ȘCOALA DOCTORALĂ DE CHIMIE ȘI ȘTIINȚE ALE VIEȚII ȘI PĂMÂNTULUI [622169]

UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA, IAȘI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE
ȘCOALA DOCTORALĂ DE CHIMIE ȘI ȘTIINȚE ALE VIEȚII ȘI PĂMÂNTULUI

PROIECT DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ

Hazarduri, vulnerabilități și riscuri hidrologice asociate în bazinul
hidrografic Uz

Conducător de doctorat: Prof. Univ. Dr. Gheorghe Romanescu
Doctorand: [anonimizat]
2015

1
PROIECT DE CERCETARE ȘTIINȚIF ICĂ – Hazarduri,
vulnerabilități și riscuri hidrologice ascociate în bazinul
hidrografic U z

I. Rezumatul propunerii de proiect
Societatea modernă, în plină dezvoltare, impune ca necesitate cunoașterea riscurilor
naturale ca o condiție esențială pentru gestionarea eficientă a resurselor de apă sau a elaborării
unor proiecte de dezvoltare durabilă etc. Necesitatea studierii hazardur ilor, vulnerabilităților și
riscurilor hidrologice în bazinul hidrografic Uz rezindă din aceea că în ultimii 20 de ani se
remarcă o creștere a frecvenței fenomenelor meteorologice și hidrologice extreme datorită
schimbărilor climatice. Spre exemplificare p ot fi menționate evenimentele hidrologice
deosebite petrecute în ultima perioadă. Viiturile excepționale din anul 2005, luna iulie, vin să
argumenteze alegerea temei de studiu. Viiturile produse pe cursul de apă al râului Uz au avut
debite și durate diferi te la cele trei stații hidrometrice.
Studiul s -a bazat pe analiza factorilor de control a scurgerilor excepționale de apă:
factorul natural (condiții de alimentare, parametrii moformetrici ai bazinului hidrografic –
suprafața, altitudinea medie, pante, frag mentare relief etc.) și antropic.
În acest studiu sunt analizate evenimentele hidrologice notabile legate de nivelurile
ridicate ale râului Uz, înregistrate la stațiile hidrometrice Valea Uzului (78.3 mc /m3/s),
Cremenea (229 m3/s) și Dărmănești (132 m3/s) din anul 2005. Debite excepționale s -au mai
înregistrat și în anii premergători anului 2005. Debitul excepțional de 196 m3/s s-a înregistrat
în anul 1975, la Valea Uzului.
Recrudescența fenomenelor amintite constituie un argument pentru un studiu detalia t a
fenomenelor de risc hidrologic. În ultima perioadă, cele mai mari inundații au avut loc în anii
1970, 1984, 1991, 2005, 2010.
În studiul de față, s -au urmărit analizarea condițiilor de formare și evoluție a
inundațiilor, precum și analiza cauzelor și e fectelor acestora.
Apărarea împotriva riscului la inundații devine mai eficientă dacă sunt aplicate măsurile
nonstructurale: stabilirea zonelor de risc și descurajarea prin diferite mijloace a ocupării de
către om a teritoriilor ce revin de drept apelor.

Stadiul cercetărilor
Încă din antichitate, pentru a -și facilita accesul la apă, considerând apa ca un necesar
absolut, oamenii și -au construit locuințele în apropierea cursurilor de apă. Necesitatea
măsurilor de apărare împotriva inundațiilor a condus la construirea stațiilor hidrologice, a
digurilor și a acumulărilor nepermanente, începând cu secolul XVIII. În țara noastră, mulți
specialiști au fost preocupați de rețeaua hidrografică, studiind influența factorilor fizico –
geografici asupra scurgerii, determinând densitatea rețe lei hidrografice, panta râului, stabilind
legături dintre pantă și densitatea rețelei hidrografice, stabilind relații dintre debite de apă și
ordinul de mărime al râurilor etc. ( Patagea et al, 1963; Morariu et al, 1954 )
Conceptul de hidrogeografie a fost abordat, studiind problemele de ordin geografic
atribuite studiului apelor de către specialiști: Gâștescu,1970; Gâștescu et al 1967,1976.
Relațiile care există între elementele morfometrice ale bazinului hidrografic și albiilor râurilor
au fost studiate de Ion Zăvoianu în lucrarea Morfometria bazinelor hidrografice (1978). În ce
privește râurile pot fi menționate studii asupra: surselor de alimentare a râurilor ( Ujvari, 1957;
Lăzărescu et al, 1957 ), densitatea rețelei hidrografice ( Ujvari, 1956 ), tipuri de regim ale
râurilor ( Ujvari, 1956, Lăzărescu et al 1957 ), repartiția scurgerii lichide pe sezoane ( Ujvari,
1958; Diaconu, 1961 ), scurgerea medie specifică ( Diaconu, 1954 ), scurgere maximă și viituri

2
(Diaconu, 1961; Mustață, 1973 ). Contribuții importante în studierea scurgerii lichide și -au
adus și următorii cercetători: Gâștescu, 1986, 2003; Diaconu, 1961, 1962, 1969, 1973, 1987,
1994; Sorocovschi, 1977, 1986, 2003, 2008; Pandi, Moldovan, 2003; Zaharia, 1995;
Romanescu, 2003, 2004; Lvovici, 1979; Stelczer, 2 000; Starosolszky, 1978 etc.
La niv el mondial, în ultimii ani, se discută tot mai mult despre asigurarea unor măsuri
corespunzătoare de protecție a mediului ca urmare a efctelor grave pe care le are dezvoltarea
economică asupra evoluției climei. Oamenii d e știință susțin ideea că statele lumii trebuie să
utilizeze tehnologii adecvate pentru dezvoltarea durabilă a societății omenești și să acționeze
cu fermitate pentru eliminarea cauzelor care conduc la „încălzire globală ”. Un fenomen real,
atestat de numer oase cercetări de specialitate, este creșterea temperaturii medii a aerului de pe
Terra. Ratele de creștere termică pot avea consecințe catastrofale: inundații pe suprafețe
întinse cauzate de topirea calotelor glaciare, modificări climatice de mare amploar e etc ( Al
Gore, 2006; Gaume et al., 2009; Feyn et al., 2012; Pandi and Mika, 2003; Pleșoianu and
Olariu, 2010; Sankarasubramanian et al., 2001; Zhenmei et al., 2008; Zhang et al., 2011).
În România, au existat numeroase cercetări referitoare la modificările produse în
regimul termic, pluviometric, hidrologic și impactul acestora asupa evoluției hidroclimatice
viitoare ( Arghius, 2007; Mihăilă et al., 2009; Musteață, 2005; Olaru et al., 2010; Romanescu
et al., 2012b.; Rotaru and Kolev, 2010; Stanci u et al., 2005; Teodosiu et al., 2009).
Teritoriul României și zona Moldovei care include și arealul studiat sunt situate într -o
zonă de tranziție hidro -climatică, de la nuanțe oceanice, umede și moderate termic, la cele
continentale care prezintă mari dis continuități termice și pluviometrice. Contextul în care se
află arealul studiat ne dă motive să presupunem că partea de est a țării poate fi afectată mai
profund de modificările climatice.
Un impuls deosebit este dat cercetărilor hidrologice de faptul că cerințele de apă sunt
din ce în ce mai mari. Aceasta impune necesitatea cunoașterii regimului hidrografic în
ansamblu, în special cunoașterea regimului viiturilor. Toate acestea sunt necesare pentru
fundamentarea parametrilor de gospodărire cantitativă și calitativă a resurselor de apă, dar și
pentru elaborarea strategiilor de apărare împotriva inundațiilor.
Resursele naturale de apă sunt măsurate la stațiile hidrometrice prin debite medii
multianuale (aceste debite sunt determinate prin calcule de specia litate în cazul în care nu sunt
furnizate de stații). Este foarte necesară și cunoașterea debitelor minime pentru a se aplica
restricții la consumuri și pentru asigurarea salubrităților și servituților din aval. Cunoașterea
debitelor maxime prezintă import anță pentru siguranța lucrărilor executate și pentru stabilirea
măsurilor de apărare împotriva inundațiilor. Cunoașterea viiturilor, ca fază de regim al
scurgerii râurilor, prezintă o mare importanță, fiind necesare pentru studierea fenomenelor de
mare ris c economic și social, deoarece produc revărsări și inundații. Ele sunt considerate ca
fiind reprezentări ale factorilor majori de risc natural (Affeltranger and Lictorout, 2006;
Arduino et al.,2005; Arghius, 2008; Bădăluța -Minda and Crețu, 2010; Chiriac et al., 1980;
Olang and Furst, 2010; Romanescu, 2009; Romanescu and Nistor, 2011; Roșu and Crețu,
1998).
Omenirea a căutat, în permanență, în decursul timpului, diferite căi și mijloace de
apărarea împotriva acestor fenomene periculoase, prin a evita pe cât posibil locurile afectate
de inundații.
Managementul modern al resurselor de apă trebuie conceput în așa fel în cât să conțină
măsuri adecvate de apărare împotriva inunda țiilor și a fenomenelor meteorologice periculoase
(Forster et al., 2008 ; Konescny, 2005; Lehner et al., 2006; Mihnea, 2008; Romanescu and
Lasserre, 2006; Romanescu et al., 2011a. )
Efecte negative imprevizibile pot fi create de scugerile apelor de pe versan ți, unde
debitele lichide pot antrena suspensii și material grosier. Situația poate deveni dezastruasă

3
când scurgerile de pe versanți sunt coroborate și cu zone de defrișări massive ( Gno et al.,
2004; Hoffmann et al., 2010; Konecsny, 2005; Solin et al.,201 1)
Informațiile furnizate de stațiile hidrometrice și pluviometrice din bazinul hidrografic
sunt utile la stabilirea prognozei de propagare a viiturilor, cât și pentru informarea și
avertizarea locuitorilor zonelor din aval.
Utilizarea Sistemelor Informaționale Geografice (S.I.G.) sau a Teledetecției permite
analizarea complexă a regimului scurgerii. Pot fi menționate următoarele publicații din acest
domeniu: Haidu et al., 1998; Imbroane and Moore, 1999; Nițu, 2002. Analiza structurală a
mediului g eografic prin crearea unei baze informaționale de date permite spațializarea
diferitelor componente ale sistemului și studierea relațiilor de interdependență. Baza de date
poate fi completată și reactualizată continuu.
Studiul evoluției hidrologice s -a bazat pe înregistrări de lungă durată, pe sinteze asupra
unor bazine hidrografice sau pe studii de caz asupra scurgerii maxime generatoare de
inundații. ( Batinaș et al., 2002; Frățilă, 2005; Popescu, 2000 ).

II. Obiective
Propunerea de proiect vizează analiza pr oceselor și fenomenelor de risc în vederea
realizării unei diagnoze și a unei prognoze a riscului. Scopul acestui studiu este elaborarea
planurilor de revenire a riscurilor naturale și diminuarea pierderilor posibile și de a oferi
informații importante pentru fundamentare științifică. Urmărind, prin analiza efectuată,
condițiile de formare și evoluție a viiturii istorice din 2005, produsă în bazinul hidrografic Uz,
precum și cauzele care au favorizat apariția viiturii, cercetarea va fi orientată pe ident ificarea
hazardurilor hidroclimatice cu manifestarea în arealul studiat. Se va proceda în continuare la
identificarea arealelor cu grad ridicat de vulnerabilitate, la evaluarea impactului negativ
asupra structurilor social economice sub aspectul consecințe lor imediate.
O direcție importană o constituie și conștientizarea populației și a factorilor de decizie
asupra apariției fenomenelor și proceselor de risc hidrologic. Diseminarea rezultatelor
cercetării vizează implementarea planurilor de prevenire a ris curilor naturale. Rezultatele
cercetărilor ar putea fi publicate în reviste de specialitate naționale și internaționale, în cadrul
workshop -urilor pe tema proiectului în cadrul manifestărilor științifice.
Obiectivele propuse sunt în conformitate cu priorit ățile la nivel național și european și
sunt axate pe problemele de mediu, de riscuri și hazarde naturale și pe asigurarea calității
vieții și dezvoltare durabilă.

III. Baza de date și metodologi e
Efectuarea cercetării a fost posibilă utilizând baza de date for mată din date acumulate
din surse bibliografice mai vechi și de actualitate: Affeltranger and Lictorout, 2006; Arduino
et al.,2005; Arghius, 2008; Armaș, 2005; Batinaș et al., 2002; Bălteanu, 2001; Bălteanu et
al., 2002; Cheval, 2000; Croitoru, 2000; Frăți lă, 2005; Forster et al., 2008 ; Ianoș, 2000;
Konescny, 2005; Lehner et al., 2006; Musteață, 2005; Olaru et al., 2010; Popescu and
Popescu, 2000; Romanescu, 2003, 2004; Romanescu and Lasserre, 2006; Romanescu, 2009;
Romanescu and Nistor, 2011 ; Romanescu et al., 2011a. ; Romanescu et al., 2012b.; Roșu and
Crețu, 1998 ; Sorocovschi, 1977, 1986, 2003, 2008 ;
Datele hidrologice au fost obținute din arhiva Serviciului de Hidrologie al Admnistrației
Bazinale de Apă Siret, Bacău, care constau în valori medii zilnice, lunare și anuale, și valori
maxime ale scurgerii lichide pentru diferite peripade de măsurare din intervalul 1950 -2010 .
Datele climatice sunt reprezentate de valori medii anuale ale precipitațiilor obținute din
aceeași arhivă ca și datele hidrologice.
Datele geologice, geomorfologice, pedologice etc. au fost obținute din observații
personale în urma deplăsărilor pe teren și preluate din literatura de specialitate. Baza

4
cartografică conține hărțile topografice 1:25000, elaborate de Direcția Militară Topogr afică
din România și de pe ortofotoplanuri. DTM -ul a fost obținut de la A.B.A. Siret, Bacău.
Activitatea de monitorizare a bazinului a fost realizată și se realizează la un număr de 3
stații hidrometrice, unde se efectuează măsurători asupra nivelurilor ș i debitelor de scurgerea
apei pe râul Uz și afluenții acestuia (Tabel 1)
Lacul Poiana Uzului are o stație de monitorizare proprie. Fluxul de informații furnizat
este permanent în situații normale, iar în situații excepționale de câte ori este necesar.
Stațiile hidrometrice au și un rol de avertizare în cazul producerii unor fenomene
extreme (viituri, inundații), cât și în cazul producerii unor poluări accidentale.

Tabel nr. 1 – Stațiile hidrometrice din bazinul hidrografic Uz
Râul Statia
Distanta de la
confluență (km) Bazin de
receptie
Altitudinea punct
(m)
Altitudinea planului
"0" mira (m) Coordonate
geografice Coordonate
Stereo 70
Data inființării Supraf
(kmp)
Altitud med
(m) Latitudi
ne Longitudi
ne Latitudi
ne Longitudi
ne
UZ VALEA
UZULUI 22 150 1070 628 639.37 46-20-
34 26-15-39 538881.4 597154.6 1967
UZ CREMENEA 16 337 1070 545 (542.92) 46-19-
56 26-18-41 537788.2 601072.3 1976
UZ DĂRMĂNEȘTI 7 404 975 403 (404.05) 46-20-
43 26-25-35 539401.9 609887.4 1976

Pentru prelucrarea grafică a bazei de date și pentru analiza statistică, s -a utilizat
Microsoft Excel. Hărțile au fost construite utilizând softurile TNT Mips, Saga GIS, Google
Earth și Global Mapper.
Metodologia de lucru. Ca metodologie de lucru, s -au folosit metode empirice, statistice,
geostatice, metode hidrometeorologice (au la baza relația precipitații -debite cu rol în
producerea viiturilor extreme). Cu metodele statistice s -au analizat și prelucr at seriile de date
în vederea stabilirii parametrilor, s -a urmărit distribuția teoretică și empirică, ajustând curba
empirică cu ajutorul curbei teoretice Pearson III, pentru a determina debitele excepționale cu
probabilitățile de depășire. Utilizând SIG s -a putut estima și evalua debitele maxime anuale cu
diferite perioade de revenire. Prelucrarea informației a pornit de la Modelul Digital al
Terenului pentru a scoate în evidență unii parametrii morfometrici ai bazinelor hidrografice
(suprafață, lungime re țea hidrografică, pantă bazin, densitate rețea hidrografică, coeficient de
formă), care prezintă importanță în formarea și dirijarea scurgerii de suprafață.

IV. Rezultate preliminare
IV.1. Așezare geografică și caracteristicile generale ale bazinului hidrografic Uz
Bazinul hidrografic Uz este parte componentă a bazinului hidrografic Trotuș. Râul Uz,
fiind unul dintre afluenții importanți de dreapta ai acestuia, își are obârșia în Munții Ciucului
și confluează cu râul Trotuș în zona depresionară Dărmăne ști. Din pu nct de vedere matematic
suprafaț a bazinului se încadrează între: 26˚00’16”, 26˚30’56” Long E si 46˚08’44”, 46˚23’27”
Lat N. ( Figura 1 )

5

Figura 1 – Așezarea geografică a bazinului hidrografic Uz

Poziționarea în partea central -estică a Carpaților Orientali plasează bazinul hidrografic
în plină zonă temperat continentală, unde condițiile climatice sunt favorizante unui regim
sezonier cu variații mari în timp, cu un pregnant caracter de torențialitate al precipitațiilor.
Variația temperatu rii aerului în bazinul hidrografic Uz se înscrie în contextul condițiilor de
climat subalpin pe cele mai înalte culmi, de foehnizare pe versanți, de adăpostire sau
inversiuni termice în depresiuni și văi. Rețeaua hidrografică a bazinului se caracterizează
printr -o mare densitate. Raul Uz și afluenții săi și -au adus o mare contribuție la fragmentarea
reliefului ș i la crearea energiei actuale a acestuia.
La amplasarea lacului antropic de acumulare Poiana Uzului, s -a ținut cont de regimul
scurgerii naturale a râului Uz, de manevrele de golire sau de umplere. S -a mai ținut cont și de
substratul litologic pentru a se evita eventualele pierderi.

IV.2. Caracteristici generale ale vă ii Uzului
Raul Uz, care este si colectorul principal, încă de la izvor colectează o serie de pâraie
situate de o parte și de alta a pasului Uz dirijându -și cursul spre est. După ce traversează
frontal succesiuni de structuri anticlinale și sinclinale ale fli șului extern până la punctul
“Ocoliș”, valea râului este largă, relieful are aspect depresionar cu mun ți dispuși în trepte
etajate. În aval de bazinetul Ocoli ș până în apropierea localită ții Valea Uzului, râul intră în
defileu unde se întâlnesc gresii dure ale f lișului extern de tip Tarcău. În continuare, valea
râului prezintă aspect de chei, îngustându -se, eviden țiindu -se numeroase repezi șuri și praguri
care se succed la mici intervale. În dreptul localită ții Valea Uzului, albia râului vine în contact

6
cu partea de nord a Mun ților Nemira, valea râului lărgindu -se. Continuându -și cursul, râul î și
schimbă din nou direc ția spre est și parcurge un defileu flancat pe ambele păr ți, de versan ți
abrupți. Zona este bine împădurită și funcție de alternan ța durității rocilor râul îș i mai
schimbă direc ția din loc în loc. În bazinetul de la Poiana Uzului se află acumularea antropică
Poiana Uzului, pusă în func țiune în anul 1974 cu scopul principal de alimentare cu apă a
localităților din aval. În zona “Pivniceri”, râul străbate un defileu scurt în care este construit și
barajul lacului de acumulare. În aval de baraj, valea râului iese din zona montană în dreptul
localității Sălătruc, continuându -și cursul până la vărsare în Trotu ș pe o lungime de 13 km, în
zona depresiunii Dărmă nești. Caracteristicile fizico -geografice ale bazinului hidrografic Uz
întrunesc condițiile favorabile formării lacurilor naturale (cazul Lacului Bălătău , dar și a
meandrelor părăsite -Figura 2 ).

Figura 2 – Meandru părăsit – amonte de Valea Uzului

IV.3. Aspecte morfometrice
Morfometria bazinului . Bazinul hidrografic deține o suprafață de 466.13 km2 , lățime
medie de 11.95 km si lungime de 38,90 km. Perimetrul bazinului este dat de cumpăna apelor
care permite delimitarea fa ță de bazinele învecinate (134.26 km).
Asimetria bazinului Uz este mai pronunțată în amonte de lacul de acumulare Poiana
Uzului. Cei mai mulți afluenți ai colectorului principal sunt dispuși pe partea dreaptă acolo
unde si asimetria este mai pronunțată. Coeficientul de asimetrie sc oate în evidență repartiția
suprafeței bazinului față de axa de drenaj. Bazinul hidrografic Uz prezintă un coeficient de
asimetrie de 0.58. Evaluarea cantitativă a formei bazinului este importantă deoarece face
legatura cu o serie de procese hidrologice. Î ntr-un bazin alungit afluen ții se varsă decalat în
spațiu în cursul principal, iar viiturile sunt mai reduse ca amplitudine având o putere mai mică
de eroziune și de transport. Raportând suprafa ța bazinului Uz (466.13 km2) la pătratul
lungimii reale a râului (46 km)2, obținem factorul de formă a bazinului care este de 0.22.
Rezultă deci, că forma bazinului este alungită. Observând coeficien ții de formă ai
principalelor subbazine (Tabelul 2) componente ale bazinului Uz, constatăm că toate
subbazinele pre zintă forme alungite.

7
Din punct de vedere hipsometric, arealul studiat se încadrează în ecartul altitudinal
cuprins între 319.31 m în sectorul de confluen ță cu Trotu șul și 1647.18 m în sectorul superior
al bazinului. Altitudinea medie a bazinului Uz este 969.54 m. Cea mai mare parte a bazinului
Uz are ca treaptă altitudinală intervalul hipsometric de 1050 -1200 m și este reprezentată de
Culmea Gura Muntelui, Culmea Gruiul Mare, Podișul Bobișca și Culmea Nemirei, incluzând
și partea de sud a zonei Plaiurile Slănicului. Cea mai mică parte a bazinului are ca treaptă
altitudinală intervalul hipsometric cuprins între 300 -450 m, în zona d epresiunii Dărmănești.
(Figura 3 ).

Figura 3 – Harta hipsometrică a bazinului hidrografic Uz

Figura 4 – Harta declivității și harta adâncimii fragmentă rii reliefului – bazinul hidrografic Uz

Înclinarea versanților reflectă îndeaproape constituția geologică, stadiile de evoluție,
precum și caracterul modelării trecute și actuale. Pentru evidențierea varia ției declivității

8
suprafețelor din cadrul bazinului hidrografic Uz, a fost realizată o hartă cu 5 clase de valori
procentuale cupri nse între 0% și >100%. (Figura 4 )
În bazinul hidrografic Uz, orientarea versanților prezintă o influență evidentă asupra
direcției de curgere a apelor. Direcția principală de orientare a versanților în raport cu
punctele cardinale determină diferențieri a proceselor actuale de modelare. În bazinul Uz,
orientarea versanților în raport cu razele solare determină contraste pregnan te, diferențele cele
mai accentuate fiind între versanții însoriți și cei umbriți. Durata insolației alături de pantă,
care condiționează incidența razelor solare, impunând regimul caloric al suprafeței
condiționează conținutul de umiditate a solului, dura ta stratului de zăpadă etc. Repartiția
treptelor altitudinale derivă din trăsăturile morfometrice ale reliefului, efect al evoluției și
fragmentării sale, vertical.
Adâncimea fragmentării reliefului (energia de relief) este un indicator geomorfologic
important calculat pe baza diferenței dintre altitudinea maximă și cea minimă dintr -un areal.
Energia de relief poate fi considerată ca fiind un indice bun în reflectarea intensității
proceselor torențiale dar și evoluția rețelei hidrografice în relief. În bazinul hidrografic Uz,
adâncimea fragmentării reliefului a fost clasificată în 5 intervale valorice. Perimetrele
localităților Dărmănești și Sălătruc se regăsesc în cla sa energiei de relief cu cele mai mici
valori (0 -50 m), urmate de Crmenea (<100 m ) și Valea Uzului ( <200 ). (Figura 4 )
Densitatea fragmentării reliefului contribuie la înțelegerea morfometriei unui bazin prin
faptul că evaluează raportul dintre lungimea reț elei hidrografice și suprafața bazinului.
Ponderea cea mai mare o deține subbazinul Groza (17%), respectiv Izvorul Alb (16%).
Ponderea cea mai mică o deține subbazinul Bâșca (8%). (Figura 5 )

Figura 5 – Densitatea fragmentării reliefului (%)

Morfometria rețelei hidrografice . Cele 9 subbazine ale principalilor afluenți, sunt:
Eghersec, Oreg, Copuria, Câmp pe partea dreaptă și Bâsca, Barzăuța, Izvorul Alb, Groza,
Izvorul Negru, pe partea stângă, cu suprafete cuprinse între 11.55 km2 (Oreg) și 152.3 km2
(Bărzăuța) (Tabelul 2). De remarcat este faptul că la toți afluenții râului Uz se constată o
diferență de nivel (pantă hidraulică) între izvoare și punctul de denudare. Panta medie a
cumpenei apelor este dată de raportul dintre dublul diferen ței de nivel de la cel mai înalt vârf
și gura de vărsare și perimetrul cumpenei. În cazul bazinului Uz rezultă o pantă medie de
12.7 m/km (32˚). Panta raurilor dar si aspectul vailor diferentiat functie de sectorul montan si
depresionar, este impusa de relief. Panta h idraulică cea mai mare se regăsește în cazul râului
Izvorul Negru (1125,00 m), iar cea mai mică o regăsim în cazul râului Eghersec (86,89 m).

9
Tabel 2: Caracteristici morfometrice și morfografice ale subbazinelor principale
Lr Lc
H (m) Pantă
hidraulică Hmed Bh. A
Nr.crt. Râu (km) (km) Am. Av. (m) (m) (km2) Ff Ks
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1 Eghersec 6.93 4.98 1305.9 949.02 86.89 1155.1 17.66 0.37 1.39
2 Oreg 5.12 4.70 1183.3 881.17 302.17 1146.4 11.55 0.44 1.09
3 Bâsca 9.08 7.31 1130.1 814.01 316.06 1117.3 25.14 0.30 1.24
4 Copuria 5.86 5.34 1301.3 584.94 716.37 1019.5 10.06 0.29 1.10
5 Bărzăuța 25.77 19.73 1089.7 571.01 518.73 1091.8 152.3 0.23 1.31
6 Izvorul Alb 6.11 5.54 1184.0 503.87 680.09 868.39 12.74 0.34 1.10
7 Groza 8.39 6.67 1478.3 513.58 964.72 808.98 11.87 0.17 1.26
8 Câmp 7.96 6.18 974.0 392.33 581.68 654.72 16.25 0.26 1.29
9 Izvorul Negru 16.09 14.06 1506.2 381.16 1125.00 782.90 30.54 0.30 1.14
Lr – lungimea reală a râului; L c – proiecția lungimii reale a râului; H – altitudinea; Am. – amonte;
Av. – aval; H med Bh. – altitudinea medie a bazinului hidrografic; A – suprafața bazinului hidrografic;
Ff – factorul de formă; Ks – coeficient de sinuozitate

Majoritatea afluenților au pantele hidraulice foarte mari, între 518.7 3-1125.00 m. Din
acest motiv și coefici entul de scurgere este ridicat. Ca urmare a acestui fapt, arterele
hidrografice dețin volume mari de apă care se scurg cu viteze mari, specificul de bază fiind
torențialitatea. Majoritatea afluenților importan ți ai râului Uz formează la confluență unghiuri
drepte, ceea ce conferă rețelei un caracter rectangular (Figura 6 ).

Figura 6 : Rețeaua hidrografică a bazinului hidrografic Uz

Capacitatea râurilor de colectare a apelor din precipita ții și subteran este condi ționată de
densitatea re țelei hidrografice. Calculată pe hartă la scară de 1:5000, densitatea re țelei
hidrografice este de 20.12 km/km2; la scara de 1:25 000 rezultă o densitate de 1.07
km/km2,dar mai relevant este coeficientul calculat la scara 1:5000. Râul Uz (colectorul
principal) a re o lungime de 46 km, coeficientul de sinuozitate fiind de 1.18. Din calculul
coeficientului de sinuozitate al afluenților râului Uz, care întotdeauna trebuie să fie
supraunitar, rezulta ca nici un râu nu depășește valoarea de 1.5, deci nu putem vorbi de spre
afluenți cu albii puternic meandrate ( Grecu, Comănescu, 1998).

10

Figura 7 : Hărțile ierarhizării rețelei hidrografice în sitemele Horton and Strahler

În sistemele de clasificare Horton și Strahler, au fost identificate 8 ordine de mărime, în
funcție de valoarea stabilită segmentului de râu la confluență. (Figura 7 ). Ponderea cea mai
însemnată o dețin râurile de ordinul I, iar cea mai mică pondere o dețin râurile de ordinu l VII,
respectiv VIII. (Figura 8 ).

Figura 8: Graficele Stream Order H orton and Strahler

IV.4. Scurgerea medie lichidă
Scurgerea medie este cel mai general indicator al resurselor de apă din râuri. Ea oferă
măsura potențială de apă al râurilor dintr -o regiune dată, fiind utilă în toate studiile menite să
cerceteze posibilitățile de valorificare rațională a apei în diverse scopuri social economice .
Scurgerea medie este elementul de bază al regimului hidrologic al cursului de apă.
Sursele de alimentare ale râurilor . Cea mai importantă sursă de alimentare o constituie
precipitațiile. Ele constituie elementul de bază al evoluției scurgerii, iar variațiile altitudinale
ale acestora se reflectă în distribuția spațială a scurgerii lichide. Un alt element important
pentru sursa de alimentare îl constituie stratul de zăpadă prin evoluția, structura, grosimea și
echivalentul de apă, durată și ritm de topire în perioada de primăvară. Alimentarea din
subteran se constituie în proporție mică față de celelalte două surse.
Variația debitelor. Variația debitului mediu lunar a fost studiată pe baza valorilor
debitelor medii lunare înregistrate la sta țiile hidrometrice, în intervalul 1950 -2009. Din
calculele efectuate, a rezultat o valoare de 1.661 m3/s la stația Valea Uz ului, 4.051 m3/s la
stația Cremenea și 4.801 m3/s la stația Dărm ănești. Maximele debitelor med ii anuale variază
între 3.102 m3/s la Valea Uzului (1970), 9.31 m3/s la Dărmăne ști (1984). Minimele
multianual e au fost cuprinse între 0.61 m3/s la Valea Uzului (1950) și 1.70 m3/s la Dărmăne ști
(1990).

11
Raportul dintre debite le medii lunare și debitul mediu multianual a stabilit coeficientul
de modul Ki (Tabelul 3 ) Anii pentru care au fost calcula ți coeficien ții de modul K au fost
selectați funcție de maximele debitelor multianuale.
Conform tabelulu, valorile coeficientului Ki este de 4.02 pentru sta ția Valea Uzului
(1970), pentru sta ția Cremenea, 3.71 (1970). În anul 1984, la sta ția Dărmăne ști, debitul mediu
anual a fost mai mare de 3.55 ori decât debitul mediu multianual.
Debitul mediu anual (1970) este mai mare de cca. 1.56 ori decât debitul mediu
multianual la sta ția Valea Uzului, iar la sta ția Cremenea de cca. 1.46 ori. La sta ția
Dărmănești, pentru anul 1984, coeficientul are valoarea de 1.58.

Tabelu l 3: Coeficientul modul Kmax – S.h. Valea Uzului, Cremenea și Dărmăneș ti
Valea Uzului
Cremenea
Dărmăneș ti
Perioada 1970 1950 -2009 Ki 1970 1950 -2009 Ki 1984 1950 -2009 Ki
I 0.73 0.54 1.37 1.67 1.31 1.27 4.69 1.83 2.56
II 0.93 0.65 1.44 2.13 1.54 1.38 1.29 2.19 0.59
III 4.24 1.69 2.51 9.66 4.00 2.42 4.56 4.82 0.95
IV 5.98 4.02 1.49 13.63 9.63 1.42 31.90 11.11 2.87
V 13.23 3.29 4.02 30.16 8.13 3.71 34.20 9.63 3.55
VI 4.06 2.53 1.60 9.26 6.24 1.48 11.50 7.16 1.61
VII 2.71 2.19 1.24 6.19 5.32 1.16 7.74 6.00 1.29
VIII 2.17 1.57 1.38 4.95 3.97 1.25 4.68 4.47 1.05
IX 0.96 1.12 0.86 2.19 2.75 0.80 2.45 3.23 0.76
X 0.88 0.88 1.00 2.01 2.14 0.94 2.75 2.57 1.07
XI 0.73 0.77 0.95 1.65 1.91 0.87 2.76 2.37 1.17
XII 0.61 0.69 0.89 1.40 1.67 0.84 3.23 2.23 1.45
I-XII 3.10 1.66 1.56 7.07 4.05 1.46 9.31 4.80 1.58

Maximele debitelor medii lunare multianuale pentru perioada studiată s -au înregistrat
astfel: Valea Uzului, 3.98 m3/s, Cremenea, 9.56 m3/s, Dărmăne ști, 11.03 m3/s. Minimele
debitelor medii lunare multianuale au valori de 0.54 m3/s la Valea Uzului, 11.32 m3/s la
Cremenea, 1.93 m3/s la Dărmăne ști (Figura 9)

Figura 9 : Variația debitelor medii lunare multianuale (1950 -2009)

Valorile debitelor medii lunare multianuale se prezintă într -o descreștere continuă din
luna aprilie până în luna ianuarie, când debitele sunt minime.

IV.4.1. Regimul scurgerii sezoniere
Scurgerea sezonieră este legată de evoluția sezoanelor climatice care determină fazele
caracteristice ale scurgerii apelor. În Tabelul 4 si Figura 10 , sunt prezentate datele evoluției
sezoniere ale scurgerii medii .
051015
I II III IV V VI VII VIII IX X XI XIIQmed lunar
multianual
(mc/s)
Timp (luni) Qmed V. Uzului
Qmed Cremenea
Qmed Darmanesti

12
Tabel 4 – Evoluția procentuală a scurgerii sezoniere în bazinul Uz
Râul Stația
hidrometrică F (km2) Hmed (m) Debite sezoniere (%)
P V T I
Uz Valea
Uzului 150 1070 45 32 14 9
Uz Cremenea 337 1070 44 32 14 9
Uz Dărmănești 404 975 44 31 14 11

Scurgerea de primăvară . Odată cu creșterea temperaturii aerului și creșterea
temperaturii peste 0 ˚, începe topirea stratului de zăpadă și au loc creșterile debitelor. În acest
sezon în arealul studiat, se produc viituri mari sau ape mari, fie prin suprapunerea
fenomenelor, fi ca fenomene separate. Procentual, valorile scurgerii din acest anotimp sunt
cele mai importante (Valea Uzului, 45%; Cremenea și Dărmănești, 44%).
Scurgerea de vară. Creșterea evapotranspirației, scăderea precipitațiilor conduc la
epuizarea scurgerii. Ploile torențiale de vară, deosebit de intense și importante cantitativ,
provoacă creșteri bruște ale debitelor și produc viiturile de vară. Valorile medi i ale debitelor
sunt în proporție de 32% la Valea Uzului și Cremenea și 31% la Dărmănești. Spre sfârșitul
verii, sursa de alimentare din precipitații devine din ce în ce mai scăzută, debitele scad.

Figura 10 – Scurgerea medie sezonieră

Scurgerea de toamnă. În sezonul de toamnă, scurgerea medie scade progresiv,
înregistrându -se debite în proporție de 14% la toate stațiile hidrometrice.
Scurgerea de iarnă . Iarna, sursa de alimentare este deficitară, precipitațiile rămân
stocate în stratul de zăpadă. Temperaturile negative ale aerului mențin fenomenele de iarnă,

13
care la rândul lor dislocă o mare cantitate de apă din debitul râurilor. De aceea, iarna, sunt
produse cele mai mici d ebite (Valea Uzului și Cremenea, 9%; Dăr mănești, 11%).
Scurgerea specifică funcț ie de altitudinea medie . Cu datele din Tabelul 5, s-au realizat
legăturile grafice dintre altitudinea medie a arealelor deservite de stațiile hidrometrice și
debitul specific ql/s/kmp , ca legături ale distribuției altitudinale a valorilor de debit pentru
fiecare areal. Legăturile rezultate conduc la concluzia că în condițiile bazinului hidrografic,
elementul fizico -geografic deosebit de important pentru formarea scurgerii variază pe
verticală. Altitudinea medie a bazinului hidrografic constituie expresia sintetică a ansamblului
fizico -geografic al bazinului. (Figura 11)

Tabelul 5 – Scurgere a specifică q l/s/kmp= f(Hmed)
Stația
hidrometrică F (km2) Hmed (m) Q (m3/s) q (l/s/km2) Log q
Valea Uzului 150 1070 1.68 11.21 1.050
Cremenea 337 1070 4.08 12.12 1.084
Dărmănești 404 975 4.84 11.98 1.079

Figura 11 – Graficul scurgerii specifice q l/s km2 = f (H med)
Variația scurgerii medii multianuale. Analiza variației valorilor scurgerii medii anuale
s-a realizat pe baza evoluției valorilor coeficientului de variație Cv de la stațiile hidrometrice
din bazin. Cv este utilizat în analiza cantitativă a scurgerii medii și a fost calculat cu relația:

√∑( )

Tabelul 6 evidențiază coeficienții de variatie. Aceștia prezintă valori diferite în zona
montană și cea depresionară.

Tabelul 6 – Coeficient de variație (C v)
Râul Stația
hidrometrică F (km2) Hmed (m) Cv
Uz Valea Uzului 1070 150 0.34
Uz Cremenea 1070 337 0.33
Uz Dărmănești 975 404 0.37

14
Scurgerea maximă . Scurgerea maximă anuală are loc în perioada apelor mari și se
produce cu preponderență în anotimpul primăvara. Cauza scurgerii maxime, în bazinul Uz,
este topirea zăpezii care se produce concomitent cu precipitațiile de primăvară. În primă fază
are loc topirea zăpezilor de la alt itudini mai joase, la începutul primăverii. Într -o fază mai
târzie a primăverii spre vară se topesc zăpezile de la altitudini mai mari.
O deosebită importanță o prezintă estimarea debitelor maxime cu diferite asigurări.
Distribuția Pearson III ajustează c el mai bine asigurările empirice. Pentru stația Cremenea
media debitelor maxime este de 61.85 m3/s. Debitul maxim cu asigurarea de 1% are valoarea
de 198.57 m3/s (Figura 12 ). Pentru stația Dărmănești, media debitelor maxime este de 148.66
m3/s. Debitul maxim cu asigurarea de 1% are valoarea de 38.07 m3/s (Figura 13 ).

Figura 12 – Curbele de probabilitate empirică și teoretică Pearson III – Stația Cremenea

Figura 13 – Curbele de probabilitate empirică și teoretică Pearson III – Stația Dărmănești

IV.4.2.Fazele scurgerii – viituri
Viiturile se deosebesc de apele mari prin concentrarea scurgerii în timp. În timpul
viiturii se produc creșteri relative rapide ale debitelor apei, deci și a nivelurilor, atingându -se
debite de vârf mari. Ulterior atinger ii debitelor de vârf are loc o scădere relativă rapidă care
însă este, în general, mai lentă decât creșterea. După factorul generator (sursa de alimentare),
viiturile sunt nivale, pluvionivale, pluviale. Poate exista în timpul viiturii un singur vârf cu
debit maxim sau mai multe vârfuri cu debite maxime. În bazinul hidrografic Uz, având o
formă alungită, afluenții, fiind dispuși mai mult pe partea dreaptă (asimetrie de dreapta), nu
ajung simultan în colector apele afluenților. În această situație se provoac ă o creștere
pulsatorie a debitului, ceea ce generează viituri compuse.

15
Geneza viiturilor este legată de condițiile fizico -geografice și de suprafața bazinelor. În
cazul bazinului Uz, cele mai multe viituri sunt provocate de ploile torențiale și topirea
zăpezilor.
La stația Valea Uzului, î n lunile mai, iunie, iulie frecvența de apar iție a viiturilor este
maximă (î n număr de 14, 13, respectiv 17). În lunile august și septembrie frecvența viiturilor
scade ajungând la nivelul lunii aprilie. Mai sunt semnalate și în luna martie viituri, dar cu o
frecvență de apariție mult mai mică. În perioada octombrie -febru arie, nu sunt semnalate
viituri (Figura 14 ).

Figura 14 – Frecvența viiturilor maxime înregistrate la stația hidrometrică Valea Uzului

La stația hidrometrică Cremenea, frecven ța cea mai mare a viiturilor se înregistrează în
lunile mai și iunie (13, respectiv 12 cazuri) (Figura 15).

Figura 15 – Frecvența viiturilor maxime înregistrate la stația hidrometrică Cremenea

Pentru sta ția Dărmăne ști, frecvența viiturilor prezintă un număr maxim de cazuri în
lunile mai și iunie. (Figura 16 )

16

Figura 16 – Frecvența viiturilor maxime înregistrate la stația hidrometrică Dărmănești

Viituri iulie 2005 . Maximele debitelor înregistrate la stațiile hidrometrice în perioada
anterioară viiturilor istorice din iulie 2005 au valori de 196 m3/s anul 1975 la Vale a Uzului,
141 m3/s în luna mai anul 1 981 la stația Cremenea și 129 m3/s în septembrie 1978 la stația
Dărmănești.
Hidrograful viiturii din iulie 2005, stația Valea Uzului , evidențiază un timp de creștere
lentă cu u șoare fluctua ții în zilele de 9 și 10 iulie. În ziua de 11 iulie, timpul de cre ștere a
viiturii a fost extrem de scurt (câteva ore). Atingând debitul de vârf, acesta a manifestat o
descre ștere până la o anum ită valoare. În continuare a apărut un alt puseu de creștere a viiturii
cu un maxim mai mic d ecât cel anterior, urmând o scădere bruscă a debitul ui, revenind la
valori normale în următoarele zile. Debitul de vârf (78.3 m3/s) al viiturii a fost atins în ziua de
12 iulie 2005. Din timpul total al viiturii (9.07 -25.07) de 394 ore, timpul de cre ștere a fost de
72 ore, timpul de descre ștere 322 de ore. (Figura 17 )

Figura 17 – Hidrograful viiturii înregistrate în iulie 2005, la stația hidrometrică Valea Uzului

La stația Cremenea, la începutul viiturii (11 iulie) , creșterea debitului a prezentat un
puseu , atingând o valoare mai moderată. D upă câteva ore , creșterea bruscă a debitului a atins

17
maximul istoric de 2 29 m3/s, în ziua de 12 iul ie. A urmat o descreștere accelerata , în zil ele
următoare debitul revenind la valori normale î n ziua de 19 iulie. Timpul total al viiturii a fost
de 181 de ore, din care timp de cre ștere, 63 ore, timp des creștere, 118 ore (Figura 18).

Figura 18 – Hidrograful viiturii înregistrate în iulie 2005, la stația hidrometrică Cremenea

Figura 19 – Barajul Poiana Uzului în timpul viiturii din iulie 2005 și barajul în luna iulie, anul 2015

Debitul exagerat de mare, înregistrat la stația Cremen ea, a favorizat creșterea
exceptionala a nivelului apei din lacul de acumulare Poiana Uzului. În numai 24 de ore,
nivelul apei din lac s -a mărit cu aproximativ 6 m. Cota alarmantă a atins și nivelul crestei

18
deversorului (511,44 mdM), menținându -se constant câteva ore. Debitul maxim evacuat a fost
de cca 133 mc/s din care 100 m3/s pe secundă prin deversare. (Figura 19)
Viitura a început în ziua de 11 iulie, în 12 iulie a crescut brusc atingând maximul în 13
iulie, revenind la normal în zilele următoare. (Figura 20 )

Figura 20 – Hidrograful viiturii înregistrate la stația Cremenea și la barajul Poiana Uzului (2005)

Hidrograful viiturii evidențiază faptul că variațiile debitelor afluente pentru stația
Cremenea și baraj sunt asemănătoare cu ce le ale debitului evacuat din baraj.
În timpul viiturii, posibiltatea situației agravante ar fi fost aceea ca debitul evacuat din
lac să depășească debitul capabil al albiei din aval (100 -120 m3/s). Limita de atenție a
parametrului de avertizare a fost 1,00. Depășirea acestui parametru ar fi mărit gravitatea
situației.

Figura 21 – Hidrograful viiturii înregistrate în iulie 2005, la stația hidrometrică Dărmănești

La stația Dărmănești, hidrograful viiturii prezintă o creștere bruscă până la un anumit
nivel în ziua de 12 iulie. În ziua următoare (13 iulie), debitul de viitură a atins valoare maximă
(132 m3/s). Î n orele care au urmat debitul a scăzut brusc, dar a mai manifestat un puseu de

19
creștere de amploare mai mică și pe o durată mai scurtă de timp (a proximativ o oră, în ziua de
18 iulie). Timpul total al viiturii a fost de 311 ore, din care timp de cre ștere 109 ore, timp
descreștere 192 ore (Figurile 21, 22 ).

Figura 22 – Inundațiile de la Dărmănești, iulie 2005

Amploarea fenomenului extrem s -a datorat în primul rând factorului climatic (ploile
torențiale căzute în perioada anterioară și în timpul producerii viiturilor), factorilor fizico –
geografici (relief puternic fragmentat, pantele mari ale versanților, rețea hidrografică cu
densitate mare și pante mari de scurgere, afluenți puternici), cât și factorului antropic
(construcții hidrotehnice – barajul Poiana Uzului).
Nivelul exagerat de mare al lacului Poiana Uzului, înregistrat în timpul viiturii istorice
ar fi făcut posibilă producerea unui dezastru prin ruperea barajului. Pentru a studia un posibil
hazard, în acest sens, s -ar putea proceda la cercetarea științifică folosind ca metodă simularea
ruperii barajului.
Ca prima fază a studiului ar fi aceea a ipotezelo r de rupere a barajului ca urmare a
apariției unor unde de viitură cu efecte maxime în aval de baraj. S -ar putea lua în calcul un
timp de rupere, începând de la coronament la talveg. Ruptura produsă ar avea loc la creasta
deversorului. Distrugerea barajulu i ar putea avea loc în proporții de 60% – 70%.
Se va realiza hidrograful debitelor afluente în lac funcție de probabilitățile de depășire a
debitelor de verificare, cheia limnimetrică care este variabilă în secțiunea barajului și este
determinată de ruptur a acestuia. Se vor studia dimensiunile rupturii și nivelul apei din lac. Va
fi necesar și studierea timpului de rupere a barajului și timpul de propagare a undelor de
viitură, care vor tranzita localitățile din aval.
Ulterior, ar fi necesară întocmirea hăr ților de hazard, vulnerabilitate și risc.

Concluzii
Prin poziția sa geografică, bazinul hidrografic Uz poate fi caracterizat ca fiind un bazin
cu o scurgere lichidă bogată.
Datorită regimului scurgerii, regimului precipitațiilor și condițiilor climatice, în bazinul
hidrografic Uz, sunt create premise favorabile producerii frecvente a viiturilor.

20
Viiturile sunt consecința efectelor unui regim hidroclimatic discontinuu care provoacă
creșteri semnificative într -un timp scurt, a cantităților mari de precipitații și a debitelor mari
de apă, funcție de condițiile de alimentare și de parametrii morfometrici ai bazinului
hidrografic Uz (suprafață, altitudine medie, fragmentare relief etc). Aceste fenomene fac parte
din regimul natural de scurgere a râuril or.
Studierea debitelor extreme și a frecvenței acestora constituie primul pas în studiul
probabilistic și evaluarea riscurilor.
Hidrografele viiturilor din luna iulie 2005 au evidențiat specificul ploilor care au
determinat viiturile, menționând că ploile au căzut succesiv în mai multe zile.
Coeficientul ridicat de torențialitate este efectul poziției geografice a bazinului. Situat
într-o zonă unde circulația maselor de aer de origine atlantică mai umede și aflate într -un
proces de foehnizare se contrapune circulației continentale est -europene, uscate și cu mari
contraste termice și pluviometrice.
Factorii naturali de control ai formării scurgerii și ai viiturilor sunt determinați de
poziția geografică a bazinului, geologia și morfologia teritoriului, clim a și învelișul
biopedologic.
Factorul antropic (barajul acumulării antropice Poiana Uzului) este determinat de
mărimea și de complexitatea impactului antropic asupra mediului natural.

Bibliografie
Affeltranger B, Lictorout E. 2006. La gestion locale des inondations et l’annonce des crues. Exemple
d’une approche participative au Cambodge. In: Brun A., Lasserre F. (eds.) Politiques de l’eau.
Grands principes et realites locales. Presses de l’Universite de Quebec 253 -273.
Al Gore. 2006. An Inconvenient Truth : The Planetary Emergency of Global Warming and What We
Can Do About It. Rodale Books, New York 325.
Arduino G, Reggiani P, Todini E. 2005. Recent advances in flood forecasting and flood risk
assessment. Hydrology and Earth System Sciences 9(4): 280 -284.
Arghius V. 2007. Analiza viiturilor spontane formate in data de 18 iunie 2006 pe cursurile mici de apa
din bazinul mijlociu al Ariesului. Riscuri si catastrofe 6(4): 153 -165.
Arghius V. 2008. Efecte sociale asociate viiturilor in estul Muntilor Apuseni. Riscuri si catastrofe
7(5): 141 -150.
Badaluta -Minda C, Cretu G. 2010. Management of accidental flooding risks. Environmental
Engineering and Management Journal 9(4): 535 -540.
Chiriac V, Filoti A, Manoliu IA. 1980. Prevenirea si combaterea inundatiilor. Editu ra Ceres, Bucuresti
394.
Diaconu C. 1994. Sinteze și regionalizări hidrologice. Edit. Tehnică. București.
Diaconu C, Balas D, Burciu O, Stroia E. 1962. Despre stabilitatea albiilor râurilor României,
Studii de hidrologie, III, Bucuresti.
Feyen L, Dankers R, Bódis K, Salamon P, Barredo JI. 2012. Fluvial flood risk in Europe in present
and future climates. Climate Change 112(1): 47 -62.
Förster S, Kuhlmann B, Lindenschmidt KE, Bronster A. 2008. Assessing flood risk for a rural
detention area. Natural Hazards and Earth System Sciences 8: 311 -322.
Gaume E, Bain V, Bernardova P, Newinger O, Barbuc M, Bateman A, Blaškovičová L, Blöschl G,
Borga M, Dumitrescu A, Daliakopoulos I, Garcia J, Irimescu A, Kohnova S, Soutroulis A,
Marchi L, Matreata S, Medina V, Preciso E, Sempere -Torres D, Stancalie G, Szolgay J,
Tsanig I, Velasco D, Viglione A. 2009. A compilation of data on European flash floods.
Journal of Hydrology 367(1-2): 70 -78.
Gno S, Zhang H, Chen H, Peng D, Liu P, Pang B. 2004. A reservoir flood forecasting and control
system for China. Hydrological Science Journal 49: 959 -972. Doi:
10.1623/hysj.49.6.959.55728.
Grecu F., Comănescu L. 1998. Studiul reliefului. Îndrumător pentru lucrări practice, Edit. Universității
din București, 180 pag.

21
Haidu I., Haidu C., Micle F., Groza G., Suteu A. 1998. Tehnici de realizare a modeluluidigital de
elevație cu ajutorul programului S.I.G./SPANS, Analele Universității din Oradea, Seria
geografia, Tom VIII, pp. 12 -17.
Hoffmann, T, Thorndycraft, VR, Brown, AG, Coutlhard, TJ, Da mnati, B, Kale, VS, Middlekoop, H,
Notebaert, B, Walling, DE. 2010. Human impact on fluvial regimes and sediment flux during
the Holocene: Review and future research agenda, Global and Planetary Change 72: 87-98.
Konecsny K. 2005. Reducerea gradului de imp adurire ca factor de risc in formarea inundatiilor in
bazinul hidrografic Tisa superioara. Riscuri si catastrofe 4(2): 165 -174.
Lehner B, Döll P, Alcamo J, Henrichs T, Kaspar F. 2006. Estimating the impact of global change on
flood and drought risks in Eur ope: A continental interpreted analysis. Climate Change 75:
273-299.
Mihaila D, Bostan D, Tanasa I, Prisacariu A. 2009. The precipitations of the superior basin of the Prut
and the floods of july – august 2008 in the Oroftiana – Stanca sector. Causes, pecu liarities and
impact on the environment. Present Environment and Sustainable Development 3: 169 -179.
Mihnea I. 2008. Danube Dams – necessity or calamity? Carpathian Journal of Earth and
Environmental Sciences 3(1): 31 -38.
Mustata L. 1973. Calculul debitelo r maxime din ploi pe raurile din Romania. studii de
hidrologie , 36 Bucuresti
Mustatea A. 2005. Viituri exceptionale pe teritoriul Romaniei. Editura Institutului National de
Hidrologie si Gospodarire a Apelor, Bucuresti 409.
Olang LO, Fürst J. 2010. Effects of land cover change on flood peak discharges and runoff volumes:
model estimates for the Hyando River Basin, Kenya. Hydrological Processes 25(1): 80 -89.
Olaru V, Voiculescu M, Georgescu LP, Coldararu A. 2010. Integrated ma nagement and control
system for water resources. Environmental Engineering and Management Journal 9(3): 423 –
428.
Pandi G, Mika I. 2003. River runoff extremes and tendencies: factors of risk likely related to global
climate. Riscuri si catastrofe 2: 116-129.
Pleșoianu D, Olariu P. 2010. Cateva observatii privind inundatiile produse in anul 2008 in bazinul
Siretului. Analele Universitatii „Stefan cel Mare” Suceava, Sectiunea Geografie 19: 69-80.
Romanescu G. 2003. Inundatiile – intre natural si acciden tal. Riscuri si catastrofe 2: 130 -138.
Romanescu G, Lasserre F. 2006. Le potentiel hydraulique et sa mise en valeur en Moldavie Roumaine.
In: Brun A., Lasserre F. (eds.) Politiques de l’eau. Grands principes et realites locales. Presses
de l’Universite de Quebec 325 -346.
Romanescu G. 2009. Siret river basin planning (Romania) and the role of wetlands in diminishing the
floods. WIT Transactions Ecology and the Environment 125: 439 -453.
Romanescu G, Nistor I. 2011. The effect of the July 2005 catastrophic in undations in the Siret River’s
Lower Watershed, Romania. Natural Hazards 57: 345 -368. Doi: 10.1007/s11069 -010-9617 -3.
Romanescu G, Jora I, Stoleriu C. 2011a. The most important high floods in Vaslui river basin – causes
and consequences. Carpathian Journal of Earth and Environmental Sciences 6(1): 119 -132.
Romanescu G, Stoleriu C, Romanescu AM. 2011b. Water reservoirs and the rosk of accidental flood
occurrence. Case study: Stanca -Costesti reservoir and the historical floods of the Prut river in
the period July-August 2008, Romania. Hydrological Processes 25: 2056 -2070. Doi:
10.1002/hyp.7957.
Rosu C, Cretu G. 1998. Inundatii accidentale. Editura HGA, Bucuresti 189.
Rotaru A, Kolev C. 2010. Addressing issues of geoenvironmental risks in Dobruja, Romania/Bulga ria.
Environmental Engineering and Management Journal 9(7): 961 -969.
Sankarasubramanian, A, Vogel, RM, Limbrunner, JF. 2001. Climate elasticity of streamflow in the
United States. Water Resources Research 37(6): 1771 -1781.
Solín Ĺ, Feranec J, Nováčk J. 201 1. Land cover changes in small catchments in Slovakia during 1990 –
2006 and their effects on frequency of flood events. Natural Hazards 56: 195 -214. Doi:
10.1007/s11069 -010-9562 -1.
Sorocovschi V. 2003. Riscuri hidrice. Riscuri și Catastrofe, Vol. II. Casa C ărții de Știință Cluj –
Napoca.
Sorocovschi V. 2007. Vulnerabilitatea componentă a riscurilor. Concept, variabile de control, tipuri și
modele de evaluare, Riscuri și Catastrofe, IV, nr. 4 /2007, Casa Cărții Cluj -Napoca.

22
Stanciu P, Nedelcu G, Nicula G. 2005. Hazardurile hidrologice din Romania. Natural and
anthropogenic hazards 5(23): 11 -17.
Teodosiu C, Cojocariu C, Mustent CP, Dascalescu IG, Caraene I. 2009. Assessment of human and
neutral impacts aver water quality in th e Prut river basin, Romania. Environmental
Engineering and Management Journal 8(6): 1439 -1450.
Zăvoianu I., (1978) – Morfometria bazinelor hidrografice , Ed. Academiei R. S. R. București.
Zhang, H, Huang, GH, Wang, D, Zhang, X. 2011. Uncertainty assessment of climate change impacts
on the hydrology of small prairie wetlands. Journal of Hydrology 396: 94 -103.
Doi:10.1016/j.hydrol.2010.10.037.
Zhenmei, M, Shaozhong, K, Lu, Z, Ling, T, Xiaolong, S. 2008. Analysis of impacts of climate
variability and human act ivity on streamflow for river basin in arid region of northwest China.
Journal of Hydrology 352: 239 -249.

***ABA Siret – Bacau.arhiva.