Centrul de Studii Strategice de Ap ărare și Securitate [622570]

UNIVERSITATEA NA ȚIONALĂ DE APĂRARE
„CAROL I”
Centrul de Studii Strategice de Ap ărare și Securitate

Vasile POPA

CentruldeStudiiStrategice
deAp\rare[iSecuritate

IMPLICA ȚIILE GLOBALIZ ĂRII
ASUPRA SECURIT ĂȚII NAȚIONALE

Editura Universit ății Naționale de Ap ărare „Carol I”
București, 2005

2

© Toate drepturile asupra prezentei edi ții sunt
rezervate Universit ății Naționale de Ap ărare „Carol I”
• Lucrarea a fost discutat ă în ședința Consiliului
Științific al CSSAS

ISBN 973-663-260-1
Descrierea CIP a Bibliotecii Na ționale a României
POPA, VASILE
Implicațiile globaliz ării asupra securit ății
naționale / Vasile Popa. – Bucure ști: Editura
Universității Naționale de Ap ărare „Carol I”, 2005
Bibliogr.
ISBN 973-663-260-1

355.45 (498:100)

3

CUPRINS
Introducere ……………………………………………………………………. 5

Capitolul 1 – Procesul globaliz ării și evoluția lui actual ă…..7
1.1. Globalizarea – necesitate și realitate …………………………. 7
1.2. Efectele globaliz ării ……………………………………………… 13

Capitolul 2 – Securitate global ă, securitate regional ă,
securitate na țională………………………………………………………. 16
2.1. Extinderea procesului de securitate la nivel global ….. 16
2.2. Securitatea regional ă – o necesitate impus ă de
determinări multiple……………………………………………………. 20
2.3. Securitatea na țională, component ă a securității globale
…………………………………………………………………………………. 24

Capitolul 3 – Globalizarea și securitatea na țională………… 28
3.1. Noi determin ări globale și regionale asupra securit ății
naționale………………………………………………………………………. 28
3.2. Dinamica rela țiilor dintre state, organiza ții și organisme
internaționale în sistemele de securitate………………………… 33
3.3. Implica țiile securit ății de tip na țional(statal) asupra
securității globale ………………………………………………………. 39
3.4. Implica țiile securit ății globale asupra securit ății
naționale……………………………………………………………………. 43

Concluzii și propuneri ………………………………………………….. 47

4

5 Introducere
Deși își găsește locul într-un dic ționar (Webster) la începutul
deceniului 6 al secolului trecut, gl obalizarea se impune conceptual în
anii ‘90, în lucr ările mai multor teoreticieni str ăini. Raportul
globalizare – securitate na țională cunoaște o ampl ă dezbatere
internațională la Summit-ul Mileniului, din septembrie 2000, și, mai
ales, după evenimentele din septembrie urm ător, din SUA, care au
arătat că lumea nu este preg ătită să dea răspunsurile cuvenite
amenințărilor asimetrice globale, s ă țină sub control actualele surse
de instabilitate și conflicte armate.
Studiul securit ății naționale din perspectiva proceselor de
integrare și globalizare, cu toate șansele și oportunit ățile pe care
acestea le aduc, dar și cu atât de numeroasele sfid ări impuse, este o
necesitate care a obligat mul ți cercetători ai domeniului s ă-i acorde
un vast spa țiu de investiga ție.
După Zbigniew Brzezinski, ecua ția de securitate a lumii nu
mai poate fi gândit ă în afara suprema ției americane, iar „sporirea
securității globale este o component ă esențială a securit ății
naționale“. Doar o strategie global ă, care să porneasc ă de la cauzele
crizei generalizate în care se afl ă lumea în prezent, poate reduce
insecuritatea na țională a Americii și a celorlalte state de pe glob.
Securitatea na țională clădită pe războiul global împotriva
terorismului este o alternativ ă care ar trebui înlocuit ă cu cea bazat ă pe
ideea existen ței unei crize globale, iar în ecua ția securității viitorului
trebuie așezată la loc de frunte op țiunea parteneriatelor.
Cercetători români ai domeniului consider ă că globalizarea
este un factor major al realiz ării securit ății naționale și regionale și că
aceasta din urm ă nu poate fi asigurat ă pe deplin f ără a asigura mai
întâi securitatea planetar ă. Pericolele viitorului au un singur lucru în
comun: ele nu respect ă frontierele na ționale.
Carta Alb ă a securit ății și apărării naționale subliniaz ă, de
altfel, nevoia ac ționării pe plan regional și global pentru promovarea
intereselor de securitate ale României, ceea ce relev ă o înțelegere
clară a implica țiilor majore ale securit ății globale asupra securit ății
naționale, a cerin ței oferirii de modele realiste ale noilor amenin țări la
adresa securit ății proprii, formul ării, în cadrul Alian ței Nord-
6Atlantice, a c ărei membr ă este, de tipuri posibile de r ăspuns la
amenințări neconven ționale, în situa ții de asimetrie și în contexte
diferite de cele pentru care NATO a fost proiectat ă.
Noile abord ări privind asigurarea securit ății – naționale,
regionale și globale – arat ă că există o strâns ă legătură între
globalizare și securitate. Într-o lume caracterizat ă de globalizare
(amenințări, piețe, mass-media globale etc.), securitatea na țională
este marcat ă profund de implica țiile acesteia. Globalizarea, ca
manifestare a interdependen țelor multiple dintre state, a liberaliz ării
fluxurilor mondiale de informa ții, servicii, m ărfuri și capital, face ca
riscurile interne și externe s ă se genereze și potențeze reciproc, iar
identificarea unor r ăspunsuri de securitate, în plan na țional și nu
numai, la noile amenin țări să porneasc ă de la faptul c ă acestea din
urmă apar oriunde în lumea mondializat ă, sunt extrem de dinamice și
de complexe.
Tratând pe larg efectele globaliz ării, autorul lucr ării își
propune s ă demonstreze faptul c ă acest proces influen țează
considerabil problema securit ății. Eforturile complexe și multiple de
asigurare a securit ății naționale trebuie s ă vizeze, deopotriv ă,
securitatea regional ă și securitatea global ă. Pentru c ă există o
determinare global ă și regional ă a securității naționale.
Cunoașterea științifică își va găsi în conținutul acestei lucr ări
de cercetare, credem, temeiuri suficiente de dezvoltare. O contribu ție
potențială ar putea-o avea elementele novatoare ce vor rezulta din
studiul atent al implica țiilor procesului de globalizare asupra
securității naționale și care se refer ă, între altele, la noile tendin țe
globalizante, dar și la unele aspecte inedite ale globaliz ării procesului
de asigurare a securit ății. Nutrim, pe de alt ă parte, speran ța că studiul
va contribui la stimularea dezvolt ării cercet ării științifice pe
problematica globaliz ării și securității naționale, la sporirea bazei
informative a înv ățământului universitar militar.

7 Capitolul 1 – Procesul globaliz ării și evoluția lui actual ă
1.1. Globalizarea – necesitate și realitate
Un excurs temporal în geneza și impunerea conceptului
de globalizare îl localizeaz ă, prin anii ‘60-‘70, ascuns sub
noțiunea de „interna țional“1, pentru ca ultimele decenii s ă-l
impună prin sintagme ca „economie global ă“, „guvernare
globală“ ș.a.m.d., aducându-l abia dup ă 1990 în sfera globalist-
postmodernist ă, cu denumirea actual ă, atât de intens dezb ătută
și mediatizat ă.
Proces prin care lumea tinde s ă devină un spațiu unic,
globalizarea este fie contestat ă (de conservatori), promovat ă cu
curaj (de liberali), ca m ăsură a prosperit ății universale, p ăcii și
libertății, fie tratat ă ca pe un pericol, din unghiul
suprateritorialit ății și dimensiunii planetare a rela țiilor sociale
(de critici)2. Hiperglobali știi plaseaz ă globalizarea în domeniul
economicului, tratând-o ca proces de „dena ționalizare“ a
economiilor, prin dezvoltarea unei economii f ără granițe, cu
instituirea unor re țele transna ționale de produc ție, comer ț și
finanțe, mult mai puternice decât statele înse și. Se consider ă
chiar că globalizarea economic ă creează și va crea noi forme de
organizare social ă ce vor înlocui în final statele-na țiune
tradiționale3. Adepții hiperglobaliz ării, văzute ca fenomen, în
primul rând, economic, preconizeaz ă o economie global ă tot
mai integrat ă, cu o polarizare crescând ă în plan social, cu
instituții de guvernare global ă și extensie global ă, de fapt o

1 Edwin A. SELIGMAN (ed.), Alvin JOHNSON (ed. asociat), Enciclopedia of the
Social Sciences, the Macmillan Company, MCMLVII, New York.
2 Cf. Jan A. SCHULTE, Beyond the Buzzard: Toward a Critical Theory of
Globalization, în KOFFMAN, Eleonore, YOUNGS Gillian (eds.), Globalization.
Theory and Practice, Pinter, London, 1996.
3 David HELD, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan PERRATON,
Transform ări globale. Politic ă, economie și cultură, Editura Polirom, 2004, p. 27.
8nouă ordine mondial ă, în care suveranitatea și autonomia statal ă
se erodeaz ă continuu.
Scepticii resping ideea submin ării puterii guvernelor
naționale sau a suveranit ății statelor de c ătre interna ționalizarea
economic ă sau guvernarea global ă, care are o natur ă iluzorie.
Transformativi știi văd în globalizare o puternic ă forță
transformatoare a societ ăților, institu țiilor de guvernare și a
ordinii mondiale, un proces istoric de durat ă, contradictoriu și
modelat de factori conjuncturali4, care duce la o stratificare
globală de societ ăți și comunit ăți tot mai angrenate în ordinea
globală și, pe de alt ă parte, de societ ăți și comunit ăți tot mai
marginalizate, la ruperea rela ției dintre suveranitate,
teritorialitate și puterea statal ă.
Definită ca proces de l ărgire, adâncire și grăbire a
interconect ării globale, globalizarea este situat ă într-un
continuum spa țio-temporal al schimb ării, cu „legarea și
extinderea activit ății umane peste regiuni și continente“5. O
diferențiere a acestui proces de cele de localizare, na ționalizare,
regionalizare și internaționalizare duce, firesc, la definirea
conceptului de globalizare nu ca stare singular ă, ci ca proces
sau set de procese ateritoriale de structurare și stratificare
globală a relațiilor și tranzacțiilor sociale6, generator de fluxuri
și rețele transcontinentale sau interregionale de activitate,
interacțiune și exercitare a puterii.
Între definirea globaliz ării ca fenomen ce exprim ă
dezvoltarea rela țiilor sociale și economice, care se extind în
întreaga lume, potrivit lui Anthony Giddens, deci ca etap ă
viitoare a procesului de dezvoltare social ă, politico-economic ă
și culturală a omenirii7, și ca „ansamblul fenomenelor ce rezult ă

4 Ibidem, p. 31.
5 Ibidem, p. 39.
6 Ibidem, pp. 40, 51-52.
7 Anthony GIDDENS, Sociology , Cambridge, Plity Press, 1991, p. 727, apud gl.
conf. univ. dr. Mircea MURE ȘAN, Globalizare, integrare, dezvoltare – pilonii unei
lumi durabile, Impact Srategic nr. 1/2005, pp. 7-8.

9 din deschiderea crescând ă a economiilor spre m ărfuri și
capitaluri str ăine“, dup ă Bernard Guillochon, distingem
similitudini privitoare la impactul globaliz ării asupra
dezvoltării și integrării în structurile mondiale și la implica țiile
sale profunde în toate domeniile de activitate uman ă. Este
vorba aici de o deschidere activ ă și necesar ă a statelor și
comunităților spre exterior, ca un r ăspuns util la complexitatea
în continu ă creștere a proceselor dintr-o lume tot mai
interconectat ă.
Exprimarea cea mai sintetic ă a acestui proces complex
este dată de „Strategia de Securitate Na țională a Statelor Unite:
O nouă Eră“ (2002), care îl define ște ca un proces „de
accelerare a integr ării economice, tehnologice, culturale și
politice, al ături de guvernare democratic ă, economie de pia ță,
respectarea drepturilor omului, dinamism economic și revoluția
comunica țiilor“.
Dacă ne-am referi la necesitatea globaliz ării, din punct
de vedere al grani țelor teritoriale, am constata c ă suveranitatea,
puterea statal ă și teritorialitatea sunt, azi, complex
interrelaționate, prin apari ția de forme noi non-teritoriale de
organizare economic ă și politică în domeniul global –
corporații multina ționale, agen ții internaționale, mi șcări sociale
transnaționale –, ce oblig ă statul-na țiune să fie mult mai
dinamic în rela țiile sale cu lumea exterioar ă, să cedeze, cum
apreciază transformativistul J. Rosenau, unele din atributele
sale de centru sau form ă principal ă de guvernare și autoritate
din lume.
În acest sens, dup ă Elmar Altvater, globalizarea este
procesul de surmontare a grani țelor apărute de-a lungul istoriei,
sinonim cu eroziunea (dar nu cu dispari ția) suveranit ății statelor
naționale, care se înf ățișează ca o „deta șare” a economiei de
piață de normele morale și legăturile institu ționalizate dintre
societăți.
10Legitimat ă de nevoia obiectiv ă de dezvoltare și
democrație, dar și aceea de justificare „a schimb ărilor dorite la
nivelul politicii și economiei“, de „punere în scen ă a
transform ărilor politice“8, globalizarea sistematizeaz ă într-un
proces în care interdependen ța duce la implica ții enorme, oblig ă
statele să coopereze pentru a- și atinge scopurile și a-și servi
interesele9.
Privitor la multicauzalitatea globaliz ării, în cercurile
academice americane este cristalizat ă ideea că mondializarea s-
a declanșat pentru c ă democra țiile au ie șit victorioase, în
secolul XX, în lupta lor prelungit ă cu ideologiile totalitare.
Dispariția ordinii bipolare a r ăzboiului rece a deschis calea spre
un succes al activit ății interna ționale, într-un climat în care
guvernele reprezentative, pie țele libere, dezvoltarea rela țiilor
comerciale și a colabor ării multilaterale au devenit etalon al
progresului în atâtea locuri. Cauzele globaliz ării consist ă, în
mod concret, în opinia lui Robert Gilpin, în progresul
tehnologic și interacțiunea forțelor pe pia ță, care cresc nivelul
integrării economiei mondiale.
Mai direct spus, cauzele globaliz ării trebuie c ăutate în
barierele vamale, costurile de transport, liberul schimb la nivel regional, GATT/OMC, progresul tehnologic. Dup ă R.Gilpin,
globalizarea economic ă a fost determinat ă de schimb ări
politice, economice și tehnologice. Compresia timpului și
spațiului, datorit ă progreselor în comunica ții și transporturi, a
redus substan țial costurile comer țului interna țional,
determinând statele industrializate și mai puțin industrializate
s
ă ia măsuri de reducere a barierelor impuse comer țului și
investițiilor.

8 Ernst-Otto CZEMPIEL, Regionalisierung und Globa lisierung – He rausforder
ungen der deutschen Au βenpolitik , în www.dadalos.org/globalisierung-
rom/grundkurs-2/regionalisierung.htm
9 Cf. Robert GILPIN, Economia mondial ă în secolul XXI. Prov ocarea capitalismului
global , Polirom, 2004, p. 24.

11 În opinia noastr ă, între cauzele globaliz ării trebuie s ă
situăm, în primul rând, progresul tehnic, valoarea global ă a
informației, caracterul transfrontalier al economiei, al
sistemului educa țional, al rela țiilor sociale, în ofensiva
frontierei democratice care dep ășește frontierele politice
limitate, sectariste și, mai ales, totalitare. Politica democratic ă
este cea care exprim ă cel mai bine interesele democratice ale
populațiilor, ce devin globale, planetare.
Globalizarea mai rezult ă din imperativul combaterii
amenințărilor, care ele însele sunt globale. Nevoia de
solidaritate social ă este, în acela și timp, o cauz ă ce devine tot
mai mult nevoie de solidaritate social ă pentru protec ția
mediului, a fiin ței umane și a societății umane, în ansamblu.
O cauză esențială ar fi și existența frontierelor-linii care
delimiteaz ă și opun societ ățile politice, statele și imperativul
transform ării lor în linii ce identific ă și unesc identit ățile
politice.
Studiul raportului dintre globalizare și reconstruc ția sau
reconfigurarea identit ăților politice, economice, culturale,
militare, de alian ță, multinaționale și ale centrelor de putere este
extrem de edificator pentru impactul acestui proces atotcuprinz ător într-o lume globalizant ă. Dezvoltarea re țelelor
globale determin ă o interdependen ță statală în anumite
industrii. Pie țele financiare se globalizeaz ă. Apar alian țele
strategice globale, dar și noi actori ce doresc s ă devină
competitori globali
10. Noile identit ăți politice, economice,
culturale etc. conduc la con știentizarea tot mai mult a lumii ca
un întreg, cum apreciaz ă Roland Robertson, percep la justa
dimensiune interdependen țele globale. Anali știi acceptă, azi, o
lume multicentric ă, potrivit concep ției lui Huntington, dar se
gândesc și la varianta postmodernist ă noncentric ă. Plonjăm tot
mai adânc într-un spa țiu universal al umanit ății, dezvoltat pe

10 Dan NICA, Uniunea European ă în era societ ății informa ționale și globaliz ării,
www.mie.ro/media/Romana/2003/Publicatii/ro/ue/informatizare.htm
12nivelurile politic, economic și socio-cultural, prin
democratizare în politic ă, liberalizare în economie și
universalizare în cultur ă11. O cultur ă globală, însă, ca să ne
referim la ultima parte a acestei aser țiuni, va avea o identitate
imprecis definit ă, fiind constituit ă artificial. Ea va putea fi
construită, dar va r ămâne, cum v ădesc cercet ătorii domeniului,
„la condiția artificiului“12, comunit ățile însele, state-na țiuni sau
grupuri etnice, opunându-se, într-un spirit identitar activ, diseminării unei culturi și identități globale.
La fel, noua identitate economic ă globală, rezultată din
convergen ța valorilor, institu țiilor și politicilor economice
naționale, practic a sistemelor economice na ționale, spre un
model unic, dovede ște, cum arat ă analiști de marc ă
13, o
omogenizare semnificativ ă a institu țiilor economice și sociale
naționale, ceea ce face ca însu și viitorul economiei globale s ă
apară, la începutul noului secol, destul de incert, prin prisma
instabilității previzionate, datorate regionalismului economic,
instabilității financiare și protecționismului comercial, ca și
lipsei fundamentelor politice pentru o economie mondial ă
unificată și stabilă. Cât prive ște identitatea politic ă viitoare a
lumii, aceasta s-ar structura – cu aportul SUA, unica superputere post r ăzboi rece, ce poate reprezenta, potrivit lui
Zbigniew Brzezinski
14, „fie catalizatorul pentru o comunitate
globală, fie pentru haos global” -, dup ă o evoluție gradual ă a
puterii, ca „o comunitate global ă cu interese convergente,
formalizat ă, cu aranjamente supranaționale care s ă-și asume
prerogativele de securitate ale, pân ă mai ieri, statelor
naționale”.

11 Daniel ȘANDRU, Globalizare și identitate din perspectiva postmodernit ății, în
www.symposion/Sandru Symposion. I.pdf
12 Ibidem, p. 35.
13 Robert GILPIN, op. cit., p. 241.
14 Zbigniew BRZEZINSKI, THE CHOICE: GLOBAL DOMINATION OR
GLOBAL LEADERSHIP , apud Dan Dungaciu, America la ora op țiunilor majore:
dominație sau conducere global ă?, revista Politica nr. 45, din 16 dec. 2004.

13 1.2. Efectele globaliz ării
Globalizarea are o sum ă apreciabil ă de efecte, pozitive
și negative. Ca elemente pozitive, se eviden țiază: amplificarea
și liberalizarea comer țului, a investi țiilor și fluxurilor
financiare, extinderea valorilor democratice, ap ărarea identit ății
individuale, protec ția mediului înconjur ător, dar și „libera
circulație” a securit ății.
Trebuie s ă fim de acord cu analistul Hans Blommestein,
că, pentru prima oar ă în istorie, azi, o pia ță tehnologic ă globală
transform ă lumea financiar ă, cea a afacerilor, cea politic ă și
psihologia, f ăcându-le de nerecunoscut. Din perspectiva pie ței
libere15, globalizarea va genera o prosperitate f ără precedent, pe
măsură ce tot mai multe na țiuni vor participa la economia
globală, iar fluxurile tehnologice și financiare dinspre țările
dezvoltate spre cele mai pu țin dezvoltate vor determina o
egalizare a bog ăției și o dezvoltare a întregii lumi.
John Gray accentueaz ă că globalizarea, pe care o vede
ca pe o interconectare sus ținută de tehnologie între evenimente
politice, economice, culturale mondiale, are, în acest ultim
spațiu, efect de hibridizare a culturilor, p ăstrare, înnoire și
dezvoltare a identit ăților culturale.
Globalizarea extinde pun țile de comunicare dintre
comunități. Deține pentru aceasta suficiente canale, cum ar fi
companiile multina ționale, ONG-urile, domeniul educa țional,
Internetul, care, în era informa țională, sunt de un real folos
migrației interna ționale și sporirii contactelor umane.
Dar globalizarea are și efecte negative, cum sunt:
scăderea siguran ței la toți indicatorii, globalizarea fenomenelor
cronice locale și regionale, mondializarea marii criminalit ăți
organizate (traficul de arme, drog uri, persoane), radicalizarea

15 Lowell BRYAN, Diana FARELL ( Market Unbound: Unleashing Global
Capitalism, John Wiley, New York, 1996), la care face referire R. Gilpin, în op. cit.,
p. 221.
14fanatismelor etnice și religioase, a terorismului. În plan cultural,
după Jean-Pierre Warnier, globalizarea fragmenteaz ă culturile
în „subculturi”: rap, homosexualitate, a vârstei a treia, a fanilor fotbalului etc., sau culturi de „ni șă”, care nu ofer ă soluții de
integrare pentru indivizii ce le compun.
Aspectele negative sunt multiple și pentru c ă
globalizarea este un proces neco ntrolat, necondus, neguvernat.
Scăpată de sub controlul politic, globalizarea economic ă duce,
de exemplu, la haos economic și la devastare ecologic ă în multe
părți ale lumii
16. De notat aici și influența globaliz ării asupra
democrației: aceasta, dup ă Joseph Stiglitz (La grande
desillusion, Fayard, 2002), pare s ă înlocuiasc ă dictatura elitelor
naționale cu dictatura finan ței internaționale.
Îngrijorătoare sunt, de exemplu, fenomenele de
fragmentare și slăbire a coeziunii sociale, de localism, pe
întinse arii ale globului17. Practic, prin globalizare, are loc o
deteriorare a distribu ției veniturilor, se multiplic ă crizele
financiare și economice, cu mari efecte asupra vie ții sociale și
politice, inclusiv pericolul dezintegr ării statale.
Analiștii procesului de globalizare conchid c ă progresul
intens pe care îl aduce în diverse domenii este neuniform. Mai mult, globalizarea face ca structurile economice și sociale care
nu se adapteaz ă rapid să se tensioneze la extrem, putând cauza
conflicte majore. Cei frustra ți economic, social și de altă natură
pot recurge la diverse mijloace de protest, cu sprijinul
tehnologiilor moderne. Economi știi români
18 cred, în acest
sens, că marea provocare pentru omenire, în epoca globaliz ării,
este de a reduce sursele de sl ăbire a coeziunii sociale,
sentimentul de frustrare al unor grupuri și comunit ăți,
neînțelegerile între civiliza ții.

16 Vaclav HAVEL, Lecțiile comunismului, în
www.ziua.net/display.php?id=31887&data=2004-11-16
17 Vezi Daniel D ĂIANU, Globalizarea: între elogii și respingere,
www.cerope.ro/pub/study51ro.htm
18 Ibidem.

15 Din perspectiv ă naționalistă19, globalizarea cre ște
inegalitatea economic ă și șomajul în cadrul economiilor
industrializate, produce restrângerea și chiar pr ăbușirea
programelor sociale și a statului bun ăstării, în numele
competitivit ății internaționale, distrugerea culturilor na ționale și
a autonomiei politice na ționale, migra ția ilegală, criminalitatea
etc.
După 11 septembrie 2001, am constatat cu to ții că
globalizarea favorizeaz ă apariția și proliferarea unor amenin țări
și riscuri asimetrice ale c ăror efecte negative sunt resim țite în
țări de pe toate continentele. Terorismul devine, brusc, o
amenințare global ă. Dacă globalismul anuleaz ă, practic,
posibilitatea unui r ăzboi între marile puteri, terorismul, crima
organizată și proliferarea armelor de distrugere în mas ă,
extremismul etnic și religios stau la baza conflictelor armate.
Crima organizat ă transfrontalier ă este apreciat ă ca
fenomen rezidual al procesului de globalizare. Din unitatea
tensiunilor globalizante și localizante rezult ă glocalizarea,
termen apar ținând lui Roland Robertson. Crima organizat ă
transfrontalier ă exprimă foarte bine noul concept al glocaliz ării:
ea speculeaz ă oportunit ățile oferite de revolu ția în domeniul
comunica țiilor20, pentru a cre ște abilitatea re țelelor proprii, a
prolifera ac țiunile acestora și a le consolida pozi ția în diferite
state. Dac ă se porne ște de la faptul c ă civilizația industrial ă,
extinsă azi în întreaga lume, este originar ă din Europa, atunci
ținta specific ă a europenilor trebuie s ă fie, cum bine ar ăta
Vaclav Havel, ca Europa unit ă să reprezinte un exemplu pentru
restul lumii despre modul în care combate diferitele pericole și
erori ce ne asalteaz ă (din unghiul globaliz ării, evident), o
realizare autentic ă a responsabilit ății globale a continentului.

19 R. GILPIN, op. cit., p. 221.
20 Col. lect. univ. drd. Emil HEDE ȘIU, Crima organizat ă transfrontalier ă – sursă de
risc cu implica ții asupra securit ății naționale a României, în vol. Surse de
instabilitate la nivel global și regional. Implica ții pentru România, Editura
Universității Naționale de Ap ărare, Bucure ști, 2004, p. 124.
16Capitolul 2 – Securitate global ă, securitate regional ă,
securitate na țională
2.1. Extinderea procesului de securitate la nivel global
Necesitatea edific ării unei securit ăți de nivel global a
apărut, sunt de p ărere autorii „operei fundamentale asupra
globalizării“21, în condi țiile războiului industrializat, când nici
un stat nu se sim țea capabil, de unul singur, s ă dispună de
resursele necesare ob ținerii victoriei sau evit ării înfrângerii. În
acest context, doar alian țele militare au fost capabile s ă facă
față amenin țărilor grave la adresa securit ății, coagulând
eforturile statelor co mponente în organizarea și ducerea
războiului.
În perioada r ăzboiului rece, cele dou ă superputeri, SUA
și URSS, care au controlat pattern-ul rela țiilor militare globale
și de securitate postbelice, au realizat numeroase acorduri bi și
multilaterale de securitate și cooperare militar ă cu alte state de
pe mapamond. Practic, vreme de aproape cinci decenii, geopolitica lumii a fost dominat ă de două sisteme opuse de
alianțe militare și pacte de securitate regional ă, care au sporit de
la an la an amploarea for țelor armate desf ășurate la scar ă
mondială.
În viziunea autorilor men ționați anterior, dispari ția
bipolarității a marcat o sc ădere în importan ță a securit ății
globale și o reformulare în termeni regionali sau locali a
intereselor de securitate primar e ale marilor puteri, devenite
puteri militare de rang mediu, ca ș
i a strategiilor na ționale de
securitate. Asist ăm, în prezent, la o „descentralizare a
sistemului de securitate interna țională“, la apari ția de

21 David HELT, Anthony McGREW, David GOLDBLATT, Jonathan
PERRATON, Global Transformations: Politics, Economics and Culture,
Polity Press, Cambridge, 19 99, lucrare pe care James N. Rosenau a elogiat-o în
acești termeni.

17 „complexe regionale de securitate relativ disparate“, la o
regionalizare a securit ății globale.
Transform ările globale care au loc în sfera securit ății
includ și: opoziția la regionalizare a unor for țe centripete care
se orienteaz ă spre apărarea comun ă și aranjamente de securitate
multilaterale (în cadrul NATO, ASEAN, ONU, angajamentelor
globale ale SUA), consolidarea reciproc ă a proceselor de
regionalizare și globalizare a rela țiilor militare și de securitate,
nevoia func ționării continue a unor mecanisme de coordonare
și cooperare în combaterea amenin țărilor difuze la adresa
securității, factori sistemici care influen țează securitatea
națiunilor.
Securitatea global ă este condi ționată, în prezent, de
revoluția militar-tehnologic ă (ce a dus la accelerarea dinamicii
globale a armamentului), globalizarea transferurilor de
armament, pattern-urile actuale ale produc ției globale de
tehnică și tehnologie militar ă, noile concentr ări de putere
militară.
În fața riscurilor și amenințărilor majore actuale, statele
se găsesc complet descoperite și realizeaz ă adevărul că
securitatea de nivel global are pu țini sorți de realizare prin
creșterea tradi țională a puterii militare na ționale sau a alia ților.
Extensia global ă a terorismului și terorii armelor de distrugere
în masă, post 11 septembrie, a determinat statele lumii s ă
înțeleagă că lupta cu acestea ar putea fi dus ă la modul cel mai
eficient prin sporirea efortu rilor de promovare a securit ății prin
cooperare.
Fără a neglija demersurile de consolidare a securit ății
colective (de alian ță) și dezvoltare a securit ății comune, ini țiate
de statele mici, pentru a aborda inclusiv aspecte ale securit ății
economice, sociale, ecologice, comunitatea interna țională a
multiplicat aranjamentele de securitate cooperativ ă. Aceste,
aranjamente, dup ă John Nolan22, cuprind:

22 John NOLAN, Global Engagement, Brookings, 1994.
18- controlul și siguranța arsenalelor nucleare;
– asigurarea conversiei industriilor militare și de apărare
ce ar periclita securitatea interna țională;
– aranjamente comune de reglementare a dimensiunii și
structurii arsenalelor militare și prolifer ării tehnologiilor
considerate periculoase;
– definirea cât mai coerent ă a noțiunii de interven ție
legitimă ca proces multilateral convenit care s ă reglementeze
utilizarea for ței ca măsură de ultimă instanță pentru asigurarea
securității;
– promovarea transparen ței și a interesului reciproc al
părților participante la aranjamente de securitate cooperativ ă.
Securitatea cooperativ ă oferă astfel o nou ă perspectiv ă,
mai optimist ă, securității globale. Ea se sprijin ă pe prevedere și
pe parteneriat, se opune recurgerii la for ță și este deschis ă
participării tuturor statelor interesate. Are ca obiective
prevenirea r ăzboiului și posibilitatea de constituire a
mijloacelor necesare pentru ini țierea și desfășurarea unei
agresiuni23. Securitatea cooperativ ă se realizeaz ă prin
organizații interna ționale și regionale (ONU, OSCE, OCMN,
GUUAM, Grupul de la Shanghai, ASEAN, OSA, OUA, Liga Arabă etc.), guverne și organiza ții neguvernamentale.
Adâncind caracterul sistemic al securit ății, noua
arhitectur ă de securitate global ă se sprijin ă pe reforma
instituțiilor de securitate, proces care asigur ă o întărire a
structurilor globale de securitate, o transformare a lor în
instituții mult mai puternice și mai reprezentative. Pe aceste
considerente, secretarul general al ONU, Kofi Annan, propune
cel mai radical plan de reformare a organiza ției, spre a reflecta
realitățile noi ale globaliz ării: stabilirea unor noi reglement ări
pentru autorizarea ac țiunilor militare împotriva țărilor care
încalcă prevederile Cartei, restructurarea Comisiei pentru

23 Ashton CARTER, Wiliam PERRY, John STEINBURNER, A New Concept of
Cooperative Security, Brookings, 1992.

19 Drepturile Omului, pentru a se nu se permite ca din
componen ța sa să facă parte țări care violeaz ă aceste drepturi,
redefinirea no țiunii de terorism, în perspectiva unei conferin țe
mondiale în aceast ă problemă, ce va avea loc în acest an. „Nu
vom avea dezvoltare f ără securitate, nu vom avea securitate
fără dezvoltare, și nu vom avea nici una, nici alta f ără
respectarea drepturilor omului”, a apreciat acesta. Tot ca
schimbări, de data aceasta în componen ța Consiliului de
Securitate, se propun: sporirea num ărului total de membri de la
15 la 24, ori crearea unei noi categorii de membri,
semipermanen ți, în num ăr de 8, ale și pentru un mandat
reînnoibil de patru ani, la care s ă se adauge un nou membru
nepermanent pe lâng ă cei zece. Se propun, de asemenea, m ăsuri
de combaterea corup ției în sânul organiza ției, prevăzându-se
totodată toleranță zero față de cazurile de exploatare și abuzuri
sexuale din partea „c ăștilor albastre” ale ONU. Programul,
supus discu ției Adunării Generale jubiliare, la nivelul cel mai
înalt, în luna septembrie a.c., are o semnifica ție deosebit ă
pentru viitorul organiza ției.
Post Praga, îns ăși NATO a procedat activ la o adaptare
a sa la schimb ările mediului de securitate global, creionându- și
misiuni noi și noi relații, procedând la rea șezări conceptuale și
practice ce vor redefini rolul Alian ței, conferindu-i tot mai
ample valen țe globale de securitate.
Este globalizarea îns ă doar un factor de securitate sau și
de insecuritate? În contextul procesului de globalizare,
comunica țiile și tehnologiile noi pot fi utilizate deopotriv ă de
state, institu ții și persoane oneste și de rețele ale crimei
organizate, organiza ții și grupări teroriste, acestea din urm ă
realizându- și, astfel, propaganda proprie sau difuzându- și
amenințările, dar și procedând la sp ălarea banilor (prin sistemul
e-Money) sau afectând securitatea statelor, prin spargerea
sistemelor de protec ție a computerelor.
20Globalizarea na ște insecuritate pe cele mai diverse c ăi:
ale terorismului politic transna țional, ale traficului ilegal de
arme și mijloace letale neconven ționale, de droguri și persoane,
ale migra ției clandestine, ale prolifer ării armelor de distrugere
în masă, ale agresiunii economico-financiare și provocării de
catastrofe de mediu.
Securitatea global ă este grav afectat ă de controlul pe
care crima organizat ă îl execut ă asupra tot mai multor teritorii
și piețe interne și externe, de violen ță, corupție, șantaj,
amenințări, contraband ă, de erodarea continu ă a stabilit ății și
autorității statale. De aici, necesitatea unei abord ări preventive,
sistematice, coordonate a problematicii securit ății globale, a
armonizării politicilor statale și internaționale de combatere a
crimei organizate și terorismului, a tuturor aspectelor negative,
insecurizante ale globaliz ării, a întăririi actualelor institu ții și
mecanisme de ac țiune global ă, a sporirii leg ăturilor și
funcționalității acestora.
2.2. Securitatea regional ă – o necesitate impus ă de
determinări multiple
La sfârșitul războiului rece, mediul instabil al
continentului a stimulat regionalizarea problematicii securit ății.
Procesul, puncteaz ă specialiștii în globalizare24, îmbinat cu
inițiativele interna ționale, a produs o reîntemeiere a unui regim
cooperativ sau comun de securitate la nivel global, în contextul
reformării ONU. UEO și OSCE cap ătă funcții și
responsabilit ăți noi. Se creeaz ă mecanisme de consultare și
coordonare interna țională cu sfer ă de aplicare asupra
problemelor interne ale statelor membre. Continentul nostru î și
formează o structur ă nouă de securitate colectiv ă, ce integreaz ă
mai profund aspectele militare și cele de securitate. Zbigniew

24 David HELD et al., op. cit., p. 152.

21 Brzezinski constat ă că strategia de securitate a secolului XX
este vetust ă, în condi țiile noilor vulnerabilit ăți globale, cu
efecte dezastruoase pe plan regional.
Securitatea regional ă este o necesitate impus ă de
numeroase determin ări: provoc ările fenomenului globaliz ării,
dificultățile mari pe care le întâmpin ă, în prezent, statele din
regiune, pe plan economic, etnic, în problemele de mediu și nu
numai. În Orientul Mijlociu, de exemplu, deficitele economice și securitare, în opinia anali știlor, nu pot fi solu ționate pe c ăi-
șablon, prin solu ții exterioare de for ță, care să genereze
fenomene de respingere, resentimentare. Problema musulman ă
trebuie „privit ă într-o perspectiv ă regională, mai degrab ă, decât
globală, și printr-o prism ă geopolitic ă, iar nu teologic ă”. În
„noii Balcani globali”, spa țiu cuprins între Golful Persic și
Xinjiang, Brzezinski vede o principal ă provocare pentru SUA
cel puțin o genera ție de aici înainte. Bulversat ă de violen ță,
injustiție socială, spor demografic masiv, regiunea va trebui s ă-
și clădeasc
ă securitatea prin cooperarea SUA cu partenerii s ăi
tradiționali: Turcia, Israel, India, Rusia. Numai c ă aceștia au
propriile probleme interne de securitate și, mai mult, au o
agendă de securitate ce nu co respunde de fiecare dat ă cu cea a
Americii.
Petrolul, am putea spune, st ă la baza problemei
securității regiunii Asiei Centrale și Golfului, în care SUA sunt
puternic implicate. De aceea, solu ționarea lor solicit ă eforturi
mari de cooperare regional ă și globală. După cum, în viziunea
aceluiași analist american, securitatea regiunii Asiei de Sud-Est
este determinat ă de colaborarea Chinei, Japoniei și SUA.
Forumuri regionale importante, ca ASEAN, OUA sau OSA,
constituite pe trei continente (Asia, Africa și America Latin ă),
instituționalizeaz ă cooperarea regional ă pe teme de securitate și
dialogul multilateral, în condi țiile globaliz ării.
Revenind la spa țiul asiatic, vom accentua faptul c ă o
demonstra ție elocvent ă privind determin ările securit ății
22regionale și raportului securitate regional ă – globalizare face
Francis Fukuyama25. El aduce ca argument exemplul Asiei de
Nord-Est, unde, prin eforturile Chinei, s-au realizat pacte regionale importante – Zona de Comer ț Liber China-ASEAN,
ASEAN+Trei, Zona de Comer ț Liber a Asiei de Nord-Est și
Zona Est-Asiatic ă de Comer ț Liber. Aceasta din urm ă, în
viziune sinic ă, ar putea sta la temelia unor aranjamente de
securitate regional ă.
Pe de altă parte, japonezii au creat, la rândul lor, pacte
comerciale centrate pe ei în șiși, ca o contrapondere la
inițiativele Chinei, urm ărind, evident, cucerirea suprema ției
regionale. Fukuyama sugereaz ă că SUA ar putea, în locul
sistemului bilateral de alian țe, să constituie o structur ă pe bază
regională de organiza ții multilaterale care s ă joace „un rol
foarte valoros de coordonare în eventualitatea unei pr ăbușiri
neașteptate a Coreii de Nord”
26.
Neîndoielnic c ă, în prezent, securitatea regional ă a Asiei
de Nord-Est se centreaz ă pe interesele energetice ale statelor27.
Rivalitatea actual ă a Japoniei și Chinei are la origine petrolul
siberian. Putin a acordat Chinei dreptul de a participa la
dezvoltarea terenurilor petroliere din Siberia. China face eforturi de a importa petrol din Venezuela și din Canada, ca și
din Golful Persic. Toate aceste demersuri arat ă dorința expresă
a chinezilor de a a- și consolida securitatea energetic ă și a întări
cooperarea interna țională, slăbind domina ția globală a SUA.
În cazul spa țiului extins al M ării Negre, anali știi
28
întrevăd, prin propulsarea sa și a zonelor adiacente în prim-

25 Francis FUKUYAMA, Momentul neoconservator, The National Interest nr. 76,
Summer 2004, traducere de Maria Bercea, în Revista 22, nr. 759 din 22-29 sept. 2004, www.revista22.ro/html/index.php?nr=2004-09-22&art=1156
26 Ibidem.
27 Nicolae FILIPESCU, Conductele și geopolitica, Revista 22, nr. 778 din 4-11 febr.
2005, www.revista22.ro/html/index.php?art=1488&nr=2005-02-04
28 Ronald D. ASMUS, Bruce P. JACKSON, Marea Neagr ă și frontierele libert ății,
în O nouă strategie euro-atlantic ă pentru regiunea M ării Negre, editura IRSI
„Nicolae Titulescu“, Bucure ști, 2004, p. 23.

23 planul preocup ărilor strategice euro -atlantice, o cerin ță a
interesului global actual, o condi ție pentru evolu ția pozitiv ă a
situației politice și o garanție a stabilit ății și securității regionale
și, de aici, a celei mondiale.
Rolul global al ac țiunii numeroaselor organisme de
cooperare regional ă existente în zon ă – a se vedea Pactul de
Stabilitate pentru Europa de Sud-Est, Procesul de Cooperare a
statelor din Sud-Estul Europei, Ini țiativa de Cooperare în Sud-
Estul Europei, Conferin ța miniștrilor apărării din Europa de
Sud-Est, GUUAM -, care au cap abilitatea de a genera noi
inițiative, inclusiv în domeniul securit ății și apărării regionale,
indică o relație biunivoc ă regional – global, sus ținută de
instituții de anvergur ă, gen ONU, OSCE, NATO, UE etc.
În partea european ă a spa țiului euro-atlantic,
determinante pentru securitatea regional ă sunt în prezent
amenințările terorismului global și riscurile sporite
transfrontaliere, care impun promovarea nevoilor specifice ale
statelor Caucazului, Asiei Centrale și Sud-Estului Europei și
îmbunătățirea contribu ției statelor membre NATO la noile
misiuni29, acțiuni ce incumb ă extinderea și transformarea
conceptului de securitate regional ă prin cooperare, adecvându-l
evoluțiilor din interiorul Alian ței și din planul securit ății
globale.
Securitatea regional ă, care este, practic, o însumare a
securității entităților economice, etnice, statale și de altă natură
din zonă, se clădește pe implicarea statelor, pe baza conceptului
„probleme regionale comune – solu ții prin cooperare
regională”, în combaterea riscurilor și amenin țărilor actuale
generate de procesul globaliz ării.
O privire obiectiv ă asupra rela ției securitate regional ă –
securitate global ă reliefeaz ă existența, între cei doi termeni ai
procesului, a unei congruen țe și complementarit ăți reale,

29 Direcții relevate de Seminarul interna țional NATO-EAPC desf ășurat la Bucure ști,
în iulie 2003, pe tema „Abord ări regionale ale noilor riscuri de securitate“.
24materializate printr-o continu ă completare și susținere
reciprocă, singura capabil ă să ducă la instaurarea și menținerea
unui climat autentic de pace și stabilitate zonal ă, continental ă și
internațională.
Normal c ă, pentru a face fa ță problemelor multiple ale
mediului de securitate actual , trebuie armonizate politicile
regionale și globale în domeniu, înl ăturată orice contradic ție
sau neimplicare, pe fondul naturii larg institu ționalizate și
regularizate a globaliz ării militare și politice contemporane.
2.3. Securitatea na țională, component ă a securit ății globale
Anul 2001 a adus, brutal, în spa țiul securit ății Americii,
schimbări de rezonan ță care au influen țat viziunea anali știlor
despre securitate, în general, și securitatea na țională, în special.
Ca atare, ast ăzi, recunoa ște Zbigniew Brzezinski, securitatea
Statelor Unite „nu mai este în mâinile Americii”, ci se joac ă „la
intersecția subtil ă dintre puterea global ă a acesteia și
globalizare”30.
Component ă a securit ății globale, securitatea na țională
capătă, după încheierea r ăzboiului rece, o dimensiune nou ă,
deoarece, acum, amenin țările la adresa sa, dup ă Barry Buzan,
„devin din ce în ce mai difuze și nu mai au un caracter exclusiv
militar”. Proliferarea amenin țărilor teroriste, ecologice,
culturale, a riscurilor la adresa siguran ței naționale incumb ă
apelul la mijloace diverse – militare și nonmilitare, na ționale și
internaționale – care conduc la o întrep ătrundere a elementului
securitar na țional cu cel regional sau global, în m ăsură să
asigure stabilitatea și securitatea prin mecanisme de cooperare
și coordonare, prin regionalizarea și globalizarea rela țiilor
militare și de securitate (vezi supra , secțiunea 2.2.).

30 A se vedea, mai pe larg, comentariul lui Dan Dungaciu asupra ideilor lansate de
Z.Brzezinski, în articolul America la ora op țiunilor majore: domina ție sau
conducere global ă?, Politica nr. 45 din 16 dec. 2004.

25 Mai mult decât atât: în condi țiile actuale, securitatea
națională nu poate fi „total deta șată de condi țiile sistemice
globale”31. Interconectarea strategic ă mondial ă, existen ța
factorilor sistemici, a ac țiunii marilor puteri influen țează
decisiv statutul militar al fiec ărui stat în parte, poten țialul său
militar, ca și securitatea acestuia (vezi infra ). Securitatea
națională este strâns legat ă de cea mondial ă, în contextul noii
ordini globale, fapt confirmat de realitatea c ă acțiunile statale
unilaterale au o eficien ță îndoielnic ă în planul securit ății.
De notat, în acest caz, c ă fiecare stat membru al ONU
beneficiaz ă, practic, pentru securitatea proprie, de securitatea
colectivă, în virtutea prevederilor Cartei ONU32, ce stipuleaz ă
acțiunea organiza ției împotriva actelor de agresiune, în vederea
reinstaurării păcii.
Trebuie s ă adăugăm la acest punct un comentariu: prin
procesul de perfec ționare pe care îl suport ă în ultima perioad ă,
ONU devine tot mai implicat ă în securitatea statelor.
Slăbiciunile și inconsisten țele manifestate de ONU în sfera
securității globale nu au putut mina complet autoritatea celei
mai mari organiza ții care vegheaz ă asupra securit ății colective
și, implicit, a celei na ționale.
Activismul ONU în domeniul pacific ării sau al
menținerii păcii de dup ă 1990 i-a conferit acesteia o
semnifica ție globală din ce în ce mai mare, care nu poate fi
diminuată de cele câteva nereu șite înscrise pe agenda de
securitate. Am putea spune chiar c ă, în prezentul conflictelor
intrastatale de intensitate redus ă și al celor regionalizate, ONU
acționează mai eficient decât în trecuta epoc ă a conflictelor
mondiale.
Alături de aceasta, alte foruri multilaterale, cum este
OSCE, își pun amprenta pe politica de securitate na țională,

31 David HELT et al., op. cit., p. 128.
32 Vezi capitolele I și VII ale Cartei ONU.
26demonstrând raporturile de determinare existente între
securitatea lumii și cea statal ă.
Să mai adăugăm un element: în sfera securit ății a
intervenit mai recent strategia parteneriatelor33, prin care este
gestionat noul mediu de securitate. În cadrul parteneriatelor
strategice, securitatea na țională și cea interna țională se edific ă
prin conlucrare și cooperare, excluzându-se confruntarea dintre
marii actori globali și cei regionali, dintre statele-pirat și
statele-nucleu, totul „într-o nou ă formulă de armonizare a
intereselor și de prevenire a conflictelor majore între marii
actori, între nucleele în jurul c ărora se constituie sau se
reconstituie centrele de putere SUA, UE, Rusia, China, Japonia,
India, Lumea Arab ă”34. Se creeaz ă și menține, astfel, un mediu
de securitate ce permite st ăpânirea armelor de distrugere în
masă și prevenirea conflictelor și războaielor de mare
intensitate.
Războiul contra terorismului a demonstrat c ă securitatea
națională, în calitate de component ă a securit ății globale, î și
poate sus ține interesele mult dincolo de spa țiul de interes
strategic. Aceasta pentru c ă terorismul nu are grani țe. Într-o
măsură important ă, apreciaz ă speciali știi35, conflictele
interetnice și tendințele separatiste, asociate cu na ționalismul
extremist și extremismul religios, pot afecta securitatea
națională și genera un poten țial de conflict cu influen țe mari
asupra securit ății unor regiuni întregi sau chiar a lumii.
Interdependen ța și interacțiunea economic ă ale statelor
lumii impun o coordonare concentrat ă a eforturilor pentru

33 Pentru detaliere, a se vedea gl. dr. Mircea MURE ȘAN, gl. bg.(r) dr. Gheorghe
VĂDUVA, Războiul viitorului, viitorul r ăzboiului, Editura Universit ății Naționale
de Apărare, Bucure ști, 2004, pp. 156, 162-165.
34Ibidem, p. 99.
35 General de flotil ă aeriană dr. Mihail ORZEA ȚĂ, Opinii privind provoc ările
viitorului pentru securitatea na țională – conflictele interetnice și religioase, GMR,
nr. 3/2003, gmr.mapn.ro/Arhiva-pdf/2003/Revista-3.pdf

27 securitate, fiind necesar ca instrumentele de aplicare și realizare
ale acesteia s ă fie gestionate de c ătre organisme și instituții de
securitate colectiv ă recunoscute și abilitate interna țional. În
cazul „statelor e șuate”, fără un guvern func țional, securitatea
națională este greu afectat ă de actori nonstatali, care î și exercită
puterea în folosul propriu, afectând climatul regional și global.
Analiza raportului actual securitate na țională –
securitate global ă a determinat guvernele și organiza țiile
internaționale s ă conștientizeze faptul c ă prevenirea și
stăpânirea conflictelor și crizelor, controlul, men ținerea și
impunerea p ăcii nu mai sunt posibile f ără implicarea conjugat ă
a tuturor actorilor de securitate, de la cei mai mari pân ă la cei
mai mici.
Măsura în care fiecare actor contribuie la stabilitatea și
securitatea mondial ă este foarte diferit ă. Lipsa de performan ță
în procesul globaliz ării economice și în guvernare reduce la
maximum aportul unor state la securitatea regional ă și globală,
le pericliteaz ă chiar securitatea proprie. Or, trebuie s ă-i dăm
dreptate autorului Strategiei europene de securitate, Javier
Solana, care spune c ă protecția cea mai bun ă pentru securitatea
noastră este o lume compus ă din state democratice bine
guvernate.
Politicile active fac fa ță dinamismului noilor amenin țări.
Problemele sunt rar solu ționate de o singur ă țară sau fără o
susținere regional ă, subliniaz ă Strategia Solana. O lume mai
sigură este o lume unit ă și echitabil ă, bazată pe un sistem de
securitate global, eficace, sprijinit pe sistemele de securitate
statale și instituționale viabile.

28Capitolul 3 – Globalizarea și securitatea na țională
3.1. Noi determin ări globale și regionale asupra securit ății
naționale
Ca o consecin ță a globaliz ă
rii, numeroase evolu ții și
procese transna ționale au un impact semnificativ asupra
securității naționale. Pe lâng ă stimularea cre șterii economice și
deschiderea societ ăților, aspecte recente subliniate de
specialiști36 pun în eviden ță unele inconveniente ale procesului
de globalizare, ce pot conduce la destabilizarea unor state,
înstrăinarea unor cutume ancestrale, vulnerabilizarea unor
regiuni întregi fa ță de fluctua țiile spontane ale economiei
mondiale. Este edificatoare influen ța pozitivă a mondializ ării
asupra comunit ății democratice, care include 30 la sut ă din
populația lumii, dispunând de 70 la sut ă din bog ății, ce îi
garanteaz ă și stimuleaz ă libertatea și prosperitatea, stabilitatea
și securitatea.
În opozi ție cu aceasta, îns ă, analiștii domeniului
sesizează, ca element negativ al globaliz ării, situația arcului de
instabilitate care se întinde din Orientul Apropiat pân ă la
litoralul asiatic. Zona respectiv ă este marcat ă de probleme de
mare gravitate, gen: s ărăcie, ineficacitatea guvern ării,
dezechilibrul puterii, șomaj ridicat, fundamentalism islamic
extremist și, ceea ce este mai grav, absen ța securit ății.
Principalele pericole ale lumii actuale – terorismul, tirania,
guvernele pervertite, proliferarea armelor de distrugere în mas ă,
tensiunile etnice, e șecurile de guvernare, penuria de resurse,
rivalitățile geopolitice, trafic ul de stupefiante și crima
organizată – găsesc aici un teren fertil de afirmare.

36 Vezi Richard KUGLER, Un internationalisme spécifiquement américain qui
répond a la mondialisation, http://usinfo.state.gov /journals/itps/1202/ijpf/
fkugler.htm

29 Aceasta impieteaz ă asupra securit ății naționale,
democrației, stabilit ății și progresului economic al statelor. De
aceea, guvernele iau m ăsuri de protejare a teritoriului propriu
față de noile amenin țări, prin alinierea la coali ția antiterorist ă
internațională, colaborarea cu alte p ărți pentru dezamorsarea
conflictelor interna ționale, împiedicarea prolifer ării armelor de
distrugere în mas ă, sporirea cre șterii economice, în condi țiile
dezvoltării piețelor libere și a liberului schimb, elaborarea de
programe de ac țiune cooperativ ă cu centre de putere mondiale,
transformarea și adaptarea institu țiilor de securitate na țională la
cerințele secolului XXI.
Modul de ac țiune al SUA sus ține ferm afirma țiile
noastre: acestea și-au structurat o strategie de securitate
națională dedicată luptei cu terorismul și proliferării armelor de
distrugere în mas ă, sprijinit ă pe atacuri preventive, pe o baz ă
selectivă și limitată, contra statelor aflate în afara legii dotate cu
arme de distrugere în mas ă și contra terori știlor.
Miza parteneriatelor strategice în ecua ția globaliz ării și
securității naționale este perfect în țeleasă și asumat ă de
numeroase state și organiza ții interna ționale, care înt ăresc
colaborarea în sfera diploma ției preventive, a controlului
armamentelor și exporturilor acestora, a asisten ței vizând
diminuarea pericolelor și descurajarea prolifer ării armelor de
distrugere în mas ă, promoveaz ă importante ini țiative
diplomatice pentru dezamorsarea tensiunilor și conflictelor
regionale, ce reprezint ă un cadru stimulativ, propice pentru
terorismul și proliferarea armelor de distrugere în mas ă, pentru
celelalte pericole la adresa securit ății.
Parteneriatul pentru Pace37, ca model de ini țiativă de
sprijinire a schimb ării mediului strategic din spa țiul euro-
atlantic, contribuie decisiv la realizarea securit ății prin dialogul

37 Inițiativă care întrune ște, azi, 20 de membri și a cărei contribu ție la securitatea
statelor partenere este analizat ă pe larg în primul num ăr din 2005 al revistei NATO
Review.
30și cooperarea statelor membre, în confruntarea cu provoc ările
secolului actual. Securitatea spa țiului și cea națională a statelor
membre PfP este, actualmente, consolidat ă prin participarea
partenerilor cu for țe, în comun cu NATO, la opera ții de
menținere a păcii, de contracarare a terorismului și armelor de
distrugere în mas ă, prin reformarea ap ărării și a structurilor
armatelor, ca și prin rela ția strânsă cu Alianța.
Statele partenere din Asia Central ă desfășoară misiuni,
alături de NATO, potrivit noii concep ții de abordare a
securității, prin proiec ția stabilit ății departe de grani țele
organizației, în Afghanistan, cu for țe specializate de poli ție și
echipe de deminare, asigur ă logistic for țele ISAF, sprijinind
tranzitul echipamentelor spre zona de conflict și permițând
staționarea trupelor și a materialelor logistice pe teritoriul lor.
Aceiași parteneri asiatici ai Alian ței influen țează direct factorii
locali importan ți, de o mare diversitate etnic ă, din Afghanistan,
în atingerea obiectivelor coali ției interna ționale.
În general, PfP solu ționează aspecte critice ale
securității naționale și regionale, fapt dovedit și de acordul din
2004 pentru instituirea unui nou Forum de Securitate al EAPC,
ce se va întruni anual la nivel înalt spre a discuta problemele cele mai acute ale securit ății și modul de solu ționare în comun a
acestora.
Se poate îns ă aprecia c ă marea diversitate a statelor
partenere, ca și interesele diverse dilueaz ă întrucâtva
obiectivele comune ale PfP. La acestea, anali știi politico-
militari
38 adaugă poziția obstructiv ă și reticențele Rusiei fa ță de
o apropiere mai mare a unor țări de NATO sau PfP, unele
conflicte interne din și dintre țările partenere, ce impieteaz ă
asupra apropierii acestora de comunitatea statelor euro-
atlantice, diferen țele din nivelul de organizare și capacitățile
forțelor armate ale membrilor PfP etc.

38 General de brigad ă Iordache OLARU, Noi valen țe ale Parteneriatului pentru
Pace, Observatorul militar nr. 19 (12-18 mai 2005).

31 La nivel economic, securitatea statelor-na țiune este
afectată de globalizare prin particularit ățile desfășurării
procesului tranzac țiilor interna ționale, în cadrul statal strâmt,
depășit, tranzac ții ce însumeaz ă aproape toate investi țiile
directe str ăine, peste 35 la sut ă din investi țiile directe globale
(PIB) și mai mult de 75 la sut ă din comer țul mondial. Împreun ă
cu creșterea pie țelor financiare interna ționale, învechirea
sistemului statelor-na țiune controleaz ă revărsarea de investi ții
de capital și dictează politica monetar ă și fiscală a guvernelor
care doresc s ă atragă aceste investi ții de capital39.
Consisten ța potențialului global de promovare a
securității și stabilității, dată de aportul concertat al statelor și
organizațiilor interna ționale, asigur ă însăși consisten ța
securității naționale a statelor. Procese globale importante la
care iau parte statele, inde pendent sau în cadrul ONU, al
Organizației Mondiale a Comer țului, Organiza ției
Internaționale a Muncii, Fondului Monetar Interna țional etc., au
o relevan ță directă asupra securit ății naționale40. Putem re ține,
de exemplu, aici, eforturile interna ționale și statale implicate de
operațiunile de men ținere a p ăcii, de r ăspuns la crize și
combatere a terorismului, ca și de stabilizare post-conflict ale
primilor ani ai noului secol, ce consolideaz ă pacea, securitatea
și democra ția în Orientul Mijlociu Extins, Asia, Africa,
Balcanii de Vest.
Aprofundând problematica Balcanilor, vom constata o
multitudine de factori ce afecteaz ă, în prezent, securitatea
statelor regiunii. Un Raport recent al Comisiei Interna ționale
pentru Balcani, publicat de Institute for War and Peace
Reporting, arat ă că actorii interna ționali influen ți care domin ă
politica la nivel regional au contribuit la men ținerea climatului

39 Norman A. BAILEY, Criton M. ZOAKOS, După sfârșitul istoriei,
www.neweuropereview.com/Romanian/Dup ă-sfarsitul-istoriei.cfm
40 Cf. Carta Alb ă a securit ății și apărării naționale a Guvernului, 13 mai 2004, în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 540 bis, din 16 iunie 2004.
32dominant de criminalitate și corupție din regiunea de vest a
Balcanilor, care face ca „statele slabe” din zon ă să se găsească,
în egală măsură, aproape atât de e șec, cât și de succes. Neavând
mize reale în aceste teritorii, afirm ă raportul, reprezentan ții
internaționali insist ă în producerea de rezultate rapide pentru
probleme complexe, cocheteaz ă cu ingineria social ă, însă nu
sunt considera ți responsabili atunci când politicile lor dau gre ș.
În aceste condi ții există riscul real al unei explozii în Kosovo,
al unei implozii interne a Serbiei și al unor noi fracturi statale în
cazul Bosniei și Macedoniei.
Pentru rezolvarea situa ției statelor din zona de vest a
Balcanilor, se propune declararea independen ței provinciei
Kosovo, organizarea de referendumuri pe tema rela țiilor
existente între Serbia și Muntenegru și desființarea Oficiului
Înalților Oficiali din Bosnia și Herțegovina, precum și o mai
mare implicare a Uniunii Europene în regiune. UE trebuie, se apreciază, să-și revizuiasc ă în mod drastic strategia de abordare
a regiunii, pentru a se concentra pe utilizarea de fonduri
financiare direc ționate către proiecte concrete, cât și pe
aplicarea acordurilor deja în vigoare privind sprijinirea
construcției institu ționale, care s ă corespund ă standardelor de
libertate, securitate și legislație ale membrilor Uniunii. În cazul
în care procesele de reform ă și tranziție vor da gre ș, zona de
vest a Balcanilor se va transforma din ce în ce mai mult într-un
ghetou izolat și va constitui o amenin țare la adresa stabilit ății și
păcii.
Derivată din globalizare, instabilitatea regional ă poate
afecta serios securitatea na țională. De aici, demersurile statelor
de susținere a proceselor de stabilizare și democratizare din
spațiile adiacente, de dezvoltare a unei politici coerente de
atenuare a conflictelor și prevenire a escalad ării acestora,
concomitent cu realizarea unei cooper ări eficiente, bilaterale și
multilaterale, a unei securit ăți cooperative și unor raporturi
parteneriale regionale exemplare.

33 3.2. Dinamica rela țiilor dintre state, organiza ții și organisme
internaționale în sistemele de securitate
Sistemele de securitate cunosc, din perspectiva gravelor
pericole actuale la adresa umanit ății, o dinamic ă reînnoită și
consolidant ă, datorat ă relațiilor dintre statele membre,
organizații și organisme interna ționale. Pe baza principiilor noi
ale organiz ării securit ății regionale și globale – democra ția,
guvernarea eficient ă și respectarea legilor -, entit ățile statale
componente ale organiza țiilor interna ționale își unesc eforturile
pentru asigurarea unui cadru de coexisten ță pașnică și evitarea
conflictelor majore.
Așa cum arat ă și Strategia european ă de securitate,
„într-o lume în care amenin țările, piețele și mijloacele de
comunicare au o dimensiune planetar ă, securitatea noastr ă și
prosperitatea noastr ă depind din ce în ce mai mult de existen ța
unui sistem multilateral eficace”41, care se traduce printr-o
societate interna țională mai puternic ă, prin buna func ționare a
instituțiilor interna ționale și o ordine interna țională fondată pe
un ansamblu de reguli, pe ap ărarea și dezvoltarea dreptului
internațional.
Relațiile interna ționale se sprijin ă pe cadrul fundamental
reprezentat de Carta Na țiunilor Unite, iar responsabilitatea
primordial ă pentru ap ărarea păcii și securit ății la nivel
internațional revine Consiliului de Securitate al ONU. Aceasta
explică preocuparea sporit ă a statelor și organiza țiilor
internaționale de înt ărire a ONU, de a-i crea mijloacele
necesare pentru a- și asuma responsabilitatea și a duce o ac țiune
eficace.
Pe de alt ă parte, procesele de integrare european ă și
euro-atlantic ă dinamizeaz ă relațiile statelor cu UE și NATO,
influențează activ mediul interna țional de securitate, înt ăresc

41 Cf. Une Europe sûre dans un monde meilleur, Stratégie européenne de sécurité,
décembre 2003.
34comunitatea statelor care împ ărtășesc și promoveaz ă valorile
democrației și economiei de pia ță, consolideaz ă stabilitatea și
securitatea na țională și globală.
Extinderea dimensional ă a celor dou ă organiza ții
conduce la o sporire a poten țialului de securitate al acestora și
crearea unui cadru mai favorabil de dezvoltare durabil ă a noilor
state membre. Europa unit ă devine tot mai mult un actor global
și un centru de putere și stabilitate. În acela și timp, inter și
intraorganiza țional, UE și NATO g ăsesc noi repere de adâncire
a relațiilor de asigurare a securit ății statelor și a relațiilor euro-
atlantice.
Sistemele securitare exprim ă o tot mai acut ă
conștientizare a statelor membre de interdependen ța intereselor
lor vitale, într-o lume plin ă de riscuri și amenințări majore, de
necesitatea unei ample cooper ări interna ționale, a unei noi
resolidariz ări în toate domeniile42, prin stabilirea unor forme de
acțiune conjugat ă a tuturor na țiunilor care împ ărtășesc interese
și valori comune.
Luând în serios noile amenin țări la adresa securit ății,
UE a întreprins demersuri active de asigurare a stabilit ății și
bunei guvern ări în vecin ătatea imediat ă, făurire a unei ordini
internaționale bazate pe un multilateralism eficace, preg ătire a
unui răspuns adecvat la amenin țările complexe de tip nou, a
unei acțiuni preventive coerente fa ță de crize și amenințări.
În sfera politicii de securitate și apărare, conchid
analiștii43, UE este, în prezent, mult mai activ ă și mai eficace,
își urmărește multilateral și intens obiectivele securitare,
manifestă mai mult ă coerență în asigurarea unit ății de comand ă
în caz de criz ă, alocă resurse mai mari, evit ă duplicările,

42 Prof. univ. dr. Liviu MURE ȘAN, prof. univ. dr. Adrian POP, conf. univ. dr.
Florin BONCIU, Politica european ă de securitate și apărare – element de
influențare a acțiunilor României în domeniul politicii de securitate și apărare,
www.ier.ro/PAIS/PAIS2/Ro/studiul4.pdf, p. 11.
43 Ibidem, p. 13.

35 coordoneaz ă mai bine resursele existente, men ține relații
privilegiate cu SUA, dar î și dezvoltă colaborarea și cu alți
actori importan ți de pe scena mondial ă, realizeaz ă parteneriate
active cu state care îi împ ărtășesc și îi apără scopurile și
valorile.
Dacă întreprindem un excurs în dinamica rela țiilor
dintre state și UE, constat ăm că acesta are ca etape importante:
Consiliul European (CE) de la Nisa (7-8 decembrie 2000), ce a adoptat m ăsuri prin care statele europene membre NATO, dar
nemembre ale UE, și alte state candidate la UE pot contribui la
gestionarea militar ă a crizelor de c ătre UE; CE de la Göteborg
(15-16 iunie 2001), care a instituit aranjamente permanente de
consultare și cooperare între UE și NATO în domeniul
prevenirii conflictelor și gestion ării crizelor; CE de la
Copenhaga (12-13 decembrie 2002), ce a trasat un cadru
comprehensiv cooper ării NATO-UE.
Consiliul Nord-Atlantic de la Bruxelles (13 decembrie
2002) a luat decizia ca NATO s ă sprijine opera țiunile conduse
de UE, asigurând accesul imediat al acesteia la capacit ățile de
planificare ale NATO – aranjamente numite conven țional
„Berlin +”.
La Conferin ța pentru angajarea capacit ăților militare de
la Bruxelles, din 20-21 noiembrie 2000, s-au f ăcut propuneri
privind posibilit ățile de participare la For
ța de Reac ție Rapidă,
statele angajându-se s ă continue, în cadrul reformelor în curs
ale forțelor lor armate, demersurile de înt ărire a capacit ăților
proprii, ca și proiectele existente sau în curs de preg ătire pentru
punerea în practic ă a unor solu ții multina ționale, inclusiv în
domeniul utiliz ării în comun a mijloacelor.
Deciziile privitoare la PESA ale CE de la Göteborg, din
iunie 2001, au sporit dinamica rela țiilor de securitate dintre
state, pe de o parte, UE, NATO și organiza ții internaționale, pe
de altă parte, prev ăzând dezvoltarea capacit ății de acțiune și
cooperarea cu NATO, organiza țiile interna ționale, statele
36NATO nemembre UE, țările candidate la integrarea în UE și
alți parteneri poten țiali, identificând noi obiective pentru
aspectele civile ale gestion ării crizelor și adoptând Politica de
exerciții a UE pentru situa ții de criză.
După 11 septembrie 2001, Uniunea European ă a adoptat
un întreg pachet de m ăsuri cu caracter antiterorist, dar a și
adăugat, ca etape consecutive relevante ale dinamicii rela țiilor
sale în problema securit ății: cea dintâi opera țiune civilă inițiată
sub egida PESA, ca misiune a UE , cu mandat ONU, în Bosnia
și Herțegovina, după 1 ianuarie 2003, dar și prima opera țiune
militară a UE de men ținere a păcii, în Macedonia (opera țiunea
„Concordia”), prin preluarea mandatului NATO (la 31 martie
2003), precum și prima misiune autonom ă a UE, fără sprijin
logistic NATO , în Congo (opera țiunea „Artemis”), din iunie-
august 2003.
După declanșarea războiului din Irak, Summit-ul pe
probleme de ap ărare al șefilor de state și guverne ai Fran ței,
Germaniei, Belgiei și Luxemburgului, desf ășurat la Bruxelles,
în aprilie 2003, a propus Conven ției asupra viitorului Europei
și viitoarei Conferin țe interguvernamentale, spre a fi
încorporate în textul viitoarei Constitu ții Europene:
posibilitatea cooper ării întărite; instituirea unei clauze generale
de solidaritate și securitate comun ă; posibilitatea statelor
membre de a accepta obliga ții suplimentare în cadrul cooper ării
întărite, fără nici o obliga ție din partea celorlalte state,
reformularea misiunilor Petersberg, pentru ca UE s ă poată
folosi mijloace civile și militare pentru prevenirea conflictelor
și gestionarea crizelor, înfiin țarea unei agen ții europene pentru
cercetare, dezvoltare și achiziții a capacit ăților militare,
promovarea conceptului de Uniune European ă de Securitate și
Apărare (ESDU).
În domeniul strict militar, cele patru state au propus
drept inițiative menite a adânci integrarea în plan militar a
statelor membre ale Uniunii: crearea unei capabilit ăți europene

37 de reacție rapidă, disponibil ă pentru opera țiuni ale UE, NATO
sau conduse de UE sub auspiciile ONU, al c ărui nucleu îl va
alcătui brigada franco-german ă; înființarea, până în iunie 2004,
a unui comandament european pentru transport aerian strategic
și, pe termen lung, a unei unit ăți pentru transport aerian
strategic, plasat ă sub comanda acestuia (fiind luat ă în
considerare și posibilitatea instituirii de c ătre statele interesate
a unui comandament comun pentru transport strategic – maritim, aerian și terestru); crearea unei unit ăți europene de
protecție împotriva atacurilor chimice, biologice sau nucleare
(NBC); crearea unui sistem european pentru ajutor umanitar în caz de dezastre (EUFAST); înfiin țarea unor centre de
antrenament europene pentru pilo ții forțelor aeriene, pentru
echipajele avioanelor de transport strategic A400M, ale
elicopterelor și ale flotelor maritime; crearea unui centru pentru
planificare și comand ă operațională a misiunilor UE derulate
fără apel la capacit ățile NATO și înființarea unui sediu
multinațional pentru opera ții comune.
Trebuie s ă mai men ționăm, ca momente importante de
dinamică, ameliorarea capacit ăților militare ale PESA, prin
adoptarea, la reuniunea mini ștrilor apărării ai UE (19 martie
2003) și Consiliul Comun al mini ștrilor de externe și ai apărării
ai UE (19-20 mai 2003), a Catalogului de For țe Helsinki 2003
și a Suplimentului acestuia (referitor la capacit ățile statelor
candidate), precum și prin finalizarea Conceptului Militar UE
de Răspuns Rapid ( EU Military Rapid Response Concept ), însă
și structurarea Strategiei UE de combatere a prolifer ării
armelor de distrugere în mas ă, adoptată la Consiliul UE de la
Luxemburg, din 16 iunie 2003.
Reperul cel mai important pe curba acestei dinamici
ascendente îl reprezint ă CE de la Salonic (19-20 iunie 2003), în
cadrul căruia Înaltul Reprezentant UE pentru PESC, Javier
Solana, a prezentat documentul „O Europ ă mai sigur ă într-o
38lume mai bun ă”, practic viitoarea Strategie european ă de
securitate.
Obiectivele strategice incluse în document vor avea o
semnifica ție decisiv ă pentru rela ția UE – state, organiza ții,
întrucât se refer ă la contribu ția la stabilitatea și buna guvernare
în vecinătatea imediat ă, edificarea unei ordini interna ționale
bazate pe multilateralism eficace și un răspuns adecvat vechilor
și noilor amenin țări. Politica de Securitate și Apărare Comun ă
(PSAC) va trebui s ă nu afecteze particularit ățile politicilor de
securitate și apărare ale statelor membre, s ă respecte obliga țiile
impuse anumitor state membre de apartenen ța la NATO și să
asigure compatibilitatea sa cu politica de securitate și apărare a
Alianței Nord-Atlantice.
Proiectul Constitu ției Europene cuprinde elemente noi,
utile în consolidarea securit ății statelor continentului și nu
numai: extinderea misiunilor Petersberg, înfiin țarea unei
Agenții Europene privitoare la Armamente, Cercetare și
Capacități Militare, aplicarea cooper ării structurate la misiunile
internaționale, posibilitatea cooper ării mai strânse a statelor
Uniunii în sfera ap ărării reciproce și introducerea unei clauze
de solidaritate pentru cazurile producerii unor atacuri teroriste și a unor dezastre naturale sau produse de om.
Relațiile dintre state, organiza ții și organisme
internaționale în sistemele de securitate, analizate prin prisma
activităților Alian ței Nord-Atlantice, relev ă dimensiunea
complexă a acestora, dat ă de deschiderile procesului actual de
transformare a NATO. Trecerea de la cooperarea ad-hoc cu
ONU la o cooperare de nivel strategic, înt ărirea rela țiilor și
adâncirea dialogului NATO cu UE vor avea un impact pozitiv
mult mai pronun țat în planul asigur ării securit ății, promov ă
rii
democrației și libertății, stabiliz ării și reconstruc ției statelor.
La nivelul Alian ței, dar și al UE, rela țiile transatlantice
sunt apreciate ca elemente esen țiale ale sistemului interna țional,
atât prin prisma intereselor bilaterale, cât și prin faptul c ă

39 contribuie la fortificarea comunit ății internaționale în ansamblu.
În același timp, for ța și eficacitatea OSCE și a Consiliului
Europei sunt calificate de UE44 ca având o importan ță particular ă,
după cum alte organiza ții regionale – ca Uniunea African ă, ASEAN
sau MERCOSUR – au o contribu ție important ă la o lume mai
ordonată.
În câteva cuvinte, putem sublinia c ă relațiile dintre state,
organizații și organisme interna ționale reprezint ă, prin
dinamismul și eficiența lor, factori consolidan ți ai sistemelor de
securitate. Ca parte component ă a organiza țiilor interna ționale
și regionale, statele au un aport remarcabil la managementul
cooperativ al securit ății. Protejându- și și promovându- și activ
interesele în interiorul alian țelor strategice globale, ele joac ă un
rol semnificativ în dinamica securit ății interna ționale,
confirmând, prin demersurile proprii, indivizibilitatea securit ății
și angajamentului global și regional al comunit ății
internaționale.
3.3. Implica țiile securit ății de tip na țional(statal) asupra
securității globale
Trăinicia securit ății globale, unul din imperativele
stringente ale prezentului, are un suport solid în securitatea statelor. De la marile puteri, care sunt preocupate de înt ărirea
stabilității strategice, și până la statele mici, dornice, parc ă și
mai mult, de a- și prezerva securitatea na țională, toate sunt vital
interesate de consolidarea unui climat de pace și încredere
global
ă.
În eforturile ample de dezvoltare a cooper ării pentru
neproliferarea armelor de distrugere în mas ă și a dispozitivelor
de lansare a acestora, de în ăsprire a reglement ărilor existente în
domeniu, de combatere a terorismului interna țional și a

44 Cf. Strategia european ă de securitate, septembrie 2003.
40celorlalte amenin țări transfrontaliere, statele au o implicare
puternică, permanent ă.
În primul rând, politic, statele sunt interesate și se
preocupă să-și coordoneze pozi țiile și să acționeze în comun
pentru a contribui la g ăsirea unor solu ții la aceste probleme
majore, ca și la conflictele care, pers istând, pot afecta grav
pacea și stabilitatea în mediul lor geografic imediat și în cel
mondial.
Printr-o politic ă de securitate na țională activă, dinamică,
securitatea statal ă reușește o implicare complex ă în securitatea
internațională. În ultimii ani, politicile de ap ărare a teritoriului
național, de diploma ție preventiv ă ale statelor se combin ă cu
politici ofensive de promovare a intereselor proprii, care sus țin
stabilitatea global ă în diferite regiuni de pe mapamond. Pe plan
european, de exemplu, statele UE realizeaz ă politica european ă
de securitate și apărare, obiectivele Pactului de Stabilitate în
Europa de Sud-Est, men țin stabilitatea în Balcani și în spațiul
caucaziano-caspic al M ării Negre, lupt ă cu terorismul, iar
statele membre NATO particip ă la efortul de ap ărare colectiv ă
și la construc ția dimensiunii militare a UE, precum și la
îndeplinirea angajamentelor de parteneriat și cooperare cu
celelalte state ale lumii, la consolidarea încrederii și cooperării
pe plan regional și continental.
Statele se implic ă nemijlocit în restructurarea sistemului
global de securitate, cooperarea economic ă și adaptarea
normelor și principiilor de drept interna țional la evolu țiile
determinate de procesul globaliz ării, în activitatea ONU,
OSCE, UE, OMC. La nivelul OSCE, statele contribuie la
îmbunătățirea securit ății politice, economice și de mediu,
promoveaz ă multietnicitatea, gestioneaz ă zonele de criz ă,
abordează activ problematica securit ății prin cooperare, înl ătură
tensiunile și conflictele, men țin o stabilitate regional ă și
internațională reală, fac eforturi de democratizare a altor spa ții

41 geostrategice, promoveaz ă o cooperare eficient ă la nivel
multilateral.
Din analiza implica țiilor securit ății statale, na ționale
asupra securit ății globale nu poate lipsi o interoga ție ca aceasta:
ce rol joac ă, în consolidarea sistemul ui mondial de securitate,
dezvoltarea pe plan na țional a unui instrument coerent, suplu și
polivalent și realizarea și optimizarea interoperabilit ății cu
aliații și partenerii? F ără îndoial ă că o construc ție
organizațională aptă să genereze rezultate imediate, decisive, la
nivel opera țional și strategic, mai ales pe plan extern, pe teatre
de acțiune din afara zonelor de responsabilitate obi șnuite, este
un instrument cu rol de seam ă în consolidarea sistemului de
securitate global. Or, în acest sens, demersurile na ționale de
transformare, aliniate celor ale NATO, de exemplu, fac din
armata unui stat membru o institu ție de mare suple țe,
mobilitate și flexibilitate, apt ă de a duce opera ții în tot spectrul
conflictelor, rapid dislocabil ă și capabilă de a desf ășura opera ții
în rețea, superioar ă tehnologic, complet sprijinit ă logistic printr-
un sistem logistic integrat.
Cu astfel de capabilit ăți militare – polivalente, adecvate
capacităților de dislocare și susținere în teatru, dar și gradului
de folosire și disponibilit ății -, armata poate îndeplini misiuni
complexe pentru men ținerea securit ății și stabilității teritoriale a
statului respectiv, dar și pentru a consolida capacit ățile Alianței
de a-și susține interesele globale, în condi țiile diversit ății și
gravității maxime a amenin țărilor actualului secol.
Implicațiile securit ății naționale asupra celei globale pot
însă acoperi și alte domenii de activitate. Dac ă punerea în
valoare și dezvoltarea poten țialului cultural, științific și uman
reprezintă o component ă și o sursă esențială a securit ății
naționale, atunci acestea au un impact semnificativ în
securitatea global ă.
Este elocvent, de exemplu, modul în care statele, în fa ța
ofensivei gr ăbite a globaliz ării culturale, î și conservă, o dată cu
42integritatea teritorial ă, unitatea cultural ă, prin programe țintite
de afirmare local ă și regional ă a unor identit ăți culturale
distincte. Practic, se duce o lupt ă neîncetat ă de conservare a
valorilor și sentimentelor na ționale, în pofida tendin țelor
demolatoare și secesioniste de pe unele spa ții.
Așa cum apreciaz ă speciali știi, culturile hibride și
comunitățile transna ționale nu pot afecta decisiv esen ța
culturilor na ționale și a identit ăților naționale, și, deci,
securitatea cultural ă a statelor-na țiune. Cu toate c ă balanța
influențelor culturale înclin ă spre înlăturarea diferen țelor dintre
culturile na ționale, amenin țând securitatea proiectelor culturale
interne majore, na țiunea, ca principal ă comunitate politic ă și
culturală, reușește să se opună cosmopolitismului cultural, care
se vădește tot mai mult o efemerid ă a globaliz ării.
Între cele dou ă tendințe importante, cea de integrare și
cea de afirmare a identit ăților naționale, statele lupt ă pentru a- și
conserva securitatea cultural ă proprie, percepând corect
impactul pe care agresiunile de orice fel asupra culturii îl pot
avea în plan global, asupra evolu ției culturale a umanit ății
însăși.
În fond, argumentul peremptoriu ni-l ofer ă strategiile de
securitate cultural ă, parte a strategiilor na ționale de securitate,
ce au, pe lâng ă implicațiile interne – blocarea unor procese de
involuție din cultura proprie, combaterea unor agresiuni
culturale etc. –, importante implica ții securitare în cultura
omenirii.
Decăderea tot mai accentuat ă din drepturi, în perioada
post război rece, a no țiunii de securitate na țională în fața celei
de securitate colectiv ă nu a eliminat, ca nefondate, valen țele
celei dintâi, în contextul cre șterii și diversific ării vertiginoase a
riscurilor și amenințărilor transfrontaliere, dimpotriv ă. Lupta cu
insecuritatea, corup ția, frauda fiscal ă și contrabanda, crima
organizată și terorismul, toate au obligat la o viguroas ă și
punctuală ofensivă guvernamental ă, în unitate cu societatea

43 civilă, cu ONG-urile, cu institu țiile publice, pe direc țiile
creionate de strategia na țională de securitate, impactând
puternic, prin consolidarea statului respectiv, ca pilon de securitate, în securitatea subregional ă, cea regional ă și, implicit,
globală.
3.4. Implica țiile securit ății globale asupra securit ății
naționale
În prelungirea demonstra ției anterioare, trebuie s ă
accentuăm că, în vreme ce, pentru marile puteri membre ale
„comunității de securitate”, ca SUA, securitatea na țională
tradițională este restructurat ă de practica securit ății
cooperative
45, pentru statele mici și mijlocii, f ără o forță
militară relevant ă, ea devine parte component ă a securit ății
internaționale. S ă nu greșim, însă, prin afirma ții categorice,
pentru c ă, și în cazul țărilor mari sau al superputerii
reprezentate de SUA, securitatea cooperativ ă este, în primul
rând, o modalitate de consolidare a securit ății naționale.
În fapt, securitatea global ă este o construc ție în spațiul
interdependen țelor, este o securitate a interdependen țelor, a
relațiilor interna ționale. Ea se implic ă multilateral în securitatea
națională, conferindu-i consisten ța și permanen ța care se
regăsesc în soliditatea și stabilitatea mediului de securitate.
Angajarea statelor în ordinea mondial ă este limitat ă de
obligațiile și angajamentele militare și de securitate luate
anterior46. În acest fel, este evident c ă opțiunile naționale în
domeniu sunt precedate fie de decizii comune, la nivelul
NATO, fie de consult ări bilaterale sau multilaterale, în cadrul
altor organiza ții internaționale.

45 S. WEBER, Shaping the post-war balance of power: multilateralism in
NATO, în J.G. Ruggie (coord.), Multilateralism Matters, New York,
Columbia University Press, 1993, citat de David Held et al., op. cit., p. 175.
46 David HELD et al., op. cit., p. 174.
44De aceea, percepem interinfluen ța securitate global ă –
securitate na țională ca pe o interac țiune dinamic ă, într-o
continuă mișcare și transformare. Interoga ția pusă frecvent de
cercetători, dacă se poate asigura securitatea na țională fără a se
asigura, mai întâi, o deplin ă securitate interna țională, este,
inevitabil, superflu ă, cât timp aceasta din urm ă are o implicare
tot mai net ă în securitatea entit ăților statale, înregimentate în
comunitatea interna țională.
Ca modalități de implicare a securit ății globale în
securitatea statelor-na țiune, pot fi men ționate:
– restructurarea și sporirea importan ței organismelor globale și
regionale economice, politice, m ilitare cu rol în securitatea
multilateral ă a statelor-na țiune;
– interven ția organiza țiilor multilaterale și regionale de
securitate în prevenirea, stoparea și gestionarea crizelor și conflictelor
locale;
– aportul nemijlocit al comunit ății internaționale la combaterea
terorismului f ără frontiere și a terorii armelor de distrugere în mas ă;
– contribu ția organiza țiilor și organismelor interna ționale de
securitate la împiedicarea prolifer ării programelor pentru tehnologii
și servicii necesare producerii și disemin ării necontrolate a armelor
de distrugere în mas ă;
– implicarea coali țiilor militare multina ționale, sub mandat
internațional, la procesele de securitate, stabilizare și democratizare a
statelor fragile politic, cuprinse de conflicte violente;
– aportul ONU și al altor organiza ții și organisme
internaționale, institu ții economice și financiare la combaterea
sărăciei, element ce afecteaz ă serios securitatea statelor;
– interven ția organiza țiilor și organismelor interna ționale
pentru combaterea prolifer ării crimei organizate transfrontaliere și
migrației de popula ții, reducerea vulnerabilit ăților țărilor la dezastre,
prin prevenirea apari ției urgențelor și acordarea asisten ței de urgen ță;
– efortul comun interna țional de stopare a degrad ării mediului
înconjurător și înlăturare a dezechilibrelor ecologice, de control al
resurselor deficitare ale planetei (ap ă, hrană, energie), de combatere a
bolilor, a schimb ărilor climatice;

45 – demersul institu țiilor interna ționale de consolidare a
dimensiunii umanitare a securit ății, asigurare a protec ției drepturilor
și libertăților omului, combatere a discrimin ării și a violen ței
împotriva minorit ăților etnice și a refugia ților, creștere a num ărului
operațiunilor umanitare sprijinite de ONU, NATO, OSCE;
– creșterea rolului institu țiilor interna ționale de securitate în
dezvoltarea rela țiilor civili-militari, ca fundament al sporirii
securității naționale;
– dezvoltarea politicii referitoare la rela țiile cu actorii civili, în
cadrul cooper ării civili-militari și al planific ării urgențelor civile;
– instituirea unui nivel adecvat de coordonare și cooperare
strânsă a NATO cu organiza țiile interna ționale civile;
– accentuarea controlului civil-democratic asupra for țelor
armate ale țărilor OSCE și transparen ței în planificarea ap ărării,
sprijinirea implement ării legisla ției și monitoriz ării funcționării și
dezvoltării instituțiilor, proceselor și mecanismelor democratice;
– dezvoltarea societ ății informa ționale, care asigur ă ca
tehnologiile moderne s ă faciliteze posibilitatea bloc ării accesului
neautorizat la manipularea sau distrugerea sistemelor informa ționale
și bazelor de date pentru a împiedica func ționarea sectoarelor public
și economic ale statelor;
– influența conjugat ă a unor elemente ale globaliz ării (explozia
producției și a tranzac țiilor financiare mondiale, cre șterea
spectaculoas ă a comer țului interna țional, a controlului asupra sa
exercitat de marile corpora ții, interdependen țele din cadrul finan țelor
lumii, influen ța calculatoarelor și Internetului, cre șterea capacit ăților
mondiale de transport, a re țelei globale de informa ții, modific ările din
capacitățile militare etc.) asupra securit ății statelor-na țiune, a
relațiilor interna ționale de securitate, prin sporirea polariz ării și
inechității, apari ția crizelor economice, financiare, sociale,
redistribuirea suveranit ății, puterii și libertății de acțiune, crearea unei
noi ierarhii sociale, cre șterea nesiguran ței individului și îngustarea
perspectivei;
– continuarea procesului de integrare european ă și euro-
atlantică, ce influen țează pozitiv mediul de securitate;
– adâncirea colabor ării și cooperării multilaterale, prin aportul
instituțiilor interna ționale, interguvernamentale și
nonguvernamentale;
46- diversificarea actorilor globali de securitate și sporirea
implicării lor în solu ționarea crizelor și conflictelor, în combaterea
riscurilor și amenințărilor la adresa statelor-na țiune;
– sporirea opozi ției interna ționale împotriva r ăzboiului și a
sancțiunilor aplicate celor care îl provoac ă sau îl sus țin;
– realizarea unit ății, consensului și complementarit ății
măsurilor adoptate de comunitatea interna țională pentru combaterea
fenomenelor grave ce pericliteaz ă în prezent securitatea statelor.
Sunt situa ții în care securitatea global ă poate afecta
securitatea na țională? Lămurirea unei asemenea interoga ții
pleacă, în opinia noastr ă, de la faptul c ă securitatea de tip global
este una integratoare, ce include securitatea na țională și cea
regională. Termenii de securitate global ă și securitate na țională
se află în raporturi de complementaritate, chiar dac ă securitatea
de tip global include în con ținutul său securitatea de tip
național.
Din aceast ă ipostază, ea poate exercita, la un moment
dat, unele presiuni asupra securit ății naționale și realiza un
transfer de competen țe și de roluri de la aceasta din urm ă spre
sine. Ca beneficiar ă, securitatea na țională își poate diminua
sfera și conținutul, autoafectându-se.
Pe măsură ce gradul de integralitate al securit ății de tip
global spore ște, importan ța securității de tip na țional se reduce
la anumite func ții subsumate securit ății de tip global
(combaterea surselor generatoare de amenin țări asimetrice, a
insecurității frontaliere, a crimei organizate etc.).
Analiștii domeniului percep în dezvoltarea raportului
securitate global ă – securitate na țională două tendințe: una de
neîncredere în securitatea de tip global, care creeaz ă o stare de
discontinuitate între securitatea de tip na țional, cea de tip
regional și cea de tip global, și alta de exagerare a rolului
securității de tip global, care duce la diminuarea rolului
securității naționale, aceasta constituindu-se într-o
vulnerabilitate care afecteaz ă atât securitatea de tip global, cât
și pe cea de tip na țional.

47 Concluzii și propuneri
Este extrem de benefic ă studierea securit ății naționale din
perspectiva globaliz ării și integrării, pentru c ă oferă posibilitatea
structurării unei strategii de r ăspuns, care, pornind de la cauzele
crizei generalizate, s ă reducă insecuritatea statelor. Întrucât exist ă o
determinare global ă și regional ă a securit ății naționale, concomitent
cu procesul de deschidere dinamic ă a statelor spre exterior și de
sporire a conlucr ării și cooper ării interna ționale în domeniu,
eforturile multiple ale comunit ății interna ționale se cer îndreptate
spre pacea, securitatea și stabilitatea regiunilor și ale lumii.
Înțelegând c ă lucrează pentru sine, statele trebuie s ă contribuie activ
la adâncirea caracterului sistemic al securit ății, la o abordare
preventiv ă și coordonat ă a securit ății globale, sprijinind din toate
puterile reforma institu țiilor de securitate, realizarea noii arhitecturi
de securitate. Se impune a fi acordat ă o șansă mai mare securit ății
cooperative, care, sprijinit ă pe prevedere și parteneriat, ofer ă o
perspectiv ă optimistă securității globale și, implicit, celei na ționale,
iar aceasta incumb ă politici active, singurele în m ăsură să facă față
noilor amenin țări. În spa țiul global, sunt necesare unele activități
care să contribuie la consolidarea securit ății naționale .
În opinia noastr ă, acestea se refer ă la: Œcreșterea resurselor
generatoare de securitate na țională, în contextul consolid ării
securității colective; Œsporirea operativit ății sistemelor de securitate
colectivă, în prezent foarte limitat ă; Œdezvoltarea, pe plan regional, a
apărării cooperative, cu participarea țărilor și a unor actori
nonguvernamentali; Œsporirea cooper ării economice, pe fondul
diminuării, prin demersuri comune , a efectelor negative ale
globalizării; Œdezvoltarea unor mecanisme viabile de reglare și
control al mediului de cooperare interna țională, cu accent pe factorii
generatori de insecuritate: mediul financiar-bancar, cel economic, cel
infracțional, terorist al lumii interlope; Œdezvoltarea sistemelor de
gestionare și combatere a amenin țărilor asimetrice; Œreducerea
vulnerabilit ăților economice, sociale, politice, militare, de mediu;
Œsporirea preocup ărilor pentru ca securitatea global ă să se constituie
într-un cadru generator de dezvoltare a securit ății naționale, întrucât
ea este viabil ă atunci când are valoarea unui sistem de sisteme .
48

Redactor: Corina VLADU
Tehnoredactor: Marioara PETRE-B ĂJENARU

Bun de tipar: 04.10.2005
Hârtie: A3 Format: A5
Coli de tipar: 3 Coli editur ă: 1.5

Lucrarea con ține 48 de pagini
Tipografia Universit ății Naționale de Ap ărare „Carol I”

CENTRUL DE STUDII STRATEGICE DE AP ĂRARE ȘI SECURITATE
Șoseaua Pandurilor, nr. 68-72, sector 5, Bucure ști
Telefon: (021) 319.56.49
Fax: (021) 319.55.93

B. 141/1732/2005 C 343/2005 EDITURA UNIVERSIT ĂȚII NAȚIONALE DE AP ĂRARE
„CAROL I”