Istoria atelierelor componente [622970]

Istoria atelierelor componente
Turnătoria și fabrica de mașini Tatray și Asociații a fost fondată în anul 1906 de
către mecanicii de origine moravă Sándor Tátray și Alajos Klier. Pentru acea vreme, această
turnătorie era considerată a fi una dotată cu mașinării moderne. La început, în fabrică lucrau
între 10 -12 muncitori străini, număr ul lor ajungând în două decenii până la 600 -700
muncitori. Această turnătorie a rezprezentat nucleul în jurul căruia s -a dezvoltat Fabrica de
mașini -unelte ”Înfrățirea”.
Această fabrică producea de -a lungul anilor diferite produse precum piese turnate
pentru satisfacerea nevoilor locale (stâlpi pentru construcții, învelitori pentru conductele de
apă și capace pentru gurile de canalizare), cât și articole care până la acea vreme erau
procurate din import – șasiuri pentru mașini, corpuri de cișmea și pompe. Mai mult a preluat o
parte din comenzile Turnătoriei din Petroșani, care nu reușea să facă față cererilor. De -a
lungul Primului Război Mondial, fabrica se ocupa de manufacturarea de produse destinate
armatei austro -ungare precum corpuri de grenade și alez aje pentru proiectile, dar și trifoane de
fxare pe traversele șinelor de cale ferată.
În perioada următoare, au avut loc investiții importante ceea ce a dus la dezvoltarea
fabricii, prin realizarea de noi construcții de ateliere, aceasta fiind dotată cu mașinării și
instalații moderne.
În 6 noiembrie 1926, societatea a adoptat numele ”Turnătoria de fier și fabrica de
mașini Phoebus S.A”. Până în anul 1930, aceasta a cunoscut o perioadă de prosperitate,
producția fabricii a inclus fabricarea locomotive lor, dar și a motoarelor cu explozie, mașini
agricole, instalații pentru mori de ulei, macarale și mașini unelte. În 1936 este vândută Băncii
Franco -Române, în urma falimentului acționarilor.
Fabrica metalurgică Phoebus a fost cea mai importantă fabrică d e acest gen din județul
Bihor, dar și din zona de vest a țării. În anul 1939, din interese egoiste ale capitaliștilor și
politicienilor de atunci, fabrica a fost demontată și părăsită, mașinile și instalațiile au fost
dispersate în diferite alte localități din țară (Brăila), rămânând astfel fără loc de muncă circa
700 de lucrători.
Din dorința de a readuce industria metalurgică la ceea ce a fost în zona județului
Bihor, autoritățile decid după Cel De -al Doilea Război Mondial, gruparea întreprinderilor
individuale metalurgice din oraș respectiv: Frații Grunwald (atelier de lăcătușerie ), Fulger

(atelier broaște uși ), Dezső Szántó și Fiul (atelier de rulouri și sobe ), precum și Standard
(fabrică cărucioare pentru copii ) înființând astfel fabrica sub ace lași nume, ”Phoebus”. În
anul 1948, fabrica a avut un total de 181 de angajați.
În data de 11 iunie 1948, fabrica Phoebus, prin naționalizare a primit denumirea de
Fabrica Metalurgică de Stat Înfrățirea, Oradea, nume care a dăinuit în memoria colectivă până
în primăvara anului 2015 când a fost demolată, pe sit fiind propuse noi proiecte precum
malluri, clădiri de birouri și locuințe colective.
Fabrica de rulouri Dezső Szántó a fost înființată în anul 1911 și a fost prima fabrică
orădeană de rulouri, î n interiorul acesteia lucrând între 30 -40 de angajați, aceștia producând
rulouri de tip Esslingen, obloane de tablă de oțel, rulouri din damasc, jaluzele, rulouri din
pânză, structuri parasolar și articole de lăcătușerie în masă.
După Primul Război Mondia l, fabrica se ocupa în special de servicii în folosul
comunității precum montarea și repararea instalațiilor de apă, depanărea mașinilor agricole,
precum și un serviciu nemaintâlnit în Oradea până la acea vreme, executarea de suduri cu
autogen.
În anul 1 923 firma s -a transformat în societate, numele acesteia fiind Gründwald și
Szántó, iar după un timp aceasta a fost regăsită în documente sub numele de Fabrica de
rulouri și sobe Dezső Szántó și Fiul.
După cel De -al Doilea Război Mondial aceasta s -a unit cu alte patru fabrici sub sigla
Phoebus.