Secția de Arabă [622085]
Universitatea din București
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
Secția de Arabă
LUCRARE DE LICEN ȚĂ
Coordonator științific:
Lect. dr. OVIDIU PIETRĂREANU
Absolvent: [anonimizat]
2017
2
Universitatea din București
Facultatea de Limbi și Literaturi Străine
Secția de Arabă
Echivalarea în limba română a condiționalelor din limba arabă
literară
Studiu de Caz: Traducerea romanului Mawsimu l-hiğrati ’ilā š-
šimāli de A ṭ-Ṭayyib Ṣāliḥ
Coordonator științific:
Lect. dr. OVIDIU PIETRĂREANU
Absolvent: [anonimizat]
2017
3
Cuprins
Cuvânt înainte ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 4
I. Cadru teoretic general ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 6
II. Propoziția condițională în română ………………………….. ………………………….. ………………………… 9
A. Protaza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 10
B. Apodoza ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 11
III. Propoziția condițională în arabă ………………………….. ………………………….. ………………………… 14
A. Protaza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 15
A. 1. Propoziția condițională ireală marcată de law ………………………….. ……………… 16
A. 2. Propoziția conditională reală marcată prin ’in ………………………….. …………….. 18
A. 3. Propoziția cond ițională reală marcată prin ’iḏā ………………………….. …………… 20
B. Apodoza ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 21
B. 1. Particula introductivă fa ………………………….. ………………………….. ……………….. 22
B. 2. Particula introductivă la ………………………….. ………………………….. ……………….. 23
IV. Analiza propozițiilor din Mawsimu l-hiğrati ’ilā š -šimāli ………………………….. ………………….. 24
1. Ech ivalarea condiționalelor a căror apodoză este introdusă de particula fa ……………….. 24
2. Echivalarea condiționalelor a căror apodoză nu este introdusă de particula fa …………… 28
3. Echivalarea condiționalelor cu topică inversă ………………………….. ………………………….. . 29
4. Echivalarea condiționalelor din arabă cu propoziții cu alte funcții sintactice în
română ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 30
5. Echivalarea propozițiilor cu alte funcții sintactice în arabă cu propoziții condiționale
în română ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 32
6. Echivalarea condiționalelor reale din arabă cu condiționale cu ipoteticitate ridicată în
română ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 36
7. Echivalarea condiționalelor în care apodoza nu este prezentă în text ……………………….. 37
8. Echivalarea condiționalelor introduse de law-lā ………………………….. ……………………….. 38
9. Echivalarea condiționalelor a căror protază este introdusă de law și apodoză de fa ……. 40
Concluzie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 42
Anexă ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 44
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 53
4
Cuvânt înainte
Această lucrar e de licență are titlul „Echivalarea în limba română a
condiționalelor din limba arabă literară . Studiu de Caz: Traducerea romanului Mawsimu l-
hiğrati ’ilā š -šimāli de Aṭ-Ṭayyib Ṣāliḥ”. Scopul lucrării este acela de a analiza modul în care
propozițiile con diționale au fost traduse din limba arabă în limba română. Drept suport a fost
folosit textul Mawsimu l-hiğrati ’ilā š -šimāli, scris de Aṭ-Ṭayyib Ṣāliḥ, atât varianta în arabă,
cât și traducer ea sa în română, care aparține Mariei Dobrișan.
Motivul pentru c are a fost aleasă această temă pentru p rezenta lucrare de
licență are legătură cu intenția de a analiza în detaliu modalitatea în care condiționala este
interpretată și tradusă în limba română, cât și de a prezenta metodele sintactice care au fost
folosite în procesul de traducere și de a găsi o potențială justificare pentru care s -a ales acea
traducere.
În procesul de scriere al acestei lucrări , pentru partea teoretică ce ține de
condiționala din limba română, s-au folosit drept suport lucrări precum volum ul al doilea din
Gramatica Limbii Române apărută la editura Academina Română și având ca editor principal
pe Valeria Duțu Romalo , lucrarea lui Teodor Cotelnic ( Gramatica uzuală a limbii române ),
cât și cea a Adei Iliescu ( Gramatica practică a limbii române ), acestea fiind completate
ulterior, pe parcursul scrierii lucrării, de alte surse menționate în bibliografie.
Cât privește conținutul teoretic și analiza condiționalelor din arabă, sursele
principale de teorie folosite au fost lucrarea Nadiei Anghelescu (Introducere în sintaxa limbii
arabe literare ), cea a lui Elsaid Badawi ( Modern Written Arabic. A Comprehensive
Grammar ), cea a lui Vicente Cantarino ( Syntax of Modern Arabic Prose – The Compound
Sentence , vol. 3), a lui Yasir Alotaibi ( Conditional senten ces in Modern Standard Arabic and
the Taif Dialect ) și a lui Yishai Peled ( Conditional Structures in Classical Arabic ), acestea
fiind la rândul lor completate și de alte lucrări menționate mai jos, în bibliografie.
Această lucrare este împărțită în patru capitole. Primul capitol prezintă un
cadru teoreti c general, informații generale legate de propoziția condițională, definirea
condiționalei, a termenilor specifici, cât și raportul logico -semantic stabilit între cele două
părți ale unei structuri condiționale – protază și apodoză . Capitolele al doilea și al treilea sunt
dedicate condiționalelor din limba română, respectiv arabă. În aceste capitole sunt prezentate
5
mai în detaliu elementele de structură ale condiționalelor, particulele specifice care introduc
atât protaza, cât și apodoza și câteva diferențe în ceea ce privește procesul de formare al
condiționalei din română și al celei din arabă. În sfârșit, capitolul al patrulea cuprinde analiza
structurilor condiționale extrase din textul Mawsimu l-hiğrati ’ilā š -šimāli. În realizarea
analizei, s -a ținut co nt de diferite criterii pentru a găsi diferențe și asemănări între cele două
variante ale textului – cea în arabă și cea în română – în urma cărora au rezultat subcapitolele
acestui ultim capitol.
Prin urmare, această lucrare de licență își propune să ex tragă structurile
condiționale existente în cele două variate ale textului Mawsimu l-hiğrati ’ilā š -šimāli și să le
analizeze, urmărind pașii parcurși de A ṭ-Ṭayyib Ṣāliḥ în redactarea textului original și cei de
Maria Dobrișan în procesul de echivalare în limba română.
6
I. Cadru teoretic general
Indiferent de limbă, este general acceptat faptul că enunțul reprezintă
elementul principal în comunicare. Acesta este de regulă format din două elemente care se
succed, subiect și predicat, și care totodată re laționează .
Propoziția poate fi împărțită în două mari categorii, diferența majoră constând
în numărul de cuvinte din care aceasta estealcătuită. Astfel, se poate vorbi de propoziții
simple și de propoziții complexe .
Pe lângă relaționarea la nivel de elem ente în cadrul propoziției, mai există și
relaționare la nivel de frază, între mai multe propoziții ale aceleiași fraze. Din aceste
relaționări rezultă două tipuri de relații care se stabilesc între acele propoziții , iar acelea sunt:
• Subordonare – se stabi lește de regulă între două sau mai multe
propoziții dintre care una este principală, iar celelalte sunt secundare
• Coordonare – se stabilește între două sau mai multe propoziții care
dispun de același set de caracteristici : fie sunt principale, fie sunt
secundare (acestea îndeplinind aceeași funcție sintactică la nivel de
frază).
Așa cum este precizat în Gramatica limbii române , carte tipărită de Academia
Română, propoziția principală are drept caracteristică dominantă înțelesul de sine stătător.
Aceasta nu are nevoie de un alt element auxiliar pentru a fi introdu să în frază . (Duțu Romalo ,
Academia Română , 16)
Propoziția secundară în schimb, care mai este denumită și subordonată, este o
propoziție care are nevoie de o propoziție prin cipală pentru a avea un în țeles, în sensul că
depinde de principală din punct de vedere gramatical. Propoziția secundară capătă un înțeles
de sine stătător în frază atunci când determină un element din principală care îndeplinește o
funcție sintactică . Ulterior, acel element din pr incipală va avea rolul de regent pentru
propoziția secundară. (Duțu Romalo , Academia Română , 16-17)
Trebuie specificat faptul că propoziția principală și cea secundară mai pot
relaționa și prin intermediul unui element specific subordonator, ca de exemplu dacă, deși,
7
când etc. În această relaționare sunt implicați doi termeni, unul adjunct și unul regent, care
interacționează , însă dintre aceștia, numai cel regent trebuie obligatoriu să apară în cadrul
frazei în așa fel încât să nu afecteze structura acelei fraze sau transmiter ea mesajului într -un
mod corect din punct de vedere gramatical. Astfel, se formează o relație de dependență, în
care subordonata depinde de principală. (Duțu Romalo , Academia Română , 17-18)
Acest raport de dependență care se formează între cele două tipuri de
propoziții poate apărea sub forma unor elemente joncționale, un exemplu în acest caz fiind
conjuncția, sau se poate manifesta și prin absența acestor termeni conectori, iar în acest caz
este întâlnită juxtapunerea , de regulă marca tă printr -o pauză în vorbire și prin intonație. ( Duțu
Romalo , Academia Română 18-19)
În concluzie, subordonata va îndeplini în cadrul frazei acea funcție sintactică
pe care o îndeplinește una dintre părțile de propoziție ce aparține propoziției principale, și
anume funcția de complement direct, complement de timp, complement circumstanțial de
scop, atribut etc.)
În Gramatica limbii române este subliniat faptul că între complementul
circumstanțial și celelalte tipuri de complemente prezente în gramatică exis tă o diferență
majoră ce trebuie menționată și aici – aceea că acest complement circumstanțial nu apare ca
fiind integrat în structura tematică verbală, ci este mai degrabă un complement ce atribuie un
raport logico -semantic pe care îl stabilește vorbitoru l. Mai mult, este de menționat faptul că
un complement circumstanțial este plasat pe un nivel diferit comparativ cu nivelul pe care
sunt plasate celelate tipuri de complemente (cel direct, cel indirect și cel de agen t) în raport
cu relația pe care aceste c omplemente o au cu verbul. În cazul anumitor verbe, unele tipuri de
complemente sunt încadrate în clasa argumentelor obligatorii ale verbului, așa cum este cazul
complementului indirect pentru verbele dublu tranzitive sau a complementului d irect pentru
verbele tranzitive .
În ceea ce privește propoziția circumstanțială condiți onală, aceasta este văzută
ca un complement circumstanțial condițional dezvoltat, extins. În termeni de specialitate,
propoziția condițională mai este cunoscută și sub denumirea de pro tază, iar propoziția
principală mai este numită și apodoză. Construcția care se formează din a ceste două
propoziții alcătuiește o constr ucție ipotetică , ceea ce implică faptul că un locutor ro stește o
ipoteză și o prezintă ca fiind ori posibilă/reală, ori imposibilă/ireală, ori sigură. Comparativ cu
relația existentă între complementul circumstanțial condițional și verb, relația care se
8
formează între propoziția circumstanțială condițională și propoziția principală este una mult
mai strânsă. Dacă în primul caz complementul nu constituia un element crucial în cadrul
propoziției, în a doua situație acțiunea prezent ă în apodoză devine realizabilă numai dacă și
acțiunea prezentă în protază se îndeplinește. ( Duțu Roma lo, Academia Română , 233, 462,
550-551)
9
II. Propoziția condițională în română
Propoziția condițională este o expansiune a complementu lui circumstanțial
condițional. Prin urmare, ea va avea aceleași caracteristici ca si complementul. Exprimă o
ipoteză sau condiție, iar în funcție de acțiunea exprima tă în condițională, acțiunea din regentă
poate să fie sau poate să nu fie îndeplinită. Totodată, la fel ca și complementul circumstanțial
condițional, propoziția condițională răspunde la întrebări de genul în ce caz…?, în ce
condiție…? Mai trebuie menț ionat și faptul că propoziția condițională mai este denumită în
termeni de specialitate și protază, iar propoziția principală pe care aceasta o determină mai
este denumită și apodoză. Apodoza are rolul de a prezenta care este de fapt consecința logică
a protazei. (Peled, 1)
Deși în majoritatea cazurilor mulți au tendința să trateze cele două tipuri de
propoziție, apodoza și protaza, separat, ele trebuie să fie tratate mai degrabă împreună, ca un
întreg, deoarece ele depind una de cealaltă. Conform lui Peled spre exemplu, cele două
propoziții se completează reciproc și nu pot exista una fără cealaltă. Tocmai de aceea mulți
specialiști mai denumesc această structură drept frază dublă . (Peled, 2) În lucrarea sa,
„Introducere în sintaxa limbii arabe literare”, N adia Anghelescu aduce și ea în discuție
termenul de frază dubl ă, spunând că această structură are în componență două propoziții
solidare. (Anghelescu, 314)
În limba română, propoziția condițională poate fi introdusă în mai multe feluri:
• folosind o conjuncț ie subordonatoare (fie dacă , fie de)
• folosind o locuțiune conjuncțională subordonatoare (ca de exemplu în caz că, odată
ce, de vreme ce etc)
• folosind pur și simplu verbul la conjunctiv ( Să fi știut, îi spuneai ). (Cotelnic, 312)
Este de menționat faptul căo condițională poate fi introdusă și de adverbul
relativ cum, moment în care condiționala capătă și o nuanță modală, care vine în plus pe
lângă sensul de bază ( Cum nu ai întrebat -o, nu ai aflat răspunsul ) (Crișan, Dobra &
Sâmihăian, Manual , 209). În cartea sa, Cotelnic susține faptul că o propoziție condițională
mai poate fi introdusă și de când , care este un adverb relativ ( Cînd sînt zile și noroc, treci
10
prin apă și prin foc și din toate scapi nevătămat ” – Ion Creangă). În această situație însă,
după cum se poate observa, condiționala capătă ș i o nuanță temporală, ea fiind plasată undeva
în timp (Cotelnic, 312).
Propoziția condițională în limba română mai poate apărea și fără niciunul
dintre termenii menționați mai sus, ci este exprimată direct cu ajutorul verbului din protază
(ex. Cauți, găsești ). Așa cum se poate observa, între cele două propoziții, protază (formată
din cauți ) și apodoză (formată din găsești ), se creează o relație și mai strânsă, se stabilește un
raport de juxtapunere marcat în scris prin semnul de punctuație, virgula, iar în vorbire prin
intonație. ( Crișan, Dobra & Sâmihăian, Manual 209).
A. Protaza
Trebuie reținut faptul că propoziția condițională nu implică o acțiune care s -a
realizat deja în raport cu momentul vorbirii, ci o acțiune c are este considerată ipotetică,
posibilă să se realizeze sau una care este chiar ireală, imposibil de realizat. În cazul în care
condiționa la este posibil să se realizeze, verbul din protază va fi pus la timpul prezent
obligatoriu, iar modul va fi ori cond ițional, ori conjunctiv. În cazul în care condiționala este
sigur că se va realiza, este una reală, atunci vom găsi verbul din protază pus la oricare dintre
timpurile modului indicativ. În sfârșit, în cazul în care propoziția condițională este una ireală,
irealizabilă, verbul poate fi pus ori la timpul perfect , la unul dintre cele două moduri –
condițional sau conjunctiv, ori la timpul imperfect, iar această din urmă variantă va substitui
valoarea pe care un verb la condițional perfect ar putea -o avea. ( Duțu Romalo , Academia
Română , 554, Cotelnic, 312)
De cele mai multe ori, conjucția dacă este cel mai des folosit element în
construirea propoziției condiționale. Cu toate acestea, el nu este reprezentativ exclusiv pentru
condițională, deoarece această conjunț ie mai poate fi întâlnită și în alte contexte, în alte
împrejurări, introducând propoziții precum subiective (ex. Nu se știe dacă va trece
examenul ), atributive (ex. Întrebarea dacă se va întoarce sau nu, mi -am pus -o de nenumărate
ori), completive directe (ex. Nu știe dacă va trece examenul ) etc. Așa cum a fost menționat
mai sus, o condițională poate fi întrodusă și de conjuncția de, aceasta la rândul ei, fiind
regăsită și ea în aceeași serie de contexte precum cele exemplificate mai sus. În termeni de
11
specialitate, acest tip de conjuncții se numesc plurivalente. ( Duțu Romalo , Academia
Română , 552)
Conform lui Iliescu, protaza determină unul dintre elementele prezente în
apodoză, indiferent de natura acestor elemente: de la verbe la moduri predicative, la ve rbe la
moduri nepredicative, locuțiuni verbale (care de asemenea pot fi ori la mod predicativ, ori la
mod nepredicativ), participii adjectivale, adjective, sau chiar interjecții. (Iliescu, 495)
Atunci când o propoziție condițională este introdusă de adverb ul relativ când ,
aceasta capătă, pe lângă valoarea de bază, și o valoare temporală. Un bun exemplu pentru a
ilustra cum se prezintă o astfel de condițională este prezent în una din poeziile lui Mihai
Eminescu, și anume Despărțire : La ce statornicia păreril or de rău / Când prin această lume
să trecem ne e scris / Ca visul unei umbre și umbra unui vis? (Cotelnic, 312). Vom vedea că
și în limba arabă este posibil ca propoziția condițională să capete și nuanță temporală, atunci
când este introdusă de particula ’iḏā.
În unele cazuri, se poate întâmpla ca protaza condiționalei să fie introdusă
direct prin verb, fără alte elemente auxiliare precum conjuncții. Verbul este atunci fie la
modul conjunctiv (un bun exemplu fiind Să fi știut, îi spuneai ), fie la modul in dicativ,
moment în care raportul de subordonare dintre protază și apodoză se stabilește prin
intermediul juxtapunerii marcat prin virgulă, în scris, și prin intonație, în vorbire (un exemplu
fiind Știai, îi spuneai ). (Cotelnic, 312)
B. Apodoza
Între cele două propoziții, principală și condițională, se stabilește un raport de
condiționalitate care este definit de o serie de caracteristici. Un bun exemplu este faptul că
ambele verbe la moduri predicative (cel din regentă și cel din subordonată) exprimă acți uni
care încă nu sunt realizate, dar care se află în așa numita arie a posibilităților de îndeplinire.
Mai mult, acest raport mai este caracterizat și de faptul că indiferent de poziționarea celor
două tipuri de propoziții (principală și condițională) în c adrul frazei, există o ordine deja
stabilită în care acțiunile au loc. Astfel, fie că propoziția condițională stă înaintea celei
principale, fie că stă după principală, întâi are loc acțiunea din protază, iar mai apoi se
12
realizează și acțiunea din apodoză. De reținut faptul că atunci când acțiunile prezentate prin
intermediul celor două verbe din protază și apodoză sunt duse la îndeplinire, protaza devine
din propoziție condițională, propoziție cauzală. Conjuncția dacă este păstrată și în aceste
condiții. P entru a ilustra mai bine această situație, vom folosi o frază în care regenta este
reprezentată de o structură ce este formată dintr -o interogativă retorică, și anume Dacă n-a
vrut să învețe carte și nici la stăpân nu vrea să stea, atunci ce -o să se facă e l? (I.L.Caragiale
– Cănuță, om sucit ) (Popescu, 629)
Trebuie specificat faptul că nu numai protaza poate fi introdus ă de un element,
ci și apodoza (propoziția principală ). Acest element are rolul de a sublinia efectul, rezultatul
pe care protaza îl are asu pra apodozei. Cu toate acestea, acest element care introduce regenta
nu apare decât în anumite condiții, și anume atunci când condiționala este introdusă prin una
din conjuncțiile dacă sau de. Numai atunci apodoza poate apărea precedată de particula
coresp unzătoare, și anume atunci sau apoi. Între aceste două particule însă, există ceva
diferențe semnificative, în sensul că în funcție de particula folosită, întreaga frază poate
căpăta un alt sens. Spre exemplu, dacă apodoza este intrudusă de atunci , se înțe lege faptul că
acțiunea prezentă în apodoză are loc fie în același timp cu o altă acțiune, fie într -un timp
imediat următor. Pe de altă parte, dacă apodoza este introdusă de particula apoi, poate fi
dedus faptul că acțiunea din propoziția principală s -a întâmplat abia după ce o altă acțiune a
fost finalizată înaintea primei acțiuni. ( http://www.dexonline.ro )
Una din regulile de bază din limba română atunci când vine vorba de
propoziția condițională este aceea că cele două propoziții, cea principală și cea condițională,
fac referire la un lucru extrem de simplu legat de punctuație – întotdeauna cele două
propoziții se despart prin virgulă. Cu toate acestea, la fel ca și în cazul multor alte reguli
gramaticale din limba română, există și aici o excepție de la regulă . Aceea este legată de
situația când protaza exprimă o condiție care duce la realizarea a ceea ce a fost anunțat în
apodoză . În astfel de cazuri, trebuie menționat că mai intervine o schimbare, și anume cea
legată de topică – apodoza va preceda protaz a (ex. Du-te la munte dacă nu îți place la mare )
(Crișan, Dobra & Sâmihăian, Manual , 210).
În general, condiționala are o topică fixă – „dacă… atunci…” . Există însă
situații în care, dacă nici protaza, nici apodoza nu sunt introduse prin niciun elemen t
condițional precum cele menționate mai sus, adică atunci când raportul dintre cele două
propoziții este marcat prin virgulă (juxtapunere), topica este una fixă – protaza precede
13
apodoza (Iliescu, 495). Același lucru se întâmplă și în cazul în care apodoz a este introdusă de
un element introductiv condițional (fie atunci , fie apoi) – apodoza este de regulă precedată de
protază. O justificare pentru care se optează pentru o astfel de topică în aceste cazuri este
aceea legată de faptul că aceste elemente intr oductive sunt la bază adverbe de timp. Ele au
tendința de a așeza acțiunile pe un interval de timp, puse în ordine , în funcție de momentul în
care acestea se vor realiza. ( Duțu Romalo , Academia Română , 557)
14
III. Propoziția condițională în arabă
În arabă , propoziția condițională este denumită ǧumla šar ṭiyya și, la fel ca și în
limba română, are rolul de a exprima o ipoteză sau o condiție care pentru a fi îndeplinită
trebuie ca și acțiunea din propoziția principală să se îndeplinească. În termeni de specia litate,
în arabă, protaza se traduce prin šarṭ, iar apodoza prin ğawāb .
Comparativ cu limba română, unde atât apodoza, cât și protaza puteau fi sau
nu introduse de elemente introductive condiționale, în limba arabă protaza trebuie obligatoriu
să fie intro dusă de o particulă. Existența particulei introductive nu este neapărat obligatorie și
în cazul apodozei din arabă, în schimb, ceea ce înseamnă că aceasta poate să fie sau să nu fie
precedată de o particulă. (Holes, 294)
În limba arabă, există trei particu le care pot introduce protaza , în funcție de
care se determină și tipul de condițională, iar aceste particule sunt law (لو ,)‚in (إن )și ’iḏā (إذا) ,
pe când în cazul apodozei, aceasta este fie introdusă de particula fa, fie nu este introdusă de
nicio parti culă. (Holes, 294)
S-au scris foarte multe lucrări pe acest subiect de -a lungul timpului, iar în cele
mai multe dintre acestea, este menționată aceeași idee – aceea că protaza și apodoza trebuie
văzute ca două elemente care formează un întreg și care nu po t exista unul fără celălalt.
Cantarino, spre exemplu, în una din lucrările sale („ The Syntax of Modern Arabic Prose ”, vol
3) vorbește de raportul care se creează între protază și apodoză, și anume unul nu de
superioritate -inferioritate, așa cum ar fi de cr ezut, ci unul de dependență între cele două
propoziții. El sp ecifică faptul că verbele prezente în cele două propoziții sunt influențate (în
ceea ce privește modul și timpul la care apar) de particula ce introduce subordonata. Tot el
specifică faptul că ac eastă influență este anulată la nivelul apodozei atunci când apodoza este
introdusă de particula fa. (Cantarino, 312)
Peled aduce în discuție în una din lucrările sale („ Conditional Structures in
Classical Arabic ”) ideea de frază dublă care așa cum spune e l, nu este prezentă numai în
limba arabă, ci și în alte limbi . Tot el este de părere că particula care introduce protaza are un
rol extrem de important, în sensul că ea influențează cel mai mult modul și timpul la care
verbul din protază este pus, cât și o rdinea cuvintelor în cadrul propoziției. (Peled, 1 -2).
15
Acest termen de frază dublă este menționat și de Nadia Anghelescu în una din
lucrările sale, ea spunând că în astfel de situații este vorba despre două propoziții solidare,
denumite în arabă al-ğumalu l-mutalāzimatu . Una dintre aceste propoziții, subordonata mai
exact, este cea care stabilește condițiile în care ceea ce este prezentat în principală (afirmația,
îndemnul sau negația) este valabil . Principala este văzută ca răspuns al subordonatei, motiv
pentru care apar denumirile de šarṭ (=condiție) pentru subordonată și ğawāb (=răspuns) sau
ġazā’ (=răsplată) pentru principală. (Anghelescu, 314)
A. Protaza
Protaza unei structuri condiționale în limba arabă mai este numită și šarṭ.
Conform lui Holes, particula introductivă este un element esențial în exprimarea condiționalei
în limba arabă, deoarece această particulă , pe lângă faptul că indică modul și timpul la care să
apară verbul din protază, ea mai indică și cât de probabil este ca acțiunea prezent ată să fie
îndeplinită. Așa cum a fost menționat mai sus, există trei particule care pot introduce protaza
unei structuri condiționale în limba arabă. Astfel, pentru o condițională ireală a cărei acțiuni
este orientată către trecut, se folosește particula law. Tot aceasta este folosită și pentru
condiționale ipotetice, unde verbul este plasat într -un timp ipotetic. Cea de -a doua particulă,
’in, este folosită pentru a introduce o condițională reală , unde acțiunea este posibilă,
realizabilă. Tot pentru o co ndițională reală se mai folosește și particula ’iḏā, însă ceea ce
aduce în plus această particulă propoziției condiționale este nota de temporalitate (care se
poate observa și în limba română atunci când condiționala este introdusă prin adverbul relativ
când) (Holes, 294).
Un alt specialist care a scris mai multe lucrări pe gramatica limbii arabe este
Alotaibi, iar în una din lucrările sale ( „Conditional sentences in Modern Standard Arabic and
the Taif Dialect” ), vorbește și despre propoziția condițională. El spune că particula
introductivă din protază are un rol dublu: pe de -o parte, particula influențează puternic
propoziția prin faptul că se află pe o poziție inițială , eliminând astfel caracterul de propoziție
pur enunțiativă al protazei, iar pe de altă parte stimulează crearea raportului de dependență
dintre protază și apodoză, care rezultă într -o relație de tipul cauză -efect între cele două
propoziții, unde efectul, reprezentat prin apodoză, apare numai ca rezultat al cauzei,
16
reprezentat de protază – acțiunea din apodoză devine realizabilă numai după ce acțiunea din
protază se va fi realizat. (Alotaibi, 78).
În această lucrare se va detalia mult mai în detaliu rolul pe care fiecare
particulă în parte îl are, influența pe care fiecare dintre acestea o ex ercită asupra structurii
condiționale. Pentru a înelețege mai bine cum acționează fiecare particulă, vor fi menționate
exemple , iar aceste exemple pot fi găsite și în cartea lui Cantarino, mai exact în capitolul pe
care el l -a dedicat condiționalei.
A. 1. Propoziția condițională ireală marcată de law
În limba arabă există două tipuri de condiționale – reale și ireale. În cazul
condiționalelor ireale, acestea sunt introduse de o singură particulă, și anume law. Această
particulă are însă un corespondent î n apodoză, regăsit în particula la.
O condițională este determinată ca fiind ireală prin faptul că acțiunea
prezentată nu se încadrează în sfera posibilităților de îndeplinire , ci dimpotrivă, acțiunea este
fie ipotetică, fie imposibil de îndeplinit. Deși acțiunea se dorește a fi îndeplinită, este foarte
puțin probabil, chiar imposibil ca acea acțiune să se realizeze (Schulz, 366)
Este de menționat faptul că particula law prece dă o propoziție verbală, unde
cuvintele sunt în ordinea deja știută, obișnuită, ș i anume verbul ocupă poziția imediat
următoare particulei . Verbul apare la îndeplinit (sau apocopat, atunci când este precedat de
lam, particulă de negație), însă sensul pe care acest verb dorește să îl exprime nu este unul
orientat către trecut, ci mai de grabă unul orientat spre viitor ipotetic. Există posibilitatea ca
acțiunea pe care verbul o exprimă să fie una orientată și înspre trecut, însă atunci când se
întâmplă acest lucru, condiționala prezintă fapte care sunt contrare realității. (Cantarino, 320 –
322)
De cele mai multe ori însă, sensul pe care îl capătă condiționala ireală, fie unul
orientat spre viitor ipotetic, fie unul orientat spre trecut, este i nfluențat de context. Termenii
pe care Cantarino îi stabilește în lucrarea sa în ceea ce privește or ientarea către un anumit
timp al acțiunii exprimate în protază sunt preterit (preterital meaning) pentru orientarea către
17
trecut, respectiv nonpreterit (nonpreterital meaning) orientarea către viitor ipotetic.
(Cantarino, 322 -324)
Același lucru se întâmplă și în apodoză, în sensul că acțiunea pe care verbul
din apodoză o exprimă poate fi, în funcție de context, orientată fie spre trecut , fie spre viitor
ipotetic, în ambele situații verbul din apodoză fiind la îndeplinit. Atunci când acțiunea este
orientată către trecut în schimb, condiționala introdusă prezintă o acțiune contrară realității
(ex. Law kāna ḏālika la -mā kuntu wağadtu -ki. – Dacă ar fi fost așa, nu te -aș fi găsit. ).
Uneori, se poate folosi particula qad (plasat chiar înaintea verbului la îndeplin it) atunci când
se dorește să se sublinieze ideea de trecut, așa cum se întâmplă în exemplul următor: Law qad
’arsala nafsa -hu maca ṭabīcat i-hā la -bakā […] – Dacă ar fi dat atunci frâu liber
sentimentelor sale, ar fi plâns[…] . Atunci când acțiunea este orientată către viitor, se poate
spune că particula law este folosită ca element echivalent pentru particula ̒in (un exemplu
fiind Law ši ̒ta ̒an ̒aqūla laka la -qultu … – Dacă vrei să -ți spun, o să -ți spun… ). (Cantarino,
320-324)
Atunci când propoziți a pe care particula law o introduce este una verbală, însă
nu se păstrează ordinea tipică a cuvintelor (anume ca verbul să fie pus pe poziție inițială), se
introduce o a doua particulă ajutătoare, și anume conjuncția ’anna . Acest lucru se întâmplă
pentru că după particula law nu poate urma direct un nume, astfel fiind introdusă această
conjuncție între nume și law. (Cantarino, 322 -323)
De reținut faptul că protaza poate fi reprezentată nu numai de o propoziție
verbală, ci și de una nominală , însă atunci câ nd se întâmplă asta, propoziția nominală este fie
introdusă de particula ’an, fie de ’anna . De regulă, în astfel de situații se poate considera că
ideea de condiționalitate este atât de mult redusă încât condiționala este considerată ca
introducând propoz iții adversative, opozante una celeilalte. Astfel condiționalitateea nu mai
are pur și simplu rolul de a nega o acțiune ipotetică. Acest lucru poate fi ilustrat prin
următorul exemplu: ’Awšaqa ’an yadrika -hu l-qunū ṭ u law-lā ’an ḏakara qarība wālidat i-hi
– Era aproape să -l ajungă disperarea dacă nu își amintea de ruda mamei lui . (Cantarino,
327-329)
Atunci când combinația de particule law-lā nu este urmată de un substantiv, ea
este urmată de consacratele pronume afixe, care se afixează acestei structur i cu scopul de a
exprima o excepție, așa cum se întâmplă în cazul law-lā-ki. (Cantarino, 327)
18
A. 2. Propoziția conditional ă reală marcată prin ’in
Pentru a exprima o condițională reală se folosește una din cele două particule
menționate mai devreme – ’in sau ’iḏā. În cazul particulei ’in, trebuie îndeplinite anumite
condiții pentru ca întreaga structură condițională să fie valabilă și corectă gramatical. În
primul rând, ’in trebuie să introducă o propoziție condițională reală marcată printr -o
propozi ție verbală. În al doilea rând, această propoziție trebuie obligatoriu să fie una
enunțiativă neexclamativă, și nu una exclamativă, imperativă sau interogativă. (Alotaibi, 124)
Mai mult, verbul este plasat imediat după această particulă. Atunci când se dor ește negarea
unei condiționale reale introduse de ̒in, trebuie negat atât verbul din protază, cât și cel din
apodoză, iar acest lucru se realizează prin punerea verbelor la apocopat și precedate de
particula de negație lam.
În lucrarea sa, Cantarino subli niază o diferență clară între cele două particule
folosite pentru a exprima condiționala reală ( ’iḏā și ’in). El specifică faptul că particula ’iḏā
nu poate să determine cu exactitate momentul când acțiunea prezentată în protază se va
realiza. Cât priveș te particula ’in, tot Cantarino precizează că această particulă nu numai că
este incapabilă de a preciza timpul când acțiunea se va realiza, ci pune de fapt la îndoială
posibilitatea ca acea acțiune să se realizeze. Spre deosebire de ’iḏā, particula ’in nu are nicio
valoare temporală . În general, această valoare temporală pe care condiționala o are este
dedusă din context. (Cantarino, 312)
Un alt nume care rezonează cu gramatica limbii arabe este Peled. Acesta a
scris o lucrare intitulată „Conditional St ructures in Classical Arabic”, unde este explicat în
detaliu cum se comportă condiționala în limba arabă. El a scris această lucrare inspirându -se
de la mai marii gramaticieni arabi, precum Sībawayhi, și prezentând modul cum aceștia au
încercat să găsească posibile justificări pentru folosirea unor elemente sau a altora într -o
structură condițională. Spre exemplu, când vine vorba de situațiile în care apodoza nu este
introdusă de particula fa, este de preferat ca atât verbul din protază, cât și cel din apod oză să
fie puse ori la apocopat, ori la îndeplinit. Mai există și situația în care în protază verbul să fie
pus la îndeplinit, iar în apodoză verbul să fie la apocopat . Această situație capătă denumirea
de dublu -apocopat în gramatica limbii arabe . Peled vr ea să sublinieze faptul că particula ’in
19
are o influență puternică asupra structurii condiționale, în sensul că dacă inițial cele două
propoziții, apodoza și protaza, nu depindeau una față de cealaltă și aveau verbele la forma yaf
calu, acestea ajung în f inal să depindă una de cealaltă prin prezența acestei particule, iar
verbele capătă forma y af cal. Peled îl menționează pe Sībawayhi care afirmă că de cele mai
multe ori, se preferă folosirea unor structuri de tipul yaf cal-yaf cal sau facala-facala în
exprimarea condiționalei în arabă. (Peled, 4 -8)
Peled încearcă să găsească o justificare pentru relația care se creează între
protază și apodoză atunci când apodoza nu este introdusă de fa. În astfel de situații , este de
reținut faptul că protaza și apodoza s unt într -o relație de interdependență deoarece nu există
niciun element în cadrul frazei care să sublinieze relația de subordonare dintre cele două
propoziții. Relația celor două în astfel de cazuri este marcată numai prin juxtapunere. (Peled,
9)
Atunci câ nd apodoza este introdusă de particula fa, relația de interdependență
dintre protază și apodoză despre care s -a vorbit mai sus este eliminată. Apodoza este astfel
văzută ca fiind independentă de protază, iar verbul acesteia este la imperativ. (Peled, 9)
Trebuie menționat faptul că toate cele prezentate mai sus cu referire la
situațiile în care particula fa introduce apodoza sunt valabile atunci când apodoza ocupă
poziția a doua în cadrul frazei, și anume după protază. Se poate întâmpla ca apodoza să ocupe
și prima poziție în cadrul frazei, adică să fie situată înaintea protazei precedate de particula
̒in. Atunci când se întâmplă acest lucru însă, plasarea în timp a structurii condiționale este
influențată de ceea ce este prezentat în apodoză, nu în protază, iar de cele mai multe ori, acest
timp este unul fie de viitor, fie de prezent, niciodată unul trecut. Mai mult, apodoza nu mai
trebuie să fie introdusă de particula fa și nu mai este deloc constrânsă de protază în astfel de
situații. (Cantarino, 317)
În unele cazuri, se poate ca protaza să fie intercalată între două părți de
propoziție ale apodozei . Atunci, particula fa nu mai devine obligatorie. Particula ’in în
schimb va introduce în continuare protaza , iar verbul acesteia va fi la îndeplinit. Apodoza nu
va influența protaza în astfel de situații. (Badawi, 641)
20
A. 3. Propoziția condițională reală marcată prin ’iḏā
Așa cum s -a mai menționat mai sus, propoziția condițională reală face referire
la o situație care este probabilă, realizabilă. În afară d e particula ’in pentru a introduce
protaza unei structuri condiționale în limba arabă s e mai poate folosi și particula ’iḏā. De
fapt, aceasta este și cea mai des folosită particulă din limba arabă în a introduce condiționala.
Așa cum afirmă și Holes în lu crarea sa, protaza are verbul la îndeplinit, iar apodozaeste de
cele mai multe ori introdusă de particula fa (Holes, 293). Pentru a n ega o condițională
introdusă de ’iḏā, se apelează la particula de negație lam și la forma de apocopat a verbului,
metodăcar e este de asemenea întâlnită și la negarea condiționalelor introduse de ’in.
(Ryding, 672)
Mai devreme a fost precizată o diferență majoră care există între particula ’iḏā
și ’in, iar aceea este că ’iḏā vine în plus cu o valoare temporală. Se știe sigu r că acțiunea
prezentată se va realiza, posibilitatea de realizare a acelei acțiuni are un grad înalt de
certitudine . Deși această particulă aduce un plus valoare – temporalitatea – pe lângă valoarea
deja existentă – cea de condiționalitate – vorbitorul nu știe cu certitudine când anume va avea
loc acțiunea. Tocmai pentru acest motiv, în gramatica arabă se folosește aceeași particulă și în
exprimarea propozițiilor temporale, lucru ce determină gramaticienii să considere că această
particulă nu este una pur -condițională (așa cum este ’in, spre exemplu) (Holes, 292 -293;
Peled, 24)
Badawi, în una din lucrările sale, îl contrazice pe Peled într -o oarecare măsură,
afirmând că particula ’iḏā poate fi analizată din două perspective distincte în ceea ce privește
introducerea unei structuri condiționale: o dată, ’iḏā este văzută ca fiind pur condițională, iar
în alte situații este văzută ca un hibrid, ceea ce înseamnă că ea combină două ipostaze în una
singură – cea de particulă condițională și cea de particulă tem porală. Cu toate acestea, în
niciunul dintre cele două cazuri nu intervine nicio schimbare în ceea ce privește structura
frazei, așa cum s -a văzut că se întâmplă în cazul altor particule (Badawi, 653 -660)
Trebuie specificat faptul că într -o structură condi țională unde protaza este
introdusă de particula ’iḏā, apodoza poate fi și ea introdusă de anumite particule. Cea mai
des utilizată este, evident, particula fa, însă ea nu este singura. Fa poate fi înlocuită și de
particule precum ’illā sau lakinna , în s pecial când se dorește să se exprime sensul de „doar
21
că”, „fără doar și poate că” sau „numai că”. Acest lucru este destul de des întâlnit atunci când
după aceste ultime două particule menționate urmează o propoziție de tipul nominală cu
funcția sintactică de subiectivă în cadrul frazei. (Badawi, 655 -657)
Așa cum s -a întâlnit în cazul particule ’in, și protaza care este introdusă prin
’iḏā poate să fie intercalată între două părți de propoziție din apodoză atunci când în apodoză
este prezentă particula ’amma (cu sensul de „cât despre”). Când se întâmplă acest lucru,
structura capătă atât sens condițional, cât și retoric. (Badawi, 657 -659)
B. Apodoza
Apodoza este reprezentată în cadrul unei structuri condiționale de propoziția
principală, denumită în lim ba arabă prin šarṭiyya. La fel ca în limba română, apodoza este
rezultatul protazei, ceea ce înseamnă că acțiunea prezentată în apodoză devine posibilă și
chiar realizabilă numai în condițiile în care și acțiunea din protază este realizabilă.
Există mai m ulte particule care pot introduce apodoza unei structuri
condiționale, însă mai jos vor fi menționate numai cele mai populare două particule, și anume
fa (فـ ( ,atunci când vine vorba de o condițională reală ce este introdusă de una din particulele
specifi ce, ’iḏā sau ’in, respectiv la (لـ ,)în cazul în care este exprimată o condițională ireală a
cărei protaze este introdusă de particula law. Este de specificat faptul că apodoza poate veni
și neînsoțită de nicio particulă, însă mai multe vor fi menționate î n cele ce urmează. (Alotaibi,
113)
Conform teoriei lui Anghelescu, există trei situații diferite în care tipul de
condiționare din apodoză poate fi exprimat, iar acele situații sunt:
• real – se întâlnește atunci când condiția exprimată este una presupusă
cu adevărat și atunci când realizarea acșiunii din apodoză este direct
influențată de realizarea acțiunii din protază. În astfel de situații, de
regulă verbele, cel din protază și cel din apodoză, sunt puse la
îndeplinit.
22
• ireal – protaza exprimă o condiție c are este nerealizată, ceea ce
influențează și acțiunea din apodoză, aceasta din urmă fiind ori
irealizabilă, ori nerealizată încă . Verbul din apodoză este la îndeplinit,
iar cel din protază fie la îndeplinit, fie la neîndeplinit indicativ.
• potențial – protaza exprimă o ipoteză ce este realizabilă, iar apodoza
vine ca o posibilitate . Verbele din cele două propoziții sunt la
neîndeplinit apocopat. (Anghelescu, 314 -315)
B. 1. Particula introductivă fa
Fa este o con juncție coordonatoare care se întâlnește de foarte multe ori în
structuri condiționale cu rolul de a introduce apodoza acestor structuri. De regulă, această
particulă apare în cazul condiționalelor reale, atunci când nu este respectată structura internă
a condiționalei (fie yaf cal-yaf cal, fie fa cala-fa cala). Un alt lucru de care se ține cont atunci
când această particulă este utilizată este plasarea apodozei în cadrul frazei. Dacă apodoza este
înaintea protazei sau dacă apodoza este plasată în interiorul apodozei, undeva între două
elemente ale p rotazei, nu mai este nevoie ca particula fa să fie prezentă. (Cantarino, 317)
Ca și în cazul multor altor reguli din gramatica limbii arabe, particula fa poate
chiar să apară în introducerea unei apodoze atunci când protaza are pe poziția inițială
particul a law, așa cum se întâmplă în exemplul. Law-lā ḫawf u-hu cāqibat a l-ğarīmat i,
fasta ḫaḏā. – Dacă nu i -ar fi fost teamă de consecințele delictului, s -ar fi predat. (Cantarino,
321)
Există situații în care apodoza nu mai este considerată a fi rezultatul logi c al
protazei, iar atunci când acest lucru se întâmplă, particula fa va apărea obligatoriu în
introducerea apodozei. Con form lui Badawi, fa are în astfel de situații și o latură temporală,
secvențială care intră în relație cu protaza. Particula poate fi ur mată de o serie de părți de
vorbire, precum verbe la imperativ, verbe la viitor, verbe la apocopat, complemente, perticule
de interogație etc. (Badawi, 639)
Mai există și alte contexte în care particula fa iese în evidență atunci când
introduce apodoza une i structuri condiționale. Spre exemplu, ea poate să fie urmată de o
23
propoziție verbală unde verbul nu ocupă poziția inițială (deci ordinea cuvintelor este
inversată) sau de o propoziție nominală. În ambele cazuri, propozițiile au în componență
particula ̒anna care validează enunțul. Particula fa mai poate fi urmată și de o propoziție
interogativă numai cu condiția ca particula interogativă să fie alta decât ̒a, de o apodoză al
cărei verb este la îndeplinit și este precedat de particula qad, negat cu ajuto rul particulei mā,
lā (dacă verbul este la neîndeplinit) sau lan (dacă verbul este la viitor) sau de o apodoză a
cărei structuri verbale este formată din verbul laysa și o altă parte de vorbire. De asemenea,
dacă în apodoză se folosește un verb care exprim ă o interdicție sau o comandă, apodoza este
introdusă de particula fa. (Cantarino, 361 -369)
B. 2. Particula introductivă la
Dacă pentru condiționale reale se folosește particula fa, pentru introducerea
unei apodoze într -o structură condițională ireală es te folosită particula la. În unele cazuri,
această particulă are o influență atât de mare asupra verbului din apodoză încât îl determină
să apară la forma energică yaf calanna . (Cantarino, 315)
Deși particula la este recunoscută cel mai mult în structuri c ondiționale ireale,
unde intră în raport direct cu particula law care introduce protaza, se poate întâmpla ca
particula la să apară și în alte contexte. Un bun exemplu este acela în care protaza are pe
poziția inițială combinația de particule la- ̒in, mome nt în care în introducerea apodozei va
veni particula la. Cele două particule la, cea din protază și cea din apodoză sunt corelate în
mod direct, iar acest lucru face ca verbul din apodoză să fie pus la forma energică yaf
calanna . Iată un exemplu pentru a ilustra acest lucru mai bine: La- ’in ’aqrartu bimā yaqūlu
n-nāsu, la- ’aqūlanna mā lam yakun. – Dacă aș fi de acord cu ce spun oamenii, aș conforma
ceea ce nu s -a întâmplat. Mai trebuie menționat și faptul că particula la nu mai apare în
introducerea apo dozei atunci când protaza ocupă poziția a doua în cadrulfrazei. (Cantarino,
369-370; Badawi, 649; Peled, 9)
24
IV . Analiza pro pozițiilor din Mawsimu l-hiğrati ’ilā š -šimāli
Ca suport de text pentru această lucrare de licență s -a folosit lucrarea scrisă de
Aṭ-Ṭayyib Ṣāliḥ, Mawsimu l-hiğrati ’ilā š -šimāli, varianta ei în limba arabă, cât și traducerea
acestei lucrări în limba română, realizată de Maria Dobrișan. S-au identificat mai multe
propoziții condiționale, unele dintre ele fiind echivalate în limba rom ână tot cu propoziții
condiționale, altele cu propoziții care ocupă alte funcții sintactice în cadrul frazei. În acest
capitol , vor fi analizate propozițiile condiționale care prezintă diferite particularități , atât în
varianta din limba arabă, cât și în t raducerea acestora în limba română.
Ceea ce se poate observa după lecturarea celor două romane, cel original și cel
tradus, s -a putut constanta o tendință crescută de utilizare a particulei ’iḏā în diferite și destul
de multe contexte atunci când vine vor ba de condițională reală.
Trebuie menționat că paginile care sunt indicate la sfârșitul fiecărei propoziții
sunt de fapt paginile la care se găsesc propozițiile respective în cadrul lucrării Mawsimu l-
hiğrati ’ilā š -šimāli, atât din varianta originală, di n arabă, cât și din traducerea acesteia, din
română. Propozițiile au fost clasificate în diferite subcategorii, după cum urmează.
1. Echivalarea condiționalelor a căror apodoză este introdusă de particula fa
Un prim subcapitol al acest ei părți de analiz ă este cel dedicat propozițiilor
condiționale a căror apodoză, în limba arabă, este introdusă de particula fa.
Un prim exemplu este propoziția „ ’Iḏā ğāwaztu cumra n-nubuwwati – iacnī s-
sittīna – fa-’inna-nī sa’a ṣilu l-mi’ata.” (p 10) , cu traducerea ei „Dacă voi depăși vârsta
Profetului, adică șaizeci de ani, voi trăi o sută.” (p 18). Așa cum a fost specificat anterior,
particula fa este foarte des întâlnită în cadrul propozițiilor de tip condițională , și nu numai. În
acest caz, particula fa introduce o apo doză formată dintr -o propoziție nominală introdusă prin
particula ’inna, care este apoi urmată de un verb la timpul viitor. În limba arabă, această
structură condițională este considerată ca fiind plasată în timp, această temporalitate fiind
dată de partic ula introductivă ’iḏā. Caracterul de condițională reală, posibilă este redat și în
25
română , diferența constând în faptul că în română verbul din protază este plasat la timpul
viitor, și nu la trecut așa cum se întâmplă în arabă (protază – voi depăși ). Un mo tiv pentru
care autorul traducerii a ales această variantă este cel mai probabil de ordin stilistic, întrucât
în traducerea literară din arabă în română („Dacă am depășit vârsta […] voi trăi 100”) nu ar fi
fost conformă cu normele uzuale întâlnite în gra matica limbii române.
Un alt exemplu de condițională care are apodoza precedată de particula fa este
„’Iḏā kuntu qultu šay’an, fa-huwa kaḫtarfatu n-nā’imi, ’aw haḏayyānu l-maḥmūmi.” (p 19), iar
traducerea este „Dacă am spus ceva, apoi cuvintele acelea nu înseamnă mai mult decât
delirul celui care are febră sau fanteziile celui care vorbește în somn.” (p 28). Și în acest caz
apodoza este reprezentată de o propoziție nominală , de data aceasta introdusă de pronumele
personal de persoana a III -a singular, huwa. O diferență clară în traducerea în limba română a
acestei fraze comparativ cu textul original din arabă este reprezentată de traducerea
propoziției nominale din apodoza din arabă printr -o propoziție verbală în apodoza din
română . Mai mult, apodoza este ușor modificată în traducere, în sensul că autorul alege să
introducă negația în apodoză, probabil pentru a sublinia ideea pe care dorește să o exprime
(„nu înseamnă mai mult” ). Complexitatea frazei în română are un nivel mai ridicat față de
cea din arabă, în sensul că prin negarea verbului din apodoză și prin plasarea structurii
adverbiale „mai mu lt decât” după verb, „cuvintele acelea” nu au avut o pondere prea mare
atunci când au fost rostite de vorbitor.
O altă propoziție ce a atras atenția și merită d iscutată în acest capitol este „Wa-
’iḏā kāna s -sarābu-ḥyānan yaḫdacu-nā, wa -’iḏā kānat rasūmu-nā l-maḥmūmati bi-facli l-ḥarri
wa-l-caṭaši tuġarriru ’a ḥyānan bi-’afkārin lā ’asāsa la -hā mina ṣ-ṣaḥḥati fa-lā ğarama. ” (p
66), alături de traducerea în limba ro mână, „Cred că nu e niciun păcat dacă uneori mirajul
ne înșală imaginația noastră febrilă ( – pradă arșiței și setei chinuitoare – ia forme
fantastice, iar gândurile noastre își pierd șirul destrămându -se în fragmente de povești
năstrușnice și ireale.)” (p 74). Cât privește fraza din arabă, se poate observa că există două
protaze (’iḏā kāna s -sarābu-ḥyānan yaḫdacu-nā și ’iḏā kānat rasūmu-nā […] ) introduse de
aceeași particulă, ’iḏā, protaze care se află într -un raport de coordonare prin juxtapunere prin
prezența conjuncției coordonatoare wa. În ambele protaze, verbele sunt plasate la timpul
trecut. Apodoza acestei condiționale este de asemenea introdusă de particula fa, iar propoziția
este una nominală, negată folosind u-se particula de negație lā. Dacă pân ă acum, în cadrul
celor două propoziții mai sus menționate, topica protază -apodoză era menținută, în cazul
acestei propoziții în schimb , topica este inversată în ceea ce privește traducerea în română.
26
Fraza începe cu apodoza întâi ( „[…] nu e niciun păcat […]), urmându -i apoi protaza
introdusă de dacă . După cum se poate observa în cadrul frazei din română, apodoza structurii
condiționale ( „[…] nu e niciun păcat […] ) are funcție sintactică de completivă directă pentru
propoziția principală din cadrul aceleiași fraze ( „Cred că[…]” ). Este evident că structura
„Cred că” nu este prezentă în textul original în arabă, însă cel mai probabil traducătorul a ales
această variantă pentru echivalarea textului deoarece a perceput textul din arabă ca fiind o
condi țională modalizată în plat epistem ic, care are legătură cu cunoașterea.
Fraza „’Iḏā naša’ā mušb acaiyni bi -hawā’i haḏā l-baladi wa-rawā’i ḥi-hi wa
’alwāni-hi wa -tārīḫi-hi wa -wuğūhi ’ahli-hi wa -ḏikrayāti fayaḍānāti-hi wa -ḥaṣādāti-hi wa –
zarācāti-hi fa-’inna h ayāt-ī sata ḥtallu makāna-hā ṣ-ṣaḥīḥa ka-šay’in la-hu maca-nī ’ilā ğānibin
macānin kaṯīratin ’uḫrā ’acmaqa madlūlan.” (p 70) vine cu traducerea „Dacă ei vor crește
puternic atașați de atmosfera acestei țări, de mirosurile și culorile ei, de istoria și locui torii
ei, de amintirile inundațiilor, de secerișurile și culturile ei, atunci viața mea va ocupa locul
potrivit în sufletele lor, va reprezenta un lucru încărcat de sensuri, alături de multe alte
lucruri cu o semnificație profundă.” (p 78). În ceea ce priv ește această frază din arabă , și
aceasta poate fi plasată undeva în timp, dat fiind faptul că este introdusă de particula ’iḏā.
Există și o nuanță temporală dată în special de context, în acest caz fiind vorba de momentul
în care copiii vor crește . Structu ra protază -apodoză este păstrată în ambele variante ale
textului. În varianta în limba română apare în introducerea apodozei adverbul atunci , care
întărește atât caracterul temporal al frazei, plasând acțiunea undeva în timp, pe lângă cel
condițional , care este general .
Un alt exemplu în care caracterul de temporalitate este puternic impregnat este
în cadrul frazei „(’Inna-nī lan ’afcala šay’an min ha ḏā l-qabīli,) ’iḏā ’arādā, ḥīna yu kbirāni,
’an yusāfirā fa -li-yusāfir ” (p 91) , cu traducerea aferentă „(Eu n-am să fac așa ceva. ) Dacă
vor dori, când vor fi mari, n -au decât să plece.” (p 101). În varianta din arabă, nuanța
temporal ă este dat în special de adverbul de timp ḥīna, care introduce o circumstanțială
temporală și care plasează întreaga acțiune într -un timp bine stabilit și clar – ḥīna yakbarāni –
când vor fi mari . Și în acest caz , apodoza este introdusă de particula fa, căreia îi urmează, de
data aceasta, o propoziție verbală formată dintr -un verb (yusāfir ) și particula li care precedă
verbul și pe care îl obligă la injunctiv . În arabă, particula li de injunctiv este folosită atunci
când se dorește exprimarea unui verb la imperativ care este însă folosit pentru altă persoană
decât persoana a II -a. Injunctivul are caracter de îndemn sau de ordin, după c az. Este de
menționat că mare parte din frază este tradusă întocmai. Verbul din protaza din română nu
27
este însă echivalat cu unul la trecut, ci dimpotrivă, cu unul la viitor . De asemenea, Când vor fi
mari este exact acea astructură care dă caracterul de te mporalitate întregii fraze , această
structură având funcția de circumstanțială temporală în cadrul frazei, și o plasează într -un
timp real, bine definit. În ceea ce privește apodoza în schimb (n-au decât să plece ), autorul a
ales să o traducă diferit de cu m apare ea în varianta originală, în sensul că s -a folosit de
negație pentru a sublinia ideea – n-au decât să plece . O traducere literară din arabă ar fi fost
„Dacă doresc când vor fi mari să plece, atunci să plece.”. Faptul că trad ucătorul a ales să nu
traducă întomai este de înțeles de ce – pentru a evita repetarea aceluiași verb în cadrul
aceleiași fraze, ceea ce, în astfel de contexte, nu ar fi fost în conformitate cu normele generale
folosite în exprimarea în limba română.
Un ultim exemplu în cadrul a cestui subcapitol este fraza (Lā yacnī-nī ’in kāna
li-l-ḥayāti macnan ’aw lan yakun la -hā macnan.) Wa -’iḏā kuntu lā ’asta ṭīcu ’an ’aġfara fa –
sa’uḥāwilu ’an ’ansā .” (p 171), tradusă prin „(Nu era important pentru mine dacă viața avea
sau nu avea sens,) iar dacă nu puteam ierta trebuia să mă străduiesc să uit.” (p 179). Demn
de menționat la acest exemplu este că, pe lângă faptul că și de data aceasta A ṭ-Ṭayyib Ṣāliḥ
folosește particula ’iḏā în introducerea protazei condiționalei, particula fa precedă o apodoz ă
în cadrul căreia există un verb la timpul viitor ( sa’uḥāwilu ). Așa cum este construită fraza, se
poate înțelege că protaza este orientată către trecut, că prezintă niște acțiuni care s -au petrecut
deja și care au avut un anume efect asupra vorbitorului, pe când apodoza este orientată către
viitor și prezintă niște acțiuni sau evenimente cu care vorbitorul încă nu s -a întâlnit. Partea
finală a frazei reprezentată de ’an ’ansā are de fapt funcția sintactică de completivă directă
pentru verbul sa’uḥāwilu . În traducerea în română, nu este folosit timpul viitor pentru
niciunul dintre verbele prezente în fr ază, ci este folosit timpul imperfect al modului indicativ
(trebuia ) și timpul prezent al modului conjunctiv ( să mă străduiesc ), care redau ideea că
acțiunea din apodoză este plasată într -un viitor în trecut. Traducătorul a interpretat verbul la
viitor din textul original ( sa’uḥāwilu ) ca viitor în trecut în cadrul structurii condiționale și a
considerat această structură ca fiind modalizată în plan deontic în p rocesul de traducere.
Așa cum menționa și Cantarino în lucrarea sa, particula fa poate apărea în
introducerea diferitelor tipuri de apodoze, precum propoziții nominale, cum au fost exemplele
de mai sus, dar și în diferite alte contexte în care apodoza est e reprezentată de propoziții
verbale.
28
2. Echivalarea condiționalelor a căror apodoză nu este introdusă de particula
fa
Dacă în subcapitolul precedent apodozele condiționalelor erau introduse de
particula fa, în acest subcapitol vor fi prezentate și anal izate cele ale căror apodoze nu sunt
introduse de această particulă.
În urma lecturării, s -a putut observa faptul că apodozele care nu au nicio
particulă introductivă au verbele la modul indicativ, timpul trecut. Câteva exemple sunt: (Wa-
’aḫīran qarrartu ’an ’amhala -hu yawmayni ’aw ṯalāṯatan), fa-’iḏā lam yu’ti -nī bi -l-ḥaqīqati,
kāna lī maca-hu ša’nun ’āḫaru.” (20), cu traducerea „(În sfârșit, m -am hotărât să -l mai las
vreo două -trei zile,) și dacă nu -mi va spune adevărul, voi vedea ce -i de făcut.” (p 29) , „Wa-
’iḏā lam nağid la -hu zawğatan fī haḏā n-nahāri ’afsada l-balada wa-sabbaba la -nā fa ḍā’iḥa lā
’awwalun la-hā wa -lā ’ā ḫarun.” (p 79), cu traducerea „(Să știi că flăcăul ăsta al tău e un
diavol blestemat și) dacă nu -i găsim chiar astăzi o nevastă o să st rice satul și o să pățim o
rușine fără margini, cum n -a mai fost alta.” (p 87) și „’Iḏā qāla sādatu-nā ifcalū ka ḏā
facalnā.” (p 123) cu traducerea „Dacă șefii noștri spun să facem așa, așa facem.” ( 132).
Astfel, se poate observa că atât în protază, cât și în apodoză verbele sunt la timpul trecut
(facala), iar topica este cea obișnuită – protaza plasată înaintea apodozei, însă acest lucru este
valabil pentru vari anta în arabă doar, căci în rom ână lucrurile stau ușor diferit. Se folosesc
verbe la timpul viitor ( dacă nu -mi va spune ), respectiv prezent ( dacă nu -i găsim, dacă […]
spun ) pentru verbele din protază și verbe la timpul viitor ( voi vedea, o să strice ) și prezent
(facem ) pentru verbele din apodoză.
Există însă un exemplu în care î n apodoză verbul este la timpul viitor, iar acel
exemplu este „’Iḏā lam taqul lī Bint Mağ ḏūb fa -lan yaqūla lī ’a ḥadan.” (p 125), cu traducerea
„Dacă nici ea n -avea să -mi spună, atunci n -aveam să aflu niciodată.” (p 135). În acest
exemplu, se poate observa că în arabă, în cadrul protazei verbul este la timpul trecut, negat cu
ajutorul particulei de negație lam, iar în apodoză este folosit verbul la timpul viitor, negat cu
ajutorul particulei de negație lan. În traducere în schimb, atât în protază, cât și în apodoză
este folosit un viitor în trecut ( n-avea să -mi spună, n -aveam să aflu ). Prin folosirea acestor
verbe se accentuează ideea de „ce s -ar fi întâmplat dacă…”, iar acest lucru aduce un plus
valoare de caracter ireal condiționalei din română.
29
3. Echiv alarea condiționalelor cu topică inversă
Acest subcapitol este dedicat condiționalelor care au topică inversă decât cea
standard, protază -apodoză. Un prim exemplu în acest sens este „’Aqṣadu ’i nna-nī lastu ka –
baqiyyati l-aṭfāli fī sinn -ī, lā ’ata’a ṯṯaru b i-šay’in la ’abkī ’i ḏā ḍuribtu, lā ’ufri ḥu ’iḏā ’aṯnā
calayya l-mudarrisu fī l-faṣli, lā ’ata’llamu li -mā yata’allama la -hu l-bāqūnu.” (p 24), iar
traducerea acestei fraze este „(Vreau să spun că mă deosebeam mult de copiii de vârsta mea.
Nu mă impresiona nimic;) nu plângeam dacă mă loveam, nu mă bucuram dacă învățătorul se
apleca spre mine cu duioșie și nu mă întristau niciodată întâmplările care -i făceau pe ceilalți
să sufere.” (p 32) . Din moment ce topica structurii condiționale este inversată, iar prota za nu
mai ocupă prima poziție în frază, apodoza nu este precedată d e nicio particulă introductivă .
Apodozele din această frază sunt în raport d e coordonare prin juxtapunere, iar verbele
acestora sunt la timpul prezent, modul indicativ, negate cu ajutorul p articulei lā. În protaze în
schimb, verbele sunt de fiecare dată la timpul trecut, modul indicativ. În traducerea în limba
română s -a folosit timpul imperfect al modului indicativ, tocmai pentru a reda ideea de trecut
din varianta originală a textului și p entru a sublinia faptul că acele acțiuni fac parte din
trecutul vorbitorului, acesta vorbește despre perioada copilăriei.
Un alt exemplu ce poate fi încadrat în această categorie este „’Iḏā ṣadaqa
ḍann-ī, fa-’inna ṣ-awta lam yakun ḥazīnan, bal kānat fī -hi munāġātin.” (p 93), iar traducerea
este „N-aș putea spune dacă glasul acela era trist. Părea mai mult un gungurit.” (p 102).
Așa cum se poate observa, în arabă este păstrată topica protază -apodoză, cu verbul din
protază la timpul trecut, și cu o apodoză in trodusă de particula fa care precedă o propoziție
nominală introdusă prin particula ’inna , aceasta din urmă fiind apoi urmată de un verb tot la
timpul trecut. În ceea ce privește traducerea în română în schimb, traducătorul a ales să
inverseze topica , cel mai probabil din motive pur stilistice și estetice – pentru a fluidiza
citirea în limba română a textului. Astfel, s -a ajuns la varianta apodoza ( N-aș putea spune )
plasată înaintea protazei ( dacă glasul acela era trist ) în frază.
Un alt exemplu de topică î nversată în cadrul unei structuri condiționale a mai
fost întâlnit și la propoziția „Wa -qad kāna bi -wasci rağulun miṯla Mu ṣṭafā Sacīd ’an yalcaba
dawran lā ba’sun bi-hi fī ha ḏā s-sabīli, wa-law ’anna -hu lam yata ḥawwal ’ilā muharriği bayna
30
yaday ḥafnatin mina l-inklīzi l-mactūhīni.” (p 63), cu traducerea „Un om ca Mustafa Said ar fi
putut avea un rol important într -o asemenea acțiune dacă nu s -ar fi transformat într -o paiață
în ochii unui grup de englezi imbecili.” (p 71) . Aici este vorba de o condițională i reală ,
marcată prin particula specifică law, cu topică inversată (adică apodoza este plasată înaintea
protazei) . Din moment ce topica este inversă, particula ce introduce apodoza în cazul
condiționalelor ireale, la, lipsește. Se poate observa că atât în pr otază, cât și în apodoză
verbele sunt la timpul trecut, cel din apodoză fiind chiar întărit de particula qad. În limba
română, ideea de condiționalitate ireală este redată prin plasarea verbelor la timpul trecut,
modul condițional -optativ. Trebuie menționa t faptul că topica inversată este păstrată și în
traducerea în română, tocmai pentru a pune accentul mai mult pe informația prezentată în
apodoză, faptul că „ ar fi putut avea un rol important ”.
Ultimul exemplu din cadrul acestui subcapitol este fraza „Lā ’ arqa ṣu maca-ka
wa-law kunta r-rağula l-waḥīda fī l-cālami.” (p 157), cu traducerea aferentă „N-am să dansez
cu tine nici dacă ai fi singurul bărbat din lume.” (p 168). În arabă este folosită în acest caz o
condițională ireală, unde topica este de asemenea inversată. Î n apodoză se folosește un verb la
timpul prezent, negat prin particula de negație specifică, lā, pe când în protază se folosește un
verb la trecut ( kunta ). Aproximativ același format este păstrat și în traducerea în limba
română, în sensul că a utorul alege să traducă tot printr -o condițională ireală și astfel să
folosească un viitor popular pentru verbul din apodoză ( n-am să dansez ), iar pentru verbul
din protază , timpul trecut al modului condițional -optativ, tocmai pentru a sublinia ideea că
„sub nicio formă” nu se va întâmpla cee a ce este prezentat în apodoză. Astfel, întreaga frază
este plasată în planul irealului, al imposibilului.
4. Echivalarea condiționalelor din arabă cu propoziții cu alte funcții
sintactice în română
Acest subcapitol v a prezenta diverse situații în care în textul original din limba
arabă s -au folosit propoziții condiționale, însă atunci când s -a realizat traducerea, aceste
condiționale au fost traduse cu propoziții care ocupă alte funcții sintactice în cadrul frazei.
31
„’Iḏā lam yakun ḫā’ifan fa-li-māḏā sa’ala -nī ha ḏā s-u’āla: „Hal ’anta bnu-
hu?”. (p 60 ) cu traducerea „Spaima l -a făcut să mă întrebe: ”Ești fiul lui?” (p 68 ) reprezintă
un prim exemplu de analiză pentru acest subcapitol. În arabă este vorba de o condițională
reală a cărei protază este introdusă de particula ’Iḏā, iar apodoza de particula fa. O traducere
literară a frazei în arabă ar fi „Dacă nu se temea, atunci de ce mi -a pus această întrebare?”.
Așadar, în urma unei traduceri literare ar fi rezultat o intero gație retorică, ceea ce nu s -ar fi
încadrat în normele uzuale prezente în limba română. În traducere, autorul a optat pentru o
variantă mai comprimată în a exprima ideea – „Spaima l -a făcut să mă întrebe ”. Protaza din
arabă (’Iḏā lam yakun ḫā’ifan) a fost înlocuită în română cu un singur cuvânt – spaima ,
structura fa-li-māḏā a fost cu totul eliminată în traducere, iar apodoza din arabă s -a
transformat în română într -o propoziție principală ( l-a făcut ), urmată de o completivă directă
(să mă întrebe ). Astfel , traducerea rezultată este mult mai aproape de exprimarea uzuală în
limba română decât ar fi fost traducerea literară a textului original.
Un al doilea exemplu în cadrul aceluiași subcapitol este „’Iḏā kānat ğawādan
fa-hiya ğawādun cāqirun.” (p 67), cu t raducerea „O fi ea o iapă de rasă, dar e o iapă sterpă. ”
(p 76) . Așa cum se poate observa, în arabă este folosită condiționala tipică, aceea care se
supune regulilor standard de formare – topica protază -apodoză, reală introdusă de particula
’Iḏā, iar apodo za, fiind reprezentată de o propoziție nominală introdusă de pronumele
personal hiya, este precedată de particula introductivă fa. Dacă s -ar fi folosit o traducere
literară, textul ar fi sunat cam așa: Dacă este o iapă, atunci este o iapă sterpă . În română însă,
autorul a ales să nu mai folosească condiționala, ci să înlocuiască protaza și apodoza din
arabă pur și simplu cu două propoziții principale în română. Aceste două principale sunt
supuse unui raport de coordonare prin joncțiune, datorită prezenței c onjuncției adversative
dar. Verbul din prima propoziție principală (echivalenta protazei din arabă) – o fi – introduce
o valoare subtilă concesivă frazei, având sensul de deși, chiar dacă . O posibilă justificare
pentru această alegere în traducerea textulu i în română este legată, ca și în alte situații
prezentate mai sus, de stilistică și de încadrarea textului original în normele standard ale
limbii române. Tocmai din acest motiv traducerea în română are forma unui proverb, care
este un stil de exprimare d es folosit în română atunci când se dorește prezentarea a două
ipostaze care sunt în antiteză – deși este o iapă de rasă, ea este o iapă sterpă .
Unt alt exemplu ce trebuie discutat în acest subcapitol este „Haḏihi d-dāru
maṣīru-hā murtabi ṭun bi-mašīri-l-ḥaqli, ’iḏā ḫḍarra l-ḥaqlu ḫḍarrat, wa -ḥīna yabtā ḥu-l-qaḥṭu-
32
l-ḥuqūlu yabtā ḥu-hā hiya ’ay ḍan.” (p 76), cu traducerea „(Soarta acestei case este soarta
ogorului;) când acesta este verde, înflorește și ea, când acesta este lovit de secetă, suferă și
ea.” (p 84) . Aici, contextul face ca particula ’iḏā să aducă și o notă temporal ă condiționalei
reale din arabă . Ceea ce trebuie specificat este faptul că această protază este coordonată prin
joncțiune (conjuncția wa) cu o circumstanțială de timp introdusă de adverbul de timp ḥīna. În
cadrul protazei și apodozei condiționalei din această frază, verbele sunt menținute la timpul
trecut modul indicativ, însă atunci când se trece la circumstațiala de timp, verbele iau și ele
forma de prezent, atât în propoziția subordonată , cât și în cea principală. Probabil că acest
caracter temporal puternic pronunțat și prin intermediul particulei ’iḏā (dat de context), dar
mai ales prin intermediul particulei ḥīna, au determinat traducătorul să opteze pentru
folosirea unor circumstanția le de timp în traducerea atât a condiționalei, cât și a subordonatei
introduse de ḥīna.
În final, ultimul exemplu din acest subcapitol este „Al-’imra’atu li r-rağuli,
wa-r-rağulu rağulun ḥattā law balaġa ’ar ḏala l-cumra.” (p 102), iar traducerea este „Fem eia
este a bărbatului… Și bărbatul este bărbat chiar atunci când ajunge un biet moșneag…” (p
112). În arabă, prepoziția ḥattā are un caracter puternic temporal, iar plasată în introducerea
unei protaze a unei condiționale, temporalitatea tinde să fie ș i mai bine conturată . Conform
lui Cantarino, condiționalele care sunt introduse în arabă și de particula ḥattā, nu sunt
considerate condiționale pure, ci mai degrabă propoziții temporale. În acest exemplu este
vorba de o condițională ireală, lucru determin at de prezența lui law. Mai mult, topica acestei
fraze este inversată. În traducerea în română însă, s -a ales ca această condițională ireală cu
caracter temporal să fie tradusă direct printr -o circumstanțială temporală introdusă de
structura atunci când .
5. Echivalarea propoziții lor cu alte funcții sintactice î n arabă cu propoziții
condiționale în română
Dacă în subcapitolul precedent Maria Dobrișan alegea să traducă unele dintre
condiționalele prezente în textul Mawsimu l-hiğrati ’ilā š -šimāli cu propozi ții care ocupă alte
funcții sintactice în cadrul frazei, de data aceasta lucrurile stau exact invers – în arabă nu s -au
folosit condiționale în exprimare, însă s -a optat pentru echivalarea unora dintre fraze cu
condiționale.
33
Primul exemplu de acest fel es te „(Wa -hunā ḫarağa ṣ-ṣawtu min ḥalqī, ka –
’inna-hu laysa ṣawtī: ) „Mā ra’yu-ki fī širābin, bacīdan can ha ḏā z-zaḥāmi wa-l-ḥarri?” ” (p
40-41), cu traducerea „(Am spus cu un glas sugrumat, ce nu părea să fie al meu: ) „Ce -ar fi
dacă am bea ceva departe de z ăduful și aglomerația asta?” ” (p 49). După cum se poate
observa, în arabă nu este folosită propoziția condițională, iar dacă ar fi să se traducă literar
această frază, ea ar fi Care este părerea ta despre a bea[…] . Așadar, este folosită doar o
propoziți e nominală în arabă pentru a exprima ideea respectivă. În română în schimb, autorul
a ales să echivaleze această structură cu o condițională, probabil din motive de estetică. Este
de menționat că în română, topica este inversată datorită faptului că ideea este exprimată și
adresată sub forma unei întrebări, unei propuneri pentru receptorul conversației. Se folosesc
verbe la condițional -optativ, motiv pentru care întreaga structură este plasată în planul
ipoteticului, al posibilului.
Pentru fraza „cAlayya -ṭ-ṭalāqu haḏihi ’ağmalu ḥimāratin fī-l-biladi kulli-hā.” (p
66), Maria Dobrișan a ales traducerea „Să mă lase nevasta dacă asta nu -i cea mai frumoasă
măgăriță din tot satul…” (p 76). Acesta este încă un exemplu de situație în care în arabă
condiționalitat ea lipsește, pe când în română aceasta este cât se poate de prezentă.
Traducătorul a ales cel mai probabil varianta cu propoziția condițională deoarece astfel se
exprimă mai bine incantația, jurământul în limba română ( să mă lase nevasta dacă […] ).
Plasa rea verbului în română la timpul prezent, modul conjunctiv este tipică pentru formulele
de jurământ din română, acesta fiind și motivul cel mai probabil pentru care traducătorul a
optat pentru această echivalare în limba română.
Un alt exemplu este fraza „Lā ma’wan siwā ḍ-ḍilli s-sāḫini fī ğawfi s-sayyārati
wa-huwa laysa ḍillan.” (p 108), tradusă cu „Nu există alt refugiu decât umbra fierbinte din
mașina încinsă, dacă aceasta poate fi numită umbră.” (p 118). În acest exemplu,
condiționalitatea își face loc în limba română abia către finalul frazei și vine mai mult ca o
contestare a realității deja existente. Protaza acestei condiționale din română ( dacă aceasta
poate fi numită umbră ) este echivalentul structurii wa-huwa laysa ḍillan. În arabă, structura
huwa laysa ḍillan exprimă o certitudine , faptul că se știe sigur că „aceea nu este o umbră” , pe
când în română, echivalentul acestei structuri exprimă mai degrabă incertitudinea, faptul că
„acea umbră nu poate fi numită umbră în adevăratul sens al cuvântului”.
În ceea ce privește fraza „Layta -nī camaltu bi -naṣīḥati-ka wa -tazawwağtu -hā.”
(p 119), aceasta este tradusă prin „Ce bine ar fi fost dacă -ți ascultam sfatul și mă însuram cu
34
ea!” (p 128). Ca și în celelalte cazuri mai sus prezentate, condiionalitatea lips ește în varianta
originală a textului, însă apare în traducerea în limba română. În arabă fraza apare sub forma
a două propoziții verbale principale (camaltu și tazawwağtu ) aflate într -un raport de
coordonare prin joncțiune cu ajutorul conjuncției copulati ve wa. În română în schimb, este
introdusă condiționala ireală, cu topică inversă însă, pentru a accentua ideea de regret, de
ireal. Astfel, apodoza este reprezentată de Ce bine ar fi fost , iar cât privește partea a doua a
frazei, aceasta este constituită din două protaze aflate și ele într -un raport de coordonare prin
joncțiune, dintre care numai o protază este precedată de particula introductivă dacă (dacă -ți
ascultam sfatul și mă însuram cu ea ).
Dobrișan a ales să traducă fraza „Lan yu ṣaddiqa ’ inna sādata ’Afrīqīā l-
ğasdadi, malisu l-wuğū -hu, ’afwāhu-hum ka -’afwāhi ḏ-ḏi’ābi, talmacu fī ’aydī -him ğatama
mina l-ḥağārati ṯ-ṯamīnati, wa-tafūḥu nawā ṣī-him bi -rā’iḥati l-caṭiri (…)” (p 120) cu „Nu m –
ar crede, dacă i -aș spune că noii stăpâni ai Africii au fețe ca tifelate și guri de lup, (că le
strălucesc pe degete inele cu pietre prețioase și răspândesc valuri de parfum.)” (p 129 -130).
În varianta din arabă, autorul a ales un verb la timpul viitor negat cu particula de negație lan,
care constituie totodată și prop oziția principală a frazei, iar acestui verb îi urmează o
propoziție nominală introdusă de ’anna , iar aceasta are aici funcția sintactică de completivă
directă. În traducere în schimb, s -a optat pentru introducerea unei condiționale pentru a da
mai mult se ns frazei. Astfel, propoziția principală din arabă a fost menținută și în română,
fiind echivalată cu „Nu m -ar crede” , însă completiva directă din arabă a fost înlocuită cu o
condițională în română, protaza acestei condiționale fiind reprezentată de „dacă i-aș spune” .
Topica condiționalei în română este inversată, apodoza ocupând primul loc în cadrul frazei.
De asemenea, trebuie menționat că această condițională în română este una ireală, caracter
subliniat de verbele din protază și apodoză care sunt la tim pul prezent, modul condițional –
optativ.
Un alt exemplu de situație în care condiționala lipsește în textul original, însă
apare în traducere este în cadrul frazei „(Bacḍu n-nisā’i bada’at mu’attaman. Wa -lakinna
Maḥğūb bāraka Allāhu fī-hi ğā’a wa -nahara -hunna wa -qāla: ) Al -latī tafta ḥu famu-hā
sa’aq ṭacu raqabata-hā.” (p 129), tradusă prin „(Câteva femei veniseră să bocească dar
Mahgub – Allah să -l binecuvinteze – a venit și s -a răstit la ele: ) „Dacă mai deschide vreuna
gura îi tai gâtul.” ” (p 138). În arab ă, structura „Al-latī tafta ḥu famu-hā sa’aq ṭacu raqabata-
hā.” este reprezentată de o propoziție relativă (Al-latī tafta ḥu famu-hā) și de o propoziție
principală ( sa’aq ṭacu raqabata-hā), iar dacă s -ar fi folosit o traducere literară, fraza ar fi fost
35
„Cea c are deschide gura, îi voi tăia gâtul”. În limba română însă, nu s -a optat pentru o
traducere literară, motivele, cel mai probabil, fiind unele pur stilistice, pentru a aduce textul
cât mai aproape de exprimarea uzuală în română. Așadar, s -a introdus o prop oziție
condițională în română care menține topica protază -apodoză și unde verbele din ambele
propoziții (protază – deschide și apodoză – îi tai ) sunt folosite la timpul prezent, modul
indicativ.
În ceea ce privește fraza „(Taqaddamtu na ḥwa-hā murtaciša l-’awṣāli, fa-
’ašārat ’ilā zahriyyatin ṯamīnatin mina l-mawğūdati calā r-raffi. Qālat: ) Tucṭī-nī ha ḏihi wa –
ta’ḫuḏu-nī.” (p 158), aceasta a fost echivalată cu „(Am înaintat spre ea tremurând. A arătat
spre o vază de preț și mi -a spus hotărât: ) „Dacă îmi dai asta, mă vei avea.” ” (p 169).
Trebuie specificat în prmul rând că în cazul acestui exemplu, în varianta în arabă avem de a
face cu două propoziții principale ( Tucṭī-nī ha ḏihi și ta’ḫuḏu-nī), care se află într -un raport de
coordonare prin joncțiune, marcat de conjuncția copulativă wa și ale căror verbe sunt la
timpul prezent, modul indicativ. Traducerea în limba română nu respectă însă întocmai
structura din arabă, în sensul că autorul a ales să echivaleze structura mai sus menționată
printr -o structură con dițională. Astfel, prima propoziție principală din arabă devine protază în
română ( Tucṭī-nī – Dacă îmi dai asta ), iar cea de -a doua principală din arabă preia rolul de
apodoză în română ( wa-ta’ḫuḏu-nī – mă vei avea ). O traducere literară a structurii din a rabă
ar fi fost „Dă -mi asta și mă vei avea”, însă s -a optat pentru echivalarea cu o condițională
deoarece caracterul condițional din substratul frazei a reprezentat o influență mai puternică.
Astfel, în română este redată ideea de „mă vei avea cu condiția să îmi dai asta (n.r. vaza)”.
Fraza „Kunnā bi -l-facli macrūfīna fī l -baladi bi-’inna -nā lā na ṭlaqu zawğāti-nā
wa-lā natazawwağu calay-hunna, wa -kāna ’ahalu l-baladi yatanaddarūna calay-nā wa –
yaqūlūna ’i nna-nā nu ḫāfu min zawğāti-nā.” (84) a fost tradusă pr in „Într -adevăr, eram
cunoscuți în ținut ca oameni care nu divorțează odată ce s -au însurat. Vecinii făceau glume
pe seama noastră, zicând că ne temem până și de neveste.” (p 93). În ceea ce privește fraza
în arabă, se poate observa faptul că aceasta încep e cu o propoziție principală ( Kunnā bi -l-facli
macrūfīna fī l -baladi), două cauzale ( bi-’inna -nā lā na ṭlaqu zawğāti-nā și wa-lā natazawwağu
calay-hunna ), urmate apoi de alte două propoziții principale (wa-kāna ’ahalu l-baladi
yatanaddarūna calay-nā și yaqū lūna) și de o completivă directă ( ’inna -nā nu ḫāfu min
zawğāti-nā). Prin urmare, condiționala nu este prezentă în textul original. Cu toate acestea,
condiționala apare în traducerea în limba română, iar această condițională este marcată prin
36
structura odată ce. Este de observat că topica în română este inversată, astfel apodoza fiind
plasată înaintea protazei.
În concluzie, deși în limba arabă textul original exprimă sensul dorit fără a se
fi utilizat condiționala, în română tocmai prin utilizarea condițion alei autorul r eușește să
exprime ideea dorită, leg ătura dintre condiție și efect, într -un mod care este conform cu
normele frecvent întâlnite în exprimarea în limba română.
6. Echivalarea condiționalelor reale din arabă cu condiționale cu ipoteticitate
ridicată în română
În cadrul acestui capitol, vor fi prezentate două exemple în care deși în limba
arabă s -a folosit o condițională reală pentru a exprima o anumită idee, traducătorul a ales să o
echivaleze cu o condițională ireală.
Primul exemplu este dat de fraza „Wa -’iḏā kānat la -nā muškilatun nacrafu
natafāhamu maca l-ḥikkāmi.” (p 101), cu traducerea sa „Dacă om avea vreun necaz, ne -om
înțelege la judecătorie.” (p 111) . Așa cum se poate observa, în arabă este folosită particula
’iḏā în introducerea prota zei. Se știe faptul că această particulă introduce de regulă o
condițională reală. De asemenea, mai trebuie menționat că apodoza nu este introdusă de nicio
particulă, iar cât privește verbele, cel din protază este la timpul trecut, pe când cel din
apodoză la prezent. În varianta în română în schimb, condiționala ireală pare să aibă mai mult
sens în exprimarea acestei idei, în sensul că autorul consideră mai bună varianta de a pune
întregul context pe planul ipoteticului, în viitorul posibil, ipotetic. Acest lucru este ilustrat
prin verbele din protază și apodoză, ambele fiind puse la viitor popular ( om avea, om
înțelege ).
Cel de -al doilea exemplu al acestui subcapitol este „’Iḏā ’ağbarū -nī calā z-
zawāği, fa-’inna-nī sa’aqtu lu-hu wa -’aqtulu nafs -ī.” (p 99), i ar traducerea este „Dacă mă vor
obliga să mă mărit, am să -l ucid și am să mă omor și pe mine…” (p 109). Și în acest caz, ca
și în cel precedent, condiționala în arabă este una reală, introdusă de ’iḏā, cu verbul din
protază la timpul trecut, iar cu cele din cele două apodoze aflate în raport de coordonare la
timpul viitor, respectiv prezent. Ideea de plasare în viitor prezentă în cadrul apodozelor este
37
păstrată și în română, lucru care face ca întreaga structură condițională să fie plasată într -un
plan ip otetic. Tocmai din acest motiv toate verbele prezente în această frază în traducerea în
limba română sunt la timpul viitor.
Prin urmare, se poate concluziona faptul că echivalarea în limba română a unor
condiționale reale cu unele care au un grad mai ridi cat de ipoteticitate s-a realizat din motive
pur stilistice. Prin plasarea verbelor într -un viitor în trecut în română a fost redat caracterul
ipotetic al condiționalelor.
7. Echivalarea condiționalelor în care apodoz a nu este prezentă în text
În acest s ubcapitol vor fi prezentate câteva structuri condiționale în care este
prezentă numai protaza, iar apodoza este fie subînțeleasă, fie lipsește.
Așadar, un prim exemplu este fraza „Wa -lakinna ’i ḏā kānat lā turīdu z-
zawāğa…” (p 102), tradusă prin „Bine, d ar dacă nu vrea să se mărite…” (p 112). În arabă,
protaza este introdusă de particula condițională cu valoare temporală ’iḏā, iar structura
verbală care îi urmează este formată din verbul kāna care este la timpul trecut și verbul
’arāda care este plasat la timpul prezent, modul indicativ. În cadrul acestei fraze este
exprimată numai ideea de condiționalitate, fără a fi indicat în vreun fel și efectul condiției (ce
ar fi trebuit să fie redat printr -o apodoză). Aceeași idee este redată și în echivalarea st ructurii
în limba română. Și în acest caz, numai protaza este prezentă fizic, apodoza fiind cumva
subînțeleasă („ce se va întâmpla dacă nu vrea să se mărite?”). Punctele de suspensie prezente
la finalul frazei atât în arabă, cât și în română țin locul apod ozei.
Un alt exeplu este reprezentat prin fraza „Ḏalika huwa r-rağulu l-laḏī kāna
yasta ḥiqu ’an yakūna wazīran fī l-ḥukūmati law kāna yūğadu cadalun fī d-dunyā.” (p 105), cu
traducerea aferentă „Omul ăsta merita să fie ministru… Dacă ar fi existat drept ate în lume!”
(p 115). În ceea ce privește textul în arabă, dacă s -ar fi făcut o traducere literară, aceasta ar fi
fost de tipul „Acesta este bărbatul care merita să fie ministru în guvern dacă exista dreptate în
lume.”. Prin urmare, avem de a face cu o pr opoziție principală redată în arabă printr -o
propoziție nominală ( Ḏalika huwa r-rağulu), o propoziție relativă ( l-laḏī kāna yasta ḥiqu ’an
38
yakūna wazīran fī l-ḥukūmati) și protaza unei structuri condiționale ( law kāna yūğadu cadalun
fī d-dunyā ). După cum se poate observa, apodoza nu este prezentă în cadrul acestei fraze, ci
poate fi mai degrabă dedusă din context – „acest bărbat era ministru” (apodoză) cu condiția
să „fi existat dreptate în lume” (protază). Deoarece situația este una ireală, protaza este
introdusă de particula law, despre care s -a mai spus că introduce o condițională ireală,
ipotetică. În varianta în română, propoziția principală și cea relativă prezente în textul
original sunt echivalate cu o propoziție principală – Omul ăsta merita – și o c ompletivă
directă – să fie ministru . Protaza din română introdusă de particula dacă este de asemenea
plasată într -un spațiu -timp ireal și exprimă mai degrabă regretul că realitatea și lumea sunt
nedrepte. Și aici apodoza poate fi dedusă din conte xt dacă se ia în considerare varianta „Dacă
ar fi existat dreptate în lume, atunci omul ăsta ar fi fost ministru .”.
Ideea de regret este de asemenea prezentă și în fraza „(Wa -qāla Ma ḥğūb ka -l-
muctaḏiri: ) Law -lā ’anna ha ḏihi-l-kāriṯata qad…” (p 123), care a fost tradusă astfel: „Dacă
nu s-ar fi întâmplat nenorocirea asta… (a zis Mahgub ca o scuză)” (p 132). După cum se
poate observa, în arabă protaza condiționalei este introdusă de combinația de particule law-lā,
care, conform afirmațiilor lui Cantarino, este f olosită pentru a nega ideea de existență
ipotetică a ceva. Sensul pe care această structură îl redă este acela de „dacă nu ar fi fost…” și
este urmată de o propoziție nominală introdusă de particula ’anna . În ceea ce privește
echivalarea în limba română, și aici este folosită aceeași structură – este prezentă numai
protaza structurii condiționale ireale. Caracterul ipotetic -ireal este redat prin plasarea verbului
la modul condițional, timpul trecut și la negativ ( dacă nu s -ar fi întâmplat ). Și în română, și
în arabă această frază exprimă regretul, lucru care este evidențiat și prin prezenta structurii
„ca o scuză”, respectiv „ka -l-muctaḏiri”.
8. Echivalarea condiționalelor introduse de law-lā
Acest subcapitol este dedicat condiționalelor care în arabă su nt introduse de
combinația de particule law-lā. Este deja cunoscut faptul că această structură are rolul de a
nega ipoteticitatea unui eveniment sau posibilitatea ca acest eventiment să se întâmple. De
regulă, această structură este echivalată în română cu structuri de tipul „dacă nu era (faptul
că)…” sau „dacă nu ar fi fost (faptul că)…” . (Cantarino, 328)
39
Un prim exemplu în acest sens este fraza „Wa -law-lā ’idrāk -ī ’inna
mucarrifatan ’ahlan l-qariyyati bi-māḍ-ī kāna sayucawwiqu -nī can muwā ṣilati l-ḥayāti l-latī
ḫtartu -hā li -nafsī bayna -hum, la -mā kāna ṯammatan mubarrirun li-l-kitmāni.” (p 69), tradusă
prin „N-aș fi tăinuit trecutul meu dacă nu aș fi fost sigur că locuitorii acestui sat m -ar fi
împiedicat să duc viața pe care mi -am ales -o printre ei, ști indu-mi acest trecut.” (p 78). După
cum se poate observa la o primă analiză, traducerea nu este conformă cu textul original. În
arabă, topica standard a condiționalelor (protaza precede apodoza) este păstrată, pe când în
română, această topică este inversa tă. În cazul unei traduceri literare, textul ar fi sunat de tipul
„Dacă nu înțelegeam că oamenii satului cunoscând trecutul meu mă vor fi împiedicat din
continuarea vieții pe care mi -am ales -o, atunci nu exista niciun motiv pentru secret.”. Dacă
traducător ul ar fi păstrat această traducere literară, exprimarea în limba română ar fi fost
dificil de înțeles, motiv pentru care a ales să adapteze echivalarea frazei în conformitate cu
normele uzuale de exprimare. Tot rațiunile stilistice au stat și la baza inver sării topicii în
limba română .
Un alt exemplu este „Wa-lā ’aclamu mā ḏā kāna ya ḥdaṯu law -lā ’inna ’abī
daḫala fī tilka -l-laḥḍati, wa-qumtu fawran wa-ḫarağtu.” (p 101), iar acesta a fost tradus astfel:
„Nu știu ce s -ar fi întâmplat dacă în clipa aceea nu in tra tata. M -am ridicat imediat și am
ieșit.” (p 110) . La o primă vedere, se poate observa că structura condițională din arabă are
topică inversată, ceea ce înseamnă că particula de introducere a apodozei, la, nu se mai
întâlnește în cadrul acestei fraze. Conform lui Badawi, inversarea topicii condiționalei este
mult mai frecvent întâlnită în araba modernă decât în cea clasică. (Badawi, 640 -641) Aceeași
topică este păstrată și în română, traducătorul alegând această variantă pentru a sublinia ideea
de ipotet ic, de „ce s -ar fi întâmplat dacă nu…”. În arabă există trei protaze reprezentate de
trei verbe, toate la modul indicativ, timpul trecut: daḫala, qumtu și ḫarağtu . Între acestea
există un raport de coordonare prin joncțiune prin intermediul conjuncției cop ulative wa. În
română în schimb, autorul a optat pentru divizarea întregii fraze în două fraze mai mici.
Astfel a rezultat structura condițională cu topică inversată – Nu știu ce s -ar fi întâmplat dacă
în clipa aceea nu intra tata – și o a doua frază forma tă din două propoziții principale aflate
într-un raport de coordonare prin joncțiune, condus de conjuncția și – M-am ridicat imediat și
am ieșit .
Al treilea exemplu este redat în cadrul frazei „Wa -kāda Ma ḥğūb ya ṣraḫu wa –
yağmacu n-nāsu law-lā ’inna -nī ’aġla qtu fama-hu bi -yadayyi.” (p 111), care a fost echivalată
40
cu „Mahgub începuse să țipe și dacă nu i -aș fi închis gura cu palma ar fi adunat tot satul.”
(p 120). Și în acest caz, în textul din limba arabă topica este inversată în cadrul structurii
condițional e, ceea ce duce la eliminarea particulei care introduce apodoza, la. Este de
menționat faptul că există două apodoze , propoziții principale, coordonate cu ajutorul
conjuncției copulative wa. Cât privește traducerea în română, o diferență majoră o reprezint ă
faptul că traducătorul a ales să păstreze topica standard a structurii condiționale, și anume
protaza plasată înaintea apodozei. Și aici există două propoziții principale, Mahgub începuse
să țipe și ar fi adunat tot satul , cea dea doua fiind și apodoza s tructurii condiționale din
această frază, iar protaza este intercalată între cele două propoziții principale. Motivul cel mai
probabil pentru care s -a ales această traducere este, ca și în alte situații prezentate anterior,
unul de ordin stilistic, conform cu normele generale de exprimare în română. Structura
condițională formată din protază și apodoză în limba română vine ca o justif icare, ca o
consecință a unei acțiuni, propoziția Mahgub începuse să țipe reprezentând cauza, iar
structura condițională dacă nu i-aș fi închis gura cu palma ar fi adunat tot satul reprezentând
efectul (din cauză că a început să țipe, i -am astupat gura cu mâna, pentru că altfel ar fi adunat
tot satul).
9. Echivalarea condiționalelor a căror protază este introdusă de law și
apod oză de fa
De regulă, protaza unei structuri condiționale ireale în arabă este introdusă de
particula law, iar apodoza poate fi fie introdusă de particula aferentă la. Există însă și situații
în care apodoza nu este introdusă de nicio particulă sau este in trodusă de particula fa. În acest
subcapitol se vor analiza structuri condiționale a căror apodoză este introdusă de particula fa.
Primul exemplu în acest sens este redat de fraza „’Inna -hā ta ṯaqu bi -kalāmi-ka.
Law hada ṯta-hā fa -qad tar ḍā.” (p 89), echival ată cu „(Dar ea ascultă de tine…) Dacă i -ai
vorbi tu, s -ar putea să vrea…” (p 99). Conform lui Cantarino, în cazul în care timpul
exprimat în protază este unul nonpreterit, adică este orientat către un viitor ipotetic, law este
considerată ca fiind sub stitut pentru particula introductivă ’in. Ideea de imposibilitate nu este
atât de puternic prezentă în cadrul acestei fraze, motiv pentru care apodoza este introdusă de
41
particula fa. În română, viitorul ipotetic este redat prin plasarea verbelor, atât din protază, cât
și din apodoză, la timpul prezent, modul condițional -optativ. Verbul s-ar putea accentuează
chiar ideea de ipotetic, de ceva ce ar putea să se întâmple dacă s -ar acționa într -un anumit fel.
Un alt exemplu este fraza „Lā tağmacu ṣillatun bayn -ī wa-bayna -hum, law ’i nna-
nī ṭalabtu sti’ğāra ġurfatin fī bayti ’aḥadi-him fa -’aġlabu ḍ-ḍanni ’inna-hu sayarfa ḍu, wa -’iḏā
ğā’at bnatu ’aḥadi-him tafūlu la -hu ’anna -nī sa’atazawwağu ha ḏā r-rağula l-’ifrīqiyya, fa-
yuḥassu ḥatman bi-’anna l -cālima yanhāru ta ḥta rağlay -hi.” (p 97), tradusă astfel: „Între mine
și ei nu există nimic comun. Este foarte probabil că de le -aș fi cerut să -mi închirieze o
cameră în locuințele lor, ar fi refuzat, iar dacă fiica vreunuia dintre ei le -ar fi spus că se
căsătorește cu aces t african, ar fi simțit lumea prăbușindu -se.” (p 106) . În arabă se pot
observa două structuri condiționale în cadrul aceleiași fraze. Prima dintre ele este cea a cărei
protază este introdusă de particula law – law ’inna -nī ṭalabtu sti’ğāra ġurfatin fī bayti ’aḥadi-
him -, iar apodoză de particula fa – fa-’aġlabu ḍ-ḍanni ’inna -hu sayarfa ḍu. A doua structură
condițională are protaza introdusă de data aceasta de particula ’iḏā – ’iḏā ğā’at bnatu ’aḥadi-
him tafūlu la -hu ’anna -nī sa’atazawwağu ha ḏā r-rağula l-’ifrīqiyya, iar apodoza tot de
particula fa – fa-yuḥassu ḥatman bi-’anna l -cālima yanhāru ta ḥta rağlay -hi. Cele două structuri
condiționale se află într -un raport de coordonare prin joncțiune. La fel ca în cazul precedent,
law nu introduce aici o condițională ireală, ci mai degrabă una cu un grad ridicat de
ipoteticitate. Probabil din acest motiv, în introducerea celei de -a doua structuri s -a folosit
particula ’iḏā, și nu s -a mai optat tot pentru particula law – pentru faptul că nu se dorește să
se redea ideea de acțiune imposibilă, irealizabilă, ci mai degrabă ideea de acțiune plasată în
sfera ipoteticului. În traducerea în română în schimb, complexitatea frazei nu este atât de
ridicată. Ipoteticul este introdus încă de la începutul frazei, prin structura Este foarte probabil
că, iar ulterior, acest ipotetic este confirmat prin plasarea verbelor din cele două protaze și
cele două apodoze la timpul trecut, modul condițional -optativ. Este de menționat faptul că în
română, apodozele celor două structuri condiționa le ocupă aceeași funcție sintactică în cadrul
frazei, și anume de subiectivă subordonată propoziției principale Este foarte probabil că , pe
când în arabă, apodozele sunt văzute ca propoziții principale. Structura Este foarte probabil
că nu apare în textul original, însă traducătorul a ales să o adauge în traducere tocmai pentru a
face ca textul în română să fie mai ușor de înțeles și să se conformeze normelor gramaticii
limbii române.
42
Concluzie
Așa cum a fost menționat la începutul acestei lucări, scopul a fost acela de a
analiza structurile sintactice întâlnite în textul original în arabă legate de condițională și de a
observa și analiza ulterior procedeele utilizate în procesul de echivalare a acestor structuri
condiționale în limba română.
În primul râ nd, s -a putut observa faptul că în întreaga lucrare în arabă, s -a folosit
o singură dată particula introductivă condițională ’in, ponderea cea mai mare, aproape în
întregime având -o particula ’iḏā. Această condițională introdusă de particula ’in a fost
tradusă întocmai în limba română, fără alte diferențe de ordin stilistic sau sintactic, motiv
pentru care s -a ales ca propoziția să fie menționată numai în Anexă. Prin urmare, A ṭ-Ṭayyib
Ṣāliḥ a optat pentru folosirea particulei ’iḏā pentru condiționalel e real e, indiferent că acestea
prezintă și o nuanță temporală sau nu, în funcție de context , și pentru folosirea particulei law
pentru condiționalele ireale .
Conform unor autori precum Badawi sau Cantarino, particula introductivă ’iḏā
este folosită de reguă atun ci când structura condițională exprimă și o nuanță temporală, pe
lângă nuanța de condiționalitate care este de bază. În textul lui Aṭ-Ṭayyib Ṣāliḥ în schimb,
autorul a ales să folosească numai particula ’iḏā pentru a introduce protaza unei structuri
condiț ionale reale, iar caracterul temporal este dat după caz, în funcție de contextul în care
condiționala este prezentă.
Cât privește particula law, s-a putut observa că aceasta a avut rolul de a introduce
nu numai condiționale ireale, ci și condiționale al c ăror grad de ipoteticitate era destul de
ridicat, însă nu cât să fie considerate ireale în adevăratul sens al cuvântului. În astfel de
situații, în care law a introdus condiționale plasate în planul ipoteticului, și nu al realului, s -a
observat o tendință pentru folosirea particulei fa în introducerea apodozei.
În textul original în arabă, au existat și structuri condiționale care aveau topica
inversată, adică protaza era plasată după apodoză. În unele situații, această topică inversată a
fost păstrată și în echivalarea în limba română a textului Mawsimu l-hiğrati ’ilā š -šimāli, însă
de asemenea au fost situații când traducerea nu a fost conformă cu textul original – topica
structurii condiționalei era inversată numai în una dintre cele două variante ale te xtului. Cel
mai probabil, Maria Dobrișan a optat pentru a traduce textul astfel , și nu pentru păstrarea unei
43
traduceri literare, pentru a aduce textul în română la un nivel standard, conform cu regulile de
exprimare existente în limba română.
Au fost întâ lnite în cadrul textului și propoziții care în arabă ocupau alte funcții
sintactice decât cea de condițională, însă au fost echivalate în română cu condiționale, cât și
propoziții care în arabă aveau funcția sintactică de condițională și au fost traduse în limba
română folosindu -se propoziții cu alte funcții sintactice , precum propoziții principale,
circumstanțiale temporale și propoziții relative. Și în acest caz, cel mai probabil rațiunile de
ordin stilistic au stat la baza echivalării astfel a textului d in limba arabă în limba română.
În textul original, au fost prezente și câteva structuri condiționale reale pe care
Maria Dobrișan le -a tradus cu structuri condiționale care nu mai erau considerate posibile,
reale, ci care prezentau un grad ridicat de ipo teticitate. În astfel de situații, s -a observat o
tendință de a traduce verbele care în arabă erau la timpul trecut, modul indicativ cu verbe care
în română erau plasate la timpul prez ent, modul condițional -optativ sau timpul viitor, modul
indicativ. Au fo st însă și situații în care condiționala era introdusă în arabă de particula law,
despre care se știe că introduce o condițională ireală. Contextul în care acea structură
condițională apărea, prezenta un caracter ipotetic mai degrabă decât unul ireal, iar în astfel de
situații, traducătorul a optat pentru echivalarea în română tot cu condiționale cu caracter
ipotetic ridicat, lucru care s -a marcat prin structuri de tipul s-ar putea sau este foarte
probabil .
În concluzie, prin aceast studiu de caz care impl ica analiza traducerii textului lui
Aṭ-Ṭayyib Ṣāliḥ, Mawsimu l-hiğrati ’ilā š -šimāli, în limba română, traducere realizată de
Maria Dobrișan, au putut fi ilustrate diferitele metode de interpretare a condiționalei din
limba arabă și de echivalare a acestei a în română. În funcție de context și de normele generale
de gramatică și exprimare din română, traducerea a fost adaptată astfel încât să corespundă
limbii române și să fie corectă atât din punct de vedere gramatical, cât și stilistic.
44
Anexă
În cadrul textului Mawsimu l-hiğrati ’ilā š -šimāli de A ṭ-Ṭayyib Ṣāliḥ au mai
fost întâlnite o serie de alte condiționale, care nu au fost însă introduse în capitolul de analiză
din diverse motive: fie respectau întocmai regulile standard de formare a condiționalei, atât în
arabă, cât și în română, fie au mai fost deja analizate alte condiționale care aveau structură
similară cu cele menționate mai jos în această anexă. Cu toate acestea, ele trebuie să fie
menționate în cadrul acestei lucrări de licență prin intermed iul acestei anexe, după cum
urmează.
1. Dacă ai fi studiat agronomia sau medicina, ar fi fost mai bine. (p 21)
• Law ’anna -ka darasta cilma-z-zarācati ’awi-l-handasata ’awi-ṭ-ṭibba, la-kāna ḫayran. (p 13)
2. Dacă pământul s -ar fi despicat deodată și un diavol ar f i apărut în fața mea aruncând văpăi
din ochi, nu m -ar fi îngrozit mai mult. (p 27)
• ’Aqūlu la -kum, law ’anna cifrītan inšaqqat can-hu-l-’arḍu fağ’atan, wa-waqafa ’amāmī, caynā –
hu tuqdi ḥāni-l-lahaba, la-mā ḏacartu ’ak ṯara mimmā ḏacarat. (p 18)
3. Dacă tatăl tău ar fi trăit, sunt sigură că nu ți -ar fi ales alt drum decât cel pe care ți l -ai ales
tu însuți. (p 35)
• Law ’anna ’abā -ka cāša, la -mā-ḫtāra la -ka ġayra mā-ḫtartu-hu li-nafsi -ka. (p 27)
4. Dacă omul ar ști clipa când trebuie să se oprească, la primul pas greși t, s-ar putea schimba
fața multor lucruri. (p 55)
• Law ’anna kulla-nsānin carafa mattā yamtanicu cani-ttiḫāḏi-l-ḫuṭwati-l-’ūlā, la -taġayyarat
’ašyā’un kaṯīratun. (p 47)
5. (Aceeași pasiune sentimentală care a oscilat către extrema dreaptă și către extrema stân gă.)
Dacă s -ar fi dedicat exclusiv științei, ar fi găsit prieteni adevărați, de toate rasele, și ați fi
auzit acum de el. (p 71)
• (Nafsu-ṭ-ṭāqati-l-cāṭifiyyati-l-muta ṭarrafati, tatağğaha ’ilā ’aq ṣā-l-yamīni ’aw ’aq ṣā-l-iasāri,)
law ’anna -hu faqa ṭ tafraġu l i-l-cilmi la-wağada ’a ṣdiqā’a ḥaqīqiyyna min ğamīci-l-’ağnāsi, wa-
la-kuntum qad samictum bi -hi hunā. (p 62)
45
6. Ce s-ar întâmpla dacă ne -am opri să cercetăm de ce a murit și cum a murit fiecare dintre ei?
(p 73)
• Wa-law waqafnā natamaccanu li -māḏā māta kullu min-hum, wa -kayfa māta – māḏā yaḥdaṯu
la-nā na ḥnu-l-iḥyā’i? (p 65)
7. Dacă i -aș fi spus bunicului că revoluțiile se fac în numele lui și că guvernele vin și pleacă
pentru el, ar fi râs. (p 77)
• Law qultu li -ğadd -ī ’anna -ṯ-ṯawarāti taṣnacu bi-smi-hi, wa -l-ḥukūmāti taqramu wa -taqcadu min
’ağli-hi, la -ḍaḥaka. (p 67)
8. Pe cuvânt de cinste, Hadj Ahmad, dacă ai cunoaște femeile etiopience sau din tribul Falat, ai
arunca mătăniile și te -ai lăsa de rugăciune. (p 93)
• cAlayya -l-yamīnu yā Ḥāğ ’A ḥmad, law ḏaqta nisā’i-l-ḥabši wa-l-falātati kunta ramayta
misba ḥata-ka. (p 84)
9. Jur că dacă eram în locul tău, nu mă întorceam cu mâinile goale! (p 94)
• cAlayya -l-yamīnu, law kuntu ma ḥla-ka la -mā cudtu fāriġa l-yadayni. (p 85)
10. Dacă aș fi fost în locul tău aș fi făcut minuni… M -aș fi în surat, aș fi stat acolo și aș fi gustat
dulceața vieții cu femeile de acolo… (p 96)
• cAlayya l -yamīnu law kuntu fī ma ḥali-ki kuntu camaltu camācīlin. Kuntu tazawwağtu wa –
qacadtu hunāk wa -ḏaqtu ḥalāwata l-ḥayāti maca banāti r-rayfi. (p 86)
11. Dacă te -ai mărit a cu mine, Bint Magzub, ai vedea tu minune! Ai da peste ceva ca tunurile
englezilor! (p 96)
• Law kunta tazawwağti -nī yā Bint Mağ ḏūb la -wağadti šay’an miṯla mudāfici-l-inklīzi. (p 87)
12. (Inutil… Nu vrea cu niciun chip să se mărite…) Dacă aș fi în locul tău , aș lăsa -o baltă… (p
109)
• ( Lā fā’idatan. ’Anna -hā lā turīdu -z-zawāğa-ṭlāqan.) Law kuntu min -ka la -taraktu ha ḏā-l-
maw ḍūca-l-battata. (p 99)
46
13. Dacă n -ar fi fost un moment ca acela, aș fi țipat la el. Așa suntem noi de când ne știm: țipăm
unul la altul când ne înfuriem, apoi ne trece și uităm. (p 129)
• Law kāna -l-waqtu ġayru haḏā-l-waqti la-ṣaraḫtu fī wağhi -hi, fa -’anā wa -huwa Haka ḏā mun ḏu
ṭufūlati-nā, ya ṣraḫu ’aḥadu-nā calā-l-’āḫari ḥīna yaġ ḍabu. (p 120)
14. Dacă situația ar fi fost alta, l -aș fi făcut să râdă ș i să se mânie cu poveștile acestui congres.
(p 129)
• Law kāna -z-zamānu ’aḥsanu mimmā huwa calay-hi-l-’āna, la -’aḍḥaktu-hu wa -’aġḍabtu-hu bi –
qaṣaṣin ḏalika -l-mu’tammari. (p 120)
15. Dacă ar fi revenit într -o situație obișnuită, poate că ar fi ajuns în turma aces tor lupi. (p 131)
• Law ’anna -hu cāda cawdatan ṭabīciyyatan la-’anḍama ’ilā qa ṭīci-ḏ-ḏi’ābi haḏā. (p 122)
16. (Nu face nici două parale!) Dacă n -ar fi fost rușinea, nu merita nici să fie îngropată. (p 143)
• ’Inna -hā lam takun tusāwī milyaman. Law -lā-l-ḥayā’u mā k ānat tastāhilu -d-dafana. (p 134)
17. Dacă i -aș fi spus adevărul, probabil că ea n -ar fi făcut ceea ce a făcut. (p 145)
• Law ’anna -nī qultu la -hā-l-ḥaqīqata lacla-hā lam takun tafcalu mā facalat. (p 135)
18. (Uneori, mânia și disperarea puneau stăpânire și pe mine. Îmi încleștam degetele în jurul
gâtului ei și părea că se liniștește: aceeași privire confuză în care se amestecau mirarea,
teama și dorința.) Dacă aș fi strâns puțin mai tare, aș fi putut pune capăt războiului (…) (p
173)
• (Wa-’aḥbānan yastabidu bī -ġ-ġaḍabi ḥattā ’ablaġu ḥāfata-l-ğanūbi wa-l-qatali, fa-’ušaddidu
qabḍat-ī calā cunuqi-hā fa -takunna fağ’atan wa-tanḍuru ’ilā tilka -n-naḍarati-l-mubhamati, al-
ḫalīṭu mina-d-dahšati wa-l-ḫawfi wa-r-ruġbati.) Law ’anna -nī ḍaġaṭtu qayda ’atmalatin ’akṯarun
mimmā ḍaġaṭtu la-waḍamtu ğiddan li-l-ḥarbi. (p 163)
19. Ce-ai zice dacă ne -am plimba puțin și am continua discuția? (p 51)
• Mā ra’yu-ki fī ’an natamaššā mac an, wa-nuwā ṣila-l-ḥadīṯa? (p 43)
20. Cine nu s -a însurat cu o femeie din tribul Falat nu știe ce -i căsătoria. (p 92)
47
• Man lam yatazawwağu falātiyyatan lam yacrafu z -awāğa. (p 83)
21. (Vom fi așa cum suntem noi: oameni obișnuiți.) Iar dacă am fost cândva minciuni, am fost
minciuni născocite de noi înșine. (p 61)
• Sanakūnu ka -mā na ḥnu, qawmun cādayūna, wa -’iḏā kunnā ’akā ḏaybi, fa-naḥnu ’akā ḏaybun
min ṣunc i ’anfasi-nā. (p 53)
22. (De bună seamă că viața i -a apărut în clipa aceea funcționarului pensionar la fel de ciudată
și neobișnuită,) de vreme ce o experiență atât de însemnată din viața lui, rămasă cu totul în
afara conștiinței s ale o perioadă atât de îndelungată, i -a apărut dintr -odată atât de clară și
de apropiată. (p 62)
• (Wa-lā budda’anna d -duniyā fī tilka l -laḥḍati badat mu ḫtalifatan bi-n-nisbati li-l-ma’mūri l-
mutaqācadi ’ayḍan,) ’iḏ ’inna tağrabatan kāmilatan kānat ḫārağa w aciyy-hi ’a ṣbaḥat fağ’atan fī
mutanāwali l-yaddi. (p 55)
23. Dacă vrei, găsesc imediat pe cineva să -mi dea pe ea treizeci de lire. (p 76)
• ’Iḏā ši’ta wağadtu man yucṭī-nī fī-hā ṯalāṭīna ğunayhan. (p 67)
24. Dacă nu poți rezista dorinței de a cunoaște totul, vei găs i în camera aceea, în care nu a intrat
nimeni în afară de mine, niște petice de hârtie, însemnări sporanice și fragmente de jurnal. (p
78)
• Wa-’iḏā lam tasta ṭic ’an tuqāwima raġbata-l-istiṭlāci fī nafsi-ka, fa -satağidu fī tilka -ġ-ġurfati,
al-latī lam yad ḫal-hā ’a ḥadun ġayr-ī min qibalin, qiṣāṣātin wa-raqqan wa-šaḏūran mutafarriqatan
wa mu ḥāwalātin li-kitābati muḏakkarātin wa-ġayra ḏalika. (p 70)
25. Aș dori ca ei să știe ce fel de om a fost tatăl lor, dacă acest lucru va fi posibil. (p 78)
• ’Inna -hu rawmu-nī ’an yaclamā ’ayya nawcin mina-n-nāsi kāna ’abū -humā – ’iḏā kāna ḏalika
mumkinan ’aṣlan (…). (p 70)
26. Dacă Mustafa Said a ales cu adevărat Sfârșitul, el a comis cel mai mare act melodramatic
din toată povestea vieții sale. Dacă ipoeza accidentului s -ar putea co nfirma, consider că
natura l -a răsplătit cu sfârșitul pe care și -l dorea. (p 79 -80)
48
• ’Iḏā kāna Mu ṣṭafā Sacīd qad i ḫtāri-n-ihāyati, fa-’anna -hu yakūnu qad qāma bi -’acḍami camalin
mīlūdrāmī fī rawāyati hayāti-hi. Wa -’iḏā kāna -l-iḥtimālu-l-’āḫaru huwa -ṣ-ṣaḥīḥ, fa-’anna -ṭ-
ṭabīcata takūnu qad munta [māna] calay-hi bi-n-ihāyati al-latī kāna yurīdu -hā li-nafsi-hi. (p 71)
27. Dacă privești la ea din afară, fără afecțiune, o socotești o construcție fragilă care nu va
dura, dar ea învinge timpul ca printr -o minune. (p 84)
• ’Iḏā naḍarta ’ilay -hā mina-l-ḫāriği, dūna caṭafin, ’aḥsasta bi -hā kayānan haššan lan yaquwā calā-
l-buqā’i, wa-lakinna -hā tufālibi -z-amanu bi-šay’in ka-l-mucğizati. (p 76)
28. Oricum ar fi, eu nu pot recurge la viclenie. Probabil că vei înțelege totul dacă te vei întoarce
cu gândul la ceea ce ți -am spus în noaptea aceea. (p 79)
• Wa-mahmā yakun fāni-hi lā ḥiylatin lī, wa -li-malakin tadraku qa ṣid-ī ’iḏā cudta bi -ḏākirati-ka
’ilā māqalati-hi la-ka tilka -l-laylati. (p 70)
29. Cât de trist ar fi dacă unul dintre copiii m ei sau poate amândoi ar purta în ei microbul acelui
blestem al nestatorniciei! (p 79)
• Wā ḥasratā -ī ’iḏā taša’a waladāy, ’a ḥadu-humā ’aw kullu-humā, wa -fī-himā ğar ṯūmatu haḏihi-
l-cadwā, cadwā -r-raḥīli. (p 71)
30. Dacă se supără pe vreunul din nepoți, îl loveșt e peste cap cu mătăniile, spunând că astfel
alungă diavolul. (p 85)
• Wa-kāna ’i ḏā ġaḍaba min ’ahadi ’aḥfādi-hi, ḍaraba -hu bi -hā calā ra’si-hi, yaqūlu ’anna ḏalika
yaṭrahu-š-šaiṭāna. (p 76)
31. (Ai îngropat opt bărbați și nici acum, cotoroanță bătrână ce ești,) dacă ți -ar mai ieși unul în
cale, n -ai zice ba! (p 87)
• (’Inna -ka dafanti ṯamāniyyati ’azwāğin wa-l-’āna wa -’anti cağūzun karkabatun) law wağadti la –
mā qulti lā. (p 79)
32. Să am parte de divorț, Hadj Ahmad, dacă vă mint! (p 88)
49
• cAlayya -ṭ-ṭalāqu, kāna cina-hu šay’un miṯla-l-watadi ḥīna yad ḫalu-hu fī ’ašā’ -ī lā ’ağidu ’ar ḍan
tasicu-nī. (p 79)
33. (Ți-a acoperit gâtul și mâinile cu aur… Dar nu se prea vede pe fața lui că ar fi în stare să te
satisfacă…) Dacă dorești să fii mulțumită cu adevărat, eu cunosc un bărba t de care n -ai să te
saturi până mori… (p 89)
• (Wa-qad malla’a yaday -ki wa ruqbata-ki ḏahaban. Wa -lakinna lā yabdū calā wağhi-hi ’anna -hu
yaqduru calā-šbāci0ki fī -l-farāši.) Fa -’iḏā ’aradti -š-šabca-ṣ-ṣaḥīḥa fa-’anā ’acrafu la -ki zawğan
’iḏā ğā’a -ki lā yat raku-ki ḥattā tuzahhiqu rū ḥu-ki. (p 81)
34. (S-a însurat și a divorțat de mai multe ori, fără să -l intereseze altceva decât femeia. Le lua la
întâmplare,) iar dacă era întrebat, răspundea (: Bărbatul care e bărbat nu alege.) (p 91)
• (Kāna ka ṯīru-z-awāği wa-ṭ-ṭalāqi lā yacnī-hi fī -l-mar’ati ’anna -hā-mra’atun, ya’ ḫaḏu-hunna
ḥayṯumā-ttafaqa,) wa -yuğību ’i ḏā sa’ilun (: „Al -faḥlu ġayru cawāfin”.) (p 82)
35. (A continuat să stea în picioare în ciuda insistențelor mele. Nu s -a așezat decât atunci când i –
am spus: ) „Dacă nu șezi, plec.” (p 101)
• (Wa-ḍallat wāqafatan raġma -l-ḥāḥī, wa -lam tağlisu ’illā ḥīna qultu la -hā: ) ’I ḏā lam tağlisay
fa-’aḏhabu. (p 92)
36. (Apoi mi -a dat scrisoarea sigilată cu ceară și mi -a zis: ) „S -o dai lui, dacă se întâmplă
ceva.” (p 104)
• ’Acṭā-nī-r-risālata-l-maḫtūmata bi-š-šamaci. Qāla lī. ’Ucṭi-hā la -hu ’iḏā ḥadaṯa šay’an. (p 95)
37. Mi-a spus că dacă se va întâmpla ceva, tu vei fi tutorele copiilor mei. (p 104)
• Wa-qāla lī ’i ḏā ḥadaṯa šay’an fa-’anta takūnu wa ṣiyyan calā-l-’arlādi. (p 95)
38. Dacă e o femeie ca toate celelalte, de ce mai insiști? (p 110)
• ’In kānat mrā’atun ka-sā’iri n-nisā’i fa-li-māḏā l-’iṣrāra? (p 100)
39. Dacă vrea să -și vadă de copii, de ce n -o lăsați în pace? (p 110)
50
• ’Iḏā ’arādat ’an tatafarraġu li -tarbiyyati waladay -hā fa -li-māḏā lā tatarrakūn a-hā wa ša’ata-hā?
(p 100)
40. (Mahgub îmi răspundea râzând: ) Dacă noi suntem sarea pământului, apoi înseamnă că
pământul nostru n -are gust. (p 112)
• (Wa-yaḍḥaku Ma ḥğūb wa -yaqūlu: )’I ḏā kunnā na ḥnu mala ḥa-l-’arḍi fa-hiya ’ar ḍun māsi ḫatun.
(p 102)
41. (A tăcut câte va clipe, apoi a adăugat: ) Dacă tatăl femeii și frații ei acceptă, nimeni nu mai
are nicio putere… (p 112)
• (Wa-sakata qalīlan ṯumma qāla: ) ’Inna -mā ’i ḏā kāna ’abū -l-mar’ati wa-’aḫwānu-hā rā ḍīna fa –
lā ḥaylatun li-’aḥadin. (p 102)
42. Degeaba avem un fiu de -al nostru tocmai la guvern, dacă nu face nimic! (p 129)
• Mā-l-fā’idatu ’an yakūna la -nā ibnun fī-l-ḥukūmati wa-lā yafcalu šay’an? (p 120)
43. Desigur, nu m -ar fi crezut dacă i -aș fi spus că au studiat vreme de nouă zile soarta
învățământului din Africa în Sala Independenței, (…) (p 130)
• Lan yu ṣaddiqa Ma ḥğūb ’anna -hum tudārisū tiscata ’ayyāmin fī ma ṣīri-t-taclīmi fī ’Afrīqīā fī
„qācati-l-istiqlāli” (…) (p 120)
44. Dacă nu vom tăia acest rău din rădăcini, se va forma la noi o burghezie care nu are nicio
legătură c u realitatea vieții noastre (…) (p 131)
• ’Anna -nā ’i ḏā lam nağta ṯiṯ haḏā-d-dā’a min ğu ḏūri-hi takawwanat cinda-nā ṭabaqatu
burğwāziyyatin lā tamuttu ’ilā wāqici ḥayāti-nā bi -ṣilatin (…) (p 121)
45. Ce bine era dacă -mi asculta vorbele! (p 135)
• Layta -hu samica kalām -ī. (p 125)
46. Ce pot face eu sau alții dacă lumea este lovită de nebunie? (p 143)
• Māḏā ’afcalu ’anā ’aw ġayr -ī ’iḏā kāna -l-cālamu qad ’u ṣīban bi-l-ḫabali? (p 133)
51
47. Mama ar înnebuni și tata m -ar ucide, dacă ar ști că iubesc un negru, dar mie nu -mi pasă. ( p
150)
• ’Umm -ī satağunnu wa -’ab-ī sayaqtalu -nī ’iḏā calamā ’anna -nī ’a ḥabbu rağulan ’aswadan wa-
lakinna -nī lā ’abālī. (p 140)
48. Dacă există un Dumnezeu în ceruri, sunt sigură că va privi cu îngăduință la slăbiciunea unei
sărmane femei care n -a avut destulă tă rie pentru a opri fericirea să pătrundă în sufletul ei,
cu riscul de a încălca morala și a răni orgoliul soțului ei. (p 152)
• ’Iḏā kāna fī -s-samā’i ’ilahun, fa-’anā muta’akkidatun ’anna -hu sayan ḍuru bi -cayni-l-caṭfi ’ilā
ṭayši-mra’atin musakīnatin lam tasta ṭic ’an tamnaca-s-sacādatu min du ḫūli qalbi-hā, wa -law kāna
fī ḏalika ’i ḫlālin bi-l-carfi wa-ğaraḥa li-kibriyā’ zawğin. (p 141)
49. Dacă părintele războiului a pregătit călăreții / Și stindardul morții a fost ridicat în fața
șeihului, / A izbucnit războiul și vâlvătaia lui s -a întețit / Brațele noastre sunt arcuri și
sufletul nostru săgeți. / Lupta noatră a devenit prietenie și noi am ramas prieteni buni. (p
157)
• ’Iḏā caba’a ’abū -l-hayğā’i li-l-hatğā’i farsānan / Wa -sārat rāyatu-l-mawti ’amāma -š-šayḫi
’iclānan / Wa -šabbat ḥarbu-hā wa -štacalat talhabu nīrānan / Ğacala-nā-l-qawsu ’aydī -nā wa –
nablu-l-qawsi sūsā-nā / Fa -cādat ḥarbu-nā ’unsan wa-cudnā na ḥnu ḫalā-nā. (p 146)
50. Când ei bat tobele lor, noi dezmierdăm coardele lăutelor noastre (…) (p 157)
• ’Iḏā mā ḍarabū -ṭ-ṭabla ḍarabnā na ḥnu caydā -nā (…) (p 146)
51. Dacă pot să fac ceva pentru ea și pentru cei doi copii, spune -i c-o voi face cu plăcere. (p
160)
• Wa-’iḏā kāna ṯummatan camalun ’asta ṭīcu ’an ’u’dī -hi la-hā wa -li-ṭiflayini-l-cazīzayni fa-qul la –
hā. (p 149)
52. Aș fi fericită dacă ar veni cu toți aici să petreacă următoarea vacanță de vară. (p 160)
• Wa-kum ’akūnu sacīdatan law ’anna -hum ğamīcan ğā’ū wa -qaḍḍū mac-ī caṭlata-ṣ-ṣayfi-l-qādimi.
(p 149)
52
53. Ți-aș fi recunoscătoare dacă mi -ai trimite ceva lăsat de el (n.r. Moozie) , care ar putea să mă
ajute la scrierea acestei cărți. (p 161)
• ’Anna -nī ’akūnu šākiratan ’iḏā ’arsalta lī ’ayya šay’in ḫalafa -hu Mūzī qad yacīnu-nī calā kitābati
haḏā-l-kitābi. (p 150)
54. Dacă această femeie ți -e soție, îmi pare rău, domnul meu, dar trebuie s ă-ți spun că te -ai
însurat cu o târfă. (p 173)
• Yu’sifu -nī ’an ’aqūlu la -ka ’anna ha ḏihi-l-mar’ata ’iḏā kānat zawğatu-ka fa -’anna -ka
mutazawwağun min muwmisin. (p 163)
55. (Mintea și simțurile mi s -au descătușat. Am putut stabili din nou relația dintre mine și fluviu:
pluteam deasupra apei fără să fac parte din ea.) M -am gândit că dacă aș fi murit în clipa
aceea, aș fi murit așa cum m -am născut: fără voia mea. (p 178 -179)
• (Kāda ḏihn-ī qad ṣafā ḥīna’iḏin, wa-taḥaddadtu cilāqat -ī bi-n-nahri ’anna -nī ṭāfa fawqa -l-mā’i
wa-lakinna -nī lastu ğuz’an min-hu) fakkartu ’anna -nī ’iḏā muttu fī tilka -l-laḥḍati fa-’anna -nī
’akūnu qad muttu ka -mā waladtu, dūna ’irādat -ī. (p 170)
56. În ciuda voinței mele, Mustafa Said a devenit o părticică din lumea mea, o idee mereu
prezentă în mi ntea mea, o fantomă care nu vrea să mă părăsească cu niciun chip. Undeva
simt încolțind un sentiment confuz de teamă: s -ar putea ca simplitatea să nu fie totul. (p 61)
• Wa-’iḏā bi-Musṭafā Sacīd, raġma-rādat -ī, ğuz’an min cālam -ī, fikratan fī ḏahan -ī, ṭayfan lā
yurīdu ’an yam ḍiya fī ḥāli sabīli-hi. Wa -’iḏā ’iḥsāsun bacīdun bi-l-ḫawfi, bi-’anna -hu mina-l-
ğā’izi ’allā takūna -l-basāṭatu hiyya kulla šay’in. (p 54)
53
Bibliografie
1. Surse primare:
• Ṣāliḥ, Aṭ-Ṭaiyyb. (1971). „ Mawsimu l-hiğrati ’ilā š -šimāli”. Beirut: Dāru-l-cAwdati
• Ṣāliḥ, Aṭ-Ṭaiyyb. (1983). „ Sezonul migrației spre Nord ”. Traducere și cuvânt înainte:
Maria Dobrișan. București: Editura UNIVERS
2. Surse secundare:
• Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”. (2005).
Gramatica Limb ii Române, II. Enunțul. Editor principal: Valeria Duțu Romalo.
București: Editura Academiei Române
• Cotelnic, Teodor. (2000). „Gramatica uzuală a limbii române”. Chișinău: Litera
• Crișan, Alexandru; Dobra, Sofia; Sâmihăian, Florentina. (2008). „Limba română,
manual pentru clasa a VIII -a”. București: Humanitas Educational
• Iliescu, Ada. (2007). „Gramatica practică a limbii române”. București: Corint
• Popescu, Ștefania. (1998). „Gramatică practică a limbii române”, ed. a VII -a revăzută.
București: Lider
• Anghelesc u, Nadia. (2007). „Introducere în sintaxa limbii arabe literare”. București:
Editura Fundației România de Mâine
• Alotaibi, Yasir. (2014), „Conditional sentences in Modern Standard Arabic and the
Taif Dialect”. University of Essex
• Badawi, Elsaid; Carter, M. G.; Gully, Adrian. (2004). „Modern Written Arabic. A
Comprehensive Grammar”. Oxford: Routledge
• Cantarino, Vicente. (1975). „Syntax of Modern Arabic Prose – The Compound
Sentence”, Vol. 3. Londra: Indiana University Press
• Holes, Clive. (2004). „Modern Arabi c. Structures, Functions, and Varieties”.
Washington, D.C.: Georgetown University Press
54
• Peled, Yishai. (1992).„Conditional Structures in Classical Arabic”. Wiesbaden: Otto
Harrassowitz
• Ryding, Karin C. (2005). „A reference Grammar of Modern Standard Arabi c”.
Cambridge: Cambridge University Press
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Parte_secundar%C4%83_de_propozi%C8%9Bie
• http://ro.wikipedia.org/wiki/Propozi%C8%9Bie_circumstan%C8%9Bial%C4%83_co
ndi%C8%9Bional%C4%83
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Secția de Arabă [622085] (ID: 622085)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.