Autor: Buburu zan C. Cristina -Cecilia (căs. Ciobotaru) [622916]

3

Autor: Buburu zan C. Cristina -Cecilia (căs. Ciobotaru)
ARGUMENT

Teritoriul acestei minunate părți de țară, de sub oblăduirea duhovnicească a
Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, datorită poziției geografice, la întretăierea căilor cu
celelalte provincii ale neamului no stru românesc, s -a bucurat de atenția voievozilor pentru
ridicarea de biserici, unele dintre ele dăinuind peste veacuri până în zilele noastre. Dorim să
precizăm de la început că nu este o lucrare numai despre ziduri, ci una și despre oameni,
despre spirit ul unei epoci și ctitoriile acelor ani, despre imaginarul medieval focșănean și
modul în care monahismul s -a manifestat în cea mai importantă localitate de frontieră a
Țărilor Române. „Nu numai datele contează în ace astă lucrare , ci oamenii, gândurile și trăirile
lor exprimate prin ctitoriile care au înveșmântat Focș aniul de altă dată , care a devenit dintr -o
așezare inițial rurală, mai întâi târg și, apoi, oraș, pentru ca în timpurile noastre, să ajungă la
rangul de municipiu ”.
Unul dintre monumentele de venite istorice este și Biserica Sfântului Ioan Botezătorul
din Focșani.
Studiul Bisericii „Sfântul Ioan” din Focșani, pe baza documentelor de arhivă și a
cercetărilor arheologice, reconstituie trecutul uneia dintre ctitoriile domnești ce au înnobilat
viața spirituală, în primul rând, și pe cea artistică, a locuitorilor orașului Focșani. Aici se
adunau focșănenii fie ca să sărbătorească împreună Sfintele Sărbători de Crăciun, Paște sau
Bobotează, fie să aniverseze Unirea Principatelor, Ziua Națională sau să-și cinstească eroii
care și -au dat viața pentru Reîntregirea neamului în Primul Război Mondial.
Aceste manifestări se desfășurau după un program dinainte stabilit, care întotdeauna
începea cu un „Te Deum”, ce avea loc la Catedrala „Sfântul Ioan”.
Referindu -ne la rolul spiritual – religios pentru credincioși, distinsul profesor și
bizantinolog Dr. Alexandru Elian, afirmă: „Pentru poporeni, acestea din urmă (mănăstirile)
erau complement fericit al celor dintâi, și nu puteau implicau o ocolire a biser icii de mir, care
slujea nevoile de zi cu zi ale credincioșilor.”
Aceste străvechi zidiri, reprezintă tezaurul nostru inestimabil și constituie parte din
ființa neamului nostru, patrimoniu de suflet a fiecărui român.

4
Se cunoaște faptul că în aceste așeză minte religioase, pe lângă rugăciune și muncă
gospodărească, se practica copierea de manuscrise cu conținut filocalic și chiar juridic,
inițiindu -se primele cronici. Primele școli au existat, de asemenea în aceste lăcașuri de
rugăciune.
În ce privește pr eocupările artistice, în aceste ctito rii voievodale s -a menținut, s -a
cultivat , un stil autohton în arhitectură, în sculptură și mai cu seamă în pictură.
Dorința arzătoare a înaintașilor noștri pentru menținerea și întărirea unității de ne am,
de limbă și aceleași năzuințe naționale de mai bine pentru tot sufletul românesc au fost
promovate de către păstori i sufletești între credincioși, marele titlu de mândrie al acestor
preoți care au lua t, nu odată, parte la răscoalele celor împilați, luptând ală turi de cei păstoriți
de dânșii .
Studiul a fost structurat pe capitole, ce se completează unul pe celălalt, venind fiecare
cu date veridice în reconstituirea istoriei trecute a unuia din puținele lăcașuri de cult ctitorite
de domni, pe pământuri vrâncene.
Se va prezenta cadrul geografic și istoric al orașului de pe Milcov, se va reconstrui un
documentar al mănăstirii precum și al incintei acesteia, domeniile și privilegiile mănăstirii,
precum și date actuale ale Bisericii, împreună cu mirenii și slujitorii ei.
Ascultând glasul istoriei străbune, noi, cei de astăzi, avem datoria sfântă să le purtăm
de grijă, să le evidențiem și să le valorificăm importanța istorică și artistică, să le apărăm să le
restaurăm, întrucât ele sunt înfrățite cu pământul strămoșesc car e este leagănul poporului
nostru.
Iată de ce, ca și în alte părți ale țării noastre, și în eparhia Buzăului , se iau măsuri
pentru îngrijirea lor, pentru salvarea și res taurarea unora care de mai multă vreme au nevoie
de reparații în urma cutremurelor din 1977 și 1986, ce au zdruncinat și afectat atât monumente
istorice cât și biserici obișnuite. Printre acestea se numără și Biserica Sfântul Ioan Botezătorul
din Focșani, la restaurarea acesteia, așa cum vom arăta și în lucrare, au intervenit și organele
de stat.
Trecând prin centrul municipiului nostru, în orice împrejurare sau ocazie, vom putea
observa și admira acest impresionant centru vechi al Focșanilor, care, „prin nenumăratele sale
evenimente la care a fost martor și la care a participat efectiv( în că din secolele al XV -lea –al
XVI-lea, de când s -a format Târgul Focșani), a devenit locul cel mai important și renumit,
prin întreaga sa istorie trăită. ”

5
CAPITOLUL I
PAGINI DIN ISTORIA CREȘTINISMULUI VRÂNCEAN

1.1. Istoria creștinismului vrâncean de la origini și până astăzi

Regiunile subcarpatice de sud -est, anume zona Buzău -Vrancea, se integrează în
ansamblul arheologic și istoric est -central al țării noastre , fiind foarte legat de partea
răsăriteană a Carpaților ca și de cea a sud -estul Transilvaniei. „Pătrunderile din zonele mai
sudice , care în anumite perioade sunt accentuate și determinate arheologic ș i istoric prin
stabilirea unor relații care au dus la modificări fundamentale în conți nutul etno -lingvistic,
cultural și politic nord-dunărean, au constituit un proces permanent al acestui spațiu. ”
„Istoria romȃnilor se integrează în istoria generală a popoarelor europene, a căror
dezvoltare a fost determinată de ac eiași factori, de-a lungul a patru principale etape:
1. Indoeuropenizarea populațiilor tȃrzii neolitice: a fost prima restructurare etnică și
lingvistică a Europei, semnalată de izvoarele arheologice -prin transformările care au dus la
formarea e pocii bronzului în mileniul II și de izvoarele scrise pentru regiunile mediteraneene
și orientale. În acest proces s -au format popoarele vechi ale Europei -grecii, latinii, celții,
germanii, tracii și slavii .
2. Colonizarea greacă de pe țărmurile Mă rii Mediterane și ale Mării Negre, prin care
s-au transmis populațiilor au tohtone un număr important de elemente de civilizație și cultură .
Pȃnă la expansiunea romană, societatea greacă, mai ales în etapa elenistică, a contribuit la
dezvoltarea social -economică, tehnică, culturală și politi că a tracilor, a latinilor și a celților.
3. Romanizarea sau marea sinteză latină: a fost cea de -a doua mare restructurare de
etnic, limbă, cultură și civilizație, care a cuprins mai mult de jumă tatea sudică a Europei , în
care s -au integr at în principal două mari grupe celții și tracii în est. În aria în care s -a petrecut
romanizare a a rămas un proces fundamental , deoarece a stat la baza dezvoltării popoarelor,
civilizațiilor și statelor medievale neolatine.
4. Migrațiile popoarelor din p rimul mileniu au determinat în parte situația teritorial –
politică și demografică a Europei, la trecerea de la antichitatea tȃrzie la evul mediu. Dintre
migratori au rezistat numai aceia care s -au europenizat, prin adoptarea formelor de cultură și
civilizaț ie, în principal sedentarizarea și creștinarea. ”

6
Răspândirea creștinismului în sudul Moldovei, a învățăturii creștine, s -a făcut și prin
negustori, dar și prin elemente creștine din cadrul trupelor romane , staționate în această
regiune și nu în ultimul rân d prin misionari.
„În urma săpăturilor arheologice de la Barboși -Galați, din anul 1959, s -a scos la
iveală că aici au staționat patru unități militare romane. Cu siguranță că printre soldați erau și
creștini care au exercitat și o activitate misionară în rândul populației din apropierea zonei
unde erau așezate. De menționat este și faptul că Legiunea V Macedonia a fost adusă spre
sfârșitul secolului I din Palestina la Troesm (Iglița) în Dobrogea, iar de acolo a fost mutată în
Potaisa. ”
Cea mai veche mărtur ie care atestă prezența creștinismului în Moldova de sud
considerăm că ar fi cruciulița descoperită în așezarea geto -dacică Cândești -Vrancea, din anul
1968, descoperită de cercetătorul Victor Bobi, care se află expusă la Complexul muzeal al
județului Vranc ea, secția istorie și etnografie. Se presupune că ar fi fost adusă de un negustor
sau chiar de un localnic, care ar fi avut legături comerciale cu sudul Dunării.
Acestea nu sunt singure le mărturii arheologice ce datează perioadei la care ne
referim. „Demn e de amintit sunt și următoarele:crucea de sidef, ce a fost găsită la S -E de
castrum, o monedă ce datează din timpul împăratului M. Aurelius Antonius Ela gabalus, oale
de mici dimensiuni având incizate după ardere – graffitate – literele M.T.PM. aproximativ
egale, ulterior descoperindu -se și un fragment cu litera X. Alt obiect ce datează acestei
perioade este și o altă cruce pandantiv cu sidef descoperită în anul 1975, a cărei apartenență
creștină este incontestabilă. Tot la Barboși a fost descoperită și o a mforă, de apartenență
paleo -creștină, într -un mormânt în anul 1 978”.
Și dacă e să ne referim la istoria creștinismului vrâncean din secolele VI -VII,
avem o serie de mărturii mai bogate. Simbolurile cultului creștin se prezintă în diverse feluri
și pe mat eriale diferite. Dintre acestea menționez cruci incizate sau în relief de pe vasele de lut
ars, porumbei, pești, ramuri de măslin sau palmier, literele ᾳ și ῳ executate pe inele sau alte
obiecte. „ La Dănești -Vaslui, într -un mormânt de incinerație, s -a des coperit placa unei
catarame datând din secolul al VII -lea având pe ea o cruce ajurată. Tot din această perioadă
avem un tipar de aplici descoperit în localitatea Traian -Bacău. Tiparul prezintă pe suprafața sa
un ornament floral stilizat, capetele lujerelor de floare de crin ce încadrează o cruce. ”
În județul Vrancea creștinismul este atestat încă din secolul al II -lea, după cum
„dovedesc săpăturile arheologice de la Coroteni unde s -a descoperit o cruciuliță pandantiv,
într-un strat virgin. Creștinismul a d evenit de timpuriu un mod de viață printre autohtoni, fie
daci, fie daco -romani, dar și printre primii migratori. Așa ne putem explica prezența la sinodul

7
de la Niceea din anul 325 a episcopului Teofil al Goției, martiriul Sântului Sava Gotul,
înecat în ziua de12 aprilie 372, în râul Buzău și faptul că Sfântul Vasile cel Mare întreține
corespondența cu strămoșii noștri și se interesa de martirii de la nord de Dunăre. Fiind în a
doua jumătate a secolului al IV -lea, epi scopia Goției a continuat să existe și în secolele
următoare, chiar dacă uneori migratorii au stânjenit cursul firesc al vieții creștine. La sinodul
al VII -lea ecumenic ce s -a întrunit la Niceea în anul 787 au participat și doi reprezentanți ai
Bisericii Goției. Aceasta este o dovadă că, aici, la curbura Carpaților, „apa a trecut dar pietrele
au rămas”, băștinașii, indiferent de câte umilințe au îndurat, au rămas pe loc, au continuat să-
și ducă viața în smerenie, nădejde și credință adân că în Dumnezeul părinților lor. ” Pentru a
confirma aceste date, mărturii sunt scrierile părinților și scriitorilor bisericești. „Discipol al
eruditulului patriarh Fotie, Leon al VI -lea a scris un tratat de artă militară și mai multe lucrări
filozofice și practice. În Patrologiae Graecae găsim „Opera juridica et c anonica” a lui Leonis
Sapientis. De aici aflăm ordinea ierarhică a scaunelor ecleziale din Biserica Răsăritului de la
începutul secolului a l X-lea, mai întâi sunt date sca unele apostolice: Roma, Constantinopol,
Alexandria, Antiohia și Ierusalim, în contin uare fiind enumerate provinciile și metropolele cu
jurisdicțiile eclesiastice. Este menționată și „arhiepiscopatus Gothia”, ceea ce dovedește că
aceasta era o unitate ecleziastică dependentă de C onstantinopol. ”
Viața religioasă în Vrancea , după documente, până în secolul al XVII -lea, este
concretizată prin existența canonică a două eparhii. Partea de nord, până la Milcov de Eparhia
Romanului, iar partea de sud, de la Milcov și până pe valea Râmnicului a fost sub ascultarea
episcopiei Buzăului.
„Episcopia de Buzău, însă, a fost reînființată de expatriarhul ecumenic, Sf. Nifon al
II-lea, care fiind adu s în țară de Radu cel Mare, după ce a fost scos a treia oară din scaunul de
Constantinopol(1502), a reorganizat viața bisericească din Țara Românească. Astfel Sf. Nifon
a reînființat Mit ropolia Severinului, dar nu la marginea țării ca odinioară, ci mai în interior,
adică la Râmnicul Vâlcea, căreia i -a dat numele de Episcopia Râmnicului -Noului Severin, iar
cea de a doua, la curbura Carpaților, anume Episcopia B uzăului. ”

1.2. Istoricul orașului Focșani

Pentru a înțelege trecutul acestui meleag vrâncean trebuie menționate câteva date
despre așezarea geografică.

8
„Târgul Focșani, așezat pe Milcov la hotarul cu Valahia al cărui staroste cârmuiește
ținutul”, așa cum îl descrie Dimitrie Cantemir, s -a dezvoltat în vatra unor vechi sate. Istoria
sa coboară în timp până în secolul al III –lea, în Epoca Migrațiilor, cum o confirmă și
descoperirea din 1958 și anume a mormântului sarmatic.
După o legendă locală, numele orașulu i Focșani ar veni de la un oștean din oastea lui
Ștefan cel Mare, pe nume Focșa, ce ar fi primit de la marele domnitor moșia care îi va purta
numele. Sub acest nume localitatea este atestată documentar abia în secolul al XVI -lea și nu
în vremea marelui dom nitor. Localitatea este amintită de mai multe ori în diverse atestări
documentare(1574, 1575, 1591). În toate aceste documente, Focșaniul nu apare ca oraș, abia
în secolul al XVII -lea, primește denumirea de oraș.
„Așezat la hotar ul dintre cele două țări su rori, Moldova și Țara Românească,
Focșaniul va cunoaște o dezvoltare unică, fiind împărțit în două târguri: Focșanii Munteni și
Focșanii Moldoveni, fiind despărțite de râul Milcov. A fost un târg important la mijlocul
secolului al XVII -lea, fiind de altfe l și loc de desfășurare a numeroaselor evenimente politice
și militare ce s -au desfășurat în secolele XVI -XVII. Acest târg, a jucat un rol important în
perioada de pregătire a unirii celor două țări surori, începând încă din anul 1842. După unire
cele două orașe s -au unificat în anul 1862, pecetluind astfel și unirea de al 1859, prin
dispariția hotarului ce le despărțea pe cele două.”
Facem precizarea că, în configurația actuală, județul Vrancea a ținut canonic două
eparhii. Partea de nord, până la Milcov de eparhia Romanului, iar partea de sud, de la Milcov
și până la valea Râmnicului a fost sub ascultarea episcopiei Buzăului. Pentru prima data
numele de Focșani se găsește intr -o cronica munteana din anul 1572, totuși existent localității
este mult mai vec he. Pe site -ul Focșanilor se susține ca orașul este d in timpul lui Stefan cel
Mare ș i existenta la 1482, când domnitorul moldovean a stabilit hotarul dintre Moldova si
Țara Românească, pe Milcov.
Deosebit de importanta ni se pare a fi, în iconomia problem ei noastre, și acțiunea ce
s-a desfășurat la jumătatea secolului al XIX -lea, când s -a instituit o comisie pentru stabilirea
tuturor hotarelor proprietăților din partea munteneasca a Focșanilor. Cu aceasta ocazie s -au
prezentat fel si fel de documente, unel e mai interesante decât altele.
Focșaniul s -a păstrat până la marea sistematizare din anii revoluției socialiste, așa
cum se conturase încă din secolele XVIII -XIX, cu doua piețe: Piața Moldovei, în jurul
catedralei Sfânta Paraschiva, ctitoria soției lui Eu statie Dabija, și Piața Munteana, în jurul
mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul, devenita ulterior Piața Unirii.

9
Așezarea pe hotar a contribuit pe de o parte la dezvoltarea sa comercială, dar, în
același timp, a avut și consecințe negative avându -se în vede re că aici s -au purtat deseori lupte
între oștirile domnilor Țării Românești și ai Moldovei, care au afectat orașele și pe locuitorii
acestora.
Focșanii Moldovei au fost, până spre sfârșitul evului mediu românesc, al doilea oraș
ca mărime și venituri din P rincipat, după Iași, și cel mai important punct vamal pe granița de
sud.
„ În Focșanii Munteniei a avut reședința una dintre cele două căpitănii de margine ale
Țării Românești, înființate de Matei Basarab, ceea ce a dus la prezența în târg a unui număr
impresionant de dregători militari și slujbași, determinând evoluția rapidă a localității, de la
sat → târg → oraș, în mai puțin de un secol ”. Focșanii Moldovei și Focșanii Munteniei au fost
reședințele a două ținuturi (județe), din două țări, puncte vamale ș i de frontieră, aflate față în
față, despărțite de un fir de apă, situație unică în istoria României. Din punct de vedere
bisericesc, cele două orașe de frontieră aparțineau canonic de o altă episcopie : Focșanii
Moldovei de Episcopia Romanului și Focșanii Munteniei de Episcopia Buzăului, iar interesele
eparhiilor erau reprezentate de două Protopopiate, și acestea cu reședința în cele două
localități. În Focșanii de pe ambele maluri există nu mai puțin de 5 Biserici Domnești, situație
rară în istoria Români ei, fapt care arată importanța pe care domnitorii o acordau acestor
localități.
În privința numelui, în Moldova și Țara Românească întâlnim mai multe localități cu
„numele de Focșa/Slobozia Focșani/Focșa Răzășească/Focșanca/Focșeasca/Focșoaia, după
cum afl ăm din Tezaurul toponimic al României. ”
„Cu hotarul dintre cele două țări românești sau „dezvoltarea hotarului Țării
Românești și a Moldovei ”, mai degrabă problema hotarului, intrăm într -un capitol încă
nelămurit pe deplin. Nu l -am evoca dacă Focșanii nu ar fi geografic chiar pe hotar. Într -un
excelent studiu despre hotarul dintre Țara Moldovei și Țara Românească, arheologul Emil
Lupu anunța din primele rânduri că „reconstituirea graniței dintre Țara Românească și
Moldova în evul mediu reprezintă una din p roblemele controversate ale istoriografiei
românești” .
Conflictul dintre Ștefan cel Mare și Radu cel Frumos din 1471 și războaiele cu turcii
din deceniile următoare au marcat o etapă în evoluția hotarului prin informațiile pe care le
aduce în legătură cu fortificațiile ridicate de cei doi domni la hotare și modificarea strategică
de către Ștefan cel Mare a cursurilor Siretului, Milcovului etc. Am putea spune că este etapa
finală care consfințește stabilirea frontierei pe Milcov.

10
Așa cum seismele au modifi cat cursurile Siretului și Putnei, cu vechile albii vizibile
până în zilele noastre, tot seismele au modificat și cursul Milcovului, iar albia veche a râului
despărțea de secole moșiile. După seismul care a mutat Milcovul cu câțiva kilometri spre sud,
moși ile nu și -au schimbat hotarele. Ele porneau din albia veche a râului spre nord și spre sud.
Aceasta credem că a fost rațiunea pentru care Ștefan cel Mare a fixat frontiera pe granițele
moșiilor care rămăseseră stabilite pe vechiul curs al Milcovului.
„Div izarea făcută de Ștefan cel Mare a ținut până la 1862, când a avut loc unificarea
celor două localități, după aproape patru secole, în care au funcționat cu același nume:
Focșanii Moldovei, reședință a Ținutului Putna și Focșanii Munteniei, reședință a Jud ețului
Slam Râmnic. Faptul că se afla de o parte sau de alta a frontierei nu avea mare importanță,
deoarece era o localitate oarecum deschisă, pe granița dintre două țări române. Orașul aparține
celor doi domni, iar noi locuim la capătul Focșanilor, în Mol dova. Dacă ar fi fost o deosebire
între locuitorii celor două provincii, ne -am fi dat seama de ea străbătând acest oraș de două ori
învecinat; dar în afară că în general, punctele prin care cele două țări se ating se aseamănă
perfect, aceeași istorie a red us pe munteni și pe moldoveni la uniformitatea fizică și morală
cea mai absolută”.
Mulți dintre contemporani se întreabă de ce bisericile din Focșani nu sunt din punct
de vedere arhitectonic de mărimea și eleganța unor ctitorii din Iași sau București, ci sunt
modeste, raportate la rolul jucat de Focșani în istoria Moldovei și a Țării Românești.
Răspunsul vine din istoria sec. XVII -XIX, când cele două târguri omonime au fost periodic
jefuite de turci și tătari, apoi de ruși și austrieci. Acesta a fost unul dintre motivele care i -au
împiedicat, chiar determinat, pe târgoveți să nu ridice imobile prea mari, nici biserici
somptuoase. Nu era timp pentru construcții elaborate, nici mijloace financiare deși, constatăm
că Ținutul Putnei și Focșanii Moldovei aveau v enituri mult peste târgurile și ținuturile vecine.
Însă totul se desfășura sub semnul pericolului invaziei, care se putea întâmpla oricând, de
oriunde și pustia totul. Nu trebuie uitat că, exceptând câteva biserici și mănăstiri care aveau
ziduri împrejmuit oare („Sf. Ioan Botezătorul”, „Profetul Samuil”, „Precista”, „Sf. Dimitrie” și
„Sf. Nicolae – Vechi”, „Sf. Nicolae -Nou”), impropriu spus de apărare, în rest cele două
localități erau târguri deschise, nu cetăți. „Focșanii Munteniei s -au format prin contopi rea
Moșiilor Focșănești, Obilești și Buzoienești spre jumătatea sec. XVI, și au fost până în 1862,
reședința Județului Slam Râmnic.” „ Faptul că localitatea, deși se afla pe granița Țării
Românești, a devenit reședință de județ în sec. XVIII, în dauna Târgu lui Slam Râmnic, care
era mai dezvoltat și se poziționa geografic în centrul județului, a fost consecința creșterii
importanței Focșanilor, pe fondul luptelor dintre munteni și moldoveni la începutul sec. XVII,

11
urmat de înființarea căpităniei de margine și amplificarea schimburilor economice, indirect a
vămii. Mai mult decât orice, înființarea căpităniei de margine la Focșani, condusă de un Mare
căpitan, a fost un element determinant, care a dat greutate acestui târg. Printre căpitanii de
margine mai cunosc uți s -au numărat Mănăilă și Don(i)e ; primul a ctitorit Mănăstirea
Bordești , al doilea a ridicat în Focșani lăcașul care îi poartă numele până în zilele noastre.
După ce a fost ridicată la rang de târg, localitatea a intrat într -o altă epocă, iar dezvolta rea sa a
mers mână în mână cu evoluția Țării Românești, mai ales în a doua parte a sec. XVII, în
timpul lui Constantin Brâncoveanu, care a acordat o importanță deosebită Județului Slam
Râmnic, zidind o mănăstire care se va transforma într -unul dintre cele mai mari domenii
mănăstirești din acest județ. ” Iată cum surprinde C. C. Giurescu această schimbare în istoria
Focșanilor:
„În județul Râmnicul Sărat se ridică în acest răstimp Focșanii munteni. În a doua
jumătate a secolului al XVIII -lea ei ajung chiar – în paguba orașului Râmnicul Sărat – capitala
județului; așa ne spune Atanasie Comnen Ipsilanti la 1789. Pe vremea lui Dionisie Fotino, la
începutul veacului al XIX -lea, continuând să fie reședința ispravnicilor, Focșanii aveau șapte
mahalale, șase biser ici de piatră și o mănăstire, a Sfântului Ioan”.
„Faptul că localitatea era poarta oficială de intrare dinspre Moldova în Țara
Românească, punctul economic cel mai important pe hotarul dintre cele două țări, iar în fața
sa, peste Gârla hotarului, exista o localitate omonimă, cel puțin la fel de importantă din toate
punctele de vedere, au putut constitui argumentele care au determinat administrația centrală să
aleagă ca reședința fostului Județ Slam Râmnic să fie transferată de la Râmnicul Sărat în
Focșani i Munteniei. Situația este incomparabilă cu Focșanii Moldovei, unde clădirile orașului
și locurile devălmașe nu intraseră în asemenea grad în proprietatea bisericilor cu averi proprii,
a mănăstirilor și Episcopiei. ”
De remarcat și important de reținut, e ste că toate proprietățile Episcopiei Buzăului
erau justificate cu acte. Mai mult chiar, după verificarea documentelor, Episcopia a mai primit
o proprietate. „Pe cât de implicată social era Mănăstirea „Profetul Samuil” în Focșanii
Moldovei, pe atât de interesată era Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul” de piața imobiliară din
Focșanii Munteniei. De aici și conflictele pe care egumenii greci le aveau permanent cu
orășenii, de cele mai multe ori în dauna credincioșilor din oraș. Așa se explică poziția
mănăstirii în timpul „Revoluției de la 1821, când a fost ocupată și transformată în „bază
militară” de turci, după ce, într -o primă fază, fusese punctul de sprijin al e teriștilor plecați din
Rusia să elibereze Elada din calea turcilor. Din aceste motive nu era iubită de creștinii din
urbe, cu toate că uneori era un fel de mănăstire de protocol a domnitorilor munteni aflați în

12
trecere prin oraș, când schimbau domnia, dint r-o țară în alta. Paradoxal, biserica acestui
așezământ monahal a devenit după unificarea administrativă din 1862, un fel de „catedrală” a
Focșanilor unde, în timpul Regalității se desfășurau cele mai importante evenimente oficiale.
În felul acesta, imagi nea fostei mănăstiri detestate de negustori a dispărut din imaginarul
colectiv și s -a impus imaginea unei biserici oficiale a Focșanilor din epoca Regalității. Până
astăzi, deși în Focșani se construiește de mai bine de un deceniu o „catedrală”, Biserica „ Sf.
Ioan Botezătorul” este considerată „catedrala”
orașului, deși în Focșani nu -și are reședința niciun episcop”.
Interesul domnilor munteni pentru localitate s -a manifestat și „prin aducerea apei în
oraș de la Faraoanele, în timpul lui Constantin Brâncove anu, cu mult înaintea gospodarilor
din Focșanii Moldovei. Sigur, una dintre destinațiile privilegiate ale conductei a fost
Mănăstirea „Sf. Ioan Botezătorul”, iar cercetările arheologice au scos la lumină o dantelărie
de conducte din olane care ajungeau î n curtea mănăstirii. Păcat că autorii proiectului de
modernizare a Pieței Unirii și a complexului religios „Sf. Ioan” din 2008 nu au pus în valoare
aceste vestigii de o frumusețe fără seamăn, ci le -au acoperit cu nisip și pavele!
După unificarea Focșanil or, Piața „Sf. Ioan” a devenit Piața Libertății și, în cele din
urmă, în sec. XX, Piața Unirii, iar din memoria locului a dispărut denumirea fostului centru al
Focșanilor Munteniei, pentru a se impune pentru totdeauna, Piața Unirii. Această piață este
încadrată de clădirile administrației municipale, județene și de Biserica „Sfântul Ioan
Botezătorul”, aflată din nou în punctul zero al orașului, de această dată al Municipiului
Focșani, așa cum se afla și acum trei secole în centrul nervos al Focșanilor Munte niei.”

13
CAPITOLUL II
BISERICA „SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL DIN FOCȘANI
ÎNTRE ISTORIE ȘI ACTUALITATE

2.1. Istoricul Bisericii „ Sfântul Ioan Botezătorul“ F ocșani

Situată în Piața Unirii, în partea munteană a Târgului Focșanilor, nu departe de
hotarul care despărțea două țări surori, biserica Sfântul Ioan Botezătorul a fost construită în
1661 de domnitorul Grigore Ghica, în prima sa domnie în Țara Românească, rămânând
singura mărturie a fostei mănăstiri cu hramul „Naște rea Sfântului Ioan Botezătorul”, așa cum
arată inscripția săpată deasupra ușii la intrarea în pronaos: „acest sfânt locaș fiind zidit la leat
1661, de către cel întru fericită amintire Domn Grigorie Ghica; ceea ce presupune că „la acea
dată exista o biseri cuță de lemn”. „A fost înfrumusețată acum de către cel în ființă Nacialnic
prea o sfințitul Episcopul Troados Chiriu Timofteiul Tesalonul, în cea mântuitoare pentru
Principatul Țării Românești epocă a prea bunului și adevăratului urmaș ctitorul numit de P rea
Înaltul Domn și stăpânitor Alexandru Dimitrie Ghica Voievod la anul mântuitor 1840”,
necunoscându -se hrisovul de ctitorie al acestui așezământ monahal.
Această mănăstire, ca multe mănăstiri domnești, înălțate la hotarele dintre provinciile
românești, a avut și un rol însemnat în timpul conflictelor militare ale vremurilor, fiind
construită temeinic, „având ziduri de incintă cu turn de apărare”, a căror prezență a fost
confirmată și de cercetările arheologice desfășurate între anii 2008 -2009, dându -i acestei
mănăstiri calitatea de fortificație.
Aceste mănăstiri fortificate au jucat un rol important în apărarea țării, în realizarea
unui sistem coerent de minimă siguranță în condițiile în care „turcii interziceau cu hotărâre
domnilor noștri edificarea unor cetăți fie pe marginea țării, fie în interiorul ei”.
Cu toate restricțiile impuse de Imperiul Otoman, domnitorii țărilor românești au
sprijinit astfel de proiecte de înălțare și chiar ctitorire a unor mănăstiri fortificate în marginea
țării, așa cum este cazul și Mănăstirii „Sfântul Ioan”, din Focșani, așezată chiar pe hotar.
„Mănăstirea Domneas că „Sfântul Ioan Botezătorul” a jucat un rol paradoxal în istoria
Focșanilor Munteniei. Pe de o parte a fost cel ma i important așezământ monahal din localitate
din punct de vedere al influenței asupra vieții religioase și a raportului de forțe cu celelalte
schituri și mănăstiri din Județul Slam -Râmnic. Pe de altă parte, prin proprietățile imobiliare și

14
terenurile pe care le deținea în localitățile vecine, în oraș, în mahalale și în Focșanii Moldovei,
fosta mănăstire a pus o presiune imensă pe răzeși, dregători, bresle și orășeni ”.
În afară de pisania din 1661, se mai cunosc trei documente, care, pe de o parte,
adeveresc că mănăstirea a fost întemeiată de domnitorul menționat, iar pe de altă parte, sunt
atestate daniile oferite pentru întreținerea mănăstirii.
Primul hrisov este din 26 august 1664, prin care ctit orul o înzestrează cu diferite
proprietăți, amintind locul și proveniența lor.
Într-un alt hrisov, din 16 aprilie 1673, același domn, se face pomenire de moșia
Stamatinești.
„Al treilea document este emis tot în anul 1664 de Ștefan, mitropolitul Țării
Româ nești, cu scopul de a ajuta această mănăstire așezată „ la margine de țară” și împresurată
de nevoi. „
Perioada în care s -a ridicat biseri ca Sfântul Ioan Botezătorul, dintr -un document din
1653 , aflăm că pe locul unde domnitorul valah a ridicat biserica de piatră exista deja un
așezământ monahal cu biserică de lemn, cu mici proprietăți în afara localității. Judecând după
poziția unde a fost ridicată, cel mai probabil ctitorul a fost un dregător militar deoarece
biserica se afla în imediata apropier e a borne i de hotar și a graniț ei dintre cele două țări.
„Posibil ca acest așezământ să fi ars în timpul luptelor din Focșani din 1653 ”, când Vasile
Lupu a trecut cu oștile în Muntenia împotriva eternului dușman, Matei Basarab. În timpul
luptelor, localitățile de p e ambele maluri au fost afectate și pustiite de incendii. Istoria acestui
lăcaș s -a schimbat când Grigorie I Ghica a d ecis să -l reconstruiască și să -l transforme în
mănăstire Domnească, pe vremea când la Buzău episcop era Serafim, iar mitropolit al Ungro –
Vlahiei, Ștefan. În privința ctitorului Grigorie I Ghica, istoria nu a păstrat amintirile cele
mai frumoase, pentru că nici faptele domnitorului nu au fost dintre cele mai luminoase. De
altfel, nici caracterul nu l -a definit în acțiunile politice, milita re și mai ales personale, ca să nu
amintim doar faptul că l -a ucis fără motive dovedite pe postelnicul Constantin Cantacuzino și
s-a retras la Viena de frica turcilor, unde a rămas mai mulți ani. Din rațiuni pe care le putem
imagina, „în exil și -a botezat una dintre fiice în confesiunea catolică, el, ctitorul Mănăstirii
ortodoxe „Sfântul Ioan Botezătorul” și a trecut din pragmatism, el însuși, la catolicism ”.
Referitor la data ctitoririi, pisania Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul”, săpată în
piatră la 18 40, deasupra spațiului liturgic, în timpul egumenului Troados, avansează anul
1661 :
„Acest sfânt locaș fiind zidit la leat 1661, de către cel întru fericită amintire Domn
Grigore Gheorghe Ghica. A fost înfrumusețată acum de cătră cel în ființă nacialnic prea

15
sfințitul Episcopul Troados Chiru Timofteiul Tesalonul, în cea mântuitoare pentru Principatul
Țării Românești epocă a prea bunului și adevăratului urmaș ctitorul numit Înaltul Domn și
stăpânitor Alexandru Dimitrie Ghica Voievod la anul mântuitor 1840 Focșani, a fost o
perioadă de coagulare a energiilor creștine împotriva otomanilor. A u fost semnate tratate între
cele trei principate române, dar și între Moldova și Rusia. Astfel, în martie 1656, se afla la
Moscova o mare solie moldovenească, în frunte cu mitropolitul Ghedron și cu boierul Grigore
Neniu l, având chiar această misiune. Tratatul politic încheiat între Moldova și Rusia a fost
semnat la 7 mai 1656, fiind redactat în limba greacă. Deși au existat și alte tratate anterioare
între aceste două țări, este cel dintâi a cărui text ni s -a păstrat.”
În urma semnării acestui tratat Mold ova a cunoscut o relativă înviorare a vieții
economice și datorită faptului că erau stipulate în unele articole facilități pentru schimburile
economice. În aceste condiții tronul Țării Românești este ocupat de Gherghe Ghica. Din
nefericire el nu a avut par te de prea multă liniște, căci la puțin timp după urcarea sa pe tron
țara a fost atacată concomitent de turci și tăt ari. I -a urmat la tron fiul său , Grigore Ghica,
ctitorul bisericii din Focșani. El era de neam albanez și se pare că a ajuns la tron după
mazilirea tatălui său. A găsit o stare de lucruri „foamete, molime și mizerie”, dar spre sfârșitul
domniei „s -au făcut pâine și miere și vin mult și s -au deschis toată hrana săracilor . Ridicarea
bisericii s -a făcut la începutul domniei și poate de aceea și D umnezeu i -a binecuvântat țara. ”
„Mănăstirea Sfântul Ioan era una dintre acele „strămoșești mănăstiri” care marcau
trasee obligatorii la intrarea/ ieșirea din țară în partea dinspre Moldova. În Focșani a mai fost
construită o mănăstire, de către Constanti n Mavrocordat, care avea aceeași destinație în
cadrul ceremonialului domnesc. Dacă intrarea respectivă reprezintă primirea protectorului
cetății, putem considera că ieșirea este momentul care marchează începutul unei încordate
așteptări. „Ea este asociat ă cu cartea omonimă din Vechiul Testament, Molitva, ce se traduce
„călătoria domnului”, ce sugerează acest lucru. Ieșirea e fuga din Egipt a lui Moise. Este
momentul în care Iosif ia cunoștință de îndemnul Domnului. Protecția pe care Dumnezeu a
acordat -o e acum cerută de principe „și -l izbăvește de tot viforul și bântuiala și pace și ajutor
îi orânduiește”. Momentul concentrează atenția comunității ce -l conduce, simbolic, pe domn
cu „toată boierimea și sfințenia sa mitropolitul…și toți coconii măriei sale”, în sunetul
clopotelor ce difuzează evenimentul. Intervalul dintre cele două sărbători e un interval de
așteptare activă. Mitropolitul – locțiitor al domnului – pune în operă mecanismele potențării
solidarității și orientării acestuia către înlăturarea stă rii de insecuritate, către rechemarea
protectorului prin rugăciuni și credință.”

16
Am considerat că trebuie amintite aceste aspecte tocmai pentru a arăta motivația
construirii mănăstirii în orașul Focșani și importanța care i s -a dat după aceea. Cele două p ărți
ale orașului erau situate de o parte și de alta a graniței ce despărțea Moldova de Țara
Românească.
Focșanii, erau caracterizați de un călător străin anonim, în anul 1641, ca fiind un oraș
mare. „Orașul este chiar pe granița Moldovei cu Muntenia, pe care le desparte un pârâu, sau
mai bine zis, o baltă, peste care este clădit un pod de piatră”.
Cele mai amănunțite știri despre orașul Focșani, pentru secolul al XVII -lea, „le avem
de la călătorul Evlia Celebi, care în anul 1656 scrie despre Focșani, und e se încasează taxe
vamale, atât pentru partea munteană, cât și pentru partea moldovenească. Evlia Celebi, în
relatările sale, făcute cu ocazia unei călătorii, spune că în fiecare parte a orașului se găsesc
câte șapte mănăstiri, incluzând printre acestea c u siguranță și bisericile. Acest călător
subliniază și faptul că bisericile din Focșani erau mai bine refăcute ca în trecut, mai ales spre
hotarul dinspre Țara Românească, beiul creștin, Grigorașcul (Grigore Ghica), domn al Țării
Românești între anii 1660 -1664, a zidit o mănăstire foarte bogat împodobită și cu multe
fundații pioase. Tot el arată cum în interiorul mănăstirii a fost săpată o fântână „cu apă
dătătoare de viață și a fost construit un așezământ de binefacere, unde se fierbe ciorbă de grâu
în fie care zi, care se servește pentru sufletul Sfintei Maria și se distribuie din belșug câte o
strachină de ciorbă și câte o bucată de pâine creștinilor sărmani, precum și călătorilor
musulmani și nemusulmani”.
„Clădită la bază drept o așezare monahală, bise rica „Sf. Ioan Botezătorul” făcea parte
dintr -un complex mânăstiresc. Biserica în sine a fost clădită în anul 1661, de către domnitorul
Grigore Ghica (zis Albanezul). ”
În ceea ce privește arhitectura, biserica are o formă cruciformă, fiind clădită din
cărămidă și var hidraulic pe o fundație de piatră, în stil bizantin. În interior are o lungime de
22,40 m, lățimea de 6,50 m, înălțimea de 9,50 m, iar grosimea zidurilor sunt de 1,50 m, fiind
pavată cu lespezi de piatră. Pridvorul atașat are o datare incertă ș i este de circa 4 metri în
lungime. Constituind un veritabil „stâlp al credinței ortodoxe” atât în partea muntenească, cât
și în cea moldavă. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” a constituit un veritabil centru cultural
și religios, care a încurajat extind erea așezămintelor monahale din „Micul Athos – de sub
Măgura Odobeștiului, a vieții bisericești din Focș ani până în Ocolul Vrancei. ” Un important
centru de pregătire dogmatică, așezământul cu pricina a oferit lumii vrâncene o sumedenie de
călugări, diaconi și preoți, cu misiunea extinderii și consolidării spiritului creștin local. Printre
arsenalul său cultural, mănăstirea dispunea în anul 1849 de 22 de cărți în limba greacă și 24

17
de cărți în chirilica românească. Clădită în stil bizantin, lă cașul de cult a fost închinat
mănăstirii Sf. Anastasia din Tesalonic, până la secularizarea din 1863. La bază, mănăstirea
dispunea de un aspect fortificat, asemenea fortărețelor de graniță, înconjurată de ziduri de
peste 6 metri înălțime, având în interior clădiri cu dou ă etaje (36 de spații locative și 10
beciuri). De asemenea, mănăstirea mai avea în componența fortificațiilor sale și turnuri cu
deschizătură în zid, benefice pentru poziționarea armelor de foc, făcând din acest așezământ
monastic un veritabil bastion de a părare a împrejurimilor. Unul dintre cele mai înstărite lăcașe
din zona Focșani, mănăstirea avea în posesie mai multe așezăminte rurale, moșii, vii în
podgoria Odobești, păduri, dughene și case în târgul Focșani; în urma nenumăratelor danii
oferite și cotr opiri (luarea în posesie a unor terenuri de stat fără un document de ate stare a
propr ietății).
„Implicarea domnitorului în viața bisericii focșănene a însemnat un moment de
cotitură pentru întreaga așezare de pe graniță. Transformarea unui așezământ oarec are în
Mănăstire Domnească a adus cu sine un statut privilegiat, vii și moșii pe care le lucrau robii
țigani, mori, scutiri de taxe, dreptul de a primi sare și de a deschide cârciumi. De remarcat
faptul că domnitorul nu a înzestrat mănăstirea cu proprietăț i în Focșani, pentru că nu le avea,
deoarece era un târg de răzeși, ci în satele din jur ”. Abia după 1677 egumenii au început să
cumpere proprietăți în oraș. Prin viclenii, abuzuri și acte false, donații dubioase, cumpărături
și schimburi de proprietăți, î n mai puțin de un secol, sute de imobile din târg, dughene și
cârciumi, vaduri de moară, dealuri întregi cu viță -de-vie, islazuri, moșii, păduri și acareturi au
ajuns în proprietatea mănăstirii.
În aceeași categorie de „documente dubioase credem că intră și presupusul act de
închinare căt re Mănăstirea „Sf. Anastasia” de lângă Thesalonic ”, care nu se găsește , nici în
original, nici în copie, doar trimiteri ale unor autori la ace st presupus act de închinare, și care
nu este indicat în mod direct, nici citat măcar fragmentar. Printre „sineturile din Catagrafia din
1849, găsim două documente care par să inducă faptul că așezământul fusese închinat
Mănăstirii din Grecia:
 Carte grecească iscălită de egumenul Mănăstirii de Jos a Sf. Anastasii și de cel de
aici a Sf. Ioan, cu pecețile amândurora adeverită și de fostul pe acea vreme mitropolit al
Ungrovlahiei și de alți boieri ai țări martori”, din 20 sept. 1751;
 Copie grecească după hrisovul răposatului domn Grigor e Ghica ctitorul mănăstirii,
adeverită cu pece tea și iscălitura părinților de jos a mănăstirii Sf. Anastasii pentru drepturile
ce leagă să aibă această mănăstire”, din 26 ianuarie 1673.

18
Nicolae Iorga, luând ca surse pe Caian și Pelimon, dă ca aproape sigură închinarea
Mănăstirii „Sf. Ioan” din Focșani , mănăstirii din (Te -)Salonic, indicându -l pe ctitor ca autor al
închinării :
„E acelaș Domn care a dat privilegiul cel mare pentru toate mănăstirile Athosului și
e aproape sigur că tot el a fost și cel care a închinat lăcașul său de pomenire, așezat pe
pământul muntean al Focșanilor, depărtatei mănăstiri din Salonic, care -i va fi cerut sprijinul.
În adevăr, Pelimon avea cunoștință de actul prin care Dosofteiu, vestitul partiarh de Ierusalim,
întăriea cu blăstăm, în acelaș an 1664, afierosirea c ătre «tămă duitoarea de otrăvuri” .
Un asemenea act, dacă ar fi existat, în grija lor pentru păstrarea documentelor,
egumenii de la „Sf. Ioan” ar fi avut măcar o copie pentru a justifica statutul de mănăstire
închinată, din care decurgeau toate privilegiile. Însă, observând procedurile folosite de
egumeni în cazul „Schitului lui Filotei”, prin care se încerca cu acte false acreditarea ideii că
Filotei închinase schitul Mănăstirii „Sf. Ioan”, nu este exclus să ne aflăm în fața aceluiași tip
de acțiune.
„O primă im agine a averii funciare a Mănăstirii „Sfântul Ioan”o avem, din hrisovul
de danie a întemeietorului său. Documentul menționa cumpărăturile făcute de către domn de
la diverse persoane, fiind apoi donate mănăstirii, pentru a asigura necesarul supraviețuirii
acesteia.”
Așa cum am amintit în rândurile anterioare Mănăstirea a fost înzestrată de ctitor,
printr -un hrisov din anul 1664, cu „ocina din Bontulești, din hotarul Vâșneștilor, până în
hotarul Găurenilor; din câmp din siliștea patului cu vie, cu pomet, d e peste tot hotarul oare
cât să va alege 561, afară de patru funii de ocină”, cu un vad de moară gata în apa Milcovului,
la sat la Vârtișcoiu, patru pogoane de vie făcătoare și loc 2 pogoane stârp în dealul
Vârtișcoiului la Poienița, cinci pogoane de vie c u loc de casă vie făcătoare în dealul Cârligelor
la Hăgi, un pogon de vie făcătoare în Fariște”.
„Peste nouă ani, același Grigore Ghica dăruiește mănăstirii Sfântul Ioan din Focșani
„ocină în satul Stanomerești ot sud Slam Râmnic, stânjeni 235 și în silișt ea Coianilor stânjeni
250 din câmp din pădure și din apă și din șederea satului de peste tot hotarul ver cât se va
alege”.
„Domnul Ștefan Cantacuzino scutește, pe 26 aprilie 1714, pe preoți de a mai plăti
dajdie.”
În 1754, domnul Țării Românești, Constantin Țehan Racoviță acordă mănăstirii
drepturile de a lua „de la cei ce vor fi având vin pe moșiile Sfintei Mănăstiri otaștina

19
pământului după obiceiul din douăzeci de vedre de vin o vadră, însă pentru ostașină de vin să
ia iar nu bani de pe dealurile Dragosloveni, Terchești și Gălăteșani.”
Domnul Scarlat Grigore Ghica, în anul 1759, acordă mănăstirii drepturile de a lua din
„vechiletul vămii și al părcălabii de acolo din orașul Focșani iarăși zeciuială, adică vameși și
părcălabi ia nouă bani, iar Sfânta mănăstire un ban, fiindcă târgul ce se face este pe moșia
mănăstirii, să aibă a lua și acei 200 de bolovani e sare de la Ocna Telega pre tot anul, pre care
să o încarce în gura ocnii, să o ducă să -i vânză la orice văd fără vamă și făr de urmări, fiind
scutită și de fumărit, căminărit, de vamă, de vin domnesc i isprăvnicesc și de toate alte
obiceiuri”.
În anul 1764, domnul moldovean Grigore III Alexandru Ghica acordă mănăstirii,
care este reprezentată de egumenul Varla m, câte 100 lei din vechiletul domnesc din banii
vămii ce este aici în Țara Moldovei și câte 60 cumpene care pre tot anul. Mănăstirea a mai
fost înzestrată și cu zece sălașe cu țigani, cu cârciumi scutite de orice.
„Printr -un hrisov, din 8 mai 1793, domnu l muntean Alexandru Constantin Moruzzi
reîntărește dreptul mănăstirii, ca din „vinăritul din poporul Gârbovi, Țâmboiești, Bordești,
Cândești, Dragosloveni și Terchești sud Slam Râmnic”să ia câte doi bani de vadră după obicei
și de la Ocna Telega câte 200 b olovani de sare pe an.
Constantin Gheorghe Hangerli, în 23 mai 1798, dăruiește mănăstirii „liude cincizeci
de oameni streini și făr de pricină de dajdie de care găsindu -i și fiind streini după adeverințele
ce se vor aduce de la ispravnicii județului”.
„Mai sunt o serie de hrisoave ale unor domni, care întăresc privilegiile acordate
mănăstirii, cele mai importante dintre acestea fiind date de către domnii Ioan Gheorghe
Caragea, Scarlat Alexandru Calimah, Alexandru Nicolae Șuțu. Aceștia mai acordă mănăstirii
trei cârciumi în orașul Focșani spre a vinde vinul mănăstirii, care să fie în pace și fără iertate
de fumărit, de cămătărit și de alte orânduieli, câte cinci ocnă untdelemn pe toată luna din
vama domnească. Domnul moldovean Mihail Grigore Șuțu, în anul 182 0, acordă mănăstirii
9000 ocnă de sare, 240 lei pe an din vama domnească și 10 liude oameni scutiți.”
După cum este ușor de observat , mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul din Focșani, i
s-au acordat privilegii atât de domnii Țării Românești cât și cei ai Moldovei. Aceasta a avut o
situație aparte, fiind construită chiar pe granița care despărțea cele două țări românești. Acest
fapt a contribuit la înflorirea ei, devenind cu timpul o putere impunătoare în Focșani.
Mănăstirea a fost închinată, fără să se cu noască împrejurările, Schitului Sfintei Anastasia,
tămăduitoare de otrăvuri, din Macedonia grecească. În aceste condiții, toate veniturile
mănăstirii erau scoase din țară, iar darea de arendă a moșiilor și administrația sa depindea de

20
Patriarhia de Constan tinopol. Mănăstirii Sfântul Ioan din Focșani i -a fost închinată mănăstirea
Udricani din București, iar printr -un hrisov, domnul Țării Românești, Grigore Ghica,
orânduiește în anul 1750 pe doi boieri să aleagă și să hotărască locul bisericii din București,
zisă Udricani, pendinte de mănăstirea Sfântul Ioan din Focșani.
„Odată cu dezvoltarea orașelor di Principate, mai cu seamă după încheierea tratatului
de la Adrianopol, din 2/4 septembrie 1829, începe lupta orășenilor din Focșanii Munteni
împotriva supremaț iei mănăstirii Sfântul Ioan. Orășenii vor câștiga procesul, început în timpul
domniei lui Gheorghe Bibescu, ei reușind să demonstreze că cea mai mare parte a
proprietăților a fost obținută de către mănăstire pe căi nelegale. Orășenii au fost conduși de
staroștii unor bresle, anume Tache Orzărescu și Radu Bonțescu, care au fost împuterniciți să
împrumute bani cu dobândă pentru cheltuielile judecății.”
„Chiar dacă nu se cunoaște nici un hrisov de închinare, al acestei mănăstiri, Al.
Pelimon, menționează că ac est locaș, ar fi fost închinat unui schit cu hramul „Sfânta
Anastasia” tămăduitoare de otrăvuri, în 1661, din Tesalonic, unde cu siguranță erau trimise
aproape toate veniturile mănăstirii, ea fiind condusă de călugări greci.”
Biserica a avut de suferit ne numărate daune cauzate atât de evenimente naturale, cât
și de pe urma acțiunilor umane, printre care putem aminti: seisme, incendiul devastator din
1854 și de asemenea expedițiile de jaf întreprinse de turci în vremea l ui Mavrocordat, cât și
cele săvâ rșite de eteriști în anul 1821. „După arderea Focșaniului în 1854 mânăstirea își
pierde falnica înfățișare, iar în 1871 zidurile ruinate sunt vândute prin licitație evreului
Alpern, la un preț convenabil. ” În urma tranzacț iei, din vech iul complex mănăstiresc, a lături
de biserică, mai supraviețuiesc turnul și clopotnița (care rămâne izolată în fața bisericii).
În pofida vremurilor grele pe care le -a străbătut, care au cuprins incendii, cutremure,
invazii, ideologiile modernității etc., biserica „Sfântul Ioan Bot ezătorul” a reușit să
supraviețuiască și să dăinuie în viața spirituală și culturală a târgului vrâncean, rămânând o
dovadă implacabilă a dinamismului economic și religios de care a beneficiat Focșaniul de -a
lungul timpului.

21
2.2. Despr e ridicarea bisericii ca lăcaș de cult

„Biserica «Sfântul Ioan Botezătorul » este cel mai vechi lăcaș existent astăzi în
Focșani, deși nu este cea mai veche cunoscută după documente, referindu -ne la biserica
mănăstirii Sfântului Atanasie. ”
Așa cum am menționat și în rândurile anterioare, domnitorul Țării Românești
Grigorie Ghica pune bazele unei mănăstiri, ce avea să poarte hramul „Nașterea Sfântului Ioan
Botezătorul” în Focșani. Această mănăstire a fost ridicată în partea munteană a orașului,
învecinâ ndu-se cu hotarul ce separa, până la Unirea din 1859, Moldova de Țara Românească.
Această mănăstire, ca multe alte mănăstiri domnești, înălțate la hotarele dintre
provinciile românești, a avut un rol însemnat în timpul conflictelor militare ale vremurilor,
fiind construită temeinic, având ziduri de incintă cu turn de apărare, a căror prezență a fost
confirmată de cercetările arheologice desfășurate între anii 2008 -2009, cercetări care au întărit
spusele celor care au consemnat în scris despre aceste constru cții ce au imprimat așezării
mănăstirești calitatea sa de fortificație.
Aceste mănăstiri fortificate au avut un rol important în apărarea țării. În acest caz
mănăstirile serveau, pe lângă slava adusă lui Dumnezeu, și pentru apărare în vremuri de
restriște.
Biserica (care se mai păstrează) se află în grădina publică actuală, care i -a aparținut
în trecut, adică Piața Unirii, așa cum este cunoscută astăzi, în partea centrală a municipiului
Focșani, la aproximativ 30 m est de fosta bornă de hotar, astăzi fiind ridicat un monumentul
ca simbol al unirii celor două principate române , ea marcând intrarea -ieșirea din țară în partea
dinspre Moldova.
„Din hrisovul din 16 aprilie 1673 reiese că la ridicarea acestui așezământ a contribuit
și părintele Filoftei, care, pr obabil a fost printre primii egumeni. Pentru ca acest locaș să
devină mai înstărit și acest egumen „cu banii din veniturile mănăstirii” moșiile Ursești,
Codrenii și Zălvenii „ca și alte petice de la moșiile Răzăveni”.
„Lăcașul de dimensiuni mijlocii, est e asemănător cu multe alte edificii
contemporane lui, înălțate în același stil brâncovenesc în Țara Românească. Meșterii
constructori ai edificiului au păstrat tradiția împărțirii clasice a spațiului liturgic în
următoarele încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar, dispuse pe axa vest -est.”
„Biserica a fost construită din cărămidă pe o fundație de piatră, având forma unei
cruci în trei abside.”

22
„Clădirea bisericii a fost ridicată din cărămidă, așa cum am menționat în rândurile de
mai sus, cu var hidrauli c, pe o fundație din piatră, având forma tradițională de cruce,
asemănându -se mult cu stilul vechi al catedralei din Buzău, ce fusese ridicată cu doar câțiva
ani înainte, în timpul lui Neagoe Basarab. Biserica are trei abside, pronaos, naos și altar, iar
fațadele sunt tencuite și înfrumusețate cu două rânduri de firide suprapuse. Pridvorul deschis
până în 1990, este sprijinit pe stâlpi octogonali.” Acesta, „caracteristic arhitecturii
brâncovenești, se prezenta inițial ca o încăpere deschisă prin trei arcade frontale și câte două
laterale, sprijinite pe șase coloane și câte două semicoloane angajate. Coloanele realizate din
zidărie tencuită, de secțiune octogonală, prezintă un capitel simplu pe care se sprijină arcadele
semicirculare. Încăperea este acoperită cu semicalotă sprijinită pe arce și console, care, la
ultima restaurare a fost tăvănită cu lemn, de fapt o prelungire a balconului de lemn din
pronaos.” Pridvorul a fost închis cu ferestre metalice decorate cu vitralii. Ușa de acces în
lăcașul de cult, a fost amplasată în partea de vest a pridvorului, fiind metalice și încadrate în
ramă de piatra sculptată cu motive florare de mare finețe , încadrată într -un portal de piatră,
deasupra căreia a fost săpată în piatră pisania. Peretele se despărțea pronaosul de pridvor, a
fost eliminat la ultima restaurare, tocmai pentru a mări spațiul liturgic.
„Pronaosul, în plan dreptunghiular, acoperit cu boltă țesută din cărămidă, de formă
circulară, este despărțit de naos printr -un perete străpuns de o arcadă semicircul ară, susținută
de doi stâlpi angajați, din zidărie.”
„Naosul are abside pronunțate și o turlă deschisă, bine proporționate. La exterior
biserica are două registre orizontale, inegale despărțite de un brâu încadrat în două rânduri de
cărămidă așezate în co lț. Registrele sunt împărțite în panouri, terminate la partea superioară cu
un arc de cerc. Geamurile din primul registru sunt și ele încadrate în rame de piatră sculptată.
Până în anul 1976 biserica a mai avut un pridvor, adăugat probabil la anul 1840, da r care era
în totală contradicție cu arhitectura acesteia.”
Peste naos este înălțată o turlă, sprijinită pe arce și console, prevăzute cu două
rânduri de ferestre suprapuse de dimensiuni destul de mici, tocmai ca să pătrundă lumina.
„Catapeteasma era scu lptată în lemn, desparte naosul de altar, cu icoane pictate în a
doua jumătate a secolului al XIX – lea de pictorul Costache Dumitrescu din Buzău, cheltuiala
fiind suportată de T. Damian.
Până la restaurarea din anul 1977 în interiorul bisericii s -au mai p ăstrat mici porțiuni
de pictură, neștiindu -se cu certitudine din ce perioadă provin și nici de cine au fost pictate.
Fațadele erau tencuite și decorate cu două rânduri de firide suprapuse, ce purtau la
partea inferioară un soclu cu profile simple”.

23
Prin u rmare putem afirma că, în ciuda reparațiilor și renovărilor făcute în timp,
proiecția orizontală a sfântului locaș a rămas neschimbată.
„Catagrafia din 6 iunie 1855, descrie starea de atunci a bisericii, cât și unele obiecte
de cult ce se aflau în ea:
„Biserica de zid cu hramul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul la un loc cu zidul
„Crăpat”, tâmpla de lemn și poleită cu toate icoanele deplin în număr de 44 praznicale, cu 7
ferestre mari și două mai mici, cu zăbrele de fier, 60 de jețuri de lemn, vopsite ca feniu, un jeț
de lemn săpat (adică sculptat) și poleit , pardoseala de lespezi de piatră. Înlăuntru masa
Sfântului Prestol, de piatră. Se descrie această biserică, ca fiind vopsită în roșu, deasupra
având o turlă învelită ca și biserica cu tinichea (de fie r) albă, având trei cruci de fier cu lanțuri.
Dinaintea ușilor bisericii se găsea un antreu cu 6 stâlpi de piatră zugrăviți, iar deasupra o
cruce. Ușile bisericii aveau două canturi căptușite cu fier și cu o broască mare.
În interiorul bisericii se aflau u n număr de 23 de icoane, 9 candele, cădelnițe,
aghiazmatar poleit și alte obiecte de argint ce cântăreau aproape 9 ocale, 22 cărți grecești, 24
cărți românești, odoare, policandru cu 16 lumini, sfeșnice, felinare, veșminte, dar și alte
obiecte de cult nece sare săvârșirii cultului religios”.
„Pereții interiori au fost tencuiți și înveliți cu pictură, acesta fiind restaurată în mai
multe rânduri, deoarece a fost afectată datorită seismelor, dar și deselor reparații. La ultima
renovare, a fost pictat portret ul ctitorului, Grigorie Ghica.”
Ca oricare așezământ monahal, aceasta biserică, a avut de la bun început și alte
clădiri pentru stăreție, chilii pentru călugări și camere pentru oaspeți, dar și alte clădiri cu
destinație gospodărească.
„Toate clădirile er au înconjurate de un zid de incintă cu turn de intrare sau de poartă,
amplasat pe latura de vest, chiar în fața accesului în biserică. Turnul avea la etajul superior
clopotnița, așa cum apare într -o fotografie de al începutul secolului al XX -lea.”
Fiind vo rba de o mănăstire așezată la hotar, fondatorul a avut grijă să -i construiască
grădină și nici nu exista o formă de relief care să interzică accesul în incintă. „Zidul
înconjurător era înalt de 6 metri, cu turnuri, ce aveau să aibă scop de apărare.” Acest e ziduri
de apărare erau nu numai în folosul mănăstirii ci și a locuitorilor Focșanilor. În toate planurile
ridicate de diferiți topometriști pentru complexul monastic Sfântul Ioan se observă că
împrejmuirea era numai pe trei laturi, latura de est având un simplu gard despărțitor de
Zidurile erau descrise ca fiind înalte, aveau turnuri cu deschizături în zid pentru a putea ochi
cu arma, primind astfel aspectul unei fortărețe. Ca multe alte mănăstiri a servit ca loc de

24
adăpostire și apărare în vremuri de ră zboaie și năvăliri ale oștilor străine, fiind una dintre cele
mai frumoase clădiri, înainte de a arde în anul 1854.
„Împrejmuirea nu a avut destinație militară, zidurile fiind ridicate numai pe trei din
laturile dreptunghiului care încadrează incinta mănă stirii, latura de est având doar un simplu
gard ce despărțea mănăstirea de grădina publică. Acesta ne conduce la ideea că simplă
claustrare, stare atât de necesară viețuirii și reculegerii într -o mănăstire.”
„În ce privește existența unor clădiri de incint ă, precum și folosirea lor, ne sunt
furnizate date prețioase de două catagrafii, deși cam tardive, prima din 1838, iar a doua din
1851.
În prima, pe lângă locuitorii orașului, care se numărau la aproximativ 434 de familii
și 1748 de suflete, menționează și mănăstirea Sfântul Ioan în care trăiau : arhimandritul
Timotei, grec de 40 de ani, fiind egumenul mănăstirii; arhimandritul Chiprian, grec de 85 de
ani, fost egumen; Matei ieromonah, grec de 40 de ani, economul mănăstirii; Macsim monah,
grec de 65 de an i, fost econom; Chesarie, diacon, fiu de preot, de 28 de ani; Dimitrie Urana,
holtei de 37 de ani, fecior de polcovnic ,ce se ocupa cu cancelaria; Teodosie, cântăreț, grec,
căsătorit, de 55de ani, fiu de negustor, ce avea și trei copii; Frusina, grecoaică, văduvă, 80 de
ani (mama lui Dimitrie); Teodor, grec, văduv, 80 de ani și 6 țigani, robi de vatră.
Catagrafia din 1851 ne prezintă clădirile mănăstirii și starea în care se aflau la acea
dată.
Intrarea în mănăstire este pe supt clopotniță, care acum se va dărâma ca să se facă
alta, fiindcă este crăpată. Porțile sunt tot rele, vechi, în două canaturi mari.
În dreapta, la intrare în mănăstire, se începe cu apartamentul caselor preînnoite care
se alcătuiesc din: o odaie cu o fereastră mică, fără sobă, cu două dulapuri în perete și un pat de
scânduri de brad înfundat; altă odaie alături, cu două ferestre îndoite (adică duble) , două
paturi de scânduri cu câte mundir de lână și câte trei perne, fetele la trei din damască albastră
și la trei de cât; un salon cu p atru ferestre îndoite cu feare pe dinafară, perdele la toate de cât,
cu drugi de lemn în căpătârie cu flori de alamă(deci galerii) și opt flori pe care se trag
perdelele.”
Urme ază alte șase camere între care un iatac, deschis în același fel. Toate acest e
încăperi aveau temelie de zid , aveau sobe, uși cu broaște, pardoseli din scândură de brad,
paturi, mese, scaune. Intrar ea în apartament se făcea printr -o prispă ce avea dușumea din
scândură de brad vopsită în culoarea galben. Acoperișul acestui apartament era șindrilă. De
fapt, ”edificiul prezintă un acoperiș tip șarpantă, rotunjit la colțuri și cu streșini largi care

25
asigură o mai bună protecție pereților și temeliei. Învelitoar ea din tablă înglobează și volumul
bolților ce este străpunsă de turla octagonală.”
Înspre grădină se mai aflau un șir de șapte odăi vechi, pardosite cu cărămidă, ce
aveau fiecare câte o fereastră, cu sobe.
Pe sub aceste clădiri se aflau beciuri, unul di ntre ele fiind folosit drept bucătărie.
„În partea stângă a mănăstirii, se afla un alt apartament tot cu camere preînnoite,
șapte la număr, un salon și un iatac. Acest apartament era ceva mai îngrijit, fiind destinat
musafirilor mai pretențioși. Apartamen tul era zugrăvit în havaie, stâlpi zugrăviți în cenușiu,
balcon la drum făcut din fier, zugrăvit în verde, perdele de tibet verde și transparent de pânză
muscălcească, pe jos peste tot, postav roșu.
În partea de apus a bisericii, pe unde se făcea intrarea în mănăstire, a fost înălțat un
turn ce servea drept clopotniță.”
Ultimii ani ai mănăstirii și dispariția ansamblului monahal sunt descriși astfel :
„Această mănăstire era cea mai frumoasă clădire mai înainte de a arde în anul 1854.
Ea era înconjurată de zi duri înalte, având turnuri cu desc hizătură în zid pentru a putea ochi cu
arma, încât avea aspectul unei fortărețe. Ca multe alte mănăstiri a servit ca loc de adăpostire și
apărare în cazuri de războaie și năvăliri ale oștirilor străine. După focul întâmplat în 29 martie
1854, toate clădirile au rămas o ruină. Acel foc a mistuit mai tot orașul din partea Munteniei,
orașul încetul cu încetul s -a recl ădit, dar mănăstirea Sfântul Ioan, care avea un venit c olosal,
nu s-a mai reconstruit.”
„În anul 1871 z idurile au fost vândute prin licitație evreului Alpern, pe un preț de
nimic, scăpându -se de sub cazmaua lui numai turnul sau clopotnița care, după dărâmarea
zidurilor înconjurătoare a stat izolat în fața bisericii, fără a se fi luat măsuri pentru a -l apăra de
murdăriile ce zilnic se depun la baza lui, încât era o priveliște scandaloasă. Din cauza aceasta,
în vara anului 1905 fu dărâmat rămânând ca la timp să se facă o altă clopotniță” .
„În fața Mănăstirii „Sf. Ioan” era piața mare a târgului, numită ch iar Piața „Sf. Ioan”,
cu tarabele negustorilor, cu primitivele „scaune de căsăpie ale măcelarilor”, cu carele de
lemne, vitele și orătăniile de care orășenii aveau nevoie și pe care mahalagii le aduceau la
târg.
În prezent, în afară de biserică, folosită c âțiva ani ca depozit pentru obiecte
bisericești de patrimoniu din județul Vrancea și care mai apoi, se va afla în șantier de
consolidare și restaurare, după stricăciunile provocate de cutremurul de la sfârșitul anului
1986, din păcate nu se mai păstrează n ici una din clădirile sale și nici urme ale zidului
înconjurător.

26
„După restaurare, edificiul a prins din nou forma de odinioară, de stil brâncovenesc,
pridvorul fiind din nou deschis, iar turla fiind înlocuită, țesută din zidărie, așa cum se poate
vedea a stăzi. Turla inițială, a fost făcută din lemn, învelită în tablă, de formă hexagonală, mult
mai înaltă și prezenta ferestre foarte înguste pe toate cele șase laturi.
Din ilustrațiile vremii, se desprinde imaginea turnului de poartă al mănăstirii,
amplasat în fața bisericii. Se prezintă ca o construcție masivă, impunătoare, din zidărie, cu un
etaj și planul în formă pătrată. Accesul în incintă se făcea pe sub bolta semicirculară, străjuită
de pilaștri. O cornișă din retrageri succesive de zidărie formează li nia de demarcație dintre
parter și etaj. Etajul adăpostea clopotele și era prevăzut cu deschideri pe toate cele patru
laturi.”
„Edificiul reprezintă un exemplu de arhitectură brâncovenească, caracterizată prin
planul trilobat, prin eleganța și tendința spr e zveltețea formelor.”

2.3. Distrugeri asupra lăcașului de cult

„Ctitoria lui Grigore Ghica Voievod, Mânăstirea Sfântul Ioan Botezătorul, așezată pe
hotarul dintre cele două țări surori, a fost, în istoria sa seculară, martorul statornic al multor
even imente istorice: lupte, fratricide, războaie, atacuri ale tătarilor, incendii, în urma cărora
orașul Focșani Munteni a avut de suferit distrugeri mari care au afectat și mănăstirea. Aceste
evenimente de tristă amintire pentru locuitorii orașului au rămas v ii în amintirea
focșănenilor.”
„Vitregiile vremii au lăsat urme adânci asupra mănăstirii, ajunsă uneori în situații
extreme. Cu ajutorul lui Dumnezeu, al unor creștini sau a unui domnitor, care să dea câte o
mână de ajutor, neajunsurile mănăstirii au fost depășite.”
Dispariția edificii lor care se aflau în jurul acestui locaș, precum și zidul înconjurător,
se datorează numeroaselor cutremure, care de -a lungul vremii au încercat această zonă a
Moldovei, lăsând în urmă multe pagube.
Unul dintre acestea, cel din 1734, a afectat destul de g rav acest sfânt locaș, precum și
o parte din târgul Focșanilor.
„În urma acestui cutremur, a început năruirea zidurilor înconjurătoare, precum și
turnul de clopotniță a avut de suferit, turn pe care bătrânii focșăneni îl comparau cu Golia din
Iași sau Co lțea din București.”

27
Pe 4 februarie 1792, mitropolitul Cosma, fost episcop al Buzăului, ajutat de Divan,
intervine la domnitorul Mihail C. Suțu (1791 -1793, 1801 -1802), pentru a ajuta acest locaș,
egumen al mănăstirii în acele vremuri fiind Metodie ce afirm a „îi orânduim 10 lude
scutelnici…și în 3 ani să fie de jalnică de orice orânduială a ajutorului (către alții)…”
„Din pricina cutremurului din anul 1802 și 1838 mănăstirea a suferit alte stricăciuni,
amintite de multe izvoare istorice. Astfel, turnul clopotniță zdruncinat și slăbit datorită
cutremurelor anterioare s -a dărâmat complet în anul 1905.
Dumitru F. Caian a mintește de un alt cutremur din 19 august 1894, în urma căruia
clădirea acestei biserici a crăpat în vreo trei locuri de sus până jos, fiind cât pe ce să fie
condamnată spre închidere.”
Cutremurele din 1940, 1977 și 1986 au zdruncinat din nou acest locaș, însă datorită
lucrărilor de consolidare și restaurare biserica a fost redată creștinilor, fiind astăzi una din cele
mai frumoase din târgul Focșanilor.
Nu numai cutremurele au fost cele care au adus pagube sfântul locaș, ci și
numeroasele incendii au cau zat distrugerea orașului și a mănăstirii.
„La 13 aprilie 1854, egumenul Dionisie comunica Departamentului Credinței că la
29 martie, același an că aprinzându -se o casă în Focșani din partea Moldovei, cu prilejul unei
grozave furtuni ce era, s -a întins foc ul și în 20 de momente a ars cea mai mare parte a orașului
Focșani, partea Valahiei. Din această iuțeală, cu toate stăruințele n -am putut scăpa încăperile
acestei mănăstiri, arzând și ele, așa de repede, încât nu s -a putut scoate din ele mai multe
decât hâ rtiile din care se compune Canțilaria și documentele, alt nimic. Această cruntă
întâmplare ni se face cunoscută.”
În urma acelui incendiu, așa cum este menționat și în rândurile de mai sus,
Mănăstirea Sfântului Ioan a ars, „împrejmuirea curții bisericii di n zid, încăperile din curte au
ars și ele, cu tot ce era înăuntrul lor un grajd, un șopron, o leasă cu 7 kg. porumb. Înaintea
producerii acestui incendiu, mănăstirea era considerată una dintre cele mai frumoase
construcții din oraș, fiind înconjurată de zi duri înalte, având turnuri cu deschizătură în zid
pentru a putea ochi cu arma încât avea aspectul unei fortărețe”. După acest mare incendiu
orașul încetul cu încetul s -a refăcut, dar mănăstirea nu s -a mai reconstruit în acele timpuri.
Se cunosc și alte c auze care au dus la pagube și stricăciuni pe care le -a suferit atât
mănăstirea Sfântului Ioan, cât și întregul oraș. Așezat la hotarul dintre cele două țări surori,
pe drumul de comunicare dintre acestea treceau oștirile dușmanilor, hoardele tătarilor
năvălitori, tot pe aici treceau oștirile turcilor care atacau Moldova, oștirile nemților, ale
rușilor și ale ungurilor.

28
Toate năvălirile sălbatice, a luptelor date aici și a trecerilor de oști, acest oraș a
suferit extrem de mult, fiind ars în mai multe râ nduri, prădat și devastat, încât locuitorii de
cele mai multe ori abia mai scăpau cu viață. În acele timpuri pline de primejdie, nimeni nu era
sigur pe avuția sa, totul fiind prada năvălitorilor.
Toate aceste nenorociri au afectat și bisericile, cu siguran ță și mănăstirea Sfântul
Ioan.
„Cronicarul Ion Neculce relatează că în iarna anului 1674, când au venit în Moldova
40.000 de tătari pentru a -l ajuta pe Dumitrașcu Cantacuzino (1673, 1674 -1675) să fie
menținut ca domn, „au intrat în țară ca lupii într -o turmă de oi. Mâncau tot, și pâine și
dobitoace și au jăcuit tot, până la un cap de ață. Pe mulți i -au robit pe furiș, femei, fete,
copii…”
În 1716 și 1758 ambele orașe au fost jefuite și incendiate de tătari.
În vremea domnitorului Nicolae Mavrocordat (178 6-1790), mănăstirea a fost prădată
de turci, pierzându -se atunci cele mai multe documente.
În vremea lui Constantin Duca Vodă, de asemenea, tătarii au lovit pe neașteptate pe
la Oituz în Țara Românească, dar au prădat trei zile tot ce le ieșea în cale „în țară la noi au
mâncat și au stricat tot”.
„De aceste năvăliri nu a fost scutit nici orașul Focșani, care așa cum am scris în
rândurile de mai sus, se afla în calea tuturor tâlharilor care făceau ce doreau „adunați de prin
Țara Leșească, Ungaria, din caza ci, pribegi de prin alte țări, sub a treia domnie a lui Duca”.
Din acest motiv, diaconul Paul de Alep, însoțitorul patriarhului Macarie al Antiohiei, pe când
era în vizită prin Țările Române, consemna, în anul 1653, că Focșanii și așezările din jur”
erau deșarte, populația fugită în munți și pustiite”.
Războiul declarat în anul 1788, a continuat în 1789, între turci și austrieci, de
asemenea, a provocat pagube, precum și pierderi de vieți omenești, atât în târgul Focșanilor,
cât și mănăstirea Sfântul Ioan, despre care un cronicar austriac mărturisește că o „mănăstire
din Focșani fu înconjurată de austrieci și că din turnul ei cei împresurați trăgeau focuri”.
„După cum afirmă autorul citat, cea mai dărăpănată dintre mănăstiri este Sfântul Ioan din
Focșani. Acesta este și motivul pentru care, mitropolitul Cozma, fostul episcop al Buzăului, a
intervenit la domnitorul acelor timpuri(M. S. Șuțu) pentru acordarea de scutiri a acestui
așezământ, aceasta făcând parte din Eparhia sa, Focșanii munteni fiind capitala județului
Slam -Râmnic.”
Între anii 1828 -1830, când la venirea armii împărătești, s -au organizat comisii pentru
evaluarea dezastrelor. S -au înregistrat la acela timpuri un total de 6445 care de lemne din

29
pădurile Tărchești, Crângul Mărului, , Vârteșcoiu și Găteju și 1182 de care de fân, adică 779
căpițe, numai de pe moșiile Bogza și Golești.
Acestea sunt numai o parte din pagubele aduse avutului acestei mănăstiri, fără să
mai vorbim de alte multe suferințe provocate populației acestor regiuni, așezămintelo r
publice, proprietăților particulare, ca și celorlalte mănăstiri și biserici de prin zonelor pe unde
au trecut sau au staționat „armiile împărătești”.
„După toate aceste încercări, prin hărnicia localnicilor, orașul se refăcea mereu, la fel
și bisericile , unele dintre ele rămânând până în zilele noastre, ca mărturii ale eroismului
strămoșilor noștri, dar și ale geniului creator al neamului nostru român. Prin secularizarea
averilor mănăstirești, din anul 1863, mănăstirii i se iau toate proprietățile.”
„Dup ă incendiul din 1854, mănăstirea nu și -a mai revenit. Astfel în 1871 zidurile
mănăstirii au fost vândute pe un preț foarte mic.
A rămas în picioare, în afară de biserică, numai turnul clopotniței, care va fi dărâmat
în anul 1905, aceeași soartă având și F oișorul de foc din fața bisericii, iar în primăvara acelui
an, cârciuma mănăstirii a fost vândută, fiind cumpărată de actorul Ion Lupescu, care ulterior a
fost transformată într -un mic teatru.”
Ansamblul monahal „Sfântul Ioan” pierzând toate privilegiile ș i clădirile anexe a
rămas doar cu clădirea bisericii, care afectată la rândul ei de către seisme și incendii, avea
nevoie urgentă de reparații, ce necesitau fonduri bănești, precum și proiecte de restaurare.
Nici în anul 1896, situația mănăstirii nu este a lta, așa cum se menționează într -o adresă
înaintată primăriei din 15 ianuarie 1896, în care se făcea cunoscut că biserica era încă „închisă
de a se oficia serviciul divin”.
„În anul 1897, Primăria aducea la cunoștință Ministerului Cultelor și Instrucțiunii
Publice, că Biserica Sfântul Ioan, trebuie întreținută de către stat, intrând în obligațiile
acestuia, fiind considerat monument istoric, pentru că altfel va ajunge în stadiu de ruină. Tot
prin această interpelare, se cere ministerului să aloce suma de 13 .000 lei, necesară reparării
acestui monument. Pe 9 iunie 1989, se alocă suma de 3.000 lei, făcându -se precizarea că
trebuie păstrată forma originală a bisericii, de asemenea nici pictura sau alte părți ale bisericii
să-și păstreze originalitatea.”
„La 7 decembrie 1899, Eparhia Romanului înștiința primarul orașului Focșani, că s –
a revenit asupra actului din anul 1894, prin care se închisese Biserica „Sfântul Ioan” din cauza
stricăciunilor suferite în urma cutremurului din același an și tot atunci i se dăduse rolul de
catedrală a orașului Bisericii „Cuvioasa Paraschiva”. Odată încheiate reparațiile, Biserica

30
Sfântul Ioan a reintrat în drepturi, revenind la ceea ce a fost înainte de 1894 – Catedrala
orașului.”
„Deși Biserica „Sfântul Ioan” și -a recăpă tat aspectul de odinioară în urma
reparațiilor, lăcașul era umbrit de turnul – clopotniță din fața sa cu aspectul neîngrijit, ceea ce
impunea fie restaurarea, fie demolarea.”
În 12 noiembrie 1901, se cere printr -o adresă demolarea turnului – clopotniță, f iind
expuse necesitățile acestui fapt. La ședința consiliului a participat și preotul paroh al bisericii,
care deși a susținut importanța istorică a turnului pentru comunitatea orașului, a fost în cele
din urmă de acord cu demolarea lui, cu condiția să se construiască mai întâi o turlă nouă
pentru clopote, apoi să fie dărâmat. Problema dărâmării turnului nu s -a rezolvat imediat, ea
fiind prelungită până în anul 1904. „Ministerul Cultelor și a Instrucțiunii Publice, la 12 mai
1908, a înaintat o adresă Prim P reședintelui Tribunalului, prin care solicita acțiunea de a
condamna Primăria din Focșani care se făcea vinovată de demolarea turnului. Administrația
Casei Bisericii a intervenit , în acest sens, cerând Ministerului cultelor de a retrage acțiunea
intentată comunei Focșani, revendicând terenul și reconstruirea clopotniței.”
După o temă de restaurare avizată de Direcția Monumentelor Istorice, Atelierul de
Proiectare Vrancea a elaborat în 1974 un proiect de reparații capitale care a voit să redea
bisericii as pectul original. Proiectul a fost aplicat, astfel că în 1995 găsim descrierea
așezământului asemenea descrierii din începuturile sale.
„Cutremurul din anul 1977 a afectat și mai mult construcția, ceea ce a dus la
închiderea definitivă a lăcașului. Pentru a nu fi demolată, s -a luat inițiativa de a înființa în
interiorul bisericii un depozit pentru bunurile culturale, obiecte de patrimoniu (icoane pe
lemn, bunuri folosite la oficierea cultului carte veche românească și carte străină) pe care
bisericile de p e raza județului nu le mai utilizau.
În această situație s -a găsit Biserica „Sfântul Ioan” între anii 1979 -1990, când a fost
redată cultului. În anul 1996 a fost întocmit un nou proiect de restaurare, apelându -se la
proiectele anterioare din 1974 și 1986 -1987, care proiecte nu au putut fi puse în practică
datorită seismelor din anii 1986 și 1990 care au afectat din nou clădirea bisericii. Reparațiile
pereților, ale turlei, refacerea tencuielii și picturii interioare efectuate după această dată i -au
redat b isericii înfățișarea de altă dată.
În anul 2008, întreg ansamblul din Piața Unirii și Grădina Publică a fost prins în
proiectul de reabilitare din fonduri europene, ceea ce a impus cercetări arheologice care au
scos la suprafață vestigii ale vechilor clădi ri ce aparținuseră mănăstirii: fundațiile chiliilor și

31
ale zidurilor de incintă, ale turnului -clopotniță și ale conductei de apă din olane de ceramică,
construită în anul 1814.”
Biserica Sfântului Ioan care supraviețuiește mănăstirii de odinioară, este
considerată cea mai frumoasă dintre bisericile din orașul Focșani, o adevărată capodoperă de
artă, aici având loc solemnitățile religioase cele mai importante din oraș.

2.4. Situația actuală a Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul ”

Pisania Mănăstirii așează ridicarea acesteia la anul 1661, de către Grigorie Ghica, iar
episcopul Troades Chiriu Timofteiu a reînnoit -o și înfrumusețat -o în anul 1840.
„Biserica „Sfântului Ioan”, monument de cultură din Focșani, este așezată în parcul
public din fața Consiliului județean, având în față, într -o piață pietonală, monumentul ridicat
în locul vechii borne de hotar dintre Țara Românească și Moldova.”
Lăcașul de dimensiuni mijlocii, este asemănător cu multe alte edificii bisericești,
contemporane lui, înălțate în acelaș i stil brâncovenesc în Țara Românească.
Biserica a fost zidită pe un plan în formă de cruce, cu sistem constructiv obișnuit pe
un soclu – fundație de cărămidă și bolovani, tencuită, iar pereții din zidărie portantă realizată
din cărămidă și mortar, ce avea grosimea de peste un metru.
Pridvorul este realizat sub forma a trei arce pe fațada de vest și două laterale, arce
care sprijină pe stâlpi de cărămidă octogonali, așezați, la rândul lor, pe un soclu de zidărie,
întrerupt doar în axul bisericii, pentru acc es.
Moderatura este realizată în tencuială fină cu pardoseli din ceramică pe cant.
„Meșterii constructori ai edificiului au păstrat tradiția împărțirii clasice a spațiului
liturgic”: pridvor deschis, pronaos separat de naos printr -un arc descărcând pe pilaștri adosați
zidul bisericii, naos cu abside laterale, turla Pantocrator și absida altarului separată de naos
prin catapeteasma de lemn așezată în anul 1852. Absida altarului este ridicată cu două trepte
față de nivelul general al bisericii, care în pr ezent nu are pictură murală.
Intrarea în pronaos este marcată de un ancadrament de piatră sculptată cu ove și
motive vegetale la bază într -un oval, având deasupra câte o cruce mică, în interiorul ovalului
un motiv floral, iar deasupra pisania realizată tot în piatră, înconjurată fiind de un chenar
realizat tot din motive florale. Ușa, confecționată din lemn masiv, este placată pe ambele fețe
cu tablă ce are decorații metalice de epocă.

32
Pronaosul ca și naosul sunt despărțite doar de un arc, constituind o unitate; este
pardosită cu plăci octogonale, având pe mijloc o fâșie în axul bisericii, cu cărămizi așezate pe
cant și acoperită cu o boltă sferică racordată pe pandantivi. Pe pereții de nord și sud a
pronaosului se află câte o fereastră într -un ancadramen t de piatră, tâmplăria fiind din lemn.”
Naosul se diferențiază de pronaos doar prin faptul că cele opt ferestre înconjoară
turla Pantocrator, ridicată pe pandantivi, care lasă să se vadă oalele de rezonanță incluse în
zidărie.
Absida altarului, pardosită cu dale de piatră, are, ca și absidele laterale, o fereastră
terminată în arc de cerc pe axul bisericii, fiind acoperită tot cu o semicalotă, întărită cu trei
tiranți metalici, în spate și peste catapeteasmă.
Un iconostas de lemn sculptat și pictat în anu l 1858, desparte naosul de altar.
„Edificiul prezintă cinci ferestre înguste, cu arcade semicirculare la partea
superioară, montate simetric în golurile pereților de nord și sud ai pronaosului și celelalte trei
în axul absidelor, deasupra cărora au fost am plasate răsuflători. Ferestrele au ancadramente
din piatră, decorate cu ghirlande de viță de vie și struguri, sculptate.”
Un soclu înalt înconjoară întregul monument, „înălțimea soclului fiind rezultatul
coborârii nivelului din jurul bisericii, la vechiul nivel de călcare, ceea ce a redat edificiului
adevăratele sale proporții.”
Sub streașina de căpriori de lemn aparenți sculptați, peste streașina înfundată, se
găsește coronamentul zidului monumentului, respectiv o cornișă compusă din trei rânduri de
zimți de cărămidă.
Edificiul are un acoperiș de tip șarpantă, rotunjit la colțuri și cu streșini largi care
asigură o mai bună protecție a pereților și temeliei. Învelitoarea din tablă, înglobează și
volumul bolților, este străpunsă de turla octogonală de pe na os.
„Învelitoarea bisericii este realizată din plăci de tablă galvanizată, amintindu -ne de
șindrila tradițională.”
„În urma deselor seisme apar fisuri în pridvor, pe pereții laterali ai pronaosului
fisurile au fost astupate la restaurare, de asemenea și c ele apărute deasupra arcului dintre naos
și pronaos.
Turla Pantocrator arată în interior crăpături care marchează separarea elementului de
rezistență în beton armat și zidăria de cărămidă.
Pereții absidei altarului, prezintă și ei fisuri pornind de la baza arcului ferestrei mari
ca și la baza celei mici, aflată deasupra.

33
În exterior, turla, care este octogonală, a avut de suferit cel mai mult. Îmbrăcămintea
de zidărie s -a desfăcut de structura de beton armat pe care o masca, existând pericolul
iminent de p răbușire a unor porțiuni întregi de zidărie fără legătură cu suportul de rezistență.”
„Mănăstirea, prin hrisoavele date de Grigorie Ghe. Ghica, a fost înzestrată cu multe
locuri: vii și vaduri de moară cumpărate cu banii săi. Însă numărul donatorilor este
impresionant, așa cum impresionant este și inventarul său”.
„La 1661 mănăstirea este închinată Sfântului Munte Athos din Grecia, Sfintei
Anastasia, tămăduitoare de otrăvuri, din Tesalonic, necunoscându -se în ce condiții. S -a găsit o
hârtie dată de Patria rhul Ierusalimului la 1664 din București prin care toți aceea care vor viola
drepturile sau se vor atinge de bunurile Mănăstirii Sfântul Ioan, pe care la dăruiește Grigore
Ghica Mănăstirii Sfânta Anastasia, vor fi acoperiți de blestem. Deși s -a găsit un hr isov al
domnitorului Grigore Ghica cu acestă dată, nicăieri nu se menționează închinarea sfântului
locaș la o altă mănăstire.” „Mănăstirea Sfântul Ioan a avut ca egumeni pe Filoti până în 1687,
pe Metodie până în 1794, pe Chiprianos între anii 1804 -1826 și Timmotei Treados între anii
1839 -1849, până la secularizarea averilor mănăstirești, când devine biserică de mir, până în
1967, când în urma unui ordin a fost închisă, redevenind biserică parohială în anul 1990.”
„În partea de sud a mănăstirii, acesta deți nea o clădire unde funcționase
administrația. După secularizarea averilor mănăstirești, clădirea, împreună cu grădina din
spatele bisericii, au fost date în folosință Școlii de Fete din Munteni. Grădina , în anul 1866, a
fost cedată Primăriei orașului, sup ortând mici amenajări în anul 1877. În același an 1877, în
clădirea în care a funcționat Școala de Fete, s -au mutat Pompierii, iar în anul 1901, a fost
demolată, fiind ultima construcție ce aparținuse mănăstirii, terenul rezultat a revenit o parte
grădinii publice, iar cealaltă parte a fost folosită pentru lărgirea pieții din fața bisericii.”
„După incendiul din anul 1854, toate zidurile împrejmuitoare au fost dărâmate,
rămânând o porțiune din acesta pe latura de sud a incintei, ziduri care puteau oricând s ă se
dărâme, motiv pentru care primăria, în 27 iunie 1867, a înaintat un referat Prefecturii, prin
care se făcea cunoscută situația în care se afla zidul mănăstirii. Prefectura s -a adresat
Ministrului Finanțelor, care apoi a anunțat Ministrul Cultelor și a l Instrucțiunii Publice.
Răspunsul a sosit abia în anul 1868, anunțând că zidul aparține vechilor case ale Mănăstirii
Sfântului Ioan.”
„În anul 1858 biserica catedrală a fost împodobită cu pictură de meșterul Costache
Dumitrescu.”
„Înainte de Revoluția din Decembrie 1989, fiind deteriorată de cutremur , așa cum
am scris și în rândurile de mai sus, biserica a ținut loc de depozit de obiecte de patrimoniu. La

34
revoluție s -au mutat obiectele de patrimoniu la Biserica Stamatinești, apoi la Protoierie, unde
se găsesc și astăzi”.
„În 1974, Episcopia Buzăului a solicitat forurilor în drept să întocmească proiecte de
restaurare și consolidare a monumentului. În acest sens s -a făcut un deviz și un proiect d4e
reparații care trebuiau să redea aspectul original al m onumentului. Acest proiect de reparații
capitale, a fost avizat de Comisia Monumentelor Istorice, pridvorul dărâmat la 1840, a fost
construit din nou”, dându -i-se forma celui din 1661 -1664, precum și turla de la naos,
îndreptându -se decorația neoclasică a fațadelor, decapitându -se terenul până la nivelul de
călcare de la întemeiere și refăcându -se soclul.
„Proiectul a fost aplicat, efectuându -se subzidiri, centuri și sâmburi, tiranți de beton
armat și suprabetonări ale bolților. Pictura ultimei refaceri din 1840, a fost îndepărtată din
interior și exterior. Ancadramentul ușii, pisania și ușile de fier de la 1840 au fost reamplasate
în peretele construit dintre pridvorul originar și pronaos.
În anul 1987 a fost expertizată și consolidată turla de peste naos .” Acesta, care inițial
a fost făcută din lemn, acum i -a formă hexagonală, mult mai înaltă, prezentând și ferestre
înguste pe toate cele șase laturi. Acoperișul, sub formă de bulb, este supraetajat și timbrat cu o
cruce.
Pentru protejarea pridvorului s -au instalat (1993) geamuri di n sticlă pe un cadru
metalic.
Biserica Sfântul Ioan s -a aflat în vizorul vechiului regim, când oficialitățile orașului
și ale județului, motivând reamenajarea Pieței Unirii, precum și deteriorările suferite la
cutremure, urma să f ie demolată. S -a încercat, la început, cu un buldozer, dar nu s -a reușit. S -a
apelat apoi la un artificier, care a încercat să o arunce în aer cu trotil, dar în momentul când s –
a aprins fitilul, a suferit arsuri la mâini, fiind a doua încercare nereușită, semn, credem, al
Puterii Divine și al ocrotitorului său Sfântul Ioan Botezătorul.
În anul 1995, găsim o descriere a așezământului, biserica având ”un plan treflat, cu
altarul și sânurile dezvoltate”, turla pe o cupolă moldovenească ridicată deasupra naosul ui,
calote sferice pe pronaos și pridvor. Arc despărțitor între naos și pronaos, probabil încă de la
1840. Fațadele cu două registre, despărțite printr -un brâu de cărămidă cu profil semicircular,
mărginit de două rânduri de cărămizi în dinți de ferăstrău. Zidurile au grosimea de 1.50 m și
fundațiile ating cote de – 2,50 metri, sub nivelul actual, fiind după 1974 subzidite și
consolidate.
„În același document se menționează că biserica este amplasată la marginea estică a
fostei piețe a Munteniei, parțial în grădina publică a orașului, fiind situată în proximitatea

35
imobilului Primăriei și Prefecturii, a Ateneului Popular Pastia. Împreună cu partea veche a
grădinii publice constituie un sit istoric”.
„Mai grav era faptul că, prin poziția centrală pe care o de ținea în localitate,
mănăstirea a fost folosită ca „bază militară” pentru trupele care staționau în oraș. La aceasta
trebuie adăugat și momentul 1789, iulie 21, când mănăstirea a fost transformată de turci în
fortăreață, în fața trupelor ruso -austriece, ca re au asediat -o, distrugând cu tunurile părți din
ziduri și din biserică, după cum arată cronici și litografii ale timpului. În secolul următor,
monahii greci au fost alături de eteriști în 1821, când așezământul a fost din nou transformat
în bază militară de revoluționarii greci. În loc de recunoștință pentru găzduire, la plecare au
dat foc orașului, fără să țină seamă de sprijinul pe care îl primiseră de la români. Incendierea
orașului de către eteriști a fost un act gratuit, săvârșit față de un popor cre știn, care de câteva
sute de ani întreținea prin milele 136 domnilor viața religioasă din Grecia și Muntele Athos.
Pentru a nu se uita toate acestea, un preot de la Biserica „Sf. Spiridon” nota pe un
Molitfelnic”:
„Să se știe văleat de cându au dat volint erii greci foc și au arsu până în pământ tot.
Duminică drept ziua și la vreme fiind soarele la amiază -zi și n -am putut stinge. Văleat 1821,
Mai 15 zile, au arsu și am scris eu Anghel preot că să se ție minte”. În ciuda susținerii
călugărilor de la „Sf. Io an”, eteriștii nu au putut primi conducerea Căpităniei oraș ului, pentru
că așa cum reiese d intr-o scrisoare a domnitorului Mihail Șuțu către Alexandru Ipsilanti,
aflăm că turcii aveau oarecare trecere în oraș, exista un curent filoturc, poate și din cauza
amintirilor pe care rușii le lăsaseră în timpul ocupațiilor. La „Sf. Ioan” s -au organizat trupele
eteriste și tot aici a depus jurământ fanaticul „batalion sacru”, un jurământ care duce cu
gândul la extremismul religios musulman din zilele noastre decât d e un jurământ militar.
Însuși conducătorul Eteriei, Alexandru Ipsilanti, general în Armata Țarului, se găsea la
Focșani pentru a face joncțiunea cu celelalte corpuri de armată din Moldova și Basarabia.
Încet -încet, numărul eteriștilor ajunși în Focșani se pare că depășea numărul populației,
situație care a dus la fuga negustorilor din urbe și chiar a populației din satele vecine, de
teama confruntării iminente cu trupele turcești aflate în drum spre Focșani. Poate din acest
motiv, eteriștii au dat foc orașu lui. Când au sosit turcii au făcut la fel, motivând că locuitorii
pactizaseră cu inamicul ! Mai mult, au avut loc lupte la Mănăstirea „Sf. Ioan”, așezământul
fiind ocupat pe rând, când de eteriști, când de turci. A fost nevoie de intervenția căpitanului de
margine și mai ales a celui de Odobești pentru a alunga grecii din orașul pe care -l jefuiau, deși
câteva mănăstiri din oraș și mai multe din Slam -Râmnic și Putna erau închinate către
mănăstiri din Muntele Athos și Grecia, susținând prin daniile lor viața creștinilor greci sub

36
turci. Dacă reacția violentă a grecilor față de mănăstirile românești, în cazul nostru față de
cele din Focșani, nu poate fi explicată în niciun fel, atitudinea turcilor, reprimarea și chiar
distrugerea unor mănăstiri închinate din Ță rile Române, inclusiv din Focșani, poate fi
justificată prin ajutorul pe care egumenii greci îl dădeau neoficial Eteriei. Iată cum explică
prof. Ioan Moldoveanu acest fenomen :
„Cu alte cuvinte, de multe ori călugării care egumeneau prin mănăstirile român ești
închinate au încercat să strângă bani pentru formarea tinerilor greci, care în țara lor erau
oprimați. Prin aceasta se urmărea dezvoltarea sentimentului național și, în ultimă instanță,
Revoluția. Aceasta s -a întâmplat la 1821 și se vede că a fost sus ținută cu bani românești. Să
nu uităm că ea începe la Iași, iar reprimarea ei a inclus și arderea multor mănăstiri dintre cele
închinate, pentru că turcii știau că ele sunt focare de unde iradia învățătura și de unde se
trimiteau banii pentru susținerea na țiunii grecești. Tocmai de aceea, imediat după 1821 ei dau
ordin la domniile românești să izgonească pe călugării greci, și românii vor profita și ei spre a
pune egumeni de neam și începe un proces lent de dezînchinare, în timpul mitropolitului
Grigorie Da scălul (1823 -1834), proces care se va sfârși prin secularizarea din 1863. Toate
acestea se întâmplau nu pentru că românii îi urau pe greci, ci pentru că vedeau mănăstirile lor
spoliate de aceștia pentru susținerea unor interese care nu erau întotdeauna «or todoxe»”.
„Victoria turcilor a făcut ca Principatele să intre sub ocupație turcească din iunie
1821, pentru un an și jumătate. Biserica mănăstirii a ars din nou în 1827 și a fost avariată de
cutremurul din 1838. A fost consolidată de arhiereul Troados, ca re în 1840 a refăcut pisania
originală. Între zidurile mănăstirii s -au ascuns și refugiații politici în timpul Revoluției de la
1848, beciurile așezământului fiind legate de tuneluri, prin care se trecea dintr -o parte în alta a
Milcovelului.”
Pe lângă born a de hotar, care ulterior a fost înlocuită de un monument al Unirii, se
află și bustul lui Duiliu Zamfirescu -semn al respectului urmașilor față de fostul președinte al
Asociației Podgorenilor din județul Putna, președinte al Academiei Române, Președinte a l
Senatului României, diplomat aproape doua decenii, creatorul primului roman ciclu din
literatura română. O personalitate unică pe aceste meleaguri mioritice.
„De altfel, săpăturile ocazionate de instalarea gazelor pentru încălzitul bisericii, au
descope rit șirul de chilii de pe latura sudică a fostei incite monastice, precum și morminte.”
„Din 1992, clopotul vechi s -a ridicat pe un cadru metalic în partea sud -estică a
altarului. În decembrie 1922. Deci în același an, se comandă un clopot mare , cam de 10 00 de
kg., al cărui sunet de chemare să fie auzit armonios de întreg orașul. Clopotul trebuia turnat de
Fabrica de Turnătorie din București, cea mai veche fabrică de clopote, sfeșnice și policandre

37
din țară, care fusese și fuzionarea clopotelor catedralei de la Alba -Iulia, pentru încoronarea
Maiestății Sale Regele. Clopotul adus avea 2165 kg. fiind cel mai mare din oraș. Acest clopot
este din aliaj de bronz și are o greutate totală de 5 tone. Donatoarele clopotului au fost Elena
Bărbulescu, Maria Zamfirescu , Gherghina Florescu și Ecaterina Rădulescu. Clopotul a fost
terminat în anul 1923, sub glorioasa domnie a Maiestății Sale Regele Ferdinand I și a soției
sale Maria, prim ministru fiind în acele vremuri I. I. Brătianu. Pe lângă donatoare, au
contribuit și publicul focșănean, bani rezultați din serbări organizate de un comitet care
cuprindea 31 de persoane.”
„Ca inventar mobil, se consemnau, tot în anul 1995, icoanele Sf. Anastasia
Mântuitoarea de otrăvuri și Sf. Nicolae, care datează, probabil din sec. al XVIII -lea, două
candele de argint ce au inscripționate cuvintele: ”Cu mila lui Dumnezeu Gheorghe D. Bibescu
voevod și doamna sa Maria au închinat aceste candele la mănăstirea Sf. Ioan din Focșani, anul
1847”. Au mai fost menționate în inventar și doua sfeșnice de alamă, care datează de la
1844, fiind dăruite de egumenul Thimotei, episcopul Troadelor. Tot în acest document este
menționată Evanghelia ce a fost donată mănăstirii de Costache Ștefaniu și soția sa Soltana, la
6 decembrie 1859.”
„Bisericii nu i s -au retrocedat cele 69,5 hectare și nici suprafața de 3.950 m pătrați de
casă parohială, deținute în 1948, deși s -a făcut cerere de restituire.”
„Așadar biserica a fost redată cultului, după ce a fost înc hisă, din 1967 până în 1989.
În 1990 s -a făcut aici prima slujbă de Paști, de Preasfințitul Gherasim Vrânceanul, Episcop
Vicar. Aici s -a mai slujit, prin rotație, cu Biserica Sf. Dimitrie – Uzină, deoarece împreună
formau o parohie între anii 1893 -1976. Biserica Sf. Ioan a devenit de sine stătătoare la 1
aprilie 1991.”
„Biserica Sfântul Dimitrie –Uzină, numită astfel datorită faptului că în aproprierea sa
se afla, în acele vremuri, prima uzină de electricitate din orașul Focșani, dar și pentru a nu se
confunda cu altă biserică din oraș ce avea același hram, din cartierul Bahne al Focșanilor”.
„La 1 aprilie 1991, a fost transferat preotul Marin Tudorel, care a reușit să închidă
pridvorul, să picteze biserica, să ridice o clopotniță și să refacă împrejmuir ea. Pe frontul de
apus al bisericii, prin strădania acestui preot s -au aplicat frumoase mozaicuri.”
„În anul 2008, întregul ansamblu din Piața Unirii și Grădina publică a fost prins în
proiectul de reabilitare din fonduri europene, ceea ce a impus cerc etări arheologice care au
scos la iveală vestigii ale vechilor clădiri ce aparținuseră mănăstirii: fundațiile chiliilor și ale
zidurilor de incintă, ale turnului – clopotniță și ale conductei de apă din olane de ceramică,
construită în anul 1814.”

38
„Întreag a activitate desfășurată, între anii 2008 -2009, a cuprins atât incinta spațiului
mănăstiresc cât și exteriorul Bisericii Sfântul Ioan. Aceasta a fost mărginită de ziduri masive
din cărămidă, biserica, turnul -clopotniță, poarta de acces, a cuprins o grădină foarte mare (pe
latura estică), anexe gospodărești, o fântână proprie, observații ce s -au putut face prin
cercetările arheologice de suprafață și de adâncime.
Toate componentele amintite ale fostei mănăstiri, dar și chiliile (pe latura nordică și
sudică), stăreția (pe latura nordică), fântâna interioară din fața bisericii s -au putut observa,
exact așa cum au fost, în urma efectuării planimetriei zonei (2009) pe toată suprafața
exterioară bisericii și, în urma cercetării fiecărei zidării în parte, cu fund ațiile respective.”
Cu acest prilej, s -au putut vedea efectele devastatoare ale cutremurelor care au avut
loc până în prezent, în special, cutremurul din 19 a ugust 1894, „ce a crăpat în vre o trei locuri
de sus până jos, încât era să fie condamnată a se înc hide pentru totdeauna, dar s -a reparat și va
dura încă mulți ani de aici înainte.”
„O altă problemă a fost elucidată în urma investigațiilor arheologice, și anume a
pridvorului inițial, care, după anul 2000, a fost mărit, adăugând -i-se încă o încăpere spre
exterior.
Arheologii au identificat și 15 morminte găsite în afara incintei, precum și fundația
bisericii, ceea ce a condus la concluzia că mănăstirea s -a zidit deasupra unui cimitir. Pivnița
de sub casa egumenească a fost, la rândul ei, restaurată și aco perită în vederea organizării aici
a unui punct muzeal.
Ultimul aspect clarificat, a fost existența cimitirelor de secol XVII -XIX, sau numai
cel de secol XVII, ce aparținea reprezentaților fostei mănăstiri (călugări), cimitir ce s -ar fi
întins pe toată latura estică și pe o parte din cea nordică.
Reabilitarea zonei a fost ocazia perfectă pentru rezolvarea aproape în întregime a
istoricului ansamblului mănăstir esc construit de domnul muntean , Grigorie Ghica, în timpul
primei sale domnii (decembrie 1660 – noiembrie 1664).”
Trecând prin centrul municipiului Focșani, cu orice ocazie, se va putea observa și
admira acest impresionant centru vechi istoric al orașului, care, prin nenumăratele sale
evenimente la care a fost martor și la care a participat, a deven it locul cel mai important și
renumit, prin întreaga sa istorie.

39
2.5. Preoți slujitori la B iserica „Sfântul Ioan Botezătorul “ din Focșani

Biserica Sfântul Ioan Botezătorul are peste un secol și jumătate, de la secularizarea
averilor mănăstirești, de când a devenit biserică de mir. În toată această perioadă, biserica,
slujitorii, dar și enoriașii săi au avut perioade de suferință, dar și de g lorie.
În mare parte a timpului, a îndeplinit rolul de catedrală a orașului, fiind centrul
tuturor manifestărilor religioase.
Biserica a avut slujitori și epitropi care și -au făcut datoria cu prisosința, meritând să
fie pomeniți pe veac.
„Primul preot, ca re a absolvit seminarul teologic complet și care a slujit în această
biserică a fost Ioan D. Paraipan. După Primul Război Mondial este paroh al bisericii preotul
Climent Bontea, membru al Consistoriului superior bisericesc, calitate în care, la 31 iulie
1918 a fost convocat la Sfânta Mitropolie din Iași, pentru a lua parte la ședința Marelui
Colegiu Electoral, în vederea numirii celor doi episcopi în scaunele vacante de la Argeș și
Râmnic. Același preot vrednic primea rugămintea, în luna septembrie a acelui an, să accepte
trimiterea ca misionar în Basarabia. Preotul Climent Bonatea îndeplinește și funcția de
Protopop al județului Putna.
În 1931 iconom stavrofor era tot Climent Bontea, preot sachelar, Ioan Dumitru și
iconom, Alexe Vasilescu. Remunerați supran umerar erau Ioan N. Georgescu, având două
clase de seminar, cântăreț I și Dima Cristea, curs primar, era paracliser .
În 1931 era preot Vasile Botez, C. Vartolomeu ajutor, M. Stoenescu la fel. În 1944,
preot econom era Leuștean.
Ca epitrop, în 1925, era cun oscut Hagi D. Covățică, ajutat de D. Rădulescu, până în
1932, când D. Rădulescu devine epitrop.”
„Părintele slujitor după Revoluția din 1989, Tudor Marin, îi pomenește în
pomelnicele sale pe Ioan Dumitrescu, Dumitru Măciucă, Constantin Vartolomei, Gheorgh e
Popescu, Nicolae Ciută, diacon Nicolae Ariton; cântăreți: Toma Ciupercă, Nicolae Huzum,
Zamfir Pancu, Vladimir Horobăț, Hristache Dima, Nicolae Pantă. Ca epitropi pomeniți de
părintele Marin amintim pe Hagi Covățică și Ștefan Bărbulescu”.
„După evenimen tele din Decembrie 1989, Biserica Sfântul Ioan, fiind redată cultului,
așa cum am mai amintit, la 1 aprilie 1991, a fost transferat aici, preotul Marin Tudorel. În
timpul slujirii sale, pridvorul a fost închis, a pictat biserica, a ridicat o clopotniță și s-au
refăcut împrejmuirile. Pe frontul de apus al bisericii s -au aplicat frumoase mozaicuri. În

40
timpul slujirii sale, parohia avea un număr de 1027 de familii, cu un număr de 2800 de suflete.
Pe lângă părintele paroh, mai funcționa pe postul de cântăreț bi sericesc Adrian Constandache,
care continuă activitatea desfășurată de la redeschidere(1990), a cântăreților Nicolae Panta și
Gheorghe Lefter.
În ultimele decenii părintele paroh a avut sprijinul Consiliului și Comitetului
parohial, fiind compus din -Samue l Condrea, Ion Micu, Ion Chelmuș, Constantin Ghițău,
Valentin Davidescu, Petrică Rotaru,Voinea Lungu, Sorin Samson, Relu Giurgea, Maria
Constantin, Vasile Murgeanu, Anton Felea, iar Comitetul parohial din soțiile acestora. Primul
Consiliu Parohial, cât și primul Comitet parohial, s -au format în 1991, acestea implicându -se,
împreună cu preotul paroh la restaurarea bisericii.”
La început s -a reparat interiorul, deteriorat de cutremurele din 1977 și 1986, s-a
văruit și s -a împodobit cu cele necesare săvârșirii slujbelor bisericești. Concomitent s -a trecut
la construirea clopotniței, așa cum am mai amintit, unde urma să fie ridicat clopotul bisericii
în greutate de 5 tone, expus la acea dată pe un soclu de c iment, ca piesă de muzeu. S -au făcut
formalitățile legale și s -au obținut aprobările necesare pentru aceste lucrări, care s -au încheiat
între anii 1993 -1994. În aceeași perioadă s -a confecționat tot mobilierul necesar bisericii. Așa
cum am mai scris, s -a introdus gaz metan pentru încălzire, în vederea începerii lucrărilor
pregătitoare pentru pictură. Apoi au început lucrările de decapare a tencuielii interioare,
consolidarea și pregătirea pentru începerea picturii. În 1998 s -a terminat lucrarea începută în
1995, toamna. Merită amintiți pictorii Mihai Fordea și Pioară Oprea. Sfințirea lucrărilor a avut
loc la 13 septembrie 1998, de către Înalt Preasfințitul Epifanie Norocel, al Arhiepiscopiei
Buzăului și Vrancei. Lucrările au fost posibile datorită devotament ului și harnicului Consiliu
și Comitet de la acea vreme, cu sprijinul bunilor credincioși din parohie și din împrejurimi ,
fără sponsori anume.
S-a refăcut instalația electrică, s -a făcut încălzire cu centrală proprie cu gaz, s -a
introdus instalație de ae r condiționat. Tabla acoperișului s -a vopsit în bronz alb (lovitură de
ciocan), s -a construit și o hotă pentru lumânări în exteriorul bisericii, s -au făcut de asemenea
și reparații exterioare la zidul bisericii și s -au împrejmuit cu gard metalic curtea bis ericii, gard
care ulterior a fost înlăturat, în urma descoperirilor arheologice a fostei mănăstiri.
Delimitarea incintei s -a făcut prin reconstituirea zidurilor fostei mănăstiri Sfântul
Ioan Botezătorul. Între timp, odată cu lucrările exterioare s -au monta t pe fața bisericii 5
icoane mozaic, de dimensiuni ½ metri. În prezent s -a schimbat configurația bisericii și a
împrejmuirilor, datorită descoperirii zidurilor vechii mănăstiri.

41
După terminarea lucrărilor, precum și a picturii, s -a realizat sfințirea biser icii în anul
1998.
Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“ din Piața Unirii a rămas fără preot pe
data de 16 iunie 2012, după ce preotul Tudor Marin, care slujea aici de la R evoluție, a fost
ucis chiar în biserică de către un alienat mintal, internat acum într -un spital de boli psihice.
Uciderea preotului a fost încadrată în categoria accidentelor de muncă, potrivit procurorilor
vrânceni. De atunci la biserica centrală a munic ipiului au slujit, pe rând, preotul Ioan Dragu și
preotul Gheorghe Constantin. Preotul Tudor Marin își doarme somnul de veci într -un
mormânt din spatele bisericii în care a slujit pană în dimineața în care a fost ucis.
„Biserica «Nașterea Sfântului Ioan B otezătorul » din Piața Unirii din Focșani are un
nou preot cu acte în regulă. Noul slujitor este Constantin Enoiu, de loc din zona Panciului, dar
care a slujit timp de 17 ani la biserica din comuna Cârligele. Noul preot de la biserica din
Piața Unirii a fo st instalat duminică, 5 octombrie 2012, după sfânta Slujbă de Liturghie.
Potrivit preotului protopop Nicolae Cobzaru, preotul Constantin Enoiu și -a câștigat postul în
urma unui concurs organizat de Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei. „Preotul a fost transfe rat
definitiv în urma examenului și a lucrărilor pe care le-a făcut. La Cârligele este o biserică
frumoasă și i s -a îngăduit să vină la examen. Au fost mai multe probe la liturghie, la
cunoștințe religioase, o predică, existând o tematică specială”, spune preotul protopop Nicolae
Cobzaru, sub coordonarea căruia se află biserica din centrul orașului. Nota obținută de preotul
Constantin Enoiu a fost mai mare de 8,51, minimumul pentru a fi declarat admis în urma
examenului.
Biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul“ nu are nevoie de lucrări de
construcție sau refacere, ci numai de întreținere. Singurele lucrări pe care le are de făcut noul
preot paroh sunt cele duhovnicești. „Biserica este pusă la punct. Părintele Marin a lăsat -o într –
o stare foarte bună. Trebuie să lucrăm pe latura umană, să -i apropiem pe credincioși de
biserică și de Dumnezeu“ , spune părintele Enoiu. ”
După Primul Război Mondial, a luat ființă primul cor bisericesc, principalul cor al
orașului Focșani, primind denumirea de „Cor ceremonial religios”, funcționând până în anul
1940.
„Primul dirijor al corului a fost Gheorghe Salomeea, consemnat într -o cerere adresată
Primărie Focșani, pentru plata salariilor din partea Primăriei, acesta conducând corul până în
anul 1925, când este amintit ca dirijor al acestui cor, Mihail Gheorghiu, urmându -i Gheorghe
Șerpescu.

42
În anul 1921, când dirijor era același Gheorghe Salomeea, printre membrii corului
erau menționați M. Gheorghiu, D. Vasilan, Th. Bontea, Șt. Voinea, P. Anastasiu, S. Lăzărescu
și alții. După un timp, corul nu a mai primit, din partea primăriei, un spațiu unde să -și
desfășoare repetițiile, acestea desfășurându -se în anul 1921, într -o sală de clasă din cadrul
școlii comunității israelite.
În ianuarie 1925, corul cuprindea 28 de persoane.
În același an mai apare un cor religios, ce avea 25 de coriști, dirijor fiind Vladimir
Horobăț. Primul cuprindea 22 de coriști, cânta la Catedrala orașului și care în anul 1934, a
ajuns la un număr de 52 de coriști, dirijor fiind Constantin.
Corul Biseric ii Sfântul Ioan , a reapărut după anul 1990, mult timp cântând pe la alte
biserici, până când în anul 1991, s -a stabilit definitiv la această biserică, dirijor fiind
profesorul Alexandru Macedon (1913 -1999).Acest cor era cunoscut sub numele „Corala
Alexand ru Macedon” și cuprindea 16 persoane. Acestui dirijor i -a urmat Liviu Topală,
absolvent al Facultății de Pedagogie Muzicală din București, fiind cunoscut și ca un foarte
bun instrumentist al Orchestrei „Unirea” din Focșani. Înalt Preasfințitul Părinte Arhi episcop
Epifanie, al Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei a solicitat realizarea unui CD care să cuprindă
cântări religioase ale acestui cor, semn al prețuirii. În adresă se află și binecuvântarea
arhierească pentru această formațiune corală.” Acest cor func ționează și în prezent sub
binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Arhiereu Ciprian, Întâi Stătătorul Arhiepiscopiei
Buzăului și Vrancei.
Pentru orașul Focșani și locuitorii acestuia, acest așezământ bisericesc, a avut un rol
deosebit, înnobilându -le viața spirituală și artistică în același timp, fiind martorul tacit și
statornic al multor evenimente din viața comunității creștinilor ortodocși de aici. A servit
drept Catedrala orașului unde se adunau, în zi de sărbătoare toată comunitatea creștină a
tuturor cultelor din întreg județul vrâncean.

43
2.6. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul “ din Focșani – martoră la
evenimente religioase și politice

Aflată în centrul orașului Focșani, loc devenit pentru eternitate Piața Unirii, în
slujbele religioase din biserică și din afara ei, precum și manifestările laice s -a statornicit aici
un puternic sentiment că Dumnezeu a făcut ca sfântul locaș să rămână pentru vecie simbolul
primei uniri statornice a neamului românesc. Aici credem că va dăinui peste veacuri credința
nestrămutată că neamul nostru a fost ocrotit de Dumnezeu cu credința în El și în Unire.
„Învățământul a devenit învățământ de stat abia după Regulamentul Organic, până
atunci au funcționat școli cu preoți și dascăli. O ast fel de școală a existat și la această
mănăstire, care în 1735, se îndatora cu 50 lei la învățătorul școlii. În anul 1796, Focșanii
Munteni cereau domnului să li se dea un dascăl român, care urma să primească un salariu de
10 taleri pe lună, pe care o va su porta egumenul mănăstirii Sfântul Ioan din Focșani. ”
La sfârșitul veacului al XVIII -lea, mai exact între anii 1799 -1800, existau în Focșani
și școli particulare sau private. Una dintre acestea, a funcționat în casele mânăstirii Sfântul
Ioan, în anul 1800, sub conducerea dascălilor greci Constantin Vucaride și Statache Shima,
limba dominantă fiind cea greacă.
Între evenimentele care au avut loc aici rămân în memoria focșănenilor atât
sărbătorile religioase, cât și cele laice, marcând zilele de 24 Ianuarie – Ziua Unirii, 10 mai –
Ziua Regelui, de Înălțare –Ziua Eroilor, și altele, de care ne vom ocupa în rândurile
următoare.
„La 9 septembrie 1845, episcopul Chesarie al Buzăului oficiază aici cununia
religioasă a domnitorului Gheorghe Bibescu cu Marițica Ghi ca, naș fiind Grigore Sturza,
domnitorul Moldovei , așa cum găsim consemnat în actul de cununie al mănăstirii .”
„Evenimentul a fost însemnat și pe două din cărțile bisericești, după spusele unor
martori oculari. Pe un Ceaslov de Brașov, tipărit în 1835, pr ovenit de la Biserica Sfântul
Nicolae din Focșani în care se semnala „știut să fie că la leat 1845 septembrie 9 zili, Duminica
au venitu Măria Sa Vodă Gheorghi Dimitrie Bibescu, la Focșani și s -au cununat cu a doua
soții Marițica Văcărescu și nașul a fost Mihailu Sturza, domnul de la Moldova și cununia
cititu arhiereu Casarii.”
Descrierea evenimentului se desprinde si dintr -o altă însemnare făcută pe o carte de
la Biserica Armenească din Focșani „Haismavure”, în care se arăta că „La anul 1845
septembrie 9 , Domnitorul din București s -a cununat aici în Focșani, lăsându -și femeia sa

44
legitimă și a luat altă femeie și numele acelui Domnitor este Gheorghe Dumitru Bibescu și
nașul de cununie au fost Domnitorul Moldaviei din Iași Mihail Sturza, făcându -se această
cununie cu o solemnitate de nemaivăzut și auzit.”
Din aceste însemnări, se poate face o remarcă importantă pentru acea vreme, și
anume că prezența la eveniment o domnului Țării Românești și a celui din Moldova „s -a făcut
aici în Focșani, numai spre o str ânsă legătură între Moldova și Valahia, având drept hotar
Focșanii.
„În secolul al XIX -lea s -au derulat evenimente istorice vitale pentru istoria țării,
Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române din 1859, și proclamarea și obținerea
independenței în Războiul Neatârnă rii (1877 -1878) . Pentru focșăneni aceste idealuri erau cu
atât mai importante cu cât ei au stat despărțiți, de un hotar arbitrar, în două orașe separate,
secole întregi.
„Aici, în Piața Munteniei, în fața Catedralei orașului, revoluționarii focșăneni au
improvizat un rug și au dat foc Regulamentului Organic, ac lamând noua constituție. ”
Ca o entuziastă manifestare a simpatiei și solidaritate față de revoluția de la 1848, a
avut loc aici „ printr -o măreață solemnitate”, în ziua de 11 iunie, un Te Deum. Toate
autoritățile, împodobite cu eșarfe și cocarde frumoase, au venit aici în paradele cele mai
elegante. După săvârșirea Te Deumu -lui, în fașa bisericii, s -au rostit cuvântări ce păreau a fi
un ecou de frăție, dreptate și o aduc ere aminte a drepturilor patriei.
„În 1859, la trecerea lui Alexandru Ioan Cuza spre București, ca domn al
principatelor Unite, în biserica Sfântului Ioan s-a ținut primul Te Deum pentru noul domn. ”
În acest sens, „pentru a marca momentul Unirii, dar ș i locul unde au existat hotarul și vama
din Focșani, s -a înălțat „ Borna de hotar” în colțul de nord -vest al mănăstirii. Monumentul a
fost inaugurat la 13 septembrie 1931, anul în care a avut loc la Focșani Congresul Ligii
Culturale, care împlinea 40 de an i de activitate. În timp, monumentul a fost mutat în alte
locații: lângă cinematograful Balada, apoi în fața Muzeului Unirii, urmând ca la finalizarea
Proiectului de Reabilitare a Pieței Unirii să revină pe vechiul său loc. ”
Un alt ideal, care i -a animat pe românii secolului al XIX -lea, l -a constituit
independența, pe care au cucerit -o pe câmpul de luptă în Războiul de Neatârnare(1887 -1878).
Și de această dată focșănenii s -au avântat în luptă , jertfindu -și fiii în Regimentul 10
Dorobanți, prin participare a la marea bătălie de la Plevna în ziua de 30 august 1877.
La un an de la această bătălie, pe 30 august 1878, la Catedrala Sfântul Ioan, s -a
organizat parastasul eroilor din Regimentul 10 Dorobanți, la care au participat pe lângă
focșăneni și familiile ce lor comemorați „Catedrala era arhiplină de lume. S -a făcut o slujbă

45
impresionantă. Când preotul a pomenit numele maiorului Șonțu, sora lui, de față, a înnebunit
de durere, fapt care a produs o mare tulburare în sufletul tuturor.”
Acest eveniment este pome nit și de f iul Focșanilor, autorul primului roman ciclu din
literatura noastră, Duiliu Zamfirescu care ne duce cu gândul la biserica noastră, unde adormea
la picioarele stranelor pe vremea când era copil. Într -o scrisoare către prietenul său, Nicolae
Pătrașcu, scria că participase cu mare emoție la comemorarea eroilor focșăneni care își
jertfiseră viața în timpul luptelor Războiului de Independență, în noiembrie 1877 „Îmi aduc
aminte de parastasul de la Biserica Sfântul Ioan din Focșani, când sora maiorul ui Șonțu intra
înnebunită în templu, când mama sublocotenentului Botescu plângea înghemuită într -o
strană, iar țărăncile văduve se boceau la ușă. Mintea mea de tânăr de 19 ani rătăcea
consternată prin văzduhul st răveziu de toamnă, adunându -se firele albe ce curgeau prin aer și
o vagă dorință de entuziasm îndurerat, mă cuprindea încă de atunci de a ajunge să scriu
frumos, ca să îmbrățișez pe eroii putneni căzuți la Grivița."
Începutul secolului al XX -lea, a însemnat participarea României la Primul Război
Mondial pentru cauza sa dreaptă, aceea de a reuni într -un stat puternic și independent pe toți
românii . Ca jertfa și sacrificiul acestor eroi să rămână vie în inimile generațiilor ce le va urma,
s-a decretat ca ziua când se serbează „Înălțarea” să devină „Ziua Eroilor”, zi în care , în toate
localitățile țării, se organizează manifestări pentru comemorarea eroilor patriei.
„Printr -o adresă, din 31 octombrie 1918, bisericii Sfântul „Ioan Botezătorul ” i se
comunica să țină un Te Deum, la 4 noiembrie 1918, p rin care să mulțumească lui Dumnezeu
că s-a realizat România Mare, fiind singura biserică din fostul județ Putna, în care a avut loc o
astfel de manifestare, după cum rezultă din documentele păstrate în arhive. În adresă se
menționa „după secole de vitregi e care ne -au despărțit de frații noștri din Basarabia, Bucovina
și Transilvania, sosit -a ceasul pentru întregirea neamului.” Adresa era trimisă de Sfânta
Episcopie a Romanului, în care se menționa ca, pe lângă preoți, să fie chemați, după Te
Deum, în fața bisericii din Piața Unirii să vorbească mulțimii și învățătorii, invitați la această
slujbă. ”
„Un alt Te Deum a avut loc aici în 21 aprilie 1918, închinat unirii Basarabiei cu
România.
La 27 martie 1920, tot în sfânta biserică s -a ținut un alt Te Deum pe ntru sărbătorirea
unirii Basarabiei cu România. Au participat, pe lângă autorități și elevii de al liceul
«Unirea ».”

46
La 3 iulie 1920 în fața biserici i au depus jurământul militar primii recruți basarab eni,
instruiți de Regimentul 10 -Putna – unitate glorioas ă a armatei române, atât în Războiul pentru
Întregirea Neamului, cât și în Războiul pentru Independență de la 1877 -1878.
La 2 iunie 1927, conform tradiției, programul Zilei Eroilor cuprindea manifestări ale
tuturor cultelor din oraș, în fiecare locaș de cult, dimineața, dar la 9.30 toți credincioșii de la
toate cultele luau parte la o slujbă religioasă la Catedrala Sf. Ioan. După slujbă, participanții
plecau spre cimitire, la mormintele celor ce trebuiau pomeniți pentru faptele lor eroice.
Aceast ă manifestare este printre primele din Focșani menite să promoveze ecumenismul
religios.
La 13 septembrie 1931, cu prilejul Congresului Ligii Culturale, s -a oficiat aici un Te
Deum de către P. S. Episcop de Constanța. Tot atunci s -a dezvelit un monument î n fașa
bisericii – Borna de hotar, aflată acum în imediata vecinătate a bisericii, în partea de nord.
Serviciile religioase erau organizate și cu ocazia altor evenimente. Astfel „în anul
1934, la 21 mai, s -a oficiat un parastas pentru Marele Voievod Const antin Brâncoveanu , așa
cum reiese dintr -o factură prin care se achitau cheltuielile făcute cu prilejul parastasului ”.
„În același an 1934, la Catedrală, s -a organizat un Te Deum de către Societatea
„Principele Mircea”, cu ocazia deschiderii „Săptămânii Cop iilor”, la care a fost invitat și
primarul orașului Focșani ”.
„În ziua de luni, 7 mai 1934, din fața catedralei Sf. Ioan a pornit procesiunea
religioasă cu rugăciuni pentru ploaie, avându -se în vedere seceta care se abătuse asupra țării. ”

Tot aici, la Catedrală, „ focșănenii se întâlneau să sărbătorească „Aniversarea Unirii
tuturor românilor și intrarea triumfală a trupelor române și aliate din București”, așa cum se
menționează în invitația făcută primarului orașului către Prefectură, pentru ziua de 1
decembrie 1936. ”
„Tot în anul 1936, Asociația de Ajutor a Subofițerilor Pensionari din județul Putna a
avut inițiativa înălțării unui monument „al celor 800.000 de eroi morți pe câmpul de onoare
pe 1916 -1919” pe care îl voiau ridicat în fața Catedralei Sfântului Ioan din orașul Focșani –
capitala marilor izbăviri ale neamului , proiect care nu s -a realizat, rămânând numai inițiativa
însemnată pe o adresă către Prefectură. ”
„Abia în anul 1974, s -a înălțat în fașa mănăstirii, Monumentul Unirii, opera
sculp torului Ion Jalea, monument care adună în jurul său , în fiecare an, în ziua de 24 ianuarie,
pe focșănenii care aniversează Unirea Principatelor din anul 1859. ”

47
În fața Catedralei Sfântul Ioan, Comandantul garnizoanei Focșani, l -a invitat pe
primarul oraș ului la „Serbarea Comemorării Victorioaselor lupte de la Mărășești”, care a avut
loc la aici în ziua de 6 august 1937.
În anul 1999 s -a ridicat aici și o troiță în memoria martirilor vrânceni, căzuți în
Revoluția din Decembrie 1989, aflată în spatele bise ricii.
Între 25 -27 noiembrie 2003, au fost aduse în biserica Sf. Ioan, moaștele Sfântului
Ierarh Mucenic Teodosie de la Brazi, prin bunăvoința și binecuvântarea Înalt Preasfințitului
Arhiepiscop Epifanie al Buzăului și Vrancei.
„În anul 2005, în biserică s -a slujit parastasul pentru pomenirea scriitorului Duiliu
Zamfirescu. Pomenirea s -a făcut de Asociația culturală care îi poartă numele, de președintele
acesteia, scriitorul Gheorghe Neagu, fiind prezentă, ca președintă a juriului unui concurs
internațional ( care a avut loc cu acel prilej), Concursul Național de limba și literatura
română” Mihai Eminescu”, academicia nul Zoe Dumitrescu Bușulenga. Nepoată după mamă,
a unui preot din Mărășești, la aceea vreme de la mănăstirea Văratic, unde și -a petr ecut restul
vieții cu pietate și sfințenie. „Cum manifestarea respectivă a avut loc în Zilele orașului
Focșani, Piața Unirii fiind plină de tarabe, grătare , mici, etc., doamna Zoe Dumitrescu
Bușulenga s -a arătat contrariată, reproșându -i scriitorului Gheo rghe Neagu , că în biserică intră
miros de mici, iar di n biserică iese miros de tămâie. ”
„Un moment pios a fost pentru enoriași, ziua de 18 ianuarie 2009, când aici, la
inițiativa Corului bisericii, a avut loc prima pomenire a trecerii la cele veșnice a „P oetului
pătimirii noastre” de dincolo de Prut, Grigore Vieru. Pomenirea a fost făcută în două rânduri ,
de părintele paroh Tudor Marin și de părintele pensionar, aproape centenar, Hristache
Angheluță. ”
Pentru orașul Focșani, Mănăstirea Sfântul Ioan, a rep rezentat un centru de
spiritualitate, de cultură și de trăiri ale istoriei neamului românesc, care împreună cu alte
ctitorii voievodale din județul Vrancea, a rămas un locaș de cult ancorat în istoria acestui
oraș, chiar dacă se afla situată pe hotarul di ntre cele două țări surori, mănăstirea a constituit un
liant între ele, un loc unde s -a plămădit conștiința națională.

48
CAP. III
STUDIU DE CAZ: BISERICA „SFÂNTUL IOAN BOTEZĂTORUL“
DIN FOCȘANI, VRANCEA

3.1. Alegerea și delimitarea problemei de cercetat și formularea ipotezei

Cercetarea bisericilor din oraș reprezintă una din condițiile primordiale de
identificare a personalității umane, a culturii și tradițiilor locale, de realizare a progresului
procesului educațional, de schimbare sau ameliorare a acestuia, în vederea apropi erii de
succesul așteptat. Profesorul are drept rol asigurarea unei educații complete, din toate punctele
de vedere, menită să creeze la copii cultura generală.
La nivelul clasei, activitatea cadrului didactic se realizează pe mai multe planuri.
Profesoru l trebuie să -și ghideze activitatea către realizarea unui învățământ de calitate, care să
asigure progresul copilului în ceea ce privește achiziționarea cât mai multor informații de
cultură generală. Dacă sarcinile derulate în cadrul activităților sunt int eresante, îi motivează
pe copii, atunci eficiența în învățării va fi sporită.
De asemenea, profesorului îi revine rolul de a asigura cadrul optim de realizare a
activității. Pentru aceasta, el trebuie să asigure satisfacția învățării la copii, fapt ce se poate
realiza prin intermediul motivației după care se ghidează oamenii, a metodelor activ –
participative, motivație ce poate atrage după sine progresul sau regresul eficienței învățării.
Am ales ca să cercetez cu elevii mei pagini din viața comunității loc ale, și anume
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Focșani, Vrancea, deoarece este un lăcaș de cult cu o
încărcată pagină din istoria orașului. Clădirea a fost construită încă din anul 1661, în stil
bizantin, ca fostă biserică -mănăstire închinată Mănăst irii Sf. Anastasia din Tesalonic până la
secularizarea din 1863, de către domnitorul Grigore Ghica (Albanezul), în prima sa domnie
(1660 -1664). Mănăstirea avea aspect de fortăreață de graniță, fiind înconjurată de ziduri de
peste 6 metri înălțime și deține a la acea vreme locuințe ale călugărilor și episcopilor și un
cimitir. A avut un rol deosebit de important în viața comunității locale și regionale, aici fiind
pregătiți călugări, diaconi și preoți, cu scopul dezvoltării și consolidării creștinismului din
această zonă. Prin urmare, acest lăcaș a fost un important centru cultural religios, care avea
impresionantă colecție de carte bisericească, atât în limba greacă, cât și scrise cu caractere
chirilice (se estima, conform Cezar Cherciu, 2010, pag. 27 , că în anul 1849 dispunea de 22 de

49
cărți în limba greacă și 24 de cărți în chirilica românească). De asemenea, aici a fost ținut
primul Te -Deum închinat Unirii pe vremea lui Alexandru Ion Cuza, în piața din fața bisericii
s-a jucat pentru prima dată „Hora Unirii “ și se joacă și în prezent. Deosebit de importantă la
acea vreme, mănăstirea deținea o multitudine de moșii, vii și păduri, unele din donații, altele
din cotropiri. De altfel, încă de la început fusese înzestrată cu o avere impresionantă. Prima
sursă de i nformare despre biserică apare la data de 22 februarie 1925, carte tipărită la
tipografia Al. Codreanu din Focșani, de către preotul Ion Dumitrescu, sub numele de
„Memoriul bisericii parohiale Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul – catedrala din Focșani“,
aceasta fiind multă vreme sursă de documentare pentru cei care doreau să afle detalii despre
mănăstire.
Consider că studierea istoriei locale este de o importanță majoră pentru elevii din
ziua de azi, deoarece, pe lângă însușirea unor cunoștințe necesare d espre lume și viață, despre
societatea actuală, ei își formează conștiința apartenenței la comunitate, își cunosc mai bine
originile și se identifică prin tradițiile și obiceiurile propriului neam.
La momentul actual, predarea istoriei este văzută de către autorități din următoarea
perspectivă: „Cunoașterea istoriei trebuie să fie o parte esențială a educației tinerilor. Predarea
istoriei va trebui să permită tinerilor să -și formeze deprinderi de gân dire critică pentru a
interpreta și analiza informația, de o manieră critică și responsabilă, să recunoască
complexitatea problemelor și să aprecieze diversitatea culturală. Conținutul programelor de
istorie va trebui să fie foarte deschis. Ele vor trebui să cuprindă toate aspectele unei societăți,
(istorie socială, culturală, ca și istorie politică). Vor trebui să predarea și istorie locală și
națională, ca și istoria minorităților“ […] „predarea istoriei trebuie […] să le permită
cetățenilor Europei să îș i formeze și să afirme propria identitate individuală și colectivă prin
cunoașterea moștenirii istorice comune, cu aspectele sale locale , regionale, naționale,
globale “.
În domeniul conținuturilor și al organizării procesului educațional, de învățământ,
inovațiile actuale au devenit un complex de intervenții care au loc pe termen lung, asupra
sistemului în sine și a societății pe ansamblu. Constatăm că, în prezent, cercetările din
domeniul educației susțin centrarea curriculumului pe competențe, și nu prepo nderent pe
informații, deoarece competențele asigură flexibilitatea și rapiditatea învățării și a acumulării
de cunoștințe, prin intermediul lor exprimându -se cel mai bine rezultatele școlare.
Studiind importanța introducerii paginilor de istorie locală în școli, Ann Low Beer,
afirmă că: „istoria locală a fost dintotdeauna apreciată de către profesorii de istorie, dar a fost
considerată de obicei un obiect auxiliar istorie naționale sau a celei europene. […] Studiul

50
temelor locale conduce la o varietate de perspective, reprezentând adesea o cale precisă spre
conexiunile naționale, europene și internaționale, de exemplu, dacă se studiază o familie cu
legături naționale sau internaționale, un monument închinat războiului care leagă localitatea
nu numai de even imentele naționale, cât și internaționale, legăturile comerciale ale unui port
local sau ale unei fabrici, în relație cu evoluția unor evenimente naționale, regionale sau
internaționale.“
În zilele noastre este se dovedește a fi relativ mai simplu să reali zăm o paralelă între
istoria locală și cea națională, regională ori internațională, deoarece avem la dispoziție
bibliotecile, Arhivele Statului și o cale rapidă de informare: Internetul.
Am ales să predau pagini de istorie locală ( Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din
Focșani, Vrancea) copiilor de clasa a VIII -a C, deoarece ei studiază în paralel istoria
românilor. Pentru aceasta, am propus ca în anul școlar 2017/ 2018 să studiem opționalul
„Istoria locală între trecut și prezent. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Focșani,
Vrancea ( anexa 1 ).
Interesul copiilor pentru studierea bisericii și a istoriei locale a fost sporit și datorită
faptului că, pe parcursul desfășurării cercetării, identificau în cunoștințele, informațiile pe care
le căpătau, diverse acte istorice, care au influențat evoluția acestei instituții. Trecutul capătă,
astfel, o altă importanță, copiii transpunându -se în lumea din trecut, de dinaintea lor,
înțelegând mai bine cum au decurs evenimentele istorice pe teritoriu l în care locuiesc și
trăiesc.
Dacă studiem cu atenție documentația necesară predării acestui opțional, vom
descoperi că județul Vrancea are un trecut istoric amplu, bogat în evenimente de importanță
istorică, în ceea ce privește bisericile de pe teritoriu l său. Pentru a -mi desfășura și mai bine
activitatea, pe parcursul derulării anumitor teme, am invitat specialiști ai Muzeului de Istorie
din Focșani, ai Muzeului Unirii sau din cadrul Arhivelor Statului, filiala Focșani. De
asemenea, în cercetările pe car e le-am întreprins, am apelat la o serie de cărți, documente,
Internet chiar, pentru ca elevii să fie capabili să studieze singuri și să aprofundeze aspecte
importante din istoria locală.
În activitățile pe care le -am întreprins în derularea acestui opțion al am folosit diverse
surse de informare, i -am învățat pe copii cum să aleagă informațiile importante, am organizat
diverse serbări și activități extrașcolare, cu sprijinul părinților sau al comunității locale.
Deosebit de atractive li s -au părut copiilor jocurile de rol sau citirea unor informații,
identificând în acestea scene prin care se puteau transpune în trecut.

51
Studierea bisericii în cauză, care face parte din istoria locală, într -un mod sistematic,
organizat, ne -a solicitat și capacitatea de a sele cta și interpreta sursele informatice aflate la
dispoziția noastră: cărți, documente din arhivă, mass -media, Internetul etc. Temele pe care am
ales să le studieze copiii în cadrul acestui opțional sunt interesante și accesibile nivelului lor
de înțelegere. Cercetarea surselor directe sau indirecte (locuri, persoane, evenimente
cunoscute din studiile efectuate), le -a stimulat copiilor motivația pentru învățătură.

Pornind de la aceste considerente, am formulat ipoteza cercetării: prin utilizarea
strategiei didactice optime, a metodelor activ -participative, elevii vor ajunge mai ușor la
însușirea istoriei locale, la dezvoltarea limbajului religios și cunoașterea patrimoniului
cultural și istoric local.

Studiul acestei probleme a fost generat de dorința de a le completa elevilor
cunoștințele existente referitoare la valorile locale, la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din
Focșani, dar și unele constatări ale literaturii de specialitate care susțin că una din cauzele
instalării succesului școlar o reprezintă predarea cu ajutorul metodelor activ -participative.
Prin cercetarea pe care am întreprins -o am încercat să demonstrez că, dacă se ține
cont de nivelul de pregătire a elevilor, de alegerea acelor metode activ -participative care să le
stimuleze dorința de c unoaștere și dacă dozăm sarcinile corespunzător particularităților
psihoindividuale ale fiecărui copil, vom obține o învățare eficientă.
Atractivitatea sau repulsia unui copil față de o disciplină de studiu depinde și de
modalitatea prin care profesorul reușește să aleagă acele strategii care să conducă la învățarea
de plăcere. Dacă elevul simte că pătrunde în miezul noțiunilor, dacă gândirea lui este
stimulată în mod sistematic să facă un efort gradat și simte că ființa lui adaugă ceva în urma
fiecărei a ctivități, dacă el trăiește bucuria fiecărui succes mare sau mic, toate aceste trăiri
cultivă interesul și dragostea pentru studiul acestei discipline.

Locul de desfășurare a cercetării: Cercetarea s -a desfășurat la Școala Gimnazială
„Anghel Saligny“ Focș ani, Vrancea, la clasa a VIII -a C.
Perioada cercetării: Cercetarea s -a desfășurat pe parcursul unui an școlar (2017/
2018).
Tipul cercetării: cercetarea este cantitativă și calitativă.
Eșantionarea:
a) eșantionul de subiecți:

52
– eșantionul general, format din 24 de elevi de clasa a VIII -a, care cuprinde: 16 fete și
8 băieți;
b) eșantionul de conținut – cuprinde materia care s -a predat la clasa a VIII -a C, în anul
școlar 2017/ 2018, la disciplina din curriculumul la decizia școlii „Istoria locală înt re trecut și
prezent. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Focșani, Vrancea“.
Variabilele: a) variabila independentă – este reprezentată de activitățile propuse
pentru a se stimula randamentul elevilor. Se folosesc cât mai multe metode activ -participative,
care să conducă la stimularea subiecților, cu scopul de a atinge nivelul de performanță
așteptat: exerciții cât mai atractive, utilizarea unor teste cât mai interesante, solicitarea lor
individualizată în timpul activităților, jocuri d e rol, activități extrașcolare;
b) variabila dependentă: urmărește aspectele psiho -individuale, și
anume: atitudinile, comportamentele, randamentul școlar modificat al copiilor pe tot parcursul
cercetării, completate de dorința copiilor de a participa la propria formare; curiozitatea lor de
a descoperi și învăța cât mai multe lucruri despre istoria bisericilor locale.

3.2. Obiectivele cercetării

Pentru ipoteza enunțată mai sus, mi -am propus ca obiective ale acestei cercetări
următoarele:
O1: determinarea nivelului de inițial și pe cel final pe care îl ating copiii la începutul,
respectiv la finalul clasei a VIII -a;
O2: utilizarea unor metode și tehnici de lucru activ -participative, pe tot parcursul anului
școlar;
O3: încurajarea formării unor relațiilor in terpersonale, prin comunicarea și valorificarea
valențelor formative necesare sarcinilor de învățare în grup;
O4: transformarea funcției cadrului didactic din „transmițător de informații“ în
„colaborator“, și „facilitator“ al învățării;
O5: angajarea activ ă și responsabilă a elevului în procesul învățării și al propriei formări;
O6: analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor școlare inițiale ale copiilor,
comparativ cu cele finale cu cele finale.

53
3.3. Metode utilizate în cercetare

Cercetarea pe care am derulat -o la clasa a VIII -a a fost un tip de metodologie
investigatoare, o cercetare -acțiune, prin care am urmărit recoltarea datelor și optimizarea
activității formativ -instructiv -educative prin intermediul metodelor activ -participative.
Metodele de ce rcetare pe care le -am folosit pe parcursul investigației întreprinse se
pot clasifica în trei categorii, și anume:
1. metodele de colectare a datelor cercetării: experimentul psihopedagogic; metoda
observației; metoda anchetei pe bază de chestionar; metod a analizei portofoliilor/ a produselor
activității subiecților educației; metoda cercetării documentelor curriculare și a altor
documente școlare;
2. metodele de măsurare a datelor cercetării;
3. metodelor de prelucrare matematico -statistică și interpreta re a datelor cercetării.

Metode de colectare a datelor cercetării :

Experimentul psihopedagogic
Conform DEX, termenul de experiment înseamnă „Metodă de cercetare în știință ce
constă în) producerea sau modificarea menționată a unui fenomen, cu scopul observării lui în
condițiile special create și a legilor care îl guvernează “. Termenul de ,,experiment“ provine
din latinescul ,,experimentum”, având explicația de experiență, probă, verificare. Dacă vorbim
despre cercetările pedagogice, în speță despre ac eastă cercetare, experimentul se referă la
verificarea unei ipoteze cu rolul de a elabora concluzii edificatoare.
În cazul în care activitatea didactică are loc în mod obișnuit, experimentul pedagogic
poate avea rol de inovație, o modalitate nouă care are rolul de a optimiza și dezvolta procesul
educațional, deoarece acesta se organizează în așa fel încât capătă valoarea de a proba sau
testa ipoteza propusă de către cercetător. De asemenea, experimentul presupune controlul
activităților propuse într -o manie ra analitică destul de clară și precisă, fiind vorba de fapt de
rolul cercetătorului de a controla factorii care participă la demersul pedagogic și de
înregistrare în mod obiectiv a rezultatelor, în așa fel încât concluziile să fie cât mai corecte.
Experim entul are drept scop modificarea intenționată prin introducerea sau
eliminarea mai multor factori bine precizați dintr -o situație cunoscută de către cercetător, a
condițiilor în care se desfășoară și are loc cercetarea, pentru a trage concluziile de care a re
nevoie, în opoziție oarecum cu metoda observației, care presupune doar urmărirea faptelor și a

54
evenimentelor, fără nicio intervenție (este doar constatativă). Condițiile în care s -a desfășurat
experimentul au fost supuse diverselor influențe, variații c ontrolate sau mai puțin controlate
de către mine, pentru a extrage date obiective, concludente, nesupuse subiectivității. Am putea
spune la un moment dat că experimentul seamănă cu o observație provocată intenționat,
deoarece am făcut în așa fel încât feno menele să se producă sau se schimbe intenționat, cu
scopul cuantificării și al evaluării din punctul de vedere al factorilor care le influențează. De
aceea, de multe ori experimentul mai este numit și ,,metoda observației provocate“, însă are
avantajul că are o precizie și o rigoare mai mare decât în cazul observației.
Practic, în momentul în care declanșăm derularea unui experiment, avem în vedere
aspecte care să conducă la testarea sau verificarea presupunerii (ipotezei) formulate de la
început de către cercetător. Experimentul va avea drept scop, prin urmare, confirmarea sau
infirmarea ipotezei cercetării, fapt care se va realiza prin concluziile pe care le trage
cercetătorul în urma derulării acestuia și, în urma a ceea ce a constatat. De altfel, cercet ătorul
se așteaptă ca, de obicei, să ajungă la concluzii care să înregistreze un progres în ceea ce
privește presupunerea (ipoteza) de la care a pornit în demersul său investigativ. El poate fi pus
în postura de a -și răspunde la problema studiată sau pot s ă apară alte întrebări care vor
conduce spre generarea altor ipoteze din studiul realizat de către cercetător. Prin urmare,
putem concluziona că prin întreprinderea unui experiment psihopedagogic cercetătorul poate
observa obiecte sau fenomene în situația creată de el cu scop intenționat, în vederea
confirmării sau infirmării ipotezei de la care a plecat.
Experimentul pedagogic se desfășoară în trei etape: etapa de constatare, etapa
fundamentală, care cuprinde experimentul propriu -zis și etapa finală. Așa cum e de așteptat,
personalitatea cadrului didactic își pune amprenta asupra metodei de cercetare, a modului de
aplicare și interpretare a rezultatelor. De asemenea, experimentarea pe teme educative este
destul de dificilă, datorită timpului și a factoril or care pot influența rezultatele de pe parcurs.
Pentru aplicarea optimă a experimentului, am ținut seama de particularitățile
psihoindividuale ale copiilor, precum și de unele dificultăți întâmpinate de anumiți copii pe
parcursul derulării sarcinilor de lucru, organizând în etapa inițială a experimentului câteva
activități de acomodare. La momentul inițial și final al cercetării au fost testați toți copiii din
clasă, tocmai pentru a surprinde nivelul general al cunoștințelor și deprinderilor necesare,
precum și anumite particularități ale creativității specifice vârstei. Prin urmare, în etapa
pregătitoare am studiat condițiile în care voi desfășura experimentul, stabilesc experimentul
pe care -l voi introduce și stabilesc strategia aplicării lui. Cea de -a doua etapă a
experimentului, etapa de desfășurare propriu -zisă a lui, este temporal mai lungă, deoarece

55
sarcinile nu pot fi aplicate instantaneu, iar apariția rezultatelor va fi o consecință a concluziilor
finale. În etapa de sfârșit a experimentului se în registrează și se măsoară concluziile acestuia.
Pe baza lor se stabilește confirmarea sau infirmarea ipotezei.
Experimentul psihopedagogic poate fi de două feluri: de dezvoltare sau de
constatare. Prin intermediul primului se urmărește îmbunătățirea proces ului instructiv –
educativ. De asemenea, cu ajutorul acestui tip de experiment de dezvoltare am verificat în
cercetarea întreprinsă eficiența metodelor activ -participative de formare și dezvoltare a
deprinderilor de muncă în grup și independentă și am urmări t stimularea interesului pentru
învățătură și cultură generală a copiilor. Cu ajutorul experimentului de constatare am remarcat
nivelul calitativ și cantitativ al rezultatelor probelor aplicate și am notat aspectele ce urmează
a fi îmbunătățite, măsuri ame liorative.

Observația
Conform DEX, observația este un „procedeu al cunoașterii științific, constând în
contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau proces; cercetare, examinare,
observare; studiu. “ Originea termenului de ,,observație“ provine din limba latină, de la
cuvântul ,,servare“, căruia i se adaugă prefixul ,,ob“, conferindu -i-se semnificația de ,,a avea
înaintea ochilor“, ,,a avea ochii pe“, ,,a cerceta“.
În majoritatea cazurilor, observația are drept scop urmărirea intenționată și
organizată a unui obiect sau fenomen, cu scopul cunoașterii acestuia și a -i descoperi
trăsăturile care îl scoate în evidență, având intenția de a înțelege, a explica și a ameliora
efectele pe care le manifestă. Exa minare, urmărirea obiectului sau a fenomenului în cauză se
va realiza în mediul natural al acestuia, fără a fi influențat de către cercetător în niciun fel, în
condiții normale, naturale, obișnuite de existență, de desfășurare și manifestare a lui.
Observa ția se poate realiza fie în mod direct, fie prin intermediul unor înregistrări
audio -video. Oricum ar fi realizată observația, este necesar ca acela care o realizează,
cercetătorul, să fie martor direct la derularea activităților prin care va constata, exa mina,
supraveghea, desfășura faptele din timpul experimentului.
S-a constatat că această metodă, observația, este una din cele mai mult folosită ca
metodă de urmărire directă, de cercetare a fenomenelor sau obiectelor, având o mare
importanță pentru toți c ei care studiază obiecte sau fenomene, dar și pentru cadrele didactice,
pentru acestea fiind deosebit de utilă în procesul de constatare inițială, ameliorare și
perfecționare a activității pe parcursul derulării sarcinilor instructiv -educative. Metoda nu
presupune doar colectare de date, ci, în același timp, poate identifica și acele probleme care

56
apar pe parcursul derulării activităților de la clasă sau a obiectelor/ fenomenelor investigate și
care trebuie soluționate pentru a ajunge la finalitatea pe car e ne-am propus -o.
Chiar dacă se realizează în mod voit, provocat, sau în mod spontan, observația nu se
limitează doar la constatarea, la examinarea fenomenelor și a obiectelor, ci presupune și o
urmărire și analiză atentă a acestora, prin acele comparații , interacțiuni și condiționări
reciproce, care pot să apară între ele pe parcursul derulării activităților. În mod neintenționat
și inevitabil, observația presupune și anumite reflecții personale din partea cercetătorului, o
anumită doză de subiectivitate din partea acestuia, raționamente, emitere de judecăți și
interpretări proprii asupra celor observate, reflecții cu rol să explice mai bine cauzele sau
efectele produse de obiectele sau fenomenele cercetate.
Observația va fi practică, productivă, folositoa re, numai dacă:
– este planificată din timp, anticipat, organizată și condusă cu mult tact și pricepere, în
vederea urmăririi unor scopuri și obiective pe care și le -a propus cercetătorul de la bun
început, în ceea ce privește derularea acțiunii de observare;
– se asigură, de preferat, acele condiții de desfășurare în mediul lor, natural, a
fenomenelor educaționale pe care le urmărim, prin aceasta asigurându -se obținerea unor
rezultate reale, edificatoare, clare, neinfluențate, mai ales obiective, care pot conduce la
concluzii reale;
– înregistrarea datelor și constatarea lor trebuie să fie clară, cât mai obiectivă, cât mai
detaliată, realizată cu multă rigurozitate, și să nu conducă, de preferat, la interpretări (pentru
aceasta e mai bine ca să folosim m ijloace de înregistrarea audio -video în procesul observării,
care vor reda identic fenomenele și aspectele urmărite);
– consemnarea și înregistrarea datelor trebuie să se realizeze în acele momente sau
imediat (de preferat ca persoana observată să nu știe că noi realizăm acest lucru, deoarece nu
s-ar mai manifesta în mod firesc, natural, iar rezultatele nu ar mai fi aceleași), din mai multe
motive: putem uita ceea ce am constatat sau, mai rău, dacă subiectul vede că este supus
fenomenului observării, comporta mentul său cu privire la ceea ce vrem să urmărim să aibă de
suferit. Constatarea poate fi înregistrată sub mai multe forme: în tabele, scheme, fișe, foi de
observație, carnețele etc. și vor fi surprinse numai acele aspecte care ne interesează, care sunt
importante pentru cercetare, observații necesare studiului întreprins, necesare concluziilor la
care dorim să ajungem;
– obiectele sau fenomenele urmărite nu vor fi observate doar într -o singură situație,
cercetătorul fiind nevoit a urmări condiții și împrejur ări diferite, pentru a lua în calcul toate
variabilele atunci când va elabora o concluzie asupra lor;

57
– observația nu trebuie să rămână doar la stadiul de investigare. Ea trebuie finalizată
prin explicarea aspectelor investigate și formularea unor concluzii. Acestea, la rândul lor, pot
declanșa formularea altor ipoteze, care pot deveni subiectul unor viitoare cercetări.
În cercetarea pe care am întreprins -o anul trecut observația a fost realizată în mod
intenționat, bine conturată, sistematică, în condiții ob ișnuite de desfășurare a activității școlare
a copiilor de clasa a VIII -a, cu scopul de a identifica acele modificări apărute în atitudinea lor
față de istoria locală, în special față de studierea Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din
Focșani, prin folo sirea metodelor activ -participative în situațiile de învățare create. Pentru
aceasta, am urmărit aplicarea cât mai multor metode activ -participative în activitățile derulare,
cu scopul atragerii copiilor față de învățătură și al însușirii de plăcere a info rmațiilor studiate.
Datele pe care le -am constatat în timpul observației au fost consemnate imediat, fără
ca elevii mei să -și dea seama că au fost supuși examinării, pentru ca acestea să fie cât mai
clare și corecte. De asemenea, în sprijinul meu, am elabo rat în prealabil un plan de observație
(anexa 2 ), necesar pentru a nota în permanență reacțiile copiilor pe parcursul desfășurării
cercetării.
Pe parcursul anului școlar am folosit diverse metode activ -participative, la toate
activitățile, cu scopul dezvol tării la copii a dorinței de a lucra în echipă, de a colabora și
coopera cu membrii echipelor, de a -și însuși cu plăcere noțiunile despre istoria locală.
Un bun observator trebuie să posede o serie de însușiri, și anume:
a) însușiri care vizează identific area, descrierea și înregistrarea rapidă și specifică a
celor mai „reprezentative“ și semnificative fapte care se derulează în fața ochilor săi și care
privesc tema sau domeniul studiat;
b) însușire care vizează măsurarea și cuantificarea datelor sau tradu cerea cantitativă a
informațiilor calitative; observatorul sau operatorul de teren trebuie să probeze rigoare și
precizie în manipularea informațiilor „dătătoare de seamă“.
Constatarea și examinarea copiilor s -a desfășurat în condiții normale de lucru, firești,
elevii neștiind că au fost supuși fenomenului de observare și aceasta a asigurat calitatea
observației.

Ancheta pe bază de chestionar
Ancheta este o metodă de cercetare de tip interactiv, care presupune realizarea unui
schimb direct de informații între cercetător și subiecții săi, investigație în urma căreia cadrul
didactic culege date mai ample: interese, motivații, dorințe, aspirații, opinii, cunoștințe,
comportamente, nevoi educaționale, fapte etc., toate acestea în legătură cu anumite fenomene

58
cercetate. Ea reprezintă realizarea unui schimb de informații între cercetător și elevi, cu scopul
de a identifica acele cauze care au determinat apariția dificultăților de învățare. Am realizat
atât anchete orale, cât și în scris (chestionare) pentru ide ntificarea clară și precisă a
problemelor de învățare cu care se confruntă copiii. Ancheta am desfășurat -o oral (interviu).
Metoda anchetei pe bază de chestionar permite culegerea unor informații folosind regula
întrebare -răspuns. Am ales această tehnică d e aplicare prin intermediul anchetatorului, fiind
evitată versiunea autoadministrării, din cauza riscului de neimplicare a subiecților în sarcina
de a răspunde la întrebări sau a tendinței unora de a răspunde evaziv, fără a analiza profund
întrebarea în ve derea elaborării unui răspuns adecvat. Cercetătorul care realizează ancheta va
concepe o serie de întrebări care să conducă la informații despre personalitatea și
comportamentele lor, cu scopul stimulării pozitive a celor investigați.
Ancheta are avantajul că pot fi chestionați mulți subiecți într -un timp scurt, iar
informațiile pe care dorește cercetătorul să le afle sunt în concordanță cu ipoteza cercetării.
Pentru început am chestionat elevii pentru a vedea în ce „relație“ se află aceștia cu
istoria loca lă și a mă convinge, în acest sens, la ce nivel de gândire se află fiecare. I -am mai
chestionat pe elevi pentru a afla preferințele lor privind disciplina opțională pe care urma să o
parcurgem, de a afla ce surse de informare posedă fiecare în biblioteca p ersonală și dacă
lucrează de plăcere sau obligați de părinți. Am stabilit eșantionul de elevi, am aplicat proba
predictivă, am stabilit strategia desfășurării experimentului. Am adunat material despre
activitățile, opiniile și atitudinile grupului de copii .
Chestionarul folosit în anchetă (în latină "questio" înseamnă căutare, cercetare,
întrebare, interogatoriu), este alcătuit dintr -o suită de întrebări (care pot fi și fotografii, desene
sau scheme, grafice) scrise, bine întocmite și structurate în așa fel încât să cuprindă toate
informațiile de care are nevoie cercetătorul. Răspunsurile pe care le -am primit au fost
concentrate în niște concluzii aflate în strânsă legătură cu fenomenele studiate, pe care eu, în
calitate de cercetător, nu le -aș fi putut afla atât de rapid și cu amprenta personală a celui
interogat, decât prin intermediul chestionarului.
Când erau copiii în clasa a VII -a, am realizat mai întâi un chestionar în legătură cu
studierea istoriei locale și a bisericii în cauză și, pe baza răspunsuril or obținute, am întreprins
demersuri pentru implementarea acestui opțional în școală, mai ales elevii au manifestat
dorința de a realiza acest demers. ( anexa 3 ).
Ca m etodă fundamentală de investigație, ancheta a avut un caracter intenționat, cla r,
de a s chimba realitatea educațională prin introducerea unei modificări în desfășurarea
procesului instructiv -educativ și constatarea efectelor acestora (predarea istorie locale).

59
Metoda analizei portofoliilor/ a produselor activității subiecților educației este o
metodă din ce în ce mai utilizată în zilele noastre și are drept scop realizarea unor portofolii cu
produsele activității copiilor și studierea datelor oferite de acestea, în concordanță cu
obiectivele cercetării, atât din punct de vedere cantitativ, cât mai ales calitativ.
Portofoliile elevilor sunt adevărate „comori“. Ele pot oferi informații asupra
procesului de investigare, de căutare de informații realizat de către elevi, a demersului de
descoperire a unor documente, de colectare și prelucrare a datel or de către aceștia, dar și
asupra produselor finite confecționate de ei.
Componența portofoliilor elevilor o reprezintă produsele activității lor, realizate în
urma activității de cercetare și conțin chiar și rezultatele învățării. Aplicând această metodă
am avut posibilitatea să studiez materialele realizate de elevi pe parcursul cercetării (teste, fișe
de lucru, de grup și individuale, diverse obiecte etc.), reușind astfel să surprind date
referitoare la rezultatele acțiunii educaționale desfășurate în t impul investigației.

Cercetarea documentelor curriculare și a altor documente școlare
Această metodă, a cercetării documentelor curriculare și școlare, este deosebit de
importantă pentru cadrul didactic în general, dar mai ales în demersul investigativ pe care am
ales să -l derulez. Ea presupune analiza, din perspectiva anumitor parametri, s tabiliți în
concordanță cu scopul și obiectivele cercetării, a datelor oferite de:
– documentele curriculare oficiale, care reprezintă o sursă de documentare obligatorie
pentru desfășurarea activităților educaționale: Curriculumul Național pentru învățământ ul
obligatoriu; planurile -cadru de învățământ pentru clasa a VIII -a; programa școlară pentru
clasa a VIII -a; auxiliarele, ghidurile, îndrumătoarele, normele metodologice și materialele
suport; manualele alternative;
– diferite documente școlare, care permit colectarea de date concrete referitoare la
activitatea membrilor comunității locale;
– documente de arhivă care reflectă istoria Bisericii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din
Focșani, Vrancea.
În vederea desfășurării în bune condiții a cercetării am studiat toa te documentele
școlare în vigoare și a celor de arhivă care ne puteau ajuta în demersul investigativ și la
colectarea datelor necesare și am analizat progresul obținut pe linia dezvoltării personalității
elevilor, am studiat tradiții creștine și obiecte (c hiar am confecționat unele), pe baza cărora
copiii au întocmit referate, care au constituit un material prețios pentru a constata evoluția
personală a acestora.

60
3.4. Desfășurarea activității și înregistrarea rezultatelor testului inițial

Cercetarea pe care am întreprins -o s-a realizat în școala în care lucrez, Școala
Gimnazială „Anghel Saligny“ din Focșani, cu elevii din clasa a VIII -a, pe care i -am îndrumat
și cu care discutasem cu un an anterior (în clasa a VII -a) dacă pot să aplic opțio nalul propus
și la care am obținut acordul părinților. În derularea cercetării am parcurs următorii pași:
1) am aplicat un test inițial, cu scopul de a verifica nivelul de la care voi porni – nivelul
clasei și cunoștințele inițiale ale copiilor despre istor ia locală;
2) am desfășurat activități diverse, școlare și extrașcolare, pentru a le trezi elevilor
interesul pentru propria formare și pentru cultura locală;
3) pentru confirmarea sau infirmarea ipotezei am aplicat o probă de evaluare finală
elevilor, pentru a putea trage concluzii asupra impactului pozitiv sau negativ asupra folosirii
metodelor activ -participative în demersul învățării;
4) am analizat rezultatele și am concluzionat dacă mi -am atins sau nu obiectivele
propuse și dacă din ipoteza inițială s -au de sprins întrebări sau alte posibile ipoteze.
Așa cum era și firesc, în cercetarea pe care am derulat -o nu puteam pleca decât de la
aplicarea unui test inițial copiilor, părere împărtășită și de D. Ausubel și Fl. Robinson: „Dacă
aș vrea să reduc toată psihopedagogia la un singur principiu, eu spun: ceea ce influențează cel
mai mult învățarea sunt cunoștințele pe care le posedă elevul la plecare. Asigurați -vă de ceea
ce el știe și instruiți -l în consecință.“
În desfășurarea activității de cercetare, așa cum am precizat și descris mai sus, am
folosit ca metode de bază observația, experimentul pedagogic, ancheta pe bază de chestionar
și analiza documentelor școlare.
Cercetarea pe care am întreprins -o a cuprins trei etape:
1) etapa inițială , care a avut un car acter constatativ asupra nivelului inițial al clasei;
2) etapa experimentală , cu valoare instructiv -educativă, formativă, de stimulare a
proceselor psihice și a personalității elevilor;
3) etapa evaluării , cu caracter comparativ cu privire la rezultatele obțin ute în urma
demersului experimental (de la faza inițială la cea finală).

Lotul de subiecți supus cercetării a fost format din elevii clasei a VIII -a C de la
Școala Gimnazială „Anghel Saligny“ din Focșani, Vrancea, format din 24 de copii: 8 băieți și
16 fete. Elevilor li s -a predat în anul școlar 2017/ 2018 disciplina „Istoria locală între trecu t și

61
prezent. Biserica «Sfântul Ioan Botezătorul» din Focșani, Vrancea“, prin folosirea cât mai
multor metode activ -participative, a activităților individuale, în perechi, pe echipe, cu scopul
însușirii mai rapide și eficiente a cunoștințelor.
Copiii au fo st inițial chestionați în anul anterior (clasa a VII -a) cu privire la
importanța istoriei locale pentru ei și a necesității studierii acestei discipline din curriculumul
la decizia școlii. La începutul clasei a VIII -a am chestionat din nou copiii cu privir e la noua
disciplină pe care o aveau de studiat, pentru a vedea de unde pornim și am stabili strategia de
lucru: „Consideri că vei studia istoria locală și Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din
Focșani de plăcere, pentru că așa trebuie sau nu își place a ceastă materie?“ La această
întrebare 19 copii (79 %) au răspuns că vor studia de plăcere, 4 (17 %) pentru că așa trebuie și
1 (4 %) că nu îi place acest opțional.

Diagrama areolară privind preferințele manifestate de copii
pentru studierea opționalului

Aplicarea testului inițial

În etapa inițială am aplicat un test de evaluare inițială, cu scopul de a stabili punctul
din care voi pleca în desfășurarea demersului cercetării. Testul a fost conceput pentru clasa a
VIII-a C, în funcție de programa pentru curriculumul la decizia școlii : „Istoria locală între
trecut și prezent. Biserica «Sfântul Ioan Botezătorul» din Focșani, Vrancea“ . Această probă
am aplicat -o la sfârșitul lunii septembrie a anului școlar 2017/ 2018, după ce le -am prezentat
anterior elevilor obiectul de studiu și conț inuturile pe care le vor parcurge. Voi reda în
19; 79%4; 17%1; 4%Importanța studierii opționalului pentru
copii
copii care vor studia de plăcere
copii care vor studia din obligație
copii cărora nu le place opționalul

62
continuare competențele derivate/ obiectivele operaționale), itemii testului, punctajele și
rezultatele obținute.
Având un caracter constatativ, testul de evaluare inițială reflectă volumul și calitatea
cunoșt ințelor, deprinderilor și priceperilor elevilor în ceea ce privește istoria locală,
constituind un punct de pornire în demersul formativ, instructiv -educativ.
Testul a fost aplicat întregii clase.

PROBĂ DE EVALUARE INIȚIALǍ

Data: __________
Numele și prenumele elevului: _________________________
Timp de lucru: 30 minute
Punctaj maxim: 100 puncte (10 puncte din oficiu)
Punctaj obținut: ___________

Competențe derivate/ obiective operaționale:

C1 – cunoașterea/ să cunoască noțiunile elementare din domeniul istoriei;
C2 – identificarea/ să identifice secolele în care se desfășoară acțiunea, în funcție de anul în
care s -a petrecut;
C3 – ordonarea/ să ordoneze cronologic unele evenimente istorice;
C4 – completarea/ să completeze unele enunțuri lacunare.

Istoria locală între trecut și prezent. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“
din Focșani, Vrancea
– test inițial –

1. Completează următoarele enunțuri: (6 p.)

Știința care studiază evoluția societății omenești dintr -o anumită localitate (zonă), din
cele mai vechi timpuri și până în prezent este _____________________________ .
Reconstituirea istoriei se realizează cu ajutorul ____________________________ .

2. Completați coloanele de mai jos cu exemple corespunzătoare: (12 p.)

IZVOARE SCRISE IZVOARE NESCRISE
_______________ _________________
_______________ _________________
_______________ _________________

3. Alege răspunsul corect: (6 p.)

 Oamenii care studiază istoria se numesc:

63
a) arheologi
b) istorici
c) geografi

 Lucrarea care oferă informații despre mediul geografic și trecutul unei localități
este:
a) cronica
b) atlasul
c) monografia

 100 de ani formează:
a) un deceniu
b) un secol
c) un mileniu

4. Notează anii de început și de sfârșit ai fiecărui secol: (12 p.)
Ex.: sec. II: 101 – 200

sec. VIII: ___________________
sec. XV: ___________________
sec. XIX: __________________

5. Notează cu adevărat (A) sau fals (F) următoarele afirmații: (6 p.)

a) Orice persoană aparține unei comunități.(___)
b) Tradițiile și obiceiurile creștine nu influențează modul de viață și ocupațiile unei
comunități. (___)

6. Ordonează cronologic următoarele evenimente din istoria familiei tale: (10 p.)

_______ anul nașterii mamei tale
_______ anul căsniciei părinților tăi
_______ anul botezului tău
_______ anul nașterii bunicului din partea tatălui
_______ anul nașterii tatălui tău

7. Realizează corespondența dintre termenii înscriși în cele două coloane: (8 p.)

bunicul mama bunicii mele
străbunica sărbătoare creștină
istoria comunității tatăl tatălui meu
Paști istorie locală

8. Răspunde la următoarele întrebări: (12 p.)

Care sunt membrii familiei tale?
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
________________ _______________________________________________

64
Ce sărbători tradiționale creștine serbează familia ta în fiecare an?
_____________________________________________________________________
_________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Ce daruri poți oferi tu celor nevoiași?
_____________________________________________________________________
_________________________________________________________________
___________________________________________________________________

9. Acum, că acesta este primul tău test de istorie locală, scrie în câteva cuvinte părerea
ta legată de această materie și dacă ți se pare important a cunoaște aceste informații.
Argumenteaz ă. (18 p.)
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
______________________________________ _______________________________
_____________________________________________________________________
_____________________________________________________________________
__________________________________________________________ __________

10 p oficiu; Tota l: 100 puncte

Succes! Ai finalizat testul! Cum ți s -au părut întrebările? (Colorează fața
corespunzătoare!)

Tabel analitic cu rezultatele obținute în urma aplicării testului inițial

Nr.
crt. Subiecți Punctaj
1. A. G. 80
2. B. A. 100
3. C. C. A. 55
4. D. P. 100
5. G. C. C. 95
6. F. M. 100
7. I. C. C. 85
8. J. I. 75
9. L. N. 100
10. M. N. 75
11. M. G. 100

65
12. N. N. 65
13. N. T. 70
14. O. A. 85
15. P. A. 80
16. P. G. 100
17. P. O. S. 55
18. R. A. 100
19. R. L. 95
20. S. M. E. 100
21. Ș. I. 85
22. T. I. 75
23. U. M. 100
24. Z. I. 75

Diagrama liniară cu rezultatele obținute de elevi la testul inițial

Procentual, rezultatele testului inițial sunt următoarele:

Tabel sintetic cu rezultatele finale ale testului inițial

Punctaj Numărul elevilor
100 9
95 2
85 3
80 2
75 4
70 1
050100
A. G.
B. A.
C. C. A.
D. P.
G. C. C.
F. M.
I. C. C.
J. I.
L. N.
M. N.
M. G.
N. N.
N. T.
O. A.
P. A.
P. G.
P. O. S.
R. A.
R. L.
S. M. E.
Ș. I.
T. I.
U. M.
Z. I.80100
5510095100
8575100
75100
65708580100
5510095100
8575100
75Punctaj
SubiecțiRezultatele obținute de elevi la testul
inițial

66

Diagrama liniară a rezultatelor testului inițial în funcție de punctaj

Din analiza rezultatelor înregistrate în tabele s -a constatat că 14 elevi (58 %)
stăpânesc foarte bine materia acumulată în cultura generală inițială, 7 (29 %) la un nivel bun
și 3 (13 %) la un nivel satisfăcător.
Studiind rezultatele, am întreprins primul pas în organizarea instruirii, prin aplicarea
la activități a unor metode activ -participa tive moderne, folosirea unor jocuri de rol, sarcini cu
un grad mai mare de complexitate în scopul comunicării și reactualizării noțiunilor. De
asemenea, am avut în vedere și efectuarea unui număr sporit de studii de caz și activități
tematice, care să înle snească parcurgerea cu ușurință de către elevi a sarcinilor cerute și
posibilitatea rezolvării rapide a acestora. Testele, jocurile, activitățile interactive au avut un
grad diferit de dificultate, uneori chiar în funcție de nivelul de înțelegere al copiil or, de
particularitățile de vârstă și individuale caracteristice fiecăruia în parte.

65 1
55 2
9
23
24
112
0246810
0 20 40 60 80 100 120Nr. de elevi
PunctajRezultatele finale ale testului inițial

67
3.5. Analiza, prelucrarea și interpretarea rezultatelor testului final

Pentru realizarea progresului școlar prin folosirea optimă a educării copiilor, am
folosit pe tot parcursul anului școlar predarea activ -participativă. În acest sens, am aplicat
deseori metode de lucru în grup ca: Mozaicul, tehnica Lotus, Ciorchinele, Bula dublă, lectura
textelor științifice (metode care favorizează predarea -învățarea conceptelor), Dia mantul,
Posterul, tehnica Blazonului, Diagrama Venn, Turul galeriei, analiza și interpretarea
imaginilor (metode de fixare, consolidare și evaluare), Brainstormingul, Metoda Philips 6/6,
jocul de rol (metode care stimulează gândirea și creativitatea), Pălă riile gânditoare, studiul de
caz, Știu/ Vreau să știu/ Am învățat, Explozia stelară (metode prin care elevii sunt învățați să
rezolve sarcini) și proiectul, investigația comună, experimentul (metode de lucru în grup).
Testul final l -am aplicat la sfârșitul lunii mai, pentru a confirma/ infirma ipoteza de la
care am pornit în realizarea cercetării.

Test de evaluare finală

Competențe derivate/ obiective operaționale:
C1 – localizarea/ să localizeze în spațiu faptele din istoria locală a bisericii;
C2 – stabilirea/ să stabilească relații între aspectele unui fapt istoric pe baza surselor documentare;
C3 – analizarea/ să analizeze un fapt istoric pe baza cunoștințelor asimilate.

Se acordă 10 puncte din oficiu.
Rezolvarea tuturor itemilor este obligatorie.
I. Ordonați cronologic următoarele evenimente istorice:
a. cutremurul care a dus la închiderea mănăstirii 1. …..
b. anul incendierii mănăstirii 2. …..
c. zidirea Mănăstirii „Sfântul Ioan“ 3. …..
d. dreptul de a fi scutită de dări 4. …..
2,5 p. x 4 = 10 p

II. Stabiliți valoarea de adevăr pentru următoarele enunțuri:

a) Cel mai grav aspect care a afectat mănăstirea a fost războiul. A. F.
b) Prima zidire a mânăstirii a fost realizată în anul 1661. A. F.
c) În anul 1866 a fost cedată grădina Primăriei Focșani și transformată în Grădină publică.
A. F.
d) Aici au fost oficiate evenimente importante din viața domnitorilor vremii. A. F.
2,5 p. x 4 = 10 p

III. Menționați două evenimente importante din vi ața Bisericii „Sfântul Ioan
Botezătorul“ din Focșani.
5 p. x 2 = 10 p.

68
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
____________________________________ ______________________________________
__________________________________________________________________________
__________________________________________________________________________
______________________________________________________________________ ____
__________________________________________________________________________
________________________________________________________

IV. Completați spațiile libere cu informația corectă:

Prima zidire a Mănăstirii „Sfântul Ioan“ s -a realizat în anul __________ .
Mănăstirea deținea în trecut multe ____________, majoritatea primite din donații.
Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Focșani se află în __________________
orașului.
Așezată la granița dintre Moldova și Țara Românească, mănăstirea a constituit un punct
de _____________ între cele două țări.
4 x 2,5 p. = 10 p

V. Citiți cu atenție textul:

,,Acest sfânt locaș fiind zidit la leat 1661 de cel întru fericită dormire domn
Grigore Ghoerghii Ghica VV. și înfrumusețat acum de cătră cel în ființă neacealnic pre o
sfinția sa, Epis copul Troados Chiriu Timoftei Tressaleanul în cea mântuitoare pentru
Prințipatul Țării Românești epoha a prea bunului și adevăratului urmaș ctitorul numit Prea
Înălțatului Domn și stăpânitor Alexandru Dimitrie Ghica VV. la anul mântuitor 1840.“.

Pornind de la acest text, răspundeți următoarelor cerințe:

1. Precizați pe coperta cărei cărți este scris acest text. 5 p.
____________________________________________________________________
2. Precizați ce reprezintă acest text pentru Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“. 4 p.
____________________________________________________________________

3. Menționați unde se află această biserică. 6 p.
______________________________________________________________________
__________________________________________________________________

4. Specificați ce a însemnat această biserică pentru orașul Focșani și împrejurimi. 10 p.
_________________ ___________________________________________________
______________________________________________________________________
__________________________________________________________________

Total 25 puncte

VI. Alcătuiți enunțuri sau explicați următorii termeni: „Naos“, „pisanie“, „agheasmă“,
„rugăciune“, „cruce“.
5 x 5 p. = 25 p.
__________________________________________________________________ ____
______________________________________________________________________

69
______________________________________________________________________
______________________________________________________________________
__________________________________________ __________________

Tabel analitic cu rezultatele obținute în urma aplicării testului final

Nr.
crt. Subiecți Punctaj
1. A. G. 85
2. B. A. 100
3. C. C. A. 65
4. D. P. 100
5. G. C. C. 95
6. F. M. 100
7. I. C. C. 90
8. J. I. 80
9. L. N. 100
10. M. N. 75
11. M. G. 100
12. N. N. 70
13. N. T. 75
14. O. A. 100
15. P. A. 95
16. P. G. 100
17. P. O. S. 90
18. R. A. 80
19. R. L. 100
20. S. M. E. 75
21. Ș. I. 100
22. T. I. 70
23. U. M. 75
24. Z. I. 90

70

Diagrama liniară cu rezultatele obținute de elevi la testul final

Tabel sintetic cu rezultatele finale ale testului final

Punctaj Numărul elevilor Procentaj
100 9 34
95 2 8
90 3 17
85 1 4
80 2 8
75 4 17
70 2 8
65 1 4
A.
G.B.
A.C.
C.
A.D.
P.G.
C.
C.F.
M.I.
C.
C.J. I.L.
N.M.
N.M.
G.N.
N.N.
T.O.
A.P.
A.P.
G.P.
O.
S.R.
A.R.
L.S.
M.
E.Ș. I.T. I.U.
M.Z. I.
Punctaj 85100 65100 95100 90 80100 75100 70 75100 95100 90 80100 75100 70 75 9085100
6510095100
90
80100
75100
707510095100
90
80100
75100
707590
020406080100120Punctaj
SubiecțiRezultatele obținute de elevi la testul final

71

1 2 3 4 5 6 7 8
Punctaj 100 95 90 85 80 75 70 65
Numărul elevilor 9 2 3 1 2 4 2 1
Procentaj 34 8 17 4 8 17 8 4020406080100120PunctajRezultatele elevilor la testul final în procente
Punctaj
Numărul elevilor Procentaj

Diagrama liniară cu rezultatele elevilor la testul final, în procente

Conform rezultatelor înregistrate în tabele s -a constatat că 15 elevi (62,5 %)
stăpânesc foarte bine materia însușită, iar 9 (37,5 %) la un nivel bun, ceea ce demonstrează
clar că acești copii au evoluat de la nivelul inițial, și asta s -a datorat folosirii metodelor optime
de lucru cu clasa, și anume cele moderne, activ -participative.

3.6. Concluziile cercetării

Analiza comparativă a testelor

calificativ
item 50 – 65 puncte 70 – 80 puncte 85 – 90 puncte 95 – 100 puncte
Test inițial 3 7 3 11
Test final 1 8 4 11

72

Diagrama liniară comparativă a rezultatelor testelor inițial și final

Diagrama areolară a rezultatelor comparative ale elevilor la test

Rezultatele evaluǎrii finale au evidențiat un progres semnificativ în dezvoltarea
competențelor elevilor, ca urmare a folosirii unor metode de lucru activ -participative, subiecții
demonstrând un interes pozitiv pentru astfel de activități, pentru istoria locală, pentru
studierea Biser icii „Sfântul Ioan Botezătorul“ din Focșani, deoarece atenția, gândirea,
024681012
1 2 3 437
311
18
411Diagramă comparativă
Test inițial Test final
50 -65 puncte
12%
70 -80 puncte
29%
85 -90 puncte
13%95 -100 puncte
46%Test inițial
50 – 65 puncte
70 – 80 puncte
85 – 90 puncte
95 – 100 puncte
50 -65 puncte
4%
70 -80 puncte
33%
85 -90 puncte
17%95 -100 puncte
46%Test final
50 – 65 puncte
70 – 80 puncte
85 – 90 puncte
95 – 100 puncte

73
imaginația sunt solicitate la maximum numai dacǎ acestea sunt bine structurate și organizate,
dacă profesorul concepe sarcini interesante, menite să stârnească interesul și creativita tea
copiilor.
Cele douǎ evaluǎri concludente pe care le -am aplicat și -au atins scopul, prima
constatând nivelul inițial de dezvoltare a competențelor elevilor, iar a doua reliefând saltul
calitativ stimulat de implementarea activităților interesante despr e istoria locală și a bisericii,
realizate pe baza metodelor activ -participative, pe parcursul întregului demers experimental.
Copiii au demonstrat o bunǎ capacitate de organizare, s -au mobilizat, au dat dovadă de
creativitate în derularea unor astfe l de activități, devenind mai interesați de cultura și
obiceiurile creștine ale comunității locale.
Pentru a putea să realizez cu succes demersul instructiv -educativ, pentru ca materia
să fie mai interesantă și mai atrăgătoare pentru copii, a m diversificat paleta sarcinilor de lucru,
prin folosirea metodelor de activitate moderne, activ -participative, orientând gândirea elevilor
spre analizarea, interpretarea și decodificarea mesajului transmis de acestea, prin diverse
acțiuni realizate în comun cu părinții , cu specialiști sau membri ai comunității locale, iar
rezultatele obținute de elevi în planul înțelegerii, receptării și învățării noțiunilor s -au
observat prin progresul înregistrat de la momentul inițial spre cel final .
Evaluarea inițialǎ a urmǎrit id entificarea nivelului de la care s -a pornit în derularea
demersului cercetării. Ea s -a derulat în sala de clasǎ, în condiții optime de lucru. Copiii au fost
manifestat de la început curiozitate și interes deosebit pentru studiul noii materii: „Istoria
locală între trecut și prezent“.
Evaluarea finalǎ a urmǎrit cunoașterea nivelului de dezvoltare a cunoștințelor
elevilor, stabilit în urma derulării demersului experimental care s -a întreprins la clasă.
Activitățile au fost desfășurate prin metode și tehnici de lucru activ -participative, cu scopul
stimulării creativității elevilor, ele constituind, de fapt, punctul de plecare în educarea copiilor
pentru a putea să se informeze singuri, să colecteze date din surse sigure, să realizeze studii
individuale și de echipă și să finalizeze portofolii sau referate prin eforturi personale, în
funcție de capacitățile și de cunoștințele asimilate.
În contextul societății actuale, în care asistăm uneori neputincioși la degradarea
treptată a valorilor culturale și ale trad ițiilor religioase moștenite de la înaintașii noștri,
consider că este imperios necesar și ne bucură faptul că am reușit ca elevii să dorească să
cunoască, să păstreze și să transmită la rândul lor moștenirea creștină pe care au primit -o de la
părinții lor , bunici și străbuni.

74
Este știut faptul că, din punct de vedere psihologic, elevii diferă între ei sub aspectul
dezvoltării bio -psiho -sociale, al capacităților de învățare, mai ales al motivației care determină
învățarea, al atitudinilor față de școală și asimilarea de cunoștințe, al ritmului în care acestea
pot fi însușite. De aceea, prin realizând această cercetare, am ajuns la concluzia că doar prin
activități atractive, interesante, realizate activ -participativ, într -o manieră modernă, se poate
asigura o învățare eficientă pentru toți copiii, respectându -se particularitățile psiho -individuale
ale acestora.
De asemenea, prin alegerea în mod corespunzător a strategiilor de lucru și de
evaluare, datorită modului în care se realizează planificarea, organizar ea și conceperea
sarcinilor și diversificarea activităților de tip școlar și extrașcolar, am constatat că numai prin
folosirea metodelor activ -participative și conducerea modernă a procesului instructiv –
educativ, pot să asigur reușita copiilor. Totodată, t actul pedagogic, înlăturarea cauzelor
eșecului la învățătură, dar mai ales prin colaborarea cu părinții și membrii comunității locale,
adică toți acei pioni care sunt direct implicați în formarea și educarea elevilor, a căpătat în
zilele noastre un rol deo sebit de important în educarea generației viitoare, asigurarea reușitei
școlare și constituie modalități de creștere a eficienței procesului de învățare, mai ales dacă
ținem cont de faptul că în zilele noastre ne confruntăm cu fenomenul digitalizării, scăd erea
interesului pentru învățătură, pentru asimilarea valorilor culturale și tradiționale, dar mai ales
religioase ale comunității.
Faptul că am diversificat paleta de activități și sarcini pe care le -am implementat la
clasă în predarea acestui opțional a avut drept scop crearea la copii a conștiinței de neam, a
apartenenței la comunitatea locală, a contribuit la dezvoltarea și solicitarea gândirii elevilor, a
imaginației și creativității acestora. Cadrele didactice nu ar trebui să uite că toate acestea se
pot realiza cu succes numai dacă ne adaptăm stilul de lucru și ținem cont de particularitățile
psihoindividuale ale copiilor cu care lucrăm. În planificarea, organizarea, conceperea și
alegerea activităților ideale pentru a -mi atinge scopul ca elevii să în țeleagă rolul tradițiilor
creștine în viața lor, am ținut cont de faptul că orice lucru nou atrage și nu se poate realiza fără
să ținem cont de moștenirea culturală anterioară. Prin urmare, nu putem vorbi de moștenire
dacă nu știm cum a apărut credința în viața noastră, cum am apărut noi, ca oameni, ce
activități, tradiții și obiceiuri ne leagă în societatea în care trăim și muncim, care este rolul
nostru pe Pământ și cum ar trebui să păstrăm toate valorile culturale care ne leagă ca neam.
Activitățile indi vidualizate pe care le -am aplicat la clasă (sarcini specifice fiecărui copil, în
funcție de capacitățile sale personale, folosite adesea pentru a stimula copiii să lucreze în ritm
propriu, în funcție de abilitățile care -i caracterizează) au avut drept scop identificarea și

75
valorificarea ritmului propriu de lucru al fiecărui copil, punerea în valoare a abilităților
personale, a capacităților, deprinderilor, aptitudinilor, creativității și imaginației copiilor, știut
fiind faptul că ei, la această vârstă, sun t mai aproape de jocul de rol, lumea pe care și -o
creează, putând astfel fi buni actori în propria formare.
De asemenea, în activitatea de cercetare, am urmărit nu numai progresul clasei în
general, ci și al fiecărui elev în parte, promovând în rândul aces tora concurența cu ceilalți, dar
mai ales ambiția de a se depăși pe sine.
De multe ori am folosit și activități individuale, diferențiate, prin metodele și
sarcinile de lucru activ -participative aplicate, urmărind să asigur condiții prielnice de reușită ș i
evoluție a elevilor în ceea ce privește informațiile primite, învățătura, asimilarea de cunoștințe
într-un mod cât mai plăcut, propriu. Este deja știut faptul că asimilarea cunoștințelor se
realizează în ritm propriu, copiii nefiind educabili la aceeași cotă (și trebuie să recunoaștem că
motive sunt destule: moștenirea ereditară, mediul social în care trăiește, ritmul de învățare,
capacitatea de înțelegere a noțiunilor și de asimilare a cunoștințelor etc.) și, am constatat că,
dacă noi, în calitate de cad re didactice, vom fi mai preocupate de a obține cât mai multe date,
informații despre elev, indiscutabil vom avea și mai bune rezultate pozitive cu acesta,
modelând, modificându -ne și adaptând mereu demersul didactic în funcție de particularitățile
psihoin dividuale și dorințele de formare ale copilului. Prin urmare, tot demersul didactic ține
de calitățile și tactul pedagogic al cadrului didactic, de modul în care acesta va reuși să educe
copiii, pentru a avea de -a face numai cu caractere deschise, comunica tive și puternice, de a
forma la aceștia o identitate proprie, pentru a ajunge să -și iubească tradițiile și obiceiurile,
comunitatea în care trăiește, să promoveze valorile culturale ale societății în care trăiește.
Acest lucru se poate realiza atât în șco ală, creând un mediu plăcut, afectiv, instituție la care
copilul este de preferat să vină cu plăcere și nu pentru că așa trebuie, sau își doresc părinții ori
consideră că e obligatoriu. Este neapărat necesar ca educația să se desfășoare într -un mod
natural , într -un mediu favorabil, plăcut, prielnic asimilării de informații specifice vârstei și
necesităților proprii de educare (ritmului propriu de dezvoltare al fiecărui copil).
Prin conceperea și aplicarea la clasă a acestei programe pentru curriculumul la
decizia școlii (Istoria locală între trecut și prezent. Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul“ din
Focșani, Vrancea) am avut în vedere stimularea învățării active și abordarea educațională
diferențiată. De asemenea, acest opțional l -am creat și parcurs cu scop ul clar de a promova în
rândul celor tineri valorile culturale creștine, care ne definesc ca popor, ca „fii de țărani“ care
suntem cu toții, fie că o recunoaștem sau nu. Abordarea propusă de mine se orientează asupra
folosirii metodelor activ -participative , care promovează activitatea de grup, acestea fiind atent

76
selectate, pentru ca modalitatea de lucru în echipă și acțiunea directă a copilului cu mediul
creștin, care poate fi de cele mai multe ori ușor respins de către adolescenți, să conducă la
rezultate pozitive privind educația copiilor. Aceste metode moderne, activ -participative, pot fi
îmbinate într -un mod plăcut, iar activitățile pot fi presărate cu povești sau activități prezentate
de specialiști în domeniu (în felul acesta dezvoltându -se și respect ul copiilor față de viața
creștină și valorile culturale moștenite de la părinți și bunici).
Am ales să predau acest opțional, deoarece am urmărit ca să fie rupte barierele
psihologice, ca granițele dintre generații și prejudecăți să dispară și ca elevii să învețe să
studieze anumite teme cu ajutorul mijloacelor de investigare a mai multor științe (istorie,
geografie, literatură, tehnologii, muzică etc.). consider că reușita activităților propuse și
susținute la clasă în cadrul acestui opțional se bazează pe experiența mea ca profesor, care a
urmărit permanent atingerea obiectivelor propuse, realiz ate clar, precis, atent selectate, și
repartizarea copiilor a unor sarcini precise de descoperire în cadrul familiilor lor a tuturor
acelor valori creștine care -i identifică pe elevi ca aparținători și păstrători ai tradițiilor
împământenite de veacuri p e aceste meleaguri.
Deoarece învățarea se realizează numai prin efortul propriu al copiilor, mijloacele și
metodele de lucru activ -participative îmbunătățesc performanțele celor mici. Activitățile
considerate de cei mici „deosebite“ sunt iubite de copii, deoarece pentru ei reprezintă
„altceva“, îi transpune în actori și în joc, într -o lume imaginară în care totul este posibil.
Consider că dacă -l aduci pe copil în punctul în care să înțeleagă că el este unic și, dacă vrea,
poate realiza orice în viață, el va căpăta încredere, fapt care va fi observat și în performanțele
sale școlare.
Nu mică mi -a fost mirarea și m -am bucurat deosebit de mult, când am realizat că
elevilor le plac mult astfel de activități, prin care să descopere singuri anumite lucruri, obi ecte,
fenomene care s -au petrecut de -a lungul istoriei și care au declanșat anumite efecte în viața
familiei și a comunității din care fac parte. De asemenea, acest opțional le -a oferit elevilor
posibilitatea de a corela și valorifica deprinderi și informa ții obținute anterior în alte domenii
decât religia sau istoria. Metodele activ -participative au avut drept scop plasarea copiilor în
centrul activității de învățare, elevii devenind interpreți activi în propria formare, prin
mijloacele de comunicare, int errelaționare, intercunoaștere și autocunoaștere declanșate de
aceste modalități și tehnici de lucru. Trăinicia celor asimilate în cadrul cercetării va fi
asigurată de dorința de cunoaștere a copiilor, de curiozitatea lor specifică de a descoperi cât
mai multe taine, fiind adevărați arheologi și „săpând“ cu grijă pentru a descoperi modul de
viață și tradițiile și obiceiurile pe care le -au moștenit de la cei dragi: părinți, bunici, străbuni.

77
Metodele activ -participative îl transformă pe cadrul didactic în coordonator „din
umbră“ al activității școlare, iar pe copii în participanți activi la realizarea propriei instruiri, ei
devenind părtași la propria educație.
Activitățile cu grupuri mici de copii s -a dovedit a fi mai eficiente și au drept scop și
atrager ea celor care nu au încredere în forțele proprii, care sunt timizi, retrași, dar și a celor
care întâmpină greutăți, dificultăți de învățare în asimilarea unor cunoștințe și rezolvarea unor
sarcini, deoarece vor lucra împreună cu cei „activi“ și se vor imp une și ei, treptat, în cercetare
și vor căuta cele mai bune deprinderi pe care le posedă și cele mai bune soluții pentru
rezolvarea îndatoririlor școlare.
În concluzie, studiul istoriei locale în general și al Bisericii „Sfântul Ioan
Botezătorul“ în partic ular a avut sarcina de a avea un impact deosebit asupra tinerei generații,
deoarece, prin cercetarea surselor directe sau indirecte privind aspecte și fenomene personale
din viața creștină a familiilor copiilor și a comunității este stimulat interesul și m otivația
pentru cunoașterea identității culturale.
În final, am ajuns la concluzia că procesul educațional trebuie să fie cât mai creativ,
atractiv, complex, să -i stimuleze pe copii în vederea descoperirii valorilor culturale și a
asimilării rapide și cu e fort puțin a informațiilor necesare. Totodată, și cadrele didactice
trebuie să -și adapteze modalitatea de lucru, demersul didactic, deoarece au apărut multe
schimbări în viața elevilor. În calitate de profesori, consider că e bine experimentăm
permanent n oi modalități de predare -învățare -evaluare, în alt stil decât cel clasic, deoarece
generațiile actuale trebuie stimulate conform inovațiilor tehnologice care progresează
permanent și rapid, dar mai ales am observat că e eficientă și cooperarea cu părinții și
comunitatea locală, pentru a putea organiza cu cei mici diverse acțiuni comune, atractive,
interesante – activități școlare și extrașcolare.

78
CONCLUZII

Întreg ul spațiu al Pieței Unirii și al Grădinii publice (devenită publică între anii
1865 -1866) a funcționat permanent până în zilele noastre, fiind un important centru de
desfășurare ale relațiilor de schimb, comerciale – prin drumuri de legătură, pivnițe, tuneluri
existente înt re cele două țări de graniță, din timpuri vechi, încă din secolul al XVII – lea după
Hristos.
Scriind aceste rânduri, am încercat să înfățișez istoria Bisericii „Sfântului Ioan” din
Piața Unirii a orașului Focșani, situată în partea munteană a târgului de odinioară.
Ctitoria domnului Grigorie Ghica a fost zidită în veacul al XVII -lea în „Orașul de pe
Milcov”, care, deși ținut de margine între două țări surori, a menținut permanent legăturile
dintre acestea, pe aici trecând negustori cu mărfuri și călători în timp de pace, iar în vremuri
de restriște și război armatele dușmane sau prietene.
Fiind concepută ca o mănăstire, la granița dintre cele două țări surori, a fost
împrejmuită de către ctitor cu ziduri împrejmuitoare. Prin urmare Mănăstirea Sfântul Ioan
servea în același timp, atât nevoilor religioase, cât și celor de apărare în fața primejdiilor ce
veneau din afara sau din interiorul țării.
După înălțarea mănăstirii, ctitorul acesteia, a înzestrat -o cu moșii, vii și venituri, prin
hrisovul de la 1661, co ntribuind astfel la formarea primului nucleu al domeniului mănăstiresc.
De-a lungul anilor mănăstirea a crescut considerabil nu numai datorită daniilor și
privilegiilor date de domni sau de boieri, ci și datorită proprietățile cumpărate de către
egumenii mănăstirii de -a lungul timpului. De asemenea a avut în administrația sa două
metohuri: Mănăstirea Măxineni și Mănăstirea Udricani. Aceasta a devenit una din cele mai
bogată și frumoasă mănăstire din Focșani.
Incendiile, războaiele și mai ales seismele, au afectat biserica și clădirile ansamblului
monahal, care necesitau reparații permanente. Cele mai mari distrugeri le -a suferit mănăstirea
în urma incendiului din anul 1854, când au ars chiliile și zidurile de incintă care nu s -au mai
refăcut niciodată, răm ânând numai lăcașul de cult și turnul clopotniță. Acesta din urmă va fi
dărâmat în anul 1905 din cauza degradării avansate a construcției care nu s -a mai putut reface
din cauza lipsei de fonduri.
În urma secularizării averilor mănăstirești, aceasta a pie rdut toate averile sale
funciare. În același an, Grădina din spatele bisericii a fost donată primăriei Focșani, care după

79
unele înfrumusețări a fost transformată în Grădina Publică a orașului, statut pe care îl deține și
în prezent.
Biserica a fost închisă în urma seismului din anul 1977, în vederea restaurării. În anul
1979 a fost transformată în depozit pentru bunurile mobile de patrimoniu aflate pe întreg
județul, fiind astfel salvată de la demolare. A fost redată cultului în anul 1989, iar în 1998,
după ce a fost restaurată și înveșmântată cu pictură nouă, a avut loc sfințirea acesteia.
Ansamblul mănăstiresc de la Focșani, în forma sa din secolul al XVII -lea cuprindea
în ordinea importanței următoarele clădiri: biserica de zid amplasată în centrul incint ei,
construită în stil brâncovenesc, cu elemente de pietrărie lucrate artistic la portal și ferestre,
stăreția cu chiliile și zidurile împrejmuitoare. La zidurile de incintă se afla, pe latura de vest,
turnul de poartă care adăpostea în partea superioară c lopotnița.
Arheologii au identificat și 15 morminte găsite în afara incintei, precum și fundația
bisericii, ceea ce a condus la concluzia că mănăstirea s -a zidit deasupra unui cimitir care
devenise anterior ca cimitir al satelor din împrejurimi.
Pe latura sudică, au găsit urmele unei fântâni care alimenta cu apă complexul
monahal la începuturile sale.
Pivnița de sub casa egumenească a fost, la rândul ei, restaurată și acoperită în
vederea organizării aici a unui punct muzeal.
Pentru orașul Focșani și loc uitorii săi, Mănăstirea Sfântul Ioan a avut un rol deosebit,
înnobilându -le viața spirituală și artistică și, fiind martorul tacit și statornic al multor
evenimente din viața comunității. Aservit drept Catedrala orașului unde se adunau, în zilele de
sărbăt oare sau cu ocazia aniversării unor momente importante în istoria țării: Unirea
Principatelor, Ziua Națională, Ziua Eroilor.
Astăzi, acest locaș de cult, a rămas ancorat în istoria orașului, ajutând la plămădirea
conștiinței de neam, dar mai cu seamă întă rirea credinței în Dumnezeu.