitatea; 9) Prejudecata și discriminarea; 10)
Complian ța și aplica țiile eil; 11) Psihologia social ă ș legea; 12) Psihologia social ă și votarea; 13)
Comportamentul social în mediul înconjur ător; 14) Factorii psihosociali în stres; 15) Sănătatea și
comportamentul social; 16) Mâncarea, b ăutura și fumatul – aspecte psihosociologice; 17)
Psihologia social ă a muncii.
• C. G. Barnett și G. K. Baruch stabilesc, prin cercet ări psihosociologice concrete, c ă implicarea
femeilor în mai multe roluri sociale (so ție, mam ă, salariat ă) are un efect psihic pozitiv dac ă postul
de munc ă este bine pl ătit (Women’s Involvement in Multiple Roles, Role Strain, and
Psychological Distress, în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1985, nr. 49, pp. 135 –
145).
1986
• Albert Bandura prezint ă teoria fond ării sociale a gândirii și ac țiunii (Social Foundations of
Thought and Action: A Social Cognitive Theory , New Jersey, Prentice-Hall, 1986). În aceast ă
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
105 lucrare este analizat conceptul de „auto-eficacitate“ (self-efficacy). Persoanele cu un sentiment
puternic al „auto-eficacit ății“ sunt mai persistente în ac țiunile lor, mai pu țin anxioase și depresive,
au mai mult succes academic.
• Willem Doise și Augusto Palmonari editeaz ă un volum de cercet ări teoretice și concrete privind
reprezent ările sociale (L’Etude des représentations sociales , Neuchâtel, Delachaux et Niestlé,
1986).
• Dorel Abraham (n. 1945) proiecteaz ă și coordoneaz ă o anchet ă psihosociologic ă privind
comportamentul popula ției bucure ștene în cazul cutremurului din 3 1 august 1986. Rezultatele
investiga ției vor fi publicate în revista „Viitorul Social ” (1986, nr. 6, pp. 507-5 19).
• Shelley E. Taylor public ă lucrarea „Health Psycho logy “ (New York, Random House, 1986).
• Andrew Michener și colab. definesc psihologia social ă ca „studiul sistematic al naturii și cauzelor
comportamentului social al omului“ (Social Psychology , San Diego, Harcourt, 1986, p. 7). Astfel,
psihologia social ă studiaz ă impactul unei persoane asupra comportamentului și credin țelor altei
persoane (influen ța social ă, persuasiunea), impactul grupului asupra comportamentului și
credin țelor unui membru al grupului (socializarea, conformarea), impactul unui membru al
grupului asupra activit ății și structurii grupului (inovarea, leadership-ul) și impactul unui grup
asupra activit ății și structurii altui grup (cooperarea și conflictul intergrupuri).
• John T. Cacioppo , Richard E. Petty și M.E. Losch explic ă fenomenul de difuziune a
responsabilit ății prin teama persoanelor care ar acorda ajutor de a nu fi conside rate de al ții ca fiind
la originea situa ției în care se g ăsește victima. El a numit aceast ă explica ție confuzia
responsabilit ății (Attributions of Responsability for Helping and Doing Harm: Evidence for
Confesion of Responsability , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1986, nr.50, pp.
100 – 105).
• Făcând analiza literaturii de specialitate cu privire la comportamentul prosocial, Alice H. Eagly și
Maureen Crowley găsesc c ă acesta este legat de apartenen ța la gen: b ărbații, de regul ă, acord ă
ajutor, iar femeile, de obicei, primesc mai mult ajutor (Gender and Helping Behavior: A Meta-
Analytic Review of the Social Psychological Literature , în „Psychological Bulletin “, 1986, nr. 3,
pp. 283 – 308).
• Gerard Duveen și Barbara Lloyd propun un model de studiere a diferen țelor psihologice dintre
sexe bazat pe teoriile psihosociologice europene: teoria reprezent ărilor sociale a lui Serge
Mossovici și teoria identit ății sociale a lui Henri Tajfel. Modelul elaborat postuleaz ă că în
copil ărie se reconstruiesc reprezent ările sociale ale diferitelor grupuri sociale legate de: sex, vârst ă,
clasă social ă, etnie, religie. Dup ă autorii cita ți, reprezent ările sociale ale sexelor se remarc ă printre
primele reconstruc ții ale copiilor, înainte chiar de a atinge vârsta școlariz ării (The Significance of
Social Identities , în „British Journal of Social Psychology ”, 1986, nr. 25, pp. 2 19-230).
• În lucrarea „Metodologia cercet ării sociale “ (Bucure ști, Editura ătiin țifică și Encilopedic ă, 1986),
de Lazăr Vl ăsceanu , sunt prezentate metodele și tehnicile investiga țiilor sociologice și
psihosociologice concrete: ancheta, analiza documentelor sociale, observa ția, experimentul,
scalarea (în colaborare cu Mihaela Vl ăsceanu ).
• G. Andreeva public ă lucrarea „Psihologie sociale ” (Moscova, Editions du Progres, 1986).
• Paula M. Niedenthal și Nancy Cantor pun în eviden ță, printr-un experiment, influen ța
componentei afective asupra componentei cognitive din structura atitudinilor.
• Analizând presa american ă, William J. McGuire constat ă că unele categorii sociale sunt
subreprezentate (tinerii, persoanele vârstnice); introduce, pentru a designa acest fenomen, termenul de „invizibilitate social ă” (The Myth of Massive Media Impact: Savagings and Salvagings
, în
Public Communication and Behavior , vol. 1, G. Comstock, ed., Orlando, Academic Press, 1986).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
106 • În volumul „Prejudice, Discrimination, and Racism ” (New York Academic Press, 1986), editat de
John F. Dovidio și Samuel Gaertner , este inclus studiul „Stereotipuri și stereotipizare: o
perspectiv ă asupra abord ărilor cognitive ”, semnat de David L. Hamilton, care marcheaz ă
abordarea modern ă a discrimin ării. În concep ția editorilor acestui volum între prejudec ăți și
discriminare ar exista o rela ție cauzal ă direct ă. Rela ția este, îns ă, mai complex ă, intervenind și alți
factori micro și macrosociali (de exemplu, climatul psihosocial, legisla ția etc.).
• Charlan J. Nemeth ajunge la concluzia c ă „Cei care sunt confrunta ți cu puncte de vedere
minoritare sunt încuraja ți să se intereseze de aspecte ale situa ției, gândesc într-un mod mai
divergent și au mai multe șanse s ă descopere solu ții noi sau s ă elaboreze decizii noi” (p. 25). În
contrast, persoanele confruntate cu puncte de vedere majoritare se vor concentra asupra unor aspecte importante pentru pozi ția majorit ății, vor gândi convergent și vor fi tenta ți să accepte
soluția propus ă fără a încerca s ă găseasc ă solu ții noi (Differential Contributions of Majority and
Minority Influence , în „Psychological Review ”, 1986, nr. 93, pp. 23-32).
• La Londra, Institutul Interna țional de Psihologie Social ă Aplicat ă editeaz ă revista „Social
Behavior “.
• G. K. Baruch și G. C. Barnett resping credin ța comun ă că femeile m ăritate sunt mai fericite decât
cele nec ăsătorite. Intervine calitatea rolului social de femeie m ăritată. A fi c ăsătorit( ă) nu ofer ă
garan ția fericirii (Role Quality, Multiple Role Involvement and Psychological Well-Being in
Midlife Women , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1986, nr. 5 1, pp. 578 – 589).
• John T. Cacioppo și Richard Petty introduc paradigma rutei centrale și a rutei periferice în
prelucrarea mesajelor persuasive. Persoanele foarte implicate și cele caracterizate printr-o gândire
analitic ă recep ționeaz ă mesajul evaluând calitatea argumentelor (ruta central ă), în timp ce
persoanele neinteresate de discurs sunt influen țate de atractivitatea celui care comunic ă, de
num ărul argumentelor și de structura mesajului (Communication and Persuasion: Central and
Peripheral Routes to Attitude Change , New York, Springer, 1986).
• Martin Seligman și P. Schulman studiaz ă importan ța stilului explicativ optimist și a stilului
explicativ pesimist în predic ția comportamental ă (Explanatory Style as a Predictor of Productivity
and Quitting among Life Insurance Sales Agents , în „Journal of Personality and Social Psycho
logy“, 1986, nr. 50, pp. 832 – 838).
• Manualul universitar elaborat de Andrew H. Micherer, John D. DeLamater și Shalom H.
Schwartz (Social Psychology , San Diego, Harcourt Brace Javanovich, Publishers, 1986) cuprinde
optsprezece capitole: 1) Introducere în psihologia social ă; 2) Sinele și identitatea; 3) Socializarea;
4) Continuitate și schimbare în cursul vie ții; 5) Comunicarea simbolic ă și limbajul; 6) Atitudinile;
7) Influen ță social ă și persuasiune; 8) Percep ția social ă și atribuirea; 9) Autoprezentarea și
managementul impresiei; 10) Altruism și agresiune; 11) Atrac ția interpersonal ă; 12) Coezivitatea
grupului și conformarea; 13) Status și interac țiune în grup; 14) Productivitea grupului și
eficacitatea lidership-ului; 15) Conflictul intergrupuri; 16) Structur ă social ă și personalitate; 17)
Comportamentul deviant și reac ția social ă; 18) Comportamentul colectiv și mi șcările sociale.
Autorii consider ă că „Psihologia social ă investigheaz ă comportamentul uman în context social” (p.
5). Cele patru teme majore ale psihologiei sociale ar fi: 1) Impactul unui individ asupra altui
individ; 2) Impactul unui grup asupra unui membru al grupului; 3) Impactul unui individ asupra grupului lui; 4) Impactul unui grup asupra altui grup. Autorii propun urm ătoarea defini ție a
psihologiei sociale: „Psihologia social ă poate fi definit ă ca domeniul de studiu sistematic al naturii
și cauzelor comportamentelor sociale umane” (p. 7).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
107 1987
• Charles Crocker și colab. pun în eviden ță, printr-un studiu experimental, rela ția dintre stima de
sine și prejudec ăți. Manipulând stima de sine, ca variabil ă independent ă, se constat ă un efect
negativ asupra evalu ării celorlal ți (variabil ă dependent ă). Subiec ții de experiment c ărora li se
inducea un sentiment de inferioritate (comunicându-li-se c ă au ob ținut rezultate slabe la un test de
inteligen ță) aveau tendin ța să-i aprecieze critic pe ceilal ți, ca un efect compensator de cre ștere a
stimei de sine (Downward Comparison, Prejudice, and Evaluations of Others: Effects of Self-
Esteem Threat , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1987, nr. 52, pp. 907 – 9 16).
• M. A. Baker editeaz ă o colec ție de studii pe problemele rela ției dintre apartenen ța la gen
(masculin/feminin) și performan ță (Sex Differences in Human Performance , Londra, Wiley, 1987).
• Stephen G. Harkins și Richard E. Petty pun în eviden ță faptul c ă schimbarea atitudinal ă este
mai puternic ă dac ă argumentele provin de la mai multe surse percepute ca fiind independente
(Information Utility and the Multiple Source Effect , în „Journal of Personality and Social
Psychology “, 1987, nr. 52, pp. 260 – 268).
• Gustave-Nicolas Fischer public ă un curs universitar introductiv de psihologie social ă: „Les
Concepts fondamentaux de la Psychologie Sociale ” (Paris, Bordas, 1987), în care psihologia
social ă este definit ă ca „studiul rela țiilor complexe dintre indivizi, grupuri, institu ții într-o societate
dată; acest sistem de rela ții nu este determinat doar de variabilele persoanelor, ci și de câmpul
social care îi imprim ă o form ă proprie și dă loc unor conduite caracteristice sub raport socio-
cultural” (p. 6). Lucrarea are șase capitole: 1) Psihologia social ă: abordare și teorii; 2) Rela țiile
sociale; 3) Influen ța social ă; 4) Reprezent ările sociale; 5) Comunicarea social ă; 6) Identitatea
social ă.
• Robert A. Hinde public ă volumul „Individuals, Relationships and Culture ” (Cambridge,
Cambridge University Press, 1987).
• Alice H. Eagly teoretizeaz ă interac țiunea factorilor biologiei și culturali în producerea diferen țelor
în comportamentul social al femeilor, comparativ cu cel al b ărbaților. Factorii biologici și
socializarea condi ționeaz ă diviziunea muncii bazat ă pe apartenen ța la gen (masculin/feminin). La
rândul ei diviziunea muncii condi ționeaz ă expectan ța față de rolul social atribuit femeilor și
bărbaților, ca și abilit ățile și credin țele acestora. De aici ar decurge diferen țele în comportamentele
sociale ale femeilor, comparativ cu b ărbații (Sex Differences in Social Behavior: A Social-Role
Interpretation , New Jersey, Erlbaum, 1987).
• Studiind influen ța mediului asupra comportamentelor sociale, Robert A. Baron descoper ă că
introducerea unui miros pl ăcut într-o înc ăpere are efecte pozitive: sporirea încrederii în sine,
accentuarea tendin ței de cooperare, modificarea scopurilor. De asemenea, ionizarea aerului
spore ște atrac ția interpersonal ă și starea noastr ă psihic ă (Effects of Negative Irons on Interpersonal
Attraction: Evidence for Intensification , în „Journal of Personality and Social Psychology “, 1987,
nr. 52, pp. 547 – 553).
• Danieli C. Batson monteaz ă un experiment la „Princeton Theological Seminary ”, cunoscut sub
denumirea „bunul samaritean” , dup ă parabola biblic ă a lui Iisus. El a cerut studen ților s ă se
reculeag ă reflectând la parabola bunului samaritean. Apoi au fost invita ți să participe, într-o alt ă
clădire a universit ății, la o conferin ță pe aceea și tem ă. Unora din studen ți li s-a spus: „Mai dureaz ă
câteva minute, dar pute ți să merge ți”; altora „A ți întârziat. Sunte ți aștepta ți de câteva minute. Deci,
ați face mai bine s ă vă grăbiți”. Pe drumul dintre cele dou ă clădiri ale universit ății, studen ții au
întânit un om pr ăbușit la p ământ, care tu șea și gemea de durere. Aproximativ dou ă treimi din
studen ții primului grup (care nu se gr ăbeau) i-au acordat ajutorul, în timp ce doar 10% din studen ții
grupului al doilea (care fuseser ă anun țați că au întârziat) au manifestat un comportament prosocial
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
108 (Prosocial Motivation: Is it Ever Altruistic? , în Advances in Experimental Social Psychology , vol.
20, L. Berkowitz, ed., Orlando, Academic Press, 1987).
• Pe baza trecerii în revist ă a studiilor privind structura atitudinilor, Shelly Chaiken și C. Stangor
ajung la concluzia c ă nu se poate stabili dac ă modelul trifactorial este mai adecvat decât modelul
unifactorial (Attitudes and Attitude Change , în „Annual Review of Psychology “, 1987, nr. 38, pp.
575 – 630).
• Lucrarea „Comportament și civiliza ție” (Bucure ști, Editura ătiin țifică și Enciclopedic ă, 1987),
coordonator Adrian Neculau , cuprinde capitole consacrate culturii, civiliza ției și personalit ății (S.
Chelcea și Rodica Atanasescu- Țugui), comunic ării umane (L. ăoitu), autocunoa șterii și
intercunoa șterii (L. Antonesei), comportamentului cotidian (A. Neculau), grupului și familiei,
profesiei și timpului liber (V. L ăscuș), problematicii omului ca fiin ță cultural ă (L. Antonesei),
învățării și creativit ății (P. Mure șan), lecturii (M. D. Gheorghiu). Lucrarea are un caracter
interdisciplinar și încearc ă „o sintez ă asupra universului personal și interpersonal, a mediului
psiho-social în care ne desf ășurăm via ța și munca zilnic ă“ (p. 13).
1988
• Michael J. Saks și Edward Krupat public ă lucrarea „Social Psychology and its Applications “
(New York, Harper & Row, 1988), con ținând urm ătoarele capitole: percep ția social ă și cogni ția,
sinele și personalitatea, socializarea și rolurile sociale, atitudinile și schimbarea atitudinal ă, atrac ția
interpersonal ă și rela țiile romantice, agresiunea și violen ța, altruismul și comportamentul de
ajutorare, influen ța social ă, environment și comportament, grupurile mici și grupurile mari. Autorii
accept ă defini ția psihologiei sociale propus ă de Gordon W. Allport (1968), atr ăgând aten ția că
psihologia social ă se centreaz ă pe comportamentul indivizilor (nu pe grupuri sau institu ții) și pe
factorii sociali care influen țează comportamentul (alte persoane, institu ții, situa ții, structuri și medii
fizice și sociale create de om).
• Alfred R. Lindesmith, Anselm L. Strauss și Norman K. Denzin public ă un manual universitar de
psihosociologie, care în trei ani a cunoscut șapte edi ții (Social Psychology , New Jersey, Prentice
Hall, 1988). Structura manualului este urm ătoarea: 1) Domeniul psihologiei sociale; 2)
Comportamentul uman simbolic și sociobiologia; 3) Natura limbajului; 4) Limbaj, grupuri și
structur ă social ă; 5) Emo ții și procesele de numire; 6) Percep ția, memoria, motivele și prezent ările;
7) Înv ățrea limbajului în prima copil ărie; 8) Dezvoltarea sinelui; 9) Lumea social ă a copil ăriei; 10)
Abordarea interac țiunii; 11) Transform ările identit ății; 12) Sinele și lumea sa social ă; 13)
Sexualitate și identitate; 14) Devian ță, violen ță și lumea deviant ă; 15) Boal ă, bătrâne țe și moarte.
Autorii consider ă că psihologia social ă „este studiul interac țiunii dintre indivizi (lives) și structura
social ă sau dintre biografie și societate” (p. 2). Psihologia social ă se intereseaz ăde dou ă probleme
fundamentale: cum creeaz ă oamenii ordinea social ă și, reversul, cum influen țează ordinea social ă
creat ă de ei comportamentele lor. R ăspunsul la aceste probleme fundamentale genereaz ă domeniul
de interes al psihosociologiei: 1) Stabilitate și schimbare în interac țiunea uman ă; 2) Emergen ța
unor forme și pattern-uri noi ale interac țiunii umane în via ța cotodian ă; 3) Conformare,
conven ționalism, devian ță și putere social ă; 4) Ordine social ă, constrângere și libertate personal ă.
• Mielu Zlate comunic ă rezultatele aplic ării testului C.S.E. (Cine sunt eu ?), adaptat dup ă testul
W.A.Y. imaginat de Manford H. Kuhn și Thomas S. McPartland (1954). Se cere ca subiec ții să
scrie o compunere despre ei în șiși. Testul C.S.E. a fost aplicat pe un num ăr de 59 1 subiec ți (elevi,
studen ți, personal didactic) de diferite vârste, de sex masculin sau feminin. S-au identificat 27 de
teme și 52 de subteme ale cunoa șterii de sine. Autorul consider ă că proba propus ă reprezint ă un
test de descrip ție, analiz ă și elaborare proiectiv ă, prin excelen ță comprehensiv, având virtu ți
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
109 cognitive, predictive și formative.
• Jean-Noël Kapferer face sinteza datelor de cercetare privind psihosociologia zvonului. Lucrarea
sa, „Rumeurs. Le plus vieux média du monde ” (Paris, Editions du Seuil, 1988), va fi tradus ă și va
apărea la Editura Humanitas, în 1993.
• În volumul „The Social Psychology of Intergroup Conflict: Theory, Research and Applications ”
(New York, Springer, 1988), editat de Wolfgang Stroebe și colab. Se prezint ă problematica
psihosociologic ă a stereotipurilor na ționale și influen ța lor în conflictele intergrupale.
• Elaine Walster (Hatfield) public ă studiul „Passio nate and Companionate Love ” (Yale University
Press, 1988).
• Se tip ărește la New York cea de-a cincea edi ție revizuit ă a lucr ării „The Social Animal “, de Elliot
Aronson . În concep ția autorului obiectul de studiu al psihologiei sociale îl constituie „influen țele
pe care oamenii le au asupra credin țelor și comportamentelor altora“ (Social Animal , ediția a V-a,
New York, W.H. Freeman and Company, 1988, p. 6). Lucrarea trateaz ă: conformarea,
comunicarea în mas ă, propaganda și persuasiunea, autojustificarea, agresivitatea uman ă,
prejudec ățile și stereotipurile, atractivitatea și comunicarea interpersonal ă. În final, sunt discutate
problemele psihologiei sociale ca știință: se subliniaz ă rolul experimentului și se atrage aten ția
asupra problemelor etice legate de cercetarea psihosociologic ă.
• Apare volumul „Introduction to Social Psychology. A European Perspective ” (Oxford, Basil
Blackwell Ltd., 1988), editat de Miles Hewstone, Wolfgang Stroebe, Jean -Paul Codol și
Geoffrey M. Stephenson . Introducerea în istoria psihologiei sociale este realizat ă de Carl F.
Grauman , care leag ă începuturile psihologiei sociale moderne de Völkerpsychologie și de
psihologia maselor. Psihologia social ă modern ă este analizat ă separat: în America și în Europa.
Distinctiv fa ță de lucr ările americane similare, în acest volum colectiv Robert A. Hinde analizeaz ă
relația dintre etologie și psihologie social ă. În partea a II-a a tratatului de psihologie social ă în
perspectiv ă european ă, se discut ă despre construc ția lumii sociale (cogni ția social ă, teoria atribuirii
și explica ția social ă, structura, m ăsurarea și func țiile atitudinilor, strategiile schimb ării
atitudinilor). Partea a III-a reune ște contribu țiile psihosociologilor John M. Wiemann și Howard
Giles (comunicarea interpersonal ă), Michael Argyle (rela țiile sociale), Hans W. Bierhoff și
Renate Klein (comportamentul prosocial), Amélie Mummendey (comportamentul agresiv),
Janusz Grzelak (conflict și cooperare). În fine, ultima parte, cea de-a IV-a, trateaz ă problematica
grupurilor sociale: performan ța grupului ( Henk Wilke și Ad Van Knippenberg ), influen ța social ă
și grupurile mici ( Eddy Van Avermart ), rela țiile dintre grupuri ( Rupert Brown ). Epilogul, semnat
de Geoffrey M. Stephenson , abordeaz ă aplica țiile psihologiei sociale (în medicin ă și în justi ție).
Până în 1997 lucrarea ap ăruse în trei edi ții și fusese tradus ă în șase limbi europene, precum și în
limba japonez ă.
• Pantelimon Golu prezint ă în lucrarea „Orient ări și tendin țe în psihologia social ă contemporan ă”
(Bucure ști, Editura Politic ă, 1988) contribu țiile creatorilor de teorii psihosociologice pe plan
mondial (N. Miller și J. Dollard, A. Bandura, G. Homans, J. W. Thibaut și H. H. Kelley, F. Heider,
Th. Newcomb, L. Festinger ș. a.) și dezvoltarea psihologiei sociale în România.
• Geneviéve Paicheler contureaz ă problematica psihologic ă a influen ței sociale . Lucrarea sa „The
Psycho logy of Social Influence “ (Cambridge, Cambridge University Press, 1988) abordeaz ă:
sugestia, influen ța minorit ăților, conflictelor, amnezia social ă, schimbarea social ă.
• Fabio Lorenzi-Cioldi comunic ă rezultatele cercet ărilor sale privind achizi ționarea identit ății
sociale . Indivizii dobândesc o identitate social ă prin diferen țiere: ei sunt încadra ți în grupuri și în
categorii sociale în care exist ă rela ții asimetrice, de dominare și de supunere. Lucrarea „Individus
dominants et groupes dominés ” (Grenoble, Presses Universitaires de Grenoble, 1988) promoveaz ă
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
110 modelul conflictului individ/colectivitate în abordarea identit ății sociale. Cele cinci capitole ale
lucrării trateaz ă: 1) Grupul contra identit ății individuale; 2) Grupul și identitatea individual ă; 3)
Efectele raportului de dominare: grupurile colec ției și grupurile agregat; 4) Identitatea individual ă
și identitatea social ă: androginia psihologic ă; 5) Efectele raportului de dominare: varia țiile
identit ății sociale.
1989
• Jean-René Ladmiral și Edmond Marc Lipiansky public ă lucrarea „La Communication
interculturelle ” (Paris, Armand Colin, 1989). Lucrarea trateaz ă limbajul și comunicarea, cu accent
pe bilingvism, identit ățile și rela țiile interculturale, subliniindu-se semnifica țiile deschiderii spre
alteritate, dinamica reprezent ărilor sociale în contactele interculturale.
• James A. Kulik și H. I. M. Mahler constat ă că în situa țiile de stres afilierea se face cu persoanele
mai bine informate, mai competente (Stress and Affiliation in a Hospital Setting: Preoperative
Roommate Preferences , în „Personality and Social Psychology Bulltetin “, 1989, pp. 183 – 193).
• Elena Zamfir public ă lucrarea „Incursiune în universul uman ” (Bucure ști, Editura Albatros, 1989).
Autoarea propune o regândire a fericirii și a indicatorilor satisfac ției cu via ța din perspectiv ă
psihosociologic ă.
• Pantelimon Golu analizeaz ă unele concepte-cheie ale psihologiei sociale (comportament,
interac țiune, influen ță social ă, motiva ție), deriv ările conceptuale (comunicare și cunoa ștere
interpersonal ă), atribuire și influen ță social ă (conducerea), conceptele-cadru (persoana, cadrul
interpersonal, grupul social), conceptele sintetice (mod de via ță, con știință social ă). De asemenea,
în lucrarea „Fenomene și procese psihosociale ” (Bucure ști, Editura ătiin țifică și Enciclopedic ă,
1989) este prezentat demersul de investigare a fenomenelor și proceselor psihosociale.
• R. R. Holt și B. Silverstein studiaz ă imaginea du șmanului : adversarii au semnul minus la
trăsăturile de personalitate la care noi avem semnul plus (The Image of the Enemy , în „Journal of
Social Issues “, 1989, nr. 45 (4).
• Adrian Neculau abordeaz ă problematica psihosociologic ă a schimb ării în lucrarea „A tr ăi printre
oameni ” (Ia și, Junimea, 1989). În viziunea autorului, „Termenul de schimbare poate s ă acopere, în
mod diferit, no țiunile, opera țiile, dorin țele, temerile, scopurile cele mai diverse” (p. 85). În aceea și
lucrare ni se propune o perspectiv ă psihosociologic ă asupra personalit ății și a stilului persoanei.
Este imaginat un model de abordare a calit ății psihosociale a vie ții și se analizeaz ă cercetarea
psihosocial ă – între a șteptare și ofert ă.
• Iolanda Mitrofan (n. 1950) analizeaz ă disfunc țiile diadei conjugale din perspectiv ă pihosocial ă
(Cuplul conjugal. Armonie și dizarmonie , Bucure ști, Editura ătiin țifică și Enciclopedic ă, 1989).
• Leonard Berkowitz reformuleaz ă ipoteza frustrare-agresivitate prin includerea atribuirilor,
învățării anterioare și a mijloacelor instrumentale ca variabile intermediare (Frustration-Aggression
Hypothesis: Examination and Reformulation , în „Psychological Bulletin “, 1989, nr. 106, pp. 59 –
73).
• Psihosociologii britanici Peter Smith și Monir Tayeb comunic ă rezultatele unei anchete privind
leadership -ul în India, Taiwan și Iran. S-a constatat c ă liderii eficien ți (guvernamentali, din b ănci
și din mine) prezint ă unele caracteristici comune: sunt sensibili la trebuin țele subordona ților lor și
se concentreaz ă asupra modului în care progreseaz ă munca. (Organizational Structure and Pro
cesses , în The Cross-Cultural Challenge to Social Psycho logy , M. Bond, ed., Newbury Park, Sage,
1989).
• L. Cosmides contest ă generalitatea schemelor pragmatice , considerând c ă acestea pot fi reduse la
regulile schimbului social , care sunt caracteristice speciei umane: calcularea raportului
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA MODERN Ă
111 cost/beneficiu și depistarea tri șorilor, a celor care nu pl ătesc pentru beneficiile ob ținute. În mod
„cvasi-nativ”, ne conducem dup ă regula: „Dac ă cineva î și ia partea sa de beneficiu, trebuie s ă
plăteasc ă prețul” (The Logic of Social Exchange: Has Natural Selection Shaped how Humans
Reason? în „Cognition ”, 1989, nr. 3 1, pp. 187-276).
• Denise Jodelet coordoneaz ă volumul „Les Représentations sociales ” (Paris, P.U.F., 1989).
Reprezent ările sociale constituie „o form ă de cunoa ștere, elaborat ă social și împ ărtășită, având un
scop practic și concurând la construirea unei realit ăți comune unui ansamblu social” (vezi
Reprezent ările sociale , Bucure ști, Editura Stiin țifică și tehnic ă S.A., 1995, p. 102).
• Patricia Devine studiaz ă modul în care stereotipurile și prejudec ățile afecteaz ă procesele cognitive
și propune o diferen țiere între procesarea automat ă și procesarea controlat ă a informa țiilor.
Teoria proces ării în dou ă etape a informa ției arat ă că un stereotip este activat automat în prezen ța
unui membru al out-group -ului, dar acest stereotip poate fi ignorat datorit ă proces ării controlate
(conștiente) dac ă, de exemplu, respectiva persoan ă nu a suferit nici un prejudiciu din partea out-
group -ului (Automatic and Controlled Processes in Prejudice: The Roles of Stereotypes ans
Personal Beliefs , în Attitude Structure and Function , A.R. Pratkanis, S.J. Breckler și A.G.
Greenwald, eds., New Jersey, Erlbaum, 1989, pp. 181-212).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
112
CAPITOLUL 6
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
(dup ă 1990)
În ultimul deceniu au ap ărut noi orient ări, s-au accentuat unele tendin țe în psihosociologia
modern ă. Asist ăm la un reviriment al psihologiei sociale europene, care î și construie ște o identitate
diferit ă de cea a psihologiei sociale nord-americane. Serge Moscovici și Henri Tajfel sunt campionii
afirm ării de sine a psihosociologiei europene. S-a accentuat interna ționalizarea psihosociologiei .
Țările a șa-numitei „lumi a treia“, din obiect de studiu, au devenit produc ătoare de cunoa ștere
psihosociologic ă. Colaborarea Vest-Est în proiectele comune de cercetare științifică a devenit o
practic ă. Revistele de specialitate au ajuns cu adev ărat interna ționale. Pr ăbușirea comunismului a
însemnat și pentru psihologia social ă din România dezideologizarea și conectarea la fluxul
metodologic și teoretic din Occident. S-au realizat prin contribu ția câtorva speciali ști – în primul rând a
lui Adrian Neculau – progrese semnificative în sincronizarea psihosociologiei române ști cu evolu ția
domeniului pe plan european.
1990
• James Coleman expune și dezvolt ă teoria alegerii ra ționale bazat ă pe ideea alegerii celei mai
eficiente ac țiuni în urma compar ării costurilor și beneficiilor în sens larg, psihosociologic. Este
analizat ă „problema free-rider-ului”, vizând raportul dintre costul sc ăzut pl ătit de cei care
beneficiaz ă de pe urma ac țiunii unui individ, care ar putea pl ăti foarte mult (Foundations of Social
Theory , Cambridge, Harvard University Press, 1990).
• Carmel Camilleri și colab. analizeaz ă strategiile identitare , dezvoltând teme precum: abordarea
dinamic ă a strategiilor identitare ale actorilor sociali, strategiile identitare și identit ățile, polii
identitari, procesul de devalorizare a identit ății, identitatea negativ ă, identit ăți trucate, identitate și
schimbare (Strategies identitaires , Paris, P.U.F., 1990).
• Sharon S. Brehm și Saul M. Kassin public ă un tratat de psihologie social ă cuprinzând
paisprezece capitole: 1) Introducere în psihologia social ă; 2) Eul social; 3) Percep ția persoanei; 4)
Percep ția grupului; 5) Atrac ția interpersonal ă; 6) Rel țiile intime; 7) Ajutorarea altora; 8)
Agresivitatea; 9) Conformarea; 10) Persuasiunea; 11) Procesele de grup; 12) Legea; 13) Afacerile;
14) Sănătatea. Autorii definesc psihologia social ă ca „studiul științifica al modului în care indivizii
gândesc, simt și se comport ă în situa țiile sociale” (p. 6), iar în evolu ția acestei discipline științifice
identific ă cinci etape: 1) Reunirea for țelor ( 1880- 1935); 2) Marele salt înainte ( 1936- 1945); 3)
Perioada clasic ă (1946- 1960); 4) Încredere și crize ( 1961-1975); 5) Era pluralismului ( 1976- )
(Social Psychology , Boston, Houghton Mifflin Company, 1990).
• În aprilie 1990 se reînfiin țează Institutul de Psihologie al Academiei Române, director fiind ales
Paul Popescu-Neveanu . În cadrul institutului începe s ă func ționeze un Laborator de psihologie
social ă, încadrat ini țial cu trei cercet ători științifici: Aurora Perju-Liiceanu , Maria Mo țescu și
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
113 Septimiu Chelcea . Primele teme de cercetare au vizat: schimbarea opiniilor și atitudinilor politice
în România postdecembrist ă, manipularea comportamental ă, psihologia poporului român.
• Cogni ția, reprezentarea și comunicarea sunt analizate în „Traité de psychologie cognitive ” (Paris,
Bordas, 1990), editat de Rodolphe Ghiglione , Claude Bonnet și Jean-François Richard . Tratarea
informa țiilor constituie esen ța cognitivismului, paradigm ă care, în confruntare cu behaviorismul, s-
a impus și în psihosociologia contemporan ă. Adoptarea paradigmei cognitiviste presupune
„trecerea de la studiul func țiilor, a facult ăților, la studiul proceselor de tratare [a informa țiilor], cu
accent pe condi țiile concrete de func ționare, pe efectele contextului, situa țiilor, sarcinilor“ (Op. cit .,
p. I). În plan metodologic paradigma cognitivist ă privilegiaz ă dezvoltarea metodelor de observa ție
foarte rafinate, analiza protocoalelor individuale, abordarea interdisciplinar ă (colaborarea cu
neuro științele, inteligen ța artificial ă, automatica, lingvistica, logica). Autorii consider ă că
„Noțiunea de reprezentare caracterizeaz ă abordarea cognitiv ă și se aplic ă la ansamblul proceselor
cognitive“ (Op. cit ., p. V). „Tratatul de psihologie cognitiv ă“ con ține urm ătoarele patru capitole: 1)
Spre cogni ția social ă (Jean-Léon Bouvois și Jean-Claude Deschamps); 2) Reprezent ările sociale
(Willem Doise); 3) „Cine“ și „cum“ (Rodolphe Ghiglione); 4) Comunicarea: pentru ce ? (Marcel
Bromberg).
• Alice H. Eagly și B.T. Johnson , făcând metaanaliza datelor din studiile publicate, ajung la
concluzia c ă femeile care au rol de conducere în diferite tipuri de organiza ții practic ă un stil de
conducere democratic, spre deosebire de b ărbați care au tendin ța de a adopta un stil directiv
(Gender and Leadership Style: A Meta-Analysis , în „Psychological Bulletin “, 1990, nr. 108, pp.
233 – 256).
• Institutul de Psihologie al Academiei Române g ăzduie ște în noiembrie 1990 prima manifestare
științifică dup ă reînfiin țarea sa: Colocviul-Seminar cu tema „Influen ță social ă și manipulare
comportamental ă”. Au sus ținut comunic ări: Aurora Perju-Liiceanu, S. Chelcea , A. Neculau, Ana
Tucicov-Bogdan, P. Golu, I. B ădescu, S. Marcus, Zoe Petre, D. Abraham, I. Mânzat, Irina
Holdevici, I. P. Vasilescu, D. Ghi șe, Maria Mo țescu, D. Banciu și alții. Aceasta a fost prima
manifestare de psihologie social ă de dup ă evenimentele din decembrie ´89 , care au condus la
prăbușirea comunismului în România.
• John Williams și Debra Best comunic ă rezultatele unei anchete psihosociologice desf ășurată în
universit ăți din paisprezece țări, apar ținând unor arii culturale diferite. S-a constatat c ă studentele,
comparativ cu studen ții, au o viziunea mai egalitarian ă, dar c ă, de la o cultur ă la alta, ata șamentul
acestora fa ță de valorile tradi ționale difer ă foarte mult (Sex and Psyche: Gender and Self Viewed
Cross-Culturally , Newbury Park, CA, Sage, 1990).
• Gilles Ferréol studiaz ă identitatea minorit ăților și contribuie la impunerea unei noi teme în
psihosociologie, cea a marginaliza ților (Enquete d’identité , în „Sociétés “, 1990, nr. 30, pp. 3 – 14).
• Serge Moscovici , vorbind la cea de-a V III-a Conferin ță general ă a Asocia ției Europene de
Psihologie Social ă Experimental ă (Budapesta, 1990), arat ă că schimb ările din Europa de Est
permit formarea unui nou tip uman („homo europaeus”) și instaurarea unui nou tip de cultur ă
(„cultura democra ției”), care va penetra toate rela țiile interumane (familie, școală, industrie,
armat ă). Psihologia social ă trebuie s ă răspund ă acestor noi provoc ări ale istoriei („European
Bulletin of Social Psychology ”, nr. 3, 1990).
• Michael Argyle și L. Lu constat ă că persoanele extravertite sunt mai fericite decât persoanele
introvertite, și aceasta datorit ă faptului c ă sunt mai asertive și au o tendin ță puternic ă spre
cooperare (The Happiness of Extraverts , în „Personality and Individual Differences” , 1990, nr. 11,
pp. 1011-1017.
• Apare volumul „Cooperare și întrajutorare uman ă” (Bucure ști, Editura Militar ă, 1990),
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
114 coordonator Septimiu Chelcea . Sunt incluse urm ătoarele studii: Repere pentru o psihologie a
cooper ării (Ana Tucicov-Bogdan); Aspecte psihosociologice ale cooper ării în evolu ția societ ății
române ști (Adrian Neculau); Tov ărășiile tinerilor – forme tradi ționale de cooperare în via ța
poporului român (Ion Chelcea și Septimiu Chelcea); Altruismul ca tip de comportament prosocial
(Ion Dan Trestieni); Aspecte ale cooper ării în grupurile mici (Pavel Popescu); Cooperare și
incertitudine (C ătălin Zamfir); Comunicare și cooperare (Ligia Ghergu ț); Psihosociologia
comportamentului prosocial (Septimiu Chelcea și Constantin Țăran); Cooperarea și intrajutorarea
– valori fundamentale ale etosului militar românesc (Adrian Petrescu și Tudora Sima); Climatul
psihosocial, expresie a cooper ării interumane (Ion Vl ăduț); Modelarea rezolutiv ă a situa țiilor
conflictuale (Pavel Mure șan); Cercetarea psihologic ă în sprijinul p ăcii (Ana Tucicov-Bogdan).
• Nicholas Emler public ă un prim studiu despre reputa ție, definit ă ca judecata unuei comunit ăți
despre o persoan ă din cadrul comunit ății și, mai rar, din afara ei. Reputa ția nu se refer ă numai la
persoane, ci și la lucruri (automobile, produse alimentare etc.). Nicholas Emler apreciaz ă că adul ții
au, în medie, mai mult de 50 de conversa ții pe zi și săptămânal stau de vorb ă cu mai mult de 50 de
persoane. În 80% din conversa ții vorbim despre persoanele cunoscute. Aproximativ dou ă treimi
din conversa ție sunt rezervate schimbului reciproc de informa ții despre propria persoan ă, despre
comportamentul fiec ăreia. Tinerii între țin contacte sociale cel mai mult cu prietenii, iar
conduc ătorii de institu ții au cel mai frecvent contacte sociale oficiale, profesionale (A Social
Psychology of Reputation , în „European Review of Social Psychology” , 1990, nr. 1, pp. 171-193).
1991
• Michael Argyle , studiind competen ța social ă, găsește diferen țe legate de apartenen ța la gen:
femeile sunt mai empatice, mai cooperante, mai gratifiante, au o competen ță verbal ă superioar ă și
dau dovad ă de o competen ță în comunicarea nonverbal ă mai mare decât b ărbații (Cooperation:
The Basis of Sociability , Londra, Routledge, 1991).
• Jozef M. Nuttin coordoneaz ă o cercetare interna țional ă î n c a r e a u f o s t c u p r i n și 2418 studen ți a
căror limb ă matern ă era: germana, engleza, bulgara, finlandeza, franceza, greaca, maghiara,
italiana, olandeza, norvegiana, poloneza, portugheza și spaniola. S-a constatat c ă o liter ă (oricare ar
fi aceasta) care face parte din numele nostru are cu 50% mai multe șanse s ă fie între primele șase
litere preferate de noi, decât o liter ă care nu face parte din literele ce compun numele nostru.
Efectele asociate literelor prenumelui sunt mai puternice decât cele ale numelui. Aceste date experimentale demonstreaz ă puternicul ata șament fa ță de sine și universalitatea a ceea ce autorul a
numit particule reflexive ale sinelui afectiv (Conséquences affectives de l’appartenance à soi:
l’effet letters du nom dans treize langues européennes , în Le Groupe et l’individu en psychologie
sociale: 14 chercheurs de l’Europe occidentale , E. Todorova, ed., Sofia, Nauka i Izkustvo, 1990).
Jozef M. Nuttin Jr. conchide c ă datele cercet ărilor sale „indic ă faptul c ă proprietatea privat ă sau
apartenen ța la sine este mai cople șitoare (chiar fundamental ă), comparativ cu proprietatea
colectiv ă sau apartenen ța la grup (Litere de amor-propriu: consecin țe afective ale purei apartenen țe
la sine , în Psihologia social ă a rela țiilor cu cel ălalt, S. Moscovici, coord., Ia și, Polirom, 1998, p.
33).
• Werner Herkner public ă cea de-a cincea edi ție a lucr ării „Einführung in die Sozialpsychologie “
(1975), rev ăzută, sub titlul „Lehrbuch der Sozialpsychologie “ (Berna, Verlag Hans Huber, 1991),
în care psihologia social ă este definit ă ca știință a interac țiunii indivizilor, care „descrie și explic ă
interac țiunea dintre indivizi și care arat ă cauzele și consecin țele acestor interac țiuni“ (p. 17). Fa ță
de edi ția din 1975 sunt ad ăugate teme noi despre: prototipicalitate, schemata, frumuse țe, iubire,
stereotipuri, autocontrol și despre influen ța minorit ăților.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
115 • Alice H. Eagly și colab., f ăcând un studiu meta-analitic asupra cercet ărilor privind atractivitatea
fizică, pune în eviden ță tendin ța de a ne forma impresia asupra unei persoane pe baza inferen ței de
la perceperea unei singure tr ăsături. „Ceea ce este frumos este și bun, dar…”(What is Beautiful is
Good, but…: A Meta-Analytic Review of Research on the Physical Attractiveness Stereotype , în
„Psychological Bulletin “, 1991, nr. 110, pp. 109 – 128).
• R. M. Farr apreciaz ă în „The Long Past and The Short History of Social Psychology” (în
„European Journal of Social Psychology” , 1991, nr. 2 1, pp. 37 1-380) c ă istoria psihologiei sociale
începe în 1935 o dat ă cu apari ția lucr ării editat ă de C. Murchison „Handbook of Social
Psychology” (Worcester, 1935).
• Hazel R. Markus și Shinobu Kitayama formuleaz ă teza potrivit c ăreia dihotomia sine/cel ălalt în
culturile orientale (în Japonia, unde s-a f ăcut cercetarea) difer ă față de dihotomia din culturile
Occidentale (în acest caz, S.U.A.): sinele oriental s-ar integra mai accentuat într-un sistem de
interdependen ță social ă, iar sinele occidental s-ar construi pe autonomia individual ă (Culture and
the Self: Implications for Cognition, Emotion, and Motivation , în „Psychological Review” , 1991,
nr. 98(3), pp. 224-253).
• H. Giles și N. Coupland constat ă că persoanele care doresc s ă fie acceptate de un anumit grup
adopt ă acela și stil verbal ca și membrii grupului, modificându- și debitul cuvintelor, timbrul vocii,
accentul ș.a.m.d. (Language: Contexts and Consequences , Milton Kenynes, Open University Press,
1991).
• Pierre De Visscher define ște grupul restrâns prin urm ătoarele caracteristici: unitatea de timp și de
loc (aici și acum sau um ăr la um ăr), ra țiunea de a fi împreun ă, o soart ă relativ comun ă,
posibilitatea perceperii reciproce (fa ță în fa ță), a fi percepu ți ca o entitate, a instaura un proces
interactiv afectiv și a avea o durat ă suficient ă, pentru a dezvolta o structur ă (L’Approche
morénienne. Cours de dynamique des groupes , Liege, Faculté de Psychologie, 1991).
• Se înfiin țează primele Facult ăți de Psihosociologie la noi în țară, la Universitatea Politehnic ă din
Petro șani și la Institutul Na țional de Informa ții (Bucure ști).
• Daniel C. Batson consider ă că la oameni, ca și la alte specii, exist ă înnăscută predispozi ția de a îi
ajuta pe al ții, ceea ce contrazice abordarea situa țional ă a comportamentelor prosociale (The
Altruism Question: Toward a Social-Psychological Answer , New Jersey, Erlbaum, 1991).
• S. A. Ross și Jeffrey M. Jackson studiaz ă tendin ța de internalizare a rolurilor sociale , fenomen
cunoscut sub diferite denumiri: efectul Pygmalion , etichetare , teoria scenariului , teoria neglij ării
propriei persoane (Teacher’s Expectations for Black Male’s and Famale’s Academic
Achievement , în „Personality and Social Psychology Bulletin “, 1991, nr. 17, pp. 78 – 82).
• Hazel R. Markus și Shinobu Kitayama propun o nou ă abordare a dependen ței, conform c ăreia a fi
dependent nu înseamn ă invariabil c ă ești lipsit sau c ă nu ai control asupra situa ției. Este mai corect
să se vorbeasc ă de interdependen ță decât de dependen ță. În fond – sus țin autorii – to ți suntem
atașați de al ții. De aici deriv ă sentimentul comunitar (communitarian) care îmbin ă drepturile
individuale cu drepturile colective (Culture and the Self: Implications for Cognition, Emotion, and
Motivation , în „Psychological Review “, 1991, nr. 98, pp. 224 – 253).
• P. M. Robins și R. Sesan propun teoria dezvolt ării psihologice diferen țiate a b ărbaților și
femeilor: în cultura european ă și nord-american ă, bărbații abordeaz ă via ța într-o manier ă
instrumental ă, iar femeile într-o manier ă relațional ă. Femeile î și dezvolt ă identitatea prin ac țiuni de
îngrijire și ocrotire, în timp ce b ărbații își construiesc identitatea prin separare și competi ție
(Münchausen Syndrome by Proxy: Another Women’s Disorde ?, în „Profesional Psychology “,
1991, nr. 22, pp. 285 – 290).
• În Marea Britanie apare primul num ăr al publica ției „Jurnal de Psihologie Social ă Comunitar ă și
Aplicat ă“.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
116 • Paul Ekman și M. O’Sullivan studiaz ă rela ția dintre sentimentul nostru c ă ceva este adev ărat și
ceea ce este în realitate adev ărat. Cei doi cercet ători americani nu g ăsesc nici o corela ție între
încrederea noastr ă și corectitudinea aprecierii noastre în detectarea minciunii (Who Can Catch a
Liar?, în „American Psychologist “, 1991, nr. 49, pp. 9 13 – 920).
• A. R. Pratkanis și Elliot Aronson public ă lucrarea „Age of Propaganda: The Every day Use and
Abuse of Persuasion” (New York, Freeman, 1991). Se analizeaz ă influen țarea atitudinilor prin
mass-media și eficacitatea diferitelor moduri de advertising (reclam ă publicitar ă), inclusiv apelul la
mesajele subliminale.
• Linda L. Carli stabile ște că în conversa țiile cotidiene b ărbații se manifest ă ca persoane care de țin
puterea: se adreseaz ă asertiv, întrerup interlocutorii, îi ating cu mâna, zâmbesc rar, spre deosebire
de femei care, de obicei, întrerup interlocutorii mai rar, sunt mai sensibile, mai politicoase (Gender, Status, and Influence
, în „Advances in Group Processes: Theory and Research “, vol. 8,
L.J. Lawler și B. Markovsky, ed., Greeenwich, 1991).
• Saul M. Kassin și D. A. Garfield descoper ă că introducerea casetelor video care redau scene ale
crimei conduce la sc ăderea standardelor jura ților în dovedirea crimei și la apari ția unor înclina ții
favorabile acuz ării (Blood and Guts , în „Journal of Applied Social Psychology “, 1991, nr. 2 1, pp.
1459 – 1472).
• Lee Ross și Richard E. Nisbett subliniaz ă importan ța constructualit ății (perceperea, în țelegerea și
interpretarea) situa țiilor sociale, care adesea determin ă mai puternic comportamentele umane decât
situa ția social ă obiectiv ă (The Person and the Situation: Perspectives of Social Psychology , New
York, McGraw – Hill, 1991).
• D. Lauver și A. Chang , studiind fenomenul suportului social , pun în eviden ță că tocmai femeile
cu antecedente familiale de cancer la sân refuz ă să fie examinate medical. Aparent, aceasta s-ar
datora fricii de a li se descoperi maladia (Testing Theoretical Explanations of Intention to Seek
Care for a Breast Cancer Symptom , în „Journal of Applied Social Psychology “, 1991, nr. 17, pp.
1440 – 1458).
• B. T. Johnson face sinteza cuno ștințelor privind schimbarea atitudinal ă. Aceasta depinde de cel
care comut ă și de situa ția concret ă (Insights about Attitudes: Meta-Analytic Perspectives , în
„Personality and Social Psychology Bulletin “, 1991, nr. 17, pp. 289 – 299).
• A. S. Raifman , R. P. Larrick și S. Fein analizeaz ă desf ășurarea unui num ăr de 826 de meciuri de
baseball ( 1986 – 1988) și găsesc mai multe sanc țiuni pentru gre șelile de joc în zilele cu temperatur ă
ridicat ă (peste 90 de grade Fahrenheit). Descoperirea lor pune în eviden ță efectul climei (Temper
and Temperature on the Diamond: The Heat – Aggression Relationship in Major League Baseball ,
în „Personality and Social Psychology Bulletin “, 1991, nr. 94, pp. 239 – 264).
1992
• În monografia „The Psychology of Attitudes “ (San Diego, Harcourt Brace Jovanovich, 1992),
Alice H. Eagly și Shelly Chaiken analizeaz ă ruta central ă și ruta periferic ă în comunicarea
persuasiv ă. Autoarele consider ă că persoanele competente și motivate s ă gândeasc ă drept sunt
persuadate dac ă se apeleaz ă la ruta cultural ă.
• Robin M. Akert realizeaz ă o anchet ă printre studen ți și găsește că bărbații nu au tendin ța de a
păstra o rela ție de prietenie cu for țele lor partenere, în timp ce femeile sunt mai înclinate s ă rămână
într-o rela ție de preitenie cu fo știi parteneri, mai ales dac ă sfârșitul rela ției intime nu a fost descris
de ele (Terminating Romantic Relation-ship: The Role of Personal Responsability and Gender ,
Wellesley College, 1992).
• Sharon S. Brehm public ă lucrarea „Intimate Relationships “ (New York, McGraw-Hill, 1992), în
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
117 care sunt prezentate rezultatele recente ale cercet ărilor psihosociologice în domeniul iubirii și vieții
sexuale a indivizilor.
• Robert A. Baron elaboreaz ă o sintez ăa studiilor de psihosociologie a agresivit ății în lucrarea
„Human Aggresion” (New York, Plenum, 1992).
• Apare la Cambridge volumul „Cross-cultural Psychology: Research and Applications ”, de John
W. Berry și colab. Psihologia transcultural ă – direc ție modern ă de cercetare în psihosociologie – are
ca obiect de studiu: dezvoltarea psihic ă, comportamentul social, personalitatea, cogni ția și
percep ția, având aplica ții în procesele de acultura ție, munc ă, sănătate, comunicare și dezvoltare
național ă. Sumarul volumului cuprinde: interoga ții privind psihologia transcultural ă (scopul,
relațiile cu alte discipline, etnocentrismul în psihologie), similarit ăți și diferen țe comportamentale
transculturale (transmisia culturii și dezvoltarea psihic ă, personalitatea, comportamentul social,
cogni ția, percep ția), probleme transculturale și strategii de cercetare (abord ări culturale, biologice,
probleme teoretice și metodologice), aplica ții ale cercet ărilor transculturale (acultura ție, grupuri
etnice și minorit ăți, organiza ții și munc ă, sănătate, comunicare și formare, dezvoltare na țional ă).
• David G. Myers și L. Lamarche definesc psihologia social ă ca studiul științific al modului în care
indivizii se percep, se influen țează și intr ă în rela ție unii cu al ții (Psychologie sociale , Montréal,
McGraw-Hill, 1992).
• Harold H. Kelley apreciaz ă că nu ne putem priva de psihologia bunului sim ț, care constituie baza
dezvolt ării cuno ștințelor noastre (Common Sense Psychology and Scientific Psychology , în
„Annual Review of Psychology” , 1992, nr. 43, p. 20).
• Apare edi ția a VI-a a lucr ării „The Social Animal “ (San Francisco, W.H. Freeman, 1992), de Elliot
Aronson . Autorul subliniaz ă impactul profund și benefic al psihosociologiei asupra vie ții sociale
prin difuzarea cuno ștințelor științifice despre conformare, persuasiune, prejudec ăți, iubire și
agresivitate. Se propag ă astfel o veritabil ă cultur ă psihosociologic ă.
• Jim Orford public ă lucrarea „Community Psychology. Theory and Practice “ (West Sussex, John
Wiley & Sons Ltd., 1992). Autorul se pronun ță pentru luarea în serios a „ecua ției lui Kurt Levin“:
comportamentul este func ție de individ, mediu și interac țiunea dintre cele dou ă variabile,
acceptând c ă psihologia comunit ății are un caracter interdisciplinar. Lucrarea, tradus ă în limba
român ă în 1998, la Editura Oscar Print, are dou ă părți. În prima parte, teoretic ă, ce încearc ă
definirea psihologiei comunit ății, sunt expuse teoriile persoanei-în-context, resursele sociale
(suportul social, puterea și controlul) și se prezint ă metodele de cercetare în psihologia comunit ății.
În partea a doua, consacrat ă aspectelor practice, sunt prezentate problemele preven ției,
organiza țiilor, autoajutorului și împuternicirii comunit ății.
• James Fentress și Chris Wickhan public ă lucrarea „Social Memory ” (Oxford & Cambridge,
Blackwell, 1992). Se consider ă că istoria este atât un produs, cât și o surs ă a memoriei sociale.
Memoria este infinit ă; toate cuno ștințele sunt mediate de memorie. Cei doi autori, primul –
antropolog, cel de-al doilea – istoric, analizeaz ă: 1) Reamintirea (Despre lucrurile din ăuntrul
corpului nostru; Memoria istoriei sau „istoria” memoriei?; Memoria în contextul ei); 2) Ordonarea și transmiterea memoriei sociale (Memoria oral ă; Memoria narativ ă; Tradi ția oral ă); 3) Clasele și
memoriile de grup în societ ățile vestice (Memoriile țăranilor; Memoriile clasei muncitoare;
Memoriile na ționale în perioada modern ă; Memoriile femeilor); 4) Memoriile medievale; 5) Mafia
și mitul identit ății naționale siciliene.
1993
• David A. Kenny și B. De Paula arată că imaginea de sine se formeaz ă prin autopercep ție, nu prin
feed-back-ul primit de la al ții.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
118 • Clyde Hendrick și Susan Hendrick identific ă trei stiluri primare în iubire: eros, ludus și storge
(prietenie). Combinarea acestor stiluri d ă naștere stilurilor secundare (Romantic Love , Newbury
Park, CA, Sage, 1993).
• Willem Doise arat ă limitele cognitivismului în psihosociologie, subliniind rolul dinamicii sociale
în gândirea divergent ă și semnifica ția prestructur ării sociale a ra ționamentelor (Logique sociales
dans le raisonnement , Neuchâtel, Delachaux et Niestlé, 1993).
• Leonard Berkowitz expune concep ția sa despre agresivitate și trece în revist ă studiile de referin ță
din acest domeniu de studiu al psihosociologie (Aggression: Its Causes, Consequences, and
Control, New York, McGraw – Hill, 1993).
• Jean Maisonneuve public ă lucrarea „Psychosociologie de l’amitié ” (Paris, P.U.F., 1993),
înțelegând prin „afinitate” orice rela ție „dilectiv ă”, implicând alegerea și satisfac ția afectiv ă a
persoanelor (preferin ța interpersonal ă, prietenia, dragostea).
• Alice H. Eagly și ShellyChaiken realizeaz ă o prezentare monografic ă a cercet ărilor de
psihosociolgie a atitudinilor: „The Psychology of Attitudes” (Fort Worth, Harcourt Brace
Jovanovich, 1993).
• J.L. Kop , utilizând analiza factorial ă într-o anchet ă pe un e șantion de 270 de persoane în vârst ă de
peste 60 de ani, g ăsește trei factori care explic ă starea subiectiv ă de bine: congruen ța între
scopurile atinse și scopurile dorite, entuziasmul, umorul (La Mesure du bien-être subjectif chez les
personnes âgeés , în „Revue Européenne de Psychologie Appliquée “, 1993, nr. 43, pp. 27 1 – 277).
• Juan Jean Antonio Pérez și Gabriel Mugny coordoneaz ă volumul „Influences sociales. La
Théorie de l’élaboration du conflict “ (Neuchâtel-Paris, Delachaux et Nietsté, 1993), la care î și aduc
contribu ția: Fabrizio Butera , Jasmina Javanovic , Jenny Maggi , Margarita Sanchez-Mazas
(Elve ția), Juan Manuel Falomir , Rosa Fierres , Elana Llavata Esperanza Navarro (Spania),
Pascal Huguet (Fran ța), Paolo Legrenzi (Italia), Serge Moscovici (Fran ța), Stanos Papastamou
(Grecia) și Patricia Roux (Elve ția). Este prezentat ă teoria elabor ării conflictului , care constituie
„o încercare de comparare, clarificare și integrare a cercet ărilor din trecut și a celor recente asupra
procesului de influen ță social ă“ (p. 27). Sunt incluse studii despre imita ție, complian ță,
discriminare și rasism, identificare, schimbare, comunicare și influen ță social ă. Juan Antonio
Pérez (Spania) și Gabriel Mugny (Elve ția) consider ă că instrumentul de interven ție și de influen ță
cel mai eficace îl constituie recurgerea la conflict. Se porne ște de la r ăspunsurile la dou ă întreb ări:
„Cine vrea s ă schimbe?“ și „Ce vrea s ă schimbe?“ La prima întrebare vizând sursa perceput ă a
influen țării sau a interven ției pot fi luate în calcul: in-group -ul sau out-group -ul, majoritatea sau o
minoritate, o persoan ă cu acelea și caracteristici (vârst ă, sex, categorie social ă etc.), ca și grupul
țintă sau o persoan ă cu caracteristici diferite, un expert sau un neexpert ș.a.m.d. În leg ătură cu cea
de-a doua întrebare sepune problema de a determina natura atitudinii sau a cuno știnței pe care
inten ționăm să le schimb ăm. Este o atitudine social ă puternic ă (tabagism, alcoolism, rasism,
xenofobie, sexism) sau o atitudine superficial ă (preferin ța pentru un actor sau pentru o anumit ă
piesă muzical ă) ? Autorii teoriei apreciaz ă că „pentru a influen ța trebuie s ă determin ăm clar pozi ția
nouă sau alternativa“ și să creăm „un conflict de receptor“, adic ă sursa de influen țare s ă elaboreze
un conflict specific la persoanele a c ăror atitudine trebuie schimbat ă, prin eviden țierea divergen ței
dintre comportamentul actual al acestora și comportamentul propus. Teoria elabor ării conflictului
prognozeaz ă cu un grad de probabilitate satisf ăcător influen țele manifeste și latente, în func ție de
activitatea sociocognitiv ă dominant ă.
• Elaine Walster (Hatfield) și R.L. Rapson public ă lucrarea „Love, Sex, and Intimacy: Their
Psychology, Biology, and History” (New York, Harper Collins, 1993), în care se analizeaz ă iubirea
și rela țiile intime în diferite culturi și epoci istorice.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
119 • La cea de-a X-a Conferin ță General ă a Asocia ției Europene de Psihologie Social ă Experimental ă
se discut ă problemele identit ății na ționale și europene, conflictele etno-religioase. Astfel, Gustave
Jahoda comunic ă despre „Identit ăți naționale în Europa ”, Augustin Ghebarria Echabe despre
„Conflictele intergrupuri, identit ățile sociale și imaginile despre Europa ”, Evanthia Lyons despre
„Procesele memoriei sociale în construirea identit ăților na ționale ”, Patrizia Catellani despre
„Identit ăți legale, na ționale și identitatea european ă”, Annamaria de Rosa despre „Schimbarea
identit ăților europene și reprezent ările sociale ale Comunit ății Europene ” ș.a. (Social Psychology
in Europe , Lisabona, 1993).
• Pierre Moliner formuleaz ă cinci întreb ări în leg ătură cu reprezent ările sociale: 1) Ce obiecte
genereaz ă reprezent ări sociale?; 2) Pentru ce grupuri sunt generate reprezent ările sociale?; 3) Cu ce
scopuri?; 4) În raport cu cine?; 5) Reprezentare sau ideologie? În concluzie, autorul sus ține c ă: „Va
exista elaborare reprezenta țional ă când, din motive structurale sau conjuncturale, un grup de
indivizi este confruntat cu un obiect polimorf, a c ărui st ăpânire constituie o miz ă în termeni de
identitate sau de coeziune social ă; când, pe lâng ă aceasta, st ăpânirea acestui obiect constituie o
miză și pentru al ți actori sociali care interac ționeaz ă cu grupul respctiv; când, în fine, grupul nu
este supus unei instan țe de reglare și de control definitorii pentru un sistem ortodox (cf. Les
Cahiers Internationaux de Psychologie Sociale , Bcuure ști, Editura Stiin țifică și tehnic ă S.A., 1995,
p. 188).
• Apare primul „Dic ționar de sociologie “ (Bucure ști, Editura Babel, 1993), coordonatori: Cătălin
Zamfir și Lazăr Vlăsceanu , în care sunt defini ți mul ți termeni din domeniul psihosociologiei și se
prezint ă o schi ță de istorie a psihosociologiei.
1994
• Gérard Guingouain și François Le Poultier editeaz ă volumul „A Quoi sert aujourd’hui la
psychologie sociale ?“ (Campus de la Harpe, Presses Universitaires de Rennes, 1994). Lucrarea are
patru p ărți: 1) Strategii de influen ță și schimb ări individuale (Robert-Vincent Joule, Gabriel
Mugny și Juan Antonio Pérez; 2) Analiza activit ății umane și ajutor pentru decizie (Jean Marc
Monteil, Gérard Pithon și Alexis Samatan, Martine Roques și Dominique Gelpe; 3) Credin țe, teorii
implicite și judec ăți (Thierry Meyer, Patricia Delhomme, Pascal Gosselieu și Gérard Guingouain);
4) Diagnoz ă și evaluare în organiza ții (Pierre-Alain Chapet, Gwénaelle Le Dreff și François Le
Poultier, Marie-France Agnoletti și Jack Defferard, Jean-Léon Beauvois).
• Septimiu Chelcea public ă un volum de studii de psihologie social ă cu titlul „Personalitate și
societate în tranzi ție” (Bucure ști, Editura ătiin ță și Tehnic ă S. A., 1994). Volumul cuprinde studii
teoretice și de cercetare concret ă privind: psihosociologia personalit ății, locul controlului și
acceptarea valorilor sociale, valorile profesionale ale studen ților din România în condi țiile
tranzi ției la economia de pia ță, manipularea comportamental ă, emergen ța zvonurilor, schimbarea
atitudinal ă, reprezentarea social ă a identit ății naționale a românilor, atitudinile etnice ale românilor.
• Dorel Abraham , Ilie B ădescu și Septimiu Chelcea coordoneaz ă o anchet ă reprezentativ ă la nivel
național privind rela țiile etnice în România, în care se utilizeaz ă pentru prima dat ă în România
„Scala distan ței sociale” a lui Emery Bogardus . Rezultatele investiga ției sunt publicate în revista
„Sociologie româneasc ă” (nr. 2-3, 1994) și apoi în volumul „Interethnic Relations in Romania ”
(Cluj-Napoca, Editura Carpatica, 1995).
• Josette Coenen-Huther studiaz ă memoria familial ă și arat ă rolul acestui tip de memorie social ă
în instituirea solidarit ății între genera ții. Studiul este centrat pe familia nuclear ă și relev ă faptul c ă
indivizii î și creeaz ă propria istorie personal ă prin povestirea vie ții din care este, de regul ă, eliminat
tragismul. De asemenea, se arat ă importan ța comemor ărilor pentru construirea identit ății sociale
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
120 (La Mémoire familiale , Paris, L’Harmattan, 1994).
• Are loc la Bucure ști Conferin ța Na țional ă de Psihologie , în cadrul c ăreia s-a organizat o ședință
de comunic ări științifice dedicate psihosociologiei rela țiilor etnice, moderatori fiind Paul Popescu-
Neveanu și Septimiu Chelcea .
• Richard Y. Bourhis și Jacques-Philippe Leyens (eds.) public ă volumul de studii „Stéréotypes,
discrimination et relations intergroups “ (Liège, Pierre Mardaga, 1994), cuprinzând dou ăsprezece
capitole: 1) Percep ții și rela ții intergrupuri: dou ă solitudini ? (R.Y. Bourhis; J.-Ph. Leyens); 2)
Rela ții intergrupuri – perspective clasice și contemporane (Dora Capozza și Chiara Volpayto); 3)
Categorii, categorizare social ă și esen țialism psihologic (O. Corneille, J.-Ph. Leyens); 4) Identitate
social ă și identitate personal ă (F. Lorenzi-Cioldi și W. Doise); 5) Atribuiri intergruprui (J.-Cl.
Deschamps, J.-L. Beauvois); 6) Stereotipuri și judecat ă social ă (V. Yzerbyt și G. Schadron); 7)
Discriminare și rela ții intergrupuri (R. Y. Bourhis, A. Gagnon și Lena Céline Moise); 8)
Sentimente de justi ție și acțiuni colective: privarea relativ ă (S. Guimond și F. Tougas); 9) Limbaj
și comunicare intergrupuri (R. Clément și K.A. Noels); 10) Imigrare și acultura ție (Colette Sabatier
și J. Berry); 11) Dinamica conflictelor intergrupuri și modurile de rezolvare a conflictelor (A.
Azzi); 12) Ideologie și rela ții intergrupuri (T. Ibanez); Epilog: percep ții și rela ții intergrupuri (J. –
Ph. Leyens, R.Y. Bourkis). Lucrarea s fost tradus ă în 1996 la Editura Polirom din Ia și.
• Nicholas Emler define ște reputa ția ca referire la calit ățile umane rare și importante pentru
ansamblul colectivit ății (cum ar fi talentul, generozitatea, curajul etc.) și care nu pot fi corect
evaluate prin observa ție direct ă, fiind necesar ă observarea de mai lung ă durat ă pe care o a treia
persoan ă (de încredere) a avut posibilitatea s ă o fac ă și care are disponibilitatea s ă ne comunice
aceste informa ții sociale (La Réputation sociale , în Psychologie sociale des relations à autrui , S.
Moscovici, ed., Paris, Nathan, 1994, pp. 119-163).
• David G. Myers elaboreaz ă o introducere în psihologia social ă contemporan ă alternativ ă, în
spiritul artelor liberale (Exploring Social Psychology , New York, McGraw-Hill, Inc., 1994).
Psihologia social ă este definit ă ca „studiul științific al modului în care oamenii gândesc despre
om, se influen țează și interac ționeaz ă unii cu al ții“ (p. 3). Lucrarea are treizeci de module, grupate
în patru p ărți: 1) Introducere în psihologia social ă; 2) Gândirea social ă; 3) Influen ța social ă; 4)
Rela țiile sociale. Sunt analizate unele din problemele actuale ale psihosociologiei: eroarea
fundamental ă în atribuire, puterea gândirii pozitive, individualismul, colectivismul și
comunitarismul, îndoctrinarea, diminuarea responsabilit ății în grup, diversitatea și prejudec ățile,
influen ța mass-media, agresivitatea și conflictele, întrajutorarea și iubirea.
• Barbara Lloyd , analizând modelul american de analiz ă a diferen țelor dintre sexe, propus de Alice
H. Eagly (1987) și modelul european, propus de Gerard Duveen și Barbara Lloyd (1986),
apreciaz ă că acesta din urm ă „permite” o reflec ție mai profund ă asupra psihologiei diferen țelor
dintre sexe” (Différences entre sexes , în Psychologie sociale des relations à autrui , S. Moscovici,
Paris, Nathan, 1994, pp. 280-296).
• Apare la Paris primul num ăr din „Revue Internationale de Psyhosociologie “, care a ajunsese în
1998 la nr. 9. Revista public ă studii teoretice, cercet ări psihosociologice concrete și semnaleaz ă
apari ția celor mai semnificative lucr ări din domeniu.
• Apare manualul universitar de „Psihologie social ă” (Cluj-Napoca, Editura Exe S. R. L, 1994), de
Ioan Radu (coordonator), Petru Ilu ț și Liviu Matei . Coordonatorul manualului crede c ă se poate
spune c ă „exist ă o psihologie social ă a personalit ății, care are drept obiect de studiu atitudinile,
opiniile, motiva țiile, contactele și schimb ările individuale în context social, dup ă cum exist ă o
psihologie social ă a grupului (de exemplu, a colectivului de munc ă). Aceasta din urm ă studiaz ă
fapte de psihologie colectiv ă – opinia grupului, reprezent ări colective, climatul psiho-social,
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
121 structura comunic ărilor, configura ția socio-afectiv ă în colectiv ș. a. -, al c ăror suport și cadru este
grupul ca atare, fiind inductibile deci la fenomenele individuale, proprii persoanelor izolate sau în condi ții de simpl ă apropiere spa țială” (p. 8). Manualul consacr ă teme precum: obiectul psihologiei
sociale, imaginea de sine și percep ția social ă, fenomenul atribuirii, atitudini, valori, comportament,
grupul ca forma țiune psihosociologic ă, factorii activit ății în grup, aspecte psihologice ale
conducerii, procese și rela ții de comunicare, atrac ția interpersonal ă, asimetria rolurilor de sex,
comportament prosocial – comportament antisocial, etnopsihologia și, în fine, metodele de
cercetare în psihologia social ă.
• Elliot Aronson, Timothy D. Wilson și Robin M. Akert elaboreaz ă un tratat de psihologie social ă
cu titlul: „Social Psychology: The Heart and the Mind
” (New York, Harper Collins College
Publishers, 1994). Preluând defini ția psihosociologiei sociale dat ă de Gordon W. Allport , autorii
precizeaz ă că aceasta studiaz ă „modul în care gândirea, sentimentele și comportamentele
oamenilor sunt influen țate de prezen ța real ă sau imaginar ăa altor oameni” (p. 5). De asemenea,
făcând trimitere la Kurt Lewin , autorii consider ă că pentru psihosociologi „este mai important s ă
afle cum percep, în țeleg și interpreteaz ă persoanele mediul lor de via ță, decât s ă cunoasc ă
environmentul a șa cum este el în mod obiectiv” (p. 6). În acest sens este introdus termenul de
„construal”, designând modul în care oamenii percep, în țeleg și interpreteaz ă lumea social ă.
Lucrarea are cinsprezece capitole grupate în cinci p ărți: 1) Introducere în psihologia social ă; 2)
Metodologie: procesul cercet ării științifice (Partea I: Introducere); 3) Disonan ța cognitiv ă și
trebuin ța stimei de sine; 4) Cogni ția social ă: cum gândim despre lumea social ă; 5) Percep ția
social ă: cum îi în țelegem pe al ții; 6) Autocunoa șterea: cum ne cunoa ștem pe noi în șine (Partea a II-
a: Autocunoa șterea și cunoa șterea lumii sociale); 7) Conformarea: influen țarea comportamentului;
8) Atitudinile și schimbarea atitudinilor; influen țarea gândirii și sentimentelor; 9) Procesele de
gruo (Partea a III-a: Influen ța social ă); 10) Atrac ția interpersonal ă: de la primele impresii la rela țiile
intime; 11) Comportamentul prosocial: de ce îi ajut ăm pe al ții?; 12) Agresivitatea: de ce facem r ău
altora?; 13) Prejudec ățile: cauze și remedii (Partea a IV-a: Interac țiunea social ă); 14) Sănătatea și
mediul înconjur ător; 15) Justi ția și afacerile (Partea a V-a: Aplica ții ale psihologiei
sociale).
• U. Linderberger și B. Baltes găsesc o corela ție statistic foarte semnificativ ă, la vârstnici, între
diminuarea activit ății sensoriale (v ăz, auz etc.) și degradarea lor cognitiv ă, atât la nivelul
inteligen ței, cât și al memoriei (Sensori Functionning and Intelligence in Old Age: A Strong
Connection , în „Psychology and Aging “, 1994, nr. 9, pp. 135 – 154).
• Volumul coordonat de Serge Moscovici (Psychologie sociale des relations à autrui , Paris, Nathan,
1994) cuprinde teme care ilustreaz ă „ceea ce este profund și permanent în via ța noastr ă de
colectiv“: 1) Litere de amor-propriu: consecin țe afective ale purei apartenen țe la sine (Jozef M.
Nuttin Jr.); 2) Corpul, persoana și celălalt (Denise Jodelet); 3) Formele elementare ale altruismului
(Serge Moscovici); 4) Competen țele sociale (Michael Argyle); 5) Reputa ția social ă (Nicholas
Emler); 6) Influen țele con știente și incon știente (Serge Moscovici); 7) Credin țe interne și credin țe
externe (Jean-Léon Beauvois și Nicole Dubois); 8) Reflec ții asupra celuilalt: o abordare socio-
cognitiv ă (Louise F. Pendry, C. Neil Macrae și Miles Hewstone); 9) Mentalitatea prelogic ă a lumii
primitive și mentalitatea psihologic ă a lumii civilizate (Serge Moscovici); 10) Supunerea liber-
consim țită: schimbarea atitudinilor și comportamentelor sociale (Robert Vincent Joule); 11) Rela ții
sociale și organiz ări cognitive (Willem Doise); 12) Diferen țe dintre sexe (Barbara Lloyd). Volumul
coordonat de Serge Moscovici , în completarea „Introducerii în psihologia social ă“ (1984), a fost
tradus în limba român ă la Editura Polirom (Ia și, 1998).
• Morton Hunt , analizând istoria psihologiei sociale (în special, cea american ă), apreciaz ă că noul
domeniu de cunoa ștere și-a dobândit o adev ărată identitate numai dup ă ce a fost dep ășită orientarea
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
122 behaviorist ă, o dat ă cu axarea pe studiul proceselor mintale. Studiile asupra moralului armatei și
comportamentului solda ților, asupra schimb ării atitudinilor au atras aten ția publicului și au ajutat la
recunoa șterea statutului acestei tinere științe (The Story of Psychology , New York, Anchor Books
Edition, 1994).
• Serge Moscovici , considerând c ă nu se poate spune despre o persoan ă că este altruist ă și că
totdeauna va avea un comportament prosocial, apreciaz ă că totul depinde de situa ție, de rela ție.
Serge Moscovici distinge trei clase sau trei forme de altruism : altruismul participativ (în care
sinele și cel ălalt nu sunt cu adev ărat distincte), altruismul fiducitor (care depinde de gradul de
încredere pe care persoanele în cauz ă îl percep sau doresc s ă-l stabileasc ă între ele) și altruismul
normativ (bazat pe norma responsabilit ății) (Les Formes élémentaire de l’altruisme , în Psychologie
sociale des relations à autrui , S. Moscovici, ed., Paris, Nathan, 1994, pp. 7 1-87).
• Jacques-Philippe Leyens , Vincent Yzerbyt și Georges Schadron public ă lucrarea „Stéréotypes et
cognition sociale “ (Hayen, Mardaga, 1994), în care sunt analizate defini țiile stereotipurilor și
procesele de stereotipizare, modalit ățile de m ăsurare a stereotipurilor, teoriile clasice ale
stereotipurilor, identitatea social ă, cogni ția social ă, fenomenele de intergrup și informa ția
categorial ă, diluarea stereotipurilor. Concluzia autorilor, contrar ă concep ției clasice conform c ăreia
stereotipurile sunt judec ăți rigide, suprasimplificatoare și eronate, este c ă stereotipurile fac parte
din percep ția social ă și că ele func ționeaz ă ca „explica ții teoretice naive ale lumii“ (p. 274).
• J.R. Eiser aseam ănă atitudinile cu presentimentele: fa ță de o persoan ă, în raport cu un grup sau cu
un eveniment noi adopt ăm o anumit ă pozi ție pro sau contra, f ără a ne putea da seama foarte exact
de ce (J.R. Eiser, Attitudes, Chaos and the Connectionist Mind , Oxford, Blackwell, 1994).
• Derek Edwards abordeaz ă, în perspectiv ă cognitivist ă, o serie de fenomene și procese
psihosociale, precum: ac țiunea uman ă, limbajul și comunicarea, interac țiunea social ă, percep ția și
memoria social ă (Discourse and Cognition , Londra, SAGE Publications, 1994).
• Jean-Claude Abric prezint ă teoria nodului central al reprezent ărilor sociale, pornind de la ideile
lui F. Heider (1927), S. Arch (1946) și S. Moscovici (1961). Conform acestei teorii nodul
central constituie elementul fundamental al reprezent ărilor sociale, pentru c ă el determin ă
semnifica ția și organizarea acestor reprezent ări. Nodul central (sau nodul structurant) asigur ă dou ă
funcții: func ția generativ ă (a sensului reprezent ării) și func ția organizatoric ă (a elementelor din
structura reprezent ării). Analizând teoretic reprezent ările sociale, Jean-Claude Abric identific ă
patru func ții ale acestora: func ția de cunoa ștere (de în țelegere și de interpretare a realit ății), func ția
identitar ă (de specificare a grupurilor), func ția de orientare (de ghidare a comportamentelor) și
funcția justificativ ă (de argumentare a posteriori a comportamentelor și atitudinilor) (vezi Pratiques
sociales et representations , Paris, P.U.F., 1994, pp. 11-37).
1995
• La Editura Academiei de Înalte Studii Militare apare lucrarea „Zvonul ”, de Gheorghe
Arădăvoaice și Dan Ni ță. Difuzarea și tipologia zvonurilor, rela ția dintre sistemul de comunicare
în mas ă și zvonuri, analiza zvonurilor care au circulat în armat ă în timpul evenimentelor din
decembrie ’89 structureaz ă aceast ă prim ă monografie româneasc ă de psihosociologie a zvonului.
• Gabriel Mugny , D. Oberlé și Jean-Leon Beauvois prezint ă rezultatele cercet ărilor
psihosociologice recente asupra normaliz ării și influen ței sociale în volumul „Relations humaines,
groupes et influence sociale “ (Grenoble, Presses Universitaires de Grenoble, 1995).
• Petru Ilu ț (n. 1945) abordeaz ă „Structurile axiologice din perspectiv ă psihosocial ă” (Bucure ști,
Editura Didactic ă și Pedagogic ă, 1995). Este discutat ă rela ția dintre valori , atitudini și
comportamente. Se evalueaz ă critic metodologia cuplului valori-atitudini. În final, se insist ă asupra
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
123 schimb ării sistemelor de valori și atitudini la tineri.
• Ewa Drozda-Senkowska și colab. deschid un nou câmp de cercetare: ira ționalit ățile colective. A.
W. Kruglanski și Icek Ajzen studiaz ă erorile în judec ățile umane, R. A. Shweder abordeaz ă
gândirea magic ă în judec ățile asupra personalit ății, M. Schaller A. Maass se ocup ă de formarea
stereotipurilor prin corela ții iluzorii și categorizare social ă, F. Butera și G. Mugny atrag aten ția
asupra erorilor de confirmare, infirmare și influen ță social ă, în fine S. Galam și S. Moscovici
propun o teorie a fenomenelor colective prin luarea în considerare a consensului și schimb ării
sociale (Irrationalité collectives , Lausanne, Delachaux et Niestlé S. A., 1995).
• Lumini ța Iacob face, în volumul al II-lea al lucr ării „Modernizare – Europenism. România de la
Cuza Vod ă la Carol al II-lea ” (Ia și, Editura Universit ății „A. I. Cuza”, 1995), analiza fenomenelor
psihosociale de percep ție, tr ăire și identitate etnic ă. În capitolul „Românismul se înva ță prin
europenism” sunt reproduse texte din autori clasici și moderni referitoare la destinul românesc, la
calitățile și defectele românilor.
• Apare prima revist ă de psihologie social ă din România: „Psihosociologia. Mass-media “, editat ă de
Septimiu Chelcea (Bucure ști, Institutul Na țional de Informa ții). Revista are apari ție trimestrial ă.
• Mirilia Bonnes și Gianfranco Secchiaroli , de la Universit ățile din Roma și din Bologna, aduc o
contribu ție semnificativ ă la conturarea domeniului psihologiei environmentale , într-o perspectiv ă
psihosociologic ă (Environmental Psychology: A Psycho-social Introduction , Londra, SAGE
Publications, 1995).
• David Bakhurst și Christine Synowich editeaz ă volumul „The Social Self “ (Londra, SAGE
Publications, 1995), în care sunt reunite contribu ții interna ționale privind sinele, identitatea și
subiectivitatea.
1996
• În lucrarea „Discourse and Cognition ” (Londra, SAGE Publications, 1996), de Derek Edwards ,
sunt examinate contribu țiile recente în studiile orientate cognitivist, de psihologie discursiv ă,
asupra categoriilor și metaforei, emo țiilor și nara țiunii. Lucrarea, de factur ă interdisciplinar ă, se
fondeaz ă pe etnometodologie, analiza conversa ției, filosofia limbajului și sociologia științei.
• Adrian Neculau coordoneaz ă primul volum de psihologie social ă în care speciali ști str ăini: Serge
Moscovici (Fran ța), Augusto Palmonari (Italia), Gabriel Mugny (Elve ția), Juan Antonio Perez
(Spania), Jean-Claude Deschamps (Elve ția), Alain Clémance (Elve ția), Jean Maisonneuve
(Fran ța), Jean Dubost (Fran ța), Véronique Guienne (Fran ța), Pierre De Visscher (Belgia), Fabio
Lorenzi-Cioldi (Elve ția), și români: ăt. Boncu, Lumini ța Iacob, A. Cosmovici, I. Dafinoiu,
Mihaela Vl ăsceanu, Elena Zamfir, N. Mitrofan și S. Chelcea abordeaz ă aspecte contemporane
realizând „un inventar al nout ăților, al subiectelor fierbin ți” (p. 19), precum: reprezent ările sociale
ale grupurilor minoritare, reorganizarea memoriei sociale în perioada tranzi ției, cercetarea
comunic ării ast ăzi, perspectiva psihologic ă asupra schimb ării, identitatea social ă și identitatea
personal ă, abordarea psihosociologic ă a sărăciei, personalitatea ca o construc ție social ă, rolurile
sociale și conflictele de rol, no țiunea de atribuire, teoriile disonan ței cognitive, influen ță social ă și
persuasiune, cooperarea și conflictul, dinamica grupurilor restrânse, agresivitatea ș.a. („Psihologie
social ă. Aspecte contemporane ”, Iași, Polirom, 1996).
• Mihai ăleahti țchi proiecteaz ă și coordoneaz ă primul volum de psihologie social ă în care î și aduc
contribu ția speciali ști din România și din Republica Moldova (Câmpul social , Chi șinău, Editura
ătiința, 1996). Speciali știi din Moldova de dincolo de Prut dezvolt ă teme precum: „Rela țiile
interetnice, identificarea cultural ă și percep ția etnosocial ă în comunit ățile mixte ” (Svetlana
Rusnac), „Condi țiile eficien ței înv ățării în grup ” (Ion Negur ă), „Geneza comportamentului
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
124 delincvent la minori ” (Lucia Savea), „Matricea identifica țional ă” (Mihai ăleahti țchi), „Rela ția
dintre anxietate și frustra ție” (Dina Dren ța), „Comunicarea ca factor de autocunoa ștere” (Daniela
Sâmboteanu).
• Sandra L. Murray , John G. Holmes și Dale W. Griffin , investigând un num ăr de 82 de cupluri
maritale și de coabitare, pun în eviden ță că satisfac ția convie țuirii este asociat ă cu o percep ție
idealist ă, nu realist ă, a partenerului (partenerei). Persoanele din cuplurile investigate erau mai
fericite când îi idealizau pe parteneri și ace știa le idealizau, la rândul lor, în rela țiile de iubire
romantic ă. Este contrazis ă astfel teza sus ținută de unii psihosociologi (P. Brickman, 1987)
conform c ăreia idealizarea ar fi de natur ă patologic ă și ar trebui evitat ă. Imaginea despre partener
este mai degrab ă o oglind ă a autoimaginii și a idealului decât o reflectare a atributelor partenerului
(The Benefits of Positive Illusion: Idealization and the Construction of Satisfaction in Close
Relationships , în „Journal of Personality and Social Psychology “, vol. 70, nr. 1, pp. 79 – 98).
• Apare primul volum de psihosociologie, coordonat de un specialist din România în colaborare cu
un specialist din str ăinătate ( Adrian Neculau și Gilles Ferréol , coord., Minoritari, marginali,
exclu și, Iași, Editura Polirom, 1996). Serge Moscovici, Gabriel Mugny și Juan Antonio Pérez
analizeaz ă „Influen ța minorit ăților”; Gilles Ferréol (Fran ța) comunic ă despre „Reprezent ările
sociale ale țiganilor ”, iar Adrian Neculau despre caracteristicile grupului de țigani. Mai sunt
incluse studiile: „Democratizarea și marginalizarea în societ ățile est-europene “, de Temenuga
Rakadjiiska (Bulgaria); „O abordare psihosociologic ă a xenofobiei “, de Margarita Sanchez-
Mazas (Elve ția); „Surse de influen ță social ă in-group și out-group și niveluri ale schimb ării“, de
Bernard Personnaz și Marie Personnaz (Fran ța); „Emigran ții din Europa de Est în Olanda “, de
Monica S ăvulescu-Voudouris (Olanda); „Grupurile sociale marginale. Mecanismele separ ării“, de
Erhard Roy Wiehn (Germania); „Experien ța șomajului în Fran ța: procese de excludere și
construc ția identit ății“, de Didier Demazière (Fran ța); „O reconsiderare a s ărăciei: autonomizarea
și drepturile cet ățenilor “, de John Friedmann (S.U.A.); „De la s ărăcie la excludere: societate
salarial ă sau societate a drepturilor omului ?“, de Pierre Strobel (Fran ța). Dintre speciali știi din
România î și aduc contribu ția la acest volum: Lumini ța-Mihaela Iacob , Nicoleta Turliuc , ătefan
Boncu , Lilian Negur ă, Teodor Cozma , Constantin Cuco ș, Mariana Momanu , Mihai-R ăzvan
Ungurenu , Ticu Constantin , Anca Stoica-Constantin , Alois Ghergu ț, Cornel Havîrneanu ,
Octav Cristea , Puiu L ățea, Liviu Chelcea , Gheorghe Iacob , Ion Dafinoiu , Cătălin Dîr țu.
• Se tip ărește versiunea în limba german ă (Sozialpsychologie: Eine Einführung, Berlin, Springer ,
1996) a „Introducerii în psihologia social ă“ (1988) de Miles Hewstone , Wolfgang Stroebe , Jean-
Paul Codol și Geoffrey M. Stephenson , care ofer ă o perspectiv ă european ă a domeniului:
accentul asupra rela țiilor intergrupuri, influen ța minorit ăților, emo țiile ș.a. Comparativ cu edi ția
princeps, versiunea german ă aduce informa ția la zi și spore ște caracterul didactic al lucr ării.
• Sub direc ția lui Claude Tapia apare volumul „Introduction à la psychologie sociale “ (Paris, Les
Éditions d’Organisation, 1996), care se adreseaz ă, în primul rând, studen ților, dar și practicienilor,
lucrătorilor sociali, animatorilor socio-culturali, formatorilor și educatorilor. În „Introducere “,
Claude Tapia sus ține c ă specificitatea psihosociologiei este dat ă de nivelul de abordare a obiectului
observat, primul nivel fiind cel al psihologiei, al doilea cel al psihosociologiei și al treilea nivel al
sociologiei (p. 15). De asemenea, autorul citat consider ă că ceea ce singularizeaz ă psihosociologia,
cristalizat ă într-o știință uman ă, este gândirea dialectic ă și abordarea faptelor sociale, în articularea
perspectivelor micro și macrosociale. Ewa Drozda-Senkowska insist ă asupra abord ărilor teoretice
în psihosociologie (Psihologie social ă general ă și experimental ă). Referindu-se la „na șterea“
psihologiei sociale ca disciplin ă științifică, autoarea face trimitere la anii 1890, 1895, 1902, 1908,
ca momente importante. Se subliniaz ă „ambiguitatea parental ă“ a psihologiei sociale,: fondatorii
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
PSIHOSOCIOLOGIA CONTEMPORAN Ă
125 americani ai psihologiei sociale fiind unul psiholog (William McDougall), cel ălalt sociolog
(Edward Ross). În fine, specificitatea psihosociologiei ar rezulta din articularea psihologiei cu
sociologia. Carmel Camilleri prezint ă emergen ța psihologiei interculturale, care se integreaz ă în
psihologia social ă. Cea de-a doua parte a volumului include contribu țiile semnate de Guy Karnas
(Psihosociologia muncii și ergonomia ), André Demailly (Psihosociologia organiza țiilor), Daniel
Alaphilippe (Socio-psihologia b ătrâne ții).
• Eddie Harmon-Jones și Jack W. Brehm realizeaz ă o serie de experimente care sus țin versiunea
original ă (L. Festinger, 1957) a teoriei disonan ței cognitive, contrar revizuirii acesteia de c ătre Joel
Cooper și Russell H. Fazio (1984). Rezultatele experimentelor au demonstrat c ă producerea
consecin țelor aversive nu constituie o condi ție necesar ă pentru producerea disonan ței cognitive
(Evidence that the Production of Aversive Consequences is not Necessary to Create Cognitive
Dissonance , în „Journal of Personality and Social Psychology “, vol. 70, nr. 1, 1996, pp. 5 – 16).
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
126
LECTURI
Psihologia social ă
(Social Psychology. În Psychology Licensing Exam Review, vol. 6, New York,
Academic Review, 1995, pp. 123-190.)
Introducere
Psihologia social ă este studiul modului în care gândurile, sentimentele și
comportamentul unui individ sunt influen țate de prezen ța actual ă, imaginat ă sau
implicit ă a altora. Ea a început cu teoreticienii europeni ai sfâr șitului secolului
al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea (Tarde, Durkheim, Le Bon, Freud)
care au introdus conceptul de „spirit colectiv“.În America, psihologia social ă a
fost introdus ă în 1908, odat ă cu publicarea a dou ă cărți: „Introduction to social
Psychology “ (Introducere în psihologia social ă) de psihologul William
McDougall și „Social Psychology “ (Psihologie social ă) de sociologului
Edward Ross. Psihologia social ă american ă a impus abordarea fenomenelor prin
testarea experimental ă a ipotezelor. Cercetarea s-a grupat, în general, în jurul
unor teorii și teme specifice. La începutul secolului al XX-lea, atitudinea fa ță de
grupurile etnice constituia o preocupare principal ă a psihologiei sociale
(Thurstone, Likert, Bogardus). Prin anii ′50 studierea atitudinii s-a centrat pe
schimbarea atitudinal ă (Hovland, Feschbach, Janis, McGuire). La mijlocul
secolului nostru școala gestaltist ă a generat cercetarea asupra conformismului
(Asch, Sherif, Schachter), dinamicii grupului și teoriei câmpului (Lewin,
Zeigarnik). Disonan ța cognitiv ă și balan ța cognitiv ă au devenit teme mari spre
sfârșitul anilor ′50 (Festinger, Heider, Osgood, Newcomb). Behaviorismul a
influen țat cercetarea privind înv ățarea S (stimul) – R (r ăspuns)
(Hovland, Miller, Dollard, Doob), înv ățarea social ă (Bandura, Mischel, Rotter)
și schimbul social (Kelley, Thibaut). Temele actuale sunt: atribuirea (Heider,
Kelley, Thibaud, Riecken, Valins, DeChamrs, Bem, Jones, Nisbett, Zimbardo), supunerea fa ță de autoritate (Milgram), afilierea (Singer, Schachter),
comportament de ajutorare (Latane, Darley), teoria rolului (Sarbin), comportamentul urban (Milgram) și psihologia mediului.
spirit colectiv
„group mind“
Istoric
Precursori europeni
Emile Durkheim ( 1858 – 1917)
Durkheim este unul din fondatorii sociologiei moderne și unul dintre primii
gânditori europeni care a accentuat semnifica ția grupului în determinarea
conduitei umane. El considera c ă un agregat social genereaz ă o unitate psihic ă
ce reprezint ă mai mult decât suma p ărților ei componente.
agregat social
„social aggregate“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
127
Gustav LeBon ( 1841 – 1931)
Cartea lui LeBon – Psihologia maselor (1895) – reprezint ă o lucrare clasic ă.
El considera grupul ca guvernat de un spirit colectiv manifest caracterizat printr-o inhibare a intelectului, o intensificare a emo ției, supunere la autoritate
și o extrem ă sugestibilitate.
spirit colectiv
„collective mind“
Sigmund Freud (1856 – 1939)
În lucrarea Psihologia grupului și analiza eu-lui (1921) Freud a prezentat
o explica ție metapsihologic ă pentru tipul de comportament de grup descris de
LeBon. Freud a sus ținut c ă forța care sus ține unitatea grupului este ata șamentul
pe care membrii grupului îl simt pentru conduc ătorul lor. Membrii î și investesc
libido-ul în conduc ător în felul în care pacientul îl investe ște în doctor sau în
hipnotizator. Prototipul pentru acest tip de ata șament bazat pe libidino îl
reprezint ă rela ția familial ă. Tipic pentru constela ția familiei, copilul are
sentimente fr ățești fa ță de ceilal ți membri ai grupului. Conduc ătorul,în
schimb,1 este obligat s ă-i trateze pe to ți membrii în mod egal, a șa cum un
general îi trateaz ă pe solda ții săi. La fel ata șamentul libidinal și renun țarea la
eul ra țional, similar cu ce se întâmpl ă într-o rela ție de dragoste exceptând
componenta sexual ă, explic ă supunerea oarb ă și comportamentul ira țional pe
care le manifest ă grupurile. Janis ( 1982) a denumit aceast ă atitudine „ group-
think “ (gândire de grup). Se observ ă aceasta, ca exemple extreme, în
comportamentele religioase.
În lucrarea „ Group Psychology “ (Psihologia grupului) , Freud afirma c ă
este dificil s ă separi psihologia individual ă de psihologia social ă, pentru c ă
idiograficul este prin natur ă legat de nomotetic: „În via ța mintal ă a individului
altcineva este implicat invariabil fie ca model, fie ca obiect, ca ajutor, sau oponent; și astfel de la început psihologia individual ă, în sensul extins, dar pe
deplin justificabil al cuvintelor, este în acela și timp psihologie social ă“
(1921/1961, p. 69).
atașamentul fa ță de
conduc ător
„attachment to
leader“
Primii psihosociologi americani
Psihologia „hormic ă“ a lui McDougall
William McDougall a elaborat psihologia social ă în jurul teoriei
instinctelor. El considera c ă atât comportamentul individual cât și
comportamentul de grup izvor ăsc din tendin țele înn ăscute sau mo ștenite și
acestea sunt motivele oric ăror gânduri sau ac țiuni individuale sau colective. El
și-a denumit punctul de vedere psihologie hormic ă. McDougall a fost foarte
popular dup ă ce a publicat: „ Introduction to Social Psychology “ (Introducere
în psihologia social ă) (1908). Abordarea darwinist ă a instinctelor a pierdut,
totuși, dup ă 1920 în concuren ță cu punctul de vedere behaviorist, foarte apreciat
în acea vreme.
instincte
„instincts“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
128 Allport și facilitarea social ă
F.H. Allport a dezvoltat conceptul de facilitare social ă utilizat pentru
explicarea efectului de facilitare pe care ceilal ți îl au asupra performan ței unui
individ. Un studiu anterior al lui Triplett ( 1897) ar ăta că, în competi ție, viteza
cu care o persoan ă realizeaz ă o undi ță crește. Allport a descoperit c ă pentru
sarcini de memorare, ca de exemplu redarea asocia țiilor de cuvinte, indivizii au
performan țe mai bune când se afl ă în grup.
Teoria facilit ării sociale a lui Allport nu presupune vreun spirit de grup sau
comportamentul de mas ă. Ceea ce un individ a dorit sau a sim țit când a fost
singur este ceea ce va dori sau sim ți și în grup, numai c ă amplificat. Astfel
facilitarea social ă accentueaz ă mai ales aportul cuiva într-o anumit ă situa ție.
Acest fapt a fost redescoperit de psihologii contemporani ai mediului ( vezi
Psihologia mediului în acest capitol). Zajonc ( 1965) a postulat c ă prezen ța altora m ărește eforturile competi ționale.
Într-unul din studiile sale el a pus babu ști (o specie de pe ști – n.r.) s ă înoate
printr-un labirint. În alt studiu a pus alte exemplare din aceea și specie în
recipiente separate s ă urm ărescă cum înoat ă ceilal ți pești din specie. Ace știa au
înotat mai bine în prezen ța „martorilor“. Explica ția lui Zajonc const ă în aceea
că motiva ția indivizilor cre ște în prezen ța altora.
Dar efectul facilit ării sociale este modulat sarcinii, dup ă cum v ă pute ți
imagina. Dac ă comportamentul este memorat sau bine înv ățat, noi putem vedea
efectul descris anterior. Dar dac ă sarcina este complex ă și nu prea bine înv ățată,
vom observa un efect social sc ăzut. În acest caz competi ția crescut ă va deveni
anxietate interferat ă (interfering anxiety). A șa că, atunci când mergi la sala de
examen, simuleaz ă că ești singur.
Allport a studiat de asemenea și comportamentul de conformare al
oamenilor. Mul ți oameni se conformeaz ă. Dar unii, cum sunt devian ții, nu se
conformeaz ă. Dac ă cineva ar vrea s ă descrie grafic comportamentul de
conformare ar ob ține o distribu ție statistic ă în curba grafic ă alături de punctul
conform ării (s ă zicem prezentarea la timp la un curs universitar), cu cazuri din
ce în ce mai pu ține pe m ăsura îndep ărtării de acest punct. Aceasta pentru c ă cei
mai mul ți dintre noi se prezint ă la curs când trebuie. Apoi, interesant și conform
lui Allport, în general adev ărat pentru cea mai mare parte a comportamentului
uman, exist ă o a doua grupare a cazurilor la antipod. Ca s ă continu ăm cu
exemplul nostru, totdeauna va exista un grup consistent de persoane care vor veni târziu și, într-un sens, el va alc ătui o popula ție diferit ă, deși mai mic ă decât
cea care se conformeaz ă și vine la timp. Dac ă nu crede ți asta, urm ăriți ce se
întâmpl ă la curs; mul ți dintre voi vor veni în jurul orei începerii cursului (pu țini
vor veni mai devreme). Apoi vor veni din ce în ce mai pu țini. Dar în primele 15
minute ale lec ției, vor sosi un grup de întârzia ți (cam acelea și persoane de
fiecare dat ă). Dac ă am desena aceste cazuri, am vedea – ghici ți – o distribu ție
bimodal ă. Allport o numea curba – j, pentru c ă lui îi ap ărea ca un j răsturnat.
facilitare social ă
„social facilitation“
conformare
„conformity“
Tendin țe actuale
1. Expansiune. Din 1980, defini ția psihologiei sociale s-a extins asupra
modului în care comportamentul individual este modelat de factori externi
,
incluzând nu numai al ți indivizi , ci și factori de mediu ca starea vremii ,
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
129 zgomotul, spa țiul fizic, cl ădirile sau economia. Ace ști factori nonsociali sunt
studia ți în paginile revistelor de psihologie social ă actuale. Aceast ă defini ție
lărgită a devenit probabil cea standard pentru psihologia social ă, și contrasteaz ă
cu psihologia personalit ății, care se refer ă la modul în care factorii interni
modeleaz ă comportamentul individual.
2. Situa ționalism. Psihologia social ă are ast ăzi o puternic ă orientare
situa ționalist ă. Aceasta înseamn ă că, fie c ă o știm sau nu, comportamentul
nostru și chiar cuno ștințele noastre sunt puternic modelate de variabile
situa ționale mult mai mult decât de personalitatea l ăuntric ă sau de caracterul
nostru. S ă luăm de exemplu, cercetarea clasic ă a lui Stanley Milgram asupra
obedien ței (1965, 1974), în care 63% din persoanele c ărora li s-a cerut, într-un
experiment de la Universitatea Yale, pentru 4,50 $, s ă aplice șocuri electrice
puternice unor subiec ți de experiment au dat curs solicit ării. Acesta constituie
un exemplu extrem, dar util pentru a ar ăta că oamenii ac ționeaz ă ca r ăspuns la
factorii situa ționali, mai mult decât la tendin țele lor interioare (care se dovedesc
a fi un predictor comportamental slab). Asta pare s ă sune oarecum ne-american,
dar constituie un rezumat corect al rezultatelor unui secol de cercetare psihosociologic ă.
3. Metode. Experimentul de laborator continu ă să fie coloana vertebral ă a
psihologiei sociale. O analiz ă a articolelor din revistele de psihologie social ă
din anii 1960 și 1970 arat ă că procentul studiilor bazate pe cercetarea de
laborator cre ște de la 67% la 74% (Higbee și colab., 1982). Cauza acestei
preferin țe puternice a psihosiologilor o constituie gradul înalt al controlului
posibil, ceea ce face din experimentele de laborator „cea mai bun ă metod ă de a
stabili dac ă ceva anume cauzeaz ă într-adev ăr altceva” (Aronson și colab.,
1990, p.9).
Mai mult, compara ți cu psihologii din alte specialit ăți, psihosociologii
folosesc o larg ă categorie de metode de cercetare: experimentul de teren
(Takooshian și colab., 1977), cvasiexperimentele (Cook și Campbell, 1979),
observa ția (Crosby și al. 1980), cercetarea arhivelor, jocul de rol (Haney și
colab., 1973), etnometodologica („violarea normelor“) și anchetele prin
chestionare, interviu sau scale (Robinson, Shaver și Wrightsman, 1991).
determinan ți
situa ționali ai
comportamentului
„situational
determinates of
behavior“
metode de cercetare „research methods“
Atitudinile
Atitudinile au fost, din punct de vedere istoric, o semnificativ ă arie de
cercetare în psihologia social ă. Atitudinile se definesc ca predispozi ții relativ
stabile și de durat ă de a ac ționa, gândi sau sim ți într-un anumit fel fa ță de un
anumit obiect sau persoan ă. Atitudinile au o dimensiune comportamental ă, una
cognitiv ă și una evaluativ ă. Adeseori aceste dimensiuni sunt contradictorii și în
conflict. De exemplu, anumite persoane pot s ă simt ă într-un fel – s ă spunem c ă
fumatul este r ău – sau pot s ă știe anumite lucruri ca acela c ă exist ă o rela ție
direct ă între fumat și cancerul pulmonar și totu și aceste persoane continu ă să
fumeze. Între cele trei com
ponente ale atitudinii , modul cum sim țim – com ponenta
sentimente și
comportamente
„feeling and
behavior“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
130 evaluativ ă – este cea mai important ă, cea mai simpl ă și mai greu de schimbat.
Dacă suntem bine dispu și față de ceva sau nu, depinde, în primul rând, de
modul cum evalu ăm acest lucru dup ă dimensiunea bun-r ău. Acest enun ț se
bazeaz ă pe cercetarea cu ajutorul diferen țiatorului semantic (Osgood și colab.,
1957). Deci, sentimentele î ți vor determina probabil atitudinile chiar dac ă
înțelegerea ra țional ă și cunoa șterea ar fi contra. De exemplu, mul ți îl apreciaz ă
pe Nixon personal foarte negativ dar asta nu afecteaz ă deloc p ărerea lor c ă el a
pus cap ăt războiului din Vietnam și a ini țiat rela țiile cu China.
diferen țial semantic
„semantic
differential“
Perspectiva istoric ă
Studii timpurii cu privire la atitudini au fost întreprinse în anii 1920.
Bogardus ( 1925) a elaborat o scal ă a distan ței sociale care m ăsoară
sentimentele unei persoane fa ță de diferite grupuri etnice. Sunt șapte itemi
referitori la diferite grade de acceptare social ă, cum ar fi: acceptarea rudeniei,
acceptarea vecin ătății, acceptarea de a munci împreun ă, admiterea ca cet ățean.
Subiec ții stabilesc la ce distan ță ar accepta diferite na ționalit ăți. Între timp,
prejudec ățile etnice americane favorizau pe englezi, canadieni, irlandezi,
scoțieni și japonezi. Cele mai pu țin favorabile atitudinii erau cele fa ță de evrei,
negri, greci, mexicani și turci. Bogardus a repetat studiul în 1947, cu rezultate
similare. Katz și Braly ( 1933) au cerut unui grup de 100 studen ți de la
Universitatea Princeton s ă atribuie tr ăsături pentru zece na ționalit ăți diferite. S-
a observat un mare acord stereotip chiar și atunci când studen ții nu fuseser ă
niciodat ă în contact cu respectivele grupuri etnice. De exemplu, turcii au fost
caracteriza ți ca foarte religio și, chinezii ca foarte supersti țioși, americanii erau
considera ți harnici, și italienii arti ști. Guilford ( 1931) a cercetat prejudec ățile
etnice a peste 1000 de studen ți din universit ăți de-a lungul întregii țări. El a
descoperit c ă existau acorduri stereotipice strânse ale atitudinilor.
O aplica ție mai recent ă a scalei distan ței sociale o reprezint ă studiul lui
Rockeach și colab., ( 1960), în care subiec ții trebuiau s ă măsoare cât de
prieteno și s-ar sim ți față de persoane care aveau p ăreri diferite de ale lor în
probleme importante. Rezultatele au indicat c ă atitudinea lor fa ță de acestea se
baza mai mult pe similaritatea credin țelor decât pe cea de ras ă sau religie. Cu
toate acestea, când condi țiile nu sunt atât de potrivite sau destul de controlate,
este probabil ca prejudecata social ă să fie înc ă un factor izbitor, mai ales în ceea
ce prive ște rela țiile sociale intime.
distan ța social ă
„social distance“
Măsurarea atitudinilor
Începutul preocup ărilor de m ăsurare a atitudinii a fost întreprins de
Thurstone, Likert, Guttman, Stevens și Coombs.
Scala Thurstone ( 1929)
Un mare num ăr de exper ți formuleaz ă un num ăr mare de enun țuri privind
un subiect, cum ar fi pedeapsa capital ă. Declara țiile, în jur de 300, sunt a șezate
de la „pro“ (persoanele care împu șcă poli țiști trebuie executa ți pe scaunul
electric) pân ă la „anti“ (uciga șii sunt în fond oameni bolnavi și au nevoie de
ajutor psihiatric). Exper ții plaseaz ă enun țurile în grupuri, de obicei 11, dup ă
cum consider ă ei că ar putea fi situate pe continuumul pro-anti. Ei nu trebuie s ă
scala Thurstone
„Thurstone scale“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
131 califice enun țurile dup ă cum simt ei cu privire la situa ție, ci mai degrab ă trebuie
să le califice în termenii favorabilit ății sau nefavorabilit ății fa ță de problema
central ă. Dup ă ce exper ții sorteaz ă enun țurile, se pot calcula valorile pentru
fiecare enun ț. Cele lipsite de ambiguitate, cele cu cea mai mic ă variabilitate,
sunt incluse în scala final ă. Unui subiect i se d ă scala final ă și i se cere s ă
sublinieze itemii cu care este de acord. Mediana valorii scalate a itemilor selecta ți de c ătre subiect reprezint ă scorul atitudinii sale fa ță de problema dat ă.
Scala Likert ( 1932)
Scala Likert este mai u șor de administrat decât scala Thurstone. Subiec ților li
se cere s ă aprecieze un num ăr mare de declara ții pe o scal ă cu 5 sau 7 trepte, de
la „acord puternic“ la „dezacord puternic“. Scorul atitudinii este dat de suma valorilor individuale pentru fiecare r ăspuns. Este o scal ă sumativ ă.
Scala Likert
nu utilizeaz ă exper ți. Enun țurile sunt date direct subiec ților.
scara Likert
„Likert scale“
Scala Guttman ( 1944)
Guttman a propus o scal ă unidimensional ă care este cumulativ ă. Ideea
fundamental ă este c ă itemii pot fi aranja ți într-o ordine a șa încât un individ care
este de acord cu un anumit item accept ă toții itemi cu un rang inferior. Un
exemplu este un chestionar despre vise. Itemii ar trebui s ă fie: a) Visez cel pu țin
o dat ă pe lun ă; b) Vizez cel pu țin de dou ă ori pe lun ă; c) Visez cel pu țin de trei
ori pe lun ă etc.
Scala distan ței sociale a lui Bogardus este o scal ă de tip Guttman; se
presupune c ă acceptând un grup pentru rudenie înseamn ă că îl accept ă și pentru
relații sociale mai distante. Scalele dezvolt ării (Piaget sau Gesell) sunt tot scale
Guttman. Programele care cer masterul pentru un nivel înainte de avansarea la nivelul urm ător sunt, de asemenea, scale de tip Guttman.
Probleme referitoare la m ăsurarea atitudinilor
Cîteodat ă oamenii dau r ăspunsuri care sunt mai degrab ă dezirabile din punct
de vedere social decât r ăspunsuri care s ă exprime adev ăratele lor sentimente.
Scala Edwards a dezirabilit ății sociale
măsoară aceast ă diferen ță. De asemenea,
oamenii tind s ă răspund ă neglijent în diferite feluri. Grupurile de r ăspunsuri
comune sunt: cei care spun da sau nu; extremi știi sau nonextremi știi și grupuri
care încuviin țează.
Oamenii mai pot dovedi și modalit ăți de r ăspuns care folosesc cuvinte de
felul: uneori, adesea, moderat.
scala Guttman
„Guttman scale“
seturi de
răspunsuri
„response sets“
Studii despre schimbarea atitudinal ă
Schimbarea atitudinii este în func ție de cel care comunic ă, de comunicare,
audien ță, țintă și de situa ție (Johnson, 1991).
Sursa
Persoana care emite un mesaj are un mare efect asupra persuasivit ății
acestuia. O surs ă (communicator ) tinde s ă fie persuasiv ă în m ăsura în care ea
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
132 sau el dispun de oricare din urm ătoarele trei tr ăsături: atractivitate, credibilitate
(expertiz ă sau valoare de adev ăr) sau putere (Aronson, 1992). Aceasta deoarece
exist ă un transfer a evalu ării pozitive de la cel care comunic ă la obiect. De
aceea cei care fac reclam ă sunt bucuro și să plăteasc ă bine pentru sus ținerea
unor surse credibile (ca medicii), atractive (ca celebrit ățile) sau puternice (ca
figurile politice). Ar trebui s ă vă aminti ți că Ronald Reaganx) făcea reclam ă
pentru becurile electrice GE. Înf ățișarea pl ăcută, onestitatea și cunoa șterea sunt
foarte necesare pentru cel care comunic ă. În consecin ță, a ataca printr-un
oponent una din aceste caracteristici înseamn ă scăderea eficien ței celui care
comunic ă, indiferent de ceea ce con ține comunicarea. Politicienii știu asta
foarte bine. A descrie un oponent ca fiind „lipsit de importan ță“ este mai
eficient decât s ă încerci s ă argumentezi ra țional împotriva ideilor sus ținute de
oponent. Herbert Kelman ( 1961) a identificat trei tipuri distincte de influen ță specifice
celui care comunic ă , o tipologie folosit ă încă de psihosociologi (Aronson,
1992).
1. Internalizarea
se bazeaz ă pe credibilitatea sursei. Unii din cei care
comunic ă, de exemplu US Surgeon General, sunt foarte influen ți pentru c ă
noi credem când ne spun ceva în urma expertizelor lor.
2. Identificarea se bazeaz ă pe atractivitatea sursei – cât de mult admir ăm sau
ne place o persoan ă. Exemple sunt celebrit ățile care conving, chiar dac ă nu
sunt exper ți în tema abordat ă.
3. Complian ța se bazeaz ă pe puterea celui care comunic ă. Ea apare când sursa
are capacitatea s ă ne recompenseze sau s ă ne pedepseasc ă. Un șef poate s ă-
și determine angaja ții să-și schimbe opinia (cel pu țin public) bazându-se
pur și simplu pe puterea pe care o are asupra lor.
atractivitatea sursei
„communicator
attractiveness“
tipuri de influen ță a
celui care comunic ă
„types of
communication
influence“
Comunicarea
Pentru ca o comunicare s ă fie eficient ă trebuie s ă includ ă un transfer de
informa ții. De exemplu, instruc țiunile de folosire a unui TV trebuie s ă
menționeze cel pu țin modul în care se pune în func țiune. Dar dincolo de
punerea ascult ătorului în tem ă, alte informa ții mai detaliate tind s ă aibă efecte
diminuate (McGuire, 1969).
Prezentarea ambelor aspecte („pro“ și „contra“ – n.r.) într-o argumentare
este mai eficient ă dac ă inițial persoana se opune problemei sau este mai bine
informat ă sau inteligent ă. Dac ă aceasta este de la început favorabil ă, mai pu țin
informat ă sau relativ neinteligent ă o comunicare unilateral ă („cu o singur ă
față“, dar „pro“ – n.r.) este mai eficient ă. În plus, s-a descoperit c ă atitudinile
fundamentate afectiv sunt mai susceptibile la argumente ra ționale, în timp ce
atitudinile fundamentate cognitiv sunt mai susceptibile la argumente emo ționale
(Millar și Millar, 1990). Deci, argumenta ția trebuie centrat ă pe ceea ce îl face
pe individul țintă să se îndoiasc ă cel mai pu țin.
Discrepan ța între mesaj și pozi ția receptorului va afecta m ăsura în care
persoana se va sim ți motivat ă să se schimbe. Dac ă, de exemplu, sim țiți cu toat ă
tăria c ă uzinele nucleare sunt periculoase și nu trebuie autorizate ve ți neglija
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
133 comunicarea despre faptul c ă aceste uzine sunt sigure, necesare și trebuie
autorizate. Aici avem o discrepan ță foarte mare. Dac ă însă, veți auzi o expunere
a unui om de știință foarte celebru în probleme nucleare (care nu este pl ătit de
industria nuclear ă și nu are nici un interes în promovarea acesteia) care spune
că, în anumite circumstan țe, opera ții de nivel foarte sc ăzut în acest domeniu
sunt acceptabile, ve ți fi înclinat mai pu țin să respinge ți argumenta ția . Chiar
dacă o ve ți respinge, totu și, nu o ve ți face foarte repede. Aceasta pentru c ă
discrepan ța nu este la fel de mare ca în prima situa ție și pute ți să întrerupe ți
ascultarea comunic ării și să vă gândi ți la ea, indiferent ce hot ărâți să face ți în
cele din urm ă. Iat ă o situa ție de discrepan ță moderat ă (opus ă celei înalte)
asociat ă cu o surs ă foarte credibil ă.Acum, dac ă ne gândim la o situa ție cu
disonan ță (discrepan ță) și mai redus ă veți înclina și mai mult s ă asculta ți
argumenta ția. Poate c ă savantul militeaz ă acum pentru transformarea tuturor
uzinelor nucleare aflate în construc ție și neautorizate înc ă în termocentrale.
Aceast ă pozi ție este destul de apropiat ă de a voastr ă și s-o pute ți găsi
atrăgătoare. A șa că o pute ți accepta.
Acesta a fost un exemplu de aplica ție a teoriei judec ății sociale (social
judgment theory) care postuleaz ă că nivelul de schimbare a atitudinii este o
func ție a diferen ței dintre atitudinea ini țială a subiectului și noua pozi ție
sperat ă. O comunicare care se plaseaz ă pe sau în apropierea pozi ției
ascult ătorului se afl ă în „latitudinea de acceptare“ (latitude of acceplance) și va
fi admis ă . O nou ă pozi ție pe care ascult ătorul o g ăsește inacceptabil ă se afl ă în
„latitudinea de respingere“ (latitude of rejection). Să luăm acum cazurile limit ă ale discrepan ței mesajului, când nu este nici o
discrepan ță. Savantul nostru este la fel de radical ca și voi și sus ține demontarea
tuturor uzinelor nucleare. În prezen ța acestei comunic ări receptorul nu va face
nimic, nu- și va schimba opinia. Fiindc ă nu este nevoie de nici o schimbare; nu
exist ă nici o discrepan ță care s ă motiveze persoana s ă se schimbe. Asta ne
conduce la urm ătoarea concluzie: pentru a face pe cineva s ă-și schimbe
atitudinea, comunicarea trebuie s ă conțină mai mult decât minimul discrepan ței,
dar nu atâta discrepan ță încât persoana s ă dezaprobe comunicarea și pe cel care
o face la un loc. Acest fapt s-ar fi întâmplat în primul caz, în care omul de știință ar fi spus c ă uzinele nucleare sunt perfecte. Receptorul nu numai c ă ar fi
respins mesajul, dar ar fi negat și valoarea savantului. Cealalt ă parte a ecua ției
const ă în aceea c ă o comunicare va produce o schimbare atitudinal ă mai
evident ă, dac ă cel care comunic ă este foarte respectat.
Efectele comunic ării care înfrico șează au ar ătat c ă acele comunic ări care
produc o fric ă foarte mare tind s ă nu produc ă o schimbare atitudinal ă major ă.
De exemplu, Janis și Feschbach ( 1953) au descoperit c ă studen ților c ărora li se
transmiteau mesaje foarte amenin țătoare despre cariile dentare erau mai pu țin
dispu și să-și schimbe atitudinea cu privire la periatul din ților decât cei c ărora li
se transmiteau mesaje mai moderate. Explica ția const ă în aceea c ă mesajele
foarte înfrico șătoare puteau fi atât de cople șitoare încât subiec ții le refuzau
complet. Persoana se sim țea atât de amenin țată, încât se acomoda, p ărăsind cu
totul câmpul comunic ării, ignorând mesajul cu totul. Totu și, dac ă, pe lâng ă
mesajul însp ăimânt ător, se comunic ă și ce este de f ăcut cu privire la situa ția
respectiv ă, mesajul este, probabil, mult mai eficient.
mesaje discrepante
„discrepant
message“
mesaje incitante
„arousing message“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
134
Teoria inocul ării a lui McGuire
folose ște o analogie medical ă și anume faptul
că cel mai eficient mod de a cre ște rezisten ța organismului este de a crea
posibilit ăți de ap ărare . A ataca cu blânde țe atitudinea unui individ înseamn ă a-l
face s ă se gândeasc ă la contraargumente. McGuire afirm ă că este posibil s ă
inoculeze oamenii împotriva atacurilor persuasive la fel cum îi inocul ăm contra
bolilor. Fenomenul cunoscut ca „expunere simpl ă“ a fost studiat în profunzime și s-a
ajuns la concluzia c ă este foarte puternic legat de atitudini (Zajonc, 1968;
Bornstein, 1989). Înseamn ă că, dac ă cineva are o „expunere simpl ă“ la un
mesaj, f ără nici o înt ărire, va resim ți, probabil, în mod pozitiv mesajul. Acesta
este într-adev ăr unul dintre principiile reclamei. Simplu fapt de a fi expus unei
prezent ări este adesea suficient pentru a genera o atitudine favorabil ă. În timp
ce expunerile repetate pot duce la plictiseal ă, cazul limit ă, prezent ările pot fi
astfel f ăcute încât s ă ridice motiva ția. Astfel, s-a descoperit c ă efectul expunerii
crește dac ă prezentarea este scurt ă, dac ă stimulul este incrustat într-o secven ță
de prezent ări heterogene și dac ă prezent ările se repet ă în timp.
teoria inocul ării
„inoculation
theory“
expunere simpl ă
„mere exposure“
Publicul țintă
Schimbarea atitudinii este legat ă de variabilele de personalitate ale
ascult ătorilor. Oamenii independen ți, cei cu o înalt ă stim ă de sine dovedesc mai
puțină schimbare decât cei dependen ți și lipsi ți de stim ă de sine. Inteligen ța
pare s ă aib ă o slab ă leg ătură cu schimbarea atitudinal ă. Copiii sunt mai
maleabili în atitudinile lor decât adul ții. Diferen țele între b ărbați și femei în
ceea ce prive ște persuasiunea sunt slabe și nesemnificative, chiar atunci când
sunt relevate (McGuire 1985).
Grenwald ( 1980) s-a întrebat de ce este atât de greu s ă schimbi în mod
fundamental atitudininile. El noteaz ă că oamenii tind s ă resping ă mesajele care
vin în dezacord cu opiniile lor și le accept ă pe cele care le confirm ă. El a
presupus c ă aceast ă tendin ță a cuiva de a- și men ține propria imagine asupra
lumii poate fi atribuit ă unor înclina ții cognitive fundamentale, care asigur ă
menținerea și păstrarea ansamblului cognitiv: a) egocentrism (eul este centrul
informa ției și cunoa șterii); b) beneficiul (dac ă este bine ca eul s ă cear ă credit,
dacă este ca responsabilitatea s ă fie proiectat ă în afar ă); c) conservatorism
cognitiv (dispozi ția de a p ăstra ceea ce a fost deja stabilit). Grenwald a denumit
aceste tendin țe „înclina ții ego-totalitare”(totalitarian – ego biases).
caracteristicile
publicului
„audience
attributes“
atitudini dificil de
manevrat
„intractable
attitudes“
Percep ția persoanei
Psihosociologii au f ăcut multe cercet ări, au acordat aten ție și guvernul a
cheltuit mul ți bani pentru a se cunoa ște cum ne percepem unii pe al ții. Vom
discuta despre percep ția persoanei (person perception) în trei domenii:
prejudecat ă, atrac ție interpersonal ă, comportament nonverbal.
Prejudec ățile
Indivizii sunt mai predispu și la prejudec ăți dac ă au o stim ă de sine redus ă și
dacă autoima ginea des pre buna lor stare este amenin țată (Wills , 1981). Acest
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
135 aspect a fost descris prima oar ă de Allport ( 1954), care, studiind studen ții cu
prejudec ăți, i-a g ăsit c ă erau sub nivelul persoanelor obi șnuite, foarte anxio și,
plini de ur ă și sadici. Incon știent, în concordan ță cu aceast ă concluzie, bigotul
se simte amenin țat și nesigur. S ă rețineți că Allport scria pe vremea când
conceptele psihanalitice erau în vog ă. Indivizii care îndeplinesc aceste criterii
vor avea mai mult ca sigur, prejudec ăți față de grupurile din care nu fac parte
(outgroups) în încercarea de a intensifica și a-și delimita concep ția despre sinele
lor rănit sau incapabil de integrare. Acest proces a fost numit compara ție social ă
descendent ă (în jos) (downward social comparison). Fenomenul a fost pus în
eviden ță experimental prin manipularea concep ției despre sine a subiectului,
arătându-se c ă au gre șit la un test sau c ă par lipsi ți de valoare sau de inteligen ță
etc. Ulterior astfel de subiec ți tind s ă-i evalueze pe ceilal ți mai negativ. Acest
lucru este apreciat ca un efort compensator de cre ștere a stimei de sine (Crocker
și colab., 1986).
Un model explicativ pentru modul de dobândire a prejudec ăților îl constituie
paradigma complian ței propus ă de Kelman ( 1961). Kelman distingea între
complian ță datorat ă recompenselor exterioare sau pedepselor, identificare
bazat ă pe normele grupului de referin ță și internalizare a unei atitudini datorat ă
valorilor interioare proprii persoanei. Aplicând acest model în cercetarea atitudinii americanilor albi fa ță de negri, Crosby și colab. ( 1980) au g ăsit c ă
albii sunt mai complian ți fa ță de atitudinile și comportamentele
nediscriminatorii, dar nu au internalizat înc ă aceste valori lipsite de prejudec ăți.
Astfel, în situa ții în care subiec ții albi erau f ăcuți să se simt ă observa ți ei
dovedeau mai pu țin prejudec ățile și discriminarea decât în situa țiile în care ei se
simțeau nesupraveghea ți. Concluzia lui Crosby și colaboratorii s ăi este c ă
prejudec ățile împotriva negrilor sunt puternice printre albii americani. Ei
subliniaz ă, totu și, că o schimbare de la discriminarea evident ă la forme mai
subtile de rasism pare s ă indice începutul evolu ției spre internalizare.
Aceast ă schimbare de la rasismul f ățiș la cel subtil a fost denumit în forme
diferite: „rasism simbolic“ (Kinder și Sears, 1981) sau „rasism modern“ (Mc
Conahay și colab., 1981). Credin țele de mod ă veche, manifeste au fost înlocuite
cu noi credin țe în care motiva ția rasist ă fundamental ă este ascuns ă. De
exemplu, obiec ția fa ță de realizarea unei balan țe rasiale între copiii de școală
sunt puse în termenii unor interese personale, cum ar fi efectele asupra valorilor propriet ății, în loc de termenii rasismului categoric, deschis, ca acela de a dori
ca școlarii s ă fie în clase separate.
Studii longitudinale privind atitudinile și valorile na ționale, utilizând Testul
de valori Rokeach (Rokeach, 1967; Rokeach și Ball-Rokeach, 1989), continu ă
să identifice prejudec ăți răspândite în Statele Unite. Din anii ′60 americanii par
să-și fi diminuat credin țele în egalitate, s-au îndep ărtat de o orientare moral ă de
valoare colectiv ă și au înt ărit în schimb valorile competen ței personale, vie ții
confortabile, sentimentului de realizare și distrac ției. In locul valorilor egalitare,
exist ă o aprobare general ă față de preocuparea de sine.
Gordon Allport pune acest argument în termenii: personalitate versus
forțe
sociale ( 1954, 1968). For țele sociale, ca legile împotriva discrimin ării, prezice
el, pot fi doar slab implicate în schimbarea atitudinilor și comportamentelor.
Variabile mai puternice , variabilele de personalitate sunt mult mai ca pabile s ă stima de sine și
prejudec ățile
„self-esteem and
prejudiced
attitudes“
complian ța,
identificare,
internalizare
„compliance“
identification
internalization
trecerea la
preocuparea pentru
sine
„shift to self
preoccupation“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
136 afecteze atitudinile și comportamentele legate de prejudec ăți. S-a v ăzut acest
lucru de-a lungul istoriei. În timp ce comportamentele deschise s-au schimbat pe seama for țelor sociale, ca diversele prevederi guvernamentale sau legale,
rasismul latent nu s-a schimbat probabil deloc (Brewer și Kramer, 1985). Unii
cercet ători (Brewer și Krame, 1985) au observat c ă legile guvernamentale
schimb ă comportamentul manifest mai mult decât atitudinile rasiste latente.
Alții (de exemplu,Aronson, 1992) au accentuat c ă în timp ce legile
guvernamentale ne modeleaz ă rapid comportamentul, exist ă și o schimbare mai
gradat ă în atitudinile noastre în direc ția elimin ării prejudec ăților.
efectul legilor
antidiscrimi-natorii
„effect of
antidiscrimi-nation
laws“
Reducerea prejudec ăților
Prejudec ățile de grup pot fi atât de intense încât s ă duc ă la crearea imaginii
dușmanului (Holt și Silverstein, 1989), bazat ă pe credin ța pe care un grup o are
despre grupurile cu care se afl ă în competi ție. Un model clasic de a reduce
prejudec ățile de grup este de a favoriza sporirea contactelor interpersonale.
Experimental au fost pu și în contact oamenii din diferite grupuri etnice tipice.
Aceast ă interac țiune ar putea reduce atitudinile legate de prejudec ăți. Datele
inițiale de cercetare priveau efectele locuirii interrasiale (Deutsch și Collins,
1951; Wilner, Walkely și Cook, 1955).
S-a descoperit c ă albii locuind într-o comunitate desegregat ă aveau mai
puține prejudec ăți și o atitudine mai favorabil ă față de alte rase decât cei care
trăiau în comunit ăți segregate. Explica ția ipotetic ă a fost legat ă de faptul c ă
situa ția de neseparare (desegregated situation) conduce la mai multe contacte
între grupuri și la mai mult ă cooperare. Cre șterea cooper ării și contactelor duce
la atitudini cu mai pu ține prejudec ăți.
Aceste concluzii au fost ulterior rafinate. Ast ăzi se știe c ă simplul contact
între grupuri nu este suficient. F ără apari ția anumitor condi ții, contactul singur
este insuficient pentru a conduce la atitudini mai bune. Cook ( 1985) a sintetizat
condi țiile minime necesare pentru ca ipotezei contactului s ă produc ă rezultatele
dosite: 1. Contactul trebuie s ă se realizeze între grupuri cu statusuri sociale egale.
2. Caractersiticile manifeste ale grupului exterior (out-group-ului) trebuie s ă
apară persoanelor din propriul grup (in-group) ca fiind în m ăsură să
contrazic ă prejudec ățile lor.
3. Situa ția de contact trebuie s ă creeze șansele unei activit ăți de cooperare
reciproc ă și realizarea unui scop comun.
4. Situa ția trebuie s ă ofere destule șanse pentru contactul individual astfel ca
membrii fiec ărui grup s ă fie percepu ți de c ătre ceilal ți ca indivizi distinc ți
mai degrab ă decât ca membrii stereotip ai unui grup.
5. Normele sociale în situa ția de contact trebuie s ă favorizeze și să încurajeze
cooperarea, egalitatea de grup și egalitatea asocierii în grup. Aceste
principii pot fi aplicate pentru prevenirea conflictelor de grup în organiza ții
(Schein, 1980). Aceste idei, deci, nu se aplic ă doar rela țiilor dintre
grupurile etnice sau rasiale.
Așa că într-o organiza ție trebuie s ă proceda ți , dup ă cum urmeaz ă:
a
) Accentuarea obiectivelor produc ției pentru întrea ga or ganiza ție.
înmul țirea
contactelor
„increased contact“
condi țiile pentru
contact
„conditions for
contact“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
137 Aceasta sl ăbește competi ția între grupuri și reaminte ște fiec ăruia c ă
lucreaz ă împreun ă pentru un țel comun.
b) Trebuie încurajate interac țiunile frecvente între subgrupurile din
organiza ții.
c) Angaja ții trebuie s ă se schimbe frecvent între diferite grupuri în
cadrul organiza ției.
d) Grupurile trebuie descurajate s ă gândeasc ă despre câ știgul altui grup
ca despre propria lor pierdere. Maximizarea eficien ței generale a
organiza ției trebuie s ă rămână scopul fiec ărui grup.
Atrac ția interpersonal ă
Variabile identificate a fi predictive pentru atrac ția interpersonal ă sunt:
proximitatea fizic ă, atractivitatea fizic ă, caracteristicile personale și
similaritatea atitudinilor .
Toate celelalte condi ții fiind constante, tindem s ă agreem persoanele din
preajm ă. Acest fapt rezult ă din efectele pozitive ale familiarit ății și din faptul
anticip ării continu ării interac țiunilor a c ăror consisten ță, conform teoriei,
constrânge persoanele s ă se plac ă reciproc. Cu cât vezi mai frecvent aceea și
persoan ă, să zicem, luând zilnic acela și tren cu tine, cu atât vei tinde s ă
gânde ști de bine despre el sau ea. Acesta este a șa-numitul „efect al simplei
expuneri” (mere exposeure effect) (Zajonc, 1968).
Tindem s ă ne plac ă, deasemenea, oamenii care ne seam ănă. Coresponden ța pe
anumite dimensiuni semnificative ca: atitudinea, originea etnic ă, religia, sau
educa ția prezic simpatia și chiar camaraderia. Când ne afl ăm împreun ă cu
cineva ce ne seam ănă și cu care ne în țelegem bine, rela ția este echilibrat ă.
Atractivitatea fizic ă duce la o mai mare pl ăcere datorit ă „efectului halo“.
Persoanele atr ăgătoare sunt percepute ca având multe caracteristici pozitive,
de dorit. Atrac ția fizic ă constituie primul criteriu pentru atrac ția interpersonal ă
când întâlnim prima dat ă pe cineva.
În plus, pare s ă existe o rela ție invers ă între atractivitatea perceput ă și vârst ă,
așa că tindem s ă-i consider ăm mai tineri pe cei care ne plac decât sunt ei în
realitate. Poate c ă, totu și, este ceva adev ărat în acest fapt. Persoanele atractive
par s ă consume mult timp, s ă facă mare efort și să cheltuiasc ă m u l ți bani
pentru a- și ascunde ridurile și părul c ărunt (Hess, 1991).
Asocierea dintre atractivitate și popularitate a fost relevat ă (Kalick și
Hamilton, 1986) și ea debuteaz ă de timpuriu. Copiii și adolescen ții vor aprecia
ca fiind mai pl ăcuți acei dintre ei care sunt considera ți mai atractivi. Putem
numi acest fenomen: „frumosul este bun“ sau „frumuse țea este cea mai bun ă “
(„beautiful is good“; „beauty is best“) (Berscheid, 1985; Eagly și colab., 1991).
Atrac ția mutual ă este destul de mare în cuplurile romantice. Atractivitatea
între prieteni nu este tot atât de puternic ă și variaz ă în func ție de apartenen ța la
gen (masculin/feminin). În ceea ce-i prive ște pe b ărbați, prietenii se atrag
aproximativ în egal ă măsură, în timp ce pentru femei fenomenul nu este la fel
de clar (Feingold, 1988). Deci, diadele prietenilor sunt aproximativ egale în
ceea ce prive ște atrac ția interpersonal ă; diadele prietenelor nu apar echivalente,
excep ție f ăcând diadele din filmul serial „Dallas“. Pute ți verifica și
dumneavoastr ă adev ărul celor afirmate aici.
proximitate
„proximity“
atractivitate
„attractiveness“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
138 Dar dac ă, inițial, în evalu ările noastre ne baz ăm pe atractivitatea persoanei,
mai avem, totu și, și alte considerente pentru alegerea partenerilor. Pentru ca
relațiile s ă pogreseze de la întâmpl ări la leg ături mai profunde, folosim diverse
criterii de alegere ca proximitatea, claritatea credin țelor, atitudinilor,
statusurilor sociale etc. Și aceste criterii sunt influen țate de sex. B ărbații prefer ă
parteneri care sunt atr ăgători din punct de vedere fizic. Femeile prefer ă să se
împrieteneasc ă cu b ărbați educa ți și cu mari posibilit ăți de câ știg (Bersheid și
Walster, 1974; Symons 1979). S-a formulat ipoteza c ă acesta ar fi rezultatul
normelor sociale moravurilor (social mores); femeile, neavând ele însele putere o dobândesc prin selec ția partenerilor, acesta fiind drumul obi șnuit pe care îl
urmeaz ă în mobilitatea ascendent ă (Buss și Barnes, 1986). V ă pute ți gândi la
asta ca la fenomenul „Henry Kissinger”. Domnul Kissinger, v ă reaminti ți, era
cel mai admirat și dorit burlac dintre oficialit ățile de la Washington.
Ne plac, de obicei, oamenii care sunt deschi și într-o m ăsură moderat ă și
sinceri. Dar sinceritatea trebuie s ă fie adecvat ă situa ției și să fie reciproc ă. De
aceea, ne plac mai mult oamenii care dovedesc o sinceritate ca ceea pe care ne-o permitem noi în șine (Altman și Taylor, 1973).
sinceritate
„self disclosure“
Comportament nonverbal
Între oameni, la fel ca și la alte specii, peste 80% din comunicarea
interpersonal ă este nonverbal ă. Percepem constant pe ceilal ți pe baza unor
factori neverbali, ca expresia facial ă, postura corporal ă, privirea,
îmbr ăcămintea, gesturile, și aspecte paralingvistice (tonul vorbirii mai degrab ă
decât con ținutul ei). În conversa ția direct ă, indivizii difer ă mult în
expresivitatea lor ca transmi țători ai semnalelor neverbale și în sensibilitatea lor
ca receptori ai indiciilor neverbale. Comportamentele neverbale (ca expresiile
faciale) sunt surprinz ător de asem ănătoare (consistent) în diverse culturi,
indicând componente universale, posibil genetice (Ekman, 1985).
Detectarea minciunii
Am putea s ă aflăm când cineva minte prin comportamentul s ău nonverbal ?
Cercetarea acestui fapt porne ște de la un consens general asupra faptului c ă nici
chiar speciali știi foarte bine antrena ți (ca profesioni știi în utilizarea
„detectorului de minciuni“, poli țiștii, judec ătorii sau psihiatrii) nu pot folosi cu
certitudine informa țiile ob ținute prin observarea comportamentelor nonverbale
pentru a distinge, minciuna de adev ăr (De Paulo, Sonte și Lassiter, 1985;
Krauth, 1980; Ekman și O′Sullivan, 1991; Saxe, 1991). Nu exist ă nici o
corela ție între încrederea noastr ă și corectitudinea noastr ă în detectarea
minciunii (Ekman și O′Sullivan, 1991). Cu alte cuvinte, nu putem niciodat ă să
fim siguri c ă atunci când sim țim c ă ceva este adev ărat, realmente, acest lucru
chiar a șa este.
Presiunea social ă
Con știenți sau nu, ne sim țim deseori obliga ți să ne comport ăm într-un anumit
fel datorat presiunii sociale.Cercet ările privind influen ța social ă au urmat cu
consecven ță studiile clasice vizând conformarea, realizate de Solomon Asch
(1956) și cele asu pra su punerii (obediance ) realizate de studentul s ău Stanle y
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
139 Milgram ( 1965).
Conformarea de grup
Psihosociologul gestaltist Solomon Asch și-a pus întrebarea ce s-ar întâmpla
dacă un student de la un colegiu s-ar g ăsi în dezacord cu p ărerea unanim ă a
celorlal ți colegi cu privire la un fapt oarecare. Oare studentul se va conforma
majorit ății sau va persista în judecata personal ă ? Asch a studiat acest fapt în
seria sa clasic ă de experimente de laborator.
În condi ții de control (experimental – n.r.), studen ții testa ți individual f ăceau
0% erori în judecata asupra a trei linii A, B, C între care trebuiau s ă recunoasc ă
pe aceea egal ă în lungime cu o linie X. Dar când al ți studen ți erau testa ți în
grupuri de la 5 la 15 persoane (instrui ți să dea r ăspunsuri false), aproximativ
75% din subiec ții naivi se conformau cel pu țin o dat ă la gre șeala majorit ății.
Rata aproximativ ă a conform ării conducea în 35% din cazuri la r ăspunsuri
eronate. De ce se conformeaz ă subiec ții ? Psihosociologii au distins dou ă tipuri de
conformitate foarte diferite. În conformarea informa țional ă
indivizii utilizeaz ă
comportamentul celorlal ți ca pe o surs ă de informare corect ă cu scopul de a
evita s ă facă greșeli, mai ales când ei nu sunt siguri de propriile lor cuno ștințe.
În conformarea normativ ă subiec ții urmeaz ă norma grupului doar datorit ă
presiunii de grup, datorit ă dorin ței de a fi accepta ți de grup și pentru a evita s ă
fie critica ți.
Subiec ții simt mai mult ă presiune când grupul este: a) unanim f ără a oferi
subiectului nici un aliat; b) format din cel pu țin trei persoane (de și mai mult de
trei nu asigur ă cre șterea conform ării); c) num ărul erorilor era sc ăzut când
încrederea de sine a subiectului era redus ă. Ca mul ți din experimentatorii care
au utilizat metoda sa, Asch ( 1956) și-a exprimat surpriza de a vedea cât de des
subiec ții săi, adul ți studen ți foarte inteligen ți își rezolvau prin conformare
disensiunea cu grupul. Grupurile foarte coezive sunt unite într-un mod pe care Janis ( 1971, 1972)
l-a numit gândire de grup
. Morala înalt ă, o credin ță puternic ă în
invurnelabilitatea grupului, atitudinile similare împotriva celor care nu fac parte din grup și tendin ța de a ra ționaliza ac țiunile grupului sunt manifest ări tipice ale
gândirii de grup. Membrii grupului practic ă frecvent autocenzura și aten ția
selectiv ă în receptarea informa ției pentru men ținerea unanimit ății grupului. S ă
ne amintim scrierile lui LeBon sau Freud cu privire la comportamentul grupurilor. Pentru subminarea gândirii de grup se recurge la procedeuri care încurajeaz ă inițiativa și judecata critic ă. Admiterea persoanelor cu vederi
contrare în grup va sl ăbi gândirea de grup.
tipuri de
conformare
„types of
conformity“
gândirea de grup
„group-think“
slăbirea gândirii de
grup
„reducing
groupthink“
Uneori presiunea pentru conformare va produce efectul opus. Acest fapt a fost luat în considera ție în teoria reactan ței,
propus ă de Jack Brehm. Ideea este
că, dac ă o persoan ă percepe ca limitat ă puterea sa de alegere, va reac ționa
pentru restabilirea libert ății pierdute sau amenin țate. Cu alte cuvinte , exist ă o reactan ța
„reactance“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
140 tendin ță crescând ă de a ac ționa împotriva restric țiilor impuse în scopul ap ărării
libert ății proprii. Condi țiile limitate sunt legitimate de modul de percepere a
restric țiilor. Urma șii din Jonestown î și restrânseser ă chiar op țiunile lor de via ță,
acceptând indica țiile autorit ății, nedovedind nici o reactan ță. Acest fapt este
explicat de Milgram (vezi Obedience to Authority) ca supunerea fa ță de o
autoritate perceput ă ca legitim ă.
Când un membru al unui grup contrazice consensul de grup, grupul face eforturi variate s ă-l determine s ă se conformeze. Al ți membri aduc argumente,
își sus țin pozi țiile și uzeaz ă de orice metode despre care cred c ă ar putea s ă-l
oblige pe deviant s ă-și schimbe p ărerea. Dac ă el chiar se schimb ă, este acceptat
și tratat ca un membru obi șnuit f ără nici o prejudecat ă. Dac ă, totu și, el î și
menține pozi ția deviant ă, dup ă o vreme, grupul înceteaz ă să mai comunice cu
el. Persoanele pe care care grupul nu poate s ă le influen țeze sunt ignorate.
În general, toleran ța la devian ță descre ște în func ție de stres. De exemplu,
membrii grupului tind s ă resping ă mai ales opiniile deviante, care sunt
importante pentru grup. Deci, este stabil ă o linie moart ă, care aproape totdeauna
conduce la o eventual ă decizie (Kruglanski și Webster, 1991).
devian ța
„deviancy“
Grupurile cele mai coezive dovedesc cea mai mare conformare. Coeziunea
este definit ă ca înclina ția membrilor grupului de a dori s ă rămână în continuare
ceea ce sunt, adic ă membrii ai grupului respectiv.
În anumite circumstan țe, totu și, influen ța poate s ă se manifeste și în alt fel –
o minoritate poate s ă influen țeze majoritatea (Moscovici, 1976). Dar acest fapt
apare numai uneori. Condi țiile în care o minoritate va influen ța o majoritate
sunt urm ătoare: pozi ția minorit ății : a) consecven ță; b) perceput ă de majoritate
ca flexibil ă (opus ă rigidit ății); c) trebuie s ă corespund ă într-un fel „spiritului
timpului“ predominant (prevailing social-zeitgeist); d) minoritatea nu trebuie s ă
aibă un dublu status minoritar (de exemplu, s ă fie negri și împotriva
dicrimin ării ocupa ționale, s ă fie femei și să fie împotriva pornografiei; s ă fie
sociali ști și împotriva ap ărării puternice a subven țiilor (Mass și Clark, 1984).
Conformarea la falsele emo ții
Experimentul clasic al lui Schachter și Singer ( 1962) a ar ătat în ce fel se
leagă emo țiile de realitatea social ă. Experimentatorii au dat subiec ților epinefrin
– un drog care produce o exacerbare a emo țiilor. Apoi subiec ții au fost adu și în
camere în care se aflau alte persoane (asocia ți ai experimentatorului) unele
manifestându-se euforic, altele furios. Subiec ții emo ționați, care nu fuseser ă
informa ți în prealabil de efectul drogului, s-au contaminat de starea celorlal ți
subiec ți. Cei care au fost du și în camera cu persoane euforice au devenit
euforici, ceilal ți au devenit furio și în prezen ța manifest ărilor agen ților furio și.
Descoperirile lui Schachter fuseser ă anticipate de Freud, care, în interpretarea
unui caz de nevroz ă obsesional ă (1909), subliniase c ă adeseori se întâmpl ă să
avem sentimente pe care nu ni le putem explica cu u șurință. În consecin ță, noi
facem „false leg ături“ ceea ce în limbajul psihosociologilor ar fi „atribuirile
greșite“, deoarece cautam s ă ne explic ăm sentimentele a șa cum putem mai bine:
Noi nu obi șnuim s ă avem afecte puternice în lipsa unui con ținut de idei „ și
astfel, dac ă acest con ținut lipse ște, îl înlocuim cu un substitut care într-un
anume fel este potrivit , la fel cum poliția noastr ă când nu poate s ă prindă pe
atribuiri pentru
emoții
„attributions for
emotions“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
141 adev ăratul criminal, aresteaz ă totu și unul în locul acestuia“ (p. 176).
Supunerea fa ță de autoritate
Studiile asupra supunerii (obedience) fa ță de autoritate ale lui Stanley
Milgram ( 1963) sunt clasice. Milgram le-a spus subiec ților s ăi că particip ă la un
experiment de înv ățare și trebuie s ă administreze șocuri electrice studen ților
care vor da r ăspunsuri gre șite. Subiec ții puteau auzi, dar nu îi vedeau pe
studen ți. În realitate, studentul era un complice și toate instrumentele aparent
autentice nu erau de fapt conectate. Subiectul era instruit de experimentator s ă
administreze șocuri din ce în ce mai intense. Complicii simuleaz ă din ce în ce
mai mult ă durere și, cum șocul pare s ă ating ă nivele fatale, complicii nu mai
răspund. Variabila dependent ă era intensitatea șocului electric pe care-l va
administra un subiect naiv. Milgram consultase în prealabil patruzeci de psihiatri care prev ăzuser ă că doar un procent din subiec ți ar administra voltajul
maxim. Rezultatul uimitor a fost c ă 62% din subiec ți au mers pe drumul spre
nivelul „fatal“ al șocurilor electrice.
Studiile lui
Milgram
„Milgram studies“
Acest experiment demonstreaz ă diferen ța între sentimente și comportament.
Mulți dintre noi, inclusiv cei 40 de psihiatri, ar spune c ă oamenii înclin ă să fie
mai mult sau mai pu țin umani și de aceea s-ar comporta în maniere omene ști.
Aceasta înseamn ă că atitutidinile noastre ar prezice comportamentele noastre.
Și totu și nu acesta a fost totdeauna cazul aici. Este un alt exemplu de modul în
care este multi – determinat comportamentul nostru și adesea cauza cea mai
important ă ține la fel de mult de stimulii din mediu, ca și de sentimentele
noastre. Gândi ți-vă la asta ca la ceva ce trebuie s ă vă fie foarte familiar dac ă la
examen a ți avea de explicat rela ția între atitudini și comportament.
Alte experimente ale lui Milgram ( 1974) au variat situa ția. De exemplu, când
laboratorul s-a mutat din prestigiosul campus de la Universitatea Yale într-un imobil oarecare din Bridgeport, supunerea s-a diminuat de la 63% la 48%. De asemenea, apropierea experimentatorului are și ea un efect. Când acesta este
afară din camer ă, dând ordine prin telefon, mai pu țin de 25% din subiec ți recurg
la șocuri. Interesant c ă, în condi țiile de leg ătură prin telefon, unii subiec ți
mințeau și spuneau c ă au aplicat șocurile, dar de fapt nu le aplicaser ă. Unii
psihosociologi au obiectat cu privire la cercetarea asupra supunerii, ca fiind lipsit ă de etic ă (abatere deontologic ă), acuzând c ă s-a utilizat în șelăciunea și s-a
creat stres, f ără să se fi cerut consim țământul subiec ților (Baumrind, 1964).
Totu și unii critici recunosc valoarea imens ă a acestei cercet ări, poate cel mai
conving ător și mai citat studiu din psihologia social ă. determinan ți
comportamen-tali
„behavioral
determinants“
Interpretarea lui Milgram este c ă perceperea autorit ății legitime conduce la
obedien ță. Așa cum explica Freud în „Group Psychology“ , o persoan ă renun ță
la facult ățile sale ra ționale și îl investe ște pe conduc ător cu puterea de orientare
și control. Zimbardo ( 1965) a studiat un fenomen apropiat pe care l-a numit
deindividualizare . Când exist ă un anonimat personal și o difuziune a
responsabilit ății, indivizii se comport ă în moduri mai pu țin acceptabile social.
Zimbardo a ar ătat c ă subiec ții care erau f ăcuți să se simt ă anonimi și
impersonali administrau șocuri semnificativ mai mari unei false victime decât
subiec ții identifica ți și individualiza ți. Mai de parte, subiec ții deindividualiza ți dezindividualizare
“deindividua-
tion”
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
142 își supuneau victimele la șocuri și când o meritau și când nu o meritau.
Într-un studiu ulterior al lui Zimbardo (Haney, Banks și Zimbardo, 1973) s-a
aplicat aceast ă teorie situa ției prizonier/gardian. Dou ăzeci și trei de b ărbați
tineri, stabili din punct de vedere emo țional, s-au angajat voluntar s ă fie
prizonieri sau gardieni. Cei 12 prizonieri sau au fost „aresta ți“ de poli ția local ă
și duși într-o „închisoare“ din subsolul cl ădirii Universit ății Stanford. Ceilal ți
11 gardieni lucrau în ture de opt ore. Dar prizonierii r ămâneau în închisoare pe
tot parcursul experimentului. Gardienii, de altfel oamenii normali, au devenit curând aspri și chiar cruzi cu prizonierii. Ac țiunile lor erau atât de suprarealiste
și reac țiile prizonierilor erau a șa de traumatice încât experimentul planificat
inițial s ă dureze 14 zile s-a încheiat dup ă șase zile. În acest moment final
prizonierii erau bucuro și să fie liberi, dar gardienii nu erau atât de bucuro și.
prizonieri și
gardieni
„prisoners and
guards“
Într-o alt ă analiz ă clasic ă privind presiunea social ă, Freuch și Raven ( 1959)
au propus cinci tipuri de putere și dup ă o revenire peste 25 de ani (Podsakoff și
Schriesheim, 1985) au descoperit c ă cele cinci tipuri de modele erau înc ă
folosite pe scar ă larg ă. Ca exemplu, considera ți că aveți un șef care va cere (cu
succes) s ă veni ți într-o sâmb ătă pentru a lucra în plus. a) Puterea coercitiv ă se
manifest ă când ve ți accepta doar de fric ă să nu fi ți pedepsi ți; b) Puterea
recompensatorie se manifest ă când accepta ți pentru c ă veți fi r ăsplătiți; c)
Puterea legitim ă (sau autoritatea) se manifest ă când resim țiți în interiorul vostru
că șeful are autoritatea s ă vă cear ă asta și să fie ascultat; d) Puterea de expert
este aceea care v ă face s ă crede ți că șeful știe mai bine decât voi, a șa că veți
ceda în fa ța faptului c ă el știe mai multe lucruri despre necesitatea de a lucra
sâmb ăta; e) Puterea de referin ță se manifest ă, când admira ți sau a ți vrea s ă fiți
ca șeful vostru, astfel c ă veți accepta din respect personal pentru el. Orice
influen ță a unui conduc ător poate s ă se bazeze pe una sau pe o combina ție a
acestor cinci tipuri de putere, fiecare are suportul s ău și este deosebit ă din punct
de vedere conceptual de celelalte patru.
Experimentatorii au observat, cum câteodat ă, complian ța cre ște dac ă se
începe de la o solicitare minim ă și se ajunge la cereri sau solicit ări din ce în ce
mai mari (Freedman și Fraser, 1966). De exemplu, dac ă mai întâi cere ți unei
persoane s ă semneze o peti ție împotriva conducerii automobilelor în stare de
ebrietate, probabil, c ă mai târziu persoana va accepta s ă pun ă un semn în fa ța
peluzei aten ționând conduc ătorii auto s ă fie pruden ți. Ideea se bazeaz ă pe trucul
„piciorul în u șa întredeschis ă“. Las ă-te u șor acceptat de cineva și apoi persoana
va fi mai deschis ă la preten țiile tale mai mari .
O explica ție a acestui fenomen al „piciorului în u șa întredeschis ă“ este aceea
că autopercep ția oricui este înclinat ă spre acceptarea atitudinii sau
comportamentului odat ă ce a acceptat o alt ă atitudine sau un alt comportament
similar, dar mai pu țin puternic (DeJong 1976). Persoana ar dori s ă rămână
constant ă în atitudinile sau comportamentele sale ini țiale.
piciorul în u șă
„foot-in-the-door“
Competi ție și cooperare
Ex perimentului clasic de la Robbers Cave (Groa pa ho ților) realizat de
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
143 Sherif și colab. ( 1961) se refer ă la dezvoltarea și moderarea ostilit ății grupului
prin competi ție și cooperare. B ăieți afla ți într-o tab ără de var ă lâng ă Robbers
Cave, Oklahoma, erau subiec ții ne știutori pentru acest studiu. B ăieții au fost
caza ți în dou ă cabane și au fost manipula ți să intre în competi ție între grupuri.
Aceasta a condus la ostilitate între grupuri și coeren ță în interiorul grupurilor.
Ulterior manipularea introducerii scopurilor supraordonate, cerând eforturi
conjugate, a p ărut s ă reduc ă rivalitatea și stereotipurile produse în prealabil.
Cercet ările au indicat c ă o bun ă comunicare este esen țială în dezvoltarea
comportamentului de cooperare (Bornstein și colab., 1989).
Cooperarea oamenilor a fost investigat ă utilizându-se jocurile cu „non-zero-
sum“, jocuri în care câ știgurile și pierderile însumate nu dau zero. În astfel de
jocuri câ știgul uneia dintre p ărți nu înseamn ă neap ărat pierderi de cealalt ă parte.
Dacă jucătorii coopereaz ă, ei î și mic șoreaz ă pierderile și majoreaz ă câștigurile
totale. Rezultatele arat ă că și în cazul în care interesul general al juc ătorilor este
cooperarea, mul ți totu și intr ă în competi ție.
Cel mai cunoscut joc de acest fel este „Dilema prizonierului“. Perechi de subiec ți având roluri în joc sunt suspec ți de crim ă. Ei sunt interoga ți separat și li
se dau dou ă alternative : s ă mărturiseasc ă sau s ă nu m ărturiseasc ă. Jocul este
astfel c ă, dac ă amândoi subiec ții nu recunosc fapta, vor fi doar vini minore
îndreptate împotriva lor. Dac ă unul m ărturise ște și cel ălalt tace, cel care a
mărturisit prime ște un tratament bun, cel ălat fiind foarte aspru pedepsit. Dac ă
ambii m ărturisesc primesc amândoi pedepse severe. Cea mai bun ă strategie este
ca amândoi subiec ții să coopereze și să nu m ărturiseasc ă. Rezultatele, totu și,
arată că subiec ții tind s ă mărturiseasc ă; sperând s ă-i înfunde pe ceilal ți. Dar
dacă ambii m ărturisesc ei pierd amândoi. Este interesant de speculat dac ă
tendin ța noastr ă spre competi ție este cauza sau efectul sistemului capitalist .
competi ția
„competition“
Agresivitatea
Psihosociologii disting, de obicei, între dou ă tipuri de agresiune. O agresiune
instrumental ă, comportamentul este un mijloc de a soma pe al ții să nu mai fie
agresivi, cum ar fi tratarea nepoliticoas ă a echipei conduse de c ătre un juc ător
de fotbal. Prin contrast, agresiunea ostil ă se caracterizeaz ă, prin eliberarea
emoțiilor negative, de exemplu o lupt ă furioas ă cu pumnii între atle ți în timpul
jocului. Re țineți că uciderea unui inamic de c ătre un subiect este considerat ă
instrumental ă (în m ăsura în care implic ă îndatorirea mai mult decât emo țiile)
sau ostil ă (dac ă este o eliberare a emo țiilor) sau poate însemna ambele lucruri.
tipuri de
agresivitate
„types of
aggresion“
Agresivitatea înn ăscută
Teoreticienii instinctelor (McDougall și Freud) și etologii (Lorenz) au
considerat c ă oamenii au o trebuin ță sau un instinct înn ăscut pentru lupt ă.
Lorenz ( 1963) a observat c ă unii pe ști tropicali par s ă aibă nevoi instinctive de
agresivitate, iar când obi șnuitele ținte sunt înlocuite, ei atac ă orice țintă
disponibil ă.
instinctul
agresivit ății
„instinctual
aggresion“
Agresivitatea înv ățată
Conform teoreticienilor înv ățării sociale, agresivitatea este puternic
influen țată de înv ățare. Ex perimentele lui Bandura și colab. , reprezint ă
agresivitatea
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
144 exemple clasice de r ăspunsuri agresive înv ățate, ca efect al observ ării agresiunii
produse asupra altora sau al vizion ării filmelor care prezint ă acțiuni agresive.
Aceste experimente au eviden țiat faptul c ă subiec ții (copiii) tind s ă imite
comportamentul agresiv al adul ților. Cu cât adul ții sunt mai importan ți, mai
puternici, au mai mult succes și sunt mai pl ăcuți, cu atât mai mult sunt imita ți
de copii. Alt efect al observ ării violen ței, în special în mass-media, îl constituie
dezinhibarea sau reducerea restric țiilor obi șnuite impuse tendin țelor agresive
ale indivizilor. Acest fapt este denumit „banalizarea agresivit ății“ (Berkowitz,
1984). Într-un experiment, de exemplu, b ărbați și femei care v ăzuser ă scene
pornografice, aveau mai pu ține obiec ții fa ță de pornografie și propuneau
pedepse mai blânde, comparativ cu subiec ții expu și mai pu țin unor scene
pornografice (Zillmann și Bryant, 1982).
învățată
„learned
aggression“
Ipoteza frustrare-agresivitate
O ipotez ă major ă privind ubicuitatea agresivit ății în societatea uman ă este:
teoria frustrare-agresivitate (Dollard și colab., 1939). Aceast ă ipotez ă presupune
că frustrarea este legat ă totdeauna de agresivitate și că actul agresiv este
totdeauna precedat de frustrare. O modificare a acestei idei de c ătre un autor
original (Miller, 1941) considera c ă frustrarea conduce la un num ăr de
răspunsuri și doar unul dintre acestea este o înclinare spre agresiune. Dar,
conform ipotezei originale, dac ă frustrarea continu ă, reac țiile neagresive se
pierd și răspunsul agresiv va deveni dominant în cele din urm ă (Miller, 1941).
Ipotez ă frustrare-agresivitate s-a extins și modificat considerabil în psihologia
contemporan ă (Berkowitz, 1989). Acum se prespune c ă îmbinarea dintre
frustrare și un r ăspuns agresiv include interven ția cuno ștințelor, atribuirilor,
învățării anterioare și a mijloacelor care caracterizeaz ă modul persoanei de a
reacționa la factori potrivnici. Luându-se în considerare toate acestea, s-a
descoperit c ă exist ă probabilitatea ca oamenii care consider ă că frustrarea pe
care o tr ăiesc este accidental ă și neinten ționat ă să nu fie agresivi. Aceasta
pentru c ă sistemul lor de atribuiri este pus în joc s ă controleze reac ția agresiv ă
care altfel ar fi ap ărut (Zillmann, 1978).
Reformularea ipotezei frustrare-agresivitate presupune un model bistadial. Primul studiu stabile ște că orice eveniment ostil (nu numai frustrarea) produce
un efect negativ. Aceste sentimente negative, nepl ăcute conduc la o varietate de
reacții expresiv-motorii. R ăspunsurile, totu și, nu sunt neap ărat agresive. Pot fi
răspunsuri de fug ă sau de evitare, spre exemplu. Dup ă aceast ă reac ție ini țială,
cuno ștințele devin operative, ceea ce influen țează reac țiile emo ționale și
experien țele ulterioare. Cogni țiile activate la acest al doilea nivel al proceselui
nu sunt totdeauna con știente, nici nu trebuie neap ărat s ă implice atribuiri,
învățarea anterioar ă, constrângeri situa ționale sau repertoriul caracterologic al
persoanei. De acum, vechea teorie c ă frustrarea duce la agresiune este
considerat ă prea simplist ă pentru a fi utilizat ă și valid ă.
ipoteza frustrare-
agresivitate
„frustration-
aggression
hypothesis“
variabile
intermediare
„intervening
variables“
Reducerea agresivit ății
Catarzisul este constructul care prezice c ă exprimarea agresiunii în moduri
acceptabile social reduce tendin țele a gresive. Feschbach (1955) a studiat acest
catarzisul
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
145 lucru, f ăcând mai întâi pe subiec ții de experiment s ă se înfurie, apoi l ăsându-i
să-și exprime ura prin fantezii (r ăspunzând la testul TAT), m ăsurând apoi
agresivitatea acestora prin analiza verbaliz ării. Grupul de control care nu
trecuse prin condi țiile TAT-ului (Test de apercep ție tematic) au dovedit ulterior
mai mult ă agresivitate decât grupul experimental.
Într-un alt grup, Feschbach ( 1961) a f ăcut ca jum ătate din grupul enervat s ă
priveasc ă la un film cu secven țe de box, în timp ce cealalt ă jum ătate a v ăzut un
film neutru. Filmul neutru nu a avut efect de catarzis și ace ști subiec ți au
dovedit mai târziu mai mult ă agresivitate decât cei care v ăzuser ă meciul de box.
Concluzia a fost c ă atunci când un individ este furios, exprimarea agresivit ății
în alte feluri decât modurile fizice deschise reduce furia și face mai mic ă
probabilitatea agresiunii fizice care ar putea apare ca urmare a ei . O serie de studii ale lui Berkowitz ( 1965) și ale altora au sugerat, totu și, ca în
anumite circumstan țe, agresiunea deschis ă crește dup ă vizionarea unui film
agresiv. Efecte similare au fost asociate cu urm ărirea jocurilor video agresive
(Schutte și colab., 1988). Bercowitz a explicat c ă un comportament agresiv
este, probabil, consecin ța măsurii în care filmul justific ă acțiunea agresiv ă (dac ă
tipul merit ă să fie b ătut), a m ăsurii în care situa ția descris ă seam ănă cu via ța
subiectului, sau cu m ăsura în care mai exist ă alte elemente care provoac ă
agresivitatea în mediu (arme a șezate pe mese etc.). În plus, exist ă o rela ție între
jocul agresiv și agresiunea real ă existent ă între adul ți (Gergen, 1991). „catharsis“
Afilierea
Ipoteza conform c ăreia afilierea reduce frica a fost studiat ă de Schachter
(1959). El le-a spus subiec ților c ă vor participa la un experiment în care li se
vor aplica șocuri electrice. Pentru jum ătate dintre, subiec ți șocul era descris ca
foarte dureros (fric ă mare); pentru ceilal ți, șocul era descris ca o mic ă
furnic ătură sau o țiuitur ă (fric ă mic ă). Apoi li s-a spus subiec ților c ă mai sunt 10
minute pân ă la începutul experimentului. Li se las ă astfel posibilitatea s ă aleag ă
dacă să aștepte singuri sau împreun ă cu al ți subiec ți. Așa cum era de prev ăzut,
62,5% din subiec ții foarte înfrico șați au ales s ă aștepte împreun ă cu al ții, în
timp ce doar 33% dintre subiec ții pu țin înfrico șați au ales aceast ă alternativ ă.
Când frica este mare unii oameni au nevoi mai mari de afiliere decât al ții.
Schachter a descoperit c ă ordinea na șteriii reprezint ă o variabil ă important ă
(legat ă de acest fapt). Primii n ăscuți și copiii singuri la p ărinți dovedesc o mai
mare tendin ță spre afiliere. Tendin ța de afiliere sl ăbește, progresiv spre cei
născuți ultimii.
Zimbardo și Formica ( 1963) au dezvoltat modelul lui Schachter. Ei au dat
posibilitatea subiec ților foarte înfrico șați să aștepte împreun ă cu al ții, care la fel
ca și ei urmau s ă ia parte la experiment și apoi cu al ții care tocmai î și
încheiaser ă participarea la respectivul studiu. Subiec ții și-au exprimat
preferin ța de a a ștepta împreun ă cu ceilal ți subiec ți care urmau s ă ia parte la
studiu. Cu cât sunt mai asem ănători cu ceilal ți, cu atât este mai puternic ă
tendin ța de afiliere. Concluzia a fost c ă cei neferici ți nu doresc compania, a șa
cum se spune în general; ei doresc doar compania celor la fel de neferici ți.
În unele situa ții de sporire a fricii, totu și, în care probleme de supravie țuire,
ca într-o interven ție chirur gicală pe cord , indivizii vor prefera asociererea cu
provocarea
fricii și afilierea
„fear arousal and
affiliation“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
146 persoane care au trecut cu bine experien ța și sunt, deci, mai bine informate
(Kulik și Mahler, 1989). Aici contactul cu persoane care au supravie țuit
pericolului este reconfortant ă.
O teorie aplicat ă pentru a explica astfel de date privind afilierea este teoria
compara ției descendente (Wills, 1981). Teoria compara ției descendente
(downward comparison theory) prezice c ă atunci când securitatea, stima de sine
sau bun ăstarea subiectiv ă a persoanelor este amenin țată, ele tind s ă-și reduc ă
aceste sentimente incomode comparându-se cu alte persoane mai nenorocoase. A alege afilierea cu persoane care urmeaz ă să suporte șocuri aminte ște de
compara ția cu al ți neferici ți. Wills afirm ă că orice compara ție descendent ă
tinde spre cele mai sc ăzute statusuri, altele pot s ă ia forma „ țapului isp ășitor“,
sau a agresiunii f ățișe și este caracteristic ă persoanelor cu stim ă de sine redus ă
mai mult decât acelora care dovedesc o înalt ă stim ă de sine.
Comportamentul prosocial
În 1964, o femeie,„Kitty“ Genovese, a fost ucis ă brutal la New York într-un
episod care a durat 30 minute, în timp ce 38 din vecinii s ăi au auzit strig ătele
sale, dar n-au f ăcut nimic s-o ajute. Acest incident bizar a dus la intensificarea
cercet ării psihosociale cu privire la comportamentul de ajutorare, care a început
să fie cunoscut mai mult sub denumirea de „comportament prosocial“, adic ă
acel comportament de care beneficiaz ă alții.
Primul studiu clasic f ăcut de Latane și Darley ( 1970) a eviden țiat că prezen ța
spectatorilor reduce ajutorul dat oric ărei persoane. Ei au explicat lipsa de
acțiune în cazul martorilor la omorârea lui „Kitty“ Genovese prin ceea ce au
numit difuziunea responsabilit ății resim țită de fiecare din ei. Presiunea necesar ă
pentru interven ție nu era focalizat ă asupra nici unuia dintre observatori. Ace ști
psihosociologi au observat c ă modul de r ăspuns al subiec ților la nenorocirea
unei vitime descre ște iar timpul de interven ție cre ște concomitent cu num ărul
spectatorilor (celor prezen ți). Acest efect este explicat prin trei procese
psihososociale cu caracter general (Latane și Darley, 1970).
apatia spectatorului
„bystander apaty“
1. Unul este implicat în termenul uzual folosit pentru acest efect și anume
„difuziunea responsabilit ății“. Un individ poate s ă nu se simt ă responsabil în
legătură cu ajutorul (cerut de o alt ă persoan ă) și acest sentiment se
intensific ă cu cât num ărul celor prezen ți cre ște. Individul se gânde ște că
ceilal ți, deasemenea prezen ți, vor avea grij ă lucrurilor care se întâmpl ă, că
altcineva va ajuta cu siguran ță. difuziunea
responsabilit ății
„diffused
responsibility“
2. Un al doilea proces explicativ este numit influen ță social ă. Un spectator va
cauta spre ceilal ți pentru sugestii în leg ătură cu propriul comportament
atunci când situa ția este ambigu ă. Dac ă ceilal ți nu ajut ă, gânde ște cineva,
probabil c ă situa ția nu este o urgen ță, iar ajutorul imediat nu este neap ărat
necesar. influen ța social ă
„social influence“
3. Al treilea proces explicativ este evaluarea pe care fiecare om o face în
termenii costului poten țial al propriului s ău răspuns la cererea de ajutor.
Dacă actul cuiva de a da ajutor este considerat necorespunz ător, el va fi
necăjit și rușinat. Alt ă dată, dac ă se va afla în preajma victimei, aceast ă
persoan ă se va sim ți responsabil ă pentru disconfortul lui psihic ce ar putea s ă
apară după petrecerea fa ptelor. Acest efect întârziat , de a crede c ă alții îl vor
costurile poten țiale
„potential costs“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
147 face pe cel care a ajutat responsabil de a fi cauzat ghinionul, a fost numit
„confuzia responsabilit ății“ (Cacioppo, Petty, Lasch, 1986).
Când o victim ă este clar în suferin ță și problema sa nu este ambigu ă,
probabilitatea comportamentului prosocial cre ște. Piliavin, Rodin și Piliavin
(1969) au demonstrat c ă un „complice“ al cercet ătorilor, simulând boala într-
un metrou din New York, a fost ajutat aproape în orice încercare. Chiar și
atunci când „complicele“ d ădea impresia c ă ar fi în stare de ebrietate el a primit
ajutor în jum ătate din situa țiile experimentale.
În situa ții altruiste complexe și prelungite (voluntari lucrând cu persoane f ără
locuin țe sau bolnavi de SIDA), motiva ția și eficien ța au un impact sigur asupra
comportamentului de ajutorare (Clary și Orenstein, 1991). Motiva ția altruist ă
pare s ă susțină comportamentul de acordare a ajutorului în condi țiile cre șterii
costurilor și competen ța celui care ofer ă ajutor îi înt ărește activitatea.
Fenomenul descre șterii r ăspunsului individual în prezen ța unui mare num ăr
de oameni a fost aplicat la situa țiile de munc ă. Latane și colab. ( 1979) au numit
aceasta „încetinire social ă“, productivitatea individual ă scăzând pe m ăsura
creșterii dimensiunilor grupului de munc ăx) .
Originea exact ă a fenomenului de încetinire social ă este neclar. El poate s ă
apară din neîncrederea individului în efortul celorlal ți sau dintr-o credin ță că
evaluarea efortului grupului mic șoreaz ă valoarea contribu ției personale a
fiecărui individ. Indiferent de etiologie, Latane și colegii s ăi au identificat
încetinirea social ă cu un fel de boal ă social ă, deoarece ea are consecin țe
negative pentru institu țiile sociale. Interesant, încerc ările de m ărire a coeziunii
de grup în situa țiile de munc ă prin intermediul scopurilor grupului și for țele
legate de sarcina grupului pot avea consecin țele paradoxale ale sc ăderii
performan ței generale chiar și atunci când cre ște satisfac ția lucr ătorilor. încetinire social ă
„social loafing“
Latane crede c ă efectul cre șterii num ărului de persoane asupra
comportamentului cuiva este o func ție de putere psihosocial ă, similar ă cu
func ția puterii psihofizice descris ă de Stevens (vezi Psychophysics). Astfel,
primul observator social are mai mult impact decât cel de al doilea, acest al doilea are mai mult impact fa ță de al treilea etc. func ția puterii
„power function“
Latane ( 1981) a ar ătat c ă astfel de func ții de putere sunt conforme cu date
rezultate din unele observa ții din via ța cotidian ă. De exemplu, o persoan ă va da
un bac șiș mai mare la un restaurant considerat ca procent din nota de plat ă decât
două persoane, care vor da în aceea și perspectiv ă mai mult ca trei persoane, rata
descre șterii procentului bac șișului urmând o curb ă exponen țială. Latane a
sugerat c ă ospătarii ar putea, în consecin ță, să-și măreasc ă venitul dac ă prezint ă
liste de plat ă separate. Alternativ, v ă veți mic șora cheltuielile luând masa
împreun ă cu un mare num ăr de persoane. A șa pute ți să economisi ți câțiva bani
ieșind pentru prânz cu câ țiva colegi și cerând plata la un loc.
Mai multe concluzii cu privire la comportamentul nostru social, și pentru mai
mult ă siguran ță cu privire la prezenta sau absen ța fenomenului încetinirii sociale
trebuie avute în vedere și alte variabile. De exemplu, când sarcinile sunt simple,
plictisitoare sau cer acela și efort tuturor, va apare fenomenul încetinirii sociale.
Totu și, când sarcinile sunt de dificult ăți și com plexități variate și când fiecare
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
148 persoan ă aduce o contribu ție unic ă, fenomenul încetinirii sociale este eliminat, chiar
dacă efortul individual poate sau nu poate fi identificat (Harkins și Petty, 1982).
Indivizii lucreaz ă adeseori mai din greu dac ă sper ă că unii din colegii lor vor
avea performan țe mai sc ăzute într-o sarcin ă semnificativ ă (Williams și Karau,
1991).
Un alt factor despre care s-a stabilit c ă va cre ște mai degrab ă decât va
descre ște eforturile personale este acela al implic ării personale. Când ne gândim
că este probabil c ă vom fi personal afecta ți de rezultatele sarcinii, nu o vom
dispre țui, indiferent dac ă eforturile noastre vor fi sau nu identificabile
(Brickner, Ostrom, 1986).
A fost observat ă o diferen ță legat ă de sex în ce prive ște comportamentul
prosocial (Eagly și Cronley, 1986). De exemplu, în medie b ărbații ajut ă mai
mult decât femeile și femeile primesc mai mult ajutor decât b ărbații. Acestea
fiind faptelele, ele merit ă unele exeplica ții. Modul în care s-au realizat
experimentele a favorizat ob ținerea unor rezultate p ărtinitoare fa ță de sexul
masculin. Cea mai mare parte a cercet ărilor consta în folosirea pentru scurt
termen a întâlnirilor între persoane str ăine care cer comportamente active de tip
eroic. În aceste împrejur ări rolurile sociale specific masculine sunt intensificate
(Bem, 1974; Broverman și colab., 1972). Acele roluri sociale în care
comportamentele de acordare a ajutorului specific feminine sunt mari , izbitoare, de exemplu îngrijirea și responsabilitatea în crearea unor rela ții
(Gilligan, 1982) nu au fost testate în experimente tipice de întrajutorare. Astfel
că afirmarea superiorit ății eroismului masculin fa ță de cel feminin este, în
realitate, un artefact al caracterului p ărtinitor specific cercet ărilor (artifact of
sex-biased research). diferen țe de sex
„sex differences“
În ciuda orient ării situa ționaliste a primei perioade de cercetare asupra
comportamentului prosocial, cercet ătorii aduc mereu dovezi cu privire la
ubiciuitatea tendin ței oamenilor de a ajuta pe al ții. Batson ( 1990) accentueaz ă
faptul c ă exist ă la oamenii, ca și la alte specii, o capacitate natural ă și înn ăscută
de a ajuta (îngriji), c ă este normal ă empatia pentru altul, lipsit ă de motive
egoiste și egocentrice.
Teorii despre comportamentul social
În m ăsura în care cercetarea de psihologie social ă este adesea condus ă teoretic,
vom prezenta în rezumat în cele ce urmeaz ă câteva din teoriile cele mai bine
testate.
Teoria câmpului
Kurt Lewin are un aport însemnat în psihologia social ă. Concep ția sa privind
teoria câmpului (field theory) const ă în no țiunea de coeziune (a for țelor care
leagă părțile unui grup laolalt ă și prin care acest grup rezista dezintegr ării).
Coeziunea depinde de valen ța pozitiv ă sau de atrac ția dintre membrii grupului.
Ecua ția lui Lewin este C = f (P x M), ceea ce înseamn ă că orice comportament
(c) este o func ție a interac țiunii între persoan ă (P) și mediu (M).
Lewin porne ște de la spa țiul de via ță individual (suma tuturor evenimentelor
posibile care influen țează persoana). Trebuin țele unei persoane dau na ștere unei
tensiuni care este redus ă prin ac țiune care o a propie sau o înde părteaz ă de un
forțe în câmp
„forces in the field“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
149 obiect în spa țiul de via ță. Obiectele care satisfac nevoi au valen ță pozitiv ă; în
timp ce obiectele care îl amenin ță pe individ au valen ță negativ ă.
Orice persoan ă se îndreapt ă spre obiectele pozitive și se îndep ărteaz ă de
obiectele negative. Totu și, conflictele apar când exist ă obiecte care intr ă în
competi ție în cadrul spa țiului de via ță. Analiza pe care Lewin a f ăcut-o acestor
situa ții conflictuale este clasic ă. Conflictul atrac ție-atrac ție exist ă între dou ă
obiecte pozitive generând scopuri cu atractivitate aproximativ egal ă. De
exemplu, o persoan ă prime ște dou ă oferte de munc ă la fel de atr ăgătoare. Ini țial,
răspunsul este ambivalent, dar pe m ăsură ce persoana se îndreapt ă mai ales spre
unul din scopuri, acesta devine mai atractiv și în cele din urm ă însu șirea sa
continu ă. Conflictele evitare-evitare exist ă când o persoan ă are de ales între
două alternative negative (între dou ă rele). Solu ția este alegerea r ăului mai mic
sau p ărăsirea câmpului care le con ține pe amândou ă (fuga).
Conflictele atrac ție-evitare sunt foarte distrug ătoare în m ăsura în care
persoana este atras ă și respins ă în acela și timp într-o situa ție. Acest conflict este
echilibrat atâta timp cât for țele pozitive și negative sunt egale.
Neal Miller ( 1944) a adoptat modelul de baz ă al lui Lewin pentru a investiga
conflictul atrac ție-respingere. Miller a antrenat șoareci s ă fug ă pe un anumit
traseu spre o cutie cu mâncare și apoi i-a curentat printr-un șoc care le
producea convulsii atunci când mâncau. La urm ătoarea încercare animalele au
alergat spre scop mult mai încet și s-au oprit pu țin înainte de a-l atinge. Locul
în care șoarecii se opreau când a atins punctul de echilibru între tendin țele de
atrac ție și evitare numit „pant ă“ (vezi Miller și Dolland-Înv ățarea). conflicte de atrac ție
și evitare
„approach and
avoidance
conflicts“
O important ă aplica ție experimental ă a teoriei câmpului este efectul
Zeigarnik: întreruperea unui subiect în mijlocul unei sarcini are efectul de a-l pune pe acesta într-o stare de tensiune și dezechilibru. Pentru a reduce
tensiunea, subiectul ar vrea s ă-și îndeplineasc ă sarcina. Zeigarnik ( 1938) d ădea
subiec ților s ăi simple probleme de tip puzzle (jocuri de asamblare). Erau l ăsați
să facă jum ătate din problem ă și erau întrerup ți și reținuți de la terminarea
celeilalte jum ătăți. Mai târziu subiec ților li se cerea s ă-și reaminteasc ă toate
sarcinile. Aproximativ 50% din sarcini au putut fi numite. Totu și 68% din
sarcinile neterminate erau numite, comparativ cu 43% dintre cele terminate. Efectul Zeigarnik s-a constatat c ă variaz ă în func ție de m ăsura implic ării
persoanei în rezolvarea sarcinii. Dumneavoastr ă experimenta ți ceva asem ănător la examen. V ă veți reaminti
întreb ările la care nu a ți putut r ăspunde și le ve ți uita pe cele la care a ți răspuns.
Dar cei care vor ie și de la examen vor spune c ă era vorba doar de probleme
sociale, sau doar de probleme de etic ă, sau doar de statistic ă sau orice altceva.
Aceasta se datoreaz ă mai mult faptului c ă acesta a fost genul de întreb ări
dificile pentru subiect și nu se datoreaz ă unor subiecte realmente de acela și fel.
Un alt studiu bazat pe teoria câmpului a fost cel privind stilurile de conducere, apar ținând psihosociologilor Lewin Lippit și White ( 1939). Acest
studiu a testat efectele diferitelor moduri de conducere a grupurilor (autoritar, democratic, laissez-faire) asupra productivit ății și comportamentelor în grupuri
mici de b ăieți. În general, grupurile democratice s-au dovedit mai productive,
mai pu țin dependente de coordonator, mai prietenoase și mai pu țin divizate în
interior . Gru
purile conduse autoritar tind s ă fie mai a gresive sau mai a patice efectul Zeigarnik
„Zeigarnik effect“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
150 decât grupurile democratice.
Lewin este, de asemenea, cunoscut pentru adoptarea unei cercet ări tehnice
numit ă cercetare-ac țiune (action research). În aceast ă paradigm ă investigatorul,
prin ac țiunea sa, schimb ă natura obiectului observat, aceasta cerând continuarea
cercet ărilor pentru aprofundarea subiectului studiului, a dialecticii continue
implicat ă în interac țiunea observat/observator. Nevitt Sandford ( 1982) a descris
aceasta astfel: „Dac ă vrei s ă cuno ști, trebuie s ă participi în practic ă la
schimbarea realit ății. Dac ă vrei s ă știi gustul unei pere, trebuie s ă schimbi para
mâncând-o tu însu ți“ (p. 897). Aplica ția pe care Sandford a f ăcut-o cercet ării
acțiune este interviul. Experien ța sa de treizeci de ani , incluzând lucr ări despre
„Personalitatea autoritarian ă“l-a condus la o metodologie interactiv ă, care
studiaz ă persoana în ansamblu și care inten ționeaz ă să induc ă schimb ări.
Teoria rolului
Teoria rolului s-a conturat de c ătre sociologii George Herbert Mead ( 1913) și
Charles Horton Cooley ( 1909). Statusul este definit ca pozi ția cuiva în
societate. Societatea atribuie fiec ăruia dintre noi câteva statusuri (so ție, mam ă,
student, angajat, protestant, liberal, etc.) și fiecare status este înso țit de rolul
său, care const ă în setul de comportamente a șteptate de la acel status specific. În
conformitate cu teoria rolului se întâmpl ă dou ă lucruri: a) tindem s ă ne
comport ăm conform statusului nostru la momentul dat. Aceea și persoan ă se va
comporta foarte diferit în statusul de tat ă (cu copii s ăi) și de func ționar (cu
colegii s ăi). b) În timp, rolurile noastre externe devin puternic internalizate,
chiar dac ă acest proces este necon știentizat. În general, apoi, personalitatea
noastr ă intim ă este în mod subtil, dar puternic, format ă de a șteptările sociale cu
privire la comportamentul nostru. Gândi ți-vă la câ țiva fo ști pre ședinți
„imperiali“ pe care i-am v ăzut.
Aceast ă tendin ță de a internaliza rolurile sociale este cunoscut ă sub mai
multe denumiri similare: „efectul Pygmalion“ (Rosenthal), „profe ția auto-
creatoare“, „etichetarea“, „teoria scenariului“, și chiar „neglijen ței“ (fa ță de
propria persoan ă). Mai totdeauna, aceast ă teorie a fost folosit ă în explicarea
diferen țelor privitoare la personalitate și comportament între diferite grupuri sau
rase (Ross și Jakcson, 1991), prizonieri (Haney, Banko și Zimbardo, 1973) și
ex-infractori, persoane handicapate fizic și bărbați/femei.
Multiplele roluri ale unei persoane, s ă zicem s ă fii p ărinte și func ționar pot fi
benefice (ipoteza intensific ării) sau sup ărătoare (rolul supraînc ărcat, criza, sau
ipoteza suprapunerii). Consensul cercet ării curente indic ă faptul c ă implicarea
în roluri multiple conduce la un efect pozitiv în general, atât din punct de vedere fizic, cât și pe planul s ănătății mintale. Aceasta se datore ște faptului c ă,
în medie, exist ă o rela ție pozitiv ă între mai multe roluri specifice unui individ și
indicii bun ăstării psihologice (Thoits, 1983). Aceasta sugereaz ă că o persoan ă
este cu atât mai satisf ăcută cu cât îndepline ște mai multe roluri. Aceast ă
cercetare se bazeaz ă pe media r ăspunsurilor unui e șantion de persoane, a șa că
ea nu ne spune ce simte fiecare persoan ă în leg ătură cu multiplele sale roluri.
Cercet ările privind efectul rolurilor femeii: de so ție, de mam ă și de muncitoare
plătită au relevat c ă exist ă un efect psihologic pozitiv în cazul alt unui loc de
munc ă bine pl ătit (Barnet și Baruch 1985; Repeti și colab., 1989).
efectul rolurilor
multiple
„effect of multiple
roles“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
151 Faptul de a fi bine pl ătit se asocieaz ă cu o mai înalt ă stim ă de sine, un
sentiment al eficacit ății, și mai pu țin stres. Aceasta n-ar trebui s ă ne surprind ă.
Lipsa locului de munc ă este un factor de risc pentru depresie și pentru alte
simptome psihiatrice, atât pentru femei, cât și pentru b ărbați (Long și Porter,
1984).
Efectul c ăsătoriei pentru femei variaz ă în ce prive ște bun ăstarea psihic ă.
Credin ța clasic ă că femeile m ăritate sunt mai fericite decât femeile nem ăritate
(divor țate, nem ăritate niciodat ă, văduve) este un lucru destul de șubred (Haring-
Hidore și alții, 1985). Aceasta pentru c ă se refer ă la un rezultat privind media și
nu se refer ă la calitatea c ăsătoriei. Unele femei m ăritate pot fi și altfel: sunt mai
necăjite datorit ă faptului c ă au c ăsătorii mizerabile (Baruch și Bernett, 1986).
Așa că doar a fi c ăsătorit nu prezice fericirea, nici nu scute ște o femeie (sau un
bărbat) de stres.
căsătorie
„marriage“
Un rezultat similar prive ște și calitatea de mam ă. A fi mam ă, în sine, nu
prezice cre șterea fericirii sau a satisfac ției (Barnett și Baruch, 1985). Aceasta,
probabil, datorit ă faptului c ă cercet ătorii au analizat la un loc situa ția mamelor
fericite cu cea a mamelor nefericite. A șa că grupurile și-au anulat reciproc
efectele și au generat un rezultat nesemnificativ. Ne putem gândi la ceva ce
rezult ă de aici: femeile cu probleme în rolul lor de mame nu g ăsesc
compensan ți în alte roluri ale lor (Spreitzer, Snyder, Larson, 1979).
maternitate
„mother-hood“
Teoria rolului și diferen țele datorate apartenen ței la gen
Unele teorii actuale despre dezvoltarea psihologic ă a femeii și bărbatului
susțin c ă modelele de dezvoltare sunt diferen țiate timpuriu, femeile
dezvoltându- și identitatea prin fapte de îngrijire și alte roluri care presupun s ă
dai ceva, în timp ce b ărbații din cultura noastr ă își dezvolt ă identitatea prin
separare și competi ție. Femeile au un mod de abordare de tip rela țional al vie ții,
în timp ce b ărbații un tip de abordare instrumental (Robins și Sesan, 1991).
Datorit ă acestor dou ă moduri diferite de a fi și din restric țiile ce decurg din
acestea pot ap ărea dificult ăți, cel pu țin în perspectiva acestei teorii. Femeile î și
sacrific ă adeseori dezvoltarea identit ăților lor pentru a- și asuma roluri acceptate
social ca roluri de îngrijire și dependen ță. Ele renun ță la autonomie și la un
sentiment de sine independent. Când propria îngrijire este sacrificat ă pentru
îngrijirea altuia persoana poate dezvolta sentimente confuze, sentimente de deprivare, depresiv sau chiar ur ă uneori (Hotelling și Forrest, 1986; A. G.
Kaplan , 1986). Femeile î și sacrific ă, deci, identitatea lor pentru a- și asuma
atitudinea de îngrijire pasiv ă, sau î și sacrific ă integritatea datorit ă perceperii lor
ca având o putere foarte sc ăzută (fenomenul Anita Hill) și își inhib ă exprimarea
propriilor sentimente de insatisfac ție și ură.
dezvoltarea rolului
de sex
„sex role
development“
relațional versus
instrumental
„relational versus
instrumental“
Când o femeie este nemul țumit ă cu situa ția și rolul s ău, ea ar trebui conform
acestor explica ții să încerce s ă le ascund ă, în loc s ă le exprime. Ea devine
deprimat ă, mănânc ă prea mult, sau face boli somatice. În unele situa ții, în
căutarea sa de a reface balan ța, ea se prezint ă la doctori cu diverse solicit ări, o
situa ție cunoscut ă sub numele de Sindromul Münchausen, cerând de fapt s ă fie
ajutat ă. Și alte femei î și folosesc copii ca fiind cei mai apropia ți pentru a se
plânge inducându-le suferin țe fizice sau sim ptome și apoi ducându-i la doctor sindromul
Münchausen
„Münchausen
syndrome“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
152 într-un fel de sidrom Münchausen prin proximitate (Meadow, 1977).
Consisten ța cognitiv ă
Cea mai popular ă teorie a echilibrului este teoria disonan ței cognitive
elaborat ă de Leon Festinger ( 1957). Ideea de baz ă este: dac ă o persoan ă ajunge
la o credin ță sau ac țiune care nu este conform ă cu alte elemente de cunoa ștere
proprii sau ac țiuni pe care le-a mai întreprins, ea va încerca s ă rezolve disonan ța
schimbându- și elementele cognitive. St ările de disonan ță creeaz ă tensiuni și
anxietate și motiveaz ă o persoan ă să fac ă ceva care s ă reduc ă tensiunea.
Măsurarea disonan ței nu se poate face direct; este inferat ă din încerc ările de
reducere ei. Exist ă dou ă feluri de reducere a disonan ței: a reduce importan ța
elementului disonant („Nici nu-mi pas ă“) sau schimbarea echilibrului, c ăutând
noi cuno ștințe mai consistente („Dac ă mă gândesc, munca mea este
plictisitoare, îmi place doar c ă mă scoate din cas ă“). Disonan ța cognitiv ă a
generat multe cercet ări.
disonan ța cognitiv ă
„cognitive
dissonance“
Experimentul clasic privind disonan ța a fost f ăcut de Festinger și Carlsmith
(1959). Subiec ții erau pu și să facă o munc ă cu caracter motoriu, repetitiv ă și
monoton ă. Dup ă o or ă de munc ă plictisitoare, subiectului i se cerea s ă explice
sarcina unui alt subiect și era pl ătit fie cu un dolar, fi cu 20 dolari pentru acest
lucru. Mai târziu subiec ții completau un chestionar care includea o întrebare
referitoare la cât de interesant ă găseau ei respectiva sarcina. În sprijinul
predic ției teoretice subiec ții plătiți cu un dolar au explicat c ă le-a pl ăcut mai
mult sarcina experimental ă. Teoria sus ține c ă subiec ții care au primit un dolar
au sim țit disonan ța pentru c ă acțiunile lor erau inconsistente cu ceea ce credeau
și ei nu aveau nici o justificare real ă să spun ă urm ătorilor subiec ți cât de
atrăgătoare era sarcina. Ei și-au rezolvat disonan ța schimbându- și opinia.
Subiec ții plătiți cu 20 de dolari n-au sim țit nici o disonan ță pentru c ă ei puteau
atribui ac țiunea lor banii lor pe care-i primeau ca s-o fac ă. Cei 20 de dolari erau
o justificare suficient ă ca s ă poat ă min ți cu privire la experiment. Studiul a fost
repetat de Brehm și Cohen ( 1962) pe studen ți de la colegiu. Studen ții scriau
eseuri privind convingerile lor fundamentale. Ei erau pl ătiți ori cu 0,5 dolari, 1
dolar, 5 dolari sau 10 dolari . A șa cum prev ăzuser ă experimentatorii, studen ții
plătiți mai pu țin își schimbau mai repede credin țele când erau întreba ți ulterior
despre acestea. Disonan ța pare s ă apar ă mai ales când subiec ții particip ă voluntar și când știu
dinainte c ă exist ă puțină schimbare sau justificare pentru ceea ce fac.
Consumul actual de efort nu cere cu necesitate schimbarea atitudinii. În unele cazuri, a șteptarea cea mai important ă a particip ării voluntare ar putea fi
suficient ă pentru a induce efectul (Axsom, 1989).
Teoria disonan ței sus ține c ă oamenii caut ă elemente consistente. O persoan ă,
făcând o alegere între mai multe automobile, va fi înclinat ă să ignore
informa țiile privind modelele nealese și se va expune mai ales informa țiilor
despre automobilul ales. Teoria prezice, de asemenea, c ă trăsăturile negative ale
alternativelor nealese pot fi exagerate. Teoria propus ă de Bem ( 1967), ca alternativ ă la teoria disonan ței, este numit ă
auto
percepția. Bem sus ține c ă atitudinile sunt cauzate de com portamente. Cu efectul disonan ței
„effect of
dissonance“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
153 alte cuvinte, noi ne autoobserv ăm făcând ceva și din aceasta infer ăm atitudinea
noastr ă. Aceasta este similar ă cu teoria James-Lange a emo țiilor și este
susținută de studiile f ăcute de Schachter și Singer.
Atribuirea
Atribuirea reprezint ă o abordare având ca scop în țelegerea modului în care
oamenii percep și gândesc despre cauzele a ceea ce li se întâmpl ă lor și altora.
Ea se refer ă la regulile pe care le folosesc de obicei indivizii în încercarea lor de
a descoperi cauzele comportamentelor pe care ei le observ ă. De exemplu, una
dintre tendin țele noastre este aceea de a atribui cauza celor ce se întâmpl ă
trăsăturilor sau caracteristicilor persoanelor mai mult decât determinan ților ce
rezult ă din situa ții. Acest mod de percepere al persoanelor este atât de puternic
încât noi îi vedem pe ceilal ți prin prisma credin ței noastre c ă ei sunt motiva ți de
o caracteristic ă personal ă, caracteristic ă pe care suntem gata s ă o admir ăm sau
să o denigr ăm. Aceast ă înclina ție de a ignora determin ările externe (legate de
situa ții) se nume ște „eroare fundamental ă a atribuirii“ (Ross, 1977).
paradigma
atriburii
„attribution
paradigm“
Atribuirea cauzal ă
O arie important ă de studiu este aceea a modului în care oamenii atribuie
cauze evenimentelor. O persoan ă este perceput ă ca ac ționând fie datorit ă unei
motiva ții interne, fie datorit ă unor for țe externe. De exemplu, dac ă cineva vede
un muncitor al ături de care se afl ă supraveghetorul s ău, el este înclinat s ă
considere c ă muncitorul este motivat exterior. Ei atribuie productivitatea
muncitorului faptului c ă el este supravegheat. Supraveghetorul începe s ă cread ă
că muncitorul va produce numai dac ă va fi verificat permanent și chiar
muncitorul însu și va tinde s ă atribuie o motiva ție extern ă propriului
comportament în m ăsura în care supraveghetorul va fi mereu în preajma sa.
Un studiu clasic apar ținând lui Thibaut și lui Riecken ( 1955) arat ă aceast ă
distinc ție. Un subiect este rugat s ă conving ă alți noi subiec ți (în fapt complici)
să doneze sânge. Unul dintre complici a fost prezentat ca o persoan ă cu un
status înalt (Doctor în Filosofie); cel ălalt a fost prezentat ca o persoan ă cu un
status inferior, o persoan ă cu studii neterminate. Amândoii complicii au
acceptat s ă doneze sânge. Mai târziu, adev ăratul subiect de experiment a fost
întrebat cu privire la faptul care, dup ă părerea lui, i-a influen țat pe ace ști
oameni s ă doneze sânge. În aproape toate cazurile subiec ții au apreciat c ă
persoanele cu status social înalt ar fi donat oricum (c ă ar fi fost motiva ți
intrinsec), în timp ce persoanele cu status jos au cedat presiunii (c ă ar fi fost
motiva ți extrinsec). O alt ă constatare a fost aceea c ă subiec ții apreciau mai mult
persoanele cu status înalt.
cauzalitatea
„causation“
Uneori o persoan ă poate s ă înceap ă ceva cu o mare motiva ție intrinsec ă și să
sfârșească pierzând-o, datorit ă motiva țiilor care i se impun din exterior. Într-un
articol faimos de Lepper și Greene ( 1975) intitulat „Schimbarea jocului în
munc ă“ („Turning Play Into Work “), autorii au ar ătat cum copiii primind unele
recompense ca s ă se angajeze într-o activitate, dovedeau ini țial o motiva ție
intrinsec ă care descre ștea deîndat ă ce nu se mai acordau recom pense. Rezultate
reducerea
motiva ției intrinseci
„reduced intrinsic
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
154 similare au fost ob ținute referitor la supravegherea de c ătre superiori.
Subordona ții obi șnuiți cu supravegherea î și reduceau activitatea o dat ă ce
scăpau de control. Acela și lucru s-a întâmplat când adul ții, și copii erau
răsplătiți pentru acte creatoare. Spontaneitatea lor creatoare sc ădea de îndat ă (ce
nu mai exist ă recompensa) (Amabile, Hemessey și Grossman, 1986).
Acest fapt este explicat de teoria autopercep ției a lui Bem (Bem, 1972), care
postuleaz ă că muncitorii ajung s ă cread ă că ei au nevoie de supraveghere dac ă
asta li se asigur ă mereu. Ajung s ă se vad ă ca motiva ți extern. Atât timp cât
înclin ăm să folosim drept cauz ă variabila cea mai izbitoare (Kelley, 1973),
facem atribuirea acestui motivator extern. Faptul c ă trebuie s ă studia ți acest
material în scopul de a lua examenul va conduce, probabil, la mai pu țină
motiva ție intrinsec ă în studierea sa. De asemenea, Asocia ția Psihologilor
Americani (APA) care v ă împinge pentru continuarea educa ției prin programe
formale va avea, probabil, efectul sup ărător de descre ștere a interesului
intrinsec individual de a merge la seminarii și prelegeri post doctorate. motivation“
Jones și Nisbett ( 1971) consider ă atribuirea o func ție de pozi ția persoanei ca
actor sau observator. Actorii tind s ă atribuie e șecurile lor circumstan țelor
exterioare, în timp ce observatorii înclin ă să explice acelea și acțiuni accentuând
caracteristicile personalit ății. De exemplu, dac ă un psiholog nu trece examenul,
el va atribui, probabil, acest fapt unor probleme ap ărute în procesul examin ării,
cum ar fi: examenul nu a testat, în realitate, ceea ce au f ăcut ei ( și de fapt
examenele nu testeaz ă într-adev ăr ceea ce fac psihologii). Pe de alt ă parte, o alt ă
persoan ă, observând persoana care a e șuat, va înclina s ă atribuie e șecul lipsei de
efort a psihologului în studiul necesar pentru trecerea testului. Sau ca în alt exemplu, pute ți întâlni pe cineva care este singur și se plânge c ă este astfel
pentru c ă prietena sa nu vrea s ă vorbeasc ă cu el (atribuire exterioar ă). Între timp
vă gândi ți că aceasta se datore ște faptului c ă persoana este retras ă și nu face
eforturile necesare s ă-și atrag ă prietenii (atribuire intern ă).
Chestiunea este c ă exist ă diferite atribuiri f ăcute pentru succes și eșec
depinzând de situa ția de actor sau observator a persoanei care face atribuirea.
Tindem s ă atribuim propriile succese unor cauze interne (am trecut pentru c ă
sunt foarte inteligent, am studiat din greu și mă simt, în general, un tip grozav)
în timp ce tindem s ă atribuim e șecurile noastre cauzelor externe (n-am reu șit
deoarece testul nu acoperea nimic din ce am înv ățat din curs) . Ultima afirma ție,
de obicei, se aude la acele persoane care într-un fel nu sunt capabile s ă
asimileze informa țiile prezentate și le utilizeaz ă în contexte diferite. Lor le
lipse ște, din nefericire, abilitatea de a trece de la concret la abstract.
Unele activit ăți sau situa ții incurajeaz ă atribuirile interne privitoare la
rezultate (de exemplu, competi ții sportive). În astfel de situa ții, indivizii pot s ă-
și apere stima de sine și sănătosul narcisism de atac, schimbându- și atribuirile
pe o dimensiune stabil-nestabil (Grove și colab., 1991). Astfel, o prezentare
slabă la un examen poate fi atribuit ă unui factor instabil, ca oboseal ă sau grip ă,
sau condi ții de iluminat, care ar implica faptul c ă succesul la examenul viitor
este posibil. Când vine ocazia sa evalu ăm succesele și eșecurile colegilor no ștri vom face
desigur invers: vom spune c ă cealalt ă persoan ă a reu șit datorit ă unor
circumstan
țe exterioare asu pra cărora res pectiva persoan ă nu are control real , ca
succes sau e șec
„success or failure“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
155 de exemplu, norocul, în timp ce e șecul ar decurge din caracteristicile interne, ca
acea de a fi mut.
Un alt lucru pe care sunt înclina ți să-l fac ă actorii (sau protagoni știi
evenimentelor) este acela de a supraestima num ărul oamenilor care gândesc sau
acționeaz ă în acela și fel cu ei (Kulik și Taylor, 1980). P ărem s ă avem o tendin ță
egocentric ă care ne caracterizeaz ă și în perioada adult ă, contrar teoriei lui
Piaget. Noi producem un consens (adeseori fals) pentru a int ări propriile
credin țe și acțiuni (Neiser, 1958). Aceast ă tendin ță spre un fals consens este mai
obișnuită în situa țiile ambigui sau stresante.Con știința posibilelor percep ții
alternative tinde s ă diminueze efectul falsului consens. (Gilovich, 1990).
Terapeu ții folosesc uneori acest efect accentuând c ă percep ția clientului, atunci
când poate fi în țeleas ă, n-ar trebui s ă fie cea la care ajung al ții în circumstan țe
similare (Gilovich, 1990). propria
supraestimare
„self over-
estimation“
Noi mai suntem înclina ți să facem și altă greșeală de atribuire. Generaliz ăm
de la un singur lucru pe care îl știm și ignor ăm unele informa ții nespecifice. În
felul acesta se manifest ă părtinirea. S ă zicem c ă un cumnat al dumneavoastr ă a
cump ărat un Mercedes (norocosul!) și s-a dovedit a nu fi decât numele de ea.
Știind asta ve ți fi pu țin mai re ținut în a v ă cump ăra un Mercedes, chiar dac ă
mii de al ți oameni pe care nu-i știți atât de bine au Mercedes-uri și n-au avut
nici o nepl ăcere cu ele. Concluzia este c ă noi lu ăm un eveniment cu
probabilitate mic ă, dar poate cunoscut și-l generaliz ăm, chiar dac ă el nu se va
mai repeta. S ă luăm exemplul c ăderii unui avion. Zeci de mii de mile aeriene
sunt str ăbătute în fiecare an f ără ghinion. Și imediat ce unul din avioane cade
fiecare se gr ăbește să-și anuleze rezervarea pentru zbor.
Dup ă cum pute ți vedea din cele de mai sus, capacitatea de atribuire realist ă
presupune ca cineva s ă-și fi însu șit un nivel cognitiv formal care s ă func ționeze
(Allen și colab., 1987).
supragene-ralizarea
„over
generalization“
Atribuirea responsabilit ății a fost studiat ă de Lerner ( 1980). El a tras
concluzia c ă exist ă o tendin ță a oamenilor de a atribui responsabilitatea pentru
evenimentele nefericite protagoni știlor acestora, chiar dac ă știu c ă, de fapt, n-a
fost decât un accident. Lerner nume ște aceast ă credin ță într-o lume dreapt ă. Se
pare c ă mul ți oameni exprim ă o atitudine din care ar rezulta c ă fiecare prime ște
ceea ce merit ă și merit ă ceea ce prime ște. Explica ția este c ă acești oameni au un
interes s ă cread ă că lumea este ordonat ă și rațional ă și dreapt ă. Dac ă n-ar fi a șa,
dacă ea ar fi capricioas ă și amenin țătoare a șa, atunci aceea și soart ă rea care l-a
lovit pe individul observat l-ar putea lovi și pe observator. Ap ărarea împotriva
acestui mod de gândire este de a de a atribui norocul sau ghinionul r ău
individului propriilor sale fapte: „aceast ă doamn ă trăiește pe Broadway
deoarece este nebun ă și, probabil, o alcoolic ă“ ar putea fi o observa ție
obișnuită. Aceasta protejeaz ă modul de a gândi al observatorului care
presupune c ă lucrurile rele au o ra țiune. Nefericirea ajunge pe cel vinovat, nu pe
victimele inocente. Asta explic ă de ce pacien ții infesta ți cu SIDA prin injec ții
cu droguri/sau contact homosexual sunt percepu ți ca mai vinova ți sau mai pu țin
morali decât persoanele infestate cu ocazia unor transfuzii sau pe calea unor relații heterosexuale (Hunter și Ross, 1991).
Orientarea
general ă a unui individ s pre cauzele evenimentelor poate fi
credin ța într-o
lume dreapt ă
„belief in a just
world“
locul controlului
„locus of control“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
156 măsurat ă cu ajutorul Scalei lui Rotter a „Locului controlului “, denumit ă și Scala
Intern-Extern . Aceasta arat ă în ce fel indivizii justific ă lucrurile pe care ei le
fac; dac ă ei se simt auto-motiva ți și responsabili (internali ști) sau consider ă mai
mult c ă lucrurile care li se întâmpl ă sunt în afara controlului lor (externali ști).
Persoanele internaliste par s ă întruchipeze idealul american; ele se
conformeaz ă mai pu țin decât persoanele externaliste , rezist ă la presiunile
prelungite ale grupurilor și preg ătirea lor școlar ă este mai înalt ă. Persoanele
externaliste atribuie e șecul lor fie soartei, fie norocului și nu- și schimb ă nivelul
aspira țiilor asemenea internali știlor când e șueaz ă într-o sarcin ă.
Studii despre efectul influen țelor sociale și de mediu asupra obiceiurilor de a
mânca au ar ătat c ă unii oameni r ăspund mai mult la stimulii externi și alții mai
mult la cei interni. Schachter 1968 a descoperit c ă bărbații supraponderali tind
să fie împin și spre mâncare de stimuli externi ca: gusturi, exemple sociale și
timp al zilei. Oamenii în greutate normal ă au obiceiul și de a mânca regulat,
sunt influen țați, în primul rând, de nevoia de mâncare și senza ții asociate cu
foamea. În cadrul unui studiu subiec ții au fost p ăcăliți, fiind l ăsați să cread ă că
era vremea mesei. Oamenii gra și doreau s ă mănânce chiar dac ă nu era vremea
mesei, în realitate. Subiec ții normali ponderal tindeau s ă aștepte s ă le fie foame
înainte de a mânca. Schachter a prezis o rela ție între situa ția de a fi gras sau slab
și influen țele intrne și externe.
Dimensiunea externalism-internalism se leag ă de cât de mult control se
aștepta s ă aibă o persoan ă asupra situa ției. Indivizii care simt c ă n-au nici un
control tind s ă devin ă neajutora ți și apatici (neajutorare înv ățată), să eșueze într-
o sarcin ă care cere aten ție și efort (examenele) și să atribuie lipsa de noroc
cauzelor externe. Meichenbaum ( 1977), de exemplu, a descoperit c ă oamenii
deprima ți și cei lipsi ți de motiva ție de perfec ționare (realizare) au a șteptări
negative, cred c ă vor e șua și își subevalueaz ă propria eficien ță. Antrenarea lor
în schimbarea acestor elemente cognitive și convingeri personale înseamn ă să
schimbi aceste atribuiri astfel ca ei s ă ajung ă să cread ă că ei pot controla, merg
spre mai mult succes și performan țe mai bune. Principiul subliniat este acela c ă
performan ța este mediat ă de cunoa ștere și atribuirea cauzalit ății (vezi Terapie
cognitiv ă)
influen țe asupra
hrănirii
„eating cues“
neajutorarea
învățată
„learned
helplessness“
Teoria prezice c ă, dac ă atribuim e șecul efortului mai degrab ă decât abilit ății,
este mult mai probabil c ă vom fi capabili s ă ne intensific ăm efortul și să facem
ceva mai bine data urm ătoare (Weiner, 1980). Aceasta deoarece, dac ă eșecul
este atribuit unei cauze interne care este specific ă, controlabil ă și modificabil ă –
ca efortul – persisten ța în sarcinile viitoare va fi modificat ă (schimbat ă).
Când acest model este aplicat clinic, trebuie ca uneori s ă se întâmple ca
reînv ățarea atribuirii de la lipsa de abilitate la lipsa de efort s ă produc ă efecte
semnificative, chiar dac ă uneori modeste (Forsterling, 1985). Atribuirea a fost
utilizat ă ca o explica ție pentru etichetarea emo țiilor. Studiul epinefrinei de
Schachter și Singer ( 1962) descris anterior a ar ătat c ă o stare emo țional ă
depinde și de excitarea psihic ă și de atribuirea corespunz ătoare acestei st ări.
Cogni ția determin ă numirea emo ției. atribuirea e șecului
„failure
attribution“
atribuire
emoțional ă
„emotional
attributions”
În alt studiu clasic (Nisbett și Schachter , 1966) subiec ților li se d ădeau ni ște
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
157 pilule placebo, dar li se spunea c ă pot apare efecte asociate medicamenta ției fie
efecte care s ă-i fac ă să fie agita ți, fie efecte care s ă nu le induc ă o astfel de stare.
Apoi subiec ților li s-a cerut s ă-și administreze din ce în ce mai multe pilule (Un
astfel de experiment n-ar mai putea fi f ăcut ast ăzi). A șa cum v ă pute ți imagina,
conform principiului subliniat al atribuirii cognitive, celor care li se spusese c ă
medicamentul va produce sentimente nepl ăcute și-au autoadministrat de patru
ori nivelul de șoc fa ță de cei c ărora nu li se spusese lucrul acesta. Cu alte
cuvinte, primul grup și-a atribuit sentimentele pilulei și au tolerat un nivel de
suferin ță mai mare. Aceasta mai arat ă că de multe ori exprimarea emo țiilor
noastre este mediat ă cognitiv.
Într-un faimos studiu de atribuire gre șită, Valins ( 1967) a dat subiec ților
informa ții false cu privire ritmul cardiac. Subiec ții din experiment priveau
fotografia unei femei preg ătită pentru consultarea medical ă în timp ce ascultau
bătăile inimiii lor înregistrate pe band ă magnetic ă. De fapt ei ascultaser ă niște
înregistr ări întâmpl ătoare. Fotografiile asociate cu tahicardia (ritm cardiac accelerat)
au fost ulterior apreciate ca fiind mai atractive. Atribuirea cauzelor pentru r ăspunsul
ritmului cardiac a determinat modul în care au fost percepute fotografiile. Din acest studiu și altele similare de fals feed-back, Valins ( 1967) a
concluzionat c ă emo ția este mai aproape de cogni ția pur ă decât de fiziologie –
atribuirile noastre despre cauze definesc și eticheteaz ă afectul. Aceast ă pozi ție,
totuși, trebuie nuan țată cu destul de precautul avertisment psihologic: depinde !
Dacă cineva î și va schimba atribuirile emo ționale bazate pe falsul feed back
depinde de felul cum este dat feedbackul, care este valen ța original ă a
stimulului țintă pentru persoan ă, locul experimentului, și evaluarea f ăcută de
persoan ă (Parkinson, 1985).
falsul feed-back
„false feedback“
Formarea impresiei
Exist ă o tendin ță a oamenilor s ă infereze asupra întregii personalit ăți pornind
de la perceperea unei singure tr ăsături. De exemplu, știind c ă cineva este
inteligent mul ți oameni vor fi înclina ți să aștepte ca persoana respectiv ă să fie
îndemânatic ă, activ ă și de încredere. Explica ția este c ă oamenii îi v ăd pe ceilal ți
în moduri limitate și înclin ă să-și întregeasc ă percep țiile prin idei preconcepute
care le îngroa șă. Aceasta îi ajut ă să simplifice cunoa șterea social ă în cazurile
comune, când informa țiile sunt limitate, a șa cum, de exemplu, cunoa ștem pe
cineva ocazional (Eagly și colab., 1991).
Dac ă trăsătura perceput ă este negativ ă, oamenii sunt și mai mult înclina ți să
atribuie o constela ție de tr ăsături negative. Judec ățile provenite din impresii
sunt astfel influen țate excesiv de ceea ce are negativ un actor (social) și de
trăsăturile și comportamentele extreme (Anderson, 1981).
formarea impresiei
„impression
formation“
Tindem, de asemenea, s ă percepem oamenii prin stereotipurile pe care le
folosim. Aceasta înseamn ă, că, evaluând pe al ții în absen ța cunoa șterii
personale, ne bizuim pe înclina țiile generale (general biases); înlocuim propriile
noastre evalu ări cu stereotipurile culturale. A șa, spre exemplu, gândim c ă arta
este ceva feminin și comer țul ceva masculin. Vom g ăsi că discursul unei femei
de afaceri este agresiv mai mult decât conving ător, în timp ce acela și
comportament din partea unui b ărbat va fi mult mai acceptabil. stereotipurile
„stereotypes“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
158 Când evalu ăm performan ța tindem, de asemenea, spre stereotipurile
culturale, în absen ța unor informa ții specifice. De exemplu, într-un studiu
(Goldberg, 1968) manipula informa ția cu privire la autorii unor articole
științifice care erau date unui grup de femei în vederea evalu ării. Când autorii
erau declara ți bărbați și temele erau stereotipurile masculine, cum ar fi
legislative sau dezvoltare urban ă, femeile evaluau articolele ca fiind mai
competente și mai persuasive decât atunci când respectivele studii erau atribuite
unor femei. Interpretarea este c ă ocupa țiile științifice și tradi țional masculine
sunt considerate (în continuare) masculine și astfel femeile la fel ca și bărbații
ar evalua lucr ările apar ținând b ărbaților ca fiind mai competente decât cele
având ca autori femei.
În absen ța informa ției obiective, de exemplu, b ărbații vor fi percepu ți de ei
înșinși, de al ți bărbați și de femei ca fiind mai competen ți decât femeile în
multe sarcini, în afar ă de cazurile în care activit ățile sunt stereotipic feminine,
exemple fiind treburile domestice sau activit ăți sociale (Wood și Karten,
1986). Aceasta este o descoperire important ă pentru situa țiile în care femei și
bărbați se afl ă în grupuri formate de curând și, deci, ei nu- și cunosc unul altuia
personalitatea (Anderson și Blanchand, 1982). În astfel de grupuri b ărbații tind
să fie orienta ți mai mult pe sarcin ă și mai activi decât femeile, în timp ce
acestea în noile grupuri formate tind s ă se angajeze în activit ăți sociale pozitive
mai mult decât b ărbații. Combina ția între activitatea elevat ă, participarea înalt ă
și răspunsurile naturale la sarcini orientate spre statusuri înalte confer ă
bărbaților rolul de conduc ători mai bine percepute (Stein și Heller, 1979).
Procesul se autoînt ărește. Cu toate acestea, dac ă femeile sunt identificate și
percepute ca fiind competente, efectul legat de gen al statusului și conducerii
dispare (Wood și Karten, 1986). Aceasta înseamn ă că informa ția direct ă și
concret ă privind competen ța membrilor grupurilor dep ășește presupunerile
stereotipe c ă bărbații au status mai înalt sau sunt mai competen ți.
Încerc ările institu ționale de a elimina stereotipurile bazate pe diferen țe de
gen, a șa cum sunt programele active de afirmare, pot avea efecte opuse. Exist ă
o mai mare tendin ță de a dezaproba calificarea femeilor promovate la conducere
când acesta este rezultatul unor astfel de programe (Summers, 1991).
diferen țe de
atribuire în func ție
de apartenen ța la
gen
„gender differences
in attribution“
Trăsături centrale
Asch ( 1946) a postulat c ă anumite caracteristici spun mai mult despre o
persoan ă decât altele. Ele se numesc tr ăsături centrale. De exemplu, tr ăsăturile
de tipul c ălduros (afectuos), rece (distant) sunt centrale deoarece se asociaz ă cu
multe alte tr ăsături. Contextul experimental a fost de a da subiec ților o descriere
a unui individ care con ținea șapte tr ăsături inclusiv tr ăsătura rece (distant). Al ți
subiec ți au primit aceea și list ă cu excep ția faptului c ă rece (distant) era înlocuit
cu c ălduros (afectuos). Impresia despre persoana descris ă era foarte diferit ă
chiar dac ă doar un singur cuvânt fusese schimbat.
Kelley ( 1950) a repetat studiul. El a prezentat un conferen țiar aflat în vizit ă la
două grupuri de studen ți cu dou ă seturi de descriere identice, exceptând faptul
că una dintre liste folosea termenul c ălduros (afectuos), în timp ce cealalt ă
folosea termenul rece (distant). Ulterior studen ții au caracterizat conferen țiarul
și, așa cum era de presupus, impresia fusese com plet diferit ă, cu toate c ă acest
trăsături centrale
„central traits“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
159 conferen țiar spusese acelea și lucruri în prezen ța fiec ăruia dintre grupuri.
Diferen țiatorul semantic
Fenomenul de a vedea oamenii în termeni de „buni“ și „răi“ se nume ște
efectul halo . Osgood și alții (1975) au studiat aceast ă tendin ță evaluativ ă și au
dezvoltat conceptul de diferen țiator semantic (semantic differential). Ei au
descoperit c ă exist ă trei dimensiuni fundamentale pe care le folosesc oamenii
când descriu lucruri sau al ți oameni: evaluarea (bun-r ău), puterea (puternic-
slab); activitatea (activ-pasiv). În leg ătură cu percep ția persoanelor mai ales
dimensiunea privind evaluarea (bun-r ău) pare s ă fie cea mai important ă.
dimensiuni
evoluative esen țiale
„core evaluative
dimensions“
Efectul rangului prim
Când se ajunge la evaluarea valorii fie a noastr ă înșine fie a altora, impresiile
dintâi au cea mai mare semnifica ție, persistând chiar și atunci când ulterior
apar informa ții opuse (Asch, 1946; Kelley, 1950; Lord, Ross, Lepper, 1979).
Rețineți că manifest ările clinice de rezisten ță reprezint ă acela și fenomen, v ăzut
într-un alt context: conflictele infantile incon știente rezist ă încerc ărilor de
aplanare. Caracterul și atitudinile ini țiale ale persoanelor persist ă.
Un exemplu clar în aceast ă direc ție îl constituie spaima de matematic ă.
Oamenii care de la început au impresia c ă nu pot înv ăța matematic ă vor
persista în aceasta chiar și dup ă încerc ări educative sau psihoterapeutice de
ameliorare a convingerilor (Betz, 1978; Fox, Brody și Tovin, 1980). Coroborat
cu acest exemplu, devine foarte clar, pentru colegii no ștri, când candida ții
insist ă că ei nu pot înv ăța statistica sau testarea teoriilor, chiar și dup ă ce li se
precizeaz ă conceptele. Este ceea ce francezii spun: ideile fixe nu pot fi
schimbate. Credin țele ini țiale sunt impenetrabile fa ță de schimbare. Într-un experiment,
elevilor de liceu li se d ădeau false feed-backuri cu privire la abilit ățile lor. Ei au
crezut aceste false evalu ări și credin țele persistau chiar dup ă ce ele au fost
infirmate (Lepper, Ross, Lau, 1986). Aceast ă descoperire are desigur implica ții
etice privind modul de lucru cu subiec ții. În sfâr șit, de ce mai cerem
dezmin țirea când noi tindem s ă nu mai credem oricum evalu ări ulterioare ?
Dezmin țirea dup ă aceste tipuri de experimente nu poate șterge dauna suferit ă de
subiect.
dificultatea
schimb ării
credin ței
„belief
intractibility“
Schimbul social
Teoria schimbului social (social excenge theory) propus ă de Thibant și
Kelley ( 1959) stabile ște că toate comportamentele noastre interpersonale se
bazeaz ă pe o formul ă cost-beneficiu. C ăutăm acele rela ții care ne aduc beneficii
mai mari decât costurile. De exemplu, poate o femeie bogat ă și un chipe ș bărbat
sărac sunt atra și unul de cel ălalt. Un alt exemplu, cineva care se preg ătește de
examenul de licen ță este dornic s ă se asocieze unui grup de studiu în care al ții
știu la fel de mult sau mai mult decât el, dar nu dore ște să studieze împreun ă cu
persoane dependente, foarte anxioase sau obi șnuite, care ar înv ăța mai mult de
la el decât l-ar putea înv ăța pe el. Acest simplu dar conving ător exemplu, de a
prezice comportamentul este întotdeauna influen țat de „calcularea“ costurilor și
beneficiilor , a fost folosit de ja pentru ex plicarea atrac ției, prejudec ății, afilierii
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
160 și comportamentului social în general. Este modul marxist-socialist de
interpretare a vie ții și știm ce s-a întâmplat cu socialismul.
Psihologia mediului înconjur ător
Psihologia mediului înconjur ător numit ă și psihologie ecologic ă
(environmental psychology) prive ște rela ția între spa țiu/cl ădiri și
comportamentul uman. Ini țial cercetarea s-a bazat pe premisele puse de Kurt
Lewin ( 1951), conform c ărora comportamentul este o func ție a interac țiunii
între persoan ă și spa țiul s ău de via ță (vezi teoria câmpului). De exemplu,
aspectele fizice ale mediului pot afecta satisfac ția în munc ă și motiva ția
angaja ților. Baron ( 1990) a descoperit c ă și o schimbare modest ă, ca
introducerea unui miros pl ăcut, poate s ă induc ă afecte pozitive, s ă măreasc ă
încrederea în sine, s ă modifice propriile scopuri și cooperarea cu al ții.
Roger Barker ( 1968) a definit psihologia ecologic ă în termenii influen ței
mediului asupra comportamentului unei persoane. De exemplu, un individ se comport ă într-un fel într-o școală și altfel într-un super market. Cu alte cuvinte,
conform lui Barker, situa ția specific ă („locul comportamentului“) impune
comportamente reglementate și previzibile. Aceast ă pozi ție este consonant ă cu
abordarea situa ției specific ă teoriei înv ățării și afirm ă despre cauza
comportamentului c ă este o func ție de mediu obiectiv, la fel de mult, dac ă nu
chiar mai mult de via ța psihic ă a individului și percep țiile acestuia asupra
mediului. Așa cum v ă pute ți imagina, acest mod de a vedea lucrurile a fost criticat ca
fiind prea simplist. Oamenii nu sunt într-adev ăr automate care s ă răspund ă mai
ales la stimulii din mediu. Mai degrab ă noi suntem activi din punct de vedere
cognitiv și orienta ți spre scopuri – procese cognitive. În mod obi șnuit ajungem
într-un loc cu destule informa ții despre acesta și cu un plan în minte despre ce
vom face acolo (Russel și Ward, 1982). Este evident, de exemplu, c ă mediile
înseamn ă diferite lucruri pentru oameni diferi ți: femeile asociaz ă adesea casa cu
familia și rela țiile sociale, în timp ce b ărbații o asociaz ă cu proprietatea (Saegert
și Winkel, 1981). Mediile sunt, de asemenea, prelucrate cognitiv în termenii
unor „scenarii“ pe care am anticipat c ă le vom desf ășura într-un loc, ca
exemple: faptul c ă vom mânca într-un restaurant, c ă vom adormi în timpul unei
lecturi, c ă vom fi nervo și în timpul examenului de licen ță. Fiecare dintre noi are
un scenariu individual care este doar într-un mod restrâns determinat de mediul obiectiv.
influen ța mediului
„influence of
environment“
procesarea
cognitiv ă
„cognitive
processing“
Aglomera ția
O problem ă particular ă studiat ă de psihologia mediului este aglomera ția,
numit ă proximitate . Credin ța ca lipsa spa țiului în sine este d ăunătoare s-a
dovedit a fi gre șită. Nu numai c ă realizarea cu succes a unei activit ăți de c ătre
o persoan ă nu este legat ă de densitatea celor ce-l înconjoar ă (Freedman, 1975),
dar nici psihopatologia (Srole, 1972). O mare densitate de oameni înt ărește
sentimentele pe care o persoan ă le are deja – afectele pozitive devin mai
pozitive (ca la discotec ă), în timp ce afectele negative devin mai negative (ca
atunci când a ștepți la rând pentru a merge la baie). Variabila nu este, deci,
mărimea absolut ă a spațiului de care dis pune persoana , ci de percepția că,
aglomera ția
„crowding“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
161 datorit ă aglomera ției, planurile sau inten ția unei persoane vor fi z ădărnicite, c ă
libertatea de a alege îi va fi limitat ă, că persoana va fi lipsit ă de posibilitatea de
a avea controlul asupra situa ției. Aceasta se nume ște constrângere sau
interferen ță în comportamentul cuiva.
Relativitatea aglomer ării poate fi privit ă prin prisma diferitelor sentimente
generate de participarea împreun ă cu al ți 80.000 de oameni la urm ărirea unui
meci, bucurându-te de jocul din teren (interferen ța joas ă), în compara ție cu a te
afla într-un autobuz supraaglomerat în timpul verii, luptându-te ca s ă mergi la
serviciu, f ără ca transpira ția să-ți treac ă prin haine (interferen ță înalt ă).
Interferen ța este mai mare pentru grupurile vulnerabile care de țin un control
slab asupra mediului lor de via ță (bătrâni, infirmi, s ăracii, tinerii și locuitori din
azile), decât pentru cei care au un control personal mai mare asupra vie ții lor
(Baron și Rodin, 1978).
Sentimentul subiectiv de nevoie a unui spa țiu propriu cre ște gradat o dat ă cu
vârsta pân ă la 2 1 de ani. Aceasta se refer ă la singura descoperire sigur ă în
domeniul spa țiului personal. Stereotipurile legate de diferen țele culturale nu
sunt, probabil, atât de profunde pe cât am putea crede noi. La fel diferen țele
între sexe în ceea ce prive ște nevoia de spa țiu personal nu sunt semnificative
(Hayduk, 1983). Unele studii au ar ătat c ă bărbații reac ționeaz ă mai negativ la
aglomera ție decât femeile (Ross și colab., 1973), în timp ce alte studii au ar ătat
contrariu sau au dat rezultate nesemnificative (Marshall și Heslin, 1975).
nevoia de spa țiu
propriu
„need for personal
space“
Clima
Nu-i a șa că o credin ță comun ă adevere ște că vremea poate s ă afecteze
sentimentele și comportamentele noastre ? Sigur. De fapt vremea poate exercita
efecte subtile mult mai puternice decât credem în mod obi șnuit. Câteva
exemple ar fi suficiente. Studiile lui Cotton din 1986 prezenta rezultatele a zece
ani de cercetare asupra temperaturii și descoperirea c ă temperatura înalt ă este
corelat ă pozitiv cu rata crimelor; mai pu țin cu crimele nonviolente, mai mult cu
cele violente. Similar, Riefman și colab., ( 1991) au analizat 826 de competi ții
majore de baseball în perioada 1986- 1988 și au descoperit un num ăr mai mare
de sanc țiuni aplicate datorit ă greșelilor de joc în timpul zilelor fierbin ți (90
grade Faraday). Baron ( 1987) a descoperit c ă ionizarea atmosferei, aceast ă
răcoare și claritate – schimbare pozitiv ă în aer dup ă furtun ă – afecteaz ă starea
noastr ă sufleteasc ă și chiar atrac ția interpersonal ă. Alții au dovedit impactul
negativ al polu ării aerului, umidit ății și ciclului lunar asupra comportamentului.
efecte ale climei
„effects of climate“
Alte aspecte ale ambian ței noastre au, de asemenea impact asupra noastr ă –
iluminatul, zgomotul, traficul rutier. Într-un num ăr de studii de laborator și în
mediu natural, efectuate la New York, Glass și Singer ( 1972) au ar ătat suferin ța
creat ă de zgomotul intens, nu numai suferin ța fizic ă, dar și psihologic ă foarte
supărătoare datorate urm ătoarelor componente ale acestuia: impredictibilitatea
sa (apare când nu te a ștepți) și caracterul incontrolabil (nu-i putem face nimic) –
precis tipul de zgomot care distruge ora șele noastre din interior. Câteva sechele
psihologice produse de zgomot asupra copiilor sunt: sl ăbirea concentr ării,
reducerea scopurilor la teste de citire și auditive, hiperactivitate și agresiune.
alte efecte ale
ambientului
„other ambient
effects“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
162 Viața urban ă
Un alt subiect de înalt interes este impactul vie ții urbane asupra individului.
Acest lucru este de în țeles, dac ă luăm în considera ție faptul c ă orașul a devenit
repede forma dominant ă de locuire uman ă. Într-un articol clasic, Milgram
(1970) a folosit experien țele personale și pe ale altora pentru a testa „experien ța
vieții în ora șe“. El a introdus un concept clasic „stimulul supraînc ărcăt“ cu care
orașul îi bombardeaz ă pe reziden ții săi, excesiva gam ă de stimuli senzoriali
(imagini, sunete, mirosuri etc). Ca și un computer, or ășeanul trebuie s ă evite
criza, limitând num ărul și intensitatea stimulilor permi și de con știință. Milgram
(1970) a relevat cinci efecte specifice ale stimulului supraînc ărcat: a) sc ăderea
responsabilit ății sociale pentru bun ăstarea altora; b) o mai mare neîncredere fa ță
de str ăini; c) o mai mare impolite țe;
d) sentimentul anonimit ății; e) o mai mare frecven ță a „comportamentelor de
rol“ decât a contactelor personale (person-to- person contact).
viața urban ă
„urban life“
stimulul
supraînc ărcat
„stimulus
overload“
Acest studiu clasic mai vechi a stimulat un mare num ăr de cercet ări în care
erau comparate comportamentul urban cu cel rural. Într-un studiu, un „copil pierdut“, de șase ani spunea trec ătorilor din patru mari ora șe (New York,
Boston, Philadelphia, Chicago):„M-am r ătăcit. Pute ți să suna ți acas ă la mine ?“
Orășenii s-au dovedit mult mai pu țin dispu și la ajutor (46%), în compara ție cu
neor ășenii, care au ajutat în propor ție de 72% (Takooshian și colab., 1977).
Studiul meta-analitic a lui Steblay din 1987 asupra a 65 de cercet ări privind
comportamentul de acordare a ajutorului în ora ș/sat a constatat faptul c ă în
orașe se d ă mai pu țin ajutor.
Aplica ții ale psihologiei sociale
Prin natura sa, psihologia social ă ajut ă la solu ționarea unor probleme
practice, într-o varietate de domenii : politic ă, industrie, medicin ă, probleme
legale, politici sociale, rela ții cu publicul. Unele dintre aplica țiile cele mai bine
puse la punct, men ționate mai jos și-ar putea g ăsi rostul între problemele de
examen.
În domeniul juridic
Dramele zilnice judecate în tribunalele americane solicit ă adesea r ăspunsuri
empirice la întreb ări presante. De exemplu, cum reu șesc tinerii s ă născoceasc ă
amintiri despre abuzul sexual ? Dac ă ați fi un avocat la un proces, a ți putea s ă
vă mul țumiți cu un juriu format din șase persoane mai degrab ă decât s ă dori ți
un juriu tradi țional format din 12 persoane ? Psihologia social ă a fost prima
dată folosit ă în justi ție la Chicago în 1960 și a devenit un element indispensabil
al tuturor fazelor presupuse de sistemul juridic al USA (Wrightsamn, 1991). În
timp ce o parte din aceste cercet ări se bazeaz ă pe activitatea real ă din tribunale,
marea majoritate se bazeaz ă pe studii simulate în laboratoarele facult ăților, cu
jurii simulate (mock jury). Studii recente ofer ă imaginea diverselor roluri ale
psihologiei sociale în tribunale: a) M ărimea juriului
: este mai probabil ca jurii mai mici de 12 persoane s ă
condamne pe acuzat, deoarece ei sunt mai pu țin înclina ți să rețină mai mult
de o propunere de achitare; deoarece conform cercet ărilor privind grupurile
mici dimensiunea acestui juriu face mai u șoară anihilarea o piniei unui
aplica ții în
domeniul juridic
„applications for
the law“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
163 nonconformist.
b) Personalitatea jura ților: jura ții autoritari, în general, sunt mai mult înclina ți
să condamne un acuzat;
c) M ărturiile copiilor: simul ările de laborator ale lui Leippe și colab., ( 1991) au
demonstrat c ă mărturiile copiilor între 5 și 10 ani erau mai pu țin corecte
decât ale adul ților, dar ei nici nu m ărturiseau lucruri care nu se întâmplaser ă
(p. 367);
d) Procedurile. Smith ( 1991) a descoperit c ă dac ă un judec ător d ădea
instruc țiuni de dou ă ori (atât înainte cât și dup ă prezentarea probelor)
aceasta sporea efectiv reamintirea și interpretarea probelor, de c ătre jura ți.
e) Prezentarea probelor. Kassin și Garfield ( 1991) au descoperit c ă introducerea
casetelor video care redau scene ale crimei sc ădea standardele jura ților în
dovedirea și eviden țierea înclina țiilor favorabile acuz ării.
f) M ărturia exper ților . În 1989, cu ocazia deciziei Cur ții supreme de justi ție a
SUA în cauza Price Waterhouse contra Hopkins, Asocia ția Psihologilor
Americani a realizat o scurt ă trecere în revist ă a literaturii științifice asupra
discrimin ării sexuale, care a influen țat decizia juridic ă în favoarea unei femei
reclamante, care d ăduse în judecat ă pe patronul s ău.
g) Tr ăsăturile acuzatului. Observarea a 2235 acuza ți a eviden țiat c ă cei mai
atrăgători primesc cau țiuni și amenzi mai mici, cel pu țin pentru contraven ții
(considerate necriminale) de care sunt acuza ți. (Downs și Lyons, 1991).
Din 1973, un grup de psihosociologi care activeaz ă pentru Proiectul na țional
juridic (NJP) a introdus pentru prima dat ă tehnici științifice de influen țare a
proceselor juridice – selec ția jura ților, anchete comunitare, repeti ții video etc.
care sunt adunate în manualul lor pentru avoca ții ap ărării (1982). Luând în
considerare rezultatele înregistrate de aceste tehnici în realizarea unui num ăr de
cazuri de achitare, nici un caz legal major actual nu ar putea avea loc f ără a
utiliza cel pu țin una sau mai multe din aceste tehnici. Nici o îndoial ă că mul ți
psihologi angaja ți pentru ap ărare vor fi în aten ția mijloacelor de comunicare în
masă, revelând tacticile lor pentru reu șită.
un manual essential
„essential manual“
În domeniul medical
În domeniul medicinii și marii industrii americane dedicat ă îngrijirii s ănătății,
psihosociologii au studiat modurile de reducere a bolii fizice. Un exemplu este cercetarea privitoare la combaterea stresului. De și cu to ții
suntem subiec ți ai stresului din mediul înconjur ător cei dintre noi care au
personalitate de tip A
sunt de dou ă ori mai predispu și la boli de inim ă
(Contrada, 1989). Compara ți cu media persoanelor de tip B , persoanele de tip A
sunt greu de condus, ner ăbdătoare și ușor de enervat. O persoan ă contrastant ă
este cea care manifest ă rezisten ța – tendin ța intern ă pe care unii dintre noi o au
de a rezista la boli. Personalitatea rezistent ă (hardy personality) are trei fa țete:
a) control – credin ța în controlul intern al evenimentelor; b) realizare – un sim ț
al implic ării în propria munc ă și în alte activit ăți; c) provocarea – un sim ț
sănătos al optimismului în modul de a vedea via ța ca o provocare ce ne poate
face mai puternici.
personalitate de tip
A și B
„Type A and Type
B personalities“
Al ături de aceast ă investigare asupra personalit ății sub influen ța mediului,
cercet ătorii au demonstrat , de asemenea , valoarea su portului social ; faptul de a forța personalit ății
„hardiness“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
LECTURI
164 avea pe al ții pe care se poate conta ac ționeaz ă ca un veritabil tampon în fa ța
stresului. Medicina comportamental ă
a studiat modul în care indivizii pot renun ța
abătuți de la comportamentele auto d ăunătoare, ca mâncarea în exces, fumatul,
consumul exagerat de b ăuturi alcoolice.
DiMatteo ( 1979) a studiat pe baza observa ției problemele interac țiunii
pacien ților cu medicii lor. El a descoperit în ce fel medicii pot s ă-și
îmbun ătățească raportul lor nonverbal cu pacien ții și astfel s ă măreasc ă
satisfac ția pacien ților, ca și complian ța acestora la indica țiile medicului. O
cercetare (Lauver și Chang, 1991) a descoperit cum, culmea ironiei, chiar
femeile cu antecedente familiale de cancer la sân sunt cele care se opun cel mai mult la propria lor consultare când dezvoltau simptome specifice: aparent faptul se datora fricii de descoperire a maladiei. Cercet ătorii au prevenit pe
medici s ă sfătuiasc ă aceste paciente supuse unui risc de înboln ăvire mare s ă
consimt ă detectarea timpurie (a simptomelor).
suport social
„social supports“
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
ÎNTREB ĂRI
165
ÎNTREB ĂRI
1. Studiul lui Zimbardo cu privire la prizonieri și gardieni s-a terminat deoarece gardienii :
a) refuzau s ă urmeze instruc țiunile;
b) era prea dr ăguț modul lor de a-i trata pe prizonieri;
c) nu puteau s ă-și intre îl rol;
d) ac ționau într-o manier ă prea punitiv ă.
2. Cercetarea privind efectele urm ăririi emisiunilor de televiziune asupra comportamentului
copiilor au ar ătat c ă:
a) sunt afectate atât cooperarea cât și agresiunea;
b) agresiunea cre ște, dar nu sunt efecte în leg ătură cu cooperarea;
c) cresc atât cooperarea, cât și agresiunea;
d) televiziunea nu are nici un efect semnificativ în ceea ce prive ște cooperarea sau agresiune.
3. Cercetarea în domeniul atrac ției interpersonale a indicat c ă atrac ția îndelungat ă între indivizii
de acela și sex depinde în primul rând de :
a) statusul socioeconomic; b) similaritatea atitudinilor; c) atractivitatea fizic ă;
d) proximitatea fizic ă.
4. Teoria privind emo țiile a lui Schachter rezid ă în:
a) etichetarea st ării emo ționale;
b) etichetarea antecedentelor; c) con știința cu privire la schimb ările corporale;
d) percep ția stimulilor sugestivi .
5. Cel mai bun exemplu de motiva ție intrinsec ă este:
a) o persoan ă care munce ște pentru o sum ă mare de bani;
b) copil colec ționând timbre;
c) o persoan ă lucrând pentru pu țini bani;
d) copil f ăcând ceva care ar vrea s ă-i plac ă mamei lui.
6. Teoria atribuirii explic ă:
a) cum se descrie o persoan ă pe sine și cum îi descrie pe al ții;
b) interac țiunea persoan ă – mediu înconjur ător;
c) decizii de tip cost-beneficiu; d) cum percepe cineva cauzele comportamentului altuia.
7. Modul de a face dou ă grupuri s ă-și reduc ă antagonismul natural este de a le face s ă:
a) să facă ceva vesel, distractiv;
b) să vorbeasc ă despre antagonismul lor;
d) să lucreze pentru un scop supraordonat;
e) să trăiască împreun ă.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
ÎNTREB ĂRI
166 8. Psihologia ecologic ă în cadrul prezentat de Barker sus ține c ă cineva ar putea prezice
comportamentul altuia prin :
a) evaluând constrângerile comportamentale presupuse de prezen ța sau absen ța altor persoane;
b) evaluând scenariul preconceput al persoanei raportat la comportamentul normativ în acea situa ție;
c) studiind limit ările comportamentale și așteptările definite de parametri fizici ai mediului
înconjur ător;
d) determinând ce a f ăcut individul în structurile similare precedente.
9.Conform cercet ărilor recente referitoare la percep ția evenimentelor, noi tindem s ă:
a) subestim ăm evenimentele cu probabilitate mare de apari ție și puțin cunoscute;
b) subestim ăm evenimentele cu probabilitate mare de apari ție și bine cunoscute;
c) supraestim ăm evenimentele cu probabilitate joas ă de apari ție și forțe cunoscute;
d) supraestim ăm experimentele cu probabilitate sc ăzute de apari ție și puțin cunoscute.
10. De și nu au ajuns totdeauna la rezultate consistente, cercet ările asupra aglomer ării au sugerat
că:
a) bărbații sunt afecta ți mai negativ decât femeile;
b) femeile sunt afectate mai negativ decât b ărbații;
c) aglomera ția ar putea s ă aibă efecte pozitive asupra performan țelor atât pentru b ărbați cât și pentru
femei; d) copii sunt mai afecta ți negativ decât adul ții.
11. Conform teoriei lui Allport legile antidiscriminatorii ar trebui mai probabil :
a) să fie valoroase în producerea schimb ării atitudinale atât timp cât atitudinile urmeaz ă
comportamentul;
b) să conduc ă la o oarecare conformare comportamental ă, dar mic ă dacă orice atitudine se schimb ă;
c) să dea loc la mai multe prejudec ăți datorit ă efectului reactan ței;
d) să produc ă o cre ștere a lipsei de respect pentru viitoarele legi anti-discrimiatorii.
ÎNTREBAREA NR. R ĂSPUNS CORECT
1. d
2. a
3. b
4. a
5. b
6. d
7. c
8. c
9. c
10. a
11. b
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
GLOSAR
167
GLOSAR
1. Afiliere
(affiliation): actul apropierii noastre de al ții tinde s ă fie favorizat doar în unele
circumstan țe. Anxietatea sau teama vor avea ca efect s ă ne motiveze s ă ne al ăturăm altora care
sunt la fel de anxio și și tem ători.
2. Apatia spectatorului (bystander apathy): o condi ție de inhibare a comportamentului prosocial în
prezen ța altor persoane. Procesele care explic ă aceste condi ții sunt: difuziunea responsabilit ății
individuale, influen ța social ă (fiecare persoan ă caut ă la al ții indica ții comportamentale), și costurile
poten țiale ale r ăspunsului dac ă acțiunea de r ăspuns a cuiva este improprie (necorespunz ătoare),
persoana se simte stânjenit ă.
3. Atrac ție interpersonal ă (interpersonal attraction): este legat ă de proximitate fizic ă, atractivitatea
fizic ă, similitudinea atitudinilor și calit ățile personale, precum faptul de a fi de n ădejde, de
încredere și prietenos.
4. Atribuirea gre șită (misattribution): condi ția de a avea sentimente pe care cineva nu le poate
explica cu u șurință, deci tendin ța de a atribui cauza acestor emo ții unui stimul altul decât cauza
reală. Noi atribuim cauze eronate unora dintre ac țiuni.
5. Conflict atrac ție-atrac ție (approach – aprproach conflict) o tensiune între dou ă scopuri evaluate
pozitiv, care produce ini țial o ambivalen ță și se reduce când persoana se îndreapt ă (hot ărât) spre
unul dintre scopuri. 6. Conflict atrac ție-evitare
(approach-avoidance conflict):o condi ție în care o persoan ă în acela și
timp este atât atras ă (irezistibil), cât și respins ă de o situa ție. Rezultatul va fi, probabil, o stare de
oscila ție pân ă când conflictul se stabilizeaz ă întâi într-o stare de echilibru.
7. Conflict evitare-evitare (avoidance-avoidance conflict): o tensiune între dou ă alternative
evaluate negativ care poate paraliza (psihic) o persoan ă sau o determin ă să aleag ă în cele din urm ă
răul cel mai mic.
8. Credin ța înt-o lume dreapt ă (belief in a just world): tendin ța de a c ăuta explica ții raționale pentru
fenomenele observate. Un eveniment nepl ăcut (nefericit) este explicat astfel încât s ă păstreze
credin ța noastr ă că asemenea lucruri teribile nu ni s-ar putea întâmpla nou ă fără o cauz ă.
9. Deindividualizare (deindividuation): un sentiment al pierderii responsabilit ății individuale și
creșterea sentimentului anonimatului, în cadrul unui grup, conducând pe indivizi s ă se comporte în
moduri mai pu țin acceptabile social.
10. Diferen țiator semantic (semantic differential): modul în care oamenii utilizeaz ă cuvintele
pentru a evalua lucruri sau persoane. Tindem s ă folosim trei dimensiuni semantice: evaluare,
putere, și activitate. Dintre acestea, dimensiunea evaluativ ă (cât de bun sau r ău este un fenomen)
este cea mai important ă.
11. Eroarea de atribuire fundamental ă (fundamental attribution error): în observarea
comportamentului, tendin ța de a atribui cauzele acestuia caracteristicilor interne ale personalit ății
mai degrab ă decât elementelor determinante ale situa ției.
12. Expunere simpl ă (mere exposure): – observa ția că simpla expunere la o comunicare sau o surs ă
de informare f ără nici o alt ă întărire m ărește șansa recept ării pozitive a acestei comunic ări sau
surse de informa ții.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
GLOSAR
168 13. Facilitare social ă (social facilitation): Conceptul lui Allport (Floyd) c ă prezen ța altora are un
efect stimulator pentru performan ța individual ă. Acest efect difer ă dup ă tipul sarcinii; pentru
sarcinile simple efectul este mai pronun țat. Pentru sarcinile complexe, prezen ța altora poate inhiba
performan ța individual ă (stimulând anxietatea).
14. Gândirea de grup (group think): un fenomen legat de grupurile închise, cu o conducere foarte
autoritar ă în care opiniile contrare sunt interzise și fiecare devine amabil și încuviin țează. O
atitudine de supunere oarb ă și comportament ira țional, dovedit de membrii unui grup influen țat de
un lider puternic. 15. Ipoteza frustrare agresiune
(frustation – aggression hypothesis): teoria clasic ă conform c ăreia
frustrarea totdeauna conduce la agresiune și că agresiunea este totdeauna precedat ă de frustrare.
Pozi țiile teoretice contemporane considera c ă între frustrarea și comportamentul ulterior intervin o
serie de factori moderatori și că agresiunea nu este singurul rezultat posibil al frustr ării.
16. Incetinire social ă (social loafing): o stare de descre ștere a productivit ății individuale când
grupul de munc ă se m ărește numeric. Fenomenul este afectat de alte variabile, cum ar fi simplitatea
sau complexitatea sarcinii și gradul implic ării personale în sarcin ă.
17. Locul controlului (locus of control): o m ăsură de unde apare înt ărirea comportamentului pentru
individ și controlul putând fi: control intern sau control extern.
18. Neajutorarea înv ățată (learned helplessness): o stare de spirit a cuiva care n-are control asupra
situa ției, de aici afectul s ău – neputin ță și apatie. În înv ățarea și modificarea comportamentului
neajutorarea înv ățată apare când un comportament care avea succes pe vremuri e șueaz ă în
producerea înt ăririlor a șteptate. Un concept care descrie starea la care ajunge persoana din cauza
faptului de a fi expus ă la evenimente nefaste necontrolate. Dac ă orice face persoana nu are nici o
eficien ță, ea înva ță să fie neajutorat ă.
19. Perceperea persoanei (person perception): tendin ța de a infera o întreag ă constela ție a
personalit ății bazat ă pe o singur ă trăsătură (a persoanei).
20. Prizonieri și gardieni (prisoners and guardes): se refer ă la faimoasele studii ale lui Zimbardo în
care studen ților de la colegiu li s-a cerut s ă joace roluri fie de prizonieri, fie de gardieni. Studiul a
fost întrerupt datorit ă faptului c ă studen ții au devenit prea implica ți în rolurile lor. Conform teoriei
rolului, noi tindem s ă ne comport ăm conform a șteptărilor legate de rolurile noastre.
21. Proximitate (proxemics): studiul r ăspunsurilor fa ță de aglomera ție și despre nevoia individual ă
de spa țiu personal.
22. Psihologia mediului înconjur ător sau psihologie ecologic ă (environmental psychology) studiul
relațiilor între spa țiul înconjur ător sau cl ădiri și comportamentul uman. Diferite locuri destinate
comportamentelor cer comportamente predictibile. 23. Scala Likert
(Likert scale): o scal ă de atitudini prin care oamenii aleg punctul care corespunde
atitudinilor referitoare la anumite probleme de-a lungul unei dimensiuni (de la foarte mult la foarte puțin).
24. Scala Thurstone
(Thurstone scale): o scal ă de atitudini în care fiecare item are o valoare
desemnat ă de c ătre exper ți cu privire la caracterul s ău pozitiv sau negativ în rela ție cu lucrurile
care trebuie evaluate. 25. Supunerea fa ță de autoritate
(obedience to authority) bazat ă pe studiile clasice ale lui Milgram
cu privire la faptul c ă oamenii înclin ă să se conformeze mai mult decât cred ei c ă o fac.
Conformarea cre ște în prezen ța autorit ății, când autoritatea are mai mult ă legitimitate și când
prezen ța autorit ății este înt ărită.
26. Tehnica introducerii piciorului în u șa întredeschis ă (foot-in-the-doar technique): metoda de
creștere a complian ței făcând mai întâi pe cineva s ă accepte o solicitare mic ă, revenind ulterior cu
o cerere mai mare.
PSIHOLOGIE SOCIAL Ă
GLOSAR
169 27. Teoria atribuirii (attribution theory): încercare de a în țelege modul în care persoanele percep și
gândesc despre cauzele a ceea ce li se întâmpl ă lor și altora. Atribuirile se pot referi la cauze
interne (intrinseci persoanei) sau externe (de exemplu norocul). 28. Teoria câmpului
(field theory) al lui Lewin: cadrul de explicare a r ăspunsurilor unei persoane la
forțele care ac ționeaz ă în spa țiul s ău de via ță (toate evenimentele posibile care influen țează pe
cineva). Tensiunea creat ă de aceste for țe va determina persoana s ă se fereasc ă de obiectele cu
valen țe negativ ă și să se îndrepte spre cele cu valen țe pozitive. Teoria se bazeaz ă pe ideea de
coeziune legat ă de atrac ția (sau valen ța pozitiv ă) între membrii unui grup.
29. Teoria disonan ței (dissonance theory): ideea c ă o dat ă ce o persoan ă se angajeaz ă într-o
credin ță sau ac țiune care este în contradic ție cu alte credin țe sau ac țiuni ale sale persoana va
rezolva conflictul schimbându- și elementele cognitive.
30. Teoria inocul ării (inoculation theory): o aplica ție a inocul ării medicale menit ă să protejeze pe
cineva împotriva mesajelor persuasive. Oamenilor li se d ă o doz ă ușoară de mesaj contrar a șa încât
să poat ă dezvolta și să se înarmeze cu contraargumente. Expunerea anterioar ă a cuiva la un
fenomen d ăunător într-un mod nestresant și dotarea sa cu calit ățile necesare pentru a face fa ță
structurilor. 31. Teoria judec ății sociale
(social judgment theory):prevede c ă gradul schimb ării atitudinale
corespunde diferen ței între atitudinea ini țială a subiectului și noua viziune ce trebuie sus ținută. O
poziție nou ă care este apropiat ă vederilor ini țiale ale subiectului este probabil c ă va fi acceptat ă
mai u șor decât o pozi ție indep ărtată de pozi ția de baz ă a acestuia.
32. Teoria reactan ței (reactance theory): apreciaz ă că presiunea social ă având ca scop conformarea
va produce efectul opus, datorit ă percep ției persoanei c ă i s-a limitat libertatea de alegere. Astfel
omul va reac ționa pentru a- și proteja libertatea pe care o simte amenin țată. Când presiunea de a
acționa într-un anumit fel este prea mare, tindem s ă ne opunem prin reac țiile noastre. Ne este
team ă de pierderea libert ății personale și luăm m ăsuri de a ne opune la ceea ce suntem presa ți să
facem. 33. Teoria rolului social
(social role theory): studiul modului în care individul exercit ă diferite
roluri. Exist ă în general (referitor la mediu) o rela ție pozitiv ă între num ărul pozi țiilor sociale pe
care le ocup ă cineva (ex: so ț, părinte, lucr ător etc.) și satisfac ția general ă în via ță.
Traducere: lector univ. dr. Elena Beca
Consultant științific: profesor univ. dr. Septimiu Chelcea
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Prof. univ. dr. Septimiu CHELCEA [623134] (ID: 623134)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.