Șomajul – realitate a vieții sociale Absolvent: Ciochină Miruna Adelina Coordonator: Prof. Dr. Manea Ludmila Daniela Cuprins 1. Introducere… [622968]

Galați, 2017
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR GALAȚI

LUCRARE DE LICENȚĂ
Șomajul – realitate a vieții sociale

Absolvent: [anonimizat]: Prof. Dr. Manea Ludmila Daniela

Cuprins

1. Introducere ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 1
2. Noțiuni teoretice ………………………….. ………………………….. …………………………. 2
3. Teoriile șomajului ………………………….. ………………………….. ……………………….. 4
4. Rata șomajului ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 8
5. Politici privind șomajul ………………………….. ………………………….. ……………….. 15
6. Sistemul asigurărilor pentru șomaj ………………………….. ………………………….. . 20
7. Relația între inflație și șomaj ………………………….. ………………………….. ………. 23
8. Prezentarea generală privind șomajul în țările Uniunii Europene ………………. 28
9. Șomajul in România ………………………….. ………………………….. ………………….. 31
10. Analiza statistică economică între inflație și șomaj în România ………………… 37
11. Măsuri de combatere ………………………….. ………………………….. …………………. 49
12. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 53
12.1 Avantajele șomajului ………………………….. ………………………….. …. 53
12.2 Dezavantajele șomajului ………………………….. ………………………… 55
13. Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 57

1
1. Introducere

Motivul alegerii temei „Șomajul , realitate a vieții sociale” este înțelegerea și
aprofundarea stu diului privind acest fenomen c e se manifestă atât în țara noastră ,
cât și în întreaga lume.
Consider că este importantă cunoașterea genezei șomajului, a formelor sale
și a impactului pe care îl are atât la nivel național cât și global.
Acest fenomen, pe de o parte poate fi considerat grav dar în același timp
pentru o anumită parte a populației poate fi considerat benefic prin faptul că li se
acordă o perioadă de timp renumerată în care îsi pot căuta un loc de muncă în
funcție de preferințe dar și de nivelul de calificare pe care îl dețin.
Gravitatea fenomenului apare la persoanele care se află în stadiul de șomaj
involuntar , iar în lucrarea aceasta am analizat cauzele apariției diferitelor tipuri de
șomaj și situațiile care au condus la crearea acestuia.
În a doua parte a lucrării am reali zat o prezentare generală cu privire la
șomajul din cadrul Uniunii Europene , am dezbătut politicile șomajului și am analizat
relația dintre inflație și șomaj .
În încheiere m -am documentat în privința mijloacelor de combatere a
șomajului, luând în considera re faptul că odata cu creșterea duratei acestuia se
agravează situația persoanelor șomere.
Aceasta este cauza pentru care statele fac eforturi permanente pentru
reangajarea populației aflată în șomaj prin cursuri de calificare și recalificare
profesională, ținându -se cont de faptul că cei care nu lucrează în prezent îi
defavorizeaz ă pe ce care au un loc de muncă .

2
2. Noțiuni teoretice

Șomajul reprezintă un fenomen contemporan, complex, cuprinzător, care
include în domeniul său aspecte economice, sociale, politice, psihologice și morale.
Este remarcat faptul că, conceptul de șomaj provine din cuvântul "chomage" în
franceză, luat din gre aca "Caum", ceea ce înseamnă "căldură mare", deoarece orice
activitate este întreruptă.
Șomajul se produce ca urmare a decalajului dintre cererea și oferta de
muncă . Prin corelarea ofertei și cererii de locuri de muncă se poate aprecia situația
de pe piața muncii . Creșterea ofertei de lucru determină o deteriorare a ocupării în
cadrul forței de muncă. Creșterea cererii și scăderea ofertei de forță de muncă
conduce la o scăd ere a șomajului. Piața muncii este într-o stare de echilibru, care
reflectă ocuparea optimă a forței de muncă sau într-o stare de dezechilibru, care
reflect ă un grad de sub -ocupare a forței de muncă .Politicile sociale promovate de
guvernele tuturor țărilo r, tind spre o rată a gradului de ocupare cât mai apropiată de
ocuparea integrală a forței de muncă. Potrivit opiniilor diferiților economiști români și
străini, atingerea unui nivel de ocupare totală este considerată aproape imposibilă
ocuparea satisfăcăt oare fiind de 97 -98% și de 2 -3% pe posturi vacante. Adesea,
șomajul este considerat ca agregat al tuturor persoanelor care au statutul de șomer,
oficial. În acest caz, se referă la persoana – șomer.
Potrivit majorității economiștilor, un șomer este o per soană care caută o
activitate salariată fără să aibă în prezent. Șomeri, conform criteriilor Organizației
Internaționale a Muncii (OIM), sunt persoane de peste 15 ani care, în perioada de
referință, îndeplinesc următoarele condiții: nu au un loc de muncă ș i nu se
încadrează în cadrul forței de muncă, sunt în căutarea unui loc de muncă în ultima
perioadă de patru săptămâni utilizând diferite metode pentru înregistrarea la agenția
de plasare a forței de muncă și a agențiilor de formare sau de plasare a agenți ilor
private, cunosc pașii pen tru a începe o afacere proprie , sunt disponibile pentru a
începe activitatea în următoarele 15 zile dacă ar putea găsi imediat o slujbă .

3
Au statutul de șomer de asemenea , persoanele șomere disponibile pentru a
lucra, care așteaptă să fie rechemate la locul de muncă sau care și -au găsit un loc
de muncă și vor începe să lucreze mai târziu, persoanele care fac parte din
populația inactivă (elevi, studenți, pensionari), dar au spus că sunt în căutarea unu i
loc de muncă și sunt disponibili pentru a începe munca. Există mai multe teorii
economice despre factorii ce cauzează șomajul.
Teoria clasică susține ideea că șomajul există doar pentru cei care doresc
să se angajeze, dar cu un salariu mai mare decât ce l stabilit pe piața muncii. Având
în vedere informațiile insuficiente furnizate pe piața muncii, aceștia preferă să -și
evalueze setul de oport unități pe baza calculelor cost , beneficiu (cost – lipsa locului
de muncă și avantajul locului de muncă = mai bine ).
Teoria lui John Maynard Keynes susține ideea că șomajul involuntar există
în cazul unei creșteri ușoare, în raport cu salariile nominale a prețurile bunurilor pe
care le consumă angajații și a cererii totale pentru lucrătorii dispuși să lucreze la
salariul nominal actual și a cererii totale de forță de muncă . Salariul ar fi mai mare
decât volumul existent de ocupare a forței de muncă. Cauza șomajului involuntar
este lipsa cererii de consum.
Teoria neoclasică susține că șomajul va duce la însăși proc esele de
creștere, care dau caracterul de fenomen "natural". Șomajul care rezultă din
mobilitatea forței de muncă și condițiile de informare a pieței forței de muncă.
Statisticile arată o scădere a perioadei medii de angajare, respectiv o creștere a
durate i medii a șomajului datorită perioadei prelungite de două angajări.
Criza economică, caracterizată prin scăderea sau stagnarea activității
economice, sporește numărul șomerilor, iar integrarea lor în boom poate fi scăzută.
Integrarea unui număr mare de șo meri în funcție de posibilitățile real e ale fiecărei țări
de a stimula investițiile de capital din creștere a economică în capacitatea unor
condiții de criză economică eficiente din punct de vedere al resurselor .

4
3. Teoriile șomajului

O economie care funcționează pe deplin permite ocuparea forței de muncă
și are capacitatea de a oferi beneficii individuale și sociale mari . Putem defini trei
tipuri distincte de șomaj. Volumul șomajului vo luntar este atunci când oamenii se află
în afara câmpului muncii deoarece așa au ales . Șomajul prin șocuri este atunci când
oamenii se află între mai multe locuri de muncă, primesc formare profesională sau
se mută. Șomajul involuntar este atunci când oamenii depun eforturi semnificative
pentru a găsi un loc de muncă, da r nu au reușit. În principiu, primele două tipuri de
șomaj sunt relativ benigne. Șomajul devine o preocupare serioasă numai atunci
când este invol untar. D istincțiile dintre cele trei categorii nu sunt întotdeauna
evidente.
Primul mare teoretician al șomaj ului a fost Karl Marx, care a abordat
probl ema în mare măsură în cartea sa "Dreptul general al acumulării capitaliste".
Unul dintre temele generale ale lui Marx a fost că, într -o economie capitalistă a pieței
libere, muncitorii vor avea în general mai puți nă putere decât capitaliștii în procesul
de negociere a salariilor. Acest lucru se datorează faptului că lucrătorii nu pot avea
un nivel de trai bun dacă nu reușesc să se angajeze. Capitaliștii câștigă profituri mai
mari prin faptul că au această poziție d e negociere relativ mai puternică.
Marx a subliniat, că puterea de negociere a lucrătorilor se diminuează mai
mult când șomajul și sub -ocuparea forței de muncă sunt ridicate, deoarece aceasta
înseamnă că lucrătorii salariați pot fi mai ușor înlocuit. Șomerii au fost denumiți drept
o "armată de rezervă". Marx a concluzionat că șomajul involuntar ridicat este
funcțional pentru operațiunile unei economii capitaliste. În același timp, atunci când o
economie capitalistă crește suficient de rapid, astfel încât armata de rezervă a
șomerilor să fie epuizată, angajații vor folosi apoi puterea lor de negociere sporită
pentru a crește salariile și a schimba distribuția veniturilor în favoarea lor. Profiturile
sunt distribuite corespunzător. Rezultatul constă în faptu l că, capitaliștii devin mai
puțin dispuși să risce să cheltuie bani pe proiecte noi de investiții. Aceasta duce apoi
la o scădere a creării de locuri de muncă, la o șomaj mai mare și la o
reaprovizionare a armatei de rezervă.

5
Armata de rezervă a șomerilor este utilizată de capita liștii ca instrument pentru a
preveni creșteri le semnificative ale salariilor și, pentru a menține profitabilitatea.
Un alt teoretician major al șomajului a fost economistul tardiv conservator
Milton Friedman, care a crea t termenul de "Rata naturală a șomajului" în
prezentarea sa adresată Asociației Economice Americane din 1967. Există diferență
între ideile lui Marx și cele ale lui Friedman referitor la această problemă. Acest lucru
se datorează faptului că Friedman, la f el ca și Marx, a susținut că șomajul ridicat în
economiile capitaliste apare atunci când muncitorii au capacitatea de a fi flexibili în
timpul negocier ii. Afirmația lui Friedman este: „Dacă permite m piețe libere și
competitive, î ntreprinderile vor fi întot deauna forțate să angajeze un lucrător cu un
salariu reprezentat de suma pe care lucr ătorul o merită pentru afacere ".
Dacă întreprinderile încearcă să angajeze lucrători la un salariu mai mic
decât ceea ce merită, afacerea nu va putea să atragă angajați ca lificați și va fi în
afara competiției față de î ntreprinderile care sunt dispuse să plătească salariaților un
salariu decent. În același timp, dacă întreprinderile plătesc mai mult muncitori lor
decât merită, întreprinderile vor vedea că profit urile lor vor dispărea.
Astfel, Friedman concluzionează faptul că, capitalismul pieței libere se va
asigura că întreprinderile ofe ră lucrătorilor locuri de muncă , plătind un salariu
adecvat. Muncitorii sunt liberi să aleagă dacă vor să accepte un loc de muncă la
acest nivel considerat adecvat . Dacă lucrătorii decid în mod liber să nu lucreze la
salariul oferit, ei devin în opinia lui Friedman, șomeri voluntari.
În terminologia lui Friedman, "rata naturală" a șomajului involuntar înt r-o
piață liberă este efectiv zero (după ce a permis astfel de "fricțiuni" ca oamenii care
se deplasează între locuri de muncă și dobândesc noi competențe).
Rata naturală a șomajului involuntar va deveni pozitivă atunci când
muncitorii vor refuza să accep te acest salariu stabil pe piață liberă sau când f orțele
care nu se află pe piață , cum ar fi sindicatele sau mandatele salariale minime,
împiedică scăderea nivelului salariilor la un nivel compatib il cu rentabilitatea
afacerilor .

6
Modul în care Friedman a declarat în anul 1967 către Asociația Economică:
„Folosind termenul de rată naturală a șomajului, nu vreau să sugerez că este
imutabil și neschimbat. Dimpotrivă, multe dintre caracteristicile pieței care determină
nivelul său sunt realizate de om și făcute de politici. În Statele Unite, de exemplu,
ratele minime ale sal ariilor și implicarea sindicatelor , fac ca rata naturală a șomajului
să fie mai mare .”
Al treilea mare teoretician în ceea ce privește șomajul, John Maynard
Keynes a dezvoltat teorii contrare lui Marx, dar în concordanță cu Fr iedman. Keynes
a afirmat că ocu parea deplină a forței de muncă și anume șomajul involuntar, a fost
atinsă în capitalism. Keynes a afirmat că șomajul , în special șomajul involuntar în
masă , din timpul Marii Depresiun i din anii 1930, când își dezvolta ar gumentele pe
această temă , era irațional , pentru că aceasta însemna să irosim energiile și
talentele celor fără muncă.
Pentru Keynes, șomajul în masă a rezultat din insuficiența cheltuielilor totale
sau a cererii agrega te în economie , inclusiv totalul investițiilor în gospodării,
investițiile private și cererea guvernamentală, precum și valoarea totală a vânzărilor
la export mai mică decât importurile totale. Potrivit lui Keynes , cel mai volatil tip de
cheltuielile într -o economie capitalistă sunt investiții private.
Deciziile întreprinderilor de investiții depind de așteptările acestora privind
profiturile viitoare , denumite de Keynes „spirite de animale” . Oricare ar fi cauza
„spiritelor de animale ” în declin ale capita liștilor, atunci când „spiritele animalelor ” vor
decădea, investiția privată se va contracta în mod corespunzător. Aceasta, la rândul
său, va însemna că întreprinderile vor intra în insolvență, lucrătorii intrând într -un
șomaj involuntar în creștere. Keyne s a fost convins că aplicarea înțeleaptă a unor
politici bine concepute ar putea contracara această tendință inerentă și, prin urmare,
ar crea și susține capitalismul ocupării forței de muncă.
Abordarea keynesiană a fost centrată în jurul politicii macroeconomice, în
special a ideii că guvernele centrale ar putea manipula nivelurile lor de cheltuieli între
deficitele și excedentele fiscale (politica fiscală) și ar putea ajusta ratele dobânzilor și
disponibilitatea creditelor (politica monetară) pentr u a menține un nivel al cererii
globale, fără șomaj involuntar. Această variantă keynesiană ajută eliminarea
șomajului involuntar și este în contradicție cu afirmația lui Friedman potrivit căreia

7
șomajul involuntar poate apărea numai din cauza obstacolelor de pe piețele forței de
muncă, cum ar fi sindicatele și standardele minime de salarizare.
Aceasta se dator ează argumentelor lui Keynes potrivit cărora de la sfârșitul
celui de -al doilea război mondial până la începutul anilor 1970, politicile economice
din societățile capitaliste au fost orientate către obținerea de locuri de muncă
integrale. Gradul de angajare față de acest obiectiv a variat substanțial în funcție de
țară și de partid ul politic, la fel ca și abordările politice specifice pentru menținere a
unui nivel ridicat al cererii globale. Dar ideea de a conduce economiile la ocuparea
integrală a forței de muncă și utilizarea instrumentelor de politică macroeconomică
pentru a face acest lucru a fost o preocupare universală .
Un ultim mare teoretician și gânditor care a realizat un studiu amănunțit
asupra șomajului este Michal Kalecki, care era un contemporan al lui Keynes și a
încercat să sintetizeze perspectivele lui Marx împreună cu cele ale lui Keynes.
Kalecki a motivat că datorită lui Keynes, acum avem o înțelegere suficientă
a economiilor capitaliste, astfel încât să se poată elabora politici viabile pentru a
susține angajarea deplină. În plus, spre deosebire de Marx, Kalecki a afirmat că
ocuparea integrală poate fi benefic ă pentru profituri, deoarece economia va opera cu
piețe ferme la un nivel ridicat al cererii globale de produse .
Profiturile din afaceri ar putea fi reduse de cererile de salarii mari într -o
economie de ocupare completă a forței de muncă, dar ar putea com pensa printr -un
volum mai mare de vânzări combinat cu marje de profit mai mici, dar totuși pozitive.
Chiar dacă întreprinderile ar putea beneficia de pe urma ocupării totale a forței de
muncă în acest fel, Kalecki a motivat că încă nu vor sprijini ocupare a integrală a
forței de muncă ca un obiectiv deoarece ar încuraja excesiv lucrătorii.
Angajarea totală ar putea amenința controlul capitalistului asupra locului de
muncă, ritmul și direcția activității economice și chiar instituțiile politice ale societăț ii.
Aceste argumente l-au condus pe Kalecki la concluzi a că ocupația depli nă era
susținută în capitalism. Din această perspectivă, Kalecki a afirmat că fascismul ar
putea constitui un cadru eficient pentru funcționarea capitalismului cu ocupare
deplină a forței de muncă, deoarece munca unui guvern fascist ar fi de asemenea să
mențină controlul capitaliștilor asupra lucrătorilor, indiferent dacă muncitorii aveau
locuri de muncă sau nu.

8
4. Rata șomajului

Rata șomajului este cea mai cunoscută măsu ră a pieței forței de muncă și
una dintre cele mai mediatizate în mass -media din multe țări. Rata șomajului este o
măsu ră utilă a subutilizării ofertei de forță de muncă.
Aceasta reflectă incapacitatea unei economii de a genera locuri de muncă
pentru acele persoane care doresc să lucreze, dar care nu o fac, chiar dacă sunt
disponibile pentru ocuparea forței de muncă și că ută în mod activ să muncească.
Astfel, este văzută ca un indicator al eficienței și eficienței unei economii de a -și
absorbi forța de muncă și performanța pieței muncii.
Având în vedere utilitatea sa de a furniza informații valoroase despre
situația unei țări pe piața forței de muncă și faptul că aceasta este recunoscută ca un
indicator al pieței muncii, ea a fost inclusă ca unul dintre indicatorii propuși pentru
măsurarea progreselor înregistrate în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare D urabilă,
conform obiectivului privind promovarea creșterii economice durabile, incluzive și
durabile, ocuparea integrală și productivă a forței de muncă și a muncii decente
pentru toți.
Baza de date a organi zației internaționale a muncii ( ILOSTAT ) conține
statistici din su rse naționale privind ratele de șomaj pe sexe și vârstă, zonele rurale
și urbane . ILOSTAT include, estimările Organizația Internațională pentru Migrație
(OIM) privind rata șomajului pe sexe și vârstă, care conțin atât date raportate la nivel
național, cât și imputate și în care toate estimările sunt naționale, ceea ce înseamnă
că nu există limite geografice în ceea ce privește acoperirea.
Rata șomajului se calculează exprimându -se numărul de șomeri ca procent
din numărul total de persoane din forța de muncă . Forța de muncă , cunoscută ca
populația activ ă din punct de vedere economic, este suma numărului de persoane
angajate și a numărului de șomeri.

9
Măsurarea ratei șomajului necesită măsurarea atât a ocupării forței de
muncă, cât și a șomajului. Șomerii cu prind toate persoanele de vârstă activă care au
fost fără muncă în timpul perioadei de referință, adică nu au avut o activitate
salariată sau o activitate independentă sau nu sunt în prezent disponibili pentru
muncă, adică erau disponibili pentru o activit ate salariată sau o activitate
independentă în perioada de referință și căutau un loc de muncă, adică făcând pași
specifici într -o perioadă recentă specificată pentru a căuta un loc de muncă plătit sau
o muncă pe cont propriu.
Persoanele care nu au căutat un loc de muncă, dar au o cotă de viitor pe
piața forței de muncă (aranjamente pentru un viitor demarat) sunt, de asemenea,
considerate șomeri, precum și participanți la programe de formare a competențelor
sau de recalificare în cadrul programelor de prom ovare a ocupării forței de muncă,
care nu erau în prezent angajați și nu căutau locuri de muncă pentru că aveau o
ofertă de muncă gata să înceapă într -o perioadă scurtă de timp, în general, nu mai
mare de trei luni, iar persoanele fără ocupație care au des fășurat activități pentru a
migra în străinătate pentru a lucra pentru salarii sau pentru profit, dar care încă
așteptau ocazia de a pleca.
În multe contexte naționale pot exista persoane care nu lucrează în prezent
pe piața forței de muncă și care doresc să lucreze, dar nu caută în mod activ o
activitate pentru că consideră oportunitățile de angajare ca fiind limitate sau pentru
că au limitat mobilitatea forței de muncă sau care se confruntă cu discriminare sau
cu barierele culturale.
Excluderea persoanelor care doresc să lucreze, dar care nu caută o muncă
a fost denumită ca un tip de șomaj ascuns. Femeile pot avea o probabilitate mai
mare de a fi excluse, deoarece în general suferă de bariere sociale care le împiedică
să îndeplinească anumite cri terii. Un alt factor care conduce la excluderea din
numărul șomajului se referă la criteriul potrivit căruia lucrătorii sunt disponibili pentru
muncă într -o anumită perioadă de referință scurtă .
O scurtă perioadă de disponibilitate tinde să îi excludă pe cei care ar trebui
să ia măsuri personale înainte de a începe să muncească, cum ar fi îngrijirea copiilor
sau a rudelor în vârstă sau a altor treb uri familiale, chiar dacă sunt disponibili pentru
muncă imediat după scurtă perioadă de referință.

10
Deoarece femeile sunt deseori responsabile pentru îngrijirea copiilor, ele sunt o
parte semnificativă a acestui grup și, nu vor fi incluse în șomajul măsurat.
În vederea depășirii acestor limitări ale conceptului de șomaj și pentru a
recunoaște cele două grupuri d e populație menționate, persoane fără serviciu, dar
care nu sunt disponibile sau n u caută în mod activ să lucreze , cea de -a 19 -a
rezoluție a ICLS (Societatea Internațională de Științe ale Educației) a introdus
conceptul de "potențial de forță de m uncă ".
Această forț ă de muncă potențială cuprinde persoane le care nu sunt
disponibil e în căutarea unui loc de muncă , definite ca persoane care au căutat un loc
de muncă, chiar dacă acestea nu erau disponibile, dar ar deveni dispo nibile în
viitorul apropia t și potențialii solicitanți de locuri de muncă disponibile , definiți ca
persoane car e nu au căutat un loc de muncă ș i au fost disponibile.
Astfel, persoanele fără loc de muncă incluse în definiția șomajului sunt acum
incluse în forța de muncă potențială. Cea de -a 19-a rezoluție a ICLS identifică, de
asemenea, un anumit grup din cadrul potențialilor solicitanți de locur i de muncă,
descurajați , alcătuit din persoanele disponibile pentru muncă, dar care nu au căutat
un loc de muncă din motive legate de piața forței de muncă .
Un loc de muncă ade cvat sau lipsa experienței în cadrul o cupar ii forței de
muncă cuprinde toate persoanele de vârstă activă care, într -o perioadă scurtă de
timp specificată, cum ar fi o săptămână sau o zi, se aflau în următoarele ca tegorii le
de disponibili fără loc de muncă sau într -o activitate independentă (indiferent dacă
aceasta era la locul de muncă sau cu o întreprindere, dar nu la locul de muncă).
Populația în vârstă este o populație care depășește vârsta legală de muncă,
dar, din punct de vedere statistic, ea cuprinde toate persoanele care depășesc
pragul de vârstă minim specificat pentru care se face o anchetă privind activitatea
economică. Pentru a favoriza comparabilitatea internațională, populația în vârstă de
muncă este deseori definită ca toate persoanele cu vârsta de 15 ani și mai înaintate,
dar acest lucru poate varia de la o țară la alta pe baza legisl ației și practicilor
naționale , unele țări aplicând și o limită superioară de vârstă .

11
Rata șomajului se calculează d upă cum urmează:
Rs = S / Po x 100
Rs= rata șomajului
Po=populția ocupantă Rs = S / Pa x 100
Pa =populația activă
S = șomajul
Anchetele asupra forței de muncă sunt sursa de informații pentru
determinarea ratei șomajului. Aceste anchete pot fi concepute astfel încât să
acopere aproape întreaga populație non -instituțională dintr -o anumită țară și, în
general, oferă o oportunitate pentru măsurarea simultană a angajațil or, a șomerilor și
a persoanelor aflate în afara forței de muncă într -un cadru coerent.
Alte tipuri de anchete ale populației și recensămintele populației ar putea fi
utilizate ca surse de date pentru a calcula rata șomajului. Informațiile obținute din
astfel de surse pot fi mai puțin fiabile, deoarece, nu permit o analiză detaliată pe
piața muncii și a activităților de căutare a locurilor de muncă ale respondenților.
Înregistrările administrative, cum ar fi înregistrările biroului de ocupare a
forței de m uncă și statisticile de asigurări sociale pot servi drept surse ale statisticilor
privind șomajul. Cu toate acestea, statisticile provenite din aceste înregistrări
administrative se referă la un concept de șomaj diferit, denumit ca șomaj înregistrat .
Deși statisticile privind șomajul înregistrat pot fi utile, acestea nu sunt în nici
un fel comparabile cu statisticile privind șomajul provenite din anchetele efectuate de
gospodării în urma definirii prin trei criterii: persoanele care nu sunt angajate, s unt
disponib ile pentru muncă și caută loc de muncă .
Numă rul național de șomeri sau candidați la locul de muncã care sunt
înregistrați la ofici ile de ocupare a forței de muncă nu va fi decât un subs et limitat din
numă rului total al persoanelor care caută și sunt disponibile pentru muncă, în special
în țările în care sistemul birourilor de ocupare a forței de muncã nu este extinse.
Acest lucru se datorează cerințelor de eligibilitate care exclud persoanele
care nu au lucrat niciodată sau care nu au lucrat re cent sau alte impedimente
discriminatori i care împiedică înregistrarea.

12
De asemenea, înregistrările administrative pot depăși uneori șomajul
înregistrat datorită dublării, eșecului eliminării persoanelor din registre atunci când nu
mai caută un loc de munc ă sau deoarece permite includerea persoanelor care au
avut de lucru.
În scopul comparabilității datelor, tabelele privind șomajul și rata șomajului
prezentate în ILOSTAT conțin numai statistici din sondajele populației sau
recensămintele populației. Statis ticile referitoare la conceptul de șomaj înregistrat
sunt prezentate separat în cadrul ILOSTAT.
Interpretarea ș i utilizarea indicatorului de ” rată totală a șomajului” pentru o
țară este o măsură larg utilizată a ofertei de muncă nefolosite. Dacă ocuparea forței
de muncă este considerată ca fiind situația dorită pentru persoa nele din cadrul forței
de muncă , cunoscută anterior ca populație activă din punct de vedere economic,
șomajul devine situația nedorită. În această situație , poate fi necesar un șomaj pe
termen scurt pentru a asigura ajustarea fluctuațiilor economice.
Ratele șomaj ului pe grupuri specifice, definite în funcție de vârstă, sex,
ocupație sau industrie, sunt utile în identificarea grupurilor de lucrători și a celor mai
vulnerabile sectoare al e muncii.
În timp ce rata șomajului poate fi considerată cel mai relevant indicator al
pieței muncii care reflectă performanța generală a pieței forței de muncă și a
economiei în ansamblu, ea nu trebui e interpretată ca o măsură a dificultăților
economice sau a bunăstării.
Când se bazează pe standardele recomandate la nivel internațional, rata
șomajului reflectă proporția forței de muncă care nu are un loc de muncă, dar este
disponibilă și căută în mod activ să muncească. Nu se menționează nimic despre
resursele economice ale lucrătorilor șomeri sau ai membrilor familiilor acestora.
Utilizarea sa trebui e să se limiteze la a servi drept o măsură a utilizării forței
de muncă și ca o indicație a neîndeplinirii sarcinilor. Alte măsuri, inclusiv indicatori
privind veniturile, sunt necesare pentru evaluarea dificultăților economice.
Măsurarea șomajului agregat constă în mascarea informațiilor privind
comp onența populației șomerilor și lipsa informațiilor la nivelul educație i, originii
etnice , socio -econom ice, experienței profesionale a șomerilor.

13
Rata șomajului nu menționeaz ă nimic despre tipul de șomaj , indiferent dacă
este ciclic și pe termen scurt sau structural și pe termen lung , care este o problemă
esențială pentru factorii de decizie politică în elabora rea răspunsurilor lor politice,
mai ales că șomaj ul structural nu poate fi abordat prin creșterea cererii de pe piață.
Rata scăzută a șomajului poate să ascundă sărăcia substanțială, deoarece
rata ridicată a șomajului poate să apară în țările cu o dezvolt are economică
semnificativă și o incidență scăzută a sărăciei.
În țările fără o plasă de siguranță pentru asigurarea de șomaj și pentru
prestațiile sociale, mulți indivizi nu își pot permite șomajul. În țările cu sisteme bine
dezvoltate de protecție socia lă sau atunci când sunt disponibile economii sau alte
mijloace de sprijin, lucrătorii își pot permite să -și petreacă timpul pentru a găsi
locuri le de muncă dorite .
Prin urmare, problema în multe țări în curs de dezvoltare nu este șomajul, ci
mai degrabă l ipsa muncii decente și productive, ceea ce conduce la diverse forme
de subutilizare a forței de mun că, adică sub -ocuparea forței de muncă.
Un scop util servit de rata șomajului într -o țară, atunci când este disponibil
cel puțin anual, este urmărirea ciclur ilor de afaceri. Atunci când rata este ridicată,
țara poate fi în recesiune sau mai rău, condițiile economice pot fi rele sau țara cumva
incapabilă să ofere locuri de muncă pentru lucrătorii disponibili.
Scopul este de a introduce politici și măsuri pentr u a reduce incidența
șomajului la un nivel mai acceptabil. Nivelul care este sau ar trebui să fie, a fost
sursa unei discuții politice , deoarece mulți consideră că există un punct sub care o
rată a șomajului nu poate scădea fără apariția unor presiuni infl aționiste intense. Din
cauza acestui presupus compromis, rata șomajului este urmărită îndeaproape în
timp.
Obiectivul politic obișnuit al guvernelor, angajatorilor și sindicatelor este de a
avea o rată cât mai scăzută posibil, dar și în concordanță cu alt e obiective ale politicii
economice și sociale, cum ar fi inflația scăzută și situația balanței de plăți durabile.
Atunci când folosim rata șomajului ca indicator pentru urmărirea evoluțiilor
ciclice, suntem interesați să analizăm modificările măsurii în timp.

14
În acest context, definiț ia exactă a șomajului utilizat este, fie o definiție specifică
fiecărei țări sau una bazată pe standardele rec omandate la nivel internațional.
Aceasta nu contează mult atât timp cât rămâne neschimbată, ca faptul că statisticile
sunt colectate și diseminate cu regularitate, astfel încât măsurile de schimbare să fie
disponibile pentru stud iu.
Pe plan internațional, rata șomajului este frecvent utilizată pentru a compara
modul în care piețele forței de muncă din anumite țări diferă una de cealaltă sau cum
diferă unele regiuni ale lumii în această privință.
Ratele șomajului pot fi, utilizat e pentru a aborda problemele legate de
diferențele de gen în ceea ce privește comportamentul și efectele forței de muncă.
Rata șomajului a fost adesea mai mare pentru femei decât pentru bărbați. Posibilele
explicații sunt numeroase, dar dificil de cuantifi cat.
Femeile sunt mai predispuse decât bărbații să părăsească și să reintre
înapoi în forța de muncă din motive familiale și există o aglomerare generală a
femeilor în mai puține ocupații decât bărbații, astfel încât femeile să găsească mai
puține oportun ități de angajare.
Alte inegalități de gen în afara pieței muncii, de exemplu în ceea ce privește
accesul la educație și formare, afectează negativ modul în care femeile se îndreaptă
spre găsirea de locuri de muncă.

15
5. Politici privind șomajul

Probl ema efectivă a cererii și problema schimbării structurale sunt cauzele
economice ale șomajului. Dar post -keynesienii, cum ar fi Kalecki, au observat că pot
exista și obstacole politice în calea ocupării forței de muncă. Deoarece șomajul lui
Keynes este un produs secundar negativ al capitalismului, el este considerat ca
neservind niciunui scop în sistemul capitalist și astfel nu este de dorit.
Kalecki, Steindl și alți economiști , au subliniat că șomajul poate fi funcțional
în capitalism, o perspectivă care se trage din analiza lui Karl Marx asupra armatei de
rezervă a muncii. Potrivit lui Karl Marx, șomajul are mai multe funcții.
În primul rând, acesta oferă sistemului o rezervă de muncă disponibilă din
care să aleagă atunci când ritmul acumulării crește. Î n al doilea rând, șomajul
servește la disciplina lucrătorilor, care nu se tem să fie concediați într -un mediu de
ocupare deplină. În al treilea rând, șomajul reduce salariile, deoarece unul dintre
modurile în care șomajul disciplinează lucrătorii este să -și diminueze puterea de
negociere și astfel să mențină salariile în creștere.
Astfel, în această privință, șomajul nu este doar un produs secundar natural
al capitalismului, ci este esențial pentru buna funcționare a acestuia. Karl Marx a
postulat o serie de componente diferite ale armatei de rezervă a forței de muncă.
"Rezerva latentă" include și persoanele care nu se află în prezent în sistemul de
piață, fie că efectuează o muncă gospodărească neremunerată, fie că au o
subzistență slabă la periferia econo miilor lumii a treia.
"Rezervarea stagnantă" include și pe cei care nu sunt aproape niciodată
angajați, boom -ul sau bust -ul. Membrii "rezervei plutitoare" alternează între ocuparea
forței de muncă și șomaj, cu creșterile și coborâșurile ciclului de afacer i. "Pauperii"
este termenul folosit de Marx pentru a identifica pe cei care acum sunt adesea
denumiți "subclasa". Recent, s -a sugerat că schimbările capitalismului global au
făcut ca unele dintre aceste componente să nu mai funcționeze. Și asta a condus la
un mediu favorabil politicilor care pot promova eliminarea surplusului de populație în
curs de dezvoltare cu conotații înfricoșătoare, genocide și rasisme.

16
Politicile de abordare a șomajului trebuie să recunoască atât problema
efectivă a cererii, cât și problema schimbării structurale, precum și funcționalitatea
șomajului și apariția unui sector dur, care nu mai funcționează ca armată de rezervă.
Politicile keynesiene tradiționale au încercat inițial să stimuleze cererea agregată
prin politici fiscale și monetare.
Stimularea sectorului privat la ocuparea integrală a forței de muncă poate să
abordeze problema cererii agregate, dar nu și problema schimbării structurale. Din
momentul în care problema schimbărilor structurale apare cu forță la niveluri mai
ridicate de utilizare a capacităților de ocupare a forței de muncă, stimularea cererii
din sectorul privat poate crește problema schimbărilor structurale.
Unii post -keynesieni ar folosi politicile de venit pentru a face față anumitor
simptome. Alte rute ar include promovarea lucrărilor publice și socializarea
investițiilor. Aceste abordări, dacă sunt proiectate corect, pot fi mai eficiente decât
stimulentele fiscale co nvenționale în abordarea problemei schimbării structurale.
În cadrul unei economii capitaliste, ocuparea integrală a forței de muncă
necesită o politică sau un set de politici care pot crește cererea efectivă fără a aduce
rigiditate structurală și care po t elimina șomajul, găsind în același timp un mecanism
instituțional pentru abordarea problemei funcționalității.
Keynesienii au sugerat că o astfel de politică este disponibilă sub forma unui
tip de administrație permanentă pentru progresul lucrărilor (Wr ay, 1998). Hyman
Minsky (1986) a menționat acest lucru drept guvern ca "angajator de ultimă
instanță". În cadrul unei astfel de politici, guvernul ar oferi o funcție de angajare în
serviciul public tuturor celor pregătiți și dispuși să lucreze.
Pe măsură ce economia se extinde (contractă), cererea sectorului privat de
forță de muncă ar crește (scădere ), iar sectorul public executiv s-ar micșora (crește).
Person alul sectorului public executiv ar fi angajat în toate tipurile de servicii sociale și
publice ca re ar aduce beneficii comunității.
Eliminarea perioadelor lungi de șomaj ar conserva și ar spori productivitatea
muncii. Costurile sociale și economice ale șomajului din cauza insecurității veniturilor
și a sărăciei s -ar diminua, iar societatea ar benefic ia semnificativ prin mai p uține
infracțiuni și mai puține probleme sociale asociate șomajului.

17
Problema efectivă a cererii ar fi rezolvată prin menținerea veniturilor agregate la
niveluri ridicate, însă abordarea sectorului public executiv, spre deosebire de stimulul
tradițional al cererii, ar aborda și problema schimbării structurale . Schimbările
sectoriale și agregate ar schimba doar proporția ocupării forței de muncă din sectorul
privat și public.
Sectorul public executiv poate aborda și problemele de mediu. Stimularea
sectorului privat la ocuparea integrală a forței de muncă ar conduce cu siguranță la o
poluare mai mare și la o utilizare a resurselor epuizabile, în timp ce activitățile
sectorului public ar putea fi concepute pentru a polua mai puțin și pentru a folosi mai
puțini combustibili fosili. Șomajul este la baza multor probleme economice și sociale
ale capitalismului. Unii ar argumenta că ar trebui să se caute un nou sistem
economic în care să se realizeze dreptul la un loc de muncă, așa cum est e prezentat
în Declarația Universală a Drepturilor Omului a Națiunilor Unite.
Într-o societate post -capitalistă legătura dintre ocuparea forței de muncă și
banii va fi desființată, iar un nou mod de organizare socială și economică va face ca
șomajul să di spară și să fie irelevant. Până în prezent, nu există niciun motiv pentru
a nu se angaja imediat în ocuparea integrală a unui loc de mun că garantat în
serviciul public , pentru oricine este pregătit și dispus să lucreze.
Keynes susține că economiștii clasi ci au recunoscut doar posibilitatea
șomajului fricțional și voluntar și că un capitol important al teoriei economice rămâne
să fie scris despre a treia clasă de șomaj. Nu există niciun loc în schema clasi că a
lucrurilor pentru șomajul involuntar.
Conceptu l de șomaj fricțional se referă la pierderea inevitabilă a timpului
dintre locurile de muncă și nu prezintă d ificultățile. Sărăcia voluntară este definită ca
șomajul din cauza refuzului sau inca pacității unei unități de muncă, de a accepta o
recompensă corespunzătoare valorii produsului datorată productivității sale
marginale, dar este utilizată astfel încât să necesite adăugarea la această definiție a
condiției ca salariul oferit nu trebuie să fie mai mic decât cel pe care muncitorul îl
consideră drept o r ată minimă adecvată a salariului.

18
Dacă muncitorii refuză ocuparea forței de muncă disponibile cu o rată a
dobânzii sub acest minim, sau dacă muncitorii angajați refuză să permită scăderea
ratei monedei predominante și scăderea ratei șomaj ului pentru ei sau pentru alții ,
acest refuz Keynes îl consideră aparent ca un șomaj involuntar, dar neagă
posibilitatea sau probabilitatea lui.
El definește șomajul involuntar după cum urmează: "B ărbații sunt șomeri
involuntari dacă, în cazul unei mici creșteri a prețu lui bunurilor salariale față de
salariul monetar, oferta agregată de forță de muncă dispusă să lucreze pentru banii
actuali să fie mai mare decât volumul existe nt de ocupare a forței de muncă ". Prin
aceasta afirmație se deduce că orice șomaj ar dispărea dacă salariile reale ar fi
reduse printr -o creștere a prețurilor bunurilor salariale, salariile rămânând aceleași
sau crescând într -o proporție mai mică, dar nu scăzând, ceea ce ar deveni un șomaj
involuntar.
Fiind vorba de un șomaj involunta r, Keynes analizează cauzele și efectele
sale. În clasificarea lui Keynes a șomajului în funcție de cauzele sale, șomajul
datorat rigidității scăzute a sala riilor, care pentru economiștii clasici a fost principalul
tip de șomaj ciclic și singurul tip impor tant de șomaj secular sau p ersistent, nu își
găsește locul. Mai târziu va fi exclus pe motiv că rezistența la reducerea ratelor
salariilor, în general, nu implică o reducere a volumului de ocupare a forței de muncă
și este, în general favorabilă locurilor de muncă, mai degrabă decât invers.
Omisiunea realizată de economiștilor clasici constă în eșecul lor de a
observa rezistența mai redusă a forței de muncă odată cu reducerea salariilor reale
dacă nu este asociată cu reducerea salariilor în sine și a eșe cului lor de a
recunoaște existența unui volum mare de șomaj .
Argumentarea lui Keynes arată în mod evident eficiența remediilor
inflaționiste pentru șomaj față de reducerile salariale. Într -o lume organizată în
conformitate cu specificațiile lui Keynes, ar exista o cursă constantă între presa și
agenții economici ai sindicatelor, problema șomajului fiind rezolvată în mare măsură
dacă presa ar putea menține un avantaj constant și dacă numai volumul ocupării
forței de muncă, indiferent de calitate ar fi con siderat important.

19
Singura diferență dintre afirmațiile lui Keynes și cele ortodoxe constă în
negarea lui precum că reducerea ratelor salariilor reprezintă un remediu pentru
șomaj. Keynes urmărește prea mult doctrina clasică atunci când recunoaște că
"impreuna cu o anumită organizație, echipament și tehnică, salariile reale și volumul
producției (și, prin urmare, ocuparea forței de muncă) sunt corelate în mod unic,
astfel încât, în general se întâmplă doar însoțite de o scădere a ratei salariilor reale.”
Această concluzie rezultă dintr -o analiză puțin calificată a unei analize a legii de
diminuare a repatrierii și trebuie să fie modificată pentru neuniformitatea ciclică,
precum și pentru posibilitatea ca prețurile bunurilor salariale și ale altor bunuri să
aibă mișcări divergente.
Dacă angajatorii își desfășoară activitatea în politica salarială în
conformitate cu analiza marginală a costurilor, aceasta se realizează imperfect și
inconștient, iar nivelul salariilor pe care ei pot fi convinși să le stabilea scă este
puternic influențat de r entabilitatea operațiunilor lor . Keynes folosește termenul
"ocuparea integrală a forței de muncă" pentru a semnifica absența o ricărui tip de
șomaj involuntar . El o descrie și ca o condiție care ar fi dominată "atunci când
producția a crescut la un nivel la care randamentul marginal dintr -o unitate
reprezentativă a factorilor de producție a scăzut la cifra minimă la care o cantitate
suficientă de factori pentru a produce ace astă producție este disponibilă . Sunt
sugerate mai m ulte propuneri ce pot fi discutabile.
Conceptul de diminuare a producti vității marginale este utilizat în economie
într-un sens diferențial și parțial pentru a indica creșterile mici ale producției care ar
rezulta atunci când un anumit factor sau grup de factori a fost mărit, restul fiind
menținut constant.
În cazul în care toți factorii sunt crescuți simultan și în proporții uniforme,
este necesară o presupunere ca cea a prevalenței generale a dezechilibrelor tehnice
externe din creșterea producției, dac ă se acceptă că producția și randamentul pe
unitatea compușilor factorilor trebuie să fie corelată negativ. Există de asemenea,
presupunerea că orice creștere a salariilor reale (salariile rămânând constante sau în
creștere) va duce la o creștere a volumul ui de muncă disponibil.

20
6. Sistemul asigurărilor pentru șomaj

Mai mulți parametri ai sistemelor d e indemnizație de șomaj i nfluențe ază
rezultatele ident ificate în secțiunea precedentă . O primă pârghie este durata
prestațiilor de șomaj care au un impact direct asupra ratei șomerilor. În practică,
durata efectivă depinde de o serie de factori , în special, de istoria anterioară a
activității, deoarece în multe state membre durata maximă c rește odată cu perioada
de cotizare în funcție de perioadele de contribuție mai lungi.
Măsura în care sistemul fiscal de beneficii protejează veniturile șomerilor
depinde, de un număr de alte pârg hii, nu de durata beneficiilor, cum ar fi ratele de
înlocui re sau de dreptul la prestații de șomaj . Impactul duratei beneficiilor asupra
duratei șomajului pentru populația totală a șomerilor nu este, în general puternic ,
deoarece menținerea nivelului de trai în cazul șomaj ului poate însemna ca, șomerii
să aibă șan se mai mari de a fi recrutați și o bună potriv ire a locurilor de muncă .
De exemplu, există dovezi că noii șomeri care nu au dreptul la prestații de
șomaj provin adesea dintr -o clasă mai săracă, cu un ataș ament mai slab la piața
muncii. În plus , există dov ezi că în țările cu o asigurare mai mare a șomajului și
cheltuieli mai mar i pentru măsurile de activare , există o legătură strânsă între durata
maximă a beneficiilor și acoperirea măsurilor de activ are.
La calculul ratelor nete de înlocuire, veni tul net es te definit ca venitul după
impozite le și contribuții le la asigurările sociale, cu includerea u nor posibile beneficii
sociale precum asistență socială pentru familii, locuințe și beneficii în muncă. P rofilul
ratelor nete de înlocuire poate să difere substanțial în funcție de istoricul contribuțiilor
șomerilor, în sp ecial pentru înregistrările de contribuții mai mici, deoarece beneficiil e
scad, de obicei în funcție de timpul petrecut în șomaj.
Rata de înlocuire netă se deduce direct prin venituri mai mari ale
gospodăriilor, iar impactul net depinde de o serie de factori. În special, impactul net
depinde de proiectarea beneficiilor fiscale și a interacțiunilor conexe cu alte beneficii
și cu sistemul fiscal, dar și prin alte aspecte, cum ar fi salariile anterioare ale noilor
șomeri sau istoria lor anterioară de muncă.

21
În plus, ratele mai ridicate de înlocuire se pot deduce și din descurajarea f inanciară
tot mai mare a muncii , cum ar fi capcane de șomaj și capcane de inactivitate, care,
la rândul lor, pot avea un impact negativ asupra ratei de activitate sau de ocupare a
forței de muncă, în special pentru anumite categorii de lucrători.
Capcanele șomaj ului sunt adesea foarte mari pentru salariații cu sa larii mici
și astfel lucrătorii acceptă oferte le de locuri de muncă cu salarii reduse. Cu toate
acestea, legătura dintre ratele de înlocuire nete și rata șomerilor pe termen lung
rămâne ușor negativă, ceea ce sugerează că impactul pozitiv as upra unei mai bune
corelații pe piața forței de muncă , ceea ce depășește riscul unui impact negativ
asupra stimulentelor pentru muncă.
Condițiil e duratei perioadei de calificare sunt în mod pozitiv legate de sărăcia
șomerilor. În toate statele membre, dreptul la prestații de asigurare de șomaj
depinde de înregistrăril e anterioare în câmpul muncii și de contribuțiile plătite.
Șomerii trebuie, să deți nă un registru minim de muncă prin definiția exactă și
lungimea care variază foarte mult și ca urmare, persoanele care au muncit pe
termen scurt sau care nu au o perioadă d e muncă continuă sunt mai puțin aco perite
de ajutoarele de șomaj. Condiții mai stricte de eligibilitate se deduc din mai puțin
șomeri care au dreptul la prestații, astfel încât au acoperirea mai scăzută și un
impact mai mic al stabilizării. În special, posibilitatea de a cumula diferite perioade de
contribuție, astfel încât să nu se piardă niciun drept, are un impact important.
Condițiile de eligibilitate ale lucrătorilor care desf ășoară activități
independente și ale lucrătorilor care au contr acte atipice sunt, de asemenea o
pârghie pentru îmbunătățirea gradului de acoperire, oferind posibilitatea de a se
alătura unui sistem pe bază de voluntariat. Cu toate acestea, reformele, cum ar fi
îmbunătățirea ratelor de înlocuire și a duratei beneficiilor sau extinderea condițiilor
de eligibilitate, înseamnă cheltuieli publice suplimentare, având în vedere modul în
care sunt finanțate majoritatea ajutoarelor de șomaj. Schemele de tip asigura re
vizează angajații și firmele care contribuie direct la finanțarea beneficiilor, dar aceste
contribuții sunt văzute ca fiind similare impozitării și o acoperire mai mare a
beneficiilor ar necesita contribuții mai mari, eventual descurajând crearea de loc uri
de muncă.

22
Se așteaptă ca astfel de mișcări să permită pieței muncii și economiei să funcționeze
mai bine pe termen mediu generând mai multe venituri fiscale pentru anumite rate .

Ratele de înlocuire nete ale prestațiilo r de șomaj în timp, 201 5
Sursa: Comisia Europeană, bazată pe modelele OECD Fiscal -Beneficii

Notă: Ratele de înlocuire sunt exprimate ca procent din venitul net anterior din
muncă. Nivelul de câștiguri este de 67% din câștigurile medii cu normă întreagă.
Durata este de la 1 lună până la 60 de luni de șomaj.

23
7. Relația între inflație și șomaj

Importan ța cunoașterii inflației și șomajului, în ceea ce privește nivelul,
evoluția, factorii de influență, implicațiile asupra economiei reale, a fost de multă
vreme interesantă pentru economiști, prin urmare, multe lucrări de specialitate
vizează să demonstreze interdependența dintre cele două fenomene
macroeconomice: inflația ș i șomajul. Din 1958, când A.W. Phillips (în lucrarea
"Relația dintre șomaj și rata schimbării salariilor bănești în Regatul Unit 1861 -1957"),
pe baza datelor înregistrate în Marea Britanie timp de aproape un secol, a arătat
pentru prima dată că există o relație inversă .
Relația dintre r ata de schimbare a salariilor nominale și rata șomajului, o
analiză vastă a literaturii economice a fost dedicată analizei acestei relații. Autorul a
observat că salariile nominale au avut tendința de a crește în perioadele cu șomaj
scăzut și invers. Aceas tă relație a fost descrisă printr -o curbă convexă, numită astăzi
"curba Phillips ".
Datorită faptului că există o corelație pozitivă între rata de creștere a
salariilor nominale și cea a prețurilor, ulterior, la majoritatea specialiștilor, această
curbă a constituit baza unei reflecții asupra existenței unui arbitraj între inflație și
șomaj și, astfel au apărut c onsecințele politicii economice. În 1960, pe baza datelor
privind inflația și șomajul în economia SUA, Samuelson și R obert Solow (în lucrarea
"Aspe cte analitice ale politicii antiinflaționiste") au făcut o interpretare a curbei
Phillips, pen tru ca aceasta să fie folosită î n alegerea politicii economice.
Curba Phillips, conform acestor economiști, reprezintă o relație între rata
inflației și rata șom ajului, și nu între rata de variație a salariilor nominale și rata
șomajului, așa cum a afirmat Phillips. Paul Samuelson concluzionează că societatea
este, în realitate, fie în situația de a opta pentru un nivel rezonabil de utilizare a forței
de muncă și o creștere mod erată dar continuă a prețurilor , fie capabilă să ofere o
stabilitate relativă a prețurilor, dar asociată cu un grad ridicat de șomaj.

24
Timp îndelungat , curba Phillips a fost recomandată ca un instrument care
permite formularea programelor p olitice cu combinații alternative ale ratei inflației și
șomajului. Fiecare punct al curbei Phillips poate fi interpretat ca o posibilă variantă a
politicii economice. Pe toată curba Phillips există o relație inversă dintre rata
șomajului și rata inflației , lucru care refl ectă faptul că o națiune poate cumpăra un
nivel mai scăzut al șomajului dacă este dispus să plătească prețul unei rate
superioare a inflației, condițiile de compromis fiind date de panta d in curba Phillips .
Pentru că argumentația lui Phill ips s -a dovedit a fi depășită datorită realității
economice, experții monetari Milton Friedman (Rolul politicii monetare, 1968) și
Charles E. Phelps (Curba Phillips, așteptările privind inflația și ocuparea optimă a
timpului, 1967), au concluzionat că începând cu existența unei rate a șomajului
naturală, determinată în principal de factorii structurali, acceptă corelația inversă
dintre inflație și șomaj, dar numai pe termen scurt și numai în măsura în care
schimbarea rat ei inflației este neanticipată p e termen lung (Phillips Curve devine o
linie verticală ), această corelație nu există deoarece șomajul nu poate fi redus ca
urmare a relansării politicii monetare, ceea ce are ca efect doar creșterea ratei
inflației.
Prin urmare, în teoria economică apare o altă alternativă de explicare a
curbei Phillips, cunoscută sub numele de curba Phillips a ratei naturale. Conform
acestei teorii, curba Phillips cu panta descendenta este caracteristica doar pe
termen scurt, iar pe termen lung, numai o rata a somajului est e compatibila cu o
inflație stabilă (rata naturala a ș omajului), curba Phillips fiind verticala.
Din punctul de vedere al relației dintre șomaj și inflație, conceptul NAIRU
("rata inflației non -acceleratoare a șomajului") este utilizat în teoria economică ,
reprezentând rata șomajului conform căreia inflația efectivă și cea anticipată este
egală și inflația este stabilă). Existența unui NAIRU implică absența oricărui
compromis pe termen lung între inflație și șomaj.
În anii 1970, când a apărut fenomenul de "stagflație" creștere simultană a
inflației și a șomajului, a devenit evident faptul că factorii de decizie nu aveau
opțiunea de a se stabili pentru o rată mai mare a inflației pentru a atinge o rată mai
scăzută a șomajului. În ciuda percepțiilor pe scară largă ale publicului și ale presei
despre stagflație.

25

Ipoteza ratei naturale are implicații s erioase asupra politicii economice, în
primul rând pentru că implică existența unui nivel minim al ratei șomajului pe care o
poate menține pe termen lung și, î n al doilea rând, afirmă că o națiune nu poate
susține șomajul sub nivelul șomajului natural .
Pentru o perioadă lungă de timp fără a pune în mișcare spirala ascendent ă a
prețurilor și a salariilor. Știind adevărata rată a șomajului natural este extrem de
importantă pentru înființarea politicii macroeconomice în condițiile în care rata de
ocupare completă este aspectul pozitiv al procesului, iar șomajul este negativ. Este
cert că nivelul acestei rate nu este static, deoarece este influențat în permanență de
o serie de factori care se află într -o dinamică permanentă.
În acest sens, Phelps estimează că rata șomajului natural nu este o
"constantă intertemporală, cum ar fi viteza luminii, independentă de tot ceea ce
există sub soare", în funcție de numeroși factori care îi dau un caracter dinamic.
Ideea că rata naturală a șomajului (NAIRU) nu este un număr unic a fost observată
în cercetările empirice recente. Una dintre cele mai cunoscute și estimate estimări
este aceea a lui Robert Gordon, care a apreciat pentru economia am ericană în 1955
o rată de 5,1%. În anii '60 –'70 (secolul XX) rata a cr escut ca urmare a afluxului mare
de tineri aflați în forța de muncă. În anii '80 a ajuns la o valoare cuprinsă între 5 -7%.
În anii ' 90, alți cercetători americani (Staiger, 1997) au estimat o rată între 5,1 și
7,7%.

26

Sursa : OECD Economic, OECD Calculatio ns
Zona euro de la 5,5% la 9,2%. În a doua jumătate a anilor 1990, se observă
o scădere a NAIRU, atât în zona euro, cât și în țările OCDE. Spre deosebire de
NAIRU înregistrată în zona euro, în SUA este cea mai redusă și are o tendință
descendentă pentru per ioada cuprinsă între 1980 și 1999 (6,1% în 1980 și 5,2% în
1999).
Conform studiului OCDE , în urma recesiunilor din trecut, șomajul structural
a avut tendința de a crește în multe țări, ceea ce poate fi parțial reflectarea creșterii
șomajului pe termen lu ng și a efectelor de tip histerezis. Mai mult, experiența din
trecut sugerează că țările europene ar putea fi mai vulnerabile decât alte țări (SUA,
Japonia, țările OCDE), fapt reflectat în proiecțiile actuale, care arată o creștere mai
pronunțată a NAIRU î n zona euro.
Din studiile efectuate de numeroși specialiști, după șocul petrolier din anii
1970, pe baza datelor privind șomajul și inflația din ultimele trei decenii, existența
unei relații mai complicate decât cea care rezultă din forma simplă a lui Phil ips Curba
apare, testarea în acest mod a ratei naturale a ipotezei curbei Philips.

27
Se afirmă în că opinia dominantă în rândul analiștilor economici este că nu
există un compromis pe termen lung între inflație și șomaj:
 pe termen lung, șomajul depinde de variabile esențiale structurale, în
timp ce in flația este un fenomen monetar
 pe termen scurt, însă, există un compromis, astfel încât, dacă șomajul
scade sub NAIRU, inflația va crește până când șomajul va reveni la
NAIRU, moment în care inflația se va st abiliza la un nivel permanent
mai ridicat
Există un aviz actual (Gordon, 2000) potrivit căruia inflația poate fi corelată
negativ sau pozitiv cu șomajul, în funcție de faptul dacă șocurile la cererea agregată
sau la agregarea ofertei sunt mai importante.

28
8. Prezentarea generală privind șomajul în țările Uniunii
Europene

Proiectarea sistemelor de indemnizație de șomaj trebuie să atingă un
echilibru între obiectivul de susținere a veniturilor gospodăriilor și necesitatea de a
păstra în mod adecvat stimulentele de muncă. Beneficiile variază atât în ceea ce
privește nivelul lor mai ales în raport cu nivelul anterior.
În unele state membre precum Austria, Germania, Estonia, Finlanda, Franța,
Irlanda, Malta, Portugalia, Spania, Suedia și Rega tul Unit sunt analizate câștigurile și
în funcție de durata acestora în timp. În ceea ce privește nivelul beneficiilor,
avantajele scăzute se deduc dintr-o slăbire a nivelului de trai al șomerilor. Același
lucru este valabil și în ceea ce privește durata, deoarece șomerii au nevoie de timp
suficient pentru a găsi un loc de muncă adecvat care să corespundă abilităților
acestora.
Pe de altă parte, dacă decalajul dintre nivelul veniturilor furnizate de
ajutoarele de șomaj și veniturile potențiale obținute din ocuparea forței de muncă
este prea mic, acesta ar putea pune în pericol stimulentele pentru a reveni la locul
de muncă.
Dincolo de caracteristicile beneficiilor în sine, un alt rol al sistemului de
ajutoare de șomaj este de a oferi un sprijin suplimentar prin activarea persoanelor
fără loc de muncă. Aceasta se bazează pe cerințele privind căutarea de locuri de
muncă și disponibilitatea, participarea obligatorie la programele active ale pieței
forței de muncă și impunerea de sancțiuni, cum ar fi suspendare a eligibilității
beneficiilor în caz de nerespectare.
Pentru a evalua măsura în care sistemele de indemnizație pentru șomaj
ajung la asocierea așteptată a pieței forței de muncă și rezultatele sociale, doi
indicatori sunt deosebit de relevanți: rata riscu lui sărăciei șomerilor și rata șomajului
pe termen lung (ca procent din populația activă).

29
În acest sens, este de remarcat faptul că ponderea șomerilor pe termen
scurt acoperită de indemnizațiile de șomaj este legată în mod pozitiv de trecerea de
la șoma jul pe termen scurt la cel al ocupării forței de muncă și de o rată mai scăzută
a șomajului pe termen lung . Această acoperire a șomerilor pe termen scurt prin
prestații de șomaj derivă în special din durata prestațiilor, dar și din condițiile
corespunzătoa re de acordare a drepturilor.

Durata prestațiilor de asigurări de șomaj, 2015
Sursa: Comisia Europeană, bazată pe modelele beneficiile fiscale ale OCDE
Notă: Durata măsurată în luni
Limita inferioară se referă la durata beneficiilor care se aplică în mod normal
pentru acești șomeri care se califică doar pentru prestații de șomaj, adică șomerii
eligibili cu cea mai scurtă perioadă de contribuție.
Limita superioară se referă la durata maximă a beneficiilor care se aplică, în
mod normal, șomerilor care au cea mai lungă perioadă de contribuție. În Belgia,
durata este nedeterminată. În Danemarca, Finlanda și Letonia perioada de minim și
durata maximă c oincid.

30
Acoperirea șomerilor pe termen scurt prin prestarea de muncă necesită
atenția cu privire la rezultatele pieței muncii. Cu toate acestea, întrucât sărăcia este
semnificativ mai mare în rândul șomerilor pe termen lung, aceasta este doar parțial
legată de acoperirea șomajului pe termen scurt prin ajutoare de șomaj și reflectă o
serie de alți factori ai sărăciei dincolo de nivelurile de acoperire cum ar fi alocațiile
sociale.

Condiții de acordare a șomajului și cerințe minime de contribuție, 2015
Sursa: Comisia Europeană, Bazate pe surse MISSOC, OECD și surse
naționale.
Notă: Raportul contribuțiilor minime pe perioada de referință (axa din dreapta) indică
proporția între durata contribuțiilor necesare și perioada maximă pentru care acestea
sunt lua te în considerare. Pentru Cipru nu există o perioadă fixă: sunt necesare 6
luni de contribuții de la ultima perioadă de șomaj. În Belgia, durata minimă a
contribuțiilor necesare pentru a avea dreptul la prestații de șomaj variază în funcție
de vârstă (rezu ltatul de mai sus este afișat pentru lucrătorii cu vârsta mai mică de 36
de ani).

31
9. Șomajul în România

În România, șomajul își are originea în mare parte în schimbările din
structura economiei naționale prin criteriul eficienței, pentru a se adapta mediu lui
concurențial. În ceea ce privește piața forței de muncă, șomajul reprezintă o situație
contrară ocupării macroeconomice, reprezentând un excedent de populație în raport
cu populația care ar putea fi angajată în condiții viabile impuse de piață. Șomajul a
devenit o problemă, cu dezvoltarea industrială, din a doua jumătate a secolului al
XVIII -lea, în perioadele de recesiune, când companiile industriale și -au redus
producția și, prin urmare, au emis un număr semnificativ de lucrători care au devenit
șomer i.
În România, criza economică a șomajului pe termen lung a fost generată pe
o scară largă, cu puține perspective de reintegrare a șomerilor. Schimbările în
structura industriilor și a activităților economice sub impactul cererii de diversificare
pentru b unuri, criza economică pentru o lungă perioadă de timp conduc inevitabil la
reducerea cererilor de muncă. Imigrația și emigrarea afectează piața muncii.
Populația activă imigratoare din diferite țări va crește cererea de muncă în
cadrul acestora. Emigraț ia are efectul opus, scăzând forța de muncă în țară. Situația
economică și politică internațională nefavorabilă, rata de creștere economică
datorată oscilațiilor, conflictelor armate, embargoul de promovare a politicilor
afectează în mod negativ relațiile economice orientate spre import -export, dăunează
activităților economice din țările din regiune și contribuie la o rată ridicată a
șomajului.
Embargoul României (interzicerea de către un grup de state sau de un stat a
exportului sau importului de mărfuri și produse într -o sau dintr -o țară) împotriva
Irakului și Iugoslaviei la începutul anilor 1990, a avut efecte negative asupra
exporturilor, ceea ce a dus la retragerea multor unități de afaceri diferite, pierderile
fiind de zeci de milioane de dolari. Cu t oate acestea, cauzele șomajului sunt
analizate, pornind de la grupul lor: cauze de dezechilibru și generarea șomajului și
cauzele producerii șomajului. Cauzele dezechilibrului șomajului depind de ocuparea
agregată a dezechilibrului dintre ofertă și cerere și, în special, de modul în care ele
sunt legate între ele.

32
Curba agregată a cererii arată interesul companiei de a angaja mai puțini
oameni sau de a înlocui forța de muncă cu alți factori de producție, deoarece salariul
practicat este mai mare decât salar iul de echilibru. Curba agregată a ofertei arată
numărul de persoane dispuși să lucreze pentru o mărire de salariu. Când salariul
practicat este mai mare decât salariul de echilibru înseamnă că piața forței de muncă
este în dezechilibru, apare un excedent de muncă, un dezechilibru denumit șomaj.
Șomajul este cauzat de utilizarea noilor tehnologii în unitățile economice.
Acest dezechilibru reprezintă faptul că societatea este capabilă să economisească
și, prin urmare, realizează un profit mai mare dacă chel tuielile cu noile tehnologii
sunt mai mici decât cheltuielile pentru salarii, ceea ce duce la scăderea cererii de
muncă.
Cauzele șomajului care generează dezechilibre economice sunt procese
sociale complexe, cum ar fi dezvoltarea negativă a activităților e conomice sau
înlocuirea muncii cu capitalul, presiunea sindicatelor asupra creșterii salariului
minim, creșterea ofertei de forță de muncă, în special pentru persoanele care au
vârsta impusă prin lege pentru a se angaja, care este în dezacord cu creșterea
salariilor și creșterea ofertei de muncă a persoanelor de vârstă mijlocie. Activitățile
micro economice de bază, reprezintă cauzele stabilității șomajului.
Șomajul de echilibru apare atunci când o parte a activității economice
globale a populației active n u este imediat disponibilă. Cu toate acestea, un număr
mare de persoane continuă să caute locurile de muncă disponibile pentru a obține
salarii mai mari, astfel încât să existe o ofertă suplimentară de forță de muncă.
Existența în România a unui șomaj cron ic pe termen lung, a generat o criză
a ocupării forței de muncă, care era necesară pentru implementarea unei politici
active de ocupare a forței de muncă, care să vizeze obiectivele micro și
macroeconomice.
Din punct de vedere economic, există consecințe negative ale șomajului la
nivel național și la nivel individual, de familie.

33
La nivel național, excluderea oricărei influențe a forței de muncă asupra creșterii
PIB-ului în formare, cheltuielile cu calificarea șomerilor asumate de indivizi și
societate care nu vor fi recuperate în caz de șomaj de lungă durată, forța de muncă
din populația activă angajată care nu contribuie la creșterea PIB -ului, costurile de
șomaj pe care co mpania le are datorită contribuției angajaților la fondul de șomaj al
întreprinderilor, existența șomajului pe termen lung, în special în rândul tinerilor, ce
poate genera acte de violență și criminalitatea care poate crește, afectând întreaga
societate.
La nivel individual, de familie, șomajul influențează negativ veniturile.
Alocația de șomaj este mai mică decât salariul. Extinderea șomajului erodează
economiile existente. Calitatea forței de muncă este deteriorată, fiind mai greu de
găsit astfel un lo c de muncă.
Condiția morală și psihologică care afectează individul ce devine șomer, îl
afectează mai mult pe acesta decât afectează partea economică. Complexul de
invaliditate apare în cadrul societății și familiei. Gradul de șomaj poate afecta
coeziunea familiei și gradul de armonie. Șomajul cronic pe termen lung, poate
genera sărăcia populației active care duce la confuzii sociale profunde. Se înțelege
că "răsturnarea socială și familială poate provoca o adevărată criză a identității".
Îngrijorarea guve rnelor din lume este justificată complet de numeroasele efecte
negative ale șomajului asupra societății și individului și sunt luate măsuri pentru
eliminarea acestui flagel, existând preocuparea de a găsi soluții pentru angajarea
într-un grad mai înalt a f orței de muncă.
În economiile capitaliste, indivizii și familiile sunt în mare măsură
responsabili pentru propria asigurarea bunăstării. În toate economiile industrializate
și în multe țări în curs de dezvoltare, majoritatea lucrătorilor nu dispun de mijlo ace de
producție pentru a -și asigura propria subzistență, ci trebuie să obțină mijloacele de
cumpărare și mijloacele de plată (banii), necesare pentru a cumpăra mijloacele de
subzistență, putere pe piață. În plus, cerința ca impozitele să fie plătite în m oneda
guvernamentală înseamnă că și cei care posedă mijloacele de producție pentru a -și
asigura propria subzistență trebuie totuși să intre pe piața forței de muncă pentru a
obține ceea ce este necesar pentru a -și achita obligațiile fiscale.

34
Șomajul repre zintă imposibilitatea de a obține locuri de muncă prin care se câștigă
salariile plătite în bani, având un impact puternic și este asociat cu costuri sociale și
economice extraordinare pentru societate în ansamblu.
În timp ce în economia neoclasică, sist emele de piață posedă o tendință
inerentă de ocupare a forței de muncă, în economia post Keynesiană, șomajul este
privit ca o caracteristică normală a economiilor capitaliste. Problema efectivă a
cererii înseamnă că economiile capitaliste au dificultăți în atingerea ocupării depline,
în timp ce problema schimbării structurale înseamnă că economiile capitaliste au
dificultăți în menținerea întregii ocupații, chiar dacă ar putea fi atinsă. În plus, unii
postindustrieni, după Karl Marx, au identificat funcționalitatea șomajului, care
reprezintă obstacole în calea politicilor economice post -keynesiene de a elimina
șomajul. Cu toate acestea, economia Post Keynesiană sugerează politici care ar
putea ajuta capitalismul economiilor în atingere a și menținerea ocupării forței de
muncă integrale, fără a genera alte probleme macroeconomice, cum ar fi inflația.
Șomajul are costuri sociale și economice enorme. Șomajul determină
pierderi permanente ale producției de bunuri și servicii. Șomerii se con fruntă cu o
nesiguranță financiară, ducând la sărăcie și îndatorare. Anumite tipuri de activități
infracționale sunt legate direct de șomaj. Multe studii au asociat șomajul cu
tulburările familiei, acte de sinucidere, probleme de sănătate (fizică și ps ihică),
dependența de droguri, lipsa de adăpost, malnutriția, îngrijirea prenatală săracă,
abandonul școlar, antagonism ul rasial și etnic și alte probleme sociale (Jahod a,
1982 ).
Șomajul afectează în mod diferit anumite sectoare ale populației, astfel
încât minoritățile sunt dezavantajate, cei cu puțină educație și tinerii, de exemplu, pot
suferi de rate de șomaj de două până la zece ori mai mari decât rata globală.
Șomajul poate să destabilizeze așteptările întreprinderilor, ca temeri legate
de cererea s căzută de investiții private. În legătură cu aceasta, șomajul poate duce
la stagnarea tehnologică. După cum sugerează Karl Marx și alți economiști,
nivelurile ridicate de ocupare a forței de muncă stimulează inovația tehnică, iar
șomajul se va asocia cu gr adul mic al inovații lor.

35
Firmele cu niveluri ridicate și stabile ale cererii , au resursele și stimulentele de a
sprijini promovarea tehnologiilor de înaltă tehnologie. Cu o rată ridicată a șomajului
și cu forța de muncă ieftină, întreprinderile nu dispun de resurse și de stimulente
pentru a le reorganiza.
De asemenea, s -a demonstrat că șomajul duce la deteriorarea abilităților de
muncă. Toate acestea sugerează că șomajul poate duce la o creștere a
productivității mai scăzută. Șomajul este cauza directă ș i indirectă a multor probleme
sociale și economice. De asemenea, poate duce la instabilitate politică. De la
Keynes, post Keynesienii au acordat o atenție deosebită problemelor de șomaj.
Deoarece șomajul este cauza nenorocirii sociale și umane, interesul e ste ca
economiile capital iste să fie ocupate pe deplin. Dacă șomajul este o caracter istică
normală a capitalismului , reprezintă o țintă pentru intervenția guvernului.
În economia neoclasică, sistemele de piață tind să utilizeze pe deplin toate
resursele, inclusiv forța de muncă. Prețurile și ratele dobânzilor foarte flexibile
constituie mecanismul de autoreglementare care va tinde să elimine șomajul pe
termen lung.
În versiunea neoclasică a Legii lui Say, dacă există șomaj, salariile se vor
ajusta astfel încât să crească cererea forței de muncă, iar ratele dobânzilor se vor
ajusta pentru a se asigura că va fi investiționat excesul de venituri agregate față de
consumul agregat la nivelul întregului nivel de ocupare al producției.
Nu există șomaj involunta r pe termen lung, cu excepția cazului în care există
imperfecțiuni ale pieței, cum ar fi salariile "lipicioase ", interferențele guvernamentale
sau alte rigidități inst ituționale , de exemplu, sindicatele. Pentru economia neoclasică,
dacă există șomaj, guver nul ar trebui să rămână afară și să permită corectarea
pieței.
Dacă există imperfecțiuni ale pieței, guvernul poate promova condițiile în
care mecanismul de autoreglare funcționează cel mai bine, de exemplu,
dereglementarea, antitrustul. În Teoria general ă asupra folosirii mâinii de lucru, a
dobânzilor și a banilor, Keynes a răsturnat legea lui Say și a demonstrat posibilitatea
și probabilitatea ca sistemele de piață să nu tindă să utilizeze pe deplin resursele,
chiar și în condiții concurențiale, din cauz a unei cereri eficiente insuficiente.

36
Keynes a criticat teoria neoclasică a economisirii și a investițiilor,
argumentând că teoria fondurilor tradiționale cu împrumuturi deține venituri
constante atunci când privesc economiile și rezumatele așteptărilor a tunci când
analizează investițiile. Dacă economisirea agregată este în primul rând o funcție a
venitului, nu în profitul așteptat al investitorilor și al instituțiilor de creditare,
economisirea nu determină investițiile prin variații ale ratei dobânzii, i ar economia nu
are tendința de a acapara în totalitate ocuparea forței de muncă. În schimb,
investițiile private determină economii prin modificări ale veniturilor, dar nu există
niciun motiv ca întotdeauna să se realizeze întregul nivel de ocupare a inves tițiilor.
Analiza lui Keynes are loc mai mult în timp istoric, decât în termeni ficționali
sau logici. Trecutul este neschimbat, iar viitorul este ne recunoscut și necunoscut.
Banii trebuie înțeleși ca o instituție pentru a face față incertitudinii radicale. Rezultatul
este că economiile capitaliste tind să funcționeze la capacitate maximă și apare
șomajul. Prin urmare, este puțin probabil ca o economie capitalistă, singură, să
obțină un loc de muncă complet.
Economiile capitaliste au probleme în a m enține ocuparea integrală a forței
de muncă, chiar dacă s -ar putea realiza, din cauza schimbărilor structurale și
tehnologice în desfășurare, cum ar fi schimbările în oferta de muncă și furnizarea
resurselor naturale, schimbările tehnice de înlocuire a mun cii și a capitalului și
compoziția cererii finale.
O economie care funcționează la capacitate maximă de ocupare completă
nu ar putea să răspundă la astfel de schimbări, iar dezechili brul sectorial este
adăugat la dezechilibrul agregat ca o altă cauză a șo majului. Blocajele și rigiditățile
arată că ocuparea deplină a forței de muncă este probabil să fie inflaționistă.
Schimbările structurale vor determina șomajul, deoarece tehnologia deplasează
lucrătorii într -un sector și nu îi absoarbe într -un alt sector.
Formarea de capital real nu reușește să mențină ritmul unei creșteri a ofertei
de forță de muncă sau scăderea cererii într -un sector prin compensarea cererii de
produse noi. Lucrări cum ar fi Pasinetti (1981) și Lowe (1976) oferă modele
structurale care demonstrează marea probabilitate a economiilor capitaliste de a -și
menține ocuparea deplină.

37
10. Analiza statistică economică între inflație și șomaj în
România

Printre numeroasele probleme economice, două sunt considerate majore
pentru populație și anume inflația și șomajul, influențând direct sau indirect viața și
economia în general. Inflația este dăunătoare deoarece afectează sferele de
reproducere, în special datorită creș terii necontrolate a prețurilor. Dezorganizează
sistemul bancar și implică o scăd ere progresivă a competitivității economice
naționale. Pe de altă parte, șomajul este nedorit, deoarece perturbă viețile multor
oameni (dispuși să lucreze) și este asociat cu o pierdere irecuperabilă a producției
reale.
Evenimentele din decembrie 1989 au f ost factorul eliberator al unor procese
de reformă și restructurare care au afectat grav întregul sistem de resurse și nevoi
din economia românească. Trecerea de la economia de comandă la economia de
piață a devenit o necesitate pentru România, impusă de a profundarea crizei socio –
economice între anii 1980 și 1989. În România, evoluția procesului de tranziție a
condus la dezechilibre severe cu costuri soc ioeconomice corespunzătoare și
eroziunea nivelului de trai.
Următoarele elemente sunt considerate elemente ale costurilor de tranz iție:
 creșterea ratei inflației ;
 soldul pronunțat al deficitului comercial;
 deficit bugetar;
 creșterea datoriei externe;
 restructurarea ineficientă a întreprinderilor;
 blocaj financiar;
 creșterea ponderii creditelor de consum din totalul creditelor
contractate;
 scăderea ratei de ocupare a resurselor de muncă;
 creșterea ratei șomajului;
 creșterea ratei sărăciei .

38
Două probleme majore ale economiei românești după 1990 sunt
reprezentate de inflație și șomaj . Realizarea unei economii de piață a implicat o serie
de acțiuni, între care liberalizarea activității agenților economici, inclusiv liberalizarea
prețurilor.
În România, începerea liberalizării prețurilor a avut loc pe baza unui penuriu
universal de bun uri de consum, ceea ce a creat premisele apariției procesului
inflaționist. Între 1990 și 2008 sa produs o creștere puternică a prețurilor bunurilor de
consum, atât pe principalele categorii, cât și pe ansamblu. Astfel, în 2008, prețul
bunurilor de consum a fost de 3120,96 ori mai mare decât în 1990. Acest fapt este
rezultatul creșterii prețurilor la mărfurile alimentare de 2465,37 ori, al mărfurilor
nealimentare de 3204,79 ori al serviciilor și al serviciilor în 5569,57 puncte. Analiza
datelor statistice privind rata inflației din România, prezentată în tabel , arată că
inflația a început puternic chiar la sfârșitul anului 1990 (fiind reprimată și ascunsă
prin sistemul de prețuri și prin redistribuirea veniturilor până acum) . Când a fost luată
prima măsură de liberalizare a prețurilor

Sursa: NIS 2009 Romanian Statistical Yearbook, NIS 2010 The Socio –
economic evolution of Romania in the European context

39
Rata mare a inflației (exprimată cu 3 cifre) între 1991 și 1993 este rezultatul
corectării distorsiunilor administrate ale prețurilor și a scăderii PIB (ca rez ultat al
pierderilor de prețuri, confruntarea structurilor de producție în economia centralizată
cu mecanisme le pieței ).
Între anii 1994 și 1998 evoluția ratei inflației a fost fluctuantă, iar din 1999 a
înregistrat scăderi de la an la an, atingând în anul 2005 o rată anuală a inflației
exprimată cu o singură cifră (9%).
Procesul de dezinflație a continuat până în anul 200 7, dar în 2008 sa
observat o creștere a ratei inflației față de anul precedent cu 3.01 puncte
procentuale, pe baza creșterii internaționale a prețurilor materiilor prime și
combustibililor, a deprecierii monedei, precum și a presiunilor în raport cu cerere a
agregată și creșterea salariilor. Deși a existat o scădere a ratei inflației, în România,
în 2009, cea mai mare rată a inflației din UE -27 a fost înregistrată, respectiv 5,6%.
Se știe, din teoria și practica economică, că inflația este un fenomen extrem de
complex, având multiple cauze.
În România, unii a utori declară (Postelnicu, 1999 ) că principala cauză a
declanșării și menținerii procesului inflaționist este creșterea costurilor și scăderea
dramatică a productivității muncii.
De asemenea, devaloriza rea monedei, în special față de dolar, a creat o
sursă pentru menținerea inflației în perioada de tranziție. Un factor de creștere a
costurilor de tranziție în România, de a -și impune capitalul uman, este reprezentat
de declinul populației ocupate, dar mai ales de schimbările sale structurale, prin
dimensiunile și efectele acesteia. Menționăm că populația civilă angajată a scăzut în
România, între 1990 și 2008, cu 2093 mii de persoane. (INS, 2009).
Din 1990 până în prezent, economia românească s -a confrunt at cu un
proces consolidat de externalizare a beneficiilor care rezultă din angajarea și
utilizarea forței de muncă și internalizarea costurilor economice și sociale ale unei
reforme.

40
Considerăm că principala contribuție la declinul ocupării forței de m uncă în
România a fost datorată restructurării economiei românești, împărțirea elementelor
de reformă economică și socială, erorile politicilor de ocupare a forței de muncă care
erau în principal pasive și se refereau mai mult la recuperarea efectelor cu
îndepărtarea cauzelor. Toate acestea și multe altele au ridicat riscul de a trage un
număr mare de angajați și au creat condițiile pentru creșterea șomajului. În mod
tradițional, se consideră că între inflație și șo maj există o corelație inversă. M ăsurile
antiinflaționiste generează șomaj, în timp ce o creștere a ocupării forței de muncă
poate genera o creștere relativă a cererii, mai elastică , în comparație cu
aprovizionarea cu bunuri ș i, astfel apare inflația.
În România, structura pieței forței de muncă a avut caracteristici
inflaționiste. Pe de o parte, relația dintre populația ocupată și forța de muncă
dependentă, dezavantajoasă pentru forța de muncă angajată, a creat o cerere
solvabilă lipsită de un corespo ndent în cadrul aprovizionării. Pe de altă parte,
menținerea forței de muncă excesive în structurile neperformante, fără stimularea
sectorului privat competitiv, care poate absorbi surplusul forței de muncă, în
condițiile în care s -au redus impozitele dire cte și, astfel, salariu l net a crescut fără
majorarea î n producție (consumând mai mult decât produc e), aceasta reprezintă cel
mai clar exemplu de decalaj între economia reală și oferta monetară. Tranziția spre
economia de piață și restructurarea masivă a u nor ramuri ale economiei considerate
neviabile implică creșterea costurilor sociale, printre care creșterea numărului de
șomeri împreună cu declinul populației ocupate, în timpul procesului detranziție.
Procesul de tranziție, dimensiunile, dinamica, formel e și caracteristicile
șomajului în țara noastră au evoluat diferit de la un an la altul. Lipsa locurilor de
muncă reprezintă o dimensiune a excluziunii sociale, deoarece înseamnă
excluderea din una dintre cele mai importante componente ale activității uman e, din
relațiile sociale pe care le implică și facilitează participarea lor la muncă. În plus,
lipsa locurilor de muncă înseamnă și imposibilitatea evaluării propriului potențial.
Fenomenul șomajului a apărut în România, odată cu primele măsuri de
liberal izare și restructurare a economiei, fără o evoluție normală și previzibilă.
Trecerea la economia de piață a determinat manifestarea vizibilă și recunoașterea
oficială a șomajului în țara noastră.

41
Astfel, șomajul a fost instituționalizat din punct de veder e legislativ încă din
primii ani de tranziție, în baza Legii nr.1 / 1991 privind protecția socială a șomerilor și
reintegrarea profesională a acestora. După acest moment, o serie de alte acte
legislative au adus modificări criteriilor inițiale astfel încât să se adapteze la
schimbările care au apărut ulterior pe piața muncii.
Începând cu 1 martie 2002, Legea nr.1 / 1991 a fost abrogată, iar problema
șomajului și ocupării forței de mu ncă este reglementată prin legea 76/2002 privind
sistemul asigurărilor pen tru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată
și completată ulterior.
Conform datelor din tabel , evoluția șomajului după anul 1991, este marcată
de salt uri, în ceea ce privește creșterea, cât și diminuarea fenomenului. Din
perspectiva leg ii și din perspectiva pieței economice, fluctuațiile puternice ale
șomajului sunt apreciate de unii specialiști drept neobișnuite în raport cu o economie
de piață stabilă și instabilă. Î n țara noastră, aceste fluctuații sunt specifice
schimbărilor din econ omia națională, determinate de procesul de tranziție.

Sursa : NIS 2009 Romanian Statistical Yearbook, NIS 2010 The Socio –
economic evolution of Romania in the European context

42
Rata șomajului a înregistrat o evoluție s chimbătoare , între 1991 și 2009,
atingând valori minime în 1991 (3%) și va lori maxime în 1999 (de 11,8%).
Cotele scăzute, în principal în primii ani de tranziție (de exemplu, rata de
6,6% înregistrată în 1996) nu reflectă de fapt statul economic românesc, deoarece
acest procent poate indi ca și un șomaj ascuns datorită personalului supraestimat din
multe state al întreprinderilor care nu au trecut prin procesul de privatizare și
restructurare.
Pe de altă parte, faptul că în România s -a înregistrat o rată scăzută a
șomajului în primii ani d e tranziție comparativ cu celelalte țări est -europene, de
asemenea în tranziție, nu este neapărat un aspect pozitiv, a vând în vedere faptul că
numai ț ările est -europene care au o rată ridicată a șomajului au recuperat mai
repede ceea ce au pierdut la încep utul tranziției (între anii 1990 și 1993, toate
economiile est -europene s-au confruntat cu revenirea produsului intern brut ).
De exemplu, Polonia, având cei mai mulți șomeri din regiune, a egalat încă
din 1996 PIB -ul din 1989, următoarele țări în ordinea ratelor șomajului fiind Slovacia
(1999) și Ungaria (2000). Ca urmare, acele țări care au acceptat falimentele și
șomajul, care au renunțat la munca brută acolo unde înlocuirea sa cu tehnologii
avansate s -a dovedit profitabilă , au avut o creștere a producti vității, cu efecte
pozitive asupra economiei naționale.
Spre deosebire de Polonia, care a optat pentru un șomaj mai ridicat, dar o
inflație mai scăzută, România a optat pentru cea mai mare rată a inflației din Europa
Centrală și de Est, fiind capabilă să atingă nivelul PIB -ului pe care la avut în 1989
doar în 2004. În plus, n u menționează nimic despre sub -ocuparea forței de muncă
ca parte a populației ocupate, despre structura precară a ocupării forței de muncă în
România (în România în 2008 27,7% din tota lul populației ocupate este ocupată în
agricultură față de media UE -27 d e 5,7%), despre numărul mare de pensionări
anticipate, ca urmare a disponibilizărilor masive făcute la nivelul înt reprinderilor mari
de stat ( luând în considerare faptul că multe dintre persoanele concediate au optat
pentru pensionarea anticipată d e teama șomajului ) și de dimensiunile șomajului
potențial.

43
Pentru a măsura performanța și bunăstarea economică a României, luăm în
considerare indicele de suferință (calculat ca sumă dintre rata șomajului și rata
inflație i), deoarece se presupune că atâ t o rată mai mare a șomajului , cât și o
agravare a inflației , să creeze costuri economice și sociale mai mari pentru o țară.
În România, în prima parte a tranziției ( 1990 -1993) s -a înregistrat o creștere
semnificativă a inflației, precum și a celor fără loc de muncă, ceea ce a determinat o
deteriorare a performanțelor economice și o creștere a indicelui de suferință .
Evoluția indicelui de suferință din România, între anii 1994 și 2007, poate fi
apreciată ca pozitivă, deoarece s -a resimțit de la o valoare maximă de 266,5% la
8,94%. În an ii (2008 -2009), creșterea inflației și a șomajului în România, pe baza
crizei economice internaționale, a determinat o creștere a indic elui de suferință , fapt
care conduce la scăderea cheltuielilor consumatorilor și contribu ie la o încetinire
economică și chiar până la recesiunea economică.
Deși inflația și șomajul afectează direct sau indirect viața românilor, ei nu
cunosc mărimea acesto r indicatori. Astfel, rezultatele Eurobarometru lui privind
indicatorii economici (2008) , indică faptul că 82% dintre românii intervievați nu
cunosc rata inflației țării comparativ cu 53% dintre europeni .
Corelația dintre r ata inflației și rata șomajului se face prin abordarea
empirică . În ultimele decenii, dovezile empirice din diferite studii par să sugereze că
forma curbei Phillips de lungă durată variază foarte mult în diferite țări.
De exemplu, folosind datele privind rata inflației și rata șomajului din SUA,
1970 – 1999, Beyer și Farmer (2007) au identificat o corelație pozitivă pe termen lung
între aceste variabile.
Același factor de corelație pozitivă pe termen lung identificat de Berentsen,
Menzio și Wright (2009) pentru perioada cuprinsă între 1 955 și 2005. Pe de altă
parte, rezultatul unui studiu realizat de Karanassou, Sala și S nower (2003) în toate
țările sugerează că, pe termen lung, există un compromis între inflație și șomaj.
Aceeași relație negativă este demonstrată în Schreiber și Wolters (2007),
concentrându -se pe experiența Germaniei.

44
În studiul realizat de Pallis (2006), cu privire la cele 10 noi state membre ale
Uniunii Europene, se subliniază faptul că orice încercare de a împinge rata șomajului
sub rata naturală estimată a șomajulu i va d uce la o inflație accelerată, între rata
inflației și rata șomajului în cele 10 noi state membre ale UE.
Analizând curba Phillips, ca raport între rata inflației și rata șomajului, pentru
România în perioada 1990 -2009, nu avem o scădere treptată a u nui indicator și o
creștere a celuilalt, doar o schimb are majoră de la rata scăzută a șomajului și inflația
ridicată în 1991 la rata ridicată a șoma jului și la inflația puternică în 1993 , de la
inflația mai scăzut ă și rata ridicată a șomajului din 1995 până la inflația p uternică și
scăderea șomajului din 1997 . Scăderea șo majului și reducerea inflației din 2007 a
condus la creșterea ratei ș omajului și a ratei inflației din 2009 .
Relația dintre rata șomajului și rata inflației din Ro mânia, între anii 1990 ș i
2009 arată că orice compromis care a existat în anii 1960, 1970 în dife rite țări ale
lumii nu a durat î n România în perioada analizată.
Din analiza statistică a datelor privind rata inflației și rata șomajului, pe baza
corelației coeficientului Pearson (corelația coeficientului Pearson = 0,312, pentru un
nivel de semnificație de 0,18 mai mare decât 0,05 c el ales), se constată că între
două variabile există o relație directă, dar cu o intensitate medie foarte mică și
nesemnificativă statistic.
Pe termen lung, timp de 20 ani, între inflație și șomaj în România nu există
o relație semnificativă, fiind confirmată teoria monetară, conform căreia pe termen
lung cele două variabile sunt independent e, existând o mărime a ratei șomajului care
nu influențează inflația și aceasta este mărimea ratei naturale a șomajului.

45

Inexistența unei relații semnificative pe termen lung între inflație și șo maj
poate fi motivată mai de faptul că șomajul este afectat de o serie de factori, alții
decât inflația, majoritatea care nu au legătură cu politica monetară, ca de exemplu
productivitatea .
Modificările sistemelor de reglementare și șocuri le au un impact regulat
asupra economiei naționale. Inflația este afectată nu numai de evoluțiile de pe piața
forței de muncă, ci și de mulți alți factori strict monetari. Șomajul explică un procent
relativ mic din inflația totală.
Raportul determinant, arată ponderea variabilei X (rata șomajului) pe variaț ia
Y (rata inflației) calculată pentru România, pentru perioada 1990 – 2009, (pe baza
datelor din tabel), care este de 0,097, c eea ce arată că inflația în România a fost
influențată de șomaj doar în proporție de 9,7%.
Semnificația este că evoluți a inflați ei este în mare parte explica tă de alți
factori decât șomajul. Absenței unui compromis de durată arată că politica fiscală și
monetară este limitată în capacitatea sa de a reduce șomajul. Dacă șomajul nu
poate fi împins sub rata naturală pentru foarte mult timp fără a genera continuarea
creșter ii ratei inflației, sugerează că factorii de decizie ar putea să țintească
scăderea ratelor inflației și să găsească modalități de a reduce rata naturală în sine.

46
În cazul României, este dificil de determinat rata ș omajului natural, deoarece
aceasta are în vedere o economie de piață stabilă și structurată, caracterizată de
inexistența inflației sau de exis tența acesteia în limite reduse . În țara noastră ,
instabilitatea determinată de creșterea prețurilor face dificil ă determ inarea ratei
șomajului natural.
Teoria și practica economică actuală demonstrează faptul că nu există o
corelație simplă între inflație și șomaj. Analizând corelația dintre rata inflației și rata
șomajului pe subperioade, între anii 1990 -1999 și re spectiv 2000 -2009, nu se știe că
în prima perioadă intensitatea relației dintre cei doi indicatori a fost foarte redusă ,
(coeficientul de corelație Pearson = 0.220, pentru un nivel ridicat de semnificație de
0.541 mai mare decât 0.05, cel ales) comparativ cu perioada 2000 – 2009, unde se
observă că între cele două variabile macroeconomice există o relație directă, foarte
puternică, semnificativă statistic ( Coeficientul Pearson d e corelație = 0,855, pentru
un nivel de semnificație de 0,002 mai mic decât 0,01 cel ales).
Intensitatea scăzută a relației dintre inflație și șomaj în anii 1990 și 1999
poate fi observată și prin forma grafică a relației, care este descrisă printr -un model
distinct în sensul acelor de ceasornic.
Circulația în sensul acelor de ceasornic a șomajului și a inflației se
presupune că se datorează combinării ajustărilor așteptărilor și modificărilor de
politică. Dacă în prima perioadă analizată se observă fluctuațiile evo luției șomajului
în paralel cu fluctuațiile inflației , între anii 2000 și 2009, a existat o reducere a ratei
șomajului, precum și a ratei in flației în ultimii doi ani , excepție fiind perioada din 2008
și 2009.
Datele statistice după anul 2000 invalidează curba Phillips și demonstrează
contrariul, cele două variabile evoluând în același mod.
Principalul factor care a generat această schimbare favorabilă este noua
economie informațională, economia națională beneficiind de avantaj ele noii
tehnologii care a condus la creșterea productivității muncii . Șomajul redus și inflația
redusă pot coexista numai în măsura în care creșterea salariilor nu depășește
productivitatea muncii.

47
În România, această corelație fundamentală între salarii și productivitate nu
a fost respectată, ceea ce a condus la creșterea inflației și a șomajului în 2008.
Analiza statistică între variația anuală relativă a ratei inflației și cea a șomajului, între
1990 și 2008, evidențiază faptul că între cele două varia bile economice există o
relație directă, dar cu o intensitate foarte mică și insignifiantă din punct de vedere
statistic, corelație pe rsoană = 0,219 , ca în cazul corelației dintre nivelul șomajului și
rata inflației.
Intensitatea scăzută a corelației dint re cele două variabile macroeconomice
poate fi motivată de faptul că România, în cea mai mare parte a perioadei în care am
detectat această relație, a trecut printr -un amplu proces de tranziție, marcat de
transformări profunde economice, structurale și ins tituționale.

Pe de altă parte, forma și intensitatea relației dintre inflație și șomaj depind
foarte mult de schimbările care au apărut în nivelul și structura ofertei și cererii
agregate și de relația cantitativă dintre aceste schimbări, fiind cunoscut faptul că
oferta agregată și cererea depind atât de politica monetară, cât și d e politica fiscală
și bugetară.

48
Evoluția inflației și a șomajului în România, între anii 1990 și 2009, nu poate
fi observată cu ajutorul unei relații prin curba Philli ps. Rezultatele analizei statistice
arată că între cele două variabile macroeconomice nu se poate identifica o relație
stabilă, semnificativă din punct de vedere statistic, deoarece politicile economice
aplicate nu vizează direct scăderea ratei inflației b azată pe creșterea șomajului și
scăderea șomaj ului bazat ă pe creșterea ratei inflației. Acest fapt nu înseamnă că în
România, pe termen scurt, nu există un compromis între inflație și șomaj.
Existența unei corelații foarte puternice, directe între inflați e și șomaj, pentru
perioada 2000 -2009, când în România s -a înregistrat o scădere a șomajului, precum
și a inflației, este considerată ca fiind rezultat ul creșterii produc tivității muncii în
contextul noii economii informaționale. Pentru a menține inflația și șomajul la un nivel
scăzut, trebuie respectată relația economică fundamentală dintre salarii și
productivitate, ceea ce înseamnă că majorările salariale trebuie să se bazeze pe
creșterea productivității muncii.

49
11. Măsuri de combatere a șomajului

Măsurile de combatere a șomajului constau în șomajul determinat de
conjunctură economică, când cererea se reduce pe piața economică și se poate
determină printr -o politică fiscală flexibilă pentru a echilibra pierderile provocate prin
reducerea vânzărilor.
În Statele Unite ale Americii , această politică este mai flexibilă în comparație
cu Europa . Dacă această politică este apl icată rațional se va exclude posibilitatea
repetării zilei denumită vinerea neagră pe Wall Street la data de 25 octombrie 1929 .
Atunci a izbucnit o criză economică mondială ce a dus la falimentarea băncilor și
devalorizarea valutei. Acest fenomen a fost observat începând din anul 1970 și în
Germania când impozite le mari, șomajul care creștea și salariile mari, ce determinau
prețurile ridicate ale produselor germane nu puteau concura cu celelalte produse mai
ieftine din alte țări.
O altă măsură economică pentru combaterea șomajul structural, este
stabilirea unor ta rife flexibile de salarizare, prin colaborare mai bună dintre sindicate
și conducerea firmelor, ca tarifele să fie reglate în funcție de gradul ratei de inflație .
Metoda prelungirii ș colarizării elevilor și pensionarea timpurie a angajaților s-
a dovedit pe o perioadă mai lungă de timp ca o măsură costisitoare și neeficace. O
altă măsură de reducere a șomajului a fost crearea serviciilor mai scurte de 8 ore cu
scopul ca un post să fie ocupat de doi angajați.
Măsuri politice active pentru reducerea șomajului sunt la noii angajați un timp
de probă, timp în care primesc o retribuție mai mică, flexibilitatea timpului de lucru,
ușurarea desfacerii contractului de muncă și tarifele de salar izare flexibile după
conjunctura economică. Alte măsuri sunt și instruirea și antrenarea șomerilor în felul
în care trebuie să -și caute un loc de muncă, integrarea în acest proces a celor care
trăiesc în țară și au o cetățenie străină,ridicarea nivelului d e calificare și pregătire a
școlilor.

50
Eliminarea tuturo r barierelor de pe piața muncii , a normele specifice legislației
muncii, are drept consecință eliminarea oricărei forme de șomaj involuntar, sporirea
competiției dintre salariați pentru cele mai bune locuri de muncă (salarii și condiții de
muncă superioare), sporirea competiției dintre angajatori pentru cei mai buni
salariați, efectele fiind creșterea productivității muncii, reducerea birocrației,
creșterea generalizată a veniturilor reale ale p opulați ei și stimularea dorinței
oamenilor de a se instrui.
Măsurarea șomajului este o problemă de estimare a proporțiilor, structurii,
interasității și duratei lor. În toate țările cu economie tip piața concurențială
funcționează instituții specializate și sunt aplicate modalități specifice de înregistrare
a șomajului, despre care se culeg informații sistematice ca nivelul, mărirea sau
proporția la un moment dat, intensitatea sau tăria de manifestare, durata medie,
structura sau componență.

Mărimea șomajului , adică nivelul la care a ajuns, reflectă numărul persoanelor
care nu lucrează, în raport cu numărul total al persoanelor care sunt apte și doresc
să lucreze. Astfel, măsurarea are loc î n expresie absolută (masa șomajului) ca
numărul persoanelor care la un m oment dat, întrunesc condițiile pentru a fi incluse in
categoria șomerilor (numărul persoanelor din populația activă disponibilă
neocupată).
În expresie relativă, rata șomajului calculată ca raport procentual între
numărul mediu al șomerilor și populația a ctivă, populația activă disponibilă, forța de
muncă (populatie ocupata + șomaj), populația ocupată, populatia ocupată ca
salariați.
Subevaluarea somajului reprezintă înregistrarea doar a persoanelor care
primesc indemnizație de șomaj, excluzând alte categorii ca tinerii care încheie un
ciclu de învățământ și nu au loc de muncă sau persoanele care nu au temporar un
loc de muncă.

51
Supraevaluarea șomajului reprezintă înregistrarea ca șomeri și a altor
categorii (neîndreptatite) , ca persoanele care încasează indemnizația de șomaj dar
nu au intenția de a se angaja, persoanele care au deja un loc de muncă dar pretind
ca sunt șomeri, pentr u ca nu lucrează pentru stat ci ”la negru”, persoanele care nu
doresc sa muncească din motive strict personale.
Intensitatea șomajului se calculează prin determinarea corectă a momentului
încetarii totale sau parțiale a activitatii.
Durata sau perioada de șomaj este timpul care se scurge de la pierderea
locului de muncă până la reluarea activitații.
Structura , clasificarea șomerilor dup ă criterii ca nivelul calificării, domeniul de
activitate, sex, vârst ă sau ras ă.
Pentru o evaluare corectă a mărimii soma jului la un moment dat trebuie să se
calculeze intr ările, adică persoanele concediate, casnice sau care au terminat un
ciclu de învățământ și nu se pot angaja și ieșirile, adică persoanele care găsesc noi
locuri de muncă, cele care revin la vechiul post, c ele care nu mai caută locuri de
muncă, emigranții, pensionarii.
În România, șomajul se amplifică datorită capacit ăților de producție nefolosite,
într-un context de recesiune economică profundă . Aceasta este o strategie de
tranziție la economia cu piață concurențială. Efectul dobânzilor este distructiv asupra
investițiilor și implicit al ocupării, apare rigiditatea salariilor în privința scăderii,
eliberarea accentuată a fortei de muncă din motive de retehnologizare și stagnarea
creării de locuri de muncă .
Principalele forme de șomaj sunt reprezentate de șomajul conjunctural,
șomajul structural, șomajul tehnologic, iar m ăsurile de diminuare a șomajului se
grupeaza în măsuri ce îi privesc direct pe șomeri , măsuri ce privesc populația
ocupată și alte măsuri.
În prezent rata somajului în România este de aproximativ 10% pe ansamblul
economiei, existând printre șomeri o mare parte a muncitorilor din ramurile
energointensive. Șomajul afecteaza în prezent foarte mult tinerii și femeile. Din
cauza marii recesiuni, șomajul are o tendință de creștere de lungă durată.

52
În România, Legea 1 din anul 1991, republicată cu modificări în Legea 86 din
anul 1992, precizează că sunt considerați șomeri, persoanele apte de muncă, ce nu
pot fi încadrate din lipsa de locuri disponib ile corespunzătoare pregătirii lor.
Românii plecați peste graniță, pot fi considerați o cau ză a șomajului mai
scăzut.
“Panta descendentă pe care se află șomajul din țara noastră nu mulțumește însă pe
toți jucătorii implicați în procesul de ocupare a forței de muncă. Cifrele statistice arată
o descreștere constantă a numărului de persoane inactive, iar sindicaliștii susțin că
valorile pozitive sunt înregistrate pe baza numărului mare de români plecați să
muncească în afara țării". (Cartel Alfa, Petru Dandea)
Vicepreședintele Cartel Alfa, Petru Dandea sus ține că scăderea șomajului
care s -a înregistrat în ultimii ani, în România, este un fenomen negativ. "Fenomenul
care generează scăderea șomajului este pozitiv atâta vreme cât oferă un loc de
muncă celor care n u au unul. La noi, însă, portița găsită de salariați a fost de a -și
căuta un loc de muncă în afară".
Liderul Asociației Confederațiilor Patronale din România (ACPR), Adrian
Izvoranu, susține aceleași idei conform cărora diminuarea ratei șomajului nu a fost o
consecință a apariției de noi locuri de muncă, în condițiile în care au fost create
100.000 de noi slujbe în ultimii trei ani, iar numărul de șomeri a scăzut de la peste
550.000 de persoane la aproximativ 300.000, în prezent. În opinia reprezentantului
patronilor, la nivelul dezvoltări economice și a necesităților de pe piață, România are
nevoie de încă 500.000 de noi locuri de muncă, slujbe care nu vor fi acoperite cu
muncitori autohtoni.
Conform studiului realizat de INS, cea mai mare rată a șomajului , în România,
s-a înregistrat în anul 2002, ajungând la 13,4%, iar în primele luni ale anului în curs,
rata șomajului s -a menținut la valoarea de 4,3%. Din ultimele date publicate de
ANOFM, în februarie, cea mai ridicată rată a șomajului a fost atinsă în j udețul Vaslui
(9,3%), urmat de Mehedinți (9,2%), Teleorman (7,8%) și Ialomița (7,7%), în timp ce
nivelul minim a fos t atins în județul Timiș (1,3%) .”

53
12. Concluzii
12.1 Avantajele șomajului

Prestațiile de șomaj reprezintă o trăsătură cheie a tuturor sisteme lor
europene de asistență socială. Prin asigurarea lucrătorilor împotriva riscului de
pierdere a locurilor de muncă, acestea oferă o plasă de siguranță esențială pentru
indivizi și gospodării, contribuind astfel la rezultatele sociale. Ele joacă, de
asemen ea, un rol stabilizator asupra ciclului economic în sprijinirea veniturilor
șomerilor.
În plus, ajutoarele de șomaj contribuie la o relocare mai ușoară a forței de
muncă în întreaga economie, întrucât persoanele aflate în căutarea unui loc de
muncă pot ac orda mai mult timp pentru găsirea unui loc de muncă care să
corespundă aptitudinilor și așteptărilor acestora, menținându -și astfel posibilitățile de
angajare. Prin astfel de funcții de sprijinire a veniturilor și de adaptare a pieței forței
de muncă, ajut oarele de șomaj sprijină, prin urmare, creșterea.
În același timp, un nivel ridicat al beneficiilor poate reduce stimulentele
pentru revenirea în câmpul muncii, cu efecte negative asupra duratei șomajului și a
șomajului total, precum și asupra impactului asupra sistemelor de protecție socială și
asupra stabilității fiscale. Prin asigurarea înlocuirii veniturilor și prin reducerea
decalajului dintre veniturile din muncă și veniturile non -forței de muncă, ajutoarele
necondiționate pentru șomaj ar putea reduc e stimulentele pentru a căuta și a prelua
locuri de muncă, ceea ce poate avea un impact negativ asupra ocupării forței de
muncă și a creșterii economice.
Sistemele de beneficii pentru șomaj variază foarte mult în statele membre și
funcționează într -un context mai larg, dat de cadrul economic și instituțional existent.
Condițiile de acordare a indemnizației de șomaj, timpul și durata acestora, nivelul lor
monetar și modul în care acestea sunt calculate pot fi foarte diferite.

54
De exemplu, durata prestațiilor de șomaj poate varia de la 90 de zile până la o
durată nedeterminată, în timp ce valoarea acestora poate fi determinată ca procent
din ultimul salariu sau ca o rată forfetară și anume o sumă fixă sau ca urmare a unei
formule care cuprinde ambele elemente, cu posibila aplicare a pragurilor minime și
maxime.
Stimulentele pentru muncă sunt influențate nu numai de sistemul de
ajutoare de șomaj în sine, ci și în general de sistemul de impozitare și de prestații și,
în special , de combinarea altor beneficii provenite de la asistență socială, beneficii
inutile. De asemenea, efortul individual de căutare a locurilor de muncă și
disponibilitatea acestora sunt in fluențate de furnizarea de politici active privind piața
muncii, precum și de condițiile economice generale și de pe piața muncii.
Ajutoarele pentru șomaj pot lua două forme diferite și anume, asigurarea de
șomaj sau ajutorul pentru șomaj. Prestațiile de a sigurare pentru șomaj se
caracterizează printr -o logică clară a contribuției. Prin urmare, acestea pot fi
revendicate numai după ce au avut o anumită perioadă minimă de angajare cu
contribuții plătite sau perioadă de calificare, nivelul lor fiind adesea st abilit
proporțional cu nivelul câștigurilor sala riale primite în locul anterior , iar durata lor
depinde adesea de durata înregistr ării contribuției.
Ajutorul pentr u șomaj vizează, în primul rând prevenirea sărăciei legate de
șomaj. În general, este testat prin diferite mijloace și este pus la dispoziția șomerilor
care nu sunt eligibili sau nu mai au dreptul la prestații de asigurări de șomaj. Nivelul
prestațiilor de asistență pentru șomaj este, în general, mai mic decât cel al asigurării
de șomaj.
Majorit atea statelor membre nu dispun de un sistem separat de asistență în
caz de șomaj, dar se bazează, în cea mai mare parte, pe asistența socială
generalizată acordată gospodăriilor cu venituri mici.

55
12.2 Dezavantajele șomajului

Chiar dacă în majoritatea țărilor dezvoltate rata șomajului continuă să -și
dovedească utilitatea ca indicator important al performanței pieței muncii și ca o
măsură -cheie a subutilizării forței de muncă, în multe țări în curs de dezvoltare
semnificația ratei șomajului poate fi pus ă la îndoială.
În absența sistemelor de asigurări de șomaj sau a rețelelor de protecție
socială, persoanele de vârstă activă trebuie să evite șomajul, să recurgă la o formă
de activitate economică, oricât de nesemnificativă sau inadecvată.
În acest conte xt, alte măsuri trebuie să suplimenteze rata șomajului pentru a
evalua subutilizarea forței de muncă, cum sunt indicatorii de sub -ocupare temporizați
și potențialii indicatori ai forței de muncă.
În ceea ce privește comparabilitatea internațională a ratel or șomajului,
există o serie de motive pentru care statisticile ar putea să nu fie comparabile între
țări.
În cazul în care informațiile se bazează pe sondajele populației sau pe
recensămintele populației, diferențele în chestionare pot conduce la statist ici diferite
chiar dacă acestea permit respectarea deplină a orientărilor OIM (Organizația pentru
Cooperare și Dezvoltare Economică) .
Diferențele în instrumentul de măsurare pot afecta comparabilitatea
rezultatelor forței de muncă din diferite țări. De asemenea, birourile naționale de
statistică, chiar și atunci când se bazează pe orientările conceptuale ale OIM, pot să
nu urmeze cea mai strictă măsură a ocupării forței de muncă și a șomajului.
Acestea pot să difere în ceea ce privește alegerea lor în ceea ce privește
baza conceptuală pentru estimarea șomajului, ca în cazul în care orientările
anterioare celei de -a 19-a rezoluții ICLS au permis o definiție relaxată, determinând
astfel estimările forței de muncă diferite , pe baza ratei șomajului.

56
De asemenea, aceștia pot alege să obțină rata șomajului de la forța de
muncă civilă și nu de forța de muncă totală. Pot exista variații în crit eriile
operaționale utilizate pentru a defini activitățile de căutare a unui loc de muncă ,
metodele de căutare a locului de muncă, perioada de referință folosită.
Statisticile pentru un anumit an pot să difere în funcție de numărul de
observații lunar, trimestrial, o dată sau de două ori pe an și așa mai departe.
Un grad considerabil de sezonalitate poate influența rezultatele când întregul
an nu este acoperit. Acoperirea geografică a anchetei utilizate ca sursă de date
privind șomajul are un imp act asupra comparabilității statisticilor rezultate.
O acoperire mai mică decât cea națională , zone urbane, orașe, regiuni are
limite evidente ale comparabilității, în măsura în care acoperirea nu este
reprezentativă pentru țară în ansamblu.
Șomajul în z onele urbane poate fi mai mare decât șomajul total din cauza
excluderii zonelor rurale în care lucrătorii pot lucra, deși pot fi sub -angajați sau
lucrători familiali neremunerați, în loc să caute un loc de muncă într -un sector
inexistent sau mai mic.

57
Bibliografie
Măsurile active pe piața muncii – rezolvarea problemei șomaj ului, revista Eco
mond, nr. 988
Principalele consecințe ale șomajulu i, revista Resurse Umane, nr.19
„Economie politică – elemente fundamentale”, Ed.Oscar Print, București, 2000,
Coralia Angelescu și Ileana Stănescu
Gilles Ferréol – “Dictionar de sociologie”, Colectia Collegium, Ed. Polirom,
Bucuresti, 1998
Coralia Angelescu si Ileana Stanescu – “Economie politica – elemente
fundamentale”, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 2000
Liviu Stelian Beg u – “Statistica internationala”, Ed. All Beck, Bucuresti, 1999
Dictionarul explicativ al limbii romane, Ed. Academiei Republicii Socialiste
Romania, 1975
Antoine de Saint Exupéry – “Ganduri”, Colectia COGITO, Ed. Albatros,
Bucuresti, 1985
Anthony Giddens – “Sociologie”, Ed. All, Bucuresti, 2000, paginile 357 -362
Michel Didier, Economie.Regulile jocului. Editura Humanitas
Anuarul Statistic al Romaniei, editia 2001
Traian Stefanescu, “Dreptul muncii”,Editura All, Bucuresti
Revista romana de Dreptul muncii, nr .5, 2002
Blinder, Alan (2006) “Offshoring: The Next Great Industrial Revolution?”

58
Friedman Milton. (1968). “The Role of Monetary Policy,” American Economic
Review „
Ginsburg, Helen Lachs, June Zaccone, Gertrude Schaffner Goldberg, Sheila D.
Collins, and Sumner M. Rosen (1997) “The Challenge of Full E mployment in
the Global Economy ”
Helen Lachs Ginsburg, June Zaccone, Gertrude Schaffner Goldberg, Sheila D.
Collins and Sumner M. Rosen eds. The Challenge of Full Employment in the
Global Economy, Special Issu e, Economic and Indu strial Democracy
Kalecki, Michal (1971). “Political Aspects of Full Employment, ” Ch. 12 of his
Selected Essays on the Dynamics of the Capitalist Economy
Keynes, John Maynard (1936) The General Theory of Employment, Interest and
Money, L ondon
Marx, Karl. (1967). Capital, Volume I, New York: Internati onal Publishers
Okun, Arthur (1970) The Political Economy of Prosperity, Washington, D.C.:
The Brookings Institution
Phillips, A.W. (1958) “The Relationship between Unemployment and the Rate
of Change of Money Wage Rates in the United Kingdom, 1861 – 1957,
Economica, New Series
Pollin, Robert (1998) “The 'Reserve Army of Unemployed' and the 'Natural Rate
of Unemployment': Can Marx, Kalecki, Friedman, and Wall Street All Be
Wrong?" Review of Rad ical Political Economics
Pollin, Robert (2003) Contours of Descent: U.S. Economic Fractures and the
Landscape of Global Austerity, London:
Pollin, Robert (2007) “Global Outsourcing and the U.S. Working Class,” New
Labor Forum regular Economic Prospects co lumn
Warner, Aaron, Forstater, Matthew, and Rosen, Sumner M. eds (2000)
Commitment to Full Employment: The Economics and Social Policy of William
S. Vickrey, Armonk, NY: M.E. Sharpe