COMPARTIMENTUL ÎNVAȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ [623066]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE DREPT
COMPARTIMENTUL ÎNVAȚĂMÂNT CU FRECVENȚĂ REDUSĂ

LECT.UNIV.DR. IRINA OLIVIA CĂLINESCU

DREPT CIVIL. DREPTURI REALE
Note de curs pentru IFR

Editura Universitaria Craiova
2016

2

Prezentul cur s este protejat potrivit legii dreptului de autor și
orice folosire alta decât în scopuri personale pentru studiu este
interzisă de lege sub sancțiune penală.

Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
CĂLINESCU, IRINA OLIVIA
Dreptul transp orturilor : Curs pentru IFR / Irina Olivia Călinescu – Craiova:
Universitaria, 2016.
Bibliogr.
ISBN 978 -606-14-1024 -8

I.
II.

347.463(075.8)
347.763(075.8)

3

I. Informații generale
Numele cursului: Drept civil. Drepturi reale
Codul cursulu i: D16DRFRL324
An, semestru: An II, Sem. I
Tipul cursului: Obligatoriu
Coordonatorul de disciplină: Irina Olivia Călinescu
Birou: Calea Bucuresti nr.107 D, C 4.4, Craiova, Facultatea de Drept
E-mail: [anonimizat]
Consultații: Marți 14 -16
Introducere
Cursul de „Drept civil. Drepturi reale” se predă în semestrul I, anul II, la Specializarea Drept,
și are ca scop studierea și aprofundarea conceptelor și noțiunilor specifice drepturi reale
Obiective

Rezultate așteptate

Structura cursului
Cursul este structurat pe 14 module în care se regăsesc cunoștințe necesare înțelegerii
noțiunilor specifice. Cursul se desfășoară prin tratarea noțiunilor care stau la baza dreptului
civil și prin argumentarea acestor concepte d e ordin juridic în baza unei documentări
susținute de actualizarea permanentă a bibliografiei

Modulul
Tema
1. Patrimoniul
2. Clasificarea drepturilor reale
3. Dreptul de proprietate privată – noțiune, conținut juridic, limite de exercitare
4. Regimul juridic al terenurilor și construcțiilor proprietate privată
5. Rechiziția. Confiscarea. Dreptul de proprietate publică
6. Exercitarea d reptului de proprietate publică
7. Posesia – definiție, elemente, caractere, dovada, dobândire și pierdere, vicii le
posesiei, protecția juridică a posesiei
8 Demembrămintele dreptului de proprietate privată. Uzufructul, dreptul de uz și Disciplina are ca scop î nsușirea cunoștințelor teoretice fundamentale privind: sistem ul
general al drepturilor reale, specificul regimului juridic al acestora; implicațiile practice
concrete pentru fiecare din tre instituțiile abordate
.
 Însușirea cunoștin țelor teoretice privind sistemul general al drepturilor reale
 Deprinderea abordării practice a instituțiilor specific e drepturilor reale care vor fi
studiate

4
abitație
9 Dreptul de servitute și dreptul de superficie
10 Modalitățile juridice al e dreptului de proprietate privată
11 Mod urile generale de dobândire a drepturilor reale principale
12 Accesiunea imobiliară și uzucapiunea
13 Apărarea drepturilor reale principale
14 Publicitatea imobiliară
Formatul și tipul activităților implicate de curs

Competențe ob ținute
 Cunoașterea conținutului instituțiilo r specifice drepturilor reale ;
 Aplicarea în practică a instituțiilor studiate ;
 Dezvoltarea abili tății de a înțelege și analiza pertinent cele mai importante instituții
specifice drepturilor reale ;
 Proiectarea, co nducerea și evaluarea activităților practice specifice; utilizarea unor
metode, tehnici și instrumente de investigare și de aplicare a noțiunilor dobândite ;
 Folosirea unei gândiri logico -form ale în analiza cazurilor practice .

Informații evaluare
Evalu area studenților se realizează în mod continuu pe întreg parcursul anului universitar,
prin intermediul următoarelor activități: participarea activă a studenților la seminar;
verificarea continuă a cunoștințelor dobândite; rezultatul/rezultatele obținute l a
testarea/testările semestriale; evaluarea finală . Evaluarea finală se realizează conform formei
de verificare prevăzută în planul de învățământ. Nota finală va fi calculată având în vedere
cele două note și ponderarea (20% și 70%) conform algoritmului: ( nota evaluare parcurs
x0,2) + (notă evaluare finală x0,7)+1p (pentru îndeplinirea procentului de prezență).
Exemplu: (6×0,2) + (8×0,7) =1,2 +5,6+1 =7,8.

Instrucțiuni privind parcurgerea resursei de învățământ
Suportul de curs conține toate informaț iile necesare însușirii cunoștințelor teoretice și practice
referitoare la Drepturile reale. Conținutul este structurat în module, în cadrul fiecărui modul
regăsindu -se mai multe unități de învățare, în așa fel încât să eșaloneze și să faciliteze
parcurge rea materialului și însușirea sa. Pentru parcurgerea acestei resurse se recomandă
următoarea succesiune :
1. Citirea, cu atenție, a fiecărei unități și consultarea recomandărilor bibliografice. Parcurgerea acestora se va realiza atât prin intermediul întâlniri lor față în față cu studenții, cât
și prin studiu individual. Întâlnirile reprezintă un sprijin direct acordat din partea profesorului
– studentului . În ceea ce privește activitatea individuală, aceasta se va concretiza în
parcurgerea materialelor impuse și în solu ționarea cazurilor pr actice si a exercițiilor
obligatorii. Studenții beneficiază de deplină libertate privind gestionarea timpului necesar
pentru par curgere a temelor stabilite astfel încât acesta să fie sufi cient pentru însușirea și
fundamentare a cunoștințelor dobândite .

5
2. Parcurgerea rezumatului fiecărei unități de studiu.
3. Rezolvarea temelor de autoevaluare (pentru fiecare unitate de studiu).
4. Rezolvarea testului de autoevaluare (pentru fiecare modul).
5. Pregătirea schemei de discuție pentru seminar.

II. Suport curs

Modulul I.
PATRIMONIUL

Unitatea de învățare:
1. Considerații generale
2. Definiția patrimoniului
3. Elementele patrimoniului
4. Caracterele juridice ale patrimoniului
5. Funcțiile patrimoniului
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
3. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
4. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
5. Colectiv de autori, Noul Cod c ivil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București, 2012;
6. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
7. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drept urile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
8. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
9. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului

6

1. Considerații generale. Știința dreptului civil are ca obiect central analiza
raportului juridic civil ca relație socială – patrimonială ori nepatrimonială – reglementată de
norma de dr ept civil . Elementele raportului juridic civil sunt reprezentate de : subiecte,
conținut, obiect.
Subiectele sau părțile raportului juridic civil sunt, după cum știm, persoanele fizice și
persoanele juridice care sunt titularele drepturilor și obligațiilor civile.
Obiectul raportului juridic civil constă în acțiunile sau inacțiunile la care sunt
îndreptățite părțile ori pe care acestea sunt ținute să le respecte sau, altfel spus, conduita pe
care o pot avea sau trebuie să o aibă părțile.
Conținutul r aportului juridic civil este reprezentat de totalitatea drepturilor subiective
civile și a obligațiilor civile pe care le au părțile lui.
În funcție de natura conținutului lor , drepturile civile se clasifică în patrimoniale, care
au un conținut economic și pot fi exprimate în bani, și nepatrimoniale, care nu au un conținut
economic. Pentru definirea noțiunii de patrimoniu este clar că prezintă relevanță numai
drepturile și obligațiile care au o valoare pecuniară, adică cele patrimoniale.
2. Definiția pa trimoniului . Patrimoniul este reprezentat de totalitatea drepturilor și
obligațiilor care au valoare economică, aparținând unui subiect de drept , persoana fizică sau
respectiv persoană juridică .
3. Elementele patrimoniului . Mai întâi, se observă că, prin ipoteză, avem în vedere
numai drepturile și obligațiile cu conținut economic . Ca atare, în cuprinsul patrimoniului nu
vom include drepturile personal -nepatrimoniale , precum drepturile și îndatoririle politice,
cele mai multe dintre drepturile și îndatoriri le apărute în raporturile de dreptul familie și
acțiunile de stat.
În cuprinsul patrimoniului, pornind de la definiția acestuia, vom deosebi între activul
patrimonial și pasivul patrimonial.
Activul patrimonial este alcătuit din toate drepturile subiect ive civile care au valoare
economică. Poate fi vorba de drepturi subiective civi le reale ori de drepturi subiective civi le
de creanță.
Pasivul patrimonial cuprinde toate datoriile, obligațiile evaluabile în bani pe care le
are o anumită persoană obligații de a da, de a face , sau de a nu face.
4. Caracterele juridice ale patrimoniului. Caracterele juridice ale patrimoniului
sunt următoarele : Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
 definiți patrimoniului ;
 identificați e lementele patrimoniului ;
 precizați c aracterele juridi ce ale patrimoniului ;
 indicați f uncțiile patrimoniului .

7
 Patrimoniul este o universalitate juridică
Universalitatea juridică presupune un ansamblu de drepturi și oblig ații ce alcătuiesc
un întreg, un tot unitar distinct de elementele ce îl compun. Drepturile și obligațiile care
alcătuiesc patrimoniul sunt legate între ele, formând o universalitate juridică , fără a exclude
posibilitatea ca patrimoniul să cuprindă mai mul te mase de bunuri, fiecare masă având un
regim juridic distinct. De altfel, potrivit art. 31 alin. 1 C. civ., orice persoană fizică sau
persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce
pot fi evaluate în bani și aparțin acesteia, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege , în
cazurile și condițiile prevăzute de lege , patrimoniul poate face obiectul unei divi ziuni sau
unei afectațiuni.
Pe de altă parte, drepturile și obligațiile care alcătuiesc patrimoniul sunt distincte de
universalitate, așa încât schimbările pe care acestea le suferă nu afectează identitatea
universalității, pentru că acestea sunt cuprinse în universalitate numai sub raportul valorii lor
economice. Patrimoniul nu va înceta să exist e indif erent de mișcările care au loc în interiorul
său, de schimbările elementelor sale și independent de voința titularului său. El se
materializează într-o entitate de referință pentru transmisiunile universale, cu titlu universal
sau cu titlu particular.
Spre deosebire de universalitatea de drept, universalitatea de fapt este un ansamblu de
bunuri care nu are o existență autonomă și nici un pasiv propriu ( de ex. o colecție de
tablouri). Numai universalitatea de drept are un activ și un pasiv aflate în inter acțiune juridică
permanentă.
 Orice persoană are un patrimoniu
Nu există și nici nu poate fi concepută o persoană fizică sau juridică fără patrimoniu.
De altfel, potrivit art. 31 alin. 1 C. civ., orice persoană fizică sau persoană juridică este
titulară a unui patrimoniu. Situația financiară a unei persoane nu influențează existența
acestei unversalități juridice. În aceste condiții, o rice persoană, indiferent cât de săracă este,
are un patrimoniu, pentru că fiind o vocație, acesta există întotde auna. Este suficient să existe
drepturi eventuale, neexercitate, adică numai posibilitatea de a exercita drepturi pentru a
constitui un patrimoniu , indiferent că nu există drepturi concrete . Mai mult, trebuie menționat
că patrimoniul apare chiar înainte de nașterea p ersoanei, având în vedere capa citatea de
folosință anticipată a persoanei fizice.
Pe de altă parte, pentru persoana juridică legea impune existența unui patrimoniu ca
una dintre condițiile esențiale pen tru însăși existența acesteia, alături de organizarea proprie și
scopul propriu.
 Patrimoniul este unic
Numărul drepturilor și îndatoririlor unei persoane nu are nicio influență asupra
patrimoniului, privit din perspectivă cantitativă. Astfel, o ricare ar fi numărul drepturilor și
obligațiilor pe care le -ar av ea un anum it subiect de drept, și indiferent de numărul
raporturi lor juridice patrimoniale în care ar fi angajat în timpul existenței sale, el are
întotdeauna un singur patrimoniu. Astfel, în cazul în care se constituie o societate comercială
cu asociat u nic, nu avem de -a face cu două patrimonii ale persoanei fizice , pentru că în
această situație este vorba de fapt de patrimoniul persoanei fizice în care intră și părțile
sociale pe care le deține în cadrul societății comerciale și patrimoniul distinct al p ersoanei
juridice, constând în societatea comercială cu asociat unic.
 Divizibilitatea patrimoniului.
Unicitatea patrimoniului nu exclude divizibilitatea sa în mai multe categorii, grupe
sau mase de drepturi și obligații, fiecare având o anume destin ație și, în consecință, un regim
juridic distinct și determinat. De altfel, așa cum am arătat potrivit , art. 31 alin. 2 C. civ.
patrimoniul poate face obiectul unei diviziuni sau unei afectațiuni numai în cazurile și

8
condițiile prevăzute de lege. Ca atare, va fi un patrimoniu de afectațiune patrimoniul
executorului judecătoresc care servește la exercitarea profesiei sale.
 Netransmisibilitatea patrimoniului prin acte juridice între vii
Având în vedere că orice persoană are un patrimoniu, este evident că ace sta fiind
strâns legat de subiectul de drep t va rămâne atașat de persoana titularului său atâta vreme cât
aceasta este în ființă. Patrimoniul include nu doar drepturile și obligațiile prezente, ci și pe
cele viitoare. Persoana fizică poate înstrăina prin a cte inter vivos un drept determinat sau mai
multe sau, uneori, chiar o obligație din cuprinsul patrimoniului său, dar nu poate transmite
însuși patrimoniul.
Așa cum am menționat patrimoniul poate cuprinde numai drepturi eventuale. În ace ste
condiții și pe rsoana juridică poate înstrăina prin acte inter vivos un anumit drept sau mai
multe drepturi determinat e, însă r enunțarea la patri moniu ar echivala cu renunț area la
drepturile și obligațiile pe care în viitor persoana le -ar putea dobândi , ceea ce ar fi de
neconceput . De asemenea, nu se poate imagina înstrăinarea patrimoniului în condițiile în care
aceasta ar echivala cu pierde rea posibilit ății ca pe viitor să mai dobândească astfel de drepturi
și obligații, de vreme ce ele sunt orientate convențional către alt subiect de drept.
Transmiterea universală a p atrimoniului persoanei fizice are loc prin decesul persoanei
persoanei fizice, fizic constatat sau declarat pe cale judecătorească .
Pentru persoanele juridice transmiterea întregului patrimoniu are loc în c azul încetării
lor în urma reorganizării prin comasare ( absorție sau fuziune) ori divizare totală.
5. Funcțiile patrimoniului. Patrimoniul îndeplinește următoarele funcții :
 Funcția de gaj general al creditorilor chirografari
Creditorii chirografari sun t o categorie de creditori care nu beneficiază de o garanție
reală (gaj sau ipotecă) pentru creanța lor, ci numai de un drept de gaj general asupra
întregului patrimoniu al debitorului. În virtutea acestui drept, debitorul este ținut să garanteze
datoria c u toate bunurile care se află în patrimoniul său, iar creditorul poate urmări orice bun
pentru realizarea creanței sale (art. 2324 C.civ .)
Dreptul de gaj general nu se confundă cu dreptul de gaj, garanție specială a
creditorilor gajiști.
 2. Funcția de exprimare și permitere a subrogației reale cu titlu universal
Subrogația presupune înlocuirea unui bun, caz în care se numește subrogație reală sau
a unei persoane cu o altă persoană, caz în care se numește subrogație personală. Subrogația
reală cu titlu universal înseamnă înlocuirea automată a unei valori cu o alta în cadrul unui
patrimoniu. Ea poate fi explicată numai prin noțiunea de patrimoniu privit ca universalitate
juridică în cadrul căreia drepturile și obligațiile sunt avute în vedere ca valori legate între ele,
susceptibile de înlocuire cu alte valori.
Conținutul gajului general al creditorilor chirografari poate fi explicat prin această
operațiune . Creditorii chirografari vor urmări bunurile care se află în patrimoniul debitorului
la data executării creanței, chiar dacă acestea nu existau la momentul nașterii creanței.
Subrogația cu titlu particular constă în înlocuirea unui bun individual determinat cu un
alt bun individual determinat, bunuri privite așadar în individualitatea lor ( ut singuli) .
Subrogația cu titlu particular nu operează automat, ci numai dacă este prevăzută
expres de lege.
Subrogația reală cu titlu universal nu trebuie confundată cu transferul drepturilor și
obligațiilor cu conținut economic dintr -o masă patrimonia lă în alta, așa cum este reglementat
de art. 32 alin. 2 C. civ., pentru că în această situație nu este vorba despre o înstrăinare.
 Funcția de explicare și permitere a transmisiunii universale și cu titlu universal

9
Transmisiunea universală și cu titlu unive rsal constă în transmiterea de la o persoană
la alta a unui întreg patrimoniu ori a unei părți sau fracțiuni dintr -un patrimoniu. Obiectul
transmisiunii îl constituie chiar patrimoniul persoanei ca universalitate juridică, iar nu
drepturi și obligații priv ite în mod individual . Dacă patrimoniul se transmite în întregime unui
singur succesor, avem de a face cu o transmisiune universală, iar dacă mai mulți succesori
primesc anumite cote -părți din patrimoniu, operează o transmisiune cu titlu universal. În aces t
context reamintim că, nu poate opera o transmisiune integrală a patrimoniului unei persoane
fizice, decât pentru cauză de moarte. Această afirmație este valabilă și în cazul persoanei
juridice, acest tip de transmisiune fiind echivalentă cu încetarea per soanei juridice ca urmare
a reorganizării prin comasare ( absorție sau fuziune) sau prin divizare totală .
Atât succesorul universal, cât și cel cu titlu universal dobândesc atât activul, cât și
pasivul patrimonial. Între cele două feluri de transmisiune a patrimoniului nu există deosebire
sub aspect calitativ, ci doar sub aspect cantitativ.

Concluzii:
Patrimoniul este reprezentat de totalitatea drepturilor și obligațiilor care au valoare
economică, aparținând unui subiect de drept. În cuprins ul patrimo niului , vom deosebi între
activul patrimonial ș i pasivul patrimonial.
Activul p atrimonial este alcătuit din toate drepturile subiective civile care au valoare
economică. Poate fi vorba de drepturile reale ori de drepturile de creanță iar pasivul
patrimon ial cuprinde toate datoriile, obligațiile evaluabile în bani pe care le are o anumită
persoană obligații de a da, de a face , sau de a nu face.
Patrimoniul are trei funcții:
 Permite și explică gajul general al creditorilor chirografari;
 Permite și explică subrogația reală cu titlu universal;
 Permite și explică transmisiunea universal și cu titlu universal.

Test de autoevaluare:
1. Definiți patrimoniul . – 1 punct
2. Prezentați elementele patrimoniului – 1 punct
3. Analizați funcția patrimoniului care p ermite și explică gajul general al creditorilor
chirografari – 3 puncte
4. Prezentați funția patrimoniului care permite și explică subrogația reală cu titlu
universal – 3 puncte
5. Prezentați funcția patrimoniului care permite și explică transmisiunea univ ersală și
transmisiunea cu titlu universal – 2 puncte

2. Spețe: A a formulat cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului B solicitând
instanței de judecată să se constate că are o creanță asupra patrimoniului lui B. În motivare, A
arătat că la data de 15.02.2013 a încheiat un contract de împrumut, sub forma unui înscris sub
semnătură privată, prin care i -a remis lui B suma de 45.000 lei, cu obligația pentru acesta din
urmă de a restitui suma împrumutată la data de 20.03.2014.
Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, B arată că recunoaște că a împrumutat
suma menționată de la A, banii fiind folosiți pentru restituirea unui împrumut bancar. Arată
că, din cauză că împrumutul era garantat cu o ipotecă constituită asupra apartamentului în
care locuiește împreună cu familia sa, a fost nevoit sa utilizeze întreaga sumă de bani
împrumutată de către A și nu a fost în măsură nici măcar să restituie un împrumut mai vechi,

10
acordat de fratele său , în anul 2012 . Arată că, împrumutul, acordat de fratele său , ar fi
trebuit restituit cu prioritate, având în vedere căaceastă datorie era mai veche față de creanța
reclamantului și mai mult în cauză este vorba despre raporturi de familie. Raportat la cele
menționate, B solicită instanței respingerea acțiunii arătând că nu dispune de banii necesari
pentru a restitui împrumutul acordat.
1. Ce înțelegeți prin patrimoniu ?
Răspuns: Patrimoniul reprezintă totalitatea drepturilor și obligațiilor cu caracter
patrimonial care aparțin unei persoane fizice sau unei persoane juridi ce.
2. Identificați categoriile de creditori întâlnite în speță și menționați care este raportul
între aceste categorii de creditori, atunci când vin în concurs!
Raspuns: În speța de mai sus întâlnim doi creditor i chirografar i, respectiv
reclamantul A și fratele pârâtului B și un creditor ipotecar, respectiv banca de unde a
contractat împrumutul pârâtul B. Având în vedere că A și fratele pârâtului B , în calitate de
credi tori chirografar i nu au o garanție reală, creditorul care beneficiază de o astfel de ga ranție,
respectiv creditorul ipotecar, în speța de față, va fi plătit cu preferință în caz de concurs între
cele două categorii de creditori. Între cei doi creditori chirografari nu se poate justifica o
diferențiere bazată pe existența unor raporturi de fa milie și nici raportat la data acordării
împrumutului, prezentând importanță din această perspectivă scadența obligației.
3. Ce funcție a patrimoniului identificați în speță?
Răspuns : Funcția patrimoniului care permite și explică gajul general al creditori lor
chirografari .

Grile:
1. Patrimoniul este alcătuit:
a. din drepturi patrimoniale și drepturi nepatrimoniale
b. numai din drepturi nepatrimoniale
c. din drepturi și obligații patrimoniale.

2. Are valoare de adevăr:
a. o persoană fizică are întotdea una un patrimoniu;
b. numai persoanele fizice care au împlinit 18 ani au patrimoniu;
c. patrimoniul este indivizibil.

3. Are valoare de adevăr:
a. O persoană juridică are mai multe patrimonii raportat la categoriile de
drepturi și obligații deținute;
b. patrimonial unei persoane fizice poate face obiectul unei afectațiuni;
c. o persoană juridică poate să nu aibă întotdeauna un patrimoniu propriu.

4.Dreptul de proprietate:
a. nu face parte din patrimoniul unei persoane fizice;
b. poate face parte din patri moniul unei persoane juridice;
c. nu face parte niciodată din patrimoniul unui minor care nu a împlinit vârsta
de 14 ani.

5. Patrimoniul unei persoane fizice:
a. poate fi transmis integral prin acte între vii;
b. nu poate fi transmis parțial prin acte pentru cauză de moarte ;

11
c. cuprinde și drepturile și obligațiile viitoare ale unei persoane fizice .

Răspunsuri corecte: 1. c; 2. a; 3. b; 4. b; 5. c.

12
Modulul I I.
CLASIFICAREA DREPTURILOR REALE

Unitatea de învățare:
1. Considerații generale
2. Definiția dreptului subiectiv civil
3. Drepturi le patrimoniale. Considerații generale
4. Sistemul actual al drepturilor reale

Timp alocat: 2 h

Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
3. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale princi pale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
4. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
5. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctri nă și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București, 2012;
6. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
7. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
8. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
9. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului

Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
 definiți dreptului subiectiv civil ;
 definiți d repturile patrimoniale ;
 descrieți sistemul actual al drepturilor reale .

13

1. Considerații generale. Așa cum am menționat, patrimoniul cuprinde în
structura sa numai drepturile patrimoniale , adică drepturile care au un conținut evaluabil în
bani. Din structura patrimoniului nu fac parte dre pturile personal nepatrimoniale . În funcție
de opozabilitatea lor , drepturile patrimoniale se clasifică în drepturi reale și drepturi de
creanță.
2. Definiția dreptului subiectiv civil . Dreptul subiectiv civil reprezintă acea
facultate a subiectului de d rept potrivit căreia aceasta poate avea o anumită conduită respectiv
poate pretinde o anumită conduită de la subiectul pasiv, adică să dea, să facă sau să nu facă
ceva, putând apela la nevoie la forța coercitivă a statului.
3. Drepturile patrimoniale . Considerații generale . Dreptul real este acel drept
patrimonial în virtutea căruia titularul său își poate exercita prerogativele asupra unui bun
fără concursul altui subiect de drept. Celelalte subiecte de drept au obligația de a nu face
nimic de natură a ad uce atingere acestui drept ori de a împiedica exercițiul liber și deplin al
acestui drept de către titularul său.
La rândul său, dreptul de creanță ( jus ad rem ) este acel drept patrimonial în virtutea
căruia subiectul activ, denumit creditor , poate pretin de subiectului pasiv, denumit debitor , să
dea, să facă sau să nu facă ceva, putând să recurgă, în caz de nevoie, la forța coercitivă a
statului.
Între drepturile reale și drepturile de creanță există o categorie juridică intermediară.
Este vorba de oblig ațiile propter rem și obligațiile script ae in rem .
Obligațiile propter rem , numite și obligații reale de a face sunt îndatoriri care decurg
din stăpânirea anumitor bunuri și obligă numai în legătură cu acele bunuri, adică propter rem .
Ele apar ca accesori u ale unui drept real și urmează soarta juridică a acestuia, transmițându -se
o dată cu dreptu l real. O a stfel de obligație este prevăzută d e art. 74 din Legea nr. 18/1991 .
În virtutea acestui text de lege, orice deținător al unui teren agricol este obliga t să asigure
cultivarea acestuia.
Obligațiile script ae in rem , numite și obligații opozabile terțilo r sunt atât de strâns
legate de stăpânirea unui bun, încât creditorul nu poate obține exercitarea dreptului
corespunzător decât dacă acesta devine opozabil și dobânditorului actual al lucrului. Ele nu
mai sunt accesorii unui drept real, ci cor espund unor drepturi de creanță . Potrivit art. 1811 C.
civ., în situația în care bunul care face obiectul locațiunii este înstrăinat, dreptul locatarului
este opozabil dobânditorului, în cazul în care imobilul este înscris la cartea funciară și
locațiunea a fost înregistrată la cartea funciară. Dacă însă, imobilul nu este înscris în cartea
funciară, dar locațiunea s -a făcut prin înscris cu dată certă anterioară datei act ului de
înstrăinare, de asemenea locațiunea este opo zabilă noului dobânditor. În același fel este
opozabilă locațiunea în ca zul bunurilor mobile supuse unor formalități de publicitate.
4. Sistemul actual al drepturilor reale . Drepturile reale pot fi clas ificate după
natura bunurilor care constituie obiectul lor, în drepturi reale imobiliare , cum ar fi , spre
exemplu , dreptul de proprietate asupra unui teren , drepturi care au evident ca obiect un bun

14
imobil și drepturi reale mobiliare , cum ar fi , spre exemp lu, dreptul de uzufruct asupra unui
autoturism, drepturi care au ca obiect un bun mobil.
Pe de altă parte, după cum au ori nu o existență de sine stătătoare, drepturile reale se
împart în drepturi reale principale și drepturi reale accesorii.
Dreptu rile reale principale sunt cele care au o existență independentă în raport cu alte
drepturi . Sunt drepturi reale:
 dreptul de proprietate ;
 dreptul de administrare;
 dreptul de concesiune;
 dreptul de folosință cu titlu gratuit;
 dreptul de uzufruct;
 dreptul de uz;
 dreptul de abitație;
 dreptul de servitute;
 dreptul de superficie .
Drepturile reale accesorii sunt cele care nu au o existență de sine stătătoare și sunt
afectate garantării unor drepturi de creanță a căror soartă juridică o urmează întotdeauna
(acces orium sequitur principale ). Sunt drepturi reale accesorii:
 dreptul de gaj;
 dreptul de ipotecă ;
 privilegiile .
Gajul reprezintă un contract accesoriu prin intermediul căruia debitorul, în vederea
garantării executării obligației, remite sau lasă în păstrar ea acestuia anumite bunuri mobile
sau titluri negociabile , așa cum se arată în art. 2481 alin. 1 C. civ. .
Conform art. 2343 C. civ., i poteca constă într -un drept real asupra bunurilor mobile
sau imobile ale debitorului, în vederea garantării executării un ei obligații.
Potrivit art. 2333 alin. 1 C. civ., p rivilegiul este o preferință dată de lege unui creditor
în considerarea creanței sale, creditorul titular al privilegiului, fiind preferat celorlați creditori
chiar dacă drepturile acestora s -au născut or i au fost înscrise mai înainte .

Concluzii:
Așa cum am arătat , patrimoniul este reprezentat de totalitatea drepturilor și obligațiilor
care au valoare economică, aparținând unui subiect de drept. În cuprinsul patrimoniului, intră
toate drepturile subiec tive civile care au valoare economică , reale ori de creanță . Dreptul real
este acel drept patrimonial în virtutea căruia titularul său își poate exercita prerogativele
asupra unui bun fără concursul altui subiect de drept. Celelalte subiecte de drept au ob ligația
de a nu face nimic de natură a aduce atingere acestui drept ori de a împiedica exercițiul liber
și deplin al acestui drept de către titularul său.
La rândul său, dreptul de creanță ( jus ad rem ) este acel drept patrimonial în virtutea
căruia subiec tul activ, denumit creditor , poate pretinde subiectului pasiv, denumit debitor , să
dea, să facă sau să nu facă ceva, putând să recurgă, în caz de nevoie, la forța coercitivă a
statului.

Test de autoevaluare:
1. Definiti dreptul subiectiv civil . – 2 puncte
2. Definiți dreptul de creanță – 2 puncte
3. Enumerați drepturile reale principale – 2 puncte

15
4. Prezentați diferențele dintre drepturile reale și drepturile de creanță din perspectiva
subiectelor de drept – 2 puncte
5. Definiți obligațiile propter rem – 2 puncte

2. Spețe: A a solicitat la data de 23.03.2016 instanței de judecată obligarea lui B la
restituirea sumei de 3.000 lei, împrumutată acestuia din urmă și pe care acesta din urmă
refuză în mod nejustificat să o restituie. În motivare , A a arătat că, în urma rugăminților
colegului său de servici B, i -a împrumutat acestuia din urmă suma menționată, încheind în
acest sens un contract sub forma unui înscris autentic notarial la data de 10.05.2014, B
obligându -se să restituie suma împrumutată un an mai târziu.
În apărare , B a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând
că în fapt i -a fost împrumutată suma de 1.000 lei iar nu suma de 3.000 așa cum în mod eronat
a precizat reclamantul. De asemenea, a menționat că suma de 1. 000 i -a fost restituită
reclamantului în termenul convenit de părți, dovadă în acest sens fiind faptul că reclamantul a
achiziționat cu suma menționată o bicicletă. În ceea ce privește diferența de 2.000 lei, arată
că, având în vedere contractul de închiri ere intervenit între părți având ca obiect apartamentul
proprietatea lui B, suma de 2.000 lei reprezintă de fapt chiria datorată de reclamant pârâtului
și nicidecum o parte din suma împrumutată conform contractului încheiat la data de
10.05.2014.
1. Identi ficați în speța de mai sus, drepturile reale și drepturile de creanță!
Răspuns: Dreptul de creanță a lui A asupra lui B care decurge din încheierea
contractului de împrumut ; dreptul de proprietate asupra bicicletei este un drept real principal;
dreptul de a pretinde plata chiriei este un drept de creanță.
2. Precizați care drepturi sunt prescriptibile și care sunt imprescriptibile.
Răspuns : Drepturile reale (de proprietate) sunt imprescriptibile și drepturile de creanță
sunt prescriptibile.

Grile:
1. Spre deosebire de gaj, ipoteca :
a. este un drept de creanță;
b. este un drept real accesoriu;
c. poate purta asupra unui bun imobi l.

2. Dreptul de administrare :
a. este un drept real accesoriu ;
b. se constituie asupra unui bun proprietate privată ;
c. se con stituie asupra unui bun proprietate publică .

3. Obligațiile scriptae in rem :
a. reprezintă îndatoriri care revin deținătorului unui bun determinat;
b. au ca izvor numai legea ;
c. sunt strâns legate de stăpânirea unui bun.

4.Dreptul de proprietate:
a. este un drept real principal;
b. este un drept de creanță;
c. este un drept real accesoriu.

5. Spre deosebire de drepturile reale, în cazul drepturilor de creanță:
a. subiectul pasiv este întotdeauna cunoscut;

16
b. subiectul pasiv este reprezentat de toate ce lelalte persoane nedeterminate ;
c. subiectul activ nu poate fi cunoscut.

Răspunsuri corecte: 1. c; 2. c; 3. c; 4. a; 5. a.

17
Modulul III.
DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATĂ. NOȚIUNE. CONȚINUT JURIDIC.
LIMITE DE EXERCITARE

Unitatea de învățare:
1. Definiția d reptului de proprietate
2. Conținut ul juridic al dreptului de proprietate
3. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate
4. Subiectele dreptului de proprietate privată
5. Limitele exercitării dreptului de proprietate privată

Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea n oului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
3. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
4. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
5. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București, 2012;
6. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
7. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
8. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
9. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului

Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
 definiți dreptul de proprietate
 înțelegeți c onținutul juridic al dreptului de proprietate
 prezentați c aracterele juridice ale dreptului de proprietate
 delimitați s ubiectele drep tului de proprietate privată
 definiți și să aplicați cunoștințele dobândite în materia dreptului de proprietate .

18

1. Definiție . În sens juridic, termenul de proprietate poate primi mai multe
înțelesuri:
a) în sens larg, pro prietatea desemnează atât dreptul de proprietate (mobiliară sau imobiliar ă),
cât și alte drepturi reale;
b) termenul de proprietate are și un sens restrâns, propriu, de proprietate corporală, adică cea
care privește bunuri le corporale, mobile și imobile;
c) în sens de obiect al dreptului de proprietate, termenul desemnează bunul asupra căruia
poartă dreptul de proprietate .
Dreptul de pr oprietate privată este reglementat atât de Constitu ția României (art. 44,
art. 136), cât și de Codul civil (art. 553 alin . 4).
Dreptul de proprietate privată este acel drept subiectiv civil care aparține titularului ,
persoan ă fizică sau persoană ju ridică, stat sau unit ate administrativ -teritorială asupra oricărui
bun, cu excepția celor aflate exclusiv în proprietatea publi că, bunuri asupra cărora titularul
exercită posesia, folosința și dispoziția, în putere proprie și în interes propriu, în limitele
determinate de lege.
Clasificări în materia dreptului de proprietate. În funcție de regimul juridic , dreptul
de proprietate poate fi: drept de proprietate publică și drept de proprietate privată. După
modul de exercitare a atributelor sale , dreptul de proprietate privată poate fi pur și simplu ori
afectat de modalități (proprietatea rezolubilă, anulabilă și comună).
2. Conți nut juridic. Potrivit art. 555 alin. 1 C. civ., p rerogativele dreptului de
proprietate sunt:
 Dreptul de a poseda;
 Dreptul de a folosi bunul;
 Dreptul de dispoziție.
Dreptul de a poseda presupune stăpânirea bunului de către titularul său. Posesia, ca
atribut al dreptului de proprietate este diferită de posesia, ca stare de fapt, având în vedere că,
în cazul acesteia din urmă, posesorul nu este proprietarul bunului, ci doar se comport ă ca un
proprietar sau titular al unui alt drept real principal. Ca atare, proprietatea reprezintă o stare
de drept, în timp ce posesia este o stare de fapt, atunci când ea nu se concretizează într-un
atribut al dreptului de proprietate. În concluzie, posesia ca atribut al proprietății constă în
posibilitatea proprietarului de a stăpâni lucrul ce -i aparține în matarialitatea sa și de a se servi
de el, acesta având reprezentarea calității sale de proprietar față de toate celelalte persoane.
Dreptul de a folosi bunul constă în prerogativa titularului dreptului de proprietate de a
întrebuința bunul, în putere proprie și în interes propriu și de a culege produsele bunului,
respectiv fructele și productele. Folosința, ca atribut al proprietății conferă titularului
posibilitatea de a întrebuința lucrul său sub forma punerii sale în valo are prin exploatarea sa
sau prin culeg erea fructele acestuia.
Dispoziția reprezintă acea prerogativă a titularului de a dispune material și juridic de
bun, de a hotărî cu privire la soarta lucrului său și este alcătuit ă din dispoziția materială și
dispozi ția juridică. În virtutea dispoziției materiale proprietarul poate dispune de substanța
bunului, adică de a -l consuma, distruge ori a -i transforma și modifica utilizarea . Dispoziția
juridică presupune posibilitatea proprietarului de a înstrăina lucrul în o rice mod dorește, ori
de a-l greva cu drepturi reale derivate, principale ori accesorii, în favoarea altor persoane.

19

3. Caracterele dreptului de proprietate. Așa cum se subliniază și în art. 555 alin.
1 C. civ., d reptul de proprietate are următoarele car actere juridice :
 Caracterul absolut
Dreptul de proprietate este un drept real care este opozabil erga omnes, deci este, din
punct de vedere al opozabilității, un drept absolut. Proprietarul este cel care are exercițiul
tuturor prerogativelor asupra l ucrului, el are facultatea de a obține toate foloasele, de a profita
de toată utilitatea pe care o conferă lucrul și de a încheia toate actele juridice care răspund
nevoilor sale sau pe care le impune propriul său interes.
 Caracterul exclusiv
Proprietarul este îndreptățit să exercite singur toate prerogativele conferite de acest
drept. Titularul dreptului de proprietate poate să utilizeze bunul așa cum dorește, respectiv:
poate să -și îngrădească proprietatea pentru a împiedica atingerile aduse acesteia ori poate
obține despăgubiri atunci când altcineva folosește lucrul fără consimțământul său , sau poate
să exercite acțiunea în revendicare în contradictoriu cu oricare persoană, în mânile căreia s -ar
afla bunul. Tot în virtutea caracterului exclusiv al dreptu lui de proprietate, titularul poate fi de
acord ca anumite prerogative ale proprietății sale să fie exercitate de alte persoane ca drepturi
reale (uzufruct, uz, abitație, servitute , superficie ) ori ca drepturi de creanță (folosința
exercitată de locatar , comodatar, etc. )..
 Caracterul perpetuu. Caracterul perpetuu presupune că dreptul de proprietate există
atâta vreme cât subzistă bunul asupra căruia poartă. Ca atare, dreptul de proprietate nu are o
anumită durată în timp. Pe de altă parte, este un drept p erpetuu pentru că există independent
de exercitarea lui și nu se poate pierde prin nefolosință, adică nu poate fi obiectul unei
prescripții extinctive. De aceea, acțiunea în revendicare acordată proprietarului este, de
regulă, imprescriptibilă.
Dreptul d e proprietate poate fi transmis prin acte inter vivos și este, inevitabil,
transmis mortis causa.
4. Subiectele dreptului de proprietate privată . Proprietatea privată poate aparține
oricărei persoane fizice sau juridice. Statul poate avea și un drept de p roprietate privată
asupra bunurilor din domeniul său privat, participând în această calitate la raporturile juridice
civile născute în legătură cu acestea, raporturi caracterizate prin poziția de egalitate juridică a
părților sale. Acest aspect reiese din prevederile legale cuprinse în art. 4 din Legea nr.
213/1998 privitoare la bunurile proprietate publică, conform căr ora domeniul privat al
statului sau entităților sale teritoriale este alcătuit din bunuri aflate în proprietatea lor și care
nu sunt incluse în domeniul public.
Cu privire la calitatea persoanei fizice de titular al dreptului de proprietate privată, în
sistemul nostru orice persoană fizică are aptitudinea de a dobândi drepturi patrimoniale chiar
înainte de naștere, din momentul concepției sal e.
Art. 44, alin 2 din Constituție prevede inclusiv că ,, cetățenii străini și apatrizii pot
doândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, in condițiile rezultate din aderarea României
la Uniunea Europeană și din alte tratate la care România est e parte…’’.
Cu privire la calitatea persoanei juridice de titular al dreptului de proprietate privată,
există regula potrivit cărei toate persoanele juridice de drept privat pot avea în proprietate
privată orice bun care se află în circuitul civil, doar b unuri proprietate publică fiind, prin
natura lor inalienabile.

20
Ca regulă generală, orice bun poate forma obiect al dreptului de proprietate privată ,
indiferent că este vorba despre :
a) bunurile mobile sau imobile;
b) bunurile consumptibile sau neconsumpt ibile;
c) bunurile corporale sau incorporale;
d) bunurile individual determinate sau bunurile generice;
d) bunurile frugifere sau nefrugifere etc.
5. Limitele exercitării dreptului de proprietate privată. Conform art. 556 C.
civ., dreptul de propri etate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său. De
asemenea, exercitarea dreptului de proprietate poate fi limitată prin lege. Astffel, potrivit art.
602 C. civ., legiuitorul poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie în inter es public,
fie în interes privat, iar limitele legale în interes privat pot fi modificate ori desființate
temporar prin acordul părților, pentru opozabilitate față de terți fiind necesară îndeplinirea
formalităților de publicitate prevăzute de lege.
În ac este condiții distingem:
 Limite materiale ale exercitării dreptului de proprietate care vizează însuși bunul
asupra căruia poartă, corporalitatea acestuia. Potrivit art. 44 alin. 5 din Constituția
României, în scopul realizării unor lucrări de interes gene ral, autoritatea public ă va
putea utiliz a subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de despăgubire a
proprietarului subsolului pentru daunele provocate.
 Limite juridice ale exercitării dreptului de proprietate care au în vedere atributele
dreptului de proprietate, putându -se clasifica la rândul lor în:
 Limite legale, determinate de lege;
 Limite convenționale, având drept izvor convenția părților;
 Limite judiciare, instituie printr -o hotărâre judecătorească.
Limitele materiale ale dreptului de proprietate . Din analiza dispozițiilor art. 559 C.
civ. reiese că:
 proprietatea terenului se întinde și asupra subsolului și a spațiului de deasupra
terenului, cu respectarea limitelor legale;
 proprietarul unui teren poate face, deasupra și în subsolul ter enului, toate construcțiile,
plantațiile și lucrările pe care le găsește de cuviință, cu respectarea dispozițiilor legale;
 proprietarul unui teren poate trage din utilizarea terenului, a subsolului acestuia, toate
foloasele pe care acestea le produc;
 propr ietarul terenului trebuie să respecte, în condițiile legii drepturile terților asupra
resurselor minerale ale subsolului, izvoarelor și apelor subterane, lucrărilor și
instalațiilor subterane;
 apele de suprafață și albiile acestora sunt în proprietatea per soanei căreia îi aparține
terenul pe care se formează sau curg, în condițiile prevăzute de lege;
 proprietarul unui teren are, de asemenea, dreptul de a apropria și de a utiliza, în
condițiile legii, apa izvoarelor și a lacurilor aflate pe terenul respectiv , apa freatică,
precum și apele pluviale.
Limite legale ale exercițiului dreptului de proprietate:
 limite privind folosirea apelor (art. 604 -610 C. civ.) :
 curgerea firescă a apelor – art. 604;
 curgerea provocată a apelor – art. 605 C. civ.;
 cheltuieli pri vind irigațiile – art. 606 C. civ.;
 obligația proprietarului căruia îi prisoșeste apa – art. 607 C. civ.;
 folosirea izvoarelor – at. 608 C. civ.;

21
 limite privind asigurarea raporturilor de vecinătate:
 picătura streșinii – art. 611 C. civ.;
 distanța și lucră rile intermediare cerute pentru construcții,
plantații și lucrări (art. 612 -613 C. civ.);
o potrivit art. 612 este obligatorie păstrarea unei distanțe minime de 60 cm față
de linia de hotar, dacă prin lege sau prin regulamentul de urbanism nu se
prevede altf el;
o potrivit art. 613 arborii trebuie plantați la o distanță de cel puțin 2 m față de
linia de hotar, dispoziția legală nefiind aplicabilă arborilor mai mici de doi
metri sau gardurilor vii;
 vederea asupra proprietății vecinului (art. 614 -616 C. civ.);
o este obligatorie păstrarea unei distanțe de minim 2 metri între fondul îngrădit
sau neîngrădit și fereastra sau balconul care sunt orientate spre acel fond;
o dacă însă lucrările nu sunt paralele, distanța minimă este de 1 m.
 dreptul de trecere (art. 617 -620 C. civ.):
o aplicabilitate: în cazul proprietarului fondului care este lipsit de acces la calea
public, acesta din urmă având dreptul să i să permită trecerea pe fondul
vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
o condiții:
 trecerea trebuie să se facă î n condiții de natură să aducă o minimă
stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are
acces la calea public ă;
 dacă mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va
face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puține prejudicii prin
instituirea dreptului de trecere;
 dacă lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde
trecerea (spre exemplu, în situația în care proprietarul unui fond și -a
edificat o construcție pe întreaga lățime a fondului, nemaiavând
suficient spațiu pentru a se realiza trecerea pe lângă construcția
respectivă) , aceasta poate fi stabilită numai cu consimțământul
proprietarului fondului care are acces la calea publică și cu plata
dublului despăgubirii.
o mod de stabilire:
 convenție;
 hotărâr e judecătorească;
 uzucapiune.
o caractere juridice:
 dreptul de trecere este imprescriptibil ;
 se stinge în momentul în care fondul dominant dobândește un alt acces
la calea publică.
 limite aplicabile în situații special e:
 dreptul de trecere pentru utilități ș i pentru efectuarea unor lucrări (art.
621-622 C. civ.);
 dreptul de trecere pentru reintrarea în posesie (art. 623 C. civ.);
 dreptul proprietarului de a obține despăgubiri pentru distrugerea
bunului său într -o situație care constituie stare de necessitate – art. 624
C. civ.
Limite convenționale ale exercițiului dreptului de proprietate: clauza de
inalienabilitate – art. 627 C. civ.
 condiții de instituire:

22
o actul juridic prin care se instituie:
 convenție;
 testament.
o durata interdicției de înstr ăinare este de cel mult 49 de ani;
o existența unui interes serios și legitim;
o termenul începe să curgă de la data dobândirii bunului.
 autorizarea de către instanță a dispoziției:
o Dobânditorul poate fi autorizat de către instanță să dispună de bun dacă:
 interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut
 există un interes superior impune dispoziția bunului.
 cazuri speciale:
o Clauza de inalienabilitate este subînțeleasă în convențiile din care se naște
obligația de a transmite în viitor proprietatea că tre o persoană determinată sau
determinabilă , conform art. 627 alin. 4 C. civ. .

Concluzii:

Dreptul de proprietate privată este acel drept subiectiv ce aparține titularului: persoană
fizică, persoană juridică, stat sau unitate administrativ -teritorială asupra oricărui bun, cu
excepția celor aflate exclusiv în proprietatea publică, bunuri asupra cărora titularul exercită
posesia, folosința și dispoziția, în putere proprie și în interes propriu, în limitele determinate
de lege. Prerogativele dreptului de proprietate sunt: dreptul de a poseda; dreptul de a folosi
bunul; d reptul de dispoziție. Proprietatea privată poate aparține oricărei persoane fizice sau
juridice. Statul poate avea și un drept de proprietate privată asupra bunurilor din domeniul
său priv at, participând în această calitate la raporturile juridice civile născute în legătură cu
acestea, raporturi caracterizate prin poziția de egalitate juridică a părților sale. ca regulă
generală, orice bun poate forma obiect al dreptului de proprietate priv ată: a) bunurile mobile
sau imobile; b) consumptibile sau neconsumptibile; c) corporale sau incorporale; d) frugifere
sau nefrugifere etc.
Dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale obiectului său.
Totodată e xercitarea dreptului de proprietate poate fi limitată prin lege , prin convenția
părților sau pe cale judecătorească .

Test de autoevaluare:
1. Prezentați caracterele dreptului de proprietate – 1 punct
2. De limitați dreptul de proprietate de posesie, ca stare de fapt – 2 puncte
3. Descrieți limitele legale ale dreptului de proprietate stabilite în interes privat – 3
puncte
4. Prezentați condițiile pentru acordarea dreptului de trecere – 2 puncte
5. Clauza de inalienabilitate – 2 puncte

2. Spețe: Reclamantul A a solicitat instanței de judecată să se constate că imobilul
compus din casă și teren situat în mun. Craiova, identificat în acțiune sub aspectul
amplasamentului și al vecinătăților, prin schița atașată cererii de chemare în judecată, este
proprietatea sa. În motivare a arătat că, din cauza divorțului intervenit între părinții săi în anul
1970, a plecat să locuiască cu mama și bunica sa în nordul țării, acolo unde acestea din urmă
și-au stabilit domiciliul . Având în vedere re lațiile tensionate dintre părinți și faptul că tatăl

23
său a continuat să locuiască în Craiova , nu a revenit o perioadă îndelungată în locuința din
Craiova, atribuită în mod definitiv și irevocabil mamei sale , în urma desfacerii căsătoriei. În
anul 2012, a revenit cu familia în Craiova și a constatat că tatăl său împreună cu soția cei doi
copii minori au locuit în permanență în imobilul menționat . Prin în tâmpinarea formulată în
cauză, tatăl reclamantului – pârâtul B – a solicitat respingerea acțiunii arătând că dreptul de
proprietate al lui A , ca urmar e a decesului mamei sale, s-a stins având în vedere că atributele
dreptului de proprietate nu au fost exercitate o perioadă foarte mare de timp și ca atare
raportat la această situație adevăratul proprietar al imobilului este pârâtul B. Arată că, nu
prezin tă importanță faptul că reclamantul este unicul moștenitor al autoarei sale.
1. Precizați care sunt atributele dreptului de proprietate!
Răspuns : Atributele dreptului de proprietate sunt posesia, folosința și dispoziția.
2. Indicați cărei persoane îi aparț ine dreptul de proprietate asupra imobilului !
Răspuns: Dreptul de proprietate este absolut, exclusiv și perpetuu. În speță, având în
vedere ca racterul dreptului de proprietate de a fi perpetuu, acesta aparține reclamantului, în
calitate de unic moștenitor al mamei sale.

2. Primus a solicitat instanței de judecată obligarea lui Secundus să îi permită trecerea
pe terenul proprietatea sa pentru a se putea folosi de terenul său. În motivare a arătat că,
având în vedere că nu are acces la calea publică, nu poat e să folosească terenul pe care îl
deține. În apărare, Secundus a arătat că lipsa accesului la calea publică se datorează atitudinii
lui Primus care și -a edificat o construcție de tip anexă, în așa fel încât nu mai există spațiu
suficient pentru a pătrunde pe teren cu niciun fel de vehicul. Aspectele menționate de
Secundus în întâmpinare au fost dovedite prin planul de amplasament și delimitare al
imobilului aflat în proprietatea reclamantului.
a. Precizați care va fi soluția instanței de judecată!
Răspuns : Instanța de judecată, având în vedere prevederile art. 618 alin. 2 C. civ., va
respinge acțiunea față de lipsa consimțământului lui Secundus necesarea pentru constituirea
dreptului de trecere.
b. Precizați care ar fi soluția instanței de judecată, în situ ația în care Secundus s -ar fi
arătat de acord cu instituirea dreptului de trecere:
Răspuns : Instanța de judecată ar trebui să admită acțiunea și să îl oblige pe Primus la
plata dublului despăgubirii, conform art. 618 alin. 2 C. civ.

Grile:
1. Clauza d e inalienabilitate :
a. poate avea ca izvor numai legea;
b. presupune interdicția înstrăinării unui bun pentru o perioadă ce nu poate
depăși 49 de ani;
c. nu se poate stipula pentru o perioadă mai mare de 5 ani .

2. În cazul dreptului de trecere, atunci câ nd lipsa accesului la calea publică
este imputabilă proprietarului care pretinde cererea :
a. instanța va respinge cererea, ca lipsită de obiect ;
b. este necesar consimțământul proprietarului fondului care are acces la calea
publică ;
c. trecerea poate fi so licitată numai după plata unei despăgubiri prealabile .

3. Distanța minimă în construcții este de:

24
a. 60 cm față de linia de hotar care desparte proprietățile ;
b. 90 cm față de linia de hotar care desparte proprietățile ;
c. 1m față de linia de hotar care desparte proprietățile.

4. Picătura streșinii reprezintă o:
a. limită legală ținnând de raporturile de vecinătate ;
b. limită convențională ținând de distanța în construcții ;
c. limită a dreptului de proprietate care poate fi stabilită numai pe cale
judecătorească .

5. Dreptul de trecere ca limită legală a dreptului de proprietate este:
a. imprescriptibil ;
b. prescriptibil în termen de 10 ani de la instituire ;
c. este o servitute continuă și aparentă .

Răspunsuri corecte: 1.b, 2. b, 3. a, 4. a, 5. a.

25
Modulul IV.
REGIMUL JURIDIC AL TERENURILOR ȘI CONSTRUCȚIILOR
PROPRIETATE PRIVATĂ

Unitatea de învățare:
1. Regimul juridic al realizării și al desființării construcțiilor
2. Circulația juridică a construcțiilor
3. Circulația juridică a terenurilor

Timp alocat: 2 h

Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în regleme ntarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
3. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
4. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
5. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București, 2012;
6. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale princi pale, Ed. Hamangiu, București, 2008;
7. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
8. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2 003;
9. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului

Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
1. precizați r egimul juridic al realizării și al desființării construcțiilor
2. indicați c irculația juridică a construcțiilor
3. analizați c irculația juridică a terenurilor

26

1. Regimul juridic al realizării și al desființării constr ucțiilor. Prin lege sunt
stabilite atribuții le organelor administrației publice locale cu privire la amenajarea teritoriului
și a urbanismului, menționându -se faptul că aplicarea documentației specializate de
amenajare a teritoriului se asigură prin eliberarea certificatelor de urbanism.
 Certificatu l de urbanism :
o reprezintă actul administrativ de informare, cu caracter obligatoriu, prin
intermediul căruia autoritatea administrației publice județene sau respective
locale aduce la cunoștință regimul juridic și economic al imobilelelor
o cuprinde mențiun i privind:
 dreptul de proprietate asupra imobilului și servituțile de utilitate public
care îl grevează;
 prevederi prin care se instituie un eventual regim special asupra
imobilului: zone protejate, interdicții de construire definitive sau
respectiv tempor are
o potrivit art. 6 alin. 1 din Legea nr. 50/1991: „Certificatul de urbanism este
actul de informare prin care autoritățile prevăzute la art. 4: a) fac cunoscute
solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al
terenurilor și cons trucțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu
prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori
ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit
legii; b) stabilesc cerințele urb anistice care urmează să fie îndeplinite în
funcție de specificul amplasamentului; c) stabilesc lista cuprinzând
avizele/acordurile necesare în vederea autorizării; d) încunoștințează
investitorul/solicitantul cu privire la obligația de a contacta autorita tea
competentă pentru protecția mediului, în scopul obținerii punctului de vedere
și, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea
autorizării”.
 Realizarea și desființarea construcțiilor:
o potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1991: „Execu tarea lucrărilor de construcții este
permisă numai pe baza unei autorizații de construire sau de desființare, emisă
în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui
imobil – teren și/sau construcții – identificat prin nu măr cadastral, în cazul în
care legea nu dispune altfel. Construcțiile civile, industriale, inclusiv cele
pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, agricole sau de orice
altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de const ruire, emisă
în condițiile prezentei legi, și a reglementărilor privind proiectarea și
executarea construcțiilor”
o autorizația de construir e. Potrivit art. 2 alin. 1 și 2 din aceeași lege „ Autorizația
de construire constituie actul final de autoritate al ad ministrației publice locale
pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcții corespunzător
măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea,
exploatarea și postutilizarea construcțiilor. Autorizația de construir e se emite
în baza documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții,
elaborată în condițiile prezentei legi, în temeiul și cu respectarea prevederilor
documentațiilor de urbanism, avizate și aprobate potrivit legii”.

27

2. Circulația jur idică a construcțiilor
 constructiile proprietate privată sunt în circuitul civil și ca atare pot fi înstrainate prin
oricare din actele juridice translative de proprietate cunoscute:
o convenție;
o testament;
o succesiune legală;
o uzucapiune;
o accesiune.
 potrivit art. 885 C. civ. drepturile reale asupra bunurilor imobile înscrise în cartea
funciară se dobândesc atât între părți cât și față de terți numai prin înscri ere în cartea
funciară;
 în cazul în care proprietarul construcției care se vinde nu este și proprieta rul terenului
aferent, dreptul de folosință se va transmite automat, ca efect al transmiterii dreptului
de proprietate asupra construcției, fără a fi necesară menționarea expresă a acestei
prevederi.
3. Circulația juridică a terenurilor
Legea fondului fun ciar nr. 18/1991 reglementa principiile generale privind circulația
juridică a terenurilor, în art. 66 -73, în prezent abrogate, după cum urmează:
 terenurile proprietate priva tă, indiferent de titularul lor, sunt și rămân în circuitul
civil, putând fi doban dite prin oricare dintre modurile stabilite de lege;
 terenurile situate în intravilan si extravilan pot fi înstr ăinate prin acte juridice între
vii, încheiate î n formă autentică.
 în toate cazurile de dobândire, prin acte juridice între vii, proprietatea
dobânditorului nu poate depăși 100 ha teren agricol în echivalent arabil, de familie, sub
sancțiunea nulității absolute a actului de înstrăinare;
 persoanele fizice care nu au cetățenie română și domiciliul în România, precum și
persoanele juridice care nu a u naționalitate română și sediul în Romania, nu pot dobândi în
proprietate t erenuri de orice fel prin acte î ntre vii, iar dacă le dobândesc prin mo ștenire, sunt
oblig ate sa le î nstrăineze î n termen de 1 an de la data dobândirii, sub sancțiunea trecerii în
mod gratuit a acestora în proprietatea statului; dacă au do bândit în proprietate terenuri î nainte
de data intr ării în vigoare a prezentei legi, sunt obligate sa le înstraineze î n termen de 1 an de
la aceast ă dată , sub sanc țiunea trecerii în mod gratuit a terenurilor î n proprietatea statului .

Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor arată, în ceea ce
privește terenurile și persoanele cărora li se aplică dispozițiile legii, că:
 „Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de pr oprietate asupra
terenurilor. Persoanele fizice care au cetățenie română și domiciliul în străinătate pot dobândi
în România, prin acte juridice între vii și prin moștenire, terenuri de orice fel. Persoanele
juridice străine nu pot dobândi terenuri în Româ nia prin acte juridice între vii sau pentru
cauză de moarte. În cazul terenurilor ce fac obiectul investițiilor persoanelor fizice sau
juridice străine sunt și rămân aplicabile dispozițiile legislației în vigoare privind regimul
juridic al investițiilor st răine” (art. 3)
 „În cazul dobândirii prin acte juridice între vii, proprietatea funciară a
dobânditorului nu poate depăși 200 ha teren agricol în echivalent arabil, de familie. În sensul
prezentei legi, prin noțiunea familie se înțelege soții și copiii nec ăsătoriți, dacă gospodăresc

28
împreună cu părinții lor. Încălcarea prevederilor alin. (2) se sancționează cu reducțiunea
actului juridic până la limita suprafeței legale”. (art. 2 alin. 2 și 3)

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății ș i justiției și
unele măsuri adiacente , cuprindea următoarele principiile privind circulația juridică a
terenurilor:
 terenurile proprietate privată, indiferent de titularul lor, sunt și rămân în circuitul
civil, putând fi dobandite prin oricare dintre modur ile stabilite de lege;
 terenurile situate în intravilan sau în extravilan, indiferent de destinația lor pot fi
înstrăinate prin acte juridice între vii, încheiate in formă autentică, sub sancțiunea nulității
absolute a actului juridic de înstrăinare.

Codul civil în vigoare instituie un regim juridic unitar al circulației imobilelor care nu
mai face distincție între terenuri și construcții , după cum urmează:
 potrivit art. 885 C. civ. drepturile reale asupra bunurilor imobile înscrise în cartea
funciară se dobândesc atât între părți cât și față de terți numai prin înscri ere în cartea funciară;
 potrivit art. 1244 C. civ., convențiile care constituie sau transmit drepturi reale
care urmează a fi înscrise în cartea funciară trebuie să fie încheiate sub forma un ui înscris
authentic sub sancțiunea nulității absolute a actului prin care se realizează această operațiune
juridică.

Concluzii:
Prin lege sunt stabilite atribuțiile organelor administrației publice locale cu privire la
amenajarea teritoriului și a urb anismului, menționându -se faptul că aplicarea documentației
specializate de amenajare a teritoriului se asigură prin eliberarea certificatelor de urbanism.
Executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire
sau d e desființare, emisă în condițiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real
asupra unui imobil – teren și/sau construcții. Codul civil în vigoare instituie un regim juridic
unitar al circulației imobilelor care nu mai face distincție într e terenuri și construcții. Astfel,
drepturile reale asupra bunurilor imobile terenuri sau construcții înscrise în cartea funciară se
dobândesc atât între părți cât și față de terți numai prin înscrisere în cartea funciară. De
asemenea, potrivit art. 1244 C . civ., convențiile care constituie sau transmit drepturi reale
care urmează a fi înscrise în cartea funciară trebuie să fie încheiate sub forma unui înscris
authentic sub sancțiunea nulității absolute a actului prin care se realizează această operațiune
juridică.

Test de autoevaluare:
1. Definiți certificatul de urbanism – 1 punct
2. Definiția autori zația de construire – 1 punct
3. Prezentați regimul juridic specific circulației imobilelor așa cum este reglementat
de Legea nr. 18/1991 – 3 puncte
4. Prezentați regimul circulației juridice a terenurilor specific Legii nr. 54/1998 – 3
puncte
5. Prezentați regimul juridic actual al terenurilor și construcțiilor – 2 puncte

2. Spețe: Primus a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat
instanței să suplinească consimțământul lui Secundus la încheierea actului autentic de

29
vânzare -cumpărare. În motivare, a arătat că a încheiat o convenție cu Secundus, sub forma
unui înscris sub semnătură privată, prin care părțile s -au obligat să transmită dr eptul de
proprietate asupra unui imobil – teren în schimbul sumei de 20.000 lei care a fost achitat de
către Primus la data încheierii convenției. În apărare, Secundus a arătat că se impune
respingerea acțiunii pentru că din punctul său de vedere contractu l de vânzare -cumpărare s -a
încheiat, drept pentru care Primus este proprietar asupra imobilului teren care face obiectul
cauzei.
1. Precizați care va fi soluția instanței de judecată!
Raspuns: Instanța de judecată va admite acțiunea și va pronunța o hotă râre care să
țină loc de act autentic de vânzare -cumpărare având în vedere că pentru încheierea
contractului de vânzare -cumpărare asupra unui teren este necesară forma autentică sub
sancțiunea nulității absolute a convenției încheiate.
2. Precizați care ar fi soluția instanței de judecată, în cazul în care obiectul convenției
ar fi fost transmiterea dreptului de proprietate asupra unei construcții.
Raspuns: Soluția ar fi aceeași și ca atare nstanța de judecată va admite acțiunea și va
pronunța o hotărâre c are să țină loc de act autentic de vânzare -cumpărare având în vedere că
pentru încheierea contractului de vânzare -cumpărare asupra oricărui tip de imobil este
necesară forma autentică sub sancțiunea nulității absolute a convenției încheiate.

Grile:
1. Contractul de vânzare -cumpărare asupra unui imobil teren:
a. este întotdeauna un contract consensual;
b. este un contract real;
c. este un contract solemn.

2. Imobilele construcții:
a. pot face obiectul unui act juridic pentru cauză de moarte;
b. pot fi transmise în mod valabil numai printr -un contract de vânzare –
cumpărare;
c. pot face obiectul numai unui contract solemn.

3. Cetățenii străini:
a. nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra unui imobil teren situat pe
teritoriul României;
b. pot dobândi prin moștenire legală dreptul de proprietate asupra unui imobil
tern situat pe teritoriul României;
c. pot dobândi construcții aflate pe teritoriul național numai prin moștenire
testamentară.

4.Persoanele juridice străine:
a. nu pot dobândi în proprietat e un imobil în România ;
b. aparținând unui stat care nu este memebru al Uniunii Europene pot dobândi
dreptul de proprietate asupra unui imobil în România în condiții de reciptocitate, pe baza
tratatelor internaționale ;
c. nu pot dobândi terenuri în România .

5. Fermierii care desfășoară activități independente și sunt cetățeni ai statelor
membre ale Uniunii Europene:

30
a. pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor agricole în aceleași
condiții cu cele aplicabile cetățenilor români, dacă își stabile sc reședința în România ;
b. nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor forestiere în
aceleași condiții cu cele aplicabile cetățenilor români;
c. pot dobândi dreptul de proprietate numai asupra terenurilor forestiere în
aceleași condiții cu ce le aplicabile cetățenilor români
…………. ului internațional public? – 2 puncte
Răspunsuri corecte: 1 . c, 2. a, 3. b, 4. b, 5. a.

31
Modulul V
RECHIZIȚIA.CONFISCAREA.DREPTUL DE PROPRIETATE PUBLICĂ

Unitatea de învățare:
1. Rechiziția unor bunuri
2. Conf iscarea
3. Dreptul de proprietate publică: Definiție. Caractere juridice. Obiectul dreptului de
proprietate publică . Titularii proprietății publice
4. Modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică
5. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică
6. Moduri de încetare a dreptului de proprietate publică
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Corne liu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
3. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
4. Gabriel Boroi, Car la Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
5. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București, 2012;
6. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Mun teanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
7. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
8. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
9. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului

Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
 definiți confiscarea și rechiziția ;
 prezentați conținut și caracterele dreptului de proprietate publică;
 identificați m odurile de dobândire și de încetare a dreptului de proprietate publică ;
 prezentați procedura e xproprie ii pentru cauză de utilitate publică .

32

1. Rechiziția unor bunuri. Potrivit Leg ii nr. 132/1997 privind re chizițiile de
bunuri și prestările de servicii în interes public, rechiziția reprezintă măsura cu caracter
excepțional prin care autoritățile publice împuternicite prin lege obligă operatorii economici,
instituțiile publice, precu m și alte persoane juridice și fizice la cedarea temporară a unor
bunuri mobile sau imobile, în condițiile prezentei legi, bunurile rechiziționate fiind puse la
dispoziție forțelor destinate apărării naționale sau a autorităților publice, la declararea
mobilizării parțiale sau totale a forțelor armate ori a stării de război, la instituirea stării de
asediu sau de urgență, atât pentru prevenirea, localizarea, înlăturarea urmărilor unor dezastre,
cât si pe timpul acestor situații, așa cum se arată în art. 1 ș i 2 din lege.
Potrivit art. 5 din aceeași lege se pot rechiziționa:
a) mijloace de transport cu tracțiune animală, auto, feroviare, aeriene și navale;
b) instalații portuare și dane;
c) sisteme, instalații și tehnică de aerodrom, de comunicații și de tele comunicații;
d) surse de alimentare energetice,
e) tehnică de calcul;
f) tehnică și materiale topografice, tipografice, audiovizuale, de construcții și de căi ferate;
g) carburanți -lubrifianți, utilaje și materiale pentru transportul si depozitarea acestor a;
h) clădiri;
i) terenuri;
j) piese de schimb și materiale pentru întreținere și reparații;
k) utilaje și materiale pentru dotarea atelierelor de reparații;
l) articole de echipament, de protecție, de regie, de gospodărie și de igienă personală;
m) alimen te și materiale pentru preparat, servit, distribuit și transportat hrana;
n) animale;
o) furaje;
p) tehnică, aparatură și materiale sanitar -veterinare.
2. Confiscarea bunurilor proprietate privată. Raportat la dispozițiile art. 44 alin.
9 din Constituția României, pot fi supuse măsurii confiscării bunurile destinate, folosite sau
rezultate din infracțiuni sau contravenții. De asemenea, potrivit art. 562 alin. 4 C. civ.,
confiscarea reprezintă un mod de stingere a dreptului de proprietate. Trebuie menționat că
modalitatea și condițiile de valorificare a bunurilor intrate, potrivit dispozițiilor legale, în
proprietatea privată a statului este reglementată de O.G. nr. 14 din 31 ianuarie 2007.
3. Dreptul de proprietate publică: Definiție. Caractere juridice. O biectul
dreptului de proprietate publică. Titularii proprietății publice
Dreptul de proprietate publică este reglementat de Constituția României ( art. 136), de
Codul civil (art. 858 și urm. ), Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică .
Raportat la dispozițiile rt. 858 C. civ., d reptul de proprietate publică este acea formă a
dreptului de proprietate ce aparține statului și unităților sale administrativ -teritoriale, are ca
obiect bunurile din domeniul public și se exercită în regim de drept public.
Dreptul de proprietate publică are trei caractere specifice:
 este inalienabil . Bunurile proprietate publică sunt scoase din circuitul civil, ele nu
pot fi înstrăinate prin acte juridice.

33
 este imprescriptibil . Dreptul de proprietate public ă este imprescriptibil, atât
extinctiv, cât și achizitiv.
 este insesizabil . Bunurile din domeniul public nu pot fi urmărite de creditorii
statului pentru realizarea creanțelor lor. De altfel, statul este prezumat a fi mereu
solvabil. Pe de altă parte, aces te bunuri nu pot fi nici ipotecate sau gajate.
Obiectul dreptului de proprietate publică. Dreptul de proprietate publică are ca
obiect domeniul public. Acesta este alcătuit, potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 din Legea nr.
213/1998 , din următoar ele categorii de bunuri:
a) bunurile enumerate în art. 136 alin. 3 din Constituție;
b) bunurile enumerate în Anexa care face parte integrantă din lege; și,
c) orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes
public ș i sunt dobândite de stat sau de unitățile administrativ -teritoriale prin modurile
prevăzute de lege.
Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 213/ 1998, fac parte din domeniul public și
bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă au intrat în
proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor
internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către
stat.
După titularul dreptului de proprietate publică, domeniul public poate fi: național,
județean sau local (art. 3 din Legea nr. 213/1998)
Domeniul public național este alcătuit din bunurile prevăzute în art. 136 din
Constituție, în Anexa Legii nr. 213/1998 la punctul I și din alte bunuri de uz sau de interes
public național, declarate ca atare de lege.
Domeniul public județean este alcătuit din bunurile prevăzute în Anexa Legii nr.
213/1998 la punctul II și din alte bunuri de uz și de interes public județean, declarate ca atare
prin hotărâre a consiliului județean, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de
interes public național.
Domeniul public local cuprinde bunuri le prevăzute în Anexa Legii nr. 213/1998 la
punctul III, precum și alte bunuri de uz sau interes publi c local, declarate ca atare prin
hotărâre a consililui local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public
național sau județean.
Bunurile din domeniul public, indiferent de titular, sunt supuse inventarierii (ar t. 19-
23 din Legea n r. 213/1998).

Titularii dreptului de proprietate. Potrivit art. 136 din Constituție , titularii dreptului
de proprietate publică sunt:
a) statul Român pasupra bunurilo r din domeniul public național;
b) unitățile administrativ -teritoriale (comu na, orașul, municipiul și județul) asupra bunurilor
din domeniul public de interes local.
Se impune precizarea că statul și unitățile administrativ -teritoriale sunt și titulari ai
dreptului de proprietate privată, după cum vom vedea, asupra bunurilor din domeniul privat
care nu are regimul juridic specific proprietății publice.

4. Modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică. Potrivit dispozițiilor
art. 863 C. civ. , dreptul de proprietate publică se dobândește prin următoarele modalități:
a) prin achiziții publice efectuate în condițiile legii;
b) prin expropriere pentru cauză de utilitate publică;
c) prin acte de donație sau legate acceptate de Guvern, de consiliul județean sau de
consiliul local, după caz, dacă bunul în cauză intră în dom eniul public;

34
d) prin convenție cu titlu oenros, dacă bunul prin natura lui ori prin voința
dobânditorului devine de uz ori de interes public;
e) trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităților administrativ –
teritoriale în domeniul p ublic al acestora, pentru cauză de utilitate publică; și,
f) prin orice alte moduri prevăzute de lege.

Dobândirea proprietății publice prin achiziții publice

OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziții publice, a contractelor de
concesiune de lucrări și a contractelor de concesiune de servicii reglementează regimul
juridic al contractului de achiziție publică, al contractului de concesiune de lucrări publice și
al contractului de concesiune de servicii, procedurile de atribuire a acestor contracte, precum
și modalitățile de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor emise în legătură cu
aceste proceduri, conform art. 1. Potrivit art. 3 din același act normativ contract ul de achiziție
publică este „contractul, asimilat , potrivit legii, actului administrativ, care include și categoria
contractului sectorial,cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități
contractante, pe de o parte, și unul ori mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având
ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de pr oduse sau prestarea de servicii ”.

Dobândirea proprietății publice prin convenție, donație și legat

În situația încheierii unui astfel de act juridic, vor fi aplicabile condițiile de valabilitate
stipulate de Codul civil, respectiv capacitatea de a contracta, c onsimțământul valabil,
obiectul, cauza și forma pentru valabilitatea actului juridic civil.

Dobândirea proprietății publice prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al
statului sau al unităților administrativ -teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză
de utilitate publică

Regimul juridic al trecerii bunurilor din domeniul privat în domeniul pubic este
reglementat de dispozițiile Legii nr. 213/1998, care stipulează faptul că trecer ea operează pe
baza unui act juridic de drept public, respectiv hotărârea de Guvern, în cazul bunurilor care se
află în proprietatea privată a statului, respectiv hotărârea consiliului județean, a Consiliului
General al mun. București sau a coniliului loca l pentru bunurile aflate în proprietatea privată
a acestora.

5. Exproprierea pentru cauză de utilitate publică . Exproprierea pentru cauză de
utilitate publică este prevăzută, cu caracter de excepție, în art. 44 din Constituție, în art. 863
C.civ., în Leg ea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, care se
completează cu Regulamentul privind procedura de lucru a comisiilor pentru efectuarea
cercetării prealabile în vederea declarării utilității publice.
Exproprierea reprezuntă un mod originar de dobândire a proprietății, constând în
trecerea forțată a unor bunuri determinate din proprietatea privată în proprietatea publică, în
vederea satisfacerii unor necesități de interes național sau local, după o dreaptă și prealabilă
despăgu bire pentru o cauză de utilitate publică. Persoanele implica te în procedura
exproprierii, pot conveni atât asupra modalității de transfer a dreptului de proprietate, cât și
asupra cuantumului și naturii despăgubirilor, fără a declanșa procedura exproprieri i.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 33/1994, pot fi expropriate bunurile imobile proprietatea
persoanelor fizice sau juridice, cu sau fără scop lucrativ, precum și cele aflate în proprietatea
privată a comunelor, orașe lor, municipiilor și județelor. Ca atar e, constituie obiect al

35
exproprierii bunurile imobile prin natura lor, precum și i mobilele prin destinație dacă sunt
alipite fondului în mod permanent, neputând fi despărțite fără a fi deteriorate sau fără a
deteriora imobilul.
Dezmembrămintele dreptului de proprietate,de principiu se sting prin exproprierea
proprietății, dar nu pot forma obiectul unei exproprieri separate.
Nu pot face obiectul unei exproprieri imobilele proprietate publică ce aparțin statului
ori unităților administrativ -teritoriale și bunurile proprietate privată a statului. Cât privește
bunurile proprietate privată a unităților administartiv -teritoriale, dacă utilitatea publică este de
interes local nu este necesară exproprierea, ci o decizie a organului competent de trecere a
bunului în proprietatea publică este suficientă.
Potrivit art. 6 din Legea nr. 33/1994: „ Sunt de utilitate publică lucrările privind:
prospecțiunile și explorările geologice; extracția și prelucrarea substanțelor minerale utile;
instalații pentru producerea ener giei electrice; căile de comunicații, deschiderea, alinierea și
lărgirea străzilor; sistemele de alimentare cu energie electrică, telecomunicații, gaze,
termoficare, apă, canalizare; instalații pentru protecția mediului; îndiguiri și regularizări de
râuri, lacuri de acumulare pentru surse de apă și atenuarea viiturilor; derivații de debite pentru
alimentări cu apă și pentru devierea viiturilor; stații hidrometeorologice, seismice și sisteme
de avertizare și prevenire a fenomenelor naturale periculoase și de alarmare a populației,
sisteme de irigații și desecări; lucrări de combatere a eroziunii de adâncime; clădirile și
terenurile necesare construcțiilor de locuințe sociale și altor obiective sociale de învățământ,
sănătate, cultură, sport, protecție și asis tență socială, precum și de administrație publică și
pentru autoritățile judecătorești; salvarea, protejarea și punerea în valoare a monumentelor,
ansamblurilor și siturilor istorice, precum și a parcurilor naționale, rezervațiilor naturale și a
monumentel or naturii; prevenirea și înlăturarea urmărilor dezastrelor naturale – cutremure,
inundații, alunecări de terenuri; apărarea țării, ordinea publică și siguranța națională”.
Procedura exproprierii include următoarele etape:
 declararea utilității publi ce;
 măsurile pregătitoare exproprierii;
 exproprierea propriu -zisă;
 stabilirea despăgubirilor.
Așa cum am arătat, prima etapă este declararea utilității publice a exproprierii, care se
realizează de Guvern pentru lucrări de interes național și de consiliil e județene și C.L.M.
București pentru lucrările de interes local , în acord cu dispozițiie art. 7 alin. 1 din Legea nr.
33/1994 . Pentru anumite situații speciale, exproprierea se declară prin lege atunci când,
indiferent de natura lucrărilor, sunt supuse ex proprierii lăcașuri de cult, monumente,
ansambluri și situri istorice, cimitire, alte așezăminte de valoare național deosebită ori
localități urbane sau rurale în întregime. Pentru lucrări de interes local care se desfășoară pe
teritoriul mai multor județe , se declară de o comisie alcătuită din președinții consiliilor
județene respective (art. 7 alin. din Legea nr. 33/1994) .
Declararea utilității publice se face numai după o cercetare prealabilă, care va stabili
dacă există elemente care să justifice inte resul național sau local, avantajele economico –
sociale, ecologice sau de orice altă natură care susțin necesitatea lucrărilor și nu pot fi
relalizate pe alte căi decât prin expropriere, precum și încadrarea în planurile de urbanism și
de amenajare a terito riului, aprobate potrivit legii (art. 10 alin. 1 din Legea nr. 33/1994).
Pe baza rezultatelor cercetării prealabile se adoptă actul de declarare a utilității
publice, care este facut public prin afișare . Declarația de utilitate publică este supusă
controlului legalității sale în această etapă de către Curtea Costituțională ori de instanța de
contencios administrativ.

36
În etapa premergătoare exproprierii, expropriatorul întocmește planul imobilelor
propuse spre expropriere și acesta este obligat, să notifice titularilor drepturilor reale asupra
imobilelor vizate propunerea de expropriere și procesul -verbal care încheie procedura
prealabilă declarării utilității publice. Ei pot formula întâmpinare împotriva acestora, care se
depune la primarul localită ții unde se află imobilul și se soluționează de către o comisie
constituită prin hotărâre a Guvernului, prin decizie a delegației permanente a consiliului
județean ori dispoziție a primarului capitalei.
Soluționarea cererilor privitoare la exproprier e este de competența tribunalelor în raza
cărora este situat imobilul propus spre expropriere , potrivit dispozițiilor art. 95 pct. 1 C. proc.
Civ., raportat la dispozițiile art. 21 alin. 1 din Legea nr. 33/1994 .
Instanța este competentă să verifice dacă sunt întrunite toate condițiile cerute de lege
pentru expropriere și să stabilească cuantumul despăgubirilor precum și suma cuvenită
proprietarilor, posesorilor, altor titulari de drepturi reale ori altor persoane care pot justifica
un interes legitim asup ra imobilului.
Este posibilă înțelegerea părților de care instanța va lua act printr -o hotărâre de
expedient Dacă părțile nu se înțeleg ori nu se înțeleg cu privire la întinderea despăgubirilor,
instanța va proceda la stabilirea acestora.
În acest scop instanța va constitui o comisie de experți (unul numit de instanță și câte
unul de fiecare parte).
Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat
proprietarului și altor persoane îndreptățite (art. 26 a lin. 1, din Legea nr. 33/1994).
Despăgubirea acordată de instanță nu poate fi mai mică decât cea oferită de
expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat sau de persoana interesată.
Exproprierea produce următoarele efecte jurid ice:
a) imobilul expropriat trece din proprietatea privată în proprietatea publică, prin
hotărâre judecătorească, liber de orice sarcini;
b) drepturile reale principale derivate din dreptul de proprietate, cât și concesionarea
și darea în folosință se st ing;
c) dreptul de ipotecă și privilegiul imobiliar special care grevează imobilul expropriat
se strămută de drept asupra despăgubirilor stabilite, legea reglementînd un caz de subrogație
legală cu titlu particular (art. 28 alin. 2, din Legea nr. 33/1994) ;
d) se sting toate drepturile personale dobândite de alte persoane asupra imobilului,
cum ar fi cele izvorâte din locațiune ;
e) nașterea unui drept de creanță în favoarea persoanelor stabilite în hotărârea
judecătorească asupra despăgubirilor acordate.
f) un drept prioritar la închirierea imobilului în favoarea fostului proprietar, în situația
în care expropriatorul s -a hotărât să -l închirieze înaintea utilizării lui în scopul pentru care a
fost expropriat (art. 34).

Dreptul de retrocedare. Potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă bunurile
imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au
fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să
ceară retroc edarea lor, dacă nu s -a făcut o nouă declarare de utilitate publică. Dreptului de
retrocedare este un drept relativ, opozabil numai expropriatorului, patrimonial, principal, pur
și simplu și prescriptibil extinctiv.

Dreptul de preemțiune. Potrivit art. 37 din Legea nr. 33/1994, în cazul în care
lucrările pentru care s -a făcut exproprierea nu s -au realizat, iar expropriatorul dorește
înstrăinarea imobilului, fostul proprietar are un drept prioritar la dobândire, la un preț ce nu
poate fi mai mare decât de spăgubirea actualizată. În acest scop, expropriatorul se va adresa în

37
scris fostului proprietar, iar dacă acesta nu optează pentru cumpărare sau dacă nu răspunde în
termen de 60 de zile de la primirea notificării, expropriatorul poate dispune de imobil.

6. Moduri de încetare a dreptului de proprietate publică. Dreptul de proprietate
publică încetează în următoarele situații:
a) dacă bunul asupra căruia poartă a pierit în mod natural sau prin fapta omului;
b) prin trecerea bunului în domeniul privat al titularului dreptului de proprietate
publică.
c) prin trecerea ex lege a unor bunuri din domeniul public în domeniul privat în
vederea reconstituirii dreptului de proprietate privată.

Concluzii:
Rechiziția reprezintă măsura cu caracter excepțional prin care autoritățile publice
împuternicite prin lege obligă operatorii economici, instituțiile publice, precum și alte
persoane juridice și fizice la cedarea temporară a unor bunuri mobile sau imobile, în
condițiile prezentei legi, bunurile rechiziționat e fiind puse la dispoziție forțelor destinate
apărării naționale sau a autorităților publice, la declararea mobilizării parțiale sau totale
a forțelor armate ori a stării de război, la instituirea stării de asediu sau de urgență, atât pentru
prevenirea, lo calizarea, înlăturarea urmărilor unor dezastre, cât si pe timpul acestor situații .
Confiscarea reprezintă un mod de stingere a dreptului de proprietate care are ca obiect
bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni sau contravenții.

Test de autoevaluare:
1. Prezentați procedura exproprierii – 2 puncte
2. Analizați efectele exproprierii – 2 puncte
3. Definiți dreptul de proprietate publică – 2 puncte
4. Analizați bunurile care formează obiectul proprietății publice – 2 puncte
5. Enumera ți modurile de dobândire a dreptului de proprietate publică – 2 puncte

Spețe: 1. Primus a solicitat instanței de judecată obligarea lui Secundus la restituirea
bunului său mobil constând în tr-un autoturis m marca Dacia Logan, pe care îl deține fără
niciun temei legal pârâtul Secundus. În motivare, arată că la data de 20.04.2015, profitând de
relațiile de prietenie existente între familiile părților, a intrat în imobilul proprietatea lui
Primus și a luat fără niciun temei legal autoturismul marca Dacia Logan . În apărare,
Secundus a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în cauză este incidentă institutția
confiscării, în condițiile în care Primus nu i -a restituit un împrumut care devenise scadent cu
un an anterior preluării autoturismului din proprietatea lui Primus. În interogatoriul
administrat în cauză Primus a recunoscut că nu i -a restituit lui Secundus suma împrumutată la
termenul scadent, așa cum a precizat Secundus în întâmpinare.
Precizați care va fi soluția instanței de judecată!
Răspuns: Instanț a de judecată, în măsura în care se face dovada proprietății asupra
autoturismului care face obiectul cauzei va admite acțiunea în revendicare și va dispune
restituirea bunului către Primus. Instanța nu va reține motivarea lui Secundus potrivit căreia
în cauză este vorba despre o confiscare având în vedere faptul că raportat la dispozițiile art.
44 alin. 9 din Constituția României, pot fi supuse măsurii confiscării bunurile destinate,

38
folosite sau rezultate din infracțiuni sau contravenții, în urma unei pro ceduri legale, măsură
care este dispusă de către un organ abilitat potrivit legii.

Grile:
1. Titularul dreptului de proprietate publică :
a. este întotdeauna o unitate administrativ teritorială;
b. poate fi statul;
c. poate fi o persoană juridică de d rept public .

2. Dreptul de proprietate publică poate fi dobândit:
a. numai prin donație sau legat ;
b. numai prin convenție cu titlu oneros;
c. prin expropriere pentru cauză de utilitate publică .

3. Transferul unui bun din domeniul privat al statului în d omeniul public al
acestuia:
a. are drept consecință dobândirea dreptului de proprietate publică ;
b. nu poate interveni decât printr -o convenție cu titlu oenros ;
c. are drept consecință exproprierea bunului .

4.Dreptul de proprietate publică :
a. este un dre pt real principal;
b. nu este inalienabil ;
c. este un drept real accesoriu.

5. Spre deosebire de dreptu l de proprietate privată, dreptul de proprietate
publică :
a. este inalienabil ;
b. poate fi cedat prin convenție cu titlu gratuit sau cu titlu oneros ;
c. este imprescriptibil .

Răspunsuri corecte: 1. b, 2. c, 3. a, 4. a, 5. a.

39
Modulul VI
EXERCITAREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PUBLICĂ

Unitatea de învățare:
1. Considerații generale
2. Dreptul de administrare
3. Dreptul de concesiune
4. Dreptul real de folosință asu pra bunurilor din domeniul public
5. Închirierea bunurilor proprietate publică
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
3. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, Bucureș ti, 2013 ;
4. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
5. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București, 2012;
6. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
7. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
8. Ion Dogaru, Se vastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
9. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului

Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
1. descrieți dreptul de administrare;
2. descrieți dreptul de conc esiune;
3. descrieți dreptul real de folosință asupra bunurilor din domeniul public.
 ;
 prezentați conținutul principiilor dreptului internațional public ;
 dea exemple de c odificare a dreptului internațional public

40

1. Considerații generale. Exercitarea dreptului de proprietate publică prezintă
anumite particularități care au în vedere atât natura bunului ce face obiect al proprietății cât și
titularii acestui drept. Statul și unitățile sale administrativ -teritoriale, ca subiecte de drept
public investite cu prerogative de putere, sunt titularii dreptului de proprietate publică. Însă,
organizarea exercitării acestui drept revine organelor centrale ale puterii ori autorităților
publice locale (după cum bunul face parte din domeniul pu blic național sau local).
Statul și unitățile administrativ -teritoriale exercită posesia, folosința și dispoziția
asupra bunurilor ce alcătuiesc domeniul public, în limitele și în condițiile legii. De cele mai
multe ori titularii proprietății publice nu e xploatează direct bunurile din domeniul public, ci,
în condițiile legii, acestea pot fi date în administrare, concesionate, închiriate sau atribuite în
folosință altor subiecte de drept.
Potrivit art. 866 C. civ., drepturile reale corespunzătoare proprie tății publice sunt:
 dreptul de administrare;
 dreptul de concesiune;
 dreptul de folosinț ă cu titlu gratuit.

2. Dreptul de administrare. Bunurile din domeniul public pot fi date, după caz, în
administrarea instituții lor publice de interes național, județean sau local .
Darea în administrare potrivit art. 867 alin. 1 C. civ. se realizează prin hotărâre de
Guvern, prin hotărârea consiliului județean, respeciv a C.G.M. București, sau prin hotărârea
consiliului local.
Dreptul de administrare este un drept real derivat din dreptul de proprietate publică. În
raporturile de drept civil el este opozabil erga omnes. Nu poate fi opus, în principiu,
autorității publice care l -a constituit pentru că raporturile dintre aceasta și titularul dreptului
de administare sunt ș i rămân administrative, deci de subordonare. Așa se explică și
posibilitate a revocării acestui drept atunci când titularul său nu -și exercită drepturile și nu -și
execută obligațiile născute din actul de transmitere. Dreptul de administrare este un drept
inalienabil, imprescriptibil și insesizabil . În cazul în care interesul public o impune, revocare a
acestui drept se declară de către organul care a constituit dreptul de administrare, conform art.
869 C. civ.
Titularul dreptului de administrare poate să p osede, să folosească bunul și să dispună
de acesta, în condițiile actului prin care i -a fost dat bunul în administrare. Față de titularul
dreptului de proprietate publică, titularul dreptului de administrare apare ca un detentor
precar. Raportat la dispozi țiile art. 868 alin. 1 C. civ., dreptul de administrare aparține regiilor
autonome sau autorităților administrației publice centrale sau locale, precujm și altor instituții
publice de interes național, județean sau local.
Folosința bunului primit în admin istrare permite titularului acestui drept să -și
realizeze scopul activității sale, cu respectarea interesului public. El poate culege fructele, de
orice natură, în condițiile legii.
În fine, dreptul de adm inistrare nu conferă titularului său dispoziția ju ridică asupra
bunului, dar acesta are, în condițiile legii, un drept de dispoziție materială.
Apărarea dreptului de administrare poate fi făcută , conform art. 870 alin. 1 C. civ.,
prin mijloace de drept civil (acțiune posesorie, acțiune în revendicare e tc) numai în
raporturile cu celelalte subiecte de drept, altele decât titularul dreptului de proprietate publică.

3. Dreptul de concesiune. Potrivit art. 871 C. civ. , concesionarea se face în baza unui
contract prin care o persoană, numită conceden t, transmite pentru o perioadă determinată, de
cel mult 49 de ani, unei altei persoane, numită concesionar , care acționează pe riscul și pe

41
răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun, a unei activități sau a unui
serviciu public, în schi mbul unei redevențe . OUG nr. 54/2006 reglementează regimul juridic
al contractelor de concesiune de bunuri proprietate publică.
Contractul de concesiune este un contract solemn, sinalagmatic, cu titlu oneros,
comutativ, cu executare succesivă și intuitu personae . Când are ca obiect bunuri din
domeniul public, care ne interesează aici, el este un contract administrativ.
În ceea ce privește durata pentru care se încheie contractul de concesiune, conform
art. 7 din OUG nr 54/2006, contractul de concesiune se încheie în conformitate cu legea
română, indiferent de naționalitatea sau de cetățenia concesionarului, pentru o durată care nu
va putea depăși 49 de ani, începând de la data semnării lui iar durata concesiunii se stabilește
de către concedent pe baza s tudiului de oportunitate, contractul putând fi prelungit pentru o
perioadă egală cu cel mult jumătate din durata sa inițială, prin simplul acord de voință al
părților.
Calitatea de concedent o pot avea, în numele statului, județului, orașului sau com unei
(art. 5 alin. 1): a) ministerele sau alte organe de specialitate ale administrației publice
centrale, pentru bunurile proprietate publică de interes național; b) consiliile județene,
consiliile locale sau instituțiile publice de interes local, pentru bunurile din domeniul public
județean sau local., în timp ce concesionarul poate fi orice persoană fizică sau juridică de
drept privat, română sau străină (art. 5 alin. 2).
Este autorizată concedarea atât a bunurilor proprietate publică, cât și a bunurilo r
proprietate privată a statului sau a unităților administrativ -teritoriale.
Concesionarea unui bun se poate face prin licitație publică sau prin negociere directă.
În ceea ce privește exercitarea dreptului de concesiune, conform art. 872 C. civ.,
conce sionarul poate exercita orice fel de acte materiale sau juridice în scopul exploatării
bunului, însă, sub sancțiunea nulității absolute, nu poate înstrăina și nici greva bunul dat în
concesiune sau bunurile destinate ori rezultate din realizarea concesiuni i și care trebuie
predate concedentului la încetarea concesiunii.
Contractul de concesiune, și odată cu el dreptul real de concesiune asupra bunurilor
proprietate publică, încetează prin acordul părților, prin împlinirea termenului, prin
denunțarea unilat erală de către concedent sau răscumpărare, prin reziliere, la inițiativa uneia
sau alteia dintre părți, prin renunțarea concesionarului la concesiune, prin dispariția ori
pieirea bunului concesionat ditr -o cauză de for ță majoră, conform art. 57 din OUG nr.
54/2006.
Apărarea dreptului de concesiune se face în condițiile art. 873 C. civ, acțiunea în
justiție având ca titular pe concesionar, dizpo zițiile art. 696 alin. 1 C. civ. fiind aplicabile în
mod corespunzător.

4. Dreptul real de folosință asupra bunu rilor din domeniul public. Existența
acestui drept rezultă clar din dispozițiile art. 874 alin. 1 C. civ., potrivit cărora bunurile
proprietate publică se acordă cu titlu gratuit , persoanelor juridice fără scop lucrativ, care
desfășoară activitate de bine facere sau de utilitate publică .
Acest drept se naște prin acte de putere ale autorităților publice – hotărâre a
Guvernului ori a consiliilor județene sau locale – asemănător dreptului de administrare, fără
însă a se confunda cu acesta.
Dreptul de folo sință gratuită este un drept real principal, esențialmente temporar,
asupra unor bunuri imobile proprietate publică, constituit prin acte administrative individuale,
cu titlu gratuit, în favoarea unor persoane juridice fără scop lucrativ. De menționat că e l poate
avea ca obiect și bunuri mobile proprietate publică ale unităților administrativ -teritoriale.
Cât privește regimul juridic, acestui drept i se aplică regulile privitoare la dreptul de
administrare.

42

5. Închirierea bunurilor proprietate publi că. Posibilitatea închirierii bunurilor din
domeniul public rezultă din dispozițiile art. 136 alin. 4 din Constituție și ale art. 14 alin. 1 din
Legea nr. 213/1998.
Astfel, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 213/1998, închirierea bunurilor propr ietate
publică a statului sau a unităților administrativ -teritoriale se poate face cu aprobarea
Guvernului sau a consiliilor județene ori locale, după caz.
Contractul de închiriere poate fi încheiat cu orice persoană fizică sau juridică, română
sau străi nă, de către titularul dreptului de proprietate publică sau titularul dreptului de
administrare (art. 14 alin. 2) și trebuie să cuprindă clauze de natură să asigure exploatarea
bunului închiriat, potrivit specificului acestuia.
Închirierea se face prin l icitație publică, în condițiile legii (art. 15). Potrivit art. 16
alin. 1 din aceeași lege, sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor
proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale, iar,
conform alin. 2, dacă, contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de
administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă -parte între 20 –50%, stabilită,
după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, a Consiliului Gen eral al
Municipiului București sau a consiliului local prin care s -a aprobat închirierea.

Concluzii:
Drepturile reale corespunzătoare proprietății publice sunt: dreptul de administrare;
dreptul de concesiune; dreptul de folosinț ă cu titlu gratuit.Bunur ile din domeniul public pot fi
date, după caz, în administrarea instituțiilor publice de interes național, județean sau local,
darea în administrare realizându -se prin Hotărâre de Guvern, prin hotărârea consiliului
județean, respeciv a C.G.M. București, sa u prin hotărârea consiliului local. Concesionarea se
face în baza unui contract prin care o persoană, numită concedent , transmite pentru o
perioadă determinată, de cel mult 49 de ani, unei altei persoane, numită concesionar , care
acționează pe riscul și pe răspunderea sa, dreptul și obligația de exploatare a unui bun, a unei
activități sau a unui serviciu public, în schimbul unei redevențe . Dreptul de folosință gratuită
este un drept real principal, esențialmente temporar, asupra unor bunuri imobile proprie tate
publică, constituit prin acte administrative individuale, cu titlu gratuit, în favoarea unor
persoane juridice fără scop lucrativ.

Test de autoevaluare:
1. Prezentați natura juridică a dreptului de administrare . – 2 puncte
2. Analizați revocarea dreptului de administrare – 2 puncte
3. Delimitați dreptul de concesiune de dreptul de administrare – 2 puncte
4. Prezentați difer itele moduri de încetare a contractului de concesiune – 2 puncte
5. Analizați darea în folosință cu titlu gratuit a bunurilo r proprietate publică – 2
puncte

Grile:
1. Dreptul de folosință :
a. are întotdeauna la bază o convenție cu titlu gratuit sau cu titlu oneros;
b. se acordă cu titlu gratuit;

43
c. vizează orice instituție publică .

2. Contractul de concesiune poate înceta :
a.numai prin ajungere la termen ;
b. prin denunțarea unilaterală de către concedent, dacă interesul național sau
local o impune ;
c. numai prin reziliere judiciară .

3. Contractul de concesiune :
a. este un contract cu titlu oneros ;
b. este un contract cu titlu gratuit ;
c. este un contract translativ de proprietate .

4. Dreptul de administrare :
a. este susceptibil de dezmembrare ;
b. este un drept insesizabil ;
c. este un drept prescriptibil extinctiv .

5. Spre deosebire de concesiune , dreptul de administrare :
a. se constituie prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean sau a
consiliului local ;
b. este un drept real;
c. este opozabil erga omnes .

Răspunsuri corecte: 1. b, 2. b, 3. a, 4. b, 5. a

44
Modulul VII.
POSESIA – DEFINIȚIE, ELEMENTE, CARACTERE, DOVADĂ , DOBÂNDIRE ȘI
PIERDERE, VICIILE POSESIEI, PROTECȚIA JURIDICĂ A POSESIEI

Unitatea de învățare:
1. Definiț ie. Delimitări necesare
2. Structura posesiei
3. Dobândirea, dovada și pierderea posesiei
4. Viciile posesiei
5. Intervertirea detenției precare în posesie
6. Efectele posesiei

Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Irina Olivia Călinescu, Posesia și efectel e sale juridice, Editura Universul Juridic,
București, 2013;
3. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
4. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglemen tarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
5. Claudiu Drăgușin, Comentariile Codului civil. Posesia. Uzucapiunea , Editura
Hamangiu, București, 2012;
6. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
7. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București, 2012;
8. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, Bucu rești, 2008;
9. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
10. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
11. Ion P. Filipescu, A ndrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .
Obiectivele modulului

Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veț i reuși sǎ:
 definiți posesia ca stare de fapt ;
 delimitați posesia de dreptul de proprietate și de detenția precară ;
 dați exemple de cazuri care constituie posesie;
 identificați efectele posesiei.

45
1. Definiție. Delimitări necesare . Conform art. 916 alin. 1 C. civ., posesia reprezintă
o stare de fapt generatoare de efecte jurid ice care constă în stăpânirea materială sau
exercitarea unei puteri de fapt, de către o persoană asupra unui bun, persoană care se
comportă față de toți ceilalți, ca proprietar sau titular al altui drept real.
În ceea ce privește delimitarea posesiei de dreptul de proprietate, trebuie spus că, de
regulă, posesorul este chiar proprietarul lucrului, așa încât posesia și proprietatea merg
împreună, mai exact posesia este exercițiul aparent al dreptului de proprietate.
Este evident,însă, că posesia, ca re este o stare de fapt, nu se confundă cu proprietatea,
care este o stare de drept. Posesorul se opune întotdeauna proprietarului, având în vedere că
el însuși are credința că este proprietar.
Referitor la distincția dintre posesie și detenția prec ară, aceasta din urmă se
aseamănă cu posesia printr -un element comun, anume stăpânirea materială a unui bun.
Criteriul care delimitează detenția de posesie este însă elementul psihologic, care în prima
situație constă în a stăpâni pentru altul, în sensul d e a-i recunoaște acestuia dreptul asupra
bunului, iar în a doua situație el exprimă voința de a stăpâni pentru sine, întocmai ca un
proprietar.
De altfel, în art. 918 C. civ. se arată că nu constituie posesie stăpânirea unui bun de
către un detentor preca r, precum:
a) locatarul, comodatarul, depozitarul, creditorul gajist;
b) titularul dreptului de superficie, uzufruct, uz, abitație sau servitute, față de nuda
proprietate;
c) fiecare coproprietar, în proporție cu cotele -părți ce revin celorlalți copropriet ari;
d) orice altă persoană care, deținând temporar un bun al altuia, este obligată să îl restituie sau
care îl stăpânește cu îngăduința acestuia.
2. Structura posesiei. Pentru a exista posesia sunt necesare două elemente: unul
material – corpus și altul psihologic, intențional – animus .
Elementul material al posesiei constă în totalitatea faptelor materiale de stăpânire,
transformare și folosință exercitate asupra lucrului.
Elementul psihologic ( animus rem sibi habendi ) constă în voința celui care po sedă de
a exercita stăpânirea lucrului pentru sine. Actele de stăpânire, puterea fizică exercitată de
către posesor sau de altă persoană pentru acesta, trebuie însoțite de o anumită atitudine
psihologică, aceea de a le exercita ca un proprietar ori ca titu lar al altui drept real, fiind,
astfel, excluși cei care stăpânesc bunul în temeiul unui contract încheiat cu proprietarul. În
aceste condiții, prezența elementului psihologic este cea care delimitează posesia de detenția
precară. Astfel, în timp ce poseso rul are credința că este titularul dreptului de proprietate sau
al unui alt drept real asupra bunului, detentorul precar deține bunul în temeiul unei convenții
încheiate cu proprietarul bunului.
Trebuie să spunem că această intenție de a se comporta ca un titular al dreptului real,
poate exista indiferent de buna sau reaua -credință a celui care posedă.

3. Dobândirea, dovada și pierderea posesiei. Pentru dobândirea posesiei, trebuie
întrunite cele două elemente constitutive, respectiv corpus și animus . Nu este suficient să
avem numai unul sau altul dintre aceste elemente.
Elementul material poate fi dobândit și exercitat fie personal de către posesor, fie
printr -un reprezentant al acestuia. Cât privește elementul intențional, el trebuie întruni t chiar
în persoana posesorului, neputând fi exercitat prin altcineva. O singură excepție se admite
aici, în privința persoanei lipsite de capacitate de exercițiu. De altfel, în art. 917 C. civ. se
arată că: „p osesorul poate exercita prerogativele dreptulu i de proprietate asupra bunului fie în

46
mod nemijlocit, prin putere proprie, fie prin intermediul unei alte persoane. Persoanele lipsite
de capacitate de exercițiu și persoanele juridice exercită posesia prin reprezentantul lor legal”.
În acest context, ce l care susține că este posesor trebuie să dovedească existența
ambelor elemente constitutive ale posesiei sale. Elementul material al posesiei poate fi
dovedit prin orice mijloc de probă. În schimb, proba elementului intențional este mult mai
dificilă. De aceea, în art. 919 alin.1 C.civ. se instituie o prezumție relativă de existență a
elementului subiectiv , potrivit căreia cel care stăpânește bunul este prezumat posesor, până la
proba contrară .
Posesia poate fi pierdută atunci când nu mai există ambele or i unul, elementul
material sau elementul psihologic , dintre elementele sale componente.
4. Viciile posesiei . Pentru a produce efecte juridice, posesia trebuie să fie utilă,
adică să nu fie afectată de vicii.
Viciile posesiei. Potrivit art. 1847 din vech iul C.civ., posesia era considerată utilă
când era "continuă, neîntreruptă, netulburată, publică și sub nume de proprietar". Având în
vedere confuziile evidente din textul de lege menționat, actualul C. civ. a reținut drept vicii
ale posesiei, în mod justi ficat: discontinuitatea, violența și clandestinitatea.

 Discontinuitatea posesiei
Potrivit art. 923 C. civ., a tunci când exercițiul posesiei nu este continuu, când nu se
manifestă prin acte succesive realizate la intervale normele, posesia este discontinuă.
Acest viciu se raportează la natura bunului și ca atare, există continuitate dacă actele
de stăpânire au regularitatea cerută de natura bunului. Discontinuitatea nu se confundă cu
întreruperea posesiei, care are loc atunci când posesorul rămâ ne lipsit de folosința lucrului o
perioadă mai mare de un an.
Viciul discontinuității are următoarele caractere juridice :
o este un viciu temporar , respectiv discontinuitatea încetează dacă actele de
stăpânire devin regulate raportat la natura bunului;
o este un viciu absolut , putând fi invocat de orice persoană interesată ;
o se aplică, de regulă, în cazul posesiei bunurilor imobile.

 Viciul violenței
Potrivit art. 924 C.civ. posesia trebuie să fie netulburată , arătându -se că posesia este
tulburată când e ste dobândită sau conservată prin acte de violență în contra sau din partea
adversarului.
Prin violență trebuie să înțelegem fapta sau amenințarea exercitată de oricine care ar
putea insufla posesorului teama, raționabilă după el, că dacă nu va părăsi pos esia va fi expusă
persoana sau averea sa unui rău considerabil prezent și iminent. Nu constituie viciu al
posesiei violența exercitată de posesor împotriva unui terț (care nu este titularul unui drept
asupra lucrului) pentru menținerea posesiei (alungarea hoțului).
Violența are următoarele caractere juridice:
o este un viciu temporar având în vedere că de îndată ce violența a încetat posesia
redevine utilă ;
o este un viciu relativ , putând fi invocat numai de către persoana împotriva căreia se
exercită viole nța;
o se aplică atât în posesia bunurilor imobile, cât și a celor mobile.

47
 Viciul clandestinității
Art. 925 C.civ. mai cere, pentru ca posesia să fie utilă, ca ea să fie publică , adică să fie
exercitată astfel încât să poată fi cunoscută. Astfel po sesia este clandestină când posesorul o
exercită în ascuns de adversarul său încât acesta nu este în stare să o cunoască. Posesia nu
este clandestină dacă cel împotriva căruia este îndreptată avea posibilitatea să o cunoască,
chiar dacă în realitate nu a cunoscu t-o.
Clandestinitatea are următoarele caractere juridice:
o este un viciu relativ , putând fi invocată numai de către persoana față de care posesia
este exercitată pe ascuns ;
o este un viciu temporar, posesia redevenind utilă când încetează clandestinitate a;
o se întâlnește în special în materia bunurilor mobile.

 Viciul echivocului
Viciul echivocului nu a fost reținut în actuala codificare civilă. În trecut, se arăta că
posesi a este echivocă atunci când există îndoială asupra titlului sub care sunt săvârșit e actel e
de folosință ale posesorului, echivocul fiind un viciu care afecta mai ales elementul animus
despre care nu se poate ști nici că există, nici că nu există. În actuala reglementare, în
cuprinsul art. 918 alin. 1 lit. c C. civ. se arată că nu consti tuie posesie stăpânirea unui bun
exercitată de către un detentor precar precum fiecare coproprietar, raportat la cotele -părți ce
revin celorlalți coproprietari. În aceste condiții, este evident, că în situația coproprietății nu ne
aflăm în prezența unei po sesii viciate, ci în preyența unei detenții precare raportat la cota –
parte care aparține celuilalt coproprietar.

5. Intervertirea detenției precare în posesie. Detenția precară poate fi transformată
în posesie, însă nu poate fi transformată în posesie prin simpla voință a detentorului. Cu toate
acestea, prin excepție, detenția precară poate fi schimbată în posesie utilă în condițiile art.
920 C.civ..
Cazurile de intervenire a detenției precare în posesie sunt următoarele:
 dacă detentorul precar î ncheie cu bună -credință un act translativ de proprietate cu titlu
particular cu altă persoană decât cu proprietarul bunului;
 dacă detentorul precar săvârșește împotriva posesorului acte de rezistență neechivoce
în privința intenției sale de a începe să se comporte ca un proprietar; în acest caz,
intervertirea nu se va produce însă mai înainte de împlinirea termenului prevăzut
pentru restituirea bunului;
 dacă detentorul precar înstrăinează bunul, printr -un act translativ de proprietate cu
titlu particular, c u condiția ca dobânditorul să fie de bună -credință.
În acest context, se arată că, în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară,
dobânditorul este de bună -credință dacă înscrie dreptul în folosul său întemeindu -se pe
cuprinsul cărții funciare, iar în c elelalte cazuri, se arată că este de bună -credință dobânditorul
care nu cunoștea și nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calității de proprietara
celui de la care a dobândit bunul.

6. Efectele posesiei

Prezumția de proprietate. După cum am arătat, posesia creează o aparență a
dreptului, posesorul este prezumat proprietar până la proba contrară (art. 919 alin. 3 C.civ.).

48
Această prezumție este mai puternică în cazul bunurilor mobile, față de situația bunurilor
imobile , în acest ult im caz ea fiind relativă, pentru că poate fi răsturnată prin proba contrară.

Posesorul de bună -credință dobândește în proprietate fructele bunului stăpânit.
Dacă regula este că fructele aparțin proprietarului bunului, prin excepție, potrivit art. 948 alin.
1 C.civ., ele pot fi dobândite de cel care posedă bunul cu bună -credință , buna -credință
trebuind să existe la data perceperii fructelor. În această materie, b una-credință constă în
convingerea fermă, dar greșită, a posesorului că lucrul ale cărui fructe le culege a fost
dobândit de la adevăratul proprietar, iar titlul în temeiul căruia posedă este un titlu valabil.
Buna-credință se prezumă și în această materie, așa încât cel care o neagă va trebui să
dovedească în fața instanței lipsa acesteia.
În art. 948 alin. 3 și 4 C. civ. se arată că:„(3) În cazul fructelor produse de imobile
înscrise în cartea funciară, bună -credință se apreciază în raport cu condițiile cerute terților
dobânditori pentru a respinge acțiunea în rectificare. În celelalt e cazuri, posesorul este de
bună -credință atunci când are convingerea că este proprietarul bunului în temeiul unui act
translativ de proprietate ale cărui cauze de ineficacitate nu le cunoaște și nici nu ar trebui,
după împrejurări, să le cunoască. Bună -credință încetează din momentul în care cauzele de
ineficacitate îi sunt cunoscute”.

Apărarea posesiei prin acțiuni posesorii.
Potrivit art. 949 C. civ.: „ (1) Cel care a posedat un bun cel puțin un an poate solicita
instanței de judecată prevenirea ori înlăturarea oricărei tulburări a posesiei sale sau, după caz,
restituirea bunului. De asemenea, posesorul este îndreptățit să pretindă despăgubiri pentru
prejudiciile cauzate. (2) Exercițiul acțiunilor posesorii este recunoscut și detentorului precar” .
Acțiunile posesorii sunt acele acțiuni în justiție prin care titularul, respectiv, posesorul,
iar uneori chiar detentorul precar sau proprietarul, urmărește să -și apere posesia împotriva
oricăror tulburări sau să redobândească posesia atunci când a fost deposedat pe cale ilicită.
Prin aceste acțiuni se apără starea de fapt a posesiei, fără a se pune în discuție dreptul de
proprietate asupra lucrului, scopul lor fiind de a restabili situația de fapt existentă anterior
tulburării ori deposedării.
Sub ace st aspect, acțiunile posesorii se deosebesc de acțiunile petitorii, în cadrul
cărora se pune în discuție căreia dintre părțile litigante îi aparține dreptul real asupra bunului.
În ceea ce privește c aracterele juridice ale acțiunilor pos esorii,acest ea sunt
următoarele :
a) Acțiunile posesorii sunt acțiuni reale . Pot fi introduse împotriva oricărei persoane
care tulbură exercitarea pașnică a posesiei ori îl deposedează pe posesor de lucrul său, chiar și
împotriva proprietarului lucrului.
b) Acțiunile posesorii sunt acțiuni mobiliare sau acțiuni imobiliare . Ele ocrotesc
posesia atât a bunurilor mobile și a drepturilor reale mobiliare cât și a bunurilor imobile și a
drepturilor reale imobiliare susceptibile de a fi dobândite prin uzucapiune.

Acțiunea posesorie generală (în complângere).
Această acțiune e ste folosită pentru a face să înceteze orice fel de tulburare a posesiei
de natură a împiedica exercițiul liber și efectele juridice ale posesiei. Ea presupune o
tulburare care implică o preten ție contrară a altei persoane, iar nu un act izolat și trecător, așa
cum se întâmplă când s -a cules un pom ori s -a spart un geam. Tulburarea poate fi de fapt sau
de drept.
Potrivit dispozițiilor art. 949 C. civ. pentru exercitarea acțiunii în complângere trebuie
să fie întrunite trei condiții:
a) să nu fi trecut un an de la tulburare sau deposedare;

49
b) reclamantul să fi posedat bunul cel puțin un an înainte de data tulburării ori
deposedării;
c) posesia reclamatului să fie utilă, adică neviciată.

Acțiunea posesorie specială. Această acțiune, numită și în reintegrare este acțiunea
prin care reclamantul pretinde să fie repus în situația anterioară, atunci când a intervenit o
tulburare sau deposedare cu violență.
Potrivit dispozițiilor art. 951 al in. 2 C. civ. , în această situație reclamantul trebuie să
dovedească numai că nu a trecut un an de la deposedare sau tulburare.
Violența constă într -un act grav, de natură a pune în pericol persoana ori patrimoniul
posesorului. Reclamantul trebuie să pro beze că a fost tulburat prin acte de violență. În cazul
acestei acțiuni reclamantul nu trebuie să mai dovedească faptul că a posedat un anumit
termen înainte de tulburarea posesiei.

Aspecte procesuale. Acțiunile posesorii sunt de competența materi ală a judecătoriei,
conform art. 94 pct. 1 lit g C. proc. Civ. .

Concluzii:
Posesia reprezintă o stare de fapt generatoare de efecte juridice care constă în
stăpânirea materială sau exercitarea unei puteri de fapt, de către o persoană asupra unui bun,
persoană care se comportă față de toți ceilalți, ca proprietar sau titular al altui drept real.
Posesia nu se confundă cu proprietatea și nici cu detenția precară. În ceea ce privește delimi –
tarea posesiei de dreptul de proprietate, trebuie spus că, de regulă, posesorul este chiar
proprietarul lucrului, așa încât posesia și proprietatea merg împreună, mai exact posesia este
exercițiul aparent al dreptului de proprietate. Posesia, când nu reprezintă un atribut al
dreptului de proprietate, este o stare de f apt care nu se confundă cu proprietatea, care este o
stare de drept. Posesorul se opune întotdeauna proprietarului, având în vedere că el însuși are
credința că este proprietar. Referitor la distincția dintre posesie și detenția precară, aceasta
din urmă se aseamănă cu posesia printr -un element comun, anume stăpânirea materială a unui
bun. Deosebirea dintre cele două se manifestă la nivelul prezenței elementului psihologic în
structura posesiei, element care nu se regăsește în cazul detenției precare. În c azul posesiei,
spre deosebire de detenția precară, posesorul are convingerea intimă că este proprietarul
bunului sau titularul unui alt drept real. Efectele posesiei constau în: prezumția de proprietate,
dobândirea fructelor de către posesorul de bună -credință, acțiunile posesorii.

Test de autoevaluare:
1. Prezentați viciile posesiei – 2 puncte
2. Analizați cazurile de intervertire a detenției precare în posesie – 2 puncte
3. Delimitați posesia, ca stare de fapt de detenția precară – 2 puncte
4. Preze ntați elementele constitutive ale posesiei – 2 puncte
5. Enumerați modurile de încetare a posesiei – 2 puncte

2. Spețe: A solicită instanței de judecată obligarea lui B la respectarea liniștitei
posesii asupra unei suprafețe de teren, categoria vie. În mo tivare, A a arătat că este
proprietarul suprafeței de teren cultivată cu viță de vie menționată mai sus, conform titlului
de proprietate depus la dosarul cauzei, iar pârâtul în mod constant pătrunde pe terenul său și

50
culege via, fără niciun temei legal. În apărare, B solicită respingerea acțiunii, arătând că
reclamantul nu are calitate pentru a introduce o astfel de acțiune.
1. Ce fel de acțiune a introdus A?
Răspuns : A a introdus o acțiune posesorie generală.
2. Care va fi soluția instanței de judecată? Ar gumentați!
Răspuns : În măsura în care A dovedește că a stăpânit bunul cel puțin un an până la
introducerea acțiunii și de asemenea nu a trecut un an de la exercitarea tulburării, în condițiile
art. 949 și urm. C. civ., instanța va amite acțiunea și nu va r eține apărarea lui B pentru că
acțiunea posesorie poate fi introdusă și de către proprietar, pe lângă posesor.

Grile:
1. Discontinuitatea, ca viciu al posesiei :
a. poate fi invocată de către orice persoană interesată;
b. conduce în toate situațiile la în cetarea posesiei;
c. are în vedere numai bunurile mobile .

2. Posesia poate înceta prin :
a. abandonarea bunului imobil ;
b. deposedare, dacă posesorul rămâne lipsit de bun ;
c. înstrăinarea bunului .

3. O persoană juridică:
a. nu poate exercita posesia asup ra unui bun ;
b. exercită posesia prin intermediul reprezentantului legal ;
c. poate ex ercita numai posesia specifică dreptului de proprietate .

4. Posesia viciată :
a. nu poate produce niciun efect juridic ;
b. se prezumă ;
c. devine utilă îndată ce viciul înc etează .

5. Posesia este tulburată când :
a. este dobândită prin acte de violență fizică care nu au fost provocate de o altă
persoană ;
b. numai când este conservată prin acte de violență fizică ;
c. numai când este conservată prin acte de violență morală .

Răspunsuri corecte: 1. a, 2. c, 3. b, 4. c, 5. a.

51
Modulul VIII.
DEZMEMBRĂMINTELE DREPTULUI DE PROPRIETATE. UZUFRUCTUL,
DREPTUL DE UZ ȘI DREPTUL DE ABITAȚIE

Unitatea de învățare:
1. Considerații generale
2. Dreptul de uzufruct
3. Dreptul de uz
4. Dreptul de abitaț ie

Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Irina Olivia Călinescu, Posesia și efectele sale juridice, Editura Universul Juridic,
București, 2013;
3. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
4. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea N CC,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
5. Claudiu Drăgușin, Comentariile Codului civil. Posesia. Uzucapiunea , Editura
Hamangiu, București, 2012;
6. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. H amangiu, București, 2012;
7. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București, 2012;
8. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
9. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
10. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
11. Ion P. Filipescu, Andrei I . Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului

52

1. Considerații generale. Dezmembrămintele dreptului de proprietate sunt acele
drepturi reale principale derivate asupra bunuri lor altuia, opozabile tuturor, inclusiv
proprietarului, care se constituie sau se dobândesc prin desprinderea ori limitarea unor
atribute din conținutul juridic al dreptului de proprietate.
În dreptul nostru există următoarele dezmembrăminte ale dreptulu i de proprietate:
 dreptul de uzufruct,
 drept de uz,
 dreptul de abitație,
 dreptul de servitute și
 dreptul de superficie.
Dezmembrămintele drep tului de proprietate sunt compatibile numai cu lucrurile
alienabile.
2. Dreptul de uzufruct. Raportat la d ispozițiile art. 703 C.civ, d reptul de uzufruct
este acel drept real principal, derivat, temporar, asupra bunurilor ce aparțin în proprietate altei
persoane, care conferă titularului său atributele de posesie și folosință, cu obligația de a le
conserva sub stanța și a le restitui proprietarului la încetarea uzufructului.
Uzufructul are următoarele caractere juridice :
 este un drept real , dezmembrământ al dreptului de proprietate privată;
 este un drept temporar , potrivit art. 708 C. civ., uzufructul c onstituit în favoarea unei
persoane fizice poate fi cel mult viager, iar uzufructul constituit în favoarea unei
persoane juridice poate avea o durată de cel mult 30 de ani;
 este un drept care poate fi cedat, fără acordul nudului proprietar, în lipsă de
stipulație contrară.
În ceea ce privește obiectul uzufructului, acesta se poate constitui asupra oricăror
lucruri aflate în circuitul civil, mobile sau imobile, corporale sau incorporale , consumptibile
sau neconsumptibile. Uzufructul poate avea ca obiec t unul sau mai multe bunuri individual
determinate sau o fracțiune dintr -o universalitate sau chiar o întreagă universalitate.
Constituirea uzufructului. Potrivit art. 704 C. civ., există următoarele moduri de
constituire a uzufructulu :
a) instituirea u zufructului prin convenție;
b) instituirea prin testament;
c) instituirea uzufructului prin uzucapiune .
În cazul în care poartă asupra unor bunuri imobile, actul juridic treb uie încheiat în
formă autentică.
Titularul uzufructului are următo arele drepturi :
a) dreptul de a se folosi de lucru și de a -i culege fructele;
b) dreptul de a ceda uzufructul fără acordul nudului proprietar;
c) dreptul de a închiria sau de a arenda bunurile primite în uzufruct.
Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
 definiți dreptul de uz, dreptul de uzufruut și dreptul de abitație ;
 delimitați dreptul de uz de dreptul de uzufruct;
 indicați caracterele juridice ale dreptului de uzufruct și ale varietăților acestuia;
 precizați modurile de constituire și de stingere a dreptului de uzufruct și ale varietăților acestuia.

53
Nudul proprietar beneficiază de următ oarele drepturi :
a) dreptul a dispune de bun, care include atât dreptul de dispoziție juridică cât și
dreptul de a culege productele bunului;
b) dreptul de a -și apăra nuda proprietate.
Pe de altă parte, uzufructuarului îi revin o serie de obligații . Din acest punct de
vedere dis tingem între cele anterioare intrării în exercițiul dreptului său și cele din perioada
exercițiul acestui drept.
Înainte de a intra în exercițiul dreptului său, el are două obligații principale:
a) obligația de a inventaria mobilele și de a constata starea lucrurilor imobi le ce fac
obiectul uzufructului, conform art. 723, inventarul realizându -se numai în prezența nudului
proprietar, sau respectiv după notificarea acestuia;
b) potrivit art. 726 C.civ., uzufructuarul are obli gația de a depune o garanție pentru
îndeplinirea obligațiilor pe care le are , în lipsa unei stipulații contrare .
În timpul exercitării dreptului său, uzufructuarul are următoarele obligații :
a) obligația de a se folosi de lucru ca un bun proprietar.
b) îndatorirea de a întreține lucrul în bună stare, având sarcina de a efectua, potrivit
art. 729 C. civ., așa numitele reparații de întreținere, pentru că reparațiile mari sunt în sarcina
nudului proprietar, cu excepția cazului în care aceste reparații se datorează neefectuării de
către uzufructuar a reparațiilor de întreținere;
c) obligația să aducă la cunoștința nudului proprietar orice încălcări sau uzurpări ale
dreptului acestuia din urmă (art. 734 C. civ.);
d) obligația de a respecta și continua mod ul de folosire stabilit de proprietar (art. 724
C.civ.);
e) obligația de a suporta anumite che ltuieli și sarcini ale lucrului;
f) obligația de restituire a lucrurilor ce au făcut obiectul uzufructului.
Obligațiile nudului proprietar sunt:
a) obligația d e a preda lucrul;
b) obligaț ia de garanție contra evicțiuni ;
c) obligația de a nu -l tulbura pe uzufructuar în exercitarea drepturilor sale;
d) suportarea reparațiilor mari .
Referitor la stingerea uzufructului, cauzele de stingere a uzufructului sunt urm ătoarele
conform art. 746 C. civ.:
a) moartea uzufructuarului sau respectiv încetarea personalității juridice a acestuia ;
b) expirarea termenului pentru care a fost constituit ;
c) consolidarea , atunci când calitățile de uzufructuar și respectiv nud proprie tar sunt
reunite în aceeași persoană ;
d) neîntrebuințarea sau neuzul bunului timp de 10 ani sau în cazul unei creanțe, timp
de 2 ani ;
e) uzucapiunea în favoarea unui terț;
f) pieirea totală a lucrului;
g) abuzul de folosință , atunci când uzufructuaru l aduce stricăciuni bunului sau îl lasă
să se degradeze ;
h) renunțarea uzu fructuarului la dreptul său.
Pe lângă aceste cauze prevăzute expres, uzufructul poate înceta, atunci când a fost
constituit printr -un act juridic civil și pentru cauze de nu litate absolută sau repsctiv de nulitate
relativă a actului juridic constitutiv .

54

3. Dreptul de uz. Dreptul de uz este un drept real – varietate a dreptului de uzufruct
– în virtutea căruia titularul se poate folosi de lucru și -i poate culege fructele, da r numai
pentru nevoile personale și ale familiei sale.
El are un caracter strict personal, pentru că, spre deosebire de uzufruct, titularul său nu
îl poate ceda și nici nu poate închiria sau arenda bunul ce face obiectul său. (art. 752 C. civ.).
Titularu l dreptului de uz poate fi numai o persoană fizică, acesta din urmă având
dreptul de a culege numai fructele naturale și fructele industriale produse de bun și nicidecum
fructele civile ale bunului care sunt echivalente cu punerea acestuia în valoare prin încheierea
unui act juridic precum spre exemplu locațiunea.

4. Dreptul de abitație. Dreptul de abitație este un drept real, dezmembrământ al
dreptului de proprietate, care are ca obiect o casă de locuit.
Este un drept strict personal, titularul neput ându -l ceda sau greva în favoarea altei
persoane. Potrivit art. 750 C. civ., titularul dreptul de abitație beneficiază de dreptul de a locui
în locuința nudului proprietar împreună cu soțul și copiii săi, chiar dacă nu era căsătorit sau
nu avea copii la da ta la care s -a constituit abitația.
Până la intrarea în vigoare a noului Cod civil, în legislația națională era reglementat
dreptul de abitație în favoarea soțului supraviețuitor. Soțului supraviețuitor care nu are o
locuință proprie i se recunoaște a, prin Legea nr. 319/10 iunie 19 44, un drept de abitație
asupra locuinței care a aparțiunut soțului care a predecedat, în următoarele condiții:
a) casa de locuit f ăcea parte din moștenire;
b) soțul supraviețuitor nu avea o locuință proprie;
c) dreptul de abi tație se recunoaște a până la ieșirea din indiviziune și, în orice caz cel
puțin un an de la decesul soțului s ău; și,
d) dreptul de abitație încet a dacă soțul se recăsător ea înainte de ieșirea din indiviziune.
În linii mari, dreptul de abitație al soțului supraviețuitor este reglementat și în actuala
codificare civilă care arată în cuprinsul art. 973 C. civ.: „(1) Soțul supraviețuitor care nu este
titular al niciunui drept real de a folosi o altă locuință corespunzătoare nevoilor sale
beneficiază de un dre pt de abitație asupra casei în care a locuit până la data deschiderii
moștenirii, dacă această casă face parte din bunurile moștenirii. (2) Dreptul de abitație este
gratuit, inalienabil și insesizabil. (3) Oricare dintre moștenitori poate cere fie restrâng erea
dreptului de abitație, dacă locuința nu este necesară în întregime soțului supraviețuitor, fie
schimbarea obiectului abitației, dacă pune la dispoziția soțului supraviețuitor o altă locuință
corespunzătoare. (4) Dreptul de abitație se stinge la partaj , dar nu mai devreme de un an de la
data deschiderii moștenirii. Acest drept încetează, chiar înainte de împlinirea termenului de
un an, în caz de recăsătorire a soțului supraviețuitor. (5) Toate litigiile cu privire la dreptul de
abitație reglementat pri n prezentul articol se soluționează de către instanța competentă să
judece partajul moștenirii, care va hotărî de urgență, în camera de consiliu”.

Concluzii:
Posesia dreptul de uzufruct este acel drept real principal, derivat, temporar, asupra
bunuril or ce aparțin în proprietate altei persoane, care conferă titularului său atributele de
posesie și folosință, cu obligația de a le conserva substanța și a le restitui proprietarului la

55
încetarea uzufructului. Dreptul de uz este un drept real – varietate a dreptului de uzufruct – în
virtutea căruia titularul se poate folosi de lucru și -i poate culege fructele, dar numai pentru
nevoile personale și ale familiei sale. Dreptul de abitație este un drept real, dezmembrământ
al dreptului de proprietate, care are ca obiect o casă de locuit. Totodată, dreptul de abitație
este un drept strict personal, titularul neputându -l ceda sau greva în favoarea altei persoane.

Test de autoevaluare:
1. Pre zentați obligațiile uzufructuarului – 2 puncte
2. Analizați obligați ile nudului proprietar în cazul dreptului de uzufrcut – 2 puncte
3. Delimitați dreptul de abitație și dreptul de uz – 2 puncte
4. Prezentați modul de suportare a reparațiilor în cazul dreptului de uzufruct – 2
puncte
5. Enumerați modurile de stingere a uz ufrcutului – 2 puncte

2. Speță : Precizați în ce condiții, uzufructuarul poate beneficia de dreptul de
dispoziție asupra bunului dat în uzufruct!
Răspuns : În condițiile art. 712 C. civ., dacă uzufructul cuprinde bunuri consumptibile,
uzufructuarul are drep tul de a dispune de ele, cu obligația de a restitui bunuri de aceeași
calitate, cantitate sau vloare sau contravloarea lor la data stingerii uzufructului. De asemenea,
în condițiile art. 713 C. civ., uzufructuarul poate dispune de bunurile care, fără să fi e
consumptibile, se deteriorează rapid prin utilizare.

Grile:
1. Uzufructul încetează :
a. prin neuz, în termen de 3 ani în cazul unei creanțe ;
b.numai prin renunțarea la uzufruct;
c. prin ajungere la termen .

2. Are valoare de adevăr:
a. dreptul de u zufruct nu poate fi cedat în absența acordului nudului proprietar;
b. dreptul de uz poate fi cedat ;
c. dreptul de abitație nu poate fi cedat .

3. Uzufructul constituit în favoarea unei persoane fizice :
a. este cel mult viager;
b. nu poate depăși 30 de ani ;
c. nu poate depăși 20 de ani .

4. Spre deosebire de dreptul de uzufruct:
a. dreptul de abitație are ca obiet un bun imobil ;
b. dreptul de uz este strict personal ;
c. dreptul de abitație se poate constitui numai printr -un act juridic cu titlu
oneros.

5. Spre deosebire de titularul dreptului de uz, uzufructuarul:

56
a. are atributul folosinței exclusive a bunului ;
b. poate închiria bunul care face obiectul dreptului real ;
c. nu trebuie să abuzeze de folosința bunului .
Răspunsuri corecte: 1. c, 2. c, 3. a, 4. b, 5. b

57
Modulul IX
DREPTUL DE SERVITUTE ȘI DREPTUL DE SUPERFICIE

Unitatea de învățare:
1. Dreptul de servitute: definiție și caractere juridice; clasificarea servituților; moduri
de constituire
2. Exercitarea dreptului de servitute
3. Cauze de st ingere a servituțiilor
4. Dreptul de superficie: definiție ; moduri de constituire
5. Exercitarea dreptului de superficie
6. Stingerea dreptului de superficie
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovi ci, Ioan Macovei
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Irina Olivia Călinescu, Posesia și efectele sale juridice, Editura Universul Juridic,
București, 2013;
3. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile re ale principale în reglementarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
4. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
5. Claudiu Drăgușin, Comentariile Codului civil. Posesia. U zucapiunea , Editura
Hamangiu, București, 2012;
6. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
7. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurispruden ță, Ed.
Hamangiu, București, 2012;
8. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
9. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Jur idic, București, 2006 ;
10. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
11. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiect ivele modulului

Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
 definiți dreptul de servitute și să indicați caractere le juridice; clasificarea servituților;
moduri de constituire ;
 analizați e xercitarea dreptului de servitute ;
 indicați c auze de stingere a servituțiilor ;
 definiți superficia și să indicați m oduri le de const ituire .

58

1. Dreptul de servitute. Definiție . Raportat la prevederile art. 755 alin. 1 C. civ.,
dreptul de servitute este un drept real principal derivat, constituit asupra unui imobil, numit
fond aservit sau dominat, pentru uzul și utilitate a altui imobil, numit fond dominant, imobile
ce aparțin unor proprietari diferiți.
Caracterele juridice ale dreptului de servitute sunt următoarele:
 este un drept real asupra lucrului altuia;
 este un drept real imobilia r;
 presupune existența a două im obile ce aparțin unor proprietari diferiți;
 este un accesoriu al fondului căruia îi profită;
 servitutea are un caracter perpetuu ;
 servitutea este indivizibil ă.
În ceea ce privește clasificarea servi tuților, aceasta se realizează î n funcție de mai
multe criteria, respectiv:
 În raport de modul de exercitare a prerogativelor, servituțile sunt:
o servituți pozitive – prin intermediul cărora proprietarul fondului
dominant exercită o parte din prerogativele dreptului de proprietate
asupra fondului aservit ;
o servituți negative – prin intermediul cărora proprietarul fondului aservit
este obligat să se abțină de la exercitarea unora dintre prerogativele
dreptului de proprietate ;
 În raport de modul de exe rcitare se disting :
o servituți continue – al căror exe rcițiu este continuu fără a fi necesară
intervenția omului ;
o servituți necontinue – pentru exercitarea lor este necesar faptul actual
al omului ;
 În raport de felul de manifestare în exterior, se disting :
o servituți aparente – care sunt recunoscute prin dive rse semne
exterioare ;
o servituți neaparente – care nu impun prezența unor semne vizibile în
exterior.
Moduri de constituire a servituților . Raportat la dispozițiile art. 756 C. civ.,
servituțiile se constituie prin:
 act juridic, respectiv convenție cu ti tlu oneros sau cu titlu gratuit, sau
testament ;
 uzucapiune.

2. Exercitarea servituților. În ceea ce privește drepturile proprietarului fondului
dominant, acesta are dreptul să facă asupra fondului aservit toate lucrările necesare pentru a o
folosi și p entru a o menține. Potrivit art. 756 C. civ., „ În lipsa vreunei prevederi contrare,
proprietarul fondului dominant poate lua toate măsurile și poate face, pe cheltuiala sa, toate
lucrările pentru a exercita și conserva servitutea. Cheltuielile legate de co nservarea acestor
lucrări revin celor 2 proprietari, proporțional cu avantajele pe care le obțin, în măsura în care
lucrările efectuate pentru exercițiul servituții sunt necesare și profită inclusiv fondului
aservit”. Cu caracter de noutate, în art. 766 C. civ., se arată că, dacă, cheltuielile lucrărilor
necesare pentru exercitarea și conservarea servituților revin proprietarului fondului aservit,
acesta se va putea exonera de obligație renunțând la dreptul de proprietate asupra fondului
aservit în întregim e sau asupra părții din fondul aservit necesară pentru exercitarea servituții
în favoarea proprietarului fondului dominant. În ceea ce privește exercitarea servituții, trebuie

59
menționat că p roprietarul fondului aservit este obligat să se abțină de la orice act care
limitează ori împiedică exercițiul servituții, neputând schimba starea locurilor ori strămuta
exercitarea servituții în alt loc. În cazul în care acesta din urmă justifică un interes serios și
legitim, proprietarul fondului aservit va putea schim ba locul prin care se exercită servitutea în
măsura în care exercitarea servituții rămâne la fel de comodă pentru proprietarul fondului
dominant, conform art. 767 C. civ.. De asemenea, potrivit art. 768 C. civ., proprietarul
fondului dominant are obligația de a nu agrava situația fondului aservit și de a nu produce
prejudicii proprietarului fondului aservit prin exercitarea servituții.
În situația în care fondul dominant se împarte, servitutea se va exercita pentru uzul și
utilitatea fiecărei părți, fără c a situația fondului aservit să poată fi agravată. Dacă însă fondul
aservit este cel care se împarte, servitutea se poate exercita, pentru uzul și utilitatea fondului
dominant, pe toate părțile rezultate din împărțire, fără a se agrava situația fondului ase rvit. În
cazul în care servitutea este exercitată pentru uzul și utilitatea exclusivă a uneia dintre părțile
despărțite din fondul dominantsau nu poate fi exercitată decât pe una dintre părțile despărțite
din fondul aservit, servitutea asupra celorlalte pă rți se stinge.
3. Cauze de stingere a servituților . Raportat la prevederile art. 770 alin. 1 C. civ.,
servituțile se sting pe cale principală prin radierea lor din cartea funciară pentru următoarele
cauze:
 consolidarea, atunci când ambele fonduri au acela și proprietar;
 renunțarea proprietarului fondului dominant;
 ajungerea la termen;
 răscumpărarea;
 imposibilitatea definitivă de exercitare;
 neuzul timp de 10 de ani;
 dispariția oricărei utilități a acestora.
 expropriere fondului aservit, dacă servitutea este contrară utilității publice căreia îi va
fi afectat bunul expropriat.
Așa cum am arătat, servitutea este un drept real. Așadar, titularul ei, proprietarul
fondului dominant, are exercițiul acțiunii confesorii pentru apărarea dreptului său. Această
acțiu ne poate fi introdusă împotriva proprietarului fondului aservit și prin ea se urmărește
recunoașterea dreptului de servitute. În situația în care titularul dreptului de servitute este
tulburat în exercițiul dreptului său, poate folosi și acțiunea posesorie .
În schimb , proprietarul fondului aservit se poate folosi de acțiunea negatorie de
servitute pentru a solicita încetarea exercitării unei servituți atunci când consideră că aceasta
nu există ori a încetat .
4. Dreptul de superficie. Definiție. Superfici a constă în dreptul de proprietate pe
care-l are o persoană denumită superficiar , asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări
care se află pe o suprafață de teren ce aparține unei alte persoane, teren asupra căruia
superficiarul are un drept de f olosință.
Dreptul se superficie are următoarele caractere juridice :
 este un drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui
teren;
 este un drept perpetuu , care durează cât timp durează construcția, plantația sau
lucrarea, fă ră a se stinge prin neuz ;
 este un drept imprescriptibil;
 dreptul de superficie exprimă o situație complexă care presupune suprapunerea a două
drepturi de proprietate : dreptul de proprietate asupra terenului și dreptul de

60
proprietate al superficiarului asu pra construcțiilor ori lucrărilor realizate de el ori de
altul pe acel teren.
Moduri de constituire . În ceea ce privește constituirea dreptului de supeficie, acesta
poate lua naș tere prin următoarele modalități :
 prin convenți e;
 prin legat;
 prin uzucapi une.
5. Exercitarea dreptului de superficie.
Cât despre exercitarea supe rficiei, de vreme ce, prin ipoteză, superficiarul este
proprietarul construcțiilor ori lucrărilor ridicate pe teren în virtutea dreptului de superficie,
rezultă că el are asupra acest ora toate atributele dreptului de proprietate: posesie, folosință și
dispoziție. Asupra terenului el are un drept de folosință , care trebuie exercitat în conformitate
cu scopul constituirii dreptului său. El are asupra terenului stăpânirea materială și ch iar un
drept de dispoziție materială limitat la posibilitatea de a dispune de substanța terenului în
vederea realizării construcțiilor, plantației ori lucrărilor. Superficiarul are dreptul să
înstrăineze construcțiile, plantațiile, lucrările, aflate pe ter enul altuia, fără a avea nevoie de
consimțământul proprietarului terenului. Dreptul de superficie poate fi grevat cu sarcini reale
și este supus urmăririi silite imobiliare.
Potrivit art. 695 C. civ ., dacă nu există prevedere contrară, exercitarea dr eptului de
superficie este delimitată de suprafața de teren pe care urmează să se construiască și de cea
necesară exploatării construcției sau, după caz, de suprafața de teren aferentă și de cea
necesară exploatării construcției edificate. În situația în c are superficia s -a înscris în temeiul
unui act juridic prin care proprietarul întregului fond a transmis exclusiv construcția sau a
transmis terenul și construcția către două persoane , în lipsa unei stipulații contrare, titularul
dreptului de superficie nu poate modifica structura construcției. Cu toate acestea el poate
demola construcția , dar cu obligația de a o reconstrui în forma inițială. Dacă însă va proceda
la modificarea structurii construcției , proprietarul terenului poate să ceară, în termen de 3 a ni,
încetarea dreptului de superficie sau repunerea în situația anterioară. În acest caz , curgerea
termenului de prescripție de 3 ani este suspendat până la expirarea duratei superficiei.
Potrivit art. 697 C. civ.: „ (1) În cazul în care superficia s -a constituit cu titlu oneros,
dacă părțile nu au prevăzut alte modalități de plată a prestației de către superficiar, titularul
dreptului de superficie datorează, sub formă de rate lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe
piața liberă, ținând seama de natur a terenului, de destinația construcției în cazul în care
aceasta există, de zona în care se află terenul, precum și de orice alte criterii de determinare a
contra valorii folosinței. (2 ) În caz de neînțelegere între părți, suma datorată proprietarului
terenului va fi stabilită pe cale judecătorească”.
6. Stingerea dreptului de superficie . Dreptul de superficie se stinge, conform art.
698 C. civ. prin radiere din cartea funciară, pentru una dintre următoarele cauze:
 la expirarea termenului;
 prin consolidare , dacă terenul și construcția devin proprietatea aceleiași persoane;
 prin pieirea construcției, dacă există stipulație expresă în acest sens;
 în alte cazuri prevăzute de lege.
În situația ajungerii la termen, în lipsa unei stipulații contrare, proprietarul terenului
dobândește dreptul de proprietate asupra construcției edificate de superficiar prin accesiune,
cu obligația de a plăti valoarea de circulație a acesteia de la data expirării termenului. Dacă
construcția nu exista în momentul constituirii dreptul ui de superficie, iar valoarea acesteia
este egală sau mai mare decât aceea a terenului, proprietarul terenului poate cere obligarea
constructorului să cumpere terenul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut -o dacă nu
ar fi existat construcția. Constructorul poate refuza să cumpere terenul dacă ridică, pe
cheltuiala sa, construcția clădită pe teren și repune terenul în situația anterioară.

61

Concluzii:
Dreptul de servitute este un drept real principal derivat, constituit asupra unui imobil,
numit fond aservit sau dominat, pentru uzul și utilitatea altui imobil, numit fond dominant,
imobile ce aparțin unor proprietari diferiți. Caracterele juridice ale dreptului de servitute
sunt următoarele: este un drept real asupra lucrului altuia; este un drept real imobiliar;
presupune existența a două imobile ce aparțin unor proprietari diferiți; este un accesoriu al
fondului căruia îi profită; servitutea are un caracter perpetuu; servitutea este indivizibilă.
Superficia constă în dreptul de proprietate pe care -l are o persoană denumită
superficiar , asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe o suprafață de
teren ce aparține unei alte persoane, teren asupra căruia superficiarul are un drept de
folosință. Dreptul se superficie are următoarele caractere juridice: este un drept real imobiliar,
dezmembrământ al dreptului de proprietate asupra unui teren; este un drept perpetuu, care
durează cât timp durează construcția, plantația sau lucrarea, fără a se stinge prin neuz; este un
drept imprescriptibil.

Test de autoevaluare:
1. Definiti dreptul de superficie și dreptul de servitute . – 2 puncte
2. Prezentați modalitățile de dobândire a dreptului de servitute și respectiv a dreptului
de superficie – 2 puncte
3. Clasificați servituțil e – 2 puncte
4. Prezentați modul de exercitare a dreptului de superficie – 2 puncte
5. Prezentați modurile de încetare a servituților – 2 puncte

2. Spețe: Primus solicită instanței de judecată obligarea lui Secundus să îi respecte
dreptul de superficie do bândit asupra terenului proprietatea pârâtului. În motivare, se arată că
Secundus nu îi mai permite intrarea pe terenul menționat, acesta din urmă justificându -și
atitudinea prin faptul că, Primus fiind plecat în străinătate pentru 11 ani, dreptul său a în cetat
prin neuz.
1. M enționați ce f el de acțiune a introdus Primus!
Răspuns : Primus a introdus o acțiune confesorie de superficie.
2. Care va fi soluția instanței de judecată?
Răspuns : Instanța de judecată va admite acțiunea, având în vedere că dreptul de
superficie nu se stinge prin neuz, cazurile de încetare a superficiei fiind reglementate de art.
698 C. civ.

Grile:
1. Dreptul de superficie poate fi dobândit
a. prin convenție cu titlu oneros;
b. numai printr -un act juridic cu titlu gratuit;
c. prin hotărâre judecătorească .

2. Are valoare de adevăr:
a. servitutea de trecere poate fi o servitute aparentă ;
b. servitutea este un drept real accesoriu ;

62
c. servitutea de vedere este întotdeauna o servitute continuă și neaparentă .

3. La încetarea superfici ei prin ajungere la termen :
a. proprietarul terenului dobândește dreptul de proprietate asupra construcției
edificate de superficiar prin accesiune, cu obligația de a plăti valoarea de
circulație a acesteia de la data expirării termenulu;
b. dacă construc ția nu exista în momentul constituirii dreptului de superficie,
iar valoarea acesteia este egală sau mai mare decât aceea a terenului,
proprietarul terenului nu poate cere obligarea constructorului să cumpere
terenul la valoarea de circulație pe care acest a ar fi avut -o dacă nu ar fi existat
construcția;
c. constructorul nu poate refuza să cumpere terenul.

4. În cazul în care superficia s -a constituit cu titlu oneros:
a. dacă părțile nu au prevăzut alte modalități de plată a prestației de către
superficiar , titularul dreptului de superficie datorează, sub formă de rate
lunare, o sumă egală cu chiria stabilită pe piața liberă, ținând seama de natura
terenului, de destinația construcției în cazul în care aceasta există, de zona în
care se află terenul, precum și de orice alte c riterii de determinare a contra
valorii folosinței.
b. titularul dreptului de superficie datorează valoarea construcției;
c. în toate cazurile instanța de judecată stabilește chiria datorată.

5. Spre deosebire de dreptu l de trecere, ser vitutea de trecere :
a. este o limită a exercitării dreptului de propruetate;
b. este un dezmembrământ al dreptului de proprietate ;
c. nu poate fi dobândită prin uzucapiune .

Răspunsuri corecte: 1.a, 2. a, 3. a, 4. a, 5. b.

63
Modulul X.
MODALITĂȚILE JURIDIC E ALE DREPTULUI DE PROPRIETATE

Unitatea de învățare:
1. Considerații introductive
2. Proprietatea rezolubilă
3. Proprietatea anulabilă
4. Proprietatea comună
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macove i
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
3. Eugen Chelaru, Drept civil. Drept urile reale principale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
4. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
5. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București, 2012;
6. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
7. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
8. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
9. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului
Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
 definiți proprietatea rezolubilă, proprietatea anulabilă și proprietatea comună;
 conturați regimul juridic al proprietății comune;
 definiți pr oprietatea periodică și să precizați principalele trăsături ale acesteia;
 prezentați regimul juridic al actelor de conservare, administrare și dispoziție încheiate
de un coproprietar .

64

1. Considerații introductive . În cele mai multe cazuri , dreptul de proprietate se
prezintă pur și simplu, aparținând în exclusivitate unui singur titular. În situații de excepție ,
un bun determina t sau o universalitate de bunuri poate să aparțină concomitent mai multor
subiecte de drept, pe de o parte, iar, pe de altă parte, dreptul de proprietate asupra unui bun
poate fi dobândit printr -un act juridic supus unei condiții rezolutorii ori anulabil. În aceste
ultime cazuri , dreptul de proprietate este afectat de modalități.
Modalitățile dreptului de proprietate cunoscute în dreptul civil român sunt:
proprietatea rezolubilă, proprietatea anulabilă și proprietatea comună. Aceste modalități ale
dreptul ui de proprietate nu se confundă cu modalitățile actului juridic civil, respectiv:
termenul, condiția și sarcina.
2. Proprietatea rezolubilă. Dreptul de proprietate poate fi înstrăinat printr -un act
juridic civil în cheiat sub condiție rezolutorie sau tran smiterea lui apare astfel în temeiul legii,
cum este cazul donațiilor care pot fi revocate în timpul căsătoriei . Potrivit art. 1401 C. civ.,
condiția este rezolutorie când îndeplinirea ei determină desființarea obligației . Dacă se
îndeplinește condiția rez olutorie, actul juridic se desființează cu efect retroactiv, drepturile
subiective și obligațiile născute fiind considerate că nu au existat niciodată.
3. Proprietatea anulabilă. Este întâlnită în situația în care dreptul de proprietate
asupra unui bun e ste dobândit printr -un act juridic civil anulabil. Reamintim că nulitatea este
sancțiunea de drept civil, care afectează actele juridice încheiate cu nesocotirea dispozițiilor
legale privind încheierea lor valabilă. În cazul proprietărții anulabile, intere sează numai
sancțiunea nulității relative. Acțiunea în nulitatea relativă este prescriptibilă în termenul
general de 3 ani, așa încât în această perioadă transmițătorul poate oricând cere anularea
actului.
Actul nul relativ poate fi confirmat de către ce l care poate invoca nulitatea.
Confirmarea are ca efect validarea actului juridic lovit de nulitate relativă, efect care se
produce retroactiv ( ex tunc ), de la data încheierii actului confirmat.

4. Proprietatea comună. Proprietatea comună este acea modalitate a dreptului de
proprietate ce se caracterizează prin aceea că acesta aparține concomitent asupra aceluiași
bun sau asupra aceleiași mase de bunuri mai multor titulari. Atributele dreptului de
proprietate sunt exercitate concomitent de toți copro prietarii.
Există două forme ale proprietății comune: proprietatea comună pe cote -părți și
proprietatea comună în devălmășie.
Proprietatea comună pe cote părți. Există cazuri când obiectul dreptului de
proprietate aparține mai multor persoane, sim ultan și concurent, fără a se ști care anume parte
materială este a fiecăruia. Un astfel de caz este reprezentat de situația în care la moștenirea
unei persoane vin mai mulți descendenți sau cazul în care mai multe persoane cumpără
împreună un bun.
Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote -părți din dreptul de
proprietate. Această cotă poate fi exprimată sub formă de fracție nominală, fracție zecimală

65
sau în procente. La încetarea coproprietății , cota menționatăse va materializa înt r-o parte
determinată din bun, parte care va reveni în proprietate exclusivă titularului cotei -părți ideale.
Sub aspect terminologic, această situație este întâlnită sub termenii de indiviziune ori
de coproprietate. Indiviziunea are ca obiect o universal itate de bunuri (din care mai mulți
titulari au o cotă -parte), iar coproprietatea are ca obiect un bun determinat ut singuli.
Din punct de vedere al duratei coproprietății, aceasta poate fi obișnuită sau
temporară, pe de o parte, ori forțată și perp etuă, pe de altă parte.

a. Coproprietatea obișnuită sau temporară

Specificul coprop rietății obișnuite sau temporar, așa cum îi sugerează denumirea,
constă în faptul că are caracter temporar, pentru că există până în momentul în care părțile cer
partaja rea.
Așa cum am arătat mai sus, e a se întâlnește îndeosebi când transmisiunea
patrimoniului unei persoane decedate la mai multe persoane în viață, prin moștenire.
De asemenea, coproprietatea obișnuită p oate rezulta dintr -un contract de dobândire în
comun a unui bun, dintr -o coposesie al cărei efect a fost dobândirea de către mai multe
persoane, prin uzucapiune, a unui bun. Astfel, în cazul în care asupra unui bun s -a exercitat o
posesie de către mai multe persoane, la împlinirea termenului uzucapiunii, p osesorii
menționați pot solicita pronunțarea unei hotărâri care să constate dreptul lor de proprietate
comună asupra bunului. De asemenea, coproprietatea obișnuită poa te rezulta dintr -o
ocupațiune. În fine, la desfacerea ori încetarea căsătoriei, proprieta tea devălmașe a foștilor
soți se transformă într -o coproprietate obișnuită pe cote -părți.
Regimul juridic al exercitării coproprietății obișnuite sau temporare are la bază două
principii:
a) nici unul dintre coproprietari nu are un drept exclusiv asupra unei anume părți
materiale din bunul aflat în coproprietate; și,
b) fiecare coproprietar are un drept exclusiv asupra unei cote -părți ideale, abstracte
din dreptul de proprietate.
Astfel, în art. 634 C. civ. se arată că: „(1) Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al
unei cote -părți din dreptul de proprietate și poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de
stipulație contrară. (2) Cotele -părți sunt prezumate a fi egale, până la proba contrară. Dacă
bunul a fost dobândit prin act juridic, prob a contrară nu se va putea face decât prin
înscrisuri.”
Ca atare, î n ceea ce privește drepturile coproprietarilor asupra bunului privit în
materialitatea sa, potrivit principiului unanimității, nici un fel de act nu poate fi făcut cu
privire la bun fără aco rdul unanim al tuturor.
De asemenea, în aceleași condiții, dispoziția materială asupra lucrului comun poate fi
exercitată numai cu respectarea principiului unanimității.
Coposesia permite fiecărui coproprietar să exercite stăpânirea materială a bun ului,
simultan și concurent cu ceilalți.
Referitor la folosința materială a bunului comun în întregime, ea poate fi exercitată de
fiecare copărtaș în măsura în care nu schimbă destinația și nu aduce atingere drept urilor
celorlalți coproprietari, conform art. 636 alin. 1 C. civ..
Coproprietarul care , împotriva voinței celorlalți proprietari, exercită în mod exclusiv
folosința bunului comun poate fi obligat la despăgubiri , raportat la dispozițiile art. 636 alin. 2
C. civ..
Fructele și productele bunului c omun, indiferent de natura lor, se cuvin tuturor
coproprietarilor proproțional cu cota -prarte ideală din drept.

66
Cât despre drepturile coproprietarilor cu privire la cota -parte ideală din dreptul de
proprietate, de vreme ce fiecare are un drept de proprie tate exclusiv asupra acestei cote -părți,
oricare coproprietar poate înstrăina valabil, cu titlu oneros ori gratuit, acest drept. Se poate
dispune de acest drept prin acte între vii ori pentru cauză de moarte. Fiecare coproprietar
poate să greveze cota sa p arte cu drepturi reale.
Cu privire la obligațiile coproprietarilor, este evident că fiecare copărtaș va fi obligat
să contribuie, proporțional cu cota sa parte, la cheltuielile făcute cu întreținerea, conservarea
și administrarea bunului comun. De altfel, în art. 635 C. civ. se arată că:„ Coproprietarii vor
împărți beneficiile și vor suporta sarcinile coproprietății, proporțional cu cota lor parte din
drept. ”
Fructele produse de bunul comun se cuvin tuturor coproprietarilor, raportat la cota lor
parte din drept ul de proprietate .
În ceea ce privește dreptul la restituirea cheltuielilor, coproprietarul care a suportat
singur cheltuielile producerii sau culegerii fructelor are dreptul la restituirea acestor cheltuieli
de către coproprietari,proporțional cu cot ele lor părți. Având în vedere caracterul lor, fructele
naturale și fructele industriale ale bunului comun însușite de un coproprietar fac parte din
masa partajabilă cât timp ele nu au fost consumate ori înstrăinate sau nu au pierit și pot fi
identificate distinct, conform art. 638 alin. 2 C. civ., iar în cazul consumării sau înstrăinării
lor, coproprietarul interesat are dreptul la despăgubiri. Dreptul de despăgubire nu va exista în
cazul în care fructele au pierit în mod fortuit. Dreptul la acțiunea în de spăgubiri
esteprescriptibil, în termenul general de prescripție.
Potrivit art. 640 -641 C. civ., în situația încheierii unor acte juridice sunt valabile
următoarele reguli:
 fiecare coproprietar poate să facă acte de conservare cu privire la bunul comun făr ă
acordul celorlalți coproprietari;
 actele de administrare cu privire la bunul comun pot fi făcute numai cu acordul
coproprietarilor ce dețin majoritatea cotelor -părți;
 actele de administrare care limitează în mod substanțial posibilitatea unui coproprieta r
de a folosi bunul comun în raport cu cota sa parte ori care impun acestuia o sarcină
excesivă prin raportare la cota sa parte sau la cheltuielile suportate de către ceilalți
coproprietari vor putea fi efectuate numai cu acordul acestuia ;
 coproprietarul sau coproprietarii interesați pot cere instanței să suplinească acordul
coproprietarului aflat în imposibilitate de a -și exprima voința sau care se opune în
mod abuziv la efectuarea unui act de administrare indispensabil menținerii utilității
sau valorii b unului;
 actele juridice de dispoziție cu privire la bunul comun, actele de folosință cu titlu
gratuit, cesiunile de venituri imobiliare și locațiunile încheiate pe termen mai mare de
3 ani, precum și actele care urmăresc exclusiv înfrumusețarea bunului nu se pot
încheia decât cu acordul tuturor coproprietarilor.
Sancțiuni . Conform art. 642 C. civ., a ctele juridice făcute cu nerespectarea regulilor
prevăzute mai sus sunt inopozabile coproprietarului care nu a consimțit, expres ori tacit, la
încheierea actul ui iar c oproprietarului vătămat i se recunoaște dreptul ca, înainte de partaj, să
exercite acțiunile posesorii împotriva terțului care ar fi intrat în posesia bunului comun în
urma încheierii actului. În acest caz, restituirea posesiei bunului se va face î n folosul tuturor
coproprietarilor, cu daune -interese, dacă este cazul, în sarcina celor care au participat la
încheierea actului.
Acțiunile în justiție:
 oricare coproprietar poate sta singur în justiție, indiferent de calitatea procesuală, în
orice acțiun e privitoare la coproprietate, inclusiv în cazul acțiunii în revendicare;

67
 hotărârile judecătorești pronunțate în folosul coproprietății profită tuturor
coproprietarilor iar cele potrivnice unui coproprietar nu sunt opozabile celorlalți
coproprietari;
 dacă acțiunea nu este introdusă de toți coproprietarii, pârâtul poate cere instanței de
judecată introducerea în cauză a celorlalți coproprietari în calitate de reclamanți, în
termenul și condițiile prevăzute în codul de procedură civilă pentru chemarea în
judecată a altor persoane.
Modul specific de încetare a coproprietății temporare este împărțeala sau partajul.

Coproprietatea forțată și perp etuă

Coproprietatea forțată și perpetuă are ca obiect acele bunuri care constituie accesoriul
necesar sau util pentru folosirea a două sau mai multe fonduri vecine, care aparțin unor
proprietari diferiți și care sunt socotite bunuri principale.
Această coproprietate este forțată pentru că se impune peste voința proprietarilor
lucrurilor principale.
Ea este și perpetuă pentru că nu poate lua sfârșit prin împărțire, scopul pentru care a
luat naștere este unul permanent, ceea ce îi imprimă și ei ace st caracter.
În cazul coproprietății forțate suntem în prezența a două drepturi de proprietate,
respectiv: dreptul de proprietate exclusivă asupra bunului principal și dreptul de proprietate
pe cote -părți stabilă și forțată asupra bunurilor accesorii.
Coproprietarii își pot exercita prerogativele dreptului de coproprietate fără a avea
nevoie de consimțământul celorlalți coproprietari, având obligația să respecte două condiții:
a) să nu aducă nici o atingere dreptului egal și reciproc al celorlalți copro prietari;
b) să nu folosească obiectul coproprietății decât în interesul fondului căruia i -a fost
afectat;
Fiecare coproprietar poate exercita acte de folosință asupra bunului comun cu
respectarea destinației ac estuia și permiterea exercitării folosinței și de către ceilalți
coproprietari. Titularii dreptului de proprietate au obligația de a suporta cheltuielile de
întreținere și conservare a bunului comun în mod proporțional cu cota -parte din drept a
fiecărui coproprietar. În cazul în care bunul comun ar e caracter accesoriu, în lipsa unei
convenții contrare, cota -parte din drept a fiecărui coproprietar se stabilește în funcție de
întinderea bunului principal.
În ceea ce privește regimul juridic general al coproprietății forțate, conform art. 647
C. civ. , fiecare coproprietar poate exercita folosința bunului comun, cu condiția să respecte
destinația acestuia și să permită exercitarea folosinței de către ceilalți coproprietari, iar dacă
bunul comun are caracter accesoriu în raport cu un bun principal, fiec are coproprietar poate
să dispună cu privire la cota sa parte din dreptul de proprietate asupra bunului comun numai
odată cu exercitarea dreptului de dispoziție asupra bunului principal.
(3) Cheltuielile pentru întreținerea și conservarea bunului comun se suportă
Cazurile de proprietate forțată și perpetuă sunt următoarele :
1. coproprietatea lucrurilor comune necesare sau utile pentru folosirea a două fonduri vecine ;
2. coproprietatea asupra despărțiturilor dintre două fonduri ;
3. coproprietatea asu pra părților comune din clădirile cu mai multe apartamente sau spații cu
altă destinație;
4. coproprietatea bunurilor asupra cărora se exercită proprietatea periodică;
5. coproprietatea asupra bunurilor care constituie amintiri de familie.

68

Proprietate a comună în devălmășie. Dreptul de proprietate în devălmășie se
caracterizează prin aceea că titularii săi nu cunosc nici întinderea dreptului lor de proprietate
asupra bunului comun și nici partea materială din bunul comun sau bunurile în materialitatea
lor, care aparțin fiecăruia în parte. Ei nu cunosc, așadar, nici în mod abstract întinderea
dreptului lor și nici în mod concret care sunt bunurile fiecăruia.
În sistemul nostru de drept este reglementat dreptul de proprietate devălmașă a soților
asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei (art. 3 39-359 C.civ). Proprietatea devălmașă
poate avea ca izvor și convenția părților.

Proprietatea periodică. Noțiune. Proprietatea periodică are în vedere situația în
care mai multe persoane exercită succesiv și repetitiv atributul folosinței specific dreptului de
proprietate asupra unui bun mobil sau imobil, în intervale de timp determinate, egale sau
inegale.

Temeiul proprietății periodice
Raportat la prevederile art. 688 C. civ., proprietatea periodică s e naște în temeiul unui
act juridic, dispozițiile în materie de carte funciară aplicându -se în mod corespunzător.

Valabilitatea actelor încheiate de coproprietar
 orice coproprietar poate încheia, în condițiile legii, acte precum închirierea, vânzarea,
ipotecarea și altele asemenea în privința intervalului de timp ce îi revine;
 actele de administrare sau de dispoziție privind cota -parte din dreptul de proprietate
aferentă unui alt interval de timp sunt inopozabile titularului cotei -părți respective;
 în rap orturile cu terții cocontractanți de bună -credință, actele de administrare sau de
dispoziție menționatemai sus sunt anulabile;
 fiecare coproprietar este obligat să facă toate actele de conservare, în așa fel încât să
nu împiedice ori să nu îngreuneze exerc itarea drepturilor celorlalți coproprietari;
 actele prin care se consumă în tot sau în parte substanța bunului pot fi făcute numai cu
acordul celorlalți coproprietari.

Excluderea. Conform art. 691 C. civ.:
 dacă unul dintre coproprietari tulbură în mod gra v exercitarea proprietății periodice,
acesta va putea fi exclus, prin hotărâre judecătorească, la cererea coproprietarului
vătămat;
 excluderea va putea fi dispusă numai dacă unul dintre ceilalți coproprietari sau un terț
cumpără cota -parte a celui exclus;
 se va pronunța, mai întâi, o încheiere de admitere în principiu a cererii de excludere,
prin care se va stabili că sunt îndeplinite condițiile excluderii, încheiere care va putea
fi atacată cu recurs pe cale separată;
 după rămânerea definitivă a încheierii de admitere în principiu, în absența înțelegerii
părților, se va stabili prețul vânzării silite pe bază de expertiză.
 hotărârea care va ține loc de contract de vânzare -cumpărare se va pronunța după
consemnarea prețului la instituția de credit stabilită d e instanță.
Proprietatea periodică încetează prin radiere din cartea funciară în temeiul dobândirii
de către o singură persoană a tuturor cotelor -părți din dreptul de proprietate periodică, precum
și prin pierirea totală a bunului.

69

Concluzii:
Modalităț ile dreptului de proprietate cunoscute în dreptul civil român sunt:
proprietatea rezolubilă, proprietatea anulabilă și proprietatea comună. Dreptul de proprietate
poate fi înstrăinat printr -un act juridic civil încheiat sub condiție rezolutorie sau transmi terea
lui apare astfel în temeiul legii, cum este cazul donațiilor care pot fi revocate în timpul
căsătoriei. Proprietatea anulabilă este întâlnită în situația în care dreptul de proprietate asupra
unui bun este dobândit printr -un act juridic civil anulabi l. Proprietatea comună este acea
modalitate a dreptului de proprietate ce se caracterizează prin aceea că acesta aparține
concomitent asupra aceluiași bun sau asupra aceleiași mase de bunuri mai multor titulari.
Atributele dreptului de proprietate sunt exe rcitate concomitent de toți coproprietarii.
Proprietatea periodică are în vedere situația în care mai multe persoane exercită succesiv și
repetitiv atributul folosinței specific dreptului de proprietate asupra unui bun mobil sau
imobil, în intervale de tim p determinate, egale sau inegale.

Test de autoevaluare:
1. Definiti proprietatea rezolubilă și proprietatea anulabilă – 2 puncte
2. Prezentați regimul juridic al actelor de conservare, administrare și dispoziție
încheiate de un coproprietar – 2 pun cte
3. Enumerați cazurile de coproprietate forțată – 2 puncte
4. Precizați elementele definitorii ale proprietății în devălmășie – 2 puncte
5. Prezentați proprietatea periodică – 2 puncte

2. Spețe : Primus, Secundus și Tertius au cumpărat împreună o supra față de teren, în
cote de 1/3 fiecare, suprafață pe care se înțeleseseră să edifice trei case. După o perioadă de
timp, Secundus și Tertius se transferă cu serviciul în alte localități și ca atare își stabilesc
domiciliul în localitățile respective .
Preciz ați, în ce condiții ar putea Primus:
1. să încheie un contract de închiriere asupra unei părți din terenul aflat în
coproprietate;
Răspuns : Pentru încheierea valabilă a unui act de administrare este necesar acordul
coproprietarilor care dețin majoritatea c otelor părți.
2. să doneze o parte a terenului menționat;
Răspuns : Pentru încheierea valabilă a unui act de dispoziție, sau a unui act cu titlu
gratuit este necesar acordul tuturor coproprietarilor.
3. să edifice o fântână arteziană pe o parte importantă a terenului în cauză.
Răspuns : Pentru încheierea valabilă a unui act care urmărește exclusiv înfrumusețarea
bunului este necesar acordul tuturor coproprietarilor.

Grile:
1. Actele juridice de conservare efectuate cu privire la bunul aflat în
coproprieta te:
a. pot fi făcute cu acordul tuturor coproprietarilor;
b. pot fi făcute cu acordul coproprietarilor care dețin majoritatea cotelor părți;

70
c. pot fi efectuate de oricare dintre coproprietari.

2. Actele juridice constând în cesiuni de venituri imobiliare efectuate cu
privire la bunul aflat în coproprietate:
a. pot fi făcute cu acordul tuturor coproprietarilor, dacă sunt pe un interval mai
mare de 2 ani;
b. pot fi făcute cu acordul coproprietarilor care dețin majoritatea cotelor părți;
c. pot fi efectuate de oricare dintre coproprietari.

3. Actele juridice de dispoziție efectuate cu privire la bunul aflat în
coproprietate:
a. pot fi făcute cu acordul tuturor coproprietarilor;
b. pot fi efectuate de oricare dintre coproprietari;
c. pot fi făcute cu acordul coproprietarilor care dețin majoritatea cotelor părți.

4. Proprietatea periodică poate înceta prin:
a. numai prin excludere;
b. pieirea totală a bunului ;
c. neuz .

5. Locațiunile încheiate pe termen mai mare de trei ani :
a. pot fi încheiate numai cu acord ul tuturor coproprietarilor;
b. nu pot fi încheiate decât cu titlu gratuit;
c. pot fi încheiate numai cu acordul coproprietarilor care dețin majoritatea
cotelor -părți.

Răspunsuri corecte: 1. c, 2. b, 3. a, 4. b, 5. a.

71
Modulul XI.
MODURI LE GENERALE DE D OBÂNDIRE A DREPTURILOR REALE

Unitatea de învățare:
1. Considerații prealabile
2. Convenția
3. Tradițiunea
4. Hotărârea judecătorească
5. Ocupațiunea
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei
(coordonat ori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Irina Olivia Călinescu, Posesia și efectele sale juridice, Editura Universul Juridic,
București, 2013;
3. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în reglement area noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
4. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
5. Claudiu Drăgușin, Comentariile Codului civil. Posesia. Uzucapiunea , Editura
Hamangi u, București, 2012;
6. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
7. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București , 2012;
8. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
9. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
10. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
11. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului
Dupǎ stu diul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
 definiți convenția, ca modalitate de dobândire a drepturilor reale;
 înțelegeți modalitatea de dobândire a drepturilor reale prin intermediul unei hotărâri
judecătorești;
 definiți tradițiunea, ca modalitate de dobândire a drepturilor reale ;
 definiți ocupațiunea , ca modalitate de dobândire a drepturilor reale.

72

1. Considerați i prealabile . Potrivit art. 557 C. civ., dreptul de proprietate se poate
dobândi, în condițiile legii prin:
 convenț ie;
 moștenire legală sau testamentară;
 accesiune;
 uzucapiune;
 posesea de bună -credință în cazul bu nurilor mobile și al fructelor;
 ocupațiune;
 tradițiune;
 hotărâre judecătorească, atunci când ea este translativă de proprietate ;
 prin efectul unui act administrativ;
 prin alte m oduri reglementate de lege .

2. Convenția. În această materie, convenția este actul juridic civil bilateral, constitutiv
sau translativ de drepturi reale . Potrivit dispozițiilor art. 1273 alin. 1 C.civ. „Drepturile reale
se constituie și se transmit prin acordul de voință al părților, chiar dacă bunurile nu au fost
predate, dacă acest acord poartă asupra unor bunuri determinate, ori prin individualizarea
bunurilor, dacă acordul poartă asupra unor bunuri de gen” .
Legea consacră, așadar, principiul consensu alismului în această materie.
De la principiul potrivit căruia transferul sau constituirea dreptului real operează în
momentul încheierii valabile a contractului, există câteva excepții:
a) când printr -o declarație de voință expresă părțile au stabilit c ă transferul dreptului
real va avea loc în momentul împlinirii unui termen ori după îndeplinirea unei condiții;
b) în situația în care convenția are ca obiect bunuri viitoare, transferul dreptului real
este amânat pân ă la data realizării acestuia. Potrivi t art. 1658 C. civ., în cazul în care obiectul
vânzării îl constituie un bun viitor, proprietatea va fi dobândită de cumpărător la data
realizării bunului.
c) proprietatea bunurilor de gen se transferă la momentul predării, pentru că numai
atunci se face individualizarea bunului . Raportat la dispozițiile art. 1678 C. civ., în cazul în
care contractul de vânzare -cumpărare are ca obiect bunuri de gen, proprietatea se transferă
cumpărătorului la momentul individuali zării bunurilor prin numărare, cântărire sa u măsurare,
sau orice altă modalitate convenită sau impusă de natura bunului.
d) în situația transmiterii bunului altuia, proprietatea strămutându -se din momentul
dobândirii bunului de către vânzător sau al ratificării contractului de către proprietar .

3. Tradițiunea. Tradițiunea , menționată în art. 557 C. civ., constă în predarea sau
remiterea materială a bunului de către transmițător dobânditorului. În condițiile existenței
principiului potrivit căruia dreptul de proprietate se transmite chia r în momentul încheierii
contractului, se înțelege că sfera de aplicabilitate a tradițiunii ca mod de dobândire a
drepturilor reale este considerabil limitată. Ea este, de regulă, numai executarea materială a
trasferării proprietății.
Se admite că tradiț iunea este un mod de dobândire a drepturilor reale în cazul așa –
numitelor daruri manuale și în cazul înstrăinării titlurilor la purtător, cum sunt obligațiunile și
acțiunile nenominative ale societăților comerciale, obligațiuni C.E.C etc.

73
Darul manual re prezintă o categorie specială a contractului de donație. Potrivit
dispozițiilor art. 1011 alin. 4 C.civ., bunurile mobile care nu depășesc valoarea de 25.000 lei
pot face obiectul unui dar manual, iar potrivit alin. 2 al aceluiași text de lege, darul manua l nu
trebuie înscheiat sub forma unui înscris autentic. Așa cum menționează și textul de lege,
pentru că tradițiunea este un element esențial al darului manual, numai bunurile mobile
corporale susceptibile de predare materială pot forma obiectul acestuia .

4. Hotărârea judecătorească . Hotărârea judecătorească este actul final al judecății,
actul de dezinvestire al instanței de judecată cu privire la litigiul dintre părți.
Când vorbim de dobândirea drepturilor reale prin hotărâre judecătorească avem în
vedere hotărârile judecătorești constitutive de drepturi.
În prezent, fac parte din modul de dobândire a drepturilor reale analizat aici, hotărârile
judecătorești prin care se dispune exproprierea pentru cauză de utilitate publică și hotărârile
judec ătorești prin care se suplinește consimțământul uneia din părți la încheierea actului
translativ de proprietate având ca obiect un imobil, dacă părțile s -au obligat în acest sens
printr -un antecontract de vânzare -cumpărare. O astfel de situație este reglem entată de art.
1669 alin. 1 C. civ., potrivit căruia, în cazul în care una dintre părțile care au încheiat o
promisiune bilaterală de vînzare -cumpărare, refuză în mod nejustificat să încheie actul
translativ de proprietate, cealaltă parte poate solicita i nstanței de judecată, pronunțarea unei
hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare -cumpărare, care să suplinească
consimțământul celeilalte părți, în situația în care toate celelalte condiții de valabilitate sunt
îndeplinite.

5. Ocupațiunea. Potrivit art. 557 C.civ., proprietatea se mai dobândește … și prin
ocupațiune. Ocupațiunea constă în dobândirea dreptului de proprietate prin luarea în posesia a
unui bun care nu aparține nimănui.
În condițiile în care art. 941-944 C.civ aplicabilitate a ocupațiunii ca mod de dobândire
a proprietății este foarte redusă, putând fi dobândite prin ocupațiune următoarele categorii de
bunur i:
 bunurile părăsite voluntar de către proprietar;
 peștele ori vânatul capturat cu respectarea legislației speciale în m aterie ;
 resursele acvatice vii din bazinele piscicole naturale;
 ciupercile comestibile din flora spontană, plantele medicinale și aromatice;
 alte asemenea bunuri.
Momentul dobândirii dreptului de proprietate. Posesorul unui lucru mobil care nu
aparține nim ănui devine proprietarul acestuia, prin ocupațiune, de la data intrării în posesie .
Prezumție relativă . Lucrurile mobile de valoare foarte mică sau foarte deteriorate
care sunt lăsate într -un loc public, inclusiv pe un drum public sau într -un mijloc de tr ansport
în comun, sunt considerate lucruri abandonate , fiind incidentă astfel o prezumție relativă care
poate fi răsturnată prin dovada contrară, conform art. 941 C. civ. .
Bunul găsit . Bunul mobil pierdut continuă să aparțină proprietarului său iar g ăsito rul
bunului este obligat ca, în termen de 10 zile, să îl restituie proprietarului ori, dacă acesta nu
poate fi cunoscut, să îl predea organului de poliție din localitatea în care a fost găsit , acesta
din urmă având obligația de a păstra bunul timp de 6 lun i, fiind aplicabile în acest sens
dispozițiile privitoare la depo zitul necesar și de a afișa la sediul său și pe pagina de internet
un anunț privitor la pierderea bunului, cu menționarea tuturor elementelor de descriere a
acestuia conform art. 942 C. civ. Dacă bunul a fost găsit într -un loc public, el va fi predat, pe
bază de proces -verbal, persoanei care deține un titlu, altul decât titlul de proprietate publică,
asupra locului respectiv , care î n termen de 3 zile de la data preluării bunului pierdut, este
obligată să îl predea, pe bază de proces -verbal, organelor de poliție din localitate. În cazul în

74
care, datorită împrejurărilor sau naturii bunului, păstrarea sa tinde să îi diminueze valoarea ori
devine prea costisitoare, el va fi vândut prin licitație pu blică, conform legii iar drepturile și
obligațiile legate de bun se vor exercita în legătură cu prețul obținut în urma vânzării ,
conform art. 944 C. civ. . Bunul sau prețul obținut din valorificarea lui se va remite
proprietarului, dacă acesta îl pretinde, sub sancțiunea decăderii, în termen de 6 luni , însă nu
mai înainte de a se achita cheltuielile legate de păstrarea bunului.
Recompensă . În cazul bunurilor cu valoare comercială, proprietarul este obligat să
plătească găsitorului o recompensă reprezentând a zecea parte din preț sau din valoarea
actuală a bunului. Obligația de plată a recompensei nu există în cazul bunului găsit într -un loc
public, da că găsitorul este persoana care deține spațiul ori un reprezentant sau un angajat al
acesteia. Dacă proprieta rul a făcut o ofertă publică de recompensă, găsitorul are dreptul de a
opta între suma la care s -a obligat proprietarul prin această ofertă și recompensa fixată de
lege ori stabilită de către instanța judecătorească.
Lucru fără stăpân . În cazul în care bunul ori prețul nu este pretins de proprietarul
originar, el va fi considerat lucru fără stăpân și remis găsitorului pe bază de proces -verbal. În
acest caz, găsitorul dobândește dreptul de proprietate prin ocupațiune. Dovada ocupațiunii se
poate face prin p rocesul -verbal menționat sau prin orice alt mijloc de probă . În situația în care
găsitorul refuză să preia bunul sau prețul, acesta revine comunei, orașului sau municipiului pe
teritoriul căruia a fost găsit și intră în domeniul privat al acestuia.

Conc luzii:
În materia de față, c onvenția are în vedere contractul ca act juridic civil bilateral,
constitutiv sau translativ de drepturi reale . Tradițiunea, menționată în art. 557 C. civ., constă
în predarea sau remiterea materială a bunului de către transmiț ător dobânditorului. Când
vorbim de dobândirea drepturilor reale prin hotărâre judecătorească avem în vedere hotărârile
judecătorești constitutive de drepturi. În prezent, fac parte din modul de dobândire a
drepturilor reale analizat aici, hotărârile judec ătorești prin care se dispune exproprierea pentru
cauză de utilitate publică și hotărârile judecătorești prin care se suplinește consimțământul
uneia din părți la încheierea actului translativ de proprietate având ca obiect un imobil, dacă
părțile s -au obl igat în acest sens printr -un antecontract de vânzare -cumpărare. Ocupațiunea
constă în dobândirea dreptului de proprietate prin luarea în posesia a unui bun care nu
aparține nimănui. Pot fi dobândite prin ocupațiune următoarele categorii de bunuri: bunurile
părăsite voluntar de către proprietar; peștele ori vânatul capturat cu respectarea legislației
speciale în materie; resursele acvatice vii din bazinele piscicole naturale; ciupercile
comestibile din flora spontană, plantele medicinale și aromatice; alte a semenea bunuri.

Test de autoevaluare:
1. Definiti convenția ca modalitate de dobândire a dreptulurilor reale . – 2 puncte
2. Definiti tradițiunea ca modalitate de dobândire a dreptulurilor reale – 2 puncte
3. Definiti ocupațiunea ca modalitate de dobâ ndire a dreptulurilor reale – 2 puncte
4. Prezentați dobândirea dreptului de proprietate prin ocupațiune – 2 puncte
5. Precizați categoriile de hotărâri judecătorești care au ca efect dobândirea dreptului
de proprietate – 2 puncte

2. Spețe: 1. La data de 12.05.2016, reclamantul X a solicitat instanței de judecată
pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare cumpărare, în
contradictoriu cu pârâtul Y, asupra unei suprafețe de teren situată în mun. Craiova,

75
individualizată în cererea de chemare în judecată. În motivare, reclamantul a arătat că la data
de 18.0 1.2016 a încheiat cu pârâtul, în calitate de promitent vânzător, un atecontract de
vânzare -cumpărare prin care, în schimbul sumei de 7.500 lei, plătită pârâtului la data
încheierii antecontractului, pârâtul se obliga să îi transmită dreptul de proprietate asupra
suprafeței de teren menționată mai sus, părțile angajându -se să se prezinte în termen de 2 luni
de la semnarea convenției , la un birou notarial în vederea încheierii contrac tului de vânzare –
cumpărare în formă autentică. Reclamantul a arătat că deși l -a notificat de nenumărate ori pe
pârât pentru a se prezenta la notarul public, acesta refuză în mod nejustificat. Preciza ți care va
fi soluția instanței!
Răspuns: Raportat la pre vederile art. 1669 alin. 1 C. civ., instanța va admite acțiunea
și va pronunța o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic de vânzare -cumpărare
asupra suprafeței de teren menționată în speță.
2. În cazul în care părțile nu ar fi stipulat mom entul la care ar fi trebuie încheiat
contractul de vânzare -cumpărare în formă autentică, precizați care este momentul de la care
se va calcula termenul de 6 luni despre care vorbește art. 1669 alin. 2 C. civ.!
Răspuns. Termenul de prescripție de 6 luni se va calcula în acest caz de la momentul
încheierii antecontractului de vânzare -cumpărare.

Grile:
1. Termenul de 6 luni prevăzut în cuprinsul art. 1669 C. civ., în intervalul
căruia trebuie solicitată pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act aut entic de vânzare –
cumpărare este un termen de :
a. prescripție extinctivă;
b. prescripție achizitivă;
c. decădere .

2. Dovada ocupațiunii se poate realiza :
a. prin orice mijloc de probă ;
b. numai prin înscrisuri, dacă valoarea obiectului depășește suma de 25 0 lei;
c. numai prin martori, pentru că este o împrejurare faptică .

3. În cazul bunurilor cu valoare comercială :
a. proprietarul este obligat să plătească găsitorului o recompensă reprezentând
a zecea parte din preț sau din valoarea actuală a bunului ;
b. obligația de plată a recompensei există în cazul bunului găsit într -un loc
public, dacă găsitorul este persoana care deține spațiul ori un reprezentant sau
un angajat al acesteia ;
c. dacă proprietarul a făcut o ofertă publică de recompensă, găsitorul nu are
dreptul de a opta între suma la care s -a obligat proprietarul prin această ofertă
și recompensa fixată de lege ori stabilită de către instanța judecătorească.

4. Când vorbim de dobândirea drepturilor reale prin hotărâre judecătorească
avem în vedere:
a.hotărârile judecătorești declarative de drepturi;
b. nu se poate dobândi prin hotărâre dreptul de proprietate;
c. hotărârile judecătorești constitutive de drepturi.

5. Dreptul de proprietate poate fi dobândit :

76
a. prin ocupațiune, în toate cazurile;
b. numai prin hotărâre judecătorească sau act administrativ;
c. prin uzucapiune .

Răspunsuri corecte: 1. a, 2. a, 3. a, 4. c, 5. c.

77
Modulul XII
ACCESIUNEA IMOBILIARĂ ȘI UZUCAPIUNEA

Unitatea de învățare:
1. Definiția accesiunii
2. Accesiunea imobiliară natu rală
3. Accesiunea imobiliară artificială
4. Accesiunea mobiliară
5. Uzucapiunea. Considerații prealabile
6. Uzucapiunea imobiliară extratabulară
7. Uzucapiunea imobiliară tabulară
8. Uzucapiunea mobiliară
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius An toniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Irina Olivia Călinescu, Posesia și efectele sale juridice, Editura Universul Juridic,
București, 2 013;
3. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
4. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
5. Claudiu Drăgușin, Comentariile Codului civil. Posesia. Uzucapiunea , Editura
Hamangiu, București, 2012;
6. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
7. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București, 2012;
8. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
9. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil . Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
10. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
11. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte dreptur i reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului

Dupǎ studiul acestei uni tǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
 definiți accesiunea ca modalitate de dobândire a dreptului de proprietate;
 evidențiați principalele trăsăsturi ale accesiunii;
 definiți și să înțelegeți uzucapiunea ca mod de dobândire a dre pturilor reale principale.

78
Conceptul de izvoare ale dreptului internațional lic
1. Accesiunea. Definiție. Accesiunea este un mod de dobândire a proprietății prin
care se constituie nemijlocit în patrimoniul titu larului lucrului principal un drept de
proprietate asupra unui lucru accesoriu care se încorporează celui principal și care, până în
momentul încorporării, aparținuse altei persoane.
După natura obiectului principal la care se referă, accesiunea se clasi fică în accesiune
imobiliară și accesiune mobiliară. La rândul său, după cum presupune ori nu intervenția
omului, accesiunea imobiliară se subclasifică în accesiune imobiliară artificială și accesiune
imobiliară naturală.

2. Accesiunea imobiliară . Acces iunea imobiliară naturală
Accesiunea imobiliară naturală constă în unirea a două bunuri având proprietari
diferiți, fără intervenția omului , bunul principal fiind , prin ipoteză, un bun imobil prin natura
sa.
Codul civil reglementează în art. 569 -573 următoarele cazuri de accesiune naturală:
 aluviunea,
 avulsiunea,
 insulele și prundișurile,
 accesiunea animalelor sălbatice și
 accesiunea albiei părăsite.
Aluviunea , potrivit dispozițiilor art. 569 C.civ. constă în „ adăugirile de teren la
malu rile curgătoare….numai dacă ele se formează treptat ”. Potrivit aceluiași text legal
aluviunea se realizează în folosul proprietarului fondului riveran.
Potrivit art. 570 C.civ., tot ale proprietarului fondului riveran sunt și pământurile
lăsate de apele curgătoare, când ele se retrag pe nesimțite de la unul din țărmuri și s e
îndreaptă spre celălalt țărm. .
Avulsiunea , potrivit dispozițiilor art. 572 C.civ. constă în ruperea unei bucăți de teren,
ca urmare a acțiunii apelor curgătoare, și alipirea ei l a un teren riveran care aparține altui
proprietar.
Potrivit art. 5 73 alin. 2 C.civ. „ insulele și prundurile care nu sunt în legăturăcu
terenurile având malul la nivelul mediu al apei revin proprietarului albiei” ; dacă insula
formată trece peste jumătate a râului, atunci fiecare proprietar riveran are dreptul de
proprietate asupra părții de insulă ce se întinde spre el, pornind de la jumătatea râului ”.
Referitor la accesiunea albiei unui râu , potrivit art. 5 73 alin. 1 C.civ., dacă un fluviu
sau un râu î și face un nou curs, părăsind vechea sa albie, aceasta va urma regimul stabilit de
legea specială, respectiv de Legea nr. 107/1996 a apelor .
În ceea ce privește acesiunea animalelor , potrivit dispozițiilor art. 5 76 C.civ.,
animalele domestice rătăcite pe terenul altuia îi revin acestuia din urmă dacă proprietarul nu
le revendică în termen de 30 de zile de la data declarației făcute la primărie de către
proprietarul terenului. De asemenea, porumbeii, iepurii, peștii și alte asemenea animale care
trec pe fo ndul altui proprietar aparțin acestuia cât timp rămân pe fond, cu excepția cazului în
care trecerea a fost provocată prin fraudă sau prin artificii. Totodată, r oiul de albine trecut pe
terenul altuia revine proprietarului acestuia numai dacă proprietarul r oiului nu îl urmărește
sau încetează să îl urmărească timp de două zile.

79

3. Accesiunea imobiliară artificială
Spre deosebire de accesiunea naturală, accesiunea artificială presupune întotdeauna
intervenția omului. Pe de altă parte, ea atrage obligația p roprietarului care beneficiază de ea
să plătească despăgubiri celui în detrimentul căruia a operat.
Art. 579 C. civ. reglementează în favoarea proprietarului terenului două prezumții:
a) construcțiile, plantațiile și orice alte lucrări făcute pe/în teren sunt presupuse a fi
făcute chiar de proprietarul terenului; și,
b) aceste lucrări sunt presupuse a fi făcute pe cheltuiala lui .
Există două cazuri de accesiune artificială :
a. Accesiunea construcți ilor sau plantați ilor făcute de un proprietar pe terenul
său cu materialele altei persoane .
Potrivit art. 580 C. civ., dacă lucrarea s -a realizat cu materialele altuia, proprietarul
imobilului devine proprietarul lucrării, neputând fi obligat la desființarea acesteia și nici la
restituirea materialelor întrebuințate. În această situație, proprietarul materialelor are numai
dreptul la contravaloarea materialelor, precum și la repararea, în condițiile legii, a oricăror
alte prejudicii cauzate.

b. Accesiunea construcți ilor sau plantațiilor făcute de o persoană cu materialele
sale pe un teren, aflat în proprietatea altuia .
Conform art. 581 C. civ., d acă autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra
imobilului altuia este de bună -credință, proprietarul imobilului are dreptul: să ceară instanței
să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării, plătind, la alegerea sa,
autorului lucrării fie valoarea materialelor și a manoperei, fie sporul de valoare adus
imobilului prin efectuarea lucrării; sau să ceară obligarea autorului l ucrării să cumpere
imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut -o dacă lucrarea nu s -ar fi efectuat.
Dimpotrivă, raportat la dispozițiile art. 582 alin. 1 C. civ, d acă autorul lucrării este de
rea-credință, proprietarul imobilului are drep tul: să ceară instanței să dispună înscrierea sa în
cartea funciară ca proprietar al lucrării, cu plata, la alegerea sa, către autorul lucrării, a
jumătate din valoarea materialelor și a manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului;
sau să ceară obl igarea autorului lucrării la desființarea acesteia; sau să ceară obligarea
autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care acesta ar fi avut -o dacă
lucrarea nu s -ar fi efectuat.
Dacă însă lucrarea efectuată este o lucrare adăugată necesară, p roprietarul imobilului
dobândește dreptul de proprietate asupra lucrării adăugate necesare din momentul efectuării
acesteia, plătind autorului cheltuielile rezonabile făcute de acesta, chiar dacă imobilul nu mai
există. Dacă însă a fost efectua tă cu lucrarea cu rea -credință, din suma datorată de
proprietarul imobilului se va putea deduce valoarea fructelor imobilului diminuată cu
costurile necesare obținerii acestora.
În cazul în care autorul lucrării utile este de bună -credință, proprietarul i mobilului
devine proprietarul lucrării din momentul efectuării acesteia, cu plata, la alegerea sa , potrivit
art. 584 C. civ. : a valorii materialelor și a manoperei; sau a sporului de valoare adus
imobilului. Dacă autorul lucrării utile este de rea -credință , proprietarul imobilului are dreptul:
să devină proprietarul lucrării, în funcție de regimul acesteia, cu sau fără înscriere în cartea
funciară, după caz, plătind, la alegerea sa, autorului lucrării fie jumătate din valoarea
materialelor și a manoperei, f ie jumătate din sporul de valoare adus imobilului; sau să ceară
obligarea autorului lucrării la desființarea acesteia, cu repunerea imobilului în situația
anterioară și plata de daune -interese. În ambele cazuri menționate mai sus , când valoarea
lucrării es te considerabilă, proprietarul imobilului poate cere obligarea autorului să îl

80
cumpere la valoarea de circulație pe care imobilul ar fi avut -o dacă lucrarea nu s -ar fi
efectuat.
În cazul lucrării voluptuare, potrivit art. 585 C. civ. proprietarul imobilul ui are
dreptul: să devină proprietarul lucrării, fără înscriere în cartea funciară și fără nicio obligație
către autorul lucrării; să ceară obligarea autorului de rea -credință al lucrării la desființarea
acesteia, cu readucerea imobilului în situația anter ioară și plata de daune -interese.

4. Accesiunea mobiliară.
Prin accesiune mobiliară se înțelege unirea a două bunuri mobile care aparțin unor
proprietari diferiți sau obținerea unui bun de către o persoană, prin munca sa, folosind
materiale care aparți n altei persoane.
Potrivit art. 598 C. civ., b unul mobil produs cu materialele altuia aparține celui care l –
a confecționat sau, după caz, proprietarului materialelor, în funcție de raportul dintre
manoperă și valoarea materialelor, determinat la data con fecționării bunului iar proprietarul
bunului datorează despăgubiri egale cu valoarea manoperei sau, după caz, cu valoarea
materialelor.
Dacă valoarea materialelor este egală cu manopera sau există o diferență
nesemnificativă, proprietatea asupra bunului e ste comună și se exercită în condițiile secțiunii
dedicată coproprietății.
Conform art. 600 C. civ., dacă se unesc două bunuri mobile având proprietari diferiți,
fiecare poate pretinde separarea bunurilor dacă prin aceasta celălalt proprietar nu ar suferi un
prejudiciu mai mare de o zecime din valoarea bunului său.

5.Uzucapiunea. Considerații prealabile. Uzucapiunea sau prescripția achizitivă este
modul originar de dobândire a proprietății prin care se constituie dreptul de proprietate în
patrimoniul p osesorului unui lucru ca urmare a unui fapt juridic complex constând în
exercitarea posesiei asupra lucrului în termenul și condițiile prevăzute de lege. Ea este, în
egală măsură, un mod de dobândire și a altor drepturi reale dezmembrăminte ale dreptului d e
propr ietate cu privire la un lucru, în aceleași condiții.
Uzucapiunea este reglementată în dispozițiile art. 930-934 C. civ., iar în vechea
reglementare civilă în art. 645 și 1837 C.civ. 1864. Fiind un mod originar de dobândire a
dreptului de proprietat e, uzucapiunea face dovada absolută a proprietății, uzucapantul fiind
scutit de probatio diabolica.
Pot fi uzucapate numai bunurile care se află în circuitul civil, deoarece în mod indirect
s-ar eluda inalienabilitatea bunurilor care nu se află în circ uitul civil . Bunurile imobile
proprietate publică sunt inalienabile și imprescriptibile atât extinctiv, cât și achizitiv.
Uzucapiunea în viziunea vechii reglementări civile este de două feluri:
a. Uzucapiunea de 30 de ani
Pentru a putea dobândi pro prietatea bunului prin posesia de 30 de ani, posesorul
trebuie să îndeplinească două condiții (art. 1890 C.civ. 1864 ):
a) să posede bunul în tot acest timp; și,
b) posesia să fie utilă, adică neafectată de vreun viciu.
b. Uzucapiunea de 10 până la 20 d e ani
Potrivit dispozițiilor art. 1895 C.civ. 1864, „ cel care câștigă cu bună -credință și
printr -o justă cauză un nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin 10 ani,
dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului unde se află nemișcătorul,

81
și prin 20 de ani dacă locuiește afară din acea circumscripție ”. Așadar, trebuie îndeplinite
două condiții speciale: posesia să se întemeieze pe un just titlu și să fie de bună – credință.
În ceea ce privește modul de calcu l al uzucapiunii, prima regulă este că termenul
prescripției se socotește pe zile și nu pe ore (art. 1887 C.civ. 1864 ). Prin urmare, ziua în
cursul căreia începe a se exercita posesia nu intră în acest calcul, adică se va ține seama
numai de zilele întregi , nu și de fracțiunile de zile.
A doua regulă este aceea potrivit căreia prescripția se socotește dobândită la
împlinirea celei din urmă zile a termenului legal.
Întreruperea prescripției achizitive poate fi definită ca modificarea cursului acesteia,
care constă în înlăturarea prescripției scurse înainte de apariția unei cauze întreruptive și
începerea unei noi prescripții achizitive. Astfel, întreruperea șterge cu totul orice prescripție
începută înaintea sa. Potrivit art. 1874 C.civ. 1864 , suspendare a oprește cursul prescripției cât
durează fără însă a o șterge pentru timpul trecut. Termenele lungi prevăzute de lege pentru a
opera prescripția achizitivă sunt destul de dificil să fie împlinite în persoana unui singur
posesor. Acesta este motivul pentru care, p otrivit dispozițiilor art. 1860 C.civ. 1864, „ orice
posesor posterior are facultatea, spre a opune prescripția, să unească posesiunea sa cu
posesiunea autorului ”. Dispoziția legală menționată consacră joncțiunea posesiilor adică
unirea posesiei uzu capantului, adică a posesorului actual, cu intervalul de timp cât posesia a
fost exercitată de autorul său, pentru a dobândi dreptul de proprietate prin uzucapiune.
În ceea ce privește efectele uzucapiunii, cel mai important efect constă în dobândir ea
dreptului de proprietate. Uzucapantul va fi considerat proprietar nu din momentul împlinirii
termenului legal al prescripției achizitive, ci din momentul în care a intrat în posesia lucrului
(el sau autorul său dacă s -a optat pentru joncțiunea posesiilo r),, condiționat de pronunțarea
unei hotărâri judecătorești favorabile . Altfel zis, efectul uzucapiunii este retroactiv.
Beneficiarul prescripției achizitive poate să renunțe la efectele acesteia, însă numai după
împlinirea ei. Renunțarea la uzucapiune nu are efecte dacă acest act prejudiciază creditorii
uzucapantului sau alte persoane interesate.

6. Uzucapiunea imobiliară extratabulară
Raportat la preved erile art. 930 C. civ., d reptul de proprietate asupra unui bun imobil
sau un alt drept real dezmem brăm ânt al dreptului de proprietate pot fi înscrise în cartea
funciară, în temeiul uzucapiunii, în folosul celui care l -a posedat timp de 10 ani, dacă:
a) proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, după caz, și -a încetat existența;
b) a fost în scrisă în cartea funciară declarația de renunțare la proprietate;
c) imobilul nu era înscris în nicio carte funciară.
Se arată de asemenea că, î n toate cazurile, uzucapantul poate dobândi dreptul numai
dacă și -a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terță persoană să își fi
înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe baza unei cauze legitime,
în cursul sau chiar după împlinirea termenului de uzucapiune.
În aceste condiții este evident că denumirea aces tui tip de uzucapiune are în vedere
faptul că ea operează în favoarea unei persoane care nu este înscrisă în cartea funciară.
În cazurile menționate mai sus, termenul uzucapiunii de 10 ani, nu începe să curgă
înainte de data decesului sau, după caz, a înc etării existenței juridice a proprietarului,
respectiv înainte de data înscrierii declarației de renunțare la proprietate, chiar dacă intrarea în
posesie s -a produs la o dată anterioară.

7. Uzucapiunea imobiliară tabulară . Potrivit art. 931 C. civ., „Dre pturile celui care
a fost înscris, fără cauză legitimă, în cartea funciară, ca proprietar al unui imobil sau titular al
unui alt drept real, nu mai pot fi contestate când cel înscris cu bună -credință a posedat
imobilul timp de 5 ani după momentul înregistr ării cererii de înscriere, dacă posesia sa a fost

82
neviciată. Este suficient ca buna -credință să existe în momentul înregistrării cererii de
înscriere și în momentul intrării în posesie”. Ca efect al îndeplinirii condițiilor legale, se
vlidează cauza nelegi timă în temeiul căreia s -a realizat înscriserea în cartea funciară. Acest
tip de operațiune are în vedere, așa cum sugerează și denumirea, un posesor care este înscris
în cartea funciară.

8. Uzucapiunea mobiliară.
Potrivit art. 939 C. civ., „a cela care posedă bunul altuia timp de 10 ani, în alte condiții
decât cele prevăzute în prezenta secțiune, poate dobândi dreptul de proprietate, în temeiul
uzucapiunii. Dispozițiile art. 932 alin. (2), art. 933 și 934 se aplică în mod corespunzător ”.
Ca atare, pent ru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra unui bun mobil,
trebuie îndeplinite următoarele condiții:
1. posesia exercitată să fie utilă;
2. posesorul să stăpânească bunul timp de 10 ani.

Concluzii:
Accesiunea este un mod de dobândire a proprietății prin care se constituie nemijlocit
în patrimoniul titularului lucrului principal un drept de proprietate asupra unui lucru accesoriu
care se încorporează celui principal și care, până în momentul încorporării, aparținuse altei
persoane.În r aport de natura obiectului principal la care se referă, accesiunea se clasifică în
accesiune imobiliară și accesiune mobiliară. La rândul său, după cum presupune ori nu
intervenția omului, accesiunea imobiliară se subclasifică în accesiune imobiliară artif icială și
accesiune imobiliară naturală. Uzucapiunea sau prescripția achizitivă este modul originar de
dobândire a proprietății prin care se constituie dreptul de proprietate în patrimoniul
posesorului unui lucru ca urmare a unui fapt juridic complex const ând în exercitarea posesiei
asupra lucrului în termenul și condițiile prevăzute de lege. Ea este, în egală măsură, un mod
de dobândire și a altor drepturi reale dezmembrăminte ale dreptului de propruetate cu privire
la un lucru, în aceleași condiții. Uzuca piunea este reglementată în dispozițiile art. 930 -934 C.
civ., sub forma uzucapiunii imobiliare extratabulare , respectiv a uzucapiunii imobiliare
tabulare, și de asemenea sub forma uzucapiunii mobiliare, iar în vechea reglementare civilă în
art. 645 și 18 37 C.civ.1864, sub două forme, respectiv uzucapiunea de 30 de ani și
uzucapiunea de scurtă durată, de 10 până la 20 de ani. Fiind un mod originar de dobândire a
dreptului de proprietate, uzucapiunea face dovada absolută a proprietății, uzucapantul fiind
scutit de probatio diabolica.

Test de autoevaluare:
1. Prezentați accesiunea imobiliară naturală. – 2 puncte
2. Analizați cazurile de accesiunea imobiliară artificială – 2 puncte
3. Prezentați comparativ cele două tipuri de uzucapiune reglementate de C. civ. 1864
– 2 puncte
4. Prezentați uzucapiunea extratabulară – 2 puncte
5. Analizați uzucapiunea tabulară – 2 puncte

2. Speț ă: Primus solicită instanței de judecată să constate dobândirea dreptului său de
proprietate asupra unui imobil apartament, în contradictoriu cu Secundus, proprietarul
bunului. În motivare, Primus arată că a încheiat cu Secundus un contract de închiriere asupra
apartamentului proprietatea lui Secundus, pe o durată de 10 ani. După expirarea duratei

83
inițiale, Primus a rămas în folos ința apartamentului, plătind în continuare chiria convenită.
Arată că, având în vedere că el exercită stăpânirea bunului de peste 15 ani, sunt întrunite
condițiile pentru a interveni prescripția de scurtă durată. Precizați care va fi solu ția instanței
de judecată!
Răspuns : Instanța va respinge acțiunea, având în vedere că detenția precară, oricare ar
fi desfășurarea ei în timp nu poate conduce la dobândirea dreptului de proprietate prin
uzucapiune, prescripția achizitivă constituind un efect al posesiei.

Grile:
1. În cazul în care, lucrarea s -a realizat cu materialele altuia pe terenul aparținând
autorului lucrării:
a. proprietarul imobilului devine proprietarul lucrării, neputând fi obligat la desființarea
acesteia;
b. proprietarul imobilului devine p roprietarul lucrării putând fi obligat la restituirea
materialelor întrebuințate;
c. proprietarul materialelor are numai dreptul la contravaloarea materialelor, în termen de 1
an de la începerea edificării lucrării.

2. În cazul în care autorul lucrăr ii autonome cu caracter durabil asupra imobilului
altuia este de bună -credință, proprietarul imobilului are dreptul:
a. numai să ceară instanței să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării,
plătind, la alegerea sa, autorului lucr ării fie valoarea materialelor și a manoperei, fie sporul de
valoare adus imobilului prin efectuarea lucrării;
b. să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care
acesta ar fi avut -o dacă lucrarea nu s -ar fi efec tuat;
c. să solicite desființarea lucrării autonome.

3. În cazul în care autorul lucrării autonome cu caracter durabil asupra imobilului
altuia este de rea-credință, proprietarul imobilului are dreptul:
a. numai să ceară instanței să dispună înscrierea sa în cartea funciară ca proprietar al lucrării,
cu plata, la alegerea sa, către autorul lucrării, a jumătate din valoarea materialelor și a
manoperei ori din sporul de valoare adus imobilului;
b. numai u să ceară obligarea autorului lucrării la desființa rea acesteia;
c. să ceară obligarea autorului lucrării să cumpere imobilul la valoarea de circulație pe care
acesta ar fi avut -o dacă lucrarea nu s -ar fi efectuat.

4. Dacă lucrarea efectuată este o lucrare adăugată necesară, p roprietarul imobilului:
a. dobândește dreptul de proprietate asupra lucrării adăugate necesare din momentul
efectuării acesteia, plătind autorului cheltuielile rezonabile făcute de acesta, chiar dacă
imobilul nu mai e xistă;
b. dacă lucrarea a fost efectuată cu rea-credință, poate c ere desființarea ei;
c. poate să ăl oblige pe autorul lucrării să cumpere imobilul în integralitate.

5. Pentru dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune de 30 de ani:
a. poate fi exercitată o posesie de rea -credință;
b. trebuie exercitată o p osesie de bună -credință;
c. posesorul poate uni posesia sa cu detenția precară a autorului său.

84
Răspunsuri corecte: 1. a, 2. b, 3. c, 4. a, 5. a.

85
Modulul X III.
APĂRAREA DREPTU RILOR REALE PRINCIPALE

Unitatea de învățare:
1. Considerații generale
2. Acțiunea în revendicare mobiliară
3. Acțiunea în revendicare imobiliară
4. Acțiunea negatorie
5. Acțiunile confesorii
6. Acțiunea în grănițuire
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei
(coordonatori), Noul Co d civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Irina Olivia Călinescu, Posesia și efectele sale juridice, Editura Universul Juridic,
București, 2013;
3. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
4. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
5. Claudiu Drăgușin, Comentariile Codului civil. Posesia. Uzucapiunea , Editura
Hamangiu, București, 2012;
6. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
7. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hamangiu, București, 2012;
8. Ovidi u Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
9. Liviu Pop, Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
10. Ion Dogaru, Sevas tian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
11. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului

Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
 descrieți modalitățile de apărare a drepturilor reale ;
 definiți acțiunea în revendicare, acțiunea în grănițuire și acțiunile confesorii ;
 conturați regimul juridic al acțiu nii în revendicare mobiliară și imobiliară

86

1. Conside rații generale. Mijloacele juridice directe sau specifice de apărare a
dreptului de proprietate constau în totalitatea acțiunilor care se întemeiază direct și nemijlocit
pe dreptul de proprietate sau pe faptul posesiei unui imobil. Acestea sunt acțiunile p osesorii și
acțiunile petitorii.
Acestea din urmă sunt acțiunile prin care se solicită instanței să stabilească în mod
direct că reclamantul este titularul dreptului de proprietate sau al altui drept real asupra unui
bun litigios.
Sunt acțiuni petitorii:
 acțiunea în revendicare ;
 acțiunea în grănițuire ;
 acțiunea negatorie ;
 acțiunea confesorie ;
 acțiunea în prestație tabulară.
Acțiunea în revendicare este acea acțiune civilă reală prin care proprietarul care a
pierdut posesia bunului său cere restituirea a cestuia. Altfel spus, acțiunea în revendicare sau,
pe scurt, revendicarea, este acțiunea prin care proprietarul neposesor solicită restituirea
bunul ui de la posesorul neproprietar.
Dreptul de proprietate publică poate fi și el apărat prin acțiunea î n revendicare, care,
în acest caz este imprescriptibilă extinctiv și achizitiv.
Acțiunea în revendicare este de două feluri :
a. Acțiunea în revendicare imobiliară , când are ca obiect bunuri imobile.
b. Acțiunea în revendicare mobiliară, când are ca obiect bunuri mobile.
Caracterele juridice ale acțiunii în revendicare sunt următoarele :
a. Acțiunea în revendicare este o acțiune petitorie. Ea pune în discuție însuși dreptul
de proprietate al reclamantului, nu numai posesia, ca în cazul acți unilor posesorii.
b. Acțiunea în revendicare este o acțiune rea lă. Dreptul de proprie tate care, fiind un
drept real și acțiun ea în revendicare are același caracter real, ceea ce presupune, în principiu,
posibilitatea urmăririi lucrului revendicat în mâin ile oricărei persoane.
c. Acțiunea în revendicare este imprescriptibilă.
Subiectul activ al acțiunii în revendicare poate fi numai proprietarul. În ceea ce
privește coproprietatea, este admisibilă acțiunea în revendicare exercitată de către un sing ur
coproprietar împotriva unui terț.
Calitatea de pârât într -o acțiune în revendicare o are persoana în posesia căreia se află
bunul revendicat, adică pârâtul trebuie să aibă calitatea de posesor.
În cazul în care pârâtul are numai calitatea de detentor precar, el va trebui să indice
persoana în numele căruia deține bunul sau exercită un alt drept asupra bunului respectiv
pentru ca reclamantul să poată să ceară introducerea în cauză a acelei persoane.
Pot constitui obiect al acțiunii în revendi care, de regulă, lucruri corporale, mobile sau
imobile, individual și determinate. Prin excepție, pot fi revendicate și acele lucruri
incorporale, care prin modul lor de a circula în comerț se materializează în documentele care
le constată (de exemplu titl urile la purtător). De asemenea, este posibilă revendicarea unei
universalități de fapt (cum ar fi, o turmă de animale).
Admiterea acțiunii în revendicare produce următoarele efecte :
 restituirea lucrului revendicat. Posesorul evins restituie lucrul liber de orice
sarcini cu ca re ar fi fost grevat de posesor.
 plata de despăgubiri . În cazul în care bunul a pierit din culpa sa ori a fost
înstrăinat , pârâtul va fi obligat la despăgubiri.

87
 restituirea fructelor. În privința restituirii fructelor produse tr ebuie să se facă
distincție între posesorul de bună -credință și cel de rea -credință, acesta di n
urma fiind obligat să restituie fructele. El are, însă dreptul să pretindă de la
proprietar cheltuielile pe care le -a făcut în legătură cu producerea și culeger ea
fructelor.
 dreptul de retenție. Pârâtul are un drept de retenție asupra produselor bunului,
până la restituirea cheltuielilor făcute pentru producerea și culegerea acestora,
cu excepția cazului în care proprietarul furnizează pârâtului o garanție
îndes tulătoare, conform art. 566 alin. 6 C. civ.. Cu toate acestea, dreptul de
retenție nu poate fi exercitat dacă:
 este vorba despre un bun frugifer;
 intrarea în stăpânirea materială a bunului s -a realizat în următoarele
moduri:
o prin violență;
o prin fraudă.
 produsele sunt bunuri perisabile;
 produsele sunt supuse, ca urmare a trecerii unei perioade scurte de
timp, unei scăderi semnificative a valorii lor.
 restituirea cheltuielilor făcute de posesor cu lucrul . Proprietarul căruia i s -a
admis acțiunea în revendi care este dator să restituie posesorului de bună -credință
numai cheltuielile necesare și utile, nu și cele voluptorii, efectuate î n legătură cu
lucrul restituit, conform art. 566 alin. 8 C. civ., iar p osesorul are dreptul de a -și
însuși lucrările efectuat e cu aceste din urmă cheltuieli fără însă a deteriora bunul .

2. Acțiunea în revendicare mobiliară . Particularități. Acest tip de acțiune are ca
obiect dreptul de proprietate asupra unui bun mobil prin natura lui și nu vizează bunurile
mobile care sunt ac cesorii ale unui imobil. De asemenea, dizpozițiile legale privind
revendicarea mobiliară se aplică în mod corespunzător și în legătură cu dobândirea dreptului
de uzufruct și a dreptului de uz asupra unui bun mobil. Regimul juridic al acțiunii în
revendicar e mobiliară este conturat de dispozițiile art. 937 -938 C. civ.. Astfel, potrivit art.
937, persoana care, cu bună -credință, încheie cu un neproprietar un act translativ de
proprietate cu titlu oneros având ca obiect un bun mobil devine proprietarul acelui bun din
momentul luării sale în posesie efectivă, cu excepția situației în care bunul care face obiectul
actului translativ este pierdut sau furat. În aceste din urmă cazuri, bunul poate fi revendicat de
la posesorul de bună -credință, dacă acțiunea este exercitată , sub sancțiunea decăderii, în
termen de 3 ani de la data la care proprietarul a pierdut stăpânirea materială a bunului. În
ipoteza în care bunul pierdut sau furat a fost cumpărat dintr -un loc ori de la o persoană care
vinde în mod obișnuit bunuri de același fel ori dacă a fost adjudecat la o licitație publică, iar
acțiunea în revendicare a fost introdusă înăuntrul termenului de 3 ani, posesorul de bună –
credință poate reține bunul până la indemnizarea sa integrală pentru prețul plătit vânzătorului.
În această materie, potrivit art. 938 C. civ.,este de bună -credință posesorul care nu cunoștea și
nici nu trebuia, după împrejurări, să cunoască lipsa calității de proprietar a înstrăinătorului,
buna -credință trebuind să existe la data intrării în posesia efectivă a bunului.

3. Acțiunea în revendicare imobiliară . Situații .

1. Dacă atât reclamantul cât și pârâtul au titluri care provin de la același autor , va avea
câștig de cauză partea care a îndeplinit formalitățile de publicitate imobiliară. Dacă niciuna
dintre părți nu a îndeplinit formalitățile de publicitate, va fi preferat titlul care are data cea
mai veche.

88
2. Dacă ambele părți au titluri, dar acestea provin de la autori diferiți, se va proceda la
compararea drepturilor autorilor, având câștig de cauză acea parte care a dobândit de la
autorul al cărui drept este preferabil.
3. Dacă doar reclamantul are titlu, acesta va avea câștig de cauză.
4. Dacă pârâtul este cel care are titlu, acțiunea reclamantului se va respinge.

4. Acțiunea negatorie . Acțiunea n egatorie este o acțiune reală prin intermediul căreia
reclamant, titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, solicită instanței de judecată să
stabilească că pârâtul nu este titularul unui dezmembrământ al dreptului de proprietate: uz,
uzufruct, a bitație, servitute, superficie. Având în vedere obiectul ei, acțiunea negatorie este
imprescriptibilă .

5. Acțiunile confesorii . Acțiunile confesorii au ca obiect recunoașterea de către pârât
a existenței unui dezmembrământ al dreptului de pproprietate, as upra unui bun proprietatea
altei persoane și obligarea pârâtulu i la respectarea acestui drep t. Potrivit art. 696 alin. 2 C.
civ., acțiunea confesorie de superficie este imprescriptibilă, în timp ce acțiunile confesorii de
uz, uzufruct, abitație și servitut e sunt prescriptibile în termen ul de prescripție de 10 ani.

6. Acțiunea în grănițuire. Potrivit art. 584 C.civ . 1864 ,. „orice proprietar poate
obliga pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite de a sa; cheltuielile grănițuirii se vor
face pe jumăta te”. În prezent, raportat la dispozițiile art. 560 C. civ., proprietarii terenurilor
învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin reconstituirea hotarului și fixarea
semnelor corespunzătoare , suportând în mod egal cheltuielile prilejuite de ac eastă operațiune.
Grănițuirea nu trebuie confundată cu acțiunea în grănițuire. Astfel, în cazul unui
conflict, prin acțiunea în grănițuire se urmărește determinarea limitelor dintre proprietăți, prin
hotărâre judecătorească.
Această acțiune poate fi ex ercitată, în primul rând, de proprietarul fondului, chiar și de
nudul proprietar, dar și de orice persoană care are un drept real asupra acestuia.

Concluzii:
Acțiunea în revendicare este acțiunea introdusă de proprietarul neposesor împotriva
posesorulu i neproprietar. În raport de natura bunului asupra căruia poartă dreptul de
proprietate, se disting două feluri de acțiuni în revendicare, respectiv: acțiunea în revendicare
mobiliară și acțiunea în revendicare imobiliară. Acțiunea negatorie este o acțiune reală prin
intermediul căreia reclamant, titular al dreptului de proprietate asupra unui bun, solicită
instanței de judecată să stabilească că pârâtul nu este titularul unui dezmembrământ al
dreptului de proprietate: uz, uzufruct, abitație, servitute, sup erficie. Acțiunile confesorii au ca
obiect recunoașterea de către pârât a existenței unui dezmembrământ al dreptului de
pproprietate, asupra unui bun proprietatea altei persoane și obligarea pârâtului la respectarea
acestui drep t. Proprietarii terenurilor învecinate sunt obligați să contribuie la grănițuire prin
reconstituirea hotarului și fixarea semnelor corespunzătoare , suportând în mod egal
cheltuielile prilejuite de această operațiune.

Test de autoevaluare:
1. Definiti acțiunea în revendicare . – 2 puncte
2. Definiți acțiunea negatorie – 2 puncte
3. Analizați efectele admiterii acțiunii în revendicare – 2 puncte

89
4. Prezentați acțiunea în revendicare mobiliară – 2 puncte
5. Analizați diferitele cazuri incidente în cadrul unei acțiuni în revendicare imobiliară
raportat la existența sau respectiv inexistența titlurilor părților – 2 puncte

2. Spețe: La data de 20.01.2016 , Primus a formulat cerere de chemare în judecată prin
care a solicitat instanței obligarea pârâtului Secundus să îi lase î n deplină p roprietate și
liniștită posesie imobilul casă și teren, situat în mun. Craiova. În motivare, a arătat că, la data
de 19.10.1981, s -a deschis succesiunea autorului său și , având în vedere calitatea sa de unic
moștenitor legal , a dobândit în proprietate bunu l menționat.
1. În situația în care Secundus depune la dosarul cauzei o hotărâre judecătorească prin
care s -a constatat dobândirea dreptului său de proprietate asupra imobilului menționat, ca
efect al uzucapiunii, care va f i soluția instanței de judecată?
Răspuns : Instanța de judecată nu va proceda la compararea titlurilor de proprietate ale
părților având în vedere că uzucapiunea constituie o dovadă certă a dreptuui de proprietate,
uzucapantul fiind considerat primul proprietar al bunului. Ca atare, instan ța va respinge
acțiunea introdusă de reclamant.
2. În cazul în care Secundus face dovada că a dobândit bunul care face obiectul
acțiunii ca urmare a încheierii unui contract de vânzare -cumpărare sub forma unui înscris
autentic notarial, care va fi soluția instanței?
Răspuns : În cazul în care titlurile părților provin de la autori diferiți, instanța de
judecată va proceda la compararea titlurilor părțilo r, dând câștig de cauză părții care a
dobândit de la autorul al cărui drept este mai preferabil.

Grile:
1. Acțiunea în revendicare poate fi introdusă:
a. și de către posesorul de bună -credință;
b. numai de proprietarul bunului;
c. de toți coproprietarii, în mod obligatoriu .

2. Acțiunea confesorie de servitute este :
a. imprescriptibilă extinctiv ;
b. se prescrie în 5 ani ;
c. prescriptibilă în termen de 10 ani .

3. Acțiunea confesorie de superficie este:
a. imprescriptibilă extinctiv;
b. se prescrie în 5 ani;
c. prescriptibilă în termen de 10 ani.

4. Bunul pierdut sau furat :
a. nu poate fi revendicat dacă a fost dobândit cu bună -credință ;
b. poate fi revendicat numai dacă a fost dobândit cu rea credință ;
c. poate fi revendicat în termen de 3 ani de la momentul pierderii sau respectiv
al furtului .

5. Acțiunea în grănițuire :
a. poate fi introdusă numai de d etentorul precare ;

90
b. poate fi introdusă de proprietar ;
c. este prescriptibilă sub aspect extinctiv .

Răspunsuri corecte: 1. b, 2. c, 3. a, 4. c, 5. b.

91
Modulul XI V.
PUBLICITATE A IMOBILIARĂ

Unitatea de învățare:
1. Definiție
2. Sistemul actual de publicit ate imobiliară
3. Organizarea evidenței cadastral -judiciare
4. Principiile noilor cărți funciare
5. Înscrierile în cartea funciară
6. Acțiunile de carte funciară
Timp alocat: 2 h
Bibliografie:
1. Flavius Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Mac ovei
(coordonatori), Noul Cod civil. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck,
București, 2014 ;
2. Irina Olivia Călinescu, Posesia și efectele sale juridice, Editura Universul Juridic,
București, 2013;
3. Corneliu Bîrsan , Drept civil. Drepturile reale principa le în reglementarea noului
Cod civil , Editura Hamangiu, București, 2013 ;
4. Eugen Chelaru, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea NCC ,
Editura C. H. Beck, București, 2013 ;
5. Claudiu Drăgușin, Comentariile Codului civil. Posesia. Uzucapiunea , Editura
Hamangiu, București, 2012;
6. Gabriel Boroi, Carla Alexandra Anghelescu, B ogdan Nazat , Curs de drept civil.
Drepturile reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2012;
7. Colectiv de autori, Noul Cod civil. Comentarii, doctrină și jurisprudență , Ed.
Hama ngiu, București, 2012;
8. Marian Nicolae, Tratat de prescripție extinctivă , Editura Universul Juridic,
București, 2010;
9. Ovidiu Ungureanu, Cornelia Munteanu, Tratat de drept civil. Bunurile. Drepturile
reale principale , Ed. Hamangiu, București, 2008;
10. Liviu Pop , Liviu Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale , Ed.
Universul Juridic, București, 2006 ;
11. Ion Dogaru, Sevastian Cercel , Drept civil. Teoria generală a drepturilor reale , Ed.
ALLBECK, București, 2003;
12. Ion P. Filipescu, Andrei I. Filipescu, Drept de proprietate și alte drepturi reale , Ed.
Actami, București, 2000 .

Obiectivele modulului

Dupǎ studiul acestei unitǎți de învǎțare veți reuși sǎ:
 descrieți sistemul actual de publicitate imobiliară ;
 prezentați principiile care guvernează activitatea de carte funciară;
 delimitați înscrierile provizori i, întabulările și notările în cartea funciată;
 conturați regimul juridic al acțiunilor de carte funciară .

92

1. Definiție . Publicitatea drepturilor reale imobiliare desemnează totalitatea
mijloacelor juridice prevăzute de lege prin care se evidențiază situația m aterială și juridică a
imobilelor, în mod public, pentru a ocroti securitatea statică și securitatea dinamică a
circuitului civil referitor la asemenea bunuri. În prezent, Legea nr. 7/1996 alături de Codul
civil reglementează un sistem unic de publicitate imobiliară pentru întrega țară.

2. Sistemul actual de publicitate imobiliară. Sistemul căr ților funciare
reglementat prin Legea nr. 7/1996 .
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 7/1996 republicată, întrega publicitate
funciară va fi realizată p e baza cadastrului general, ca sistem unitar și obligatoriu de evidență
tehnică, economică și juridică prin care se realizează ,,identificarea, descrierea și înregistrarea
în documentele cadastrale a imobilelor prin natura lor, măsurarea și reprezentarea a cestora pe
hărți și planuri cadastrale, precum și stocarea datelor pe suporturi informatice; identificarea și
înregistrarea tuturor proprietarilor și a altor deținători legali de imobile, în vederea înscrierii
în cartea funciară cu caracter definitiv; furn izarea datelor necesare sistemului de impozite și
taxe pentru stabilirea corectă a obligațiilor fiscale ale contribuabililor, solicitate de
organismele abilitate’’.
Dispozițiile legii se completează cu cele ale Regulamentului de organizare și
funcționare a birourilor de carte funciară și cu Ordinul nr. 1330/C/25.06.1999 privitor la
înființarea cărților funciare cu caracter definitiv.
În ceea ce privește funcțiile cadastrului general, acestea sunt următoarele:
a. Funcția tehnică se realizează prin determinarea, pe bază de măsurători, a poziției, a
configurației și a mărimii suprafeței terenurilor, pe destinații, pe categorii de folosință și pe
proprietari, precum și ale construcțiilor;
b. Funcția economică privește evidențierea elementelor tehnice necesare pe baza
cărora să poată fi stabilită valoarea de impozitare a imobilelor și calcularea impozitelor
asupra veniturilor realizate din tranzații imobiliare;
c. Funcția juridică se realizează prin identificarea proprietarului pe baza actelor de
proprietate și prin înscrierea în cartea funciară;
Documentele tehnice principale ale cadastrului general sunt:registrul cadastral al
imobilelor; indexul alfabetic al proprietarilor; registrul cadastral al proprietarilor; planul
cadastral și anexele la parte a I a cărții funciare.

3. Organizarea evidenței. Publicitatea imobiliară care pornește de la sistemul de
evidență funciară întemeiat pe cadastrul general are ca obiect înscrierea în cartea funciară a
actelor și a faptelor juridice referitoare la imobilele din acelasi teritoriu administrativ și se
realizeaza de către oficiile teritoriale pentru imobilele situate în raza teriotorială a acestora.
Cartea funciară este un registru public în care sunt evidențiate situația materială și
situația jurid ică a imobilelor prin înscrierea tuturor actelor și a faptelor juridice referitoare la
aceste bunuri.
4. Principiile sistemului de publicitate al cărților funciare sunt:
 principiul publicității integrale a drepturilor reale;
 principiul relativității în scrieri i;
 principiul legalității;
 principiul oficialității înscrierii;
 principiul opozabilității față de terți a drepturilor reale înscrise în cartea funciară;

93
 principiul forței probante a înscrisurilor de drepturi reale.
5. Înscrierile în cartea fun ciară . Înscrierile în cartea funciară sunt de trei feluri ,
potrivit art. 881 C. civ, respectiv : întabulare, înscrierea provizorie și notarea.
Întabularea are ca obiect înscrierea definitivă a drepturilor reale. Întabularea este
înscrierea prin care se dob ândesc, atât între părți cât și față de terți drepturi reale principale .
Înscrierea provizorie se efectuează numai sub condiția justificării ei. Se face, în
principal, în cazul dobândirii unor drepturi afectate de o condiție suspensivă sau dacă
hotărârea judecătorească pe care se întemeiază nu este definitivă.
Potrivit art. 898 C. civ.: „În afara altor cazuri prevăzute de lege, înscrierea provizorie
în cartea funciară se va putea cere: 1. dacă dreptul real dobândit este afectat de o condiție
suspensivă ori rezolutorie sau dacă privește ori grevează o construcție viitoare; în cazul
înscrierii provizorii având ca obiect o construcție viitoare, justificarea acesteia se face în
condițiile legii; 2. dacă, în temeiul unei hotărâri care nu este încă definitivă, partea căzută în
pretenții a fost obligată la strămutarea, constituirea sau stingerea unui drept tabular ori cel
care administrează bunurile unei alte persoane a fost obligat să dea o garanție ipotecară; 3.
dacă debitorul a consemnat sumele pentru care a fost înscrisă ipoteca; 4. dacă se dobândește
un drept tabular înscris provizoriu; 5. dacă ambele părți consimt doar pentru efectuarea unei
înscrieri provizorii ”.
Notarea se face în scop de informare și supune publicității actele și faptele juridice
privit oare la drepturile personale, la starea și capacitatea persoanelor, la acțiunile în justiție în
legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară. Sunt situații supuse notării: minoritatea sau
punerea sub interdicție a titularului dreptului real, instituir ea curatelei în privința lui, acțiuni
în justiție privitoare la dreptul înscris în cartea funciară și altele.
Potrivit art. 902 alin. 2 C. civ., sunt supuse notării în cartea funciară:
„1. punerea sub interdicție judecătorească și ridicarea acestei măsuri ;
2. cererea de declarare a morții unei persoane fizice, hotărârea judecătorească de declarare a
morții și cererea de anulare sau de rectificare a hotărârii judecătorești de declarare a morții;
3. calitatea de bun comun a unui imobil;
4. convenția matrimon ială, precum și modificarea sau, după caz, înlocuirea ei;
5. destinația unui imobil de locuință a familiei;
6. locațiunea și cesiunea de venituri;
7. aportul de folosință la capitalul social al unei societăți;
8. interdicția convențională de înstrăinare sa u de grevare a unui drept înscris;
9. vânzarea făcută cu rezerva dreptului de proprietate;
10. dreptul de a revoca sau denunța unilateral contractul;
11. pactul comisoriu și declarația de rezoluțiune sau de reziliere unilaterală a contractului;
12. antecon tractul și pactul de opțiune;
13. dreptul de preempțiune născut din convenții;
14. intenția de a înstrăina sau de a ipoteca;
15. schimbarea rangului ipotecii, poprirea, gajul sau constituirea altei garanții reale asupra
creanței ipotecare;
16. deschiderea procedurii insolvenței, ridicarea dreptului de administrare al debitorului
supus acestei măsuri, precum și închiderea acestei proceduri;
17. sechestrul, urmărirea imobilului, a fructelor ori veniturilor sale;
18. acțiunea în prestație tabulară, acțiunea în justificare și acțiunea în rectificare;
19. acțiunile pentru apărarea drepturilor reale înscrise în cartea funciară, acțiunea în partaj,
acțiunile în desființarea actului juridic pentru nulitate, rezoluțiune ori alte cauze de
ineficacitate, acțiunea revoc atorie, precum și orice alte acțiuni privitoare la alte drepturi,
fapte, alte raporturi juridice în legătură cu imobilele înscrise;

94
20. punerea în mișcare a acțiunii penale pentru o înscriere în cartea funciară săvârșită printr -o
fapta prevăzută de legea p enală”.

6. Acțiunile de carte funciară . Codul civil în vigoare reglementează următoarele
tipuri de acțiuni în justiție cu privire la înscrierile în cartea funciară :
a) acțiunea în prestație tabulară;
b) acțiunea în justificare tabulară;
c) acțiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară.

Acțiunea în prestație tabulară . Acțiunea în prestație tabulară este acțiunea prin care
cel în favoarea căruia s -a transmis sau constituit prin act juridic un drept real imobiliar
solicită ins tanței obligarea pârâtului, care a consimțit la constituirea sau strămutarea acelui
drept, să -i predea înscrisul sau înscrisurile necesar e pentru a putea solicita înscrierea în cartea
funciară.
Acțiunea poate fi îndreptată și împotriva unui terț dobândit or înscris în cartea
funciară, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
– actul juridic în baza căruia se solicită prestația tabulară să fie încheiat anterior celui în
baza căruia a fost înscris dreptul terțului în cartea funciară;
– terțul să f i fost de rea -credință la data încheierii actului.

Acțiunea în justificare tabulară. Justificarea unei înscrieri provizorii se face cu
cosimțământul celui împotriva căruia s -a efectuat înscrierea provizorie sau în lipsa acestui
consimțământ, în baza une i hotrâri judecătorești de validare definitivă, ca urmare a formulării
unei acțiuni în justificare tabulară.

Acțiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară. Acțiunea în rectificarea
înscrierilor în cartea funciară are ca obiect înlăturarea neco ncordanțelor care pot exista între
înscrierile în cartea funciară și situația juridică reală a imobilului.
Potrivit art. 908 alin. 1 C. civ., a cțiunea poate fi introdusă dacă printr -o hotărâre
judecătoreasca definitivă și irevocabilă s -a constatat c ă:
„a) înscrierea sau actul în temeiul căruia s -a efectuat înscrierea nu a fost valabil ;
b) dreptul înscris a fost calificat greșit;
c) nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat
efectele actului juridic în temeiul căruia s -a făcut înscrierea;
d) înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a
imobilului ”.
Acțiunea în rectificare este imprescriptibilă, sub rezerva prescripției acțiunii de fond,
atunci când este introdusă împotri va dobânditorului nemijlocit sau împotriva terțului
dobânditor de rea -credință.
Pe de altă parte, acțiunea în rectificare se prescrie într -un termen de 5 ani atunci când
este introdusă împotriva terțelor persoane care au dobândit cu bună -credință un drept real cu
titlu gratuit, cu excepția cazurilor în care dreptul material la acțiunea în fond nu s -a prescris
înainte.
În fine, acțiunea în rectificare se prescrie în termen de 3 ani față de terții care și -au
înscris un drept real dobândit cu bună -credință prin act juridic cu titlu oneros, cu excepția
cazurilor în care dreptul material la acțiunea în fond nu s -a prescris înainte , atunci când se
invocă motivele prevăzute la lit. a și b.
Acțiunea în rectificarea notărilor , adică a acelor înscrieri ca re au ca obiect menționarea
în cartea funciară a unor drepturi personale, fapte sau raporturi juridice strâns legate de

95
drepturile tabulare și de titularii lor, litigiilor referitoare la drepturile tabulare, pentru a le face
opozabile terților sau a le adu ce la cunoștiința acestora este imprescriptibilă .

Concluzii:
Publicitatea drepturilor reale imobiliare desemnează totalitatea mijloacelor juridice
prevăzute de lege prin care se evidențiază situația materială și juridică a imobilelor, în mod
public, pe ntru a ocroti securitatea statică și securitatea dinamică a circuitului civil referitor la
asemenea bunuri. Acțiunea în prestație tabulară este acea acțiunea prin care cel în favoarea
căruia s -a transmis sau constituit prin act juridic un drept real imobil iar solicită instanței
obligarea pârâtului, care a consimțit la constituirea sau strămutarea acelui drept, să -i predea
înscrisul /înscrisurile necesar e pentru a putea cere și obține înscrierea sa în cartea funciară sau
să dispună înscrierea în cartea funcia ră. Justificarea unei înscrieri provizorii se face cu
cosimțământul celui împotriva căruia s -a efectuat înscrierea provizorie sau în lipsa acestui
consimțământ, în baza unei hotrâri judecătorești de validare definitivă, ca urmare a formulării
unei acțiuni în justificare tabulară. Acțiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară are
ca obiect înlăturarea neconcordanțelor care pot exista între înscrierile în cartea funciară și
situația juridică reală a imobilului.

Test de autoevaluare:
1. Prezent ați sistemul actual de publicitate imobiliară – 4 puncte
2. Definiți acțiunea în prestație tabulară – 1 punct
3. Definiți acțiunea în justificare tabulară – 1 punct
4. Definiți acțiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară – 1 punct
5. Prezent ați cazurile în care se poate solicita efectuarea unei înscrieri provizorii – 3
puncte

2. Spețe: 1. A a dobândit de la B un apartament, însă B a refuzat să transmită înscrisul
doveditor al dreptului de proprietate care să îi dea posibilitatea lui A de a î nscrie dreptul său
în cartea funciară. Precizați ce fel de acțiune trebuie să introducă A pentru a obține înscrierea
dreptului său de proprietate în cartea funciară!
Răspuns : A trebuie să introducă o acțiune în prestație tabulară prin care să solicite
înscrierea dreptului său de proprietate în cartea funciară.
2. În cazul în care ar exista o neconcordanță între situația juridică reală și situația
reținută în cuprinsul cărții funciare, ce fel de acțiune ar trebui să introducă A?
Răspuns : A ar trebui să intro ducă în acest caz o acțiune în rectificarea cărții funciare.

Grile:
1. Acțiunea în rectificarea înscrierilor de carte funciară :
a. este întotdeauna imprescriptibilă;
b. poate fi imprescriptibilă dacă este exercitată împotriva unui terț dobânditor
de bună-credință;
c. este imprescriptibilă dacă este exerictată împotriva unui terț dobânditor de
rea-credință .

2. Notarea în cartea funciară :

96
a. are în vedere dobândirea dreptului de proprietate asupra unui teren ;
b. poate avea ca obiect o cerere de declarar e a morții unei persoane ;
c. nu poate avea ca obiect înscrierea unui antecontract de vânzare -cumpărare .

3. Pot fi notate în cartea funciară, fără ca opozabilitatea față de terți să depindă
de această înscriere:
a. restrângerea prin efectul legii a capacit ății de folosință a punui subiect de
drept;
b. o cesiune de venituri;
c. calitatea de bun comun a unui imobil .

4.Înscrierea provizorie are ca efect :
a. dobândirea unui drept tabular de la data înregistrării cererii ;
b. stingerea unui drept tabular de la d ata înregistrării cererii, în toate cazurile ;
c. dobândirea unui drept tabular de la data înregistrării cererii, sub condișia și
în măsura justificării înscrierii .

5. Nejustificarea unei înscrieri provizorii :
a. nu poate afecta alte înscrieri ;
b. poate af ecta înscrierile care au fost făcute condiționat de justificarea ei ;
c. afectează întabularea dreptului de proprietate în legătură cu care s -a realizat
notarea .

Răspunsuri corecte: 1. c, 2. b, 3. a, 4. c, 5. b.