Securitatea locurilor de muncă. [622011]

PROGRAMUL DE STUDI I DREPT

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR STIINTIFIC:
Dr. COSMA Daniel – Marius

Autor:
GHIURCANAȘ Medeea – Maria

BRAȘOV
2020

PROGRAMUL DE STUDII DREPT

DISCIPLINA:

DREPTUL MUNCII

TEMA:
Securitatea locurilor de muncă.
Considerații privind normele de sănătate în relațiile de muncă.

Subsemnatul Ghiurcanas Medeea – Maria declar pe proprie
răspundere, sub inciden ța legii penale și a Legii dreptului de autor,
că lucrarea de licen ță prezentată este elaborată de mine și am
respectat normele deontologice de folosire a bibliografiei.

Data predării lucrării, Semnătură,

BRAȘOV
2020

3 Capitolul I. ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND SECURITATEA ȘI
SĂNĂTATEA ÎN MUNCA

Notiuni gene rale

Din din cele mai vechi timpuri angajatul era considerat un pion important
care asigura productivitatea muncii, o sursa de munca si doar atat. Î n
prezent toate persoanele care presetează munca in cadrul unei instituții
publice sau private, indiferet d e meseria pe care o practică si de
activitatea pe care o desfășoară la respectivul loc de munca sunt expuși
la anumite riscuri profesionale care pot afecta sănătatea ș i securitatea
celui angajat sau ale altor persoane. Acestea pot fi insă restricționate
prin anumite măsuri pe care angajatorul trebuie sa le aplice, iar angajatul
are obligatia contractual ă să le respecte, aceste norme sunt intemeiate
conform legislației în vigoare. De amintit faptul că și angajatorul are
aceeași obligație referitoare la respe ctarea normelor securitate si
sănătate la locul de munca.
În România protecția muncii s -a dezvoltat treptat , Constituția României
în art. 41 alin (2) stabilește c ă “ salariații au dreptul la măsuri de protecție
sociala. Acestea privesc securitatea si săn atatea salariaților, regimul de
munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară,
repausul săptămânal, concediu de o dihnă plătit, prestarea muncii î n
condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum ș i alte
situa ții specific, stabilite prin lege.”1
Sănătatea si securitatea in munca, instituție a dreptului muncii, “este un
ansamblu unitar de norme juridice imperative care au ca obiect
reglementarea relațiilor sociale ce se formează cu privire la organizarea
multila terală, desfășurarea și controlul proceselor de muncă, în scopul
asigurării condițiilor optime, la nivelul științei și tehnicii modern,
prevenirea acccidentelor de munca si a îmbolnăvirilor profesionale .2”
Legea nr 319/2006 “stabilește principii generale referitoare la prevenirea
riscurilor profesionale, protecția sănătății și securitatea lucrătorilor,
eliminarea factorilor de risc și accidentare, informarea, consultarea,
participarea echilibrata potrivit legii, instruirea lucrătorilor și a
reprezentanțilo r lor, precum și direcțiile generale pentru implementarea
acestor principii“[art. 1 alin. (2)].
In esenta securitatea si sanatatea in munca reprezintă un sistem de
reguli cu scop de asigurare a circumstanțelor optime in desfașurarea
procesului de munca, pr otejarea sanătății, integritatatea corporală, viața
angajatului si ale altor persoane.
În concepția generală, securitatea și sănătatea în muncă are ca obiectiv
cunoașterea și diminuarea tuturor deranjamentelor ce pot apărea în
procesul de muncă, susceptibi le să provoace accidente și îmbolnăviri
profesionale. Prin urmare securi tatea și sănătatea în muncă se
înglobeaza în ansamblul activităților prin care în orice stat se asigură

protecția socială, ca o componentă importanta pentru garantarea unui
anumit niv el al calității vieții tuturor cetățenilor.

Istoria si evoluția securiății și sănătații în muncă.

Dintotdeuna munca a avut un rol semnificativ in viata omului si in
comunitatea sociala, munca fiind consiferata o necesitate pentru
prelucra rea hranei.
Munca mentioneaza economistii francezii J. Breamound si A. Geledon
„constituie o activitate creatoare de bunuri materiale si prestatoare de
servicii, activitatea sustinuta de totii lucratorii care dispun de cunostintele
tehnice si se aflau intr -o anumita rel atie cu mijloacele de munca ”
In secolul al XVI – lea Georg Bauer, mineorolog a expus subiectul
securitatii si sanatatii in munca legat de exploatarile miniere, pauzele de
masa si securitatea in minerit.
Munca lucratorilor de la fortificati a fost atent stu diata de catre inginerul
militar

Scurta istorie legislativa

Pe teritoriul României protecț ia muncii a ev oluat in tandem cu progresul
și dezvoltarea tot mai constantă a ramurei industrial e.
Începand cu secolul XVII, cand la “cererea industriaș ilor “ și organelor de
stat a fost pronunțate recomandări privind desfașurarea unei activități
susținute de educarea lucră torilor pentru a -I indeparta d e posibile
pericole la care aceștia sunt expuși , precizandu -li-se si mijloace de
eliminare a acestora.
Printre primele atestă ri refer itoare la securitatea și sănătatea lucrătorilor
este Legea Sanitară, aprobată în anul 1874 care reglemeantează
aspect e de sănătate în muncă .
În anul 1894 apare ca prim act normativ în materia se curității ș i sănătații
în muncă , Regula mentul pentru industriile insalubre, care stabilea o serie
de obligaț ii ale femeilor și tinerilor, prevenirea îmbolnăvirilor profesionale
și a accidentelor de muncă, etc. Astfel î n art. 5 din acest regulament se
prevede “ în orice s tabilimet industrial cu mai mulți de 10 lucră tori,
atelierele vor avea un spaț iu de cel puțin 5 cm de fiecare lucrător, iar
plafonul va avea înalț imea de minim 3 m. ”, iar în art. 6 se menț iona:
“Pentru a inlătura pericolele rănirii lucrătorilor în timpul funcționarii
mașinii, va trebui prevăzut un spaț iu liber, destul d e larg pentru a permite
circulaț ia, iar organe le de transmitere ale maș inilor, ascensoarelor, ro ților
legate de vreun motor se vor î mprejmui cu parapet de siguranță .”
Problema sec uritatii si sanatatii in munca a fost reglementata anterior si
in Legea minelor din anul 1895, care, la art 30, prevedea obigativitatea

5 angajatorului de a lua „toate masurile pentru a executa lucrari de
executare, astfel incat sa evite orice pericolsi sa g aranteze siguranta
lucratorilor.
Intre anii 1912 si 1945 a luat nastere „ Serviciul de igiena industriala”
care se ocupa cu masuri de preîntâmpinare a accidentelor de munca si a
bolilor profesionale. Acesta activand in cadrul „Casei centrale atonome a
asigurarilor sociale”.
Deoarece problema protectiei lucratorilor a evoluat punanadu -se un
accent important asupra ei, dupa al Doilea razboi mondial a luat nastere
un sistem institutional in materia securitataii si sanantatii in munca. Asa
incat in anul 1949 s-a pus bazele „Consiliului pentru protectia muncii”, in
subordinea Ministerului Muncii si Prevedereilor Sociale.
Prima reglementara a protectiei muncii este Decretul nr. 359/1949.
In data de 23 decembrie 1965 a intrat in vigoare Legea nr. 5/1965 cu
privire la protecția muncii care contine oblig atii si raspunderii, printre care
in art. 7 „ Conducătorii organizațiilor socialiste vor stabili, odată cu
măsurile de realizare a planului de producție, sau a sarcinilor de serviciu,
măsuri corespunzătoare în vedere a asigurării celor mai bune condiții de
muncă, a prevenirii accidentelor de muncă și îmbolnăvirilor profesionale.”
si „Obligația și răspunderea pentru realizarea deplină a măsurilor de
protecție a muncii o au – potrivit atribuțiilor ce le revin – cei ce
organizează, controlează și conduc procesul de muncă, după cum
urmează:
– la locul de muncă: șefii secțiilor, sectoarelor, atelierelor, – ingineri,
tehnicieni sau maiștri – precum și șefii brigăzilor și echipelor;
– la nivelul întreprinderilor, organizațiilo r economice de stat, cooperatiste
și la celelalte organizații obștești, precum și la instituții: directorul,
conducătorul unității sau președintele organizației cooperatiste sau
obștești;
– la nivelul direcțiilor generale, direcțiilor județene, trusturilor și
combinatelor: conducătorul respectiv;
– la nivelul consiliilor populare: președintele comitetului executiv;
– la nivelul ministerelor, celorlalte organe centrale ale administrației de
stat, organelor centrale ale organizațiilor cooperatiste și obștești :
ministrul, conducătorul organului central ori președintele organizației
cooperatiste sau obștești respective.
Obligația și răspunderea pentru realizarea deplină a măsurilor de
protecție a muncii o au de asemenea și toate celelalte persoane cărora
le revi n atribuții de organizare, conducere și control în procesul de
muncă. ”, indrumare si control astfel potrivit art. 17 „ Inspecția sanitară, de
stat, Inspectoratul de stat pentru cazane și instalații de ridicat, Inspecția
de supraveghere pentru prevenirea inc endiilor, Inspecția de stat pentru
construcții, precum și alte inspecții de stat și organele lor în subordine,
sînt obligate să acorde Ministerului Muncii și organelor de control ale

acestuia tot sprijinul de specialitate necesar pentru asigurarea promptă și
eficace a controlului aplicării măsurilor de protecție a muncii. ”
Aceasta Lege a fost abrogata la 20 septembrie 1996 și înlocuit a prin
Lege 90/1996.
In anul 1966 a fost infiintat Comitetul de stat pentru protectia mun cii fiind
un organim autonom „ ale c arui atributii de indrumare, coordonare si
protectia a muncii, pe tot cuprinsul tarii, se stabilesc prin lege”. *
Incepand cu anul 1990 populatia Romaniei a scazut considerabil
(800.000) afecat and inclusiv zona industriala, astfel activitatea protectiei
muncii a necesitat o revizuire a reglementarilor in domeniul protectiei
muncii construind o noua structura a instrutiei de stat care coordoneaza
si suprevegheaza domeniul.
Perioada posbelica a fost perioada in care R omania a intrat si alaturat
legislatiei in ternationala in domeniul securitatii si sanatatii in munca.
Protectia impotriva bolilor profesionale si inlaturarea accidentelor
lucratorilor a fost asigurat de Constituitia si Codul muncii, s -a adoptat o
lege speciala in ceea ce priveste securitatea si s anatatea in munca si s –
au adoptat diferite acte legislative, acestea fiind modificate in tandem cu
modificarile pe plan economic, tehnic sau social.
In acest moment cele mai importante acte legislative privind problema
securitatii si sanatatii in munca sun t „
– Constituția Românie
– Codul muncii;
– Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006;
– Hotărârea de Guvern nr. 1425/2006 privind aprobarea normelor
Metodologice pentru aplicarea Legii nr. 319/2006;