Balul Vienez, ediția a XI-a [622194]

1
CUPRINS
CUPRINS ………………………….. ………………………….. …………………………. 1
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………. 4
I.ORGANIZAȚIA CA SISTE M DESCHIS ………………………….. ………. 6
1.1. Definiție. Organizația ca sistem deschis ………………………….. ……………….. 6
1.2. Organizația ca sistem de relație internă ………………………….. …………………. 9
1.3. Organizația ca sistem rațional ………………………….. ………………………….. … 11
1.4. Organizația ca sistem natural ………………………….. ………………………….. …. 13
1.4.1. Parlamentul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 15
1.4.2. Tribunalul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 17
1.4.3. Guvernul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 18
II.ORGANIZAȚII PUBLICE POLITICE ………………………….. ……….. 21
2.1. Definiția organizațiilor publice ………………………….. ………………………….. . 21
2.2. Definiția organizațiilor politice ………………………….. ………………………….. . 25
2.2.1. Guvernul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 27
2.2.2. Parlamentul ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 31
2.2.2.1.Referendumul privind numărul de parlamentari din 22.11.2009 ……………………. 38
2.2.2.2.Referendumul privind demiterea președintelui din 29.07.2012 ……………………… 39
2.2.2.3.Politicile organizaționale și organizațiile politice ………………………….. ……………. 40
2.3. Abordări actuale ………………………….. ………………………….. …………………… 45
2.4. Abordăi sociologice ………………………….. ………………………….. ……………… 47
2.5. Abordări politice ………………………….. ………………………….. ………………….. 49
2.6. Grilă de analiză a organizațiilor politice ………………………….. ………………. 51
2.6.1. Structura socială ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 51
2.6.2. Participanții ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 53
2.6.3. Scopurile ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 55
2.6.4. Tehnologia ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 57
2.6.5. Arii de intervenții în mediul intern și exetern ………………………….. …………………… 58
III. ORGANIZAȚIA ÎN SCHIMBARE ………………………….. ………….. 64
3.1. Schimbarea și reproiectarea organizațională ………………………….. ………… 64

2
3.2. Schimbarea adecvată la cerințele mediului ………………………….. …………… 65
3.3. Surse și efecte ale schimbării organizaționale ………………………….. ………. 67
3.4. Strategii de schimbare organizațională ………………………….. ………………… 71
3.4.1. Reducerea marimii (downsizing) ………………………….. ………………………….. ……….. 71
3.4.2. Reconceperea (reengineering) ………………………….. ………………………….. ……………. 72
3.4.3. Inovarea strategică ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 73
3.4.4. Organizarea prin haos ………………………….. ………………………….. ……………………….. 75
IV. ROLUL MASS MEDIA ÎN STRATEGIA DE COMUNICARE A
ORGANIZAȚIILOR PUBLICE POLITICE ………………………….. …… 78
4.1.Mass media ………………………….. ………………………….. ………………………….. 78
4.1.1. Comunicarea de masă ………………………….. ………………………….. ……………………….. 78
4.1.2. Conceptul comunicării de masă ………………………….. ………………………….. …………. 80
4.1.3. Canalele de transmitere ………………………….. ………………………….. …………………….. 82
4.2. Rolul și funcția mass -media ………………………….. ………………………….. …… 83
4.3. Media proprie ………………………….. ………………………….. ………………………. 86
4.4. Media platită ………………………….. ………………………….. ……………………….. 90
4.4.1. Mediul intern ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 90
4.4.2. Mediul extern ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 92
STUDIU DE CAZ ………………………….. ………………………….. …………… 95
CAMERA DEPUTAȚLOR ………………………….. ………………………….. . 95
1.Modul de functionare și comunicare a Camerei Deputaților …………………… 95
2.Atribuții și activități ale Camerei Deputaților ………………………….. ………….. 99
3.Camera Deputaților ca sistem deschis ………………………….. …………………… 100
4.Camera Deputaților ca organizație publică politică ………………………….. … 101
5.Organigramă ………………………….. ………………………….. …………………………. 102
Angajații, echipa de coordonare ………………………….. ………………………….. ………………… 104
Săli ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 105
Birouri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 107
6.Comisiile. Scopurile și comunicarea comisiilor ………………………….. ……… 109
7.Rolul și funcția mass -media. Comunicarea cu publicul intern și publicul
extern ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 114

3
Acreditarea jurnalistilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 114
8.Președintele Camerei Deputatilor. Atribuțiile și comunicarea președintelui
cu presa și mass -media ………………………….. ………………………….. ………………. 116
9.Site -ul ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 117
10.Comunicate de presă despre Camera Deputaților ………………………….. ….. 117
11.Strategii de comuncare ale Camerei Deputaților. Scandalul cu Zgonea .. 119
12.Momente importante pentru Camera Deputaților ………………………….. ….. 121
13.Mesajele președintelui Camerei Deputa ților, Valeriu Zgonea …………….. 123
14.Evaluarea media ………………………….. ………………………….. …………………… 124
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. …………………. 125
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ……………. 127

4
INTRODUCERE

Comunicarea este trăsătura esențială a naturii umane care în decursul timpului a
cunoscut diferite forme , ducând la progres și civilizație. Cu cât a evoluat societatea, cu cât s -a
diversificat și nuan țat procesul de comunicare, comunicarea în spațiul public a devenit
dominantă.
Comunicarea publică este comunicarea politică prin care actor ii politici își cre ează
imagine publică pentru a informa cetățenii, a -i influența în actul electoral, dar și pentru a îi
determina pe aceștia prin crearea opiniei de a lua deciziile cele mai eficiente pentru crearea
sferei publice într -o societate democratică. Comunicarea po litică impregnează toată activitatea
politică în măsura în care aproape toate comportamentele de acest tip implică recursul la o
formă oarecare de comunicare.
Guvernele și politicienii din toate țările acționează sau fac declarații ținând cont de
"opinia publică". Rolul opiniei publice este din ce în ce mai determinant în toate aspectele
vieții colective. Datorită interdependenței din ce în ce mai mari a grupurilor, opinia publică
influențează puternic comportamentul fiecăruia dintre ele.
Faptul că opinia publică este forța radicală, este un lucru la fel de vechi și peren ca
omul, iar această forță a ei a câștigat puternic în lume ca urmare a fenomenului de globalizare
a comunicării de masă.
Opinia publică este un fenomen ambivalent atât psihologic cât și social , de aceea,
suferă influența unor factori mai puțin institutionalizați, cum ar fi comunicarea interpersonală,
dar și a unor factori instituționalizați, cum ar fi mass -media.
Manipularea care a existat, sub o formă sau alta în toate orânduirile umane, este
sugestiv concentrată de către Niccolo Machiavelli (1496 -1527), autorul celebrului dicton
"scopul scuză mijloacele", cu toate că trebuie precizat că Machiavelli se pronunță în favoarea
utilizării de către acesta a oricărei metode și a oricăror resurse în vederea atingerii scopului
Statulu i (și nu interesul său propriu).
Când opiniile devin suficient de puternice ele conduc la acțiuni comportamentale sau
verbale. Cea mai simplă și eficace metodă de explicitare a unui concept presupune ca prim

5
pas formula rea unei definiții prin exemplificare, altfel spus, indicarea câtorva obiecte care
formează sfera acestuia.
În acest sens, se poate spune că fenomenul comunicării politice subsumează
discursurile și mitingurile electorale, prezentarea programelor politice , interviurile acordate de
demnitari cu privire la problemele de interes public, (dintr -o perspectivă anume) sondajele
electorale, difuzarea unor comunicate de presă sau desfășurarea unor conferințe de presă,
dezbaterea moțiunilor de cenzură, (într -o oarec are măsură) exercitarea dreptului de vot.

6
I.ORGANIZAȚ IA CA SISTEM DESCHIS

1.1. Definiț ie. Organizaț ia ca sistem deschis

Organiz ațiile sunt sisteme deschise, grupuri de oameni între care se derulează
interacț iuni cu rolul de a face schimb de materie, informații și energie cu mediul, avâ nd
scopuri, st ructuri, strategii, tehnologii ș i medii. Organizațiile sunt alcă tuite din dou ă structuri
fundamentale: oamenii și variabilele organizaț ionale.
Organizația ca sistem deschis implică necesitatea studierii relațiilor din tre
organizații, precum și relaț ia din medii și organizaț ii, constituind o adev ărată provoca re la
adresa teritoriilor tradiț ionale , centrate doar pe analiza relațiilor dintre organizaț ii. De
asemenea, studierea unei sing ure organizații își pierde relevanța acceptată pâ na atunci.
În cadrul abordări raționaliste organizația este vă zută ca o mașină, iar î n cadrul
perspectivei sistemului natural , imaginea acesteia este cea organică , modelul sistemului
deschis care sugere ază analogia cu organismul ș i care deține puterea legislativă, executivă,
judecătorească .
Puterea legislativă este reprezentată de Parlamentul României ș i este a lcătuită din
două camere: Senat și Camera Deputaț ilor.
Senatul , este una din cele două camere ale Parlamentului , camera superioară,
reprezentanț ii acesteia se aleg prin vot universal, liber, secret ș i direct de către cetațenii cu
drept de vot ai Româ niei.
Camera Deputaț ilor este a doua cameră a Parlamentului, reprezentanții acesteia fiind
aleși în acelaș i mod ca la Senat . Structurile interne ale Camerei sunt constituite din: Biroul
permanent , comisiile parlame ntare și grupurile parlamentare . Președintele Camerei
Deputaț ilor, care este, totodată, și preș edintele Biroului permanen t, se alege prin vot secret la
începutul legislaturii, pe întreaga durată a mandatului Camerei, iar ceilalț i membri ai Biroului
permanent sunt aleși la î nceputul fiecă rei sesiuni parlamentare.
Puterea judecătorească
Curtea constituțională este unica autoritate de justiție constituțională în România,
independentă față de orice altă autoritate publică ș i are rolul de gar ant al supremației
Constituț iei.
Este organizată și funcționează în baza dispozițiilor A rt. 142-147 din Cons tituția
României, republicată , și a Legii nr 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curț ii

7
Constituț ionale, republicată , precum și Regulamentul de organizare și funcționare a Curții
Constituț ionale.
Regulament ul acesteia prevede organizarea și funcț ionarea Curții Constituț ionale,
atribuțiile ș i regulile de procedură specifice activității, precum și regulile de procedură ce
privesc ră spunderea disciplinar ă a personalului Curț ii.
Dispo zițiile regulament ului, se interpretează și se aplică î n conformitate cu
prevederile Legii nr 47/1992, republicate, ale Legii nr 124/2000 privind structura , personalul
Curții Constituționale precum ș i ale L egii nr 3 03/2004, privind statutul judecătorilor și
procurorilor, republicată, cu modificarile și completările ulterioare, ș i ale celorlalte dispoziții
legale aplicabile, după caz, judecătorilor și personal ului Curții Constituț ionale.1
Înalta Curte de Casație și Justiție , este instanța judiciară supremă în ierarhia
instanțelor judecătorești din România . ÎCCJ2 are competența de a judeca recursul în interesul
legii și de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanț e
judecătorești.3
Consiliul Superior al Magistraturii , este instituția cu rol de gar ant al independenței
justiț iei. Acesta propune Președintelui României numirea în funcț ie a jud ecătorilor,
procurori lor ș i veghează la buna desfăș urare a activităț ii profesionale a acestora. Consiliul
indeplinește și alte atribuț ii precum: recrutarea, promovarea, transferarea, detașarea,
sancționarea disciplinară și eliberarea din funcție a judecătorilor și procurorilor .
Consiliul are o influență decisivă și asupra formării inițiale și continue a
magistraților, prin coordonarea activității Institutului Național al Magistraturii ( INM )4 și a
Școlii Naționale de Grefieri. Toate aceste atribuții sunt astfel reglementate încât să permită
CSM5 să-și îndeplinească rolul care i -a fost conferit prin Constituție.6
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o structură cu personalitate juridică
speci alizată în combaterea corupției . Este creată ca un instrument necesar în descoperirea,
investigarea și aducerea în fața instanței a cazurilor de corupție. Prin activitatea sa, contribuie
la reducerea corupției, în sprijinul unei societăți democratice apropiate de valorile europene7.
Curțile de apel sunt instanțe judecătorești superioare din România. În prezent, în
România funcționează un număr de 15 curți de apel care verif ică legalitatea și temeinicia

1 https://www.ccr.ro/Regulamentul -de-organizare -i-funcionare
2 ICCJ – Înalta Curte de Casație și Justiție
3 http://www.scj.ro/
4 IMN = Institutul Naționa l al Magistraturii
5 CSM – Consiliul Superior al Magistraturii
6 http://www.csm1909.ro/csm/index.php?lb=ro
7 http://www.pna.ro/

8
soluțiilor pronunțate de judecătoriile și tribunalele din raza lor de competență. Soluțiile
pronunțate de curțile de apel, cu e xcepția celor irevocabile, pot fi recurate la Înalta Curte de
Casație și Justiție8.
Tribunalele , sunt instanț e intermediare între judecătorie și curtea de apel, care își
întind jurisdicția asupra unui județ, condus de că tre un președinte și ajutat de 1 -3
vicepreședinți.
Un tribunal poate avea minim două secții. Astfel , în cadrul său se pot înființa
urmat oarele tipuri de secții: civile, penale, come rciale, cu minori și de familie; de contencios
administrativ și fiscal, privind litigiile de muncă și de asigurări sociale, precum și, în raport cu
natura și numărul cauzelor, maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit A rt. 36 alin. (3) din Le gea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, se pot
înființa secții și complete specializate. Aceste secții și complete specializate sunt folosite de
către instanțele cu volum mic de cauze ce privesc litigii de muncă și asigurări sociale, la care
nu exi stă astfel de secții9.
Judecătoriile , reprezintă organ e al puterii judecătorești din România cu atribuții de a
soluționa litigiile în primă instanță . La nivel național există aproximativ 300 de judecătorii,
arondate unor tribunale .
Institutul Național al Magistraturii , este o instituție publică cu personalitate juridică,
aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii care funcționează în baza L egii nr.
304/2004 pentru organizarea judiciară, L egii nr. 303/2004 p rivind statutul magistraților ș i a
Legii nr. 317/2004 privind Con siliul Superior al Magistraturii. Regulamentul de organizare ș i
functionate este aprobat prin Hotărârea nr. 320/2005 a Consiliului Superior al Magistraturii,
cu modificările și completările ulterioare.
Institutul se preocupă de formarea in itială a viitoril or magistrați, judecători ș i
procurori, precum și de formarea profesională continuă a magistraților care sunt deja în
funcț ie10.
Puterea executivă este fo rmată din Președintele României ș i Guvern.
Președintele Româ niei, reprezintă statul ș i este garantul independenței naționale, al
unității și al integrității teritoriale a țării. Președintele veghează la respectarea Constituției și la

8 http://www.justitia -romana.org/
9 http://tmb.ro/
10 http://www.inm -lex.ro/

9
buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere
între puterile statului, precum și între stat și societate.11
Președintele este ales prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat. Nicio
persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte decât pentru cel mult două mandate12,
acestea putâ nd fi succesive, mandat ul este de 5 ani și se exercită de la depunerea
jurămâ ntului13.
Guvernu l este autoritatea publică a puterii executive, care potrivit programului de
guvernare, funcționează în baza votului de încredere acordat de Parlament , asigură realizarea
politicii intern e și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice.
Guvernul este alca tuit din primul ministru, miniștri și alț i reprezentanț i. Numirea primului –
ministru se face de Președintele României .
Ministerele s unt organe de specialitate ale administrației publice centrale care
realizează politica guvernamentală în domeniile de activitate ale acestora. Guvernul Româ niei
este format din 21 de ministere.
Ex: Minist erul Culturii, Ministerul Finanț elor Publice , Ministerul Fondurilor
Europene, Ministerul Apărp rii Naționale, Ministrul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor
Externe, etc.14

1.2. Organizaț ia ca sistem de relaț ie intern ă

Indiferent de disputele prinvind avan tajele sau dezavantajele acceptă rii sau folosirii
unei perspecti ve sau a alteia asupra organizaț iilor, multiplicitatea acestora, ca ș i varietatea lor
sunt fapte inconte stabile. Complexitatea organizațiilor este ilustrată în literatură prin apelul la
o fabula a l ui John Godfrey Saxe, intitulat ă „Orbii și elefantul‖. Șaș e oameni orbi din
Indost an, s -au dus să vadă un elefant, d ornici să învețe și să își satisfacă curiozitatea, aceș tia
au atins elefantul, fiecare percepându -l în alt mod15.
Așadar, fiecare cercetător sau analist, în functie de propriile -i percepții, experienț e,
interese de domeniul disciplinar căruia îi apartine, studiază organizaț iile prin abordarea unor
aspecte diferite sau, event ual considerate mai importante î n generar ea explicaț iilor,
dezvoltâ nd ca atare propria -i perspecti vă de int erpretare.

11 Constituția Româ niei, Art 80
12 Constituția Româ niei, Art 81
13 Constituția Româ niei, Art 83
14 Constituția Româ niei, Art 102
15 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizaț ional, Polirom 2003, p. 52

10
Existenț a per spectivelor multiple a generat însă o serie de controverse în rândul
teoreticienilor și analiștilor organizaț iilor. Unii dintre ei depl âng lipsa unui consens
paradic matic, ceea ce ar fi de natură să creeze confuzie cu priv ire la direcțiile ș i problemele
importante de cercetare sau a folosirii metodologiilor potrivit e. Lipsa de consens
argumentează ei, a împiedicat capacitatea de achiziție a resurselor și de dobâ ndire a
legimităților, îngreunând în același timp, posibilitate a „ de a ține pasul‖ cu dezvoltă rile din
domeniu.
Analiza organizațiilor ca reprezentâ nd un progres „ spre un cadru exp licativ mai
dezvoltat teoretic ș i coerent din punct de vedere empiric nu mai est e la modă‖. G. Morgan
care, impreună cu G. Burrell, a r ealiza t una dintre cele mai cunoscute și influente clasifică ri
ale paradigmelor sociologi ce din cadrul analizei organizaț ionale. Cele patru paradigme sau
persp ective identificate de Burrell ș i Morgan s unt: funcționalistă , interpretativ ă, radical
umanistă ș i radical structuralistă .
Paradigmele radical umaniste și radical structuraliste , prin accentuarea conflictului și
a potenț ialului ac estuia de transformare a societăț ii pot fi considerate ca reprezent ative pentru
sociologia schimbă rii radi cale. Paradigma radical umanistă este centrată atât pe întelegerea
modului î n care oamenii construiesc o lume în care, ulterior, trăiesc experiențe
constrangătoare, cât și pe descoperirea că ilor prin care oamenii pot exercita contr olul asupra
propriilor construcții, astf el încât acestea să le permită exprimarea ș i dezvoltarea naturii lor ca
ființe umane16.
Dificultatea de finirii conceptului de organizație este determinată nu numai de
multitudinea perspectivelor din ca re este analizată, dar și însăși evoluția analizei
organizaț ionale care a consacrat noi modalități de definire în funcție de contribuț iile aduse
de-a lungul timpului ș i de diferite cercetari teoretice și practice. Deși există o anumită
succesiune î n dezvo ltarea diferitelor teorii și perspective, acestea n u înseamnă nicidecum că
noile perspecti ve le -au înlocuit pe cele vechi.
Definițiile sunt în ordinea evoluției lor istorice, astfel încat vor putea fi remarcate și
reacțiile critice ale acestora față de limi tele și inadecvările percepute în cadrul concepț iilor
anterioare. Cele trei mari per spective identificate de Scott în definirea și analiza organizaț iilor
sunt:
 Sistemul raț ional , organizaț iile sunt colectivităț i orientate de urmarirea unor
scopuri relativ specifice și care prezintă structuri sociale î nalt formalizate;

16 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizaț ional, Polirom 2003 – p. 53

11
 Sistemul natural , organizațiile sunt colectivități ai căror participanț i urmaresc
interese multiple, atât diferite cat și comune, dar care recunosc însemnătatea
perpetuării organizaț iei ca re prezentând o resursă important ă. Structura
infor mală de relații ce se dezvoltă între participanți oferă un ghi d informativ mai
precis pentru înț elegerea comportamentului organizațional, decâ t este cel oferit
de structura formală ;
 Sistemul deschis , organiza șiile sunt sisteme de activităț i interdependente ce leagă
condiții schimbătoare ale participanț ilor; sistemele sunt întipărite î n -,
dependențe de schimbă ri continue cu -, și formate de mediile în care
funcționează .

1.3. Organizaț ia ca sistem raț ional

Organizația că sistem rațional este imaginea unei entități sociale întemeiată cu scopul
explicit de a realiza obiective speciale. Morgan, în lucrarea să Imagini ale organizațiilor, ne
reamintește că originea cuvântului organizație derivă din grecescul organon, ceea ce înseamnă
unealtă sau instrument .
Din această perspectiva teoretică se consideră, prin urmare, că organizațiile sunt
instrumente pentru atingerea unui scop, respectiv, dispun de un set de obiective specifice și
clare, iar structura lor internă este astfel proiectată încât să poată contribui la realizarea
obiectivelor. Acest tip de raportare la organizații și de definire a lor este specific abordării
raționaliste, ce a dominat o lungă perioada de timp întreg domeniul de studiu al organizațiilor,
care continuă încă să reprezinte un punct de ref erință pentru mulți analiști.
Termenii de referință pentru această abordare sunt: eficientă, optimizare,
implementare, raționalizare, formalizare, etc., respectiv termenii meniți a diferenția
raționalitatea organizațiilor și a activității organizaționale, de cea a altor tipuri de colectivități
sociale. Totuși, aproape fiecare dintre acești termeni are un corespondent la nivelul acțiunilor
propriu -zise sau al „ instrumentelor‖ prin care este de așteptat că organizația să își atingă
obiectivele specifice17.
Pe parcursul abordărilor raționaliste și a primelor șapte, opt decenii ale secolului XX
au fost aduse nenumărate alte contribuții în definirea și analiză organizațiilor din perspectiva
sistemului rațional. Printre cele mai influențe modele explicative prom ovate în această

17 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organ izațional, Polirom 2003 – p. 56

12
perioada sunt cele a lui H. Simon (1957) și ale colegilor săi James March și Richard Cyert .
Spre deosebire de teoreticienii clasici, centrați pe descoperirea mijloacelor optime de atingere
a scopului și prin urmare, pe activitățile consid erate eficiente, H. Simon și colegii săi erau mai
degrabă interesesati de alegerile scopurilor și mijloacelor ce fundamentează activitățile.
Premisa de bază a acestui model explicativ pornește de la recunoaș terea limitelor
practice ale rationalităț ii umane , limite ce determin ă, la rândul lor, necesitatea concentrării î n
procesul decizional pentru descoperirea ș i selectarea alternat ivelor „ satisfăcătoare‖ ș i nu pe a
celor „optime‖. Acceptarea raționalității limitate a decidenților implică, din punct de vede re
organizaț ional, stabilirea unei structuri ierarhice de obiective, în care fiecare nivel al structurii
este considerat un scop final din perspectiva nivelurilor inferioare și un mijloc din cea a
nivelurilor superioare. Altfel spus, obiectivul general tre buie descompus în obiective
subsidiare, acestea intrând în relații de tipul mijloc -scop. Obiectivul general, furnizează doar
câteva indicii ce pot orienta comportamentul participanților, însă acesta, obiectivul general,
poate constituti un punct de plecare pentru construcția lanțurilor, mijloace -scopuri, construcții
ce implică pornirea de la scopul general ce trebuie atins, descoperirea unui set de mijloace
specificate foarte general, pentru organizarea obiectivului, considerarea fiecăruia dintre aceste
mijloace că un sub -obiectiv și descoperirea unui set de mijloace mai detaliate pentru atingerea
lui.
După cum se observă, există destule diferențe între tipurile de abordări subsumate
abordării raționaliste a organizațiilor, fie că acestea vizează metodele fo losite de diferiți autori
în analiză, fie că vizează însuși nivelul la care s -a realizat analiza. 18
 Dincolo de aspectele ce diferențiază teoriile și modelele explicative oferite în
cadrul perspectivei raționaliste de abordare a organizațiilor, pot fi
ident ificatecateva trăsături comune tuturor:
 Organizarea trebuie să conducă neapărat la creșterea eficienț ei activități lor
sociale;
 Efienț a este dependentă de mijloace științ ific organizate, de un management
științ ific performant;
 Structura organizațiilor este considerată a fi un mijloc proiectat deliberat pentru
atingerea unor scopuri;

18 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizaț ional, Polirom 2003 – p. 57

13
 Un accent deosebit este pus pe caract eristicile structurii normative, respectiv pe
specificita tea scopurilor, rigoarea formulării și aplică rii regulilor sau principiilor
precum și formarea comportamentului individual.19
Astfel de accente au produs, desigur, o serie de rezultate comune tuturor acestor
modele explicative. Totuși, după cum remarcă Scott (1998), „ prin concentrarea pe structura
normativă, analiștii sistemului rați onal au trecut cu vederea structura comportamentală a
organizaț iilor‖20.

1.4. Organizaț ia ca sistem natura l

Un prim aspect ce delimitează abordarea organizațiilor că sisteme naturale de cea
raționalistă vizează tocmai preocuparea fiecăreia de a evidenția asemănările, respectiv
diferențele dintre organizație și alte forme sau tipuri de grupări sociale. Distantandu -se de
înțelegerea și intepretarea organizațiilor că instrumente pentru atingerea unor scopuri,
teoreticienii sistemelor naturale accentuează impo rtantă studierii organizațiilor ca organisme
sau colectivităț i sociale, respectiv ca una dintre multiplele forme ale comportamentului social
structurat.21 O astfel de perspectivă deplaseaza insă centrul de interes dinspre studierea
structurilor formale al e organizației sau a relațiilor dintre scopuri, structură și eficiență spre
problemele mai generale legate de supraviețuire, structuri informale și impersonale sau ceea
ce s-ar putea numi „ fața umană‖ a organizaț iilor.
În cele mai multe organizații exist ă o neconcordanță între scopurile declarate și cele
„reale‖, respectiv î ntre cele sta tuate oficial și cele operative care ghidează într -adevă r
activitatea participanților. Pe de altă parte, chiar și atunci când sunt urmărite cu adevărat
scopurile statuate, ele nu sunt niciodată singurele scopuri ce orientează comportamentul
membrilor organizației. Dacă există într -adevăr un scop fundamental ce guvernează întreagă
organizație, argumentează promotorii acestei perspective, atunci acela poate desemna un
singur cuvânt : supravieț uirea.
O altă temă frecvent adusă în discuție de promotorii acestei perspective, este centrată
pe importanță structurilor informale, și respectiv a acelor structuri generate atât de
caracteristicile personale ale participanților, cât și d e relațiile dintre aceștia. Structura
informațională nu este doar un produs sau un auxiliar al structurii formale, ci își are propria

19 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizaț ional, Polirom 2003 – p.57
20 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organi zațional, Polirom 2003 – p 58
21 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizaț ional, Polirom 2003 – p. 58

14
existența. Astfel spus, o organizație dispune de două tipuri de structuri: una formală și cealaltă
informală. Membrii orga nizațiilor formale, în calitatea lor de participanți la viață
organizațională, ceeaza norme informale și modele de comportament: sisteme de statusuri și
putere, rețele de comunicare și structuri sociometrice și aranjamente de muncă. Totuși, modul
de raport are la dinamică interacțiunilor dintre structura formală și cea informală a variat de -a
lungul timpului de la un cercetător la altul.
Alte contribuții importante la dezvoltarea acestei perspective au fost aduse de Elton
Mayo și mișcarea relațiilor umane, precum și de Chester Barnard sau Philip Selznick.
Barnard, face parte din așa -zisă categorie a teoreticienilor -practicieni, respectivi a acelor
analiști ce și -au promovat propria perspectivă de definire și analiză a organizațiilor pornind de
la experiență lor de manageri. Aflându -se timp de mai mulți ani într -o funcție executivă,
Barnard a fost mereu preocupat de observarea și descoperire a activităților organizaționale,
precum și a realităților sociale și personale în care erau implicați oamenii22.
alt model analitic extrem de influent și reprezentativ pentru perspectiva sistemului
natural, este cel dezvoltat de Talcott Parsons. Scott remar că, de altfel cu admirație, că
abordarea lui Parsons reprezintă produsul unei întregi vieți dedicate perfecționării unui model
analitic general care să fie adecvat analizei oricăror tipuri de colectivități, de la grupurile mici,
primare, la întreagă societ ate. El a aplicat pentru prima dată acest model la nivelul
organizațiilor formale în două lucrări publicate la sfârșitul anilor `50 și reluate apoi în
cunoscută să lucrare din 1960 Structure and Proc ess î n Modern Socienties. Modelul lui
Parsons este de obi cei identificat prin agronimul AGIL, care reprezintă cele 4 funcții de bază
necesare supravieț uirii orică rui sistem social:
 Adaptarea, problema doborârii și protejă rii unor resurse suficiente;
 Atingerea scopului, stabilirea ș i implicarea scopurilor;
 Integr area, menționarea solidarității sau coordonării dintre subunităț ile sistemului;
 Latenț a, crearea, menținerea ș i transmiterea valorilor culturale caracteristice ale
sistemului23.
Dincolo de faptul că acest model este aplicabil oricărui tip de sistem social, el poate
fi aplicat și la diferite niveluri în analiză din cadrul unui tip dat de sistem. În studiul
organizațiilor, Parsons a aplicat acest model la trei niveluri: ecologic, st ructural și al
psihologiei sociale. La nivelul ecologic, Parsons examinează organizațiile prin rapoarte la
modul de funcționare al societății că întreg, accentuând astfel funcțiile lor sociale. De

22 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizaț ional, Polirom 2003 – p.59-60
23 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizaț ional, Polirom 2003 – p.61

15
exemplu, organizațiile orientate pe producția economică (ex : firmele), vor servi în special
necesitățile de adaptare ale societății, pe când cele orientate spre scopurile politice (ex:
agențiilor guvernamentale sau a altor organizații ce alocă puterea, cum ar fi băncile), vor
realiza funcția de atingere a scopului . În concepț ia lui Pa rsons, ceea ce reprezintă scopul
specific al unei organizații va reprezenta o funcție specializată atunci când această este privată
că parte sau subsistem al sistemului mai larg.
La nivel structural de analiză orice organizație formală poate fi analizată că un sistem
social de sine stătător ce își dezvoltă propriile subsisteme, care au rolul de a sat isface cele 4
necesități de bază . În acest sens, fiecare organizație își poate dezvoltă alte structuri ce -i
permit adaptarea la mediu și d obândirea resurselor necesare funcționarii și supravieturii. De
asemenea, organizația își va crea o serie de mecanisme necesare stabilirii și implementării
scopurilor, după care va trebui să își găsească modalitățile de obținere a loialității membrilor,
de susținere a eforturilor și coordonare a variatelor unități pentru a -și rezolva problemele de
integrare. Totodată, organizația își va crea organisme de confruntare cu problemele latenț ei
prin promovarea și menținerea consensului asupra acelor valori ce -i definesc și legitimează
scopurile și rezultatele.
Modelul AGIL este aplicat de Parsons și la nivelul psihologiei sociale, autorul
argumentând că fiecare sistem din cadrul organizației este alcătuit din subdiviziuni mai subtile
ce pot fi identificate în ter menii cerințelor funcționale.
După cum s -a remarcat, prin opoziție cu abordarea raționalistă, perspectiva de
abordare a organizațiilor că sisteme naturale este focalizată pe analiză și descoperirea a acelor
caracteristici considerate specifice organismelo r, colectivităților sociale și care vizează în
principal existența anumitor necesități ce trebuie satisfăcute în numele supraviețuirii
sistemului. 24

1.4.1. Parlamentu l

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unică autoritate
legiuitoare a țării. Parlamentul este alcătuit din Senat și Camera Deputaț ilor25.
Senatul
Senatul este una din cele două camere ale Parlamentului, se alege prin vot universal,
liber, secret și direct de către cetățenii cu drept de vot ai României.

24 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizaț ional, Polirom 2003 – p . 62
25 Constituția Româ niei, Titlul III, Capitolul I, Secț iunea 1, art. 61

16
În structura serviciilor Senatului funcționează, cancelaria președintelui, direcții
generale, dir ecții, servicii și birouri, după caz.
În cadrul direcțiilor generale funcționează direcții, iar în cadrul direcțiilor, prin
hotărâre a Biroului permanent al Senatului, se pot organiza, după caz, servicii și birouri.
Secretarul general conduce serviciile ș i controlează activitatea acestora, răspunde în față
Senatului și a Biroului permanent, de modul în care își îndeplinește atribuțiile în asigurarea
bunei funcționari a serviciilor. În activitatea să, Secretarul general este ajutat de 2 secretari
generali a djuncți.
Activitatea serviciilor Senatului se desfășoară pe baza Regulamentului de organizare
și funcționare, aprobat de Biroul permanent al Senatului, la propunerea secretarului general.
Numărul maxim de posturi pentru fiecare compartiment din structura serviciilor Senatului se
stabilește prin statul de funcții, care se aprobă de Biroul permanent, la propunerea secretarului
general, în condițiile legii. În termen de 60 de zile de la dată intrării în vigoare a prezenței
hotărâri, secretarul general al va e labora proiectul Regulamentului de organizare și
funcționare a serviciilor în vederea supunerii spre aprobare Biroului permanent al Senatului26.
Camera Deputaț ilor
Camera Deputaților este organizată în conformitate cu propriul Regulament.
Structurile intern e ale Camerei sunt constituite din: Biroul permanent, grupurile parlamentare
și comisiile parlamentare .
Biroul permanent este compus din: președinte, patru vicepreședinți, patru secretari și
patru chestori.
Președintele Camerei Deputaților , care este, totodată, și președintele Biroului
permanent, se alege prin vot secret la începutul legislaturii, pe întreaga durată a mandatului
Camerei, iar ceil alți membri ai Biroului permanent sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni
parlamentare.
Grupurile Parlamentare se constituie prin asocierea deputaților care au candidat în
alegeri pe listel e aceluiași partid politic, ale aceleiași formațiuni politice, alianțe politice sau
alianțe electorale. Un grup parlamentar trebuie s a aibă cel puțin zece deputați, acestea reflectă
configurația politică a Camerei Deputaților. În Camera Deputaților s -au or ganizat urmatoarele
grupuri parlamentare :
 Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD)
 Grupul parlamentar al Par tidului Național Liberal (PNL)

26 http://www.senat.ro/

17
 Alianța liberalilor și democraților (ALDE)
 Uniunea Nationala pentru Progresul Romaniei ( UNPR)
 Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din Romania ( UDMR)
 Grupul parlamentar al minoritatilor nationale
 Deputati neafiliati
În afară comisiilor permanente pot fi înființate comisii de anchetă și alte comisii
speciale.Comisiile parlamentare sunt alcătuite, pe cât posibil, pe baza configurației politice a
fiecărei Camere, așa cum această rezultă din spectrul grupurilor parlamentare. În principal,
comisiile permanente elaborează rapoarte și avize privind documentele ce urmează a fi puse
în dezbaterea Camerei și exercită controlul parlamentar27.

1.4.2. Tribunalul

Tribunalele , sunt instanț e intermediare între judecătorie și curtea de apel, care își
întind jurisdicția asupra unui județ, condus de câtre un președinte și ajutat de 1 -3
vicepreședinți.
Un tribunal poate avea minimum două secții. Astfel în cadrul sau se pot înființa
următoarele tipuri de secții: civile, penale, comerciale, cu minori și de familie, de contencios
administrativ și fiscal, secții privind litigiile de muncă și de asigurări sociale, precum și, în
raport cu natură și numărul cauzelor, se cții maritime și fluviale sau pentru alte materii.
Potrivit art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, se pot
înființa secții și complete specializate. Aceste secții și complete specializate sunt folosite de
către instanțele c u volum mic de cauze ce privesc litigii de muncă și asigurări sociale, la care
nu există astfel de secții28.
Judecătoriile , reprezintă un organ al puterii judecătorești din România cu atribuții de
a soluționa litigiile în primă instanță . La nivel național există aproximativ 300 de judecătorii,
arondate unor tribunale .
Institutul Național al Magistraturii , este o instituție publică cu personalitate juridică,
aflată în coordonarea Consiliului Superior al Magistraturii , funcționează în baza L egii nr.
304/2004 pentru org anizarea judicia ră, L egii nr. 303/2004 privi nd statutul magistraților și a
Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Regulamentul Institutului

27 http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?id=204&idl=1
28 http://tmb.ro/

18
Național al Magistraturii este aprobat prin Hotărârea nr. 320/2005 a Consiliului Superior al
Magistraturii, cu modificările și completările ulterioare.
Institutul se preocupă de formarea in ițială a viitorilor magistrați, judecatori și
procurori, precum și de formarea profesională continuă a magistraților care sunt deja în
funcție29.
Judecătorii sunt numiți de Președintele României și sunt inamovibil i. Judecătorii pot
fi mutați prin transfer, delegare, detașare sau promovare, numai cu acordul lor, și pot fi
suspendați sau eliberați din funcție în condițiile prevăzute de lege.
Procurorii numiți de Președintele României se bucură de stabilitate, conform
prevederilor Legii privind Consiliul Superior al Magistraturii. Procurorii pot fi mutați prin
transfer, detașare sau promovare, numai cu acordul lor. Ei pot fi delegați, suspendaț i sau
eliberați din funcție în condițiile prevăzute de legea lor speciala .
Magistrații sunt obligați ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremația legii,
să respecte drepturile și libertățile persoanelor, precum și egalitatea lor în fața legii și să
asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanților la procedurile judiciare,
indiferent de calitatea acestora, să respecte normele deontologice ale profesiei de magistrat și
să participe la formarea profesională continuă. Judecător ii nu pot refuza să judece pe motiv că
legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
Magistratura este activitatea judiciară desfășurată de judecători în scopul înfăptuirii
justiției și de procurori în scopul apărării intereselor generale ale societății, a ordinii de drept,
precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor.
Orice persoana, organizație, autoritate sau instituție este datoare să respecte
independenta judecătorilor.30

1.4.3. Guvernul

Guvernul asigura realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea
generală a administrației publice, potrivit programului sau de guvernare acceptat de
Parlament .
În îndeplinirea atribuțiilor sale, Guvernul cooperează cu organismele so ciale
interesate. Guvernul este alcătuit din prim -ministru, miniștri și alți membri stabiliți prin lege
organică31.

29 http://www.inm -lex.ro/
30 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/64928 , art.1 legea 30 3 din 28 iunie 2004, republicată .

19
Primul -ministru conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia,
asigurând respectarea atribuțiilor legale care le revin. Pri mul-ministru, miniștrii și ceilalți
membri ai Guvernului vor depune individual, în față Președintelui României,următorul
jurământ :‖Jur să -mi dăruiesc toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și
materială a poporului român, să respect Const ituția și legile țării, să apar democrația,
drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și
integritatea teritorială a României. Așa să -mi ajute Dumnezeu!"32.
De asemenea, Guvernul prezintă Camerei Deputați lor sau Senatului rapoarte și
declarații cu privire la politică Guvernului, care se dezbate cu prioritate.
Președintele României nu îl poate revoca pe primul -ministru.
Dacă primul -ministru se află în una dintre situațiile: demisie, pierderea drepturilor
electorale, starea de incompatibilitate, decesul, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate
de a-și exercită atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului că
prim -ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile primul ui ministru, până la formarea
noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor, încetează dacă
primul -ministru își reia activitatea în Guvern.
Cele prezentate mai sus se aplică în mod corespunzător și celorlalți membri ai
Guvernului, la propunerea primului -ministru, pentru o perioada de cel mult 45 de zile .
Guvernul în întregul sau și fiecare membru în parte își exercită mandatul, începând
de la dată depunerii jurământului.
Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din: cancelaria primului -ministru,
Secretariatul General al Guvernului, departamente și alte asemenea structuri organizatorice cu
atribuții specifice stabilite prin hotărâre a Gu vernului.
Guvernul adopta hotărâri și ordonanțe. Hotărârile se emit pentru organizarea
executării legilor. Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și
în condițiile prevăzute de această.
Hotărârile și ordonanțele adopta te de Guvern se semnează de primul -ministru, se
contrasemnează de miniștrii care au obligația punerii lor în executare și se publică în
Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistentă hotărârii sau a ordonanței
precum și hotărârile care au c aracter militar se comunica numai instituțiilor interesate33.

31 Constituția României -Capitolul III, Art. 102
32 Constituția României – Capitolul II, Art 82
33Constituția Româ niei-Capitolul III, Art.108

20
Guvernul răspunde politic numai în față Parlamentului pentru întreagă să activitate.
Fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalți membri pentru activitatea
Guvernului și pen tru actele acestuia.
Numai Camera Deputaților, Senatul și Președintele României au dreptul să ceară
urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârșite în exercițiul funcției lor.
Dacă s -a cerut urmărirea penală, Președintele României poate d ispune suspendarea acestora
din funcție. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage suspendarea lui din
funcție. Competență de judecată aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție.Cazurile de
răspundere și pedepsele aplicabile membrilor Gu vernului sunt reglementate printr -o lege
privind responsabilitate a ministerială34.
Guvernul își exercită mandatul până la dată validării alegerilor parlamentare
generale. Acesta este demis la dată retragerii de către Parlament a încrederii acordate sau dacă
primul -ministru se află în una dintre situațiile prevăzute mai sus, cu excepția revocării, ori
dacă este în imposibilitatea de a -și exercită atribuțiile mai mult de 45 de zile. Guvernul al
cărui mandat a încetat din motivele explicate mai sus îndeplinește numai actele necesare
pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului
Guvern35.

34 Constituția României -Capitolul III, Art.109
35 Constituția României -Capitolul III, Art.110

21
II.ORGANIZAȚ II PUBLICE POLITICE

2.1. Definiț ia organizaț iilor publice

Organizațiile sunt sisteme deschise, ele reprezintă un grup de oameni între care se
derulează interacțiuni cu rolul de a face schimb de materie, informații și energie cu mediul,
având că scopuri, structuri, strategii, tehnologii și medii. Organizațiile sun t alcătuite din două
structuri fundamentale: oamenii și variabilele organizaționale.
Organizațiile sunt structuri integratore ale acțiunilor și interacțiunilor umane în
vederea atingerii unor scopuri specifice, individuale sau organizaționale, precum și mediile în
care ele funcționează. Altfel spus, organizația este o structura de interacț iuni reglementate de
reguli formale și generatoare de acțiuni colective .
Organizațiile au apărut din intersectarea strategiilor de acțiune colectivă cu abilitățile
individuale agregate. În condițiile în care eficientă muncii individuale a devenit tot mai
dependență de rezultatele activității specializate a altora, de necesitatea prelucrării de
informații multiple, și de implicare în tranzacții sau negocieri diversificate, datorită extensiei,
diviziunii personale și activităților din același domeniu . Orga nizarea ș i conducerea au devenit
obiective ale reflecției și acțiunii individuale ș i comunitare.
În vremurile recente organizația a devenit dominată în aproape toate sectoarele
sociale, astfel încât, mulți analiști apreciază că o societate contemporană dez voltată este o
societate a organizațiilor. Dezvoltarea organizațiilor și diversificarea modurilor de abordare și
a concepțiilor despre organizații pot fi considerate că două traiectorii paralele.
Organizația este totdeauna speciaiizata, în sensul că are o misiune căreia îi sunt
asociate anumite obiective. Spiatelele sau universitățile, uzinele și editurile, sunt organizații
care desfășoară activități specializate, adică sunt focalizate pe anumite scopuri.36
Diferențierea misiunilor și obiectivelor se asocia ză pe baza specializării tehnice.
Editura produce publicații, universitatea oferă servicii de predare, învățare și cercetare, banca
oferă servicii financiare, întrucât comunicarea are nevoie de astfel de servicii și de produsele
lor, oferite cu competență ,eficatitate și eficientă. Implicația este că o comunitate care
elaborează o cunoaștere specializată și aplicată în tehnici sau tehnologii corespunzătoare, pe
care o organ izație specializată le converteș te în servicii. Majoritatea organizațiilor oferă
posibilitatea de a continuă procedurile și de a conoaste tehnici specializate, performandu -și și

36 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p-.88

22
perectionandu -și funcționarea. Dacă între autolegitimare și calitatea serviciilor apare un
decalaj, în special în sectoarele concurențiale, organzatie are posibili tatea să dispară. Ea poate
fi înlocuită de o altă organizație similară sau de o organizația care realizează mai eficient , pe
o nouă baza cognitivă și tehnică, misiunea specializată de care comunitatea are nevoie.
Organizația este un grup de oameni între care se derulează interacțiuni orientate de
obiectivele relativ comune și specifice. Altfel spus, organizația este o structura de interacțiuni
reglementare de reguli formale și generatoare de acțiuni colective. 37
Deși alcătuiesc nucleul constituțional al p rocesului politic democratic, partidele nu
sunt singurii actori politici. În jurul instituțiilor politice consacrate există o sumedenie de
organizații cu obiective politice. Unele organizații au legături organizatorice clare cu unul sau
mai multe partide, altele, cum sunt asociațiile consumatorilor și grupurile de lobby, vor ocupă
o poziție mai periferică, întrucât au de -a face cu chestiuni care privesc un segment electoral
relativ restrâns.
Putem împărți acești actori neparticipanți în trei categorii. Pri ma categorie sunt
sindicatele, după care vin grupurile de consumatori și nu în ultimul rând asociațiile
profesionale care pot fi definite că organizații publice. Ele nu sunt unite de ideologie, ci de o
trăsătură comună a situației membrilor lor, care fac a socierea mai avantajoasă, cum ar fi
problemele de muncă, în cazul sindicatelor sau lipsa de putere a cetățenilor în față marilor
corporații, în cazul grupurilor de consumatori.
În cazul unor asemenea organizații, indivizii nu se asociază doar pentru a se ajută
unii pe alții, prin soluționarea problemelor practice care decurg din situații comune, dar și
pentru schimbări sau pentru a introduce notorietatea publică în anumite probleme, adesea
solicitându -le sprijinul politicienilor aleși. Aceste organizații s e bucură, într -un grad mai mare
sau mai mic de statutul insitutional și de legimitatea publică, oglindită de accesul pe care îl au
decidenții politici, la mijloacele de comunicare și la obținerea de donații caritabile și
subvenționarea din fonduri oficiale .
Organizaț ii publice politice în spațiul româ nesc: agenții, administrații, asociații,
autorităț i, centre, comisii, consilii, direcții, instituții, societăț i, registre, laboratoare, oficii,
inspectorate, parchete.
 Agenț iile sunt organizații cu scopul de a proteja, promova și încuraja activitățile
benefice țării. Acestea se ocupă cu evaluarea documentațiilor și autorizarea în

37 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comport ament Organizațional, Polirom 2003 -p. 89

23
vederea punerii pe piață a unor produse care au scopul de a ajută și de a
îmbunătății starea țării.
Ex: Agenția de Administrare a Rețelei Naționale de Informatică pentru Educație și
cercetare ; Agenția de Credite pentru Situații din Instituțiile de Învățământ Superior de Stat și
Particular Acreditate ; Agenția Națională a Funcționarilor Publici; Agenția d e Adiministratie
Fiscală ; Agenția Națională a Zonei Montane; Agenția Națională pentru Arii Natu rale
Protejate38, etc.
 Administraț iile
Ex: Administrația Fondului de Mediu ; Administrația Națională a Penitenciarelor ;
Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, etc.
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. Această administrație se ocupă cu
protejarea și administrarea Biosferei Deltei Dunării, precum și refacerii acesteia.
Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării se a flă în subordonarea Ministerului
Mediului.
Aeroclubul România este o organizație publică, finanata de stat, care se ocupă cu
pregătirea profesională teoretică și pactica, de zbor și prăbușire cu aeronave ușoare, de școală
și de sport. (Aeroclubul „ Traian Vuia‖ Arad; Aeroclubul „Crișana‖ Oradea; Aeroclubul „
Aurel Vlaicu‖ București )39
 Asociaț ii
Ex: Asociația Municipiilor din Româ nia40; Asociația Orașelor din Româ nia 41.
 Autorităț i
Ex: Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor
Publice, este instituția care se ocupă cu gestionarea sistemelor de achiziții publice din
Român ia 42; Autoritatea Națională Sanitar -Veterinară și pentru Siguranț a Alimentelor43;
Autoritatea pentru Coordonarea Istrumentelor Structurale ; Autoritatea Română pe ntru
Silvicultură ARS , etc.
Organizațiile publice în spaț iul European.
Parlamentul European exercită controlul asupra tuturor instituțiilor Europene ;
Consiliul European – stabilește orientarea generală și prioritățile politice ale UE ; Consiliul

38 www.anap.ro
39 http://www.aeroclubulromaniei.ro
40 http://www.amr.ro/
41 http://www.aor.ro/
42 http://anap.gov.ro/web/
43 http://www.ansvsa.ro/

24
Uniunii Eu ropene – negociază și adopta legislația UE împreună cu Parlamentul European și
Comisia Europeană . 44
 Comisia Europeana – „este organul executiv al UE, independent din punct de
vedere politic . Este responsabilă cu elaborarea de propuneri de noi acte legislative
și cu punerea în aplicare a deciziilor Parlamentului European și ale Consiliului
UE.‖ 45
 Curtea de Justitie a UE – se asigura ca legislatia UE, se aplica in acelasi mod in
toate tarile UE.46
 Banca Centrala Europeana – „ gestionează moneda euro și trasează și pune în
aplicare politica economică și monetară a UE . Scopul său principal este să
mențină stabilitatea prețurilor , sprijinind astfel creșterea economică și crearea de
locuri de muncă.‖ 47
 Curtea Europeana de Conturi -„În calitatea sa de auditor extern independent , Curtea
Europeană de Conturi apără interesele contribuabililor din UE. Nu dispune de
puteri juridice, dar are misiunea de a îmbunătăți gestionarea bugetului UE de
către Comisia Europeană și de a raporta pe marginea situației financiare a
Uniunii.‖ 48
 Servici ul European de Actiune Externa (SEAS) – „ este serviciul diplomatic al UE.
Scopul său este să sporească eficiența și coerența politicii externe a UE,
contribuind astfel la creșterea influenței Europei la nivel global.‖ 49
 Comitetul Economic si Social European – „Comitetul Economic și Social European
(CESE) este un organism cons ultativ al UE format din reprezentanți
ai organizațiilor lucrătorilor și angajatorilor și ai altor grupuri de interese . CESE
transmite avize pe probleme europene către Comisia Europeană, Consiliul UE și
Parlamentul European, acționând, astfel, ca o punte î ntre instituțiile europene cu
rol de decizie și cetățenii UE.‖ 50
 Comitetul Regiunilor –„ este un organism consultativ al UE, format din
reprezentanți ai celor 28 de state membre, aleși la nivel local și regional. Prin

44 https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/council -eu_ro
45 https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/europea n-commission_ro
46 https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/court -justice_ro
47 https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/european -central -bank_ro
48 https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/european -court -auditors_ro
49 https://europa.eu/european -union/about -eu/inst itutions -bodies/eeas_ro
50 https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/european -economic -social -committee_ro

25
intermediul CoR, aceștia își pot exprima în mod direct opiniile cu privire la
legislația UE care are impact asupra regiunilor și orașelor.‖ 51
 Banca Europeana de Investitii – „ contractează împrumuturi pe piețele de capital
și acordă finanțări , în condiții avantajoase, pentru proiecte care sprijină obiectivele
UE. Aproximativ 90 % din finanțări se acordă în interiorul UE . Aceste fonduri nu
provin niciodată de la bugetul UE.‖ 52
 Ombudsmanul European – „Investighează plângerile cu privire la cazuri
de administra re defectuoasă de către instituțiile și organismele UE. Plângerile pot
fi înaintate de cetățeni ai statelor membre sau de rezidenți pe teritoriul Uniunii ori
de asociații și întreprinderi cu sediul în UE .” 53
 Autoritatea Europeana pentru Protectia Datelor – „Garanteaza ca institutiile si
organismele UE respecta dreptul la viata privata al cetatenilor atunci cand
prelucreaza datele lor cu caracter personal.‖ 54
 Organisme interinstitutionale – „Contribuie la gestionarea amenintarilor cu care se
confrunt sistemele informatice ale institutiilor UE, oferind spijin echipelor care
raspund de securitatea informatica in cadrul institutiilor europene si mentinand
contactul cu omologii din sectorul public al statelor membre.‖ 55

2.2. Definiț ia organizaț iilor politice

În primul rând este vorda despre actorii politici, care sunt definiți că fiind indivizii
care aspiră, prin mijloace organizaționale și instituționale, care i nfluențează procesul de luare
a deciziilor. Ei pot caută să realizeze acest lucru obținând puterea politică insituțională, în
guvern sau în adunările constituante, cu ajutorul căreia își pot implementa politicile preferate.
În cazul în care se află în opiz itie, obiectivele lor pot reprezenta obstuctionarea și înlocuirea
celor ce dețin puterea.
În această categorie se încadrează în mod evident, partidele politice existente, adică
acele colective de indivizi, cu puncte de vedere mai mult sau mai puțin apropi ate, care se
reunesc într -o structura organizațională și ideologică acceptatata de comun acord, pentru a

51 https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/committee -regions_ro
52 https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/european -investment -bank_ro
53 https://europa.eu/european -union/about -eu/institu tions -bodies/european -ombudsman_ro
54 https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/european -data-protection -supervisor_ro
55https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/interinstitutional -bodies_ro ;
https://europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies_ro

26
urmări scopuri comune. Aceste scopur i vor oglindi sistemul fundamental de valori ale
partidului sau ideologia sa. 56

Reportaje / Editoriale
Comentarii/ Analize

Apeluri / Emisiuni
Publicitați /Relaț ii Publice

Sondaje de opinie / Scrisori
Reportaje / Editoriale Comentarii/ Analize

În ciuda deosebirilor ideologice care pot există între partidele politice în democrațiile
moderne, acestea împărtășesc angajametul de a -și promova obiectivele prin mijloace
constituționale, încercând să convingă populația în ansamblu de corectitudinea lor și
supunâ ndu-și linia politică la testul periodic al alegerilor. Odată mandatate, partidele consimt
să se supună normelor constituționale ale sistemului politic în care acționează, respectând
limitările impuse de sistem asupra puterii lor de a implementa o politică ori de a se opune
aplicării ei , până când se va ivi o nouă opurtunitate electorală . 57
În epoca sufragiului universal și a electoralului de masă, partidele trebuie să se
folosească de mijloacele de comunicare în masă. Printre acestea se numără metode care își au
originea în lumea tranzacțiilor corporatiste și comerciale, cum ar fi marketing -ul, știință de „a
influență comportamentul de masă în situații de concurență‖ .
Publicitatea politică, se bazează, de asemenea pe principii elaborate de către sectorul
comercial în vederea explorării presupusului potențial persuasiv al mijloacelor de comunicare

56 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică‖ Editura Poliron, Iași, 2007 -p. 21
57 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică” Editura Poliron, Iași, 2007 – p. 22 Organizaț ii politice
Partide

Organizaț ii publice
Grupuri de presă
Organizaț ii teroriste
Guverne

Ir

MASS –
MEDIA

CETĂȚ ENII

27
în masă. Această formă de comunicare politică se folosește de mass -media c ă să diferențieze
produsele politice și să le confere o semnificație pentru consumator, întocmai după o piață
aglomerată .58
O altă categorie de a ctivitate de comunicare politică influențată de mediul comercial
este aceea a relaț iilor publice , reprezentând strategii de management mediatic și
informațional, menit să asigure unui partid un maximum de publicitate favorabilă și un
minimum de publicitate negativă. Printre procedeele cuprinse de relațiile publice, se numără
procedeel e proactive, precum conferințel e de partid, care în politică contemporană, urmăresc
în principal să atragă reportaje mediatice pozitive despre o organizație; conferințele de presă,
care oferă partidelor posibilitate să stabilească agenda politică din timpul campaniilor
electorale.
Compo nenta reactiv ă de relații publice, de natură politică, caută să limiteze orice
dauna potențială, să numere lobby -urile pe lângă jurnaliști și retușarea articolelor potențial
prejudicioase, ascunderea informațiilor care ar putea discredita, așa cum a încer cat să facă în
numeroase orcazii, la începutul anilor `90.
Conceperea și realizarea acestor forme de comunicare politică constituie domeniul
acelei noi clase profesionale, ai cărei reprezentanți sunt cunoscuți astăzi, sub diverse titulaturi,
respectiv man agerii de imagine, consultanți, spin -doctors și „ guru‖ ai sferei mediatice sau
politice. 59

2.2.1. Guvernul

Guvernul este alcătuit din primul -ministru și miniștri. Primul -ministru conduce
Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuțiilor legale care
le revin.
Aparatul de lucru al Guvernului este alcătuit din aparatul de lucru al primului –
ministru (Cancelaria) , Secretariatul General al Guvernului, departamente și alte asemenea
structuri organizatorice cu atribuții s pecifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.

58 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică” Editura Poliron, Iași, 2007 – p. 23
59 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică” Editura Poliron, Iași, 2007 – p. 24

28
Aparatul de lucru al Guvernului
1. Cancelaria Prim -Ministrului
Cancelaria Prim -Ministrului este structura fără personalitate juridică, în subordinea
prim -ministrului, finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de
șeful Cancelariei Prim -Ministrului, membru al Guvernului. În cadrul Cancelariei Prim –
Ministrului își desfășoară activitatea secretari de stat și consilieri de stat, precum și un director
de cabinet, cu rang de secretar de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a
prim -ministrului.
Prim -ministrul, prin Cancelaria P rim-Ministrului, coordonează activitatea instituțiilor
publice și organelor de specialitate ale administrației publice centrale, precum: Agenția
Națională Anti -Doping, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, Agenția Națională pentru
Romi, Agenția pentru Agenda Digitală a României, Autoritatea Națională de Management al
Calității în Sănătate, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia
Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, Institutul de Investigare a Crimelor
Comunismului și Memoria Exilului Românesc, Institutul Național pentru Studierea
Holocaustului din România „Elie Wiesel‖, Institutul Național de Statistică, Oficiul Național
de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc,
Secretar iatul de Stat pentru Culte și Laboratorul de Control Doping.

2. Secretariatul General al Guvernului
Secretariatul General al Guvernului este o instituție publică cu personalitate juridică,
în subordinea prim -ministrului, condusă de un secretar general cu rang de ministru, ajutat de
doi secretari generali adjuncți, înalți funcționari publici, numiți în condițiile legii. Secretarul
general al Guvernului este ordonatorul principal de credite pentru aparatul de lucru al
Guvernului, precum și pentru instituțiil e publice și organele de specialitate ale administrației
publice centrale din subordinea Guvernului si din subordinea, respectiv coordonarea prim –
ministrului.
Secretariatul General al Guvernului are rolul de a asigura derularea operațiunilor
tehnice aferen te actelor de guvernare, rezolvarea problemelor organizatorice, juridice,
economice și tehnice ale activității Guvernului și a prim -ministrului, reprezentarea Guvernului
și a prim -ministrului în fața instantelor judecatoresti.60

60 www.sgg.gov.ro

29

3. Departamentul pentru Relația cu Parlamentul
Departamentul pentru Relația cu Parlamentul este structură cu personalitate juridică,
finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de ministrul delegat,
care are calitatea de ordonator terțiar de credite. În ca drul departamentului funcționează
secretari de stat, numiți, respectiv eliberați din funcție prin decizie a prim -ministrului, al căror
număr este stabilit prin hotărâre a Guvernului. Departamentul asigură și coordonează
realizarea activităților în cadrul r aporturilor constituționale dintre Guvern și Parlament.61

4. Departamentul pentru Lupta Antifraudă – DLAF
Departamentul pentru Lupta Antifraudă – DLAF este structură cu personalitate
juridică, în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în coordonarea pri m-ministrului,
finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al Guvernului, condusă de
un șef cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim -ministrului pe o perioadă de 5 ani,
ordonator terțiar de credite. DLAF este instituț ia de contact cu Oficiul European de Lupta
Antifraudă – OLAF și asigură, sprijină sau coordonează, după caz, îndeplinirea obligațiilor ce
revin României privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, în conformitate
cu prevederile art. 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, având atribuția de
control al obținerii, derulării sau utilizării fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de
cofinanțare aferente.62

5. Corpul de control al prim ului-ministr u
Corpul de control al prim ului-ministru este structură fără personalitate juridică în
subordinea prim -ministrului, condusă de un secretar de stat, numit și eliberat din funcție prin
decizie a prim -ministrului, și finanțată prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Corpul de control al prim -ministrului controlează și urmărește activitatea ministerelor și
serviciilor publice deconcentrate ale acestora, instituțiilor publice din subordinea Guvernului,
organelor de specialitate ale administrației publice centrale din subor dinea Guvernului,
oficiilor, departamentelor, comisiilor, regiilor autonome, companiilor și societăților naționale,
societăților comerciale și instituțiilor financiar -bancare cu capital majoritar sau integral de
stat.
Corpul de control al prim -ministrului controlează activitatea instituțiilor publice subordonate

61 www.drp.gov.ro
62 www.antifrauda.gov.ro

30
autorităților administrației publice locale, cu respectarea dispozițiilor legale privind regimul
general al autonomiei locale, precum și organizarea și funcționarea autorităților administrației
publice locale.63

6. Departamentul pentru Relații Interetnice
Departamentul pentru Relații Interetnice este structură fără personalitate juridică, în
subordinea prim -ministrului, condusă de un secretar de stat, ajutat de 2 subsecretari de stat,
numiți, respec tiv eliberați din funcție prin decizie a prim -ministrului, și finanțată prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului. Principala atribuție a departamentului este de a pune în
aplicare politica stabilită prin Programul de guvernare în domeniul relații lor interetnice.64
7. Departamentul CENTENAR
Departamentul CENTENAR este structură fără personalitate juridică în subordinea
prim -ministrului, finanțată de la bugetul de stat prin bugetul Secretariatului General al
Guvernului, condusă de un secretar de stat, numit și eliberat din funcție prin decizie a prim –
ministrului. Departamentul are ca obiectiv coordonarea la nivel național a pregătirii,
organizării și desfășurării manifestărilor, acțiunilor și proiectelor de aniversare a Centenarului
României (1918 —2018) și a Primului Război Mondial.

8. Alte departamente
Organizate ca structuri cu sau fără personalitate juridică, în subordinea prim –
ministrului, conduse de secretari de stat sau asimilați ai acestora, a căror înființare și/sau
funcționare se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
 Ministere
Ex: Ministerul Afacerilor Interne (MAI); Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii
Rurale (MADR); Ministerul Aparari Nationale (MAPN); Ministerul Culturii; Ministerul
Dezvoltării Regionale Și Administrației Publice (MDRAP ); Ministerul Economiei,
Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri; Ministerul Energiei; Ministerul Educației
Naționale și Cercetării Științifice (EDU); Ministerul Finanțelor Publice ( MFINANTE);
Ministerul Fondurilor Europene; Ministerul Justiției; Ministerul Mediului, Apelor și
Pădurilor; Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice; Ministerul
Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională; Ministerul Sănătății (MS); Ministerul
Tineretului și Sportului (MTS); Ministerul Transporturilor (MT); Ministerul pentru

63 www.control.ro
64 www.dri.gov.ro

31
Consultare Publică și Dialog Civic; Departamentul pentru Relația cu Parlamentul (DRP);
Departamentul de Politici pentru Relațiile cu Românii de Pretutindeni (DPRP).65
 Prefecturi
Ex:Județul Alba -Instituția Prefectului Județul Alba ; Județul Arad -Instituția
Prefectului Județul Arad; Județul Argeș -Instituția Prefectului Județul Argeș; Județul Bacău –
Instituția Prefectului -Județul Bacău; Județul Bihor -Instituția Prefectului Județul Bihor; Județul
Caraș -Severin – Instituția Prefectului Județul Caraș -Severin , etc. 66

2.2.2. Parlamentul

Parlamentul este o structură bicamerală, formată din Senat și Camera Deputaț ilor.

1. Senatul
Senatul este una din cele două camere ale Parlamentului bicameral al României.
Senatul se alege prin vot universal, liber, secret și direct de către cetățenii cu drept de vot ai
României. Acesta este condus de Președintele Senatului care este ales, prin vo t secret, cu
buletine de vot pe care sunt înscrise numele și prenumele tuturor candidaților propuși de
grupurile parlamentare. Fiecare grup parlamentar poate face o singură propunere.
Este declarat ales președinte al Senatului candidatul care a întrunit, la primul tur de
scrutin, votul majorității senatorilor.
Dacă nici un candidat nu a întrunit numărul de voturi necesar, se organizează un al
doilea tur de scrutin, la care participa primii 2 candidați care au obținut cel mai mare număr
de voturi, sau, dup ă caz, primul clasat și candidații care s -au clasat pe locul al doilea cu un
număr egal de voturi; va fi declarat președinte al Senatului candidatul care a obținut cel mai
mare număr de voturi din totalul voturilor exprimate. În caz de egalitate de voturi se
organizează un nou tur de scrutin.
Senatul este alcătuit din Preș edintele Senatului, Birou l Permanent , Grupu ri Parlamentare ș i
Comisii Parlamentare67.
 Președintele Senatului are următoarele atribuții68:
a) Convoacă Senatul în sesiuni ordinare și extraordinare;
b) Conduce lucrările Senatului, asistat de doi secretari;

65 http://gov.ro/ro/guvernul/organizare/ministere
66 http://gov.ro/ro/guvernul/organizare/prefecturi
67 http://www.senat.ro/
68 http://www.senat.ro/index.aspx?Sel=9DD7A72C -FAAE -427D -87FE -593B71D80051

32
c) Acordă cuvântul, moderează discuțiile, sintetizează problemele supuse dezbaterii,
stabilește ordinea votării, anunță rezultatul acesteia și proclamă rezultatul votului;
d) Asigură menținerea ordinii în timpul dezbaterilor și respectarea regulamentului;
e) Conduce lucrările Biroului permanent;
f) Reprezi ntă Senatul în relațiile cu Președintele României, Camera Deputaților,
Guvernul și Curtea Constituțională;
g) Reprezintă Senatul în relațiile interne și externe;
h) Poate sesiza Curtea Constituțională, în condițiile prevăzute la art.144 lit.a) și b)
din Constituție;
i) Dispune de fondul președintelui, conform legii și în limitele prevederilor
bugetare;
j) Aprobă decontarea cheltuielilor pentru deplasările în străinătate pe care le -a
dispus;
k) Aprobă indemnizațiile persoanelor utilizate în cadrul Senatului în cali tate de
colaboratori, precum și decontarea cheltuielilor suportate de persoanele invitate
pentru audieri la Senat;
l) deplinește și alte atribuții prevăzute de prezentul regulament sau însărcinări date
de Senat.

Biroul Permanent
Biroul permanent al Senatului se compune din Președintele Senatului, care este și
președintele Biroului permanent, patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori,
apartenența politică a membrilor biroului reflectând configurația politică a Senatului rezultată
din alegeri.
Președintele este ales pe durata mandatului Senatului, iar ceilalți membrii ai Biroului
Permanent sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni ordinare69.
Biroul permanent se convoacă din oficiu de către președintele Senatului sau la
solicitarea a cel puțin cinc i dintre ceilalți membrii ai săi, a unui grup parlamentar sau a cel
puțin șase senatori independenți. Convocarea trebuie însoțită de o propunere de ordine de zi,
și eventual de o propunere privind invitația altor persoane la anumite puncte de pe ordinea de
zi. Biroul permanent invită la lucararile sale liderii grupurilor parlamentare, președinții
comisiilor parlamentare sau alte persoane, ori ce câte ori se consideră necesar.

69 http://www .senat.ro/index.aspx?Sel=AE26C381 -4489 -4FD0 -BE5F -942034FB71E3

33
Biroul permanent al Senatului are urmatoarele atribuț ii:
 propune datele de încep ere și de terminare ale fiecărei sesiuni, cere președintelui
Senatului convocarea în sesiune extraordinară
 propune înscrierea pe ordinea de zi a aprobării Regulamentului Senatului sau a
modificărilor acestuia
 pregătește și asigură desfășurarea în bune condiții a lucrărilor Senatului
 primește proiectele de lege sau propunerile legislative și decide:
 reținerea proiectului la Senat și sesizarea comisiilor permanente competente în
vederea întocmirii rapoartelor și avizelor, în cazul în care Senatul este competent
să dezbată și să adopte ca primă Camera sesizată, precum și în cazul în care
Senatul este sesizat de către Camera Deputaților
 transmiterea proiectelor de lege sau a propunerilor legislative Camerei Deputaților,
în cazul în care aceasta este competentă să le dezbată și să le adopte ca primă
Cameră sesizată, ca urmare a hotărârii plenului Senatului și cu avizul Comisiei
juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări
 dispune difuzarea către senatori a proiectelor de lege, p ropunerilor legislative sau
rapoartelor comisiilor, după îndeplinirea cerinței prevăzute la lit.e) și publicarea
acestora pe site-ul Senatului
 stabilește, cu consultarea președinților comisiilor, repartizarea proiectelor de lege
și a inițiativelor legislat ive către comisii pentru amendamente, avize și întocmirea
rapoartelor, precum și termenul pentru fiecare din acestea
 întocmește proiectul ordinii de zi a ședințelor Senatului și programul de activitate,
cu consultarea liderilor grupurilor parlamentare, a p reședinților comisiilor
permanente și a reprezentantului Guvernului pentru relația cu Parlamentul
 stabilește, cu consultarea liderilor grupurilor parlamentare, timpul total de
dezbatere și alocarea acestuia pentru luări de cuvânt la dezbaterile politice, p recum
și timpul total necesar și alocarea acestuia pentru luări de cuvânt la declarațiile
politice
 organizează relațiile Senatului cu parlamentele altor state sau cu organizațiile
parlamentare internaționale
 supune spre aprobare Senatului componența numeri că și nominală a delegațiilor la
organizațiile parlamentare internaționale, pe baza deciziilor negociate de
reprezentanții grupurilor parlamentare

34
 supune aprobării Senatului proiectul de buget al acestuia și contul de încheiere a
exercițiului bugetar
 aprob ă regulamentele comisiilor permanente
 exercită controlul financiar -contabil intern, prin intermediul chestorilor și ia
hotărârile ce se impun în acest domeniu
 supune aprobării Senatului structura serviciilor acestuia
 propune Senatului numirea sau revocare a secretarului general și a secretarului
general adjunct
 aprobă statul de funcții și regulamentele de organizare și funcționare a serviciilor
Senatului, la propunerea secretarului general
 controlează activitatea serviciilor Senatului
 aprobă Regulamentul pr ivind paza și accesul în sediul Senatului
 adoptă hotărâri care sunt obligatorii pentru senatori și aparatul tehnic
 îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de lege, de prezentul regulament sau
hotărâte de Senat

Grupurile parlamentare
După validarea mandatului și depunearea jurământului, senatorii se organieaza în
grupuri parlamentare în funtie de apartenența sau de afinitarile lor politice. Un grup
parlamentar poate fi constituit și poate funcționa pe toată durata legislaturii dacă est e alcătuit
din cel puțin șase senatori, care au fost aleși pe listele aceluiași partid sau ale aceleiași
formațiuni politice.
Grupurile parlamentare își aleg un lider, unui sau doi vicelideri și un senator, ale
căror nume sunt anunțate în plenul Senatului, la începutul fiecărei sesiuni ordinare. Orice
modificsre intervine în conducerea sau componentă unui grup parlamentar se aduc e la
cunoștință, în scris președintelui Senatului70.
Grupurile parlamentare au următoarele atribuț ii:
 fac propuneri pentru componența Comisiei de validare a mandatelor de senator
 propun candidați pentru alegerea președintelui Senatului și pentru alegerea
membrilor Biroului permanent, în limita locurilor ce le revin, potrivit algoritmului
 prezintă opțiunea senatorilor din respectivul grup pentru a face parte din comisiile
permanente, avansează propuneri pentru funcțiile din birourile acestora și

70 http://www.senat.ro/index.aspx?Sel=AD47418C -F892 -46E6 -AD6A -B202F05D7591

35
desemnează senatorii care vor face parte din alte comisii ale Senatului, cu
respectarea configurației politice a Senatului
 pot cere revocarea membrilor Biroului permanent sau a membrilor birourilor
comisiilor permanente, propuși de grupul respectiv
 participă la stabi lirea ordinii de zi și pot cere modificarea ordinii de zi a ședințelor
în plen ale Senatului
 pot prezenta amendamente și pot cere continuarea, întreruperea sau încheierea
dezbaterilor asupra unei probleme puse în discuția Senatului
 pot solicita verificarea întrunirii cvorumului în cursul ședințelor în plen .

Comisiile Senatului
Comisiile Senatului sunt structuri interne de lucru constituite pentru examinarea,
avizarea și pregătirea proiectelor de lege în vederea dezbaterii în plenul Senatului, precum și
pentru realizarea funstiei de control parlamentar.
Componentă comisiilor se stabilește potrivit configurației politice a Senatului
rezultate din constituirea inițială a grupurilor parlamentare sau prin negocieri între
reprezentanții grupurilor parlamentare. Toți senatorii, cu excepția președintelui Senatul ui, sunt
obligați să facă parte din cel puțin o comisie permanentă. Un senator nu poate face parte din
mai mult de două comisii parlamente cu excepția Comisiei pentru regulament.
Fiecare comisie își alege un birou, că organ de conducere, format din președ inte,
vicepreședinte și secretar. Comisiile își adopta propriul lor regulament de organizare și
funcționare, care se supune aprobării Biroului permanent și se revizuiește ori de câte ori este
necesar. În cadrul Senatului funcționează comisii permanente, co misii de anchetă, comisii
speciale, inclusiv comisii paritare de mediere, sau comune cu Camera Deputaților.
Biroul fiecărei comisii întocmește și supune votului comisiei propuneri privind
ordinea de zi a fiecărei ședințe, atribuțiile ce revin fiecărui sen ator în cadrul comisiei,
constituirea de subcomisii, precum și sarcinile și competență acestora, organizarea de ședințe,
de consultări sau audieri pe diverse teme din domeniul de activitate a comisiei, precum și alte
măsuri ce interesează bunul mers al act ivităților comisiei.
Președintele comisiei asigura reprezentarea comisiei în raporturile cu Biroul
permanent și cu celelalte comisii, conduce ședințele comisiei, invită persoane din afară
comisiei să participe la lucrările acesteia, are acces sau poate desemna un reprezentant al
comisiei la ședințele altor comisii care examinează lucrări ce prezintă importantă pentru

36
comisia pe care o conduce, semnează rapoartele și celelalte acte elaborate de comisie și
îndeplinește alte atribuții prevăzute de regulamentul comisiei sau stabili te prin votul
majorității membrilor acesteia.
Vicepreședintele îndeplinește, în lipsa sau la cererea președintelui, atribuțiile
acestuia, precum și alte atribuții prevăzute de regulamentul comisiei sau stabilite prin votul
comisiei.
Secretarul comisiei ț ine evidență prezenței senatorilor la ședințe, urmărește primirea
avizelor de la celelalte comisii permanente și a punctului de vedere al Guvernului, asigura
redactarea tuturor actelor comisiei, numără voturile exprimate în ședințele comisiei, urmărește
întocmirea proceselor -verbale ale ședințelor, contrasemnează toate actele comisiei și
îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de regulamentul comisiei sau stabilite prin votul
acesteia.
Convocarea ședințelor comisiei se face, potrivit programului de luc ru al Senatului, de
președintele acesteia sau, în lipsa să, de vicepreședintele care îl înlocuiește, pe baza hotărârii
biroului comisiei. Ședințele comisiilor pot avea loc în același timp cu cele ale plenului, numai
cu aprobarea Senatului. În afară program ului de lucru, comisiile pot fi convocate și pot ține
ședințe cu aprobarea sau din dispoziția Biroului permanent.
Comisiile pot adopta avize și rapoarte numai în prezența majorității membrilor.
Avizele și rapoartele comisiilor se adopta cu votul majorităț ii membrilor prezenți. Votul în
comisie este deschis. La propunerea oricărui membru, comisia poate decide prin vot că
anumite avize și rapoarte să fie supuse votului secret.
La ședințele comisiilor pot participa și senatori din alte comisii sau deputați c are au
legătură cu materialele aflate în dezbatere, fără a avea drept de vot.
Membrii Guvernului sau reprezentanții mandatați ai acestora au acces la lucrările
comisiilor. În cazul în care comisiile solicită participarea la lucrările lor a unor membri ai
Guvernului sau a conducătorilor unor instituții publice, prezența acestora este obligatorie. În
cazul propunerilor legislative, la dezbateri în comisii sunt invitați inițiatorii . 71

71 http://www.senat.ro/index.aspx?Sel=42D93022 -342D -4EFF -8DEF -B83E8A88EAC9

37
2. Camera Deputaț ilor

Camera Deputaților este organizată în conformit ate cu propriul Regulament.
Structurile interne ale Camerei sunt constituite din: Biroul permanent, grupurile parlamentare
și comisiile parlamentare
Biroul permanent este compus din: președinte, patru vicepreședinți, patru secretari și
patru chestori.
Președintele Camerei Deputaților, care este, totodată, și președintele Biroului
permanent, se alege prin vot secret la începutul legislaturii, pe întreagă durata a mandatului
Camerei, iar ceilalți membri ai Biroului permanent sunt aleși la începutul fiecăr ei sesiuni
parlamentare.
Grupurile Parlamentare se constituie prin asocierea deputaților care au candidat în
alegeri pe listele aceluiași partid politic, ale aceleiași formațiuni politice, alianțe politice sau
alianțe electorale. Un grup parlamentar trebu ie să aibă cel puțin zece deputați. Grupurile
parlamentare reflectă configurația politică a Camerei Deputaților. În Camera Deputaților s -au
organizat următoarele grupuri parlamentare :
Ex: Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat (PSD);Grupul parlam entar al
Partidului Național Liberal (PNL);Grupul parlamentar al Uniunii Naționale pentru Progresul
României (Grupul Progresist) (UNPR);Grupul parlamentar ALDE (Alianța liberalilor și
democraților) (ALDE);Grupul parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare di n România
(UDMR);Grupul Parlamentar al Minorităților Naționale.
În Camera Deputaților s -au constituit următoarele comisii permanente:
Ex: Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare;Comisia pentru buget,
finanțe și bănci;Comisia pentru indu strie și servicii;Comisia pentru transporturi și
infrastructură;Comisia pentru agricultură, sivicultură, industrie alimentară și servicii
specifice;Comisia pentru drepturile omului, culte și pro blemele minorităților nationale,
comisia pentru administratie si amenajarea teritoriului; etc.
În afara comisiilor permanente pot fi înființate comisii de anchetă și alte comisii
speciale.
Comisiile parlamentare sunt alcătuite, pe cât posibil, pe baza configurației politice a
fiecărei Camere, așa cum aceasta rezultă din spectrul grupurilor parlamentare. În principal,

38
comisiile permanente elaborează rapoarte și avize privind documentele ce urmeaza a fi puse
în dezbaterea Camerei și exercită controlul parlamentar.72

2.2.2.1 .Referendumul privind n umă rul de parlamentari din 22.11 .2009

Referendumul a fost propus pentru trecerea la parlament unicameral și reducerea
numărului de parlamentari (cu aproximativ 137 de senatori și 334 deputați) la un Parlament
unicameral cu cel mult 300 de deputați.
Referendumul a avut loc în d ată de 22.11.2009, în același timp cu alegerile
prezidențiale, unde patru ONG -uri au cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curții
Constituționale convocarea referendumului odată cu alegerile prezidențiale. Astfel, Traian
Băsescu, se află pe două afișe, un u pentru alegeri și unul pentru referendum. Curtea
Constituțională, după dezbateri, a respins această cerere că fiind inadmisibilă.
Pe dată de 22.11.2009, au avut loc alegerile prezidențiale și referendumul. Cele două
buletine de vot, cu cele două întrebă ri, au fost tipărite diferit, în două culori diferite, buletinul
de vot nr.1 a fost negru iar buletul de vot, nr.2 a fost albastru.
Întrebările au fost:
1. Sunteți de acord cu trecerea la un Parlament unicameral în România?
2. Sunteți de acord cu reducerea numă rului de parlamentari la maximum 300 de
persoane?
Pentru validarea voturilor, a fost nevoie de prezența la urne a unui procent de
50%+1, din numărul alegătorilor. Autoritățile au anunțat că 50,16% din electorat și -au
exprimat voturile ceea ce a determinat validarea referendumului.
Potrivit datelor parțiale ale BEC, 77,78% dintre români s -au exprimat în favoarea
trecerii la un parlament unicameral. Confirmă rezultatele referendumului național din dată de
22 noiembrie 2009 se constată că, din totalul de 18.2 93.277 de persoane înscrise în listele
electorale permanente, au participat la vot 9.320.240 de persoane, număr suficient pentru că
referendumul să fie declarat valabil, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) din Legea
nr. 3/2000.73

72 http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?id=204
73 http://www.petitieonline.com/petitie_pentru_reducerea_numarului_de_parlamentari

39
2.2.2 .2.Referendumul privind demiterea președintelui din 29.07.2012

Referendumul nați onal din 29 iulie 2012 a vizat , demiterea Președintelui României.
În data de 5 iulie 2012, cele două Camere ale Parlamentului, reunite în ședință comună, au
dezbătut cererea de suspendare din funcție a președintelui Traian Băsescu. În preambulul
propunerii de suspendare se susține că „ începând cu 6 decembrie 2009, democrația și statul de
drept au cunoscut un puternic proces de erodare, de substituire a instituțiilor statului de drept
prevăzute de Constituția României, ajungându -se ca voința și acțiunea politică să fie
concentrate în mod discreționar și neconstituțional în mâna unui singur om – „Președintele
țării‖ . În conformitate cu procedura prevăzută de art. 95 din Constituția României,
republicată, cele două Camere ale Parl amentului României74 au solicitat Curții Constituționale
ca, p ână pe data de 6 iulie 2012, ora 12, să emită avizul consultativ cu privire la propunerea de
suspendare din funcție a Președintelui Românie i.
La data de 6 iulie 2012, Parlamentul României a adoptat Hotărârea nr. 33 din 6 iulie
2012 privind suspendarea din funcție a Președintelui României75, care a fost comunicată
Curții Constituționale pentru a constata existența împrejurărilor care justifică interimatul în
exercitarea funcției de Președinte al României.
Domnul Traian Băsescu a depus la Curtea Constituționa lă o cerere de soluționare a
conflictului juridic de natură constituțională dintre Parlamentul României și Președintele
statului. Prin Decizia nr. 730/201276 , Curtea Constituțională a constatat că această cerere este
inadmisibilă. La data de 9 iulie 2012, Curtea Constituțională a constatat că procedura privind
suspendarea din funcția de Președinte al României a domnului Traian Băsescu a fost
respectată și a constatat existența împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea
funcției de Președinte a l României77 . În urma procedurii de suspendare din funcție, prin
Hotărârea Parlamentului României nr. 34/201278 , cetățenii au fost chemați să își exprime
voința referitor la demiterea Președintelui României, în cadrul unui referendum național.

74 Adresa nr. 1/1023/VZ din 5 I ulie 2012
75 Ca urmare a emiterii Avizului consultativ nr.1 din 6 iulie 2012, la data de 6 iulie 2012, a fost adoptată, cu o
majoritate de 256 de voturi pentru și 114 voturi împotrivă, Hotărârea Parlamentului României nr. 33 din 6 iulie
2012 privind suspendarea din fu ncție a Președintelui României, publicată în Monitorul Oficial nr. 457 din 6 iulie
2012.
76 Decizia Curții Constituționale a României nr. 730/2012 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de
natura constituționala dintre Parlamentul României și Președintele României, publicata in Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 473, din 11 iulie 2012.
77 Hotărârea nr.1 din 9 iulie 2012 privind constatarea existenței împrejurărilor care justifică interimatul în
exercitarea funcției de Președinte al României, publ icată în Monitorul Oficial nr. 467 din 10 iulie 2012.
78 Hotărârea nr. 34/2012 privind stabilirea obiectului și a datei referendumului național pentru demiterea
Președintelui României, Publicată în Monitorul Oficial nr. 457 din 6 iulie 2012.

40
Organizarea și desfășurarea referendumului au mobilizat cele mai importante instituții ale
statului, formațiunile și liderii politici și au acaparat atenția mijloacelor de informare, a
comentatorilor și a corpului electoral. Procedură democratică și constituțională, r eferendumul
din 29 iulie 2012 a testat, deopotrivă, responsabilitatea civică și capacitatea instituțiilor de a
asigura corecta organizare a scrutinului.
Prin Decizia nr. 731/201279 , Curtea Constituțională a decis că Legea pentru
modificarea art. 10 din Leg ea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului
este constituțională în măsura în care se asigură participarea la referendum a cel puțin
jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente. Prin
decizia sus menționată a fost impus un cvorum de participare necesar validării referendumului
național pentru demiterea Președintelui României. De asemenea prin Legea nr 153/2012 au
fost modificate prevederile Legii nr. 3/2000 referitoare la intervalul orar în care a legătorii își
puteau exercita dreptul de vot. Astfel scrutinul a început la ora 7 și s -a încheiat la ora 23.80

2.2.2.3 .Politicile organizaț ionale și organizaț iile politice

Diversitatea și divergență de opinii privind modul de gândire sau căile alternative de
acttiune reprezintă sursă conflictelor, a intrigilor personale și a jocurilor de putere, vizibile sau
mai puțin vizibile. Că atare, politică organizației, este raportabilă la modul de abordare și
soluționare a acestor divergente. Mintzberg nuanțează și mai mult această perspectiva,
susținând că, spre desebire de celelalte sisteme de infuluenta, pe care se bazează funcționarea
unei organizații, politică produce despărțiri și conflicte, asmuțind indivizii și grupurile
împotriva sistemelor legitime de infl uență. Cele patru sisteme de infulenta sunt: autoritatea,
idelogia, expertiză și politică . Autoritatea se bazează pe puterea sancționată legal, ideologia
pe un set de credințe larg acceptate și impartaș ite, iar expertiza pe puter ea autorizată oficial.
Prin opoziț ie cu aces te sisteme legitime de influentă , politic ă este, tehnic vorbind, ilegitimă,
atât din perspectiva mijloacelor pe care le folosește, cât și, uneori, a scopurilor pe care le
promovează, din moment ce este o simplă reflectare a puterii. Atfel spus, putere politică din
organizații, spr e deosebire de cea a sistemului guvernamental 81, nu este nici autorizată

79 Decizia nr. 7 31 din 10 iulie 201210 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea
art.10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial
nr. 478 din 12 iulie 2012.
80 http://www.becreferendum2012.ro/legislatie.html
81 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p 197

41
formal, nici larg acceptată și nici oficial autorizată. Așa se explică faptul că activitatea politică
din organizații este descrisă uneori în termenii unor „ jocuri politice‖.
 Jocul insu recției- folosit de obicei că mijloc de sabotare a autorității de către
participanții de la nivelurile mai scăzute ale ierarhiei, care resimt în cea mai mare
masuna aparasarea autorității formale;
 Jocul contra insurecț iei- adoptată de cei care dețin puterea legitimă și care
reacționează la jocul participanților din prima categorie prin mijloace politice;
 Jocul tutelei – jucat de cei ce aspiră să -și construiască o poziție de putere prin
demostrarea loialității faț ă de superiori, respectiv față de persoanele cu un status
mai înalt;
 Jocul alianț elor- folosit în special de persoanele care se află la același nivel de
autoritate și care negociază informal în spiritul sprijinului reciproc și al construiri
coalițiilor pri n care speră să -și înființeze propriul centru de putere ce le -ar putea
facilita accesul la poziții mai înalte în ierarhia organizațională ;
 Jocul constructorului de imperiu – adoptată de obicei de managerii de la nivelul
conducerii intermediare, ce încearcă să formeze cualitii cu sobordonatii ;
 Jocul bugetă rii- similară întru câtva celui al constructorului de imperiu, însă a
cărui miza nu constă în câștigarea unei poziții, ci mai degra a controlului
resurselo r;
 Jocul expertizei – respectiv simularea sau etalearea neconfirmată a expertizei, că
mijloc de obținere a puter ii;
 Jocul boiernașului – jucat de cei ce încearcă să își construiască temelia puterii prin
„etalarea ‖ puterii legitime față de cei care nu dețin o astfel de putere ;
 Jocul autorității direct e versus autoritatea auxiliară – jucat nu numai de dragul
sporirii puterii personale, ci mai ales pentru a înfrânge un rival. Autoritatea directă
este legitimă de funcția deținută în ierarhia organizațională, pe când autoritatea
auxiliară este legitimă în p rincipal de competență profesională. Jocul de acest tip
presupune faptul că fiecare parte va tinde să își exploateze puterea legitimă pe cai
nelegitim e;
 Jocul taberelor rivale – folosit, de asemenea, pentru înfrângerea unui rival. Acest
joc este adoptat în special atunci când jocul alianțelor sau cel al constructorului de
imperiu conduce la împărțirea în două grupări rivale, generând astfel un joc de
suma nulă între doi actori în locul joc între n actori. În cadrul acestui joc se pot

42
produce conflicte între diferite unități funcționale, între personalități rivale
s.a.m.d .;
 Jocul candidaț ilor strategici – adoptat în scopul producerii unui schimbări în
organizații. În acest joc diferite persoane sau grupuri încearcă să promoveze prin
mijloace politice acele schi mbări strategice pe care le consideră avantajoase
propriilor interese. Într -un astfel de joc se pot angaja mai mulți jucători, și în
special cei din birocrațiile profesionale, care doresc să -și promoveze propriii
candidați prin mijloace politice, înainte c ă aceștia să fie desemnați formal. Acest
joc combină dese ori elemente ale altor jocuri, cum ar fi cel al constructorului de
imperiu, al alianțelor etc82;
 Jocul suș otitului sau fluieratului – adoptat de asemenea, în scopul influențării unei
schimari organiationale. În acest joc o informație confidențială este folosită de o
persoană din interiorul organizației pentru a fi „ susotita‖ unei persoane influențe
în afară acesteia, căreia i se transmit indicii privind adoptarea de către organizații a
unor co mportamente chestionabile sau ilegale ;
 Jocul oponeț ilor radicali – un joc cu miza mare, angajat nu doar pentru a produce o
schimbare sau pentru a opune rezistență autorității legitime, ci pentru a o înlătura
cu totul în scopul constituirii unei schimbări. G rupuri mici de „oponenți radicali‖,
apropiați cercurilor de putere, fără însă a face parte din ele, cearcă să reorienteze
strategia de baza a organizației, să îi schimbe în mare parte tipul de expertiză, să îi
înlocuiască ideologia și să schimbe conducerea .
Este evident că nu toate jocurile au aceeași miza și nici aceleași implicații. Unele
sunt angajate că mijloc de autoprotecție și de rezistență față de autoritate, altele pentru
construcția unei baze a puterii, altele pentru înfrângerea rivalilor sau pent ru schimbarea
organizației.
Instanța ce da naștere unei alte forme de organizare, total diferită de alternativele
discutate până acum, și anume organizaț ia politic ă. Să precizăm încă odată că ceea ce
diferențiază aceată formă de organizare de toate celelalte se referă la lipsa unui mecanism
propriu de coordonare, ceea ce implică faptul că ea nu se formează prin rapoarte la structura,
ci la putere. Puterea nu este însă nici fundamentală, nici exercitată legitim, așa cum se
întâmplă în celelalte forme de organizare.

82 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p.198

43
Acceptând că politică – înseamnă că expresie a intereselor divergență și a conflictelor,
precum și că reflectare a unor sisteme de putere și influență mai mul t sau mai puțin legitime –
facă parte internă din viață oricărei organizații, este important să analizăm premisele pe baza
cărora se constituie diferite forme ale organizațiilor politice, precum și implicațiile infiltrării
politice în toate alternativele or ganizaționale prezentate până acum.
Urmând argumentația lui Mintzberg, jocurile politice dinr -o organizație, că reflectare
a activității politice, ajung să genereze organizaț ia polic ă numai în situația în care conflictele
devin atât de puternice, încât si stemele legitime de influență sunt nu numai chestionate, dar se
urmărește și subminarea acestora, chiar înlăturarea lor83. Prin urmare, baza de pornire î n
analiza modului de generare a organizaț iilor politice este confluctul considerat din perspectiva
plura lismului intereselor,aspirațiilor, așteptărilor sau opțiunilor divergente. Conflictul are însă
surse și modalități diferite de expresie.
Având în vedere că o stare conflictuală acută creează stări de tensiune și anxietate
greu suportabile pe perioade lungi , există posibilitatea că respectivul conflict să se modereze
de la sine.
Prin raportare la aceste dimenstiuni, putem distinge, pe de o parte, între conflicte
moderate și cele acute, pe de altă parte, între conflicte restrânse și cele extinse. Astfel este de
așteptat că un conflict intens să fie, în general, scurt, pe când unul moderat să dureze mai
mult. Combinarea acestor dimensiuni permite identificarea a patru forme de organizare
politică .
 Organizarea conflictuală – caracterizată prin existenț a uno r co nflicte intense,
restranse și limitate în timp;
 Organizarea oscilantă – caracterizată prin existenț a uno r conflicte moderate,
restranse ș i posibil durabile;
 Organizarea politizată – caracterizată prin existenț a un or conflicte moderate,
extinse ș i posibil du rabile;
 Organizarea desăvărșit politică – se caracterizează prin conflicte intense și limitate
țn timp.
Formă conflictuală a organizării politice presupune existența unui conflict intens,
însă focalizat de obicei pe doi oponenți. Formă oscilantă a organiză rii politice apare de obicei

83 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p 199

44
când două sau mai multe sisteme importante de influență sau centru de putere sunt nevoite să
conviețuiască într -un echilibru relativ stabil84.
Această formă de organizare este măcinată în permanentă de jocuri politice
devastato are, activitățile interne sunt de asemenea realizate pe baza conflictului, iar forțele
externe, aflate ele însele în dezacord, încearcă să construiască alianțe cu grupuri din interiorul
organizației cu riscul multiplicării conflictelor. Că atare, este posi bil că o formă de organizare
politică de acest tip să fie mai rar întâlnită în practică sau, în orice caz, să nu supraviețuiască
atunci când apare.
Fiecare dintre formele menționate de organizare politică poate fi întâlnită într -o
măsură mai mare sau mai mică, în oricare din alternativele funcționale proiectate prin rapoarte
la structura și la mecanismele de coordonare. De exemplu , organizația antreperenorială , ca
formă a structurii simple de organizare, probabil că este configurația cea mai puțin întâlnit ă
să adopte vreunul din jocurile politice menționate sau să permită infilt rarea politicii în
organizaț ie.
Atât birocraț ia mecanică, cât ș i cea diversificată , în virtutea rigurozităț ii cu care sunt
statuate sistemele form ale de autoritate, s -ar parea că descurajează infiltrarea acț iunilor
politice.85
Birocraț iilor profesionale și organizați ile inovative dispun de sisteme slabe de
autoritate formală, însă sunt dominate de sisteme puternice de autoritate a competenței.
Acestea înseamnă că distribuția puterii și autorității este mai degrabă dependență de expertiză,
fiind dispersată la toate nivelurile organizației, dar mai ales la nivelul domeniului operativ
unde se regăsesc profesioniști. În birocrația profesională, domeniul operativ este relativ stabil,
întrucât este format din profesioniști ale căror abilități profesionale sunt atât de standardizate,
încât coordonarea se realizează în virturea expertizei .
Este evident că o astfel de structura își pierde trăsătură de stabilitate caracteristică
domeniului ope rativ, creând conditile pătrunderii diferitelor jocuri politice, de genul
constructorului de imperiu, al taberelor rivale sau al candidaților strategici . Organizaț ia
inovativ ă, are o structură și mai puțin stabilă tocmai din pricina imposibilității de
standardizare și a flexibilității ce este inerentă . Organizația misionată este probabil structura
cel mai puțin predispusă la acceptarea sau infiltrarea jocurilor politice, datorită sistemului de
credințe larg împărtășite și a valorizării cooperării.

84 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 – p 200
85 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 – p 201

45
De altf el, apariția sau practicarea unor jocuri politice într -o astfel de structura de
organizare ar putea chiar sugera decesul ideologiei și, odată cu acestea, destrămarea
organizație i. 86
Problema proiectării organizaționale are o dublă relevanță. Pe de o parte, prin
specificarea de configurare a relațiilor dintre structura și procese oferă o serie de indicii
privind formă de organizare adoptată de o organizație să altă și, prin urmare, facilitează
sesizarea implicațiilor adoptării unei forme sau alteia. Pe de al tă parte, după cum am
demonstrat, nici o activitate de proiectare organizațională nu poate aspiră la conceperea și
aplicarea unei strucuri imuabile, atâta vreme cât acesta funcționează într -un mediu social dat.
Focalizarea proiectării organizaționale pe co ntextul sau condițiile mediului în care
funtioneaza o organizație atrage după sine o altă problema de interes majos, și anume cea
referitoare la schimbarea și reproiectarea organizațională .87

2.3. Abordă ri actuale

În prezent, comunicarea politică este din ce în ce mai standardizată la nivelul
formelor, regulilor și strategiilor, precum și din punct de vedere al situațiilor de interacțiune
politică.
Standardizarea comunicării politice constituie unui dintre principalele argumente
avansate atunci când se di scuta despre globalizarea spațiului public contemporan. Așa numită
„ americanizare a comunicării politice‖, trimite la un medel de comunicare politică apărut în
spațiul public american și difuzat apoi spre democrațiile vest -europene. Modelul include o
serie de strategii comunicaționale pe baza cărora politicienii susțin schimbul discursiv cu
jurnaliștii, publicul, contracandidații și cu personalitățile publice.
Aceste adevărate tehnici de comunicare a politicului transformă condiția
politicianului devenit un profesionalist al cărui „savoir faire‖ nu poate limita doar la
experiență ci și instinct politic.
Americanizarea comunicării politice presupune adaptarea la acțiunea politică a unor
strategii de comunicare specifice‖pieței‖. Aceste strategii permit că politicianul să devină un
personaj pozitiv care face parte din memoria colectivă, o prezența în imaginarul social. Din
această cauza, actorul politic poate fi imediat recunoscut de elactoral .

86 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 – p 202
87 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p 203

46
Strategiile de proiectare importate de marketing structurează p roiectul actorului
politic că oferta politică, construită în conformitate cu profilul pieței electorale. Oferta
actorului politic este destinată grupurilor sociale țintă ale căror așteptări, percepții și nevoi
sunt diagnosticate în prealabil pe baza unor t ehnici de sondare a pieței. Oferta este, așadar,
proiectarea după o harta electorală care indică segnemtele sociale disponibile să accepte
oferta .
Strategiile de mediatizare conferă personajului politic vizibilitatea în spațiul public.
În condițiile în care televiziunea a devenit principala resursă de mediatizare, politicianul
trebuie să -și proiecteze în așa fel oferta încât ea să poată suportă constrângerile ( situațiile
specifice arenei televizuale). Canalele de televiziune, precum și realizatorii, că voci publice,
aplauze la diferite formule de mediatizare care fixează anumite unghiuri de vizibilitate a
ofertei. Din acest punct de vedere, mediatizarea poate să distrugă, să deturneze sau să
completeze personajul proiectat de actorul politic .
Strategiil e discursive importante mai ales în publicitate și show -business sunt
utilizate pentru a comunica mesajele politice, pentru că actorul politic să poată oferi
electoralului versiunea accentuată a ofertei sale, de pildă, o astfel de strategie poate focaliza
atenția publică asupra informațiilor și semnificațiilor pe care actorul politic le consideră a fi
ceme mai importante la nivelul ofertei sale și la care electoralul trebuie s reflecteze în mod
expres. Aceste strategii implică utilizarea limbajului verbal ș i a celui non -verbal, astfel încât
să se poată genera efecte de credibilitate. Actorul politic acționează discursiv în sensul că el
orientează electoralul spre o anumită interpretare a ofertei politice. Politicienii obișnuiesc să
comenteze și să își valori zeze oferta. În acest fel, ei își construiec personajul de care au nevoie
sau, altfel spus, își etalează credibilitatea .
Se reproșează adesea strategiilor prezentate mai sus că dezvoltă comercializarea
politicului, că pe baza unui sistem de seducție sofis ticat, publicul este îndoctrinat nu cu
ideologii, ci cu imagini și preudorealitati. Cu alte cuvinte, prea muolta comunicare eleborata
scenic, și prea puțină substanță politică. Important însă, în acest context, susține Camelia
Beciu, este potențialul democ ratic a ceea ce specialiștii numesc comunicarea politică
americanizată.
În primul rând, modelul nu înlocuiește, ci atenuează efectele medelului vertical de
comunicare politică, dintre aparatul politic centralizat spre subiecții politicului. În tiparele
actuale, comunicarea politică se poate manifestă că un schimb discursiv între politician, mass –
media și electoral. Strategiile de comunicare politică relativ standard, îi obligă pe politicieni
să asimileze logică de acțiune a mass -media și a electoratului .

47
Acest model de comunicare politică creează astfel un spațiu de interacțiune între cei
trei actori sociali. Apare posibilitatea că monologul politicianului să fie imediat evaluat de
către jurnaliști și sondajele de opinie, totodată, politicianul riscă, în r egim de mediatizare, că
acțiunea să proiectată atât de laborios, să nu aibă efectele dorite.
În al doilea rând, politicienii și intitutiile politice se află în situația de a -și adapta
acțiunea politică în funcție de intervenția mass -media și a sondajelor de opinie. În spațiul
public se instituie astfel practică declanșării comunicării politice.
În al trelirea rând, acțiunea politică devine accesibilă. Strategiile de comunicare
socializează acțiunea politică. De aceea s -ar putea că ele să constituie prețul plătit pentru
dezvoltarea unei mentalități democratice, pentru că vizibilitatea politicului să nu rămână doar
o normă a democrației, ci să devină practică socială.
Potrivit modului actual de comunicare politică, acțiunea politică se întemeiază pe
evaluar ea efectuată de către mass -media și electorat. Fiecare dintre cei trei actori sociali
inițiază comunicarea politicului în funcție de actiunia celorlalți doi. Actorii politici, mass –
media, publicul și electoralul trebuie să răspundă unii altora. În acest fe l, comunicarea politică
se instituie că o practică publică, și nu că o practică subordonată spațiului politic . 88

2.4. Abordă i sociologice

Cel de -al doilea mod de abordarea este cel sociologic, în care actorii politici
marginali, operează în afară cadrulu i instituțional consacrat, sunt prin definiție dezavantajați
în raport cu partidele principale, cu guvernul și organismele oficiale. Sunt relativ oprimați de
resursele care le permit acestora din urmă să producă știri și să stabilească agenda publică.
Există puține șanse pentru ei să aibă acces la sursele de finanțare aflate la dispoziția unui
partid politic important și, prin urmare, la toate elementele componente ale comunicării
politice eficiente pe care banii le pot procura: personal profesional și de c reație calificat,
materiale publicitare și de relații publice , etc. 89
Că și perspectiva modernă, această se centrează pe studiul organizațiilor, încă de pe o
poziție epistemologică subiectivă. Acest lucru înseamnă că, în loc de a trata organizația că
repre zentând un obiecti al cărui dimensiune poate fi măsurată și analizată prin „ metode
obiective‖, ea este tratată că un subiect al cărui semnificații trebuiesc înțelese, interpretate și

88 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică” Editura Poliron, Iași, 2007 – p. 161.
89 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică” Editura Poliron, Iași, 2007 – p. 210

48
valorizate. Metodele folosite în analiză simbolică a organizațiilor sunt de obicei tehnicile
etnologice, ce produl texte narative, de genul stuiilor de caz și al etnografiilor organizaționale.
Teoria instituirii se suprapune cu teoria construcției sociale a realității, elaborată de
Peter Berger și Thomas Luckmann (1966) , doi sociologi germani care au publicat o carte
împreună. În această lucrare cei doi autori argumentează că ordinea socială este obtinula pri
negocieri interpersonale și interpretări implicite ce sunt construite prin intermediul unei
experiențe și al unei isto rii comune. Ordinea socială este menținută prin consensul, cel puțin
parțial, cu privire la modul în care trebuiesc percepute lucrurile, precum și cu privire la
semnificațiile asociate acestora. Altfel spus, prin însuși procesul interpretării, membrii unei
societăți construiesc modele de semnificații pe care le transferă după aceea în lumea din afară
lor, presupunând apoi că aceste modele pe care ei înșiși le -au impus există dincolo de
interpretările care, în fapt, le -au produs . 90
Weick, în același spirit, argumentează că organizațiile sunt construcții sociale, din
moment ce, conform concepției sale, prin însăși folosirea conceputului de organizație, creăm
fenomenul pe care îl studiem. În mod similar, prin conceptualizarea mediului, organizațiile
produc situ ații cărora apoi trebuie să le răspundă. Prin această, teoria instituirii focalizează
atenția asupra originii subiective a realitatiolor organizaționale.
Dacă organizațiile sunt construcții sociale inseamnca că noi contribuim la
reconstrucția lor permanen tă, având totodată posibilitatea să le schimbăm prin însuși procesul
reconstrucției.
Având în vedere că perspectiva interpretativ -simbolică este centrală pe studierea
aspectelor mai subtile sau nuanțate ale comportamentului organizațional, raportabile în
principal la interpretările și semnificațiile pe care le dau actorii ( fie că aceștia sunt membri de
rând sau manageri) vieții organizaționale, este evident că organizațiile sunt imaginate că
fenomene culturale, ceea ce determina adoptarea metaforei cultur ale că metaforă de referință.
Acest demers metaforic este absolut explicabil, gândindu -ne că metaforă culturală
accentuează, în esență, acele aspecte ce țin de obiceiuri și tradiții, legate de mituri, credințe și
valori, artefacte și simboluri ale organiz ației.
În fapt, mesajul transmis pentru abordarea culturală a organizațiilor este că în spatele
structurilor formale, se află un întreg univers de semnificații ce orientează acțiunile și relațiile
dintre oameni. O astfel de abordare are implicații importa nte și pentru managerul

90 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 – p.69

49
organizațiilor, oferintu -i un alt temei pentru înțelegerea modului de influențare a fenomenelor,
proceselor sau schimbărilor organizaționale.
În cadrul abordării culturale, managerul este considerat „ un simbol al organizației,
un povestitor și un purtător al tradiției care sunt interpretate în multiple feluri de membrii
organizației‖, implică necesitatea unei deschideri sau disponibilități crescute din partea
managementului pentru înțelegerea noilor elemente ce se pot constitui fie în premise de
susținere și accentuare a unei culturi date, fie prin premise de schimbare a acestuia.
Abordarea culturală a organizațiilor, ar putea fi încadrată într -o etapă rezultată din
combinația perspectivei sistemului deschis cu cea a sistemului nat ural. În tipologia lui Hatch,
perspectiva simbolică în abordarea organizațiilor este clasificată că o etapă distinctă de
perioada modernă tocmai datorită deplasării interesului dintre înțelegere și interpretarea
organizațiilor că „ realități obiective‖, sp re înțelegerea lor că realități constuite și definite de
experiențele subiective ale infivizilor aflați în diferite contexte sociale și culturale .91

2.5. Abordă ri politice

Pentru a adopta în cazul comunicării politice, la fel că și în cazul oricărei categorii de
producție mediatică, o varietate largă de abordări, fără că vreuna dintre ele să producă
răspunsuri simple la întrebarea : „ funcționează?‖. De dragul clarității, ca pitolul acesta
abordează chestiunea efectelor din trei perspective ample.
În primul rând, vom lua în considerare gradul în care comportamentul comunicativ
internațional al actorilor politici, oglindit, bunăoară, de publicitatea politică și de conferințele
de partid, poate influență atitudinile și comportamentul publicului privat. Efectele de acest tip
pot fi analizate la nivel micro al consumatorului individual de mesaje politice sau la nivel
macro, atunci când reacțiile individuale stârnite de comunicarea politică sunt strânse laolaltă
sub formă sondajelor de opinie și a altor indicatori ai voinței politice colective.
În al doilea rând, vom examina modul în care procesul politic din societățile
democratice, adică procedurile și practicile politice din cad rul acestora, a fost afectat de
importantă crescândă pe care comunicarea în masă o are în sânul lor.
În al treilea rând, vom pune în discuție impactul global al ascensiunii comunicării
politice asupra societăților capitaliste avansate precum Marea Britani e sau Statele Unite . 92

91 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Po lirom 2003 – p. 70
92 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică” Editura Poliron, Iași, 2007 -p. 49

50
Comunicarea politică, înseamnă în mare măsură comunicarea mediatică, transmisă
prin mediile tipărite și electronice. În calitatea lor de reporteri și de comentatori, mijloacele de
comunicare alterează mesajele.
În prima faza a studi ilor de comunicare, asemenea întrebări erau arareori puse. Se
presupunea că mesajul acționează asupra individului că un ac hipodermic sau că o bilă de
biliard, producând un efect direct, care poate fi anticipat și măsurat. „ Modelul hipodermic‖ al
efectelo r mediatice a fost inbratisat deopotrivă de către sociologii europeni și americani în
cursul anilor `30 că răspuns, pe de o parte, la ascensiunea fascismului în Europa și utilizarea
de către naziști, pe scară largă și cu un succes evident, a tehnicilor de propagandă și, pe de altă
parte la puterea, deja evidență, cu care publicitatea vinde mărfurile . 93
Sensurile căpătate și reacțiile suscitate vor varia, în primul rând, în funcție de
contextul receptării mesajului, care implică factori precem afilierea poli tică, vârstă, etnie și
sexul destinatarului, iar în al doilea rând, în funcție de tipul de mesaj transmis. Bunăoară, o
emisiune electorală a unui partid, difuzată de televiziunea britanică, va fi evident catalogată
drept un exemplu motivat și partizan de c omunicarea politică; dacă nu chiar o „propagandă‖
în semnsul cel mai negativ al termenului, atunci e vorba fără îndoială de o expunere profund
părtinitoare a doctrinelor și valorilor politice ale partidului. Telespectatorul știe acest lucru și
va interpret a pasajul în consecință .94
Folosind lista lui Stuart Hall referitoare la pozițiile de decodificare diferențiată
(1980) , putem presupune în mod justificat că o emisiune despre Partidul Laburist îi va induce
unui susținător laburist o decodificare dominant ă, ceea ce însemna că destinatarul,
împărtășește punctul de vedere subiacent concepitiei emisiunii, interpretarea pe care acesta o
da „faptelor‖ din spatele dezbaterilor curente de natură politică și economică și soluțiile pe
care ea le preferă.
Alegătorul indecis, lipsit de un atașament puternic față de vreunu partid anume, ar
putea foarte bine să adopte o decodificare negociată, acceptând anumite aspecte ale mesajului
și respingându -le pe altele. O asemenea reacție ar subscrie la nevoia distribuirii mai
echilibrate a veniturilor, însă ar respinge propunerile concrete de creștere a taxelor,
considerându -le prea dramatice. Susținătorul conservator, pe de altă parte, va adopta o poziție
de decodificare opozitivă , respingând atât valorile, cât ș i propunerile p olitice concentrate
prezentate în emisiunea politică a laburistilor.

93 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică” Editura Poliron, Iași, 2007 – p.50
94 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică” Editura P oliron, Iași, 2007 – p.51

51
Emisiunile altor partide vor produce o gama asemănătoare de reacții. Pe scurt,
conștientizarea părtinirii unei comunicări va predetermină într -o mare parte felul în care este
ea „citită‖ . Pe de altă parte, dacă un mesaj politic este comunicat prin intermediul unui
reportaj de știri, al unui interviu luat într -o emisiune de divertisment sau al unei dezbateri în
direct din timpul unei campanii prezidențiale de Statele Unite, publicul poate profită de un
asemenea prilej pentru a judecă dintr -o perspectiva mai detașată doctrina și capacitatea
politică a ceui ce transmite mesajul. Va mai există o mai mică interferentă în procesul de
comunicare, iar publicul va putea fi mai ales deschis.
Aspect ele de mai sus reprezintă dificultăț i conceptuale ce decurg din însăș i
complexitatea procesului d e comunicare. Ele ne amintesc că reușita comunică rii unui mesaj
(politic sau de altă natură ), nu poate fi luată ca ceva de la sine î nteles, ci ca expeditorul
mesajului trebuie să depună eforturi pentru a o obtine. 95

2.6. Grilă de analiză a organizaț iilor politice
2.6.1. Structura social ă

În principiu, conceptul de structura se referă la relațiile extinse între părțile unui
întreg organizat, care se constituie astfel încât conferă, prin întreg, noi proprietăți fiecărei
componente. Structura socială, odată construită, tinde spre invariantă ș i, că atare, poate fi
folosită pentru analiză oricărui sistem alcătuit din mai multe elemente componente ( spre
exemplu, societatea că întreg, o clădire, corpul uman, etc).
Din perspectiva analizei organizaționale este importantă diferențierea între două
tipuri de structuri, structură fizică a organizațiilor ș i structura socială . Structura fizică se
referă la relațiile dintre elementele fizice ale unei organizații ( clădirile și localizările lor
geografice, mobilier, echipamente, etc). Structura socială s e referă, într -o prima aproximare,
la relatiie existente între elementele sociale ale unei organizații, respectiv membrii
organizației, participanții, pozițiile și unitățile organizaționale cărora le aparțin. Că atare, ea
ne ajută să descriem pozițiile, ro lurile, relațiile, activitățile, ierarhia de autoritate și
responsabilitate specifice organizației respective. Structura socială este analizabilă atunci când
considerăm organizația că „sistem complex‖, astfel accentul este pus pe caracteristicile
organizaț iei că întreg și nu pe comportamentele ei individuale.

95 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică” Editura Poliron, Iași, 2007 – p. 52

52
Structurile sociale, că și ale celorlalte trei mari comportamente ale organizațiilor,
pentru că, pe acest temei, să putem analiză atât relațiile dintre acestea, cât și modul de
influențare a comportam entului organizațional 96.
Structura socială este identificabilă, pe de o parte, prin natură ei intrinsecă, pe de altă
parte, prin norme și comportamente, toate având anumite surse de generare. Structura socială
a unei organizații, că și structura socială a oricărei alte grupări umane, poate fi analizată prin
considerarea a două componente distincte și totuși strâns relaționate : structura normativă,
raportabilă la valori, norme și așteptările de rol; structura comportamentală, referitoare la
comportamentul real, efectiv, respectiv la acele activități și interacțiuni între participanți ce se
produc cu o a anumită regularitate și care, în consecință, manifestă o anumită constanța și
consecință.
Structura normativă se constituie într -un set relativ coerent și consistent de reguli
generale, de credințe comune sau ghiduri orientative ce reglementează comportamentul
participanților în diferitele lor interacțiuni și în activitățile practicate în cadrul organizației.
Nu întâmplător , se consideră că succesul în men tirea unei slujbe depinde de
abilitatea de a interioriza regulile ce trebuie aplicate în diferite interacțiuni. Totuși, la nivel
organizațional fiecare persoană intră într -o multitudine de interacțiuni ce pot fi descrise că
adevărate rețele de relații, est e estrem de important să existe o înțelegere comună, împărtășită
de către participanții la viață organizațională, cu privire la semnificația și cerințele valorilor,
normel sau a așteptărilor de rol.
În acest sens se acceptă mai repede ideea că modelele de interacțiuni se bazează pe o
ordine negociată, respectiv o ordine determinată de concepția comună a participanților cu
privire la semnificația interacțiunilor și a rolurilor pe care trebuie să le joace ocupantul unei
poziții în relația cu o altă poziție s au alte poziții, precum și comportamentul ce ar trebui
adoptat și care este considerat potrivit.
Pe de altă parte, structura comportamentală a unei organizații da seama de
periodicitatea procedurii aceluiași comportament al unei persoane sau de similarită țile
comportamentelor inițiate de persoane ce aparțin aceleiași categorii. Ea nu rezultă atât din
diferitele manifestări ale comportamentului individual, cât din modelele sau rețelele mai
cuprinzătoare ale comportamentului organizationa l97.
Structura social ă de putere se constituie într -un indicator important pentru înțelegerea
și descrierea structurii comportamentale. Într -o formulare mai sugestivă, K. Davis sugerează

96 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 – p. 98
97 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organiz ațional, Polirom 2003 – p . 98

53
diferențierea între cele două structuri în următoarea formulare:‖ În societatea umană exis tă
întotdeauna ceva ce s -ar putea numi o dublă realitate, pe de o parte, un sistem normativ
reportabil la ceea ce ar trebui să fie , iar pe de altă parte ordinea factuală raportabilă la ceea ce
este. Aceste două ordini nu pot fi pe de -a întregul identice ș i nici nu pot fi complet despărțite.‖
Această înseamnă că, așa cum structura normativă poate acționa asupra celei
comportamentale prin impunerea unui set de constrângeri care induc o anumită consistentă și
regularitate comportamentală, tot așa comportamen tul se poate construi într -o importantă
sursă de schimbare pentru sistemul normativ.
În orice structura socială există o dinamică, uneori tensionată, a relațiilor dintre
structuria normaltica și cea comportamentală, fiecare dintre cestea putându -se schimb ă
independent de cealaltă și cu toate acestea exercitând o influență permanentă asupra celeilalte.
Totuși, din perspectiva analizei comportamentului organizațional, descrierea structurii sociale
implică centrarea pe caracteristicile ce dau seama de origine a existența la nivelul
comportamentului participanților.
Acesta nu înseamnă că relațiile dintre participanți nu pot fi tensionate, conflictuale
sau, uneori, chiar încărcate de agresivitate. Sau, în termenii lui Merton, nu numai stabilitatea
și ordinea, ci și tensiunea, stresul, deviantă și schimbarea pot fi deseori atribuite factorilor
structurali .98

2.6.2. Participanț ii

Participanții sau membrii organizațiilor sunt acele persoane care, în schimbul unor
beneficii sau stimuente de diferite tipuri, contribuie, prin acțiunea socială de cooperare, la
îndeplinirea obiectivelor organizaționale specifice. Dacă am imagina structur a formală că
reprezentând scheletul unui sistem, organizația, atunci oamenii ar putea fi considerați că fiind
cei ce configurează sistemul.
Sau în formularea lui Mintzberg:‖ fiecare sistem își are propriul schetel. Dar o
organizație în care domină numai a cestea nu înseamnă mai mult decât o cochilie goală. Numai
atunci când este infuzată cu spitirul uman, cu energie, ideologie, cutura, organizația începând
să trăiască‖. O astfel de perspectiva asupra relației dintre structura formală și încărcătură
umană ac centuează, necesitatea considerării participanților organizaționali că actori sociali. Și

98 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p. 99

54
această întrucât „energia lor, conformarea lor, nesupunea sau cele ce alcătuiesc și modeleza
structura organizației. Fără participarea lor, nu există structura social ă, nu există organizație.‖
Participarea implică stabilirea unor relații între membrii organizației, respectiv
activarea și repetarea unor interacțiuni care, producându -se cu regularitate, ajung să formeze
medelele de interacțiuni. Caracterul repetitiv al interacțiunilor reprezintă, de altfel, argumentul
adus de teoria structurării în favoarea considerării lor că fundament al structurii sociale. De
exemplu, practică unei secretare de a înmâna în fiecare dimineață șefului sau o agenda cu
întâlnirile la care trebuie să participe sau cu scrisorile pe care trebuie să le trimită, precum și
indicațiile pe care i le da acesta secretarei sale, în legătură cu activitățile din ziua respectivă,
acestea implică un schimb de informații care, prin repetiție, se transformă într-o relație
rutinieră . 99
Acestea î nseamn a că nu doar stabilitatea și repetitivitatea interacț iunilor sunt
responsabile de crearea structurii sociale, ci ș i interacț iunile non -repetitive sau chiar non-
interacț iunile dintre grupuri specifice sau dintre persoane pot contribui la formarea sau
modelarea structurii. Astfel spus, structura socială este atât produsul modelelor de
interacțiune, cât și al celor de non -interacțiune. Pentru a ilustra această afirmație, se consideră
exemplul inițiativei luate de co nducerea unei organizații de reformare a departamentelor și de
reorganizare a activitatior în scopul îmbunătățirii performanțelor.
O decizie de schimbare, poate implică, în acest caz o revizuire a tuturor sarcinilor de
muncă și a responsabilităților dintre poziții sau grupărilor de poziții din unitatie specializate,
astfel încât să se proiecteze o nouă carta organizațională care va sp ecifică noi posturi sau noi
relații de autoritate și comunicare între pozițiile respective. Succesul acestei schimbări va
depinde însă de modul în care vor interacționa persoanele cărora le sunt desemnate
responsabilități diferite de cele îndeplinite până atunci sau care vor intră în relații diferite de
muncă, autoritate sau comunicare. Cu alte cuvinte, implementarea unei schimbări de acest tip
presupune, în esență, schimbarea modelelor de interacțiune rutinieră practicată până în acel
moment cu noi modele de interacțiuni.
Evidențierea caracterului dinamic, pocesual, al structurilor sociale, determinat tocmai
de practicile rutiniere e participare a actorilor sociali, membrilor organizației, la construcția
propriilor reguli de organizare, reprezintă însă o p rovocare la adresa perspectivei tradiționale
din analiză comportamenului organizațional ce consideră structura socială că fiind
reprezentantul stabil, prin care pot fi controlate, interacțiunile și relațiile sociale.

99 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p.107

55
Teoria structurării încearcă să extind ă această modificare clasică de conceptualizare a
structurii sociale că „ barieră pentru acțiune‖ prin evidentiarea faptului că structura este în
aceeași măsură miloc de constrângere și produs a acțiunilor. Prin promovarea conceptului de
dualitate, a stru cturii, Anthony Giddens, argumentează că, pe de o parte, structurile sociale
suntr create prin acțiunile și interacțiunile oamenilor, reprezentând în acest sens contextul, un
produs social ce are capacitatea de a facilita sau constrânge activitățile ulteri oare. Pe de altă
parte însă structurile nu pot fi considerate că sisteme inflexibile și constant stabile întrucât,
prin procesele de acțiune și interacțiune pe care le împuternicesc, ele sunt implicate în propria
schimbare .100

2.6.3. Scopurile

Într-o defin iție extrem de simplă și concisă, scopurile organizariei se referă la
proiecțiile (asteptartile) oamenilor cu privire la finalitățile activităților pe care își propun să le
realizeze. Această înseamnă că ele oferă direcția pe care organizația este de aștep tat să o
urmeze astfel încât să acționeze eficient. Totuși, după cum remarcă Peter Drucker (1973),
asocierea obiectivelor cu așteptările nu implică o viziune statică, ci, dimpotrivă, una cât se
poate de dinamică și activă.
Ele trebuie să se manifeste în m uncă. Din această perspectiva de abordare, scopurile
sunt considerate fundamentul tuturor activităților de muncă, respectiv al responsabilităților
asociate sarcinilor concentrate de muncă. Astfel spus, scopurile au prioritate în față tuturor
celorlalte com ponente ale organizației, întrucât doar prin raportare la ele se proiectează
structura organizației, respectiv activitățile de muncă ale unei unități individuale sau ale
grupurilor de activități.
Scopurile organizaționale au dominat mult timp analiză orga nizațională, fiind
specifică perspectivei de înțelegere a organizațiilor că sisteme raționale. Trebuie menționat
însă, că problema modului de definire a scopului organizațional este una dintre cele mai
controversate din întreagă istorie a analizei organiza ționale 101.
Una dintre ele vizează accentul pus pe diferiți analiști pe una sau altă din funcțiile
scopului. Astfel, reprezentanții perspectivei de abordare a organizațiilor că sisteme raționale
au accentuat în principal funcțiile cognitive ale scopurilor, acestea ar furniza direcțiile de
acțiune și constrângerile apărute în procesul de luare a deciziilor. Din această perspectiva,

100 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizaț ional, Polirom 2003 -p. 108
101 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 –p. 108.

56
importantă scopurilor rezidă în potențialul lor de generare a identității, precum și a
motivațiilor pentru participanții la viață organizațională. Este evident că formularea scopurilor
prin accentuarea funcțiilor lor cognitive nu va fi acceptabilă pentru analiștii interesanți în
special de funcțiile lor motivaționale și invers. Astfel, cei ce valorizează în special
proprietățile mot ivaționale ale scopurilor ce acceptă chiar și formularea scopurilor în termeni
vagi și generali, tocmai datorită importanței acordate încărcăturii lor idelogice, orientative.
O altă modalitate de definite a scopurilor este specifică reprezentanților anali zei
intitutionale care accentuează funcțiile lor simbolice , respectiv semnificația acestora, atât
pentru participanții la viață organizațională, cât și pentru actorii mediului intituțional, opinia
publică, plătitorii de taxe, clienții, etc. Întrucât analiză instituțională de întâietate mediului
instituțional că gen erator al organizatiior și modelelor de organizare și conducere, accentuarea
funcțiilor simbolice ale scopurilor este justificată tocmai prin raportare la efectele lor
potențiale, și anume creșterea capacității organizațiilor de a dobândi legitimitate, res urse,
personal, etc.
Conceptul de scop organizațional s -a bucurat și de interpretările mai originale,
considerate că reprezentând reale provocări la adresa perspectivei convenționale de înțelegere
a organizațiilor și a comportamentului uman în gemeral. În ciuda prejudecății conform căreia
acțiunea este ghidată și determinată de cunoaștere, în fapt acțiunea precedă cunoașterea și
totodată o focalizează. Raționalitatea este un proces de justificare a acțiunilor trecute și, că
atare, ea oferă sens pentru ceea ce se întâmplă și nicidecum pentru ceea ce urmează să se
întâmple. Astfel spus, mai întâi se produce acțiunea, apoi este interpretarea comportamentului
organizațional, este evident că scopurile sunt considerate a îndeplini mai degrabă o funcție
justificat oare pentru acțiunile deja produse.
În sfârșit, scopurile pot fi formulate și prin raportare la potențialul acestora de a
furniza criterii de evadare a activităților organizaționale sau a comportamentului
participanților. Accentuarea funcțiilor evaluative ale scopurilor implică însă necesitatea
adecvării între criteriile folosite pentru îndrumarea participanților în realizarea sarcinilor de
muncă, pe de o parte, și pe cele folosite pentru evaluare pe de altă parte . 102
Pentru evaluarea activităților, fie ea și succintă, se trece în revista diferite modalități
de conceptualizare a scopurilor organizaționale ar putea duce la concluzia că sursă acestei
varietăți este determinată în principal de funcțiile diferite asociate acestora. Dincolo de
această explicație , mai există o sursă generatoare de variertate, și anume nivelul la care este

102Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p. 109

57
realizată analiză. Scopurile simbolice, ale căror funcții vizează necesitatea de legitmitate a
organizației sunt deschise, după cum am specificat, prin considerarea mediului inst ituțional al
organizației. Dacă analiză vizează niveluri diferite de management la nivelul unei organizații,
este de așteptat să se promoveze formulări diferite ale scopurilor organizaționale.
Managerii de la nivelul superior de conducere vor tinde să acc entueze funcțiile
motivaționale ale scopurilor, pe când cei de la nivelul intermediar, în virtutea poziției lor de
autoritate și a cercetării asociate funcțiilor lor, se vor concentra mai ales pe aspectele
cognitive ale sopurilor.
În acest spirit, membrii organizației vor tinde să accentueze acele scopuri ce le -ar
putea justifică acțiunile trecute, în special atunci când sunt puși în situația de a răspunde
pentru acestea . 103

2.6.4. Tehnologia

De-a lungul timpului, conceptul de tehnologie a cunoscut diferi te semnificații și
interpretări, în funcție de perspectiva în care a fost abordat. Dacă primele cercetări dedicate
analize tehnologiei au abordat -o din perspectiva unei singure dimensiuni, ulterior au fost
adăugate din ce în ce mai multe dimensiuni, intere sul concentrându -se mai ales pe explicarea
relațiilor dintre tehnologie și structurile organizaționale.
Astăzi, în principiu, se acceptă că tehnologia se referă la instrumentele utilizate în
producție pentru transformarea unor „ materii prime‖, în produse sau servicii cu o anumită
unitate. Termenul de marii prime se pot referii fie la oameni, fie la obiecte, fie la bunuri, etc.
Așadar, tehnologia se referă la modul în care lucrează organizația pentru a ajunge la realizarea
produsului finit. Sensul acestui intrument de raportare la tehnologie implică însă considerarea
a două aspecte: pe de o parte, uneltele și tehnicile folosite într -o organizație pentru scopuri
productive și, pe de altă parte, cunoașterea necesară pentru utilizarea acestora .104
În intrumente este încorporată cunoașterea specializată, care astfel ia formă
cunoașterii tehnice, distingem astfel între instrumentele tehnice și cunoașterea necesară pentru
activitatea acestora. Cu cât gradul de elaborare tehnică a intrumentelor este mai înalt, cu atâ t
crește nevoia de cunoaștere pentru utilizarea acestora. Întrebarea la care trebuie să răspundem

103 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p.110
104 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p.110

58
este următoarea: „ ce efecte au cunoașterea tehnică și gradul de autorizare tehnologică asupra
fuctionari structurii organizaționale ?‖.105

2.6.5. Arii de intervenții î n mediul intern ș i exetern

Procedeele promoționale descriese nu se aplică separat, ci fac parte dintr -o strategie
comunicațională care, în cazul ideal, este coordonată și sincronizată. Partidele, la fel că
organizațiile comerciale, trebuie să dezvolte canale de comunicare internă, astfel încât
membrii de partid să fie conștienți de mesajul care trebuie transmis la un anumit moment dat
și să se asigure că diversele elemente ale activității de relații publice conlucrează eficient.
Incapacitatea de a crea asemenea canale de comunicare poate duce la catastrofe în
relațiile publice și la eșecuri electorale. Am menționat câteva dintre probleme legate de
imaginea liderului laburist dacă nu chiar mai dăunătoare pentru campanie, această a fost „
prost organizată‖ iar strategia ei mediatică inexistentă, îndeosebi tema apărării a fost
defectuos tratată.
Manieră în care partidele au tratat tema apărării, a fost examinată într -o analiză a
reportajelor televizate referitoare la campania laburistă, această a dezvăluit faptul că liderii
partidului nu au reușit să formuleze în mod coerent programul politic, iar această nu în ultimul
rând din cauza că pozițiile exprimate păreau să se contrazică în privințe importante . 106
Analiză se va organiza în jurul a patru ca tegorii de activități de relații publice cu
caracter politic. În primul rând, ne ocupăm de formele de management mediatic, acele
activități menite să exploateze nevoile și cerințele mijloacelor de comunicare moderne și să
maximizeze astfel accesul politici enilor la expunerea mediatică gratuită.
Asemenea activități constau în principal în fabricarea a celor medialities, evenimente
tentante pentru mass -media, care atrage atenția gardienilor mediatici, în condițiile în care
toate celelalte elemente sunt echiv alente, și care metin la un nivel ridicat atenția publicului
față de partid . 107
În al doilea rând, analizăm practică management -ului de imagine în relațiile publice
cu caracter politic, pe de o parte, management -ul imaginii personale a politicianului și a
manierei în care această poate fi modelată și aranjată pentru a corespunde obiectivelor
partidului, iar pe de altă parte, management -ul imaginii partidului propriu -zis. Cel de -al doilea

105 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p. 111.
106 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică ” Editura Poliron, Iași, 2007 -p. 196
107BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică” Editura Poliron, Iași, 2007 -p. 174

59
aspect al acestei practici se poate defini și că marketing politic și c uprinde adesea tehnicile de
publicitate.
Succesul sau insuccesul celor două categorii de activitate mentionale mai sus,
depinde într -o mare măsură de eficacitatea unei a treia, comunicarea internă a organizației.
Aici figurează crearea de canale pentru tr ansmiterea informației la nivel intern, coordonarea
activității și îndeplinirea reacțiilor venite din partea partidului.
Marile eșecuri suferite de partidele politice în comunicare, în ultimii ani pot fi puse
pe seama caracterului necorespunzător al relaț iilor publice interne. După cum, în prezent
corporațiile moderne sprijină de obicei înființarea unor departamente interne de relații publice
cu scopul maximizării eficienței organizaționale, tot astfel partidele politice trebuie să își
creeze structuri efi ciente de comunicare internă.
Ultima, însă nici decum cea mai puțin importantă în studiul comunicării politice, este
activitatea de management informațional. Această categorie se deosebește de cea a
management -ului mediatic, așa cum a fost definită mai su s, în măsură în care ea implică
recursul la metode implicite și mascate de manipulare a informației de către actorii politici
aflați în poziții de putere108.
Rețelele interorganizationale pot fi definite, în modul cel mai simplu, că reprezentând
o țesătură c omplexă de relații în care sunt implicate organizațiile. Astfel de relații vizează
toate tipurile de schimburi și interacțiuni în care intră organizațiile cu ceilalți actori ai
mediului. Întrucât cercetarea rețelelor interorganizationale reprezintă un dome niu de studiu
extrem de fragmentat, fie din pricina abordării unor aspecte diferite, fie din cea a concentrării
pe niveluri și unități diferite de analiză, vom recurge, în contextul de față, la prezentarea unui
cadru teoretic ce își propune integrarea prin cipalelor concepte, dimensiuni sau indicatori
folosiți în variatele tipuri de analize dedicate acestui subiect.
Oportunitatea de cercetare este oferită prin împărțirea universului rețelelor în trei
categorii:
Populaț ii, tipuri de actori sau poziții, la acest nivel sunt studiare interrelatiile dintre
trei tipuri de populații: producători, furnizori și cumpărători. Furnizorii și consumatorii pot fi
considerați că organizații sau segmente specifice 109.
Domenii, în cadrul căr ora se stabilesc diferite tipuri de legături. Câteva dintre
principalele domenii identificate în cadrul literaturii sunt: schimburile în cadrul pieței,

108 BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică” Editura Poliron, Iași, 2007 -p. 175
109 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comport ament Organizațional, Polirom 2003 -. P. 156

60
alianțele strategice, acțiunea politică, activități ilegale de genul conspirațiilor formate pentru
fixar ea prețurilor .
Organizațiile de referință , respectiv acele organizații ce reprezintă subiectul
principal al analizei și legăturile pe care acestea le stabilesc în plan orizontal și în plan
vertical. O organizație de referință poate fi: o firma, o întreprin dere sau o linie de afaceri. La
un nivel de analiză, de exemplu, organizația poate fi o corporație, pe când la un nivel inferior,
ea poate fi reprezentată de sectoarele sau diviziunile sale administrative.
Cubul rețelelor interorganizationale, sugerează a utori într -un limbaj plastic, se poate
extinde sau comprimă exact că un acordeon, în funcție de nivelul de analiză, unitățile de
observație sau spectrul domeniilor de activitate. Domeniilor deja menționate le pot fi adăugate
multe altele, tot așa cum un si ngur domeniu poate fi analizat prin raportare la un set de piețe
multiple.
Imaginiarea rețelelor interorganizationale sub formă matricei tridimentionale are nu
numai avantajul de a putea observă multiplele relații ce se pot formă între organizațiile de
referințe și celelalte populații, dar și acela de a sesiza modul de agregare a legăturilor ce se
formează atât în plan orizontal cât și în plan vertical. Planul orizontal presupune observarea
legăturilor unei organizații într -un anume tip de rețea în care es te implicată, pe când planul
vertical implică posibilitatea observării rețelelor multiple ce se intersectează unele cu altele,
facilitând posibilitatea observării rețelelor multiple ce se intersectează unele cu altele,
facilitând organizației accesul la va riate forme de resurse financiare, informaționale și
instituționale.
Diada, unitatea de baza în analiză rețelelor de la nivel interorganizational, are în
vedere un cuplu de organizații ce se află în interacțiune. Totuși, considerând multiplele
legături ce se pot stabili între cele trei categorii ale matricei tridimensionale, diadă de la acest
nivel de analiză este diferită de cea amintită la nivelul de analiză organizațional. Legăturile
existente între două organizații productive într -un domeniu specific d e activitate reprezintă o
diadă. Dacă vom consideră toate relațiile ce se pot stabili între doi producători în mai multe
domenii de activitate, vom descoperii un set diadic ce exprimă multitudinea relațiilor dintre
doi producători. Urmând aceeași logică, v om constată că putem surprinde un al doilea set
diadic la nivelul relațiilor dintre producător și furnizor și încă unul ce exprimă multitudinea
relațiilor între producător și client.
Studiul diadelor, centrat pe observarea atentă a conținutului unei singu re diade sau a
unui set diadic, ne permite să aflăm ce se întâmplă în cadrul legăturilor, cine decide să se
întâmple ceea ce se întâmplă, în virtutea căror interese și ce acțiune colectivă sau corporativă

61
apare prin modul de organizare al legăturilor. Indu striile reprezentate de cele patru firme erau
din domeniile echipamentului de telefonie, îmbrăcăminte, hardware pentru computere și
sisteme ambianțe. Schimburile diadice repetate dintre firme au dus la accentuarea
interdependentei 110.
Au apărut parteneriat ele sociale că un prim mecanism de conducere a tranzacțiilor
dintre diferitele activități de afaceri. Orientările sociale au fost infiltrate în relațiile din cadrul
pieței. Înțelegerile informale au început să înlocuiască contractele formale.
Triada, impli că seturi de relații între trei reprezentanți ai fiecărei populații ce
acționează într -un domediu, precum și multiplele relații ce se pot stabili între aceștia în cadrul
mai multor domenii de activitate. Rațiunea asocierii determina selecția legăturilor, i ar rațiunea
dezasocierii, determina evitarea legăturilor.
Folosirea rațiunii asocierii sau a dezasocierii variază în funcție de tipul de alianța. De
exemplu, triadele asociative apar mai des în legăturile dintre furnizori și în domeniile de
marketing, dis tribuție, pe când frecvența celor dezasociative este mai mare în alianțele de tip
joint venture și în domeniile productiv/ambalaj.
Setul organizației se referă la varietatea tipurilor de relații ce se stabilesc între
partenerii de mediu. Conform matricei tridimensionale, pot fi identificate câteva tipuri, de
seturi ale organizației pentru o singură relație; un set al legăturilor unui producător cu alți
producători, un set al legăturilor unui producător cu furnizorii, un set al legăturilor unui
producător c u clienții, precum și un set combinat al legăturilor unui producător cu alți
producători, furnizori și clienți. Considerând toate tipurile de relații ce corespund tuturor
seturilor, obținem un plan orizontal al seturilor unei organizații, raportabil la set ul de legături
ale producătorului cu alți producători, furnizori și consumatori din toate domeniile în care
aceștia interrelaționează111.
Campul org anizaț ional se referă la acele organizații care, împreună, formează un
domeniu recunoscut al vieții instituți onale. Furnizori principali, consumatori de resurse și
produse, agenții reglatoare și alte organizații care produc servicii sau produse similare.
Câmpul organizațional delimitează pentru analiză un sistem de organizații care operează în
același domeniu def init de relațiile dintre organzatii, regulile culturale și sistemele de
semnificații pe care acestea le practică. Din perspectiva matricei tridimensionale, întrucât
relațiile se constituie într -un domeniu specific de activitate, conceptul de câmp organizaț ional
surprinde planul vertical al legăturilor. Funcționând în aceleași condiții, organizațiile relevă

110 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 p.157
111 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p.158

62
caracteristici structurale și tipuri de relații similare, adică sunt izomorfe sau echivalente
structural.
Câmpurile organizaționale rezultă din relații le de schimb și din competiția
interorganizationala, dar și în modurile culturale în care sunt definite produsele sau serviciile
oferite de organizații.
Diadele, triadele, seturile organizației și câmpurile organizaționale relevă părțile
componente ale re țelelor interorganizationale. Împreună, ele constituie rețelele
interorganizationale; întregul set de relații dintre producători, furnizori și consumatori, așa
cum se derulează acestea în toate domeniile de activitate.
După cum a reieșit, la nivelurile or ganzational și interorganizational de analiză,
preocuparea centrală este îndreptată spre studierea modului de constituire a rețelelor de relații,
fie între o organizație egocentrică și un alt set de organizații, între diferite populații de
organizații ce a cționează în același domeniu sau în domenii diferite de activitate. Interesul
central din această perspectiva de abordare este acela de a observă impactul creării acestor
rețele și al caracteristicilor lor structurale și relaționale asupra dezvoltării unor strategii
specifice de adaptare la mediu.
Un alt nivel de analiză a rețelelor interorganizaț ionale este cel ecologic . La acest
nivel cercetarea se focalizează în principal pe studierea relațiilor dintre populații de
organizații similare sau diferite, d elimitate de o arie georgrafica specifică, dar care pot
circumscrie totodată un sistem economic național, regional sau global. Această abordare mai
este cunoscută sub câteva denumiri; modelul comunității ecologice, modelul câmpului
interorganizational sau al ecologiei interorganizationale. Este evident că în cadrul acestei
abordări accentul este pus nu pe observarea organizațiilor individuale și nici măcar pe
caracteristicile acestora într -o agregare sau populație de organizații, ci pe rețeaua de relații
dintre populațiile de organizații 112.
Să precizăm că o populație de organizații reprezintă în esență acea grupare sau
agregare a organizațiilor care sunt asemănătoare dintr -unul sau mai multe puncte de vedere.
Din perspectiva ecologiei populației interesul principal de cercetare este orientat pe analiză
concurenței și a strategiilor competitive dintre organizațiile similare, precum și pe cercetarea
efectelor selective ale schimbărilor din mediile organizaționale. Din cauza accentelor puse în
principal pe competiție și pe fenomenul de selecție a organizatiior că urmare a efectelor
induse de mediu, se apreciază că principalul neajuns al acestui mod de abordare este

112 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p.159

63
raportabil la ignorarea acelor relații ce sunt mai degrabă de tip cooperator și simbolic decât
comensualist și competitiv113.

113 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 -p. 160

64
III. ORGANIZAȚ IA ÎN SCHIMBARE

3.1. Schimbarea ș i reproiectarea organizaț ional ă

Orice activitate de proiectare organizațională este menită a îmbunătății funcționarea
organizațiilor, astfel încât să le facă „mai eficiente, mai umane, mai raționale, mai distinctive,
mai folositoare societății, mai profitabile pentru proprietari, mai sat isfăcătoare pentru membri,
mai supuse conducerii strategice, mai democratice, mai stabile, maii flexibile sau lucruri de
acest fel.
Reducerea erorii este raportabilă la modul de abordare a relației dintre formă și
context. Orice problema de proiectare înc epe cu un efort de realizare adecvarea între două
entități, formă și contextul ei. Formă este soluția problemei, contextul definește problema. Cu
alte cuvinte, când vorbim de proiecte, obiectul real al discuției nu este formă că atare, ci
ansamblul ce alcă tuiește formă și contextul ei.
Alexander, consideră că problema proiectării organizattionale este reportabila la
găsirea unei „adecvări bune‖ între formă și context. O adecvare bună nu înseamnă neapărat o
adecvare armonioasă între context și formă. O astf el de strategie este greșită, întrucât
majoritatea oamenilor tind să perceapă nu atât adecvarea potrivită cât „ nepotrivirea‖,
respectiv acele zone unde apar probleme, discontinuități și incongruențe. Soluția lui
Alexander la problema proiectării organizaț ionale se centrează pe analiză acelor variabile ce
indică „ nepotrivirile‖ și relațiile dintre acestea. Variabilele numite sunt mai departe grupate
în seturi de variabile, aranjate ierarhic în subsisteme semiautomate și vag cuplate.
Procesul proiectării o rganizaționale trebuie văzut mai degrabă că un proces de
reducere sau minimizare a nepotrivirilor, decât de stabilire a unei relații armonioase între
formă și context. În al doilea rând, structurile organizaționale proiectate într -o formă sau altă
nu sunt niciodată permanente. Pe măsură ce caracteristicele „ nepotrivirilor‖ ajung să fie
cunoscute114, se pot face ajustări și reajustări, uneori pe baze permanente. În al treilea rând,
luând în considerație dinamică mediului, problema proiectării organizaționale atrage după
sine, în mod inerent, problema reproiectă rii sau reorganizării unei structuri în funcție de noile
cerințe, condiții sau presiuni. Este foarte probabil că în unele organizații implementarea unei
reorganizări majore să nu fie complet terminată, i ar următoarea să fie deja luată în
considerație.

114 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 – p. 204

65
Uneori, o acțiune de reorganizare reface doar ceea ce s -a făcut în cadrul precedentei.
O nouă reorganizare nu face altceva decât să distrugă ceea ce s -a făcut în cadrul reorganizării
anterioare. De cele mai multe ori se consideră extrem de dificil de determinat cu exactitate ce
s-a realizat în cadrul fiecărei reorganizări. Și, mult prea des, după cum argumentează
Burrough și Helyar, reorganizarea este făcută doar de dragul schimbării. În mare măsură,
această situație este datorată percepției managementului, conform căreia sarcina să
fundamentală este de a schimbă organizația.
Există câteva rațiuni ce ar putea explică importantă analizei și înțelegerii surselor și
formelor de manifestare a schimbării organiza ționale, în special în epoca actuală. Huber și
Glick sugerează că „ bunăstarea unei națiuni și a altor entități sociale este legată direct de
eficientă organizațiilor sale și, prin urmare, de eficientă proceselor prin care se schimbă .‖
La nivelul mediului, există forțele macror evoluționare ale schimbă rii, ce apar di n
comportamentul altor organizații. La nivel organizaț ional, forțele microrevoluț ionare ale
schimbă rii sunt determinate de înseși ciclurile de viață organizațională . La nivel individual,
forțele politice ale schimbă rii apar din luptele pentru putere ș i control. Dadiv Hu rst descrie
schimbarea organizațională prin intermediul unui model „ ecociclic‖ al crizelor și al renasterii,
pe cănd Miller ș i Friesen o descriu sub forma unui cuantum, ce implică schimbarea simultană
a mai multor elemente, prin opoziț ie cu schimbarea „pas cu pas‖115.

3.2. Schimbarea adecvată la cerinț ele mediului

Necesitatea adecvării dintre cerințele mediului și structura org anizațională a fost
demonstrată în cadrul a numeroase alte studii și cercetări empirice. T. Burns și G.M. Staker,
pe baza analizei a aproximatix 20 de firme din industrii diferite, au demonstrat că organizațiile
care funcționează în medii stabile iau forme structurale diferite de ale organizațiilor care
funcționează în medii dinamice (turbulențe).
Sistemele mecanice și sistemele organice, tipul mecanic de organizare corespunde
unor condiții relativ stabile de mediu și este caracterizat printr -o diferențier e foarte accentuată
a sarcinilor de realizat că și printr -o ierarhie foarte clară a responsabilității și a autorității.
Tipul organic de organizare corespunde condițiilor instabile, specifice situațiilor în care apar
în permanentă probleme noi, necunoscute și care nu pot fi nici împărțite în subsarcini

115 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 p . 206

66
specifice 116, nici distribuite specializărilor existente. Se impune o adaptare și o redefinire
permanentă a sarcinilor individuale, ceea ce implică necesitatea unui schimb permanent de
informații la toate nive lurile.
Performanță organizațională va fi optimă atunci când sistemul mecanic este asociat
cu un mediu stabil, iar sistemul organic cu un mediu dinamic. Dacă nu există o adecvare între
tipul de sistem și mediu, atuncti performanță organizațională va avea de suferit.
Prin introducea în analiză a unui număr din ce în ce mai mare de factori considerați
importanți în proiectrarea organizațională, teoriile de contingența au devenit mai elaborate,
oferind modele explicative extrem de variate: mărime, tehnologie , georgafie, incertitudine,
predispoziții individuale ale participanților, dependență de resurse, diferențe naționale sau
culturale, amploare, ciclul de viață organizațională. Probabil că datorită multitudinii și
varietății factorilor sau condițiilor consi derate importante de către diferiți cercetători în
proiectarea organizațiilor, Lawrence, că și alți teoreticieni, apreciază că teoriile de contingența
continuă să rămână abordarea dominantă în domeniul proiectării organizaționale.
Un alt reprezentant impo rtant al perspectivei sistemului deschis, și -a elaborat
propriul model explicativ la un alt nivel de analiză, și anume cel al psihologiei sociale. În
elaborarea teoriei sale, Weick își concentrează atenția pe procesul propriu -zis de „
organizare‖, și mai p uțin pe analiză convențională a organizațiilor, realizată în principal prin
examinarea structurilor de organizare. Cuvântul organizație, argumentează autorul, „este un
substantiv și totodată un mit. Dacă cineva caută o organizație, nu o va găsi. Ceea ce va
descoperii este că există evenimente, înlănțuite între ele, care se infiltrează în cadrul pereților
materiali, iar aceste secvențe, traiectele lor, sincronizarea lor, sunt formele pe care le
transformăm în mod eronat în substanțe atunci când vorbim de org anizație‖.
Acest pr oces de instituire sau construcție prin acț iune este surprins de Weick prin
conceptul de enactment (instituire). Termenul de enacment , explică autorul, este folosit p entru
a surprinde ideea esențială ca atunci cand oamenii acționează, p rin însuși procesul acțiunii, ei
creează evenimente ș i structuri ce sunt puse în miș care. 117
Rolul proceselor cognitive în crearea sau instituirea mediului, accentuând ideea că
percepția se regăsește în însăși derularea acțiuni. Că atare, procesele cognitiv e se produc într -o
manieră evolutivă, ce implică experimentarea, încercarea și eroarea, etichetările și sesizarea
retrospectivei . Ele au un rol esențial în construcția mediului, astfel că membrii organizației nu

116 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p-65
117 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 – p. 65

67
sunt doar persoane ce reacționează față de u n mediu dat, ci sunt chiar inițatorii și constructorii
mediului prin acțiune și ai procesul de înțelegere sau creare a semnificațiilor.
Din perspectiva lui Weick, procesul organizării implică trei etape : initierea, selecția
și reț inerea. Aceste trei etape reprezintă, de altfel, interpretarea dată de autor celor trei
concepte folosite de Campbell în explicarea fazelor evoluției socio -culturale: variație,selecție
și retenție. Prin înlocuirea termenului de variație cu cel de iniț iere, Weick a dorit să
accentueze rolul activ jucat de membrii organizației în crearea, definirea, interpretarea și
influențarea mediului cu care se confruntă.
În viziunea lui Weick, sarcina principala a managementului ar fi aceea de a selecta
post factum, respectiv d upă producerea acțiunii, dintre „ experimentările‖ care se produc în
mod firesc în organizație pe cele considerate reușite și care concordă cu scopurile
managementului. Procesul de instituire presupune, din punct de vedere managerial, că
„managerii constru iesc, rearanjează, selectează și demolează multe aspecte ale mediului
înconjurător‖.
Weick reușește să combine elementele specifice imaginării organizațiilor că sisteme
naturale cu cele ale considerării lor că sisteme deschise, aceea de a descifra implica țiile
acordării organizațiilor că sisteme deschide atât la nivelul participanților individuali și al
relațiilor dintre aceștia, cât și la nivel managerial.
Prin accentuarea schimburilor reciproce sau ai interdependențelor dintre organizații
și mediu, prec um și a complexității și variabilității complonentelor individuale și respectiv
diferitelor niveluri ale organizației și procesului organizării – de la membrii individuali și
subgrupuri la grupuri, departamente, organizație că întreg sau populații și comuni tăți de
organizații – , abordarea organizațiilor că sisteme deschise și -a câștigat rapid foarte mulți
adepți 118.

3.3. Surs e și efecte ale schimbă rii organizaț ionale

Principalele surse ale schimbării organizaționale și, mai ales, efectele produse de
aceas tă, atât din perspectiva proiectării și reproiectării structurilor/ proceselor/ practicilor din
organizații, cât și din perspectiva managerială. Majoritatea teoreticienilor și analiștilor
schimbării tind să accepte ideea că schimbarea organizațională are d ouă surse principale: pe

118 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și C omportament Organizațional, Polirom 2003 – p. 67

68
de o parte, schimbările produse la nivelul mediului și, pe de altă parte, schimbările
determinate din interiorul organizației, mai precis de conducerea strategică.
Este evident că aceste două tipuri de schimbări nu pot fi separate decât la nivel
teoretic, dacă avem în vedere că multe schimbări organizaționale ce par determinate de
cerințele mediului ajung să provoace, la rândul lor, un întreg lanț de alte schimbări, dintre care
unele ar putea influență, ele însele, caracteristicile mediului.
Nu există nici o îndoială că trăim într -un mediu într -o permanentă schimbare,
caracterizat prin tendințe de creștere a complexității, turbulentei, dinamismului, astfel că
însăși schimbarea ajunge să fie în permanentă schimbare sau, într -o formu lare ironică, ‖
schimbarea nu mai este ce era odată‖ .
Globalizarea, competiția, ritmul rapid al schimbărilor tehnologice, și în special al
noilor tehnologii informaționale, centrarea din ce în ce mai evidență pe cunoștere și
informație. Fiecare dintre ac este tendințe, fie în mod individual, este de natură să contribuie la
schimbarea organizațională 119.
Date pentru ultimul set de factori au fost obținute prin intervievarea managerilor,
interviurile fiind focalizate de determinarea numărului și caracteristi cilor schimbărilor
petrecute recent. Principalele rezultate obținute în urmă acestui studiu cu privire la principalii
determinanți ai schimbării organizaționale sunt:
Caracteristicile mediului, ce ar putea explică potențial schimbarea organizațională,
este o abordare neproductivă, autorii s -au limitat la un număr de trei, considerate cele mai
semnificative: complexitatea, competitivitatea și turbulentă.
Complexitatea mediului, poate fi caracterizată, la rândul ei, printre elemente de baza:
numărul mare de u nități ale mediului ( numărul de competitori, clienți sau furnizori),
diversitatea acestora și interdependență dintre primele două elemente. Într -o formulare
generală, se admite că mediile ce conțin elemente mai multe și mai variate și care se află,
totoda tă, în relații de interconexiune sunt medii complexe .
Turbulenț a mediului se referă la frecvența și gradul de predictibilitate/
impredictibilitate a producerii elementelor individuale .
Competitivitatea mediului are în vedere abundență/ raritatea resureselor disponibile.
Mediile în care resursele necesare unei organizații sunt limitate și unde acțiunile altor
organizații afectează cantitatea resurselor ce pot fi obținute de orice organizație sunt
considerate medii competitive.

119 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 – p. 206

69
Cele trei caracteristici ale mediului precum și interacțiunea dinte ele au fost studiate
în relația cu o altă variabilă, respectiv marimea organizaț iei . Este de așteptat că ele să fie
nevoite să recurgă, mult mai frecvent cătat organizațiil e mari, la schimbări adaptative că
modalitate de reacție la competitivitatea mediului. Rezultatele analizei acestor caracteristici și
ale relațiilor dintre ele au condus la concluzia că turbulența mediului și interacț iunea di ntre
competitivitatea mediului și marimea organizaț iei sunt predictori semnificativi ai diferite lor
tipuri de schimari organizaț ionale. Uneori, managerii nu reușesc să sesizeze schimbările din
mediu sau nu reușesc să acționeze, chiar dacă le -au sesizat.
Astfel de situații pot conduce l a scăderea performanțelor, ceea ce determina, în
schimb, necesitatea angajării într -un proces de schimbare organizațională. Reiese, așadar, că,
uneori, schimbarea organizațională apare că efect direct al scăderii performanțelor, această
situație fiind însă determinată de schimbări ale caracteristicilor mediului, nesesizate sau față
de care nu s -au găsit răspunsurile potrivite.
Performanț a organizațională , reprezintă o altă caracteristică ce poate explică
potențial inițierea unor schimbări organizaționale. Ce tip de relații se pot constitui totuși între
cele două variabile 120?
Pe de o parte este de așteptat că schimbările organizaționale să fie mai frecvente
atunci când performanță scade, decât atunci când rămâne constanța. Pe de altă parte, este
plauzibil că schimbarea organizațională să fie determinată și de creșteri ale performanțelor.
Cu toate că, uneori, performanțele crescute ar putea fi urmate de o stare de relaxare sau
inacțiune, este de așteptat că această să fie doar temporară, fie datorită aspiraț iilor managerilor
de a se dovedi și mai eficienți, fie datorită aspirațiilor acționarilor de a obție și mai multe
dividend e.
Caracteristici ale managementului strategic. Pornindu -se de la ipoteza că, în mare
măsură, schimbarea organizațională este inițiat ă de manageri, cercetarea s -a concentrat pe trei
caracteristici considerate ai diferenția în modul de abordare cu privire la schimbare:
a. Istoria vieții de muncă ;
b. Atribute demografice;
c. Variabilele de personalitate.
Procesele interne ale organizaț iei versus experiența țn funcț ii centrate pe output și, pe
de altă parte, durata deținerii unei poziții. Atributele demografice au avut în vedere nivelul
educațional și vârstă managerilor. Variabilele de personalitate au fost masutare prin: percepția

120 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p.207

70
managerilor cu p rivire la puterea poziției de control ; percepția privind aria lor de libertate în
acțiune; necesitățile de realizare; toleranță față de ambiguitate. Rezultatele cercetării au
demonstrat că durata deținerii unei poziții de conducere este corelată puternic negativ cu
schimbarea organizațională centrată spre interio r121.
Strateg ia organizațională . Pentru analizarea strategiei organizaționale, cercetătorii au
recurs la o tipologie a strategiilor promovată de Miles, care au identificat patru tipuri de
comportame nte ale corporațiilor, desemnate sub următorii termeni :
a. Apară torul, preocupat de stabilitate și care, în confruntarea cu competitorii, adopta
fie o strategie centrată pe calitate, fie a fixării unor prețuri competitive ;
b. Prospectorul , interesat de menținer ea flexibilității atât tehnologice, cât și
administrative, centrat în permanentă pe descoperirea oportunităților pieței și a
unor noi produse ;
c. Analistul, al cărui comportament se situează între primele două tipuri, încercând să
minimizeze riscul în condiț iile maximizării oportunităților pentru obținerea
profitului ;
d. Reactivul, care, spre deosebire de celelalte tipuri de comportament, este centrat pe
capacitatea de reacție la mediu .
În contextul studiului de față, cercetătorii se raportează doar la primele două strategii.
Rezultatele cercetării au sugerat că interacțiunea dintre strategia apărătorului și mărimea
organizației are un efect pozitiv asupra tuturor tipurilor de schimbare: organizațiilor mari
introduc noi tehnologii sau procese de muncă, pe când cele mici întârzie schimbarea .
Structura organizațională , în analiză acestei variabile au fost folosite patru
caracteristici structurale considerate a fi potențial responsabile pentru producerea schimarii
organizaționale: centralizarea luării deciziei, standardizarea procedurilor specializarea funcției
și interdependență proceselor de producție și distribuție . 122
Rezultatele cercetării empirice descrise mai sus, precum și ale multor altor cercetări
de același tip, au evidențiat câteva aspecte importante c e se impun a fi considerate în orice
încercare de analiză, înțelegere, explicare și predicție a mecanismelor ce determina
schimbarea organizațională .
a. Schimbarea organizațională este determinată de o multitudine de factori, unii
avându -și sursă în exterior ul organizației, alții în organizația însăși. Combinarea
surselor externe și a celor interne este de natură a crea lanțuri de schimbări

121 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și C omportament Organizațional, Polirom 2003 , p- 208
122 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p. 209

71
organizaționale ce se produc uneori în mod predictibil, succesiv, linear, iar alte ori
impredictibil nelinear, discounti unuu .
b. Schimbările rapide ale mediului actual, caracterizat prin creșterea complexității,
turbulentei și competitivității, precum și mărimea organizațiilor ce funcționează în
astfel de medii, impun cerințe diferite în adoptarea strategiilor de confruntare cu
schimbare a.
c. Schimbarea organizațională poate fi privită din două perspective. Pe de o parte
după cum au indicat și rezultatele studiilor descrise mai sus, ea reprezintă un
răspuns al organizațiilor la tendințele de schimbare, așa cum sunt acestea
percep ute de managementul lor. Schimbarea organizațională poate fi echivalată, în
acest caz, cu dezvoltarea unor strategii de confruntare cu oportunitățile și
amenințările mediului. Pe de altă parte, schimbarea organizațională poate fi
imaginată și că un proces de creare a schimbării, respectiv că un proces proactiv,
mai degrabă, decât unul reactiv. Managementul organizației are un rol decisiv în
proiectarea/ reproiectarea strategiilor de schimbare, că și în urmărirea
consecințelor determinate de decizia de schim bare123.

3.4. Strategii de schimbare organizaț ional ă
3.4.1. Reducerea marimii (downsizing)

Reducerea mărimii constă dintr -un set de acivitati centrate de management pe
dimensiunea organizației în scopul îmbunătățirii eficienței, productivității și/sau a
competitivității. Adoptarea aceste strategii afectează atât numărul persoanelor ce lucrează în
organizație, cât și pe cel al proceselor de muncă .124
Strategia reducerii mărimii reprezintă în primul râ nd, un set de activităț i asumate
premeditat. În al doilea rând, deși strategia implică reducerea personalului, ea nu se limitează
la aceasă. Există o varietate de strategii de reducere a personalului asociate celei de reducere a
mărimii, cum ar fi: transferurile, asistență oferită persoanelor pentru a -și găsi un alt serviciu,
stimulente materiale oferite pentru pensionare timpurie, concedii prelungite. Totuși, reducerea
mărimii nu implică întotdeauna reducerea de personal. Există situații în care introducerea unor
noi produse aduce după sine necesitatea muncii sup limentare, fără a fi angajat însă un număr
de lucrători proporționali cu solicitările noilor tipuri de activități. Cea de -a treia caracteristică

123 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p. 210
124 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p.210

72
a acestei strategii, strâns legată de a două, vizează faptul că este centrată pe creșterea
eficienț ei organizaț iei.
Reducerea mărimii se poate produce fie proactiv, fie reactiv, în scopul limitării
costurilor, a sporirii veniturilor sau a menținerii nivelului competitivității. Atunci când este
concepută și implementată că o strategie reactivă, ea poate fi interpre tată că o reacție
defensivă față de declin. Strategia de reducere a mărimii afectează și procesele de muncă, fie
că această este un rezultat produs intenționat sau neintenționat. Astfel, consecință reducerii
numărul personalului este că un număr mai mic de angajați va trebui să realizeze aceeași
cantitate de muncă sau chiar mai mult, ceea ce determina, mai departe, o serie de efecte
asupra tipurilor de activități ce urmează a fi îndeplinite și asupra modului în care trebuie
îndeplinite125.
Conform rezultatelo r unei cercetări empirice realizate de către Cameron se pare că
eefectele organizaționale ale adaptării strategiei de reducere a mărimii nu au fost nici pe
departe cele sperate. Atunci când strategia a fost folosită abrupt, față o pregătire prealabilă, și
a constat în special în abordări de tipul concedierilor sau „aruncării peste bord‖ a personalului
considerat împovărător din perspectiva costurilor, ea a produs grave disfuncții
organizaționale126, reflectate în special în imposibilitatea introducerii vreune i forme de
ameliorare a activitii și, mai mult chiar, în creșterea inefieicentei organizaționale .

3.4.2. Reconceperea (reengineering)

Reconceprerea reprezintă o strategie de schimbare organizațională menită a promova
„regândirea fundamentală și reproie ctarea radicală a proceselor de afaceri pentru obținerea
unor îmbunătări dramatice în standardele de performanță contemporane, critice, cum ar fi
costul, calitatea, serviciile și viteză‖.
Hammer și Champy au oferit această definiție, care remarcă în aceea lucrare că „ a
reconcepe o companie înseamnă a merge într -o călătorie dinspre familiar spre necunoscut.‖ În
primul rând cei mai mulți manageri și directori executivi ar trebui să se distanțeze de gândirea
deductivă .127
Încercand să înveț e gândirea inductiv ă, această implică dezvoltarea abilității de a
recunoaște, mai întâi, o soluție puternică și, apoi, de a caută problemele pe care această le -ar

125 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p. 211
126 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p.212
127 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p. 213

73
putea rezolva. Acestea pot fi, de altfel, probleme pe care, probabil, o companie nici nu le are
în momentul resp ectiv. În al doilea rând, managerii trebuie să învețe să accepte noile reguli de
conducere a unei organizații, reguli impuse, de cele mai multe ori, de progresele tehnilogiei
informației.
Hammer și Champy argumentează că aspectul esențial în strategia rec onceperii
vizează concentrarea companiilor mai mult pe procese decât pe funcții. Ei definesc procesul
că reprezentând „ un set de activități care se ocupă de unul sau mai multe input -uri și creează
un output ce are valoare pentru client.
O altă perspectiv a privind strategia reconceperii este oferită de Beartty și Ulrich care
descriu această strategie că fiind reprezentată de un proces în cinci pași, proces ce include atât
„hardware -ul‖ organizației, cât și „software -ul‖. Procesul începe cu activitatea de
restructurare, prin care autorii înțeleg reducerea mărimii și a cauzelor ce creează temporizarea
sau amânarea unor activități, urmată de înlăturarea birocraț iei, astfel încât „ să se elimine
rapoartele inutile, aprobările, ședințele‖ și altele de acest gen. În al treilea rând ,
împuternicirea angajaț ilor, respectiv implicarea acestora în toate activitățile organizației prin
recunoașterea capacităților și cunoștințelor de care aceștia dispun deja. Etapă împuternicirii
reprezintă fundamentul pe baza căruia se o bține îmbunatățirea continuă . Consecița celor trei
etape este reprezentată de schimbarea culturală strategică, prin care se obține avantajul
competitiv de lungă durată .
Această strategie, menită a reduce complexitatea și a obține mai multe avantaje cu
costuri mai mici, folosește și elemente ale altor strategii cum ar fi restructurarea,
împuternicirea, reducerea mărimii . 128

3.4.3. Inovarea strategic ă

Inovarea strategic ă implică , în esență, agregarea a noi combinații de resurse ce ar
putea crea oportunități productive pentru o perioada durabilă în timp. În mare măsură,
interesul occidental pentru inovare a fost stimulat de exemplul companiilor japoneze ce au
reușit să încorporeze a ceastă dimensiune mai mult rapid și cu rezultate satisfăcătoare. În acest
sens, Prahalad și Hamel, sugerează că, dacă în trecut managerii occidentali erau îngrijorați de
costurile scăzute și calitatea înalta a produselor importate din Japonia, acum ei se simt

128 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p.214

74
depășiți de ritmul în care rivalii japonezi inventează noi piețe, creează noi produse și apoi le
multiplică.
Strategia inovării poate fi inițiată și aplicată în egală măsură atât în industriile extrem
de dinamice, ce folosesc tehnologii de vârf, cât și în cele ce nu au aceste caracteristici. În
acest sens, Baden -Fuller și Stopford argumentează că nu se poate vorbi de industrii mature
sau mai puțin mature, ci doar de firme mature sau mai puțin mature.
Mărimea organizației nu mai reprezintă un element protector pentru firmele ce și -au
pierdut avantajul competitiv. Din această perspectiva, mărimea poate fi considerată mai
degrabă un rezultat al avantajului competitiv decât cauza să.
Tipurile de inovații ce pot fi luate în considerare de organizațiile ce adopta această
strategie vizează o varietate de aspecte: descoperirea mai multor modalități de adăugare de
valoare la produsele și serviciile deja existente; adoptarea de către firmele manufacturiere a
tehnoligiilor bazate pe computere; încercarea organiz ațiilor de mărime mare de a acționa în
spiritul în care o fac cele mici, flexibile, cu costuri reduse; adoptarea de către firmele ce oferă
servicii a noilor tehnologii de informare și comunicare129; implementarea unor schimbări
structurale și funtionale, de genul adoptării structurilor -rețea sau a folosirii echipelor ce se
bazează pe autoconducere; extinderea piețelor în noi zone, sectoare și piețe.
O cheie a succesului adoptării și aplicării acestei strategii este aceea de a menține
spiritul inovării în per manentă treaz. Această este o adevărată provocare pentru organizațiile
ce sunt nevoite să schimbe și să transforme în permanentă ceva pentru a ține pasul cu
dinamică schimbărilor din mediu. Inovarea și schimbarea nu pot fi făcute doar din când în
când, ci pe o baza permanentă. Totuși, inovarea poate implică transformări radicale că răspuns
la schimbările neașteptate din mediul pieței, după cum poate fi considerată că un proces
coerent de schimbare incrementală.
Modul de raportare la inovare, că și modul de aplicare a acestei strategii dau seama,
de multe ori, de diferențele existente între firmele ce au adoptat -o că strategie de baza. Multe
companii ce par să aibă structuri similare obțin totuși rezultate diferite, manifestând o mare
variație în ceea ce pri vește dezvoltarea tehnologiei, dezvoltarea noilor produse și reabilitate,
demonstrează că nici volumul mare al cheltuielilor făcute de departamentele de cercetare/
dezvoltare și nici adoptarea unei structuri organizaționale nu se pot constitui în garanti a i
succesului.

129 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p.215

75
Organizațiile inovative tind să manifeste acele caracteristici ce stimulează „ cultură
creativității‖. Este evident că structura lor este de tip organic, flexibil, capabilă de a
„împuternici‖ angajații, accentuând și apariția inovației „ de jos în sus‖, și nu doar pe traiectul
clasic.130

3.4.4. Organizarea prin haos

Teoria haosului își are originea în cercetarea din domeniul științelor naturii, centrată
pe înțelegerea modului de comportare a sistemelor complexe, dinamice, nonlineare. Acest t ip
de cercetare reprezintă o tentativă de distanțare față de metodele științei tradiționale, bazate pe
descompunerea fenomenelor complexe în elementa mai simple și mai ușor predictibile, în
vafoarea unei abordări în care sistemul este văzut că hlistic și d inamic.
Teza centrală a teoriei haosului este că seturi simple de relații deterministe pot
produce rezultate nepredictibile sau, într -o altă formulare, „ordinea poate produce haos și
haosul poate conduce la o nouă ordine.‖ Deși semnificația modernă a term enului de haos
vizează în general o stare de dezordine, harababura, anarhie imposibil de stăpânit, în fapt „
haosul este esență tuturor sistemelor vii, care necesită realmente o doză de haos și iregularitate
pentru a -și menține sănătatea. Haosul este omnip rezent și perfect natural. ‖
Mediul actual nu mai tolerează însă această lentoare organizată. În zilele noastre, nu
mai există un context static, nici schimbări incrementale, ci mai degrabă discountinuitati
frecvente și, de cele mai multe ori, impreductibi le. Rowley și Roevens au identificat câteva
surse contextuale ale haosului din organizațiile de afaceri :
a. Așteptările mai î nalte ale consumatorilor, reflectate în noile deprinderi de
cumpărare, precum și tendința acestora de a evalua performanțele unei org anizații
prin compararea cu alternativele oferite de competitori sunt o astfel de sursă. Acest
lucru este explicat prin accesul rapid al cumpărătorilor la informații cruciale, pe
care nu le dețineau, să spunem, în urmă cu 30 de ani. Mai mult, se pare că o
schimbare dramatică s -a produs în ceea ce privește înclinarea balanței puterii
deținute pe piață de către producători și agențiile de publicitate în favoarea
comunităților virtuale de consumatori și entuziaști .
b. O altă sursă este reprezentată de inovarea p ermanentă a tehnologiilor ș i
demodarea produselor ș i serviciilor existente, reflectate, de exemplu, în viteză cu

130 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p.216

76
care se trece de la proiectarea unui produs la fabricarea lui, că și de scurtarea
timpului de supraviețuire a tehnologiilor nou create. Honda r eușea să realizeze în 6
luni trecerea unei mașini de la faza de proiectare la cea de producție .131
c. Neinț elegerile transculturate, ce semnifică faptul că nu există o cultură globală și
universală, sunt o altă sursă contextuală de haos. Altfel spus, oamenii d in diferite
țări sau grupurile etnice nici nu gândesc la fel și nici nu își bazează deciziile pe
aceleași valori .
d. Dezvoltarea organizațională rapidă și dispariția unor unităț i de afaceri sunt alte
surse generatoare de haos. Companiile de succes, și în spec ial cele din domeniul
tehnologiei informației, experimentează rate aproape duble de creștere în fiecare
an. Orice creștere sau dezvoltare necesită însă mai mulți oameni, tehnologii mai
avansate, sau o combinație a primelor două elemente. Pentru a rezistă
confruntărilor permanente cu schimbarea, este nevoie de sisteme adaptive de
organizare, precum și de o cultură care poate asimila, absorbi și funcționa
confortabil în condițiile unor niveluri înalte de incertitudine .
e. Legislația mai riguroasă a mediului și performanțele conștiinț ei consumatorilor
acționează, de asemenea, că surse generatoare de haos. Se argumentează în acest
sens că schimbările produse în conștiința politiva și socială a consumatorilor
împreună cu activismul eco -politic din ce în ce mai evi dent creează bazele unui
nou haos pentru multe companii de afaceri din unele indrustii .
f. „ Scurgerea” talentelor și crizele specifice de abilităț i profesionale, determinată
de lipsa loialității corporative și a încrederii reciproce între angajații unei com panii
și conducerea acesteaia, induc stări specifice de haos. Această situație, creată în
mare măsură de strategiile convenționale de schimbare organizațională, cum este
cea a reducerii mă rimii, poate produce adevărate ravagii. În ultima instanța,
rezultat ul aplicării strategiei de reducere a mărimii sau a celei de reconcepere a fost
acela că o mulțime de oameni talentați au fost nevoiți să plece, rămânând probabil
în schimb persoane mediocre și maipulator politici abili132.
g. Accentuarea volabilității burselo r de valori internaț ionale, ilustrată prin creșterea
impredictibilității comportamentului sistemului economic global, este o sursă
îndeobște recunoscută a haosului. Piețele financiare globale devin din ce în ce mai

131 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p.218
132 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p.219

77
haotice, ajungând să semene din ce în ce mai mult sistemelor naturale de evoluție a
vremii sau chiar modelelor de galaxii care cu greu pot fi admise, și cu atât mai
puțin explicate, de modelele economice tradiționale .
h. Sursa de haos este reprezentată de așa -numiț ii consultanț i newtonieni. Implica ția
pe care o evocăm vizează necesitatea schimbării supozițiilor cu care lucrează
firmele de consultanță care, în ciuda totalului „analfabetism‖ științific, își permit să
formuleze sfaturi pe cât de costisitoare, pe atât de dăunătoare, ce creează falsă
imagine că ar putea oferi predictibilitate și precizie în implementarea pe scară largă
a schimbării organizaționale .
După cum se observă, promoterii teoriei haosului susțin necesitatea considerării
organizațiilor că sisteme dinamice, aflate într -o permanentă stare de dezechilibru. Este de
așteptat că managerii care adopta această perspectiva să aibă capacitatea de a introduce ei isisi
perturbări în procesul de funcționare, astfel încât inconsistențele apărute că urmare a acestor
acțiuni să genereze un potenți al crescut de cunoaștere133.

133 Mihaela Vlăsceanu – Organizații și Comportament Organizațional, Polirom 2003 , p.220

78
IV. ROLUL MASS MEDIA ÎN STR ATEGIA DE
COMUNICARE A ORGANIZAȚ IILOR PUBLICE POLITICE

4.1.Mass media
4.1.1. Comunicarea de masă

Pe măsură ce avansăm către grupurile mai mari și ajungem la mass -media, barierele
în calea comunicării sunt tot mai mari. Deși materialele unei organizații ajung la mii de
oameni, iar prin intermediul mass -media, chiar la milioane de oameni, în același timp,
distanță psihologică și fizică dintre emițător și receptori se mărește. Deoarece publicul nu
interacționează cu sursă , comunicarea este mai puțin eficientă. Feedback -ul imediat din
partea publicului fiind imposibil, iar mesajul care trece prin filtrele mass -media pot suferi
deformări. Modele de comunicare subliniază imporrtanta feedba ck-ului că parte componentă a
procesului, atunci când se pune în practică strategia de comunicare, iar specialiștii în relații
publice trebuie să acorde mai multă atenție mesajelor pe care le transmi t. 134
Atunci când se transmite un mesaj din partea organiz ațiilor publice politice, aceste
mesaje se transmit unei audiențe,sau unui public specific bine definite. Unele organizații
consideră că mass -media reprezintă publicul, însă îndepărtarea obiectivelor unui program
depinde de o bună înțelegere a publicului p rimar cât și secundar. O asemenea înțelegere ajută
la selectarea stategiilor și tacticillor adecvate pentru a atinge această audiență bine definită.
Pentru fiecare mesaj transmis către mass -media și de la mass -media la audiență,
există o strategie care de scrie la nivel conceptual modul în care urmează să fie atinse
obiectivele organizației, formându -se reguli și teme pentru programele de ansamblu. Pentru
acestea poți fi schițate strategii generale, în funcție de publicurile desemnate . 135
Programele de relaț ii publice ale lui Mack Truscks și ale lui Levi Jeans, ilustrează
conceptul de baza al formării și redactării unei strategii. Strategiile anterioare reprezintă
formulări generale, activitățile specifice fac parte din tactici.
Mark Trucks formează pe scurt câteva strategii și anume; impunerea vocii dominante
în mass -media specializată; folosirea mass -media private pentru a ajunge la clienți și la dealeri

134 DENNIS L. WILCOX – „Relații publice, Strategii și Tactici‖, Editura Comunicații mobile ,p.168
135 DENNIS L. WILCOX – „Relații publice, Strategii și Tactici”, Editura Comunicații mobile, p. 152

79
actuali și potențiali; stimularea testării produselor prin tururile naționale de teste; promovarea
ident ității organizației publice politice, prin marketingul politic.
Pentru promovarea acestor strategii sunt necesare mesaje cheie care sunt elementele
strategice ale planurilor de program, formularea acestor teme sau mesaje cheie , sunt repetate
continuu pe parcursul întregii campanii publicitare politice , fiind prezentate în toate
materialele campaniei.
În cadrul campaniei de promovare a organizațiilor publice politice, strategia de
combatere a stereotipurilor negative a acesteia sunt prezentate de mesaj ele cheie care conțin
informații atractive pentru audiență și pentru publicul larg cât și pentru publicul țintă.
Următorul pas sunt tacticile , elementele de baza ale planurilor. Ele descriu activitatea
organizațiilor punând în aplicare strategiile, ajutân d la atingerea obiectivelor propuse.
Tacticile implică folosirea instrumentelor de comunicare pentru a face că mesajele cheie să
ajungă la publicurile primare și secundare.
Câteva tactici propuse de Mark Trucks, arată că de multe ori, fiecare strategie es te
însoțită de tactici speciale, iar în campaniile de promovare sau în campaniile electorale în care
se apelează la strategii de crearea unei voci dominante în mediile de specialitate, care au fost
sprijinite de următoarele tactici; punerea unor linii tele fonice gratuite menite să încurajeze
cererea de informații despre produsele apărute în urmă eforturilor de promovare; a fost
organizată o conferință de presă pentru redactorii de specialitate.
O altă componentă urmărită de mass -media în promovarea unei or ganizații publice
politice este calendarul, agenda, cele trei aspecte importante ale stabilirii agendei, unui
program este decizia asupra momentului când trebuie defășurată campania, stabilirea ordinii
activităților și alcătuirea listei de pași de urmat pe ntru a realiza produsul final. Toate aceste
trei aspecte sunt importante pentru a obține un maximum de eficientă . 136
Planificarea programului trebuie să țină cont de faptul că mesajele cheie sunt
recepționate mai bine de publicurile cărora le sunt adresate. Planificarea tacticilor este cea de –
a două caracteristică a coordonării programului și succesiunea diferențelor tactice sau
activități. De obicei această se realizează mai mult la începutul unei campanii, atunci când
implementează o serie de tactici, pri n analogie cu o rachetă,la lansarea unei campanii are loc
explozie de activități al căror scop este să propulseze respectivă organizație. Dar după ce
campania s -a înscris spre orbită, e neveie de mai puțină energie și de mai puțină activitate
pentru a o m enține în mișcare.

136 DENNIS L. WILCOX – „Relații publice, Strategii și Tactici”, Editura Comunicații mobile,,p – 156

80
Campaniile de relații pubice sunt adresate primei faze a unui program inteligent de
comunicare de marketing, de îndată ce relațiile publice au creat așteptarea și publicul
anticipează nouă campanie, etapă următoare poate fi o campanie d e publicitate și de direct
mail.
Alcătuirea calendarului , este o plănuire în avans fiind o parte importantă din
calendarul evenimentelor, adeseori se muncește timp de câteva săptămâni sau poate luni
pentru a pregăti un video – comunicat de presă sau o bro șură, iar pregătirea unui eveniment
special poate lua destul timp.
Fără buget nu se poate planifică o conferință, atât participanții cât și angajații
întreabă cât va costă tot acest program, ori mai mult de atât se pornește invers, organizația
stabilește ce suma își permite să aloce și cere departamentului intern sau firmei de relații
publice sau planifice un program care să se înscrie în suma alocată.
Ultima etapă a mesajelor transmise de mass -media este evaluarea , impactul avut de
aceste mesaje asupra a udienței, prin aceste evaluări ne întoarcem la obiectivele fixate ale
programului. Criteriile de evaluare trebuie să fie realiste, credibile, specifice și adaptate la
așteptările publicului. Secțiunea evaluare a planului organizației trebuie să reafirme
obiectivele și să numească metodele de evaluare care se vor folosi.
Adesea, evaluarea unui obiectiv de informare necesită realizarea unei reviste a presei
și o analiză a frecvenței cu care au fost menționate elementele cheie ale mesajului. Altă
posibilitate a evaluării, este determinată de câte broșuri au fost distribuite sau câte persoane au
vizionat videoclipurile -comunicate de presă. Obiectivele de motivație sunt deseori evaluate
după creșterea vânzărilor sau a cotelor de piață, după numărul de persoane c are au apelat la o
linie telefonică gratuită pentru a cere informații depre comunicatele de presă , dar și pentru a
cere informații despre studiile comparate care măsoară percepția publicului înainte și după
campanie . 137

4.1.2. Conceptul comunică rii de mas ă

Comunicarea de masă se realizează prin intermediul mai multor canale , mass –
media, media, televiziunilor, radiodifuziunea, aceste mijloace de comunicare sunt realizate
pentru un mare public, un public de masă , inventate și utilizate de civilizațiile moderne,

137DENNIS L. WILCOX – „Relații publice, Strategii și Tactici”, Editura Comunicații mobile,,p -161.

81
având drept caracteristică ese nțială marea lor forță și putere în vastă lor rază de acțiune. Presă
pentru aceleași motive, este considerată că fiind una dintre principalele mass -media.
Se impum însă unele precizări față de aceste canale , între noțiunile de mass -media și
comunicarea d e masă, mijloace ale de comunicării de masă , este evident că nu poate există o
sinonimie perfectă. Datorită confuziilor care se fac, conceptul de comunicare de masă se
limitează printr -un reducționist simplist, inadecvat. Între comunicarea de masă, înțele asă că
maseje și procese de comunicare și mijloace de comunicare; instrumentele comunicării,
mijloacele tehnice de transmiterea mesajelor, există astfel diferențe vizibile care nu pot fi
ocolite sau trecute cu vederea.
Astfel, o celebra definiție a lui A.Cuvillier, sociolog francez, spune următoarele :„
Comunicarea de masă este ansamblul procedeelor -presă, radio, televiziune, cinema, etc, prin
care se realizează informarea, propagandă și acțiunea asupra opiniei publice‖ , este unul dintre
punctele de vedere , lipsite de precizie.
Conceptul de comunicare de masă, nu poate fi definit fără să se țină cont de faptul că
este vorba despre un ansamblu de fenomene socio -culturale care sunt strâns legate de
evoluțiile în domeniul științific și tehnologic,ceea ce implică unele trăsături specifice. Deși
începuturile comunicării de masă sunt situate în sec. XV -lea , datorită inventării mașinii de
scris, această este pregnantă în sec. XX, după prima conflagrație mondială, care a luat
amploare odată cu dezvoltarea mijlocelor tehnice în domeniul audio -vizualului.
Abia după dezvoltarea acestora putem spune că este posibilă transmiterea unui mesaj
către un public variat și numeros, care să îl recepționeze simultan , fiind despărțit din p unct de
vedere spațio -temporal de o sursă. Emițătorul, în cazul acesta este un profesionist al
comunicării, un jurnalist , este o persoană instituțională , sau o organizație de comunicare ,
este un post de radio, un canal de televiziune, sau un ziar, acest ea sunt grupuri sociale
specializate, antreprenori de presă și personalul lor.
Această este prima caracteristică a comunicării de masă, emițătorul, este o persoană
instituționalizată care reprezintă de obicei, un grup de persoane, acesta fiind un producăt or de
mesaje.
Prin comparație cu celelalte modalități de comunicare ( directă, indirectă, multiplă),
emițătorul de mesaje este unul singur. Diferența dintre modurile de comunicare este dată în
același timp, de mijloacele prin care se transmite mesajul și prin care se face comunicarea dar
și de numărul receptorilor .

82
Se poate spune cu alte cuvinte că presă de masă reprezintă conversația tuturor cu toți
și fiecăruia cu celălalt. Această fiind cea de -a două trăsătură distinctivă a comunicării de
masă.
O alt ă trăsătură a comunicării de masă este dată de reacția grupului receptor față de
emițător sau emițători ( feedback -ul), care poate fi lentă sau chiar indiferență. Atunci când se
produce reacția, emițătorii devin purtători ai unor noi mesaje.
Există trei c aracteristici ale comunicării sociale , care o diferențiază prin intermediul
presei de celelalte forme ale comunicării. Prima caracteristică a comunicării est e caracterul
instantaneu , care informează în timp ce evenimentul se desfășoară sau are un dacalaj foarte
mic; o altă caracteristică este permanent ă, care nu cunoaste nici o intrerupere și jalonează
istoria î n continuarea ei, iar ultimul este caracterul universal , acesta este prezent peste tot și î n
orice moment138.

4.1.3. Canalele de transmitere

Mesaje le create de industriile mass -media sunt distribuite cu ajutorul unui ansambul
de tehnologii controlate de numeroase instituții specializate. Acest sistem permite ameliorarea
calității comunicării, creșterea ariei de difuzare și a vitezei cu care circulă m esajele respective.
O veste transmisă prin viu grai, din om în om, este supusă vicisitudinilor legate de condițiile
concrete ale fiecărui act de comunicare; în plus, informația circulă legată de suportul ei fizic,
cu viteză specifică deplasării acestuia. D e îndată ce informația se desprinde de suportul uman
și se fixează pe alt suport material, poate fi manipulată cu mai multă ușurință și nu mai este
afectată de accidentele inerente actelor de comunicare directă; ea circulă pe arii geografice
infinit mai ma ri și rezistă nealterată trecerii de la o generație la altă sau de la o epoca la altă.
Plasarea informației pe unde hertziene sau pe fluxuri electromagnetice permite desprinderea ei
de suportul material și difuzarea datelor cu viteze enorme; comunicarea se realizează acum la
distanțe uriașe, în condiții de instantaneitate, transmiterea „ în direct‖ a unui eveniment face
că diferența dintre timpul producerii informației și momentul receptării ei să fie practic nul .
Există trei mari tipuri de „media‖.

a. Media autonomă , în aceste cazuri, suportul de transmitere poartă în el mesajul. O
parte dintre aceste mijloace de comunicare nu implică instalații tehnice de

138 TRAIAN VASILE Ș I IRINA STANCIUGELU – „Teoria comunică rii”, Editura SNSPA, 2001 – p.118

83
decorare, mesajele cuprinse în cărți, ziare sau afișe sunt accesibile în mod direct,
fără medierea unor aparate speciale. Celelalte mijloace de comunicare, de tip
electronic, solicită existența unui „decodor‖ prin care mesajul este modificat, din
formă în care a circulat până la receptor, în forme accesibile simțurilor umane .
b. Media de difuzare, suportul are doar funcția de a transmite mesajele, releele,
cablul, satelitu l.
c. Media de comunicare, acesta permite instaurarea dialogului la distanță, telefonul,
poștă tradițională sau cea electronică .
Orice media traduce mesajul din formă să inițială într -o formă m arcată de
caracteristicile ei tehnice: cuvântul vorbit devine suma de semne convenționale sau undă
electronică; imaginea reală devin suma de puncte (albe, negre, colorate) sau undă electronică
Aceste operații de translare modifică structura și semnificați a inițială a mesajului,
imprimandu -i o seama de trăsături noi, independente de intențiile originare ale
comunicatorilor. Din această cauza, specialiștii în comunicarea de masă sunt obligați, pentru a
obține efectul comunicațional scontat, să -și adecveze st ructura și conținutul mesajelor la
caracteristicile canalului de transmitere139.

4.2. Rolul și funcț ia mass -media

Cea mai importantă caracteristică a conținuturilor vehiculate de sistemul mass -media
este dată de faptul că aceste produse sunt distribuite ca bunuri de consum : „un produs mass –
media este o marfă sau un serviciu vândut unor consumatori potențiali, în concurență cu alte
produse mass -media‖. Pentru că urmărește atragerea unui număr cât mai mare de clienți,
comunicarea de masă oferă o mare variet ate de conținuturi, atractive și accesibile, mereu
înnoite și permanent promovate prin diferite companii de publicitate .
La modul general, oferta mass -media cuprinde următoarele mari categorii de bunuri cultur ale.
a. Informa ii, acestea pot apărea sub formă unor date brute, neprelucrate sau sub
formă unor date prelucrate și „ ambalate‖ în formate, genuri și stiluri jurnalistice
precise. Mass -media oferă „ meta -informații‖, adică informații care depășesc aria
de cunoștințe locale, particulare, referitoare la viață de zi cu zi a unui individ.
Întâlnirile directe cu alți oameni nu permit să află ce fac și cine sunt ei în calitate
de persoane particulare. În schimb, mass -media distribuie informații ce creează

139Mihai Coman – Introducere î n sistemul Mass -media; Editura Polirom 2016, p. 30

84
curente de opinie, mode, mișcări sociale, precum și st atistici care definesc
populații întregi.
Informațiile pot fi combinate cu alte tipuri de conținuturi, ele sunt impregnate uneori
de elemente de opinie, iar alte ori cu note de divertismen t.
Idei ș i opinii, prin contactul cu presă, oamenii pot află care s unt părerile unor semeni
de ai lor, fie ei specialiști în diverse domenii sau comentatori de prestigiu. Publicul manifestă
o atracție constanța pentru genurile de opinie, deoarece, cu ajutorul acestora, poate plasa
anumite informații într -un context mai la rg, poate obține puncte de vedere alternative sau
congrunte față de propriile sale atitudini, se poate confruntă cu întreagă paleta de interpretări
generate de un eveniment complex sau de o situație tensionată140.
b. Divertisment, la ora actuală, mass -media re prezintă cea mai importantă sursă de
divertisment, în ceea ce privește atât cantitatea, cât și varietatea formelor
respective. Programele din audiovizual sunt dominate de produsele care au că scop
relaxarea: filme artistice, seriale, jocuri, sport, muzică, umor, talk -show -uri, etc. În
presă scrisă, divertismentul este dominant în genurile de interes uman, în jocuri,
sport, horoscop, în materialele despre diversele întâmplări din viață
personalităților, etc.
c. Mesaje cu conținut educaț ional, deși acestea au avut un rol esențial în perioada de
început a presei, epoca modernă a dus la o scădere a ponderilor în conținuturile
mass -media. În presă generalistă, emisiunile și paginile consacrate educării sunt
din ce în ce mai rare și ocupă poziții marginale141.
Presup une prezența obliatorie a gate -keeper -ului, în cazul de față, el se prezintă că un
producător instituționalizat de mesaje adresate unor destinatari necunoscuți 142. Deși îmbracă
forme variate , producția de carte, presă scrisă, transimisii de radio sau telev iziune, acest tip
de comunicare se caracterizează prinț -o slabă prezența a feed -back -ului incomplet și întârziat
comparativ cu cel din domeniile comunicării interpersonale sau publice . 143
Persoanele care adresează organizațiilor de mass -media nu sunt adesea , cele mai
reprezentative persoane pentru preferințele și opiniile masei de consumatori, ci pur și simplu,
sunt cei care dispun de mai mult timp liber. Urmarea directă a acestui interes deosebit este o
imensă literatură consacrată analizei și rolului mass -media în plan social, economic, cultural,

140 Mihai Coman – Introducere î n sistemul Mass -media; Editura Polirom 2016 -p. 33
141 Mihai Coman – Introducere î n sistemul Mass -media; Editura Polirom 2016 -p. 34
142 Gate -kaeeper= este folosit pentu a desemna institutiile comunicarii de masa, presa scrisa si audio -vizuala,
care alimenteaza cu informatii filtrate protrivit unor criterii specifice, foamea de nou a publicului larg.
143 MIHAI DINU -„ Comunicarea, re pere fundamentale”, Editura Orizonturi, Bucureș ti, 2007, p. 79

85
organizațional, etc. Nu se află în intenția noastă să trecem toate punctele de vedere care s -au
emis referitor la funcțiile comunicării de masă .
Funcț iile mass media sunt144:
a. Funcț ia de informare, ce satisface o incontestabilă trebuință umană, provocând
receptorul prins în joc o variabilă bulimie informațională, a cărei efect poate fi
estomparea discernământului ce poate duce la instalarea pasivității, apatiei și
paralizia voinței de a înțelege și acționa .
b. Funcț ia de interpretare, se manifestă atât explicit, prin producții jurnalistice
editoriale cât și prin comentarii, primul exprimând punctul de vedere oficial al
organului de presă pe când cel de -al doilea face cunoscute publicului numai
opiniile personale ale a utorului sau, cât și într -o manieră implicită.Astfel ne
formăm o imagine mai favorabilă despre cineva caracterizat drept inteligent,
voluntar, harnic, încăpățânt, etc. Efectu de primarcy , este un soi de prejudecăți
perceptive, denumite de psihologii ameri cani, această domină modul în care
receptăm știrile furnizate de presă scrisă și mai ales de cea audiovizuală, care ne
poate manipula fără să ne dăm seama .
c. Funcț ia instructiv -culturalizatoare , care se manifestă atât la furnizarea explicită de
constinte cu ltural -științifice că și în cazul unor filme documentare sau pagini de
popularizare a științelor din publicații periodice, cât și la promovarea într -o formă
mai puțin evidență, cu atât mai persuasivă a valorilor , normelor de comportament
ce țin de pragmat ică culturală a societății, la a cărei stabilitate contribuie într -o
măsură deloc neglijabilă.
d. Funț ia de liant , care derivă din precedentele, indivizii care posedă un bagaj de
informații asemănătoare, aceastia sunt preocupați de aceeași problema a actualit ății
și împărtășesc aceleași valori morale și culturale comune care se vor simți mai
apropiați unul de celălalt și se vor solidariza la nevoie, dincolo de frontierele
naționale, religioase, rasiste și politice, se mobilizează în favoarea unor cauze
nobile, percepute drept ale întregii umanități .
e. Funcția de divert isment, răspunde dorinței de relaxare a omului stresat de
societatea profesională, dar și setei de evadare într -un univers imaginar a
neadaptatului care a invadat până într -atât conținutul mass -media încât tinde să
devină o altă natură a acestora. Procentual emisiunile și paginile dedicate relaxării

144MIHAI DINU -„ Comunicarea, repere fundamentale”, Editura Orizonturi, Bucureș ti, 2007, -.p.112 -115.

86
și amuzamentului sunt în continuă creștere, constatându -se o orientare tot mai
marcată de tratarea în termen a spectacolelor și a tuturor subiectelor a bordate de
mijloacele de comunicare de masă .
Televiziunea dar și alte organizații mediatice transformă în show, orice tip de
informație pe care o înfățișează. Primejdia de ordin moral a unui atitudini rezidă în riscul de a
cultivă la receptor o anumită „ detașare estetică‖ în raport cu problemele grave ale realității
nepercepute în dimensiunile lor veritabile tocmai din pricina prezentării lor pe coordonatele
spectacolului, modalitate ce tinde să estompeze granițele dintre realitate și ficțiune .

4.3. Media proprie

PARLAMENTUL
1. Senatul
Acreditare jurnaliști
Pentru obținerea acreditării la Senatul României, pe durata unei sesiuni parlamentare,
instituția de presă solicitantă (jurnalistul/jurnaliștii) se va/vor adresa Direcției presă,
comunicare și i magine. În acest sens, se va completă, după caz, formularul nr.1 (individual)
sau formularul nr. 2 (pentru echipa de jurnaliști și/sau tehnicieni).
Formularele de acreditare vor fi datate, ștampilate și semnate de reprezentantul legal
al instituției de pre să și de jurnalist/tehnician, care astfel își asumă faptul că pe timpul
prezenței în spațiile Senatului va respectă regulile stabilite. În situația în care jurnaliștii
participa și la activități desfășurate la Camera Deputaților, aceștia vor trebui să cuno ască și să
aplice prevederile regulamentului de acreditare propriu al acestei Camere a Parlamentului.
Documentele necesare obținerii acreditării vor fi însoțite de o copie a cărții de
identitate, o copie a legitimației de presă și o fotografie în format el ectronic a
jurnalistului/tehnicianului (fișier de tip "jpg" sau "bmp", mărime maximă 600 KB )145.

Acreditarea jurnaliștilor liber -profesioniști, debutanți și străini
În vederea obținerii unei acreditări permanente jurnaliștii liber -profesioniști și
debutanți trebuie să transmită o solicitare care va conține numele, prenumele, tipul de media
practicat de jurnalist și datele de contact (e -mail, telefon) la care jurnalistul acreditat dorește
să primească materialele de presă despre activitatea Senatului Românie i. Adresa va fi însoțită

145 https://www.senat.ro

87
de o copie a actului de identitate și de o fotografie recentă, trimisă în format .jpg la adresa de
e-mail comunicată de Direcția presă, comunicare și Imagine. De asemenea, solicitantul va
atașa solicitării o scrisoare de recomandar e și trei materiale de presă relevante, publicate, prin
dovedirea calitarii de jurnalist.
Jurnaliștii străini care își desfășoară activitatea în România putând fi acreditați la
Senat pe baza legitimației eliberate de departamentul de specialitate al Minis terului Afacerilor
Eterne și și vor urmă aceleași proceduri că și ceilalți jurnaliști – angajați ai unor instituții de
presă, liber profesioniști sau debutanți.
Pentru jurnaliștii liber -profesionalisti sau debutanți, acreditarea provizorie se acordă
pe baza unei solicitări scrise, transmisă pe fax sau e -mail, pentru a participa la o anumită
activitate sau la un anumit eveniment din programul de lucru al senatului.
Jurnaliștii străini care nu activează în România pot obține acreditări temporare pe
baza unei recomandări pe care trebuie să o solicite Ministerului Afacerilor Externe. Această
va fi însoțită și de legitimația internațională dde jurnalist. Acreditarea te mporară este valabilă
numai pentru ziua menționată în solicitarea jurnalistului .146

2. Camera deputați lor
Acreditarea la Camera Deputaților, se obține în același mod și respectându -se
aceleași criterii că la Senat .
De comunicarea Camerei Deputaț ilor se ocupa:
1. Florin DUMITRAȘCU șef birou, consilier parlamentar
2. Ionela ALEXANDREANU consilier parlamentar
3. Mădălina BĂLAȘA consilier parlamentar
4. Radu PĂTRAȘCU consilier parlamentar
5. Mihaela IANCU consilier parlamentar
6. Anca Magdalena STAN consilier parlamentar
7. Elena BĂRBULESCU expert parlamentar
8. Daniela OLTEANU consultant
Funcționarii Biroului pentru informare publică și relația cu societatea civilă –
Direcția comunicare și relații publice (structura care asigură accesul la informațiile de interes
public, în conform itate cu prevederile Legii nr. 544/2001)147.

146 https://www.senat.ro/index.aspx?Sel=0C37CA86 -2E11 -4A56 -8E9F -5D560AA0B837
147 http://www.cdep.ro

88

GUVERNUL
Acreditarea reprezentanților mass -media la sediul Guvernului României poate fi
permanentă sau temporară.
Acreditarea permanentă
Jurnaliștii care au acreditare permanentă sunt informați zilnic, prin sms și e-mail,
asupra programului primului -ministru și a activităților care au loc la sediul Guvernului și au
acces la acțiunile organizate la Palatul Victoria, pe baza ecusonului de acreditare.
Pentru a obține acreditare permanentă la Guvernul României pentru anul în curs,
jurnaliștii completează și transmit Departamentului de Comunicare al Guvernului formularul
de acreditare, care poate fi descărcat de pe site -ul Guvernului.
Solicitarea va fi însoțită, pentru conformitate, de o fotografie tip legitimație (for mat
electronic) și de câte o copie a legitimației de serviciu și a cărții de identitate.
Acreditările permanente sunt eliberate astfel:
 Pentru presa scrisă centrală – 3 redactori și 2 fotoreporteri
 Pentru presa scrisă locală – 1 redactor și 1 fotoreporter
 Pentru posturi de radio și televiziune – 3 redactori și 8 operatori și tehnicieni
 Pentru agențiile de presă – 3 redactori și 3 fotoreporteri
Instituțiile mass -media trebuie să instiinteze în scris Departamentul de Comunicare al
Guvernului în cazul în care doresc retragerea acreditării unui jurnalist sau dacă sunt cazuri în
care încetează raporturile de muncă dintre jurnalistul acreditat și redacția în numele căreia
acesta a obținut acreditare la Palatul Victoria.Acreditarea permanentă este valabilă până la
sfârșitul anului în curs.

Acreditare temporară
Acreditarea temporară (valabilă o zi), care poate fi obținută de fiecare dată, pe baza
unei solicitări din partea redacției și a actelor de identitate. Acreditarea temporară permite
accesul în Palatul Victoria la acțiunea/acțiunile pentru care a fost emisă . Pentru conformitate,
jurnalistul trebuie să prezinte actul de identitate și legitimația de presă.
Relații suplimentare privind modul de acreditare pot fi obținute la nr. de telefon
0741.25.25.55; 314.34.00/int.1144 sau int.1201 sau email presă@gov.ro.

89
Accesul jurnaliștilor la acțiunile organizate la Palatul Victoria se face pe la intrarea D
(dinspre B -dul Iancu de Hunedoara ).148
TRIBUNALELE

Instanțele și parchetele trebuie să permită reprezentanților mass -media să își
îndeplinească rolul de informare a opiniei publice. Acestor instituții le revine, totodată,
obligația că, în cadrul activităților prin care se realizează comunicarea cu mass -media asupra
problemelor de interes public din activitatea instanțelor și parchetelor, să vegheze să nu fie
încălcate alte drepturi recunoscute de legislația internă și internațională (protecția vieții
private și de familie, prezumția de nevinovăție, imparția litatea actului de justiție etc.)
Ghidul are în vedere indicarea modalităților în care sistemul judiciar poate asigura
transparență în comunicarea publică, în condițiile respectării normelor procedurale și fără
afectarea drepturilor persoanelor implicate în proces. De asemenea, acesta reglementează și
unele aspecte practice.
Ghidul urmărește, totodată, adoptarea unor măsuri de natură să contribuie la
minimizarea abordării diferite a modului de comunicare a informațiilor de interes public de
către instituț iile din sistemul judiciar, în funcție de un set de criterii cu privire la procedurile
judiciare (corectă informare a opiniei publice, bună desfășurare a procesului, prezumția de
nevinovăție, conservarea probelor, evitarea presiunii suplimentare în derular ea procedurilor
etc).
La realizarea Ghidului au fost avute în vedere dispozițiile din legislația națională care
reglementează domeniul informațiilor de interes public, dreptul la respectarea vieții private și
de familie, imparțialitatea actului de justiți e și prezumția de nevinovăție, precum și principiile
care se desprind din instrumentele juridice internaționale și regionale în domeniile menționate
[art. 6 paragraf 1 și 2, art. 8 și art. 10 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale, Recomandarea (2002) a Consiliului Europei privind
accesul la documente, Recomandarea (2003) a Comitetului de Miniștri către statele membre
ale Consiliului Europei privind furnizarea de informații prin intermediul mass -media cu
privire la procesele penale, Recomandarea (2000) a Comitetului de Miniștri către statele
membre, privind rolul urmăririi penale în sistemul de justiție penală .149

148 http://gov.ro/ro/media/acreditare -presa
149 http://www.juridice.ro/wp -content/uploads/2012/05/Ghid -22-051.pdf

90
4.4. Media platit ă
4.4.1. Mediul intern

Instituțiile din sistemul mass -media pot fi clasificate după criterii extrem de diverse.
În funcție de scopul activității există instituții orientate către obținerea profitului comercial și
instituții non -profit (cele de serviciun public), primele nu depin d ( în general ) de o sursă
extrerna de finanțare, fapt care le asigura o mai mare independența în ceea ce privește poziția
politică și alegerea conținuturilor ce vor fi difuzate.
Termenul „independența‖ trebuie înțeles în mod relativ, o întreprindere de presă
profitabilă, care se autosusține financiar, care nu depinde de autoritățile statale sau de anumite
grupări politice pentru a -și desfășura activitatea obișnuită; ea depinde însă de reacțiile și
capriciile publicului, care poate impune promovarea unor atitudini politice sau a unei anumite
ideologii, a unor anumite conținuturi și stiluri de abordare, a unu jurnaliști -vedete, etc.
Influență publicului se exercită în mod direct ( prin creșterea sau scăderea vânzărilor unui
produs), sau indirect ( prin creș terea sau scăderea ofertelor de publicitate, a căror valoare este
nemislocit legată de mărimea audiențelor ).
Instituțiile de presă comercială pot fi autonome sau pot fi intregrate în grupuri
economice mai mari ( consacrate producției de mass media sau pr oducției unor bunuri diferite
de cele specifice comunicării de masă ).
Instituțiile de presă non -profit sunt subvenționate de diverse surse, care au motivații
foarte variate, de partide ( pentru promovarea unei cauze politice), de structuri
guvernamentale ( pentru informarea publicului, pentru promovarea unor activități sau politici
guvernamentale, pentru asigurarea serviciului public), de organisme de tip filantropic (pentru
sprijinirea unor valori culturale), de organizații ale societății civile ( pentru asigurarea bunei
funcționari a spațiulu public), de organizații economice sau administrație ( pentru ameliorarea
comunicării interne sau externe ), etc. În sistemul de serviciu public, o serie de reglementări
speciale limitează intervenția factorilor poli tici în structura și stilul materialelor distribuite;
abaterile de la aceste principii sunt sancționate fie prin diverse forme de protest al
jurnaliștilor, fie prin reacții critice ale societății civile, fie prin declanșarea unor proceduri
juridice bine d efinite. 150
Din punctul de vedere al poziției politice instituțiile de presă pot fi neutre sau
partizane; cele care nu adera în mod explicit la o anumită doctrina și grupare politică sunt mai

150 Mihai Coman – Introducere î n sistemul Mass -media; E ditura Polirom 2016 – p. 35

91
echilibrate și echidistante, în timp ce acelea care promovează î n mod evident anumite valori,
partide sau persoane au o atitudine militantă și un tot mai degrabă propagandistic .
Din punctul de vedere al modului de abordare al subiectelor, putem distinge între
presă de calitate și presa tabloidă . Numeroase dezbateri recente au fost generate de succesul
presei tabloide . Pentru a explică această tendința au fost invocate mai multe procese specifice
post-modernității; în primul rând, este vorba despre deschiderea accesului la mass -media
pentru categorii uriașe de public , cu educație medie; că o consecință, creștere ponderea
divertismentului în producția și consumul de mass -media, ceea ce conduce la restrângerea
presei bazate pe informarea riguroasă, detașată, pe aprofundarea evenimentelor prin dezbateri
și puneri în cont exte elaborate și chiar savante; în felul acesta, presă care combină informarea
și divertismentul ( presă tabloidă) devine produsul vândut unor categorii uriașe de public cu
educație medie, iar presă „de calitate‖ cu informații și dezbateri elaborate, ajun ge numai la
catorigii limitate de public elitis t151.
Cel mai adesea, instituțiile de presă sunt clasificate după tipul de media ( suportul )
pe care și prin care își difuzează mesajele. Această perspectiva a impus împărțirea lor în două
mari categorii :
a. Presa scrisă ș i audiovizualul. Trebuie să precizăm că presa scrisă poate să fie
distribuită că presă tipărită sau că presă scrisă on -line. În fiecare dintre aceste două
mari familii, diferiți alți factori intervin pentru a crea subclase diferite .
Un criteriu tipologic, important mai ales pentru versiunea tipărită, este timpul de
producție; acesta este legat de răgazul necesar culegerii și prelucrării informațiilor, pregătirii
materialelor pentru tipărit, tipăririi propriu -zise, transportului și difuzării. Din această cauza
periodicitatea de apariție devine un criteriu major de clasificare a întreprinderilor de presă
scrisă; în funtie de ea, există publicații cotidiene, săptămânale, lunare, trimestriale și anuale.
Uneori apar și formule hibride, precum publicați ile bisăptămânale, cele bilunare sau cele cu
două sau trei apariții pe an.
Denumirea de „ cotidiene‖ conviețuiesc două tipuri de publicații; cele cu șase apariții
pe săptămâna și cele care au ediții de duminică, deci apar în toate zilele săptămânii.
În țările anglofone, unde acest tip de apariție este generalizat, numărul de duminică
este considerat o ediție specială, cu numeroase suplimente ( sport, cultură, finanțe,
divertisment, sfaturi practice pentru viață casnică, anunțuri și multe, foarte multe rec lame),
pregătite cu mult timp înainte152.

151 Mihai Coman – Introducere î n sistemul Mass -media; Editura Polirom 2016 – p. 36
152 Mihai Coman – Introducere î n sistemul Mass -media; Editura Polirom 2016 – p. 37

92
b. Audiovizualul , instituțiile de presă din această categorie pot fi clasificate după mai
multe tipuri și criterii. După zona de acoperire, ele pot fi locale, regionale,
naționale și internaționale. Noile tehnologii ( în special transmiterea prin satelit )
care au creat posibilitatea difuzării mesajelor la distanțe uriașe, au permis nașterea
unor canale de televiziune cu distribuție planetară: CNN, BBC, HBO,
DISCOVERY, MTV, și EUROSPORT, etc. După modul de transmitere posturile
pot emite pe unde hertziene (lungi, medii, scurte, ul tra scurte) sau prin cablu. După
forma de finanț are, pot fi de serviciu public sau comerciale. D upă modul de
organizare, deosebim posturile i ndependente de cele organizate î n retea ( „
afiliate‖).
După conținut, posturile pot fi generaliste sau specializate. În mod tradițional, marile
posturi de serviciu public, precum și cele comerciale au promovat un conținut generalist, în
măsură să corespundă așteptărilor și gusturilor v ariate ale uriașelor lor audiențe. Astfel
posturile de radio și televiziune că ABC, CBS, NBC din SUA, sau cele europene, BBC, RĂI,
ARD, FRANCE 1, și pentru radio, FRANCE INTER, iar în România, TVR1, PRO TV,
KANAL D, și în radio RRA oferă un amestec de prog rame de știri, dezbateri, filme artistice,
sport, seriale, muzică de toate genurile, jocuri și concursuri .

4.4.2. Mediul extern

Relația dintre presă și viață politică se concentrează în jurul unor teme fundamentale
și dileme: este presă un factor de ci vism sau un agent al depotizarii? Este ea capabilă să
prezinte în mod clar și echilibrat evenimentele politice? Dacă da, în ce sens?
Pentru a da un răspuns la toate aceste întrebări, pentru a putea clarifica relațiile dintre
sistemul mass -media și viață p olitică, trebuie să înțelegem câteva dintre componentele
elementare ale vieții politice și să identificăm punctele în care universul politic se întâlnește
cu universul comunicării.
La temelia tuturor dezbaterilor referioare la relația dintre politic și co municare stă
noțiunea de spațiu public, sfera public . Filosoful care a integrat această noțiune într -un sistem
conceput coerent, întemeiat pe rolul comunicării în viață politică, sfera publică burgheză
poate fi înțeleasă că sfera persoanelor particulare r eunite în public. Ele revendică această sfera
publică, reglementată de autorități, dar orientată împotriva Puterii, pentru a fi în măsură să
discute cu ea regulile generale ale schimburilor.

93
Mediul în care se exercită această opoziție între sfera publică și Putere este original și
fără prece dent în instorie, raționamentul .
a. Individul, filosofii iluminiști, în operele cărora s -au cristalizat ideile care vor
conduce la conceptul modern de spațiu public, au subliniat prăpastia dintre statul
medieval, în care puterea se exercită în numele unui mandat „ sacru‖, și un stat de
tip nou, în care exercitarea puterii urmă să fie rezultatul unui mandat social, unui
pact între membrii și instituțiile unei colectivități. Din această perspectiva,
individul devine fundamen tul societății și al statului, deoarece ultimele nu sunt
altceva decât produsul unor decizii și „ contracte‖ prin care oamenii au cedat o
parte din puterea și din drepturile lor „naturale‖ unor instituții și lideri cu misiuni și
puteri bine definite153.
b. Dezb aterea, egalitatea indivizilor elimina posibilitatea că vreunul dintre ei să fie,
în chip singular, deținătorul Adevărului. Fiecare individ, în virtutea naturii sale
raționale, are capacitatea de arbitraj, astfel, conștiința individuală este concepută că
un tribunal intim, că o instanța morală unde, prin exercitarea spiritului critic, sunt
analizate diferitele fațete ale unei probleme. Prin extensie, ansambul indivizilor
adunați pentru a lua o decizie va reproduce, în acțiunea loc, procesul interior de
judecare și evaluare a unei chestiuni, din perspectiva unor interese ș i cu argumente
cât mai diferite .
Dezbaterea se întemeiază pe autonomia fiecărei conștiințe individuale și pe
recunoașterea reciprocă a acestei autonomii; pe utilizarea unor tehnici raționale de
argumentare pentru identificarea și promovarea adevărului propriu; pe forță educativă a
culturii și pe efortul, constant și generalizat de difuzarea valorilor majore ale civilizației, fără
de care dialogul ar deveni irațional, afectiv, demagogic; pe di stribuirea echitabilă a
informațiilor și opiniilor, pe diferte suporturi precum limbajul verbal ( conversația sau teatrul)
, produsele tipărite ( ziar, carte, rezistă, afiș), sau mesajele audiovizuale .
c. Locul public, spațiul public se situează, așa cum ara tă Habermas, între spațiul
privat (universul familiei și al activităților referitoare la interesele personale) și
spațiul etatizat ( universul exercitării puterii în plan legislativ, executiv,
administrativ, juridic ﴿154. Primul lor public î n care au fost de zbatute temele legate
de interesul colectiv a fost agora, din democraț iei greciei antice.

153 Mihai Coman – Introducere î n sistemul Mass -media; Editura Polirom 2016 p. 205
154 Mihai Coman – Introducere î n sistemul Mass -media; Editura Polirom 2016 -p. 206

94
Agora reunea însă un număr limitat de cetățeni ( aleși în virtutea unor criterii precum
poziția socială, resursele economice, statutul etnic, etc) și excludea numeroși alți, și criterii
sociale economice (sclavii) și de status (femeile și adolescenții). Documentele antichității ne
arată că, frecvent agora era luată în posesie de oratori străluciți, al căror scop nu era aflarea
adevărului de interes general, ci o bținerea sprijinului pentru un interes de grup sau pentru
satisfacerea setei de butere .
Spațiul public nu există decât că suma integrală și nealterată a unor atribute
fundamentale .
a. Poziționarea între zona privată și cea statală , dezbaterea nu trebuie să fie alterată
de interese egoiste, fie cele dictate de căutarea profitului, specifică lumii afacerilor
( sfera privată), fie cele dictate de goana după putere (sfera etatica); cel care
participa la dezbaterile din spațiul public trebuie să se poziționeze în afară acestor
interese și să privesca problemele din perspectiva cetățeanului, a celui pentru care
interesul comun este mai presus de interesele mărunte, de grup; de aceea, cei care
participa la o asemenea dezbatere formează un public activ, în timp ce a ceia care
consumă pasiv anumite informații oferite de presă forme ză o audiență .
b. Caracterul raț ional, argumentativ al dezbaterilor, o dezbatere autentică nu poate
fi condusă de sentimente sau de dorința de distracție.
c. Centrarea pe temele politice majore, de interes public; discuțiile din spațiul public
nu trebuie să cadă în pasă frivolității și a temelor de interes colateral, chiar dacă
acestea sunt spectaculoase și atractive.

95
STUDIU DE CAZ
CAMERA DEPUTAȚ LOR

1. Modul de functionare și comunicare a Camerei Deputaților

Republica, conform Constituției votate de Parlament pe 21 noiembrie 1991, validată
prin referendum național pe 8 decembrie 1991. Parlamentul bicameral ,Camera Deputaților și
Senatul, ales pe patru ani, este singură autoritate legislativă și organul suprem de reprezentare
a poporului. Președintele este ales prin vot universal pentru cel mult două mandate, a câte
patru ani. Guvernul, validat de Parlament asigura conducerea administrației centrale.
Structura Parlamentu lui României, Camera Deputaților și Senatul, sunt alese în cele
42 de circumscripții electorale, prin vot universal, direct, egal, liber exprimat și secret în
condițiile Legii 208/2015 pentru alegerea Camerei Deputaților dar și a Senatului. Cele două
Camer e, au un număr diferit de membri, astfel, normă de reprezentare pentru alegerea
Camerei Deputaților, este de un deputat la 73.000 locuitori, iar pentru alegerea Senatului, este
de un senator la 168.000 locuitori.
Organizarea și funcționarea fiecărei Camere , se stabilesc prin Regulament propriu.
Structurile interne ale fiecărei Camerei sunt constituite din, Biroul permanent, comisiile
parlamentare și grupurile parlamentare .155
Biroul permanent este compus din președinte, patru vicepreședinți, patru secretari ș i
chestori, 4 la Camera Deputaților și 2 la Senat. Președintele, care este, totodată și președintele
Biroului, se alege prin vot secret la începutul legislaturii, pe întreagă durata a mandatului
Camerei, iar ceilalți membri ai Biroului sunt aleși la încep utul fiecărei sesiuni parlamentare.
Comisiile parlamentare sunt alcătuite pe cât posibil, pe baza configurației politice a
fiecărei Camere această se formează din spectrul grupurilor parlamentare. Rolul comisiilor
permanente, constă în elaborarea rapoartel or și avizelor privind documentele ce urmează a fi
puse în dezbaterea Camerei. În afară comisiilor permanente, pot fi înființate comisii de

155 http://www.cdep.ro

96
anchetă și alte comisii speciale. Camera Deputaților și Senatul, pot constitui comisii de
mediere și alte comisii c omune.
Grupurile Parlamentare, se constituie prin asocierea deputaților sau senatorilor care
au candidat în alegeri pe listele aceluiași partid, sau ale aceleiași formațiuni politice. Un grup
parlamentar, trebuie să aibă cel puțin 10 deputați sau 7 senator i.156
Rolul și structura, Camerei Deputaților ca și Senatul este ales prin vot universal, egal,
direct, secret și liber exprimat în conformitate cu legea electorală.
Camera Deputaților este aleasă pentru un mandat de 4 ani, acesta putând fi prelungit
în sta re de mobilizare, asediul sau de urgență până în momentul incerarii acestuia.
Organizarea aceste, se face prin regulament propriu, iar prin resursele financiare sunt
prevăzute în bugetele acestora. Aceasta își alege un birou permanent, președintele acestui a
fiind ales pe durata mandatului Camerei Deputaților, iar ceilalți membrii sunt aleși la
începutul fiecărei sesiuni. Biroul permanent și consiliile parlamentare se alcătuiesc conform
configurației politice.
Deputații se pot orga niza în grupuri parlament are, potrivit regulamentului acestora.
Totodată, își constituie comisii permanente și poate constitui comisii de anchetă sau alte
comisii speciale.
Camera Deputaților lucrează în două sesiuni ordinare pe an, iar la cererea
pesedintelui României, a biroulu i permanent ori a cel puțin o treime din numărul deputaților
se pot întruni în sesiuni extraordinare. De asemenea Camera Deputaților poate avea lucrări
comune cu Senatul, pentru probleme la care este necesar votul atât al deputaților, cât și al
senatorilor .
Proceduca se face conform regulamentului activităților comune al Camerei
Deputaților și Senatului. Actele juridice ale Camerei Deputaților sunt legi, horarari și moțiuni.
Sesiunile acesteia sunt publice însă Camera Deputaților poate arată că unele dintre
ședințe să fie secrete.157
Camera Deputaților are urmatoarele roluri:
Acte dezbătute și adoptate de Camera Deputaților, de Biroul Permanent, de Comisiile
parlamentare și de președintele Camerei Deputaților
1. Proiecte de legi;
2. Hotărâri ale Camerei Deputaților (se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I);

156 http://www.cdep.ro
157 Constitutia romananie

97
3. Mesaje, declarații și alte acte politice adoptate de Camera Deputaților;
4. Decizii ale președintelui Camerei Deputaților;
5. Rapoartele întocmite de comisiile speciale și de anchetă, după prez entarea acestora
Biroului permanent al Camerei Deputaților sau, după caz, Birourilor permanente
ale celor două Camere și înscrierea acestora pe ordinea de zi a ședințelor comune
ale celor două Camere;
6. Rapoarte prezentate de autorități și instituții publice , de organismele aflate sub
autoritatea Parlamentului sau a Camerei Deputaților, după prezentarea acestora
Birourilor permanente reunite, respectiv Biroului permanent al Camerei
Deputaților și transmiterea acestora pentru elaborarea rapoartelor de către co misiile
permanente (se publică în Monitorul Oficial, Partea a II -a);
7. Acte privind organizarea și funcționarea Secretariatului general al Camerei
Deputaților.
Documente ce însoțesc dosarele legilor, hotărârilor și actelor politice
Proiecte de legi primite de la Guvern sau de la Senat, precum și propuneri legislative
ale deputaților și ale semnatarilor;puncte de vedere ale Guvernului;avize ale Consiliului
Legislativ;avize ale Consiliului Economic și Social;alte avize;rapoarte și avize ale comisiilor
parlame ntare;lista și textele aflate în mediere la proiectele de lege adoptate;rapoarte ale
comisiilor de mediere; texte în divergență la proiectele de lege adoptate;sesizări asupra
constituționalității legilor depuse în temeiul art.146 lit. a) din Constituția Ro mâniei
republicată.
Punctele de vedere ale Camerei Deputaților la excepțiile de neconstituționalitate
ridicate în față instanțelor judecătorești care urmează să fie soluționate de Curtea
Constituțională, potrivit art. 146 lit. d) din Constituția României republicată ;punctele de
vedere ale Camerei Deputaților înaintate Curții Constituționale pentru soluționarea sesizărilor
de neconstituționalitate, potrivit art. 146 lit. a) și b) din Constituția României ;cererile
Președintelui României de reexaminare a un or legi;procesele verbale privind verificarea și
numărarea voturilor, în cazul votului secret (se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea a ÎI -a).

98
Situații privind controlul parlamentar
Moțiuni simple și moțiuni de cenzură; intrebări adresate de deputați Guvernului,
miniștrilor sau altor conducători ai organelor administrației publice și răspunsurile orale sau
scrise;intrebări la care nu s -a primit răspuns până la sfârșitul sesiunii în c are au fost adresate
(sunt introduse pe site -ul Camerei Deputaților și se publică la sfârșitul sesiunii în Monitorul
Oficial al României, Partea a II -a);
Interpelări adresate Guvernului de către grupuri parlamentare sau de deputați și
răspunsurile orale sa u scrise;interpelări adresate primului ministru și răspunsurile scrise sau
orale;intervenții politice ale deputaților;situații statistice privind întrebările, interpelările și
intervențiile politice158.
1. Programul de lucru săptămânal al Camerei Deputaților;
2. Ordinea de zi a plenului Camerei Deputaților;
3. Evidențe privind:
a) membrii Biroului permanent;
b) deputații – alfabetic;
c) deputații – pe circumscripții electorale;
d) deputații – pe grupuri parlamentare;
e) deputații – pe partide politice;
f) date personale ale deputaților .
Stenogramele ședințelor Camerei Deputaților (se publică în Monitorul Oficial, Partea
a II-a). Stenogramele ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului (se publică în
Monitorul Oficial, Partea a II -a
Listele cu componentă nominală a comisiilor și a birourilor comisiilor;Situația cu
proiectele de legi și propunerile legislative cu care sunt sesizate comisiile în fond (cu raport)
sau pentru avize; Lista problemelor care fac obiectul ședințelor comune cu Senatul; Sintezele
ședințelor comisiilor din Camera Deputaților (se publică săptămânal în Monitorul Oficial,
Partea a ÎI -a); Componentă nominală a comisiilor de mediere; Programul de activitate al
comisiilor permanente în vacanțele parlamentare.

158 Conform Hotărârii Biroului permanent al Camerei Deputaților nr. 4/2003 pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a
prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, precum și a Hotărârii Biroului
permanent al Camerei Deputaților nr. 5/2006 pentr u completarea Anexei nr.1 la HotărâreaBiroului Permanent al Camerei
Deputaților nr. 4/2003 pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la
informațiile de interes public

99
Analiză mesajelor de pe site sau de la purtătorii de c uvânt, președintele camerei
deputaților ( intenția de comunicare).
Cu această ocazie, va fi semnat un Memorandum de înțelegere între Camera
Deputaților a Parlamentului României și Adunarea Națională a Republicii Bulgaria, cu privire
la consolidarea cooper ării interparlamentare. În baza acestuia, cele două instituții se angajează
să dezvolte, să consolideze și să intensifice relațiile parlamentare.
În proiectul de program sunt incluse convorbiri cu președintele Adunării Naționale a
Republicii Bulgaria, Tse tska Tsacheva, prim -ministrul Boiko Borisov, ministrul Afacerilor
Externe, Daniel Mitov, precum și cu președintele Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev.
Din delegația parlamentară română mai fac parte deputații Niculae Mircovici
(Grupul parlamentar al minorităților naționale), secretar al Camerei Deputaților, și Ionuț –
Marian Stroe, vicelider al Grupului parlamentar al PNL, șeful Delegației Parlamentului
României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.159

2. Atribuții și activități ale Camerei Deputa ților

Activitatea serviciilor Camerei Deputaților are ca scop îndeplinirea funcțiilor și
sarcinilor Camerei. Secretarul general al Camerei Deputaților conduce întreaga activitate a
serviciilor. Serviciile Camerei Deputaților asigură condițiile organizatorice, materiale și
asistența de specialitate pentru pregătirea și desfășurarea activității parlamentare la sediul
acesteia și în circumscripțiile electorale.
Biroul permanent al Camerei Deputaților conduce și controlează serviciile Camerei
Deputaților.Serviciile Camerei Deputaților desfășoară următoarele activități principale:
a. asigurarea condițiilor pentru pregăt irea și desfășurarea lucrărilor parlamentare;
b. fundamentarea necesarului de resurse financiare, materiale și umane și utilizarea
lor, potrivit legii;
c. elaborarea propunerilor privind relațiile cu autoritățile publice, organizațiile
interne și internaționale și executarea aprobărilor, potrivit competențelor;
d. exercitarea controlului intern;
e. administrarea bunurilor și serviciilor auxiliare

159 http://www.cdep.ro

100
Activitatea serviciilor Camerei Deputaților privind pregătirea și desfășurarea
lucrărilor parlamentare se realizează prin:
1. pregătirea și asigurarea condițiilor pentru buna desfășurare a ședințelor Camerei
Deputaților și a celor două Camere, după caz;
2. asigurarea asistenței de specialitate privind dezbaterea proiectelor de lege în plenul
Camerei Deputaților sau în plenul celor do uă Camere, după caz; procesarea sau
întocmirea proiectelor de lege, respectiv a legilor pe baza textelor adoptate de
plenul Camerei Deputaților sau de plenul celor două Camere, după caz; ține
evidența acestora;
3. asigurarea asistenței de specialitate pentru activitatea comisiilor parlamentare;
4. asigurarea asistenței de specialitate și a activității de secretariat a Biroului
permanent și a Comitetului ordinii de zi.160

3. Camera Deputaților ca sistem deschis

Disponibilitatea informațiilor și a analizelor este esențială pentru funcționarea
eficientă a parlamentelor democratice. Serviciile de cercetare, documentare și bibliotecile
parlamentare sunt fundamentale pentru utilizarea și furnizarea lor în scopul de a pune la
dispoziția parlamentarilor date și analize i mparțiale, relevante și oficiale.
Pentru bună desfășurare a activităților parlamentare specifice, în cadrul serviciilor
Camerei Deputaților funcționează Departamentul de studii parlamentare și politici UE.
Departamentul are următoarele atribuții principale :
a. răspunde solicitărilor din partea deputaților angajați în activitățile parlamentare de:
 inițiere și adoptare a legilor;
 examinare a propunerilor inițiate de instituțiile Uniunii Europene;
 control parlamentar asupra executivului;
 diplomație parlamentară.
b. furnizează solicitanților de drept informații de specialitate, opinii ale experților
externi, documente adoptate de instituțiile Uniunii Europene și de statele membre
ale Uniunii Europene, cărți, publicații românești și străine, documente
parlamentare și g uvernamentale, servicii de referință complete, precum și
informații incluse în propriile baze de date sau în baze de date externe;

160 http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=servicii1

101
c. asigură documentarea structurilor parlamentare și consultanță de specialitate
pentru cei în drept;
d. efectuează schimburi de in formații cu Centrul european de cercetare și
documentare parlamentară (ECPRD);
e. cooperează cu structuri similare, la nivel național și internațional, realizând un
schimb de informații și bune practici destinat sporirii expertizei proprii și a calității
docu mentelor elaborate.
f. Departamentul de studii parlamentare și politici UE are în componența sa
următoarele structuri:
g. Direcția studii și documentare legislativă ;
h. Direcția pentru Uniunea Europeană .161

4. Camera Deputaților ca organizație publică politică

Camera Deputaților și Senatul lucrează în plen în ședințe comune și în ședințe
separate.
Ședințele Camerei Deputaților sun t publice, în afară cazurilor în care, la cererea
președintelui sau a unui grup parlamentar, se hotărăște, cu votul majorității deputaților
prezenți, că anumite ședințe să fie secrete.
La ședințele publice ale Camerei Deputaților pot asista diplomați, reprezentanți ai
presei, radioului și televiziunii, precum și alți invitați, pe baza acreditării sau a invitației
semnate de secretarul general al Camerei, în condițiile stabilite de Biroul permanent. Cetățenii
pot asista la lucrările Camerei pe baza unor permise de acces distribuite la cerere, în ordinea
solicitării de către cei interesați, în limita locurilor disponibile în lojele destinate publicului.
Membrii Guvernului sau reprezentanții acestora au acces la lucrările Camerei. Dacă
li se solicită partic iparea, prezența lor devine obligatorie.
Dezbaterile din ședințele Camerei se înregistrează pe bandă magnetică și se
stenografiază. Stenogramele se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a ÎI -a, în cel
mult 10 zile, cu excepția celor privitoare l a ședințele secrete.
Începând cu februarie 1996, stenogramele ședințelor Camerei Deputaților sunt
încărcate într -o baza de date, iar ale Senatului din anul 2002. Consultarea bazei de date se
poate face prin selecția zilei în care a avut loc ședința din cal endarele anuale, pentru:162

161 http://www.cdep.ro/pls/dic/site2015.page?den=dip -depart1

102

ședințele Camerei
Deputaților: 2016 , 2015 , 2014 , 2013 , 2012 , 2011 , 2010 , 2009 , 2008 , 2007 , 2006 , 200
5, 2004 , 2003 , 2002 , 2001 , 2000 , 1999 , 1998 , 1997 , 1996
ședințele Senatului: 2010 , 2009 , 2008 , 2007 , 2006 , 2005 , 2004 , 2003 , 2002
sau numai pentru
ședințele comune: 2016 , 2015 , 2014 , 2013 , 2012 , 2011 , 2010 , 2009 , 2008 , 2007 , 2006 , 200
5, 2004 , 2003 , 2002 , 2001 , 2000 , 1999 , 1998 , 1997 , 1996 .

5. Organigramă

Camera Deputaților este organizată în conformitate cu propriul Regulament.
Structurile interne ale Camerei, sunt constituite din:163
A. Președintele cu cancelaria, care are î n subordine:
a. Cabinetul p reședintelui
b. Reprezentan tul permanent al Camerei Deputaț ilor pe langa PE.
B. Biroul permanen, care are î n subordine:
a. Instituția Română pentru Drepturile omului
C. Secretarul general, care are î n subordine:
a. Cabinetul secretarului general, care are î n subordine:
1. Direcț ia managementului organizational
2. Comartimentul muzeul Parlamentului
3. Biroul pentru informa ții clasificate
b. Purtatorul de cuvâ nd
c. Serviciul protocol
d. Serviciul juridic
e. Serviciul audit
Secretarol general este ajutat de doi secretati generali adjuncti care are fiecare î n
subordine urmatoarele departamente si servicii:
I. Secretar general adjunct 1
a. Departamentul de studii parlamentare și politici UE,care coordonează :
1. Direcț ia de studii și documentare legislativă

162 http://www.cdep.ro/pls/steno/steno.home
163 http://www.cdep.ro

103
2. Direcț ia pentru UE.
b. Direcț ia generală pentru a faceri externe, care are î n subordine:
1. Direcț ia de cooperare cu organizațiile internaționale și UE
2. Centrul de cooperare bilaterală
3. Biroul de studii ți documentare pentru diplomația parlamentară
c. Centrul internațional de conferințe, care are î n subordine:
1. Direcț ia de marketing
2. Direcț ia organizare evenimente
3. Direcț ia alimentaț ie
d. Direcț ia achiziț ii publice
II. Secretar adjunct 2
a. Departamentul transporturi și administrație, care are î n subordine:
1. Direcț ia administrativă
2. Direcț ia pentru transporturi
3. Birouri pen tru evidență tehnic -operativă a gestiunii
4. Compartimentul cartea tehnică
b. Departamentul tehnic, care are î n subordin:
1. Direcț ia servicii operationale
2. Direcț ia tehnică
3. Direcț ia investiț ii
c. Direcț ia informatică ș i telecomunica ții.
Totodată, î n subordinea secr etarului general se află urmatoarele departamente,
direcții, servicii ș i birouri:
a. Direcț ia comunicare ș i relatii pub lice
b. Direcț ia social media
c. Departamentul secretariatui tehnic, care are î n subordine:
1. Direcția pentru organizare și evidența lucră rilor Biroului Permanent
2. Direcț ia secretar iat membrii Biroului Permanent ș i grupuri parlamentare
3. Biroul legislatură și arhivă
d. Departamentul legislativ, are î n subordine:
1. Direcț ia procedură legislativă, sinteze și evaluă ri
2. Direcț ia pentru organizarea lucrărilor î n plen
3. Direcț ia pentru lucrările ș i secretariatul comisiilor
e. Depar tamentul general Resurse Umane și Salarizare, care are în subordine:

104
1. Direcț ia resurse umane
2. Serviciul salarizare
3. Serviciul de funcții și dezvoltare organizațională
f. Departamentul economic, cu două direcții î n subordine:
1. Direcț ia financiar contabilă
2. Direcț ia de conturi cu deputaț ii
g. Direcț ia afecerii int erne

Biroul permanent, comisiile parlamentare și grupurile parlamentare. Biroul
permanent, este compus din: președinte, patru vicepreședinți, patru secretari și patru chestori,
toate aceste structuri interne ale Camerei Deputaților au secretariat, conform sche mei de la
pagină
Președintele Camerei Deputaților, este totodată, și președintele Biroului permanent,
se alege prin vot secret la începutul legislaturii, pe întreagă durata a mandatului Camerei, iar
ceilalți membri ai Biroului permanent, sunt aleși la în ceputul fiecărei sesiuni parlamentare.

Angajații, echipa de coordonare
Florin Iordache, deputat și Președinte intermar al Camerei Deputaților din
iunie 2016. Ales deputat în circumscripția electorală nr. 30 Olt, colegiul uninominal nr
3, membru al Biroul ui Parlamentar, în sesiunea parlamentară septembrie 2016 până în
prezent.
Formațiunea politică :

105
 PSD- Partidul Social Democrat
Grupul parlamentar:
 Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat
Comisii permanente:
 Comisia pentru muncă și protecție socială (din dec. 2012)
 Președinte (până în feb. 2015)
 Comisia pentru regulament (din mar. 2016)
 Comisia juridică, de disciplină și imunități (până în dec. 2012)
Săli
Camera Deputaților are 11 Săli unde se desfășoară evenimente atât din interior, evenimente
organizate de parlamentari cât și evenimente din exterior, nunți, botezuri, târguri, conferințe,
etc.
Ex: Balul Vienez, ediția a XI -a, 11 – 12 martie 2016
Organizator: SCH Grand Mariott
Titlu : Balul Vienez, ediția a XI-a
Locație : Sala "Unirii"
Perioadă : 11 – 12 martie 2016
Participanți : 600 persoane

Simpozion cu ocazia "Zilei Mondiale a Apei", 22 martie 2016
Organizator: Administrația Națională Apele Române
Titlu: Simpozion cu ocazia "Zilei Mondiale a Apei"
Locație : Sala "N. Iorga"
Perioadă: 22 martie 2016
Participanți: 200 persoane

Târg Național de Nunți "Mariage Fest", 22 – 24 ianuarie 2016
Organizator: SC K -Fest Solution
Titlu: Târg Național de Nunți "Mariage Fest"
Locație: Sălile "Unirii", "T. Ionescu", "I.I.C. Brătianu"
Perioada: 22 – 24 ianuarie 2016

106
SALI:
Sala „Unirii”
SUPRAFAȚA UTILĂ:2226 mp (53 x 42);Pardoseală și coloane de marmură;
CONFIGURAȚIE ȘI CAPACITATE:Recepții -2000 locuri;Dineu – 800 locuri;Spațiu
expozițional
Sala „ I.C. Bratianu”
SUPRAF AȚA UTILĂ:1120 mp (40 x 28);Pardoseală și coloane de marmură;
CONFIGURAȚIE ȘI CAPACITATE:Auditorium – 550 locuri;Spațiu expozițional.
Sala "TAKE IONESCU"
SUPRAFAȚA UTILĂ:924 mp (33 x 28);Pardoseală și coloane de marmură;
CONFIGURAȚIE ȘI CAPACITATE:Recepții – 400 locuri;Dineu – 200 locuri;Spațiu
expozițional
Sala "AL. I. CUZA"
SUPRAFAȚA UTILĂ:1820 mp (65 x 28);pardoseală și coloane de marmură;
CONFIGURAȚIE ȘI CAPACITATE:auditorium 800 – 1200 locuri
Sala "C. A. ROSETTI"
SUPRAFAȚA UTILĂ:1420 mp;lambrisată, par chet
CONFIGURAȚIE ȘI CAPACITATE:sală de teatru – 600 locuri (scaune fixe)
Sala "NICOLAE BĂLCESCU"
SUPRAFAȚA UTILĂ:378 mp (27 x 14);pardoseală și coloane de marmură;
CONFIGURAȚIE ȘI CAPACITATE:auditorium – 150 locuri;
Sala "NICOLAE IORGA"
SUPRAFAȚA UTILĂ:462 mp (22 x 21);lambrisată, parchet;
CONFIGURAȚIE ȘI CAPACITATE:auditorium – 250 locuri;
Sala "DREPTURILOR OMULUI"
SUPRAFAȚA UTILĂ:484 mp (22 x 22);lambrisată, parchet;
CONFIGURAȚIE:masă rotundă fixă – 60 locuri;capacitate – 150 locuri;
Salonul "BRÂ NCOVENESC"
SUPRAFAȚA UTILĂ:784 mp (28 x 28);
CONFIGURAȚIE ȘI CAPACITATE:dineu – 180 locuri;cocktail – 250 locuri ;
Salonul de "RECEPȚII"
SUPRAFAȚA UTILĂ:1000 mp (37 x 27);
CONFIGURAȚIE ȘI CAPACITATE:dineu – 550 locuri;cocktail – 700 locuri;
Sala de expoziții de artă "CONSTANTIN BRÂNCUȘI"

107
SUPRAFAȚA UTILĂ:1341 mp;pardoseală și coloane de marmură;164
Birouri
1) Departamentul pentru activități parlamentare
A. Direcția pentru organizarea ședințelor în plen
 Modul de organizare a ședințelor Camerei Deputaților
 Modul de alegere ale organelor de conducere ale Camerei Deputaților
 Stabilirea programului de lucru
 Ordinea de zi a ședințelor
 Distribuire legitimații și insigne
A. Direcția pentru lucrări în comisii
 Modul de organizare a ședințelor în Camera Deputațil or
 Întocmirea rapoartelor, avizelor, sintezelor și Proceselor Verbale de ședință
B. Direcția legislativă
 Urmărirea dezbaterilor în plen asupra proiectelor de lege și a iniți ativelor
legislative
 Redactarea formei finale a proiectelor de legi și a inițiativelor legislative pe baza
dezbaterilor din plenul Camerei Deputaților
 Promulgarea și publicarea în Monitorul Oficial
2) Direcția decontărilor pentru deputați
a) drepturi bănești: sumă forfetară; diurnă deplasare la lucrările Parlamentului; cazare
"Alte spații" în București; diurnă, cazare, tra nsport în circumscripția electorală
b) asigură transportul, cazarea, diurna și alte cheltuieli pentru deplasarea în străinătate
c) asigură cazarea la hotel a deputaților cu domiciliul în provincie
d) pune la dispoziția deputaților carnete de călătorie CFR
e) efectueaz ă rezervarea și procurarea biletelor de transport intern TAROM sau CFR
f) ține evidența bunurilor – mijloace fixe și obiecte de inventar aflate în dotarea
birourilor parlamentare din teritoriu
g) participă la recepționarea bunurilor din dotarea birourilor parlam entare restituite
Camerei Deputaților și distribuirea acestor bunuri altor deputați.
3) Direcția pentru resurse umane și salarizare165
 Documente legate de angajare:

164 http://cic.cdep.ro/ro/sali
165 http://www.cdep.ro/

108
 carte de muncă
 date personale (de familie)
 date pentru asigurări de sănătate
 Documente privind angajarea personalului în cadrul birourilor parlamentare din
teritoriu
 Formulare privind fișele personale
4) Direcția generală pentru relații externe și protocol
 Documentele necesare pentru obținerea pașaportului diplomatic
 Modul de efectuare a deplasărilor în străinătate în inte res de serviciu
5) Direcția pentru informare parlamentară
 Efectuează studii și cercetări specifice și asigură documentarea structurilor
parlamentare
 Întocmește buletine info rmative și materiale documentare necesare activității
parlamentare din proprie inițiativă sau la cererea Biroului Permanent al camerei
Deputaților
6) Direcția pentru comunic are, presă și relații publice
 asigură relațiile Camerei Deputaților cu mass -media
 acționează pentru promovarea unei imagini corecte a activității parlamentare
 transmite prin mijloace specifice de comunicare obiectivele și mesajele forului
legislativ asupra cărora acesta dorește să comunice, în interiorul și exteriorul
instituției
 organizează activitatea de audiențe și relații cu publicul
 furnizează societății civile informații cu caracter public
7) Departamentul serviciilor administrative și logistice
 Fotografierea deputaților pentru:
 ecusoane / legitimații și editarea acestora
 CV și site -ul Camerei Deputaților
 rapoarte pe legislaturi166
 Alocarea birourilor pentru deputați și d otarea acestor birouri cu utilități
 Dotarea birourilor cu birotică (copiatoare, fax)167
8) Direcția pentru alimentație

166 http://www.cdep.ro/
167 http://www.cdep.ro/

109
 Asigurarea condițiilor pentru servirea meselor pe durata programului de lucru
9) Direcția pentru informatică și comunicații
 Preluarea din formulare a datelor publice care vor fi puse pe site:
 date personale -publice
 activitățisocio -profesionale
 activități publice
 activități academice
 activități politice
 activități parlamentare
 Dotarea cu tehnică de calcul a birourilor parlamentare din teritoriu
 Asigurarea accesului la site -ul Camerei Deputaților
 Dotarea cu echipamente de telefonie fixă și mobilă și asigurarea serviciilor
aferente pentru birourile parlamentare din teritoriu și a birourilor deputaților din
Camera Deputaților
 Dotarea cu tehnică de calcul (redusă) a birourilor deputaților din clădirea amerei
Deputaților.
10) Direcția pentru transporturi
 Dotarea fiecărui birou parlamentar cu un autoturism
 Asigurarea serviciilor necesare pentru exploatarea și întreținerea autoturismului
 Asigurarea transportului deputaților în București și pe bază de aprobare și în
teritoriu
 Asigură transportul pentru dotările necesare birourilor parlamentare din teritoriu
11) Pentru recreere deputații pot beneficia de facilitățile puse la dispoziție de către
CLUBUL PARLAMENTARILOR.

6. Comisiile. Scopurile și comunicarea comisiilor

Comisiile Camerei Deputaților sunt organisme de lucru ale acesteia, infiintste cu
scopul de a îndeplinii atribuțiile prevăzute de lege și de regulament . 168
Acestea pregătesc documentele de lucru pentru lucrările de plem ale Camerei
Deputaților și exercită control permanent. Comisiile permanente sunt form ate dintr -un număr
de 11 -41 deputați cu excepția comisiei pentru regulament care se compune din câte un

168 Regulamentul intern al Camerei Deputatilor, art 40

110
reprezentant al fiecărui grup parlamentar. Numărul acestora se stabilește de plenul Camerei
Deputaților la propunerea Comitetuui liderilot grupurilor pa rlamentare.
Conform configurației politice a Camerei Deputaților, liderii grupurilor
parlamentare stabilesc obiectivele, numărul membrilor, componentă nominală și conducerea
comisiilor parlamentare . 169
Fiecare comisie parlamentară are un președinte 2 -3 vicepreședinți și 2 secretari.
Acesta fiind biroul comisiei. Biroul fiecare comisii are următoarele atribut ii:
 P ropune ordinea de zi a ședințelor care cuprinde inițiativele legislatve și celelalte
probleme de competență acestora ;
 Întocmeste proiectul regul amentului de organizare si functionare al comisiei, care
se transmite spre aprobare la Biroul Permanent al Camerei Deputatilo r;
 Propune sarcinile ce le revin deputaților din comisie ;
 Invită să ia parte la lucrările comisiei reprezentanți ai societății civile, ai
asociațiilor patronale, profesionale sau sindicale, ai administrației publice
centrale ori locale și ai altor persoane juridice, precum și persoane fizice, care pot
furniza expertize și informații necesare activității;
 Organizează activitățile n ecesare pentru examinarea parlamentară a proiectelor
de acte legislative și a proiectelor de acte fără caracter legislativ ale Uniunii
Europene, potrivit prezentului regulament;
 Organizează, la propunerea membrilor comisiei, ședințe de consultări ori
dezba teri publice cu reprezentanți ai societății civile, ai asociațiilor patronale și
profesionale, ai sindicatelor, ai administrației publice centrale sau/și locale;170
Presedintele comisiei are urmatoarele atributii:
 conduce ședințele comisiei;
 poate propune ca la lucrările comisiei, în scopul realizării lor în bune condiții, să
ia parte și alte persoane;
 convoacă biroul comisiei pentru a stabili modalitățile de îndeplinire a activităților
reglementate la art. 47;
 asigură reprezentarea comisiei în raporturile cu Guvernul României, cu Biroul
permanent al Camerei și cu celelalte comisii ale Camerei Deputaților și ale
Senatului;

169 Regul amentul intern al Camerei Deputatilor, art 41.
170 Regulamentul intern al Camerei Deputatilor, art 47

111
 stabilește atribuțiile funcționarilor publici parlamentari ai comisiei împreună cu
compartimentul de specialitate din cadrul serviciilor Camerei Deputaților,
verifică împreună cu secretarul comisiei calitatea lucrărilor executate de către
aceștia, stabilește programul de lucru al personalului și verifică încadrarea în
acest program, propune secretarului general al Camerei Deputaților sancți onarea
personalului comisiei, acordă calificative anuale privind activitatea acestora,
propune promovarea lor, acordarea salariului de merit și acordarea altor drepturi
în conformitate cu prevederile legale;
 îndeplinește alte atribuții cerute de desfășurar ea în bune condiții a lucrărilor
comisiei prevăzute în prezentul regulament, în Regulamentul activităților comune
ale Camerei Deputaților și Senatului, precum și în Regulamentul comisiei;
 solicită Biroului permanent al Camerei Deputaților, pentru activitat ea comisiei și
a membrilor acesteia, personal de secretariat și de specialitate, logistica necesară
în vederea desfășurării activității comisiei, autoturisme, în mod similar cu liderul
de grup.171
Vicepreședinții comisiilor îndeplinesc, pe rând, atribuțiile președintelui, în absența
sau potrivit delegării date de către acesta.172
Secretarii comisiilor:
 țin evidența prezenței membrilor comisiei la ședințele acesteia;
 asigură redactarea tuturor actelor comisiei;
 numără voturile exprimate în ședințele comisiei;
 urmăresc întocmirea proceselor -verbale, realizarea stenogramelor sau
înregistrarea ședințelor comisiei, după caz;
 urmăresc buna funcționare a dotărilor comisiei, precum și activitatea
personalului;
 îndeplinesc orice alte activități necesare bunului mers al activității comisiei, ca
urmare a dispozițiilor biroului sau ale președintelui acesteia.173
Comisiile sunt:
 Permanente
 De ancheta
 De mediere

171 Regulamentul intern al Camerei Deputatilor, art 48
172 Regulamentul intern al Camerei Deputatilor, art 49
173 Regulamentul intern al Camerei Deputatilor, ar t 50

112
 Speciala
Convocarea sedintelor comisiei se face cu cel putin 24 de ore inainte, participarea
deputatilor la sedinte este obligatorie, fiind necesara prezenta majoritatii membrilor pentru ca
sedintele acesteia sa se desfasoare in mod regulamentar. Sedintele comisiil or sunt publice, cu
exceptia cazurilor in care plenul acesteia prevede altfel. 174
Lucrarile pot fi transmise pe reteaua interna a Camerei Deputatilor si la posturile de
radio si televiziune. La sedinte sunt invitati sa participe deputatii si senatorii care au facut
propuneri legislative sau amendamente, precum si persoane interesate, reprezentanti ai ONG –
urilor si specialisti ale unor autoritati publice sau institutii specializatte.
La sfarsitul fiecare sedinte se incheie procese verbale, sinteze si un comu nicat de
presa. Fiecare comisie permanenta, are domenii de activitate definite. In functie de imbinarea
domeniilor de activitate, in procesul de legiferare, comisiile stabilesc sedinte comune.
Totodata la finalizarea lucrarilor, secretarul comisiilor intoc meste:
 Aviz catre alte comisii, in care sunt prevazute: data cand a fost discutata
propunerea legislativa sau proiectul de lege precum si adoptarea sau respingeea
acestora prin vot.
 Raport, raportul comisiei trebuie sa contina toate elementele care au st at la baza
redactarii lui si anume: obiectul de reglementare al initiativei, avizul consiliului
legislativ, punctul de vedere al guvernului, amendamentele inregistrate la comisie
si avizele celorlalte comsii. 175
În Camera Deputaților, s -au constituit următ oarele comisii permanent e:
1. Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare
2 2. Comisia pentru buget, finanțe și bănci
3 3. Comisia pentru industrii și servicii
4 4. Comisia pentru transporturi și infrastructură
5 5. Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice
6 6. Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale
7 7. Comisia pentru administrație publică și amenajarea teritoriului
8 8. Comisia pentru mediu și echilibru ecologic
9 9. Comisia pentru muncă și protecție socială
1 10. Comisia pentru sănătate și familie

174 Regulamentul intern al Camerei Deputatilor, art 52, art 53
175 Regulamentul intern al Camerei Deputatilor, art 66

113
1 11. Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport
1 12. Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă
1 13. Comisia juridică, de disciplină și imunități
1 14. Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională
1 15. Comisia pentru politică externă
1 16. Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții
17. Comisia pentru regulament
1 18. Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor
1 19. Comisia pentru egalitatea de șanse pentru femei și bărba ți
2 20. Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării
2 21. Comisia pentru afaceri europene
În afară comisiilor permanente, pot fi înființate comisii de anchetă și alte comisii
speciale.Comisiile parlamentare, sunt alcătuite pe cât posibil, pe baza configurației politice a
fiecărei Camere, așa cum această rezultă din spectrul grupurilo r parlamentare. Rolul
comisiilor permanente, constă în elaborarea rapoartelor și avizelor privind documentele ce
urmează a fi puse în dezbaterea Camerei.
Grupurile Parlamentare reflectă configurația politică a Camerei Deputaților. În
Camera Deputaților, s -au organizat următoarele grupuri parlamentare:
 Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat
 Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal
 Grupul parlamentar al U.N.P.R
 Grupul parlamentar al U.D.M.R.
 Grupul parlamentar al A.L.D.E
 Grupul Parlamentar al Minoritaților Naționale
 Deputați neafiliați
Comisiile comunica, astfel:
1. Afișarea ordinii de zi, a ședinței comisiei parlamentare pe site -ul C amerei
Deputatilor176;
2. După înche ierea ședințelor fiecare comisie întocmește comunicat de presă, sinteză
ședinței și un proces verbal ;
3. sintezele și procesele verb ale sunt publicate pe site -ul Camerei Deputatilor de unde
pot fi consultate de cei interesați ;

176 http://www.cdep.ro/co/sedinte.comisii

114
4. Comunicatele de presă sunt trans mise prin e -mail la Direcția Comunicare și Relații
Publice ;
5. Sintezele pe lângă postarea lor pe site, sunt publicate în Monitorul Oficial al
României, Partea a II -a;
Prin intermediul acestor metode, fiecare comisie cunoaște etapele prin care se dezbat
inițiativele legislative în cadrul unei comisii.
Totodată, după încheierea ședințelor, comisiile avizatoare întocmesc avize către
comisia raportoare, iar comisiile sesizate pe fond cu inițiativele legislative întocmesc rapoarte.
Toate aceste documente sunt pos tate pe site -ul Camerei Deputaților la numărul proiectul
respectiv din anul în care s -a inițiat proiectul.
Prin intermediul acestor metode, Mass -Media află din timp când se dezbat
inițiativele legislative de interes național, și pot participa la aceste șe dințe cu aprobarea
comisiei respective. În urmă ședinței fiecare echipa a Mass -Media, poate trage concluziile din
dezbaterile respective dar și din interviurile luate în urmă ședințelor.

7. Rolul și funcția mass -media. Comunicarea cu publicul intern și
publicul extern

Acreditarea jurnalistilor
Pentru eliberarea în timp util a acreditărilor, instituțiile de presă și jurnaliștii liber
profesioniști care le solicită trebuie să respecte procedurile, conform Regulamentului privind
acreditarea jurnaliștilor la Camera Deputaților. stfel, pentru obținerea unei acreditări
permanente, instituțiile de presă vor completa cererea de acreditare anexată, care se poate
descărca și de pe pagina de internet a instituției, din secțiunea Informații publice/Relații
publice.
Acreditările de presă permanente pentru jurnaliștii liber -profesioniști din România se
obțin în baza cererii anexate care va fi însoțită de o copie a actului de identitate și de o
fotografie recentă
În cazul jurnaliștilor liber -profesioniști debutanți (studenți în anii terminali sau
proaspăt absolvenți), dosarul depus în vederea obținerii unei acreditări permanente trebuie să
conțină cererea anexată completată și o copie a actului de identitate177

177 http://www.cdep.ro/relatii_publice/

115
Comunicatele de presa pe care le posteaza atat pe site -ul Cam erei Deputatilor cat si
pe pagina de Facebook a acestora, contin informatii cu privire la noile decizii, proiecte
legislative cat si la opriniile publice.
Funcționarii Biroului pentru informare publică și relația cu societatea civilă –
Direcția comunicare și relații publice (structura care asigură accesul la informațiile de
interes public, în conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001):
1. Florin DUMITRAȘCU șef birou, consilier parlamentar
2. Ionela ALEXANDREANU consilier parlamentar
3. Mădălina BĂLAȘA consilie r parlamentar
4. Radu PĂTRAȘCU consilier parlamentar
5. Mihaela IANCU consilier parlamentar
6. Anca Magdalena STAN consilier parlamentar
7. Elena BĂRBULESCU expert parlamentar
8. Daniela OLTEANU consultant
Coordonatele de contact ale instituției publice :
Denumirea: CAME RA DEPUTAȚILOR
Sediul: Palatul Parlamentului Str. Izvor, nr. 2 -4, sector 5, București
Numere detelefon: Centrala: (021)3160300 ; (021)4141111
Adrese de e -mail: flux@cdep.ro și presa@cdep.ro se pot solicita informații privind
relația instituției cu mass -media și transmite cereri de acreditare a jurnaliștilor la lucrările
Camerei Deputaților
infocdep@cdep.ro se pot formula întrebări și solic ita informații de interes public
privind activitatea Camerei Deputaților, a deputaților și a structurilor componente, în
conformitate cu prevederile Legii nr.544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes
public
ong@cdep.ro se pot transmite cereri privind acreditarea reprezentanților societății
civile la lucrările comisiilor permanente ale Camerei Deputaților
srp@cdep.ro se pot adresa petiții, cereri, reclamații, sesizări sau pro puneri
webmaster@cdep.ro se pot formula întrebări și face comentarii legate de site -ul web
al Camerei Deputaților.178
Adresa paginii de internet: http://www.cdep.ro

178 http://www.cdep.ro

116
8. Președintele Camere i Deputatilor. Atribuțiile și comunicarea
președintelui cu presa și mass -media

Președintele are urmatoarele atribu ții:
 convoacă deputații în sesiuni ordinare sau extraordinare, conform prevederilor
prezentului regulament;
 conduce lucrările plenului Camerei Deputaților, asistat obligatoriu de 2 secretari,
și asigură menținerea ordinii în timpul dezbaterilor, precum și respectarea
prevederilor prezentului regulament;
 acordă cuvântul, moderează discuțiile, sintetizează problemele puse în dezbatere,
stabilește ordinea votării, precizează semnificația votului și anunță rezultatul
acestuia;
 conduce lucrările ședințelor Biroului permanent;
 sesizează Curtea Constituțională în condițiile prevăzute la art. 146 lit. a), b), c) și
e) din Constituția României, rep ublicată;
 asigură trimiterea de îndată la Senat, spre dezbatere, a proiectelor de legi adoptate
sau respinse de Camera Deputaților ori, după caz, Președintelui României, spre
promulgare, a legilor votate, în termenele legale;
 reprezintă Camera Deputaților în relațiile interne și externe;
 prezintă rapoarte justificative, anual, în fața plenului asupra utilizării fondului
președintelui;
 îndeplinește orice alte atribuții prevăzute de prezentul regulament, precum și
însărcinările date de plenul Camerei Deputaților.
Președintele com unică prin interediul:
 Interviuri directe acordate mass -media
 Comunicate de presă
 Declaraț ii publice
 Pagina oficială de Facebook
Președintele vorbește în numele Camerei Deputaților, cu scopul de a informa publiul
cu privire l a modificările care sunt aduce atât proiectelor de lege și inițiativelor legislative, cât
și din punct de vedere al opiniei publice. Acesta informează publicul în momentul în care
există divergente de opinie și neclarități referitoare la problema de intere s public.

117
Aceste informații sunt transmise în direct prin intermediul mass -media, radio și
televiziune, precum și prin comunicate de presă. Informațiile transmise trebuie să fie veridice,
concrete și credibile, astfel încât publicul să aibă o imagine clar ă a problemelor de interes
public. Acestea rasfrangandu -se asupra imaginii acestuia.

9. Site-ul

Siteul informează publicul larg cu privire la modul de funcționare al Camerei
Deputaților, având că scop intervenția publicului în procesul de legiferare prin transmiterea
opiniilor acestora prin e -mail, iar în cazuri excepționale se formează grupuri de tr ansparență a
opiniei.
Site-ul are rolul de a consulta publicul cu privire la problemele publice, luând
în considerare și opiniile și preocupările acestora. Pe site se explică modul în care politicienii
influențează viață de zi cu zi a cetățenilor. Stabil irea contactelor cu cetățenii atât la nivel local,
georgrafic cât și gobal, pentru cei care sunt plecat în afară țării, constituie un mod de adresare
al Camerei Deputaților către aceștia în cadrul național, internațional și local prin intermediul
mijloacel or de comunicare în masă preferate de această.
Una dinte cele mai importante calități ale siteului Camerei Deputaților, este
usurita cu care se găsesc informațiile, astfel încât utilizatorii găsesc informațiile într -un mod
intuitiv și rapid, indiferent d e unde este accesată pagină acesteia, de pe un telefon, de pe o
tabletă sau pe de un laptop. Pagină oficială a Camerei Deputaților, comunica în acest fel atât
cu publicul intern cât și cu publicul extert. Această respectă ordinerea firească a informațiilor ,
astfel că toți ce interesați găsesc cele mai recente comunicate, interviuri și declarații politice.
Pagină Camerei are rolul de a informa și a transmite în direct tot ce se discuta în Parlament.
Conținutul paginii nu este alcătuit doar din texte, ci și din clipuri și imagini, expuse
într-un mod firec.

10. Comunicate de presă despre Camera Deputaților

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege care prevede readucerea
coroanei pe capul acvilei de aur din stema țării și impune obligativitatea ca, pâna la 31
decembrie 2018, autoritățile publice să înlocuiască stemele și sigiliile existente cu cele
prevăzute de în lege.

118
„Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta, încoronată, cu
ciocul și ghearele roșii, cu aripile desc hide, ținând în cioc o cruce ortodoxă de aur, în gheară
dreapta o sabie, iar în gheară stânga un buzdugan”, prevede proiectul de lege pentru
modificarea legii nr. 102/1992 privind stema și sigiliul statului, adoptat miercuri de Camera
Deputaților.”

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de hotărâre de modificare și
completare a Regulamentului Camerei Deputaților, care va permite grupului parlamentar PSD
să îl schimbe pe Valeriu Zgonea din funcția de președinte al acestui for.
Proiectul a fost adoptat cu 204 voturi ‖pentru‖, un vot impotrvita și 88 de abțineri.
Liberalii au anunțat că se vor abține la acest proiect.
Ședința de plen a fost condusă de vicepreședintele social -democrat Florin Iordache,
după ce Valeriu Zgonea a anunțat de la t ribună Parlamentului că modificarea Regulamentului
este ilegală. Proiectul de hotărâre va fi trimis la Monitorul Oficial pentru a fi publicat. După
ce va fi publicat în Monitorul Oficial, grupul parlamentar PSD va începe demersurile pentru
revocarea lui Va leriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei Deputaților, arată News.
Potrivit modificărilor din Regulament, social -democrații vor avea la dispoziție două
variante pe care le vor putea invoca în cererea de revocare: retragerea sprijinului politic sau
propunerea de revocare din partea grupului care l -a propus inițial. În ambele cazuri, însă,
plenul Camerei Deputaților trebuie să dea un vot și abia din acel moment Valeriu Zgonea
pierde definitiv funcția de președinte al Camerei.
Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a înaintat, miercuri, către
Biroul Permanent al forului, un document de 9 pagini în care argumentează că modificarea
Regulamentului pentru revocarea să din funcție este "ilegală" pentru că s -a făcut fără a fi
respectați pașii procedurali și această hotărâre trebuie rediscutată în comisii.
Valeriu Zgonea a cerut conducerii Camerei Deputaților scoaterea de pe ordinea de zi
a Biroului Permanent al Camerei Deputaților a Proiectului de Hotărâre prin care a fost
modificat Regulamentul Camerei Deputaților , "având în vedere că acesta a fost adoptat cu
încălcarea prevederilor constituționale, legale și regulamentare în vedere". Zgonea a cerut și
scoaterea de pe ordinea de zi a plenului acest proiect și retrimiterea lui la Comisia pentru
Regulament.
Ședința de miercuri a Biroului Permanent al Camerei Deputaților a fost suspendată
pentru că membrii săi nu au căzut de acord asupra ordinii de zi pe care era și punctu l privind
modificarea Regulamentului referitoare la procedura de schimbare a președintelui Camerei

119
astfel încât ședința de plen a început cu ordinea de zi pe care deputații au stabilit -o înainte să
plece în campanie electorală.
Fostul președinte al Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a refuzat să pună pe
ordinea de zi a Biroului Permanent proiectul de hotărâre care viza modificarea
Regulamentului întrucât nu avea inițiator. Confruntați cu acest refuz, membrii PSD din Birou
și cei din partidele aliate, UNPR și ALDE nu au acceptat o ordine de zi fără proiectul lor
astfel că ședința BP a fost suspendată.
Ulterior, proiectul de Hotărâre a Camerei Deputaților privind modificarea
Regulamentului în ceea ce privește procedura de revocare din funcție a președintelui Camerei
a fost introdus în plen pe ordinea de zi, la cererea grupului parlamentar PSD.
Proiectul de hotărâre a fost pus pe punctul trei al ordinii de zi, care a fost aprobată de
plen cu 111 voturi ‖pentru‖ și un singur vot împotriva 179.‖

11. Strategii de comuncare ale Camerei Deputaților. Scandalul cu
Zgonea

Revocarea lui Valeriu Zgonea din funcția de președinte al Camerei,s -a făcut pe baza
afirmațiilor că Birourile Permanente urmează să ia act de faptul că acesta nu mai are sprijin
politic, iar revocarea va fi anunțată în plen, fără vot.
Deputatul Bogdan Nicolae NICULESCU DUVAZ, a declarat pe dată de 10.mai.
2016, pentru mediafax, lla sfârșitul ședinței, că nu mai este nevoie de voturile plenului cu
privire la demiterea lui Valeriu Zgonea, din funcția de președinte al Camerei Deputaților,
pentru că art 32 din statul deputaților și al senatorilor, prevede demiterea președintelui și
pierderea sprijinului juridic.
Totul a început, în momentul în care Președintele Camerei Deputaților, Valeriu
Zgonea, și -a exprimat părerea cu privința la Liviu Dragnea, și anume, faptul că acesta nu ar
mai trebui să fie la conducerea PSD, în urmă condamnării definitive din dosarul
Referendumului. Astfel, Comitetul Executiv al PSD, a decis demiterea și retragerea sprijinului
politic, lui Valeriu Zgonea.
Pe dată de 13 iunie 2016, în Camera Deputaților, după săptămâni de încercare,
s-a anunțat oficial, după ce liderul PSD din Camera Deputaților a depus solicitarea demiterii și

179 http://www.romaniatv.net/plenul -camerei -a-adoptat -modificarile -regulamentului -care-permit -psd-sa-il-
schimbe -pe-valeriu -zgonea_297221.html#n

120
retragerii sprijinului politic, a lui Valeriu Zgonea, urmând că acesta să între în plen, pentru a
se vota și a se constată eliberarea din funcție a acestuia. Conform Biroului Permant și a
procedurilor acestora, decizia cu privire la noul președinte interimar al Camerei Deputaților,
le aparține.
Valeriu Zgon ea, a declarar miercri 27.aprilie.2016, că excluderea da din PSD, este
decizie nedreaptă, care îi amintește de inchiziție, precizând că în locul lui Liviu Dragnea,
pleacă el din partid. Acesta a mai susținut faptul că, rămâne atașat de valorile social –
demo cratice și mulțumește celor dn PSD că nu i -au luat și inima de social -democrat.
"Sunt de peste 20 de ani în acest partid. Astăzi am asistat la o decizie profund nedreaptă. Mi –
am amintit de Inchiziție, de ideea în care dacă exprimi o opinie automat ești con damnat
pentru că ai o opinie. Delictul de opinie, după 26 de ani, a devenit ceea ce dumneavoastră ați
aflat astăzi", a afirmat fostul număr 2 din PSD, după ședința de partid.
Întrebat de unul di ntre jurnalisti, când se va întoarce î n PSD, Val eriu Zgonea a declarat
faptul că el apartine acestui partid și că va rămâne un om destâ nga.
"Îi datorez acestui partid 20 de ani din viața mea, nu cred că am afectat prin deciziile mele
oamenii cinstiți și onești din România, cei care cred că Parlamentul este o instituție pentru
oameni, cei care cred că un partid politic cere votul pentru oameni ca să le facă viața mai
bună, să -i protejeze și să le dea o speranță pentru ei și pentru copii lor. Astea sunt valorile
mele, le susțin, cred în ele, nu abdic de la ele".
La întrebarea:‖ Regretați decizia luată, de a vă da demisia din funcția de președinte al
Camerei Deputaților?‖, Valeriu Zgonea, afirmă faptul că nu va regretă niciodată opiniile și
principiile care le exprimă. Acesta afirmă că a respectat întru totul precedurile partidului și că
le-a pus în interior, în grupuri mici, formale, mari și informale, când a văzut ce decizii e iau,
făcându -se scut împotriva justiției prin intermediul acestor decizii, acesta a susținut faptul că
s-a revoltat și că și -a susținu t opinia. În același interviu, Valeriu Zgonea a declarat că,
înscrierea într -un alt partid este excluza, deoarece, inima acestuia bate exclusiv pentru PSD.
O altă declarație dată de Valeriu Zgonea, înainte că acesta să fie demis din
funcția de președinte al Camerei Deputaților, face referire la conducerea PSD, Liviu Dragnea.
Acesta declara pentru Associeted Press, că, președintele PSD, este un lider incultat și un
adjunt condamnat, precum și că partidul social -democrat se află într -o situație de criză.
„PSD este intr -o situatie de criza, avem un lider inculpat si un adjunct condamnat.
Avem nevoie de o reforma profunda”

121
12. Momente importante pentru Camera Deputaților

Un moment de glorie a fost atunci când sute de elevi au participat la Târgul
Internați onal al Firmelor de Exercițiu. Deputatul Răzvan Mronescu, membrul al Grupului
PNL și reprezentant al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților, alături
de0020Costin C. Kirițescu, ministru Eductiei Naționale și Cercetării Științifice prin ROCT –
CNDIPT și Inspectoratul Școlar al Municipiului București, organizează cea de -a XIII -a ediție
a Târgului Internatonal al Firmelor de Exercițiu.
Sute de elevi au participat la acest târg, cu sprijinul deputatului liberal Răzvan
Mironescu, care a dec larat în dată de 11.Mai.2016 că : ―A fost o mare bucurie pentru mine să
sprijin acest eveniment dedicat practic generației de mâine, care sunt convins că va contribui
la dezvoltarea țării noastre. Târgul Firmelor de Exercițiu este un bun prilej pentru elevi de a
înțelege mai clar ce înseamnă mediul de afaceri și cum trebuie să se comporte pentru a
prospera. Sunt convins că fiecare participant va pleca de la târg cu multe idei pe care ulterior
sper să le pună și în practică ‖.
La acest eveniment, au participat direct sau indirect, 150 de firme de exercițiu din
țară, Arad, Bacău, Baia Mare, Brănești, București, Buzău, Călărași, Câmpina, Constanța,
Fălticeni – Suceava, Focșani, Galați, Giurgiu, Iași, Piatră Neamț, Pitești, Ploiești, Satu Mare,
Sibiu, Sighetu Marm ației, Snagov, Târgoviște, Târgu Mureș, precum și din străinătate:
Austria, Bulgaria, Cehia, Croația și Republica Moldova.
Evenimentul a avut loc în perioada 11 -13 mai 2016, la Palatul Parlamentului, Sala
Unirii. Deschiderea oficială a fost joi, 12 mai, în cepând cu ora 10.00, iar festivitatea de
premiere a avea loc vineri, 13 mai 2016, la ora 15.00 .180
Un moment de glorie pentru CD, a fost atunci când un număr mare de elevi au
participat la Târgul Internațional al Finanțelor de Exercițiu. Deputatul Răzvan Mro nescu,
membru al Grupului PNL și reprezentant al Comisiei industii și servicii CD, alături de
colegiul economic Costin C. Kirițescu, ministrul educației Naționale și Cercetării Științifice
prin ROCT – CNDIPT și Inspectoratul școlar al municipiului bucureșt i,, au organizat dea de -a
XIII-a ediție a târgului internațional al firmelor de exercițiu.
Acest târg a avut loc în perioada 11 -13 mai.2016, la palatul parlamentului din
bucurești, unde s -a desfășurat ce XIII -a ediție a târgului și a III -a cu participare internațională,
organizată de colegiul economic Constantin C. Kirițescu cu sprijinul primăriei sec.6.

180 http://www.cdep.ro/relatii_publice/site2015.text_presa?pid=11946

122
În cadrul acestu târg au avut loc câteva competiții cum ar fi cel mai bun stand, cel
mai bun spot, cea mai bună prezentare de PPT, cel mai bun negociator , cel mai bun catalog,
cea mai reprezentativă mascotă.
Toate aceste comperitii au avut și câștigători care au primit premii, premiul absolut,
cel mai reprezentative materiale promoționale și cea mai reprezentativă figura masculină,
feminină dar și cel mai reprezentativ slogan181.
Acest târg este o modalitate de dezvoltare a competențelor necesare unui
întreprinzător dinamic, gândirea, critică, luarea deciziilor, asumarea responsabilităților, etc. La
acest eveniment au participar 150 de firme de exercițiu di n țară cât și din afară.
Elevii au învățat să inițieze o afacere, să facă tranzacții, să negociere, să realizeme
materiale publicitare și oferte, să țină evidență contabila a activității. Prin acest eveniment
organizațiile au urmărit să -i învețe pe tinerii participanți să stimuleze activitățile unei firme
reale, să dobândească competențe în toate activitățile și departamentele unei firme.182
Activitatea serviciilor Camerei Deputaților, are că scop îndeplinirea funcțiilor și
sarcinilor Camerei Deputați lor. Secretarul general al Camerei Deputaților, conduce întreagă
activitate a serviciilor Camerei Deputaților.
Serviciile Camerei Deputaților asigura condițiile organizatorice, materiale și asistență
de specialitate pentru pregătirea și desfășurarea act ivității parlamentare la sediul acesteia și în
circumscripțiile electorale.
Biroul permanent al Camerei Deputaților conduce și controlează serviciile Camerei
Deputaților.
Serviciile Camerei Deputaților desfășoară următoarele activități principale:
Asigu rarea condițiilor pentru pregătirea și desfășurarea lucrărilor parlamentare;
fundamentarea necesarului de resurse financiare, materiale și umane și utilizarea lor, potrivit
legii; elaborarea propunerilor privind relațiile cu autoritățile publice, organizaț iile interne și
internaționale și executarea aprobărilor, potrivit competențelor; exercitarea controlului intern;
administrarea bunurilor și serviciilor auxiliare.
Activitatea serviciilor Camerei Deputaților privind pregătirea și desfășurarea
lucrărilor p arlamentare se realizează prin: pregătirea și asigurarea condițiilor pentru bună
desfășurare a ședințelor Camerei Deputaților și a celor două Camere, după caz; asigurarea
asistenței de specialitate privind dezbaterea proiectelor de lege în plenul Camerei D eputaților
sau în plenul celor două Camere, după caz; procesarea sau întocmirea proiectelor de lege,

181 http://icr.ro/praga/au -inceput -inscrierile -la-targul -international -al-firmelor -de-exercitiu -bucuresti -2016
182 http://www.amosnews.ro/xiii -editie -targul -international -al-firmelor -de-exercitiu -2016 -05-09

123
respectiv a legilor pe baza textelor adoptate de plenul Camerei Deputaților sau de plenul celor
două Camere, după caz; ține evidență acestora; asigurarea a sistenței de specialitate pentru
activitatea comisiilor parlamentare; asigurarea asistenței de specialitate și a activității de
secretariat a Biroului permanent și a Comitetului ordinii de zi.183

13. Mesajele președintelui Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, împreună cu o delegație
parlamentară, vor efectua miercuri, 6/aprilie/2016, o vizită oficială la Sofia, la invitația
președintelui Adunării Naționale a Republicii Bulgaria, Tsetska Tsacheva.
Cu această ocaz ie, va fi semnat un Memorandum de înțelegere între Camera
Deputaților a Parlamentului României și Adunarea Națională a Republicii Bulgaria, cu privire
la consolidarea cooperării interparlamentare. În baza acestuia, cele două instituții se angajează
să dezv olte, să consolideze și să intensifice relațiile parlamentare.
În proiectul de program sunt incluse convorbiri cu președintele Adunării Naționale a
Republicii Bulgaria, Tsetska Tsacheva, prim -ministrul Boiko Borisov, ministrul Afacerilor
Externe, Daniel M itov, precum și cu președintele Republicii Bulgaria, Rosen Plevneliev.
Din delegația parlamentară română mai fac parte deputații Niculae Mircovici
(Grupul parlamentar al minorităților naționale), secretar al Camerei Deputaților, și Ionuț –
Marian Stroe, vic elider al Grupului parlamentar al PNL, șeful Delegației Parlamentului
României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei.
După vizită la Bruxelles, președintele Camerei Deputaților a declarat că, primirea
veștilor legate de atacurile teroriste din Bru xelles, l -au întristat. Acesta declara cu regret,
faptul că puși în față consecințelor atacurilor teroriste, condamnă cu fermitate pierderea vieții
a atâtor oameni și că se află alături de autorități și de poporul belgian. "Am primit cu regret
veștile despre ceea ce s -a întâmplat astăzi la Bruxelles și, încă o dată, puși în față
consecințelor unor astfel de acte de terorism, condamnăm cu fermitate atacurile soldate cu
pierderi de vieți omenești. Suntem alături de autorități și de poporul belgian și urmă rim
evoluția situației, exprimându -ne, în același timp, solidaritatea cu familiile afectate de
această grea încercare."184

183 http://www.cdep.ro
184 http://www.cde p.ro/pls/parlam/structura.mp?idm=410&cam=2&leg=2012&pag=13&idl=1

124
După demiterea lui Valeriu Zgonea, Florin Iordache, a fost denumit președinte
interimar al Camerei Deputaților,luni 13 iunie 2016, aces ta va rămâne la conducerea Camerei
Deputaților până la alegerile parlamentare din toamna lui 2016.
Acesta a fost propus drept președintele Camerei de PSD, care a suplinit ordinea de zi
pentru ședințele plenului de miercuri, 15 iunie 2016, în care sevor a flă voturile pentru
alegerea făcută.
''Domnul Florin Iordache este președintele interimar al Camerei Deputaților, propus
de grupul PSD. S -a suplimentat ordinea de zi pentru ședința de plen de miercuri și vom avea
vot final pentru alegerea președintelui Cam erei Deputaților'', a declarat Marcel Ciolacu.

14. Evaluarea media

Mass – media participă la toate evenimentele importante din Parlamentul României,
monitorizând și comunicând mesajele importante precum și concluziile exprimate în urmă
unei evaluări atente a unui subiect anume.
Mass – media urmărește subiectele importante din dorința de a le comunica publicului
larg, concentrându -se pe subiecte cheie care pot avea un impact negativ sau pozitiv în rândul
publicului.
Totodată ei transmit un mesaj imparțial atacând atât subiectele menite să schimbe o
viziune cât și impactul p e care acesta le are asupra publicului. Atacând subiectele transmise,
media vrea să arate gradul de implicare și pregătire a celor care ne conduc și care vor
schimbări majore cu un impact social menit să schimbe concepțiile pe subiectele atacate.
Răspuns ul publicului la subiectele sensibile transmise de media este reprezentat prin
intermediul manifestărilor stradale care au că și consecință implicarea factorilor politici și
răspunsul acestora pentru a asigura un mediu stabil din punct de vedere social.
Transmiterea mesajelor în timp real provoacă reacții pro și contra care au că scop
implicarea atât a factorilor politici cât și a celor sociali.
În concluzie, media are rolul de mediator între factorii politici și factorii sociali,
asistând la reacții le primite din partea acestora, exploatandu -le și asigurându -se că publicul
a recepționat mesajul.

125
CONCLUZII

În lucrarea de față am conturat caracteristicile și importantă comunicării și mass –
media în organizațiile publice, sintetizând -o în patru capit ole și un studiu de caz, referitor la
Camera Deputaților.
În primul capitol, am identificat organizațiile care funcționează că sistem deschis,
implicând necesitatea studierii relațiilor dintre organizații, precum și relația din medii și
organizații, const ituind o adevărată provocare la adresa teritoriilor tradiționale, centrate doar
pe analiză relațiilor dintre organizații. De asemenea, studierea unei singure organizații își
pierde relevanță acceptată până atunci.
În cele mai multe organizații există o ne concordanță între scopurile declarate și cele
„reale‖, respectiv între cele statuate oficial și cele operative care ghidează într -adevăr
activitatea participanților. Pe de altă parte, chiar și atunci când sunt urmărite cu adevărat
scopurile statuate, ele n u sunt niciodată singurele scopuri ce orientează comportamentul
membrilor organizației. Dacă există într -adevăr un scop fundamental ce guvernează întreagă
organizație, atunci acela desemnează un singur cuvânt: supraviețuirea.
În acest scop, Camera Deputaț ilor, ca sistem deschis, funcționează pe baza grupurilor
de oameni, grupuri parlamentare, care au drep scop indeplinirea misiunilor și viziunilor, care
vizează poporul și buna funcționarea a țării.
În cel de -al doilea capitol, am identificat și descris org anizațiile publice politice. În
această categorie se încadrează în mod evident, partidele politice existente, adică acele
colective de indivizi, cu puncte de vedere mai mult sau mai puțin apropiate, care se reunesc
într-o structura organizațională și ideol ogică acceptatată de comun acord, pentru a urmări
scopuri comune. Aceste scopuri vor oglindi sistemul fundamental de valori ale partidului sau
ideologia să.
Camera Deputaților, are in subordine comisii, departamente si partide politice, cu
puncte de vede re mai mult sau mai puțin apropiate, asemănătoare, dar care se reunesc întro -o
structură organizațională, mai exact în sesiunile ordianare și ședințele acesteia, unde cad de
acord cu privire la scopuri și interese comune, care vizează națiunea.
În capitol ul trei, am prezentat organizațiile în schimbare și necesitatea adecvării
acestora la cerințele mediului și structura organizațională care a fost demonstrată în cadrul a

126
numeroase alte studii și cercetări empirice, pe baza unor analize de aproximatix 20 d e firme
din industrii diferite, demonstrand că organizațiile care funcționează în medii stabile iau
forme structurale diferite de ale organizațiilor care funcționează în medii dinamice
(turbulențe).
Ca si organizație în schimbare, Camera Deputaților, neces ită adecvarea la cerințele
mediului, precum și la noul regulament propus de presedintele Camerei.
În capitolul patru, am descris rolul mass -media în strategia de comunicare a
organizațiilor publice politice,unele organizații consideră că mass -media reprezintă publicul,
însă îndepărtarea obiectivelor unui program depinde de o bună înțelegere a publicului primar
cât și secundar. O asemenea înțelegere ajută la selectarea stategiilor și tacticillor adecvate
pentru a atinge această audiență bine definită. Pentru fiecare mesaj transmis către mass -media
și de la mass -media la audiență, există o strategie care descrie la nivel conceptual modul în
care urmează să fie atinse obiectivele organizației, formându -se reguli și teme pentru
programele de ansamblu.
Rolul mass -media, in Camera Deputaților, este acela de a promova și a face
cunoscute modificările, deciziile si discuțiile avute în cadrul sedințelor Camerei Deputaților și
ale comisiilor.
În studiul de caz, am abordat rolul media și modul în care funcționea ză structurile
Camerei Deputaților.
În inceierea lucrării am atașat patru anexe referitoare la legile care asigura bună
funcționare a comunicării și a mass -media.
În consecință, prin prezența lucrare am abordat rolul comunicării și mass -media în
instituți ile publice politice, axându -mă pe mass -media politică în care media are rolul de
mediator între factorii politici și factorii sociali, asistând la reacțiile primite din partea
acestora, exploatandu -le și asigurându -se că publicul a recepționat mesajul.

127
BIBLIOGRAFIE

1. Mihaela Vlăsceanu -„ Organizații și Comportament Organizațional ‖, Polirom 2003
2. BRIAN McNair – „Introducere în comuncarea politică ‖ Editura Poliron, Iași, 2007
3. DENNIS L. WILCOX – „Relații publice, Strategii și Tactici ‖, Editura Comunicații
mobile
4. TRAIAN VASILE ȘI IRINA STANCIUGELU – „Teoria comunicării ‖, Editura
SNSPA, 2001
5. Mihai Coman – „Introducere în sistemul Mass -media ‖, Editura Polirom 2016
6. MIHAI DINU -„ Comunicarea, repere fundamentale ‖, Editura Orizonturi, București,
2007
7. Constituția României
8. Adresa nr. 1/1023/VZ din 5 Iulie 2012
9. Ca urmare a emiterii Avizului consultativ nr.1 din 6 iulie 2012, la data de 6 iulie 2012,
a fost adoptată, cu o majoritate de 256 de voturi pentru și 114 voturi împotrivă,
Hotărârea Parlamentului României nr. 33 din 6 iulie 2012 privind suspendarea din
funcție a Președintelui României, publicată în Monitorul Oficial nr. 457 din 6 iulie
2012.
10. Decizia Curții Constituționale a României nr. 730/2012 asupra cererii de soluționare a
conflictului juridic de natura con stituționala dintre Parlamentul României și
Președintele României, publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 473, din 11 iulie
2012.
11. Hotărârea nr.1 din 9 iulie 2012 privind constatarea existenței împrejurărilor care
justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României, publicată în
Monitorul Oficial nr. 467 din 10 iulie 2012.
12. Hotărârea nr. 34/2012 privind stabilirea obiectului și a datei referendumului național
pentru demiterea Președintelui României, Publicată în Monitorul Oficial nr . 457 din 6
iulie 2012.
13. Decizia nr. 731 din 10 iulie 201210 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a
Legii pentru modificarea art.10 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și
desfășurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial nr. 478 d in 12 iulie 2012.

128
14. Conform Hotărârii Biroului permanent al Camerei Deputaților nr. 4/2003 pentru
aprobarea unor măsuri de aplicare a prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul
acces la informațiile de interes public, precum și a Hotărârii Biroului perm anent al
Camerei Deputaților nr. 5/2006 pentru completarea Anexei nr.1 la HotărâreaBiroului
Permanent al Camerei Deputaților nr. 4/2003 pentru aprobarea unor măsuri de aplicare
a prevederilor Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de inte res public
15. https://www.ccr.ro/
16. http://www.scj.ro/
17. http://www.csm1909.ro/
18. http://www.pna.ro/
19. http://www.justitia -romana.org/
20. http://tmb.ro/
21. http://www.inm -lex.ro/
22. http://www.senat.ro/
23. http://www.cdep.ro/
24. http://legislatie.just.ro/
25. www.anap.ro
26. http://www.aeroclubulromaniei.ro
27. http://www.amr.ro/
28. http://www.aor.ro/
29. http://www.ansvsa.ro/
30. https://europa.eu/
31. www.sgg.gov.ro
32. www.drp.gov.ro
33. www.antifrauda.gov.ro
34. www.control.ro
35. www.dri.gov.ro
36. http:/ /gov.ro/
37. http://www.petitieonline.com/
38. http://www.becreferendum2012.ro/
39. http://www.cdep.ro
40. http://www.juridice.ro/
41. http://cic.cdep.ro/
42. https://www.dcnews.ro/

129
43. http://www.mediafax.ro/
44. http://icr.ro/
45. http://www.amosnews.ro/
46. http://psnews.ro
47. http://www.ziuanews.ro/
48. https://www.facebook.com
49. http://www.romaniatv.net