Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Gheorghe” Botoșani Profesor coord onator: Pr. prof. dr. Daniel Dascălu Elev: Alexa Ștefania Florina , cl…. [622172]

1
Seminarul Teologic Liceal Ortodox "Sfântul Gheorghe" Botoșani

Profesor coord onator:
Pr. prof. dr. Daniel Dascălu

Elev:
Alexa Ștefania Florina ,
cl. a XII -B

BOTOȘANI , 2017

2

CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 4
Faptele bune în dobândirea mântuirii ………………………….. ………………………….. ……… 6
Care sunt faptele bune ………………………….. ………………………….. ………………………….. 9
De unde să începem facerea de bine? ………………………….. ………………………….. …… 14
Cum lucrăm faptele bune ………………………….. ………………………….. ……………………. 15
Temelia faptelor bune este smerenia. ………………………….. ………………………….. ……. 18
Iubirea față de aproapele este împlinirea vieții. ………………………….. ………………….. 22
Fapta materială sau fapta sufletească ………………………….. ………………………….. ……. 24
De ce trebuie să facem fapte bune? ………………………….. ………………………….. ………. 25
Efectul faptelor bune ………………………….. ………………………….. ………………………….. 26
Nu sunt suficiente doar faptele ………………………….. ………………………….. …………….. 27
Poveste cu tâlc: ”Cele două vâsle” ………………………….. ………………………….. ………. 29
Concluzie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 30
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 31

3

MOTTO:

Toți ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos și fiecare este
răspunzător pentru celălalt. Dacă cineva este slab, ia -i sarcina și du -o tu. Dacă tu
ești slab, roagă pe cineva să -ți ducă sarcina. În felul acesta, uniți în rugăciune și în
fapte bune, vom ajunge la slăvita Înviere a Mântuitorului, ca să viem cu El și să
vedem lumina cea cerească."
Părintele Gheoghe Calciu -Dumitreasa (1925 – 2006 )

4

INTRODUCERE
Mântuirea este scopul întrupării Fiului Lui Dumnezeu, al jerfei de pe cruce
și al învierii Lui , este binele suprem al creștinului. Mântuirea în Hristos ”aduce cu
sine însănătoșirea firii omenești, refac erea echilibrului sufletesc și caracterul
împerativ, adică ceea ce trebuie să facem noi ”1.
Condițiile însușirii mântuirii sunt: har, credință și fapte bune2, credința și
faptele bune sunt ”cele două dimensiuni ale deschiderii umane spre Dumnezeu,
impli cându-se reciproc în unicitatea sublim ă a cunoașterii -iubire ce caracterizează
Ortodoxia ”.3
Faptele bune sunt o expresie a credinței noastre în Dumnezeu, sunt fapte
”de ascultare de Dumnezeu, de sporire a comuniunii cu El , de desăvârșire
personală prin Hristos ”4.
Ortodoxia accentuează valoarea faptelor bune în dobândirea mântuirii, însă
fără a susține că omul se poate mântui singur sau să nesocotească harul lui
Dumnezeu .
Săvârșirea faptelor bune, mântuitoare este strâns legată de credința ortodoxă,
de modul în care aceast ă credință se exprimă. În Ortodoxie, faptele bune n u
reprezintă un scop în sine ci, scopul creștinului este unirea cu Dumnezeu.
Omul nu poate parcurge singur, fără ajutorul Lui Dumnezeu, drumul spre
mântuire. Acesta poate fi parcurs, pe de o parte, cu ajutorul harului divin,
pe de altă parte cu strădania omului, prin credință și fapte bune. Omul este

1 Ortodoxia, Coman Vasile, Ep, Mântuirea în Iisus Hristos prin Biserică , 1985, nr.2, apr -iun., p. 346
2 Studii Teologice, nr. 1 -2, 1950, p. 1.
3 Ortodoxia , Credința și faptele bune în lucrarea mântuirii , 1988 , nr. 3, iul-sept., p. 52.
4 Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloaie, Faptele bune în învățătura ortodoxă și cat olică, în ”Ortodoxia”, VI (1954), nr.4,
p.510.

5
asistat în permanență de harul Lui Dumnezeu și este chemat să colaboreze cu acest
har, pe care îl oferă Biserica de la Hristos prin Sfintele Taine.
Faptele bune trebuie să fie izvorâte din credința în Hristos și din dragostea
pentru El, ele fiind astfel făcute pentru ” Dumnezeu, spre mărirea Lui, spre bucuria
Lui” .5
Sfântul Grigorie de Nyssa spune: „Omul vine cu setea după mântuire, iar
Dumnezeu ne dă însăși mântuirea la care omul nu poate ajunge singur. El este
organ receptiv. Dumnezeu ne cheamă la mântuire și ne ajută să ajungem la ea;
datoria noastră este să adăugăm acestei chemări lucrul nostru așa precum adaugă
o țesătoare între firele orizontale betalele ei, lucrul e i. Ea poate face din viață o
pânză frumoasă, folositoare altora și ei însăși sau un lucru nefolositor sau
primejdios” .6

5 Ortodoxia , Credința și faptele bune în lucrarea mântuirii , 1988 , nr. 3, iul-sept., p. 53.
6 Ep. Vasile Coman, op. cit. pag. 345

6

Faptele bune în dobândirea mântuirii
Condițiile importante ale mântuirii omului sunt credința , faptele bune și
harul dumnezeiesc . Credința și faptele bune sunt r ezultatul dorinței omului de a se
mântui, harul ce se manifestă în viața omului în toate împrejurările existenței sale ,
este numai lucrare dumnezeiască .
Nu putem de spărți faptele de credință nici pe acestea de har. Credinț a este
practic calea care deschide ușa inimii noastre pentru a lucra Hristos în noi ,
mântuirea noastră .
Sf. Ap. Pavel socotește însăși faptele bune ca roade ale Duhului Sfânt
(Gal.5,22). Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă: De ce vorbește Pavel despre
roadele Duhului? Pentru că, răspunde el, omul poate face multe fapte, dar numai
cele bune se fac cu ajutorul lui Dumnezeu. ”Duhul Sfânt colaborează cu noi numai
dacă avem credință și facem fapte bune. Credința și faptele bune sunt deopotrivă
necesare pentr u mântuire ”.7
Credința noastră în Dumnezeu se exteriorizează și se împlinește prin fapte
bune.
”Ce folos, frații mei, dacă zice cineva că are credință, iar fapte nu are?
Oare credința poate să -l mântuiască? Dacă un frate sau o soră sunt goi și lipsiți de
hrana cea de toate zilele, Și cineva dintre voi le -ar zice: Mergeți în pace! Încălziți –
vă și vă săturați, dar nu le dați cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Așa
și cu credința: dacă nu are fapte, e moartă în ea însăși . Dar va zice cineva: Tu ai
credință, iar eu am fapte; arată -mi credința ta fără fapte și eu îți voi arăta, din
faptele mele, credința mea. Tu crezi că unul este Dumnezeu? Bine faci; dar și
demonii cred și se cutremură. Vrei însă să înțelegi, omule nesocoti t, că credința
fără de fapte moartă este? Avraam, părintele nostru, au nu din fapte s -a îndreptat,

7 Pr. Dr. D. Viezuianu, op cit. pag.186

7
când a pus pe Isaac, fiul său, pe jertfelnic? Vezi că, credința lucra împreună cu
faptele lui și din fapte credința s -a desăvârșit? Și s -a împlinit Scriptura care zice:
"Și a crezut Avraam lui Dumnezeu și i s -a socotit lui ca dreptate" și "a fost numit
prieten al lui Dumnezeu". Vedeți dar că din fapte este îndreptat omul, iar nu
numai din credință.”8
Faptele bune sunt mijloacele de care creștinul se folosește pentru a urca spre
Dumnezeu. Faptele sunt ca niște trepte vii ale unirii tot mai strânse cu Dumnezeu
și împreună , cu semenii noștri. Altfel zis, ne mântuim prin credință urcând spre
Dumnezeu pe scara faptelor bune. “Căci precum trupul fără de suflet mort este,
astfel și credința fără de fapte, moartă este” – Iacov 2,26.
Sfântul Apostol Pavel ne spune că nu sunte m mântuiți prin fapte, ci prin
credința în I isus și prin harul Lui. Mântuirea nu vine de la noi, ci este darul lui
Dumnezeu. (”Dar Dumnezeu, bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire cu care
ne-a iubit, Pe noi cei ce eram morți prin greșelile noastre, ne -a făcut vii împreună
cu Hristos – prin har sunteți mântuiți ! – Și împreună cu El ne -a sculat și împreună
ne-a așezat înt ru ceruri, în Hristos Iisus, Ca să arate în veacurile viitoare
covârșitoarea bogăție a harului Său, prin bunătatea ce a avut către noi întru
Hristos Iisus. Căci în har sunteți mântuiți , prin credință, și aceasta nu e de la voi:
este darul lui Dumnezeu; Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni. Pentru că a Lui
făptură suntem, zidiți în Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le -a gătit
mai înainte, ca să umblăm întru ele.”9
Mântuirea înseamnă multe schimbări în viața noastră. Să ne încredem Lui
Dumneze u pe care nu -l cunoaștem atât de bine încă, să cerem iertare Lui
Dumnezeu pentru păcatele noastre , căci Domnul a zis: ”N-am venit să chem pe cei
drepți ci pe păcătoși la pocăință ” (Marcu 2 ,17; Luca 5 ,32), să-l mărturisim cu
gura și inima pe Hristos , ”Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul și

8 Sfântul Apostol Iacov 2,14 -26
9 Vezi Epistola către Efeseni 2,4 -10

8
vei crede în inima ta că Dumnezeu L -a înviat pe El din morți, te vei mântui ”.
(Romani 10 , 9).
Credin ța este ochiul sufletului cu care str ăbatem peste lucrurile v ăzute în
lumea celor nev ăzute, este u șa harului în via ța noastr ă. Ori de c âte ori facem, din
inimă, o m ărturisire de credin ță, o nou ă putere de har intr ă în fiin ța noastr ă: “Noi
am crezut și am cunoscut c ă Tu ești Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu” , citim în
Sfânta Scriptur ă (Ioan 6,69), iar Sfinții Apostoli ziceau Mâ ntuitorului: “ Spore ște-ne
credin ța!” (Luca 17,5).
Credin ța, ca dar al lui Dumnezeu , se adreseaz ă întregii noastre ființe și nu
este suficient s ă cuno ștem voia lui Dumnezeu, trebuie să o și î mplinim. Credin ța nu
poate r ămâne la o form ă declarativ ă, fiindc ă “și demonii cred și se cutremur ă”
(Iacob 2,19), ne spune Sf ânta Scriptur ă. Credin ța lor însă nefiind m ântuitoare, este
falsă, neadevarat ă, ceea ce înseamn ă că adevarata credin ță cuprinde întreg sufletul,
îl angajeaz ă, îi dă putere. De aceea caracteristica credin ței este de a fi
“lucr ătoare în dragoste” (Galateni 5, 6), iar “dragostea este plinirea legii”
(Romani 13,10).
„Credința – zice Cabasila – se arată prin mărturisire, în timp ce faptele prin
iubire, prin care se manifestă desăvârșirea fiecărei fapte bune și este punct cel mai
înalt al oricărei desăvârșiri” .10
Faptele bune sunt rod al adevaratei credințe, sunt acelea care arată chipul lui
Hristos în viața duhovnicească a credinciosului. Pornite din credință, faptele bune
verifică și desăvârșesc credința.
Mântuitorul arat ă foarte clar c ă din fapte se poate cunoa ște credin ța,
asemenea cum dup ă roade po ți cunoa ște un pom.
”Iată securea stă la rădăcina pomilor și tot pomul care nu face roadă bună
se taie și se aruncă în foc,” – (Matei 3,10).

10 Sfântul Nicolae Cabasila, Explicarea Sfintei Liturghii , EIBMBOR, București, 2002, pag.150, 425.

9
”Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în
pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă.” – Ioan
12,24.
”Orice mlădiță care nu aduce roadă întru Mine, El o taie; și orice mlădiță
care aduce roadă, El o curățește, ca mai multă roadă să aducă. ” – Ioan 15,2.
Omul nu trebuie să stea nesimțitor crezând c ă doar Dumnezeu ”e obligat ” să
lucreze. Trebuie s ă umple timpul dat de Dumnezeu cu fapte bune, cu gânduri bune,
cu simțăminte curate. ”Că se întâmplă de face cineva o faptă bună, dar fiindc ă nu
a făcut -o cu cuget bun, o pierde, ba de multe ori nici nu o poate săvârși” .11
Omul nu se poate purifica de răutăți fără să facă bine altora , nu-și poate
depăși egoismul și micimea sufletească , căci cu măsura cu care v a măsura altora, cu
aceeași va măsura și Dumnezeu.
Dumnezeu nu ne va întreba ce casă minunată ne-am construit ci pe câți
oameni a m adăpostit cu drag în ea , nu câte mașini scumpe ne-am cumpărat ci câți
oameni am condus când aveau nevoie de un mijloc de transport, câți nevoiași a m
îmbrăca t cu hainele noastre , pentru câți a m avut un cuvânt de folos sau o
încurajare , cât timp a m sacrificat pentru ajutorarea celor nevoiași , cum ne -au
condus viața bunurile materiale pe care le -am agonisit ș i care au fost
compromisurile pe care le -am făcut pentru a le obține .

Care sunt faptele bune
Este firesc să ne întrebăm, care sunt fapte le bune.
Fapte bune sunt doar cele izvorâte din iubirea de Dumnezeu și de aproapele
care au fost săvârșite față de semenii noștri în numele lui Iisus Hristos . Acestea au
rolul de a ne face lucr ători împreună cu Dumnezeu, colaboratori ai Lui. Înțelegere a

11 Avva Dorotei, Învățături și scrisori de suflet folositoare ,Editura Bunavestire Bacău,2004, Cuv ântul XIV, Despre
săvârșirea și alcătuirea faptelor bune ale sufletului, p.161.

10
faptelor bune ne -o oferă Domnul Iisus Hristos, care ne c onfirmă faptul că Împărăția
lui Dumnezeu este pregătită celor care s -au străduit pe pământ în realizarea
binelui. Însă, “binele (virtutea) nu are hotar”12.
Faptele cele bune rezidă din venirea rapidă, în ajutorul semenilor , cu iubire .
”Pe cât porți grijă și te sârguiești pentru tine, pe atât poartă de grijă și te
silește pentru aproapele tău”13. Domnul ne îndeamnă la bunătate și iubire.
Credinț a adevărată este cea “lucrătoare prin iubire” (Galateni 5,6) față de
aproapele , pe care avem obligația sfântă și morală de a-l iubi, ajuta, aprecia și ierta
întotdeauna .
Faptele bune scot în evidență dragostea noastră față de semeni. Hristos stă
nevăzut în fiecare semen de -al nostru, care apreciază atât fapta bună, cât și intenția
cu care aceasta a fost săvârșită .
Dumneze ieștii Părinți ne arată că fapta are trup și suflet . Faptele trupești
sunt: a hrăni pe cel fl ămând, a da să bea celui însetat, a îmbrăca pe ce l gol, a cerceta
pe cei închiși, a îngriji de cei bolnavi , a adăposti pe cei str ăini, a îngropa pe cei
morți iar cele suflete ști: a converti la poc ăință, a învăța pe ne știutor , a pov ățui la
bine, a face rugăciune p entru aproapele , a mângâia ce cei descurajaț i, a combate
violența și avortul, a răbda în ocări, a ierta greșiț ilor.
Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul
cu care le lucrăm. Trebuie să fim atenți la scopul cu care lucrăm faptele cele bune.
Dacă fapta bună se face cu anumite scopuri rele, ca de pildă: cu scopul iubirii de
slavă deșartă, al iubirii de c âștig, al iubirii de treaptă, al iubirii de plăceri și al altora
de acest fel, atunci aceste fapte bune trec de partea scopului și se fac asemenea
scopului celui rău cu care au fost lucrate .14

12 Sf. Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise sau despre desăvîrșirea prin virtute, traducere de Preot Prof. D.
Stăniloae, col. PSB., vol. 29, p.22.
7 Arhim . Ilie Cleopa, Predici la duminicile de peste an , Editura Mănăstirea Sihăstria, Ed. A IV -a, 2010 , p.166
14 Arhimandrit Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere , Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1992, pg. 87

11
Dumnezeu vede scopul cu care lucrăm fapta cea bună , vede cele a scunse ale
inimii noastre , dacă flacăra curată de simpatie și iubire arde pentru întreaga Sa
zidire , în ”iubirea față de semeni, pentru binele general voit de Dumnezeu spre
care lucrează tainic Însuși Hristos prezent în toată lucrarea cea bună”15.
Cel care are în inima lui d ragoste a dumnezeiască se face cuno scut prin faptul
că:
– ajută altora în nevoile lor (”Căci Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite
lucrul vostru și dragostea pe care ați arătat -o pentru numele Lui, voi, care ați slujit
și slujiți s finților” – Evrei 6,10; ”Iar facerea de bine și întrajutorarea nu le dați
uitării; căci astfel de jertfe sunt bine plăcute lui Dumnezeu ” – Evrei 13,16);
– ajută pe săraci (”Dacă fratele tău va sărăci și va ajunge la strâmtorare
înaintea ta, ajută -l, fie străin, fie băștinaș, ca să trăiască cu tine. ” – Levitic 25,35;
”Dacă vedeam un nenorocit fără haină și vreun sărac care n -avea cămașă pe el,
Nu mă binecuvântau coapsele lui și nu -l încălzea lâna mieilor mei? ” – Iov 31,19 –
20;”Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăpostește în casă pe cel sărman, pe cel
gol îmbracă -l și nu te ascunde de cel de un neam cu tine. ”- Isaia 58,7; ”Pe nimeni
nu strâmtorează și datornicului îi întoarce zălogul, furt nu face, celui flămând îi dă
din pâinea sa și pe cel gol îl îmb racă cu haină;” – Iezechiel 18,7),
– ajută pe bolnavi și străini („Căci flămând am fost și Mi -ați dat să
mănânc; însetat am fost și Mi -ați dat să beau; străin am fost și M -ați primit; Gol
am fost și M -ați îmbrăcat; bolnav am fost și M -ați cercetat; în tem niță am fost și ați
venit la Mine ”.- Matei 25,35 -36; ”Iar cine are bogăția lumii acesteia și se uită la
fratele său care este în nevoie și își închide inima față de el, cum rămâne în acela
dragostea lui Dumnezeu?” – I Ioan 3,17 ; ”Cucernicia curată și neîntinată înaintea
lui Dumnezeu și Tatăl, aceasta este: să cercetăm pe orfani și pe văduve în
necazurile lor, și să ne păzim pe noi fără de pată din partea lumii.” Iacob 1,27 );

15 Ortodoxia , Credința și faptele bune în lucrarea mântuirii , 1988 , nr. 3, iul-sept., p. 62.

12
– face bine tuturor (”Luați seama să nu răsplătească cineva cuiva răul cu
rău, ci totdeauna să urmați cele bune unul față de altul și față de toți.” –
I.Tesaloniceni 5,15);
– mângâie pe cei necăjiți și întristați (”Cel ce ne mângâie pe noi în tot
necazul nostru, ca să putem să mângâiem și noi pe cei care se află în tot necazul,
prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiați de Dumnezeu.” –
II.Corinteni 1,4);
– iartă pe cei ce l -au necăjit (”Și chiar dacă îți va greși de șapte ori într -o zi
și de șapte ori se va întoarce către tine, zicând: Mă căiesc, iartă -l.” – Luca 17,4;
”Ci fiți buni între voi și milostivi, iertând unul altuia, precum și Dumnezeu v -a
iertat vouă, în Hristos.” – Efeseni 4,32; ”De aș grăi în limbile oamenilor și ale
îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu -m-am aramă sunătoare și chimval răsunător.
Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le -aș cunoaște și orice știință, și de
aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și
de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu
am, nimic nu -mi folosește. ” – I.Corinteni 13, 1 -3);
– se roagă lui Dumnezeu pentrun binele altora și pentru iertarea celor ce
îi fac rău (”Se roagă pentru voi, și vă iubesc pentru harul lui Dumnezeu cel ce
prisosește la voi.” – II.Corinteni 9,14; ”Mărturisiți -vă deci u nul altuia păcatele și
vă rugați unul pentru altul, ca să vă vindecați, că mult poate rugăciunea
stăruitoare a dreptului.” – Iacob 5,16);
– se jerfește pe sine pentru alții și chiar pentru cei ce nu -l iubesc (”Deci
eu foarte bucuros voi cheltui și mă voi cheltui pentru sufletele voastre, deși,
iubindu -vă mai mult, eu sunt iubit mai puțin.” – II.Corinteni 12,15; ” Astfel, iubindu –
vă, eram bucuroși să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, ci chiar și
sufletele noastre pentru că ne -ați devenit iubiți.” – I.Tesaloniceni 2,8; ” De aceea
toate le rabd, pentru cei aleși, ca și ei să aibă parte de mântuirea care este întru
Hristos Iisus și de slava veșnică.” – II.Timotei 2,10; ”În aceasta am cunoscut

13
iubirea: că El Și -a pus sufletul Său pentru noi, și noi da tori suntem să ne punem
sufletele pentru frați.” – I.Ioan 3,16).
Părintele Teofil Pârâian spunea: "Tot ceea ce faci te face ."16
Suntem transformați în bine sau în rău în funcție de motivația faptel or
noastre de zi cu zi . Faptele sunt necesare pentru a stato rnici mai bine în noi viața
duhovnicească, in tențiile bune, o inimă dreaptă și curată, iubirea sinceră . Scopul
acestora sunt un mod de a înv ăța să renunțăm la noi înșine în favoarea altora și nu
în contabilizarea celor oferite, a banilor sau a mâncărurilor . Învățăm iubirea și
jertfirea pentru aproapele săvârșind zilnic fapte mărunte .
În una din Omiliile sale la Epistolele Sfântului Apostol Pavel , Sfântul Ioan
Gură de Aur, vorbește despre slava adusă Lui Dumnezeu prin fapte .
El încuraje ază credința și lămurește că omul se poate îndrepta prin credință
mai repede și mai bine decât din res pectarea Legii, pentru că mulți se consideră
mai apropiați de păgânii care lucrează doar cele după fire, faptele lor bune fiind
motivate doar din punct de vedere moral .
Sfântul Ioan Gură de Aur lămurește amănunțit care este d eosebirea dintre
fapta bună făcută din fire și fără vreun interes de către un necreștin, și fapta bună
făcută cu credință, în numele Domnului și cu nădejdea dobândirii Vieții Veșnice ,
așa cum mărturisim , în Crez: „aștept învierea morților și viața veacului ce va sa
fie”.
Faptele bune, dacă nu sunt împletite cu credința în Dumnezeul Cel Adev ărat,
sunt doar fapte ale firii, căci e normal să ne respectăm semenii, părinții, să ajutăm
pe cei săraci, să avem grijă de natură , etc. Atunci când îmbinăm acestea cu
speranța în viața veșnică, cu nădejdea în Domnul Cel în Treime lău dat – abia atunci
acestea dobândesc valoare peste fire .

16 Arhim. Teofil Părăian , Credința lucrătoare prin iubire: predici la duminicile de peste an , (Editura Agaton, Făgăraș,
2004

14
”Credinciosul care conlucrează cu harul lui Dumnezeu prin credință și fapte
bune rămâne om, cu toate însușirile omenești, dar este totuși alt om, un om
duhovnicesc. ”17
Deci, să -L slăvim și noi pe Dumnezeu, și prin credință, și prin fapte, ca să
primim și noi plata cuvenită, adică să fim și noi slăviți de Dânsul.

De unde să începem facerea de bine?
Începem facerea de bine prin părăsi rea păcatelor care ne despart de
Dumnezeu . Atunci când sunt p ărăsite faptele rele , dispare totodată și existen ța
păcatului : mândria, iubirea de agonisire a bunurilor pământești care sunt
nefolositoare, judecarea aproapelui, desfrânarea, vicleniea, invidia pentru binele
aproapelui și bucurie în suferința lui, lăcomia, c omoditatea și lenea, fumatul și
consumul de băuturi alcoolice sau droguri, deznădejdea, minciuna, furtul,
mânia,ura , ținerea de minte a răului pentru că n u vom putea fi în același timp și pe
calea cea bună și pe calea rea. Trebuie să alegem.
Când purcedem nemijlocit la o faptă bună , concretă, trebuie să ne rugăm.
„Zadarnic se ostenește cel ce începe fapta bună fără rugăciune caldă, din inimă ",
zice Sfântul Dimitrie al Rostovului18. De ce ? Fiindcă binele pe care îl facem nu
este practic de la noi, e de la Dumnezeu. Nimic nu se realizează cu propria noastră
putere.
”Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cel ce rămâne întru Mine și Eu în el,
acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic.” – Ioan 15,5.
Obișnuitul nostru „bine" este fie calcul at, gândindu -ne la compensare , fie
obicei care ține de politețe, fie hrană pentru propria în gâmfare . Nimeni nu este atât
de bun, decât numai unul Dumnezeu.

17 Ortodoxia , Vasile Coman, Mântuirea în Iisus Hristos prin biserică , 198 5, nr. 2, apr – iun., p. 357.
18 Sfântul Dimitrie al Rostovului, Abecedar duhovnicesc , Editura Egumenița, Galați, 20 06

15
”Iar El a zis: De ce -Mi zici bun? Nimeni nu este bun decât numai Unul
Dumnezeu. Iar de vrei să intri în viață, păzește poruncile. (Matei 19,17 ).
Trebuie să fim mereu conștienți de faptul că nu suntem buni, că mai avem
mult de muncit cu noi înșine pentru a deveni cu adevărat buni. Trebuie să învățăm
să privim mai mult la noi înșine, la inima noastră și să ne analizăm în lumina lui
Hristos , în lumina evangheliei . Să ne vedem în întrebarea omulu i îngenuncheat:
”Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” (Marcu 10, 71).Ce trebuie să fac mai
bine, mai bun în mine ca să mă apropii de omul pe care Hristos privindu -l să-l
îndrăgească. Cât de fericită ar fi inima noastră dacă și despre noi evanghelistul
Marcu ar putea spune: „Iar Iisus, privind la el cu dragoste, i -a zis: ”
(Marcu 10,21).
Să urmări m să lu crăm cu zel cele bune , pentru Dumnezeu și să nu așteptăm
de la oameni răsplata goală a laudei , slava lumească . Chiar de ni s-ar oferi cinstiri
pentru vreo faptă oarecare să le refuz ăm și să le îndepărt ăm pentru ca cinstea de
aici să nu devină micșorarea cinstirii de sus. ”Adevărat grăiesc vouă : își iau
răsplata lor” – Matei 6,5.

Cum lucrăm faptele bune
A face bine înseamnă a ne feri de rău și a împlini voia lui Dumnezeu, care
urmăreș te doar binele întregii omeniri, căci ”la nimic nu ne folosesc pentru
mântuire învățăturile sănătoase, dacă avem viață stricată. De aceea să o orânduim
după cum vrea Dumnezeu , îndepărtându -ne de orice lucru rușinos, de nedreptate,
de lăcomie, și să ne facem pe noi ca niște străini și trecători și ca unii pe care nu
ne leagă nimic de cele de aici. Chiar dacă are cineva mulți bani și multe

16
proprietăți, așa să le folosească, ca u nul care este trecător și care peste puțin se va
despărți de ele, fie că vrea, fie că nu vrea.”19
Dar n u e de ajuns să ne ferim de rău ca să nu păcătui m. Dacă ne ferim să
facem binele ne aflăm tot în păcat. ”Pe Dumnezeu nu -L convinge mulțimea de
vorbe, ci sufletul curat și arătarea faptelor bune”.20
Dumnezeu ne transmite poruncile , ne de zvăluie voia Sa, dar nu ne
constrânge să le î ndeplinim , fiindcă El ne -a dăruit libertate de voință. Dumnezeu
nu obligă pe nimeni , nici la bine , nici la rău căci El "vrea ca toți oamenii să se
mântuiască "(1 Timotei 2,4) , însă nu îngrădește libertatea nimănui. Toți oamenii
au acces la harul divin care bate la ușa inimii lor (Apocalipsa 3, 20) , har pe care
pot să -l lase să intre sau să îl refuze. Alegerea este a fiecă ruia.
Mântuitorul ne -a poruncit nu numai postul să -l facem în secret , spre a ne
îndepărta de slava oamenilor, ci și milostenia, și rugăciunea, și toate celelalte fapte
bune, că iată ce zice: Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți
înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl
vostru Cel din ceruri (Matei 6:1).
”Să căutăm în viața noastră multa liniștire și multa curăție. Pentru că avem
un împărat care întotdeauna ne vede faptele. Deci, ca întotdeauna să ne lumineze
din belșug lumina, să îmbrățișăm această rază. Căci astfel ne vom desfăta și de
bunătățile cele de aici, și de cele ce vor să fie ”.21
”Deci, când faci milostenie, nu trâmbița îna inta ta, cum fac fățarnicii în
sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă că își iau
plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca
milostenia ta să fie într -ascuns și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti ție.
Iar când vă rugați, nu fiți triști ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin

19 Studii Teologice, Sf. Ioan Gură de Aur ,Comentariu la Evanghelia după Ioan, Omilia a IV -a, nr. 4/2006, Trad . și
note de Asist. drd. Sabin PREDA , p. 166
20 Studii Teologice, Sf. Ioan Gură de Aur, Tâlcuiri la Psalmi, 1/2008, p. 160
21 Ibidem, Omilia a V-a, nr. 3/200 7, Trad. și note de Asist. drd. Sabin PREDA , p. 208

17
colțurile ulițelor, stând în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor; adevărat
grăiesc vouă că își iau plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și,
închizând ușa, roagă -te Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în
ascuns, îți va răsplăti ție ” (Matei 6, 2 -6).
Să fim în permanență conștienți că noi n -avem de cât ceea ce Dumnezeu ne
dă în bunătatea și milostivirea sa cu totul gratuită. ”Noi dar avem de la Dumnezeu
viața, înțelegerea, dragostea, tot ce trebuie a se sui iarăși în veci către isvorul său,
căci de la noi înșine nu putem nimic”22
Suntem datori să facem faptele bune și în secret și la vedere dacă nu vom
putea să le ascundem. Trebuie să ținem cont însă ca toate faptele noastre să fie
plăcute lui Dumnezeu și spre slava Lui. Că zice Mântuitorul nostru Iisus Hristos:
”Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre
cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri ” (Matei 5 :16).
De fiecare dat ă când facem fapte bune în secret sau nu , să le facem spre slava
și plăcerea Lui Dumnezeu. Acest lucru ne învață și marele Apostol Pavel, zicând:
De aceea, ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava Lui
Dumnezeu să le faceți . (I Corinteni 10 :31).
”Cel ce își descoper ă și își arată faptele sale cele bune pentru fericirea,
lauda și slava oamenilor, acela este asemeni cu omul care seaman ă sămânța sa pe
deasupra p ământului și nu umbl ă cu grapa peste d ânsa ca s -o acopere și venind
păsările cerului, m ănâncă toată sămânța și-i rămâne în zadar toat ă osteneala. Iar
cel ce își tăinuie ște și își ascunde faptele sale cele bune, acela es te asemenea
omului care, s ămănându-și sămânța sa, îndată o acopere cu țărână și ea r ămâne,
răsare, cre ște și rode ște”.23
Fericirea veșnică în viața de după moarte o vom dobândi numai făcând fapte
bune față de aproapele nostru, fie că acesta este bogat sau sărac. Aproapele nu este

22 Urmarea Lui Iisus Hristor , Editura Mănăstirei Neamțu, 1923, cartea III. vol. III, cap. IX
23 Arhiepiscopia Alba Iuliei, Patericul egiptean , reeditat 1997, pg. 243

18
doar cerșetorul întâlnit la colț de stradă , ci fiecare om care are nevoie de ajutorul
nostru, indiferent de religie, naționalitate sau poziție socială .
Banii cu care venim în ajutorul semenilor nostri nu sunt primiți de
Dumnezeu dacă sunt dobândiți prin mijloace ilegale, prin furt, înșelăciune,
cămătărie sau orice alt cadru incorrect . Domnul acceptă numai ceea ce oferim din
roadele muncii noastre cinstite. Pentru că nu este cor ect să nedreptăț im pe unul ca
să da m altuia , nu po tem să-i faci unuia rău pentru ca altuia să -i facem bine.
Intenți a săvârșirii faptelor bune să nu ne urmărească ca o finalitate în sine, ci
de a intra în comuniune cu Dumnezeu, așa cum se exprimă și Evanghelia după
Luca: "Așa se întâmplă cu cel ce -și adună c omori sieși și nu se îmbogățește în
Dumnezeu" (Luca 12, 21).

Temelia faptelor bune este smerenia.
”Smerenia fără fapte bune , spun Sfinții Părinți, a mîntuit pe mulți, dar
faptele bune fără smerenie, pe foarte mulți i -a pierdut și i -a depărtat de la
Dumnezeu ”.24
Săvârșirea faptelor bune impune discreție, neașteptând laude din partea celor
din jur. Să manifestăm compasiune și răbdare față de semeni și să venim permanent
în sprijinul celor împovărați de necazuri, dar sta bili în credința lor în Dumnezeu ,
avându -l ca exemplu pe Sfântul Nicolae. Astfel, vom co nlucra cu Dumnezeu la
fericirea acelora, vom deveni colaboratori ai Domnului în procesul mântuirii
noastre și a lor. Dacă ei se mântuiesc , ne vom mântui și noi prin ei. Fiecare faptă
bună, făcută cu iubire și sinceritate, va măsura greu la judecata lui Dumnezeu.
Nicio faptă bună nu se poate săvârși fără smerenie. Nașterea lui Hristos a fost
nezgomotoasă și smerită. A venit ca om, nu ca să judece lumea, ci ca s ă o

24 Arhimandrit Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere , Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 1992, pg. 28 4

19
mântuiască. El însuși coboară la niv elul nostru limitat și străbate cu noi drumul spre
arătarea nelimitată a iubirii Lui.
Cei mândri se înalță cu orice faptă pentru a fi văzuți și apreciați. Pe când cei
smeriți lasă să vorbească faptele în locul lor. ”Tacit tu, să vorbească faptele tale ”.25
Exist ă o pild ă a Domnului I isus care ne î nfățișează două categorii de oameni:
vameșul și fariseul.
Vame șul este reprezentantul acelora care au ajuns în inima lor la cuno ștința
faptului c ă sunt nedes ăvârșiți, neputind vreodat ă întruni „punctajul” cerut de
sfințenia divin ă. Plin de umilin ță, vameșul înalță Creatorului s ău ruga de a se
milostivi de el.
Fariseul îi reprezint ă pe cei care îș i pun încrederea în sine și î n faptele lor,
crezând că prin aceasta vor fi îndrept ățiți în faț a lui Dumnezeu. Fariseul mulțumea
lui Dumnezeu cu gura sa, dar cu inima și cu mintea sa se m ândrea foarte mult și din
inima-i plină de m ândrie scotea cuvinte de laudă defăim ând pe ceilalți oameni că
sunt nedrepți, preadesfr ânați și păcătoși.
Dumnezeiasca Scriptură ne arată că: ”Necurat este înaintea Domnului cel
înalt cu inima ” (Pilde 16 :6), și că ”Înaintea ochilor lui Dumnezeu sunt căile
omului și toate urmele lui le cunoaște ” (Pilde 5 :21). Trebuie să avem convingerea
că nu este clipă în care să nu greșim înaintea lui Dumnezeu. În fiecare clipă s untem
datori să ne smerim și să ne pocăim, măcar printr -un suspin al inimii noastre.
Dacă prin facerea de fapte bune cineva crede c ă își poate aduce astfel un
aport personal în câștigarea mântuirii sale și a unui „loc î n cer”, atunci acea
persoana se înșeală. Dumnezeu nu se uit ă la faptele bune ale omului, fiindc ă pe
pământ nu este nici un om f ără prihan ă, care s ă facă binele f ără să păcătuiasc ă, căci
scris este: "Nu este drept nici unul. ” (Romani 3.10)
Dumnezeieștii Părinți ne învață, zic ând: "Taci tu, să vorbească faptele
tale" .26

25 Nil Ascetul, cap. 28

20
”Ochii lui Dumnezeu le văd pe toate. Pe oameni îi vom păcăli, vom arăta altă
față, dar cele dinăuntru sunt cunoscute de către Dumnezeu. Să ne străduim să
devenim cum trebuie pe dinăuntru, să ne schimbăm. Să umplem timpul pe care ni l –
a dat Dumnezeu cu fapte bune, cu gânduri bune, cu sim țăminte curate. ”27
Să avem înaintea noastră păcatele noastre, după mărturia Sfintei Scripturi
care zice: ”Că fărădelegea mea eu o cunosc și păcatul meu înaintea mea este
pururea ” (Psalmul 50). Sfîntul Efrem Sirul, în rugăciunea sa din postul mare, ne
învață zicând: "Așa, Doamne, Împărate, dăruiește -mi ca să -mi văd păcatele mele și
să nu osîndesc pe fratele meu…?" .
Mântuitorul însă ne învață: Când faci milostenie, să nu știe st ânga ta ce face
dreapta ta, ca milostenia să fie întru ascuns și Tatăl tău care vede întru ascuns, îți va
răsplăti ție (Matei 6, 3 -4).
Chiar dacă am face mii de lucruri bune în toată viața, ori milostenie, ori
rugăciuni, ori post, ori alte fapte bune și nu avem ca temelie a acestora smerenia, ne
ostenim în zadar . Nici o faptă bună nu poate dăinui fără smerenie. Bunul
Dumnezeu caută cu milostivire și iubire de oameni la inima smerită , ne arată
treptat iubirea Lui nelimitată, ne -o împărtășește treptat, în et ape, pe măsura creșterii
noastre.
Satisfacția faptelor noastre bune este o ispită mare care ne înșeală pe noi ,
creștinii . Avem tendință să gândim u neori că am ajutat, că am făcut fapte bune, că
suntem mai milostivi și mai buni decât alții care sunt cu mult mai răi decât noi, că
deși am mai greși t, am făcut în general mai mult bine decât rău . Amintirea faptelor
bune ne devine astfel prilej de păcat și motiv de justificare pentru slăbiciunile
noastre, pentru că ne așteptăm la o judecată în termeni statistici.

26 Filocalia, X, București, 1981 .
27 Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, trad: Cristian Spătărelu, Editura Bunavestire Galati, 2003 , p.15 .

21
Judecata Universală nu se va face după numărul matematic al faptelor bune
ci după inima fiecăruia și după voia lui Dumnezeu , după exemplul tâlharul ui
mântuit în ultima clipă a vieții lui pe cruce .
Fapta bună făcută din interes ne afundă și mai rău în păcat, iar la Judecat a
Universală Hristos, M ântuitorul lumii, nu se va uita la numărul faptelor noastre
bune ci la cât de mult am învățat să ne iubim din ele și cât ne -am despătimit prin
ele.
”Căci în ce fapte te va g ăsi moartea, în acele fapte vei fi judecat. Ori în post,
ori în priveghere, în silin ță și osteneal ă, ori în lenevire și în trândăvire și într-alte
fapte lume ști nefolositoare și în nepurtare de grij ă.[…] g ândește-te la ziua judec ății,
cum o să stai înaintea Prea Dreptului Judec ător și să dai r ăspuns de toate faptele,
cuvintele și gândurile. ”28
În imnul iubirii din Epistola I către Corinteni, Sf ântul Apostol Pavel
confirm ă că jertfa fără dragoste nimic nu înseamnă . Faptele bune pe care le fac em
altora trebuie să ne schimb e mai întâi pe noi în bine, căci asta înseamnă că le -am
făcut din inimă și nu din interes sau pentru a fi lăuda ți. Nimeni nu -L înșeală p e
Dumnezeu , căci Domnul nu se uită la fapta în sine ci la inima noastră, la moti vația
pentru care facem binele.
”Mustră și învață pe alții prin puterea faptelor și nu prin multă vorbire”29
Însemnătatea milosteniei nu depinde de cât oferim , ci de gândul , de
sentimentul cu care oferim . Să ne uităm la văduv a care deși a dat numai doi bani,
căci atât avea, nu i-a părut rău pentru jertfa ei , deși nu i -a mai rămas nimic.
Să nu ne mândrim în inimile noastre, pentru orice bine am realiza , căci ne
vom pierde răsplata muncii. Să ne dorim mereu să facem fapte bune și plăcute lui
Dumnezeu, pentru că vom lua pla tă în ceruri pentru ele.

28 Patericul egiptean, p. 181 -183
29 Filocalia, vol. X, 1981

22
Iubirea față de aproapele este împlinirea vieții .
”Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți ”. (Matei 22,37)
Dragostea de aproapele este a doua poruncă a lui Dumnezeu, asemenea cu
prima, fiindcă se naște din ea și este nedespărțită de aceasta. Cel ce iubește pe
Dumnezeu , iubește și pe aproapele său. Atât cât p urtăm de grijă și ne strădui m
pentru noi, tot atât să purtăm de grijă și aproapel ui nostru .
”Fericiți cei milostivi căci aceea se vor milui ”, spune Domnul. Cel care
iubește pe s ărac arat ă că iubește pe aproapele său, și pe M ântuitorul Hristos, pe
Dumnezeu. Deci cel ce face fapte bune , fie angajându -se material , fie sufletesc
dovede ște prin a ceasta că are în inima sa cele dou ă izvoare ale m ântuirii: dragostea
pentru Dumnezeu și dragostea de semeni , din care izvor ăsc toate faptele bune.
Mântuitorul Hristos ne spune c ă în dragostea de Dumnezeu și dragostea
către aproap ele se cuprind ” toată Legea și Proorocii ”.30
Noi oamenii, fiind păcătoși și puțin credincioși nu putem face minuni cu cei
orbi, bolnavi și săraci, dar din cele ce avem putem să -i ajutăm aducându -ne aminte
că cei săraci sunt făpturi ale Lui Dumnezeu (Iov 34,19; Pilde 22,2), că Dumnezeu
iubește pe săra ci ca și pe bogați (Iov 34,28 ; Psalm 11,5) și nu nesocotește
rugăciunile lor (Psalm 101 ,18), ci ascultă plângerea lor (Iesire 2,24; Psalm 68,37).
Strigarea săracilor ajunge mai repede ca a noastră la Dumnezeu (Deuteronom 15,9;
Iov 34,28; Iacob 5,4). Hristos Domnul ne poruncește să ajutăm pe cei săraci și să
ne întindem mâna înaintea lor (Levitic 25,35; Deuteronom 15, 7 -11) iar cel ce
disprețuiește pe sărac și -l trece cu vederea, acela disprețuiește pe Hristos (Matei
25,41 -45).
Cu cât mai sârguincios și mai insistent a năzuit omul spre Dumnezeu în viața
sa, cu atât mai mare îi va fi bucuria când va auzi cuvântul dulce : ”Veniți,

30 Matei 22, 40

23
binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți împărăția cea pregătită vouă de la
întemeierea lumii. ”31.
Să dăm deci, mare importanță, mare atenție săvârșirii de fapte bune , să nu
uităm că cel ce miluie ște pe s ărac îl împrumut ă pe Dumnezeu, cum zice Sf.
Scriptură , căci cel care miluie ște într-un fel sau altul pe aproaple s ău aflat în
suferință pe însuș i Domnul îl miluie ște, după cuv ântul M ântuitorului : ”întruc ât ați
făcut unuia dintr -acești fra ți ai Mei, prea mici, Mie Mi -ați făcut”.
Despre milostenie, dreptul Tobit îl învață pe fiul său Tobie:
”Dă milostenie din averea ta și să nu aibă ochiul tău părere de rău când vei
face milostenie. De la nici un sărac să nu -ți întorci fața ta, și atunci nici de la tine
nu se va întoarce fața lui Dumnezeu. Când ai mult, dă mai mult; dacă ai puțin dă
mai puțin , dar nu pregeta să faci milostenie. Și -ți vei aduna prin aceasta vistierie
bogată pentru zile grele. Că milostenia izbăvește de la moarte și nu te lasă să te
cobori în întuneric. În fața Celui Preaînalt, milostenia este dar bogat pentru toți cei
ce o fac ”. (Tobit 4, 7 -11).
Ceea ce urăști tu însuți, aceea nimănui să nu faci. Vin până la îmbătare să
nu bei și beția să nu călătorească cu tine pe cale! Dă celui flămând din pâinea ta și
celui gol din hainele tale. Din toate câte ai din belșug, fă milostenie, și să nu -i pară
rău ochiului tău când vei face milostenie! (Tobit 4, 16 -17).
Mai mult prețuiește rugăciunea cu post și cu milostenie și cu dreptate, decât
bogăție cu nedreptate; mai bine să faci milostenie, decât să aduni aur,
Căci milostenia izbăvește de la moarte și curăță orice păcat. Cei ce fac
milostenie și dreptate vor trăi mult. (Tobit 12, 8 -10).
Pentru cei nemilostivi judecata însă va fi fără milă, fără dragoste. Dumnezeu,
iubitorul de oameni , la a doua Sa venire, le va aduce acelora o sentință groaznică,
aspră , sentință care nu e în firea Tatălui, pentru că Domnul este iubire : ”Duceți -vă

31 Matei 25,34

24
de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este gătit diavolului și îngerilor
lui.” (Matei 25 :41).
Aceste cuvinte vor stârni focul groaze i și al chinului celor care nu L -au dorit,
L-au evitat ori chiar s -au luptat cu El sau L -au hulit în timpul vieții.
Părinte le Nicolae Steinhardt spunea: ”iadul este cea mai mare durere a lui
Dumnezeu înainte de a fi a omul păcătos ”.32 Domnul nu vrea ca oamenii, copii
săi, să meargă acolo , căci El nu a făcut iadul pentru oameni , ci pentru demonii care
nu vor să se pocăiasc ă și slugilor lui.
Cei nemilostivi se vor trimite singuri acolo datorită faptelor lor c ăci faptele
noatre ne vor judeca .

Fapta materială sau fapta sufletească
Dacă din neputință cineva este împiedicat și nu poate face faptele bune
trupești va lua iertare de la Dumnezeu, Cel ce știe motivele care ne împiedică să le
lucrăm. Faptele bune sufletești însă dacă nu le vom face, nu avem nici o iertare și
scuză, deoarece aceste fapte bune se lucrează numai cu mintea și cu inima.
Cuviosul Ioan Carpatiul, alegorisind cuvântul Evangheliei: Când vă vor
izgoni pe voi dintr -o cetate, fugiți în cealaltă (Matei 10, 23), zice: „ De ne vor izgoni
gîndurile neputinței din cetatea postirii, să fugim în cealaltă, adică în a rugăciunii
și a mulțumirii. De nu putem lucra faptele bune trupești, măcar să ne întristăm cu
inima pentru că nu le -am putut lucra ”.
Sfântul Isaac Sirul spune : „Inima plină de într istare, din pricina neputinței și
stricăciunii pentru lucrarea faptelor bune, ține locul tuturor lucrurilor trupești;
căci faptele trupului fără socoteala minții sunt ca un trup fără suflet ”.

32 Nicolae Steinhardt , ”Jurnalul fericirii” , Editura Polirom Iași, 2008 , Ediția:1

25
Fapta bună duhovnicească sau milostenia sufletească este înaintea Domnului
mai mare ca cea material ă și dac ă săvârșim fapta material ă dar nu o practic ăm și pe
cea sufleteasc ă nu putem obține m ântuirea.
Deci, să merge m să citim din Sfânta Scr iptură sau să citim un acatist, o
scurtă rugăciune unui creștin bolnav, un ui bătrân, un ui sărac , să-l sfătuim pe cel ce
nu s-a spovedit demult să meargă la preot pentru a fi spălat și curățit de păcate , să-l
îndemnăm să meargă la biserică, la duhovnic, la Hristos, să nu lucreze în zi de
sărbătoare, pe cel certat să-l sfătuim să se împace , să cultiv ăm în familie o
atmosferă de pace, de iubire, de înț elegere, oferind c ăldură și dragoste, încerc ând să
luptăm pentru stingerea orică rui conflict, r ăspândind bună tate. Acestea sunt fapte
pentru care nu oferim bani , ci îl oferi m pe Hristos, care e ste mai scump decât toate.
Sfântul Vasile cel Mare ne învață să avem cuvânt ”plin de har duhovnicesc
și dres cu sarea evanghelică, ca să exalte parfumul bunei dispoziții de înțelepciune
interioară și să bucure pe ascultător și c u destinderea și cu harul înțelepciunii .”33

De ce trebuie să facem fapte bune ?
Din tabloul judecății de apoi prezentat de Mântuitorul, vedem foarte limpede
că după faptele săvârșite va fi judecat oricare credincios (Matei 25,35-45), iar
Sfântul Apostol Pavel confirm ând aceasta ne spune c ă: “Noi to ți trebuie s ă ne
înfățișăm înaintea judec ății lui Hristos ca s ă ia fiecare dup ă cele ce a facut prin
trup, ori bine, ori r ău” – II.Corinteni 5,10.
Atât judecata cât și scaunul de judecată al lui Hristos se vor ocupa de faptele
oamenilor, căci este scris: ”Și am văzut pe morți, pe cei mari și pe cei mici, stând
înaintea tronului și cărțile au fost deschise; și o altă carte a fost deschisă, care este
cartea vieții; și morții au fost judecați din cele scrise în cărți, potrivit cu faptele lor.

33 Sfântul Vasile cel Mare, Constituțiile ascetic e, Publicate în colecția ”Părinți și scriitori bisericești”, vol. 18,
Apologeticum, 2004 ,cap. XII, p.28

26
Și marea a dat pe morții cei din ea și moartea și iadul au dat pe morții lor, și
judecați au fost, fiecare după faptele sale.”34
De două ori se spune foarte limpede în acest citat, că morții vor fi judecați
după faptele lor. Fiecare dintre noi va muri și va trece pe la tribunalul ceresc. Alt
drum nu există. Toți vom trece pe acolo , toți vom primi după cele ce am făcut, după
faptele noastre . Să ne îngrijim de judecata noastră , să lăsăm grija traiului nostru și
să ne preocupăm de cum să lucrăm sufletul nostru și să îl facem rodnic în fața lui
Dumnezeu .
Domnul va cere mântuirea celor ce au lucrat -o, au săvârșit fapte bune , au
primit în casele lor pe cei str ăini, au îmbrăcat pe cei goi, i -au cercetat pe cei
bolnavi , pe cei închi și în penitenciar e și pe aceea care au f ăcut-o tainic, în sufletele
lor și au miluit pe aproapele, suportând poticnirile și neputințele lui, iert ându-i
jignirele și necazurile pricinuite, d ându-i în schimbul faptelor rele, facere de bine.

Efectul faptelor bune
În momentul în care facem un bine aproapelui din iubire , inima noastră se
umple de prezența harului lui Dumnezeu care vine să mângâie , să dea pace , să
lumine ze, să curățe de rău și să sfințească sufletul nostru .
Omul care are iubire de Dumnezeu poate și vrea să fie desăvârșit și tinde
mereu mai mult și mai mult să lucreze binele.
"Dacă te deprinzi cu fapte bune, se întărește și gândirea și iubirea de
Dumnezeu. Iar când ai iubirea de Dumnezeu adâncă și înaltă, poț i și voiești să faci
faptele bune și voiești și poți să te abții de la faptele rele."35

34 Apocalipsa 20,12 -13.
35 Preot Dumitru Zamisnicu, Credința în z eghe – Evocări, Ediția 1, Editura Universitas XXI, Iași, 2013, p. 44

27
Efectul f aptel or bune este prezența noastră în comuniune ca într -o mare
familie , într-o relație de iubire continuă. Dumnezeu este Cel care ne adună pe toți
în brațele Sale, împărtășindu -ne tuturor dragostea Lui.
Trebuie să ne câștig ăm mereu dragostea celor din jur prin frumusețea
gândurilor, a sentimentelor și a comportamentului nostru. Dacă facem binele ,
binele unește nu dezbină și nu ne face să ne invidiem.
„Veniți la Mine, binecuvântaților!” sau dimpotrivă, aceleași cuvinte vor
stârni focul groazei și al chinului celor care nu L -au dorit, L -au evitat ori chiar s -au
luptat cu El sau L -au hulit în timpul vieții.
Toate faptele au de scop perfec ționarea sufletului omenesc. "Fiți des ăvârșiți
precum și Tat ăl vostru ceresc, des ăvârșit este" , fiindc ă de la aproapele ne vine
viața și moartea. C ă de vom dob ândi pe fratele nostru, pe Dumnezeu dob ândim; iar
de vom sminti pe fratele, lui Hristos gre șim". (Pateric ul egiptean p. 9).

Nu sunt suficiente doar faptele
Doar f aptele noastre bune nu ne asigură mântuirea, deoarece nici unul dintre
noi nu trăiește o viață suficient de bună care să ne câștige mântuirea.
”Căci în har sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu e de la voi: este
darul lui Dumnezeu; Nu din fapte, ca să nu se laude nimeni.” – Efeseni 2:8 -9
Pentru ca f aptele noastre bune să îl oblige pe Dumnezeu să ne acorde
mântuirea ar trebui să fie pure, să fie perfecte și fără nici o urmă de păcat în ele.
Dar faptele bune nu sunt exclusiv ale noastre. Mai cu seamă, ele sunt lucrările
divine care se manifestă distinct într-un dar al nostru, într -o faptă pe care o
înțelegem fiecare într -un mod unic. Ne trezim că anumite fapte bune sunt lucrate în
noi, mai mult decât le putem lucra noi pe ele . „Mișc mâna mea și Hristos întreg e
mâna mea – înțelege și dumnezeirea nedesp ărțită! – iar eu nevrednicul sunt mâna

28
și piciorul lui Hristos. Mișc piciorul și iată, strălucește ca Acela. Să nu spui că
hulesc, ci primește acestea și închină -te lui Hristos care face aceasta. ”36
Nu suntem conștien ți, adesea, de aceste capacități naturale, motiv pentru care
rămâne m surprinși de cum lucrează Dumnezeu prin noi. Tocmai d e aceea, n u
trebuie să ne lăudăm cu ele , ci să ne men ținem î n ascultare de Cuv ânt, în cur ăție, în
permanent ă sfințire a vie ților noastre. Doar așa vom vedea faptele bune pe care
Dumnezeu le pune înaintea noastr ă, vom putea alege să împlinim aceste fapte bune
și să înfăptuim lucrurile pe care Dumnezeu își dore ște să le facem .
”Nu este dar sfințenie, dacă, tu, Doamne, îți tragi mâna ta. Nu este
înțelepciune mântuitoare, dacă tu nu o cârmuiești. Nu ajută nici o tărie, dacă tu nu
o priveghezi. […] întinzi tu mâna ta, ne sculăm și viem, pașii noștri se c lătesc, iar
tu îi întărești.”37
Dumnezeu ne iube ște! Dumnezeu ne d ă tot ce avem nevoie pentru a ne
mantu i, însă ne lasă nouă alegerea! Slavă ț ie, Dumnezeule!

36 Sfântul Simeon Noul Teolog, Imnele iubirii dumnezeie ști, Imnul 15, p.33
37 Urmarea Lui Iisus Hristor , Editura Mănăstirei Neamțu, 1923, cartea III. vol. III, cap. XIV, p.25

29
Poveste cu tâlc: ”Cele două vâsle”
În apropierea unui r âu larg, peste care nu era pod, tr ăia cândva un b ătrân
cu frica lui Dumnezeu , ce-și câștiga p âinea trec ându-i pe c ălători, cu barca sa, de pe
un mal al r âului pe cel ălalt. Și iată că într-o zi, în timp ce îl trecea cu barca pe un
tânăr vorb ăreț și iscoditor, acesta din urm ă băgă de seam ă că moșul avea scris c âte
ceva pe fiecare v âslă. Se uit ă atunci mai bine și, deslu șind scrisul, îl întreb ă curios
pe bătrân:
– De ce ai scris matale pe o v âslă „Credință“ și pe cealalt ă „Fapte bune“?
Fiindc ă acestea dou ă, credin ța și faptele bune , mă conduc în via ță de când m ă
știu pe lume – răspunse b ătrânul.
Tânărul primi r ăspunsul cu o anume îndoial ă și, voind s ă facă pe de șteptul,
spuse cu un aer de mare înțelept:
– Eu unul nu cred c ă omul are nevoie de am ândou ă, ci îi este de ajuns și
numai una singur ă ca să se călăuzeasc ă în via ță, dup ă cum îi este firea: dac ă alegi
calea „faptelor bune“, atunci e ști de folos mai degrab ă celorlal ți, și mul țumirea de
sine îți vine din afar ă; iar dac ă alegi calea „credin ței“, atunci îți ești de folos mai
degrab ă ție însuți, și mul țumirea de sine îți vine din ăuntru.
Bătrânul ridic ă din spr âncene și nu spuse nimic, p ărând cople șit de
deșteptăciunea sf ătoasă a tânărului, dar începu, dup ă o vreme, s ă vâsleasc ă cu o
singur ă vâslă.
Barca aproape c ă nu mai înainta, ci mai mult se învârtea în loc, spre
nedumerirea t ânărului, care însă pricepu, într-un târziu, ce voise s ă-i dea de înțeles,
fără vorbe, b ătrânul: c ă una este sprijin celeilalte și că una prin alta se împlinesc,
căci via ța omului este dup ă sufletul lui. Fapta bun ă și credin ța sunt cele dou ă aripi
cu ajutorul c ărora sufletul nostru se înalță în zbor tainic spre Dumnezeu. Dar cu o
singur ă aripă – cine mai poate zbura?!

30

Concluzie
Este de reținut că omul se mântuiește în urma a trei condiții: credință, fapte
bune și har. Acestea se intercondiționează reciproc, se întrețin una pe alta. Faptele
bune se bazează pe credință, iar harul le întreține pe ambele în lucrare. Fapta bună
și credința atrag harul în viața omului, iar
harul întăreș te credința. Harul lui
Dumnezeu este cel ca re lucrează
credința în oameni. Fapta este o
consecință a credinței . De aceea fapta
este foarte importantă pentru mântuire ,
pentru că Dumnezeu când evaluează
fapta evaluează implicit și gradul de
credință din spatele acesteia.
Este necesară manifestarea credinței
prin fapte, cerecetarea sufletului ca între credință și faptă să nu fie discordanță,
deoarece Dumnezeu iubește pe omul consec vent între gând și faptă.

“Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu
suferințe și numai la atâtea daruri ajungem, prin câtă mulțime de suferințe putem
răzbi cu bucurie. Numai atât bine putem face, câtă suferință putem ridica de pe
el. Numai atâta mângâiere putem aduce printre oameni, câtă amărăciune putem să
bem în locul celor ce vrem să -i mângâiem. Atâta strălucire va arata iubirea de
Dumnezeu și de oameni în noi, sau atât de puternice vor fi mila și adevărul în noi,
câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroși pentru Dumnezeu și oameni.”
Părintele Arsenie Boca

31

BIBLIOGRAFIE

Arhimandrit Ilie Cleopa, Predici la duminicile de peste an , Editura
Mănăstirea Sihăstria, Ed. A IV -a, 2010
Arhimandrit Ilie Cleopa, Urcuș spre Înviere , Editura Mitropoliei Moldovei
și Bucovinei, Iași, 1992
Arhim. Teofil Părăian, Credința lucrătoare prin iubire: predici la
duminicile de peste an , Editura Agaton, Făgăra ș, 2004
Arhiepiscopia Alba Iuliei, Patericul egiptean , reeditat 1997
Avva Dorotei, Învățături și scrisori de suflet folositoare , Cuvântul XIV ,
Despre săvârșirea și alcătuirea faptelor bune ale sufletului , Editura Bunavestire
Bacău, 2004
Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Române, București, 1997
Efrem Athonitul, Despre credință și mântuire, trad: Cristian Spătărelu,
Editura Bunavestire Galati, 2003.
Fericitul Augustin, Despre natura binelui , Editura Anastasia, pg. 17,
București, 2004
Mitropolia Ardealului, Legătura ființială dintre credință și fapte bune în
actul mântuirii subiective , nr. 5 -6, 1984.
Mitropolia Moldovei, Faptele bune și importanța lor pentru mântuire , nr.
5-6, 1976
Ortodoxia, Faptele bune în învățătura ortodoxă și catolică , nr. 4, 1954 .
Ortodoxia, Faptele bune după Sfântul Simeon Noul Teolog , nr. 1-2, 1962 .

32
Ortodoxia, Coman Vasile, Ep, „Mântuirea în Iisus Hristos prin Biserică” ,
1985, nr.2, apr -iun.
Ortodoxia, Credința și fapt ele bune în lucrarea mântuirii ,nr. 3, 1988,
Preot Prof. Dumitru Stăniloae, Imnele iubirii dumnezeiești , trad. p. 384
Preot Dumitru Zamisnicu, Credința în zeghe – Evocări , Ediția 1, Editura
Universitas XXI, Iași, 2013
Sfântul Ioan Damaschin, „Dogmatica” , ediția a IX -a, tradusă de D.
Fecioru, București, 1938.
Sfântul Cabasila Nicolae, „Explicarea Sfintei Liturghii” , EIBMBOR,
București, 2001;
Sfântul Teofan Zăvorâtul, Calea spre mântuire, Editura Bunavestire Bacău,
1999.
Sfântul Vasile cel Mare, Constitu țiile ascetice , Publicate în colecția ”Părinți
și scriitori bisericești”, vol. 18, Apologeticum, 2004
Studii Teologice, Condițiile însușirii mântuirii: har, credință și fapte bune ,
nr. 1-2, 1950
Studii Teologice, Credința și faptele bune, condiții ale mântuirii , nr. 9 -10,
1954
Studii Teologice, Sfintele Taine și faptele bune în mântuire , nr. 5 -6, 1959
Studii Teologice, Faptele bune în perspectiva desăvârșirii morale , nr. 1 -2,
1992
Urmarea Lui Iisus Hristor , Editura Mănăstirei Neamțu, 1923
Viezuianu Dumitru, Pr. Dr., „Hristologia Epistolei către Romani a
Sfântului Apostol Pavel” , Teză de doctorat în teologie, editura Tipografiei
Offsetcolor, 1999;