Fauna de macronevertebrate dentonice: [623044]

UNIVERSITATEA BUCUREȘ TI
Facultatea de Biologie

Fauna de macronevertebrate dentonice:
Trichoptera, Ephemeroptera, Plechoptera
din Bazinul Bistriț a.

Coordonator stiinț ific Absolvent: [anonimizat]
2017

2 CUPRINS

INTRODUCERE ………………… ………………………………………………… pag.3

CAPITOLUL I :Generalităț i despre istoricul studiilor …………………… .pag.4
1.1. Istoricul studiilor cu priv ire la Ephemeroptere …………………… ……….. .pag.4
1.2. Istoricul cunoștin țelor aferente Plechopterelor……… …………… ……….. .pag.5
1.3. Istoricul cerceta rilor privind Trichopterele…… …………………… ……….pag.6
CAPITOLUL I I: Caracaterizarea factorilor abiotici din cadrul studi ului:
Bazinul Bistriț a…………………………………………………… …………………pag.8
2.1. Prezentarea fizico -geografică a bazinului hidrografic al râului Bistrița…… .pag.8
2.2. Clima …… ………………………………………………………………… …pag.11
2.3. Rețeaua hidrografică ………………… ………………………………… ..….pag.13
2.4.Vegetaț ia…………… …………………………………………………… ..…pag.16
2.5. Calitatea fizico -chimică a apel or………………… ……………………… ….pag.17
2.6. Poluarea apelor și amenajarea hidrotehnică a zonei investigate …..………..pag.19
CAPITOLUL III : Particularități biologice și ecologice ale larvelor de
Efemeroptere, P lecoptere și Trichoptere ……….. ……………. …….. …………………. …pag.21
3.1. Biologia Ephemeropterelor …………….. ……………………… ……………………. ..pag.21
3.2. Biologia Plec hopterelor ……….. ……………….. ……………………………………………. ……….. …pag.2 4
3.3. Biologi a Trichopterelor ……………………… ………………………………………………. …pag.26
CAPITOLUL IV: Sistematica Efemeropterelor, Plecopterelor,
Trichopterelor ……………………. …….. …………. …………………………………. ………………… …pag. 28
4.1. Sistematica Efemeropterelor ……………….. ………. ……………… …………………… …pag.28
4.2. Sistematica Plecopterelor …………………… ………………… …….. …………………. …..pag.31
4.3. Sistematica Trichopterelor ………………… ………………………………………………. ..pag 40
CAPITOLUL V: CERCETĂ RI EXPERIMENTALE
PROPRII ……………. …………… ……………………………………………………………………………………. ….pag.4 6
CAPITOLUL V I : Concluzii …… ……… ………………………………………………. ….pag.60
BIBLIOGRAFIE …… …………………………………………… ……. ……………………….. ……pag.62

3
Introducere

Mediul în care s -a format viața pe Terra este apa și totodată reprezintă și mediul de
viață pentru mare parte din organismele actuale. Însuși omul de -a lungul istoriei sale a trăit în
zone u nde găsea resurse de apă, acest lucru contribuind la evoluția lui. Omul reprezintă totuși
o mică parte din lumea vie a Terrei, el folosindu -se de resursele pe care planeta i le punea la
dispoziție fără a analiza și impactul său asupra mediului. În ultima p erioadă apar însă interese
conservaționiste care au ca scop principal găsirea celor mai bune soluții de dezvoltare și
exploatare durabila a resurselor naturale. Inițial aceste preocupări au dat naștere unor grupări
științifice încă de la începutul secolulu i,după care s -au transpus sub forma unor directive și
convenții impuse drept condiție a aderarii la Uniunea Europeana, dar și ca legi gener al
valabile impuse de către UE . Printre primele preocupări în acest sens se regăsesc două
directive, emise între anii 1960 -1970, cunoscute și ca „ Freshwater for fish Directive ” și
„Quality of bathing water Directive ”,aceste directive având ca principal s cop protecția
mediului acvatic. Convenția RAMSAR și Directiva HABITATE vin și ele cu prevederi
speciale privind protecți a mediului acvatic.
Problema ecologiei acvatice și a protecției mediului sunt niște probleme c u care se
confruntă omul modern , acesta neînțelegând că pentru rezolvarea lor trebuie să se implice
comunitatea internațională, deoarece patrimoniul pamântului r eprezintă comoara întregii
omeniri. Grupele ecologice dintr -un ecosistem ofera informații foarte valoroase asupra
prezenței efectivelor și a situației ecosistemului vizat, dar și asupra stării ecosi stemului ca
entitate biologică. Pe Terra există diferite ti puri de ecosisteme acvatice care au propriile lor
caracteristici precum originea lor, proprietățile fizico -chimice și proprietățile de a reprezenta
un mediu propice vieții.
Ca urmare a acestor factori și organismele care se regăsesc în aceste habitate sunt
foarte variate, fiecare adaptate la condițiile de mediu. Respectivele biotopuri pot adăposti o
viață variată și bogată nu numai acvatică sau pot marca ultimul refugiu al unor specii. Există
posibilitatea ca aceste habitate să reprezinte locuri de reproduc ere pentru unele specii terestre,
stații pentru păsările migratoare sau locuri de adăpost. Aș adar i n urma celor enunțate anterior
,cum că lumea apelor trebuie cunoscută și protejată deoarece este o lume complexă, trebuie
sa avem în vedere păstrarea mediul ui sănătos și nealterat pentru viitoarele generații, pentru o
gestionare mai bună a resurselor sale dar și pentru protecția eficientă a componentelor sale
atât biotice cât și abiotice.

4

CAPITOLUL I

Generalităț i despre istoricul studiilor

1.1. Istoricul s tudiilor cu privire la Ephemeroptere

Încă din antichitate efemeropterele au atras atenția și curiozitatea multor oameni
interesați de natură,datorită biologiei caracteristice. Aristotel este primul observator al
efemeropterelor amintit din istorie. Aces ta a observat și prezentat viața scurtă de 24 de ore a
genului Ephemera, pe care a supranumit -o „Musca de o zi ”. În secolul XVIII Carl Linné, un
mare biolog, prezintă o definiție a efemeropterelor care rămâne reprezentativă : „ Larvele
îinoată în apă ; deve nind aripate ele se bucură de o fericire foarte scurtă, sărbătorind într -o
zi împerecherea, ponta și moartea lor ”.Efemeropterele au fost împărțite tot de către Linné in
două secțiuni : Ephemeroptere cu 2 cerci și Ephemeroptere cu 3 cerci. Biblia naturae(17 37) ne
prezintă rezultatele cercetătorilor realizate de Swammerdam în urma unor studii științifice
importante. 1Specia Polimitarcis virgo a fost tratată în lucrarea Mémoires pour servir à
l'histoire des insectes a lui Réaumur ,care a apărut in 1742. În 183 4 apare lucrarea “Histoire
naturelle générale et particulière des insectes névroptères ” publicată de J. A. Pictet. Despre
această lucrare se poate spune că deschide drumul cercetărilor cu adevărat științifice ale
Ephemeropterelor.
Revizuirea sistematică a genului Ephemera este realizată de Burmeister în 1839.
Acesta introduce o serie de caractere generice în sistematica adulților,care cunt și astăzi de
actualitate. Cea mai căutată lucrare de anatomie a larvelor este publicată in 1882 de către
Albert Vayssi ére și se numește „ Recherces sur l'organisation des larves des Epheméres ”. În
sistematica Ephemeropterelor au loc progrese mulțumită lui Gray si Leach (1815). E. A.
Eaten marchează unul dintre cele mai importante momente în studiul Ephemeropterelor
publicâ nd intre 1883 -1888 lucrarea de bază numită „ A revisional Monograph of the recent
Ephemeridae or mayflies ”.Cercetătorii care realizeaza studii ephemeropterologice incă
folosesc această lucrare valoroasă. În secolul XX numeroase publicații sistematice și biol ogice
de mare valoare au fost editate de numeroși cercetători care au condus studii amănunțite

1 C.Bogoescu, 1958, “ Fauna Romaniei -Insecta:Ephemeroptera ”

5 asupra vieții Ephemeropterelor. Îi amintim pe: Fr. Klapálek, Gv. Ulmer, Ed.
Schoenemund(Germania), M. Lameere, J. A. Lestage( Belgia), S. Bengtsson (Suedia), E.
Petersen (Danemarca), Longinos Navas (Spania), M. Gardini(Italia), De Gross, L . Verrier
(Franța), O. A. Cernova, A. Behring, K. Brodski (Uniunea Sovietica), Pongracz (Ungaria) –a
studiat ephemeropterele din Transilvania – J. Sámal ș Milada Šámalová (Cehosl ovacia), J.
Mikluski (Polonia), Hangen, Walsch, Mc Dounnough, Ana Morgan (S.U.A). 2
“The biology of Mayflies ” a lui M. G. Needham, J. Traver și Jim -Chi HSU include un
studiu multidisciplinar,fiind una dintre lucrările de interes mondial. În ceea ce priveșt e
Ephemeropterele din România, Janos Triwalsky prezintă doua specii de la Buziaș
(Heptagenia flavipennis Dufour și Heptagenia purpuracens Meyr Dür). În „ Buletinul
Societății de Științe ” este publicată , de către E. Petersen in 1906 , o listă de Neuroptere în care
se află ș i 3 specii de Eph emeroptere. În lucrarea „ Enumeratio neuropteroidum Regni
Hungariae ” sunt amintite de către Pangracz (1914) 20 de genuri de Ephemeroptere și 29 de
specii care se găsesc in Transilvania și Banat. Numeroși autori români cum ar fi Ș.C.
Bogoescu, Nicolae Galdean, C. Montas și Anghelescu măresc orizontul de cunoștințe , privind
Ephemeropterele, realizând numeroase lucrări științifice (1930)

1.2. Istoricul cunoștințelor aferente Plechopterelor

Plechopterele nu au stârnit la fel de mult interesul specialiștilor precum alte specii
datorită stilului lor de viață mai ascuns. Numai 3 -4 specii sunt prezentate de către C. Linné în
lucrarea “Systema naturae ” din anul 1758, pe care le încadrează în Ordinul Neuroptera,
Genul Phryganea. Numărul spe ciilor de Plechoptere se ridică la 20, acestea fiind caracterizate
de entomologi renumiți precum : J . A. Scopoli, H. C. Burmeister, Ch. De Geer, J. F. Stephens,
P.A. Latreille. Prima manografie numită „ Histoire naturelle généralle et particuliédes
Insectes névropteres, tomme 1, Famille des Perlides ” a fost scrisă în 1841 de F. J. Pictet .Mai
multe probleme legate de sistematica plechopterelor au fost rezolv ate cu ajutorul acestei
lucrări , autorul a prezentat în această lucrare 7 gen uri si peste 100 de specii noi.3
Circumscrierea numeroaselor specii de talie mică, care aparțin familiilor Nemouridae
și Leuctridae a fost posibilă datorită unor cercetări mai ample realizate la sfârșitul secolului
XIX de către K. J. Morton și F. Klapek în privința aparatului genit al și a altor caractere. Pe
plan mondial prima lucrare de sintez ă cu privire la sistematica plechopterelor a fost redactată

2 Edmunds, G. F. 1982. “ Historical and Life -History Factors in the Biogeography of Mayflies ” 371 -374.
3 Jindřiška BOJKOVÁ1, & Tomáš SOLDÁN, 2013, “ Stonefl ies (Plecoptera) of the Czech Republic: species
checklist, distribution and protection status ”pag. 443 -451

6 de P. W. Claassen în anul 1940. Un important aport la cuno așterea sistematicii P lechopterelor
de pe diferite continente și din Europa , l-au avut mai mulți entom ologi la începutul secolului
XX, printre ei și : F. Ris, P. Kempny, M. E. Mosly E. Schoenmund, J. Kühtreiber, V. L.
Bianki, R. Despax. Au fost efectuate puține studii în privința anatomiei, morfologiei și
biologiei plechopterelor , cele mai cunoscute fiind lucrările lui Ș L. Dufour, O. E. Imhof, H.
Mertens, E. Schoenemund, T. Kleefish, C. F. W u.
Cunoașterea plechopterelor din întreaga lume a înaintat mult cu ajutorul unor cercetări
susținute, realiza te pe la mijlocul secolului XX. Acestea au fost reluate într -un catalog apărut
in anul 1966. O parte din cei care au realizat cercetări în privința sistematicii ,morfologiei și
biologiei plechopterelor sunt : J. Aubert (Elveția), J. Illies, H. Mendl, P. Zwik (R. F.
Germană), P. Brick (Sued ia), C. Berthelemy (Franța), C. Consigilio (Italia), H. B. N. Hynes
(Anglia), D. Braasch, W. Joost (R. D. Germană), O. Wnkler (Cehoslovacia), Fr. Wojtas
(Polonia), H. Steinmann, S. Ujnelyi (Ungaria). Între 1933 si 1938 este realizată o listă de
sinteză, ca re conține 54 de specii, de către C. D. Vasiliu și E. Costea. C. Bogoescu și I.
Tăbăcaru au studiat plechopterele din Muntii Făgăraș iar I. Miron a cercetat plechopterele din
Valea Bistriței. Fascicolul XII nr. 7 din seria Fauna Rom âniei a fost realizat de B. Kis , care a
efectuat și numeroase lucrări cu privire la plechopterele din România și a prezentat 15 noi
specii pentru știință. 4

1.3. Istoricul cercetă rilor privind Trichopterele
Cele mai elaboroase studii au fost realizate de H. Bertrand(1954) și L. Botoș ăneanu, în
secolul XX. Numeroase specii noi sau forme larvare sunt prezentate în capitolul d in
Limnofauna Europeana (1978), definitivat cu ajutorul lui L. Botoșăneanu. Determinatorul de
referință pentru adulții de trichoptere este “Atlasul Trichopterelor di n Europa ” care a apărut
în 1983 și a fost reeditat în 2004. Acest atlas este un a din numeroasele lucrări realiz ate de un
mare sistematician H. Malicki. Numeroase lucrări încă de la sfârșitul secolului XIX ne
prezintă aspecte despre morfologia internă si ext ernă a tricopterelor, problemele de
comportament si de ecologie.Mare parte din informațiile cu privire la aceste aspecte au fost
aduse de S. G. Lepneva, H. Ross și A. V. Martinov . Aceș tia au realiz at numeroase studii
faunistice și tratate complexe, având i ncluse și aspecte de filogeneză. Răspunsuri la întrebarile
și disputele legate de filogenie sunt date cu ajutorul secvențelor nucl eotidice prin studiile de
gene.

4 W.E. Ricker, 1952, “ Systematics studi es in Plecoptera ”, pag 5 -20

7 Atât la adulți cât și la larvele de trichoptere este de contemporaneitate studiu l
comportament al mediat chimic. Informațiile cu privire la taxonomia, diversitatea dar și
caracteristici ale condițiilor de viță a acestor insecte, se extind cu ajutorul unor descoperiri
recente ale unor fosile de trichoptere.( Solem & Birks,2000;Ivanov,2006).5Cu privire la
trichopterele din România s -au realizat studii complexe și au fost descoperite specii noi pentru
fauna mondială de către Adriana Murgoci (1953,1954,1955,1960,1975) si L. Botoșăneanu.
După sistemul realizat de Lepneva și Marty in fosta URSS, L. Botoșăne anu incearcă o “ schiță
de clasificare a apelor Retezatului și Munților Banatului pe baze sinecologice ” în 10 timpuri
unde se găsesc informații în legătură cu ecologia și taxonomia trichopterelor. Botoșăneanu a
strâns și a făcut publice informații referitoa re la mediile populate de trichoptere , în special din
fauna stigobiontă.
Alte informații referitoare la studiul trichopterelor din Româ nia sunt aduse de C.
Ciubuc(1992 ) care la data apariției avea o listă cu circa 267 de specii de trichoptere și 10
specii pentru care n u avea identificarea concretă.. Speciile de trichoptere erenobionte,
limnofile sau reofile, unde adulții sunt subtr aglofil sunt menționate într -un studiu realizat
asupra biodiversității mediilor subterane. Trichopterele râului Bistrița și din a fluenți au fost
analizate î n profunzime de Adriana Murgoci până î n 1960 lista tr ichopterelor din bazinul
Bistriț a prezenta 37 de genur i, cu aproximativ 53 de specii.6
Se adaugă trichopterele din 110 probe, majoritatea cuprinzând fauna endogenă din
Bistriț a, Bistricioara, Bălatau, Buhalniț a, Bucur, Hangu, Izvorul Alb, Izvoru Lic așului,
Martin, Poiana Teiului , Sechitu zona Borca -Piatra Neamț numită de Motas ș i Anghelescu
(1939 -1940) " Trun chiul numarul 2 al Bistriț ei".În cercetă rile realizate de Constantin Motas ș i
Vasile Anghelescu (1939 -1944) se fac r eferiri la aspecte de ecologie ș i taxonomi e a
trichopterelor de pe Bistrița. În listele de faună sunt amintite și trichopterele care populează
bazinul inferior și mediu al Bistriț ei, din ca racterizarea limnob iologica a râului Bistrița și
afluenților săi î n zona lacului (Miron et. al.,1983) . Aceste informații au fost strânse la un loc
de Ionel Miron ș i determinate de Adriana Murgoci.

5 F. C. de Moor Æ V. D. Ivanov, 2008, “ Global diversity of caddisflys(Trichoptera -Insecta) in fresh waters ”
pag. 394 -396
6 C.Ciubuc, 1992, ‘ Checklist of Romanian Trichoptera(Insecta ).

8

CAPITOLUL II

Caracaterizarea factorilor abiotici din c adrul stud iului: Bazinul Bistriț a

2.1. Prezentarea fizico -geografica a bazinului hidrografic al râului Bistrița

Râul Bistrița își are izvoarele pe versantul nordic al munților Rodnei, sub Vârful
Gargal ău. Acesta rezultă din unirea pâraielor Bistricioara și Putred a, cel de -al doilea fiind mai
lung și mai important ca debit. De aceea poate constitui o adevărată obârșie . Cu toate acestea,
Bistricioara figurează pe toate documentale cartografice ca fiind Obârșia Bistriței .
În privința locului de confluență cu Siretul , lucrurile sunt mult mai clare. Punctul de
confluență situându-se aval de Bacău în zona localității Nicolae Bălcescu , în arealul actualului
la hidroenergetic Galbeni. În sectorul Superior, până la confluența cu Dorna, râul poartă
denumirea de Bistrița Aurie după unele sedimente din albie care conțin nisipuri aurifere, care
în trecut au fost exploatate. Între izvoare vărsare , Bistrița are o lungime de 283 km și un bazin
hidrografic cu o suprafață de 7042 km ².Râul străbate diferite unități structu rale,
geomorfologice și climatice, fapt care a avut importante consecințe în condiționarea
morfologiei văii.7
Din punct de vedere structural sunt două unități major e pe care le străbate Bistrița :
Unitatea orogenului carpatic -de la izvoare până la localitatea Racova și Unitatea de platformă
(Platforma Moldovenească ) de la Racova și până la confluența cu siretul. Cele două unități
structurale au imprimat reliefului trăsături specifice. Astfel, în unitatea de orogen cu o
alcătuire geologică diver sificată și activitate tectonică mai intensă , relieful este mai variat
decât cel din unitatea de platforma, unde alcătuirea geologică cu roci moi și mișcări tectonice
mai puțin active au avut efecte reduse.
În ceea ce privește unitățile reliefului, se disting trei mari unități bine diferențiate :
a. Carpații Orientali, pe care Bistrița îi traversează în diagonală , dar există și sectoare
trasversale, cum sunt cele dintre Vatra Dornei -Chiril ; Tarc ău-Piatra Neamt;
b. Depresiunea Subcarpatică Crac ău – Bistrița , între Piatra Neamț și Racova;
c. Podișul Moldovei, între Racova și confluența Bistriței cu Siretul.

7 G.M.Cojoc, 2016, “ Analiza regimului hidro logic al raului Bistrita in contextual amenajarilor hidrotehnice ”
pag.6 -9.

9 Relieful carpatic străbătut de Bistrița se caracterizeaza prin munți mijlocii și scunzi în
care culmile sunt orientate concordant cu marile linii structurale pe direcția NV-SE.
Fragmentarea reliefului este accentuată , depășind 4 km/km2, iar sectorul montan poate fi
subîmpărțit în două subsectoare deosebite ca aspect :
– subsectorul care se suprapune zonei cristalino -mezozoice
– subsectorul suprapus zonei flișului
Subsectorul suprapus zonei cristalino -mezozoice se desfășoară de la Izvoarele Bistriței până
la Cot ârgasi. Se caracterizează prin prezența unor defilee înguste cu versanți foarte înclinați ,
uneori chiar abrupți , prin dezvoltarea slabă a teraselor, îndeoseb i cele superiore. Acest
subsector a fost împărțit de Donisa (1968) în trei tronsoane distincte:
a. tronsonul văii glaciare care ține de la izvoarele Bistricioarei până aproape de
confluența cu Putreda. Nota caracteristică a acestui tronson a dat -o modelarea glaciară
și preglaciar ă care se pune în evidență prin existența circuitelor glaciare etajate,
amarnelor terminale, grohotișurilor , blocurilor cratice și aspectul tipic de vale
glaciară ;
b. tronsonul dintre confluențele Bistricioarei cu Putreda și Osoi – carac terizat ca un
sector de vale largă , care suferă și unele îngustări locale în aval. Pe tronson se observă
și o asimetrie a văii, dată de înclinarea mai redusă a versantului drept și mai
accentuată a celui stâng . Fundul văii prezintă lățimi destul de mari dând posibilitatea
extinderii terse lor de luncă și terasa de versant cu altitudini de 10 -17 m, restul terse lor
apărând doar ca umeri. Pe tersele de luncă apar turbării , iar în amonte de Ciocănești
apar gropi și movile provenite din spălarea nisipurilor aurif ere;
c. tronsonul Osoi -Cotârgași denumit și tronsonul defileelor sau al cheilor, deoarece în
cuprinsul lui se succed lungi portiuni de defileu, dintre care mai importante sunt cele
de la Zurgeni și cele de la Toance. Valea atinge aici cele mai mari adancimi, fiind
dominată de culmea Muntilor Bistriței .În lungul tronsonului apar și frecvente
meandre adâncite , cele mai caracteristice fiind Zurgeni și Toance. Terasele apar doar
sporadic în malurile convexe ale meandrelor. În albie apar frecvente praguri, iar lips a
terselor inferiore a impus amenajarea șoselei pe verant. Același aspect limiteaza și
prezența așezărilor .8
Subsectorul suprapus zonei flișului ține de la Cot ârgași până la Piatra Neamț . În cursul
lui eroziunea diferențială a individualizat intinse bazine , mai ales în jumătatea din aval a

8 I. Donisa, 1968, “ Geomorfologia vaii Bistrita ”, pag 10 -29.

10 sectorului. Prezența acestor bazine a permis împărțirea în două tronsoane, Cot ârgași, Poiana
Largu și Poiana Largu Piatra Neamț :
a. tronsonul Cot ârgași Poiana Largu este caracterizat prin existența unor meand re
încătușate și lărgiri moderate ale vaii. Aici terasele apar sub formă de fragmente
reduse, dar clar reprezentate fiin d cele mai înalte terase pliocene din Valea
Bistriței .Versanții prezintă înclinare mare și sunt afectați de alunecari și
eroziune liniară . Albia Bistr itei este caracterizata prin meandrari si doar locala
par mici despletiri;
b. tronsonul Poiana Largu Piatra Neamț este un adevărat tronson al bazinelor de
eroziune și doar câteva cazuri apar unele îngustări locale, cum sunt: între Secu
si Potoci, la Izvorul Muntelui (actualul sector de a mplasare a barajului) și la
Straja. Îngustările sunt determinate de gresiile paleogene mai dure. În rest, valea
este destul de larga și apar întinse bazine de eroziune: Chiri țeni Secu, Poiana
Ciomului și între Straja și Piatr a Neamț . Pentru acest tronson este caracteristică
și marea devoltare a teraselor, îndeosebi cele inferiore și medii până la 20 m. În
prezent sectorul de vale a fost supus unor intense transformări antropice, aici
fiind a menajate patru lacuri de baraj. Cele patru lacuri sunt, din amonte spre
aval, următoarele : Izvorul Muntelui (cel mai mare lac de pe apele interioare),
Pângărați , Vaduri și Bâtca Doamnei.
Apariția acestor lacuri a determinat profunde schimbări și în privința albiei Bistriței .
Astfel, între barajul lacului Izvorul Muntelui și confluența cu râul Bicaz, scurgerea lichidă
de pe albie s -a redus sub 0,1 m cubi/s , iar de la confluența râului Bicaz cu Bistrița și până
la confluența râului Turc ău cu Bistrița debitul lichid s -a redus la sub 0,5 m ³/s. De la
confluența râului Tarcău cu Bistrița la scurgerea lichidă se adaugă și aportul râului
Tarcău , asigurându -se scurgerea lichidă până la confluența în Lacul Pângărați . Avându-
se în vedere de bitul lichid ce se scurge în prezent pe acest sector de albie profund
modificată , aceasta a fost denumită albie subadaptat ă.
Între confluența P. Stejaru și până la Piatra Neamț , în Valea Bistriței au fost amenajate
celalalte trei lacuri amintite: Pângărați , Vaduri și Bâtca Doamnei. Primele două sunt
dispuse în sectorul situat între confluența pârâului Stejaru localitatea Vaduri, iar cel de -al
treilea este situat între localitatea Agarcia, Piatra Neamț . Între barajul Lacului Vaduri și
Agarcia, pe albia Bistriței se scurge un debit de sub 0,1 m ²/s, cre ându-se o situație
asemănătoare cu cea prezentată anterior.

11 Sectorul subcarpatic al Văii Bistriței se întinde de la Racova până la confluența Bistriței
cu Siretul și pe acest sector valea se menține destul de largă . Spre deosebire de sectorul
precedent, aici capătă mare extindere terasele de luncă care, în parte, sunt parazitate de conuri
de dejecție . De asemenea, capătă extindere terasele de 165 m, îndeosebi pe stânga Bistriței . Pe
fruntea acestei terase apar intense procese de versant ( ravenări și alunecări superficia le). Și în
acest sector se evidențiază intens intervenția antropică concretizată în amenajarea de lacuri (
Gârleni , Lilieci și Bacău ) și a canalului hidroenergetic. Spre deosebire de tronsonul de albie
din Sectorul montan, aici albia are o scurgere mai ma re, asigurată de afluen ții Bistriței de pe
partea dreaptă .
2.2. Clima
Din punct de vedere climatic, suprafața mare pe care o ocupă bazinul Bistriței și relieful
său variat imprimă deosebiri climatice importante. În ansamblu, climatul este temperat
conti nental, cu nuanțe de climat montan răcoros în partea superiora a bazinului, la un climat
mai blând , dar cu nuanțe continentale, în regiunea sub carpatic ă și extracarpatică .
Temperatura aerului este caracterizată printr -un regim de tip temperat -continental . După
cum este și normal, se constată o scădere a temperaturii dinspre vărsare către izvoarele
Bistriței și dinspre albia râului spre partea superiora a versanților . Astfel, temperatura medie
anuală este de 9,2°C la Bacău , 8,4°C la Piatra Neamț , 8,2°C la Pângărați , 4,9°C la Vatra
Dornei și 2°C la Rarău .În același sens cu scăderea temperaturii medii anuale , se constată și o
scădere a amplitudinii termice anuale: 25,1 °C la Bacău , 22,8°C la Piatra Neamț și 21,3°C la
Vatra Dornei.
Temperaturile medii lunare cele mai ridicate se înregistrează în luna iulie in sectorul
mediu și inferior și în august în partea superioară a bazinului. Aceste temperaturi depășesc
20°C la Bacău , dar scad la 15°C la Vatra Dornei. Trebuie menționat însă ca valorile absolute
ale temp eraturii variază între limite mult mai largi. Astfel, maxima absolută a fost de 38,8°C
la Bacău , 38,6°C la Piatra Neamț , 36,5°C la Ceahl ău-Sat și 32°C la Vatra Dornei. Valoarea
minima absoluta a temperaturii a fost de -32,5°C la Bacău , -29°C la Piatra Neam ț, -32°C la
Ceahl ău-Sat și -32°C la Vatra Dornei. De aici rezultă că și mplitudinea absolută atinge valori
mari: 71,3°C la Bacău , 67,6°C la Piatra Neamt, 68,5°C la Ceahl ă-Sat și 64°C la Vatra Dornei.
De la confluența cu Siretul spre obârșia Bistriței cresc atât intervalul de timp în care se
produc temperaturi negative, cât și numărul de zile cu îngheț . Astfel, temperaturile medii
zilnice negative se înregistrează la Bacău din a doua decadă a lunii decembrie pana in a treia
decada a lunii februarie, iar l a Rarau din a doua decada a lunii noiembrie până în prima

12 decadă a lunii aprilie. Numărul mediu de zile cu îngheț este de 126 la Bacău și crește la 129 la
Piatra Neamț , iar spre obârșia Bistrița acest numar este mult mai mare.9

Figura 2.1.: Temperatur i medii anuale î n bazin ul hidrografic al râului Bistriț a(Sursa :
https://www.researchgate.net)

Se constată , în general, o creștere a cantității de precipitații de la confluența cu Si retul
spre izvoare . Astfel, la Bacău cad 544,3 mm, la Piatra Neamț 649 mm, la Bicaz 640 mm, la
Fărcașa 511 mm, iar la Vatra Dornei 672 mm. La obârșia văii, în Munții Rodnei, cantitatea de
precipitații este mult mai mare, cca. 1400 mm anual, altitudinii și expunerii directe a acestui
masiv în calea maselor de aer umed venite din vest.
Desigur, ca și în aval cantitățile de precipitații sunt mai mari spre partea superioară a
versanților , dar toate stațiile au inregistrat precipitațiile de pe fundul văii, unde ele sunt mai
reduse. În creșterea cantității de precipitații de la vărsare spre izvor apare o abatere
determinată de prezența în vecinitatea văii a culmii înalte Pietrosu Budacu, care bareaza calea
maselor de aer atlantic și duce la manifestarea fenomenului de foehn dinspre Bistrița .

9 *Planul de analiza si acoperire a riscurilor de pe teritoriul judetului Neamt, 2011.

13 La toate stațiile , cea mai mare parte a precipitațiilor a căzut în intervalul mai -septembrie
cu un maxim în iunie.. O mare parte din an precipitațiile cad sub formă de zăpadă . Astfel,
chiar la Piatra Neamț , data medie a primei ninsori este 19 XI, iar cea a ultimei ninsori este 30
III. Se întâmplă de multe ori ca ninsorile sa se producă chiar în luna octombrie sau în aprilie.
Prin urmare, și la marginea zonei montane ninsorile cad în șapte luni pe an. Spre obârșia văii,
ca și pe interfluviile mai înalte , ninsorile se produc toamna mai de timpuri și primăvara până
mai târziu .
Vânturile dominate sunt cele din nord -est, care sunt canalizate în lungul văii, suferind
astfel modificări de direcție în funcție de orientarea văii. Mihăilescu (1966) a semnalat
producerea frecvent ă a vânturilor de tip val e si munte în sectorul Piatra Neamț și Ceahlău .10

Figura 2.2: Precipitaț ii medii an uale în bazinul hidrografic al râului Bistriț a(Sursa :
https://www.researchgate.net)

2.3. Rețeaua hidrografică
Râul Bistrița cu o suprafață de 7042 km pătrați și o lungime de 278,8 km este afluentul cu
debitul cel mai mare al Siretului. Își are izvorul pe versantul nordic al Munților Rodnei. În

10 V.Mihailescu, 1966, “ Dealurile si campiile Romaniei ”, pag 18 -25.

14 figura 2.3., sunt prezentate formațiunile geologice și rețeaua hidrografică a bazinului râului
Bistrița . În cursul său de aproape 28 0 km, râul Bistrița străbate formațiuni geologice foarte
variate, care favorizează apariția unor bazinete, delimitate în partea lor inferioară de îngustări
sub forma unor chei. Chiar din cursul superior Bistrița întâlnește în calea sa formațiuni de fliș,
după care pătrunde din nou în zona sisturilor cristaline ale anticlinoriului central, în defileul
de la Șesuri .De aici râul își sapă valea prin depozite sarmațiene până în aval de confluența cu
Neagra, unde pătrunde din nou în cristalin , ca apoi sa traverse ze diagonal flișul cretacic până
în amonte de Bicaz, flișul paleogen până la Piatra Neamț , zona miocenului pericarpatic până
la Buhuși și în final sarmațianul de platformă până la confluență .
Afluenții cei mai de seamă a Bistriței Aurii (cursul superior al râului până la confluența
cu Dorna) au o ușoară asimetrie spre stânga . Mai importanți sunt Țibăul și Cârlibaba . La
intrarea în Depresiunea Dornelor afluentul cel mai de seamă este Dorna (S=601 km ²; L=49,5
km), care, prin izvoarele sale patrunde în Bargae și în eruptivul C ălimanilor. În Țara Dornelor
(depresiunea este umplută cu aluviuni fluviatile și cu mlaștini de turbă – Poiana Stampei) se
concentreaza sisteme de râuri din ambele parti ale cursului principal. Din dreapta se varsă în
Dorna – Prislopul (S=2 7 km², L=6 km),Te șnița și Negrișoara (92 km², L=12 km) care își au
obârșia tot în munții Călimani . La părăsirea acestei depresiuni se impune afluentul Neagra
Sarului, ce izvorăște de sub pietrosul Călimanilor .În Depresiunea Dornelor, înainte de a fi
închis ă de defileul de la Zurgheni, Bistrița mai primește apele câtorva pâraie ca, Ortoaia și
Oșoi din partea dreaptă și Rușca de pe stânga .În aval de Neagra Șarului , Valea Bistriței devine
transversala.
La intrarea în defileu, la Crucea, Bistrița primește încă 2 pâraie : Crucea din stânga și
Bărnărelul (S=39 km2; L=12 km) din dreapta. La ieșirea din zona cristalino -mezozoică demn
de menționat este Neagra Broșteni cu afluentul Negrișoara ce vine dispre Pasul Păltiniș .În
aval de Toance, Bistrița se liniștește parțial, unde are ca tributari pe partea stangă : Holda,
Holdița și Cotârgași (S=345 km2; L=42 km). Mai în aval, în flișul cretacic -paleogen, duritatea
rocilor variază mult iar eroziunea selectivă a dus la lărgirea considerabilă a văii. În această
zonă , în Bistrița, se mai varsă câteva pâraie , mai importante fiind Sabasa (S=24 km ²; L=9 km)
și Farcașa din stânga și Borca din dreapta.
Structura rocilor din acest sector a permis construirea lacului de acumulare Izvorul
Muntelui, cea mai mare acumulare artificială de apa de la noi din țară. Lucrarea a fost dată în
exploatare în anul 1961, inaugur ându-se astfel prima amenajare hidroenergetică în cascadă a
unui râu (lacuri de baraj, canale hidroenergetice, hidrocentrale exploatabile în regim de bază
sau de vârf). În zona din amonte a lacului Izvorul Muntelui se varsă râul Bistricioara (S=779

15 km²; L=68,5 km), ce izvorăște de pe versantul estic al Munților Călimani , apoi traversează
depresiunea Bilborului. Pe parcurs , Bistricioara primește o serie de afluenți mai mici ca :
Borcotul, Șești ni, Răchitișul Mare, Muncelul, Seaca, Cupele și Valea Vinului. În aval de
Valea Vinului, Bistricioara primește o serie de afluenți mai mari din dreapta, cum sunt:
Corbul, Asodul, Putna, Pinticul. Afluenții din stânga sunt mai puțin însemna ți: Baras ău,
Prisecani, Brad, Grințieș și Grințieșul Mic.
Un alt afluent important, care înainte de formarea Lacului Bicaz se vărsa în Bistrița este
Izvorul Muntelui (S=38 km ²; L=11 km). E l își are obârșia în Masivul Cehl ău, din care
izvorăsc și restul pâraielor ce se varsă în lac.În aval de barajul lacului, în vechea albie a râului
Bistrița debușează o serie de afluenți dintre care mai importanți sunt Bicazul și
Tarcăul.Bicazul (S=562 km ²; L=42 km) izvorăște din Lacul Roșu , lac de vale, format în urma
prăbușirii versanților de sub piatra Ghi lcoșului spre poalele Suhardului, care -i formează
barajul natural. Pe traseul său Bicazul a creat cele mai impunătoare chei din țara noastră ,
modelate în calcare triasic -jurasice.Tarc ăul (S=394 km ²; L=32 km), este unul d intre afluenții
Bistriței din Carpații Orientali cu o vale longitudinală tipică și un sistem aproape dendritic în
flișul eocen. În aval de confluența cu Tarc ăul, Bistrița trece prin îngustarea de la Straja.
Valea Bistriței în aval de la Stejaru și până la Piatra Neamț străbate o ultimă zonă
muntoasă formată din două bazinete de eroziune largi , Stejaru -Pângărați în care se află
hidrocentrala de la Stejaru, lacul de baraj Pângărați și bazinetul Vaduri Piatra Neamț , unde s –
au amenajat lacurile de baraj Vaduri și Bâtca Doamnei. Aceste lacuri de compensare zilnică ,
costruite pe vechiul curs al Bistriței au incorporate în barajele lor hidrocentrale, iar apa circulă
succesiv printr -un sistem de canale până în micul lac tampon Reconstrucția de la Piatra
Neamț , în care se varsă afluentul Cuejdi. De aici, apele sunt deviate pe un curs artificial al
Bistriței , detona, în lungime de aproape 35 km pe care sunt amplasate o serie de
microhidrocentrale de vârf, până în dreptul localității Buhuși , de unde apele sunt dirijate către
acumularea Racova, situată în zona de contact a unității subcarpatice cu rama vestica a
Podișului Moldovenesc. Și în acest tronson de vale cursul Bistritei a fost gragmentat de
construirea a inca trei lacuri: Lilieci, Gârleni și Șerbănești , fiecare b araj fiind purtător de
hidrocentrală . 11
Astfel, prin amenajarea hidrotehnică Bistri ța aval apele turbinate din lacul Izvorul
Muntelui ajung în râul Siret prin intermediul salbiei celor șapte lacuri de baraj și a sistemului
de canale hidroenergetice în funcție de regimul de exploatare energetică , regimul natural al

11 G.M.Cojoc, 2016, “ Analiza regimului hidrologic al raului Bistrita in contextual amenajarilor hidrotehnice ”

16 scurgerii râului Bistrița fiind puternic perturbat. În aval de Piatra Neamț , în zona de maximă
divagare a Bistriței , râul primește încă o serie de afluenți din partea dreaptă , cum sunt: Calul
(S=67 km²; L=19 km), Iapa (S=78 km ²; L=22 km), Mesteacăn (S=24 km ²; L=9 km), Nichitul
(S=84 km ²; L=24 km), Poloboc Dragova (S=119 km ²; L=21 km), care în aval de Buhuși s-a
instalat într-un vechi curs de luncă externă a Bistriței , Buda, Trebis (S=107 km ²; L=22 k m) și
Negelul (S=34 km ²; L=13 km).
Șirul afluenților de stânga , în aval de Piatra Neamț , începe cu Crac ăul (S=400 km ²;
L=59,5 km), izvorât din Culmea Stânișoarei , urmat de o serie de afluenți de podiș , cu scurgere
săracă , cum sunt Bahnița (S=153 km ²; L=22 km), Dornești , Români (S=88 km ²; L=23 km)
etc.În aval de primirea Bistriței , debitul Siretului crește considerabil, devenind unul dintre
râurile cele mai mari din țara noastră .

Figura 2.3 : Bazin hidrografic ( Sursa : https://www.researchgate.net )

2.4. Vegetaț ia
Vegetația actuală a văii Bistriței este bogată și variată . Ea îmbracă valea ca un covor
aproape continuu și numai porțiuni restranse sunt lipsite de vegetație . Asemenea porțiuni se
găsesc mai ales în lunca și în mai mică măsură pe versanți , acolo unde aceștia sunt abrupți .

17 Etajul subalpin este reprezentat de la obârșia Bistriței până la 1600 m altitudine și se
caracterizează prin pajiști , la care se adaugă tufișuri de jneapăn , smerdare, afin și merișor .
Etajul molidului începe să apară de la 1550 m altitudine și se dezvoltă , cu unele
întreruperi, până la localitatea Crucea. Limita superioară a padurii a fost, în oarecare măsură ,
modificată de om. În cuprinsul acestui etaj, vegetația naturală a văii Bistriței era reprezentată
prin pădurile de molid, care conțineau și alte rășinoase , precum și unele foioase în proporții
reduse. Pe alocuri, foioasele devin numeroase, așa cum este cazul mestecănișului și al teiului
de pe versantul stâng din sectorul cheilor.
De-a lungul veacurilor, omul a tăiat mereu pădurea , care a fost înlocuită prin pajiști , încât
astăzi versanții văii Bistriței sunt lipsiți în mare măsură de protecția pădurii .Etajul pădurilor
de amestec fag-rășinoase se dezvoltă în valea Bistriței începâ nd de la Crucea în aval. În aceste
păduri se amestecă fagul cu bradul și molidul, la care se adaugă și alte specii. Pe măsură ce
înaintăm spre Piatra Neamț , fagul începe să predomine din ce în ce mai mult, formând făgete
pure pe întinderi mari. Și aceste păduri au fost defrișate în mare măsură .
Etajul fagului apare bine evidențiat în aval de Piatra Neamț în special și se întinde până în
preajma Bacăului . Dar și quercineele încep să-și facă apariția încă de la Hangu, însă ele au o
răspândire mai mare pe ve rsantul stâng în aval de Mănăstirea Bistrița , unde formează stejărete
pure. Pădurile de fag sau stejar au fost tăiate în mare parte, încât în aval de Piatra Neamț , pe
versantul stâng la Podoleni și altul între Buhuși și Hălmăcioaia. Suprafețe însemnate au fost
defrișate și de pe versantul drept, în aval de pârâul Calu până la Buda. De la Buda până la
Hemeius, versantul drept se menține împădurit aproape în întregime cu păduri de fag.12

2.5. Calitatea fizico -chimică a apelor
Apa ca mediu de viață al peștilor , constituie un factor esențial în evoluția și structura
ihtiocenozelor din zona investigată . Există diferențe semnificative în calitatea mediului
acvatic, datorate pe deoparte caracteristicilor litologice ale rocilor ce constituie albiile râurilor
și ale sedimentelor actuale din aceste albii, iar pe de altă parte a poluării multiple (fecalo –
menajere, chimică , industrială , agrozootehnica, etc.) la care este supus, în special cursul
inferior al râului Bistrița .Datorită prezenței unei industrii chimice poluante pe tronsonul Piatra
Neamț , Bacău , poluarea chimică poate fi considerată factor major ce afectează ihtiofauna din
această zonă .13

12 *Planul local pentru dezvoltare durabila a judetului Neamt, 2008, pag. 13 -28.
13 C.S. Antonescu, 1963, “ Biolog ia apelor ’’, pag 5 -9

18 Pentru caracterizarea histochimică a acestui râu, au fost analizați 11 parametri
semnificativi: pH, O 2, NH4, NO3, NO2 , SO4, P total, CBO5, cloruri, reziduu fix, suspensii.
În tabelul de mai jos , sunt prezentate valorile medii pe anii 1993, 1997, 2001 și 2003 din 4
secțiuni ale râului (Cîrlibaba, Frumosu, aval Roznov și aval Bacău ). Pe baza datelor prezente
în tabelul 1., s e poate afirma că în secțiunile superiore (C îrlibaba și Frumosu) apa se
încadrează în categoria I de calitate, având valori bune ale tuturor parametrilor .
Chiar în secțiunea aval Roznov, apele râului Bistrița se încadrează în categoria I de
calitate pentr u majoritatea parametrilor, deși în anul 1993 apar valori crescure ale
concentrației de P total și o creștere puternică a CBO5, după care valoarea lor revine la
normal în următorii ani analizați .
În secțiunea aval Bacău , a râului Bistrița , calitatea apelor este profund modificată ,
caracterizată printr -o oxigenare scăzută , concentrații mari de amoniu, P total. Consumul
biochimic de oxigen (CBO5) depășește de 7-8 ori valorile normale pe ntru apele de categoria a
III-a, fapt ce arată o încărcare puternică a apel or cu substanțe organice . În această zonă , pe o
porțiune de 2 km din râul Bistrița este considerată zona degradată .

Tabel 2.1:Principal ii parametrii hidrochimici ai râ ului Bistriț a
Parametrii An Bistriț a

Cirlibaba Frumosu Aval Roznov Aval Bacau
pH 1993 – – 6,5/8,5 6,5/8,5
1997
– – 6,5/8,5 6,5/8,5
2001 – – 6,5/8,5 6,5/8,5
2003 7,8 7,9 – –
O2(mg/l) 1993 – – 6,8 3,5
1997 – – 10,4 7,7
2001 – – 9,8 2,3
2003 11,8 11,4 – –
CBO5(mg/l) 1993 – – 14,8 86,8
1997 – – 2,8 70,7
2001 – – 3,2 98,3
2003 1,0 2,0 – –
NH4(mg/l) 1993 – – 1,49 12,2
1997 – – 0,94 62,0
2001 – – 0,27 10,0
2003 0,09 0,04 – –
NO2(mg/l) 1993 – – 0,21 0,18
1997 – – 0,15 0,14
2001 – – 0,35 0,58
2003 0,01 0,02 – –
NO3(mg/l) 1993 – – 2,0 3,0
1997 – – 7,4 9,2

19 2001 – – 5,1 13,2
2003 1,4 3,3 – –
Cloruri(mg/l) 1993 – – 46,7 73,0
1997 – – 23,2 121,5
2001 – – 21,2
58,4
2003 6,6 7,2 – –
SO4(mg/l) 1993 – – 48,7 128,4
1997 – – 30,3 86,1
2001 – – 28,0 106,0
2003 16,0 18,5 – –
P tota l(mg/l) 1993 – – 0,22 1,77
1997 – – 0,05 2,54
2001 – – 0,17 1,63
2003 0,018 0,018 – –
Reziduu
fix(mg/l) 1993 – – 315,9 517,9
1997 – – 233,2 828,3
2001 – – 228,3 474,2
2003 132,9 125,9 – –
Suspensii(mg/l) 1993 – – 300,0 175,8
1997 – – 14,7 72,8
2001 – – 21,2 55,9
2003 35,6 17,2 – –

(Sursa :Direcț ia Apelor Bacau)

2.6. Poluarea apelor și amenajarea hidrotehnică a zonei investigate
Poluarea apei bazinului râului Bistrița este extrem de agresivă și distructivă, afectând
profund ihtiocenozele din zonele respective . Această poluare este multiplă, adică este
provocată de diferiți compuși, cea mai importantă fiind poluarea chimică, cauzată de prezența
unor industrii chimice poluante, cum este în Piatra Neamț – platforma chimică Săvinești –
Roznov de fibre sintetice și în Bacău – industria de îngrășăminte.O contribuție deloc
neglijabilă o are poluarea fecalo -menajeră și cea agro -zootehnică a orașelor Piatra Neamț și
Bacău, ceea ce a determinat ca în zona din aval a orașului Bacău ihtiofauna să lipsească cu
desăvârșire.
Precizările se referă la volumul total al apelor uzate deversate (mil. m³/an) și la cantitățile
(tone/an) principalilor poluanți industriali deversați.Datele referitoare la frecvența și locul
poluării sunt prezentate în tabelul 2.2, Unde se precizează locu l poluării, tipul de poluant și
eventual efectul acestora asupra ihtiofaunei.Ponderea cea mai mare a poluării o dețin unitățile
aparținând industriei alimentare, industriei grele.

20
Tabelul 2.2:Poluarea bazinului raului Bistrița î n perioada 1993 -2002
An Punctul de impact Data Natura poluantului Efecte
1993 Aval lac Racova 28.04 Nedeterminat Mortalitate piscicol ă
Amonte lac Galbeni 09.01 H2SO4
1998 Aval UHE Roznov II 03.11 Produse petroliere
CHE Roznov II 17.12 Ulei de turbine
Platf. Bacau Sud( Sofret) 07.09 NH3; suspensii
1999 Aval CHE Roznov II 04.01 Ulei turbina
Aval UHE -sect. Zanesti 09.02 SO4, NH4
Platf. Chimica Savinesti 23.03 NH4, NO3
Aval Platf. Bacu Sud 22.01 NH4, SO
Aval Platf. Bacu Sud 24.01 NH4, PO4
Galbeni 29.01
18.03 NH4, PO4
NH4, P, uree
2000 Aval Sofret 10.05 Uree;NH4
2001 Dorna Candreni 25.01 S.O. fara miros
Confl. Pararului Hanzcker cu
paraul Vinului 27.01 Combustibil lichid usor
Aval localit. Crucea 23.05 Combustibil lichid usor
Sat Huisurez si Damu c 09.10 Vopsea de oua
Aval evac. S.C. FIBREX NYLON S.A
Savinesti 26.07 NH4
2002 Vatra Dornei 21.02 Produs petrolier
Aval evac. Canal UHE Vinatori 30.04 NH4

(Sursa : Direcț ia Apelor Bacau )

21
CAPITOLUL III

Particularități biologice și ecologice ale larvelor de Efemeroptere,
Plecoptere și Trichoptere.

3.1. Biologia E femeropterelor

a.) Perioada de emergență : odată cu începutul primăverii , atunci când temperatura aerului
depășește 15°C (martie și aprilie) își fac apariția și efemerele adulte. Perioada prielnică pentru
emergența adulților este atunci când aceștia pot ieși la suprafața apei iz olat sau î n grupuri
mari și anume în lunile: iulie, august și septembrie. Cel mai devreme apar formele de șes ș i
dealu ri.Mai târziu apar speciile de munte î n lunile aprilie -mai ( Rhithrogena semicolorata,
Baetis vernus), iar speciile alpine apar î n lunile mai -iunie ( Ecdyonurus helveticus, Baetis
carpaticus, Acentrela sinaica).
b.) Reproducerea : împerecherea ș i roirile au loc dimineața și seara.Împerecherea ț ine de la
cateva se cunde pana la 4 -5 minute. Dupa împerechere femelele se pot î ndrept a spre locuri
ferite unde stau în repaus 8 -10 zile și apoi se îndreapta spre apă pentru a depune ponta (
Baetis, Centroptilum) sau se î ndreapta direct spre apă pentru depunerea pontei
(Oligoneuriella, Ephemera, Palingenia). Exista ș i specii vivipare ( Cleon) și stau în repaus 2 -3
săptămâni, timp î n care embrionul se dezvoltă în ou, ponta și eclozarea avâ nd loc aproape
simultan.
c.) Depunerea ouă lor: această etapă are loc în timpul zilei, î ntre orele 16:00 -20:00 pentru
majoritatea speciilor, iar pentru Baetis si Centroptilum intre orele 09:00 -12:00. Oligoneuriella
depune ponta noaptea între orele 21:00 -24:00. În funcț ie de modalitatea de depunere a po ntei,
femelele pot fi divizate î n trei categorii (Bogoescu, 1958):
1. Femele care își depun ouăle în plin zbor: Ephemera, Leptophlebia, Ecdyonurus.
2.Femele care își lasă ponta la suprafața luciului apei.
3.Femele care își depun ouăle sub nivelul apei. Acestea își depun ouăle acolo unde
viteza apei este medie, târându -se pe pietre și pe plantele submerse : Baetis,
Rhitrogena. Femelele revin la suprafață, după depunerea pontei, se usucă și își iau
zborul. Ouăle sunt fixate unele lângă altele sub formă de crustă.
Durata dezvoltării embrionare variază în funcție de specie și temperatura apei și este
mai lungă cu cât temperatura este mai scăzută.Durata vieții stadiului de imago este foarte
scurtă, aceasta fiind în strânsă legătură cu sexul și reproducerea. Stadiul d e imago la genurile
Oligoneuriella și Ephemera este de o zi. Genurile Cloeon și Procloeon sunt adulte 2 -3

22 săptămâni, Baetis și Centroptilum 9 -11 zile, iar Rhithrogena și Ecdyonurus 2 -3 zile. Imediat
după dansul nupțial, masculii mor. Femelele, însă, se com portă diferit: Ecdyonurus, Epeorus,
Heptagenia și Rhithrogena depun ponta după 12 -18 ore de la împerechere, astfel își
prelungesc viața cu 2 -3 zile. Polynitarcis, Oligoneuriella, Palingenia și Efemera depun ponta
și mor imediat. Pauza de maturare durează î ntre 18 -20 zile la Cloeon și Procloeon iar la Baetis
și Centroptilum între 8 -10 zile. După această pauză femelele depun ponta și mor.14
Cea mai mare parte din viață, Ephemeropterele și -o petrec în stadiile de larvă și
nimfă. Formele acestea se găsesc în apel e dulci stătătoare, râuri, fluvii și torenți cu apă curată,
unde densitatea lor poate ajunge în mod excepțional la 10.000 de indivizi/m², acest lucru
contribuie substanțial la producția secundară.Cele mai bine populate sunt apele repezi de deal
și de munte , iar cele mai puține genuri și specii găsindu -se în apele stătătoare urmate apoi de
apele slab curgătoare.
d.) Habitate populate :
1. Domeniul latic -erozional, reprezentat de ape curgătoare repezi, trăiesc în prundiș,
pietriș sau pietre de râu tipice pent ru apele curgătoare repezi.
*Asociații de plante vasculare. : larve reofile de Baetis și Heptageniidae
2. Domeniul latic -depozitional, alcătuit din ape curgătoare liniștite, trăiesc în mâl sau
nisip
*Plante vasculare care trăiesc pe sedimente fine, frunze și particule specifice apelor
liniștite.Exemplu: larvele de Potamanthidae , Polingeniidae , Polymitarcidae și Ephemeridae.
3. Domeniul lentic -litoral al apelor stătătoare cu sedimente grosiere (prundiș, pietriș,
pietre) spălate de valuri și al țărmurilor p uțin adânci, cu sedimente fine (mâl, nisip) sau pături
de plante vasculare.
În funcție de habitatul pe care îl populează, există mai multe tipuri de larve,
diferențiate după caracterele morfologice care indică adaptarea la mediul de viață:
1.Larve sapatoar e: acestea prezintă creastă clipeală, mandibule cu canini prelungiți
care servesc la săpat, picioarele anterioare sunt puternice și servesc la îndepărtarea
substratului. Sunt forme slab înotătoare. Se hrănesc cu mâlul bogat în substanțe organice pe
care îl sapă, fiind detritivore -limnivore. Au fotactism negativ și reotropism pozitiv. Pot fi
încadrate în această categorie larvele de Poreastă lipeală care ajută la săpat, Ephemeridae,
Palingeniidae care sapă galerii în formă de U, deschise la ambele capete, pe ambele maluri
submerse sau fundul apelor, în care stau ascunse ziua și ies pentru hrănire în timpul nopții.

14C.Bogoescu, 1958, “Fauna Romaniei -Insecta:Ephemeroptera”

23 2.Larve târâ toare : din această categorie fac parte mai multe tipuri de larve:
– larve care se agață pe plantele submerse.Acestea au picioare subțir i, ascuțite care
servesc la agățat și cățărat: Baetidae.
– larve înotătoare cu corp fusiform, cerci egali și paracerc scurt sau absent: Acentrella
si Baetis. Se propulsează cu ajutorul cercilor prevăzuți cu peri grupați pe laturile interne ale
cercilor și pe ambele laturi, astfel parcurg distanțe mari prin înot.
– larve târâtoare pe substrat mâlos și nisipos care au corpul ușor turtit dorso -ventral și
presărat cu peri fini fiind acoperite cu un strat subțire de mâl, prezintă branhii dispuse dorsal
care sunt acoperite de scuturi: Caenis, Torleya, Ephemerella. Nu sunt cele mai bune
înotătoare, practicând mai mult deplasarea prin târâre pe distanțe mici.
– larve petricole care se deplasează pe dedesubt, deasupra sau printre pietre în punctele
unde, prin frecare , apa își înce tinește mult viteza de curgere. Acestea au capul si corpul
aplatizate dorso -ventral pentru a adera la suprafața pietrelor.Acentrella și Rhithrogena
prezintă organe de fixare specializate (branhii modificate) și dispuse ventral sub forma unor
ventuze, Ephemera diddsi au sternite abdominale boltite, iar la Prosapist oma întâlnim picioare
aderente. Unele larve cum ar fi: Epeorus și Ecdyonurus merg pe substrat acolo unde viteza
apei este mică, atunci când viteza apei este mare se deplasează lovind ap a cu ju mătatea
posterioară a corpului. Hrana lor este reprezentată de alge și tritusul care acoperă pietrele.
3.Larve trogloxene : au ocelli în tunecați și corpul depigmentat, reprezsentative sunt
unele specii de Ecdyonurus și Habrophlebia.15
e.)Toleranța la p oluare : Efemeropterele sunt considerate de majoritatea specialiștilor
un grup interesant pentru studiul apelor curgătoare și util pentru evaluarea biodiversității
acvatice din râuri. Acestea prezintă specializări comportamentale și ecologice ce le permit
colonizarea unui spectru larg de ecosisteme lentice si lotice. Efemeropterele reprezintă un
grup extrem de divers după diptere și trighoptere și sunt urmate de coleoptere și plecoptere.
În funcție de familie variază și toleranța Efemeropterelor la poluare. Cea mai ridicată
toleranță o au familiile: Caenidae și Siphlonuridae. Familiile: Potomanthidae, Heptageniidae,
Baetidae și Ephemeridae prezintă o toleranță medie la poluare. Cea mai redusă toleranță la
poluare o au familiile: Palymitarcidae, Oligoneuriida e și Leptaphlebiidae. O toleranță foarte
redusă se înregistrează la Ephemeridae. Speciile genului Baetis sunt folosite ca principali
indicatori ai calității apelor, deoarece par mai tolerante la unele tipuri de poluare. Mediile care
prezintă poluare antrop ogenică minoră sau care nu au suferit deloc, sunt populate de genul

15 C.Bogoescu, 1952, “ Influenta temperaturii si vitezei apei asupra repartitiei larvelor speciilor de
ephemeroptere in torente ”, pag 172 -177

24 Epeorus. Aceștia se găsesc în cadrul comunităților diversificate care sunt bentice bogate cu un
număr mare de specii de efemeroptere reofile și plecoptere ca Rhithrogena sp. și Ecdyonurus
sp..
Pot exista grade diferite de toleranță la poluare de la un taxon al unei familii la altul.
Din grupul trofic al racloarelor și colectorilor fac parte nimfele familiei Heptageniidae. În
general această familie are o tole ranță scăzută la alterarea mediului, fiind importantă în
indicarea calității apei râurilor. Un reprezentant tipic al familiei Heptageniidae cu nimfe
litoreofile este genul Epeorus , adaptat la viața în curent și ape oxigenate din mediile lotice de
tip erozio nal. În funcție de sensibilitatea la poluarea organică, speciile de efemeroptere sunt:
+ Foarte sensibile: Epeorus picteti, E. alpicola, Ecdyonurus helveticus.
+ Sensibile: Sipholonurus lacustris, Epeorus sylvicolus, Baetis alpinus.
+ Mediu sensibile: Ephemera danoica, Baetis scombus, Oligoneuriella rhenana,
Ephemerella major, Caenis rivulorum, Rhithrogena semicolorata .
+ Puțin sensibile: Ephoron virgo, Baetis rhodani, Cloeon similis, Ecdyonurus insignis,
Baetis vernus, Caenis robusta.
+ Foarte puțin sens ibile: Cloeon dipterum .16

3.2. Biologia P lechopterelor
Plechopterele au un ciclu de viață cu durată variabilă între 6 luni și un an, majoritatea
fiind monovoltine. Pentru speciile de dimensiuni mari este nevoie de mai mult de un an pentru
a se dezvolta ( u nele specii de Perlodes). Perioada de dezvoltare poate ajunge și la 3 ani la
genurile Perla și Dinocras . În ecosistemele lotice se găsește un număr mai mare de plecoptere
decât în ecosistemele lentice. Cea mai mare parte a ciclului de viață și -o petrec în m ediul
acvatic sub formă de larvă. Plecopterele se găsesc mai rar în apele lent curgătoare și în
regiunile de deal și șes, preferând apele repezi din regiunile montane. 17
Adulții reușesc să supraviețuiescă o perioadă scurtă de timp, care poate varia între 1 și
4 săptămâni.Suprafamilia Perloidea are re prezentanți care nu se hrănesc. Viața adulților este
influențată de câțiva factori cum ar fi: alimentația, temperatura aerului, umiditatea. Acțiunea
factorilor de mediu asupra dezvoltării larvelor are o importanț ă majoră. Aceștia sunt:
înclinarea pantelor, conținutul în substanțe organice, natura substratului, compoziția chimică a
apei ( în special conținutul în oxigen), temperatura apei, etc.
Se disting 3 tipuri principale de plecoptere monovoltine:

16 W.Sauter et. Colab, 1970,” Insecta Helvetica -Fauna, Vol 9 Ephemeroptera’ ’
17 Jindřiška BOJKOVÁ1, & Tomáš SOLDÁN, 2013, “ Stonefly s (Plecoptera) of the Czech Republic: species
checklist, distribution and protection status ”pag. 443 -451

25 1. Specii h ivernale : care își parcurg stadiile de ou și larvulă primavara și vara.
Perioadele de frig nu influențează încetinirea metabolismului acestor larve. Se întâlnesc în
stadiul de adult din ianuarie pana în martie, în funcție de altitudine. O parte din adulți pot fi
observați pe zăpadă: Capnia sp., Protonmoura precox, Taeniopteryx sp., Leuctra prima și L.
niveola. Au o perioadă de zbor foarte scurtă, aproximativ 2 -3 săptămâni. Există și femele
întârziate, acestea fiind ultimele care pot fi capturate.
2.Specii de primăvară : care își petrec vara și început ul toamnei în stadiul
larvular. Larvele încep să crească spre toamnă și isi încetează creșterea pe perioada iernii,
primăvara având loc dezvoltarea acestora.Cu cât apariția adulților este mai târzie cu atât este
mai lungă perioada de zbor. Adulții plecopterelor trăiesc din mai până în iunie. Specii care au
o perioadă de zbor mai lungă: Leuctra transylvanica , Brachyptera reticornis, Perlodes
microcephala, Nemoura carpathica, etc..
3.Specii esti vale și autumnale : iarna sunt în stadiul larvar, ecloziunea având loc în
timpul toamnei, primăvara are loc creșterea larvară și vara se produce dezvoltarea. Unele
specii cum ar fi Leuctra fusca, L. geniculata si Protonemura nitida au o perioadă de zb or
cuprinsă între 3 și 4 luni. Față de speciile de primăvară, apariția adulților se face eșalonat.
Adulții speciilor estivale zboară în iulie -august, în special în regiunile montane ( Leuctra
albida, Isoperla aninima, Perla palida, etc.). La sfârșitul lui august sp re septembrie apar
adulții speciilor autumnale și se pot găsi până în octombrie -noiembrie ( Leuctra carpathica, L.
fusca, Protonemura autumnalis ).Perioada de zbor este mai lungă la formele euribionte de
plecopteri și la cele cu o mare răspândire verticală ( Leuctra nigra, L. carpathica,
Protonemura autumnalis ).18
a.) Copulația : mare parte din adulți stau printre pietre, de aici și denumirea de
plecoptere.Acupularea are loc la suprafața solului, printre pietre, în frunzar sau ierburi, pe
malurile râurilor, iar la speciile timpurii chiar pe zăpadă.Depunerea pontei are loc în general
în zilele călduroase și însorite și se eliberează de obicei în zbor, contra curentului, ponta este
depusă pe luciul apei sau în masa apei. Ouăle se fixează prin masa gelatinoasă, după ce ajung
inițial pe substrat. La câteva ore sau chiar zile după acupulare sunt eliminate ouăle. La speciile
mari de Perloidea (Perla, Perlodis) prioada de incubație durează aproximativ 3 -4 luni iar la
Nemouroidae cam 4 săptămâni. Adulții de Perlodes dau impresia că nu se hrănesc datorită
maxilelor moi și atrofiate. Hrana larvelor de Nemouroidea este constituită din licheni, alge,
frunze în descompunere și mușchi.

18 S.P.Godeanu et. al., 2002, “ Diversitatea lumii vii, Dete rminatorul ilustrat al Florei si Faunei Romaniei, Vol
II”

26 În funcție de durata ciclului vital se disting următoarele specii:
1. Cu dur ată sub un an : Protonemur, Capnia, Amphinemura, Leuctra, Toeniopteryx )
2. Cu durată peste un an : Dinocras, Perla, Isoperla, Perlodes, Chloroperla ).19
Tot după acest criteriu variază și numărul de generații pe an. Pot fi specii cu mai puțin
de o generație pe an ( Dianocras, Perla, Nemoura, etc.) și specii cu o generație pe an ( Capnia,
Protonemura, Leuctra, Isoperla, etc.)Stadiul de ou la fel ca și cel de larvă, la plecoptere, are
loc în mediul acvatic deoarece acestea la fel ca și efemeropterele su nt amfibiotice.
b.) Reproducerea : Plecopterele au trecut de la ponte cu ouă izolate, la ponte compuse din
sute de ouă. Se cunoaște și o specie ovovivipară de plecoptere numită Capnia. Majoritatea
speciilor depun ponte cu ouă izolate și fixate (Leuctr a, Perla, Nemoura, etc.) dar există și
excepții cum ar fi Isoperla dictyogenus cu pontă cimentată sau fixată.20
c.) Toleranța la poluare : Plecopterele s -au remarcat prin calitatea lor de bioindicatori. Pe o
scară de la 1 la 10 s -a stabilit toleranța lor l a poluare, în funcție de familie. Familiile
Nemouridae, Toeniopterygidae și Perlodidae au o toleranță mai ridicată decât restul.
Capniidae, Perlidae și Chloroperlidae au o toleranță scăzută (2 -4). Cea mai scăzută toleranță o
are fimilia Leuctridae (1).21

3.3.Biologia T richopterelor

a.) Habitate populate : marea majoritate a trichopterelor trăiesc în apele dulcicole
montane ( râuri, lacuri, bălți) până la cele de șes. Sunt și excepții care se găsesc în
apele salmostre, atât continentale cât și litorale. Singurel e insecte holometabole care
sunt în totalitate sau parțial acvatice în stadiul larvar și nimfal sunt trichopterele și
megalopterele. Larvele de coleoptere sunt diferențiate de cele de trichoptere prin lipsa
perechii de croșete (gheare), care este inserată lateral de extremitatea abdomenului și
la extremitatea apendicelor. În general trichopterele au 5 stadii larvare, însă există și
excepții cu 6 stadii (Sericostomatidae) și 7 stadii (Agapetus).
Din cauza poichilotermiei, dezvoltarea embrionară este influen țată de temperatură.
Odată cu terminarea rezervelor din ou se încheie si embriogeneza. Morfogeneza reprezintă

19D.E. Kimmins, 1950, “ Handbooks for the identification of British insects -Plecoptera ”
20 J. M. Tierno de Figueroa & M.J.López -Rodríguez, 2015, “ Orden Plecoptera ”, pag. pag. 1 -12.
21 J.M.D.R. de Aroch a, J.R. Almeida, G.Aveiro Lis, A.Durval, 2010, “ Insects as indicators of environmental
changing and pollution: a review of appropriate species and their monitoring ” pag. 252 -259.

27 transformările postembrionare (maturizare, năpârlire, creștere) Trichopterele prezintă nimfe
"adevărate" care au apendici în întregime separați de corp.22
b.) Copulaț ia: adultul are o scurtă durată de viață, c are poate ajunge la 80 de zile. În
momentul formării cârdului este posibilă și producerea copulației, imediat d upă având
loc depunerea pontei. Femela își lasă ouăle să cadă în apă ( Sericostomatidae și
Leptoceridae ), iar imediat după în majoritatea cazurilor moare. Unele specii depun
ouăle izolat în fisuri ale substratului imersat ( Rhyacophila nubilis ). În cazul pontelor
cimentate, ouăle sunt unite cu ajutorul unei substanțe de legătură care nu se umfl ă,
acestea rezistând seriate unele față de altele ( Hidroptelidae, Chidae, Psychomydae ,
etc.). La pontele gelatinoase, ouăle asezate adesea în mai multe straturi se distanțează
între ele din cauza substanței de legătură care se umflă.23
Larvele ajung să îno ate libere în stadiile I și II. După un timp unele larve construiesc
adăposturi și refugii, există însă și excepții ( Rhyacophilinae ) care rămân libere. Cea de -a doua
categorie este reprezentată de larvele care țes plase capcană de forma unor pâlnii
(Psychmyi dae, Phylopotamidae ). Plasele -capcană sunt folosite și ca "fileuri de plancton" cu
formă de trompetă și deschidere la ambele capete ( Polycentropus ). Larvele de
Hydropsychidae care trăiesc în curenți puternici, într -un adăpost cu un orificiu anterior
circul ar care ajută la intrarea curentului apei, ajungând oblic în galerii. Intrarea acestor galerii
este închisă de un fileu țesut în formă de grilaj care servește la capturare.
A treia categorie de larve se poate găsi în tuburi lungi sinuoase, fixate pe obiec te imersate
(Psychomydae ) sau in galerii cimentate ( Polycentropus lucidus ). Ultima categorie de larve are
un adăpost care le protejează corpul și pe care îl cară permanent. Adăposturile acestea pot
avea diferite forme și dimensiuni. Căsuțele pot fi constru ite din pietricele, granule de nisip,
chiar și din bucățele de sticlă ajunse în apă. În adăpost (lojetă) are loc și trecerea la stadiul de
nimfă care nu este niciodată libera.24

22 A.Skuja, V.Spungis, 2010, “ Influence of environmental factors on the distri bution of Caddisfly(Trichoptera
communities in medium -size lowland streams in Latvia’ pag. 197 -199.
23 B.Kis, 1974, “ Fauna Republicii Socialiste Romania, Vol VIII ”
24 I.Wallace, 2010,“ Bulletin of the Amateur Entomologists' Society ”, pag. 15 -26

28

CAPITOLUL IV
SISTEMATICA EPHEMEROPTERELOR, TRICHOPTERELOR,
PLECHO PTERELOR

4.1. Sistematica Ordinului Ephemeroptera
ORDINUL EPHEMEROPTERA

Subordin Ephemeroidea
I. Famillia Paligeniidae Klapalek
1. Gen Paligenia Burmeister 1839
i. Paligenia longicauda (Oliver)
II. Familia Polymitracidae Klapalek
1. Gen Polymitracis Eaton 1868
i. Polymitracis virgo (Oliver)
III. Familia Ephemeridae Klapalek
1. Gen Ephemera L. 1746
i. Ephemera vulgate Linne
ii. Ephemera danica Muller
iii. Ephemera lineate Eaton
iv. Ephemera glaucops Pictet
IV. Familia Potamantidae klapalek
1. Gen Potamanthus Pictet 1843 -1845
i. Pontamanthus luteus (L.)
Subordin Baeroidea
V. Fam Leptophlebiidae Klapalek
1. Gen Leptophlebia Westwod 1840
i. Leptophlebia margnata (L.)
ii. Leptophlebia vespertina (L)
2. Gen Paraleptophlebia Lestage 1917
i. Paraleptophlebia submarginata (Stephens)
ii. Paraleptophlebia werneri Ulmer

29 3. Gen Choroterpes Eaton 1881
i. Choroterpes picteti Eaton
4. Gen Habrophlebia Eaton 1881
i. Habrophlebia lauta Mc Lachlan
ii. Habrophlebia fusca (Curtis)
5. Gen Habroleptoides Schoenemund
i. Habroleptoides modesta (Hagen)
ii. Habroleptoides carpatica Bogoescu
VI. Familia Ephemerellidae Klapalek
1. Gen Ephemerella Walsh. 1862
i. Ephemerella ignita (Poda)
2.Gen Torleya Lestage 1917
i. Torleya major (Klapalek)
3. Gen Chitonophora Bengtsson 1909
i. Chitonophora krieghoffi Ulmer
VII. Fam Caenidae Klapalek
1. Gen Caenis Stephens 1835
i. Baetis niger (Linne)
ii. Baetis scambus Eaton
iii. Baetis pumilus (Burmeister)
iv. Baetis rhodani (Pictet)
v. Baetis venustulus Eaton
vi. Baetis vernus Curtis
vii. Baeti s carpaticus Morton
viii. Baetis kulindrophtalmus Bogoescu
ix. Baetis tenax Eaton
x. Baetis bioculantus (Linee)
2.Gen Centroptilum Eaton 1869
i. Centroptilum luteolum (Muller)
ii. Centroptilum romanicum Bogoescu
iii. Centroptilum nana Bogoescu
iv. Centrop tilum pennulatum Eaton
3. Gen Cloeon Leach 1815
i. Cloeon inscriptum Bengtsson

30 ii. Cloeon dipterum (Linne)
iii. Cloeon rufulum (Muller)
iv. Cloeon simile Eaton
4. Gen Acentrella Bengtsson 1912
i. Acentrella sinaica Bogoescu
5. Gen Pseudocloeon Klapalek 1905
i. Pseudocloeon hyalopterum Bogoescu
6. Gen Pseudocentroptilum Bogoescu 1947
i. Pseudocentroptilum motasi Bogoescu
7. Gen Procloeon Bengtsson 1915
i. Procloeon bifidum (Bengtsson)
IX. Familia Oligoneuridae Klapalek
1. Gen Oligoneuriella Ulmer 1924
i.Oligoneuriella rhenana Imh.
X. Familia Prosopistomatidae Lestage
1. Gen Prosopistomatidae Lestage
1. Gen Prosopistoma Latreille 1833
i. Prosopistoma foliaceum (Fourcroy)
Subordin Heptagenoidea
XI. Familia Siphlonuriidae klapalek
1. Gen Siphlonurus Eaton 1 868
i. Siphlonurus lacustris Eaton
ii. Siphlonurus aestivalis Eaton
iii. Siphlonurus armatus Eaton
2. Gen Isonychia Eaton
i. Isonychia ignota (Walker)
3.Gen Ameletus Eaton 1885
i. Ameletus inopinatus Eaton
XII. Fam Ametropodidae Bengtsson
1.Gen Ametopus Albarda 1878
i. Ametopus fragilis Albarda
XIII. Familia Ecdyonuriidae Klapalek
1. Gen Heptagenia Walsh 1863
i. Heptagenia flavipenis (Dufor)

31 ii. Heptagenia flava Rostock
iii. Heptagenia sulfurea (Muller)
iv. Heptagenia coerulans Rostock
2. Gen Ecdyonurus Schoenemund 1930
i. Ecdyonurus lateralis (Curtis)
ii. Ecdyonurus insignis (Eaton)
iii. Ecdyonurus helveticus (Eaton)
iv. Ecdyonurus fluminum (Pictet)
v. Ecdyonurus forcipula (Kollar -Pictet)
vi. Ecdyonurus fuscogriseus (Retzius)
vii. Ecdyonurus venosus (Fabricius)
viii. Ecdyonurus subalpinus (Klapalek)
3. Gen Epeorus Eaton 1881
i. Epeorus assimilis (Eaton)
ii. Epeorus alpicola (Eaton)
4.Gen Rhithrogena Eaton 1881
i. Rhithrogena semicolorata (Curtis)
ii. Rhithrogena grisoculata (Bogoescu)
iii. Rhithrogena g ermanica (Eaton)
iv. Rhithrogena aurantiaca (Burmeister)
v. Rhithrogena alpestris (Eaton)

4.2.Sistematica Ordinului Trichoptera
Suborder Annulipalpia Martynov
Superfamila Palaeochaetoidea Lepneva
I. Familia Rhyacophilidae Stephens
1. Rhyacophila aquit anica Mc Lachlan, 1879
2. Rhyacophila cibinensis Boto șăneanu & Marinkovi c, 1967
3. Rhyacophila confinium Boto șăneanu, 1957
4. Rhyacophih dochlcri Boto șăneanu, 1957
5. Rhyacophila fagarasiensis Botoșăneanu 1964
6. Rhyacophih fasciata Hagen, 1859
7. Rhyacophih fischcri Boto șăneanu, 1957
8. Rhyacophila flava Klapalek, 1898

32 9. Rhyacophib furcifera Klapalek, 1904
10. Rhyacophila glareosa Mc Lachlan, 1867
11. Rhyacophila kirnminsbna Boto șăneanu, 1958
12. R hyacophila laevis Pictet, 1834
13. Rhyacophil a mocsaryi Klapalek, 1898
14. Rhyacophila motasi Boto săneanu, 1957
15. Rhyacophila nubila (Zetterstedt, 1840)
16. Rhyacophila obliterata Mc Lachlan, I863
17. Rhyacophila orghidani Boto șăncanu, 1952
18. Rhyacophila philopotamoides ssp. orientis Schmid, 1970
19. Rhyacophila polonica Mc Lachlan, 1879
20. Rhyacophila tristis Pictet, 1834
21. Rhyacophila valkanovi Botogineanu, 1957

II. Familia Glossomatidae Wallengren 322
1. Glossosoma boltoni Curtis, 1834
2. Glossosoma confonnis Ncboiss, 1963
3. Glossosorna dis cophomm Klapalck, 1902
4. Synafophora intermedia (Klapalek, 1892)
5. Synagapetus armatus (Mc Lachlan, 1879)
6. Synagapetus iridipennis Mc Lachlan, 1879
7. Synagapetus moselyi (Ulmer, 1938)
8. Agapetus belareca Boto șăeanu, 1957
9. Agapetus delicatulus Mc Lachlan, 1884
10. Agape tus fuscipes Curtis, 1834
11. Agapetus laniger (Pictet, 1834)
12. Agapetus ochripes Curtis, 1834
13. Agapetus rectigonopoda Boto șăneanu, 1957
III. Family Hydroptilidae Stephens
1. Stactobia caspersi Ulmer, 1950
2. Stactobia maclachlani Kimmins, 1949
3. Stactobiella risi (Felb er, 1908 )
4. Orthotrichia angustella (Mc Lachlan, 1865)

33 5. Orthotrichh costalis (Curtis, 1834)
6. Orthotrichia melitta Malicky, 1976
7. Ithytrichia lamellaris Eaton, 1873
8. Oxyethira falcata Morton, 1893
9. Oxyethira flavicornis (Pictet 1834)
10. Hydroptila forcipatia (Eaton, 1873)
11. Hydroptila lotensis Moscly, 1930
12. Hydroptila occulta ((Eaton, 1873)
13. Hydroptila pulchricornis (Pictet, 1834)
14. Hydroptila simulans Moscly, 1920
15. Hydroptila sparsa Curtis, 1834
16. Hydroptila tineoides Dalman, 1819
17. Hydroptila vectis Curtis, 1834
18. Agraylea multi punctata Curtis, 1834
19. Agraylca sexmaculata Curtis 1834
20. Allotrichia pallicornis (Eaton, 1873)
21. Tricholeiochiton fagesii (Guinard, 1 879)
IV. Family Philopotamidae Stephens
1. Philopotamus montanus (Donovan, 1813)
2. Philopotamus variegatus (Scopoli, 1763)
3. Wormald ia occipitalis (Pictet, 1834)
4. Wormaldia triangulifera Mc Lachlan, 1878
5. Wormaldia pulla (Mc Lachlan, 1878)
6. Wormaldia subnigra Mc Lac hlan, 1 865
V. Family Psychomyiidae Kolenati
1. Psychomyia pusilla (Fabricius, 1781)
2. Lype phaeopa (Stephens, 1836)
3. Lype reduct a (Hagen, 1868)
4. Tinodes kimminsi Sykora, 1962
5. Tinodes pallidulus Mc Lachlan, 1878
6. Tinodes polifurculatus Boto șăneanu, 1956
7. Tinodes raina Boto șăneanu, 1960
8. Tinodes rostocki Mc Lachlan, 1878

34 9. Tinodes unicolor (Pictet, 1834)
10. Tinodes waeneri (Linn e, 1758)
Super famila Neochaetoidea Lepneva
VI. Famila Ecnomidae Ulmer
1. Ecnomus tenellus (Rambur, 1842)
VII. Famila Polycentropodidae Ulmer
1. Neureclipsis bimaculata (Linn e, 1785)
2. Plectrocnemia brevis Mc Lachlan, 1871
3. Plectrocnemia conspersa (Curtis, 1834)
4. Plectrocnemia kisbelai Boto șăneanu, 1976
5. Plectrocnemia minima Klapalek, 1899
6. Polycentropus excisus Klapalek, 1894
7. Polycentropus flavomaculatus (Pictet, 1834)
8. Polycentropus irroratus Curtis, 1835
9. Polycentropus schmidi Novak & Boto șăneanu, 1965
10. Holocentropus dubius (Rambu r, 1842)
11. Holocentropus picicornis (Stephens, 1836)
12. Holocentropus stagnalis (Albarda, 1874)
13. Cyrnus crenaticornis (Kolenati, 1858)
14. Cymus trimaculatus (Curtis, 1834)

VIII. Famila Hydropsychidae Curtis
1. Diplectona atra Mc Lachlan, 1878
2. Hydropsyche angu stipennis (Curtis, 1834)
3. Hydropsyche botoșăneanui Marinkovi c, 1966
4. Hydropsyche bulbifera Mc Lachlan, 1878
5. Hydropsyche bu1garomanorum Malicky, 1977
6. Hydropsyche contubernalis Mc Lachlan, 1865
7. Hydropsyche emarginata Navas, 1923
8. Hydrops yche fulvipes (Curtis, 1834)
9. Hydropsyche instabilis (Curtis, 1834)
10. Hydropsychc modesta Navas, 1925
11. Hydropsyche ornatula Mc Lachlan, 1878

35 12. Hydropsychc pellucidula (Curtis, 1834)
13. Hydropsyche saxonica Mc Lachlan, 1884
14. Hydropsyche s inuata Boto șăneanu & Mrinkovi c, 1966
15. Hydropsyche tabacarui Botoșăneanu , 1960.
16. Cheumatopsyche lepida (Pictet, 1834)

Subordinul Integripalpia
I. Familia Phryganeidae Burmeister
1. Trichostegia minor (Curtis, 1834)
2. Agrypnia pagetana Curtis, 1835
3. Agrypnia picta Kolenati, 1848
4. Agrypnia varia (Fabricius, 1793)
5. Phryganea bipunctata Retzius, 1783
6. Phryganea grandis Linne, 1761
7. Oligotricha striata (Linn e, 1758)
8. Hagenella clathrata (Kolenati, 1848)
9. Oligostomis reticulata (Linne, 1761).

II. Famila Limn ephilidae Kolenati
1. Ironoquia dubia (Stephens, 1837)
2. Apatania carpathica Schmid, 1954
3. Apatania carpathica carpathica Schmid
4. Apatania carpathica motasi Boto șăneanu
5. Drusus annulatus (Stephens, 1837)
6. Drsus biguttatus (Pictet, 183 4)
7. Drusus brunneus Klapalek, 1898
8. Drusus buscatensis Boto șăneanu, 1960
9. Drusus carpathicus Dziedzielewin, 1911
10. Drusus discolor (Rambur, 1842)
11. Drusus romanicus Murgoci & Boto șăneanu
12. Drusus tenellus (Klapalek, 1898)
13. Drusus trifidus Mc Lachlan, 1868
14. Ecclisopte reyx dalecarlica Kolenati, 1848

36 15. Ecclisopteryx guttulata (Pictet, 1834)
16. Ecclisopteryx madida (Mc Lachlan, 1867)
17. Limnephilus affinis Curtis, 1834
18. Limnephilus auricula Curtis, 1834
19. Limnephilus binotatus Curtis, 1834
20. Limnephilus bipunctatus Curtis, 1834
21. Limnep hilus centralis Curtis, 1834
22. Limnephilus coenosus Curtis, 1834
23. Limnephilus decipiens (Kolenati, 1848)
24. Lirnnephilus extricatus Mc Lachlan, 1865
25. Lirnnephilus extricatus Mc Lachlan, 1865
26. Lirnnephilus flavicornis (Fabricius, 1789)
27. Limnephilus flavospinosus (Stein, 1874)
28. Limnephilus fuscicornis Rambur, 1842
29. Limnephilus griseus (Linn e, 1759)
30. Limnephilus hirsurus (Pictet, 1834)
31. Limnephilus ignavus Mc Lachlan, 1865
32. Limnephilus lunarus Curtis, 1834
33. Limnephilus nigriceps (Zetterstedt, 1840)
34. Limnephilus politus Mc Lac hlan, 1865
35. Limnephilus rhombicus LinnC, 1758
36. Limnephilus sparsus Curtis, 1834
37. Limnephilus stigma Curtis, 1834
38. Limnephilus viltatus (Fabricius, 1798)
39. Colpotaulius incisus (Curtis, 1834)
40. Grammotaulius nigmpunctatus (Retzius, 1783)
41. Grammotaulius nitidus (Mull er, 1764)
42. Glyphotaelius pellucidus (Retzius, 1783 )
43. Nemotaulius punctatolineatus (Retzius, 1783)
44. Anabolia furcata Brauer, 1857
45. Anabolia levis (Zetterstedt, 1840)
46. Anabolia nervosa (Curtis, 1834)
47. Phacopteryx brevipennis (Curtis, 1834)
48. Rhadicoleptus alpestris (Kolenati, 1848)

37 49. Potamophylax cingulatus (Stephens, 1837)
50. Potamophylax jungi Mey, 1976
51. Potamophylax latipennsis (Curtis, 1834)
52. Potamophylax luctuosus (Pill. & Mitt., 1793)
53. Potamophylax millenii (Klapalek, 1 898)
54. Potamophylax nigricomis (Pictet, 1834)
55. Potam ophylax pallidus (Klapal ek, 1900)
56. Potamophylax rotundipennis (Brauer, 1857)
57. Acrophylax vernalis Dziedzielewin, 1912
58. Chionophyhx czarnohoricus (Dziedzielewicz, 1911)
59. Chionophylax mindszentyi Schmid, 1951
60. Halesus digitatus (Schrank, 1781)
61. Halesus rubricollis (Pictet, 1834)
62. Halesus tesselatus (Rambur, 1842)
63. Melampophylax mucoreus (Hagen, 1861)
64. Melampophylax nepos (Mc Lachlan, 1880)
65. Isogarnus aequalis (Klapalck, 1907)
66. Isogamus lineatus (Klapalek, 1903 )
67. Parachiona picicornis (Pictet, 1834)
68. Stenophylax lateralis (Stephens, 1837)
69. Stenophylax mitis Mc Lachlan, 1875
70. Stcnophylax nycterobius (Mc Lachlan, 1875)
71. Stenophylax permistus Mc. Lachlan, 1895
72. Stenophylax sequax (Mc Lachlan, 1875)
73. Stenophylax testaceus (Gmelin, 1789)
74. Stenophylax vibex meridiorientalis Malicky, 19 80
75. Stenophylax vibex vibex (Curtis, 1834)
76. Mesophylax impunctatus Mc Lachlan, 1884
77. Allogamus auricollis (Pictet, 1834).
78. Allogamus dacicus Schmid, 1951
79. Allogamus uncatus (Brauer, 1857)
80. Chaetopteryx biloba Boto șăeanu, 1960
81. Chaetopteryx cissylvanica Boto șănean u, 1960
82. Chaetopteryx major Mc Lachlan, 1876

38 83. Chaetopteryx polonica Dziedzielewicz, 1889
84. Chaetopteryx sahlbegi Mc Lachlan, 1876
85. Chaetopteryx schmidi Boto șăneanu, 1957
86. Chaetopteryx subradiata Klapalek, 1907
87. Psilopteryx curviclavata Botoglneanu, 1957
88. Psilopter yx psorosa (Kolenati, 1860)
89. Chaetopterygopsis maclachlani Stein, 1874
90. Chaetopterygopsis sisestii Boto șăneanu, 1961
91. Annitella lateroproducta (Boto șăneanu, 1952)
92. Annitella obscurata (Mc Lachlan, 1876).
93. Annitella transsylvanica Murgoci, 1957
III. Famila Goeri dae Ulmer
1. Goera pilosa (Fabricius, 1775)
2. Lithax niger (Hagen, 1859)
3. Lithax obscurus (Hagen, 1859)
4. Sifo graelsi Pictet, 1865
5. Silo nigricornis (Pictet, 1834)
6. Silo pallipes (Fabricius, 1781)
7. Silo piceus (Brauer, 1 857)
IV. Famila Lepidostomatidae Ulmer
1. Lepidostoma hirtum (Tabricius, 1781)
2. Lasiocephala basalis (Kolenati, 1848)
3. Crunoecia irrorata (Curtis, 1834)
4. Crunoecia monospina Boto șăneanu, 1960
V. Famila Brachycentridae Ulmer
1. Brachycentrus montanus Klapalek, 1892
2. Brachycentrus subnubilus Curtis, 1 834
3. Brachycentrus (Oligoplectrum) macularum (Fourcroy, 1785)
4. Mcrasema minimum Mc Lachlan, 1876

VI. Famila Odontoceridae Wallengren
1. Odontocerum albicorne (Scopoli, 1763)
2. Odontocemm hellenicum Malicky, 1972

39
VII. Famila Leptoceridae Leach
1. Athripso des albifrons (Linne 1759)
2. Athripsodes aterrimus (Stephens, 1836)
3. Athripsodes bilineatus (Linne, 1758)
4. Athripsodes cinereus (Curtis, 1834)
5. Athripsodes commutatus (Rostock, 1874)
6. Athripsodes leucophaeus (Rambur, 1842)
7. Ceraclea Ceraclea albogutamta (Hagen, 1 860)
8. Ceracelea Ceraclea fulva (Rambur, 1842)
9. Ceraclea Ceraclea nigronervosa (Retzius, 1783)
10. Ceraclea Ceraclca senilis (Burmeister, 1838)
11. Ceraclea Athripsodina annulicomis (Stephens, 1836)
12. Ceraclea Athripsodina aurea (Pictet, 1834)
13. Cera clea Athripsodina dis similis (Stephens, 1836)
14. Ceraclea Athripsodina riparia (Albarda, 1874)
15. Mysacides azurea (Linn e 1761)
16. Mystacides longicomis (Linne , 1759)
17. Mysacides nigra (Linne , 1758)
18. Triaenodes bicolor (Curtis, 1834)
19. Ylodes conspersus (Rambur, 1842)
20. Ylodes kawraiskii (Mar tynov, 1909)
21. Ylodes simulans (Tjeder, 1929)
22. Erotesis baltica Mc Lachlan, 1877
23. Oecetis furva (Rarnbur, 1842)
24. Oecetis intima Mc Lachlan, 1877
25. Oecetis lacustris (Pictet, 1834)
26. Oecetis ochracea (Curtis, 1825)
27. Oecetis testacea (Curtis, 1834)
28. Oecetis tripunctata (Fabricius, 1793)
29. Setodes hungaricus Ulmer, 1908
30. Setodes punctams (Fabricius, 1793)
31. Setodes viridis (Fourcroy, 1785)

40 32. Leptocerus interruptus (Fabricius, 1775)
33. Leptocerus tineiformis Curtis, 1834.
34. Parasetodes respersella (Rambur, 1842).
35. Adicella altandrocon ia Bots, & Novak, 1965.
36. Adicella filicornis (Pictet, 1834).
37. Adicella reducta (Mc Lachlan, 1865).
38. Adicella syriaca Ulmer, 1907

VIII. Famila Beraeidae Wallengren
1. Beraea maura (Curtis, 1834)
2. Beraea pullata (Curtis, 1834)
3. Beraeodes minutus (Linn6 ,1761)
4. Ernodes articularis (Pictet, 1834)
5. Ernodes vicinus (Mc Lachlan, 1879)
6. Beraeamya hrabei Mayer, 1937
7. Beraeamp schmidi Botopneanu, 1960

IX. Famila Sericostomatidae Stephens
1. Notidobia ciliaris (Linni, 1761)
2. Oecismus monedula (Hagen, 1 8 59)
3. Sericostoma personatum (Kirby & Spence, 1862)
4. Sericostoma schneideri Kolenati, 1848

4.3. Sistematica Ordinului Plechoptera
ORDINUL PLECHOPTERA (Burmeister, 1839)

Subordin Holognatha (Enderlein, 1909)
I. Famili a Taeniopterygidae (Klapalek, 1905)
1. Gen Brachyptera (Newport, 1851)
i. Brachyptera seticornis (Klapalek, 1902)
ii. Brachyptera risi (Morton, 1896)
iii. Brachyptera tristis (Klapalek, 1901)

41 iv. Brachyptera starmachi (Sowa, 1966)
v. Brachyptera monilicor nis (Pictet,1841)
vi. Brachyptera trifasciata (Pictet, 1832)
vii. Brachyptera braueri (Klapalek, 1900)
2. Gen Rhabdiopteryx (Klapalek, 1902)
i. Rhabdiopteryx alpine (Kuhtreiber, 1934)
ii. Rhabdiopteryx neglecta (Albarda, 1889)
3. Gen Taeniopteryx (Pictet, 1841)
i. Taeniopteryx nebulosa (Linnaeus, 1758)
ii. Taeniopteryx kuehtreiberi (Aubert, 1950)
iii. Taeniopteryx auberti (Kis et Sowa, 1964)
iv. Taeniopteryx hubaulti (Aubert, 1946)
v. Taeniopteryx schoenemundi (Mertens, 1923)
II. Familia Leuctridae (KLapale k, 1905)
1. Gen Leuctra (Stephens , 1835)
i. Leuctra geniculata (Stephens, 1835)
ii. Leuctra braweri (Kempny, 1898)
iii. Leuctra nigra (Oliver, 1811)
iv. Leuctra fusca (Linnaeus, 1758)
v. Leuctra moselyi (Morton, 1929)
vi. Leuctra albida (Kempny, 1899)
vii. Leuctra mortoni (Kempny, 1899)
viii. Leuctra major (Brinck,1949)
ix. Leuctra aurita (Navas, 1919)
x. Leuctra cingulata (Kempny,1899)
xi. Leuctra digitata (Kempny, 1899)
xii. Leuctra hirsuta (Bogoescu et Tabacaru, 1960)
xiii. Leuctra hippopus (kempny, 189 9)
xiv. Leuctra alpina (Kuhtreiber, 1934)
xv. Leuctra transsylvanica (Kiss, 1964)
xvi. Leuctra armata (Kempny, 1899)
xvii. Leuctra rosinae (Kempny, 1900)
xviii. Leuctra autumnalis (Aubert, 1948)
xix. Leuctra pseudosignifera (Aubert, 1954)

42 xx. Leuctra prim a (Kempny, 1899)
xxi. Leuctra carpathica (Kiss, 1966)
xxii. Leuctra inermis (Kempny, 1899)
xxiii. Leuctra teriolensis (Kempny, 1900)
xxiv. Leuctra rauscheri (Aubert, 1957)
xxv. Leuctra handlirschi (Kempny, 1898)
xxvi. Leuctra quadrimaculata (Kiss,1963)
III. Familia Capniidae (Klapalek, 1905)
1. Gen Capnia (Pictet, 1841)
i. Capnia bifrons (Newman,1839)
ii. Capnia vidua (Klapalek,1904)
iii. Capnia nigra (Pictet,1833)
iv. Capnia atra (Morton,1896)
2. Gen Capnopsis (Morton,1896)
i. Capnopsis schilleri (Rostock ,1892)
IV. Familia Nemouridae (Newman,1853)
1. Gen Amphinemura (Ris,1902)
i. Amphinemura sulcicollis (Stephens,1835)
ii. Amphinemura standfussi (Ris, 1902)
iii. Amphinemura triangularis (Ris,1902)
iv. Amphinemura borealis (Morton, 1894)
2. Gen Nemoura ( Latreille,1796)
i. Nemoura cinerea (Retzius, 1783)
ii. Nemoura dubitans (Morton,1894)
iii. Nemoura avicularis (Morton,1894)
iv. Nemoura subtilis (Klapalek, 1895)
v. Nemoura obtuza (Ris,1902)
vi. Nemoura transsylvanica (Kiss,1963)
vii. Nemoura mortoni (Ris,190 2)
viii. Nemoura fulviceps (Klapalek,1902)
ix. Nemoura marginata (Pictet,1836)
x. Nemoura flexuosa (Aubert,1949)
xi. Nemoura erratica (Classen,1936)
xii. Nemoura cambrica (Stephens,1835)

43 xiii. Nemoura carpathica (Illies,1963)
xiv. Nemoura fusca (Kiss,1963)
xv. Nemoura ovoidalis (Kiss,1965)
xvi. Nemoura hamata (Kiss,1965)
xvii. Nemoura sciurus (Aubert,1949)
xviii. Nemoura minima (Aubert,1946)
xix. Nemoura longicauda (Kiss,1964)
3. Gen Nemurella (Kempny,1898)
i. Nemurella picteti (Klapalek,1900)
4. Gen Proton emura (Kempny, 1898)
i. Protonemura praecox (Morton,1894)
ii. Protonemura risii (Jakobson et Bianchi, 1905)
iii. Protonemura auberti (Illies,1954)
iv. Protonemura aestiva (Kiss,1965)
v. Protonemura illiesi (Kiss,1963)
vi. Protonemura intricata (Ris,1902)
vii. Protonemura brevistyla (Ris,1902)
viii. Protonemura nitida (Stephens, 1835)
ix. Protonemura autumnalis (Rauser,1957)
x. Protonemura hrabei (Rauser,1956)
xi. Protonemura meyeri (Pictet,1841)
xii. Protonemura lateralis (Pictet,1836)
xiii. Protonemura pse udonimborum (Kiss, 1965)
xiv. Protonemura nimborum (Ris,1902)
xv. Protonemura nimborela (Mosely, 1930)
xvi. Protonemura montana (Kimmins,1941)
Subordin Systellognatha (Enderlein,1909)
V. Familia Perlidae (Latreille,1802)
1. Gen Perla (Geoffroy,1776)
i. Perla pallida (Guerin,1838)
ii. Perla marginata (Panzer,1799)
iii. Perla burmeisteriana (Classen,1936)
iv. Perla grandis (Rambur,1841)
v. Perla bipunctata (Pictet,1833)

44 2. Gen Dinocras (Klapalek,1907)
i. Dinocras megacephala (Klapalek,1907)
ii. Dinocras cepha lotes (Curtis,1827)
3. Gen Marthamea (Klapalek,1907)
i. Marthamea vitripennis (Burmister,1839)
VI. Familia Perlodidae (Klapalek,1912)
1. Gen Arcynopteryx (Klapalek,1904)
i. Arcynopteryx compacta (McLachlan,1872)
2. Gen Isogenus (Newman,1833)
i. Isogenus nu becula (Newman,1833)
3. Gen Diura (Billberg,1820)
i. Diura bicaudata (Linnaeus,1758)
4. Gen Perlodes (Banks,1903)
i. Perlodes microcephala (Pictet,1833)
ii. Perlodes intricate (Pictet,1841)
iii. Perlodes dispar (Rambur,1842)
5. Gen Isoperla (Banks, 1906)
i. Isoperla difformis (Klapalek,1909)
ii. Isoperla obscura (Zetterstedt,1840)
iii. Isoperla minima (Illies,1963)
iv. Isoperla pawlowskii (Wojtas,1961)
v. Isoperla grammatica (Poda,1761)
vi. Isoperla buresi (Rauser,1962)
vii. Isoperla oxylepis (Despax, 1936)
viii. Isoperla rivulorum (Pictet,1841)
ix. Isoperla sudetica (Kolenati,1859)
x. Isoperla flava (Kiss,1963)
xi. Isoperla goertzi (Illies, 1952)
xii. Isoperla carpathica (Kiss,1971)
xiii. Isoperla tripartita (Illies,1954)
xiv. Isoperla belay (Illies, 1963)
VII. Familia Chloroperlidae (Okamoto,1912)
1. Gen Chloroperla (Newman,1836)
i. Chloroperla tripunctata (Scopoli, 1763)

45 ii. Chloroperla kisi (Zwick,1967)
2. Gen Xanthoperla (Zwick,1967)
i. Xanthoperla apicalis (Newman,1836)
3. Gen Siphonoperla (Zwick,1967)
i. Siphonoperla transsylvanica (Kis,1963)
ii. Siphonoperla torrentium (Pictet,1841)
iii. Siphonoperla neglecta (Rostok,1881)
iv. Siphonoperla burmeisteri (Pictet,1841)
v. Siphonoperla taurica (Pictet,1841)
4. Gen Isoptena (Enderlein,1909)
i. Isoptena serr icornis (Pictet,1841)

46

CAPITOLUL V:
CERCETĂ RI EXPERIMENTALE PROPRII

Materi alul de studiu a fost colectat în urma unor deplasări î n teren, fiind colectate 7 probe
din urmatoarele 7 puncte de prelevare:
1. Pârâu l Colbu (Giu malău);
2. Pârâul Colbu, în amonte de cabana forestieră ;
3. Aval chei Zugreni;
4. Râul Neagra, aproximativ la 15 Km de văr sarea în Bistrița (la Broșteni);
5. Pârâul Barnar (pod peste Bistrița, sp re microhidr ocentrală);
6. Pârâul Chiril ;
7. Pârâul Giumalău (afluient stânga al pârâului Rusca). 1 Km mai jos de
unirea izvoarelor.
Colectarea s -a realizat în funcț ie de:
– Adâncimea albiei;
– Debit ș i viteza apei;
– Natura substrat ului.
Proba 1. Pârâul Colbu (Giumalău ).La vărsare în Bistrița (probe din Bistrița).
Tabloul sistematic al macronevertebratelor bentonice colectate :

CLASA HIRUDINEA
– Hemopis sanguisuga
– Erpobdella octoculata
ORDINUL EPHEMEROPTERA
– Ephemera danaica
– Habroleptoides modesta
– Ephemerella ignita
– Ecdyonurus insignis
ORDINUL TRICHOPTERA
– Silo nigricornis
– Micrasema mininum
– Rhyacophila tristis
– Hydropsyche pellucidula

47 ORDINUL DIPTERA
FAMILIA CHIRONOMIDAE
– Chironomus sp.
– Boreoheptagia punctulata
– Diamesa insignipes
– Prodiamesa rufovittata
Abundența reprezintă numărul absolut al indivizilor unei specii, pre zenți într -o anumită
suprafață ș i arată în ce proporție o specie oarecare participă la realizarea structurii biocenozei.
Cu cât valoarea indi catorului este mai mare, cu atât se consideră că specia dată este mai bine
adaptată la condițiile oferite de biotop. Abundența relativă (%) a nevertebratelor din P âraul
Colbu este identificată procentua l ca fiind urmă toarea:
Tabelul nr . 5.1. : Abundența rela tivă în Pâ raul Colbu

Taxon Abundența relativă
Oligochaeta 2.09
Ephemertoptera 10.49
Plecoptera 2.09
Trichoptera 2.09
Diptera
Chironomidae 83.4

În figura 5.1. se poate observa că cea mai abundenta specie din cadrul Pârului Colbu este
reprezentată de Ordinul Diptera, Familia Chironimidae, cu un procent de 83%, acest procent
fiind urm at de Ordinul Ephemeroptera a cărui reprezentanță procentuală este de 11%. Procente
asemănă toare (2%) sunt reprezentate de Oligochaeta, Plecoptera, Trichoptera. Specia cea m ai
bine adaptată la condiț iile biotopului, este reprezentată de Familia Chironomidae.

Figura 5.1.: Abundența relativă Parâ u Colbu

48
2%11%
2%2%
83%Abundenta relativa Parau Colbu
Oligochatea Ephemeroptera Plecoptera Trichoptera Diptera Chironomidae

Proba 2. Pârâul Colbu, în amonte de cabana forestieră .
Tabloul sistematic al macronevertebrate lor bentonice colectate :

ORDINUL PLATHELMINTHES
– Dugesia gonocephala
ORDINUL EPHEMEROPTERA
– Baetis rhodani
– Ecdyonurus venosus
– Rhitrogena semicolorata
ORDINUL TRICHOPTERA
– Hydropsyche pellucidula
– Hydropsyche tenuis
ORDINUL DIPTERA
FAMILIA CHIRONOM IDAE
– Brillia pallida
– Chironomus sp.
– Diamesa insignipes
– Tabanus spodapterus
Tabel n r. 5.2. : Abundența relativă Pârau Colbu în amonte de cabana forestieră
Taxon Abundenț a relativa(%)
Oligochaeta 3.85

49 Amphipoda 54.22
Ephemeroptera 33.73
Plecoptera 1.93
Trichoptera 3.37
Diptera , Chironomidae 2.89

Se poate observa în figura de mai jos că abunden ța relativă cea mai mare din punct de vedere
procentual este reprezentată de Amphipoda, cu un p rocent de 54%, urmat de procentul de
34% reprezentativ pent ru Ordinul Ephemeroptera.Procente mai mici ale abundenței relative,
de 2%, 3% și 4% sunt reprezentate de Plecoptera, Trichoptera , Oligochaeta.

Figura nr. 5.2 .: Abundența relativă Parau Colbu în amonte de cabană.
4%
54%34%2%3%3%Abundenta relativa Parau Colbu in amonte de cabana
Oligochaeta Amphipoda Ephemeroptera
Plecoptera Trichoptera Diptera Chironomidae

Proba 3. Av al chei Zugreni .
ORDINUL EPHEMEROPTERA
– Baetis carpaticus

50 – Baetis melanomyx
– Rhithrogena semicolorata
– Ecdyonurus venosus
– Ephemera danaica
– Ephemerella ignita
– Heptagenia flavipennis

ORDINUL PLECOPTERA
– Taeniopterix sp.
– Leuctra fusca
– Leuctra inermis
– Nemoura cinerea

ORDINUL TRICHOPTERA
– Agapetus delicatulus
– Psychomis pusilla
– Rhyacophila obliterata
– Rhyacophila Polonica

ORDINUL DIPTERA
FAMILIA CHIRONOMIDAE
– Cladotanitarsus mancus
– Ceratopogon sp.
– Diamesa insignipes
Tabel nr :5.3. :Abundenț a relativă aval C hei Zugreni
Taxon Abundența relativă (%)
Turbelariata 1.01
Nematoda 0.07
Oligochaeta 3.6
Hirudinea 0.35
Amphipoda 0.05
Copepoda 0.02
Ostracoda 0.17
Arachnida 0.9
Colembolla 0.5
Ephemeroptera 20.50
Plecoptera 29.35
Heterop tera 0.01
Trichoptera 15.74

51 Coleo ptera 6.41
Diptera Psychodidae 0.18
Culicidae 0.09
Simuliidae 0.57
Chironomidae 21.58

În aval de Chei Zugreni Râul Bistrița, are in urma prelevărilor făcute următoarea abundență
relativă: în oricente aproximativ ega le Plecoptere ( 29%) ș i Coleoptera(22%).Un alt procent
semnificativ este cel al Ephemeropterelor de 21%, urmat de un procent de 16% al
Trichopterelor.Restul speciilor dupa cum se poate observa în figura 5.3, au o reprezentanță
procentuală mică, între 1% și 4%.

Figura 5.3. : Abundența relativă aval C hei Zugreni
6%
16%
0%
29%
21%
0%
1%
0%
0%
4%
1%
0%
22%Abundenta relativa Raul Bistrita la Zugreni
Cleoptera
Trichoptera
Heteroptera
Plecoptera
Ephemeroptera
Colembolla
Arachnida
Ostracoda
Copepoda
Oligochaeta

Proba 4. Râul Neagra, aproximativ la 15 Km de vărsarea în Bistrița (la Broșteni).
ORDINUL PLATHELMINTHES
– Dugesia gonocephala
CLASA GASTROPODA
– Ancylus fluviatilis

ORDINUL EPHEMEROPTERA
– Baetis carpaticu
– Centroptilum pennatulatus
– Ecdyonurus fluminum

52 – Ecdyonurus venosus
– Ecdyonurus insignis
– Rhithrogena semicolorata
– Ephemera danaica
– Rhitrogena semicolorata
– Heptagenia flavipennis
– Epeorus sylvicola
– Potam anthus luteus

ORDINUL PLECOPTERA
– Perla marginata
– Nemura cinerea
– Brachyptera seticornis
– Brachyptera risi
– Leuctra nigra
– Cania vidia
– Leuctra fusca
– Leuctra mortoni
– Rhabdiopteryx alpina
– Taeniopterix sp.

ORDINUL TRICHOPTERA
– Polycentropus flavomaculatus
– Anabolia nervosa
– Rhyacophila nubila
– Rhyacophila polonica
– Hydropsiche pellucidula

ORDINUL DIPTERA
FAMILIA CHIRONOMIDAE
– Blepharocera fasciata
– Prosimulium hirtipes
– Cnephia trigonia
– Chironomus sp.
– Boreoheptagya punctulata

53
Tabel nr . 5.4.: Abundența relativă a nevertebratelor Râ ul Negra

Taxon Abundența relativă (%)
Oligochaeta 1.8
Gastrpoda 0.03
Arachnida 0.87
Ephemeroptera 42.49
Plecoptera 5.58
Trichoptera 25.89
Coleoptera 1.49
Tipulidae 0.1
Diptera Psychoidiae 0.26
Simuliidae 1.03
Chironomidae 20.33
Tabanidae 0.12

Cel mai mare procent al abundenței relative a nevertebratelor în Râul Negra este reprezentat
de Ephemeroptere 43%.Procente semnificative ale abundenței sunt reprezentate si de
Trichoptere(26%) si Diptere Familia Chironomidae(20%). Plecopterele au si ele o
reprezentanță de 5% iar in procente mult mai mici de 1% sunt reprezentate Oligochaetele,
Arachnidele etc.

Figura 5.4 .: Abundența relativă a nevertebratelor Râ ul Negra

54
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]
[CATEGORY NAME],
[VALUE],
[PERCENTAGE]Abundenta relativa a nevertebratelor Raul Negra
Oligochaeta
Gastropoda
Arachnida
Ephemeroptera
Plecoptera
Trichoptera
Coleoptera
Tipulidae
Diptera Psychoidiae
D.Simuliidae
D. Chironomidae
Tabanidae
Proba 5. Pârâul Barnar (pod peste Bistrița, spre microhidrocentrală).
CLASA GASTROPODA
– Ancylus fluviatilis

ORDINUL EPHEMEROPTERA
– Ecdyonurus venosus
– Heptagenia sp.
– Baetis rhodani
– Baetis melanonyx
– Rhitrogena semicolorata
– Epeorus sylvicola
– Rhithrog ena semicolorata

ORDINUL PLECOPTERA
– Amphinemura sulcicolis
– Capnia bifrons
– Nemura cinerea

55 – Leuctra nigra
– Leuctra mortoni
– Rhadiopterx alpina

ORDINUL TRICHOPTERA
– Brachycentrus montanus
– Glossossoma boltoni
– Hidroptila forcipata
– Brachicentru s montanus
– Drusus discolor
– Hydropsyche pelucidulla
– Rhyacophila fasciata

ORDINUL DIPTERA
FAMILIA CHIRONOMIDAE
– Boreoheptagia punctulata
– Blepharocera fasciata
– Chironomus sp.
Tabel nr. 5.5 . : Abundența relativă Pârâul Barnar (pod peste Bistrița, s pre
microhidrocentrală)
Taxon Abunden ța relativă (%)
Turbellariata 0.38
Oligochaeta 3.09
Amphipoda 38.61
Ephemeroptera 54.05
Plecoptera 0.58
Trichoptera 1.54
Diptera , Cironomidae 1.74

În cazul Pârâului Barnar(spre microhidrocentală) procentul cel mai mare pentru abundența
relativă este reprezentat de Ordinul Ephemeroptera(54%), după cum se poate observa și în
figura de mai jos. Un alt procent semnificativ de 39% este reprezntat de Amphipoda iar în
procente mult mai mici de 1% sau 2%, specii de Pleco ptera, Oligochaeta, Turbellariata,
Trichoptera.

56 Figura 5.5 .: Abundența relativă Pârâul Barnar (pod peste Bistrița, spre microhidrocentrală)
0%
3%
39%
54%1%1% 2%Abundenta relativa Paraul Barnar
Turbellariata
Oligochaeta
Amphipoda
Ephemeroptera
Plecoptera
Trichoptera
Diptera Chironomidae

Proba 6. Pârâul Chiril .
ORDINUL AMPHIPODA
– Rivulogamarus balcanicus

ORDINUL EPHEMER OPTERA
– Caenis macrura
– Ephemerella ignita
– Ephemerella major
– Oligoneuriella rhenana

ORDINUL PLECOPTERA
– Nemoura cambrica
– Leuctra fusca
ORDINUL TRICHOPTERA
– Rhyacophila doehleri
– Limnephilus affinis
– Ernodes auricularis
– Sericostoma flavicorne

57
ORDINUL DIPTERA
FAMILIA CHIRONOMIDAE
– Chironomus sp.
– Cladotanitarsus mancus
– Boreoheptagia punctulata
– Rheocricotopus fuscipes
– Blepharocera fasciata
Tabel nr.5.6: Abundența relativă Pârâul Chiril
Taxon Abundența relativă (%)
Oligochaeta 6.75
Hiru dinea 1.53
Gastropode 18.40
Arachnida 7.21
Ephemeroptera 1.22
Plecoptera 0.15
Trichoptera 2.61
Coleptera 1.38
Diptera Chironomidae 59.05
Rhagionidae 1.39

În cazul Pârâuluui Chiril abundența r elativă este reprezentată cel ma i bine procentual de
Ordinul Diptera Familia Chironomidae și anume un procent de 59%.C u un procent mult mai
mic decâ t Dipterele, dar totuși semnificativ, sunt reprezentate Gastropodele(19%).În rest sunt
prezente o multitudine de specii însă în procente mici de 1%, 2%, 3%, 7%.

Figura nr.5.6: Abundența relativă Pârâul Chiril

58
Oligochaeta
7%Hirudinea
2%
Gastoropode
19%Arachnida
7%
Ephemeroptera
1%
Plecoptera
0%Trichoptera
3%
Coleoptera
Diptera
Chironomidae
59%Rhagionidae
1%Abundenta relativa Pârâul Chiril
Oligochaeta Hirudinea Gastoropode
Arachnida Ephemeroptera Plecoptera
Trichoptera Coleptera Diptera Chironomidae
Rhagionidae

Proba 7. Pârâul Giumalău (aflu ent stânga al pârâului Rusca). 1 Km mai jos de
unirea izvoarelor.
ORDINUL EPHEMEROPTERA
– Baetis melanonyx
– Ecdyonurus venosus
– Rhithrogena semic olorata

ORDINUL TRICHOPTERA
– Oecismus monedula
– Glossosoma pilosa
– Baetis rhodani

ORDINUL AMPHIPODA
– Rivulogamarus sp .
ORDINUL DIPTERA
FAMILIA CHIRONOMIDAE
– Blepharocera fasciata
– Prosimulium hirtipes
– Chironomus sp.

Tabel nr. 5.7. : Abundența re lativă Pârâul Giumalău (aflu ent stânga al pârâului Rusca).

59 Taxon Abundența relativă (%)
Oligochaeta 4.21
Colembolla 0.53
Ephemeroptera 1.58
Plecoptera 1.84
Trichoptera 1.31
Diptera Chironomidae 90.00
Psichodidae 0.53

Abundența relativă cu cel mai mare procent de 90%, este reprezentată de Ordinul Diptera,
Familia Chironomidae, dupa cum se poate observa în figura de mai jos.Restul de 10% este
reprezentat de specii din cadrul Plecoptera, Ephemeroptera, Trichoptera , Oligochaeta etc,
prezente în procen te foarte mici de 1% sau 2%.

Figura 5.7 . : Abundența relativă Pârâul Giumalău (aflu ent stânga al pârâului Rusca).

Oligochaeta
4%Colembolla
0%Ephemeroptera
2%Plecoptera
2%Trichoptera
1%
Diptera
Chironomidae
90%Psichodidae
1%Abundenta relativa Paraul Giumalau
Oligochaeta Colembolla Ephemeroptera
Plecoptera Trichoptera Diptera Chironomidae
Psichodidae

60 Capitolu VI:

Concluzii

În urma colectă rii în funcție de: adâncimea albiei, debit și viteza apei, n atura
substratului, din cele 7 puncte de prelevare, s -au inventariat si identificat specii apartinând
mai multor ordine.Printre speciile inventariate s -au aflat specii din cadrul Ordinelor
Ephemeroptera, Diptera Familia Chironomidae, Trichoptera, Plecopter a, Arachnida,
Gastropoda, Oligochaeta.
În ceea ce privește abundența relativă care arată în ce proporție o specie oarecare
participă la realizarea structurii biocenozei, cu cât valoarea indicatorului este mai mare, cu
atât se consideră că specia dată este mai bine adaptată la condițiile oferite de biotop, aceasta a
fost calculată pentru toate cele 7 prelevări din cadrul Văii Bistriței.
Se observă in urma realizării calculelor și a reprezentărilor grafice din cadrul lucrării
faptul că cel mai bine sunt repre zentate, din punct de vedere al abundenței relative specii
aparținând Ordinelor Diptera, Familia Chironom idae, Ephemeroptera ș i Trichoptera.
Pentru speciile din cadrul Ordinului Diptera Familia Chironomidae, valoarea maximă
procentuală a abundenței relativ e este re prezentată de procentul de 90% ș i aparține punctului
de prelevare Pârâul Giumalău (afluent stânga al pârâului Rusca) iar valoarea minimă din
punct de vedere procentual este reprezentată de procentul de 20% și aparține punctului de
prelevare Râul N egra.
Pentru speciile din cadrul Ordinului Ephemeroptera, ce sunt considerate de majoritatea
specialiștilor un grup interesant pentru studiul apelor curgătoare și util pentru evaluarea
biodiversității acvatice din râuri, valoarea maximă procentuală a abund enței relative este
reprezentată de procentul de 54,6% și aparține punctului de prelevare Pârâul Barnar (pod
peste Bistrița, spre microhidrocentrală) iar valoarea cea mai mică de 1% și 2% aparține mai
multor puncte de prelevare precum punctul de prelevare Pârâul Giumalău (afluent stânga al
pârâului Rusca), Pârâul Chiril. Genul dominant din cadrul prelevărilor este reprezentat de
genul Baetis , cu 5 specii și genul Ecdyonorus cu un număr de 3 specii.
Ordinul Trichoptera din cadrul studiului, ce are imp ortanță pentru piscicultură, fiindcă
constituie hrana multor pești și sunt specii indicatoare de ape curate, bine oxigenate, prezintă
o valoare maximă din punct de vedere procentual, a abundenței relative, de 26% in cadrul
punctului de prelevare Râul Negra si o valoare procentuală foarte mică, de 1%, in cadrul

61 punctului de prelevare Pârâul Giumălău. Genul dominant din cadrul prelevarilor este
Rhyacophila doehleri și Hydropsyche pelucidulla .

62 BIBLIOGRAFIE

1. A.Skuj a, V.Spungis, 2010, “ Influence of environmental factors on the distribution of
Caddisfly(Trichoptera communities in medium -size lowland streams in Latvia’ pag. 197 -199.
2. B.Kis, 1974, “ Fauna Republicii Socialiste Romania, Vol VIII ”.
3. C.Bogoescu, 1952, “Influenta temperaturii si vitezei apei asupra repartitiei larvelor
speciilor de ephemeroptere in torente ”, pag 172 -177.
4. C.Bogoescu, 1958, “ Fauna Romaniei -Insecta:Ephemeroptera ”
5. C.Ciubuc, 1992, ‘ Checklist of Romanian Trichoptera(Insecta ).
6. C.S. Antonescu, 1963, “ Biologia apelor’’, pag 5 -9.
7. D.E. Kimmins, 1950, “ Handbooks for the identification of British insects -Plecoptera ”.
F. C. de Moor Æ V. D. Ivanov, 2008, “ Global diversity of caddisflys(Trichoptera -Insecta) in
fresh waters ” pag. 394 -396.
8. G. F Edmunds. 1982. “ Historical and Life -History Factors in the Biogeography of
Mayflies ” 371 -374.
9. G.M.Cojoc, 2016, “ Analiza regimului hidrologic al raului Bistrita in contextual
amenajarilor hidrotehnice ” pag.6 -9.
10. I. Donisa, 1968, “ Geomorf ologia vaii Bistrita ”, pag 10 -29.
11. I.Wallace, 2010,“ Bulletin of the Amateur Entomologists' Society ”, pag. 15 -26.
12. J. M. Tierno de Figueroa & M.J.López -Rodríguez, 2015, “ Orden Plecoptera ”, pag. pag. 1 –
12.
13. J.M.D.R. de Arocha, J.R. Almeida, G.Aveiro Lis, A.Durval, 2010, “ Insects as indicators
of environmental changing and pollution: a review of appropriate species and their
monitoring ” pag. 252 -259.
14. J.Bojková, & T. Soldán, 2013, “ Stoneflys (Plecoptera) of the Czech Republic: species
checklist, di stribution and protection status ”pag. 443 -451.
15. S.P.Godeanu et. al., 2002, “ Diversitatea lumii vii, Determinatorul ilustrat al Florei si
Faunei Romaniei, Vol II ”.
16. V.Mihailescu, 1966, “ Dealurile si campiile Romaniei ”, pag 18 -25.
17. W.E. Ricker, 1952 , “Systematics studies in Plecoptera ”, pag 5 -20.
18. W.Sauter et. Colab, 1970,” Insecta Helvetica -Fauna, Vol 9 Ephemeroptera’’.
19. W.Sauter et. Colab, 1970,” Insecta Helvetica -Fauna, Vol 9 Ephemeroptera’’.
20. *Planul de analiza si acoperire a riscurilor de pe teritoriul judetului Neamt, 2011.
21. *Planul local pentru dezvoltare durabila a judetului Neamt, 2008, pag. 13 -28.
22. ** www.researchgate.net