Acte suicidare non fatale [622175]

1
UNIVERSITATEA BABEȘ – BOLYAI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTEN ṬĂ SOCIALĂ
ASISTEN ṬĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICEN ṬĂ

DIMENSIUNEA PSIHOSOCIALĂ A SUICIDULUI
LA ADOLESCENṬ I

Student: [anonimizat]: Lector D octor Universitar EUGEN BĂICAN

2019

2
UNIVERSITATEA BABEȘ – BOLYAI
FACULTATEA DE SOCIOLOGIE ȘI ASISTEN ṬĂ SOCIALĂ
ASISTEN ṬĂ SOCIALĂ

LUCRARE DE LICEN ṬĂ
DIMENSIUNEA PSIHOSOCIALĂ A SUICIDULUI
LA ADOLESCEN ṬI

Student: [anonimizat]: Lector Doctor Universitar EUGEN BĂICAN

2019

3
CUPRINS
CAPITOLUL I – INTRODUCERE……………………………………………………………………………………5
CAPITOLUL II – CADRUL TEORETIC… ……………………………………………………………………5
2.CONSIDERAȚII TEORETICE ASUPRA SUICIDULUI….. ……………………………………….6
2.1.IDEA ṬIA SUICIDARĂ…. …………………………………………………………………………………….7
2.2.TENTATIVA DE SINUCIDERE… ………………………………………………………………………… 8 2.3.
SUICIDUL CONSUMAT… …………………………………………………………………………………..8 2.4.
SUICIDUL ȊN DATE STATISTICE……………………………………………………………………….9
2.5.CONCEP ṬII, TEORII SOCIOLOGICE ȘI PSIHOL OGICE… …………………………………..12
2.5.1. MODELELE BIOLOGICE……………………………………………………………………………….12 2.5.1.1.Ipoteză neurobiochimică…………………………………………………………………………………..13 2.5.2. MODELELE PSIHOLOGICE………………………………………………………………………………..13
2.5.2.1. Teoriile psihanalitice………………………………………………………………………………………13 2.5.2.2. Sinuciderea ca formă de comunicare interpersonală……………………………………………14 2.5.2.3. Sinuciderea c a reacție la durerea psihologică……………………………………………………..14
2.5.2.4. Teorii cognitive…………………………………………………………………………………………………..15 Perspectiva cognitivă a lui Aaron T. Beck……………………………………………………………….15
Poziția cognitivă a lui Neimeyer…………………………………………………………………………….16
2.5.2.5. Teorii care presupun comportamentul suicidar ca proces…………………………………….16
2.5.3. MODELE PSIHOSOCIALE…………………………………………………………………………….16 2.6. SINUCIDEREA ÎN ADOLESCENȚĂ…………………………………………………………………17 2.7. FACTORI DE RISC …………………………………………………………………………………………19
2.7.1. FACTORI INDIVIDUALI… ………………………………………………………………………………..19
2.7.2. FACTORI F AMILIALI… ……………………………………………………………………………………..20
2.7.3. FACTORI SOCIALI ………………………………………………………………………………………..21
2.8. FACTORI DE PROTECṬ IE………………………………………………………………………………..22
2.8.1. FACTORI INDIVIDUALI… …………………………………………………………………………………22
2.8.2. FACTORI FAMILIALI………………………………………………………………………………………..23
2.8.3. FACTORI SOCIALI……………………………………………………………………………………………..23
2.9.EVALUAREA RISCULUI COMPORTAMENTULUI

4
SUICIDAR Ȋ N ADOLESCENṬ Ă…………………………………………………………………..24
2.10. TRATAMENT ȘI INTERVEN ṬIE PENTRU ADOLESCEN ṬI………………………………….25
2.10.1.TRATAMENTUL PSIHOLOGIC….. ……………………………………………………………….26
2.10.2. TRATAMENTUL FARMACOLOGIC……………………………………………………………27
2.11.PREVEN ṬIA COMPORTAMENTULUI SUICIDAR LA ADOLESCENṬ I…………27
CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………………….29
CAPITOLUL III – CERCETAREA ȘI INTERVEN ṬIA …………………………………………………31
3.1.CADRUL METODOLOGIC AL INTERVENṬ IEI ȘI MOTIVA ṬIA EI ……………….31
3.2.OBIECTIVE ȘI IPOTEZE DE CERCETARE….. ……………………………………………………….33
SCOPUL CERCETĂRII…. ………………………………………………………………………………….34
OBIECTIVE ALE CERCETARII… ……………………………………………………………………..34
IPOTEZA DELUCRU… …………………………………………………………….34
IPOTEZE DE CERCETARE…. ……………………………………………………………………………35
INSTRUMENTELE FOLOSITE ȊN INTERVEN ṬIE…………………………………………..37
LIMITELE INTERVEN ṬIEI……………………………………………………………………………..39
ANALIZA DATELOR… ……………………………………………………………………………………39
SUBIECṬ II……………………………………………………………………………………………………….39
ACTITATEA DE INTERVEN ṬIE……………………………………………………………………..40
CAZUL 1…………………………………………………………………………………………………………41
CAZUL 2……………………………………………………………………………………………………….42
CAZUL 3………………………………………………………………………………………………………43
CONCLUZII DUPĂ INVESTIGA ṬIE…………………………………………………………….44
Concluzii referitoare la aplicarea interviului…………………………………………………………..44
Concluzii referitare la subiecți ș i conceptualizarea cazurilor lor………………………………..45
BIBLIOGRAFIA…… …………………………………………………………………………………………………….49
ANEXE…… ……………………………………………………………………………………………………………….54

5
DIMENSIUNEA PSIHOSOCIALĂ A SUICIDULUI LA ADOLESCEN ṬI
CAPITOLUL I – INTRODUCERE
Suicidul este un fenomen care a f ost prezent în toate epocile și conf orm rapoartelor
statisticilor Organizației Mondiale a Sănătății reprezintă o problemă globală a umanității, care se
manifestă în toate țările lumii cu o mare intensitate, amplificată fiind și de condițiile social –
econ omice actuale.
În afara faptului că este un fenomen cu largă răspȃndire, implicȃnd caractere și motivații
individuale, suicidul reprezintă și o gravă problemă de sănătate publică prin comorbiditatea cu
un larg spectru de boli (psihice, organi ce sau terminale, etc).
Trebuie să luăm însă în considerare și faptul că, așa cum sublinia cunoscutul sociolog
É. Durkheim, sinuciderile sunt ș i o consecință a „faptelor sociale” care se manifestă și
acționează într -o anumită societate. Iar asemenea fapte sociale sunt, de fapt, un produs al
relațiilor sociale și formelor de asociere umană, constând în „ moduri de a lucra, de a gândi și
simți, exterioare individului și care sunt înzestrate cu o putere de constrângere în virtutea căreia
ele i se impun ” (Durkheim, 1974), supunȃnd obligatoriu individul unor tendințe și presiuni
sociale.
Prin consecințele sociale multiple pe care le implică, prin impactul negativ asupra
existenței, securității și bunăstării membrilor societății, și prin faptul că se manifestă ca o
condiție indezirabilă și dăunătoare pentru societate, care poate afecta exigențele ei de ordine,
suicidul reprezintă și o problemă socială extrem de importantă. În consens cu această interpretare a sinuciderii ca problemă socia lă, majoritatea studiilor psiho -sociale consideră că ratele suicidare
pot fi explicate și prin factori de natură socială, în strȃnsă interdependență însă cu trăsăturile biologice, caracteristicile și tendințele psihice ale individului.
Din punctul me u de vedere, consider că suicidul este un fenomen devastator cu efecte
tragice nu numai pentru indivizi, familii și comunități ci și pentru societate în general și că acest comportament disfuncțional poate exprima forma extrem ă de manifestare a problemelo r de
sănătate psihic ă din viața de zi cu zi și forma cea mai violent ă a comportamentului
autodistructiv.
Pe de altă parte, în contextul în care suicidul constituie o gravă problemă socială și de

6
sănătate publică, consider că fenomenul în sine ș i amploarea sa ar trebui să prezinte un interes
mai mare nu numai pentru sociologi, psihologi, criminologi, medici, ci și pentru diferite categorii
de reprezentanți ai autorității și, nu în ultimul rând, pentru public.
În ce mă privește, adesea m -am întrebat ce i -a determinat pe oamenii și în special pe
tinerii care se sinucid să -și dorească moartea și să renunțe la tot ceea ce înseamnă viață? Ce au
simțit? Ce și -au dorit și nu au avut?…Și mi -am mai spus că acestea pot fi doar cȃteva dintre
întrebările care răman în urma lor, adesea fără răspuns.
Scopul acestei lucrări este acela de a sublinia unele aspecte ale fenomenului suicidar în
societatea romȃnească care se pare că a crescut în magnitudine mai ales în rȃndul tinerilor, fapt
care m i s-a relevat luat într -un mod destul de șocant, în timpul unei părți din practica de student,
cea pe care am efectuat -o la Unitatea de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean din Cluj –
Napoca (UPU). Deasemenea, mi -am propus să aduc la cunoștințǎ și as pectele dezarmante ale
judecǎrii comportamentului suicidar în societatea româneascǎ (valabil probabil și în alte societăți), aspecte ce țin de necunoașterea sau negarea unor date specializate, dar și de înrǎdǎcinarea adâncǎ a unui tradiționalism mistic sau de aplicarea unor clișee ofensatoare
fenomenului suicidar în sine și marginalizarea sau stigma celor care recurg la astfel de acte sau tentative.
De asemenea, în cadrul cercetării mele voi încerca sǎ rem arc unele corelații între suicid și
unele tulburǎri psihice sau comportamente de risc observate la tineri în special, pentru ca ulterior, în viitor, în practicarea viitoarei mele profesii de asistent social sau de consilier, să pot să fac uz și de aceste concluzii în abordarea și consilierea posibililor mei pacienți care se vor confrunta cu
astfel de situații de risc extrem, și, nu în ultimul rȃnd, să pot aborda și dezvolta unele instrumente
și practici de consiliere psihoterepeutice de evaluare/prevenție (în care aș dori să mă specializez)
cȃt mai acurate sau specifice.
CAPITOLUL II – CADRUL TEORETIC
2.CONSIDERAȚII TEORETICE ASUPRA SUICIDULUI
Originea etimologică a cuvântului sinucidere provine din termenul latin „sui caedere”, ceea
ce înseamnă „a se omorî pe sine însuși”( G. Ionescu ,1999).
Comportamentul suicidar a fost întotdeauna prezent în umanitate, fiind o reflectare a

7
disperării, suferinței și neputinței ființei umane.
Organiz ația Mondialǎ a Sǎnǎtǎții (OMS) definește suicidul ca actul prin care individul
cautǎ sǎ se autodistrugǎ fizic, cu intenția, mai mult sau mai puțin autenticǎ, de a- și pierde viața,
fiind conștient mai mult sau mai puțin de motivele sale.
Așadar, sinuciderea presupune un comportament voluntar al cărui s cop este de a pune
capăt propriei vieți. Cu toate acestea, comportamentul suicidar nu este întotdeauna legat de
dorința de a muri sau răni, ci ar putea fi o modalitate de a exprima sentimente precum neputința, disperarea, furia și frustrarea.
Douglas (citat de D.Cosman,1999) mai specific, afirmă că suicidul este un act complex,
recunoscut după următoarele șase criterii: inițierea actului, actul care duce la moarte, dorința (intenția) de autodistrugere, pierderea voinței, motivația de a muri, conș tiința potențialului fatal al
actului.
Termenul de „parasuicid” a fost introdus de Kreitman (1977) pentru a se referi la toate
comportamentele autovătămătoare non- letale, fără a lua în considerare intenționalitatea față de
moarte și poate fi co nsiderat de regulă, un st rigăt după ajutor sau maniera specifică a individului
de a-și exprima nemulțumirile.
În cadrul fenomenului suicidar putem distinge trei aspecte: ideația suicidară, tentativa de
sinucidere și sinuciderea consumată (Kohli, et al., 2010).
2.1.IDEAṬ IA SUICIDARĂ
Ideația suicidară este un concept foarte vast, care presupune un debut insidios: inițial, se
insinuează gânduri trecătoare ca „viața care nu mai merită să fie trăită”, ulterior, apar intense preocupări de autodistrugere iar în final, se trece la planuri specifice și foarte gȃndite de sinucidere (când, unde și cum), incluzȃnd și gânduri despre impactul pe care -l poate provoca moartea proprie
la ceilalți. (Shafer, Pfeffer și Gutstein, 2003).
Majoritatea oamenilor care încearcă să se sinucidă avizează anterior prin ideație suicidară
verbalizată, acest comportament fiind foarte important de luat în considerare la evaluarea riscului de suicid ( Bobin și Sarfati, 2003). În
funcție de gradul de severitate, se pot distinge două tipuri de ideație suicidară: pe de o parte, ideația
suicidară pasivă, caz în care există gânduri, dar nu și intența de suprimare a propriei vieți , și în al
doilea rând, ideația activă, caz în care, în plus față de gându ri, există și planificarea modului în

8
care să o facă. Toate
comportamentele suicidare sunt însă grave și trebuie să fie tratate corect.
2.2.TENTATIVA DE SINUCIDERE
Tentativa sau încercarea de sinucidere s- ar putea defini ca act suicidar al cărui rezultat nu
este moartea.
În afară de dorința de a muri, s -au descris și alte intenționalități conștiente ca șantajul,
cererea de atenție/îngrijire sau chiar agresarea psihologică și vindicativă a altor persoane ca
responsabilitate pentru moartea sa.
În cazul adolescenților, s -a constatat că, în general, tentativa de suicid se întȃmplă după o
criză interpersonală în care apar sentimente de confuzie și disperare, așa că poate fi dificil ca intenția să fie sesizată chiar de căt re subiecții înșiși (De Wilde, E., Kienhorst, I., Diekstra, R., și
Buendia, J., 1996).
Tubert (1982) diferențiază două tipuri de tentative de suicid. Primul, pe care -l numește
„malign”, caracterizat prin faptul că este un act impulsiv, periculos și fără declanșatori clari. Se
caracterizează prin ruperea legăturii cu realitatea, cu mediul și cu ceilalți. Prin urmare, acesta nu este un apel de trezire și nici o cerere de ajutor.
Mijloacele utilizate în acest tip indică căutarea morții cu scop ul primordial de finalizare.
Al doilea tip, numit „benign”, se caracterizează prin faptul că este un act compulsiv, mai
puțin periculos și apare ca reacție la o pierdere sau o schimbare, având un ton deprimant, depresiv.Nu există nicio ruptură cu realitat ea, ci o încercare disperată de a stabili legături cu
ceilalți. Este însă o cerere de ajutor care trebuie să fie ascultată și abordată în mod adecvat.
Efectele sunt diferite în ambele tipuri. După încercarea de sinucidere malignă, tensiunea
emoțională est e agravată și dorința de s uicid persistă. Ȋ n mod contrar, după o acț iune benignă, ceea
ce urmează, de obicei, este o ușurare a tensiunii, pentru ca ulterior, se poate ajunge la exprimarea regretului.
2.3. SUICIDUL CONSUMAT
Se înțelege printr -o sinucidere completă sau consumată, orice fapt prin care un individ își
provoacă moartea, independent de intenția sau cunoașterea motivelor sale.
În multe cazuri, actele de suicid au fost precedate de ideații sau încercări de suicid. A nu

9
da valoare acestor acte în mod adecvat înseamnă să nu apreciem o situație de risc înalt și, prin
urmare, să nu putem oferi măsurile necesare pentru prevenirea acestora ( Ollé, J.M., 2004).
Existǎ douǎ tipuri de suicid, diferite ca motivație: suicidul non- patologic și suicidul
patologic.
Suicidul non -patologic pornește de la premisa libertǎții în alegerea unei soluții din mai
multe, chiar dacǎ aceasta e autoliza persoanei, alegerea fiind liberǎ, conștientǎ, rațional
motivatǎ. Aici se încadreazǎ suicidul eutanasic – în situații sociogene grave (boli incurabile),
pierdere pǎrinți, partener, eșec profesional, de sacrificiu, de protest (motive religioase, morale,
politice).
Suicidul patologic, din punct de vedere statistic include cel mai mare numǎr de cazuri,
considerȃndu -se a fi adevǎratul și singurul risc vital al bolilor psihice, contextul și modul de
realizare fiind proprii persoanelor și bolii.
Studiul patologic clasificǎ suicidul patologic în suicid psihotic (în stǎri depresive) și
suicidul la persoa nele cu tulburǎri de personalitate sau dependente de substanțe psihoactive.
2.4. SUICIDUL ȊN DATE STATISTICE
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS, 2016 ), aproximat iv 3.000 de persoane se
sinucid pe zi , în lum e, iar l a fiecare 40 de secunde o persoană își suprimă viața. Peste 1.000.000
de persoane mor anual prin sinucidere, iar pentru f iecare dintre cei care o fac, încă 20 au încercat.
Se estimează că pȃnă în 2020 cifra sinuciderilor anuale va fi de 1,5 milioane. Fiecar e sinucidere
este o tragedie care afectează familii, comunități și țări și are efecte de durată pentru cei apropiați.

Suicidul se prezintă ca un fenomen global, care se produce nu numai în țări cu venituri
ridicate , ci afect ează toate regiunile. De fapt, 80 % din totalul sinuciderilor apar în țările cu venituri
mici și mijlocii.
Sinuciderea poate să apară la orice vârstă. Datele indică faptul că la tiner ii între 15 și 29 de
ani suicidul este a doua cauză de deces, reprezentând 8,5% din totalul deceselor din această grupă
de vârstă.
Majoritatea studiilor coincid în indicarea unei creșteri a ratelor în lunile mai și iunie. De
asemenea, datele indică faptul că zilele medii ale săptămânii și orele de seară și de noapte
reprezintă un procent mai mare de sinucideri ( Perlis, 2014 ).

10
În Romȃnia, în 2017, potrivit datelor din raportul pe 2017 al Institutului Național de
Medicină Legală „Mina Minovici” din București , media națională la sinucideri/100.000 de
locuitori este de 10,85. Au fost înregistrate 2.242 de cazuri de suicid, dintre care 81% au fost
bărbați și 19% femei , raportul barbați/femei fiind de 4.35.
Se pare că n umărul suicidelor se înscrie pe un trend descendent față de 2010, când au fost
3.050 de sinucideri.
Un studiu Eurostat arăta că cea mai mare incidență a sinuciderii se regăsește la tinerii între
15 și 19 ani , la persoane între 50 și 54 ani și la cele peste 85 de ani.
Evoluț ia multianu ală a incidenței sinuciderilor î n Bucureș ti relevă faptul că variațiile
anuale ale numărului de sinucideri nu s e suprapune perfect peste evoluția sinuciderilor la nivel
național , dar confirmă trendul descrescăto r. Se observă însă o ușoară creștere a numărul ui de cazuri
față de anul 2016.(Tabel nr.1, anexa).
Raportul INML mai susține că c ircumstanț ele de producere a morț ilor violente au fost în
2017 deosebit de var iate: pe primul loc ca frecvență, s -au situat decesele în circumstanțe
accidentale – 41%. Pe următoarele două locuri se situeaz ă sinuciderile ( 22%) și decesele î n cursul
accidentelor rutiere ( reprezentȃnd 19% din totalul morți lor violente).- (Tabel nr.2, anexa).
Cele mai frecvent folosite modalități de sinucidere au fost, în ordinea descrescătoare a
frecvenței: spȃnzurare – 74% (1659 cazuri), i ntoxicație voluntară – 8%(182cazuri) , precipitare –
7%(148 cazuri), submersie – 5%(119 cazuri), plăgi autoproduse cu obiecte tăietoare –
2%(51cazuri), arsuri – 1%(26 cazuri), electrocutare – 1%(19 cazuri), alte metode – 1%(28 cazuri),
împușcare – 1%(12cazuri). (Tabel nr.3a și Tabel nr.3b, anexa).
Dacă am compara dinamica sinuciderilor în perioada de dinainte de 1989 cu perioada de
dupǎ 1990 pȃnă în actualitate, am observa cǎ numǎrul sinuciderilor este direct proporțional cu
deteriorarea rapidǎ, progresivǎ a climatului social, economic și politic în România.
Dacă p ânǎ în 1989 noțiunea de șomaj nu exista decât în dicți onare, astăz i este o realitate
omniprezentǎ. Unii m edici legiști din cadrul instituțiilor de medicinǎ legalǎ din țarǎ susțin cǎ
sinuciderea reprezintǎ un „fenomen” cu o evoluție ciclicǎ, sinusoidal -ascendentǎ și cǎ, practic la
fiecare 10 ani se înregistr eazǎ un vârf al numǎrului de sinucideri.
Ȋn realitate însă, numǎrul cazurilor reale de suicid ar putea fi mai mare, neînregistrarea lor
datorându -se lipsei informațiilor și dificultǎților de monitorizare în încadrare.

11
Frecvența ridicatǎ a sinucid erii se regăsește la persoanele aparținând unor clase extreme
(șomeri, imigranți, deținuți, prostituate), și, paradoxal și cei cu un grad educațional net superior
mediei prezintǎ un risc suicidar ridic at. M edicii (conform G.Ionescu ,1995) constituie grupul cu
cea mai mare proporție de suicidari (mai mult decât dublul mediei), urmați de muzicieni și
jurnaliști. Rǎspunsul la acest paradox pare a fi perpetua lor confruntare cu moartea și de expectația
elocvatǎ și continuǎ asupra caracterului finit al existen ței. Se pare
cǎ hotǎrârea pesoanei de a se sinucide ține și de poziția sa socialǎ și de presiunile sociale exercitate asupra sa. Sexul
reprezintǎ o variabilǎ generalǎ (psihoindividualǎ) ce trebuie luatǎ în calcul în legǎturǎ cu determinismul sinuciderii.
Femeile înregistreazǎ mai multe idei și tentative suicidare și , conform Inventarului
Depresiei al lui Beck, sunt mai predispuse la tulburǎri afective de tip depresiv. La ele predominǎ
spectaculosul, tendința de a impresiona anturajul și de a obține avantaje ideatice sau materiale,
multe murind din greșealǎ. B ǎrbații sunt mult mai hotǎrâți în fin alizarea acestui act nefiresc, e i
preferȃnd modalitǎți mai dure și mai eficiente, uneori chiar șocante. Bǎrbații deprimați se simt
respinși di n punct de vedere social într -o mǎsurǎ mult mai mare decât femeile deprimate și nu-și
recunosc ideile și tentativele suicidare . Bǎrbații sunt evaluați negativ pentru tentativele și gândurile
suicidare, suicidul fiind perceput ca o conduitǎ mult mai masculi nǎ. Bǎrbații se sinucid într -un
mod mai violent decât femeile, cele douǎ sexe diferind în ceea ce privește letalitatea metodelor.
De asemenea, consumul de alcool și droguri e mai pronunțat la bǎrbați. Sinucigași pot
fi considerați și alcoololicii și con sumatorii de droguri, ei fiind conștie nți cǎ acestea sunt letale –
lent dar sigur, motivȃnd continuarea uzului lor prin faptul cǎ au devenit dependenți.
S-a observat cǎ
toate celelalte stǎri civile au rate suicidale mai mari comparativ cu situația cǎsǎtoriei. Cea mai mare
diferențǎ dintre bǎrbați și femei existǎ la categoria divorțați/vǎduvi, schimbarea statutului și dispariția familiei, afectându -i mai mult pe bǎrbați. Femeile se simt mai puțin singure, pentru ele
prezența copiilor fiind consol atoare. Prevenirea sinuciderii nu a
fost abordată în mod adecvat, din cauza lipsei de conștientizare a suicidului ca o problemă majoră de sănătate publică și a tabuurilor încă existente în multe societăți.
Este important să se mărească aceas tă sensibilitate și

12
să se elimine tabuurile pentru a reduce aceste cifre alarmante.

2.5.CONCEP ṬII, TEORII SOCIOLOGICE ȘI PSIHOLOGICE
În teoria sociologică, suicidul este considerat ca un act de evadare în fața realității sociale
cu exces sau lipsă de norme, cu diminuarea funcțiilor ș i posibilitățiilor de socializare, dublate de
accentuarea izolării, anomizării individului și degradării calității vieții.
Prin prisma teoriei existențialiste suicidul apare ca o criză morală a individului, reflectând
în planul gândirii conflictele dintre individ și societate, care uneori îl fac incapabil de a se mai
adapta la condițiile existențiale. Teoria
psihiatrică apreciază suicidul, în afara celui de sacrificiu, ca fiind un simptom a unei stări
psihopatologice, m ai mult sau mai puțin evidente și mai ales o perturbare a stării psiho -afective în
care impulsul morții neutralizează instinctul vieții (depresii, hiperem otivitate). Teoria
psihologică pune în centrul studiului sinucigașul ui cu starea lui bio -psiho -socială, demonstrând
astfel că nu este suficientă numai invocarea tulburărilor psihice pentru a explica toate fațetele fenomenului suicidar. Teoria bio-
ereditară, susținută și de mulți psihanaliști, pornește de la observații le că în familiile cu
antecedente suicidare, incidența comportamentului autolitic este mult mai ridicată în comparație
cu familiile fără asemenea accidente, i ncidență care se întinde pe două , trei generații, fie direct la
ascendenți, fie la colaterali. Se descriu cazuri în care suicidul apare aproximativ la aceeași vârstă, fenomen pe care Porot (1969) l -a denumit heterosincronism. Teoriile biologice
consideră în general suicidul ca fiind o rezultantă a patologiei bio- constituționale.
2.5.1. MODELELE BIOLOGICE
Ipoteze genetice: aproape jumătate din pacienții în a căror nuclee familiale există o istorie
de sinucidere efectuează și ei tentative de sinucidere ( Roy, 1983). S -a observat, de asemenea, că
concordanța dintre ratele de frați monozigoți este mai ma re decât cea a fraților dizigo ți. Sunt
frecvente t entative le de sinucidere făcute de copiii adoptați a i căror părinții biologici s -au sinucis,
în ciuda faptului că se află înt r-un mediu diferit.
Se poate observa că există un factor ereditar genetic care se poate relaționa cu ereditatea
unei bol i psihice care poate duce la sinucidere ( Contreras și Gutierrez, 2007).

13
2.5.1.1.Ipoteză neurobiochimic ă.
Van Heeringer et al, 2 004, propune un model în care folosește conceptul de „creier social“
sau circuitul bazolaterală, concept formulat de Deakin în 1996, și care constă din cortexurile
prefrontal și temporale corticale ale creierului, îndeplinind diferite funcții prin intermediul
circuitelor de retroalimentație , în strânsă legătură cu amigdala subcorticală și, respectiv, cu
hipocampul. Astfel, primul subsistem de circuit este format din cortexul temporal și hipocampusul,
care pare a fi implicat în procesarea informați ei senzoriale, a cărei funcție este medi ată de sistemul
serotoninergicic în conjuncție cu sistemul noradrenergic. Deakin (1996)
lansează ideea că adaptarea sau toleranța la stres este funcția principală a acestui sistem și a cărui
alterare poate duce l a dependență, stima de sine scăzută și idei depresive, fiind în acest mod un
factor de risc pentru comportamentul suicidar. Al doilea subsistem
cuprinde cortexul prefrontal și amigdala, acesta mediind comportament ul de abordare – evitare,
respectiv prin intermediul neuromodulării dopaminergice și serotoninergic . Disfuncția acestui
sistem evidențiază anxietatea socială și lipsa de speranță, fiind fundamentală în sinucidere.
2.5.2. MODELELE PSIHOLOGICE
Chopin, Kerkhof și Aresman (2004) propun cinc i grupuri majore de teorii psihologice
explicative despre sinucidere.
2.5.2.1. Teoriile psihanalitice
Freud explică sinuciderea ca o problemă care se găsește în sufletul omenesc. În lucrarea sa
Doliul și melancolia (Freud, 1917) vorbește despre impulsurile sinuciderii ca impulsuri ucigașe,
anterior orientate împotriva altor oameni și ulterior orientate asupra propriei persoane ca formă
de pedeapsă pe care individul și -o autoimpune .
Holinger și Offer (citat de Henry et al., 1993) consideră că sinuciderea este o încercare de
a gestiona respingere a și deprivarea, care rezultă din pierderea iubirii și a sprijin ului.
Mai mul t decât atât, Menninger (1966) susține că oamenii au o tendință puternică de
autodistrugere și că cel e trei c omponente ale acestui comportament ostil sunt: dorința de a ucide,
dorința de a fi ucis și dorința de a muri. Litman (1967), în afara ostilității, mai adaugă la
comportamentul suicidar și alte aspecte : vina, anxietatea și dependența.
Pentru unii autor i (de ex., Henry et al., 1993) adolescenții constituie un grup deosebit de

14
risc, deoarece pubertate a este o perioadă critică în dezvoltarea impulsuri lor autodistructive.
Dezvoltarea deficientă a ego -ului în adolescență poate duce la comportament e
autodistructive, care sunt produsul unei dorințe inconștiente de moarte născută din mânia întoarsă
către sine.
2.5.2.2. Sinucidere a ca formă de comunicare interpersonală
În anii '60 și '80 ai secolului al XX -lea, se credea că încercarea de sinucidere este o formă
de comunicare, numită un strigăt de ajutor.
Stengel (1 962) „a apărat” tentativa de sinucide re, explicȃnd- o ca un act conștient sau
inconștient de comunicare față de ceilalți. Ace asta poate fi înțeleasă ca o căutare de ajutor ; poate
fi cauzată de modificări neașteptate de mediu, și care va produce repetiții în funcție de generarea
sau nu a schimbărilor căutate la tentativa anterioară. Kreitman
(citat de Chopin et al., 2004) a susținut că încercările de si nucidere au avut în principal funcții de
comunicare și manipulare. Astfel, oamenii care au încercat să se sinucidă tind să fie oameni cu probleme de personalitate, dificultăți sociale și probleme interpersonale serioase și durabile .
Maris ( 2002,
prin Chopin et al., 2004) a sugerat că scopul principal al tentativelor de sinucidere a fost
manipularea, căutarea atenției și expr esia unei afecțiuni depresive. De asemenea,
afirmă că persoanele care încearcă să se sinucidă utilizează metode cu letalitate scăzută. El a fost unul dintre primii autori care propune ca o astfel de dispoziție de sinucidere poate să provină din
traumele copilăriei. Potrivit lui, cei mai mulți oameni care încearcă să se sinucidă nu doresc să
moară, ci doresc să genereze schimbări în viața lor, astfel încât repetarea unei tentative de suicid
poate deveni un răspuns condiț ionat la stres.
2.5.2.3. Sinuciderea ca reacție la durerea psihologică
Schneidman (1993) abordează problema sinuciderii consumate. Acesta susține că
sinuciderea este o modalitate de a scăpa de d urerea psihologică insuportabilă cauzată de emoții
negative, cum ar fi : vinovăție, înfrângere , umilire, frică, rușine , singurătate, dure re, disperare,
dragoste frustrantă , nevoi nesati sfăcute, furie si ostilitat e.
Vorbește despre patru componente în comportamentul suicidar: ostilitate, perturbare,
constricție și încetare.

15
Prima componentă face aluzie la ostilitatea față de sine în m omentele care precedă
tentativa . Perturbarea se referă la preocupar ea sau îngrijorarea persoanei; constricția se referă la
incapacitatea persoanei de a percepe toate aspectele realității, „ vizibi le” fiindu -i doar cele negative
(efect tunel).
Când t oți acești factori ating cote ridicate , există mai multe ș anse d e tentativă de sinucidere,
pentru că în acel moment, ideea de încetare, d e odihnă și de somn veșnic se trezește, iar
sinuciderea se prezintă ca o soluț ie posibilă ( Villardón, 1993).
Din acest punct de vedere, o condiție necesară pentru sinucidere este un prag diminuat
împotriva durerii psihologice, combinat cu faptul că ideea de încetare va pune capăt durerii.
2.5.2.4. Teorii cognitive
Perspectiva cognitivă a lui Aaron T. Beck
Beck (1980) a postulat că intenția de suicid este un continuum , situându- se, la o extremă
intenția de a muri , iar la cealaltă, de a trăi . Uneori intenția poate fi ambiguă, existând o confuzie
între dorința de a muri și de a trăi.
Pentru acest autor, comportamentele suicidale grave sunt legate de depresie și l ipsă de
speranță, aceasta din urmă fiind crucială pentru sinucidere. Beck, Kovaks si Weissman (prin
Chopin et al, 2004) susțin că un comportament suici dar la persoanele deprimate derivă din
distorsiuni cognitive, cum ar fi o excesivă viziune negativă despre ele însele, lume și viitor (triada
cognitivă), tinzȃnd să -și amplifice problemele și cred ința că nu au abilitățile necesare pentru a le
rezolva și , în plus, că nu tolerează bine incertitudinea.
Integrând perspectiva lui Beck, Riskind, Long, Wil liams și White (2000), se poate
concluziona că depresia însăși este la începutul comportamentelor suicidare. La rândul său,
depresia este rezultatul a trei componente de bază: triada cognitivă, schemele și erorile cognitive.
Teoria neajutorării – lipsa de speranță
Abramsom și colab. (2000) accentuează disperarea, „ goliciunea ”, neantul, ca element
principal al comportamentului suicidar. Acest element cognitiv va face ca sinuciderea să pară
singura cale de ieșire pentru problemele sinucigașilor sau pe ntru a simți că au ultimul control al
vieții lor.
Ulterior, Abramsom și colab. (2002) a propus modelul diateză- stres, în care evenimente le

16
negative contribuie la formarea și menținerea evaluări lor distorsionate și negative despre sine
însuși ș i viitor, ducând la disperare și acest lucru, la rândul său, la sinucidere.
Poziția cognitivă a lui Neimeyer
Neimeyer (1998) afirmă că con structele personal e ale sinucigașilor sunt caracterizate prin
anticiparea eșecului, construcția negativă de sine, gândire dihotomică , izolarea interpersonală,
constricție în conținutul și aplicarea constructe lor și dezorganizarea sistemului de constructe .
Ulterior, Hughes și
Neimeyer (1990) propun un model în care ființele umane încearcă să prezică și să emită ipoteze
despre viitor. Când acest proces este alterat , pot apărea comportamente suicidare.
Comportamentul suicidar este rezultatul factorilor
cognitivi orientați către viitor, combinați cu evenimente de viață stresante.
2.5.2.5. Teorii ca re presupun comportament ul suicidar ca proces
Așa cum am menționat mai devreme, Maris (1992) a fost u nul dintre primii autori care
prezintă comportamentul suicidar ca un proces.
Teoria învățării sociale se poate încadra și ea în această categori e.
Lester (1994) propune ideea că și comportamentul suicidar poate fi învățat. Experiențele
timpurii și o educație specifică modelează ti parele de gândire și asocierile unei persoane
sinucigașe. Pedeapsa și interpretar ea ei joacă un rol fundamental.
În cele din urmă, Michel (1997) a vorbit despre sinucidere ca o teorie a acțiunii. Toate
comportamentele suicidale sunt motivate de scopuri. Comportamentul suicidar poate reapărea pe
tot parcursul vieții ca un scop în vremurile de criză a le vieții.
2.5.3. MODELE PSIHOSOCIALE
Teoria care a contribuit cel mai mult la înțelegerea comportamentului suicidar a fost propus
de Durkheim (1971), care a identificat societatea ca un factor care influențează sinuciderea . Acest
sociolog a descris patru condiți i care amenință echilibrul dintre individualitate și comunitate.
Sinuciderea
altruistă – se datorează excesului de integrare socială. Acest tip de sinucidere este mai frecvent în
acele societăți în care tradițiile și regulilele sociale impun si nuciderea în anumite circumstanțe.
Acest tip de sinucidere are la origine un sentiment violent și se realizează doar printr -o cheltuială

17
de regie. Sinuciderea anomică (din lb.gr. „fără
lege”) se produce atunci când relațiile între indivizi și soci etate sunt perturbate frecvent, cum ar fi,
spre exemplu: mari crize economice, șocul pierderii slujbei, pierderea unei persoane apropiate, a
averii și a statutului social. Are loc de regulă, în societățile în care nu există capacitate a de a
crea și a menține reguli iar puterea de a exercita un control social este insuficient și inadecvat .
Sinuciderea fatalistă – este opusă celei anomice și derivă dintr -o
excesivă reglementare a relaț iei individului cu societatea (d e exemplu: sclavii care nu speră în
ameliorarea vieții). Sinucigașul altruist ar fi persoana care pier de noțiunea de
individualitate și-și sfârșește viața presupunând că moartea lui va favori za bunăstarea comunității
sale. Suicidul fatalist este atunci când comunitatea anulează indiv izii solicitȃndu –
le moartea. Suicidul egoist este cel pe care- l decide persoana, caută beneficii în
detrimentul societății, ceea ce îl determină pe i ndivid să se îndepărteze de societate.
2.6. SINUCIDEREA ÎN ADOLESCENȚĂ
Adolescența este etapa între 12 și 20 de ani. Adolescenț a propriu -zisă cuprinde trei etape,
fiecare având propriile caracteristici. Prima etapă, ce acoperă perioada între 12 și 14 ani este
reprezentată de adolescența timpurie; a doua este adolescenț a mijlocie sau medie , care cuprinde
vȃrsta între 15-17 ani, iar ultima etapă, numită adolescența tȃrzie, variază de la 18 la 20 de ani.
Fiecare dintre etape au particularitățile lor. Astfel, se poate observa că în adolescența
timpurie, apar cele mai mari schimbări de tip biologic și fizic. Adolescența medie se caracterizează
prin fluctuații bruște și frecvente ale dispoziției. În plus, crește gradul de conștientizare a l
adolescenților și simt o preocupare mai mare pentru imaginea pe care o au ceilalți despre ei.
Adolescența tȃrzie este perioada când crește riscul de comportamente dezadaptative, cum ar fi
consumul de droguri, comportament ele agresiv e, conducere nechibzuită sau comportamente
sexuale riscante (Musitu et al., 2001 și Palacios și colab., 2009). Toate aceste
schimbări contribuie la trecerea de la copilărie la maturitate. Adolescenții se confruntă de ani de
zile cu schimbări mari, cereri și oportunități, și, deși în cele mai multe cazuri, acesastă tranziție la
maturitate se face cu succes, în unele cazuri, se pot dezvolta probleme psihologice și / sau de
comportament care perturbă în mod grav nu numai viața lor, dar și viețile celor care -i înconjoară
(Antolín, 2011 și Arnet, 2009). Adolescența, indiferent de
influențele sociale și cult urale, este definită de unele caracteristici dintre care putem evidenția

18
următoarele: căutarea de sine și a propriei identități; n evoia de independență ; nevoia de apartenență
la grup și de se lăsa conduși de tendința grupului; e voluția gândirii; m anifestări sexuale cu
dezvoltarea identității sexuale ; conflictul cu părinții; r evendicarea activităților sociale;
necesitatea de a- și asuma un nou rol social, ca membru al unei culturi specifice .
Stresul intens, frica și
incertitudinea, confuzia, factorii economici și presiunea pentru succes influen țează capacitatea
adolescentului de a se confrunta cu probleme și de a lua decizii (Pérez, 1953).
La unii adolescenți,
schimbările obișnuite de dezvoltare, însoțite de evenimente familiale, cum ar fi sep ararea de părinți
sau schimbarea de domiciliu , schimbări în prietenie, probleme la școală sau alte pierderi , pot
provoca o perturbare mare și pot fi copleșitoare (Buendía, J. , Vidal, JB, Riquelme, A. și Ruíz, JA,
2004). La cei care se adaptează mai greu unor astfel de schimbări sau nu se pot adapta deloc, apare
acea numită „viziune tunel” sau „deznăde jde” (Chesney și Goodwin, 2014), iar sinuciderea apare
ca singura sol uție la problemele lor . În ultimii ani, potrivit
ultimelor rapoarte ale Organizației Mondiale a Sănătății, suicidul a înregistrat o creștere
semnificativă, devenind cea de -a doua cauză de deces la tinerii între 15 și 29 de ani.
Au fost identificați un
număr mare de factori care ar putea contribui la comportamentul suicidal, inclusiv factori
individuali, familiali și sociali, dintre care putem evidenția: tentative anterioare de sinucidere,
mediul familial negativ, probleme la școală sau boli psihice, ca depresia, tulburarea bipolară sau schizofrenia. Intervențiile terapeutice în tentativele de suicid includ atât o abordare
psihoterapeutică, cât și o abordare farmacologică. În cele din
urmă, pentru prevenirea suicidului la adolescenți s -a constatat că cea mai eficientă intervenție este
cea inițiată și efectuată în cadrul școlii.
2.7. FACTORI DE RISC
Sinuciderea este, printre altele , rezultatul combinării aspectelor biologice, psiholog ice și
sociale, acestea devenind astfel factori de risc pentru sinucidere.
Detectarea acestor factori în timp util este esențială pentru a putea lua decizii cu privire la
procesul terapeutic de urmat.
Putem clasifica acești factori în trei mari grupe: individuali, familiali și sociali

19
2.7.1. FACTORI INDIVIDUAL I
Printre factorii individuali care cresc riscul unei sinucideri putem evidenț ia următorii:
– Anterior unei sinucideri consumate au existat și tentative de suicid.
S-a dovedit că aproximativ 25% din adolescenț ii care s- au sinucis, au mai intentat s -o facă
înainte. Tentativa de sinucidere crește cu 30 n ivelul de risc ( Marcelli și Humeau, 2007). În plus,
s-a considerat , că nivelul de risc se mărește cu cȃt sunt mai tineri indivizii sinucigași (Bobin și
Sarfati, 2003).
– Patologia psihiatrică: d epresie, tulburări de anxietate, abuz de alcool și alte droguri, tulburări de
personalitate , tulburări psihotice și tulburarea bipolară .
– Tulburarea de deficit de atenție datora tă hiperactivității, problemele de somn și bolile fizice
cronice, terminale și dureroase.
– Mare impulsivitate , starea de spirit instabilă, iritabilitate, societatea care le cere s ă fie
perfecționiș ti, resping ere a propriului corp, atașament nesigur, trăire într-o lume iluzorie,
comportament antisocial, toleranță scă zută la frustrare și orientare sexuală diferită de genul
propriu.
S-a sugerat că adolescenții care se autavătămează au o imagine de sine negativă, tind să
facă auto atribuții interne, stabile și globale asupra evenimentelor negative și asupra vieții lor.
– Rele tratamen te și abuzuri sexuale. A fost demonstrată o corelație între abuzul copiilor și
sinucidere. De asemenea, comportament ul violent în familie, indiferent dacă adolescentul a fost
victimă sau martor, constituie un risc pentru copil ( Evans et al., 2004).
– Factori biologici. În cazul comportamentului suicidar, au fost evidențiate anumite disfuncții ale
neurotransmițătorilor. Cel mai des citată este disfuncția sistemului seroto ninergic ( Mann,
Waternaux, Haas și Malone, 1999), găsind niveluri scăzute de serotonină și a metaboliților săi în
lichidul cefalorahidian al pacientilor sinuciși.
Aceste niveluri scăzute sun t de asemenea asociate cu nivel scăzut de control a impulsurilor ,
violență și letalitate în actul s uicidar, de asem enea, constituind unul dintre principalele argumente
neurobiologice ale depresiei (Jalon, E. G., și Peralta, V., 2002). S-a mai
constatat că adolescenții care au avut tentative de suicid au un număr mai mare de caracteristici
psihopa tologice decât cei care nu au avut astfel de intenții (Steele, M.M. și Doey, T., 2007),
simptomatologia depresivă majoră și durabilă, constituind un factor predispozant și susținător al

20
comportamentului autodistructiv. În special
ideația suicid ală este una dintre var iabilele care declanșează acte auto- vătămătoare. Po ate fi
prezentă și o majoră psihopatologie alimentară, bulimică sau anorexică. (Peebles, R., Wilson, J.
L. și Lock, J. D., 2011). În cele din
urmă, putem aminti și consum ul de băuturi alcoolice ca fiind răspândit printre acești subiecți , deși
nu a fost stabilit dacă acesta constituie un factor de risc sau un epifenomen . 2.7.2. FACTORI
FAMILIALI În această secțiune se
pot cita următorii factori : – Prezența tulburărilor
psihopatologi ce ale părinților, ca depresia și abuzul de substanțe, predispun, ca vulnerabilitate
genetică pe copiii lor; d e asemenea, bolile părinților pot avea un impact negativ asupra copiilor ,
pentru că este evident că părinții aflați într-o situaț ie personală i nstabilă nu -i pot ajuta să facă față
provocărilor adolescenței. ( Evans et al., 2004). – Istoricul suicidal sau
tentativele de sinucidere la părinți, cresc riscul de suicid al copiilor cu de 2 până la 5 ori mai mare
(Evans et al., 2004). – Lipsa de
căldură familială, lipsa de com unicare cu părinții și discordia de familie generează un proces de
învățare limitată a abilităților de rezolvare a problemelor la copii, care vor fi în imposibilitatea de
a face față unor even imente stresante sau depresive (Mullen și Hendren, 1998).
– Un mediu
prea coercitiv sau prea permisiv, un mediu ostil și nesigur sau pur și simplu indiferent, de asemenea
predispune la suicid în cazul adolescenților .
– Mai multe studii au asociat niveluri scăzute de comunicare între părinți și copii i cu ideații și
intenții suicidare ( Evans et al., 2004 ).
– Nivelul educațional scăzut și șom ajul în familie sunt și ei factori de risc, deoarece lim itează
particip area socială a adolescenților în astfel de situații. Se pot include aici și imigranții din cauza
dezrădăcinării de cultura lor (Cervantes, W., și Hernández, E. M., 2008).
– Divorțul, s epararea sau moartea părinților.
Separările de ambii părinți, au fost asociate cu o creștere a fenomenului suicidar .
-Acces ușor la mijloace de sinucidere cum ar fi arme le de foc, deoarece pur și simplu o armă acasă
măre ște probabilitatea de a încerca sinuciderea .

21
– Schimbări permanente de adresă sau supraaglomerarea în casă, în aceeași locație coexistȃnd mai
multe generații sau familii adoptive ( Evans et al., 2004).
2.7.3. FACTORI SOCIALI
– Dificultățile școlare, eșecul școlar și situațiile de agresiune /hărțuire la școală, precum și asistența
școlară slabă au fost asociate cu ideație suicidară și tentative, aceste provocări constituindu -se și
ele în factori de ri sc pentru comportamentul suicidar (Sierra, P. A., 2012). Hărțuirea (bulliying –
ul) mai nou apărută în școli, este cauza unui număr mare de decese p rovocate la adolescenți. Dar,
în conformitate cu rezultatele mai multor studii recent public ate în Journal of Adolescent Health,
nu num ai victimele agresiunii sunt expuse unui mare risc de suici d, ci chiar și agresorii și martorii
(Borowski, IW, Taliaferro, LA, & McMorris, BJ, 2013) și (Hertz, Donato și Wright, 2013).
– Problemele juridice și discriminatorii, precum și aniversarea
unor pierderi, sunt de asemenea legate de comportamentul suicidar la adolescenți ( Ramos, P.M.,
2013). – Expunerea la comport amentul suicidar al prietenilor.
Rezultatul unor studii constatat o asociere pozitivă între tentativele
de sinucidere și adolescenții care au văzut acest lucru la prieteni apropiați .
– Statutul socio -economic precar, nivelul de educație al părinților și stresul sau
preocuparea pentr u situația economică a familiei, pot fi relevante pentru fenom enul suicidar al
adolescenților. -Utilizarea necorespunzătoare a noilor teh nologii și a discuțiilor chat. S-a constatat
că adolescenții cu comportament suicidar sunt legați prin aceste forumuri mass- media și cu oameni
care, de asemenea se automutilează, în ideea de a împărtăși experiențe și metode .
Cunoscȃnd acești factori de risc, devine imperios necesară prevenirea acestora, precum și
cunoașterea și întărirea factorilor de protecție ai individului pentru a evita comportamentul
suicidar.
2.8. FACTORI DE PROTECṬ IE
Factorii de protecție împotriva com portamentului suicidar sunt cei care scad p robabilitatea
ca tentativele de suicid să fie duse la capăt în prezența factorilor de risc și ar trebui să fie dezvoltate
din copilărie și adolescență, ajutat de părinți, familie și educatori . Factorii de protecție
pot de asemenea fi împărțiți în: individuali, familiali și sociali.

22
2.8.1. FACTORI INDIVIDUALI
Dintre factorii individuali de protecție ai comportamentului suicidar la adolescenți,
amintim:
– Dezvolta rea abilităților sociale care să permită adolescenților să interacționeze cu părinții, la
școală și în comunitate.
– Auto încredere în realizările lor și în propria lor situație, prin eviden țierea succeselor lor , dar și să
nu fie umiliți, să nu li se creeze sentimente de inferioritate .
-Dorințele de realizare, abilitățile cognitive și cel puțin un nivel intelectual mediu favorizează o
bună adaptare emoț ională în orice situație.
– Căutare de ajutor în aborda rea dificultăților, apropierea de cele mai importante și semnificative
figuri pentru ei, prin creare a unui mediu educațional deschis, cu limite și sprijin din partea fami liei,
precum și responsabilizarea lor sunt și ei factori care protejează împotriva sinuciderii. –
Autostima ( o bună stima de sine), imagine de sine și suficiență, experiențe de auto- eficac itate și
încrederea în sine ajută la a face față în mod adecvat la situaț iile de stres.
– Recunoștință și speranță.
– Autoconcept pozitiv de sine și autocontrolul emoț ional.
-Locus de control intern.
– Receptivi tate la experiențele și soluțiile celorlalți oameni, în special la cei care au obținut rezultate
reușite. –
Acceptarea, căutarea ș i asimilarea de noi cunoștințe și o pregătire academică bună.
-Evitarea consumul ui substanțelor de risc și a celor ce dau dependenț e
– Învățarea de a amâna gratificările imediate.
– Acceptarea propriei corporalități, atât în ceea ce privește genul, cât și aspectul.
– Utilizarea mai mult a inteligențe i.
– Exprimarea emoțiilor și gestionarea conflictelor.
-Un stil de coping productiv, în care se străduiesc să rezolve problemele, privindu- se pozitiv.
– Sentiment de umor și empatie.
– O alimentație bună , și învățarea de comportamente adecvate ale alimentației, evitând tulburări
precum anorexia sau bulimia, împiedică și comportamentul suicidar.
– Odihna suficientă, e xerciții fizice . Se pare că adolescenții care se concentrează pe sporirea

23
energiei în sport și dezvoltarea curiozității lor sunt mai protejați de comportamentul suicidar decât
cei care nu o fac.
2.8.2. FACTORI FAMILIALI
Dintre factorii familiali mai importanți amintim:
– Relațiile bune de familie c alitatea comuni cării sunt asociate cu un stil de viață sănătos în
adolescență. –
Sprijin familial care să -i facă să se simt ă doriți și acceptați așa cum sunt , știut fiind că p rintre cele
mai importante resurse disponibile pentru adolescenții rezilienți sunt relațiile emoționale stabile,
cel puțin cu unul dintre părinți. –
Oferirea unei educații pentru a -și dezvolta pe deplin și ad ecvat sexualitatea
– Învățarea conceptul ui de moarte.
2.8.3. FACTORI SOCIALI
Factori i sociali mai importanți în protecția împotriva comportamentelor suicidare ar fi:
– Dezvoltarea rețelelor afective de suport și integrarea socială.
– Relații bune cu colegii lor .
-Relație bună cu profesorii și cu alți adulți.
-Dezvoltarea cooperării la diferite niveluri, precum și promovarea non -violenței sunt esențiale
pentru prevenirea comportamentului agresiv în școli.
– Sprijinirea oamenilor importanți pentru ei.
-Priete nii bune, și evitarea consumului sau consumatorilor de droguri .
– Sensul de apartenență la un grup sau la o cultură, pentru a avea un orizont sau un sens în viață.
– Disponibilitatea și accesul facil la serviciile de sănătate mentale și comunitare.
– Convingeri culturale și religioase adecvate.
– Mediul fără droguri și dacă e posibil și fă ră tutun .
– A nu avea posibilitate de a accesa metodelor sau mijloace sucidale.
2.9.EVALUAREA RISCULUI COMPORTAMENTULUI SUICIDAR Ȋ N
ADOLESCENȚĂ
Evaluarea riscului comportamentului suicidar este una dintre cele mai dificile activități,
nu numai din cauza existenței unor rezultate fals pozitive și fals negative, dar și din cauza anxietății

24
pe care i -o generează evaluator ul celui evaluat. ( Wasserman, 2001). În
prezent, interviul pare a fi cea mai eficientă metodă de evaluare a comportamentului suicidar ,
întrucȃt permite intervievatorului următoarele: –
Identificarea factorilor specifici, a simptomel or și semnelor implicate în riscul de sinucidere.
-Garantarea siguranței imediate a pacientului și deciderea celui mai adecvat tratament.
– Efectuarea unui diagnostic, stabilirea de obiective și intervenții pentru a fi urmate.
Evaluarea trebuie făcută însă respectând confidențialitatea și intimitatea pacientului.
Alte informații valoroase pe care profesioniștii implicați în explorare le pot obține și folosi
ulterior în evaluare sunt următoarele:
– Aspectul și comportamentul pacientului (igienă, îmbrăcăminte, expresie, activitate
motorie, atitudine, etc.).
– Nivelul contactului cu ochii.
– Nivelul de conștiință, dacă este orientat în spațiu și timp.
– Modificări ale concentrație i, atenției și memoriei.
– Vorbirea și limbajul pacientului.
-Viteza mișcării și prezența unor poziții involuntare neobișnuite.
– Prezența modificărilor senzoriale -perceptuale: halucinații, iluzii etc.
– Exprimarea și starea de spirit ș i de afectivitate (gânduri obsesive sau de moarte, expresia
facială, interacțiunea cu alte persoane, voce, activitatea motorie, plâns, suspinuri, râsete, expresie
de angoasă, tristețe sau durere, schimbări frecvente ale dispoziției, anhedonie etc.).
– Nivelul de toleranță față de frustrări.
– Alternări ale formei și conținutului gândirii: idei de moarte, vinovăție, auto -rănire etc.
– Cunoașterea stării de sănătate a pacientului, inclusiv dacă pacientul este conștient sau nu
de boala sa, în caz că ar e vreuna.
După ce asistentul social sau alți profesioniști au terminat activitatea de colectare a acestor
date și informații, pot folosi și alte instrumente de evaluare, cum ar fi scalele de evaluare sau
chestionarele.
Cele mai recomandate de APA sunt:
– Chestionarul de ideație suicidară (SIQ) _ (Horowitz et al., 2001 ) – pentru a detecta riscul
suicidar la copii și luarea deciziilor de către personalul nespecializat .

25
– Inventarul depresiei Beck (BDI) _ (Beck, 1991 ) – pentru a evalua simptomatologia depresivă.
– Scala Beck's Hopelessness (BHS) _ (Beck, Weissman și Lester, 1974 ) – evaluează gradul de
speranță, fiind de asemenea un indicator indirect al tentativelor de sinucidere.
-Scala intenționalității suicidare (SIS) _ (Beck, Weissman și Lester, 1974 ) – evaluează
intenționalitatea sinu ciderii.
– Scala pentru ideație suicidară (SSI) _ (Beck, Kovacs și Weissman, 1979) -un interviu
semistruct urat cu 19 itemi și evaluează variabilele cognitive în raport cu riscul suicida r.
2.10. TRATAMENT ȘI INTERVENṬ IE PENTRU ADOLESCEN ṬI
Atunci când un pacient de orice vârstă este deranjat emoțional, cu gânduri de sinucidere
vagi, posibilitatea de a -și expri ma gândurile și sentimentele în fața unui profesionist care -i arăta
un interes profesional poate fi suficientă pentru a elimina astfel de idei. Cu to ate acestea, se
recomandă monitorizarea ulterioară, mai ales dacă nu beneficiază de spri jin familial și social
adecvat.
Profesionistul ar trebui să examineze sistemele de asistență disponibile, să identifice o rudă,
un prieten sau o cunoștință c are să poată susține pacientul și să -i solicite ajutorul.
Stabilirea unui acord non- sinucidere este o tehnică utilă în prevenirea sinuciderii. Î n cele
mai multe cazuri, pacienții respectă acest angajament, fiind adecvat numai în cazul în care
pacientul a re un control complet al acți unilor sale ( Rodriguez, 2006).
Cei mai mulți pacienți beneficiază de păstra rea legăturii cu profesionistul , iar în cazul în
care nu există boli subiacente, ar trebui să fie suficiente cu două sau trei luni de sprijin.
Acest lucru se va concentra pe oferirea de speranțe, stimular ea independenței și ajutându- i
să facă față evenimentelor stresante.
De asemenea, familia trebuie să fie pregătită să supravegheze pacientul cu risc.
În cazul în care nu este posibil un tra tament ambulatoriu pentru lipsa suportului familiar
sau social, co mportament impulsiv, tentative anterioare, imposibilitatea unui plan antisinucidere
structurat cu mortalitate ridicată sau simptome psihotice, este necesară spitalizare a voluntar ă
pentru a salvarea viața sale.
Tratamentul include o abordare psihologică și farmacologică.
2.10.1.TRATAMENTUL PSIHOLOGIC

26
Psihoterapia, o componentă fundamentală în tratamentul comportamentului suicidar oferă
o gamă variată de abordări pentru a fi adaptat ă nevoi lor fiecărui adolescent.
Dintre c ele mai utilizate terapii pentru tratamentul psihologic al adolescenților amintim:
•Terapia dialectică comportamentală pentru adolescenți (DBT -A) sau Dialectic Behaviora l
Therapy – adaptat ă adolescenților cu comportament suic idar și situații multiproblematice. Se
axează pe validarea și acceptarea emoțională, și pe formarea de abilități sociale.Constă în 16
săptămâni de tratament în sesiuni săptămânale individuale, terapie familială și de grup
multifamilial (Fleischhaker et al., 2011 ).
•The Resourceful Adolescent Parent Program (RAP -P) sau Programul pentru resursele
părinților adolescenților (RAP -P),cu scopul creării de strategii pentru o atmosferă familială bună,
îmbunătățirea mediului familial și soluționarea conflictelor, gestionarea stresul ui, dezvoltarea
autostimei și independenței adolescentului ( Diamond și colab., 2010).
•Terapia familială bazată pe atașament (ABFT ) –pentru reducerea ideației și simptome lor
depresive la adolescenți i care vin de sub îngrijire medicală primară sau de urgență, s copul fiind
de a consolida legăturile de atașament între părinți și adolescenț i, crearea unei baze de protecție și
siguranță, îmbunătățirea capacității de rezolv are a problemelor, echilibrarea afectivă și a
organizării . Se întărește coeziune a familială și se atenuează gânduri le și depre sia suicidară ( Moran,
G., Diamond, G. M., și Diamond, G. S., 2005).
•Psihoterapia cognitiv -comportamentală pentru prevenirea sinuciderii (CBT -SP)- o interve nție
individuală și familiară adecvată adolescenților depresivi care au încercat să se sinucidă în ultimele
trei luni. Ea este împărțită în trei faze: mai întâi o perioadă acută de 12 săptămâni, o a doua de
întreținere și o treime de continuare de 6 luni ( Stanley et al., 2009) , obiectivul fiind reducerea
factorilor de risc ai sinuciderii, dobândirea abilităților, psihoeducația și intervenția familială pentru
prevenirea recidivelor. • Psihoterapia
interpersonală pentru adolescent (IPT -A)-intervenție desfășurat ă în contextul școlar cu
particip area părinților și profesorilor. S e axează pe relațiile interpersonale, reducând simptomele
depresive și scăzând riscul d e suicid. Ea a fost elaborată de Klerman et al. (1998).
•Terapia familială multisistemică (TFM) – o intervenție intensivă, eficientă în modificar ea
factorilor de risc, centrată pe familie și se termină în propria casă: membrii familiei sau îngrijitorii

27
sunt învățați să crească copii, este conceput un plan de siguranță pentru a evita auto -vătămarea,
este promovată participarea și sunt eliminate influențele negative (Huey et al., 2004).
2.10.2. TRATAMENTUL FARMACOLOGIC
Pentru tratamentul depresiei la copii și adolescenți, pentru tulburările de anxietate cu
ideație și risc de suicid, în fază acută și comportament impulsiv sau autovătămător , precum și în
situații de urgență, pentru o ameliorare rapidă a simptomelor anxioase se uti lizează: antidepresive:
fluoxetina –de tip SSRI (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei), anxiolitice ca:
benzodiazepine (alprazolam, clonazepam) și Lítiul (în stabilizarea stării de spirit, în tulburarea
bipolară și depresie majoră ). Pentru
schizofr enie, tulburări psihotice și tulburări de personalitate , se folosesc medicamente
antipsihotice de prima și a doua generație ( Soler și Gascón, 1999).
●2.11.PREVEN ṬIA COMPORTAMENTULUI SUICIDAR LA ADOLESCENṬ I
Ca modalitate eficientă de a răspunde sinuciderii ar fi stabilirea unei strategii naționale de
prevenir e, care să utilizeze măsuri precum:
• Restricționarea accesului la mijloac e de sinucidere.
• Informaț ie responsabilă din partea mass- mediei.
• Introducerea unor politici menite să reducă consumul de alcool și alte droguri de abuz.
• Controlul utilizării echipamentelor electro nice și a jocurilor de pariuri.
• Identificarea precoce, tratamentul și îngrijirea persoanelor cu probleme de sănătate
mintală, durere cronică și tulburare emoțională acută.
•Capacitarea personalului medical ne- specializat în evaluarea și gestion area
comportamentului suicidar.
• Monitorizarea persoanelor care au încercat să se sinucidă și oferire de sprijin comunitar.
În acest fel se includ zonele de sănătate, educație, ocuparea forței de muncă, asistență
socială și ju stiție .
În ceea ce privește populația copiilor și adolescenților, consider că intervențiile preven tive
ar trebui să se desfășoare în primul rȃnd în cadrul școl ii și să conțină:
•Programe de prevenire , bazate pe curriculum pentru a spori cunoștințele despre sinucidere.
• Programe bazate pe formarea de competențe social e, pentru a detecta tinerii cu risc suicidar.
•Programe screening, în mediul școlar, de prevenire a depresiei , ideație i suicidare și a

28
comportament ui suicidar precedent, respectiv, folosind interviuri individuale și teste auto -aplicate.
•
Intervenție după o sinucidere, pentru a minimiza riscul învățării vicarioase a membrilor familiei, a
prietenilor și a profesorilor.
• Instruirea personalului cheie (tip Gatekeeper ), constȃ nd din profesori, șefi de studiu,diriginți,
consilieri, personal administrativ și de serviciu etc. ,care să fie în contact regulat cu persoane sau
familii cu probleme.
Dată fiind complexitatea subiectului, este important să evidențiem două fenomen e
preventive importante :
• Rolul familiei.
Sinuciderea sau tentativa de suicid sunt evenimente vitale care afectează sistemul familial
și funcționarea acestuia, astfel încât acestea pot fi considerate crize de familie din cauza
dezorganizării. Cu toate acestea, faptul că acest eveniment este considerat o criză datorită naturii
sale stresante, nu înseamnă că familia, funcționarea și alte crize, nu sunt considerate un factor de
risc pentru tentative de sinucidere.
Această abordare ridică importanța funcționării familiei sănătoase la fiecare dintre membrii
săi și nu ar trebui să limiteze familia la funcția de bunăstare, părinte și f urnizor de bunuri materiale,
ci trebuie să îndeplinească formarea și rolul educ ativ, ajutând copiii să dezvolte sentimente, valori,
principii, atitudini și obiceiuri care servesc drept protecție împot riva comportamentului suicidar.
Din toate aceste motive, este
important să subliniem faptul că disfuncția familială es te un factor de risc i mportant.
Studiile au arătat că, în
majoritatea nucleelor familiale ale pacienți lor care au comis o tentativă de suicid, există evidențe
de criză de familie, precum și o deteriorare a relațiilor famil iale (Herrera și Avilés, 2000 ).
• Promovarea sănătății mintale ,
pentru a evita comportamentul suicidar , trebuie să implice nu numai profesioniștii din domeniul
sănătății pub lice, ci și cȃt mai multe persoane relaționate cu pacienți i, cum ar fi membrii familiei,
prietenii și profesorii (Pérez, 1953). Societatea, instituțiile și statul nu ar trebui să
se preocupe numai de competitivitate și productivitate. Principala sa funcție ar trebui să fie
promovarea principiilor, valorilor și sentimentelor pentru dezvoltarea personală .

29
În cercul social intim, trebuie promovată solidaritatea,
altruismul și fraternitatea, ajutând astfel la depășirea durerii și suferinței .
Persoana trebuie să- și dezvolte stima de sine și să o consolideze ( Valladolid,
2011). ▪ CONCLUZII
După c um s -a menționat în introducere, scopul acestei revizuiri a fost acela de a sublinia
importanța fenomenului suicidal, care, din păcate afectează mai nou foarte mulți adolescenți,
devenind atfel o problemă serioasă de sănătate publică care afectează lumea întregă .
Deși, statistic vorbind, numărul de sinucideri la vârsta adolescenței nu este cel mai mare,
acesta a crescut în ultimii ani, care provoacȃnd sute de decese premature, cu imens e costuri
economice și umane în ani de viață pierduți.
În ceea ce privește comorbiditatea, îngrijorător este că, la adolescenți cele mai des asociate
tulburări și cu risc mai mare de suicid, sunt schizofrenia, tulburarea bipolară și depresia.
Deși există o mare varietate de scale și instrumente de evaluare pentru sinucidere în rândul
populației adulte, pentru populația tânără instrumente fiabil e sunt însă foarte puține .
Cele m ai utilizate instrumente psihologice pentru adolescenți sunt evaluarea l ui Beck,
inventarul depresiei sau scala disperării , precum și chestionarul privind riscul de suicid.
Ȋn colectarea de date, pentru asistentul social, în afara anchetei sociale, instrumentul care-
i oferă posibilitatea obținerii celor mai acurate informații în vederea alcătuiirii unui plan de
intervenție, este interviul.
În ceea ce privește tratamentul și prevenirea, se evidențiază tehnicile Dialectic –
comportamentale care și -au demonstrat eficacitatea pentru această populație (Cornellá, 2012). Dar
dacă sinuciderea este asociată cu tulburare bipolară sau schizofrenia, tratamentul farmacologic este
de o importanță deosebită. Este
necesar să se ia în considerare tentativa de sinucidere ca o problemă de sănătate publică având în
vedere riscul ri dicat de repetare și ținând seama de faptul că mulți dintre acești tineri și -au
comunicat intențiile de sinucidere unei persoane din mediul lor. Este important
să se detecteze și să se trateze tulburări le afective și psihiatrice la tineri, având în veder e riscul
special pe care îl prezintă acest lucru. După cum am arătat ,
există o listă largă de factori, relevați în cel e mai multe studii, cum ar fi istoricul predispozant atât
al copilului cȃt și a familiei, impulsivitate a sau modificări biologice, pr intre altele , care trebuie

30
considerați pentru o bună evaluare, intervenție și tratament . Destructurarea familială,
inadaptarea școlară și marginalizarea sau stigmatizarea la locul de muncă și în societate sunt surse
„privilegiate ” de risc de suicid. Unii sp ecialiști
recomandă reducerea disponibilității metodelor și mijloacelor de sinucidere, deoarece
disponibilitatea acestora crește riscul de a comite un act de suicid ( Harrington and Dyer, 1993).
Cu toate acestea, aceste
măsuri, utile în caz uri predictibile sau diagnosticate, nu vor fi de folos în cazul în care adevăratele
cauze ale dorinței de a muri nu sunt abordate. Tratamentul psihoterapeutic,
individual și familial, este esențial în cazurile deja detectate; dar problema depășește domeniul
sanitar, considerând că o parte importantă a sinuciderilor are loc fără semnal sau avertizare
anterioară. Pentru toate acestea,
împreună cu prevenția clinică, este necesară și o prevenție socială, aici rolul asistentului social
fiind fundam ental și vizează reducerea factorilor de risc și întăr irea factorilor de protecție în
general și a adolescenților în mod special, ei fiind mult mai vulnerabili și, nu în ultimul rȃnd
monitorizarea lor ulterioară, cel puțin pentru o perioadă . Se pare că t oate
studiile efectuate nu sunt suficiente pentru a opri sinuciderile adolescenților, fenomenul fiind în
creștere progresivă. Este necesară o colaborare concertată a tuturor agenților sociali, medicali,
psihologici etc, pentru a diminua acest fenomen de am ploare. Ignoranța și
indiferența față de acest fenomen sunt, de asemenea, factori care cresc riscul producerii lui .
Împotriv a tăcerii familiei și mass- mediei , instituțiile de medicale, sociale, de învățământ
și, desigur, întreaga societate ar trebui să -și coordoneze atenția asupra acestei deja probleme
sociale, care nu va fi mic ă, atâta timp cât există.
Ȋn această lucrare am intenționat să realizez o trecere în revistă a unei părți din materialul
care există în prezent relaționat cu fenomenul su icidar, dar care, firesc, prezintă multe limitări care
trebuie luate în considerare pentru că nu a fost efectuată o căutare exhaustivă a tuturor articolelor
existente legate de sinucidere. Intenția mea se vrea, mai degrabă o „atenționare” asupra faptului că
toată această muncă de cercetare și fundamentare teoretică, toată „cunoașterea” obținută trebuie
folosită în prevenția acestui fenomen și pentru a -l „stăvili”.
CAPITOLUL III – CERCETAREA ȘI INTERVENṬ IA

31
3.1.CADRUL METODOLOGIC AL INTERVEN ṬIEI ȘI MOTIVAṬ IA EI
Cȃt timp am facut prac tica la UPU, am avut prilejul să văd multă suferință , bolnavi,
accidentați, psihotici, oameni de toate vârstele și suferințe de toate felurile. Dar ceea ce m -a
impresion at cel mai mult, au fost cele câteva cazuri ajunse la urgență ȋ n urma unor tentative de
sinucidere. Și erau tineri și chiar copii. Așa am ajuns să filozo fez pe teme la „zona de limită”.
Ȋntotdeauna am considerat că viața este un dar, și merită să fie trăită, cu toate aspect ele ei pozitive
sau negative, căci toți avem un istoric de viață, toți avem și bucurii și suferințe, dar trebuie să le
privim la fel ș i să depășim greutăț ile.
Așadar, ȋn timpul practicii, ȋntrucât am vă zut de toate, dar ca studentă ȋ n practica la UPU
nu prea ai cum să intervii sau să te implici, ȋntrucât mai mult i- ai ȋncurca pe memb rii corpului
medical /sanitar să -și facă treaba și să salveze oameni, am avut ȋnsă timp să- mi pun ȋntrebări
„existențialiste” la care să ȋncerc să găsesc răspunsuri mai mult sau mai puț in obiective, dar sigur
filozofice și am avut marea curiozitate, ca atunci când mi s- a permis, să le verific, măcar ȋn parte.
Și de aici a plecat motivaț ia mea de a aborda suicidul ca subiect de licență. E greu ȋn
general să schimbi ideile oamenil or, dar bănuiesc că -i și mai greu să le schimbi p e cele ale
oamenilor care vor să moară, dar totuși merită să ȋ ncerci. De aceea intervenția mea din cadrul
lucrării de licență s-a axat mai mult pe „aflarea răspunsurilor” din spatele motivației celor care
au intenționat să se sinucidă, ȋn timpul practicii mele. Așadar, intervenț iile mele, au fost interviurile
pe care le- am realizat cu pacienț ii la care am avut acces.
Am vazut m ulți oameni disperați și grav deprimați. Cu toate acestea, unii se sinucid, iar
alții nu. Primul gând, prima ȋ ntrebare care mi -a trecut prin minte a fost: Ce anume face ca unii
oameni să aleagă să- și întrerupă propria viață?… Răspunsul, cred, dacă s -ar găsi , i-ar putea salva
de la moarte.
Există ideea că toți murim . Doar că sinuciderea este o modalitate de a muri, diferită de
celelalt e, dar există oare motive clare pentru care oamenii mor prin sinucidere? Eu cred că da.
Ȋn mintea lor, atunci câ nd rec urg la astfel de gesturi, există clar, o motivație și, indiferent dacă ea
este sau nu adecvată sau ȋ n acord cu „normalul comun”, ea e reală , e acolo, iar individul care o
percep e nu poate decât s -o nege sau s-o urmeze. Dar tocmai pentru că există, e greu să fie ignorată
sau inhibată. Dar problema este nu m otivația, ci ceea ce se ascunde ȋn spatele ei, și acest „ce este

32
ȋn spat ele ei” trebuie descoperit, conș tientizat, ameliorat p entru ca individul să se salveze. Eu cred
că tocmai acel ceva grav „ce stă ascuns ȋn spatele motivaț iei de suicid” trebuie să fie descoperit,
și asta ar fi munca noastră, a „personalului specializat” ȋn astfel de explorări, a psihologilor, a
psihiatrilor, a asistenților sociali. O altă
ȋntrebare ar fi: cum este depășit instinctul natural de aut o-conservare al celor ce al eg să se
sinucidă? Eu
cred că victimele sinuciderii s -au „autoinstruit ”ȋntr-un fel, pentru acest act, s-au obișnuit cu
pericolul, cu teama și cu durerea. Și cred că se poate face acest lucru în multe feluri pe tot
parcursul vieții.
Pentru unii, această practică este deliberată, se angajează într -un comportament nes ăbuit,
se rănesc de sine sau au încercări repetate de sinucidere. Alții pot avea un istoric de accidente sau
intervenții medicale, în timp ce alții primesc daune indirect. Poate că, potențialii sinucigași sunt
expuși prin munca lor la a coexista zilnic cu durere a și suferința, așa cum se întâmplă în cazul
medici lor, despre care se spune că prezint ă un risc ridicat de sinucidere. Probabil ca d e-a lungul
timpului, situațiile de auto- vătămare și /sau periculoase , devin nemulțumire și chiar rutină, și
persoanele în astfel de situații tind mai ușor să se si nucidă.
Exista ȋn societate prejudecata că cei care se sinuci d sunt slabi, sau cel puț in majotitatea
oamenilor cred despr e cei care se sinuci d ca sunt slabi sau lași. Dar, de fapt, actul sinucigașului
pare mai degraba o chestiune de îndr ăzneală, o persoană normală neputȃnd comite un astfel de act
decât dacă își d epășește teama de moarte, ori, tocmai această depășire a fricii de moarte ȋnseamnă
să anihilezi instinctul de cons ervare, lucru pe care trebuie să ȋnveți să -l faci, ȋntrucât nu te -ai născut
să-l depașești, ci să- l urmezi, adică să te adaptezi. Ȋn consecință, cei care se sinucid trebuie să
ȋnvețe acest lucru, ceea ce ȋnseamnă că depășirea fricii de moarte reprezintă tocmai
comport amentul sinuciderilor „înv ățat”.
Toti cei care au ȋ ncercat să se sinucidă pe care eu am reușit să -i inte rvievez mi -au spus ca
au avut (și probabil au ȋncă ) percepția că sunt o povar ă pentru alții și că au avut sentimentul de a
nu aparține nimănui, de a nu avea nici o apartene nță. Prin ele însele, cred eu că, nici una dintre
aceste două stări nu este suficientă pentru a trezi dorința de propria moarte. Ȋmpreună însă, ele pot
produce o dorință care poate fi de moarte , dar doar atunci când este combinată cu capacitatea
înainte dobândită de autorănire , respectiv „ȋnvățată ”.

33
Dar, de ce un număr relativ mare de oameni doresc să se sinucidă, dar numai o mică parte
face acest lucru?. Și, dimpotrivă, suficient de mulți oameni au suficient curaj să se sinucidă, dar
cei mai mulți nu ?… Există multe persoane pe care stilul de viață, profesia, etc., ȋ i expune la durere,
la propria durere sau a altora, sau, pur și simplu, într-un anumit sens, „îi înrăiește împotriva
suferinței”; ei se găsesc, ȋntr -un anumit fel, ȋntr -o zonă de convergență periculoasă , tocmai pentru
că n-o mai percep periculoasă, pentru că s-au obișnuit cu ea, cu alte cuvinte și -au depăș it instinctul
natural de conservare. Și cred ca tocmai acești relativ puțini oameni aflați în zona de convergență
periculoasă a dorinței de a muri și a capacității de „a se răni nu nu mai grav, ci total”, sunt, după
părerea mea, de obicei, cei cu cel mai mare risc de comportament suicidar grav.
Când mi-am propus să fac
intervenția mea pentru licență pe baza interviului, nu știam daca voi primi răspuns la ȋ ntrebările
mele sau care vor fi răspunsurile sau dacă se vor valida ră spunsurile pe care le -am „gă sit” eu, dar
am fost hotărâ tă să le aflu pe ale lor, fiindcă, așa cum se spune,”când cunoști cauzele, poț i lua
măsuri”. E adevarat că, ȋn postura mea de studentă, am prea puț in puterea să iau măsuri, dar, când
aspiraț ia mea de a deveni asistent social se va materializa, sunt sigură că voi ȋncerca „să iau
măsuri”, respectiv să mă implic să- i ajut pe cei care nu se pot ajuta singuri. Aș vrea să cred că
datele pe car e le voi culege, ră spunsurile pe care le voi afla, vor deveni informaț ii care să poată
folosi muncii de c onsiliere, și vor folosi ș i altor persoane, nu numai mie.
3.2.OBIECTIVE ȘI IPOTEZE DE CERCETARE
Tema: Acte suicidare non fatale
Cercetarea mea se poate înscrie ȋn ceea ce se numește studiu calitativ, cu valoare
orientativă.
Intervenția este axată pe investigarea prin observație, interviu, anamneză și consiliere.
Subiecț ii investigați sunt trei adolescenț i cu tentative autolitice, care, ȋ n perioada practicii mele,
au fost internaț i de urg ență la Spitalul Județ ean Cluj -Napoca, Unitatea Primiri Urgențe (UPU), cu
diagnostic „tentativă de sinucidere”
SCOPUL CERCETĂRII:
Documentarea cazurilor de t entativă de suicid, culegerea de date și obținerea de informații
referitoare la motivaț iile gesturilor autolitice, istoricele personale, identifi carea contextelor

34
psihosociale ȋ n care s -au produs, stresori i psihosociali, evaluarea cognițiilor și comportame ntelor
și conceptualizarea determinismului psiho- social al cazurilor.
OBIECTIVE ALE CERCETARII :
1.Doc umentarea cazurilor de tentativă de suicid: context psihosocial, istoric
personal, stresori psihosociali.
2.Conceptualizarea cazurilor de tentativă de sinucidere, pr in prisma
psihosocială, examinarea cognițiilor și comportamentelor, dacă au existat
predispoziții sau vulnerabilități biologice, familiale sau sociale.
3.Cunoașterea motivaț iilor care au stat la baza gesturilor autolitice.
Aceste obiective au fost alese pentru a cunoaș te care a fost contextul psihosocial care au
predispus subiecț ii la gesturile autolitice, sistemul familial percepțiile anterioare gestului, dacă
a existat ideația suicidară anterioară , care au fost strategiile deficitare de coping ale acestora.
Obiecti vele alese, pot stabili ȋn ce măsură relațiile interpersonale, cognitive și ambientale
au avut rol semnificativ în comportamentul sinucigaș. Consider că, cunoașterea tuturor acestor
informaț ii, în asociere cu eficientizarea suportului social, a încrederi i în sine și flexibilitatea
cognitivă îmbinate cu consilierea pacienț ilor ȋn gestionarea stresului ș i rezolvarea de probleme,
învățarea asetivității ș i a metode lor de coping car e să-i ajute să depășească provocările, pot fi
premise eficace în ameliorarea fenomenului suicidar la adolescenți .
IPOTEZA DE LUCRU
Studiul științific al unui fenomen a demonstrat că este necesar a- i defini limitele, a -i
descrie domeniul de acțiune și de a -i specifica atributele cât mai exact.
Strânsa corelație existentă între depresie și suicid impune , ca o componentă importantă a
profilaxiei primare a suicidului, stabilirea unui diagnostic precoce al episodului depresiv, precum
și o corectă evaluare clinică a potențialului suicidar al acestuia. Se estimează că, în majoritatea
cazurilor , pot fi prevenite tentativele de suicid dacă se efectuează un tratament medicam entos
corect al depresiei, dar totdeauna se accentuează și rolul psihoterapiei în această prevenție.
Se știe însă, că
un rol important și imperios necesar de luat în seamă îl reprezintă existența sau lipsa suportului
emoțional și social în cazul celor care dezvoltă depresie, și, nu în ultimul rȃnd, o atentă

35
monitorizare a celor ce ajung din varii motive să atenteze la propria viață este practic mai mult
decȃt necesară în prevenire recăderilor. Consider că,
din prisma riscului suicidar, c el mai mare pericol în gȃndi rea polarizată a depresivilor, este
impactul asupra modului în care se judecă pe ei înșiș i. Cum datele
clinice concrete existente, afirmă că sentimentul lipsei de speranță este singurul și cel mai puternic indicator al intenț iei suicidare, consider că, și din perspectiva asistentului social, o atenție specială
ar trebui să se acorde căutării „semnel or” care indică lipsa de speranță atunci cȃnd se evaluează
riscul suicidar al unei persoane si mai ales la adolescenți , care se pare că sunt cei mai vulnerabili .
Tocmai aceast ă lipsă de speran ță la adolescen ți m-a preocupat cel mai mult în cercetare a mea.
Ȋn acest sens, aspect ele care m -au
interesat la subiecții la care am avut acces, au fost : -în ce măsură deznădejdea ,
disperarea, lipsa de speranță și de orizont, poate să aducă o persoană în situația să aten teze la
propria viață; -dacă stresul , disperă rii sau lips a
abilități lor în rezolvarea problemelor, în asociere cu drogurile sunt factori declanșarea ten tativelor
suicidare. -dacă suportului social redus
predispun adolescenții la tentative de suicid;
IPOTEZE DE CERCETARE:
1. Dacă subiecții care au apela t la gesturi autolitice au avut tentative anterioare.
2. Dacă au apelat anterior la ajutor specializat sau au căutat ajutor ȋn mediul lor apropiat de prieteni,
sau profesori. 3. Dacă
prin gestul lor au ȋncercat să atragă sau nu atenția asupra vreunei necesităț i proprii. 4.
Dacă aveau noțiunea de moarte și dacă au fost conștienți de gravitat ea gestului lor, ca finalitate
absolută .
5. Dacă au anunț at pe cineva ȋninte de a apela la acest gest, și dacă după salvarea lor, reg retă ce
au fă cut sau nu.
6. Dacă gestul autolitic al adolescenț ilor se poate relaționa cu crizele de dezvoltare: crize
disciplinare, probleme cu părinții, cu prietena sau prietenul .
Materialul supus cercetării este constituit pe baza unei cazuistici de acte suicidare non –
fatale (î nregistrate cu diagnosticul de „tentative suicidare”) constatate în serviciile de urgență ale

36
Spitalului Clinic Cluj-Napoca , Serviciului de Primire -Triaj al Spitalului, care în afara triajului
urgențelor , stabilizarea și tratamentul inițial, prestează și servicii de investigații clinice și
paraclinice necesare stabilirii diagnosticului .
Datorită faptului că practica de vară am efectuat -o în cadrul UP U, menționez că mi s -a
repermis accesul la unii pacienți și la unele date de cazuistică, istoric clinic și psihiatric sub
supravegherea asistentului social, și cu bunăvoința psihologului.
Studiul a cuprins un număr de mic de subiecți vis-a-vis de care s -au putut colecta date
legate de perioada de adresabilitate, vârstă, gen, statut marital, ocupație, mediu de proveniență,
modalitate de tentativă, diagnostic de urgență, trimitere la consult psihiatric, bine -nțeles în măsura
în care am avut acces, vis -a-vis de aceste din urma considerente.
MATERIAL ȘI METODĂ
Meto da de lucru a fost investigativ ă, necesit ând culegere de informații în ce privesc date
demografice, istoric ul personal și stresorii psiho -sociali ce au predispus si declansat tentative
autolitice.
În studiu a fost cuprins un număr de 3 pacienți cu tulburări depresive internați ulterior unei
tentative de suicid, la Spitalul de copii si, respectiv, la Clinica de psihiatrie.
Studiul comportamentului suicidar în cazul pacienților investigați de mine, s -a bazat pe
observaț ie, interviu și anamneză.
Am ales inter viul semistructurat pentru intervenția mea, întrucȃt, în afara observației, a
fost, dacă nu singurul, cel puțin, cel mai fiabil instrument prin care să pot eu colecta date și informații de la pac ienți – bineînțeles, ulterior „i eșirii lor din criză” și sta bilizării lor medicale – și
avȃnd în vedere perioada scurtă de timp în care un pacient rămȃne la UPU î nainte de a fi trimis pe
o altă secție sau în altă clinică, în raport cu boala pentru care a fost internat de urgență.
Interviul cu pacienții l- am reali zat sub supravegherea asistentului social și cu bunăvoința
și sprijinul psihologului, care mi -a permis și accesul la unele date de cazuistică, istoric clinic și
psihiatric, cu înțelegerea că voi folosi datele pur descriptiv în favoarea elaborării lucrării mele de
licență, fără a da date de identificare.
Din punctul meu de vede re, interviul mi- a permis să „i nvestighez” motivațiile gesturilor
autolitice ale pacienților la care mi s- a permis accesul, istoricele lor personale, identificarea
contextelor psihosociale în care s -au produs, precum și evenimentele de viață și stresorii

37
psihosociali care i -au predispus la „criza suicidară” și ulterior au declanșat gestul autolitic. De
asemenea, interviul mi -a permis să evaluaez într -o oarecare măsură cogniți ile pacienților, și apoi,
printr -o examinare longitudinală, evoluția lor în timp, și a comportamentelor de la gȃnduri pȃnă la
faptă, ideația suicidară, și, nu în ultimul rȃnd, posibilitatea conceptualizării cazurilor, în scopul
colectării, sumarizării și sintetizării datelor și informațiilor obținute și pentru a le putea da
ulterior, o formă accesibilă.
Așadar, intervenția mea se bazează pe interviu semistructurat și explorator pentru a
documenta, mai mult din punct de vedere psihosocial, motivația unor comportamente la limită
cum sunt tentativele autolitice (suicidare).
INSTRUMENTELE FOLOSITE Ȋ N INTERVEN ṬIE
Ȋn intervenție, așa cum am mai spus, am folosit ca instrumente, observația, interviul și
datele referitoare la istoricul personal, social și medical al subiecților, obținute din partea
pshihologului pentru a contura conceptualizarea cazurilor în vederea sintetizării informațiilor care
să-mi ofere răspunsurile căutate: motivațiile tinerilor celor care recurg la acte suicidale.
Observaț ia, presupune urmărirea comportamentului verbal și non- verbal al
intrelocutorului/clientului, tipul și structura relațiilor din mediul investigat, atitudini, stări și reacții emoționale. Am apelat la o bservaț ia nestructurată (calitativă) și exploratorie, ca instrument folosit,
care mi-a permi s să constat aspectul subiecților și chiar și a aparțină torilor (ȋn privinț a părinț ii
tinerilor internaț i, care aș teptau pe holurile sau ȋn sala de așteptare a Unit ății de Primiri Urgenț e
pe care i -am vazut, dar pe care n -am avut posibilitatea s ă-i interpelez ȋn vreun fel , observaț ia a
fost î ntâmplătoare și oarecum externă și nonparticipativă ) Am urmarit gestica, aspectul corporal ș i
al feței, mimica, privirile aruncate unii altora, aspecte legate de sănătate, igienă, stare generală,
altfel spus, tot ce poate fi observat ȋ n atitudinile celor vizaț i.
Interviul l-am costruit anticipat ȋntr- un mod
semistructurat ( deși, pe alocuri și cu funcț ii de interviu de explorare ș i diagnostic) care să- mi
permită ȋn același timp ș i un fel de anamneză sau discuție anamnestică (ȋ n măsura ȋ n care am
constatat că subiecții au vrut sa ofere informaț ii ). L-am aplicat subiecților și acest lucru mi-a
permis să obț in informaț ii despre date p ersonale, statutul social, relat ii familiale, suport familial,
dacă au rețele de suport (prieteni, etc.). Pe baza interviului am reuș it ȋntr -o oarecare măsură să
schiț ez istoricul de viață, problemele ș i neajunsurile pe care le -au ȋntâmpinat subiecț ii, și să văd

38
ȋn ce măsură neglijarea, lipsa de speranță sau alte evenimente de viață pot influiența motivaț ia de
a se sinucide.
Interviul pe care l -am aplicat subiecților mei a con ținut aproximativ 50 de ȋntrebă ri
deschise, ȋn care am cerut să dezv olte răspunsurile sau să le explice.
Ȋntrebările au fost grupate astfel ȋncât să pot aborda toate aspectele ca re pot determina
cauzele reale și motivaț ia gestului autolitic, respectiv, după urmatoarea schemă :
– ȋntrebă ri deschise despre date personale: de identificare (nume, data naș terii, naționalitate,
etnie, religie, studii, etc.), –
ȋntrebă ri legate de aspecte privind mediul de viață: unde locuieș te, cu cine locuiește, condiț ii de
locuit , de genul: „- Locuiți cu părinții?” , „-Aveți camera dvs. sau ȋmpărțiți spaț iul cu fraț i/
sau alte rude?” –
ȋntrebări despre aparțină torii legali și situaț ia financiară a familiei: mama, tata, frați, alte rude,
ocupaț iile lor; și despre genul de familie din care face parte (spre ex. monoparentală, căsătorit,
divorț at etc.); –
ȋntrebări despre relaț iile membrii familiei sale, de relaț iile sale cu membrii familiei și modalități
de relaționare intrafamilială și legate de gradul de dependență/independență ;
– ȋntrebă ri despre , suportul moral, material sau social, de genul: „-Când considerați că
aveți probleme aveți cu cine să vorbiț i despre problemele dvs.?” , „-Considerați că mama/tata
vă ȋnțelege, vă sprijină, vă aprobă/dezaprobă?” …
– ȋntrebă ri despre relațiile sale cu alte persoane, respectiv : cunostinț e, prieteni, colegi…
– ȋntrebă ri despre atitudini și comportamente ale familiei: grijă, preocupare, neglijare ,
constrâ ngeri de orice gen;
– ȋntrebă ri despre comunicarea din familie ș i dintre membrii familiei;
– ȋntrebă ri despre cum ȋ și petrece timpul liber;
– ȋntrebă ri despre determ inarea sau motivaț ia actului suicidar făcut , de genul: „-Ce v-a
determinat să recurgeți la gestul suicidal? „-Ați spus cuiva ce vreți să faceț i…vreunui
prieten /rudă și daca da/nu, de ce?” „ –Ați vorbit cu cineva ȋ nainte de gestul dvs.?…
Ȋn finalul interviului am ȋncercat să ofer o formă de consiliere subiecț ilor mei.
LIMITELE INTERVENṬ IEI

39
Intervenția mea este mai mult cu titlu informativ și orientativ .
Aceasta constrângere a părții de cercetare este datorată faptu lui că din cauza numărului
redus de subiecți participanți la studiu și posibilităților reduse de intervenție – urmărire –
monitorizare a subiecților (pacienților) în unitatea în care am făcut eu practica , cercetarea de față
nu va putea prezenta date statistice despre problema cercetată, astfel încȃt , informațiile din
intervenția pe care am efectuat -o vor prezenta date orientative avand un caracter mai mult
informativ .
ANALIZA DATELOR
Analiza datelor o voi prezenta pe parcursul descrierii cazurilor și în secțiunea de concluzii,
pentru fiecare caz în parte și ulterior în concluziile generale, ca răspuns la obiectivele propuse și
confirmarea ipotezelor de la care am pornit în susținere a cercetării mele.
SUBIECṬ II
Ȋ n intervenț ia mea respondenții au fost trei subiecți, toți tineri, două fete și un băiat,
internaț i la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Cluj -Napoca, ȋ n urma unor tentative
de suicid non letal. Fiecare dintre cei trei au ajun s la spital cu salvarea, ȋn urma apelului părinților,
care i -au gasit ȋn casă ȋn stare de inconștiență. Prima a fost o fată de 14 ani, căreia ulterior
reanimării i s -a pus ș i diagnosticul de anorexie mentală și care, după restabilire a fost tran sferată
la Spitalul de copii din Cluj -Napoca . Cu ea am vorbit după ce a fost restabilită și când medicii ș i
psiholoaga mi -a permis, acest lucru ȋntamplându- se ȋnainte de a fi trimisă la alt spital. La acest
prim c az, am primit mai multe informații din partea psihol oagei ș i medi cului care a avut -o sub
observaț ie. Al doilea caz la care am avut acces a fost o adolescentă de 18 ani care a incercat să se
sinucidă prin ingurgitarea de pastile, ȋntrucâ t a fost părăsită de iubitul ei ȋn urma aflării veștii că
a rămas ȋnsăr cinată . Al treilea caz, și se pare că a fost și un al patrulea caz (la al 4 -lea ȋnsă nu am
avut acces ȋntrucâ t acesta, mai puț in grav, a fost transferat mai repede la Psihiatrie, dar am primit
relații despre el de la cel care era ȋncă la UPU ) a fost reprezentat de un b ăiat, un adolescent de 15
ani (celalalt avand 16 ani și se pare că a mai avut tentative non letale, pe un fond de comportament
histrionic, și de bravadă, după cum am concluzionat din descrierile subiec tului meu) care a ȋ ncercat
să se sinucidă ȋmpreună cu prieten ul de 16 ani , cu o doză mare de etnobotanice .
ACTI VITATEA DE INTERVEN ṬIE

40
Ȋ ntamplarea a făcut că am fost de față la preluarea/ internarea ȋn Unitatea de Primiri Urgențe
a fiecăruia dintre subiecții aleși pentru intervenț ia mea, fapt care de altfel m -a impresionat (ȋn afara
gestului ȋn sine), ȋn primul rând, pentru vârsta frageda a protagoniș tilor. Ȋn faza
inițială a intervenț iei propriu -zise, primele informații despre subiecț i, le-am cerut de la personalul
medical de pe ambulanță, apoi, prin bunăvoința tutorelui de practică ș i a asistentului social am
mai solicitat informații și de la medicii care au fost de gardă când adolescenț ii cu tentative de suicid
au fost preluaț i la Unitatea de Primiri Urgențe , respectiv, condițiile ȋ n care au fost găsiți, cine i -a
gasit ș i a chemat salvarea, modalitatea ȋ n care au atentat la propria viață, și cât de gravă era starea
lor la momentul ȋn care au fost găsiț i. Sub supraveghe rea asi stentului
social, am urmărit pacienții până câ nd, din sta rea gravă ȋn care au fost preluați, au fost reanimați
și declarați ca având o stare stabila. Ulterior, l -am rugat pe asistentul social să vorbească cu
psihologul car e, ulterior restabilirii pacienților, se va ocupa de ei, să -mi permită să fac propria
invest igație psiho- socială asupra acestora, cerere care mi -a fost acceptată. După ce au fost scoș i
din „starea de criză” mi s- a permis să stau pe lângă ei, să- i observ și să- mi fa c primele proprii
păreri. Psihologul care a preluat cazurile mi-a permis să fac pro pria investigaț ie asupra pacienț ilor,
mai bine zis, să le aplic un interviu , pe care a lăsat la latitudinea mea să- l construiesc, ceea ce am
și făcut. Ȋntrucât accesul la pacienț i s-a limitat la aplicarea unui interviu pentru fiecare din subiecți,
și ulterior interviului, mi s -a permis să fac câte o mică formă de consiliere, ȋn prezenț a asistentului
social , intervenț ia pe care am f acut-o eu a fost mai mult o intrvenț ie de tip preventivă cu scop de
informare și orientare, axată ȋn principal pe observaț ie, interviu, discuție anamnestică și o mică
formă de consiliere ȋ n final. Interviul l- am aplicat fiecăruia ȋn parte, și am lucrat cu fiecare câte o
după -amiază de practică. Așadar, ȋn investiga ția mea, a m apelat la
instrumente că observația, anamneza și interviul. Observ ația aplicată a fost de tip nestructurată
(calitativă) vis-a-vis de subiecții intervievați ș i de tip ȋntâmplătoare, externă și nonparticipativă
vis-a-vis de părinții copiilor care așteptau ȋn sala de așteptare . Ȋntr-o oarecare măsură observația a
fost ș i exploratorie ȋntrucâ t nu deține am informații suficiente despre realitatea ce urmează a fi
investigată. Interviul pe care l -am aplicat subiecț ilor a fost de tip
semistructu rat, cu aproximativ 50 de ȋntrebă ri care au atins toate aspectele și la care subiecții au
oferit răspunsuri care au acoperit toată sfera relațională și psihosocială a situațiilor de criză și a
cauzelor care le- au determinat. Anamneza, sau discuț ia anamnest ica, mi-a permis să pot obține

41
informații cu privire la subiecț ii intrați în proc esul de diagnosticare ȋn reconstituirea biografiei ș i
condiționării bio- psiho -sociale a personalității lor.
Ȋn construcția interviului am ținut cont de indicatori formali (ce
corespund informațiilor obiective despre client, respectiv: vârstă, sex, statut profesional, stare
civilă, apartenența de grup etc, ș i de indicatorii subiectivi, respective, de opinii, credințe, atitudini,
sentimente, motivații, ni velul de aspirații, imaginea de sine, percepția propriei situații etc.
Răspunsurile subiecților ș i datele confirmate apoi de psiholog, mi-au permis să conturez
conceptualizarea cazurilor.
CAZUL 1 – tentativa de suicid ȋn urma infometării prelungite, cu dorință clară de a muri .
După interviu, ȋ n urma ră spunsurilor , istoricu l cazului subiectului M.M. s -a conturat astfel:
M.M, 14 ani, de proveniență din mediul urban(Cluj -Napoca). Locuiește cu mama ș i cu bunica
din partea mamei , ȋntr-un apartament de trei camere, fata avâ nd camera ei .
Părinții sunt divorțați d e când fata a vea 3 ani. Mama e laborantă, tatăl, economist , iar b unica
este pensionară (a fost ȋnvăță toare).
M.M este eleva ȋn clasa a VIII – a, la o școala cu predare ȋn limba maghiară (mama și bunica
fiind de etnie maghiara) și ȋnvăț a bine.
Situația materiala e satisfacătoare, tatăl (care s- a recăsă torit și mai are un copil ) contribuind la
ȋntreținerea fetei cu mai mult decât cu pensia alimentară .
M.M. este mai mult ȋn grija bunicii , mama fiind mai mult plecată, din cauza unei relaț ii
cu un alt bă rbat pe care fiica nu -l acceptă . Atmosfera ȋn casă nu e tocmai relaxată, ȋntrucât bunica
și mama fetei nu se ȋnț eleg prea bine (tot din cauza relației fiicei) și zilnic se ceartă .
M.M. nici ea nu se ȋnțelege prea bine cu mama convinsă fiind că aceasta, ȋn ultima vreme
o neglijează mai mu lt decat de o bicei. Cu tată l sau a avut o relație bună până cu un an ȋn urmă.
Mergea la el acasă, ȋn familia lui s -a integrat ș i se si mțea bine, era bucuroasă de frăț ior, dar cam
de un an, nu mai are voie să se vadă cu tată l sau , ȋntrucâ t mama i -a interzis. Mai mult, ȋn vara
anului trecut mam a sa, care ȋi promisese fetei că va merge cu ea ȋn vacanță ȋ n Ungaria, a anulat
evenimentul și a mers cu iubitul ei ȋn locul fetei. La ȋntoarcere, la reproș urile fetei, mama i-a
raspuns, total neinspi rat că „fiecare cu viaăa ei”. D e atunci fata a ȋnceput să se ȋnfometeze. Dacă
era obligată să mănânce, mânca dar ulterior ȋși provoca vomismente. A devenit foarte irascibila și
foarte slabă. Ma ma nu a dat prea mare importanță , bunica nu avea cum interven i. Tatălui nu i s-
au adus la cunoștință aceste lucruri, lui nepermițâ ndu-i-se de la divorț să mai vină ȋn casă, ambele
femei fiind ș ovine. „E sufi cient că- și trimite prin poștă contribuția”, se pare că erau vorbele mamei.
Situaț ia a continuat așa un an, fata nu mai socializa cu nimeni, nici măcar cu prietenele sale,
mergea și venea de la școală, era tăcută, s-a autoizolat și a ajuns de 35 de kilograme la o ȋnălț ime
de 1,50 m (dar ma mei tot nu i se parea o problemă). Bunica a spus că va chema salvarea, dar fata

42
ameninț a că dacă o va face se aruncă de la et aj. Ȋnsă lucrurile au luat o ȋntorsă tură urâtă, ȋntrucâ t
ȋn urma faptului că mama nu a vrut să renunț e la relația sa, fata a amenințat că se sinucide și ȋntr –
o zi, când bunica a venit de la cumpărături a găsit -o pe fata leșinată, inconștientă și cu venele de
la o mână tăiate. A chemat salvarea ș i astfel a ajuns la UPU.
Ȋn urma interviului ș i discuției avuta cu M.M. fata a
recunoscut că a vrut să moară că să se răzbune pe mama sa , dar îi pare rău că nu trebuia să- și taie
venele…Nu este foarte convinsă că lucrurile se vor schimba acasă: „Știu că mama mă iubește, dar
îl iubește și pe nenorocitul ăla, și nu va renunța la el, chiar daca eu mor…așa că… nu mai vreau
să mor”.,a fost reacț ia fetei. E adevarat că starea lui M.M. ei e foarte proastă…Ȋ ntre timp, ȋn afara
tentativei de suicid, a fost diagnosticată și cu anorexie mentală, urmând să fie trimisă la Spitalul
de copii, pentru tratament specializat, pentru o peri oadă mai lungă cred.
CAZUL 2
Ȋn urma interviului cu S.C., istoricul cazului s -a conturat astfel:
S.C., 18 ani, elevă ȋn clasa a XII – a, a fost preluată de urgență de salvar e și adusă la UPU.
Provine dintr -o familie de nivel mediu, locuiește cu ambii părinți, care ambii lucrează , dar
au salarii destul de mici, situația financiară e destul de precară , exista u multe lipsuri ȋn familie,
dar se descurcă cum pot. Mama fetei este p enticostală ca religie, iar tatăl , de când mama și -a
schimbat religia a ȋnceput să cam bea. Atmosfera și relaț iile ȋntre membrii familiei s -au cam răcit,
comunicarea e destul de rudimentară. Fata ȋ nvăța bine, dar de un an s -a ȋndrăgostit de un bă iat cu
o situație materială mult mai bun ă decât a familiei sale. Lucrurile păreau că merg bine, până când
fata a rămas ȋnsărcinată. Când i -a comunicat iubitului situaț ia, acesta i -a spus să facă avort, că lui
nu-i trebuiește copilul, și că familia lui nu ar accepta -o pe fata niciodată. S.C. n-a ȋndrăznit să
spună părinților, știind că aceștia i -au tot spus că băiatul „nu -i de ea”, „că- i un papițoi de bani
gata”, să termine cu el, și să nu cumva să -i faca de rușine și „să vină acasă cu burta la gura”.
S.C. a ȋncercat să mai ia legătura cu iu bitul, l -a căutat dar el nu i -a mai răspuns nici la telefon, l -a
căutat la facultate, dar el i-a vorbit foarte urâ t, și i-a spus că nu -și va „ne noroci viitorul căsători ndu-
se cu ea” , și că nici n- ar fi avut de gâ nd de altfel s -o faca vreodată cu ea. Ȋn disperare, S.C. a
ȋncercat să vorbească cu o fostă prietena, dar apoi i s -a făcut rușine și a renunț at. A stat ȋ n
tensiunea aceasta aproape o lună, timp ȋn care a ȋnceput să se simtă rău, avea deja grețuri. Părinții
au ȋnceput să bănuiască că ceva nu -i ȋn regula cu ea, dar ȋn loc să se apropie de ea, i -au spus ȋ n
zeflemea „ce te- a lasat beizadeaua? Te -am avertizat ca nu eș ti de nasul lui”.
Ȋntre timp a

43
lipsit și de la școală, n- a putut merge nici la teze pentru că i -a fost rău, ș i, ȋntr-o stare de tensiune
maximă a hotărât să termine cu toată aceasta situație, și a mers la dulapio rul mamei sale cu
medicamente, și a luat tot ce a găsit, fără alegere și -n cantitate mare. Tot ce mai reține e că i s -a
ȋntunecat totul ȋn faț a ochilor, apoi a simțit „o ȋncetare a tot, și o liniște mare”, după care nu mai
știe nimic. S-a trezit la UPU, nici ea nu ș tie cum, cu dureri ȋn tot corpul , i s-au făcut spălături
stomacale….ș i se pare că a pierdut și sarcina, ȋntrucât a făcut ș i hemoragie.
Ȋn urma micii consilieri pe
care i -am acordat -o după terminarea interviului, fata, deși a recunoscut că și -a dorit sincer să
moară, acum îi pare ră u pentru că „a fost nevoită să recurgă la aș a ceva”; îi pare rău și că a
pierdut copilul „deș i poate că e mai bine așa”, dar cel mai rău îi pare că nu a avut curajul să
comunice cu nimeni despre problema sa.
CAZUL 3
Ȋ n urma interviului cu H.G., am conturat urm ătorul istoric:
H.G., 15 ani, elev, de naț ionalitate româ nă. Provine dintr -o familie monoparentală.
Locuiește cu tatăl său. Mai are doi frați mai mari decât el cu 3 și respectiv 5 ani. Mama lor a s -a
sinucis când el avea 10 ani, nimeni nu ș tie de ce, doar că de atunci băiatul nu se mai ȋnțelege cu
nimeni. El era băiatul mamei. El și a găsit -o, spânzurată ȋn podul casei. A fost devastat și nu și –
a revenit ȋncă . Tatăl său, ș i el a fost devastat, dar a ȋncercat să -i crească pe toți cum poate. E ste un
om mai dur, totdeauna a fost, este foarte muncitor, dar e „rău de gură”, ș i lucrează de dimineața
până seara, neavând timp pentru el. H.G. nu se ȋnțelege nici cu frații săi „parcă nu suntem frați,
nu semănă m de loc, ca fire, eu sunt mai bleg, eu semă nam mai mult cu mama”. Ȋ i lipseș te
mama, îi lipse sc prietenii, „totul e ȋntr-o ureche”spune el. O vreme n -a avut nici un prieten, apoi l –
a gasit pe A.I.(baiatu l de 16 ani, cel cu care au hotărât să se sinucidă ȋmpreună). Acest prieten avea
de toate, părinți, o soră și mulț i prieteni. „ Era cel mai bun pri eten. El m -a ȋnțeles. Era deștept…adică
cult… știa multe…dar nici el nu se ȋnțelegea cu tatăl să u, nici cu mama sa, care nu -l ȋnțelegeau,
zicând că-i dus cu pluta”. Acel băiat a zis că el a mai avut ȋncercări să se omoare, „dar nu i -au
reușit” . „Mă ducea peste tot cu el, aproape că nici nu mai mergeam pe- acasă, stă team cu el mai
mult, avea niste prieteni dintre ca re unii luau ceva care ziceau că- i face fericiți, cred că erau
etnobotanice” . „Mi-a dat ș i mie o data , dar când am ajuns acasă, ai mei m -au luat la bătaie, aș a că,

44
supărat m -am dus ȋnapoi la prietenul meu și i -am zis că vreau să mor, să se termine, să merg s- o
ȋntâlnesc pe mama”. Prietenul să u, se pare că și el se certase cu tatăl său, așa că au zis că se omoară
ȋmpreună . Au luat mai multe plicuri. Se pare că pentru H.G.doza a fost prea mare, și a căzut jos
inconș tient. Prietenul s -a speriat, tatăl său a venit acasă ș i a chemat salvarea, care i -a adus pe
amandoi la urgență …A.I. se pare că era mai obișnuit cu așa ceva, dar a fost dus direc t la Psihiatrie.
H.G. a ră mas mai mult la UPU pentru a fi r eanimat și restabilit… După interviu,
H.G.era ȋncă foa rte deprimat…Nu- i pare bine că a fost salvat…dar îi pare bine că totuși n- a murit.
„Parcă s- a intamplat ceva, și numai vreau să mor… , ceva ȋmi spune că lucrur ile se vor schimba ȋ n
bine”….După o mică consiliere, băiatul regreta gestul făcut, și a hotărât să meargă la terapie „ca
să-și revină ” . Ȋi părea rău chiar ș i de tat al său, ȋn ideea că aș a cum a suferit după mama sa, așa ar
fi suferit și după el… „ Și nu merita tata să- i fac asta”….
CONCLUZII DUPĂ INVESTIGAṬ IE:
Concluzii referitoare la aplicarea interviului
Ȋn timpul interviului, subiecț ii au fost foarte cooperanți, păreau că vor să împărtășească
cuiva suferinț a lor. Faptul că probabil m -au văzut mai tânără , i-a făcut să fie deschiși și sinceri .
Ȋ n ce mă priveș te, ȋn timpul interviului am ținut cont de toate aspectele etice de care
asistentul social trebuie să țină seamă , respectiv : conform recomandărilor, discuția anamnestică și
interviul ȋn sine, s -a desfășurat după un ghid de interviu . Ȋntrebă rile pe care le- am adresat
subiecților au fost ȋntr- o ordine gradual prestabilită , astfel ȋncât acomodarea subiecților să fie cât
mai bună, și, de altfel a și fost, subiecții dezvoltând (la cererea mea) răspunsurile sau oferind
explicații suplimentare atunci când era cazul sau când le ceream. Ȋ n timpul interviului mi- am notat
toate ră spunsurile lor, ulterior urmând să reorganizez materialul obținut, să fac sumarizarile și să
sintez, astfel ȋncât să pot contura corect istoricul ps iho-social al fiecarui subiect ȋn parte și să pot
trage concluziile, riguros ș i obiectiv.
Deasemenea, ȋ n structurarea interviului aplicat și din modul cum am condus discuția
anamnestică , am ȋncercat să abordez și aspecte referitoare la percepția subiecț ilor asupra situației,
la scopurile și așteptările lor, ȋncercând să identific ăm ȋmpreună cauzele care au determinat apariția
problemei clientului precum și factorii care favorizează sau frânează rezolvarea ei, ȋncercând ȋn
acest fel să -mi formulez propria părere și, ȋn acelaș i timp, să pot contura un diagnostic

45
(psihosocial) , o evaluare a problemei din perspectiva personalităț ii subiecț ilor și a mediului lor
social, care ar putea (dacă mi s-ar fi permis) ȋn viitorul apropiat să proiecteze o strategie realistă
de rezolvare a acesteia.
Deasemenea, țin să amintesc că ȋn timpul interviului, di scuției și consilie rii am ȋncercat să
fiu asertiv ă, calm ă și atent ă, să nu par autoritară , emoționat ă sau insensibil ă, fapt care a avut ca
rezultat, o bună cooperare cu subiecții și colaborarea lor sinceră și deschisă .
Concluzii referitoare la subiecti si conceptualizarea cazurilor lor
Ceea ce am constatat la subiecț ii pe care i -am investigat mi- a permis să trag unele concluzii
care se pare că sunt ȋn acord cu ceea ce se cunoaș te de spre vulnerabilitatea adolescenților. Se pare
că în perioada adolescenței se reunesc o serie de factori cu rol esențial în determinismul
sinuciderii.
Trebuie subliniat însă cǎ nu vârsta în sine este cauza, ci mai degraba procesele specifice ei
(dezvoltarea psihosomaticǎ intensă, personalitatea încǎ nedefinitivatǎ, imaturǎ), fragilitatea
psihicǎ și nu în ultimul rȃnd, o sumă de factori sociali.
Adolescenții se confruntă de ani de zile cu schimbări mari (schimbări care contribuie la
trecerea de la copilărie la maturitate ), cu cereri și oportunități, și, deși în cele mai multe cazuri,
acesastă tranziție la maturitate se face cu succes, în unele cazuri, se pot dezvolta probleme psihologice și / sau de comportament care perturbă în mod grav nu numai viața lor, dar și viețile celor care -i înconjoară .
Consider că, o seri e de probleme pe care adolescenț ii nu le pot gestiona, se prezintă ca
factori de risc suicidar, astfel :
1.Absenț a sau separarea de un pă rinte indiferent de forme le pe care le ȋmbracă ideea
(decesul, boala, divorțul ) se pare că poate perturba ȋ n sens negativ copilul predispunâ nd la
comportamente negative.
Ȋn acest sens, o ricare dintre părinte lipsește crează o carențǎ afectivǎ, împiedicând ulterior
formarea Supraeului.
Aspecte particulare ale acestei probleme o reprezintă a bsența precoce a tatǎlui , la propriu,
care provoacă ceea ce se poate numi și „ sindromul lipsei de autoritate ”, și care predispune
copilul/adolescentul la forme de gelozie, nerecunoaștere a autorităț ii mamei, acte de rebeliune și

46
de nesupunere. Dar a bsența precoce a tatălui , se poate prezenta și ȋn cazul ȋn care, tatăl, deși prezent
fizic nu are nici o rel ație afectivǎ cu copilul.
2.Controlul parental excesiv duce la inhibarea comunicǎrii dintre adult și copil.
Autoritatea exageratǎ și situarea acestuia pe o poziție de superioritate absolută poate duce
la perturbarea familială ȋn general și ȋn mod particular, la perturbarea simțulu i identitǎții atât de
mult cǎutatǎ de adolescent. 3. Ȋn
general, a dolescentul este cel ce simte nevoia ca pǎrintele sǎ -i intuiascǎ nemulțumirile și
conflictele interioare (de cele mai multe ori mascate), sǎ le înțeleagǎ, sǎ i le atenueze sau elimin e.
Existǎ însǎ situații paradoxale, când pǎrintele (de regulǎ de același sex) are el însuși nevoie de
ajutor, fapt ce duce la o inversare de roluri , fenomen cunoscut sub denumirea de parentificare și
care poate vulnerabiliza copilul ȋntr -o mare măsură.. 4.Alt factor care poate afecta
negativ copilul sau să-l vulnerabilizeze ȋntr -o mare măsură, este sintagma de Copil nedorit , fapt
care se constituie ȋntr-un mesaj care, transmis copilului, conștient sau inconștient, îl va forța sǎ
accepte cǎ este indezirabil și -l va împinge spre suicid. 5. Absența integrǎrii adolescentului
într-un grup , sau izolarea socialǎ impusă unui copil sau autoimpusă , împiedicǎ ȋn mare măsură,
crearea defenselor eficace contra tendințelor thanatogene.
6. Pentru a rǎspunde adecvat evenimentelor trebuie
ca între stǎrile psiho -afective interne ale adolescentului și condițiile de mediu, sǎ se stabileascǎ un
raport de echilibru. Dacǎ intervine o schimbare în rǎu în mediul sǎu familial sau social, tâ nǎrul o
poate percepe ca o i zolarea progresivǎ, ca o situație fǎrǎ r emediu, starea sa psihicǎ devinine
vulnerabilǎ, depresia se accentueazǎ și ideea cǎ nu mai poate face nimic se implanteazǎ ca un
„adevǎr”. Se pare că suicidul din dragoste la adolescenți se pare că se
întâlneșt e cel mai frecvent , motivat de pierderea obiect ului iubirii.
Adolescenț ii sunt considerați cea mai instabilǎ categorie de vârstǎ din punct
de vedere psihic, și pot, uneori, la cea mai micǎ înfrângere, în urma unor certuri cu pǎrinții și chiar
din motive ridicol de minore să recurg ă la suicid.
O altă problemă deloc de neglijat este că la copii și adolescenți, nu e clar riscul anihilǎrii
ireversibile, nu e bine înțeleasǎ gravitatea actului suicidal și nic i implicațiile lui și, de regulă
motivația suicidară este foarte fragilă, la copil, reprezentarea morții, noțiunea de absențǎ, vid,
neant conturȃndu- se abia de la 10 ani.

47
Ca o concluzie, factori de stres pentru copii și adolescenț i ca lipsa afecțiunii paren tale,
situația de copil nedorit, abuzul de autoritate al pǎrinților (creșterea în cultul bǎtǎii, ca mijloc de
educație), eșecul școlar și frica de pedeapsǎ, precum popularizarea pe canal ele TV a unor scene de
violența (ș i acest lucru se ȋntâmplă des ȋ n ultima vreme ) .
Factori de naturǎ familialǎ cu impact negativ asupra personalitǎții adolescentului sunt:
disfuncțiile familiale, crizele disciplinare (care sunt factori de risc nu doar pentru suicid, ci și
pentru o serie de probleme co mportamentale și școlare – delicvența etc.).
Adolescenții suicidari au mai multe probleme de conduit ǎ, consumǎ droguri și deseori
devin isterici, nevrotici și psihotici și, cu o inclinare deosebită spre extraver tire ș i histrionism .
Ȋn plus, se pare că adolescenț ii suicidari au o capacitate mai scǎzutǎ de control al
impulsurilor comparativ cu adolescenții nonsuicidari.
Pe plan emoțional, adolescenții suicidari se simt singuri. Sentimentul înstrǎinǎrii, al
rejecției și izolǎrii sociale îi împing de cele mai multe ori spre acest act disperat care e sinuciderea,
suicidul constituindu- se astfel ca o problemǎ majorǎ în rândul tinerilor. Din
fericire, caracteristic conflictelor în adolescențǎ e faptul cǎ sunt de scurtǎ duratǎ și nu la fel de serio ase ca la adulți. În adolescențǎ, persoana își definește propria identitate. Un rol
important în acest proces îl are interacțiunea cu ceilalți, integrarea în colectiv (care- i permite
achiziția de roluri și statusuri sociale), contactul social. Relația dintre aceste variabile este
complexǎ. Nu conteazǎ atât sprijinul real, cât sprijinul social perceput. Astfel, u n
suport familial scǎzut chiar dacă, sau mai ales dacă, se asociază cu un suport al prietenilor
perceput ca înalt se asociazǎ de regulă cu o ratǎ crescutǎ a ideației suicidare în perioade stresante
din viațǎ. Absența sau
inadecvarea abilitǎților interpersonale are semnificație etiologicǎ pentru tulburǎrile afective de tip
depresiv, tulburǎri corelate strâns cu conduita suicidarǎ . Asertivitatea, capacitatea de a
întreține relații interpersonale satisfǎcǎtoare este o condiție indispensabilǎ a unei stǎri de
bunǎstare psihologicǎ.
Ră spunsurile la ipotezele de la care am pornit sunt urmă toarele:
1.Unii dintre subiecț ii care au apelet la gesturi autolitice au avut tentative anterioare, iar
cei care au avut tentative autolitice sunt mai predispuș i la alte acte de acest gen dacâ t cei care

48
n-au avut.
2.De cele mai mule ori, prin gestul lor au ȋncercat s ă atragă sau nu atenția asupra vreunei
necesităț i proprii.
3.Aveau noț iunea de moa rte și dacă au fost constienți de gravitat ea gest ului lor, ca
finalitate absolută .
4. Se pare că doi dintre subiecții mei nu au anunț at pe cineva ȋ nainte de a apela la
acest, dar unul a amenințat că o va face, dar după salvarea lor, to ți trei au regretat ce au fă cut.

BIBLIOGRAFIE
1.Abramsom, L., Alloy, L., Hankin, B., Haeffel, G., MacCoon, D., y Gibb, B. (2002). Cognitive
vulnerability -stress models of depression in self -regulatory and psychobiological context. En I.
Gothlib y C. Hammen (dirs.), Handbook of depression (pp. 268- 294). Nueva York: Guilford.
2. Aish, A. M., & Wasserman, D. (2001). Does Beck's Hopelessness Scale really measure
several components? Psychological medicine , 31_ (02), 367- 372

49
3.Antolín -Suárez, L. (2011). La conducta antisocial en la adolescencia: una aproximación
ecológica. Universidad de Sevilla.
4.Arnet, J.J. (2009). Adolescense emerging and adulthood. A cultural approach. Londres:
Pearson.
5.Beck, A. T., Brown, G., Berchick, R. J., Stewart, B. L., & Steer, R. A. (2006). Relationship between hopelessness and ultimate suicide: a replication with psychiatric outpatients. Focus .
6.Beck, A., Kovacks, M., y Weissman, A. (1996). Hopelessness and suicidal behaviour. En J.Maltsberger y M. Goldblatt (dirs.), Essential pappers on suicide (pp. 331- 341). Nueva York:
University Press.
7.Beck, A., Rusch, A., Shaw, B., y Emery, G (1980). Terapia cognitiva de la depresión. Bilbao: Desclée de Brouwer.
8.Beck, A. T., Weissman, A., Lester, D., & Trexler, L. (1974). The measurement of pessimism: the hopelessne ss scale. Journal of consulting and clinical psychology , 42(6), 861.
9.Bille -Brahe, U. (2000). Sociology and suicidal behaviour. En K. Hawton y K. Van Heeringer
(dirs.), The international handbook of suicide and attempted suicide (pp. 193- 207). Chicheste r:
Wiley.
10.Bobin, E., & Sarfati, Y. (2003). Tentatives de suicide à repetition: peut -on arrêter les
«récidivistes». Nervure, 16(3), 14- 18. 34
11.Borowsky, I. W., Taliaferro, L. A., & McMorris, B. J. (2013). Suicidal thinking and behavior among youth involved in verbal and social bullying: risk and protective factors. Journal of
Adolescent Health , 53(1), S4- S12.
12.Buendía, J., Vidal, J. B., Riquelme, A., & Ruiz, J. A. (2004). El suicidio en adolescentes: factores implicados en el comportamiento suicida. EDITUM.
13.Cervantes, W., & Hernández, E. M. (2008). El suicidio en los adolescentes: Un problema en crecimiento. Duazary , 5(2), 148- 154.
14.Chesney, E., Goodwin, G. M., & Fazel, S. (2014). Risks of all ‐cause and suicide mortality in
mental disorders: a meta ‐review. World Psychiatry, 13(2), 153- 160.
15.Chopin, E., Kerkhof, A., y Arensman, E. (2004). Psychological dimensions of attemped suicide: Theories and data. En D. De Leo, U. Bille -Brahe, A. Kerkhof y A. Schimdtke (dirs.).

50
Suicidal behaviour: Theor ies and research findings (pp. 41- 60). Göttingen, Germany: Hogrefe
& Huber.
16. Cosman, D., 1999, Sinuciderea – Studiu în perspectiva biopsihosocialǎ, Cluj -Napoca:
Risoprint
17.Contreras, C., y Gutiérrez, A. (2007). Bases biológicas del suicidio. Revista de divulgación
científica y tecnológica de la Universidad Veracruzana, 20.
18.Cornellà, J. (2012). Conducta autodestructiva en el adolescente. In Suicidio, su prevención.
Trabajo presentado al Congreso virtual Salud y desarrollo de adolescentes y jóvenes , España.
Resumen recuperado de http://www. codajic. org/sites/www. codajic. org/files/Conducta.
19.Deakin, J. F. (1996). 5- HT, antidepressant drugs and the psychosocial origins of depression.
Journal of Psychopharmacology .
20.De Wilde, E., Kienhorst, I., Diekstra, R., & Buendía, J. (1996). El suicidio en la adolescencia.
Psicopatología en niños y adolescentes. Madrid: Pirámide .
Diamond, G. S., Wintersteen, M. B., Brown, G. K., Diamond, G. M., Gallop, R., Shelef, K., & 21.Levy, S. (2010). Attachment -based family therapy for adolescents with suicidal ideation: A
randomized controlled trial. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry ,
49(2), 122- 131.
22.Durkheim E., (Ed.). (1971). El suicidio. Buenos Aires: Editorial Shapire.
23.Evans, E., Hawton, K., & Rodham, K. (2004). Factors associated with suicidal phenomena in adolescents: a systematic review of population- based studies. Clinical psychology review , 24(8),
957-979.
24.Fleischhaker, C., Böhme, R., Sixt, B., Brück, C., Schnei der, C., & Schulz, E. (2011).
Dialectical behavioral therapy for adolescents (DBT -A): a clinical trial for patients with suicidal
and self -injurious behavior and borderline symptoms with a one -year follow -up. Child and
adolescent psychiatry and mental heal th, 5(1), 1.
25.Freud S. (1917). Traner und melancholie. Int Z Psychoanal, 4(6), 288 -301.
26.Hall, W. D. (2006). How have the SSRI antidepressants affected suicide risk? The Lancet ,
367(9527), 1959- 1962.
27.Harrington, R. C., & Dyer, E. (1993). Suicide and attempted suicide in adolescence. Current
Opinion in Psychiatry , 6(4), 467- 469.

51
28.Hertz, M. F., Donato, I., & Wright, J. (2013). Bullying and suicide: a public health approach.
The Journal of adolescent health: official publication of the Society for Adolescent Medicine,
53(1 0), S1.
29.Horowitz, L. M., Wang, P. S., Koocher, G. P., Burr, B. H., Smith, M. F., Klavon, S., & Cleary, P. D. (2001). Detecting suicide risk in a pediatric emergency department: development of a brief screening tool. Pediatric s,107(5), 1133- 1137.
30.Huey, S. J., Henggeler, S. W., Rowland, M. D., Halliday -Boykins, C. A., Cunningham, P. B.,
Pickrel, S. G., & Edwards, J. (2004). Multisystemic therapy effects on attempted suicide by youths presenting psychiatric emergencies. Journ al of the American Academy of Child &
Adolescent Psychiatry, 43(2), 183- 190.
31.Hugles, S. y Neimeyer, R. (1990). A cognitive model of suicidal behaviour. En D. Lester (dir.). Current concepts of suicide (pp. 1- 29). Filadelfia: Charles.
32.Ionescu, G., 1995, Tratat de psihologie medicalǎ și psihoterapie, București: Askkepios
33.Jalón, M. J. D. A. (2005). La violencia entre iguales en la adolescencia y su prevención desde
la escuela. Psicothema , 17(4), 549- 558.
34.Klerman, G. L., Weissman, M. M., Rounsaville, B. J., y Chevron, E. S. (1998). Psicoterapia interpersonal. Masson. Barcelona
35.Kohli, M. A., Salyakina, D., Pfennig, A., Lucae, S., Horstmann, S., Menke, A., … & Uhr, M.
(2010). Association of Genetic Vari ants in the Neurotrophic Receptor –Encoding Gene NTRK2
and a Lifetime History of Suicide Attempts in Depressed Patients. Archives of general
psychiatry, 67(4), 348- 359.
36.Kreitman, N. (1977). Parasuicide. London: J. 37.Lester, D. (1994) A comparison of 15 theories of suicide. Suicide and Life -Threatening
Behaviour , 24, 80- 88.
38.Litman, R.E. (Ed.). (1967). Freud on suicide. Essays in self -destruction . Editado por
Edwin S. Shneidman, 324- 244.
39.Marcelli, D., & Humeau, M. (2007). Suicidio y tentativa de suicidio en el adolescente. EMC.
Psiquiatría , (128), 1- 12.
40.Menninger, K. (1966). Man against himself. New York: Harcourt, Brace & World.

52
41.Michel, K. y Valach, L. (1997). Suicide as goal -directed action. En K. Van
Heeringen(dir.), Understanding suici dal behaviour (pp. 230- 251). Chichester: Wiley.
42.Musitu, G., Buelga, S., Lila, M., & Cava, M. J. (2001). Familia y adolescencia: Análisis de
un modelo de intervención psicosocial. Madrid: Síntesis.
National Public Health. (2001). Ide risk with long te rm lithium treatment in major affective
illness: a meta -analysis. Acta psychiatr scand;104:163- 72.
43.Ollé, J. M. (2004). Padres, adolescentes y docentes: Los avatares de un encuentro difícil aunque no imposible. Revista de Psicopatología y Salud Mental del niño y del adolescente , (3),
13-19.
44.Palacios, J., Cubero, R., Luque, A., & Mora -Merchán, J. (2009). Desarrollo físico y
psicomotor después de los 2 años. J. Palacios, Á. Marchesi y C. Coll (Comps.), Desarrollo psicológico y educación, 1, 179- 200.
45.Peebles, R., Wilson, J. L., & Lock, J. D. (2011). Self -injury in adolescents with eating
disorders: correlates and provider bias. Journal of Adolescent Health,48 (3), 310- 313.
46.Pérez, S. (1953). ¿Cómo evitar el suicidio en los adolescentes?, 1–67.
47.Perlis M. (2014). Medicina del sueño. Universidad de Pensilvania en Filadelfia, Estados Unidos.
48.Raheb, C., Bielsa, A., Batlle, S., Rafael, A., & Tomàs, J. (2006). Psicopatología y conducta
suicida en la adolescencia., 1735, 1–19.
49.Rodríguez, A. (2006). El suicidio y su prevención. Revista Forensis Instituto Nacional de Medicina Legal y Ciencias Forenses -DRIP , 275- 282.
50.Roy, A. (1983). Family history of suicide. Archives of General Psychiatry, 40(9), 971- 974.
Russell, S. T., & Joyner, K. (2001). Adolescent sexual orientation and suicide risk: Evidence from a national study. American Journal of public health, 91 (8), 1276- 1281.
51.Sánchez- Teruel, D., & Robles -Bello, M. A. (2014). Personalidad y resiliencia en un cuerpo
especial de la Policía Nacional de España. Revista de Psicología del Trabajo y de las
Organizaciones , 30(2), 75- 81.
52.Schneidman, E. S. (1993). Suicide as psychache: A clinical approach to self -destructive
behavior. Northvale, NJ, Jason Aronson.

53
53.Shafer, D., Pfef fer, C. R., y Gutstein, J. (2003). Suicidios y tentativas de suicidio en la
infancia y la adolescencia. Tratado de Psiquiatría, 3, 2163- 2172.
54.Soler, P. A., & Gascón, J. (1999). Recomendaciones terapéuticas en los trastornos mentales.
De Masson , 11-25.
55.Stanley, B., Brown, G., Brent, D. A., Wells, K., Poling, K., Curry, J., … & Goldstein, T. (2009). Cognitive -behavioral therapy for suicide prevention (CBT -SP): treatment model,
feasibility, and acceptability. Journal of the American Academy of Child & Adolescent
Psychiatry, 48(10), 1005- 1013.
56.Steele, M.M., y Doey, T. Suicidal behaviour in children and adolescents. Part 1: etiology and risk factors. Can J Psychiatry. 2007;52(6 Suppl 1):21S -33S.
57.Stengel, E. (1962). Recent Research into suicide and attemped suicide. American Journal of
Psychiatric, 118, 725- 727.
58.Tubert S. (1982). La muerte y lo imaginario en la adolescencia. Madrid, España: Saltés
59.Van Heeringer, C., Portzki, G. y Audenaert, K. (2004). The Psychobiology of suicidal behaviour. En D. De Leo, U. Bille – Brahe, A. Kerkhof y A. Schmidtke (Eds.) Suicidal
Behaviour: Theories and research findings (pp. 61- 66). Göttingen, Germany: Hogrefe & Huber.
60.Valladolid, M. N. (2011). Suicidio. Revista Peruana de Epidemiología, 15(2), 1- 5.
61.Villardón, L. (1993). El pensamiento de suicidio en la adolescencia. Bilbao: Universidad de
Deusto.
•World Health Organization. (2001). Informe sobre la salud e n el mundo 2001: Salud mental:
nuevos conocimientos, nuevas esperanzas.
www.legmed.ro

ANEXA
INTERVIU
SEMISTRUCTURAT

54
1.Ȋntrebă ri deschise despre date personale: de identificare (nume, data nașterii, naț ionalitate,
etnie, religie, studii, etc.) :
– Care este numele dvs., data nașterii și adresa dvs.?
– Ce naționalitate, etnie, religie aveți?
– Ce ocupație aveți și ce studii ?
– Considerați că sunteți un elev/student/ bun și dacă nu, de ce? (dezvoltați)
2.Ȋntrebă ri legate de aspecte privind mediul de viață: unde locuiește, cu cine locuiește, condiț ii
de locuit de viață, etc..
– Locuiți cu ambii părinți s au numai cu unul dintre ei?… De ce?.
Dacă părinții sunt despărțiț i: – Sunt divortați părinț ii dvs.? (și dacă da, de cȃnd)
– De cȃnd sunt divortați părinții dvs.?
– Vă vedeți cu celăla lt părinte?
-Aveți camera dvs. sau împărțiți spațiul cu fraț i/ sau alte rude?
-Considerați că vă e bine în condițiile în care locuiți? (dacă e cazul) –
3.Ȋntrebări despre aparținătorii legali și situația financiară a familiei: mama, tata, frați, alte
rude, ocupațiile lor; și despre genul de familie din care face parte (spre ex. monoparentală,
căsătorit, divorț at etc.);
– Aveți locuința dvs…a părinților dvs ….sau locuiți cu chirie?
– Mai aveți frați sau alte rude care stau la aceeași adresa cu dvs.?
– Situația financiară a familiei dvs. este bună? (dezvoltați )
– Ce ocupații au părinții dvs.?
Dacă părinț ii sunt despărțiț i: – Celălalt părinte vă ajută, participă la întreținerea dvs? Cum?
(dezvoltați) 4.Ȋ ntrebări
despre relaț iile dintre membrii familiei sale, de relaț iile sale cu membrii familie i și
despre modalitățile de relaționare intraf amilială și legate de gradul de dependență /
independență;
– Cum se înț eleg între ei membrii familiei dvs.? Se înțeleg bine, se ceartă, se ignora?
– Care sunt relațiile dintre dvs. și ceilalți membrii ai familiei dvs.? (dezvoltați)…
– Cu care dintre membrii familiei dvs. vă înțelegeți mai bine și de ce ? (dezvoltați)…

55
– Vă simțiți constrȃns în vreun fel de vreun membru al familiei dvs? (dezvoltați)…
– Aveți independență sau sunteți ținut din scurt? (dezvoltați)….
5.Ȋntrebă ri despre, suportul moral, material sau social, de genul:
– Cȃnd considerați că aveți probleme aveți cu cine să vorbiț i despre problemele
dvs.? (dezvoltați)
– Considerați că mama /tata vă înțelege, vă sprijină,vă aprobă/dez aprobă, se îngrijește de
dvs. sau considerați că vă neglijează ?(dezvoltați)…
– Vorbiți -mi despre modul în care se desfășoară programul dvs. zilnic?
6.Ȋntrebări despre rela țile sale cu alte persoane, respectiv: cunoștinț e, pr ieteni, colegi…
– Prieteni/prietene, iubit/iubită aveți? (dezvoltați)
– Cum vă întelegeți cu colegii/colegele? (dezvoltați)
– La școală/servici sunteți bine integrat sau aveți probleme de relaționare cu colegii sau
colegele, sau cu superiorii dvs.(sau profesori, etc…)? (dezvoltați)
– Vă simtiți hărțuit, discriminat, stigmatizat în vreun fel de cineva, și dacă da, de ce și de
cȃnd ? (dezvoltați)
7.Ȋntrebă ri despre atitudini și comportamente ale familiei: grijă, preocupare, neglijare,
constrȃ ngeri de orice gen;
– Familia sau ceilalți membrii ai familiei dvs. se poartă frumos cu dvs. sau vă constrȃng în
vreun fel să faceți ce nu doriți, și dacă da, cum?(dezvoltați).
8.Ȋntrebă ri despre comunicarea din familie ș i dintre membrii familiei;
– Cum reușiți să comunicați cu membrii familiei dvs.?
– Există sau nu o bună comunicare între membrii familiei dvs.?(explicați sau dezvoltați) –
9.Ȋntrebări despre cum își petrece timpul liber;
– Cum vă petreceți timpul liber? (explicați și dezvoltați)
10.Ȋntrebări despre determinarea sau motivația ac tului suicidar făcut
– De ce ați vrut să vă sinucideți sau ce v -a determinat s -o faceți?
– Sunteți conștient că gestul dvs. ar putut fi mai grav, să rămȃneți cu sechele sau chia r să
muriți?
– Ați mai încercat să vă sinucideți și dacă da, de ce, cȃnd și în ce condiții?
– Acum regretați gestul dvs., și dacă nu/da, de ce?

56
– Ce v -a determinat să recurgeț i la gestul suicidal?
– Cum și de ce ați recurs la aceasta metodă?
– Ați spus cuiva ce vreți să faceți…vreunui prieten /rudă și dacă da/nu, de ce?
– Ați vorbit cu cineva î nainte de gestul dvs.?
– Considerați că părinții dvs. sau vreun alt membru al familiei dvs.nu v- au înțeles sau nu
v-ar fi înțeles dacă le- ați fi expus problema dvs.? (explicați sau de zvoltați)
– Ați trăit foarte intens problema dvs.sau ați hotărȃt brusc să vă sinucideți? (dezvoltați).
– Ați mai cunoscut personal persoane care au încercat să se sinucidă sau s- au sinucis?
– Stiți că ați fi putut apela la un ajutor sp ecializat cum ar fi psihologul ș colii, un medic, un
asistent social, la vreun centru de zi care oferă astel de suport?
11.Ȋntrebări despre cum vede viitorul de la acest moment î nainte:
– Sunteți dispus să faceți terapie pentru a va restabili fi zic și psihic și dacă nu, de ce ?
– Cum credeți că vor decurge relațiile dvs. de aic i înainte cu cei apropiați?
– Credeți că veți putea să abordați problemele dvs. într -un mod normal, discutȃnd, cerȃnd
ajutor altora, pentru ca întotdeauna există c ineva care vă poate ajuta sau sfătui?
(aici încerc eu să -i dau sfaturi, s -o încurajez să renunțe pe viitor la astfel de gesturi și, în
orice problemă ar avea, să aibă î ncredere ș i să ceară ajutor specializat ).
– Stiți acum că problemele se pot rezolva și altfel decȃt recurgȃnd la gesturi extreme?

ANEXA
Tabel nr.1. Evoluția multianuală a incidenței sinuciderilor în București, 2017

57

Tabel nr.2. Circumst anțele de producere a morților violente au fost în Romȃnia, în 2017.

Tabel nr.3a. Cele mai frecvent f olosite modalități de sinucidere, în Romȃnia, în 2017.
– În procente (%) și nr. de cazuri /metode suicidare –

58

Tabel nr.3b. Dinamica sinuciderilor în Romȃnia, în 2017.
(Modalități de sinucidere/Nr.cazuri)