ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA” FACULTATEA DE POLIȚIE TEZĂ DE DOCTORAT REZUMAT CONDUCĂTOR DE DOCTORAT: Prof. univ. dr. UNGUREANU ȘTEFANIA… [621931]

1
ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”
FACULTATEA DE POLIȚIE

TEZĂ DE DOCTORAT

REZUMAT

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:
Prof. univ. dr.
UNGUREANU ȘTEFANIA GEORGETA

DOCTORAND: [anonimizat]
2011

2
ACADEMIA DE POLIȚIE „ALEXANDRU IOAN CUZA”
FACULTATEA DE POLIȚIE

MANAGEMENTUL CONSTITUIRII ȘI FUNCȚIONĂRII STRUCTURILOR
SPECIALIZATE ÎN INVESTIGAREA CRIMINA LITĂȚII
TRANSFRONTALIERE

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT:
Prof. univ. dr.
UNGUREANU ȘTEFANIA GEORGETA

DOCTORAND: [anonimizat]
2011

3
CUPRINS:
ARGUMENT
CAPITOLUL I: CRIMINALITATEA TRANSFRONTALIE RĂ ÎN CONTEXTUL
GLOB ALIZĂRII CRIMINALITĂȚII
Secțiunea 1 . Definiri conceptuale
Secțiunea 2. Criminalitatea transfrontalieră în Europa
Secțiunea 3 . Globalizarea criminalității
Secțiunea 4 : Formele criminalității transfrontaliere
3.1. Terorismul
3.2. Traficul de droguri
3.3. Spălarea capitalurilor

CAPITOLUL II: CONSTRUC ȚIA EUROPEAN Ă – CADRUL LEGAL ÎN PREVENIREA
ȘI COMBATEREA CRIMINALITĂȚII T RANSFRONTALIER E

Secțiunea 1 : Conceptul de regiune transfrontalieră
Secțiunea 2: Cadrul legal european în cooperarea polițienească
2.1. Acordul de cooperare pentru prevenirea si combaterea infracționalității
transfrontaliere
2.2. Tratatului de la Lisabona
2.3. Tratatul de la Maastricht
2.4. Tratatul de la Amsterdam
2.5. Tratatul de la Prum

CAPITOLUL III. PLATFORMA NAȚIONALĂ DE CO OPERARE POLIȚIENEASCĂ ÎN
DOMENIUL TRANSFRONTALIER

Secțiunea 1. Centrul de Cooperare polițienească Internațională – componentă
modernă în lupta împotriva criminalității transfrontaliere
Secțiunea 2. Punctul Național Focal
2.1. Serviciul operațional
2.2. Europol -ul
2.3.. Biroul Sirene
2.4 Cooperarea cu Centrul Regional S.E.C.I.
2.5. Cooperarea cu ofițerii de legătură ai M.A.I. acreditați în alte state și
cu ofițerii de legătură străini acreditați în România
Secțiunea 3 Interpolul

4 CAPITOLUL IV: ALTE STRUCTURI UTILIZATE ÎN COMBATEREA
CRIMINALITĂȚII TRANSFRONTALIERE

Secțiunea 1 : Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operaționale la
Frontierele Externe ale Statelor Membre – FRONTEX
1.1.Cadrul legal
1.2. Structura FRONTEX
1.3.Operaționalizarea și dezvoltarea la nivelul Frontex
Secțiunea 2 : Acordurile interpolițienești regionale și interguvernamentale
2.1.Cooperarea între statele vecine și grupurile specializate
2.2. Organismele de c ooperare în domeniul migrației
2.3.Cooperarea polițienească interguvernamentală informală
2.4.Cooperarea polițienească interguvernamentală formală

CAPITOLUL V: COOPERAREA STATELOR EUROPENE ÎN SPAȚIUL
SCHENGEN
Secțiunea 1 : Istoria și extinderea Spațiului Sch engen
1.1.Organizarea asistenței dintre serviciile de poliție
1.2.Dreptul de observare transfrontalieră
1.3.Dreptul de urmărire transfrontalieră
1.4.Sistemul de informații Schengen – S.I.S.
Secțiunea 2. S.I.R.E.N.E.( Informații Suplimentare Necesare la Intrările
Naționale)
2.1.Efectele juridice ale Convenției Schengen
2.2.Organizarea de ansamblu a sistemului
2.3. Funcționarea SIRENE
2.4. Relația între SIRENE și SIS

Secțiunea 3. Conformitatea legală S.I.S. și principiile de protecție a datelor

CAPITO LUL V I: COOPERAREA POLIȚIENEASCĂ PENTRU PREVENIREA ȘI
COMBATEREA PRINCIP ALELOR FORME DE CRIMINALITATE
TRANSFRONTALIERĂ

5 Secțiunea 1. Traficul ilicit de droguri
Secțiunea 2. Spălarea banilor
Secțiunea 3. Traficul de persoane

CAPITOLUL VI I. COOPERAREA J UDICIARĂ A STATELOR MEMBRE ALE UNIUNII
EUROPENE ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA CRIMINALITĂȚII
TRANSFRONTALIERE

Secțiunea 1. Cadrul juridic
Secțiunea 2 Asistența judiciară internațională
Secțiunea 3 Organisme europene create în scopul cooperării polițienești și
judiciare în materie penală
Secțiunea 4 Cooperarea judiciară internațională în materie penală
4.1. Comisia rogatorie internațională
4.2. Extrădarea
4.3 Mandatul european de arestare

CAPITOLUL VI II: PROPUNERI ȘI CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE

6
ARGUMENT:
Asigurarea climatului de normalitate civică, de ordine și siguranță publică a
reprezentat și reprezintă o cerință absolut necesară pentru societatea românească,
aflată în continuă transformare care, prin structurile sale specia lizate, caută să
identifice cele mai eficiente forme și modalități de realizare a acestui obiectiv.
Ministerul Administrației și Inte rnelor a experimentat, succesiv, mai multe
modele instituționale care să fie compatibile cu cerințe le de siguranță publică specifice
societății românești corelate structural și acțional cu cele existente în țările membre
N.A.T.O. și ale Uniunii Europene.
Necesitatea armonizării și compatibilizării structurilor sistemului românesc de
ordine publică cu cele din statele Uniunii E uropene a generat cercetări în domeniu în
scopul realizării unui cadru juridic și acțional, capabil să corespundă transformărilor și
obiectivelor preconizate în plan structural și funcțional.
În contextul responsabilităților asumate de România, așa cum re zultă din poziția
comună a Uniunii Europene, se impune cu prioritate repoz iționarea actualului sistem
de ordine și siguranță publică, astfel încât efortul prioritar al Ministerul Administrației
și Inte rnelor să fie concentrat pe eficientizarea serviciilor tuturor instituțiilor publice
menite să asigure gândirea și siguranța publică a cetățeanului și a granițelor statului .
Statele sunt cele care construiesc, prin transformare în timp și spațiu a unei
responsabilități unitare astfel încât adevărata lor menire este să asigure securitate
internațională. Statele nu sunt produse ale NATO și ale Uniunii Europene, ele sunt
structuri care cooperează pentru asigurarea unui climat de siguranță și securitate.
Structurile de ordine publică din cadrul Ministerul Administr ației și Inte rnelor trebuie
să fie structuri flexibile, suple, mobile capabile să se integreze în arhitectura globală și
de securitate a Uniunii Europene. România contribui nd astfel la finalizarea
conceptuală și implementarea sistemului NATO ca r ăspuns l a crize le internaționale ,
în scopul asigurării unui climat de ordine și siguranță națională, în strânsă legătura cu
prevederilor acordului cu Uniunea Europeană privind participarea la operațiuni de
gestionare a crizelor.

7
CAPITOLUL I: CRIMINALITATEA TRANS FRONTALIERĂ ÎN CONTEXTUL
GLOBALIZĂRII CRIMINALITĂȚII

Criminalitatea a devenit un subiect de preocupare politică, pentru statele lumii și
în special pentru statele europene. G uverne le sunt nevoite de acum încolo să facă față
nu doar unei crimina lități naționale importante, dar și unei criminalități transfrontaliere
în plină evoluție. Acest nou tip de criminalitate obligă sistemele tradiționale de poliție
și justiție să descopere metodele cele mai potrivite în ceea ce privește controlul
delincvenț ei1.
La originea cooperării dintre forțele de poliție în Europa, miza era aceea a
pregătirii unei riposte instituționale comune în fața amenințării teroriste și a
dezvoltării criminalității transfrontaliere. Mafiile naționale și grupurile teroriste au
pus în practică, înaintea tuturor, principiile liberei circulații în Europa.
Sens în care criminalitatea transfrontalieră depășește cu mult cotele alarmante ale
efectelor produse la nivel micro și macro social.
Este dificilă realizarea unui bilanț clar al cri minalității întrucât, la fel ca în cazul
oricărui act ilegal, se poate observa doar partea de suprafață a aisbergului, după cum
se menționează: „ Prin definiție, practicile ilicite caută să scape de ochiul societății.
Frecvența lor și caracteristicile evo luțiilor lor nu pot astfel să permită nicio estimare
cantitativă fiabilă și exhaustivă.”2
Cu toate acestea criminologii sunt interesați de mult timp de diferitele statistici
privind criminalitatea, aceasta în ciuda numeroaselor obiecții existente conform c ărora
statisticile oficiale nu pot oferi o idee valabilă asupra realității criminale.3 Există
diferite metode de a realiza un recensământ al nivelului criminalității în general. Pe de
altă parte, există foarte puține statistici specifice criminalității tr ansfrontali ere,
deoarece fiecare stat își incriminează infracțiunile conform legilor naționale.
Globalizarea are sensuri multiple, ea desemnând pentru diferite segmente ale
opiniei publice internaționalizarea producției și a schimbului, triumful piețelor
financiare și al liberului schimb, era rețelelor internaționale de informație și

1 Constance Chevallier -Govers ; De la cooperare, la integrarea poliției în Uniunea Europeană ,Bruylant,Bruxelles, 1999
2 Sullerot E. “Problemele ridicate de toxicomanie”, Raport pentru Consiliul Economic și Social, Paris, Jurnale Oficiale, 1989, pp. 9 -10;
3 Cusson M ., Creștere și descreștere a crimei, P.U.F., Paris, 1990, pp. 14 -26;

8 comunicare, efectul industriilor culturale transnaționale, presupusa „victorie” a
multinaționalelor asupra guvernelor sau chiar pierderea suveranității naționale4.
Globalizar ea se manifestă nu numai în domeniul economic, care este
determinat, ci și în sfera politică și socială, așa încât putem afirma că în prezent
politica internațională nu este făcută numai în state și că puterea poate și este
exercitată , atât de guverne cât și de autorități non statale.
Globalizarea este termenul întrebuințat pentru a descrie un proces multicauzal
care are drept rezultat faptul că evenimente care au loc într -o parte a globului au
repercusiuni din ce în ce mai ample asupra societăților și problemelor din alte spații
geografice . Nu s -a descoperit încă o definiție a globalizării într -o formă universal
acceptată și, probabil, nici definitivă. Motivul rezidă din faptul că globalizarea
subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând
domenii diverse ale unei societăți. Ea poate fi un fenomen, o ideologie, o strategie, sau
toate la un loc.
Una dintre formele cele mai îngrijorătoare ale criminalității transfrontal iere este
criminalitatea organizată . Aceasta reprezintă conform Națiunilor Unite “una dintre
cele mai de temut provocări pe care le va întâlni colectivitatea mondială.” In
consecință, aceasta din urmă tinde să se internaționalizeze făcând cu atât mai dură
lupta împotriva acesteia. Prin criminalitate organizată, opinia publică înțelege de cele
mai multe ori banditismul structurat la scală internațională.5 Organizațiile cele mai
cunoscute sunt Mafia siciliană6, Camorra napolitană, Triadele chinezești, Yakuze le
japoneze, Cartelele de droguri columbiene și mexicane, dar mai există multe altele în
Rusia și în Europa de Est , neexistând o definiție judiciară a acestui fenomen. 7
Criminalitatea organizată își are originile în asociații, carteluri și bande
criminale și societăți ecran, având drept scop prioritar crime , exploatarea slăbiciunilor
pentru obținerea de câștiguri și profituri, influență și putere prin mijloace legale și
ilegale . Metodele utilizate sunt: violență, eliminare, trafic organizat, extorcare,
corupție, manipulări, fraude, spălarea banilor iar valorile prejudiciate sunt: viața,

4 Serge Cardellier, Modernizarea dincolo de mituri, ed. Trei, București, 2001 , p. 11.
5 Parlamentul European ,Raport asupra programului de acțiune relative a criminalității organizate, întocmit de Salich H. & Speroni F. în numele
comisiei libertăților publice și a afacerilor interioare, A3 -0033/94 din 27 ianuarie 1994, p. 9;
6 Maruz zo F., « Organizațiile de tip mafiot la orizont 2000 », Revista Internațională de Criminologie și Poliție Tehnică, nr. 2, 1997, pp. 221 -232 ;
7 Marion W.& Manzanares F., “Criminalitatea organizată”, Scrisoarea H.E.S.I -ului, nr. 15, 1996, pp.3 -6;

9 libertatea, integritatea fizică, securitatea publică, libertăți democratice8.
Aceste amenințări teroriste atât interne cât și externe au reprezentat unul dintre
factorii de stimulare pentru cooperarea în materie de securitate internă. Vom încerca să
definim terorismul, înainte de a -i arăta amploarea. Internaționalizarea acestei forme de
criminalitate ne va face să ne oprim asupra rolului frontierelor în prevenirea acestui
flagel și să redactăm o privire generală asupra premis elor cooperării în acest domeniu.
Spălarea capitalurilor și „banii murdari” a devenit un subiect mediatizat datorită
caracterului său alarmant. Această activitate infracțională constituie fără nici cea mai
mică îndoială una dintre cele mai grave încercări la care sunt supuse societățile noastre
de către crima organizată. Este de asemenea necesar să precizăm de la bun început
exact ceea ce înțelegem prin spălarea capitalurilor, apoi vom vedea care este
amploarea acestei probleme și în final recțiile pe care le creează .
Infracțiunea de spălare a banilor presupune un complex de activități, procedee,
tehnici și metode dintre cele mai rafinate. Spălarea banilor închide, practic, cercul
infracțional, care înce pe cu săvârșirea uneia sau mai multor infracțiuni, continuă cu
obținerea produsului financiar (banii murdari) și se finalizează prin spălarea acestui
produs, prin utilizarea unor procedee, tehnici și scheme mai simple (de exemplu,
scoaterea fizică a banilo r peste graniță( sau mai complexe (de exemplu, prin utilizarea
circuitelor financiar -bancare.
Dimensiunile accentuate ale fenomenului infracțional, în special dezvoltarea
criminalității organizate, care reprezintă un risc la adresa asigurării unui climat d e
siguranța si securitate, au impus înființarea unei formațiuni specializate pentru
combaterea formelor de manifestare a criminalității, mai ales sub aspectul sau
organizat.
Spălarea capitalurilor poate fi definită ca un proces caracterizat prin trei
eleme nte:
– existența capitalurilor p rovenite din activități ilicite și/sau din activități ilegale
(în virtutea legii);

8 Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu, Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor, Editura Pildner 2006, pg.18;

10 – existența unor posesori care resping imposibilitatea utilizării în interiorul
statului a capitalurilor respective;
– deținătorii care exerc ită un tratament specific asupra capitalurilor respective
care să le permită o utilizare a acestora în economia legală, mascând astfel originea
lor;9

CAPITOLUL II: CONSTRUC ȚIA EUROPEAN Ă – CADRUL LEGAL ÎN
PREVENIREA ȘI COMBATEREA CRIMINALITĂȚII
TRANSFRONT ALIER E

Recursul la analiza sistemică în vederea abordării problemei frontierei ne
permite să subliniem că frontiera, mai mult decât “bornă fizică”, este înainte de toate o
limită de sistem între state -națiuni. Ea necesită deci un demers orginal atât pentr u
descrierea caracteristicilor regiunilor transfrontaliere, pentru recensarea și
selecționarea problemelor după prioritățile ce trebuie definite la nivelul unei politici
regionale, naționale și europene – dacă e posibil coordonate – cât și pentru încercare a
de a da răspunsuri specifice pe termen scurt, mediu și lung. Acest demers
interdisciplinar – și internațional, de -a lungul frontierelor – e indispensabil pentru
determinarea diferitelor tipuri de relații economice, culturale și politice care apar sau
se dezvoltă în aceste spații frontaliere și periferice, în arii care nu trebuie definite după
criterii „a priori ”, ci considerate într -un mod suplu, după funcțiile studiate: este vorba
de așa numitele “regiuni transfrontaliere cu o geometrie variabilă”.
Orice regiune transfrontalieră este formată dintr -un spațiu, un anumit număr de
colectivități umane și din rețeaua specifică de relații care leagă aceste colectivități și
acest spațiu, dar care sunt perturbate sau chiar în opoziție din cauza frontierei. Oricar e
ar fi sistemele politice în care se înscriu, regiunile frontaliere, deseori periferice,
trebuie să facă față problemelor specifice la nivel spațial, socio -economic, socio –
cultural, politic și instituțional.

9 Floret L., „Strategia de spălare internațională a capitalurilor”, Caiete ale Securității Interne, nr. 19, 1995 , pp. 46 -55;

11 Construcția europeană, cu atât mai mult integra rea europeană, are în mod
fundamental nevoie de aceste spații transfrontaliere pentru a -și demonstra fiabilitatea,
autenticitatea și legitimitatea; regiunile transfrontaliere devin într -un fel laboratoare
privilegiate ale construcției europene.
Principiul de bază al cooperării transfrontaliere este realizarea în ariile
frontaliere a unor spații contractuale în scopul de a permite găsirea de soluții comune
la problemele similare, entitățile statale neignorând, față de colectivitățile lor
periferice, particul aritatea și specificul problemelor de ve cinătate cu care acestea se
confruntă. Acest fapt subliniază în mod simultan nevoia de a asigura nu numai
perenitatea identităților regionale , cât și necesitatea de a face să beneficieze procesul
construcției europen e de dinamismul și de geniul propriu colectivităților locale și
regionale situate de o parte și de alta a unei frontiere10, atunci când ele încearcă să
dezvolte împreună un parteneriat real, o adevărată sinergie și deplină soldaritate
conform imaginii a cee a ce ar trebui să constituie o Europă unită și diversă.
Din dorinta de a lărgi și diversifica relaț iile de cooperare in cadrul
programului Initiativei de Cooperare in Sud -Estul Europei, a fost recunoscut interesul
țărilor in ceea ce priveste com baterea infractionalitatii transfrontaliere si
dezvoltarea unei mai strinse cooperari regionale in aplicarea legislatiei, fiind
convinse ca infractionalitatea existenta la frontierele Partilor reprezinta o
amenintare serioasa pentru suveranita tea acestora si pentru comertul legal, aceasta
putind fi combatuta in mod eficient prin cooperarea intre autoritatile cu atributii
legale specifice.
Pentru a reali za acest obiectiv, ar trebui să existe un angajament de
dezvoltare a cooperarii in cel mai inalt grad intre autoritatile cu atributii legale
specifice. Plecând de la ideea că infractionalitatea transfrontaliera prejudiciaz ă
interesele economice, fi scale si comerciale ale respectivelor tari și având în vedere
acordurile, intelegerile sau tratatele existente privind asistenta reciproca, precum si
alte acorduri internationale cu privire la aplicarea legii, deja acceptate de Parti, acordul

10 Prof. Charles Ricq , Les Cantons frontaliers et l’intégration européenne, Acte Unique Européen – 1992, Actele simpozionului din 28 octombrie 1988,
p. 56

12 la care f acem referire au convenit ca autorități le cu atribuții in aplicarea legii
privind infractionalitatea transfrontalier ă și vamală înseamnă autorități naț ionale
competente desemnate de Parti; Aceasta desemnare va fi confirmata la
Secretariatul SECI si va putea fi modificata printr -o notificare adresata
Secretariatului. Infracționalitatea transfrontalieră, fiind definită pentru toat e părțile
implicate, ca toate încălcă rile sau tentativele de incalcare a legislatiei si
reglemen tarilor naționale in scopul organizării , dirijarii, sprijinirii sau facilitării
infractionalitatii internationale11;
Tratatul de la Lisabona12 a intrat în vigoare, încheind astfel mai mulți ani de
negocieri pe tema aspectelor instituționale. Trat atul de la Lisabona modifică Tratatul
privind Uniunea Europeană și Tratatele CE (fără a le înlocui) și pune la dispoziția
Uniunii cadrul legal și instrumentele juridice necesare pentru a face față provocărilor
viitoare și pentru a răspunde așteptărilor cet ățenilor.
Astfel Tratatul de la Lisabona a urmărit patru mari direcții de acțiune în consens cu
doleanțele tărilor participante. În primul rând cel mai important principiu de
funcționare era acela în scopul unei Europe mai democratică și mai transparentă , în
care Parlamentul European și parlamentele naționale se bucură de un rol consolidat, în
care cetățenii au mai multe șanse de a fi ascultați și care definește mai clar ce este de
făcut la nivel european și național și de către cine.
Parlamentul Europea n ales direct de către cetățenii Uniunii Europene, acesta are
noi atribuții majore privind legislația, bugetul Uniunii Europene și acordurile
internaționale. Prin faptul că se recurge mai des la procedura de codecizie în cadrul
elaborării politicilor europ ene, Parlamentul European se află pe o poziție de egalitate
cu Consiliul (care reprezintă statele membre) în ceea ce privește adoptarea celei mai
mari părți a legislației Uniunii Europene. Parlamentele naționale pot participa într -o
măsură mai mare la acti vitățile Uniunii Europene, în special datorită unui nou
mecanism care le permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot
obține rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiarității). Alături de
rolul consolidat al Parlament ului European, implicarea parlamentelor naționale

11Art 1 din "Tratate internationale", 2001, volumul 27, pag.91
12 http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/index_r o.htm

13 conduce la consolidarea caracterului democratic și la creșterea legitimității acțiunilor
Uniunii. Datorită inițiativei cetățenilor, un milion de cetățeni din diferite state membre
pot cere Comisiei să prezi nte noi propuneri politice, iar relația dintre statele membre și
Uniunea Europeană este mai clară, odată cu repartizarea competențelor. Un punct
foarte important al Tratatul de la Lisabona este faptul că recunoaște explicit, pentru
prima dată, posibilitate a ca un stat membru să se retragă din Uniune.
Al doilea principiu fundamental al tratatului este Europă mai eficientă , cu metode de
lucru și reguli de vot simplificate, cu instituții eficiente și moderne pentru o Uniune
Europeană cu 27 de membri, capabilă să acționeze mai bine în domenii de prioritate
majoră. Procesul decizional să fie eficient în sensul ca votul cu majoritate calificată
din Consiliu este extins la noi domenii politice, astfel încât procesul decizional să se
desfășoare mai rapid și mai efic ient. Începând din 2014, calcularea majorității
calificate se va baza pe sistemul dublei majorități, a statelor membre și a populației,
reflectând astfel dubla legitimitate a Uniunii. Dubla majoritate se obține atunci când o
decizie este luată prin votul a 55% din statele membre, reprezentând cel puțin 65% din
populația Uniunii.
Odată cu semnarea tratatului s -a pus în mișcare un automatism, conform căruia
țările care îndeplinesc criteriile de convergență în urma constatărilor făcute de
Consiliul de Miniștr i pot participa și la uniunea monetară. Numai Marea Britanie și
Danemarca și -au rezervat dreptul de a decide singure dacă vor introduce moneda unică
europeană.
De multe ori, politicile comune răspund și unui principiu fundamental al
construcției europene, acela al solidarității și coeziunii. Existența acestor politici
comune conferă unicitate Uniunii Europene, pentru că demonstrează acceptarea
cedării unei părți a suveranității statelor membre către instituțiile europene. Toate
acestea au condus la convinge rea că în unele domenii se pot obține rezultate mult mai
bune la nivel european decât la nivel național, astfel încât s -a ajuns la nivelul tuturor
statelor membre, elaborate și adoptate de instituțiile comunitare cu aplicabilitate pe
întreg teritoriul Uniu nii.

14 Tratatul este un pas înainte în îmbunătățirea cooperării practice între statele
membre ale Uniunii Europene în contextul intensificării abordărilor diferite asupra
problematicii criminalității transfrontaliere și necesității identificării unor noi
posibilități de cooperare care să includă și ultimele evoluții în domeniul stocării
diferitelor tipuri de date care pot contribui la identificarea mai rapidă a autorilor unor
infracțiuni grave cu caracter transnațional, inclusiv prin utilizarea bazelor de da te
ADN.
Valoarea specială a Tratatului constă în procedurile de schimb de informații care
sunt substanțial ameliorate și sunt organizate mai eficient. Acesta este un mare pas
înainte în schimbul de informații transfrontaliere. Astfel, statele implicate pot să își
acorde unul celuilalt acces automat la bazele naționale de date specifice:
Părțile Contractante iși dădeau acordul pentru crearea unor baze juridice și tehnice
necesare, care să contribuie la perfecționarea cooperării transfrontaliere, sub control
judiciar și fără să aducă atingere legislațiilor naționale aflate în vigoare în statele
implicate. Deci, scopul primordial era intensificarea cooperării transfrontaliere, în
special schimbul de informații, acest tratat fiind deschis pentru aderare și altor state
membre ale Uniunii Europene.

CAPITOLUL III. PLATFORMA NAȚIONALĂ DE COOPERARE
POLIȚIENEASCĂ ÎN DOMENIUL TRANSFRONTALIER

Centrul de Cooperare polițienească Internațională constituie autoritatea
națională centrală în domeniul cooperării polițienești internaționale, specializată în
schimbul de informații operative în domeniul combaterii criminalității la nivel
internațional, cu rang de direcție în subordinea Inspectoratului General al Poliției
Române, care, potrivit legii, asigură legăturile operative dintre autoritățile române
competente și autoritățile de aplicare a legii din străinătate prin intermediul atașaților
de afaceri interne și al ofițerilor de legătură ai Ministerului Administrației și Internelor
din România acreditați în alte state sau la o rganizații/organisme internaționale, al
atașaților de afaceri interne și al ofițerilor de legătură străini acreditați la București,

15 precum și prin intermediul canalelor de legătură avute la dispoziție, respectiv
INTERPOL, EUROPOL și, în viitor, SIS/SIRENE.
Centrul de Cooperare Polițienească Internațională gestionează fluxul
informațional de interes operativ aferent cooperării internaționale derulată de
structurile specializate ale Ministerului Administrației și Internelor sau de alte
autorități de aplicare a legii din România, prin canalele avute la dispoziție.
Serviciul Operațional din cadrul Punctului Național Focal este un serviciu care
are ca principal scop cooperarea cu reprezentanții pe linie de poliție și vamă din cele
12 state membre, în sensul schimbului de date și informații sau asistență în
derularea unor acțiuni operative (task -force -uri) pentru îmbunătățirea, prevenirea
și combaterea actelor de criminalitate transfrontalieră.
Europol este organizația care se ocup ã de aplicarea legii în cadrul Uniunii
Europene și care operează cu informațiile referitoare la criminalitate. Europol -ul are
misiunea de a -și aduce o contribuție semnificativ ã la ac țiunea Uniunii Europene de
aplicare a legii împotriva crimei organizate și a terorismului, concentrându -și
eforturile asupra organizațiilor criminale.
Dat fiind faptul cã activit ățile din sfera crimei organizate nu se opresc la
granițele naționale, Europol și -a îmbunătățit modalitățile de cooperare privind
aplicarea legii internaționale prin negocierea de aco rduri operative bilaterale sau
strategice cu alte state și organizații internaționale, după cum urmeaz ã: România,
Rusia, Bulgaria, Islanda, Norvegia, Elveția, Turcia, Columbia, Banca Central ã
Europeană, Comisia European ã, inclusiv Oficiul European Anti -Fraudă (OLAF),
Eurojust, Centrul European de Monitorizare a Drogurilor și Dependenței de Droguri,
O.I.P.C. -Interpol, Statele Unite ale Americii, Biroul ONU privind Drogurile și
Criminalitatea, Organizația Mondială a Vămilor.
CCAAPPIITTOOLLUULL IIIIII:: AALLTTEE SSTTRRUUCCTTUURRII UUTTIILLIIZZAATTEE ÎÎNN CCOOMMBBAATTEERREEAA
CCRRIIMMIINNAALLIITTĂĂȚȚIIII TTRRAANNSSFFRROONNTTAALLIIEERREE

Controlul și supravegherea efectivă a frontierelor externe, reprezintă o
problematică majoră pentru statele membre, indiferent de poziția lor geografică. În

16 consecință, este necesară promovarea solidari tății între statele membre în domeniul
gestionării frontierelor externe. Instituirea agenției, care acordă asistență statelor
membre la punerea în aplicare a aspectelor operative ale gestionării frontierelor
externe, inclusiv returnarea resortisanților țăr ilor terțe care se află în situație de ședere
ilegală în statele membre, reprezintă un pas important în această direcție. Pe baza unui
model de analiză comună și integrată a riscului, agenția trebuie să realizeze analize
ale riscului pentru a pune la dispo ziția Comunității și a statelor membre informațiile
adecvate care să permită adoptarea măsurilor corespunzătoare sau abordarea
amenințărilor și riscurilor identificate în vederea îmbunătățirii gestionării integrate a
frontierelor externe13
Uniunea Euro peană a adoptat instrumente care redau exact cooperarea judiciară în
materie penală. Este vorba de CEJ -UE și de Protocolul său adițional. Ea a reglementat
în plus texte care reprimă anumite comportamente determinate, cum ar fi spălarea
banilor, crima orga nizată, corupția și frauda, care conțin de asemenea dispoziții care
reglementează anumite aspecte ale cooperării pentru reprimarea acestor delicte.
Convenția privind cooperarea judiciară 14 își întinde domeniul de aplicare a
actelor care sunt pedepsite înt r-un stat sau alt stat, sau în ambele, cu titlu de infracțiuni
reprimate de către autoritățile administrative, a căror decizie poate constitui obiectul
unui recurs de pe lângă o jurisdicție competentă în materie penală15. Vom remarca
faptul că această extin dere a cooperării nu este limitată de o clauză care să stabilească
o cotă minimă de sancțiune. CEJ -UE prevede de asemenea, în acest context, acordarea
cooperării pentru cazul în care responsabilitatea unei persoane juridice ar putea fi
introdusă în statul solicitant16. Statul solicitat nu refuză cooperarea pentru că dreptul
lui nu prevede posibilitatea de a pedepsi, ca atare, persoanele juridice.
Convenția privind cooperarea judiciară simplifică procedura de cooperare,
dacă este vorba de executar ea cererilor, raportarea directă a procedurilor, transmiterea
cererilor, schimbul spontan de informații, predarea obiectelor în vederea restituirii,
transferul temporar al deținuților cu scop de investigație. Ea stabilește de asemenea,

13 Nota de fundament a Consiliului U.E.de instituire a Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a
Agenției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operationale la Frontierele Externe ale statelor membre a le Uni unii Europene;
14 CEJ -UE;
15 Art. 3 par.1 ;
16 Art. 3 par.2;

17 noi moduri de coope rare: audierea prin videoconferință 17 și teleconferință 18; livrări
supravegheate, echipe comune de anchetă și anchetele discrete19.
Eurojust contribuie, și trebuie să continue cu promovarea încrederii între
autoritățile care aplică legea în statele membr e. Acest lucru trebuie făcut printr -un
dialog permanent între membrii naționali și autoritățile naționale de la toate nivelele,
începând foarte de jos, până în vârf. Depinde de legislatori naționali să furnizeze
fundamentul instituțional necesar pentru ac est schimb transversal de informație.
Canalele formale trebuie completate de unele informale iar, treptat, trebuie să se
creeze un mediu de credință.
Eurojust poate fi direct implicat în cazuri penale prin intermediul actualizării
sarcinilor sale europene și prin intermediul puterilor membrilor naționali. În orice caz,
statutul și eficiența Eurojust -ului depinde, într -o mare măsură, de standardul puterilor
de care dispun membrii naționali în cadrul jurisdicției lor interne. Acest standard
trebuie optimizat , căci pare că este necesară centralizarea puterilor pentru o luptă
eficientă împotriva unor forme serioase de infracționalitate. Acest fapt este dovedit de
dezvoltările din Belgia , Finlanda sau Olanda. Centralizarea, care pe de -o parte, și
regionalizare a, pe de altă parte, trebuie să meargă mână în mână.
Cooperarea în problemele de infracționalitate trebuie să se bazeze pe un cadru
instituțional puternic și transparent, care să fie integrat orizontal și vertical, și care să
opereze într -un m ediu de credință, care va respecta drepturile omului și libertățile și
care se va supune controlului democratic. Doar un astfel de cadru instituțional, din
care Eurojust poate deveni o piatră de temelie, poate asigura faptul că executarea
funcțiilor justiț iei penale duce la scopul dorit, la o luptă eficientă împotriva
infracționalității transnaționale, la o protecție eficientă a intereselor naționale, comune
și comunitare. Așa cum Abbé Sieyès a spus odat ă: „Credința trebuie să vină de jos,
puterea trebuie s ă vină de sus!”
Eurodac a fost conceput inițial ca un sistem computerizat de baze de date pentru
înregistrarea amprentelor persoanelor care solicitau azil. Cu toate acestea, obiectivul

17 Art. 10 ;
18 Art. 11 ;
19 Art. 14 ;

18 sistemului a fost extins prin protocoale20 la Co nvenția Eurodac de atunci (în prezent
Regulamentul Eurodac)21 pentru a include înregistrarea amprentelor imigranților
ilegali. În primul rând, conform articolului 8 din Regulamentul Eurodac, fiecare Stat
Membru trebuie "să preleveze în mod prompt amprentele fiecărui cetățean străin cu
vârsta de cel puțin 14 ani care este arestat de către autoritățile competente în legătură
cu traversarea clandestină terestră, maritimă sau aeriană a frontierei acelui Stat
Membru, venind dintr -o terță țară și care nu a revenit în țara de origine". Regulamentul
Eurodac este conceput ca un instrument pentru a asista la implementarea prevederilor
Regulamentului de la Dublin, în special Articolul 15 (în prezent articolul 21 din
Regulament)22. Acest articol stipulează categoriile de informații pe care Statele
Membre trebuie, sau pot (în cazul în care solicitantul de azil consimte) să le comunice
între ele pentru a determina responsabilitatea conform Regulamentului Dublin. Deși
Eurodac nu este prevăzut în Convenția Schengen, acesta rep rezintă fără îndoială un
aspect important al măsurilor compensatorii privind politicile legate de azil, vizate de
Convenția Schengen și în prezent responsabilitatea Regulamentului de la Dublin.23
CAPITOLUL V: COOPERAREA STATELOR EUROPENE ÎN SPAȚIUL
SCHENGE N

Fiecare stat, prin intermediul instanței sale centrale, poate comunica din oficiu
informații considerate drept importante privind represiunea infracțiunilor viitoare,
prevenirea infracțiunilor sau prevenirea amenințărilor împotriva ordinii sau siguranț ei
publice. Dispozitivul de asistență dintre forțele de poliție din spațiul Schengen este
completat de o practică formalizată de schimb de funcționari.
Un aspect important al cooperării polițienești în spațiul Schengen este
reprezentat prin detașarea funcț ionarilor de legătură. Această tehnică nu este o inovare
a Acordurilor Schengen întrucât statele europene efectuaseră deja asemenea schimburi

20 Protocol redactat pe baza Articolului K.3 din Tratatul Uniunii Europene, care extinde obiectivul ratione personae al Convenției privind crearea
"Eurodac" în vederea comparării amprentelor pentru solicitanții de azil;
21 Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 2725/2000 din 11 decembrie 2000 privind crearea "Eurodac " în vederea comparării amprentelor pentru
aplicarea efectivă a Convenției de la Dublin;
22 Camera Lorzilor: C omitetul Comunităților Europene – Cel de -al zecele Raport ;
23 Consultați de asemenea Aus., P.J., 2003, p. 7 ;

19 în cadrul Trevi.24 Totuși, este prima dată când modalitățile acestui schimb sunt
descrise în mod precis. Convenția prevede, în consecință, schimbul de polițiști,
precum și cel al altor funcționari.25
Dreptul de observare transfrontalieră, numit și « filare », este definit de
articolul 40 care reia de fapt o practică destul de frecventă. Convenția prevede că
”agenții un eia din părțile contractante, care în cadrul unei anchete judiciare, observă în
țara lor o persoană despre care se presupune că ar fi participat la un act care ar putea
constitui motivul extrădării, sunt autorizați să continue această observație pe teritor iul
unei alte Părți contractante atunci când aceasta a autorizat observația transfrontalieră
pe baza unei cereri de întrajutorare judiciară prezentată în prealabil”. Convenția
Schengen precizează condițiile în care poate avea loc filarea.
Dreptul de observ are nu poate astfel să fie exersat decât prin întâlnirea unei persoane
care este pe de parte observată în cadrul unei anchete judiciare (flagrant delict,
comisie rogatorie, anchetă preliminară) și care de altă parte, este presupusă vinovată
sau participan tă la un act care ar putea duce la extrădare. Acestea sunt condițiile
privind persoana observată. Mai mult, dreptul de observare este limitat la anumiți
agenți ai forței publice definiți prin articolul 40, pct. 4. În Franța, este vorba despre
ofițerii și a genții de la poliția judiciară , de la poliția națională și agenții vamali, care
au și acest element printre propriile lor atribuții. Pentru Belgia, este vorba de membrii
poliției judiciare de pe lângă parchete, jandarmeria, poliția municipală și în anumit e
condiții intră aici și agenții vamali. Pentru Germania, este vorba de agenții de poliție ai
Länder și într -o oarecare măsură și agenții de la Zollfahndungsdienst.26 În fine, pentru
Olanda sunt funcționarii de la Rijkspolice și Gemeentepolitie, în Luxembur g este
vorba despre poliție și jandarmerie. Acestor condiții personale se alătură condițiile
legate de exercitarea acestui drept de observație.

24 Catulle , Cooperarea polițienească europeană în practică, în BIGO D., Europa polițiștilor și a siguranței in terne, Bruxelles, Complexe, 1992, p. 133-
143;
25 Wezembergh A ., Spre o rețea judiciară europeană împotriva criminalității organizate, Revista de Drept Penal și C riminlogie, nr. 9 -10, 1997, pp. 868 –
900;
26 Vama;

20 Urmărirea reprezintă căutarea unei persoane care a comis o crimă sau un delict.
În mod normal, aceasta nu poat e fi realizată dincolo de graniță27. Convenția
consacreează un drept de urmărire transfrontalieră agenților de poliție ale statelor
Schengen. Datorită circumstanțelor în care este utilizată această tehnică, informarea
prealabilă a autorităților naționale re zultă a fi imposibilă. Tocmai datorită acestui
lucru, putem spune că dreptul de urmărire reprezintă o violare a autorității suveranității
naționale și necesită o încadrare legislativă minuțioasă. Convenția stabilește astfel în
articolul său 41 principiul c onform căruia Părțile contractante acceptă ca serviciile de
poliție ale unui alt stat să poată să își exercite urmărirea pe teritoriul lor sub condițiile
strict definite și aplicând niște modalități care pot varia de la o Parte contractantă la
alta.
Siste mele SIS și SIRENE au fost primele blocuri construite în rețeaua
sistemelor de control și de supraveghere, legate de cooperarea poliției transfrontaliere.
De atunci, lor li s -au alăturat alte sisteme în plus, expansiunea și incorporarea de noi
funcții și date prin amendamente a legii curente SIS și includerea de noi date și funcții
în viitor prin SIS II ar mări nivelul de control și supraveghere în societate.
Acestă secțiune este dedicată evaluării conformității SIS cu Articolul 8 ECHR și
principiilor de protecție a datelor. Criteriile de evaluare în domeniul drepturilor omului
și a transparenței protecției datelor și modelul de proporționalitate sunt folosite ca
instrumente de evaluare. Discuția din acestă secțiune nu se bazează pe situația de fapt,
ci pe situația oficială. Este o discuție cu privire la drepturi și obligații. Concluziile sunt
bazate pe interpretarea autorului, a obligațiilor și drepturilor din Convenție. Lipsa
legislației Schengen la nivel de ECHR, face dificilă exprimarea legii28.
În cee a ce privește SIRENE, nu există norme care reglementează natura și
calitatea datelor suplimentare deținute de către birourile SIRENE. Există, de
asemenea, lipsa de orientare în ceea ce privește tipul de date suplimentare care ar
putea fi ținute în Convenți e sau SIRENE, pentru a salva manual intrările de extrădare
în conformitate cu Articolul 95. Nu există rapoarte cu privire la conținutul datelor, dar

27 În dreptul public internațional, doar urmărirea transfrontalieră pe mare este auto rizată. În virtutea dreptului de urmărire, un stat este autorizat
să urmărească pe mare, să urce la bord, să oprească și să readucă într -unul din porturile sale o navă care călătorește în mod ilegal, despre care are
motive serioase să creadă că i -a încălca t legile și regulamentele.
28 Karanja K.S ., Transparența și proporționalitatea în Sistemul de Informații Schengen și cooperarea la controlul frontierei, Leiden/Boston 2008

21 informațiile ușor secrete, care sunt atât personale cât și variabil fiabile, sunt probabil
incluse.29

CAPIT OLUL VI: COOPERAREA POLIȚIENEASCĂ PENTRU
PREVENIREA ȘI COMBATEREA PRINCIPLALELOR FORME DE
CRIMINALITATE TRANSFRONTALIERĂ

Fenomenului criminalității transfrontaliere a fost și este amplificat prin foarte
numeroase și variate infracțiuni precum: crima organizată, fenomenele de corupție,
evaziunea fiscală, migrația ilegală trafic de droguri, acte de terorism și crimă organizată ,
comise în scopul de a inspira teamă și insecuritate în rândul populației, dar și o serie de
delicte și crime, ce violează drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor,
caracterizate prin omoruri, tâlhării, răpiri, jafuri cu mâna armată și alte fapte care afectează
siguranța civică și individuală.
Sens în care în contextul arătat cooperarea polițienească pentru prevenirea și
combaterea principalelor forme de criminalitate transfrontalieră constituie un deziderat de
politică penală pentru fiecare stat, fie el din UE fie regăsindu -se într -un alt spațiu
geografic.

CAPITOLUL VII. COOPERAREA JUDICIARĂ A STATELOR MEMBRE
ALE UNIUNII EUROPENE ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA
CRIMINALITĂȚII TRANSFRONTALIERE

Cooperarea judiciară are ca scop recunoașterea reci procă a deciziilor judiciare,
armonizarea legislativă și dezvoltarea unor mecanisme de cooperare operațională
(Eurojust, EJN – European Judicial Network etc.) pentru realizarea unui spațiu de
justiție (legalitate). Pentru Uniunea Europeană, subiectul este nou și apare ca
necesitate a eliminării granițelor. Primii pași sunt realizați în contextul Schengen,
primele îmbunătățiri sunt efectuate odată cu Tratatul de la Maastricht și Tratatul de la

29Raportul pe Justiție 2000, p. 56 ;

22 Amsterdam. În cooperarea judiciară europeană sunt implicate agenț ii descentralizate30
ale Uniunii Europene, precum: Europol, Centrul european de monitorizare a drogurilor
și a dependenței de droguri, Oficiul European de luptă împotriva fraudei (OLAF),
Eurojust și rețeaua judiciară europeană.
Majoritatea convenții lor în această materie au fost adoptate sub egida
Consiliului Europei și Organizației Națiunilor Unite . De asemenea, România a
încheiat peste 20 de tratate bilaterale . Cea mai cunoscută Convenție multilaterală și,
prin natura lucrurilor, cel mai frecvent utilizată de România este Convenția europeană
de asistență judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959 .
Bătrâna Convenție a Consiliului Europei este aplicată de România în relația cu
celelalte 45 de state membre al e Consiliului Europei, dar și cu state nemembre care au
ratificat -o. Ea este completată de Protocolul adițional din 17 martie 1978 și de al
doilea Protocol adițional, din 8 noiembrie 2001 . Cel de -al doilea Protocol adițional ,
copie aproape fidelă a Convenției UE din 29 mai 2000, a intrat în vigoare pentru
România la 1 martie 2005 și, ca și Primul Protocol adițional, se aplică în relația cu
acele state parte la Convenția – mamă care l -au ratificat.
Cererile de asistență judiciară adresate statelor care nu sunt parte la instrumentele
Consiliului Europei vor fi formulate în baza tratatelor bilaterale, în baza convențiilor
ONU aplicabile sau , în lipsa oricărui instrument juridic multilateral sau bilateral, pe
bază de reciprocitate.
Europol este organizația Uniunii Europene care aplică legea comunitară pentru
combaterea criminalității. Obiectivul comun31 al statelor semnatare ale Convenției
Europol este de a îmbunătăți eficiența cooperării între autoritățile competente ale
statelor membre pentru prevenirea și combaterea crimei organizate internaționale.
Misiunea EUROPOL este de a aduce o contribuție importantă la aplicarea legii
comunitare pent ru combaterea crimei organizate, punându -se accentul pe depistarea
organizațiilor criminale.
Eurojust , este organismul european care are rolul de a intensifica cooperarea și
coordonarea judiciară între statele membre prin adoptarea de măsuri structurale la

30 Ioan Hurdubaie – Cooperarea judiciară european ă – Cadru convențional penal, Editura Ministerul Afacerilor Interne, 2003
31 Mihai -Gheorghe Stoica, Constantin -Cristian Cătuț i- Cooperarea polițienească internațională în România , București, 2006, pag. 99.

23 nivelul Uniunii Europene pentru facilitarea coordonării optimale a acțiunilor în
investigarea și punerea sub acuzare a suspecților pe teritoriul statelor membre,
respectând pe deplin drepturile și libertățile fundamentale.
Mandatul european de arestare r eprezintă o decizie judiciară ce emană de la
autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene prin care se
dispune arestarea și predarea către un alt stat membru a unei persoane solicitate în
vederea efectuării urmăririi penale, a ju decății ori în scopul executării unei pedepse
sau a unei măsuri privative de libertate.
Executarea mandatului european de arestare are loc în baza princi piului
recunoașterii și încrederii reciproce32, potrivit dispozițiilor Deciziei -cadru a
Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.
În România, mandatul european de arestare este emis de instanțele judecătorești.
Autoritățile judiciare române desemnate prin lege cu executarea mandatelor europene
de arestare sunt curțile de apel.
Autoritatea centrală r omână este Ministerul Justiției. Trebuie subliniat că
România a acceptat mandatul european de arestare fără a ține cont de data comiterii
infracțiunii.33
În cazul în care locul unde se află persoana urmărită nu este cunoscut, transmiterea
unui mandat europe an de arestare se poate efectua prin SIS, prin intermediul
sistemului de telecomunicații securizat al Rețelei Judiciare Europene când acesta va fi
disponibil, prin Ministerul Justiției, pe calea Organizației Internaționale a Poliției
Criminale (Interpol) s au prin orice alt mijloc care lasă o urmă scrisă în condiții care
permit ca autoritatea judiciară de executare să poată verifica autenticitatea.

32L. Benoit – “Le mandat d’arrêt euro péen “, Revue du marché commun de l’Union Européenne nr.465/2003, pag. 106;

33 Art. 32 din Decizia -Cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 prevede faptul că cererile de extrădare primite înainte de 1
ianuarie 2004 vor cont inua să fie guvernate de instrumentele existente referitoare la extrădare;

24

CAPITOLUL VIII: CONCLUZII

Ordinea internațională în contextul globalizării criminalității se circumscri e unor
două mari capitole, respectiv; justiția și securitatea. Chiar daca cele două concepte
merg în paralel , ambele se determină una pe cealaltă și se asigură reciproc. Sens în
care ne simțim obligați să facem o strictă diferență între cooperarea judicia ră și
cooperarea polițienească – ambele circumscrise investigării și totodată prevenirii
criminalității transfrontaliere.
Astfel se impune să subliniem faptul că scopul cooperării judiciare este acela de
recunoaștere reciprocă a deciziilor judiciare, de armonizare legislativă și de
dezvoltare a unor mecanisme de cooperare operațională pentru realizarea unui spațiu
de justiție (legalitate).
De asemenea, la momentul actual, nu se poate vorbi, în cadrul Uniunii Europene
de armonizarea dreptului penal mate rial și procedural, ci doar de recunoaștere
reciprocă, pe baza valorilor comune ale statelor membre. Așadar, nu există un drept
penal european unic, ci doar un drept european (comunitar) penal, format din
ansamblul normelor comunitare care reglementează ac est domeniu).
Asistența judiciară în materie penală la momentul actual, reprezintă principalul
instrument juridic între statele membre ale Uniunii Europene în lupta împotriva
criminalității. Astfel instrumentul juridic comunitar permite comunicarea actelor de
procedură, totodată reglementând noi forme moderne de asistență : livrările controlate,
supravegherea transfrontalieră, transmiterea spontană de informații.
Considerăm oportună realizarea unui sistem unic (informațional și de
comunicare) între statele U niunii Europene, de natură a eficientiza contactul direct
între autoritățile judiciare solicitante și solicitate , cu strictă referire la instituția
extrădării și a mandatului european de extrădare.
Considerăm că Mandatul european de arestare reprezintă su ccesul cooperării
judiciare în Europa. În prezent predarea infractorilor între state a devenit un fenomen

25 normal care se petrece zilnic, în punctele de trecere a frontierei.Consider că și în
domeniul polițienesc este nevoie de o legislație unitară, cu apli cabilitate în toate țările
Uniunii Europene, iar cooperarea judiciară reprezintă un model care trebuie luat în
considerare.Un ideal al cooperării polițienești europene ar fi ca Statele Membre ale
U.E., să se regăsească în totalitate, pe lista țărilor Schen gen și să aibă aceeași
conducere și sistem de informații.
De asemenea evidențiem în conformitate cu art. 69A, alin. (1) din Tratatul de la
Lisabona,faptul că instituția cooperării judiciare în materie penală se întemeiază pe
principiul recunoașterii recip roce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare și
include apropierea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor
membre în domeniile criminalității prevăzute la art. 69B, alin (2)
Ca și prioritate putem afirma ideea conf orm căreia cooperarea internațională a
statelor în materie juridică, se impune în sensul cola borării și asistenței în diversele
domenii ale activității juridice.
Nu lipsit de importanță ar fi și necesitatea, atât a abordării, cât și a operaționalizării
unui sistem on -line direct și permanent între Birourile Naționale INTERPOL.
Acest sistem la care ne raportăm reprezintă de fapt o conexiune între toate
birourile importante de poliție din Europa. Astfel introducerea unui sistem on -line, de
tipul messenger se impune a se implementa . Necesitatea acestui sistem de acest tip
derivă cu prioritate din modul de cooperare al Punctelor de Contact Focale sau
Frontex, care fac verificări mult mai rapide pe anumite segmente ale infracționalității,
cu ajutorul internet -ului.
Verificările unor persoane sau vehicule se realizează deseori cu greutate făcând
facilă părăsirea Spațiul European de către persoanele sau vehiculele înainte de a fi date
în urmărire. Durata de verificare este deasemenea mare, punând în dificultate o rganele
abilitate să respecte principiul operativității fără a încălca vreunul din drepturile
fundamentale ale omului.
Considerăm oportună și eficientă implementarea acestui sistem de comunicare
on-line deoarece ar putea fi realizată pe deplin printr -o transmisie de date securizată.

26 Rolul acestui sistem este acela ca pănă la introducerea alertei în sistemul de informații
european, să nu -i permită infractorului să scape, eludând în continuare legea.
Eficientizarea cooperării polițienești internaționale ra portată la acutizarea
criminalității transfrontalieră determinată de noul prototip unional se impune
inființarea unor proceduri comune de lucru care alături de sistemul on -line să conferă
tuturor structurilor specilizate în materie oportunități menite să a sigure o intervenție
rapidă, o investigare complexă, a cărei finalitate să conveargă înfăptuirii unui act de
justiție legal, coerent, și obiectiv.
Numai experiența derivată dintr -un cadru jurisdicțional, comunitar solid cât și
dintr -o practică judiciară no u apărută în contextul eliminării frontierelor interne din
cadrul Uniunii Europene – poate concura cu un management eficient la nivelul
structurilor specializate în contracararea și prevenirea tuturor formelor de criminalitate
transfrontalieră.

BIBLIOGRA FIE:
1. George Antoniu – Activitatea normativă penală a Uniunii Europene (II) –
Revista de drept penal nr. 2 -3/2007
2. Ioan Hurdubaie – Cooperarea judiciară europeană – Cadru convențional penal,
Editura Ministerul Afacerilor Interne, 2003
3. Monitorul Oficial Partea I, Nr. 751 din 6.11.2007
4. http://www.crj.ro/publicatii.php
5. Mihai -Gheorghe Stoica, Constantin -Cristian Cătuți – Cooperarea polițienească
internațională în România, București, 2006, pag. 99.
6. Gh. Nistoreanu , M. Apetrei , L. Nae, Asistența juridică în procesul penal,
Ed. M.I., București, 1993, p. 24.
7. R.M. Stănoiu, Asistența juridică internațională în materie penală, Ed. Acade-
miei, București, 1975,
8. V. Dongoroz și colectiv, Explicații teoretice ale codului de proc edură penală,
Editura Academiei, București, 1975

27 9. Nicu Jidovu – Drept procesual penal, ediția a 2 -a, Editura C.H. Beck, București,
2007
10. Constantin Creangă – Crima organizată și terorismul – riscurile securității
mondiale, Editura POLIROM, București, 2002
11. Florin Răzvan Radu – De la extrădare la mandatul european de arestare. O
privire istorică și juridică, Revista „Dreptul”, nr. 2/2006
12. www.mediafax.ro
13. Ioana Cristina Morar – “Mandatul european de arestare. Context european și
intern”, Revista “Curierul judiciar” nr. 4/2005;
14. L. Benoit – “Le mandat d’arrêt européen“, Revue du marché commun de
l’Union Européenne nr.465/2003
15. Decizia -Cadru a Consiliului Uniunii Europene nr. 2002/584/JAI din 13 iunie
2002 prevede faptul că cererile de extrădare primite înainte de 1 ian uarie 2004
vor continua să fie guvernate de instrumentele existente referitoare la extrădare;
16. Olivian Mastacan – “Cooperarea judiciară internațională în materie penală.
Mandatul european de arestare“, Analele Facultății de Științe Juridice,
Universitatea “ Valahia“ – Târgoviște, anul IV, nr. 1(8) – martie 2007
17. Constance Chevallier -Govers; De la cooperare, la integrarea poliției în Uniunea
Europeană ,Bruylant,Bruxelles, 1999
18. Conferința de la Colegiul Național de Poliție în Marea Britanie, decembrie 1966
19. Montreu il J., Organizația internațională de poliție Criminala (Interpol),
Arhivele Dreptului internațional, Fasc. 405 -C-1, Organizația internațională de
poliție Criminala –Interpol;
20. Instrucțiunile. O. I. C. P asociate cooperării internaționale în lupta împotriva
traficului ilicit de stupefiante.
21. Sullerot E. “Problemele ridicate de toxicomanie”, Raport pentru Consiliul
Economic și Social, Paris, Jurnale Oficiale, 1989,
22. Cusson M., Creștere și descreștere a crimei, P.U.F., Paris, 1990, pp. 14 -26;
23. Picca G., « Aspec te internaționale ale evoluției criminalității », Revistă
Internațională de Criminologie și Poliție Tehnică, nr. 2, 1994,

28 24. Elspeth Guild, Florian Geyer :Securitatea vs Justiție? Cooperarea polițienească
și judiciară în Uniunea Europeană, England, Ashgate 2 008;
25. Mueller G.O.W, “Globalizare a vieții pe Pământ, a crimei și a prevenirii crimei:
Un eseu despre cum să procedăm cu criminalii majori care amenință existența
continuă a omenirii” în ESSER A. și LAGODNY P., Principii și proceduri
pentru o nouă lege crim inală transnațională, Friesburg in Breisgau,
Documentație a unei lucrări internaționale, 1997.
26. Ravillard P., Cooperarea în materie de luptă împotriva traficului de bunuri
culturale în sânul Uniunii Europene , Revistă Internațională a Poliției Criminale,
august 1994, pp. 74 -18 ;
27. The Times, 11 aprilie 1991;
28. Regulamentul C.E.E. nr.3911/92, J.O.C.E., nr. L 395 din 31.12.1992.
29. Directiva 93/7/C.E.E, J.O.C.E., nr. L74 din 27/03/1993.
30. Serge Cardellier, Modernizarea dincolo de mituri, ed. Trei, București, 2001.
31. Susan Strange, Retragerea statuluii Di fuziunea puterii în economia
mondială,ed. Trei, București, 2001.
32. Maruzzo F., « Organizațiile de tip mafiot la orizont 2000 », Revista
Internațională de Criminologie și Poliție Tehnică, nr. 2, 1997.
33. Marion W.& Manzanare s F., “Criminalitatea organizată”, Scrisoarea H.E.S.I –
ului, nr. 15, 1996
34. Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu, Criminalitatea
organizată în domeniul afacerilor, Editura Pildner 2006.
35. Grigore Geamănu , Dreptul internațional penal și infracțiun ile internaționale,
Editura Academiei Române, București, 1977,
36. H.Meiyrowitz , Decizia tribunalului impotriva criminalității organizate, Paris,
1960,
37. Convenția din 1904 privind traficul cu ființe umane și Convenția din 1961
privind traficul de stupefiante ;
38. Stancu Șerb, C -tin Drăghici, A.Iacob, A.Ignat , Drept polițienesc, Editura
Tritonic, București, 2003,

29 39. V.V.Pella , La criminalite collective des etats, București, 1927,
40. St.Glaser , Droit international penal conventional, Paris, 1929,
41. Colocviu despre cr iminalitatea organizată care a avut loc în Saint -Cloud , din 16
pînă în 19 mai 1988;
42. Cusson M., „Noțiunea de crimă organizată”, Colocviu organizat de Institutul de
Științe Penale și de Criminologie, Criminalitate organizată și ordine în societate,
Aix-en-Provence, 5, 6, și 7 iunie 1996, Presa Universitara din Aix -Mareseilles,
1997.
43. Consiliul Uniunii Europene, program de acțiune privind criminalitatea
organizată adoptat în 28 aprilie 1997, J.O.C.E., nr. C251 din 15/08/97
44. Margue(T -L), „Cooperarea europeană în materie de luptă împotriva
criminalității organizate în contextul tratatului de la Amsterdam”, Revista Pieței
Unice Europene, nr. 3, 1997.
45. 1Lacaze J. ,Parlamentul european, Raport asupra terorismului și a influenței sale
asupra siguranței în Europa, întoc mit de în numele comisiei afacerilor străine și
a securității, A3 -0058/94 din 2 februarie 1994.
46. Cartier M.E., „Europa orizont 2000: noi amenințări, noi teroriste”, Revista
Internațională de Criminologie și de Poliție Tehnică, nr2, 1997.
47. Levasseur G.,Aspect ele represive ale terorismului internațional, Institutul
Înaltelor Studii Internaționale de la Paris, Paris, Pedone, 1977.
48. Joxe A., „Un concept adună -tot: terorismul”, Lumea diplomatică, aprilie 1996
49. Buttice A.,”Fraudele care aduc prejudiciu asupra bugetul ui comunitar și
represiunea marii delincvențe comunitare”, în Fenet (A.) & Sinay – Citermann
(A.), Uniunea Europeană: integrare și cooperare, Acte ale colocviului ținut la
Amiens, C.R.U.C.E, Paris, P.U.F, 1995.
50. De Angelis F., « Lupta împotriva fraudei: prim ul și al treilea punct important de
la Maastricht », în PAULY A., De la Schengen la Maastricht : cale regală și
curse de obstacole, Maastricht, Institutul European de Administrație Publică,
1996.
51. Africa Caraibe Pacific, State asociate Uniunii prin Convenți a de la Lome;

30 52. House of Commons, Seventh Report on Practical Police Co -operation in the
European Comunity, 1990.
53. Le Jeune P., Lupta internațională împotriva terorismului, Paris, Documentația
Franceză, 1992.
54. Sow Sibide A, Convenția europeană pentru pedepsire a terorismului din 27
ianuarie 1977, „Internaționalizarea abolirii terorismului”, Micile Afișe, 22
noiembrie 1991, nr. 140.
55. Gautier Y., „Convenția din 27 septembrie 1996 privind extrădarea dintre statele
membre ale Uniunii Europene”, Europa, decembrie 199 6.
56. Bettardi M., O.N.U și drogul, A.F.N.U, Pedone, Paris, 1995.
57. Chantal DEBROCK , Tablel al prezentării sinoptice ale legislațiilor europene ,
„În fața drogului: ce fel de politică?, Probleme Politice și sociale, nr. 745 din 2
martie 1995.
58. Bole -Richard M., „Droguri în Europa: a ajuta sau a pedepsi. Idei false despre
Spania”, Le Monde, 5/01/94;
59. Senat, Raport asupra întocmirii și funcționalității convenției de aplicare a
acordului Schengen, nr. 262;
60. Franco A., „Drog . ambiguități olandeze”, Le Monde, 31/10/95, p. 13
61. Masson P., Senat, Raport întocmit în numele delegației pentru Uniunea
Europeană privind Europol și lupta împotriva traficului de droguri,înregistrat la
președenție la 15 martie 1995, nr 235.
62. Floret L., „Strategia de spălare internațională a capitalu rilor”, Caiete ale
Securității Interne, nr. 19, 1995.
63. Van Outive L., „A lupta împotriva spălării banilor: a căuta acul în carul cu
fân?”, Deviere și Societate, nr. 4, 1995
64. Incizan E., „Spălare a banilor și destabilizare a economiei – Tehnci sofisticate.”,
Le Monde, 29/06/94;
65. Fabre T. „Felul în care mondializarea a înmulțit venitul obținut de pe urma
narcoticelor”, Expansiunea, ianuarie 1998.

31 66. Tenhumen M., „Lupta împotriva criminalității informatice”, Revistă
internațională a Poliției Criminale, martie -aprili e 1989, nr. 41

67. Charles Ricq, Les Cantons frontaliers et l’intégration européenne, Acte Unique
Européen – 1992, Actele simpozionului din 28 octombrie 1988,
68. "Tratate internationale", 2001, volumul 27
69. Acordul de cooperare privind prevenirea și combaterea in fracționalității
transfrontaliere Publicat in ediția oficiala "Tratate internaționale", 2001,
volumul 27
70. http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/index_ro.htm
71. M. Anderson și J. Apap (eds), Re alizarea unui echilibru între libertate,
securitate și justiție într -o Uniune Europeană mărită (Bruxelles 2002),
72. M. Daman, Urmărirea aprinsă a graniței în EU, Jurnalul European al crimei,
legii criminale și justiției criminale (2008),
73. M. den Boer, Spre un regim de responsabilitate pentru o guvernare politică
europeană care să iasă la iveală, Politică și societate (2002)
74. N. Diaconu, D.A. Crăciunescu , Dreptul Uniunii Europene privind politicile
comunitare , Editura Universul Juridic, București, 2010.
75. M. Pro firoiu, I. Popescu , Politici europene , Editura Economică, București,
2003.
76. P. Manin , Les Communautés européennes. Droit institutionnel , Paris, Pedone,
1993.
77. L. Mureșan, A. Pop, F. Bonciu , Politica europeană de securitate și apărare –
element de influențar e a acțiunilor României în domeniul politicii de securitate
și apărare , Studiu, Institutul European Român, 2004.
78. Charlotte Bretherton and John Vogler , The European Union as a Global Actor ,
Routledge, London and New York, 1999,
79. Parlamentul European – Deciz ia de la Prumm, OJ 664063RO.doc
80. Jurnalul oficial al UE – C 125 E/120 – P6_TA(2007)0228 din 07.06.2007
81. Tratatul de la Prüm – www.mira.gov.ro.

32 82. Decizia -cadru din 13 iunie 2002 privind combaterea terorismului
(2002/475/JAI) prevede la art. 1 -3 infracțiunile care pot fi interpretate ca fiind
teroriste.
83. M. Of. nr. 790 din 12 decembrie 2001.

84. (http://www.politiaromana.ro/ccpi.htm)
85. Legea nr. 357 din 2001
86. Vasile Troneci, Ioan Hurdubaie – România în Interpol, Editura Ministerului de
Interne, București, 1994
87. Sabati er M, Cooperarea polițienească Europeană, L Harmattan, Franța , 2001;
88. P. Allies, "Cooperarea polițienească în Europa", Mem. DEA Drept Penal, Aix –
en-Provence, 1982;1 Napombejra B., Evoluția cooperării internaționale a
poliției, Teză de doctorat sub îndruma rea lui Jacques Leaute, Universitatea din
Strasbourg, 1957
89. Monet J. -C., Poliții și societăți în Europa, Paris, Documentația franceză, 1993
90. Borricand J., „Crimă organizată și cooperare europeană”, Revista Internațională
de Criminologie și Poliție Tehnică, n r. 4, 1992
91. Care permite vizualizarea dintr -o singură privire;
92. Dewallef Y., „Colaborarea polițienească internațională sau cum se rezolvă
problemele care rezultă din permeabilitatea frontierelor”, Revista Internațională
de Criminologie și Poliție Tehnică , nr. 2, 1993
93. Bresler F., Interpol, Londra, Sinclair -Stevenson, 1992
94. Schlanitz E, „Schimbul internațional de informații de poliție în cadrul
sistemelor de informare ale Interpolului și ale Schengen”, în PAULY (A.),
Acordurile Schengen: abolirea frontierelor interioare sau amenințare pentru
libertățile publice, Maastricht, IEAP, 1993
95. Bossard A., „Interpol and Law Enforcement: Response to Transnational
Crime”, Police Studies, Vol. 11, nr. 4
96. Constance Chevallier -Govers, De la cooperare, la integrarea polițieneas că în
Uniunea europeană, Bruylant,Bruxelles, 1999 ;

33 97. H. Feraud -E. Schlanitz, “Cooperarea polițienească internațională”
98. R. Kendall, “Interpolul, 40 de ani după conferința de la Bruxelles Montreuil,
“Organizația Internațională de Poliție Criminală”,
99. Dumitra P opescu și Florian Coman , Drept internațional public, Editura
Ministerului de Interne, București, 1993
100. Ion Suceavă, Florian Coman -Criminalitatea și organizațiile internaționale,
București ,Ed.Romcartexim, 1997;
101. Gh. Pele și Ioan Hurdubaie, Interpolul și cri minalitatea internațională,
Editura Ministerului de Interne, București, 1983
102. Montreuil J., „Organizația Internațională de Poliție Criminală (Interpol)”,
Registrele juridice ale dreptului internațional, 1992, Fasc. 405 -C-1,
103. Iver Frigaard, Ofițer de legătur ă al Interpolului;
104. O.I.C.P. – Interpol, O.I.C.P. – Interpol, informa ții generale, Serviciu de
documentare generală, 1995,
105. J. Suisini, “Poliția față în față cu Europa”, RSC, No 4/1987,
A. Hamon -X. Perisse, “Seniorii ordinii publice. 2000 de comisari ai poliț iei
în funcțiile lor”, Editura Belfond, 1991
106. Nota de fundament a Consiliului U.E.de instituire a Regulamentul (CE)
nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004 de instituire a Agen ției
Europene pentru Gestionarea Cooperării Operationale la Frontierel e Externe ale
statelor membre ale Uniunii Europene;
107. Agenția Frontex, Evaluare și dezvoltare în viitor – Disertație presentată la
Bruxelles pe 13 Februarie 2008 de Franco Frattini în cadrul Consiliului de
Miniștri al Uniunii Europene ;
108. Regulamentul (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului din 26 octombrie 2004
de instituire a Agen ției Europene pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la
Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene;
109. Regulamentul (CE) NR. 863/2007 al Parlamentului European și al
Consiliului din 11 iulie 2007de stabilire a unui mecanism de creare a echipelor
de interven ție rapidă la frontieră și de modificare a Regulamentului (CE) nr.

34 2007/2004 al Consiliului în ceea ce prive ște acest mecanism și de reglementare
a sarcinilor și a comp etențelor agenților invita ți
110. OJ C 115,9.5.2008
111. Consiliul UE, Justiției și Afacerilor Interne, întâlnirea consiliului 2768,
Bruxelles, 4 -5 decembrie 2006, comunicat de presă, 15801/06 ;
112. Programa Stockholm – o Europa sigură și deschisă care servește și
protej ează cetățenii, documentul Consiliului 17024/09, JAI 896, Bruxelles, 2
decembrie 2009
113. Directiva 2008/115/EC a Parlamentului European și a Consiliului din 16
decembrie 2008 pentru standardele comune și procedurile din statele membre
pentru returnarea cetățe nilor care au stat în țările din lumea a treia ;
114. Georgiana Tudor, Mariana Constantinescu, Mandatul european de
arestare; Ed. Hamangiu 2009
115. Combaterea Terorismului și a Crimei Internaționale organizate în UE,
Seminar internaționali pentru experți, organizat de către Fundația Cicero din
Paris, 14 – 15 decembrie 2006 ;
116. Florin Răzvan Radu, Cooperarea judiciară internațională și europeană în
materie penală,Ed.Wolters Kluwer 2008
117. Înțelegerea între Eurojust și Europol, din 9 iunie 2004, Haga;
Memorandumul pentru î nțelegere, semnat între Eurojust și Biroul european anti
– fraudă, pe data de 14 aprilie 2003;
118. Protocol redactat pe baza Articolului K.3 din Tratatul Uniunii Europene,
care extinde obiectivul ratione personae al Convenției privind crearea "Eurodac"
în vede rea comparării amprentelor pentru solicitanții de azil;
119. Regulamentul Consiliului (CE) Nr. 2725/2000 din 11 decembrie 2000
privind crearea "Eurodac" în vederea comparării amprentelor pentru aplicarea
efectivă a Convenției de la Dublin;
120. Regulamentul Consil iului (CE) Nr. 343/2003 din 18 februarie 2003 care
stabilește criteriile și mecanismele pentru determinarea Statului Membru

35 responsabil cu examinarea unei cereri de azil depuse în una din Statele Membre
de un cetățean al unei terțe țări;
121. Primul Raport Anua l al Consiliului și Parlamentului privind activitățile
Unității Centrale EURODAC SEC 2004,1 Regulamentul Consiliului (CE) nr.
407/2002 din 28 februarie 2002
122. Regulamentul Eurodac;
123. Acordul Schengen sau Schengen 1, Cu privire la desființarea completă a
contro alelor la Frontieră”
124. Jocubert C. și Breves H., Investigațiile Schengen, Kluwer Law
International, 1996
125. Elsen C., „Structurile administrative ale Schengen”, în PAULY A.,
Acordurile Schengen: abolirea frontierelor sau amenințări la adresa libertăților
public e?, Maastrcht, I.E.A.P, 1993
126. Organigramei Schengen;
127. Parlamentul european, Raport privind intrarea în vigoare a convențiilor
Schengen, întocmit de van Outrive L. în numele comisiei libertăților publice și a
afacerilor interne, A3 – 0288/92
128. Decizie asupra ca racterului confidențial al documentelor adoptate de
Comitetul executiv, doc SCH/Com -ex (93( 22 cor);
129. Delvaux A. -M., „întrajutorareapolițienească”, în PAULY (A.), Acordurile
Schengen: abolirea frontierelor sau amenințare asupra libertăților publice?,
Maastr icht, I.E.A.P., 1993,
130. Catulle, Cooperarea polițienească europeană în practică, în BIGO D.,
Europa polițiștilor și a siguranței interne, Bruxelles, Complexe, 1992,
131. Wezembergh A., Spre o rețea judiciară europeană împotriva criminalității
organizate, Revist a de Drept Penal și Criminlogie, nr. 9 -10, 1997
132. Diederich F., „Cooperarea polițienească”, în Pauly A., Schengen în
cădere, Maastricht, I.E.A.P., 1994,
133. Brammertz S., De Vreese S. și Thys J., Colaborarea polițienească
transfrontalieră, Bruxelles, Politeia, 1993,

36 134. Brammertz S., Cooperarea polițienească în Europa și în Euroregiunea
Meuse – Rhin, Deviere și Societate, vol. 16, nr. 2,

135. Decizia nr. 91/294 DC a Consiliului constituțional din 25/07/91, J.O.R.F.,
din 27/07/91
136. Serviciul de Cooperare Tehnică Internați onală de Poliție, Cooperarea
polițienească în Europa, Ministerul Internelor, 1997
137. Joubert C. & Revers H., „Poliția și Europa”, Revista Științei Criminale ș
Dreptul Comparat, 1993
138. Sistem de Informații Schengen;
139. Hreblav V., Libera circulație a persoanelor. A cordurile Schengen, Paris,
P.U.F, 1994
140. Villepin X, Senat, Raport făcut în numele misiunii comune de informare
responsabilă cu examinarea punerii în practică și a funcționării convenției de
aplicare ale Acordului Schengen din 14 iunie 1985, anexat procesulu i verbal al
ședinței din 25 ianuarie 1994, nr, 262
141. Froment -Maurice F., Mirajele Schengen, Revista Paginilor Frumoase,
1996,
142. Masson P., Senat, Raport făcut în numele delegației pentru Uniunea
Europeană privind faza inițială a aplicării acrodurilor Schengen , înregistrat la
Președenție în 16 iunie 1995, nr. 316
143. Comitetul executiv Schengen, Raport anual privind funcționarea
convenției de aplicare a Schengen pe perioada cuprinsă între 26 martie 1995 și
25 martie 1996, SCH/C(96)17,
144. Manualul SIRENE p. 5;
145. Baza l egală pentru SIRENE a fost lămurită în propunerile legislative 2005
SIS II;
146. Decizia Consiliului legată de introducerea unor noi funcții pentru
Sistemul de Informații Schengen, mai ales în combaterea terorismului, 2005 /
211 / JAI și Reglementarea Consiliul ui legată de introducerea de noi funcții

37 pentru Sistemul de Informații Schengen, mai ales în ceea ce privește combaterea
terorismului, (CE ) nr. 871 / 2004;
147. Decizia Consiliului 2005/211/JHA, OJ L 68/44 și Consiliul de
Reglementare (EC) No 871/2004, OJL 162 /29 ;
148. SIS II a propus legea drept îmbunătățire în unele dintre aspectele
menționate aici, în special cu privire la articolele 96 și 99, dar nu s -a adresat
problemelor de supraveghere și acces la informații (a se vedea capitolul 12) ;
149. Legislația propusă de SIS II, decizie a Consiliului Europei, ca standard
minim de protecție a datelor în domeniul dreptului judiciar și penal (COM
(2005) 230 final) ;
150. http://www.shengen -jsa.dataprotection.org/
151. Damian Mic lea – Combaterea crimei organizate, vol.I, Editura
Ministerului Administrației și Internelor, București, 2004
152. Țical George -Marius – De la plante la droguri. Trecut și prezent, Editura
Lucman, București, 2005
153. Alexandru Boroi, Neagu Norel și Valentin -Radu Sul tănescu – Infracțiuni
prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului
ilicit de droguri, Editura Rosetti, București, 2001
154. Decretul nr. 626 din 1973 pentru aderarea României la Convenția unică
asupra stupefiantelor și protocolul p rivind modificarea acesteia;
155. Alexandru Boroi, Neagu Norel și Valentin -Radu Sultănescu – Infracțiuni
prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului
ilicit de droguri, Editura Rosetti, București, 2001
156. Alexandru Boroi, Neagu Norel și Valentin -Radu Sultănescu – Infracțiuni
prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului
ilicit de droguri, Editura Rosetti, București, 2001
157. Agenția Națională Antidrog – Raport asupra fenomenului drogurilor în
România 2004;
158. Crist ian Eduard Ștefan – Flagelul drogurilor, Editura Cermaprint,
București, 2006,

38 159. Hotărârea Guvernului nr. 73 din 27.01.2005.
160. Agenția Națională Antidrog – Raport asupra fenomenului drogurilor în
România 2004.
161. Jerez Olivier – Le blanchiment de l’argent, Paris, Ba nque Editeur, 1998
162. Monitorul Oficial, Partea I nr. 904 / 2002;
163. Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor.
164. Costică Voicu – Spălarea banilor murdari, Editura Sylvi, București, 1999
165. Legea nr. 263/2002.
166. U.G. nr.79 din 14 iulie 2005 p entru modificarea și completarea Legii
nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.629 din 19 iulie 2005.
167. Kartusch A. (2001), Reference Guide for Anti -Trafficking Legislative
Rewiew with Particular Emphasis on South Eastern Europe, Warsaw: OSCE.
168. M.O. nr. 783 din 11.12.2001, modificată si completată prin Ordonanța de
Urgență nr. 143 din 24.10.2002.
169. Legea 678/2001 este principalul instrument de politică penală în materia
traficu lui de ființe umane.
170. Legea nr.301/2004 privind adoptarea noului Cod penal, publicat in
M.Of.nr.575/2004.
171. Bianca Tuncay, Traficul de persoane – formă de manifestare a
criminalității oraganizate, teză de doctorat,București, 2007
172. Costică Voicu, Adriana Camel ia Voicu, Ioan Geamănu, Criminalitatea
organizată în domeniul afacerilor,Editura Pildner 2006;