Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu [622228]

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, FILOSOFIE
ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII
Domeniul fundamental – Științe umaniste
Domeniul de doctorat – Filosofie

TEZĂ DE DOCTORAT

CONDUCĂ TOR ȘTIINȚIFIC
PROF. UNIV . DR. IOAN BIRIȘ
DOCTORAND: [anonimizat] – 2016

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

2
UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
FACULTATEA DE ȘTIINȚE POLITICE, FILOSOFIE
ȘI ȘTIINȚE ALE COMUNICĂRII
Domeniul fundamental – Științe umaniste
Domeniul de doctorat – Filosofie

FUNDAMENTE FILOSOFICE
ALE CONSTRUCȚIEI ȘI REPREZENTĂRII
SIMBOLICE LA PIERRE BOURDIEU

Conducă tor științific
Prof. univ. dr . IOAN BIRIȘ
Doctorand: [anonimizat] – 2016

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

3
CUPRINS
INTRODUCERE 5

CAPITOLUL I. CUNOAȘTERE ȘI SIMBOLIZARE 15
I.1. Despre cunoaștere și semnificarea lumii 15
I.1.1. Cunoașterea ca fenomen al acțiunii umane 15
I.1.2. O lume a cunoașterii, a limbajului și a semnificării 23
I.1.3. Cunoaștere și comunicare 25
I.2. Teorii despre semn și simbol. Crearea de semnificații 26
I.2.1. Semiotica lui Charles Sanders Peirce 27
I.2.2. Diada semnului la Ferdinand de Saussure 35
I.2.3. Wilhelm von Humboldt și rolul limbii pentru cunoaștere 42
I.2.4. Ernst Cassirer și formele simbolice 46
I.3. Simbolizarea re -prezentată 54
I.3.1. Dan Sperber și regândirea simbolismului 54
I.3.2. Simbolurile și experiența societății 56
I.3.3. Marcel Mauss și darul ca semn 58

CAPITOLUL AL II -LEA. REALITATEA – ÎNTRE UNIVERS SIMBO LIC ȘI SPAȚIU
SOCIAL 63
II.1. Construcția realității – o construcție simbolică 64
II.1.1. Agenții sociali și construcția realității 64
II.1.2. O filosofie a acțiunii. Câteva concepte ale lui Pierre Bourdieu 66
II.2. Pierre Bourdieu și revoluția studiului limbajului 75
II.2.1. Impactul habitus ului asupra limbajului 78
II.2.2. Simbolizarea ca sistem și instrument de putere, la Pi erre Bourdieu 80
II.3. Forme ale simbolicului 82
II.4. Real, simbolic, social 86
II.5. Non -verbalul ca instrument de putere , între limbaj și comunicare 90

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

4
CAPITOLUL AL III -LEA. FUNCȚII ALE SIMBOLURILOR 100
III.1. Funcția constitutivă a simbolurilor.
Realitatea es te o construcție socială 100
III.2. Funcția conservativă a simbolurilor.
Construcția și recon strucția ordinii sociale 102
III.3. Funcția transformativă a simbolurilor.
Reprezentările sociale și organizarea proceselor simbolice 106

CAPITOLUL AL I V-LEA. RELAȚIA DINTRE OBIECT ȘI SIMBOL 109
IV.1. Relația semiotică dintre simbol și obiect 109
IV.2. Semioticul, între social și economic. Obiect și marfă 113
IV.3. Obiect și acțiune de simbolizare în procesele de reprezentare socială 114
IV.4. De la reprezentare la imagine în lumea socială 124
IV.5. Jean Baudrillard și vehiculele de comunicare. Marfa ca obiect și simbol 125

CAPITOLUL AL V -LEA. DE LA CONSTRUCȚIE
LA REPREZENTARE SIMBOLICĂ 129
V.1. Relaț ia individ -realitate 129
V.1.1. Ordinea simbolică și ordinea socială 129
V.2. Reprezentările sociale și construcția simbolică a realității 132
V.3. De la Serge Moscovici la Pierre Bourdieu – recuperarea dimensiunii
simbolice a realității 142
V.4. Puterea simbolică și modelarea socială 151
V.5. Simbolizare și socializare 155
V.6. Societate , simbol și clasă 162
V.7. Bunuri și practici de clasă. Jocul social la Erving Goffman
și Pierre Bourdieu 167

CONCLUZII 178
BIBLIOGRAFIE 184

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

5
INTRODUCERE

Este imposibil să putem da o definiție clară și exhaustivă a cunoașterii. Ea presupune
transmitere și receptare de informații și devine specific umană doar dacă este completată de
judecată și transpusă într -un lim baj cu valoare semantică. Pornim inevitabil de la c oncepția
kantiană și identific drept bază a puterii noastre de a gândi sensibilitatea, intuirea spațiului și
a timpului,cu ajutorul cărora dăm cunoașterii formă, respectiv conținut.
Cunoașterea înseamnă experiență, acțiune, relație între simboluri și trăiri, în procesul
de înțelegere a lumii spiritul fiind activ. Atunci, ființa nu mai este studiată din punctul de
vedere al existenței, ci al acțiunilor sale. Spiritul uman nu este doar activ, ci și productiv,
dând expresie unei realități asupra căreia acționează , prin gândire, creație, limbaj.
În Capitolul I . Cunoaștere și simbolizare , asumăm teza că simbolul ne con duce într -o
lume a cunoașterii, a limbajului și a semnificării, pe care o dinamizează. Dacă la Kant
(Critica rațiunii pure) cunoașterea era lega tă de construirea lumii, în perioada contemporană
avansmăm mult spre teorii care dau comunicării și limbajului o importanță mai mare, prin
unirea vieții umane de puterea de a semnifica. Omul evadează astfel din mediu și se situează
în lume , o lume în care realitatea se reduce la ceea ce poate fi semnificat. Astfel, semnul este
acela care conferă putere limbii asupra determinării existenței umane. Limbajul, ca sistem
semnificant, și împărtășirea sa oferă obiectivitate cunoașterii. Această împărtășire ( unul
dintre sensurile date cuvântului comunicare ) este una aflată în permanentă manifestare și se
transformă într -un proces de creare și re -creare de semnificații, pentru că omul este o ființă
simbolică.
Charles Sanders Peirce a realizat una dintre cele mai importante două teorii ale
semnului, pornind de la conceptul kantian al cunoașterii. Semnele sunt reprezentări, în sensul
conținuturilor mentale, iar lumea este formată din aceste reprezentări, aflate la dispoziția
minții, să le înțeleagă. Semnele lui Peirce sunt iconice, indexicale și simbolice, dar, dintre
ele, doar simbolurile sunt semne genuine. Simbolurile creează relații, prin împărtășirea lor;
ele sunt vii și se dezvoltă unele din altele, la infinit, așa cum explică T.L. Short (Teoria
semnelor a lui Peirce ).

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

6
A doua mare teorie a semnelor este semiologia lui Ferdinand de Saussure (Curs de
lingvistică generală) , în care lumea semnifică prin limbă, nu prin cunoaștere, ca la Peirce.
Semnul saussuri an est o diadă, formată din concept (semnificat) și imagine acustică
(semnificant). În teoriile nativiste (la Noam Chomsky, de exemplu), limba este un sistem
înnăs cut. În st ructuralismul saussuri an, însă, ea are esență socială și contribuie la înțelegere.
Semnul lingvistic are aici caracter arbitrar și imotivat, iar legătura dintre semnificant și
semnificat este mai degrabă convențională. Semiologia nu mai consideră producere a
semnificației ca fiind situată în spațiul cunoașterii, ci în cel al comunicării. Puterea
organizatoare a limbajului detrmină acum gândirea.
Umberto Eco (O teorie a semioticii) infuzează acest teorii cu elemente noi și arată că
vorbirea își depășește statutul de cod, fiind un fenomen viu, impregnat de experiențe
personale, de elemente culturale sau de mentalitat e, în care simbolul joacă un rol primordial.
Simbolizarea îl introdu ce pe om în universul culturii, un univers creat chiar de el și
transformat în lumea sa.
Și Ernst Cassirer (Filosofia formelor simbolice, vol. I Limbajul) , urmând teoriile lui
Kant și Peirce, îl situează pe om în propriul său univers, care nu este unul fiz ic, ci simbolic.
Formele simbolice ale acestui univers sunt limbajul, mitul, arta , religia și, nu în cele din
urmă, cultura. Noul ideal al cunoașterii de tip neo -kantian a lui Cassirer învest ește spiritul cu
rolul de creator al aspectelor realității prin i ntermediul structurilor de simbolizare, în care
imaginile și reprezentările trăiesc într -o relație vie. Simbolizarea este pr oces, relaționare și
dezvoltare deopotrivă. Cunoașterea prin simboluri este pur umană, iar formele simbolice
creează un sistem cu ro l de mediere între lume, spirit și logos. În sprijinul acestei idei,
Cassirer menționează, în Filosofia formelor simbolice , teza lui Humboldt (Despre
diversitatea structurală a limbilor și influența ei asupra d ezvoltă rii spirituale a umanității ),
care arată că ființa umană nu poate participa la cunoașterea lumii sau a propriei identități, în
afara limbii. Aceasta este, pentru Humboldt, constructor al realității, iar fiecare limbă devine
un mod diferit de reconstrucție a lumii. Limbajul nu este un lucru – langue a lui Saussure, nu
este operă (ergon), ci est e o activitate (energeia). Utilizarea limbii presupune alteritate, în
sensul în care Humboldt îl consideră pe celălalt drept componentă a lui eu, iar acest proces
transformă cunoașterea în ceva dialogic .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

7
Nu se poate vorbi despre simbolizare fără a lua în considerare acțiunea sa în viața
socială și rolul ei de punte între cunoaștere, realitate și interacțiune socială. La rândul său,
Sperber (Regândirea simbolismului ) dezvăluie caracterul individual pronunțat al simbolizăr ii,
motivând că datele simbolice nu au un caracter semiologic, nu creează ordine sau
convenționalism, ci se internalizează, integrându -se la fiecare individ într-un singur sist em.
Tot el dezvoltă conc eptul de cunoaștere simbolică, circumscrisă teoriilor peirceene, prin
caracterul său potențial infinit.
Unul dintre obiectivele prop use de această lucrare este demonstrarea faptului că
simbolizarea are dimensiune cognitivă, aceasta fiind cea care îi conferă sens realității; prin tot
ceea ce îl definește, omul comunică și acționează în scopul creării de semnificații . Semnul
cultural devine instrument al omului în interacțiunea socială, iar utilizarea acestei unelte
proiectează și descifrează simbolic l umea și realitatea.
Durkheim (Formele elementare ale vieții religioase) subliniază ideea că indivizii
experimentează r ealitatea la nivelul societății prin intermediul simbolurilor , când spune că
faptele sociale sunt fapte simbolice.
Simbolizarea, consider ată sistem integrator al interacțiunilor umane în mediul social
și mod de relaționare dintre elementele lumii, își găsește cel mai pertinent exemplu în Eseul
despre dar al lui Marcel Mauss. Darul are caracter semiotic, justificat de transpunerea
relațiilor peirceene dintre representamen , interpretant și obiect , în raportul dintre darul oferit,
darul primit și mana /hau. Darul, în opinia lui Camille Tarot (De la Durkheim la Mauss,
inventarea simbolic ului), este cel care subliniază natura simbolică a faptelor sociale. Mauss
interpreteaz ă viața socială cu ajutorul simbolurilor, al reprezentărilor colective, al categoriilor
de gândire, al ritualurilor.
Cel care îi conferă simbolizării cea mai mare putere asupra vieții sociale este Pierre
Bourdieu (Limbaj și putere simbolică, Rațiuni practice. O teorie a acțiunii) . Lucrarea de față
nu-și propune doar o scurtă analiză a conceptelor sociologului francez , ci și o demonstrație a
forței simbolizării, din perspe ctiva celor prezentat e mai sus. Consider ăm necesară precizarea
că Bourdieu utilizează termenul de simbolic , nu cel de simbolizare, probabil din necesitatea
atribuirii acestui adjectiv tuturor elementelor mecanismului de relații sociale, mereu activ în
lupta pentru dominare. Bourdieu folosește teoriile lui Wittgenstein, Lévi -Strauss , Mauss și

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

8
Cassirer, aducând însă în prim -plan rolul agenților/actorilor (în sens goffmanian) sociali în
aplicarea ordinii simbolice.
Lumea sa socială este croită, după modelu l lui Cassirer, ca un univers de reprezentări,
dar și de producții culturale. Aceasta este produsul luptelor și al violenței simbolice
desfășurat e între agenți, înscrise într -un proces de cunoaștere și re -cunoaștere și marcate de
dorințe de putere (și de l egitimare a ei), toate în scopul construirii unei relații sociale cât mai
avantajoase pentru sine.
Odată cu cercetarea conceptelor lui Pierre Bourdieu, termenul simbol se apropie tot
mai mult de cel de viață socială , determinată, în sensul subiectului lucr ării acesteia , de trei
tărâmuri inter -conectate. În Capitolul al II -lea. Realitatea – între univers simbolic și spațiu
social, ne propunem un studiu al realității transpuse în spațiul social, cu ajutorul matricei
simbolice. Simbolicul, imaginarul și realul dau formă vieții sociale, prin relațiile de putere, și
creează scena unde se dau luptele pentru dominație.
Simbolul nu este doar un concept, ci este ceva viu, care presupune activitate și care
infuzează toate relațiile și practicile sociale, ajutând, de f apt, la crearea realității. Prin studiul
filosofiei acțiunii și al celor câteva elemente determinante ale acesteia, problematica
bourdieusiană concentrează universul social în jurul relațiilor și al dispozițiilor. Agenții
sociali nu mai sunt simple element e funcționale, ci devin constructori ai realului, prin înseși
acțiunile lor, desfășurate într -o țesătură de relații. Așa cum explică Bourdieu în Cu alte
cuvinte (Choses dites ), agenții stimulează, prin interesul lor, investiția de capitaluri într -un
câmp oarecare, iar distribuția lor în acest spațiu social conduce la împărțirea pe clase. Nici
câmpurile, nici clasele nu sunt realități compacte, ci există doar pe hârtie .
Distribui rea inegală a capitalurilor acestor agenți – fie ele economice, culturale,
sociale – în câmpul social respectiv, duce la tensiuni între pozițiile complementare.
Raporturile dintre agenți sunt î ntotdeauna unele de dominație -supunere și de luptă pentru
îndep linirea interesului generic al câmpului respectiv. Agenții convertesc sistematic diversele
tipuri de capital la forma sa legitimă pentru câmpul respectiv, dar cea mai mare putere o dă
capitalul simbolic. Impunerea forței dominanților asupra dominaților, pr in violență simbolică,
va întări raporturile de putere.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

9
Violența simbolică va construi în agent o orientare, un habitus . Bourdieu definește
acest concept important în teoria practicii, prin apel la Durkheim și Mauss. În Simțul practic,
habitus ul este un si stem de dispoziții durabile și transpozabile, principii care generează
practici și reprezentări, este cel care transformă raporturile de forță în raporturi de
semnificații.
Inspirat de Ernst Cassirer (Filosofia formelor simbolice. Vol.I. Limbajul) , Bourdie u
compară câmpurile simbolice autonome cu formele simbolice care reprezintă o nouă
construcție a lumii. Totuși, la Bourdieu, dimensiunea simbolicului crește, și totul are acest
caracter, presupunând dublul principiu al recunoașterii și al ne -recunoașterii apartenenței
agenților la câmpul respectiv. Simbolicul cuprinde acum și cultura, dar și socialul.
Lumea socială a lui Bourdieu este marcată de a părea mai mult decât de a fi, iar acest
fapt se datorează eforturilor agenților de a construi realitatea ca pe un univers de semnificații,
descifrat prin scheme de percepție și apreciere socială bazate pe inter -subiectivitate.
Structurile simbolice sunt cele care constituie structurile sociale. Lumea socială înseamnă
relațiile care se desfășoară în cadrul raporturi lor de dominare simbolică.
Capitolul al III -lea. Funcții ale simbolurilor se centrează pe identificarea acestora la
Pierre Bourdieu. Din moment ce termenul utilizat, dincolo de latura conceptuală, este, la
Pierre Bourdieu, simbolic , demersul identificării funcțiilor nu este unul ușor. Îmbinând
domeniul cunoașterii cu cel al s ocialului, încercând să integrăm simbolicul și reprezentările
în construcția realității sociale, ne concentrăm asupra a trei funcții principale ale simbolului.
Prima este cea constituti vă, deoarece simbolurile determină construcția socialului,
care creeză, la rândul său, realul. Berger și Luckmann (Construirea socială a reali tății)
propun o abordare a realității sociale care să țină cont de crearea acesteia în mintea
individului, pe baza utilizării simbolurilor și a limbajului. Bourdieu raportează simbolicul la
fapte sociale, limbaj, reprezentări. Agenții utilizează un model de repr ezentare a lumii sociale
dublu determinat: la interior – prin incorporarea cognitivă a structurilor universului – și la
exterior, prin inegalitatea distribuirii resurselor. Simbolicul are funcția constituirii lumii
sociale.
Prin noțiunea de sistem social s imbolic (Limbaj și putere simbolică) , Pierre Bourdieu
depășește concepțiile lui Berger și Luckmann, îndreptând cercetarea simbolismului social

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

10
către o perspectivă relațională, sistemică, obiectivă. Identificarea și sistematizarea funcțiilor
reprezentărilor sociale, ca forme de bază ale interacțiunii umane și determinante ale realității,
conduce către teoria goffmaniană a construcției și reconstrucției ordinii sociale.
A doua funcție a simbolurilor este cea conservativă . Raporturile de dominare se află
în pe rmanentă schimbare, sub condiția recunoașterii sau ne -recunoașterii structurilor sociale
existente. Lumea socială este, conform lui Pierre Bourdieu (Meditații pascaliene ), produs al
luptelor simbolice – deopotrivă cognitive și politice, sau sociale – pentr u cunoaștere și
recunoaștere, pentru impunerea legitimității. Funcția transformativă a simbolurilor, cea de -a
treia, asigură perpetuarea acestora în lumea socială. Organizate și aflate în permanentă
mișcare, simbolurile contribuie la reprezentare în cadrul relațiilor sociale.
Odată cu accentuarea conceptului de simbolic , trecem teoria acțiunii în domeniul
practicii, transbordăm actele cognitive pe tărâmul construcției realității și a lumii sociale. În
fond, “un grup de indivizi există doar sub condiția simbolismului comun al membrilor săi ”1.
Relația dintre si mbol și obiect este una socială , iar în acest Capitol al IV -lea. Relația
dintre obiect și simbol , cuvântul -cheie este relație . Conectați la dimensiunea acțională a vieții
sociale, privim realitatea p e două axe: materială și simbolică; însă păstrăm noțiunea centrală
de relație . După ce am stabilit că viața socială se ba zează pe simbolizare, o analizăm și din
punctul de vedere al inter -relaționării dintre representamen , obiect și interpretant. Un
domeniu strâns legat de ideile socio -filosofice ale lui Bourdieu este cel al reprezentărilor
sociale , ca reproduceri mentale ale socialului. Acestea au ca sursă domeniul simbolicului, dar
structurile lor se supun activității simbolice integrate în mediul s ocial. Realitatea socială este
o construcție simbolică, aflată la confluența reprezentărilor și a interacțiunilor agenților.
Reprezentările sociale sunt sisteme supuse unor reguli atât cognitive, cât și sociale.
Reprezentările sociale sunt atât de apropiat e de teoria acțiunii bourdieusiene tocmai pentru că
ele reprezintă sisteme de valori, noțiuni, forme de gândire socială, percepții, adică modalități
practice de cunoaștere a lumii. Deși sunt construcții mentale, cognitive, reprezentările nu pot
exista în a fara socialului, în cadrul căruia, de altfel, joacă un rol important în menținerea
relațiilor și în crearea competențelor agenților. Una din ipotezele lucrării este că între obiect
și simbol există o relație semiotică, alături de una economică, aproape pal pabilă. Obiectul,

1 Elzbieta Halas, Social Symbolism: Forms and Functions – A Pragmatist Perspective, în Norman K. Denzin
(editor), Studies in Symbolic Interaction , Emerald Group Publishing Limited vol. 30, 2008, pp. 131 -149 și 137.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

11
așezat în triada peirceană, este activ în practicile sociale, în procesele materiale, în
reprezentări.
Bourdieu a primit în special influențele semioticii lui Peirce, dar nu se poate omite
latura sa structuralistă (care, e drept, a folosi t mai mult Școlii sociologice americane de tip
goffmanian), dată de semioza saussuriană; de multe ori, o comparație între cele două creează
o punte de legătură între filosofia acțiunii și jocul dramaturgic sociologic. Interesant este
modul de relaționare d intre vehiculul -semn, simbolic, iconic și indexical, și ceea ce este
semnificat. Termenul de simbol , utilizat în științele sociale, poate fi, din punct de vedere
semiotic, un semn parțial iconic. La Bourdieu, semnele simbolice – subînțelegând caracterul
general al simbolului – fac trimitere la tandemul obiect -simbol și ajută la medierea
reprezentării realității către agenți. Cele trei tipuri de semne nu există în stare pură, iar de
aceea caracterul simbolic al interacțiunii sociale comportă o multitudine de tipuri de
construcție și reprezentare. Fie ele simbolice, iconice sau indexicale, nu le putem lua în
considerare decât privind relația lor cu fiecare context (iar aici dorim să fac em trimitere la
câmpul bourdieusian).
Semioticul face legătura între câmpurile social și economic; marfa nu este un concept
strict economic, ci comportă o întreagă teorie socială, pentru că, manifestându -se nu doar
material, ci și prin sentimente, acțiuni și relații, ei i se aplică trihotomia peirceană. Obiectul
nu este ceea ce pare; el devine o practică și generează modele de gândire, de vorbire,
embleme sociale. Paul Kockelman (Din punct de vedere semiotic ) implică obiectul în relații
istorice, practici semiotice și procese materiale. În cad rul posibilităților de semnificare, însuși
sinele poate fi un obiect printre altele, pentru că nu existența sa e importantă, ci relațiile în
care se implică, spune Jean Piaget (Construcția realității la copil ). Cunoașterea lumii
obiectelor se produce pe ba za proceselor de reprezentare, iar aceasta conduce la formarea
identităților, la construcția relațiilo r și la interacțiunile sociale. Serge Moscovici (Influență
socială și schimbare socială ) leagă studiul reprezentărilor de raportarea la simbolic, fără de
care nu se poate forma acea copie mentală a lumii exterioare. Sinele, altul și obiectul – inter-
relaționarea dintre ele – se află la baza creării reprezentărilor sociale. Ele sunt cele care
permit nu doar utilizarea limbajului, dar și ordonarea lumii, pe b aza practicilor. Or, dacă
numim obiectele bunuri și simbolurile practici, putem considera că reprezentarea simbolică

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

12
este un tip de cunoaștere, ancorat într -un câmp cultural. Cea mai importantă funcție a
reprezentărilor sociale este asigurarea de câmpuri sau cadre de comunicare, conform teoriei
cadrelor (framing theory) a lui Erving Goffman. Reprezentarea socială este un proces de
cunoaștere care se încheie cu etapa ancorării – ce presupune integrarea elementelor noi în
ansamblul categorial al individului. Jean-Marie Seca (Reprezentările sociale) face
conexiunea între ancorare și integrarea unui sistem de interpretare a realității (un fel de
habitus ). Cum, uneori, aceasta nu este de ajuns, vine în ajutor descoperirea calității iconice a
unor reprezentări ce nu pot fi materiale: obiectificarea. Reprezentarea unui obiect arată
semnificațiile agentului pentru grupul său țintă. Obiectul trebuie înțeles în relație cu acțiunea
de simbolizare, în cadrul procesului de reprezentare și conștinentizare a lumii și a prop riei
persoane.
Între obiect, simbol și statut de clasă există o relație compatibilă cu aceea dintre stilul
de viață și semnele care îl însoțesc. La Bourdieu, pe baza analizei conceptului de clasă , viața
socială este scanată pe axele materială și simbolică. Este nevoie, însă, de apel la teoria
goffmaniană a micro -universului social și de alăturarea conceptului de statut . Avem acum o
privire de ansamblu asupra unui univers social, focalizând pe lupt a pentru pute re, statut și
impunerea interes ului personal. O altă ipoteză de demonstrat trimite la cele două dimensiuni
ale vieții sociale – simbolică și materială – ea fiind o acțiune de etalare și impunere a
statutului de clasă. Obiectele ca semne vor fi cele prin care simbolurile de clasă acordă statut
social.
Bourdieu a fost influențat de conceptele weberiene de charismă și legitimitate,
plecând de la care el a dezvoltat teoria puterii simbolice și a relațiilor acesteia cu puterea
economică și cu puterea politică. Deși noțiunea de clasă pare a -l eticheta pe Bou rdieu drept
marxist, ideea de împărțire a socialului în câmpuri mută luptele la nivel simbolic, interesul
fiind cel ce dictează direcțiile de acțiune. Bourdieu spune că puterea, ca și capitalul, există în
forme simbolice; singura problemă este că puterea e conomică (partea materială a capitalului)
este aproape inutilă, dacă nu poate fi convertită în putere simbolică. Diferențierea dintre
capitalul economic și cel simbolic (sau, mai cuprinzător , cel cultural) o consider ăm o sinteză
între ideile lui Marx și We ber. Modelul claselor al lui Bourdieu este centrat pe importanța

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

13
capitalului simbolic, deoarece obiectele (ca bunuri) nu pot justifica în totalitate diferențele de
clasă.
Urmând teoria lui Goffman a statutului de clasă, și continuând pe linia lui Bourdieu,
poziția socială nu este cea mai importantă, acest rol fiind preluat de habitus ; bunurile
(obiectele) și practicile (acțiunile simbolice) definesc statutul de clasă. Habitus urile fac
diferențierile sociale, prin ceea ce incorporează: opinii, practici, obie cte. În cadrul procesului
de creare a unei reprezentări, individul se folosește de obiecte, care să -l ajute la transmiterea
mesajului dorit: vehicule -semn sau simboluri de statut, cum le numește Goffman (Simboluri
ale statutului de clasă ). În acest caz, simbolurile și clasele se află într -o legătură apropiată,
primele lăsând semnele, obiectele, să confere o poziție socială sau alta.
O teorie care să unească ideile prezentate anterior a oferit Jean Baudrillard: decodarea
unei realități din cadrul altei rea lități. El a studiat obiectul în spațiile economic, social și
cultural (Sistemul obiectelor, pentru o critică a economiei politice a semnului). Obiectul și
subiectul, ambele analizate din punctul de vedere al consumului, sunt interschimbabil e,
importanța c ea mai mare având -o manipularea sistematică a semnelor. Un concept care îi
apropie pe Baudrillard și pe Bourdieu este semn -valoarea, determinată de rata de schimb,
înțeles ca schimb de marfă , limbaje, concepte, semne. Totul este spectacol, totul este redu s la
semn. Economicul, socialul, ori politicul se centrează în jurul semnului, care se extinde în
toate aspectele vieții.
Aceasta implică existența unui proces permanent de construcție și reprezentare
simbolică. Berger și Luckmann (Construirea socială a r ealității ) arată cum realitatea socială
presupune exteriorizare, obiectivare și interiorizare (nu neapărat în această ordine) din partea
agenților. Individul nu există, practic, în afara societății, care este parte din el, cu care
interacționează și care se construi ește și se reconstruiește permanent. Din perspectiva micro –
sociologiei, Anthony Giddens (Construcția societății ) introduce în structurarea socialului
două elemente regulatoare: norme și coduri de semnificare, care transformă societatea într -un
cadru de tip orientativ. El vede formarea identității culturale sub formă de acumulare de
experiențe ale agenților/actorilor și fixarea lor în acte de rutină. Acest lucru, fixarea
dispozițiilor respective, se aseamănă cu habitus ul. Contextul (sau, pentru a ne raporta la
termenii lui Bourdieu, câm pul) este un element de noutate foarte imp ortant pentru autor .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

14
Câmpurile corespund intereselor agenților, iar habitus urile pun în relație individul cu el
însuși, cu mediul natural și cu cel social, cu timpul și cu valorile.
Capitolul al V -lea. De la construcție la reprezentare simbolică încheie lucrarea cu o
sinteză între universul simbolic și cel social, punând accent pe recuperarea dimensiunii
simbolice a realității. La Bourdieu, câmpul social este un spațiu de desfășurare a conflictelor
și a tensiunilor, a luptei pentru dominare. Lipsește din tablou dinamica grupurilor și
descrierea interacțiunilor dintre acestea. Teoria reprezentărilor sociale permite – venind,
parcă , în completarea celei bourdieusiene – o analiză mai atentă a proceselor de schimbare
produse la nivel individual sau de grup, accentul căzând pe câmpul obiectului reprezentării,
iar nu pe conflictele sociale. Bourdieu arată cum habitus ul, și sistemul său de scheme
generative, permite crearea de percepții, cu ajutorul cărora se formează reprezentări ale
relației directe dintre agent și societate. Miez al ordinii simbolice, habitus ul, ajutat de
capitalul cu putere de distribuție pe clase, este element princi pal în crearea de reprezentări
simbolice.
Societatea și realitatea sunt interiorizate de către agent printr -un proces subiectiv , aliat
complet cu asumarea limbajului, lucru care îl subliniază pe acesta din urmă ca fiind
instrumentul cel mai important al so cializării. Puterea simbolică modelează societatea, iar
situațiile sociale abundă în elemente simbolice, care redefinesc relațiile dintre agenți și
îndepărtează dihotomiile micro -macro social, subiectivitate -obiectivitate etc. Libertatea de a
înțelege universul simbolic în nenumărate feluri nu poate fi la îndemâna oricui, și tocmai
cunoașterea este cheia către îndeplinirea acestui de ziderat.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

15
Capitolul I. CUNOAȘTERE ȘI SIMBOLIZARE

I.1. Despre cunoaștere și semnificarea lumii

Diferitele curente filosofice – existențialismul, fenomenologia, operaționalismul,
structuralismul și personalismul – aduc câte un atribut omului, respectiv luden s, sapiens,
faber, loquens și fidens. Omul gândește, cunoaște, construiește, creează, crede și valorizează,
dar pe toate acestea le performează în „oglinda ” celuilalt, ca ființă socială, performându -și
existența într -un joc simbolic, din câștigarea căruia speră să își extragă puterea.

„Fiind singura ființă capabilă să utilizeze datele naturii pentru a construi
monumentele culturii, homo este și ludens, și sapiens, și faber, și loquens, și fidens. A început
să se joace din clipa în care a reușit să -și amâne reacțiile imediate în favoarea altor a
proiectate. A început să vorbească, să gândească și să muncească din momentul în care a
izbutit să -și folosească gura nu numai pentru a consuma prezentul, ci și pentru a comunica
viitorul. A început să creadă de când a simțit nevoia să cunoască. ”2

O ipo teză a lucrării noastre este aceea că omul, constructor al lumii și al realității,
folosește limbajul pentru a cunoaște, a crea și a accede la reprezentări.

I.1.1. Cunoașterea ca fenomen al acțiunii umane

Cunoașterea este un proces, un fenomen, dar și un produs al (inter)activității umane.
Cunoașterea în sine comportă o analiză filosofică, iar subiectul cunoscător poate fi supus și el
dezbaterii, mai ales din punctele de vedere ale comunicării sau sociologiei. În procesul
cunoașterii sunt implicate obiectul, subiectul, relația cognitivă dintre acestea două,

2 Henri Wald, Homo significans, București, Edit ura Enciclo pedică Română, 1970, p. 31.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

16
cunoștințele, dar și comunicarea, în special limbajul, prin care respectivele cunoștințele se
obiect ivează și se socializează.
Definirea cunoașterii pare un demers al cărui timp de desfășurare tinde către infinit.
Jonathan Dancy și Ernest Sosa3 urmăresc conceptul de cunoaștere filosofică, arătându -i
anumit e determinări, diferențe sau asemănări cu alte c oncepte. Ei fac o distincție majoră ,
între cunoașterea filosofică și cea științifică, în special cu privire la tipurile de investigație
conținute de acestea: cea dintâi este a priori, în vreme ce a doua este a posteriori.
Rezultatele ambelor conduc la fapte, iar acestea sunt exprimate prin limbaj.
Însă, până a ajunge la anumite elemente de filosofia limbajului, utile în demonstrarea
ipotezei mai sus me nționate, să vedem câteva dintre distincțiile operate în urmărirea
conceptului de cunoaștere, precum și unele concepte kantiene absolut necesare în tematizarea
acesteia. Mergând pe urmele lui Mircea Flonta4, să vedem distincțiile precizate de el și să
încep em cu câteva diferențe între cunoașterea tacită și cea explicită . Cunoașterea tacită este
practică, ea sprijină efectuarea unei activități, se referă la situații concrete. Cunoașterea
explicită, pe de altă parte, presupune formulare de norme, criterii, definiții. Cunoașterea
explicită este dependentă de forma verbală, de ci are toate calitățile care să îl diferențieze pe
om de animal, din punct de vedere intelectual, prin faptul că se transmite prin limbaj și are o
formă co mplexă, planificată, rațională. Informația, luată ca unitate de măsură pentru
cunoaștere, există doar pentru a fi transmisă și receptată, într -un proces de comunicare, prin
limbaj. Dar nici comunicarea, deci nici informația, nu sunt specific umane – le regăsim și la
animale, mașinării etc. – decât dacă sunt completate de judecată, dacă sunt întemeiate și dacă
sunt transpuse într -un limbaj cu valoare semantică.
O altă distincție explicată de Mircea Flonta5 este cea dintre cunoașterea nemijlocită și
cea mijlocită , sau, simplu spus, dintre senzație și percepție. Cea de -a doua implică o judecată,
un raționament, pe când prima poate fi descriptivă. Această abordare empiristă a cunoașterii,
al cărei susținător principal este Bertrand Russel l, se bazează pe „luarea la cunoșt ință” și pe
principiul semnificației expresiilor, dar suferă de limitările pe care le impune cunoașterea
directă, în sensul în care noi putem decodifica și cuvinte ce nu fac obiectul acesteia.

3 Jonathan Dancy, Ernest Sosa, Dicționar de Filosofia Cunoașterii, vol. I, Iași, Editura Trei, 1999, p. 172.
4 Mircea Flonta, Cognitio. O introducere critică în problema cunoașterii, București, Editura ALL, 1994, pp. 20 –
27.
5 Ibidem , p. 25.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

17
Una dintre cele mai importante delimitări epistemologice , și ce a care interesează
pentru lucrarea de față , este distincția kantiană dintre cunoașterea a priori și cunoașterea a
posteriori , adică „distincția dintre cunoașterea întemeiată pe experiență, în primul rând pe
contactul prin simțuri cu lumea exterioară și cun oașterea ce poate fi întemeiată fără raportare
la datele experienței ”.6 Cunoașterea filosofică, a ceea ce este lumea, a ceea ce este ființa, este
una a priori .
Ideea că descrierea unui obiect prin simboluri – care sunt de natură abstractă – este
cunoaștere , ea depășind identificarea subiectului cu un obiect, este specifică gânditorilor de
inspirație științifică. Redarea, prin simboluri, a unei structuri, nu poate constitui, însă,
cunoaștere, deoarece conținutul calitativ există în trăiri; vorbim de cunoaște re abia când
creăm o relație între simboluri și trăirile noastre.
Mircea Flonta scrie: „prin sensibilitate, obiectele ne sunt date, iar prin intelect ele sunt
gândite și, prin urmare, cunoscute ”.7 Filosofia transcedentală a lui Kant subliniază ca surse
ale cunoașterii sensibilitatea și intelectul, adică reprezentările despre un obiect și capacitatea
de a -l cunoaște cu ajutorul acestora. Puterea de a percepe, de a gândi, are la bază
sensibilitatea noastră, dar și intuirea spațiului și a timpului și, pornind de aici, cunoaștere a
capătă conținut prin intuiție și formă prin intelect. Prin apariția Criticii rațiunii pure, în 1781,
Kant reușește schimbarea atenției, de la obiectul de cunoscut, către capacitatea cunoașterii.
Metoda critică, metoda transcedentală acaparează metafizica, facultățile cognitive însele , ca
elemente ale rațiunii pure, fiind supuse analizei critice.
„(…) epistemologia Criticii rațiunii pure este concepută ca o viziune asupra
cunoașterii având ca temă dominantă certitudinea cognițiilor, i ar transcendentalul este văzut
ca o strategie argumentativă de respingere a scepticismului. ”8 Cunoașterea, pentru Kant,
trebuie să fie necesară și universal valabilă. Kant era convins atât că, spre deosebire de opinia
lui Leibniz, cunoașterea lumii trebuie să se preocupe întotdeauna de zona experienței noastre
și nu de una situată dincolo de aparențe, cât și că, împotriva ideilor lui Hume, simțurile nu
reprezintă unicele mijloace de justificare a cunoașterii noast re referitoare la o asemenea

6 Ibidem, p. 27.
7 Ibidem, p. 9.
8 Ilie Pârvu, Epistemologia Criticii rațiunii pure , în Actualitatea filosofiei lui Immanuel Kant , Craiova, Editura
Aius Print Ed, 2007, p. 124.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

18
lume. Calea de a ieși din impas este negarea ideii că senzațiile și experiența ar constitui unul
și același lucru.
Necondiționatul este domeniu de referință al rațiunii, la Kant: „(…) ceva din care face
parte orice experiență, dar care el însuși nu este n iciodată obiect al experienței ”9, cu alte
cuvinte, transcende experiența. Din perspectiva rațiunii raportate la raționament,
necondiționatul este o relație între condiție și condiționat , totalitatea condițiilor, este
universalitatea.
O altă idee cultivată de Kant este distincția între formă și conținut; forma experienței
noastre este cognoscibilă a priori, iar conținutul este dat a posteriori, în timp ce cunoașterea
lumii este asigurată numai de combinația dintre cele două. Nu se poate dobândi cunoașterea
unei alte lumi decât a aceleia pe care o percepem; însă singure , senzațiile nu pot îndeplini
cerințele cunoașterii noastre. Senzațiile sunt întotdeauna particulare, subiective și
schimbătoare, pe când cerințele cunoașterii noastre sunt universale, generale, obiective și
invariabile.
Critica rațiunii pure pune în studiu formele pure care fac posibilă cunoașterea prin
experiență, cea dată de simțuri. Sunt considerate ca date rațiunea pură, intuițiile sensibilității
și principiile intelectulu i, care fa c posibilă experiența . Iar atunci, formele pure reprezintă
niște precondiții ale posibilității de cunoaștere a lumii. Atunci când spune continuă , sau
extinde , Kant punctează intervenția stimulativă a rațiunii față de intelect. Rațiunea înseamnă
„principiu de continuare și de extindere a experienței cât mai mult posibil ”10.
„Rațiunea ordonează conceptele intelectului și le dă acea unitate pe care ele o pot avea în
cea mai mare extindere posibilă a lor, adică în relație cu totalitatea seriilor, pe care
intelectul nu le ia în considerare (…) Rațiunea reunește prin idei diversul conceptelor (…) le
procură cea mai mare unitate împreună cu cea mai mare extindere. ”11
În Critica rațiunii pure, Kant utilizează șase termeni în perechi : a priori/a posteriori,
analitic/sintetic, necesar/contingent. Să analizăm pe scurt prima distincție. Propozițiile a

9 Immanuel Kant, Critica rațiunii pure , București, Editura IRI, 1999, p. 290.
10 Ibidem , p. 428.
11 Ibidem , p. 506.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

19
priori pot fi cunoscute ca a nterioare dovezilor experienței și independente de acestea, spre
deosebire de propozițiile a posteriori, care pot fi cunoscute exclusiv pe baza experienței. Prin
conceptele filosofiei transcedentale, Kant determină drept a priori „toate noțiunile și
principiile ce preced cunoașterea prin experiență și o fac posibilă ”12. Cunoașterea
transcedentală nu se referă la obiecte, decât în măsura în care ea este posibilă a priori.
Pentru a vorbi despre cunoaștere asupra lumii, este necesară observarea poziției lui
Kant în legătură cu empiriști i, precum Hume , și raționaliști i, ca Le ibniz , care sunt în
dezacord în privința surselor cunoașterii noastre privind lumea, în privința lucrului de care
depinde logic cunoașterea adevărurilor despre lume și în privința lipsei de conținut a
propozițiilor analitice. În general, controversa se ref eră la capacitatea de a asigura informații
despre adevărurile cognoscibile independent de dovezile experienței: dacă aceste adevăruri
ne pot spune ceva despre realitate. Raționaliștii văd adevărurile analitice și raționamentul
deductiv ca pe un izvor de cu noaștere a priori , în mod evident nu a lumii efemere, percepute
de noi , ci a realității din spatele acestei percepții. Spre deosebire de raționaliști, empiriștii văd
adevărurile analitice ca pe niște afirmații fade, banale și care nu au nici un rol în cuno așterea
lumii reale.
Kant a fost în situația de a se găsi în același timp în acord și în dezacord cu ambele
tabere. El este în acord cu empiriștii , care spun că adevărurile analitice a priori sunt lipsite de
conținut și că ceea ce este necesar să cunoaștem este lumea pe care o putem percepe. Dar el
mai crede, de asemenea, că putem cunoaște și adevăruri necesare și universale a priori, care
să ne spună , totuși , câte ceva despre lumea experienței. Kant se situează pe poziția
raționaliștilor , când afirmă că nu toată cunoașterea a priori este seacă , dar este î n dezacord cu
aceștia în privinț a faptului că această cunoaștere este a unei lumi situate dincolo de aparențe .
Răspunsul, pentru Kant, este oferit de existența propozițiilor care sunt sintetice a priori, și,
într-un anumit fel , necesare. Aceste adevăruri cognoscibile anterior dovezilor experienței
sunt incontestabile (de către experiență) și totuși transced simplul înțeles al termenilor folosiți
pentru exprimarea lor, determinând anumite adevăruri a priori referitoare la lume așa cum
este ea percepută. Judecățile a priori pot explicita ceea ce cunoaștem deja, sau pot extinde
această cunoaștere. Judecățile an alitice pot fi reprezentate de regulile de utilizare a cuvintelor

12 Mircea Flonta, Cognitio. O introducere critică în problema cunoașterii, Bucureș ti, Editura ALL, 1994, p.
181.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

20
în cadrul limbajului (de tipul „vaca are patru picioare ”); cele care conțin partea pură a
cunoașterii sunt judecățile sintetice a priori , al căror obiect este reprezentat de intuițiile pure
ale sensibilității – spațiul și timpul – și de categoriile intelectului pur. Necesitatea și
universalitatea adevărurilor judecăților sintetice a priori nu pot proveni din faptul că acestea
ar fi analitice și din faptul că negarea lor ar implica o contradic ție; ele trebuie să fie necesare
și universale din alt motiv. „Cercetarea filosofică nu are drept obiect lumea în sine, ci
precondițiile care fac posibilă orice cunoaștere despre lume. ”13
În afara cunoașterii , obiectul nu există, însă el este valabil independent de cunoaștere;
cunoașterea însăși este „cunoaștere obiectuală ”, și numai astfel este „cunoaștere
transcendentală ”:
„găsim că ideea noastră despre raportul oricărei cunoștințe (Erkenntnis) cu obiectul
ei cuprinde în sine ceva necesar, dat fiind că acest obiect e considerat ca ceea ce e pus în
fața cunoștinței, că cunoștințele noastre (unsere Erkenntnisse) nu sunt determinate la
întâmplare sau arbitrar, ci într -un mod anumit a priori, fiindcă urmând a se raporta la un
obiect, el e trebuie să concorde de asemenea necesar între ele cu privire la acest obiect,
adică trebuie să aibă acea unitate care constituie conceptul despre un obiect. ”14
Proiectul lui Kant, filosofia sa transcedentală, are ca scop demonstra re modului cum
este posibilă cunoașterea adevărurilor a priori care să fie adevărate în mod necesar în privința
lumii așa cum apare ea, dar care nu sunt necesare prin aceea că sunt doar analitice. În
dialectica transcedentală, sensibilitatea este obiect al intelectului, iar cunoștințele reprezintă
obiect al rațiunii: fenomenele sunt compilate de către intelect, cu ajutorul regulilor, iar
rațiunea leagă aceste reguli de principiile sale proprii. Rațiunea este acum o facultate a
judecării după principii, care au o poziție transcedentală față de realitate. Ideile devin
concepte pure ale rațiunii, tot așa cum categoriile sunt concepte pure ale intelectului.
Termenul transcedental este unul central în filosofia lui Kant. În general, orice este
transcedental nu derivă din, ori se justifică prin experiență, și totuși poate fi aplicat, sau
reprezintă o condiție a oricărei experiențe. Cunoașterea transcedentală nu este cunoașterea

13 Ibidem, p. 181.
14 Immanuel Kant, Critica rațiunii pure , București, Editura IRI, 1999, p. 140.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

21
obiectelor, ci este cunoașterea condițiilor necesare a priori pentru ca noi să cunoaștem
obiectele.
Cunoașterea, față de simplul fapt de a avea experiențe, implică în plus folosirea
conceptelor fundamentale, sau a categori ilor facultății de înțelegere. Cunoașterea faptului că
ceea ce vedem este o casă implică posesia și aplicarea conceptului de casă nu prin simpla
observare (empirică) , ci printr-o judecată de înțelegere . Cun oașterea este posibilă prin
conjuncția între intuiții le reale și categoriile necesare ale facultății de înțelegere. Simțurile
luate singure sunt literal lipsite de gândire.
Există o deosebire importantă între elementele intelectuale și cele senzoriale ale
cunoașterii umane. În procesul de înțelegere a naturii, spiritul este activ , și nu doar un
receptor pasiv , care așt eaptă să fie umplut cu experienț e. Filosofia transcedentală nu asigură
un tip de cunoaștere științifică particulară a lumii experienței, însă deducția transcedentală ne
arată cum putem cunoaște elementele a priori necesare , presupuse de o astfel de cunoaștere
științifică a lumii , așa cum ar fi ea percepută. De exemplu, nu putem ști a priori că A este
cauza lui B – aceasta este o problemă legată de cercetarea științifică empirică, dar poate fi
cunoscut a priori faptul că B are o cauză – iar acest fapt poate fi demonstrat de filosofia
transcedentală.
La Kant, punerea în lumină a genezei unui adevăr sau a unei convingeri trebuie
delimitată de ideea dacă adevărul sau convingerea pot fi cunoscute a priori sau a posteriori .
Originea se referă la fapte psihologice; întrebarea dacă o propoziție este a priori sau a
posteriori este legată de tipul logic al propoziției. Propozițiile în cazul cărora se poate
demonstra că decurg în mod deductiv din anumite premise logic necesare se pot cunoaște
independent de dovezile experienței, deoarece negarea lor ar implica o contradicție logică,
însă unele adevăruri pot fi cunoscute exclusiv prin consultarea dovezilor ex perienței, chiar
dacă respectivele convingeri despre adevăruri se întâmplă să fie înnăscute din punct de
vedere psihologic. Se poate să ne fi născut având convingerea, care este adevărată, că Există
lei în Africa, însă condițiile pentru adevărul convingeri i sunt dependente de realitățile
referitoare la Africa – realități al căror adevăr poate fi justificat doar în urma experienței, și
nu pot fi dovedite a priori prin raționament deductiv, sau prin simpla descifrare a sensurilor
termenilor din propoziția car e exprimă această convingere. A arăta că ceva este psihologic a

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

22
priori nu demonstrează neapărat că acel lucru este întemeiat sau adevărat a priori, și cu atât
mai puțin, că adevărul său este cognoscibil a priori.
Înțelegerea filosofiei lui Kant presupune analizarea distincției dintre formă și
conținut. Forma experienței este cognoscibilă a priori; conținutul sau ceea ce este adăugat ne
este dat și este cognoscibil a posteriori, dar cele două elemente nu sunt în mod obligatoriu
separabile. Forma intuițiilor noastre este spațiul și timpul, iar formele înțelegerii, sau ale
gândirii , sunt categoriile. În cadrul intuițiilor reale, senzațiile, spațiul și timpul nu sunt
necesar separabile. În cunoașter ea reală, intuițiile și categoriile , de această dată, nu sunt
separabile. Noțiunea de obiectivitate este astfel modelată încât să contracareze poziția care
susține că , în ceea ce privește conținutul spiritului, cunoașterea ar putea fi întemeiată în mod
subiectiv.
Conceptul de cunoaștere pare a avea sens prin „gândirea transcendentală ” și doar în
forma: „cunoaștere transcendentală ”. Iată la ce -l îndeamnă Kant pe cititorul său : „să-și dea
contribuția lui pentru a face din această cărare ( Fuβsteig ) o cale regală ( Heeresstrasse ), în
scopul de a aduce rațiunea omenească la satisfacție deplină în ceea ce a preocupat
totdeauna… setea ei de cunoaștere. ”15
Ceea ce Kant realizează este „o revoluție a modului de gândire ”16 în filosofia
cunoașterii, când se referă la posibilitatea unei obiectivități. Cheia o reprezintă modul de a
aborda raportul dintre cunoaștere și obiectul acesteia. Importante sunt legea cunoașterii și o
analiză a judecății, nu calitățile ontologice ale ființei . Analiza transcedentală, definitorie
pentru identificarea condițiilor de care depind cunoașterea ființe i sau conceptul pur al
acesteia, este, însă, tributară intelectului și mult prea determinată de logică. Conceptele
științei limitează obiectivitatea de acest tip, creativitatea spiritului uman nereușind a se lăsa
cuprinsă de această realitate. Revoluția este, într -o semnificație nouă , una a spiritului care își
face loc lângă judecata logică și care îi dă o formă realității, iar cunoașterea se află într-o
etapă de renunțare la forma sa pură, din momentul în care ființa nu este studiată din punc tul
de vedere al existenței, ci al acțiunilor sale. „În toate acestea este atinsă o configurație

15 Ibidem , p. 632.
16 Ernst Cassirer, Filosofia formelor simbolice, vol. I. Limbajul, Pitești, Editura Paralela 45, 2008, pp. 20-21.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

23
complet determinată nu atât a lumii, cât, mai degrabă, o configurație spre lume, spre un
ansamblu semnificant obiectiv și spre un întreg intuitiv obiectiv .”17
Pentru că spiritul uman are o funcție productivă, cunoașterea nu este nevoie să fie
definită, ci percepută , doar, ca formă de interpretare și înțelegere a ființei. Ființa spirituală,
inclusă în relația dintre cunoaștere și obiectul său, acționând prin gând ire, creație, limbaj,
evadează din tr-o lume a impresiilor într -o realitate activă, a expresiei.

I.1.2. O lume a cunoașterii, a limbajului și a semnificării

Aurel Codoban, referindu -se la trilema sofistului grec Gorgias (nimic nu există; chiar
dacă există, nu -l putem cunoaște; chiar dacă îl cunoaștem, nu -l putem comunica), reușește să
identifice trei mari teme în istoria filosofiei, teme utile unei „călătorii ” de la cunoaștere către
semnificare, comunicare și limbaj .
„Mai întâi filosofia greacă, care a tematizat „ceea ce este ”, pare că vrea să susțină:
ba există ceva ce merită cu adevărat numele de „ceea ce este ” și anume temeiul, arhe, pe
scurt, principiul. Apoi filosofia modernă, care a tematizat cunoașterea, afirmă: ba putem
cunoaște, și dă prioritatea cuvenită ideii. În fine, filosofia actuală , care tematizează
comunicarea , pare să ne spună: ba putem comunica, dar singura realitate este semnul. ”18
Tot trei sunt și marile concepte filosofice moderne, gradat situate în istorie: lucrul,
ideea, semnul. Abordarea semnificării este clar conectată cu tema existenței, începând cu
Kant, pentru care cunoașterea era strâns legată de construirea lumii, sau Berk eley, pentru care
posibilitatea de a fi însemna percepție, până la filosofia actuală, conform căreia viața omului
este imposibilă fără semnificații.
Tema existenței situa sacrul, principiul, ceva real și absolut, ca fiind constant în
centrul unei lumi afla te în permanentă schimbare; ceva persistent dădea consistență unei lumi
instabile. Tema cunoașterii îl reducea pe „a fi ” la „a fi cunoscut ”, oferind repere justificative

17 Ibidem, p. 21.
18 Aurel Codoban, Semn și interpretare, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001 , p. 3.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

24
pentru existență. Filosofia limbajului pune în centrul celei de -a treia teme semnifica rea.
Lumea este deja prea mare, așa că trebuie redusă la realitate, iar realul este ceea ce poate fi
comunicat, adică este limbaj. De aici înainte, cunoașterea și comunicarea, cunoașterea și
semnificarea decurg una din alta. Omul își încetează existența si mplă, prin evadarea din
mediu. Mediul devine al animalelor, iar omul se situează în lume, o lume a semnificațiilor
date de utilizarea limbii. Viața este plină de semnificații, fără de care nici măcar nu mai
există, iar semnul reduce realul – ceea ce putem cunoaște – la ceea ce putem semnifica.
Filosofia analitică, cea care este cea mai apropiată de tematizarea cunoașterii, pune
prea mare preț pe logică și pe analiza limbajului. Filosofia limbajului își are rădăcini bine
întemeiate în analiza transcedentală kantiană. Ca o sinteză între ideile analiștilor limbajului
științei – Russel l, Carnap – și ale celor ai limbajului cotidian – Moore , Austin, Strawson –
dar mergând pe calea deschisă de Kant, lucrările lui Ludwig Wittgenstein (și Tractatus
logico -philosophi cus, dar și scrierile mai târzii) încearcă să afle granițele gândirii. El
identifică structura categorială a limbajului – și nu rațiunea pură – drept cadru al acestora. La
Wittgenstein, limitele limbajului semnifică limitele lumii; a priori este structura limbajului.
Tratamentul filosofic al limbajului, sau îi putem spune al logos -ului, a trecut prin
multe eforturi de tematizare, până să ajungă la a face trecerea de la o lume în care totul
există, la una în care totul semnifică. Inițial , filosofia a co nsiderat că lumea este supusă
cunoașterii în limita distincției dintre transcendență, sau esență, și sensibilitate, sau aparență.
Apoi, cunoașterea a devenit ea însăși construcția lumii, în sensul determinării realității.
Lucrul, ca un mare conc ept filosofic, era exclus a fi cunoscut ca atare, ci gândirea noastră,
prin intermediul experienței , construia obiectul cunoașterii. În această ac cepțiune, ceea ce
simțurile percepeau, nici măcar nu exista cu adevărat. Nu se punea problema existenței de
culori, forme, sunete, până când mintea umană nu le percepea și nu le dădea o formă, o
reprezentare.
În următoarea etapă, logica era cea mai importantă , iar construcția realului se făcea
după reguli și principii expuse clar și calculabile, omul fiind cel care punea amprenta
raționalității asupra existenței lumii . El desfășura acțiuni repetate, determinate cauzal și lăsa
deschise portițe multiple de a cunoaște realitate a. După Kant, cunoașterea trece de la etapa
hermeneutică, de interpretare a semnificații lor și de deducție simbolică, la una de analiză a

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

25
sistemelor semnifi cante. Limba este cea care determină existența omului în lumea sa, cea
care depășește nivelul indicilor și al semnalelor, toate acestea prin puterea conferită ei de
către semn.
Codoban face o legătură foarte interesantă între semnificare și cunoaștere. Lumea a
semnificat brusc tot ceea ce oamenii au reușit să cunoască și imediat a apărut și limbajul, ca
sistem semnificant, toate acestea fiind solidare și simultane. Cunoașterea, pe de alt ă parte,
este un proces ce presupune o construcție progresivă, însă este, totuși, strâns legat ă de
simultaneitate în relația dintre lume și limbaj. Ea este „identificarea anumitor aspecte ale
semnificantului (Lumea) cu anumite aspecte ale semnificatului ( Limbajul), adică punerea în
legătură a părților care prezintă între ele raporturi de conivență reciprocă ”.19

I.1.3. Cunoaștere și comunicare

Cele mai importante trăsături ale limbajului sunt capacitățile sale de a achiziționa, de
a forma, de a verifica și teoretiza, de a critica și de a interpreta, de a comunica; în absența
limbajului, cunoașterea nu poate fi invocată, iar filosofia limbajului se bazează pe această
ipoteză. Între epistemologie (teoria cunoașterii) și limbaj se interpune un termen valoros –
gândirea – care își reclamă locul în achiziția și prelucrarea cunoștințelor.
Limbajul și cunoașterea sunt interconectate. Folosit pentru a comunica, limbajul
reprezintă un cumul de semne, o convenție, deoarece toți cei care le utilizează au căzut de
comun acord asupra înțelesului acestora. Schimbându -și poziția din Tractatus logico
philosophicus20, Wittgenstein spune, în Cercetări filozofice21, că limba unui popor nu trebuie
schimbată, pentru că propozițiile au sens într-un joc de limbaj , în cadrul căruia înțelesul
semnelor a fost convenit și se poate localiza într -o zonă dată. Cunoașterea este comunicată
prin limbaj; dar limbajul contribuie și la achiziția cunoașterii, proces în care se formează
gândirea , iar cele două intră într -un proces de reciprocitate și se auto -determină. „Limbajul

19 Ibidem, p. 15.
20 Ludwig Wittgenstein, Tractatus logico -philosophicus, București, Editura Humanitas, 199 1.
21 Idem , Cercetări filozofice , București, Editura Humanitas , 2004 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

26
ajută la formarea conceptelor, iar cunoașterea la comunicarea lor. ” Dincolo de a fi o unealtă a
cunoașterii, limbajul este mai degrabă un medium prin care comunicăm gândurile și
cunoștințele despre lume. „Nu am fost niciodată de acord cu cei care tratează limbajul ca pe o
provinci e autonomă. Caracteristica esențială a limbajului este că are înțeles, adică se refe ră la
altceva decât la el însuși. ”22
Limbajul este format din semne. Dar reciproca nu este neapărat valabilă, pentru că nu
orice alăturare de semne se constituie într -un limbaj, în lipsa convenției sociale. Wittgenstein
spune că nu poate exista un limbaj privat, pe care doar creatorul său, unică persoană, să îl
cunoască23. Sigur că oricine este liber să alăture semne, pentru formarea limbajului, dar
acestea vor rămâne doar niște semne. Limbajul necesită comunicare, cunoaștere, pentru a -și
justifica existenț a.

I.2. Teorii despre semn și simbol. Crearea de semnificații

Ce rol are semnificarea în teoretizările despre cunoaștere? Mai întâi, semnul nu a fost
decât un simplu lucru, printre celelalte lucruri, iar cuvântul a avut deopotrivă și semnificații,
și forță. Apoi, în istoria filosofiei, semnul a fost un nume pentru un lucru, iar cuvântul și -a
păstrat forța, prin logică; el a articulat lumea. Cunoașterea era cea care determina realitatea.
În cele din urmă, lucrul devine un semn între alte semne, iar lume a își extrage esența
existenței sale din semnificare și prin împărtășire cu ceilalți, cu ajutorul limbajului. Semnul
se află în centrul Lumii; lumea nu poate exista fără limbaj; pentru că abia după ce
comunicăm putem cunoaște. Limbajul, ca sistem semnifica nt, presupune intersubiectivitate,
dar împărtășirea prin limbaj oferă obiectivitate cunoașterii.

22Bertrand Russel l, My Philosophical Development, Londra, GA & Unwin, 1959,
http://www.ebooklibrary.org/wplbn0001007188 -my-philosophical -development -by-bertrand -russell.aspx ,
accesat la 23.10.2014, p. 230.
23 Ludwig Witt genstein, Philosophical Investigations , tradusă de G.E.M. Ascombe, Oxford, Blackwell, 1974,
pp. 243-257.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

27
O a doua ipoteză a lucrării mele determină omul ca pe o ființă simbolică, iar actul
comunicării ca pe un proces de creare și re -creare de semnificații. Am văzut că la Kant
cunoașterea era cea care dădea formă realității; plecând acum de la semn, să inversăm
perspectiva și să luăm în considerare lucrul ( „ceea ce este ”) pe de o parte și gândirea și
limbajul, pe de altă parte. Din perspectiva comunicării – unde totul semnifică – și lucrul, și
cunoașterea determină realitatea doar în măsura în care se acceptă ideea împărtășirii: „ceea ce
nu comunicăm nu există ”.
Conform l ui Codoban, „există două axiome care fac din semn, în principiu, un obiect
sui generis:
a) pansemia – totul e semn; sau: orice are o semnificație – sau, cel puțin, poate avea;
b) polisemia – orice semn (obiect) poate avea mai multe semnificații (unicitatea
existenței nu determină unicitatea semnificației) ”24.
Cele mai importante teorii ale semnului sunt cea a lui Charles Sanders Peirce și cea a
lui Ferdinand de Saussure.

I.2.1. Semiotica lui Charles Sanders Peirce

La Peirce, tot ceea ce este gândire își găsește expresia în semn, iar semnificația nu
poate să nu existe. Pentru el, semnificația este cunoaștere. Cele două idei pe car e le urmărește
semiotica peirce ană sunt, conform lui T.L. Short25, „de a construi o prezentare naturalistă, dar
non-reductivă a minții umane ” și „de a susține că științele sunt obiective în modul lor de
analiză ” și că „ele produc cunoașterea unei realități exi stente în mod independent ”. Dacă , la
26 de ani, Peirce pornește de la categoriile lui Aristotel și Kant și le recunoaște rolul de a
oferi o organizare mentală a lumii, completând că acestea nu sunt concepții despre lucrurile

24 Aurel Codoban, Semn și interpretare, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001 , p. 18.
25 T.L. Short, Peirce ’s Theory of Signs, Cambridge, Cambridge University Press, 2007,
www.cambridge.org/9780521843201 , accesat la 25.10.2014, p. ix.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

28
în sine, ci despre semnele acestor lucruri, în teoria pe care o elaborează mai târziu realizează
o taxinomie a semnelor, în care gândul este o formă de reprezentare.
Deși Locke mai folosise oarecum acest termen, Peirce este cel recunoscut pentru
teoria semnelor, care are ca bază teoria cunoașterii a lui Kant. Pentru Locke, cuvintele și
ideile erau semne, respectiv, cuvintele – semne ale ideilor, iar ideile – semne întru înțelegerea
lucrurilor. Ideile, ba chiar și gândurile, erau semne, datorită relațiilor de cauzalitate și de
asemănare. În abordarea conceptului de gândire, Peirce a fost kant ian și considera cuvântul
ca fiind unitate de măsură a acestuia, de vreme ce capacitatea de a gândi depinde de învățarea
unei limbi. Nu e ste de ajun s să considerăm cuvintele semne; dacă ținem cont și de faptul că
gândul există transpus în limbaj, atunci gâ ndurile însele sunt semne. Dacă î nvățăm să gândim
atunci când învățăm să vorbim, atunci gâ ndurile și cuvintele trebuie să fie simultane.
O deosebire din tre semiotica lui Peirce și teoria kantiană a cunoașterii este relevată de
respingerea ideii că există l ucruri în sine care nu pot fi cunoscute, din moment ce , prin
gândire , orice poate fi constituit . Totuși, Peirce rămâne kantian atunci când spune că semnele
sunt „reprezentări ”, în sensul conținuturilor mentale, însă mergând dincolo de ele. El arată că
întreaga lume, așa cum o percepem noi, e ste una formată din reprezentări; cea care înțelege
este mintea, deci ea ne determină lumea. Logica aceasta a gândirii formează baza constituirii
semioticii lui Peirce, deosebită de structuralism, care analizează relațiile din interiorul
sistemelor (limbii) . Peirce consideră logica „o doctrină cvasinecesară sau necesară a
semnelor ”26. Această necesitate sau formalitate presupune o observare a unor caracteristici a
semnelor cu care interacționăm, în final rezultând o abstractizare a observației noastre.
Astfel, un rol important îl joacă semioza , care este definită ca un proces prin care ființele
umane dau un înțeles lumii sau interacționează cu lumea prin intermediul semnelor. Thomas
Sebeok27 menționează două mari obiective ale semioticii: semioza (capacitatea biologică
propriu -zisă care constituie baza producției și înțelegerii semnelor, de la semnale psihologice
simple până la acelea ce cuprind un simbolism de o înaltă complexitate) și reprezentarea (o
utilizare intenționată a semnelor pentru a cerceta, clasifica și, în consecință, a cunoaște
universul).

26 Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 2, în Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 1 -8,
editat ă de John Deely , https://colorysemiotica.files.wordpress.com/2014/08/peirce -collectedpapers.pdf , accesat
la 20.01.2015 , ref. 227.
27 Thomas Sebeok, Jocul cu fantasme: semiotică și antropologie, București, Editura ALL, 2002, p. 25.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

29
Modelul triadic al semnului

Peirce spune că un semn este „ceva prin a cărui cunoaștere cunoaștem ceva în plus ”28.
Semnul joacă un rol important în crearea unor relații dintre ceva cunoscut și ceva necunoscut,
și se transformă într -un fenomen al terțității: „semnul este un prim numit representame n,
aflat într -o relație triadică cu un secund numit obiect și capabil să determine un terț numit
interpretantul său”29.

Figura 1. Modelul triadic al semnului, dup ă Peirce

Acest model de reprezentare a fost ales și de Ogden -Richards30 în faimosul triunghi al
înțelesului:

Figura 2. Triunghiul înțelesului, al lui Ogden și Richards

Peirce susține că orice cunoaștere este dependentă de o cunoaștere anterioară, aceasta
fiind baza teoriei sale a gândurilor -semne: „fiecare gând este deopot rivă semn și

28 Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 8, în Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 1 -8,
editat ă de John Deely , https://colorysemiotica.files.wordpress.com/2014/08/peirce -collectedpapers.pdf , accesat
la 20.01.2015 , ref. 332.
29 Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 2, în Collected Pap ers of Charles Sanders Peirce, vol. 1 -8,
editat ă de John Deely , https://colorysemiotica.files.wordpress.com/2014/08/peirce -collectedpapers.pdf , accesat
la 20.01.2015 , ref. 274.
30 C.K. Ogden, Ivor A. Richards, The Meaning of Meaning , Londra, Mariner Books, 1989, p. 38.
Interpretant
Representamen
Obiect
Gând/Referință
Simbol
Referent
stă pentru

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

30
interpretant ”31, pentru gândurile anterioare și prezente. Între simbol și gând, dar și între
referent și gând se constituie relații de cauzalitate, dar diferența dintre cele două laturi ale
triunghiului se materializează în finalitatea dobândită: pe de o parte, simboli zare
(convenționalism), pe de altă parte, referențialitate (trimitere la un obiect din realitate).
„Interpretarea este esențială semnului. Semnificația nu este o relație directă a
semnului cu obiectul său; în schimb, semnificația unui semn se poate găsi în interpretant.
Semnul își semnifică obiectul doar fiind astfel interpretat (sau, mai târziu, fiind astfel
interpretabil). Semnificația, așadar, este o relație triadică, în care pe de o parte semnul
mediază între obiect și interpretant, iar pe de altă parte interpretantul mediază între semn și
obiect. Aceasta este schema formală care unește semiotica sa timpurie cu cea târzie. ”32
Acest model al triunghiului semiotic îl putem identifica la Peirce, dacă luăm în
considerare definiția dată de semioticianul american celor trei termeni :
„Semnul sau representamenul este ceva care ține locul a ceva pentru cineva în
anumite privințe sau în virtutea unor însușiri. El se adresează cuiva, creând în mintea
acestuia un semn echivalent, sau poate un semn mai dezvoltat. Semnul acesta pe care -l
creează îl numesc interpretantul prim ului semn. Semnul ține locul a ceva, și anume al
obiectului său. El ține locul acestui obiect nu în toate privințele, ci cu referire la un fel de
idee, pe care am numit -o uneori fundamentul representamenului .” 33
Ceea ce este luat drept semn în limbajul de zi cu zi, Peirce a numit representamen , cu
scopul de a face deosebirea dintre acesta și celelalte două componente ale semnului.
Representamenul se află în relație cu obiectul semiotic, care nu poate fi un simplu obiect din
realitate, pentr u că, la Peirce, cunoașterea nu este niciodată absolută. Aceasta nu este mai
mult decât o aproximare a lumii reale, sau chiar a ceea ce aceasta ar putea deveni. Astfel,

31T.L. Short, Peirce ’s Theory of Signs, Cambridge, Cambridge University Press, 2007,
www .cambridge.org/9780521843201 , accesat la 25.10.2014 , p. 34.
32 Ibidem , p. 30.
33 Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 2, în Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 1 -8,
editat de John Deely , https://colorysemiotica.files.wordpress.com/2014/08/peirce -collectedpapers.pdf , accesat la
20.01.2015, ref. 228 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

31
obiectul real nu poate fi completamente cunoscut decât ca real din punct de vedere semi otic,
iar aceasta doar pentru interpretanții săi.
Interpretantul este un echivalent mental al reprezentării, „este, deci, o a doua
reprezentare a aceluiași lucru. (…) gândul unei persoane este o reprezentare – dar nu pentru
persoana respectivă, căci nu ar avea sens – ci pentru un alt gând al aceleiași persoane ”34.
Interpretantul nu se referă la persoana care interpretează, ci, dimpotrivă coincide , observ, cu
semnificatul lui Saussure, fiind conceptul la care face trimitere un representamen. Diferența
dintre un interpretant care face echivalență și un interpre retant care dezvoltă poate fi
raportată la distincția dintre denotație și conotație. Peirce face distincția între interpretant ul
imediat , interpretant ul dinamic și interpretant ul final. Dacă primul tip de interpretant poate fi
considerat un text (non)verbal, al doilea tip de interpretant presupune o interacțiune cu textul
respectiv, de exemplu lectura sau contactul vizual. Interpretantul final se realizează atunci
când o perăm interpretarea respectivului text, iar acest interpretant este nelimitat. Privit ca a
treia componentă a semnului, interpretantul este, simplificând, ceea ce considerăm în general
înțelesul acelui semn. Interpretantul se referă la și se află în relați e cu representamenul și cu
obiectul semiotic; el creează o relație între acestea, precum și între el însuși și ele; în acest
proces de mediere, interpretantul determină cele trei elementel ale semnului să se situeze într –
o interdependență relațională.
La Peirce realizarea cunoașterii obiectului se face prin experiență colaterală, în mod
implicit, iar contextul social are un loc important , în vreme ce Saussure plasează opozițiile
binare din cadrul dihotomiilor drept elemente centrale . Peirce face o deosebire între obiectul
dinamic și obiectul imediat . Între cele două tipuri de obiecte se realizează o operație de
incluziune, de aceea nu trebuie exprimată o diferență clară , deoarece obiectul imediat este, de
fapt, sugerat de obiectul dinamic . Noi percepem , pe b aza proceselor din sist emul nostru
senzorial și nervos , instanțe ale obiectului dinamic, care iau forma obiectului imediat. Dacă
obiectul dinamic este exterior semnului, fiind cunoscut prin imagini conceptuale, obiectul
imediat este în interiorul semnului, fiind forma conținutului primului obiect. Această trec ere
de la obiectul dinamic la cel imediat se obține prin intermediul subiectului.

34 T.L. Short, Peirce ’s Theory of Signs, Cambridge, Cambridge University Press, 2007,
www.cambridge.org/9780521843201 , accesat la 25.10.2014 , p. 30 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

32
Trihotomii ale semnelor

Considerând variabile cele trei componente ale semnului, (representamen, interpretant
și obiect), Peirce sugerează următoarea clasificare a semnel or35, în funcție de trei criterii: cel
al calității, al relației și al reprezentării :

Criterii Elemente ale semnului Tipologia semnelor
Criteriul calității Caracterizarea semnului în sine qualisemn
sinsemn
legisemn
Criteriul relației Raportul semn -interpretant rhemă
dicisemn
argument
Criteriul reprezentării Raportul semn -obiect semn iconic
semn indice
semn simbol

Figura 3. Clasificarea semnelor a lui Peirce

Trihotomia calității. Qualisemnul reprezintă o calitate care este un semn , dar care nu
poate acționa în realitate ca sem n. Tonalitatea vocii, culoarea sau textura unui veșmânt
constituie exemple de qualisemne .
Sinsemnul este un lucru sau un eveniment e xistent real, care este și el un semn .
Această existență se poate materializa doar prin calitățile sale, mai multe qualisemne putând
fi implicate . Orice sinsemn devine o ocurență , sau ceea ce Umberto Eco numește token . De
exemplu, imaginea unei haine pe o coală de hârtie, cuvintele rostite sau scrise.

35 Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 2, în Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 1 -8,
editat ă de John Deely , https://colorysemiotica.files.wordpress.com/2014/08/peirce -collectedpapers.pdf , acce sat
la 20.01.2015 , ref. 244 și următoarele .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

33
Legisemnul este o lege care este un semn . Limbajul este determinat de un scop, “care
decurge din legisemnele pe care le conține ”.36 Legisemnul reprezintă un tip general, despre
care s -a convenit că trebuie să semnifice ceva. Astfel, orice semn convențional devine un
legisemn. Dar , mai depa rte, orice legisemn devine un sinsemn. Exemplul oferit de Peirce este
al articolului hotărât „the ”, care apare pe o pagină de cel puțin cincisprezece ori. Orice caz
particular ( the dog, the dogs ) al acestei ocurențe devine o replică, adică un sinsemn.

Trihotomia relației37. Rhema este, pentru interpretantul său, „un semn de posibilitate
calitativă ”, care oferă o informație despre obiect.
Dicisemnul este, pentru interpretantul s ău, un semn de existență reală , care include un
anume fel de rhemă.
Argument ul este, pentru interpretantul său, un semn de lege . Peirce distinge între cele
trei tipuri, spunând : „o rhemă este un semn care este înțeles ca reprezentându -și obiectul doar
în însușirile sale; un dicisemn este înțeles ca reprezentându -și obiectul sub as pectul existenței
reale, iar un argument este un semn care este înțeles ca reprezentându -și obiectul în
caracterul său de semn ”38.
Trihotomia reprezentării . Peirce menționează trei modalități39 prin care subiectul sau
obiectul pot influența generarea înțelesului:
a) Și obiectul dinamic, și subiectul , se implică în crearea înțelesului, având o influență
importantă asupra conceptualizării realității din obiectul imediat. Avem exemplul semnelor
iconice obținute prin relații de analogie . Semnul iconic se referă la obiectul pe care -l denotă ,
cu ajutorul însușirilor proprii , și poate fi interpretat prin simțuri . Iată unele e xemple de semne
iconice , în care cunoașterea, semnele naturale și arta se regăsesc unite în domeniul semioticii :
fotografia, o diagramă , o fotocopie a unei pagini, un tablou, o formulă logică.
b) Obiectul dinamic influențează direct procesul de formare a înțelesului , care va
funcționa doar pe o relație de cauzalitate fi zică în legătura sa cu realitatea. Este cazul

36 T.L. Short, Peirce ’s Theory of Signs, Cambridge, Cambridge University Press, 2007,
www.cambridge.org/9780521843201 , accesat la 25.10.2014 , p. 214.
37 Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 2, în Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 1 -8,
editat ă de John Deely , https://colorysemiotica.file s.wordpress.com/2014/08/peirce -collectedpapers.pdf , accesat
la 20.01.2015 , ref. 250 și ref. 251.
38 Ibidem, ref. 252.
39 Ibidem, ref. 247, ref. 248 și ref. 249.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

34
semnelor indexicale obținute prin relații de contiguitate . Semnul indice se referă la obiectul
pe care -l denotă , dat fiind că este marcat de acest obiect. Indicele are în mod obligatoriu o
calitate în comun cu obiectul, devenind un fel de icon particular , pentru că nu asemănarea
este ceea ce relaționează semnul cu obiect ul, ca în cazul iconului, ci modificarea reală a
semnului de către obiect. Cunoașterea combină indici și concepte, iar prin co mponenta
indexical ă trimite la cunoaștere anterioară, la un semn anterior , sau chiar la obiectul său.
Unele e xemple de semne indice sunt: girueta care indică direcția vântului, febra ca indice al
bolii, fumul ca indice al focului.
c) Singur subiectul este cel ce are o infl uență în generarea înțelesului, deoarece
formarea semnelor este în totalitate axată pe reguli și convenții (inter)subiective. Este cazul
semnelor simbolice , obținute prin relații convenționale . Semnul simbol face referire la
obiectul pe care -l denotă , datorită unei legi (o asociere de idei generale). Orice simbol devine
un legisemn, acționând ca atare în ocurențe. Simbolul devine un altfel de indice , unul
deosebit , deoarece fiecare caz particular indică un caz general. Un simplu cuvânt, o frază, un
simbol logic sau matematic , o imagine devin semne simbol printr -un contract social. Cuvinte
precum „pasăre ”, „dă” sau „căsătorie ”40 devin simboluri , deoarece aceste a nu identifică prin
ele însele acele lucruri. În acest fel , nu vom avea în față o pasăre, o donație sau o căsătorie
anume, ci , dincolo de orice instanțiere , suntem capabili să ne imaginăm aceste lucruri. Iată
cum simbolul nu arată un lucru anume, ci va denota un gen de lucruri.
Peirce identifică semne simbol și în fraze. Un exemplu oferit de sem ioticianul
american ar fi enunțul „Orice bărbat iubește o femeie ”, care este echivalent cu „Tot ceea ce
este bărbat iubește ceva care este o femeie ”. Această frază i ncorporează atât semne indice
(„tot ceea ce ”, „ceva care ”), cât și semne simbol („este bărb at”, „iubește ”, „este o femeie ”).41

Infinitatea simbolurilor

Ca și în filosofia contemporană a limbajului, Peirce a legat simbolizar ea de
cunoaștere și de înțeles, disociindu -l însă pe cel din urmă de referință. El spune că înțelesul

40 Ibidem , ref. 298.
41 Ibidem , ref. 296.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

35
unui termen se poate schimba, pe măsură ce cunoașterea despre lume se dezvoltă. La fel se
dezvoltă, „cresc ” și simbolurile: „semnificația indexicală depinde de unele relații cauzale sau
existențiale, mai degrabă decât de gând , sau de preceptele generale , sau de obiceiurile de
interpretare ”.42
Gândim în semne, semne mentale, care sunt formate parțial din concepte. „Așa că
doar din simboluri poate crește un nou simbol. ”43 Iar el crește la infinit, din momentul în care
este împărtășit cu alții. Un simbol este o imagine sau semnificarea unei idei; el este viu și se
află în permanentă schimbare interioară, pentru că își ia semnificația de la un interpretant, dar
și pentru că este în permanență folosit și experimentat de către cei în mijlocul căror a trăiește.
Simbolul presupune un scop general, pentru că este un legisemn, dar, replicat, servește mai
multor scopuri, particulare; simbolul este replicat în indici; dar interpretarea acestora din
urmă presupune înțelegerea simbolului inițial. Și astfel s imbolurile cresc, iar aceasta este
esența lor. Pragmatismul subliniază importanța simbolizării, aflată în potențialul infinit al
creșterii simbolurilor .

I.2.2. Diada semnului la Ferdinand de Saussure

Accentul primar al teoriei saussuriene cade pe principiul constituirii limbii ca sistem
de semne, alături de multe alte astfel de sisteme existente pe ste tot în jur. Totuși, dintre toate,
limba este de o superioritate netă, pentru că ea joacă un rol impor tant în construcția realității.
Pentru lingvistul Saussure, pansemia este manifestă, deoarece limba este un sistem de semne,
în care totul semnifică. În semiologia saussuriană , lumea semnifică prin limbă, spre deosebire
de semiotica peirceană, unde lumea s emnifică prin cunoaștere. Acum, lumea este limba, iar
limba poate fi totul. Semnificația depinde de comunicabilitate.
Dar, la Saussure, elementele limbajului pot avea mai multe semnificații, deci limba dă
dovadă și de polisemie. Semnul în sine își pierde din importanță și este înlocuit de diada

42 T.L. Short, Peirce ’s Theory of Signs, Cambridge, Cambridge University Press, 2007,
www.cambridge.org/9780521843201 , accesat la 25.10.2014 , p. 264.
43 Ibidem, p. 285.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

36
semnificant -semnificat, elemente dispuse într-o relație arbitrară și imotivată și unite de forța
limbii ca sistem. Saussure nu dezvoltă ideea că gândul și limbajul determină lumea, ci pleacă
de la premisa că mai mul te gânduri preverbalizate sunt direcționate către lume, iar limbajul
are doar rolul de a le da forme particulare.
Semnul lui Saussure este o identitate cu două fețe inseparabile, însă interpretantul lui
Peirce joacă un rol central. Introducerea sa în situație subliniază diferență față de semiologia
saussuriană, nu prin numărul conceptelor implicate, ci prin modul în care ele se combină.
Peirce creează o filosofie semiotică a minții, dar Saussure propune o teorie a semnelor
care consideră funcțiile mentale ca date. În cazul structuralistul ui elvețian, înțelesul actelor de
vorbire este dat de regulile limbajului. Acest sistem de reguli generează comportamente,
pentru că toate sistemele de semne, spune el, sunt emblematice pentru comportamentul
social. Teoria semnului saussurian accentuează structura internă, dedicată proceselor și
activitățior cognitive ale minții în transformarea semnelor lingvistice în sisteme de limbaj
care să permită funcționarea fii nțelor umane și comunicarea dintre acestea. Toate acestea
conduc la concluzia lui Chandler44, că „limbajul nu reflectă realitatea, ci mai degrabă o
construiește ”, pentru că omul nu utilizează limbajul pentru a conferi înțeles lucrurilor
existente în realita tea cotidiană, ci și celor care nu se află în ea.
Saussure a definit semnul ca pe o structură alcătuită din ceva fizic – semnificantul – și
din imaginea sau conceptul la care acesta trimite – semnificatul; r elația stabilită între unul și
celălalt a numit -o semnificație. Astfel, semnul lingvistic nu unește un lucru și un nume, ci un
concept și o imagine acustică (amprenta psihică a acestui sunet, reprezentare senzorială)45,
fiind parte a unui sistem de semnificare . Caracterul psihic al imaginii acustice presu pune o
implicare a simțurilor, prin ideea de acțiune vocală care se potrivește realizării imaginii
interioare în discurs. Modelul propus de Saussure pentru semnul lingvistic are o natură
diadică: conceptul = semnificat /signified/ signifié și imaginea acusti că = semnificant/
signifier/ signifiant . Pe lângă aceasta, dihotomiile saussuriene se mai referă la formă/conținut,
limbă/ vorbire , sincronic/diacronic, sintagmatic/paradigmatic. Față de conceptele binare ale
lui Saussure, teoria semnului a lui Peirce este un sistem tri -dimensional, sau triadic.

44 Daniel Chandler, Semiotics: The basics, Londra, Routledge, 2002, p. 28 .
45 Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică generală, București, Editura Humanitas, 1998, pp. 85-86.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

37
Structuralismul lui Ferdinand de Saussure se exprimă prin trihotomia: limbă, limbaj,
vorbire. Pentru semiologul elvețian, studiul limbajului ca facultate specific umană presupune
două părți:
 limba , care are esență s ocială și nu depinde de individ, reprezentând “amestecul
deprinderilor lingvistice ce îi îngăduie unui subiect să înțeleagă și să se facă
înțeles ”46;
 și vorbirea , elementul individual al limbajului , care este de natură psihofizică.
Această distincție într e limbă (langue) și vorbire (parole) a fost explicată ulterior în
termenii gramaticii generativ -transformaționale , care a subliniat o interpretare mentalistă a
studiului limbii. Noam Chomsky face diferența dintre competență , sau limba internalizată –
„cunoașterea unei limbi de către un individ ca pe o anumită stare a minții, realizată în
condițiile unui anumit ara njament al mecanismelor fizice ”, și performanță , ori limba
externalizată – „studiul structurii sonore ”, pentru a descoperi în ce elemente se subdivide
șirul vorbirii și a stabili proprietățile acestora47. Teoriile nati viste ale lui Noam Chomsky
arată și explică achiziția cunoașterii , prin apel la competența ligvistică, la natura limbajului și
la însușirea acestuia. Dacă behaviorismul ține linia empirismului și privește omul ca pe un
produs al mediului, situat inevitabil în mijlocul relațiilor sociale, condiționate decisiv de
educație, nativismul accentuează pe înzestrările umane genetice. Astfel, la Chomsky,
cunoașterea limbii are loc , ca principiu, chiar înainte de a o utiliza, ea fiind înnăscută.
Saussure a studiat comportamentele și de aceea, pentru el, semnul este rezultat al
imaginației sau al activității minții umane și se exprimă prin coduri de limbaj, înțelese de
indivizii implica ți în procesul de comunicare. Cu alte cuvinte, semnul este livrat cu un scop și
cu un înțeles intenționat, adică un semn este semn doar dacă este interpretat ca semn. Semnul
are limitări, iar convenționalitatea îl determină. De aceea, limba este un sistem de semne,
pentru că este utilizată convențional, în scopul de a comunica. Peirce, ca filosof care a
abordat gândirea logică, a căutat să vadă cum gândesc oamenii și cum își folosesc
raționalitatea. El a arătat cum oamenii gândesc prin semne, care le permit să comunice cu
ceilalți și să confere înțeles lumii înconjurătoare. Peirce spune că orice poate fi un semn, atâta

46 Ibidem, p. 95.
47 Noam Chomsky, Cunoașterea limbii, București, Editura Științifică, 1996, pp. 50-51.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

38
timp cât poate reprezenta ceva, în conformitate cu puterea de a gândi și de a interpreta a
indivizilor. Departe de a -l fi considerat convenți onal, Peirce cuprinde în semiotica sa orice,
creat sau nu de om, atâta timp cât poate fi cunoscut de mintea umană. Diferențele dintre cei
doi teoreticieni ai semnului stau în special determinarea realității: la Peirce, realitatea este
externă structurii um ane, iar la Saussure realitatea este legată de fizicul sau mintea umană; la
el, semnu l este un aspect al construirii lumii.

Caracteristicile semnului: linearitatea, arbitrareitate a

„Legă tura care unește semnificantul de semnificat este arbitrară, sau, pentru că noi
înțelegem prin semn totalul rezultând din asocierea unui semnificant cu un semnificat, putem
spune mai simplu: semnul lingvistic este arbitrar ”.48
Cu alte cuvinte, relația dintre semnificant și semnificat este și ea arbitrară; legătura
dintre aceștia nu este motivată. Putem spune , prin extensie, că nimic nu este clar delimitat în
gândire, care devine o masă de elemente de nedistins. Vorbirea, cu sunetele ei semnificante,
nu conține entități pre -determinate, ci oferă d oar niște instrumente, semnificanț i, necesari
gândirii .
Semnul lingvistic – scris sau vorbit – conține un semnificant care are o reprezentare
senzorială, de natură auditivă , care se desfășoară în timp. Caracterul linear al
semnificantului lingvistic înseam nă că acesta reprezintă o întindere care poate fi măsurată
într-o singură dimensiune, și anume o linie (s-o-r-ă), fiind diferit de semnificantul vizual care
poate fi reprezentat pe mai multe dimensiuni (fotografia surorii ).
Relația hotărâtoare dintre semnificant și semnificat are un caracter arbitrar ,
neexistând vreun raport interior, de exemplu, între ide ea de „soră” și o anume suită de sunete
(s-o-r-ă). Arbitrar eitatea nu înseamnă că semnificantul stă la libera alegere a subiectului

48 Ferdinand de Saussure, Curs de lingvistică general ă, București, Editura Humanitas, 1998 , p. 100.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

39
vorbitor, ci presupune faptul că semnul este nemotivat , adică arbitrar în raport cu
semnificatul, cu care, în realitate, are o legătură convențională , iar nu una naturală .
Această arbitrar eitate este conferită de însăși limba, ca sistem de semne, ce cuprinde
categoria semnificanț ilor, pe de o parte, și pe cea a semnificaț ilor, pe de alta, cele două feț e
ale semnului neputând fi concepute decât prin unirea lor într -o relație structurală.
Același semn poate avea atât un caracter motivat, cât și un carac ter arbitrar. De
exemplu, o hartă geografică este realizată prin proiectare (conturul frontierelor este motivat)
și prin poziționarea punctelor cardinale (arbitrar eitatea orientării de la est la vest și de la sud
la nord). Dacă relația dintre semnificant ș i semnificat este una arbitrară, atunci a interpreta
înțelesul convențional al semnelor necesită o anumită cu noaștere a seturilor de coduri. Codul
organizează semnele în sisteme semnificante care corelează semnifica nți cu semnificați .
Limbajul verbal este într-adevăr exemplul -tip de cod arbitrar, dar presupune adeseori
un anume iconism (relație de asociere), spre exemplu în ordinea unor evenimente desemnate
prin verbe. Arbitrareitatea semnului este un concept radical, pentru că stabilește autonomia
limbaju lui, în relația sa cu realitatea. Modelul saussuri an, care accentuează structurile interne
dintr -un sistem de semne, sprijină ideea că limba nu reflectă realitatea, ci mai degrabă o
construiește.

Limbajul și comunicarea în noua epocă a semnului . Rolul simbolului

Sfârșitul secolului al XIX -lea deschide o nouă zonă ontologică pentru lingviști: cea a
semnului, a limbajului, a comunicării. Semiologia lui Saussure detronează tot sistemul
ordonat, în care limba era expresia, reprezentarea gândirii, iar cuvi ntele erau singurele apte să
așeze lucrurile în lume. Concepția lui Aristotel, care spune că limba este reprezentarea lumii,
primește de la Sa ussure varianta arbitrar ietății, care zdruncină ordinea și distinctivitatea pe
care limba o impusese până atunci.
Foucault, de exemplu, lasă în urmă ideile c are tematizau structuralismul, aducând
filosofia limbajului mai aproape de comunicare. Teoria sa a cunoaște rii restructurează

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

40
paradigma semi ologică, iar Cuvintele și lucrurile49 (Les mots et les choses , 1966 ) studi ază
gândirea din perspectiva puterii organizatoare a limbajului. Lucrarea din 1966 construiește,
plecând de la modelul teoretic al semnului, termenii, domeniile și conținutul cunoașterii, tipul
și modelul relațiilor dintre acestea. La fel ca în p aradigma structuralistă saussuri ană, orice
nou semnificant, orice schimbare a tipului de articulare a semnului, orice schimbare a
modelului teoretic al semnului duc la modificarea și redistribuirea realului și, implicit, la
modificarea domeniilor cunoașterii. În fe lul acesta, lumea va beneficia mereu de obiecte noi
și neprevăzute, idependente de o ordine anterioară, lucru datorat tocmai arbitrarei tății acestor
elemente, dar și organizării lor.
Totuși, ideea că semnificația ar fi în întregime arbitrară, sau că lumea n-ar fi altceva
decât o contrucție a omului, aflată la discreția acestuia, nu este decât o limitare . Peirce a
admis faptul că semnificația are fundamente multiple , inclusiv asemănarea și cauzalitatea.
„El a fost de acord că, în plus față de gânduri, și alt e răspunsuri la semne, cum ar fi
sentimentele și emoțiile, pot fi interpretanți. De aceea interpretanții semnelor nu sunt în mod
neapărat doar oamenii. ”50
Perspectivele asupra gândirii sunt modificate de s emiologia structur alistă , care
subliniază puterea organizatoare a limbajului; analiza cunoașterii depinde tot mai mult de
elementele comunicării. Semnificația semnelor se mută din spațiul cunoașterii în cel al
comunicării, orice element al cunoașterii devine element al comunicării, iar comunicare a
cuprinde cunoașterea. Semnul oferă direcții în operaționalizarea conceptelor, categoriilor,
noțiunilor, iar principiul arbitrar eității unește simbolul cu semnul.
„În acest sen s, subiectul e vorbit de limbaj (verbal sau nu), de rețeaua semnificantă,
de dinamica funcției semiotice. Noi suntem ca subiecți ceea ce forma lumii produsă de semne
ne face să fim. ”51
Limbajul are un caracter dinamic și subiectiv, și tocmai acest lucru îi conferă
complexitate comunicări i. Eco susține acest punct de vedere, prin sublinierea importanței

49 Michel Foucault, Cuvintele și lucrurile, București, Editura RAO, 2008.
50 T.L. Short, Peirce ’s Theory of Signs, Cambridge, Cambridge University Press, 2007,
www.cambridge.org/9780521843201 , accesat la 25.10.2014 , p. 19.
51 Umberto Eco, Sémiotique et philosophie de langage , Paris, PUF, 1988, p. 61 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

41
noțiunii de interpretant în retraducerea semnului și lărgirea înțelesului său înspre exterior, din
momentul constituirii sale într -un semn.
Peirce spune, însă, că doar simbolurile sunt semn e genuine, iconii și indicii
reprezentând doar cazuri degenerate ale semnului.
„Semnele nu sunt formate din mai mult de o diviziune a oricărei trihotomii, cu
excepția cazului când sunt analizabile ca fiind părți ale semnelor distincte. (…) Clasele de
semne pe care el le -a enumerat sunt definite drept combinări ale diviziunilor unor trihotomii
diferite, nu drept combinări ale diviziunilor aceleiași trihotomii ”.52
Pe de altă parte , Eco punctează faptul că vorbirea nu este normată doar de codul
lingvistic, actul vorbirii fiind, dimpotrivă, o distanțare de acest cod, de fiecare dată. Limba
este un fenomen viu și nu conține doar simple reguli de semnificare, ori de alegere și
relaționare a semnelor verbale, ci are un caracter pragmatic, dat de experiențele pe rsonale, de
mentalitate sau de cultură. Nu putem vorbi de competență lingvistică fără a -i alătura una de
tip enciclopedic , aceasta din urmă oferind interpretarea necesară și orientarea către una dintre
laturile experienței sau culturii. Limba, spune Eco, e ste formată dintr -un cod și sisteme de
codificare, dar și dintr -un sistem de tip enciclopedic, de norme culturale, care călăuzește
interpretarea dinspre sensul de dicționar la cel pragmatic, cultural. Implicarea factorului
cultural și a caracterului pragma tic subliniază rolul simbolului în funcția semiotică. Una
dintre ideile cărții lui Eco, Semnul ( Le signe53), este că activitatea simbolică a apărut înaintea
fabricării primelor unelte, funcția semiotică fiind cea responsabilă pentru nașterea speciei
umane. Cu ajutorul simbolurilor, omul se rupe de natura străină și ostilă , pentru a se așeza în
universul culturii pe care el însuși î l creează și care devine astfel lumea libertăți i sale.
Limbajele de orice fel, privite ca reprezentări simbolice, au așadar funcț ie vitală, susține Eco,
și aceasta e de fapt semnificația comportamentelor magice ale primitivilor, concretizate în
celebrele picturi rupestre.

52 T.L. Short, Peirce ’s Theory of Signs, Cambridge, Cambridge University Press, 2007,
www.cambridge.org/9780521843201 , accesat la 25.10.2014 , p. 231.
53 Umberto Eco, Le signe , Bruxelles, Labor, 1990 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

42
I.2.3. Wilhelm von Humboldt și rolul limbii pentru cunoaștere

Ființa umană nu poate cunoaște lumea, propria identitate în afara limbii. A
demonstrat -o Humboldt54, prin teoria că limba – departe de a fi un simplu instrument, așa
cum fusese inițial clasificată – trebuie definită dintr -o perspectivă de abordare intrinsecă. La
acest nivel de structură, un idiom nu po ate participa la cunoașterea lumii, a propriei identități
a ființei, fără implicarea gândirii . Prin renunțarea la perspectiva logic -instrumentalistă,
dominantă în tradiția lingvistică europeană, Humboldt introduce primatul forței intelectual –
creatoare a limbajului.
Mintea intră în contact cu lucrurile prin intermediul limbii, astfel încât limbile sunt
acele ,,identități ” care contribuie la construirea realității; fenomenul acesta are manifestări
diferit e în funcție de cultură , pentru că fiecare l imbă reco nstruiește lumea în mod diferit .
„Diversitatea pe care ele (limbile), o pun în evidență ține nu de sunete și tonuri, ci de
viziunile asupra universului. ”55 și „fiecare limbă trasează în jurul națiunii care o vorbește
un cerc din care nu se poate ieși fără a păși în același timp în cercul altei limbi. ”56
Iată d ouă scurte și destul de celebre fragmente din scrierile lui Wilhelm von
Humboldt. Filosoful german al limbajului explică modul cum gândirea, deci raportarea
noastră la lume, trece, prin definiție și invariabil din start, prin filtrul limbajului, iar acesta
din urmă se prezintă sub forma unei limbi anume, diferită de celelalte.
Într-o formulare rapidă , principiul relativității lingvistice al lui Humboldt poate fi
expus – dacă luăm în considerare cunoșt ințele pe care le avem astăzi – în acest mod : limbi
diferite organizează conținutul lingvistic ( mai târziu, Saussure îl va numi semnificat) în mod
diferit . E vorba, așadar, nu de forme grafice sau sonore diferite pentru aceleași idei, nu de alte
haine pe același corp al gândirii, ci dimpotrivă, despre o non -coincidență de principiu
constatată la nivelul conținuturilor lingvistice.

54 Wilhelm von Humboldt, Despre diversitatea structurală a limbilor și influența ei asupra dezvoltării
spirituale a umanității , București, Editura Humanitas, 2008 .
55 Ibidem, p. 88.
56 Ibidem, p. 161.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

43
„În realitate, limbajul este ceva care trece mereu, și chiar în fiecare clipă. Adevărata
lui definiție nu poate să fie, deci, d ecât genetică. ”57– așa se exprimă Humboldt în legătură cu
preeminența creativității în limbaj (și, la drept vorbind, în tot ceea ce este spirit): dacă privim
limbajul în esența lui, observăm că el nu este ergon (Werk , operă ), ci energeia (Tätigkeit ,
activitate ). Altfel spus , limbajul nu este un lucru, ori o entitate stabilă situată în afara
subiect ului vorbitor (cum va fi consemnată saussuri ana langue ), ci el este, pur și simplu, o
activitate a sa.
„Faptul în sine de a califica limbile drept activitat e a spiritului (energeia) este o
expresie perfect justă și adecvată, pentru că ființa spiritului este act și nu poate fi concepută
decât ca atare ”58. Ca formă interioară a unei limbi, energeia precede orice articulare . Este
principiul primar, inevitabil al fiecărei ființe. A vorbi primează și el, în raport cu limba.
Limba lucreaz ă întru armonia instrumentelor spirituale ale fiecărui individ, în cadrul
unui sistem creator de concepte accesibile tuturor, în care propoziția, nu semnele sau
cuvântul, produce sinteza dintre vorbire și înțelegere. Funcția și exercitarea limbii primează
ca importanță , iar nu conținutul ei și nu semnele lucrurilor. Ancorat în gândirea kantiană,
Humboldt invocă unitatea propoziției ca fiind asemănătoare unității judecății, dar extinde
termenii până la întregul limbii.
În Despre diversitatea structurală a limbilor și influența ei asupra dezvoltării
spirituale a umanității, Humboldt arată că limbajul nu a apărut din nevoia de comunicare cu
Celălalt, ci din necesitatea interioa ră de a ,,procura ” intuiția lucrurilor. Caracterul limbii nu
este pur instrumental. Mintea intră în contact cu lucrurile doar prin intermediul limbii, așa
încât limbile reprezintă acele ,,identități ” care construiesc realitatea; fenomenul se produce
diferi t, în funcție de cultură . Acesta este unul dintre motivele pentru care, la nivelul
dialogului intercultural, comunicarea poate suferi distorsiuni datorate diferențelor de cultură
dintre vorbitori sau de tipu rilor de reprezentare. Mențin em linia humboldtiană și putem
concluziona că o limbă nu este un conglomerat de cuvinte și de reguli gramaticale , ci un mod
de re -construcție a lumii („limitele limbajului meu semnifică limitele lumii mele. ”– nota
Ludwig Wittgenstein59).

57 Wilhelm von Humboldt, apud Jürgen Trabant, Humboldt ou le sens du langage , Liege, Mardaga, 1992, p. 59.
58 Ibidem , p. 60.
59 Ludwig Wittgenstein, Tractatus logico -philosophicus, București, Editura Humanitas, 1991, p. 102.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

44
Limba acționează ca un intermediar, între finit și infinit, între un individ și altul, dar
în același timp creează unitate între acestea și se naște din această unitate, într -un proces
continuu.
„(…) ea este cel mai luminos semn și cea mai sigură dovadă că omul nu are o
indiv idualitate separată în sine, că eu și tu nu sunt simple concepte complementare, ci că,
dacă am putea merge până în punctul separării, ele s -ar dovedi cu adevărat identice (…)”60.
Humboldt analiza limbajului având la bază critica facultăților de cunoaștere a lui
Kant, dar mergând către o zonă în care nu mai este importantă diferența dintre subiectiv și
obiectiv, dintre individual și universal, ci acea concordanță transcedentală dintre om și lume,
ca premisă a cunoașterii adevărului. La Kant, obiectul cunoaște rii se regăsește în categoriile
acesteia, iar la Humboldt subiectivitatea nu împiedică înțelegerea existenței obiective, ci are
rolul de a forma impresiile sensibile. Tot așa , în medierea cunoașterii, limba pornește de la
spiritualitate și acționează pentr u percepția obiectivului. Prin subiectivitatea sa, limba
transformă cunoașterea în ceva fertil și viu, descoperind adevăruri noi, de aceea putem
considera că fiecare limbă nu conține sunete și semne, ci concepții despre lume. Deși este
obiectivă față de om și subiectivă față de cunoaștere, tocmai prin asocierea acestor concepții
despre lume, care sunt individuale, omul se apropie tot mai mult de obiectivitate .
Încă la început ul secol ului al XIX -lea, Humboldt atrăgea atenția asupra pericolului de
a concepe comunicarea drept simplă trimitere (eventual codificată ) de informație de la
emițător la receptor . Faptul că discursul are un caracter comun nu are nimic de -a face cu
simpla transmisie a unui conținut material. Atât l a cel care înțelege , cât și la cel care
vorbește, vorbim despre unul și același conținut, care intră în adâncimea specifică a energiei
interioare, iar ceea ce primește cel dintâi nu este decât incitarea de a se pune la unison cu al
doilea. Iată de ce e atât de n atural pentru om să reia ca propriu l său conținut și să disemineze
ceva ce tocmai a înțeles. Cu alte cuvinte: nu voi putea niciodată să pun în mintea
interlocutorului meu lucrurile (ideile, deciziile de conduită , valorile ) care se găsesc în propria
mea min te; stă în puterea mea doar să le manifest, prin mijloace diverse , între care limbajul e
cel mai important, în fața lui, în vederea interpretării sale; dar aceasta din urmă depinde în

60 Ernst Cassirer, Filosofia formelor simbolice, vol. I. Limbajul, Pitești, Editura Paralela 45, 2008, p. 112.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

45
chip esențial de datele specifice, personale ale partenerului de comunicare . Ca să -i dau
acestei idei o abordare lingvistică, să spunem că , într-o comunicare oarecare, semnificatele și
designatele se transmit (mai exact, ele sunt deținute din start, în comun, de către eițător și
receptor – primele prin cunoașterea limbi i, celelalte prin situarea în tr-o lume obiectuală
comună ); dar sensul nu se poate transmite, despre el spunem că se interpretează .
Ideea că „eu fără tu este o pură non -ființă ”, identificată în scrierile aceluiași
Humboldt, poate fi transpusă în limbaj contemporan așa: celălalt nu e, propriu -zis, cineva
situat în sens puternic în afara mea; dimpotrivă, el este o componentă indisolubilă a
propriului meu eu. Identific ăm cuprinse aici cel puțin trei idei majore :
1. În (re)cunoaștere a și constituirea mea de către mine însumi, eu mă raportez,
frecvent , atât la ceilalți în general, ca societate, cât și la anumiți alții, ca modele alternative de
posibilitate ale propriului meu eu.
2. Deși a fi înțeles, acceptat, confirmat de către ceilal ți este o tendință umană
fundamentală, în realitate nu se va realiza niciodată o aliniere perfectă a pozițiilor, deciziilor,
comportamentelor, fiindcă fiecare dintre noi e , în cele din urmă, singular .
3. Cunoașterea adevărului și a obiectivității nu mai este posibil ă, în aceste condiții,
prin simpla contemplare, ci devine un proces inter-subiectiv intermediar – ea provine dintr –
un proces în principal dialogic . „În dinamica ei, gândirea are nevoie să aibă de -a face cu un
dat asemănător ei și în același tim p diferit. Asemănătorul o înflăcărează, în vreme ce diferitul
îi e o piatră de încercare indispensabilă pentru a testa valoarea a ceea ce ea produce din
propriul ei fond. ”61
Găsim în scrierile lui Humboldt două tipuri de alteritate:
1. alteritatea cuprinsă în limbă, care se situează anterior față de orice act efectiv de
discurs sau de gândire – una față de care trebuie să ne conformăm pentru a nu fi niște
singulari iremediabil singuri . Acest tip de alteritate este o condiție prealabil ă a vorb irii,
comunicării, împărtășirii: „chiar independent de comunicarea interumană, limba constituie o
condiție necesară, ce guvernează gândirea individului singular la nivelul existenței sale celei
mai solitare. ”62

61 Wilhelm von Humboldt, Despre diversitatea structurală a limbilor și influența ei asupra dezvoltării
spirituale a umanității , București, Editura Humanitas, 2008 , p. 173.
62 Ibidem , p. 175.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

46
2. alteritatea radicală a întâlnirii în act cu un alt eu în unicitatea lui absolută, pentru
care, în fapt, nu există cunoaștere sau competență care să ne poată pregăti îndeajuns. Tocmai
acest al doilea tip de alteritate reprezintă , în viziunea humboldtiană, finalitatea ( telos -ul) prin
excelență a(l) limbajului. „Dar limba nu se manifestă și nu se dezvoltă efectiv decât în mediul
social; iar omul nu se înțelege pe sine însuși decât după ce a verificat în contact cu ceilalți
inteligibilitatea cuvintelor sale. ”63
Din punctul de vedere al li ngvisticii, funcția fundamentală, constitutivă a limbajului
nu este nici aceea de mijloc de comunicare (ca în structuralism), nici aceea de sistem pentru
organizarea sintactică a gândirii (ca pentru generativiști), nici aceea de influențare a conduitei
sociale (ca pentru pragmatiști); această funcție este intern orientată și ea constă în crearea
continuă de noi conținuturi și tehnici la fiecare nivel al vorbirii, mai ales în limbă, ca
semnificate.
Pentru a concluziona, putem spune că unul dintre cele mai important e moduri de
ființare a semnelor este cuvântul , deoarece acesta întrunește toate virtuțile semnelor,
ridicându -le la cel mai înalt nivel de performanță. Dacă luăm în considerare faptul că aproape
orice cuvânt este atașat de o noțiune , observăm că prin intermediul cuvintelor și al limbajului
articulat , ființa umană realizează ceea ce s-ar numi „salt ontologic ”, adică face trecerea de la
aparență la esență, de la fenomen la lege, de la trecut la viitor, de la actual la posibil; în final ,
ea va fi aptă de activitate lingvistică , ajungând să fie singura ființă din care ies mai multe
informații decât au intrat , datorită proceselor mentale de abstractizare și generalizare .

I.2.4. Ernst Cassirer și formele simbolice

Kant, Durkheim, Marx, Mauss, Lévi -Strauss, Cassirer, Bourdieu – la toți regăsim idei
de tip structuralist64, înțelegând prin aceasta o privire filosofică relațională, nu substanțială,

63 Ibidem , p. 180.
64 Peter Caws, Structuralism. A Philosophy for the Human Sciences, New Jersey, Humanities Press, 1990.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

47
aruncată obiectelor științelor umane. Cassirer face o amplă analiză a condițiilor puse de
cunoașterea științifică, ceea ce va conduce la structurarea conceptului de filosofie a formelor
simbolice. Filosoful german idealist este tributar ideilor lui Wilhelm von Humboldt sau
Edward Sapir, dar le împrumută pe ale sale lui Pierr e Bourdieu sau Jürgen Habermas.

Neo-kantianismul și cunoașterea

Neo-kantianismul este mai degrabă filosofare metafizică și anti -hegeliană, cum
spunea Habermas în 1988, și caracterizează o mișcare academică din Germania, până la anii
1930, celebră pentr u disputele iscate între diversele sale facțiuni; a existat, totuși, o idee care
i-a unit – aceea că filosofia trebuie să fie o știință riguroasă, după metoda kantiană explicată
în prefața Criticii rațiunii pure65. Înțelegerea trebuia să fie analitică, dar cercetarea
cunoașterii avea să gliseze de la știință către cultură. Neo -kantienii sunt caracterizați prin
respingerea sistemelor metafizice ale idealismului și prin orientarea către noi posibilități
deschise de știință și cultură. Istoricii identifică două laturi ale neo -kantianismului: școala de
la Marburg (logică), în care se încadrează și Ernst Cassirer și școala de la Heidelberg
(axiologică), reprezentată și de Max Weber; diferența dintre ele o face dilema dacă filosofia
kantiană poate fi urmată de logi că și fundamentele științelor naturale (Marburg) sau de teoria
valorilor și de șt iințele culturale (Heidelberg). În acest context, Cassirer demonstrează că
analiza transcedentală, aplicată științelor naturale, se poate generaliza într -una a culturii; aici,
cultura primește definiția unui sistem de construire a lumii, în care simbolurile mediază
accesul la realitate. Cassirer a transformat ideea de supra -determinare a faptelor de către
relațiile conceptuale în urma cărora au apărut, într -o teorie relațională a conceptelor.
Cassirer precizează că științele moderne operează cu simboluri și că substanța se
pierde în relații și pune bazele unei teorii proto -structuraliste , ce va îndrepta filosofia
transcedentală înspre cultură – teoria formelor simbolice. Filoso ful duce logica funcțională a
generării relațiilor către științele naturale; obține concepte de bază noi, printr -o schemă (un

65 Immanuel Kant, Critica rațiunii pure , București, Editura IRI, 1999.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

48
act al minții integrator) de interrelaționare a acestora, și ajunge la o obiectivitate determinată.
Scopul funcțional declarat este de a atinge un grad mai mare de determinare.
Cassirer accentuează caracterul constructiv al științei și creează o nouă teorie a
cunoașterii, din care simbolul științific reiese ca efect al câmpului conceptual. Prin
sublinierea influenței minții, filosoful se înscrie în cadrul mai largei teorii a simb olurilor.
Filosofia formelor simbolice se ocupă de mit, religie, artă și limbaj, mergând către o critică a
culturii. Erudita lucrare este o epistemologie comparativă, iar primele două volume tratează
limbajul și mitul ca forme ale cunoașterii; formele simb olice, dar mai ales limbajul, sunt
transpuse în construcția lumii, de la simpla funcție de componente ale ei. Formele culturale
apar ca o obiectivare a funcției simbolizării. Cassirer nu se mai centrează, kantian, pe
cunoașterea de tip științific, ci se în dreaptă către o teorie a înțelesului, a formării obiectivității
în științele umane. Filosofia formelor simbolice propune ca funcția să primeze în fața formei,
producția în fața produsului, sau, cum spunea Humboldt66, energeia în fața lui ergon.
Mutarea esen țială, așa cum notează Skidelsky, constă în importanța majoră pe care Cassirer o
va da de acum simbolului.
„Principiul de bază al culturii nu mai este identificat cu rațiunea, în limitele sale
etice și teoretice, ci cu noțiunea mai incluzivă de simbol. A cesta face o diferență crucială.
Conceptul de simbolism, spre deosebire de cel de rațiune, acoperă toate dimensiunile
existenței umane. Fațetele sensibile, emoționale ale vieții nu mai sunt patologice, în sens
kantian; ele au propriile posibilități de expr esie culturală. ”67
Accesul omului la conținutul material imediat al lumii este mediat de formele
simbolice, iar experiența sa reprezintă o sinteză între material și spiritual. Tot ceea ce există
are înțeles, tocmai pentru că este trecut printr -o formă sim bolică. Cassirer aduce în filosofia
limbajului formele simbolice, tocmai pentru a realiza o legătură între formă și conținut, între
rațional și sensibil. El spune că orice act de formare a simbolurilor este conținut de o minte

66 Wilhelm von Humboldt, Despre diversitatea structurală a limbilor și influența ei asupra dezvoltă rii
spirituale a umanității , Bucureșt i, Editura Humanitas, 2008.
67 Edward Skidelsky, Ernst Cassirer: The Last Philosopher of Culture , Princeton, Princeton University Press,
2008, p. 100.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

49
umană68. Deși menționează mai multe categorii ale formelor simbolice, Cassirer prezintă
doar formarea simbolică a realității, prin limbaj, mit și știință. Formele simbolice sunt
matrice culturale, ce se deschid ca niște ferestre către lume, sunt structuri structurante69,
moduri de obiectivare a lumii; întotdeauna, orice formă ar domina -o, lumea este cristalizată
de funcția simbolică, fără de care nu ar exista.

Cunoașterea universului simbolic al omului

Cartea lui Cassirer, Eseu despre om , aduce argumente pentru valorificarea laturii
simbolice a universului uman .
„Omul nu se poate sustrage propriei împliniri. El nu poate decât să adopte condițiile
propriei vieți. Omul nu mai trăiește într -un univers pur fizic, el trăiește într -un univers
simbolic. Limbajul, mitul, arta și religia sunt părți ale acestui univers. Ele sunt firele diferite
care țes rețeaua simbolică, țesătura încâlcită a experienței umane. Întregul progres uman în
gândire și experiență speculează asupra acestei rețele și o întărește. ”70
Filosofia formelor simbo lice explicată pentru publicul american și având unele
adăugiri din antropologie poartă numele de Eseu despre om71. Animal simbolic, omul este
definit prin ceea ce îl diferențiază pe el cel mai bine – gândirea simbolică; el are acces la
semeni, la el însuși, sau la realitate, doar prin intermediul simbolurilor. Singura realitate pe
care o poate cunoaște omul este cea mediată simbolic; el are acces la această realitate doar
prin distanțare față de ea, filtrând -o prin sistemul său de simbolizare. Oamenii nu doar produc
forme culturale, ci sunt determinați de ele; prin reproducerea acestor forme, oamenii sunt
marcați istoric de ele, ducându -și existența într-o lume în care înțelesurile intersubie ctive sunt

68 Ernst Cassirer, Mitul statului , Cluj -Napoca, Editura Institutului European, 2001, p. 34.
69 Pierre Bourdieu, Limbaj și putere simbolică, București, Editura Art, 2012, p. 178.
70 Ernst Cassirer, Eseu despre om. O introducere în filosofia culturii umane , București, Editura Humanitas,
1994 , p. 43.
71 Ibidem , p. 26.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

50
împărtășite cu semenii lor. Cassirer spune despre limbaj și cultură că reprezintă pasaj de la un
om la altul.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, autorul pornește de la aceeași concepția peirceană,
că omul nu trăiește într -un mediu, ci într -o lume, reconstruită selectiv și organizat , în funcție
de interese și nevoi. Această lume a sa este alcătuit ă din informațiile care sunt percepute și
utilizate și există diferențele clare dintre mediul animal și lumea uman ă. Cel dintâi este unul
inconștient , restrâns , cuprinde informații disparate, este necodificat, neverbalizabil și
constituit din semne univoce. Lumea umană este extins ă, conștient ă, codificat ă, organizat ă ca
o rețea, verbalizabil ă și constituit ă din semne plurivoce. Iată cum se subliniază diferența
radicală dintre un mediu închis, rigid și constrângător și o lume deschisă, elastică și aflată în
permanentă expansiune , sub presiunea activității de cunoaștere a omului. Această activitate
generează universul simbolic care circumscrie realitatea, o formează și îi dă semnificație.
Cassirer așează raționalitatea pe un loc secund între caracteristicile omulu i, rolul primordial
conferindu -l activității simbolice .
„De aceea, în locul definirii omului ca animal rationale, ar trebui să îl definim ca
animal simbolic. Prin aceasta putem desemna diferența lui specifică și putem înțelege noua
cale deschisă omului – calea spre civilizație. ”72
Tema de pornire în analiza Filosofiei formelor simbolice este noul ideal al
cunoașterii, în care simbolurile create de intelectul uman au un caracter fundamental, iar
imaginile și reprezentările pe care ni le facem despre lucruri trăiesc într -o relație vie. Fără a
da o definiție clară simbolizării, Cassirer vorbește despre energia independentă a spiritului,
care dă semnificații particulare tuturor fenomenelor și le așează în lumi de imagini, după
principii proprii. Acestea sunt structurile specifice simbolizării, pe care filosoful german le
numește „aspecte prop rii ale realității ”73.
Dacă vorbim despre cunoaștere în acest context, fiecare concept particular , fiecare
construct specific și fiecare semn seamănă cu un cuvânt articulat al unei limbi, pline de sens
și semnificații. Orice domeniu este „o lume de simbolu ri” și are asupra ei amprenta

72 Ibidem , p. 45 .
73 Ernst Cassirer, Filosofia formelor simbolice, vol. I. Limbajul, Pitești, Editura Paralela 45, 2008, p. 19.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

51
sensibilității dominate de spirit. Fără a avea pretenția de universalitate, fiecare reprezentare
formată pe baza unui anumit sistem de simboluri are totuși valoare obiectivă.
„Limbajul devine, așadar, un mijloc fundamental spiritual, pe baza căruia noi
progresăm de la lumea simplei senzații la lumea intuiției și a reprezentării. ”74
Limbajul include înăuntrul său proprietăți intelectuale și emoționale, iar acest
conținut poate deveni un in strument pentru semnificație. Această semnificație, medierea pe
care cuvântul o produce între obiect și conștiință , este cea care dă formă realității, prin
crearea de reprezentări. Înțelegerea limbajului, a existenței și semnificației lumii trebuie să
pornească de la cercetarea creării și str ucturării simbolurilor și a modului cum ele dau înțeles
diferitelor forme ale lumii.
Filosofiei formelor simbolice îi este caracteristică o preocupare pentru forme mai
„primitive ” ale prezentării lumii, prin sublinierea altor forme, culturale, mai „elevate ” și mai
sofisticate; o preocupare pentru înțelegerea ordinară perceptuală a lumii, exprimată în primul
rând prin limbaj natural; dar mai presus de toate se află preocuparea pentru dezvăluirea unui
punct de vedere mitic asupra lumii, aflat la cel ma i de bază nivel al cunoașterii. Aceste
manifestări mai „primitive ” ale semnificației simbolice au acum, la Cassirer, un statut
independent și un rol fundamental, teorie oarecum incompatibilă cu neo -kantianismul și cu
concepția kantiană originală.
Simbol izarea este proces, este relaționare, este dezvoltare. Din gândirea mitică se
dezvoltă religia și arta; din limbajul natural se dezvoltă științele teoretice. Semnificația
simbolică are ca nivel de bază semnificația expresivă, ceea ce Cassirer numește funcția
semnificării , ori funcția expresivă a gândirii , care conține experiența evenimentelor
desfășurate în lumea din jurul nostru, experiență încărcată de semnificare afectivă și
emoțională.
Conținutul conștiinței, ca depozitar al cunoașterii, este car acterizat de reprezentări,
esențiale pentru determinarea acestuia. De la simbolismul natural, ca reprezentare a
întregului conștiinței, putem determina simbolurile artificiale și semnele arbitrare create în
limbă.

74 Ibidem , p. 31.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

52
„În cazul semnelor simbolice pe care le întâlnim în limbaj, mit și artă, nu putem
spune că ele mai întâi există și, ulterior, dincolo de această existență, primesc o oarecare
semnificație; existența lor provine din semnificația lor . Conținutul lor subzistă doar î n
funcția semnificării. ”75
Pentru cunoaștere, l ui Cassirer pare a nu -i fi necesară o distincție clară între aparență
și realitate și, de aceea, categoriile kantiene fundamentale – spațiul, timpul, substanța (sau
obiectul) și relația de cauzalitate primesc o configurare a structurii formale a priori , la fel ca
și gândirea mitică. Gândirea are o funcție de re-prezentare , pe care el o numește semnificație
simbolică reprezentativă . Aceasta pentru că noi construim lumea intuitivă prin intermediul
limbajului natural; iar lumea intuitivă se bazează pe un simț al percepției asupra unui spațiu
intuitiv și asupra unui timp intuitiv. Fiecare obiect are astfel o relație determinată cu
vorbi torul, cu acțiunile sale pragmatice, într -o ordine spațio -temporală proprie și unificată.
Spațiul și timpul sunt surse de relații mutuale independente, concepute ca sisteme de cauze și
efecte, dar și ca un întreg. Distincția dintre aparență și realitate es te exprimată acum într -o
formă dezvoltată: noțiunea lingvistică de adevăr propozițional . Unitatea propoziției, iar nu
conținutul unui cuvânt, este cea de la care trebuie să pornească o analiză a limbajului, iar
motivul ar fi că semnele au voaloare tocmai p rin ceea ce omit din realitatea imediată. În afară
de configurația intuitivă, categoriile kantiene ale spațiu lui, timpului, substanței și cauzalității
capătă și o formă „prezentațională ”.
O altă funcție importantă a semnificației simbolice este exprimată p rin categoria pură
a relației. Spiritul uman dă formă realității în moduri foarte diferite. Fiecare dintre aceste
forme există separat, la nivelul său, acționând privat, dar totuși în cadrul unui sistem în care
ele relaționează. Iar orice relație se încadrează astfel într -o „totalitate de semnificații ”76. În
funcție de relațiile universale – timp, spațiu – putem da unuia și aceluiași obiect semnificații
diferite. Precizarea atributelor calitative ale unei relații, a tipului acesteia și a si stemu lui din
care face parte este chei a înțelegerii semnificației sale.
Această nouă categorie, a relației, este cea prin care Cassirer se îndepărtează de Kant.
Pentru ultimul, relațiile sunt doar niște „accidente ”, iar pentru primul înțelegerea formelor

75 Ibidem , p. 53.
76 Ibidem, p. 40.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

53
acestora înseamnă cunoaștere, iar esența pură este doar o abstracție. Condiția înțelegerii
acestor forme, spune Cassirer, „este ca, de la bun început, conținut, formă, element și relație
să nu fie concepute ca noțiuni independente unele față de altele, ci determinându -se
reciproc ”.77 Această funcție a semnificării este activă , prezentă chiar înaintea semnului;
semnului îi revine doar rolul de a definitiva semnificația și de a o aplica unui caz particular.
Cum se desfășoară acest lucru? Fiecare conținut al conștiinței poate căpăta o formă sensibilă.
Aici intervine simbolismul natural, care îi dă conștiinței puterea de a reprezenta particularul
la nivelul întregului. Prin semnul lingvistic e determinat conținutul. Iar semnul lingvistic este
produs doar pentru a crea inteligibilitate. Formele simbolice ale realității sunt unite de
semnificație și devin, prin dinamica lor spirituală, „formulări ale existenței ”78.
Cunoașterea prin simboluri este p ur um ană, iar formele simbolice – dinamice și în
permanentă acțiune – pun în relație , într -un sistem cu rol de mediere, lumea și spiritul și
logosul. Această cunoaștere nu poate fi considerată limitată și finită, pentru că simbolurile
cresc, acoperă, învăluie, se dezvoltă continuu.
Ernst Cassirer rămâne un filosof al limbajului, dar a a vut mari influențe asupra unor
autori ca Bourdieu, sau Habermas, care au contribuit la dezvoltarea disciplinelor sociale.
Filosofia formelor simbolice, din care filosofia științelor e doar o mică parte, este foarte
importantă în studiul vieții sociale. În primul rând, pen tru că ea contribuie la apariția
filosofiei post -pozitiviste a științei, arătând că faptele și teoria se pot determina reciproc.
„Faptele sunt cucerite, construite și stabilite ”, spunea Bourdieu79.
Cassirer a trecut de la critica rațiunii l a cea a culturii, dând o abordare culturală
filosofiei transcedentale. Filosofia formelor simbolice arată că suntem parte a unei lumi pline
de înțeles, care devine a noastră din momentul în care acțiunile ne sunt mediate de formele
simbolice. De la Humbold t, Cassirer preia rolul limbajului ca fiind decisiv în stabilirea unei
realități comune; cultura în general, dar mai ales limbajul , creează relațiile dintre oameni.
Cultura este în același timp și mijloc, dar și consecință a practicilor indivizilor.80 Cultu ra

77 Ibidem , 2008, p. 43.
78 Ibidem , 2008, p. 54.
79 Pierre Bourdieu, Jean -Claude Chamboredon, Jean -Claude Passeron, Le Métier de sociologue , Paris, Mouton,
1973, p. 24.
80 Anthony Giddens, The Constitution of Society. Outline of the T heory of Structuration, Cambridge , Polity
Press, 1984, p. 25.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

54
unește și este universală, deși prezintă aspecte naționale, sau chiar individuale; ea poate oferi
baza construirii unei lumi comune.
Nu în ultimul rând, Cassirer vede interesul emancipării prin cunoaștere, ca și
Habermas; mai mult, filosofia este pent ru el ca un ghid pentru cultură și minte. Științele
sociale îndeplinesc condițiile kantiene ale autonomiei acțiunilor morale, pentru că subiectul
lor este și obiect de studiu, studiu al omului ca agent social.

I.3. Simbolizarea re -prezentată

Înțelegerea unei societăți presupune existența unui factor comun cu un profund
conținut semnificativ, care să pună în legătura indivizii cu structurile simbolice ale grupului
său, pentru descifrarea realității. Această realitate are, la rândul său, formă simbolică și este
puternic înrădăcinată în imaginarul social. Dacă această punte de comunicare nu poate fi
realitatea, fiindcă „fiecare societate și -a construit propria realitate ”81, atunci simbolizarea
vine î n sprijinul cunoașterii.
O altă idee pe care doresc să o argumentez susține că simbolizarea este pârghia puterii
în relațiile sociale, puntea dintre cunoaștere, realitate și interacțiune socială.

I.3.1. Dan Sperber și regândirea simbolismului

Realitatea simbolică, modelată, interpretată și operată în condițiile acțiunii creatoare
de cunoaștere, este analizată în funcție de raportarea la comunicare și la diversele tipuri de
interacțiune socială.

81 Cornelius Castoriadis, The Imaginary Institution of Society , tradusă de Kathleen Blamey, Cambridge , MIT
Press, 1975, p . 103.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

55
Termenul de interacț iune a fost consacrat de către reprezentanții Școlii de la Chicago
(R.E. Park, G.H. Mead, W. I. Thomas) și desemnează adecv area reciprocă și continuă a
comportamentelor „actorilor ” aflați într -o situație interacțională pe care ei o de finesc î n
termenii unui sistem de simboluri împărtășite; interacțiunea presupune o relaț ie ego-alter , în
care „actorul ” interpretează, atribuie semnificaț ii, atât comportamentul ui celuilalt, cât ș i
propriul ui comportament , iar pe baza acestei interpretări îș i acomodează reacț ia la acțiunile
partenerului; interacțiunea implică, așadar, producere, prelucrar e și comunicare de
semnificații și „materializarea ” acestora în conduite observabile.
Sperber, în Regândirea simbolismului , desființează identitatea dintre simbolism și
limbaj. La fel ca și Eco, el spune că simbolurile nu sunt semne, pentru că nu pot fi legate de
interpretarea lor într -o structură codată, din moment ce interpretarea respectivă nu constituie
un înțeles. Informația simbolică, la nivel social, nu are proprietăți sistematice identificabile,
ca ale limbii. Practicile sau textele simbolice au valoare doar pentru aceia care le recunosc.
Simbolizarea este legată de cunoaștere, dar în anumite contexte socio -culturale.
„Achiziția unui mecanism simbolic potrivit culturii în care trăim nu implică trat area
simbolică doar a materialelor acelei culturi, ci mai degrabă tratarea materialelor de origini
diferite într -o manieră determinată cultural. ”82
Și în cazul limbajului, și în cel al simbolizării, există un set de date comun pentru
membrii aceleiași culturi. Dar simbolizarea are un caracter individual pronunțat și oarecum
non-semiologic, pentru că depășește granițele codificării . Datele simbolice nu se învață, ci se
internalizează , integrându -se, la fiecare individ, într -un singur sistem. Sperber dă e xemplul
învățării regulilor de politețe simbolice dintr -o altă cultură. Dacă individul le internalizează,
în loc să le utilizeze doar, așa cum face un actor cu rolurile învățate, și le va folosi la
întoarcerea în cercul său social, va risca să fie respins . La fel se întâmplă în cazul vorbitorilor
mai multor limbi: sistemele de coduri utilizate se multiplică. Orice individ, însă, își
construiește un singur „dispozitiv ” de simbolizare, care se poate modifica, dar nu și
multiplica.

82 Dan Sperber, Rethinking Symbolism, Cambridge, Cambridge University Press, 1975, p. 86.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

56
„Simbolismul, pentru că es te de natură cognitivă, rămâne un mecanism de învățare pe
tot timpul vieții. ”83 Sperber diferențiază aici simbolismul de limbaj. Argumentul său este că
individul nu poate avea la îndemână un mecanism care să -i permită o perioadă de învățare și
una de utiliz are a simbolurilor, cum poate fi cazul limbajului .
Ceea ce face interesantă și utilă Regândirea simbolismului este con ceptul de
cunoaștere simbolică , definit prin comparație cu ce a semantică și cea enciclopedică.
Cunoașterea simbolică, prin caracterul său potențial infinit, diferă de cea semantică și se
aseamănă cu cea enciclopedică.
„Cunoașterea simbolică nu este despre categorii înțelese semantic, nici despre lume,
ci despre elementele enciclopedice ale categori ilor. Această cunoaștere nu este despre
cuvinte, nici despre lucruri, ci despre memoria cuvintelor și a lucrurilor. Este cunoaștere
despre cunoaștere, o meta -enciclopedie în enciclopedie, și nu – contrar punctului de vedere
semiologic – un meta -limbaj în l imbaj. ”84
Simbolizarea este o proprietate a reprezentărilor conceptuale, care au rolul de a
descrie sau interpreta. Dar reprezentările acestea sunt simbolice tocmai pentru că nu sunt
explicabile prin mijloace semantice, ci pentru că ele creează nu un înțeles, ci o imagine
mentală, construind continuu la acest nivel.

I.3.2. Simbolurile și experiența societății

Urmând concepția lui Cassirer, Habermas85 agreează ideea că semnificațiile simbolice
se întind între imagini semnificative și pure semnificații cognitive și pune problema dacă
simbolicul și semioticul sunt iden tice sau diferite. Astăzi , în științele umane primează studiul

83 Ibidem , p. 89.
84 Ibidem , p. 109.
85 Jürgen Habermas, The Liberating Power of Symbols, Philosophical Essays, tradusă de Peter Dews,
Cambridge, MIT Press, 2001 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

57
conținutului simbolizării și inte rpretarea semnificațiilor. Este interesantă, din acest punct de
vedere, teoria durkheimiană care spune că faptele sociale sunt de fapt simbolice. Dacă privim
interdependența dintre relațiile de putere și acțiunile simbolice din societate, acesta pare a fi
un punct de vedere încă valabil și de actualitate.
Schü tz se înscrie și el pe această direcție și sugerează studierea semnelor în relație cu
realitatea zilnică, pe care o vede ca fiind caracterizată fenomenologic și weberian de acțiunile
actorilor sociali. „Indivizii au experiență societății, a grupului, sau a comunității doar prin
intermediul simbolurilor. ”86 Totuși, Schütz rămâne ancorat în perspectiva pragmatică, când
precizează că simbolul are caracter convențional și că relația dintre simbol și semnificația sa
este arbitrară. Relațiile dintre sistemele de simboluri și societate sunt marcate de
reciprocitate, pentru că, deși cea din urmă le produce pe primele, ele îi influențează structura.
Această perspectivă relațională este reprezentată cel mai bine de Pierre Bourdieu și al său
sistem social simbolic. Simbolizarea are o dimens iune cognitivă, iar studiul acesteia arată
modul în care ea îi aduce realității comprehensiune și sens.
Dihotomia simbolic/material nu mai necesită astăzi investigații profunde, iar dovadă
sunt lucrări ale unor autori atât de diferiți, de la Michel Foucau lt la Pierre Bourdieu. De
exemplu , noua economie politică descrie modernitatea în termeni de forțe materiale și
semnificații locale. Studiile se rezumă acum la conceptul de reprezentare , la concepții
despre lume, modul în care ele există în această lume nemaifiind considerat atât de
important.
Teoria semnelor este studiată mai temeinic ca niciodată , dar perspectivele de abordare
depind de acțiunile omului, de analiza conștiinței de sine și de puterea socială; multe dintre
ele urmează, totuși , linia saussuriană și post -structuralistă, dar separarea lucrului de idee
ajunge irefutabil să fie redusă la cea din urmă, ca rezultat al dorințelor omului de a da
semnificație lumii.

86 Alfred Sch ütz, Collected Papers I. The Problem of Social Reality, Editor Maurice Natanson, The Hague,
Martinus Nijhoff, 1962, p. 292.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

58
I.3.3. Marcel Mauss și darul ca semn

Marcel Mauss și Eseul despre dar sunt cel mai bun exemplu de simbolizare ca sistem
integrator al interacțiunilor umane în mediul cultural. Semnul cultural devine o unealtă la
îndemâna omului, un instrument accesoriu pentru proiectarea, construcția și des cifrarea
simbolică a lumii sale sociale. Mauss nu analizează simbolicul, ca și continuatorul său
structu ralist , Lévi-Strauss, ci simbolismul, considerat ca noțiune mai vastă decât prima.
„(Simbolismul este) nu doar un sistem fix de semne diferențiate prin opozițiile lor
distinctive, ci și folosirea simbolurilor și ansamblul activităților prin care oamenii le
creează, le aleg, le dau sens, le aduc la viață, sau, dimpotrivă, le lasă să moară și să cadă în
desuetudine. ”87
Faimosul său Eseu despre dar 1923 -1924, deși se ocupă de cercetarea analitică a
societăț ilor arhaice d in perspectiva darului ca „formă și rațiune a schimbului ”, își găsește și
astăzi puncte de legătură cu problematica societății în general. Î nsă darul a fost și mai este
încă, dincolo de un aspectul utilitar , un semn cu va lori multiple, semnificaț iile sale fiind date
de mecanismul complex prin care este integrat în relaț iile interumane.
Mauss are ca procedeu de cercetare observarea și analiza unor societăți î n care
complexul ritualic al darului îndeplinește importantul rol de mediator în relații intra – și inter –
comunitare. Teza sociologului francez se înscrie în linia metodologică durkheimiană și are ca
scop descrierea metamorfozelor darului de la o socie tate la alta, nu doar comparativ ,
reducâ nd darul ritual, mecanismul schimbului , la dimensiunea prezentării obiective a actelor
și faptelor tranzacției. Mauss operează și la nivel hermeneutic , interpretând fenomenele , prin
comentariul pe care îl generează plurivalența semnificantă a darului î n cad rul realităț ii
sociale. Ace asta pentru că „riturile sun t moduri de acț iune care iau naștere doar în sânul
grupurilor reunite ș i care sunt destinate a suscita, a întreține sau reface anumite stă ri mentale
ale grupului ”88. Reprezentările colective pe care Durkheim le descrisese la nive lul in stituirii

87 Camille Taro t, De la Durkheim la Mauss, inventarea simbolicului , Timișoara, Editura Amarcord, 2001, p. 14.
88 Émile Durkheim, Formele elementare ale vieții religioase , Iași, Editura Polirom, 1995, p. 22.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

59
formelor religioase se regăsesc actualizate la Mauss , în sistemul prestaț iilor totale , care
operează și asigură modul de organizare socială pe principiul ierarhic, al prestigiului, exact
prin formele pe care le presupune semioza darului. Pr in acest lanț al oferirii, primirii și
înapoierii darului se arată și se reglează gradul de coeziune și structurare a comunității în care
funcționează acest mecanism.
Recunoaș terea caracterului sim bolic al darului are ca implicație bazarea cercetării pe
coordonatele înț elegerii mec anismului de schimb ritualic atât din rațiuni economice, juridice
și morale, cât și din perspectivă religioasă, magică . Procesul fenomenelor prin care este
activat schimbul de daruri kula, wasi, potlatch , danadha rma, nexum , familia și res, gajul
urmăreș te simultaneitatea semnificatoare, criteriul de ființare și semnificare plurală a darului
în cadrul comunităț ilor polineziene sau trobriandeze, nord -americane sau indo -europene
latină, germanică, celtică ori hindu să, căci dincolo de explicaț iile de termeni specifici
fiecărei societăți, Mauss reușește să surprindă manifestările, funcț iile a scunse, implicite pe
care le deț ine darul. Actul oferirii unui obiect înființează un lanț semiotic c aree depășeste
nivelurile gestual ș i discursiv -lingvistic, darul devenind astfel un semn antropologic
complex, cu rol funcțional plenar la nivelul simbol izării , generâ nd un proteism semnificant
specific oricărei forme, oricărei unităț i culturale.
Mauss nu oferă definiții pentru s emn și simbol, ci consideră simbolismele drept
puncte de sprijin ale omului în ridicarea sa deasupra naturii, iar simbolizarea – un fapt natural
și totodată un fapt cultural.
„Simbolul traduce întotdeauna o stare afectivă colectivă, e un vehicul de forțe: e
întotdeauna motivat afectiv, operează o pre -legare nu doar între reprezentări , ca judecată
sintetică, ci pre -leagă o reprezentare de un afect. ”89
Simbolismul este legat întotdeauna indisolubil de o activitate a spiritului uman și este
menit să pună în r elație elemente ale lumii sale. Voluntarismul darului este doar o mască,
dincolo de care se deduce caracterul constrâns și interesat al prestaț iei. Este limpede faptul
că darul est e un acoperământ prin care se disimulează social, este travesti -ul generozităț ii ca
gest artificial, de asigu rare a coeziunii comunitare. Mauss spune că „gestul care însoțește

89 Camille Tarot, De la Durkheim la Mauss, inventarea simbolicului , Timișoara, Editura Amarcord, 2001 , p.
550.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

60
tranzacția nu este decât ficț iune, formalism, minciun ă socială, mascând obligația ș i caracterul
economic ”90. Și, privind la definiția lui Eco, potri vit că reia semiotic a este „disciplina care
studiază tot ceea c e poate fi folosit pentru a minț i”91, atunci devine clar că se poate vorbi de o
semiotică a darului, de vreme ce chiar Mauss expunea implicit trăsăturile ontologice ale
semnului -dar sau ale darul ui-semn. Darul este unitatea minimală care intră în semioza
schimbului ca „formă permanentă a moralei contractuale ”92.
Întoarcer ea darului este acum înțeleasă ca răspuns la gestul oferirii de că tre un
donator a unui obiect semnificant . Și așa darul devine o entitate semiotică perfect definibilă
în termenii lui Peirce . (vezi I.2.1. ) Aplicând principiul echivalenței , triada semioticia nului
american poate fi adaptată circulației darului – ca semn cultual ș i cultural. Observăm cum
cele trei relații stabilite î ntre representamen , interpretant și obiect se regăsesc în raporturile
contractuale ș i de schimb dintre darul oferit , darul primit și mana /hau.
La fel cum representamenul semnul necesită pentru descifrare și interpretare
operația decodării în conștiinț a des tinatarului, printr -un interpretant pe care atât emițătorul,
cât și receptorul destinatarul  îl atribuie aceluia și obiect, în virtutea apartenenț ei comune la
un cod specific de semne, tot așa darul devine, în momentul dă ruirii, un semn pe care
primitoru l îl apreciază în funcție de codul/ contextul specific manifestare de tip agonistic 
potlatch , kula, wasi. Depășind nivelul conjunctural , cel care acceptă darul știe că se
angajează la un act dublu semnificativ. Aceasta pentru că refuzul darului ar gene ra dereglări
în morfologia socialului „refuzul de a primi echivalează cu o declarație de război; înseamnă
să refuzi alianța ș i prietenia ”93, iar acceptarea lui arată deja conștiența/necesitatea î ntoarcerii
cadoului , fie ca echivalent valoric perfe ct, fie ca o „valoare superioară, care, la râ ndul ei, va
da don atorilor (secunzi) autoritatea ș i puterea asupra primului donator, devenit ultim
primitor ”94. Întregul schimb de echivalenți se constituie într-un lanț semio tic evident, motivat
de influența magico -religioasă a manei , trasând, practic, un drum neîntrerupt î n cazul
potlatch -ului, pentru că în această situație se stabilesc și se restabilesc pozițiile de ierarhie în
trib Samoa, Noua Zeelanda, Maori . Caracterul agonistic întreține această înlănț uire

90 Marcel Mauss, Eseu despre dar , Iași, Editura Institutului European , 1993, p. 38 .
91 Umberto Eco, Tratat de semiotică generală , București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1982, p. 14
92 Marcel Mauss, Eseu despre dar , Iași, Editura Institutul ui European, 1993, p. 38.
93 Ibidem, p. 55.
94 Ibidem, p. 52.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

61
semnificantă a darurilor, deoarece sărbă toarea potlatch -ului este guvernată de „principiul de
rivalitate și antagonism care domină toate practicile ”95. Caracterul de prestaț ie totală nu
trebuie însă privit doar în sincronie, așa cum î l descrie Mauss, p rin sublinierea pluralismului
funcțional, pe diferite niveluri, al darului/ potlatch -ului
„Toate aceste fenomene sunt, în același timp, juridice, economice și religioase ș i
chiar estetice, morfologice etc. Sunt fenom ene ale dreptului privat ș i public, de moralitate
organizată și difuză, strict obligatorii, lă udate sau blamate; sunt politice și totodată casnice,
interesând în aceeași măsură clasele sociale, clanurile ș i familiile. Sunt religioase: aparț in
religiei propriu -zise, magiei, animismului sau unei mentalităț i reli gioase difuze. Sunt
economice, întrucâ t conceptele de valoare, de utilit ate, de profit, de lux, de bogăție, de
achiziție, de acumulare, și, pe de altă parte, cel de consum, cel de cheltuială pură , fast uoasă ,
sunt prezente peste tot, chiar d acă astăzi le înțelegem altfel. Pe de altă parte, aceste instituț ii
au o latură estetică importantă. ”96
Ioan Biriș identifică trei conotații ale faptului social total , utile înțelegerii funcționării
sociale. Prima se referă la comunicare, ca esență a faptel or sociale. „Potlachul este un
fenomen social total pentru societățile arhaice polineziene, un fapt semnificativ, deoarece
este simultan economic, politic, religios, morfologic etc. adică penetrează ansamblul social,
realizează comunicarea la toate nivelur ile comunității (…).”97 A doua spune că fenomenul
social este multidimensional, iar a treia menționează relaționarea din cadrul realului social
drept geneza și motivul existenței ordinii ca structură comunicațională.
Dincolo de proteismul semnificator al darului ca un sistem semiotic secund ,
antrenând sensuri plurale î n clară simultaneitate , printr -o înțelegere a lor sincronă, globală,
integrală , schimbul d arurilor devine punct central al desfășurării nelimitate de forț e
economice, tezaure materiale dar ș i spirituale formule de salut, gesturi aparținâ nd unei
retorici comportamentale rigid întocmite de comunitate . Astfel , putem considera darul ș i din
perspe ctivă diacronică  o „semioză infinită ” Peirce, a unui spectacol social în al cărui joc
dramatic sunt implicați atât actorii unei comunităț i, cât și figuranții virtuali, generațiile

95 Ibidem, p. 43.
96 Ibidem, p. 187.
97 Ioan Biriș, Totalitate, sistem, holon, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2007, p. 38.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

62
potențiale venite în urma celor care au cont ractat, au dăruit și au acceptat să primească daruri ,
în trecut sau în prezent . Mauss intuiește acest aspect, fără a -l arăta în mod clar, și așează
schimbul de daruri în poziția favorabilă atât unei abordări sociologice, cât și a uneia
antropologice ș i semiotice, tocmai din conștiinț a integralismului  „Totul este etichetă  nu este
ca la piață , unde, obiectiv vorbind, pentru un preț iei un anumit lucru. Nimic nu este î n acest
caz indiferent. Contractele, alianț ele, transmiterea bunurilor, legă turile create prin bunurile
transmise între cei ce primesc ș i cei ce d au, aceasta moralitate economică trebuie să țină
seama de întreg ansamblu l. Natura și intenția contractanților, natura ș i lucrul oferit sunt
indivizibile ”98.
Camille Tarot99 identifică următoarea înlănțuire: doctrina durkheimiană a faptului
social – doctrina maussiană a faptului social total – natura simbolică a faptelor sociale,
oferind darului rolul de verigă centrală. Putem lega inventarea socialului de Durkheim, dar
Mauss este cel căruia este necesar să îi atribui m inventarea simbolismului la nivel social.
Pentru el, ritualuri, credințe, categorii de gândire, simboluri, reprez entări colective – toate
intră în dimensiunea vieții sociale.

98 Marcel Mauss, Eseu despre dar , Iași, Editura Institutul ui European, 1993 , pp. 160 -161.
99 Camille Tarot, De la Durkheim la Mauss, inventarea simbolicului , Timișoara, Editura Amarcord, 2001 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

63
Capitolul al II-lea. REALITATEA – ÎNTRE UNIVERS
SIMBOLIC ȘI SPAȚIU SOCIAL

Comunicarea este semnificare. Însă relațiile de semnificare se constituie parte di ntr-
un sistem, cu ajutorul limbajului, strâns legat, la rândul său, de cunoaștere. Prin limbaj,
așadar prin semnificare, realitatea se conturează ca o creație umană, încărcată de relații active
de semnificații, desfășurate într -un sistem simbolic. Susanne Langer preciza : „prin
intermediul conceptelor și al simbolurilor, încercăm să determinăm o ordine rațională a
lucrurilor, cu ajutorul ordinii temporare a cuvintelor ”100.
Sistemele simbolice (limbajul, în primul rând, dar și arta, miturile, religia, știința)
modelează capacitatea noastră de a descifra realitatea și constituie, deopotrivă, bazele
comunicării umane. Tot ele reglementează și spațiul social, prin formarea și me nținerea
ierarhiilor. Sistemele simbolice și formele lor generează relații de putere și activează lupte
pentru dominație socială.
Susanne Langer cercetează simbolul din perspectiva calității sale de a se deosebi de
semn, având în vedere că el nu indică , ci reprezintă lucruri. Simbolurile sunt vii și au istorie:
ele determină atitudini și accesează memoria noastră în privința lucrurilor care nu sunt
prezente.
Una din ipotezele pe care îmi propun să le demonstrez în acest capitol este că realul
condensează în el rezultatul relațiilor construite de acțiunile și dispozițiile agenților sociali
într-un câmp dat. Din momentul în care depășim conceptul de simbol și ne îndreptăm către
cel de simbolic , pășim deja către zona practicilor sociale, în care luăm în discuție sisteme de
construcție și reprezentare consolidate pe acțiune și relații.
Abordarea sociologică deosebită a lui Bourdieu are multe influențe: de la Bachelard,
Lévi-Strauss, Marx, Weber, Durkheim, la experiența etnografico -antropologică di n Algeria,
până la Austin, Cassirer, Merleau -Ponty sau Wittgenstein – mai ales dacă avem în vedere

100 Susanne K. Langer, Philosophy in a New Key, Cambridge, The New American Library, 1954,
https://monoskop.org/images/6/6c/Langer_Sussane_K_Philosophy_in_a_New_Key.pdf , accesat la 12.11.2014,
p. 25.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

64
logica practicii sau rolul limbajului. Bourdieu ne -a mutat privirea de la realitatea universului
social al lui Cassirer sau Bachelard, bazat pe substanță, i ndivizi, grupuri, către relațiile
obiective care se construiesc și se descoperă într -o paradigmă a acțiunii și a dispozițiilor.
Această filosofie a acțiunii potențează agenții și relațiile dintre ei și se opune
structuralismului , care îi considera pe aceșt ia simple mecanisme. Filosofia acțiunii
operaționalizează un număr restrâns de concepte – habitus , câmp, capital – și marchează
inextricabil relația reciprocă dintre câmpurile sociale și habitus , „între struct urile obiective și
structurile i ncorporate ”101.

II.1. Construcția realității – o construcție simbolică
II.1.1. Agenții sociali și construcția realității

Deși mulți cercetători îl consideră pe Pierre Bourdieu un structuralist, apropiat
concepțiilor lui Saussure, prin propunerea sa de a privi realitatea ca pe o țesătură de relații
istoric determinate, el se apropie mai degrabă de Cassirer și Weber, accentuân d varianta
construcției lumii sociale.
Bourdieu p ropune, însă, un altfel de constructivism : punctele de vedere ale agenților
sunt privite în funcție de pozițiile pe care aceștia le ocupă în structura socială și, astfel , el
susține teza potrivit căreia cate goriile pe care agenții le folosesc în construcția realității
sociale sunt rezult atul unui proces îndelungat de incorporare a structurilor obiective.
„Dacă este bine să amintim, împotriva unei viziuni mecaniciste asupra acțiunii, că
agenții sociali construiesc realitatea socială, în mod individual, dar și colectiv, trebuie să ne
ferim să uităm, așa cum o fac adesea interacționiștii și etnometodologii, că acești agenți nu
au construit categoriile pe care le utilizează în acest travaliu de construcție: structurile
subiective ale inconștientului care operează actele construcției (…) sunt produsul unui
îndelungat și lent proces inconștient de incorporare a structurilor obiective. (…) fără

101 Pierre Bourdieu, Rațiuni practice , București, Editura Meridiane, 1999, p. 5.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

65
îndoială, agenții construiesc realitatea socială, fără îndoială, ei intră în lupte și tranzacții
care vizează să impună propria lor viziune, dar o fac totdeauna din perspectiva unor puncte
de vedere, interese și principii de viziune determinate de poziția pe care o ocupă în chiar
lumea pe care urmăresc să o transforme sau să o conserve. ”102
Această concepție, pe care autorul o etichetează drept structuralism constructivist
(genetic) sau constructivism structuralist, are ca obiect de studiu , în egală măsură, structurile
obiective profunde ale lumii sociale și structurile ment ale, adică exact raporturile lor de
generare reciprocă, de autonomie relativă și interdependență.
„Dacă aș caracteriza concepția mea în două cuvinte, altfel spus, dacă, așa cum se
procedează adesea în zilele noastre, i -aș aplica o etichetă, aș vorbi despre structuralism
constructivist sau despre constructivism structuralist, utilizând termenul structuralism într –
un sens foarte diferit de cel pe care i -l conferă tradiția saussuriană sau lévi -straussiană. Prin
structuralism sau structuralist vreau să spun că există, în lumea socială însăși, și nu doar în
sistemele simbolice, limbaj, mit etc., structuri obiective, independente de conștiința și voința
agenților, care sunt capabile să ori enteze și să constrângă practicile și reprezentările
acestora. Prin constructivism, vreau să spun că există o geneză socială, pe de o parte, a
schemelor de percepție, gândire și acțiune, care constituie ceea ce eu numesc habitus , iar pe
de altă parte, a st ructurilor sociale și în particular a ceea ce eu numesc câmpuri și grupuri,
mai ales a ceea ce este numit în mod obișnuit clase sociale. ”103
Bourdieu încearcă determinarea unui structuralism de tip genetic, supunând analizei
structurile obiective din diferite câmpuri. Analiza aceasta nu poate exista separat de cea a
originii structurilor mentale ale indivizilor, care se constituie ele însele într -un efect sau
produs al incorporării de structuri sociale. O altă legătură se face și cu analiza procesului
genezei acestor structuri sociale, pentru că luptele istorice determină forma spațiului social și
structura grupurilor care se distribuie în funcție de poziția lor și de structurile mentale care îi
ajută să înțeleagă acest spațiu .104

102 Pierre Bourdieu, Social Space and Symbolic Power, în Sociological Theory, vol. 7, nr. 1 , 1989 ,
www.soc.ucsb.edu/ct/pages/JWM/Syllabi/Bourdieu/SocSpaceSPowr.pdf ., accesat la 10.01.2014 , p. 8.
103 Idem , Choses dites , Paris, Éditions de Minuit, 1987, p. 147.
104 Ibidem, p. 24.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

66
II.1.2. O filosofie a acțiunii. Câteva concepte ale lui Pierre
Bourdieu

Câmp

Spațiul social poate fi comparat cu un spațiu geografic, dar acest concept este o
construcție teoretică, un spațiu pe hârtie , iar nu unul real. El este astfel construit , încât
agenții, i ndividuali sau colectivi, să poată avea cu atât mai multe proprietăți comune, cu cât
se află mai aproape unii de ceilalți și cu atât mai puține, cu cât sunt așezați la distanțe mai
mari. Pe hârtie, distanțele spațiale coincid mereu cu cele sociale, ceea ce nu se întâmplă în
spațiul fizico -geografic, chiar dacă o tendință de segregare se poate observa și aici.
Un câmp social care este, ca și spațiul, un câmp pe hârtie , reprezintă o regiune relativ
autonomă a spațiului social istoric, formată din relații specifice, a căror existență este
corelativă unor interese și mize specifice. Orice câmp se caracterizează printr -un interes
generic (dobândirea bunurilor rare specifice lui); în jurul acestuia se centrează acțiunile
agenților și tot interesul este cel care modelează raporturile lor. Există atâtea forme de interes
câte câmpuri putem identifica . Noțiunea de interes, precizează Bourdieu în Choses dites105, a
fost creată pentru a evidenția faptul că niciun câmp (nici cele ale activităților artistice ,
religioase, filosofice) nu scapă determinărilor de acest tip: interesul este cel care stimulează
investiția de capitaluri și emoții într-un spațiu de joc (câmp) oarecare, investiție care
reprezintă condiția intrării în joc și care este, în același timp, inițiată și consolidată de acesta .
Distribuția agenților în spațiul social conduce la împărțirea lor pe clase. Sunt, astfel,
delimitate clase sociale, ansambluri de agenți care posedă o serie de proprietăți comune.
Clasele nu sunt unități ce pot fi identificate în spațiul fizic, ca realităț i compacte, deoarece ele
nu există ca atare decât pe hârtie.
„Am dorit să rup cu reprezentarea realistă a clasei ca grup bine delimitat, existent ca
realitate compactă, bine decupată. ”106, spune Bourdieu.

105 Ibidem, p. 62.
106 Ibidem, p. 65.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

67
De inspirație marxistă, conceptul de clasă socială evidențiază faptul că oamenii nu au
locuri interschimbabile , ci sunt situați într -un spațiu social foarte complex, unde ocupă poziții
în funcție de care poate fi cunoscută logica practicilor lor și poate fi determinat felul în care
ei își vor identifica (cla sa) partenerii și își vor defini propria identitate (se vor clasifica pe ei
înșiși). La fel , clasele nu trebuie înțelese ca grupuri fixe, ci, dimpotrivă, ca unități aflate într -o
dinamică permanentă. În consecință, apartenența de clasă a unui individ oarec are nu trebuie
înțeleasă nici ea în termeni statici, ci în cei ai dinamicii sociale, mai exact în termenii
traiectoriei sociale asociate unei biografii individuale. Relațiile între diferitele poziții pot fi
subliniate prin interme diul distribuției resursel or ce se pot mobiliza în calitate de capitaluri ,
în competiția pentru dobândirea bunurilor rare (interesul generic al câmpului), deci în calitate
de surse ale puterii. Principalele surse ale puterii în spațiul social sunt: capitalul economic,
sub diferitel e sale forme (terenuri, bunuri, bani sau alte hârtii de valoare); capitalul cultural, a
cărui caracteristică este aceea de a exista atât într -o forma obiectivată (în diplomele obținute
sau în obiecte cu semnificație culturală: cărți, tablouri), cât și în s tare incorporată (în structuri
mentale, scheme de percepție, gândire și acțiune); capitalul social (relațional), ca ansamblu al
relațiilor de rudenie, de vecinătate etc.

Violență simbolică

În spațiul social global, agenții sunt distribuiți într -un câmp social și pe o poziție,
determinate în primul rând de volumul global al capitalului pe care ei îl posedă (în diferite
forme), iar în al doilea rând de structura acestuia, respectiv de ponderea diferitelor specii de
capital în cadrul celui global. Întrucât capitalurile sunt inegal distribuite, orice câmp social se
poate defini ca spațiu al tensiunilor între poziții complementare. Raporturile dintre agenți
sunt unele de forță (dominație -supunere) și de luptă pentru ocuparea unor poziții superioare
(cu privire la interesul generic al câmpului). Prin aceast ea, orice câmp social devine omolog
câmpului puterii: dominație -supunere reprezintă un tip de raporturi sociale generlizat . În
fiecare câmp socia l agenții investesc toate speciile de capital, dar pentru acestea există o

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

68
formă legitimă de capitalul , care poate fi valorificată cu profituri maxime. Agenții
procedează sistematic la convertirea diverselor specii de capital pe care le posedă în acel tip
cerut de legile interne ale câmpului dat. O formă deosebită , pe care resursele economice,
culturale și sociale mobilizate în orice câmp o îmbracă atunci când sunt cunoscute și
recunoscute ca legitime, oferind posesorului o putere sporită , este capitalul s imbolic. Luptele
pentru obținerea capitalului simbolic , dar și convertirea diferitelor specii de capital în capital
simbolic duc la transformarea raporturilor de forță în raporturi de semnificație.
De fapt, toate formele de clasificare sunt forme de domina ție, iar teoria critică a
culturii se îndreaptă în mod natural către o teorie politică. Impunerea puterii se produce , în
primul rând , nu prin violență materială (expropriere, privare de libertate , exploatare) și
conștientă, ci prin violență simbolică: obie ctul dominării nu este de natură materială , ci se
constituie din sistemele de semnificație, iar procesul impunerii nu este, în general,
conștientizat de agenți, indiferent dacă este vorba despre dominați sau despre dominanți;
impunerea prin violență simbol ică nu doar conservă raporturile de forță care au generat -o, ci
reușește și să le întărească.
„Orice putere având caracterul de violență simbolică, respectiv orice putere
capabilă să impună semnificații, și să le impună ca legitime, ascunzând raporturile de forță
care sunt fundamentul forței sale, adaugă propria sa forță, respectiv o forță specific
simbolică, acestor raporturi. ”107
Violența simbolică are ca fundament ideea că structurile simbolice le influențează pe
cele sociale prin reprezentările pe care le produc.
„Bineînțeles, nu merg până la a afirma că structurile simbolice sunt cele care
determină structurile sociale: efectul teoriei se exercită cu atât mai puternic, cu cât
diviziunile – pe care teoria, ca principi u al viziunii și diviziunii, le face să acceadă la
existența vizibilă – preexistă în stare potențială, en pointillé , în realitate, ca un principiu
posibil ale divizării (care nu este în mod necesar cel mai evident pentru percepția comună).
Sigur este fapt ul că, în anumite limite, structurile simbolice au o putere de constituire absolut
extraordinară (în sensul filosofiei și al teoriei politice), care a fost mult subestimată. Dar,

107 Pierre Bourdieu și Jean -Claude Passeron, La reproduction, Paris, Éditions de Minuit, 1970, p. 18.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

69
chiar dacă f ără î ndoială că datorează mult capacităților specifice ale spiritului uman, cum
sunt î nseși puterea de a simboliza, puterea de a anticipa viitorul etc., aceste structuri îmi par
a fi definite în specificitatea lor prin condițiile istorice ale genezei acestora. ”108
În cadrul procesului de impunere simbolică a pu terii, limbajul are o importanță
deosebită . Lumea socială este locul luptelor duse cu ajutorul cuvintelor, care își datorează
gravitatea, și adesea violența, faptului că ele sunt, în mare parte , producătoare de lucruri și
faptului că a schimba cuvintele și , mai general, reprezentările, înseamnă , evident, a schimba
lucrurile.
Ideea impunerii raporturilor de forță prin mecanisme simbolice a fost formulată în
primul rând de Marx și Weber și este prezentă în toate sociologiile ulterioare care abordează
problem atica legitimării puterii și a rolului ideologiei în legitimare. Bourdieu notează , însă,
că violența simbolică este strâns legată de raporturile de dominație și, ca atare , este
constitutivă socialului , este universală ; în același timp, el arată că impunere a simbolică nu
presupune cu necesitate o intenție în acest sens și că niciun sistem ideologic sau de
propagandă nu reușește să le impună agenților semnificații, dacă acestea nu găsesc în agenții
înșiși, în dispozițiile personalității lor, o orientare către ele. De aceea , pentru a fi eficientă,
violența simbolică trebuie să înceapă prin a construi în agent această orientare ( adică un
habitus ).

Habitus

Habitus este traducerea latină a termenului grec hexis , folosit de
Aristotel109 pentru a desemna dispozițiile dobândite ale corpului și sufletului. Regăsit în
scrierile mai multor filosofi (d’Aquino, Hegel, Husserl), conceptul acesta este prezentat în
texte sociologie de către Durkheim și Mauss, care îl utilizează în scopul explicări i
caracterului sistematic, continuu și coerent al acțiunilor individului socializat. Durkheim
numește credința pe care creștinismul o sădește în indivizi un anumit habitus al ființei

108 Idem , Choses dites , Paris, Éditions de Minuit, 1987, p. 29.
109 Aristotel, Metafizica , tradusă de Andrei Cornea, București, Editura Humanitas, 2007, 5. 1022b, p. 225.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

70
morale, o dispoziție generală a spiritului și a voinței, care induce lumina în care vedem
lucrurile, o stare profundă a ființei noastre, din care decurg toate stările particulare ale
inteligenței și sensibilității și care le conferă unitate110.
La rândul său, Mauss spune că magia se bazează pe o serie de principii ale judec ăților
și raționamentelor, respectiv categoriile filosofiei.
„Prezente constant în limbaj, fără ca acesta să le conțină în mod necesar în formă
explicită, ele e xistă mai degrabă sub forma obiș nuințelor, habitudes, directoare ale
conștiinței, ele însele inc onștiente. ”111
În Simțul practic , Bourdieu dă o definiție conceptul ui de habitus plecând de la notele
de conținut marcate de Durkheim și Mauss: habitus indică structuri subiective profunde,
durabile, inconștiente, cu un caracter dobândit și care au rol generator și unificator, în ceea ce
privește viziunea asupra lumii și manifestările concrete ale personalității112. În plus, Bourdieu
plasează habitus ul în cont extul acțiunii practice, marcate de o dimensiune corporală și o
finalitate transformatoare, și arată :
(a) caracterul structurat al dispozițiilor subiective, care rezultă din faptul că
(b) ele își au geneza în structurile obiective ale experienței;
(c) rolul lor generator și structurant, nu doar în raport cu manifestă rile particulare ale
personalității, ci și cu practicile agenților.
„Condiționările asociate unei clase particulare de date ale existenței produc
habitus uri, sisteme de dispoziții durabile și transpozabile, structuri structurate, predispuse a
funcționa ca structuri structurante, respectiv ca principii generatoare și organizatoare de
practici și de reprezentări, care pot fi obiectiv adaptate scopului lor, fără să presupună
urmărirea conștientă de scopuri și stapânirea expresă a operațiilor necesare pentru a le
atinge, care pot fi obiectiv reglate și regulate, fără să fie prin nimic produsul obedienței față

110 Émile Durkheim, Regulile metodei sociologice, Iași, Editura Polirom, 2002, pp. 30 -31.
111 Marcel Mauss, apud Pierre Bourdieu, Social Space and Symbolic Power, în Sociological Theory, vol. 7, nr.
1, 1989 , www.soc.ucsb.edu/ct/pages/JWM/Syllabi/Bourdieu/SocSpaceSPowr.pdf ., accesat la 10.01.2014 , p.
17.
112 Pierre Bourdieu, Le sens pratique , Paris, Éditions de Minuit, 1980, p. 75.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

71
de reguli, și care, fiind toate acestea, pot fi, de asemenea, colectiv orchestrate, fără să fie
produsul acțiunii organizatoare a unui șef de orchestră. ”113
Conceptul de habitus apare ca înrudit cu termeni ca tipificație , categorizare , cadre ale
experienței , procedee interpretative . La fel ca acestea, el trasează scheme cognitive, pe baza
cărora individul interpretează realitatea și care sunt dobândite prin experiența sa socială.
Originalitatea conceptului utilizat de Bourdieu decurge din modul de abordare a naturii sale
cognitiv -practice. El marchează unitatea unei dimensiuni cognitive constâ nd în principii
clasificatoare – catego rii ale percepției și evalu ării – și a unei dimensiuni practice, care
include un ansamblu de princi pii organizatoare ale acțiunii – hexis corporal, scheme și
automatisme corpora le, mișcări care vin de la sine . Habitus ul exprimă raportul dintre individ
și corp (tinută, mimică , gesturi ), dintre acesta și spațiul fizic (utilizări ale obiectelor, deplasări
printre ele), dintre el și limbaj (sintaxă , vocabular, intonație, ritm al vorbirii), dintre el și timp
(lungimea , conținutul și succesiunea duratelor), precum și dintre el și val ori.

Habitus de clasă

Habitus ul de clasă (sau de grup) poate fi definit ca sistem subiectiv, însă nu
individual, al structurilor interiorizate, al scheme lor percepției, ale gândirii și ale acțiunii
comune membrilor acelei clase. Fiecare habitus , delimitat ca sistem de dispoziții individuale,
care exprimă sau reflectă clasa socială (sau grupul), reprezintă o variantă structurală a
celorlalte; stilul per sonal este doar o glisare , pe suprafață mai mică sau mai mare, față de
stilul clasei. Principiul diferențelor dintre habitus urile individuale stă în singularitatea
traiectoriilor sociale, cărora le corespund serii de determinări ordonate cronologic și
ireductibile unele la altele.
Habitus ul de grup ( sau de clasă) exprimă o relație de corespondență între indivizi,
respectiv de diversitate în omogenitate, și reprezintă fundamentul cel mai solid , dar și cel mai
ascuns, al integrării grupurilor și claselor. El este condiția oricărei obiectivări a caracterului
impersonal și substituibil al practicilor indiv izilor , a formării unei viziuni unitare despre lume

113 Ibidem , pp. 88-89.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

72
și a acțiunii concertate. Habitus ul (înțeles ca simț practic) are rol de mijloc al consacrării
(consécration ) indivizilor în câmpul corespunzător și funcționează ca instrument de
conservare și reproducere a acestui câmp, deoarece el constă, în primul rând , într -o credință
practică, o stare a corpului care antrenează spiritul, fără a face apel la dimensiunea
conștientă, și care asigură adeziunea imediată și totală la principiile profunde, adesea
ascunse , ale organizării câmpului. El devine , pe de o parte, element al unei identități sociale
determinate, al apartenenței la un câmp, ori la o clasă, iar pe de altă parte, principiu al
distincției în raport cu un câmp sau o clasă.
Habitus ul de clasă constituie , de asemenea, baza principiului transfo rmării
raporturilor de forță într -unele de semnificație – legitimări – și al reproducției dominației în
variatele câmpuri ale spațiului social și în timp. Ca principiu al viziunii asupra lumii, el este
totodată și pr incipiul diviziunii acesteia (sus -jos, masculin -feminin, adult -copil, în general
dominanți -dominați); este și un principiu transpozabil de la un câmp la altul, în așa fel încât
toate alegerile pe care le face agentul , pe baza simțului său practic – în cele mai multe cazuri
singurul simț al realității sociale de care poate dispune – sunt afectate de același principiu
generator și unificator, adică sunt afinități între un habitus și câmpul corespunzător, respectiv
clasa corespunzătoare; este și un principiu d urabil, care face ca raportul agentului cu viitorul
să fie un raport cu accesibilul (pentru noi) și cu inaccesibilul (nu pentru noi) circumscris
structurilor obiective ale experienței sale anterioare și, în consecință, structurilor subiective
dobândite. In diferent dacă acțiunea are sau nu ca punct de plecare un obiectiv , prezentul și
viitorul sunt înscrise în structurile experimentate și interiorizate sub forma habitus ului, iar
apartenența agentului la grup (clasă) are, ca și poziția sa, tendința de a se re produce în spațiu
și în timp.
„Agenții se determină în raport cu indicii concrete ale accesibilului și ale
inaccesibilului, ale lui pentru noi și ale lui nu pentru noi, diviziuni tot atât de fundamentale și
tot atât de fundamental recunoscute ca și cele care separă sacrul și profanul. ( …) De fapt,
raportul practic pe care un agent particular îl intreține cu viitorul și care comandă practica
sa prezentă se definește în relația dintre, pe de o parte, habitus ul său și, în mod deosebit,
structurile temporale și dispozițiile cu privire la vii tor, care s -au constituit pe parcursul unei
relații particulare cu un univers particular al probabililor, iar pe de altă parte, o stare

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

73
determinată a șanselor pe care lumea socială i le acordă în mod obiectiv. (…) Principiu al
unei percepții selective a in dicilor, adecvați mai degrabă pentru a -l confirma și pentru a -l
întări, decât pentru a -l transforma, și matrice generatoare de răspunsuri dinainte adaptate la
toate condițiile (trecute ale) producerii sale, habitus ul se determină în funcție de un viitor
probabil, pe care îl devansează și la a cărui apariție contribuie, întrucât îl citește direct în
prezentul lumii presupuse, singura pe care poate vreodată să o cunoască. ”114
Orice raport cu membrii lumii posibililor este unul de putere, pentru că din acel
univers străbate probabilitatea construirii unor relații încărcate date de sensuri a priori .
Lumea aceea are forme de posibil și imposibil, încadrate de structurări pre -atribuite.

Habitus ul și agentul în cadrul filosofiei acțiunii

Conceptul de habitus permite dezbaterea problemei raționalității acțiunii. Acțiunea
umană posedă , în general, din punctul de vedere al observator ului imparțial, toate aparențele
unei acțiuni raționale în finalitate a sa: agentul se comportă ca și cum ar cunoaște condițiile și
consecințele obiective ale acțiunii sale, ca și cum ar urmări conștient un scop și ar alege la fel
de conștient anumite mijloace pentru a -l atinge. Putem spune că el are o strategie de acțiune.
Și totuși, acțiunea este de bun simț ( sensée ), dar nu are rațiunea ca principiu. Raționalitatea
rezultă dintr -o relație între structurile interiorizate , profunde, ale subiectivității (habitus ), pe
de o parte și coincidența sau pur și simplu similitudinea dintre condițiile în care se desfășoară
acțiunea actuală și cele în care au fost produse aceste structuri , pe de altă parte . Este o
raționalitate de tip practic, bazată pe un principiu al econ omiei intenționale, al informației și
al logicii minimale pentru nevoile practicii.
Conceptul de habitus este utilizat cu intenția de a accentua capacitățile generatoare
ale dispozițiilor subiective dobândite în cursul experienței și de a susține ideea rolului
creator, inovator, activ al subiectului. Individul nu este lipsit de discernamânt, ci se poartă ca

114 Ibidem , p. 108.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

74
un subiect care definește , recunoaște situația, fără ca aceasta să sugereze cu necesitate o
activitate conștientă.
Agenți diferiți, posesori de disc ernământ, participă la jocul social, stabilind ordini și
realizând astfel producerea, păstrarea și modificarea ordinii sociale. În cadrul acestui joc,
nimic nu est materie statică, ci totul este relație mobilă, activată de scheme deliberate,
generate de habitus uri.
„Discernamântul care stă la baza atât a actelor de clasificare, cât și a produselor
lor, cu alte cuvinte a practicilor, a discursurilor sau a produselor finite diferite, deci
discernabile și clasabile, nu reprezintă actul intelectual al unei con științe care își propune
explicit scopuri într -un proces de alegere deliberată între variante posibile constituite ca
atare printr -un proiect, ci operația practică a habitus ului, adică a schemelor generatoare de
clasamente și de practici clasificabile, car e funcționează în practică fără a accede la
reprezentarea explicită și care sunt produsul incorporării, sub forma dispozițiilor, a unei
poziții diferențiate în spațiul social definit. ”115
În situația dată, însă, nu mai este vorba doar despre un subiect al cunoașterii, ci despre
un agent al acțiunii practice.
„Eu spun agenți, și nu subiecți. Acțiunea nu constă în simpla aplicare a unei reguli,
în obediența față de o regulă. În societățile arhaice, ca ș i în societățile noastre, agenții
sociali nu sunt automate reglate, ca niște orologii, după legi mecanice pe care ei nu le pot
înțelege. În jocurile cele mai complexe, cum ar fi, de exemplu, schimburile matrimoniale sau
practicile rituale, ei angajează pri ncipiile incorporate ale unui habitus generator: acest
sistem de dispoziții poate fi gândit prin analogie cu gramatica generativă a lui Chomsky, cu
deosebirea că este vorba despre dispoziții dobândite în experiență, deci variabile în funcție
de locuri și m omente. Acest simț al jocului, sens du jeu, cum spunem noi în franceză, este cel
care permite producerea unei infinități de reacții inovatoare, coups, adaptate unei infinități
de situații posibile, pe care nicio regulă, oricât de complexă ar fi, nu le poat e prevedea. (…)
Noțiunea de habitus a fost inventată, dacă pot spune astfel, pentru a explica acest paradox.
La fel, noțiunea de simț practic explică faptul că riturile sunt coerente, că au coerență

115 Pierre Bourdieu, Choses dites , Paris, Éditions de Minuit, 1987, p. 9.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

75
totdeauna parțială și niciodată totală a construcțiilor p ractice, întrucât sunt produsul unui
simț practic, și nu al unui gen de calcul inconștient sau al supunerii la o regulă. ”116
Agenții desfășoară strategii, nu sunt simple marionete supuse seturilor de reguli
despre care nu au nimic de spus. Bineînțeles că tot uși ei nu joacă rolul unor roboți reci și
calculați până la ultima mișcare, ci uneori o fac inconștient , sub imperiul influențelor
spațiului, timpului, dar mai ales al habitus ului.
Conceptul de habitus sublini ază importanța primordială a rațiunii practice, rațiune
necesară și suficientă în raport cu nevoile pract icii, și influențează agentul nu numai prin
capacitatea de a cunoaște și recunoaște obiectele sociale, ci prin capacitatea sa esențială de a
le constru i ca relații obiective.
Marx și Durkheim au insistat asupra interiorizării structurilor obiective în unele de
personalitate, prin operarea unei distincții nete între obiectiv și subiectiv, adică între existență
socială și conștiință socială, fapt social și conștiință, sistem social și sistem al dispozițiilo r-
necesități ale personalității . Bourdieu susține , dimpotrivă, obiectivitatea subiectivului:
structurile incorporate (hexis ul corporal) nu sunt structuri subiective pur și simplu, ci un
subiectiv obiectiv at într -un corp. Teoria habitus ului se arată opozabilă atât tezei deterministe
a faptelor sociale, cât și explicației prin cauze finale, idee potrivit căreia logica reală a
acțiunii împletește două tipuri de obiectivări ale istoriei, una ce are loc în inst ituții și alta în
corpuri, sau, altfel spus, două stări ale capitalurilor, obiectivată și incorporată.
Acestea sunt doar câteva dintre conceptele bourdieusiene, necesare demersului de
împletire a universului simbolic cu realitatea socială, cu ajutorul filo sofiei acțiunii.

II.2. Pierre Bourdieu și revoluția studiului limbajului

Scrierile lui Bourdieu revoluționează imaginea omului și a societății, prin importanța
crescută pe care acesta o dă limbajului, ca obiect și ca practică. Primul punct de interes, în

116 Ibidem, pp. 19-20.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

76
acest sens, este apropierea sa de interacționismul simbolic american. Forța de coeziune și
curajul oferirii de răspunsuri inedite la întrebări referitoare la lumea socială sunt cele care i –
au conferit lui Bourdieu originalitatea, ce e drept, în urma studiului și abordării a numeroase
lucrări teoretice și metodologice. De exemplu, autorul a arătat o mare preocupare pentru
analizarea relației subiectiv -obiectiv: conștiința subiectivă formează lumea obiectivă sau este
valabilă ideea marxi stă conform căreia lumea obiectivă determină conștiința? Aceasta se
transformă în dilema dacă ființa umană creează condițiile de viață și interesele ce decurg din
ele, sau dacă este formată de acestea. Obiectivitatea și subiectivitatea sunt analizate pract ic
de către autor, care spune că mediul istoric și condițiile sociale în care trăiesc își pun
amprenta pe agenți și pe grupuri, ce ajung să incorporeze aceste structuri; ele le vor modifica
atitudinile, gândirea, corpurile, comportamentul: acesta este habitusul.
William Hanks117 vine cu o explicație originală a ruperii lui Pierre Bourdieu de
analiza de tip structuralist a obiectului, realizată conform tradiției inițiate de Lévi -Strauss:
trecerea de la antropologul care nu era prezent acolo , la etnologul de teren, iar apoi la
sociologul reflexiv , care se implică și observă direct dispozițiile constituite istoric. De aici
vine și interesul scriitorului în ceea ce privește munca interacționiștilor simbolici americani –
Goffman și Garfinkel. Ac eștia și -au exprimat interesul în studiul mediului natural al actorului
social, pentru a -i înțelege procesele de interpretare din punctul său de vedere.
Interacționismul este dat de relația actorului social cu ceilalți, în termeni de stimuli și
răspunsuri. Imersiunea în mediul social de studiu îl transformă pe cercetător într -un
participant la construcția procesului de cunoaștere.
Deși referințele lui Bourdieu sunt făcute adesea la adresa lui Lévi-Strauss, Durkehim,
sau Weber, găsim în scrierile sale și ur mele lăsate de Goffman și Garfinkel, Cicourel, ori de
tradiția școlii de la Chicago. Între tezele etnometodologiei celor din urmă și logica practicii,
Bourdieu a găsit puncte comune, subliniind modurile de interacțiune umană în cadrul
așezărilor sociale, î n scopul construirii în comun a unei realități. Câmpurilor sociale le sunt

117 William Hanks, Pierre Bourdieu and the practices of language, în Annual Review of Anthropology,
34/2005, http://www.annualreviews.org/doi/abs/10.1146/annurev.anthro.33.070203.143907 , accesat la
22.03.2016 , pp. 67-83.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

77
caracteristice moduri de gândire și acțiune instituite social și istoric. În Limbaj și putere
simbolică , Bourdieu arată de ce relațiile de dominație sunt diferite de interacțiunea s imbolică:
„deși este legitim să tratăm relațiile sociale – chiar și relațiile de dominare – ca
interacțiuni simbolice, (…) nu trebuie să uităm că relațiile de comunicare prin excelență –
schimburile lingvistice – sunt și ele relații de putere simbolică în care relațiile de putere
dintre vorbitori, respectiv grupurile lor, sunt actualizate ”118.
În această carte, care este cea mai amplă referire a sa la limbaj, comunicarea este
abordată din punct de vedere practic, extrem de dinamic, amintind de Goffman și Garfinkel,
dar analiza limbajului în mediul social beneficiază de baza teoretică și vocabula rul dezvoltate
în Logica practicii119. Interacțiunea socială influențează poziții de comunicare istoric
determinate. Pozițiile acestea vin cu un capital simbolic, pe o piață în care resursele circulă
permanent și sunt distribuite inegal, acțiune care generea ză clasificări. Jocul violenței
simbolice este cel al etalării pozițiilor pe scenele sociale, sau recunoașterea ori ne –
recunoașterea resurselor comunicaționale, datorată nu trăsăturilor lingvistice, ci istoriei lor,
acumulate într -un spațiu social dat. Înt r-un câmp din acest spațiu, diferența dintre limbajul
normativ, legitimat, și cel deviant va genera distincții. Interesant este că metoda istoricității
din ontologia interacționist -simbolică este chiar arma pe care Bourdieu o folosește împotriva
structural ismului saussurian, căruia îi opune o parte din teoriile sale.
Al doilea element care difernțiază scrierile bourdieusiene despre limbaj este
abordarea metodologică – un amestec de etnografie cu modele ale structurii sociale
determinate istoric, împreună o puse structuralismului clasic. Prin implicarea directă și
repetată în cercetarea sa, Bourdieu a creat obiectivizarea subiectivității și istoricizarea
muncii sale, care a devenit foarte dinamică. Metodologia sa a urmărit mai degrabă
schimbările, păstrând cl ară prezența istoriei: „structurile care caracterizează o anumită clasă a
condițiilor de existență produc structurile habitus ului, care, la rândul lor, reprezintă baza
percepției și a aprecierii tuturor experiențelor ulterioare. Habitus ul, produs al istoriei, dă
naștere la practici individuale și colective – și mai multă istorie – în concordanță cu schemele

118 Pierre Bourdieu, Limbaj și putere simbolică, București, Editura Art, 2012, p. 83.
119 Idem , The Logic of Practice, tradusă de Richard Nice, Cambridge, Polity Press , 1990 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

78
generate de istorie. ”120. Această dinamică, orientată către schimbare, este generată tocmai de
studiile sale de o calitate etnografică ( vezi Distincția …) și este foarte interesant cât de mult se
apropie de stilul american al lui Garfinkel121 sau Goffman122.

II.2.1. Impactul habitus ului asupra limbajului

Dacă încercăm să despărțim scala de raportare a universului social bourdieusian la
micro sau macro , nu vom ajunge la nicăieri, pentru că rezultatele studiilor sale îl conduc la
generalizări macro , pe când studiul etnografic, cum am precizat mai sus, îl înd reaptă către
micro . Ce alt concept decât habitus ul ar putea acționa la un nivel general, pe baza practicilor
individuale… Orice acțiune socială este marcată de habitus , pentru că indivizii poartă cu ei
istoria care i -a determinat să ocupe anumite poziții î ntr-un câmp social. Tot habitus ul le-a
permis să acumuleze o anumită cantitate de c apital simbolic și economic și i -a situat, în
funcție de acesta, pe o poziție de dominare sau de subordonare în raport cu ceilalți agenți
sociali. Ca și Goffman123, Bourdieu arată că aceste poziții nu rămân rigide și fixe în cadrul
interacțiunilor sociale, ci se află într -un proces continuu de transformare, chiar și atunci când
agenții încearcă păstrarea lor. Ele sunt structuri care se reproduc124 și aceasta este prin cipala
caracteristică a vieții sociale. Totuși, schimbările politice sau economice fundamentale
generează modificări majore pe piețele de capital simbolic, iar la un moment dat înuși
sistemul cultural devine altul. În lucrările anterior menționate, dar și în Homo Academicus125,
Bourdieu indică utilizarea limbajului ca element central al capitalului simbolic și al
capacității sale de reproducție, element de mare importanță în dezvoltarea celor două
concepte de bază ale lui: câmpul și habitus ul. Limba are carac teristici simbolice istoric

120 Ibidem , p. 54.
121 Harold Garfinkel, editor, Ethnomethodological studies of work, Londra, Routledge, 1986 .
122 Erving Goffman, The Presentation of Self in Everyday Life, Marea Britanie, Penguin Books, 1990 .
123 Idem , Relations in Public: Microstudies of the Public Order, New York, Public Books, 1971, p. 48.
124 Pierre Bourdieu, Jean -Claude Passeron, La reproduction, Paris, Éditions de Minuit, 1970, p. 92.
125 Pierre Bourdieu, Homo academicus, Paris, Editions de Minuit, 1984 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

79
determinate și astfel ea se transformă într -un element indexical, dezvăluind statutul social al
individului.
Într-un studiu din 2007, asupra limbajului și relațiilor sociale, Asif Agha126 afirmă și
el stabilirea ordinii sociale c u ajutorul calității indexicale a limbajului: în cadrul
interacțiunilor de pe scenele sociale, indexicalitatea limbajului proiectează identități ale
actorilor, care sunt recunoscute de către ceilalți, pe baze ușor subiective. Influența normelor
durkheimien e este clară, când vine vorba despre comportamente convenționale acceptate în
interacțiunea socială, un limbaj inteligibil tuturor membrilor grupului fiind unul dintre
acestea. Consider că pe aceeași linie se înscrie și limbajul legitimat, rezultat al dina micii
sociale bourdieusiene. Limbajul, parte a habitus ului, cuprinde și el toate influențele culturale
și istorice și contribuie, la rândul său, la incorporarea, modificarea și re -producerea ordinii
sociale.
Studiul cărților lui Bourdieu este de fiecare d ată o provocare: aceleași concepte capătă
noi caracteristici, iar multitudinea concluziilor la care poți ajunge te copleșește. Esențiale în
domeniu , lucrările autorului sunt dovada că studiul limbajului comportă o abordare socială,
pe fondul istoricității date de filosofie și semiotică. Astfel, limbajul este index pentru
interrelaționarea socială, pentru procesele sociale și pentru dezvoltarea culturală. Limbajul își
lasă amprenta pe fiecare mișcare de schimbare socială, iar cercetătorii care s -au bazat pe
studii etnografice – Goffman, Garfinkel – au avut în Bourdieu un continuator, care a
generalizat, sub formă de habitus , procesul de socializare, introducând practici determinate
istoric, dispoziții dinamice și câmpuri în care acestea să se manifeste.

126 Asif Agha, Language and Social Relations, Cambridge, Cambridge University Press, 2007.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

80
II.2.2. Simbolizarea ca sistem și instrument de putere , la Pierre
Bourdieu

La Bourdieu127, schimbul de daruri și mecanismul său au ca scop construcția de relații
sociale durabile, în vederea supraviețuirii și a acumulării de capital simbolic. Un alt motiv,
practic, al acestui schimb este obținerea supremației într -o relație socială și crearea
sentimentului de îndatorare la cel care primește. Schimbul de daruri nu este o succesiune de
acte de generozitate, pentru că cel mai important aspect al său este ca cel ce oferă și cel ce
primește să aibă categorii de percepție și apreciere identice, pentru buna funcționare a acestui
demers. Aplicațiile acestei relații sunt transpuse în dominația simbolică, datorită caracterului
de complicitate (recunoaștere) din partea celor dominați.
Întreaga operă a lui Bourdieu este marcată de ideea că tot capitalul acumulat –
economic, social sau cultural – produce inevitabil o formă de impunere simbolică a
dominanților în fața dominaților. Tocmai acestă forma simbolică i-a permis sociologului
francez explorarea unor duble relații dintre dominant și dominat: cunoaștere și recunoaștere.
Lumea socială este, de multe ori, produsul luptelor simbolice, deopotrivă cognitive și
politice, date pentru cunoaștere și recunoaștere, în cadr ul cărora impunerea unei reprezentări
de sine avantajoase, dar și dorința de putere și de legitimare a ei reprezintă principii ale
construcției realității sociale.
Lumea sa socială are două forme: cea exterioară, bazată pe un sistem de distribuire
inegală a resurselor, și cea interioară, bazată pe incorporarea cognitivă a structurilor unui
univers inegalitar, pe care subiectul le ajustează la mecanismul productiv și le transpune în
gândirea sa.
Simbolizarea bourdeusiană are sensul raportării la reprezentăr i și la limbaj; lumea
socială este definită ca un univers de percepții și figurații, ce include limba, pe lângă alte
producții culturale.
Munca lui Bourdieu se situează între o filosofie a conștiinței, una de tip kantian, în
spiritul căreia s -au format și durkheimienii, și o filosofie care explicitează într -o manieră mai

127 Pierre Bourdieu, Rațiuni practice. O teorie a acțiunii, București, Editura Meridiane, 1999, pp. 127-140.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

81
clară pragmatismul peircean. Lucrările sale au accentuat rolul practicii și incorporarea
formelor, dinamica socială și rolul ei în formarea unei viziuni despre lume. El a folosit
teoriile l ui Wittgenstein, Mauss și Lévi -Strauss, de la care a moștenit o interpretare
structuralistă a structurilor sociale; acestea au tendința de a se replica, pe baza analizei
structurilor simbolice și a formelor de clasificare. Totuși, Bourdieu se îndepărtează de analiza
durkheimiană atunci când subliniază rolul agenților în aplicarea ordinii simbolice, prin
incorporarea structurilor sociale fără apelul la o ordine funcționalistă. Analiza socială a lui
Bourdieu beneficiază de o structurare reciprocă – a lumii de către agenți și a agenților de
către lume.
Printre autorii la care Bourdieu se raportează neîncetat, un loc aparte îi este rezervat
lui Cassirer. Autonomia câmpurilor simbolice, modurile lor de producție și reprezentare se
înscriu pe linia demonstrației lui Cassirer, cu privire la construcția lumii prin noile forme
regăsite în limbaj, mit, religie și în special în cultură (vezi I.2.4. ).
Este inevitabilă recunoașterea perspectivei neo -kantiene a lui Cassirer în revocarea,
de către Bourdieu, a dihotomiilor teorie/practică, subiect/obiect, interior/exterior, obiect al
cunoașterii/actul cunoașterii. Formele simbolice contribuie la constituirea experienței, care
are nevoie de produsele acesteia, iar produsele respective trebuie analizate în cadrele
specifice în care au fost instalate. Diviziunile, distincțiile și separările acestea nu sunt
determinări absolute, inerente lucrurilor, ci sunt mediate de cunoaștere. Ea este cea care
operează cu aceste opoziții și le consideră ca fiind date. De fapt, extrapolând, put em
considera că doar limbajul le poate delimita, în procesul de semnificare. Pentru că, pe linia
Kant – Humboldt – Cassirer, limbajul este un instrument de cunoaștere și de construcție a
lumii obiectelor.
Bourdieu nu folosește substan tivul simbolizare , ci face abuz de adjectivul simbolic ,
pentru că acesta arată ca o medalie, cu decupaje culturale pe o față și cu momente de
imaterialitate pe cealaltă. Medalia aceasta, ca structură, reprezintă un melanj între
reprezentare simbolică și sens și este „purta tă” de agentul social, în scopul medierii de către
cunoaștere, informării de către experiență și guvernării de către acțiune.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

82
II.3. Forme ale simbolicului

Bourdieu raportează simbolicul la reprezentări și la limbaj, însă obiectivează formele
repre zentării, ca fapte sociale făcând parte din întregul realității sociale, conferindu -le astfel
forță. În această accepțiune, realitatea materială și întrupările ei se conturează pe două
planuri, aflate în strânsă legătură. Lumea socială are o formă exterioară , dependentă de
distribuția inegală a resurselor diverse, dar cu precădere economice, dar și una interioară,
bazată pe incorporarea cognitivă a structurilor acestei existențe pline de inegalități. Lumea
interioară își datorează perpetualitatea fa ptului că structurile cognitive ale agenților se
modifică în funcție de natura unde au fost produse; așa că agentul social este supus, fără voia
sa, unei ordini ce transcede istoria și pare naturală, dar care îi conduce percepția către
structurile ordinii la care va adera. Lumea socială este un univers de percepții și imagini, care
include limbajul, dar și alte categorii de producții culturale. Acest sistem reprezentativ și
figurativ aparține unui model teoretic care o rupe cu cel marxist, prin puterea atri buită
superstructurilor și prin rolul lor major din cadrul lumii sociale. La Bourdieu, habitus ul
comandă acest model, în care agenții sociali percep, clasifică și reprezintă elementele
realului; habitus ul există în fiecare agent, la nivel inconștient, repr oduce origini și traiectorii
sociale, păstrează amintiri ale unei istorii care nu e personală, ci de clasă, și formează
comportamentele, în rolul său de model incorporat. Simbolicul, limitat doar de universul
unde este produs, de momentul istoric și de pro pria existență, este unul dintre constructorii
lumii sociale.
Din această concepție despre habitus , ca forță structurantă a comportamentelor
agenților unui grup social, decurge o semiotică bourdieusiană, destul de diferită de
structuralismul saussurian. P entru Bourdieu, lumea înconjurătoare abundă în semne, martore
ale fidelității apartenenței lor sociale. Manifestările practice ale habitus ului sunt transpuse în
metafore și își manifestă valoarea de semnal, preluând analogiile stabilite între ele:
„habitus ul generează continuu metafore practice, adică, în alte cuvinte, transferuri, sau (…)
mai bine spus transpoziții sistematice, impuse de condițiile particulare ale punerii lui în

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

83
practică ”128. Practicile agenților se armonizează între ele, iar apoi se aliniază acel ora ale
întregii clase căreia le aparțin, fiind și produse structurate, dar și structuri structurante.
Limba este un agent principal de encodare și decodare a realității înconjurătoare, iar
Bourdieu a observat că ea poate fi un mod de reprez entare foarte impunător. Ideea de bază a
celor două volume pe care autorul le -a consacrat acestei teorii – Limbaj și putere simbolică și
Ce înseamnă vorbirea… (Ce que parler veut dire… ) – este că eficacitatea limbajului este
dată de acela care îl autorize ază. Este vorba de o putere a cuvintelor, ce ține de pozițiile celor
care le utilizează și care își manifestă, unii asupra altora, autoritatea.
„Puterea simbolică, putere de a face din emițător primitor al darului, de a vorbi
despre lume atunci când ne referim la reprezentarea lumii, nu se regăsește în sistemele
simbolice sub forma unei forțe ilocuționare. Ea se obține printr -o și într -o relație care naște
credința în legitimitatea cuvintelor și a persoanelor care le pronunță și nu operează decât
într-o anumită măsură acolo unde cei ce i se supun îi recunosc pe cei ce o exercită. ”129
De fapt, sistemele simbolice – simbolica aceasta de natură socio -lingvistică – sunt
același lucru cu puterea simbolică – un instrument de o simbolică mai clară, având un
caracter socio -politic. Cuvântul și discursul sunt și ele sociale, subliniind caracterul doxic al
limbii în cadrul acestei naturalizări perpetue a faptelor sociale, lucru care contribuie la
recunoașterea, respectiv ne -cunoașterea lumii. Dar tot cuvântul po sedă și puterea de
iluzionare și disimulare a structurilor realității, astfel încât simbolicul ajunge să fie o formă
funcțională în două sensuri.
Prin conceptul de capital simbolic , Bourdieu oferă spațiului social o formă de
ansamblu supradimensionat, str ucturat pe logica diferențelor. Adică, acest spațiu corespunde,
pentru fiecare grup, celui în care se manifestă stilurile de viață, unde fiecare încearcă să se
distingă, definindu -se în opoziție cu ceilalți și formând o ierarhie a claselor și a rangurilor.
Agenții sociali, clasați de chiar catalogările lor, se disting prin ceea ce realizează de pe
pozițiile pe care le ocupă în câmpul lor. Într -un fel, opozițiile de clasă par a fi reduse la
opoziții culturale, adică par generate și conduse de diferențele de gusturi în ceea ce privește

128 Idem , La distinction. Critique sociale du jugement , Paris, Editura Editions de Minuit, 1979, p. 192.
129 Pierre Bourdieu, Jean -Claude Passeron, La reproduction, Paris, Editura Editions de Minuit, 1970, p. 123.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

84
practicile estetice și de petrecere a timpului liber. Observ o deraiere a sensului dat
simbolicului față de cazurile câmpurilor simbolice sau bunurilor simbolice, către un înțeles
mai comun. Totuși, din moment ce bunurile și pr oprietățile culturale sunt înțelese, la
Bourdieu, ca semne ale statutului, înseamnă că rămânem pe teritoriul simbolicului. Aceste
bunuri sunt simbolice pentru că le -a fost anulată partea economică, materială, și li s -a impus
un regim de credințe împărtășit , în acel spațiu, de agenții săi care incorporează un sistem de
reprezentări durabile. Obiectele tind să se mute înspre lumea în care circulă, lume aparținând
agenților care le -au produs, dar își păstrează proprietățile date de chiar modul lor de a circula .
Cu alte cuvinte, bunurile simbolice se deplasează către câmpurile simbolice , care le -au
modelat și chiar le-au determinat existența, iar obiectul preferat merge către sistemul de
credințe colective care l -au autorizat de la bun început. Se produce o ulti mă asimilare,
prestabilită și marcată de durabilitate, între cultural și simbolic. Motivele mobilizării acestor
forțe simbolice sunt: discriminarea socio -economică și luptele de clasă și pentru poziție;
cultura, ca spațiu al credințelor și al illusio , ce reneagă vehement arbitrariul ca bază a
formării diferențelor sociale; cultura care devine fetișul suprem130, element modern specific
societăților evoluate.
În demersul său de întemeiere a unei științe a simbolicului, Bourdieu a accentuat
foarte mult importa nța câmpurilor culturale și a producțiilor lor de bunuri și de efecte.
Analiza sa asupra câmpurilor culturale aparținând societății moderne, ca muzeele și școlile,
fotografia, moda, literatura sau artele, a demonstrat că acestea au avut, de -a lungul timpul ui,
o autonomie falsă și că au distribuit o formă de capital specific, bazat pe criteriul rarității.
Aceste spații sunt descrise de către autor ca locuri de înaltă sacralitate, alimentată și
dependentă de credința celor ce le urmează, locuri de unde intere sele economice au fost
eliminate, iar devotamentul și idealurile pure înfloresc. Și totuși, câmpul producțiilor
culturale este o piață în interiorul căreia capitalul simbolic se adună, se schimbă, se
tranzacționează. Producțiile acestui câmp sunt bunuri , iar valoarea lor, inclusiv cea
imaterială, este apreciabilă și apreciată de către adepți. Valoarea aceasta se materializează și

130 Loïc Wacquant, Michel Vakaloulis, De l’idéologie à la violence symbolique: culture, classe et conscience
chez Marx et Bourdieu : Autour de Pierre Bourdieu , în Actuel Marx, nr. 20, 1996,
http://philpapers.org/rec/WACDL , accesat la 02.05.2015 , p. 34.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

85
ea sub mai multe forme – renume, credit social, consacrare, putere, charismă, statut – nu mai
puțin convertibile în bunuri econom ice profitabile.
Privind câmpul cultural astfel detaliat, el arată ca o construcție simbolică cu două
sensuri. El funcționează exclusiv la nivel simbolic, produce bunuri, de asemenea simbolice,
în interiorul unei piețe care îi este proprie, și le dă o valoare de utilizare acelor bunuri. Însă,
în același timp, bunurile sale sunt angajate într -o luptă pentru acumularea puterii și a
capitalului, moment în care simbolica primește o nouă valoare, una de schimb. Câmpul
cultural este un producător de credințe, mai ales dacă luăm î n considerare numărul nelimitat
de fetișuri culturale care sunt parte dintr -un joc al arbitrariului, joc ale cărui profituri merg în
întregime la agenții dominanți.

Simbolicul ca formă a socialului

Printre autorii din care Bourdieu s -a inspirat – și că rora, ca un contra -dar, le -a făcut
publicitate în spațiul intelectual francofon, prin intermediul Simțului comun – un loc special îl
ocupă Ernst Cassirer. Așa cum am menționat anterior în această lucrare, a utorul Filosofiei
formelor simbolice a contribuit în mod direct la alimentarea cu concepte specifice a gândirii
unui filosof și antropolog, dar și în mod indirect, la formarea unui sociolog cu o concepție
coerentă și integrată, marcată de o relație de structurare reciprocă între subiect și lume.
Autonomia câmpurilor simbolice care au o calitate evocatoare fundamentală și care
constituie cerința ireductibilă a analizei produselor sale, a modurilor de prezentare și
reprezentare a acestora, este asemănătoare cu demonstrația lui Cassirer, că to ate formele noi
– limbajul, mitul, religia și mai ales cultura – reprezintă o nouă construcție a lumii,
îndeplinită prin norme specifice doar ei, și pe care trebuie să o judecăm doar prin legile
fundamentale care au dus la propria formare131. Printre asemănă rile conceptuale ale celor doi
autori, trebuie să situăm și revocarea dihotomiilor teorie – practică, subiect – obiect, exterior

131 Ernst Cassirer, Filosofia formelor simbolice, vol. I Limbajul, Pitești, Editura Paralela 45, 2008, p. 127.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

86
– interior, obiectul cunoașterii și actul de a cunoaște, prin perspectiva neo -kantiană adusă de
Cassirer. Principiul aproape et ic al reflexivității din Filosofia formelor simbolice seamănă cu
accentele mai refractare din teoria claselor propuse de Bourdieu în Distincția (La
distinction …). Diviziunile și separările acestea nu sunt, totuși, determinări absolute, inerente
ale lucruri lor, ci rezistă dacă sunt mediate de cunoaștere. Opozițiile dintre subiect și obiect ,
dintre eu și lume nu trebuie luate ca atare, ci trebuie să căutăm presupozițiile acestora, trebuie
să le determinăm întâi semnificațiile.
În privința temei mele de cercetare, diferența majoră dintre cei doi constă în
dimensiunea pe care o are, la Bourdieu, categoria simbolicului. La Cassirer, simbolicul
păstrează principiul unei structuri , văzute uneori ca sistem sau ca distri buție de poziți i
diferențiată, i ncorporată de subiectul care o locuiește, ca mediere a cunoașterii, informație
despre experiență și guvernare de acțiuni. Pe cele de mai sus le găsim altfel formulate la
Bourdieu, sub numele de câmp și habitus , determinându -se reciproc. To tul există sub un
caracter simbolic : toate actele, tot capitalul, toate obiectele, ajustate la o structură originară,
fără de care nu sunt recunoscute ca purtătoare de sens. Simbolicul presupune dublul principiu
al recunoașterii și al ne -recunoașterii – pe scurt, al ne -negării, al apartenenței agenților
câmpului respectiv.

II.4. Real, simbolic, social

Termenul de simbolic este folosit de Bourdieu în special pentru a însoți o formă de
putere sau una de capital . Termenul însuși indică atât cultura (limbajul, valorile, arta), cât și
socialul . Ideea de descifrat aici este în ce mod cultura exprimă și constituie structurile sociale
care legitimează puterea politică și/sau economică. Wacquant observă aici: o abordare
marxistă și weberiană a conceptului de cultură ca „instrument de dominare ”, o concepție
kantiană a culturii, ca ansamblu de „structuri structurante ”, precum și o latură

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

87
saussuriană/lévi -straussiană a culturii ca ansamblu de „structuri structurate ”132. Dacă ne
situăm într -o perspectivă sociologică clasică, cultura poate fi considerată o formă primară a
socialului, reflectare a structurilor de producție. Aceste structuri corespund dimensiunii
obiective a ordinii sociale (sub forma instituțiilor, câmpuri lor, raporturilor economice); dar
au și o dimensiune subiectivă, corespunzătoare structurilor structurante, de care agenții se
folosesc pentru a percepe lumea. De altfel, Bourdieu definește lumea socială „prin a părea
mai mult decât a fi”133, pentru că ea re prezintă un univers de semnificații constituite de
agenți, în eforturile lor de a crea și a aplica scheme de percepție și apreciere socială
constituite prin manifestări inter -subiective. Simbolicul este perceput ca „o ordine
gnoseologică ”134, puterea simboli că având capacitatea de a construi realitatea. Bourdieu
urmează calea lui Durkheim și a lui Mauss în privința structurilor simbolice ca forme ce
asigură o anumită percepere și recunoașterea ordinii sociale ca legitime. Realitățile simbolice
formează struct uri structurate, în sensul obiectelor simbolice sau al mijloacelor de
comunicare ce se supun analizei structurale în sens lévi -straussian. La Bourdieu, însă, nu este
vorba doar despre c omunicarea prin simbolism, ca la structuraliști, ci și de asigurarea
integrării sociale ce inculcă scheme comune de înțelegere a lumii.
O lectură semiologică asupra realităților simbolice – care au funcția de asigurare a
comunicării, deci a coeziunii dintre membrii unei societăți – ar fi insuficientă, pentru că ele
se află su b raportul relațiilor de dominare, pentru care oferă comprehensiunea necesară
legitimării; oferă legitimitate ordinii obiective, ele însele funcționând ca mijloace. Însă
realitățile simbolice nu constituie probe ale ideologiei în sens marxist, pentru că nu sunt
simple imagini răsturnate ale realului, ci operează o transfigurare, prin crearea unei lumi
proprii; realitatea simbolică este o structură a înțelegerii lumii sociale. „Structurile simbolice
au o putere extraordinară de constituire. ”135 Ele sunt cele c are permit fabricarea structurilor
sociale.

132 Loïc Wacquant, Michel Vakaloulis, De l’idéologie à la violence symbolique: culture, classe et conscience
chez Marx et Bourdieu : Autour de Pierre Bourdieu , în Actuel Marx, nr. 20, 1996,
http://philpapers.org/rec/WACDL , accesat la 02.05.2015, p. 72.
133 Pierre Bourdieu, La distinction, Paris, Éditions de Minuit, 1979, p. 564.
134 Idem , Limbaj și putere simbolică , București, Editura Art, 2012, p. 178.
135 Idem , Choses dites, Paris , Éditions de Minuit , 1987, p. 29.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

88
„Toată puterea violenței simbolice, toată puterea care vine să impună semnificații și
să le impună ca legitimate, în disimularea raporturilor de forță ce sunt de fapt fundamentul
acesteia, sprijină propria sa forță, în cadrul acestui raport. ”136
Structurile simbolice contribuie la construirea lumii sociale și a raporturilor de forță
ce se constituie astfel, iar lumea socială ține de relațiile ce se produc între structurile
obiective și cele subiective ce traduc aceste raporturi de forță.

Eficiența simbolică

Tocmai în puterea aceasta de a construi socialul constă eficiența simbolică. Puterea
simbolică trebuie înțeleasă prin relația dintre un habitus (un sistem de dispoziții necesar
socializării unui individ) și un câmp (spațiu obiectiv de relații sociale în sânul cărora se
construiește un habitus ). Pentru o viziune mai clară asupra puterii – sau violenței – simbolice,
trebuie să ne întoarcem la condiț iile producerii dispozițiilor, în funcție de care înțelegem
realitatea socială. Forța simbolică își trage eficiența din habitus , ca principiu incorporat.
„Dispozițiile sunt veritabile principii ale actelor de cunoaștere și recunoaștere
practică a frontier ei magice dintre dominanți și dominați, pe care magia puterii simbolice,
acționând ca un declic, nu face decât să le declanșeze. ”137
Ordinea socială este construită și reconstruită cu ajutorul schemelor de percepție la
formarea cărora au contribuit agenții asupra cărora se exercită autoritatea simbolică.
„Lumea socială este produsul luptelor simbolice, inseparabil cognitive și politice,
pentru cunoaștere și recunoaștere, în cadrul cărora fiecare încearcă nu doar impunerea unei
avantajoase reprezentări de sin e, (…) ci și puterea de a impune ca legitime principiile

136 Pierre Bourdieu și Jean -Claude Passeron, La reproduction, Paris, Éditions de Minuit, 1970, p. 18.
137 Pierre Bourdieu, Les méditations pascaliennes, Paris, Éditions du Seuil, 1997, p. 204.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

89
construcției realității sociale celei mai favorabile sieși, (…) cât și acumularea unui capital
simbolic de recunoaștere. ”138
Dacă am privi înapoi, către sursele care l -au inspirat pe Pierre Bourdieu s ă situeze
acțiuni sau câmpuri în sfera în care simbolicul are capacitatea de a redefini alte concepte și de
a schimba puncte de vedere despre obiecte, noțiuni, practici, am observa cum acestea au
scăpat de sub etichetele de ordinare . Oricât de important ar fi rolul categoriei simbolice
pentru economia conceptelor din cadrul sistemului ordinii sociale, el oferă totuși transparența
necesară pentru a își păstra esența. La Bourdieu, conceptele se redefinesc pe măsura utilizării
lor, devenind instrumente, moduri de investigare, unelte, nicidecum fenomene abstracte.
Noțiunile -cheie ale aparatului său teoretic – câmp și habitus – sunt folosite pentru
demonstrarea unor metode, iar cea de simbolic pare a fi evitată. De fapt, sub această formă
adjectivală, noțiunea se lasă redusă la simpla ei folosire imaterială, în cadrul culturalului.
În studiul despre societatea kabylă, din 1970, Bourdieu nu pare a da termenului
simbol o altă conotație decât cea clasică, de obiect cu valoare de evocare, atunci când face
precizări despre onoarea masculină sau feminină în sfera respectivă. Abia în anii ’70 el
realizează o relaționare între simbolica proxemică și cea kinezică, atunci când explică
hexisul , în Schiță a unei teorii a practicii . El spune că, așa cum ethosul și esthetisul
reprezintă mitul incorporat, manieră de a simți și gândi, la fel problema onoarei ete
simbolizată și realizată prin hexis139. Autorul stabilește o distincție, dar mai ales o
completare, î ntre simbolizare și realizare ; se creează o legătură între mit și corp, adică între
valori fundamentale ale unei societăți și interiorizarea sau exteriorizarea lor în forme
corporale/comportamentale (haine, ținută, mers). Mersul denotând onoarea bărbatului kabyl
este deja hexis , iar realizarea, prin hexis , intră sub incidența simbolizării. Realizarea și
simbolizarea se confundă, funcționează una în favoarea celeilalte. Mai târziu, în Simțul
practic , Bourdieu dă următoarea definiție: „ Hexisul corporal este m itologia politică realizată,
incorporată , devenită dispoziție permanentă, manieră durabilă de a se purta, de a vorbi, de a
merge, și, de acolo, de a simți și de a gândi ”140. Simbolizarea dispare din frază dar se va

138 Ibidem, p. 223.
139 Ibidem , p. 184.
140 Pierre Bourdieu, Le sens pratique , Paris, Éditions de Minuit, 1980, p. 117.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

90
regăsi întotdeauna, în interiorul hexisului . Concluzia ar fi că între vechea noțiune de simbol și
noile noțiuni de hexis și habitus există legături adânci, prin care cele din urmă o structurează
pe prima. Atât de importante au devenit acestea pentru gândirea lui Bourdieu, încât simbol și
simbolic devin eclipsate, rămânând din ele doar forma adjectivală.

II.5. Non-verbalul ca instrument de putere, între limbaj
și comunicare

Comunicarea verbală și comunicarea non -verbală pot fi transpuse într -o delimitare
paralelă, dintre comunicarea spontană și cea simbolică, prima fiind neintențională, în scopul
exprimării stărilor motivaționale și emoționale, în calitate de răspunsuri la sisteme de
semnale; a doua este deja comunicare intențională, pentru că utilizează sisteme de semne
învățate, împ ărtășite social, pentru a transmite informații prin intermediul simbolurilor.

Delimitări ale comunicării non -verbale

a. Comunicarea biologică – sisteme de semnale biologic sau social împărtășite
Din punct de vedere social, definiția lui Buck este foarte cuprinzătoare: comunicarea
are loc „ori de câte ori comportamentul unui individ (emițătorul) influențează
comportamentul altuia (receptorul), iar comportamentul devine comunicativ dacă reduce
incer titudinea în comportamentul celuilalt ”141. Comunicarea trebuie să implice și un sistem
de semne, sau un cod social împărtășit, care este de natură simbolică.
b. Comunicarea spontană – comunicare gestuală

141 Ross Buck, The communication of emotion, New York, Guilford Press, 1984 p. 4.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

91
La G.H. Mead142, comunicarea a evoluat de la etapa în care era pur biologică, înspre
dezvoltarea abilităților umane verbale, proces în cadrul căruia se configurează două direcții:
comunicarea prin gesturi , respectiv prin simboluri semnificative . Gesturile, prin care
înțelegem afișări spontane ale unor expresii, nu neapărat umane, nu sunt simbolice, pentru că
relația lor cu referenții nu este arbitrară. Ele sunt simple semne semiotice, aflate într -o relație
naturală cu referenții lor, în sensul în care fumul este semn al focului; ele fac trecerea de la o
viață natur ală la una de tip cultural. Relația dintre simbol și referent este importantă pentru
comunicarea iconică143. Comporatmentele marcate iconic sunt intenționale și simbolice, dar
legătura dintre simbol și referent nu este nici complet arbitrară, nici obligatori u
convențională, ci mai degrabă primul este un icon pentru celălalt. Comunicarea înțelesului
simbolului nu se bazează complet pe convenție socială, ci și pe natura acestuia și pe situarea
sa în context.
Comunicării gestuale, spontane, i se pot identifica u nele caracteristici: se bazează pe
semne comune din punct de vedere biologic; este non -voluntară; mesajul este format mai
mult din semne, decât din simboluri. Ea include expresii faciale și gesturi, posturi, vocalizări,
dar și feromoni.
c. Comunicarea simboli că
Ea reprezintă opusul celei menționate anterior, este intențională și se produce prin
intermediul simbolurilor; este caracterizată o relație socială arbitrară dintre comportamentul
comunicațional și referent, relație care trebuie cunoscută și împărtășit ă de emițător și de
receptor. Aici putem include comunicarea verbală, care implică reguli de transformare
generativă aplicabile indivizilor implicați. Dar se pot alinia ideii și multe tipuri de
comportament non -verbal, majoritatea fiind dependente de limb ă, iar exemple ar fi:
pantomima, expresii constituind embleme, regulatori și ilustratori144, tipuri de expresii

142 George Herbert Mead, Mind, Self and Society from the Standpoint of a Social Behaviorist, Chicago, Chicago
University Press, 1934, http://livros01.livrosgratis.com.br/bu000001.pdf , accesat la 12.07.2015.
143 Paul Watzlawick, Janet Beavin și Don Jackson, The pragmatics of human communication, New York,
Norton, 1967.
144 Paul Ekman și Wallace Friesen, The repertoire of nonverbal behavior: Categories, origins, usage, and
coding , în Semiotica , 1, 1969 , pp. 49 -98,
http://homes.di.unimi.it/~boccignone/GiuseppeBoccignone_webpage/CompAff2011_files/EkmanFriesenSemiot
ica.pdf , accesat la 22.11.2015 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

92
conversaționale. Acestea, ca și alte aspecte ale limbajului, pot fi învățate și operate în mod
automat, fără a ajunge să fie semne ale stării moti vaționale sau emoționale.
d. Comunicarea pseudo -spontană
Aceasta include manipularea intenționată a expresiilor, din partea emițătorului, care
pot fi decodate de către receptor ca acte total spontane, simultan cu exprimări spontane.
Emițătorul și receptorul împărtășesc, din punct de vedere biologic, un sistem de comunicare,
iar elementele acestui sistem sunt semne sau exprimări naturale, manipulabile intenționat de
către cel care transmite mesajul. Comunicarea pseudo -spontană este caracteristică oamenilor
de televiziune, politicienilor, agențiilor de publicitate, în general celor care doresc
manipularea emoțiilor receptorului.
În cazul comunicării simbolice, emițătorul encodează mesajul în simboluri, iar
receptorul le decodează, înțelegând ideea transmisă. Odată cu mesajul, însă, emițătorul
transmite și starea sa emoțională și motivațională, pe care receptorul o „citește ” în expresiile
primului, automat și în mod spontan. Rezultatul final nu este pe deplin conștientizat de către
receptor, dar poate fi exprim at prin intuiții și sentimente vagi. În același timp, emițătorul
poate încerca o manipulare strategică a receptorului, pentru a -i controla răspunsul, în
conformitate cu interesele sale sociale. Doar comportamentul non -verbal este întâlnit în toate
cele tre i clasificări.
Paul Ekman145 a găsit câteva funcții importante ale comunicării non -verbale, care țin
mai mult de o semiotică a semnificării, decât de una a comunicării: prima ar fi cea de dublare
a comunicării verbale; a doua de înlocuire a acesteia; a treia de completare a ei, pentr u o
decodare mai pertinentă; a patra de punere în evidență ori de diminuare a celor exprimate
oral, cum ar fi cazul susținătorilor sportivi de pe un stadion; iar ultima este cea de opoziție
față de comunicarea verbală, de disimulare intenționată a mesajulu i.
Watzlawick, Beavin și Jackson subliniază importanța metacomunicării, în care relația
existentă în acest proces este foarte importantă, pentru că nu contează doar ceea ce spui, ci și
felul personal de a o transmite, precum și modul de interpretare a mes ajului: „orice

145 Ibidem.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

93
comunicare prezintă două aspecte: conținutul și relația, în așa fel încât cel de -al doilea îl
include pe primul și, ca urmare, este o metacomunicare ”146.
Din punct de vedere semiotic, tăcerea nu înseamnă lipsa comunicării, ci o formă a
aceste ia, care presupune limbaj non -verbal și interpretare a acestuia. Comunicarea non –
verbală este baza celei verbale, incluzând „impunerea semnului în procesele de semnificare
corporală, ca o consecință a existenței prealabile a unui simbolism al corpului ”147. Ea include
„toate modurile în care indivizii, unii în prezența altora, desfășoară o comunicare, alta decât
cu ajutorul cuvintelor, sau orice activitate a corpului care -i permite cuiva să transmită
mesaje cărora nu li s -a dat o formulare explicită ”148.
Sistemele de semne ne ajută să codificăm comportamentul, dar fiecare din aceste
procese are și scăpări, pentru că cel mai grozav dintre ele – cultura – de multe ori arată mai
puțin și ascunde mai mult. În cadrul interacțiunii sociale, fiecare participant p rimește mai
multe informații decât conștientizează sau decât ar putea verbaliza. „Emițătorul -receptorul
trebuie să proceseze informațiile în așa fel încât să vadă întotdeauna înțelesul sau intențiile
propriilor acțiuni, dar și pe ale altora, într -un mod re trospectiv și prospectiv, situat și
concordant cu un orizont de posibilități nelimitate. ”149 Metacomunicarea le oferă celor
implicați instrucțiuni despre natura mesajului – dacă trebuie luat ca atare, descriptiv, sub
formă de glumă, metaforic – dar și despre comportamentele ce vor defini situația de
comunicare – dacă este complementară sau contradictorie cu mesajele transmise.
Erving Goffman, în jocul său dramaturgic, arată cum metacomunicarea organizează
seturi de acte și gesturi speciale, se manifestă într -o mică pauză a interacțiunii, semnalizează
fapte ostentative sau cu rol de confirmare, care altfel ar fi rămas ascunse, și transmite

146 Paul Watzlawick, Janet Beavin și Don Jackson, The pragmatics of human communication, New York,
Norton, 1967, p. 269.
147 Aurel Codoban, Gesturi, Vorbe și Minciuni, Cluj-Napoca, Editura EIKON, 2014, p. 133.
148 Adam Kendon, Introduction: Current Issues in the Study of Nonverbal Communication, în Adam Kendon
(editor), Nonverbal communication, interaction, and gesture: selections from Semiotica, The Hague, Mouton,
pp. 321 -356, 1981, p. 3.
149 Aaron Cicourel, Cognitive sociology: language and meaning in social interaction, New York, Free Press,
1974, p. 127.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

94
informații despre atributele sociale ale actorului, în legătură părerea sa despre sine, despre
alții și despre decor150.
Dacă presupunem existența unui sistem de semne, altul decât comunicarea pregnant
simbolică oferită de limbajul verbal, putem încerca să privim comunicarea non -verbală ca pe
un limbaj – sistem de semne guvernat de reguli structurale, în sens semiotic. Mai întâ i, să
vedem definiția limbajului, dată de Charles Morris151:
1. Un limbaj se compune dintr -o multitudine de semne.
2. Fiecare semn are o semnificație comună unui număr de interpretanți.
3. Semnele limbajului trebuie să fie comsemne : să fie productibile și să aibă ace eași
semnificație și pentru cei care le produc, și pentru cei care le interpretează.
4. Semnele limbajului trebuie să fie plurisituaționale : să aibă o relativă constanță a
semnificației în fiecare situație în care apar.
5. Elementele sale trebuie să constituie un sistem de semne interconectate,
combinabile doar în anumite feluri.
Chiar dacă vom considera că limbajul non -verbal produce o multitudine de semne,
aceasta se întâmplă ad hoc. Limbajele verbale sunt formate dintr -un set limitat de semne, ce
se subordone ază unor reguli structurale, în timp ce sfera semnelor non -verbale este continuă
și nelimitată. Apoi, rar semnele non -verbale au o semnificație comună, de vereme ce oamenii
au coduri socio -culturale de comportament și comunicare, dar și multe semne persona le, ce
țin mai mult de raportarea la sine. În al patrulea rând, mesajele non -verbale sunt în general
dependente de situație, de context, deși există și excepții – gesturi ale mâinilor și ale feței. În
cele din urmă, limbajul non -verbal este multidimensiona l și multimodal, iar semnele non –
verbale ar trebui encodate discursiv și sistematizate, pentru a constitui un limbaj. Limbajul
verbal se poate citi, pe când cel non -verbal se supune interpretării.

150 Erving Goffman, The Presentation of Self in Everyday Life, Marea Britanie, Penguin Books, 1990 , p. 30.
151 Charles Morris, Signs, language and behavior, New York, Prentice -Hall, 1949, http://book -me.net/a/signs –
language -and-behavior.pdf , accesat la 02.02.2015, pp. 35 -36.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

95
Competențe non -verbale

Ross Buck152 spune că abilitatea de a citi cu acuratețe emoțiile altora, în urma
exprimărilor spontane a acestora este o caracteristică importantă a relațiilor interpersonale.
Manifestare puterii și a dominației, scop ultim al vieții sociale, implică și competențe non –
verbale.
Competențele non -verbale sunt definite ca abilitatea de a avea comportamente
corporale, congruente cu dispozițiile personale, cât mai conforme contextului. În multe
situații sociale, indivizii sunt supuși la numeroase presiuni sociale, așa încât necesită un
anumit grad de auto -control. Aici intervine „abilitatea de a intra în mod arbitrar în roluri pe
care nu le îndeplinești doar verbal, dar și semiotic (…) cine învață să -și controleze mișcările,
cine aplică proxemica, acela poate să le programe ze ca pe un limbaj și, cu ajutorul lor, va fi
capabil să mintă, precum o face în cazul limbajului verbal ”153. Competența non -verbală are o
funcție importantă în mobilitatea socială, pentru că îndeplinirea semiotică a unor roluri
contribuie la îmbunătățirea c alității auto -prezentărilor goffmaniene.
„Odată obținut un bun bagaj de semne cu care să fii familiarizat și pe care să îl
stăpânești, el poate fi utilizat pentru îmbunătățirea și iluminarea performanțelor zilnice, în
scopul obținerii unui stil social fav orabil. ”154
În jocul dramaturgic, acest autocontrol implică amintirea rolului social, evitarea
comiterii de gesturi neintenționale, acoperirea comportamentelor nepotrivite ale colegilor,
dar și oferirea unor motive plauzibile pentru discontinuitate (sub formă de glume ) în cazul
imposibilității evitării sau ascunderii unui eveniment de subminare.
Abilitatea de a simula eficient comportamente non -verbale este considerată resursă,
sau capital non -verbal155. În termeni bourdieusieni, am putea -o include în noțiunea de

152 Ross Buck, Emotional communication in personal relationships: A d evelopmental -interactionist view , C.D.
Hendrick (editor), Close relationships, pp. 44 -76, Beverly Hills, SAGE Publications, 1989.
153 Annemarie Lange -Seidl, Approaches to Theories for Nonverbal Signs, în Studies in Semiotics, vol. 17, Lisse,
Peter De Ridder Press, 1977, p. 36.
154 Erving Goffman, The Presentation of Self in Everyday Life, Marea Britanie, Penguin Books, 1990, p. 36.
155 Judith Butler, Excitable Speech: A Politics of the Performative , New York, Routledge, 1997, p. 152.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

96
habitu s, ca istorie incorporată a gesturilor, stilisticii și științei corpului. Asimilarea, pregătirea
aceasta include modelare comportamentală, o derivată imitativă a semiozei. Acumularea unui
repertoriu de semne non -verbale nu trebuie să preceadă comunicarea, ca în cazul
conștientizării sociale a semnelor, ci presupune interacționarea cu indivizi care posedă
reportorii diferite, apoi adaptarea comportamentului după noi modele. De aici decurg două
tipuri de comportamente, care trebuie modelate pentru interacțiun ea socială: activități de
afiliere, care arată cât de bine s -a realizat contactul – zâmbete, îmbrățișări, atingeri – și reacții
ale receptorului, care servesc la reglarea cmportamentului emițătorului – aprobări din cap,
ridicări de sprâncene, zâmbete.
Premisa esențială a comunicării non -verbale este că orice act al comportamentului
uman oferă informații, deoarece este văzut de ceilalți membri ai societății. Se pune însă
problema dacă semnele incluse în mesaj sunt universale – contactele tactice sau vizuale ,
exprimarea emoțiilor – sau socio -culturale – reguli de descifrare a mimicii sau a gesturilor
mâinii. Ele devin fie corect interpretabile în general, fie socio -culturale, de tip
comunicațional, ori valabile doar prin clară asociere, sau chiar individuale. Un loc special îl
ocupă asocierile de semne și simboluri socio -cultural învățate, care au aceeași semnificație
pentru membrii unui grup și „oferă o validitate instituțională sau istorică mai generală,
pentru ca acțiunea în desfășurare să capete înțeles ”156. Această similaritate de semnificații se
datorează instituționalizării posibilităților de comunicare.
Natura interpersonală a semnelor non -verbale este atribuită de Birdwhistell
semnificării în general. „Pentru a fi membri viabili ai grupurilor lor socia le, peștii, păsările,
mamiferele și omul trebuie să se implice într -un proces de simbolizare semnificativă –
trebuie să învețe să recunoască, să primească și să transmită mesaje ordonate. Cu alte
cuvinte, individul trebuie să învețe să acționeze în așa fel încât alți membri ai grupului să îi
recunoască și să îi anticipeze comportamentul. Societatea este o zonă în care comportamentul

156 Aaron Cicourel, Cognitive sociology: language and meaning in social interaction, New York, Free Press,
1974, p. 27.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

97
se calibrează în așa fel încât existența să nu fie un proces de încercări eșuate și erori
continue. ”157 Un exemplu de simbolizar e semnificativă este comportamentul de salut.

Strategii și mijloace non -verbale de etalare a puterii, după Burgoon și Dunbar

Judee Burgoon, Norah Dunbar158 propun câteva principii de etalare a puterii cu
ajutorul limbajului non -verbal, pe care le grupează în trei categorii – fizice, de resurse și de
interacțiune. Din categoria mijloacelor fizice de etalare a puterii, pe primul loc se situează
semnalele de inducere a fricii și amenințările, care fac apel la cele mai vechi modele de
răspuns. Chiar și liniște a și transformarea țintei umane în obiect, sau non -persoană, au ca
efect pierderea sentimentului de apartenență și protecție. Al doilea loc este ocupat de
principiul mărimii și al forței, aici fiind incluse și agilitatea, pozițiile erecte și agresive, ba
chiar și frizura sau hainele extravagant țipătoare, dar și superioritatea dată de numărul mare
de membri. Expresivitatea conferită de o atitudine energică și vie este și ea un semn de
putere, acești indivizi fiind percepuți ca ambițios -dominanți.
După pote nțialul de a deține resurse care semnalizează dominarea și puterea prin
sugestii non -verbale, deținerea de spațiu, de teritorii mari este considerată emblemă a puterii
și a statutului. Dominanții au adesea posturi corporale deschise și folosesc gesturi exp ansive,
precizează autoarele. Precedența – adică cine ajunge primul – pleacă de la regnul animal și se
extinde până la dreptul de a accepta sau de a refuza primul sau chiar până la ritualuri în
onoarea ocupantului primei poziții sociale (primul în paradă, primul în rând, primul la rând
într-o acțiune). Al treilea mijloc de dominare bazat pe resurse este prerogativul, adică dreptul
de a deține sau de a face ceva, marcat de un agent, iar cel mai bun exemplu este dreptul de a
atinge primul în cazul simplului s alut. Urmează posesia de bunuri valoroase, care se bazează

157 Ray Birdwhistell, Kinesic and context: essays on body -motion communication, Philadelphia, University of
Pennsylvania Press, 1970, p. 74.
158 Judee Burgoon, Norah Dunbar, Nonverbal expressions of dominance and power in human relationship,
2006,
https://www.researchgate.net/publ ication/263235477_Nonverbal_Expressions_of_Dominance_and_Power_in_
Human_Relationships , accesat la 12.02.2016, p. 10.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

98
pe acumularea de bunuri și servicii care primesc calitatea de capital simbolic. Și acțiunile
simbolice care marchează implicit sau explicit o poziție socială pot fi ritualizate social, ca
extensie a primcipiului evoluționar de control al resurselor.
Strategiile de etalare a puterii bazate pe interacțiune conțin și ele prerogativul
controlului resurselor. Centralitatea unei poziții înseamnă putere, prin izolarea față de
amenințări și capacitatea de a-i monitoriza pe cei din imediata proximitate. Elevația înseamnă
control al spațiului vertical, iar însăși expresia a te uita de sus la cineva are origini în
impunerea comportamentelor de dominare. A treia strategie, inițierea, este corolarul
principiulu i precedenței și se referă la deciziile legate de distanțele de interacționare, de locul
unde vor sta ceilalți, de prioritatea în cadrul anumitor acțiuni. Oamenii situați pe aceeași
treaptă socială își semnalizează egalitatea prin acțiuni kinezice, proxemi ce sau vocale
desfășurate în oglindă. Nonreciprocitatea în cazul unor astfel de semnalizări ale echității este
etalare a puterii. În fine, ca o încununare a celor prezentate mai sus, posibilitatea de a da
sarcini celorlalți, prerogative crescute, experienț ă, aptitudini de conducere – toate acestea
sunt etalări ale dominării, ale puterii asupra celorlalți.

Comunicarea non -verbală și puterea

„Puterea este cel mai eficientă când este cel mai puțin observabilă ”159, spune Lukes,
și nimic nu este mai adevărat, pentru că, în cadrul acțiunilor non -verbale, puterea apare fără
ca cel care o exercită sau cel asupra căreia se exercită să fie întotdeauna conștienți de acest
lucru. Dialectica aceasta a influenței și a controlului este conceptualizată ca un câmp strategi c
de relații de putere mobile, transformabile și reversibile, manifestate în multiple posibilități
de a-i direcționa pe ceilalți, de a le dirija acțiunile, de a -i constrânge să aibă sau nu o
reacțiune. Pot fi reduse la categoria de elemente de comunicare n on-verbală modalitățile în
care sunt construite, ordonate și menținute relațiile de putere, prin comportamente corporale,

159 Steve Lukes, Power: a radical view, New York, Palgrave Macmillan, 2005, p. 1.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

99
idee ce face o așa de directă trimitere la hexisul lui Bourdieu, sau chiar la practicile
silențioase, insidioase, insinuante de care p omenește acesta.
La Goffman, aceste practici apar sub forma prezentărilor, care sunt niște dramatizări
clare:
„(…) dacă un individ încearcă să direcționeze activitățile altora prin manipulare, autoritate,
amenințare, pedeapsă sau coerciție, va fi necesar, indiferent de poziția sa de putere, să
transmită clar ce dorește să facă, ce e pregătit să întreprindă în acest scop și ce măsuri va
lua în caz de eșec. Puterea de orice fel trebuie îmbrăcată în moduri eficiente de afișare și va
avea diferite efec te în funcție de cum este dramatizată ”160.
Actele de vorbire țin de corp, iar forța performativă nu poate fi separată de cea
corporală, pentru că etalările verbale explicite de tip dominant vor fi întotdeauna însoțite de
acte non -verbale implicite, ca parte a hexisului.

160 Erving Goffman, The Presentation of Self in Everyday Life, Marea Britanie, Penguin Books, 1990 , p. 241.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

100
Capitolul al III-lea. FUNCȚII ALE SIMBOLURILOR

Definirea funcțiilor161 simbolurilor la Pierre Bourdieu este un demers complicat, din
moment ce accepțiunea termenului nu este una comună la acest autor. Principalele sale
concept primesc infuzia termenului simbolic . Totuși, putem identifica trei funcții ale
simbolurilor: constitutivă, conservativă și transformativă, atât în dimensiunea individuală, cât
și în cea colectivă.
Încerc să demonstrez aici ideea că prin acțiunea și intera cțiunea lor, simbolurile
constituie realitatea socială, construiesc și reconstruiesc ordinea socială și transformă
procesele de dominație în câmpuri sociale.

III. 1. Funcția constitutivă a simbolurilor. Realitatea este o construcție
socială

Tot ceea ce există în lumea reală este mediat de contextele sociale în care aceasta a
fost construită. Totul este format, organizat în moduri complexe, iar noi suntem poziționați
unul față de altul și față de obiectele din jur, fie ele materiale, simbolice sau de dome niul
imaginarului. Orice construcție de acest fel este mediată de câmpul de putere și cunoaștere în
care a fost realizată, produsă sau reprodusă. Faptul că realitatea este o construcție nu implică
artificialitate sau relativitate, ci doar o înțelegere a de pendenței acesteia față de contextele
natural -istorice și psiho -sociale în care se asamblează cunoștințele despre lume.

161 Elzbieta HALAS, Social Symbolism: Forms and Functions – A Pragmatist Perspective, în Norman K.
Denzin (editor ), Studies in Symbolic Interaction, vol. 30, Emerald Grou p Publishing Limited, 2008, pp. 131 –
149, p. 147, identifică trei funcții ale simbolurilor: constitutivă, conservativă și tranformativă, atât în
dimensiunea individuală, cât și în cea colectivă.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

101
În sensul celor de mai sus, lucrarea lui Peter L. Berger și Thomas Luckmann,
Construirea socială a realității162, este importantă. Influen țați de fenomenologia socială a lui
Alfred Schütz, Berger și Luckmann propun renunțarea la judecata obiectivă asupra realității
sociale, în favoarea descrierii acesteia ca fiind construită în mințile oamenilor obișnuiți.
Combinând teoria lui Schütz, privit oare la realitatea simțului comun creator de atitudini
naturale163, cu idei sociologice și de antropologie filosofică ale lui Max Weber, Émile
Durkheim, Karl Marx și George Herbert Mead, Berger și Luckmann ajung la o abordare
dialectică a construcției reali tății sociale. Aceasta spune că, pentru a compensa lipsa naturală
a simțului ordinii sociale, oamenii se bazează pe un sistem nervos central evoluat, care le
permite utilizarea simbolurilor și a limbajului, pentru a construi o ordine a lumii artificială.
Primul pas în acest proces este externalizarea , sau utilizarea cuvintelor și a imaginilor, pentru
a clasifica lumea din jur. Urmează obiectificarea , prin care simbolurile create se transformă
în realități sociale. Construcțiile sociale reiau drumul către sine, prin ritualurile de
socializare. Astfel, obiectificarea se extinde în legitimare , adică un sistem care presupune un
nivel superior al simbolurilor. Limbajul este cel care îi permite omului să relaționeze cu
lumea, prin semne, simboluri, imagini sau ges turi. Construcțiile sociale devin reprezentări ale
lumii reale, încărcate de istorie proprie.
Vectorul care influențează notabil construcția realității sociale este puterea . În
materie de putere și legitimitate , Max Weber este cel care a definit -o pe cea dintâi ca fiind
„abilitatea unui grup de actori sociali de a -și exercita influența asupra altora, în ciuda
rezistenței opuse de aceștia ”164.
Bourdieu accentuează funcția constitutivă a simbolurilor, în sensul în c are ele servesc
la legitimare, deci la o dominare deghizată. El raportează sensul simbolicului la reprezentări
și la limbaj, precum și formele celor dintâi la fapte sociale . Lumea socială există sub două
forme: una exterioară, caracterizată de inegalitatea distribuirii resurselor, și alta interioară,
legată de incorporarea cognitivă a structurilor acestui univers inegalitar. Acest model le

162 Peter L. Berger, Thomas Luckmann, The Social Construction of Reality. A Treatise in the Sociology of
Knowledge, 1966, Reprinted in Penguin Books, 1991 , vezi și versiunea în limba română Peter L. Berger,
Thomas Luckmann , Construirea socială a realității, București, Editura ART, 2008.
163 Alfred Schütz, On phenomenology and social relations: Selected writings, editată de Helmut R. Wagner,
Chicago, University of Chicago Press, 1970 .
164 Max Weber, The theory of social and economic organizations, editată de Talcott Parsons, New York, The
Free Press, 1964, p. 152.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

102
permite agenților să se implice în constituirea lumii sociale, percepând, reprezentând și
clasificând elementele realul ui prin intermediul habitus ului. Acesta din urmă acționând
inconștient în fiecare agent, reproduce originea și traiectoria socială, rememorează istoria
unei clase și, pe baza modelului incorporat, informează despre comportamentul fiecăruia.
Astfel, simboli cul are funcția constituirii lumii sociale.

III.2. Funcția conservativă a simbolurilor. Construcția și reconstrucția
ordinii sociale

Interacțiunile sociale au caracter simbolic; ele conduc indivizii și grupurile la a se
defini unii în raport cu ceilalți și participă la formarea identității fiecăruia. Constituind puncte
de referință față de care indivizii și grupurile pot avea anumite dispoziții, reprezentările
sociale constituie aceste reguli și organizează procesele simbolice care susțin interacțiunea
socială.
Fenomenele sociale pot fi studiate de sociologi din două perspective, dacă ne referim
la gradul lor de generalitate: la nivel macro -sociologic , de pildă interdependența
dintre actorii care acționează unii asupra altora fără să se cunoască, și la nivel micro –
sociologic , în care actorii sociali se află în interacțiune directă (față-în-față). Acesta este
punctul de vedere al interacționismului, curent sociologic care este interesat mai ales de
aspectele simbolice ale relațiilor de interacțiune socială.
Orientarea principală din cadrul curentului interacționist simbolic este dată de
George Herbert Mead și Charles Morris. În opoziție cu funcționalismul care domina atunci
sociologia americană, interacționiștii și -au centrat analizele pe interacțiuni (acțiunile
reciproce dintre indivizi), pe studiul motivațiilor actorilor. Plecând de la ipoteza conform
căreia indivizii sunt subiecți conștienți, interacționiștii propun explicarea socialului prin
acțiunile individuale.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

103
Astfel, acțiunea se întemeiază plecând de la semnificație (sens), iar aceasta din urmă
apare ca urmare a interacțiunilor interpersonale situaționale, grație unei realități
intersubiective ce se întemeiază pe simboluri împărtășite. Dar un principiu caracter izează cel
mai bine abordarea interacționistă, căci acest proces de interpretare creează un sens nou
pentru fiecare individ, transformând fără încetare semnificațiile obiectelor. Această
capacitate reflexivă constituie, pentru subiect, baza construcției in teracționiste: individul are
control acționând asupra lui însuși și asupra celorlați, în funcție de circumstanțe și de context.
Contrar ideilor lui Alfred Schütz și Peter L. Berger și Thomas Luckmann, relațiile
simbolice nu mai sunt privite ca obiecte al e cunoașterii, ci ca făcând parte din sistemul care
produce acțiunea. O astfel de perspectivă este relațională, sistemică, obiectivă și conduce
cercetarea simbolismului social către o structură complexă, numită de Pierre Bourdieu
sistem social simbolic165. Continuatori ai lui Schütz, care spunea că „indivizii trăiesc
experiența societății, a grupului, sau a comunității, prin intermediul simbolurilor ”166, Berger
și Luckmann și -au concentrat atenția doar pe producția socială de înțelesuri simbolice ale
realității , eliminând distincția dintre cultură și structură socială. Ei toți, urmând linia trasată
de premisele unei filosofii fenomenologice, au fost atrași de dimensiunea cognitivă a
simbo lismului și de modul cum aceasta îi conferă sens realității.
Interacționism ul simbolic, orientare bazată pe pragmatism, vine să lămurească
oarecum acțiunile colective din cadrul sistemului social. Anselm Strauss, unul din
reprezentanții de marcă ai acestui curent, continuă ideea părintelui interacționismului
simbolic, Mead167, și c onsideră procesele sociale ale acțiunilor colective drept punct de
plecare în studiul actelor sociale.168 Strauss169 se referă la acțiunea de comunicare ca la un
proces colectiv, dat fiind că viața unui grup este centrată în jurul comunicării. Comunicarea
constă nu doar în transmiterea ideilor, ci determină semnificații împărtășite în mod colectiv.

165 Pierre Bourdieu , Limbaj și putere simbolică, București, Editura Art, 2012 , p. 257.
166 Alfred Schütz, Collected Papers I. The Problem of Social Reality, Editor Maurice Natanson, The Hague,
Martinus Nijhoff, 1962, p. 292.
167 George Her bert Mead, Mind, Self and Society from the Standpoint of a Social Behaviorist, Chicago, Chicago
University Press, 1934, http://livros01.livrosgratis.com.br/bu000001.pdf , accesat la 12.07.2015, pp. 6 -7:
„Comportamentul unui individ poate fi înțeles doar în termeni de comportament al întregului grup social al
cărui membru este, deoarece actele sale individuale sunt incluse în acte sociale mai complexe.”
168 Anselm Strauss, Creating Socia l Awareness. Collective Images and Symbolic Representations, New
Brunswick, Transaction Publishers, 1991, pp. 3-4.
169 Idem , Mirrors and Masks. The Search for Identity , San Francisco, The Sociology Press, 1969, p. 148 și
următoarele .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

104
Până la urmă, însăși existența unui grup depinde de un teren simbolic comun tuturor
membrilor. Acțiunea comunicativă creează lumi sociale definite inevitabil de coordonatele
istorice, de memorie colectivă, temporale, de tradiție.
Interacționismul simbolic include în sfera sa d e cercetare acțiuni colective, grupuri
sociale și lumi sociale, dar simbolizarea este înțeleasă ca parte a unui micro -univers
sociologic. Pierre Bourdieu introduce rolul foarte important al agentului colectiv, mutând
sfera de cercetare la nivel macro -socio logic.
De fapt, simbolizarea ar trebui analizată în formele și funcțiile sale, la ambele
niveluri, pentru că ea reprezintă puntea comună dintre interacționism și reprezentări sociale.
Formele de bază ale interacțiunilor umane sunt reprezentările sociale, ca moduri de înțelegere
și comunicare, ce determină realitatea.
Analizând fațete le multiple ale reprezentării sociale, cercetătorii domeniului170au
identificat cinci funcții și roluri ale acest eia:
1. Prima funcție notată este aceea de cunoaștere, cognitiv -explicativă, cu alte cuvinte ,
reprezentarea socială dă posibilitatea înțelegerii, interpretării, care se realizează în
funcție de un cadru de referință. Prin intermediul reprezentării sociale, cunoștințele sunt
încorporate într-un sistem coerent, cu rol descriptiv și explicativ. Ele facilitează
comunicarea, fiind un sprijin necesar al derulării acesteia.
2. Cea de -a doua funcție este cea pe care Abric o numește identitară; ea determină
posibilitățile reprezentărilor sociale de a le oferi indivizilor, grupurilor, posibilitatea de
a se delimita, de a se situa pe poziții specifice în procesul comparației sociale.
Construirea identității grupului va determina un control social important, exercitat de
comunitate asupra fiecăruia dintre membrii săi, mai ales în procesele de socializare.
Această funcție identitară le oferă reprezentărilor un rol primordial în procesul
comparației sociale171, spune Abric. De asemenea, menționează autorul, reprezentările
ce definesc identitatea unui grup vor avea un rol important în contextul social.

170 Adrian Neculau (coordo nator), Psihologie socială. Aspecte contemporane, Iași, Editura Polirom, 1996, p.
37-38.
171 Jean-Claude Abric, apud Adrian Neculau (coordonator), Psihologia câmpului social. Reprezentările sociale,
București, Editura Societatea Știință și Tehnică, 1995, p. 132 și următoarele.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

105
3. Funcția de orientare și praxiologică joacă rolul unui ghid pentru comportamentele
de grup și individuale. Această funcție este rezultatul conlucrării a trei factori, ce pot fi
identificați în câteva aspecte semnificative ale reprezentărilor.
Iată de ce :
a. reprezentarea conduce la definirea scopului unei sarcini, conducând implicit la un
anume tip de comportament. Reprezentarea socială a sarcinii determină în mod
direct tipu l de demers cognitiv adoptat, cât și modul în care acesta este structurat
și comunicat, fapt independent de realitatea obiectivă a sarcinii;
b. reprezentarea produce un ansamblu de așteptări , anticipări, acționând astfel asupra
realității sociale, prin filtrarea și selectarea informațiilor;
c. prin natura prescriptivă a reprezentărilor, se arată ceea ce este permis, tolerabil,
acceptabil într -un context dat.
4. Cea de -a patra funcție, justificativă, a reprezentărilor se întemeiază pe faptul că
acestea joacă un rol important în explicarea și susținerea argumentativă a unor acțiuni
de grup. Reprezentările sociale au puterea să întărească poziția socială a unui grup, să
mențină și să justifice diferența socială, sau chiar discriminarea între grupuri. Prin
funcțiile lor de ordin cognitiv, identi tar și orientativ, reprezen tările se situează la
originea practicilor sociale, iar prin cele justificative, de adaptare și de diferențiere, ele
sunt produse modelate de aceste practici.
5. Funcția simbolică. Prin intermediul reprezentării sociale, re alitatea nu este doar
reconstruită, ci și dedublată. Reprezentările sociale adaugă planului obiectual unul al
reproducerii simbolice a realității, cu aceeași consistență psihologică.
În cadrul interacțiunilor inițiate de minimum două persoane sunt vehiculate
semnificații care se asociază anumitor simboluri. „Viața socială cotidiană ar consta astfel în
interacțiuni care se derulează în situații particulare și operează cu simboluri. ”172 Goffman
aduce o mare constribuție completând temele inițiate de curentul interacționismului simbolic,
dramaturgia sa socială fiind o abordare apreciată de cercetătorii realității sociale, în special
de Pierre Bourdieu. Goffman subliniază rolul individual al actorilor în interacțiunea socială,
mai ales în ceea ce privește receptarea, prelucrarea și instituirea individuală de semnificații,

172 Erving Goffman, Viața cotidiană ca spectacol, Editura comunicare.ro, București, 2007, p. 11.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

106
proces cu dublu rol: de conservare și conformare, dar și de reconstrucție, de instituire de noi
simboluri.
„Ordinea so cială trebuie oricum reconstruită. Interacționismul simbolic este, astfel,
în mare parte, o teorie a construcției și reconstrucției ordinii sociale. ”173
În cadrul câmpului simbolic al lui Bourdieu, se constituie un sistem de instanțe
mandatate să îndeplinească funcția de consacrare și conservare selectivă a bunurilor
culturale. Dispunând de o autoritate legitimă, sistemul asigură și producerea celor dispuși și
capabili să producă un tip determinat (legitim) de bunuri culturale, precum și a
consumatorilor dispuși și capabili să le consume. Ierarhia care se stabilește la un moment dat
între domeniile, operele și competențele legitime este expresia structurii raporturilor de forță
simbo lică. O altă funcție a simbolurilor este cea conservativă, dat fiind că ordinea socială se
construiește și se reconstruiește continuu, sub influența acestora.

III.3. Funcția transformativă a simbolurilor. Reprezentările sociale și
organizarea proceselor simbolice

Conivența structurală dintre habitus și câmp, realizată de complicitatea dintre acțiune
și reprezentări este sursa întregii violențe sau puteri simbolice. Condiția transformării
raporturilor de dominare este ne -recunoașterea structurilor sociale existent e, deci, schimbarea
la nivelul habitus ului. Întreaga operă a lui Bourdieu este traversată de ideea că tot capitalul
acumulat, fie el economic, social sau cultural, produce o formă de impunere simbolică a
dominanților în fața dominaților.
„Lumea socială este uneori produsul luptelor simbolice, inseparabil cognitive și
politice, pentru cunoaștere și recunoaștere, în cadrul cărora fiecare urmărește nu numai

173 Ibidem, p. 12.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

107
impunerea unei avantajoase reprezentări de sine, ca în strategiile prezentării de sine
magnific analizate de Goffman, dar și puterea de a impune ca legitime principiile
construcției realității sociale celei mai favorabile ființări sale sociale (individuale și
colective), cât și acumularea unui capital simbolic de recunoaștere. ”174
Doise spune că „reprezentările sociale sunt cele care organizează procesele simbolice
ce intervin în raporturile sociale ”175. Funcția esențială a reprezentărilor sociale ca principii
transformative și organizatoare a diferențelor individuale constă în amenajarea proceselor
simbolice care intervin în mod regulat în raporturile sociale. Ele constituie metasisteme
susceptibile de a transforma sistemele cognitive individuale, putând fi situate la articularea
dintre dinamicile sociale și cele individuale. Aceste principii organizează procesele
simbolice, intervin în raporturile sociale, reglează relațiile de comunicare și dau seamă d espre
cunoștințele agentului social.
Indivizii stabilesc relații între organizarea cognitivă și raporturile sociale simbolice,
prin dispozițiile aferente contextului. Doise spune despre aceste dispoziții că „ele constau
deseori în principii de opoziție și de ierarhizare, astfel încât Bourdieu le face să intervină în
teoria sa despre câmp ”176.
Pluralitatea dispozițiilor explică varietatea expresiilor individuale ale reprezentărilor
sociale. Dispozițiile multiple ale agenților sunt determinate de principii organizatoare
comune, divergențele provenind din faptul că metasistemele comune sunt activate în mod
specific în contexte sociale sau relaționale particulare. În funcție de câmpul social, principiile
organizatoare vor fi diferite și se vor observa variații de dispoziție. Acest lucru îl observă și
Bourdieu.
„Discursul dominant își datorează eficiența simbolică, de recunoaștere, faptului că
nu exclude nici divergențele, nici discordanțele. Efectele conjugate ale orchestrării spontane
și ale concertării metodice determină opiniile politice să poată varia la infinit, de la o
fracțiune la alta și c hiar de la individ la individ, după privilegiile particulare pe care trebuie

174 Pierre Bourdieu, Les méditations pascaliennes, Paris, Éditions du Seuil, 1997, p. 223.
175 Willem Doise apud Adrian Neculau , Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Iași, Editura
Polirom, So cietatea Știință și Tehnică , 1997, p. 79.
176 Christian Guimelli (coordonator ), Structures et transformations des représentations sociales, Paris, Éditions
Delachaux et Niestlé , 1994, p. 18.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

108
să le justifice și după competențele specifice pe care le angajează, dar care, fiind produsul
schemelor generatoare omoloage și subordonate unor funcții identice în privința
esențialului, trimit în mod nedefinit unele la celelalte, după legile simple ale
transformării ”177.
Simbolicul învăluie formele transformării sociale a realului, consimțite de co nceptele
de putere și dominație, în trecerea prin economia practicilor și a producțiilor culturale. La
Bourdieu, simbolicul este socialul. Simbolurile au o funcție transformativă, plecân d de la
simpla trecere simbol -simbolic și ajungând la reproducția bour dieusiană, dependentă de
habitus ul agenților.

177 Adrian Neculau, Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Iași, Editura Polirom, So cietatea Știință
și Tehnică , 1997, p. 82.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

109
Capitolul al IV-lea. RELAȚIA DINTRE OBIECT ȘI SIMBOL

Dimensiunea socială a interacțiunii umane nu poate fi înțeleasă fără apel la
simbolizare, fără relaționarea dintre representamen, obiect și interpretant. Agentul
bourdieusian percepe realitatea prin intermediul simbolurilor, aflate în strânsă legătură cu
obiectul de interpretat, dar și cu câmpul (contextul) purtător de semnificații culturale. Între
obiect și simbol există o relație semiotică, ce este compatibilă cu o alta, de tip economic.
Aceasta este o altă ipoteză a lucrării mele. Analizată cu ajutorul triunghiului semn -obiect –
interpretant, marfa nu are doar valoare economică, ci și socială; obiectul implică practici
sociale, relații, procese materiale.

IV.1. Relația semiotică dintre simbol și obiect

Deși, din perspectiva constructivismului structuralist abordat, cineva ar fi tentat să -i
atribuie lui Bourdieu multiple influențe saussuriene, îl consider, totuși, pe Charles Sanders
Peirce, cu a sa taxonomie a semnului178, mai potrivit pentru înțelegerea re lației dintre cele
două noțiuni: simbol și obiect. Să ne amintim modelul triadic al semnului:
 Representamenul: adică forma pe care o ia semnul (nu neapărat materială, deși
adesea interpretată astfel) – care se mai numește și vehicul semn,
 Interpretantul: el nu interpretează, ci mai degrabă este sensul dat de semn,
 Obiectul: ceva ce se află dincolo de semnul la care se referă (un referent).
Pentru ca ceva să fie semn, el trebuie să posede toate cele trei elemente, pentru că
semnul reprezintă unitatea dintre: ceea ce este reprezentat (obiectul), modul în care este
reprezentat (representamenul) și modul cum este interpretat (interpretantul).
Semioza peirceană am abordat -o deja în subcapitolul I.2.1. , dar înțelegerea modului
simbolic este esențială pentru o analiză a dimensiunii sociale. Semioza este reprezentată de

178Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 2, în Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 1 -8,
editat de John Deely , https://colorysemiotica.files.wordpress.com/2014/08/peirce -collectedpapers.pdf , accesat la
20.01.2015, ref. 228 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

110
interacțiunea dintre representamen, obiect și interpretant. Cele trei elemente care formează
semnul funcționează ca și un colet poștal nedesfăcut, despre care ni se sugerează că ar
conține ceva , ce nu aflăm decât după citirea etichetei. Așadar, iată cum ar putea funcționa
semioza: mai întâi am observa coletul și eticheta (representamenul); acest lucru ne conduce
la deducția că înăuntru ar fi ceva (obiectul); interpretantul este cel care ne oferă informația,
după ce citim și realizăm ce se află în colet. Important este să ne dăm seama, dincolo de acest
exemplu extrem de simplificat, că obiectul unui semn rămâne mereu ascuns. Obiectul ascuns
al unui semn poate fi făcut cunoscut doar prin interacțiu nea dintre representamen, obiect și
interpretant. Pentru comparație, representamenul este similar cu semnificantul lui Saussure,
iar interpretantul este analog semnificatului. Saussure a accentuat natura arbitrară a semnului
(lingvistic), însă arbitrareita tea semnelor diferă. Simbolismul relativ arbitrar al mediumului
limbajului verbal reflectă doar o singură formă a relației dintre semnificanți și semnificații
lor. În vreme ce Saussure nu a elaborat nicio teorie a semnelor, Peirce ne -a oferit mai
multe179. Nu doresc să dezvolt aici aceste teme . În schimb, consider interesantă o interpretare
a modurilor de relaționare dintre vehiculele semne și ceea ce este semnificat180, respectiv
între representamen și obiectul sau interpretantul său, pentru o mai bună preze ntare a relației
dintre obiect și simbol, mai ales dacă ținem cont de influența pe care Peirce a avut -o asupra
filosofiei sociale bourdieusiene. Aceste moduri de relaționare sunt trei:
 Simbol/simbolic – plin de arbitrareitate și convenționalitate – limbaje , alfabet,
cuvinte, semafor, steaguri etc.,
 Icon/iconic – plin de similarități și ușor de recunoscut – onomatopee,
metafore, portrete, gesturi imitative etc.,
 Index/indexical – deloc arbitrar și direct conectat, fizic sau cauzal – fum,
amprente, gusturi, s imptome, instrumente de măsură, caligrafia cuiva etc.
În dimensiunea socială a semioticii, este importantă învățarea modului de „a citi ”
semnele, mod axat mult pe convenționalitate. Ceea ce numim, în termeni populari,
„simboluri ”, în semiotică sunt, de fapt, „semne ” nu neapărat simbolice. Ele pot fi parțial

179 Idem, vol. 1 și 2, ref. 1.291, 2.243 și 2.275 .
180Terence Hawkes, Structuralism & Semiotics, New York, 2003,
https://monoskop.org/images/3/38/Hawkes_Terence_Structuralism_a nd_Semiotics_2003.pdf , accesat la
22.02.2015 , p. 129.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

111
iconice. În sens peircean, simbolurile sunt bazate pe o asociere convențională, sunt semne
care, supuse unor reguli, se interpretează referitor la un obiect. „Un simbol își înd eplinește
funcția indiferent de similaritățile sau analogiile pe care le -ar avea cu obiectul său și, în mod
egal, indiferent de vreo legătură factuală ce ar exista acolo. ”181 Tot Peirce spune că „un
simbol adevărat este un simbol cu înțeles general, ce semni fică un fel de lucru, mai degrabă
decât un lucru anume ”182. În ceea ce privește modul în care percepem iconul, acesta doar
pare a fi redus la imagini, oferind un grad de asemănare destul de perceptibil. Însă cred că
lucrurile nu stau chiar așa și că nu exist ă iconi puri. Chiar și atunci când privim afișul unui
politician, nu decodificăm neapărat mesajul asemănării izbitoare cu realitatea, ci tindem să -l
interpretăm, aducând în memorie faptele sau caracteristicile sale personale. De aceea,
semnele simbolice su nt cele care ar trebui să ne atragă mai mult privirea, în perspectiva
îndeplinirii misiunii de a înțelege legătura permanentă între simbol și obiect, întâlnită în
scrierile lui Pierre Bourdieu. Simbolurile ( aici le voi numi, simplist, așa) se arată utile
demersului meu, pentru că posedă o importantă funcție de mediere în prezentarea realității
către agenți. Ajunși la index, constat că el este acela care subliniază stricta necesitate a
obiectului de interpretat. Iconicitatea este caracterizată de similaritat e, așa cum
indexicalitatea se bazează pe contiguitate183 (ceasul care indică ora). De fapt, indexicalitatea
este mai degrabă o relaționare, decât o calitate, deoarece (și voi explica în termeni
saussurieni) semnificantul nu are propriile particularități, ci doar o legătură demonstrabilă cu
altceva, legătură care poate fi de tip cauză -efect, de tip temporal sau chiar spațial.
Am putea spune despre Peirce că a identificat trei tipuri de semne, dar cele trei forme
nu se exclud reciproc: un semn poate fi icon, s imbol sau index, sau oricare combinație între
acestea. De exemplu, o hartă este indexicală, deoarece arată situarea orașelor, munților etc.,
iconică, pentru că reprezintă relații direcționale și distanțe între anumite repere, dar și
simbolică, fiindcă util izează convenții a căror semnificație trebuie învățată. Dacă un semn
este simbolic, iconic sau indexical depinde în primul rând de modul în care este utilizat.
Semnele nu pot fi clasificate în tipuri sau moduri, fără a face referire la scopul utilizării lo r,

181Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 5, în Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 1 -8,
editat de John Deely , https://colorysemiotica.files.wordpress.com/2014/08/peirce -collectedpapers.pdf , accesat la
20.01.2015, ref. 73 .
182 Idem, vol. 2, ref. 293 și 301 .
183 Ibidem, ref. 306, 191 și 428 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

112
sau la relația acestora cu fiecare context. Așa stau lucrurile și în privința teoriei lui Bourdieu,
în cazul căruia contextul (câmpul) este cel puțin la fel de important. Iar fiecare context
(câmp, medium) este „încărcat cu semnificații culturale ”, cum spunea Umberto Eco184.
În timp, semnele își schimbă relația, modul. Peirce, ca și Saussure, a acordat un statut
mai înalt semnelor simbolice, spunând că ele sunt singurele semne generale, iar generalitatea
este esențială raționării185. Din această perspectivă, sistemul semnelor evoluează către modul
simbolic, iar cuvântul cheie este dezvoltare – semnele se dezvoltă unele din altele. Ba chiar,
obiectele pot funcționa direct ca semne (mai exact spus, ca semnificanți), nu doar sub forma
simbolurilor de statut (ca autoturismele scumpe), dar și ca parte a repertoriului de semne la
care indivizii se raportează pentru a -și dezvolta și a -și menține simțul identității personale și
sociale (lucruri cu valoare sentimentală). Oamenii atașează valoare simbolică mobilei,
telefonului mobil, albumelor foto, lucrurilor care nu ar avea o clară valoare utilitară186, iar
acest mod de gândire se regăsește la structuraliști.
Analiza conceptului de funcție merge către elaborarea unei logici transcedentale, în
care obiectul nu mai este presupus de logică, ci creat de ea. Conceptele științifice încep să se
apropie și să se organizeze în câmpuri bourdieusiene, sau într -o regulă a progresiei formând
o parte a realului lui Cassirer. Obiectul nu se mai supune generalului, ci apare în relații,
devenind un caz al posibilului187. Cum menționa Bourdieu, realul este relațional188.
În această perspectivă raționalistă, teoria determină faptele și relațiile primează în fața
obiectelor. „Realul se dizolvă în diferite structuri relaționale care sunt legate una de alta într –
un sistem de legi ce se condiționează reciproc. ”189
Conform lui Verene190, și Cassirer se referă la obiect și identifică trei funcții ale
minții: expresivă, reprezentațională și conceptuală. Reamintind de Fenomenologia spiritului

184 Umberto Eco, O teorie a semioticii, București, Editura Trei, 2008, p. 267.
185 Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 4, în Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 1 -8,
editat de John Deely , https://colorysemiotica.files.wordpress.com/2014/08/peirce -collectedpapers.pdf , accesat la
20.01.2015, ref. 448 și 531.
186 Wendy Leeds -Hurwitz, Semiotics and Communication: Signes, Codes, Culture, New Jersey , Erlbaum, 1993,
vezi cap. VI.
187 Gaston Bachelard, Le nouvel esprit scientifique, Paris, PUF, 1991, p. 62.
188 Pierre Bourdieu, Rațiuni practice , București, Editura Meridiane, 1999, p. 17.
189 Ernst Cassirer, Symbol, Myth and Culture. Essays and Lectures of Ernst Cassirer 1935 -1945 , editată de
Phillip Verene, New Haven, Yale University Press, 1979, p. 288.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

113
a lui Hegel, el descrie aceste funcții în diferite stagii ale relației minții cu obiectul. Funcția
expresivă, reprezentată cel mai bine de mit, arată stadiul unității simple dintre simbol și
obiect, între care nu sunt prea multe deosebiri aici. Limbajul determin ă funcția
reprezentațională și ne aflăm în decentrarea piagetiană a simbolului și a obiectului, care sunt
privite ca fiind foarte diferite. Funcția conceptuală, întâlnită în științe, depășește stadiul
separării simbolului de obiect, cel din urmă fiind văzu t ca un simbol diferit, ca o construcție
simbolică, mai bine zis.

IV.2. Semioticul, între social și economic. Obiect și marfă

Analizată din punct de vedere economic, marfa comportă trihotomia peirceană semn –
obiect -interpretant. Marfa este o specie dis tinctă, judecată prin prisma semioticii peirceene,
iar nu prin cea a semiologiei saussuriene, pentru că oferă o întreagă teorie, nu doar valoare
economică. Ea face parte din economia politică, nu din istoria marxistă. Nu se mai exprimă
doar material, ci și imaterial – sentimente, acte de vorbire, relații sociale.
O analiză de tip marxist asupra mărfurilor din societatea capitalistă modernă ar arăta
că ceea ce par a fi simple obiecte reprezintă, de fapt, practici importante. În jurul unor astfel
de obiecte s-au dezvoltat modele de gândire și de vorbire de grup, care categorizează,
evaluează, experimentează și se produc. Iar aceste obiecte, cu practicile lor, pot fi atât de
puternice, încât să constituie emblema și baza vieții sociale: spațiu și timp, substan ță și
formă, cantitate și calitate. Obiecte și concepte devin relații sociale, practici semiotice,
procese materiale. Transpusă în economia politică, relația dintre semn și obiect o determină
pe ce a dintre interpretant și obiect. Înțelesul semiotic nu se p oate deduce dintr -o relație, ci
dintr -o relație dintre două relații. O asemenea abordare este contrastantă cu împerecherea
saussuriană dintre semnificant și semnificat, fie el articulat intern (imagine și concept) sau
extern (cuvânt și lucru).

190 Phillip Verene, Kant, Hegel and Cassirer: The Origins of the Philosophy of Symbolic For ms, în Journal of
the History of Ideas, nr. 30 (1), 1969, https://www.jstor.org/stable/2708243 , accesat la 06.04.2016 , pp. 33-46.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

114
Într-un pro ces semiotic, obiectul unui semn este cel la care se referă toți interpretanții
lui, conform definiției lui Kockelman191; atunci, obiectul este o entitate abstractă. Luând cele
trei componente ale procesului semiotic – semnul, obiectul și interpretantul – identificăm trei
tipuri de relații semn -obiect: iconicitate (calitate), indexicalitate (contiguitate) și simbolism
(convenție). Categoriile lui Peirce – primeitate, secunditate, terți aritate – aproape imposibil
de definit, se pot înțelege drept categorii d e gen: prim eitatea este pentru secunditate care este
pentru terți aritate ceea ce semnul este pentru obiect care este pentru interpretant, sau ceea ce
iconicul este pentru indexical care este pentru simbolic, adică triunghiurile sens -forță –
înțelegere, sau p osibilitate -actualitate -necesitate. Terțitatea presupune secunditate, iar
secunditatea presupune prim eitate, iar teoria peirceană a semioticii ar spune că simbolurile și
interpretanții se bazează pe iconi și indici, pe semne și obiecte; iar atunci pragmati smul
peircean este materialism semiotic. El depășește neajunsurile structuralismului și ajută la
realizarea compatibilității dintre semiotică și economie politică, ca teorii. Mărfurile, înțelese
în sens marxist, dar teoretizate în stil pragmatist peircean, sunt exprimate prin relații sociale
istoric specifice, practici semiotice și procese materiale.

IV.3. Obiect și acțiune de simbolizare în procesele de reprezentare
socială

Am văzut că u n simbol este, în mare spus , o reprezentare semnificativă a ceva, produs
de altceva, iar puterea sa rezidă în capacitatea de a produce sens și de a -l comunica. Dincolo
de a fi o entitate vagă, sensul se referă la ceva din exteriorul său, mai exact la un obiect, care
își dobândește e xistența în urma identificării unei relații interpersonale. În timp ce produce o
relație între el și un obiect, sensul are puterea de răspunde și de a exprima. Pe de o parte,
sensul simbolic este expresiv: ca reprezentări semnificante a ceva, simbolurile r eprezintă și

191 Paul Kockelman, The Semiotic Stance, în Semiotica 157, 2005,
http://www.envorganism.org/Article%20PDFs/The%20Semiotic%20Stance.pdf , accesat la 06.07.2015, pp.
233-304.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

115
relațiile intersubiective pe care le produce. Dacă subiectivitatea, intenționată în reprezentare,
este eliminată din ecuație, simbolurile vor fi deposedate de forțele vii care le pun în mișcare
și își vor pierde legătura cu subiectul, timpul s au spațiul. Pe de altă parte, simbolurile sunt
referențiale, așa că, dacă obiectul reprezentat este , de data aceasta , el șters din ecuație,
simbolurile devin entități omnipotente, lipsite de istorie sau context, reducând realitatea lumii
la un joc de semni ficații eronate. Aceste trei componente ale simbolurilor –
subiect/obiect/alter – demonstrează că reprezentările simbolice pot exprima simultan
subiectele sociale pe care le construiesc, obiectele la care se referă și schimburile sociale
dintre persoanele care le produc și cele care le decodifică.
Posibilitatea logică a apariției actelor de semnificare rezidă în conștientizarea unui
ansamblu de obiecte care există la îndemâna subiectului (agentului) activ, după cum observă
Piaget192. În demersul său de a arăt a că formarea capacităților simbolice la copil este legată
de construcția obiectelor sub formă de concepte, Piaget a așezat temelia teoriei subiectului
rațional. Dacă ne imaginăm o lume fără obiect, atunci ea va fi complet centrată pe subiect,
care ar deve ni unica sursă a actelor de semnificare, iar aceasta este o imposibilitate. Piaget
remarca:
„organizarea realității se realizează plecând de la momentul când sinele se
eliberează de el însuși, pentru a se regăsi pe el însuși, și își poate găsi locul print re alte
obiecte, pentru a deveni un eveniment printre alte evenimente ”193.
Un univers fără obiecte este o lume în care spațiul nu constituie un mediu solid, în
care imaginile dispar și reapar după propria voință, în care cauzalitatea este centrată pe
acțiun i ale subiectului și în care, pentru sine, nu există inter -relaționări sustenabile.
Calea progresivă a unui univers de similitudini , în care sinele și obiectele exterioare
sunt nediferențiate, care presupune achiziția de cunoștințe despre obiecte și formar ea de
simboluri, se construiește puțin câte puțin, până când acest univers nu mai este înnăscut sa u
dat de experiențe. Construirea temporală, spațială și cauzală se instaurează ca o funcție a
relațiilor cu alteritatea lumii ale unui c opil care crește și se dezvoltă . Obiectele fizice și

192 Jean Piaget, The Construction of Reality in the Child, tradusă de Margaret Cook, Londra, Editura Routledge,
1968, p. xii.
193 Ibidem , p. xiii.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

116
ființele umane constituie acea alteritate a lumii, care primește sens în măsura în care agentul
își coordonează acțiunile prin raportare la acest obiecte, construite, în mod progresiv, chiar
pentru el, și își dă răspunsurile fiind atent la ceilalți semnificanți. Relațiile dintre agent,
semenii săi și obiectele fizice formează bazele capacității acestuia de a recuno aște exteriorul
și a altora de a -l recunoaște pe el. Depărtând agentul de sine, unele obiecte capătă un nou
grad de libertate, făcând introducerea într -un nou mod de cunoaștere. Odată eliberat de
prezentul și acțiunea imediate, acesta va accesa momente, s pații și sisteme de cauzalitate
diferite, până când va fi capabil să știe că sinele care a produs acest mod de cunoaștere, de la
bun început, este chiar el un simplu obiect, printre altele. Conștientizarea lumii obiectelor
este concomitentă cu cea a sinelu i și solicită capacități de reprezentare, problema contextului
fiind că este o realitate construită social. Capacitățile precum dezvoltarea de sine nu sunt
formate – separat – de către un agent izolat, sau de către un context autoimpus, ci decurg
chiar din procesul de comunicare dintre un subiect relațional și un mediu respondent.
Conștientizarea unei lumi a obiectelor este un proces care intercalează un subiect printre
altele, într -un sistem de relații și perspective independente, ce formează chiar realita tea
agentului. În acest sens, conștientizarea obiectelor care apar în urma unei relații cu exteriorul
înseamnă conștientizarea constrângerilor exercitate asupra construcției subiectului. Acest
univers pare a fi rezultatul acțiunilor subiectului și al conse rvării obiectului, iar apoi se ivește
altul, care pune limite obiective acțiunilor subiectului. Cauza principală a acestei limite este
conștientizarea alterității. Conștientizarea sinelui și cea a obiectelor formează conștientizarea
unei realități intersub iective. Atunci, este posibilă observarea elementelor care constituie
cunoașterea simbolică, dar și a producerii interacțiunilor comunicative între sine/alter/obiect,
în cadrul analizei formării simbolurilor. Această cunoaștere interacțională este, mai pre sus de
toate, o relație interpersonală, care cere construcție și cooperare, în măsura în care
presupunem că înțelegem angajarea unor diferențe și sistemul lor.
Această idee intenționează demonstrarea modului în care reprezentările sunt
inseparabile de rela țiile dialogice dintre agent, alții și lumea obiectelor. Perspectiva aceasta
arată că procesul reprezentărilor îi permite agentului să -și dezvolte cunoașterea asupra lumii
obiectelor, dar și faptul că acesta nu va putea controla modul cum i se dezvoltă cap acitățile
comunicaționale, în raport cu ale altora. Treptat, pe măsură ce se consolidează capacitățile de

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

117
reprezentare, agentul se implică în procese de comunicare, care vor dezvolta sinele și
modelele de interacțiune cu ceilalți. De la acest nivel, putem deja să analizăm producerea și
utilizarea reprezentărilor sociale, unde vom identifica astfel de triade dialogice, care nu vor
folosi doar la determinarea simbolizării asupra realității lumii, ci și la structurarea nivelului
de sens, prin exprimarea relați ilor reciproce dintre sine și alții.

Reprezentările sociale și funcția simbolică

În analiza câmpului reprezentărilor, Jodelet194 arată că, dacă aspectul simbolic al
reprezentărilor rămâne ascuns, atunci funcțiile comunicativă și referențială ale acestor a
dispar. În sistemul construcției reprezentărilor sociale, dimensiunile subiectivă și
intersubiectivă modelează cunoașterea, iar acest lucru nu se întâmplă doar la nivel epistemic,
în raport cu realitatea, ci și în câmpul expresiei, la nivel ul chestiunilor de ce și de unde știu.
Investițiile afective, identitatea și interacțiunile sociale se integrează și ele ca parte din
reprezentările despre lume. Cunoașterea cotidiană, construită în diferite câmpuri , nu
reprezintă doar un ansamblu de întrebăr i sociale externe ce așteaptă răspuns , ci dimpotrivă:
ceea ce construiesc aceste comunități se circumscrie unui mediu simbolic profund impregnat
cu substanța identităților culturale și tradițiilor, incluzând ritualuri și p ractici orientate către
proiectări și viziuni asupra lumii, care creează armonia dintre cunoaștere, afect și experiență
comunicațională.
Această conceptualizare se aliniază temelor din cadrul propunerilor teoretice ale lui
Moscovici195, privind studiul funcției simbolice a reprezentărilor și a viziunii sale asupra
psihologiei sociale, ca antropologie a exteriorității. Prin raportarea simbolicului la studiul
reprezentărilor, se conturează proprietățile lor psihice și sociale – ele fiind structuri
polivalente, psihologice, sociale și cultural e.

194 Denis Jodelet, Madness and Social Representations, tradusă de Tim Pownall, Londra, Editura
Harvester/Wheatsheaf, 1991, p. 10.
195 Vezi Serge Moscovici, Social Influence and Social Change , tradusă de Carol Sherrard și Greta Heinz,
Massachussets, Editura Academic Press, 1976 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

118
În cadrul științelor sociale, reprezentările sunt considerate construcții având funcția de
a crea o copie mentală a lumii exterioare. Însă această abordare nu oferă o analiză a funcției
lor simbolice. Abordarea prezentată mai sus, care merge până la geneza reprezentărilor,
subliniază triadele dialogice posibile dintre sine/alter/obiect, care presupun o construcție
simbolică, o relaționare între sine/agent și lume. Toate acestea, alături de funcția epistemică,
fac parte din procesul construcției cunoaș terii. Reprezentările sociale, în viziunea Școlii
franceze, avându -l ca lider pe Serge Moscovici, vin să pună bazele unei astfel de cunoașteri,
decriptate sub forma practicilor sociale și a transformărilor din viața socială.

Construcție și reprezentare, prin re lația dintre subiect și obiect

Reprezentarea este un concept fundamental pentru epistemologia constructivistă, în
condițiile în care aceasta își propune să ofere o paradigmă nouă pentru studierea proceselor
colective de gândire și comunicare. Văz ută ca o unificatoare pentru psihologia socială, teoria
reprezentărilor sociale a funcționat uneori ca un factor de dezbinare, din cauza suprapunerilor
parțiale de sens cu unele concepte deja existente.
Lumea reprezentărilor este o lume în continuă schim bare, o lume construită și
reconstruită în mod activ, prin relația dintre subiect și un obiect de cele mai multe ori
abstract. Diferit de lumea materială, dar oarecum complementar ei, universul reprezentărilor
este, din această cauză, destul de dificil de studiat din punct de vedere empiric. Studii în
domeniul reprezentărilor s -au realizat având ca obiect în special domenii pe care publicul
larg le cunoaște mai puțin, fiind astfel obligat să -și construiască o imagine pentru a le putea
controla sensul și a le introduce într -o schemă cognitivă.
Pentru a sublinia legătura între elementele cognitive , realitate, obiect și simbolic , voi
arăta câteva elemente caracteristice ale reprezentării:
• reprezentarea socială arată un mod de a vedea lucrurile și are putere a de a instaura
o ordine și de a le permite agenților să se orienteze în mediul social196;

196 Mihai Curelaru, Reprezentări sociale , Iași, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, 2005, p. 31.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

119
• este modalitatea prin care se impun coduri necesare comunicării între agenți , prin
numirea și clasificarea fenomenelor din jur și a obiectelor din realitate, fie ac estea vizibile
sau fără o formă concretă;
• reprezentările sunt ansambluri cognitive care au influență asupra normelor și
valorilor vehiculate în societate;
• este sunt reflectări ale realității, dar în același timp modelatoare ale acesteia;
• ele au f orma unor „ansambluri dinamice, teorii sau științe colective sui generis ,
destinate interpretării și formării realului ”197;
• pot fi o „formă de cunoaștere elaborată și împărtășită social (…) ajutând la
construirea unei realități comune unui ansamblu social ”198;
• ele sunt „principii generatoare de luări de poziție legate de inserții specifice într -un
ansamblu de raporturi sociale ”199, definiție a lui Doise care vine parcă să completeze ideile
lui Bourdieu, care afirma că oamenii nu cumpără ziare, ci prin cipii generatoare de luări de
poziție;
• reprezentările sunt ansamblu dinamic de imagini ale unui obiect, care devin
dependente de subiectul care îl observă. Același obiect are reprezentări diferite în contexte
sociale diferite, reprezentări care pot juc a, într-o oarecare măsură , un rol justificativ pentru
diferite luări de poziție , sau chiar un rol normativ pentru comportamentele agenților din grup.
• ele impun un proces prin care fenomene nefamiliare sunt obiectificate și
transformate în obiecte cunoscute ; prin care ceea ce este intangibil devine aproape tangibil;
• reprezentările nu sunt simple imagini ale realității, reflecții statice ale acesteia, ci
remodelări active ale lumii. Ele ne permit să restructurăm realitatea , iar studiul lor pune la
dispoziție un model de comportament social ce include aspecte simbolice, ideologice și
lingvistice, toate într-un cadru al relației dintre agenți și societate.
Reprezentarea socială este un concept care încorporează felul în care valorile, ideile
și practicile sunt structurate în procesul comunicării , oferindu -le oamenilor posibilitatea de a
comunica și de a ordona lumea în care trăiesc. Discursul cotidian cuprinde o larg evantai de

197 Jean-Marie Seca, Reprezentările sociale , Iași, Editura Institutului European, 2008, p. 64.
198Denis Jodelet, Reprezentările sociale, un domeniu în expansiune , în Psihologia câmpului social:
Reprezentările sociale , Adrian Neculau (coordonator ), Iași, Editura Polirom, 1997, p. 89.
199 Willem Doise, Ancorarea în studiul reprezentărilor sociale , în Psihologia câmpului social: Reprezentările
sociale , Adrian Neculau (coordonator), Iași, Editura Polirom, 1997, p. 79.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

120
sensuri, de la o simplă conversație la o comunicare mediată, așa cum este cazul mass -media.
Reprezentările sociale sunt familiare cu astfel de conținuturi ale discursului și felul în care
acestea modelează lumea construită social. Reprezentarea face parte dintr -o formă specială
de cunoaștere și credințe. Se poate regăsi în definiția unui tip de cunoaștere identificabil în
comunicarea obișnuită, ca rezultat al unui dialog și schimb de interacțiuni permanent între
agenții sociali . Există situații de comunicare în care un cuvânt este de ajuns pentru ca
participanții la dialog s ă știe despre ce este vorba, cu o condiție: să aibă o bază cognitivă și
culturală comună.
După Moscovici200, cea mai importantă funcție a reprezentărilor sociale este aceea
de a oferi un cadru pentru comunicare, acționând în același timp ca, prin comunicare,
reprezentarea să evolueze. În această privință, îi identific simila rități cu teoria încadrării sau
framing theory a lui Erving Goffman201, care arată că există cadre de referință necesare
dialogului între indivizi. Fără a ceste cadre, menționează el, totul se transformă într -un dialog
al absurdului.

Ancorarea

Moscovici spune că există două procese fundamentale care au loc atunci când ia
naștere o reprezentare socială: ancorarea și obiectificarea. Ancorarea presupune compararea
situației nou apărute cu paradigma existentă, rezultatul așteptat fiind ca obiectul sau persoana
reprezentată să devină familiar e, să ajungă parte dintr -o structură cognitivă deja înrădăcinată.
Cel mai adesea , individul nu este comparat cu para digma sau cu modelul, ci cu „un prototip
despre care se crede că reprezintă o clasă ”202. O astfel de ancorare nu este valabilă doar în
cazurile indivizilor sau grupurilor de indivizi, deoarece există studii care demonstrează că

200 Serge Moscovici , Fenomenul reprezentărilor sociale , în Adrian Neculau (coordonator) , Psihologia
câmpului social: reprezentările sociale, Iași, Editura Polirom, 1997 , pp. 15-75.
201 Vezi Erving Goffman, Frame analysis. An essay on the organization of experience , Boston, Editura
Northeastern University Press, 1986 .
202 Serge Moscovici, Fenomenul reprezentărilor sociale , în Psihologia câmpului social: Reprezentările sociale ,
Adrian Neculau (coordonator), Iași, Editura Polirom, 1997, p. 39.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

121
inclusiv semnificația culorilo r este percepută după o paradigmă. Fiind vorba despre ancorare,
agentul realizează una din două posibile acțiuni de simplificare a realității: generalizarea sau
particularizarea. În prima situație, el pornește de la exemplu, de la situația particulară, în
demersul de a găsi câteva tipare general valabile. Acest pas înseamnă selectarea unor
trăsături care apoi să fie utilizate drept categorie. În situația a doua , pornește de la un model
general, cu care situația particulară trebuie să se potrivească, pe traseu încercând să identifice
caracteristicile individuale ale obiectului reprezentat. Adică , oricare dintre variante intră în
acțiune, vorbim despre o clasificare, concept pe care Moscovici îl subsumează celui de
ancorare.
Prin acest proces, comparăm un element nou cu o categorie cunoscută, considerată
potrivită, iar apoi îl aliniem într-o categorie și îl transformăm în parte a ansamblului
categorial al agentului . Important este aici ultima etapă a ancorării , și anume dezvoltarea unui
sistem de interpre tare a realității. Ideea este întâlnită și la Seca203: „aceste categorii le permit
actorilor să -și interpreteze relațiile cu mediul lor și corespund unor cogniții normative și unor
așteptări ”. De aici se conturează ideea individului care încearcă permanent să descurce o
rețea de înțelesuri create de om, pentru om, prin raportarea la structuri cognitive interne pe
care le consideră corecte sau bune. Mai departe, tot ceea ce nu se află în aceste structuri
cognitive va fi asimilat prin ancorare. Seca oferă mai multe sinonime pentru ancorare:
familiarizare, conformizare, normalizare. El dă unele exemple de ancorări care determină
risipirea diferențelor dintre ceea ce înseamnă naturalizarea – ultima etapă a obiectificări i – și
ancorarea. Conceptul de ancorare este un fenomen dificil de înțeles, dacă nu ar fi fost
naturalizat, etichetat, numit. Prin nume, el a primit și valoarea iconică , pentru în minte ți se
materializează involuntar imaginea unei ancore de navă. În plus , termenul este și clasificat și
împărțit în subconcepte, particularizat.
Doise clasifică ancorarea în trei tipuri204. Primul tip de ancorare se referă la credințe
și valori generale, primare, cum ar fi credința în bine sau în dreptate. Doise numește această
ancorare psihologică . Al doilea tip este pus în relație cu reprezentarea raporturilor între
categorii sau poziții sociale, ca acelea di ntre bărbat și femeie, părinte și copil . Aceasta se

203 Jean-Marie Seca, Reprezentările sociale , Iași, Editura Institutului European, 2008, p. 112.
204 Willem Doise, Ancorarea în studiul reprezentărilor sociale , în Psihologia câmpului social: Reprezentările
sociale , Adrian Neculau (coord onator), Iași, Editura Polirom, 1997, pp. 155-56.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

122
cheam ă psihosociologică . Cel de -al treilea tip de ancorare este despre legătura dintre
reprezentarea socială și apartenențele sau pozițiile sociale particulare, ocupate de către
agenți . Aici , autorul caută să facă o distincție între grupuri, și de aceea abordarea se cheamă
sociologică . Cea din urmă este cea mai interesantă , pentru că accentuează legătura dintre
cunoaștere și socializare.
Ancorarea se referă la plantarea reprezentării pe un teren social. Noile date sunt
selectate și trecute prin filtrele credințelor, valorilor și opiniilor preexistente ale grupului ,
apoi devin atestate, familiarizate și integrate. Reprezentările sociale își fac apariția în cazul
îndeplinirii a trei condiții205. Prima se referă la dispersia informației despre obiectul
reprezentării, în sensul posibilității exis tenței unor factori perturbatori în procesul transmiterii
ei. Cea de -a doua este dată de poziția pe care grupul o are față de reprezentarea socială,
aspect ce va focaliza interesul pentru unul sau mai multe aspecte ale obiectului. A treia
condiție este determinată de crearea de comportamente și opinii despre obiectul respectiv, pe
care, de altfel, agenții nu îl cunosc îndeajuns. Reprezentările sociale reunesc aspecte sociale
și de filosofie a limbajului, pentru că sunt influențate de credințe, practici, rit ualuri, imaginar,
dar sunt transmise prin limbaj și sunt strâns legate de universul simbolic.

Obiectificarea

Obiectificarea înseamnă identificarea calității iconice a unei idei sau a unui
fenomen care nu are o reprezentare fizică obiectivă. În acest fel, ceea ce nu are corp, devine
palpabil și la fel de real ca orice obiect vizibil. În anumite situații, reprezentarea nu posedă
obiect fizic și de aceea nu există o entitate etalon de comparație pentru ea , dar în alte cazuri ,
se poate identifica un obiec t care constituie punctul de pornire pentru reprezentare a
respectivă . În ultimul caz , s-ar putea spune că nu se mai întâmplă niciun fel de obiectificare,
de vreme ce obiectul reprezentat are formă în sine. Însă, dacă analizăm în detaliu, realizăm că

205 Pierre Moliner, Cinci întrebări în legătură cu repre zentările sociale, în Adrian Neculau (coordonator),
Reprezentările sociale, București, Editura Societatea Știință și Tehnică, 1995, p. 177.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

123
de cel e mai multe ori se obiectifică și se coagulează doar informațiile considerate esențiale de
către subiect. Obiectificarea este determinată de o selecție de informații despre obiectul fizic,
iar orice selecție înseamnă de obicei transformare , trunchiere, omi tere sau exagerare,
rezultând într -o realitate diferită față de cea din de punctul de plecare. Aceasta nu înseamnă
că trebuie să privim reprezentarea ca un fel de realitate de mâna a doua. Nu se justifică o
comparație între cele două tipuri de realitate , din moment ce o cercetare a obiectului ne spune
ceva despre acesta, în timp ce o cercetare a reprezentării obiectului, sau a obiectificării lui, ne
spune ceva despre grupul de subiecți care îl înțeleg . Reprezentarea păstrează o legătură cu
punctul de plecare, dar devine, treptat, independentă față de el, în așa fel încât putem observa
două realități distincte. Despre situațiile în care nu există un obiect fizic de reprezentat,
Moscovici explică obiecti ficarea prin crearea unui nucleu figurativ, sau ansamblu de idei
transformat într -un grupaj de imagini familiare206.
După o schemă realizată de Curelaru, obiectificarea presupune trei faze: o selectare
a informațiilor semnificative, formarea unui nucleu fi gurativ și naturalizare. Selecția depinde
de mai mulți termeni , printre care se numără ideologia, cadrul cultural și sistemul de valori
individual207. Ea presupune reducție, distorsiune și decontextualizare. Câteva modele de
formare a unui nucleu figurativ, având și elemente iconice, ne oferă Seca, cel care spune că
nucleul figurativ pentru termenul energie nucleară este imaginea unei „ciuperci atomice ”.
Ultima fază, cea de naturalizare, înseamnă transpunerea reprezentării în viața cotidiană,
pentru ca aceast a să -și poată găsi utilitatea . Reprezentarea unui obiect transmite
semnificații le acelui subiect pentru grupurile -țintă studiate, cum ia naștere ideea despre acel
obiect, sau care ar fi presiunile normative pe care o astfel de reprezentare le așează asupra
realității obiective. Privind aceste exemple , ideea că avem de a face cu două tipuri diferite de
realitate, cea obiectivă și cea a reprezentării , se conturează tot mai pregnant . Scopul însă este
acela de a sintetiza câteva caracteristici ale grupului, în funcție de reprezentarea pe care
acesta o are la un moment dat, într -un anumit context, pentru că este important modul în care
aceștia își creează imagini comune pentru unele obiecte, imagini care devin parte din cultura

206 Serge Moscovici, apud Mihai Curelaru, Reprezentări sociale , Iași, Editura Universității Alexandru Ioan
Cuza , 2005, p. 52.
207 Jean-Marie Seca, Reprezentările sociale , Iași, Editura Institutului European, 2008, p. 108.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

124
grupului , la un moment dat. Dar grupurile se schimbă, contextele diferă și se modifică,
determinând schimbări în structura reprezentărilor.

IV.4. De la reprezentare la imagine în lumea socială

Reprezentările fac parte din cultură, fiind forme de cunoaștere, care cu ajutorul
codurilor sociale determină acțiunile agenților, cu ajutorul valorilor determină un statut, iar
cu ajutorul simbolurilor interpretează gândirea de grup. Ele sunt produse sociale ce cuprind
cunoștințe, op inii, credințe pe care un grup le are în comun, în legătură cu un obiect. Între
reprezentare și obiectul său intervin raporturi de simbolizare și de interpretare – decodificare
și construcție de semnificații – în sensul în care agenții sociali desfac și re modelează
realitatea, procedând la re -constituirea mentală a obiectului, ale cărui date sunt descifrate și
modificate, pentru a re -semnifica realitatea. În jurul obiectului se creează interacțiuni,
procese de comunicare, ceea ce are drept urmare producerea de sens, în funcție de valori,
modele, credințe. Reprezentarea socială este caracteristică grupului , pe care îl marchează
cognitiv208, în cadrul procesul ui de construire a realității. Aici mă refer la două procese
cognitive care se completează unul pe celăl alt: obiectivarea și ancorarea. După cum am
observat, p rimul reorganizează informațiile despre obiect în funcție de criterii interne ale
grupului: le simplifică, le leagă, le schematizează, pentru a forma un nucleu figurativ . Doar
atunci când este rezumată și reformulată, informația devine comunicabilă. Reprezentările
sociale fac parte integrantă din sistemul simbolic de construcție a realității.
„Reprezentările sociale se prezintă întotdeauna cu două fețe: aceea a imaginii și
aceea a semnificației ce -i corespunde; fiecărei imagini i se poate atașa un sens și fiecărui
sens, o imagine. Ele constituie o formă particulară de gândire simbolică, odată ce imaginile

208 Serge Moscovici, Fenomenul reprezentărilor sociale, în Adrian Neculau (coordonator), Reprezentările
sociale, București, Editura Societatea Știință și Tehnică, 1995, p. 34.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

125
concrete cuprind direct și în același timp o trimitere la un ansamblu de raporturi sistemice,
care dau semnificație și mai amplă acestor imagini concrete. ”209
Câmpul lui Bourdieu210 este spațiul care are capacitatea de a organiza realitatea.
Reprezentările – mentale și obiectuale – aici se conturează; aici se înfruntă într -o luptă
simbolică o multitudine de producții culturale; tot aici se fac și regulile jocului agenților
sociali, incluzând crearea de identitate, dar și de semne de cunoaștere și re -cunoaștere.

IV.5. Jean Baudrill ard și vehiculele de comunicare. Marfa ca obiect
și simbol

Dacă cineva ar încerca o combinație între teoriile lui Peirce , Marx, Goffman și
Bourdieu, pentru a afla percepția realității, în mod sigur ar ajunge la hiperrealitatea lui Jean
Baudrillard. Bourdieu o numea epoca lui a părea , iar Baudrillard o identifică în funcție de
modelele care au înlocuit realitatea: o realitate mai reală decât realul . Deși prelucrează teorii
ale lui Saussure și Marx, în analiza obiectelor și a mărfurilor, Baudrillard accentuează relația
dintre dominanți și dominați, specifică lui Bourdieu. Pentru a vedea dacă hiperrealitatea este
posibilă, trebuie să observăm ce rol are marfa în spațiile social și cultural (însă avem nevoie
să facem apel la teoriile lui Marx, Saussure și Goffman), mai ales în Sistemul obiectelor211,
Societatea consumatorului212 și Pentru o critică a economiei politice a semnului213. Această
problematică a mărfurilor se regăsește în Capitalul lui Marx, care spune că logica de bază a

209 Augusto Palmonari și Willem Doise, Caractéristiques des représentations sociales, în Augusto Palmonari și
Willem Doise (coordonatori), L’étude des représentationes sociales, Paris, Éditions Delachaux et Niestlé, 1986,
p. 15.
210 Pierre Bourdieu, Economia bunurilor simbolice , București, Editura Meridiane, 1986, p. 38.
211 Jean Baudrillard, The System of Objects , tradusă de James Benedict, Londra, Verso, 1996.
212 Jean Baudrillard, The Consumer Society: Myth and Structure, tradusă de Ch ris Turner, Londra, Sage, 1998.
213 Jean Baudrillard, For a Critique of the Political Economy of the Sign, tradusă de Charles Levin,
https://monoskop.org/images/0/08/Baudrillard_Jean_For_a_critique_of_the_political_economy_of_the_sign_19
81.pdf , accesat la 13.03.2015.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

126
societăților capitaliste este acumularea de bogății, p rin „colectarea imensă de mărfuri, în care
marfa individuală este formă elementară ”214. Baudrillard urmărește ideea, considerând marfa
o problemă structurală a tuturor societăților, dar susține importanța ro lului comunicării în
analiza acesteia. El consideră că teoriei marxiste i se pot adăuga limbajul, semnele și
comunicarea. Marfa nu mai este un obiect material, ci un vehicul de comunicare, un semn,
urmând calea deschisă de Saussure și Barthes.
Baudrillard identifică patru tipuri de valori ale unui obiect215:
1. valoarea funcțională, cu scop instrumental; de exemplu, a scrie, pentru un pix, a
coace, pentru un cuptor;
2. valoarea de schimb, de tip economic; un aragaz valorează salariul pe o jumătate
de lună;
3. valoarea simbolică, cea pe care un subiect i -o dă unui obiect, în relație cu un alt
subiect; un inel de logodnă dăruit și acceptat, simbolizează căsătoria;
4. valoarea -semn, aflată într -un sistem de obiecte; o insignă poate să nu aibă valoare
materială, dar ea simbolizează apartenența la un grup.
Astfel, statutul marxist al producției nu mai este acum unul privilegiat, pentru că
materialismul istoric este depășit; mai degrabă analiza mărfii ar trebui bazată pe consum .
Consumul nu mai este consecința pasivă a producției216, prin saturarea nevoilor, ci mai
degrabă un demers activ în manipularea semnelor în direcția creării unei persoane și
integrarea ei în sistem. Relația dintre subiectul care consumă și obiectul care este consumat o
denumește personalizare; adică obiectificarea subiectului și subiectificarea obiectulu i.
„(…) consumul reprezintă totalitatea obiectelor și a mesajelor gata constituite ca un
discurs mai mult sau mai puțin coerent. Dacă ar fi să aibă vreun înțeles, consumul ar fi o
activitate care constă în manipularea sistematică a semnelor. ”217

214 Karl Marx, Capitalul , https://www.marxists.org/romana/m -e/desc/Marx_Capitalul_Volumul_I.pdf , accesat la
23.10.2014, p. 125.
215 Jean Baudrillard, The System of Objects , tradusă de James Benedict , Londra, Verso, 1996, p. 42.
216 Ibidem, p. 217.
217 Ibidem, pp. 5 și 218.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

127
Consumul, prin obiectul său, îi oferă persoanei un semn, care, la rândul său,
determină statutul acelui individ în societate. Baudrillard218 explică modul în care consumul
creează și determină identitatea unei persoane într -o societate capitalistă. El arată cum
design erul de interior reașează, prin semne, natura în casa clientului său, ținând cont de
funcționalitate, de funcții și de integrarea într -un sistem. În acest fel, lemnul reprezintă
căldura, materialele sintetice arată lipsa de timp a proprietarului, un tablou rar va simboliza
bogăția. Un decor scump, o mașină de lux nu reprezintă consumul de marfă, în general, ci
consumul unui semn care integrează într -un sistem.
Baudrillard introduce un element ce pare desprins din economia bunurilor simbolice
bourdieusiene: semn -valoarea219, o valoare determinată nu de nevoi, ci de rata de schimb.
Iată cum explică el acest concept nou în analiza socială: când cineva are o nevoie, trebuie să
intre pe tărâmul social, iar, când o face, nu realizează doar un schimb de marfă, ci și de
limbaj, concepte și semne. Pe acest tărâm, indivizii dispun de posibilitatea de a alege, dar și
de ceea ce Baudrillard numește venit discreționar220. În societatea contemporană nu se mai
consumă hrana, ci valoarea -semn aferentă ei; când aleg un restaurant , nu mă gândesc să mă
hrănesc pentru a supraviețui, ci pun în scenă un spectacol al imaginii; nu mai aleg bucătăria,
ci semnificația. Nici nu mai există pâine (ingrediente, tipuri, mărimi), ci felii încărcate de
semnificație. Încet -încet, semnele prolifere ază și se adună în ideologii, ca parte a economiei
politice. Economia politică se învârtește în jurul imaginilor, ca formă de schimb de mărfuri,
iar relația dintre consumator și marfă este mediată de imagine, de spectacol. Societatea este
bombardată de ima gini, amplificate de mass -media, iar totul se transformă în tr-o relație de
aparențe ruptă parcă dintr -un spectacol, în care actorii sunt mărci, nume.
Reducerea lumii la schimbul de semne și imaginea hiperbolică a unui spectacol
formează relația, mediată de semn, dintre subiect și obiect, care este mai degrabă nepalpabilă.
Relațiile de dominare sunt unele bazate pe idei, amintind de violența simbolică a lui
Bourdieu. Ideologia este o reprezentare a relației imaginare a indivizilor cu realele condiții de
existență. Baudrillard spune că forma aceasta, de semn, care stă la baza analizei economice,

218 Ibidem, p. 67.
219Jean Baudrillard, For a Critique of the Political Economy of the Sign, tradusă de Charles Levin,
https://monosko p.org/images/0/08/Baudrillard_Jean_For_a_critique_of_the_political_economy_of_the_sign_19
81.pdf , accesat la 13.03.2015, p. 147.
220 Ibidem, p. 81.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

128
nu mai poate rămâne doar în domeniul economiei politice, ci se extinde asupra tuturor
aspectelor vieții. Totul pare a se reduce la semn; cultura este o marfă, în era c omun icării de
masă; modul de producție însuși semnifică, de fapt, altceva. Aceasta este hiperrealitatea lui
Baudrillard: „nu mai luăm parte la drama alienării, ci am intrat în extazul comunicării ”221.
Mai târziu, Baudrillard va respinge total ideile lui Marx și va rămâne axat pe subiectele
valorii -semn (care relaționează cu schimbul de mărfuri) și al valorii simbolice (care se inspiră
din schimbul de daruri maussian).

221 Jean Baudrillard, The Ecstasy of Communication, tradusă de Bernard și Caroline Schütze, SUA, Semiotext,
Foreign Agent Series, 1988, p. 22.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

129
Capitolul al V-lea. DE LA CONSTRUCȚIE LA
REPREZENTARE SIMBOLICĂ

V.1. Relația individ -realitate

Realitatea socială, ori, altfel spus, spațiul social, este un punct comun al teoriei
reprezentărilor sociale a lui Serge Moscovici și al noțiunii de câmp a lui Pierre Bourdieu. La
acesta din urmă, câmpul este organizat conform capitalulu i – economic și cultural – pentru
care agenții se luptă, de pe pozițiile lor sociale; mai sunt important de menționat habitus ul și
practicile culturale. În cazul reprezentărilor sociale, în cadrul proceselor de comunicare,
grupurile se centrează în câmpul unui obiect care le mobilizează, în condițiile în care există
egalitate în relația dintre membri, care construiesc un proces consensual, de cunoaștere a
obiectului respectiv. Bourdieu descrie practici sociale ale unui grup, ca cel al pasionaților de
vin, d e exemplu, iar nu practicile referitoare la un obiect singular, cum ar fi vinul. Dar
Bourdieu nu se concentrează pe studiul grupurilor, iar reprezentările sociale nu dau destulă
importanță obiectelor materiale. Cei doi autori au însă în comun încercarea de a depăși
dihotomia subiectivitate -obiectivitate în relațiile individ -societate.

V.1.1. Ordinea simbolică și ordinea socială

A considera că pentru Bourdieu ordinea socială și cea simbolică se identifică pare o
ipoteză pripi tă și nejustificată. Autorul a subliniat în multe rânduri pericolul de a considera
ordinea socială ca fiind un sistem de interacțiuni ori de schimburi simbolice:

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

130
„poziția interpretului înclină către o reprezentare hermeneutică a practicilor sociale, ce
duce la reducerea tuturor relațiilor sociale la relații de comunicare și a tuturor
interacțiunilor la schimburi simbolice ”222.
Dacă am pune socialul și simbolicul într -o relație, am constata că termenul simbolic,
prezent la tot pasul în scrierile lui Bourdieu, este de fapt o acțiune sau un mod de mediere a
socialului. Acest cuvânt nu este folosit des în titlurile autorului, iar când se regăsește în
textele sale, atunci , așa cum am mai arătat, are mai degrabă forma adjectivală, deci rolul unui
concept -cheie, nu al unei paradigme, ori sensul nuanțării altor fenomene. Socialul, politicul,
simbolicul sunt perfect ignorate, iar astfel abstractizarea este depășită. Inflexiunea acestui
termen este singulară, dar modul în care el nuanțează concepte ca reprezentare, violență,
capital, dominație sau putere este destul de clar.
Dintre toate, două alăturări ale acestui adjectiv sunt definitorii pentru scrierile
bourdieusiene – capital simbolic și violență simbolică. Începând cu Simțul practic și până la
Rațiuni practice , acestea două se reactivează în realitatea socială, în cazul schimbului de
daruri, deși deschiderea temporală dintre dar și contra -dar nuanțează aparențele și
structurează această economie a intereselo r mascate. Măștile, însă, pot fi distruse de monedă
(sub formă de mită), care transfigurează alchimia simbolică, prin sacrilegiul de a pune preț pe
daruri; capitalul simbolic trebuie să rămână diferit de cel economic.
Această ecuație, construită pe princi piile economiei occidentale, pare a pierde o mare
parte din interesele simbolice, care, de fapt, sunt convertite – prin formule perfectibile – în
interese economice. Capitalul simbolic și cel econmic sunt supuse principiului inter –
convertibilității. Lucru observat la societatea kabylă, nevoia de capital economic poate fi
îndeplinită cu ajutorul renumelui (capital simbolic), iar atunci apelul la forță este unul de tip
exclusiv simbolic; reciproca funcționează. Și profitul material se poate maximiza pe seama
renumelui, pentru că cel din urmă oferă garanții, care au trecut deja un test esențial – cel al
timpului. Vorbim aici despre termenul de credit , în toate înțelesurile sale. Capitalul simbolic
este un credit de notorietate, iar din el decurg direct garanții , atât de ordin material, cât și

222 Pierre Bourdieu, Outline of a Theory of Practice, tradusă de Richard Nice, Cambridge, Cambridge
University Press , 1995; (v. și ediția în limba franceză, publicată în 1970, Esquisse d ’une théorie de la pratique ),
p. 146.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

131
simbolic. Capitalul simbolic este constituit pe bază rațională și la fel se întâmplă cu toate
noțiunile care se centrează în jurul său: muncă simbolică, bunuri simbolice, interese
simbolice. Acest tip special de capital est e produs, într -o oarecare măsură, de resurse
familiale sau clientelare, rezultat al unor lungi șiruri de tranzacții și produs clar și eficace al
unei memorii de tip colectiv. Capitalul simbolic are, totuși, o bază materială, fizică. Fie ele
relații sau pro ceduri de achiziție, toate conțin, disimulat, capital fizic, economic, însă,
judecate după efectele pe care le produc, scot la iveală un nucleu de tip simbolic.
Violența simbolică – termen ferm determinat în Simțul practic223, în 1980 – este și ea
un punct central al reuniunii dintre două principii disimulate: recunoaștere și necunoaștere.
Raporturile de putere, raporturile de forță, raporturile de dominare au în comun impunerea și
acceptarea violenței, iar, dintre toate formele, cea simbolică este mai ușor de tolerat: „relațiile
de dominație n -ar putea fi instaurate, menținute sau restaurate decât cu prețul strategiilor care
trebuie să fie travestite, transfigurate, într -un cuvânt eufemizate ”224. Violența simbolică ia
forme care îmbracă violența deschisă, printr -un demers care autorizează cenzurarea acțiunii
interzise; această formă, îndulcită, face imposibilă violența deschisă, pentru că ea însăși trece
de la o formă la alta, de la o forță la al ta; ea se exercită fără a fi simțită, ba chiar devine
consimțită de însăși victima care ajunge să îi recunoască agresorului puterea; partenerii
acestui joc al violenței simbolice pot ajunge chiar la ne -recunoaștere (méconnaissance) și
sunt prinși într -un inegal raport de forțe.
În decursul anilor, definițiile violenței simbolice se modifică sensibil, la Bourdieu;
rămâne, însă, o constantă, adjectivul simbolic , care îi va conferi mereu acea degenerare de
sens, care să ducă la uitarea termenului însuși de violență , într -o complicitate în care este
împărtășită aceeași viziune despre lume. În Meditații pascaliene , autorul spune că
„violența simbolică este acea coerciție care nu se instituie decât prin intermediul adeziunii
pe care dominatul nu poate să nu i -o dea dominantului; (…) instrumentele lor de cunoaștere

223 Pierre Bourdieu, Le sens pratique , Paris, Éditions de Minuit, 1980, p. 201-211.
224 Ibidem , p. 217.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

132
reciprocă nu sunt decât forma incorporată a structurii relației de dominare, făcută să apară
ca naturală (…) ”225.
Totul devine un produs social: raporturile de dominare categorizează, prin
incorpor area în schemele de cunoaștere comune dominanților și dominaților; agentul social
devine și el un produs. Cunoașterea este corporală și nu poate îndepărta violența simbolică,
lăsând ordinea socială supusă relației de dominare, sub influența adeziunii victimelor care
este puțin probabil că vor năzui la eliberare. Mai mult decât atât, violența simbolică va avea
ca efecte transformarea relațiilor de dominare în relații afective, sau a puterii în charismă.
Capital simbolic sau violență simbolică, trebuie să le privim ca pe o materialitate
cenzurată, sau ca pe o economie negată de către un raport de forțe. În textele lui Bourdieu,
utilizarea noțiunilor de capital simbolic, bun simbolic sau putere simbolică nu reprezintă pur
și simplu flolosirea antonimelor pentru capital economic, bun material sau putere fizică.
Capitalul simbolic nu este altceva decât capital economic convertit, bunul simbolic poate fi
material, iar puterea simbolică poate deveni fizică, dar toată forța lor și toată eficiența lor vor
fi ren egate colectiv. În domeniile politic sau economic, pentru a fi eficient, capitalul trebuie
să ia o formă simbolică, adică să treacă printr -o validare simbolică și să devină gratuit. Dacă
nu, apare public ca ceea ce este, de fapt, apoi își pierde puterea și valoarea de creditare.

V.2. Reprezentările sociale și construcția simbolică a realității

Simbolicul constituie sursa reprezentărilor sociale, nodul central fiind cel care
păstrează memoria simbolurilor, iar elementele periferice cele care fac legătura cu spațiul
social. Reprezentările țin de domeniul psihologiei sociale și sunt elementele ce conferă
structură atitudinilor, comportamentelor și mai ales relațiilor indivizilor.

225 Idem , Les méditations pascaliennes, Paris, Éditions du Seuil, 1997, p. 204.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

133
Ele sunt repreduceri mentale: ale comportamentelor, relațiilor, status urilor, proceselor
de comunicare și psiho -sociale ale indivizilor; pe scurt: reproduceri mentale ale socialului.
Reprezentările sociale nu reproduc faptele, ci le lasă să treacă prin filtrul personal al
activității simbolice integrate în mediul social.
O temă a acestei arată că realitatea socială este o construcție simbolică determinată de
reprezentările sociale și de interacțiunile agenților sociali. Informația care ne vine din
realitate este prelucrată și reacționăm nu la stimulii obiectivi, ci în funcți e de imaginea
noastră despre respectiva realitate. Această manieră de a gândi realitatea, această formă de
conștiință socială este reprezentare a socială.
Reprezentare a este un sistem socio -cognitiv, pentru că omul nu percepe realitatea în
manieră normativă . El nu se supune modelelor logice sau statistice de analiză a informației.
El ignoră anumite informații, exagerează altele, suprageneralizează. Aceste așa-numite,
sociologic, „erori ” în procesarea informației au atât cauze de natură cognitivă ( o capacitat e de
procesare a informației limitată ), cât și sociale (norme, reguli sociale), dar și motivaționale
(dorința de stimă de sine).
Percepția realității se supune atât unei logici și unor reguli cognitive, c ât și unor
reglementări sociale; și r eprezentările sociale se supun atât regulilor cognitive, cât și celor
sociale. De aceea putem spune că sunt sisteme duble, beneficiind de o componentă cognitivă
și una socială. Componenta cognitivă, sau sistemul operator, este dată de mecanismele
cognitive care guvernează procesarea informației (asocieri, disocieri , incluziuni ). Cea socială,
sau metasistemul, pune în mișcare aceste mecanisme cognitive, controlează, verifică,
selecționează informația și mecanismele care o prelucrează, în funcție de normele ș i regulile
sociale, dar și de sistemul de valori individual.
Reprezentările sociale au capacitatea de a se supune atât unei logici c ognitive, cât și
uneia sociale și pot fi definite în termeni de construcții socio -cognitive guvernate de reguli
proprii; el e integrează și raționalul, și iraționalul; tolerează și integrează contradicții aparente.
Reprezentările sociale reprezintă sisteme de valori, o formă de gândire socială, o elaborare
perceptivă și mentală, o modalita te practică de a cunoaște lumea, a ceast a fiind componenta
lor cognitivă. Dar au și o componentă socială, fiind alimentate de mediul ambiant, de
contextul social și ideologic, pentru că sunt o formă de raportare la lume, sunt modalități de

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

134
inserție socială. În fine, pot apărea ca instrumente de organizare a percepțiilor și de
interpretare realității , ca aparat evaluator , ca mod de comunicare cu alții, dar arată ca
întocmai ca o idee, concepție, schemă men tală, mod de abordare și ca ghid de acțiune: stil de
conduită, model acțio nal. Ele devin , simultan , prin prelucrări mentale, elaborări cognitive și
afective, un produs al personalității individului, dar și idei produse de context , credințe,
opinii, emisii ale mediului social. Orice reprezentare se sprijină pe două elemente : cel
individual, marcat de inteligență, afectivitate, motivație, competiție, și cel social, care conține
contextul social -ideologic, imaginarul social, discursul politic.
Serge Moscovici a reactualizat conceptul de „reprezentare colectivă ”226 propus de
Durkheim, conferindu -i o no uă forță și o nouă identitate, reprezentarea devenind acum
socială. Așa cum am văzut, teoria lui Moscovici asupra reprezentărilor sociale extrage idei și
din interacționismul simbolic , reprezentat de G.H. Mead, care atrage atenția asupra
aspectelor „implicite ” ale comportamentului și pune accentul pe procesele simbolice și pe
rolul limbajului în definirea realității sociale. Individul este plasat în situații sociale construite
de activitate, de lumea obiect elor și de modele interacționale227. Producțiile simbolice
reglează comportamentul social, inventează norme, creează ideologii, coduri de lectură și
strategii comportamentale. Reprezentările sociale își extrag energia din credințe religioase,
practici cultur ale, ritualuri, din imaginarul cotidian, dar trec dincolo de această latură istorică,
prin dorința lor de a organiza , sistematiza și reface toate aceste informații lacunare. Ele au în
compoziție unele zone mai ascunse ale vieții cotidiene, se sprijină pe mărturii ale subiectului,
pe considerațiile și interpretările acestuia, dar fac apel și la norme, reguli, stiluri împărtășite
de un grup , valori ce reglează relațiile interpersonale.
Ele se intersectează în parte cu opiniile și atitudinile, dar nu sunt atâ t de mult
direcționate, ca acestea. Spre deosebire de opinii, care elaborează un răspuns manifest,
observabil , verbalizat și susceptibil de măsurare, și de atitudini, care stabilesc o relație între
stimuli și răspunsuri, cele din urmă fiind cuantificabile prin timpul de reacție, reprezentările
sociale oscilează între percepție și social, au rol de mediator între cognitiv și afe ctiv, ezită
între exactitudine și aproximaț ie, ating științificul, dar și imaginarul. Ele reconstruiesc realul,

226 Émile Durkheim, Représentations individuelles et représentations collectives , în Revue de métaphysique et
de morale , nr. VI, 1898, http://sbisrvntweb.uqac.ca/archivage/13894689.pdf , accesat la 20.12.2014 , p. 273 -302.
227 Claudine Herzlich, La représentation sociale , în Serge Moscovici (editor ), Introduction à la psychologie
sociale, I, Paris, Larousse, 1972 , pp. 303-325.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

135
vibrând simultan sti mulul și răspunsul, accentuând aici, în aceeași măsură în care modelează
acolo.
Deși construcții cognitive, reprezentările sociale sunt dedicate socialului. Doise arată
complexitatea raporturilor acestora cu socialul: ele joacă un rol important în menține rea
raporturilor sociale, sunt modelate de aceste raporturi și vehiculează, uneori direct, dar cel
mai adesea indirect, o cunoaștere, sau competență socială228.

Reprezentările și contextul

Procesul reprezentațional nu poate fi dezlipit de informația care vine din context; el ne
apare constant atașat la acțiunea materială sau simbolică. Produse sociale, reprezentările
participă decisiv la constituirea socială a contextului. Consistența lor cognitivă și socială
arată caracterul lor de mediatori mentali, între un stimul și un răspuns, dar existența lor ca
variabile interdependente, produse de viața cotidiană, ca interfață între formele subiective ale
socialității și formele organizate ale societății. Prin interacțiunea cu contextul, realizarea de
diferite produse, dezvoltarea competențelor , actorul/agentul social transformă , înlocuiește ,
construiește. Agentul ia decizii și poziții, stabilește relații, îi oferă acțiunii sale o semnificație
cognitivă cu rol hotărâtor în construirea rep rezentării. Procesul reprezentațional nu se poate
detașa de activitatea în care sunt implicați actorii/agenții sociali. Reprezentările includ și
structurează elementele cognitive ce rezultă din relațiile concrete cu contextul social.
Relațiile dintre indiv izi nu sunt neutre , ci determinate de luarea de poziție ce angajează
competența lor acțională.
„Este eronat să spunem că reprezentările sociale sunt reprezentări cognitive ” afirmă
Moscovici, citat de Doise și Pamonari229. Formulare a aceasta ar putea să deruteze, dar n u

228 Willem Doise, Les représentation sociales , în G. Bonnet, R. Ghiglione, J.F. Richard (editori ), Psychologie
cognitive , vol. 3, Paris, Bordas , 1990 .
229 Willem Doise, Augusto Palmonari, Caracteristici ale reprezentărilor sociale , în Adrian Neculau (editor ),
Psihologia socialã. Aspecte contemporane, Iași, Editura Polirom, 1996, p . 27.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

136
înseamnă că reprezentările nu sunt și cognitive. Dar nu sunt doar producții ori structuri
cognitive. Pentru că f uncționarea lor se produce din exterior și din interior, dar în același
timp încorporează și socialul, au primit titlul de cons trucții socio -cognitive. Ele necesită
prezența unui subiect activ, care organizează totul de la o textură psihologică , dar și o
componentă socială – mediul exterior care elaborează condiții de context. Ele integrează,
așadar , raționalul și iraționalul, acceptă aparente contradicții, structurează logicul și ilogicul.
În realitate, ele arată ca niște ansambluri bine organizate și coerente, conducând discret
prestația socială a subiectului.
Reprezentările sociale influen țează majoritatea raporturilor interpersonale, ele circulă ,
se încrucișează , se subordonează unor norme, modele, ticuri, din mediu, au existența marcată
de specificitatea pe care le -o imprimă societatea și cultura. Influențarea aceasta nu este însă
mecanică, im aginea dată de context este filtrată, prelucrată, apoi incorporată.
Diferența reprezentării sociale față de opinie, atitudine, imagine este acela că ea nu face
o ruptură între universul exterior și cel interior al individului sau grupului. Obiectul se
încadrează într-un context activ, în mișcare, și este conceput de către o persoană sau o
colectivitate care comunică tot timpul cu contextul, ajustându -și comportamentul. Deci
subiectul și obiectul nu sunt distincte. Altfel spus, stimulul ș i răspunsul sunt in disociabili și
alcătuiesc un ansamblu. Orice răspuns nu e în mod necesar o reacție la un stimul sau la o
situație. Agentul reconstruiește obiectul, îl reevaluează. Putem ajunge chiar la concluzia că
obiectul nu are valoare intrinsecă, ci că există doar pri n semnificația pe care i -o dau individul
sau grupul care -l pun în valoare. Reprezentarea e ste socială, pentru că agentul activează
realitatea obiectivă , o reconstituie , și-o apropriază, o integrează organizării sale cognitive,
sistemului său de valori, istoricului sale, contextului său ideologic și social.
Ideea că realitatea este obiectivă , neutră , devine acum total inoportună . Ea va avea
semnificație numai sub influența agenților sociali . Definiția reprezentării sociale a lui Abric o
arată astfel : „o viziune funcționalistă a lumii, ce permite individului sau grupului să dea un
sens conduitelor, să înțeleagă realitatea prin propriul sistem de referințe, deci să se adapteze,
să-și definească locul ”230. Reprezentarea nu rămâne doar o reflectare a realității, ci o schemă

230 Jean-Claude Abric, Pratiques sociales et Représentations, Paris, PUF, 1994, p. 13.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

137
de organizare în funcție de circumstanțe, adică de contextul social și ideologic, de
particularitățile situației, de finalitatea imediată.

Organizarea și conținutul reprezentărilor sociale

Tema reprezentărilor sociale a suport at catalogări de tripul : „sistem de valori, noțiuni,
practici, relative la obiecte, aspecte sau dimensiuni ale mediului social, instrument de
orientare a percepției situației ” (Moscovici); sau „o formă de cunoaștere specifică, o știință a
sensului comun, o formă de gândire socială ” (Jodelet); ori „o formă particular de gândire
simbolică ” (Palmonari, Doise); sau „ghid de acțiune, orientând relațiile sociale ” (Abric); sau
„principii generatoare de luări de poziție ” (Doise) etc. Ele au rolul de aparat evaluati v, o grilă
de lectură a realității, sau chiar o situare în lumea valorilor și o interpretare proprie dată
acesteia.
Fischer231 utilizează două criterii pentru a caracteriza reprezentările : organizarea și
conținutul. La nivelul structurării , ele pot lua acest e forme:
a. proces de transformare a unei realități sociale într -un obiect mental, fapt ce
presupune o selecție în funcție de poziția ocupată de agent , de statutul său social;
b. proces relațional, deoarece elaborarea mentală este dependentă de situația
individului , a grupului, a instituției, a categ oriei sociale, în raport cu alt individ , grup,
categorie socială. Reprezentarea are aici rolul de mediator al comunicării sociale, fiind un
instrument de schimb;
c. ele sunt implicate și în procesul de remode lare a realității, prin oferirea de informații
semnificative pentru beneficiari, recreând realitatea, facilitând interiorizarea modelelor
culturale și ideologice;
d. transformarea efectuată prin reprezentări se transpune î ntr-un efort de na turalizare a
realității sociale și arată ca un inventar al unui ansamblu de evidențe, ca o prezentare
revizuită și corijată, ce ia forma unui model de funcționare mentală.

231 Gustave -Nicolas Fischer, Les concepts fondamentaux de la psychologie sociale, Paris, Dunod, 1987, p. 118.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

138
La nivelul conținutului , reprezentările sociale au următoarea formă :
a. din punct de vedere cognit iv, arată ca un ansamblu de informații referitoare la un
obiect social, date mai mult sau mai puțin diverse , mai mult sau mai puțin stereotipe sau
bogate;
b. conținutul lor este influențat de caracterul semnificativ al acestora, de importanța
oferită imag inii;
c. au un caracter simbolic, direct legat de cel precedent.
Reprezentarea, dacă o privim astfel , nu se raportează la o percepție imediată, la un
segment de realitate, ci la o structură de tip imaginar , construită în timp, care simbolizează
modul de exprimare a realității, caracteristic unui individ sau unui grup. Utilizarea de
simboluri, coduri, norme interne va avea drept rezultat obținerea unei competențe sociale.
Acest simț al socialului își adjudecă , prin exercițiu, o anumită cantitate de autonomie.
Actorul/agentul social își formează o grilă proprie de lectură a realității; dar se supune, în
același timp, unor constrângeri, unor definiții comune tuturor membrilor comunității căreia îi
aparține.
Reprezentările sociale convenționalizează obiectele, persoanele și evenimentele cu care
intrăm în contact. Le trasează o formă precisă, le așează într-o categorie dată și le impune,
gradual, drept model, un anumit tip, distinct și comun unui grup de persoane. Toate
elementele noi aderă la modul d e fuzionare cu acesta. Orice experiență nouă se supune
vechilor convenții, se conectează semnificațiilor predeterminate.
Reprezentările au întotdea una un triplu rol: de luminare – dau sens realității, de
integrare – încorporează noțiuni și fapte noi în ca dre familiare – și de împărtășire – conferă
sensuri comune, în car e o colectivitate se poate recunoaște . Ele sunt vectori centrali ai
opiniilor, credințelor și judecăților , mediind asigurarea pertinenței și a regularității
conduitelor colective.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

139
Nodul central și elementele periferice – importante pentru habitus și câmp

Reprezentările sociale se compun din două părți la fel de importante : nodul central și
elementele periferice. Ele se comportă ca o entitate și fiecare în parte are un rol specific și
complementar față de ce alalaltă. Explicarea celor două este importantă pentru
comprehensiunea funcționării memoriei simbolurilor în nodul central și a structurii
elementelor periferice, din perspect iva habitus ului și a câmpurilor bourdieusiene.

Nodul central

Sistemul central, sau nodul central al reprezentării, arată Abric232, prezintă următoarele
caracteristici:
a. este determinat și legat de condițiile istorice, sociologice și ideologice, fiind
influențat de memoria colectivă și de sistemul de norme al grupului;
b. el este o bază comună, colectiv împărtășită de reprezentările sociale, acționează
pentru omogenitatea grupului și are astfel o funcție consensuală;
c. este stabil, coerent, rezistent la schimbare, și asigură continuitatea și permanența
reprezentării;
d. este relativ independent de contextul social și material imediat.
Concluzia lui Abric este că sistemul central este stabil, concret, consensual și marcat
istoric. Prin obiectivare, consideră acesta, informația este decontextualizată și introdusă într-
un ansamblu caracteristic, c e ia forma unui „model figurativ ” sau „nod figurativ ”, adică o
schematizare a teoriei bazate pe c âteva elemente concrete. „Sistem psihic ”, „complex ” sunt
carac teristici care sugerează existența unei paradigme, a unei chei cu ajutorul căreia se
exprimă o imagine compusă, printr -o formulă sau un clișeu. Nodul interpretează, dă sens
evenimentelor, dirijează comportamente .

232 Jean-Claude Abric, apud Adrian Neculau (coordonator ), Psihologia câmpului social. Reprezentările sociale,
București, Editura So cietatea Știință și Tehnică , 1995, p. 138 și următoarele.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

140
Plecând de la analiza lui Moscovici, Abric vede nodul central ca „elementul esențial al
oricărei reprezentări ”; el poate chiar transcede cadrul reprezentării, găsindu -și originea în
valori care îl depășesc. „Nodul este deci simplu, concret ”, scrie Abric, „sub formă de imagine
și coerent, corespunzâ nd sistemului de valori la care se referă individul, purtând pecetea
culturii și a normelor sociale ambiante. ”233 El are statut de evidență, formează fundamentul în
jurul căruia se va organiza reprezentarea și va determina semnificația și organizarea internă a
acesteia . În absența unor elemente esențiale ale nodului, reprezentarea capătă semnificații
complet diferite.
Centralitatea unui element nu se poate raporta exclusiv la o dimensiune cantitativă, deși
chiar și acest lucru este important. Ceea ce prezintă un interes sporit este dimensiunea
calitativă, faptul că acest element dă sens ansamblului reprezentării. Din două elemente care
au aceeași valoare cantitativă, important este acela care se află în relație directă cu
semnificația.
În nodul central nu intră decât acest tip de elemente , care se caracterizează prin două
funcții și o proprietate esențială234. Cele două funcții sunt:
a. funcția generativă: nodul central este cel prin care se creează sau se transformă
semnificația altor elemente ale reprezent ării; această funcție arată modul în care elementele
reprezentării capătă valoare sau sens;
b. funcția organizatorică: nodul central trasează liniile care unesc între ele elementele
unei reprezentări. Din acest punct de vedere, el este elementul stabiliza tor al reprezentării. Nu
în ultimul rând , nodul central posedă o proprietate esențială: stabilitatea. Cu alte cuvinte , el
este format din elementele cele mai stabile ale reprezentării, cele rezistente la schimbări.
Valoarea simbolică a nodului central este dată de forma primară a acestuia, de
determinanți sociali și istorici care conferă fundamentul tuturor credințelor referitoare la
obiect. Pentru că are legături extrem de stabile cu obiectul reprezentării, pentru că apare sub
forma unor credințe non -negociabile, el se prezintă ca un simbol .

233 Idem , Psihologie socială. Aspecte contemporane, Iași, Editura Polirom, 1996, p. 39.
234 Ibidem, p. 41.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

141
Sistemul periferic

Component al sistemului central, având caracter normativ, sistemul periferic, sau
elementele pe riferice, au un rol mai mult funcțional și realizează ancorarea reprezentării în
realitatea de moment. Elementele periferice sunt mai suple, mai flexibile, ele constituie
partea vie, mobilă a reprezentării, și acționează ca interfață între nodul central și situatia
concretă în care se formează reprezentarea. Ele rețin și selecționează datele , formulează
evaluări, elaborează stereotipuri și credințe; îndeplinesc deci o funcție de concretizare ,
caracterizând prezentul, experiența subiecților, sau particularitățile situației.
O altă funcție a elementelor periferice este cea de reglare și adaptare a sistemului
central la constrângerile și particularitățile situației concrete în fața căreia este pus grupul .
Sistemul periferic are rolul unui element esențial în mecanismul defensiv, pentru că el
protejează semnificația centra lă a reprezentării235. Elementele periferice pun mereu în
discuție rolul activ de moment al nodului central, în funcție de noile informații și
evenimentele înregistrate .
Din observația că acesta permite o modularizare individuală a reprezentării, Abric
extrage și o a treia funcție: elaborarea reprezentării sociale individualizate, integrarea
istoriei proprii a subiectului, a experiențelor sale personale.
Relațiile interumane necesită st abilirea unor puncte de reper, c aree se întemeiază
tocmai pe reprezentările sociale, a căror existență reverberează în lumea simbolurilor. Atunci,
putem afirma că simbolul se află în punctul zero al realității sociale și că simbolicul
guvernează activitate a socială.
Doise descrie modul în care reprezentările sociale constituie un proces simbolic ce face
ca imaginarul să fie integrat în real. Bourdieu aduce reprezentările sociale aproape de agentul
social, într -un câmp al relațiilor diferențiatoare și al opo zițiilor valorice. Agenții distribuie
semne de recunoaștere, stabilesc raporturi interne și externe, prin habitus și dispoziție ,
noțiuni care sparg granițele dintre dinamica micro și macro -sociologică.

235 Jean-Claude Abric, apud Adrian Neculau (coordonator ), Psihologia câmpului social. Reprezentările sociale,
București, Editura So cietatea Știință și Tehnică , 1995, p. 141 și următoarele.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

142
V.3. D e la Serge Moscovici la Pierre Bourdieu – recuperarea dimensiunii
simbolice a realității

Reprezentările sociale fac de ceva vreme obiectul unor discuții ale constructiviștilor,
care pun preț pe noțiunea de subiectivitate, în detrimentul determinismului, iar această
dezbatere depășește chiar ș i domeniul filosofiei. Miezul subiectului este țelul declarat al unor
autori ca Moscovici sau Bourdieu, de a depăși clasicele dihotomii, începând cu aceea dintre
subiectivitate și obiectivitate, în relațiile individ -societate. Deși sunt mari diferențe într e
psihologia socială a celui dintâi și filosofia și sociologia celui din urmă, pot identifica măcar
o atitudine comună a celor doi: scopul – declarat sau nu – de a recupera valoarea dimensiunii
simbolice a construcției realității, fără a apela vreo clipă l a structuri pre -existente, cum ar fi
cele inspirate de lucrările lévi -straussiene. Aceasta pentru că scrierile celor doi autori fie se
inspiră din ele , fie rup cu lucrările lui Lévi -Strauss. Modul de a privi spațiul social ca fiind
format din câmpuri în ca re construcțiile și structurile simbolice se combină și formează un
tot, o realitate întreagă și clar conturată, duce către despărțirea de determinismul care articula
noțiunile de clasă socială sau de mod de producție. Determinismul specific lui Durkheim s au
Weber este și el lăsat în urmă. Epistemologia acestei rupturi și intenția de a o btura distanța
dintre subiectiv și obiectiv nu sunt totuși baze suficiente pentru construcția unei noi realități
sociale. Faptul că socialul este o construcție complexă este demonstrat de alăturarea
funcțională a structurilor, instituțiilor, practicilor, rolurilor, habitus ului, interacțiunii.
Diferențele dintre cei doi autori vor fi atenuate, dacă stabilim ca punct de vedere
comun accepțiunea lor că spațiul social este alcăt uit de și prin conflict, iar câmpul este unul
al violențelor și tensiunilor sociale. Conflictul este determinant pentru schimbarea socială –
iar acesta est un alt punct comun al lui Moscovici și Bourdieu. Modul în care se produce
schimbarea socială și inst rumentele teoretice pe care le presupune aceasta sunt interesant de
urmărit. Aș începe cu un concept comun, acela de câmp, întâlnit în teoria reprezentărilor
sociale, cât și în filosofia limbajului bourdieusiană.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

143
Viziunea lui Bourdieu permite și subliniază perceperea spațiului social, cu precădere
câmpul, ca pe un loc de tensiuni și conflicte, dar ia foarte puțin în considerare procesele
schimbării și dinamica lor, precum și influența acestora asupra interacțiunii grupurilor. Ca o
completare, teoria repreze ntărilor sociale nu pare marcată de importanța conflictelor în
spațiul social, ci mai degrabă accentuează noțiunile complexe de câmp al obiectului
reprezentării și de ancorare, și permite o examinare exhaustivă proceselor schimbării, fie că
se produc la ni vel individual, de grup, sau instituțional. Tocmai studiul relațiilor dintre
agenții și structurile simbolice, ori dintre reprezentările sociale și grupuri vine să clarifice
procesele din cadrul acestei dinamici a conflictelor și a schimbării. Poate că Bou rdieu
încurajează o privire asupra realității sociale încadrate în câmpuri pline de violență simbolică,
în timp ce Moscovici oferă instrumentele cu care se descifrează punerea în scenă a
conflictelor, din punctul de vedere al traiului cotidian al indivizil or sau grupurilor.

Grupuri sociale și habitus

Pentru Bourdieu236, câmpul este o noțiune strâns legată de cea a claselor sociale , în
sens mai larg decât cel exprimat de Marx. Acesta spune despre clasele sociale237 că sunt
logice și definite teoretic prin delimitarea unui grup de agenți care ocupă, în spațiul social,
poziții similare. Bourdieu contrazice această teorie și explică extensiv cum spațiul social este
format din diverse tipuri de capital – economic, cultu ral, social, simbolic – din distribuirea
căruia rezultă un loc determinat de câmpuri, înțelese ca piețe unde se duc lupte de posesie a
oricărui tip de capital din cele menționate. Noțiunea de capital238, luată simplu, are o clară
conotație economică, datorată termenilor asociați, de acumulare în urma investițiilor
financiare, transmitere prin moștenire și puterea de a negocia venituri în variate câmpuri
sociale. Capitalul cultural, însă, presupune acumular ea de bagaj cultural și se manifestă sub
mai multe forme, fiecare dintre ele contribuind la structurarea spațiului social. Pot menționa

236 Pierre Bourdieu, Choses dites , Paris, Éditions de Minuit, 1987 .
237 Idem, Rațiuni practice , București, Editura Meridiane, 1999, p. 18.
238 Idem , La distinction. Critique sociale du jugement , Paris, Éditions de Minuit, 1979, p. 28.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

144
capitalul economic – bunuri materiale, venituri; capitalul social – relațiile sociale, modul de a
petrece timpul liber; sau capitalul simbolic – onoruri, stimă, ritualuri. Întregul capital
acumulat este convertit în lupte duse în spațiul social239, lupte adesea simbolice, în scopul
reproducerii sociale. Aceste lupte sunt reflectate cel mai bine de către gusturi, în contextul în
care apar în câmpurile clasei dominante sau al producției culturale. Stratificarea socială
făcută pe baza gusturilor240 poate avea la bază relația dintre practici sociale și structură
socială și este locul perfect de manifestare a conceptelor bourdieusie ne de habitus sau câmp.

Habitus ul ca punct central al ordinii simbolice

Dispozițiile estetice sau judecățile sunt produse ale luptei dintre grupuri sociale;
gusturile reprezintă ceea ce le arătăm altora sau cum ne văd alții; pe baza lor catalogăm și
suntem catalogați. Etalarea sau recunoașterea acestor gusturi – în stiluri și materii atât de
diverse, de la apa băută, până la decorațiuni, excursii sau opțiuni politice – lasă urme care
exprimă diferențe sociale și care duc către căutarea unei distincții. Când spune cultură ,
Bourdieu exprimă două sensuri ale acestui termen241: primu l ca produs sau efort cultural, iar
al doilea ca mod de a simți sau de a proceda. Relația dintre capitalul economic și cel cultural
asociază sau pune în opoziție diferite stiluri de viață, diferite gusturi, unele ținând de posesie,
lux și capital economic, și altele care pun accentul pe cultură, stiluri de muzică preferate,
teatru. Un stil de viață nu este altceva decât un set de gusturi, credințe și practici specifice
unei anumite clase. Bourdieu afirmă că distincția este cea prin care clasa dominantă își
asigură poziția și își impune gusturile. Din punctul său de vedere, câmpurile oamenilor de
arte, ori al sportivilor au particularități clare, chiar dacă sunt așezate în același spațiu social.
Ele se pot converti într -un câmp al luptelor simbolice, prin apl icarea habitus ului, social
determinat, în practicile culturale; habitus ul apare, deci, în relație cu un câmp. Deși
interrelaționarea dintre agenții dintr -un câmp este de natură obiectivă, latura sa simbolică nu

239 Ibidem , p. 30.
240 Ibidem , p. 73.
241 Ibidem , p. 42.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

145
trebuie neglijată. Relația dintre habitus și câmp242 este caracterizată de condiționalitate –
câmpul formează habitus ul în funcție de nevoile sale – dar și de construcția cognitivă –
habitus ul este cel care dă înțeles, prin cunoaștere, câmpului respectiv.
Atât practicile, cât și reprezentările sociale au la bază un sistem de relații obiective în
cadrul unor structuri sociale. Acestea sunt elemente aparținând mai degrabă tradiției
obiectiviste, deși ele reprezintă, în același timp, un punct de plecare în ceea ce Bourdieu
numește constructivism structura list. Iată cum este el descris243: structuraliștii consideră că
există unele structuri obiective, independente de conștiința ori voința agenților sociali, care le
pot ghida acestora practicile, respectiv reprezentările; constructiviștii, pe de altă parte, cred
că, în cazul schemelor de pe rcepție, gândirii și acțiunii, putem vorbi despre un izvor social,
toate acestea formând habitus ul; pentru structurile sociale, avem câmpurile, ori grupurile;
socialul este cel care le unește pe cele două. Bourdieu244 spune despre condițiile sociale ale
existenței – respectiv factorii obiectivi – că sunt interiorizate de către agenți, sub forma
principiilor inconștiente de acțiune și reflecție, de sensibilitate sau de decodare a schemelor –
iar toate acestea formează habitus ul. După ce acesta este structurat de condițiile sociale de
existență, el continuă să producă percepții, opinii, reprezentări, gusturi – de fapt construiește
subiectivitatea, exprimată și exteriorizată prin acțiunile individuale și de grup, ducând astfel
la producția și re -producția structu rilor și instituțiilor sociale. La rândul lor, acestea din urmă
se imprimă asupra agenților și a grupurilor, sub formă de condiții obiective de existență.
Conceptul de habitus devine un instrument folosit la eliminarea opoziției dintre obiectivism
și subie ctivism. Deși în lucrările de început245 habitus ul era determinat de structurile sociale,
ulterior246 devine mai important faptul că el permite organizarea unei experiențe ce are
propria construcție; cu alte cuvinte, deși este marcat de structura socială, habitusul nu este
total dependent de aceasta. Abia mai târziu, autorul a inclus în această noțiune și strategiile
agenților sociali, creația și inovația247, care sunt caracteristice constructivismului.

242 Pierre Bourdieu, Loïc Wacquant, An Invitation to Reflexive Sociology, Chicago, University of Chicago Press,
1992, p. 68.
243 Pierre Bourdieu, Choses dites , Paris, Éditions de Minuit, 1987, p. 21.
244 Ibidem , p. 45.
245 Pierre Bourdieu, Jean -Claude Passeron, La reproduction, Paris, Éditions de Minuit, 1970 .
246 Pierre Bourdieu, Choses dites , Paris, Éditions de Minuit, 1987 .
247 Jean-Pierre Durand, Robert Weil, Sociologie contemporaine , Paris, Éditions Vigot, 1989, p. 65.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

146
Habitus ul este un sistem de dispoziții durabile pe care indi vizii le interiorizează în
funcție de condițiile existențiale; el funcționează ca schemă de acțiune, gândire și înțelegere.
Acest concept nu încurajează opoziția, ci permite mai degrabă legătura dintre planurile
individual și social, sau dintre structurile interne ale subiectivității și cele sociale, externe.
Pentru că habitus ul este „un sistem achiziționat, de scheme generative ”248, el permite crearea
de percepții, gânduri, acțiuni, legate direct de condițiile producerii lor. Structura care produce
habitus ul guvernează practicile, prin intermediul limitărilor și al cerințelor. La Bourdieu,
habitus ul este generat în cadrul unei relații directe dintre agent și societate, fără vreun grup
care să aibă rolul de intermediar. Habitus ul este o dispoziție, aparținând, deci, nivelului
simbolic, în pofida celui organic; este o dispoziție a individului; este fie de tip afectiv –
cognitiv, fie corporală; putem spune că habitus ul este punctul central al ordinii simbolice. Un
set de habitus uri poate forma istorie colectivă. De și realitatea este puțin mai diversificată
decât lumea bourdieusiană a claselor , autorul le consideră pe acestea parte a unui câmp și
depășește utilizarea noțiunii de grup . Câmpul este format din clase, fiecare având stilul său,
care, însă, nu reprezintă e lementul de diferențiere; aceasta o face distribuția istorică a
capitalului economic sau cultural249.

Câmpul – concept care apropie

Teoria câmpului reprezintă cheia descifrării structurii sociale, atât de mult asociate
habitus ului. Chiar dacă nu urmează traseul dat de conștiința și voința indivizilor, moștenirea
culturală materializată și incorporată în habitus se manifestă în cazul luptelor dintre agenții
care doresc să reactiveze câmpurile, de fiecare dată sub forma altui spațiu plin de posibilități
de acumulare personală. Durand și Weil250 consideră că noțiunea de câmp face legătura
dintre toate relațiile simbolice din cadrul piețelor conținute în spațiul social, locurile unde
mărfurile simbolice se tranzacționează în funcție de an umite interese. Relația individ –

248 Pierre Bourdieu, Le sens pratique , Paris, Éditions de Minuit, 1980, p. 92.
249 Pierre Bourdieu, Rațiuni practice , București, Editura Meridiane, 1999 , p. 39.
250 Jean-Pierre Durand, Robert Weil, Sociologie contemporaine , Paris, Éditions Vigot, 1989, p. 45.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

147
societate propusă de Bourdieu este deosebită, prin punctul său de vedere asupra grupurilor –
mai mulți subiecți adunați împreună în jurul unor practici și interese comune.
Noțiunea de grup este, într -un fel, comună lui Bourd ieu și Moscovici, pentru că
unul251 se referă la aceasta atunci când menționează câmpurile, iar celălalt252o pomenește în
cadrul teoriei reprezentărilor sociale, în care individul există doar ca membru al unui grup. La
Bourdieu, câmpul este organizat în funcți e de capitalul economic și cultural și de luptele duse
pentru acumularea acestuia; la Moscovici253, în cadrul procesului de comunicare, grupurile se
orientează către câmpul creat de un obiect nou, ce degajă fie o atracție, fie o amenințare,
asumându -și o stare de egalitate a membrilor, clădită prin cunoașterea comună și consensuală
a obiectului în disc uție. Altfel spus, în cazul primului autor, agenții sociali, având un habitus ,
sunt poziționați într -un câmp înțeles ca spațiu social al luptelor simbolice, iar pentru cel de -al
doilea, câmpul obiectului reprezentării este acela care mobilizează grupurile asupra cărora
acționează afectiv. Această alăturare a conceptelor permite studiul problematicii relațiilor în
și între grupuri, ca bază a realității sociale.
Bourdieu254 spune că spațiul social este multidimensional și se compune din câmpuri
de sine stătătoa re, încărcate de istorie care se manifestă în formă materializată și continuă și
este incorporată în dispozițiile agenților. Iată teoria prin care se delimitează de obiectivism,
din moment ce acesta nu privește câmpurile ca spații de luptă simbolică, ce of eră reprezentări
ale lumii sociale și ierarhii. Spațiul social este reprezentat pe diverse dimensiuni, este bazat
pe impunerea și distribuția puterii și se exprimă prin posesia de capital, în multiple forme.
Structura câmpului social este dată de modul de distribuire a capitalului și a profiturilor în
diferite câmpuri și la anumite momente. Agenții și grupurile sociale se definesc în funcție de
pozițiile pe care le ocupă în câmpul luptelor simbolice – un set de relații de forță, care
transced nivelul indivi dului sau al grupului și care le sunt impuse noilor veniți. Bourdieu
afirmă că lumea socială255 este ceea ce o fac agenții, în fiecare moment diferit, însă

251 Pierre Bourdieu, Choses dites , Paris, Éditions de Minuit, 1987 .
252 Serge Moscovici, Social influence and social change , tradusă de Carol Sherrard și Greta Heinz, Londra,
Academic Press, 1976 .
253 Ibidem , p .43.
254 Pierre Bourdieu, Homo academicus , Paris, Éditions de Minuit, 1984, p. 75.
255 Ibidem , p. 102.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

148
întotdeauna prin lupte simbolice, duse pentru conservarea ori transformarea ei; însă aceste
acțiuni di feră în funcție de gradul de cunoaștere, de capitalul acumulat și de poziția ocupată
de agenții sociali.
Pentru Bourdieu, câmpul este întotdeauna unul „al forțelor, dar și al luptelor pentru
schimbarea sau prezervarea acestor câmpuri de forță ”256. Structura unui câmp este „o stare a
relațiilor de putere dintre agenții sau instituțiile intrate în luptă, sau, altfel spus, o stare a
distribuției capitalului specific, ce a fost acumulat în timpul luptelor anterioare și care
orientează strategiile secundare. ”257 Atunci când Bourdieu folosește noțiunea de câmp
referindu -se la un grup – al artiștilor, al sportivilor – nu o face în înțeles sociologic, ci în
scopul sublinierii uniunii a două dimensiuni ale realității sociale. „Principiul acțiunii istorice
– a artistului, a omului de știință, sau a politicianului, nu mai puțin decât cea a muncitorului
din fabrică sau a birocratului de nivel inferior – nu se regăsește într -un subiect care ar
confrunta societatea în maniera unui obiect constituit în exterior. Nu rezidă nici în conștiință,
nici în lucruri, ci în relația dintre istorie obiectificată în lucruri, sub forma instituțiilor, și
istorie incorporată, sub forma acelui sistem de dispoziții durabile, pe care eu îl numesc
habitus .”258 Această definiție pare a apropia și mai mult noțiunile de câmp și grup. Bourdieu
spune că în acest spațiu se produc ocupările de poziție259, respectiv strategiile de a le schimba
sau păstra. Iar atunci, câmpul nu se poate rezuma la populație, adică un număr de agenți care
sunt legați prin cooperar e ori prin simple relații de interacționare. Dimpotrivă, aici este locul
relațiilor obiective, care alcătuiesc structura câmpului și care orientează luptele simbolice
către atingerea scopului propus, fie în sensul păstrării poziției, fie în cel al schimbăr ii sale.
Câmpul puterii simbolice se definește ca un spațiu de relații de forță între agenți sau instituții,
care au ca punct comun capitalul necesar pentru a ocupa poziții dominante, cu precădere în
câmpurile economic ori cultural, în scopul stabilirii un ei ierarhii a relațiilor sociale, bazată
simplu pe tipuri, cantități și deținători de capital.
Un alt element comun câmpurilor și reprezentărilor sociale este setul de interese .
Câmpul este conturat de scopuri și interese specifice, unice și ireductibile l a ale celorlalți

256 Idem , Ce que parler veut dire : L'économie des échanges linguistiques , Paris, Fayard, 1982 , p. 47.
257 Alain Accardo, Philippe Corcuff, La Sociologie De Bourdieu , Paris, Éditions Le Mascaret , 1986, p. 87.
258 Pierre Bourdieu, Ce que parler veut dire : L'économie des échanges linguistiques , Paris, Fayard, 1982 , p. 38.
259 Idem , Limbaj și putere simbolică , București, Editura Art, 2012, p. 107.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

149
agenți. Deși uneori agenții sociali pot avea chiar interese opuse, fiecare câmp păstrează în
structura sa un set de interese fundamentale, care îi sunt specifice. În cazul reprezentărilor
sociale, un obiect social, sau chiar un fenomen sau o acțiune socială, reprezintă un punct
central, în jurul căruia gravitează un set de interese. Aici coexistă obiectul și cunoașterea
despre acesta, formată pe baza cunoașterilor anterioare și transformată de cunoașterile
ulterioare.
Moscovici definește reprezentările sociale260 ca fiind cunoaștere compusă din trei
elemente: câmpul obiectului, atitudinea și practicile de comunicare, adăugând ulterior
sugestia că „reprezentările sunt prescriptive, adică ni se impun cu o forță irezistibilă. Această
forță este combinația dintre o structură care era prezentă chiar dinainte ca noi să apucăm să
gândim și o tradiție care decretează că trebuie să gândim ”261. În același loc, Moscovici spune
că reprezentările sociale sunt un set de credințe organizat. Important este de subliniat
caracterul lor regulator, normativ, iar de aici putem spune că ele sunt un sistem de credințe
normative, legate de și orientate către acțiuni sociale. O reprezentare este un sistem cognitiv
care are acțiune simultană asupra indivizilor care o pro duc și asupra situațiilor sociale în care
aceștia sunt puși. Ea acționează asupra individului prin relații, ce permit decodarea
semnificațiilor obiectelor, atribuite în anumite condiții de către unele grupuri sociale. O
reprezentare oferă sens unei situați i sociale, ori comportamentelor agenților, premițând
studiul semnificațiilor atribuite acestora de către un grup social.262 O situație socială în care
un grup își clădește identitatea în relație cu un anumit obiect social reprezintă câmpul acelui
obiect.
O reprezentare se manifestă , așa cum am văzut în paginile anterioare, ca un set de
credințe organizat, care ghidează un grup în relația sa cu un obiect, într -un spațiu social
definit de acesta. O credință este o idee, o ipoteză pe care un grup social o consid eră bază a
ceva ce acesta va accepta ca fiind adevărat, fără a avea nevoie de dovezi. Credin țele sunt
convingeri mentale pe care oamenii le au despre alții, despre relațiile sociale și despre obiecte

260 Serge Moscovici, Social influence and social change , tradusă de Carol Sherrard și Greta Heinz, Londra,
Academic Press, 1976 , p. 121.
261 Idem , Social Representations: Explorations in Social Psychology, editată de Gerard Duveen, Cambridge,
Polity Press, 2000, p. 36.
262 Jean-Claude Abric, Pratiques sociales et Représentations, Paris, PUF, 1994, p. 143.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

150
sau fenomene reproduse; ele sunt construcții sociale lua te drept adevăruri, pentru că nu au la
bază dovezi obiective, ci sunt rezultatul convențiilor sociale. Diferența clară între credințe și
cunoaștere constă tocmai în lipsa necesității oricărei dovezi, în cazul celor dintâi. Aceasta
sprijină descrierea unei părți din realitatea socială, conferindu -i sens263; decodificând
acțiunile și experiențele zilnice cu ajutorul cunoașterii, credințele triază informațiile și le dau
sens; în acest fel sunt organizate reprezentările.
Reprezentările sociale sunt strâns legate de contextul în care se situează obiectul lor.
Teoria reprezentărilor sociale contribuie la descifrarea realității, având însă mare nevoie de
ancorare ; acest concept apropie noțiunile lui Bourdieu și Moscovici. Bin eînțeles că există
diferențe de profunzime, mai ales în privința sublinierii practicilor bourdieusiene, care nu se
rezumă la un obiect singular – dacă ar fi luați în discuție artiștii, arta nu ar trebui să fie
singurul obiect la care raportăm practicile.
Cel mai important rol în realitatea socială a lui Bourdieu – câmp de violențe și lupte
simbolice – este jucat de conflict , pe când în cazul lui Moscovici264 indivizii sunt mânați doar
de dorința de a domina realitatea. Agentul este cel care conferă sensuri, î n prezența obiectului
social, care are rol de stimul; în acest mod, el construiește o reprezentare, prin infuzia de idei,
de valori sau de patternuri (modele) împrumutate de la grupul său de proveniență. În decursul
acestui proces, caracterul conflictual e ste mult diminuat, construcția reprezentărilor sociale
constând mai degrabă într -un proces cognitiv pus în context simbolic, în relație cu grupul de
proveniență. Nu este necesară pomenirea forței sau a violenței, din moment de interesele
intra sau inter -grupuri nu sunt clar menționate.
Pentru grup, utilitatea265, nevoia de obiect sunt importante în cadrul procesului de
construcție a realității sociale; de aceea, un alt element important este procesul de
comunicare, incluzând aici limbajul, mai ales pe cel non -verbal. Dacă am face abstracție de
contextul anilor ’50 -’70, ar părea că teoria reprezentărilor sociale, în special scrierile lui
Doise266, se află sub influența lui Pierre Bourdieu. Cu toate acestea, Moscovici își bazează

263 Thomas Gilovich, How We Know What Isn’t So, New York, Free Press, 1991, p. 41.
264 Serge Moscovici, coordonator, Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Iași, Editura Polirom, 1998, p. 101.
265 Ibidem , p. 109.
266 Willem Doise, Droits de l’home et force des idées, Paris, Presses Universitaires de France, 2002 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

151
scrierile din domeniu pe lucrările experimentale despre influență socială. Celor din urmă le
regăsim urmele și în texte ale lui Do ise, despre înfiriparea conflic telor în spațiul social.
Câmpul obiectului reprezentărilor sociale este unul de forțe, mai ales din cauza dinamicii
influențelor în și între grupuri, care sunt percepute ca extrem de flexibile, în ceea ce privește
transformarea și conservarea.
Plecând de la premisa organizării spațiului social sub forma unor câmpuri de forță,
putem concluziona că reprezentările sociale sunt puteri s imbolice, menite să situeze părțile
conflictuale în diverse poziții și să reglementeze acțiunile lor comune, transformându -le
astfel în grupuri. Pe de altă parte, habitus ul, stilurile, gusturile sunt și ele puteri simbolice,
care acționează în mod direct a supra agenților, determinându -le faptele.

V.4. Puterea simbolică și modelarea socială

Diagrama Instrumente simbolice267, pe care Bourdieu o oferă în Distincția… ,
reprezintă o analiză exhaustivă a formelor de putere, dar și baza structurii multora dintre
scrierile sale, reflectând surse de inspirație – de la Kant la Lé vi-Strauss, cu trecere pe la
Hegel, Mauss, Weber sau Durkheim, dar mai ales Ernst Cassirer. Bourd ieu este rezultatul
unui amestec ingenios de etnologie, filosofie, sociologie și tocmai interdisciplinaritatea
aceasta inteligent folosită i -a adus un loc în marile curente de gândire critică europene. Am
încercat să demonstrez în primul capitol cum f ormel e simbolice ale lui Cassirer l -au
influențat cel mai clar pe Bourdieu, în crearea unei concepții rotunde și integrate asupra lumii
sociale, în care subiectul este modelat și modelează realitatea, în care interiorizarea
structurilor de către agenți are efec te de conservare sau, dimpotrivă, de schimbare.
Proprietate fundamentală a câmpului simbolic, autonomia cvasi -relativă absolut necesară
unei analize a producțiilor și reprezentărilor lui, se aseamănă cu declarația lui Cassirer, că

267 Pierre Bourdieu, La distinction. Critique sociale du jugement , Paris, Éditions de Minuit, 1979, pp. 140-141.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

152
formele simbolice sunt o nouă construcție a lumii268 și că judecata unei astfel de forme nu
trebuie impusă, ci va fi dată de normele sale proprii269.
La fel, sunt simplu de recunoscut dihotomiile subiect -obiect, teorie -practică, exterior –
interior, obiectul și actul cunoașterii – iată perspectiva neo -kantiană prezentată de Cassirer.
Între formele simbolice ale lui Cassirer și principiul reflexivității al lui Bourdieu se regăsesc
modalități comune de analiză a producțiilor mediilor specifice, ce duc către raporturi de
consecință. Aceleași raporturi continuă între Filosofia formelor simbolice , incluzând teorii de
clasificare, și propunerile pe aceeași temă din Distincția… , ori problematica lui illusio ,
analizată în Meditații pascaliene .
O critică a teoriei cunoașterii, spune Cassirer270, va arăta că dihotomiile subiect –
obiect, eu -lume nu sunt date de aceasta, ci este necesară găsirea semnificațiilor lor.
Independența funcțiilor spiritului este cea care ar salva de dogmatism relațiile de cunoaștere
a priori dintre, de exemplu, creator și opera sa, arhetip și copie, lumile interioară și
exterioară. Cum, în primul capitol am abordat deja teme ale lui Cassirer, nu îmi propun să
detaliez aici subiectul. Revenind la relația tributară Bourdieu -Cassirer, categoria simbolică
primește un caracter general la primul. Ea apare ca o medalie semiotică ce are două fețe. Ca
și la Cassirer, fața simbolică este văzută ca o structură , ca un sistem în care pozițiile se
distribuie diferențiat, iar în forma sa incorporată are rolul de mediere între cunoaștere,
informație, acțiune și experiență, pe de o parte, și agenții ce populează sistemul, pe de alta.
Avem de -a face, de fapt, cu noțiunile bourdieusiene de câmp și habitus , determinându -se
reciproc. În acest sens, capitalul, actele, obiectele au caracter simbolic și se raportează la o
structură originară, pentru a fi recunoscute ca purtătoare de sens; acest sens este împărtășit de
de ceilalți agenți, care se supun normelor structurii din care au ales să facă parte.
Simbolicul funcționează după un dublu principiu: de cunoaștere și de ne -cunoaștere,
respectiv de a alege topirea în cele mai intime resorturi ale socialului – pentru că una dintre
originile termenului de simbol este sumbolon (gr.) , de la verbul sumballein, a intra în contact
– de a te lega de cineva prin contact, sau de a refuza acest proces . În această structură, î ntre

268 Ernst Cassirer, Filosofia formelor simbolice, vol I. Limbajul, Pitești, Editura Paralela 45, 2008, pp. 127-128.
269 Ibidem.
270 Ibidem.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

153
agenți ai aceleiași lumi apare și o latură materială, opusă celei simbolice, dar aflată în
relaționare cu ea. Cel care posedă de onoruri, respectiv bunuri culturale , are valoare în sensul
posesiei de credit, legitimat de membrii aceluiași câmp. Aceast ă idee conduce către
perspectiva convertibilității capitalului simbolic în capital economic, proces reversibil tocmai
pentru că primul este determinat de creditul, colectiv acordat, pe care un agent îl deține pe
baza prestigiului acumulat în cadrul schimbu rilor sociale; credit ul acest a legitimează
deținerea celorlalte tipuri de capital: social, cultural, economic. Profitul acestei situqații
rezultă în urma unei violențe disimulate, simbolice , pe care toate tipurile de capital acumulat
îi permit să o exercit e asupra celorlalți agenți.
„Toate speciile de capital (economic, cultural, social) tind (în diferite grade) să
funcționeze drept capital simbolic (la modul la care, dacă vreți, ar fi mai degrabă efectele
simbolice ale capitalului), până când obțin o recu noaștere explicită sau practică, aceea a
unui habitus structurat asupra acelorași structuri ale spațiului unde a fost creat. Altfel spus,
capitalul simbolic (onoarea masculină a societăților mediteraneene, onorabilitatea
notabilului sau mandarinului chinez, prestigiul scriitorului renumit etc.) nu este o spe cie de
capital deosebită, ci este ceea ce devin toate speciile de capital, până când devin capital ne –
recunoscut, adică până când forța, puterea sau capacitatea de exploatare (actuală sau
potențială) ajunge să fie recunoscută ca legitimă. ”271
Acțiunea acea sta determină schimbare a direcției unei forțe către exe rcitarea puterii
ne-recunoscute asupra agenților care recunosc structurile lumii soci ale, imprimate în spiritul
lor, or așa se poate descrie manifestarea violenței simbolice. Este genul de violență spe cific
pentru inegalitățile sociale; de asemenea, reprezintă tipul de violență în care limbajul are un
rol important ; dar este mai ales un decor al lumii, format din gesturi, din lucruri sau din
ritualuri, în care accentul cade pe impunerea ordini i sociale și păstrarea ei.
Simbolica bourdieusiană are o formă sensibilă , arătându -se sub imperiul cutumei și
sub autoritatea acceptată de către agenții care își corijează pozițiile ocupate, pentru a
definitiva efectele dominației – de aceea „ordinea socia lă este o ordine corporală ”272.

271 Pierre Bourdieu, Les méditations pascaliennes, Paris, Éditions du Seuil, 1997, p. 285.
272 Ibidem , p. 201.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

154
Legătura particulară dintre habitus și câmp se realizează cu acordul celor ce se supun, iar
sursa violenței provenite din exercitarea puterii este de ordin simbolic. Acest tip de putere
funcționează prin chiar negarea arbitra riului pe baza căruia s -a întemeiat, pentru că a genții
sociali sunt determinați să o considere întemeiată și legitimă. Deși puterea simbolică are un
impact destul de mare, întotdeauna va exista un alt spațiu pentru l uptele de preluare a
pozițiilor , iar str ucturile dominante nu îl va putea anula și nici nu vor reduce diversitatea
socială, care determină divergențe între clase. Bourdieu arată că luptele sociale sunt conflicte
de grupuri, pentru ocuparea unor locuri mai bune pe scara socială și pentru obținerea
legitimității simbolice.
„Lumea socială este (…) pe de o parte produsul și miza luptelor simbolice,
inseparabil cognitive și politic e, pentru cunoaștere și recunoaștere, în cadrul cărora fiecare
caută nu doar impunerea unei reprezentări de sine avantajoase, ca în cazul strategiilor de
prezentare de sine magnific analizate de Goffman, dar și puterea de a impune ca legitime
principiile c onstrucției realității sociale celei mai favorabile eu -lui său social (individual și
colectiv, de exemplu, pentru limitele grupului), precum și acumularea unui capital simbolic
de recunoaștere. ”273
Chiar dacă între structurile cognitive și cele sociale are loc un reglaj de tip genetic,
luptele pentru recunoaștere și deținerea de capital simbolic capătă alte forme, dar nu pier. La
Bourdieu , luptele de clas ă devin lupte pentru dreptul de a -i așeza pe alții – indivizi sau
grupuri – în clase sociale, iar în acest proces, rolul cel mai important îi revine simbolicului.
Simbolicul acoperă un spectru larg – începând formele de transformare socială a
realului, până la crearea producțiilor culturale și la exercitarea dominației și a puterii. El vine
parcă să conf irme că raporturile sociale nu sunt dictate de ideologii politice, ci de forțe
subtile, egal disimulate și acceptate tacit. Dacă putem spune că spațiul social este simbolic,
atunci și despre simbolic spunem că este social. Socialul nu este decât simbolic, pentru că
este definit de putere, care domină deopotrivă corpul și spiritul, făcând apel la violență, o
violență de origine simbolică.

273 Ibidem , p. 223.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

155
V.5. Simbolizare și socializare

Deși asemănători biologic, oamenii diferă mult din punct de vedere social; procesul de
socializare și de formare a fiecărei personalități înseamnă parcurgerea unor etape , ale găsirii
identității, însușirii realității, interiorizării limbajului, toate însoțite de acțiunea de simbolizare.
Cum simbolurile sunt vii și se dez voltă continuu, Bourdieu găsește în constructivismul sociologic
perspectiva unei lumi care se construiește permanent. O altă ipoteză de lucru exprimă faptul că
obiectul se află în relație cu acțiunea de simbolizare, care trebuie înțele asă în cadrul procesu lui de
reprezentare și conștientizare a lumii și a propriei persoane.
Acest continuu proces de construcție și reprezentare simbolică are în vedere modelarea,
respectiv decodificarea personalităților, pentru obținerea unei maxime eficiențe în luptele de
impunere a puterii simbolice, de pe scenele sociale. Spațiul social este marcat de manifestări
simbolice, este locul întâlnirii unui larg evantai de interese. Aflarea sau etalarea acestora fac
posibilă impunerea în câmpul respectiv, cu implicarea violenței s imbolice.

Societatea , realitate obiectivă și subiectivă

Societatea nu este o realitate abstractă, aflată în afara timpului și spațiului, ci poate fi
analizată concret, bucată cu bucată, univers cultural cu univers cultural, dacă ținem cont de
timp și caracteristici contextuale, fie ele sociale, demografice, legale, instituționale, legate de
statut, clasă, stil de viață ori ideologie. Din punct de vedere biologic, oamenii au caracteristici
comune, dar, ca ființe sociale, ei se deosebesc unii de alții și pot evolua în mod diferit, ca
personalitate, chiar situați în interiorul aceleiași culturi. Societatea există pentru ei atât ca
realitate obiectivă, cât și ca realitate subiectivă, sunt de părere Berger și Luckmann274.
Important este ca societatea să fie analizată din perspectiva devenirii istorice, care, la nivelul

274 Peter L. Berger, Thomas Luckmann, The Social Construction of Reality. A Treatise in the Sociology of
Knowledge, 1966, Reprinted in Penguin Books, 1991 , vezi și versiunea în limba română Peter L. Berger,
Thomas Luckmann , Construirea socială a realității, București, Editura ART, 2008, p. 32.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

156
personalității și al comunității umane, se desfășoară în trei etape: exteriorizarea, obiectivarea
și interiorizarea. Ele nu se succed neapărat în această ordine, dar întreaga soc ietate și fiecare
parte a ei sunt caracterizate de aceste etape.
Oamenii nu se nasc cu statutul de membri ai unei societăți, ci doar au anumite
predispoziții pentru socializare, care le oferă o șansă de integrare în universul vieții sociale.
Încă de la na ștere, ei iau parte la propriul lor proces de socializare, începând cu prima etapă,
aceea a interiorizării obiectelor lumii din jur . Între acestea, subiectivitatea conduitelor celor
mai apropiați constituie cele dintâi evenimente importante din viața noulu i venit în societate.
Subiectivitatea celorlalți este accesibilă în mod obiectiv de către cel ce accede în viața
socială, indiferent dacă înțelesul faptelor lor poate fi interpretat de acesta , poate cu unele
erori. Pentru cel aflat în prima etapă a sociali zării, ceilalți semnificativi constituie primii
referenți comportamentali care îi vor orienta decisiv atitudinile, credințele, convingerile,
idealu rile, valorile, caracterizându -i viitoare a personalitate . Prin acțiunea celorlalți
semnificativi asupra perso nalității incipiente a celui ce va fi membru al societății, lumea
înconjurătoare este percepută așa cum este ea definită axiologic, pragmatic și atitudinal de
către învățătorii săi sociali. De aceea, obiectivitatea acestei lumi trebuie considerată ca de la
sine înțeleasă.
Odată luată în primire, percepută, realitatea poate fi modificată și (re)crea tă subiectiv
de către fiecare personalitate care se formează , în funcție de soluțiile personale alese pentru
rezolvarea problemelor pe care viața le prezintă în mod cotidian . Lumea celorlalți devine
treptat propria lume, care este interiorizată simultan, o biectiv , ca dată, dar și subiectiv, așa
cum o înțelege fiecare , filtrată biografic. În această etapă a socializării nu se pune problem a
identificării, adică nu există posibilitatea de a alege cine să fie ceilalți semnificativi.
Societatea îi impune candida tului la socializare o serie pre -definită de alți semnificativi
(părinți, rude), pe care trebuie să -i accepte ca dați, în afara oricărei alte opțiuni de tip
subiectiv . Comportamentul celui aflat în primele mome nte ale socializării este pasiv , fiindcă
regul ile jocului sunt făcute și îi sunt impuse de alții. În felul acesta, socializarea primară arată
prima structură fundamentală de înțelegere a vieții sociale și fixează cel mai bine normele
esenți ale de conviețuire în societate . După ce îi este impusă obiect iv individului , în primele
momente ale socializării, este apoi interiorizată de acesta așa cum îi este ea livrată de ceilalți

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

157
semnificativi, selectată potrivit poziției ( aici vorbim de perspectiva de clasă) pe care a ceștia o
ocupă în societate și sistemulu i lor de valori . Definițiile pe care ei le oferă fiecărei situații de
viață vor influența cel mai mult comportamentul social al noii personalități, îi vor marca
profund atitudinile, convingerile, aspirațiile , chiar și după ce va suporta efectele socializăr ii
secundare, în urma influențelor exercitate de școală și de rândurile tot mai extinse de alții
cunoscuți, adică persoane ori structuri sociale . În raport cu socializarea secundară, respectiv
ceea ce va deveni ulterior personalitatea supusă acestui complex proces de integrare în
societate, socializarea primară poate fi considerată una de tip anticipată.
Dacă socializarea primară este o socializa re în oglindă, o socializare a s inelui
reflectat prin alții semnificativi, sau alții intimi , socializarea secundară presupune o retragere
progresivă din normele comportamentale impuse de alții semnificativi , la naștere. Inițial ,
copilul învață ceea ce este , după denumiri , și (re)cunoaște elementele lumii în care trăiește,
așa cum I s -a explicat să le numească, de către ceilalți semnificativi. Socializarea primară
conferă cea dintâi formă a conștiinței de sine a personalității sociale, prin intermediul cărei a
vor fi filtra te celelalte achiziții viitoare , în procesul formării sale ca membru integrat
societății, ajungând să se identifice, prin e l însuși, în funcție de reușita sau nereușita soluțiilor
pe care le găsește la problemele întâlnite în viață.
Viața p e cont propriu arată ca o consecință a auto -identificării s inelui, dar și a
raportării sale active la ceilalți semnificativi ca la un altul generalizat. Cu alte cuvinte, actorul
social posedă o identitate nu numai față de o persoană sau alta, ci și o ident itate în general, pe
care o percepe, subiectiv, ca egală cu sine, indiferent de conduita altor a semnificativi pe care –
i întâlnește275.
Dacă, în procesul de socializare primară, experiența de viață a celorlalți este
semnificativă pentru individ, în sensul că el se simte oarecum protejat prin ceilalți, în cazul
socializării secundare, rolul principal în procesul adaptării la situațiile de viață noi îi revine
reconstrucției subiective, care creează aceste experiențe, care îl fac să se protejeze față de
eventuale le erori de interpretare a semnificației lor în realitatea în care trăiește. Lumea devine
mai familiară pentru individ, în măsura în care învață semnificațiille corecte ale diverselor

275 Ibidem , p. 155.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

158
împrejurări în care se găsește la un moment dat și odată cu însușirea de finițiilor adecvate
pentru a le (re)cunoaște și folosi în propriul său avantaj.
Societat ea, identitatea și realitatea devin asimilate subiectiv în cadrul unui proces
unic, de interiorizare, care se desfășoară în paralel cu interiorizarea limbajului, ceea ce
înseamnă că limbajul constituie instrumentul cel mai important al socializării. Această
cristalizare în conștiință a realității are drept urmare stabilirea unei relaționări simetrice între
ceea ceeste real în afară și ceea ce este real înăuntru, altfel spus, că realitatea obiectivă este
tradusă în realitate subiectivă. Procesul neîntrerupt de echili brare și re -echilibrare dintre ego
și alter are loc prin sistemul interacțiunilor sociale, care ajută la constr uirea socială a lumii, în
ansamblul manifestărilor sale diverse, repetabile și irepetabile. Până în etapa socializării
secundare – care se derulează practic toată viața – individul nu își permite să aibă dubii cu
privire la semnificația evenimentelor pe ca re le întâlnește în realitatea trăită.
Socializarea primară are ca rezultat interiorizarea cunoașterii general relevante, iar
socializarea secundară interiorizarea cunoașterii specific relevante, respectiv a unor versiuni
ale realității.
Definițiile date realității în etapa socializării primare vor fi înlocuite de contra –
definiții ale aceleiași realități , în etapa socializării secundare, pe măsura extinderii
posibilităților de interacțiune socială ale individului cu alte grup uri, instituții, organizații .

Societatea ca rutină și habitus

Perspectiva unei lumi care se construiește perpetuu predomină și în temele
constructivismului sociologic , în viziunea lui Anthony Giddens și Pierre Bourdieu. Dar acest
constructivism nu analizează o construcție directă a paradigmelor structuralist -funcționalist –
sistemice și impunerea unor soluții extrem de originale asupra socialului. Dimpotrivă, el
încearcă să nuanțeze și să flexibilizeze relația dintre formal și informal, dintre structuralitate
și interactivitate, dint re stabilitate și schimbare socială, în așa fel încât raporturile dintre cele
două ipostaze analitice ale socialului să desfășoare o mai mare coerență asupra întregului.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

159
Noile curente se remarcă prin abandonul unilateralității explicaț iilor despre realita tea
socială și prin accentul pus pe înțelegerea ordinii sociale. Această perspectivă – de dată mult
mai recentă – pledează în favoarea unui demers care să insiste pe un transfer metodologic și
conceptual specific unei realități structurate, unul adaptat un ei realități în structurare, care să
țină cont de rolul activ al agentului și al personalității de tip social . O personalitate care
trebuie privită mai mult decât un eu individual, sau un simplu eu social, ci mai degrabă ca
având un statut mai bine contura t, de eu total, implicat în procesul corelării ordinii
instituționalizate cu ordinea în schimbare.
Cu alte cuvinte , ordinea socială este schimbarea însăși, nu doar un obiect al
schimbării. Este însă o schimbare de perspectivă, care ia în calcul dimensiunea istoricității în
cercetarea socialului, datorată unei modificări intervenite în logica științei și a modului de
interpretare . Unei astfel de provocări teoretice, de îmbinare a principiului distincției cu cel al
identității, în interiorul siste mului social, caută să -i dea un răspuns adecvat și Anthony
Giddens276. Pentru el, principiul distincției subliniază relația dihotomică dintre conștiința
discursivă a individului și conștiința sa practică, respectiv între ceea ce declară acesta și ceea
ce rea lizează el efectiv în viața cotidiană, disimulând astfel reala sa compe tență . Din
perspectiva aceleiași dihotomii , societatea însăși se prezintă ca o realitate cu două fețe : una
care ține de aparență (front stage , scena ) și una care ține de non -aparență (backstage ,
culisele ). Ambele, însă, la fel de reale: u na se referă la conduita afișată, oficială și legală,
cealaltă la conduita intimă, sinceră și mai greu observabilă. Comportamentul este o rezultantă
a tensiunii dintre cele două tipuri de manifestare a pe rsonalității sociale, iar ceea ce se vede
de multe ori nu este altceva decât o interpretare mai mult sau mai puțin reușită a rolulu
naivității sociale din partea fiecărui actor. Ea constă în afișarea unei forme speciale de
ignoranță înțeleaptă, care le stimulează interesul pentru învățarea regulilor ordinii
instituționale în cadrul procesului de socializare. Din acest punct de vedere, structuralismul
concepuse actorii sociali mult mai competenți decât erau în realitate, având în vedere că ei
aveau de la naștere abilitatea naturală de a evolua în interiorul unor structuri cu caracter
precedent .

276 Anthony Giddens, The Constitution of Society , Berkeley, University of California Press, 1984.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

160
Ca urmare, Giddens procedează la modificarea acestei perspective reificatoare, prin
introducerea unor dimensiuni cu funcție de reglare, c e au un rol determinant în structurarea
socialului: elementele normative și codurile de semnificare . În felul acesta, ordinea socială
rămâne mai mult un cadru orientativ, la nivel normativ și simbolic – pentru acțiunea agenților
sociali. În interi orul acestui cadru , acțiunea socială se alimentează din cele două tipuri
esențiale de resurse: de autoritate, provenite din coordonarea și controlul normativ a l
activității actorilor sociali, și de alocare, provenite din consumul obiectelor materiale ori a
aspectelor cu conți nut material din viața concretă277.
În ceea ce privește dimensiunea temporală a sistemului intersocietal descris de el ,
Giddens privește istoria nu ca o povestire a lumii (life story), ci ca temporalitate (o integrar e
a actelor cotidiene în timp); i storia nu doar ca o relatare a trecutului, ci istoria care cuprinde
deopotrivă trecutul, prezentul și viitorul existenței în societate. Rutinizarea acțiunii sociale
ajută – arată sociologul britanic – la menținerea unui sentiment de securitate ontologică în
activitățile de zi cu zi, contribuind la recunoașterea resurselor de autoritate și de alocare.
Rutinizarea nu anulează nivelul reflexiv al acțiunii sociale, deoarece repetarea infinită
a unor acte cu aspect ritualic sau standardizat (stereot ipuri ale acțiunii), îndeplinite cvasi –
inconștient, își aduce contribuția la o stabilizare a sensului și semnificațiilor, pe care
individul le are oricum în vedere, le execută. Cu alte cuvinte , prin fixarea rutinei în act – ca
fond al experiențelor asimilate prin acțiunea actorilor de -a lungul timpului – se conturează
identitatea unei culturi. Societatea nu mai este considerată o lume care există, ci una care se
clădește , o lume a prezentului istoric la care participă și agentul social, pentru a se c onstitui
cotidian.
În opinia lui Pierre Bourdieu, această fixare ia forma dispozițiilor – necesități, definite
generic habitus . În cazul sociologului francez, noțiunile de dispoziție și de habitus trebuie
înțelese ca „structuri structurante ale practicilo r și reprezentărilor obiectiv reglate ori
regularizate, fără a fi prin aceasta subordonate unor reguli propriu -zise”278.
De fapt, Bourdieu face distincți e între regulă și regularitate: o rdinea socială apare, sub
acest aspect, ca un câmp social unde intervin interese ce se confruntă pe ntru dobândirea
bunurilor rare – prestigiu, confort, satisfacție . În jurul acestor interese se delimitează zone de

277 Ibidem, p. 42.
278 Pierre Bourdieu, Le sens pratique , Paris, Éditions de Minuit, 1980, pp. 88-89.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

161
realitate, sub forma raporturilor de dominație/supunere între actorii sociali. Zonele de
realitate reprezintă câmp uri sociale în care competiția intereselor conduce la apariția
câmpurilor de putere.
Constructivismul lui Pierre Bourdieu pune problema socialului în termenii unei
legături de corespondență dintre structurile obiective și structurile mentale, din orizontul unei
noi atitudini morale a cercetătorului. Altfel spus , cercetarea socialului trebuie să țină cont de
pluralitatea lumilor și de logica fiecărui agent , ținând cont de contextul cultural în care
acestea sunt analizate.
De altfel, în ceea ce privește conce ptul de spațiu social ( așa cum am văzut, un spațiu
pe hârtie , pentru sociologul francez ), proiecția mentală a acestuia face ca distanțele sociale să
se suprapună celor fizice , sub acțiunea unui sistem complicat de convenții și stereotipuri
sociale.
În consecință, câmpurile sociale vor corespunde, ca număr, sumei intereselor
existente: materiale, politice, culturale, religioase etc. Delimitarea lor creează posibilitatea
clasificării grupurilor în funcție de int eresul generic urmărit, dar și de tipurile de capital
investite în dobândirea bunurilor rare ce pot fi întâlnite în fiecare dintre aceste câmpuri
sociale.
Explicația dată de Bourdieu faptului că, prin asemenea distincții, el „a vrut să rupă cu
reprezentarea realistă a clasei ca grup bine delimitat, existent ca realitate compactă bine
decupată ”279 este foarte interesantă . Pentru el, habitus ul de clasă arată un mod mai relevant
de subliniere a modului în care este percepută realitatea socială la nivelul unui grup
particular.
În calitate de istorie incorporată și uitată – ca experiență culturală a cumulată prin
învățare socială – habitus ul nu este decât o modalitate de actualizare a schemelor de gândire,
de acțiune și de simțire , cu scopul rezolvării sau adaptării situației de v iață întâlnite. Acolo
unde situația nu prezintă condițiile experienței trecute, incorporate în mod subiectiv,
respectiv acolo unde ea nu coincide cu ceea ce actorul cunoaște ca mod de a acționa, atunci
habitus ul generează o co nduită inovatoare, între limit e totuși previzibile. Acest
comportament oscilant între previzibilitate și imprevizibilitate arată caracterul practic -infinit

279 Idem , Choses dites , Paris, Éditions de Minuit, 1987 , p. 65.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

162
al modurilor de construire a socialului. Pentru Bourdieu, aceasta este calea de „a produce
istoria, pornind de la istorie, prin ca re se asigură permanența în schimbare și care face din
agentul individual o lume în lume ”280. Habitus ul fixează și menține structuri mentale durabile
și profunde, care conectează individul cu propriul său trup, cu mediul natural și cu cel social,
cu timpul și universul axiologic al unei epoci. El se exteriorizează, deopotrivă, sub formă de
practici materiale (obișnuințe, depri nderi, abilități, priceperi ), dar și sub forma figurilor de
limbaj (exprimări standard, stereotipuri verbale, co nceptualizări) , pe care le combină infinit,
după o logică a re -inventării și re -producției structurilor sociale în ordinea devenirii istorice.

V.6. Societate , simbol și clasă

Bourdieu a fost un cercetător empiric al relației dintre stilurile de viață și semnele lor
însoțitoare; rezultatele acestor analize ajung e să facă legătura dintre putere simbolică, statut
și putere economică. Unitatea de analiză este clasa, iar dimensiunile de cercetare sunt atât
materială, cât și simbolică. Finalitatea acțiunilor agenților sociali sunt acumularea de capital
simbolic, pe baza interesului personal, și exercitarea puterii.
Pornind de la teoria jocului social a lui Goffman, ajungem la constatarea că viața
socia lă, din punctul de vedere al individului, este, în principal, o activitate ce se desfășoară în
jurul ideii de statut. Astfel ajung la o altă ipoteză de demonstrat în această lucrare: viața
socială are două dimensiuni – simbolică și materială, fiind o activ itate de etalare și impunere
a statutului de clasă. Aici, statutul social este acordat nu doar de simbolurile de clasă , ci și de
obiecte, ca semne .
Descifrarea scrierilor lui Pierre Bourdieu ar trebui concentrată pe două direcții. Prima
este despre elimina rea unui eventual obstacol în calea construcției unei teorii sociale
pertinente: opoziția dintre subiectivism și obiectivism, sau, referindu -mă la influențele care

280 Ibidem , p. 92.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

163
și-au pus amprenta asupra autorului, voluntarismul sartrian – accentuarea creativității, a
libertății și o nelimitată putere de a alege a individului – versus structuralismul lui Lévi –
Strauss – cu puterea structurilor de a opera independent de voința agenților. O mare parte din
opera lui Bourdieu pare, totuși – după cum el însuși o recunoaște – un efort „de a transcede
antagonismul care pune în rivalitate aceste două modele de cunoaștere și de a păstra punctele
de vedere oferite de fiecare dintre ele ”281. A doua direcție este dată de teoria socială clasică,
în special de scrierile lui Durkheim , Weber și Marx .
Deși putem identifica teorii cu privire la clase și reproducție, în stil marxist, dar și
accentuarea funcției integrative a culturii, în stil durkheimian, mai degrabă Max Weber este
cel la care Bourdieu se raportează pentru astfel de resurse conceptuale. Teoria funcțiilor
sociale ale bunurilor și practicilor simbolice weberiene l -a determinat să elaboreze o
sistematizare a relației dintre stilurile de viață și semnele care le însoțesc, ca puncte de
diferențiere între condițiile materiale de ex istență, mai clar spus să identifice legătura dintre
stratificarea în funcție de statut și cea în funcție de clasă282. Plecând de la noțiunile weberiene
de charismă și legitimitate, el dezvoltă o întreagă teorie a puterii simbolice și relațiilor
acesteia cu puterea economică și cu puterea politică. În mod asemănător, bunurile și
interesele ideale din sociologia religiilor a lui Weber sunt idei de bază în „economia
bunurilor simbolice ” și în relația sa cu economia materială: teoria producției și a consumului
de bunuri simbolice, urmărirea profitului simbolic, acumularea de capital simbolic și
modurile de conversie a acestuia în diverse forme de putere.
Urmându -l pe Durkheim, Bourdieu încearcă să identifice geneza sociologică a
formelor simbolice, mai exact începuturile unei sociologii a gândirii, percepției, aprecierii și
acțiunii, pe baza corespondenței dintre structurile sociale și cele simbolice. Distincția…
continuă concluziile formulate de Durkheim la Formele elementare ale vieții religioase :
structurile cognitive ale indivizilor sunt structuri sociale internalizate, formulare care
accentuează funcțiile sociale și cognitive ale reprezentărilor colective, cu mențiunea că acum
ele sunt funcții de dominare.

281 Idem , Le sens pratique , Paris, Éditions de Minuit, 1980, p. 43.
282 Idem , La distinction. Critique sociale du jugement , Paris, Éditions de Minuit, 1979, p. xi-xii.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

164
Temele ideologiei germane a lui Marx se pot recunoaște în scrierile lui Bourdieu:
clasa ca unitate de analiză, practica din cadrul producției și reproducției, însă studiul
dimensiunilor simbolică și materială ale vieții sociale, realizat cu instrumente de tip
weberian, constituie diferența dintr e cei doi autori. Bourdieu concepe societatea ca pe un
sistem de câmpuri (champs), iar acest lucru implică extiderea gândirii asupra economiei
simbolice, față de abordarea teoretică a economiei materiale; practicile converg către
maximizarea profitului, în să totul este gândit din perspectiva unei sociologii a interesului283.
Pentru el, inegalitatea de clasă se extinde și asupra altora – în special asupra șanselor de a
realiza profit material sau simbolic în diverse câmpuri – al educației, pe piața muncii, pe
piața matrimonială.
Riscând o concluzie cam abruptă, consider că Bourdieu sistematizează și dezvoltă o
teorie socială în care se regăsesc și formele simbolice durkheimiene, și puterea simbolică și
bunurile simbolice weberiene, într -o structură bazată pe pu terea și privilegiile claselor. La
fel, Bourdieu transcede opoziția de sorginte kantiană, între obiectivism și subiectivism, iar
argumentele, identificabile în majoritatea scrierilor sale, demonstrează înțelegerea naturii
duble a realității sociale. Obiect ivismul explică viața socială cu ajutorul elementelor
independente de agenți și de voința acestora, al condițiilor materiale ale existenței;
subiectivismul, din contră, face apel la acestea, la concepțiile și credințele indivizilor. Viața
socială este baza tă pe și condiționată de materialitate, care – la rândul său – afectează în mare
parte comportamentul, prin manifestare în credințe, dispoziții și experiențe individuale. Viața
socială există doar în și prin experiențe și acțiuni mediate simbolic și desfăș urate de indivizi;
la rândul lor, aceștia au fost formați în anumite condiții materiale de existență, iar activitatea
lor – inclusiv cea de simbolizare – depinde de fapte sociale preexistente. Bourdieu situează,
de fapt, viața socială, între obiecte și sim boluri , aflate în permanentă interrelaționare, într -o
filosofie a acțiunii. El construiește și dezvoltă o teorie socială bazată pe conceptualizarea (în
concepte -pereche, însă) relației dintre proprietățile materiale și simbolice, dintre fapte sociale
exter ne și indivizi care experimentează, învață, acționează.
Bourdieu și -a fixat ca finalitate a acțiunilor agenților sociali exercitarea și păstrarea
puterii. Pentru dezvoltarea aspectelor simbolice, culturale și cognitive ale acestor acțiuni, el

283 Idem , Outline of a Theory of Practice, tradusă de Richard Nice, Cambridge, Cambridge University Press ,
1995 ; (v. și ediția în limba franceză, publicată în 1970, Esquisse d ’une théorie de la pratique ), p. 183.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

165
identifică o economie a practicilor , populată de concepte ca violența simbolică, bunurile
simbolice și capitalul simbolic. De fapt, toată această economie a practicilor pare dominată
de interesul personal – fie el simbolic sau economic – de exercitarea puterii – la fe l,
simbolică sau economică – în urma acumulării de capital – de asemenea, simbolic sau
economic – și de lipsa totală a dezinteresului, în relația dinamică dintre dominați și
dominanți. Interesul personal se calculează ținând seama de costuri și profituri și se extinde
asupra „(…) tuturor bunurilor, materiale sau simbolice, (…) care se prezintă ca fiind rare și
dorite (…) care pot fi vorbe frumoase sau zâmbete, strângeri de mână sau îmbrânceli,
complimente sau atenție, provocări sau insulte, onoruri sau onorări, putere sau plăceri
(…)”284. Ca și capitalul economic, și puterea există în forme simbo lice; chiar și puterea
economică are o importantă dimensiune simbolică. Puterea simbolică și cea economică sunt
interschimbabile, mai ales în termenii convertibilității lor în legitimitatea cu care le poți cere
altora servicii, materiale sau simbolice. Tot uși, puterea economică pură este aproape inutilă,
dacă nu poate fi convertită în putere simbolică și legitimată, iar apoi exercitată. Clasa
dominantă își transmite puterea și privilegiile sub formă de capital cultural, ale cărui bunuri
pot fi consumate doa r dacă le descifrăm semnificația, și care există sub formă de dispoziții
incorporate și titluri academice certificate social.
Noțiunile de putere simbolică și de capital cultural îl îndepărtează pe Bourdieu de
gândirea marxistă, iar cea de habitus îl dista nțează de structuraliști. Habitus , capital și câmp
au fost create de Bourdieu ca abordări originale ale explicării, printre altele, a inegalității
sociale existente și a perpetuării acesteia. Să ne amintim că habitus ul este – definit abstract –
un sistem d e dispoziții internalizate, care mediază între structurile sociale și activitățile
practice, primele dându -i formă, iar cele din urmă fiind reglate de el. Incorporat în minte – ca
dispoziții cognitive – dar și în corp – ca stil de a sta, de a merge, în exp resiile discursive –
habitus ul este structurat de forțe sociale, dar este și structurant. Acțiunea, un punct important
în perspectiva bourdieusiană, este „un produs al dispozițiilor de clasă ce intersectează
dinamica și structura anumitor câmpuri ”285. Inegalitatea de clasă este dată, până la urmă, de
volumul și compoziția capitalului acumulat de agenți, altfel spus, de existența inter relaționară

284 Ibidem , p.178 .
285 David Swartz, Culture and Power: The Sociology of Pierre Bourdieu , Chicago, University of Chicago Press,
1997, p. 141.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

166
a obiectelor și a simbolurilor. Încercarea de a explica relația dintre practicile agenților și
context a co ndus la ideea de câmp , înțeles ca „o serie de contexte care constituie o ierarhie
obiectivă și care produce și autorizează anumite discursuri și activități ”286. Însă acesta nu se
referă atât la instituții și reguli, cât la interacțiunea dintre ele. Aceste câ mpuri presupun două
aspecte287: agenților li se impregnează dispozițiile lor specifice, iar, pe de altă parte, ele se
comportă ca niște zone de luptă pentru păstrarea sau schi mbarea distribuției de obiecte, sau
bunuri materiale, ori simboluri, sub formă de p restigiu, onoare, statut , numite, într -un cuvânt,
capital.
Privitor la o altă noțiune bourdieusiană de bază, care trebuie privită cu o referire la
concepțiile marxistă și weberiană, cea de clasă , trebuie spus că Bourdieu nu este marxist, iar
dovada stă toc mai în diferența dintre descrierile făcute de ei acestui concept . Spațiul
conceptual în care el definește clasa nu este cel al relațiilor de producție, ci cel al relațiilor în
general. Diviziunile de clasă sunt definite nu prin diferențierea relațiilor cu mijloacele de
producție, ci prin diferențierea condițiilor de existență, a sistemelor de dispoziții, a
acumulării de putere și capit al. Această concepție păstrează distanța și față de Weber, p entru
care, ca și la Marx, clasa este un mod de grupare socială , definit de un set clar de relații
sociale, mai exact relații de piață: „Situația de clasă este în cele din urmă o situație de
piață. ”288 Ceea ce ce Bourdieu păstrează în abordarea sa, de la Weber, este considerarea
structurilor claselor ca fiind unele de putere și privilegii. Pe lângă noțiunile weberiene de
bază, despre formele de putere mutual ireductibile, dar potențial interconvertibile, Bourdieu
le mai împrumută și pe cele de ierarhie a prestigiului și onoarei, independent de latura
economică, dar adoptă și ideea că grupurile cu statut privilegiat tind să își dezvolte un stil de
viață distinctiv și să încerce a -și legitima un simț al demnității și excelenței natural . Clasa ar
fi „un set de agenți care ocupă poziții similare și care, plasați în condiții asemănătoare (…)
sunt predispuși la a avea aceleași dispoziții și interese, deci la a produce practici similare și a

286 Jenn Webb, Tony Schirato și Geoff Danaher, Understanding Bourdieu, Londra, Sage Publications, 2002, p.
21-22.
287 Loïc Wacquant, capitolul Pierre Bourdieu, în Rob Stones (editor), Key Sociological Thinkers , Basingstoke,
Palgrave Macmillan, 2008 .
288 Max Weber, Economy and Society, editată de Guenther Roth și Claus Wittich, Berkely, University of
California Press, 1968, p. 928.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

167
adopta poziții similare ”289. La Bourdieu, clasa nu e ste, ca la Marx și Weber, un mod de
grupare socială, ci devine un soi de metaforă pentru un set total de determinanți sociali.
Structura clasei este sinonimă cu structura socială; lupta de clasă este asimilată războaielor
dintre sexe, religii, etnii, ocupa ții; teoria clasei fuzionează cu cea sociologică, la modul
general. Diferențierea dintre cele două tipuri de capital – economic și cultural, simbolic –
reprezintă un element central al sintezei dintre Marx și Weber. Bourdieu insistă asupra
faptului că bunu rile fizice, obiectele, nu pot explica în totalitate inegalitățile de clasă.
Modelul său cu privire la clase este util în înțelegerea importanței pe care o au capitalul
cultural, sau cel simbolic. Pe de o parte, îl găsim apt de a face diferențe între poziț iile din
sistemul ocupațional, în relație cu volumul total al capitalului, cam ca la Marx; pe de altă
parte, diferențiază conform compoziției capitalului din clase (cel economic comparat cu cel
cultural, sau simbolic). Bourdieu creează o teorie a inegalită ții claselor și a metodelor sale de
reproducție mult mai clară decât a lui Marx. Indivizii cu o cantitate mică de capital cultural și
economic, care împărtășesc același habitus , acceptă în mod natural faptul că sunt inferiori,
așa că nu se implică în câmpu ri pe care le consideră inaccesibile (politica) și nu se lasă
manipulați de altele (publicitatea).

V.7. Bunuri și practici de clasă. Jocul social de la Goffman la
Bourdieu

Deși era un cercetător empiric dedicat al spațiului macro -sociologic, Pierre Bourdieu
s-a bazat pe modele, particularități ale realității, în determinarea configurațiilor lumilor
sociale. Admirator al lui Erving Goffman, Bourdieu a condus regulile jocului actorilor sociali
către calitățile creatoare și unificatoare ale habitus ului și a extins interacțiunea simbolică
goffmaniană la o filosofie a relațiilor. Mai presus de toate, „particularitățile istoriilor

289 Pierre Bourdieu, apud Chris Wilkes, capitolul Bourdieu’s Class , în Richard Harker, Cheleen Mahar și Chris
Wilkes (editori), An Introduction to the Work of Pierre Bourdieu: The Practice of Theory, Londra, Palgrave
Macmillan, 1990, p. 114.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

168
colective ”290, habitus urile , dar și câmpurile, contextele, sunt cele care dau o anumită direcție,
funcționalitate, relațiilor. Filosoful și sociologul francez face apel la „conceptele relaționale ”
ale lui Ernst Cassirer, pentru a determina apartenența indivizilor la anumite grupuri;
proprietățile lor comune, habitus urile , transced calitățile biologice și accentuează valorile
culturale, puternic ancorate în context și în moment. Acestea fiind menționate, trăsăturile
suportă comparații doar între structuri, între sisteme, iar nu între indivizi. Singurele care pot
face diferența între grupuri, în spațiul social, sunt capitalul economic și capitalul cultural,
considerate în funcție de volum, structură sau formă. Până la urmă, nu pozițiile sociale sunt
importante, ci dispozițiile, adică habitus urile , iar definiția statutului este dată de obiecte și de
obiceiuri (bunuri și practici). „Fiecărei clase de poziții îi corespunde o clasă de habitus uri
(sau de gusturi ) produse de condiționările sociale asociate condiției corespunzătoare și, prin
intermediul acestor habitus uri și al capacităților lor generatoare, un ansamblu sistematic de
bunuri și proprietăți, unite între ele printr -o afinitate de stil. “291
Dar habitus urile nu sunt doar diferite, ele însele fac diferențele sociale, prin
practicile, opiniile, mărfurile consumate, obiectele incorporate în ele. În termeni de percepție
și reprezentare, aceste diferențe sunt de natură simbolică și formează un sistem de
comunicare . În cadrul acestui sistem simbolic, un agent este întotdeauna preocupat să facă o
diferență, prin fenomenul de simbolizare, diferență ce i -ar putea recrea social poziția;
violența simbolică este cea care l -ar propulsa către vârful piramidei sociale. Spați ul social nu
este o realitate vizibilă, ci o relație simbolică, prin care se impune o viziune, o reprezentare,
la un moment dat; spațiul social nu este luptă de clase (pentru că ele nu există, decât în teorie,
pe hârtie , după cum am mai precizat ), ci un pu nct de control al percepțiilor, prin
reprezentările pe care acesta le comandă către agenții sociali. El este „o structură de poziții
diferențiate ”292, dependente de categoriile de capital, după cum menționează Bourdieu.
Spațiul social este structurat de capital, în funcție de forma, volumul și evoluția acestuia.
Mă interesează aici, în mod deosebit, obiectul ca simbol al statutului de clasă, iar,
pentru acest demers, trebuie să fac apel la viziunea lui Erving Goffman. Aceasta pentru că
obiectul este parte a u niversului micro -social, dominat de ideile autorului american. Bourdieu

290 Pierre Bourdieu, Rațiuni practice. O teorie a acțiunii, București, Editura M eridiane, 1999, p. 10.
291 Ibidem, p. 15.
292 Ibidem, p. 21.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

169
a tradus cinci dintre cărțile lui Goffman și avea mult respect pentru munca acestuia. Lui
Bourdieu îi plăcea sublinierea subtilei dualități a „jocului social ”, conform căreia, pe de o
parte, indivizii caută să avanseze și să obțină avantaje în diferite câmpuri ale competiției
sociale, prin adaptarea la regulile jocului din câmpul respectiv (dezvoltând astfel un anumit
habitus ), și, pe de altă parte, reproducând și cimentând ordinea soc ială.
Totuși, deși aprecia latura empirică a sociologiei colegului său, Bourdieu nu era de
acord cu importanța atât de mare a interacționismului simbolic, al cărui lider actual era
considerat Goffman, fiind sceptic față de epistemologia interacționistă, din cauza lipsei
abordării macro -sociologice a structurilor de putere, a ignorării violenței simbolice din cadrul
limbajului și a absenței structurării interacțiunilor. La Bourdieu, indivizii se mișcă între
câmpuri diferite, aducând cu ei habitus ul personal, care este format din spațiul social
înconjurător, poziția lor concretă în cadrul respectivului câmp și o cantitate de capital .
Habitus ul este rezultatul modelelor – produse și reproduse socia l – de relații dintre aceste
traiectorii sociale, care le dau indivizilor anumite dispoziții pentru a acționa și care se
exprimă în interacțiuni sociale. Cu alte cuvinte, interacțiunea și dispozițiile agenților sunt, în
mod predominant, expresii ale struct urii societății.
După Goffman, interacțiunea însăși, acea întâlnire concretă dintre indivizi, este cea
care descoperă aspecte sociale, aproape fără a face apel la istoric. În timp ce Bourdieu a
postulat o formă predefinită a întâlnirilor dintre oameni, Gof fman era orientat către
imediatețe și necondiționalitate a situației, perspectiva sa structuralistă fiind proprie
interacționismului. Goffman menționează că „există o ușoară legătură între practicile
interacționale și structurile societale ”293, în timp ce, l a Bourdieu, aceste structuri sunt
imprimate în mințile indivizilor și în acțiunile lor, prin habitus . Dar, când este vorba despre
univers micro -social, habitus ul lui Bourdieu suportă modificări de structură.
Un individ acționează în spațiul social conform drepturilor și obligațiilor conferite lui
de către statut, poziție și rol. Viața socială este o activitate de etalare, diferențiere, integrare și
impunere de statuturi. În această activitate de comunicare, un ocupant al unui statut trebuie să
creeze o repr ezentare despre el, care să transmită mesajul dorit, către publicul -țintă vizat.

293 Erving Goffman, The Interaction Order , în American Sociological Review, 48 (1), pp. 1 -17, 1983,
http://eclass.uoa.gr/modules/document/file.php/ECD143/Goffman%201983%20Interaction%20Order.pdf ,
accesat la 12.12.2014, p.11.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

170
Mijloacele specifice ale acestui demers, obiectele care simbolizează, se numesc vehicule –
semn, sau simboluri de statut294. Acestea au rolul de a selecta statutul cuiva și de a a răta, în
felul acesta, modul corect în care ceilalți ar trebui să îl trateze, dar reprezintă și un mod de a
categoriza grupurile, de a le aduce coeziune în interior și de a le angaja în lupte simbolice
externe. Ele au mai degrabă un caracter iconic, fiind mai mult semne, în sens peircean.
Goffman face distincția dintre simbolurile de statut, care arată doar poziția ocupantului, și
simboluri ale stimei, care desemnează modul în care el își îndeplinește rolul cerut. Spre
exemplu, tresele militare sunt simbolu ri de statut, pe când decorațiile, obținute pentru merite,
reprezintă simboluri ale stimei. Goffman le acordă simbolurilor de statut o dublă
semnificație: categorială și expresivă295. Prima ajută la identificarea statutului social al
persoanei, iar a doua po ate arăta o opinie, un stil de viață, valori culturale, sau chiar limitări
impuse de statut. Astfel, portul unei puști indică un pasionat de vânătoare, dar și un om cu
sânge rece, perceput drept curajos sau crud. De obicei, vehiculele -semn poartă ambele
simboluri. Simbolul de clasă joacă roluri semnificative și marchează nivelurile de prestigiu și
de putere, în cadrul unei organizații sociale formale (câmp).
Pornind de la analiza goffmaniană a manipulării sociale a simbolurilor de clasă, să
vedem ce implica ții ar avea aceasta într -un spațiu social. Mai întâi, este necesară precizarea
că simbolurile de clasă servesc la a influența percepția altor indivizi, în direcția dorită de cel
care îl etalează:
a. implicații morale – scrupule religioase, etalarea unui acut simț economic și civic,
prejudecăți etnice etc. Etalarea simbolurilor de acest tip poate duce la
decodificarea, din partea altora, a existenței unor astfel de calități etice la
individul respectiv.
b. implicații de substanță – presupun acel tip de simbol, car e include utilizarea
drepturilor pe care le semnifică. O persoană cu avere se presupune a -și etala
casele, mașinile, iahturile și bijuteriile scumpe. Obiectele care semnifică bogăția
poartă în ele o valoare intrinsecă, bazată nu doar pe raritate (pentru că nu tot ceea

294 Erving Goffman, Symbols of Class Status, în The British Journal of Sociology, vol. 2, nr. 4, 1951,
http://links.jstor.org/sici?sici=0007 -1315%28195112%292%3A4%3C294%3ASOCS %3E2.0.CO%3B2 -Q,
accesat la 07.04.2015, p. 71.
295 Ibidem, p. 73.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

171
ce este rar are valoare), cât pe o convenție socială, ancorată puternic în habitus și
în câmp (ca să fac o paralelă directă cu Bourdieu).
c. implicații naturale – aici putem încadra obiectele care se găsesc rar în natură
(diamantele), dar nu pe toate. Principiul convenționalității de la punctul b rămâne
valabil. Dar nu trebuie să mergem atât de departe. Raritatea naturală ține, de fapt,
de caracteristicile producției sau structurii fizice a simbolului. O carte de
identitate care să arate dovada n așterii într -un oraș în care oricine din acea clasă ar
dori să trăiască poate fi considerată un astfel de simbol. Asocierea copiilor cu
meritele părinților lor nu este un lucru rar și reprezintă un exemplu de simbol al
statutului.
d. implicații sociale – acest simbol al apartenenței la o clasă trebuie etalat, iar
mesajul pe care îl transmite este de asociere, de similaritate. Fie că vorbim despre
o insignă masonică, despre etichetă, haine, gesturi, intonație, dialect, vocabular,
sau opinii despre forma ori fon dul vieții, detaliile comportamentale sunt un simbol
care susține un stil social. Interesant este că un individ care nu aparține clasei
respective nu poate observa aceste simboluri separate de comportamentul văzut ca
întreg. Acestea fac parte din habitus ; limbajul simbolic nu se învață, ci se
transmite în interiorul câmpului respectiv, transformându -se continuu. Acțiunile,
simbolurile utilizate de o clasă, spune Goffman, pot rămâne necunoscute altora și
atunci vorbim de simbolizare într -un singur sens.
e. implicații legate de exersare – unele simboluri de clasă necesită timp și exercițiu,
necesită învățare (de exemplu, fluența în vorbirea limbilor străine). Acordarea
statutului meritoriu în cazul acestor simboluri necesită experți, care să îl ateste; or,
experi ența are nevoie de timp și exercițiu. Aceste scopuri cu valoare de simbol,
dar fără valoare financiară sunt cu atât mai eficiente, cu cât necesită mai mult
timp pentru a fi îndeplinite (cunoaștere în domeniile hranei, băuturilor, hainelor,
decorațiunilor).
f. implicații fizice – statutul de clasă nu este dat doar de cele de mai sus, ci, uneori
sunt importante perioadele de timp de când persoana posedă calitățile respective

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

172
(aspectul mâinilor, silueta); este vorba despre simboluri de statut bazate pe efecte
ale unor diete, munci și mediu de viață deosebite.
Simbolurile și clasele sunt legate între ele, în analiza lui Goffman, în sensul unei
scheme de apropriere: clasa de origine și clasa de transfer. Clasele și membrii lor sunt în
mișcare: urcă sau/și coboară pe scara socială, unde bogăția, puterea, prestigiul sunt chestiuni
cu valoare relativă. De aceea, simbolurile de clasă „lasă loc semnelor să confere poziția
socială ”296. Simboluri solide ale unui statut înalt se pot epuiza, sau pot intra în competiție cu
altele, noi și diferite, pentru că simbolurile trăiesc (și mor) și nu își pot îndeplini la nesfârșit
rolul atribuirii unui statut. Atunci când mașinăria creatoare de simboluri devine complexă,
apare personalul care se ocupă de buna funcționare a acesteia (servi tori, creatori de modă,
decoratori, arhitecți, artiști), selectat din clase de obicei inferioare. De multe ori, din cauza
faptului că trebuie să stăpânească semnificația simbolică, acest personal are tendința de a
oferi false reprezentări, de a crea percep ții greșite în legătură cu statutul său. Goffman
precizează că „acest curator ajunge să joace rolul sacru al acelora cărora li se încredințează
simbolurile colective ale unei societăți ”297. Simbolurile de statut depind astăzi și de
globalizare, de creșterea importanței comunicării interculturale, de puterea mărită a
personalului curator (care a ajuns să fure simboluri și să le transfere către clasa sa, făcându -le
să piară din locul de origine) și au o viteză de circulație considerabilă.
Lucrările lui Goffman , dedicate analizei vieții cotidiene, sunt pline de formulări
inovative: frontstage (scena, sau partea arătată), backstage (culisele, sau partea ascunsă),
instituții totale, ritualuri de interacțiune, cadre etc. Analiza etno -metodologică tipică școlii
amer icane a interacționismului simbolic are rădăcini adânci și variate: la Husserl și Schütz ,
apoi la lingvistica chomskyană. Aceasta este o schimbare majoră în filosofie și științele
umane. Prima cotitură s -a întâmplat în anii ҆20 – ҆30, când locul neo -kantien ilor a fost luat de
luptele de idei dintre fenomenologi și reprezentanți ai pozitivismului logic, dar și de lingviști,
care li s -au opus tuturor. În studiul vieții cotidiene, teoria utilizării simbolului a fost
dezvoltată de Harold Garfinkel298. În anii ҆6 0- ҆70 a avut loc al doilea val de dezvoltare, pornit

296 Ibidem, p. 80.
297 Ibidem, p. 81.
298 Harold Garfinkel, Studies in Ethnomethodology , New Jersey, Editura Prentice -Hall, 1967 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

173
de la o generație de fenomenologi târzii, cu sprijinul structuraliștilor, aflați în opoziție c u
pozitiviștii. Garfinkel nu a dus peste ocean teoriile școlii franceze. El a fost deschizător de
drumuri, i nițiind studii în universul micro -social.
Goffman și generația sa au preluat ideile lui Garfinkel. Deja, în anii ҆50, George
Homans299 declara că lumea socială este formată în urma acțiunilor indivizilor. Herbert
Blumer300 a venit să popularizeze ideea intera cționismului simbolic, rotunjind această
ipoteză. Oricum, punctul comun al celor menționați anterior este viața cotidiană , locul unde
se întâmplă acțiunea. Mai întâi, Homans301 a stabilit ca punct central al cercetărilor sale
actorul și modul cum acesta își propune rezultate sociale maxime cu eforturi minime – teoria
primind diverse denumiri, de la cea a schimburilor, la cea a alegerii raționale. Viața socială a
devenit un termen flexibil odată cu dezvoltarea interacționismului simbol ic al lui Blumer,
care a accentuat rolul actorului în definirea situației, inclusiv potențialul său de a o
transforma. Garfinkel a elaborat o etnometodologie care se bazează pe rațiunea cotidiană,
opunându -se modelului lui Blumer. El a demonstrat că indivi zilor nu le place să li se schimbe
considerațiile cotidiene și că vor acționa mereu în sensul revenirii la structura lor inițială. O
interesantă analiză a limbajului vine de la Sacks și Schegloff302, care, prin metoda analizei
conversației – înregistrarea vo rbirii cotidiene – încearcă să ajungă la sursele producțiilor
culturale de orice fel.
În acest context al cercetărilor lingvistice și sociale, intră în scenă Goffman, cu
modesta sa considerație că societatea este prima în ordinea existenței cotidiene. Ai ci sesizez
influențe durkheimiene, în sensul ideii că societatea modelează individul și induce sacralitate
sinelui. El spune că ritualurile interpersonale ale salutului, ale iubirii, sunt oglinzi ale celor
religioase de grup (iată legătura cu interacționis mul simbolic), cu diferența că, de această

299 George Homans, Social Behavior as Exchange, în American Journal of Sociology , Vol. 63, Nr. 6,
http://web.ics.purdue.edu/~hoganr/SOC%20602/Spring%202014/Homans%201958.pdf , accesat la 5.04.2016 , p.
18.
300 Herbert Blumer, Symbolic I nteractionism. Perspective and Method, 1986,
https://www.academia.edu/5392272/2 –
Herbert_Blumer_Symbolic_Interactionism_Perspective_and_M ethod_1986 , accesat la 02.02.2016 .
301 George Homans, Social Behavior as Exchange, în American Journal of Sociology , Vol. 63, Nr. 6,
http://web.ics.purdue.edu/~hoganr/SOC%20602/Spring%202014/Homans%201958.pdf , accesat la 5.04.2016 , p.
23.
302 Harvey Sacks , Emanuel Schegloff , Two preferences in the organization of reference to persons in
conversation and their interaction, 2007, http://dx.doi.org/10.1017/CBO9780511486746.003 , accesat la
02.05.2016 , p. 76 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

174
dată, sinele este important (iată și critica adusă interacționismului simbolic). Deși expresia
viață socială și Goffman sunt în strânsă legătură, mai interesante sunt pentru el situațiile care
duc la formarea aces teia, pentru că ele sunt disponibile în cercetare. Succesul lui Goffman se
datorează în mare parte metaforelor teatrale, dar și explicării dinamice, pe bază de consecințe
ale acțiunilor întreprinse în diferite situații.
Micro și macro -socialul nu sunt chi ar separate și nici măcar contrare, pentru că nu
poți privi micro -lumile fără a înțelege că sunt parte dintr -un macro -univers; la fel, macro –
universul nu este nimic fără fascic ulele de micro -lumi sociale, diferențiate și în același timp
asociate prin crite rii spațio -temporale diverse. Goffman prefera micro -socialul, asupra căruia
mai și fixa lupa; Bourdieu extindea concluziile micro -socialului, generalizând; cumva, autorii
au arătat că acesta ar trebui să fie punctul de pornire: actorii sociali și acțiunile lor, în stare să
structureze, să influențeze, sau să se lase influențați de ele, clase, societăți, lumi. Poate că
societățile sunt substantive, dar se comportă ca verbe, aliindu -se în rețele, influențabile în
diferite grade și extensibile. Macro -socialul – statul, de exemplu – este caracterizat de
dinamism, în scopul reproducției, dar dependent de modul în care interrelaționează rețelele
de micro -societăți – de ce nu de clase, cum le -ar spune Bourdieu.

Ritualuri și ordine social ă

Ordinea socială este construită după ritualuri303: oamenii acționează cotidian în
funcție de ele; le găsim în jur, în orice loc, în orice minut. Ordinea socială, afirmă Goffman,
este de fapt întemeierea puterii, baza a formării claselor. Bourdieu ar spune, poate, că așa
cum ordi nea socială este construită de către actori, la fel poate fi și demontată, transformată,
înlocuită. Ritualurile de interacțiune nu ajung să delegitimeze practicile sociale, ci, mai
degrabă analiza lor poate dezvălui cum dominanții ajung să acapareze putere a. Și puterea stă
în ritualuri: saluturile politicoase, limbajul deosebit, verbal sau non -verbal, duc la constituirea

303 Conform lui Erving Goffman, On face work: an analysis of ritual elements in social interaction,
http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic500286.files/Goffman%20Ch%2018.pdf , accesat la 28.04.2016 , pp.
306-321.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

175
claselor, dar pot determina și slăbirea acestora; ritualurile nu sunt puse în scenă numai pentru
membrii clasei, ci chiar pentru actorii c are se produc pe scena socială. Dar și ritualurile au
perioadele lor de glorie: câștigă sau pierd adepți, în funcție de mai multe seturi de preferințe:
putere de mobilizare, tehnici de captare a atenției și de transmitere a emoțiilor și, nu în cele
din urm ă, capacitatea de a genera feedback cu efect de formare a unui grup cât mai mare.
Goffman304 arată că viața socială, descompusă în fascicu le de acțiuni, este locul de
desfășurare a multor micro -ritualuri, de diferite intensități. Cele mai puternice duc la
formarea de clase – aș spune mai degrabă de câmpuri – iar apelul la emoții le poate oferi
acestora ceea ce Weber numea legitimitate , ca armă în lupta pentru conservare. Interacțiunea
de tip ritual oferă și legitimitate emoțională, de asemenea utilizată în lu pta pentru conservarea
status -quo-ului de clasă.
Revenind la termenii lui Bourdieu, clasele dominante folosesc, î n cea mai mare
măsură și cu eficiență maximă, ritualurile de succes, ca instrument de dominare. Într -o luptă
simbolică, dominații încearcă să schimbe raporturile de putere, punând în scenă ritualuri care
au uneori succes.
Mai întâi, să explic pe scurt trei concepte goffmaniene esențiale: regiunea, sinele și
informația305. Regiunea se referă la zonele fronstage (scena, partea arătată) și backstage
(culisele, partea ascunsă); informația se manifestă în două moduri – prin expresie , sau
fenomene cum ar fi religia (la Durkehim), jocul, ori prin impresie (Durkheim o numea
magie), sau înșelătoriile acceptate (magia) sau nu (minciuna); sineitățile sunt reprezentate de
personaj și de audiență306. Dintre ele, utile ideilor pe care le voi nota în continuare sunt
elementele regiunii. Și pe frontstage, și pe backstage, se desfășoară expresii; impresiile se
manifestă separat în cele două regiuni307.
Iată cu m explică Goffman raporturile de dominare în diferite situații sociale308.
Clasele dominante acționează în frontstage, în timp ce acelea inferioare sunt actori de

304 Ibidem, pp. 306 -321.
305 Erving Goffman, The Presentation of Self in Everyday Life, Marea Britanie, Penguin Books, 1990, p. 69.
306 Remus Gabriel Suciu, Erving Goffman și teoriile organizației , Iași, Editura Lumen, 2010, pp. 45-46.
307 Erving Goffman, The Presentation of Self in Everyday Life, Marea Britanie, Penguin Books, 1990, pp. 112-
116.
308 Ibidem , p. 72.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

176
backstage; cu alte cuvinte, clasele superioare captează emoții, pun în scenă acțiuni și culeg
emoții. Clasele dominate se produc și ele, utilizând backstage -ul, încercând crearea unor
ritualuri care să determine o răstu rnare culturală a dominanților. O altă observație este că
dominanții își impun manierele, iar prin ele stabilesc limite ale propriul ui câmp. Interesant
este că dominații care atentează la schimbarea acestei ordini sociale sunt introduși de către
dominanți într -un joc de interacțiune micro -socială. Există ritualuri micro -sociale, în care
succesul schimbului de emoții garantează trecerea în clasa dominantă. O ultimă considerație
în această direcție este că experiența trecerii prin mai multe ritualuri de interacțiune micro –
socială îi conferă încredere actorului și îi crește puterea emoțională, și ea o formă de violență
simbolică, în raport ul cu dominații. Controlul emoțiilor, charisma și capacitatea de a obține
un maximum de profit din feedbackul fiecărei interacțiuni micro -sociale sunt toate atribute
ale dominanților. Dominația interacțională este dependentă de istoric, iar raporturile de
dominare sunt inegale și fluctuante.

Managementul impresiilor și violența simbolică

Destrămarea ordinii sociale începe cu un conflict, care se poate stinge rapid, sau poate
duce la redistribuirea capitalului și la redefinirea raporturilor de dominare. Violența este
forma prin care se exprimă conflictul. Dacă facem o comparație între manifestarea violenței
simbolice309 (termenul lui Bourdieu) și managementul impresiilor310 (termenul lui Goffman),
observăm că amândouă pornesc de la nivel micro -social. La Bour dieu, violența este blândă și
mai ales recunoscută de dominat, legitimată astfel311. Violența se manifestă la Goffman ca o
dominare de tip emoțional, iar spațiul ideal pentru manifestarea sa este cel comunicațional.
Violența este management al impresiilor și nu înseamnă deloc lipsă de control; dimpotrivă,
ea se bazează pe controlul emoțiilor în cadrul interacțiunilor, mai ales al celor micro -sociale.
Reciproc, importanța lumilor micro -sociale este subliniată de chiar ideea de violență.

309 Pierre Bourdieu, Limbaj și putere simbolică , București, Editura Art, 2012, p. 181.
310 Erving Goffman, The Presentation of Self in Everyday Life, Marea Britanie, Penguin Books, 1990, p. 142.
311 Pierre Bourdieu, Le sens pratique , Paris, Éditions de Minuit, 1980, pp. 210 și 219 .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

177
Extrapolarea este doar la un pas distanță, pentru că lumea micro are tendința de a se
reproduce la nivel macro -social. Să luăm drept exemplu elocvent faptul că habitus ul
bourdieusian este prin definiție o dispoziție dictată de poziția pe care agentul se situează în
câmpul social ; habitus ul se schimbă constant, determinând structura socială să se re -producă.
La Goffman lucrurile sunt puțin inversate, pentru că actorul intervine prin situații clare de
interacțiune, nu direct, ci prin relațiile stabilite cu ceilalți, în care sunt pr ezente nu habitus ul,
ci emoțiile și feedbackurile situației înseși.
Manifestarea simbolică a puterii a fost mereu dependentă de cadrul societal, de
contextele de tip ceremonial, de habitus uri și de câmpuri, în sensul conceptelor lui Bourdieu.
Cel mai eficient medium de comunicare al puterii a fost dintotdeauna cel al simbolismului,
formă care nu doar recompensează cu victorii sociale, dar clădește și capacitatea de
construcție pe acest plan. S imbolurile se constituie în purtătoare de valori statuate, în anumite
contexte spațio -temporale istorice, de către imaginarul social, iar limbajul prin care ele sunt
diseminate este prin excelență simbolic.
Fundamentul construcției violenței simbolice sun t habitus urile , prin orientarea pe
care o dau acestea percepției realității de către agentul social. Obiectivul ei este instituirea,
dar mai ales menținerea anumitor relații de putere. Relațiile de putere îmbracă diferite forme
de violență simbolică și pun în joc multiple strategii, bazate pe recunoașterea celor ce acceptă
comandamentele supunerii. Violența simbolică există sub forma unor tipare discursive și
imagologice, care nu sunt nimic altceva decât construcții sociale raportate l a setul de practici
comune agenților și grupurilor sociale. Procesul creat astfel îi determină pe aceștia, ca
receptori ai violenței simbolice, să se transforme în agenți ai unui joc social, în care vor avea
roluri pasive sau active .

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

178
CONCLUZII

Cunoaștere și simbolizare sunt două concept e ce se determină reciproc. „Actele
simbolice presupun întotdeauna, din partea acelora cărora le sunt destinate, acte de
cunoaștere și de recunoaștere, acte cognitive ”.312
În această epocă, a valorizării simbolurilor, schimburile lingvistic e construiesc și
exprimă relații de putere menite să reflecte diferite poziții în ierarhia socială. Limbajul este o
parte importantă a vieții sociale, iar procedurile complexe de cuprindere a producțiilor
lingvistice reprezintă forme de putere și inegalita te în societate.
Creativitatea spiritului uman nu poate fi cuprinsă într -o realitate obiectivă, pentru că
spiritul este cel care îi dă formă realității. De aceea, cunoașterea trebuie să însemne studiul
acțiunilor umane și al productivității spiritului.
Cunoașterea decurge din comunicare și semnificare și invers, iar aceste concepte,
astfel exprimate, reduc realitatea la limbaj. Limbajul a apărut în a celași timp ca și
cunoașterea și s -a constituit într -un sistem semnificant. Toată comunicarea este un proces de
semnificare. Jürgen Habermas definește activitatea comunicațională ca interacțiune mediată
de simboluri313. Activitatea presupune acțiune, efort sistmatic într -un scop bine definit;
interacțiunea se referă atât la relația inter -subiectivă, cât și la cooperarea deliberată;
simbolurile mediaz ă această interacțiune și o fac posibilă, dar sunt și producătoare de sens.
Fiecare reprezentare a unei lumi este conturată de câte o limbă. În concepția lui
Humboldt, limbajul, strâns legat de gândire, îi conferă acesteia forța sa creatoare . Funcția
semiotică la care fac referire și Cassirer , și Eco, este un atribut esențial al naturii umane.
Cassirer își concentrează teoria despre cunoaștere pe activitatea simbolică a omului.
Realitatea devine creație umană, prin funcția semnificării, a limbajului. Unite de semnificație
și de un sistem activ de relații, formele simbolice det ermină însăși existența. Percepția
realității este influențată de repreze ntări, iar simbolurilor le revine rolul de a media
cunoașterea lumii.

312 Idem , Rațiuni practice. O teorie a acțiunii, București, Editura Meridiane, 1999, pp. 135-136.
313 Jürgen Habermas, La technique et la science comme idéologie, tradusă de Jean -René Ladmiral, Paris, Denoèl
Gonthier, 1978, p. 22.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

179
Omul este ființă simbolică , pentru că își creează propriul univers, încărcat de
semnificații simbolice. Iar acest univers îi creează la rândul său omului percepțiile despre
realitat e, sinteza între eu și lume314 fiind acțiunea atribuită limbajului.
Simbolizarea este o proprietate a reprezentărilor și – deși are caracter cognitiv – ea nu
creează înțelesuri, ci construieșt e imagini mentale. Cunoașterea simbolică, menționează
Sperber, are caracter infinit.
Simbolizarea trebuie raportată la reprezentări, dar și la limbaj, ca formă de producție
culturală. Bourdieu arată că în relațiile sociale, puterea simbolică se măsoară după
capacitatea sa de a crea grupuri, în care indivizii, ce experimentează socialul doar cu ajutorul
simbolurilor, să poată deveni dominanți.
Prin urmare, cea mai importantă posesie din viața socială bourdieusiană este capitalul
simbolic.
„Dat fiind că acest capital simbolic nu este altceva decât capital economic sau
cultural atunci când este cunoscut și recunoscut, dacă el este cunoscut prin categoriile
percepției pe care o impune, atunci relațiile simbolice ale puterii tind să se reproducă în
impunerea rela țiilor de putere care constituie structura spațiului social. ”315
Există în afara omului, independent de el; o mul îl cunoaște și acționează asupra lui,
modificându -l. Cunoașterea nu există în afara relației dintre om și el. Acesta este obiectul . Un
obiect nu este doar o ustensilă, ceva ce leagă pe cineva de lumea din jur. El trebuie pus în
relație cu subiectul, trebuie să poată fi organizat într -un sistem prin care individul își
construiește și își reprezintă lumea.
Făcând referire la teoria fu ncțiilor obiectului, a lui Jean Baudrillard ( Sistemul
obiectelor ), acestea sunt două, foarte simple: să fie utilizat și să se afle în posesia cuiva.
Baudrillard dă exemplul mașinăriilor, respectiv al animalelor de casă, ca specie intermediară,
între obiect și om. Presupunem, atunci, fie că obiectul capătă rolul de a oferi statut social (în
cazul primei funcții), fie că va avea un statut subiectiv (în cazul celei de -a doua), în sensul că
subiectul îi va specifica funcția. Obiectul creează fie dialog, fie dis curs, în funcție de

314 Ernst Cassirer, Filosofia formelor simbolice, vol. I. Limbajul, Pitești, Editura Paralela 45, 2008, p. 36.
315 Pierre Bourdieu, Social Space and Symbolic Power, în Sociological Theory, vol. 7, nr. 1, 1989,
www.soc.ucsb.edu/ct/pages/JWM/Syllabi/Bourdieu/SocSpaceSPowr.pdf , accesa t la 10.01.2014, p. 21.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

180
atributele pe care i le oferă subiecții grupului, sau contextul, câmpul în care se situează.
Obiectele pot fi oglinzile din societate, imaginea pe care o reflectă fiind, însă, a subiecților.
În paralel, obiectul poate strânge în el chin tesența întregii serii din care face parte: este vorba
de obiectul unicat, defi nit de poziția sa finală și creâ nd iluzia că ar conține un scop anume. În
cazul în care cantitatea primează în fața calității, putem vorbi despre semnificanți
paradigmatici, car e posedă propriul simbolism. Un lanț de semnificanți se rezumă la un
singur termen din serie. Dar, mai important, acest obiect simbolizează persoana posesoare.
Unicatul are valoare foarte mare, în virtutea absenței sale.
Obiectele sunt strict legate de habitus, dar, în mod particular, obiceiurile depind
existențial de ele. Astfel, obiectul are fun cția de a comunica, în sensul unui dialog, sau, în
cazul unicatului, de a ț ine discursuri pretențioase. Efectele acestor acte de comunicare se
regăsesc în noțiunil e de habitus , câmp și putere ale lui Bourdieu. Ele depind mult de spațiul
unde există, de timp și de cantitate. Dacă adăugăm și elementul posesie, dar și pe cel de
valoare simbolică, suntem pe cale să stabilim relații de putere simbolică. Până la urmă,
obiectele, prin funcțiile lor, nu fac decât să accentueze caracterul puternic al relației dintre
dominanți și dominați. Dacă obiectele sunt bunuri simbolice, ele se produc și se consumă, în
scopul obținerii de profit simbolic, al acumulării de capital simboli c și al transformării
acestuia într -o formă de putere.
Bourdieu ( Schiță a unei teorii a practicii ) calculează capitalul simbolic alăturând
obiectelor și bunurile simbolice, cu condiția ca și acestea să fie rare și dorite. Puterea este
scopul final, iar ea trebuie să se impună nu doar prin calitate, ci mai ales prin cantitate, sau,
mai bine spus, prin lipsa ei (unicitate, raritate). Posesia de obiecte, puterea economică în
general, este inutilă dacă nu i se alătură și capitalul simbolic, ce necesită cunoșt ințe și
priceperi de encodare și decodare, pentru a putea fi consumat/utilizat.
Un individ se impune în spațiul social, în câmpul dorit, conform statutului, poziției și
rolului pe care le deține. Viața socială înseamnă jonglare cu statuturi: etalare, impun ere,
acceptare a lor. Dar comunicarea la nivel de statuturi necesită obiecte care să simbolizeze,
adică vehicule -semn (simbolurile de statut goffmaniene, cu un pronunțat caracter iconic, în
sens peircean). Simbolurile de clasă lasă loc semnelor, să confere statut social.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

181
Obiectele sunt supuse cunoașterii, apoi sunt tranzacționate și colectate, acumulate, iar
mai apoi sunt folosite. Astăzi, obiectele joacă rolul unui semn simbolic, nu doar iconic; ele
sunt vehicule de comunicare, ce ajută la impunerea puter ii.
Realitatea este o creație umană, realizată prin cunoaștere, limbaj, comunicare, dar –
mai presus de toate – prin relații active și încărcate de semnificații, cuprinse într -un sistem
simbolic. Realul nu este decât rezultatul relațiilor desfășurate între agenții sociali, într -un
câmp dat. „Realul este relațional. ”316
În Structuralism și teoria cunoașterii sociale , Pierre Bourdieu dezvoltă o teorie
structuralistă a socialului, în care realitatea est e concepută ca o reflecție asupra relațiilor
dintre elementele unei structuri invizibile.
„Teoria ca sistem de semne, organizate pentru a reprezenta, prin relațiile lor, pe cele
dintre obiecte, reprezintă o traducere, sau, mai bine spus, un simbol legat de ceea ce
simbolizează prin legea analogiei. ”317
Câmp, habitus , putere – sunt concepte care, determinate de simbolic , formează
tabloul complet al lumii sociale. Simbolicul este, astfel, o formă a socialului. Structura
simbolică a socialulu i ia la Pierre Bou rdieu forma câ mpului și a habitus ului ce se determină
reciproc, în cadrul principiului recunoașterii și ne -recunoașterii apartenenței la câmpul
respectiv, în scopul dominației.
Realul și socialul se regăsesc, legate prin țesătura simbolicului, acționând întru
asigurarea integrării sociale a agenților, lucru care inculcă existența schemelor comune de
descifrare a lumii și de stabilire a strategiilor de dominare.
Realitatea socială este o construcție simbolică, la care lucrează agenții ce
interacționează, p recum și reprezentările sociale, ca structuri mentale ale acestora.
Reprezentările sociale întrupează un sistem deopotrivă social și cognitiv, menit să sprijine
percepția realității.
Relațiile interumane au puncte de reper întemeiate pe reprezentările soc iale, iar
acestea din urmă își au existența justificată de lumea simbolurilor. Simbolurile acționează,

316 Idem, Rațiuni practice , București, Editura Meridiane, 1999, p. 17.
317 Idem , Structuralism and Theory of Sociological Knowledge , în Social Research 35:4, pp. 681 –706, 1968,
www.jstor.org , accesat la 06.06.2015, p. 689.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

182
trăiesc, se dezvoltă, iar prin aceasta construiesc și reconstruiesc ordinea socială și pot
transforma raporturile de dominație din câmpurile sociale.
Construcțiile sociale devin reprezentări ale lumii reale, care vine cu propriul istoric. O
primă funcție a simbolurilor este cea constitutivă , deoarece aceasta se raportează la
reprezentări și servește la legitimare, iar prin aceasta determină lumea socială.
Ordinea socială, prelucrare de semnificații, prin conservare și conformare, dar și prin
instituire de noi simboluri, este supusă construcției și reconstrucției. O altă funcție a
simbolurilor este cea conservativă , dat fiind că ele influențează construcția și reconstrucția, în
cadrul câmpului simbolic.
Lumea socială este produs al luptelor simbolice pentru dominație, prin cunoaștere și
recunoaștere. Impunerea legitimității, acumularea de capital simbolic și cea mai strălucită
prezentare de sine (E. Goffman, Viața cotidiană ca spectacol) devin principii ale construcției
realității sociale. Simbolicul bourdieusian este socialul. Simbolurile au funcție
transformativă , dată de implicarea proceselor de violență simbolică și dominație în practica
transformării soci ale a realului.
Simbolicul are rolul de mediere între social și real, între so cial și cognitiv, în relațiile
dintre indivizi sau grupuri. Simbolurile sunt moneda de schimb în economia socialului, o
economie care nu mai op erează de mult timp cu efecte m ateriale, ci cu idei, concepte,
imagini.
Procesele simbolice se organizează în raporturi sociale. Prin comunicare și
cunoaștere, sistemele de simboluri determină nevoi de autoperfecționare, de autodelimitare,
de autoafirmare. În acest punct, filosoful Pierre B ourdieu devine sociologul Pierre Bourdieu.
El spune că structurile cognitive contribuie la internalizarea habitus ului la agenții sociali. La
Bourdieu, realitatea este decodată, pentru a putea fi controlată, în funcție de interese . La
Goffman, realitatea este re -creată, pentru a putea face o cât mai bună prezentare , în funcție
de același element coordonator – interesul.
Din punct de vedere social, simbolul se situează între reprezentare și imagine. Atât
Goffman, cât și Bourdieu, studiază întinderea limitelor realității , tocmai prin abordarea ei
asemănătoare: o construcție simbolică, dar și o reprezentare simbolică (proces continuu,
având în vedere că simbolul este viu și în permanentă mișcare). Din idee paralelei Goffman –

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

183
Bourdieu, am vrut să demonstrez o legătură între jocul dramaturgic și prezentarea de sine
goffmaniene, pe de o parte, și violența simbolică și raporturile dominanți -dominați, la
Bourdieu, pe cealaltă parte.
Pierre Bourdieu și -a adjudecat un loc special în domeniile filosofiei și al sociologiei.
Contribuțiile sale au fost marcante, în primul rând prin crearea unui cadru conceptual
funcțional în cazul analizelor interdisciplinare; în al doilea rând prin crearea unui nou cadru
epistemologic și metodologic pentru impleme ntarea principiului reflexivității în procesul de
cercetare; și în al treilea rând prin propunerile epistemologice și metodologice făcute de
autor, pentru depășirea dihotomiilor dintre structură și agent, dintre obiectivism și
subiectivism.
Conceptualizarea simbolicului vine, la Bourdieu, ca o continuare a tradiției kantiene,
care privilegia gândirea în raport cu trupul. Autorul întemeiază analiza socială pe reacții și
habitudini, ca surse în dezvoltarea dispozițiilor și a puterii simbolice. Procesul construcției și
reprezentării simbolice capătă o dimensiune interpersonală la Bourdieu, prin accentul pe care
acesta îl pune pe manifestările interesului în luptele pentru putere, care au ca rezultat
distribuirea inegală a capitalului simbolic și conflictele create pentru obținerea profiturilor
simbolice.
Gândirea reflexivă a lui Pierre Bourdieu, ca filosof, a propus întrebări din tre cele mai
dificile despre lumea socială. Răspunsurile, însă, le -a dat sociologul Pierre Bourdieu, în urma
cercetării empirice a universului social. Rezultatul este o interesantă filosofie a acțiunii, în
care elementele legate de gândire se îmbină armonios cu cele referitoare la corporalitate,
proces care ne conduce de la construcție la reprezentare simbolică în raporturi le sociale.

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

184
BIBLIOGRAFIE

ABRIC, Jean -Claude, Pratiques sociales et Représentations, Paris, PUF, 1994
ABRIC, Jean -Claude, apud Adrian Neculau (coordonator ), Psihologia câmpului social.
Reprezentările sociale, București, Editura So cietatea Știință și Tehnică , 1995
ABRIC, Jean -Claude, apud Adrian Neculau (coordonator ), Psihologie socială. Aspecte
contemporane, Iași, Editura Polirom, 1996
ACCARDO, Alain, CORCUFF, Philippe, La Sociologie De Bourdieu , Paris, Éditions Le
Mascaret , 1986
AGHA, Asif, Language and Social Relations, Cambridge, Cambridge University Press, 2007
ARISTOTEL, Metafizica , tradusă de Andrei Cornea, București, Editura Humanitas, 2007
BACHELARD, Gaston, Le nouvel esprit scientifique, Paris, PUF, 1991
BAUDRILLARD, Jean, The Consumer Society: Myth and Structure, tradusă de Chris
Turner, Londra, Sage, 1998
BAUDRILLARD, Jean, The Ecstasy of Communication, tradusă de Bernard și Caroline
Schütze, SUA, Semiotext, Foreign Agent Series, 1988
BAUDRILLARD, Jean, The System of Objec ts, tradusă de James Benedict, Londra, Verso,
1996
BECIU, Camelia, Sociologia comunicării și a spațiului public , Iași, Editura Polirom, 2011
BERGER, Peter L., LUCKMANN, Thomas, The Social Construction of Reality. A Treatise
in the Sociology of Knowledge, 1966, Reprinted in Penguin Books, 1991 , versiunea în limba
română Peter L. Berger, Thomas Luckmann, Construirea socială a realității, București,
Editura ART, 2008
BIELEFELDT, Heiner, Symbolic representation in Kant ’s practical philosophy, Cambridge,
Cambridge University Press, 2003
BIRDWHISTELL , Ray, Kinesic and context: essays on body -motion communication,
Philadelphia, University of Pennsylvania Press, 1970
BIRIȘ, Ioan, Sociologia civilizațiilor: o abordare metodologică, Cluj-Napoca, Editura Dacia,
2000

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

185
BIRIȘ, Ioan, Totalitate, sistem, holon, Timișoara, Editura Universității de Vest, 2007
BLACKBURN, Simon, coordonator, Dicționar de filosofie Oxford, București, Editura
Univers Enciclopedic, 1999
BOURDIEU, Pierre, Ce que parler veut dire : L'économie des échanges linguistiques , Paris,
Fayard, 1982
BOURDIEU, Pierre, Choses dites , Paris, Éditions de Minuit, 1987
BOURDIEU, Pierre, Economia bunurilor simbolice , București, Editura Meridiane, 1986
BOURDIEU, Pierre, Homo academicus , Paris, Éditions de Minuit, 1984
BOURDIEU, Pierre , La distinction. Critique sociale du jugement , Paris , Éditions de Minuit,
1979
BOURDIEU, Pierre, Le sens pratique , Paris, Éditions de Minuit, 1980
BOURDIEU, Pierre , Les méditations pascaliennes, Paris, Éd itions du Seuil, 1997
BOURDIEU, Pierre , Limbaj și putere simbolică , București, Editura Art, 2012
BOURDIEU, Pierre , Outline of a Theory of Practice, tradusă de Richard Nice, Cambridge,
Cambridge University Press , 1995 ; (v. și ediția în limba franceză, publicată în 1970, Esquisse
d’une théorie de la pratique )
BOURDIEU, Pierre, Rațiuni practice , București, Editura Meridiane, 1999
BOURDIEU, Pierre, The Logic of Practice, tradusă de Richard Nice, Cambridge, Polity
Press , 1990
BOURDIEU, Pierre, PASSERON, Jean -Claude, La reproduction, Paris, Éditions de Minuit,
1970
BOURDIEU, Pierre, CHAMBOREDON, Jean -Claude, PASSERON, Jean -Claude, Le Métier
de sociologue , Paris, Mouton, 1973
BOURDIEU, Pierre, WACQUANT, Loïc, An Invitation to Reflexive Sociology, Chicago,
University of Chicago Press, 1 992
BUCK , Ross , Emotional communication in personal relationships: A developmental –
interactionist view , C.D. Hendrick (editor), Close relationships, pp. 44 -76, Beverly Hills,
SAGE Publications, 1989
BUCK , Ross , The communication of emotion, New York, Guilford Press, 1984

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

186
BUTLER , Judith, Excitable Speech: A Politics of the Performative , New York, Routledge,
1997
CASSIRER, Ernst, Eseu despre om. O introducere în filosofia culturii umane , București,
Editura Humanitas, 1994
CASSIRER, Ernst, Filosofia formelor simbolice, vol. I Limbajul, Pitești, Editura Paralela 45,
2008
CASSIRER, Ernst, Mitul statului, Iași, Editura Institutul ui European, 2001
CASSIRER, Ernst, Symbol, Myth and Culture. Essays and Lectures of Ernst Cassirer 1935 –
1945 , editată de Phillip Verene, New Haven, Yale University Press, 1979
CASTORIADIS, Cornelius, The Imaginary Institution of Society , tradusă de Kathleen
Blamey, Cambridge, MIT Press, 1975
CAWS, Peter, Structuralism. A Philosophy for the Human Sciences, New Jersey, Humanities
Press, 1990
CHANDLER, Daniel, Semiotics: The basics, Londra, Routledge, 2002
CHOMSKY, Noam, Cunoașterea limbii, București, Editura Științifică, 1996
CICOUREL , Aaron, Cognitive sociology: language and meaning in social interaction, New
York, Free Press, 1974
CODOBAN , Aurel, Gesturi, Vorbe și Minciuni, Cluj-Napoca, Editura EIKON, 2014
CODOBAN, Aurel, Semn și interpretare, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2001
CURELARU, Mihai, Reprezentări sociale , Iași, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza,
2005
DANCY, Jonathan, SOSA, Ernest, Dicționar de Filosofia Cunoașterii, vol. I, Iași, Editura
Trei, 1999
DEELY, John, Bazele semioticii, București, Editura All, 1997
DEVITT, Michael, STERELNY, Kim, Limbaj și realitate. O introducere în filosofia
limbajului, Iași, Editura Polirom, 2000
DOISE, Willem, Droits de l’home et force des idées, Paris, Presses Universitaires de France,
2002
DOISE, Willem, Les représentation sociales , în G. Bonnet, R. Ghiglione, J.F. Richard
(editori ), Psychologie cognitive , vol. 3, Par is, Bordas, 1990

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

187
DOISE, Willem, PALMONARI, Augusto, Caracteristici ale reprezentărilor sociale , în
Adrian Neculau (editor ), Psihologia socialã. Aspecte contemporane, Iași, Editura Polirom,
1996
DUNCAN, Hugh Danziel, Symbols in Society, NY, Oxford Universi ty Press, 1968
DURAND, Gilbert, Structurile antropologice ale imaginarului , București, Editura Univers,
1977
DURAND, Jean -Pierre, WEIL, Robert, Sociologie contemporaine , Paris, Éditions Vigot,
1989
DURKHEIM, Émile, Formele elementare ale vieții religioase , Iași, Editura Polirom, 1995
DURKHEIM, Émile, Regulile metodei sociologice, Iași, Editura Polirom, 2002
ECO, Umberto, Le signe , Bruxelles, Labor, 1990
ECO, Umberto, O teorie a semnelor , Editura Meridiane, București, 2003
ECO, Umberto, O teorie a semioticii, București, Editura Trei, 2008
ECO, Umberto, Sémiotique et philosophie du langage , Paris, PUF, 1988
ECO, Umberto , Tratat de semiotică generală , București, Editura Științifică si Enciclopedică,
1982
EDELMAN, Murray, Politica și utiliza rea simbolurilor , Iași, Editura Polirom, 1999
FIRTH, Raymond, Symbols. Private and Public, Londra , G. Allen & Unwin, 1973
FISCHER, Gustave -Nicolas, Les concepts fondamentaux de la psychologie sociale, Paris,
Dunod, 1987
FLONTA, Mircea, Cognitio. O introducere critică în problema cunoașterii, București,
Editura ALL, 1994
FOUCAULT, Michel, Cuvintele și lucrurile, București, Editura RAO, 2008
GARFINKEL, Harold, editor, Ethnomethodological studies of work, Londra, Routledge,
1986
GARFINKEL, Harold, Studies in Ethnomethodology , New Jersey, Prentice -Hall, 1967
GIDDENS, Anthony, The Constitution of Society , Berkeley, University of California Press,
1984
GILOVICH, Thomas, How We Know What Isn’t So, New York, Free Press, 1991

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

188
GOFFMAN, Erving, Fram e analysis. An essay on the organization of experience , Boston,
Northeastern University Press, 1986
GOFFMAN, Erving, Relations in Public: Microstudies of the Public Order, New York,
Public Books, 1971
GOFFMAN, Erving, Viața cotidiană ca spectacol, Editura comunicare.ro, București, 2007
GOFFMAN, Erving, The Presentation of Self in Everyday Life, Marea Britanie, Penguin
Books, 1990
GUIMELLI, Christian (coordonator ), Structures et transformations des représentations
sociales, Paris, É ditions Delachaux et Niest lé, 1994
GUYER, Paul, Kant and the Claims of Knowledge, Cambridge, Massachussets, Cambridge
University Press, 1987
HABERMAS, Jürgen, Cunoaștere și comunicare, București, Editura Politică, 1983
HABERMAS, Jürgen, The Liberating Power of Symbols. Philosophica l Essays, tradusă de
Peter Dews, Cambridge, MIT Press, 2001
HALAS, Elzbieta, Social Symbolism: Forms and Functions – A Pragmatist Perspective, în
Norman K. Denzin (editor ), Studies in Symbolic Interaction , Emerald Group Publishing
Limited vol. 30, 2008
HALAS, Elzbieta, Symbolism and Social Phenomena: Toward the Integration of Past and
Current Theoretical Approaches, în European Journal of Social Theory, v5, n3, 08/2002,
SAGE Journals, pp. 351 -366
HARKER, Richard, MAHAR, Cheleen, WILKES, Chris (editori), An Introduction to the
Work of Pierre Bourdieu: The Practice of Theory, Londra, Palgrave Macmillan, 1990
HERZLICH, Claudine, La représentation sociale , în Serge Moscovici (editor ), Introduction
à la psychologie sociale, I, Paris, Larousse, 1972
HUMBOLDT, Wilhelm von, Despre diversitatea structurală a limbilor și influența ei asupra
dezvoltării spirituale a umanității , București, Editura Humanitas, 2008
JAKOBSON, Roman, Lingvistică și poetică. Aprecieri retrospective și considerații de
perspectivă , în Probleme de stilistică (culegere de articole), Bucur ești, Editura Științifică,
1964

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

189
JODELET, Denis, Madness and Social Representations, tradusă de Tim Pownall, Londra,
Harvester/Wheatsheaf, 1991
KANT, Immanuel, Critica rațiunii pure , București, Editura IRI, 1999
KENDON , Adam , Introduction: Current Issues in the Study of Nonverbal Communication, în
Adam Kendon (editor), Nonverbal communication, interaction, and gesture: selections from
Semiotica, The Hague, Mouton, pp. 321 -356, 1981
KOTTAK, Conrad Phillip, Anthropology. The Exploration of Human Diversity , New York,
Random House, 1987
LANGE -SEIDL , Annemarie, Approaches to Theories for Nonverbal Signs, în Studies in
Semiotics, vol. 17, Lisse, Peter De Ridder Press, 1977
LEEDS -HURWITZ, Wendy, Semiotics and Communication: Signes, Codes, Culture, New
Jersey, Erlbaum, 1993
LUKES , Steve, Power: a radical view, New York, Palgrave Macmillan, 2005
MATEI, Corina Sorana, Ordinea și dezordinea simbolurilor , București, Editura Tritonic,
2013
MAUSS, Marcel, Eseu despre dar , Editura Institutul ui European, 1993
MOLINER, Pierre, Cinci întrebări în legătură cu reprezentările sociale, în Adrian Neculau
(coordonator), Reprezentările sociale, București, Editura Societatea Știință și Tehnică, 1995
MOSCOVICI, Serge, Fenomenul reprezentărilor sociale, în Adrian Neculau (coordonator),
Reprezentările sociale, București,Editura Societatea Știință și Tehnică, 1995
MOSCOVICI, Serge, coordonator, Psihologia socială a relațiilor cu celălalt, Iași, Editura
Polirom, 1998
MOSCOVICI, Serge, Social Influence and Social Change , tradusă de Carol Sherra rd și Greta
Heinz, Massachussets, Academic Press, 1976
MOSCOVICI, Serge, Social Representations: Explorations in Social Psychology,
Cambridge, Polity Pr ess, 2000
MOSCOVICI, Serge, Structures et transformations des représentations sociales, Laussane,
Guimelli, Éditions Delachaux et Niestlé, 1994
NAMY, Laura L., Symbol use and symbolic representation: developmental and comparative
perspectives, Mahwah N. J., Lawrence Erlbaum Associates, 2005

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

190
NECULAU, Adrian (coordonator ), Psihologie socială. Aspecte contemporane, Iași, Editura
Polirom, 1996
NECULAU, Adrian, Psihologia câmpului social: reprezentările sociale, Iași, Editura
Polirom, So cietatea Știință și Tehnică , 1997
OGDEN, C.K., RICHARDS, Ivor A., The Meaning of Meaning , London, Mariner Books,
1989
PALMONARI, Augusto, DOISE, Willem, Caractéristiques des représentations sociales, în
Augusto Palmonari și Willem Doise (coordonatori), L’étude des représentat iones sociales,
Paris, Éditions Delachaux et Niestlé, 1986
PEIRCE, Charles S., Semnificație și acțiune, București, Editura Humanitas, 1990
PIAGET, Jean, The Construction of Reality in the Child, tradusă de Margaret Cook, Londra,
Routledge, 1968
ROSE, James, Symbolization: representation and communication, Londra, Karnac Books,
2007
SAUSSURE, Ferdinand de, Curs de lingvistică generală , Iași, Editura Polirom, 1998
SHUSTERMAN, Richard, editor, Bourdieu: A Critical Reader , Londra, Blackwell
Publishers, 1999
SCHÜTZ, Alfred , Collected Papers I. The Problem of Social Reality, Editor Maurice
Natanson, The Hague, Martinus Nijhoff, 1962
SCHÜTZ, Alfred , On phenomenology and social relations: Selected writings, editată de
Helmut R. Wagner, Chicago, U niversity of Chicago Press, 1970
SCUPIN, Raymond, Cultural Anthropology. A Global Perspective , New Jersey, Prentice
Hall, Englewood Cliffs, 1992
SEBEOK, Thomas, Jocul cu fantasme: semiotică și antropologie, București, Editura ALL,
2002
SECA, Jean -Marie, Reprezentările sociale , Iași, Editura Institutului European, 2008
SFEZ, Lucien, Simbolistica politică, Iași, Editura Institutul ui European, 2000
SKIDELSKY, Edward, Ernst Cassirer: The Last Philosopher of Culture , Princeton,
Princeton University Press, 2008
SPERBER, Dan, Rethinking Symbolism, Cambridge, Cambridge University Press, 1975

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

191
STRAUSS, Anselm, Creating Social Awareness. Collective Images and Symbolic
Representations, New Brunswick, Transaction Publishers, 1991
STRAUSS, Anselm, Mirrors and Masks. The Search for Identity , San Francisco, The
Sociology Press, 1969
SUCIU, Remus Gabriel, Erving Goffman și teoriile organizației , Iași, Editura Lumen, 2010
SWARTZ, David, Culture and Power: The Sociology of Pierre Bourdieu , Chicago,
University of Chicago Press , 1997
TAROT, Camille, De la Durkheim la Mauss, inventarea simbolicului , Timișoara, Editura
Amarcord, 2001
TODOROV, Tzvetan, Teorii ale simbolului, București, Editura Univers, 1983
TURNER, Victor, Dramas, Fields, and Metaphors: Symbolic Action in Human Soc iety.
Ithaca, Cornell University, 1975
TRABANT, Jürgen, Humboldt ou le sens du langage , Liege, Mardaga, 1992
WACQUANT, Loïc, capitolul Pierre Bourdieu, în Rob Stones (editor), Key Sociological
Thinkers , Basingstoke, Palgrave Macmillan, 2008
WALD, Henri, Expresivitatea ideilor , București, Editura Cartea Românească, 1986
WALD, Henri, Homo significans, București, Editura Enciclopedică Română, 1970
WATZLAWICK , Paul, BEAVIN , Janet, JACKSON , Don, The pragmatics of human
communication, New York, Norton, 1967
WEBB, Jenn, SCHIRATO, Tony, DANAHER, Geoff, Understanding Bourdieu, Londra,
Sage Publications, 2002
WEBER, Max, Economy and Society, Berkely, University of California Press, 1968
WEBER, Max, The theory of social and economic organizations, editată de Talc ott Parsons,
New York, The Free Press, 1964
WITTGENSTEIN, Ludwig , Cercetări filozofice , București, Editura Humanitas , 2004
WITTGENSTEIN, Ludwig, Philosophical Investigations , tradusă de G.E.M. Ascombe,
Oxford, Blackwell, 1974
WITTGENSTEIN, Ludwig, Tractatus logico -philosophicus, București, Editura Humanitas,
1991

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

192
WEBOGRAFIE

BAUDRILLARD, Jean, For a Critique of the Political Economy of the Sign, tradusă de
Charles Levin, Telos, 1981,
https://monoskop.org/images/0/08/Baudrillard_Jean_For_a_critique_of_the_political_econo
my_of_the_sign_1981.pdf , accesat la 13.03.2015
BLUMER, Herbert, Symbolic Interactionism. Perspective and Method, 1986,
https://www.academia.edu/5392272/2 –
Herbert_Blumer_Sym bolic_Interactionism_Perspective_and_Method_1986 , accesat la
02.02.2016
BOURDIEU, Pierre, Social Space and Symbolic Power, în Sociological Theory, vol. 7, nr. 1,
1989, www.soc.ucsb.edu/ct/pages/JWM/Syllabi/Bourdieu/SocSpaceSPowr.pdf , accesat la
10.01.2014
BOURDIEU, Pierre , Structuralism and Theory of Sociological Knowledge , în Social
Research 35:4, pp. 681 –706, 1968,
https://www.jstor.org/stable/40969937?seq=1#page_scan_tab_contents , accesat la
28.10.2015
BRUBAKER, Rogers, Rethinking Classical Theory. The Sociological Vision of Pierre
Bourdieu , în Theory and Society, 14, 1985, pp.745 -775,
http://www.sscnet.ucla.edu/soc/faculty/brubaker/Publications/02_Rethinking_Classical_Theo
ry.pdf , accesat la 12.02.2015
BRUBAK ER, Rogers, Social Theory as Habitus , în Bourdieu: Critical Perspectives, editată
de C. Calhoun, E. Li Puma și M. Postone, 1993, pp. 212-234,
http://www.sscnet.ucla.edu/soc/faculty/brubaker/Publications/06_Social_Theory_as_ Habitus .
pdf, accesat la 30.03.2015
BURCH, Robert, Charles Sanders Peirce, în The Stanford Encyclopedia of Philosophy ,
http://plato.stanford.edu/archives/sum2013/entries/peirce/ , accesat la 24.11.2015
BURGOON , Judee, DUNBAR , Norah, Nonverbal expressions of dominance and power in
human relationship, 2006,

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

193
https://www.researchgate.net/publication/263235477_Nonverbal_Expressions_of_Dominanc
e_and_Power_in_Human_Relationship s, accesat la 12.02.2016
BUTLER, Judith, Performativity ’s Social Magic,
https://belfioreword.files.wordpress.com/2014/02/14493 -performativitys_social_magic.pdf ,
accesat la 05.08.2015
Collected Papers of Charles Sanders Peirce, vol. 1 -8, editat de John Deely,
https://colorysemiotica.files.wordpress.com/2014/08/peirce -collectedpapers.pdf , accesat la
20.01.2015
DURKHEIM, Émile, Représentations individuelles et représentations collectives , în Revue
de métaphysique et de morale , nr. VI, 1898, p. 273-302,
http://sbisrvntweb.uqac.ca/archivage/13894689.pdf , accesat la 20.12.2014
EKMAN , Paul, FRIESEN , Wallace, The repertoire of nonverbal behavior: Categories,
origins, usage, and coding , în Semiotica , 1, 1969, pp. 49 -98,
http://homes.di.unimi.it/~boccignone/GiuseppeBoccignone_webpage/CompAff2011_files/Ek
manFriesenSemiotica.pdf , accesat la 22.11.2015
GOFFMAN, Erving, Symbols of Class Status, în The British Journal of Sociology, vol. 2, nr.
4, 1951, http://links.jstor.org/sici?sici=0007 –
1315%28195112%292%3A4%3C294%3ASOCS%3E2.0.CO%3B2 -Q, accesat la 07.04.2015
GOFFMAN, Erving, The Interaction Order , în American Sociological Review, 48 (1), pp. 1-
17, 1983,
http://eclass.uoa.gr/modules/document/file.php/ECD143/Goffman%201983%20Interaction%
20Order.pdf , accesat la 12.12.2014
GOFFMAN, Erving, On face work: an analysis of ritual elements in social interaction,
pp.306 -321,
http://isites.harvard.edu/fs/docs/icb.topic500286.file s/Goffman%20Ch%2018.pdf , accesat la
28.04.2016
HANKS, William, Pierre Bourdieu and the practices of language, în Annual Review of
Anthropology, 34/2005,
http://ww w.annualreviews.org/doi/abs/10.1146/annurev.anthro.33.070203.143907 , accesat la
22.03.2016

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

194
HAWKES, Terence, Structuralism & Semiotics, New York, 2003,
https://monoskop.org/images/3/38/Hawkes_Terence_Structuralism_and_Semiotics_2003.pdf
, accesat la 22.02.2015
HOMANS, George, Social Behavior as Exchange, în American Journal of Sociology , Vol.
63, Nr.6, p.18,
http://web.ics.purdue.edu/~hoganr/SOC%20602/Spring%202014/Homans%201958.pdf ,
accesat la 5.04.2016
KEANE, Webb, Semiotic and the Social Analysis of the Material Things, în Language and
Communication, 23 , 2003, pp. 409-425,
http://townsendgroups.berkeley.edu/sites/default/files/webb_keane_semiotics_and_things.pdf
, accesat la 20.04.2015
KOCKELMAN, Paul, The Semi otic Stance, în Semiotica 157, 2005,
http://www.envorganism.org/Article%20PDFs/The%20Semiotic%20Stance.pdf , pp. 233-
304, accesat la 06.07.2015
KÖGLER, Hans -Herbert, Overcoming Semiotic Structuralism: Language and Habitus in
Bourdieu, http://www.philosophyofculture.org/Bourdieu_ Habitus _and_Language_Hans –
Herbert%20K%C3%B6gler_2011.pdf , accesat la 02.08.2015
LANGER, Susanne K., Philosophy in a New Key, Cambridge, The New American Library,
1954,
https://monoskop.org/images/6/6c/Langer_Sussane_K_Philosophy_in_a_New_Key.pdf ,
accesat la 12.11.2014
LIZARDO, Omar, The Cognitive Origins of Bourdieu ’s Habitus , în Journal for the Theory of
Social Behavior (4 ), pp. 375 -401, http://onlinelibrary.wiley.com/doi/10.1111/j.1468 –
5914.2004.00255.x , accesat la 08.01.2016
LIZARDO, Omar, The Legacy of Pierre Bourdieu: Critical Essays Contemporary Sociolo gy:
A Journal of Reviews , May 2013 , 42: 427-428,
http://csx.sagepub.com/content/42/3/427.full.pdf+html accesat la 7.03.2016
MAUSS, Marcel, apud Pierre Bourdieu, Social Space and Symbolic Power, în Sociological
Theory, vol. 7, nr. 1, 1989 ,

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

195
www.soc.ucsb.edu/ct/pages/JWM/Syllabi/Bourdieu/SocSpaceSPowr.pdf , accesat la
10.01.2014
MARX, Karl, Capitalul , https://www.marxists.org/romana/m –
e/desc/Marx_Capitalul_Volumul_I.pdf , accesat la 23.10.2014
MEAD, George Herbert, Mind, Self and Society from the St andpoint of a Social Behaviorist,
Chicago, Chicago University Press, 1934, http://livros01.livrosgratis.com.br/bu000001.pdf ,
accesat la 12.07.2015
MORRIS , Charles, Signs, language and behavior, New York, Prentice -Hall, 1949,
http://book -me.net/a/signs -language -and-behavior.pdf , accesat la 02.02.2015
RUSSELL, Bertrand, My Philosophical Development, Londra, GA & Unwin, 1959,
http://www.ebooklibrary.org/wplbn0001007188 -my-philosophical -development -by-bertrand –
russell.aspx , accesat la 23.10 .2014
SACKS, Harvey, SCHEGLOFF, Emanuel , Two preferences in the organization of reference
to persons in conversation and their interaction, 2007,
http://dx.doi.org/10.1017/CBO978051 1486746.003 , accesat la 02.05.2016
SHORT, T.L., Peirce ’s Theory of Signs, Cambridge, Cambridge University Press, 2007,
www.cambridge.org/9780521843201 , accesat la 25.10.2014
VERENE, Phillip, Kant, Hegel and Cassirer: The Origins of the Philosophy of Symbolic
Forms , în Journal of the History of Ideas, nr. 30 (1), 1969, pp. 33-46,
https://www.jstor.org/stable/2708243 , accesat la 06.04.2016
WACQUANT, Loïc, VAKALOULIS, Michel , De l’idéologie à la violence symbolique:
culture, classe et conscience chez Marx et Bourdieu : Autour de Pierre Bourdieu , în Actuel
Marx, nr. 20, 1996, http://philpapers.org/rec/WACDL , accesat la 02.05.2015
WEININGER, Eliot B., Pierre Bourdieu on Social Class and Symbolic Violence ,
http://www.ssc.wisc.edu/~wright/Found -c4rev.pdf , accesat la 20.04.2015
WILDGEN, Wolfgang, The phenomenology of symbolic forms (Cassirer) and geometrical
reductionism (Klein, Leyton), în Winter -Symposium: Cognition and phenomenology.
Philosophical implications of – and preconditions for – the study of meaning, Aarhus Center
for Semiotics, 29-31.1.2004 , http://www.fb10.uni –

Fundamente filosofice ale construc ției și reprezentării simbolice la Pierre Bourdieu
Teză de doctorat
2016

196
bremen.de/homepages/wildgen/pdf/phenomenology_symbolic_forms.pdf , accesat la
08.04.2016