Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela [622290]

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela

Universitatea Tehnica „ Gh. Asachi ” Iasi
Facultatea de Textile – Pielarie

LUCRARE METODICO – STIINTIFICA
pentru obtinerea gradului didactic I in invatamant

Coordonator stiintific
Conf.dr.ing. MIOARA CRETU

Candidat: [anonimizat]. AGAVRILOAIE MIHAELA
Gr. Sc. „ M. Busuioc ” Pascani

-2011-

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
2

Studiu privind diversificarea estetica si
constructiv tehnologica a produselor de
imbracaminte prin utilizarea elementelor
stilistice din evolutia istorica a costumului

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
3

Motto :

O rochie simpla , neagra sau bleo- marine , bunaoara cu cate garnituri nu se
poarta asortata ca sa para mereu alta! Un manunchi de flori mici, un guler
impletit din mai multe tonuri deschise, niste nasturi din piele sau de lac, cate
nimicuri de acestea o pot schimba facand- o de nerecunoscut

G. Calinescu

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
4 Cuprins

Memoriu justificativ
Capitolul I Introducere in moda
1. .Consideratii generale ale creatiei vestimentare
2. Design de moda
3. Istoricul imbracamintei
Capitolul II Stiluri vestimentare
1. Stilul gotic
2. Renasterea
3. Stilul baroc
4. Stilul rococo
5. Stilul empire
6. Romantismul
7. Stilul Art – Nouveau
8. Cubismul
Capitolul III Stiluri vestimentare contempora ne
1. Stilul ingenue
2. Stilul clasic
3. Stilul dramatic
4. Stilul gamine
5. Stilul natural
6. Stilul romantic
7. Colectia de modele

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
5 Capitolul IV Invatarea centrata pe elev
1. Rolul elevilor
2. Rolul profesorilor
3. Trecerea la invatarea centrata pe elev
4. O mai buna pregatire pentru exercitarea unei profesii
5. Aplicarea invatarii centrate pe elev
6. Predarea interactiva centrata pe elev
7. Proiectarea didactica
Concluzii generale
Bibliografie si webgrafie
Anexe
1. Proiectul unitatii de invatare
2. Proiect didactic
3. Test de autoevaluare
4. Fisa de lucru

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
6

Memoriu justificativ

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
7 Scoala a fost, este si va ramane institutia in care se va urmari, in mod organizat, etapa
cu etapa, dezvoltarea fizica armonioasa , dar si spirituala a viitorului cetatean. Pentru aceasata elevilo r trebuie sa li se cultive dragostea pentru invatatura, spiritul de observatie, curiozitatea
si mai ales, dorinta de a descoperi adevarul stiintific.
Dintre disciplinele scolare, activitatile practiceprin specificul lor, ofera in mare masura elevului posibilitatea de a aplica teoria in practica.
Pornind de la aceasta premisa psihologica, la disciplinele tehnice se urmareste formarea unor capacitati de cunoastere si comportamente intelectuale de ordin superior la elevi , prin insusirea unui fond de informatii stiintifice , operante si logic asamblate in sisteme ; formarea si consolidarea unor priceperi si deprinderi de a utiliza metode si scheme
specifice, clasice si moderne de a investiga procesele de variatie a modei ; punerea bazelor
unor conc eptii stiintifice neincorsete de sisteme ideologice, politice sau dogme de nici o
orientare si unor comportamente morale de esenta umana.
Scopul instructiv urmarit in clasele IX – XII este de a da elevilor un sistem unitar de
cunostinte despre diversificarea notiunilor de confectii, despre structura si componentele lor .
Formarea personalitatii active si creatoare a elevului angajeaza intr -o mare masura
disciplinele tehnice care continua, dezvolta si aprofunteaza cunostintele primi te in clasa
asigurand o legatura temeinica si nemijlocita cu munca de creatie. Aceasta nu se poate realiza fara a adanci cunostintele ce fac obiectul altor stiinte cum sunt fizica , chimia , biologia, matematica si in special desenul , realizandu -se o abor dare interdisciplinara a problemelor.
In acest sens , subliniem importanta dezvoltarii spiritului de observatie, precum si aprecieri de a efectua observatii de scurta si lunga durata, de a frana si interpreta datele obtinute pe aceasta cale .D e asemenea este necesar ca elevii sa poata manui cu pricepere
utilajele si ustensilele necesare in domeniul confectiilor, asigurand si realizarea a principiului integrarii invatamantului cu cercetarea in invatamantul liceal. Avem deci datoria sa formam la elevi convingeri temeinice care sa dezvolte la acestia interesul fata de stiinta, tehnica , creatie fata de activitatea productiva.
In acest sens activitatile desfasurate in cadrul disciplinelor tehnice au menirea de a educa elevii in spiritul cunoasterii celor mai noi realizari in domeniul confectiilor si creatiei
vestimentare.
Alaturi de perfectionarea continutului invatamantului imbunatatirea continua a activitatii metodice reprezinta principalele cai ale cresterii calitatii si eficientei procesului
instructiv – educativ.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
8 Sarcina creatiei vestimentare este de a realiza acele probleme care rezulta din
necesitatea satisfacerii nevoilor materiale si spirituale ale oamenilor . Cadrul adecvat il constituie activitatea scol ara si cu pregnanta accivitatea de la orele de discipline tehnice.
In cadrul orelor de discipline tehnice, indiferent de faptul ca elevul si- a descoperit sau
nu inzestrarea speciala, el invata tehnicile muncii in acest domeniu, esalonat in mai multi ani,
ajungand la convingerea caf ara munca nu este posibila ascensiunea la seria sociala de prestigiu pe care o vizeaza.
Incet, incet elevul este pus in contact cu continutul concret al profesiunii de tehnician designer vestimentar ridi candu- se la un anumit grad de generalizare. Pas cu pas, dificultatile
intampinate in cunoasterea domeniului de creatie vestimentara se risipesc ramane insa treaza
si tot mai vie incantarea si neostenita lui dragoste „ de a sti ” .
Din acest mo ment indeminarea pedagogica a noastra consta in a -i crea elevului, prin
disciplinele tehnice , un cadru atractiv de preocupari, pe care acesta sa- l exploateze cu
pasiune.
In prima faza a activitatii se pune problema de a- l deprinde pe elev cu metodele de
cercetare, adica de a -l face sa- si insuseasca un instument de munca de care se va servi toata
viata .
Drumul spre adancirea cunostintelor dobandite la lectiile de matematica, fizica,
chimie, desen si activitati practice , incepe deci de la contactul direct in cadrul disciplinelor tehnice cu obiectele ce formeaza obiectele cercetarii. In acest contact , elevul nu trebuie lipsit nici o clipa de bucuria descoperii personale.
Aceasta presupune un lung antrenament, rabdare s i tact din partea profesorului,
puterea de a -l indemna pe elev sa acute si sa- si formuleze observatiile in judecati simple si
complete, de a -l sprijini sa nu dea inapoi in fata greutatilor.
Cu aceasta atingem scopul educativ al cercetarii , ac ela de a -i cultiva , mai intai
increderea in propriile sale forte ; de a contribui la dezvoltarea facultatilor de cunoastere ale elevului, de a incuraja creativitatea gandirii sale, flexibilitatea , mobilitatea si independenta in prelucrarea informatiilor; de a -i deschide toate portile inteligentei sale : ochi pentru a vedea
forme, culori, dimensiuni, aspectul unui produs vestimentar , degetele pentru a lua contact intim cu obiectul.
Succesul insa depinde de antrenarea elevilor intr -o percepti e activa si nu intr -una de
esenta descriptiva, adica nu „ a privi ” ci a lucra, a prelucra in baza unui plan minutios.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
9 Prin aceste activitati , elevul este antrenat sa urce din treapta in treapta, tot mai aproape de
esenta fenomenelor studiate. Astfel se f ormeaza la el un exercitiu al cunoasterii stiintifice,
care reclama folosirea unor instrumente de cercetare tot mai complicate.
Energia elevului se orienteaza acum spre satisfacerea nevoii de a face el insusi diverse lucrari de creatie vestimentara caci este interesant sa urmaresti cum se desfasoara un fenomen de creatie , este si mai pasionant sa- l provoci singur , invatandu- l pe elev , mai intai cum sa
observe lumea materiala din jurul sau.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
10

Capitolul I
Introducere in moda

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
11 1. Consideratii generale asupra creatiei vestimentare
Traim o perioada istorica de mari prefaceri pe toate coordonatele existentei noastre
materiale si spirituale.
In aceasta continua ascendenta istorica , pivotul principal este omul – care
echilibreaza conceptul istoric , cu resursele creatoare ale vietii contemporane. El este suveranul si beneficiarul unei suprastructuri generale de o constiinta noua si de conditii materiale ce ne garanteaza o viata prospera , cand asp ectul vestimentar trebuie sa reflecte atat
o bunastare superioara cat si bun gust. Simultan cu inceputurile civilizatiei , vesmintele nu au pastrat numai caracterul unei nevoi absolut necesare, aceea de a feri omul de intemperii, ci s -au imp us tot mai mult ca
podoaba cautand si realizand frumosul si eleganta.
Istoria modei ni se infatiseaza ca o surprinzatoare oglinda a istoriei civilizatiei , deoarece moda s- a manifestat ca fenomen educativ odata cu definirea unei formule origin ale
de a gandi, delimitate spatial si temporal . Un fenomen colectiv si viguros, un suflu care modifica in fiecare moment ideile, gesturile, ambianta , atitudinea morala, gusturile , obiceiurile – toate fatetele existentei, mai ales pe cele din zona vizualu lui si esteticului,
implicand desigur, si problema stilurilor.
Cel mai pregnant MODA e ilustrata de vesmant. Cand aceasta a incetat sa aiba un caracter pur utilitar sau magic sia a descoperit ca poate exprima ideea despre frumusete a unei colectivitati, cand vesmantul a devenit emblema conceptiei despre lume si despre sine, deci
maniera de individualizare a unei societati pe panoplia istoriei, atunci s -a nascut moda. Caci
vesmantul e un limbaj nuantat la infinit , un instrument al relatiei soc iale ,o creatie ce
prelungeste si corecteaza opera naturii. Intre omul dinamic, scotocitor, neasemanator si mediul sau nu mai putin variabil , vesmantul isi asuma rolul de intermediar hipersensibil si nu poate pastra o forma stabila, e in perpetua criza de adaptare.
Aristotel a fost intrebat odata : De ce oamenii pun atata pret pe frumuete ? Si a raspuns simplu : e o intrebare de orb. Cat de felurite si extravagante au fost caile propensiunii omului spre desavarsire ne arata insusi costumele i nbracate de -a lungul veacurilor : egiptenii
cu suras ambiguu sub peruci rigide de aur, mai degraba statui decat oameni, in concurenta cu
eternitatea ; straiele grecilor, ale caror falduri verticale rimeaza cu aspiratia solara, coloanele
templelor albe, med itatia ascensionala , calmul frematator al cosmosului, spaniolii devotati
inchizitiei, cu figuri livide , turmentate ,asezate pe gulerul alb ca pe un taler ; opulentele fuste de o incredibila amploare tapisate cu broderii si bijuterii ale Elisabetei Renast erii engleze;

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
12 rochiile de muselina starvezie , mulate indecent a l`antique , din frenetica epoca napoleniana;
dezordinea ostentativa a romanticilor si fragilitatea morbida a damelor cu camelii ; straturile de dantele moi si palariile misterioase descrise d e Proust; fustitele cu franjuri isterice si
palariutele infundate pe capul tuns baieteste din „ anii nebuni ” , pe fundalul charlestonului, al brustei emancipari a femeii si al exploziei industriale.
Fiecare dintre aceste costume, dintre acest e mode evoca ambianta aparte a cate unei
epoci , ii sugereaza filozofia , moravurile si ierarhizarea sociala si gustul artistic.
Moda e mai ampla , mai supla chiar decat curentele artistice si stilurile pe care le ilustreaza , le impune si le prelungeste in constiinta colectiva, ea e strabatuta de o mai agresiva tenta sociala , fastul si grandoarea afisandu -le doar clasele privilegiate.
Ca fiecare costum istoric este emblema unei anume societati, a unei anume tip de
civilizatie s i adaptarea lui fara cortegiul de idei, atitudini si gesturi care il insotesc intr- o aura
nedefinita, dar indispensabila da efecte hilare, aratand -o si Alecsandri in comediile sale cu
Chirita .
Fara indoiala costumul popular , in sens etnograf ic , nu intra sub incidenta modei , el
participa la portretul stabil a unui popor, la definirea constantelor spiritualitatii nationale.
Moda este insa o permanenta schimbare , e internationala si instabila . Viteza ei de difuzare, dar si efeminitatea ei su nt amplificate de mijloacele de comunicare moderne .
Dupa specialistii cei mai exigenti, termenul d emoda nu se potriveste costumatiei antichitatii. Fiecare civilizatie, spun ei , a inspirat o anumita maniera a imbracamintei . Ar fi vorba mai mult de stiluri, pe cand moda propriu – zisa ramane atasata schimbarilor efemere, al
caror ritm s -a precipitat de -abia incepand cu evul mediu, accentuandu- se apoi in Renastere si
in perioada monarhiei lui Ludovic al XIV – lea .Pe atunci se spunea ca moda in seamna pentru
Franta ceea ce sunt minele din Peru pentru Spania, avand in vedere , desigur, atelierele si corporatiile de moda .
Multa vreme Franta detine un veritabil monopol in industria elegantei pe meridianele culturii europene, insa ulter ior , diversificarea centrelor de creatie in acest domeniu i -a redus
mult ponderea . insumate , industriile legate de moda , reprezinta azi valori colosale , indreptatind aprecierea economistului american W. Howing , dupa care „ moda este unul din cele mai puternice elemente in ciclul desfacerii ” .
Moda a avut si va avea extravagantele ei , mai mult superficiale decat reale . Si ar fi nedrept sa li se atribuie numai femeilor . A fost un timp cand barbatii umblau numai in haine largi de matase si catifea , cu ciorapi colorati in bleo sau roz , cu pantofi cu funde si toc inalt, purtau peruci, palarii imense si acceptau orice zorzon . A reduce ins amoda la numarul de

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
13 centimetri cu care coboara sau s einalta fustele, la latimea reverului hainei sau la variatia
nuantelor de culori inseamna a -i pierde din vedere semnificatiile mai largi si mai adanci.
Imbracamintea cu care aparem in public este conditionata de un anume anotimp. Iar
imaginea vestimentara oferita semenilor se incadreaza cu necesitate intr -o estetica a
vizualului, care nu trebuie sa faca nota discordanta cu traditia .
Chiar daca fiecare individ nu a fost inzestrat cu harul lui Rafael sau Michelangelo , a primit in compensatie rol de creator in costumatie, domeniul pasionant al artelor decorative.
De la tatuaj la alegerea palariei ori cravatei, procesul de creatie ramane in esenta acelasi : fiecare dupa puterile sale, incearca prin felul vesmintelor sale ritm , culoare si celelalte mijloace de expresie plastica sa- si modeleze o infatisare cat mai apropiata de idealul pe care il
doreste sa- l reprezinte in viata , deghizandu -si eventual ravagiile varstei.
In functie de locuri si imprejurari, culorile vesmintelor dobandesc rosturi simbolice.
De la albul imaculat al rochiei de mireasa, menit s aproclame virtuti nepatate , la nelinistea
patimasa a galbenului, la albastrul trezitor de speranta sau la solemnitatea categorica sugerata de negru.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
14 2. Design de mod a

Designul de modă este una din artele aplicate special dedicate designului hainelor și
accesorilor .

Paul Signac , 1885 – 1886

Primu l designer de modă, care nu a fost doar un simplu croitor de haine ci creatorul
conceptului și al noțiunii de couturier a fost, fără îndoială, Charles Frederick Worth (1826 –
1895), un englez carea prosperat în Paris , fiind considerat La Pere (The Father) de (of) Haute
Couture .
Înainte ca acest negustor de haine (în engleză, draper ) să-și fi creat propria sa maison couture
(casă de modă) în Paris , designul și realizarea concretă a îmbrăcămintei era creația unui
număr mare de croitorese anonime, iar așa -zisa modă era copiată după hainele purtate la
casele regale.
Succesul incontestabil al lui Worth s -a bazat pe puterea de convingere a acestuia care
știa să impună clienților săi ce să poarte, în loc de a asculta și executa ceea ce aceștia doreau
sau ar fi dorit să poarte. Datorită suc cesului său de neegalat până la idea sa revoluționară,
clienții săi erau în situația nu numai de a purta haine deosebite de cele obișnuite, realizate la House of Worth, dar și de a fi mândri de a purta haine având o anume marcă specifică.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
15 De fapt, House of Worth a avut o existență incredibil de lungă în lumea din ce în ce
mai aglomerată și mai competitivă a haute couture, existând mult după moartea fondatorului acesteia din 1895 și ieșind din arena designului de modă doar în 1952, când a fost închisă de
stră-stră-nepotul lui Charles Frederick Worth.
Paul Poiret, fostul ucenic al lui Worth, pentru care a repurtat niște succese majore în moda timpului, și -a deschis propria sa casă de mode în 1904, fiind unul dintre acei remarcabili
designeri de modă care a știut să armonizeze stilurile Art Nouveau și Aestheic Dress cu moda
Paris -ului și cu cerințele clienților săi. Creațiile sale timpuri, realizate în maniera Art Deco ,
alături de invențiile sale în domeniul lingeriei feminine intime au fost puternic și rapid
îmbrățișate de toate femeile, pentru că erau realizarea practică a ceea ce Poiret teoretizase,
eliberarea trupului femeii de constrângeri.

Creații de modă ale anului 1915 de Poiret și Lanvin din Le Bon Ton.

După deschizătorii de drumuri, Worth și Poiret, apariția unor couturieri ca Jean Patou ,
Madeleine Vionnet , Mariano Fortuny, Jeanne Lanvin, Coco Chanel , Main Rousseau Bocher ,
Elsa Schiaparelli , Cristóbal Balenciaga și Christian Dior a făcut parte din dezvoltarea normală
a perioadei "clasice" a designului de modă.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
16 3. Istoricul imbracamintei

Imbracamintea este un bun necesar , pe care omul il foloseste din cele mai vechi
timpuri pentru a se apara de intemperii. Ea este in acelasi timp un obiect de infrumusetare , prin linia si forma croielii, precum si prin folosirea garniturilor si a elementelor decorative. Din simpl u mijloc de aparare a corpului, imbracamintea a devenit un obiect de creatie
artistica, ca rezultat al dezvoltarii culturii si tehnicii mondiale.
Odata cu dezvoltarea societatii omenesti din punct de vedere economic, cultural si tehnic, a evol uat si imbracamintea . Datorita rolului ei de aparare si impodobire a corpului ,
imbracamintea a devenit unul din principalele bunuri de consum ale omului. Ca urmare a evolutiei sale, imbracamintea a cuprins o diversitate de forme si tipuri, create in diferite imprejurari si corespunzatoare anumitor etape din evolutia ei . Orientandu -se
dupa cerintele vietii si ale creatiei artistice , omul a urmarit permanent transformarea imbracamintei intr- un obiect util si frumos.
Privind drumul parcurs de imbracaminte, din cele mai vechi timpuri, se constata ca imbracamintea de astazi este mult diferita de vesmintele care s- au purtat in trecut. Formele
imbracamintei din trecut au fost determinate de conditiile geografice , meteorologice si economice . Analizand imbracamintea din trecut se observa, cu mici exceptii , o linie armonioasa a culorilor , combinate cu falduri aranjate artistic pe corp, care dau imbracamintei un aspect de simplicitate si eleganta . Caracteristic tuturor o rinduirilor sociale, bazate pe exploatarea
omului d ecatre om , este nota discordanta intre imbracamintea clasei dominante si imbracamintea clasei asuprite. Pe cand clasa dominanta folosea imbracaminte scumpa si lucrata artistic, majoritatea populatiei ave a posibilitati foarte reduse pentru procurarea unor
obiecte d eimbracaminteoricat de modeste care sa o apere de intemperii.
Principalele forme de imbracaminte folosite in trecut au fost urmatoarele :
costumul grec, costumul roman , toga , cos tumul bizantin , tunica , costumul medieval,
costumul gotic , costumul in perioada renasterii .
In continuare sunt prezentate elemente din moda secolului XX

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
17 1900 -1910

– redingotă sau jachetă neagră
purtată peste un pantalon cu
dungi închise la culoare
– cămașă albă, cu manșete și gulere false, bine apretate
– cravata – plastron
– fuste lungi, strânse pe șolduri și
evazate spre poale
bluze cu jabouri
începe să se poarte taiorul
– părul tapat și ridicat în coc, pălării cu pene și flori pe
borurile largi
1910 -1920 – epocă influențată de celebrul
creator de modă francez Paul
Poiret, care are meritul de a fi creat la începutul sec. XX silueta femeii moderne
– Poiret creează rochii drepte, fără corset, doar cu o legătură sub sâni, în stil antic, dar și rochii inspirate din costumul tradițional oriental
– în anul 1919, Gabrielle Chanel
își deschide Casa de modă

1920- 1930 – moda garçonne : linia dreaptă,
verticală
– rochiile se scurtează, talia coboară spre șolduri
părul tuns băiețește;
– pălăria cloș, de fetru, înfundată pe
ochi

Model 1901

Moda bărbătească
începutul sec XX

Model 1921

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
18

1930 -1940 – fustele au tăietura în b ie
– talia este bine marcată
– se poartă jachete cu tăietură
– dreaptă, cu umeri largi și revere mici
– blana de vulpe este un accesoriu la
modă pe stradă
– pălăria face parte din vestimentația obișnuită

1940- 1950 Acest deceniu este marcat de stilul
New look l ansat de Christian Dior în
anul 1947:
– taiorul are umerii rotunzi,
– talia este subțiată, iar șoldurile sunt accentuate
– fusta este lungă amplificată de un jupon
– pantofi cu tocuri înalte, subțiri
1960 -1970 – este revoluționată moda feminină,
prin lansarea fustei mini
– în anul 1965, designerul francez André Courreges introduce
pantalonii în garderoba feminină
– Pierre Cardin propune rochiile în formă de lalea

Model 1966

După 1970

Creație Dior-1947

Modele -1938

– lungimile oscil ează între mini, midi
și maxi, iar liniile sunt adoptate în funcție de vârstă și conformația corpului.
– există o mare diversitate de
produse.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
19

Capitolul II
Stiluri vestimentare

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
20 1. Stilul gotic

Stilul gotic este un stil artistic răspândit în Europa medievală începând cu anul 1140 și
până în jurul anului 1500. Termenul a fost introdus în anul 1550 de Giorgio Vasari , care făcea
aluzie peiorativă la tribul germanic al goților, ca prototip pentru o cultură inferioară, barbară. Goticul a fost succedat de Renaștere.

Gotic matur: interiorul Catedralei Evanghelice din Sibiu

Centrele orașelor din Transilvania sunt dominate cel mai adesea de construcții sacrale în stil
gotic ( Cluj, Sibiu , Mediaș, Sighișoara , Braș ov, Sebeșul Săsesc, Bistrița , Reg hinul Săsesc )
Un exemplu ilustrativ în acest sens este Biserica Romano -Catolică S f. Mihail din Cluj .
Goticul nu s -a manifestat doar în domeniul arhitecturii, ci și în cel al artelor plastice
(pictură, sculptură). Deschizătoare de drumuri a fost Statuia Sfântului Gheorghe , operă a
meșterilor clujeni Martin și Georg , prima statuie ecvestră turnată în bronz în evul mediu
(comandată la 1373 pentru palatul imperial din Praga ).
Arta gotică este diferită de arta romană printr -o greutate mai mare a formelor, prin
tendința liniilor ascendente, prin căutarea echilibrului in locul stabilității maselor.
Stilul gotic este al doilea stil internati onal si a aparut in secolul XII, fiind contemporan cu
stilul romanic. Goticul se incadreaza intre secolele XII si XIV, fiind raspandit in toate tarile Europei centrale, apusene, nordice si ajungand pana in Polonia si in Carpati.
Termenul "got ic" a aparut in Renastere si a fost atribuit artei in perioada afirmarii
oraselor. Viata sociala era acum stabila, in urma incetarii navalirilor barbare. Un factor social important era indepedenta breslelor mestesugaresti.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
21 Arhitectura este cea mai remarcabila forma a artei gotice. Constructiile caracteristice
stilului gotic sunt: constructiile civile si militare, catedralele, primariile, palatele de justitie (Palatul de Justitie din Rouen) si locuintele particulare, unele avand dimensiunile pa latelor
(Palatul armatorului Jacques Couer din Paris).
Cetati intarite apar pe toata suprafata Europei. Orasele medievale sunt sistematizate si nucleul este piata publica cu un monument important – catedrala – spre care erau directionate toate
strazile av and ca limita porti de aparare, coridor de straja si turnuri de observare si aparare.
Turnurile apartineau breslelor care asiguraru paza continua.
Un oras medieval foarte bine pastrat este Carcassonne , in Franta.
In perioada gotica, arhite ctii realizeaza bisericile cu un sistem de arcade sprijinite de
ziduri si sustinute de stalpi situati in exteriorul cladirii. Ferestrele sunt numeroase si foarte
alungite prin care lumina patrunde abundent si este filtrata de vitralii.
Sculptura gotica pe fatadele bisericilor este reprezentata de statui -coloane imaginand siluete
de regi si profeti cu aspect imobil, fete austere, trupuri fara solduri si umeri. La inceputul
secolului XIII, sculptura se anima, figurile sunt juvenile, vestimentele au falduri ample. Catedrale impresionante s- au construit in Germania (Magdeburg, Koln, Lubeck,
Bamberg, Naumburg, Leipzig, Erfurt, Nuremberg), in Anglia (La Lincoln, Salisbury, Wells, Cantembury, Gloucester, Lichfield), in Italia (la Milano – Domul, la M odena, Florenta,
Venetia -Palatul Dogilor si Ca D'Oro). In secolul XV se realizeaza lucrari extraordinare,
precum Pieta de la Villeneuve les -Avignon.
In multe domenii tehnicile devin mai complicate, cum se remarca si la tapiserii care sunt ac um fine si gratioase, precum "Doamna cu licornul " (tapiserie de lana si matase) care se
afla in prezent la Muzeul Cluny din Paris.
In Romania stilul gotic a patruns catre mijlocul secolului XIII. Orasele din Transilvania s -au dezvoltat in ac el timp si in arhitectura religioasa s- a impus acest stil
(Biserica Sfantul Bartolomeu din Brasov, bisericile din Prejmer si Bistrita si mai tarziu biserica evanghelica din Sebes, in secolul XV, Biserica Neagra din Brasov, Catedrala Sfantul Mihail din Cluj -Napoca, Biserica Sfantul Niculae din Sighisoara).
Printre monumentele pastrate in buna stare, dar cu unele modificari si adaugari in timp, se pot aminti: Castelul de la Bran din secolul XIV, Castelul Corvinilor din secolul XV. Remarcam in arhitectura civ ila din orasele transilvanene Brasov, Sibiu, Sighisoara modul de grupare a
cartierelor, marcarea turnurilor breslelor, traseele strazilor, pietele publice – acestea
reprezentand elemente specifice oraselor gotice, asimilate societatii centrale si apusene i n

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
22 secolele XIV, XV si XVI. Pictura in Romania s- a pastrat la: biserica din Malancev, Catedrala
Sfantul Mihail din Cluj- Napoca, Catedrala romano -catolica din Alba -Iulia.

Catedrala din Reims

Arhitectura gotică reprezintă unul din stilurile arhitecturale asociate cu catedralele,
precum și cu alte biserici din aproape toată Europa în timpul perioadei medievale, începând cu
secolul al XII -lea și încheind cu anii 1500. Ca o situare mai exactă în timp și spațiu, cele mai
importante opere arhitectu rale gotice acoperă perioada 1140 – 1500, fiind construite din
Rom ânia până în Portugalia și din Slovenia până în Norvegia , Suedia și Finlanda . A fost
precedată de arhitectura romanică și a fost succedată de arhitectura renascentistă , o
transformare a stilului romanic , odată cu Re nașterea, începută în Florența secolului al XV -lea.

Exemple de arhitectură gotică

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
23
Două dintre elementele caracteristice ale arhit ecturii gotice sunt bolta în arc frânt, sau
ogiva , care este de fapt o intersecție longitudinală a doua bolte clasice ale stilului romanic , și
arcul de susținere al ogivei, așa numitul arc butant . Un al treilea element definitoriu, care
apare la multe clădiri gotice, nefiind însă omniprezent, este rozeta, prezentă atât în basoreliefuri cât și în alte forme ornamentale.
Stilul gotic este o transformare a stilului romanic, apărut din necesitatea de da o altă
dimensiune verticală clădirilor. Goticul flamboaiant, adică goticul târziu , a fost faza de
apogeu arti stic a goticului care s- a remarcat prin exagerarea abundenței detaliilor, în parte
pentru a diminua greutatea pe care clădirile gotice o impuneau, respectiv pentru a încerca o
salvare a stilului.
În Anglia , la începutul secolului al 19- lea, goticul cunoaște o re -evaluare și o nouă
recunoaștere, de fapt o "renaștere" denumită gotic renăscut (conform termenului original
folosit în engleză, Gothic Revival architecture ) sau neo- gotic , producând clădiri memorabile,
dintre care Palatul Westminster , care a fost total refăcut după devastatorul incendiu din 1834,
este un exemplu memorabil de gothic revival . Mai târziu, la sfârșitul aceluiași secol și
începutul secolului 20, arhitectura gotică are o ultimă "tresărire de orgoliu", producând opere
durabile, în stilul numit deja atunci neo -gotic , în locuri foarte diferite ale lumii, așa cum ar fi
Canada , Filipine , Germania, India , Norvegia , România , Statele Unite ale Americii și Ungaria

Catedrala din Coutance, Franța

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
24
Stilul care ulterior avea să aibă identitatea definitorie sub numele de gotic, originase
odată cu construcția numită Saint Denis Basilica , biserica abației bisericii din Saint-Denis , din
apropierea Parisului, caz în care a exemplificat viziunea arhitecturală a Abatelui Suger . Suger
a dorit să creeze o reprezentare fizică a sfântului Ierusalim printr -o clădire de o verticalitate și
liniaritate impunătoare. Asfel, fațada bazilicii a fost designată efectiv de Suger, în timp ce nava a fost adăugat sute de ani mai târziu.
Către mijlocul secolului al XII- lea, în plină epocă de dominație a romanicului, își face
apariția un nou stil în arhitectură. Numele i -a fost dat de oamenii veacului al XVII -lea, care
disprețuiau această artă, văzută ca o artă "barbară", "gotică" de la numele celor mai cunoscuți
"barbari" ai sfîrșitului antichității.În realitate, arta gotică a dat Europei capodopere comparabile cu cele mai mari creații ale geniului uman. Monumentele romanice le păreau
arhitecților secolului al XII- lea greoaie, masive și întunecate, datorită ferestrelor puține și
înguste. Arhitecții goticului au revoluționat viziunea spațială romanicului prin două invenții:
ogiva și arcul de susținere (arc boutant).Bolta semicirculară este î nlocuită cu o boltă în formă
de arc de cerc frînt, sau ogiva, la care presiunea verticală este mult mai redusă.Meșterii înălțau pe patru coloane, dispuse in plan pătrat, câte două perechi de arcuri în ogivă; fiecare arc este susținut de două coloane diagonal opuse.Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri se putea obține o construcție foarte solidă, capabilă să susțină, prin încrucisarea de ogive, bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei. Arcurile de susținere, cealalta invenție, sprijină, din exterior, peretii înalți ai navei centrale, alături de contraforturi, pentru a contrabalansa
presiunea laterală a bolților. Aceste soluții au îngăduit o nouă organizare a spațiului bisericii, în care planul cu o navă este cel mai raspandit. Una dintre glorii le catedralelor gotice este
turnul de înălțime amețitoare, al cărui varf împunge bolta cerească. Multe catedrale aveau mai multe turnuri, dar unele dintre ele au rămas neterminate din lipsă de fonduri, cum ar fi în Belgia catedrala din Anvers.Primele cated rale gotice au apărut în inima Franței, pe domeniul
regal. Cea dintâi este biserica abațială de la Saint -Denis din Paris, inălțată în deceniile 4- 5 ale
secolului al XII- lea, sub îndrumarea abatelui Suger, sfetnicul regelui Ludovic al VI -lea. Au
urmat, intre 1150 si 1250, patru catedrale celebre ale goticului francez. Prima este Notre-Dame de Paris, în a doua jumătate a veacului al XII -lea, cu cinci nave si o fațadă
admirabilă.Întregul ansamblu degajă echilibru și armonie. A doua este catedrala din Chartres, cu două turnuri inegale. Catedrala din Amiens este cel mai mare monument gotic din Franta.În sfârșit, cea mai frumoasă rămâne catedrala din Reims, comparată cu Partenonul, loc de încoronare a regilor Franței. În Germania, goticul pătrunde mai tarziu, infl uențat de

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
25 monumentele franceze. Cele mai cunoscute opere gotice sunt:domurile din Koln, Nurnberg si
Bamberg. Caracteristica edificiilor germane este planul "bisericii -hală", cu trei nave de
înălțimi egale.În Anglia, trăsătura monumentelor gotice este masiv itatea lor, necunoscută pe
continent.Principalele edificii gotice de aici sunt catedralele din: Canterbury, Wells, Lincoln și Salisbury.Și Spania stă sub influența goticului francez, adus de pelerinii sositi în Peninsula Iberică de dincolo de Munții Pirine i.Caracteristicile acestui stil apar mai ales la catedralele din
Burgos si Toledo.În sfârșit,Italia rămâne refractară inovațiilor gotice,datorită puternicei rezistențe a influențtelor bizantine. Cel mai reprezentativ monument gotic din Peninsula Italică es te domul din Milano,înălțat pe parcursul a cinci secole,al doilea mare monument
religios din lumea creștină, dupa catedrala Sf. Petru din Roma.În schimb, Italia, mai mult
decat orice altă țară europeană, a dat admirabile monumente gotice în arhitectura civ ilă.Zeci
de palate comunale din orașele italiene preiau elementele stilului, ce le oferă eleganță și
armonie.Printre cele mai faimoase edificii civile se număra Palatul Dogilor din Veneția și
admirabila "Casa de aur" (Ca d'Oro) aflată în aceeași cetate din lagună.

Catwalkul va fi in vadat in acest sezon de colectiile in stil gotic create de marile case
de moda cum ar fi Yves Saint Laurent, Viktor&Rolf, Chanel si Givenchy. Astfel ca se poarta pantalonii de piele, jachetele lungi si lanturile de aur puse in "cascada", info rmeaza site -ul metro.co.uk. Pentru ca ai de unde alege, cheia unui asemenea
look este contrastul.
Se combina mansetele dantelate cu articole din muselina, iar puloverele cu gulerul

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
26 inalt merg de minune cu un mansoan elegant.
Sti lul gotic se caracterizeaza prin doua lucruri "intuneca" si "sexy" .

Colectii de moda stil gotic

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
27

Alte r este numele primei colectii Louis Simmonds. Designer -ul stabilit in Londra, s -a
inspirat dintr- o tema medieval -gotică atât ca moda fotografica cat și a tehnicilor utilizate în
aceste imagini dramatice. Modelele machiate in exces cu pudra, cu buzele de un rosu aprins
si parul ciufulit prezinta imbra camintea într -un mod creativ.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
28

2.Renasterea

Renașterea este denumirea curentului de înnoire socială și culturală, care a apărut în Europa , la sfârșitul Evului Mediu, în secolele al XV -lea și al XVI -lea, caracterizată prin
redescoperirea interesului pentru cultura și arta antichității clasice.
Renașterea a început în Italia și s-a răspândit în Europa occidentală. În această perioadă s- au
produs profunde transformări sociale, politice, economice, culturale și religioase, care au marcat tranz iția de la societatea medievală către societatea modernă. Societatea feudală a
Evului Mediu, cu structura sa ierar hică rigidă, dominată de economia agrară și sub puternica
influență a Bisericii Catolice , a început să se destrame. În decursul Renașterii, un rol
determinant l- au avut oamenii de cultură și artiștii, înclinați spre clasicismul greco- roman.
Noțiunea de "Renaștere" (în franceză: Renaissance ) a fost folosită pentru prima data
la începutul secolului al XIX -lea, mai întâi de către istoricul francez Jules Michelet , de la care
a fost preluată de istoricul elvețian Jacob Burckhardt , în lucrarea sa fundamentală "Die Kultur
der Renaissance in Italien" ("Cultura Renașterii în Italia", 1860). Acesta din urmă a definit
Renașterea (în italiană: Rinascimento ), perioada cuprinsă între pictorii Giotto și Michelangelo .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
29 În acest timp, omul r ecapătă conștiința de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare
filozofică a personalității.
Renașterea italiană

Lorenzo Ghiberti – Poarta paradisului, a Baptisteriului din Florența
Primele manifestări ale Renașterii au avut loc în Italia . După Pacea de la Lodi (1454),
a intervenit un echilibru între diversele forțe politice, ceea ce a dus la o perioadă de relativă
liniște și, în consecință, la dezvoltarea economică a orașelor din centrul și nordul Italiei ,
favorizând înf lorirea artei și literaturii, încurajată și susținută financiar de bogatele și
influentele familii Medici din Florența , Este din Ferrara, Sforza din Milano precum și de ducii
de Urbino, dogii venețieni și de papalitatea romană .
Dezvoltarea artei în Renașterea italiană are loc la începutul secolului al XV -lea în
Florența . Filippo Brunelleschi (1377 -1446), cel mai însemnat constructor al Renașterii,
descoperă perspectiva liniară – caracteristică artei din această perioadă – și realizează cupola
Domului din Florența (1436).
Lorenzo Ghiberti (1378- 1455) devine cunoscut prin realizarea porților de bronz a le
Baptisteriului din fața Domului, numite, mai târziu, de către Michelangelo "Porțile
Paradisului". Donatello (1386- 1466), prin stilul său plastic, a influențat și pictura. Printre cele
mai importante opere ale sale este statuia de bronz a lui David , prima sculptură care, ca în
timpurile antichității, prezintă din nou corpul omenesc gol, fără veșm inte. Alte sculpturi ale
lui Donatello sunt monumentul ecvestru Gattamelata din Padova sau tribuna de marmoră
Cantoria pentru Domul din Florența .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
30

Leonardo da Vinci – Cina cea de Taină – Santa Maria delle Grazie, Milano

În anul 1500, Leonardo da Vinci (1452- 1519) se întoarce la Florenț a, venind de la
Milano , unde pictase fresca "Cina cea de Taină" pentru biserica Santa Maria delle Grazie . În
acest timp, Michelangelo (1475- 1564) lucrează la st atuia de marmură a lui "David", care avea
să devină semnul distinctiv al orașului Florența .
Centrul de greutate al artei se mută la Roma , la curtea papei Iuliu al II -lea, care
încurajează realizarea unor proiecte ambițioase înăuntrul și în afara Vaticanului . Domul
"Sfântul Petru" (San Pietro), este construit după planurile lui Donato Bramante (1444- 1514),
în "Capela Sixtină" Michelangelo pictează plafonul și fundalul ( "Judecata de Apoi"). Rafael
Sanzio (1483- 1520) decorează camer ele (Le Stanze di Raffaello) din palatul Vaticanului –
printre alte motive, celebra "Școală din Atena", în care sunt figurați diverși filozofi ai
antichității.
Tiziano Vecello (1488- 1576) este cel mai însemnat reprezentant al Renașterii în
Veneția. El pictează și pentru Carol Quintul, care îl numește pictor oficial al curții regale spaniole .
Un alt reprezentant de seamă al picturii din această perioadă a fost Correggio ( 1489- 1534),
care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Parma , unde a realizat principalele sale opere (d e
exemplu, frescele din biserica San Giovanni Evangelista).

Michelangelo – Crearea lui Adam – Capela Sixtină, Vatican
În arhitectura Renașterii se pot deosebi două tendințe:
O primă tendință este caracterizată prin folosirea formelor de expresie ale antichității. Aceasta
se realizează în jurul anului 1500, în perioada de apogeu a Renașterii, prin construcțiile clare
și armonice ale lui Donato Bramante , și se răspândește în tot restul Italiei. Se folosesc ca
elemente de construcție coloanele, pila ștrii, capitelurile, frontonul triunghiular, arcadele,
preluate din tratatul de arhitectură al lui Vitruviu ("De architectura", sec. I î.Hr.), la care se

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
31 adaugă cupolele (Domul din Florența , Bazilica Sfântul Petru din Roma ). Fațadele sunt
concepute ținându- se seamă de simetrie și ordine. Arhitecții sunt consid erați artiști și aparțin
păturii cultivate a societății.
A doua tendință, proprie mai ales țărilor nordice, îmbină elementele antice cu
tradițiile stilului medieval, în care predomină liniile verticale combinate cu ogivele gotice . Se
adaugă ornamente și arabescuri (în Spania ). Maiștrii de c onstrucții sunt meseriași. Exemple:
în Franța , aripa de vest a palatului Luvru din Paris (1550- 1558 ), realizată de Pierre Lescot ; în
Germania, castelul din Heidelberg și primăria din Augsburg, construită de Elias Holl .
Costumul in epoca Renasterii
Italia – secolul al XV lea
Clima mediter aneana, mai blanda a favorizat reducerea numarului si grosimii
vesmintelor.
Sculptural, trupul parea mai masi, amplificat prin faldurile mantiilor drapate, renuntandu- se
treptat la colturile ascutite.
Pe cap, spre deosebire de obiceiul de peste Alpi de a acoperi complet capul, in Italia parul era vizibil, pus in valoare prin coafuri complicate, cu cozi rasucite, panglici, retele cu perle, etc.Linia generala a modei era respectata prin epilarea fruntii si a aprancenelor si degajarea gatului subtire, prelungi t de decolteul ascutit la spate.
Pe trup,, camasa era uneori vizibila la gat si la fentele manecilor rochiei, demontabile, legate cu sireturi de corsaj.
Pantofii urmau evolutia generala catre varfuri mai putin ascutite.
Bijuteriile evoluau si ele catre com pozitii mai ampl, massive(mai ales in medalioane
suspendate sau brose), fiind din ce in ce mai mult preferate perlele, a acaror forma sferica perfect regulata avea sa devina idealul stilului artistic din epoca urmatoare Renasterii italiene.
Italia – secolu l al XVI lea
Arta Renasterii a reflectat in imagini idealurile urbanismului. Orasenimea libera, bogata datorita manufacturilor si comertului, isi impusese inca din secolul al XV lea conceptia de spre lume, gusturile si aspiratiile. Idealul um an de frumusete reflecta vitalitate, vigoarea
trupuli si forta gandirii creatorare prin supradimensionarea siluetei gnerale si prin efectul de bloc masiv dat de vesmintele ample.
In costumul feminine puteam intalni unele piese masculuine ca bereta sau pant ofii dar
aspectul general era deosebit de feminine.
Pe cap, parul bogat, lasat uneori pe umeri, alteori prins intr -o plasa, accentuand masivitatea
siluetei mascand gatul, era decolorat blond venetian sau roscat. Turbanul accentua sfericitatea

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
32 capului. Bere ta cu medalii si perle putea fi purtata orizontal sau aplecata pe spate, incadrand
fata circular.
Pe trup, camasa se vedea la decolteu, incretita, ca si la umeri sau prin fentele manecilor.
Rochia era taiata in talie la loc normal, cu corsajul pe corp,cu d ecolteu oval sau patrat. De
obicei redusa la un singur strat, sugera doua straturi prin manecile de montabile din materiae si in culori contrstante, prinse la umeri cu siret. Fusta lunga era incretita fara pliur, sustinuta de pantaloni bufanti lungi pana l a genunchi.
In picioare se purtau pantofi cu talpa groasa, pentru a evita noroiul si pentru a contribui la supradimensionarea staturii. Costumul era impodobit cu bijuterii mari, grele, de forme regulate, mai ales siraguri de perle, si completat de accesori i ca blana libera la gat, manusile,
evantaiul de pene si batista, pe atunci o noutate. Masca, cu buton tinut in dinti, apara de razele
soarelui si de priviri indiscrete.
Costumul francez in epoca Renasterii (secolul al XVI lea)
Costumatia curt ii franceze trada oscilatia acesteia intre reprezentarea rangurilor inalte
prin costumul de tip spaniol aristocratic si exprimarea libera a vitalitatii su gerata de moda
italiana a Renasterii.
Sculptural, trupul era modelat ca si in Italia, in volume largi, regulate, cu contur rotunjit, gratios,dar si cu suprafete rigide sustinute ca in Spania de corset si sarme.
Pictural,costumele erau ceva mai colorate decat in Spania, cu tonuri deschise, de floare.
Materialele folosite erau de obicei matasuri si catifele italiene.
Fata femeilor avea forma de inima, conturata de rulourile parului imbinate in unghi pe frunte sau de scufia mulata in acelasi fel. Amaiscarea era reluata de gulerul inalt, apretat, ridicat la spateinn jurul decolteuluisi apoi de fust sustinuta pe solduri de un cerc de sarma in forma de roata.
Costumul romanesc in Evul Mediu si Renastere
Constituire Tarii Romanesti si a Moldovei ca state independente( la inceputul si
mijlocul secolului al XIV lea), a oferit cadrul unei costumatii in r itmul celei europene
contemporane. Costumatia populara ca si cea curteana se caracterizeaza prin armonie, lipsa de ostentatie, fara supradimensionarile pe verticala urmarite de aristocratia apuseana (prin alungirea exagerata a bonetelor, trenelor sau varfurilor pantofilor) si fara amplificarile de volume realizate prin vatuiri sau suprapuneri de straturi.
Sculpural, costumele, fie ele inspirate de modele rasarite bizantine fie de cele apusene gotice sau renascentiste, se asterneau pe trup in suprafete neted e, linistite.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
33 Pictural, acordurile cromaticeerau restranse la cateva culori de obicei calde (galben, rosu) plus
alb si negru. Compozitia era bazata pe un ritm regulat, decorul alternand cu pauze.
Materialele pentru vesmintele de curte erau matasuri si cati fele scumpe italiene sau turcesti,
ca si stofe flamande, germane, cehe, blanuri muscovite sau unguresti, pe cand poporul de rand isi producea in casa panzeturile sau stofele necesare. In croiala, structura era evidentiata in toate cazurile, cusaturile fiin d subliniate prin tivuri sau broderii.
Un costum de o deosebita originalitate si frumusete era cel al doamnelor din Tara Romaneasca in secolul al XVI lea cum era cel al Despinei Milita si cel al fiicei sale Ruxandra in picturile bisericii Episcopale de la Curte de Arges: pe cap peste perul prins in plasa din fir
de aur sau acoperit de un val,era asezata coroana bogata, de care atarnau lungi pandelocuri cu
ciucuri de aur si pietre pretioase. Pe trup, camasa de matase lasa sa se vada doar gulerul mi,
acoperit a de o bluza brodata in patrate pe piept si cu rauri pe manecile foarte largi, stranse in
mansete. Corsajul rochiei era ca un pieptar fara maneci. Fusta din tesatura de lana plisata, din
doua latimi de razboi, ajungea pana la pamant. Pe umeri, caftanul din matase sau catifea, imblanit, cu maneci lungi, despicate, avea multi
nasturi in fata si la fentele manecilor.
Modă din perioada Renașterii

Stil de îmbrăcăminte purtat între secolele al XVI- lea și al XVII -lea, care exprima
echilibrul ideal între diferitele părți ale corpului. Țesăturile utilizate erau brocarturi scumpe și frumoase, plușuri și mătase. În comparație cu exce sele modei gotice, stilul rochiei era natural,
având în vedere că se debarasase de tot ce era la modă înainte. Îmbrăcămintea pentru femei avea o linie care accentua forma naturală a corpului, subliniind într -un mod subtil talia, fusta
cădea în pliuri late, bogate, iar corsajul strâns pe corp era prevăzut cu un decolteu pătrat sau
rotund. Îmbrăcămintea era formată dintr -un corsaj și o fustă lungă. Mâneca simplă și fixă la
început, a fost croită mai târziu pentru a asigura un confort mai mare și a conferi mai multă
eleganță. Peste aceste haine se purta o alta, fără mâneci, a cărei parte din față era descheiată ca o mantie. Batista și evantaiul erau accesorii importante, iar lanțurile din aur și cele grele erau de asemenea foarte răspândite. Îmbrăcămintea bărbaților era formată dintr -un mantou scurt cu
revere din piele și mâneci cu șliț (despicate), cu lungimea până la genunchi (sau mai scurt),

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
34 dezvăluind un pantalon extravagant, strâmt pe gambele picioarelor. O altă îmbrăcăminte
populară în perioada Renașterii era un mantou fără mâneci(cu mâneci cusute pe interior) și un
guler lat, cu lungimea până la tocul pantofului; acest tip de îmbrăcăminte a supraviețuit ca îmbrăcăminte de ceremonie pentru ocaziile oficiale din universități.
Renasterea – prima perioada a corsetelor
In secolul al XVI- lea, Renasterea a adus o data cu eliberarea constrangerilor
religioase si o moda mult mai sofisticata. Inspirat de armura medievala, initial corsetul avea
rolul de a proteja torsul si de a aplatiza sanii.
Stilul Tudorilor a fost foarte mult influentat de moda de la Curtea regala a Spaniei si avea foarte multe elemente asemanatoare cu aceasta. La curtea Frantei, Germaniei si Italiei, se
prefera o linie a corsetului mult mai putin rigida decat la spanioli. La sfarsitul acestei perioade
istorice, Elisabeta I era pe tronul Angliei. Ea a dat un numele acestei mode – "Stilul
Elisabetan", inspirat din stilul Tudorilor. Era mai putin riguros si accentua talia foarte fina.

Renasterea – desen – Renasterea artistica

Arta renascentista este o forma de comunicare si difuzare aconceptiilor existente in societate . Renasterea italiana a stimulat
creativitatea s i diversificarea formelor de expresie artistica ,evidentiind geniul individual al
creatorului . Nu intamplator acum a aparut coceptul de artist . Vietile arhitectilor ,pictorilor si sculptorilor au fost studiate de Giorgio Vasari
, el insusi arhitect

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
35 si pictor . Desi proveneau din toate mediile sociale , artistii au fost uniti de omului universal
spre care au nazuit . Bremante , Rafael, Leonardo da Vinci , Michelangelo ilustreaza acest
ideal . In calitate de artisti creatori ii intalnim sub anumite ipostaze : pictori , sculptori , poeti ,
arhitecti , ingineri ,inventatori Multe din operelor artistilor au fost create la comanda unor
institutii sau persoane influente care le ofereau protectie (Papa ,regi , familii nobiliare ).
Artistii renascentisti sunt preocupati de modelele antice pagane . Ei incearca sa dezvolte stilurile in care au fost create operele antice redescoperite acum. 19187bgu15xvd7x
Arhitectura civila urbana este reprezentata de constructia unor vile si palate ( Medici si Strozzi , Florenta ; Luvru , Paris ) , castele (Blois ), cladiri municipale ( Palatul Dogilor si Turnul Orologiului , Venetia , ha lele din Ypres ) si pietele publice (Piata Capitoliului din
Roma ).
Arhitectura religioasa are ca simboluri catedralele Santa Maria del Fiore din Florenta
si Sf. Petru de la Roma . Cupolele proiectate si realizate de Filippo , Brunelleschi si
Michelangelo impresioneaza prin inovatiile tehnice si artistice . Alteconstructii , precum
Tempietto din Roma , proiectata de Bramante , se remarca prin dimensiunea mica si eleganta proportiilor.
Arta renasterii se regaseste astazi la multi creatori de moda .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
36

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
37

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
38

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
39

3. Stilul Baroc

Baroc (în italiană și portugheză Barocco , în franceză și engleză Baroque ) desemnează
simultan o perioadă în istoria europeană dar și un curent artistic care a fost generat în Roma ,
Italia , în jurul anilor 1600, migrând și fiind relativ rapid asimilat în celelalte țări și culturi
europene, de unde a migrat apoi și în cele două Americi dar și în alte părți ale lumii. Stilul
baroc se regăsește clar reprezentat în arhitectură , dans , filozofie , mobilier, muzică, literatură ,
pictură , sculptură și teatru .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
40 Abația benedictină din Melk , Wachau , Austria , complex de clădiri realizat în manieră
baroc de către arhitectul austriac Jakob Prandtauer .
Barocul, ca modalitate artistică, a excelat în arh itectură între 1600 și 1780 în întreaga
Europă , având o revitalizare ult erioară în decursul secolului al 19 -lea care s- a extins uneori
(spre exemplu, în România , a reînflorit până în ani premergători Primului război mondial )
până în deceniile 1901 – 1910 și 1911 – 1920; de asemenea a fost "exportat" în cele două
Americi , dar și pe alte continente; în mobilier se regăsește în special în Franța , în perioada
Regelui Soare ( Ludovic al XIV -lea); în pictură a fost adoptat de către toate mar ile școli de
pictură europene; în sculptură a fost prezent în special în Italia , Germania, Austria , Anglia și
Cehia de azi, dar și în alte culturi; în muzică s -au creat compoziții de către toate marile școli
muzicale ale Europei, italiană , austriacă și germană , inventându- se chiar un nou gen muzical,
opera .
Indiferent de domeniul în care se regăsește, stilul baroc se caracterizează prin
utilizarea exagerată a mișcării și a clarității, respectiv a bogăției folosirii detaliilor ce
simbolizează lucruri ce se pot inte rpreta cu ușurință și lipsă de ambiguitate. Toate aceste
elemente sunt folosite de către artiștii genului baroc pentru a produce momente de tensiune, drama, exuberanță și grandoare în privitor, ascultător și/sau participant la actul de cultură.
Cuvântul care se folosește astăzi pentru a desemna barocul în toate limbile este de origine portugheză ("barocco"), trecut prin filiera limbii franceze ("baroque"). În ambele limbi, sensul inițial al cuvântului era un substantiv ce desemna o perlă de for mă neregulată.
Ca adjectiv desemnează ceva migălos și realizat în cele mai mici detalii, uneori realizat cu un exces de zel, posibil superfluu. Nașterea barocului este categoric legată de decizia Conciliului de la Trient ( Concilio
di Trento) din anii 1545 – 1563 privind modul în care Biserica Romano -Catolică vedea
evoluția picturii și sculpturii bisericești. Ideea era ca artiștii să realizeze opere vizuale care să se adreseze tuturor a, dar mai cu seamă celor mulți și needucați, decât grupului extrem de
restrâns, pe vremea aceea, a celor avizați. Astfel manierismului intelectual și rafinat al
întregului secol al XVI -lea i se "opunea" prin deschidere, claritate și lipsă de ambiguitate o
reprezentare umană deschisă larg tuturor simțurilor.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
41

Piața Sfântului Petru ( Piazza San Pietro ) din Roma , realizată de Bernini , este un exemplu
grandios de baroc vizual "total", arhitectură, sculptură și pictură.
Barocul a continuat să se propage dinspre Italia înspre vestul Europei mai ales de- a
lungul primei jumătăți a secolului al XVII- lea, iar ulterior înspre centrul, nordul și estul
Europei în cea de -a doua jumătate a aceluiași secol și la începutul secolului următor. "Unda de
șoc" a barocului s -a propagat inițial cu precădere în țările unde Biseri ca Catolică era influentă
sau dominantă, dar mai târziu a apărut și în țările și culturile în care protestantismul sau chiar
ortodoxismul erau "variante locale" ale creștinismului.
La un moment dat, stilul baroc în arhitectură, sculptură și pictură a devenit puternic
înrădăci nat în diferite țări, în diferite variante locale, precum ar fi barocul german , cel
olandez , cel polonez sau cel francez, producând clădiri publice, palate, reședințe princiare sau
private de o valoare estetică și artistică excepționa lă, care au devenit, la rândul lor, modele
"propagabile" de cultură, artă și stil baroc. Spre exemplu, barocul în România , mai exact în
Transilvania , este o "reverberație" puțin mai târzie, e drept, a barocului austriac trecut prin
filiera Ungariei , avâ nd și multiple influențe ale barocului italian sau ale barocului ceh .
Dezvoltarea, propagarea și evoluția barocului, sub diferitele sale aspecte și variațiuni locale, nu au fost sincrone. Ba chiar mai mult, în timp ce în unele țări și culturi, barocul ajunsese la apogeu, în altele era în plină floare, iar în altele era într -o fază incipientă. În timp
ce în Franța, începând cu anii 1720, se remarcă o saturare de realizăr i în stil baroc și un avânt
puternic al stilului Rococo (evident în special după anii 1740 ), mai ales în arte decorative,
pictură și interioare , în Anglia , Germania, Austria sau Cehia barocul este puternic prezent, iar
în Principatul Transilvaniei, sau în Rusia barocul își are primele manifestări de amploare,
marcând un drum artistic de aproape încă 200 de ani.
Barocul arhitectural este forma cea mai grandioasă, clară și "vizibilă" a barocului.
În arhitectura de tip baroc, accentul cade pe folosirea elementelor arhitectonice ce conferă măreție și grandoare, așa cum ar fi: coloane masive, bolți înalte, arcade largi, domuri
copleșitoare, culori de intensități puternic contrastante (așa -numita metodă a clar -obscurului ,
care a fost folosită în special în pictură ), volume și spații goale impresionante .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
42

Complexul arhitectural Zwinger Kronentor din Dresden , Germania, exemplu de
arhitectură baroc, sub forma sa cunoscută de baroc german . Ceea ce este remarcabil la această
imagine este că a fost realizată în 1900 și a fost publicată în acel timp sub formă de carte
poștală ilustrată, fiind colorată prin procedeul numit litografie color.
Comparate cu clădirile realizate anterior, interiorul unei clădiri executate în stil baroc
aduce ca una din inovațiile sale esențiale folosirea unui i mens spațiu interior la intrare urmat
de existența unor scări monumentale ce leagă parterul cu celelalte nivele ale clădirii. Nu
întâmplător, modelul scării interioare monumentale a devenit un laitmotiv ulterior al
bunăstării burgheziei , fiind copiat la o scară proporțional redusă în diferite reședințe
aristocratice d e pretutindeni.
Arhitectura barocului a fost îmbrățișată cu entuziasm în centrul Germaniei (a se vedea Palatul
Ludwigsburg din Stuttgart și complexul Zwinger din Dresden ), în Austria (imaginea abației
benedictine din Melk este reprodusă mai sus) și Polonia (Palatele Wilanów și Bialystok ).

Catedrala Sfântului Paul din Londra , un exemplu de construcție realizată în stil baroc clasic
italian de către Sir Christopher Wren, unul din promotorii barocului englez .
esențiale ale unei construcții realizate în stil baroc , de data aceasta redenumit neo-baroc .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
43 Pictura baroc a fost în floare în multe cultu ri europene între sfârșitul secolului al XVI –
lea și prima jumătate a secolului al XVIII- lea, o perioadă din istoria europeană caracterizată
de bogăție, strălucire și fast.
Pictorii care au excelat în folosirea elementelor stilului baroc în pictură au folosit în mod
accentuat figuri umane surprinse în decursul mișcării, puternice contraste de lumină și întune ric (acea tehnică cunoscută sub numele generic de clarobscur ), culori puternice, saturate
și un echilibru compozițional mai degrabă dinamic decât static, considerat de multe ori chiar dezechilibru compozițional . De asemenea, folo sirea liniilor de compoziție de forme curbate,
asemănătoare unor litere S multiple, a diagonalelor repetate de tip ascendent și descendent
comparativ cu liniile drepte, orizontale și/sau vertica le, folosite preponderent anterior, sunt
alte elemente tipice ale barocului de tip vizual.
Tintoretto (pe numele său real Jacopo Robusti) a fost unul dintre cei mai mari pictori
ai școlii venețiene, probabil ultimul mare pictor al Renașterii italiene și fără îndoială unul din
primii pictori folosind o manieră baroc în pictură. În Cina cea de taină, folosirea accentuată a clar-obscurului, a diagonalei ascendente în jurul căreia gravitează întrega compoziție, a
dramatismului momentului surprins în punctul său critic și redat ne -echivoc cu măiestrie,
precum și a culorilor saturate, ce umplu cadrul picturii, reprezintă tot atâtea elemente baroc.

Peter Paul Rubens în Vânătoare de lei dovedește încă o dată măiestria sa artistică, prin
folosirea simultană a multiple elemente de baroc imagistic.
Pictorii francezi ai genului baroc , precum Nicolas Poussin și Claude Lorrain, nu au
făcut altceva decât să continue tradiția clasică a personajelor ce umplu cadrul picturii având atitudini fie statuare, fie dinamice, da r întotdeauna dramatice, și găsindu -se în mijlocul unor
peisaje ușor ireale ce amintesc mai degrabă de parcuri (desigur, baroc ) decât de un peisaj real.
În timp ce Rembrandt și alți maeștri olandezi ai barocului s -au aplecat în compozițiile lor mai
ales asupra scenelor cotidiene, spaniolul Diego Velázquez, artist neafiliat vreunei școli, dar puternic individualizat ca pictor baroc , deși a realizat și picturi inspirate din cotidian, mai ales

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
44 în perioada italiană, este cunoscut îndeobște pentru realizarea de portrete minunate ale
membrilor Curții Regale a Spaniei , compoziții pline de culoare, viață, exuberanță și realism.
Barocul sculptural

Gian Lorenzo Bernini , David, ( 1623 – 1624) – Acțiunea este surprinsă în momentul său
relevant, chiar dacă atitudinea personajului afișează pe lângă gravitatea momentului și o ușoară teatralitate.
Precum întreaga mișcare artistică a barocului, sculptura realizată în acest stil este în primul
rând destinată unei citiri directe, adresându- se direct simțurilor umane și componentei
emoționale a privitorului.
De asemenea, sculptura barocă este caracterizată printr -o dorință irezistibilă a artistului de a
sugera mișcarea prin surprinderea unei acțiuni în timpul execuției sale, preferabil în momentul său cel mai im portant, relevant și/sau critic.
Aidoma sculpturilor cu un singur personaj, în cele de tip baroc având mai multe ființe
umane prezente, aflate întotdeauna în mijlocul unei acțiuni comune, grupul afișează o anumită importanță sau gravitate, dând solemnitate momentului surprins. Ca atare, există întotdeauna în aceste sculpturi un dinamism și o concentrare de energii ale formelor umane prezente. Ca elemente determinante ale sculpturilor baroce se pot distinge
omniprezenta spirală ce creează un fel "zid" în jurul unui gol central (un vortex ) din care pare
a emana acțiunea, folosirea, pentru prima dată, a unor unghiuri multiple de prezentare a
personajelor implicate și prezența, tot pentru prima dată, a elementelor extra -sculpturale, cum
ar fi, de pildă, apa (în fântâni ).
Mobil ier baroc

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
45

Mobi lier baroc recreat, expus într- un magazin londonez .
Mobilierul baroc, aidoma stilului artistic baroc se caracterizează prin forme curbe
ample, bogăție în ornamentare și detalii sculpturale numeroase. De pildă, picioarele scaunelor
sunt frecvent curbate terminându- se într -o formă stilizată ce amintește de laba unor canine
și/sau feline . Adesea, pici oarele scaunelor, canapelelor, sofalelor și dulapurilor mobilierului
baroc au forme clar sculptate în forma labei unui leu , simbol al puterii.
Decorații interioare
D ecorarea interioarelor, ca artă și știință a modificării formelor și spațiilor interioare
prin folosirea anumi tor culori, materiale și obiecte este veche precum societatea umană. În
cazul barocului, decorațiile interioare suferă masiv influența stilului baroc din arhitectură,
sculptură și pictură, fiind dominate de artefacte baroc, dar și înaintarea națiunilor, ce aduc pe
scena istoriei industrializarea, ca un element esențial spre drumul unor viitoare democrații moderne. Decorațiile interioare ale epocii baroc erau, mai ales, alcătuite din piesele de artă
specifice ale epocii respective: picturi , sculpturi, mici statuete , mobilier, tapet aplicat pe
pereți. Stilul decorativ interior era bogat, chiar prea bogat, uneori opulent, în diferite artefacte, piese de mobilier și tapițerii.
Stil de modă al epocii baroce
Stil de îmbrăcăminte din perioada barocă (mijlocul sec.al XVII -lea – sfârșitul
secolului al XVIII- lea), deosebit prin accesoriile det așabile, prin ornarea elaborată și utilizarea
culorilor îndrăznețe, a brocarturilor și suitașelor din mătase și dantelă .
Îmbrăcămintea de damă era mai stilizată; partea din față a fustei lungi era despicată, lăsând să se vadă un jupon. Pe șolduri fusta era strânsă în cute și ridicată cu ajutorul unor benzi de fier. Corsetul, la început întins, ulterior era fixat c u șiret. Croiala era pătrată; partea
din față a confecției era bogat ornată cu suitaș și dantelă. Coafura înălțată, stratificată, conținea o meșă de păr și era ajustată cu ajutorul unui dispozitiv metalic.
Îmbrăcămintea bărbătească era compusă dintr -un sacou larg, care, la sfârșitul
secolului al XVII- lea, era ornat cu broderie și panglici; mânecile erau îndoite, lăsând să se

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
46 vadă cămașa decorată. Partea deschisă din față a sacoului, lăsa să se vadă o vestă care ajungea
până la genunchi. Cămașa avea manșete mari, decorate și un guler cu lanț. Pantalonii se
opreau la genunchi și erau purtați în combinație cu șosete din mătase, care de obicei erau albe. (Peruca era o parte indivizibilă a acestui costum). Acest mod de a se îmbrăca a reprezentat baza costumului bărbătesc de astăzi, compus din sacou, vestă și pantaloni.

Perioada Baroca – corsetul se strange
In secolul al XVII- lea, moda europeana s -a impartit in doua ramuri. In tarile sub

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
47 influenta habsburgica se purtau corsete foarte stranse, insa se foloseau materiale vaporoase si
decolteul era pus in valoare. In regatele sub influenta spaniola, moda era foarte rigida. Rochiile aveau topuri incheiate pana sus, la baza gatului. Matasea era la mare pret, iar corsetele erau purtate pe deasupra rochiei, pentru a defini talia. La sfarsitul perioadei baroce, croitoria era o meserie foarte cautata, iar corsetele erau acum disponibile si clasei mijlocii, nu numai "capetelor incoronate".
In vremuri de criza optezi pentru discretie sau pentru lux ? Adauga cuvantul Baroc si
apoi adu- i in scena pe Domenico Dolce si Stefano Gabbana si intrebarea devine una retorica.
Unii ar putea numi show -ul Dolce & Gabbana indraznet, altii incorect din punct de vedere
economic.
Tendinte in moda 2009
La inceputul sezonului primavara- vara 2009 moda este puternic influentata de stilul baroc.
Sunt in tendinte accesoriile care ies in evidenta: brose mari, coliere cu medalioane in diferite
forme, inele mari, centuri si curele ornate cu diferite bijuterii.
Bineinteles ca nuanta unei vestimentatii care se incadreaza in stilul baroc imprumuta din culorile pietrelor pretioase: verde ca smaraldul, rosu ca rubinul, galben ca topazul. Acestea ar fi culorile pe care le purtau Henry al VIII -lea si ale sale opt sotii.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
48
DOLCE&GABBANA
Dolce&Gabbana face revival -ul anilor ’40 -’50 si al vechii Italii, folosind ca sursa de inspiratie
traditia dantelei siciliene, intr -o nota care aminteste de accesoriile tinerelor burgheze. La baza
colectiei stau senzualitatea si romantismul care r eproduc atmosfera jet -set, aproape
cinematorgrafica, a unei Italii rafinate. Estetica colectiei inspira atmosfera lounge- urilor unde
erotismul si rafinamentul se intalnesc prin forme si proportii exacerbate. Mixul de texturi
pretioase din brocart, umerii supradimensionati, cromatica pudrata, accesoriile cu aer baroc in care brosele sunt asociate cu funde, perle si pietre, totul transmite un aer de opulenta senzuala.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
49

In secolul al XVII- lea, moda europeana s-a impartit in doua ramuri. In tarile sub influenta
habsburgica se purtau corsete foarte stranse, insa se foloseau materiale vaporoase si decolteul era pus in valoare. In regatele sub influenta spaniola, moda era foarte rigida. Rochiile aveau topuri inche iate pana sus, la baza gatului. Matasea era la mare pret, iar corsetele erau purtate

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
50 pe deasupra rochiei, pentru a defini talia. La sfarsitul perioadei baroce, croitoria era o meserie
foarte cautata, iar corsetele erau acum disponibile si clasei mijlocii, nu numai "capetelor incoronate".
In colectia de toamna- iarna 2009, siluetele create de Adelina Ivan sunt neobisnuite,
pornind de la volumetrii la taieturi riguroase, subliniate de alb si negru, cu intreruperi de culoare, intr -un amestec de bar oc decorativ si fantasmagorie futurista.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
51

4. Stilul Rococo

Rococo este un stil arhitectural, decorativ, artistic și de design interior care a fost
generat în Franța secolului al 18 -lea, dar care s- a răspândit ulterior în întreaga Europă și apoi
în cele două Americi , mai ales în ceea ce se numește America latină , adică în țările de limbă
spaniolă și portugheză .

Partea no rdică a Palatului Caterina din Tsarskoye Selo , exemplu strălucit al arhitecturii
rococo din Rusia .
Considerat adesea ca o perioadă relativ târzie din evoluția barocului , fiind caracterizat
mai ales de bogăția și varietatea detaliilor și a ornamentelor , respectiv de exagerarea

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
52 caracteristicilor barocului până la opulență, rococo este privit astăzi ca o perioadă relativ
distinctă în evoluția artei occidentale. Spre sfârșitul perioadei sale de existență, a devenit
relativ sincron și de multe ori s -a apropiat sensibil de neoclasicism .
Aidoma arhitecturii, interioarele rococo ridică ornamentarea bogată, în toate aspectele
sale, la rang de postulat. Astfel, interioarele rococo prezintă similar fațadelor clădirilor
timpului, pereți pictați și ornamentați (uneori chiar tavanele fiind decorate similar pereților),
mobilier impozant, masiv ș i elaborat ornamentat, sculpturi de dimensiuni mici și medii,
oglinzi de diferite dimensiuni, tapițerie în ton cu arhitectura, multiple reliefuri aplicate și,
evident, picturi în ulei de diferite dimensiuni.

Interiorul rococo al bazilicii din Ottobeuren din landul german Bava ria.
Frecvent folosit în epoca plină de lejeritate socială a Mariei Antoinette , stilul rococo își
datorează numele unei combinații lingvistice dintre cuvântul francez rocaille , adică scoică , și
cel italian barocco , adică de sorginte baroc . Bogăția ornamentației vecină cu opulența,
curbele ornamentale infinit încolăcite folosite cu obstinație, respectiv accentuarea cu
precădere a artelor decorative și a designului interior, au creat un fel de tratare cu indulgență
superioară a întregului curent în prima treime a secolului al 19-lea, când rococo- ul atinsese
apogeul său. Oricum, relativ repede, termenul de rococo s-a impus în lumea criticii de artă a
anilor 1850 , nemaifiind privit peiorativ, ca ceva vetust ci, așa cum o merita, ca o întreagă
perioadă artistică marcantă.
Modă din perioada rococo
Stil de rochie din perioada rococo (1730 – 1789), caracterizat prin fantezie, o bogăție
excesivă de linii asimetrice, finețea detaliului și comoditate; frumusețea sa ornamentală a fost
accentuată și mai mult prin folosirea țesăturilor. Țesăturile cele ma i utilizate la îmbrăcămintea
pentru femei și bărbați erau: satinul , serjurile , brocarturile și dantelele în nuanțe pastelate.
Îmbrăcămintea pentru femei era alcătuită dintr -un corsaj cu mâneci strâmte, decorate cu
dantelă ș i șnururi. Fusta de formă conică, era unul din elementele specifice ale acestei

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
53 perioade; era numită crinolină , la început de formă rotundă, apoi ovală și fixată pe cercuri din
os sau din metal. Corsajul foarte strâns crea un contrast cu fusta voluminoasă (largă). În
timpul acestei perioade, lenjeria de corp a devenit foarte importantă, așa cum erau de altfel și
accesoriile și coafurile (inclusiv evantaiul, mănușile și manșonul). Îmbrăcăm intea pentru
bărbați era atât de ornamentată, încât căpătase un aspect efeminat. Era decorată cu multe
volane , panglici și dantele. Talia și mânecile erau scurte. Pantalo nii ajungeau până la
genunchi și erau purtați cu șosete albe. Spre sfârșitul perioadei, îmbrăcămintea pentru bărbați
a devenit mai simplă, renunțându- se la dantele și volane. Sacoul cu părțile laterale consolidate
a evoluat spre sacoul de seară , care avea să devină un element de bază al garderobei pentru
bărbați.

Rococo / Louis XV
Louis XV este rege din 1715 pana in 1774 si patroneaza un stil exuberant, cu multe
curbe caracterizat prin linii curbe asimetrice (spre deosebire de liniile drepte din mobila lui Louis XIV ) si mo tive de scoici, flori si frunze. Datorita educatiei lui la curte, adora micile
placeri si marile aventuri amoroase. Toate acestea sunt reflectate in mobila care il inconjoara. Caracteristica majora a mobilei lui Louis XV sunt liniile curbe. Aceasta moda in cepe inca de
pe vremea tatalui sau dar s- a dezvoltat in asa masura incat de abia mai putem observa vreo

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
54 linie sau suprafata dreapta in mobila rococo. Acest stil a inspirat o moda a anilor 50, 60
denumita stilul Provincial Francez. Din design fac parte scoi ci, frunze, trandafiri, iarba de
mare si siruri de perle. Artistul reprezentativ pentru acea perioada este Charles Cressant.

Scaun italian rococo
Cele mai populare esente sunt stejarul, nucul, mohonul, trandafirul, fagul, abanosul si lemnul de par. Formele sunt rotunjite, gratioase si feminine. Piesele intinzatoare (care uneau picioarele scaunelor in partea de jos) dispar facand loc picioarelor in forma de cabriola. Scaunele sunt transformate astfel incat inaltimea lor este diminuata. Spatele si manerele sunt confectionate dintr -o bucata si sunt ambele tapitate. Stilul poate fi rupt in doua parti, primul
cu piese solide din lemn aratandu -si formele atent sculptate (frunze de acant, scoici) denumit
si "Rococo". Celalalt, asemanator din punctul de vedere al curbelor, dar in loc de sculpturi, piesele erau atent finisate si decorate cu intarsii de o exceptionala calitate asezontate pe alocuri cu piese di n bronz turnat.
Trei tipuri de scaune reprezinta cel mai bine aceasta perioada: "Bergere" – scaun cu
spatele indoit si sezut scund, "Marquise" – a carui principala diferenta fata de anteriorul este
lungimea sezului, marit pentru a putea suporta doua persoane si "Canape" – un scaun extrem
de comod pe care se pot aseza mai multe persoane. Un nou tip de mobilier apare si anume, mobilierul de secretariat. Decoratiile de pe mobila sunt in mare parte intarsia cu diferite fibre virate in diferite culori. Marginile sunt adesea protejate cu bronz. Mesele sunt realizate in multe modele si de mici dimensiuni. In continuare se evita constructia mobilei masive. Fetele si partile laterale ale dulapurilor sunt curbe atat in planul vertical cat si pe directia orizontala ceea ce facea si mai dificila munca de a aplica furnir sau intarsie. Decoratiunile din metal raman la moda. Piciorul cabriola, versiunea franceza, atinge varful de popularitate in aceasta perioada. Este similar cu cel englezesc doar ca la cel englezesc se poate observa mult mai usor genunchiul iar terminatia este in forma de ghiara de animal sau bila. Francezii utilizeaza mai mult motivele florale iar piciorul se termina de obicei cu o forma de melc. Spre sfarsitul perioadei regelui Louis XV , mobila devine, poate, prea decadenta avand curbe peste tot, fara

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
55 simetrie si cu decoratiuni abundente. Rococo este un stil dezvoltat de mesteri si designeri si
nu de arhitecti. Acest fapt de ajuta sa intelegem importanta decoratiunilor realizate manual.

Rama rococo
Formele curbe sunt comune in stilul Rococo. Adesea ele seamana cu literele "S" si "C"

Scrin Rococo
Motivul "Rocaille" ia diferite forme. Cateodata ca o piesa decorata cu sculptura frivola.
Altadata ca o forma de piatra erodata de apa, stalactita sau scoica.

Exmeplu de Rocaille
Frunza de acant este un motiv extensiv folosit in designul Rococo insa nu mai seamana foarte bine cu frunza reala de acant din cauza stilizarii.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
56

Comoda Rococo decorata cu frunze de acant

Evolutia costumulu i
În prima jumătate a sec. al XVII -lea evoluția costumului francez este marcată de
ascensiunea socială a burgheziei, cunoscînd apogeul în timpul lui Ludovic al XV -lea (1715-
1723). Stilul grațios și intim din perioada Regenței a înlocuit stilul pompos al Barocului, dar a
reținut predilicția acestuia prin simetrie. Avînd dorința de a se acunde și evita viața reală aristocrația se distreză, petrecîndu -și zilele și nopțile în sărbători nenumărate și în baluri de
excepții. Eticheta dură s -a schimbat cu o atmosferă ușoară și jucăușă. Devine un stil decorativ.
Costumul bărbaților devine simplu, elegant, mai femenizat. J acheta este bine pensată
în talie, foarte evazată, închisă în nasturi numai în talie. Sub jachetă se purta o vestă strînsă pe corp, ambele fiind decorate cu broderie. Pantalonii erau scurți, pînă la genunchi și strîmți. Se practica machiajul și la bărbați, pentru a masca ridurile, se purtau panglici la gît tot în același
scop.Începe să se poarte pardesiul, de forma redingotei, inspirat din cel englezesc și pălăria tricorn.
Femeile au tot costumul încorsetat, foarte strîns în talie, însă fusta f oarte amplă,
susținută de paneuri (ochelete de lemn, balene și mai tîrziu din sîrmă) de obicei purtîndu- se
două sîrme suprapuse. În interior se purtau veșminte mai comode, fără corset, rochii lungi în formă de clopot, cu cute la spate ce porneau de la gît „rochia Watteau”.
Însă, cel mai reprezentativ rol al acestei periode o au coafurile sofisticate a femeilor cît și desigur nelipsitele peruci din garderoba unui aristocrat. Coafuri ușoare, pudrate, decolteuri și talie de viespe și crinoline au accentuat conduita feciorelnică a delicatei forme femenine. Cavalerul galant purta, de asemenea, o perucă pudrată, cu fundă. Tranzacția perucii de la un simbol la statului spre un atribut al frumuseții, accesibil acum și clasei mijlocii, arată influența
crescîndă a acestei clase sociale.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
57

Coafuri pudrate, distincte, încadrau discret fața, ceea ce dădea un mare efect expresiei
faciale a emoțiilor. Cu 20 de ani înainte de Revoluția franceză din 1789 a avut loc o schimbare fundamentală: de acum coafurile înalte, înfrumusețate cu pietre prețioase și pene arată diferite scene și tablouri care efectiv erau realizate în detaliu.
În timp ce monarhia făcea în Franța un faliment național din cauza datoriilor cauzate de război și din cauza cheltuielilor de la curte, Anglia începea să exe rcite o anume influență în modă.
Cavalerul era înlocuit de gentlemen, care își purta părul nepudrat, lăsat lung în spate și un costum închis similar cu redingota. Suporterii iluminismului și ai cugetării iluminismului și ai cugetării libere au ales această modă burgheză ca pe un simbol al atitudinii lor critice.
Make- up-urile alb și roșu folosite pentru față contrastau între ele; venele erau adesea
subliniate cu albastru, pentru a face ca pielea să arate mai delicată. Singurelele femei care se găteau într -un mod mai natural erau cele cu reputație proastă. Din Parisul anului 1730, Lady
Montague vorbea despre „ fețele colorate „ ale femeilor de la curtea Franței al căror păr buclat pudrat seamănă cu un norișor alb. Se folosea această pudră albă ca re dădea o anume grație
delicată coafurilor , ușor buclate, și care șterge granița dintre bătrîn și tînăr. Aceste coafuri delicate, purtate aproape de cap, au fost pînă acum neglijate în cea mai mare parte a literaturii modei. Atenția a fost, injust, îndre ptată mai ales asupra coafurilor exagerat de înalte și a celor
elaborate din a doua jumătate a secolului.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
58

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
59

5. Stilul Empire
Empire (in Franta) – stil aparut la inceputul anilor 1800 ca expresie a ambitiilor
imperiale ale lui Napoleon. Bazate pe modelele clasice grecesti si romane, motivele
simbolizeaza torte, vulturul roman, coroanele imperiale, figuri mitologice, lei si litera N (de la
Napoleon). Peretii si tavanele au decoratii si ornamente extensive.

EMPIRE. („imperiu") este etapa finala a clasicismului, numit stilul lu i Napoleon I, care
tindea sa se înconjoare cu luxul împaratilor romani. Dupa cum stilul Grecii Antice, preluat de
Imperiul Roman, devine fastuos si pompos, la fel si clasicismul, repetând calea artei antice, se
„îneaca" în stralucire si lux. Campania în Eg ipt a lui Napoleon a influentat decorul empire,

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
60 inducându- i pe lânga motivele egiptene si trasaturi militare – imagini de sfincsi, piramide,
arme, faclii, cununi de laur.
Interioarele sunt solemne si simetrice, dusumelele se acopera cu parchet, tavanele se vopsesc
în alb, peretii se acopera cu tesaturi sau cu tapete sobre. În formele mobilei se introduc pe larg
elemente decorative antice – reliefuri de bronz, detalii în forma de coloane sau statui.
Mobila se fabrica din lemn rosu si negru. Domina suprafetel e lustruite si detaliile aurite.
Incrustarile cedeaza locul tehnicii marchetri. Dintre maestrii în domeniul mobilei este
cunoscuta dinastia Jacob.
Linie de îmbrăcăminte stil Empire
Stil de îmbrăcăminte din epoca napoleoniană (1804 -1815), răspâ ndit rapid în toată
Europa. A fost renumit prin liniile sale sobre, clasice și decolteuri mici. Țesăturile foarte
ușoare au fost înlocuite de catifele mai călduroase, brocarturi și stofe uni .
Îmbrăcămintea pentru femei avea o linie tip cămașă și ajungea mai jos de glezne; avea mai multe componente ca înainte, a dispărut trena , iar talia a fost oarecum lăsată mai jos. Au
fost păstrate culorile și albul (stilul uni). Aceasta era purt ată cu un șal din cașmir și cu
bijuterii.
Îmbrăcămintea pentru bărbați, de asemenea, a fost simplificată și a devenit mai sobră. Pantalonii au fost lungiți, deși forma lor a suportat doar modificări minore; inițial erau introduși în ghete (ci zme) înalte, ulterior fiind făcuți pentru a ajunge până la gleznă. La
pantaloni se purta un sacou de seară , scurt în talie, care avea un guler înalt, îndoit (pliat) și
revere late, prevăzut cu o vestă. Peste sacou se purta un pardesiu scurt sau palton.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
61

Rochie evazată, stil empire
Foarte strâmtă pe piept, foarte evazată de sub l inia sânilor, această formă de rochie a fost
inspirată de perioada imperială cuprinsă între 1804- 1815.
Rochii de mireasa – stilul Empire

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
62

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
63

6. Romantismul
Romantismul este o mișcare artistică și filozofică apărută în ultimele decenii ale
secolului XVIII în Europa , care a durat mare parte din secolul XIX . A fost o mișcare contra
raționalismului care marcase perioada neoclasică, ce se va pierde la apariția spiritului
romantic. Inițial, doar o atitundine, o stare de spirit, romantismul va lua mai târziu forma unei mișcări. Autorii romantici au scris din ce în ce mai mult despre propriile lor sentimente,
subliniind drama umană, iubirea tragică, ideile utopice. Dacă secolul XVIII a fost marcat de
obiectivitate și rațiune, începutul secolului XIX va fi marcat de subiectivitate, de emoție și de
eul interior.
Anumiți autori neoclasici alimentaseră deja un sentiment așa -zis romantic înainte de
răspândirea sa efectivă, fiind numiți de aceea pre -romantici. Printre aceștia se află Francisco
Goya și Bocage .
Romantismul apare inițial în zona care va fi mai târziu Germania (mișcarea a avut și ea o importanță fundamentală în unificarea germană prin mișcarea Sturm und Drang) și în Anglia.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
64 Romantismul s -a manifestat în forme diferite în diferitele arte și a marcat în special
literatura și muzică (deși romantismul se manifestă în aceste arte mai târziu decât în altele).
Când curentul a ajuns în școli, au apărut critici împotriva idealizării de către acesta a realității.
Datorită acestor critici a apărut mișcarea care va da naștere Realismului.
Conform l ui Giulio Carlo Argan în opera sa Artă modernă, romantismul și neoclasicismul
sunt pur și simplu două fețe ale a celeași monede. Pe când neoclasicimul caută idealul sublim,
sub o formă obiectivă, romantismul face același lucru, prin subiectivizarea lumii exterioare. Cele două mișcări sunt legate, deci, prin idealizarea realității.
Primele manifestări rom antice în pictură vor apărea când Francisco Goya începe să
picteze la pierderea memoriei. O pictură cu te matică neoclasică precum Saturn devorându- și
fiii, de exemplu, prezintă o serie de emoții pentru spectatorul pe care îl face să se simtă
nesigur și speriat. Goya creează un joc de lumini și umbre care accentuează situația dramatică
reprezentată.
Francezul Eugène Delacroix este considerat a fi pictor romantic prin excelență. Tabloul său
Libertatea conducând poporul reunește vigoarea și idealul romantic într -o operă care este
compusă dintr -un vârtej de forme. Tema este dată de revoluționarii din 1830 ghidați de
spiritul Libertății (reprezentați aici de o femeie purtând drapelul francez ). Artistul se plase ază
metaforic ca un revoluționar din vârtej, deși vedea evenimentele cu o anumită rezervare (reflectând influența burgheză asupra romantismului). Aceasta este probabil opera romantică cea mai cunoscută.
Căutarea de exotic, de neprimitor și de sălbatic va reprezenta o altă caracteristică fundamentală a romantismului. Exprimarea senzațiilor extreme, paradisurile artificiale și naturalețea în aspectul său rudimentar, lansarea în "aventuri" și îmbarcarea în nave cu destinația polilor, de exemplu, i -au inspirat pe anumiți artiști ai romantismului. Pictorul engelz
William Turner a reflectat acest spirit în opere precu m Furtună pe mare unde apariția unui
fenomen natural este folosit pentru atingerea sentimentelor menționate mai sus.
Mișcarea Sturm und Drang (literal, furtunica și imbold) este considerată a fi precursoarea Romantismului în Germania. Poetul Johann Wolfgang von Goethe a fost cel mai
faimos reprezentant al acesteia.
Goethe publică Suferințele tânărului Werther, operă de intensă subiectivitate datorită unei iubiri imposibile a protagonistului acesteia (Werther). Cartea a cauzat multă vâlvă în perioada sa, datorită faptului că un val de sinucideri a fost atribuit lecturii volumului. Principali reprezentanți ai romantismu lui în muzică:

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
65 Robert Schumann ,Johannes Brahms ,Frédéric Chopin ,Hector Berlioz ,Carl Maria von
Weber , Franz Liszt , Richard Wagner , Piotr Ilici Ceaikovski .
Secolul al XVIII- lea e o perioada de trecere, cuprinzând în sine numeroase
posibilită ți. Societatea vechiului regim se stingea pasiva, lăsând locul unei ale societăț i care
nu avea caractere complet definite.
Cuvântul “romantism” nu este de origine franceza, ci nordica. Expresia apare pentru
prima oara în Anglia, in secolul al XVII- lea, întrebuin țându -se atunci când era vorba de un
aspect sălbatic din natura, impresionant prin caracterul lui tragic, prin faptul ca te predispune la triste țe.
Acest fel de a în țelege natura, caracterizat de “romantic”, îl găsim ț i în Franța. Dar
aici sentimentul se complica. Societatea din secolul al VIII -lea, după domnia lui Ludovic al
XIV- lea ț i după explozia de senzualitate din perioada lui Ludovic al XV -lea, simte nevoia de
ceva nou. “Les ames sensibles”, sufletele sensibile, încep sa devina tot mai numeroase.
Iubirea începe sa fie conceputa nu ca un sentiment lini țtit, duios, ci ca ceva
vulcanic, care tulbura ți distruge, care nenoroce țte, strica echilibrul moral ți intelectual al
ființei. Tinerii ț i tinerele par cu atât mai fericiți cu cât mai multe obstacole se vor ridica in
calea realizării pas iunii lor. Un astfel de sentiment, poate mai stăpânit, îl întâlnim în scrierile
lui J. J. Rousseau.
Aceasta stare de spirit va influenta, evident, evolu ția genurilor literare. Vom întâlni
în aceasta vreme romane sub forma de confidente ți conf esiuni. Tot atunci se traduce în
Franța, Shakespeare, sub o forma modificata, francizata. Apare ți interesul oamenilor
pentru Evul Mediu, pentru subiectele din viata trubadurilor.
In pictura, chiar înainte de romantismul propriu -zis, apar subi ecte care dau
satisfacție sufletelor sensibile, ori peisaje pline de torente, de copaci rupți de furtuna, marine cu naufragii.
Influenta acestei mentalită ți nu se opre țte la literatura ț i artele plastice, ci merge
mai departe: parcurile si grădinile se vor transforma la contactul ei. Vor apărea ruine, morminte închipuite, apoi se va neglija cu totul vechea maniera franceza de a între ține o
gradina cu alei ți peluze în forme geometrice. Pe cât posibil, se va da grădinii un aspect
neglijat, părăs it, cu pesteri a căror intrare va fi ascunsa de plante agă țătoare, cu arbori cu
ramurile frânte, cu coloane răsturnate. Deci, în fata tendin țelor clasice, se ridica aceste tendințe romantice. Romanticii se
vor recruta mai ales printre cei născ uți la sfârț itul secolului al XVIII -lea si în deceniile
următoare.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
66

Romantismul pur a fost stilul care a dominat podiumurile de prezentare in penultima zi a saptamanii de moda de la Paris.
Kenzo a prezentat o colectie de haine inedita pentru care "inima" unei femei pasionate de shopping adevarate ar bate mai repede decat in mod normal, anunta The Guardian.
Tema centrala a spectacolului a fost stilul gypsy, cu multe materiale inflorate.
Creatoarea Hannah MacGibbon, de la casa de moda Chloe, s- a folosit de tendintele din anii
'80 reinventand umerii lati, capele si salvarii.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
67

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
68

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
69

7. Stilul Art Nouveau

Art Nouveau (termen provenit din limba franceză însemnând Artă nouă) este un stil
artistic manifestat plenar în artele vizuale, designul și architectura de la începutul secolului 20,
relativ sincron în majoritatea culturilor și țărilor europene , dar și în America de Nord, unde a
fost adoptat cu precădere în Statele Unite ale Americii și Canada .

Mască, Louis Welden Hawkins

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
70 Art Nouveau poate fi, de asemenea, văzută ca un fel de mișcare artistică de tranziție,
formând un preludiu a ceea ce urma să devină modernismul secolului 20. În acest bloc de
artișți și tendințe a trecerii spre modernism pot fi incluse și mișcările artistice cunoscute sub numele de " Jugendstil " în Germania și Olanda , respectiv Sezessionsstil , sau "Secesionism", în
Viena , Austria , ambele inspirate de, dar și grupate ideatic în jurul periodicul de avangardă
vienez Jugend (Tinerețe). Atât artiștii germani ș i olandezi, cât și cei vienezi luptau cu
convenționalismul sfârșitului secolului 19 și, în același timp, încercau să se desprindă de toate ism-ele anterioare prin găsirea de noi form ule artistice viabile, părăsirea drumului neted al
sălilor de expoziție consacrate, găsirea de noi spații ambientale / funcționale / expoziționale și expunerea lucrărilor pe cont propriu.
În timp ce în Austria, Germania și Olanda mișcarea era legată de revista Jugend, în
Rusia mișcarea era grupată în jurul revistei Mir iskusstva , revistă de artă influentă, care,
printre altele, a generat propulsarea companiei de balet Ballets Russes în centrul atenției
Europei și a lumii întregi, respectiv a determinat consolidarea supremației baletului rus ca
fiind cel mai influent din întreg ul balet al secolului 20.
În Italia , termenul folosit pentru a desemna mișcarea artistică era "Stile Liberty", fiind
denumit după un magazin londonez , Liberty & Co , un magazin relativ cunoscut în epocă
pentru distribuirea de artefacte derivând din mișcarea Art and Crafts , relevând atât aspectul
comercial al mișcarii Art Nouveau cât și aspectul de a fi importate, element esențial în Italia timpului respectiv.
În Franța , cu deosebire în capitala țării, Paris , intrările anumitor stații de metrou, dar
mai ales clădirile realizate de arhitectul Hector Guimard , precum și vitraliile și ornamentele
clădirilor designate de el, constituie dovezi puternice de existență ale unui stil arhitectural Art Nouveau care a evoluat în mod cu totul particula r în "orașul lumină." Similar, în Belgia , în
special în Bruxelles , clădirile realizate de arhitectul, designerul și decora torul Victor Horta ,
respectiv în Germania, cele realizate de Henry Van de Velde sunt printre cele mai frumoase și
distincte exemple de arhitectură și design Art Nouveau. În Spania , mai exact în Catalonia , mișcarea a fost grupată în orașul Barcelona , fiind
cunoscută sub numele "local" de " modernism " și a vându- l pe arhitectul catalan Antoni Gaudí
i Cornet ca cel mai de seamă reprezentant al său.
Traiectoria mișcării Art Nouveau

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
71

Afișul Jocurilor Olimpice din 1904, desfășurate în orașul american Saint Louis , este un
exemplu de Art Nouveau în designarea de afișe .
Deși Art nouveau a avut un maxim de afirmare pentru circa un deceniu, între 1892 și
1902, primele semne clare ale s tilului și mișcării pot fi recunoscute în anii 1880 în desene
realizate sub influența mișcării artistice Arts and Crafts , așa cum ar fi acelea ale arhitectului și
designerului Arthur Mackmurdo. Desen ul ce ilustrează coperta eseului acestuia referitor la
bisericile din orașe ale arhitectului Christofer Wren (care a creat opere remarcabile, în diferite
stiluri arhitectenice, printre care cel baroc i-a fost foarte apropiat) este un exemplu tipic.
Alături de aceste desene, lucrări în fier forjat sau anumite desene de textile derivate din form e
vegetale des folosite în designul epocii târzii victoriene sunt printre cele mai bune exemple ce
ilustrează î nceputurile mișcării artistice Art Nouveau.
Numele de "Art Nouveau" provine de la numele unui magazin din Parisul anilor
respectivi, Maison de l'Art Nouveau, al cărui proprietar, Samuel Bing, expunea și vindea obiecte de artă catre promovau acea modalitate de tratare a designului.
Un punct de maxim în evoluția Art Nouveau a fost Expoziția Universală din anul
1900, ținută la Paris, în care acest stil considerat "modern" a triumfat în absolut orice. La expoziția de la Torino din anul 1902, Art Nouveau probabil a atins apogeul său, întrucât designeri din fiecare țară europeană , unde stilul a fost prezent, au expus ceea ce au avut mai
valoros.
Deși Art Nouveau a făcut uz masiv de cele mai multe din inovațiile tehnologice ale sfârșitul secolului al 19 -lea, folosind frecvent fier și bucăți mari de sticlă de formă neregulată,
odată cu startul primului război mondial , natura puternic stilizată. migăloasă și individualizată
a designului Art Nouveau, care era scump de realizat, este abandonată din ce în ce mai des în favoarea unui modernism liniar, simplu și ieftin de realizat, care era, în același timp, mai

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
72 apropiat de estetica simplificatoare și relativ brută a designului industrial , al cărui "părinte" de
necontestat a fost Peter Behrens.
Hector Guimard , unul din artiști formidabili ai perioadei Art Nouveau, pe nedrept
uitat și minimalizat în timpul său și după aceea, redescoperit cu uimire la sfârșitul secolului al
20-lea, a realizat nu numai clădiri emblematice, atât arhitectural cât și decorativ, dar și intrări
în stațiile Metroului parizian , dar și ale metroului din Montreal , care rămân și astăzi printre
cele mai estetice și durabile realizări de această natură.
Caracteristicile Art Nouveau
Art Nouveau este ușor de recunoscut datorită liniilor sale curbe, ondulate, "curgând"
firesc, pline de ritmuri sincopate, aidoma unui leitmotiv muzical. Folosirea frecventă a liniilor curbe deschise de tipul parabolei sau hiperbolei , importante elemente ale "panopliei" Art
Nouveau, sunt și cele ce conferă dinamism și ritm acestor artefacte și clădiri. De asemenea,
toate formele folosite convențional anterior în alte stiluri a rtistice sunt redesenate în Art
Nouveau fiind pline de viață, părând a crește și se dezvolta în tot felul de forme amintind de plante ce sunt pe cale de a îmboboci sau a înflori.

Nancy Daum – Vas, circa 1900.
Art Nouveau, ca mișcare artistică, are certe afinități cu Confreria Pre-rafaeliților și cu
mișcarea artistică a simbolismului. În același timp, artiști consacrați precum ar fi Aubrey
Beardsley , , Edward Burne -Jones , Louis Welden Hawkins , Gustav Klimt, Alfons Mucha și
Jan Toorop pot fi cu ușurință considerați ca aparținând mai multor stiluri distincte, dintre care
apartenența la mișcarea Art Nouveau este doar una. Comparativ însă cu Simbolismul din
pictură, spre exemplu, Art Nouveau are un a spect vizual categoric distinctiv și unic, în timp
ce, comparativ cu nostalgia redescoperirii metodelor "clasice", rafaelite, de către Confreria pre-rafaeliților , Art Nouveau este perfect adap tată timpului existenței sale, îmbrățișând cu

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
73 fervoare și încorporând cu naturalețe tehnologia de ultimă oră, materialele noi, suprafețele
finisate cu ajutorul mașinilor și abstractul pus la dispoziția designului.
În arhitectură și decorații interioare, ar tiștii Art Nouveau au evitat cu grijă eclectismul erei
victoriene și excesul ornamental prolix corespunzător. Designerii Art Nouveau au selecționat
și modernizat câteva dintre cele mai abstracte elemente ale Rococoului , așa cum ar fi texturile
de tip "flacără" sau "scoică", folosindu- le consecvent în locul ornamentelor victoriene de tip
istoric sau realistic -naturaliste. Corespunzător, Art Nouveau a promovat consecvent utilizarea
extrem de stilizată a motivelor existente în natură, extinzând domeniul "natural" la orice inspirat de viață, de la ierburi marin e la muguri florali și de la formele nevertebratelor, a
insectelor în special, la curbele ce se regăsesc în feline și păsări răpitoare.
Artiști Art Nouveau

Sanatoriu construit în stil Art Nouveau , în Trzebiechów, Polonia .

Grand Hotel, Bratislava – Art Nouveau

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
74 Art Nouveau a reprezentat o miscare extraordinara pentru istoria artei, incepand la
sfarsitul secolului XIX, durand intre 1880- 1915. Stilul a fost caracterizat prin folosirea
formelor si modelelor organice, ornamentale, integrand toate aspectele artei si designului.
Perioada s-a suprapus peste una dintre cele mai fascinante din istoria Europei, in care artele si
stiintele s-au dezvoltat cu o viteza uimitoare. In jurul anului 1890 francezii si nu numai, au
numit perioada Belle Epoque.
Curentul Art Nouveau, un curent international al artei moderne, a primit nume
diferite : Jugendstil in Germania, Stile Liberty in Italia, Sezession in Austria, Modernista sau
Modernismo in Spania. S -a bucurat de succes in toate domeniile artei, iar Targul International
de la Paris din 1900 a demonstrat si ca publicul acceptase aceasta miscare artistica.
Se considera ca Art Nouveau a reprezentat in principal o reactie natural a fata de
revolutia industriala. Cei care doreau sa adopte acest stil trebuiau sa fie inainte de orice foarte
buni artizani, in opozitie totala cu productia de masa realizata de masini, obiectele realizate de
acesta fiind accesibile oricui. Lucrarile Art Nouveau erau destinate din start doar celor bogati,
elitei care isi permitea preturi impresionante.
La fel ca impresionismul, Art Nouveau a fost un gest de rebeliune fata de arta clasica
si traditionala. Miscarea s- a bucurat de un mare succes pentru ca reprezentantii acesteia au
avut curajul de a depasi barierele de pana atunci ale artei clasice. Nume ca Alphonse Mucha sau Gustav Klimt nu s -au oprit la tablouri, ci au lucrat pentru case de moda sau au creat
modele de bijuterii.
A rt Nouveau isi are originile in Anglia in miscarea Arts and Crafts, cel mai important
reprezentant britanic al noului curent fiind considerat Aubrey Vincent Beardsley. Termenul Art Nouveau a aparut in Franta in urma unei simple idei publicitare. Samuel B ing, un dealer
de arta, a deschis un nou magazin in Paris, numindu- l "La Maison de l'Art Nouveau" (Casa
artei noi), fara sa stie ca avea sa faca istorie.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
75 Hotel Meran, Praga, Art Nouveau

Casă Art nouveau, arhitect Victor Horta, reședința Tassel, Bruxelles, 1893

Artiștii au început să aspire la o artă nouă, bazată pe un sentiment nou al designului și pe respectul față de posibilitățile proprii fiecărei meserii. Această idee de “artă nouă” s -a precizat
în ultimii zece ani ai secolului XIX. Arhitecții s -au arătat pasionați de materiale și motive
decorative noi. Dacă ordinele grecești, născute din structuri primitive de paiantă, furnizaseră fondul oricărei decorații arhitecturale începând cu Renașterea, venise timpul ca noua arhitectură din fier și sticlă, care se d ezvoltase neobservată în cazul gărilor și al clădirilor
industriale, să -și creeze propriul stil ornamental. Și dacă tradiția occidentală părea prea legată
de vechile metode de construcție, Orientul oferea metode și idei noi.
Termenul de Art nouveau a fost introdus în țările de limba engleză si limba franceză pentru a desemna stilul care s- a dezvoltat în Europa și Statele Unite între 1890 și 1905. El
poartă numele pe care Siegfried Bing, comerciant de artă chineză și japoneză veche, i l -a dat
magazinului său deschis în 1895 la Paris, care era un spațiu dedicat artei europene
contemporane. În primul Salon Art Nouveau, care are nu mai puțin de 662 de exponate, Bing a expus deopotrivă picturi de Carriere, Maurice Denis și Khnopff, sculpturi de Rodin , sticlă de
Galle și de Tiffany, bijuterii de Lalique, afișe de Beardsley, Charles Rennie Mackintosh și ale americanului Bradley. Magazinul lui Bing a devenit un loc de întâlnire pentru artiști de toate naționalitățile și unul dintre simbolurile acestui no u stil internațional.
Art nouveau desemnează un stil cu caracter ornamental, termenul aplicându- se în
epocă artelor decorative și utilizării lor în arhitectură. La fel și pentru ceilalți termeni folosiți simultan: în afara numelor peiorative, ca style nouille (”stil tăiței”), a numelor care fac trimitere la un anumit artist (stil Horta, de la numele arhitectului belgian Victor Horta) sau la o anumită realizare (stil metrou, cu aluzie la stațiile de metrou franceze realizate în 1900 de

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
76 Hector Gu imard), se vorbește foarte curând de Modern Style, ceea ce presupune, în Franța, o
influență engleză sau un stile inglese , în Italia, unde se mai folosesc denumiri ca stile florale
sau style Liberty, aceasta din urmă provenind de la numele unui ilustru negustor de artă
englez care, ca și Bing, a vândut mai întâi obiecte din Extremul Orient, apoi a realizat subiecte inspirate din motivele poșoarelor japoneze.
În ciuda diversității operelor și caracterelor naționale evidente ale curentului, exist ă
câteva trăsături comune care definesc Art nouveau- ul: cultul liniei, gustul pentru forța
organică a vegetalului, ornamentul, ca simbol al structurii. Dacă în Franța și Belgia decorul asimetric este fie abstract și foarte dinamic, fie floral, punând accen tul pe toate organismele în
dezvoltare, în Germania și Austria este preferată o compoziție mai rigidă, mai geometrică, cu
o predilecție pentru pătrat și cerc. Din repertoriul simbolist al stilului, se pune accent pe
curbura tulpinii de trestie sau de papur ă, pe ondulațiile algelor; bobocul florii, mugurii sunt
simboluri ale viitorului, în timp ce albul crinului și al lebedei simbolizează puritatea. Floara și
fauna acvatice, insectele usoare, cum e libelula, și serpii sunt preferați pentru efectul decorativ.
În arhitectură, printre reprezentanții de seamă ai Art Nouveau- ului se numără
belgianul Victor Horta, ale cărui creații au avut un succes imediat. Învățase de la japonezi să refuze simetria, ca să lase întreg efectul pe seama acelor curbe car acteristice artei orientale.
Însă nu a fost un simplu imitator, ci a transpus aceste linii în structuri din fier bine adaptate exigențelor moderne. La cumpăna dintre veacuri, Art nouveau a influențat puternic nu numai ornamentica arhitectural ă și feroneria, ci și mobilierul, bijuteriile, sticlăria, țesăturile etc. Acestea încep să
fie primite în expoziții, până atunci rezervate doar artelor nobile. În 1893, la Paris, Societatea artiștilor francezi, moștenitoare a venerabilului Salon oficial, a deschis cu timiditate o rubrică
“Obiecte de artă”, transformată în 1895 în “Artă decorativă”, artă care începe să se bucure în cadrul expozițiilor de o importanță la fel de mare ca pictura și sculptura.
Art nouveau in moda

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
77

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
78

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
79

8. Cubism
Curent artistic inaugurat in Franta, in jurul anului 1907. Promotorii sai sunt
considerate Picasso si Braque. Imboldul, in demersul lor, li -l da Cezanne, cu propensiunea sa
spre geometrizarea formei, si arta primitiva, in specia l sculptura negrilor africani.
Exista doua faze in evolutia cubismului si lor le corespund doua feluri de cubism:
analitic si sintetic . La inceput, obiectul pictat de cubisti nu mai es te infatisat, ca la realisti,
dintr -un singur unghi de vedere, ci vazut simultan din mai multe unghiuri, fiind prezentat in
consecinta cu mai multe fatete. Imaginea este astfel descompusa in forme poliedrice, la
inceput mai mari, apoi foarte mici, ca sic and ar fi prefacuta, ca o oglinda in tandari. In acest stadiu, cubistii sunt foa rte aproape de abstractionism. Intr- o a doua faza, incearca sa
recompuna imaginea, sa o sintetizeze, de unde asa -zisul cubism sintetic.
Între anii 1908 -1914 are loc în Franța cea mai importantă revoluție în istoria
picturii, după cea a descoperirii perspectivei în perioada Renașterii . Inițiat de francezul
Georges Braque și spanio lul Pablo Picasso , cubismul va dobândi în scurtă vreme numeroși
adepți. Această direcție artistică va juca un rol uriaș în transformarea artelor plastice în secolul al XX- lea. Cu bismul este consecința unor transformări de lungă durată, nu a fost teoretizat
prin vreun manifest sau declarații programatice. Un prim semn îl constituie tabloul "Domnișarele din Avignon" ( 1907) al lui Picasso , în care pentru prima dată un pictor se rupe

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
80 într-un mod atât de hotărât de tradiționala artă figurativă și de modul de reprezentare bazat pe
perspectivă.

Georges Braque – Viaduct în Estaque , 1908
În vara anului 1908, Braque lucrează la Estaque , în apropiere de Marsilia, în mijlocul
peisaj elor pictate deja de Cézanne. Din acest dialog iau naștere pânze puternic geometrizate,
în care perspectiva începe să dispară. Refuzate la "Salonul de Toamnă", tablourile sunt expuse
în galeria lui Kahnweiler . Louis Vauxcelles, criticul care a lansat termenul de "fauves"și care
acum remarcă faptul că pictorul reduce toate mot ivele sale la "scheme geometrice, la cuburi".
În anul următor, termenul cubism va fi din nou folosit, tot pentru a caracteriza o operă
aparținând lui Braque , iar în cele din ur mă, în anul 1910, operele lui Picasso sunt și ele
apreciate ca fiind "cubiste". Nici Braque și nici Picasso nu au avut vreodată intenția să creeze
pătrate sau cuburi, însă acceptă acest calificativ cu valențe inițial peiorative ca termen
definitoriu pentru arta lor, la fel cum au făcut la vremea lor și impresioniștii .
În ciuda aparențelor, cubismul nu reprezintă distrugerea realismului, el pune sub semnul
îndoielii doar realismul iluzoriu, care reproduce ceea ce vedem. Realismul iluzoriu nu este nici obiectiv, nici absolut și nici unicul posibil – el este doar rezultatul pur al convenției.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
81 Pablo Picasso – Natură moartă cu vioară, 1914

Istoricii de artă disting trei faze ale cubismului:
Prima fază – faza precubistă – până în 1910
Prima fază, cunoscută sub numele de precubistă, durează până în anul 1910 și se află sub
puternica influență a lui Cézanne și celebrei lui recomandări de a "reda natura prin
intermediul cilindrului, sferei și conului". Braque și Picasso , care pictau în această perioadă
personaje, peisaje și naturi moarte, nu se mulțumesc numai cu încercările de renunțare la perspectivă, ci aspiră mai ales să reducă motivele la forme geometrice fundamentale.
A doua fază – faza analitică – 1910 – 1913

Pablo Picasso – Vioară, pahar, pipă și călimară, 1912
Caracteristică pentru această fază (numită și "cubism ermetic") este înclinația artistului de a descompune obiectul r eprezentat într -o mulțime de suprafețe mici,
geometrizate. Gama cromatică devine neobișnuit de sumară, bazându- se în principal pe tonuri
de cafeniu și cenușiu. Ambii artiști realizează faptul că deformarea din ce în ce mai puternică și atracția pentru monocromie poate duce în cele din urmă la abstract. Pentru a evita acest lucru și pentru a recrea trimiterea concretă la realitate, ei vor propune noi tehnici artistice. Braque introduce în tablourile sale litere tipărite, se servește de un șablon în pictură, folosește
pieptenele pentru obținerea facturilor vălurite și recurge la imitații de tapet, lambriuri și marmură. Tot el va realiza apoi construcții din hârtie, va lipi pe desen fâșii de hârtie decupate dintr -o bandă care imită lemnul, rea lizând astfel primul său colaj .
Ultima fază – faza sintetică

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
82 Odată cu adoptarea tehnicii colajelor, pe care și Picasso va începe să o folosească, artiștii intră
în ultima fază a cubismului – cea sintetică.
Noua tehnică readuce culoarea în operele cubiștilor, permițând totodată restabilirea
contactului cu realitatea grație asocierii unor motive care pot fi imediat recunoscute.
Compozițiile perioadei sintetice sunt total eliberate de ceea ce mai rămăsese încă din iluzia planului profund din lucrările analitice – ceea ce este prezentat va apărea de acum încolo
exclusiv în forme plate. Obiectele sunt din nou unificate, dar nu sunt totuși forme copiate după natură, ci semne simplificate care trebuiau să dezvăluie cele mai esențiale trăsături ale lor, sinteza obiectelor prezentate.
Sticla, de pildă, este sugerată cu ajutorul unor tăieturi verticale ș i orizontale, prima
indicând forma profilului ei, cea de a doua, volumul. În timpul perioadei sintetice, pictorul
Juan Gris , care s -a alăturat târziu cubismului, devine al treilea participant la acest dialog.
Cubismul se va răspândi ca urmare a acestor expoziții, dar de multe ori picturile
realizate sunt doar o caricatură a operelor aparținând protagoniștilor acestei miș cări artistice.
Dintre cubiștii -imitatori (numiți și "cubisteurs"), mulți nu au înțeles principiile revoluției
cubiste. După cum scrie pictorul și criticul italian Ardengo Soffici , "…ei par să deformeze,
geometrizeze și cubizeze fără niciun scop și la întâmplare, ascunzând banalitatea lor înăscută și academismul".
O excepție o constituie Robert Delaunay, inițiatorul "cubismului orfic" – termen
propus de poetul Guillaume Apollinaire – care va crea opere absolut originale de inspirație
cubistă. Juan Gri s nu numai că reușise să înțeleagă și să -și însușească inovațiile cubiste, dar a
știut să atragă atenția asupra existenței altor posibilități de exprimare artistică. Printre artiștii din generația următoare, care au recurs la achizițiile tehnice și de con cepție ale cubismului,
orientându- se ulterior spre alte experimente, sunt de menționat Fernand Léger și Marcel
Duchamp.
Cubismul va avea însă consecințe mult mai durabile, inițiind toate mișcările importante în arta modernă europeană și americană. Fără cubism nu ne putem imagina colajele lui Max Ernst , operele suprarealiste ale lui Joan Miró , realizările lui Roy Lichtenstein
și, privind problematica mai în ansamblu, arta pop , acele "read y mades" ale lui Duchamp sau,
în sfârșit, întreaga artă abstractă.
In istoria cubismului tabloul considerat un adevarat cap de serie a fost Domnisoarele din Avignon de Picasso, 1907. Au urmat panzele celebre ale aceluiasi: Femeia cu evantai, Portretul lui Ambroise Vollard, Jucatorul de carti, mai multe nature moarte, peisaje s.a.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
83

Portretul lui Ambroise Vollard Jucatorii de carti
Pablo Picasso, 1913- 1914
In paralel, retras la Estaque, Braque executa si el peisaje si naturi moarte cubist, lista de
artisti care adera la miscare cautand solutii asemanatoare largindu -se cu spaniolul Juan Gris,
cu polonezul Marcoussis, cu Gleizes, Metzinger, Survage, Delaunay, Villon, Roger de la Fresnaye, Duchamp, Lhote, Le Fauconnier, Leger, Picabia s.a. Fireste, unui atat de larg grup de personalitati ii corespunde o larga paleta de variatiuni, mergandu- se pana la desprinderea
de cubism a unor curente noi ca: raionismul, orfismul, futurismul. Si ca genuri s -au produs
evolutii si diferentieri. Braque a preferat si a excelat in natura moarta, de pilda, iar Leger in redarea peisajului industrial.

Masa cu pedestal
Georges Braque, 1913
Un rol insemnat in compunerea imaginii l -a avut la un moment dat colajul (bucati de
ziar lipite pe suprafata tabloului) si introducerea unor litere, cuvinte si sintagme. Auster, la inceput, in privinta coloritului, ca o reactive la fovism (griuri, brunuri, ocruri) in anumite variante si la diversi pictori, cubismul si- a anexat mai tarziu culoarea vie, stralucitoare, ca pe

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
84 o component stilistica de baza. De asemenea, forma s- a sustras si ea geometrizarii
dominatoare la inceput, evoluand spre adoptarea liniilor curbe.
Estetica acestui curent a fost insusita inca de la inceput si de unii sculptori: Brancusi,
Arhipenko, Lipchitz, Zadkin, Laurens etc. In Romania, in afara de Brancusi, care prezidase la nasterea curentului, reprezentanti au fost M. H. Maxy si Marcel Iancu.

Madonna Taranca cu oua
Marcel Iancu M. H. Maxy
Influente cubiste in moda :

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
85

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
86

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
87

Capitolul III
Stiluri vestimentare
contemporane

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
88 1. Stilul ingenue

Fermecatorul stil Ingenue, desi asemanator celui Romantic, descrie femeile delicate,
desprinse parca din filmele anilor '20. Femeia Ingenue este un portret inocent si tineresc al feminitatii. Nu este o femeie sexy si senzuala, ci mai curand naiva, copilaroasa si feminina. Cand intra intr -o incapere, aduce un aer de prospetime. Este un st il foarte teatral, din care s -a
nascut vintage chic -ul.

Profilul stilului Ingenue:
Silueta este mica de statura, feminina, delicata; are obrajii si barbia rotun de, osatura delicata,
ochi mari, culori deschise;
Parul este usor ondulat, daca este lung are volum. Daca este scurt, i se potrivesc tunsorile cu
finisari neregulate;
Ii plac volanele, dantela, rochiile feminine, stiluri vechi (anii '20, stil victorian, vintage,
retro), in general haine simple in tesaturi feminine;
Tesaturile preferate sunt subtiri, moi: angora, casmir, matase, bumbac, in, tricoturi sau
croseturi, organza, sifon, tul. Poate purta imprimeuri geometrice sau florale, de marime mica sau medie;
Accesoriile sunt delicate, dar cu multe detalii. Pentru seara prefera bijuteriile in stil vintage.
Audrey Tatou, Natalie Portman, Cate Blanchett, Chloe Sevigny si Goldie Ha wn sunt cateva
dintre femeile care intruchipeaza acest stil.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
89

2. Stilul clasic

Clasicul elegant este chintesenta stilului si gratiei si este imaginea cea mai des asociata celor
cu venituri mult peste medie. Personalitatea clasicei este foarte controlata, inca din tinerete, nu este o fire impetuoasa sau spontana. Acest lucru se exprima prin ingrijirea cu care se imbraca. Nu ii plac mediile haotice, aglomeratia.
Profilul tipului Clasic :

Silueta este dreapta, fara a avea talia bine definita, sau clepsidra; inaltime medie sau usor
peste medie (peste 1,70m);
Corpul nu este nici prea zvelt, nici prea delicat, nici prea robust;
Trasaturile fetei sunt atragatoare, simetric e;
Parul este tuns scurt sau pana la umeri, intr -un stil simplu, care poate fi usor controlat si
aranjat, drept/ lins;
Imbracamintea este eleganta, rafinata, moderna, demna, are linii simple si curate. Hainele
urmeaza linia corpului sau sunt fluide, niciodata mulate sau transparente. De obicei, prefera costumele cu pantaloni sau fusta, foar te rar aleg piese separate. Niciodata nu vor purta haine
croite dupa ultimele tendinte, avangardiste sau prea severe;

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
90
Prefera texturi fine si bogate (matase, casmir, trico turi foarte fine, sifon, piele) si culorile uni;
Accesoriile sunt rafinate, elegante, relativ moderne, de marime mica sau medie;
Nu arata niciodata a “fetiscana†, nici cand este foarte tanara;
Atentie! Cele care prefera stilul Clasic au tendinta de a alege tinute sigure si conservatoare in
locul celor moderne. Pot transmite o imagine plictisitoare, lipsita de imaginatie, birocratica.
Pentru a evita acest lucru, isi pot imbogati tinuta cu esarfe colorate, brose sau coliere interesante, tesaturi neobisnuite.
Acest stil este cel mai bine reprezentat de Grace Kelly, Ashley Judd, Coco Chanel, Renee
Zellwegger, Gwyneth Paltrow, Uma Thurman, Scarlett Johansson si Naomi Watts.

3. Stilul dramatic

Stilul Dramatic – sofisticat, frapant, misterios, avangardist, intimideaza si intriga. O femeie
cu calitati innascute de conducator, care adora ultimele tendinte din moda, Dramatica impune
respect, dar poate fi perceputa ca fiind rece si cu nervi de otel. Adeptele stilului Dramatic sunt autoritare, le place riscul si sunt foarte directe. Sunt chintesenta misterului si maiestuozitatii. Sunt persoane discrete si pot fi percepute ca distante.
Profilul stilului Dramatic:

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
91
De obicei inalta (peste 1,75m), zvelta, structura fetei este angulara, cu unghiuri drepte; are o
infatisare exotica, neobisnuita (nas proeminent, pometi foarte vizibili, linia barbiei m asculina
etc);
Isi poarta parul in tunsori geometrice, drepte sau asimetrice. Daca are parul lung, il poarta
strans la spate intr -un mic coc sofisticat. Nu ii plac tunsori le in scari, onduleurile sau liniile
rotunjite;
Prefera imbracamintea lunga, cu linii drepte, croieli severe, usor masculinizate: decolteuri
patrate, liniile umerilor drep te, revere ascutite. Pentru seara, va alege o tinuta exotica,
extrema, iar pentru zi costume deux- pieces (aproape niciodata articole separate);
Ii plac tesaturile care men tin formele croielii: gabardina, brocart, catifea reiata. Poarta
imprimeuri indraznete, abstracte sau geometrice in culori puternice sau se imbraca in culori
neutre din cap pana in picioare;
Accesoriile sunt foarte moderne, neobisnuite, avangardiste, dar elegante. Palariile, curelele,
gentile si pantofii au forme ascutite sau drepte;
Atentie! Este usor sa intreci limita cand e vorba de elemente de design. Avangardismul in
moda poate intimida pe cei din jur sau poate parea ridicol, asa ca, intr -un mediu profesional,
de afaceri, cele care prefera stilul Dramatic trebuie sa fie minimaliste.
Acest stil este personificat de Charlize Theron, Nicole Kidman, Marlene Dietrich,

4. Stilul Gamine

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
92 Femeia care adopta stilul Gamine (baietesc) este tanara (fie ca varsta, fie ca suflet), plina
de energie si vitalitate. Personalitatea Gamine este cea mai prost inteleasa dintre toate.
Multe dintre aceste femei si -ar dori sa aiba un alt fel de personalitate. Femeile Gamine
sunt micute, dar le este greu sa isi accepte statura mica si formele delicate, nu le place sa
fie numite “dragute” si totusi sunt adorabile! Le place distractia si deseori sunt sufletul petrecerilor. Z veltele frantuzoaice, cu tricouri marinaresti, esarfe aruncate in jurul gatului si basti aruncate stre ngareste pe o spranceana sunt o descriere fidela a acestui stil.

Profilul stilului Gamine:

Mica de statura, cu o silueta delicata sau medie, structura osoasa angulara. Daca se
ingrasa, poate parea bondoaca;
Fata are trasaturi angulare, daca este o persoana slaba. Obrajii si barbia sunt mici, nasul
carn, pistrui eventual – are o infatisar e copilaroasa, plina de energie;
Parul este tuns scurt, baieteste; breton drept sau asimetric, cu carare pe o parte;
Imbracamintea are linii drepte, hainele au o alura chic, tinereasca, cu multe cusaturi in
contrast, impletituri sau aplicatii (margele, paiete etc). Detaliile sunt frapante;
Prefera tesaturile colorate, indraznete, moderne; se imbraca multicolor sau in constraste
de alb -negru, totul trebuie sa fie bine definit ca forma. Matasurile dense, orientale, lana,
bumbacul apretat sunt cateva dintre aceste texturi. Pentru seara poate imbraca haine cu
decolteuri drepte, tivuri asimetrice, margini in unghiuri drepte. Imprimeurile sunt colorate, animate, contemporane;
Accesoriile sunt mici, geometrice, colorate, copilaresti. Bijuteriile preferate au forme
asimetrice, geometrice, nu rotunde. I se potrivesc modelele contemporane si foarte moderne;
Sunt persoane pline de energie, ambitie si vitalitate; sunt dinamice si au o personalitate
fermecatoare. Copilul din interior le ajuta sa vada viata intr -o lumina optimista.
Pentru a intelege stilul Gamine, observa tinutele lui Audrey Hepburn, Diane Keaton, Anne
Heche, Winona Ryder si Sally Fields.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
93

5. Stilul natural

Stilul Natural se potriveste persoanelor prietenoase, atletice si care au o atitudine relaxat a
fata de viata. Este vorba despre o femeie sportiva, care stie cine este inca de la o varsta
frageda. Femeia Naturala are nevoie de haine in care sa se simta comod, de aceea imbracamintea ei nu urmeaza croieli severe. Este un bun om de echipa, este o prie tena sau un
angajat loial. Lucrurile materiale sau aparentele nu o intereseaza. Viata privata si munca au
egala importanta. Are o atitudine relaxata, dar directa fata de viata.
Profilul stilului Natural:

Corp puternic, atletic; inaltime medie sau peste medie;
Fata are trasaturi puternice, are o forma ovala sau rotunda, trasaturi
asimet rice;
Parul este de obicei lung, ciufulit, ondulat, nu i se potrivesc coafurile
tepene, elegante, complicate; a se evita parul intins drept si tunsorile cu unghiuri drepte ;
Vestimentatia este lejera, relaxata, sportiva, cu putine detalii; prefera articole de
imbracaminte separate, nu costumele. Imbracamintea este facuta pentru comoditate si
mobilitate;
Prefera tesaturile foarte moi, dar cu texturi neobisnuite; tricoturile, in general finisari mate,
nu stralucitoare;
Poarta bijuterii minimale, lanturi si cercei simpli, pot fi modele moderne, de marime medie

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
94 sau mare. Accesoriile etnice i se potrivesc de minune;
Atentie! Adeptele stilului Natural pot parea neingrijite sau prost imbracate. Trebuie sa aiba
grija sa aiba in permanenta parul curat si ingrijit, hainele curate si calcate, accesoriile in stare
buna. Prototipuri ale acestui stil sunt J ulia Roberts, Brooke Shields, Kate Hudson, Jennifer
Anniston, Cindy Crawford, Lindsay Lohan, Sandra Bullock.

6. Stilul romantic

Sexy, fermecatoare si cu inclinatii artistice sunt doar cateva dintre epitetele care descriu femeia atasata senzualului stil Romantic . Este chintesenta sex -appeal -ului. Aceasta femeie
cauta frumusetea si gratia in tot ce face. O Romantica adora volanele, onduleurile si orice este feminin , are o senzualitate naturala – ii atrage pe barbati, iar femeile se simt intimidate sau
chiar amenintate. Uneori poate fi perceputa ca fiind superficiala si frivola. Profilul stilului Romantic:

De inaltime medie sau mica, de obicei silueta clepsidra sau para (cu soldurile mai late decat
partea superioara a corpului), cu bust mare, indiferent de greutate;
Trasaturile fetei sunt rotunde, cu ochi mari, gura senzuala, in ansamblu o infatisare feminina;
Daca are parul lung, atunci i se potrivesc onduleurile s i tunsorile cu linii rotunde. Daca poarta
parul tuns scurt, trebuie sa il aiba in scari, cu volum, soft – niciodata tunsori severe sau cu linii
drepte;

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
95
Ii plac formele flu ide, drapajele, croielile care accentueaza talia si decolteul, liniile rotunjite,
ornamentale. Fluiditate din cap pana in picioare;
Adora tesaturile usoare sau intermediar e, bogate si pline: matase, lana moale, pielea de
antilopa, catifeaua, sifonul, dantela, in general orice se poate drapa. Imprimeurile florale,
bulinele sau formele neregulate se potrivesc acestei siluete;
Accesoriile sunt delicate, dar extravagante: diamante, esarfe de matase, corsaje de flori, perle,
camee [n.r. piatra fina, impodobita cu cu o figura sau cu un motiv decorativ in relief] ,
bijuterii vechi, brose;
Atentie! Pentru ca ii place sa aiba o infatisare feminina si are un corp cu forme accentuate,
Romantica trebuie sa aleaga tinute de bun gust si potrivite ocaziilor – altfel, poate parea
neserio asa si de calitate indoielnica.
Daca crezi ca te incadrezi in acest stil, sursele tale de inspiratie pot fi Elizabeth Taylor, Selma
Hayek, Catherine Zeta -Jones, Jennifer Lopez, Sophia Loren, Halle Berry, Jane Seymour.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
96 7. Colectia de modele

Modelul nr.1

Rochie confectionata dintr -un singur strat de material , satin in combinatie cu voal
la partea superioara si maneci . La imbinarea celor doua straturi de materiale , rochia prezinta
o fasie de dantela ca si garnitura .
La spate rochia prezinta un decolteu in forma de V , inchiderea realizandu -se pe
mijlocul spatelui cu fermoar ascuns .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
97

Modelul nr .2

Rochie confectionata din doua straturi necesare obtinerii formei de tip “ balon ” .
Stratul exterior este realizat din satin ca material de baza si dantela ca material de garnitura
Modelul este prevazut in fata cu bretele care se unesc la spate pe directia rascroielii gatului . Inchiderea se realizeaza cu fermoar ascuns plasat pe linia de mijloc a spatelui.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
98

Modelul nr.3

Rochie de cocktail realizata dintr -o tesatura tip matase , fara maneci. Fata prezinta un
decolteu in forma de V . Sub linia bustului , rochia prezinta o fasie de satin accesorizata cu o
brosa iar imediat sub linia bustului in partea stanga , rochia prezinta cute .
Inchiderea se realizeaza cu fermoar pe mijlocul spatelui .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
99

Modelul nr.4

Rochie de culoare neagra , dintr -o tesatura tip matase, taiata si incretita in talie ,
accesorizata cu o curea rosie .
Rochia este parte peste parte fara maneci , spatele fiind clasic cu pense pe linia taliei .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
100

Modelul nr.5

Rochie de culoare albastru pastel, dintr -un singur strat din satin , cu o curea
decorativa sub bust realizata tot din satin .
Decolteul este incretit, maneca scurta, inchiderea realizandu -se pe mijlocul spatelui
cu fermoar ascuns .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
101

Modelul nr.6

Rochie confectionata din doua straturi necesare obtinerii formei tip “ balon” . Stratul
exterior este realizat dintr- o tesatura din poliester, in trei culori, decolteul fiind realizat cu
ajutorul unei panglici decorati ve .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
102

Modelul nr.7

Rochie realizata din poliamida ca material de baza , fara maneci , cu decolteu in forma de V si taiata sub linia bustului .
Spatele este clasic , prezentand o cusatura pe mijloc in care este montat un fermoar ascuns .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
103

Modelul nr.8

Rochie de cocktail , de culoare albastru electric , realizata din satin, prinsa in decolteu cu o
brosa decorativa . Spatele prezinta cusatura pe mijloc in care este montat un fermoar ascuns.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
104

Modelul nr.9

Roch ie realizata dintr -un strat , din doua materiale si anume unul de baza dintr -o
tesatura tip matase si material de garnitura din dantela .
Decolteul este asimetric, iar spatele prezinta o cusatura pe mijloc in care este montat un
fermoar asc uns .

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
105

Modelul nr.10

Rochie neagra din satin , incretita pe linia taliei, iar la partea superioara prezentand linii
constructiv decorative. In talie rochia este accesorizata cu o curea. Maneca este scurta de tip raglan, spatele prezentand o cusatura pe mijloc in care este montat un fermoar ascuns.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
106

Capitolul IV
Invatarea centrata pe elev

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
107 Învățarea centrată pe elev descrie modalități de a gândi despre învățare și predare ce
pun accentul pe responsabilitatea elevul ui pentru activități de genul plănuirii învățării,
interacțiunii cu profesorii și alți elevi, cercetării și evaluării învățării.
Cannon, R. (2000)
(Învățarea centrată pe elev) le oferă elevilor o autonomie și un control mai mare în privința a legerii subiectului, a metodelor de învățare și a ritmului de studiu.
Gibbs, G. (1992)
Învățarea centrată pe elev se referă la situația în care elevii lucrează atât în grupuri cât și individual pentru a explora probleme și a procesa activ cunoștințele, mai degrabă decât a fi niște receptori pasivi ai acestora.
(Harmon, S.W. & Hirumi, A., 1996)
Învățarea centrată pe elev este o abordare extinsă, ce presupune înlocuirea prelegerilor
cu învățarea activă, integrarea unor programe de învățare după un ritm propriu și/sau a unor
situații de cooperare în grup, care în ultimă instanță îi conferă elevului responsabilitatea pentru propriile progrese în educație.
Nanney, B. (??)
Mediul învățării centrate pe elev se concentrează în primul rând asupra satisfacerii
nevoilor elevului, în timp ce mediul învățării centrate pe materie se concentrează în primul rând asupra unui set de cunoștințe.
Clasen, R.E. & Bowman, W.E. (1974)
Profesorul poate deveni de exemplu: instructor, ghid, îndrumătorul care te acompaniază, mentor, sfătuitor, consultant, transmițător de cunoștințe, cel care face lucrurile posibile pentru tine, formator, supraveghetor, diriginte, coordonator, cercetător critic, broker de cunoștințe, model…. facilitator, colaborator.
Jedeskog, G. (1999)
Idei generale despre învățarea centrată pe elev
• descrie modalități de gândire despre învățare și predare;
• abordare extinsă a predării;
• se concentrează în principal asupra satisfacerii nevoilor elevilor
Aceste defin iții ne -au oferit câteva puncte generale despre învățarea centrată pe elev.
Cel mai cuprinzător este că descrie diferite modalități de gândire în privința învățării și predării. Un punct cheie în expresia respectivă este faptul că Canon plasează învățare a
înaintea predării. Întregul accent se mută de pe activitatea noastră ca profesori pe rolul elevilor ca cei care învață. Este de asemenea demn de observat că el nu afirmă că aceasta ar fi

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
108 o idee nouă. O formă de învățare centrată pe elev a fost folosit ă de Socrate, care a trăit între
470 – 399 î.Hr., prin urmare ideea este destul de veche!
Observați de asemenea că aceasta nu este o metodă de predare, ci o abordare de predare
extinsă. Poate presupune o gamă largă de metode, iar unele dintre acestea pot îmbrăca forma predării tradiționale.
Aspectul esențial este că pune accentul în principal pe satisfacerea nevoilor elevului.

1. Rolul elevilor
• mai mare autonomie
• responsabilitatea elevilor
• să devină manipulatori activi de cunoștințe
Dacă sat isfacerea nevoilor elevilor se află în centrul învățării centrate pe elev,
formarea trebuie să răspundă nevoilor acestora. Pentru ca acest lucru să fie posibil, mai întâi trebuie să fie determinate nevoile lor. În mod tradițional, aceasta s -a întreprins pentru ei,
nevoile lor au fost decise și li s -au furnizat aceste informații. Însă un astfel de procedeu nu
prea poate fi considerat ca fiind centrat pe elev.
Învățarea centrată pe elev merge mult mai departe și le oferă elevilor o mai mare autonomie. O vom aborda mai detaliat atunci când ne vom referi la activitatea elevilor și a
profesorilor. În această etapă, trebuie să observăm că în învățarea centrată pe elev nu le spunem elevilor pur și simplu să meargă și să învețe ceea ce vreau să învețe. Le oferim un nivel corespunzător de îndrumare și orientare când încep, și continuăm să -i sprijinim pe
măsură ce învață.
În învățarea centrată pe elev accentul se pune pe a- l face pe elev responsabil pentru
propriul proces de învățare. Elevii au o influență mai mare asupra tuturor aspectelor legate de ce anume urmează să învețe și de modul în care o vor face. În viață în general, atunci când avem o libertate mai mare, aceasta atrage după sine o responsabilitate mai mare. Aceasta se aplică și în cazul elevilor și al învățării centrate pe elev.
Elevii își dovedesc responsabilitatea mai mare devenind căutători activi de cunoaștere. Ei nu se mai bazează pe profesorul care să le deschidă mintea și să le- o umple cu
cunoștințe în timp ce stau pasivi în sala de clasă. Ei folosesc posibilitățile de învățare care li se oferă, caută alte modalități de învățare, iar dacă aceasta nu dă rezultate, cer ajutorul și
îndrumarea profesorilor – însă nu pur și simplu pentru răspunsuri de -a gat a.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
109 Activitatea elevilor în învățarea centrată pe elev
• alegerea subiectului;
• plănuirea învățării;
• alegerea ….. metodelor de învățare;
• manipulatori activi de cunoștințe;
• interacțiunea cu profesorii;
• interacțiunea cu ….. alți elevi;
• munca atât în grup cât și individual.
• cercetarea;
• explorarea problemelor;
• învățarea într- un ritm propriu;
• evaluarea învățării.
Un punct de pornire este că elevii pot influența alegerea subiectului. Aceasta nu este
ceva atât de radical pe cât sună. Elevii din învăț ământul și formarea tehnică și profesională au
făcut deja niște alegeri privind domeniul ocupațional în care doresc să studieze. Este posibil să nu poată urma prima lor opțiune și, în special în zonele rurale, e probabil să nu aibă acces la anumite ocupaț ii. O soluție posibilă a acestei probleme constă în a le oferi elevilor
posibilitatea să finalizeze module de învățământ la distanță, ca parte a programului lor școlar obișnuit, cu alte cuvinte, să adopte o abordare centrată pe elev. O modali tate în care au mai multă libertate în alegerea a ceea ce vreau să studieze
sunt opțiunile privind cursurile. Cea mai mare parte a cursului poate fi obligatorie, însă elevul poate avea posibilitatea de a alege dintr -o gamă de unități. În același timp, pot studia toți
aceleași unități la același nivel de profunzime, iar apoi avea posibilitatea să studieze mai detaliat unele unități.
În definiția sa, Cannon a scris despre responsabilitatea elevului de a -și plănui
învățarea. Întrucât această ex presie este una foarte cuprinzătoare, este mai util să vizăm
numai unele aspecte pe care le implică. Un aspect este alegerea metodelor de învățare. În mod deloc surprinzător, aceasta se aplică deasemenea elevilor noștri, și este vizibil în modurile în c are preferă să învețe.
Au fost identificate aspecte variate ale acestor diferențe. Ca persoane care învață, ei pot avea stiluri de învățare diferite și prefera să fie activi în diferite feluri. Le poate plăcea să:
• Fie activi și entuziaști în noile experi ențe;
• Să strângă informații și să reflecteze asupra lor înainte de a ajunge la o concluzie;

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
110 • Să fie analitici și să integreze observațiile noastre în teorii raționale sau
• Să fie foarte pragmatici, încercând lucrurile fără discuții lungi.
Pot p refera să primească informațiile în diferite feluri. Fleming a observat că există
aceia cărora le place să recepteze idei noi vizual, prin auz, prin citit sau prin simțurile
kinestezice, precum pipăitul sau mișcarea.
La ora de față are loc o dezbatere pe marginea inteligenței multiple. Fie că preferăm să o descriem ca inteligențe separate sau ca aspecte diferite ale inteligenței, recunoaștem cu ușurință persoane care au diferite tipuri de abilități. Unii sunt în special ‘buni’ la limbi sau matematică – abilitățile ‘academice’ tradiționale. În plus, se sugerează că există inteligențe
spațiale, muzicale, legate de mișcarea corpului, interpersonale și intrapersonale. Fiecare elev dispune de un echilibru diferit între punctele tari și slabe î n aceste domenii. Aceasta va
influența la rândul ei atât preferințele lor de învățare cât și eficacitatea lor în diferite situații de învățare, iar aceasta poate fi influențată prin învățarea centrată pe elev.
Faptul că elevii au anumite pref erințe de învățare nu înseamnă că acelea sunt
singurele abordări care trebuie să fie folosite cu ei. Uneori trebuie să fie expuși unor experiențe diferite și obligați să lucreze în modalități diferite, astfel încât să se dezvolte ca indivizi care sunt capabili să acționeze într -o serie de contexte.
Indiferent de diferențele pe care elevii le pot prezenta, ei nu învață o idee nouă în izolare, ci se dezvoltă și își adaptează gândirea în continuu, în lumina experienței anterioare. În promovarea învățării cen trate pe elev, trebuie să recunoaștem experiența anterioară a elevului
individual, și să o folosim ca pe o bază pentru a furniza noi experiențe care să -I ajute să -și
dezvolte ideile și abilitățile.
Indiferent ce metode preferă, elevii noștri
trebuie să fie activi atunci când caută cunoașterea. Am spus că evoluăm de la a furniza
pur și simplu cunoștințe elevilor noștri, și că prin
urmare aceștia ar trebui să cerceteze și să exploreze
probleme de unii singuri. Aceasta îi va ajuta să
acumuleze cunoștințele de care au nevoie pentru a
se pregăti pentru muncă, și în același timp le va
dezvolta abilitățile ce le vor fi necesare în majoritatea locurilor de muncă din viitor. O persoană care a primit și folosit cunoștințe ar trebui să fie capabilă să le folosească în viitor. Chiar și atunci când intervine o schimbare în
ceea ce privește cunoștințele necesare, poate ca rezultat al progreselor tehnologice, ei vor fi

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
111 totuși capabili să se adapteze și să lucreze la fel de eficace. Persoana care pur și si mplu a
primit cunoștințe nu va fi la fel de eficace.
În învățarea centrată pe elev vom asista de asemenea la schimbări ale modalităților în care
elevii interacționează cu profesorii. În punctele dinainte am identificat felurile în care elevii vor învăța într- o manieră diferită. Aceasta va
influența de asemenea relația pe care o au cu
profesorii lor.
Elevii trebuie să -și dezvolte abilitățile de a
interacționa unii cu alții pentru că aceasta este
situația pe care majoritatea o vor întâlni la locul de
muncă.
Această idée este reflectată în noua abilitate cheie
de la nivelul 3 ‘dezvoltarea relațiilor
interpersonale’. În același timp, elevii trebuie să -și dezvolte abilități pentru a se baza pe ei
înșiși, și capacitatea de a munci din proprie iniț iativă. Situația se reflectă în ideea că în
învățarea centrată pe elev elevii vor lucra câteodată în grupuri, dar vor munci de asemenea individual.
Ideile anterioare referitoare la activitatea elevilor pot fi acceptate relativ ușor în cadrul sistemului educațional.
Ideea că vor fi activi în controlarea ritmului de studiu poate constitui realmente o provocare. Ne place o abordare bine ordonată, în care fiecare știe ce anume vor învăța elevii la un anumit moment. Ne simțim mai confortabil într -o astfel de situație. Suntem mai încrezători
că materia va fi acoperită în întregime, însă aceasta înseamnă a ne întoarce la situația în care accentul cădea mai degrabă pe predare decât pe învățare. Știm de asemenea când anume vor fi necesare resurse didactice diferite, și le putem mânui în consecință.
A le permite elevilor să controleze ritmul de studiu pare ceva haotic. Nu vom ști când doresc să lucreze mai mult la un subiect și când vor vrea să treacă mai departe. Cu toat e
acestea, acesta este un răspuns potrivit, dat fiind faptul că elevii sunt diferiți și nu învață cu toții în același ritm. Dacă vrem ca toți elevii noștri să învețe eficace, trebuie să acceptăm această provocare. Ne putem gândi la includerea unei învăță ri bazate mai mult pe resurse sau
putem cerceta modalități în care elevii pot lucra împreună ajutându- se unul pe celălalt.
Am recunoscut că fiecare elev este unic. Aceștia diferă în multe moduri diferite, printre care se numără capacitatea lor de a învăța materiale diferite și viteza cu care pot să le învețe.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
112 Într -o abordare centrată pe elev a unui curriculum bazat pe competențe, ne vom
evalua elevii atunci când aceștia consideră că sunt pregătiți. Aceasta poate însemna că solicită
evaluarea foarte devreme și că au succes. Apoi va trebui să plănuim următoarea formare pentru ei. În cel mai bun caz, pot avea o experiență anterioară ce le -a dat capacitatea de a
satisface cerințele evaluării înainte de a li se fi predat formal lucrurile respective, și trebuie să putem răspunde unei astfel de situații. Alți elevi pot cere să fie evaluați înainte de a fi pregătiți. Putem concepe un sistem de auto- evaluare sau negociere ce le va da elevilor posibilitatea de a realiza dacă sunt pregătiț i
pentru evaluarea formală, pentru a reduce riscul de a nu promova examenele. Dar chiar și ‘nepromovarea’ poate fi folosită ca o oportunitate de a -i ajuta să stabilească ce anume trebuie
să facă pentru a avea succes atunci când repetă examenele.
A -i da elevului posibilitatea de a stabili când anume se simte pregătit pentru evaluare
constituie baza evaluării la cerere. Aceasta se află în contrast evident cu abordările tradiționale ale evaluării în momente stabilite, ce pot fi prea devreme pent ru unii elevi și prea
târziu pentru alții.
În final, în contextul activității elevului, am sugerat că elevii pot contribui la propria lor evaluare. Putem stabili o îndrumare și liste de verificare ce să le permită elevilor să -și
evalueze prop ria competență. Apoi putem monitoriza și evalua această auto- evaluare și o
putem folosi ca parte a evaluării formale a elevului.
Spre deosebire de așteptările noastre, elevii tind să -și subevalueze performanța. Aceasta
poate fi foarte util pentru creșter ea motivației elevilor noștri. Le putem spune că sunt mai
buni decât cred și aceasta îi va face să se simtă bine.
2. Rolul profesorilor
Instructor, ghid, îndrumătorul care te acompaniază, mentor, sfătuitor, consultant, transmițător de cunoș tințe, cel care face lucrurile posibile pentru tine, formator,
supraveghetor, diriginte, coordonator, cercetător critic, broker de cunoștințe, model…. facilitator, colaborator.
Dacă ar fi să mă refer doar la un singur cuvânt din această lis tă, acesta ar fi facilitator.
Universitatea Northeastern Illinois din SUA ne oferă o definiție utilă a acestui termen.
O persoană care facilitează procesul învățării pentru elevi, încercând să descopere ce anume
este interesat să învețe elevul, și determi nând apoi cea mai bună modalitate de a a -i pune la
dispoziție elevului acele informații prin furnizarea de sisteme de cunoștințe sau materiale, care să-i dea acestuia posibilitatea să se achite mai eficace de o sarcină. Aceasta se face prin

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
113 ascultare, pun ere de întrebări, furnizare de idei, sugerarea de alternative și identificarea de
posibile resurse.
Accentul se pune pe sprijinirea învățării și, aceasta trebuie să se realizeze pe căi
optime. Profesorul devine o resursă. El poate împărți ac est rol cu maiștrii, bibliotecarii,
directorii centrelor de resurse, cu cei responsabili pentru oferta IT și cu persoanele din afara școlii, precum agenții economici.
Activitatea profesorului în învățarea centrată pe elev
• înlocuirea prelegerilor cu învățarea activă;
• integrarea programelor de învățare în ritm propriu;
• considerarea elevului drept responsabil
• organizarea unor situații cooperante în grup;
Multe din schimbările intervenite în activitățile întreprinse de profesori reflectă pur și simplu schimbări le în ceea ce vor face elevii. Un bun exemplu este înlocuirea prelegerilor cu
învățarea activă.
Deși există tehnici de implicare a elevilor în abordările didactice de genul prelegerilor, în cea mai mare parte a timpului, elevii cărora li se oferă predarea didactică sunt niște receptori
pasivi ai cunoașterii.
Nu trebuie pur și simplu să înlocuim prelegerea cu o metodă de învățare centrată pe elev, pentru că aproape sigur aceasta se va potrivi numai unora din elevi. Nu putem urma ideea unei măsuri universa le, ce ar însemna că există o abordare standard ce se potrivește oricui.
Dacă urmează să permitem elevilor noștri să controleze ritmul procesului lor de învățare, vom juca un rol important în integrarea programelor de învățare în ritm propriu. Va trebui să lucrăm cu elevii noștri pentru a -și organiza programele de studiu astfel încât să fie
capabili să realizeze tot ceea ce doresc într -o perioadă de timp rezonabilă. Munca noastră
constă mai degrabă în organizarea situațiilor de învățare decât în a preda. Va trebui să oferim
îndrumare, să încurajăm și sprijinim învățarea, să monitorizăm progresul, să organizăm
accesul la resurse și să măsurăm performanța.
Deși elevii noștri pot munci individual, am văzut că ei pot de asemenea munc i cu alții,
caz în care avem responsabilitatea de a organiza cooperarea în situații de grup. Exact cum nu-
i vom lăsa pe elevi să se ocupe singuri de întreg procesul de învățare, va trebui să îndrumăm și monitorizăm munca lor în grup. În mod t radițional, ca profesori, am deținut într -o mare măsură controlul asupra
mediului predării și învățării. Am decis ce ar trebui să se întâmple și când și unde anume ar

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
114 trebui să aibă loc. Am controlat cine anume va munci împreună. Ca părinți, recunoaștem că
vine un timp când elevii noștri trebuie să -și asume responsabilitatea pentru acțiunile lor. Nu
este întotdeauna ușor pentru părinți să facă această schimbare. Ca profesori, avem un rol
similar de a considera în ultimă instanță elevul ca fiind respons abil pentru procesul său de
învățare, iar aceasta nu va fi în mod necesar ceva ușor de făcut. Dar trebuie să recunoaștem că este important pentru elevii noștri să treacă de la dependență la independență, și de la a fi controlați la a li se permite respons abilitatea.
3. Trecerea la invatarea centrata pe elev
Trecerea la mai multe abordări centrate pe elev are o bază teoretică justificată. Totuși, motivul major al adoptării ei a fost că duce la o învățare mai eficace și la formarea unor tineri capabili să -și ocupe locul ce li se cuvine în societate.
Un lucru important de ținut minte este că, dacă schimbarea urmează să fie corespunzătoare și durabilă, aceasta va avea loc treptat. Aceasta poate lua ceva timp, iar unele aspecte ale tr ecerii la învățarea centrată pe elev pot să nu fie convenabile mai târziu în
viitor. Aceasta nu este însă o scuză pentru a evita să facem primii pași acum.

Unele avantaje ale învățării centrate pe elev
Putem înțelege noile experiențe înăuntrul nostru, pur și simplu gândindu- ne la ele.
Dar putem de asemenea să ne formăm idei logice prin interacțiunea cu alții, în special cu
profesorii noștri. Socrate își învăța elevii punându- le întrebări și făcându -i să interacționeze
cu el prin justifica rea răspunsurilor lor.
Învățarea într -un ritm propriu ajută elevul să primească informații în porții pe care să
le poată mânui, și îi dă posibilitatea să proceseze aceste informații înainte de a fi obligat să examineze alte idei.
Prin înlocuir ea prelegerilor cu învățarea activă, integrarea învățării într -un ritm propriu și
organizarea unor situații de grup cooperante putem să ne sprijinim elevii pe măsură ce învață eficient.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
115
Herman Ebbinghaus (1850- 1909) a fost primul psiholog care a investigat sistematic
memoria. A ajuns la concluzia deprimantă pentru profesori că cea mai mare parte a
informației pe care noi și elevii noștri o primim se uită în decurs de o săptămână. Munca lui și a celor care au urma t au stabilit că repetiția și învățarea insistentă, adică practicarea
suplimentară a învățării pot ajuta reținerea, însă de asemenea că ne descurcăm mai bine cu informațiile ce ne par logice. Întrucât a fi manipulatori activi de cunoștințe înseamnă că ele vii
noștri sunt bine înzestrați pentru a dezvolta această logică, aceasta îi va ajuta de asemenea să poată reține informația.
Un elev va dori să investească mai mult efort la o disciplină pe care a ales s -o
studieze, și prin urmare faptul că e levul are alegerea subiectului sprijină de asemenea
reținerea informației, întrucât acesta simte că învățarea are un scop.
Amintirea se află în conexiune cu contextul, iar alegerea metodelor de învățare și de asemenea folosirea unor tehnici precum cercetar ea ajută elevii noștri să facă legătura între noile
cunoștințe și contexte. Când mai târziu se confruntă cu astfel de contexte în timpul muncii, abilitatea lor de a -și aminti va crește.
Am văzut că elevii pot să difere în privința felurilor î n care preferă să primească și să
mânuiască noile cunoștințe. Deși conceptul incluziunii în educație a fost conceput ca puternic legat de includerea elevilor cu ceea ce se recunoaște în general a fi cerințe educaționale Avantajele învățării
centrate pe elev Învățare mai
eficace Reținere și amintire
îmbunătățite

Motivație mai
puternică Incluziune
mai mare
O pregătire mai bună pentru
exercitarea unei profesii
Sprijină abilitățile pentru învățarea pe
parcursul întregii vieți Sprijină integrarea abilităților
cheie

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
116 speciale, trebuie să avem o viziune mai largă și să- l aplicăm la alte modalități în care elevii
noștri pot fi diferiți. Dacă includem elevii cu cerințe educaționale speciale, însă nu reușim să
satisfacem cerințele elevilor cu niveluri înalte de abilități, sau pe aceia care au preferințe specifice de a învăța, nu reușim să atingem obiectivul Departamentului englez pentru Educație
și Abilități al ‘realizării excelenței de către toți.’
Putem lăsa elevilor alegerea metodelor de învățare, și am văzut că aceasta poate contribui la motivație. Dacă lucrăm cu ei pentru a identifica metodele de învățare ce corespund abilităților și potențialului elevilor individuali, vom fi capabili să facem procesul de învățare mai inclusiv. Aceasta înseamnă firește că e posibil să avem nevoie de învăț are
diferențiată, astfel încât elevii individuali să poată studia în felul care li se potrivește.
Înlocuirea prelegerilor cu învățarea activă aduce o contribuție valoroasă la includerea
elevilor care urmează un tipar mai puțin academic, sau ca re au dificultăți de a se concentra.
Aceasta nu înseamnă că schimbarea este dezavantajantă pentru aceia care sunt academici și
pot să se concentreze. Prin învățarea activă, cei performanți pot fi provocați și li se pot oferi oportunități de a -și dezvolta gândirea.
Predarea tradițională a urmat în general un ritm ce convine unei categorii largi de elevi ‘medii’. Aceia cu potențial mai ridicat puteau deveni frustrați și plictisiți, în timp ce aceia prezentând dificultăți de a face față erau lăsați treptat din ce în ce mai în urmă. Rezultatul nu
a fost deloc unul inclusiv la nici unul din limitele intervalului.
Învățarea centrată pe elev presupune folosirea abordărilor ce sunt în directă legătură cu unele din abilitățile cheie necesare tinerilor care se pregătesc pentru muncă. Definițiile pe care le- am examinat includ interacțiunea cu alți elevi și lucrul atât în grupuri cât și individual.
Ambele pot contribui la dezvoltarea abilității cheie ‘lucrul în echipă.’ Însă aceste aspecte ale învățări i centrate pe elev oferă avantaje mai extinse în legătură cu abilitățile cheie. Lucrând în
grupuri, elevii își dezvoltă abilitățile de comunicare atât în contexte profesionale cât și în contexte sociale. Ei trebuie de asemenea să învețe să -și organizeze relațiile interpersonale.
Am observat că elevii devin manipulatori activi de cunoștințe, iar aceasta include obligația de a explora probleme. Rezolvarea de probleme și gândirea critică sunt niște abilități cheie importante, și prin folosirea acestor abordări în învățarea materialului tehnic,
elevii își vor dezvolta abilitatea de a le aplica într -un context profesional.
Plănuirea învățării în învățarea centrată pe elev are legătură cu abilitățile cheie referitoare la ‘pregătirea pentru practică ’, ‘Dezvoltarea personală pentru îmbunătățirea performanței’ și
‘Dezvoltarea carierei profesionale’.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
117 Utilizarea tehnologiei informației și comunicării apare adesea în învățarea centrată pe elev și
este de asemenea o abilitate cheie la toate nivelurile.
4. O mai bună pregătire pentru exercitarea unei profesii
Din ce în ce mai mult, angajații trebuie să lucreze mai degrabă folosindu- se de propria
inițiativă. Ca rezultat al unor structuri manageriale pe orizontală, și a apariției unor companii mai mici, aceștia nu se mai află sub aceeași strictă supraveghere. Aceleași calități sunt
dobândite de elevii care se bucură de o autonomie mai mare și pentru care responsabilitatea este o situație normală, și astfel aceștia sunt mai pregătiți să și -o asume la locul de muncă.
Chiar și într- un proces de producție pe scară mare e posibil să trebuiască să fie manipulatori
activi de cunoaștere, să cerceteze și să- și asume responsabilitatea de a explora probleme și
identifica soluții. În Marea Britanie, adoptar ea acestei abordări a dus la o mai mare eficiență a
producției, la mai puține blocaje mecanice și la o forță de muncă mai motivată. A fost necesar ca muncitorii să fie formați în legătură cu aceste tehnici, dar prin învățarea centrată pe elev își vor dezvolta aceste abilități înainte chiar de a fi angajați.
Am observat că interacțiunea cu alți elevi și necesitatea de a lucra atât în grupuri cât și individual sprijină dezvoltarea abilităților cheie ale lucrului în echipă – care sunt esențiale la
locul de m uncă. La aceasta putem adăuga interacțiunea cu profesorii, care le dă acestora
posibilitatea de a crea relații mature, aplicabile în raport cu viitorii lor manageri.
Învățarea în ritm propriu poate ajuta elevii să deprindă echilibrul optim între viteză, c alitatea
rezultatelor și durabilitatea muncii lor. Asumarea responsabilității pentru evaluarea învățării se află în legătură directă cu a fi capabil să evaluezi calitatea propriei performanțe la locul de muncă. În multe feluri, învățarea centrată pe elev oglindește situația pe care majoritatea tinerilor noștri o vor întâlni în viitor, iar aceștia vor trece de la circumstanțele în care profesorii îl consideră în ultimă instanță responsabil pe elev la una în care managerii lor îi vor considera responsabili.
Numeroase studii au demonstrat că experiențele anterioare ale elevilor noștri și nivelul lor de motivare au un impact semnificativ asupra rezultatelor acestora. Dacă examinăm mai atent ce anume au învățat deja, ce cred despre experiențele ant erioare în
procesul de învățare și ce îi motivează, avem o bază mai solidă pentru introducerea acelor abordări ale învățarii centrate pe elev care le corespund mai bine. Putem face ca procesul de învățare să fie mai relevant și eficient pentru ei.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
118 Profesorii au tendința de a prefera acele abordări ale procesului de predare -învățare
care au fost eficiente în cazul lor. Aceasta reprezintă o problemă în sine, pentru că probabil
nu suntem reprezentativi pentru majoritatea elevilor cărora le pre dăm. În general, ne -am
numărat printre elevii buni, iar experiența noastră de învățare a fost pozitivă. Dacă nu suntem atenți, putem ajunge în situația de a folosi metode de predare ce favorizează acei elevi asemănători nouă, pe când eram ca ei.
Dacă elevilor noștri li s -a predat numai pentru a fi capabili să își treacă examenele, probabil
aceasta va fi și limita interesului lor pentru învățare. Amintiți- vă de comentariile mele despre
posibilul efect negativ al școlii. Trebuie să încercăm să trezim inte resul pentru învățare. Dacă
reușim să aflăm cum, aceasta va avea efect asupra fiecărui elev. Îi vom putea încuraja să
învețe materia mai temeinic, iar acest lucru îi va ajuta atunci când vor începe să lucreze.
Putem utiliza chestionare pentru a analiza aspecte ca stilul de învățare, preferințele de
percepție și tipurile de abilități sau inteligența multiplă.
Cel puțin la fel de important este să vorbim cu elevii noștri și să -i determinăm să discute între
ei. Trebuie să facem acest lucru într -un mod str ucturat, care ne va oferi informații utile atunci
când planificăm procesul de învățare împreună cu elevii.
Înainte de a veni în instituția dumneavoastră de învățământ profesional și tehnic
(ÎPT), elevii și -au exprimat opțiunile privind calif icarea pe care doresc să o studieze. Cu toate
acestea, este posibil ca unii dintre ei să nu studieze ceea ce și -au ales. Într -o situație total
centrată pe elev, acest lucru nu se întâmplă, însă logistica și cerințele pieței muncii pot dezamăgi numeroși e levi. Acest lucru le influențează nivelul motivației și va trebui să le
acordați mai multă atenție, pentru a -i motiva să studieze. Discuțiile cu elevii dumneavoastră
vă vor ajuta să înțelegeți ce anume îi motivează, pentru că de aici porniți.
Chiar dacă elevii studiază prima opțiune, este puțin probabil să fie interesați în mod egal de toate informațiile cuprinse în standarde. Adesea, elevii din ÎPT sunt interesați de materiile practice, și mai puțin de cele teoretice. Deoarece în prezent standardele propun o abordare coerentă a conținuturilor care trebuie studiate pentru dobândirea unei calificări, este recomandabilă crearea unor legături între diferite unități.
Dacă elaborarea și aplicarea standardelor de pregătire profesi onală vor urma în
continuare exemplul practicii din UE, în viitor vor include probabil și elemente opționale. În cea mai mare parte a timpului, elevii vor studia cu toții aceleași materii și vor dobândi aceleași competențe. Cu toate acestea, vor exista ș i situații în care vor urma un set comun de unități
asociate, iar apoi vor studia mai aprofundat unele dintre aceste unități. Acest lucru este în mod special important în domenii cum este agricultura, unde există variații în funcție de

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
119 regiune, dar se apl ică și în alte domenii, în care pot exista angajatori care solicită o anumită
competență în mod special sau în care există oportunități limitate pentru persoanele cu o
specializare îngustă.
Această abordare poate fi sprijinită prin pregătire a unor materiale independente,
folosite individual sau de grupuri restrânse de elevi, sub îndrumarea profesorului. Este vorba despre materiale care oferă acele informații necesare pentru a asigura dobândirea competențelor de bază, dar permit și exprimarea propriei individualități, ajutând astfel elevii
să aleagă materialele și dându -le posibilitatea să își asume răspunderea pentru ceea ce învață.
Deși este limitat ca sferă, curriculumul elaborat la nivel local poate fi folosit ca o oportunit ate pentru elevi de a influența conținuturile pe care le învață. Elevii pot fi invitați să
propună subiecte, iar elevii din anii terminali se pot asocia cu agenții economici și
organizațiile locale pentru a elabora propuneri. Aceștia îi pot ajuta pe elevi să își dezvolte
abilități cheie cum sunt comunicarea sau lucrul în echipă.
O altă posibilitate de a facilita alegerea unui număr restrâns de elevi este reprezentată de
materialele elaborate pentru învățarea la distanță. Este posibil să fie necesară mo dificarea
standardelor, astfel încât să permită includerea acestor materiale între cele folosite pentru studiu. Puteți sprijini învățarea centrată pe elev propunând subiecte pentru materialele de învățare independente. Elevii vor avea în continuare nevoi e de sprijin și facilități pentru
dezvoltarea competențelor practice, fie în cadrul școlii fie la un agent economic, însă pot dobândi cunoștințele teoretice necesare acestor abilități practice studiind individual, fără profesori.
Faptul că li se permite elevilor să aleagă ceea ce studiază nu înseamnă că pot alege orice. Aceștia se pregătesc pentru o carieră profesională, iar alegerea lor ar trebui să țină cont și de oportunitățile de angajare. Unii dintre ei, mai ales aceia care studiază pent ru a lucra într-
o întreprindere familială, vor ști exact ce competențe doresc să dobândească. Alții pot avea nevoie de mai multă îndrumare, prin intermediul discuțiilor.
În învățământul profesional și tehnic învățarea ar trebui să aibă un scop clar. Acesta este exprimat prin competențele pe care elevii trebuie să le dobândească. Într -o abordare
centrată pe elev este necesar să stabilim clar cu elevii noștri ce competențe vor dobândi. O evidență a competențelor convenite și a progreselor făc ute în dobândirea acestora este foarte
utilă pentru a ne asigura că sunt menținute direcția și avântul în procesul de învățare.
Acest lucru le va stabili obiective clare și, atunci când își dau seama de legătura dintre competențe și viitoarea lor activit ate profesională, motivația lor va crește.
Organizarea timpului necesar pentru învățare și evaluarea elevilor

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
120 Din moment ce fiecare elev este unic, capacitatea lor de a învăța diverse materiale și
ritmul în care le pot învăța diferă. Într -o abordare centrată pe elev a curriculumului bazat pe
competențe vom modifica ritmul de studiu pentru a corespunde fiecărui elev și îi vom evalua atunci când ei consideră că sunt pregătiți.
Un sistem de învățământ cu un program rigid ridică probleme pentru i ntroducerea învățării
centrate pe elev. Trebuie să vedem care sunt oportunitățile existente în sistemul actual și să le folosim la maximum. În cele din urmă, s -ar putea să trebuiască să obținem un sistem mai
flexibil.
Unii dintre elevii poate au dobândit deja o parte din competențele necesare lucrând, de exemplu într -o întreprindere familială, încă înainte să înceapă cursurile. Dacă îi obligam
să “învețe” ceea ce știu deja, probabil se vor plictisi, iar acest lucru poate să le reducă
motivaț ia și să îi determine să abandoneze școala. Alți elevi pot fi capabili să lucreze mult
mai repede decât un elev mediu, astfel încât să își finalizeze studiile și să fie evaluați mai
devreme.
Dacă elevii sunt evaluați din timp și obțin compe tențele, va trebui să vedem cum ar
trebui să continue dezvoltarea lor din punct de vedere educațional.
Alți elevi se pot prezenta la evaluare, însă nu corespund criteriilor. “Eșecul” lor poate fi folosit ca o oportunitate de a -i ajuta să stabilească de ce au nevoie pentru a reuși atunci când
se prezintă din nou la evaluare. De asemenea, ar trebui să folosim aceste situații ca sursă de informații privind eficacitatea sistemului dumneavoastră de predare și, eventual, necesitatea de a proceda la modificări sau adăugiri.
Această oportunitate oferită elevului de a stabili singur când se simte pregătit pentru evaluare constituie baza evaluării la cerere. Ideea că pentru unii elevi data prestabilită pentru evaluare poate fi prea devreme, iar pentr u alții prea târziu este în totală contradicție cu
abordările tradiționale. Cu toate acestea, pentru a evita crearea unui sentiment al eșecului la elevi, ar trebui să identificam anumite mecanisme de negociere a momentului în care permiteți unui elev să f ie evaluat.
Evaluarea la cerere rezolvă și problema elevilor care nu își pot demonstra competența într-un moment prestabilit din motive care nu au legătură cu competența evaluată. Un elev cu
piciorul fracturat sau bolnav sau care suferă în urma pierderii unei persoane apropiate nu trebuie penalizat pentru că nu se poate prezenta corespunzător la evaluare în ziua și la ora respectivă.
Procesul de învățare și evaluarea elevilor etichetați ca având cerințe educaționale speciale ar trebui, de asemenea, tratate în mod flexibil. S -ar putea să nu aibă nevoie de timpul

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
121 suplimentar acordat în mod normal și, la fel ca și celorlalți elevi, ar trebui să li se permită să
lucreze într- un ritm care le este adecvat.
5. Aplicarea învățării centrate pe elev
Activitate practică realizat ă în cadrul firmei de exercițiu
Pentru a pregăti elevii pentru piața muncii, dar și pentru o formare profesională continuă, este nevoie de un sistem flexibil adaptat diferitelor competențe necesare pe ntru
angajare.
Firma de exercițiu este un concept didactic ce se sprijină pe învățarea pe baza instruirii practice. Este simularea unei firme reale ce poate fi realizată prin implicarea directă a unui profesor coordonator și a unei clase.
Scopul și sarc inile educaționale ale unei firme de exercițiu se realizează prin:
• a se juca de- a procesele de lucru dintr -o companie;
• a forma o conexiune imediată între teorie și practică;
• a practica aplicarea cunoștințelor în diferite segmente de activitate;
• cooperarea dintre elevi;
• a acționa în situații neobișnuite;
• a lucra într -un centru antreprenorial – ce simulează un birou contemporan.
Scopul firmei de exercițiu este ca elevii să poată dobândi competențele cheie ce le vor permite să se realizeze cu succes în viața r eală.
Competențe cheie:
• lucrul în echipă;
• capacitatea de a conduce;
• lucrul independent;
• asumarea responsabilității pentru decizii și acțiuni;
• strângerea și procesarea independentă a informațiilor;
• gândire creatoare;
• folosirea cunoștințelor teor etice în practică;
• precizie,
• perseverență;
• organizarea locului de muncă.
Elevii din clasa a XI -a sunt împărțiți în grupuri de câte 15. Ei decid ce firmă vreau sau preiau
una dintr -o clasă din ultimul an.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
122 Resursele necesare:
o încăpere cu 20- 25 locuri unde să se lucreze, mobilier și echipament – birouri plasate în
grupuri de 5/6 (câte un grup pentru fiecare department); o poștă; 5/6 computere; imprimantă;
xerox; telefon; fax; flip -chart; afișier; tablă;
consumabile;
software de specialitate;
o firmă mamă – o firmă reală pentru a strânge informații;
Activitățile elevilor:
• selectarea domeniului de activitate al firmei de exercițiu;
• elaborarea documentelor de constituire a firmei de exercițiu;
• împărțirea în departamente;
• încheier ea contractelor de muncă și deciderea sarcinilor incluse;
• realizarea unor activități tipice fiecărui department (de ex., planificarea ofertei de
bunuri, contabilitate primară, alcătuirea unor materiale promoționale, planificarea
activităților și strategii lor);
• păstrarea unui contact regulat cu firma mamă;
• realizarea unor tranzacții cu furnizorii și cu clienții (ai firmei de exercițiu din școală sau din alte școli) prin internet sau direct, prin participarea la târguri de firme de exercițiu.
Activitățile profesorului:
• moderator activ, precum și co- participant;
• organizator, consultant și dirijor;
• conducător – dar numai indirect;
• stimularea activității personalului;
• încurajarea auto -organizării, a inițiativei și a auto -evaluării elevilor;
• rol de consultan t și instructor; ca o abordare democratică;
• sfaturi, îmbunătățirea microclimatului, rezolvarea unor situații conflictuale .
• Evaluare:
• proiecte realizate în grup;
• consemnări pe baza fișei de evaluare făcute atâ t de profesor cât și de elevi.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
123 6. Predarea interactivă centrată pe elev
Predarea tradițională în sensul în care profesorul ține o prelegere, face o demonstrație,
iar rolul elevilor este acela de a urmări, nu produce învățare decât în foarte mică măsură.
Este insuficient pentru învățare dacă în ti mpul orei elevii doar ascultă explicațiile
profesorului și văd o demonstrație făcută de profesor. Cauza acestui fenomen, ține de însuși funcționarea creierului. Creierul nu funcționează ca un DVD sau casetofon. Creierul nu este un simplu receptor de inform ație.
Creierul funcționează asemenea unui computer, acesta din urmă a fost proiectat și
creat după modelul de funcționare al creierului. Pentru ca un computer să înceapă să funcționeze trebuie să apăsăm butonul de pornire. În cazul în care învățătoarea e ste „pasivă”,
butonul „pornire” al creierului nostru este activat. Unui computer îi este necesar pentru a fi în stare de funcționare de un soft adecvat pentru a interpreta datele introduse și creierul nostru are nevoie să facă unele conexiuni cu ideile anc oră deja cunoscute. Când învățarea este
„pasivă”, creierul nu face aceste legături. Un computer nu reține informația procesată decât dacă acționăm butonul „salvare”. Creierul nostru trebuie să testeze informația sau să o explice altcuiva pentru a o stoca.
Profesorii își inundă elevii cu propriile lor gânduri profunde și bine organizate.
Profesorii recurg prea des la explicații și demonstrații de genul „hai -sa-ți-arăt-cum”. Desigur
că, prezentarea poate face o impresie imediată asupra creierului, dar în ab sența unei memorii
excepționale, elevii nu pot reține prea mult pentru perioada următoare. Un profesor, oricât de strălucit orator ar fi, nu se poate substitui creierelor elevilor și deci nu poate face activitatea care se desfășoară individual în mintea fi ecăruia.
Elevii înșiși trebuie să organizeze ceea ce au auzit și văzut într -un tot ordonat și plin
de semnificații. Dacă elevilor nu li se oferă ocazia discuției, a investigației, a acțiunii și eventual a predării, învățarea nu are loc. Învățarea presupune înțelegerea, iar aceasta înseamnă mai mult decât cunoașterea faptelor.
Elevii construiesc cunoașterea pe baza a ceea ce deja cunosc sau cred.
Elevii formulează noile cunoștințe prin modificarea și raționarea conceptelor lor curente și prin adăugarea de noi concepte la ceea ce cunosc deja.
Învățarea este mediată de mediul social în care elevii interacționează unii cu alții.
Învățarea eficientă necesită preluarea de către elevi a controlului asupra propriei învățări.
Transferul, respectiv capacitatea de a aplica cunoștințe în situații noi este afectat de gradul în care elevii învață pentru înțelegere și învață cu înțelegere.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
124 Fără îndoială, este adevărat că acela care învață trebuie să- și construiască cunoașterea
prin intermediul propriei înțeleg eri și că nimeni nu poate face acest lucru în locul său. Dar nu
este mai puțin adevărat că această construcție personală este favorizată de interacțiunea cu
alții care la rândul lor învață. Dacă elevii își construiesc cunoașterea proprie ei nu o fac singur i. Să nu uităm că omul este fundamental social. Adevărata învățare este aceea care
permite transferul achizițiilor în contexte noi. Este nu doar simplu activă, individual activă ci interactivă. Reciprocitatea este un stimulent al învățării, când acțiunea c omună este necesară,
când reciprocitatea este activată în cadrul unui grup în vederea obținerii unui rezultat, atunci par să existe procese care stimulează învățarea individuală și care conduc pe fiecare la o competență cerută de constituirea grupului.
Gruparea și sarcinile în care membrii grupului depind unul de celălalt pentru
realizarea rezultatului urmărit arată că:
elevii se implică mai mult în învățare decât în abordările frontale sau individuale.
elevii odată implicați își manifestă dorința de a împărtăși celorlalți ceea ce experimentează, iar
aceasta conduce la noi conexiuni în sprijinul înțelegerii.
elevii acced la înțelegerea profundă atunci când au oportunități de a explica și chiar preda
celorlalți colegi ceea ce au învățat.
Iată câteva modalități pentru a forma rapid grupuri:
cărți de joc
Dacă doriți să formați grupuri de 4 membrii, folosirea cărților de joc este foarte utilă. Veți folosi atâtea grupuri de cărți câte grupuri vreți să formați. Dacă urmează să lucraț i cu 7 grupe
de exemplu, amestecați așii, popii, valeții, damele, decarii, nouarii, optarii. Elevii urmează să tragă fiecare cate o carte și să se grupeze apoi la masa de lucru marcată în prealabil cu una din cele 7 cărți. Se vor forma astfel: grupul decar ilor, popilor, valeților etc.
cartoane cu numere
Hotărâți numărul de grupuri și numărul de membri al fiecăruia. Scrieți numerele corespunzătoare numărului de grupe pe tot atâtea cartoane câți membrii doriți să fie în fiecare grup. Amestecați cartoanele num erotate și cereți elevilor să tragă câte unul. Vor afla astfel
numărul grupului din care fac parte. De exemplu doriți să formați 6 grupuri de câte 5 membrii. Faceți 30 de cartoane, câte 5 din fiecare din numerele de la 1 la 6. Plasați câte un număr de la 1 la 6 pe cele 6 mese de lucru unde elevii se vor regrupa în funcție de cartonul tras.
cartonașe cu diferite simboluri

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
125 Procurați jocuri puzzle pentru copii mici (4 -6 piese). Folosiți câte un puzzle pentru fiecare
grup. Amestecați fragmentele de imagine și c ereți copiilor să recompună pozele. Se constituie
astfel grupele.
aniversarea
Puteți grupa elevii în funcție de lunile în care s -au născut. Această distribuție este inegală și
trebuie luată decizia a modului de grupare a lunilor în funcție de numărul copii lor (de
exemplu – un grup al celor născuți în ianuarie și februarie, un grup al celor născuți în martie).
materiale de lucru
Puteți grupa elevii în funcție de materialele pe care le distribuiți. Acestea pot avea marcaje de
papetărie de tipul:
fișe de lucru prinse cu clame de diferite culori;
fișe de lucru pe hârtii/cartoane de diferite culori;
etichete cu diferite simboluri etc.
În acest mod, elevii se grupează odată cu distribuirea materialelor de lucru în funcție de marcajele pe care acestea le conțin. Este de remarcat faptul că toate ideile de mai sus se aplică la gruparea aleatorie a elevilor. În funcție de nevoile elevilor și de obiectivele avute în vedere, gruparea se poate face și după criterii de diferențiere (stil de învățare, tip de in teligență).
Pentru gruparea optimă a elevilor este deosebit de util un mobilier modular. Aranjarea meselor se va face în funcție de nevoile de interacțiune anticipate de profesor și, evident de spațiul avut la dispoziție.
În școala centrată pe elev, profes orul capătă la prima vedere o „oarecare paloare”, este
evanescent, căci, elevul este miezul problemei. Cadrul didactic exercită roluri cu mult mai nuanțate decât înainte. Succesul la clasă depinde de competențele profesorului de a crea oportunitățile optim e de învățare pentru fiecare elev. Profesorul acționează mereu, dar adecvat
și adaptat nevoilor grupului.
În rândurile următoare voi face un inventar metodologic interactiv:
Prelegerea este fără îndoială cea mai frecventă alegere într- o abordare didactică
tradițională. În acest sens este tipică imaginea profesorului la catedră care vorbește elevilor care stau cuminți în bancă. Cu puțină „sare și piper” prelegerea poate fi recondiționată și introdusă într -un demers
didactic modern, centrat pe achizițiile elevului. Din această perspectivă, dascălul trebuie să se preocupe de:
• stimularea interesului elevilor prin:

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
126 • intrarea în prelegere prin intermediul unei poante, povești, imagini captivante și în
deplină relație cu ceea ce urmează să fie predat prin intermediul prelegerii;
• prezentarea unei probleme pe care se focalizează prezentarea;
• lansarea unei întrebări incitante.
• aprofundarea înțelegerii elevilor prin:
• folosirea de exemple și analogii pe parcursul prezentării;
• dublarea verbalului cu alte coduri – oferirea de imagini grafice și alte materiale
ilustrative; folosirea limbajului corporal.
• implicarea elevilor pe parcursul prelegerii prin întreruperea prelegerii:
• pentru a incita elevii la a oferii exemple, analogii, experiențe personale ;
• pentru a da răspunsuri la diferite întrebări;
• pentru a efectua o sarcină scurtă care clarifică diverse poziții enunțate.
• evitarea unui punct final la final!
• încheierea prelegerii prin intermediul unei probleme/aplicație care urmează să fie
rezolvate de elevi;
• solicitarea elevilor pentru a rezuma cele prezentate sau pentru a concluziona.
Brainstorming sau asaltul de idei reprezintă formularea a cât mai multor idei – oricât
de fanteziste ar putea părea acestea – ca răspuns la o situație enunțat ă, după principiul
„cantitatea generează calitatea”.
O asemenea activitate presupune o serie de avantaje:
• Implicarea activă a tuturor participanților.
• Dezvoltarea capacității de a trăi anumite situații, de a le analiza, de a lua decizii privind alegerea so luției optime.
• Exprimarea personalității.
• Eliberarea prejudecății.
• Exersarea creativității și a unor atitudini deschise la nivelul grupului.
• Dezvoltarea relațiilor interpersonale, prin valorizarea ideilor fiecăruia.
Pentru derularea optimă a unui brainstor ming se pot parcurge următoarele etape:
• Alegerea temei și a sarcinii de lucru.
• Solicitarea exprimării într- un mod cât mai rapid, în fraze scurte și concrete, fără
cenzură, a tuturor ideilor.
• Nimeni nu are voie să facă observații negative:
• Înregistrarea tuturor ideilor în scris pe tablă.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
127 • Anunțarea unei pauze pentru așezarea ideilor (de la 15 minute la o zi).
• Reluarea ideilor emise pe rând și gruparea lor pe categorii, simboluri, cuvinte cheie,
imagini care reprezintă diferite criterii.
• Analiza critică, evalu area, argumentarea, contraargumentarea ideilor emise anterior, la
nivelul clasei sau al unor grupuri mai mici.
• Selectarea ideilor originale sau a celor mai apropiate de soluții fezabile pentru problema supusă atenției. În această etapă se discută liber, sp ontan, riscurile și
contraindicațiile care apar.
• Afișarea ideilor rezultate în forme cât mai variate și originale: cuvinte, propoziții, colaje, imagini, desene, cântece, joc de rol etc.
• Știu/vreau să știu/am învățat
• Cu grupuri mici sau cu întreaga clasă, s e trece în revistă ceea ce elevii știu deja despre
o anumită temă și apoi se formulează întrebări la care se așteaptă găsirea răspunsului
în lecție.
Pentru a folosi această metodă putem parcurge următoarele etape:
• Elevii formează perechi și fac o listă cu tot ceea ce știu despre tema ce urmează a fi
discutată. În acest timp construiți pe tablă un tabel cu următoarele coloane: știu/vreau să știu/am învățat.
• Cerem apoi câtorva perechi să spună celorlalți ce au scris pe liste și notați lucrurile cu
care toată lumea este de acord în coloana din stânga.
• În continuare ii ajutam pe elevi să formuleze întrebări despre lucrurile de care nu sunt
siguri. Aceste întrebări pot apărea în urma dezacordului privind unele detalii sau pot fi produse de curiozitatea elevilor. Notați aceste întrebări în coloana din mijloc.
• Cerem apoi elevilor să citească textul.
• După lectura textului, revenim asupra întrebărilor pe care le -am formulat înainte de a
citi textul și pe care le -am trecut în coloana „vreau să știu”. Vedem la care într ebări s –
au găsit răspunsuri în text și trecem aceste răspunsuri în coloana „am învățat”. În continuare, întrebam pe elevi ce alte informații au găsit în text, în legătură cu care nu au pus întrebări la început.
Mozaicul presupune următoarele e tape:
• Împărțirea clasei în grupuri eterogene de 4 elevi, fiecare dintre aceștia primind câte o fișă de învățare numerotată de la 1 la 4. Fișele cuprind părți ale unei unități de cunoaștere.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
128 • Prezentarea succintă a subiectului tratat.
• Explicarea sarcinii care constă în înțelegerea întregii unități de cunoaștere.
• Regruparea elevilor, în funcție de numărul fișei primite, în grupuri de experți: toți
elevii care au numărul 1 vor forma un grup s.a.m.d..
• Învățarea prin cooperare a secțiunii care a revenit grupului din unitatea de cunoaștere
desemnată pentru oră: elevii citesc, discută, încearcă să înțeleagă cât mai bine,
hotărăsc modul în care pot preda ceea ce au înțeles colegilor din grupul lor original.
• Revenirea în grupul inițial și predarea secțiunii pregătite celorlalți membrii.
• Trecerea în revistă a unității de cunoaștere prin prezentare orală cu toată clasa.
Jurnalul cu dublă intrare este o metodă prin care cititorii stabilesc o legătură strânsă
între text și propria lor curiozitate și experiență . Acest jurnal este deosebit de util în situații în
care elevii au de citit texte mai lungi, în afara clasei. Elevii trebuie să împartă o pagină în două, trăgând pe mijloc o linie verticală. În partea stângă li se cere să noteze un pasaj dintr -un
text care i-a impresionat. În partea dreaptă li se va cere să comenteze acel pasaj. După ce
elevii au realizat lectura textului jurnalul poate fi util in faza de reflecție.
SINELG (Sistemul Interactiv de Notare pentru Eficientizarea Lecturii și Gândiri i)
Ca metodă este tipică pentru etapa de realizare a sensului (învățare, comprehensiune). Cunoștințele anterioare ale elevilor evidențiate prin activități specifice de evocare se folosesc ca bază de plecare pentru lectură.
Presupune următoarele etape:
• În timpul lecturii elevii marchează în text, cunoștințele confirmate de text, cunoștințele
infirmate, cunoștințele noi, cunoștințele incerte.
• După lectură informațiile se trec într -un tabel.
• Informațiile obținute individual se discută în grup, apoi se comunică de către grupuri
profesorului care le centralizează într -un tabel la tablă.
Cubul
Metoda presupune explorarea unui subiect din mai multe perspective. Sunt recomandate următoarele etape:
• Realizarea unui cub pe ale cărui fețe sunt scrise cuvint ele: descrie, compară,
analizează, asociază, aplică, argumentează.
• Anunțarea temei.
• Împărțirea clasei în 6 grupe, fiecare dintre ele examinând o temă de pe fețele cubului.
• Descrie: culorile, formele, mărimile etc.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
129 • Compară: ce este asemănător, ce este difer it.
• Analizează: spune din ce este făcut.
• Asociază: la ce te îndeamnă să te gândești?
• Aplică: la ce poate fi folosită?
• Argumentează: pro sau contra și enumeră o serie de motive care vin în sprijinul
afirmației tale.
• Redactarea finală și împărtășirea ei celo rlalte grupe.
• Afișarea formei finale pe tablă.
Bulgărele de zăpadă
Această metodă presupune focalizarea elementelor asupra celor esențiale. Se recomandă
următoarele etape:
• Împărțirea grupului în echipe de 7- 8 persoane.
• Enunțarea temei.
• Ierarhiz area ideilor.
Discuția
Discuția constă într -un schimb organizat de informații și idei. Ea are următoarele avantaje:
• Crearea unei atmosfere de deschidere.
• Facilitarea intercomunicării și a acceptării punctelor de vedere diferite.
• Conștientizare a complexității situațiilor în aparență simple.
• Optimizarea relațiilor profesor- elev.
• Realizarea unui climat democratic la nivelul clasei.
• Exersarea abilităților de ascultare activă și de respectare a regulilor de dialog.
Eseul de 5 minute
Este o modalitate eficientă de a încheia ora, îi ajută pe elevi să -și adune ideile legate de lecție,
dă profesorului o idee mai clară despre ceea ce s -a întâmplat în acea oră.
Acest eseu cere elevilor: să scrie un lucru pe care l -au învățat din lecția respec tivă și să
formuleze o întrebare pe care o mai au în legătură cu aceasta.
Profesorul strânge eseurile și le folosește pentru planificarea lecției următoare.
Ciorchinele
• Este o metodă de brainstorming neliniară care stimulează găsirea conexiunilor dintre
idei, presupune următoarele etape:
• Se scrie un cuvânt sau temă care urmează a fi cercetat în mijlocul tablei.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
130 • Se notează toate ideile care vin în minte în legătură cu tema respectivă în jurul
acestuia, trăgându -se linii între acestea și cuvântu l inițial.
• Pe măsură ce se scriu cuvinte se trag linii între toate ideile care par a fi conectate.
• Activitatea se oprește când se epuizează toate ideile.
Turul galeriei
• Presupune evaluarea interactivă și formativă a produselor realizate de grupul de elevi.
• În grupuri de 3 sau 4, elevii lucrează întâi la o problemă care se poate finaliza într -o
diagramă.
• Produsele sunt expuse pe pereții clasei.
• La semnalul profesorului, grupurile se rotesc prin clasă, pentru a examina și a discuta fiecare produs.
• După turul galeriei, grupurile își reexaminează propriile produse prin comparație cu celelalte.
7. Proiectarea didactica
Procesul de învățământ cuprinde un ansamblu de acțiuni, dintre care esențiale sunt:
– proiectarea, în care, pornind de la o analiză diagnostică, se prefigurează modalitățile de
desfășurare și de evaluare a activităților instructiv -educative și, în final, se elaborează proiecte
pedagogice; realizare efectivă, în care se transpune în practică proiectul pedagogic considerat
cel mai eficient; evaluarea performanțelor elevilor și a activității instructiv -educative în
ansamblu; informațiile astfel obținute servesc drept punct de plecare pentru activitățile ulterioare.
În acest context, proiectarea didactică poate fi definită drept un demers de anticipare a
modului în care se va desfășura activitatea instructiv- educativă într -o anumită perioadă de
timp.

Etapele proiectarii didactice

Demersul de anticpare a desfășurării activității instructiv -educative implică următoarele etape:
– stabilirea obiectivelor activității instructiv -educative. Obiectivele sunt rezultatele așteptate la
sfârșitul unei activități de învățare și sunt exprimate în termeni de achiziții în plan comportamental;
– alegerea conținuturilor activității instructiv -educative. Conținuturile sunt selectați în funcție
de obiectivele propuse și sunt organizate, structurate după cerințele didactice;

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
131 – precizarea căilor și mijloacelor de realizare a obiectivelor, ceea ce implică alegerea
metodelor și mijloacelor de învățământ, elaborarea suporturilor materiale, construirea
situațiilor de învățare ș.a.;
– elaborarea modalităților de evaluare, prin stabilirea criteriilor și tehnicilor de evaluare și
construire a instrumentelor de evaluare.
În funcție de perioada de timp luată în considerare, proiectarea pedagogică poate fi: globală
sau eșalonată.
Proientarea pedagogică globală: este realizată pe o perioadă mai mare de timp (ciclu de învățământ). Se finalizează cu elaborarea planurilor de învățământ și a programelor școlare.
Proiectarea pedagogiică eșalonată: vizează perioade de timp mai restrânse (an școlar,
semestru, capitol, lecție). Este realizată de cadrele didactice și se concretizează în planificări
și proiecte didactice
Proiectarea activității anuale
Proiecta rea activității anuale la nivelul unei discipline școlare presupune:
– analiza planului de învățământ și a programei școlare;
– stabilirea obiectivelor de referință/a competențelor generale urmărite prin predarea
disciplinei respective;
– cunoașterea parti cularităților populației școlare cărora li se adresează;
– structurarea conținutului disciplinei pe arii de conținut / capitole și stabilirea relațiilor dintre
acestea;
– repartizarea numărului de ore pentru fiecare capitol cât și pentru activitățile de re capitulare
și evaluare.
Proiectarea activității anuale se finalizează cu elaborarea planificării anuale.
În tabelul următor este prezentată structura orientativă a planificării anuale .
Nr.crt. Obiective
de referință/competențe
specifice Capitolul / unitate a de
învățare Număr
ore Perioada Observații

Proiectarea activității semestriale
Proiectarea activității semestriale are ca punct de plecare proiectarea anuală și
presupune: studierea programei școlare și a manualelor; analiza amănunțit ă a conținutului
fiecărui capitol, identificarea unităților de informații, ordonarea și ierarhizarea acestora;
eșalonarea conținutului pe parcursul semestrului până la stabilirea subiectului fiecărei lecții;
prefigurarea strategiilor didactice corespunzăto are fiecărei arii de conținut; corelarea
necesarului de mijloace de învățământ cu resursele materiale existente în școală; identificarea

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
132 mijloacelor de învățământ ce vor fi procurate / elaborate de cadrul didactic; stabilirea
metodelor de evaluare pentru f iecare capitol. Proiectarea activității semestriale se finalizează
cu elaborarea planificării semestriale .
În tabelul următor este prezentată structura orientativă a planificării semestriale .
Nr.c
rt. Obiective de
referință/ comp
etențe specifi ce Capi –
tolul/ uni-
tatea de
învățare Nr.
ore Subiec
tul lecției Dat
a Metode
învă-
țământ Mijloace
de
învățământ Evalu
are
Observ
ații

Proiectarea unității de învățare
Unitatea de învățare prezintă următoarele caracteristici : corespunde unei uni tăți
tematice (un capitol sau un subcapitol); contribuie la atingerea unor obiective de referință / competențe specifice; se desfășoară sistematic pe parcursul unui interval de timp delimitat (de obicei mai multe ore); necesită în final o activitate de eva luare.
Proiectarea unității de învățare presupune : precizarea obiectivelor de referință/competențelor
specifice; selectarea conținuturilor; analiza resurselor (metode de predare -învățare; mijloace
de învățământ; forme de organizare a activității elevilor; locul desfășurării; timpul); stabilirea instrumentelor de evaluare.
Proiectarea unității de învățare poate avea următoarea structură orientativă:
OR/C
S Capito lul.
Tema Subcapi t
olul
Resurse Evaluare Obs.
Meto de Mijloace de
învățământ Forme de organiz -re a
activității elevilor Timp

PROIECTAREA ACTIVITĂȚII DIDACTICE
(PROIECTAREA LECȚIEI)
Proiectarea unei lecții implică următoarele demersuri de bază: formularea obiectivelor; identificarea resurselor; stabilirea strategiilor didac tice; construi rea
instrumentelor de evaluare.
Formularea obiectivelor activității didactice (lecției)
Deoarece obiectivele prevăzute de programa școlară nu se pot realiza într -o singură
activitate didactică, este necesară formularea unor final ități concrete care să indice rezultatele
ce se pot atinge la sfârșitul unei activități didactice date. Acestea reprezintă obiectivele operaționale ale lecției.
Obiectivele operaționale sunt rezultate anticipate ale activității de învățare car e
prezintă următoarele caracteristici: exprimă în termeni de comportamente observabile și pe cât

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
133 posibil măsurabile, modificările apărute la elev, în plan cognitiv, afectiv și psihomotor, la
sfârșitul unei situații de învățare; reprezintă puncte de referință pentru organizarea, reglarea și evaluarea activității de predare- învățare.
În formularea obiectivelor operaționale ale activității didactice sunt luați în considerare următorii parametri (procedura lui Mager) : comportamentul final al elevul ui,
exprimat printr- un verb de acțiune (a identifica, a explica, a demonstra, a analiza, a trasa, a
executa); condițiile de manifestare a comportamentului (prezența sau absența unor resurse materiale etc.); criteriul de reușită, exprimat de obicei în terme nii performanței minime
admise. Acest parametru este important în elaborarea instrumentelor de evaluare.
În tabelul de pe pagina următoare sunt prezentate exemple de obiective operaționale formulate
după procedura de operaționalizare a lui Mager .

Cod/
Tip Comportamentul
final
(ce se cere)
Condițiile
de realizare a comporta –
mentului
(ce se oferă) Criterii de reușită
CR
(ce se acceptă)
O1
Cog-
nitiv Elevul să calculeze
dimensiunea dese-
nului Se oferă formula și notațiile
pentru a -plicarea acesteia Rezolvarea corectă
integrală.
O2
Cog-
nitiv Elevul să prezinte
dimensiunile a și b ale diferitelor
formate Se oferă diverse ti -puri de
formate și dimensiunile pen-tru acestea. Identificarea a cel puțin
90% din di -mensiunile a și
b ale diferitelor for- mate
O3
Cog-
nitiv Elevul să enumere
elementele grafice ale formatelor Se oferă o serie de elementele
grafice ale formatelor si un desen Enumerarea a cel puțin 3
din ele -mentele grafice ale
formatelor

O4.4.
Cog-
nitiv Elevul să prezinte
etapele de execu –
tare a schiței Se oferă o piesă și o serie de
etape de executare a schiței Identificarea eta -pelor de
executare a schiței în trei
mi-nute
Greșeli de formulare a obiectivelor operaționale :
– prin raportare la activitatea profesorului: pentru că ele indică schimbări în com portamentul
elevilor (ex.: să explic elevilor modul de utilizare al aparatului);
– cu ajutorul unor verbe generale (a cunoaște, a ști, a înțelege): pentru că ele nu denumesc
comportamente observabile (ex.: elevul să cunoască definiția puterii active);
– cu referire la mai multe operații: pentru că ar fi dificil de evaluat (ex.: elevul să recunoască și
să clasifice aparatele de măsură).
– în număr prea mare: pentru că nu ar putea fi atinse într -o singură lecție.
Pe lângă obiectivele operaționale, lecția are un obiectiv fundamental: scopul lecției. Acesta
exprimă intenția cadrului didactic de a obține modificări în comportamentul elevilor; indică

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
134 acele capacități umane ce vor fi învățate în lecție (însușirea unui concept, formarea unei
deprinderi etc.); consti tuie criteriul de bază pentru stabilirea tipului de lecție.
Identificarea resurselor activității didactice (lecției)
În acest scop sunt luate în considerare: 1) resursele umane: a) particularitățile elevilor: nivel de pregătire, ritm de învățare, stil de învățare, interese, înclinații, trebuințe. b)competențele cadrului didactic: pregătire științifică, stil de predare etc.; 2) resursele materiale:
a) conținutul: selectarea și analiza riguroasă a informației, alegerea exemplelor, aplicațiilor, temelor etc; b) mijloacele de învățământ: stabilirea complexului multimedia pentru lecții,
confecționarea de noi mijloace etc.; c) locul desfășurării lecției: clasă, cabinet, laborator, atelier; d) timpul alocat lecției.
Stabilirea strategiilor didactice
Strategia dida ctică desemnează un anumit mod de a concepe activitatea de predare și învățare,
combinând metodele, mijloacele de învățământ și formele de organizare a activității elevilor în vederea atingerii obiectivelor urmărite.
După Ioan Cerghit , strategiile didacti ce se pot clasifica:
1. în funcție de caracterul determinant al învățării: a) strategii prescrise, bazate pe dirijarea riguroasă a învățării: imitative (imitarea modelelor); explicativ -reproductive (elevii ascultă și
reproduc ce au învățat); demonstrative; algoritmice (învățarea dirijată pas cu pas); b) strategii
neprescrise, de învățare prin efort propriu, prin activitate independentă: euristice, bazate pe descoperire; învățarea problematizată; experimentare, cercetare; creative; c) mixte (euristice–algori tmice);
2. în funcție de logica gândirii: a) strategii inductive: de trecere de la particular, concret la general, abstract ( de la exemple la teorie); b) strategii deductive: de trecere de la general la particular, de la teorie la fapte concrete; c) mixte ( inductive –deductive).
Alegerea strategiilor se face în funcție de: obiective; natura conținutului; particularitățile
elevilor; competențele cadrului didactic; condiții de dotare; timpul disponibil.
Opțiunea pentru un anumit tip de strategie presupune pr ecizarea metodelor, mijloacelor de
învățământ și formelor de organizare a activității elevilor.
În cadrul lecției, formele de organizare a activității elevilor (de grupare a elevilor) pot fi:
1. frontală: cadrul didactic îndrumă în același timp activitate a tuturor elevilor din clasă (
expune, demonstrează cu toată clasa);
2. pe grupe : clasa este împărțită în grupe de 3 -5 elevi (fiecare grupă își desfășoară
independent activitatea, prin cooperarea dintre membrii săi: observă, experimentează, efectuează un p roiect, confecționează un obiect etc.). Grupele pot fi: omogene ( elevii au

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
135 același nivel de pregătire); eterogene ( elevii au nivele de pregătire diferite). Grupele pot
executa o sarcină: comună, identică pentru toate grupele; diferențiată, de la o grupă la alta;
3. individuală: fiecare elev realizează sarcini școlare independent de colegii săi (rezolvă exerciții, probleme, studiază un text, lucrează la calculator, efectuează un experiment sau o lucrare practică, etc.). Sarcinile de lucru pot fi: comune pe ntru toți elevii clasei; diferențiate pe
categorii de elevi; individualizate.
Un element fundamental în conturarea strategiei didactice este identificarea tipurilor de capacități/rezultate ale învățării pe care elevii le vor dobândi în acea lecție: informa ții
factuale, concepte, deprinderi etc.
Învățarea fiecărei capacități presupune parcurgerea unor etape specifice, de a căror respectare
depinde atingerea obiectivelor lecției.
Indiferent de capacitatea care se învață, într -o activitate de învățare se organizează o serie de
evenimente care acționează asupra elevilor ajutându- i să atingă obiectivul propus. Aceste
evenimente, numite evenimente ale instruirii se parcurg în următoarea ordine .
Evenimentele
instruirii Caracteristici
Captarea atenției este o condi ție fundamentală a învățării; se realizează prin procedee
variate: a) sublinierea noutății temei; b) sublinierea utilității practice
a celor învă -țate; c) varierea materialului didactic.

Anunțarea
obiectivelor
lecției – motivează elevii și îi transformă în coparticipanți ai activității
didactice.
Reactualizarea
elementelor anterior învățate – se reactualizează acele capacități considerate in -dispensabile
pentru noua învățare;
– se realizează prin conversație, observație, rezol -vare de probleme
etc., cu a ntrenarea unui număr cât mai mare de elevi; răspunsurile nu
sunt notate.

Prezentarea
conținutului învățării și
dirijarea învățării – noul conținut poate fi prezentat prin comunicare verbală sau cu
ajutorul unor imagini, demonstra -ții, experimente etc.;
– dirijarea învățării se face prin solicitări adresate elevilor: să
observe, să compare, să explice, să demonstreze, să rezolve etc.
Obținerea
performanței – marchează momentul în care elevii au dobândit capacitatea vizată
și o pot proba (pot explica, pot exemplifica).
Asigurarea
conexiunii inverse – oferă informații cadrului didactic dar și elevilor privitor la
atingerea obiectivelor și permite lua -rea unor măsuri de reglare /
corectare a activi -tății;
– se realizează o dată sau de mai multe ori pe parcur sul lecției.
Evaluarea
performanței – se realizează cu ajutorul probelor de evaluare, prin raportare la
obiectivele propuse.
Asigurarea
retenției și a – prin fixare, recapitulare, efectuare de aplicații practice, teme pentru
acasă etc.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
136 Evenimentele
instruirii Caracteristici
transferului celor
învățate
Evenimentele instruirii nu se succed întotdeauna în aceeași ordine. Ele pot să nu fie
prezente în totalitatea lor pe parcursul unei singure lecții. ( de ex.: lecțiile de verificare sau de recapitulare nu conțin toate aceste evenimen te)
Construirea instrumentelor de evaluare se realizează pornind de la obiectivele activității didactice. Ele pot îmbrăca forme variate și pot fi utilizate în diferite momente ale activității didactice.
Proiectarea unei lecții se finalizează cu elaborarea proiectului de lecție.
În literatura de specialitate sunt prezentate diferite modele de proiecte de lecții, toate vizând aceleași aspecte de bază. Cadrul didactic va opta pentru acel model pe care -l consideră mai
util și eficient.
Propun, în c ontinuare, un model orientativ de proiect de lecție .
• Date generale
• Data:
• Clasa:
• Obiectul de învățământ:
• Subiectul lecției:
• Tipul lecției:
• Analiza conținutului lecției:
• Obiective operaționale:
• Metode de învățământ:
• Mijloace de învățământ:
• Locul desfășurării :
• Timp:
• Bibliografie:
• Desfășurarea lecției (scenariul didactic)
Nr.
crt. Obiec –
tive
opera –
ționale Etapele
lecției
și evenimen –
tele instruirii Activi –
tatea pro-fesorului Activi –
tatea elevilor Metode
de
învăță –
mânt Mijloa –
ce
de în –
văță-
mânt Forme
de orga-
nizare
a activită –
ții elevilor Eva-
luare Timp

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
137
Pentru a fi eficient, un proiect de lecție trebuie să îndeplinească următoarele cerințe :
– adecvarea la situațiile didactice concrete;
– operaționalitate, putând fi ușor de descompus în ope rațiuni distincte, pentru a fi aplicat în
practică;
– flexibilitate și adaptabilitate la situații noi, care cer modificări „din mers”, pe parcursul
desfășurării lecției;
– economicitate, astfel încât, într -un cadru strategic simplu, să se poată realiza cât mai mult
din punct de vedere practic.
Proiectul de lecție este un instrument al activității cadrului didactic. Un proiect
didactic bine construit este o condiție necesară, dar nu și suficientă, pentru realizarea unei
lecții reușite. El este m enit a așeza pe baze științifice demersul didactic, fără însă a șabloniza
activitatea instructiv -educativă și a încorseta creativitatea cadrului didactic.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
138

Concluzii generale

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
139

In cadrul larg al pregatirii elevilo r pentru munca si viata , formarea deprinderilor de munca
la elevi ocupa un loc de baza , intrucat productivitatea si calitatea muncii omului depind, alaturi de alti factori, si de insusirea de catre acesta a unor deprinderi practice adecvate .
Cercetarile facute de- a lungul anilor infatiseaza formarea deprinderilor de munca la
elevi ca pe un proces complex , de durata , care nu se dobandeste dintr -o data, ci parcurgand
diferite stadii de dezvoltare . Acest proces este legat de celelalte compon ente ale personalitatii
elevului angajand in mare masura gandirea si cunostintele acestuia .
Activitatea de la clasa are un rol important in educarea prin munca pentru munca. Prin cercetarea nivelului de cunoastere a elevului am constatat existenta unitatii si corelatiei dintre
cunoasterea stiintifica si formarea deprinderilor de munca, dintre gradul de intelegere a
etapelor desfasurarii actiunii si executarea ei in timp si cu bune rezultate .
Elevii pentru a da rezultate din ce in ce mai bune, trebuie stimulati . Stimularea poate
fi de natura morala sau materiala. Invatarea centrata pe elev are un rol important pentru formarea deprinderilor si insusirea cunostintelor prin jocurile didactice in functie de abilitatile fiecarui elev i n parte.
În învățarea centrată pe elev accentul se pune pe a- l face pe elev responsabil pentru
propriul proces de învățare. Elevii au o influență mai mare asupra tuturor aspectelor legate de ce anume urmează să învețe și de modul în care o vor face. În viață în general, atunci când avem o libertate mai mare, aceasta atrage după sine o responsabilitate mai mare. Aceasta se aplică și în cazul elevilor și al învățării centrate pe elev.
Elevii trebuie să -și dezvolte abilitățile de a interacționa unii cu alții pentru că aceasta
este situația pe care majoritatea o vor întâlni la locul de muncă. Profesorul devine o resursă. El poate împărți acest rol cu maiștrii, bibliotecarii, directorii centrelor de resurse, cu cei resp onsabili pentru oferta IT și cu persoanele din afara
școlii, precum agenții economici.
Primul pas de la predare la învățare a reflectat mișcarea de la accentul pus pe profesor ca persoana care furniza cunoștințe sau instrucție sau formare la o situație în care
elevul a devenit persoana care dobândea cunoștințe sau abilități. Elevul a trecut de la a fi un receptor pasiv la un căutător activ în procesul învățării.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
140
Putem descrie tiparul tipic al schimbării în felul următor :
predare învățare învățare centrată pe elev

bazată pe ceea ce necesită ceea ce credem că ce anume dorește
sistemul/țara necesită elevul elevul

curriculum curriculum bazat pe controlul elevului asupra metodei,
tradițional competențe conținutului, vitezei, locației

profesorul ca sursă profesorul ca director al profesorul ca mentor
a întregii cunoașteri proceselor de învățare și ghid

elevul ca receptor pasiv elevul activ în elevul ca un căutător activ
al cunoașterii dobândirea cunoștințelor al cunoașterii
Putem compara unele aspecte ale limitelor acestui interval:
Învățare tradițională Învățare centrată pe elev
Instruire centrată p e profesor Instruire centrată pe elev
Predare de informații
Schimb de informații Factuală, bazată pe cunoștințe Gândire critică, luare de decizii
bine informată
Predare bazată pe disciplinele tradiționale Mai holistică, abordare în
funcție de nevoi
Elevii primesc informații Elevii pun întrebări și rezolvă
probleme
Organizare formală în sala de clasă Aranjamente flexibi le,
schimbătoare,
legate de sala de clasă
Accentul pe învățare în vederea amintirii Accentul pe
înțelegere/aplicare

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
141 Evaluarea în mare parte prin examen Diversitate de evaluări incluzând
tradiționale activități în cadrul proiectului

Învățare pasiva Învățare activă, explor atoare,
bazată pe cercetare
Răspuns ca reac ție Acțiune interactivă, planificată
Stimularea unui singur simț Stimulare multi- senzorială
Un singur mijloc media Multimedia
Muncă ind ividuală Muncă în colaborare

În învățământul profesional și tehnic învățarea ar trebui să aibă un scop clar. Acesta
este exprimat prin competențele pe care elevii trebuie să le dobândească. Î ntr-o abordare
centrată pe elev este necesar să stabilim clar cu elevii noștri ce competențe vor dobândi. O
evidență a competențelor convenite și a progreselor făcute în dobândirea acestora este foarte utilă pentru a ne asigura că sunt menținute direcția și avântul în procesul de învățare.
Acest lucru le va stabili obiective clare și, atunci când își dau seama de legătura dintre competențe și viitoarea lor activitate profesională, motivația lor va crește.
Fără îndoială, este ade vărat că acela care învață trebuie să- și construiască cunoașterea
prin intermediul propriei înțelegeri și că nimeni nu poate face acest lucru în locul său. Dar nu este mai puțin adevărat că această construcție personală este favorizată de interacțiunea cu alții care la rândul lor învață. Dacă elevii își construiesc cunoașterea proprie ei nu o fac singuri. Să nu uităm că omul este fundamental social. Adevărata învățare este aceea care permite transferul achizițiilor în contexte noi. Este nu doar simplu activă, individual activă ci interactivă.

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
142

Bibliografie si webgrafie

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
143

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
144

Anexe

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului dida ctic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
145 ANEXA 1

Grup Scolar “ M. Busuioc ” Pascani
CLASA A XII – A ruta directa
Specializarea: tehnician designer vestimentar

PROIECTAR EA UNITATII DE INVATARE
Stiluri vestimentare contemporane

Unitatea de competenta:

18.3. Realizează modele adaptate stilurilor vestimentare contemporane

MODUL VII: Costume si stiluri vestimentare

AN SCOLAR 2009 -2010

INTOCMIT,
Ing. Agavriloaie Mihaela

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela

Proiectarea unității de învățare

4 ore
Nr.
crt. Conținuturi
(detalieri) Competențe
specifice Activități de învățare Resurse Evaluare
1.
2. 3. 4.
Caracterizarea
principalelor stiluri
vestimentare
contempo rane :clasic,
tradițional/ etno, sport,
romantic, artistic/epatant,
de birou
Descrierea elementelor de noutate din moda
prezentă (de linie, de croială, de culoare, accesorii)
Reprezentarea modelelor adaptate stilurilor
contemporane (schițe de reprezen tare pentru stiluri
vestimentare contemporane, elemente de noutate din moda actuală )
Recapitulare

18.3. Realizează
modele adaptate stilurilor vestimentare contemporane

Cautarea pe Internet a stilurilor vestimentare contemporane ( fotografii si caracterizarea stilurilor)
Vizualizarea unor prezentari de moda din sezonul primavara – vara 2010 Realizarea de schite de moda de catre elevi

Auxiliar curricular
Desene de moda
Reviste de moda
Videoproiector
Internet

Fișe de lucru
Observare
Sistematică
Evaluare orală Evaluare scrisă
Proiect

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
– 1 –
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE
„ Stiluri vestimentare contemporane ”

MATRICEA DE EVALUARE

Nr.
crt
Competențe Observarea
sistemică a
elevilor Evaluare
orală Întrebări
cu itemi Fișe de
lucru Discuții
Dezbateri Problema
tizarea Test de
autoevaluare
18.3. Realizează modele adaptate
stilurilor vestimentare contemporane
x x x x x x x
1
Identifica stilurile vestimentare
contemporane

x

x

x
x

2
Caracterizeaza stilurile vestimentare
contemporane x x x x x
3 Descrie elementele de noutate din diferite
produse vestimentare
x x x x x
4
Realizeaza schite de moda cu stilurile
vestimentare contemporane x x x x

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
2 ANEXA 2

PROIE CT DIDACTIC

MODULII: Costume si stiluri vestimentare
CLASA : a XII a B ruta directa
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE : Stiluri vestimentare contemporane
SUBIECTUL : Caracterizarea stilurilor vestimentare contemporane
NUMĂR DE ORE : 1
TIPUL LECȚIEI : mixta
.

COMPETENȚE : 18.3. Realizează modele adaptate stilurilor vestimentare
c ontemporane

COMPETENTE SPECIFICE
• Identifica stilurile vestimentare contemporane
• Caracterizeaza stilurile vestimentare contemporane

PROCEDEE DIDACTICE:
• Expunerea
• Discuții
• Dezbateri
• Conversația euristică
• Problematizarea
• Observația
• Exercițiul

MATERIAL DIDACTIC UTILIZAT
AUXILIAR CURRICULAR pentru clasa a XII a, S.A.M., Domeniul Tehnic, Tehnician designer vestim entar, București , 2008
INTERNET
REVISTE DE MODA

DESFĂȘURAREA ÎN TIMP A LECȚIEI

• Moment organizatoric
• Verificarea cunostintelor din lectia anterioara
• Anunțarea lecției noi și enumerarea competențelor
• Realizarea competențelor
• Sistematizarea și fixarea cunoștințelor
• Notarea și concluzii finale

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
3 ORGANIZAREA DIDACTICĂ A SUCCESIUNII OBIECTIVELOR ȘI PARCURGERII CONȚINUTULUI DE INSTRUIRE

Etapele
lecției Compe
tențe Activitatea desfășurată de profesor Activitatea desfășurată de elevi Timp
acorda t Metode Material
didactic
Moment
organizatoric • verifică prezența
• cere elevilor să aibă pe bancă
caietele de notițe și
instrumentele de scris
• verifică dacă tabla este
ștearsă și este curată
• își pregătesc caietele de notițe și instrumentele de scris
• răspund la prezență
3 min
Verificarea
cunoștințelor dobândite în lecția anterioară

• Se face cu ajutorul unui joc
pe calculator
• Scoate elevii la calculator
care trebuie sa recunoasca
imbracamintea din diferite epoci si sa scoata un produs ce nu corespu nde epocii
respective • participă la conversația condusă de
profesor
• sunt atenți la întrebările adresate și se
străduiesc să formuleze răspunsuri cât
mai corecte
• sunt atenți la răspunsurile colegilor și le completează dacă nu sunt complete
5 min
Discuți a
Conversația euristică
Observația
Auxiliar curricular
Mostre cu
tricoturi
Anunțarea de
noi cunoștințe prin
realizarea
competențelor

24.19.1 anunță titlul lecției noi și îl scrie pe
tablă „Caracterizarea stilurilor vestimentare contemporane ”
• enumeră competențele ce
trebuie atinse

• își notează în caiete titlul lecției și sunt
atenți la competențele enumerate

2 min
expunerea
Auxiliar curricular

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
4

24.19.1 • Face o prezentare in Power point despre stilurile
vestimentare contemporane
si le caracterizeaza
• Arata imagini de pe podiumurile de moda cu diferitele stiluri
contemporane • urmăresc cu atenție expunerea profesorului și o notează în caiete
• răspund la întrebări dacă profesorul îi solicită
• notează în caiete explicațiile
profesorului
• particip ă la dialogul inițiat de profesor

15 min

expunerea
conversația euristică
discuții
dezbateri
Auxiliar curricular

Sistematizare
a și fixarea cunoștințelor
24.19.1 • pune un film cu o prezentare
si elevii trebuie sa identifice
stilul prepond erent, culoarea
• dupa vizionare elevii trebuie sa-
si schiteze o colectie de
modele • participă la dialogul inițiat de profesor
• sunt atenți la răspunsurile colegilor și le completează dacă este cazul
• realizeaza schite de moda si le
prezinta la sfarsitul orei

23 min conversația
euristică
problemati zarea
exercițiul
Auxiliar curricular

Notarea
elevilor și concluzii finale

• pe baza răspunsurilor date
și activității din clasă profesorul va formula concluzii r eferitoare
la desfășurarea lecției
• unii elevi vor fi notați
• ascultă aprecierile și concluziile formulate de profesor
• participă activ la actul notării
2 min

evaluare cu note

ÎNTOCMIT
Ing. AGAVRILOAIE MIHAELA

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
5 ANEXA 3

Test de autoevaluare

Analizează cu atenție imaginile de mai jos.
Sarcini de lucru
-identifică și precizează denumirea tricoturilor reprezentate structural în
tabelul de mai jos
-reprezintă, prin celelalte două metode grafice cunoscute, tricoturile
identificate

Reprezentare
structura lă
Denumire structură
de tricot Reprezentarea
secțiunii rândurilor de
ochiuri
Reprezentarea prin
semne convenționale

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
6 Prin completarea careului, veți descoperi pe verticala A -B denumirea
produsului textil obținut prin buclarea firelor și transformarea lor în ochiuri.

Orizontal
1. metodă de reprezentare grafică a tricoturilor, prin care se realizează
transpunerea fidelă în desen a evoluției firelor în structura tricotului
2. tip de ochi caracterizat prin dispunerea buclelor de ac în rândurile ulterioare celor în care a fost format , în fața lui fiind dispus s egmentul de flotare
3. tip de ochi format din două fire cu poziție strict determinată, unul ce apare pe spatele tricotului si al doilea pe fața tricotului
4. tip de ochi al cărui axă de simetrie nu se dispune vertical , ci este înclinată,
poziție determinată de punctele de legare realizate cu elemente vecine distincte
5. ochi alcătuit din cele mai simple elemente de structură
6. ochi care, după realizare , este trecut pe ochiuri vecine, la stânga sau la dreapta
(șirul se continuă cu o buclă de început)

Timp de lucru 40 minute .
Toate subiectele sunt obligatorii.
Din oficiu se acorda 10 puncte
Punctaj 1 Pentru desene se acorda 60 puncte, cate 20 pentru fiecare desen . Cele 20 se distribuie astfel: pentru denumire 6 puncte, pentru 2 reprezentari corecte 14 puncte .
2 La rebus se acorda cate 5 puncte pentru fiecare cuvant corect . Total 30 de puncte.

1
2
3
4
5
6

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
7 ETALONUL DE REZOLVARE A TESTULUI

Analizează cu atenție imaginile de mai jos.
Sarcini de lucru
-identifică și precizează denumirea tricoturilor reprezentate structural în
tabelul de mai jos
-reprezintă, prin celelalte două metode grafice cunoscute, tricoturile
identificate

Reprezentare
structurală
Denumire structură
de tricot Reprezentarea
secțiunii rândurilor de
ochiuri
Reprezentarea prin
semne convenționale

Prin completarea careului, veți descoperi pe verticala A -B denumirea
produsului textil obținut prin buclarea firelor și transformarea lor în ochiuri.

1
2
3
4
5
6

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
8

Orizontal
1. metodă de reprezentare grafică a tricoturilor, prin care se realizează
transpunerea fidelă în desen a evoluției firelor în structura tric otului
2. tip de ochi caracterizat prin dispunerea buclelor de ac în rândurile ulterioare celor în care a fost format , în fața lui fiind dispus segmentul
de flotare
3. tip de ochi format din două fire cu poziție strict determinată, unul ce apare pe spatele tric otului si al doilea pe fața tricotului
4. tip de ochi al cărui axă de simetrie nu se dispune vertical , ci este
înclinată, poziție determinată de punctele de legare realizate cu elemente
vecine distincte
5. ochi alcătuit din cele mai simple elemente de structură
6. ochi care, după realizare , este trecut pe ochiuri vecine, la stânga sau la
dreapta (șirul se continuă cu o buclă de început)

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela
9 ANEXA 4

Fișă de lucru

Acționarea directă a acelor prin came de acționare la un nivel, asupra călcâielor
de o singură înălțime este redată în figurile de mai jos :

Completați tabelul de mai jos, specificând traiectoria acelor și efectul tehnologic

cazul Poziția camelor
R I Traiectoria Efectul
tehnologic
a + +
+ –
– – S – I – B X ( O.N. )
b R – I
+
–

c + +
+ –

d R – I
+

Lucrare metodico -stiintifica pentru obtinerea gradului didactic 1 – Ing. Agavriloaie Mihaela