MIJLOACELE MATERIALE DE PROBĂ ÎN PROCESUL PENAL SPECIALITATEA 381.1 – Drept Teză de licență Sef Departament ______________ BELEI Elena , doctor în… [622357]

UNIVERSITATEA DE STA T DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DREPT PROCEDURA L

ARNAUȚANU MIHAELA

MIJLOACELE MATERIALE DE PROBĂ ÎN PROCESUL PENAL
SPECIALITATEA 381.1 – Drept
Teză de licență

Sef Departament ______________ BELEI Elena ,
doctor în drept, conferețiar universitar
(semnătura)

Conducător științific: _____________ ENI Artiom
magistru in drept, lector universitar
(semnătura)

Autorul: ______________ ARNAUȚANU MIHAELA
(semnătura)

CHIȘINĂU -2017

2

CUPRINS

Lista abrevierilor
Introducere …………………………………………………………………………………………………………….. …….. 3
I. Bazele științifice a mijloacelor materiale de probă în procesul penal
1.1 Noțiunea și importanța mijloacelor materiale de pro bă în procesul
penal………………………………………………………………………………………………………… .7
1.2 Clasificarea mijloacelor materi ale de probă…………….. ………………………………….. 11
1.3 Ridicarea și păstrarea mijloacelor materiale de probă…………………… ………………. 15

II. Procedee de administrare a mijloacelor materiale de probă
2.1 Cercetarea la fața locului…………………………………………………………………… ……… 19
2.2 Percheziția.R idicarea de obiecte și înscrisuri……………………. …………………………. 25
2.3 Alte procedee probatorii:
2.3.1 Expertiza judiciară . Constatările tehnico -științifice…… ………………….. 32
2.3.2 Documentele -mijloc de probă în procesul penal …………………. ….37
2.3.3 Prezentarea obiectelor spre recunoaștere………… ….……………….. 39

Concluzii și recomandări …………………………………………………………………….. ……………………….. 41
Bibliografie …………………………………………………………………………………………. ………………………. 43

3

LISTA ABREVIERILOR UTILIZATE ÎN TEZĂ
alin.- aliniat;
art.- articol;
CEDO – Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților
Fundamentale, adoptată la Roma în 04.11.1950;
CtEDO – Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
CPP RM – Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii
Moldova nr.122 -XV din 14.03.200 3, cu modificările ulterioare;
CPP RM anterior – Codul de procedură penală al Republicii Moldova, aprobat prin Legea
R.S.S. Moldovenești din 24 martie 1961 (Veștile Sovietului Suprem al R.S.S. Moldovenești,
1961, nr. 10, art. 42), cu modificările ulterioare ;
CP RM – Codul Penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr. 985 –
XV din 18 aprilie 2002 cu modificările ulterioare;
CSJ- Curtea Supremă de Justiție;
etc.- etcetera;
s.a.- subliniat de autor;
nr. – numărul;
Pct.- punct;
RM- Republi ca Moldova;

4
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei
În procesul penal, activitatea de probațiune ocupă un loc central. Pentru a lua o hotărâre
care va influența viața unor persoane, trebuie să se cunoască pe deplin realitatea tuturor
împrejurărilor cauzei. Vinovăția sau nevinovăția unei persoane poate fi dovedită doar prin probe
iar scopul procesului penal este acela ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie
sancționată potrivit legii.
Se poate afirma că mijloacele materia le de probă reprezintă specificul procesului penal, în
materie de probațiune.
Probele și mijloacele de probă în procesul penal au drept scop soluționarea cauzei penale
și realizarea scopului procesului penal. La fel ca mijloacele de probă, mijloacele mate riale de
probă sunt entități materiale extraprocesuale, care au legătură cu obiectul probatoriului, iar prin
reglementarea folosirii lor în desfășurarea procesului penal, devin și ele categorii juridice
procesuale.
Mijloacele materiale de probă reprezintă specificul procesului penal deoarece ele sunt
caracteristice doar lui, făcând comparație cu procesul civil în care ele nu există.
Rolul lor în cadrul probatoriului penal a crescut în ultimii ani deoarece mijloacele
tehnico -științifice de investigare, de descoperire, fixare și punere în valoare a mijloacelor
materiale s -au dezvoltat foarte mult iar prin urmare au progresat spre o treaptă mai înaltă. Odată
cu progresarea în domeniul fizicii, chimiei, medicinei, biologiei s -a sporit posibilitatea folosirii
eficiente a mijloacelor materiale de probă în activitatea de descoperire și cercetare a
infracțiunilor.
În pofida progreselor făcute probele materiale nu sunt suficient studiate în literatura de
specialitate din Republica Moldova prin urmare consider că te ma dată este una actuală, iar
actualitatea s -a este determinată de:
– modificările legislației în vigoare a Reublicii Moldova care sunt destul de frecvente;
– tratarea insuficientă a temei în doctrina procesual -penală;
– perfecționarea legislației procesuale -penale;
– interpretarea legislației procesuale -penale.
Tema abordată este de o importanță majoră deoarece cu ajutorul mijloacelor materiale de
probă se află adevărul infracțiunilor săvârșite. Anume ele contituie elementele cele mai
importante pentru cunoașterea adevărului și justa soluționare a cazului. La fel ca celelalte

5
mijloace de probă, mijloacele materiale sunt entități materiale extraprocesuale care în cursul
desfășurării procesului penal devin categorii juridice procesuale.
Mijloacele materiale de probă sunt cele care pun la dispoziția organelor judiciare probele
necesare aflării adevărului în cauza penală , ele au un loc important printre mijloacele de probă
datorită informației care poate fi preluată în urma analizei lor.
Importanța temei abordate este de a elucida locul mijloacelor materiale de probă în
aflarea adevărului pe o cauză penală, prin urmare desfășurarea și soluționarea infracțiunii nu
poate fi întârziată sau împiedicată de lipsa probelor materiale în caz că mijloace de probă sunt
destule pe ntru aflarea adevărului cauzei penale.
Scopul și obiectivele propuse în teză
Scopul tezei este de a analiza mai aprofundat mijloacele materiale de probă în calitate de
categorie distinctă a probatoriului penal și reevaluarea capacităților de ordin normati v și
doctrinar din Republica Moldova în vederea stabilirii și aplicării adecvate a normelor procesuale.
Prin urmare, scopul tezei este de a analiza mijloacele materiale de probă drept ca o
categorie aparte a probatoriului penal.
Obiectivele tezei:
– Stabilirea noțiunii de probă, mijloc de probă, mijloace materiale de probă în procedura
penala;
– Stabilirea procedeelor probatorii de descoperire, ridicare și documentare a mijloacelor
materiale de probă;
– Aprecierea garanțiilor procesuale de respectare a dr epturilor omului și a libertăților
fundamentale în cazul administrării de probe materiale prin intermediul procedeelor
probatorii care conțin elemente de constrângere;
– Studierea practicii judiciare;
– Stabilirea criteriilor de apreciere a mijloacelor materia le de probă.
Gradul de investigație a temei (expunerea autorilor și a literaturii din domeniu)
În prezent mijloacele materiale de probă sunt foarte puțin studiate în literatura de
specialitate, prin urmare în comparație cu alte mijloace de probă, asupra mijloacele materiale de
probă este fixată foarte puțină atenție.
În pofida fatului dat, au fost tipărite mai multe publicații a doctrinarilor procesuali și
criminaliști, cum ar fi: M. Gheorghiță, D. Roman, T. Vâzdoagă, S. Doraș, Gh. Golubenco, I.
Dolea, T. Pop, T. Osoianu. De asemenea au fost elaborate diferite teze de doctor și lucrări

6
monografe car e cuprind diferite aspecte ale mijloacelor materiale de probă, autorii cărara sunt: C.
Didenco, I. Bulai,. I. Cărpineanu, V. Bicu etc.
Lucrările acestor autori prin urmare reprezintă baza studierii mijloacelor materiale de
probă , acestea alcătuind cercetă ri aprobate și apreciate de comunitatea științifică. Cele mai
deseori subiectul dat a fost analizat prin publicarea manualelor și cursurilor universitare de
procedură penală mai rare ori a fost abordat în cadrul articolelor teoretico -practice pentru
confer ințe științifice sau reviste de specialitate.
Suportul metodologic și teoretico -științific al lucrării (metode de cercetare)
Ca baza metodologica s -au folosit o mulțime de metode specifice de cercetare a
problemelor cu caracter socio -uman cum ar fi: metoda logica, metoda de sinteză, metoda
analizei, metoda indicției, metoda deducției, metoda istorică, metoda cercetării documentelor,
metoda sistemică și metoda comparativă.
Metoda logică a permis utilizarea legităților, principiilor, operațiunior, procedurilor
logice la nivelul standardelor științei logicii în procesul cercetării problematicii descoperirii
materialelor de probă în procesul penal.
Metoda de sinteză a fost uti lizată pentru a gener aliza aspectele supuse analizei, ea este
operația prin care, în final, se vor compara mijloacele materiale de probă între ele. Metoda
cercetării documentelor a îmbogățit conținutul teoretic al lucrării, iar metoda comparativă a
permis studierea normelor juridice procesual -penale în comparație cu alte norme din legislațiile
străine.
Prin metoda analizei se evaluează fiecare mijloc de probă în parte, avându -se în vedere
caracteristicile specifice, care le dau fiecăruia, de la caz la caz, o anumită prenanță în cadrul
materialului probant.
Cuvintele -cheie ale tezei: mijloace materiale de probă, corp delict, cercetarea la fața
locului, percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri, expertiza judiciară, prezentarea obiectelor
spre identifi care

7
I. BAZELE ȘTIINȚIFICE A MIJLOACELOR MATERIALE DE PROBĂ ÎN
PROCESUL PENAL
1.1 Noțiunea de mijloace materiale de probă în procesul penal
În vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate
să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.
Prin probă se înțelege orice element de fapt care servește la constatarea existenței unei
infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit -o și la cunoașterea împrejurării necesare
justei soluționări a cauzei. În vederea aflării adevărului, organele de urmărire penală și instanța
de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele sale, pe bază de probe, de unde
rezultă rolul activ al organelor judiciare. Activitatea prin care se constată faptele c are interesează
procesul penal se numește probațiune, iar organele judiciare se servesc de probele o bținute prin
mijloace de proba .1
Așadar, reținem că probele reprezintă orice elemente da fapt (împrejurări, realități,
întâmplări) care, datorită relevanței lor informative, servesc la aflarea adevărului și la justa
rezolvare a procesului penal. Probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei
probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării
tuturor p robelor administrate, în scopul aflării adevărului.
În activitatea de stabilire a existenței sau inexistenței infracțiunii, elementele care duc la
realizarea cunoașterii adevărului sunt dovezile. În procesul penal dovezile care duc la realizarea
cunoașteri i poartă denumirea de probe .2
Procesul penal este o activitate de cunoaștere dar și una de activitate judiciară în urma căreia
organele judiciare trebuie să ajungă la aflarea adevărului real și obiectiv. Elementele care asigură
aflarea adevărului în procesul penal sunt faptele, ele sunt elementele care pot face lumină asupra
existenței infracțiunii sau vinovăției infractorului. Faptele provenite din reflectarea urmelor
infracțiunii în realitatea obiectivă, servesc drept probe, în cazul când pot duce l a soluționarea
justă a cauzei. 3
Probele sunt acele elemente de fapt, realități, întâmplări, care servesc la aflarea adevărului și
la soluționarea cauzei. Probele în procesul penal sunt administrate prin mijloacele de probă iar
ele ca urmare au rolul de so luționare justă a cauzelor penale.

1 Eduard Dragomir, Roxana Paliță. Drept procesual penal. București 2009 p. 220
2 Orândaș V. Procedura penală, Chișinău, 2001 p. 260
3 Mrejeru T. Mrejeru B. Probele în procesul penal, Aspecte teoretice și jurisprudența în ma terie, Ed. Uni versul
Juridic, București, 2006, p.60

8
Dicționarul explicativ al limbii române, definește proba ca fiind o dovadă, indiciu, semn,
mărturie sau probațiune.
Pentru ca o cauză penală parvenită în organele judiciare să fie soluționată, organele
competente trebuie să cunoască împrejurările în care s -a săvârșit fapta, datele despre făptuitor,
dar și alte elemente care în finalitate ar putea să indice vinovăția sau nevinovăția persoanei
cercetate.
Conform art. 93 alin.1 CPP RM, „Probele sunt elemente de fapt dobândi te în modul stabilit
de Codul de procedură penală, care servesc la constatarea existenței sau inexistenței infracțiunii,
identificarea făptuitorului, constatarea vinovăției, cât și la stabilirea altor împrejurări importante
pentru justa soluționare a cauze i.”. Probele sunt faptele și împrejurările prin care se constată
adevărul și se soluționează cauza penală. Mijloacele prin intermediul cărora pot fi administrate
probele sunt stipulate în art. 93 alin.2 CPP RM, și sunt următoarele:
1) Declarațiile bănuitului, învinuitului, inculpatului, ale părții vătămate, părții civile, părții
civilmente responsabile, ale martorului;
2) Raportul de expertiza;
3) Corpurile delicte;
4) Procesele -verbale privind acțiunile de urmărire penală și ale cercetării judecătorești;
5) Documentele ( inclusiv documentele oficiale);
6) Înregistrările audio sau video, fotografiile;
7) Constatările tehnico -științifice și medico -legale;
8) Actele procedurale în care se consemnează rezultatele măsurilor speciale de investigații și
anexele la ele, inclusiv stenograma , fotografiile, înregistrările și altele.
În urma definiției probelor date de legislator se pot delimita următoarele semne:
a) Probele sunt date concrete;
b) În temeiul datelor în cauză se stabilesc împrejurările, având importanță pentru
soluționarea cauzelor pe nale;
c) Pot fi obținute din sursele prevăzute de lege;
d) Pot fi acumulate î n ordinea prevăzută de lege .4
Prin urmare, probele în cauzele penale se manifestă prin caracterul lor unitar, indisolubil, al
conținutului (date concrete) și formei (sursele de obținere a acestor date).

4 Pop T. Drept procesual penal. Volumul III, Cluj 1947 , p.134

9
Profesorul Teodoru Gr. Susține că obiectul este izvorul probei, mijlocul de probă, iar datele
ce decurg din schimbările produse pe obiect sau din împrejurările în care a fost găsit un obiect
sunt probele .5
Teoria procedurii penale are drept scop să trateze pe baze științifice problemele, care
contribuie la descoperirea infracțiunilor, la aplicarea justă a pedepselor și la excluderea cazurilor
de punere sub învinuire sau de condamnare a persoanelor nevinovate .
Sarcina primordială a probatoriului într -un proces penal este de a descoperi adevărul și de a
pedepsi făptuitorii. Conținutul probator al procesului penal prin urmare este format din
mijloacele de probă dar și din probele materiale care formează probato riul procesului penal.
Mijloacele materiale de probă au funcția de a oferi organelor judiciare probele necesare
aflării adevărului în cauza penală. Prin urmare probele materiale au ca scop aflarea adevărului și
soluționarea corectă a cauzei penale.
În ca z că obiectul material nu are legătură cauzală cu fapta cercetată, locul faptei și cu
făptuitorul acesta nu are valoare probantă, ele doar împreună prezintă interes în probatoriul
penal.
Obiectele care ajută la soluționarea justă a cauzei penale, poartă denumirea de mijloace
materiale de probă. Obiectul care ajută la aflarea adevărului este un izvor al probelor, mijlocul de
probă; datele ce decurg din schimbările produse asupra obiectului sau din legă turile sale sunt
probe .6
Întrucât aceste mijloace de pr obă constau în obiectele materiale care, datorită legăturilor cu
activitatea infracțională, permit să se stabilească atât împrejurările concrete în care s -a săvârșit
infracțiunea, cât și stabilirea identității infractorului, în literatura juridică au fost numite corpuri
delicte sau mijloace materiale .7
În conformitate cu art.67 CPP RM anterior „Corpuri delicte sunt obiectele, care au servit la
săvârșirea unei infracțiuni sau au păstrat pe ele urme ale ei, ori au format obiectul acțiunilor
criminale ale învi nuitului, precum și banii sau alte obiecte de valoare, dobândite pe cale
criminală, și toate celelalte obiecte, care pot servi drept mijloace pentru descoperirea infracțiunii,
stabilirea împrejurărilor reale ale cauzei, identificarea vinovaților, pentru co nfirmarea învinuirii
ori atenuarea răspunderii.”
Potrivit art.158 alin.1 CPP RM „Corpurile delicte sunt recunoscute obiectele, în cazul în care
există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvârșirea infracțiunii, au păstrat asupra lor

5 Teodoru Gh. Tratat de dret procesual penal, Ediția III -a, Iași 2013 , pag. 326
6 Apetrei M. Drept procesual penal, București 2001 , pag. 83
7 Ibidem, pag. 83

10
urmele acțiuni lor criminale sau au constituit obiectivul acestor acțiuni, precum și banii sau alte
valori ori obiecte și documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracțiunii,
constatarea circumstanțelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru res pingerea învinuirii
ori atenuarea răspunderii penale.”
DEX -ul definește corpul delict ca obiect care a servit sau care era destinat să servească la
săvârșirea unei infracțiuni, obiect care poartă urmele unei infracțiuni sau asupra căruia s -a
săvârșit infra cțiunea, adus în justiție ca probă materia lă contra acuzatului.8
Esența corpurilor delicte în raport cu alte mijloace de probă care conțin descrierea verbală de
către o persoană sau alta a unei împrejurări, consta în reflectarea nemijlocită, materială a
evenimentului care are importanță pentru dosar.
Prin urmare, noțiunea de mijloace materiale de probă are următoarele semne:
1) mijloacele materiale de probă sunt neînsuflețite, adică ele nu pot fi persoane fizice;
2) legătura de cauzalitate dintre mijloacele materiale de probă cu infracțiunea;
3) posibilitatea de stabilire a circumstanțelor infracțiunii;
4) individualitatea mijloacelor materiale.
În desfășurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele
și împrejurările c auzei, precum și cu privire la persoana făptuitorului. De la declanșarea
procesului penal și până la pronunțarea hotărârii, toate mijloacele fondului cauzei sunt rezolvate
cu ajutorul probelor. 9
Sarcina administrării probelor în procesul penal revine orga nului de urmărire penală și
instanței de judecată. La cererea organului de urmărire penala ori a instanței de judecată, orice
persoana care cunoaște vreo probă sau deține vreun mijloc de probă este obligată să le aducă la
cunoștință sau să le înfățișeze. 10
Părțile pot propune probe și cere administrarea lor, aceste cereri neputând fi respinse dacă
proba este concludentă, pertinentă și utilă. Probele au ca principala funcție procurarea de
elemente informative care servesc la cunoașterea adevărului în soluțio narea procesului penal,
deci sunt instrumente de care organele judiciare se folosesc pentru justa soluționare a cauzei și
implicit pentru realiz area scopului procesual penal.11
Mijloacele materiale de probă ocupă un loc important printre mijloacele de probă datorită
largilor posibilități de aflare și strângere a lor, precum și aportului specific pe care îl pot aduce la

8 Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II -a revăzută și adăugită, Academia Română, Institutul de
Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editura Univers Enciclopedic Gold, 2012 , pag.229
9 Eduard Dragomir, Roxana Paliță. Drept procesual pen al. București 2009 , pag. 220
10 Ibidem pag. 221
11 Ibidem pag. 221

11
aflarea adevărului în cauza penală, mai ales acolo unde celelalte mijloace de probă lipsesc sau
sunt insuficiente. Aflarea urmelor și a obiec telor care au vreo legătură cu infracțiunea sau cu
persoanele care au săvârșit -o constituie, de regulă, prima preocupare a organelor de urmărire
penală și rareori activitatea acestor organe rămâne infructuoasă, așa că mijloacele materiale de
probă apar fre cvent pe primul plan. Aceste mijloace, atunci când sunt studiate cu atenție și
cercetate cu ajutorul procedeelor științifice și tehnice moderne, dau la iveală elemente
informative de extremă importanță. Unele obiecte sunt izvorul probe directe, care dovede sc
infracțiunea, iar alte obiecte sunt izvorul unor probe indirecte, care dovedesc faptele probatorii .12
Astfel, corpurile delicte a căror deținere este interzisă de legea penală, dovedesc direct faptul
principal: unele corpuri delicte care sunt produsul in fracțiunii. Alte mijloace materiale de probă,
cum sunt armele găsite la locul faptei, glontele tras, sta bilesc faptele probatorii. 13

1.2 Clasificarea mijloacelor materiale de probă
Obiectele care ajuta la soluționarea justă a cauzei penale, poartă denumirea de mijloace
materiale de probă. Obiectul care ajută la aflarea adevărului este un izvor al probelor, mijlocul de
probă; datele ce decurg din schimbările produse asupra obiectului sau d in legăturile sale sunt
probe .14
Probele în procesul penal au f ost împărțite în mai multe categorii, în funcție de diverse
criterii.
Astfel, după funcția procesuală, probele pot fi în sprijinul învinuirii sau în sprijinul apărării:
a) Probele în acuzare, sunt cele care servesc la dovedirea vinovăției făptuitorului și la
existența circumstanțelor agravante;
b) Probele în apărare, tind să dovedească nevinovăția făptuitorului sau existența unor
circumstanțe atenuante.
În funcție de criteriul legăturilor cu obiectul probațiunii, probele se împart în:
a) Probe directe, sunt cele care dovedesc, nemijlocit, vinovăția sau nevinovăția învinuitului
sau inculpatului. Astfel de probe sunt: relatările martorilor oculari, prinderea în flagrant
delict;
b) Probele indirecte, sunt cele care nu dovedesc nemijlocit existența sau inexistența fapte i,
vinovăția ori nevinovăția făptuitorului, dar care, prin coroborare cu alte probe, pot

12 Teodoru Gh. Drept procesual penal. Partea Generală. Iași 2007 , pag.128
13 Ibidem pag. 128
14 Apetrei M. Drept procesual penal, București 2001 , pag. 83

12
conduce la concluzii privitor la existența sau inexistența faptului principal; constituie
probe indirecte: relațiile conflictuale dintre inculpat și victimă, găsirea l a locul săvârșirii
infracțiunii a unui obiect aparținând inculpatului etc.
În funcție de izvorul din care provin, probele se împart:
a) Probe imediate, numite și nemijlocite sau primare și care sunt acele probe obținute din
„prima sursă”, deci dintr -un izvor direct.
b) Probe mediate, numite și derivate, mijlocite, secundare, care nu provin direct de la
izvorul lor, fiind obținute dintr -o sursă mai îndepărtată, adică sunt probe ce ajung la
cunoștința organului judiciar printr -un factor intermediar .15
Din pct.10 al Hotărârii Plenului CSJ RM nr.23 din 28.06.2004 „Cu privire la practica
judiciară în procesele penale despre sustragerea bunurilor”, în calitate de corpuri delicte în cazul
tâlhăriei pot fi administrate arme, iar în unele cazuri și pentru purtarea, păstrar ea, procurarea,
fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor și munițiilor, sustragerea lor .16
În calitate de corpuri delicte în caz de cercetare a tâlhăriei și jafurilor pot fi și alte obiecte
folosite în calitate de armă, avându -se în veder e obiectele cu care victimei i s -au cauzat, sau
putea să i se cauzeze vătămări periculoase pentru viață ori sănătate (cuțite, inclusiv de bucătărie,
bricuri, topoare, s.a.) precum și obiecte destinate pentru dezorientarea temporară a victimei, cum
ar fi re volvere, balonașe s.a.
În probarea jafului și tâlhăriei pot fi utilizate măști, peruci, ochelari, îmbrăcăminte de sex
opus, pentru situațiile când făptuitorii se deghizează . 17
În cercetarea huliganismului sunt utilizate drept corpuri delicte arme de foc sa u arme albe,
precum și obiecte speciale adaptate pentru vătămarea integrității corporale, care urmează a fi
considerate cele care au fost adaptate de făptuitor din timp sau în momentul săvârșirii acțiunilor
huliganice, precum și obiectele care, deși n -au fost supuse prelucrării, au fost special pregătite de
către făptuitor și se aflau cu el tot cu același scop . 18
În Hotărârea Plenului CSJ RM nr.31 din 09.11.1998 „Cu privire la practica judiciară în
cauzele penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală,
sustragerea armelor de foc, a munițiilor sau, a substanțelor explozive, pă strarea neglijentă a

15 Eduard Dragomir, Roxana Paliță. Drept procesual penal. București 2009 , pag.222;
16 Hotărârea Plenului CSJ RM nr.23 din 28.06.2004 Cu privire la practica judiciară în procesele pena le despre
sustragerea bunurilor, pag.6;
17 Ibidem pag. 6;
18 Ibidem pag. 11;

13
armelor de foc și a munițiilor” se explică sensul noțiunilor de armă de foc și armă albă, muniții și
substanțe explozive. 19
Prin urmare, prin armă de foc se înțelege armă a cărei funcționare determină aruncarea unuia
sau a mai multor p roiectile. Arma albă se consideră acea armă care este destinată și adaptată
pentru a vătăma, a omorât ființe umane cu aplicarea forței musculare prin contact nemijlocit cu
tăiere, înțepare, spargere -fărâmițare. Munițiile sunt: proiectilele și încărcăturile de orice fel, care
pot fi utilizate la arme și pot fi fabricate industrial sau confecționate în mod meșteșugăresc.
Substanțele explozive sunt: praful de pușcă, dinamita, trotilul, nitroglicerina, alte amestecuri
chimice, produse în mod industrial sau meșt eșugăresc, care au capacitatea de a exploda în urma
aprinderii, lovirii sau detonării.
Pct.5 al Hotărârii Plenului CSJ RM nr.19 din 10.07.1997 „Despre practica judiciară în
cauzele privind contrabanda și contravențiile administrative vamale”, regăsim noți unea de
„valori culturale” care reprezintă valorile cu caracter religios sau laic pe care fiecare stat le
consideră drept un interes pentru arheologie, perioada preistorică, istorie, artă și știință și care
sunt raportate la categoriile enumerate:
a) Colecții rare și mostre ale florei și faunei, mineralogiei, anatomiei și obiecte care prezintă
interes pentru paleontologie;
b) Valori ce se referă la istorie, inclusiv la istoria științei și tehnicii, istoria războaielor și
societății, cât și cele referitoare la via ța personalităților, naționale de vază, oamenilor de
cultură, savanților și artiștilor și la evenimente naționale remarcabile;
c) Comorile arheologice și descoperirile arheologice;
d) Părțile componente demontate ale monumentelor de artă și istorie și locurile a rheologice;
e) Obiectele cu o vechime de peste 100 de ani, cum ar fi inscripțiile, monedele și ștampilele
imprimate;
f) Materialele etnologice;
g) Valorile de artă: pânze, tablouri și desene complet lucrate de mână pe orice bază și din
orice materiale; opere origin ale de artă sculpturală din orice materiale; opere originale de
gravură, stampă; colecții originale de artă și ansambluri din orice materi ale. 20
Obiectele care ajută la soluționarea justă a cauzei penale, poartă denumirea de mijloace
materiale de probă. Di n motiv că mijloacele de probă constau în obiectele materiale care, datorită

19 Hotărârea Plenului CSJ RM nr.31 din 09 .11.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea
(portul), păstrarea (deținerea), transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a
munițiilor sau a substanțelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor, pag. 367,281 ;
20 Hotărârea Plenului CSJ RM nr.19 din 10.07.1997 Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda și
contr avențiile administrative vamale, pag. 226

14
legăturilor cu activitatea infracțională, permit să se stabilească atât împrejurările concrete în care
s-a săvârșit infracțiunea, cât și stabilirea identității infractorului, în l iteratura juridică au fost
numite corpuri d elicte sau mijloace materiale .21
Mijloacele materiale de probă, pot fi divizate în
a) mijloace materiale propriu -zise, sunt obiectele care conțin urme de orice fel ale săvârșirii
faptei, precum și obiectele care poartă urme cu privire la faptă sau la făptuitor (ex.
cadavrul, otrava, moneda falsificată, urmele de mâini, urmele de dinți s.a.) . În
criminalistica se folosesc în mod curent diferite procesele de copiere sau ridicare a
urmelor, când acestea se regăsesc pe obiecte ce nu pot fi ridicate și transportate sau sunt
supuse prin natura lor pericolului de dispariție.
b) mijloace materiale asi milate, sunt obiectele care fără a conține sau purta urme ale faptei,
au vreo legătură cu acea faptă ori cu întâmplări care au posedat -o sau i -au urmat, sau cu
diferite împrejurări din care s -ar putea deduce vinovăția sau nevinovăția făptuitorului
„orice a lte obiecte care pot servi la aflarea adevărului”.
Datele de fapt care sunt utilizate în calitate de probă sunt incluse în anumite mijloace de
probă, enumerate în art.93 din CPP RM. Acestea sunt:
– declarațiile învinuitului, bănuitului, inculpatului, părț ii vătămate, părții civile, părții
civilmente responsabile, martorului;
– raportul de expertiză;
– corpurile delicte, procesele -verbale privind acțiunile de urmărire penală și ale cercetării
judecătorești;
– documentele, înregistrările audio sau video, fotografiile;
– constatările tehnico -științifice și medico -legale.
În fine, mijloacele materiale de probă mai pot fi împărțite în diferite categorii în funcție de
scopul sau obiectul folosirii acestora în procesul penal: stabilirea existenței sau inexiste nței
elementelor constitutive ale infracțiunii, a termenilor acesteia, a situației, a diferitelor
circumstanțe etc.
Pentru a fi calificate ca probe, conform legii trebuie să fie respectată ordinea procesuală de
depistare, ridicare și fixare a corpurilor d elicte, această ordine are următoarele etape:
1) fixarea procesuală a împrejurărilor depistării obiectelor, care pot fi corpuri delicte (în
procesul -verbal de cercetare la fața locului, de percheziție sau ridicare etc.);
2) examinarea și descrierea detaliată a corpurilor delicte în procesul -verbal corespunzător;

21 Apetrei M. Drept procesual penal, București 2001 , pag.83;

15
3) emiterea unei ordonanțe de anexare a copurilor delicte la dosarul penal (art.158 alin.2
CPP RM).
Prin urmare, putem susține că mijloacele materiale de probă în procesul penal, reprezintă
toate obiectele materiale și documentele, care au fost administrate în conformitate cu Codul de
procedură penală al Republicii Moldova, precum și obiectele care sunt produsul unei anumite
infracțiuni.

1.3 Ridicarea și păstrarea mijloacelor materiale de probă
Conform art . 19 alin.3 CPP RM, organul de urmărire penală, are obligația de a lua toate
măsurile prevăzute de lege pentru cercetarea sub toate aspectele, completă și obiectivă, a
circumstanțelor cauzei, de a evidenția atât circumstanțele care dovedesc vinovăția bănui tului,
învinuitului, inculpatului, cât și cele care îl dezvinovățesc, precum și circumstanțele care îi
atenuează sau agravează răspunderea.
Administrarea probelor este un proces care asigură realizarea sarcinilor procesului penal.
Conținutul acestor activi tăți constă într -o totalitate de acțiuni procesuale înaintate spre strângerea
și înaintarea probelor. Strângerea probelor se efectuează de către organul de urmărire penală și
procuror, apărătorul poate să contribuie la strângerea probelor prin prezentarea și solicitarea unor
obiecte, documente, informații necesare pentru acordarea asistenței juridice s.a. acțiuni.
Pentru a ajunge la cunoștința organului judiciar, mijloacele materiale de probă, după ce în
prealabil au fost căutate și găsite, trebuie fixate. După fixare și sigilare în vederea conservării,
acestea vor fi păstrate în organul judiciar, pentru a sta la dispoziția autorităților pentru
examinare, dar și a părților sau a eventualilor martori. Atunci când deținerea lor nu mai este
necesară instanței, mijloacele materiale de probă pot fi restituite părții vătămate ori părții civile,
în cazul că nu sunt supuse confiscării .22
Pentru ca un obiect sau document să devină corp delict în sensul procesual, trebuie să fie
respectată ordinea procesuală de depistare, ridicare, fixare și sigilarea corpurilor delicte, în
conformitate cu cerințele prevăzute în art.158 CPP RM.
În cadrul ridicării mijloacelor materiale de probă, această acțiune procesuală se face în
prezența persoanei la care se face ridicarea, î n caz că ea lipsește, în prezența unor altor membri
adulți ai acestei familii sau a reprezentantului autorității executive a administrației publice locale.
Documentele, obiectele sau valorile ridicate se împachetează, se sigilează și se semnează de către

22 Sava A. Aprecierea probelor în procesul penal. Iași 2002 , pag. 152

16
subiecții care au fost prezenți la acțiune dar și de persoana care a efectuat ridicare lor, înainte de
transmitere ale acestora organului de urmărire penală.
Ridicarea mijloacelor materiale de probă are loc în cadrul diferitor acțiuni procesuale
organizate de organul de urmărire penală. Ridicarea mijloacelor materiale de probă se efectuează
în baza ordonanței motivate iar rezultatul ei se consemnează în procesul -verbal. Dacă în cadrul
ridicării obiectelor și documentelor au fost utilizate mijloace tehnice, acest fapt se consemnează
în procesul -verbal.
Procesul -verbal de ridicare a mijloacelor materiale de probă se întocmește în 2 exemplare
care se semnează de persoana care a efectuat ridicarea și persoanele care au participat la această
acțiuni procesuală.
Verificarea probelor este o activitate a organului de urmărire penală, a procurorului și
instanței privind constatarea veridicității probei sub aspectul corespunderii datelor de fapt care se
conțin în probă. Verificarea constă în analiza probelor strânse , coroborarea lor cu alte probe,
strângerea de noi probe și verificarea sursei provenienței.
După ce probele au fost verificate, ele trebuie apreciate. Aprecierea trebuie să se bazeze
pe prevederile legale, ele trebuie să fie pertinente, concludente și ut ile. Fiecare probă trebuie să
fie apreciată după veridicitatea sa, adică după însușirile sale și după cât de reale sunt.
În cazul Taburca contra Moldovei din 6 decembrie 2011, nr. 189/10, par.45, Curtea
Europeană a remarcat că acuzațiile de maltratare tre buie să fie susținute de probe
corespunzătoare. În procesul de apreciere a probelor, Curtea a aplicat standardul de probă
„dincolo de orice dubiu rezonabil”. Totuși, astfel de probe pot fi deduse și din coexistența unor
concluzii suficient de întemeiate, c lare și concordante sau a unor prezumții similare
incontestabile privind faptele. Atunci când evenimentele într -o cauză sunt, în totalitate sau în
mare parte, cunoscute numai de autorități, ca în cazul persoanelor aflate în custodia autorităților,
se vor c rea prezumții puternice cu privire la fapte în raport cu leziunile corporale apărute în
perioada detenției. Într -adevăr, sarcina probațiunii aparține autorităților, care trebuie să prezinte
explicații satisfăcătoare și convingătoare, în absența unor asemen ea explicații, Curtea Europeană
poate trage concluzii în defavoarea Guvernului.
Regulile privitoare la păstrarea corpurilor delicte sunt amănunțit descrise și prevăzute de
instrucțiunea cu privire la modul de ridicare, evidență, păstrare și transmitere a c orpurilor delicte,
anexate la cauzele penale, a obiectelor de preț și altor bunuri de către organele de urmărire
penală și procuratura în procesul urmăririi penale aprobate prin ordinul comun al Procurorului
General, Ministerului Afacerilor Interne, Direct orului Serviciului Vamal și Directorului CCCEC
nr. 190/332/348/126 din 20 septembrie 2006.

17
Instrucțiunea prevede anumite condiții de păstrare și transmitere a diferitor corpuri
delicte. În cazul documentelor, scrisorilor și alte note anexate la dosar în ca litate de corpuri
delicte trebuie să fie păstrate în plicuri plasat între foi curate de hârtie. Se interzice de a face
inscripții, notițe și a îndoi coala de hârtie. Plicurile în care sunt puse mai multe scrisori sau
documente, trebuie să se sigileze, să se coase la dosar, să se numeroteze și să conțină lista
documentelor incluse. În cazul pașapoartelor, buletinelor de identitate, livretelor militare, precum
și alte documente pe care le pot avea asupra lor bănuiții, învinuiții arestați, se anexează la
procesul-verbal de reținere sau mandatul de arest, pentru a fi atașate la dosarul personal al
persoanei reținute. Actele personale care nu prezintă interes pentru dosar sunt restituite
bănuiților, învinuiților sau rudelor acestora. De asemenea instrucțiunea ma i prevedere condițiile
de păstrare și transmitere a altor corpuri delicte descrise mai sus.
Articolul 159 CPP RM reglementează modul de păstrare a corpurilor delicte, și anume în
alin.(1) al acestui articol ne este menționat ca: „ corpurile delicte se an exează la dosar și se
păstrează în dosar sau se păstrează în alt mod prevăzut de lege. Corpurile delicte care, din cauza
volumului sau din alte motive, nu pot fi păstrate împreună cu dosarul trebuie fotografiate și
fotografiile se anexează la procesul -verbal respectiv. Obiectele voluminoase, după fotografiere,
pot fi sigilate și transmise spre păstrare persoanelor juridice sau fizice. În acest caz, în dosar se
va face mențiunea respectivă.”
Pentru depozitarea corpurilor delicte în organele afacerilor inte rne se construiește o
încăpere cu stelaje, ușa se capitonează cu foi de metal, la ferestre se pun gratii, semnalizare de
pază și anti incendiară. Dacă astfel de încăperi lipsesc, probele materiale se pun în depozite
speciale.
Persoana răspunzătoare de came ra de depozit a corpurilor delicte, eliberează pe fiecare
corp delict primit o chitanță în trei exemplare, în care este indicat numărul dosarului penal,
numele de familie și prenumele învinuitului, se enumeră amănunțit obiectele primite pentru
păstrare și semnele individuale ale lor. Accesul în camera de depozit este posibilă doar în
prezența persoanei răspunzătoare de ea, însă în caz că ea lipsește, accesul în camera de depozit
este permisă doar în prezența conducătorului organului de urmărire penală sau ș efului
subdiviziunii de urmărire penală.
Corpurile delicte se transmit în Camera de păstrare a corpurilor delicte în baza ordonanței
organului de urmărire penală, în care sunt specificate particularitățile specifice ale obiectului
transmis, numărul dosarul ui penal, articolul în baza căruia a fost pornită urmărirea penală,

18
persoana bănuită sau învinuită de comiterea infracțiunii, iar în cazul lipsei acesteia expunerea
succintă a crimei. 23
Substanțele explozive și alte obiecte care prezintă pericol pentru viața și sănătatea omului
și din acest motiv nu pot fi păstrate în calitate de corpuri delicte, conform art. 159 CPP RM, în
baza ordonanței organului de urmărire penală autorizate de judecă torul de instrucție, se nimicesc
prin metodele respective. În caz de urgență, substanțele explozive pot fi nimicite, în urma
concluziei specialistului, fără autorizarea judecătorului de instrucție, cu prezentarea materialelor
respective, în termen de 24 or e, judecătorului de instrucție pentru efectuarea controlului
legalității acestei acțiuni procesuale.
Mijloacele materiale de probă se păstrează până când asupra lor nu se v -a emite o
hotărâre definitivă a organului de urmărire penală sau instanța de judec ată.
A stabili dinainte valoarea unei probe, în ce măsură poate forma sau nu convingerea
judecătorilor, înseamnă a pune frână în stabilirea adevărului, întrucât este posibil ca proba cu cea
mai mare valoare stabilită de lege, să nu reprezinte realitatea, ceea ce ar determina o concluzie
greșită cu privire la împrejurări le de fapt ale cauzei penale .24

23 Dolea I. Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Comentariu Aplicativ. Chișinău 2016, pag. 433
24 Orândaș V. Procedura penală, Chișinău, 2001 , pag. 61

19
II. PROCEDEE DE ADMINISTRARE A MIJLOACELOR MATERIALE DE
PROBĂ
2.1 Cercetarea la fața locului
Activitatea infracțională în majoritatea cazurilor este însoțită de producerea anumitor
modificări în ambianța locului infracțiunii, cunoscute sub denumirea de urme ale infracțiunii.
Reflectând în mod obiectiv activitatea persoanelor implicate în comiterea actului ilicit, urmele
infracțiunii cons tituie elemente de înaltă valoare probantă, nu de puține ori unice, în măsură să
asigure stabilirea adevărului în procesul penal .25
Pentru a putea fi folosite urmele lăsate în procesul săvârșirii infracțiunii, legislația
procesual -penală în vigoare prevede efectuarea de către organul de urmărire penală a cercetării la
fața locului.
Un loc important în probațiunea procesual -penală, printre alte acte de urmărire penală,
revine cercetării la fața locului, care poate fi de mai multe categorii. În cadrul cercetăr ii la fața
locului pot fi stabilite nu numai circumstanțe care constituie obiectul probator, dar și alte
momente importante, care permit de a orienta într -o direcție corectă investigarea cauzei și de a
înainta versiunile respective. Nu în zadar cercetarea la fața locului este denumita simbolic „cheia
pentru rezolvarea problemei cu mai mulți necunoscuți.
Formula „fața locului” semnifică locul în perimetrul căruia s -a desfășurat activitatea
infracțională, precum și cel în care s -au manifestat consecințele ace steia. Cunoașterea locului
unde s -a consumat activitatea infracțională are o importanță majoră pentru organizarea cercetării
lui în vederea identificării și fixării urmelor infracțiunii, a altor mijloace materiale de probă ce
pot fi valorificate în scopul stabilirii adevărului.
Cercetarea la fața locului este o acțiune de urmărire penala de neînlocuit cu altă acțiune,
întrucât după urme și alte materiale de probă este posibil, mai exact decât din declarațiile
martorilor oculari, să ne imaginăm starea de fa pt de la locul infracțiunii.
O particularitate a cercetării la fața locului este caracterul imediat. Spre deosebire de alte
acțiuni de urmărire penală, care nu suferă amânare, cercetarea la fața locului trebuie realizată
imediat în sensul direct al cuvântu lui. Orice amânare poate duce la schimbarea anturajului,
pierderea urmelor și probelor.
Cercetarea la fața locului se efectuează ori de câte ori organul judiciar consideră că este
necesar, în vederea aflării adevărului, să se examineze:
a) locul săvârșirii in fracțiunii;

25 Simion D. Crimin alistica. Chișinău 2011 , pag. 295;

20
b) locul unde s -au descoperit urmele infracțiunii;
c) locul în care s -au extins urmările infracțiunii. 26
Locul faptei reprezintă perimetrul în limitele căruia se află probele materiale create cu
ocazia săvârșirii infracțiunii, el cuprinde: terenul sau încăperea în care s -a comis infracțiunea,
locul unde s -a produs rezultatul, împrejurările acestor locuri, dac ă sunt purtătoare ale urmelor
create cu prilejul săvârșirii faptei cercetate. Toate aceste zone ale locului faptei sunt legate între
ele prin diferite urme create de infractor în lanțul de activități întreprinse din momentul
pătrunderii sale în perimetrul locului respectiv și până șa părăsirea lui.
Orice loc al faptei poate fi caracterizat prin localizarea într -un anumit spațiu a diferitelor
obiecte aflate într -o anumită poziție, stare, prezentând anumite caracteristici, însuși, legături
spațiale reciproce, modificări, rezultate din activitatea infracțională.
Noțiunea de loc al faptei este la rândul său mai complexă, întrucât ea nu se limitează doar
la o suprafață determinată în interiorul căruia s -a manifestat aspectul concret, obiectiv al
infracț iunii, ci se întinde în spațiu la toate locurile unde s -au materializat consecințele faptei
propriu -zise, precum și la împrejurările acestora. Astfel, un accident aviatic se poate întinde pe
câțiva km ca spațiu de cercetare, de la apariția primelor semne: scurgeri, pierderi de carburant,
desprinderea unei părți a ampenajului ori carenei și până la locul prăbușirii concrete a aeronavei.
Într-un omor, locul aplicării violenței ori chiar al uciderii poate fi altul decât cel în care se
descoperă cadavrul ori pă rții secționate din acesta. Locul realizării unor documente poate fi intr –
un oraș, iar păstrarea și răspândirea bancnotelor contrafăcute să aibă loc în altă localitate.
Cercetarea la fața locului reprezintă o activitate procesuală și tactică a ofițerului d e
urmărire penală, ce rezidă în studierea, perceperea, depistarea, fixarea și ridicarea nemijlocită a
obiectelor, stabilirii stării și proprietății lor, urmelor, indiciilor și poziției reciproce a acestora,
impor tante pentru cauza cercetată. 27
Cercetarea l a fața locului este un procedeu probatoriu care constă în cercetarea
amănunțită a locului unde s -a comis fapta, cu scopul de a cunoaște exact situația locului
săvârșirii infracțiunii, de a descoperi și a fixa urmele infracțiunii, de a stabili poziția și st area
mijloacelor materiale de probă și împrejurările în care infracțiunea a fost săvârșită.
Din punct de vedere criminalistic, investigarea locului faptei are următoarele sarcini:
a) examinarea nemijlocită a locului unde s -a săvârșit infracțiunea;

26 Neicuțescu O. Obiectivitate și subiectivism în expertiza criminalistică, teză de doctor în drept, Chișinău 2009.
https://ru.scribd.com/document/43533591/Obiectivitate -Si-Subiectivism -in-Exp-Crim (vizionat 05.03.2017) ,
pag.177;
27 Gheorghiță M. Tactica cercetării la fața locului. Chișinău 2005 , pag. 5;

21
b) căutarea, d escoperirea, fixarea, ridicarea și examinarea urmelor și a mijloacelor
materiale de probă;
c) determinarea drumului parcurs de infractor, a obiectelor asupra cărora a acționat și a
instrumentelor folosite;
d) determinarea locurilor de unde se puteau percepe anum ite face ale săvârșirii
infracțiunii;
e) verificare unor persoane care au tangențe cu fapta;
f) adunarea altor date care se referă la obiectul probațiunii;
g) luarea unor măsuri de limitare a pagubelor și de prevenire a unor urmări dăunătoare.
În accepțiunea crimin alistica, constituie urme tot ceea ce a rămas material, vizibil sau
invizibil, la locul infracțiunii de la persoana făptuitorului, de la îmbrăcăminte sau încălțămintea
lui, de la vehiculele, armele, instrumentele sau materialele pe care le -a întrebuințat, obiectele ori
fragmentele de obiecte de orice natură, abandonate sau pierdute de infractor la locul faptei,
precum și tot ceea ce s -a putut atașa material, vizibil sau invizibil de la locul infracțiunii asupra
acestuia.
Conform art. 118 alin.1 CPP RM exis tă următoarele tipuri de cercetare la fața locului: a
terenurilor, a încăperilor, a obiectelor, a documentelor, a animalelor, a cadavrelor sau a
animalelor.
La fel în art.134 CPPRM se stipulează cercetarea corespondenței poștale și telegrafice, iar
art.120 CPP RM, examinarea exterioară a cadavrului. O modalitate a cercetării este examinarea
corporală, prevăzută de art. 119 CPP RM.
De regula, cercetarea terenurilor, obiectelor, înscrisurilor, precum și examinarea
cadavrului, este parte integrantă a cercetări i la fața locului. În cazurile în care pentru cercetarea
acestor obiecte este necesar mai mult timp, ele se examinează la locul efectuării urmăririi penale.
În conformitate cu art.279 alin.1 CPP RM, organul de urmărire penală efectuează
acțiunile de urmăr ire penală în strictă conformitate cu prevederile prezentului cod și numai după
pornirea urmăririi penale, cu excepția acțiunilor prevăzute în art.118 (cercetarea la fața locului) și
art. 130 (percheziția corporală sau ridicarea), care pot fie efectuate pâ nă la pornirea urmăririi
penale.
În cercetarea urmelor la fața locului trebuie avut în vedere în permanență faptul că
infractorul, de mult ori, urmărește și chiar reușește ca până la sosirea echipei de intervenție să
șteargă o parte din urme, în special ac ele care pot fi detectate cu ajutorul simțurilor. 28

28 Panaitescu V. Metode de investigare în practica medico -legală ….pag.22;

22
Cercetarea la fața locului constituie o activitate complexă care solicită exactitate și calm,
perseverență și prudență, eforturi și chiar sacrificii din partea echipei îndrituită a o efectua.
Sesizarea cu săvârșirea unei infracțiuni, echipa de cercetare, condusă de procuror, însoțită de
lucrători de poliție din formațiunea judiciar și criminalistică, precum și de medicul legist, trebuie
să se deplaseze în timp util la locul producerii evenimentului. Urgenț a în deplasarea echipei este
motivată de riscul apariției unor modificări a locului faptei, precum și a degradării sau distrugerii
urmelor. Aceste modificări pot fi aduse atât pe făptuitor în mod voi pentru a -și asigura scăparea,
cât și prin acțiunea unor factori neutri.
Conform art.157 alin.1 CPP RM anterior, cât și a art.118 alin.1 CPP RM, cercetării pot fi
supuse și diferite încăperi. În practica organelor de urmărire penală există cazuri când
proprietarii sau locatarii lor se opun pătrunderii în domiciliu acestora. Pen tru atare situații CPP
RM stipulează în art.118 alin.2, emiterea de către organul de urmărire penală a unei ordonanțe,
care urmează să fie autorizată de judecătorul de instrucție. Actul procedural permite pătrunderea
la domiciliu pentru efectuarea la fața locului în cazurile când proprietarii sau locatarii nu -și dau
acordul.
Conform art.118 alin.(1) Cod de procedură penală, cercetarea la fața locului se efectuează
în scopul descoperirii urmelor infracțiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a stabil i
circumstanțele infracțiunii sau alte circumstanțe care au importanță pentru cauză.
Pentru evitarea situațiilor nedorite privitor la dispariția urmelor și mijloacelor materiale
de probă, în art. 301 alin.2 CPP RM este prevăzut că: „acțiunile de urmărire penală sub formă de
percheziție, cercetare la fața locului în domiciliu și punerea bunurilor sub sechestru în urma
percheziției pot fi efectuate, ca excepție, fără autorizarea judecătorului de instrucție, în baza
ordonanței motivate a procurorului, în cazu rile infracțiunilor flagrante, precum și în cazurile ce
nu permit amânare. Judecătorul de instrucție trebuie să fie informat despre efectuarea acestor
acțiuni de urmărire penală în termen de 24 de ore, în scop de control, i se prezintă materialele
cauzei p enale în care sunt argumentate acțiunile de urmărire penale efectuate. În cazul în care
sunt temeiuri suficiente, judecătorul de instrucție, prin încheiere motivată, declară acțiunea de
urmărire penală legală sau, ilegală”.
Art.12 al Declarației Universale ale Drepturilor Omului, art.8 al Convenției Europene
pentru protecția Drepturilor Omului și a libertăților fundamentale precum și art.29 din
Constituția RM, care stipulează pătrundere în domiciliu „numai în condițiile legii”, protejează
din imixtiuni arbi trare în viața familială, precum și în domiciliu. În acest context, examinarea și
verificarea de către instanța de judecată a legalității și temeiniciei cercetării încăperilor de locuit,

23
când locatarii se opun, se manifestă ca o garanție suplimentară și ef icientă de asigurare a
valorilor supreme nominalizate în procesul penal.
Pentru ca mijloacele materiale de probă și elementele de fapt să poată dobândi valoare de
probă, constatările făcute cu prilejul cercetării la fața locului, trebuie să fie consemnate în
mijloacele de probă prevăzute de legea procesuală penală. Mijlocul principal de fixare a
rezultatelor cercetării la fața locului îl constituie procesul -verbal, căruia i se pot anexa fotografii,
schițe, ori înregistrări video. Procesul -verbal de cercetar e la fața locului are un dublu
caracter:primul rând, se numără printre mijloacele de probă cu semnificație majoră în
soluționarea cauzei, iar al doilea rând, constituie o dovadă procedurală de natură a demonstra
îndeplinirea dispozițiilor legale cu ocazia cercetării la fața locului.
Prin proces -verbal se înțelege acel instrument scriptic care atestă starea și descrierea de
ansamblu și detaliu a obiectului respectiv, în care sunt consemnate datele și elementele de fapt
constatate de organul care a făcut cerc etarea sau care a efectuat actul procedural.
Schița locului faptei constituie o modalitate de reprezentare grafică a situației de la fața
locului. În teoria și practica criminalistică sunt validate două variante tehnice de întocmire a
schiței locului fapt ei. Prima, relativ simplă, numita desen -schiță sau schiță simplă, prevede
fixarea grafică a tabloului de la fața locului, a elementelor spațiale și a obiectelor din perimetrul
său, fără a respecta strict dimensiunile reale ale acestora. Limitele spațiale d e la locul faptei,
mărimea obiectelor și a distanței dintre ele, în măsura în care prezintă interes pentru cauză, se
vor consemna prin cifre, constituind valorile măsurărilor efectuate pe parcursul activității de
cercetare.
Sub aspectul formei, procesul -verbal de cercetare la fața locului faptei trebuie să răspundă
unor exigențe de stil, cât și unor cerințe:
a) trebuie să fie obiectiv, prezentând imaginea fidelă a locului faptei așa cum a fost
percepută de colectivul de cercetare;
b) trebuie să fie com plet, evidențiind toate constatările făcute;
c) să se caracterizeze prin precizie și claritate în descrierea urmelor și mijloacelor de
probă, fiind făcută în mod detaliat redactarea făcându -se într -un limbaj accesibil,
folosindu -se unii termeni de strictă spe cialitate;
d) trebuie să fie concis, toate constatările făcute de către echipa de cercetare să se
regăsească într -o formă concretă.

24
În baza rezultatelor cercetării la fața locului, uneori este indicată efectuarea perchezițiilor
la locul de trai al persoanelor reținute, dispunerea inventarierilor și a reviziilor documentare, iar
în caz de necesitate și a altor acte de urmărire penală în conformitate cu legea.
Prin urmare, efectuând cercetarea la fața locului, organul de urmărire penala trebuie să
depună efortur i susținute pentru determinarea modului în care s -a activat, acesta, pe bună
dreptate, reprezentând, în majoritatea cazurilor, punctul de plecare în desfășurarea activității de
cercetare . 29
În cazul omorului la comandă, specificul examinării locului faptei , este determinat de
conținutul situației criminale. Una din trăsăturile specifice ale acestei acțiuni procedurale este
legată de dificultatea stabilirii hotarelor examinării locului faptei. Eficiența examinării locului
faptei sporește simțitor dacă aceast a este inclusă în structura operației tactice, din componența
căreia mai fac parte examenul exterior al cadavrului, urmărirea infractorilor „pe urme
proaspete”, verificarea operativă a apartamentelor, caselor din apropierea locului faptei în scopul
stabili rii martorilor și a suspecților, examinarea teritoriului adiacent și, de asemenea, punerea în
aplicare a acțiunilor de căutare -barare etc. În cazul efectuării reușit a operației tactice, aceasta se
încheie cu reținerea suspecților și cu perchezițiile lor c orporale. 30
În practica judiciară a Republicii Moldova, există cazuri când cercetarea la fața locului
fără consemțământul proprietarului. Un exemplu ar fi decizia Colegiului penal al Curții Supreme
de Justiție nr.1ra -86/09 din 14 ianuarie 2009.
„Cercetar ea la fața locului în gospodăria lui B.L. a fost efectuată fără consimțământul
acesteia, pe când în CPP RM se consemnează că cercetarea la fața locului la domiciliul fără
permisul persoanei căreia i se limitează dreptul inviolabilității domiciliului se efe ctuează în baza
ordonanței motivate a organului de urmărire penală. După cum rezultă din materialele dosarului,
ordonanța motivată a organului de urmărire penală privind efectuarea cercetării la fața locului
lipsește, în materialele dosarului fiind prezent numai procesul -verbal de cercetare la fața locului,
autorizat de judecătorul de instrucție D.G. la 17.06.2007. Cu toate acestea, la baza sentinței de
condamnare a lui L.B., au fost puse anume aceste două documente procesuale, care au fost
dobândite cu înc ălcarea normelor procesuale penale.
În conformitate cu art.118 alin.(2) Cod de procedură penală, prevede că, efectuarea
cercetării la fața locului la domiciliu fără permisul persoanei căreia i se limitează dreptul
prevăzut în art.12 CPP RM se efectuează î n baza ordonanței motivate a organului de urmărire

29 Simion D. Criminalistica. Chișinău 2011 pag.300;
30 Gheorghiță M. Tratat de metodică criminalistică . Chi șinău 2015, pag. 156

25
penală, cu autorizarea judecătorului de instrucție. Prin urmare actul de cercetare la fața locului
este ilegal și nu poate fi adus în instanța de judecată ca probă.”
O sarcină deosebit de importantă a orga nului, sub a cărui conducere s -a desfășurat
cercetarea la fața locului, constă în aprecierea rezultatelor obținute. Imediat după încheierea
activității de cercetare, la fața locului faptei, apoi la sediul acestuia, toți membrii echipei vor
purcede la o ana liză profundă a urmelor și a mijloacelor materiale de probă în parte și în
contextul situației de fapt de la fața locului în vederea determinării valorii lor probante, a măsurii
în care pot contribui la clarificarea împrejurărilor cauzei.
Din cele de mai sus rezultă că cercetarea la fața locului reprezintă activitatea procedurală,
al cărei conținut îl constituie examinarea nemijlocită de către organul de urmărire penală a unui
teren deschis ori a unei încăperi, în care a avut loc fapta sau în perimetrul că rora s -au manifestat
consecințele ei, a obiectelor ce alcătuiesc ambianța acestora, în vederea descoperirii, fixării și
ridicării urmelor infracțiunii și a altor mijloace materiale de probă necesare stabilirii naturii
infracțiunii, identificării făptuitoru lui, a modului și împrejurărilor în care s -a activat.
Prin urmare, cercetarea la fața locului se dovedește de a fi una dintre cele mai complexe
activități de urmărire penală, activități ale cărei rezultate adeseori influențează în mod direct
cercetarea și, în consecință, soluționarea cauzei penale. Cercetarea la fața locului are o
importanță majoră deoarece asigură colectarea probelor materiale ale infracțiunii.

2.2 Percheziția. R idicarea de obiecte și înscrisuri
Potrivit art.158 alin.3 pct.2 CPP RM în afară de cercetarea la fața locului, alte procedee
probatorii de dobândire a corpurilor delicte sunt percheziția și ridicarea de obiecte și documente
(înscrisuri).
Percheziția este o activitate procesuală orientată la examinarea forțat a persoanei, a
încăp erii, a loturilor de teren care se află în custodia persoanei percheziționate și a membrilor
familiei sale, sau a unei organizații, pentru căutarea și ridicarea obiectelor ascunse, ce au
importanță pentru dosar, precum și pentru depistarea persoanei anunț ate în căutare sau a
cadavrului. 31
Percheziția are unele sarcini generale și sarcini concrete care o caracterizează, prin
urmare percheziției îi revin următoarele sarcini concrete:

31 Ливщиц Е.М., Белкин Р.С., Тактика следственных действий, М., Изд. Новый Юристъ, 1997 , pag. 81;

26
1. Descoperirea de obiecte sau documente ce conțin sau poartă urmele infracțiun ii –
acestea pot fi variate în funcție de infracțiune, mecanismul de comitere a acesteia,
persoana infractorului sau modalitatea de cooperare a făptașilor la comiterea acesteia;
2. Descoperirea de obiecte, documente sau valori care au fost folosite ori au fo st
destinate să servească la comiterea faptei – acestea pot fi diferite instrumente de
efracție, arma din care a fost omorâtă victima, conținutul unor înscrisuri destinate
șantajului unei persoane, mijloacele de transport de care s -au folosit infractorii l a
săvârșirea faptei s.a.;
3. Descoperirea unor obiecte, documente sau valori care reprezintă produsul infracțiunii
– bunurile care au trecut în posesia infractorului ca consecință a comiterii faptei
ilegale, bunurile la care au atentat;
4. Identificarea și ridicarea bunurilor provenite din activitatea criminală;
5. Descoperirea persoanelor dispărute de la domiciliu, a cadavrelor ori a părților de
cadavre.
6. Descoperirea unor obiecte, valori, documente deținute nelegitim;
7. Descoperirea unor obiecte sau valori care vor fi sechestrate în vederea asigurării
acțiunii civile în procesul penal.
Conform art. 128 alin5. CPP RM, dacă obiectele și documentele căutate sunt predate
benevol, persoana care efectuează urmărirea penală se va limita la ridicarea acestora fără a mai
efectua alte măsuri de investigații.
Percheziția este actul de urmărire penală, care constă în examinarea forțată a persoanei
fizice, a domiciliului, a încăperilor, a depozitelor, a unor porțiuni îngrădite de teren, a mijloacelor
de transport, care se afl ă în proprietatea, posesia sau administrarea persoanelor fizice și juridice,
în scopul depistării și ridicării obiectelor ce au importanță pentru dosarul cercetat.
Prin urmare, conținutul percheziției constă în faptul că această acțiune procesuală se
efectuează prin constrângere, fără a avea voința sau acordul proprietarul sau posesorului. Scopul
percheziției este căutarea, descoperirea și ridicarea anumitor instrumente care au servit la
săvârșirea infracțiunii, obiecte și valori dobândite în urma infracți unii, precum și alte obiecte sau
documente care ar putea avea importanță pentru cauză.
Drept condiție pentru efectuarea percheziției servește presupunerea întemeiată a
organului de urmărire penală bazată pe probe sau materialele de investigație operativă. Probele
care dau temei de efectuare a percheziției trebuie administrate cu respectarea legii procesual

27
penale, inclusiv cu indicarea sursei de proveniență. Percheziția poate fi efectuată în orice etapă a
urmăririi, imediat după ce au apărut temeiurile de e fectuare.
În cazul Funke contra Franței din 25 februarie 1993, nr.10828/84, par.56, Curtea
Europeană a admis că în speța dată s -ar putea considera necesară recurgerea la astfel de măsuri
ca percheziția domiciliului și sechestrare, pentru a obține probe fi zice, în caz de necesitate,
pentru a urmări în justiție persoanele responsabile. Cu toate acestea, legislația și practica
relevantă trebuie să asigure garanții adecvate și efective împotriva oricărui abuz. Însă, în cauza
dată, această exigență nu a fost sa tisfăcută deoarece autoritățile vamale dispuneau de competențe
foarte mari, în special ele dispuneau de competențe exclusive în evaluarea utilității, numărului,
duratei și proporției inspecțiilor. Pe lângă acestea, în absența unei exigențe privind mandatul
judiciar, restricțiile și condițiile prevăzute de lege erau prea indulgente și deficiente în raport cu
legitimitatea scopului urmărit de ingerințele în drepturile reclamantului.
După natura obiectului de cercetat în cadrul percheziției, deosebim percheziț ia locurilor
deschise, a încăperilor și a persoanelor
Noțiunea de loc deschis, ca obiect al percheziției, cuprinde terenurile aflate în
proprietatea sau folosința exclusivă a unei persoane (curtea, grădina).
Doctrina procesual penală a stabilit că pot fi p ercheziționate atât încăperile de locuit
(casă, apartament) cât și încăperile auxiliare (beciuri, hambare).
Potrivit art.6 alin.1 pct.11 CPP RM prin domiciliu se înțelege locuința sau construcția
destinată pentru locuirea permanentă sau temporară a unei sa u a mai multor persoane (casă,
apartament, vilă s.a.), precum și încăperile anexate nemijlocit la acestea, constituind o parte
individuală (verandă, balcon s.a.), precum și încăperile anexate nemijlocit la acestea, constituind
o parte indivizibilă terasă, beci, un loc de uz comun.
Temei juridic de efectuare a percheziției este ordonanța motivată a organului de urmărire
penală, care trebuie să fie autorizată de judecătorul de instrucție (art.125 alin.2 CPP RM) .
Dacă persoana refuză deschiderea încuietorilor ușilor și nu se poate pătrunde în încăpere,
atunci sunt puse în aplicare mijloace speciale de deschidere. Acestea pot fi ciocane, clește sau
instrumente performante de găurit sau de tăiat. Dacă folosirea acestor instrumente va lua mult
timp și există peri colul distrugerii obiectelor, documentelor căutate, pentru distrugerea lacătelor
sau balamalelor vor fi aplicate dispozitive speciale explozive de direcție. Folosirea acestora
trebuie să provoace o câtă mai mică pagubă, să nu distrugă alte bunuri care nu a parțin celui

28
percheziționat și nu în ultimul rând, să nu fie pusă în pericol sănătatea și viața persoanelor fie din
grupa percheziționată, fie di interio rul încăperii. 32
În situația de delict flagrant, percheziția poate fi efectuată în baza unei ordonanțe
motivate fără autorizația judecătorului de instrucție, urmând ca acestuia să -i fie prezentate
imediat nu mai târziu de 24 ore de la terminarea percheziției, materialele obținute, indicând
motivele efectuării ei. Potrivit art.6 pct.10) CPP RM, delict flagra nt este infracțiunea descoperită
în momentul săvârșirii ei sau înainte ca efectele ei să se consume „judecătorul de instrucție va
verifica legalitatea acestei acțiuni procesuale și în cazul constatării faptului căci percheziția a fost
efectuată legal, conf irmă rezultatul acestei prin rezoluție” (art.125 alin.4 CPP RM).
Persoanele ale căror drepturi au fost limitate prin efectuarea percheziției pot să înainteze
judecătorului de instrucție o plângere care să vizeze acțiunile organului de urmărire penală în
timpul efectuării percheziției, inclusiv cerându -se ca recunoașterea percheziției să fie considerată
ilegală.
Percheziția încăperilor în cazurile omorului la comandă are anumite particularități:
1) Orice percheziție trebuie bine pregătită;
2) În legătură cu faptul că bănuiții pot fi înarmați și agresivi, deosebit de minuțios se
elaborează procedeele cele mai eficiente de pătrundere în obiectul percheziționat și de
capturare fizică a suspectului, de stabilire aici a unei ordini optime de lucru;
3) În echipa care se efe ctuează percheziția, trebuie de avut un grup de asigurare pentru a
putea curma opunerea de rezistență și a păzi locul percheziției: toate intrările și
ieșirile, precum și persoanele care se află acolo;
4) În timpul percheziției, o atenție deosebită se atrage descoperirii armelor și munițiilor,
diverselor ascunzători: în pereți, în poduri, subsoluri, în pământ etc.
5) În cadrul percheziției este necesar, de ridicat și apoi de examinat minuțios
îmbrăcămintea persoanelor bănuite, cu scopul de a descoperi pe ea urme le
împușcăturii, microparticule de metal, substanțe explozive etc.;
6) În cazul în care ofițerul de urmărire penală nu este sigur de rezultatele pozitive ale
percheziției încăperii, el poate aplica procedeul tactic de eliminare a bănuitului de la
locul unde se efectuează percheziția, cu scopul ca, pe parcursul celorlalte
interogatorii, să utilizeze eficient lipsa de informare sau informarea insuficientă a
persoanei bănuite;

32 Жогин Н.В., Фаткулин Ф.Н., Предварительное следствие в советском уголовном процессе, Москва, Из д.
Юридическая литература, 1965 , pag . 498;

29
7) În dependență de situația concretă, după terminarea percheziției, este rațional, uneor i,
de a lăsa în încăpere o respectivă ambuscadă, cu scopul de a -i reține pe posibilii
complici. 33
Rezultatele percheziției urmează a fi prezentate, judecătorului de instrucție în termen de
24 de ore pentru a fi verificate, în conformitate cu art.128 alin.4 CPP RM.
Gh.Doraș menționează că percheziția este un act de urmărire penală și de tactică
criminalistică prevăzută în legislația procesual -penală în vederea descoperirii ș i colectării
probelor materiale. 34
Pe lângă percheziția domiciliară, legislația RM re glementează și percheziția corporală.
Legea ocrotește în egală măsură atât inviolabilitatea domiciliului, cât și libertatea individuală.
Art. 23 din Constituția Republicii Moldova reglementează libertatea individuală, în pct.2 este
menționat că percheziția unei persoane este permisă numai în cazurile și conform procedurii
prevăzute de lege. După caracterul acesteia, percheziția corporală este percepută de persoana
percheziționată ca o acțiune dură de constrângere.
Percheziția corporală fără întocmirea ordon anței despre aceasta și fără autorizația
judecătorului se poate efectua:
– La reținerea bănuitului, învinuitului, inculpatului;
– La aplicarea față de bănuit, inculpat a măsurii preventive de arestare;
– În cazul în care există suficiente temeiuri de a presupune că persoana prezentă în
încăperea unde se efectuează percheziția sau ridicarea poate purta asupra sa documente
sau alte obiecte care pot avea importanță probatorie în cauza penală.
Din punct de vedere tactic criminalistic, perchezițiile corporale se dispu n și efectuează în
special în infracțiunile flagrante, la depistarea unor infractori care s -au sustras urmăririi penale
sau judecății, în timp ce perchezițiile domiciliare trebuie dispuse și efectuate la momentul tactic
apreciind ca oportun și necesită o p regătire prealabilă. Percheziția corporală se face numai de
către o persoană de același sex cu persoana percheziționată.
În cazul omorului la comandă perchezițiile trebuie să fie bine pregătite, iar în cazul când
pentru pregătirea lor nu există suficient t imp, acestea trebuie să fie bine asigurate fizic cu forțe
suficiente, respectându -se toate măsurile de securitate.
Percheziția corporală a bănuitului se face cu respectarea măsurilor deosebite de securitate,
întrucât este posibilă opunerea rezistenței fiz ice și chiar atacul armat sau evadarea. Percheziția

33 Gheorghiță M. Tratat de metodică criminalistică. Chișinău 2015 , pag. 159;
34 Simion Gh. Doraș. Criminalistica. Volumul I, Tehnica criminalistcă. Chișinău 1996 , pag. 85;

30
corporală în aceste situații se efectuează, de către doi -trei colaboratori, unul dintre care
efectuează nemijlocit acțiunile de căutare, iar ceilalți asigură această acțiune, aflându -se la câțiva
metri de la persoana percheziționată, urmăresc atent comportamentul reținutului pentru ca, în
orice moment, să poată acorda ajutorul necesar persoanei care percheziționează, inclusi v ajutorul
prin aplicarea armei. 35
Consemnarea rezultatelor percheziției persoanei se face atât prin procesul -verbal, cât și prin
fixarea lor cu ajutorul fotografiei sau înregistrării video și sunt însoțite de declarația luată imediat
a persoanei percheziționată.
Potrivit art.125 alin1 CPP RM: „organul de urmărire penală este în drept să efectueze
percheziția dacă din probele acumulate sau din materialele activității speciale de investigații
rezultă o presupunere rezonabilă că într -o anumită încăpere ori într -un alt loc sau la o anumită
persoană se pot afla instrumente ce au fost destinat e pentru a fi folosite sau au servit ca mijloace
la săvârșirea infracțiunii, obiecte și valori dobândite de pe urma infracțiunii, precum și alte
obiecte sau documente care ar putea avea importanță pentru cauza penală și care prin alte
procedee probatorii n u pot fi obținute”.
Similară percheziției, dar nu identică, ridicarea de obiecte și documente reprezintă o
activitate procedurală prevăzută în mod distinct în legislația procesual penală în vigoare.
Potrivit art.126 al Codului de procedură penală, în situ ația în care se cunoaște că anumite
obiecte sau documente ce pot servi ca mijloace de probă în procesul penal se găsesc în posesia
unei persoane fizice sau juridice, organul de cercetare efectuează ridicarea lor. Această acțiune
procesuală se efectuează do ar în cazul în care este cunoscut cu certitudine locul aflării obiectelor
și documentelor.
Ridicarea de documente ce conțin informații care constituie secret de stat, comercial, bancar,
precum și ridicarea informației privind convorbirile telefonice se fa c numai cu autorizația
judecătorului de instrucție. Ridicarea de obiecte sau documente în alte situații, este efectuată în
baza ordonanței motivate a organului de urmărire penală.
În art.100 alin.3 CPP RM se prevede că bănuitul, învinuitul, inculpatul, ap ărătorul,
acuzatorul, partea vătămată, partea civilă, partea civilmente responsabilă și reprezentanții lor,
precum și alte persoane fizice sau juridice, sunt în drept să prezinte informații orale și scrise,
obiecte și documente care pot fi utilizate a mijl oace de probă.
Spre deosebire de bănuit, învinuit, inculpat, care sunt în drept a prezenta corpuri delicte,
victima și partea vătămată și partea civilă, nu numai are dreptul de a prezenta obiecte și

35 Simion D. Criminalistica. Chișinău 2011 , pag. 158;

31
documente, dar au și obligația în virtutea art.58 alin.8 pct.2 și art.60 alin.2 pct.3, art.62 alin.2
pct.3 CPP RM să prezinte, la solicitarea organului de urmărire penală, obiecte, documente și alte
mijloace de probă de care dispune, precum și mostre pentru cercetare comparativă. Când organul
de urmărire penală se confruntă cu refuzul de a preda obiectul sau documentul solicitat, sau
refuzul de a permite accesul în domiciliu, organul de urmărire penală va renunța la ridicare și va
realiza percheziția, în baza unei ordonanțe motivate, fără autorizația judecătorulu i de instrucție,
urmând ca acestuia să i se prezinte imediat, dar nu mai târziu de 24 de ore de la terminarea
percheziției, materialele obținute în urma percheziției efectuate, indicându -se motivele efectuării
ei.
Apărătorul și reprezentanții sunt în drep t de a participa atât la percheziție, cât și la obiectelor
și documentelor. Ei sunt în drept să facă obiecții, declarații în orice moment al percheziției, acest
fapt fiind consemnat în procesul verbal al acțiunii procesuale.
Procesul – verbal este principa lul mijloc de consemnare a rezultatelor unei percheziții sau a
ridicării de obiecte și înscrisuri. El va trebui să cuprindă, în primul rând: data și locul de
încheiere, numele și calitatea celui care -l încheie, datele de identificare ale martorilor – asistenți
și ale persoanelor la care se referă procesul – verbal, descrierea celor constatate și a măsurilor
luate. De asemenea, procesul verbal va trebui să cuprindă în plus, mențiunea referitoare la locul,
timpul și condițiile în care au fost descoperite și r idicate obiectele și înscrisurile, enumerarea și
descrierea lor amănunțită, pentru a putea fi recunoscute. Totodată, se vor face mențiuni despre
obiectele care nu au fost ridicate, precum și despre acelea care au fost lăsate în păstrarea.
Descrierea obiect elor și înscrisurilor descoperite, a ascunzătorilor sau locurilor în care au fost
găsite, trebuie să se facă riguros, exact, fără a se omite nici o caracteristică generală sau
particulară.
În Decizia Colegiului penal lărgit al CSJ nr. 1ra -211/2010 din 2 martie 2010 s -a constatat
faptul că instanța de apel nu a soluționat fondul apelului în raport cu normele de procedură
procesuală penală. Prin urmare, în partea descriptivă a deciziei contest ate, instanța de apel a
concluzionat că vinovăția inculpatei este demonstrată și prin procesul -verbal de cercetare la fața
locului, prin care s -a efectuat o percheziție la domiciliul inculpatei și a fost ridicat pachetul cu
substanța narcotică. Însă, ulter ior, instanța de apel a menționat că „percheziția și cercetările
menționate au fost efectuate cu încălcările normelor de procedură penală – art. 6 pct. 49), 128
alin. (1) -(3) Cod de procedură penală – în absența ordonanței motivate a organului de urmărire
penală, pe timp de noapte, acțiuni prin care inculpatei i -a fost încălcat dreptul la inviolabilitatea
domiciliului” Pe lângă aceasta, instanța de apel nu s -a pronunțat asupra legalității raportului de

32
constatare tehnico -științifică a substanței ridicate la fața locului din 04 aprilie 2008 în relație cu
ordonanța de pornire a urmăririi penale din 14 aprilie 2008.
În doctrină, percheziția este considerată o activitate de urmărire penală și de tactică
criminalistică care constă în căutarea asupra unei persoane fizice, în locuința acesteia, ori în
locurile unde își desfășoară activitatea o persoană juridică, din probe și mijloace materiale de
probă, ori de persoane, atunci când se consideră că o asemenea activitate este necesară pentru
buna desfășurare a procesului. 36
Așadar, putem afirma că ridicarea de obiecte și documente reprezintă o activitatea
procedurală consacrată colectării probelor materiale ale infracțiunii, care constă în cererea și
ridicarea silită a anumitor obiecte și docu mente ce prezintă interes pentru cauză, aflate în posesia
persoanelor fizice sau juridice.

2.3 Alte procedee probatorii
2.3.1 Expertiza judiciară. Constatările tehnico -științifice
După cum am menționat, organele de urmărire penală intră în posesia urmelor și a
mijloacelor materiale de probă cu ocazia efectuării diferitor acte de urmărire penală: cercetarea la
fața locului, ridicarea de obiecte și înscrisuri, percheziția etc.
Urmele și mijloacele materiale de probă nu au valoare pentru cauză atât timp, cât nu au fost
analizate, interpretate și valorificate pentru obținerea unui maximum de date, menit să contribuie
la clarificarea diferitor împrejurări referitoare la condițiile în care a fost săvârșită infracțiunea,
făptuitori etc. în scopul aflării adevărului.
Pentru valorificarea urmelor și a mijloacelor materiale de probă, uneori sunt necesare
cunoștințe de specialitate și mijloace tehnice adecvate, pe care organele de urmărire penală nu le
posedă.
Antrenarea specialiștilor din alte domenii la înfăptuirea justiției s e practică încă din vremurile
străvechi. Este cunoscut că în Imperiul Roman, cadavrul lui Iulius Caesar, la cerința justiției, a
fost suspus unei minuțioase examinări medicale în vederea stabilirii cauzei și împrejurărilor în
care a survenit moartea. În Ch ina medicii participau la examinarea judiciară a cauzelor penale
deja la începutul mileniului trecut. La mijlocul sec. XVI, participarea persoanelor competente a
fost legiferată. Codul Carolina al Imperiului German prevedea obligatoriu participarea în proc es
a specialistului în medicină în cazurile de atentare la viața și sănătatea persoanei. Ulterior,
asemenea norme au apărut în legislația multor țări europene și nu numai.

36 Olteanu G., Ruiu M. Tactică criminalistică, 2009, pag. 96;

33
În art. 142 CPP RM este stipulat că: „expertiza se dispune în cazurile în care pent ru
constatarea circumstanțelor ce pot avea importanță probatorie pentru cauza penală sunt necesare
cunoștințe speciale în domeniul științei, tehnicii, artei sau meșteșugului.
Expertiza criminalistică este parte componentă, clasă distinctă a expertizelor j udiciare în
procesul penal, civil, administrativ – o activitate practică de examinare a obiectelor materiale, a
unor fenomene și procese de către persoane competente cu aplicarea cunoștințelor de
specialitate, bazată pe realizările criminalisticii, științe lor tehnice și naturale, precum și a
normelor procesuale în scopul stabilirii unor date faptice ce interesează organele de urmărire
penală și instanța de judecată.
Obiectul general al expertizei îl formează datele faptice care se pot stabili cu ajutorul
examinării efectuate de către experți -reprezentanți ai diferitor domenii din știința tehnică.
Obiectul material al expertizei îl formează probele materiale ridicate de la fața locului, care
sunt supuse expertizei.
La expertiza criminalistică mai frecvent s unt trimise:
1) Diverse semnături, însemne cifrice;
2) Urme -reflectate ale structurii exterioare a obiectelor mediului înconjurător;
3) Texte tipografice, dactilografiate sau printate, îndoielnice sub aspectul autoratului,
surselor de proveniență;
4) Urme lăsate de co rpul și echipamentul omului;
5) Rechizitele și materialele documentelor;
6) Armele de foc, munițiile și urmele de împușcături;
7) Dispozitive de închidere și mijloace de control -protecție ( încuietori, plumburi s.a.);
8) Părți ale obiectelor fragmentate în rezultatul influențelor fizice externe;
9) Fotografiile diverselor persoane ș.a.
Potrivit art.93 al CPP RM atât expertiza, cât și raportul de constatare tehnico -științific pot
servi drept mijloace de probă, dar cu respectarea condiției, că elementele probatoare, care se
conțin în ele, au fost dobândite de organul de urmărire penală sau de altă parte la proces cu
respectarea prevederilor legale.
În Brandstetter contra Austriei din 28 august 1991, nr.11170/84; 12876/87; 13468/87,
par.46), Curtea a remarcat că dreptul la un proces echitabil nu presupune ca, în cazul în care
opinia expertului desemnat de instanță a fost de susținere a celor afirmate de acuzare, instanța să
numească, la cererea apărării, un alt expert pentru o nouă expertiză.

34
Legea nr. 68 din 14.04.2016 cu privire la expertiza judiciară și statutul expertului judiciar,
definește noțiunea de expertiză judiciară în art.2, ca fiind o activitate de cercetare științifico –
practică, efectuată în cadrul procesului civil, penal sau contravențional (denumit în contin uare
proces judiciar) în scopul aflării adevărului prin efectuarea unor cercetări metodice cu aplicarea
de cunoștințe speciale și procedee tehnico -științifice pentru formularea unor concluzii
argumentate cu privire la anumite fapte, circumstanțe, obiecte m ateriale, fenomene și procese,
corpul și psihicul uman, ce pot servi drep t probe într -un proces judiciar.
În practica judiciară a Republicii Moldova, există cazuri când datele au fost obținute cu
încălcări esențiale ale legislației procesuale penale.
Ca ex emplu putem lua decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție nr.1 ra –
1240/08 din 2 decembrie 2008:
„Organul de urmărire penală și instanța de fond au respins în mod neîntemeiat demersul
inculpatei F.L. privind efectuarea unei contraexpertize fizi co-chimice a tampoanelor de vată cu
care s -au prelucrat mâinile acesteia referitor la prezența urmelor sudoripare pe tampoane, iar
instanța de apel, examinând apelul procurorului depus în defavoarea inculpatei, nici nu a pus în
discuție problema în cauză.
Din declarațiile inculpatei F.L., rezultă că ea nu a pus mâna pe banii în sumă de 500 lei
depistați în biroul ei, acest fapt fiind confirmat chiar și de B.E., care a concretizat că el a pus
banii pe masă, sub registrul de evidență a documentelor de ieșir e ale primăriei, apoi a ieșit și în
birou imediat au intrat polițiștii.
În ședința de judecată, a fost reprodusă caseta video cu înregistrările de imagini de la
cercetarea la fața locului, constatându -se că, pe mâinile inculpatei la lumina razelor ultravio lete,
lipsește luminiscența caracteristică urmelor de praf special cu care au fost prelucrați banii. S -a
mai constatat că, în continuare, inculpata a insistat ca tampoanele de vată cu care au fost
prelucrate mâinile ei la fel să fie verificate cu ajutorul razelor ultraviolete, însă acest demers a
fost respins. Aceste circumstanțe importante nu au fost incluse în procesul -verbal de cercetare la
fața locului.
În ordonanța de dispunere a expertizei fizico -chimice din 21.06.2007, în sarcina
expertului a fost p usă întrebarea: „se conțin substanțe chimice folosite în scopuri speciale pe
tampoanele de vată cu care s -au prelucrat mâinile lui F.L., și pe partea adversă a registrului de
evidență a documentelor de ieșire ale Primăriei sub care E.B. a pus banii?”
În ra portul de expertiză din 02.07.2007, se relatează că, la examinare, a fost prezentat și
un plic cu nr.4 cu un tampon de vată cu care a fost prelucrată partea adversă a registrului de
evidență a documentelor de ieșire ale Primăriei, însă expertul contrar pre vederilor art.88 alin. (3)

35
pct.1) CPP, a evitat să răspundă la această parte a întrebării și a dat răspuns afirmativ numai la
prima parte a întrebării.
Organul de urmărire penală a încălcat și ordinea procesuală de efectuare a expertizei,
astfel ordonanța de dispunere a expertizei din 21.06.2007 cu întrebările formulate în ea, a fost
întocmită înainte de notificarea obligatorie a bănuitei privind dispunerea expertizei și fără
explicarea dreptului prevăzut în art.142 alin.(3) CPP RM – fiecare dintre părți are dreptul să
recomande un expert pentru a participa la efectuarea expertizei.
În astfel de împrejurări. Este inexplicabil faptul cum instanța de apel a putut să decidă
asupra legalității acestui raport de expertiză fără vizionarea directă a casetei video c u
înregistrările de imagini de la cercetarea la fața locului și fără soluționarea chestiunii privind
dispunerea unei contraexpertize,or, odată ce se casează sentința de achitare, instanța de apel,
rejudecând cauza este obligată să pronunțe argumentat și de taliat asupra tuturor circumstanțelor
de fapt și de drept, iar în caz de necesitate, să dispună cercetarea directă în ședința de judecată a
probelor administrate de organul de urmărire penală.
În cazul în care este necesară explicarea unor fapte sau circu mstanțe ale cauzei, procurorul,
organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate folosi cunoștințele unui specialist,
dispunând, la cererea părților, iar organul de urmărire penală și din oficiu, efectuarea
constatărilor tehnico -științifice.
Art.11 alin.(1) al Legii cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico -științifice și
medico -legale, definește constatarea tehnico -științifică și medico -legală ca o activitate efectuată
de către specialist în cadrul acțiunii procedurale, sau de sine s tătător, pentru explicarea unor fapte
sau circumstanțe ale cauzei cercetare. Pentru efectuarea acestor constatări se aplică aceleași
reguli și metodici și se utilizează aceleași utilaje ca și la efectuarea expertizei judiciare, iar
rezultatul lor au aceeaș i valoare juridică.
Constatarea tehnico -științifică este efectuată,la ordonarea organului de urmărire penală, a
instanței judecătorești, a organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la contravențiile
administrative, a Avocatului Poporului, Avo catului Poporului pentru drepturile copilului, precum
și la cererea persoanei fizice și juridice. De regulă, constatările tehnico -științifice se efectuează
de către specialiști care activează în organul de urmărire penală. Ea poate fi efectuată și de
specialiștii altor organe, precum și de către specialiștii invitați.
Organul de urmărire penală sau instanța de judecată care dispune efectuarea constatărilor
tehnico -științifice, stabilește obiectul aceștia, formulează întrebările la care trebuie să se
răspu ndă și stabilesc termenul în care va fi efectuată lucrarea. Dacă specialistul cărui îi revine
sarcina efectuării lucrării consideră că materialele puse la dispoziția ori informația indicată sunt

36
insuficiente, el comunică acest fapt organului de urmărire pe nală sau instanței în vederea
completării lor.
Atragerea specialiștilor la efectuarea constatărilor tehnico -științifice în cele mai dese cazuri
poate avea loc, când este vorba de accidente de circulație sau accidente cu anumite utilaje.
Conform art.139 C PP RM, constatările tehnico -științifice se efectuează în cazul în care este
necesară explicarea unor fapte sau circumstanțe ale cauzei, iar procurorul, organul de urmărire
penală sau instanța de judecată au nevoie de cunoștințele unui specialist.
Potrivit art. 12 din Legea cu privire la expertiza judiciară, constatările tehnico -științifice, se
dispun în cazurile în care, pentru stabilirea circumstanțelor ce pot avea importanță probatorie în
cauza penală, în cauza civilă, în cazurile cu privire la contravenț ii sau în alte situații de litigiu,
sunt necesare cunoștințe speciale în domeniul științei, tehnicii, medicinii, artei sau în alte
activități umane. La efectuarea constatărilor tehnico -științifice se aplică aceleași reguli și
metodici și se utilizează acel eași utilaje ca și la efectuarea efectuarea expertizei judiciare, iar în
rezultatele acestora au aceeași valoare juridică.
Constatarea tehnico -științifică este efectuată de către specialiști care activează în organul de
urmărire penală, de specialiștii alt or organe sau de alți specialiști invitați.
Rezultatele oricărei constatări tehnico -științifice sau medico -legale se consemnează într -un
raport.
În practica judiciară a Republicii Moldova, există cazuri când datele au fost obținute cu
încălcări esențiale ale legislației procesuale penale.
Ca exemplu poate fi Decizia Colegiului penal al Curții Supreme de Justiție nr.1ra -86/09 din
14 ianuarie 2009 „În conformitate cu art.144 în colaborare cu art.145 Cod de procedură penală,
organul de urmărire penală, prin ordonanță motivată, dispune efectuarea expertizei. La termenul
fixat, părțile și expertului li se aduce la cunoștință obiectul expertizei și întrebările la care
expertul trebuie să dea răspunsuri, li se lămurește că au dreptul să facă observații cu privire la
aceste întrebări și că pot cere modificarea sau completarea lor.
Însă în materialele dosarului, rezultă că efectuarea cercetării tehnico -științifice a fost dispusă
printr -un demers întocmit de șeful SUP CPM Bălți, V.A., din 18.06.2007 cu nr.1184, și nu
printr -o ordonanță motivată, neexplicându -se dreptul de a face observații asupra concluziei de
expertiză sau de a adresa întrebări expertului, astfel fiind grav încălcate prevederile art. 144 -145
Cod de procedură penală.
Totodată, colegiul penal, reține c ă, concluzia nominalizată a fost realizată până la pornirea
urmăririi penale, astfel efectuarea acțiunii respective a avut loc în afara procesului penal, prin

37
urmare s -a produs o încălcare esențială de procedură, ceea ce contravine prevederilor art.279
Cod de procedură penală, și instanța de apel în mod corect a exclus -o din lista probelor.
La fel, instanța menționează că, constatarea se face de către un specialist, care participă la
efectuarea unei acțiuni procesuale, și face numai concluzii de constatare tehnico -științifice, pe
când expertul efectuează investigații în cazurile prevăzute de Codul de procedură penală,
expertiza fiind un act juridic care se efectuează în baza ordonanței motivate a procurorului. Mai
mult, specialistul este implicat în procesul penal ca specialist pe probleme juridice, iar opinia
expusă de acesta nu substituie concluzia expertului.”

2.3.2 Documentele -mijloc de probă în procesul penal
Documentele sunt mijloace de probă care se deosebesc atât de procesele verbale ale actelor
de urmărire penală și judecătorești, cât și de corpurile delicte. 37 Potrivit art.157 alin.1 CPP RM,
constituie mijloc material de probă documentele în orice formă ( scrisă, audio, video, electronică
etc.) care provin de la persoane oficiale fizice sau juridice dacă în ele sunt expuse ori adeverite
circumnstanțe care au importanță pentru cauză.
Din dispoziția art. 157 alin. 1 CPP RM, reiese că valoarea probantă au n umai acele
documente care:
– emană de la întreprinderi, instituții și organizații publice sau obștești, de la persoane
oficiale sau particulare;
– conțin ori atestă împrejurări care au importanță pentru cauză.
Documentele sunt mijloace de probă care se deosebesc atât de procesele verbale ale actelor
de urmărire penală și judecătorești, cât și de corpurile delicte. De corp urile delicte, documentul
se deosebește prin faptul că primele constituie o sursă inițială referitoare la circumstanțele care
trebuie dovedite. Documentel e conțin date care pot fi recunoscute ca probe derivate. Procesele –
verbale se deosebesc de documente prin faptul că acestea sunt întocmite în cadrul unei acțiuni
procesuale. Docum entele sunt întocmite în afara procesului penal de persoane care nu tot timpul
sunt subiecți ai procesului penal.38
Documentul reprezintă un tot indisolubil dintre informația documentară și suportul
informațional, permițând perceperea și identificare univocă a inoformației, având destinația de a
fi transmis în timp și spațiu, fiindu -i specifică funcția de a informa și proba, având ca autori
subiecți competenți și fiind înzestrat cu mențiuni de formă și format determinat.

37 Dolea I. Codul de procedură penală a Republicii Moldova. Comentariu aplicativ. Chișinău 2016, pag. 424
38 Dolea I.. Procedură penală, partea generală„, Chișinău 2005, pag. 268

38
Documentele sunt recunoscute ca mijloc de probă dacă sunt respectate cerințele referitoare la
admisi bilitatea, pertinența, concludența și utilitatea acestora. Una din condițiile obligatorii ce ține
de admisibilitatea documentelor ca mijloc de probă este existența în dosarul penal a datelor
referitoare la modul în care acesta a fost inclus în materialul p robatoriu. La dosar pot fi anexate
și copiile documentului în situația când originalul trebuie să se păstreze în instituția unde s -a
întocmit. În cazul când în dosar există copia documentului, aceasta trebuie să fie confirmată de
către persoana care efectu ează urmărirea penală sau de către instanță.39
Valoare probantă vor avea numai documentele perfectate în limitele competenței funcțion ale
a organului de la care emană . Ele trebuie să aibă atributele necesare, cum ar fi:
– Sa fie semnate;
– Să fie ștampilate;
– Să aibă numărul propriu de întregistrare s.a.
În conformitate cu art. 162 alin.1 pct.5 CPP RM, documentele care constituie corpuri delicte
rămân în dosar pe tot termenul de păstrare a lu sau, la solicitare, se remit persoanelor interesate.
Documentele sunt anexate, prin ordonanța organului de urmărire penală sau prin încheierea
instanței, la materialele dosarului și se păstrează atât timp cât este păstrat dosarul. În cazul în
care documentele în original sunt necesare pentru evidență, rapoar tele sau în alte scopuri legale
acestea pot fi restituite deținătorilor, dacă este posibil fără a afecta cauza, copiile acestora
păstrându -se în dosar.
Conform prevederilor practicii procesual -penale au importanță probantă documentele ce
posedă un ansamblu de semne:
a) Conțin informații despre împrejurări izvorul cărora poate fi controlat;
b) Aceste informații se atestă sau se expun de organele și persoanele oficiale în limitele
competenței lor, iar dacă documentul parvine de la un cetățean, în limitele informări i
acestuia;
c) Aceste date trebuie să aibă importanță pentru cauză;
d) Documentul obține valoare de probă dacă este respectată ordinea stabilită de lege de
obținere și anexare a lui la dosar.
Conform art. 158 alin.1 CPP RM, c orpuri delicte sâ nt recunoscute obiectele în cazul în care
există temeiuri de a presupune că ele au servit la săvîrșirea infracțiunii, au păstrat asupra lor
urmele acțiunilor criminale sau au constituit obiectivul acestor acțiuni, precum și bani sau alte

39 Dolea I. Codul de procedură penală a R epublicii Moldova. Comentariu aplicativ. Chișinău 2016, pag. 424

39
valori ori obiecte și documente care pot servi ca mijloace pentru descoperirea infracțiunii,
constatarea circumstanțelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea învinuirii
ori atenuarea răspunderii penale.
Prin urmare, documentele se recunosc drept corpur i delicte dacă există temeiuri de a
presupune că ele au servit la săvârșirea infracțiunii, au păstrat asupra lor urmele acțiunilor
criminale sau au constituit obiectivul acestor acțiuni, precum și banii sau alte valori, ori obiecte
și documente care pot se rvi ca mijloace pentru descoperirea infracțiunii, constatarea
circumstanțelor, identificarea persoanelor vinovate sau pentru respingerea învinuirii ori
atenuarea răspunderii penale.40
Valoare probantă au diferite categorii de documente:
1. Documente, întocmite la cererea organelor de urmărire penală sau judecătorești,
referitoare la diferite îmrejurări importante pentru cauza penală.
2. Actele întocmite la inițiativa administrației, organizației, întreprinderii, organelor de
control și revizie.
Prin urmare, putem afirma că documentele sunt un purtător de informație, destinate
prelucrării, păstrării și transmiterii în timp și spațiu.

2.3.3 Prezentarea obiectelor spre recunoaștere
Un alt procedeu de valorificare în plan probator al mijloacelor materiale de probă este
prezentarea spre recunoaștere.
Prezentarea spre recunoaștere nu reprezintă o modalitate de ascultare a persoanelor,
rezultatul prezentării spre recunoaștere materializându -se sub forma unor declarații ale
martorilor, părții vătămate, învinuitului ori inculpatului, declarații obținute potrivit regulilor
privind ascultarea.
Prezentarea spre recunoaștere este o activitate de tactică criminalistică, desfășurată în scopul
identificării persoanelor, cadavrelor, lucrurilor sau animalelor, care au legătură cu cauza, cu
ajutorul persoanei ce le -a perceput anterior și a reținut în memorie semnalmentele, trăsăturile
exterioare ale persoanelor ori caracteristi cile obiectelor și animalelor. 41
Esența prezentării spre recunoaștere constă în prezentarea subiectului recunoașterii părții
vătămate, martorului, bănuitului, învinuitului, conform ordinii prevăzute de lege a unor persoane,

40 Odagiu I., Andronache A., Osoianu T., Burbulea C., Caminschi I. Drept procesual penal. Partea generală.
Chișinău 2009, pag. 315
41 Aionițoaie C. Tratat de metodică criminalistică. Volumul I. Craiova 1994, pag.145;

40
obiecte sau cadavre pentru ca el să poată stabili identitatea sau deosebirea cu obiectele observate
mai înainte în legătură cu împrejură rile faptei cercetate.
Prezentarea spre recunoaștere este actul de urmărire penală, înfăptuit după ascultarea, în
prealabil, a subiectului recunoașterii despre condițiile observării, semnele și particularitățile
obiectului în b aza perceperii lui în trecut. 42
În funcție de obiectul prezentat spre recunoaștere, se deosebesc: recunoașterea persoanei,
recunoașterea cadavrului, recunoașterea obiectelor, recunoașterea animalelor, recunoașterea
terenurilor s.a.
Dacă cel chemat spre a face recunoaștere este martor sau parte vătămată, el este prevenit
despre răspunderea penală, prevăzută în art.313 CP RM, pentru refuzul de a face declarații, în
art.312 CP RM, pentru declarațiile mincinoase, precum și despre dreptul de a nu face declarații
împotriva sa și împotriva ru delor sale apropiate.
Obiectul ce urmează a fi recunoscut, este prezentat împreună cu mai multe obiecte la fel.
Persoana care recunoaște obiectul, este obligată să explice după care semne sau particularități l -a
recunoscut. În caz de prezentare spre recuno aștere a cadavrului unei persoane, pe care cel chemat
de o recunoaște o știa în viață, este permisă efectuarea toaletei cosmice a decedatului. La
prezentarea spre recunoaștere a unui obiect, se permite curățarea lui de murdărie, rugină și de
alte stratific ări, dacă acesta nu îl va distruge ca mijloc de probă.
În legătură cu prezentarea spre recunoaștere este întocmit un proces -verbal conform
prevederilor Codului de procedură penală al Republicii Moldova.
În cazul lui Taraburca contra Moldovei din 6 decembr ie 2011,nr.18919/10, par.58,59),
reclamantul s -a plâns de faptul că procurorii nu au organizat o prezentare spre recunoaștere, deși
el a solicitat acest lucru, și că nu au identificat celelalte persoane care au fost deținute împreună
cu el, în perioada 8 -10 aprilie 2009, pentru a verifica declarațiile lui despre semnele vizibile de
maltratare de pe față.
Prin urmare Curtea Europeană a considerat că eșecul de a efectua o urmărire penală adecvată
în privința plângeri reclamantului de maltratare, întârzierile inexplicabile din timpul investigării
acelor acuzații și întârzierea de a informa reclamantul despre rezultatele acesteia, faptul că acea
parte a investigației a fost efectuată de către autoritatea care i -a angajat pe majoritatea celor
acuzați de maltratar e sau de tolerarea acesteia, precum și eșecul de a reacționa la semnele clare
de maltratare de pe fața reclamantului, și eșecul de a încerca să obțină probe prin identificarea

42 Якупов Р.Х. Уголовный процесс , Учебник для вузов, Москва, 1998, pag. 261;

41
co-deținuților sau de a organiza o prezentare spre recunoaștere, sunt incompatib ile cu cerințele
procedurale ale art.3 al Convenției.

42
CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI
Rolul procesului penal este acela de a intermedia între săvârșirea faptei și ispășirea
pedepsei. Pentru a demonstra vinovăția sau nevinovăția unei persoane, organul judici ar are
nevoie de o serie de instrumente specifice pentru a reuși aflarea adevărul. Prin urmare, pentru
aflarea adevărului, organul judiciar trebuie să cunoască pe deplin realitatea tuturor împrejurărilor
cauzei și să fie convins că soluția pe care o v -a adopta este una corectă.
Activitatea de bază a organelor judiciare constă în stabilirea tuturor împrejurărilor
referitoare la săvârșirea unei infracțiuni. Infracțiunea mereu este însoțită de producerea unor
transformări în mediul înconjurător, iar transform ările date reprezintă mijloace de probă. Pentru
soluționarea legală și corectă a unei infracțiuni, organe le judiciare trebuie să dea răspuns unor
serii de întrebări, cum ar fi: a fost săvârșită infracțiunea, cine și de ce a săvârșit -o, care a fost
scopul săvârșirii infracțiunii s.a. Pentru a afla adevărul unei cauze penale, organele judiciare au
nevoie de dovez i care reprezintă acele fapte sau lucruri care în final demonstrează vinovăția sau
nevinovăția unei anumite persoane.
Propria convingere se formează în urma examinării tuturor probelor în ansamblu iar
vinovăția sau nevinovăția unei persoane poate reieși d oar din probele acumulate de organul
judiciar. Probele la rândul lor reprezintă elemen tele informative sau documente , necesare pentru
stabilirea adevărului real asupra faptelor și stărilor relevante în procesul penal.
Fiecare obiect material când este ridicat de la fața locului nu se știe cu certitudine dacă
acesta are legătură cu fapta cercetată sau nu are, aspectul dat al obiectelor materiale se constată
cu mult mai târziu și anume odată cu pronunțarea sentinței d e condamnare, prin urmare fiecare
obiect materiale este luat în consi derare doar după ce se constată adevărata legătură între el și
cazul cercetat. Pentru ca obiec tele materiale să poată fi calif icate drept ca mijloace materiale de
probă aceste trebuie să fie depistate, ridicate și fixate c onform legii, în caz de derogare obiectele
materiale sunt considerate drept ilicite și nu vor putea fi folosite în cadrul judecări cauzei.
Mijloacele materiale de probă reprezintă specificul procesului penal, în materie de
probațiune. Ele au un loc important printre mijloacele de probă datorită largilor posibilități de
aflare și strângere a lor. Rolul lor în cadrul probațiunii penale a crescut cu atâ t mai mult în
ultimele decenii. C u cât mijloacele tehnico -științifice de investigare, de descoperire, fixare și
punere în valoarea a mijloacelor materiale de probă s -au dezvoltat acestea s -au perfecționat până
la un nivel înalt. Atunci când strângerea și examinarea mijloacelor materiale de probă au fost

43
efectuate cu mijloace tehnico -științifice, în așa fel încât să se conserve și să se valorifice întregul
conținut informațional al acestora, aceste mijloace pot contribui în mod hotărâtor la buna
soluționate a cauzei penale.
Prin urmare consider că mijloacele materiale de probă reprezintă toate obiectele materiale
și documentele, care au fost administrate conform legislației în vigoare și anume al Codului de
procedură penală, care poartă urme a infracțiunii săvârșite sau care au fost folosite sau care
aveau a fi folosite la săvârșirea unei anumite infracțiuni, precum și obiectele care pot furniza
probe necesare soluționării cauzei parvenite.
Formulând o concluzie generală a tezei date putem afirma că mijloacele materiale de
probă îndeplinesc aceeași funcție pe care o îndeplinesc și celelalte mijloace de probă, iar funcția
de bază a acestora fiind cea de a pune la dispoziția organelor judiciare probele necesare aflării
adevărului în cauza penală.
Aflarea adevărului cu privire l a faptele și împrejurările cauzei reprezintă scopul
primordial al organelor judiciare. Iar acest fapt se poate realiza doar prin strângerea și
administrarea probelor, din acest motiv consider că mijloacele materiale de probă îndeplinesc un
rol decisiv în s oluționarea unei cauze penale.

44
BIBLIOGRAFIE:
1. Aionițoaie C. Tratat de metodică criminalistică. Volumul I. Craiova 1994 ;
2. Apetrei M. Drept procesual penal, București 2001 ;
3. Codul Penal al Republicii Moldova Nr. 985 din 18.04.2002. Publicat : 14.04.2009, în
Monitorul Oficial Nr. 72 -74mâ, art. nr. : 195 ;
4. Cod de Procedură Penală a Republicii Moldova Nr. 122 din 14.03.2003. Publicat :
07.06.2003, în Monitorul Oficial Nr. 104 -110, art. nr. : 447. Data intrării în vigoare :
12.06.2003. ;
5. Constituția Republicii Moldova din 29.07.1994, publicată la data de 12.08.1994, în
Monitorul Oficial Nr. 1. Data intrării în vigoare : 27.08.1994 ;
6. Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Semnată pe 4 noiembrie 1950 la Roma și
intrată în vigoare pe 3 septembrie 195 3;
7. Declarația universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948. Publicată în: Brosura
din 10 decembrie 1948. ;
8. Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II -a revăzută și adăugită, Academia
Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Editu ra Univers Enciclopedic Gold,
2012 ;
9. Dolea I. Procedură penală, partea generală. Chișinău 2005
10. Dolea I. Codul de procedură penală a Republicii Moldova. Comentariu aplicativ.
Chișinău 2016 .
11. Eduard Dragomir, Roxana Paliță. Drept procesual penal. București 20 09;
12. Gheorghiță M. Tactica cercetării la fața locului. Chișinău 2005 ;
13. Gheorghiță M. Tratat de metodică criminalistică. Chișinău 2015 ;
14. Hotărârea Plenului CSJ RM nr.23 din 28.06.2004 Cu privire la practica judiciară în
procesele penale despre sustragerea bun urilor. În: Buletinul Curții Supreme de Justiție
Republicii Moldova, 2004, nr.8, pag.5
http://jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=37 (vizionat 13.02.2017) ;
15. Hotărârea Plenului CSJ RM nr.19 din 10.07.1997 Despre practica judiciară în cauzele
privind contrabanda și contr avențiile administrative vamale;
16. Hotărârea Plenului CSJ RM nr.31 din 09.11.1998 Cu privire la practica judiciară în
cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea (deținerea), transportarea, fabricarea,
comercializarea ilega lă, sustragerea armelor de foc, a munițiilor sau a substanțelor
explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor. În: "Culegere de hotărîri
explicative", Chișinău, 2000, Chișinău, 2002;

45
17. Instrucțiunea cu privire la modul de ridicare, evidenț ă, păstrare și transmitere a corpurilor
delicte, anexate la cauzele penale, a obiectelor de preț și altor bunuri de către organele de
urmărire penală și procuratura în procesul urmăririi penale aprobate prin ordinul comun
al Procurorului General, Ministeru lui Afacerilor Interne, Directorului Serviciului Vamal
și Directorului CCCEC nr. 190/332/348/126 din 20 sept embrie 2006;
18. Jora C., Uță L., Expertiza medico -legală în procesul penal. București 2003 ;
19. Jurisprudența Curții Supreme de Justiție în materie penală (2008 -2010). Chișinău 2012 ;
20. Mateuț Gh. Procedură penală. Iași 1994 ;
21. Mrejeru T. Mrejeru B. Probele în procesul penal, Aspecte teoretice și jurisprudența în
materie, Ed. Universul Juridic, București, 2006 ;
22. Neicuțescu O. Obiectivitate și subiectivism în exper tiza criminalistică, teză de doctor în
drept, Chișinău 2009. https://ru.scribd.com/document/43533591/Obiectivitate -Si-
Subiectivism -in-Exp-Crim (vizionat 05.03 .2017) ;
23. Olteanu G., Ruiu M. Tact ică criminalistică, 2009;
24. Orândaș V. Procedura penală, Chișinău, 2001 ;
25. Panaitescu V. Metode de investigare în practica medico -legală, Ed. Litera, București,
1984, p.22 http://www.scritube.com/stiinta/drept/Particularitatile -cercetarii –
l72447.php (vizionat:09.03.2017) ;
26. Pop T. Drept procesual penal. Volumul III, Cluj 1947 ;
27. Sava A. Aprecierea probelor în procesul penal. Iași 2002 ;
28. Simion Gh. Doraș. Criminalistica. Volumul I, Tehnica criminalistcă. Chișinău 1996 ;
29. Simion D. Criminalistica. Chișinău 2011 ;
30. Teodoru Gh. Drept procesual penal. Partea Generală. Iași 2007 ;
31. Teodoru Gh. Tratat de dret procesual penal, Ediția III -a, Iași 2013 ;
32. Ливщиц Е.М., Белкин Р.С., Тактика следственных действий, М., Изд. Новый
Юристъ, 1997;
33. Якупов Р.Х. Уголовный процесс, Учебник для вузов, Москва, 1998 ;
34. Жогин Н.В., Фаткулин Ф.Н., Предварительное следствие в советском уголовном
процессе, Москва, Изд. Юри дическая литература, 1965;