Concepte și practici de reevaluare ASINETA -MARIA CRĂCIUNICĂ MIRONA PRANIȚCHI PROFESOR COORDONAT OR: DALIA SIMION UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA 1 VALOARE… [622932]

ccC

VALOARE VS PREȚ
Concepte și practici de reevaluare
ASINETA -MARIA CRĂCIUNICĂ
MIRONA PRANIȚCHI

PROFESOR COORDONAT OR: DALIA SIMION

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

1
VALOARE VS PREȚ
CUPRINS

CAPITOLUL 1
TERMENI FUNDAMENTALI UTILIZAȚI ÎN EVALUARE

CAPITOLUL 2
CONCEPTE PRIVIND PREȚUL ȘI VALOAREA

CAPITOLUL 3
CRITERII CARE INFLUENȚEAZĂ ABATEREA PREȚULUI DE LA
VALOARE
3.1. FUNCȚIILE PREȚURILOR
3.2. FORME DE PREȚURI

CAPITOLUL 4
BIBLIOGRAFIE

2
VALOARE VS PREȚ
CAPILOLUL 1
TERM ENI FUNDAMENTALI UTILIZ AȚI ÎN EVALUARE

Întreprinderea, ca obiect al evaluării, poate fi privită din două puncte de vedere: ca
o sumă de active sau de valori patrimoniale și din punct de vedere al capacității de a produce
profit. În evaluarea întreprinderii, aspectul cel mai important este capacitatea de a genera profit,
acesta fiind urmărit de potențialii inv estitori.
Prin evaluare , se stabilește valoarea unei întreprinderi , care este determinată de
beneficiul, financiar sau non -financiar, pe care îl aduce proprietarului. Întrucât acest beneficiu
poate fi diferit pentru fiecare persoană, rezultă că nu se po ate stabili o mărime obiectivă a valorii.
Valoarea reprezintă, astfel, o calitate convențională a unui bun, a unei proprietăți sau afaceri, care
îi este atribuită în urma unor calcule sau unei expertize. Valoarea stabilită de evaluator, are un
caracter sub iectiv, reprezentând opinia acestuia privind condițiile specifice ale întreprinderii și
ținând seama de ipotezele și aprecierile cuprinse în raportul de evaluare.
În sens larg, evaluarea este o analiză , opinie sau concluzie referitoare la natura,
calita tea, valoarea sau utilitatea unor animite interese sau aspecte ale unei anumite proprietăți,
exprimată de o persoană imparțială, specializată în analiza și evaluarea proprietăților.
Se poate afirma că evaluarea nu este o știință exactă , deoarece se bazează pe
previziuni și ipoteze a căror realizare nu este certă. De asemenea, de multe ori, în practică,
valoarea unei firme nu se stabilește prin aplicarea unei singure metode de evaluare, ci prin
combinarea rezultatului mai multor astfel d e metode. Caracterul subiectiv al acestui proces este
reliefat și de faptul că aceeași afacere are valori diferite pentru cumpărător și pentru vânzător,
fiecare încercând să impună metoda de evaluare cea mai convenabilă.
Teoria și practica evaluării oper ează, în mod uzual, cu următoarele concepte de
bază:
– proprietate/active
– preț
– cost
– piață
– valoare
Prețul este suma cerută, oferită sau plătită pentru un bun sau serviciu. Prețul poate
avea sau nu legătur ă cu valoarea. Conform Standardelor Internaționale de Evaluare ”prețul
constituie o indicație asupra valorii relative date bunurilor și serviciilor de către un cumpărător
și/sau vânzător, în anumite situații particulare”. Prețul ar putea fi numai un indicat or general al
valorii de piață a proprietăților tranzacționate, neconfundându -se cu aceasta (există diferențe între
prețul plătit și valoare de piață).
Valoarea este un concept economic care se referă:

3
VALOARE VS PREȚ
➢ pe de -o parte , la opinia asupra prețului probabil care ar putea fi plătit pentru un activ
întro tranzacție ipotetică, aceasta fiind o valoare de schimb sau,
➢ pe de altă parte , la opinia asupra beneficiului economic viitor ce ar putea fi adus de
utilizarea unui activ , aceasta fiind o valoare de utilizare. Valoarea nu este un fapt cert,
ci o opinie care arată cât prețuiesc activele la un moment dat, în concordanță cu o
anumită definiție a valorii. Conceptul economic de valoare reflectă în fapt imaginea pe
care o are p iața, în general sau un anumit investitor, în particular, despre beneficiile
viitoare, care îi revin celui care posedă/ar poseda proprietatea la data efectivă a evaluării.

4
VALOARE VS PREȚ
CAPITOLUL 2
CONCEPTE PRIVIND PREȚUL ȘI VALOAREA

Conceptul de „valoare” este diferit de cel de „ preț”
Crearea valorii este rezultatul interacțiunii a patru factori:
– utilitatea – capacitatea unui bun economic sau activ de a satisface o anumită nevoie, trebuință
sau dorință;
– raritatea – care exprimă oferta curentă sau anticipată a unui bun economic sau activ raportată
la cererea pentru acel activ;
– dorința (preferința) – exprimată în intensitatea satisfacției pe care un bun economic sau un
activ ar produce -o;
– puterea de cumpărare – exprimat ă de capacitatea participanților pe piață de a cumpăra
bunurile sau activele.
Prin valoare se înțelege acea calitate convențională a unui bun, care îi este
atribuită în urma unor calcule sau a unei expertize.
Spre deosebire de valoare , care nu este o su mă exactă, ci numai o opinie, un fapt
intangibil, prețul efectiv plătit în urma unei tranzacții sau cursul bursier este o sumă exactă, un
element real, un fapt tangibil. Prețul poate exprima de „n” ori valoarea.
Diferența dintre valoare a și prețul efect iv plătit este determinată de contextul
tranzacției, respectiv starea de sănătate a întreprinderii, motivația părților, raportul dintre forțe pe
piață, priceperea și experiența negociatorilor, scopul evaluării. Trebuie precizat că procesul de
evaluare a un ei firme nu are drept scop precizarea sau impunerea prețului tranzacției, ci de a oferi
un interval de valoare care ar putea atenua pozițiile divergente ale vânzătorilor și cumpărătorilor.
De asemenea , diferen ța dintre cele dou ă mărimi este determinat ă de estimările diferite ale celor
două părți implicate privind incertitudinea (valoarea prin prisma cump ărătorului este diferit ă de
valoarea din punctul de vedere al v ânzătorului) și de raportul de for țe ce predomin ă în timpul
negocierii.
„Valoarea este foarte dificil de m ăsurat. Practicianul utilizeaz ă aceast ă noțiune într-o
manier ă foarte intuitiv ă, puțin explicit ă…”
Evaluarea intervine pentru determinarea elementelor de apreciere care, ulterior,
vor servi ca baz ă a nego cierii prețului. Cel mai adesea, evaluarea are loc în vederea încheierii
unei tranzac ții privind întreprinderea ca un tot unitar sau a par ților acesteia. Este deosebit de
important de precizat faptul c ă evaluarea întreprinderii nu are ca obiectiv precizare a apriori a
prețului tranzac ției. Rolul evalu ării este de a da un r ăspuns sub forma unui interval de valoare, a

5
VALOARE VS PREȚ
cărui consisten ță ar putea asigura concilierea pozi țiilor divergente ale v ânzătorilor și
cump ărătorilor. De fapt în acest interval de valoare se situeaz ă prețul „rezonabil ”.
François Perroux preciza: „… Capitalul este un ansamblu ordonat într-un scop
și organizat pentru a -l atinge…”. În momentul în care acest scop este necunoscut sau incert,
evaluarea capitalului pe care -l reprezint ă întreprinderea nu poate fi o solu ție unic ă. Rezultatul
evalu ării va fi diferit, in func ție de natura proiectelor agentului cump ărător și de incertitudinea
asociat ă rezultatelor ce se vor ob ține.
Absorb ția unei întreprinderi de c ătre o alta poate ilustra foarte bine acest lucru.
Astfel, pentru entitatea care absoarbe, efectul va fi diferit dac ă unitatea absorbit ă va asigura o
simpl ă creștere a capacit ății sale de produc ție sau îi va aduce un nou produs, o nou ă activitate ori
numai un surplus de lichiditate rezultat din v ânzarea activelor sale dezmembrate pe pia ță. În
fiecare ipotez ă percep ția cump ărătorului privind incertitudinea de a realiza scopul propus va fi
diferit ă, fapt concretizat într-o multitudine de valori posibile ca rezultat al ev aluării.
Elementul -cheie în procesul evalu ării este alegerea unui model opera țional c ât mai
adecvat. Aceast ă calitate trebuie sus ținută prin proceduri simple și flexibile, dar și riguroase, care
să cuantifice acele caracteristici ale întreprinderii considerate a fi cele mai importante pentru
părțile implicate, dar și acceptate în planul tehnicilor de lucru. Demersul nu este complet daca nu
sunt precizate și con știentizate elementele -cheie în evaluare și anume:
➢ obiectul evalu ării (întreprinderea privit ă ca individualitate);
➢ subiec ții (părțile implicate, interesate de tranzac ție);
➢ poziția ter țului care furnizeaz ă elementul de reper pentru valoare și preț
(evaluatorul).
Practicianul este preocupat de identificarea unei valori cat mai apropiate de
realitate, pentru a cunoa ște care poate fi pre țul maxim ( în cazul în care este cump ărător) sau,
respectiv, minim (pentru cazul c ând se afl ă în ipostaza de v ânzător) pe care trebuie sa -l accepte,
în ipoteza unui comportament economic ra țional al agen ților implica ți în tranzac ție.
Existenta unei valori unice, perfecte din perspectiva tuturor agen ților implica ți în
tranzac ție, poate cr eea chiar probleme din punctul de vedere al însăși ideii de corectitudine a
opera ției. În condi țiile în care incertitudinea asociat ă corec tei evalu ări a elementelor definitorii
ale firmei reprezint ă o realitate perpetu ă, existen ța unei valori unice, diferite de pre ț, implic ă
automat fa ptul c ă unul dintre agen ți pierde. Din punctul nostru de vedere, o astfel de abordare
este simplist ă, consider ând că toți agen ții sunt caracteriza ți prin func ții de utilitate identice. În
condi țiile în care ne situ ăm într-un univers al practicii economice, un model al valorii unice nu
poate r ămâne viabil nici m ăcar în cazul în care func țiile de utilitate ar putea fi cuantificabile în
termeni exclusiv monetari, întruc ât chiar și atunci exist ă diferen țe între diferi ții agen ți. Dac ă vom
ține cont și de utilitatea anumitor elemente non -monetare, extrem de dificil de cuantificat
(precum prestigiul, for ța adus ă de de ținerea unui pachet majoritar de ac țiuni sau pur și simplu
dorin ța, extrem de ira țional ă uneori, de a de ține ac țiunile unei firme fa ță de care investitorul are
un sentiment de ata șament), ideea unei valori unice devine doar generatoare de concepte pur
teoretice, dar absolut inutile din punct de vedere practic.

6
VALOARE VS PREȚ
În aceste condi ții subliniem c ă nu se poate vorbi despre o valoare unic ă a firmei
din cel pu țin trei motive majore:
➢ exist ă numeroase concepte de „valoare”;
➢ exist ă mai mul ți agen ți preocupa ți de evaluarea firmei (fiecare cu propria evaluare);
➢ exist ă mai multe evalu ări chiar ale aceluia și evaluator, in func ție de diverse
perspective (sau chiar interese) cu privire la evolu ția firmei.

7
VALOARE VS PREȚ
CAPITOLUL 3
CRITERII CARE INFLUENȚEAZĂ ABATEREA PREȚULUI DE LA
VALOARE
Înțelegerea raporturilor complexe dintre preț și valoare impune, în mod firesc, o
incursiune în diferitele teorii ce explică factorii determinanți ai valorii bunurilor și serviciilor.
Teorii asupra valorii
Teoria valorii preia în conținutul său legile care guvernează procesul de obținere
a valorii în economie. Fenomenul valorii, exteriorizat prin numeroase evenimente economice și
monetare, își va găsi prin teoria valorii cauzele și instrumentele de influențare , direcțiile dorite de
om și societate.
Teoria valorii muncă a fost elaborată și susținută de reprezentanții economiei
politice clasice.
Adam Smith pune piatra de temelie la teoria valorii muncă, afirmând că prețul
real al fiecărui lucru, ceea ce fiecare lucru constă în mod real, este ostene ala și greutatea de a -l
dobândi.
În explicarea valorii și a prețului , ca expresie nominală a acesteia, trebuie făcută
însă distincția între valoarea de întrebuințare și valoarea de schimb.
Pentru Smith, cuvântul valoare are două înțelesuri : „uneori exprimă utilitatea
unui anumit obiect iar alteori puterea de cumpărare a altor bunuri pe care o dă posesiunea
acelui obiect. Una poate fi numită «valoare de întrebuințare », iar alta «valoare de schimb».
Printr -un exemplu devenit celebru, cunoscut și sub numele de „paradoxul valorii”
sau paradoxul „apă și diamant”, Smith a analizat și demonstrat existența celor două categorii de
valoare a unei mărfi: valoarea de întrebuințare și valoare de schimb. Apa și diamantul sunt
două extreme : apa are o mare valoare de întrebuințare și o mică valoare de schimb, pe când la
diamant situația este inversă. Prin acest paradox, el exclude utilitatea ca un factor determinant al
valorii, concluzionând ca că utilitatea unui b un nu poate explica puterea lui de cumpărare.
În concluzie, la Adam Smith valoarea de întrebuințare este obiectiv determinată.
În ceea ce privește valoarea de schimb , ea este dată de „munca înglobată”; etalonul cel mai
potrivit de măsurare a acesteia fiind ora de muncă. Totuși , este conștient că pentru facilitarea
schimburilor se recurge la alte unități de măsură, respectiv monedele, prețul natural
transformându -se as tfel în preț nominal.
Teoria utilității marginale
Conform acestei teorii valoarea unei mărfi este determinată de utilitatea pe care
consumatorii o atribuie bunurilor dorite, mărimea ei fiind o funcție și a rarității mărfii
respective. Cu alte cuvinte, așa cum afirma Stanley Jevons, bunurile nu au valoare pentru că ele
costă, ci oamenii le atribuie o valoare pentru că au nevoie de ele. Utilitatea nu mai este

8
VALOARE VS PREȚ
intrinsecă, așa cum era la clasici, ci este exogenă, apare numai în relația dintre bunuri și nevoile
oamenilor. Iar oamenii se conduc după morala utilitaristă: comportamentul lor este un calcul între
plăceri și pierderi, cee a ce face ca utilitatea să apară ca proprietatea unui bun de a satisface o
plăcere sau de a evita o pierdere. Bunurile economice nu sunt utile în același grad și ca atare
valoarea este dată nu numai de intensitatea dorințelor omului ci și de raritatea lor.
Valoarea apare ca întruchipare a două elemente: unul subiectiv – dorință, și
altul obiectiv – raritatea. Omul nu dorește deopotrivă și cu aceeași intensitate mulțimea
bunurilor economice, deoarece pe măsura satisfacerii trebuințelor se reduce intensitatea lor și,
implicit, utilitatea și valoarea acestora.

Mecanismul concret de formare a valorii se bazează pe legile cererii și ofertei :

Cererea este funcție de utilitate, iar oferta funcție de raritate (care determină
mărimea sacrificiului necesar pentru obținerea lui). La adepții acestei teorii accentul cade pe
utilitatea bunului ca factor determinant al valorii, acordând prioritate nevoilor umane, cărora
producția trebuie să li se subordoneze. Muncii îi revine în formarea valorii un rol asemănător
celorlalți factori de producție, și nu unul exclusiv. Munca este prezentă în înlănțuirea de
circumstanțe care conduc la valoare. Ea nu oferă măsura valorii, dar este o cauză a valorii, în mod
indirect, prin c antitatea de utilități produse, prin cantitatea de marfă de anumită speță furnizată.
Costul de producție, în care se regăsește și munca, determină oferta disponibilă, iar aceasta
determină gradul final de utilitate, determinant pentru mărimea valorii.

După economistul francez Gilbert Abraham Frois se poate vorbi de două mari
teorii în formarea valorii, una obiectivă și alta subiectivă.

Teoria obiectivă a valorii

Exponenții teoriei obiective a valorii consideră că substanța valorii economice este
munca producătorilor de bunuri economice materializată în acestea, respectiv consumul de
energie intelectuală și fizică. Deci sursa singulară a valorii este cheltuiala de muncă în sens
fiziologic, care de altfel este și elementul comun și comparabil în activitatea producătorilor de
bunuri economice. În activitatea economică prin acțiunea muncii au loc două procese: pe de o
parte se conservă și se transformă valoarea mijloa celor de producție utilizate (munca trecută)
asupra bunurilor ce rezultă din procesul de producție, iar pe de altă parte se creează valoarea
nouă, care este încorporată noului bun alături de munca trecută, valoarea nou creată prin raportul
celei de -a doua componente a muncii – munca vie.

În acest fel valoarea unui bun este dată de cantitatea de muncă (vie și trecută)
cheltuită pentru obținerea acestuia. Dar la obținerea unui bun constituie o serie de activități din
amonte – cercetare, proiectare, progr amare, etc. – și din aval – transport, depozitare, sortare,
întreținere etc. – care, pe măsura creșterii complexității produsului, devin tot mai ample și
costisitoare. În aceste condiții, la determinarea mărimii valorii trebuie luat în considerare
consumul de muncă total, ocazionat nu numai de procesul de producție propriu -zisă, ci și de
activitățile din amonte și aval, ce contribuie la producerea bunului economic respectiv.

Mărimea valorii se manifestă pe piață prin valoarea de schim b, ca formă de
exteriorizare a valorii economice și reprezintă raportul cantitativ în care două bunuri se schimbă

9
VALOARE VS PREȚ
între ele. În economie, în orice moment coexistă bunuri economice identice, dar create în
perioade de timp diferite. Fiind identice la un anum it moment de referință ele au aceeași valoare
economică, deoarece valoarea economică a unei mărfi nu este o reflectare simplistă, mecanică a
cantității de muncă cuprinsă în ea, ci o reflectare a cantității de muncă necesară pentru producția
sa.

Teoria subiectivă a valorii

Această teorie explică formarea valorii pornind de la gradul de utilitate și a
raritatea produsului . Astfel, dacă un produs satisface într -o măsură mai mare o nevoie, sau dacă
este mai rar, valoarea pe unitate de produs este mai mare și invers. Prețurile în teoria subiectivă se
formează la fel ca și valoarea, crescând sau micșorându -se în funcție de prioritatea trebuințelor și
de raritatea sau abundența lor.

Ca măsură a prețului servește acel ultim grad de satisfacer e a nevoii, reflectat de
utilitatea marginală care îi dă valoare. Dacă teoria obiectivă a valorii vizează criteriile
raționalității producției, teoria subiectivă fundamentează deciziile agenților economici , în
special în calitatea lor de consumatori ori be neficiari. La adepții acestei teorii accentul cade
așadar pe valoarea estimativă pe care indivizii o atribuie bunurilor dorite, în funcție de anumite
criterii cum sunt aptitudinea de a satisface o anumită nevoie și dificultățile de procurare. În
procesul s chimbului are loc confruntarea valorilor estimative atribuite bunului de participanții la
tranzacție, realizându -se egalizarea valorilor estimative pentru o unitate din bunul schimbat.

Valoarea estimativă medie se transformă în valoare de schimb ca mărime
estimată, dar exprimată în prețul pieței. Analiza celor două teorii a dus numeroși economiști la
concluzia că susținătorii teoriei obiective se situează pe poziția producătorilor, care doresc să -și
recupereze cheltuielile ef ectuate și să -și asigure un anumit profit, având ca pretext recuperarea
muncii încorporate, iar susținătorii teoriei subiective se situează pe poziția consumatorilor, care
apreciază valoarea de schimb prin utilitatea ce le -o conferă bunul și prin solvabil itatea cererii lor.

Referitor la rolul pe care costul de producție și utilitatea îl au în formarea
valorii, practica arată însă că, dacă pe timp scurt, datorită dinamismului lor, rolul determinant
revine utilității și rarității, pe termen lung, rolul h otărâtor îl are costul de producție. Toate acestea
conduc la concluzia că în aprecierea diferitelor teorii privind valoarea, orice absolutizare
teoretică este greșită, întrucât nici una, nici alta, luate separat, nu pot explica toate
aspectele legate de iz vorul și mărimea valorii. Este, de asemenea, evident că trebuie
abandonată și ideea abordării exclusiviste a valorii, fie numai de pe poziția producătorilor, fie
numai de pe aceea a consumatorilor, însăși interdependența, producție – repartiție – schimb –
consum, impunând abordarea globală a activității economice. Cunoașterea diferitelor teorii
privitoare la valoare permite însă să se înțeleagă că aceasta nu este dată numai de consumul de
factori primari , în condițiile unei activități economice socialmente posibilă și necesară, valoarea
având , pe lângă componenta materială și o dimensiune subiectivă, raritatea, preferințele și
dorințele consumatorilor fiind și ele implicate în procesul de formare a valorii.

În acest context, devine evident că, pe de o parte, oricât de mare ar fi consumul de
factori primari, dacă bunul nu este util, el nu dobândește nici valoare, iar, pe de altă parte, oricât
de mare ar fi utilitatea unui bun, valoarea nu poate fi apreciată separat de cantitatea și c alitatea

10
VALOARE VS PREȚ
factorilor de producție consumați pentru deținerea bunului respectiv. În aceste sens, este relevantă
opinia lui Alfred Marshall, după care: „întrebări de genul: cine determină valoarea, utilitatea sau
costul? sunt greșit puse, deoarece ridică o f alsă problemă, valoarea fiind o mărime aflată
permanent și sub incidența consumului de factori de producție și sub aceea a utilității și rarității”.
Mai departe, afirmă el „ar fi la fel de rezonabil de a discuta asupra chestiunii de a ști care din cele
două lame ale foarfecelui taie foia de hârtie ca și a chestiunii de a ști dacă valoarea este
guvernată de utilitate sau de costul de producție… putem spune, ca regulă generală, că , cu cât
perioada analizată este mai scurtă, cu atât cererea influențează mai mult valoare a și că,
dimpotrivă, cu cât această perioadă este mai lungă, cu atât valoarea va fi influențată mai mult
de costul de producție” .

3.1.Funcțiile prețurilor

În orice economie bazată pe producția și schimbul de mărfuri necesitatea
existenței și folosirii prețurilor nu poate fi pusă la îndoială; prețurile au o menire socială,
îndeplinesc anumite funcții și exercită un rol activ în economie și societate.

În general, prețurilor le sunt recunoscute două mari funcții : funcția de instr ument
sintetic de măsură a activităților și funcția de pârghie economică.

Funcția prețurilor de instrument sintetic de măsură a activităților

Ca instrument sintetic de măsură a activităților prețul mijlocește realizarea
schimbului de mărfuri, evaluarea cheltuielilor de producție și a rezultatelor acesteia, dă
posibilitatea efectuării de analize privind situația economico -financiară a agenților economicei.
De asemenea , prin prețuri se realizează exprimarea în bani și reproducția PIB și se asigu ră,
în ultimă instanță, echilibrarea cererii cu oferta și reglarea producției sociale. Spre deosebire de
alte instrumente sau unități fizice de măsură (metru, kg etc.) prețul acționează ca instrument de
măsură numai după adoptarea unei decizii privind nive lul său pentru fiecare produs în parte .

Decizia de preț se adoptă ținând cont de condiționările normative (legi, hotărâri și
alte acte normative privind cheltuielile incluse în preț, componentele prețurilor, restricțiile impuse
la producerea, consumul, comercializarea, importul sau exportul unor bunuri etc.) și de
condiționările obiective (date de existența și funcționarea pieței, cu toate componentele sale:
raportul cerereofertă, nivelul mediu al cheltuielilor și al profiturilor, conjunctura internă și
internațională etc.)

Funcția prețurilor de pârghie economică

Prețurile mijlocesc reglarea activităților economice și sociale la diferite nivele de
derulare a activităților (atât la nivel microeconomic cât și la nivel macroeconomic).

Preturile s unt considerate pârghia economică de bază, cu conținutul cel mai
complex, din următoarele motive:

– prețurile cuprind în structura lor alte categorii valorice considerate la rândul lor ca pârghii
economice sau financiare : salariul, dobânda, impozitele, profitul, comisioanele etc. Asemenea

11
VALOARE VS PREȚ
categorii valorice nu îndeplinesc decât un rol potențial de pârghie economică sau financiară,
acțiunea lor în sensul dorit fiind condiționată de realizarea mai întâi a prețului ca întreg. Prețul
armonizează aceste categorii valorice, condiționându -le acțiunea
– formarea prețurilor este rezultatul unui proces deosebit de complex , cu multiple
interdependențe. Prețurile unui produs depind în mod direct de prețurile produselor care au
concurat la realizarea lui, dar și de prețurile produselor cu care se poate substitui în consum sau
de preturile produselor complementare. Prețul unui produs nu se formează așadar izolat, ci
trebuie încadrat într -un sistem de prețuri ale produselor existente, cu care se va afla în anumite
raporturi de proporționalitate, numite prețuri relative.
– prețurile sunt prezente în toate domeniile vieții economice și sociale , însoțind mărfurile în
tot circuitul lor, indiferent de natura producătorilor sau a consumului.
– prețurile au impli cații complexe în gestiunea financiară a agenților economici și
condiționează situația economico -financiară a acestora, acționând în două faze importante: în
faza aprovizionării, ca prețuri ale factorilor de producție, și în faza desfacerii, ca prețuri de
vânzare ale produselor finite
– nivelul și evoluția prețurilor condiționează proporțiile activității , veniturile agenților
economici și populației, nivelul de trai etc.

3.2.Forme de prețuri

În timp, problematica prețurilor a cunoscut un amplu proces de adaptare și
perfecționare, cu schimbări multiple și semnificative în întregul mecanism de formare a prețului,
precum și în modalitățile de exprimare a acestuia.

Cele mai importante modificări privesc lărgirea gamei de prețuri cu care
operează astăzi piața . Apariția noilor forme de prețuri nu a fost însă întâmplătoare, ci s -a datorat
acțiunii unei multitudini de factori :
– diversificarea nomenclatorului de mărfuri ;
– implicarea diverselor organisme interne și internaționale în formarea prețurilor , care a dus la
apariția prețurilor de licitație, a cotațiilor de bursă, a prețurilor afișate, a prețurilor indexate, a
prețurilor de acord etc. ;
– accentuarea unor dezechilibre economice ;
– alți factori (cuprinderea sau nu în preț a ambalajului, suportarea sau nu a cheltuielilor de
asigurare, modul de negociere etc.) .

Diferitele prețuri ce alcătuiesc sistemul de prețuri pot fi clasificate după mai
multe criterii:

a) din punct de vedere al gradului de concurență în care prețurile se formează pe piață,
acestea se clasifică în:
– prețuri formate în condiții de liberă concurență
– prețuri care se stabilesc în regim de monopol sau alte forme de concurență imperfectă

b) din punct de vedere al modului de negociere prețurile se împart în:
– prețuri de tranzacție; acestea se negociază, de regulă, prin participarea directă la tratative a
partenerilor de afaceri
– prețuri prestabilite; aici se includ prețurile de catalog, prețurile de listă, prețurile afișate, etc.

12
VALOARE VS PREȚ
– prețuri prin negocieri publice programate, cum ar fi prețul de licitație și cotațiile de bursă

c) din punct de vedere al momentului de calcul se disting următoarele forme de prețuri
– prețuri postcalculate; se folosesc în sectoarele productive și se determină în funcție de
cheltuielile efectiv realizate pentru un anumit produs sau întreaga producție pe un anumit interval
de timp
– prețuri antecalculate; ele sunt folosite de cele mai multe ori pentru fundamentarea asimilării de
produse noi sau modern izarea celor existente
– prețurile prognozate; ele se referă la perioade mai mari și se determină pe baza unor calcule
complexe

d) din punct de vedere al unității de măsură sub care se comercializează bunurile și
serviciile, prețurile pot fi:
– prețuri pe unitate fizică de măsură (tonă, kg, litru, vagon etc. )
– prețuri “la cheie”, sau prețuri pe lucrare
– prețuri pe cantitate și conținut, care se folosesc pentru combustibili, metale prețioase

e) din punct de vedere al modului de înscriere în contractele comerciale, prețurile sunt:
– prețuri fixe
– prețuri determinate în scară fixă
– prețuri determinate în scară mobilă

f) În funcție de locul realizării produsului și de condițiile de livrare se disting următoarele
forme de prețuri:
– prețu ri franco depozitul producătorului , situație în care cheltuielile de transport și asigurare a
bunurilor până la beneficiar cad în sarcina producătorului
– prețuri franco stația de expediție, situație în care cheltuielile de transport și asigurare a bunur ilor
până la stația de expediție cad în sarcina producătorului, iar de aici și până la destinație în sarcina
cumpărătorului
– prețuri franco stația de destinație
– prețuri franco destinație

Această clasificare a prețurilor prezintă o importanță teoretică și practică, având
menirea de a contribui la înțelegerea mecanismului de formare, evoluție și folosire a prețurilor în
activitatea curentă.

Activitatea decizională privind prețurile în economia de piață

Producătorii și beneficia rii bunurilor sunt direct interesați de mărimea preturilor.
Prin preț, actul vânzării trebuie anticipat, prospectat. Deoarece piața este liberă, prețurile trebuie
studiate și previzionate, pentru ca, pe seama lor, să se asigure certitudinea obținerii profi turilor.
Prețul trebuie stabilit ferm, prin decizia proprie a agentului economic, după cum este necesar ca
el să facă, totodată, obiect al contractelor încheiate între agenții economici ai producției și
circulației mărfurilor. El trebuie estimat prin antec alcule, pentru a putea fi folosit ca mărime
orientativă în fundamentarea deciziilor economice privind producția.

13
VALOARE VS PREȚ
Formarea liberă a prețurilor în condițiile economiei de piață implică o multitudine
de poziții decizionale descentralizate la nivelul agenți lor economici. Producătorii propun
cumpărătorilor un preț de ofertă, influențat de condițiile concrete în care s -a obținut producția.

Cumpărătorii apreciază produsele și serviciile oferite și propun prețuri de cerere,
pe baza evaluărilor referitoare la performanțele produselor. Pe baza informațiilor privind
mișcarea prețurilor, tarifelor, salariilor, cursului de schimb, impozitelor, ratei dobânzii, fiecare
agent economic își recalculează prețul. Rezultatul este, de fiecare dată, noua mărime a prețului de
ofertă ce urmează să fie supus negocierii.

Prețurile fac, totodată, obiect al politicii statului , în interacțiune cu problemele
generale ale echilibrului economic și financiar, cu orientarea economiei spre dezvoltare și
progres , în funcție de cerințele pieței, în condițiile de concurență. Cea mai simplă formă a
politicii de prețuri se manifestă la nivel microeconomic, prin opțiunea producătorului pentru
maximizarea profitului . Extinderea politicii de prețuri de la nivel microeco nomic la nivel
macroeconomic face posibilă aplicarea de către guverne a unor măsuri de influențare a
mecanismelor de funcționare a pieței în perioadele de criză economică. Prețurile se folosesc în
elaborarea unor programe cum ar fi cele antiinflaționiste , în care se îmbină măsuri aplicate prin
politica de prețuri, cu cele ale politicii monetare și de credit.

Prin politica de prețuri, decizia prețurilor devine instrument al managementului, ca
element fundamental al conducerii . Ea se regăsește și ca parte integrantă a politicii social –
economice și financiare a statului, punându -i acestuia la îndemână pârghii valorice complexe și
sensibile. Prețul rezultă din confruntarea cererii și ofertei pe piață, în condiții de concurență. Într-
un asemenea mediu, prețul se formează prin negociere între agenții economici participanți ai
tranzacțiilor, tinzând către un preț de echilibru al celor două mărimi complexe care se confruntă
permanent pe piață: cererea și oferta. În funcționarea norma lă a mecanismului pieței sunt
surprinse următoarele două poziții caracteristice, aflate permanent în interferență: – subiecții
actelor comerciale: producători, prestatori, distribuitori, cumpărători, ca entități care participă
nemijlocit la acest mecanism; – autoritățile publice, a căror participare este reflectată în conținutul
reglementărilor legale privind concurența și prețurile, politica fiscală și bugetară, de venituri etc.

Producătorii stabilesc prețurile de ofertă pe baza evoluției consumurilor și
prețurilor factorilor de producție, dar și a altor factori care definesc oferta și cererea pe piața
bunului considerat: concurența, influențe provenite de pe piața externă, politici ale statului
cu incidență directă sau indirectă asupra prețurilor .

Principiul transparenței pieței implică, pe de o parte, asigurarea posibilităților de
informare asupra factorilor specifici pieței, iar pe de altă parte, comunicarea prețurilor de ofertă și
a intențiilor de modificare partenerilor de tranzacție. Aceste ope rații sunt premise ale actului
negocierii care, într -un mediu concurențial normal, au la bază comportamente loiale și de respect,
specifice relațiilor de parteneriat. Respectarea lor înlătură abuzurile, tendințele monopoliste sau
de menținere în stare de d ependență a unor agenți economici.

Formarea liberă a prețului în cadrul mecanismului pieței este influențată de o serie
de factori endogeni și exogeni.

14
VALOARE VS PREȚ
Factorii interni de formare a prețului se referă la acele procese care sunt
specifice mecanism ului pieței concurențiale. Unii dintre acești factori acționează dinspre
cererea consumatorilor, cei mare importanți fiind: utilitatea atribuită bunurilor de către
cumpărător; capacitatea de plată; nevoile consumatorilor și structura cererii, ambele format e pe
baza unor comportamente sociale, culturale etc.
Alți factori interni ai formării prețului își exercită influența dinspre oferta
producătorilor, cum sunt: nivelul costurilor unitare; abilitatea întreprinzătorului și capacitatea sa
de a obține profit cât mai mare; structurile ofertei și posibilitatea producătorilor de a se raporta la
nevoile consumatorilor; prețul bunurilor pe alte piețe etc. Oricât de importanți ar fi factorii
endogeni în procesul formării prețului , acesta se află și sub influ ența unor factori exogeni,
din afara mecanismului intern pieței, cum ar fi:
– intervenția indirectă guvernamentală atât în planul ofertei, cât și al cererii , în sensul
suplimentării sau al reducerii, pentru ca mecanismul lor să funcționeze nominal;
– măsu rile specifice adoptate de stat pentru menținerea unor echilibre socialeconomice (pe
piața muncii, protecția unor producători agricoli), măsuri care s -au reflectat în nivelul și dinamica
prețului;
– comportamentul unor mari organizații economice cu tentă m onopolistă. Libertatea
deplină a prețurilor este posibilă doar într -o economie al cărei mecanism funcționează normal,
autoreglându -se într -o permanență stare de echilibru dinamic, adaptat la noile cerințe ale
dezvoltării societății umane. Însă, cum func ționarea perfectă a economiei este mai mult ideală
decât reală, apar adesea dezechilibre, crize, iar prețurile nu mai reușesc întru totul supravegherea
pentru a nu se propaga efectele negative și în alte domenii decât cel economic, cel mai important
fiind cel care privește protecția consumatorilor, protecție care este degradată dacă nivelul general
al prețurilor crește excesiv și mult mai repede decât nivelul veniturilor.
Sunt situații in care formarea liberă a prețurilor nu este posibilă , când nu sunt
îndeplinite condițiile de concurență sau când unele produse și servicii trebuie protejate de către
stat printr -un preț fix sau limitat . Este cazul unor produse de importanță strategică pentru
economia națională și nivelul de trai al populației, al unor bunu ri și servicii subvenționate
de la bugetul statului, etc. Pentru asemenea situații prețurile se stabilesc sau se avizează de către
guvern sau organele împuternicite de către acesta, prin negociere cu agenții economici.
Atunci când se constată dezechilibre accentuate între cerere și ofertă, care limitează sau fac
inexistentă libera concurență, produsele și serviciile fiind deficitare, guvernul și organele
împuternicite ale acestuia intervin prin următoarele măsuri valabile pentru toate
categoriile de agenți , indiferent de forma de proprietate:
➢ stabilirea directă de prețuri și tarife fixe prin negociere cu agenții economici, la
produsele și serviciile deficitare, cu caracter temporar, valabile numai până la restabilirea
echilibrului dintre cerere și ofertă
➢ stabilirea de prețuri sau tarife cu limită maximă , care să prevină practicarea prețurilor
de speculă sau de monopol
➢ stabilirea unor metodologii obligatorii de formare a prețurilor și tarifelor, inclusiv
limitarea unor elemente de preț (cum ar fi regiile d e fabricație, adaosurile comerciale
comisioanele etc.)
➢ interzicerea, limitată în timp, a majorării prețurilor și tarifelor peste nivelul în
vigoare la o anumită dată.

15
VALOARE VS PREȚ
CAPITOLUL 4

BIBLIOGRAFIE

1. www.financialmarket.ro/terms/valoarea -intreprinderii
2. Brilman, J., Gautier, A., „Pratique de l’évaluation et le negociation des entreprises”, Éd.
Hommes et Techniques, 1980.
3. Pasquier -Dorthe, J., „Gestion financiere”, suport de curs, MBA, ianuarie -martie, 19 95
4. Tomița, I. – Prețuri și tarife; Editura Reprografia Universitaria; Craiova; 1996.