DEZ VOLTAREA PSIHO -FIZICĂ PRIN PROGRAME DE TERAPIE [622505]

BRAȘOV
2020

UNIVERSITATEA TRANSILVANIA DIN BRAȘOV
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚELE EDUCAȚIEI

LUCRARE DE LICENȚĂ

DEZ VOLTAREA PSIHO -FIZICĂ PRIN PROGRAME DE TERAPIE
OCUPAȚIONALĂ LA ADULȚII CU SINDROM DOWN

COORDONATOR:
Conf. dr. INDREICA ELENA -SIMONA
ABSOLVENT: [anonimizat]

1
Cuprins
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 2
1. Sindromul Langdon Down ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 3
1.1 Noțiuni introductive și cauze ale Sindromului Down ………………………….. ……………………… 3
1.2 Caracteristici ale Sindromului Down la adulți ………………………….. ………………………….. …… 4
1.3 Dezvoltarea cognitivă și psihomotrică la adulții cu Sindrom Down ………………………….. ….. 6
2.Metode de recuperare în Sindromul Down ………………………….. ………………………….. ……………. 10
2.1 Rolul terapiei ocupaționale la adulții cu Sindrom Down ………………………….. ……………….. 10
2.2 Art -terapia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 13
2.3 Meloterapia ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 14
2.4 Ludoterapia în recuperarea motorie ………………………….. ………………………….. ……………….. 15
2.5 Terapia și educația psihomotricității ………………………….. ………………………….. ………………. 16
3. Designul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 17
3.1 Definirea problemei de cercetare ………………………….. ………………………….. …………………… 17
3.2 Formularea între bărilor, obiectivelor și ipotezelor de cercetare ………………………….. ……… 17
3.3 Eșantionul cercetării ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 18
3.4 Durata și procedura de colectare a datelor ………………………….. ………………………….. ………. 18
3.5 Metode și instrumente de cercetare ………………………….. ………………………….. ………………… 18
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 27
ANEXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 28
BIBLIOGRAFIE: ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 31

2
INTRODUCERE
M-am decis asupra acestei teme, deoarece constituie o problematică tot mai des întâlnită în
societatea contemporană. Cazurile în care există familii unde se nasc copii cu Sindrom Down
sunt din ce în ce mai frecvente, iar părinții sau aparținătorii acestora caută diverse modalități de
recuperare sau ameliorare în ceea ce privește această tulburare genetică. De -a lungul anilor s -au
înființat atât centre școlare incluzive cât și organizații care să vină în sprijinul acestora. Însă ce se
intamplă cu adulții care nu dispun de prea multe opțiuni ?!
Centrele de terapie ocupațională sunt benefice acestor persoane datorită programelor lor
terapeutice, însă în România numărul acestora este relativ redus în com parație cu numărul
indivizilor care dispun de această tulburare. Datorită faptului că adulții cu Sindrom Down
manifestă diverse aptitudini și capacități, însă nu au posibilitatea prea mare de a evolua, aceste
centre le oferă șansa de a se transforma în mem bri eficace ai comunității din care fac parte. Pe
de altă parte, acești indivizi manifestă dificultăți la nivelul motricității. Atât probele motrice cât
și terapia ocupațională vin în spirjinul persoanelor care dispun de tulburarea genetică. Prin
metodele utilizate în demersul cercetării, voi urmări stadiul în care se vor afla adulții atât în faza
incipientă cât și în faza finală din punct de vedere al autonomiei.
În urma celor spuse, îmi propun ca această lucrare să investigheze măsura în care prog ramele de
terapie ocupațională au impact asupra persoanelor cu Sindrom Down și capacitatea acestora de a
se adapta intereselor societății.

3
1. Sindromul Langdon Down
1.1 No țiuni introductive și cauze ale Sindromului Down
Sindromul Down reprezint ă o afecțiune genetică care se poate manifesta atât prin întariziere
mintală cât și fizică. Totodată, Sindromul Down este o afecțiune cromozomială, fiind
caracterizată prin triada : întarziere în dezvoltarea psihică, dismorfie particulară, dar și prin
aberaț ia cromozomială. Genele sunt grupate sub formă de cromozomi. Un copil no rmal
moștenește 46 de cromozomi, câte 23 de la fiecare părinte. În Sindromul Down, în urma
diviziunii celulare anormale ia naștere un material genetic suplimentar, de maniera unui extr a
cromozom. Cercetările demonstrează că în circa 95% din cazuri, acest sindrom se prezintă ca
trisomia cromozomului 21, pe când în 5% din cazuri, cauza genetică este stabilită de mozaicism.
În cazul trisomiei 21, Sindromul Down este cauzat de apariția unui cromozom 21 în plus, în
timpul fertizilării, rezultând o celulă cu 47 de cromozomi, aceasta fiind multiplicată odată cu
dezvoltarea embrionului. Așadar, această translocație se transmite de la unul din părinți fiind
normal din punct de vedere al material ului genetic, cu excepția faptului că un cromozom 21 este
atașat de un altul. Pe de altă parte în cazul mozaicismului, nondisjunția este prezentă după
fertilizare, atunci când are loc formarea embrionului. În această situație , vor fi afectate o parte
din celule, iar restul vor prezenta un set cromozomial normal. Se presupune că această afecțiune
poate fi cauzată și de tulburări hormonale, radiații, infecții virale, însă cel mai întalnit factor este
vârsta înaintată a mamei. Din punc t de vedere al tabloulu i clinic, copii i cu Sindrom Down au
tonusul muscular scăzut, fața lată și diametrul capului redus, rădăcina nasul ui evazată, gura și
urechile mici, gât scurt, torace evazat etc. Aceste semne nu se regasesc la toti copiii, deoarece
severitatea acestei afecț iuni este subordonată setului cromozomial.
În aria dezvoltării sociale și comportamentale, copiii cu Sindrom Down nu prezintă dificultăți
majore. Problemele de comportament sunt ușoare în comparație cu alți copii care dispun de
tulburări genetice. Cu toate acestea, este necesara o atenție sporită asupra dezvoltării, deoarece
prezintă risc crescut pentru probleme comportamentale datorită lipsei de obe diență și
împotrivirii. Totodată, prezintă un risc în dezvoltarea tulburărilor psihiatrice, agitație, furie,
depresie. Din punct de vedere al memoriei verbale, copiii cu Sindrom Down prezintă deficite în
memoria verbală de scurtă durată, fapt care duce și la deficit de învățare. În mod normal, copiii

4
folosesc repetiția articulatorie în jurul vârstei de 7 ani, î nsa cei cu sindrom nu reușesc să atingă
această vârstă mentală.
Datorită memoriei verbale de scurtă durată deficitare există degradări și în “capacitățile de
memorare, deficite de encodare și deficiențe de auz”. (Jarrold et al. 2000, cit.în Roșan, 2015,
p.324) Dezvoltarea limbajului este strâns legată de aria cognitivă, astfel acești copii au dificultăți
si din punct de vedere al exprimării. Limbajul atipic este dezvăluit prin „vorbirea canonică,
imitație vocală și producerea de sunete nonverbale ” (Fidler, 2005 cit.în Roșan, 2015, p.323 ).
Vocabularul copiilor cu Sindrom Down este lent învățat, producerea cuvintelor apare târziu. La
vârstele mici, copiii cu această tulburare comunică prin limbajul nonverbal sau prin enunțuri
extrem de simple folosind cuvinte izolate. Pentru a facilita dezvoltarea limbajului es te necesară
comunicarea zilnică, oportunitățile și contextele în care are loc comunicarea. În dezvoltarea
auditivă e ste ușor de intuit faptul că cei cu Sindromul D own prezintă deficiențe de auz , lucru
care se poate observa și din tabloul clini al copilului. Datorită construcției urechii, dar și a
infecțiilor interne, pierderea auzului se amplifică. Acestă problemă a fost asociată cu dificultățile
din aria limbajului, dar și cu deficitele atenționale, astf el progresul în ceea ce privește
vocabularul este afectat de tulburările de auz. În ciuda faptului că acești copii prezintă deficiențe
cognitive, procesarea vizualo -spațială este relativ normală. Aceștia au abilități precum imitația
vizuală, memorie vizual ă și integrare vizuo -motorie. Pe de alta parte, d ezvoltarea motorie
reprezintă un deficit pentru copiii cu Sindrom Down. Două dintre aceste probleme sunt întâlnite
în hipertonie și hiperflexie, dar și la niv elul coordonării și organizării. Pentru a progr esa, este
necesară intervenția timpurie, în special pe ariile deficitare prin diverse teste sau instrumente de
evaluare pentru a genera o intervenție personalizată în funcție de particularitățile fiecărui copil.
Deoarece cea mai importanta perioadă este ma rcată de copilăria timpurie, dezvoltarea ulterioară
își are baza în cea dintâi, astfel prin experiențele vaste la care este supus individul, acesta poate
avea capacitatea de a se adapta la mediu și de a învăța mult mai rapid.
1.2 Caracteristici ale Sindrom ului Down la adulți
În viața de adult, cei cu Sindrom Down prezintă o rată ridicată a comportamentului sedentar.
Tonusul muscular și construcția lor fizică sunt extrem de scăzute, fapt pentru care nu se
angajează în activități care să stimuleze acest comp ortament. Potrivit unui studiu (Graham &
Reid, 2001, p.165) odată cu înaintarea în vârstă a acestor persoane există probabilitatea de a avea

5
dificultăți mai mari în a -și menține capacitatea de lucru, de a se îngriji pe sine, dar și de a face
performanță.
Aceste lucruri evidențiază și starea precară de sănătate a acestor persoane, astfel au fost
menționate ca fiind o populație în pericol. Cea mai frecventă afecțiune la adulții cu Sindrom
Down în ceea ce privește musculatura este osteoartrita. Simptomele tip ice includ amorțeala,
slăbiciunea și durerea. Reflexele primare și perfor manța lentă a reacției volitive duce la probleme
nu numai cu funcțiile motorii și cognitive dezvoltat e, dar și probleme cu echilibrul corporal . Pe
de altă parte, antrenarea în activit ăți fizice sau într -un program de lucru ar avea ca rezultat o
îmbunătățire a calității și satisfacției vieții, integrarea în comunitate, cr esțerea forței musculaturii
ar aduce beneficii și în scăderea agresivității. În ceea ce privește durata de viață a pe rsoanelor cu
Sindrom Down estimările au crescut până în jurul vârstei de 60 de ani. În cazul celor două sexe,
femeile indică o rată mai scăzută de viață în comparație cu bărbații. Din punct de vedere
neurologic, dezvoltarea este una insidioasă. Dacă la naș tere copiii se nasc aproape normal
neurologic, în jurul vârstei de 35 de ani această parte se poate degrada și pot apărea semne de tip
Alzheimer. Odată cu această speranță de viață mai lungă, adulții cu Sindrom Down prezintă
schimbări premature în ceea ce privește sănătatea lor. Prin urmare au o mai mare nevoie de
îngrijire medicală specializată. Îmbătrânirea adulților care au această tulburare, indică un risc
ridicat pentru alte afecțiuni cum ar fi deficiențe de vedere sau de auz, disfuncții tiroidiene, di abet,
probleme musculo -scheletice. Problemele ortopedice cum ar fi picioarele plate, sunt cele mai
frecvente anomalii musculo -scheletic e observate la adulți. Afectează aproximativ 70% dintre
indivizii cu Sindrom Down. Totodata, ei prezintă o serie de simpt ome dermatologice
caracteristice îmbătrânirii accelerate, incluzând căderea părului, îngrășarea prematură. Expunerea
la soare a acestor persoane poate avea un efect mai ma re asupra senescenței pielii faț ă de
populația normală (Edwards, 1978). Unele studii au descoperit că abilitățile funcționale prezic
mortalitatea la adulți i cu Sindrom Down. Atât vârsta cât și agravarea problemor de
comportament survenite în urma acesteia sunt predictori în ceea ce privește mortalitatea
persoanelor cu Sindromul Langdon Do wn. Pentru a duce o viață normală este neces ară
intervenția timpurie în cazul persoanelor cu aceasta afecțiune. Activitățile fizice, antrenarea în
contexte diferite de comunicare cu semenii și atenția sporită din punct de vedere medical pe
parcursul vieți i sunt benefice și aduc performanțe în viața acestor indivizi. Astfel, acești adulți se
pot descurca cu ușurință, precum își pot dobândi autonomia, pot fi salariați și își pot creea relații

6
romantice. De-a lungul vieții, adulții își dezvoltă anumite abili tăți. La fel ca în cazul fiecărui
individ tipic, adulții cu Sindrom Down se dezvoltă diferit, iar posibilitățile individuale sunt cele
care fac diferența. Astfel, oricare ar fi vârsta pe care o are fiecare individ în parte, implicația
părinților sau a apa rținatorilor este esențială în dezvoltarea precoce a acestuia. Pentru a sprijini
evoluația acestor persoane este necesară intervenția timpurie prin diferite metode. O lipsă a
implicării parentale sau de orice altă natură nu ar face decât să înfrâneze posi bilitățile de
dezvoltare.
1.3 Dezvoltarea cognitivă și psihomotrică la adulții cu Sindrom Down
Mai mult decât orice alta formă de terapie sau intervenție, aparținătorii sunt cei care pot creea
diferite contexte ale comuncării, tot ei sunt cei care c unosc în detaliu evoluția acestora. Aceste
lucruri pot presupune în mod involuntar și progrese la nivel comportamental și pot spori atât
limbajul verbal cât și cel nonverbal. De cele mai multe ori, oamenii sunt tentați să se axeze pe
ceea ce nu poate sa facă un individ, îngrădind sau chiar excluzând capacitățile de performanță a
acestuia. Astfel, reacția socială comună este nefavorabil ă și prezintă un risc ridicat de
stigmatizare cu potențial negativ , aceste lucruri având consecințe asupra stimei de sine și a
sănătății mintale a celor în cauză. Este important ca cei din jurul persoanei cu Sindrom Down să
nu subaprecieze abilităț ile acestuia , ci mai degrabă să construiască lucruri noi pe b aza a ceea ce
pot face ei . Datorită faptului că cei care suferă de ac eastă tulburare nu prezintă probleme majore
în ceea ce privește comportamentul, intervenția nu ar trebui să fie îngreunată. Un studiu care
vorbește despre dezvoltarea și lucru cu cei care prezintă afecțiuni precum Sindrom Down sau
tulburări din spectrul au tist, demonstrează că cei din prima categorie experimentează o bunăstare
psihologică spre deosebire de cei din a doua categorie, care prezintă un nivel de stres și al
anxietății mult mai ridicat. Tot acest studiu, pune în balanță și nivelul de stres al mam elor acestor
indivizi, rezultatul fiind același ca și în cazul copiilor lor. Pe de altă parte, mamele celor care au
Sindrom Down raportează mai mult sprijin și î ngrijire în ceea ce privește viața copiilor lor.
Practic, bunăstarea acestor oameni, cât și i mplicarea mamelor duce la progrese în ceea ce
privește viața de adult a persoanelor cu Sindrom Down. Astfel, aceștia pot asimilia mult mai
repede informațiile bazându -se pe legăturile ce se pot creea între ei și cei care oferă serviciile de
sprijin datorit ă comportamentului lor relativ stabil. Totodată, plasarea acestor adulți în medii
proprice dezvoltării, cum ar fi grupuri suport sau asociații unde pot beneficia de programe de
terapii și unde pot interacționa cu semeni asemănători lor, ar putea influența într-un mod pozitiv

7
dezvoltarea emoțională și socială a acestora, având astfel acces la modele de prieteni, dar și de
comportament. Dacă toate aceste implicări există, în domeniu practic, acești indivizi ar putea
funcționa în concordanță cu vârsta mintală în ceea ce privește îngrijirea personală, organizarea și
gestionarea banilor sau pregătirea hranei. Cu toate acestea, adulții cu Sindrom Down, necesită
spirjin în alegerea vocațională și a familiei. Referitor la piața muncii, cei care prezintă această
tulburare nu se pot angaja în domenii înalte care presupun studii medii sau superioare. Însă,
există direcții spre care se pot orienta cum ar fi fabirici, hipermarketuri sau alte meserii care
implică musculatura.
Din punct de vedere al psihomotricității, această arie integrează atât manifestări la nivelul
funcțiilor perceptive, dar și asupra activității motorii. Psihomotricitatea poate face posibilă
adaptarea pragmatică, socială, estetică și educativă. Efectele psihomotricității sunt diverse și se
observă în atât în dezvoltarea cât și în evoluția indivizilor cu Sindrom Down. Sindromul Down
este asociat și cu o deficiență mintală care atrage după sine și deficiențe motrice. Astfel,
psihomotricitatea este primordială în procesul instructiv -educativ -recupera tor. Faptul că un
individ nu este conștient de ceea ce poate face corpul său, de gestionarea mișcărilor și a
lateralității poate avea efecte din punct de vedere mot ric, cognitiv și afectiv. Totodată , datorită
tulburărilor psihomotrice, adultul cu Sindom Do wn poate întâmpina probleme asupa imaginii de
sine, lucru care creează disfuncții la nivelul personalității acestuia. Adultul cu Sindrom Down
este capabil să agonisească un echilibru mental și fizic în urma unor relații constante cu mediul
social și cel na tural. De-a lungul timpului s -a constatat că tulburările mentale sunt relativ mai
scăzute comparativ cu cele motorii în cazul acestor persoane și se necesită o corelație între
capacitatea mentală a adultului și dezvoltarea motorie. În cazul persoanelor cu Sindrom Down
apar des două probleme în comportamentul lor motor : adoptarea și menținerea posturii contrat
forței gravitaționale și nedezvoltarea mișcărilor posturale și a elementelor în ceea ce privesc
mișcările calitative. Controlul postural vizează coord onarea procesului corporal și este
răspunzător în comportamentul motor de adoptarea posturală. Adulții cu Sindrom Down au un
tonus muscular redus, reacții inadecvate de echilibru și prezintă defecte în hipermobilitatea
articulațiilor. Pe de altă parte, ace astă categorie de oameni nu își dezvoltă achizițiile motorii
calitative. Rotația și echilibrul trunchiului sunt probleme care apar în stabilizarea mișcării.

8
Astfel, apar strategii de compensare motorii statice sau simetrice care conduc la elemente
calitat ive motorii defectuoase. În schema tulburărilor de psihomotricitate se regăsește tulburarea
de somatognozie. Adulții cu sindrom se află în imposibilitatea cunoașterii elementelor proprii ale
corpului sau a celor din jur, nu își pot stabili relații spațiale între obiecte și propriul corp, iar
mișcările membrelor sunt executate incorect datorită capacității deficitare de concentrare. Fiind
distrași de factorii perturbatori, aceștia nu reușesc ca finalizeze acțiunile, iar de cele mai multe
ori mișcările și ge sturile sunt executate într -un mod lent dupa o gândire îndelungată. Aceste
tulburări ale schemei corporale apar în plan perceptiv, motor, dar și relațional, instalându -se
insecuritatea. Pe lângă cauzele motorii se pot distinge și cele neurologice sau psih ologice în
tulburările de lateralitate. În ceea ce privește alegerea mâinii, persoanele cu Sindrom Down au o
preferință aparte pentru mâna dreaptă sau stângă ori alegerea ei este făcută la voia întamplării. Se
poate vorbi și despre o dificultate în discrim inarea vizuală, deoarece acestor adulți le este greu să
facă distincția dintre cele două mâini. Aceste tulburări de lateralitate fac parte dintr -o perturbare
generală fie motorie, fie psihică, cazurile fiind mai mult izolate și se bazează pe o imaturitate
globală. În tulburările de orientare spațială, adultul cu sindrom cu greu poate face progrese,
deoarece acesta nu recunoaște termenii care vizează spațialitatea cum ar fi înainte și după.
Totodată, nu se poate antrena în activități care implică reguli din cauza neperceperii spațialității
în plan mintal. În cazul adulților cu Sindrom Down, putem vorbi și despre o instabilitate
psihomotorie care vizează un dezechilibru la nivelul personalității și a lipsei de inhibiție. Această
intabilitate este văzută prin prisma a doua aspecte : cel centripet și cel centrifug. În cea dintâi,
tulburările psihice sunt determinate de cele motorii, iar în cea de -a doua tulburările motorii sunt
determinate de cele psihice. Prin această instabilitate, adultul este descris ca fiind agitat,
turbulent și lipsit de efort volațional și concentrare. Persoana în cauză poate întâmpina probleme
în coordonarea și reproducerea mișcărilor , astfel apar așa numitele mișcări parazitare. Tulburările
psihomotorii afective își au originea în mediul familial adesea deficitar. Adulții care provin din
medii asemanatoare descrise mai sus, denotă un dezechilibru emoțional survenit în urma unor
încărcături de tip afectiv. În urma acestor tulburări de natură afectiva se poate observa o
dezordine motrică în postura persoanei, în gesturi și mișcări. În cazul psihomotricității deficitare
la persoanele cu Sindrom Down se regăsește și tulburarea de realizare motrică unde acești
indivizi nu au capacitatea de a prezenta gesturi sau miscări specifice unui scop, nu î și pot
coordona și exprima acțiunile și pot fi pasibili de tulburări de scriere apărute în urma unui

9
handicap motor. Deși studiile demnostrează că afectările psihomotricității sunt mai mari decât
afectările mentale, putem spune că acestea din urmă constitu ie un factor agravant în ceea ce
privește tulburările de psihomotricitate. Programele de terapie și recupeare ar trebui să
urmărească potențialul aptitudinal dar și intelectual pe care individul le posedă , mergând pe
premisa că orice fel de progres făcut î n dezvoltarea capacităților de autonomie și nu numai,
semnifică un prilej ridicat de atât în integrarea cât și în adaptarea adultului în viața familială și
mediul comunitar ca factor a l normalizării traiului a acestor persoane. În procesul de educare sau
reeducare în ceea ce privește psihomotricitatea se pot distinge trei indicatoare generale precum
modalitatea de realizare a relației cu sine, a relației cu cei din jur și a legăturii cu mediul
înconjurător. Legat de cele trei repere se pot emite obiective c are să vină în ajutorul dezvoltării
psihomotricității, dar și modalități diverse de evaluare care să sprijine evoluția stadiului în care
se află adultul la momentul de față. În funcție de comportamentul psihomotor al fiecărui individ,
evaluarea se poate r ealiza prin teste sau terapii urmărind evoluția acestora și depistând totodată
alte tulburări ale psihomotricității deficitare. Aceste teste impun o reevaluare periodică pentru a
putea observa diferențele comportamentului actual în comparație cu rezultatel e obținute în urma
acestora. Procesul de dezvoltarea al comportamentului psihomotor ar trebui sa fie guvernat de
legile colective ale crește rii și evoluției ființei umane, din momentul apariției individului pe
pamânt până în clipa morții. De cele mai mult e ori, atât terapeuții cât și persoanele aparținătoare
adulților cu sindrom Down și nu numai, privesc doar la aspecte ce vizează progresul lor în etapa
dezvoltării, însă devin neglijenți în etapa involuției ori se trece cu vederea acest aspect . Astfel,
aceste cazuri s -ar putea transforma într -o problemă pentru mediul social sau familial. Este
important ca procesul de recuperare a persoanelor cu Sindrom Down care prezintă tulburări de
psihomotricitate să viseze următoarele componente : cunoașterea schemei c orporale și elementele
propriului corp, dar și capacitatea de operare cu acestea; stabilirea și controlul dominanței
segmentare; conduitele motrice de bază și cele perceptivo -motrice care includ reglarea și
autocontrolul mișcărilor; organizarea temporală ș i spațială. Dezvoltarea psihomotricității
consemnează acumulări cantitative care stau la baza salturilor calitative, practic,
comportamentele noi sunt de cele mai multe ori superioare celor anterioare. Calitățile pe care un
individ le deșinea anterior sunt incluse în cele noi și nu desființate, așadar această dezvoltare se
desfășoară într -un ritm stadial având etape distincte fiecărei vârste. Deși sunt imperceptibile,
aceste transformări sunt continue și apar la intervale relativ scurte de timp.

10
Vârsta, se xul, experiențele anterioare, mediul sau starea sănătății sunt indicatori importanți în
manifestarea și activitatea umană. În funcție de acești indicatori se vor determina caracteristicile
psihomotorii și a posibilităților de actionare într -un mod pozitiv a acestora.
2.Metode de recuperare în Sindromul Down
2.1 Rolul terapiei ocupaționale la adulții cu Sindrom Down
Asociația Americană de Terapie Ocupațională (1968), susține această metodă ca fiind arta
menită de a promova sănătatea, de a evalua și tr ata comportamentele care duc la infirmitate și de
a mobiliza indivizii care prezintă disfuncții fizice cât și sociale. [1] În ceea ce privește această
formă de terapie sunt vizate anumite aspecte fundamentale în procesul de recuperare cum ar fi
asimilarea unor abilități sau deprinderi cu scopul de a le satisface pe cel e suprimate din diferite
cauze, dar și recuperarea deprinderilor cu un grad scăzut de funcționare. Pentru a obține
performanță în activitățiile specifice , adulții trebuie direcționați și model ați pe ariile cognitive,
senzorio -motorii și psihosociale. Terapia ocupațională are în vizor mai multe arii de intervenție
printre care formarea autonomiei și a igienei, mobilizarea neuromusculaturii și a integrării
senzoriale, creșterea imaginii de sine, antrenarea capacităților cognitive și susținerea relațiilor
interpersonale etc. Toate aceste arii de intervenție își au baza în alte sfere generale care includ
dezvoltarea unor capacități care să servească individului în prestarea pe piața muncii, antrean area
deprinderilor necesare vieții cotidiene, dar și dezvoltarea unor abllități care să satisfacă
petrecerea timpului liber într -un mod productiv. Dacă la început această formă de terapie
ocupațională era destinată doar persoanelor care prezentau deficienț e fizice, azi, această metodă
vine și în ajutorul celor care au tulburări mintale, genetice, dificultăți de învățare, hipoacuzici sau
cei cu tulburări de natură afectivă. Terapia ocupațională se poate desfășura atât în aer liber în
funcție de particularita tea terapiei, ateliere, centre, școli etc. Cu toate acestea, arta terapiei
ocupaționale este mai des întâlnită în asociațiile nonguver namentale fiind mai specializate și
totodată acoperind o paletă mai largă de dizabilități. Aceste terapii vin în ajutorul indivizilor spre
a-și antrena abi litățile care să îi includă în piața muncii și pentru a -și îndeplini cu succes
activitățile din viața cotidiană. Aceste activități menite muncii ajută individul la stabilirea statului
și rolului acestuia în viața socială.Pr actic, prin participarea la această terapie, el poate fi validat și
valorizat de către socitate, ajutandu -l astfel la creșterea stimei de sine oferindu -i un echilibru
psihic și facându -se în același timp util comunității din care aparține.

11
Din punct d e vedere al activitățiilor din viața de zi cu zi, terapia ocupațională vine în
sprijinirea comportamentelor implicate în igiena corporală, a spațiului în care individul trăiește,
toate aceste lucruri fiind necesare pentru o existență favorabilă supraviețui rii. Una din activitățile
care sunt incluse în terapia ocupațională face referire la joc, activitate care nu ține de vârsta
persoanei cu dificultăți. Jocurile sunt menite spre optimizarea procesului de socializare a
individului cu cei din jur, dar și integ rarea acesteia în societate cu ajutorul diferitelor acțiuni prin
comportamentele ludice particulare. Aceste exerciții de loisir urmăresc înglobarea unor diverse
soiuri de jocuri precum arta, competiții sportive, spectacole etc.care pot fi desfășurate fie l a nivel
individual, fie la nivel de comunitate pentru a valorifica performanțele obținute. Aceste jocuri
pot naște un interes crescut pentru persoana care prezintă tulburări ale Sindormului Down, si pot
deveni astfel hobbyuri, cu atât mai mult cu cât sunt validați de societate. Prin joc, pot apărea
modificări la nivel cognitiv, psiho -social, dar și senzorio -motor. Toate acestea pun accent pe
coordonarea și controlul corporal, amplificarea se nsibilității, asumarea de roluri în cadrul social ,
abilități care s ă susțină procesul comunicațional, dar și la corijarea relațiilor interumane. Pentru a
fi stimulată creativitatea, gândirea și flexibilitatea individului este nevoie de jocuri structurate
care cunosc și respectă reguli . Jocurile nestructurate care implica roluri și diverși actanți cu o
specificitate diferită a diagnosticului pot fi deseori nestimulative. Evaluarea în ceea ce privește
programele de terapie ocupațională pune accentul pe diferite aspecte cum ar fi deprinderea
autonomiei personale care este in clusă în activitățile vieții de zi cu zi, interacțiunea și relațiile
individului în diverse contexte și ipostaze prin înțelegerea mesajelor verbale transmise de alte
persoane care fac parte din dezvoltarea abilităților de comunicare și a aptitudinilor soci ale,
coordonarea și decodificarea stimulilor prin diferite clase de analizatori precum auditivi, vizuali
etc. care urmăresc progesul percepției mișcărilor, dar și acțiuni de scriere, colorare care vizează
mișcări de manipulare, sunt incluse în motricitatea fină și grosieră. Pentru ca aceste planuri
terapeutice să fie eficiente sunt urmărite frecvent programele din cadrul terapiei ocupaționale
prin evaluări intermediare care se finalizează cu cea finală. Prin evaluările intermediare
terapeutul poate modific a sau ameliora intervenția, poate analiza efectele obținute până într -un
anumit moment dat și totodată el este cel care ia hotărârea de a întrerupe sau stopa planul
intervenției specific fiecărui individ care manifestă tulburări ale Sindromului Down. De-a lungul
timpului cercetătorii au demonstrat că formele de terapie ocupațională dau randament cu atât mai
mult cu cât aceste activități au loc în special în mediul de dezvoltare al individului cu Sindrom

12
Down sau în diverse instituții în funcție de metodele terapeutice folosite. Pentru ca aceste
întâlniri să aibă loc în diverse locații, specialiștii trebuie să cunoască în de -aproape gravitatea
diagnosticului persoanei și dacă acesta ar putea face față în spațiul de desfășurare al programelor
terapeutice, iar dacă aceste activități sunt realizate la nivel de comunitate, terapeutul trebuie să
țină cont și de componența indivizilor care iau parte la proces și de mijloacele folosite. Pe de altă
parte, pentru a obține rezultate remarcabile, specialistul trebuie să găseasă metode de atragere a
adultului, metode care să -i capteze atenția fapt pentru care abordările sunt diferite în funcție de
specificitatea acestuia, de starea si posibilitățile lui. În cazul în care adultul nu este la un nivel
relativ înalt din punct de vedere cognitiv, iar intervenția nu a fost una timpurie, activitățile
terapeutice se bazează în principal pe manifestarea emoționalității și mai apoi pe alte arii de
dezvoltare. Comunicarea dintre specialist și cel care beneficiază de terapie va fi una grea și
îndelungată cu cât persoana în cauza percepe greu mesajele sau este nonverbal. Pentru că terapia
ocupațională vizează un aspect important precum formarea sau organizarea autonomiei personale
dar și sociale, procesul în ceea ce privește adaptarea s ocială explică comportamentul și modul în
care un individ încearcă să ia parte la un grup social și modul acestuia de a trăi în acel grup.
Astfe l, integrarea unei persoane într -un mediu social, repezintă o acțiune într -o continuă
transformare . Prin interme diul diferitelor forme de terapie ocupațională, adultul cu Sindrom
Down își poate modifica anumite stereotipuri încercând să le pună în concordanță cu situații noi.
Cu alte cuvinte, există un amestec între elementele personalității și cele sociale care con tribuie la
procesul integrării și care determină o dezvoltare benefică prin intermediul programelor
terapeutice. Ca această integrare socială să aibă loc într -o notă pozitivă este necesar ca
premergător acestei etape să aibă loc perceperea clară a propriei persoane, educarea sensibilității
și exprimarea emoțiilor în relaționarea cu ceilalți. Diverse cercetări au arătat că în momentul în
care adultul cu Sindrom Down manifestă respect și acceptare în diferite contexte sociale față de
alte persoane gradul de m aturitate psihosocială este unul relativ înalt și poate constitui baza pe
care se poate lucra la integrarea individului în comunitate. Procesul terapiei ocupaționale este
unul multilateral care are în vedere parcugerea unor etape care țin cont de nevoile s ubiectului.
Astfel, în cadrul oricărei activități de terapiei indiferent de ce natură este ea, terapeutul face o
planificare riguroasă a intervenției, seleactează echipamente necesare activității terapeutice și
totodată înregistrează și contabilizează rezu ltatele obținute.

13
2.2 Art -terapia
Art-terapia se focusează asupra procesului creativ artistic și reprezintă latura terapiei expresive
cu ajutrul căreia se încearcă ameliorarea sau îndreptarea stării atât mentale cât și emoționale și
fizice a unui individ. Acest termen implică tot ceea ce ține de arta vizuală precum sculptura,
pictura, jocul de rol, desenul etc., în efortul de a spijini comunicarea nonverbală , reprezentând
astfel specificul acestui program de terapie ocupațională. Faptul c ă această metodă poate fi
folosită ca și tratament, metodă de intervenție asupra dezvoltării persoanale și a autocunoașterii
și în dobândirea unei stări de bine reprezintă un avantaj atât pentru adulții tipici cât și prentru cei
cu diverse tulburări, cum a r fi cele genetice ale Sindromului Down, deoarece nu ține cont de
aptitudinile artistice, ci se focusează pe procesul în care iau naștere produsele artei persoanei.
Totodată acest proces stă la baza comunicării prin obiecte simbolice, specifice ale adultul ui cu
Sindrom Down în relația acestuia cu terapeutul. Rezultatele pozitive apar prin eliberarea
emoțiilor cu ajutorul imaginilor, iar prezența unui terpaeut face posibilă manifestarea trăirilor
prin aceste obiecte, manifestări care nu ar putea fi etalate p rin comunicarea verbală. Potrivit
cercetătoare i Diane Waller (cit. în Cordeanu 2015, p.44) afirmă ideea că această formă de
terapie poate funcționa ca un „container ” în care pot fi descărcate emoțiile puternice. Prin acest
proces de terapie, adulții cu S indrom Down pot dobândi abilități sociale și de relaționare și
facilitează schimbarea comportamentului într -o notă pozitivă. Deși jocul de rol este practicat
într-o mai mare măsură în tratamentul copiilor cu Sindrom Down, poate fii benefic și în cazul
adulților în cadrul unor grupuri restrânse de indivizi, ajutându -i în ruperea barierelor de tip
emoțional, dar și în optimizarea capacităților de cunoaștere și acceptare a celor din jur. Aceste
ședințe se desfăsoară în medii organizate și după criterii planif icate de către terapeuți. Ca
rezultatele să fie vizibile într -un scurt timp , este necesară identificarea de catre specialist a
nevoilor individului, a carențelor și dificultăților pe care le prezintă. Pe de altă parte, este
importantă strategia de a atrage și a menține atenția celui cu Sindrom Down, ținându -se cont de
interesele și priceperile acestuia. În cazul în care adultul prezintă un nivel scăzut din punct de
vedere intelectual, iar cerințele sunt greu de asimilat pentru el, procesul se va baza într -un stadiu
incipit doar pe actele emoționale , individul fiind liber la exprimare prin prisma lucrărilor
personale.

14
Adulții prezintă tulburări ale Sindromului Down pe diverse arii, ceea ce îi face diferiți prin
unicitatea lor, dar și prin modul lor de manif estare din punct de vedere comportamental. Însă,
marea majoritate a acestora prezintă ciretii comune de care se vor ține cont în actul de ameliorare
al tulburării. În altă ordine de idei, pentru a obține un rezultat, terapeutul va avea în vedere
problemele și interesele adultului, ținta corectării, urmărirea evoluției procesului terapeutic și
crearea unui climat prielnic dezvoltării acestuia prin stabilirea relațiilor întemeiate pe încredere.
Prin a rt-terapie se evidențiază trăirile și tensiunile interioare . Prin identificarea aces tora se face
posibilă reabilitarea laturii socio -afective.
2.3 Meloterapia
Meloterapia este o metodă psihoterapeutică, găsindu -și locul printre programele vaste de terapie
ocupațională, și prin intermediul căreia se obțin rezultate cu ajutorul artei. Acest program de
terapie are ținte nonmuzicale, ci mai degrabă meloterapeutul în cearcă motivarea individului spre
a-și manifesta o gamă largă de sentimente de tipul bucuriei, tristeții, armonie etc. Diverse
cercetări au demonstrat că meloterapia facilitează actul de comunicare în special în cazul
adulților anxioși, nesiguri, timizi pr in intermediul instumentelor de percuție. Cu ajutorul acestei
metode, se lucrează asupra sculptării personalității și corectării stărilor psihice. Pe de altă parte
meloterapia nu acționeză specific pe o arie de tulburare a adultului cu Sindrom Down, ci med iază
într-o fază primară relațiile terapeutului cu subiectul în scopul descoperirii dificultăților acestuia.
Indivizii care prezintă instabilitate afectivă, își pot regla tensiunile psihice prin mijloace de
terapie muzicală. Totodată, acest program se adre sează atât individual, persoanei în cauză, cât și
în grup, iar metoda poate îmbrăca două forme precum cea activă și cea receptivă. Cea dintâi este
bazată pe punerea în prim plan al subiectului, acesta prestând acte muzicale fie cu ajutorul
intrumentelor, f ie spijinindu -se de capacitatea vocală. În cea de -a doua formă, individul sau
grupul audiază muzica. Deși par pasivi, prin solicitarea receptării actului muzical, subiecții sunt
prezenți mental, reușind să își exprime astfel simțirile prin sunetele audiate . Obiectivele
melo terapeuțil or se ascund în spatele adevăratelor scopuri în care se încearcă a se remedia
personalitatea adultului cu tulburare genetică, muzica fiind doar un mijloc neamenințător care
poate stimula abilități de dezvoltare.

15
Acest program de intevenție poate reduce sentimentul de anxietate, poate facilita comunicarea
spontană și poate crește gradul de concentrare a subiectului, încurajează creativitate și atenuează
stresul. Din punct de vedere al musculaturii, cu ajutorul instrumentelor, su biectul poate deprinde
abilități care privesc musculatura amplă și cea fină. Meloterapia poate fi asociată cu un tratament
compementar celui medicamentos. (Savin C. 2016, p. 289). Așadar, acestă metodă cuprinde
diverse forme precum cel al cântecului, al jo cului muzical, jocurile care includ text și cântec,
audiții muzicale. Prima categorie, cântecul, are cea mai mare intervenție în dezvoltarea
capacităților psihice, menținând interesul individului. Jocurile muzicale sunt întâlnite în cazul
grupurilor în înc ercarea de a stimula participanții spre a creea relații inter -umane. Pe de altă
parte, aceste jocuri pun în exercițiu respirația și adaptabilitatea vocii. Prin audiție, se poate
instala confortul psihic și se pot dezvolta reprezentările și percepțiile indi vidului. Acțiunea
asupra respirației, a pronunției și a corectării sunetelor poate avea impact pozitiv asupra
dezvoltării limbajului. În alt context, atenția este susținută pe o perioadă mut mai lungă de timp
prin intermediul muzicoterapiei, accesând astfe l și memoria persoanei cu tulburiări genetice.
Subiectul reușește să facă asociații și să se rapo rteze la experiențe anterioare prin stările afective
determinate de audierea unui cântec. Meloterapia poate imbunățății calitatea vieții adultului cu
Sindrom Down, atât la nivel intelectual cât și fizic.
2.4 Ludoterapia în recuperarea motorie
Ludoterapia este unul dintr programele de terapie ocupațională care are la bază jocul, fiind o
modalitate de interacțiune între indivizi. Deși jocul este folosit în princ ipal în cazul copiilor cu
tulburări, adulții pot beneficia de ludoterapie în categoria finală structurală a jocului bazat pe
reguli. În acest stadiu, activitățile sunt organizate la nivel de grup, iar ideea jocului este de a
înțelge relațiile de natură so cială și coordonarea acestora. Adulții apelează la experiențe ale
copilăriei sau la contexte trăite anterior, pentru a se putea integra în activitatea de joc.
Ludoterapia are ca scop redarea sentimentului de domi nație asupra realizării scenice, încurajând
astfel interacțiunea socială ș i dezvoltarea în propriul ritm. Pe de altă parte, ludoterapia ca
tratament kinestezic terapeutic poate spori recuperarea disfuncțiilor neuromotorii ale subiecților.
Jocul, chiar și în f orma sa primară dezvoltă viață psihică a adultului, și machează progrese din
punct de vedere psihofizic, fiind folosit ca o terapie eficientă pentru tulburări ale Sindromului
Down.

16
Cu toate că ludoterapia se referă în primul rând la tehnica terapeutică pentru copii, nevoia de
specializare în ceea ce privește comunicarea poate fi eficientă în cazul adulților care din punct de
vedere fizic și mental prezintă carențe în dezvoltare. Un alt scop al ludoterapiei este de atingere a
nivelului maxim de independență funcțională, creșterea stimei de sin e și a valorii de sine prin
dezvoltarea de abilități car e au fost reduse în funcție de dizabilitate . La fel ca în cazul copiilor,
adulții cu Sindrom Down preferă ca la joc să ia parte u n prieten sau o persoană apropită datorită
inhibiției, astfel adultulu i îi este mult mai ușor în a se ancora în fantezie și totodată jocul poate
deveni mai prosper în conținut. Antrenarea mintală a subiectului poate fi văzută ca rezultat în
jocul manipulativ. Această practică necesită creativitate și numeroase competențe ale
specialistului care să ajute la îndeplinirea cerințelor asistenței terapeutice, în special în cazul
persoanelor mai în vârstă.
2.5 Terapia și educația psihomotricității
Fiecare individ dispune de conduite psihomotorii proprii, acestea evoluând în funcție de
aptitudinile lui, dar și de progresul în aria intelectuală și fizică. Psihomotricitatea nu înglobează
doar acțiunile motorii ci și cele intelectuale sau perceptive. Practic, sunt puse în mișcare atât
funcțiile motrice, dar și cele psihice, funcții care se focusează pe captarea informațiilor și
execuția acestora ca răspuns. Programele de intervenție cuprind categorii și subniveluri specifice
acestora precum coordonarea și abilitarea motrică generală care implcă dezvoltarea fizică,
coordonarea diferitelor părți ale corpului, capacitatea de comunicare susținută de organele
fonatorii. Organizarea structurilor motrice vizează cunoașterea schemei corporale și a
lateralității, conduite motrice de culoare și formă, spațiale sau organizare temporală. Referitor la
organizarea acțiunilor, adultul cu Sindrom Down își poate amplifica dexteritatea de lucru. Astfel,
adultul care prezintă această tulburare genetică, reușește prin dobândirea acestor acte psiho –
motorii să se adapteze la lumea exterioară. De cele mai multe ori, aceste persoane nu prezintă un
răspuns adaptativ pe latura motrică, iar mișcările nu intră sub semnul mentalului. Prin dobândirea
capacităților enumerate mai sus, adultul poate fii capabil de a înțelege acțiunile îndeplinite ,
nemaifiind caracterizate doar ca simple acte automatizate. Aceste programe sunt organizate de
specialiști și abordate în funcție de capacitățile individului în stadiul incipient al desfășurării
procesului terapeutic.

17
3. Designul cercetării
3.1 Definirea problemei de cercetare
Scopul cercetării este de a stabili utilitatea activităților de terapie ocupațională în procesul de
dezvoltare psiho -fizică la adulții cu sindrom Down, nivelul la care aceștia se pot situa în urma
programelor terpeutice din punct de vedere al autonimiei și al integrării sociale comparativ cu
stadiul de pornire al acestora în demersul de dezvoltare. Au mai fost realizate cercetări pe această
temă.
3.2 Formularea înt rebărilor, obiectivelor și ipote zelor de cercetare
Variabila dependentă = dezvoltarea psiho -fizică
Variabila independentă= programe de terapie ocupațională
Grupul țintă= adulții cu sindrom D own
Întrebă ri:
1. În ce măsură programele de terapie ocupațională ajută la dezvoltarea psiho -fizică la adulții cu
sindrom D own?
2. Care este efectul poziției ocu pate de către terapeut î n pro cesul de dezvoltare psiho -fizică la
adulții cu sindrom D own p rin programele de terapie ocupațională ?
Obiective:
1. Stabilirea efectel or programelor de terapie ocupațională în dezvoltarea psiho -fizică la adu lții
cu sindrom D own.
2. Stabilirea poziției ocupate de terapeut î n pro cesul de dezvoltare psiho -fizică prin programe de
terapie ocupațională la adulții cu sindrom D own.
Ipoteze:
1. Programele de terapie ocupațională facilitează dezvoltarea psiho -fizică la adul ții cu sindrom
Down.

18
2. Poziția terapeutului în programele de terapie ocupațională se asociază pozitiv cu dezvoltarea
psiho -fizică la adulții cu sindrom D own.
3.3 Eșantionul cercetării
Reprezentativitatea eșantionului cercetării va cuprinde un un număr de 6 persoan e, adulți cu
sindrom Down, cu vârstele cuprinse între 25 -40 ani dintre care distribuția de gen va fi de 4
bărbați și 2 femei. E șantion ul este unul nonprobabilistic de tip bulgăre de zăpadă cu subiecți aleși
într-un mod subiectiv, participanți care vor fi testați prin metoda experimentului.
Reprezentativitatea= „calitatea unui eșantion de a avea aceeași distribuție a caracteristicilor ca
și populația din care a fost selectat” (Chelcea, 2007, p.690)
3.4 Durata și procedura de colectare a datelor
Cerceta rea se va desfășura pe o perioadă de 6 luni. Colectarea de date se va face prin prisma
metodei longitudinale a experimentului la care vor participa cei 6 subiecți regăsiți în asociația
Copiii de cristal, Brașov, ONG în care indivizii dispun de terapie, as tfel, cercetarea va implica și
ajutorul terapeuților. În urma metodei experimentului, procesul cercetării se va desășura în trei
etape. O primă etapă va avea loc prin testarea subiecților cu ajutorul unor probe motrice pretest
realizate individual cu fieca re subiect în parte pe o perioadă de două luni. Această etapă servește
la stabilirea nivelului de dezvoltare în care se află participanții la studiu. În cea de -a doua etapă ,
etapa experimentală, vor avea loc 10 activivități de terapie ocupațională care se vor extinde pe
alte două luni pentru a dezvolta capacități psiho -fizice ale acestora. În ultima etapă vor avea loc
probe motrice posttest individuale în urma cărora se vor analiza performanțele la nivel de
dezvoltare psiho -fizică a subiecților.
3.5 Metode și instrumente de cercetare

Metodele și instrumentele pe care le voi folosi :
1. Metoda experimentului
2. Metoda observației
3. Metoda anchetei

19
1. Experimentul este metoda de intervenție activă asupra realității cercetate, care presupune
manipularea de c ătre cercetator a variabilelor cu scopul de a descoperi relațiile dinte ele. Un
aspect important al metodei experimentului este acela de a testa ipotezele cauzale, făcând astfel
cercetarea să fie una valoroasă. Cu alte cuvinte, procesul experimental este u nul controlat care
vizează schimbările ce se pot produce la nivelul variabilei dependente.
Pentru desfășurarea unui experiment cercetătorul trebuie să țină cont de cele trei etape precum
pretest, intervenție și post test. Aceste etape au rolul de a stabili nivelul de start al variabilei de
interes, introducerea variabilei independente ca scop de intervenție și re -evaluarea nivelului
variabilei de interes pentru a decela modificările apărute. De regulă, în ceea ce privește acest
demers calitativ, subiecții n u cunosc adevăratul scop al cercetării tocmai pentru nu se comporta
nefiresc. Sarcinile experimentale pot deveni pentru subiecți factori de stres sau presiune, astfel
înșelarea participanților are scopul de oberva modificările ce apar în contexte naturale, fără
constrângeri.
2. Metoda observației = metodă de cercetare care presupune urmărirea sistem atică și
înregistrarea exactă a manifestărilor comportamentale ale individului sau grupului, cât și a
elementelor. Prin această metodă voi urmări nivelul motric ității grupului experimental.
Instrumentul specific acestei metode este fișa de oservație ( Anexe ).
3. Metoda anchetei este “o metodă de cercetare de tip interactiv, care presupune un schimb direct
de informații între cercetător și subiecții investigației , în cadrul căruia se culeg date în legătură cu
anumite fenomene, situații și manifestări”(Bocoș M., 2003, p.47) . Instrumentul specific acestei
metode este chestionarul (Anexe ) care se va aplica pe grupul de control. Prin această metodă voi
investiga terap euții în ceea ce privește gradul lor de implicare în recuperarea adulților cu sindrom
Down.
Pentru alcătuitrea bazei de date voi folosi sistemul SPSS (Statistical Package for Social
Sciences) , pentru a obține date relevante asupa factorilor decizionali în urma prelucrării
statistice. Sistemul SPSS folosește cu precădere tabele pentru a expune informații utile
dermersului de cercetare.

20
Probe motrice pretest
Probe care vizează motricitatea fină și motricitatea grosieră
1. Aprecierea controlului și rezisten ței specifice – subiectul va fi rugat să introducă cât mai multe
bile pe un șirag în decurs de un minut. Rezultatele vor fi apreciate în funcție de numărul bilelor
introduse de individ în timpul limitat. Între bărbați și femei va exista o diferență la nive lul de
apreciere.
APRECIERI SATISFĂCĂTOR ACCEPTABIL BUN FOARTE BUN
BĂRBAȚI 1-5 6-10 11-15 16-20
FEMEI 1-3 4-7 8-11 12-15
2.Jocul elasticelor – Subiectul va avea la dispoziție un pahar de plastic și un mănunchi de elastice.
Acesta va trebui să se foloseas că de o singură mână, iar cu ajutorul degetelor va trebui să își
introducă elasticul pe mănă (fexie -extensie). În momentul în care acesta introduce elasticul, va
trebui să îl m ențină la nivelul tendoanelor. Subiectul trebuie să mențină elasticul în aceast ă
poziție până la momentul în care îl introduce în jurul paharului ( paharul va fi ținut cu susul în
jos). Rezultatul va fi evaluat în funcție de numărul elesaticelor intr odus e pe pahar.
APRECIERI SATISFĂCĂTOR ACCEPTABIL BUN FOARTE BUN
BĂRBAȚI 1-3 4-6 7-9 ≥10
FEMEI 1-3 4-6 7-9 ≥10
3.Măsurarea forței cu ajutorul dinamometrului – Dinamometrul reprezintă instrumentul care
măsoară forța musculaturii individului î n diferite momente ale ciclurilor dezvoltării. Subiectul va
fi rugat să strângă în pumn dinamome trul. Scorul va fi afișat pe instrumentul de măsurare.
Această procedură se va face la nivelul unui singur membru superior (subiectul alege mână cu
care va efectua operația).
APRECIERI SATISFĂCĂTOR ACCEPTABIL BUN FOARTE BUN
BĂRBAȚI 2-4 5-6 7-9 +10
FEM EI 1-3 4-5 6-7 +8

21
4. Extragerea cuburilor – Subiectul va avea la dispoziție două boluri, dintre care unul va fi gol, iar
celălalt va conține un anumit număr de cuburi mici. Subiectului i se va cere să extragă cu ajutorul
unui clește câte un cub pe care să îl introducă în bolul rămas gol. Individul la va avea la
dispoziție trei minute pentru a efectua operația, iar rezultatele vor fi date de rapiditatea mutării
cuburilor și numărul acestora.
APRECIERI SATISFĂCĂTOR ACCEPTABIL BUN FOARTE BUN
BĂRBAȚI Sub 4 6 8 +10
FEMEI Sub 2 4 6 +8

5. Jocul Marocco – Deși jocul este destinat concurenței între mai mulți jucători, acesta poate fi
adaptat pe un singur individ. Examinatorul va arunca pe masa de joc un număr mai mare de bețe
colorate. Subiectul va fi rugat să e xtragă pe rând câte un băț din grămadă fără posibilitatea de a le
mișca pe celelalte. Rezultatele vor fi apreciate în funcție de numărul bețelor extrase în decurs de
un minut. Modul de prindere cu degetele a acestora diferă în funcție de sex. La femei, mod ul de
prindere se va efectua cu ajutorul tuturor degetelor, iar la bărbați se va face doar cu ajutorul a trei
degete (police, indice și medius).
APRECIERI SATISFĂCĂTOR ACCEPTABIL BUN FOARTE BUN
BĂRBAȚI sub 3 bețe sub 7 bețe sub 11 bețe sub 15 bețe
FEMEI sub 5 bețe sub 10 bețe sub 15 bețe sub 20 bețe

Intervenție tehnici de terapie ocupațională
Toate cele 10 tehnici vor pune accent pe dezvoltarea musculaturii membre lor superioare .
(mușchiul flexo r și extensor al degetelor, braț, antebraț, mână )
1. Tehnica șervețelulu i- pentru această tehnică subiectul va avea la dispoziție un carton pânzat
pe care se va afla desenat un obiect/imagine , adeziv pentru tehnica șervețelului, șervețele cu
model și o pensulă.
Pasul 1 : subiectul va lua șervețelul și îl va rupe în bucățele mi ci;

22
Pasul 2: fiecare bucățică va fi mototolită cu ajutorul palmelor de către subiect;
Pasul 3: se va lua pe rând câte o bucățică de șervețel, iar înainte de a -l aplica pe foaie, subiectul
va pune adeziv în locul dorit din imagine, iar mai apoi va atașa buc ățica pe spațiul lipit prin
apăsare cu degetele.
2. Tehnica plastelinei – pentru această tehnică, subiectul în cauză va avea la dispoziție plastelină
colorată , iar ca temă, individul va avea de realizat forma unui cap de urs.
Pasul 1: se va realiza o bilă care va ține locui capului de urs modelându -l între palme;
Pasul 2: se vor realiza urechile ursului modelându -se plastelina între cele trei degete: police
index și medius.
3. Tehnica decorării vazei de flori – se vor avea la îndemână un borcan ( va ține loc ul vazei de
flori), sfoară de cânepă, adeziv și pensulă.
Pasul 1: se va pune adeziv în jurul borcanului pe porțiuni mici;
Pasul 2: se va rula sfoara pe partea unde există adeziv;
Pasul 3: se va apăsa cu policele partea lipită pentru a se prinde sfoara mai bine de adeziv;
Pasul 4: se va lăsa câteva ore la uscat pentru a se fixa sfoara pe borcan.
4. Tehnica florilor din hârtie colorată – pentru această tehnică este nevoie de h ârtie creponată
dură de culoare vișinie și alb, cinci bețe de frigărui, foarfecă, p istol de lipit .
Pasul 1 : se va tăia pe diagonală hârtia creponată ;
Pasul 2 : hârtia tăiată pe diagonală se va împărți în bucăți egale ș i se va decup a în forma unor
pătrate ;
Pasul 3 : se vor lua pe rând pătrățele rezultate din etapa anterioară , iar cu ajutor ul foarfeci i se vor
tăia în forma unei petale;
Pasul 4 : se vor lipi una câte un a petalele pe bățul de frigărui . pe partea ascuțită a bățului cu
ajutorul pistolului de lipit ;

23
Pasul 5 : se vor repeta etapele de 5 ori ( la final vor rezulta 5 flori ) ;
Pasul 6: cu ajutorul unui capăt de frigărui se vor trage petalele spre exterior pentru a prinde
forma dorită .
5. Tehnica quillingului (tabloul balerinei) – pentru acestă probă subiectul va dispune de hârtie
quilling, ac de quilling, panou plută, pensulă, h ârtie colorată normală ( neagră ) foarfecă, a deziv .
Pasul 1 : Se va decupa din hârtia colorată silueta unei balerine;
Pasul 2 : Se va lipi siluet a balerinei pe panoul de plută;
Pasul 3 : Se va așeza acul exact la marginea unei fâșii de hâ rtie , aliniidu -l cât mai bine;
Pasul 4 : Se va roti acul pentru quilling înspre subiect , iar cu cealaltă mână se va ține cercul care
tocmai se formeaz ă;
Pasul 5: Pe măsură ce subiectul se va apropia de capătul benzii , va pune o mică cantitate de
adeziv la capătul hârtiei și o va roti pentru a finalize cercul;
Pasul 6 : Pentru a realiza forma unei pi ături, subiectul va ține cercul între police și index,
apăsându -l totodată cu cele două degete;
Pasul 7 : Se vor lipi toate cercurile rezultate din hârtie de quilling pe panoul de plută . Cercurile
din hârtie de quilling vor forma rochia balerinei .
6. Tehnica picturii pe sticlă – se vor avea la îndemnână ramă medie cu sticlă, contur metalic –
vitraliu argintiu, culori acrilice, pensulă, modelul unei imagini pe o foaie A4.
Pasul 1 : foaia c u modelul se va așeza sub sticlă ;
Pasul 2 : cu ajutorul conturului metallic se vor trasa liniile conturului după model ;
Pasul 3 : după ce se va usca conturul metalic trasat, se vor aplica culorile dorite ;
Pasul 4 : la final se va lăsa la uscat pentru a rămân e intact produsul final .
7. Tehnica decorului pe un vas de ceramică – subiectul va dispune de un vas de ceramică,
culori acrilice, contur metalic.

24
Pasul 1 : cu ajutorul conturului metalic, subiectul poate contura formele dorite pe vasul de
ceramic ă;
Pasul 2 : formele conturate vor fi colorate după bunul plac al subiectului ;
Pasul 3 : se va lăsa la uscat produsul final .
8. Tehnica asamblării – materialele necesare pentru acestă tehnică sunt bêțe de înghețată de
diferite lățimi, pistol de lipit și materiale decor ative în funcție de modelul dorit.
Pasul 1 : alegerea modelului dorit
Pasul 2 : cu ajutorul pistolului de lipit, se vor asambla bețele în forma dorită ;
Pasul 3 : se decorează modelul final după preferința subiectului .
9. Dactilo -pictura – pentru această tehnic ă subiectul va avea nevoie de un carton și culori
acrilice.
Pasul 1: subiectul va alege după bunul plac modelul pe care dorește să îl picteze;
Pasul 2: subietul se va folosi de degete pentru a picta ( în special de index).
10. Decor – subiectul va avea nev oie de un carton pânzat, o bucată de carton normal și culori
acrilice.
Pasul 1: subiectul își va pune pe o placă toate culorile pe care dorește să le folosească;
Pasul 2: cu ajutorul cartonului normal, el va amplasa culorile pe cartonul pânzat.
În urma cel or două etape ale experimentului, în cea de -a treia etapă a posttestului, se vor relua
probele motrice pentru a cuantifica posibilele îmbunătățiri asupra calităților psiho -motrice la
adulții cu sindrom Down.
Etapa de intervenție este menită spre a exersa aceste abilități, iar în urma experimentului prin
test-retest se vor observa schimbările apărute pe această latură. Adulții cu sindrom Dow n vor fi
notați prin prisma unei fișe de observație atât în etapa de pretest, cât și în cea de posttest. Ariile
de dez voltare pe care se va încerca recuperarea și exersarea se vor face asupra dexterității
manuale, dezvoltarea mușchilor mâinilor, dezvoltarea motrică generală, lateralitatea, percepția

25
schemei corporale și coordonarea spațială. Totodată, se urmărește și spor irea gradului de
menținere a atenției și de concentrare asupra sarcinilor propuse. Prin metoda experimentului, în
planurile de bază vor participa atât grupul experimental format din cei 6 adulți cu tulburare
genetică, cât și grupul de control (martor). Se va lua în calcul și gradul de intervenție al acestora
și impactul lor asupra adulților cu sindrom Down. În categoria grupului de control vor fi
prezenți terapeuții persoanelor care prezintă dificultăți psihomotrice. Asupra grupului de control
va fi aplica t un chestionar care să valorifice gradul de implicare și necesitatea acestora în
demersul terapeutic al indivizilor cu Down.
Probe motrice posttest
Probe care vizează motricitatea fină și motricitatea grosieră
1. Testul Pieron
Subiectul va fi pus să depl aseze în funcție de sex 15/20 (femei/bărbați) monede de l a dreapta la
stânga pe un suport metalic. Deplasarea se va face cu mâna dreaptă, iar cu mâna stâng ă se va ține
suportul .Se urmărește cu atenție ca subiectul să lucreze cu o singură mână. Timpul acord at este
de un minut.
APRECIERI SATISFĂCĂTOR ACCEPTABIL BUN FOARTE BUN
BĂRBAȚI
FEMEI

2.Evaluarea extensiei la nivelul degetelor – subiectul va avea la îndemnă un obiect cu ajutorul
căruia poate opune ușor rezistență. Acesta va fi rugat de către e xaminator să aducă degetele din
flexie în extensie folosindu -se de acel obiect. Obiectul va fi asemănător unui disc cu găurele. În
interior găurelelor, subiectul are posibilitatea să introducă câte un deget pe fiecare dintre acestea.
Rezultatul va fi notat , ținându -se seama de performanța fiecărui participant în momentul
executării operției. Performanța individuală va fi notată în tabel cu X.
PERFORMANȚE FLEXIE FLEXIE PARȚIALĂ EXTENSIE
BĂRBAȚI
FEMEI

26
3.Proba scaunului – Această probă implică un sc aun pe care va fi așezat subiectul. Examinatorul îi
va cere acestuia să își împingă bazinul lăsându -și toată forța în mâini. Rezultatele vor fi pozitive
dacă subiectul resimte durere la nivelul incheieturilor și umerilor.
PERFORMANȚE DELOC
(S) RIDICARE
PARȚIALĂ (B) RIDICARE
TOTALĂ (FB)
BĂRBAȚI
FEMEI

4.Test de mobilitate – Cu ajutorul goniometrului, subiectul va fi monitorizat din punct de vedere
al mobilității mâinii. Acest instrument ia forma unui compas, care se mulează în funcție de
poziția mâ inii.
APRECIERI SATISFĂCĂTOR ACCEPTABIL BUN FOARTE BUN
BĂRBAȚI Sub 5 8 10 +12
FEMEI Sub 4 6 8 +10

5. Evaluarea controlului neuromuscular – Subiectul va avea la dispoziție un număr de cărți de joc
și o cutie asemănătoare unei pușculițe. Individul în ca uză va trebui să introducă pe rând câte o
carte de joc în locul special amenajat. Timpul de evaluare va fi de un minut, iar scorul va fi
apreciat după numărul de cărți introduse în timpul aferent probei.
APRECIERI SATISFĂCĂTOR ACCEPTABIL BUN FOARTE BUN
BĂRBAȚI Sub 3 3-8 9-14 15-20
FEMEI Sub 3 3-7 8-12 13-16

27
În ceea ce privește grupul experimental, vor fi analizate în sistemul de statistică faza inițială și
cea finală în mod comparativ pentru fiecare probă menționată pentru a se vedea posibilul regr es
sau progres al participanților, în schimb la grupul de control vor fi analizate întrebările din
chestionar pentu a stabili gradul de implicare al terapeuților în recuperarea adulților cu sindrom
Down. Vor fi analizați descriptorii de performanță ( probe motrice ) prin diferite calificative/
aprecieri/ performanțe ale subiecților. Probele motrice constau în diverse arii precum motricitatea
fină și grosieră care includ multiple evaluări, ca de exemplu: controlul muscular al membrelor
superioare, dexteritat ea degetelor, manipularea obiectelor, rapiditatea și coordonarea execuției.

CONCLUZII
Obiectivele acestei cercetări sunt de a stabili efectele progrmelor de terapie ocupațională în
dezvoltarea psiho -fizică la adulții cu sindrom Down și stabilirea poziției ocupate de terapeuți în
procesul de dezvoltare al acestora prin programele terapeutice. În urma experimentului, se
urmărește creșterea eficientizării dezvoltării psiho -fizice a subiecților.
După opreaționalizarea celor trei probe, participanții pot obțin e aceleași calificative atât în
pretest, cât și în posttest sau pot marca un progres vizibil în etapa finală comparativ cu cea
dintâi.
La grupa de control se va urmări prin metoda anchetei, gradul de implicare al terapeuților în
recuperarea adulților car e dispun de tulburarea genetică. Rezultatele obținute ar putea să difere în
funcție de dezirabilitatea răspunsurilor.
Doresc să evidențiez în ce măsură programele de terapie ocupațională ajută la recuperarea psiho –
fizică a persoanelor cu acest sindrom.

28
ANEX E
1.Fișă de observație
1. Poate executa sarcini la comandă.
DELOC / FOARTE PUȚIN/ PARȚIAL/ MULT/ ÎN TOTALITE
2. Este conștient de propria schemă corporală și de cea a altui individ.
DELOC / FOARTE PUȚIN/ PARȚIAL/ MULT/ ÎN TOTALITE
3. Reășește să prindă obiecte și să le manipuleze.
DELOC / FOARTE PUȚIN/ PARȚIAL/ MULT/ ÎN TOTALITE
4. Prezintă o bună orientare și cunoaștere spațială.
DELOC / FOARTE PUȚIN/ PARȚIAL/ MULT/ ÎN TOTALITE
5. Este capabil să facă pense cel p uțin între cele trei degete ( police, index, medius).
DELOC / FOARTE PUȚIN/ PARȚIAL/ MULT/ ÎN TOTALITE
6. Își menține atenția pe toată durata probei.
DELOC / FOARTE PUȚIN/ PARȚIAL/ MULT/ ÎN TOTALITE
7. Este capabil să își coordoneze deg etele în felxie și extensie.
DELOC / FOARTE PUȚIN/ PARȚIAL/ MULT/ ÎN TOTALITE
8. Prezintă o bună coordonare ochi -mână.
DELOC / FOARTE PUȚIN/ PARȚIAL/ MULT/ ÎN TOTALITE
9. Gradul de măsurare al forței mâinii este ridicat.
DELOC / FOARTE PUȚIN/ PARȚIAL/ MULT/ ÎN TOTALITE
10. Mișcările de mobilitate a mâinilor sunt ample.
DELOC / FOARTE PUȚIN/ PARȚIAL/ MULT/ ÎN TOTALITE

29
2.Chestionar destinat terapeuților
Nume și prenume:
Sex:
Vârstă:
Vechime:
1. Considerați că activită țile de terapie
ocupațională au efecte în dezvoltarea psiho –
fizică la adulții cu sindrom Down? Da/ Nu
2. Sunteși de părere că experiența
dumneavoastră prezintă un factor determinant
în ceea ce privește dezvoltarea abilităților
motrice la adulții cu sindr om Down? Da/ Nu
3. Credeți că fără ajutorul dumneavoastră prin
programere de terapie ocupațională, adulții cu
această tulburare și -ar dezvolta mai greu
aceste abilități? Da/ Nu
4. Considerați că parcursul adultului de la
venirea în centru și până la mome ntul actual
marchează un progres? Da/ Nu
5. Dacă da, care credeți că sunt factorii care
au influențat acest progres? Meritul terapeutului/ Implicarea adultului/
Sarcinile ușor de realizat
6. Care credeți că este gradul de dezvoltare al
motricității fine în urma programelor de
terapie ocupațională? 1. Deloc bun
2. Puțin bun
3. Bun
4. Foarte bun
5. Cel mai bun
7. Care credeți că este gr adul de dezvoltare al
motricităț ii grosiere în urma terapiei
ocupaționale la adultul cu sindrom Down? 1. Deloc bun
2. Puți n bun
3. Bun
4. Foarte bun

30
5. Cel mai bun
8. Considerați că există abilități care s -au
automatizat în urma programelor de terapie
ocupațională? Dacă da, care ar fi acelea? Nu
Da,……………………………………………….
9. Sunteți de părere că în urma terapiei
ocupaționale ca pacitatea de concentrare a
atenției la acești adulți este mai mare? Da/ Nu
10. Prin prisma acestor activități terapeutice,
credeți că limbajul expresiv al persoanelor cu
această tulburare genetică a evoluat? Da/ Nu

31
BIBLIOGRAFIE:

-Alois, G. (2013). Sinteze de psihopedagogie specială. Iași: Polirom 1
-André M., Aimé R., Clotilde M., Franck, Yann G., Marie -Odile R., Je.0an -Maurice D., William
C. (2009).: The past, present, and future of research and treatment of Down syndrome 2
-Gary E. , Je ssica K. Bruno E. , Joanne E. (2009). Language Characteristics of Individuals with
Down Syndrome 3
– Rohanda F. & Barbara C. (2014). Educati ng Learners with Down Syndrome 4
-Roșan A. (2015). Psihoped agogie specială. Iași: Polirom 5
-James H. R., Tamar H., Edward W., & Irene V. (2004) Improvements in Physical Fitness in
Adults With Down Syndrome. American journal on mental retardation, 165 -174 6
– Moțet D. (2001). Psihopedagogia recuperării handicapurilor neuromotorii. București:
Humani tas 7
-Tamar H., Kelly H. & James H. R. (2004) Attitudinal and Psychosocial Outcomes of a Fitness
and Health Education Program on Adults With Down Syndrome. American journal on mental
retardation, 175 -185 8
– Anna J. E., (2010) Health conditions associat ed with aging and end of life of adults with Down
syndrome, p. 107 -126 9
– Rondal A. & Comblain A. (1996) Language in adults with Down syndrome 10
-Crețu M., Mara D., Mara E., Andrei O., Bologa L. (2010) Intervenția timpurie și abordarea
învățării la copiii cu Sindrom Down 11
-Sigan L., Marsha M. S., Lara H., & Leonard A. (2012) Psychological Well -being in Fathers of
Adolescents and Young Adults with Down Syndrome, F ragile X Syndrome, and Autism 12

32
-Cliff C. & Sheila G. (2004) Self -awareness in Young Adul ts with Down Syndrome: I.
Awareness of Down syndrome and disability. International Journal of Disability, Devel opment
and Education, 336 -338 13
– Bejenaru A. & Balint N. (2013) The assessment of motor behavior in children who have
Down syndrome – case study. Scientific Journal of Education, Sports, and Health , 103 -104 14
– Apetrei L., Irsay L., Borda M., Ungur R., Onac I., Ciortea V. (2018) Th e role of occupational
therapy -in children with Down’s syndrome. Palestrica of the third millennium – Civili zation and
Sport, 81 -85 15
-Boniface G. , Seymour A. (2012) Using Occupation al therapy theory in practice 16
-Turpin M., Iwama M. (2011) Using Occupational therapy models in practice. London:
Churchill Livingstone Elsevier 17
-Popovici D.V. (2004) Terapie o cupațională pentru pe rsoanele cu cerințe speciale 18
-Kielhofner G. (2009) Conceptual Foundations of occupational therapy practice. Phi ladelphia:
F.A. Davis Company 19
– Pritcan V., Boderscova L., Chichai J. (2008) Terapie ocupațională și reabilitare psihosocială 20
-Heller T., Hsieh K. Rimmer J. (2004) Attitudinal and Psychosocial Outcomes of a Fitness and
Health Education Program on Adults With Down Syndrome. American journal on mental
retardation 21
-Esbensen A., Bishop S., Seltzer M., Greenberg J., Taylor J. (2010) Comparisons between
individuals with autism spectrum disorders and individuals wi th Down syndrome in adulthood 22
– Rigoldi C., Manuela Galli M., Luca Mainardi L., Crivellini M., Giorgio Albertini G. (2011)
Postural control in children, teenagers and adults with Down syndrome 23
– Arbesman M., Logsdon D. (2011) Occupational therapy interventions for employment and
education for adults with serious Mental Illness: A systematic review 24

33
– Pop A. (2015) Art Therapy for Autistic Children. Jo urnal of School an d University Medicine,
44- 48 25
-Chirilă E., Câmpean D., Mureșanu E., Câmpean F. (2012) Artterapia în tulburările emoționale
ale copilului și adolescentului. Revista de Neurologie și Psihiatrie a Copilului și Adole scentului
din România, p. 123 26
– Edwards D., (2004) Art therapy. Creativ e therapies in pactice, p. 18 27
– Savin C., 2016 Meloterapia – terapia prin muzică. „Stil de viață sănătos”, Revistă electronică
pentru toa te ariile curriculare, p. 289 28
– Pienaar D., (2012) Music Ther apy for Children with Down Syndrome: Perceptions of
Caregiver s in a Special School Setting 29
– Austin D., (1996) The Role of Improvised Music wit h Adults. Music Therapy, p.31 30
– Lepădatu I., Deghiciu R., (2013) Ludotherapy for recovering child ren’s neu romotor
dysfunctions 31
– Danielova L., Linhartova D., Schmiedova K., (2013) The role of occupational therapy in
education and support of older adults, p. 448 – 449 32
– Mas M., Castella J., (2016) Can Psychomotricity improve co gnitive abilities in infants? 33
– Tsao R., Velay J., Barbier M., Gombert A. (2012) Handwriting in Adults with Down Syndrome
34
– Lazar J., Kumin L., Feng, H. (2011) Understanding the c omput er skills of adult expert users
with Down syndrome: An exploratory s tudy 35
– Sarah Meega n S., Maraj B., Weeks D., Romeo Chua R.(2006) Gross motor skill acquisition in
adolescents with Down syndrome 36
– Zigman W., Schupf N., Silverman P., Sterling R. (2009) Changes in adaptive functioning of
adults with developmental disabilities 37
– Weeks D., Chua R., Elliott G. (2000) Perceptual motor behavior in Down syndrome 38