Efectele negative ale secetei și inundațiilor. [622341]
Universitatea Pedagogic ă de Stat „Ion Creangă”
Laboratorul ECOEDUCAȚIE
Teleman Angela Gînju Stela
Educația ecologică
Suport de curs
Eu…acționez
Tu…acționezi
El, Ea…acționează
Noi….schimbăm
Chișinău, 2014
2
Aprobat de către Senatul UPS ”I. Creangă” din 30 octombrie, proces -verbal nr. 2
CZU
Recenzenți:
Pascar i Valentina, doctor, conferențiar universitar
Cecoi Vasile, doctor, conferențiar universitar
Autori:
Angela Telaman, doctor, lector superior
Stela Gînju, doctor, conferențiar universitar
Descrierea CIP a Camerei Naționale a Cărții
3
CUPRINS :
1. Educația ecologică -dimensiune prospectivă a educației …………. …
1.1.Problematica lumii contemporane …………………………………..
1.2.Educația ecologică. Dimensiune a „noilor educații”………….. 4
4
7
2. Finalitățile educației ecologice ………………………………………… ….
2.1.Evoluția accepțiunilor despre scopul educației ecologice …….
2.2.Obiectivele educației ecologice………………………………………. 2.3.Etapele educației ecologice…………………………………………… 12
12 14 17
3. Conceptele de bază ale educației ecologice ………………………….. …
3.1.Cunoștințe ecologice …………………………………………………….
3.2.Cultura ecologică……………………………………………………….. 3.3.Atitudinea ecologică …………………………………………………….
3.4.Comportament ecologic ………………………………………………..
3.5.Responsabilitate ecologică…………………………………………….
3.6.Conștiința ecologică. ……………………………………………. ……… 20
20 22 23 25 27
29
4. Educația ecologi că și demersurile pedagogice de
instituționalizare …………………………………………………………………..
4.1.Direcțiile și principiile educației ecologice………………………..
4.2.Asimilarea educației ecologice în practica pedagogică ………..
32 32 35
5. Domeniile de degradare a mediului ………………………………….. …..
5.1.Apa …………………………………………………………………………..
5.2.Solul ………………………………………………………………………….
5.3.Aerul …………………………………………………………………………
5.4.Biodiversitatea …………………………………………………………….
39
41 47 51 55
6. Hazardele antropice și tehnologice ……………………………………… 62
7. Educația pen tru dezvoltarea durabilă …………………………………….
7.1.Globalizarea……………………………………………………………… 7.2.Educația pentru dezvoltare durabilă………………………………. 65
65 67
4
Bibliografie ……………………………………………………………………. 72
1. Educația ecologică -dimensiune prospectivă educațională
1.1. Problematica lumii contemporane ;
1.2.Educația ecologică. Dimensiune a „noilor educații”.
–––––––––––––––––––––––––––––
1.1. Problematica lumii contemporane
Problematica lumii contemporane este un concept introdus de Aurelio
Peccei, fondatorul Clubului de la Roma, prin care a determinat conturarea
unei diversități de probleme corelate și interdependente.
Constatarea problemelor privind sărăcia, subdezvoltarea unor zone
geografice, explozia demografică, poluarea, excluderea socială, degradarea în
proporții mari a mediului, florei, faunei, atmosferei, creșterea necesității de
volum a informației, manifestarea conflictelor armate, terorismul etc., au
inițiat acele provocări globale, analizînd conexiunile dintre ele, factorii
determinanți, fiind sintetizate în conceptul operațional problemati ca lumii
contemporane.
Acest concept operațional a pus în evidență condițiile și limitele
problematicii lumii, arătînd că omul este cel care crează problemele, dar tot el este cel care suportă consecințele.
Problematica lumii contemporane a fost definită, avînd analiza
diferențiată pe regiuni geografice, a proceselor ecologice în desfășurare și s-
au conturat straturile degradabile ( Mesarovici M.,1975) [apud 13,p.15] :
– Stratul ambiental (pentru procese geofizice -pămînt, aer, resurse
naturale și pentru cele ecologice -natura vie);
– Stratul tehn ologic (pentru activitățile umane legate de transfer de
energie și masă);
– Stratul demo- economic (pentru evidența produselor, populației,
proceselor economico- sociale);
– Stratul socio- politi c (pentru sistemele instituționale și procesele
sociale);
5
– Stratul individual (pentru procesele psihologice și biologi ce, lumea
inferioară a omului).
Aceste subsisteme interdependente nu se bazează pe reprezentări
cantitative, dar cuprinde relațiile calitat ive de tip logic în cadrul unor restricții
instituționale, economice, tehnologice, etc. Acest model a abordat sistemul
mondial ca un sistem complex care a punctat viabil caracteristicile
problematicii lumii contemporane.
Problematica lumii contemporane se impune prin următoare
caracteristici (Văideanu G., 1986; Cozma T., 1996; Momanu M., 2002) [11]:
• Caracter universal : nici o țară și nici o regiune nu se pot situa în
afara acestei problematic i, iar soluțiile nu pot fi găsite decît prin
cooperare și solidarit ate;
• Caracterul global : problematica lumii contemporane afectează
toate domeniile și aspectele vieții sociale;
• Complexitate și caracter pluridisciplinar: analiza și rezolvarea
unei probleme necesită luarea în considerare a conexiunilor cu alte probleme, ad aptarea unor strategii de analiză și rezolutive
complexe, care să coreleze perspective multiple;
• Evoluție rapidă și greu de prevăzut : adesea aceste probleme ne
pun în fața unor situații complexe, pentru care nu suntem destul de pregătiți și pentru abordare a cărora nu există metode și soluții
adecvate;
• Caracterul prioritar: datorită gravității lor, aceste probleme au
devenit priorități ce trebuie relaționate cu viitorul planetei ș i
supravețuirea speciei umane.
Aceste caracteristici au fost formulate avînd tezele lui Forrester și
Meadows, formulate în Raportul Clubului de la Roma [apud13, p.17] :
1. Lumea poate fi privită ca un sistem unitar și omogen;
2. Dacă tendințele actuale continuă, sistemul se va prăbuși, cîndva pe la mijlocul se colului viitor;
3. Pentru a împiedica prăbușirea, trebuie inițiată o încetinire
imediată a creșterii economice, care să ducă la echilibru într -o
perioadă relativ scurtă.
6
Problematica lumii contemporane nu are un caracter național și
particular, ci universal și glo bal, o cauzalitate complexă și ramificată, pe care
numai demersurile globale și holistice o pot rezolva.
Prin acest concept operațional a identificat posibilitatea stopării
proceselor de degradare prin educație. Lupta pentru dezvoltare nu poate ocoli
investițiile în om și în educația sa întrucît de competențele și atitudinea lui
depinde valorificarea potenț ialului acestor forțe. Calitatea formării
persoanelor constituie valoarea fundament ală a oricărui sistem educativ, iar
omul principalul promotor al educației.
Geor gescu E. (2008) analizează legătura dintre educație și decalajele
lumii[apud 11, p.194] :
… este un fapt confirmat de evoluția lumii că dec alajele din domeniul
educației au un rol considerabil în menținerea și creșterea decalajelor dintre dezvoltarea globală a țărilor, dintre nivelurile de cultură și
civilizație ale acestora. O țară care a investit în educație a optat ferm
pentru progres, cultură și civilizației. Oriunde nu s -ar manifesta una din problemele lumii se produce un impact
negativ asupra altor ț ări și soluționarea lor trebuie să fie în comun.
Problematica lumii contemporane pune accentul pe educația de calitate
care ar presupune o valorificare superioară a tuturor activităților educative și
formative durabile.
Problematica lumii contemporane a conturat o diversitate de orientări,
direcții, proiecte și modele de acțiune educațională, integrate sub numele de
noile educații.
Aplicație 1
• De la început , scopul Clubului de la Roma, a fost axat pe 3 scheme
conceptuale str îns legate între ele:
1) Adoptarea unei abordări globale a marilor și complexelor
probleme ale lumii;
2) Concentrarea de probleme politice și opțiuni pentru o perspectivă pe un termen lung;
3) Încercarea unei înțelegeri mai profunde a interacțiunilor care apar în mulțimea problemelor contemporane:
• Explicați intenția Clubului de la Roma de a adopta termenul, devenit
emblemă a clubului, problematică mondială .
7
Aplicație 2
• În cele 26 de rapoarte ale Clubului de la Roma s -au identificat
următoarele probleme: terorismul mondial, sărăcia, deg radarea
mediului, diminuarea deficitului alimentar, explozia demografică,
HIV/SIDA, schimbările climatice etc.
• Numiți pentru fiecare dintre problemele globale, una dintre
conținuturile „noilor educații”.
1.2.Educația ecologică. Dimensiune a noilor educații
Problematica lumii contemporane a pus omenirea în fața unor situații
problematice, caracterizate prin gravitatea și complexitatea lor, conturîndu -se
sub forma unor imperative, a unor direcții de acțiune educațională la nivelul
societății.
Provocările , pe care educația le resimte în societatea modernă și
postmodernă ca urmare a factorilor determinanți de natură economică,
politică, religioasă, culturală , demografică etc., au fost consemnate sub
numele de noile educații , ca răspunsuri la imperativele educ aționale ,
pedagogice la problemele lumii, acestea fiind într- un proces continuu de
restructurare, diversificare, amplificare sau diminuare în condiții determinate.
Noile educații au fost menționate de U.N.E.S.C.O. ( Văideanu G.,1988)
în anul 1980. Aceste noi dimensiuni/conținuturi au fost definite ca:
Văideanu G., 1980 Noi tipuri de conținuturi constituite ca răspunsuri ale
sistemelor educative la sfidările lansate de
problematica lumii contemporane[ 22,p.107]
Cristea S., 2000 Răspunsuri ale sistemelor educaționale la
imperativele lumii contemporane de natură politică,
economică, ecologică, demografică,
sanitară[ 12,p.253]
Ștefan M.,2006 Orientări pedagogice, care răspund cerințelor
dezvoltării sociale actuale [16,p.234] .
UNESCO și diferite organizații nonguvernamentale au interprins studii
și au avansat mult în conturarea noilor conținuturi sau educații (Văideanu G.,
Nicolau A.,1989) [22]:
• Educația relativă la mediu/educația ecologică;
• Educația pentru bună înțelegere și pace;
• Educația pentru participare și democrație;
• Educația demografică;
8
• Educația pentru o nouă ordine internațională;
• Educația pentru comunicare și pentru mass -media;
• Educația pentru schimbare și dezvoltare;
• Educația nutrițională;
• Educația casnică modernă.
Georgescu E.(2008) prefigurează profilul conturat sub denumirea de
noile educații cu alte noi conținuturi:
• Educația axiologică;
• Educația antreprenorială;
• Educația pentru creativitate;
• Educația pentru toleranță;
• Educația pentru sănătate;
• Educația pentru adaptarea la situații de urgență;
• Educația civică, etc..
Noile educații sînt abordate de marea majoritate a teoreticienilor și
practicienilor, ca domenii de conținut, respectiv în dimensiunile generale ale
educației, care fixează valorile pedagogice fundamentale aflate la baza
acestora.
Intrarea acestor conținuturi particulare în una sau în alta din cele cinci
dimensiuni clasice ale formării și dezvoltării personalității, necesită caracterul sistemic, interdependent și pluridisciplinar al fiecărei no i orientări în educație.
Explicația o dă Georgescu E.[ apud 11, p.179] :
… aceasta este determinată de însăși natura problematicii lumii
contemporane, de caracterul hipercomplex al personalității umane precum și de caracterul integrator al obiectivelor noilor educații.
Călin Marin(1996) [14] folosește sintagma „alte forme ale educației” în
cazul educației familiale, educației ecologice, educației profesionale.
Cercetătorul susține că sînt forme de acțiune educativă implicate în
dezvoltarea comportamentului omului din punct de vedere familial, ecologic
și profesional .
Specificitatea conținuturilor, în contextul problemelor globale, confirmă
posibilitatea abordării noilor educații nu numai ca tipuri de conținuturi
cristalizate și ca dezvoltări/diferențieri ale dimensiunilor educației.
9
Educația ecologică sau relativă la mediu este o orientare a noilor
educații, dintre cele mai bine structurate .
Educația ecologică constituie acțiunea de modelare, de formare a
personalității umane, în favoarea mediului natural.
În Dicționar de pedagogie, Cristea Sorin [12] arată domeniul finalist al
educația ecologice sau relativă la mediu că vizează formarea și cultivarea
capacităților de rezo lvare a problemelor declanșate o dată cu aplicarea
tehnologiilor industriale și postindustriale la scară socială, care au înregistrat
numeroase efecte negative la nivelul naturii și al existenței umane.
Determinarea fiecărui conținut a noilor educații proiecta rezultatul
prospectiv.
O definiție cu caracter pedagogic a fost elaborată de Georgescu E. [apud
12], considerînd că educația ecologică constă în asimilare unor conținuturi și
formarea unor convingeri, atitudini și comportamente relative la abordarea sistemică, interacționistă a mediului.
Educația ecologică este ansamblul de activități pedagogice care sînt
organizate în vederea asimilării cunoștințelor ecologice, formarea
responsabilității ecologice, atitudinii ecologice, conștiinței și comportamentului ecologic.
Caracterul istoric al cristalizării Educației ecologice este demonstrată
prin următoarele foruri:
• 1948 – Conferința IUCN, Paris – a fost introdus termenul de Educație
ecologică .
• 1970 – Reuniunea IUCN, Nevada – a fost formulată definiția:
„Educația ec ologică este procesul prin care sunt recunoscute valori și
clarificate concepte pentru a se putea dezvolta abilități și atitudini
necesare înțelegerii și aprecierii relațiilor dintre om, cultura din care
face parte și mediul biofizic.
• 1972, Stokholm, Conferința ONU pr ivind mediul urban – s-a remarcat
caracteru l prioritar al problemelor ecologice .
• 1975, Belgrad, Atelier de lucru internațional UNESCO/UNEP asupra
Educației ecologice – a fos t elaborată Carta de la Belgrad , un cadru
de referință pentru educația privind protecția mediului .
• 1977, Tbilisi, Conferința interguvernamentală UNESCO – a fost
adoptată Declarația de la Tbilisi, în care s- a constatat că Educația
10
ecologică a fost definită (1970) în mod simplificat, fiind echivalentă
cu învățământul formal. De aceea s- a completat cu un nou concept –
„educația pentru protecția mediului”, menită „să urmărească
dezvoltarea gradului de conștiință și a simțului responsabilității
tuturor oamenilor fată de mediu și problemele sale. Oamenii trebuie
să dobândească cunoștințele, atitudinile, motivația, angajarea și
instrumentele necesare pentru a acționa, individual și în colectiv, în
vederea soluționării problemelor actuale și preveni rii apariției unor
noi probleme”[apud 21].
• 1988, Rezoluția europeană asupra E ducației ecologice – a proclamat
educația ecologică drept „un instrument în serviciul conservării pe
termen lung a mediului în contextul dezvoltării durabile, rezultate dintr -un c onsens al domeniilor economice, sociale și ecologice ce
permit gestionarea diversității bio -culturale” [apud 17 ].
Treptat, s -au cristalizat următoar ele caracteristici de bază ale educației
ecologice (Mihăilescu C., 2006) [apud 2] :
– constituie o componentă integrală a planificării de mediu și a
managementului ecologic;
– se referă la toate componentele mediului înconjurător: naturale sau artificiale, personale și sociale, locale și globale, culturale și
economice etc.;
– în mare măsură determină orizontul și evoluția gîndirii științifice ;
– schimbă modalitățile estetice și etice de abordare și înțelegere a
realității, precum și motivele pr edominante de comportare a fiecărei
persoane î n parte ;
– nu este doar o necesitate obligatorie a zilei de azi, ci este criteriul
principal al stilului de viață durabil și unica modalitate de
supraviețuire a omenirii în viitor.
Aplicație 3
• Pentru circumscrierea succintă, referitoare la extensia educației,
trebuie să se ia în considerare:
– în sens pedagogic, omul nu tr ebuie divizat ca aparținînd tut uror
timpurilor și tuturor țărilor, ci unei persoane istorice și unei națiuni
(Finkeilkrant A.,1992);
11
– educația și cultura transmise într -un anumit nivel de civilizație nu
sunt domenii para lele, ci domenii care se interp ătrund;
– pluralitate mo durilor de viață și educație este străină oricărui canon
explicativ.
• Formulați trei principii ale educației ecologice, avînd argumentele de
mai sus. Comentați -le.
Aplicație 4
• Există prejudecăți care alterează relația înt re individ și mediul său de
viață :
– Ideea că natura există pentru a fi stăpînită și exploatată de om ;
înțelegerea raportului om -natur ă ca luptă a omului împotriva
naturii în scopul dominării acestora;
– Strategia radical pozitivă de soluționare a problemelor privind
raport ul om -natură sau optimismul critic , expresie a ambiției și
presupusei omnipotențe umane;
– Ideea că natura infinită are capacități infinite de apărare față de
dezechilibrele care o amenință.
• Formulați și explicați argumente le pentru necesitatea unei educații
ecologice.
Aplicație 5
• Formați două subgrupe , fiecare grup avînd sarcina de a identifica
limitele și avantajele a două tipuri de educați e: educaț ia pentru pace
și educația ecologică. Folosiți următoarele infor mații:
Tipuri Limite Avantaje
Educația
pentru
pace Prezintă conflictele locale;
Studiază cazuri specifice, limitate. Prezintă conflicte globale;
Include în conceptul de pace
echilibrele ecologice;
Elevii își dezvoltă abilitățile într-
un climat educativ
deschis și democratic.
Educația
ecologică Studiază mediul loca l;
Observă caracteristicile ecologice t radiționale;
Dezvoltă interesul pentru cercetarea aspectelor locale
de mediu. Evidențiază interdependența
problemelor locale, regionale, globale de mediu;
Explorează relațiile sistemului
socio -uman cu ecosistemul
global.
12
Dicționar
Globalistică= domeniul științific care se ocupă cu studiul problemelor
globale ale contemporanietății, atît cu referire la științele
naturale, cît și cele socioumane[ 8,p.334]
Problematică= Ansamblu de probleme cu privire la același subiect
[8,p.853]
2. Finalitățile educației ecologice
2.1.Evoluția accepțiunilor despre scopul educației ecologice;
2.2.Obiectivele educației ecologice;
2.3.Etapele educației ecologice .
–––––––––––––––––––––––––––––
2.1. Evoluția accepțiunilor despre scopul educației ecologice
Scopul educației ecologice a fost fo rmulat în anul 1997, Montréal, în
cadrul Colocviului internaț ional , unde redefinirea raportului dintre educația
ecologică și formarea în domeniul mediului, a fost realizată prin formularea
scopului educației ecologice în învățământul general :
…să nu reprezinte o cunoaștere eco -tehnicista a rel ațiilor de
cauzalitate proxi mală , ci să promoveze o lărgire a viziunii formării
generale din perspectiva imperativului ecologic[22 ].
În anul 2003, Fundația Europeană de educație și Cultură ecologică,
a redefini t scopul educației ecologice dintr -unul științific -conservator în unul
socio -politic:
… scopul educației ecologice este dezvoltarea conștiinței ecologice,
a simțului responsabilității, a solidarității dintre indivizi pentru
păstrarea și ameliorarea mediului; dezvoltarea capacități i de a lua
decizii, de a identifica și a pune în practică soluții pentru prevenirea
și rezolvarea problemelor concrete legate de relația individului cu
mediul său de viață; pregătirea cetățeanului actual și viitor pentru a
influiența pozitiv deciziile poli tice, economice și sociale cu privire la
mediu [2].
Evoluția scopul ui educației ecologice este arătată în literatura de
specialitate ca o schimbare de la educația despre și în mediul natural la
educația pentru mediul înconjurător. (C. Bucovală C., Cândea M., 2003):
13
– Educația despre mediu asigură înțelegerea modului de funcționare a
sistemelor naturale, a impactului activităților umane asupra sistemelor
naturale; dezvoltă capacitățile investigative și gîndirea critică; stă la baza
formării unui suport cognitiv care să permită apoi, participarea la luarea
deciziilor de mediu.
– Educația în mediu – asigură experiența practică a învățării, prin
contactul direct cu componentele mediului; dezvoltă abilități de culegere a datelor și de investigație pe teren; s timulează preocuparea față de mediu.
– Educația pentru mediu – finalizează educația în și despre mediu,
dezvoltînd sensul responsabilității față de mediu, motivația și abilitățile de a
participa la îmbunătățirea stării mediului; promovează dorința și capacit atea
de a aborda un stil de viață compatibil cu conceptul dezvoltării durabile; oferă profesorilor șanse să contribuie cu elevii la buna gospodărire a resurselor
naturale, abordînd, astfel, componente ale educației morale, estetice, politice.
Desinger J. (1983) analizează trei perspective ce se includ î n scopul
educației ecologice :
– schimbare comportamentală;
– schimbare individuală;
– schimbare socială [apud 22].
Fiecare perspectivă se regăsește în procesul de ecologizare a populației
prin cunoștințe acumulate despre mediul natural și conservarea lui,
sensibilitate și responsabilitate pentru acțiunile în și pentru mediul
înconjurător .
Dezvoltare a accepțiunilor despre scopul educației ecologice nu a
finalizat cu educația pentru mediu. De exemplu, Jickling M. (1992)
argumentează că educația pentru mediu este un instrument în schimbarea
societății în favoarea mediului natural și nu un rezultat al conștiinței umane,
iar Hopkins C. (1993) critică prevederile Agendei 21, susținând că educația
pentru mediu este eronată: „ educația pentru un scop particular nu poate mult
timp fi considerat educațional, pentru că educația nu este particulară” [2, p.23].
În ultima perioadă, au început să se consolideze și alte accepțiuni
asupra scopului educația ecologică, în cadrul unor noi abordări (Dragomir I.,
2008; Bleahu M., 2008):
14
– Educația în perspectiva ecologică – o dimensiune esențială a educației
fundamentale, care implică dezvoltar ea personală și socială; urmărește
inducerea unei dinamici sociale, stimulând abordarea colaborativă și critică a
realităților socio -economice și de mediu, dar și căutarea autonomă și creativă
a soluțiilor pertinente.
– Educația pentru conservarea naturii – recunoaște rolul central al
omului în eforturile de conservare, ținta conservativă fiind focalizată pe problemele biologice și strategiile conservative; asigură îmbunătățirea
cunoștințelor membrilor unei comunități și suportul lor consecvent pentru
dezvol tarea unor politici conservaționiste și a unui management adecvat al
mediului; formarea continuă a abilităților tehnice a managerilor care administrează resursele naturale.
– Educație în spiritul democrației biocentrice – se centrează pe viziunea
biocentric ă, bazată pe ideea că toate formele de viață au valoare; urmărește
încurajarea subiecților de a adopta un comportament ecoprotector individual și comunitar, formându- le competențe de participare și inițiativă în acțiuni
comunitare ecoprotectoare, de mobili zare, stimulare și angajare a membrilor
comunității la acț iuni ecoprotectoare[apud 22].
Aplicație 1
• Evoluția sco pului educației ecologice a conturat următoarle tipuri de
educație ecologică: educația în, pentru și despre mediu.
• Avînd caracteristicile acestor tipuri de educație ecologică răspundeți
la următoarele întrebări:
– Care este cel mai eficient tip de educație ecologică?
– Care ar putea fi definițiile celor trei tipuri de educație?
– Care sînt avantajele și dezavantajele fiecă rui tip de educație
ecolo gică?
– Care sînt principalele asemănări între cele trei tipuri de
educație ecologică?
– Care sînt principalele deosebiri între cele trei tipuri de educație ecologică?
– Pentru care tip de educație ecologică ați opta în carierea pedagogică? Argumentați.
Aplicație 2
15
• Care din următoarele afirmații cuprinde cele trei tipuri de educație
ecologică:
1. Educația ecologică este d ezvoltarea conștiinței ecologice, a simțului
responsabilității, a solidarității dintre indivizi pentru păstrarea și
ameliorarea mediului (Momanu M., 2002);
2. Educația ecologică este un sistem de acțiuni specifice ce asigură formarea conștiinței ecologice (Barna A.,1998);
3. Educația ecologică este relația dintre om și mediu(Oprescu N.,).
2.2. Obiectivele educației ecologice
Scopul educației ecologice determină obiective le educației ecologice.
Obiectivele educației ecologice sînt comportamente sau activități vizibile, reacții observabile și evaluabile, manifestate în momentul în care se încetează
influența lui.
Obiectivele educației ecologice cunosc formulări diferite, toate
întrunind componente comprehensive, comportamentale și valorice, de exemplu:
• Landsheere V., 1992; Cozma T., 1996; Călin M., 1996; Văideanu G.,
1996; Chac Z.,1998, Hong S.,1998, Momanu M., 2002 [ 18]:
– „alfabetizarea” în materie de mediu: dobîndirea cunoștințelor,
abilităților și atitudinilor pe care fiecare cetățean trebuie să le stăpînească;
– conștientizarea diversității și importanței problemelor ecologice, ca și a diversității comportamentelor umane care afectează mediul;
– înțelegerea corectă a raportului individ – mediu;
– dezvoltarea respectului față de mediu și a responsabilității – ca
elemente definitorii pentru stilul individual de viață;
– analiza critică a problemelor de mediu la scară locală și mondia lă;
– dezvoltarea capacității de a lua decizii care să influențeze poziti v
raportul individ –mediu .
• Reimers N,F. , 1992[apud 22] :
• să ajute și să sensibilizeze indivizii și grupurile sociale pentru a deveni conștienți de dezvoltarea mediului;
• să achiziționeze cunoștințe fundamentale: dezvoltarea globala a mediului,
prezența omului în mediu;
16
• să traiască sentimente de interes pentru mediu și motivație: să vrea să
participe la protejarea și ameliorarea mediului.
• Drumea P., 1995[apud 22] :
– asimilarea cunoștințelor ș i formarea capacităților intelectuale care
permit înțelegerea unității și diversității biosferei, a legităților ei,
necesitatea conservării și protecției naturii; cunoașterea raportului
omului cu natura, civilizației cu mediul, a cauzelor deteriorării
medi ului, urgentarea măsurilor pentru evitarea dezastrului ecologic;
familiarizarea cu tehnicile poluante și nepoluante, despre modalitățile realizării echilibrului ecologic , întreținerea curată a mediului etc.
– formarea motivațiilor, convingerilor și atitudinilor privind situația
biosocială a omului, dependența condiției umane de evoluția raportului
om-biosferă, natură -societate, necesitatea armonizării
comportamentului individual cu cerințele mediului.
– formarea priceperilor și deprinderilor, comportamentului
corespunzător, care este, de fapt, o sinteză a rezultatelor educației
ecologice.
• Barna А., 1998 [2]:
– formarea și fundamentarea cunoașterii și culturii ecologice;
– formarea unor structuri psihice ale comportamentului ecologic;
– formarea și dezvoltarea unor si steme valorice, a unor adeziuni
emoționale și relaționări moral- estetice, concepții teoretice.
• Botgros I., Odoleanu N., Ursu L., Bocancea V., 2007[apud 22] :
– însușirea unor noțiuni, idei, teorii referitoare la mediu;
– dezvoltarea competențelor de explorare/investigare a mediului și a
problemelor de mediu;
– formarea unor comportamente active, favorabile echilibrului între
calitatea mediului și a vieții.
Aplicație 3
• Georgescu E . prezintă principalele obiective ale educației ecologice:
formarea recepti vității/sensibilității pentru abordarea
sistemică a problemelor mediului natural, social,
psihic/psihosocial;
formarea respectului pentru protecția și conservarea mediului;
17
formarea interes ului epistemic pentru studierea
interconexiunilor dintre diferite fenomene și a tendințelor de
evoluție a acestora precum și a efectelor posibile ale
interdependențelor dintre ele;
formarea convingerii de a proteja și conserva mediul natural;
formarea unor comportamente specifice de protecție a
mediului;
educarea unor competențe de investigare a consecințelor posibile ale acțiunii transformatoare ale omului asupra
mediului.
• Comparați obiectivele educației ecologice prezentate Georgescu E.
cu cele prezentate de alți autori.
• Desprindeți elementele de bază ale unei educații ecologice sau
puncte -cheie de acțiune educațională.
Aplicație 4
• Găsiț i corespondența dintre obiecti vele educației ecologice și
explicația lor, formulate de Cristea V:
Conștientizare Sprijin pentru însușirea unei
experiențe de a folosi cunoștințele și
abilitățile căpătate în luarea unor
decizii bine gîndite, pozitive, pentru
rezolvarea problemelor de mediu.
Cunoștințe Sprijin pentru însușirea unor abilități
necesare pentru identificarea și investigarea problemelor de mediu și pentru participarea la re zolvarea
acestor probleme.
Atitudine Sprijin acordat elevilor de a ajunge la
o înțelegere a modului cum
funcționează mediul înconjurător care interacționează oamenii, cum apar problemele legate de mediu și cum pot
fi ele rezolvate.
Abilități Sprijin ac ordat elevilor de a -și însuși
un set de valori și grijă pentru mediu,
motivație și dorință de a participa la
18
acțiuni meni te să îmbunătățească
condițiile de mediu.
Participare Sprijin acordat elevilor de a ajunge la
un nivel de conștiință și atenție față de
mediul înconjurător și problemele
sale.
Aplicație 5
• Citiți obiectivele educației ecologice de Barna A. . Pentru fiecare
dintre obiective propuneti activități concrete pe care le -ați realiza cu
elevii claselor primare.
2.3. Etapele educației ecologică
Finalitățile educației ecologice se proiectează pe 5 elemente – domenii
de impact educațional [20].
1) Conștiința. Regulile de comportare se formulează prin prisma
juridicului, deontologicului și eticului, iar educația are rolul de a încorpora
regulile de comportare sub formă de conștiință, valorile educative fiind ecouri
spirituale ale comportamentelor. Educația ecologică vizează formarea
conștiinței ecocentrice: „v iziune ecologică asupra lumii, în care valoarea
supremă o reprezintă dezvoltarea armonioasă a omului și naturii; perceperea
omului și naturii ca parteneri echitabili în interacțiune; echilibrul
interacțiunilor pragmatice și nepr agmatice cu natura” [20 , p.37].
2) Cunoștințele. Dobîndirea de cunoștințe încurajează subiecții la
înțelegerea interrelații lor din natură, inclusiv a modului personal de
interacțiune cu mediul, să sesizeze și să prevadă probleme de mediu și căile de prevenire și de soluționare a acestora. „Cunoștințele creează suportul
cognitiv pentru însușirea valorilor ecologice, care prin r eflecție în viața
cotidiană vor genera comportamente ecologice” [20 ].
3) Atitudinile. Formarea atitudinilor ecologice este un proces dinamic pe
parcursul întregii vieți. Atitudinile ecologice motivează subiecții să renunțe
la neglijență și indiferență, să adopte responsabilitatea și implicarea. Educația
ecologică este o măsură pedagogică convergentă pentru a forma atitudini
ecologice prin argumente științifice, educaționale, juridice etc. Atitudinile
superioare de sensibilitate ecologică, responsabilitate ecologică, solidaritate
ecologică, inițiativă ecologică reprezintă rezultatul evoluției atitudinilor primare de respect și grijă față de natură [20].
19
4) Abilitățile și aptitudinile. Dezvoltarea unor abilități de a folosi
mediul înconjurător în cotidian, c u grijă și într- o maniera durabila, de a deveni
eficienți în luarea deciziilor de mediu (gîndire critică, abstractizare, abilități
analitice, capacitate de comunicare și de observare, capacitate de a negocia și
de a lua decizii în situații conflictuale etc.). Dezvoltarea aptitudinilor se poate
realiza în cadrul unor programe sau proiecte ecologice.
5) Implicarea. Implicarea încurajează tinerii să -și aplice cunoștințele
dobîndite, să participe la luarea deciziilor, conducînd la schimbarea
comportamentului individual și social, contribuind la rezolvarea unor
probleme de mediu. Disponibilitatea de a participa la administrarea durabilă
a mediului provine atît din experiența practică, care poate fi legată de
necesitatea fizică de a asigura hrană, apă, resurse energetice adecvate, cît si
din anumite reacții la nivel intelectual și emoțional [20].
Toate finalitățile educației ecologice iau o direcție valorică, indiferent
de natura comprehensivă sau comportamentală a lor (Bayrhuber H., 2000)
[apud 22], iar valorile însușite se exprimă prin comportamente ecologice, într –
un mod progresiv, corelat cu puterea stimulului (Wilson J., 2004).
Trinitatea comprehensivă – valorică – comportamentală a obiectivelor
educației ecologice determină trei etape [20] :
1. instruirea ecologică;
2. formarea convingerilor ecologice;
3. formarea comportamentelor ecologice.
Aplicația 6
• Realizați o schemă logică avînd următoarele etape ale educației ecologice( Barna A., Pop I., Moldovan A.,1998 ):
Alcătuirea unei strategii de acțiune;
Definirea senzațiilor și sentimentelor dobîndite în urma
perceperii mediului înconjurător;
Asumarea responsabilității;
Implicarea personală în acțiune;
Acțiunea concretă;
Perceperea și observarea naturii.
Aplicația 7
• Educația ecologică are semnificația dep rinderii unui anumit „mod de
viață”( Dobrota C.,1996). Punc tul de plecare al acestei viziuni îl
20
constituie optica noastră privind importanța pe care fiecare din noi o
are în soluționarea problemelor cotidiene. Este o viziune greșită și un
prim pas în soluționarea problemelor constă în adoptarea altei
paradigme. Impor tant este să avem o atitudine constructivă,
responsabilă, îndreptată în sensul soluționării problemelor ( P. Stern,
1983).
• Identificați problema acestor afirmații.
• Explicați adoptarea unei alte paradigme.
3.Conceptele de bază ale educației ecologice
3.1.Cunoștințe ecologice;
3.2.Cultura ecologică;
3.3.Atitudinea ecologică;
3.4.Comportament ecologic;
3.5.Responsabilitate ecologică;
3.6.Conștiința ecologică.
––––––––––––––––––––––––––––––
3.1.Cunoștințe ecologice
Obiectivele urmărite astăzi de educația ecologică urm ează un proces
de eliberare de sub excesiva centrare asupra cunoștințelor faptice sau factuale
și încearcă să se apropie de reali tatea ambientală actuală.
Sistemul cunoștințelor ecologice se acumulează treptat și el constituie
premisa indispensabilă a înțelegerii de către elevi a faptului că mediul
înconjurător, precum și felul raporturilor om -natură și om -mediu sunt absolut
vitale atît pentru individ, cît și pentru înt reaga umanitate.
Acumularea de cunoștințe, atît de necesară, are o pondere mare în
educația ecologică. Cunoștințele ecologice devin semnificative dacă sunt
prelucrate, organizate și integrate într- un sistem, în s copul explicării unui
obiect al cunoașterii. Asimilarea acestor cunoștințe izolat este un mod de
cunoaștere incomplet.
Barna A. definește cunoștințele ecologice ca înțelegere a modului cum
funcționează mediul înconjurător ca re intera cționează oamenii, cum apar
problemele legate de mediu și cum pot fi ele rezolvate [2].
Cunoștințele ecologice cuprind informațiile despre relația dintre
organisme, procesele ecologice , dar și cadrul economic, polit ic, social.
21
Domeniile care trebuie cuno scute fiind puse în conexiuni ecologice
sînt: apa, aerul, solul, flora, fauna, omul. Ele sînt ariile supuse degradării
mediului.
Ursu L., Teleman A. propun structurarea conținuturilor pentru
educația ecologică pe următoarele grupuri de cunoștințe [21] :
1. Lumea vie. Caracteristici: niveluri de organizare; reac ții ale
organismelor vii la mediu sau la schimbări în mediu; metabolismul; reproducerea.
2. Rela ții organisme vii – mediu: relații de nutri ție; clasificări.
3. Factori abiotici: aerul ș i apa; solul.
4. Interacț iunea om – mediu .
Aplicație 1
Componenta acțională de formare a responsabilității ecologice este
determinarea funcționalității cunoștințelor ecologice asimilate,
trecerea cunoștințelor ecologice în convingeri ecologice.
• Urmăriți tehnicile propuse și identificați cunoștințele ecologice și convingerile ecologice, plasîndu- le într -un tabel.
1. Tehnica Interogarea încrucișată.
Lucrînd frontal, elevii vor răspunde la într ebările învățătorului .
1. Ce este o lebădă?
2. Ce este o statuie de marmură?
3. Ce legătură este între lebădă și statuie?
4. Ce legătură este între lebădă și turturică?
5. Cum se face că lebedele nu se prea tem de om?
6. Cine/ce poate limita numărul lebedelor?
2. Activitate de cercetare. Investigație de identificare .
Scopul cercetării: identificarea factorilor limitativi ai speciei Lebăda cucuiată
(Cygnus olor) .
Aplicare: Scrierea explicațiilor unor enunțu ri stabilite din timp de către
învățător, care presupun a fi factorii limitativi ai acestei specii. Elevii vor
răspunde, în paralel, întrebărilor propuse, cercetînd Cartea Roșie a Republicii
Moldova și alte surse.
1. Ce te impresionează la o lebădă?
2. Ce înțelegi prin desecarea bazinelor?
22
3. De ce păsările nu pot fi deranjate în
perioada de cuibărire?
4. Ce este braconajul?
5. Lebăda cuc uiată este inclusă în Cartea
Roșie a Republicii Moldova?
3. Tehnica fotolimbajului .
Se utilizează imagini cu lebăda cucuiată pentru a sensibiliza și a
determina reacții din partea elevilor, realizîndu -se un poster cu titlul: Ce poate
fi mai frumos?
3.2.Cultura ecologică
Fenomenul culturii ecologice a fost studiat de Dejnicova Iu., Ivanov a
L., Snitco L. et.al. [apud 21]; Plumwood V . [120]. În Republica Moldova,
cultura ecologică din perspectiva formării a fost cercetat de Buzinschi E. (2002), cu refer ire la vîrsta preșcolară mare [apud 21].
Pecico L. [apud 21] consideră că cultura ecologică a elevilor de vîrstă
școlară mică include:
– cultura activității cognitive a elevilor prin cunoașterea experienței
omenirii în interacțiunea om – natură, ca o bază de valori naturale;
succesul acestei activități rezidă în formarea atitudinilor durabile ale personalității față de natură în baza formării capacităților de a lua
decizii alternative;
– cultura muncii; rezultatul muncii trebuie să dispună de categorii de utilizare duble, ce nu ar dăuna naturii în rezultatul realizării;
– cultura comunicării s pirituale cu natura.
Aplicație 3
• Printre cercetătorii formării culturii ecologice a elevilor de vîrstă
școlară mică se remarcă Țvetcova [apud 21], care a obținut
următoarele rezultate științifice:
o a determinat structura culturii ecologice a elevului de vîrstă școlară mică, ca nivel fundamental de dezvoltare a personalității cu componentele: cognitivă, emoțional -axiologică, de conștiință, comportamentală;
o a evidențiat dinamica formării culturii ecolo gice conform claselor treptei
primare: însușirea informațiilor inițiale legate de natură; percepția
23
emoțional -reprezentativă a mediului socionatural; sistematizarea
reprezentărilor despre natură; comportamentul motivat.
o a elaborat criteriile de progres în formarea culturii ecologice la vîrsta
școlară mică pentru fiecare componentă structurală.
• Selectați componentele culturii ecologice a elevului de vîrstă școlară
mică.
Dicționar
Cultură= Totalitatea valorilor materiale și spirituale create de omenire;
faptul de a poseda cunoștințe variate din diverse domenii[
8,p.248]
3.3.Atitudinea ecologică
În această arie de interes științific sunt remarcabile cercetările
realizate de Zahlebnîi A., Mironov A., Pe cco L., Țvetcova A . (1998);
Mazitova L. (2002); Filatova O.(2004), Castunov I . (2005); Lierman R.
(1995) , care evidențiază diferite componente ale atitudinilor ecologice.
Zahlebnîi A . (1981) consideră că atitudinea ecologică a elevului trebuie
să se contureze în comportamentul său față de natură și în activitatea pentru
ocrotirea mediului înconj urător. Prin corelarea sarcinilor instructive cu cele
educative, el reușește să evidențieze particularitățile personalității care denotă prezența responsabilit ății față de mediu:
– dispoziția de a lua decizii față de activitățile realizate în mediul natural în conformitate cu cerințele societății și obligațiunile morale;
– capacitatea de a acționa făr ă a aduce prejudicii naturii [ apud 21].
Lierman R. (1995) a elaborat o listă mai detaliată a structurilor
personalității asociate responsabilității ecologice:
– sensibilitatea față de natură;
– reprezentări despre problemele și necesitățile ecologice;
– concepte ecologice fundamentale;
– cunoștințe des pre normele de comportament în mediu;
– capacitatea de a identifica, analiza, investiga, evalua problemele
ecologice și soluțiile lor;
– autoreglarea comportamentului în mediu conform normelor ecologice;
– conștientizarea și valorizarea acțiu nilor ecologice [ap ud 21].
24
Aspecte metodologice de formare a atitudinilor ecologice le găsim la
cercetătorii Moiseeva L., Castunov I.( 2005). Ei au studiat impactul
activităților ecologice asupra formării atitudinilor ecologice la elevii de vîrstă
școlară mică, demonstrând că „activitățile ecologi ce nu -și vor atinge scopul,
dacă acțiunile pe care le sugerează elevului nu au utilitate prin aplicații
practice, prin intervenția elevului în situații concrete în comunitatea în care
trăiește (familie, clasă, școală, localitate)” [apud 21]. De asemenea, au
identificat:
o obiectivele formării atitudinilor ecologice la elevii de vîrstă școlară
mică în cadrul studierii științelor naturii:
– să demonstreze înțelegerea consecințelor propriului comportament, în raport cu starea de sănătate proprie și a
celorlalți;
– să aibă atitudini responsabile față de mediu și posteritate;
– să conștientizeze importanța studierii științelor naturii și a
rezultatelor acestora pentru viața cotidiană a omului;
o activitățile de învățare în cadrul studierii științelor naturii, ce asigură
formarea de atitudini ecologice:
– observații în natură;
– experiențe simple în scopul explicării cauzale a unor modificări
structurale și funcționale ale organismelor produse de factorii de
mediu;
– discuții privind implicarea omului în acțiuni ecologice;
– dezbateri pe tema importanței științelor naturii în viața omului.
Aplicație 4
• Aspecte de formare a atitudinilor ecologice la vîrsta școlară mică au
fost cercetate de Crăciun C. (2003), care evidențiază că elevilor de vîrstă școlară mică trebuie să se formeze necesitatea de a comunica cu lumea vie,
interesul cunoașterii legilor naturii, formarea motivelor de acțiune în vederea
protecției mediului, for marea convingerilor de necesitate a protejării naturii.
După Crăciun C. [apud 21], formarea atitudinilor față de mediu la
vîrsta școlară mică țin de:
– sistemul cunoștințelor teoretice despre natură;
– sistemul idiologic al orientărilor ecologice;
25
– capacități le de a utiliza cunoștințele și convingerile în manifestarea
atitudinii față de natură.
• Explicați legătura cunoștințelor și convingerilor ecologice în
manifestarea atitudinii față de natură.
• Realizați schema logică a componentelor atitudinii ecologice.
Dicționar
Atitudine= Dispoziție internă a individului față de un element al
lumii sociale, orientînd conduita adoptată în prezența,
reală sau simbolică, a acestui element[ 10, p. 91].
3.4.Comportament ecologic
În această arie de interes științific se evid ențiază cercetările realizate
de: Desinger J. (1983); Monroe M. (1994); Bluhm W., Walk T. (1995); Culen
G. (2000); Gardner G.T., Stern P.C (2002).
Designer J., de exemplu, caracterizează comportamentul ecologic ca
„un comportament ferm, dar optimist, a unei gândiri pozitive, evitând
accentuarea aspectelor dezastroase și o abordare lipsită de speranță în ceea
ce privește efectele negative ale activității omului asupra mediului ” [21 ].
Gardner G.T., Stern P.C (2002) analizează comportamentul ecologic
ca pro dus fezabil a manifestării capacității de autocontrol asupra conduitelor
emoțional -expresive în planul trăirilor interioare:
…Dezvăluirea interacțiunilor și interinfluențelor între diversele
planuri ale comportamentului confirmă viziunea structurală și
sistemică asupra vieț ii [apud 2,p.86].
Conduita ecologică, comportamentul ecologic reprezintă modul în
care conștiința ecologică, formată prin educație, determină acțiuni și atitudini
etice fiecărui educat. Conduita ecologică pleacă de la ideea transpunerii
omului în situația părții vătămate ( Pop I., 1998) :
…Privită din punct de veder e ecologic, lumea apare într -un ansamblu
independent, planeta fiind, de fapt, un simplu vehicul spațial în care
pasagerii trebuie să împărtășească în egală măsură bunurile, fără a atribui naturii o valență pozitivă, im plementată în interiorul minții
[apud 2, pag. 79].
26
Săvescu C.M. (2008) argumentează că, din perspectivă
psihopedagogică, formarea conduitei ecologice vizează atît deprinderi și
obișnuințe de comportare civilizată, cît și trăsături pozitive de caracter:
…Copiii nu distrug crengile copacilor pentru că sunt văzuți de alții și
pentru că așa au învățat că este bine să procedeze. În momentul în
care ei simt că acest impuls vine din interior, ori de cîte ori apare o
situație similară, putem spune că acțiunile automatizate
(deprinderile), au devenit trebuințe interne și nu mai pot fi ușor
modificate, ele transformîndu- se în obiș nuințe [apud 2, p.24].
Nu sunt rare situațiile în care totul rămâne la faza de deprinderi,
anumite cauze, dorințe, putînd să modifice destul de repede comportamentul. În mome ntul în care elevul va spune “Nu pot să fac un asemenea lucru pentru
că știu că nu este bine și ceva din mine nu mă lasă”, putem fi siguri de eficiența educației ecologice.
În Republica Moldova, Haheu E. (2002) a realizat cercetări ale
comportamentului ec ologic (socio -afectiv) la preșcolari și a determinat
criteriile de formare la copii de vîrstă preșcolară, care pot fi atribuite și pentru copiii de vîrstă școlară mică:
– prezența reprezentărilor elementare ecologice;
– înțelegerea necesității ocrotirii naturii;
– prezența priceperilor și deprinderilor de a crea condiții pentru viața
organismelor vii;
– corespunderea dintre reprezentările ecologice și comportamentul
real al copilului în natură [apud 21].
Aplicație 5
• Florian G. Kaiser, Sybille Wolfing și U rs Fuhrer (1999) susțin că
atitudinea ecologică este semnul convingător al comportamentului ecologic. Studiul lor confirmă faptul că pentru a măsura comportamentul ecologic
trebuie să se măsoare: cunoștințele ecologice, valorile ecologice și intenția comportamentală ecologică . Cunoștințele ecologice și valorile ecologice sînt
precondiții importante în formarea comportamentului ecologic. T eoria
comportamentului ecologic se bazează structural pe următoarele elemente:
Cunoștințe factuale;
Atitudine ecologică;
Reguli comportamentale;
27
Valori sociale și morale;
Intenția comportamentală;
Comportament ecologic.
• Găsiți relațiile dintre elemente , desenînd schema aceste teorii.
Aplicație 6
• Florian G. Kaiser, Sybille Wolfing și Urs Fuhrerpropun un test din 38
de itemi pentru evaluarea atitudin ii și comportamentului ecologic:
10cunoștințe, 7 valori și 11 itemi de intenție comportamentală.
• Care ar fi: cunoștințele, valorile și intențiile comportamentale după
părerea dumneavoastră?
3.5.Responsabilitate ecologică
Responsabilitatea ecologică se subordonează unei identități morale,
sociale, care contribuie la obiectivarea conceptelor, normelor și judecăților
ecologice.
Conceptul responsabilității față de mediu admite diferite tipuri de
accepțiuni:
• definiție normativă: operaționalizarea resurselor obișnuințelor și
atitudinilor ecologice, în limite de acțiune determinate la nivelul unor
stadii psihologice, valorifi cabile în mediul înconjurător [11 ].
• definiție explicativă: set de calități promediu rela tiv persistente ale
unei persoane, calități ce obligă indivizii să țină seama de intențiile și consecințele actelor lor împotriva unui echilibru ecologic existent [22 ].
• definiție semantică: obligația de a da seama de faptele sale, în fața
unei anumite inst anțe, conform anumit or proceduri bine determinate [2 ].
În matricea educabilității , responsabilitatea ecologică este un element
sociomoral care se întemeiază pe:
• cunoașterea statutului omului în raporturile multiple și complexe ce
se stabilesc între el și natură;
• înțelegerea necesității producției, conservării și ameliorării mediului;
• convingerea asupra echității sociale aplicate la problemele ecologice
ca efect al deteriorării calității vieții omenirii;
• consecințele atitudinii negative față de mediul înconjurător.
28
Subsumată educației pentru mediu, formarea responsabilității ecologice ,
angajează structurile interacțiunii sociale, care proiectează manifestarea ei
dinamică pri n trei feluri de interacțiuni [10 ]:
• interacțiunea reactivă – copiii asimilează, execută și preiau în mod
diferit ceea ce le oferă mediul social;
• interacțiunea evocativă – fiecare copil determină atitudini diferite în
raport cu mediul natural, oameni;
• interacțiunea proactivă exprimă o implicare activă în relația cu
comportamentele copi ilor într- un anumit mediu.
Trecerea prin aceste nivele de interacțiune permite corectarea existențială
a unor atitudini negative față de mediu, a unor comportamente
nesatisfăcătoare și expunerea copilului la noi valori.
Destinația intervențiilor edicați onale , după Duțu M. (1999), în formarea
responsabilității ecologice este realizată conform relațiilor dintre
subsistemele cognitiv, afectiv și comportamental, prin categoriile: cunoștințe
ecologice, convingeri ecologice și atitudini ecologice . Autorul expl ică aceste
relații dintre categorii ca condiții optime pentru re sponsabilizarea față de
mediu [2 ].
Examinarea mecanismelor de trecere de la o achiziție ecologică la alta
(Schwartz,1977; Fuhrer,1985; Neilsen,1991; Stern,1993; Vining, 2001) a
stabilit model ul formării comportame ntului ecologic pornind de la [ 11]:
Aplicație 7
• Relevanța valorizării experiențelor pozitive față de mediu se identifică prin tre i abordări (Sears, 1993) [apud 22]:
o orientarea sociopersonală, potrivit căreia elevul este familiarizat cu reguli de comportament acceptate social și
cultural, subiectul fiind dispus să și le însușească; cunoștințe
ecologiceresponsabilitate
ecologicăvalori ecologice
29
o încorporarea acestor valori în propriul sistem deja format,
elevul fiind exponentul propriilor nevoi, al scopurilor care îl
transced și îi fixe ază cadrul de asimilare personală;
o orientarea personalizată , în care standard ele și regulile de
comportament sînt dirijate spre sine, spre latura
intraindividuală, cu anumite condiții și ritmuri de asimilare.
• Exemplificați prin cele trei abordări a valorizării experiențelor
pozitive față de mediu a unui caz concret re responsabilizare ecologică:
Regula: Economisiți apa!
3.6.Conștiința ecologică
Condițiile psihopedagogice de formare a conștiinței ecologice au fost
cercetate de: M. Buch M. (1993); Guseva O . (1999); Volcovscaia O . (2000);
Brand Karl -Werner(2000) Fedorov V.(2002); Nazarova S . (2003); Hussey S.
(2004); Ivteev S. (2004); Simakina A.(2005); Gribanova E . (2006); Odineț N .
(2006); Naconecnîh E . (2008) et.al.
Conștiința ecologică este un segment al conștiinței generale umane
îndreptat spre lumea biosului. Idealul de conștiință ecologică exclude
concepțiile înguste referitoare la mediu, și recunoaște fiecare component al
megasistemului natural ca o entitate comportamentală.
Conști ința ecologică[22] :
– este corelată cu conștiința individuală și socială (Screbeț V .,
1998);
– reprezintă „sfera spirituală a culturii ecologice” (Bumbu Ia.,
1993) ;
– este determinată de „concepția modernă despre lume, care
corespunde tendințelor și condițiilor umaniste actuale, care, la
rândul lor, pot determina implicit restabilirea bunelor tradiții naționale de protecție a mediului” (Vrednic N., 2003) .
Substratul conținutal -ecologic al conștiinței ecologice include:
cunoașterea echilibrului ecologic în natură, a relației om -natură, înțelegerea
faptului că natura nu poate fi concepută în afara interacțiunii cu factorul uman și perceperea naturii ca un organism viu, dotat cu inteligență și conștiință
(Niculesc u B., 1999) [apud 8, p.68- 69].
30
Analiza izvoarelor filosofice (Fonari E. , 2000), psihologice (Dereabo
S., Iasvin V., 1996), pedagogice (Namolovan L., 2002) referitoare la
conștiința ecologică, permite evidențierea a două tipuri de bază: tipul
antropocentric , profund ancorat în realitatea actuală, și tipul ecocentric, în
proces de statornicire (tabelul 3.1 .).
Tabelul 3.1. Contrapunerea tipurilor de conștiință ecologică (Ursu L.,
2008) [apud 21]
Tipul antropocentric al conștiinței
ecologice Tipul ecocentric al conștiinței
ecologice
Viziunea ierarhică asupra lumii:
omul prezintă valoare supremă, iar
natura este un bun al lui. Viziunea ecologică asupra lumii:
valoarea supremă o reprezintă
dezvoltarea armonioasă a omului și
a naturii.
Perceperea naturii ca obiect al
acțiunii unilaterale a omului. Perceperea omului și naturii ca
parteneri echitabili în interacțiune.
Caracterul pragmatic al motivelor și scopurilor interacțiunii cu natura. Echilibrul interacțiunilor
pragmatice și nepragmatice cu natura.
Deși în ultimii ani societatea face eforturi substanțiale de a trece de la
conștiința ecologi că antropocentrică la cea ecocentrică, rezultatele, totuși, nu
sunt, nici pe departe, satisfăcătoare. Analizând această realitate, Ursu L.
explică: „În mare parte, per tinența tipului antropocentric al conștiinței
ecologice se datorează faptului că paradigmă antropocentrică a constituit suportul sistemului de educație a generațiilor active de astăzi, iar noua
paradigmă a educației pentru mediu, bazată pe valorile dezvolt ării durabile,
abia începe să se încetățenească” [61, p. 14].
Ursu L. (2009) etalează formele de manifestare a conștiinței ecologice
ecocentrice la vîrsta școlară mică:
– „conștientizarea rațională a valorilor morale ale comportamentului
adoptat;
– trăiri afe ctive de tipul „mustrărilor de conștiință”;
– activizarea cogniției (atunci, cînd, în rezultatul reflexiei, copilul concluzionează că nu are cunoștințe suficiente pentru a decide asupra
atitudinii și comportament ului față de natură)” [21];
31
Aspectele psihologice de formare a conștiinței ecologice la copiilor de
vîrstă școlară mică au fost cercetate de: Zahlebni i A.; Veresov N .; Dereabo
S.; Iasvin V. ; Mazing G.; Heyd T. (1998); Weller P. (2001); Plumwood V.
(2002); Staricova (2005); et.al.
Derebo și Iasvin (1996) au argumentat că înteracțiunea nemijlocită cu
viețuitoarele naturii este un cadru oportun pentru a stimula copilul să
reflecteze asupra reacțiilor emoționale pe care i le trezește natura, asupra
atitudinii și comportamentului său în natură. O asemenea reflecție descrie
condiții favorabile de educare a conștiinței ecologice de tip ecocentric, care :
…va impune persoana să -și formuleze responsabilități morale față de
natură, să- și ceară sie însuși realizarea acestor responsabilități și să –
și autoevalueze comportamentul în natură[21 ].
Un rol important în procesul formării conștiinței ecologice ecocentrice
îl dețin mecanismele de identificare și empatie ( Dereabo ,Iasvin 1998- 200).
Psihologia socială explică identificarea ca proces de percepție interpersonală,
prin care are loc recunoașterea sine -lui în altcineva și, invers, recunoașterea
altcui va în sine:
…Identificîndu -ne cu o viețuitoare, ne traspunem imaginar și afectiv
în pielea ei, simțim la fel, îi înțelegem motivele și acțiunile. Empatia reprezintă o formă de intuire a realității prin identificare afectivă,
capacitatea de a trăi afectiv, prin transpunere identificatoare, viața
altcuiva. Stimularea mecanismelor de identificare și empatie conduce
la declanșarea simpatiei, adică a unei pre dispoziții pozitive
stabile. Simpatia motivează dorința de protejare a viețuitoarei și, fiind
sprijinită de activizare cognitivă, determină u n comportament
adecvat[21 ].
Aplicație 7
Conștiința ecologică se formează în procesul activității umane și
constituie manifestarea interacțiunii omului cu natura (Cojocaru
S.,2010): .
• Comentați cunoștințe le-valori ce determină conștiința ecologică:
– percep natura ca valoare supremă, parte integrantă a lor și pe
sine ca parte a naturii; includ în identitatea lor natura; se
identifică cu natura;
– înțeleg/apreciază natura ca valoare spirituală indispensabilă ființei lor; înțeleg scopul interacțiunii cu natura ca pe o necesitate
32
spirituală, ca atitudine față de sine și față de natură; declară că
manifestă atitudine gr ijulie și compor tament responsabil față
de/în mediul înconjurător ;
– menționează manifestarea caracterului uman al relației om –
natură prin atitudine/c omportament adecvat față de/în mediu,
prin perceperea naturii ca subiect egal în interacțiune cu omul;
– consideră că omul și natura sunt părți ale unui întreg;
– refuză tabloul ierarhic al lumii, în care natura este subordonată
omului și recunosc naturii calitatea de partener egal în
interacțiune cu omul.
Aplicație 8
• Comentați următoarea citat ă:
..educația ecologică se adresează atît minții, cît și sufletului elevilor.
4. Educația ecologică și demersurile pedagogice de
instituționalizare
4.1.Direcțiile și principiile educației ecologice;
4.2.Asimilarea educației ecologice în practica pedagogică;
–––––––––––––––––––––––––––
4.1 Direcțiile și principiile educației ecologice
Constatarea expansiunii continue a realizării problematicii lumii
contemporane impune sinteza căutărilor, problemelor pentru realizarea
educației.
Educația ecologică este un tip de educației, iar direcțiile ei sînt,
concretizate din direcțiile generale ale educației (S. Cristea, 2008):
– Direcția prospectivă . Educația ecologică , ca teorie și practică, nu
poate rămîne în limitele realității imediate. Ea trebuie să se lanseze în
necesitatea modelării personalității din perspectiva exigențelor viitorulu.
… sistemele educative viabile vor fi cele care, bazîndu -se pe
prospectarea e voluției sociale, vor pregăti omu l pentru viitor și în
viitor [11, p.173].
Educația ecologică ca dimensiune a noilor educații trebuie să
contribuie la formarea adaptabilității la schimbare într -o diversitate de
contexte/situații, pentru a forma o personal itate aptă să se adapteze și să
inoveze realitatea, în acord cu necesitățile de progres.
33
– Direcția socială. Educația ecologică comportă un caracter deschis în
condițiile, în care educația le resimte în societatea modernă și postmodernă,
ca urmare a unor factori de natură economică, politică, culturală.
– Direcție permanentă. Educația ecologică trebuie extinsă ca o aplicație
a educației permanente, ca o direcție de evoluție și valorificare a activității de
formare -dezvoltare a personalității.
– Direcție deschisă. Educația ecologică constituie un domeniu de
conținut, integrat în componentele și di mensiunile generale ale educației, ca
componentă a educației morale, intelectuale, tehnologice, artistice, la nivelul
instrumental -operațional, relațional- valoric, cognitiv [11].
Educația ecologică se bazează pe următoarele principii de natură
globală, hol istică și sistemică [17 , p. 11].
• Principiul orientării axiologice. Educația ecologică are un set de
valori de maximă generalitate:
– respectul și aprecierea tuturor formelor de viață, a fragilității și calităților
estetice ale mediului;
– acceptarea dependenței vieții umane de resursele finite ale planetei;
– recunoașterea importanței și rolului creativității umane în eforturile de
fundamentare ale dezvoltării durabile.
• Principiul orientării pragmatice. Educația ecologică presupune în
egală măsură finalități de ordin subiectiv, dar și finalități de acțiune, adică
dezvoltarea unor abilități, priceperi, deprinderi care să sprijine transformarea efectivă a mediului. Pentru ca educații să fie motivați să se implice în acțiuni
de transformare pozitivă a mediului, este necesar ca educatorii să respecte
condiții de:
– creare a unei atmosfere favorabile implicării în acțiuni de reabilitare a mediului;
– respectul față de valorile proprii ale educaților, chiar dacă nu sunt conforme cu obiectivele educați ei relative la mediu; mai mult decît atît, tentativele de
schimbare a valorilor sînt sortite eșecului dacă nu sînt motivate de dorința educatului de schimbare;
– propunerea unor activități atractive pentru educați și care pot fi soluționate de către aceștia ;
34
– activarea educaților în rezolvarea unor probleme care antrenează efectiv
abilități, conducînd prin exersare repetată la formarea unor priceperi și
deprinderi.
• Principiul inter/transdisciplinarității. Educația ecologică implică
multiple conexiuni între științe (biologie , fizică, chimie, geografie,
psihologie, sociologie), între sectoare sociale (învățămînt, economie,
industrie, sănătate). Fără utilizarea datelor furnizate de aceste domenii,
educația pentru mediu nu este posibilă. Este recomandabilă și identificarea
conexiunilor educației ecologice cu artele (plastice, muzică, literatură).
• Principiul învățării experiențiale. Presupune experimentarea de
către educați a unor situații (pozitive sau negative), în vederea fo rmării și
dezvoltării:
– abilităților intra/interpersonale: de identificare a informațiilor și a conexiunilor dintre acestea; de comunicare; de reflecție, de exprimare a
emoțiilor etc.;
– competențelor de lucru în echipă, de luare a deciziilor, de rezolvare a
problemelor, conducere, rezolvare a conflictelor, dinamică etc.;
– capacități de identificare a nevoilor de instruire/educație și autoinstruire/autoeducație.
• Principiul actualizării curriculare. Se referă la revizuirea, extinderea
și adaptarea permanentă a conținuturilor, metodologiilor implicate în educația
ecologică. Problematica educației ecologice este în continuă expansiune, iar
instrumentele acționale trebuie să fie pe măsură, deci să corespundă principiilor referitoare la natura unui curriculum (al orientării filozofice, al
individualizării, realismului si echilibrului) și principiilor de dezvoltare a unui
curriculum (al colaborării, evaluării , asigurării si al testării) [21 ].
Aplicație 1
Elena Joița, la întrebarea „încotro educația ?, constată niște pr emise
ale noilor direcții educative:
– Trecerea de la educația școlară, a copilului , la cea permanentă;
– Echilibrarea acordată educației dirijate cu autoeducația;
– Considerarea investiției în om ca investiție socială de bază;
– Definirea problematicii lumii contemporane în termeni de educație;
– Abordarea unității între educația formală -nonformală -informală;
35
– Marcarea interesului sporit față de valori, capacități și atitudini;
– Abordarea cu prioritatea a orientării prospective, de construire a
viitorului, față de cea de conservare, perpetuare a societății;
– Definirea reformelor învățămîntului în acest context global;
– Găsirea soluțiilor pentru lărgirea cîmpului social de acțiune
educativă, ca expresie a unității formelor educației, a
parteneriatului.
• Analizați premisele și stabiliți căror direcții, expuse mai sus, aparțin.
4.2 Asimilarea educației ecologice în practica pedagogică
Prin raportarea educației ecologice la nivelul sistemelor moderne de
învățământ, s -au profilat 4 demersuri pedagogice instituționalizate [ 21]:
• Demersul infuzional angajează educația ecologică în aria diferitor
discipline și dimensiuni ale educației prin: integrarea informațiilor educației
ecologice în structura programelor școlare, eliminînd juxtapunerea acesteia
doar ca o anexă, la sfîrșit de capitol sau manual; realizarea unei sinteze curriculare între diferite tipuri și circuite informaționale. De exemplu,
conținuturile educației ecologice sînt a bordate simultan la matematică,
limbăși literatură română, educație plastică, dar și la nivelul tuturor
dimensiunilor educației( intelectuale -morale – tehnologice, estetice, fizice).
• Demersul modular/disciplinar angajează educația ecologică în cadrul
unor discipline de studiu integrate la nivelul unor trepte școlare, dar și la nivelul unor dimensiuni ale educației, de exemplu, prin module separate în
cadrul unei discipline școlare la o treaptă anume de învățământ, cu obiective
specifice unei dimensiuni a educației.
• Demersul disciplinar angajează educația ecologică în cadrul unei
discipline școlare distincte integrate în cadrul p lanului respectiv de
învățămînt, adică apare ca o disciplină de învățămînt.
• Demersul transdisciplinar angajează educația ecologică la nivelul
unor sinteze propuse periodic de echipe de profesori în cadrul unor conferințe
tematice, dezbateri, concursuri școlare etc.
Sistemele educaționale naționale caută soluții pentru a real iza educația
ecologică în mod original, respectînd condițiile evoluției prezente și viitoare
ale propriilor sisteme economice -sociale, de exemplu:
36
– India a optat pentru demersuri disciplinare de educație ecologică:
disciplina obligatorie „Educația ecologică” se predă la toate treptele
sistemului de învățămînt.
– În SUA se realizează un demers disciplinar de educație ecologică :
disciplina obligatorie „Ecologie și protecția mediului” se predă zilnic în toți
anii de liceu. La celelalte trepte ale învățămîntului preuniversitar se optează
pentru demersuri modulare.
– În Rusia s-a optat pentru cursuri opționale integrate: « Методы
экологических исследований», « Экологическая экспертиза»,
« Антропоэкология».
– În toate statele lumii, la t reapta primară de învățămînt, educația
ecologică se realizează pr in demersuri infuzionale sau/și modulare în cadrul
disciplinelor de familiarizare cu natura și demersuri disciplinare opționale.
În Republica Moldova, educația ecologică se realizează actualmente
avînd ca suport legal Concepția dezvoltării învățămîntului în RM, Curricula
disciplinară și Curricula de dirigenție :
– la treapta preșcolară – printr -un demers disciplinar în cadrul ariei
curriculare „Științe, cunoașterea mediului și cultură ecologică”;
– la treapta primară – prin demersuri infuzionale și modulare în cadrul
disciplinei Științe; prin demersuri infuzionale în cadrul curriculumului de dirigenție; curricula școlară propune cursurile opționale „Omul și natura” și
„Educație ecologică”, care încă nu sunt acoperite prin programe adoptate la
nivel național;
– la treptele gimnazială și liceală – prin demersuri infuzionale și
modulare în cadrul disciplinelor Geografie, Biologie, Fizică, Chimie; prin
demersuri infuzionale în cadrul curriculumului de dirigenție.
Se întîlnesc diferite moduri de abordare în proiectarea programelor
de studiu pentru Educația ecologică (Zagvigansci , 2000) [21]:
– de orientare socială: se acordă prioritate cerințelor sociale față de om
– ca cetățean și membru al unor comunități; finalitățile vizează adaptarea
către munca social -utilă și conviețuire în comunitate, formarea unor atitudini
conștiente și responsabile față de natură;
– de orientare conținutală: se acordă prioritate conținuturilor de
învățare, care cuprind segmente științifice și general -culturale; finalitățile țin
37
de formarea unei concepții ecologice despre lume și înțelegerea proceselor
din natură;
– de orientare procesuală: se acordă prioritate activizării subiecților în
procesul de formare prin soluționarea practică a unor probleme de mediu la
nivel local; finalitățile țin de form area unei atitudini active față de mediu;
– de orientare personalizată: se acordă prioritate individualizării și
diferențierii, considerînd predispozițiile fiecărui subiect; finalitățile țin de
formarea unor atitudini față de natură și față de rolul omului în natură,
înțelegând omul ca parte a naturii.
Analizînd diverse programe de învățămînt pentru discipline le aferente
educației ecologice , am evidențiat următoarele abordări metodologice :
– conservatoare – învață subiecții despre importanța folosirii inteligen te
a resurselor naturale, managementul științific și necesitatea prevenirii
degradării mediului; se utilizează metode cu predominare a acțiunii de
comunicare: orală expozitivă (expunerea, narațiunea, explicația); orală
interogativă (conversația euristică, problematizarea, brainstorming); scrisă
(lectura explicativă dirijată, lucrul cu suporturi tipărite); la nivelul limbajului intern (reflecția);
– praxiologice – aplică principiul „învață prin practică”, aprofundînd
holistic conceptul de învățare; se bazează preponderent pe metode cu
predominare a acțiunii practice: reale (exercițiul, lucrările practice, studiul de caz); simulate (jocul didactic, jocul de roluri / dramatizarea);
– explorativ -investigaționale – este mai recentă și constă într -o
aprofundare educativă a metodelor ce încurajează folosirea spațiului din
natură ca o alternativă a spațiului din clasă; se bazează pe metode cu
predominare a acțiunii de cercetare a realității: directă (observația sistematică
și independentă, experimentul, cercetarea izvoarelor documentare); indirectă
(demonstrația, modelarea).
Specificînd aceste abordări pentru învățământul primar, prin racordare
la teoriile învățării, a se evidențiază patru modele metodologice de educație
ecologică în învățământul primar :
– de comprehensiune științifică a aspectelor ecologice – se bazează pe
teoria dezvoltării cu depășire a intelectului copilului (Davîdov, Elconin,
Zancov);
38
– de formare a atitudinilor afectiv -etice față de natură – se bazează pe
teoria formării prioritare a sferei senzorial -afective a copilului (Montessori,
Frenet, Steiner);
– de formare a deprinderilor practice de interacțiune cu natura – se
bazează pe dezvoltarea inteligenței practice (Școala reală);
– de sinteză – integrează celelalte trei modele (Amonașvili,
Suhomlinski ).
Educația ecologică în clasele primare vizează sensibilizarea școlarilor
la problemele de mediu în scopul formării unor personalități cu mentalitate
ecologică, capabile să conștientizeze efectele acțiunilor sale asupra mediului
înconjurăto r, motivate și apte pentru a -și asuma responsabilități față de mediu
și a acționa în consecință, pregătite pentru a viețui într -o armonie relativă cu
natura.
Educația ecologică se realizează la nivelul structurilor: formal,
nonformal și informal.
Nivelul formal – educația ecologică se realizează în cadrul instruirii
oficiale, în instituții specializate, cu un cadru planificat, organizat, structurat
și cu influiență formativă.
Nivelul nonformal – educația ecologică se realizează valorificînd
influiențele educative în afara și după etapa școlarității: familială, instituții
culturale, mass- media, instituții și organizații de copii și tineret.
Nivelul informal – educația ecologică se va realiza cuprinzînd
experiența personală cîștigată de către individ, trăiri î ncercate în mod
neintenționat, în afara participării la variatele forme de educație formală și
nonformală.
Aplicație 2
• Citiți prezentările unor lecții ipotetice de educație ecologică
desfășurate în diferite contexte:
1.Elevii din această clasă tocmai au terminat de vizionat o casetă video
care prezintă diversitatea arheologică/biologică/ecologică a unei arii învecinate școlii și care este în centru unei dispute. Au analizat un editorial
dintr -un ziar local care prezintă problema în dezbatere. S -a aplicat tehnica
Graficul T , în care s- a dezbătut problema dată în două grupe adversare.
Ambele grupe au prezentat argumente pro și contra valide.
39
2.Elevii participă la o tabără în care una din zile este dedicată
identificăriiadaptărilor/comportamentelor animalelor cu activitate
crespusculară. Anterior,ei au dezbătut problema realizării unor observații în
natură care să nu afecteze habitatele organismelor animale.
3. Elevii citesc un material produs o agenție agricolă, referitor la
conservarea solurilor. Profesorul le cere să facă o listă de 5 metode prin care
fermierii pot reduce erodarea solurilor.
4. Elevii au fost ori entați să planifice teritoriul î n orașul lor. După ce s -au
documentat cu privire la modul în care s -a exploatat suprafața construită în
trecut, acum, împărțiți în două grupe, urmăresc acțiunea unei companii, care
a propus primăriei un plan de afaceri pentru o creștere a zonelor rezidențiale.
Elevii se străduiesc să aducă argumente pro ș i contra acestei inițiative.
5. Elevii din această clasă parti cipă la un concurs de arte plastice –
realizează colaje folosind frunze, pietre, bucăți de lemn, hîrtii sticle, cutii de
metal. Colajul artistic urmărește să exprime părerea lor cu privire la modul în care oamenii tratează natura. Materialele folosite treb uie să le obțină din
curtea școlii sau din vecinătatea acesteia.
• Pe care din cele cinci lecții ați vrea să le predați și de ce?
• Este in adecvată vreo una din lecții? Care? De ce?
• Cum contribuie fiecare din cele cinci lecții la formarea unei atitudini
poziti ve față de conceptul de educație ecologică?
• Clasificați lecțiile după cum se adresează educației în, pentru, și
despre mediu?
• Ce obiective își propun fiecare din lecții?
Aplicație 3
Educația ecologică este un curs opțional , însă principiul inter-
pluridisciplinarității permit inserția multidisciplinară, infuzia
monodisciplinară ș i integrarea interd isciplinară .
• Stabiliți particularitățile fiecăre i dintre aceste modalități de
implimentare a educației ecologice în clasele primare:
Obstacole prin
inserția EE Dificultăți prin
inserția EE Riscuri prin inserția
EE
…. …. …..
Obstacole prin
infuzia EE Dificultăți prin
infuzia EE Riscuri prin infuzia
EE
40
… … …
Obstacole prin
integrarea EE Dificultăți prin
integrarea EE Riscuri prin
integrarea EE
…
… …
Aplicație 4
• Arătați infuzia monodisciplinară a problemei globale, Despădurirea
și deșertificarea, pentru clasele primare.
5. Degradarea mediului. Domeniile de degradare a mediului
5.1.Apa
5.2.Solul
5.3.Aerul
5.4.Biodiversitatea
–––––––––––––––––––––––––––––-
Degradarea mediului înconjurător se referă la totalitatea schimbărilor
produse într -un peisaj, ca urmare a unor cauze antropice sau naturale, numite
fenomene de risc, care conduc la deteriorarea calității acestuia.
Exploatarea resurselor subsolului este o practică veche, care a lăsat
urme în fizionomia reliefului, prin minele de aur, de fier, de cărbuni, prin
ocnele de sare și prin carierele pentru mat eriale de construcție.
Urbanizarea [5] a adus modificări prin dotări edilitare: lacuri de
cumulare, conducte, linii de înaltă tensiune, căi de comunicații, deșeuri etc.
Defrișarea nerațională, prin tăiere sau prin incendiere, în scopul
obținerii de terenuri pentru culturi agricole, pășunat, construcții a favorizat
declanșarea proceselor de eroziune torențială și chiar de spălare a solului.
Influiența directă sau indirectă a factorilor naturali sau antropici
asupra mediului determină tot mai mult degradarea mediului, modificarea
calităților fizice, chimice și biologice.
Domenii degradării mediului sînt [5]:
Degradarea solului prin:
Eroziune, din cauza acțiunii apelor și vîntului, se manifestă în
lipsa covorului vegetal protector; afectează tot mai exti nse ca
urmare a defrișărilor și pașunatului excesiv;
41
Sărăturare, adică îmbogățire în săruri, ca urmare a secetelor
sau irigatului în exces;
Deșertificare din cauza distrugerii potențialului biologic;
Chimizare irațională;
Scoaterea unor terenuri din circui tul agricol.
Poluarea atmosferei.
Poluarea apei prin diversarea substanțelor chimice.
Modificarea învelișului biotic prin reducarea arealelor forestiere,
distrugerea stratului ierbos, desțelinire, vînat, turism, etc.
5.1. Apa
Apa de pe suprafața Terrei alcătuiește un înveliș compact sub
denumirea de hidrosferă[17] . Hidrosfera exercită influențe vădite asupra
tuturor geosferelor.
Ca factor ecologic, apa prezintă o distribuție foarte inegală, în timp și
spațiu, ceea ce creează o diversitate mare de habitate de cultură, care
influențează creșterea și dezvoltarea organismelor și condiționează repartiția
geografică.
Apa o cupă 71% din suprafața totală a planetei noastre. Ea este
componenta de bază a tuturor organismelor vii, toate procesele biologice se
manifestă cu participarea apei.
…apa este o combinație chimică lichidă, incoloră, fără gust și miros,
compus hidrogenat al oxigenului [8,p.52] .
Aplicație 1
Lupan Ernst , în Dicționar de protecția mediului [19], definește
apa –sursă naturală regenerabilă, vulnerabilă și limitată.
Element indispensabil pentru viață și societate, materie primă pentru activități productive, sursă de energie și cale de
transport, factor determinant în menținerea echilibrului
ecologic, constituind parte integrantă din patrimoniul public .
• Eviden țiați din definiție importanț a apei.
Apa are următoarele caracteristici chimice și fizice:
– salinitatea , conținerea cantităților de săruri dizolvate;
– temperatura, regimul termic al apelor are importanță mare ca factor
climatogen;
42
– culoare, prezența particu lelor minerale și oceanice determină culoarea
apei;
– transparența, cu cî t apa conține mai puține particule în suspensii, cu atît
transparența este mai mare;
– densitatea, valoarea de nsității se stabilește în funcție de salinitatea și
temperatura apei.
Aplicație 2
Hidrosfera determină cantitatea de apă în atmosferă, cauzînd
condensarea și formarea norilor, fenomenelor electrice și optice,
precipitații atmosferice . Condensarea vaporilor de apă în atmosferă are
un rol în încălzirea aerului atmosferic, prin degajarea căldurii latente de evaporare. Datorită valorilor mari ale albedoului, apa în stare solidă, sub
formă de zăpadă și gheață , influențează asupra regimului termic.
Apele în stare solidă participă la formarea reliefului glaciar, dar în stare lichidă duce la formarea reliefului fluvial, carstic, alunecărilor de teren
etc.
• Determinați din textul de mai sus care sînt stările de agregare a apei și importanța lor pentru mediu.
Apa servește ca mediu de viață pentru o mare varietate de organisme vii. Există viețuitoare hidrofile, care trăiesc numai în apă, altele, higrofile ,
care trăiesc într -un mediu foarte umed. Viețuitoarele mezofile au nevoie
de umezeal ă moderat ă, dar cele xerofile sînt adaptate să trăiască într -un
mediu care este uscat.
• Dați exemple de viețuito are pentru cele patru categorii. Realizați un
clustering.
Apa în natură se clasifică după următoarele criterii [3]:
A. După sursa de proveniență:
1. Apă de suprafață: oceane, mări, ghețari, fluvii, rîuri, lacuri.
2. Apă atmosferică: apa meteorică;
3. Apă subterană: straturi acvifere, izvoare.
B. Domeniul de utilizare:
1. Ape industriale ;
2. Apă potabilă.
43
Unitățile acvatice au capacitatea de a absorbi, fără modificări, o
anumită încărcătură de poluanți, asigurînd distrugerea sau mineralizarea
elementelor poluante. Acest fenomen se numește autoepurare .
Posibilitățile de autoepurare și gradul de poluare se apreciază prin
cantitatea de oxigen din apă și prezența compușilor străini, nocivi sau toxici
în anumite cantități.
În funcție de sursa compușilor nocivi, se diferențiază următoarele
tipuri de poluare:
• Industrială- prin diversarea unor substanțe toxice, hidrocarburi, ape
calde, reziduuri rezultate în procesele de producție;
• Agricolă – se realizează prin pesticide, îngrășăminte chimice și dejecții
zootehnice;
• Urbană – se manifestă prin evacuarea apelor menajere, care se
infiltrează în pînza frea tică, fie, prin canale, se scurg și ajung în rîuri
sau ocean.
După perioada de timp cît acționează agentul impurificator, poluarea apei
poate fi:
• Permanentă sau sistematică;
• Periodică;
• Accidentală .
După concentrația și compoziția apei , poluarea apei poate fi :
• Impurificare -reduce rea capacității de utilizare;
• Murdărie – modificarea compoziției și a aspectului fizic al apei;
• Degradare – poluarea gr avă, ce o face improprie folosirii;
• Otrăvire – poluare gravă cu substanțe toxice.
După modul de producere a poluării apei avem:
• Naturală;
• Artificială( antropică).
După natura substanțelor impurificatoare există :
• Poluare fizică: poluare datorată apelor termice.
• Poluare chimică : reziduuri petroliere, fenoli, detergenți , pesticide.
• Poluare biologică : bacteri i patogene, drojdii patogene, v iermi
paraziți, enterovirușii etc.
• Poluare radioactivă.
44
Deosebit de gravă este poluarea mărilor și oceanelor, unde se
acumulează toate reziduurile care nu au fost „digerate „ de aer, de sol sau de
apă rîurilor. Apele uzate de p e continent sînt periculoase prin pesticide și
metale grele.
Problema apei în lume, o direcție a dezvoltării durabile, reprezintă o
componentă de bază pentru majoritatea îndeletnicirilor umane. Deci apa este
materie primă sau factor de producție în agricul tură, industrie și activitățile
de gospodărire comunală.
Apa poate deveni o problemă pentru unele regiuni geografice sau la
nivel global, în situația în care se dereglează una din funcțiile ei, se modifică raportul dintre rezervele existente, necesarul de apă și modul de utilizare și
gospodărire a acestei resurse.
Aplicație 3
Mărirea disponibilului de apă dulce vizează mai multe
soluții:
Reciclarea apei folosite în procesele tehnologice;
Dezvoltarea bazinelor de retenție;
Reducerea evaporării apei din lacuri;
Mărirea zonelor cu pădure;
Utilizarea apelor subterane;
Desalinizarea apei de mare;
Utilizarea apei ghețarilor.
• Menționați cel puțin t rei măsuri de gospodărire a rezervelor
de apă în scopul realizării unui echilibru în consumul de apă.
Aplicație 4
În anumite condiții, apa poate deveni un factor de limitare a
creșterii economice și a producției alimentare. Explicați
această afirmație în baza schemei funcțiilor naturale și sociale
ale apei și explicație necesitatea protejării și gospodăririi apei .
45
Fig. 5.1 Funcțiile apei
Aplicație 5
• Propuneți cinci teme, pri vind apa, poluarea și protecția ei,
pentru clasa a III -a.
Aplicație 6
• Bifați care dintre temele propuse mai jos denotă aspectul
protejării și conservării apei:
De ce se răcește/încălzește apa?
De unde vina apa ?
Cine poluează apele?
De ce mor peștii în unele ape?
Unde se varsă rîurile?
Despre circuitul apei în natură.
Aplicație 7
• Arătați în care din subiectele propuse în Manualul de clasa a
II-a[7], veț i putea insera subteme despre protecția și poluarea
apei:
8.În luptă cu iarna
Pițigoii, după Eugen Gianu…………………………………………….130
Scrierea literei m după b și p…………………………………………..133
Răscruce, de Vasile Romanciuc……………………………………….134
Scrierea cuvintelor ce conțin litera x………………………………..136
Compunere după imagini………………………………………………137 apa naturalădiluant și solvent
de purificare
hrana populației
sursă de
desfătare
estetică
calitate a viețiimediu de viațămaterie primă sau
factor de producție
46
Zilele Babei Dochia , după Mihail sado veanu……………………..138
Țurțurii , de Nina Cassian………………………………………………139
Zăpada și ghiocelul ………………………………………………………141
9.Primăvara
Buburuza, după Eugen Jianu………………………………………….144
Cuvîntul -parte de propoziție …………………………………………..146
Primăvara, după George Coșbuc ……………………………………..147
Cuvinte ce răspund la întrebările cine? c e?………………………..149
Păpădia, după Ion Agîrbiceanu……………………………………….150
Cuvinte ce răspund la întrebarea ce face? ………………………….152
Florile , după Vasile Voiculescu………………………………………153
Umbreluțe , de Passionaria Stoicescu …………………………………154
Compunere după un șir de imagini și după un plan de idei …..156
Aplicație 8
• Schemtizați tabloul de orientare didactică a unei lecții pentru
clasa a IV -a, cu subiectul: Apa – prietenul și dușmanul nostru.
Conținut Căi de realizare
Explorare
Cunoaștere
Implicare
Aplicație 9
• Propuneți activități educative pentru informarea elevilor
despre caracteristicile apei, protecția și poluarea apelor.
Aplicație 10
• Propuneți un proiect, desfășurat în clasa a III -a, cu subiectul :
Apa-izvor de sănătate.
Ce vom realiza? O planșă intitulată Apa-izvor de sănătate.
Cum vom lucra? Împărțirea colectivului pe grupe. Fiecare grup vor
lucra la:
• …
• …
• …
Aplicație 11
47
• Propuneți un joc de decizie ( joc de rol) pentru a explica
fenomenul de eutrofizare , avînd informația de mai sus:
Situația –problemă: …
Sarcina de lucru: …
Dicționar
Eutrofizare= procesul de creștere , sub acțiunea unor factori naturali sau
antropici, a concentrației de substanțe organice în medii
acvatice. Conduce la înflorirea apei și la reducerea
calităților vitale și potabile în primul rînd prin scăderea concentrației de oxigen din apă și acumularea de substanțe toxice. Bazinele de apă în care se produce fenomenul se
înnămolesc și se usucă( se colmatează)[ 8 , p. 270].
5.2.Solul
Solul este cel mai complex element al mediului. Solul este stratul
afînat și fertil de pe suprafața Pămîntului, care asigură hrana florei, faunei și
omului, deci stă la baza vieții pe Pămînt; pune la dispoziția plantelor substanțe
nutritive, apa și aerul.
Formarea solului este un proces îndelungat . Stratul de sol se formează
în urma dezagregării fizice și alterării chimice a rocilor precum și prin descompunerea materialelor organice de proveniență vegetală și animală.
Solul se compune din [17] :
1. Partea anorganică ( minerale, apă, aer): fracțiuni și particule alterate
sau nealterate de pietriș, nisip, praf, argilă și săruri care servesc
plantelor drept hrană; apa care conține în soluție diverse substanțe
organice și minerale; aerul din sol conține mai mult dioxid de carbon
și mai puțin oxigen decît aerul atmosferic.
2. Partea anorganică (de origine vegetală ș i animală): descompusă la
suprafața solului formează humusul, care este un mat erial organic
coloidal, de culoare brună pînă la neagă, rezultat din descopunerea
organismelor vegetale și animale sub acțiunea microorganismelor
precum a viermilor și a insectelor. Humusul se descompune în
substanțe nutritive pentru plante.
Principală caracteristică ecologică este fertilitatea solului, adică
capacitatea lui de a susține realizarea unei anumite biomase vegetale.
48
Solul se schimbă continuu sub influența factorilor de mediu vîntul,
temperatura, precipitațiile, dar și prin acțiunea factorului antropic.
Degradarea solului datorită factorilor naturali și în urma activității
umane înseamnă în primul rînd diminuarea concentrației de humus, care
atrage după sine, scăderea ferticlității.
Principalele cauze care duc la degradarea solului sau distrugerea tota lă
a lui sînt eroziunea apelor și eoliană.
Eroziunea[15] s-a declanșat prin cultivarea intensă a solurilor fragile,
care a fost lăsate f ără covorul protector al vegetației, ca și prin pășunat excesiv
și tăierea pădurilor.
Hazardele naturale și antropice sînt fenomene, imprevizibile care
creează dezechilibre în formarea solului.
Dintre hazardele care infuențează formarea solului și fertilitatea lui
sînt[15]:
Hazardele endogene :
cutremurele de pămînt ;
hazardele vulcanice.
Hazardele exogene :
alunecările de teren,
prăbușirile și rostogolirile de roci,
Avalanșele
Eroziunea de suprafață.
Aplicație 1
• Cutremurele pot avea următoarele efecte: distrugerea sau avarierea
construcțiilor, a rețelelor de go spodări re, producerea de incendii,
declanșarea de alunecă ri de teren, surpări de teren, avalanșe; avarierea
unor construcții, declanșarea de epidemii, ca urmare a degradării
calității factorilor de mediu, generarea unor accidente nucleare,
chimice.
• Selectați trei dintre cele mai periculoase consecințe ale declanșării cutremurilor. Care dintre aceste consecințe a r
trebui să fie familiarizați elevii.
Aplicație 2
• Alunecările de teren modifică fizionomia peisajului geografic și determină efecte majore asupra biosferei și habitatului uman.
49
• Selectați dintre efectele prezentate mai jos pe cele care provoacă
pagube habit atului uman:
– Distrugerea covorului vegetal;
– Distrugerea rețelelor edilitate comunale;
– Blocarea albiei rîurilor și formarea de acumulări de apă cu pericol de inundație;
– Blocarea căilor de comunicații.
Poluarea solului înseamnă orice acțiune ce duce la scăderea
feritilității sale, adică la micșorarea capacităților bioproductive, la dereglarea funcționării normale a solului ca suport și mediu de viață al plantelor.
Ea se manifestă prin modificările cantitative și calitative ale
caracteristicilor fizice, chimice și biologice ale solului.
Tipurile de poluare a solului sînt [5]:
1. După natura poluării: fizică, chimică, biologică, radioac tivă.
2. După gradul de poluare al solului:
– sol nepoluat;
– sol slab poluat;
– sol moderat poluat;
– sol puternic poluat;
– sol excesiv de poluat.
3. După activitatea care generează poluarea:
– Sol poluat datorită activității industriale;
– Sol poluat datorită activității agricole;
– Sol poluat datorită activității urbane.
Aplicație 3
Activitățile și fe nomenele de poluare a solului provin din: agricul tură,
industrie, municipalitate:
– Pesticidele;
– Excesul sau carența elementelor nutritive;
– Sărăturarea;
– Eroziunea și alunecarea solului;
– Compactarea solului;
– Formarea crustei;
– Excesul de apă;
– Lucrările de excavare;
50
– Deșeurile industriale;
– Depunerea pulberilor și gazelor;
– Impermiabilizarea solului
– Deșeuri urbane.
• Clasificați activitățile de poluare a solului după domeniul de
proveniență.
Menținer ea și îmbunătățirea calității solului constituie o preocupare a
tuturo r țărilor . Activitățile de prote cție a solului se împart în trei mari
categorii:
– Activități de îmbogățire funciară;
– Activități de prevenire a poluării solului;
– Activități de combatere a poluării solului.
Aplicație 4
• Dați exemple de activități didactice pentru fiecare categorie de lucrări de
protecție a solului .
Aplicație 5
• Propuneți cinci teme ce țin de protecția și poluarea solului pentru
disciplina opțională Educația ecologică, clasa a II -a.
Aplicație 6
• Selectați din temele propuse, doar pe cele care inițiază copii despre
importanța protecției solului:
– Ce culoare poate avea pămîntul ?
– Ce animale trăiesc sub pămînt?
– Descoperă tainele unui bulgăre de pămînt;
– Miracolele litierii;
– Poluarea solului;
– De ce plantele „se țin”de pămînt?
– Tipurile de sol;
– Cîrtițele, prietenele pămîntului.
Aplicație 7
• Schemtizați tabloul de orientare didactică a unei lecții pentru
clasa a III -a, cu subiectul: Din ce este format solul?
Conținut Căi de realizare
Explorare
51
Cunoaștere
Implicare
Aplicație 8
Solul are însușirea de a permite apei să treacă prin el de sus în
jos, dar și de jos în sus. Această înșusire se numește
permeabilitate .
• Exemplificați printr -o activitate investigațională (experiment ) această
proprietate a solului.
• Construiți un model de filtru a apei .
5.3.Aerul
Aerul este mediul cel mai mare. El alcătuiește învelișul gazos definit
atmosferă. Atmosferă nu are o limită superioară precisă.
…aerul atmosferic este un amestec complex de substanțe
preponderent gazoase, prezente în temei în straturile inferioare ale
atmosferei terestre, i ndispensabile existenței organismelor aerobe[
19, p.22].
Aerul atmosferic conține: azot, O 2, Ar, CO 2, vapori de apă și cantități
mici de Kripton, Neon, Xenon, Ion, Radon, Hidroge n. Pe lîngă componentele
permanente, vitale, aerul poate să conț ină în concentrații nefavorabile și
diverși poluanți.
Aerul prin proprietățile sale fizice, chimice și termice, întrețin viața pe
planeta noastră. De atmosferă depinde:
– procesele biotice din lumea vie;
– păstrarea căldurii la suprafața pămîntului;
– rolul de filtru natural per fect;
– reglarea luminii solare pe suprafața Terrei;
– alternarea progresivă a zilei cu noaptea;
– protecția pămîntului de ploaia de meteoriți;
– asigurarea condițiilor esențiale ale vieții [3 ,p. 111].
Activitățile umane și unele hazarde naturale modifică compoziția
aerului atmosferic.
52
Poluarea aerului reprezintă ansamblul schimbărilor fizice, chimice
sau termice ale compoziției și calității aerului, cu efecte negative asupra
înveli șului biotic și activităților umane.
Poluarea atmosferică este cea mai gravă.
Gh. Mohan și Ardelean A. determină că în funcție de starea de
agregare aparticolelor din aer, poluanții de aer pot fi [17]:
1. gazoși : doxidul de carbon, oxidul de carbon, hidrocarburile,
aldehidele, bioxidul de sulf, bioxidul de sulf, compuși ai azotului;
2. solizi: praf, aerosolii;
3. lichizi : hidrocarburi și solvenți organici în stare devapori sau sub
formă de ceață.
Destrămarea stratu lui de ozon din atmosferă permite pătrunder ea în
cantități mari a radiațiilor ultraviolete și influențează negativ învelișul biotic.
Principalele modalități de păstrare a calității aerului sînt[3]:
• reducerea și chiar eliminarea degajării în atmosferă a substanțelor poluante, prin îmbunătățirea tehnologiilor în
industriile ce poluează atmosfera și în motoarele cu ardere internă, deci captarea, încă de la sursă, a acestor substanțe;
• diminuarea răspîndirii poluanților în aer, în condițiile în care
nu există filtre de reținere sau se utilizează tehnolog ii cu
poluare ridicată, prin dispersia poluanților la mare înălțime, sau funcționarea numai în situațiile meteorologice care
favorizează dispersia lor.
• Amplasarea industriilor poluante departe de zonele locuite;
• În mod indirect, calitatea aerului poate fi îmbunătățită prin creșterea spațiilor verzi, care influențează fenomenele
meteorologice și asigură o circulație mai rapidă a diferitor
gaze.
Aplicație 1
• Completați ta belul cauzelor și a efectelor p entru fiecare dintre
fenomene de mai jos:
1.Ploile acide [8] sînt determinate de prezența în atmosferă a oxizilor
de sulf și azot, care în prezența vaporilor de apă și sub influența radiațiilor
ultraviolete, se transformă în acizi corespunzători extrem de toxici: acidul
sulfuric și acidul azotic.
53
Acizii din atmosfe ră, uneori pot fi neutralizați parțial de praful și
funiginea din aer. Reacțiile fizico -chimice în care sînt implicate elementele
ca:N, Fe,Mg,SO 2,SO 3, contribuie la autoepurarea atmosferei prin
condensarea, absorbț ia și sedimentarea unor particule, cît și la declanșarea în
mare parte a ploilor acide.Cînd particolele poluante scapă rpoceselor de
autopurificare a mediului, sînt transportate de vînt și cad pe sol sub forma
ploilor acide, rar alcaline, producîndpagube catastrofale.
Investigația cauzelor acestui fenomen a evidențiat faptul că ploile
acide apar ca un factor de stress, care asociate cu factorii biotici și abiotici,
duc la moartea arborilor.
Astăzi, se știe că aceste ploi:
– Spală solul de substanțe nutritive, vitale arborilor;
– Aluminiul existent în s ărurile minerale din sol este pus în
libertate de acizi și poate intra în competiți cu Ca, reducînd
aprovizionarea rădăcinilor cu calciu și încetinirea creșterii;
– Distruge reducătorii( descompunătorii);
– Ozonul reduce rezistența arborilor la îngheț, prin distrugerea
membranelor celulelor.
2.Smogul este o ceață toxică. Se datorează reacțiilor fotochimice
dintre razele solare catalizatoare, ozon și hidrocarburile nesaturate din
atmosferă, de origine antropică – de la arderea incompletă a carburanților
organi ci, în condiții de căldură excesivă și umeditate stațională[ 8,p. 689].
3.Efectul de seră este un fenomen fizico -chimic și ecologic care se
manifestă prin faptul că CO 2, vaporii de apă,pulberea industrială,alte gaze
acumulate în atmosferă, constituie un „ecran”, care oprește împrăștierea căldurii din atmosferă, din mediul terestru în spațiul cosmic.Acest fenomen
poate cauza topirea ghețarilor, care la rîndul lor, vor cau za creșterea nivelului
Oceanului planetar, dar și inundarea suprafețelor uscatului.
4.Hazardele climatice[51] :
Furtunile violente produc efecte negative asupra mediului și
activităților umane. Ele sîn t generate de vînturile puternice, de căderile
abundente de precipitații. Forța de dsitrugerea a acestor furtuni influențează asupra mediului, populației și activităților umane.
Seceta este un fenomen natural care conduce la dezechilibrele
hidrologice majore și influențează negativ sistemele de producț ie și
54
ecosistemele. Dezechilibrele hidrologice se referă la micșorarea debitului
rîurilor și reducerea rezervelor subterane de apă.
Deșertificarea este un hazard natural corelat cu seceta.Ambele
fenomene naturale se explică prin modificările climatice glob ale și presiunea
umană asupra mediului.Alături de precipitațiile scăzute, temperaturile ridicate și vînturile intense contribuie la intensificarea evaporației și, de aici,
mărirea fragilității ecosistemelor, respectiv eliminarea vegetației și faunei și
instalarea aridității, care generează pustiurile, respectiv deșertificarea.
Cauzele antropice ale deșertificării sînt: suprapopularea,
suprapășunatul, extinderea terenurilor arabile și irigațiile excesive.
5.2. Tabelul cauzelor și a efectelor
Fenomenul Cauze Efecte
Ploile acide … …
Efectul de seră … …
Viscolele … …
Seceta … …
Deșertificare … …
Aplicație 2
• Propuneți cinci teme ce țin de protecția și poluarea aerului pentru
disciplina opțională Educația ecologică, clasa a II I-a.
Aplicație 3
• Selectați din temele propuse, doar pe cele care corespund claselor
primare:
– De ce se aburesc oglinzile?
– De ce avem nevoie de aer?
– De ce se răcește/încălzește aerul?
– Ce se întîmplă cu gazele emanate de mașini?
– Poluarea aerului.
– Mijloace de transport care poluează aerul.
• Argumentați alegerea.
Aplicație 4
• Schem atizați tabloul de orientare didactică a unei lecții pentru
clasa a III -a, cu subiectul: Avem nevoie de aer curat ?
Conținut Căi de realizare
55
Explorare
Cunoaștere
Implicare
Aplicație 5
• Aplicați metoda Cubului pentru tema suport: Aerul .
Aplicație 6
• Proiectați o dezbatere la nivelul claselor a IV -a cu tema:
Efectele negative ale secetei și inundațiilor.
5.4.Biodiversitatea
Biodiversitatea este diversitatea dintre organismele vii provenite din
ecosistemele acvatice terestre, precum și din complexele ecologice din care
fac parte. World Wide Fund for Nature ( WWF, 1989) a definit biodiversitatea
ca:
…abundență de entități vii pe Pămînt, reprezentată de milioane de
specii de bacterii, fungi, plante, animale, de genele pe care le conțin, complexitatea ecosistemelor pe care le formează în mediul biologic[ 8 ,p.
206].
Biodiversitatea Terrei s -a format în decurs de miliarde de ani și
constituie una dintre cele mai valoroase bogății ale umanității.
Biodiversitatea este caracterizată pe trei niveluri[17] :
I. La nivel de specii : diversitatea biologică include tot spectrul
organismelor de pe Terra, de la bacterii și protozoare pînă la
fungi, plante și animale;
II. Diversitatea genetică : la niv el mai restrîns include variația
genetică a speciilor separate geografic și a indivizilor în raport cu populația din care provin;
III. Diversitatea ecosistemică : include variațiile din comunitățile
biologice din care fac parte ecosistemele în care se dezvoltă și
interacțiunile dintre aceste niveluri.
Aplicație 1
• Enumerați tipuri de ecosisteme și explicați relațiile dintre
organisme.
56
Conservarea biodiversității este o problemă prioritară a omenirii.
Drept dovadă este Conferința ONU „Mediul și dezvoltarea”( Rio d e Janeiro,
1992) care a adoptat Convenția Internațională pentru Conservarea
Biodiversității, pe care a ratificat- o majoritatea țărilor, inclusiv și Republica
Moldova , elaborînd strategiile naționale pentru rezolvarea acestor probleme
în contextul dezvoltăr ii durabile.
Diversitatea speciilor și a grupelor ecologice este determinată de
variabilitatea biotopică, care include condiții ecologice cu diverși indici de
temperatură, umeditate, reacție a solurilor, precum și spațiul geografic ocupat .
Flora Republicii Moldova cuprinde peste 5500 de specii de plante
inferioare și superioare. După compoziția floristică, cele mai bogate sunt
ecosistemele forestiere (peste 850 de specii), apoi cele de stepă (peste 600 de
specii), de luncă (circa 650 de specii), petrofite ( circa 250 de specii), acvatice
și palustre (circa 160 de specii)[ 6 ,p.6].
Teritoriul Republicii Moldova, susțin Duca Gh. Și Mihailescu C.,
reprezintă zona de tranziție dintre elementele faunei stepei asiatice continentale și de silvostepă europeană. Fauna sălbatică a republicii constituie
circa 14 800 de specii de animale: 461 de specii de vertebrate și 14 339 de
specii nevertebrate [ 6].
Unele dintre speciile lumii vegetale și animale se află în declin
ecologic din cauza impactului negativ al factorului an tropic. Tăierea ilicită a
pădurilor, braconajul, colectarea plantelorrare, distrugerea locurilor de cuibărire sînt exemple de acțiune antropică asupra naturii.
Cozari T. Consideră că acțiunea negativă a omului asupra mediului
se poate realiza la tei nivel uri [6]:
– al biodiversității : diversitatea organismelor;
– biotopurilor : mediul de viață al organismelor(biocenoza);
– ecosistemelor: sistemul format din organisme și biotopul lor.
Principalii factori antropici cu impact asupra biodiveristății țării
noastre sîn t[3]:
1) valorificarea terenurilor ocupate cu vegetație naturală;
2) defrișarea pădurilor;
3) desecarea luncilor și dig uirea rîurilor;
4) poluarea ecosistemelor naturale și agricole.
57
Valorificarea terenurilor ocupate cu vegetație naturală a condus, în
Republica Moldova, la afectarea a ecosistemelor de stepă. Desțelinirea și
transformarea ariilor de vegetație spontană în terenuri agricole a distrus
foarte multe ecosisteme.
Despădurirea[17] sînt tăieri ale pădurilor efectuate nerațional, spre
deosebire de defrișări, care semnifică tăierea și înlăturarea arborilor în scopul
obținerii terenurilor pentru agricultură, pășuni, construcții.
Pădurile reprezintă biocenoze complexe ale căror suprafețe se
diminuează continuu, datorită influențelor antropice și dezastrelor naturale.
Cauzele despăduririlor sînt dependente de presiunea umană, ca
urmare a accelerării dezvoltării economice sau a creșterii necesarului de materie lemnoasă pentru încălzit și construcții.
Consecințele despăduririlor sînt numeroase.
Reducerea [2] suprafețelor forestiere conduce la scăderea resurselor
totale de biomasă lemnoasă. Alte consecințe ale despăduririlor vizează bilanțul hidrologic, eroziunea torențială, ecosistemele, solurile și clima.
Defrișarea nerațională, prin tăiere sau prin incendiere, a favorizat
declanșarea proceselor de eroziune torențială și chiar de spălare a solului. Pe
terenuri plane din zone mai umede, defrișarea a dus la apariția fenomenului
de supraumectare, urmat de pseudogleinezare și înmlăștinire.
Desecarea luncilor și difuirea rîurilor. Desecare se numește operația
de eliminare a surplusului de apă de pe un teren . În paralel cu desecarea
luncilor are loc și diguirea rîurilor, proces care împiedică revărsarea apei în lunci pe timpul viiturilor de primăvară și toamnă. Această activitate negativă
se soldează cu dispariția bălților tuturor rîurilor mici. În consecință dispar
specii din flora și faună.
Poluarea ecosistemelor naturale și agricole [17].
Procesul de acumulare în mediu și în organismele vii a substanțelor
toxic e au determinat poluarea ecosistemelor naturale și agricole. Aceste
proces a fost declanșat de:
– pesticide ;
– deșeuri industriale;
– dejecțiile de la complexele animaliere sau reziduurile
prelucrării materiei prime;
– apele menajere.
58
Poluanții au dus la dispariția unor microorganisme, plante și animale,
au schimbat chimismul apelor, dereglînd echilibrul ecologic.
Protecția și conservarea florei și faunei.
Parlamentul Republicii Moldova a adoptat un șir de doc umente
referitoare la protecția mediului:
– Lege a Republicii Moldova privind protecția mediului
înconjurător(1993);
– Legea privind regnul animal(1995);
– Legea privind fondul ariilor naturale protejate de stat;
– Strategia națională și planul de acțiune în domeniul conservării
diversității biologice ( 2001);
– Cartea Roșie a republicii Moldova( 2001).
Prin adoptarea acestor legi, legislația ecolo gică a fost ajustată la
standard ele europene și mondiale, punîndu- se bazele protecției biodiversității
naționale.
În rezultatul activității savanților republicii, a min isterelor de resort și
organizațiilor nonguvernamentale a fost elaborată Rețeaua Ecologică
Națională (REN), adică un sistem complex de arii naturale protejate care are
rolul ocrotirii biodiversității naționale.
REN include în structura sa patru componente principale:
– Ariile naturale protejate;
– Coridoarele ecologice de migrație și dispersie a plantelor și animalelor;
– Agrocenozele, ecosistemele reorganizate de om;
– Zonele de tampon, fîșii speciale amplasate între ariile naturale
protejate și agrocenoze.
În cadrul REN [6], după importanță ecologice, ariile protejate se
clasifică în trei categorii;
1. Arii REN de importanță globală – rezervațiile biosf erei „Delta
Dunării” și „Delta Nistrului”, care servesc ca habitate pentru
multe specii de păsări migratoare ;
2. Arii REN de importanță europeană – rezervațiile științifice
„Codrii”, „Plaiul fagului”, „Pădurea Domnească”,„ Prutul de Jos”, „Iagorlîc”;
59
3. Arii REN de importanță națională -luncile rîurilor Bîc, Răut,
Botna, rezervațiile naturale, lacurile și rezervoarele de apă
agrocenozele.
Amenințarea globală a biodiversității trebuie să se interprindă
măsurile de remediere și prevenire a degradării mediului.
Cartea Roșie a Republicii Moldova
Cartea Roșie este documentul de stat care include speciile de plante
și animale ocrotite prin lege [4].
Cartea Roșie se înscrie în ansamblul de obligațiuni ecologice
internaționale ale statului nostru. Speciile incluse, conform stării ecologice în
care se află, sînt grupate în trei categorii:
Specii critic pereclitate(CR) – specii care se află în pericol de
dispariție din flora sau fauna locală;
Specii pereclitate(EN)- specii în pericol de stingere, dar nu
critic periclitate, a căror supravețuire este puțin probabilă dacă
factorii cauzali vor continua să acționeze;
Specii vulnerabile(VU)- specii în stare să treacă în categoria
EN în viitorul apropiat dacă factorii cauzali vor continua să
acționeze.
Cartea Roșie[4] include 117 specii de plante, 9 specii de ciuperci și
116 specii de animale.
Conținutul com parativ al celor două ediții ale Cărții Roșii este
următorul [6]:
Numărul de specii incluse în Cartea Roșie
Plante Animale
Cartea Roșie, 1978 26 29
Cartea Roșie, 2001 126 116
De 5 ori De 4 ori
Pentru fiecare specie de plante sau animale, în Cart ea roșie este
prevăzută o pagină aparte.
Aplicație 2
60
• Propuneți cinci teme ce țin de protecția florei și faunei Republicii
Moldova pentru Educația ecologică, clasa a II I-a.
Aplicație 3
• Arătați c um veți integra conținuturi ce țin de protecția și conservarea
biodiversității în disciplinele de învățămînt în clasele primare.
Protecția și
conservarea
biodiversității Limba și literatura română :
• …
• …
Matematica:
• …
• …
Științe:
• …
• …
Educația muzicală:
• …
• …
Educația plastică:
• …
• …
Aplicație 4
• Schem atizați tabloul de orientare didactică a unei lecții pentru
clasa a III -a, cu subiectul: Pădurea, casa tuturor.
Conținut Căi de realizare
Explorare
Cunoaștere
Implicare
Aplicație 5
Avînd suportul teoretic de mai sus aplicați metoda explicației
în clarificarea problemei globale: despădurirea. În
structurarea explicației țineți cont de următoarele criterii de
evaluare a explicației.
Criterii Conținutul explicației
61
Descrierea spațiului în care se produce
fenomenul …
Precizarea timpului …
Identificarea cauzelor …
Identificarea condițiilor în care se produce
fenomenul …
Descrierea pe etape a fenomenului …
Identificarea elementelor implicate în
desfășurarea fenomenului …
Identificarea consecințelor …
Utilizarea limbajului științific …
Aplicație 6
• Realizați scenariul unei activități extrașcolare în vederea
precizării importanței menținerii suprafețelor intacte de pădure.
Aplicație 7
• Alcătuiți două jocuri didactice în clasele primare pentru
memorizarea speciilor din Cartea Roșie, dar și cunoașterea
factorilor limitativi ai speciilor.
Aplicație 8
• În clasa a IV a fost aplicată metoda dezbaterii. Elevii au fost împărțiți în două grupe: omul prieten și omul dușman al
naturii. Verificați corectitudinea argumentelor aduse de către
elevi.
Omul prieten Omul dușman
-plantează arbori pentru
împiedicarea eroziunii solului;
-folosește îngreșeminte
naturale pentru fertilizarea
solului;
-construiește bazine de
decantarea a apei reziduale;
-tratează apele menajere și
reziduale înaintea diversării în
rîuri;
-construește fabrici cu coșuri
ecologice; -folosește erbicide și
îngrășăminte toxică;
-aruncă deșeuri;
-taie pădurile;
– distrug parcurile, pădurile,
locurile de agrement;
– spală mașinile în rîuri;
– coșurile fabricilor nu au
coșuri ecologice;
– …
– …
62
-plantează spații verzi în
orașe;
– …
– …
• Cunoscînd domeniile degradării mediului, cauzele și efectele
acest ora, completați cu alte argumente.
Dicționar
Pseudogleizare= Proces pedogenetic ce constă în reducerea fierului
feric, în condițiile unei anaerobioze, cauzată de
acumularea și stagnarea apei din precipitații, deasupra
unui orizont impermiabil .
6. Hazardele antropice și tehnologice
6.1.Hazarde antropice
6.2.Hazarde tehnologice
––––––––––––––––––––––––––––––
6.1.Hazardele antropice [15] sunt fenomene potențial dăunătoare
societății, declanșate de războaie și diferite activități umane, precum tehnologiile moderne, în care sînt implicate industria, transporturile,
agricultura, accidentele nucleare și radioactivitatea generată de tehnica
spațiilor cosmice și experiențele atomice.
În sfera hazardelor antropice se mai includ și riscurile sociale,
reprezentate de creșterea popul ației, urbanizare și șomaj.
6.2.Hazardele tehnologice [15]se desfășoară în sfera progresului
tehnic și a poluării. Acestea se referă la accidentele provocate de activitățile
industriale, cele mai cunoscute fiind exploziile, incendiile, scurgerile de
substanț e toxice și poluarea.
Armele nucleare cu acțiune explozivă sînt bomba atomică, bomba cu
hidrogen, bomba trifazică. Loviturile nucleare se pot executa la diferit e
înălțimi în aer, la suprafața solului, subteran sau submarin.
Explozia nucleară este însoțită de cinci elemente distructive: unda de
șoc, emisia de lumină, radiația penetrantă, impulsul electromagnetic,
contaminarea radioactivă.
Consecințele exploziei nucleare asupra mediului, omului și diferitelor
bunuri sînt variat e. Astfel, unda de șoc distruge construcții, rețele, iar
persoanelor neadăpostite le produce traumatisme. Emisia de lumină declanșează incendii masive, iar organismul uman suferă arsuri.
63
Radiația penetrantă determină o serie de tr ansformări în organism,
care conduc la apariția bolii de iradiere.
Incendiile [15] sînt generate de diverși compustibili sau substanțe
chimice, care prin aer degajă o mare cantitate de căldură, urmată de ridicarea
temperaturii locale a mediului. Prin cantitatea de căldură degajată, substanțele
incendiare pun în pericol populația, mijloacele de tr ansport și
telecomunicațiile, construcțiile, vegetația, bunurile materiale, calitatea
mediului.
Aplicație 1
Incendiile afectează aspectele cantitative și calitative ale
mediului .
• Explicați enunțul.
Scurgerile de substanțe toxice[17] au loc în procesul de producție, de
utilizare, depozitare sau transport și reprezintă un factor de risc. Eliberarea necontrolată în mediul înconjurător a unor substanțe toxice industriale în
concentrații mai mari decît limitele maxime admise reprezintă un accident
chimic. Deversările de substanțe toxice industriale determină intoxicații
oamenilor și animalelor, iar la distanțe foarte mari pot acționa asupra
organismului prin inhalare, ingerare sau contact cu piele a ori țesuturile.
Poluarea[15] este apreciată drep t situația în care aerul, apa, solul,
mediul de viață devin nocive ca urmare a afectării lor de substanțe chimice
reziduale, deșeuri industriale, gaze de eșapament. Poluarea desemnează
acțiunile omului de m urdărire a mediului de viață.
Poluarea este rezultatul acțiunii unor surse naturale latente s au surse
specifice nișei umane. Sursele naturale latente sunt produse de vulcani,
furtunile de praf, aer, ozon, apă.
Sursele specifice nișei umane susțin poluarea artificială , care să
descrie prin tipuri distincte de poluare:
– Poluarea microbiologică este datorată diseminării în
mediul ambiant a germenilor patogeni, a elementelor infestate de către oameni și animale, mail ales din țările
slab dezvoltate;
– Poluarea chi mică este o consecință a dezvoltării
industriei, agriculturii de tip intensiv, a urbanizării,
64
transporturilor, care deversează substanțe chimice
naturale sau de sinteză;
– Poluarea fizică poate fi sonoră, termică, radioactivă și
electromagnetică. Poluarea el ectromagnetică este
frecventă în mediile defrișate, unde se înregistrează o stagnare a cîmpului electromagnetic ca urmare a
absenței copacilor, care au rol de antene pentru Terra;
– Poluarea psihică și informațională este posibilă în
urma folosirii excesive a mijloacelor mass -media;
– Poluarea estetică este o consecință a degradării
peisajelor prin urbanizare nedirijată, prin amplasarea
de obiective industriale în medii naturale.
Hazardele determinate de mijloace de transport și căile de
comunicație prezintă o serie de riscuri majore pentru populație și pentru
societat e. Mijloacele de transport generează gaze, poluînd atmosfera, pot
provoca accidente cu pierderi de vi eți omenești, distrugeri de bunuri materiale
și distrugeri ale mediului.
Aplicație 2
• Precizați daunele aduse mediului de hazardele din domeniul transporturilor .
Aplicație 3
Conflictele militare sunt considerate cele mai grave hazarde
antropice. Războaiele produc pierderi de vieți omenești,
distrugeri ale obiectivelor economice și sociale și deteriorări
ale mediului.
• Argumentați deteriorarea mediului în timpul confictelor
militare.
Aplicați e 4
Degradarea accelerată a terenurilor este provocată de modificări ale suprafețelor forestiere, agricole, ca urmare a
defrișărilor și lucrările agricole neraționale.
• Indicați modul în care se produce degradarea terenurilor în
urma defrișărilor, a lucrărilor agricole neraționale.
Aplicați 5
65
• Propuneți activități pentru următorul obiectiv operațional : să
se determine impactul antropic, generator de h azarde cu
consecințe distructive ca d egradarea mediului și afectarea
calității vieții umane.
Aplicație 6
• Aplicați metoda studiului de caz pentru tema- suport: Cum
omul poate transforma natura?
Dicționar
Epizootiile= răspîndirea , în masă , a unor boli tr ansmisibile la animale [8].
7. Educația pent ru dezvoltarea durabilă
7.1.Globalizarea 7.2.Educația pentru dezvoltare durabilă
––––––––––––––––––––––––––––––
7.1. Globalizarea
În prezent comunitatea mondială parcurge o etapă dificilă în istoria sa,
confruntîndu- se cu sărăcia, foamea, analfabetismul, creșterea decalajului
dintre bogați și săraci, accelerarea procesului de degradare a mediului, care amenință omenirea cu o catastrofă ecologică. Această situația s -a creat în
urma activității economice necompatibile cu cerințele protecției mediului.
Procesul de globalizare [5] îl reprezintă țările dezvoltate, al căror
exponent este Grupul celor șapte țări puternic industrializate( SUA, Japonia, Germania, Fr anța, Italia, Marea Britanie, Canada). Favorizat de comunicațiile
realizate instantaneu, transporturile rapide, multiplicarea activităților economice și de problematică mondială actuală, procesul de globalizare, tinde
să devină o modalitate integratoare și pe termen lung de abordare a realităților
lumii și, totodată, problemele lumii nu pot fi rezolvate decît printr -o abordare
globală.
Prin globalizare , majoritatea inovațiilor de natură economică,
tehnologică, culturală sau din alte domenii pot deveni bunur i ale unui număr
mai mare de locuitori ai planetei. De asemenea, bunur ile de tot felul pot
ajunge în orice parte a Terrei. Această globalizare se produce fără
discriminare între oameni.
66
Globalismul [13]înseamnă trecerea peste diferențele de identitate între
oameni, grupuri de oameni și țări ( din acest context globalizare a devenit o
problemă de geografie politică).
Globalizarea [8]reprezintă un proces de integrare în structurile
mondiale, în scopul asigurării dezvoltării durabile, o dimensiune mondia lă a
politicii internaționale, care se manifestă în plan tehnologic, economic, militar
și politic.
… este un proces dinamic de creștere a interdependenței dintre state, ca urmare a extinderii și adîncirii legăturilor trans naționale în sfere
cît mai larg i și variate, pentru soluționarea globală a problemelor
economice, politice, culturale, militare și sociale.
Exemplu al relației globalizare și stat po ate fi, p oluarea, ca fenomen
global, este rezultat al act ivităților economice din fiecare țară și necesită
soluții globale.
Există și state care demonstrează un comportament negativ în procesul
de globalizarea manifestat prin: „izolaționismul” unor state , sprijinirea
terorismului internațional, c onflictele între țări[13] .
Trei puncte -cheie import ante trebuie puse în ordine pentru a răspunde
provocărilor globalizării [19]:
• lupta împot riva sărăciei;
• păstrarea păcii;
• protecția mediului natural ca preocupare la nivel planetar.
Procesul de globalizare se cere făcut în unison. Comunitățile tuturor
națiunilor trebuie să depună toate eforturile pentru a face globalizarea o dezvoltare pozitivă pentru toți oamenii.
Aplicație 1
• Procesul de globalizare are următoarele efecte:
– Creșterea gradului de securitate politico -militară a tuturor țărilor
indiferent de mărime;
– Accesul la deciziile politice majore de interes mondial;
– Liberalizarea schimburilor, circulația capitalurilor, serviciilor și a
persoanelor, crearea unei piețe mondiale unice;
– Accesul tot mai rapid la informație, datorită dezvoltării rețelei de
comunicații moderne, tot mai integrate;
67
– Favorizarea schim burilor culturale și științifice, diversificarea
acestora;
– Alterarea și eliminarea treptată a specificului național;
– Influențarea ident ităților culturale ale unor comunități tradiționale;
– Distrugere a unor structuri economice conservatoare sau greu
adaptabile economiei globale;
– Dificultăți în soluționarea unor crize politico- militare locale sau
regionale;
– Impunerea unui ritm diferit de dezvoltare economică.
• Împărțiți efectele globalizării în: efectiv e și neefective.
• Comentați perceperea efectelor globalizării la nivelul țărilor
în curs de dezvoltare.
7.2. Educația pentru dezvoltare durabilă
Conceptul de dezvoltare durabilă [5] a fost avansat în urma analizelor
doctrinelor privind protecția mediului elaborate pe parcursul secolului XX –
lea, care denotau o trecere treptată de la concepțiile ce țin de:
1) Conse rvarea mediului și a resurselor lui;
2) Protecția și utilizarea rațională a resurselor naturale;
3) Concepția dezvoltării durabile.
Comisia ONU pentru Mediu și dezvoltare, creată în 1983, a prezentat
în 1987, La Adunarea Generală a ONU, un raport intitulat „Viitorul nostru comun”, în care se demonstrează i mposibilitatea soluționării p roblemelor
protecției mediului în afara celor economice și sociale. Anume după acest
raport, termenul „dezvoltare durabilă” a intrat în circuitul științific, cît și cel
practic.
Există mai multe definiții ale noțiunii dezvoltare durabilă. În definiția
prezentată la Conferința ONU pentru Mediu și Dezvoltare de la Rio de
Janeiro, 1992, se menționează că [5]:
…dezvoltarea durabilă este o modalitate de dezvoltare a societății umane, care asigură satisfacerea necesităților generației actuale fără
a afecta nivel ul și calitatea vieții generațiilor viitoare.
Altfel spus, fiecare generație trebuie să- și satisfacă necesitățile fără a
lăsa pe seama generațiilor viitoare: datorii financiare, datorii sociale, datorii demografice și datorii ecologice.
68
Scopurile dezvoltării durabile pot fi definite în felul următor
(Capcelea A., Cojocaru M.,2005):
Asigurarea dreptului populației la un mediu favorabil de viață;
Revizuirea politicii de utilizare extensivă a resurselor naturale,
asigurarea regenerării lor;
Asigurarea populației cu minimul necesar de muncă,
alimentație, energie, apă servicii comunale și asisitență
medicală;
Menținerea și ameliorarea calitativă a mediului;
Integrarea cerințelor ecologice în toate deciziile economice[ 5
, p.14] .
Societatea poate controla dezvoltarea în așa fel încît să fie posibilă
regenerarea sau conservarea calităților esențiale ale mediului. Mediul asigură materiile prime, ca intrări în procesele de producție, dar și
preluarea reziduurilor. În condițiile dezvoltării durabile se acceptă
ideea că reproducerea mediului natural depinde de sfera economică,
cu respectarea cerințelor de funcționare a biosferei și celorlalte
componente adiacente: solul, relieful, apele, clima , aerul.
…incluzînd omul cu activităț ile sale între componentele
dezvoltării durabile, alături de cele biotice, se acceptă faptul că,
dimensiunile cultura și sociale pot constitui elemente cu rol de reglare
a mediului[ 19].
De aici apare și necesitatea educației pentru dezvoltare durabilă.
Educația pentru dezvoltare durabilă aspiră să dezvolte cunoștințe,
abilități, angajarea și viziunea necesară pentru a asuma un mod sustenabil de
viață , precum și de a construi un viitor comun cu cetățenii conștien ți de
probleme globale.
Obiectivele educației pentru dezvoltare durabilă sînt legate de
scopurile dezvoltării durabile [5]:
– Creșterea înțelegerii conexiunii între bunăstarea oamenilor, economia
și protecția mediului înconjurător;
– Evidenție rea disponibilităților de a detecta schimbările din mediul
înconjurător, societate și modu l de trai al oamenilor, precum și
modalitățile de a îmbunătăți situația de la nivel local la cel global;
69
– Efectuarea schimbărilor în obiceiurile și practicile zilnice, pentru un
mod de viață sustenabil ;
– Îmbunătățirea disponibilităților și motivației de a pa ticipa la luarea
deciz iilor ca membru al comunității.
Obiectivele educației pentru dezvoltare durabilă trebuie să fie pașii
operaționali ai principiilor dezvoltării durabile [2, p.20] :
a. Precauția – în situațiile de incertitudine de luat o decizie în
favoare menținerii mediului, ceea ce ar împiedica degradarea
lui totală sau a r preîntîmpina schimbările ireversibile ale
resurselor și condițiilor naturale;
b. Prevederea și preîntîmpinarea – este mai puțin costisitor și
periculos decît a reacționa la procesele deja d eclanșate și a
lichida consecințele lor;
c. Respectarea limitelor capacității de regenerare ale mediului și ale resurselor naturale- resursele naturale trebuie să fie
utilizate luîndu -se în considerare capacitățile lor de regenerare,
iar poluarea mediului să se efectueze în limitele mediului de
asimilare a poluanților;
d. Păstrarea capitalului natural la nivelul actual sau aproape de
el- neadmiterea pierderilor absolute sau a epuizări resurselor
naturale regenerabile și a diversității componentelor mediului;
e. Evitarea utilizării intensive a terenurilor ;
f. „poluatorul plătește” – toate cheltuielile legate de
compensarea daunei ecologice trebuie să fie acoperite de
utilizatori.
Educația pentru dezvoltare durabilă trebuie să contribuie la formarea
cunoștințelor, capacit ăților și atitudinilor , în vederea identificării impactelor
activităților economice, politice, sociale, de mediu pentru interprinderea
acțiunilor de evitare și minimalizare a efectelor negative.
Aplicație 2
• Pentru asigurarea supravețuirii umanității, este necesar ca problemele
dezvoltării economice să fie soluționate numai ținînd cont de cerințele
mediului și de necesitățile asigurării sociale și umane. Cu alte cuvinte,
o dezvoltare durabilă este posibilă în contextul asigurării durabilității în toate dome nii menționate.
70
• Formulați esența durabilității umane, sociale, economice și de mediu
în tabelul de mai jos.
Durabilitate
umană Durabilitate
socială Durabilitate
economică Durabilitate de
mediu
… … … …
Aplicație 3
• Enumerați și analizați activitățile de impact asupra mediului în
condițiile dezvoltării durabile.
Aplicație 4
Calitatea vieții este asigurată prin: satisfacerea necesităților, utilizarea
resurselor naturale, ocrotirea sănătății, protecția valorilor, reducerea
deșeurilor, protec ția landșafturilor.
• Explicați aceste categorii prin prisma dezvoltării durabile și a
educației pentru dezvoltare durabilă.
Aplicație 5
• Pentru a clarifica domeniul dezvoltă rii durabile s -au formulat
de-a lungul timpului numeroase defini ții.
• Citiți definițiile:
a. Dezvoltarea durabilă este acea formă de dezvoltare care
favorizează funcțiile naturale ale biosferei;
b. Dezvoltarea durabilă este acea formă de dezvoltare care ia în
considerație impactul antropic asupra mediului și resurselor
naturale;
c. O acti vitate durabilă poate fi continuată fără probleme în
viitor: nu produce deșeuri care alterează sistemele naturale, nu
alterează stabilitatea soci ală, nu epuizează resursele naturale;
d. Dezvoltarea durabilă este acel tip de dezvoltare care răspunde necesitățilo r generației actuale fără a afecta nevoile de
dezvoltare ale gen erațiilor viitoare;
e. Elementul central al dez voltării durabile este reprezen tat de
faptul că deciziile actuale nu trebuie să altereze posibilitățile de a îmbunătăți viitoare standard e ale vieți i umane;
71
f. Un obiectiv primordial al dezvoltării durabile este de a realiza
o distribuție echitabilă a beneficiilor economice furnizate de
activitatea antropică.
g. O strategie de dezvoltare durabilă trebuie să îndeplinească nevoile populației umane fără să afecteze capacitățile
productive necesare generațiilor viitoare;
h. Dezvoltarea durabilă trebuie să ia în considerație creșterea producției economice și menținerea funcționalității mediului.
i. O societate dezvoltată durabil este cea în care se trăiește respectînd limita impusă de mediu.
• Răsp undeți la următoarele întrebări :
1. Ce aspecte ale caracterului „durabil” sunt evidențiate?
2. Ce aspect e ale caracterului „dezvoltării” sînt evidențiate?
3. Sînt elemente contradictorii în aceste definiții?
4. Cine credeți că au formulat aceste definiții: politicieni,
economiști, cercetători, ecologi, înterprinzători?
• Așează fiecare definiție pe un domeniu:
Conservarea
mediului natural
Încurajarea exploatării
mediului natural Susține creșterea
economică
Susținerea
echității
intergeneraționale Nu susține echitatea
între generații Nu încurajează
creșterea economică
Aplicație 6
Organizînd o activitate de colectare a deșeurilor cu elevii claselor primare , ați reușit să discutați cu copiii despre consecințele poluării.
• Cum credeți realizați vreun principiu al dezvoltării durabile? Cum?
• Propuneți teme de educație pentru dezvoltare durabilă, avînd la bază
probleme de impact asupra mediului, pentru clasele primare.
Aplicație 7
• Pentru abordarea temei Defrișarea pădurilor , din perspectiva
educației pentru dezvoltare durabilă, trebu ie să identificați
cunoștințele , abilitățile și valorile necesare pentru rezolvarea acestei
probleme.
72
• Completați tabelul:
Limitarea
efectelor
asupra
mediului Limitarea
efectelor asupra
societății Limitarea
efectelor asupra
economiei
Cunoștințe
Abilități
Valori
Bibliografie:
1. Arhip A. E ducația ecologică și supravețuirea omului. Chișinău: ARC,
1996.
2. Barna A., Pop I., Moldovan A. Predarea biologiei în învățămîntul
gimnazial. București: E.D.P., 1998.120 p.
3. Buga Al., Duca Gh. P rotecția mediului ambiant. Ch.: Univers
Pedagogic, 2007. 244 p.
4. Cartea Roșie a Republicii Moldova. Chișinău: Editura Știința,
2001.288p.
5. Capcelea A., Cojocaru M. Evaluarea de mediu. Ch.: Î.E.P. Știința,
2005.296 p.
6. Cozari T. Manual de biologie pentru clasa a IX-a.Ch. Litera, 2002.
144 .p
7. Cubreacov N., Buruiană M., Cotelea S. Limba română: Man. Pentru
clasa a II -a. Ch.: Î.E.P. Știința,2011. 180 p.
8. Dediu I.Ion, Enciclopedie de ecologie. Ch.Î.E.P. Ș tiința,2010. 836p.
9. Dicționarul explicativ al limbii române.
10. Doron R., Parot Fr. Dicționar de psihologie. București: Editura
HUMANITA, 1991.886 p.
11. Cristea S. Curriculum pedagogic. București: E.D.P.,2008.556p.
12. Cristea S. Dicționar de pedagogie .Chișinău-București: Editura Litera
Internațional, 2000. 388 p.
13. Iliescu I. Probleme globale. Creativitate. București: Editura
tehnică,1996.208 p.
73
14. Marin C. Teori a educației. București: ALL Education, 1996. 137p.
15. Mediul geografic al R epublicii Moldova. Ch.: Î.E.P.Știința, 2008. 208
p.
16. Mircea Ș. Lexicon pedagogic . București: Aramis Print, 2006. 384 p.
17. Mohan Gh., Ardelean A. Ecologie și protecția mediului. București:
Editura SCAIUL, 1993.350 p.
18. Momanu M. Introducere în teoria educației. Iași: Polirom, 2002.171
p.
19. Lupan Er. Dicționar de pr otecția mediului. București: LUMINA LEX,
1997. 231p.
20. Oprescu N. Pedagogie. București: Editura Fundației „Româ nia de
mîine”,1996. 402 p.
21. Teleman A. Formarea competenței de explorare/investigare a proceselor ecologice la elevii claselor primare: monografie. Ch.:s.n.,
2012.162 p.
22. Văideanu G.UNESCO- 50.Educație. București: E.D.P., 1996.146 p.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Efectele negative ale secetei și inundațiilor. [622341] (ID: 622341)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.