SPECIALI ZAREA : TEOLOGIE ORTODOXĂ DIDACTICĂ [621739]

UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ,,SFÂNTUL APOSTOL ANDREI”
SPECIALI ZAREA : TEOLOGIE ORTODOXĂ DIDACTICĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Diac.Lect .Univ.Dr . DURA IOAN
ABSOLVENT: [anonimizat]
2019

UNIVERSITATEA ,,OVIDIUS” DIN CONSTANȚA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ,,SFÂNTUL APOSTOL ANDREI”
SPECIALI ZAREA: TEOLOGIE ORTODOXĂ DIDACTICĂ

LUMINA LUI HRISTOS ȘI
A SFINTEI CRUCI
ÎN ÎNVĂȚ ĂTURA CREȘTIN –
ORTODOXĂ

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC:
Diac.Lect .Univ.Dr. DURA IOAN
ABSOLVENT: [anonimizat]
2019

3
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 5
PARTEA A I-A: SFÂNTA CRUCE – LUMINA CUNOAȘTERII IUBIRII
LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE OM ………………………….. ………………………….. ….. 9
CAPITOLUL 1. ASUMAREA SFINTEI CRUCI – CALEA MÂNTUIRII ÎN
HRISTOS ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 9
CAPITOLUL 2. TAINA SFINTEI CRUCI ………………………….. ……………….. 14
CAPITOLUL 3. ÎMPLINIREA VOII LUI HRISTOS ………………………….. …. 16
CAPITOLUL 4. SFÂNTA CRUCE – MĂRTURIE A CREDINȚEI CREȘTIN
– ORTODOXE ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 18
PARTEA A II -A: LUMINA LUI HRISTOS ÎN ÎNVĂȚĂTURA CREȘTIN –
ORTODOXĂ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 19
CAPITOLUL 5. LUMINA LUI HRISTOS ………………………….. ………………… 20
CAPITOLUL 6. ÎN LUMINA SFINTEI CRUCI ………………………….. ………… 24
CAPITOLUL 7. LUMINA SUFLETULUI ………………………….. ………………… 27
CAPITOLUL 8. LUMINA TABORICĂ ………………………….. …………………… 30
CAPITOLUL 9. LUMINA TRINITARĂ ………………………….. ………………….. 33
CAPITOLUL 10. LUMINA BISERICII ………………………….. ……………………. 36
CAPITOLUL 11 . LUMINA ICOANELOR ………………………….. ……………….. 39
CAPITOLUL 12. LUMINA RUGĂCIUNII ………………………….. ………………. 41
CAPITOLUL 13. MAICA LUMINII ………………………….. ………………………… 46
CAPITOLUL 14. IISUS HRISTOS – LUMINA LUMII ………………………….. 49
CAPITOLUL 15. LUMINA ÎNGERILOR PĂZITORI ………..………………. 56
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 57
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. …………………………. 63
DECLARAȚIE DE AUTENTICITATE …………………………………. ………………… 68
CURRICULUM VITAE…………………………………………….. ………………………….. 69

4

5
INTROD UCERE

Când am ales ce titlu să dau acestei lucrări de licență, m -am gândit să pornesc de la o
rugăciune, și atunci mi -a venit repede în minte rugăciunea din timpul Liturghiei pentru citirea
cu folos a Sfintei Scripturi : „…Strălucește în inimile noastre, Iubitorule de oameni Doamne,
lumina cea neînserată a cunoștinței dumnezeirii Tale și deschide ochii cugetului nostru spre
cunoașterea evanghelicelor Tale pr opovăduiri; pune întru noi și frica de fericitele Tale
porunci, ca poftele trupești cu totul călcându -le, viață duhovnicească să petrecem, toate cele
ce sunt spre plăcerea Ta cugetându -le și făcându -le. Că Tu ești luminarea și sfințirea și
mântuirea suflet elor noastre și Ție slavă înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfantului Duh, acum și
puru rea și în vecii vecilor. Amin. ”.1 (Psalm 84 – Rugăciunea după a unsprezecea catismă).2
Titlul ,,Lumina lui Hristos și a Sfintei Cruci în învățătura creștin ortodoxă ” l-am
ales îndeosebi din conținutul acestei rugăciuni, deoarece Hristos luminează în inimile noastre
prin lumina Sfintei Cruci pe care am primit -o de la El ca apărătoare zilnică de ispitele Satanei.
Crucea nu este o bucată de lemn cu o însemnătate pur istorică, ce a a răstignirii lui Hristos, ci
este lumina călăuzitoare a tuturor creștinilor ortodocși, fiindcă : „Dumn ezeu, Care a zis:
<<Strălucească, din întuneric, lumina !>> – El a strălucit în inimile noastre, ca să
strălucească cunoștința slavei lui Dumnezeu, pe fa ța lui Hristos .” (2 Corinteni 4, 6). Căci
Mântuitorul Hristos Însuși a mărturisit și zis: „Eu sunt lumina lumii’’3.
Bibliografia pentru ace astă lucrare de licență cuprinde selecțiuni din sfintele cărți de
rugăciuni, din cărțile Sfinților Părinți, Sfânta Sc riptură , Psaltire, scrierile Părinților
Apostolici, articole și studii de referință din reviste și din presa de specialitate și , nu în ultimul
rând, din predicile duhovnicului meu, dar și a le cuvioșilor preoți la care am avut onoarea să
particip în cadrul Sfintei Liturghii și la alte slujbe închinate cinstiri i marilor Sfinți sau
praznice lor împărătești și mai ales pentru sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci de la 14
septembrie. Fiindcă Mântuitorul a pătimit și a murit pe cruce și deci prin ea ne -a venit
mânt uirea, trebuie să cinstim Sfânta Cruce ca pe un lucru de mare preț. Ea este semnul văzut
al deosebirii dintre creștini și necreștini și are puterea să alunge duhurile rele. De aceea
trebuie să ne facem semnul Crucii cât mai des.4 Fâcând semnul Crucii putem primii lumina
veșnică a lui Hristos, ce ne va duce spre mântuire și viață veșnică. În rugăciunile de seară la

1 Liturghier , tipărit cu aprobarea S fântului Sinod și cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul
BOR, Editura Institutului Bi blic și de misiune al Bisericii Ortodoxe Române (E.I.B.M.B .O.R.), București, 2000,
p. 137.
2 Psaltirea proorocului și împăratului David , se tipărește cu binecuvântarea Prea Sfințitului Părinte Galaction
Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Editura Biser ica Ortodoxă, Alexandria, 2003 , p. 246.
3 Pr. Ioan Mihălcescu, Prefață, Catehismul creștinului ortodox, Editura Doxologia, Iași, 2010, p. 6.
4 Ibidem , p. 25.

6
rugăciunea Crucii găsim: .. Îngrădește -mă, acoperă -mă, mă păzește și mă luminează Doamne,
cu puterea cinstitei și de viață purtătoarei Crucii Tale , depărtând de la mine tot răul. Amin’’5,
ceea ce ne arată c ă lumina izbăvitoare vine prin intermediul Crucii lui Hristos.
Cinstea deosebită de care se bucură Sfânta Cruce în viața creștină rezidă din aceea că
ea este profund legată de activitatea, patimil e, jertfa și Învierea Mântuitorului Hristos. În
Biserica Ortodoxă cinstirea sau venerarea Sfintei Cruci nu se reduce numai la cinstirea
lemnului pe care a fost răstignit Mântuitorul Hristos, ci are în vedere înainte de toate
importanța și semnificați a profund teologică a acesteia în opera de mântuire a omului. În acest
sens, Sfânta Cruce devine instrumentul sau obiectul prin care Hristos, Fiul lui Dumnezeu dă
un alt sens morții , moartea devenind din sfârșit al vieții pământești, începutul vieții veșnice,
eterne, începutul nemuririi noastre .
În cadrul acestei lucrări de licență, am considerat necesar să scriu și despre asumarea
Sfintei Cruci de către fiecare credincios , deoarece ar trebui ca , în fiecare zi și în fiecare ceas al
vieții noastre pământești , să n e trăim viața împreună cu Sfânta Cruce, cu rugăciunile zilnice și
cu slujbele de la biserică. Am ales acest subiect sensibil al creștinismului, deoarece este un
subiect vast, despre care s -au scris și se pot scrie zeci și sute de pagini , fără a -l putea epu iza.
Avem nevoie de o viață unită cu Sfânta Cruce, avem nevoie de Cruce ca de aer și apă, avem
nevoie de o pază zilnică pent ru a putea fi izbăviți de cel rău și aceasta este : Sfânta Cruce. Așa
cum Dumnezeu rânduiește toate pe pământ, la rândul nostru trebu ie să avem în atenția noastră
zilnică Crucea: „ Dumnezeul nostru în cer și pe pământ rânduiește toate câte voiește ” (Psalm
113, 11).
Pentru mine , ca viitor teolog și cu voia lui Dumnezeu cleric, Sfânta Cruce înseamnă
unirea cu Cerul, cu Dumnezeu – Sfânta Tr eime. Nu poate exista în viața unui creștin ortodox,
o zi fără a face Sfânta Cruce. Toate rugăciunile trebuie însoțite cu semnul Sfintei Cruci unind
cele trei degete mari – simbolizând credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt –
Treimea cea de o fiin ță, iar degetele mici le lipim strâns de podul palmei, deoarece ele
preînchipuie pe Adam și Eva, strămoșii noștri, care cu smerenie și pocăință se pleacă
nedespărțitei Treimi. Ridicăm mâna dreaptă cu degetele astfel unite, la frunte zicând În
numele Tatălu i, după care ducem mâna la piept zicând și al Fiului, apoi la umărul drept și la
cel stâng zicând și al Duhului Sfânt, iar lăsând -o în jos încheiem cu Amin (lb. ebraică amen =
„așa să fie ”).6 La sfintele slujbe se începe cu Sfânta Cruce, astfel invocând în că de la

5 Carte de rugăciuni , Editura Anestis, București 2015, p. 91.
6 Pr.Dr. Neculai Grosu Rugăciuni și învățături de credință ortodoxă , Editura Arhiepiscopei Tomisului și Dunării
de Jos, Galați, 1987, p. 15.

7
începutul lor pe Sfânta Treime, Care face o punte nevazută între cer și pământ pe toată durata
tuturor sfintelor slujbe (utrenie, v ecernie, Sfânta Liturghie etc).
Taina Bisericii și a lucrării ei în lume este legată de taina mântuirii noastre, car e are în
centru Crucea Mântuitorului Hristo s. În taina C rucii se descoperă taina de necuprins a lui
Dumnezeu față de neamul omenesc descoperită deplin pe dealul Golgotei ( lb. aramaică –
gulgutha = „Locul Căpățânii ”) (Matei 27, 33). Sensul întrupării Domnu lui, activitatea,
învățătura și minunile Lui conduc spre Crucea cea dătătoare de viață. Pentru că ea, Crucea , nu
este sfârșitul, ci începutul unei noi vieți, pentru că Cel ce a fost răstignit pe ea este Cel ce
biruiește moartea, înviind din morți, fiind în ceputul vieții celei noi.7 Să nu uităm că încă de la
Facere ni se aduce spre luare aminte că: „Și a zis Dumnezeu: <Să fie lumină! Și a fost
lumină.>” (Facere 1, 3), deci lumea a fost concepută doar în lumina binelui . Sfântul Apostol
și Evanghelist Ioan ne scrie î n Evanghelia sa că Lumina lumii necreată este Fiul lui
Dumnezeu făcut trup pentru luminarea noastră din în tunericul necunoștinței: „Toate prin El s –
au făcut; și fără El nimic nu s -a făcut din ce s -a făcut. Întru El era viață și viața era lumina
oame nilor. Și lumina luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins -o. Fost -a om trimis de
Dumnezeu, numele lui era Ioan. Acesta a venit spre mărturie, ca să mărturisească despre
Lumină, ca toți să creadă prin el. Nu era el Lumina ci ca să se mărturisească prin el Lumină.
Cuvântul era Lumina cea adevărată care să lumineze p e tot omul, care vine în lume. ” (Ioan 1,
3-10). Așadar vedem cât de frumos ne aduce la lumină Evanghelistul spunând clar ca Lumina
este Dumnezeu. Atâta timp cât noi vom purta zilnic în in imile noastre Sfânta Cruce, atunci
vom avea parte zilnic de legătura cu Mântuitorul Hristos. Sfânta Treime ne va fi pavăză
asupra ispitelor, care vor veni cu siguranță, dar cu acest scut vom putea birui pe Luceafărul
cel căzut, Satana . Lumina cea aducătoar e de viață veșnică coborâtă direct din tronul lui
Dumnezeu Tatăl, Lumina răstignită și ieșită din mormânt, ne va călăuzi pașii în viața
pământea scă, pentru că doar cu Lumina și în Lumină vom avea parte de mântuire.
În această lucrare am încercat și cred că am reușit, să arăt și să scot în evidență lumina
divină, lumina cea veșnică și necreată pe care o putem găsi doar la Dumnezeu. Deși am scos -o
în evidență prin mai multe feluri, lumina necreată este acceași, și este simțită de către noi
creștinii ortodocși ca pe ceva eliberator, ca pe ceva ce dă pace și liniște în sufletele noastre.
Chiar dacă este lumină a crucii, a bisericii, taborică, trinitară, a sufletului, a miracolelor, a
rugăciunii, a icoanelor, a Maicii Domnului, a lui Hristos ș.a.m.d, noi toți cei care o simțim, o
simțim în adevăratul sens al cuvântului și asta ne aduce multă bucurie în suflete. Întotdeauna
lumina a fost alături de Sfînta Treime, că s -a arătat lui Moise prin rugul aprins, că s -a arătat în

7 ÎPS Corneliu Episcopul Hușilor, Sensurile tainei Sfintei Cruci, în ,,Ziarul Lumina’’, 10 septembrie 2014, vezi
http://ziarullumina.ro/sensurile -tainei -sfintei -cruci -94733.html , accesat la 28.12.2018 .

8
chip de porumbel la Botezul Mântuitorului, că s-a pogorât în limbi de foc la Cincizecime sau
în chip luminos într -un nor pe Muntele Tabor la Schimbarea la Față, lumina necreată și
nevăzută este pretutindeni înconjurându -ne.
Să nu uităm totuși că și Saul (mai târziu Sfântul Apostol Pavel), în drumul său spre
Damasc (Siria) care avea în gând să nimicească toți creștinii din capitala Siriei, s -a întâlnit cu
Dumnezeu tot printr -o lumină orbitoare ce nu se putea vedea, spre a -i arăta Apostolului
puterea lui Dumnezeu și adevărul despre existența Sa. Deci vedem că oriunde este Dumnezeu,
Fiul și Duhul Sfânt, este lumină. Doar văzând lumina luminilor, Saul s -a întors cu fața către
Mântuitorul nostru și apoi toată viața lui a propovăduit evanghelia și a slujit lui Dumnezeu:
,,Iar Saul, suflând încă amenințare și ucidere împotriva ucenicilor Domnului, a mers la
arhiereu, Și a cerut de la el scrisori către sinagogile din Damasc ca, dacă va afla acolo pe
vreunii, atât bărbați, cât și femei, că merg pe calea aceasta, să -i aducă legați la Ierusalim.
Dar pe când călă torea el și se apropia de Damasc, o lumină din cer, ca de fulger, l -a învăluit
deodată. Și, căzând la pământ, a auzit un glas, zicându -i: Saule, Saule, de ce Mă prigonești?
Iar el a zis: Cine ești, Doamne? Și Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe Care tu Îl prig onești. Greu
îți este să izbești cu piciorul în țepușă. Și el, tremurând și înspăimântat fiind, a zis: Doamne,
ce voiești să fac? Iar Domnul i -a zis: Ridică -te, intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să
faci. Iar bărbații, care erau cu el pe cale, st ăteau înmărmuriți, auzind glasul, dar nevăzând pe
nimeni. Și s -a ridicat Saul de la pământ, dar, deși avea ochii deschiși, nu vedea nimic. Și
luându -l de mână, l -au dus în Damasc. Și trei zile a fost fără vedere; și n -a mâncat, nici n -a
băut. (Faptele Sfin ților Apostoli 9, 1 -9).

9
PARTEA A I-A:
SFÂNTA CRUCE – LUMINA CUNOAȘTERII
IUBIRII LUI DUMNEZEU FAȚĂ DE OM

CAPITOLUL 1.
ASUMAREA SFINTEI CRUCI –
CALEA MÂNTUIRII ÎN HRISTOS

Este nevoie de mai mult pentru mântuirea noastră, decât simpla credință în Hrist os,
Întruparea, Răstignirea și Învierea Lui. Pe lângă Crucea Lui, crucea noastră personală este de
asemenea esențială pentru mântuirea noastră : „Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se
lepede de sine, să -și ia crucea în fiecare zi și să -Mi urmeze Mie ” (Luca 9, 23). Domnul a
împlinit mântuirea noastră prin moartea Sa pe Cruce; pe Cruce El a șters păcatele noastre prin
intermediul răstignirii, El a revărsat peste noi daruri și binecuvântări cerești. Cine înțelege
semnificația crucificării lui Iisus Hrist os, atunci își va da seama că Sfâ nta Cruce este scutul și
pavăza noastră pentru a putea contracara răul. În afară de acest lucru, trebuie să ne asumăm și
să ne luăm crucea personală și s -o ducem până la capăt indiferent de câte ispite vom avea de -a
lungul vieții no astre pământești .
În ziua de 14 septembrie 2014 la slujba de „Înălțarea Sfintei Cruci” , părintele meu
duhovnic, a catalogat viața ca fiind: „ O vale a plângerii, pentru că de multe ori așteptăm poate
prea multe de la viața noastră, în schimb primim foarte puține și de aceea poate pe ned rept
numim viața ca fiind grea” . Aici se referea la binele pe care îl așteptăm cu toții să se întâmple
în viețile noastre și că ar trebui să ne bucurăm de viață. Dar poate că așteptăm prea multe să se
întâmple trupeșt e și uităm de izbăvirea sufletului, așa cum s -a jertfit Iisus pe cruce pentru noi.
Crucea noastră ni se pare câteodată prea grea pentru a o putea duce până la capăt, dar ar trebui
să ne gândim la ce a pătimit Iisus pe cruce și ce jigniri și invective i -au fost aduse de cei ce L –
au răstignit. Dacă Dumnezeu Tatăl a putut să -Și sacrifice unicul Fiu pentru izbăvirea păcatelor
noastre, noi de ce să nu fim în stare ca măcar crucea vieții să ne -o putem duce până la final.
Un final care ne poate duce la viața veșni că sau tot așa de ușor în focul iadului. Singura
opțiune viabilă este să știm să ne izbăvim sufletul în această vale a plângerii, adică viața.
Trebuie să simțim viața ca o alinare, așa cum fiecare strop de ulei de măsline alină orice

10
mâncare. Cum savurăm o salată gustoasă, așa trebuie să gustăm și noi din viață, s -o simțim și
să devenim smeriți în fa ța greutăților care ne fac viața mai amară, dar datorită cărora putem
ajunge să ne izbăvim sufletele în această vale a plângerii. Această vale nu este o vale pe ntru
oamenii plângăcioși, ci doar pentru cei care vor liniștea sufletească și aflarea vieții veșnice. Și
viața veșnică nu o putem găsi de cât alături de Dumnezeu. Dacă Îl găsim pe Dumnezeu și Îl
primim cu brațele deschise, atunci calea către viața veșnică n e este deschisă, pentru că și El ne
primește cu brațele larg deschise.
Avem proasta inspirație să -L hulim pe Dumnezeu atunci când viața se arată a fi grea și
spunând că avem o cruce prea grea de dus, dar uităm că Iisus a avut de cărat, în afară de
crucea d e lemn pe care a dus -o până la Golgota, o cruce imaterială , o cruce cu toate păcatele
lumii adunate la un loc, care evident era mult mai grea decât cea de lemn. Acea cruce
imaginară, dar totuși reală, cu toate păcatele și nelegiurile noastre la un loc, a f ost dusă de
Mântuitorul cu smerenie fără să cârtească, așa că și noi să fim smeriți și să ne ducem demni
crucea până la capăt. Păcatele noastre nu erau imaginare și nici fantasmagorii, ci era purul
adevăr al felului cum trăia omul la acele momente de cumpă nă. Au dat fuga să -L scuipe să -L
batjocorească și să strige în gura mare: „Omorâți -L, Răstigniți -L, este un mincinos care se
crede Fiul lui Dumnezeu”, crezând în prostia lor că fac bine scăpând de un Împărat ceresc. Ei
nu știau că puterea lui Dumezeu Tatăl , Fiul și Duhul Sfânt sunt adevărata putere în cer și pe
pământ. Sfânta Treime, Cea de Care nu ne putem lipsi, și Care ne susține la purtarea Crucii
fiecăruia și ne este pavăză și scut apărător atunci când ne închinăm. Cine înțelege că odată ce
primim Sfân ta Treime ca făcând parte nemijlocită din viața noastră, acela va vedea și viața
veșnică, pentru că la judecata de apoi în fața altarului ceresc, vom fi judecați pentru ceea ce
am făcut pentru alții și cum am știut să fim buni creștini și cum am știut să p ropovăduim
învățăturile lui Iisus, nu ce am făcut doar pentru noi. A ajuta pe alții nu înseamnă să dai
averea toată altora, ci din puținul tău dat de Dumnezeu să găsești metoda simplă de a ajuta și
pe ceilalți din jurul tău. Vei fi judecat după cum ai știu t să-ți administrezi bunurile și cum ai
știut să faci parte la toți din avuțiile tale, nu ceea ce ai făcut în interesul tău egoist . Liniștea
sufletească pornită din a face bine în viață este adevărata izbăvire a sufletului, nu egoismul și
individualismul t otalitar.
Noi, Adamii și Evele a acestui timp al tehnologiei, dăm prea des vina pe Dumnezeu
pentru nereușitele noastre, uitând că mai întâi trebuie să știm să -L slăvim și să ne rugăm Lui,
și după aceea să cerem ceva la schimb. Nu să cerem acea schimbare c a un troc între doi
negustori, ci trebuie să facem rugăciuni aducătoare de mi lă și pace în sufletele noastre pentru
a știi să mergem pe calea dreaptă a învățăturii lui Iisus, însoțit de Sfânta Cruce. Ce viață este
aceasta fără iubirea crucii? O viața fadă , fără o noimă și fără o rânduială. Este foarte important

11
și ce cerem atunci când ne facem crucea și avem nevoie de ceva. Mulți în neștiința lor
păguboasă cer la Dumnezeu uneori lucruri de care nu au nevoie, neștiind că Dumnezeu nu
face partipriuri și nu în deplinește mofturi. Deci aveți grijă ce cereți în rugăciunile voastre, ca
Dumnezeu să vă audă și în mărinimia Sa să vă îndeplinească cu adevărat cerințele
trebuincioase.
Înainte de Hristos, crucea era obiect de ocară și blestem8 pentru că pe ea erau uciși cei
mai mari răufăcători, de aceea crucea era atunci: „pentru iudei sm inteală, pentru păgâni
nebunie” (1 Corinteni 1, 23; Deuteronomul 21, 22 -23). Răstingnindu -se pe cruce, Iisus
Hristos s -a făcut „blestem în lo cul nostru” (Galateni 3, 13) și ne -a mântuit de păcate „prin
sângele Crucii Sale” (Coloseni 1, 20). Astfel, prin patimile Sale și Sfântul Său Sânge vărsat
pe Sfânta C ruce, ace asta a devenit altarul de jertfă al Noului Testament, mai sfânt decât altarul
jertfelor din Legea Veche, de aceea Crucea numai : „pentru cei ce pier, este nebunie; iar
pentru noi, cei ce [nădăjduim să n.n.] ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. ”. (1 Corinteni
1, 18).9
Spunem mereu ca avem o cruce grea de dus. În momentele grele ale vieții ne spunem
că poate viața pentru noi este o cruce prea greu de purtat. Nicio cruce nu poate fi mai mare și
mai grea decât ceea ce a pătimit Iisus pe cruce. Nimic în lumea cea pămâtească nu poate
întrece felul cum a fost înjosit Iisus în drumul Său către răstignire . Nu este mai mare umilință
pe lum e ca ceea ce a putut îndura Iisus pe dealul Golgotei acolo unde a fost răstignit.
Noi oamenii avem un obicei greșit să ne plângem și să dăm vina pe Dumnezeu pentru
felul cum ne ducem viața, ignorând ajutorul pe care -l primim dacă ne apropiem de El, Cel
Care din dragoste a îndura t înjurii și scuipături din partea celor pentru care S-a jertfit , o jertfă
suprem ă, dovadă de iubire, înțele asă greșit de prea multă lume din zilele de atunci și chiar din
zilele noastre, fără de care cred că viața noastră nu mai er a la fel. Ca să -ți câștigi dreptul de a
aspira măcar la viața veșnică trebuie să faci măcar un singur lucru: să-L iubești pe Dumnezeu ,
să-ți asumi crucea zilnică.
O poveste spune cam așa :
„Un preot grăbit să ajungă la o întrunire se duce la frizer să se aranjeze puțin la păr. A
lăsat Biblia deoparte și a stat cuminte pe scaun să se tundă. După ce frizerul a terminat,
preotul a plătit și când să iasă pe ușă a auzit:
– Părinte eu nu cred că există Dumnezeu? Părintele mirat a zis:
– De ce crezi asta?

8 Pr.dr. Neculai Grosu, Rugăciuni și învățături de credință ortodoxă , Editura Arhiepiscopei Tomisului și Dunării
de Jos, G alați, 1987, p. 16.
9 Ibidem , p. 17.

12
– Pentr u că este prea multă sărăcie, sunt prea multe boli și prea multe războaie. Părintele a
plecat și afară în colțul străzii a văzut un sărac cu plete mari și soioase care cerșea. Îl duce în
frizerie și zice:
– Eu cred că nu există frizeri, pentru că altfel er a și omul ăsta tuns și bărbierit.
– Cum să nu fie părinte frizeri, eu ce sunt? Dar dacă nu vine la mine să se aranjeze, eu de
unde să știu de el?
– Ai văzut stimate frizer, că așa este și cu Dumnezeu. Trebuie doar să -L chemi și să -L
cauți, căci El va veni imediat în întâmpinarea ta. ”
Deci să nu mai dăm vina pe Dumnezeu pentru neîmplinirele noastre, pentru că de fapt
noi suntem de vină pentru viața pe care o trăim. Nu Dumnezeu ne face viața amară, așa cum o
cred unii, ci noi înșine ne facem viața grea . Viața în fapt este simplă, doar că ne -o complicăm
inutil necuprinzându -L și pe Dumnezeu în ea. Sunt un om care s -a născut și trăiește la malul
mării. În fiecare zi îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că am posibilitatea să respir aerul mării,
pentru că am p osibilitatea să -mi alin suferințele cu briza mării pe timp de vară, pentru că am o
viață alături de o apă care a fost și este , pentru mulți dintre noi, o muză. Câți dintre noi știm cu
adevărat să mulțumim lui Dumnezeu pentru ceea ce trăim zi de zi? Probabi l că puțini sau
foarte mulți, dar cert este că Î l căutăm și cerem ajutorul lui Dumnezeu schițând o
cruce/închinare doar atunci când ne este greu în viață. Crucea vieții nu este pre a mare sau prea
greu de purtat, î nsă preferăm să ne plângem și nu știm s -o purtăm cum trebuie , nici măcar să
ne însemnăm cu puterea ei . Adesea se văd creștini care nu știu să -și facă Sfânta Cruce (să se
închine) cum se cuvine, ci numai flutură mâna în dreptul feței sau în dreptul pieptului și fac
mișcări haotice care nu înseamnă n imic, plângându -se după aceea că Dumnezeu nu le ascultă
rugile, plângând exact ca într -o vale a plângerii. Asumarea crucii zilnic stă și în felul cum știm
să ne închinăm. Neștiind și nici nevrând să știm cum se cinstește cu adevărat crucea, atunci
suntem s ingurii părtași la osânda noastră.
Crucea este semn de mântuire, este semnul de iubire față de noi al Fiului Omului ,
semn care se va arăta pe cer la a doua venire a Domnului : ,,Atunci se va arăta pe cer semnul
Fiului Omului și vor plânge toate neamur ile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind
pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă ” (Matei 24, 30). Cinstind semn ul Sfintei Cruci și
însemnându -ne cu el, Îl mărturisim pe Hristos : ,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea
oamenilor, mărturis i-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10,
32). Se cuvine să ne străduim să purtăm și în inimă , în viața nostră , crucea iubirii
necondiționate față de El, crucea duhovnicească, despre care Mântuitorul spune: „Oricine
voieșt e să vină după Mine, să se lepede de sine, să -și ia crucea și să -mi urmeze Mie ” (Marcu

13
8, 32).10 Asumarea Sfintei Cruci , a iubirii pe care o presupune , este răspunsul fiecăruia dintre
noi că dorim să fim mântuiți . Ea este s emnul credinței și biruinței: „ Căci cine va voi să -și
scape viața, o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie
[iubind n.n.] , acela o va mântui. Căci ce -i folosește omului să câștige lumea întreagă dacă -și
pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în s chimb pentru sufletul său? Căci de cel ce se
va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat și păcătos, zice Domnul
Hristos , și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții
îngeri. ” (Marcu 8, 35 -38). Cinstirea Sfintei Cruci în teologia ortodoxă constituie unul dintre
adevărurile de credință, care, de la început, pentru cugetarea teologică în general, a
reprezentat o piatră de încercare, de poticnire. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea: „ …însă cum
lumea nu a voit să cunoască pe Dumnezeu prin mijlocirea acestei înțelepciuni, Dumnezeu a
biruit -o prin nebunia aparentă a crucii, nu cu ajutorul raționamentului, ci al credinței. Căci a
crede într -un om răstignit și îngropat și a ține ca certitudine că acest om a înviat și s -a suit la
cer este rezultatul credinței și nu al raționamentului ”.11

10 Ibidem , p. 18 .
11 Saint Jean Chrysostome, Homelie IV sur la Ire Epître aux Corinthiens , în Oeuvres completes, trad. de M.
Jeannin, Tome IX, Paris, 1886, p. 314, apud Pr. C.Buzdugan, Sfânta Cruce în lumina Învierii , în Mitropolia
Moldovei și Suc evei, LII (1976), nr. 1 -2, p.77.

14
CAPITOLUL 2.
TAINA SFINTEI CRUCI

În taina Crucii descoperim dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu față de noi oamenii. El
este Creatorul lumii, Cel Ce poartă grijă de făptu rile Sale, pe care nu le uită și pe care în
repetate rânduri le cheamă spre viață prin credința lucrătoare a faptelor bune. În ciuda
decăderii lumii, a îndepărtării de Dumnezeu, a înstrăinării de El, a faptului că răul este tot mai
vizibil sub toate aspec tele în ea, Dumnezeu preferă să o iubească până la jertfa/dăruirea
suprem ă: „El a iubit lumea atât de mult încât L -a dat pe Fiul Său, Iisus Hristos, ca oricine
crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică“ (Ioan 3, 16). Sunt sigur, nimeni nu -și
imagin ează Ortodoxia (dreapta credință) fără de Sfânta Cruce , mărturia veșnicei iubiri
necuprinse a Domnului Dumnezeu și Mântuitorului nostru Hristos. Ba mai mult de atât,
Ortodoxia nu s-ar putea explica pe sine însă și, fără de Crucea pe care a pătimit Domnul
nostru.
Pentru Sfânta și Drept -măritoarea Biserică, Sfânta și Cinstita Cruce are trei
semnificații:
1. Este obiect sfânt , altarul pe care s -a lucrat răscumpărarea noastră din robia
păcatului, a morții și a necredinței în Dumnezeu.
2. Este un simbol de închi nare, pentru că , prin acest semn , noi creștinii ortodocși, ne
identificăm până la marginile pământului, afierosindu -ne (Conf. DEX afierosire=dedicare,
consacrare ) Sfintei Treimi.
3. Reprezintă Calea de urmat : Mântuitorul ne arată că puterea Crucii (iubirea
desăvârșită a lui Dumnezeu față de noi) ne ajută să trecem mai ușor peste necazurile vieții de
fiecare zi.
1. În taina crucii descoperim dragostea nemărginită a lui Dumnezeu Tatăl pentru noi
oamenii. Și -a dat unicul Fiu spre răstignire pentru a ne putea răscumpăra păcatele și greșelile
noastre. Ce dovada mai mare de iubire vrem? În crucea lui Hristos se află taina vieții veșnice
și iertarea noastră. Crucea este legătura strânsă între Dumnezeu și omenire. În cruce
cunoaștem dragostea fără măsură a lui Dumn ezeu pentru neamul omenesc.
2. În rugăciunile de seară Sfântul Ioanichie ne spune: ,,Nădejdea mea este Tatăl,
scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, slavă Ție!’’12,
deci, ne îndeamnă sfântul, ca nicio clipă din viața noas tră să nu ne lepădăm de Sfânta Cruce

12 Carte de rugăciuni, Editura Anestis, București, 2015, p. 84 .

15
dacă vrem iertarea păcatelor și mântuirea la viața veșnică. Crucea este puternică apărătoare de
cel rău , semn al unirii cu Dumnezeu pentru vecie, și de dăruire față de El: „ Mă închin ție,
Preasfântă Treime, Care ești o ființă de v iață făcătoare și nedespărțită”13.
3. Singura cale de urmat a creștinului ortodox este Sfânta Cruce cu cele două brațe ale
ei: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot
cugetul tău. Iar a doua, la fel c a aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
(Matei 22, 37 -39). Biserica, a fost întemeiată în chip nevăzut pe Sfântul Sânge al
Mântuitorului Hristos vărsat de bunăvoie pe Sfânta Cruce la răstignire . Prin Sfânta Cruce este
începutul Noului Legământ între Dumnezeu și om care pregătește omenirea pentru împărăția
cerească veșnică . În Biserică la Sfintele Liturghii și alte ierurgii , nu ne putem permite să nu ne
facem semnul Sfintei Cruci, modul văzut în care mărturisim că vrem să participăm activ la
Crucea Mântuitorului . Reușita vieții noastre este strâns legată de felul cum știm să percepem
realitățile vieții. Cu crucea alături noi vom știi cum să ne asumăm viața de creștin care este o
continuă luptă, tensiune, dăruire și într -un final biruință: , ,Veniți la Mine toți cei osteniți și
împovărați, și Eu vă voi odihni’’ (Matei 11, 28).
Participarea noastră la taina crucii Bisericii, asumarea cu responsabilitate a credinței ,
garantează participarea la slava Sa cea veșnică. Acolo unde este prezent Mântu itorul Hristos
nu mai există moarte, ci doar viață și lumină. Lumea fără Mântuitorul Hristos, cunoaște numai
moartea, rămânând sub drama suferinței și a limitelor ei. Prefacerea suferințelor noastre, a
morții spre viață și nemurire este posibilă prin credi nța în dragostea la măsura Crucii și prin
asumarea ei. „Cel ce ascultă cuvântul Meu și crede în Cel ce M -a trimis, are viață veșnică și
la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viață” (Ioan 5, 24).

13 Ibidem , p. 86 .

16
CAPITOLUL 3.
ÎMPLINIREA VOII LUI HRISTOS

Dacă stăm și analizăm bine ce a vru t și vrea Mântuitorul de la noi, ne dăm seama că
aceasta este să se facă voia Sa descoperită în poruncile Lui, adică să -L iubim. Referindu -ne
strict la tema noastră despre Sfânta Cruce, voia Domnului o putem împlini ducând cu noi
semnul Crucii mai departe peste veacuri ca jertfă de iubire pentru aproapele . Să nu ne
ascundem atunci când ne facem semnul Sfintei Cruci , să nu hulim Sfânta Cruce izbă vitoare de
ispite, să nu luăm în derâdere Sfânta Cruce a Mântuitorului după î ngustimea rațiunii noastre ,
asta este voia Lui. De altfel, Sfânta Cruce ne însoțește peste tot: nu doar cea de pe turlele
bisericilor, de pe coperțile cărților bisericești, de pe veșmintele clericilor, di n Sfântul Altar, de
pe mormintele celor adormiți, ci și în fiecare închinare, îmbrățișare, suferință sau provocare
pe care o avem, și atunci mă întreb cum să mergem la drum prin viață fără Sfânta Cruce dacă
zicem că apreciem ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi ?
Este oare prea mult ce ne cere Iisus? Nicidecu m. Dacă stăm bine să ne gândim făcând
o analiză mai amănunțită în sfintele rugăciuni găsim întruparea Sfintei Treimi încă din
minunea din pântecele Fecioarei Maria. În al doilea Paraclis al Maicii Domnului găsim:
,,Tatăl a binevoit și Fiul S -a pogorât prin umbrirea Sfântului Duh în pântecele tău,
preanevinovată stăpâna lumii’’14, deci Sfânta Treime, care este crucea lui Hristos, este
întruchipată încă din pântecele Fecioarei Maria neprihănită și preanevinovată. Iată că
Dumnezeu Tatăl ne îndeamnă să facem voi a Sa. Până la urmă cine suntem noi ca să -L
contrazicem? Suntem urmașii Mântuitorului, și dacă noi Adamii și Evele acestei lumi a
vitezei cibernetice nu facem voia Lui, atunci cine? Dacă nu ducem crucea mai departe peste
veacuri, atunci sacrificul suprem al Mântuitorului pe cruce nu a fost oare în zadar?
Este bine să te predai voii lui Dumnezeu. Atunci în suflet este numai Domnul și nu
alte gânduri; și sufletul se roagă lui Dumnezeu cu minte curată și simte iubirea lui Dumnezeu,
chiar dacă s -ar chinui cu tr upul. Când sufletul s -a predat cu totul voii lui Dumnezeu, Domnul
Însuși începe să -l călăuzească și sufletul este învățat în chip nemijlocit de Dumnezeu voia lui
Dumnezeu. Chiar și în boală și nevoință mare, suntem datori să ducem mai departe voia
Domnului , cât și să propovăduim sfintele învățături ale lui Dumnezeu mai departe și să le
spunem tuturor.

14 Ibidem , p. 223.

17
Pentru om, cea mai mare onoare și cel mai mare privilegiu este să facă voia lui
Dumnezeu. Aceasta este ceea ce Domnul I isus i -a învățat pe ucenicii Săi. El sp us: „Nu
oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce a face vo ia
Tatălui Meu Celui din ceruri” .(Matei 7, 21).15 Deci să nu uităm ce zic apostolii despre voia
lui Dumnezeu : „Și lumea trece și pofta ei, dar cine face voia lui D umnezeu rămâne în veac”
(1 Ioan 2, 17). „Luați seama deci cu amănunțime cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca
niște înțelepți, răscumpărând timpul, căci zilele sunt rele. De aceea nu fiți nepricepuți, ci
înțelegeți care este voia Domnului” (Efeseni 5 , 15-17).16 Să nu uităm că întinzând brațele noi
înșiși suntem o cruce, o cruce la care pe orizontală suntem legați prin sânge cu neamul nostru
strămoșesc, iar pe verticală suntem direct legați cu Dumnezeu.
Iată că lucrarea divină nu a uitat semnul crucii nici în trupul uman, făcând astfel un
legământ etern între om și Dumnezeu arătându -ne totdeauna Lumina cea aducătoare de viață
veșnică: „Slavă Ție celui ce ne -ai arătat nouă Lumina….Doamne, la Tine am scăpat, învață -mă
să fac voia Ta, că Tu ești Dumnezeu l meu. Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom
vedea lumină” (Doxologia Mare înainte de începerea Sfintei Liturghii și a Troparelor
Învierii).17 Este foarte important de știut că Lumina lui Hristos ne adună pe toți în Biserică
spre rugăciune și spre luare aminte a învățăturii Domnului și a sfintelor taine ( Botezul,
Mirungerea, Spovedania, Împartașania, Cununia, Sfântul Maslu și Preoția): „Că unde sunt doi
sau trei adunați în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 1 8, 20), pentru că
locașurile de închinare se fac după porunca lui Dumnezeu : „Să-mi faci locaș sfânt și voi locui
în mijlocul lor” (Ieșire 25, 8).18

15 Zac Poonen, Descoperind voia lui Dumnezeu, Editura Christian Fellowship Church, Bagalore, India, 1971, p.
4.
16 Ibidem , p. 7
17 Pr.Dr. Neculai Grosu, Rugăciuni și învățături de credință ortodoxă , Editura Arhiepiscopei Tomisului și
Dunării de Jos, Galați, 1987, p. 107.
18 Ibidem , p. 70.

18
CAPITOLUL 4.
SFÂNTA CRUCE – MĂRTURIE A CREDINȚEI
CREȘTIN -ORTODOXE

„Cuvântul crucii pentru cei ce pier este n ebunie, iar pentru noi, cei ce ne mâ ntuim,
este puterea lui Dumnezeu ” (1 Corinteni 1, 18). Fiecare poartă o cruce a lui, la propriu și la
figurat. Însă nu întotdeauna, atunci când vine vorba de sensul crucii ca semn , se și cunoaște
rostul său. Unii o consi deră un accesoriu, asociat unei bijuterii din aur, argint , plastic sau
lemn, a lții o apreciază după forma, dimensiunea sau valoarea ei materială, fără să pătrundă
semnificația sa profundă . În acest sens Sfântul Apostol Pavel clarifică valoarea intrinsecă a
Crucii ca semn : „Iar mie să nu -mi fie a mă lăuda decât numai în crucea Domnului nostru
Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și eu pentru lume“ (Galateni 6, 14).
În Noul Testament, crucea este legată de M ântuitorul Hristos p rin Jertfa Lui pe Cruce.
Aceasta a devenit simbolul mântuirii neamului omenesc. Brațele Crucii au o semnificație
aparte. Cel orizontal arată că jertfa lui Iisus Hristos se răsfrânge asupra întregii lumi, iar brațul
vertical arată actul de refacere dintre ceresc și p ământesc. În sens duhovnicesc, crucea
reprezintă dragostea lui Dumnezeu față de noi. Însăși jertfa Mântuitorului este o mărturie în
acest sens și arată esența iubirii creștine, pentru că spune Iisus : „Nimeni nu are mai mare
dragoste decât aceasta ca viața să și -o pună pentru prietenii săi“, (Ioan 15, 13). Scriptura
vorbește despre: „semnul Fiului Omului“ (Matei 24, 30) și al creștinilor ca o dovada a iubirii
lui Dumnezeu față de om.
Credincioșii se închină Sfintei Cruci pentru că jertfa lui Iisus Hristos ne-a adus nouă,
celor mulți, șansa de a obține viața veșnică. Altfel spus, omul are posibilitatea să se vindece
sufletește și trupește prin puterea Crucii. Cele trei degete împreunate reprezintă Sfânta
Treime. Cele două degete strânse în palma mâinii drepte reprezintă, pe de o parte, cele două
firi ale Mântuitorului Iisus Hristos, unirea dintre firea umană și cea dumnezeiască, coborârea
lui Dumnezeu pe pământ, iar, pe de altă parte, îi reprezintă pe Adam și Eva care se închină
Sfintei Treimi aici pe pământ. Părțile trupului însemnate au și ale un simbolism dogmatic:
fruntea reprezintă cerul, pântecele simbolizează pământul, iar umerii închipuie locul și semnul
puterii.19

19 Raluca Brodner, Crucea, simbol creștin al mântuirii, în ,,Ziarul Lu mina’’, 26 martie 2009, Vezi
http://ziarullumina.ro/crucea -simbolul -crestin -al-mantuirii -46559.html , accesat pe 10.01.2019 .

19
Ca și îngenuncherea, ca și plecarea capului, ca și metania sau ca și ridicarea inimilor în
sus la rugăciune, tot așa și semnul Sfintei Cruci , făcut cu mâna, este un semn care arată o
ținută religioasă sau o stare sufletească de evlavie în fața lui Dumnezeu, Căruia trebuie să -I
slujim și cu sufletul și cu trupul nostru (1 Corinteni 6, 20; Filipeni 1, 20). Potrivnicii crucii și
semnului ei sunt vrăjmașii crucii lui Hristos (Filipeni 3, 18 -19). Vrăjmașul urăște foarte
mult semnul Sfintei Cruci , căci este arma cea nebiruită cu care Hristos l -a biruit și i -a prădat
iadul. Semnul Sfintei Cruci va vesti venirea a doua a Mântuitorului nostru Iisus Hristos
(parusie <prezență> gr. παρουσία ), după mărturisirea Sfintei Scripturi, care zice : „Atunci se
va arăta pe cer semnul Fiului Omului venind pe norii cerului…” (Matei 24, 30 -31). Acel
semn este crucea, deoarece ea este semnul puterii și biruinței lui Hristos (1 Corinteni 1, 18;
Coloseni 2, 15).20

20 Arhimandrit Cleopa Ilie , Îndrumări duhovnic ești pentru vremelnicie și veșnicie, Editura Teog nost, Cluj –
Napoca, 2004, p. 271.

20
PARTEA A II -A: LUMINA LUI HRISTOS ÎN
ÎNVĂȚĂTURA CREȘT IN-ORTODOXĂ

CAPITOLUL 5.
LUMINA LUI HRISTOS

În Biblie, lumina este asociată cu Dumnezeu: „Dumnezeu este lumină și nici un
întuneric nu este în El” (1 Ioan 1, 5). Dumnezeu este sursa luminii. Primul lucru pe care l -a
creat a fost lumina, un element indis pensabil vieții. Datorită relației strânse dintre El și
lumină, în Scriptur ă lumina apare adesea ca simbol al adevărului, al cunoașterii și al
sfințeniei. A umbla în lumină înseamnă a avea un caracter ca al lui Dumnezeu: ,,Odinioară
erați întuneric; dar ac um sunteți lumină în Domnul. Umblați deci ca niște copii ai luminii’’
(Efeseni 5, 8) ,,Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuși este în lumină, avem părtășie
unii cu alții; și sângele lui I isus Hristos, Fiul Lui, ne curăță de orice păcat.’’ (1 Ioan 1, 7).
Lumina Îl reprezintă pe Dumnezeu, iar întunericul, pe Satana.
Iisus Hristos, Fiul veșnic al lui Dumnezeu, este: „Lumina oamenilor…, adevărata
Lumină care luminează pe orice om” (Ioan 1, 4 -9). Numai El poate alunga bezna păcatului
care învăluie întrea ga lume. Prin El, primim „lumina cunoștinței slavei lui Dumnezeu” (2
Corinteni 4, 6) sau, altfel spus, cunoașterea caracterului Său. Când Îl primim pe Domnul Iisus
ca Mântuitor personal, devenim „fii ai luminii” (Ioan 12, 36; 1 Tesaloniceni 5, 5). Nu noi
suntem sursa de lumină, ci, la fel ca luna, reflectăm lumina care strălucește asupra
noastră. Când Îi permitem Domnului să lumineze prin noi, faptele noastre bune îi vor
determina pe oameni să Îi dea slavă lui Dumnezeu , așa încât Sfânta Cruce devine lumină și
binecuvântare pentru creștinul ortodox.
Majoritatea scriitorilor patristici au menționat în scrierile lor că Dumnezeu este lumina
și că fără Dumnezeu nimic bun nu se poate înfăptui. Teologia patristică a fost elaborată sub
lumina și înrâuirea Sfântului Duh. Sfântul Chiril al Alexandriei spunea: „Nimeni nu poate
ajunge la cunoașterea adevărului fără lumina Sfântului Duh ”.21 Dar ca să primim lumina de
la Hristos, noi înșine trebuie să fim lumină. Să știm să trăim în smerenie, post și rugăciune și

21 Pr. Nechita Runcan, Privire generală asupra literaturii patristice, Istoria literaturii patristice în perioada
persecuțiilor anticreștine , Editura Vasiliana 98, Iași, 2008, p. 15 .

21
să avem or todoxia ca mod de viață zilnică. Nu poți ajunge la lumina izbăvitoare într -o zi,
necesită multă lucrare cu noi înșine și schimbarea minții noastre după Dumnezeu.
De ce să -L primim pe El doar atunci când avem probleme zicând un „Doamne ajută !”
și făcând la repezeală o cruce schimonosită , să-L primim și atunci când ne este bine și să -I
mulțumim pentru toate câte ni le dă bune sau rele, pentru că doar El știe ce este de folos
fiecăruia. De aceea , Sfinții Părinți ne îndeamnă să trăim în curățenie sufletească m aximă.
Doar așa putem primi lumina , luminând la rândul nostru. Sfântul Grigore Teologul spune că:
„lumina poate fi primită doar de lumină ”22, de o inimă deschisă spre împlinirea voii lui
Dumnezeu .
Să nu uităm că în Crez (Simbolul credinței), spunem cu toții : „Lumină din lumină,
Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”23, deci suntem unanim de acord că lumina este
Dumnezeu. Iar după ce ne -am împărtășit cu Sfintele Daruri (Trupul și Sângele lui Hristos), tot
poporul, prin răspunsul la strană, se cântă: „Am văzu t lumina cea adevărată, Am primit Duhul
cel ceresc, Am aflat credința cea adevărată Nedespărțitei Sfintei Treimi închinându -ne, Că
aceasta ne -a mântuit pre noi ”24. Iată că odată cu Sfânta Împărtașanie primim lumina
Domnului ca într -o renaștere la viața spir ituală după adevărata învățătură a lui Hristos. Așadar
odată cu primirea luminii de la Hristos, suntem și noi părtași la Înviere, prin Învierea lui
Hristos suntem „ condamnați ” la nemurire.25
Când recitim mărtur iile despre condamnarea Mântuitorului Iisus Hri stos, totul este
răscolitor. Aparent, în centrul atenției sunt Pilat, Iuda ori arhiereii Anna sau Caiafa, însă de ei
ne amintim doar când ne referim la supliciile Domnului Hristos. Ei sunt doar personajele de
decor, rolul lor fiind unul secundar. Cel care a schimbat perspectiva istoriei este însă Domnul
Hristos; El a suferit povara Crucii pentru noi și pentru a noastră mântuire. De pe Golgota ne -a
deschis porțile raiului și ne -a arătat calea înveșnicirii. Cât de ușor au strigat cei de atunci:
„Răstigniți -L!” Oare faptul că trăim departe de învățăturile Sale și faptul că nu -I împlinim
poruncile, toate acestea nu sunt tot crucificări? Poate și noi L -am privit pe Domnul Hristos cu
viclenia lui Iuda, cu aroganța lui Pilat, cu falsitatea lui Anna sau a lui Caiafa sau cu
oportunismul celor din mulțime. Toți au fost convinși că Iisus, fiul teslarului Iosif din
Nazaret, a murit pe Golgota. Însă El a înviat, Dumnezeu fiind, iar prin Învierea Sa și noi vom

22 Ibidem , p. 15 .
23 Carte de rugăciuni Editura Anestis, București, 2015, p. 13 .
24 Pr.dr. Neculai Grosu, Rugăciuni și învățături de credință ortodoxă , Editura Arhiepiscopei Tomisului și
Dunării de Jos, Galați, 1987, p. 141 .
25 Pr. Dumitru Păduraru, Prin Învierea lui Hristos, am fost „ condamnați ” la nemurire , în „Ziarul Lumina ”, 17
februarie 2017, Vezi http://ziarullumina.ro/prin -Invierea -lui-hristos-am-fost-condamnati -la-nemurire –
119950.html accesat 15.03.2018.

22
învia!26. Deci atunci când primim Lumina Învierii în seara de În viere, mărturisim că toți
înviem în unire cu Hristos.
Deci, strâns legată de înțelesul Crucii, este lucrarea mântuirii neamului omenesc, pe
care a realizat -o Iisus Hristos, prin Patimile, Moartea și Învierea Sa. Numai în legătură cu
Hristos, Crucea este pu terea lui Dumnezeu pentru viața lumii și mântuirea oamenilor. Această
lucrare săvârșită prin cruce, a adus o schimbare radicală a relației dintre om și Dumnezeu, prin
faptul că ea a luminat lumea prin puterea dreptei Celui iubitor de oameni, Lumina vieții
oamenilor, Ce S -a răstignit pe Cruce și a adus la lumina cunoștinței lui Dumnezeu întreg
neamul omenesc. Iată, ce profund se exprimă cântarea bisericească, în acest sens : „Pe noi cei
căzuți pururea prin greșeala strămoșului, astăzi, ne -ai ridicat prin cruc ea Ta, Doamne. Și
precum prin neînfrânare se cuprinsese firea omenească de înșelăciune, așa pe toți ne -a
mântuit lumina Crucii Tale, pe care credincioșii o mărim” (Troparul praznicului Înălțării
Sfintei Cruci, după pripeală).27 Mărturisind Patimile mântuito are ale lui Hristos, culminînd
prin Crucea Sa, credincioșii, însemnându -se cu semnul crucii, se consacră lui Dumnezeu
Sfințitorul, se sfințesc și ei, prin puterea ce iradiază din ea. Această putere a Crucii, îi
înnobilează, îi luminează și le adâncește cun oștința de Dumnezeu, pentru a se putea învrednici
de viața cea veșnică (Ioan 17, 3).28
Învățătura lui Iisus Hristos trebuie să fie un îndemn de a ne apropia și noi de Hristos,
de a-I deveni „ucenici”, de a -L propovădui prin viața noastră, prin prezența noas tră la slujbele
Bisericii. Numai astfel vom simți bucuria care vine prin puterea Crucii : „Cu crucea Ta,
Hristoase Mântuitorule, puterea morții s -a dezlegat și înșelăciunea diavolului s -a zdrobit, iar
neamul omenesc, prin credință fiind mântuit , cântare Ție totdeauna aducem ” (Penticostarul,
Marți în Săptămâna Luminată, la Vecernie, Stihirile Învierii, 1, p. 42).29
Sfântul Apost ol și Evanghelist Ioan spune: „ Și aceasta este vestirea pe care am auzit -o
de la El și v -o vestim: că Dumnezeu este lumină și nici un întuneric nu este întru El ” (1 Ioan
1, 5).30 Iată cum Sfântul Apostol Ioan duce mai departe lumina călăuzitoare spre toți cei care

26 Idem , Prin Învierea Domnulului și noi vom învia , în „Ziarul Lumina ”, 16 februarie 2017, Vezi
http://ziarullumina.ro/prin -Invierea -domnului -si-noi-vom-invia -119909.html accesat 25.03.2018.
27 Pr. Ioan Tulcan, Lumina și puterea crucii, în „Calea Mântuirii ”, Săptămânal editat de Centrul de Studii
Teologice -Istorice și de Prognoză Pastoral -Misionară al F acultății de Teologie Ortodoxă Arad. Redactor fondator
(1935): Preot Ilarion V. Felea. Apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului,
anul XVII, Nr, 37 (848), 11 septembrie 2016, p. 1 .
28 Ibidem , p. 2 .
29 Pr. Ioan Lazăr, Prin c ruce a venit bucuri e pentru toată lumea în „Calea Mântuirii ”, Săptămânal editat de
Centrul de Studii Teologice -Istorice și de Prognoză Pastoral -Misionară al Facultății de Teologie Ortodoxă Arad.
Redactor fondator (1935): Preot Ilarion V. Felea. Apare cu bi necuvântarea Înaltpreasfințitului Timotei,
Arhiepiscopul Aradului, anul XVII, Nr, 37 (848), 11 septembrie 2016, p. 2.
30 Învățătura de credință creștin ortodoxă, Care sunt însușirile lui Dumnezeu? Tipărită cu aprobarea Sfântului
Sinod al Bisericii Ortodoxe R omâne ș i cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Iustinian Patriarhul României la

23
cred în adevărata învățătură a lui Hristos. Lumină este Dumnezeu și Dumnezeu este Lumină ,
asta este ceea ce noi descendenții prin har ai lui Iisus Hristos trebuie să căutăm și să avem în
suflet. Noi , Adamii și Evele acestor timpuri contemporane , nu trebuie să trăim nicio clipă fără
lumina lui Hristos, de aceea viața alături de Dumnezeu este posibilă doar cu lumină și în
lumină. S ă nu uităm că Duhul Sfânt s -a coborât în pântecele Fecioarei Maria printr -o lumină
strălucitoare, astfel înfăptuindu -se minunea zămislirii fătului ce urma să fie Mântuitorul
Hristos Împăratul Ceresc.
Auzim foarte des pe cei care sunt de acord cu seculariz area acestei lumi, adică să fim
toți într -o singură credință și religie, că ortodoxia este învechită, că nu ține pasul cu evoluția
umană și că ar trebui scoasă din spațiul public atâta timp cât nu -și reconsideră valo rile după
noile tendințe umane. Însă, care sunt aceste așa-zise valori: legalizarea avortului, căsătoriile
homosexuale, căsătoriile de probă și divorțurile , concubinajul libertinist ? Nu au nimic în
comun cu adevărata învățătură creștin ortodoxă aceste noi ideologii . Cum este Ortodoxia
învechită când ea este permanent v ie în viața creștinului ortodox prin rugăciuni, prin
împărtășire, prin liturghii ? Dacă st ăm bine și ne gândim la rugăciunea „Tatăl nostru ”,
Mântuitorul Hristos ne -a învățat să spunem: „ pâinea noastră cea spre ființă dă -ne-o nouă
astăzi…. ”31, deci un astăzi permanent , pentru că și mâine spunând rugăciunea este tot un
astăzi . Iată cum Ortodoxia e actuală și nouă în fiecare zi. Cum se poate spune că suntem
învechiți când noi , ortodocșii , încercăm și suntem chemați să fim de-a pururi fiii prin har ai lui
Dumnezeu Tatăl?

anul 1952 de Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, retipărită în anul 1992 la București, în anul 1993 la
Cluj, iar în anul 1996 la Iași, Editura Apologeticum, Bucure ști, 2006, p. 35 .
31 Carte de rugăciuni , Editura Anestis, București, 2015, p. 6 .

24
CAPITOLUL 6.
ÎN LUMINA SFINTEI CRUCI

Între Sfânta Cruce și Învierea Domnului Hristos există o strânsă legătură: „În crucea
sau în moartea lui Hristos se cuprinde Învierea Lui și în Învierea Lui continuă să fie prezentă
puterea biruitoare de moarte a crucii”32; această legătură nu este întâmplătoare sau lipsită de
semnificație, ci pe ea se clădește întregul edificiu al răscumpărării obiective realizată de
Mântuitorul Hristos. Crucea face posibilă Învierea Mântuit orului Hristos, iar Învierea
Mântuitorului Hristos „este garanția învierii noastre”. Crucea fără Înviere este o simplă jertfă,
Înviere fără cruce nu există. Pentru a înțelege mai bine care este învățătura despre Sfânta
Cruce și de ce Sfânta Cruce se bucură de o aleasă cinstire la creștinii ortodocși, și nu numai,
este, în acest sens, folosito are demersului nostru, o incursiune în istoria biblică și , mai apoi, în
istoria bisericească universală , pentru a evidenția prezența Sfintei Cruci în iconomia mântuirii
și în viața Bisericii. Atunci când studiem istoriile Bibliei suntem tentați să extragem doar
învățăturile morale din acele istorii, fără să ne gândim la faptul că istoriile în sine se vor
repeta. Evenimentele relatate în Sfânta Scriptură se repetă, întruc ât Dumnezeu nu Se schimbă
niciodată. El lucrează la fel, doar timpul trece, oamenii și generațiile se schimbă, însă
evenimentele în esență rămân aceleași33. Așadar Sfânta Cruce și lumina l ui Dumnezeu ne
călăuzesc perma nent, indiferent de anul și epoca în ca re trăim.
Sfânta Cruce apare în Noul Testament ca instrumentul binecuvântat al răscumpărării
de obște și în parte, a oamenilor: „ Căci în El a binevoit (Dumnezeu) să sălășluiască toată
plinirea și printr -Însul toate cu Sine să le împace, fie cele de pe păm ânt, fie cele din ceruri,
făcând pace prin El, prin sângele crucii Sale ”. (Coloseni 1 , 19-20). Prin urmare, crucea a fost
calea cea dureroasă prin care Mântuitorul Hristos avea să -Și îndeplinească misiunea
mântuitoare și să ajungă în slava Sa: „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, așa
trebuie să se înalțe Fiul Omului ” (Ioan 3, 14). Sfânta Cruce devine arma cu care Mântuitorul
a biruit pe diavol și ne -a eliberat pe noi de sub puterea celui rău: „ Ștergând zapisul ce era
asupra noastră care ne era po trivnic cu rânduielile Lui, și l-a luat din mijloc, pironindu -l pe
cruce. Dezbrăcând (de putere) începătoriile și stăpâniile [întunericului] , le-a dat de ocară în
văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce .” (Coloseni 2, 14 -15).

32 Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Crucea în teologia și cultul Bisericii Ortodoxe , în Ortodoxia, XXVII (1975), nr.
3, p. 406.
33 Lumina Istoriilor paralele – Studiu profetic al Bib liei, 2009, p. 6 .

25
Prezența Sfintei Cruci î n actul soteriologic (soteorologie= doctrină a mântuirii prin
jertfe benevole) realizat de Mântuitorul Hristos , este teologhisită magistral de Sfântul Apostol
Pavel, textul fiind în același timp și un puternic temei scripturistic pentru cinstirea Sfintei
Cruci: „Care Dumnezeu fiind în chip, n -a socotit știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu. Ci S –
a deșertat pe Sine chip de rob luând, făcându -Se asemenea oamenilor și la înfățișare aflându –
Se ca un om, S -a smerit pe Sine ascultător făcându -Se până la moarte, și încă moarte pe
cruce. Pentru aceea și Dumnezeu L -a preaînălțat și I -a dăruit Lui nume care este mai presus
de orice nume; Ca în numele lui Iisus tot genunchiul să se plece, al celor cerești și al celor
pământești și al celor de dedesubt ”. (Filipeni 2, 6 -10).
Pentru Sfântul Apostol Pavel Mântuitorul Hristos nu putea să fie despărțit de Cruce ,
altarul Jertfei Sale; mai mult decât atât, Sfânta Cruce este folosită ca autoritate și devine
argument în propovăduirea Sfântului Apostol Pavel: „ Iar mie, să nu -mi fie a mă lăuda, decât
numai în crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este răstignită pentru mine și
eu pentru lume! ” (Galateni 6, 14). Crucea este prin urmare, conținutul predicii Apostolilor și
mândria lor.
Amintind cuvântul Mântuitorului Hri stos: „ Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se
lepede de sine, să -și ia crucea și să -Mi urmeze Mie ” (Luca 9, 23), Crucea are aici un sens
spiritual, Mântuitorul cuprinzând sub acest nume toate nevoințele și strădaniile vieții creștine,
urcuș pe calea des ăvârșirii și a sfințeniei.
Prin răstignirea Mântuitorului Hristos, Sfânta Cruce își schimbă esența în mod natural,
dar tainic am putea spune, în loc de durerea crucii la răstignirea Domnului, se poate vorbi de
cruce ca putere a creștinului în mersul său es hatologic (logic) până la bucuria finală a
semnului judecății celei din urmă: „ Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului… și vor
vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere și cu slavă multă ” (Matei 24, 30).
Fiind o legătură indisolubilă între opera mântuitoare și crucea Mântuitorului Hristos,
fapt subliniat de Sfântul Apostol Pavel care înțelege prin cuvântul cruce, toată lucrarea de
mântuire a lui Iisus Hristos; privirea Sfintei Cruci ar trebui să trezească în inima oricărui
credincios „toate sentimentele de evlavie și de credință, de smerenie și de dragoste față de
Cel ce l -a răscumpărat din moarte și l -a adus la viață. Pentru motive ca acestea, socotim că
cinstirea Sfintei Cruci este tot atât de veche ca și religiunea dumnezeiescului r ăstignit ”34.
Sfânta Cruce devine și se manifestă în Noul Testament, ca altarul de jertfă al
Mântuitorului Hristos, Care o sfințește prin scump Sângele Său, care udă pentru eternitate

34 Pr. Prof. Vladimir Prelipceanu, Vechimea Crucii ca obiect de cinstire și simbol creștin, în lumina
descoperirilor arheologice mai noi , în Mitropolia Moldovei și Sucevei, XXXIV (1958), nr. 5 -6, p. 442.

26
Sfânta Cruce, devenind astfel din obiect de ocară obiect de cinstire, de v enerare, semn al
desăvârșitei iubiri și prețuiri divine față de om.
Crucile personale ale fiecăruia sunt la fel de necesare în lucrarea mântuirii pe cât este
și Crucea lui Hristos. Nu veți întâlni nici un mântuit care să nu fi fost purtător de cruce. De
aceea, fiecare este înconj urat din toate părțile de cruci ca să nu se ostenească căutându -și
crucea și ca să fie aproape de puterea mântuitoare a Crucii lui Hristos. Putem spune și așa:
uită-te în jurul tău și înlăuntrul tău, descoperă -ți crucea, poart -o cum se cuvine, unită cu
Crucea lui Hristos și vei fi mântuit.
Cu toate că fiecare își poartă crucea și fără să vrea și, de cele mai multe ori, crucea nu
este ușoară, ci anevoie de purtat, totuși nu fiecare o privește în lumina Crucii lui Hristos; nu
fiecare o pune în slujba mântuirii sale; de aceea, crucea nu este mântuitoare pentru fiecare. Să
luăm la rând toate crucile posibile și să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele,
pentru ca să capete putere mântuitoare.
Sunt multe cruci, dar felurile lo r sunt trei: primele sunt crucile exterioare, alcătuite din
suferințe și necazuri și, în genera l, dintr -o nefericită viaț ă pământească; a doua categorie o
reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile și cu poftele, pentru a câștiga
virtuțil e; a treia categorie o reprezintă crucile harice (de duh și de har), care sunt primite prin
totala predare în voia lui Dumnezeu.35

35 Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspuns uri la întrebări ale intelectualilor , vol. 2, Editura Cartea Ortodoxă, Galați,
2007, p. 107.

27
CAPITOLUL 7.
LUMINA SUFLETULUI

Scopul fiecărui om pe acest pământ este de a -și descoperi lumina spirit uală a dragostei ,
acea lumină interioară care dă liniște și pace. Această lumină care îl face frum os și care -l
unește cu Dumnezeu: “Luminatorul trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău e curat, tot
trupul tău va fi luminat; dar dacă ochiul tău e rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci dacă
lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult?“ (Matei 6, 22 -23). Este
foarte important să vedem lumina dragostei divin e cu ochii unui om curat, pentru că doar
gândurile noastre curate spre poc âință și o viață duhovnicească corectă, ne pot duce la lumina
cea izbăvitoare și spre viața veșnică. E ste esențial să vedem clar pe unde mergem în viață și ce
alegem: lumina sau întunericul. Acum fiecare dintre noi știe mai bine ce planuri de viitor are,
dar aceste planuri nu se pot înfăptui fără lumina lui Dumnezeu. D acă ochii minții sunt
îndrepta ți spre neprihănire și spre valoril e spirituale superioare, curate și adevărate conforme
cu învățătur a creștin -ortodox ă, atunci trupul va fi plin de lumină. Dar, dacă omul trăiește fără
cuvântul lui Dumnezeu , atunci îl cuprinde întunericul. Pentru a nu fi orbi spiritual trebuie să
medităm zi și noapte la cuvântul lui Dumnezeu : „Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina
Ta vom vedea lumină “ (Psalm 3 5, 9).
Cred cu tărie că toți am avut momente de cumpănă în viață și am avut nevoie de o
lumină călăuzitoare care să ne lumineze calea spre binele dorit, dar trebuie să ținem cont și de
ce vrem să vedem cu ochii minții așa cum spuneam mai sus. Doar o vedere clară și limp ede
asupra vieții duhovnicești ne poate lumina și viața de zi cu zi. Pentru ca să dobândim această
lumină divină întru noi, trebuie să ne desprindem de dis armoniile gândurilor, a le vorbelor și
ale faptelor. Când lumina sufletului devine din ce în ce mai cl ară, legătura noastră cu
Dumnezeu crește și se îmbunătățește. De câte ori nu am încercat să ne certăm cu cineva, care
poate la acel moment ne enervează în vreun fel, dar ceva ne -a oprit, ceva ne -a ținut departe de
acel om. Oare de ce? Pentru că acel om rad iază lumină, nu o lumină văzută ca o rază, este o
lumină care aduce pace și liniște în sufletele noastre deoarece el este curat la suflet și la
gânduri, pentru că el este în comuniune cu Dumnezeu.
De prea multe ori ne interesează doar partea materială a vi eții (cum ne îmbrăcăm, ce
mâncăm, ce bem și mai ales câte bogății am cules) și uităm de suflet: „ De aceea zic vouă: Nu
vă îngrijiți pentru sufletul vostru ce veți mânca, nici pentru trupul vostru cu ce vă veți
îmbrăca; au nu este sufletul mai mult decât hr ana și trupul decât îmbrăcămintea? Priviți la
păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitnițe, și Tatăl vostru Cel

28
ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai presus decât ele? Și cine dintre voi,
îngrijindu -se poate să ad auge staturii sale un cot? Iar de îmbrăcăminte de ce vă îngrijiți?
Luați seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Și vă spun vouă că nici
Solomon, în toată mărirea lui, nu s -a îmbrăcat ca unul dintre aceștia. Iar dacă iarba
câmpulu i, care astăzi este și mâine se aruncă în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbracă, oare nu
cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Deci, nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca,
ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile;
știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți nevoie de ele. Căutați mai întâi împărăția lui
Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiți de ziua de
mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei. ” (Matei 6, 25 -34).
V-ați întrebat vreodată cât de fericiți sunt oamenii bogați, de ce majoritatea se sinucid, se
despart sau sunt părăsiți? Pentru că ei se gândesc doar la partea materială a lumii, uitând cu
desăvârșire de suflet.
Suntem dato ri să ne îndreptăm pașii minții către suflet. Să descoperim noi înc eputuri,
să descoperim adevărata valoare, adevărat a bucurie și comoară care stă ascunsă în adâncul
sufletului. Pentru unii timpul s -a scurs în zadar fără ca ei să descopere adevărata comoar ă a
iubirii din adâncurile lor. Ei au trăit ca niște orbi, au mers fără lumină. Dar Dumnezeu este cel
care așteaptă întoarcerea fiecăruia dintre noi și orice clipă poate fi chiar și ultima. Lumina
sufletului crește pe măsură ce noi ne cunoaștem pe noi înși ne. Intrați în cămara sufletului și
când ne descoperim pe noi, descoperim lucruri despre care nu știam că există. Încet -încet
îndepărtăm solzii de pe ochii cei duhovnicești și clătinându -i cu apa (harul) cunoștinței ne
vom lumina. Pentru ca să avem o cămăr uță a sufletului curat ă trebuie să o îngrijim mai des, s ă
o curățăm prin Sfânta T aină a Spovedaniei , a Împărtășaniei, cu ajutorul unui duhovnic.
Duhovnicul este cel care ne va ajuta să ne curățim.
Intrați în taină în cămăruța luminată a sufletului ca să ne putem întâlni cu Hristos , iar
bucuria crește neîncetat. Aici în această cămăruță izvorăște dragoste, bucurie, iubire și adevăr.
Prin această lumină din noi suntem recunoscuți, atragem și alte ființe. Oferim bucurie și
iubire. Fiind cuprinși de această lum ină putem gândi, cântări , analiza lucrurile la un alt nivel
spiritual. Lumina ne schimbă, ne transformă. Din oameni vechi devenim oameni noi cu alte
idealuri de viață. Dacă noi știm să mărim această lumină din interior prin gânduri, vorbe și
fapte bune, ea se va revărsa și spre exterior , iar totul din jur se va îmbrăca cu o mantie
strălucitoare de lumină. Lumina unui suflet poate aprinde luminile neaprinse din alte suflete.
Astăzi lumina poate pătrunde într -un suflet de copil , dar mâine poate lumina fața un ui sfânt.
Această călătorie a noastră spre descoperirea luminii este o călătorie fără întoarcere către
vechile obiceiuri. Este o călătorie cu sens unic care te face să înțelegi adevăratul sens al vieții.

29
Odată ce am aprins lumina din cămăruța sufletului ne dăm seama de urmele făcute prin
întuneric. Deși ți se pare uneori că te rătăcești în căutarea ei , trebuie să îngenunchezi, să
închizi ochii și să te rogi în tăcere. Să te rogi în tăcerea cea mai adâncă , iar rugăciunea spusă
în gând de tine prin chemarea n umelui lui Dumnezeu îți va arăta că în adâncul sufletului este
lumina cea mai adevărată , iubirea de Dumnezeu și de semeni !36 Pentru că , să nu uităm: „Tu
ești, Doamne, lumina cea mai presus de toată lumina, bucuria cea mai presus de toată
bucuria, odihna cea mai presus de toată odihna, viața ce adevărat ă și mântuirea care
dîinuiețte î n vecii vecilor. Amin. ”37

36 Brândușa Dediu, Jurnalul Spiritual, Revistă de dialog etic, estetic și religios, 17 aprilie 2015, Vezi
https://jurnalspiritual.eu/drumul -catre -lumina -sufletului -tau/, accesat azi 08.08.2017.
37 Psaltirea procoocului și împăratului David , Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2003, p. 98.

30
CAPITOLUL 8.
LUMINA TABORICĂ

Modelul cunoașterii mistice a lui Dumnezeu este lumina taborică. Cea mai înaltă și
mai cuprinzătoar e cunoaștere a lui Dumnezeu este cea prin adevărata credință încălzită de
iubire, coroana virtuților (1 Cor. 13, 13). Căci : „Dumnezeu este iubire ” (1 Ioan, 4, 16) și,
aceasta fiind, El coboară în lume, pe care o iubește (Ioan, 3, 16) , iar „noi iubim pe
Dum nezeu, pentru că El ne -a iubit cel dintâi ” (1 Ioan, 4, 19 ) și, iubindu -L, ne ridicăm la El,
fiindcă „iubirea este de la Dumnezeu și oricine iubește pe Dumnezeu , și cunoaște pe
Dumnezeu. Cel ce nu iubește nu cunoaște pe Dumnezeu" (1 Ioan 4, 7 -8), „însă cel ce rămâne
în iubire rămâne în Dumnezeu și Dumnezeu rămâne întru el " (1 Ioan 4, 16). Din toate acestea
nu rezultă, cum s -ar părea , ținând seama de neputința pătrunderii cunoașterii noastre în esența
lucrurilor dumnezeiești, că, în general, am cunoaște prea puțin din cele ale lui Dumnezeu,
anume din ființa și atributele Lui, ci, dimpotrivă, cunoaștem mul t dacă ne străduim după
cuviință să înaintăm pe calea cunoașterii oferită nouă prin Revelația naturală și supranaturală
și dacă ne silim s -o transpunem în vi ață. Căci cunoaștem tot ce ne este necesar pentru
mântuire; și un credincios adevărat nu poate nici gândi ș i nici spune că Biserica
dreptmă ritoare nu -l învață tot ce este trebuincios pentru mântuire.38
Mulți isihaști (călugări din Sfântul Munte Athos care t răiau în asceză maximă), au
dorit unirea cu lumina taborică. Această lumină desăvârșită arătată pe Muntele Tabor în
timpul Schimbării La Față a lui Hristos era scopul acestor călugări. Unii au reușit să vadă
lumina necreată a lui Dumnezeu , din unirea cea n edespărțită a Sfânt ei Treim i. Iisus a luat cu
El pe Muntele Tabor doar pe trei dintre apostoli: Petru, Iaco v și Ioan, care au spus că această
lumină taborică era o lumină mare și strălucitoare care radia din Iisus Hristos, Dumnezeu și
om adevărat (Matei 17, 1 -8; Marcu 9, 2-9; Luca 9, 28 -36; și 2 Petru 1, 16 -19). „Și după șase
zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i -a dus într -un munte
înalt, de o parte. Și S -a schimbat la față, înaintea lor, și a strălucit fața Lui ca soarele, iar
veșmintele Lui s -au făcut albe ca lumina. Și ia tă, Moise și Ilie s -au arătat lor, vorbind cu El.
Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, voi face
aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una, și lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos
i-a umbrit pe ei, și iată glas din nor zicând: "Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am

38 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Teologia dogmatică , manual pentru seminariile
teologice, E.I.B.M.B.O.R., Bucuresti, 1991, p. 96.

31
binevoit; pe Acesta ascultați -L". Și, auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s -au
spăimântat foarte. Și Iisus S -a apropiat de ei, și, atingându -i, le-a zis: Sculați -vă și nu vă
temeți. Și, ridicându -și ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Și pe când
se coborau din munte, Iisus le -a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut,
până când Fiul Omului Se va scula din morți.” (Matei 17, 1 -9). Mulți asceți ai zilelor din
trecut dar și contemporani, au vrut să se unească cu această lumină necreată a iub irii divine ,
pentru a primi lumina curăției care duce spre izbăvirea sufletului și spre viața de veci, dar
după cum vedem doar trei dintre Sfi nții Apostoli au avut privilegiul de a vedea lumina luminii
cum mai este numită lumina taborică înainte de Patimile Domnului, spre încredințare de
divinitatea Lui . Această lumină nevăzută și inaccesibilă oamenilor , este energia de iubire
emanată din Dumnez eu, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor. Această învățătură este
deosebit de importantă, întrucât fără legătura dintre Dumnezeu și om prin energiile necreate,
Dumnezeu ar rămâne față de oameni într -o splendidă izolare. Atât de credibilă este această
învăluire în nor de lumina, încât și astăzi de ziua prăznuirii Schimbării la Față, în timpul
Liturghiei de pe Muntele Tabor peste Mănăstirea Sfântului Prooroc Ilie se coboară un nor
luminos, care nu este un nor obișnuit, ci un nor cu un miros unic nepământ ean.
Noi ca mireni , ne putem uni cu lumina lui Dumnezeu în Sfintele Taine : Botez,
Mirungere, Euharistie . La Sfânta și Dumnezeiesca Liturghie , avem ocazia să ne unim cu
Hristos prin împărtașirea cu Sfântul Trup și Sângele al Lui. Dar , atât săvârșirea Sfinte lor
Taine, cât și împărtășirea cu ele, care reprezintă ținta ultim ă (ἕνωσις, ἡ — enosis = unire) a
vieții în Hristos se realizează în cadrul Sfintei Liturghii, care este mediul și mijlocul de
dezvoltare a v ieții religios -spirituale. Cine suntem noi ca să -L contrazicem pe Fiul Domnului?
Dacă voia Lui este să ne adunăm în Sfânta și soborniceasca Biserică, atunci nu avem decât să
facem voia Lui. Sfânta Liturghie forma supremă de comuniune a tuturor credincioșilor în
Biserică : „Că unde sunt doi sau trei, adunaț i în numele Meu, acolo sunt și Eu în mijlocul lor”
(Matei 18, 20) , realizează în cadrul ei, pregătirea imediată a liturghisitorilor și a credincioșilor
pentru marele act al unirii cu Hristos euharistic, a Cărui prezență o insuflă prin tot
ceremonialul ei d e forme văzute și simboale rituale. Pri n Sfânta Liturghie, viața spirituală a
Ortodoxiei e posibilă și se realizează nu numai în izolarea și liniștea pustiei, cum alegeau
isihaștii, ci și aici, în mijlocul oamenilor, în nemijlocită apropiere de ei, prin tr ăirile spirituale
liturgice, cultuale sau sacramentale. Prin mijlocirea formelor sensibile ale cultului și prin
trăirea lor spirituală se face posibilă unirea cu Dumnezeu, spre care tinde sufletul fiecărui
credincios.39

39 https://dervent.ro/dictionar.php?dTitle=bHVtaW5hIHRhYm 9yaWMmIzI1OTs=&dL=L accesat la 28.08.2018 .

32
Prezența la Sfânta Liturghie ne face părtași la Cina cea de Taină cu Hristos, așa cum
cei 12 Apostoli au luat parte la prima împartașanie acum mai bine de 2000 de ani. Suntem în
comuniune cu Hristos fiind prezenți la Răstignirea, Moartea și Învierea Sa prin împ ărtășirea
cu Trupul și Sângele L ui. Prin aceasta primim lumina lui Hristos , primim viața adevărată,
primim izbăvirea su fletului, primind pe Însuși Hristos , Fiul lui Dumnezeu întrupat, ca Stăpân
și Domn și Mântuitor izvorâtor de putere și iubire: „ Bine voi cuvânta pe Domnul în toată
vreme a, pururea lauda Lui în gura mea. În Domnul se va lăuda sufletul meu; să audă cei
blânzi și să se veselească. Slăviți pe Domnul împreună cu mine și să înălțăm numele Lui
împreună. Căutat -am pe Domnul și m -a auzit și din toate necazurile mele m -a izbăvit.
Apropiați -vă de El și vă luminați; și fețele voastre să nu se rușineze. (Psalmul 33, 1 -5), „Cel
ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan 6, 56).40

40 Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran, Arhid. Prof. Dr. Ioan Zagrean, Teologia dogmatică , manual pentru seminariile
teologice, E.I.B.M.B.O.R., Bucures ști, 1991, p . 341.

33
CAPITOLUL 9.
LUMINA TRINITARĂ

Deși foarte mulți oameni au vr ut să desființeze credința în unitatea trinitară pentru că
depășea înțelegerea lor umană (vezi ereziile combătute la Sinoadele I și II Ecumenice )41,
credința și adevărata învățătură a lui Dumnezeu au învins întotdeauna prin experiența
revelației lui Dumneze u, atât cea naturală cât și cea supranaturală. Nevoia omului de a se uni
cu Lumina iubirii Dumnezeiești a Sfântei Treimi a dus mereu la combaterea antitrinitarilor
(vezi Arie, Macedonie, Apolinarie, Meletie etc.). Deși luptele au fost dure la nivel înalt
teologic, toate s -au rânduit așa cum a vrut Dumnezeu. Omul , atât ca mirean cât și ca slujitor al
Bisericii , are nevoie de lumina iubirii divine.
Omul are nevoie de un reper pentru a putea izbândi în viața pământeană. Acest reper
este doar Lumina Trinitară, a Sfintei Treimi cea de-o-ființă și nedespărțită. Unirea n oastră cu
Dumnezeu, fie și doar pri n rugăciune și prin tainele bisericești, ne ajută să avem acces la viața
veșnică necreat ă și de neatins vreodată prin puterile omului . Putem simți lumi na divină , cea
plină de har , doar fiind în comuniune cu Dumnezeu Tatăl , Fiul și Duhul Sfânt. Dragostea
Sfintei Treimi e repreze ntată deplin, de fapt , prin Sfânta Cruce, cea pe care S-a răstignit Iisus
Hristos , Fiul lui Dumnezeu întrupat . Dacă stăm bine și vedem cum mari învă țați a vremurilor
de început ai creștinismului – Arie preot, Macedonie episcop de Constantinopol, Meletie
episcop de Antiohia, Apolinarie episcop de Laodiceea și alți antitrinitari – care au afirmat că
Fiul și Duhul Sfânt sunt subordonaț i lui Dumnezeu Tatăl, au căzut de la dreapta credință,
atunci Lumina Trinitară nu se arată rațiunii golite de iubire, filosofice. Ba, mai mult , Arie care
susținea pe cale rațională că Iisus Hristos este creat ca orice pământean , a pus sub semnul
întrebării însăși Răstignirea pe Sfânta Cruce a Mântuitorului. Însă, adevărații Părinți
duhovnicești au reușit să restabilească adevărul consemnându -șl pentru eternitate în Crezul
niceo -constantinopolitan ( Niceea, 325 și Constantinopol , 381), în așa fel încât și astăzi putem
mărturisi că Lumina Trini tară este lumina iubirii dumnezeiești a Sfintei Treimi. Cine crede în
Dumne zeu crede în Fiul Său, pe care L -a trimis în lume, ca prin El lumea să aibă viață: „Cine
mărturisește că Iisus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ră mâne întru el și el în Dumnezeu”
(1 Ioan 4, 15) „Cine este cel ce biruiește lumea dacă nu cel ce crede că Iisus este Fiul lui
Dumnezeu? Acela este Cel care a venit prin apă și sânge: Iisus Hristos; nu numai prin apă, ci

41 Curs la disciplina „Istoria Bisericească Unive rsală ”, Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove
Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova, Chișinău, 2006, pp. 49 -51.

34
prin apă și prin sânge; și Duhul est e Cel ce mărturisește, că Duhul este adevărul. Căci trei
sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul și Sfântul Duh, și Aceștia trei Una sunt” (1 Ioan
5, 5-7).42
În Noul Testament, doctrina de bază se referă la comuniunea lui Iisus cu Tatăl c eresc
și cu Duhul Sfânt , pe care -L trimite în lume la Cincizecime . Toți care Îl cunosc ajung să-L
adore pe Fiul întrupat și pe Tatăl Care L -a trimis . Fiul lui Dumnezeu Însuși mărturisește :
„Tatăl este întru Mine și Eu sunt întru Tatăl ” (Ioan 14, 8 -11). Revelația Fiului întrupat ca
Unul din Treimea Care ne iubește desăvârșit este vindecătoare și dătătoare de sens. De
asemenea, experiența celor ce L -au cunoscut personal pe Iisus Hristos și au prim it direct
puterea Duhului Sfânt43 certifică acest adevăr. În ace st sens, toți suntem apostolii iubir ii
divine dacă avem Duhul Sfânt: „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi.
Și zicând aceasta, a suflat asupra lor și Le -a zis: Luați Duh Sfânt” (Ioan 20, 22). Ca urmași
ai Apostolilor în iubire, trebuie să ne asumăm Lumina Trinitară ca pe o Taină ce trebuie
mărturisit ă prin viață neîncetat până la sfârșitul veacurilor . La fel cum și Duhul Sfânt unit cu
noi mărturisește : „Iar când va veni Mângâietorul, pe care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl,
Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede , Acela va mă rturisi despre Mine” (Ioan 15, 26).
Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan ne spune lămuritor : „La început era Cuvântul și Cuvântul
era la Dumnzeu ș i Dumnezeu era Cuvântul…..”, „Și Cuvântul S -a făcut trup și s-a sălășluit
între noi și am văzut slava Lui (Răstignirea Sa pe Cruce pentru noi oamenii de bunăvoie n.n.),
slavă ca a Unuia -Născut din Tatăl, plin de har (iubire n.n.) și de adevăr” (Ioan 1, 14). Deci,
și noi trebuie să fim apostolii zilele lor noastre și să duce m mai departe învățătur a adevăratei
credințe creștine și să fim uniți în cuget unii cu alții și cu Dumnezeu Cel de-o-ființă și izvor al
Lumin ii Trinitare .
Sarcina cea mai înaltă și mai sfântă a vieț ii omenești este împărtășirea cu Duhul Sfânt
și ob ținerea unei permanente comuniuni cu El. Cum să dobândești această comuniune cu
Duhul lui Dumnezeu? Cum să primești această măreață mângâiere – mângâierea Duhului
Sfânt ? În ce și când avem comuniune cu Duhul lui Dumnezeu? Întâi de toate, în rugăciune.
Orice om care a avut comuniune cu Duhul Sfânt a fost întotdeauna nevoitor al rugăciunii. Un
exemplu poate fi Cuviosul Serafim de Sarov, care 1000 de zile și nopți le -a petrecut
îngenunchiat pe o piatră, rugându -se lui Dumnezeu. Doar cel care se roagă astfel po ate avea
comuniune deplină cu Dumnezeu. Prin rugăciune neîncetată și prin îndeplinirea poruncilor lui
Dumnezeu atingeau sfinții curăția inimii, eliberarea ei prin Duhul Sfânt de orice întinăciune.

42 Ioan Bria, Iisus Hristos, Colecția Orizonturi Spirituale, Editura Enciclopedica, București, 1992, p. 120.
43 Ibidem , p. 119.

35
De aceea, este mare însemnătatea ultimelor cuvinte ale rugă ciunii Sfântului Duh: „Vino și Te
sălășluiește întru noi și ne curățește de toată întinăciunea” .44

44 Sfântul Luca al Crimeii , Predici , Editura Sophia, București, 2010, p. 345.

36
CAPITOLUL 10.
LUMINA BISERICII

Biserica se vrea și este până la urmă locul unde ne adunăm toți credincioșii pentru a
aduce slavă lui Dumnezeu, pentru a primi lumina cea veșnică și pentru a trimite rugăciuni
către cer. Biserica , nu luată ca o instituție sau zidurile ei ne fac mai buni, ci felul în care ne
simțim când intrăm in biserică. Deși mulți atei se arată la orizont45, spunând că Biserica este o
instituție de manipulare a maselor, că tot ceea ce se întâmplă acolo, mai ales în Sfântul Altar
la epicleză (gr. Epiklesis este invocarea/ chemarea Duhului Sfânt pentru a preface pâinea și
vinul în Scump Trup și Sânge a Lui Hristos ), este doar o fabulație, doar în B iserică putem
primi lumina cea izbăvitoare. Acea lumină dătătoare de liniște și pace sufletel or noastre o
găsim și o simțim doar în Biserica lui Hristos.
Eu vorbesc de Biserica adevărată a lui Hristos, adică cea Ortodoxă , celelalte „biseric i”
sunt pentru mine doar comunități ce se află în erezie (și nu este doar opinia mea). Lumina a
fost totdeauna un simbol al prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său. La început,
Cuvântul Creator a făcut ca lumina creată să lumineze în întuneric. Dar Lumina necreată
(divină) a fost ascunsă în stâlpul de nor ziua și în stâlpul de foc noaptea, călăuzind poporul lui
Israel. Lumina a strălucit cu măreție înfricoșătoare în jurul Domnului pe Muntele Sinai.
Lumina se odihnea deasupra chivotului din Sfânta Sfintelor . Lumina a umplut templu lui
Solomon la inaugurarea lui. Lumina a strălucit pe dealurile Betleemului când îngerii au adus
păstorilor care privegheau, solia mântu irii.46
Dacă lumina a fost permanent prezentă în momentele importante ale credincioșilor, de
ce să nu ne bucurăm și de lumina cea necreată și nevăzută de la Dumnezeu chiar în Sfânta
Biserică. Mântuitorul ne vrea pe toți adunați întru Sine cu Dumnezeu Tătăl, ne vrea ridicați
din întunericul morții la viața Sfânt ei Treimi , ne vrea adunați întru Sfânta Cruce. Și unde ne
putem noi întâlni și uni cu Sfânta Treime mai bine decât în Biserică și la B iserică .
Dacă Biserica este în Noul Testament pregustarea Împărăți ei lui Dumnezeu , ea s -a
întemeiat pe dreapta credință în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat : ,,Și Eu zic ție că tu
ești Petru și pe această piatră (credința mărturisită de Petru) voi zidi Biserica Mea și porțile
iadului nu o vor birui“ (Matei 16, 1 8). A ltă dată găsim termenul de Biserică în discursul
Mântuitorului privind relațiile dintre creștini: ,,Și de nu -i va asculta pe ei (cei “doi sau trei

45 În opinia mea ateismul este tot un fel de credință în ceva despre care zic ei, ateii, că nu există; spre deosebire
de ateism, indiferența religioasă este mult mai nocivă.
46 Ellen G. WHITE, Hristos Lumina Lumii, Conflictul spiritual de veacuri ilustrat în viața Domnului Hristos
Lucrare tradusă de un comitet redacțional , Titlul cărții în original este : "The Desire of Ages", p. 189.

37
martori” (Matei 18, 16) spune -l Bisericii, iar de nu va asculta nici de Biserică, să -ți fie ție ca
un pă gân și vameș” (Matei 18, 17).47
De precizat că nu toate afirmațiile care implică Împărăția pot fi aplicate la Biserică. Pe
de o parte, când Iisus i -a trimis pe Apostolii Săi să propovăduiască, ei au propovăduit
Împărăția și nu Biserica, iar pe de altă part e, Biserica nu a fost identificată cu Apostolii. Nu se
poate constata din predica Mântuitorului că Apostolii ar costitui ei înșiși Biserica. Acest lucru
nu este însă un argument în dezacord cu faptul că Biserica face parte din propovăduirea
Mântuitorului. Într-adevăr în Noul Testament nu se indică o sferă deasupra legilor
Împăratulu i: “Împărăția nu va veni în chip văzut” (Luca 17, 20) 48 (În timpul primelor patru
secole ale erei creștine, Împărăția nu a fost identificată cu Biserica).
Aici în Biserică găsim Sfânta Cruce care stă de pavăză și ca aducere aminte de primul
în altar în care a avut loc jertfa Mântuitorului pe cruce. Aici , în Biserică primim lumina prin
Sfintele Taine, aici , în Biserică petrecem cele mai frumoase clipe alături de Dumnezeu, atât la
Botez, Cununie sau înmormântare, noi suntem părtași la sfintele slujbe ca niște demni urmași
ai Sfinților Apostoli ai lui Hristos. Aici în Biserică învățăm de mici , sub oblânduirea
preotului, să ne facem semnul crucii și, tot aici , ne spunem la spovedanie g rijile, necazurile
sau decăderile normale ale noastre. Dar tot aici ne primim lumina sufletului prin Euharistie (la
Sfânta Liturghie) – Hristos, Lumina lumii.
Nu trebuie uitate și, dacă le uităm sau nu le cunoaștem, să fie aflate cele 7 Sfinte Taine
ale Bi sericii prin care primim harul Duhului Sfânt curățitor, luminător și sfințitor. Prin aceasta
ne arătăm mădulare vii ale Trupului Bisericii lui Hristos, dacă ne împărtășim de Viața lui
Dumnezeu, de harul dumnezeiesc. Doar așa putem să luăm putere pentru a î mplini voia lui
Dumnezeu, descoperită prin primirea Luminii celei adevărate. Cele șapte Sfinte Taine (care se
săvârșesc doar în Biserică) sunt singurele mijloace sigure de împărtășire a harului. Ele sunt
necesare oricărui creștin pentru mântuire și sunt ur mătoarele:
1 – Botezul – este Taina prin care omul, prin întreita cufundare în apă și prin rostirea
formulei botezului de către săvârșitor, intră în starea harică, curățindu -se de păcatul
strămoșesc și devenind membru al Bisericii. Taina Botezului a fost i nstituită de Mântuitorul
Hristos înainte de Înălțarea Sa la cer prin cuvintele : „Mergând învăța -ți toate neamurile,
botezându -le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh!” (Matei 28, 19).
2 – Mirungerea – este acea Taină prin care noul botezat, î ndată după botez, primește
harul Duhului Sfânt, spre a se întări și spori în noua viață dobândită prin Botez. „Iar cel ce ne

47 Pr.lect.univ. Viorel -Cristian Popa, Despre Biseri că în Evangheliile sinoptice, curs, p. 2.
48 Ibidem , p. 3 – În timpul primelor patru secole ale erei creștine, Împărăția nu a fost identificată cu Biserica.

38
întărește pe noi… și ne -a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne -a și pecetluit pe noi.” (2
Corinteni 1, 21 – 22).
3 – Sfânta Euharistie (Împărtășania) – este Taina prin care, sub forma pâinii și a
vinului, creștinul se împărtășește cu însuși Trupul și Sângele Domnului, prezente în mod real
prin prefacerea elementelor la jertfa euharistică de la Sfânta Liturghie. A fost instituită de
Mântui torul la Cina cea de Taină, atunci când luând pâinea a zis : „Luați, mâncați, acesta este
trupul Meu…, apoi luând paharul și mulțumind a zis: Beți dintru acesta toți, acesta este
Sângele Meu, al legii celei noi…” (Matei 26, 26 -28).
4 – Pocăința sau Mărturis irea – este Taina prin care creștinul, căindu -se de păcatele
săvârșite și mărturisindu -le înaintea duhovnicului, primește de la Dumnezeu, prin dezlegarea
preotului, iertarea păcatelor. Această Taină a fost mai întâi făgăduită de Mântuitorul
Apostolilor Săi : „Oricâte veți lega pe pământ, vor fi legate și în cer, și oricâte veți dezlega pe
pământ, vor fi dezlegate și în cer.” (Matei 18, 18), iar după învierea Sa a fost instituită ca
Taină când a zis: „Luați Duh Sfânt, cărora le veți ierta păcatele se vor iert a lor; și cărora le
veți tine, vor fi ținute” . (Ioan 20, 22-23).
5 – Taina Preoției – este Taina în care, prin punerea mâinilor episcopului și prin
rugăciune, harul divin se pogoară asupra unui candidat, sfințindu -l și așezându -l într -o treaptă
a ierarhiei bisericești. Instituirea Tainei s-a făcut de Mântuitorul după învierea Sa din
morți : „Precum M -a trimis pe Mine Tatăl, și Eu vă trimit pe voi” (Ioan 20, 21-23).
6 – Taina Nunții – Taina prin care un bărbat și o femeie, care s -au hotărât liber să
trăiască împreună pentru a se ajuta pe calea mântuirii, primesc prin rugăciunile preotului harul
divin care sfințește legătura lor. Familia a fost întemeiată de Dumnezeu în Rai : „Nu este bine
să fie omul singur; să -i facem ajutor potrivit pentru el ” (Facere 2, 18) și cinstită prin grija
arătată de binele ei la Nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 1 -11).
7 – Taina Sfântului Maslu – este acea Taină în care prin rugăciunile preoților și prin
ungerea cu untdelemn sfințit se împărtășește creștinilor bolnavi harul vindecării de bolile
sufletești și trupești, precum și iertarea de păcate. Practicarea obișnuită a acestei Taine este
arătată la (Iacob 5, 14-15) „De este cineva bolnav între voi, să cheme preoții Bisericii și să se
roage pentru dânsul, ungându -l cu untdelemn întru n umele Domnului. Și rugăciunea
credinței va mântui pe cel bolnav… și se vor ierta lui” .49
Poate că Taina preoției și a Nunții nu o pot primi toți oamenii : ,,Căci mulți sunt
chemați, dar puțini aleși” (Matei 22, 14), dar celelalte Sfinte Taine trebuiesc îndep linite și
urmate cu sfințenie pentru a dobândi viața veșnică. Îndeplinind voia lui Iisus Hristos, noi

49 Arhid. Prof. Dr. Ioan Zăgrean , Pr. Prof. Dr. Isidor Todoran , Dogmatica ortodox ă. Manual pentru s eminariile
teologice , Editura Renașterea, Cluj -Napoca , pp. 49 -53.

39
Apostolii zilelor noastre ne asumăm viața întru credința ortodoxă și astfel putem nădăjdui să
primim Lumina Harică cea care ne va duce direct în Împărăția Cerurilor. Părintele Arsen ie
Papacioc spunea: ,,În afară de Biserică, nu există nimic, nu există mântuire! Nu există decât
eșecuri și dacă vreți trebuie s -o spun există iad, în afară de Biserică. Dacă dvs. puneți în
slujba lui Dumnezeu toate gândurile, at unci, într -adevăr, sunteți omul lui Hristos, omul de
valoare al Bisericii. Și, ca să fii omul lui Hristos, este să știi să te smerești cu adevărat”50. Să
nu uităm că cea mai mare taină a lui Dumnezeu este dragostea, descoperită nouă prin Jertfa Sa
pe Cruce, fiind noi încă păcătoși.

50 Arhimandrit Arsenie Papacioc , Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj -Napoca, 2003, p.
190.

40
CAPITOLUL 11.
LUMINA ICOANELOR

Deși în primele veacuri ale creștinismului primar nu a fost foarte necesară apariția
icoanelor (era u prea apropiate viața și miracolele Mântuitorului și încă erau vii cele ce s -au
petrecut cât Iisus Hristos a propovăduit pe pământ), totuși dacă este să analizăm mai bine încă
de la început Dumnezeu Tatăl ne -a trimis o icoană vie în Fiul său, o icoană care ne dădea
speranța unui nou început, unei noi vieți mai b une și fără de păcat odată cu asumarea și
eliberarea de păcate prin Jertfa de pe Cruce și Învierea Mântuitorului. Sfântul Evanghelist
Luca este cel dintâi care a zugrăvit , nu doar în scris, ci și pe lemn, după Cincizecime chipul
Maicii Domnului , ca o Evang helie pentru cei neștiutori de carte . Totuși , în timp au apărut și
contestatari ai icoanelor (iconoclaști), care , la adăpostul monofizismului (gr. Μονοφυσιτισμός
– mono -physis = o singură fire ), au spus că nu este cuviincios să pictăm chipul lui Dumnezeu
și al sfinților pe cele materiale ( piatră, pânză sau lemn ). Mai târziu, după secolul al XVI -lea,
au apărut unii care s -au îndoit ch iar de îndumnezeirea omului, respingând pe lângă icoane și
cultul sfinților și al Maicii Domnului. Acest curent iconoclastic , numit și un monofizism
raportat la imagine, a fost combătut la Sinodul VII Ecumenic de la Niceea (787), dar răbufniri
ale lui au c ontinuat până în anul 843 când patriarhul Metodie al Constantinopolului, din
încredințarea Sfintei Teodora, Împărăteasa Bizanțului, a restabilit cultul icoanelor și i -a
anatemizat pe iconaclaști.51
Noi nu ne închinăm lemnului pictat pe icoană sau pânz ă, ci până și Sfânta Scriptura ne
spune c ă însuși Dumnezeu a îngăduit icoanele, pentru că El a născut pe Fiul Său, care este
„icoana naturală (ființială) a Tatălui ” ,,Acesta este chipul lui Dumnezeu celui nevăzut, mai
întâi născut decât toată făptura ” (Coloseni 1, 15). Omul însuși a fost făcut de Dumnezeu
după „chipul și asemanarea Sa” (Facere 1, 26) . Nu ne închinăm materiei, ci celui ce este
înfățișat în icoană, după cum nu ne închinăm materiei din care este făcută Evanghelia, nici
materiei Crucii, ci Crucii ca altar al iubirii divine față de om . Să nu uităm că icoana (gr. eikov
= chip, reprezentare , imagine ) este reprezentarea lui Hristos, a Maicii Domnului sau a
Sfinților în chip ul frumos și luminos în care vor fi la Înviere . Prin icoane noi ne putem apropia
mai mult de Dumnezeu și de imaginea sfinților, ele ne inspiră gânduri de evlavie, rugăciune și
închinare.

51 Curs la disciplina „Istoria Bisericească Universală ”, Mitropolia Chișinăulu i și a întregii Moldove
Universitatea de Teologie Ortodoxă din Moldova, Chișinău, 2006, p. 51.

41
Dacă stăm să ne uităm bine la icoane atunci când ne închinăm, vom ved ea că toate
transmit acea lumină dătătoare de pace, indiferent de chipul sfânt reprezentat pe ea. Intrați
într-o casă plină de icoane și vedeți ce simțiți. Este ca și cum ai intra într -un locaș de cult,
respectând proporțiile, bineînțeles, dar asta simte omul când intră într -o asemenea casă.
Icoanele așezate frumos pe perete arată că în această casă trăiesc oameni evlavioși și plini de
lumină, ceea ce ne poate da un ușor aer de siguranță , că suntem bine acolo unde suntem.
Acelați lucru trebuie simțit și în biserică, pentru că icoanele frumos așezate după o rânduială
bine stabilită, dau fr umusețea și sfințenia bisericii. Icoanele au un rol principal , ele fiind
ferestre către Dumnezeu . Lumina pe care icoanele o dau credincioșilor și tuturor acelora care
trec pragul Bisericii , este mare . Atât culorile vii ale icoanelor, pictate cu maiestrie d e maieștrii
iconari, cât și chipul de pe ele , sunt adevărul și lumina vieții întru Hristos. Fără icoane și fără
lumina izvorâtă din ele, viața creștin ă este mai fadă, sărăcită de conținutul spiritual . Când ne
închinăm la icoane vedem în ele și puntea dintr e noi și persoana reprezentat ă. Nefiind în
puterea noastră a vedea pe Dumnezeu și lumina Sa necreată cu ochii trupești , avem
posibilitatea ca prin icoane să atingem cele cerești, lumea nevăzută a celor mutați de pe
pământ la cer , așadar icoanele sunt porți de intrare în contact cu Biserica triumfătoare din
Împărăția Cerurilor.
Pentru că în această lucrare vorbesc și despre lumina crucii, nu există icoană fără
reprezentarea Sfintei Cruci. Ea, crucea, este indispensabilă oricărei icoane arătând , dacă mai
era nevoie, că nimic în lumea asta pământeană, pentru cei care au ortodoxia ca mod de viață,
nu are sens fără cruce. Crucea este mereu prezentă în icoane și ne aduce aminte mereu de
iubirea lui Dumnezeu pentru noi, născând în suflet dorința de rugăciune, evlav ia și buna
cuviință . Mă întreb retoric, ce ar fi o icoană fără să aibă reprezentată și crucea în ea? Cred că
ne dăm seama că icoana ar fi lipsită de ce a mai importantă parte a credin ței în Dumnezeu,
iubirea, slava lui Dumnezeu revărsată peste noi .

42
CAPITOLUL 12.
LUMINA RUGĂCIUNII

Indiferent la cine ne rugăm (Dumnezeu Tatăl , Iisus, Maica Domnului sau diferiți
Sfinți), rugăciunea este de obicei o cerere făcută pentru împlinirea unor nevoi, pentru
mulțumire în forma ei cea mai autentică sau este o cale prin care putem să vorbim cu
Dumnezeu. Rugăciunea , indiferent de forma ei – fie că este de mulțumire, de cerere pentru vii
și pentru adormiți, pe ntru alte persoane sau de laudă – este o stare de trezvie (Conf. DEX stare
de limpezime a minții, de vioiciune, de agerime; curățenie sufletească ), o priveghere în
așteptarea întâlnirii cu Mirele Ceresc, Hristos Dumnezeu : ,,Privegheați dar în toată vremea,
rugându -vă” (Luca 21, 36). Comuniunea cu divinitatea prin rugăciune presupune ca tot ceea
ce este reprezentat în om – trup, suflet, minte, inimă – să fie unite cu încredere a totală în
împlinirea a ceea ce cerem de la Dumnezeu în rugăciune, când și dacă ne vor fi de folos.
Așa cum spuneam în capitolul ,,Lumina taborică” (vezi pag. 29) , isihaștii au vrut să-L
întâln ească/vadă pe Dumnezeu Cel dorit de ei cu toată inima prin rugăciune a continuă , într-o
stare de prezență cât mai susținută . Consider necesar să prezint în această parte a lucrării
aspecte legate de rugăciunea mirenilor, deoarece nu dispunem de condițiile f izice și exterioare
ale isihaștilor, viața de asceză liniștită în odihnă sufletească, care ajută la dobândirea vederii
luminii taboric e prin rugăciune continuă . Adeseori ne rugăm doar ca să ni se împlinească niște
cereri, unele de folos, altele mai mult mofturi, însă rugăciunea este menită spre a fi un gest de
iubire față de Dumnezeu și de semeni, de aici și cerința de a fi continuată ceas de ceas și clipă
de clipă toată viața noastră. Până vom ajunge la lumina taborică, să avem măcar obișnuința
zilnică să avem un program de rugăciune . Oricât de scurt ar fi el , acesta trebuie să depășească
formalismul, să nu fie doar rugăciuni spuse sau citite mecanic, ci rostite din suflet pentru ca să
aibă rezultat ul așteptat, curățirea minții și inimii.
Orice rugăciune es te începută sau încheiată adesea cu Sfânta Cruce. Prin aceasta ne
raportăm imediat la legătura noastră de încredere și iubire cu Sfânta Treime. Dacă facem așa,
vom simți profund lumina odihnitoare a Divinității . Aici nu vorbesc despre vreo lumină venită
de la soare sau altă sursă, ci la acea lumină necreată a iubirii divine, nevazută cu ochiul liber,
dar posibil de trăit și de noi cei care avem viața zilnică întru credința adevărată a lui Hristos.
Așa cum spuneam, indife rent că sunt rugăciuni pentru să nătat e, pentru cei adormiți sau
acatiste și paraclise, important este să le rostim cu atenție, receptivi pentru a primi în noi
blândețea și mila Sfântul ui Duh.

43
Rugăciunea nu este o obligație . Domnul nostru Iisus Hristos nu ne forțează să mergem
spre credință, c i făcându -ne după chipul Său, ne-a lăsat libertatea să alegem noi înșine cu cine
vrem să mergem alături în viață: cu Dumnezeu sau nu. Totuși , toți cei care l -au propovăduit
pe Dumnezeu și învățătura Sa au arătat că rugăciunea este respirația sufletului iub itor de
Dumnezeu, de aceea , într-un cuget, ei ne îndeamnă să ne rugăm ne încetat. Duhul Sfânt Însuși
ne îndeamnă să nu rupem legătura iubirii (rugăciunii) cu Dumnezeu, zicând prin gura
Sfântului Proroc David: „Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea ” (Psalm 33, 1; 102, 1 –
2). În acest sens și Dumnezeiescul Apostol Pavel – „gura lui Hristos ” – ne porunc ește:
„Rugați -vă neîncetat” (1 Tesaloniceni 5, 17). Din aceste mărturii ale Sfintei Scripturi,
înțelegem că trebuie să ne rugăm tot timpul și în orice loc, d ar mai ales în Biserică și în
Sfintele Mănăstiri, unde este mai puternic darul rugăciunii. „Dar, vor zice unii, cum putem să
ne rugăm neîncetat, având atâtea munci grele de făcut și o singură gură și un singur cuvânt? ”
Prea Bunul Dumnezeu, Cel ce toate le-a făcut , cu negrăită înțelepciune , Acela din început, ne –
a înzestrat cu îndoit cuvânt și îndoită gură, spre a putea împlini cele ce prin Duhul Sfânt avea
să le ceară de la noi. În afară de gura trupului nostru, avem și o gură tainică, a sufletului
nostru. Deci, când vorbim cu gura trupului, trebuie să ne rugăm tainic cu gura minții.52 Deci ,
indiferent ce treburi avem care nu suportă amânare, mintea noastră trebuie să fie la
Dumnezeu. Aceasta este calea desăvârșirii, a iubirii : ,, Acum deci rămân acestea trei :
credința, speranța și iubirea. Dar cea mai mare dintre acestea este iubirea ” (1 Corinteni 13,
13).
Cine iubește pe Dumnezeu și pe aproapele se preocupă de aceasta în toate. Astfel, și
în rugăciunile noastre este imperativ să ne rugăm pentru ceilalți ca r od al iubirii, nu doar
pentru noi, deoarece lui Dumnezeu nu-i place formalismul condus de porniri egoiste. Există în
lume atâta suferință și atâtea rele și at âta necunoaștere a lui Dumnezeu care, după cum spun
Sfinții Părinți , este cel mai mare păcat. Pent ru aceasta suntem dator i să ne rugăm și să
plâng em dacă avem dragoste.
Cu atât mai mult sunt chemați la aceasta cei care se numesc „Părinți”: preoții. Atunci
când creștinii „dorm”, preotul trebuie să aibă mintea d rept strajă, adică să vegheze și să se
roage Lui Dumnezeu, pentru poporul Său. Ca preot, îți arăți iubirea față de Dumnezeu dacă ai
grijă de turma rațională încredințată spre călăuzire.
Câți oameni se risipesc! Câți sunt în pragul sinuciderii! Câți sunt pe punctul de a
comite crime îngrozitoare! Câ ți sunt deznădăjduiți în nevoi! Trebuie să rostim „R ugăciunea

52 Ierodiacon Cleopa Paraschiv, Arhamandrit Mina Dodzeu, Rugăciunea lui Iisus, Unirea minții cu inima și a
omului cu Dumnezeu – Îndrumător duhovnicesc – Carte apă rută cu binecuvântarea Prea Sfintitului Părinte
GALACTION Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Editura Agaton , Colecția „Rugu l aprins”, Făgăraș, 2002,
p. 21.

44
lui Iisus” pentru toți acești oameni. „Doamne Iisuse Hristoase, miluiește -i pe robii Tăi” sau
„pe robul Tău ” – pomenindu -i numele, dacă te rogi doar pentru cineva anume. După aceea ar
trebui să continuăm fără să menționăm numele. Dumnezeu știe pentru cine ne rugăm. Nu
trebuie să ne gândim nici la problemele care -i frământă. Spunem doar „miluiește pe robul
Tău” .
Părintele Ieroschimonah Paisie Olaru învăț a pe ucenici să zică: „ Doamne, Iisuse
Hrist oase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește -ne pe noi ”, ca metodă sigură de izbăvirea de egoism.
Dar, rugăciunea pentru ceilalți este un efort necesar și din alt motiv. Când ne rugăm pentru
altcineva, adesea primim lămuriri de la Dumnezeu, despre ceea ce are în spe cial nevoie și
putem lucra efectiv pentru mântuirea lui.
Inima care se roagă devine foarte sensibilă și nespus de ageră în lupta cu ispitele și
dobândește mai multă putere din rugăciune, pentru a se smeri și a iubi, fapte care alungă pe
cel rău din ea. As tfel, omul care iubește (deci se roagă) devine un receptor al Duhului Sfânt.
Preotul, mai ales, devine prin rugăciune încercat în compătimirea celor suferinzi și
poate să pătrundă , ca rod al iubirii , cu mai mare ușurință în lumea interioar ă a celui ce vine la
Sfânta Taină a S povedanie i, călăuzit de Duhul Sfânt, ajutându -l să vadă pe Hristos ca
Persoană (nu ca lege neîndurată ), gata să poarte blestemul pentru patimile noastre știute și
neștiute.53
Dar nu doar preotul are datoria de a se ruga pentru lume , ci ș i noi mireni i, noi cei
unși cu mila Duhului Sfânt, avem aceeaș i chemare sfântă de a ne ruga pentru întreaga
comunitate și pentru întreaga creație . Sfânta Liturghie este prin excelență rugăciunea
comuniunii. În cadrul ei este foarte important să ne rugăm cu toții, mireni și clerici, de oarece
spusă din mai multe guri cu evlavie și frică de Dumnezeu, rugăciunea are o mai mare putere ,
puterea dragostei Duhului Sfânt . Și, după cum spune un cuvios Părinte: „Când oala de
mâncare se află pe foc, nu se apropie de ea musca, dar când se răcește, vine musca și se
așază în ea. Tot astfel , creștinul care este aprins cu focul Duhului Sfânt, nu se apropie musca
(diavolul)”54. Cel mai mult luptă diavolii pe creștinii care se roagă. Orice creștin, când se
roagă, poate observa cum diavoli i, lumea și firea sa pătimașă caută să -l întrerupă de la
rugăciune, rătăcindu -i gândurile în toate colțurile lumii și la toate păcatele pe care le -a făcut
sau pe care le -ar putea face. Aceasta și pentru că : „diavolul știe că nimic nu -l luptă mai tare,
decât rugăciunea, cea către Dumneze55.

53 Ibidem pp. 23 -24.
54 Ibidem p. 24.
55 Avva Agathon, Pateric Egiptean , p. 25.

45
Este neapărat de știut că nu exist ă un loc anume pentru rugăciune pentru cel
îndrăgostit de Dumnezeu , însă un loc cu liniște este mai propice pentru a rămâne singuri cu
Dumnezeu, Mirele Ceresc. Fie c ă suntem aca să, la B iserică sau în alte locuri , în diferite
momente ale zilei, momentul ales pentru rugăciune e bine să fie unul ales cu bună știință și
respectat pe cât posibil. Trebuie evitate momentele când suntem obosiți, nervoși sau supărați
cu cineva. În asemene a cazuri , rugăciunea poate deveni superficială sau chiar dovadă de
îndrăzneală necuviincioasă față de Dumnezeu. Cu rugăciunea omul se înalță spre cele cerești,
prin ea se întâlnește cu Dumnezeul său și se alătură îngerilor.56
Rugăciunea inimii, deci, este p omenirea numelui lui Iisus Hristos. Pomenind numele
lui Iisus, ne curățim, luminăm și sfințim . De numele lui Dumnezeu fug toți dracii, ne spune
Scriptura : ,,Iar celor ce vor crede, le vor urma aceste semne: în numele Meu, demoni vor
izgoni, în limbi noi vo r grăi” (Marcu 16, 17). Dacă nu o putem rosti pe larg, putem spune
doar: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește -mă” sau doar „Doamne, miluiește -mă”. La
început, după binecuvântarea duhovnicului, poate fi rostită mecanic, doar cu buzele: „Iisuse,
Doamne, mil uiește -mă; Iisuse, Doamne, miluiește -mă”. După o vreme de stăruință , această
rugăciune scurtă se va spune de la sine. După aceasta , spun Sfinții Părinți, că ea devine unită
cu mintea, n-o ma i zicem cu buzele, ci o rostim cu minte a. Când mintea se încălzeșt e, iar
inima tresare de bucurie la numele lui Hristos, atunci e bine. Dar puțini ating această iubire .57

56 Ierodiacon Visar ion Iugulescu, Lumina pentru candela din suflet, Editura B usines Print, Iași, 2011, p 236.
57 Arhiepiscop Justinian Chira, Trăiți frumos și -n bucurie , Editura Nicodim Caligraful, Sfânta Mănăstire Putna ,
2014 – extras în articolul Ce nu suportă necuratul să audă , Vezi http://www.altarulathonit.com/ce -nu-suporta –
necuratul -sa-auda/ , accesat 22.01.2019.

46
CAPITOLUL 13.
MAICA LUMINII

,,Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica Luminii întru cântări cinstindu -o, să o
mărim”.58 Așa este o ectenie din ca drul Utreniei , sfânta slujbă dinaintea Sfintei Liturghii.
Acest îndemn ne duce cu gândul la Fecioara Maria , Maica a lui Dumnezeu , care luminează
prin rugăciunile ei pe toți oamenii , ca ceea ce a fost cea aleasă de Dumnezeu să poarte în
pântec ele său neprih ănit pe Cel ce este Mântuitorul Lumii și Lumină din Lumină (Dumnezeu
Tatăl) . Însăși Maria a primit acest dar prin bună vestire prin Arhanghelul Gavriil: „Iar în a
șasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într -o cetate din Galileea, al cărei
nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui
David; iar numele fecioarei era Maria. Și intrând îngerul la ea, a zis: Bucură -te, ceea ce ești
plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei. Iar ea, văzându -l, s-a
tulburat de cuvântul lui și cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Și
îngerul i -a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și
vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus . Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt Se va
chema și Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Și va împărăți peste
casa lui Iacov în veci și împărăția Lui nu va avea sfârșit. Și a zis Maria către înger: Cum va fi
aceasta, de vrem e ce eu nu știu de bărbat? Și răspunzând, îngerul i -a zis: Duhul Sfânt Se va
pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va
naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Și iată Elisabeta, rudenia ta, a zămisl it și ea
fiu la bătrânețea ei și aceasta este a șasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la
Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după
cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea.” (Luca 1, 26 – 38).
Fecioare i Maria îi este atribuit ă numirea theotokos (Θεοτόκος) – Născătoare de
Dumnezeu, și pe bună dreptate că asta este adevărata ei valoare. Deși la Sinodul 3 Ecumenic
întrunit la Efes în 43159 Nestorie, patriarhul Constantinopolului (428 -431), a preferat să -I
spună Fecioarei Maria ca fiind născătoare de om sau cel mult ,,christotokos” („născătoare de
Hristos”), ceea ce i -a adus excluderea din biserică și alungarea lui din Constantinopol, Sfinții
Părinți reuniți la acest sinod, au reușit să reabiliteze numele Fe cioarei Maria ca fiind
Născătoare de Dumnezeu și că di n ea S-a întrupat Logosul divin. Învățătura Sfinților

58 Liturghier , tipărit cu aprobarea S fântului Sinod și cu binecuvântarea Prea Feric itului Părinte Teoctist
Patriarhul BOR, Editura Institutului Biblic și de misiune al BOR, București, 2000, p. 97.
59 Curs la disciplina „Istoria Bisericească Universală ”, Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove
Universitatea de Teologie Ortodoxă din Mo ldova, Chișinău, 2006, p. 51.

47
Părinților confirmată și adoptată oficial de episcopii participanți la acest sinod poate fi
sintetizată astfel: în Iisus Hristos sunt două firi (una divină și una umană) însă o singură
Persoană – cea divino -umană a Fiului lui Dumnezeu întrupat . Unirea celor două firi este
ipostatică și nu morală. Hristos este de o ființă cu Tatăl, după dumnezeire și deoființă cu
oamenii după firea umană pe care a prim it-o din Fecioara Maria. De aceea , Sfânta Fecioară se
numește Născătoare de Dumnezeu.60 Iată că singura ființă învrednicită cu adevărat să fie
Maică a Luminii divine întrupate este Fecioara Maria.
În iconografia cu Fecioara Maria o găsim pe aceasta reprezen tată în general cu
Pruncul. E a este Maica Domunlui care se roagă Fiului Său și Mântuitorul ui nostru să ne apere
de necazuri și nevoi. Intotdeauna grija ei de mama nu va lăsa răul să se abată asupra noastră,
noi doar trebuie să cerem și să cinstim pe Maica Domnului cea mijlocitoare. Nu știu dacă ați
băgat de seamă că între rugăciunile de mulțumire după ce ne împ ărtășim cu Sfintele Taine,
este și o rugăciune către Maica Domnului, în care se arat ă ce trebuie s ă credem noi, s ă simțim
noi, în leg ătură cu Maica D omnului: „ Preasfânt ă Stăpâna mea, de Dumnezeu N ăscătoare”. Nu
zicem „ Preasfânt ă Stăpâna noastr ă”. Ca ș i când ni s -ar atrage atenția: „ Bagă de seamă, stai în
fața Maicii Domnului și spui cuvinte care te privesc pe tine ”. Nu te intereseaz ă ce zic alții, ce
gândesc alții. Tu, preasfânt ă Stăpâna mea, N ăscătoare de Dumnezeu. Deci te știu Născătoare
de Dumnezeu și St ăpână, dar Stăpâna mea : „Preasfântă Stăpâna mea, de Dumnezeu
Născătoare, care ești lumina întunecatului meu suflet ”. Lumin ă întunecatului meu suflet. ..
Deci o socotim pe Maica Domnului lumin ă. De ce? Pentru c ă fiind Maica Luminii, Maica
Dom nului Hristos, este și ea lumină plină de dar. Deci, „ Preasfântă St ăpâna mea, de
Dumnezeu N ăscătoare, care ești lumina întunecatului meu suflet, nădejdea, acoper ămân tul,
scăparea, mângâierea și bucuria mea ”.
În ce fel este Maica Domnului pentru noi nădejde ? Pentru c ă prin ajutorul Maicii
Domnului dobândim ocrotirea , acoperământul și mijlocirea la Fiul său. Maic a Domnului este
vrednică dătătoare de nădejde , fapt exprim at des în rugăciunile Bisericii : „Toată nădejdea mea
spre tine o pun Maica lui Dumnezeu, păzeste -mă sub sfânt acoper ământul tău” .
În ce fel este mai este Maica Domnului acoperâmânt ? Ce înseamnă „ acoper ământ” ?
Pentru că Maica Domnului este apărătoarea noast ră. Ne scoate di n primejdii, ne apără de rele.
„Apărătoare Doamnă, pentru biruință mulțumiri, izb ăvindu -ne din nevoi, aducem ție,
Născătoare de Dumnezeu” care ești apărătoare pentru noi. Nădejdea,
acoperământul, scăparea , adică un fel de refugiu sigur al nostru. Maica Domnului este o
mângâiere neasemănată pentru noi. Cât ă vreme ne tr ăiesc p ărinții, câtă vreme ne trăiește

60 Ibidem , p. 51.

48
mama, avem pe cineva alături . Chiar dacă ne -ar părăsi toată lumea, Mama nu ne părăsește , cu
atât mai mult Mama cerească a tuturor credinci oșilor .61
Acest fapt este amintit și în rugăciunile de seară ca încredințarea noastră celei
ocrotitoare și iubitoare și nebiruită : ,,Mă închin ție, Preasfânta Născătoare de Dumnzeu, care
ai arătat nou lumina cea adevărată prin nașterea ta, împărăteasa cerul ui și a pământului,
nădejdea celor fără de nădejde, ajutătoarea neputincioșilor și împăcarea cu Dumnezeu a
tuturor păcătoșilor. Tu mă acoperă și mă apără de toate nevoile și împresurările sufletești și
trupești. Și te rog să -mi fii folositoare cu preputern icile tale rugăciuni”.62
Deci , să ne rugăm Maicii Domnului, Maica Luminii , să pună cuvânt bun în fața
unicului său Fiu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să avem o viață smerită și plină de
lumina divină cea aducătoare de bucurie în sufletele noastre. O cântare din slujba la Nașterea
Domnului o preamărește zicând: „Fecioara astăzi pe Cuvântul cel mai înainte de veci merge
să-L nască în peșteră, în chip negrăit. Dănțuieste lumea auzind; slăvește cu îngerii și cu
păstori, pe Cel ce voiește a Se arăta Prun c tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci. ”, iar
troparul sărbătorii o amintește ca M aică a lui Dumnezeu Lumina vieții : “Nașterea Ta
Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit -a lumii Lumina cunoștinței; că întru dânsa cei ce slujeau
stelelor, de la stea s -au învățat să se închine Ție, Soarelui dreptății și să Te cunoască pe Tine,
Răsăritul cel de sus, Doamne, slavă Ție.”

61 Iulian Nistea, Maica Domnului -Ocrotitoarea noastră, Mânăstirea Brâncoveanu 8 septembrie 1997 Vezi
http://www.nistea.com/15 -vist.html , accesat 22.01.2019.
62 Carte de rugăciuni , București, Editura Anestis, anul 2015, p. 86.

49
CAPITOLUL 14.
IISUS HRISTOS – LUMINA LUMII

De ce este cu adevărat Iisus Hristos lumina lumii ? Simplu, pentru că El este Cel care
ne-a creat, ne -a răscumpărat și ne iubește cu iubirea Sa fără seamăn care ne luminează inimile,
sufletele și mintea spre a vedea adevărata cale de urmat, calea către Lumina Luminii, adică
Dumnezeu. Dar ce avem de înțeles totuși din toate acestea, că lumina vin e acolo unde este
lumină. În viața oamenilor care dau lumina la rândul lor este loc pentru Lumina divină, însă în
viața celor care încă stau în întuneric e greu de pătruns. Nu că Dumnezeu nu ar vrea sau nu ar
putea să intre și în viața ace stora din urmă, d ar iubire cu forța nu se poate. Un Părinte spunea
că: „Dumnezeu nu intră cu bocancii în casa noastră forțându -ne să -L urmăm ”. Asumarea
luminii divine vine doar pentru aceia care dau lumină la rândul lor, asumându -și traiul zilnic
după adevăratele învățătur i ale Sfinților Părinți . Dumnezeu nu ne obligă să trăim în asceză
maximă, ci doar fiecare după puterile lui, dar mintea să fie conștientă tot timpul de prezența
lui Dumnezeu, Tatăl Ceresc.
Indiferent că este lumina de Înviere sau de Nașterea Mântuitorului, Hristos din Sfânta
Împărtășanie, lumina este aceeași pentru toți care cred în El : „Eu, Lumină am venit în lume, ca
tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (Ioan 12, 46); „Eu sunt Lumina lumii; cel ce
Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, c i va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12), deci
Dumnezeu nu ne obligă în niciun fel să -L urmăm, ci doar ne explică ce avem de câștigat și
urmat în iubirea Sa dacă ne vom întoarce fața către El . Rămâne ca noi să alegem calea cea
bună. Tocmai prin această libert ate pe care ne -o conferă Dumnezeu, ortodoxia este frumoasă.
Este drept că cine iubește e adesea pus în fața unor sacrificii pentru persoana iubită, dar
aceasta mertită tot efortul, cu atât mai mult pentru bucuria prezenței Sfintei Treimi.
Dumnezeu este singurul izvor de viață și sens ca lumină a lumii dacă ne unim cu El în gând,
cuvânt și faptă, ne umplem de sens și împlinirea vieții.
Omul credincios are chemarea să devină , la rândul lui, lumină a lumii : „Voi sunteți
lumina lumii; nu poate o cetate aflată p e vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și
o pun sub obroc, ci în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina
voastră înaintea oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe
Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 5, 14 -16). Omul unit cu Hristos primește lumina bucuriei
lui Dumnezeu și o dă mai departe. Nu luminează de la el însuși, ci lumina iubirii și curăției lui
Hristos devine strălucitoare în el. Nu omul devine izvor al luminii, ci el doar o face să

50
strălucească către ceilalți. „Din singurul Izvor al luminii își primește strălucirea fiecare, după
propria măsură”.63
Sfântul Maxim Mărturisitorul consideră că urmarea lui Hristos este o manifestare
firească dacă este înțeleasă și făcută ca urmare a iubirii credinciosului față de El: „ Cel ce
iubește pe Hristos, desigur că Îl și imită după putere” .64 În acest sens trebuie înțeles și faptul
că Hristos Însuși Și -a chemat ucenicii să se învețe din pilda Lui și să își rânduiască viața după
aceasta: „Că v -am dat vouă pildă, ca, precum v -am făcut Eu vouă, să faceți și voi” (Ioan 13,
15). După chipul luminii lui Hristos și omul trebuie să se facă lumină lumii. Persoana umană
devine astfel răspânditoare de lumină în lume, vestindu -L pe Hristos ca Dumnezeu și om
iubitor până la moarte față de oameni prin viața sa.
Despre această lumină pe care cei credincioși o primesc în ei ca virtute a iubirii ,
Patriarhul Calist al Constantinopolului afirma: ”Dă -mi darul Tău, Preaîndurate, ca hrană
duhovnicească, și Duhul Tău ca băutură. Căci acesta este, fără îndoială, Duh și lumină. Astfel,
când lumina se va arăta mai presus de fire în chip negrăit în mine, voi ști cu adevărat că Tu
ești cu mine, ca veștmânt al meu, spre viața cea sfântă și fericită”.65 Credinciosul care
dobân dește în el lumina, nu o poate ține sub obroc, (Conf. DEX , expr. A. pune /sau a ascunde,
a ține etc./ ceva sub obroc = a feri ceva de văzul lumii, a ține ascuns, a ascunde bine ceva) , ci
o face cunoscută, o mărturisește fă ră rușine luminând prin propria viață. Este foarte bine de
știut că pentru cei care primesc lumina divină nu este un bun egoist, o țintă a unei performanțe
proprii , ci o putere de a ne dărui mai mult semenilor noștri și lui Dumnezeu .
Cei care au ortodoxia ca mod de viață știu foarte bine c ă ajungerea la lumina divină se
face cu jertfă, pe cărarea curăției, iluminării și îndumnezeirii. Mijloacele sunt diverse: post,
rugăciune zilnică, citirea psaltirii, spovedanie, împărtașanie, milostenie, iertare și participarea
la sfintele slujbe – ceea c e pentru unii s -ar putea să fie o problemă zicând ei în mintea lor fără
de Dumnezeu că este o pierdere de timp. Dar totuși mai bine să numeri florile din grădină nu
frunzele care cad, și să numeri binecuvântările vieții, nu lacrimile care curg pe obraji. S ă nu
uităm că însuși Mântuitorul nostru a vărsat lacrimi atunci când a auzit că Lazăr a trecut la
Domnul : ,,Și a lăcrimat Iisus.” (Ioan 11, 35 ), deci noi de ce să nu putem plânge pentru
credința noastră întru Hristos. E drept că Iisus ne -a spus că viața es te frumoasă dar nu și
ușoară alături de Dumnezeu. Avem multe opreliști în viața pământeană datorate vieții

63 Georgios Mantzaridis, Morala creștină , vol. II, traducere de Diacon Drd. Cornel Constantin Coman, Editura
Bizantină, București, 2006, p. 538 .
64 Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despr e dragoste , IV, 55, în Filocalia sau Culegere din scrierile Sfinților
Părinți, care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși , vol. II, Ed. Hum anitas, București, 2005, p.
105.
65 Calist Patriarhul , Capete despre rugăciune , 42, în Filocalia sau Cul egere din scrierile Sfinților Părinți, care
arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși , vol. VIII, Ed. IBMBOR, București, 1979, p. 297.

51
religioase asumate și doar cei care își asumă această viață religioasă pot răzbate să vadă într –
un final Lumina lumii și mântuirea la ca re tindem cu toții. Dar aceste opreliști sunt adesea
limitări ale excesului din fața plăcerilor istovitoare și, totodată, dovezi ale credinței că viața nu
se rezumă la cea de pe pământ.
Când primim lumina în noaptea de Înviere noi ne unim cu Hristos și El se unește cu
noi. Nu trebuie să ținem credința aceasta, lumina primită, doar în noi, ci pentru a o păstra
trebuie s-o dăm mai departe tuturor celor interesați, care Îl vor pe Iisus Hristos în viața lor.
Omul îndumnezeit devine, la rândul lui, lumină a lumii: „Voi sunte ți lumina lumii; nu poate o
cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie și o pun sub obroc, ci în
sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea
oamenilor, așa încât să vadă faptele voastre cel e bune și să slăvească pe Tatăl vostru Cel din
ceruri ” (Matei 5, 14 -16). Din păcate , după ce primim lumina divină, la Botez și mai apoi la
Sfânta Împărtășanie, noi adesea credem că am ajuns la țintă și ne oprim. Ea , lumina credinței,
nu trebuie ținută ascu nsă, ci datoria noastră este Să -L vestim pe Hristos mai departe urmașilor
noștri ca veritabili apostoli ai vremurilor noastre. Este musai să luminăm și noi semenilor
noștri cu acceași lumină cu care Hristos ne luminează viața noastră întreagă . Dacă nu vom
dori să ducem mai departe lumina credinței în lume și nu vom știi să vedem pe Hristos Cel
Luminos , arătându -le dragostea izvorâtă din credința în El, în toți cei apropiați nouă, atunci ea
se va stinge. Lipsa luminii divine nu face altceva decât să ne îndep ărtăm și mai mult de cei
apropiați nouă, ceea ce ne duce la pierderea harului sf ințitor , la lenevie și într -un final la
pierderea sufletelor prin nepăsare.
Să luminăm în lume cu lumină din lumina Învierii lui Hristos; să încercăm să -l vedem
pe aproapele no stru mereu în lumina Învierii lui Hristos. Întotdeauna să ne străduim să -L
vedem pe Hristos Cel înviat în aproapele nostru și să ne purtăm cu fiecare ca și cum ne -am
întâlni cu Hristos Domnul. Să fim mai milostivi ca și Dumnezeu să se milostivească asupra
noastră! Să fim mai buni ca și Dumnezeu să -și reverse tot mai mult bunătatea Sa peste noi! Să
încercăm tot mai mult să tindem către sfințenie, ca Însuși Dumnezeu, Izvorul sfințeniei, să
sfințească viețile noastre!66
Trebuie să vedem unde se greșește când om ul se leapădă de Hristos și -și întoarce fața
de la Dumnezeu. Cred că delăsarea este foarte periculoasă și aduce un aer negativ asupra
tuturor celor care se lenevesc față de cele sfinte: lipsa rugăciunii zilnice, lipsa de la sfintele

66 IPS VARSANUFIE ARHIEPISCOPUL RÂMNICULUI, Iisus Hristos -Lumina care luminează tuturor,
Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului, Editura Praxis a Arhiepiscopiei Râmnicului, Râ mnicu –
Vâlcea,2016,pp.10 -11,Vezi
http://arhiepiscopiaramnicului.ro/sites/default/files/arhiepiscopiaramnicului/attachments/2016/04/pastorala_invie
re_bt_2016.pdf , accesat 22.01.2019.

52
slujbe, lipsa postului, lipsa Spovedaniei și, ce este mai rău , lipsa Împărtașaniei . Aud mereu pe
oamenii de lângă mine că nu au timp să meargă la biserică. Curios lucru dacă stăm bine și ne
gândim că Sfânta Liturghie este o dată pe săptămână. Dacă nu sunt și alte sărbători, Sfânta
Liturghie este doar duminica. Cam 3 ore ține Sfânta și Dumnezeieasca Liturghie cu tot cu
Utrenie și predica preotului. Chiar nu putem să rupem 3 ore din așa zisul nostru timp prețios și
să mergem la biserică? Eu zic că putem . Cine spune că are alte pr iorități duminica în afara de
a merge dimineața la slujbă, atunci aceste persoan e nu știu ce pierd . Noi trebuie să luptăm cu
Satana, care joacă tare pe acest front al cucericii sufletelor, și să ducem mai departe învățătura
lui Hristos, chiar dacă trebuie să ne luptăm cu toți delăsătorii. Noi cei care avem ortodoxia ca
mod de viață zilnică, suntem cei care mergem la luptă cu necuratul pentru a da și altora din
frumusețea vieții duhovnicești.
O altă problemă arzătoare este lipsa tinerilor din biseri că. Eu nu zic că nu sunt tineri
doritori de Dumnezeu, dar sunt foarte puțini sau aproape deloc mai ales pe la bisericile de la
sate. Oare de ce? Să fie de vină viteza cu care s -a dezvoltat comunicarea și nu mai este timp
să mai zăbovim la rugăciune pentru că trebuie să stăm pe site-urile de socializare , oare fuga
asta după slujbe bine plătite și confortul propriu, oare lipsa unui reper teologic venit din sânul
familiei sau oare neștiința , nepăsarea și delasărea multora dintre noi? Nu spun că tehnologia și
comunicarea de mare viteză cu care suntem azi părtași să trăim nu este bună, dar folosită
pentru strict uzul personal și a avea o mai bună colaborare cu cei din jur, d ar când este vorba
de viața de B iserică , cred că ne putem opri chiar și câteva ore și să f im doar în comuniune cu
Dumnezeu. Să ne gândim un pic la ceea ce facem când dăm de necazuri. Ne rugăm la
Dumnezeu s ă ne ajute să trecem de momentele mai grele ale vieții. Ce ar însemna ca și
Dumnezeu să spună , metaforic vorbind , că nu are timp să ne ascult e rugăciu nile? Cu siguranță
El ne ascultă rugile așa că și noi trebuie să facem ceva în legătura cu dozarea timpului pentru
a fi prezenți la sfintele slujbe.
Spuneam că Satana joacă tare și vine cu dulcegării și ademenește tot mai mulți doritori
de a avea o viață mai confortabilă prin tot felul de ispite care de care mai apetisante: jocuri de
noroc, băutura, desfrânare și multe alte asemenea necurății. “Zidirea celor văzut – spune
Sfântul Maxim – s-a numit pom al cunoștinței binelui și răului fiindcă are ra țiuni
duhovnicești, care hrănesc mintea, dar și o putere naturală care, pe de o parte, desfată
simțirea, pe de alta, pervertește mintea. Deci, contemplată duhovnicește, ea oferă cunoștința
binelui, iar luată trupește oferă cunoștința răului. Căci celor ce se împărtășesc de ea trupește li
se face îndrumător în ale patimilor, făcându -i să uite de cele dumnezeiești”. Omul a ales calea
facilă care, „orbind mintea omenească, dar deschizând larg simțirea, l -a înstrăinat pe om cu

53
totul de cunoștința lui Dumnezeu ș i l-a umplut de cunoștința pătimașă a lucrurilor ce cad sub
simțuri”67.
Zice Sfânta Evanghelie: „ A început Iis us a învăța, și puteri a lucra ”, adică: a învia
morți, a lumina orbi, a face să umble șchiopi, a curăți leproși și a ridica bolnavi din boală. Așa
și noi creștinii, citind Sfintele Scripturi, după cum zice Domnul: „ Cercați Scripturile, că întru
dânsele veți afla viața veșnică ” (Ioan 5, 39) . Deci și noi, cei omorâți cu păcatele, să înviem lui
Dumnezeu cu sufletele, prin pocăință, iar cei orbiți cu mi ntea să ne luminăm simțirile; cei ce
șchiopătăm, prin căi neumblate și prăpăstioase ale vieții acesteia, să venim la calea pocăinței;
cei leproșați cu păcatele, să ne curățăm cu mărturisirea și cu canonul ce ni -l va da duhovnicul.
Așa ne vom curăți de păca tele noastre. Înfricoșate lucruri se vor lucra în veacul de apoi, căci
și antihrist în acel veac va să vie, să -și lucreze ale lui înșelăciuni, prin ascultătorii cei înșelați
de dânsul, întrucât atâta se luptă de mult diavolul ca să ducă preoți creștini în pierzare, încât,
dacă i -ar fi cu putință, și pe cei aleși i -ar amăgi ca să -i ducă cu dânsul la muncile cele veșnice.
Că și pe Domnul L -a ispitit prea vicleanul în pustiu, neștiindu -L că e Dumnezeu; L -a suit în
munte foarte înalt, într -o clipeală de vreme, și I-a arătat toate împărățiile lumii și slava lor,
zicându -I: „Acestea toate Ți le voi da Ție, dacă vei cădea înaintea mea și Te vei închina mie ”
(Matei 4, 8 -9).68
Marele Apostol PaveL, scrie lui Timotei ucenicul său: „Toată Scriptura este insuflată
de Du mnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea
spre dreapta, ca să fie deplin omul lui Dumnezeu, spre tot lucrul bun, desăvârșit” (2 Tim 3,
16-17). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „că nu este cu putință cu ade vărat, să se
mântuiască cineva, de nu va petrece neîncetat întru duhovniceasca citire. Și în adevăr e de
mirare dacă și împărtășindu -ne totdeauna din această masă duhovnicească, vom putea să ne
mântuim cândva.” (Cuv. 3 la Lazăr).69
Este adevărat că viața d uhovnicească și mântuirea se cucerește cu lacrimi și multă
pocăință. Lacrimile scurse acum în această viață pământească se vor transforma în râuri de
apă cristalină curată ca apa de izvor. Aceste lacrimi ce se varsă pentru păcatele săvârșite se
vor a fi un legământ nescris cu Dumnezeu atunci când vom fi în fața judecății tronului ceresc.
Sfântul Isaac Sirul, cu o experiență și viziune similare celor ale Sf ântului Maxim, la
întrebarea: “C e este o inimă milostivă?”, răspunde că: “este aprinderea inimii pentru întreaga
creație – pentru omenire, păsări, animale, chiar și pentru dușmanii adevărului și pentru tot ce

67 Sfântul Maxim, Răspunsuri către Talasie , pp. 11 -12.
68 Monah Zosima Pascal -Prodromitul din Sfânta Mănăstire Neamțu, la 1905, SFÂRȘITUL OMULUI CULES
DIN SFINTELE SCRIPTURI, Carte retipărită cu binecuvântarea: Prea Sfințitului CALINIC Episcopul Argeșului,
Ediție îngrijită de Protos. Teodosie Paraschiv, Ed itura Tehnopress, 2004, pp. 8 -9.
69 NICODIM AGHIORITUL, HRIS TOITIA (BUNUL MORAL AL CREȘTINILOR), EDITURA
BUNAVESTIRE, 2001, Prefață, p. 5.

54
există. Iar atunci când se gândește la toate acestea sau le contemplă, șuvoaie de lacrimi curg
din ochii lui, datorită puterii milostivirii care îi mi șcă inima spre marea îndurare. Iar inima se
simte atinsă și nu mai poate îndura să vadă sau să audă nici un fel de suferință a făpturii, nici
cea mai ușoară durere. Atunci el oferă, chiar și celor care îl fac să sufere, rugăciunile și
lacrimile sale perman ente (…), urmând exemplul lui Dumnezeu”.70 Omul ar trebui să aibă
unic scop în viață îndumnezeirea sa. De când suntem mici și până mergem la Domnul, calea
noastră nu se poate abate de la drumul sfânt către mântuire. Mântuirea nu este doar un act
istoric și de povestit nepoților iarna la gura sobei, este însăși relitatea vieții noastre. Mântuirea
nu se poate realiza fără de Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu este parte integrantă a vieții
noastre zilnice, pentru că fără de Hristos nimic în lumea asta nu se poat e înfăptui : „Căci în El
trăim și ne mișcăm și suntem” (Faptele Apostolilor 17, 28).
Mulți oameni detestă preoții și haina preoțească spunând în nimicni cia lor că p reoții
sunt prea duri și nu au î ndurare față de ei atunci când greșesc. Dar stau eu și mă în treb de Iisus
Hristos cine a avut îndurare înainte de a fi scuipat, batjocorit , biciuit și răstignit? Așa și
preotul nu este poate cea mai potrivită persoană să te lase să -ți faci de cap așa cum vrei tu în
cine știe ce destrăbălări, ci duhovnicul te mustră și de dojenește părintește atunci când greșești
și-ți arată calea dreaptă către mântuire. Nu asta dorim cu toții cei care vrem să mergem în
împărăția cerului împăcați cu Dumnezeu? Dar tot același duhovnic , care poate câteodată pe
nedrept îl judecăm a fi a spru cu noi, îți d ă binecuvântarea pentru a te un i cu Scump Sânge le și
Trup ul al lui Hristos , unindu -te cu lumina cea aducă toare de vindecare sufletească la
Împărtășanie.
Tot acest preot ne sfințește casa, ne îngroapă pe cei adormiți, ne cunună cu Dumnezeu
în taina căsătoriei și ne dă Harul Sfânt la botez. Deci atunci când el, preotul, ne dă totul ca
fiind bune și în rânduială cu cele sfinte, este obigatoriu să -l primim în viața no astră și când ne
mustră. Menirea duhovnicului este de îndreptare a vieții noa stre și să ne arate modalitatea cum
putem face noi să ne arătăm fața către Dumnezeu atunci când din diferite motive i -am întors
spatele.
Așa că , frați creștini întru credința ortodoxă, haideți să primim lumina lumii de la
Însuși Hristos prin Sfânta Cruce și să știm să luminăm mai departe ducând cu noi lumina cea
vestitoare de bine, așa cum cei 3 magi de la răsărit au fost conduși de lumina strălucitoare de
pe cer la Nașterea Mântuitorului: ,,Unde este regele Iudeilor, Cel ce S -a născut? Căci am
văzut la Ră sărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 2). Deci , vedem cum
Sfinții Părinți vorbesc despre mustrare și dojană din partea duhovnicului, așa că sunt

70 Idem, Ambigua , 72, p. 189.

55
binemeritate aceste ,,trageri de urechi” din partea preotului duhovnic, pentru că doar așa ne
vom putea îndrepta calea și sufletul către Dumnezeu. Nici când facem totul bine din punct de
vedere duhovnicesc nu suntem siguri de mântuire pentru că doar Dumnezeu știe toate despre
noi câte am făcut bune sau rele în a ceastă viață. Dar dacă nu facem n imic și ne îndepărtăm cu
totul de la Hristos, ce se va petrec e cu noi ?
Domnul așteaptă neîncetat de la noi să ne unim întregi în dragoste cu Dânsul, însă noi
ne depărtăm de El. Și vedem că fără dragoste nu există viață – adică, fără Dumnezeu nu există
viață, căci Dumnezeu este dragoste. Însă nu este o dragoste după logica acestei lumi, o
dragoste după cum o înțelege lumea aceasta. Dragostea lumii acesteia este suferință, înrobire,
căci în dragostea noastră se amestecă duhurile din văzduhuri. Aici există pu țină dragoste, iar
în cea mai mare parte este înrobire. Duhurile din văzduhuri caută să ne înrobească prin
lucruri, prin persoane, încât inima noastră și întreaga noastră ființă să nu se lege de Izvorul
vieții, de Dumnezeu, de dragostea cea adevărată. Căci duhurile știu: dacă inima noastră se
unește cu Dânsul, nu se vor mai putea apropia de noi.
Cel ce se află în plinătatea harului lui Dumnezeu, unit cu dragostea Domnului, acela
este înconjurat de această drag oste dumnezeiască, de acel har dumnezeiesc, și d uhurile din
văzduhuri nu se pot apropia de el. Nu se pot atinge de noi, deoarece suntem îngrădiți cu
puterea dumnezeiască, cu harul lui Dumnezeu. Dragostea este cea mai puternică armă care
există. Nu este putere sau armă mai mare decât aceasta, care să poa tă lupta împotriva
dragostei. În fața dragostei totul cade. Vedeți, îngerii nu se lasă robiți de lucruri așa cum
facem noi, cei căzuți. Noi, cei căzuți, ca și duhurile căzute, ne robim de obiecte, bunuri și
făpturi. Cetele îngerești, însă, nu o fac. Și cei ce se unesc cu Domnul din toată inima și
întreaga lor ființă nu se înrobesc de nimic aici pe pământ. Nimic nu îi poate robi. Inima lor nu
poate fi încătușată. Ei se află în deplinătatea, în plinătatea harului lui Dumnezeu, uniți cu
Domnul – și atunci, cu Domnul, îi iubesc pe toți. Minunat lucru! Atunci simțim că toți ne sunt
dragi, fie ei buni sau răi. Pe toți îi iubim!71
Am să închei acest capitol a l lucrării mele de licență spunând doar că Dumnezeu vrea
să-L punem la încercare tocmai prin împlinirea Cuvâ ntului Său, precum spunea și
poporului evreu în vechime : Dumnezeu a lăsat o poruncă poporului Său ca să se închine cu
a zecea parte din tot venitul lor și să -l aducă la casa vistieriei Templului, sau să ajute pe
Leviți, văduve, orfani și străini. Poporul l ui Dumnezeu nu mai ținea socoteală de poruncile lui
Dumnezeu și El le -a adresat acest mesaj: „…Se cade să înșele un om pe Dumnezeu, cum Mă

71 Starețul Tadei, Cum îți sunt gândurile așa îți este viața , selecție p.170 -173.

56
înșelați voi?” Dar voi întrebați: „Cu ce Te -am înșelat?” Cu zeciuielile și darurile de mâncare.
Sunteți blestemați, c âtă vreme căutați să Mă înșelați, tot poporul în întregime! Aduceți însă la
casa vistieriei toate zeciuielile ca să fie hrană în Casa Mea; puneți -Mă astfel la
încercare, zice Domnul oștirilor, și veți vedea dacă nu vă voi deschide zăgazurile
cerurilor, și dacă nu voi turna peste voi belșug de binecuvântare.” (Maleahi 3, 8 -10).
Cum se vede bine din acest pasaj, Dumnezeu ne îndeamnă să -L punem la încercare
tocmai prin aplicarea voii Lui scrise în Biblie și nicicum să cerem o altă voie, contrar
celei spuse de El deja. Dumnezeu nu Se contrazice în mesajul Său și deci, nici voia Sa
nu poate fi înțeleasă în două feluri.72 El este Lumina Lumii și noi trebuie s -o ducem mai
departe luminând la fel ca Mântuitorul nostru Hristos. Noi să ducem mai departe
cuvântul lui Hr istos ca apostolii lui: "Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul
care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4), căci ,,… Cuvintele pe care vi le -am spus sunt
duh și sunt viață ” (Ioan 6, 63) , așa încât toată lumea să știe cuvântul adevărului Său.

72 Vasile Filat , Este bine să punem pe Dumnezeu la încercare ca să -I cunoaștem voia? Vezi
https://moldovacrestina.md/este -bine-sa-incercam -pe-dumnezeu -ca-sa-i-cunoastem -voia/ , accesat 22.01 .2019.

57
CAPITOLUL 15 .
LUMINA ÎNGERILOR PĂZITORI

Cu toții cred că știm rugăciunea ,,Înger, îngerașul meu” și, dintre cei care au o viață
religioasă și cunoștințe cât de cât duhovnicești, nu cred că există unul care să nu știe această
rugăciune adresată înger ul păzitor. În Psaltire ni se vorbește despre îngerul păzitor: „Căci El
(Dumnezeu) va porunci îngerilor Săi să te păzească în toate căile tale” (Psalmul 90, 11).
Încă de la naștere, dar mai ales după primirea Botezului, orice om are de -a dreapta sa
un înge r păzitor. Până la un anumit punct, îngerul păzitor este alături de noi chiar și când
suntem mai întunecați în gândire și aveam proasta alegere să ne întoarcem fața de la
Dumnezeu. Îngerul stă acolo și ne păzește așteptând cuminte și răbdător întoarcerea n oastră
spre Dumnezeu . Ne păzește de boli, ne păzește casa, ne păzește la drum și în general ne
păzește de toate relele. Dumnezeu a trimis pentru fiecare un înger care să stea bine și să ne
păzească pașii în viața pământeană și tot el (îngerul păzitor) ne v a conduce în trecerea la
Domnul la Judecata particulară în fața tronului ceresc.
Comuniunea cu îngerul păzitor trebuie să fie totală: cu cât vedem îngerul mai bine și
vorbim cu el, cu atât el ne va putea deschide căile spre Dumnezeu ca noi să fim plăcuți
înaintea Cerului. Foarte importantă este nevoia de acceptare în relația omului cu îngerul
păzitor. Indiferent ce dificultate apare în viața noastră, dacă acceptăm prezența și grija plină
de iubire a îngerului nostru păzitor, acceptăm în același timp și iubi rea lui Dumnezeu Însuși,
care se manifestă astfel în viața noastră într -un mod foarte direct și personal.
Nu contează cât de dificilă este o situație prin care treci, ea poate fi parcursă mai ușor
dacă te gândești la înger ca la un prieten căruia îi ceri a jutorul. Când te hotărăști să devii
prieten cu o anumită ființă, cauți să vezi tot ce l -ar putea face fericit; ai vrea să știi ce muzică
îi place, ce artă îl interesează etc. La fel este și cu îngerii. Dacă vrei să începi să -ți cunoști
îngerul păzitor, te vei focaliza pe acele arii de interes ale sale. Și care sunt ariile de interes ale
unui înger păzitor? Dezvoltarea integrității morale. Trezirea sufletului. Evoluția spirituală.
Transformarea naturii interioare a omenirii. Metaforic vorbind, când intri în contact cu îngerul
păzitor în timpul momentelor dificile, drumul va fi tot acolo. Poate că vor fi pietre pe drum,
dar ție ți se vor da niște „papuci” speciali, astfel încât să nu mai simți pietrele. Vei avea
aceleași experiențe, dar nu le vei resimți la fe l. Îngerii sunt capabili să ne ajute sub toate
formele; ei creează miracole; pot interfera cu legile fizice ale universului; există relatări
despre mașini care puteau trece una prin cealaltă. Un singur lucru nu -l pot face: nu pot să

58
interfereze cu liberul nostru arbitru. Se spune că în vremurile de demult, când oamenii aveau
multă puritate și sufletele întoarse către Dumnezeu, cerurile își deschideau porțile și lăsau să
fie văzuți îngerii. Chiar Dumnezeu i -a arătat anumitor ființe umane merituoase pentru a le
călăuzi în mod direct spre adevărul, lumina și iubirea supremă.73
Evanghelistul Ioan ne spune : „Și i-a zis: Adevărat, adevărat zic vouă, de acum veți
vedea cerul deschizându -se și pe înger ii lui Dumnezeu suindu -se și coborându -se peste Fiul
Omului” (Ioan 1, 51). Dar dacă stăm să pătrundem totul mai îndeaproape, Dumnezeu a făcut
mai întâi lumea nevăzută și după aceea pe cea văzută, deci prima dată au apărut făpturile
cerești și după aceea omul. Se spune, și pe bună dreptate, că omul este legat sufletește d e
lumea nevăzută și cu trupul de cele pământești, în așa fel încât omul, ca chip al Fiului lui
Dumnezeu, prin comuniunea dintre trup și suflet, să fie ființa creată complementară care să le
facă nedespărțite. Sfântul Apostol Pavel zice despre Hristos – Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu
adevărat și Om deplin: „Pentru că în Acesta au fost făcute toate, cele din ceruri și cele de pe
pământ, cele văzute și cele nevăzute, fie tronuri, fie domnii, fie căpetenii, fie stăpâniri [nume
date diferitelor cete de îngeri – n. n.]. Toate s -au făcut prin El și pentru El ” (Coloseni 1, 16).
În Crez se mărturisește limpede credința creștină în Dumnezeu ca Făcător și Atotțiitor
„al tuturor celor văzute și nevăzute" ( subl. n. ). Sfinții Părinți afirmă unanim, cu toată tăria,
existența și primatul lumii nevăzute: „Mai întâi – zice Sfântul Grigorie de Nazianz – a cugetat
Dumnezeu puterile îngerești și cerești, iar gândul a devenit faptă, împlinită prin Cuvântul și
desăvârșită în Duhul Sfânt”, iar Sfântul Ioan Damaschin îl susține: „Sunt de părerea lui
Grigorie Teologul, căci trebuia să fie zidită mai întâi ființa spirituală, apoi cea sensibilă, și
numai în urmă, din cele două, omul însuși".74
Este esențial să cunoaștem și să simțim lumina îngerilor, deoarece în viața spirituală și
duhovnic ească a omului nu se poate face mare lucru fără pavăza îngerilor păzitori. Ei sunt cei
care ne păzesc necontenit casele, familiile și pe toți cei dintr -o rudenie cu noi pentru că
menirea lor de la Creator este să ne aibă în pază, ca pedagogi, indiferent ce gândire avem.
Când suntem și noi luminoși îngerul se bucură, iar când cădem în păcat se supără, dar nu ne
părăsește și stă de veghe la căpătâiul nostru indiferent în ce ipostaze ale vieții suntem. El este
trimisul direct a lui Dumnezeu însărcinat să ne ap ere de cele rele și să ne ajute la cele bune.
Însă și îngerii sunt ființe libere. Ei au putut cădea (vezi Lucifer), dar spre deosebire de
om, îngerii care au rămas ascultători de Dumnezeu au primit puterea de a rămâne în bine, fără

73 Despre îngerul păzitor, Vezi http://angelinspir.ro/despre -ingerul -pazitor -567.html , accesat 22.01.2019.
74 Lumea nevăzută, Vezi http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/ingeri/lumea -nevazuta -153605.html , apud
(Dogmatica, ed. 1993, p. 49, accesat 22.01 .2019.

59
a mai oscila înspre cele întunecate. Din păcate, și îngerii căzuți au o oarecare dispoziție de a
rămâne în rău, ca alegere liberă și conștientă a lor, din mândrie.
După natura lor, îngerii sunt duhuri curate, adică imateriale și ne corporale, mult
inferioare lui Dumnezeu, superi oare omului, dar mărginite și nemuritoare; Sfânta Scriptura îi
numește duhuri: „ Nu sunt oare toți (îngerii) duhuri slujitoare…? ” (Evrei 1, 14). Fiind duhuri
netrupești, la îngeri nu se poate vorbi de sex; (Facere 6, 2), deci ei nu se căsăto resc, nu se
înmulțesc (Matei, 22, 30) și nici nu pot să moară (Luca, 20, 35 -36).
Îngerii au „o fire rațională, spirituală, liberă și schimbătoare în felul de a gândi sau de
a voi, căci tot ceea ce este creat este schimbător. Numai ceea ce este necreat este
neschimbător . Tot ceea ce este rațional este și liber. Așadar, pentru că îngerul are o fire
rațională și spirituală este liber, iar pentru că este creat și schimbător, are facultatea de a
rămâne și a progresa în bine sau de a se îndrepta spre rău”. Dar, odată căzuți, nu se mai pot
pocăi și îndrepta. Numai omul are parte de pocăință din pricina slăbiciunii trupului.
„Îngerii sunt – cum afirmă Sfântul Ioan Damaschin – lumini spirituale secundare, care
își au luminarea din lumina primara fără de început. Nu au nevoie de limbă și de auz, ci își
transmit unii altora propriile lor gânduri și hotărâr i fără să rostească un cuvânt. Fiind ființe
spirituale netrupești, îngerii sunt nevăzuți (Coloseni 1, 16). Totuși, după voia lui Dumnezeu și
pentru îndeplinirea slujirii lor, în gerii pot să ia formă omenească, de bărbat sau tânăr (2 Regi,
6, 17; Facere 32, 25), pot să vorbească omenește și să mănânce, apar îmbrăcați și uneori
purtând aripi (Facere 32, 25; Luca, 24, 4; Matei, 28, 3; Apocalipsa, 14, 6; Isaia, 6, 2). Deși
sunt ființe spirituale netrupești, îngerii sunt circumscriși, căci atunci când sunt în cer nu sunt
pe pământ și când sunt trimiși de Dumnezeu pe pământ nu rămân și în cer.
Starea morală actuală a îngerilor buni este una de sfințenie și de nepăcătuire, dar nu
prin în săși natura lor, ci prin harul divin. Conlucrând cu harul divin , îngerii s -au desăvârșit în
bine, așa încât nu mai pot să păcătuiască. Deci nepăcătuirea îngerilor este re zultatul rezistenței
lor față de ispite, al persistenței în bine și al întări rii pri n harul dumnezeiesc .75
Așa deci și noi să luăm exemplul îngerilor și să ne întărim întru Hristos Cel fără de
păcat. Doar așa viața noastră pământească v a fi mai bună și mai ferită de necazuri și
întâmplări nefericite.

75 Răzvan Condrescu, Despre îngeri – Natura îngerilor, http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/ingeri/despre –
ingeri -69080.html apud Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica , II, 3 ; trad. rom., p. 80 -81, accesat 22.01.2019.

60
CONCLUZII

Lucrarea de față și -a propus să evidențieze faptul că Sfânta Cruce nu poate fi
despărțită de opera răscumpărătoare săvârșită de Hristos. Rolul ei în actul mântuitor nu apare
în istoria mântuirii ca un accident, ci ea este profețită în nenumărate momente vetero –
testamentare, care și -au găsit plinătatea în persoana și activitatea mântuitoare a lui Hristos, așa
după cum deja am putut vedea.
Sfânta Cruce devine și se manifestă în Noul Testament, ca altarul de jertfă al
Mântuitorului Hristos, care o sfințește prin scump sângele Său, care udă pentru eternitate
Sfânta Cruce, devenind astfel din obiect de ocară obiect de cinstire, de venerare. Părinții
Bisericii, atunci când istoria în găduie stabilesc și generalizează cultul Sfintei Cruci, închinând
acesteia tratate și alese cântări de laudă, care teologhisesc nu numai pentru minte, dar și
pentru inimă învățătura despre Sfânta Cruce.
Crucea este Altarul Sfânt pe care s -a jertfit Mântuit orul Hristos, din dragoste deplină
față de om ca să ne facă părtași Împărăției Sale ca fii ai săi buni, să ne izbăvească de tirania
păcatului și ca să fim uniți cu El în fericirea cea fără de sfârșit. Ea este dovada iubirii lui
Dumnezeu față de noi, cei pă cătoși, este semnul Patimilor Domnului, semnul suferinței, al
iertării, al împăcării, al mântuirii noastre, este semnul biruinței vieții asupra morții. Este pana
cu care Hristos a semnat actul eliberării noastre, este slava Bisericii și pavăza creștinilor
ortodocși. Fără cruce, viața oricărui creștin ortodox este fără sprijin, pentru că doar cu crucea
în față putem birui ispitele satanei, doar cu crucea în inimă și suflet, putem nădăjdui să
ajungem la mântuire și la viața veșnică alături de Hristos. Crucea este altar de jertfă: ,, …
sângele lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu ne curățește pe noi de orice păcat” , ,iar dacă sângele
Mântuitorului ne curățeste de orice păcat, atunci înseamnă că a sfințit și Sfânta Cruce ” (1
Ioan, 1, 7) : ,,…dacă iți vei aduce darul tă u la altar…lasă darul tău acolo, înai ntea
altarului…” (Matei 5, 23 -24), „iar cel care se va jura pe altar…” (Matei 23, 18 -20), mijlocul
prin care ne -am câștigat mântuirea: Sfânta Cruce este mijlocul prin care ne -am câstigat
mântuirea: „Și Eu când voi fi în alțat de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine. Iar aceastea
zicea, arătând cu ce moarte avea să moară” (Ioan 12, 32 -33), iar la 1 Petru 2, 24 ni se spune:
„El a purtat păcatele noastre, în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, murind față de păcate, să
viețuim dreptății. Cu rănile Lui v -ați vindecat.”76 și semnul biruinței lui Iisus Hristos: ,, Sfânta

76 Pr. Roman Nemeș, Cinstirea Sfintei Cruci , în „ Ortodoxia”, nr. 2, 1982, p. 268.

61
Cruce este semnul biruinței lui Hristos, semn care se va arăta pe cer înaintea venirii a doua a
Domnului : „Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului…” . (M atei 24, 30). Semnul
Fiului Omului nu poate fi decât Sfânta Cruce prin care a biruit pe diavol și moartea.77
Un rezumat al celor spuse de noi l -ar putea reprezenta cuvintele Părintelui Mărturisitor
și Teolog, Dumitru Stăniloae, un purtător cu demnitate și d ragoste al crucii credinței: „ Crucea
lui Hristos sau puterea lui Hristos Cel jertfit și cu desăvârșire dăruit Tatălui și nouă, și
Duhului Sfânt Cel care, prin aceasta, a umplut cu desăvârșire firea lui omenească de iubire și
iradiază prin ea spre noi, lucr ează împreună la orice sfințire, aducând sfințirea trupului lui
Hristos în trupul nostru. Hristos nu poate produce această sfințire în trupul nostru, dacă nu
ne însușim și noi starea de jertfă și de dăruire generoasă a lui Hristos, care a culminat în
cruce a Lui, adică dacă nu ne înfrânăm și noi de la egoismul păcatului și dacă nu ne dăruim și
noi lui Dumnezeu și semenilor prin cruce. Numai prin cruce ne deschidem din partea noastră
Duhului lui Hristos, care curățește și întărește duhul omului, și prin el, ș i Trupul lui,
eliberându -le de căutarea plăcerilor egoiste. Duhul Sfânt lucrează prin crucea lui Hristos,
sau prin puterea Trupului jertfit și cu desăvârșire dăruit Tatălui și nouă, la curățirea sau
sfințirea și autodăruirea noastră lui Dumnezeu și semenil or, dacă ne însușim și noi Crucea
lui Hristos. Căci autodăruirea noastră lui Dumnezeu e o lucrare a crucii, care e întărită și
încununată de Duhul lui Dumnezeu în noi ”.78
Așadar, în momentele fericite să -L iubim pe Dumnezeu, în momentele dificile să -L
căută m pe Dumnezeu, în momentele de liniște să -L adorăm pe Dumnezeu și în toate
momentele vieții noastre să nu uităm să -I mulțumim lui Dumnezeu. Când Iisus Hristos a murit
pe cruce, El se gândea și la noi. La fel, și înainte de Răstignirea de bunăvoie, în Betan ia,
„Iisus i -a zis (Martei, sora lui Lazăr cel mort de patru zile n.n.): Eu sunt învierea și viața; cel
ce crede în Mine, chiar dacă va muri, viu va fi și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri
în veac” (Ioan 11, 25 -26).
Mântuitorul a fost răstignit în locul în care a fost îngropat și Adam. Atunci când a curs
sângele Domnului răstignit pe Cruce, acesta s -a prelins până pe căpățâna lui Adam, astfel
ștergând păcatul strămoșesc de pe întreg neamul omenesc, dar și zdrobind moartea prin
această supremă je rtfă. Să nu uităm totuși că Sfânta Cruce se face în Biserică, dar mai ales la
rugăciune. Să nu uităm niciodată rugăciunea ca mod de convorbire, de dialog deschis direct
cu Dumnezeu și Maica Domnului.

77 Pr. prof. C. Galeriu, Înțelesurile Sfintei Cruci , în „ Ortodoxia”, nr. 2, 1982, p. 190.
78 Pr. Prof. D. Stăniloae, Sfânta Cruce ca mijloc de sfințire și de binecuvântare și ca prilej de închinare, în
Ortodoxia, XXXIV (1982), nr.2, p. 180.

62
Pentru ca omul să poată trezi în inima sa atâta dragoste spre a se uni cu Domnul în
nedespărțita unire a dragostei, are nevoie să împlinească lucrarea rugăciunii cât mai adeseori,
ridicându -și mereu mintea la Dumnezeu. Căci așa cum o flacără se mărește pe măsură ce mai
des punem lemne pe foc, tot așa și rugăciu nea ce se săvârșește des cu adâncirea minții în
Dumnezeu, trezește în inimă dragostea dumnezeiască care înflăcărându -ne, va înfierbânta
omul lăuntric în întregime, îl va lumina și -l va conduce la tot Adevărul. Ea îi va arăta tot ce îi
este necunoscut și ta inic, adâncul înțelepciunii și -l va face asemenea unui înflăcărat serafim
de foc, neîncetat stând cu duhul în fața lui Dumnezeu, privind la El cu mintea și astfel sorbind
o negrăită dulceață dumnezeiească.79 Să avem mereu în minte și în suflet chemarea: „Trimite
lumina Ta și adevărul Tău; acestea m -au povățuit și m -au adus la muntele cel sfânt al Tău și
la locașurile Tale.” (Psalmul 42, 3). Psalmistul afirmă direct că lumina lumii este venită chiar
de la Dumnezeu: ,,A ta este ziua și a Ta este noaptea. Tu ai făcut lumina și soarele” (Psalmul
73, 17)80, așa încât este obligatoriu să atingem lumina divină atât cât suntem pământeni pentru
a putea ajunge la a noastră mântuire.
Este o mare deosebire între a vedea la lumina unei lumânări și a vedea în lumina
Soarel ui Hristos. Aprinde noaptea o lumânare și uită -te prin casă. O să ți se pară că în casă e
măturat frumos și foarte curat. Dar când se face ziuă și pătrund pe fereastră razele de lumină
ale soarelui, ce se vede? În această lumină se vede un nor întreg de pr af și necurățenie. Așa e,
iubite frate, și cu omul ce nu vede în lumina lui Hristos. I se pare că el este destul de curat. I
se pare că -și face datoria. Zice omul: n -am omorât, n -am dat foc nimănui, n -am furat și se
crede curat, dar în lumina lui Hristos viața noastră se vede altfel … se vede încărcată de
păcate. Să -L lăsăm pe Hristos, Soarele Dreptății, să pătrundă cu a Lui lumină și căldură în
sufletele noastre, spre a ne vedea starea de păcătoșenie. Iar dacă ne vom vedea cu adevărat
starea noastră, tot El ne va ajuta să ne curățim sufletele și, așa curați și pregătiți, ne va primi
să cinăm împreună cu El în Ziua fără de apus. 81
Așadar planul veșnic de mântuire a lumii, de ridicare a păcatului săvârșit de Adam, l -a
gândit Dumnezeu din veci din dragoste pentu făptura Sa dându -ne pildă , prin chenoză
(gr. kenosis „golire” s.f. <REL. > Consecință a unirii ipostatice, constînd în lipsirea sau
„golirea” lui Iisus Hristos de slava avută înainte de întrupare și asumarea firii omenești sau
coborîrea lui la starea de om, ferit însă de păcat; reversul c. este îndumnezeirea firii omenești
din Iisus Hristos ), de asemănarea la care suntem chemați – îndumnezeirea sau iubirea
desăvârșită. Dumnezeu a ales să moară pe Cruce, deoarece doar așa putea muri, îmbrățișându –

79 Carte de rugăciuni , Prolog, Editura Anestis, București, 2015.
80 Dumitru Stăniloae, Iisus Hristos – lumina lumii și îndumnezeitorul omului , Editura Anastasia, 1993, p. 7.
81 Elena J., La lumină, Vezi https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/category/lumina/ , accesat
20.01.2019, ora 21:09.

63
și cre atura, iar prin aceasta să o înalțe odată cu înălțarea Sa la cer și, astfel, dintr -o modalitate
de înțelegere a semnificației Crucii ca obiect de umilință, o pedeapsă cruntă dată celor care
erau sortiți morții pentru fărădelegile lor, să-i ofere sensuri soteriologice82, a desăvârșiti iubiri
dumnezeiești față de noi.
În final s ă reținem îndemnul Părintelui Iosif Trifa: ,,Nu-ți târî crucea ca pe un necaz
de care nu poți scăpa, ci sus cu ea pe umeri! Numai o cruce purtată pe umeri , poate fi o cruce
mântuitoare” . Așa să ne ajute Dumnezeu! Amin!

82 Lucrare de seminar ,,Sfânta Cruce în lumina Noului Testament”, Faculta tea de litere, Specializarea Teologie
Ortodoxă P astorală, Baia Mare, 2011, p. 3.

64
BIBLIOGRAFIE

1. Biblia sau Sfânta Scriptură , tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului
Părinte Daniel – Patriarhul Biserici Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura
Institutului Bi blic și de Misiune Ortodoxă, București, 2008;
2. Avva Agathon, Pateric Egiptean, p.25;
3. Bria Ioan, Iisus Hristos, Colecția Orizonturi Spirituale, Editura Enciclopedica, București,
1992, p. 120 ;
4. Brodner Raluca , Crucea, simbol creștin al mântuirii, în ,,Ziarul L umina’’, 26 martie
2009;
5. Calist, Patriarhul , Capete despre rugăciune , 42, în Filocalia sau Culegere din scrierile
Sfinților Părinți, care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși , vol. VIII, Ed. IBMBOR,
București, 1979, p. 297;
6. Carte de rugăciun i, Editura Anestis, București, 2015;
7. Chira, Arhiepiscop Justinian, Trăiți frumos și -n bucurie , Editura Nicodim Caligraful,
Sfânta Mănăstire Putna, 2014 – extras în articolul ,, Ce nu suportă necuratul să audă” ;
8. Cleopa, Arhimandrit Ilie , Îndrumări duhovniceș ti pentru vremelnicie și veșnicie, Editura
Teognost, Cluj -Napoca, 2004, p. 271;
9. Condrescu Răzvan, Despre îngeri – Natura îngerilor, apud Sf. Ioan Damaschin,
Dogmatica, II, 3; trad. rom., p. 80 -81);
10. Curs la disciplina „Istoria Bisericească Universală ”, Mit ropolia Chișinăului și a întregii
Moldove Universitatea de Teologie Ortodoxă din Mol dova, Chișinău, 2006, pp. 49 -51;
11. Dediu Brândușa, Jurnalul Spiritual, Revistă de dialog etic, estetic și religios, 17 aprilie
2015 ;
12. Despre îngerul păzitor;
13. Elena J. – La Lum ină;
14. Galeriu, Pr. prof. C., Înțelesurile Sfintei Cruci , în „Ortodoxia”, nr. 2, 1982, p. 190;
15. Grosu, Pr.dr. Neculai, din binecuvântarea ÎPS Dr. Antim Nica, Rugăciuni și învățături de
credință ortodoxă , Galați, Editura Arhiepiscopei Tomisul ui și Dunării de J os, anul 1987;
16. Învățătura de credință creștin ortodoxă, Care sunt însușirile lui Dumnezeu? Tipărită cu
aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Și cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului
IUSTINIAN Patriarhul României la anul 1952 de Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor,

65
retipărită în anul 1992 la București, în anul 1993 la Cluj iar în anul 1996 la Iași, București, Editura
Apologeticum, anul 2006, p.35;
17. ÎPS Corneliu Episcopul Hușilor, Sensurile tainei Sfintei Cruci, în ,,Ziar ul Lumina’ ’, 10
septembrie 2014;
18. ÎPS VARSANUFIE ARHIEPISCOPUL RÂMNICULUI , Iisus Hristos – Lumina care
luminează tuturor , Scrisoare pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului, Editura Praxis a
Arhiepiscopiei Râmnicului Râmnicu -Vâlcea – 2016, pp. 10 -11;
19. Iugulescu, Ie rodiacon Visarion, Lumina pentru candela din suflet, Editura Busines Print,
Iași, 2011, p 236;
20. Filat Vasile , Este bine să punem pe Dumnezeu la încercare ca să -I cunoaștem voia?
21. Lazăr, Pr. Ioan , Prin cruce a venit bucurie pentru toată lumea, Calea Mântuirii,
Săptămânal editat de Centrul de Studii Teologice -Istorice și de Prognoză Pastoral -Misionară al
Facultății de Teologie Ortodoxă Arad. Redactor fondator (1935): Preot Ilarion V. Felea. Apare c u
binecuvântarea Înaltpreasfințitului Timotei, Arhiepiscopul Aradului, anul XVII, Nr, 37(848), 11
septembrie 2016;
22. Liturghier , tipărit cu aprobarea Sfântului Sinod și cu binecuvântarea Prea Fericitului
Părinte Teoctist Patriarhul BOR, Editura Institutului Biblic și de misiune al BOR, București, 2000,
p. 137 ;
23. Lumina Istoriilor paralele – Studiu profetic al Bibliei, 2009, p. 6;
24. Lumea nevăzută, apud (Dogmatica, ed. 1993 ), p. 49;
25. Lucrare de seminar ,,Sfânta Cruce în lumina Noului Testament”, Facultatea de liter e,
Specializarea Teologie Ortodoxă Pastorală, Baia Mare, 2011, p. 3;
26. Maica Domnului – Ocrotitoarea noastră;
27. Mantzaridis Georgios, Morala creștină , vol. II, traducere de Diacon Drd. Cornel
Constantin Coman, Editura Bizantină, București, 2006, p. 538;
28. Mihălc escu, Pr. Ioan, Prefață, Catehismul creștinului ortodox, Editura DOXOLOGIA,
Iași, 2010;
29. NICODIM AGHIORITUL, HRISTOITIA (BUNUL MORAL AL CREȘTINILOR),
EDITURA BUNAVESTIRE, 2001, Prefață, p. 5;
30. Nemeș, Pr. Roman, Cinstirea Sfintei Cruci , în „Ortodoxia”, nr. 2 , 1982, p. 268;
31. Iulian Nistea, Maica Domnului -Ocrotitoarea noastră, Mânăstirea Brâncoveanu 8
septembrie 1997 ;
32. Papacioc , Arhimandrit Arsenie , Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon,
Cluj-Napoca , 2003, p. 190;

66
33. Paraschiv, Ierodiacon Cleopa, Dodz eu, Arhamandrit Mina, Rugăciunea lui Iisus, Unirea
minții cu inima și a omului cu Dumnezeu – Îndrumător duhovnicesc – Carte apărută cu
binecuvântarea Prea Sfintitului Părinte GALACTION Episcopul Alexandriei și Teleormanului,
Editura Agaton , Colecția „Rugul aprins”, Făgăraș , 2002, p. 21;
34. Păduraru, Pr. Dumitru, Prin Învierea Domnulului și noi vom învia , în Ziarul Lumina, 16
februarie 2017;
35. Idem, Prin Învierea lui Hristos, am fost ,,condamnați’’ la nemurire , în Ziarul Lumina, 17
februarie 2017;
36. Popa, Pr.lect.u niv. Viorel -Cristian, Despre Biserică în Evangheliile sinoptice, curs, p. 2;
37. Prelipceanu, Pr. Prof. Vladimir, Vechimea Crucii ca obiect de cinstire și simbol creștin,
în lumina descoperirilor arheologice mai noi , în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, XXXIV (1958),
nr. 5-6;
38. Psaltirea pro orocului și împăratului David , se tipărește cu binecuvântarea Prea
Sfințitului Părinte Galaction Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Editura Biserica Ortodoxă,
Alexandria, 2003 ;
39. Runcan, Pr.Prof.dr. Nechita, Privire general ă asupra literaturii patristice, Istoria
literaturii patristice în perioada persecuțiilor anticreștine, E ditura Vasiliana 98, Iași, 2008 , p. 15 ;
40. Saint Jean Chrysostome, Homelie IV sur la Ire Epître aux Corinthiens , în Oeuvres
completes, trad. de M. Jeannin , Tome IX, Paris, 1886, p. 314, apud Pr. C.Buzdugan, Sfânta Cruce în
lumina Învierii , în Mitropolia Moldovei și Sucevei, LII (1976), nr.1 -2, p.77;
41. Sfântul Luca al Crimeii , Predici , Editura Sophia, București, 2010, p. 345;
42. Sfântul Maxim Mărturisitorul, Cape te despre dragoste , IV, 55, în Filocalia sau Culegere
din scrierile Sfinților Părinți, care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși , vol. II, Ed.
Humanitas, București, 2005, p. 105;
43. Sfântul Maxim, Răspunsuri către Talasie , pp. 11 -12;
44. Idem, Ambi gua, 72, p. 189;
45. Sfântul Teofan Zăvorâtul, Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor , vol. 2, Editur a
Cartea Ortodoxă, 2007, p. 107;
46. Stăniloae, Pr. Prof. Dumitru, Crucea în teologia și cultul Bisericii Ortodoxe , în
„Ortodoxia”, XXVII (1975), nr. 3 ;
47. Idem, Iisus Hristos – lumina lumii și îndumnezeitorul omului , Editura Anastasia, 1993,
p. 7;
48. Idem, Sfânta Cruce ca mijloc de sfințire și de binecuvântare și ca prilej de închinare , în
„Ortodoxia”, XXXIV (1982), nr. 2 ;

67
49. Tadei, Starețul, Cum îți sunt gândurile aș a îți este viața , selecție p p.170-173;
50. Todoran, Pr. Prof. Dr. Isidor, Zagrean, Arhid. Prof. Dr. Ioan, "Teologia dogmatica" ,
manua l pentru seminariile teologice, tipărită cu binecuvântarea Prea Fericitului Părinte Teoctist,
Patriarhul BOR, Bucur esti, 1991, pag. 96;
51. Idem, ,,Dogmatică Ortodoxă” , manual pentru seminariile teologice, Editura Ren așterea,
Cluj-Napoca, pp. 49 -53;
52. Tulcan, Pr. Ioan, Lumina și puterea crucii, Calea Mântuirii, Săptămânal editat de Centrul
de Studii Teologice -Istorice și de Prognoză Pa storal -Misionară al Facultății de Teologie Ortodoxă
Arad. Redactor fondator (1935): Preot Ilarion V. Felea. Apare cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului
Timotei, Arhiepiscopul Aradului, anul XVII, Nr, 37(848), 11 septembrie 2016;
53. WHITE G. Ellen, Hristos Lu mina Lumii, Conflictul spiritual de veacuri ilustrat în viața
Domnului Hristos, Lucrare tradusă de un comitet redacțional Titlul cărții în original este : "The
Desire of Ages", p. 189;
54. Zac Poonen ,, Descoperind voia lui Dumnezeu’’, Bagalore, India, Editura C hristia n
Fellowship Church, 1971, p. 4;
55. Zosima, Monah Pascal -Prodromitul din Sfânta Mănăstire Neamțu, la 1905, SFÂRȘITUL
OMULUI CULES DIN SFINTELE SCRIPTURI, Carte retipărită cu binecuvântarea: Prea Sfințitului
CALINIC Episcopul Argeșului, Ediție îngrijită de Protos. Teodosie Paraschiv, Editura Tehnopress,
2004, pp. 8 -9;
56. http://angelinspir.ro/despre -ingerul -pazitor -567.html accesat 22. 01. 2019, ora 23.10;
57. http://arhiepiscopiaramnicului. ro/sites/default/files/arhiepiscopiaramnicului/attachments/
2016/04/pastorala_inviere_bt_2016.pdf accesat 22. 01. 2019, ora 23:00;
58. https://dervent.ro/dictionar.php?dTit le=bHVtaW5hIHRhYm9yaWMmIzI1OTs=&dL=L
accesat 28. 08. 2018 , ora 17:40 ;
59. https://jurnalspiritual.eu/drumul -catre -lumina -sufletului -tau/ accesat 08. 08. 2018, ora
18:46;
60. https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/category/lumina/ accesat 20. 01.
2019, ora 22:53;
61. https://moldovacrestina.md/este -bine-sa-incercam -pe-dumnezeu -ca-sa-i-cunoastem -voia/
accesat 22. 01. 2019, ora 23:09;
62. http://ziarullumina.ro/crucea -simbolul -crestin -al-mantuirii -46559.html , accesat
10.01.2019 , ora 14:46 ;
63. http://ziarullumina.ro/prin -Invierea -domnului -si-noi-vom-invia -119909.html accesat
25.03.2018 ora 13:32 ;

68
64. http://ziarullumina.ro/prin -Invierea -lui-hristos -am-fost-condamnati -la-nemurire
119950.html accesat 15.03.2018 ora 17:46;
65. http://ziarullumina.ro/sensurile -tainei -sfintei -cruci -94733.html , accesat 28.12.2018;
66. http://www.altarulathonit.com/ce -nu-suporta -necuratul -sa-auda/ accesat 22. 01. 2019, ora
23:25;
67. http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/ingeri/despre -ingeri -69080.html accesat 22. 01.
2019 , ora 23:20;
68. http://www.crestinortodox.ro/dogmatica/ingeri/lumea -nevazuta -153605.html accesat
22.01.2019, ora 23:15;
69. http://www.niste a.com/15 -vist.html accesat, 22. 01. 2019, ora 14:43 ;

69

70