PROGRAMUL DE STUDII: MASTER DREPT CIVIL ȘI PROCEDURĂ CIVILĂ FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ LUCRARE DE DISERTAȚIE Coordonator științific Lector… [622826]

1 UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE DREPT
DOMENIUL DREPT
PROGRAMUL DE STUDII: MASTER DREPT CIVIL ȘI PROCEDURĂ CIVILĂ
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Coordonator științific
Lector univ. dr. Mihăilă Oana

Absolvent: [anonimizat]
2020

2
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE DREPT
DOMENIUL DREPT
PROGRAMUL DE STUDII: MASTER DREPT CIVIL ȘI PROCEDURĂ CIVILĂ
FORMA DE ÎNVĂȚĂMÂNT: CU FRECVENȚĂ

ISTORICUL REGIMURILOR MATRIMONIALE ÎN EUROPA ȘI ÎN LUME

Coordonator științific
Lector univ. dr. Mihăilă Oana

Absolvent: [anonimizat]
2020

3 CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 4
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 7
ISTORICUL REGIMURILOR MATRIMONIALE ÎN LUME. CONSIDERAȚII
GENERALE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………… 7
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 10
ORIGINILE ISTORICE ALE REGIMURILOR MATRIMONIALE ………………………….. . 10
DREPTUL ROMAN. DREPTUL EVULUI MEDIU TIMPURIU. REGIMUL DOTAL
MEDIEVAL ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 10
1.1.Regimurile matrimoniale în dreptul Roman ………………………….. ………………………….. ……… 10
1.2. Regimurile matrimoniale în dreptul Evului Mediu Timpuriu ………………………….. …………… 12
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 16
REGIMURI MATRIMONIALE ÎN CODUL CIVIL DE LA 1864 ………………………….. ……. 16
2.1. Regimul matrimonial separatist ………………………….. ………………………….. ……………………… 16
2.2. Regimul dotal ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 17
2.3. Societatea de achiziții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 20
CAPITOLUL IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 22
REGIMURILE MATRIMONIALE ÎN DREPTUL MODERN COMPARAT ……………….. 22
3.1. Regimurile matrimoniale în România, conform Codului Civil din 2009 ………………………… 22
A. Regimul comunității legale ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 22
B. Regimul matrimonial al separației de bunuri ………………………….. ………………………….. ……… 25
C. Regimul matrimonial al comunității convenționale ………………………….. ………………………….. 26
3.2. Dreptul France z ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 27
3.3. Dreptul German ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 28
3.4. Dreptul Italian ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 29
3.5. Common law ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 29
3.6. Dreptul Islamic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 30
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 32
BIBLIOGRAFIE: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 33

4 INTRODUCERE

Căsătoria reprezintă izvorul regimului matrimonial, între cele două concepte existând o
relație de condiționalitate, fără căsătorie neputând să existe vreun regim matrimonial.
Pe de altă parte, când spunem căsătorie, atât din punctul de vedere al unui laic, cât și din
perspectiva unui profesionist, următorul concept care apare în minte, este familia.
Încă din primii ani de școală suntem învățați că famili a este celula de bază a societății,
deoarece îndeplinește o funcț ie fiziologică, psihologică, morală, educațională, economică și
emoțională.
Din punct de vedere etimologic, cuvântul familie își are origine a în limba latină și anume în
termenul de „familiae”, care are semnificația de totalitatea a membrilor dintr -o casă sau gintă.1
În ciuda originii latine, în dreptul roman, cuvântul familie purta cu totul alt sens, față de cel
mai sus arătat, aceas ta pentru c ă, în acele vremuri avea însemnătatea de totalitatea atributelor și
drepturilor aflate la dispoziția așa zisului „pater fam ilias”, cel care avea putere depli nă asupra
membrilor familiei, fie ei soție sau copii .
De existența familiei depinde existența societății , pentru că societatea este formată din
indivizi, iar specia umană nu s -ar perpetua fără existența funcției de reproducere, funcție care este
asigurată de către familie.
Chiar având în vedere aceste scurte considerații privitoare la familie se poate afirma că
subiectul poate da naștere la o multitudine de dezbateri sau necunoscute, fapt indicat și de
numărul mare de lucrări științifice care au apărut pe margin ea evoluției și a modificării acesteia
ca instituție în timp.2
Din punct de vedere juridic, familia a fost definită ca fiind „elementul natural și
fundamental al societății , generat de actul juridic al căsăt oriei, încheiat cu respectarea ordinii
publice și a bunelor moravuri între un bărbat și o femeie (ce puțin în România) , alcătuită din soți,
copiii lor și din alte persoane prevăzute expres de lege, ale căror raporturi patrimoniale și

1 T, Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, I. Maftei, Dreptul familiei, ed.a II -a, Universul Juridic, București, 2013, p. 7.
2 V. Pînzari, Dreptul familiei, Universul Juridic, 2015, p. 5.

5 nepatrimoniale sunt re glementate juridic prin norme speciale și guvernate de principiul
solidarității ”.3
Această definiție vine din ramura dreptului care tratează r aporturile patrimoniale și
nepatrimoniale ce se nasc între soți, în urma încheierii căsător iei, respectiv, din dreptul familiei.
Încheierea căsătoriei duce la nașterea unor efecte patrimoniale complexe dar și specifice,
care nu pot fi asemănate altui fapt sau contract juridic. Tot în acest sens, pe parcursul vieții de
familie, căsătoriei, se nasc o sumedenie de rapor turi patrimoniale care fie în cazul continuării
căsătoriei, fie în cazul divorțului sau morții , trebuie împărțite sau atribuite soților sau
descendenților , dacă este cazul. Setul de reguli sau norme care guvernează această operațiune
sunt denumite generic regim matrimonial4.
Alți autori au preferat să indice succint că, concretizarea juridică a organizării vieții materiale
economice a oricărei familii o constituie regimul matrimonial.5
Din punct de vedere al termenilor, așa cum am anticipat prin regim înțel egem ansamblul
reglementări referitor la drepturile și obligațiile dintr -un anumit domeniu, iar prin matrimonial, așa
cum spune si DEX – ul, înțelegem orice este referitor la căsătorie.
Doctrina dreptului familiei a oferit mai multe definiții acestui concep t, din care notăm cea a lui
C. Hamangiu, I. Rosetti -Bălănescu și Al. Băicoianu, care a u stabilit regimul matrimonial ca fiind
„un ansamblu de reguli care cârmuiesc chestiunile de ordin pecuniar ce se nasc din unirea soților
prin căsătorie.”6
În ce privește regimul matrimonial , de-a lungul istoriei acesta a purtat amprent a condiției
generale a femeii în familie și în societate, dar și al dreptului succesoral și de regimul bunurilor, în
general .
Regimurile matrimoniale prezente în România în ultimele două sec ole își au originea în
dreptul francez, care la rându -i a preluat și adaptat regimurile matrimoniale specific societății
romane, mai ales din punct de vedere al separației bunurilor.

3 Ibidem, p.11.
4 P. Vasilescu, Regimuri matrimoniale, Ediția a -II-a, revizuită, Universul Juridic, București, 2009, p.19.
5 Cr-M. Crăciunescu, Dreptul de dispoziție al soților asupra bunurilor ce le aparțin, în diferite regimuri matrimoniale,
Universul Juridic, București 2010, p.7.
6 C. Hamangiu, I. Rosetti -Bălănescu și Al. Băiocoianu, Drept civil român, vol.III, Ed. ALL, București, 1998, p. 1.

6 În continuare, pornind de la această înlănțuire vom trata istoricul regi murilor matrimoniale în
lume , pentru a putea înțelege specificul celor din ziua de azi, mai exact regimurile matrimoniale în
dreptul roman, regimurile matrimoniale în evul mediu timpuriu, vom prezenta regimul dotal și vom
vorbi despre regimurile matrimoni ale în dreptul modern comparat, cât și regimurile matrimoniale
din C odul civil de la 1864.

7 CAPITOLUL I
ISTORICUL REGIMURILOR MATRIMONIALE ÎN LUME. CONSIDERAȚII
GENERALE

Multitudinea de căsătorii dintr -o societate, care atrag de la sin e existența unor relații
matrimoniale diferite, generează necesitatea existenței unor dispoziții generale și imperative , cu scop
de a proteja însuși elementul care stă la baza societăți, familia , care să se aplice celor care prin
căsătorie o întemeiază.7
În aceste condiții, optarea pentru un regim matrimonial sau altul, de către fiecare cuplu în
parte , are drept rezultat împletirea normelor acestuia cu cele ale regu lilor de bază pe care le cuprinde
regimul primar din fiecare stat, și care duc astfel la funcționalitatea optimă a relației din căsătorie ,
oferind posibilitatea îmbinării spiritului individualist cu cel familist , în vederea realizării scopurilor
comune ale căsătoriei.
Așa cum am arătat mai sus, regimurile matrimoniale cuprind normele juridice care stabilesc
efectele patrimoniale ale căsătoriei. În altă ordine de idei, regimul matrimonial este asamblat din
reguli care guvernează bunurile soților . Acesta este și rolul regimurilor matrimoniale, de a guverna
bunurile celor doi soți.
De menționat este c ă regimul matrimonial nu acoperă întreg spectru l de relații patrimoniale
care pot fi întâlnite în jurul familiei. Aceasta, deoarece r egimul matrimonial, privește numai efectele
pecuniare ale căsătoriei , dar nu și cele referitoare la alte aspecte, cum ar fi contractele sau
succesiunile .
În prezent soții au la dispoziție libertate a de a alege regimul matrimonial, atât la momentul
căsătoriei, cât și ulterior, dacă se răzgândesc și vor să își schimbe regimul matrimonial, au
posibilitatea de a schimba voluntar regimului matrimonial.
De-a lungul timpului, au existat diferite regimuri matrimoniale , cu specificul fiecărei epoci și
fiecărui stat, evoluția societății și a drepturilor existente în diferite le sisteme de drept, au dus la
modificări și clasificări multipl e.

7Cr.-M. Crăciunescu, op. cit., p. 15.

8 Drept exemplu, în antichitate, dreptul roman, recunoștea căsătoria ce era caracterizată prin
puterea exer citată de către pater familias, deci drepturile erau centrate în jurul capului de familie,
adică bărbatul . În doctrină s -a spus că familia roma nă era ca o instituție politică, 8 precum un regat ,
condusă de bărbat, iar femeia trebuia să fie întot deauna sub autoritatea acestuia.
În mod similar, și imediat următor dreptului roman, în vechiul drept g ermanic , femeia, prin
căsătorie intra sub tutela soțului său, toate bunurile ei revenind acestuia, soția fiind practic lipsită de
personalitate civilă autonomă.
Ulterior, în anumite circumstanțe, femeia a avut dreptul la o separare de bunuri, bunuri pe care
le-a adus în momentul căsătoriei și pe care le putea redobândi doar în cazul desfacerii căsătoriei.
Tot astfel a apărut și situația așa numitului „dar al dimineții”, care a apărut ca o recompens ă
pentru castitatea femeii din momentul căsătoriei și care era alcătuit dintr -o serie de bunuri mobile și
imobile, care se cuveneau acesteia doar cu titlu succesoral .
Mai apoi, în dreptul germanic, regimul a fost specific celui de comunitate, regim care a
influențat dreptul francez, care l -a preluat, ca regim legal de drept comun.9
Vorbind despre vechiul drept Francez, trebuie să notăm că acesta a presupus două tipologii de
regim matrimonial: cel dotal și cel al comunității . Primul a presupus o separație între bunurile
soțului și cele ale soției, cu mențiunea că femeia contribuia la sarcinile căsătoriei prin constituir ea
unei dote , unei mase de bunuri care era dată spre administrare soțului. Cel de -al doilea, respectiv
regimul comunității s-a caracteriza t prin existența unei mase de bunuri, distinctă de bunurile proprii
ale fiecăruia dintre soți, care varia în funcție de cutume.10
Codului Civil Francez, de la 1804, a consacrat regimul comunității de bunuri, ca regim
matrimonial legal, dar a prevăzut și opțiunea soților de a alege la momentul c ăsătoriei un alt regim
matrimonial, dintre cel al separației de bunuri, cel al comunității convenționale sau chiar cel dotal.
În România, primul cod civil, a fost cel din anul 1864, care a avut ca sursă de inspirație codul
civil francez, mai sus amintit și a marcat trecerea în țara noastră de la cutum e locale , la dreptul scris.
Având această sursă de inspirație, codul prevedea principiul libertății convențiilor matrimoniale. Cu

8 P. Vasilescu, op.cit , p.119.
9 C. Nicolescu, Regimurile matrimoniale Convenționale în sistemul Noului Cod Civil Român , Universul Juridic,
București, 2012, p. 43.
10 C. Nicolescu, op. cit ., p. 44.

9 alte cuvinte, viitorii soți puteau să cadă de acord și să aleagă orice regim matrimonial. Nu din
întâmplare s e pune că viitorii soți puteau să aleagă , deoarece orice convenție matri monială încheiată
după căsătorie, era nulă .
După cel de -al doilea război mondial și instalarea regimului comunist, p rin Constituția din
1948 aceste prevederi au fost modificate, regimul dotal fiind abrogat în mod tacit, ca efect al fap tului
că femeia că sătorită putea să își exercite singură drepturile, iar regimul separației a rămas în vigoare
până în anul 195411.
În prezent, r egim urile matrimoniale din România, deși își au originile istorice în dreptul roman
și în dreptul cutumiar franc ez, sunt diferite deoarece statutul juridic al femeii, atât căsătorite, cât și
necăsătorite, s -a îmbunătățit considerabil, aceasta nefiind inferioară soțului ei.

11 C. Nicolescu, op. cit., pag 68.

10 CAPITOLUL II
ORIGINILE ISTORICE ALE REGIMURILOR MATRIMONIALE
DREPTUL ROMAN. DREPTUL EVULUI MEDIU TIMPURIU. REGIMUL DOTAL
MEDIEVAL

1.1.Regimurile matrimoniale în dreptul Roman
Așa cum am anticipat, î n dreptul roman, familia era con cepută ca o instituție politică, deoarece
era „guvernată” de bărbat , femeia fiind considerate inferioară ac estuia. Această situație vine ca o
realitate logică având în vedere că în situația în care nu exista un bărbat care să exercite, puterea
parentală sau maritală, femeia era plasată sub autoritatea unui tutore (bărbat) , numit de către un
judecător.
Dacă în pr eistorie se vorbește despre familia matriarhală (ginta matriarhală), c ăsătoria în
dreptul roman er a una patriarhală , adică aceasta gravita în jurul lui pater familias, adică a șefului
familiei, care își exercita autoritatea nu doar supra soției, femeii, ci asupra tuturor membrilor
familiei , indiferent de sex .
Tot în acest sens Legea celor XII Table, apărută în secolul 5 î.e.n și care a fost aplicabilă
aproape 11 secole în Imperiul Roman stabilea că femeia trebuia să fie plasată mereu sub autoritatea
unui bă rbat indiferent de starea sa civilă, adică fie sub autoritatea soțului, fie a tatălui . Putem astfel
să distingem între autoritatea parentală, exercitată de tată, până la căsătoria fiicei și cea maritală12,
exercitată de soț, după căsătorie. Statutul femeii măritate depindea de forma de căsătorie contractată.
Dreptul roman cunoștea două specimene de căsătorie, respective căsătoria cum manus și
căsătoria sine manus .
Specific căsătoriei cum manus, era că femeia trecea la căsătorie, sub autoritatea deplină a
soțului ei. Astfel, aceasta rupea orice legătură cu familia sa biologică .
Nu în ultimul rând, de menționat este că prin căsătorie, un fiu, bărbatul care se căsătorea și
avea un tată în viață, nu devenea un pater familias, un șef de familie, astfel că dacă a cesta se afla la
rândul lui sub puterea unui șef de familie, femeia sa, la căsătorie intra și ea, sub autoritatea
acestuia(adică a socrului) .

12 T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, I. Maftei, op.cit. , p. 78.

11 Căsătoria cum manus presupunea existența unei perioade de 1 an, în care f emeia era
considerate concub ină și avea posibilitatea să îl părăsească pe bărbat, prin lipsa a trei nopți
consecutive, de la domiciliul acestuia . 13
Cum am menționat anterior, prin încheierea că sătoriei cum manus, bărbatul dobândea
autoritate deplină asupra femeii, acesta implicând și puterea de dispunere asupra bunurilor femeii.
Cu alte cuvinte, patrimoniul acesteia era absorbit de către cel al bărbatului.
Consecința acestui fapt era că femeia se comporta ca și cum, în dreptul contemporan o
persoană nu ar avea capacitate de folosință, ea nu putea încheia acte juridice, nu putea să dețină
bunuri , nu putea să dispună prin testament.
O consecință a acestui fapt a fost aceea că femeia nu putea să fie parte în vreo donație ,
deoarece femeia nu putea sa dispună , neavând vreun bun și nu putea să primeasc ă, neputând să
dețină vreunul .
La moartea soțului, soția supraviețuitoare avea statul unui fiu sau fiice, aceasta fiind chemată
la succesiune alături de copii din căsătorie, moștenirea urmând să se împartă în părți egale între ea și
copii.14
Tot în cadrul d reptului succesoral , ca atribut al autorității asupra femeii, bărbatul avea
posibilitatea numească, prin testament, un tutore sub a cărui autoritate să rămână femeia, în cazul
morții lui.
În concluzie , regimul matrimonial al căsătoriei cum manus, era comun itatea universală ,
deoarece prin căsătorie toate bunurile femeii, deveneau ale bărbatului și rămâneau ale acestuia
indiferent de motivul încetării căsătoriei . Singura situație în care soția putea recupera bunuri de la
soțul său era decesul acestuia , dar nu ca urmare a regimului matrimonial, cu ca urmare a dreptului
succesoral, care o considera o fiică a decedatului.
Cealaltă varietate era c ăsătoria sine manus, sau așa numita căsătorie liberă și presupune că
femeia rămâne sub autoritatea parentală, ca efect al principiului că o femeie trebuie să se afle în
permanență sub autoritatea unui bărbat.

13 C. Nicolescu, op. cit.,p. 31.
14 P. Vasilescu, op. cit., p. 122.

12 În ciuda lipsei autorității soțului , femeia trebuia să -i arate respect bărbatului și să locuiască
unde alegea ace sta. B unurile soților erau sperate , iar sarcinile patrimoniale ocazionate de căsătorie
erau în sarcina bărbatului, iar femeia își aducea aportul prin constituirea dotei.
Constituirea dotei și apariția căsătoriei sine manus, care înlocuiește treptat pe cea cum manus,
a fost un efect al ratei cre scute a divo rțurilor, care lăsa femeile într -o situație precară, din moment ce
nu puteau dobândi nici un bun de pe urma lor.
Cu alte cuvinte , dota avea un dublu rol în dreptul roman, fiind aportul f emeii la cheltuielile
familiei dar și un start al emancipării femeii, care în cazul încetării căsătoriei putea redobândi
bunurile.
De menționat că această realitatea a fost atinsă doar spre finalul imperiului, deoarece la
începuturi, p ater familias avea obligația de a constitui dota, iar odată cu încheierea căsătoriei,
bunur ile dotale treceau în proprietate a soțului și nu se restituiau femeii în cazul încetării căsătoriei.
Odată intr ate în proprietatea sa, soțul era cel care culegea fructele și avea dreptul să înstrăineze
bunurile.
Așa cum am anticipat, cu timpul, puterile soțului asupra dotei, au fost limitate, iar în epoca
pretoriană, bunurile ce constituiau dota, erau restituite femeii la încetarea căsătoriei și nu puteau fi
înstrăinate de către soț.15
Am putea afirma că în această situație, femeia a dobândit o anumita indep endentă
patrimonial ă, deoarece bunurile provenite de la tatăl său, primul pater familias rămâneau întotdeauna
în proprietatea acesteia , fiind doar în administrarea soțului .
În concluzie specific căsătoriei sine manus , era sistemul separației bunurilor , care excludea
posibilitatea oricărei comunități . Mai mult, separația de bunuri funcționa în regim dotal, dota romană
fiind considerată un act juridic, care spre finalul imperiului putea fi constituită și în timpul
căsătoriei, nu doar înainte de încheierea acesteia.16
1.2. Regimurile matrimoniale în dreptul Evului Mediu Timpuriu
Evul Mediu timpuriu se asemănă izbitor din punct de vedere al r egimul m atrimonial, cu
specificul căsătoriei cum manus, din dreptul roman, deoarece prin căsătorie, femeia intra sub

15 T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, I. Maftei, op.cit , p. 79.
16 P. Vasilescu , op. cit, p.126.

13 autori tatea soțului , și bunurile ei deveneau ale lui . Acest drept cutumiar era specific dreptului
Germanic, care se aplica și pe teritoriile franceze.
Cu alte cuvinte, la fel ca în cazul romanilor, femeia nu putea exercita vreun drept asupra
bunurilor sale, după căsătorie, întreg patrimoniul ei fiind absorbit de către cel al soțului . Cu toate
acestea, spre deosebire de dreptul roman, existau anumite cazuri în care aceasta putea obține o
separ are de bunuri .
De menționat ar fi în primul rând că cel puțin p ână la mi jlocul secolului al VII -lea, căsătoria
nu reprezenta o alege re liberă pentru cei doi tineri. Soțul fiind ales pentru femeie, de către tată l
acesteia , care practic o vindea în schimbul unui preț.17
În această perioadă apare și un nou concept, care s -a păstr at cel puțin simbolic până în zilele
noastre, zestrea. Astfel, familia femeii constituiau zestrea, adică o serie de bunuri care intrau în
patrimoniul soțului , aceasta consta de obicei dintr -un pat și alte podoabe.
Cum am anticipat mai sus, tot în această perioadă a apărut și o formă primară de emancipare a
femeii, respectiv, „darul dimineții”, ca urmare a recunoașterii castității miresei. Acesta presupunea
că soțul constituia în dimineața o masă de bunuri mobile și imobile, dar pe care soția le putea folos i
decât după moartea bărbatului sau după încetarea căsătoriei.
Epoca feudală a fost caracterizată de autoritatea absolută a soțului asupra soției. Acest fapt se
manifesta prin aceea că soția nu avea dreptul de a încheia vreun act jurid ic, fără consimțământ ul
soțului . Mai mult, s -ar putea spune că f emeia avea regimul juridic specific unui bun oarecare ,
deoarece, la fel ca bunurile sale, femeia era supusă întrutotul bărbatului .
Odată cu trecere a timpului, treptat și printr -un proces ce a durat secole i-a fost recunoscut
femeii dreptul de a pretinde o parte din bunurile dobândite în căsătoriei.
Tot astfel, în timpul feudalismului, cutuma galo-germanică, presupunea că femeia nu avea
vreun drept de a culege moștenirea părinților săi, deoarece după căsătorie, legă tura juridică , de
rudenie, dacă o putem numi așa , cu familia sa nu mai exista . Am putea face o paralelă aici și să
spunem că autoritatea lui pater familias exista și în această epocă, în acest spațiu, chiar dacă nu mai
era denumita astfel, cel mai probabil pentru să nu se vorbea latina, deoarece caracteristicile și
atributele erau aceleași.

17 C. Nicolescu, op. cit., p. 42.

14 În dreptul germanic tutela soțului asupra soției care se instituia în urma căsătoriei era denumit
mundinum, iar în cel franc acea denumirea de mainbour.
În aceste condi ții, soția, avea drept succesoral doar în ce privește averea soțului , putând
dobândi prin moștenire doar bunurile matrimoniale. Și această situație a suferit modificări o data cu
trecerea secolelor, femeii fiindu -i recunoscut dreptul de a veni atât la succesiunea părinților , cât și la
cea a soțului .
În dreptul germanic, cât și în dreptul franc, regimul matrimonial era cel al comunității de
bunuri . Acest tip de regim s -a conturat de -a lungul câtorva secole și a fost influențat , în principal , de
modificările pe care însăși societatea le -a suferit ca urmare a răspândirii creștinismului .
În final, prin impunerea comunității matrimoniale, treptat, femeia a câștigat un alt statut, un
statut care astăzi poate părea natural și firesc, respectiv acela de a fi consid erată aceeași ființă ca și
soțul, dar care în evul mediu părea de neconceput .
În același context , în d reptul franc, regimul matrimonial al comunității s -a încetățenit în
societate, în special, în rândul țăranilor, acea categorie de oameni care erau conside rați nenobili,
realitate ce era total diferită de cea a nobililor, care au rămas multă vreme fideli vechilor obiceiuri,
respectiv acelea de a nu recunoaște femeii vreun drept.
Această realitate a existat până la adoptarea Codului lui Napoleon din 1804, prin care a fost
stabilit regimul legal de comunitate și a avut specificul că regimurile matrimoniale erau divizat e și
diferite în funcție de cutumele locale.
Chiar dacă în această perioadă, respectiv între secolele X -IV, regimul comunității
matrimoniale în cepea să existe și să recunoască femeii o serie de drepturi privitoare la bunurile
dobândite în timpul căsătoriei, pe care le putea dobândi în cazul în care supraviețuia soțului, aceasta ,
în timpul căsătoriei, nu avea vreun drept asupra bunurilor din patri moniul familiei.
În aceste condiții, se poate afirma că re gimul comunității a apărut în unele părți din actualul
teritoriu al Franței, în care era prezent dreptul cutumiar. În același timp, regimul dotal , care este
specific dreptului scris, a apărut în zon ele în care se aplica dreptul roman.
Primele zone în care a apărut comunitatea matrimonială universală au fost anumite orașe din
Germania din care s -a răspândit și în orașele din Franța, ajungând ca, în secolul al XIII -lea, să fie
menționat în scrierile d espre cutume specifice epocii, fiind adoptat atât de nobili, cât și de țărani.

15 Toată această evoluție a făcut ca, spre final, în secolul al XVI -lea, respectiv al XVII -lea,
comunitatea matrimonială să ofere femeii dreptul de a deveni coproprietar asupra bun urilor
dobândite de soț în timpul căsătoriei.
Așa cum am arătat mai sus, în părțile din Franța, care erau caracterizate de dreptul scris, s -a
dezvoltat regimul dotal medieval. Acesta era construit după modelul roman și presupunea alcătuirea
de către tatăl fetei, la momentul căsătoriei, a unei dote. Dota reprezenta o masă de bunuri mobile sau
imobile, care era oferită soțului la căsătorie, și constituia o măsură de protecț ie a femeii , pentru cazul
în care căsătoria înceta. Regimul dotal din epoca feudală, er a cel similar dreptului roman clasic ,
deoarece presupunea că, pe parcursul căsătoriei, soțul nu putea să dispună asupra acestor bunuri
decât cu acordul soției. Cu alte cuvinte, acestea erau lovite de un soi de cauză de inalienabilitate .
Bunurile din care e ra constituită dota puteau fi atât actuale, cât și viitoare . Chiar și așa, exista
și o categorie de bunuri denumită parafernale, care erau bunuri ce aparțineau doar soției și, în
legătură cu care, aceasta putea să dispună în orice mod.

16 CAPITOLUL I II
REGIMURI MATRIMONIALE ÎN CODUL CIVIL DE LA 1864
2.1. Regimul matrimonial separatist
Prima codificare a regimului matrimonial în România, a avut loc prin Codul Civil din anul
1864. Această codificare, deși a copiat Codul Civil Francez din anul 1804, în multe aspecte, nu a
copiat sistemul francez și în legătură cu regimurile matrimoniale. Astfel, în secolul al XIX -lea, în
România exista regimul matrimonial separatist , regimul dotal și societatea de achiziții.18
La o primă vedere, regimurile matrimoniale din România anului 1864, erau diferite de cele
din ziua de azi, la fel ca și efectele căsătoriei ce presupuneau o incapacitate a femeii căsătorite în
ceea ce privește încheierea de acte juridice, în lipsa acordului soțului .
Pe de altă parte, această codifica re a stabilit, pentru prima dată, libertatea opțiunii soților
pentru încheierea unei convenții matrimoniale, respectiv alegerea regimului dotal, legal sau
matrimonial de achiziție. Amintim aici că, prin regim matrimonial, se înțelege totalitatea
normelor j uridice, care reglementează raporturile patrimoniale ce își au originea din și în timpul
căsătoriei.
Având în vedere acestea, putem afirma că, sub imperiul acestui cod, capacitatea de
exercițiu a unei femei căsătorite, era influențată de regimul matrimoni al ales.
Regimul matrimonial legal al Codului Civil din 1864, era regimul de separație, care
presupunea că soții păstrează proprietatea fiecărui bun, pe care îl dețin la momentul încheierii
căsătoriei, iar bunurile dobândite în cursul căsătoriei, nu deven eau bunuri comune.
Fiind regimul de drept comun, regimul de separație se aplica atunci când soții nu optau
pentru încheierea unei convenții matrimoniale. Scopul principal al acestuia era protejarea femeii,
căreia îi era asigurată păstrarea proprietății a supra bunurilor sale.
Pe de altă parte , acest drept venea și cu obligația femeii de a participa la costul sau
cheltuielile căsătoriei. Participarea femeii la cheltuieli era stabilită prin contractul de căsătorie și
reprezenta o sumă de bani, iar la stabili re acesteia se aveau în vedere câștigurile soților.

18 T. Bodoașcă, A. Drăghici, I. Puie, I. Maftei, op.cit, p. 80

17 Cu toate acestea, soților nu le era restrânsă opțiunea de dobândi bunuri în coproprietate
indiviză.
Același cod prevedea și o instituție juridică denumită separația de patrimonii, care avea
drept scop p rotejarea dotei, în cazul gestionării neproductive de către bărbat. Între aceasta și
regimul separației nu se poate pune semn de egalitate. Astfel , reținem că regimul separatist era
regimul legal de comunitate al codului, în vreme ce separația de patrimoni i reprezenta o instituție
judiciară care avea aplicabilitate temporară, în cazul în care regimul matrimonial ales, era cel
dotal.19
2.2. Regimul dotal
Regimul matrimonial dotal a fost cea mai răspândită convenție matrimonială în toată
Europa, până la jumăta tea secolului trecut. Acestuia i -a fost pus capăt, prin recunoașterea
egalității în drepturi a femeii față de bărbat.
Codul civil despre care vorbim a reglementat acest regim la articolul 1223, acest regim
fiind preferat de majoritatea soților în această epocă.
Articolul mai sus -amintit stabilea că dota reprezintă averea ce se aduce bărbatului din
partea sau în numele femeii, spre a -l ajuta să susțină sarcinile căsătoriei.
De menționat, ar fi că această reglementare nu a fost o premieră pentru România, reg imul
fiind reglementat din secolul al XVII -lea în Pravilele Românești , în Codul Calimah, în Legiuirea
Caragea . Reglementarea acestuia a dăinuit ulterior, prin Codul Civil, în perioada cuprinsă între
adoptarea acestuia în 1865, și adoptarea Codului Familiei . Ulterior , prin Legea 4/1954, regimul
dotal a fost abrogat, instituindu -se regimul legal al comunității bunurilor.20
Acest regim avea ca efect constituirea a două grupuri de bunuri ce aparțin femeii din
momentul căsătoriei, și anume bunurile dotale și bunu rile parafernale, împărțire care producea
efecte în ceea ce privește administrarea acestora, dar și partajul lor, în cazul încetării căsătoriei.
Dota era, practic, o donație ce era prevăzută de contractul de căsătorie și care avea la bază o
obligație moral ă și care nu era revocabilă pentru ingratitudine. Fiind un contract, încheierea dotei,

19 M. D. Bob, I. Chirilă, E. Florian, P. Vasilescu, A. Oprea, I. Bardoczi, Fami lie și moștenire în România , Editura
Universul Juridic, București, 2016, p. 130.
20 Cr-M. Crăciunescu, op. cit ., p. 73-74.

18 era guvernată de principiul libertății de voință, viitorii soți, fiind cei care consimt liber cu privire
la întinderea masei dotale.
Cu toate acestea, această masă pute a fi alcătuită din bunuri care aparțin oricărei persoane,
ale soțului, soției, chiar ale unui terț. În orice caz, soția era cea mai interesată de întinderea și
constituirea dotei, deoarece veniturile produse de aceasta, reprezentau aportul ei la cheltuieli le
căsătoriei.
În momentul căsătoriei, și implicit în momentul constituirii dotei, dacă viitoarea soție forma
masa dotală dintr -o parte din bunurile sale prezente, toate bunurile necuprinse astfel era u
considerate bunuri parafernale . Astfel, toate bunurile parafernale , nu apăreau în contractul de
căsătorie.
Constituirea dotei de către viitorul soț, deși posibilă, era rar întâlnită, deoarece, printr -o
astfel de operațiune, soțul pierdea proprietatea acestor bunuri și, mai mult, trebuia să garanteze,
ca orice persoană care constituia dota, pentru calitatea bunurilor.
Toate bunurile dotale erau protejate printr -o cauză de inalienabilitate si, astfel, trebuiau
folosite conform destinației fiecărui bun. Această regulă comporta o excepție prevăzută de
articolul 1 253 al Codului Civil, care stabilea că femeia avea dreptul să vândă un imobil dotal în
caz de urgență și pentru motive temeinice, cum ar fi procura rea de alimente necesare familiei ,
scoaterea din închisoare a bărbatului sau efectuarea de reparații necesare pentru conservarea altor
imobile dotale.21
Sancțiunea care intervenea în cazul nesocotirii clauzei de inalienabilitate și, bineînțeles cu
respectarea situațiilor de excepție, era nulitatea actului de înstrăinare, iar termenul de invocare al
acesteia era de 10 ani de la desfacerea căsătoriei. De asemenea, nulitatea putea fi invocată atât de
către femeie și moștenitorii acesteia, cât și de către soț.
În cazul în care convenția de căsătorie prevedea alegerea regimului dotal, însă nu enumera
niciun bun care fac e parte din masa dotală, toate bunurile femeii dobândeau calitatea de bunuri
parafernale, bineînțeles cu obligația acesteia de a participa la cheltuielile căsătoriei. Pe de altă
parte, dota putea să fie universală și anume, să fie constituită cu privire la toate bunurile soției, fie
ele prezente sau viitoare, caz în care, nu mai există bunuri parafernale.

21 Cr-M. Crăciunescu, op. cit., p.79.

19 Analizând caracteristicile regimului dotal, putem concluziona că soția este un nud
proprietar al bunurilor dotale, în vreme ce soțul este un uzufructuar a l acestora, dar care are
obligația de folosi venitul din uzufruct pentru cheltuielile căsătoriei.
În aceste condiții, reținem că soțul avea dreptul și obligația de a efectua acte de
administrare și conservare a dotei, fără consimțământul soției, neavând at ributul proprietății
privitor la dispoziție. Mai mult, și în cazul în care ambii soți și -ar da consimțământul, înstrăinarea
unui imobil dotal era lovită de nulitate în timpul căsătoriei.22
Așa cum am precizat și în cadrul secțiunii privind comunitatea legal ă, în cazul în care soțul
nu se comportă ca un bun uzufructuar, femeia poate să ceară procedura de separație a
patrimoniilor , o procedură judiciară aflată în competența președintelui tribunalului.
Un aspect important referitor la veniturile rezultate din m asa dotală , este acela că femeii îi
era recunoscut dreptul de a folosi anual, o parte, pentru întreținerea ei personală.23
În ceea ce privește bunurile parafernale , reținem că femeia avea dreptul să încheie acte de
dispoziție fără nicio autorizare în ceea c e privește bunurile mobile, în vreme ce, în privința
imobilelor, era nevoie de autorizare. Tot în acest sens, trebuiau autorizate orice acte încheiate de
către soție cu titlu gratuit, mai mult aceasta nu putea sta în instanță fără autorizarea soțului sau a
justiției, sancțiunea fiind nulitatea relativă care avea termen de revocare 10 ani de la încetarea
căsătoriei.
Încetarea căsătoriei ducea la încetarea regimului matrimonial dotal și instituia soțului
obligația de restituire a dotei.24
Restituirea dotei avea loc și în procedura judiciară de separație de patrimonii. Această
procedură era inițiată de femeie, atunci când masa dotală se afla în primejdie din cauza
administrării defectuoase a soțului. Ulterior acestui proceduri, se putea reve ni la regimul
matrimonial dotal prin intervenția unui judecător.25

22 P. Vasilescu, op. cit., p. 170.
23 Cr-M. Crăciunescu, op. cit., p. 82.
24 M. D.Bob, I. Chirilă, E. Florian, P. Vasilescu, A. Oprea, I. Bardoczi, op. cit., p. 146.
25 Cr-M. Crăciunescu, op. cit., p. 90.

20 2.3. Societatea de achiziții
Acesta al treilea tip de regim matrimonial a fost prevăzut de cod în scopul de a frâna spiritul
separatist26 al regimului care a dominat epoca elaborării codului și a reglementat astfel o variantă de
regim comunitar, ce presupunea existența de bunuri mobile sau im obile care se aflau în
coproprietatea soților .
Societatea de achiziții presupunea existența unei convenții matrimoniale pe care soții o
încheiau la moment ul căsătoriei, prin care stabileau expres că bunurile lor vor fi sub imperiul
societății de achiziții . Alegerea regimul comunității de achiziții se putea face fie ca un accesoriu al
regimului dotal, fie ca un regim matrimonial de sine stătător .27
În aceste condiții se putea ajunge la situația ca , bunurile soților să fie împărțite în trei mase de
bunuri, resp ectiv bunurile proprii ale fiecărui soț, bunurilo r comune dar și bunurile dotale.
Prevederile legale ale Codul ui civil stabileau la articolele 1288 -1290, bunurile considerate
comune , care includeau atât bunurile viitoare ale soților , pe care le dobândeau cu titlu oneros, dar și
veniturile rezultate din bunurile proprii.
De asemenea se instituia o prezumție, conform căreia, b unurile care nu se aflau enumera te în
convenția matrimonială sunt bunuri comune , la fel ca toate bunurile dobândite de către soți
împreună , sau de doar de către unul din ei, în timpul căsătoriei. Tot astfel, e conomiile și câștigurile
soților erau considerate bunuri viitoare și intrau în masa bunurilor comune. Prin economii se
înțelegea excedentul financiar, care rămânea în urma acoperirii cheltuielilor casei, și acestea erau
considerate achiziții .28
Erau considerate bunuri proprii ale soților , bunurile prezente, indiferent de modul lor de
dobândire, precum și bunurile viitoare ale soților dobândite cu titlu gratuit.
Datoriile soților erau de asemenea personale, cu excepția care pot fi considerate ca fiind
acumulate din achizițiile pentru nevoile comune. În principiu, bărbatul era responsab il de sarcinile
căsătoriei, iar atunci când societatea de achiziții producea anumite venituri, acestea trebuiau
destinate suportării cheltuielilor familiei, iar în lipsă de venituri ale societății, fiecare dintre soți
aveau obligația de a contribui la sarc inile căsătoriei din veniturile percepute din bunurile proprii.

26 P. Vasilescu, op.cit., p.192.
27 C. Nicolescu, op. cit.,p. 66.
28 M. D. Bob, I. Chirilă, E. Florian, P. Vasilescu, A. Oprea, I. Bardoczi, op. cit., p.150.

21 În ceea ce privește actele de dispoziție asupra bunurilor comune trebuie subliniat că femeia, în
continuare, respecta regula conform căreia nu putea acte de dispoziție fără acordul bărbatului, dar, în
același timp, fiind bunuri comune, nici bărbatul nu avea dreptul să dispună singur de achiziții , fără
încuviințarea femeii.
În cazul în care căsătoria înceta, patrimoniul comun trebuia lichidat, respectiv împărțit între
foștii soți. De menționat e ste aici că în cazul în care exista și masă dota lă, aceasta trebuia restituită în
primul rând, iar numai după, se proceda la lichidarea societății de achiziții .
Regimul privind societatea de achiziții nu admitea procedura separației de patrimonii,
deoarece această procedură judiciară implică existența dotei. Astfel doar dacă este combinat acest
sistem, cu cel dotal, se poate admite această procedură, dar doar în privința dotei, iar nu cu privire la
bunurile comune.
În concluzie , societate a de achiziții este un regim de tip comunitar, bunurile comune se află în
proprietatea indiviză a soților, care au un drept de administrare comună a acestora, cu respectarea,
bineînțeles a limitelor speciale a le femeii măritate.

22 CAPITOLUL IV
REGIMURILE MATRIM ONIALE ÎN DREPTUL MODERN COMPARAT

3.1. Regimurile matrimoniale în România , conform Codului Civil din 2009
La acest punct al analizei noastre am ajuns și la realitatea zilelor noastre, stare care este
caracterizată, prin comparație cu epocile despre care a m făcut anterior vorbire, în primul rând de
egalitatea femeii și a bărbatului în raporturile sau relațiile căsătoriei. Astfel, supremația bărbatului
asupra soției , care s -a manifestat, milenii , prin aceea că bărbatul avea poziția de șef al fami liei29 a
fost înlăturată, iar deziderate ca dezvoltarea familiei, întreținerea , creșterea și educarea copiilor,
acordarea ajutorului material tuturor membrilor familiei care au nevoie de sprijin, inclusiv, pentru a
satisface interesele spirituale și culturale fiecărui membru al familiei, indiferent de sex i -au luat
locul.
Noul Cod civil al României din anul 2009, deoarece îl putem numi astfel , lucrarea privind
istoric reglementările, prevede la articolul 312 că soții au la alegere trei regimuri matrimoniale:
comunitatea legală, separația de bunuri sau comunitatea convențională . Dreptul comun reprezintă
comunitatea legală, care se aplică prin simplul fapt al încheierii căsătoriei, alternativa fiind însă la
alegerea liberă a soților, care, dacă convin, pot să aleagă alt re gim matrimonial, închei nd o convenție
matrimonială.
În aceste condiții vom nota convenția matrimonială ca fiind acel este actul juridic lato sensu,
contractul stricto sensu, prin care, viitorii soți sau chiar soții, își pot alege , respectiv schimba regimul
matrimonial , înainte , respectiv în timpul căsătoriei.
Aplicând astfel definiția regimului matrimonial, v om reține că prin convenția matrimonială,
soții vor stabili de comun acord, setul de reguli, de norme juridice care vor guverna bunuril e
dobândite de e i, în timpul căsătoriei.
A. Regimul comunității legale
Așa cum am precizat mai sus, comunitatea legală constituie dreptul comun în materia
regimurilor matrimoniale și se aplică întotdeauna când soții nu si -au ales, prin convenție

29 V. Pînzari, op.cit , p. 104.

23 matrimonială, alt regim. În aceste condiții putem spune că o convenție matrimonială va exista doar
când se optează pentru regimul separației de bunuri și pentru regimul comunității convenționale .30
Dacă soții, până la momentul căsătoriei nu au optat pentru o convenție matrimonială, sau și
dacă au făcut -o, C.civ, dă posibilitatea, ca după împlinirea unui an de la căsătorie, ca soții să poată,
printr -un act autentic, modifica regimul matrimonial, cu un alt regim .
Comunitatea legală presupune existența a două categorii de bunuri, cele proprii ale fiecărui soț
și bunurile comune . Observăm aici că discuția pe care am făcut -o referitoare la celelalte epoci, în
care ne centram pe acele drepturi ale femeii , a dispărut, deoarece reglementarea actuală se bazează
pe principiul egalității, codul nevorbind despre bunurile bărbatului sau ale femeii, ci în mod general
despre bunurile și drepturilor soților, fără a fi vreunul diferit, în funcție de sex.
În acest mod, Codul civil prevede regula generală la art. 339, conform căreia bunurile sunt
consid erate comune dacă au fost dobândite de oricare dintre soți în timpul regimului legal al
comunității.
Excepțiile de la regulă sunt prevăzute în art. 340, care fixează regulile pentru determinarea
bunurilor proprii ale persoanei , dintre care amintim cu titlu de exemplu bunurile moștenite , bun urile
de uz personal, bunurile destinate exercitării profesiei, fructele bunurilor proprii.
Codul instituie și o prezumție relativă , referitoare la bunurile mobile dobândite înainte de
căsătorie , care vor fi considerate bunuri comune, în lipsa întocmirii de către viitori soți, a unui
inventar , în fața unui notar public sau chiar prin sub semnătură privată, prin care să se specifice că
sunt bunuri proprii și după încheierea căsătoriei. Fiind o prezumție relativă ea poate f i răsturnată, la
nevoie prin efectuarea probei contrare prin orice mijloc de probă.
O primă concluzie care se poate trage din această reglementare este aceea că oricare dintre soți
poate efectua acte de dobândire, administrare , conservare sau de folosință , fără consimțământul
celuilalt soț. Cu toate acestea referitor la folosința bunurilor, notăm faptul că unui bun comun nu i se
poate schimba destinația decât prin acordul ambilor soților .
În situația în care un act juridic al unui soț, a fost încheiat fără acordul celuilalt, care este
prejudiciat în interesul comunității de bunuri, acesta din urmă nu va putea invoca vreo sancțiune a

30 O. Ghiță, R. G. Albăstroiu, Dreptul Familiei . Regimuri matrimoniale . Sinteze . Teste griliă , Editura Hamangiu,
București, 2013, p. 71.

24 actului respectiv, cum ar fi nulitatea , putând doar să pretindă daune interese31 și cu respectarea
drepturilor dobândite de terții de bună credință.
Cu toate acestea în cazul actelor de înstrăinare sau de grevare cu drepturi reale a bunurilor din
categoria celor comune, se impune existența acordului ambilor soți, sancțiunea care va putea fi
invocată în caz de nerespectare, fiind nu litatea relativă . Bineînțeles cu excepția drepturilor mai sus
arătate, ale terților de bună credință, care dacă a depus diligența necesară pentru a afla natura
bunului ce face obiectul actului juridic și a rămas de bună credință, sunt protejați de această
sancțiune.
De la această regulă există unele derogări, care privesc bunurile mobile comune, de care soții
pot dispune singuri, prin acte cu titlu oneros, cu condiția ca înstrăinarea acestora sa nu fie supus
vreunei formalități de publicitate, dar și daruri le care conform specificului familiei pot fi considerate
obișnuite.
Noua reglementare stabilește și criteriile de stabilire a datorii lor comune ale soților , pentru
care aceștia, răspund cu bunurile comune. Astfel, sunt obligațiile născute în legătură cu co nservarea,
administrarea sau dobândirea bunurile comune; obligațiile pe care le -au contractat soții împreună;
obligațiile asumate de oricare dintre soți pentru acoperirea cheltuielilor obișnuite ale căsătoriei;
repararea prejudiciului cauzat prin însușirea de către unul dintre soți, a bunurilor, aparținând unui
terț, în măsura în care, prin aceasta, au sporit bunurile comune ale soților .
De menționat este că reglementarea nu limitează răspunderea soților pentru datoriile comun, la
bunurile comune, deoarece, dacă acestea nu au fost acoperite prin urmărirea bunurilor comune, soții
vor răspunde solidar cu bunurile proprii, iar bunurile comune pot fi urmărite doar de către creditorii
comuni.
Soții datorează reciproc contribuție comună la dobândirea bunurilor com une, acest aport însă
poate consta în m unca depusă de către oricare dintre aceștia la educarea și creșterea copiilor și care
va putea fi cuantificată, în momentul efectuării partajului. Tot în acest sens, în situația în care unul
dintre soți nu contribuie îndeajuns la cheltuielile căsătoriei, există deschisă calea unei prin care
acesta să fie obligat să contribuie în egală măsură la cheltuielile gospodăriei.32

31 A. Banciu, Raporturile patrimoniale dintre soți potrivit noului Cod civil, Ediția a 2 -a, revvăzu tă și actualizată,
Editura Hamangiu 2011, p. 103.
32 O. Ghiță, R. G. Albăstroiu, op.cit , p. 83.

25 Regimul comunității legale încetează să existe odată cu desfacer ea căsătoriei, în sensul că
prezumț ia de dobândirea a proprietății bunurilor comune dispare, dar foștii soți rămân coproprietari
în devălmășie pe bunurile comun e, până la stabilirea cotei -părți care se cuvine fiecăruia și efectuarea
partajului .
Acest regim legal poate înceta prin divorț , prin constatarea nulității căsătoriei, prin moartea
unuia sau ambilor soți, sau prin adoptarea la cel puțin un an de la căsătorie, a unei convenții
matrimoniale, prin care să acesta să fie schimbat .
B. Regimul matrimonial al separației de bunuri
Dacă regimu l comunității legale prevedea o masă de bunuri comune, care reprezenta regula,
regimul separației de bunuri , presupune o independență totală soților , în legătură cu bunurile ce
alcătuiesc patrimoniile lor. În acest mod, la încheierea căsătoriei ambii soți păstrează proprietatea
exclusivă a bunurilor existente și vor dobândi în nume propriu, bunurile viitoare, bineînțeles, având
însă obligația de a contribui la sarcinile căsătoriei.33
Consecința faptului că între patrimoniile soților va exista o linie de dema rcație , dar și pentru o
coerentă dovedire a proprietății bunurilor, în momentul adoptării acestui sistem este obligatorie
întocmirea unui inventar cu toate bunurile mobile ale acestora. În lipsa unui astfel de document, se
instituie o prezumție de propriet ate, care se păstrează până la proba contrară, că soțul posesor este
proprieta rul deplin al acestora.
În ceea ce privește bunurile care se dobân desc împreună de către soți, după căsătorie este
instituită regula conform căreia, acestea se vor afla în propri etate comună, dar nu în devălmășie, ci
pe cote -părți, proba acestora fiind posibilă prin orice mijloc de probă .
Având aceste caracteristici se poate afirma că r egimul matrimonial al separației de bunuri,
poate fi o soluție pentru protejarea soților de un p asiv patrimonial important al vreunui soț. Mai
mult, în lipsa unor bunuri comune în devălmășie, nu va mai fi necesar parcurgerea procedurii
partajului.
Regimul separației poate lua naștere pe cale convențională , prin acordul soților din momentul
căsătoriei , sau anterior acesteia, și se ca aplica doar din momentul încheierii căsătoriei.

33 A. Banciu, op. cit., p. 120.

26 Mai mult, acest regim își poate avea originea și într -o hotărâre judecătorească atunci când
comunitatea legală sau convențională este modificată, la cererea unui soț, de cătr e instanța de
judecată, în regimul separației de bunuri, dacă celălalt soț încheie acte care pun în pericol interesele
patrimoniale ale familiei.
De menționat ar fi că spre deosebire de primul Cod civil, din anul 1864, despre care am vorbit
anterior și car e prevedea procedura judiciară a separația de patrimonii, care era o procedură
temporară, această nouă procedură duce efectiv la schimbarea de regim matrimonial, nefiind
temporară.
În momentul lichidării regimului, trebuie efectuată plata creditorilor comu ni, pentru sarcinile
căsătoriei, iar soții își preiau fiecare, bunurile proprii. Ei pot beneficia de un drept de retenție în
cazul în care, unul dintre soți este dator celuilalt și nu și-a achitat integral datoria.
C. Regimul matrimonial al comunității convenționale
Nu în ultimul rând Noul Cod Civil oferă posibilitatea soților de a întocmi propriul regim
matrimonial, propriul set de reguli care să guverneze raporturile patrimoniale ale căsătoriei, după
bunul lor plac. Pentru adoptarea acestui regim personal izat, soții au obligația de a încheia convenția
matrimonială doar prin act autentic.
Cu toate acestea, în ciuda caracterului liberal al reglementării, codul stabilește cu privire la ce
poate că poarte convenția matrimonială. Astfel, reținem că articolul 367 prevede că se poate cădea la
învoială cu privire la includerea în comunitate a bunurilor dobândite sau a datoriilor proprii născute
înainte , ori după încheierea căsătoriei, cu excepția celor de uz personal sau destinate exercitării
profesiei . Cu alte cuv inte soții se pot modifica regimul unor bunuri pe care comunitatea legală le -ar
considera bunuri proprii.
Soții pot să stabilească restrângerea comunității numai la bunurile sau datoriile anume
determinate în convenția matrimonială, indiferent dacă sunt do bândite înainte sau după căsătorie ,
deci să stabilească o comunitate care să includă doar o parte din bunurile pe care le dețin .
Tot astfel, soții pot modifica regula privind lipsa acordului ambilor soți la încheierea unor acte
de administrare, stabilind c ă este necesar acordul ambilor soți pentru încheierea anumitor acte de
administrare, sau tuturor actelor de administrare.

27 Nu în ultimul rând, se poate conveni la adoptarea unei clauzei de preciput sau a unor
modalități privind lichidarea comunității conven ționale .
Nu în ultimul rând trebuie să menționăm că regimul comunității convenționale nu exclude,
regimului comunității legale, legea stabilind că daca soții nu hotărăsc asupra unui aspect, acesta va fi
acoperit de comunitatea legala.
În ce privește lichidarea patrimoniului , la încetare căsătoriei, aceasta va avea loc după regulile
stabilite de către soți prin convenția matrimonială34 sau în lipsă, conform comunității legale.
3.2. Dreptul Francez
În Franța soții au la dispoziție să aleagă între trei regimur i matrimoniale, cel al comunității de
bunuri comune și achiziții , cel al comunității universal e, precum și cel al separației de bunuri.
Dacă soții optează pentru regimul comunității de bunuri comune și achiziții , activul și pasivul
acestui regim, are o sf eră mai extinsă decât în cazul comunității legal e din România . Astfel, Codul
Civil Francez, stabilește că sunt bunuri proprii toate bunuri le mobile dobândite prin liberalități ,
precum și bunurile mobile cu excepția celor desemnate de lege ca fiind bunuri p roprii.
Un alt element de diferențiere față de comunitatea legală din România, este faptul că pasivul
comunității include și datoriile pe care soții le au deja în momentul încheierii căsătoriei, dar și cele
viitoare. Ca urmare a acestui fapt , creditorii pe rsonali ai oricărui soț, fie anterior căsătoriei , vor putea
urmări toate bunurile pe care soțul respectiv le are în proprietate, dar și cele care au devenit comune ,
după căsătorie .
În viziunea Codului civil francez, c omunitatea universală este văzută ca fi ind un regim ideal,
la care o familie ar trebui să tindă . Acesta presupune că toate bunurile mobile și imobile, prezente și
viitoare, indiferent dacă erau dobândite cu titlu oneros sau cu titlu gratuit sunt proprietate comună a
soților. Cu toate acestea le gea a prevăzut totuși o c ategori e de bunuri , care sunt întotdeauna și care ,
nu vor intra în comunitate.
Mai mult acest regim admite introducerea unor clauze în convenția matrimonială în scopul
protejării unui soț, în cazul dizolvării regimului. Astfel de c lauze, sunt cea de preciput, clauza de
prelevare în schimbul unei despăgubiri și clauza de stipulare de părți inegale.

34 A. Banciu, op. cit., p. 128.

28 Regimul separației de bunuri, la fel ca și în România poate avea izvor atât convențional cât și
judiciar . Mai mult, Codul Civil Francez prevede că regimul separației de bunuri, este o consecința
necesară a separației de corp.
La fel ca și cel prevăzut de codul românesc, î n cadrul acestui regim, soții păstrează dreptul de
proprietate unică asupra bunurilor avute în momentul căsătoriei și as upra bunurile noi dobândite . Cu
toate acestea, nu se exclude de plano posibilitatea ca soții să poată dobândi bunuri în coproprietate
indiviză .
În ceea ce privește pasivele patrimoniilor, acestea sunt sperate, din moment ce patrimoniile
sunt separate, dar cu toate acestea soții sunt ținuți de a răspunde în solidar pentru datoriile familiei,
cheltuielile menajere zilnice și de a contribui la sarcinile căsătoriei.
Nu în ultimul rând, soții beneficiază în cadrul acestuia regim de independentă patrimonială
absolută, putând să încheie orice tip de act juridic fără a fi necesar acordul celuilalt soț.
În cazul în care se ajunge la desfacerea căsătoriei și pe cale de consecință la lichidarea
regimului35, aceasta va avea loc, ca și în România, fără partaj , deoarece nu există o masă de bunuri
comune de împărțit . Așa cum am menționat mai sus, dacă soții au dobândit, prin acordul lor, unele
bunuri aflate în indiviziune, acestea vor urma calea dreptului comun, de împărțire prin partaj .
3.3. Dreptul German
Sistemul de drept german dă posibilitatea soților să aleagă între trei regimuri matrimoniale,
comunitatea redusă la achiziții36, comunitatea continuată împreună cu copiii comuni ai soților și
regimul separației de bunuri. În plus și acest sistem prevede ca drept comun, cel al comunității
legale.
Similar cu situația din România, b unurile sub regimului comunității legale de bunuri, intră în
proprietatea comună a soților, în proprietate în devălmășie . În același timp fiecare soț poate să dețină
anumite bunuri în proprietate exc lusivă, denumite generic bunuri de rezervă. Cu titlu de exemplu
amintim aici orice bun care e ste declarat astfel prin convenția de căsătorie, alte bunuri dobândite
prin donații sau bunurile care înlocuiesc oricare dintre bunurile de rezervă.

35 Cr- M. Crăciunescu, op.cit., p. 332.
36 Ibidem ., p. 76.

29 De menționat a r mai fi de adăugat că bunuri comune nu pot fi acelea care nu pot fi înstrăinate
prin act juridic , deci care sunt inalienabile, fapt care este mai degrabă o consecință a clauzei
respective .
3.4. Dreptul Italian
Urmând același model r egimul matrimonial de drept comun, în dreptul italian, este cel al
comunității de bunuri .
Tot astfel, prin contractul de căsătorie soții pot alte regimul separației , regimul comunității
convenționale sau un element de diferențiere față de celelalte sisteme de drept, orice alt regim
matrimonial, dintr -un alt stat . În acest din urmă caz este necesar ca soții să exprime un acord asupra
tuturor raporturilor patrimoniale , nefiind necesar indicare unui regim doar nominal .
3.5. Common law
Spre deosebire de sistemele de drept prezentat e anterior, care se aseamănă fiind unele de timp
continental(civil law) , sistemul anglo -saxon( common law ) nu are la bază vreo reglementare a
diferitor tipuri regimuri matrimoniale, mai mult noțiunea nu există ca instituție juridică.
În aceste condiții în c azul în care soții se căsătoresc și nu încheie o convenție matrimonială, ei
se vor comporta pe viitor, în ceea ce privește raporturile patrimoniale matrimoniale, ca două
persoane separate, fără a avea bunuri comune, patrimoniu comun. În scopul procesului d e analiză a
dreptului comparat putem afirma că aceste căsătorii sunt caracterizate de un regimul de separație,
dar acesta nu există în sens ul de regim matrimonial, în statele common law .
În susținerea acestei teze amintim că spre exemplu, Regatul Unit, nu a recunoscut dreptul
familiei decât spre jumătatea secolului 20 . Așa cum am anticipat mai sus, căsătoria nu are ca efect
asupra patrimoniilor soților, după încheierea ei neexcitând bunuri care sunt doar proprii sau care pot
fi bunuri comune. Bineînțeles soții pot dobândi bunuri în proprietate comună, dar nu bazat pe
regimul matrimonial, cu în mod obișnuit , așa cum două persoane independente o pot face, prin
manifestarea expresă a voinței.
Cu toate acestea, l a desfacerea căsătoriei prin divorț , în lipsa une i înțelegeri pe cale amiabilă a
soților, sistemul judiciar este chemat să stabilească și să împartă patrimoniile separate ale soților,
ținând seama de contribuția fiecărui soț din timpul căsătoriei, de vârsta lor și interesele copiilor.37

37 C. Nicolescu, op. cit., p. 289.

30 3.6. Dreptul Isla mic
Dacă putem afirma că situația patrimonială a soților din sistemul common law, are unele
asemănări cu regimurile matrimoniale din statele cu sistemul de drept continental, cu totul alta este
situația în d reptul islamic .
Această realitate este cauzată de faptul că dreptul islamic are o serie de influențe religioase și
morale, formate și care se trag din doctrina Coranului, cartea sfântă a acestor state, lege care este
denumit pe scurt sharia.
Primul aspect care este de menționat când se vorbește de regim ul matrimonial din dreptul
islamic este faptul că aceste sisteme de drept se bazează pe poligamie, dar poligamie doar în ceea ce
privește posibilitatea de a avea mai multe soții, nu mai mulți soți. De aici decurge alt aspect
important, acela că în aceste s isteme de drept, femeia este în continuare considerată inferioară
bărbatului, deci asemănându -se cu sistemele de drept din evul mediu și antichitate, amintite la
începutul acestei lucrări.
Legea Coranului permite unui bărbat să aibă 4 soții și, dacă își pe rmite, câte concubine își
dorește . Am supus, dacă își permite, deoarece, pentru fiecare femeie, bărbatul are obligația de a plăti
o sumă de bani.
Constituirea sumei de bani respective nu este altceva decât dota, instituție care, prin dreptul
islamic se apl ică și în zilele noastre. La fel ca și în dreptul feudal, scopul dotei este acela de a aduce
o asigurare femeii și garnițe în caz de repudiere sau predeces al soțului . Mai mult dota este
considerată și o compensație sau recompensă pentru faptul că soția va întreține relații sexuale cu
bărbatul.
Având aceste caracteristici, d ota reprezintă o condiție de validitate a căsătoriei și este stabilită,
înainte de consumarea căsătoriei de către femeie .
Modul de funcționare a dreptului dotal se observă în cazul desfa cerii căsătoriei, când dacă
aceasta s -a consumat prin întreținere de relații sexuale, dota se cuvine fostei soții. În cazul în care nu
au avut loc relații sexuale , femeia va primi jumătate din această sumă.
În toate cazurile însă, dacă divorțul va fi cons iderat din culpa soției, aceasta nu va primi nici un ban.
Privind acest sistem de drept, se poate observa că prin căsătorie, în dreptul islamic nu se
produce vreo modificare în ceea ce privește bunurilor actuale sau viitoare ale soților. Această

31 realitate se produce deoarece nu există regim matrimonial în statele islamice, patrimoniul soțului
rămânând același în orice moment, la fel și cel al soției. Existența dotei nu reprezintă un raport
patrimonial născut din căsătorie, între soți, ci doar o garanție adu să soției în cazul desfacerii
mariajului.
Spre deosebire de dreptul medieval sau cel roman, nu se produce o intrare a femeii, prin
căsătorie, sub tutela sau puterea bărbatului , astfel dacă la momentul încheierii căsătoriei, femeia se
afla sub tutelă, tuto rele este cel care va continua să îi gestioneze patrimonial, iar nu viitorul soț.
De menționat este că spre deosebire de sistemele de drept prezentate anterior, femeii nu îi este
cerut să participe la cheltuielile căsătoriei sau ale familiei, acestea aflân du-se în totalitate în sarcina
soțului .
Tot ca o diferență notam faptul că din punct de vedere al aportului la căsătorie îngrijire și
creștere copiilor de către soție apare ca o obligație naturală, pentru care acesta nu are dreptul la a fi
despăgubită în caz de divorț . Cu toate acestea, pe lângă dotă, fosta soție poate obține o pensie de
întreținere și, sau o indemnizație de consolare.

32 CONCLUZII
Lucrarea de disertație a urmărit evoluția istorică a regimurilor matrimoniale cu observarea
specificu lui fiecărei epoci și fiecărui sistem de drept în care au fost aplicate.
Amintim că regimul matrimonial poate fi definit ca fiind totalitatea normelor, fie ele legale sau
convenționale care reglementează raporturile patrimoniale dintre soți, în timpul și d upă căsătorie.
Scopul existenței regimurilor matrimoniale este acela de protecție reciprocă a soților din punct de
vedere patrimonial.
Regimurile matrimoniale nu au fost de la începuturi bazate pe drepturi egale între soți, fiind
influențate direct de soci etatea în care au fost aplicate, societate care din cele mai vechi timpuri,
notând aici epoca romană, continuând cu cea medievală și până în jumătatea a doua a secolului XX,
plasau femeia pe o poziție inferioară bărbatului.
Aceste aspecte nu au ocolit sis temele juridice ce s -au succedat în spațiul geografic al
Români ei de astăzi , incapacitatea femeii măritate fiind recunoscută de însuși primul Cod Civil al
României, cel din anul 1864 . Poziția de inferioritate a femeii, față de soțul său a fost abrogată pr in
intrarea în vigoare a Codului familiei, abia la data de 1 februarie 1954 . Din acest moment în
România a fost instituit regimul legal al comunității, ca singur regim matrimonial permis .
Această realitate s -a schimbat prin intrarea în vigoare a Noului Cod Civil din anul 2009 , care a
permis soților să aleagă din trei tipuri de regimuri matrimoniale. Astfel, ei pot alege între
comunitatea convențională sau separația de bunuri, de la momentul căsătoriei sau după cel puțin un
an de la încheierea ei, iar în lip sa încheierii unei convenții matrimoniale se vor aplica normele
supletive privitoare la regimul comunității legale.
Această posibilitate există în majoritatea sistemelor de drept continental , din Europa, în care
soții se bucură de libertatea alegerii regim ului matrimonial, în funcție de interesele și credințele
fiecărui cuplu .
În concluzie, cum de altfel se întâmplă cu majoritatea instituțiilor de drept, se poate afirma că
regimurile matrimoniale din România și nu numai, au fost influențate cel puțin din pu nct de vedere
al istoriei dreptului, de dreptul roman și dreptul cutumiar francez, în care au fost acceptat primele
regimuri de separație de bunuri precum și primele regimuri de comunitate de achiziții.

33 BIBLIOGRAFIE:

1. Banciu Adrian Alexandru, Raporturile patrimoniale dintre soți, Ediția a II-a, revăzută și
actualizată, Editura Hamangiu, București , 2011.
2. Bodoașcă Teodor, Drăghici Aurelia, Puie Ioan, Maftei Iulian, Dreptul familiei, Ediția a
II-a, Editura Universul Juridic, București , 2013.
3. Bob Mircea Dan, C hirilă Ioan, Emese Florian, Vasilescu Paul, Oprea Alina, Bardoczi
Irina, Familie și moștenire în România, Editura Universul Juridic, București , 2016.
4. Crăciunescu Cristiana Mihaela, Dreptul de dispoziție al soților asupra bunurilor ce le
aparțin în diferite regimuri matrimoniale, Editura Universul Juridic, București , 2010.
5. Dulciu Dan Toma, Introducere în studiul dreptului Islamic. Statutul juridic al cadiatelor
din România, Editura Ars. Docendi, București , 2001.
6. Ghiță Oana, Roxana Gabriela Albăstroiu, Drept ul familiei. Regimuri matrimoniale.
Sinteze. Teste grilă, Editura Hamangiu, 2013.
7. Hamangiu Constantin, Rosetti -Bălănescu Ion, Băicoianu Alexandru, Drept civil Român,
vol. III, Editura All, București , 1998.
8. Nicolescu Cristina, Regimurile matrimoniale conven ționale în sistemul Noului Cod Civil
Român, Editura Universul Juridic, București , 2012.
9. Pînzari Vaceaslav, Dreptul familiei, Editura Universul Juridic, 2015.
10. Vasilescu Paul, Regimuri matrimoniale, Ediția a II-a revizuită, Universul juridic,
București , 2009 .