CUPRINS………………………………………………………………………………………………………. …….1 REZUMAT… [622775]

1
CUPRINS

CUPRINS………………………………………………………………………………………………………. …….1
REZUMAT …………………………………………………………………………………………………………..2
INTRODUCERE …………………………………………………………………………………………………..3
1. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE ………………………………………………………………..5
1.1. Scurt istoric privind infracțiunea de delapidare ………………………………………………..5
1.2. Definiția infracțiunii de delapidare și cadrul legal …………………………………………….5
2. ANALIZA JURIDICĂ A INFRACȚIUNII DE DELAPIDARE ……………………….9
2.1. Obiectul delepidării ……………………………………………………………………………………..9
2.2. Subiecții delapidării ……………………………………………………………………………………10
3. FORME MODALITĂȚI ………………. ……………………………………………………………….13
3.1. Formele delapidării …………………………………………………………………………………….13
3.2. Modalitățile delapidării ………………………………………………………………………………13
4. JURISPRUDENȚĂ REFERITOARE LA INFRACȚIUNEA DE
DELAPIDARE ……………………………………………………………………………………………… 15
CONCLUZII ……………………………………………………………………………………………………….22
BIBLIOGRAFIE …………………………………………………………………………………………………23

2

REZUMAT

Prezenta lucrare se dorește a fi o analiză cât mai detaliată a infracțiunii de delapidare,
care este prevăzută de art. 295 Cod pen al. Nu doar noutatea reglementării, dar și frecvența cu
care se comit infracțiuni le de serviciu în general, una dintre cele mai „la îndemâna” autorilor
fiind delapidarea, solicită o dezbatere constantă a acestei infracțiuni.
Pentru o bună înțeleger e, o importanță deosebită o reprezintă o prezentare a istoricului
privind infracțiunea de delapidare , aceasta urmând a fi tratată în prima parte. În cea de a doua
parte , vom prezenta analiza juridică a infracțiunii de delapidare. În a treia parte a lucrării , vor
fi tratate spețe privind infracțiun ea de delapidare.
Lucrarea de disertație se încheie cu concluziile și bibliografie.

3
INTRODUCERE

În contextul uneia dintre cele mai ample și mai pronunțate modificări legislative din
secolul XX în spațiul românesc, reprezentată de intrarea în vigoare a noului Cod penal,
împreună cu noul Cod de procedură penală, la data de 1 februarie 2014, se impun noi
interpretări teoretice ale instituțiilor penale, care au scopul de a clarifica nu doar instituțiile
fără pre cedent în Codul penal anterior, dar și modificările care au intervenit în cadrul
instituțiilor care au vechime în dreptul penal român.
Infracțiunea de delapidare este incriminată în în Codu penal la art. 295 într-o variantă
simplă sau tip precum și într -o variantă agravată.
Varianta simplă constă în însușirea, folosirea ori traficarea de către un funcțio nar public
în interesul său sau pentru altul , de bani, valori , ori alte bunuri pe care se află în administr area
lui sau le gestionează .
Variant a agravată, potrivit art. 309 Codul penal , face referire la situația în care s-au
produs consecințe deosebit de grave. Aceasta s e realizează în cazul în care delapidarea a avut
consecințe deosebit de grave.
În ceea ce privește c aracterul periculos al delapidării acesta este dat, pe de o parte, de
conduita persoanei care comite o astfel de faptă prin nesocotirea obligației de fidelitate și
probitate care incumbă oricărui gestionar sau administrator în sfera patrimoniului unei per soane
juridice, iar pe de altă parte, de urmările dăunătoare pentru patrimoniul unei persoane juridice.
Datorită calității făptuitorului, infracțiunea poate fi mai ușor săvârșită și mai greu
descoperită, ceea ce îi mărește gra dul de pericol social .
În legătură la complicitatea la delapidare, sunt oblig atorii două pr ecizări și anume:
contribuția celor care sunt complicii să fie adecvată , efectivă, de natură să participe la comiterea
faptei și răspunderea penală a fiecărui complice se va obliga în rapor t cu întregul prejudiciu
cauzat, toate bunurile delapidate urmare a activității infracționale și nu în raport de valorile și
bunurile pe care le -a furat fiecare sau pe care le -a primit fiecare dintre ei în urma delapi dării de
către autor a bunurilor din gestiune.
O asemenea apreciere se poate justifica prin faptul că atât autorul, cât și complicele
acestuia, acționează cu intenție, cu o conștiință și o voință comună, existând astfel o coeziune
psihică între cei doi.
Se știe că termenul de circumstanță este folosit pentru a denumi diferite împrejurări
adică stări, situații, calități, întâmplări sau alte date ale realității, care stau în afara conținutului
esențial al infracțiunii, dar care, având legătură fie cu fapta săvârșită, fie cu persoana

4
infractorului sporesc sau atenuează gradul de pericol social al faptei ori periculozitatea
infractorului, putând determina, datorită acestei influențe, fie o agravare, fie o atenuare a
pedepsei concrete.
Conform legii penale în vigoare delapidarea constă în însușirea, folosirea sau traficarea
de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri
pe care le gestionează sau le administrează care se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 a ni
și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică, iar tentativa se pedepsește .1
Contrar aparențelor care califică subiectul delapidării drept unul suficient dezbătut și
analizat, se poate afirma că o nouă discuție pe tema acestei infracțiuni nu poate fi decât benefică.
Și poate că aceasta nu se va dezvolta doar în sensul unei sistematizări a opiniilor exprimate până
acum, ci și ca punct de plecare pentru noi argumente la teoriile oferite de doctrină și, de ce nu,
noi răspunsuri la întrebări rămase până acum retorice.
Un astfel de punct de pornire se dorește a fi lucrarea de față.

1 Noul Cod Penal actualizat 2018 – Legea 286/2009.

5
1. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

1.1. Scurt istoric privind infracțiunea de delapidare

Infracțiunea de delapidare a avut rolul, încă de la începuturile reglementării sale, să
ocrotească “banii publici” de sustragerile celor abilitați să -i administreze și să -i manipuleze.
Deci așa cum am mai amintit și mai sus i nfracțiunea de delapidare constă în însușirea,
folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani,
valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează care se pedepsește cu
închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică .2
Conținutul legal al infracțiunii este prevăzut în norma de incriminare și este dat de
totalitatea condițiilor prevăzute de lege cu privire la elementele componente ale faptei comise
pentru ca aceasta să aibă carac ter infracțional.
Elementele componente ale infracțiunii sunt obiectul, subiectul, latura obiectivă și latura
subiectivă.
Revenind strict la dela pidare, aceasta este incriminată în două variante. Varianta simplă
constă în – traficarea, folosirea ori însuș irea de către un funcționar, î n interesul să u sau pentru
altul, de valori, bani ori alte bunuri pe care le administrează sau gestionează , potrivit prevederilor
art. 215 Cod penal , alin . 1. , și varianta agravantă se realizaeză în cazul î n care delapidarea a
avut consecinț e deosebit de grav e, conform prevederilor aceluiași articol î n vigoare, alin . 2.

1.2. Definiția infracțiunii de delapidare și cadrul legal

Delapidarea este o i nfracțiune care constă în însușirea, folosirea sau traficarea de către
un angajat, a unor sume de bani sau a altor bunuri aflate în gestiunea sau în administrarea sa .
Principalele probleme care trebuiesc clarificate în cadrul investigării delapidării privesc,
determinare a obiectului material al infracț iunii, stabilirea la turii obiective a infracțiuni ,
identificarea făptuitorilor, stabilirea vinovăției sale, precum ș i a scopului sau mobilului
infracț iunii.

2 Noul Cod Penal actualizat 2018 – Legea 286/2009.

6
Sub rap ort metodologic criminalistic, în cadrul anchetei trebuie să se ac ționeze în
direcția asigurării recuperării prejudiciului cauzat, a bunurilor sau valorilor sustrase, precum și a
luării de măsuri vizând prevenirea săvârși rii unor asemenea fapte.
Sustragerile săvârșite prin folosirea atribuț iunilor de serviciu constituie cele mai
periculoase forme de sustragere din pa trimoniul unităților economice.
Caracterul deosebit de periculos al infracț iunii de delapidare decurge din faptul că această
infracțiune produce urmări dăunătoare pentru patrimoniul uni tăților economice și pentru relaț iile
sociale pr ivind acest patrimoniu, precum și din împrejurarea că infracțiunea este săvârșită de o
persoană căreia i s -au dat în primire si păstrare anumite bunuri ce aparțin unor persoane juridice
și care aduce astfel a tingere și relaț iilor sociale privi nd activitatea acestor servicii .
De aceea, sustragerile constituie u na dintre cele mai grave infracțiuni, iar lupta împotriva
lor, una ditre sarcinile p rimordiale ale organelor de urmărire penală și justiție.
Infracțiunea de delapidare a, așa cum este prezentată fapta în norma care o incriminează ,
este o infracțiune în formă închisă , tipul de conduită incriminată fiind indicată prin verbul
conducător . Din prevederile Codul ui penal în vigoare art. 295 reiese că, modalitățile de
comitere a faptei descrise în textul de lege sunt “ însușirea ”,”folosirea ” și ”traficarea ”.
Potrivit doctrinei, delapidarea este un exemplu convingător de infracțiune care are un
conținut alternativ , sustragerea de către făptuitor de valori, bani sau alte bunuri aflate în
administrarea sau gestiunea sa, prin oricare din cele trei mijloace normative, reprezintă fapta
incriminată prin prevederile art. 295 Codul penal.
Delapidare a, conform majorit ății doctrinei penale , este o infracțiune comisă cu intenți e,
momentană sau cu durată de desfășurare în timp, în conținut de bază (art. 295 Codul penal) , în
formă închisă și cu conținut alternativ, de rezultat , forma agravată (art. 295 Codul penal raportat
la art. 309 Codul penal ), respec tiv forma atenuată (art. 295 Codul penal raporta t la art. 308
Codul penal ) proprie și cu subiect activ calificat, special și care se urmărește din oficiu . 3

3 Mitrache, C., Mitrache, C., Drept penal român. Partea generală , București, Editura Universul Juridic ,
2009, p. 262; Zolyneak, M., Michinici, M. I., Drept penal, partea generală , Iași, Editura Fundației Chemarea,
1999, p. 215; Bulai, C., Bulai, B. N., Manual de drept penal. Partea generală , București, Editura Universul
Juridic, 2007, p. 174; Lefterache, L. V., Drept penal. Partea generală , București, Editur a Universul juridic,
2009, p. 194; Basarab, M., Pașca, V., Mateuț, Gh., Butiuc , C-tin., Codul penal comentat: Volumul I, Partea
generală , București, Editura Hamangiu, 2007; Basarab, M., Pașca, V., Mateuț, Gh., Medeanu, T., Butiuc, C-
tin., Bădilă, M., Bodea , R., Dungan, P., Mirișan, V., Mancaș, R., Mihes, C., Codul penal comentat: Vol II.
Partea specială , București, Editura Hamangiu, 2 008, p. 474 și urm., Mateut, Gh., Drept penal. Partea
specială , București, Editura Lumina Lex, 2002, Boroi, Al., Drept penal . Partea specială , București, Editura
C.H. Beck, 2006, p. 245 și urm.; Toader, T., Drept penal român. Partea specială , București, Editura
Hamangiu, 2 011, p. 218 și urm.; Mateuț, Gh., Considerații teoretice și practice privind conținutul constitutiv
al infracțiunii de delapidare în actuala reglementare , în Dreptul nr.10/2002.

7
Când fapta este comisă prin folosire , atunci scopul acțiunii, pentru realizarea căruia
subiectul își canalizează energia, nu îl reprezintă însușirea bunului, ci însușirea temporară a
bunului, pentru că, ulterior, bunul este adus înapoi în patrimoniul unității la care acesta
efectuează acte de gestiune. Tot așa c onstitu ie delapidare prin modalitatea folosire și scoaterea
repetată a unor sume de bani din gestiune pentru mascarea unor lipsuri anterioare sau
delapidarea din gestiune a aparaturii electronice pentru folosirea ei într-un anumit interval de
timp4 sau fapta acuzatului care a furat din gestiunea unei firme , cu profil agricol, mijloace fixe
(motor fierăstrău, separator lapte, hamuri, căruțe cu anvelope, betonieră, trasator de rânduri
respectiv semănătoare ), în interesul altor persoane, fără a percepe chirie pentru folosirea lor și
fără a înregistra aceste ope rațiuni în contabilitate .5
De asemenea e lementul material al infracțiunii de delapidare poate fi efectuat și
prin traficare , o modalitate normativă ce prevede supunerea temporară a bunului unor
operațiuni speculative, operațiuni în urma cărora făptuitorul își însușește profitul realizat.6
Acțiunile speculative pe care le bănuiește traficarea, după ce scoate un bun din suprafața
patrimonială a unității private sau publice și este dat în folosința altei persoane în sch imbul unui
câștig sau profit,7 distinge intenția determinată și calificată a făptuitorului, care urmărește, prin
etape consecutive , realizarea unui câștig și nu doar utilizarea temporară a bunului așa cum a
fost în cazul folosirii .
Delapidare prin traficare reprezintă și fapta inculpaților, gestionari de produse petroliere
albe, negre, respectiv uleiuri, care și -au produs plusuri în gestiune, pe care le -au pus în valoare
prin intermediul altor coinculpați gestionari la stațiile unității din cadrul județului, de unde erau
transportate de alți inculpați care deserveau unitatea , de cei care conduceau autocisterne8 sau
fapta gestionarului dintr -un bufet care scoate provizoriu sume de bani din tr-o gestiune pentru a
cumpăra din comerț băuturi alcoolice și a le vinde apoi la prețul de desfacere, în unităț ile de
alimentație publică .9
Ceea ce este incriminat în art. 295 Codul penal , este o i nfracțiune de rezultat potrivit
doctrinei juridico -penale majoritare, la infracți unile de rezultat, materiale,10 continu area

4 Secția penală, „Decizia nr. 1981/1977 ”, în ”Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală
pe anii 1976 -1980 ”, Tribunalul Suprem , p. 399.
5 Judecătoria Târgu Secui esc, „sentința penală nr. 83/2007 ”.
6 Toader, T., op.cit., p. 222.
7 Boroi, Al., op.cit., p. 251.
8 „Decizia penală nr. 105/2008 ”, Curtea de Apel Bacău .
9Secția penală, „Decizia nr. 4493 /1970 ” în Revista română de drept „nr. 6 /1971 ”, Tribunalul Suprem ,
p. 154.
10 Potrivit unei opinii, denumirea “ infracțiune de rezultat ” nu este sinonimă cu denumirea ” infracțiune
materială ” (care ar reprezenta o faptă ilicită penală la care urmarea imediată nu există dacă nu se verifică o
atingere substanțială a obiectul ui material). A se vedea, Zolyneak, M., Michinici, M. I., op.cit., p. 125.

8
imediată se manifestă sub forma unei vătămări materiale, fără produce rea rezultatului cerut de
lege care este un elemen t al conținutului infracțiunii, nu poate să existe o infracțiune . 11

11 Bulai, C., Bulai, B. N., op.cit. , p. 177. În acest sens, Mitrache, C-tin., Mitrache, C., op.cit., p. 131,
Lefterache, L., op.cit., p. 194.

9
2. ANALIZA JURIDICĂ A INFRACȚIUNII DE DELAPIDARE

2.1. Obiectul infracțiunii

Obiectul infracțiunii este valoarea socială sau bunul care se pune în pericol ori se vatămă
prin săvârșirea unui fapt incriminat de legea penală.
a. Obiectul juriduc special – este alcătuit din relațiile sociale referitoare la respectarea
intereselor publice, relații care exclud faptele de sustragere săvârșite de către cei care
administrează ori gestionează bunurile care le aparțin sau interesează o persoană juridică
privată sau publică. În secundar sunt ocrotite relațiile sociale cu privire la patrimoniul
persoanei juridice sau private.
b. Obiectul material – Este constituit din banii, valori o ri alte bunuri din patrimoniul public
sau privat pe care făptuitorul le gestionează sau le administrează.
Prin bani se înțeleg biletele de bancă și monedele metalice românești sau străine care au
putere cicrculatorie, indiferent dacă se află în numerar sau la dispoziția unității private sau
publice.
Prin valori se înțeleg hârtiile de valoare și înscrisurile de orice fel, cum sunt obligațiile
C.E.C. , cecurile, timbrele, titlurile de credit, hârtiile de virament, titlurile de creanță etc. dacă
încorporează dr epturi a căror valorificare ete legată de deținerea respectivelor înscrisuri.
Prina alte bunuri înțelegem bunurile mobile corporale, alte decât bani ori valorile
asimilate acestora, care au o valoare economică și sunt parte din sfera de gestionare sau de
administrare a făptuitorului.
Așa cum am văzut, obiectul material al delapidării îl constituie numai bunurile corporale
mobile, indiferent de sursa acestora, dar apărute in cadrul operațiunii de gestionare sau
administrare a bunurilor aflate asupra unității .
Pentru ca bunul să devină obiectul material al infracțiunii de delapidare trebuie ca acesta
să aibă o existență materială, deoarece numai astfel de bunui pot fi sustrase. Totodată, trebuie
să aibă o valoare economică și o anumită situație juridică, adic ă să fie parte din patrimoniul
unei persoane juridice, să se afle în posesia sau detențiunea acesteia și în același timp, să se afle
în masa bunurilor gestionate sau administrate de făptuitor.
Un bun intră în patrimoniul unei persoane juridice atunci când a fost preluat efectiv de
prepusul acesteia și iese din sfera patrimoniului persoanei juridice în momentul în care are loc
predarea lui efectivă către beneficiar.

10
Obiectul material al delapidării este format, așa cum am precizat anterior, numai din
bunuril e corporale mobile. Se consideră, de asemenea , bun mobil, bunul care poate fi desprins
de un bun mobil spre exemplu ușilele, ferestrele unui imobil, fructele unui teren.

2.2. Subiecții infracțiunii

Subiecți infracțiunii de delapidare , sunt persoanele fizic e sau juridice care se a flă într-
un raport juridic penal de conflict, ca urmare a săvârșirii infracțiunii, ori a suportării
consecințelor generate de săvârșirea acesteia.
Normele dreptului penal adresându -se, în princ ipiu, tuturor membrilor societății, pr in
încalcarea acestora, orice persoană este susceptibilă de a săvârși o infracțiune; în egală măsură ,
toți membrii societăți i, fiind titulari ai valorilor sociale ocrotite de legea penală, prin vătămarea
sau punerea î n pericol a acestor valori, orice persoană poate fi dusă în situația de a suporta
consecințele dăună toare ori periculoase produse prin comiter ea unei infracț iuni.
Într-un fel sau altul – fie prin încălcarea obligației de a se conforma prescripț iilor legii
penal e, fie prin suportarea conse cințelor provocate de nerespectarea acestor obligații – orice
persoană poate fi implicată, în primul caz, î n mod activ, și, în cazul al doilea, în mod pasiv, în
săvârșirea infracțiunii.
Subiecții infracțiunii sunt, așadar, persoanele implicate în săvârșire a unei infracț iuni, fie
prin comiterea acestor a, fie prin suportarea consecințelor, a ră ului cau zat prin săvârș irea ei.
După modul de implicare a lor în comiterea infracțiunii, subiecții infracțiunii sunt de
două feluri: activi ș i pasivi.
Subiecții infracț iunii – atât cei activi, cât și cei pasivi având o existență obiecti vă
anterioară săvârșirii faptei, constituie, ca și obiectul juridic și obiectul material, condiț ii
preexistente comiterii infracț iunii.
a. Subiectul activ al infracțiuni de delapidare nu poat e să fie decât un funcționar public sau
un funcționar care are în gestiune sau administrare bunurile unei unități publice ori
private. Prin urmare, la delapidare este calificat de două ori; pe de o parte el are calitatea
de funcționar public sau funcționar , iar pe de altă parte, are calitatea de administrator
sau gestionar de bunuri ce aparțin unei persoane juridice.
Cele două calități trebuie cumulativ îndeplinite, lips a oricăreia dintre aceste calități
coduce la excluderea infracțiunii de delapidare.

11
Funcționarul public așa cum este definit de lege, este persoana care exercită permanet
sau temporar o însărcinare de orice natură în serviciul unei autorități publice, instituții publice
ori unei alte persoane juridice de drept public12.
Prin funcționar se înțelege în sensul legii orice persoană care exercită o atribuție în
serviciul unei persoane de drept privat.
Subiectul activ face referire la o persoană fizică sau o persoană juridică care comite sau
contribuie la comiterea unei fapte ce este prevăz ută de legea penală și îndeplinește condițiile
răspunderii penale.
Ca și condiție trebuie s ă fie persoan ă fizică, sau persoană juridică condiția de vârstă
(art.99: minorul sub 14 ani nu răspunde penal) , discernământ – capacitatea minorului de a
înțelege ca racterul antisocial al faptei concrete, dar și de a -și manifesta în mod conștient voința –
responsabilitatea, capacitatea persoanei de a -și da seama de sensul, valoarea șiurmările
acțiunilor (inacțiunilor) pe care le săvârșește și de a-și determina și diri ja în mod liber voința
potrivit cu scopurile urmărite, libertatea de voință și acțiune, trebuie să decidă în mod liber
asupra acțiunii sauinacțiunii, nefiind supus unei constrângeri din afară.
Subiectul activ poate fi calificat și necalificat, la femei ( pruncucidere) și la bărbați
(seducție) .
Autorul este persoana care, prin acte de executare, a comis în mod nemijlocit o faptă
prevăzută de legea penală (art. 24 Codul penal).
Coautori sunt persoanele care și -au adus contribuția nemijlocit la săvârșirea faptei.
Instigarea este o formă a participației penale în care o persoană numită instigator
determină, cu intenție , pe o altă persoană, numită instigat , să săvârșească o faptă prevă zutăde
legea penală. (art. 25 Codul penal).
Complicitatea este o formă a p articipa ției penale în care o persoană, cu intenție
înlesnește sau ajută în orice mod la săvârșirea unei fapt e prevăzute de legea penală ori promite ,
înainte sau întimpul săvârșirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va
favoriza pe făptuitor,chiar dacă după săvârșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită. (art. 26
Codul penal).
b. Subiectul pasiv se referă la o persoană fizică sau juridică ale cărei valori sociale au fost
vătămate ori puse în pericol prin săvârșirea infracțiunii.
În literatura juridică se fac diverse clasificări ale subiecților pasivi. Dintre acestea
menționăm următoarele: subiect pasiv general și subiect pasiv special, subiect pasiv prin cipal

12 Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe, Drept penal. Partea specială , ediția 3, Editura C.H. Beck, p.
376.

12
și subiect pasiv secundar (adiacent), s ubiect pasiv simplu (necircumstanț iat) ș i subi ect pasiv
calificat (circumstanț iat). Poate fi subiect pasiv al infracțiunii orice persoană care a suferit răul
creat prin comiterea infracțiunii.
Subiectul pasiv al infracțiunii (persoana vătămată) nu se identifică cu persoana dăunată
prin com iterea infracți unii, care este subiect pasiv de drept civil. Î n timp ce subiectul pasiv al
infracțiunii suferă o vătămare prin atingerea adusă uneia din valorile sociale al cărui titular este,
persoana dăunată suportă o pagubă de natură civilă, ce -și află sursa în săvârș irea infracț iunii.
De cele mai multe ori, subiectul pasiv al infracțiunii este și persoana dăunată (în caz de furt),
dar există însă și situații când aceste calități nu se suprapun (î n caz de omor, subiect al
infracțiunii este persoana care și-a pierdut via ta, pe când persoane dăunate pot fi soția ș i copiii
victimei).
Toate aceste clasificări ale subiecților pasivi – fiecare cu o sferă de cuprindere proprie
și cu caracteristici prop rii, sunt utile pentru corecta încadrare juridică a diverselo r infracț iuni.
Atât forma -tip, cât și forma atenuată a infracțiunii de delapidare, pot fi comise doar față
de o persoană juridică în calitate de subiect pasiv sau față de o persoană fizică, limitat la sensul
prevăzut de art. 175 alin. (2), ale cărei bunuri sunt în gestiunea ori administrarea autorului
infracțiunii. Strict cu privire la textul de lege nu credem că se impun explicații suplimentare,
legiuitorul fiind neechivoc în ceea ce privește reglementarea din acest punct de vedere.

13
3. FORME ȘI MODALITĂȚI

3.1. Formele delapidării

Infracțiunea de delapidare este susceptibilă de toate formele imperfecte ale infracțiunii,
însă actele premergătoare și tentativa, deși posibile, ele nu sunt pedepsite de lege
Delapidarea se săvârșește în forma consum ată, în cazul în care elementul material a
constat în însușirea, odată cu realizarea acestuia, cu împosedarea făptuitoruli cu bunul respectiv.
Dacă elementul material este constituit din folosire ori traficare, infrațiunea se realizează odată
cu efectiva f olosire sau traficare. În cazul în care făptuitorul nu poate face dovada că a avut
intenția să folosească sau să trafice bunul, fapta va fi considerată consumată în momentul
însușirii, care în orice caz s -a realizat și doar ca o activitate obiectiv premerg ătoare folosirii ori
traficării.
Delapidarea poate apărea ca o ifracțiune simplă când consumarea coincide cu epuizarea,
însă poate să fie comisă și forma infracțiunii continue, mai cu seamă, în modalitățile folosirii
ori traficării precum în forma infracțiunii continuate și chiar a infracțiunii progresive dacă
urmarea imediată se agravează ori i se adaugă o altă urmare, generată de aceeași acțiune de
sustragere.
În toate cazurile de mai sus, infracțiunea de delapidare se va epuiza odată cu încetarea
activității infracționale ori cu efectuarea ultimei acțiuni din componența activității sale sau în
situația în care orice amplificare nu mai este posibilă.
În cazul infracțiunii de delapidare în forma folosirii ori traficării, observăm că îmbracă
forma un ei infracțiuni continue succesiv e.

3.2. Modalitățile delapidării

Ca și modalități normative, acestea sunt: delapidarea prin însușire, prin traficare și prin
folosirea bunului unei persoane juridice.
Dacă fapta se săvârșește în mai multe modalități normative,aceasta nu -și pierde
caracterul unitar când fiecare modalitate a avut la bază aceeași rezoluție infracțională. Fiecărei
modalități normative poate să -i corespundă o varietate de modalități faptice , de exemplu, prin
creearea de plusuri în gestiune și însușirea acestora, prin substituirea mărfurilor, schimbarea
mărfii de o calitate superioară cu o marfă de calitate inferioară, prin acoperirea de sustrageri
recurgând -use la falsuri în registre ori la falsificarea de acte.

14
Delapidarea are și o modali tate agravată , și anume, atunci când prin comiterea ei au fot
produse consecințe deosebit de grave.

15
4. JURISPRUDENȚĂ REFERITOARE LA INFRACȚIUNEA DE DELAPIDARE
În practica judiciară sa reținut că fapta comisă de către o persoană care, în calitate de
agent de vânzări al SCA în perioada decembrie 2007 – aprilie 2008 nu a predat la casieria
societății suma totală de 16.750,68 lei din sumele de bani încasate pe bază de chitanță de la
clienți, pe care și -a însușit -o în interes personal, întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de delapidare .
Conform fișei postului anexă la contractul individual de muncă, inculpatul avea
calitatea de gestionar cu privire la mărfurile destinate spre a fi comercia lizate și cu privire la
sumele de bani încasate de la clienți, fiind obligat să predea zilnic departamentului fi nanciar –
contabil actele contabile aferente activităților desfășurate, precum și sumele de bani încasate de
la clienți.
Într-o altă speță prin sentința penală nr. 1397 din data de 17 decembrie 2014 pronunțată
de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. x/63/2013, cu privire la inculpatul A. s -au hotărât, în esență,
următoarele:
În temeiul art. 11 din Legea nr. 241/2005, art. 249 C. proc. pen., s -a menținut sechestrul
asigurător instituit prin Ordonanțele nr. x/P/2011 din datele de 11 iulie 2013 și 12 iulie 2013
ale Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova.
S-a respins cererea formulată de Ministerul Finanțelor Publice A.N.A.F. – D.G.F.P.
Dolj, privind luarea măsurilor asiguratorii asupra averii mobile sau imobile a părții responsabile
civilme nte SC C. SA – Sucursala F. Craiova, până la concurența valorii pagubei de 328.426 lei.
În temeiul art. 12 din Legea nr. 241/2005, s -a dispus ca inculpații A. și B. să nu fie
fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai unei societăți comerciale, iar dacă
au fost aleși, să fie decăzuți din drepturi.
În baza art. 7 din Legea nr. 26/1990 combinat cu art. 13 alin. (1) din Legea nr. 241/2005,
s-a dispus comunicarea sentinței la Oficiul Registrului Comerțului pentru înscrierea cuvenitelor
mențiuni, după rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva sentinței penale mai sus arătate au declarat apel, printre alții, inculpatul A.,
părțile civile Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova, Statul Român prin
A.N.A.F. prin Direcția Gene rală Regională a Finanțelor Publice Craiova și SC C. SA București
și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție –
Serviciul Teritorial Craiova.
Prin Decizia penală nr. 1350 din 29 septembrie 2016, Curtea de Apel Craiova, secția
penală și pentru cauze cu minori, a admis apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Înalta

16
Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova,
inculpații A., B., D., E. și partea civilă SC C. SA București.
A respins apelul părții civile Statul Român prin A.N.A.F. prin Direcția Generală
Regională a Finanțelor Publice Craiova, ca nefondat.
A desființat sentința apelată și rejudecând, cu privire la inculpatul A.:
I) În temeiul art. 386 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în
sarcina inculpatului A., din infracțiunea prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 cu referire la
art. 248 – 2481 C. pen. anterior, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior și infracțiunea pr ev. de
art. 17 lit. g) și art. 18 alin. (4) din Legea nr. 78/2000 cu referire la art. 9 lit. c) din Legea nr.
241/2005 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. anterior într -o singură infracțiune prevăzută de art.
295 alin. (1) C. pen. rap la art. 309 C. pen. c u aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 5 C. pen.;
II) În temeiul art. 295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin.
(1) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen. și art. 5 C. pen., l -a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa
de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii exercițiului drepturilor prev. de
art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) (de a exercita funcția de contabil) C. pen., pe o durată de 3 ani după
executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 C. pen., i -a aplicat inculpatului A. pedeapsa accesorie a interzicerii
drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) C. pen. (de a exercita funcția de contabil),
pe toată durata executării pedepsei principale.
A respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul Român prin A.N.A.F. –
D.G.F.P. Dolj, ca nefondată.
A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă SC C. SA și i -a obligat, în
solidar, pe inculpații B. și A. la plata sumei de 2.058.640,45 lei, sumă ce va fi actualizată cu
indicele de inflație.
În temeiul art. 276 alin C. proc. pen., i -a obligat pe fiecare dintre inculpații B. și A. la
plata sumei de câte 5.800 lei către partea civilă SC C. SA, cu titlu de cheltuieli judiciare
efectuate în cursul urmăririi penale – contravaloar e expertize.
A menținut dispoziția de obligare a fiecăruia dintre inculpații A. și B. la plata a câte
4.000 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în cursul urmăririi penale și al judecării cauzei în
primă instanță.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. pro c. pen., a obligat partea civilă Statul Român prin
A.N.A.F. prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova la plata sumei de 50
lei, cheltuieli judiciare din apel.

17
Sub aspectul situației de fapt, s -a reținut, în esență, că în perioada 2005 – 2008, inculpatul
A., în calitate de contabil șef la Sucursala F. Craiova, cu știință, în mod repetat, dar în realizarea
aceleiași rezoluții infracționale, a folosit fonduri bănești aparținând SC C. SA pentru plata unor
bunuri și servicii pe care și le -a însușit împreună cu inculpata B. și alte persoane, achiziții ce au
fost înregistrate în mod nelegal în contabilitatea acestei societăți, cauzând prin aceasta un
prejudiciu SC C. SA în cuantum de 2.058.640,45 lei.
Împotriva hotărârii instanței de apel a decl arat recurs în casație inculpatul A., invocând
cazul de casare prevăzute de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.
În motivarea recursului în casație, inculpatul A. a susținut, în esență, că fapta reținută în
sarcina sa nu întrunește elementele constituti ve ale infracțiunii de delapidare, prevăzută de art.
295 alin. (1) C. pen. rap. la art. 309 C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., cu aplicarea
art. 5 C. pen.
În concret, a susținut că, raportat la atribuțiile sale de serviciu, stabilite prin fișa postului
și Decizia nr. 363 din 09 decembrie 2004 privind organizarea controlului financiar preventiv,
nu avea calitatea de gestionar, în sensul legii, cu atât mai mult cu cât este imperios ca această
activitate de gestiune să aibă caracter de regularitat e, stabilită ca sarcină de serviciu, în drept
sau în fapt.
Totodată, a apreciat că, din interpretarea textului de lege, reiese că situația premisă
pentru ca fapta să constituie infracțiunea de delapidare este aceea ca bunurile
însușite/folosite/traficate s ă se afle în patrimoniul unității angajatoare în mod legal, în vederea
desfășurării activității economice specifice, înainte ca acestea să fie însușite/folosite/traficate.
Or, fapta inculpatului A., așa cum s -a reținut și prin Rechizitoriu, constă tocmai î n aceea că,
depășindu -și atribuțiile de serviciu, introduce, în mod nelegal, bunuri în patrimoniul societății,
bunuri care nici măcar nu au legătură cu obiectul de activitate al societății în discuție, pe care
ulterior și le însușește (fără să ajungă vreod ată în gestiunea societății comerciale).
Prin încheierea din data de 14 februarie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis
în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale
nr. 1350 din data de 29 septe mbrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze
cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2013.
Examinând, pe fond, recursul în casație declarat de inculpatul A., Înalta Curte de Casație
și Justiție a constată următoarele:
Se constată că inculpatul A. și -a întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut
de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația
în care "inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută d e legea penală".

18
Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s -a
pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă sau
subiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instan ța a ignorat o normă care conține
dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul
său, sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se
mai realizează o corespon dență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului
respectiv de infracțiune. Acest caz de casare nu poate fi invocat pentru a se obține schimbarea
încadrării juridice a faptei sau pentru a se constata incidența unei cauze justificativ e sau de
neimputabilitate, acesta fiind atributul exclusiv al instanțelor de fond și de apel.
Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat în apel pentru săvârșirea
infracțiunii de delapidare, prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. raportat la art. 309 C. pen. cu
aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., art. 67 alin. (2) C. pen., și art. 5 C. pen., constând în folosirea,
însușirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său ori pentru altul, de bani,
valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează.
Totodată, observă că fapta concretă reținută în sarcina inculpatului constă în aceea că,
în perioada 2005 – 2008, inculpatul A., în calitate de contabil șef la Sucursala F. Craiova, cu
știință, în mod repetat, dar în r ealizarea aceleiași rezoluții infracționale, a folosit fonduri bănești
aparținând SC C. SA pentru plata unor bunuri și servicii pe care și le -a însușit împreună cu
inculpata B. și alte persoane, achiziții ce au fost înregistrate în mod nelegal în contabili tatea
acestei societăți, cauzând prin aceasta un prejudiciu SC C. SA în cuantum de 2.058.640,45 lei.
Inculpatul A. a susținut că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește elementele
constitutive ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 a lin. (1) C. proc. pen., în sensul
că acesta nu are calitatea de gestionar sau administrator pe care trebuie să o dețină subiectul
activ al acestei infracțiuni.
Analizând conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzute de art. 295 alin. (1) C. pen.,
Înalta Curte de Casație și Justiție constată că autor al infracțiunii de delapidare poate fi numai
un funcționar public care gestionează sau administrează bunurile unei persoane juridice, prin
urmare subiectul activ este calificat prin dubla calitate de funcțion ar public și de gestionar sau
administrator al unor bunuri aparținând unei persoane juridice.
Conform art. 175 alin. (1) și (2) C. pen., funcționar public, în sensul legii penale, este
persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remuneraț ie exercită atribuții și
responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative,
executive sau judecătorești, exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de
orice natură, exercită, singură sa u împreună cu alte persoane, în cadrul unei regii autonome, al

19
altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat,
atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia sau exercită un serviciu de interes
public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori
supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.
Cum instanța de apel a reținut că inculpatul A. a săvârșit fapta în ca litatea sa de contabil –
șef al Sucursalei F. Craiova a SC C. SA, persoană juridică cu capital integral sau majoritar de
stat, acesta are calitatea de funcționar public cerută de textul de incriminare pe care, de altfel,
nici nu a contestat -o.
Conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 22/1969, este gestionar, angajatul al unei persoane
juridice care are ca și atribuții principale de serviciu primirea, păstrarea și eliberarea de bunuri
care se află în administrarea, folosința ori deținerea, chiar temporară, a aces teia.
Sunt considerate bunuri, în conformitate cu art. 1 alin. (2) din același act normativ,
bunurile materiale precum și mijloacele bănești sau orice alte valori.
Însă, poate fi subiect activ al infracțiunii de delapidare și un funcționar de fapt, respect iv
persoana care îndeplinește în fapt atribuțiile principale de serviciu ale unui gestionar de drept.
În sensul legii penale, este administrator funcționarul care are ca atribuții de serviciu
încheierea de acte de dispoziție cu privire la bunurile persoane i juridice sau de a administra
aceste bunuri.
Înalta Curte de Casație și Justiție reține, sub un prim aspect, că instanța de apel a
constatat că inculpatul A. avea atribuții de administrare a bunurilor Sucursalei F. Craiova a SC
C. SA, respectiv acesta deț inea calitatea de administrator, împrejurare față de care îndeplinește
condițiile cerute de lege (dubla calitate de funcționar public și administrator) subiectului activ
al infracțiunii de delapidare. Totodată, subliniază că o analiză a probelor care au co ndus la
această concluzie nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casație, limitată doar la
probleme de drept, întrucât ar avea drept consecință modificarea situației de fapt reținută în
apel. De altfel, este de necontestat faptul că, în calita te de contabil șef, inculpatul avea și atribuții
de administrare generală a întregului patrimoniu al sucursalei, fiind cel care, alături de șeful de
sucursală, angaja Sucursala F. Craiova în raporturi juridice și semna ordinele de plată.
În subsidiar, instanța a observ at că inculpatul A. avea și atribuții de gestionar, chiar dacă
acest aspect nu este menționat expres în actele care îi reglementează activitatea, din moment ce
din funcția de contabil -șef pe care o deținea era abilitat să folosească mijloacele bănești ale
societății pentru a efectua plăți, semnătura sa fiind înregistrată la unitatea bancară, ținea
evidența fondurilor bănești ale Sucursalei F. Craiova și aproba efectuarea plăților, conform
facturilor, elemente care caracterizează gestiunea de fapt. De altfel, î n lipsa atribuțiilor de

20
administrare și gestiune, inculpatul nici nu ar fi putut angaja societatea în raporturile comerciale
fictive ce îi sunt imputate și nici nu ar fi putut plăti bunurile achiziționate, pentru folosul său
sau al altcuiva, așa cum s -a stabilit de către instanța de apel.
Prin urmare, Înalta Curte a constat at că inculpatul și -a însușit fondurile bănești ale
societății la care era angajat atât din calitatea de funcționar public, cât și din aceea de gestionar
și administrator de fapt, fapt pe ntru care îndeplinește condițiile cerute de lege subiectului activ
al infracțiunii de delapidare.
Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte a
respin s, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr.
1350 din data de 29 septembrie 2016 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu
minori, pronunțată în Dosarul nr. x/63/2013.
Într-o altă cauză s -a apreciat că fapta inculpatului P.C.F. , în calitate de șef sec ție în
cadrul magazinului P.M. aparținând părții civile SC R.R. SRL, cu atribuții de serviciu pe linia
gestionării sumelor de bani provenind din încasările zilnice ale societății , și-a însușit din
gestiune, la data de 11.05.2013, suma de 15.000 lei, pe c are i-a utilizat în scop personal .
Pentru a asigur a managementului numeralului, inculpatul avea ca și obligați e să preia
fondul de casă din trezor și să îl predea fiecărui casier, și de asemenea să răspundă de păstrarea
în siguranță a valorilor din trezo r pe toată perioada turei, semnând de conformitate pentru
predare – primire la început de tură precum și la ieșirea din tură. Inculpatul avea de asemenea
și atribuții în ceea ce privește centralizarea încasărilor zilnice și predarea acestora către firma
de transport valori monetare.
În data de 11.05.2013, inculpatul a intrat în tură, în conform itate cu planific area, pentru
intervalul de timp 13:00 – 23:30. Potrivit atribuțiilor de serviciu mai sus menționate , inculpatul
era singur ul lucrător din societate care deținea pe tura respectivă cheia de acces la seiful cu
valori al magazinului. În jurul orelor 18:00, inculpatul a intrat în biroul unde se găsea seiful, la
deschis , și și -a însușit suma de 15.000 lei din sumele care e rau depozitate în seif și care
reprezentau contravaloarea încasărilor obținute de magazin, introducândui într-un săculeț de
material textil, având intenția de a -i folosi pentru cumpărarea unor bilete de pariuri sportive,
pentru ca mai apoi să încaseze prem iul, să restituie suma de bani luată din gestiune și să păstreze
diferența dintre suma pariată și câștig.
Fapta comisă de către inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
delapidare.
Prin Decizia penală nr. 128/A/10 martie 2014 pronun țată de către Curtea de Apel Alba
Iulia, inculpatul P.C.F. a fost condamnat la 1 an de închisoare cu suspendare, cu obligația

21
achitării prejudiciului către SC R.R. SRL și a cheltuielilor de judecată, pentru săvârșirea
infracțiunii de delapidare .
Într-o altă cauză instrumentată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba lulia , a fost
trimis în judecată inculpatul P.B.V., cauza făcând obiectul dosarului nr. 12066/107/2012 .
În motivarea actului de sesizare a instanței se arată, în esență, că inculpatul, î n perioada
februarie 2012 – mai 2012, în calitate de agent de poliție și -a însușit și a folosit în interes
personal suma de 4.060 lei rezultată din încasarea de la persoane ce au comis contravenții a
contravalorii amenzilor aplicate.
Prin decizia penală nr. 57/ A din 18 martie 2013 a Curții de Apel Alba Iulia, a fost
condamnat inculpatul P.B.V., la pede apsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de
delapidare .
Într-o altă speță, p rin sentința penală nr. 68 din 17 mai 2010 pronunțată de Tribuna lul
Mureș, între altele, a fost condamnat inculpatul R.O. pentru infracțiunea de delapidare
prevăzută în art. 2151 alin. (2) C. pen. anterior, cu aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002, la
pedeapsa de 5 ani închisoare și la pedeapsa complementară a inter zicerii pe o durată de 4 ani a
drepturilor prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen. anterior.
În conformitate cu prevederile art. 71 C. pen. anterior, i -au fost interzise inculpatului,
pe durata executării pedepsei principale, drepturile pr evăzute în art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c)
C. pen. anterior.

22
CONCLUZII

Au fost amintite și dezbătute cele mai actuale probleme privind infracțiunea de
delapidare în lucrarea de față, cu rezerva că acestea nu pot fi considerate a fi rezolvate și ca
având răspunsuri definitive.
Infracțiunea de delapidare este incriminată în art. 295 Codul penal și constă în însușirea,
folosirea sau traficarea de către un funcționar public, în interesul său sau pentru altul, de bani,
valori sau alte b unuri pe care le gestionează sau administr ează
Variant a în formă agravată a infracțiuni de delapidare , în conform itate cu art. 309 Codul
penal, o avem atunci când s-au produs consecințe deosebit de grave.
Infracțiunea nu se produce asupra patrimoniului ci doar asupra unei individualități din
acesta deoarece nicio persoană nu poate fi lipsită de patrimoniu.
Obiectul juridic special al infracțiunii de delapidare este constituit din relațiile sociale
de ordin patrimonial a căror formare, existență și dezvoltare impune respectarea și menținerea
situației de fapt a bun urilor ce aparțin unei persoane juridice, de interes public sau privat,
împotriva actelor de însușire , folosire sau traficare, săvârșite în interesul sau ori pentru altul, de
către cel însărcinat cu administrarea sau gestionarea acestora.
Infracțiunea de d elapidarea po ate fi comisă doar de către o persoană care trebuie să aibe
o anume calitate cerută de lege.
Delapidarea e ste o infracțiune cu un subiect activ calificat care trebuie să aibă calitatea
cerută de lege în momentul săvârșirii ei .
Elementul material al laturii obiective a delapidării se săvârșește în trei modalități
alterna tive și anume prin acte de însușire, folosir ea sau trafica re de către autor în interesul său
sau pentru altul a bunului încredințat pentru gestionare sau administrare.
Ele sunt componente materiale ale laturii obiective a infracțiunii de delapi dare.

23
BIBLIOGRAFIE

I. CĂRȚI , CURSURI , REVISTE

1. Antoniu George, Considerații asupra unor instituții de drept penal material: desistarea
voluntară, participația, infracțiunea continuată, confiscarea specială , în “Revista
română de drept” nr. 11/1968;
2. Basarab Matei, Pașca Viorel, Mateuț Gheorghiță, Butiuc Constantin, Codul penal
comentat: Volumul I, Partea generală , București, Editura Hamangiu, 2007;
3. Basarab Matei, Pașca Viorel, Mateuț Gheorghiță, Medeanu Tiberiu, Butiuc Constantin,
Bădilă Mircea, Bodea Radu, Dungan Petre, Mirișan Valentin, Mancaș Ramiro, Mihes
Cristian, Codul penal comentat: Vol II. Partea specială , București, Editura Hamangiu,
2008;
4. Boroi Alexandru, Drept penal. Partea specială , București, Editura C.H. Beck, 2006;
5. Boroi Alexandru, Nistoreanu Gheorghe, Drept penal. Partea specială , ediția 3, Editura
C.H. Beck, 2006;
6. Bulai Costică, Bulai Bogdan N., Manual de drept penal. Partea generală , București,
Editura Universul Juridic, 2007;
7. Lefterache Lavinia Valeria, Drept penal. Partea generală , București, Editura Universul
juridic, 2009;
8. Mateuț Gheorghiță, Considerații teoretice și practice privind conținutul constitutiv al
infracțiunii de delapidare în actuala reglementare , în Dreptul nr.10/2002;
9. Mateuț Gheorghiță, Drept penal. Partea specială , București, Editura Lumina Lex, 2002;
10. Mitrach e Constantin, Mitrache Cristian, Drept penal român. Partea generală ,
București, Editura Universul Juridic, 2009;
11. Toader Tudorel, Drept penal român. Partea specială , București, Editura Hamangiu,
2011;
12. Zolyneak Maria, Michinici Maria Ioana, Drept penal, partea generală , Iași, Editura
Fundației Chemarea, 1999;

II. ALTE SURSE
1. Curtea de Apel Alba Iulia „decizia penală nr. 128/A/10 martie 2014 ”;
2. Curtea de Apel Alba Iulia „decizia penală nr. 57/ A din 18 martie 2013 ;

24
3. Curtea de Apel Bacău, „decizia penală nr. 105 /2008”;
4. Cod penal român și Codul de procedura penală;
5. Judecătoria Târgu Secuiesc, „sentința penală nr. 83/2007” ;
6. Judecatoria Galați, secția penală, „sentința penală nr. 65/2015” ;
7. Tribun alul Suprem, Secția penală, „Decizia nr. 1981/1977”, în ”Repertoriu alfabetic de
practică judiciară în materie penală pe anii 1976 -1980”, p. 399 ;
8. Tribunalul Suprem, Secția penală, „Decizia nr. 4493 /1970” în Revista română de drept
„nr. 6 /1971”, p. 154 ;
9. Tribunalul Mureș „sentința penală nr. 68 din 17 mai 2010 ”;
10. Tribunalul Dolj , „sentința penală nr. 1397 din data de 17 decembrie 2014 ”;