ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI [621902]

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE FINANȚE, ASIGURĂRI, BĂNCI ȘI BURSE DE
VALORI

LUCRARE DE LICENȚĂ

Conducător științific:
Conf. Univ. Dr. Bogdan DUMITRESCU

Absolvent: [anonimizat]
2020

Academ ia de Stiinte Economice din București
Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori

GESTIUNEA RISCULUI DE
LICHIDITATE LA NIVELUL
UNEI INSTITUȚII DE CREDIT

Conducător științific:
Conf. Univ. Dr. Bogdan DUMIT RESCU

Absolvent: [anonimizat]
2020

CUPRINS
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 1
CAPITOLUL I: ASPECTE TEORETICE PRIVIND CONCEPTUL DE LICHIDITATE
BANCARĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 2
1.1. Teorii privind lichiditatea ………………………….. ………………………….. ………………………. 5
1.2. Consideratii generale asupra lichidității bancare ………………………….. ……………………. 8
1.3. Evoluția lichidității bancare la nivel internațional ………………………….. ………………… 10
CAPITOLUL II GESTIUNEA RISCULUI DE LICHIDITATE ………………………….. …………. 15
2.1. Riscul de lichiditate in cadrul sistemului bancar românesc ………………………….. ………. 15
2.2. Principii de gestiune a lichidității bancare ………………………….. ………………………….. …. 16
2.2.1. G estionarea poziției lichidității ………………………….. ………………………….. ………….. 17
2.3. Strategii bancare in domeniul lichidității ………………………….. ………………………….. …… 18
2.3.1. Stabilirea obictivelor pe termen scurt m ediu și lung in piața financiar – bancară
intern ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 18
2.3.2. Utilizarea pârghiilor financiare în vederea atingerii obiectivelor ……………………… 20
2.3.3. Dualitatea profit – lichiditate ………………………….. ………………………….. ……………… 25
2.3.4. Principii de gestionare a crizelor de lichiditate și planuri de acțiune ……………….. 25
2.3.5. Man agementul relației bancă – client în contextul asigurării unei lichidități optime
și a dezvoltării tehnologice ………………………….. ………………………….. …………………………. 28
2.4. Indicatori de mă surare a riscului de lichiditate ………………………….. ……………………….. 30
2.5. Metode și tehnici generale de gestiune a riscului de lichiditate ………………………….. …. 36
CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ PE RAIFFEISEN BANK ………………………….. …………. 41
3.1. Prezentare generala Raiffeisen Bank ………………………….. ………………………….. …………. 41
3.2. Lichiditatea bancară în cadrul Raiffeisen Bank ………………………….. ………………………. 44
3.3. Indicatorii folosiți pentru cuantificarea lichidității bancare în cadrul Raiffeisen Bank 48
CAPITOLUL IV: GESTIUNEA RISCULUI DE LICHIDITATE ………………………….. ………. 54
4.1. Gestiunea riscului de lichiditate la Raiffeisen BANK ………………………….. ………………. 54
4.2. Metode de gestionare a riscului de lichiditate in cadrul Raiffeisen BANK ……………… 59
4.3. Optimizarea lichidității bancare in cadrul băncii Raiffeisen BANK ……………………….. 60
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 66

ă
ă
INTRODUCERE

În ultimele două decenii, inovațiile rapide de pe piețele financiare și internațion alizarea
fluxurilor financiare au modificat sectorul bancar, făcându -l aproape de n erecunoscut. Atât
progresul tehnologic cât și liberalizarea au oferit noi oportunități pentru bănci și instituțiile
nebancare, exercitând presiuni competitive sporite asupra acestor două entități.
Actualitatea temei de cercetare este abordată pentru a prezența o analiză cât mai detaliată
a gestion ării lichidității de către instituțiile de credit. Instituțiile bancare dețîn un rol important
în cadrul sectorului financiar, în b ună funcționare a unitqatilor economice și a economiei în
ansamblu astfel că de -a lungul timpului a constituit o preocupare p ermanentă, crearea unui
sistem bancar funcțional, capabil să ofere o gama largă de produse și servicii ca re să satisfacă
exigențele tuturor potențialilor clienți de la apariția primelor manifestări bancare până în
prezent.
Profilurile asociate unor astfel de instrumente inovatoare sunt mari dar de asemenea sunt
și volatile, iar în acest fel, expun băncile la noi sau ridicate grade de risc. Corelația dintre tipurile
de risc, atât în cadrul unei bănci individuale, cât și în interiorul sistemuui bancar privit în
ansamblu s -a accentuat și a devenit mai complexă.
Obiectivele managementului financiar este maximizar ea valorii unie bănci, ace stea
determinându -se în funcție de profitabilitate și nivelul de risc. Având în vedere că în mediul
bancar, riscul este inerent și inevitabil, sarcina managementului financiar este să gestioneze
riscul în așa fel încât diferitele tipuri de risc să fie păst rate la nivele acceptabile, iar
profitabilitatea să fie menținută.
Această lucrare se concentrează în mod specific asupr a riscului cu care se confruntă
instituțiile de creditare în activitatea lor. Acestea sunt determinate de part icularități specifice
dome niului bancar precum și de o serie de considerente, managementul bancar are funcția
primordială de a asigura toate premi sele pentru menținerea și dezvoltarea unui mediu favorabil
de lucru, astfel încât banca să se poată orienta că tre maximizarea prezenței sale pe piață și
implicit a performanțelor în activitatea să.
Scopul lucrării constă în studierea indicatorilor de lichi ditate, de asemenea de a studia
căile de sporire a lichidității bancare și găsirea unor soluții de perfecționa re a managementului
bancar în domeniul gestiunii lichidității.

ă
ă
CAPITOLUL I: ASPECTE TEORETICE PRIVIN D
CONCEPTUL DE LICHIDITATE BANCARĂ

Problemele de risc și incertitudine au existat întotdeauna pentru societățile comerciale,
bănci, instituții financiare , pentru persoane fizice s au alte persoane juridice. Riscurile care
influențează instituțiile bancare pe parcursul desfășurării activități i lor sunt determinate de
elementele specifice domeniului bancar.
Riscul la modul general poate fi definit că fiind o întâmplare a cărei produce re are o
consecință nefavorabilă asupra subiectului (agent economic, bancă, so cietate comercială). Pe
plan finan ciar, riscul reprezintă ”expunerea condițiilor financiare ale băncii la mișcări adverse
ale variabilelor pieței sau a celor interne, proprii”. 1
Ion Nițu definește riscul bancar că fiind “probabilitatea că într -o tranzacție să nu
se obțină profitul aștept at și chiar să apară o pierdere.” 2
În concepția profesorului Vasile Dedu, riscurile pot fi definite ca ”pierderi asoci ate unor
evoluții adverse a rezultatelor”.3
Cu alte cuvinte, riscul se poate defini ca posibilitatea de apariție a unui eveniment care
nu a fost prevăzut care are ca efect modificarea rezultatelor obținute. Astfel că, efectele produse
de apariția riscului pot fi pozitive, dar și n egative.
In ceea ce priveste lichiditatea bancară, aceasta constituie una dintre principalel e
probleme cu care se confruntă societățile bancare. Asigurarea unei lichidități adecvate constituie
unul dintre cele mai importante asp ecte privind managementul unei bănci. Importanța
lichidității relevă din faptul că este necesară existența unei legături strânse între operațiile pasive
și cele active pe care le realizează băncile.
Teodor Roșca definește lichiditatea bancară ca fiind ”ca pacitatea băncilor comerci ale
de a face față, în orice moment, pretențiilor clienților lor privind restituire a depozitel or efectuate
anterior de către aceștia.” 4
Lichiditatea reprezintă capacitatea unei bănci de a face față în mod eficient retragerii de
depozite și scadenței altor datorii și de a acoperi necesarul de finanțare suplimentar pentru
portofoliul de credite și investiții. O bancă dispune de un potențial de lichidități adecvat atunci

1 Mic Dicționar Enciclopedi c Comitetul de la Basel
2 Nițu Ion, “Managementul riscului bancar”, Editura Expert, București, 2000, p. 5 5
3 Dedu Vasile, ”Gestiune și audit bancar”, Ediția a treia, Editura pentru Științe Naționale, București, 2001, p. 75
4 Roșca Teodor, ”Monedă și credi t”, Casa de Editură ”Sarmis”, Cluj -Napoca, 1996, p. 195

ă
ă
când este în măsură să obțină fondurile necesare imediat și la un cost rezonabil. Activit atea
bancară este influențată în mare parte de potențialul băncii de a asigura lichidități cl ienților săi.
Majoritatea angajamenelor sau tranzacțiilor financiare au implicații asupra lichidității
unei instituții de credit.5
În opi nia lui Dedu Vasile și Bis triceanu Gabriel: “Lichiditatea activelor financiare este
o poprietate generală a acestora, exprimând capacitatea acestora de a se transforma rapid și cu
o cheltuială minimă în monedă lichidă (numerar, disponibilități în cont cure nt). Lichiditatea
bancară este o problemă de gestiune a activelor și pasivelor bancare care au grade diferit e de
lichiditate și arată capacitatea unei bănci de a finanța operațiunile bancare curente. În cazul în
care există o probabilitate ca această capac itate să fie pierdută, apa re riscul de lichiditate”.6
Nițu Ion clasifică riscurile bancare după mai multe c riterii însă cele pe care le -am
considerat cele mai semnficative sunt:7

A. În funcție de piața care determină apariția riscului, avem:
1. Riscuri deter minate de piața produsului – se referă la aspectele strategice și
operaționale ale gestiunii veniturilor ș i cheltuielilor de exploatare și cuprind:
➢ Riscul de creditare – se datorează deprecierii valorii ca o consecință a
nerambursării împrumutului sau fali mentului;
➢ Riscul de strate gie (afaceri) – se referă la riscul ca întreaga afacere să
eșueze datorită competiției sau a uzurii morale;
➢ Riscul datorat reglementărilor bancare;
➢ Riscul de operare – constă în riscul ca sistemele de calcul să nu
funcționeze core ct;
➢ Riscul resurselor uman e;
➢ Riscul legal;
➢ Riscul de produs – riscul ca produsele bancare să devină necompetitive;
2. Riscuri determinate de piața de capital – acestea cuprind:
➢ Riscul ratei dobânzii – se referă la sensibilitatea fluxului de numerar la
schimbările ratelor dobânzii;

5 Hennie van Greuning, Brajovic Sonja, “Analiza și managementul riscului bancar”, Ed. Irecson, București,
2003, p. 102
6 Dedu Vasile, Bistriceanu Gabriel, “Gestiune bancară”, Ed. Economică, București , 2010, p. 63
7 Nițu Ion, “Managementul riscului bancar”, Editura Expert, București, 2000, p. 57

ă
ă
➢ Riscul de lichiditate – este cel mai important risc al pieței de c apital și
constă în faptul că o bancă nu deține lichiditățile necesare pentru a acoperi anumite obligații
financiare;
➢ Riscul valutar – apare la vânzările și cumpăr ările de monedă străină;
➢ Riscul de decontare – se referă la transferul de sume între băncile locale
și internaționale.

B. În funcție de expunerea la risc a unei societăți bancare ,riscurile se împart în:
1. Riscuri pure – sunt cele care apar ca urmare a acti vității bancare curente și pot fi:
riscuri fizice, riscuri financiare, riscuri criminale și frauduloase, riscuri de răspundere;
2. Riscuri lucrative – generate de operațiuni prin care se încearcă obținerea unui venit
suplimentar;

C. În funcție de caracter isticile bancare, avem:
1. Riscuri financiare – sunt foarte importante deoarece pot duce la faliment; dintre
acestea cele mai importante sunt: riscul de lichiditate și riscul de faliment (de capital);
2. Riscuri de prestare a serviciilor bancare:
➢ Riscul op erațional – incapacitatea băncii de a asigura servirea profitabilă
a clienților;
➢ Riscuri generate de introducerea de noi produse bancare;
➢ Riscul tehnologic – se referă la structura ofertei de produse financiare;
➢ Riscul strategic – posibilitatea de a nu ale ge strategia optimă perioa dei și
condițiilor date;
3. Riscuri ambientale – au un impact însemnat asupra performanței bancare:
➢ Riscul de fraudă;
➢ Riscul economic – determinat de evoluția economică;
➢ Riscul concurențial;
➢ Riscul legal.

D. În funcție de element ele afectate de produce rea riscului:
➢ Riscuri financiare, de lichidități (afectează elementele de activ și pasiv)
– riscul de credit, riscul titlurilor guvernamentale, riscul cursului de schimb, riscul ratei
dobânzii, riscul de preț, riscul de lichiditate, riscuri tehnice;

ă
ă
➢ Riscul tr anzacțional – în cazul vânzărilor, obligațiilor de plată, al primitii
de credite sau investițiilor, al contractelor făcute cu monedă străină;
➢
E. În funcție de reflectarea lor în bilanțul contabil:
➢ Riscuri referitoare la pozițiile bilanțiere: riscul de lichiditate, riscul ratei
dobânzii, riscul de schimb valutar, riscul de instrumente financiare folosite, riscul de portofoliu,
riscul pieței, riscul de țară, riscul de partener, riscul decontării, riscul profitabilității, riscul
indicilor de solvabilitate, riscul structurii bilanțului;
➢ Riscuri în afara bilanțului: contracte la termen, acreditive, futures,
options, fraptions, caps, flors, collars, swaps ;
➢ Alte tipuri de risc: riscul de tendință, riscul de strategie, riscul de
producție, riscul de investiție, riscul concurenței.

1.1. Teorii privind lichiditatea

Teoria preferinței pentru lichiditate a fost dezvolatată de către John Maynard Keynes,
în cadrul acesteia, echilibrul ratei dobânzii stabilindu -se în termenii cererii și ofertei de monedă.
Punctul de pornir e al acestei analize îl constituie considerarea a două categorii principale
de active preferate de populație pentru conservarea averii: banii și titlurile pieței de capital.
Pe ansamblul economiei, cantitatea totală de avere trebu ie să fie egală cu cantita tea de
obligațiuni oferite plus cantitatea de monedă oferită. De asemenea, cantitatea de obligațiuni și
de monedă pe care populația dorește să le dețină (și care reprezintă cererea) trebuie să fie egale
cu suma totală a averii deț inute.
Dacă se note ază :
➢ oferta de titluri cu O T;
– oferta de monedă cu O M;
– cererea de titluri cu C T;
– cererea de monedă cu C M;
Se poate scrie : O T+ OM = CT+ CM
Dacă se separă termenii monetari de cei care exprimă titluri, atunci:
OT – CT = CM – OM,

ă
ă
ceea ce înseamnă că, dacă piața monetară este în echilibru, respectiv cerera de monedă este
egală cu oferta de monedă (CM = OM ), se va produce un echilibru și pe piața obligațiunilor,
respective O T = CT.
Determinarea ratei dobânzii î n condiții de echi libru ur mează același raționament, atât
prin luarea în considerare a cererii și ofertei de titluri, precum și prin scrierea ecuației cererii și
ofertei de monedă.
Acest model al preferinței pentru lichiditate, care analizează piața moneta ră, reprezintă
echivalentu l analizei caracteristice pieței obligațiunilor.
În practică, abordarea este diferă, întrucât luând în considerare doar două tipuri de
active, moneda și obligaținile, preferința pentru lichiditate ignoră orice efecte ale ratei dob ânzii
asupra activ elor rea le.
Modelul preferinței pentru lichiditate determină nivelul ratei dobânzii pornind de la
analiza unor factori precum: modificări ale veniturilor, nivelul prețurilor și oferta de monedă.
Potrivit definiției date monedei de J.M.Key nes, în structura acesteia sunt incluse
numerarul (care nu produce dobândă ) și depozitele la vedere (care sunt purtătoarele unor
niveluri scăzute ale dobânzii). Astfel, se presupune că moneda prezintă o rată a rentabilității
egală cu rata dobănzii ( RD ) . Dacă această rată crește, atunci rata de rentabilitate a depozitelor
scade, comparativ cu rentabilitatea obligațiunilor și potrivit teoriei, cererea de monedă se
diminuează.8
Astfel, se poate constata că între cererea de monedă și rata dobânzii există o r elație
negativă. Dacă se u tilizează conceptual cost de oportunitate, care definește nivelul dobânzii la
care se renunță prin nedeținerea de active (obligațiuni), atunci nivelul acesteia crește dacă rata
dobânzii la obligațiuni crește. Astfel, banii sunt ma i puțin preferați, iar can titatea oferită trebuie
să scadă.
Aplicarea practică a modelului preferinței pentru liciditate necesită cunoașterea modului
în care diferite variabile, precum nivelul veniturilor și prețurilor, influențează modificări în
nivelul r atei do bânzii . Pentru evid ențierea efectelor unui factor asupra ratei dobânzii se
consideră că toți ceilalți rămân constanți.
Potrivit analizei lui Keynes, cererea pentru monedă este determinată de doi factori:
a. nivelul veniturilor;
b. nivelul prețurilor ;

8 Dardac ,Nicolae;Barbu,Teodora -„Monedă,bănci și politici monetare”,ed.Pedagogică,Buc.,2005,p .179

ă
ă
a. Efectul veniturilor se manifestă în următoarele situații:
➢ atunci când economia se află în expansiune și nivelul veniturilor sporește,
populația va manifesta o preferință pentru deținerea de monedă, ca rezervă a
valorii;
➢ în aceleași condiții de creș tere economică, populația realizează un volum mai
mare de tranzacții utilizând m oneda, de unde rezultă preferința pentru deținerea
acestui ti p de active;
➢ rezultă că un nivel înalt al veniturilor generează creșterea cererii de monedă;
➢ din punct de vedere gr afic, influența acestui fa ctor se traduce printr -o deplasare a
curbei cere rii de monedă spre dreapta.
b. Nivelul prețurilor :
Pentru a demonst ra efectul acestei variabile, Keynes ia în considerare cantitatea de
monedă care poate fi achiziționată. Atunci cân d nivelul prețurilor creșt e, cu aceeași cantitate de
monedă se va achiziționa un volum mai scăzut de bunuri și servicii.
Pentru restabilirea echilibrului, populația va prefera să dețină o cantitate de monedă (în
expresie nominală) mai mare.
Concluzia este următoarea: creșterea nive lului prețuril or conduce la creșterea cererii de
monedă.
Factorii de influență asupra ofertei de monedă: oferta de monedă și modificările produse
în nivelul acesteia reprezintă un process complex care implică participarea băncii c entrale, a
băncilor de dep ozit (comerciale) și a altor instituții ale pieței monetare.
În cadrul analizei preferinței pentru lichiditate este luată în considerare majorarea ofertei
de monedă, produsă ca urmare a acțiunilor băncii de emisiune. La modul gene ral, orice majorare
a ofer tei de monedă, dirijată de banca centrală, conduce la deplasarea curbei ofertei spre dreapta.
Analiza preferinței pentru lichiditate și a modului de influențare a ratei dob ânzii prezintă
importanț a practică, întrucât pe baza acest or aspecte este posibil de evaluat care sunt efectele
politicii monetare asupra ratei dobânzii.
Concluziile desprinse în urma an alizei teoriei preferinței pentru lichiditate pot fi
formulate astfel:
➢ Atunci când veniturile sporesc, în perioadele de expansi une economică, nivelul
ratei dobânzii crește (în condițiile menținerii const ante a celorlalte variabile) ;
➢ Atunci când oferta de monedă sporește, de la O M1 la O M2, echilibrul ratei
dobânzii se stabilește de la RD1 la RD2.

ă
ă
Concluzia desprinsă din reprezentar ea grafică, respectiv creș terea ofertei de monedă
antrenează diminuarea ratei dobânzii, are importante implicații asupra politic ii monetare, în
special, și asupra politicii în general, fiind frecvente cazurile în care politicienii au susținut o
creștere ra pidă a ofertei de monedă, cu scopul dirijării ratei dobânzii.
O contribuție importantă la analiza corelației dintre creșterea of ertei de monedă și
diminuarea ratei dobânzii, revine lui Millton Friedman.
În opinia sa, răspunsul ratei dobânzii, prin diminuar ea nivelului, în condițiil e în care
oferta de monedă sporește, reprezintă efectul de lichiditate.
Rata inflației anticipate repr ezintă, de asemenea, un factor de influență asupra
echilibrului ratei dobânzii. Astfel, majorarea nivelului ratei inflației gene rează o sporire a
cantităț ii de monedă cerută și în continuare, o majorare a ratei dobânzii.
Deși se poate considera că sporirea prețurilor și majorarea inflației generează acela și
efect asupra ofertei de monedă și asupra nivelului ratei dobânzii, totuși între cei doi factori
exist ă o diferență esențială, din punct de vedere al efectelor. Astfel, efectele antrenate de
major area prețurilor încetează după ce creșterea acestora stopează, în timp ce, în cazul inflației ,
efectele continuă o perioadă mai îndelung ată de timp.
Economiștii clasici și n eoclasici au acordat atenția cuvenită dobânzii , elaborând teorii
care, fie defines c dobânda, fie identifică factorii care dete rmină nivelul acesteia.
Conform teoriei, participanții pe piață sunt: persoane fizice, perso ane juridice, guvernul
și investitorii străini.Teoria def inește fondurile de împrumut ca totalitatea disponibilităților pe
care le oferă cei care dau cu împrumut și nevoia de credite a solicitanților.
Nivelul ratei dobânzii este determinat de punctul de in tersecție „i” (punctul de echilibru)
al cererii și ofertei fondurilor de împrumut. Cererea de credite este determinată d e nevoia de
bani a tuturor participanților pe piață. Oferta reprezintă disponibilul celor care dau cu împumut.

1.2. Consideratii generale asupra lichidit ății bancar e
Lichiditatea bancară reprezintă capacitatea unei bănci de a face față, în orioce moment,
atât obligațiilor asumate în numele clienților, cât și în nume propriu. Factrul sential de gestiune
al lichidității și implicit al riscului de lichiditate pe termen scurt sau lung îl reprezintă accesul
oricărei bănci la diferite piețe de capital ca re permit ajustări rapide și la un cost minim al
scadentarului activelor și pasivelor. Acest lucru depinde de o serie de elemente, cum ar fi:
notor ietatea băncii, notațiile agenților de rating, talia, rentabilitatea și calitatea acționariatului.

ă
ă
Se impun d ouă aspecte în analiză lichidității:
➢ riscul de lichiditate imediat, care reprezintă imposibilitatea de a face față unei
cereri masive și neprevăzut e de retrageri de fonduri de către clientele precum și posibilitatea de
a le substitui cu alte resurse ( este un risc ce se manifestă în caz de criză a băncii, sau a piețelor) ;
➢ riscul de transformare care se concretizează printr -un nivel al resurselor infe rior
celui al plasamentelo r pentru o scadență dată ( cu consecințe dăunătoare în cazul schimbării
curbei do bânzilor )“(…) ponderea resurselor volatile poate sugera necesarul de lichiditate al
băncii și procentul utilizat de această din rezervele sale de creditare.”

Este neces ară analiza urm ătorilor indica tori :
1.
I1=
TDCTPC unde TPC= Total plasamente c ătre clien ți
TDC= Toatal depozite cl ienți

2. I2=
TDBTPB unde TPB= Total plasamente c ătre bănci
TDB= Total depozite b ănci

Indicatorul de li chiditate I2 arat ă că, dacă banca se împrumut ă sau efectueaza
plasamente pe pia ța monetar ă

3. I3=
TDDB unde DB= Depozite banci
TD= Total depozite

Indicatorul de lichiditate I3 ar ată gradul de dependen ță al b ăncii fa ță de pia ța pentru
fondurile sale și contrar, da că exist ă sau nu o baz ă de depozite stabile.
4. I4=
TDTP unde TP = Total plasamente
TD= Total depozite
Indicatorul de lichiditate I4 pentru o banca de depozite trebuie să fie apropiat de
100%. Pentru inst ituțiile care nu colectează depozite, dar dispun de capitaluri proprii și de

ă
ă
resurse pe tremen lung importante, indicatorul de lichiditate va putea depăși 100% fără să existe
probleme semnificative de lichiditate. În schimb, pentru o banca retail, indicato rul de lichiditate
nu trebuie să depășească 100% .
Interpretare a acestor indicatori de lichiditate nu este întotdeauna ușoară. Analiză
lor se realizează distinct pe termen scurt, respectiv pe tremen lung, iar plasamentele și resursele
trebuie să aibă o exigibilitate reală și nu juridică.
“O lichiditate mu lt mai mare este necesară, de regulă, atunci când o parte
substanțială din portofoliul de credite constă în credite de valoare mare pe termen lung, atunci
când banca are o c oncentrare oarecum ridicată de depozite, sau atunci când tendințele recente
arată o reducere a conturilor de depozitare, constituite de agenții economici, sau persoan e fizice
de valoare mare”.

1.3. Evolu ția lichidit ății bancare la nivel interna țional

În urma activitățilo r de vânzare/cumpăra re de valută, precum și a altor valori ce
reprezintă o creanță asupra străinătății (aur, titluri, alocații în DST), în cadrul economiilor
naționale se formează un disponibi l curent de mijloace bănești cu circulație internațională. În
sensul cel mai larg, acest d isponibil reprezintă lichiditatea internațională a unui stat.
Prin lichiditate internațională se înțelege:
➢ în sensul strict = suma rezervelor de devize, valute liber convertibile și aur,
deținute de autoritățile valutare ale unui stat
➢ în sensul larg = sum a tuturor miloacelor de plată în relațiile internaționale de care
dispun la un moment dat, băncile centrale, comerciale și particularii (devize,
valute, aur, credite primite, rambursări de credite și dobânzi de încasat ajunse la
scadență).
Rolul principal în administarea lichidității internaționale, la nivelul fiecărei țări, îl au
băncile centrale care dețin tezaurul național și acționează asupra celorlalte bănci din s istem.
Lipsa de lichiditate stă la baza practicării decontării p lăților internaționale pe bază de clearing,
în relația dintre anumite țări. Ea este caracteristică mai ales țărilor în curs de dezvoltare, cu
monedă neconvertibilă sau cu convertibilitate limi tată. Lipsa de lichiditate în anumite țări
determină contractare a de către țările respecti ve a unor datorii externe care duc la îngreunarea
dezvoltării acestor țări.

ă
ă

Lichiditatea internațională poate fi:
➢ necondiționată = când constă din mijloace de plată alcătuite din valută, devize
liber convertibile și aur, existent e în rezerva autorităților valutare și care pot fi
utilizate în orice moment pentru stingerea obligațiilor de plată în con text
internațional;
➢ condiționată = constituită din mijloace de p lată de care autoritățile valutare pot
dispune numai în anumite situaț ii (de exemplu: împrumutur i
interguvernamentale, credite obținute de la Fondul Monetar Internațional,
rambursări de credit e și dobânzi scadente de încasat).
Din componența lichidității i nternaționale se consideră a face parte:
➢ rezerva valutară = cuprinzând activele deținute de banc a centrală a unei țări sub
formă de valute, aur, dispon ibilități în DST, poziție creditoare față de FMI;
➢ mijloace de plată cu circulație internațională și titlu ri ușor transformabile în valută
= deținute de băncile comerciale, ins tituții financiare, agenți i economici
nonbancari, persoane fizice.
Elementul cel mai important al lichidității îl reprezintă rezerva valutara, ca sumă a
activelor externe deținute de aut oritățile unui stat sub formă de:
➢ aur;
➢ valute în conturi curente și de pozite la termen ;
➢ DST ;
➢ creanțe asupra FMI ;
➢ titluri exprimate în monede convertibile ;
➢ alte creanțe .
Pe plan internațional, rezervele valutare sunt urmărite ca un indicator important, ele
caracterizând economiile naționale în privința credibilității financi are și economice. Se
consi deră un nivel corespunzator pentru rezerva valutară acel nivel care poate acoperi nivelul
importului țării res pective pentru o perioadă de 3 -5 lun i fără a se apela la alte mijloace de plată;
de aceea, fiecare stat, chiar în condiț iile unei balanțe de plăți echilibrată, își formează o rezervă
valutară pentru a o utiliza în situații critice.
Fiecare componentă a rezervelor valutare se formează prin op erațiuni specifice.
➢ aurul monetar = provine din achizițiile Băncii Centrale din prod ucția internă a
țării sau de pe piața internațională a aurului, precum și din alte surse (returnări din
fondurile de la instituțiile internaționale, confiscări etc.);

ă
ă
➢ rezer va în valute = se constituie diferit în funcție de gradul de convertibilitate al
monedei naționale:
– pentru țăr ile cu mon edă convertibilă se constituie pe baza deficitului balanțelor de plăți ale
țărilor emitente ale valutelor de rezervă;
– pentru țările cu m onedă neconvertibilă sau cu convertibilitate limitată se constituie din
încasările l a export care depășesc plă țile pentru import, primiri de fonduri financiare și de credit,
transferuri, operațiuni de cumpărare pe piața valutară.
Rezerva de valute se compu ne în principal din valutele liber utilizabile, dar și din alte
valute cu convertibi litate oficială care sunt cel mai frecvent utilizate ca mijloace de plată la nivel
internațional. Fiecare țară își constituie rezerva de valute prin luarea în considerare a
operațiunilor comerciale și necomerciale derulate cu precădere în anumite valute, p recum și din
valute cu o s tabilitate cât mai ridicată astfel încât pierderile generate de fluctuația cursului
valutelor de rezervă să fi e limitate.
➢ rezerva în DST = are ca proveniență emisiunile FMI și distribuirile sale gratuite
către țările membre, precu m și încasările ulterioare pentru operațiunile de
creditare în cadrul mecanismului DST. Alocările de DST au la bază contribuția
fiecărei țări la constituirea resurselor fon dului, iar utilizarea DST este legată de
posibilitatea folosirii alocărilor de DST p entru procurarea de valute convertibile
în vederea onorării obligațiilor de plată și pentru echilibrarea balanței de plăți.
➢ poziția creditoare la FMI = se obține prin mecan ismul Drepturilor Obițnuite de
Tragere (DOT), care se bazează pe structura contribuț iei fiecărei țări la forma rea
resurselor FMI:
– 25% din contribuție se achită de către fiecare stat membru în valuta convertibilă
sau DST (inițial această parte putea fi achi tată și în aur);
– 75% din contribuție este reprezentată de moneda naționala a țării m embre într –
un cont pe nume le FMI păstrat la Banca Centrală a fiecărui stat membru.
În cazul în care soldul contului în care se înregistrează contribuția la Fond în monedă
națională este mai mic decât nivelul de 75%, apare poziția creditoare a țării respect ive față de
FMI. Astfel, m ecanismul DOT presupune că pentru procurarea mijloacelor de plată exprimate
în moneda altei țări membre la Fond se pot efectua trageri asu pra părții din contribuția păstrata
pe numele FMI în moneda țării partenere.
Utilizarea reze rvei valutare internaționa le
Scopul principal pentru care o țară își constituie rezerve valutare este reprezentat de
dorința sa de a dispune, la un moment dat, de capacitate rapidă de stingere a unor obligații

ă
ă
valutare în context internațional. Însă, rezer va valutară intră în opera țiunile de plată
internaționale după epuizarea celorlalte modalități reprezentate de: încasarea contravalorii
exportului, angajarea de credite comerciale și bancare, primirea de fonduri financiare,
mobilizarea de fonduri pe piața internațională de capital etc.
Destinațiile rezervei valutare vizează:
➢ acoperirea deficitului balanței de plăți, prin balansarea acesteia cu ajutorul
operațiunilor de tip monetar (încasări din rezerva valutară pentru plăți în afara
țării);
➢ intervenții pe p iața valuatară p entru a sp rijini cursul monedei naționale în raport
cu celelalte monede (se influențează raportul cerere/ofertă de valută);
➢ garantarea solvabilității economiei naționale pe piața financiar -monetară
internațională (se influențează poziția ță rii pe scara bonității înt ocmită de
organisme financiare internaționale specializate).
Gestionarea rezervei valutare internaționale are în vedere două obiective:
➢ lichiditatea ;
➢ rentabilitatea .

Lichiditatea se referă la posibilitatea transformării rapide și fără pierderi a rezervei
valutare în mijloace de plată necesare onorării unor obligații la un moment dat.
De aceea, rezerva valutară se structurează:
➢ într-o parte lichidă păstrată în conturi la vedere;
➢ într-o parte stabilă (permanentă) păstrată în depozi te la termen sau plasată î n
titluri de valoare care să permită o fructificare cât mai importantă.
Lichiditatea rezervei valutare ia în considerare și structura sa pe valute, deoarece băncile
centrale dețin în rezervă valutele cel mai intens solicitate ca m ijloc de plată. D acă rezer va
includ e în proporții însemnate aur și DST, gradul de lichiditate al rezervei va fi mai scăzut
deoarece folosirea acestor elemente ale rezervei presupune transformarea lor prealabilă în
valute convertibile.
Rentabilitatea reprez intă posibilitate a fructif icării sumelor păstrate în rezervă prin
plasamente în străinătate, pe piața monetară și financiară. Fructificarea vizează:
➢ încasarea unor dobânzi prin păstrarea rezervei în depozite la termen la bănci din
străinătate;
➢ încasarea de dobânzi prin pla samente î n obligațiuni emise de alte state
(plasamente garantate cu grad ridicat de siguranță);

ă
ă
➢ încasări din dividende prin plasarea rezervei pe piața acțiunilor străine.
Intervenția statului în susținerea lichidității internaționale
Se po ate realiza pe ur mătoarele căi:
➢ restricționarea schimbului valutar = o asemenea politică este practicată de către
un stat în situațiile în care el are o balanță de plăți încordată. O balanță de plăți
deficitară în mod cronic determină slăbirea puterii de c umpărare a monedei
naționa le. Statul va u rmări echilibrarea balanței de plăți externe prin
impulsionarea și sprijinirea activității de export și a oricăror activități ce
determină creșterea veniturilor valutare.
Restricțiile valutare impuse de stat se refe ră la insti tuirea obligați ei de cedare a valutei
încasate către stat și distribuirea acesteia de către stat în funcție de priorități. Această politică
determină monopolul valutar al statului, cu consecințe negative asupra inițiativei și interesului
privat, situație c are va duce la o încetinire a dezvoltării economiei respective.
Se poate adăuga ca restricție blocarea disponibilităților valutare ale nerezidenților, în
special atunci când acestea provin din participări străine la investiții de interes naționa l sau din
împrumuturi în v alută.
➢ promovarea unei politici a cotelor de schimb = statul acționează prin aplicarea de
cote procentuale asupra vânzărilor și cumpărărilor de valută peste cursul de
schimb normal, astfel:
➢ la import = cote diferențiate pe grupe de mărfuri în funcție de i mportanța
lor economică (materii prime, bunuri de larg consum, articole de lux etc.);
➢ la export = cote sporite, progresive pentru încurajarea exportului de
produse prelucrate (în raport cu gradul de prelucrare) și neacordarea nici
unei compensații pentru e xportul de materii prim e (pentru descurajare);
➢ cote de penalizare = pentru evitarea câștigurilor foarte mari din
schimburile valutare, în perioade de inflație crescută sau pentru procurarea
de resurse financiare de la societățile străine care își desfășoar ă activitatea
productiv ă pe teritoriul țării respective;
➢ cote diverse = în funcție de interesul statului în operațiuni de import/export
de capital, prestări de servicii etc.

De remarcat, că toate aceste măsuri pot avea ca efect î mbunătățirea lichidității
internaționale a țării respective, dar în același timp generează și o serie de efecte negative.

ă
ă
CAPITOLUL II GESTIUNEA RISCULUI DE LICHIDITATE

2.1. Riscul de lichiditate in cadrul sistemului bancar rom ânesc

„Evoluția sistemului bancar românesc după anul 1989, nu a fost lipsită de confuzii și
incertitudini, care au determinat ieșirea din sistem a unor structuri bancare sub formă reculului
unor bănci( Dacia Felix, Columna), sub formă absortiei (Bancorex, care s -a dizo lvat prin
preluare ei, în anul 1999 de către Banca Comercial Română), sau prin faliment (Banca Albina,
Bankoop, Credit Bank).(…) Astfel începând cu anul 1995, când au fost semnalate primele
probleme de lichiditate la banca Dacia Felix, sistemul bancar rom ânesc se află într -un continuu
proces de asanare” aceste falimente banc are au fost urmate și de altele: Banca Internațională a
Religiilor, Banca Romanade Scont și Banca Turco -Română.
În România, după 1999, s -au manifestat tendințe favorabile s tabilități i sistemul ui
bancar care a u fost consemnate de principalii ind icatori economico -financiari și de prudență
bancară pe baza aplicației BNR de tip stress -test. Rezultatele analizei au relevant un risc
sistematic foarte scăzut, sectorul bancar române sc fiind, în general, bine capitaliz at și cu o
lichiditate consistentă.
„Rezervă minimă obligatorie constituie o pârghie intens uitlizata de către
B.N.R., atât în scopul asigurării unui stoc de lichiditate corespunzătoare fiecărei bănci, cât și în
vedere a atingerii obiectivelor politicii monetare aplicate de banca centrală .
Asigurarea constituirii rezervei minime obligatorii a reprezentat pentru piață
interbancară românească un „baraometru” al lichidității bancare.”
Din februarie 2007 BNR a decis majorarea de la 7,5 % la 8,5% a ratei dobânzii
de politică monetară și continuarea sterilizării substanțiale a excesului de lichiditate de piață
monetară internă, fapt care are imediat repercursiuni în politicile de lichiditate a băncilor
comerciale. Concomitent, BNR a hotărâ t majorarea de la 35% la 40% a ratei rezervelor minime
obligatorii aferente pasivelor în valută ale instituțiilor de credit având că perioada de aplicare
24 martie -23 aprilie 2006.
La nivelul BNR s -a decis că procesul de transpune re și implementare al Noul ui Acord
de Capital să se desfășoare în patru e tape astfel :
➢ mai – noiembrie 2005: inițierea dialogului și realizarea schimbului de informații
cu sectorul bancar;

ă
ă
➢ decembrie 2005 – mai 2006: dezvoltarea mijloac elor pentru realizare a
supravegherii sistemului bancar la standradele impuse de Noul Acord de Capital;
➢ iunie – octombrie 2006: procesul de validare de către BNR a modelelor interne de
rating ale instituțiilor de credit;
➢ ianuarie 2007: procesul de verifica re a aplicării preved erilor Noului Acord d e
Capital în sectorul bancar.
Obiectivul final al acestor etape îl reprezintă pregătirea sistemului financiar românesc
în scopul asigurării condițiilor necesare implementării Acordului Basel II. Până în prezent, BN R
a parcurs activităț ile corespunzătoare p rimei etape și la nivelul ei, au fost constituite st ructurile
de lucru pentru implementarea Basel II.
„Controlul lichidității bancare rămâne, în prezent, în afară eforturilor de armonizare,
întrucât măsurarea acest uia se află în sarcin a autorităților națio nale, cu toate consecințele care
rezultă dintr -o asemenea situație.”

2.2. Principii de gestiune a lichidit ății bancare

Principiile de cuantificare și gestiune a lichidității sunt organizate de către bănci pe baza
unor metodologii proprii și a unor reglemen tări de supraveghere bancară în vigoare.
Gestiunea lichidității bancare are o serie de componente:
➢ Dezvoltarea unei structuri pentru managementul lichidității bancare;
➢ Cuantificarea și monitorizarea necesarul ui net de finanțare;
➢ Managementul accesului pe p iață;
➢ Planuri și măsuri privind situațiile de criză;
➢ Controlul intern al riscului de lichiditate .
În general, gestiunea lichidității bancare se bazează pe următoarele principii:
➢ Banca își aprobă anual o strategie pentru management ul operativ al
lichidități i;
➢ Conducerea băncii este informată atât sistematic asupra situației lichidității
băncii, cât și imediat ce apar modificări semnificative în lichiditatea
curentă și cea previzionată;

ă
ă
➢ Banca revizuiește pe riodic limitele nivelurilor pozițiilor de lichiditate și
ipotezele utilizate în managementul lichidității, promovând scenarii de tip
what if;
➢ Banca supervizează periodic relațiile privind accesul pe piață resurselor și
asigurarea capacității de a vinde act ive;
➢ Banca reconsidera peri odic planurile privind sit uațiile de criză, în scopul
realizării strategiei privind managementul crizelor de lichiditate și a
procedurilor pentru acoperirea deficitelor de lichiditate.
Conform Normelor Băncii Naționale a României nr.1/2001 privind lichidit atea băncilor,
publicate î n Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201/20 .04.2001 ai Normelor Băncii
Naționale a României nr. 7/13.06.2003, pentru modificarea și complementarea Normelor Băncii
Naționale a româniei nr. 1/20 01 privind lichiditatea băn cilor, publicate în Monito rul Oficial al
României, Parte I, nr.45/25.06.2003, i ndicatorul de lichiditate se calculează pe total și pe benzi
de scadență. Limita minimă a indicatorului de lichiditate trebuie să fie unul atât pe tot al, cât și
pe fiecare bandă de scadență.
Trezoreria o ricărei societăți bancare are că principal atribut gestionarea lichidității.
Această se realizează prin:
➢ gestionarea poziției monetare;
➢ gestionarea poziției lichidității;
➢ elaborarea și analiză”Raportului de lichiditate”.

2.2.1. G estionarea pozi ției lichid ității

Poziția lichidității se determina că diferența între volumul activelor lichide și pasivelor
volatile.
Pentru a estima poziția lichidității putem să anticipăm :
➢ fie o creștere mai rapidă a nevoilor de credite față de volumu l depozitelor,
rezultând o nevoie suplimentară de lichiditate pe termen lung care se poate reduce
prin dimin uarea marjei lichidității sau prin împrumut;
➢ fie o creștere a necesarului de credite, mai l entă decât cea a volumului
depozitelor, rezultând un plu s de lichiditate pe termen lunmg care poate fi folosit
pentru majorarea marjei lichidității sau pentru finan țarea plasamentelor bancare.

ă
ă
Poziția lichidității( Active lichide -Pasive volatile) :
➢ indicator deviat din practică gestiunii de trezorerie;
➢ calcu lul pentru acoperirea nevo ilor de lichiditate pe termen scurt;
➢ se calculează pe zile, săptămâni și pe luni;
➢ optimizarea lui constă în realizarea unui echilibru între active lichide și pasive
imediate ;
Pot există următoarele situații :
a)Când poziția lichi dității este negativ ă, act ivele lichide sunt insuficiente pentru
onorare a integrală a obligațiilor, atfel că se recurge la surse imediate cum ar fi :
➢ împrumuturi de pe piață interbancară ;
➢ lichidarea înainte de termen a unor active din portofoliu ;
➢ împrumut uri de la banca centrală .
b)Când poziția lichidității este pozitivă, resursele de lichiditate depășesc necesarul,
excedentul peste limita celui admisibil se pasează pe termen scurt sub formă depozitel or pe
piață interbancară.

2.3. Strategii bancare in d omeniul lichidit ății

2.3.1. Stabilirea obictivelor pe termen scurt mediu și lung in pia ța financiar – bancar ă
intern

În urma efectuării analizelor de lichiditate s -a identificat și cuantificat riscul de
lichiditate al instituției financiar -bancare pe baz a datelor cunoscute în pre zent. În concordanță
cu obiectivele propuse a fi realizate în cadrul planului de afaceri și a rezul tatelor simulărilor
efectuate cu privire la potențialele e fecte ce se pot rasfrânge asupra evoluției elementelor
bilanțiere este po sibilă estimarea evoluției lichidității instituției financiar – bancare atât globale,
cât și punctuale.
Pe baza acestor elemente, conducerea instituției este în măsură să elaboreze noi strategii
sau să le modifice pe cele existente, în scopul atingerii obie ctivelor propuse în cadrul planului
de afaceri.
Nivelul nominal al elementelor de active și pasiv stabilite în planul de afaceri diferă de
cei existenți în prezent, fiind necesară id entificarea strategiilor oportune care să necesite un
minim de cost și un maxim de rezultat pentru asigurarea îndeplinirii obiectivelor propuse.

ă
ă
Stabilirea obiectivelor și a termenelor de realizare în cadrul strategiei de afaceri trebuie
să țină cont de pe rioada în care pot fi aplicate și mai ales de intervalul de timp în care vor apărea
și rezultatele scontate ca urmare a implementării acestora.
Se vor stabili doua tipuri de obiective:
➢ Pe termen scurt;
➢ Pe termen mediu și lung.
Obiectivele cu privire la niv elul lichidității pe termen scurt se referă la modificarea
structurii ma turității plasamentelor bă ncii, făcându -se referire la:
➢ Modificarea în etape a structurii plasamentelor băncii necesar a se
diminua/majora prin majorarea/diminuarea plasamentelor în t itluri de stat cu
maturitate de până la 1 an și peste 1 an ;
➢ Modificarea/m enținerea unui anumit nive l a poziției valutare;
➢ Volumul creditelor acordate în baza rambursărilor anticipate;
➢ Previziunea evoluției ratelor de dobândă și alegerea instrumentelor de p lasament
în funcție de caracteristicile acestora.
Obiectivele pe termen m ediu și lung au în vedere remodelarea preferințelor clienților
de depozita re a resurselor pentru un anumit ”model” de scadențe, considerat optim de către
instituție și reanalizarea s trategiei de plasament a activelor cu scadență reziduală de peste 1 an.
Aceste obiective se referă în principal la:
➢ Modificarea ratelor de dobândă în funcție de necesitatea de atragere de noi resurse
la anumite termene sau de “culisare” a unei părți din resursele existente către alte
intervale de maturitate;
➢ Lansarea de noi pro duse;
➢ Aplicarea diferenția tă de comisioane, în scopul stimulării canalizării resurselor
către benzile cu indicatori de lichiditate de calitate inferioară ;
➢ Evaluarea elementelor bila nțiere și extrabilanțiere cu scadențe de peste 1 an și
analizarea posibilit ății prelungirii acestora la scadență ;
➢ Previziunea evoluției ratelor de dobândă și alegerea instrumentelor adecvate
pentru efectuarea de plasamente la termen mai mare de 1 an ;
➢ Structura elementelor de active și pasiv, repartizată pe monede la care se doreș te
a se ajunge într -un anu mit interval de timp .
Măsurile necesar a fi aplicate pentru atingerea obiectivelor pe termen mediu și lung se
pot implementa în termen relative redus, dar rezultatele se vor lăsa așteptate o bună perioadă de

ă
ă
timp, datorită atât in erției de care dau dovadă referințele investiționale ale clienților, cât și
caracteristicilor mediului economic.

2.3.2. Utilizarea p ârghiilor financiare în vederea atingerii o biectivelor

Din punctual de vedere al monitorizării lichidității, cât și al est imării influențelor asupra
venitului net din dobânzi prin modificările survenite în piață, se pot distinge patru metode de
recorelare a scadențelor reziduale ale activelor cu p asivele. Acestea sunt legate de încadrarea în
limitele stabilite, pentru indicii GAP , de către conducerea instituției financiar -bancare pe fiecare
interval de maturitate(Comitetul pentru managementul activelor și pasivelor/ALCO).
În vederea modificării indicilor GAP , în funcție de cerintele fiecărei instituții, vor fi
necesare utiliza rea anumitor pârghii finan ciare pentru remodelarea maturitătilor reziduale ale
elementelor de active și pasiv.
În următorul exemplu este prezentat tab elul pentru calculul indicilor GAP pentru o
instituție financiar -bancară, la o anumită dată de bilanț, dat ă la care limitele stabili te de ALCO
pentru intervalele de maturitate reziduală erau depășite, instituția fiind nevoită să a dopte
anumite măsuri, cu e fect pe termen scurt, mediu și lung, pentru corectarea lichidității.

Mil.echivalent
USD Maturitate rămasă de scurs
Total Sub 1 l ună 1-3
luni 3-6
luni 6-12
luni Peste 12 luni
Active 300 100 250 150 200 1000
Pasive 450 200 150 100 100 1000
GAP -150 -100 100 50 100 –
GAP cumulat -150 -250 -150 -100 – –
Indice
GAP =GAP
cumulate*100
/total activ

-15

-25

-15

-10

–

–

Presupunem că pentru intervalele de maturitate sub 3 luni limita minimă stabilită de
ALCO pentru indicile GAP este de -15%.
Pentru încadrarea în limitele stabilite de ALCO, se pot aplica următoarele strategii:

ă
ă

• Restructurarea activu lui, respectiv:
➢ transfo rmarea unor active în sumă de 100 mil. Echiv. USD din active cu
scadență rămasă cuprinsă între 1 și 3 luni, rezultând următorul tabel pentru
claculul indicilor GAP :
Mil.echivalent
USD Maturitate rămasă de scurs
Total Sub 1 lună 1-3
luni 3-6
luni 6-12
luni Peste 12 luni
Active 300 200 250 50 200 1000
Pasive 450 200 150 100 100 1000
GAP -150 0 100 -50 100 –
GAP cumulat -150 -150 -50 -100 – –
Indice
GAP =GAP
cumulate*100
/total activ

-15

-15

-5

-10

–

–

Prin această tr ansformare, indicile GAP pentru intervalul de maturitate cuprins între 1
și 3 luni s -a diminuat de la -25% la -15%. În plus s -a îmbunătățit și indicile GAP , pentru
maturitatea cuprinsă între 3 și 6 luni, de la -15% la -5%, ca urmare a diminu ării GAP -ului
cumulat prin “aducerea” unu i plasament dintr -un termen mai îndepărtat de momentul zero(6 –
12 luni) în banda de scadență 1 -3 luni.
Posibilități de realizare a acestei “transformări”:
➢ vanzare active pe o piață secundară, iar contravaloarea rezultată fiind
utilizată printr -un plasament pe termen redus;
➢ desființare înainte de termen a unui deposit interbancar;
Ambele posibilități sunt costisitoare pentru instituție, putându -se prefera aplicarea unei
alte strategii.

ă
ă

• Restruct urarea pasivului, respectiv:
➢ trans formarea unor resurse în s umă de 100 mil.echiv.USD, cu scadență
rămasă sub 1 lună în resurse cu scadență rămasă cuprinsă între 3 și 6 luni,
rezultând următorul table pentru calculul indicilor GAP :

S-a reușit astfel îmbunătățire a indicelui GAP de la -25% la -15% pentru banda de
scadență cuprinsă între 1 și 3 luni, ca urmare a reducerii cu 10 mil. Echiv. USD a resurselor cu
scadență imediată și transformarea acestora în resurse cu o maturitate cuprinsă în tre 3 și 6 luni.
Această s trategie se baz ează pe utilizarea unor pârghii precum rata dobânzii, lansarea
de noi produse sau facilități cu privire la comisioane. Succesul acestei strategii este direct
proporțional cu costurile suplimentare asumate de institu ție în atragerea resurselo r la un termen
superior.

Mil.echivalent
USD Maturi tate rămasă de scurs
Total Sub 1 lună 1-3
luni 3-6
luni 6-12
luni Peste 12 luni
Active 300 100 250 150 250 1000
Pasive 350 200 250 100 100 1000
GAP -50 -100 0 50 150 –
GAP cumulat -50 -150 -150 -100 – –
Indice GAP =GAP
cumulate*100/tot
al activ

-5

-15

-15

-10

–

–

ă
ă
Creșterea activelor și pasivelor instituției, respective:
➢ Suplimentarea cu 100 mil. Echiv. USD a activelor cu scadență rămasă de
până la 1 lună ;
➢ Atragerea suplimentară a 100 mil. Echiv.USD, repre zentând resurse cu
scadenț ă rămasă cuprinsă între 3 și 6 luni, rezultând următorul table pentru
calcul ul indicilor GAP :

Se remarcă îmbunătățirea indicelui GAP pentru maturitatea cuprinsă între 1 și 3 l uni de
la -25% la -15%, ca urmare a atragerii unor resurse cu scadență cuprinsă între 3 și 6 lu ni și
plasarea acestei resurse suplimentare pe termen de până la 1 la lună. Rezu ltatele aplicării acestei
strategii nu sunt imediate, instituția asumându -și o se rie de costuri, în scopul îmbunătățirii
lichidității prin atragerea unor resurse cu o scadență mai îndelungată în comparație cu
plasa mentele efectuate pe seama acestora. În pl us, atragerea pe o perioadă mai lungă de timp a
unor resurse necesită bonificarea unei dobânzi superioare s au alte facilități.

Mil.echivalent
USD Maturitate rămasă de scurs
Total Sub 1 lună 1-3
luni 3-6
luni 6-12
luni Peste 12 luni
Active 400 100 250 150 250 1100
Pasive 450 200 250 100 100 1100
GAP -50 -100 0 50 100 –
GAP cumulat -50 -150 -150 -100 – –
Indice GAP =GAP
cumulate*100/tot
al activ

-5

-15

-15

-10

–

–

ă
ă

Diminuarea activelor și pasivelor, respective:
➢ reducerea cu 100 mil. echiv.USD a activelor cu scadență reziduală
cuprinsă între 3 și 6 luni ;
➢ reducerea cu 100 mil.echiv. USD a resurselor cu scadență rezi duală sub 1
lună, rezultân d următorul table pentru calculul indicilor GAP :
Mil.echivalent
USD Maturitate rămasă de scurs Total
Sub 1 lună 1-3
luni 3-6
luni 6-12
luni Peste 12 luni
Active 300 100 150 150 200 900
Pasive 350 200 150 100 100 900
GAP -50 -100 0 50 100 –
GAP cumul at -50 -150 -150 -100 – –
Indice GAP =GAP
cumulate*100/tot
al activ

-5

-15

-15

-10

–

–

Printr -o astfel de strategie, bilanțul instituției a fost redus prin vânzarea pe piața
secundară a unor active cu maturitate ramas ă cuprinsă între 3 și 6 lu ni, iar cu fondurile rezultate
au fost rambursate la scadență resurse care din anumite motive nu au mai fost prelungite . Orice
metodă de reducere a bilanțului nu poate fi de bun augur pentru orice instituție fiind în general,
aleasă în cazuri deosebite, de oarece vânzarea unor active cu scadență rămasă de peste 3 luni
conduce inevitabil la reducerea randamentelor respective lor plasamente, fapt care se va
evidenția și în profitabilitatea globală.
Toate strategiile de atingere a nivel ului de lichiditate consid erat optim implică o serie
de costuri pe care fiecare instituție trebuie să și le assume, deoarece nici o bancă din lum e nu
atrage resurse într -o structură identică cu cea a plasamentelor, ceea ce conduce, încă o data la
concluzia că riscul de lichiditate poate fi diminuat, dar niciodată anulat.
Cu cât se va încerca asigurarea unei lichidități mai mari, cu atât costurile v or crește și
implicit profitabilitatea se va reduce. În mod similar, creșterea profitabilității neținându -se co nt
de asigurarea lichidită ții corespunzătoare nu poate conduce la obținerea unui success perpetuu9.

9 Dănilă,Nicolae,Anghel L.C.,Dănilă M.I. – Managementul lichid ității bancare, Ed. Economică, București,
2002,pag.192

ă
ă
2.3.3. Dualitatea profit – lichiditate

Din punct de vedere al profitabilității unei instituții, situa ția ideală (maximizarea
profitului) ar constitui -o atragerea de resurse la terme n de 1 săptămână (depozite interbancare)
și plasarea în credite la termen de 5 ani spre exemplu. Nivelul ratelor de do bândă pentru
plasamente s -ar situa cu mult peste cel al resurselor la termen foarte scurt, ceea ce ar genera o
marjă substanțială între do bânda activă și pasivă, și implicit cu un profit maxim.
Acest mod de abordare nu ține cont de riscurile inerente activ ităților bancare și în special
de riscul de lichiditate. Chiar dacă performanța clienților beneficiar i de credit e ar fi excelentă
și nu s -ar înregistra credite restante, nu s e poate asigura permanent lichiditatea necesară până la
scadența finală a plasamen telor, ca urmare a diferi ților factori endogeni sau exogeni sistemului
instituției financiar -bancare respective. Fluctuațiile ratelor de d obândă pe o perioadă atât de
îndelungată pot conduce chiar la înregistrarea de pierderi, deși inițial prognozele privi nd profitul
obținut erau extreme de optimiste.
Din punct de vedere al lichidității, ma ximizarea acesteia ar cond uce la atragerea de
resurs e cu orice preț și o scadență cât mai îndelungată, și plasarea tuturor acestor fonduri în
active lichide cu scadență redusă. În acest mod indicii GAP vor înregistra valori po zitive
impresionante pe toate benzile de scadență, evide nțiind existența permanent ă a activelor
scadente care acoperă integral necesarul de fonduri pentru resursele ce vor ajunge la scadență
și ar putea ieși din sistemul instituției financiar -bancare respective.
Analizând din punct de vedere al profitabilității acestei abordări, vor pro duce lacune
major e, care pot conduce la sincope ale activității instituției, profitul reprezentând însăși esența
oricărei activități bancare.
Ambele extreme ale abordării izolate de maximizare a lichidității sau a profitului nu po t
conduce la o dezvoltare sănătoasă a unei bănci, similar principiului matematic conform căruia
atingerea unor maxime locale nu garantează obținerea unui maxim global la nivelul sitemului.
Atingerea optimului profit – lichiditate este extreme de gre u de re alizat. Cu atât mai mult
menținerea permane ntă a instituției în aria de atingere a optimului acestei dualități.

2.3.4. Principii de gestionare a crizelor de lichiditate și planuri de ac țiune

Indiferent de nivelul de performanță al managementului lichidi tății, fiecare instituție
financiar -bancară trebuie sa dețină un plan de acțiune pentru cazuri în care aceasta sau sistemul
în care iși desfășoară activitatea se confruntă cu o criză de lichiditate.
Principiile de gestionare a unei crize de lichiditate se referă, în principal, la:

ă
ă
➢ identificarea cau zelor ce au generat -o;
➢ constituirea unor comisii de criză cu atribuții precise și putere de decizie
sporită ;
➢ încercarea de înlăturare rapidă a focarelor de criză în cazul în care este
realizabil acest lucru ;
➢ asigu rarea unei lichidități consistente; asigurarea lichidităților are in
vedere atât vânzarea activelor l ichide, cât și obținerea unei cantități
importante de numerar, element extreme de important în economiile în
care cash -ul deține o importantă pondere în ag regatul M1 ;
➢ asigurarea deservirii tuturor solicitărilor clienților ;
➢ menținerea imaginii de instituție solidă financiar ;
➢ pregătirea de aplicare a planurilor de acțiune post -criză ;
➢ obținerea de concluzii pe baza analizei situației petrecute, care trebuie să
conducă la îmbunătățire a și perfecționarea sistemelor informaționale sau
informatice ;
➢ gestiune a riscurilor și la reanalizarea politicii de efectuare de plasamente
și de atragere de resurse10.
Aceste principii conduc la realizarea planului de acțiune ce va fi utilizat în cadrul
crizelor de lichiditate și care va cuprinde, printre altele:
➢ analiza fluxurilor financiare și a stării mediului în care își desfășoară
actvitatea instituția financiar -bancară și previzionarea începutului crizei ;
➢ constituirea echipelor de gestionare a crizei c e vor acoperi întreaga zonă
geografică în care își desfășoară activitatea respectiva instituție ;
➢ atribuirea sarcinilor prestabilite și acordarea, dacă este cazul, a unor puteri
decizionale sporite în cadrul unui interval de timp delim itat;
➢ previzionarea ne cesarului de numerar pe o anumită perioadă și aplicarea
planurilor de asigurare și obținere a acestuia ;
➢ asigurarea unui flux informațional sporit atât la nivel”vertical”, cât și
“orizontal” în cadrul structurii organizatorice a instit uției;
➢ canalizarea tut uror resurselor umane, materiale, financiare disponibile în
vederea asigurării condițiilor de deservire a tuturor solicitărilor clienților ;

10 Dănilă,Nicolae,Anghel L.C.,Dănilă M.I. – Managemen tul lichidității bancare, Ed. Economică, București,
2002,pag.194

ă
ă
➢ asigurarea unor resurse suplimentare pentru înlăturarea eventualelor
suprasolicitări informaț ionale ale rețelei inf orma tice;
➢ susținerea mediatică a imaginii reale a instituției ;
➢ intensificarea contactelor cu clienții importanți ;
➢ utilizarea următoarelor surse de asigurare a lichidității necesare:
• sumele din conturile curente deschise la alte instit uții, inclusiv cel de reze rvă
minimă obligator ie;
• numerarul disponibil în casierii ;
• vânzarea sau efectuarea de operațiuni Repo pe piața secundară cu titlurile de stat
existente în portofoliu ;
• efectuarea operațiunilor de SWAP valutar, vânzare/cumpărare valu tă pentru
obținerea sumelo r în monedă nece sară efectuării plăților solicitate de clienți ;
• vânzarea pe piața secundară a efectelor de comerț deținute ;
• efectuarea de trageri din împrumuturi puse la dispoziție de diverse instituții
financiar – bancare locale s au interna ționale ;
• retrage rea depozitelor interbancare neajunse la scadență ;
• reanalizarea planului de acordare de noi credite ;
• utilizarea pârghiilor bancare, în scopul determinării clienților să opteze pentru
menținerea în cadrul sistemului a disponibilită ților la v edere și termen ;
• monitorizarea permanentă a lichidității imediate a instituției ;
• după depășirea crizei, se va efectua evaluarea finală a fluxurilor financiar
efectuate în perioada crizei ;
• se vor utiliz a o serie de măsuri post -criză, print re care amintim :
➢ stabilirea priori tăților de acțiune pe termen foarte scurt ;
➢ reanalizarea planurilor de atragere și plasare a resurselor atât pe termen
scurt, cât și mediu ;
➢ perfecționarea părților din sistemele informaționale, IT și de gestiune a
riscului care, în cursul perioadei de criză , au funcționat sub carac teristicile
proiectate ;
➢ stabilirea planului de acțiune pentru revenirea la normalitate( renunțarea
treptată la utilizarea pârghiilor bancare – dobânzi, comisioane – utilizate pe
parcursul crizei și care în m od normal nu ar fi fost ap licate, acordarea de
facilităț i clienților ce doresc revenirea la instituția pe care au părăsit -o în

ă
ă
acele momente, stimularea dezvoltării afacerilor clienților devotați
instituției).
Deși se preferă a nu exista necesitatea aplică rii planului de acțiune în cazuri de criză,
nici o instituție financiar -bancară respectabilă nu poate să ignore importanța acestuia. Dacă
aceste planuri de acțiune sunt concepute a permite continuarea activității în cazul apariției unor
crize cu un înalt g rad de penetrare a mediulu i economic, atunci instituția are șanse să
supraviețuiască unor asemenea încercări. Validarea acestor planuri de acțiune poate fi certificată
doar de practică.

2.3.5. Managementul rela ției banc ă – client în contextul asigur ării unei lichidit ăți optime
și a dezvolt ării tehnologice

În domeniul managementului riscului de lichiditate, în ultima perioadă se remarcă o
tendință pronunțată în abordarea managementului relației/parteneriatului de afaceri între bancă
și clienți.
Cu cât această relație este mai profu ndă și de o mai mare intensita te, cu atât banca va
avea de câștigat prin dezvoltarea armonioasă a afacerilor, a profitabilității și a capitalului de
imagine ce se poate astfel acumula. Acest avantaj poate fi hotărâtor, în spec ial în momentele
incipiente al e unei crize, devansând cu mult orice realizare a băncii în orice alte sfere de
activitate.
Cunoașterea în detaliu a comportamentului clienților și a modului de reacție în diferite
situații reprezintă un deziderat al ficărei i nstituții ce este direct depen dentă de clienții săi.
Această cunoaștere ar permite o bună estimare realizată în cadrul analizelor de lichiditate și a
simulărilor efectuate.
Managementul relației bancă – client presupune efectuarea de studii și cercetări de piață
în rândul clienților act uali, cât și în rândul celor p otențiali, investiție a căror rezultate nu pot fi
cuantificabile imediat, dar care oferă un grad informațional în ce privește comportamentul
clienților și implicit o imagine asupra activității de ansamblu a băncii.11
În piețele financiar -bancare internaționale se utilizează des asemenea cercetări,
concluziile rezultate putând fi extrapolate, într -o anumită măsură, și pentru clienții băncilor ce
activează în piața internă, avându -se în vedere tendin țele înreg istrate în sectorul b ancar
european în ultima perioa dă.

11 Berea A.O "Strat egie bancara" editura Expert, Bucuresti 2001

ă
ă
Majoritatea instituțiilor financiar -bancare europene abordează dezvoltarea
managementului rela ției cu clienții ca o modalitate de sporire a veniturilor viitoare, a bazei de
clienți și a vânz ărilor înc rucișate de produse b ancare și de asigurări. S -a obs ervat că în cazul
instituțiilor ce nu dețin o infrastructură adecvată dezvoltării managementului relației cu clienții,
nu se acordă suficientă atenție acestui tip special de management.
Există o provocare considerabilă cu car e se confruntă băncile, relevat ă de studio, din
moment ce majoritatea instituțiilor consideră că clienții lor au devenit mai puțin loiali, iar acei
clienți ce au ales să utilizeze canalele electronice de furnizare a serviciil or și produselor bancare
vor fi și mai puțin loiali, datorită creșterii concurenței în domeniu și a diversificării opțiunilor
de fructificare a fondurilor, la randamente diferite ce se pot compara în funcție de ofertele
diverselor bănci.
Un management efic ient al relației cu clienții ar trebui să realizeze următoarel e:
➢ îmbunătățirea cunoștintelor bancare ale clienților;
➢ cunoștințele acumulate să conducă la îmbunătățirea activității acestora și la
utilizarea cu o mai mare frecvență a serviciilor și produselo r băn cii;
➢ mai bună interpretare a deciziei de invest ire, ceea ce ar permite facilitarea
oportunităților de vânzare încrucișată a diverselor tipuri de produse;
➢ îmbinarea canalelor de distribuție bancară astfel încât clientul să beneficieze de
servicii și pr oduse de calitate;
➢ asigurarea f lexibilității în opțiunile clientului;
➢ maximizarea loialității față de bancă astfel încât să utilizeze o perioadă cât mai
îndelungată produselor și serviciilor acesteia12.
Există și păreri ale unor instituții financiar – bancar eur opene conform cărora
imple mentarea unui management eficient al r elației cu clienții implică cheltuieli din ce în ce
mai mari, iar obiectivele propuse a fi atinse se modifică permanent. Fiecare instituție consideră
drept extre m de importante atâ t menținerea bazei de cl ienți, cât și vânzările încrucișate ce ar
permite sp orirea veniturilor instituției.
Aplicarea unui model de asigurare a acestui tip management ar necesita:
➢ segmentarea pieței ;
➢ utilizarea acestei segmentări în vederea oferirii unui m ix de produs e și servicii
care să asig ure satisfacția clienților și dezvolta rea relației cu aceștia ;

12 Dănilă,Nicolae,Angh el L.C.,Dănilă M.I. – Managementul lichidității bancare, Ed. Economică, București,
2002,pag.199

ă
ă
➢ realizarea unor oferte corespunzătoare și printr -un canal de comunicare acceptat
de client ;
➢ fructificarea oportunităților în momentul în care apar .
Pentru asigurarea u nei diferențieri a servici ilor adecvate fiecărui client în parte este
necesar ca instituțiile să poată cuantifica profitabilitatea fiecărui client. În acest mod banca va
putea identifica soluții cu privire la modul în care să abordeze un client în funcție de valoarea
actuală și pot ențială a acestuia. În funcție de canalele de distribuție a serviciilor utilizate sau de
a analiza tranzacțiile ar putea consitui o problemă stringentă, ce nu ar permite previzionarea
comportamentului clientului , atât de necesară stimulărilor evoluț iei lic hiditătii băncii, în special
în situații de c riză.
Se remarcă în prezent două elemente asupra cărora băncile europene își concentrează
atenția în vederea consolidării bazei de clienți: brand -ul instituției și cu noasterea cliențilo r.
Noile apariții î n arena financiar – bancară și fuziunile/achizițiile au determinat băncile să pună
în prim -planul relației cu clienții imaginea brand -ului de care dispun și care poate conduce la
creșterea încrederii și a loialității cl ienților. Al doilea element important il cons tituie
identificarea necesităților clienților printr -o mai bună cunoaștere a caracteristicilor acestora.
Dacă imaginea poate determina clienții să ia contact cu o bancă, numai cunoașterea necesităților
acestora și asigurarea unor servicii cât se poa te de p ersonalizate acestora îi va determina să
desfășoare în continuare operațiunile prin acea bancă.

2.4. Indicatori de m ăsurare a riscului de lichiditate

Pentru gestionarea riscului de lichiditate este necesară măsurarea acestu ia cu ajutorul
mai multor indicatori de lichiditate. Aceștia se calculează de trezoreria băncilor, iar acești
indicatori sunt13:
Lichiditatea globală (generală) – se determin ă ca un raport între activele lichide ale
băncii și dator iile sale curente și repre zintă capacitatea elemente lor patrimoniale de activ de a

13 Nițu Ion , “Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, București, 2000, pp.149 -150

ă
ă
se transforma pe term en scurt în lichidități. Se exprimă prin rata lichidității generale, iar
valoarea optimă este între 2 și 2,5 .
Activele lichide luate în calcul sunt: dis ponibilitățile bănești, so ldul contului curent al
băncii la banca centrală, depozitele constituite la al te bănci, certificate de trezorerie și alte titluri
de stat, alte active; datoriile curente sunt date de disponibilit ățile bănești ale altor instituții
financiar bancare, ale age nților economici și ale po pulației.

RLG=𝐴𝑐𝑡𝑖𝑣𝑒 𝑙𝑖𝑐ℎ𝑖𝑑𝑒
𝐷𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑐𝑢𝑟𝑒𝑛𝑡𝑒 x 100

Lichiditatea imediată (sau de trezorerie) – reflectă capacitatea elementelor
patrimoniale de trezor erie de a face față dator iilor pe termen scurt; se calculează ca raport între
total elemente patrimoniale ale trezoreriei și total datorii pe termen scurt.
Datoriile pe termen scurt sunt formate d in disponibilități la vedere ale clienților
nebancari și î mprumuturi pe termen scurt de la alte bănci.
Se exprimă prin rata lichidității imediate și valoarea optimă este de aproximativ 20%;

RLI=𝑛𝑢𝑚𝑒𝑟𝑎𝑟 +𝑒𝑐ℎ𝑖𝑣𝑎𝑙𝑒𝑛𝑡 𝑛𝑢𝑚𝑒𝑟𝑎𝑟 +𝑐𝑙𝑖𝑒𝑛𝑡𝑖
𝑑𝑎𝑡𝑜𝑟𝑖𝑖 𝑝𝑒 𝑡𝑒𝑟𝑚𝑒𝑛 𝑠𝑐𝑢𝑟𝑡 (𝑃𝐴𝑆𝐼 𝑉𝐸 𝐶𝑈𝑅𝐸𝑁𝑇𝐸 )x 100

Lichiditatea în funcție de total depozite – reprezintă posibilitatea elementelor
patrimoniale de activ de a acoperi datoriile, reprezentând totalul depozitelor. Se exprimă prin
rata lichidității în funcție de total depozite;

RL/ Dep= 𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣
𝑑𝑒𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑒x 100

Lichiditatea în funcție de total depozite și împrumuturi – reflectă posibilitatea
elementelor patrimoniale de activ de a face față datoriilor din depozite și împrumuturi.
L/Dep+impr=𝑡𝑜𝑡𝑎𝑙 𝑎𝑐𝑡𝑖𝑣
𝑑𝑒𝑝𝑜𝑧𝑖𝑡𝑒 +𝑖𝑚𝑝𝑟𝑢𝑚𝑢𝑡𝑢𝑟𝑖

Raportul credite / depozite – acest indicator e ușor de calculat, însă nu este foarte
expresiv. O valoare supraunitară sau o evoluție în acest sens arată o scădere a lichidității, în
timp ce un raport subunitar exprimă o bună lichiditat e.

ă
ă
Transformarea medie a scadențelor – exprimă în zile sau luni diferența dintre
scadența medie ponderată a activelor bancare și cea a pasivelor bancare.
Trezoreria determină de asemenea și lichiditatea în funcție de depozitele la vedere și
total depozite exprimând tendința de evoluție a depozitelor la termen în comparație cu cea a
disponibilităților la ve dere cu influență asupra stabilității resurselor și nivelului costurilor.
Pentru estimarea riscului de lichiditate se pot utiliz a și alți indicatori cum s unt14:
Poziția lichidității – reprezintă un indicator derivat din practica gestiunii de trezorerie,
care se calculează pe zile, săptămâni și luni și a că rui optimizare constă în echilibrarea activelor
lichide cu pasivele immediate. În cazul unei poziții neg ative, activele lichide sunt insuficiente
pentru onorarea integrală a obligațiilor, iar banca trebuie să decurgă la surse urgente de
finanțare, cum ar f i: împrumuturi de pe piața interbancară, împrumuturi de la banca centrală,
precum și lichidarea unor act ive de port ofoliu înainte de termen. Dacă poziția lichidității este
pozitivă, excedentul de lichiditate peste limita admisă se plasează pe termen scurt în depozite
pe piața interbancară .
Pasivele nete – se calculează pentru a semn ala perioada de maximă nev oie de lichiditate
și reprezintă diferența între activel e și pasivele clasificate după scadență. Pasivele nete simple
(successive) se determină pentru fiecare perioadă ca diferență între activele și p asivele cu
aceeași scadență. P asivele nete cumulate se d etermină ca diferență între pasivele și activele
cumulat e, corespunzătoare fiecărei perioade de timp .
Indicele de lichiditate, care reprezintă raportul dintre suma activelor și suma pasivelor,
ambele ponderate cu numărul mediu de zile sau cu numărul curent al grupei de scadențe
respective.

Pentru calculul indicelui trebuie să existe o bază de date privind activele și pasivele
bancare, grupate pe perioade în funcție de scadență. Ponderarea se poate fa ce cu un număr
mediu de zile, săptămâni sau luni din fie care perioadă sau cu numărul curent al fiecărei perioade ,
atât pentru active cât și pentru pasive. Prima variantă de ponderare, în special când folosește

14 Nițu Io n, “Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, București, 2000, p .150-151

ă
ă
un număr de zile, este mai exactă, însă a dou a variantă este mai ușor de aplicat. Din punct de
vedere al lichidității, valoarea optimă a indicelui este 1.
➢ Dacă indicele de lichiditate este = 1 – activele și pasivele băncii sunt perfect
corelate pe fiecare scadență, nu se poate vorbi despre un risc de lichididate (banca
nu e nevoită să facă transformări ale scadențelor).
➢ Dacă indicele de lichiditate este < 1, subunitar , banca trebuie să facă o
transformare a pasivelor pe termen scurt în active pe termen lung (creanțele sunt
mai mari decât angaj amentele și rezultă un excedent de lichiditate).
➢ Dacă indicele de lichiditate este > 1 banca transformă pasivele pe termen lung
în active pe termen scurt, re zultând riscul de lichiditate (angajamente mai mari
decât creanțe, rezultând un deficit de li chiditate).
Rata lichidității – exprimă evoluția gradului de îndatorare a băncii față de piața
monetară. Aceasta se calculează p eriodic, în funcție de s cadența operațiunilor de împrumut,
potrivit formulei:

Rata lichiditatii= 𝑖𝑚𝑝𝑟𝑢𝑚𝑢𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑛𝑜𝑖 𝑐𝑜𝑛𝑡𝑟𝑎𝑐𝑡𝑎𝑡𝑒
𝑖𝑚𝑝𝑟𝑢𝑚𝑢𝑡𝑢𝑟𝑖 𝑠𝑐𝑎𝑑𝑒𝑛𝑡𝑒 𝑖𝑛 𝑎𝑐𝑒𝑒𝑎𝑠𝑖 𝑝𝑒𝑟𝑖𝑜𝑎𝑑𝑎 x 100
Dacă Rl >1 (supraunitar ă) avem o scădere a l ichidității datorită creșterii gradului de
îndatorare.
Dacă Rl < 1 (subunitară) avem o creștere a lichi dității datorită scăderii gradului de
îndatorare.

Raportul total credite / total depozite reflectă proporția din resursele atrase d e la
deponenți care e ste împrumutată altor clienți. Cea mai mare parte a creditelor este lichidă.
În opinia lui Vasile Dedu și a lui Gabriel Bistriceanu riscul de lichiditate se măsoară
prin doi indicatori, și anume: GAP – ul de lichiditate și indicatorul de lichiditate. În sc opul
determinării celor doi indicatori, băncile grupează activele, datoriile și elementele din afara
bilanțului în intrări și ieșiri de lichiditate, astfel :15

➢ Intrări de lichiditate = active + dobânzi de încasat + angajamente primite de la bancă și
evidenț iate în afara bilanțului + sume de încasat din instrumente financiare derivate;

15 Dedu Vasile, Bistriceanu Gabriel, “Gestiune bancară”, Ed. Economică, București, 2010, p. 64

ă
ă
➢ Ieșiri de lichiditate = datorii + dobânzi de plătit + angajamente date de bancă și
evidențiate în afara bilanțului + sume de plătit aferente instrumentelor financiare
derivate .

Gruparea are loc pe benzi de scadență reziduală (rămasă), care sunt stabilite de bancă
pe baza obiec tivelor de analiză a lichidității bancare.
Potrivit Normelor Băncii Naționale a României nr. 1 din 09.04.2001 privind lichiditatea
băncilor, cu modifică rile ulterioare, dobânzile de scadență reziduală sunt: (0 luni – 1 lună ), (1
lună – 3 luni ), (3 luni – 6 luni ), (6 luni – 1 an), și peste un an.
GAP – ul de lichiditate este determinat de bancă pe benzi de scadență. Presupunem „T”
o bandă de scadență. Atu nci, GAP – ul de lichiditate pe banda de scadență „T” este egal cu
diferența dintre total intrări de li chiditate pe banda de scadență „T” și total ieșiri de lichiditate
pe banda „T”.
Totodată, o bancă mai are posibilitatea de a determina GAP -ul cumulat de lichiditate
pe banda „T”, și anume: GAP cumulat de lichiditate ( „T”-1) + GAP de lichiditate ( „T”).
Obiectivul pe care o bancă îl urmăreș te este acela de a obține un GAP cumulat de
lichiditate mai mare sau egal cu 0, pe fiecare bandă de scadență. Este greu pentru bănci să obțină
un GAP de lichiditate pozitiv pentru fiecare bandă de scadență, de aceea se pro cedează la o
cumulare a lichidităț ii nete (a GAP -ului de lichiditate pe fiecare bandă de scadență)”16.
Conform autorilor Dedu Vasile și Bistriceanu Gabrie l, potrivit Normelor Băncii
Naționale a României nr. 1 din 09.04.2001 privind lichiditatea băncilor, cu modificările
ulterioare, institu țiile de credit din România trebuie să calculeze indicatorul de lichiditate.
Indicatorul de lichiditate (IL) se determin ă astfel17:

IL=𝑙𝑖𝑐ℎ𝑖𝑑𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑒𝑓𝑒𝑐𝑡𝑖𝑣𝑎
𝑙𝑖𝑐ℎ𝑖𝑑𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑛𝑒𝑐𝑒𝑠𝑎𝑟𝑎

Lichidi tatea efectivă se determină prin însumarea, pe fiecare bandă de scadență, a
activelor bilanțiere și a angajamentelor primite extrabilanțiere.
Lichiditate a necesară reprezintă adunarea obligațiilor bilanțiere precum și a
angajamentelor extrabilanțiere, pe f iecare bandă de sc adență.

16 Dedu Vasile, Bistriceanu Gabriel, “Gestiune bancară”, Ed. Economică, București, 2010, p. 64 -66
17 Dedu Vasile, Bistriceanu Gabriel, “Gestiune bancară” , Ed. Economică, București, 2010, p. 66

ă
ă
Conform Normei 1/2001, riscul mare de lichiditate al băncii față de o singură persoană,
este riscul de lichiditate a cărui valo are reprezintă cel puțin 10% din valoarea obligațiilor
bilanțiere, altele decât împrumuturile și a anga jamentelor de fina nțare date de bancă evidențiate
în afara bilanțului.
În toate țările, autoritățile monetare formulează niște cerințe, care să stabileas că un nivel
minim al lichidității bancare. Adeseori, aceste cerințe se integrează ca pârghii ale instru mentelor
de politi că monetară utilizate de băncile centrale.
Printre aceste cerințe se regăsesc calcularea câtorva indicatori dintre care putem
aminti18:
Indicele de lichiditate – se poate determina pe diferite scadențe (1 lună, 1 an, etc.) ca
raport între activele și pasiv ele pe termen scurt. Cerințele prevăd un minim de 100 %.
Coeficientul fondurilor proprii și al resurselor permanente – se calculează ca raport
între resursele pe termen lung ale băncii și utilizările pe termen lung (mai mare de 5 ani) și
urmărește să împ iedice o finanțare a plasamentelor pe termen lung din resurse pe termen scurt.
Acest raport trebuie să fie de cel puțin 60% pentru bănci le din U.E.

Rezerva minimă obligatorie – suma pe care fiecare bancă trebuie să o păstreze
la banca c entral; această obligativitate urmărește asigurarea unei lichidități minime băncilor
pentru a face față solicitărilor de retragere a depozitelor. Cuantum ul rezervei minime se
stabilește prin apl icarea ratei rezervei minime, stabilită de banca centrală, la baza de calcul
constituită din depozitele atrase. Baza de calcul poate cuprinde depozitele în monedă națională
și moneda străină la vedere și la termen, dar și alte instrumente de economisire su b formă de
titluri.

18 Costică Ionela, Lăzărescu Sorin Adrian, ”Politici și tehnici ban care”, Editura ASE, 2004, pdf

ă
ă

2.5. Metode și tehnici generale de g estiune a riscului de lichiditate

Gestiunea lichidității constituie una dintre principalele atribuții pentru conducerea unei
bănci. O bancă poate fi cat alogată drept lichidă dacă are acces la resurse care pot fi utilizate
imediat, la un cost acceptabil, î n momentul în care sunt necesare. Cu alte cuvinte, banca fie are
suma necesară la dispoziție, fie poate procura resursele necesare împrumutându -se sau vâ nzând
active.
Dificultățile pe care le întâmpină conducerea instituțiilor bancare în asigurarea
lichid ității pot decurge din cauză că:
➢ cererea de lichiditate este egală cu oferta de lichiditate la un moment dat;
➢ banca se află în permanență în exces sau deficit de cere re – trebuie să existe
un echilibru între lichiditate și profitabilitate.
Managementul r iscului de lichiditate se desfășoară după următoarele principii19:
1. Informarea operativă a conducerii băncii asupra situației lichidității, prin mai
multe raportări, cum ar fi:
➢ Situația zilnică a contului curent în lei la B.N.R., a stadiului de realizare a
rezervei minime obligatorii și a numerarului existent în casieriile băncii;
➢ Situația zilnică a depozitelor interbancare atrase și plasate în lei;
➢ Situația zilnică a evo luției resurselor atrase de la clienții nebancari, pe
tipuri de depozite (persoane fizice , persoane juridice, certificate de deposit
și depozite publice);

19 Nițu Ion, “Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, București, 2000, p. 222 -223

ă
ă
➢ Situația săptămânală (și de câte ori apar modificări) a portofoliului de
certificate de trezoreri e – sumele, scadențele și randamentele
emisiunilor;
➢ Situația zilnică a depozitelor în sum e importante (peste 1 milliard lei)
atrase de la persoane juridice;
➢ Situația bilunară a depozitelor plasate în valută și a rezervei în valută;
➢ Situația calculului marjei dintre dobânda activă și dobânda pasivă;
➢ Situația zilnică a vânzărilor / cumpărărilor de valută efectuate de către
clienți;
➢ Situația dobânzilor în lei și valută practicate de celelalte bănci comerciale.
2. Gestionarea lichidității printr -un s istem computerizat de scadențare în care sunt
cuprinse încasările și plățile estimate pe baza pro gnozelor efectuate;
3. Urmărirea perma nentă a structurii încasărilor și plăților, atât în lei, cât și în
valută, la active și pasiv e;
4. Realizarea unor simul ări pe calculator ale evoluției contului curent al băncii
deschis la B.N.R., în funcție de o serie de s cenarii care pot interven i pe piața financiar -bancară;
5. Obținerea de informații în timp real de la rețeaua de subunități cu privir e la toate
operațiunile care influențează contul curent;
6. Atragerea resurselor, având în vedere diversificarea tipurilor de deți nători ai
disponibilităților;
7. Menținerea unui stoc de active lichide, atât în lei, cât și în valută;
8. Corectarea intrărilor/ieșiri lor mari în lei sau valu tă și prin piața interbancară, prin
vânzarea/cumpărarea de valută (sau operațiuni de swap) în limitele aprobate de B.N.R. (10% din
fondurile proprii);
9. Realizarea unei politici adecvate de marketing pentru menținerea și obținerea
de noi depozite interbanca re necesare desfășurării activității atât pe piața monetară locală, cât
și pe cea internațională, pentr u a face față unor situații special.
În opinia profesorului Corneliu Bențe, pentru a gestiona corect lichiditatea se
folosesc ur mătoarele metode20:
➢ Achiz iționarea de titluri (obligațiuni): emise cu o opțiune de cumpărare
înainte de scadență la un preț fix, cunoscut dinainte. Aici se elimină riscul
de piață la lichiditatea titlurilor și se mărește lichiditatea obligațiunilor;

20 Corneliu Bențe, „Gestiunea și co ntabilitatea instituțiilor de credit”, Editura Universității din Oradea, 2012, p.79

ă
ă
➢ Piața de capital: pentru acoper irea unor nevoi de lichiditate (mai ales pe
termen lung), prin emisiuni proprii de obligațiuni, sau pia ța monetară în
sens larg, pentru emisiunea de titluri pe termen scurt;
➢ Rezerva minimă obligatorie: este co nstituită la BNR, atât pentru mijloacele
în lei , cât și pentru cele în valută.
Băncile au posibilitatea ca prin folosirea unor tehnici specifice să re ducă riscul d e
lichiditate. Aceste tehnici vizează resursele și plasamentele băncii.
Tehnicile sunt următoarele 21:
1. Atragerea depozitelor de la popula ție – Acordarea de credite de către bănci
presupune alocarea unor sume pe care acestea le au sub formă de depozite at rase. Riscul de
lichiditate apare atunci când beneficiarii de credite nu rambursează creditele la termenele
prevăzute în contract. Băncile care pot să atragă depozite de la populație într -un volum foarte
mare sunt mai puțin îngrijorate de ner ambursările în termen de la beneficiarii de credite. Pentru
băncile mai mici problema este mai dificilă, acestea trebuind să își acopere uneori în întreg ime
nerambursările prin apelarea la credite de refinanțare de la Banca Națională sau la împrumuturi
pe piața interban cară. Atragerea resurselor (depozitelor) este pentru bancă o sursă sigură pentru
menținerea unei mase de lichidități.
2. Căutarea unor depo zite stabile – Băncile sunt interesate în promovarea unor
produse prin care să -și constituie depozite s tabile (depozi te la termen, certificate de depozite
etc.). Din punctul de vedere al rentabilității, acest lucru diminuează, riscul de lichiditate
deoarec e retragerea depozitelor nu se poate face inopinat (deponenții vor primi dobânzi mai
mici). Stabilitate a depozitelor permite băncilor să facă investiții pe termen lung, care aduc mai
mult profit băncii.
3. Creșterea fondurilor proprii – Majorarea capitalul ui social și implicit a fondurilor
proprii determină băncile să -și mărească lichiditățile și puterea lo r financiară, având
posibilitatea de a face investiții pe termen lung din fondurile proprii.
4. Refinanțarea – Constă în cedarea, gajarea sau concesionarea unor titluri de creanțe pe
care banca le are în portofoliul ei, în schimbul lichidităților de care are nevoie. Pentru a dispune de aceste
titluri, băncile fie fac investiții în titluri de valoare, fie acceptă ca garanții titluri de valoare, în procesul
de acordare a creditelor. Tehnicile privind plasamentele băncii vizează în mod exclusiv gestiunea
tezaurul ui bănci i. Gestionarea tezaurului unei bănci înseamnă a asigura în mod continuu un echilibru
între lichidități și plasamente. Acest lucru presupune:

21 Ilie Mihai, ”Tehnica și managementul operațiunilor bancare”, Ed. Expert, Bucu rești, 2003,pdf

ă
ă
➢ Prevederea evoluției zilnice a intrărilor și ieșirilor de fonduri și deci a soldului net
al băncii la sfârș itul zil ei;
➢ Acoperirea deficitelor și plasarea excedentelor.
În opinia lui Ion Nițu rezolvarea problemelor de lichiditate depinde și de costurile
implic ate efectiv sau potențiale. Aici se includ costul cu dobânda la fondurile împrumutate,
costurile de tra nzacție dar și costul de oportunitate sub forma câștigurilor viitoare la care se
renunță atunci când se vând active productive pentru a obține lichiditat e. Din alt punct de vedere
analizat de către Ion Nițu, managementul lichidității depinde de riscul vari ației do bânzilor și de
riscul ca fondurile lichide să nu fie disponibile în volumul necesar băncii. Dacă ratele dobânzii
cresc, valoarea activelor financ iare pe care banca intenționează să le vândă pentru a obține
lichidități va scădea, iar unele trebuie v ândute î n pierdere. În această situație, nu numai că banca
va obține mai puține fonduri lichide, dar va pierde și din reducerea câștigurilor sale. Dacă
împrumutătorii de lichidități consideră că banca își asumă riscuri mai multe ca înainte, banca
va fi for țată să plătească dobânzi mai mari pentru împrumuturile de fonduri lichide, iar unii
creditori vor refuza împrumutarea fondurilor lichide. 22
În mod pract ic, gestiunea riscului de lichiditate al unei bănci constă în cedarea,
ipotecarea sau gajarea titlurilo r de cr eanță din portofoliul băncii fără a suferi pierderi excesive ,
găsirea unor resurse noi cu costuri mult inferioare randamentului mediu al investiți ilor băncii.
Gestiunea riscului de lichiditate distinge:
➢ gestiunea pe termen scurt: permite măsurarea cu precizie a riscului de
lichiditate a băncii;
➢ gestiune trezoreriei: permite determinarea unei structure optime a activului
băncii (banca să nu înregist reze pierderi);
➢ gestiune pe termen lung: permite băncii să elaboreze politica ei decreditare.
Gestiunea riscului de lichiditate pe termen lung sau scurt are un scop bine determinat,
acela de a găsi căi de acces pentru bancă pe diferite piețe, care să -i permită o ajustare rapidă a
graficului de scadențe active – pasive cu minimum de cheltuieli.
Instituțiile de credit pot anticipa riscul de lichiditate printr -o serie de indicatori de
avertizare timpurie care pot include23:
➢ creșterea rapidă a activelor;
➢ creșter ea neconcordanțelor de monedă;

22 Nițu Ion, “Managementul riscului bancar”, Ed. Expert, București, 2000, p. 225-227
23 Bențe Corneliu, ”Gestiunea modernă a riscurilor bancare”, Editura Universității din Oradea, 201 1, p. 134 -135

ă
ă
➢ o descreștere a scadenței medii ponderate a datoriilor;
➢ deter iorarea sem nificativă a profitului băncii;
➢ publicitate negativă;
➢ dificultăți de accesare a finanțării pe termene lungi;
➢ creșterea retragerilor de depozite retail;
➢ dificultăți în plasarea datoriilor pe termen scurt;
➢ creșterea marjelor aferente datoriilor sa u a instrum entelor de tip credit –
default -swap.
Gestiunea riscului de lichiditate presupune si identificarea surselor de lichiditate la care
se poate apela in caz de nevoie. Acestea sunt 24:
➢ active cu lichiditate ridicată – acestea sunt plasamente bancare c u scadențe
mici, pe care banca le poate lichida la nevoie ;
➢ împrumuturi – în această categorie intră împrumuturile contractate de
bancă pe piața interbancară, împrum uturile de refinanțare, dar și depozitele
atrase de bancă de la clienți sau certificatele d e depozit em ise de bancă.
Trebuie avut în vedere ca prin împrumuturi banca obține lichidități ce pot
satisface nevoile imediate, însă în perspectivă aceste împrumutu ri vor
reprezenta nevoi de lichiditate ;
➢ surse neconvenționale – în această categorie intră unele tehni ci și
instrumente financiare noi, precum titluri cu opțiune de răscumpărare,
titluri emise pe piața monetară sau procesul de titlurizare (banca reușește
să transforme unele active cu lichiditate scăzută, precum creditele, în surs e
de lichiditate).

24 Ilie Mihai, ”Tehnica și managementul oper ațiunilor bancare”, Ed. Expert, București, 2003,pdf;

ă
ă

CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ PE RAIFFEISEN BANK

3.1. Prezentare generala Raiffeisen Bank

Prezen ța Raiffeisen Zentralbank Oes terreich (RZB) în Rom ânia a inceput in anul 1994
prin deschiderea unei reprezentante la Bucuresti. In 1 998, reprezentanta a fost transformata intr –
o subisidara a RZB, oferind servicii si produse pentru companii.
In acelasi timp, una dintre cele mai mari ba nci detinute de statul roman – Banca Agricola ,
se afla intr -o situatie financiara dificila. Datorita ma surilor luate de autoritatile romane – precum
preluarea creditelor neperformante de catre stat – banca a fost pregatita pentru privatizare in
anul 2000.
In februarie 2001, RZB, impreuna cu Romanian -American Enterprise Fund (RAEF), si –
a exprimat interesul d e a achizitiona pachetul majoritar de actiuni ale Bancii Agricole.
Contractul de achizitie a fost semnat la sfarsitul lunii iulie 2002.

Emblema Raiffeis en

ă
ă

Căluții incrucisati reprezintă emblemă Raiffeisen. Dar ce simbolizează această
emblemă?
În vechim e, căluții incrucisati completau vârful unui acoperiș de casă, protejând
ocupanții acesteia de orice tip de pericol. Organizația Raiffeisen a transformat acest simbol al
protecției în propria marca deoarece membrii acesteia se protejează reciproc de dificu ltățile
economice, colaborând unul cu celălalt.
Lansarea programului "Viziune, Misiune, Valori" a reprezentat un pas esențial în
definirea identității no astre că organizație.
Viziunea și misiunea sunt linii directoare pentru întreagă noastră activitate, ca re exprimă
ceea ce dorim să devenim și ce direcții trebuie să urmăm. Valorile stabilesc coordonatele
principale ale comportamentului nostru față de clien ți, acționari, competitori și cole gi.
Viziunea
Raiffeisen Bank este liderul pieței bancare prin calitat e, dinamism și inovare. Oferind
produse și servicii de înalta calitate, cu o atitudine constant dinamică și axându -se pe inovare,
Raiffeisen Bank poate d eveni banca de prima opțiune pentr u clienți și poate fi recunoscută că
fiind liderul pieței bancare.
Misiunea
Raiffeisen Bank este un partener de termen lung pentru toți clienții sau, oferind o gama
completă de servicii financiare la standarde ridicate și generând un profit pe acțiune pes te
medie.
Suntem o banca universală, aparțînând unui grup care oferă servicii financiare integrate
în următoarele domenii:
➢ bancar;
➢ banca de investiții;
➢ analiză;
➢ consultanță financiară;
➢ leasing;
➢ asigurări.

ă
ă
Standardele ridicate se aplică fiecărui aspect al activității noastre: servicii și produs e de
calitate, investiții în infrastructură, conceptul original Raiffeisen pentru "sucursala modernă",
multiple canale de distribuție, inovare constanța în ceea ce pri vește produsele, soluții alternative
sau personalizate nevoilor specifice ale clienților noștri.
Valori
1. Axarea pe nevoile clientului :
Oferim servicii financiare excelente clienților noștri. Verificăm în mod periodic care
sunt așteptăr ile și nevoile clienților noștri pentru a optimiza gama de produse și servicii oferite
de către persona lul nostru extrem de calificat.
Suntem dedicați celor mai înalte standarde profesionale, acoperim nevoile clienților
noștri cu profesionalism și prin urm are, le oferim soluții de cea mai nouă generație și servicii
cu valoare adăugată. Satisfacția internă a clientului este la fel de importantă că și cea externă,
deoarece clientul va beneficia de cooperarea noastră.
Oferim flexibilitate pentru a răspunde rap id la n evoile clienților. Reacționăm rapid și cu
maximum de flexibilitate la nevoile clienților, însă f lexibilitatea nu înseamnă lipsa de disciplină.
Este mai degrabă utilizarea eficientă a ceea ce este permis în cadrul unor reguli stabilite. Pentru
a ne î mbunătă ți constant regulile și procedurile interne punem emfază pe inovarea și
îmbunătățirea proc eselor.
2. Creșterea valorii pentru acționari
Încercăm din răsputeri să oferim creștere continuă și susținută a valorii pentru acționari, prin
obținerea un profit pe acț iune excepțional. Țintim să fim grupul bancar internațional numărul unu din
Europa Centrală și d e Est. Țintă noastră este un profit pe acțiune susținut, peste medie.

3. Păstrarea eticii generale solide .
Ne bazăm muncă și atitudinile pe valori etice fundamentale. Serviciile bancare sunt în mod
tradițional bazate pe încredere. Dezvoltăm cu atenție relați i bazate pe încredere cu clienții noștri.
Integritatea și onestitatea ne ghidează în tot ceea ce facem.
4. Fii numărul unu
Stabilim obiective strate gice și operaționale și ducem grupul până la implementarea lor
cu succes. Liderii Raiffeisen Bank dezvo ltă o viziune de afaceri clară și strategii viabile. Aceștia
creează un mediu organizațional care suportă și recompensează creșterea prof itabilă. Ei
stabilesc scopuri grele dar realizabile, și caută în mod constant noi oportunități.

ă
ă
3.2. Lichiditatea banc ară în cadrul Raiffeisen Bank

1 Situația economico -financiară
Prezentarea unei analize a situației economico -financiare actuale comparativ cu aceeași
perioada a anului trecut, cu referire cel puțin la:
a) elemente de bilanț: active care reprezintă cel puț in 10% din total active; numerar și
alte disponibilități lichide; profituri reinvestite; total activ e curente; situația datoriilor societății;
total pasi ve curente
Activele reprezentând cel puțin 10% din total active sunt prezentate mai jos:
% 30 iunie 20 18 30 iunie 20 19
Casă, disponibilit ăți la b ănci centrale 21.1% 20.7%
Crean țe asupra institu țiilor de credit 3,5% 15.6%
Crean țe asupra clien telei 61.8% 52.6%

Ȋn plus :
Miliarde lei 30 iunie 20 18 30 iunie 2019
Numerar și alte disponibilit ăți lichide 12.244 19.179
Total active/ pasive 58.024 92.823
Rezultat financiar 16,6 351

Situa ția datoriilor b ăncii este urm ătoarea:
Miliarde lei 30 iu nie 20 18 30 iunie 20 19
Datorii privind institu țiile de credit 12.598 17.635
Datorii privind clientela 37.176 60.843
Datorii constituite prin titluri 1.380 1.380
Datorii subordonate 1.828 2.415
Provizioane pentru riscuri și chetuieli 90 117
Alte pasiv e 1.054 1.760

Situațiile financiare ale unei instituții de credit nu evidențiază pozițiile active cur ente,
respectiv pasive curente.

ă
ă
b) contul de profit și pierderi: vânzări nete; venituri brute; elemente de costuri și
cheltuieli cu o pondere de cel puțî n 20% în vânzările nete sau în veniturile brute; provizioanele
de risc și pentru diverse cheltuieli; re ferire la orice vânzare sau oprire a unui segment de
activitate, efectuată în ultimele 6 luni sau care urmează a se efectua în următoarele 6 luni;
divide ndele declarate și plătite
Veniturile totale ale băncii la 30 iunie 2019 se ridicau la suma de 9.156 m iliarde lei,
față de 6.436 miliarde lei la 30 iunie 2018. Elementele de costuri și cheltuieli cu o pondere de
cel puț in 20% din total venituri sunt
repre zentate în tabelul de mai jos:
% 30 iunie 20 18 30 iunie 20 19
Cheltuieli de exploatare bancar ă 35,44 % 46,20 %

In plus :
Miliarde lei 30 iunie 20 18 30 iunie 20 19
Cheltuieli cu provizioane 1.829 1.340
Venituri din provizioane 1.602 995

Referitor la orice vânzare sau oprire a unui segment de activitate, efectuată în ultimele
6 luni sau care urmează a se efectua în următoarele 6 luni. Nu este cazul.
Dividende declarate și plătite. Nu este cazul.
c) cash flow: toate schimbările intervenite în nivelul n umerarului în cadrul activității de
baza, investițiilor și activității financiare, nivelul numerarului la începutul și la sfârșitul
perioadei .
Conform reglementărilor în vigoare, instituțiile de credit nu întocmesc asemenea situații
la 6 luni.
Numerarul la începutul anului 2018 se cifra la 2.273 miliarde lei, iar după primul
semestrula 1.708 miliarde lei.
Situațiile financiare pentru primul semestru 2017, întocmite conformnormelor
metodologice emise de Ministerul Finanțelor în aplicarea Legii contabilității nr.82/1991.

ă
ă
Situațiile financiare la 30 iunie 2018 nu sunt auditate.Pentru situațiile financiare reali zate
conform Standardelor In ternaționale de Contabilitate n(IFRS), puteți consulta pagină de internet
a băncii (la adresa www.raiffeisen.ro ).

2 Analiza activit ății societ ății comerciale
Prezentarea și analizarea t endințelor, elementelor, even imentelor sau factorilor de
incertitudine ce afectează sau ar putea afecta lichiditatea societății comerciale, comparativ cu
aceeași perioada a anului trecut.
Pentru gestionarea adecvată a lichidității, banca își definește și i mplementează propria
strategi e de lichiditate, revizuită anual sau ori de câte ori schimbările în mediul intern sau extern
impun acest lucru. În vederea supravegherii riscului de lichiditate, banca evaluează poziția de
lichiditate periodic și realizează o administrare corespunzătoare a acesteia, dublată de un control
intern adecvat. Administrarea și controlul intern al lichidității băncii sunt realizate în
conformitate cu Normele BNR nr. 1/2001 privind lichiditatea băncilor și modificările ulterioare
( Norm ele BNR nr. 1/2002 și nr. 7/2 003 ) și cu procedurile interne în vigoare.
Prin intermediul raportului de lichiditate statutar sunt realizate măsurarea și limitarea
riscului de lichiditate pe termen mediu. Indicatorii de lichiditate se determina că raport în tre
lichiditatea efectivă și lichiditatea necesară, pe fiecare bandă de scadență. Acești indicatori de
lichiditate sunt monitorizați săptămânal, astfel î ncât banca să poată lua măsuri de restructurare
a bilanțului și extrabilantului în așa fel încât să fie respectate cerințele prudenț iale de lichiditate.
Poziția de lichiditate a băncii s -a îmbunătățit considerabil în ultimul an. Această situație
a fost det erminată de managementul corespunzător al activelor și pasivelor. Astfel, activele
lichide au crescut p ermanent, în timp ce au fost atrase surse pe termen mediu și lung.
Capitalul social a fost majorat de la 8.717 miliarde lei în iunie 20018 la 11.962 mili arde
lei în iunie 20019. Mai mult, au fost atrase împrumuturi financiare pe termen mediu și lung,
cum a r fi împrumutul sindicalizat de 250 milioane dolari.
Prezentarea și analizarea efectelor asupra situației financiare a societății comerciale a
tuturor ch eltuielilor de capital, curente sau anticipate, (precizând scopul și sursele de finanțare
a acestor che ltuieli), comparativ cu aceea și perioada a anului trecut.În primul semestru al anului
20018, Raiffeisen Bank SĂ a continuat să investească în sistemele ș i echipamentele informatice,
precum și în rețeaua de unități (echivalentul a peste 8,82 milioane euro). În același interval au
fost instalate la comercianți 916 de noi EPOS -uri și au fost puse la dispoziția clienților 77 de
noi ATM -uri. Planul de investiți i realizat în anul 2018 este în valoare de 40,536 milioane euro,

ă
ă
iar cel aprobat pentru 2019, se cifrea ză la 45,65 milioane euro. Su rsele de finanțare a planului
de investiții sunt: capital propriu și surse atrase.
Prezentarea și analizarea evenimentelor, tranzacțiilor, schimbărilor economice care
afectează semnificativ veniturile din activitatea de baza. Precizarea măsurii în care au fost
afectate veniturile de fiecare element identificat. Comparație cu perioada corespunzătoare a
anului trecut.
Rată de in tervenție (rată de politică monetară) a BNR a scăzut în decursul ultimului an,
scăderea cumulată fiind de 8,75 puncte procentuale, d e la 21,25% în iunie 2006 când a avut loc
prima reducere până la 12,5% în iunie 2007, rată efectivă la care BNR a acceptat d epozite a fost
însă chiar mai scăzută începând cu luna februarie 2007 și anume 8%. Cu toate acestea, Ba nca a
reușit, printr -un manag ement eficient al bilanțului, să contracareze efectul acestor evenimente
mențînând ecartul dobânzilor active și celor pasive . Acest fapt a fost realizat prin creșterea
volumelor bilantiere și aplicarea unei politici de prêt cor espunzătoare. Scăderea ratelo r de
depozit BNR coroborată cu reducere minimă a așteptărilor inflaționiste a determinat o scădere
a ratei reale.
Politică d e curs de schimb stabilită de BNR se caracterizează printr -o flotare
administrată a monedei naționale, euro fiind valută de referinț ă oficială din martie 2017. În
perioada iunie -octombrie 2018, piață de schimb valutar a fost caracterizată de intervenții
frecvente ale BNR, cu scopul de a menține aprecierea reală a monedei naționale în limitele
stabilite, rez ultând astfel un curs de schi mb ușor de previzionat. Influxurile de capital din 2018
(investiții străine directe, transferuri de la rezidenți care lucrea ză în străînătate, alte intrări de
capital) au pus presiune pe moneda națională, astfel încât BNR a fos t nevoită să cumpere mai
mult de 3 miliarde euro pentru a limita aprecierea leului. La sfârșitul lui octombrie 2018, BNR
a decis să intervină mai puțîn f recvent (și mai puțîn predictibil) pe piață valutară, lăsând astfel
leul să fluctueze mai liber, și ren unțând la a mai anunță vreo ț intă pentru aprecierea reală a
leului. Că urmare a acestei decizii volatilitatea cursului de schimb a crescut semnificativ i ar leul
s-a apreciat puternic până în luna februarie, determinat mai ales de sentimentul de apreciere
existent în piață datorită apr opiatei liberalizări a contului de capital programată până la sfârșitul
primului semestru al lui 2019.
Această volatilitate a cursului de schimb a permis obținerea unor venituri superioare din
activitatea de tranzacționare. În luna februarie, BNR a interve nit puternic pe piață valutară
pentru a testa efectele unei eventuale ieșiri a fondurilor speculative. După acest moment Ban ca
Centrală a rămas în piață rezultând un curs stabil în perioada februarie – iunie 2019.

ă
ă
În ciuda redu cerilor semnificative ale rat elor de dobânda atât pentru produsele de activ
cât și pentru cele de pasiv și a introducerii unor restricții la creditarea î n valută, preferință pentru
creditul în valută s -a păstrat. Creșterea creditelor în valută la nivelul s istemului bancar s -a situat
la 43.6% în perioada iunie 2018 – iunie 2019 față de 33.5% în aceiași perioada pentru creditul
în lei.

3.3. Indicatorii fol osiți pentru cuantificarea lichidit ății bancare în cadrul
Raiffeisen Bank

Analizând evoluția indicator ilor de lichiditate ai sistemului bancar, se constată că
sistemul bancar românesc dispune de o lichiditate ridicată, dar într -o ușoară descreștere, în
condițiile expansiunii creditului. Structura indicatorului credite /depozite, detaliat pe cele două
compo nente esențiale – lei și valută – pune în evidență faptul că există diferențe semnificative
ale indicatorului menționat între valorile în lei (56,9% în 2 017 și 66,5% în primul trimestru al
anului 20 18) și în devize (126,6%, resp ectiv 123,7%). Astfel, riscu l de lichiditate în componenta
lei este mult mai redus comparativ cu expunerea mare din perspectiva acestui risc pe
componenta valute.
Pe de altă parte, este de preferat orientarea băncilor spre surse de finanțare mai stabile,
cu maturități mult mai lungi decât depozitele atrase, în condițiile în care se constată că la nivelul
anului 20 17, peste jumătate din volumul activelor și pasivelor bancare au rămas concentate la
nivelul scadenței de o lună, conform tabelului.

Structura pe maturități a activelor și p asivelor bancare (%)

Ani

Active
< 1lună

Active
1lună < 3luni

Active
3luni < 6 luni

Active
6 luni < 12 luni

Active
>12 luni

2018 57,6 6,0 7,2 9,2 20,0
2019 56,1 5,7 6,4 9,1 22,7

Ani
Pasive
Pasive
Pasive
Pasive
Pasive >12 luni

ă
ă
< 1lună 1lună < 3luni 3luni < 6 luni 6 luni< 12 luni
2018 68,3 8,8 3,2 3,6 16,1
2019 55,5 9,7 4,1 4,6 26,1

Îmbunătățirea managementului r iscului de lichiditate este rezultatul atât al
reglementărilor interne, proprii fiecărei bănci, cât și al autorității de s upraveghere. Astfel, pentru
monitorizarea și sporirea eficienței controlului lichidității bancare, BNR a emis norme
prudențiale în sco pul corelării maturității reziduale ale activel or și pasivelor unei bănci,
realizându -se astfel aplicarea unor modelele de analiză a lichidității aplicabile în sistemele
bancare dezvoltate.
Conform metodologiei BNR, supravegherea riscului de lichiditate se realizează de către
bănci și de Banca Național ă a României, pe baza indicatorului de lichiditate raportat de bănci.
Limit a minimă a indicatorului de lichiditate este 1 și se calculează ca raport între lichiditatea
efectivă și lichiditatea necesară, pe fie care bandă de scadență. În vederea limitării ri scului de
lichiditate băncile sunt obligate să își stabilească strategia în domeniul managementului
lichidității, care va fi reanalizată ori de câte ori modificarea condițiilor mediului de afaceri o
impune. De asemenea, băncile trebuie să dipună de o strat egie a managementului lichidității în
cazuri de criză materializată într -un plan alternativ care să prevadă soluții pentru depășirea în
condiții optime a perioadei de criză. Băncile sunt obligate să dispună de proceduri de urmărire,
limitare a riscului de lichiditate și de control intern adecvate care să permită supravegherea
riscului de lichiditate. De asemenea, trebuie să se evite riscul mare de lichiditate față de o
singură persoană – riscul de lichiditate f ață de o singură persoană, a cărei valoare repr ezintă cel
puțin 10% din valoarea obligațiilor bilanțiere, altele decât împ rumuturile, și a angajamentelor
de finanțare date de bancă evidențiate în afara bilanțului.
În analiza managementului lichidității la Raiffeisen Bank vom avea în vedere pentru
încep ut măsurarea poziției de lichiditate a băncii cu ajutorul indicatorilor de lichiditate, definiți
fie ca diferență între totalul activelor (la care se adaugă angajamentele de finanțare primite de
bancă) și tota lul pasivelor (care include și angajamente de f inanțare date de bancă), fie ca raport
între cele două mărimi.
Măsurarea li chidității are în vedere mai multe intervale de scadență în care se încadrează
fluxurile de numerar determinate de active și pasive. C u cât numărul acestora este mai mare, cu
atît m ai exactă este evaluarea poziției de lichiditate. Se observă că în dimensio narea corectă a
indicatorilor de lichiditate prezentate elementele de activ și pasiv prezintă câteva particularități:

ă
ă
– unele elemente de activ și pasiv (credite/depozite) au grafic e de rambursare sau
profiluri de cash -flow certe;
– unele elemente au matur ități ambigue în sensul că nu se cunoaște momentul
rambursării.
Banca acordă o atenție deosebită numerarului, considerat activul cel m ai lichid și
planificării lichidității în sensu l obținerii unei corelări corepunzătoare activ -pasiv. Pentru
analiza planif icării lichidității băncii vom calcula o serie de indicatori de structură a activului
/pasivului și verificarea țintirii anumitor nive le considerate optime, pe baza experienței
sistemelor bancare dezvoltate și luând în considerare particularitățile pieței financiar -monetare
interne, precum și gradul de dezvoltare al sistemului bancar românesc.

Evoluția indicatorilor de lichidita te la Raiffeisen Bank în perioada 20 17-2019
Indicatori
2017 2018 2019
Rata activelor lichide
21,05
37
49

Rata creditel or la total active
65
56
46,23

Rata creditelor pe termen scurt
38,06
35,77
37,51

Rata active la total depozite
28,61
30,28
13,52

Rata credite acordate clientelei la
depozite atrase de la clientelă 103,5
85,67 % 65,84

Rata depozite la total activ e 13,5 71,66 73,93
Rata depozite interbancare la
împrumuturi interbancare 1,23
70,65%
57,17

ă
ă
Dinamica indicatoril or în perioada 2003 -2005 calculați pe baza informațiilor cuprinse
în situațiile financiare consolidate ale băncii, relevă practicare a unui management al lichidității
adecvat ale cărui obiectiv operațional este asigurarea unei lichidităț i optime. Expansiune a
portofoliului de credite nu s -a produs în detrimental optimului lichidității.
Calculul indicelui de lichiditate la Raiffeisen Bank aferent anului 20 17. Valoarea
subunitară a indicelui de lichiditate demonstrează că pasivele ajung la s cadență mai repede d ecât
activele, neputând identifica intervalele de scadență care pot genera sau amplifica riscul
lichidității.
Diferența dintre scade nțe în favoarea elementelor de activ conduce la concluzia că banca
se finanțează în principal pe termen redus în comparație cu maturitatea cu care plasează
resursele. Astfel, resursele ajung la scadență de aproximativ trei ori mai repede decât
plasamentele . O problemă de lichiditate poate fi generată dacă resursele ce ajung la scadență,
din diverse motive, n u se pot prelungi pe o nouă scadență, automat, iar deponenții solicită
retragerea sumelor depuse.
Având în vedere diferența de maturitate dintre resurse și plasamente, emisiunea de
obligațiuni realizată de Raiffeisen Bank a urmărit realizarea și menținerea echilibrului dintre
resursele de finanțare și creșterea activității de creditare, care a explodat pe segmentul corporate.
Analiza de tip GAP efectuată la nivelul Raiffeisen Bank evidențiază decalajele între
maturitățile resurselor și plasamentelor, relief ându -se și benzile d e scadență care acumulează
tensiuni în ce privește lichiditatea. Pentru ameliorarea acestor tensiuni vom calcula indicatorul
transfo rmarea medie a scadențelor ce exprimă diferența dintre scadența medie ponderată a
activelor și cea a pas ivelor, a cărei valo are la nivelul anului 20 17 a fost de 1,87 ani comparativ
cu anul 20 16 când același indicator a înregistrat o valoare de 3,65 ani. Ac est indicator reprezintă
în medie, intervalul de timp în care ajung la maturitate activele după data de scadență a
pasivelor , situație ce poate induce o nevoie de finanțare în cazul neprelungirii la scadență a
resurselor.
În actuala situație se impune modi ficarea structurii și dimensiunii benzilor de scadență
mai ales a benzilor de scadență a căror dimensiun e este cuprinsă într e 1 și 3 luni, deoarece
amplitudinea remodelării scadențelor crește odată cu lungimea intervalelor de maturitate.
Recorelarea scaden țelor reziduale ale activelor și pasivelor pentru încadrarea în limitele stabilite
prin strategia lichid ității, pe fiecarea interval de maturitate a fost realizată conform celor patru
modele consacrate în practica bancară.
1.Remodelarea (restructurarea) ac tivului a vizat transformarea unor active în sumă de
800 mii RON cu scadența rămasă cuprinsă între 1 și 5 ani în active cu s cadența rămasă cuprinsă

ă
ă
până la 3 luni. Din această transformare indicele GAP pentru intervalul de maturitate până la 3
luni s -a dim inuat de la –24% la –3,83%.
Totodată s -a îmbunătățit și indicele GAP pe intervalele de maturitate cuprin se între 3
luni și 1 an, respectiv 1 și 5 ani, devenind pozitiv. Opțiunile de realizare a acestor transformări
prin aducerea unui plasament dintr -un int erval mai îndepărtat la momentul zero constau în :
– vânzare activ pe o piață secundară iar contravaloar ea încasată este pla sată pe termen
scurt, până la trei luni;
– anularea înainte de termen a unui depozit interbancar, dar care va afecta cash -flow.
2. Remodelarea (restructurarea) pasivului prin transformarea unor resurse în valoare de
800 mii RON, cu scad ența rămasă sub 3 luni în resurse cu scadența rămasă peste 5 ani . S-a
obținut îmbunătățirea indicelui GAP de la –24% la – 4,24% pentru banda de scadență de până
la 3 luni, precum și a indicelui GAP pentru următoarele două benzi de maturitate.
3. Creșterea activelor și pasivel or prin suplimentarea cu 500 mii RON a activelor cu
scadență rămasă de până al 3 luni și atragerea suplimentară a 500 mii RON, repre zentând resurse
cu scadența între 3 luni și 1 an. S -a realizat îmbunătățirea indicelui GAP pentru maturitatea de
până la 3 l uni de la –24% la -3,83%, iar pentru pasivele cu scadența între 3 luni și 1 an, de la –
10,48% la 9,71%. Alegerea acestei variante induce costuri suplimentare pentru bancă în scopul
îmbunătățirii lichidității prin atragere a unor resurse cu o scadență mai mare în comparație cu
plasamentele efectuate pe seama lor.
4. Reducerea activelor și pasivelor. Această variantă asigură îmbunătățir ea GAP -urilor
prin reducerea activelor cu 500 mii RON cu scadența între 3 luni și 1 an ( de la -10,48% la –
10,73%) și reduce rea pasivelor cu scadența până la 3 luni, cu aceeși sumă de la –24% la –
4,24%. Astfel, bilanțul băncii a fost redus prin vânzarea p e piața secundară a unor active cu
scadența cuprinsă între 3 luni și 1 an, iar cu res ursele încasate au fost rambursate la s cadență
fonduri care nu au mai fost prelungite.
Din analiza aplicării celor patru opțiuni de îmbunătățire a lichidității se desprind
următoarele aspecte:
➢ Nu există o opțiune care să anuleze riscul de lichiditate, ci acesta poate fi doar
diminuat ;
➢ Aplicarea celor patru opțiuni induce costuri suplimentare pentru orice bancă
deoarece fondurile sunt atrase întro gamă largă de instrumente ș i datoriile sunt
contractate cu scadențe diferite ;
➢ Asigurarea unei lichidități cât mai mari determină costuri mai m ari și implicit,
reducerea profitabilității bancare.

ă
ă
Pe ultimele două benzi de scadență, indicii GAP au înregistrat valori pozitive semnific ative,
evidențiind existența permanentă a activelor scadente care acoperă integral necesarul de fonduri
pentru re sursele ce vor ajunge la scadență și ar putea părăsi banca. În continuare vom estima
modificările survenite în veniturile /cheltuielile înregis trate cu dobânzile, ca urmare a
modificărilor ratelor de dob ândă, pornind de la datele prezentate. Reducerea rate i dobânzii cu
1% va produce o creștere a veniturilor nete din dobânzi pentru primele trei benzi de scadență în
care GAP -ul cumulat este negativ , astfel:
➢ Impact mediu, în condițiile în care se presupun e că scadențele elementelor de activ și
pasiv sunt la mijlocul benzilor de maturitate, veniturile nete din dobânzi vor crește cu
25.869,805 mii RON ;
➢ Impact maxim, în condițiile în care se presupune c ă scadențele elementelor bilanțiere
sunt la începutul benzii de maturitate, veniturile nete din dobânzi vor crește cu
27.755,38 mii RON.
În cazul în care ratele de dobândă vor înregistra un trend descrescător, apreciem că
menținerea structurii actuale a bi lanțului Raiffeisen Bank determină o majorare a venitu rilor
nete din dobânzi. În caz contrar, banca va treb ui să recoreleze resursele cu plasamentele din
punct de vedere al maturității și al structurii veniturilor/costurilor aferente dobânzilor
active /pasive, prin elaborarea și implementarea unei strategii de atragere a unor resurse
senzitive pe termen îndelung at și plasarea pe termen scurt a surplusului de resurse astfel obținut,
în scopul apropierii către zero a valorii GAP -urilor din benzile de scadență de până la 1an. În
cazul înregistrării unor GAP -uri nu le, modificarea în orice sens a ratelor de dobândă nu va
produce, cel puțin teoretic, modificări ale veniturilor nete din dobânzi.
Pentru diminuarea riscului de lichiditate propunem următoarele măsuri:
➢ monitorizarea permanentă a GAP -ului, concomitent cu adoptarea unor măsuri
necesare corectării nivelului n egativ al acestuia, mai ales când se înregistrază în
primele benzi de maturitate, pe termene scurte;
➢ asigurarea, pe cât posibil a unui echilibru între activele și pasivele bancare, pe
fiecare interval de scadență. Așa cum a rezultat din scenariile realiz ate, o poziție
pasiv senzitivă, conduce inevitabil la o majorare a veniturilor din dobânzi și la o
diminuare a lichidității bancare, în timp ce un nivel superior de lichiditate
diminuează veniturile din dobânzi prin efectuarea de plasamente pe termene
reduse și o eventuală creștere a costurilor resurselor atrase și nefructificate
(generează o reducere a profitului);
➢ stabilirea în cadrul normelor interne a unor niveluri superioare ale indicilor GAP
pe in tervale de maturitate, comparativ cu nivelul indicato rului de lichiditate

ă
ă
impus de BNR, în scopul evitării neîncadrării în limitele stabilite de autoritatea
de reglementare;
➢ elaborarea unui plan de măsuri ce urmează a fi implementat în cazul înregistrări i
unor indicatori inferiori celor reglementați prin n ormele prudențiale.

CAPITOLUL IV: GESTIUNEA RISCULUI DE LICHIDITATE

4.1. Gestiunea riscului de lichiditate la Raiffeisen BANK

Riscul de lichidit ate este generat de politica de atragere de resurse financiare de
gestionare a pozitiilor bi lantiere de active. Acesta include atât riscul ca grupul s ă întâmpine
dificult ății în procurarea fondurilor necesare pentru refinantearea activelor la scadentele
aferente, cât și riscul rezultând din incapacitatea de a colecta un activ la o valoare apropia tă de
valoarea sa jus tă, într -o perioada de timp rezonabila.
Grupul are acces la surse de finan țare diversificate. Fondurile sunt atrase printr -o gam ă
vastă de ins trumente incluzând depozite, împrumuturi și capital social. Aceast ă îmbunatateste
flexibilita tea atragerii de fonduri, limiteaza dependen ța facut ă de un singur tip de finan țare de
conduce la o scadere genera lă a costurilor implicate de atragerea de fonduri .
Grupul încearc ă să mențină un echilibru între continuitatea de flexibilitatea atragerii de
fonduri, prin contractarea de datorii cu scaden țe diferite. Grupul controleaza în permanen ță
riscul de lichiditate identificand monitorizând modific ările de finan țari diversificând baza de
finan țare.

ă
ă

Activele și datoriile Grupului analizat e pe baza perioadei r ămase de la 31decembrie
2019 pâna la data contractuala a scaden ței sunt urm ătoarele:

ă
ă

Activele și datori ile grupului analizate pe baza perioadei r ămase de la 31 decembrie
2018 pâna la data contractu ală a scaden ței sunt urm ătoarele :

In mii RON Pana la
3 luni 3luni
pana la
1 an
1 la 5 ani
Peste
5 ani
Active financiare
Num erar și echivalente de numerar 4.293.912 – – –
Active financiare de ținute pentru
tranzac ționare 118 – 10.492 –
Derivative de ținute pentru
managementul riscului 2.750 – – –
Credite și avansuri acordate b ăncilor 2.035.978 – – –
Credite și avansuri acordate clien ților 2.270.530 1.710.208 1.567.448 1.142. 079
Titluri de valoare 33.750 38.083 197.127 8.636
Total active financiare 8.637.038 1.748.291 1.775.067 1.150.715
Datorii financiare
Datorii financiare d eținute pentru
tranzactionare 599 – 4.136 –
Derivative de ținute pentru
managementul riscului 3.919 – – –
Depozite de la banci 542.797 – – –
Depozite de la clienti 9.414.715 495.455 46.926
Credite de la b ănci și alte institu ții
financiare 536.810 671.1 26 130.454 36.264
Obliga țiuni emise – 137.356 – –
Datorii subordonate 2.388 713 226.574 67.634
Total datorii financiare 10.501.228 1.304.650 408.090 103.898
Surplus/(Deficit) de lichiditate (1.864.190) 443.641 1.366.977 1.046.817

ă
ă

In mii RON Pana la
3 luni 3 luni
pana la
1 an 1 la 5 ani Peste 5 ani
Num erar și echivalente de numerar 2.860.010 – – –
Active financiare de ținute pentru
tranzactionare 707 137 41.429 3.562
Derivative de ținute pentru
managementul riscului 4.221 – – –
Credite și avansuri acordate b ăncilor 691.525 – – –
Credite si avansuri acordate clien ților 284.108 1.646.701 1.712.946 1.250.68 5
Titluri de valoare 1.461.269 63.706 348.283 27.240
Total active financiare 5.301.840 1.710 .544 2.102.658 1.281.487
Datorii financiare – – – –
Datorii financiare de ținute pentru
tranzactionare 9 – – –
Derivative de ținute pentru
managementul riscului 136 – – –
Depozite de la b ănci 315.776 30.127 12.488 56.506
Depozite de la clien ți 7.643.092 171.797 3.516 –
Credite de la b ănci și alte institu ții
financiare – – 1.089.311 125.860
Obliga țiuni emise – – 138.035 –
Datorii subordonate – – – 322.335
Alte datorii 18.574 – – –
Total datorii financiare 7.977.587 201.924 1.243.350 504.701
Surplus/ (Deficit) de lichiditate (2.675.747) 1.508.620 859.308 776.786

ă
ă
Strategia anuală privind managementul lichidității prevede nivele ale elementelor
bilantiere c are să asigure încadrarea în normele prudențiale specifice și realizarea profitabilității
scontate.
Managementul lichidității se structurează pe 3 componente :
➢ componentă strategică , care constă în aprobarea de către CĂ structurilor
bilantiere ( în determ inarea cărora menținerea bă ncii într -un anumit nivel al
indicatorului de lichiditate este de terminantă ). Strategiei anuale de management
a lichidității, cuprinzând nivele optime ale indicatorilor de lichiditate asumați de
către banca pentru anul în curs ;
➢ componentă de management, în sarcina ALCO, constând în urmărirea încadrării
și aprobarea a cțiunilor pe termen mediu și scurt – lunar, trimestrial;
➢ componentă operativă, în sarcina direcției trezorerie, constând în adoptarea
zilnică de acțiunii în limita co mpetențelor .
Supravegherea și limitarea riscului de lichiditate se bazează pe urmărirea z ilnică a
indicatorului de lichiditate precum și a excedentului/deficitului pe monede . Direcția Trezorerie
(DT) în funcție de nivelul indicatorului de lichiditate acți onează asupra elementelor bilantiere
care-i sunt în gestiune: depozite interbancare pentr u diverse scadente ( în general scurte ),
operațiuni cu titluri de stat, operațiuni de piață monetară cu BNR etc. Direcția Trezorerie
calculează, urmărește și gestione ază zilnic li chiditatea operativă a băncii care reprezintă
totalitatea disponibilităților băncii, în lei și valută neangajate la un moment dat. Zilnic se face
evaluarea tuturor elementelor din trading book; astfel evaluate , elementele întră în calculul
poziției financ iare a băncii și apoi a cerințelor de capital pentru trading book. Calculul acestui
element se face de care personalul specializat al Direcției Trezorerie. Direcția Trezorerie
urmărește zilnic cash – flow –ul global al băncii, pe lei și pe pri ncipalele tip uri de valută ( USD
, EUR ), în scopul asigurării lichidităților necesare pl ăților curente.
O caracteristică a sistemului bancar autohton, cu efect direct asupra managementului
riscului de lichiditate este diferența de scadențe dintre creditel e acordate și depozite. Această
nepotrivire de scadențe este un element apreciat că norma l în activitatea oricărei bănci dacă
băncile au rezerve de lichiditate optime. În prezent, piața se bucură de un grad ridicat de
lichiditate, fapt reflectat de volumul însemnat de depozite plasate la BNR sub formă RMO și a
titlurilor de stat care pot fi tr ansformate rapid pentru a obține lichiditate. Creșterea ponderii
creditelor în bilanțul băncilor va induce, în opinia specialiștilor, cel puțîn în următorii ani o
scădere a lichidi tății, dar nu vor există probleme mari în acest sens. Pe de altă parte, cons olidarea

ă
ă
pieței de capital va oferi noi oportunități băncilor de a transformă în lichiditate într -un timp
scurt, o parte tot mai mare a plasamentelor.

4.2. Metod e de gestionare a riscului de lichiditate in cadrul Raiffeisen BANK

Pentru gestionarea ade cvată a lichidității, Raiffeisen BANK își definește și
implementează propria strategie de lichiditate, revizuită anual sau ori de câte ori schimbările în
mediul intern sau extern i mpun acest lucru. În vederea supravegherii riscului de lichiditate,
Banca ev aluează poziția de lichiditate periodic și realizează o administrare corespunzătoare a
acesteia, dublată de un control intern adecvat. Administrarea și controlul inter n al lichidit ății
Băncii sunt realizate în conformitate cu Normele BNR nr. 1/2001 privind lichiditatea Băncilor
și modificările ulterioare (Normele BNR nr. 1/2002 și nr. 7/2003) și cu procedurile interne în
vigoare.
Prin intermediul raportului de lichidita te statutar s unt realizate măsurarea și limitarea
riscului de lichiditate pe termen mediu . Indicatorii de lichiditate se determina că raport între
lichiditatea efectivă și lichiditatea necesară, pe fiecare bandă de scadență. Acești indicatori de
lichiditat e sunt monito rizați săptămânal, astfel încât Banca să poată lua măsuri de restructurare
a bilanțului și extra bilanțului în așa fel încât să fie respectate cerințele prudențiale de lichiditate.
Poziția de lichiditate a Băncii s -a îmbunătățit considerabil î n ultimul an. Această situație
a fost determinată de managementul corespunzător al active lor și pasivelor. Astfel, activele
lichide au crescut permanent, în timp ce au fost atrase surse pe termen mediu și lung. Capitalul
social a fost majorat de la 8.717 m iliarde lei î n iunie 2018 la 11.962 miliarde lei în iunie 2019.
Mai mult, au fost atrase împrumuturi financiare pe termen mediu și lung, cum ar fi împrumutul
sindicalizat de 250 milioane dolari .25

25 Raport privind cerințele de publicare – Raiffeisen Bank

ă
ă
4.3. Optimizarea lichidit ății bancare in cadrul b ăncii Raiffeisen BANK

Prin natura lor, băncile atrag resurse financiare disponibile pentru a le p lasa celor care
au nevoie de acestea, în funcție de strategia fiecărei bănci. De cele mai multe ori nu există o
corelare între termenele de maturitate a resurselor atrase și cele plasate. În același timp, băncile
trebuie să fie în măsură să satisfacă inter al și la termenele stabilite angajamentele asumate față
de clienți, deci să compenseze fluctuațiile așteptate sau neașteptate ale cash -flow-ului. Aceasta
reprezintă de fapt capacitatea băncii de a asigura desfășurarea unei activități normale, indiferent
dacă banca se confruntă cu deficit de lichiditate curentă sau de un excedent.
Asigurarea unei lichidități adecvate reprezintă o parte esențială a managementului
globa l al unei bănci. Preocupările băncilor pentru menținerea unei lichidități corespunzătoare
este indusă de necesitatea de finanțare neașteptată, la costuri minime.
Sub acest aspect, băncile își asumă un preț al lichidității care depinde de condițiile de
piață și de capacitatea băncii de a atrage resurse. O bancă dispune de lichiditate adecvată când
este în măsură să obțină fondurile necesare în timp real și la un cos t rezonabil. Prețul asigurării
unei lichidități adecvate asumat de bancă este o funcție care d epinde de condițiile de piață și de
nivelul de risc al ratei dobânzii și al creditului. O li chiditate în exces determina costuri
suplimentare pentru bancă și impl icit reducerea profitabilității, iar o lichiditate redusă poate
determina întreruperea bruscă a activității.
Atingerea și menținerea unui optim de lichiditate sunt premise pentru:
➢ desfășurarea normală a activității bancare prin asigurarea clienților bănc ii cu
fonduri financiare suficiente;
➢ îndeplinirea angajamentelor asumate de bancă;
➢ evitarea lich idării forțate a activelor băncii în situația în care fondurile ar fi
insuficiente;
➢ asigurarea imunizării băncii față de volatilitatea parametrilor pieței – curs de
schimb și rata dobânzii;
➢ evitarea accesării fondurilor oferite de autoritatea monetară.
Importanța lichidității nu se oprește la nivelul unei bănci, ea are o importanță mult mai
mare, dat fiind faptul că înregistrarea unei sincope în asigurare a lichidității unei bănci poate
genera situații nefavorabile pentru întregul sistem bancar.
Managementul riscului de lichiditate se focalizează pe două componente: elaborarea și
implemen tarea politicilor riscului de lichiditate ale băncii care în principal urmărește

ă
ă
menținerea unei lichidități adecvate, monitorizarea permanentă a lichidității și politica
obligațiilor de raportare.
Sporirea activității și produselor furnizate de bănci a de terminat adoptarea unui
management prudențial de către autoritățile mo netare, acestea acordând o atenție deosebită
corelării structurii maturității resurselor și plasamentelo r bancare și cerințelor de asigurare a
unui nivel optim al activelor cu un înalt g rad de lichiditate.
Managementul riscului de lichiditate vizează stabi lirea nevoii de lichiditate și acoperirea
acestora. Nevoile de lichiditate sunt obligații imediate pe ca re banca trebuie să le onoreze (din
punct de vedere al termenului de exigibilitate fiind nevoi pe termen lung, scurt și ciclice).
Acoperirea nevoilor de lichiditate depinde de managementul lichidității adoptat de bancă,
aceasta putând crește nivelul său de lichiditate prin intermediul managementului pasivelor și
activelor. Sub aspect pr actic, nevoile de lichiditate pot fi acoperite prin vânzarea de active foarte
lichide din portofoliul de tranzacționare sau creșterea datoriilor pe termen scurt și/sau a
depo zitelor pe termen scurt, prin creșterea scadenței datoriilor și prin majorări de c apital. În
mod tradițional, băncile au optat pentru acoperirea nevoii de lichiditate prin utilizarea structurii
de active .
Maximizarea lichidității, interpretată, într -o abo rdare radicală, presupune atragerea de
resurse cu orice preț și pe o perioadă înde lungată concomitent cu plasarea acestor fonduri în
active lichide cu s cadențe reduse. În această situație indicii GAP ar înregistra pe toate benzile
de scadențe valori poziti ve ridicate, evidențiind capacitatea băncii de a acoper ii integral
solicitările de retraegere de fonduri. Pe cale de consecință, maximizarea lichidității nu
presupune întotdeauna maximizarea profitabilității bancare. De aceea, se recomandă obținerea
optimu lui profit – lichiditate, obiectiv greu de atins.
Managementul riscului de lichidi tate presupune acordarea unei atenții deosebite
următoarelo r elemente:
➢ cunoașterea structurii maturității fondurilor atrase care conduce la creșterea
calității prognozelor re feritoare la cash -flow;
➢ conștientizarea faptului că riscul de lichiditate este un proces complex ca urmare
a interconexiunilor cu alte ri scuri specifice activității bancare;
➢ volatilitatea fondurilor atrase depinde și de structura clienților, cunoașterea
particularităților comportamentale a acestora putând constitui u n atuu al
mana gementului lichidității;

ă
ă
➢ diversificarea surselor de fondu ri și a maturității acestora care induce atât la
evitarea dependenței de anumiți clienți, cât și la diminuarea riscului de pierderi
de resurse considerabile în termen scurt.
Comitetul de la Basel a elaborat un set de principii cheie în managementul risculu i de
lichiditate. Abordarea lichidității în opinia Comitetului nu trebuie să fie centrată numai pe
cuantificarea poziției l ichidității băncii în prezent, ci este necesară elaborarea unor scenarii
diverse, inclusiv situații extreme care se genereze crize de lichiditate, care să modele ze
managementul riscului de lichiditate.
Ca și în cazul managementului altor tipuri de riscuri, managementul lichidității este
parte integrantă a stategiei băncii și cup rinde cuantificarea, monitorizarea și controlul riscului
de lichiditate.
Lichiditatea trebuie adecvat gestionată prin utilizarea procedurilor, politicilor și
controlului și limitarea riscului lichidității. Băncile trebuie să stabilească limite pentru poziț iile
de lichiditate care pot fi nivelul cumulativ al GAP -ului sau ponderea activelor lichide în totalul
pasivelor pe termen scurt, care sunt revizuite periodic. Aceste limite pot fi ajustate prin analiza
rezultatelor obținute în urma simulării unor situați i speciale ale lichidității. Un exemplu clasic
este emitere a și testarea unor ipoteze referitoare la necesarul viitor de lichiditate pe termen
mediu și lung.
În opinia sa, Nițu Ion spune ca gestiunea lichidității presupune echilibrarea fluxurilor
de fondu ri de-a lungul unor benzi de timp astfel în cât în condiții le normale, banca să poată av ea
o poziție convenabilă în respectul obligațiilor scadente26.
Tratarea riscului de lichiditate presupune utilizarea unor instrumente diferite, dar cele
mai importante s unt27:
➢ Menținerea unui stoc de active lichide de calitate – este o opțiune generală
a managerilor, putând apărea controverse în ceea ce privește mărimea
recomandabilă a unui asemenea portofoliu de urgență;
➢ Evaluarea cuprinzățoare și continuă a resurselor ex istente și potențiale de
riscuri interne și exte rne;
➢ Stabilirea unor reponsabilități clare în ceea ce privește domeniul
managementului riscurilor și a sitemului de raportare, pentru a se evita
confuziile;

26 Nițu Ion , „Managementul riscului bancar”, Editura Expert, București 2000, pg. 255;
27 Nițu Ion , „Managementul riscului bancar”, Editura Expert , București 2000, pg. 255;

ă
ă
➢ Diversificarea sistemului de depozite din punct de vedere al numărului de
clienți persoane fizice/ juridice, al distribuției geografice, al tipurilor de
conturi și instrumente, al respectului de scadențe ;
➢ Diversificarea asigură o sta bilitate comportamentală mai bună și poate
evita concetrarea ieșirilor de fonduri într -o anumită zi sau perioadă ;
➢ Analizar ea permanentă a realizărilor și eșecurilor sistemului de
management al riscurilor și ajustarea în conformitate a instrumentelor de
control;
➢ Menținerea la același nivel a nevoilor de finanțare viitoare și a n oilor
producții.
În concepția lui Vasile Dedu, d iminuarea sau eliminarea riscului de lichiditate la o bancă
se poate realiza prin următoarele modalități28:
➢ Diversificarea resurselor p asive ale băncii și minimizarea gradului de
concentrare numai la o singură categorie de clienți, astfel încât solicităril e
simultane de retrageri anticipate să fie cât mai ușor gestionate;
➢ Acoperirea deficitelor și plasarea excedentelor;
➢ Menținerea unui ni vel corespunzător de active lichide;
➢ Asigurarea depozitelor în sistemul ba ncar;
➢ Minimizarea gradului de încredere și depe ndență de fondurile obținute de
pe piața interbancară (caracterizate prin volatilitatea ridicată uneori);
➢ Corelarea, pe cât posibil, a activelor și pasivelor bancare;
➢ Atragerea depozitelor de la populație și c ompanii, ca resursă pasivă pentru
menținerea unei mase de lichiditate relativ sigure;
➢ Necesitatea deținerii unor depozite stabile. Din punct de vedere al
rentabilității, depozitele s tabile aduc mai puțin profit băncii, însă
diminuează riscul de lichiditat e, de asemenea aceste investiții p ermit băncii
să facă investiții pe termen mediu și lung;
➢ Diversificarea portofoliului de împrumuturi;
➢ Deținerea unor titluri de creanță (titluri de s tat exemplu) care să permită
gajarea acestora în scopul obținerii unor li chidități de urgență (în principal
de la banca centrală);
➢ Menținerea rezervei minime obligatorii la nivelul cerut;

28 Dedu Vasile, Bistriceanu Gabriel, “Gestiune bancară”, Ed. Econom ică, București, 2010, pp. 70 -71

ă
ă
➢ Prezența activă a băncii pe piața monetară interbancară. Băncile tre buie să
manifeste suficientăflexibilitate pe piața interbancară pentru că , în caz de
nevoie, cerin țele temporare de lichidități să fie găsite relativ ușor la alte
bănci din sistem;
➢ Relațiile băncii cu clientela să se caracterizeze, în cele mai multe cazuri ,
prin soliditate și cunoaștere adecvată. Banca trebuie să evite fenomenu l de
neîncredere reciproc ă și retrageri anticipate de resurse în mod nejustificat.
Astfel, băncile trebuie să depună eforturi susținute în comunicare și să
caute să asigure transparen ța în relațiile cu clienții lor;
➢ Realizarea unor previziuni cu privire la intrările și ieșirile de lichiditate pe
diverse orizonturi de timp (scurt, mediu, lung);
➢ Previzionarea unor posibile evenimente viitoare, pe baza unor scenarii
alternative construie pe baza comportamentului fluxurilor de numerar
așteptate în condiții norm ale de activitate, dar și în condiții de criză;
➢ Dispunerea de proceduri și norme interne bine puse la punct cu privire la
monitorizarea lichidității bancare.

În ceea ce privește asig urarea depozitelor, dacă o bancă participă la un sistem de
asigurare, ace st lucru influențează poz itiv imaginea firmei, o îmbunătățește. În acest caz, băncile
au obligația de a contribui la un fond de asigurare a depozitelor, prin care să despăgubească
deponenții, parțial sau total, în situația unui faliment bancar.
Pentru ca o bancă să dispună de ne cesarul de lichiditate, este de preferat ca activele pe
termen scurt să fie dimensionate corect, la fel și pasivele pe termen scurt. Dacă banca se
confruntă cu riscul de lichiditate pe termen scurt, aceasta poate recurge la împrumu turile pieței
monetare in terbancare, unde se întâlnesc oferta și cererea de lichiditate din sistemul bancar.
Este foarte importantă și încrederea pe care o are o bancă în cadrul siste mului bancar
din care face parte. Această încredere, apreciere de care beneficiază banca între r estul băncilor,
îi permite să fructifice orice oportunitate a pieței, pentru a -și mări rentabilitatea, a -și îmbunătăți
lichiditatea și în astfel de circumstanțe să își consolideze imaginea. În sens contrar, o imagine
negativă are c a efect degradarea situaț iilor financiare ale băncii și ca urmare, consecințe
nefavorabile, negative băncii.
O criză de lichiditate nu este întotdeauna determinată de problemele intern e ale unei
bănci. Se poate întâmpla ca piața să fie cea care transferă lipsa de lichiditate de la nivelul unei

ă
ă
instituții de credit. Această consecință se poate întâmpla datorită dezechilibrului dintre cererea
și oferta de monedă, sau în urma unei interven ții pronunțate pe piața autorității monetare.
Efectuarea soldului ne t al băncii la sfârșitul zilei (evoluția intrărilor și ieșirilor de
fonduri) este bine să fie făcută cu acuratețe pentru ca administratorul să poată sa -l respecte prin
diversele operațiun i bancare efectuate. Deficitul dintre soldul de la finele unei zile ș i cel care a
fost precono zat trebuie acoperit cu un împrumut din diverse surse: BNR sau de pe piața
interbancară. Excedentele pot fi utilizate pentru clarificarea unor obligații ale bănci i, în avans,
în situația în care se preconizează o majorarea a ratei dobânzii.
De asemenea, „BNR poate stabili prin reglementări și alte cerințe, de natură prudențială
precum și nivelul de aplicare al acestora la instituțiile de credit. Aceste cerințe pot viza, fără a
fi limitative și riscul de lichiditate29.

29 Corneliu Bențe, „Gestiunea și contabilitatea instituțiilor de credit”, E ditura Universității din Oradea, 2012, p.
76

ă
ă
BIBLIOGRAFIE

1. Berea A. O. ( 2001), Strat egie bancar ă, Editura Expert, Bucure ști;
2. Bențe C. ( 2012 ), Gestiunea și contabilitatea institu țiilor de credit, Editura Universit ății
din Orade a, Oradea;
3. Bențe C. (2011 ), Gestiunea modern ă a riscurilor bancare, Editura Universit ății din
Oradea, Oradea;
4. Costic ă I., Lăzărescu S.A . (2004), Politici și tehnici bancare, Editura ASE, Bucure ști;
5. Dardac N., Barbu T. (2005), Moned ă, bănci și politici mon etare, Editura Pedagogic ă,
Bucure ști;
6. Dănilă N., Ang hel L.C., D ănilă M.I. (2002 ), Managementul lichidit ății bancare, Editura
Economic ă, Bucure ști;
7. Dedu V. , Bistriceanu G. ( 2010 ), Gestiune bancar ă, Editura Economic ă, Bucure ști;
8. Dedu V. (2001), Gestiune și audit bancar, Ediția a treia, Editura pent ru Științe
Naționale, Bucure ști;
9. Greuning van H., Brajovic S. (2003), Analiza și mana gementul riscului bancar, Editura
Irecson, Bucure ști;
10. Marinescu P. (2006), Teoria echilibrului economic și implica țiile sale pr actice, Editura
Codecs, Bucure ști;
11. Mic Dicționar Enciclopedic , Comitetul de la Basel ;
12. Mihai I. ( 2 003), Tehnica și managementul opera țiunilor bancare, Editura Expert,
Bucure ști;
13. Nițu I. ( 2000), Managementul riscului bancar, Editura Expert, Bucure ști;
14. Roșca T. (1996), Moned ă și credit, Casa de Editură „Sarmis ”, Cluj-Napoca;
15. Rota ru C. (2001 ) , Managementul Performan țelor bancare, Editura Expert;
16. Roxin L. ( 1997 ), Gestiunea riscurilor Bancare, Editura Didactic ă și Pedagogic ă RA,
Bucure ști;
17. Stoica M . (1992), Managementul Banca, Editura Economic ă, Bucure ști;
18. http://www.raiffeisen.ro/despre -raiffeisen -bank/rapoarte -anuale