Relația dintre compasiune, [621501]

1
MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Absolvent: [anonimizat] 2017

2

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE
UNIVERSITATEA “BABEȘ -BOLYAI” CLUJ -NAPOCA
FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI
DEPARTAMENTUL DE PSIHOLOGIE

Relația dintre compasiune,
atractivitate și aparteneța la
grup

Coordonator științific:
Drd. Ionuț Mone
Prof.Univ.Dr. Oana Benga

Absolvent: [anonimizat] 2017

3
Rezumat

Lucrarea de față consideră că este de un real interes explorarea naturii și sensului
interacțiunilor de compasiune acordate femeilor atractive și non atractive din in -group respectiv
femeilor atractive și non atractive din out -group de către bărbați. Aspe ctul atractivității și al
apartenenței la grup sunt aspecte iterative și proxime ale relațiilor și interacțiunilor interumane
(Stone, 2006). Din punct de vedere social au influențat major direcțiile și realitățile speciei
umane, având exemplu Holocaustul în care aspectul rasial și al categorizării a schimbat cursul
omenirii. Din punct de vedere evoluționist selecția pe baza atractivității fizice a avut și are ca
și funcție evocarea calității materialului genetic al partenerilor și transmiterea lui către urma și
(Eisenberg, 2000).
Astăzi mai mult ca în trecut datorită dezvoltării tehnologice apartenența la in -group/out -group
se regăsește mult mai frecvent ca un factor proxim în interacțiunea umană. Se produc
numeroase influențe în ceea ce privește modul de relaționare al persoanelor atât în viața
personală câ t și în viața socială (Abrams& Hogg, 1988). Astfel în contextul teoriei
intergrupurilor, diferențierea între in -group/out -group influențează relațiile dintre două grupuri
sau relațiile dintre aparținătorii grupurilor de cele mai mult e ori în sens disruptiv
(Spears& Doosje, 1999). În contextu l în care relația empatică ce se stabilește între cel care ajută
și cel care are nevoie de ajutor este raportată la apartenența in -group/out -group, ac easta
reprezintă o variabilă ce va influența răspunsul empatic de compasiune, un comportament
favorizant pentru comporta mentele de ajutorare (Reicher& Wetherell, 1987). Răspunsurile
empatice de compasiune în cadrul categorizării in -group/out -group în condiț iile în care
subiecții acestor intercațiuni diferă sub aspectul atractivității fizice sunt poate, uneori factorul
ce poate face diferența calitativă și cantitativă a interacțiunilor umane ( Batson, 2009).
Considerăm că este de un real interes studiul modulu i în care apartenența la in -group/outgroup
moderează relația dintre atractivitate fizică și răspunsul de compasiune.

4

Cuprins
1 INTRODUCERE……………… ………………………………………… 5
1.1Prezentarea problemei…… ………………………………………………. 5
1.2Explorarea importanței problemei………………………………… ……… 6
1.3Prezentarea literaturii relevante……………………………………… ……6
1.3.1 Perspectiva evolu ționistă a empatiei…………………………………… 7
1.3.2Modelul Perce pție-Acțiune……………………………………………… 8
1.3.3Distresul empatic…………………………………………… ………… ..9
1.3.4Compasiune a………………………………………… ………………… .9
1.3.5Atractivitatea fi zică și empatia………………………………………….. 10
1.3.6Simetria………………………………… ……………………………… .11
1.3.7Culoarea pielii…………………………………………………… ……… 12
1.3.8Nivelul de generalitate ala spectului feței……………………… ………… 14
1.3.9 Masculinitate -feminitate………………………………………………… 14
1.3.10 Genul și empatia……………………………… ………………………… 16
1.3.11 Grupurile sociale și empatia…………………………………… ……… .19
1.4 Precizarea obiectivului general și al ipotezelor specifice………………….. 20
2 METODĂ……… ……………………………………………………………. 21
2.1 Participanți……………………… ………………………………………… ..21
2.2Design de cer cetare………………………………………………………… ..21
2.3Instrumentele de măsurare………………………………………………… …23
2.4 Procedura de lucru………………………… …………………………………23
3 REZULTATE………………… ………………………………… ……………..23
4 DISCUȚII………………… …………………………………………………….24
5CONCLUZII ALE CERCETĂRII…………… ………………………………….24
Bibliografie……………… …………………………………………………………25

5

Relația dintre compasiune, atractivitate și apart enența la grup

CAPITOL 1. INTRODUCERE:
1.1 Prezentarea problemei.
Cu siguranță, este evident că în lumea în care tră im, dinamica accentuată favorizează
disponibilitatea unui număr masiv de interacț iuni ale unor persoane ce diferă sub aspectul
caracteristicilor pe care le deț in. Lucrarea de față consideră că este de un real interes explor area
naturii ș i sensului interacț iunilor de compasiune evocate femeilor atractive și non atractive din
in-group respectiv out -group de către bărbați. Răspunsuri le empatice de compasiune în cadrul
categoriză rii in -group/out -group în condițiile în care subiecții acestor intercațiuni diferă sub
aspectul atractivităț ii fizice sunt poate , uneori factor ul ce poate face diferenț a cali tativă ș i
cantitativă a interacț iunilor umane ( Batson, 2009 ).
Aspectul atractivității și al apartenenț ei la grup sunt aspecte iterative și proxime ale relaț iilor
și interacț iunilor interumane ( Stone, 2006) .Din punct de vedere social au influențat major
direcțiile și realităț ile specie i umane, avâ nd exemplu Holocaustul î n care as pectul rasial și al
categoriză rii a schimbat cursul omenirii . Din punct de vedere evoluț ionist selecț ia pe baz a
atractivității fizice a avut și are ca și funcț ie evocarea calităț ii materi alului genetic al
partenerilor ș i transmiterea lui către urmași (Eisenberg, 2000). Astăzi mai mult ca în trecut
datorită dezvoltă rii tehnologice apartenenț a la in -group/out -group se regăseș te mult m ai
frecvent ca un factor proxim în interacțiunea umană . Se produc numeroase influenț e în ceea ce
priveș te modul de relaționare al persoanelor atât în viața personală cât ș i în viața socială
(Abrams & Hogg, 1988). Astfel în contextul teoriei intergrupurilor , diferențierea î ntre in –
group/out -group influențează relații le dintre două grupuri sau relațiile dintre aparțină torii
grupurilor de cel e mai multe ori în sens disruptiv (Spears & Doosje, 1999). În contextual î n

6
care r elația empatică ce se stabilește între cel care ajută și cel care are nevoie de ajutor este
raportată la apartenen ța in-group/ out-group, aceasta reprezintă o variabilă ce v a influența
răspunsul empatic de compasiune, un comportament favorizant pentru compor tamentele de
ajutorare (Reicher& Wetherell, 1987). Cu siguranță nu toți simțim la fel despre ceva, fiecare
având u n trecut diferit, gânduri, emoții, grupuri de apartenență ș i un aspect fizic mai atractiv
sau mai putin atractiv, iar prin urmare, p erceperea stărilor emoționale în care se află ceilalți în
situaț ii de stres va fi modificată de atractivitate a fizică și apartenenț a la grup (Armstrong, 2004).
Cercetă ri asupra modului î n care atractivitat ea fizică influențează mărimea răspunsului de
compasiune relevă faptul că de cele mai mu lte ori tindem să acordăm mai multă empatie celor
atractivi comparativ cu cei non a tractivi (Armstrong, 2004)
1.2 Explorarea importanței problemei.
Concretizând considerăm că este de un real interes studiul modului î n care apartenența la in –
group/outgroup moderează relația dintre atractivitate fizică și ră spunsul de compasiune.
Motivul pentru care problema identificată necesită o nouă cercetare constă î n faptul că:
Tipul de design utilizat, design -ul experimental ne va permite sa manipulă m variabilele
(atractivitate fizic a, apartenenta la grup) astfel încât să observă m mai a curat cum anu me acestea
influențează răspunsul empatic în cadrul interacț iunilor actuale.
Noile rezultat e ar putea ajuta la integrarea în literatura științifică relevantă noi informații cu
utilitate în practica psihoterapeutică, mai specific în relația ce se stabilește între psihoterapeut
și client. Acestea ar ajuta la inț elegerea aspect elor ce țin de atractivitatea fizică și apartenența
la grup care aflate în context de interacțiune pot denatura relația sau din potrivă o pot optimiza.
În contextul migrației economice, majoritatea rel ațiilor sunt influențate masiv și de aspe ctul
emoț ional, empatic. Astfel rolul rezultatelor noastre este ac ela de a ajuta la clarificarea și la
preîntimpinarea stategiilor mai puț in optim e de intergrare a noilor angajați în funcție de
aparte nența la grup și măsura atractivităț ii fizice. Acest fapt ar putea avea consecințe pozitive
cel puț in teoretic la nive l economic , industrial prin red ucerea costurilor datorate relațiilor
ineficiente de integrare în organizatii a angajaț ilor.
Din punc t de v edere financiar al cercetării reprezintă o optimizare a resurselor utiliza te prin
faptul că se vor putea colecta un numă r mai mare de date desp re comportamentul empatic uman
într-un timp mult mai scurt și î ntr-un experiment mult mai complex.
1.3 Prezentarea literaturii relevante

7
Specia umană este caracterizată de un grad mare de socializare pro dus prin utilizarea
comunicării eficiente. Prin coordonarea acțiunilor comune cu ajutorul limbajului ce a permis
transmiterea în mod explicit a informațiilo r de la o persoană la alta, iar prin abilități sociale
precum empatia și asumarea perspective i celuilalt (perspective taking ) reușim să inferăm starea
mentală și emoțională în care se află cei cu care interacționăm (Harris, 2000). Prin natura sa,
limbajul vorbit acționează la distanță prin intermediul spațiului iar la nivelul limbajului scris
acționează în timp (Harris, 2000). Transmiterea unui mesaj prin intermediul limbajului oral
este delimitat de spațiu, iar acuratețea perceperii de către interlocutor v a induce un răspuns
suportiv ce se definește prin capacitatea de a manifesta comportamente de estompare a
distresului celuilalt . Pe de altă parte comunicarea scrisă induce în cel care citește un răspuns
empatic atât la nivel biofiziologic cât și cognitiv, lucru ce se va putea replica în timp tocmai
datorită deținerii limbajului în cadrul speciei umane. Mai mult în termeni de costuri și beneficii
pentru cel ce deține capacitatea de a exprima sentimente reprezintă un avantaj în adaptarea la
grup iar îngrijora rea empatică este adesea asociată cu comportamente de tip prosocial precum:
ajutorare a persoanelor înrudite genetic (Batson, 2009 ). Capacitatea cognitivă a oamenilor de a
emite inferențe despre credințele, gândurile și intențiile altor oameni a fost denumi tă cu termeni
precu m teoria minții (theory of mind), mentalizare (mentalizing ) sau a sumarea perspectivei
celuilalt (perspective taking)(Davis, 1996). Această capacitate face posibil faptul de a înțelege
că ceilalți oamenii au puncte de vedere diferite față de ale noastre. Pe de altă parte capacitatea
de a împărtășii sentimentele altora a fost denumită sub numele de empatie (Davis, 1996).
Empa tia în cadrul interacțiunilor pe care le avem cu ceilalți, este abilitat ea de a înte lege, a ne
imagina și a împărtășii emoțiile lor (Davis, 1996) . Empatia face posibil actul de a rezona atât
cu experiențele emoționale pozitive cât și cu cele negative ale celorlalți, deci de a ne simții
bucuroși atunci când împărtășim indirect bucuria alto ra și de a împărtășii experiența unei
suferințe atunci când empatizăm cu cineva ce prezintă durere (Davis, 1996).
1.3.1 PERSPECTIVA EVOLUȚIONISTĂ A EMPATIEI
Din punct de vedere evoluțio nist comunicarea afectivă este o caracteristică larg răspândită în
cadrul regnului animal având valoare de supraviețuire (Preston & Waal, 2002). Empatia în
cadrul speciei umane a fost dezvoltată ca urmare a achiziționării și integrării a mai multor
domenii cognitive general abstracte precum funcțiile executive, limba și limb ajul, toate fiind
susținute de cortexul prefrontal care a extins domeniul situațiilor cu caracter empatic cât și al
comportamentelor ce pot fi provenite în urma unui proces cu dinamica empatică (Stone, 2006).

8
A contribuit și contr ibuie pe parcursul ontogen ezei la adaptarea speciei prin favorizarea
apariției comportamentelor menite să asigure succesul reproductiv: evitarea prădătorilor,
vânătoarea, stabilirea relațiilor între sexe (Plutchik, 1987).
1.3.2 MODELUL PERCEPȚIE –ACȚIUNE
Preston & de Wall (2002) propune faptul că nucleul central al capacității empatice este
constituit dintr -un mecanism neuronal ce îi permite observatorului (subiectului) să aibă acces
la stare subiecti vă a altei persoane (obiectului ) prin intermediul reprezentării î n sistemul său
cerebral a stărilor emoționale ale celuilalt. Prin persp ectiva modelului Percepție –Acțiune
(Perception –Action Model ) ocurența răspunsului empatic nu necesită un proces conștient și
cu efort, adesea acesta apare automat ca expunere la stimu l (Preston &Waal, 2002). Când
subiectul încearcă să întelegă starea celuilalt, se activează automat și inconștient circuite
neuronale similare cu cele ale celui privit. Cu cât sunt mai similare și mai apropiate social cele
două persoane cu atât este mai u șoară realizarea acestei identificări din punct de vedere
afectiv (Preston &Waal, 2002) . Realizarea acestei identificări îl face pe subiect să împărtășească
fizic senzațiile corporale și necesitățile celui privit, iar acest lucru va favoriza la rândul său
comportamentele de compasiune și ajutorare. Acest model este congruent cu ipoteza markerilor
somatici ai emoțiilor a lui Damasio (1994) și cu evidențele din teoria neuronilor în oglindă(
mirrors –neurons ) conform căreia există o legătură la nivel celular între percepție și acțiune
(Pellegrino, 1992).
Vedem deci, că există un mecanism neuronal similar atât pentru observarea unei emoții cât și
pentru trăirea ei (Adolphs, 2002 ), ceea ce face posibil să existe o congruență biofiziologică în
procesul comunicării afective (Dimber g, 1990; Levenson& Reuf, 1992). Studii recente asupra
bazei neuronale a empatiei umane confirmă faptul că teoria modelului percepție acțiune este
corectă și anume există o activare similară în zo ne neuronale responsabile atât cu experențierea
propie a unei emoții cât și cu experențierea vicariantă a emoțiilor altora (Singer , 2004). Un
exemplu elocvent este reprezentat de experențierea atât directă cât și indirectă a unei situații
ce produce dezgust. Zonele neuronale ce se vor act iva în acestă situație sunt insula anterioară
ventr ală, cortexul cingulat anterior (Singer, 2004). În acord cu ce am discutat mai sus putem
spune că empatia înțeleasă ca r ăspuns empatic și compasiune au în componența sa o rutină
biologică rapidă. Studiile e lectromiografice în care au fost înregistrate micromișcările
mușchilor faciali în răspuns la fotografii cu diferite expresii faciale atât în situații cu expunere

9
normală cât și în situații în care subiectul privea imagini prezentate subliminal confirmă fa ptul
că există un răspuns înconștient (Dimberg, 2000).
1.3.3 DISTRESUL EMPATIC
Percepția unor persoane ce prezint ă distres în situații aversive generează îngrijorare afectivă,
un comportament sel ectat în decursul evoluției și a cărei funcție este de a st imula
comportamentul altruist (Batson, 2009 ). Răspunsul empati c asupra suferinței celorlalți poate
rezulta inițial în două tipuri de reacții: prima reacție, distresul empatic (denumit și ditres
personal sau contagiune emoțională) și a doua reacție, compas iunea (denumită și îngrijorare
empatică sau simpatie) (Davis, 1996). Cea mai simplă formă de răspuns empatic este atunci
când arouselul unei persoane este modifcat de simpla observare a comportametului altei
persoane (Singer, Klimecki, 2014). Distresul empatic se referă la sentimentele personale
constituite dintr -o reacție aversivă au to-orientată, precum anxietatea , discomfortul ce rezultă
din simpla observare a unei alte persoane aflate î ntr-o situație aversivă (Singer , Klimecki,
2014). Dacă această distincție între sine și altul nu este prezentă atunci vorbim despre
contagiune emoțională, un precursor pentru empatie ce se regăsește încă de la naștere (Singer
, Klimecki, 2014). Un element de detaliu foarte important este acela că o persoană aflată în
stare empatică va simții ce simte celălalt dar nu va identifica total ș i nu va confunda emoția sa
cu a celuia care a inițiat -o (Singer , Klimecki, 2014). În timp ce împărtășirea emoțiilor pozitive
reprezintă o stare placută pe care organismul o resimte, împărtășirea emoțiilor negative poate
devenii dificilă mai ales când apare concomitent cu dezidentificarea. O asemenea provocare,
de a menține o distincție activă este prezentă la persoanele ce active ază în sistemul medical
precum medici, terapeu ți și asistente medicale (Singer, Klimecki, 2014). Pentru a prevenii o
contaminare exces ivă cu emoții ce pot conduce la distres empatic se poate răspunde prin
compasiune la emoțiile celorlalți. O astfel de reacție poate avea funcția de a ne proteja de
expe rențierea în exces a unor sentimente negative (Singer, Klimecki, 2014).
1.3.4 COMPASIUNEA
Prin contrast cu distresul empatic, compasiunea nu se referă la trăirea apr oximativ egală a
sentimentelor provocate de suferința altora ci mai degrabă la sentimentele de căldură,
îngrijorare și grijă pentru ceilalți, ală turi de motivația de a -i ajuta pe aceștia cu scopul de a le
îmbunătății starea a ctuală în care se află (Singer, Klimecki, 2014 ). Compasi unea poate fi
denumită plastic ” a simții pentru “ și nu a „simții cu „ cum este în cazul distresului empatic.
Distresul empatic face referire la sentimentele personale auto -orientate și aversive, precum

10
anxietatea și discomfortul provenite în ur ma observării experienței negative ale altei persoane.
O asemenea reacție are rolul de a elimina din timpul de expunere la stimulii aversivi (Singer,
Klimecki, 2014). Compasiunea se constituie în schimb din sentimentele de îngrijorare pentru
ceilalți ș i se concretizează adesea în motivația de a -i ajuta pe ceilalț i (Singer and Klimecki,
2014).În consecință, este de multe ori asociată cu ajutorare a și cu motivația de
ajutorare.Cercetările effectuate de Daniel Botson (2000) în domeniul psihologiei sociale și al
psihologeiei dezvoltării confirmă faptul că persoanele care simt compasiune într -o situație dată
sunt mult mai predispuse să răspundă prin ajutorarea celuilalt decât să experențieze sentimente
asociate distresului empatic. De asemenea Botson (2000) consideră că răspunsul de
compasiune nu este doar o proprietate a subiectului în sine sau a unei situații, ci că acesta se
poate antrena de asemenea prin training specific. Instruirea personelor pentru a simții
compasiune rezultă în potențarea răspunsurilor de ajutorare. Cea mai frecvent utilizată metodă
de training se numeș te “loving kindness training “ și presupune cultivarea meditației în tăcere
și a prieteniei asupra persoanelor imaginate. Din punct de vedere al raportului, între cele două
reacții, de compa siune și distres empatic putem afirma că: Persoanele sunt mult mai predispuse
să acorde ajutor atunci când simt compasiune decât atunci când simt distres e mpatic față de un
anumit stimul (Batson, 2009).

1.3.5 ATRACTIVITATEA FIZICĂ ȘI EMPATIA
Aspectul fi zic are o importanță majoră pentru oameni, iar diferite caracteristici fizice sunt
considerate atractive în întreaga lume atât la nivel de cultură cât și la nivel de indivizi (Hallamm
& Smoot, 2000). Același lucru este prezent și în regnul animal, majorita tea speciilor non –
umane bazându -se pe trăsături exterioare precum forma, dimensiunea și caracteristicile
secundare sexuale (de exemplu: culoa rea, penele, blana, aripioarele ) în alegerea partenerilor
(Andersson,1994). Atractivitatea fizică este un factor important atât în cadrul speciei umane
cât și în cadrul celorlalte specii tocmai datorită abilității pe care aparținătorii acelor specii și –
au dezvoltat -o de-a lungul timpului pentru a extrage, prelucra și recuno aște informații din
estetica feț elor cu rolu l de a prezice cât mai acurat succesul reproductiv al celui care este privit
(Zebrowitz -McArthur& Baron, 1983).
Cu siguranță a arăta bine și a fi atractiv din punct de vedere fizic în rândul oamenilor are
multiple consecințe sociale. În general frumuseț ea fizică garantează numeroase be neficii
printre care enumerăm:evaluări pozitive din partea celorlalti , influențe la nivelul

11
comportamentelor celorlalți (Langlois,2001). Fețele atractive activează aceeași centrii
neuronali care predomină momentul în care orga nismul primește recompense (Aharon, 2001;
O’Doherty, 2003). De asemenea un aspect plăcut are influențe în motivarea comportamentelor
sexuale, în dezvoltarea alianțelor între indivi zi de același gen (Rhodes, 2005 ) și în atribuirea
de carcteristici pozitive de personalitate, celebrul stereotip “what is beautiful is good”(Lang lois
2000). Aceste efecte sunt prezente atât în rândul bărbaț ilor cât și în rândul femeilor .
Teoretic, preferințele pentru u n anumit tip de caracteristici ne ghidează să alegem cel mai bu n
partener care va asigura succesul reproductiv al genelo r noastre (Langlois 2000). Cum se
formează o anumită preferință, care sunt acele caracteristici care determină o față să fie
atractivă ? În cartea sa despre frumusețe, Armstrong (2004) argumentează f aptul că, estetica
feței nu poate fi explicată printr -un singur principiu de natură matematică în care sunt stabili te
proporții perfect armonioase . Există totuși o ierarhizare a acelor caractersitici ce constituie
atractivitatea fețelor, ierarhizare ce este facută în baza unui criteriu transcultural sau cel puțin
în baza unui criteriu similar, prezent în sistemul de decizie a mai multor oameni ce aparțin unor
cultur i diferite (Barbee&Druen, 1995). Toate acestea, sugerează faptul că anumite preferințe
fac parte atât din biologicul nostru cât și dintr -un bagaj cultural. La nivel transcultural există
anumite aspecte ale imaginii corporale ce sunt universale și prezintă un consens general din
partea populațiilo r (Langlois, 2000; Rhodes, 2005 )
1.3.6 SIMETRIA
Persoanele diferă în abilitatea lor de a -și menține o dezvoltare stabilă a morfologiei sub
presiunile și condițiile mediului în care aceștia se dezvoltă (Moller, 1998). Simetria se referă
la măsura în care jumătatea unui obiect (imagine , organism , etc) este asemenea celeilalte
jumătăți care o compune. Intervalul de simetrie în care o figură umană poate înregistra valori
de la simetrie (indicele unei dezvoltari normale) până la asimetrie (indicele pentru num ărul
deviațiilor de la simetrie ) determină fluctuația asimetriei unei persoa ne (Dion, Berscheid &
Walster, 1972). Scorul înregistrat pe acest interval este un indicator al fluctuației dezvoltării
organismului precum și un indicator al mediul intern al acestuia ( capacitatea de a extrage și
absorbii nutrienții din alimentație, numărul de paraziți prezenți, mutațiile prezente)(Moller,
1998). Abilitatea unei persoane de a reuși să se dezvolte armonios în fața condițiilor mediului
este un indicator al calității materialului genetic. Prin urmare orice dev iație de la simetrie poate
fi considerată o soluție sub optimă de dezvoltare, ceea ce prezice probleme de de zvoltare în
viitor (Valen, 1962 ). Preferința pentru simetrie a oamenilor vine tocmai din beneficiile atât

12
directe cât și indirecte pe care le pot ob ține în urma alegerii unui partener ce prezintă un scor
bun al simetriei corpul ui fizic (Valen, 1962). Un exemplu pentru beneficiile directe este
constituit de faptul că alegerea unui partener cu o simetrie bună este un indice pentru pentru
evitarea contagi unii directe a paraziților iar beneficiile indirecte sunt constituite din materialul
genetic de calitate ce poate fi investit în viitorii urmași ai celui care alege (Moller, 1998).
Simetria corpului bărbaților este corelată pozitiv cu mobilitatea și număru l sperma tozoizilor
per ejaculare (Scutt &Lewis -Jones, 1998), iar la femei simetria sânilor este pozitiv corelată cu
nivelul de fertilitate (Whitehouse &Leinster, 1997). Numărul total de parteneri sexuali ai unui
barbat a fost corelat de asemena cu simetria s cheletului corpului. Simetria feței este preferată
în detrimentul asimetriei (Kowner, 1996), aceasta având o influență pozitivă asupra nivelului
de atractivitate al persoanei (Grammer & Thornhill, 1994). Unele studii arată faptul că într -o
pereche de gemen i monozigoti, geamănul cu trăsături mai simetrice a fost catalogat ca fiind
mai atracti v (Bridgestock & Townsend, 1999 ). În ceea ce privește asimetria feței aceasta poate
fi un indica tor al numărului mare de cazuri de infecții respiratorii rapo rtate
(Thorn hill&Gangestad, 1993 ). Studii recente în ceea ce privește percepțiile asupra sănătății
partenerilor cu fețe simetrice arată faptul că mecanismele implicate în alegerea acestora diferă
față de mecanismele implicate în alegerile ce privesc alte caracteristic i mai puțin relevante
pentru reproducere. Aceast fapt este un argument pentru ideea conform căreia preferința pentru
alegerea simetriei în posibilii parteneri are o funcție a daptativă (Little & Jones, 2006 ). Această
relație între simetrie și calitatea part enerulu i în termini de caracteristici adaptative, precum
fertilitatea, rata dezvoltării organismului, capacitatea de supraviețuire este suficientă pentru a
creea o presiune de selecție în sexul opus cu scopul alegerii unui partener cu potential gentic și
de a oferii urmașilor benficiile acestei alegeri (Moller & Swaddle, 1997).
1.3.7 CULOAREA PIELII
Motivul pentru care trăsăturile feței precum simetria sunt apreciate de oameni constă în faptul
că adesea aceasta este asociată cu nivelul de sănătate (Krupp, De Bruine, 2011) . Prin urmare
este important pentru a examina direct percepțiile asupra sănătății feței, să avem cât mai multe
evaluări asupra unor trăsături multiple. Oamenii sunt interesați de sănătatea partenerilor lor,
fiind mult mai predispuși să le a corde încredere acelora care sunt sănătoși decât celor care sunt
bolnavi (Krupp, DeBruine, 2011). Așa cum am mai accentuat este vorba despre beneficiile
directe și indirecte ale parteneriatului cu o persoană care arată că este sănătoasă. Astfel și
culoare a pielii reprezintă o sursă ce poate releva caracteristica de sănătate. Jones (2001) arată
cum sănătatea facială percepută este pozitiv corelată cu numărul aprecierilor ce privesc

13
atractivitatea. Omogenitatea culorii pielii este de asemenea corelată cu atr activitatea, iar
prezența unor pete de culoare diferită față de culoarea normală a feței influențează evaluările
primite de la ceilalți (Grammer& Matts, 2006). Sănătatea pielii poate fi mult mai acurată în
raport cu simetria în ceea ce privește sănătatea in dividului, deoarece este mult mai sensibilă la
modificarile de natură biologică ale organismului reflectând mul t mai rapid schimbările apărute
(Grammer& Matts, 2006 ).Colorația pielii influențează direct aspectul acesteia, fiind de
asemenea o componentă impo rtantă în selecția sexuală la nivelul mai multor specii.În rândul
speciilor acvatice, al păsărilor și al non primatelor culoarea roșie este asociată deseori cu
dominanța pe care organismul o deține, acest lucru având consecință asupra nivelului de
atractiv itate asupra sexului opus (Setchell&Wickings, 2005). Studii recente arată faptul că în
rândul primatelor cu vedere tricromatrică această car acteristică a apărut ca o neces itate de
adaptare. Distingerea schimbărilor colorației pielii apărute în baza modificărilor fluxului
sanguin permite evaluarea stării conspecificilor (Changizi, Zhang&Shimojo, 2006 ). Cercetările
pe speciile de maimuțe în care s -au manipulat intensitate a culorii roșii au constatat că femelele
preferă imagini cu fețe mai roșii ale mas culilor (Buchanan &Perrett, 2003). La oameni s -a
arătat că purtarea culorii roșii în diferite contexte sociale precum sporturile competitive a
crescut șansa de a învinge oponenții (Hill& Barton, 2005 ). Acest fenomen a fost explicat prin
faptul că stimulii roșii denotă un eveniment aversiv și dominant ce a fost transferat într -un
mediu artificial pornind de la asocierea din trecutul nostru ca specie cu stimuli roșii c e
semnalau pericolele din mediu (Hill& Barton, 2005 ). Culoarea roșie se pare că are un efec t
aversiv asupra comportamentelor umane, iar această idee a fost testată printr -o situație
experimentală în care subiecții se fereau de grilelele de examen în care culoarea textului era
predominant roșie față de culoarea gri (Friedman&Pekrun, 2009). De ase menea culoarea roșie
crește nivelul de atractivitate în anumite contexte. Purtarea de către bărbați a unor haine de
culoare roșie sau fotografierea acestora pe un fundal roșu a crescut nivelul de atractivitate
perceput de către femei. Aspectul roșiatic al feței bărbaților este asociat cu un nivel crescut de
oxigenare al sângelui . (Stirrat & Perrett, 2009). În rândul oamenilor, de asemenea înroșirea
feței ca urmare a creșterii fluxului sanguin este un semn al furiei și al agresivității
(Drummond&Quah, 2001) .Culoarea pielii feței și sănătatea ei sunt trăsături ce reflectă atât un
nivel de sănătate bun al organismului cât și măsura în care suntem dispuși să manifestăm
încredere pentru cel care îl privim (Krupp,De Bruine& Jones). Astfel vom forma alianțe și vom
acorda mai multă încredere celor cu un aspect sănătos al pielii, aspect ce denotă importanța
perceperii sănătății celu ilalt în interacțiunea socială (Krupp, De Bruine& Jones)

14
Într-un studiu , Dion (1972) arată că străinii au evaluat persoanele atractive ca având mai multe
trăsături dezirabile social decât persoanele mai puțin atractive și de asemenea ca având o viață
mai bună. De exemplu se evalua că cei mai atractivi au o capacitate mai mare de a acumula
funcții de prestigiu și de a avea o viață de familie fericită .
1.3.8 NIVELUL DE GENERALITATE AL ASPECTULUI FEȚEI
Nivelul de gen eralitate al aspectului feței ( averageness) se referă la cât de mult o față se
asemănă cu trăsăturile cele mai întâlnite în populație din cadrul aceleiași regiuni. Fețele ce
reprezintă caracteristici diferite, extreme față de nivelul de bază din populație sunt considerate
ca fiind non -generale. Fețele generale, comune pot fi considerate atractive deoarece o aliniere
a caracteristicilor care sunt aproape de media populației es te legată de diversitatea geneti că
(Thornhill&Gangestad, 1993). Fețele comune sunt preferate în detrimentul celor mai puțin
comune pentru că acestea sunt interpretate ca având o diversitate de gene și prin urmare un risc
mai scăzut de a fi vulnerabil la anu miți paraziți (Thornhill&Gangestad, 1993). Fețele comune
sunt de obicei mai simetrice, iar simetria este o caracteristică ce dezvoltă pozitiv nivelul de
atractiv itate ( Thornhill&Gangestad, 1993). În studiile în care ambele caracteristici sexuale
secundare s imetria și nivelul de generalitate au fost manipulate, acestea au influențat pozitiv
judecățile făcute asupra atractivității (Rhode&Byatt, 1998). Studii recente susțin legătura dintre
generalitatea feței, diversitatea genetică și atractivitatea (Pentonvoak & Petrie, 2005).
Diversitatea genetică este responsabilă pentru un răspuns imunitar puternic ce este pozitiv
asociat cu măsura atractivității (Rhodes& Simmons, 2008). Atât în rândul bărbaților cât și al
femeilor nivelul de generalitate al feței este relaț ionat pozitiv cu nivelul de sănătate înreg istrat
(Hightower&McKay, 2001). Această caracteristică poate determina în ce măsură îi pot fi
associate un ei persoane beneficii directe ( organismul nu este parazitat, nu deține o altă boală
de natură biologică ) și indirecte (diversitatea genetică ce va fi transmisă urmașilor). Galton
(1878) a observat că fețele rezultate ca urmare a combinării computerizate a multiple fețe din
populație au fost alese în de favoarea fețelor constituente. Light (1981) a arătat că în cazu l fețelor
nemanipulate computerizat a căror atractivitate a primit mai multe aprecieri, au fost acelea al
căror nivel de distinctivitate era foarte mic.

1.3.9 MASCULINITATE – FEMINITATE
Bărbații și femeile diferă între ei în ceea ce privește forma feței. Trăsăturile feței mature
reflectă nivelul de masculinizare sau feminizare al caracteristicilor sexule secundare apărute

15
odată cu declanșarea pubertății (Enlow, 1982). Aceste efecte sunt datorate în mare parte
producțiilor hormonale cu efect androgenic: testosteronul, andostrendionul,
dihidroepiandrosteronul (DHEAS) și producțiilor hormonale cu efect estrogenic: estrogenul,
progesteronul, ce acționează asupra formei și modului de dezvoltare al organismului (Enlow,
1982). Există o relație între profilul horm onal și forma feței, și anume: femeile cu un nivel
circulant mare de estrogen prezintă fețe mult mai feminine, în timp ce bărbații cu un nivel
circulant mare al testosteronului prezintă fețe mai masculine (Law -Smith, 2005). Câteva
caracteristici masculine ce diferențiază fețele bărbaților de ale femeilor sunt reprezentate de:
pomeții proeminenți, obrajii subțiri, forma mare a maxilarului, un nivel crecut de pilozitate al
feței. Pe de altă parte prin acțiunea estrogenilor asupra f eței femeilor, avem următoare le
caracteristici feminine secundare diferențiatoare: un ten mai vascularizat și mai moale, aspectul
rotund al feței (Law -Smith, 2005). Extremele caracteristicilor sexuale secundare precum un
grad mare de feminitate la femei și un grad mare de masculinita te la bărbați cresc nivelul
atractivității deoarece reprezintă indicatori ai calității persoanei în termeni de beneficii ai
heritabilității, precum și a i nivelului de imunocompetență (Moller, Christe& Lux, 1999). S -a
arătat că acțiunea unui nivel crescut de testosteron asupra o rganismului este aceea de a -i
scădea imunocompetența, iar prezența caracteristicilor sexuale secundare poate reflecta un
sistem imunitar puternic deoarece doar aceia care sunt capabili în termini de material genetic
pot să își per mită acest handicap al testosteronului (Hillgarth &Wingfield, 1997). Ei pot
compensa efectele negative ale unui exces de testosteron prin calitatea și capacitatea
materialului genetic superior. Preferințele femeilor pentru masculinitate și preferințele
bărbaților pentru feminitate pot deci să reflecte alegerile acelor parteneri c e dețin un material
genetic bun (Hillgarth &Wingfield, 1997). Acest efect se observă inclusiv la nivel transcultural,
deoarece preferințele pentru masculinitate cât și pentru feminit ate s-au dovedit a fi adaptative
în cadrul speciei umane (Cunningham, Barbee& Pike, 1990). Mai amintim aici studiul lui
Rhodes (2003) în care se arată o corelație pozitivă între percepția nivelului de masculinitate și
rezultatele măsur ătorilor gradului de sănătate fizică și psihică. Grammer&Thornhil (1994) au
măsurat mărimea maxilarului la bărbați și au arătat că femeile preferă un maxilar lat. Un
aspect complementar în ceea ce privește atractivitatea și alegerile pentru diferite tipuri de
caracteristici secundare precum masculinitatea sau feminitatea este acela că odata ce crește
nivelul de masculinitate al bărbaților crește și percepția dominaței, masculinității și a vârstei,
dar scade percepția emoționalității, onestității, cooperativității și calității de a fi un părin te bun
pe termen lung. (Castles &Akamatsu, 1998). Dependența de tipul relației, de lungă durată sau
de scurtă durată pe care femeile o doresc explică preferințele acestora pentru un partener cu un

16
chip mai feminin sau mai masculin. În general, femeile prefer relațiile de lungă durată în raport
cu relațiile de scurtă durată (Buss , 1989 ).În contextual relațiilor de scurtă durată, caracteris ticile
feminine ale unui bărbat sunt pentru femeie foarte puțin valoroase. În această situație femei le
preferă să maximizeze potențialul genetic adaptativ al urmașilor (Buss, 1989). În conte xtul
relațiilor de lungă durată fețele mai feminizate ale bărbaților sunt de preferat deoarece acestea
sunt un indice pentru abilități sociale, abilități de cooperare și de îngrijire (parenting)( Simpson
&Gangestad, 2000 ).
1.3.10 GENUL ȘI EMPATIA ( Diferente de gen in exprimarea empatiei către acelaș i sex
)
Diferențele de gen în ceea ce privește relațiile dintre băieți și fete sunt semnificative încă de la
vârsta copilăriei. Fetele și băieții diferă în structurile de interacțiune cu covârstnicii.
Interacțiunile între persoanele de același sex sunt mult mai frecvente față de interacțiunil e cu
persoanele de sex opus (Martin & Fabes, 2001). Bryant (1982) demonstrează că în cursul
copilăriei distresul empatic asupra covârstnicilor de același sex este mai puternic decât cel
pentru cei de sex diferit, acest comportamnet schimbându -se la început ul adolescenței la băieți.
În timp ce fetele prezintă comportamente empatice mai puternice pentru persoane de același
sex pe toată perioada vieții, în rândul băieților aceștia arată o creștere a distresului empatic la
vârste adulte asupra persoanelor de ge n opus (Olweus &Endresen, 1998). Pentru băieții
adolescenți, distresul empatic pentru persoanele de gen similar cu ei apare o scădere a acestuia ,
în timp ce pentru persoanele de sex opus apare o creștere a răspunsurilor empatice manifestate
(Olweus&Endresen, 1998).
În ceea ce privește ocurența raspunsului de compasiune în rândul femeilor si al bărbaților există
câteva diferențe. Bărbații pun o mai mare importanță pe atractivitate decât femeile și sunt mai
interesaț i de aspectul fizic (Sprecher, 1994). Prin ur mare în cazul bărbaților se constată prin
examinări repetate faptul că activările neuronale sunt mai puternice ca răspuns la privirea unor
fețe foarte atractive de sex opus față de privirea unor fețe mai puțin frumoase (Winston, 2007).
Doar la bărbați se o bservă o activare mai puternică a cortexului orbitofrontal medial, cortexului
cingulat anterior, cortexului orbitofrontal în momentul privirii unor fețe atractive de sex opus
(Aharon, 2001). Rezultatele confimă faptul că bărbații sunt cei care consideră ma i atractive
fețele de sex opus, mai recompensatoare ca urmare a privirii acestora (Wilson&Daly, 2004).
Întrebarea care se pune acum este cum va fi influențat gradul răspunsului empatic al creierului
la durere atât de atractivitatea și genul celui care priv esc cât și de atract iviataea și genul celui

17
privit. Prin urmare articolul lui Jankowiak -Siudai (2015) a urmărit să determine măsura activării
neuronale în momentul în care privim femei și bărbați atractivi și mai puțini atractivi aflați în
situații aversive . Mai specific aceștia au urmărit: a) Modul în care se activează structurile
neuronale empatice pentru durere atunci când privim persoane care suferă acțiunea unor stimuli
stresanți, b) Atractivitatea este un factor modulator pentru răspunsul empatic neuro nal la durere
(privind oameni mai atractivi, acest lucru ne va potența răspunsul neuronal specific empatiei,
deoarece știm că există diferențe la nivel de gen în ceea ce privește răspunsul neuronal în timpul
interacțiunii cu persoane atractive de sex opus ), c)Sunt diferențe de activare neuronală legate
de evaluarea atractivității la femei și la bărbați atunci când cel care exprimă răspunsul d e durere
difera sub aspectul genului .
Rezultatele obținute constau în faptul că: Prima ipoteză a fost confirmată, și anume atunci când
privim atât persoane atractive sau mai puțin atractive care redau pe chipurile lor un
comportament specific durerii, regiunile din creier responsabile pentru răspunsul neuronal
empatic sunt activate. S -a observa t cu ajutorul semnalului B OLD ( nivelul dependent d e
oxigenare a sângelui neuronal ) în structurile cortexului anterior (AI) și cortexul cingulat
anterior (ACC) o activare puternică în momentul în care privim persoane care exprimă durere.
Aceste rezultate susțin de asemena datele discutate mai sus cu privire la baza neuronală a
răspunsul ui empatic. Faptul că acele regiuni sunt esențiale pentru a putea avea un
comportament empatic și că joacă un rol important în distresul psihic și emoțional ce
acompaniază stimulii dureroși este bine documentat în literatura de specialitate (Singer, 2004).
Se observă de asemena activarea cortexului prefrontal și al cortexului dorsolateral prefrontal,
ceea ce confirmă asumpția conform căreia în momentul empatizării cu persoane aflate în
suferință putem înțelege emoțiile celorlalți și infera ce simt ei (Schul te-Rüther, 2007).
Rezulatatele au oferit sprijin pentru ce -a de-a doua ipoteză care a confirmat diferențele de
activare în funcție de atractivitatea modelului pentru activarea unor regiuni ale sistemului
nervos. S -au observat diferennțe la nivelul insulei anterioare (AI), nucleului caudat și nucleului
putamen ca urmare a influenței interacțiu nii dintre atractivitate și gen . Activitate crecută a fost
observată în structurile neuronale empatice pentru bărbații mai puțin atractivi decât pentru cei
atractivi, i ar pentru femeile atractive a fost de asemenea mai multă activitate în regiunile
amintite decât atunci când se priveau bărbații atractivi. Acest rezultat este pus pe seama faptului
că bărbații atractivi sunt considerați ca fiind mai masculini, iar masculin itatea este des
percepută ca fiind un atribut al persoanelor foarte dominante, foarte puțin cooperative, reci,
care nu excelează în parten eriatul de lungă durată (Boothroyd, 2007). Similar Johnston, (2001)

18
constată că masculinitatea crește percepția trăsă turilor antisociale, trăsături ce sunt foarte
relevante pentru investiția în acea persoană în calitate de partener al unei relații (Perrett, 1998).
În consecință a avea un nivel scăzut al masculinității și a fi mai puțin atractiv ca bărbat face ca
nivelul empatiei exprimat de cel care te observă în situații dureroase să fie mai mare.
În rândul femeilor apare un efect opus celui în rândul bărbaților. Feminitatea pe de altă parte
contribuie la creșterea atractivității. Feminitatea este de asemenea asociată cu atribute precum
senzitivitatea, tandrețea, căldura, bunăvoința. De asemena feminitatea prezentă la femeile mai
atractive produce o activare mai mare în structurile neuronale empatice la cel care le privește
în situații stresante (Lamm, 2011). Structuril e activate sunt nucleul acumbens, insula anterioară
și cortexul cingulat anterior (Fan, 2011).
A treia ipoteză observă diferențe în ceea ce privește nivelul declarat al compasiunii (îngrijorării
empatice) în fu ncție de atractivitate și genul modelului care afișa un răspuns ce exprima durere.
Mult mai multă compasiune se arată către asupra femeilor atra ctive decât asupra femeilor non
atractive. În cazul bărbaților nu s -au găsit diferențe în ceea ce privește nivelul declarat de
compasiune asupra celor mai atr activi sau mai puțin atractivi. Adițional a fost constat timpul
mai lung de decizie asupra declarării opiniei de compasiune pentru toate modele mai puțin
atractive, ceea ce sugerează că participanții au avut nevoie de o prelucrare cognitivă mai mare
pentru a da un răspuns. Este o discrepanță între nivelul declarat și rezultatele obținute la
scanările de imagistică funcțională. În primul rând compasiunea declarată a fost mai mare
pentru femei decât pentru bărbați. În al doliea rând mai multă compasiune a fos t declarată
pentru femeile mai putin atractive decât pentru bărbații mai puțini atractivi, în timp ce
rezultatele de imagistică arătau exact opusul .Aceste discrepanțe sunt puse pe seama bias ului
normelor sociale asupra declarării compasiunii oferite și r ăspuns ului neuronal biologic
empatic . Această potențare în favoarea răspunsului declarat este pusă pe seama presiunii
sociale de a fi în acord cu cerințele stereotipurilor care presupun că este mai indicat să fii mai
empatic cu per soanele care sunt defavor izate ( Prentice &Carranza, 2002).Pe de altă parte la
nivelul analizelor de rezonanță magnetică funcțională procesul de empatizare nu este influențat
de stereotipurile sociale s au de tendința de a susține o i magine de sine pozitivă prin faptul că
empatizăm cu cei care sunt mai defavorizati din punct de vedere al aspectului fizic. Astfel
activări neuronale ma puternice au fost înregistrate în momentul în care se priveau femei mai
atractive și bărbați mai puțin at ractivi. Prin urmare vom alege să utilizăm modele atractive și
non atractive doar de gen feminin și să observăm răspunsul empatic al bărbaților asupra

19
acestora deoarece se constată că în rândul bărbaților atractivitatea are un efect mai mare decât
în rându l femeilor asupr a răspunsului empatic (Wilson& Daly, 2004)
1.3.11 GRUPURILE SOCIALE ȘI EMPATIA
Grupurile sociale ne conturează atât identitatea cât și viețile prin faptul că ne impun limite și
reguli proveni te din apartenența ca membru la un anumit grup . Grupurile produc de asemenea
vieților noastre un sens, ne intăresc stima de sine (Crocker & Luhtanen, 1990), ne sporesc
sentimentul de distinctivitate cu privir e la alții (Turner, 1987) și ne fac mult mai siguri în ceea
ce privește lumea în care trăim și locul pe care noi îl deținem în interiorul ei (Abrams & Hogg,
1988). O importanță majoră asupra răspunsului empatic este constituită de asemenea de relația
dintre persoana observată în situația aversivă și observatorul care empatizează cu starea
acesteia . Caracter istici precum similaritatea, gradul de rudenie sau apartenența la același grup
produc un nivel de empatizare mai mare îndreptat către ceilalți (McPherson, 2001). Răspunsul
empatic neuronal crește în momentul în care participanților li se arată imagini cu persoane
apropiate lor care sufereau agresiuni asupra feței (Singer, 2006). ACC este de a semena mai
puternic activată atunci când subiecții au privit figuri ale persoanelor din același grup rasial în
comparație cu situația când au privit fețe ale persoanelor din grup rasial diferit (Xu, 2009).
Prin urmare tindem să favorizăm grupul de aparten ență și să manifestăm ostilitate față de alte
grupuri mai ales în situații periculoase ce atentează la integritatea propiului organism cât și al
grupului (Spears & Doosje, 1999). Astfel în contextul teoriei intergrupurilor, diferențierea este
experențiată atunci când un grup percepe un alt grup ca fiind într -o poziție în care îi poate aduce
prejudicii asupra resurselor simbolice sau reale. Efectul produs de diferențiere intergrup constă
în faptul că influențează relațiile dintre două grupuri de cel mai mult e ori în sens
disruptiv (Spears& Doosje, 1999) . Revenind la relația ce se stabilește între cel care ajută și cel
care are nevoie de ajutor raportată la apartenența la ingroup –outgroup, aceasta reprezintă o
variabilă ce va influența răspunsul empatic și comp ortamentul de ajutorare (Reicher &
Wetherell, 1987 ). În acord cu acest punct de vedere un factor cognitiv important ce facilitează
comportamentul de ajutorare motivat empatic este percepția similarităților dintre cel care ajută
și persoana c are are nevoie de ajutor (Park &Schaller, 2005). Explicația centrală pentru acest
fenomen ar fi aceea conform căreia percepția similarităților între cel care ajută și cel ajutat îl
face pe cel care observă aceste similarități să considere că el și celălalt sunt „de acelaș i fel “(
în sens biologic, definit prin deținere a acelorași gene (Cunningham,1990 ) sau prin apartenența
la aceeași esență, același spatiu genetic și implicit geografic (Rothbart& Taylor, 1992).

20
Asumpția “oamenii percep aspecte propii cu privire la gene sau la esența lor în alți oameni “
este explicată de faptul că starea de bine a altora capată valoare autorelevantă. Prin urmare
acest fapt ar trebuii să crească probabilitatea unui comportament empatic față de stăr ile în care
se regăsesc alții (Park &Schaller, 2005). Semnificația percepției propiilor similarități și ale
altora joacă un rol direct în procesele intergroup și comportamentul de ajutorare motivat
empatic. În accord cu studiile din domeniul intergrupurilor în special cu cele ghidate de latura
identit ății sociale și a autocategorizării (Turner, 1987) categoriile in -group/out-group joac ă un
rol important în moderarea propiilor raspunsuri empatice și ale altora. În momentul în care
apartenența la un grup specific este bine delimitată, percepția persoanelor se focalizează pe
propiile aspecte ce sunt comune cu ale membrilor grupului de care aparțin precum etnia și
bagajul cultural (Hewstone&Brown, 1986) . În consecință oamenii tind să se perceapă atât p e
ei cât și pe restul membrilor grupului de care aparțin similari unul cu celălalt în timp ce pe
membrii out grupurilor îi percep ca fiind disimilari și diferiți față de sine și propiul grup , ceea
ce duce la influențarea relaț iilor empatice (Hewstone&Brown , 1986 ). Atunci când diferențele
in-grup/out-group sunt evidente, perceperea diferențelor individuale și ale altora precum stigma
sau devianța poate avea rolul unui semnal de avertizare ce reclamă o posibilă emoție negativă
precum anxietatea, insecu ritatea și amenințarea (Yeadon& Hesson -McInnis, 2004). În
momentul în care oamenii apreciază oportunitatea de a empatiza cu un membru al out -group-
ului, adesea aceștia uzează în mod inconștient de un process sistematic și controlat de a aprecia
costurile și benefi ciile rez ultate din urma alegerilor lor (Stürmer, 2005) .Un argument empiric
ce susține această perspectivă vine din studiul realizat pe comportamentul empatic oferit
persoanelor cu boli transmisibile sexual (Stürmer , 2005). Pentru aceia care au manifestat un
comportament empatic în acest context ținta era foarte bine caracterizată din punct de vedere
al categorizării in -group /out-group (Simon, 2000). Ceea ce s -a observat a fost faptul că în
ambele situații comportamentele empatice au fost mai proeminente în cazul în care cel care
avea nevoie de ajutor și cel ce empatiza faceau parte din același grup.
1.4 Precizarea obiectivului general, specific și a fiecărei ipoteze formulate
Să investigăm relația dintre apartența la in -group/ out-group a femeilor atractive ș i non atractive
din punct de vedere fizic și măsura răspunsul ui empatic pe care bărbații îl vor acorda femeilor .
Ipoteza 1: Apartenența la in -group/ out-group va modera relația dintre atractivitate a fizică a
femeilor și răspuns ul empatic al bărba ților. Mai specific, ne așteptăm ca atunci când bărbaț ilor
le sunt prezentate fețe ale unor femei care aparțin in -group -ului diferența dintre nivelul

21
răspun sului empatic generat de fețele atractive și cele non -atractive să fie mai mare decât
diferenț a din situația în care fețele prezentate aparțin out -group -ului.

CAPITOL 2. METODĂ:
2.1 Participanți:
Un număr de 27 de participanți de sex masculin cu vârstă cuprinsă în tre 21 și 24 ani, dre ptaci
din rândul studenților la nivel licență ai facultăț ii de sport vor fi cuprinși în experiment.
Numărul participanț ilor a fost calculat folosind programul G -power pentru: pu terea testului
statistic setată la 0.80 , mărimea efectului setată la 0.5 ș i eroarea alpha setat ă la 0.05. Toți
participanți vor trebuii să aibă o capacitate vizuală bună și să nu prezinte sau să nu fi prezentat
probleme clinice la nivel neuron al sau la nivel psihologic. Aceș tia locuiesc î n ora șul Cluj
Napoca.Li se va explica procedura experimentului , după care fiecare subiect îș i va declara în
scris propiul consimțământ.
2.2 Designul de cercetare
Pentru a testa ipoteza vom f olosii un design experimental .Variabilele sunt constituite din:
-Variabila in dependentă atractivitatea fizică operaționalizată prin măsura în care o față este
simetrică , are un ten luminous, neted, are un ni vel de feminitate mare ș i un nivel de generalitate
crescut (averageness) (Jone s&DeBruine, 2007) . Este m ăsurată pe o scală nominală cu două
modalităț i (atractiv/ non atractiv )
– Variabila independentă /moderatoare reprezentată de apartenenț a la grup măsurată pe o scală
nominală cu două modalităț i (in-group/out -group) .
-Variabila dependentă este reprezentată de ră spunsul empat ic de compasiune care se definește
prin sentimentele relaționate cu emoțiile altora care se află înt r-o stare stresantă precum
sentimente le de îngrijorare asupra stă rii celuilalt, de motivația de a -i ajuta pe aceștia cu scopul
de a le îmbunătății starea actuală în care se află (Singer, Klimecki, 2014). Este măsurată pe o
scală de tip Likert cu șa pte puncte î ntre primul punct repre zenatat de “Compasiune puternică”
și punctul ș apte reprezenatat de “ Nicio compasiune ” .

2.3 Instrumentele de măsurare:

22
Pentru a măsura răspunsul empatic de compasiune vom folosii scala utilizată de Jankowiak –
Siuda& Marchewka (2015) cu ș apte puncte de la “Compasiune puternică ” la “Nicio
compasiune” . Sca la presupune ca participantul să mute cursorul mouse -ului pe cele ș apte
puncte al e scalei prezentă pe ecranul computerului î n acord cu s entimentele de compasiune
resimț ite pentr u actorul de sex feminin aflat într -o situație dureroasă .
Stimulii constau în 24 de videoclipuri î n care sunt prezentate fețele a 12 femei. Ș ase femei din
out-group (trei atractive și trei no n atractive) (două asiatice, două latino americane, două
africane) și șase femei din in -group (trei atractive ș i trei non atractive ). Procesul de selecție al
atractivității și al non atractivității modelelor a fost bazat pe înregistrarea aprecierilor
studenților anului 3 ai facultății de psiholo gie. Ulterior, o comisie specilizată formată din 5
psihologi a evaluat rezultatele selecțiilor studenților și a selectat cele opt modele finale.
Criteriile finale de selecție au fost în funcție de simetrie, nivelul de generalitate al aspectului
feței, nive l de feminitate, culoarea pielii. În videoclipuri era înregsitrat momentul în care fețele
femeilor erau stră punse cu un ac de seringă . Cu ajutorul scalei Facial Action Coding System
am selectat videoclipurile cele mai elocvente pentru expresiile faciale la durere . (FACS, Ekman
& Friesen, 1978).
Fiecare videoclip are un unghi vizual de 21×17 ( lățime /înălț ime) la vizualizare , prezentate la
o distanță de 40 cm timp de 5 secunde .Videoclipurile reprezintă feț e cu expresii ce primeau
stimulare dureroasă (stră pungerea cu acul ) pe obrazul stâng sau obrazul drept. După fiecare
prezentare participanț ii vor fi instruiți să evalueze măsura î n care si mte compasiune pentru
model ( Câtă compasiune simț i pentru persoana din imagine? ). Subiecț ii vor răspunde prin
mutarea unui cursor pe intervalul scalei după momentul prezentării fiecărui stimul pe ecranul
digital al computerului. Durata de timp setată pentru evaluarea ră spunsului empatic este de 6
secunde. Fiecare participant va începe sesiunea de evaluare du pă un training inițial de 5 minute
pentru a se obiș nuii cu cursorul.Trainingul va constat în a î nvața cum anu me să folosească
cursorul și să îl relaț ioneze cu propiile sentimete față de persoana din fotografie. Fiecărui
participant i se va arăta un număr egal de 24 de videoclipuri, în decursul a două serii. Stimulii
vor fi prezentaț i randomizat . Fiecare sesiune a unui part icipant va dura aproximativ
nouă sprezece minute, iar sesi unile consecutive pentru ceilalți participanț i vor respectat un
demer s similar între ele ca durată și structură: punct de fixare (interval interstimul de 6
secunde), prezentarea stimulului ( durată de șase secunde), evaluările stimulilor (durată ș ase
secunde).

23
2.4 Procedura de lucru:
Pentru a implementa procedura de lucru î n cadrul experim entului vom utiliza urmă toarele
secvenț e:
Participanții vor fi chemați în grupuri de câte opt persoane î n laboratorul de cercetare din cadrul
facultății de psihologie UBB. Inițial fiecare participant își va declara î n scris acordul cu privir e
la prelucrarea datelor și la consimțătmâ ntul informat c u privire la cercetarea în cauză . Testarea
propiu zisă a experimentului va fi realizată individual, urmând ca ceilalți șapte să aștepte într –
o antecameră în care se pot servi cu apă și alimente puse la dispoziție de către cercetă tori.
Așezarea participan ților în decursul probei se va face pe un scaun con fortabil plasat la 4 0 de
cm. față de computer, î ntr-o camera ox igenată , cu un nivel optim al luminozității ș i al
temperaturii. Participantul va î ncep e sesiunea de testare la indicația cercetătorului. După ce
priveș te fiecare clip video este rugat să își imagineze câtă compasiun e simte pentru modelul
din clip . După terminarea sesiunii de 19 minute p articipantul va părăsi sala, fiindu -i permis să
părăsească laboratorul. Aceeași demers al secvenței va fi utilizat la fie care participant î n parte
.
CAPITOL 3. REZULTATE:
Vom utiliza testul t cu măsură tori repetate .Princ ipalul avantaj al testului t cu măsuratori
repetate este acela că utilizează exact aceiaș i indivizi în toate condițiile experimentale. Prin
urmare putem elimina bias-ul datorat diferențelor sistematice apărute î ntre indivizii a doua
grupuri diferite .
Inițial vom înregistra ră spunsurile de compas iune asupra femei lor atractive și non atractive din
in-group și ră spunsurile de compasiunea asupra femeilor atr active ș i non atractive din out-
group. Vom realiza diferențele de medii în ceea ce privește aceste răspunsuri atât în cazul
fețelor atractive și non atractive din in-group cât și a fețelor atractive ș i non atractive din ou –
group . În continuare vom lucra cu diferențele de medii și nu cu scorurile brute ale
participanț ilor.Diferenț ele de medii vor fi calculat e scăzâ nd din prima medie a răspunsul ui de
compasiune față de feț ele atractiv e in-group media răspunsul ui de compasiu ne față de feț ele
non atractive in-group, respectiv vom scă dea din prima media a răspunsului de compasiune la
fețele atractive out-group media răspunsului la feț ele non atractive out-group. Vom realiza
media diferenț elor atractiv/non atractiv din in -group ș i o vom nota cu MD1 și vom calcula
media diferenț elor atractiv/non atractiv din out -group pe care o vom nota cu MD2. Vom utiliza

24
testul t pentru măsurători repetate cu scopul de o observa dacă există o diferență între cele două
medii. Ne vom uita la mărimile celor două medii și le vom compara pentru a stabilii care este
mai mare. Suntem interesați să vedem dacă media diferenșelor in -group este mai mare decât
media diferențelor out -group și care este sensul acestei diferenț e. Ne așteptăm ca ipoteza nulă
să fie respinsă, iar diferența între MD1 și MD2 să nu se datoreze șansei. Ne vom aștepta ca
diferența de medii dintre atractiv/non at ractiv in -group să fie mai mare decât diferența de medii
dintre atractiv/non atractiv out -group în urma comparării acestora.

CAPITOL 4. DISCUȚII:
Diferența dintre media răspunsul ui de compasiune al bărbaților acorda t femeilor atractive și
non atractive din in -group în comparație cu diferența dintre media răspunsului de compasiune
acordat femeilor atractive și non atractive din out -group ne v a permite să ne apropiem de
înțelegerea modului în care se stabilesc relațiile de compasiune dintre bărbați si femeile din in –
group/out -group(atractive si non atractive) . Limitele studiulu i sunt constituite din faptul că
participanții ar putea să difere între ei în ceea ce privește abilitatea de ră spun s empatic. De
exemplu o persoan ă care a fost expusă la pers oane mult mai atractive aflate î ntr-un mediu
stresant cum este ca zul medicilor poate să prezinte o diminuare acentuată a ră spunsul ui empatic
din cauza epuiză rii afective asociate profesiei (Isenberg& Gonnella, 2009) . Caracteristicile
stimulilor, și anume faptul că vor fi prezentate videoclipuri și nu situaț ii reale ar putea diminua
indirect intensit atea emoțiilor care sunt transmise către subiecți. Pe de altă parte însă, în cazul
clipurilor video s cenele au sunet, di namică, elemente ce mai suplinesc deficitele lipsei unei
situaț ii cu un grad mare de ecologi e. O altă limită ar consta în faptul că studiul nu observă ș i
posibilele impli cații ale unor rezultate î n car e actorii ar fi de gen masculin . Pierderea interesului
participanților față de procedură și repulsia față de situații ce exprimă durere ar put ea duce la
pierderea participanț ilor pe parcursul experimentului. Posibilele impli cații ale cercetării
vizează modul î n care ar putea fi introduse p ersoanele din alte sfere, grupuri sociale tinâ ndu-se
cont de atractivitatea lor și de natura cerinț elor rolului social. Lucrarea de față este un punct de
plecare pentru cercetă ri ulterioare care s -ar putea orienta asu pra introducerii varibilei gen, și
anum e să se observe cum anume va influența faptul că stimulii sunt de gen masculin iar
persoanele care privesc sunt de gen feminin.
CAPITOL 5. CONCLUZII ALE CERCETĂRII:

25
În lucrarea de față am explorat faptul că aparteneța la grup moderează relația dintre
atractivitatea fizică ș i răspunsul empatic la vizualizarea femeilor atractive si non atractive (in –
group/out -group) aflate într -o situație stresantă. Obiectivul principal este acela de a observa
cum anume se stabilesc comportamen tele de compasiune în contextul în care actorii relaț iei
sunt dint r-un grup diferit sau din același grup și prezintă nivele diferite de atractivitate. Modelul
studiului identifică faptul că simpla apartenență la un grup va influența această relație prin
amplificarea ei, și anume diferen ța de răspuns empatic din interiorul in -group -ului î ntre
persoanele atractive si non atractive va fi mai mare decât diferenț a de empatie din cadrul
persoanelor out -group -ului atractive ș i non atractive. Ne așteptăm ca î n urma rezultatelor pe
care le vom ob ține să răspundem la întrebarea ce se regăsește în mințile oamenilor atunci când
observă că primesc ră spunsuri de compasiune diferite atât în cadrul societăților în care se
regăsesc cât și în momentul în care decid să migreze cultural. Tinând cont că în co ntinuare în
interiorul organizațiilor există un raport al persoanelor aflate în funcție de conducere, de decizie
în favoa rea persoanelor de sex masculine, consideră m utile rezultate le nostre pentru viitori
angajaț i de sex femin in si viito ri angajatori în a bordarea migrației economice în funcție de
acești factori care influențează formarea relaț iilor de compasiune .

Bibliografie:
DAVIS, M. (1996). Empathy: A social psychological approach. Boulder, CO: Westview Press
Silk JB, Brosnan SF, Vonk J, Henrich J, Po vinelli D, et al. 2005. Chimpanzees are indifferent
to the welfare of unrelated group members. Nature 437:1357 –59
Iacoboni, M., Molnar -Szakacs, I., Gallese, V., Buccino, G.,Mazziotta, J. C., & Rizzolatti, G.
(2005). Grasping theintentions of others with on e’s own mirror neuron system. PLoS Biology,
3, e79.
Harris, P. L. (2000). Understanding emotion. In M. Lewi and J. M. Haviland -Jones (Eds.),
Handbook of emotions (pp. 281 -292). New York: Guilford.
Preston, S. D., & de Waal, F. B. M. (2002). Empathy: Its ul timate and proximate bases.
Behavioral and Brain Sciences , 25, 1-72.
Stone, V., 2006. The moral dimensions of human social intelligence. Philosophical
Explorations 9, 55 –68.

26
Plutchik, R. (1987). Evolutionary bases of empathy. In N. Eisenberg, & J. Strayer (Eds.),
Empathy and its development (pp. 38 -46). New York: Cambridge University Press.
Damasio, A. R. (1994). Descartes’ error: Emotion, reason, and the human brain . New York:
Oxford University Press
Pellegrino G, Fadiga L, Fogassi L, Gallese V , Rizzolatti G. 1992. Understanding motor events:
a neurophysiological study. Exp. Brain Res. 91:176 –80
Adolphs, R., Damasio, H., & Tranel, D. (2002). Neural systems for recognition of emotional
prosody: A 3 -D lesion study. Emotion, 2, 23 -51.
Dimberg U. 19 90. Facial electromyographic reactions and autonomic activity to auditory
stimuli. Biol. Psychol. 31:137 –47
Levenson RW, Reuf AM. 1992. Empathy: a physiological substrate. J. Personal. Soc. Psychol.
63:234 –46
Singer, T.,Seymour,B.,O’Doherty,J.,Kaube,H.,Dol an,R.J.,and Frith,C.D. (2004). Empathy for
pain involves the affective but not sensory components of pain. Science 303, 1157 –1162.
Dimberg U, Thunberg M, Elmehed K. 2000. Unconscious facial reactions to emotional facial
expressions. Psychol. Sci. 11:86 –89
Singer T, Klimecki OM. Empathy and compassion. Curr. Biol. 2014;24:R875 –R878.
Eisenberg, N. (2000). Emotion, regulation, and moral development. Annu. Rev. Psychol. 51,
665–697.
Langlois J H, Kalakanis L E, Rubenstein A J, Larson A D, Hallam M J, Smoot M T, 2000
„Maxims and myths of beauty: A meta -analytic and theoretical review'' Psychological Bulletin
126 390 ^ 423
Rubenstein A J, Langlois J H, Roggman L, 2001 „What makes a face attractive and why?'', in
Facial Attractiveness: Evolutionary, Cognitive and Social Perspectives volume 1 of Advances
in Visual Cognition Eds G Rhodes, L A Zebrowitz (Westport, CT: Ablex Publishing)
forthcomin
Aharon, I.,Etcoff,N.,Ariely,D.,Chabris,C.F.,O’Connor,E.,and Breiter, H. C.(2001).Beautiful
faces have variable reward valu e:fMRI and behavioral evidence. Neuron 32, 537 –551.

27
Singer, T.,Seymour,B.,O’Doherty,J.,Kaube,H.,Dolan,R.J.,and Frith,C.D. (2004). Empathy for
pain involves the affective but not sensory components of pain. Science 303, 1157 –1162.
Rhodes, G., Simmons, L. W. & Peters, M. 2005 Attractiveness and sexual behavior: does
attractiveness enhance mating success? Evol. Hum. Behav. 26, 186 –201.
Armstrong J. 2004. The Secret Power of Beauty:Why Happiness is in the Eye of the
Beholder .London: Allen Lane
Cunningham, M. R., Roberts, A. R., Barbee, A. P. & Druen, P. B. 1995 ‘Their ideas of beauty
are, on the whole, the same as ours’: consistency and variability in the cross -cultural perception
of female attractiveness. J. Pers. Soc. Psychol. 68, 261 –279.
Møller, A. P., & T hornhill, R. (1998). Bilateral symmetry and sexual selection: a meta –
analysis. The American Naturalist , 151(2), 174 -192.
Dion, K., Berscheid, E. & Walster, E. 1972 What is beautiful is good. J. Pers. Soc. Psychol.
24, 285 –290.
Valen, L. V. 1962 A study of fluctuating asymmetry.Evolution 16, 125 –142.
Manning, J. T., Scutt, D. & Lewis -Jones, D. I. 1998 Developmental stability, ejaculate size,
and sperm quality in men. Evol. Hum. Behav. 19, 273 –282.
Manning, J. T., Scutt, D., Whitehouse, G. H. &Leinster, S. J. 1997 Breast asymmetry and
phenotypic quality in women. Evol. Hum. Behav. 18, 223 –236.
Kowner, R. 1996 Facial asymmetry and attractiveness judgment in developmental perspective.
J. Exp. Psychol. Human 22, 662 –675.
Grammer, K. & Thornhill, R. 1994 Human (Ho mo sapiens) facial attractiveness and sexual
selection: the role of symmetry and averageness. J. Comp. Psychol. 108, 233 –242.
Mealey, L., Bridgestock, R. & Townsend, G. 1999 Symmetry and perceived facial
attractiveness. J. Pers.
Soc. Psychol. 76, 151 –158.
Thornhill, R. & Gangestad, S. W. 1993 Human facial beauty: averageness, symmetry, and
parasite resistance. Hum. Nat. 4, 237 –269.

28
Buckingham, G., DeBruine, L. M., Little, A. C., Welling,L. L. M., Conway, C. A., Tiddeman,
B. P. & Jones, B. 2006 SepVisual ad aptation to masculine and feminine faces influences
generalized preferences and perceptions of trustworthiness. Evol. Hum. Behav. 27, 381 –389.
Krupp, D. B., DeBruine, L. M. & Jones, B. C. In press.Apparent health encourages reciprocity.
Evol. Hum. Behav.
Jones, B. C., Little, A. C., Penton -Voak, I. S.,Tiddeman, B. P., Burt, D. M. & Perrett, D. I.
2001 Facial symmetry and judgements of apparent health: faces. Psychol. Sci. 5, 214 –220.
Fink, B., Grammer, K. & Matts, P. J. 2006 Visible skin color distribution plays a role in the
perception of age,attractiveness, and health in female faces. Evol. Hum. Behav. 27, 433 –442.
Setchell, J. M. & Wickings, E. J. 2005 Dominance,status signals and coloration in male
mandrills (Mandrillus sphinx). Ethology 111, 25 –50.
Chan gizi, M. A., Zhang, Q. & Shimojo, S. 2006 Bareskin, blood and the evolution of primate
colour vision.
Biol. Lett. 2, 217 –221.
Waitt, C., Little, A. C., Wolfensohn, S., Honess, P.,Brown, A. P., Buchanan -Smith, H. M. &
Perrett,D. I. 2003 Evidence from rhesus macaques suggests that male coloration plays a role in
female primate mate choice. Proc. R. Soc. Lond. B 270, S144 –S146.
Hill, R. A. & Barton, R. A. 2005 Red enhances human performance in contests. Nature 435,
293
Elliot, A. J., Maier, M. A., Binser, M. J ., Friedman, R.& Pekrun, R. 2009 The effect of red on
avoidance behavior in achievement contexts. Pers. Soc. Psychol. B 35, 365 –375.
Stephen, I. D., Smith, M. J. L., Stirrat, M. R. & Perrett,D. I. 2009 Facial skin coloration affects
perceived health of hum an faces. Int. J. Primatol. 30, 845 –857.
Drummond, P. D. & Quah, S. H. 2001 The effect of expressing anger on cardiovascular
reactivity and facial blood flow in Chinese and Caucasians. Psychophysiology 38, 190 –196.
Dion, K., Berscheid, E. & Walster, E. 197 2 What is beautiful is good. J. Pers. Soc. Psychol.
24, 285 –290.
Thornhill, R. & Gangestad, S. W. 1993 Human facial beauty: averageness, symmetry, and
parasite resistance. Hum. Nat. 4, 237 –269.

29
Rhodes, G., Proffitt, F., Grady, J. & Sumich, A.1998 Facial sy mmetry and the perception of
beauty.
Psychonom. Bull. Rev. 5, 659 –669.
Roberts, S. C., Little, A. C., Gosling, L. M., Perrett, D.I., Carter, V., Jones, B. C., Pentonvoak,
I. & Petrie, M.
2005 MHC -heterozygosity and human facial attractiveness.Evol. Hum. Behav. 26, 213 –226.

Lie, H. C., Rhodes, G. & Simmons, L.W. 2008 Genetic diversity revealed in human faces.
Evolution 62, 2473 –2486.Rhodes, G., Zebrowitz, L. A., Clark, A., Kalick, S. M.,H ightower,
A. & McKay, R. 2001 Do facial averageness and symmetry signal health? Evol. Hum. Behav.
22,31 –46.
Rhodes, G., Zebrowitz, L. A., Clark, A., Kalick, S. M.,Hightower, A. & McKay, R. 2001 Do
facial averageness and symmetry signal health? Evol. Hum. Behav. 22, 31 –46.
Galton, F. J. 1878 Composite portraits. Nature 18,97 –100.
Light, L. L., Hollander, S. & Kayra -Stuart, F.1981 Why attractive people are harder to
remember.Pers. Soc. Psychol. B 7, 269 –276.
Enlow, D. M. 1982 Handbook of facial growth, 2nd edn. Philadelphia, PA: Saunders.
Jones, B. C., Little, A. C., Boothroyd, L., DeBruine, L. M., Feinberg, D. R., LawSmith, M. J.,
Cornwell, R., Moore, F. & Perrett, D. 2005 Commitment to relationships and preferences for
femininity and apparenthealth in fac es are strongest on days of the menstrual cycle when
progesterone level is high. Horm. Behav. 48, 283 –290.
Møller, A. P., Christe, P. & Lux, E. 1999 Parasitism,host immune function, and sexual
selection. Q. Rev.
Biol. 74, 3 –20.
Hillgarth, N. & Wingfield, J . C. 1997 Testosterone and immunosuppression in vertebrates:
implications for parasite mediated sexual selection. In Parasites and pathogens (ed. N. E.
Beckage). New York, NY: Chapman& Hall.

30
Cunningham, M. R., Barbee, A. P. & Pike, C. L. 1990 What do women want? Facialmetric
assessment of multiple motives in the perception of male facial physical Fattractiveness. J.
Pers. Soc. Psychol. 59, 61 –72.
Rhodes, G., Chan, J., Zebrowitz, L. A. & Simmons,L. W. 2003 Does sexual dimorphism in
human faces
signal health? Proc. R. Soc. Lond. B 270, S93 –S95.
Grammer, K. & Thornhill, R. 1994 Human (Homo sapiens) facial attractiveness and sexual
selection: the role of symmetry and averageness. J. Comp. Psychol.108, 233 –242.
D. R., Yoshikawa, S., Burt, D. M., Henzi, S. P., Cas tles,D. L. & Akamatsu, S. 1998 Effects of
sexual dimorphism on facial attractiveness. Nature 394, 884 –887.
Buss, D. M. 1989 Sex differences in human mate preferences: evolutionary hypotheses tested
in 37 cultures. Behav. Brain Sci. 12, 1 –49.
Gangestad, S. W. & Simpson, J. A. 2000 The evolution of human mating: trade -offs and
strategic pluralism. Behav. Brain Sci. 23, 573 –644.
Martin, C. L., & Fabes, R. A. (2001). The stability and consequences of young children’s same –
sex peer interactions. Developmental Ps ychology,37, 431–446.
Bryant, B. K. (1982). An index of empathy for children and adolescents.Child Development,
53, 413 –425.
Olweus, D.,& Endresen, I.M. (1998). The importance of sex -of-stimulusobject: Age trends and
sex differences in empathic responsiven ess.Social Development, 7, 370 –387
McPherson, M.,Smith -Lovin,L.,and Cook,J.M.(2001).Birds of a feather: homophily in social
networks. Annu. Rev.Sociol. 27, 415 –444.
Singer, T.(2006).The neuronal basis and ontogeny of empathy and mindreading: review of
literature and implications for future research. Neurosci. Biobehav. Rev. 30, 855 –863.
Xu, X.,Zuo,X.,Wang,X.,and Han,S.(2009).Do you feel my pain? Racial group membershi p
modulates empathic neural responses. J. Neurosci. 29, 8525 –8529.
Berscheid, E.,and Walster,E.(1974).Physical attractiveness1. Adv. Exp.Soc. Psychol. 7, 157 –
215.

31
Vartanian, O.,Goel,V.,Lam,E.,Fisher,M.,and Granic,J.(2013).Middle temporal gyrus encodes
individual differences in perceived facial attractiveness. Psychol. Aesthet. Creat.Arts 7, 38 –47.
Tsukiura, T.,and Cabeza,R.(2011).Remembering beauty: roles of orbitofrontal and
hippocampal regions in successful memory encoding of attractive faces. Neuroimage 54, 653 –
660.
Vartanian, O.,Goel,V.,Lam,E.,Fisher,M.,and Granic,J.(2013).Middle temporal gyrus encodes
individual differences in perceived facial attractiveness. Psychol. Aesthet. Creat.Arts 7, 38 –47.
Sprecher, S.,Sullivan,Q.,and Hatfield,E.(1994).Mateselectionpreferences: gender
differencesexaminedinanationalsample. J. Pers.Soc.Psychol. 66, 1074 –1080.
Winston, J.S.,O’Doherty,J.,Kilner,J.M.,Perrett,D.I.,and Dolan,R.J.(2007). Brain systems for
assessing facial attractiveness. Neuropsychologia 45, 195 –206.
Aharon, I.,Etcoff,N.,Ariely,D.,Chabris,C.F.,O’Connor,E.,and Breiter, H. C.(2001).Beautiful
faces have variable reward value:fMRI and behavioral evidence. Neuron 32, 537 –551.
Wilson, M.,and Daly,M.(2004). Do pretty women inspire men to discount the future? Proc.
Biol.Sci. 271(Suppl. 4),S177 –S179.
Schulte -Rüther, M.,Markowitsch,H.J.,Fink,G.R.,and Piefke,M.(2007).Mirror neuron and
theory of mind mechanisms involved in face -to-face interactions: a functional m agnetic
resonance imaging approach to empathy. J. Cogn. Neurosci. 19, 1354 –1372.
Jones, B. C., Little, A. C., Boothroyd, L., DeBruine,L. M., Feinberg, D. R., LawSmith, M. J.,
Cornwell,
R., Moore, F. & Perrett, D. 2005 Commitment to relationships and prefer ences for femininity
and apparent health in faces are strongest on days of the menstrual cycle when progesterone
level is high.Horm. Behav. 48, 283 –290.
Johnston, V.S.,Hagel,R.,Franklin,M.,Fink,B.,and Grammer,K.(2001).Male facial
attractiveness:evidence fo r hormone -mediated adaptive design. Evol. Hum. Behav. 21, 251 –
267.
Perrett, D.I.,Lee,K.J.,Penton -Voak,I.,Rowland,D.,Yoshikawa,S.,Burt,D.M., et
al.(1998).Effectsofsexualdimorphismonfacialattractiveness. Nature 394, 884 –887.

32
Klimecki, O.,Leiberg,S.,Lamm,C.,a ndSinger,T.(2012).Functional neural plasticity and
associated changes in positive affec tafter compassion training. Cereb. Cortex 23, 1552 –1561.
Fan, Y.,Duncan,N.W.,de Greck,M.,and Northoff,G.(2011).Is there a core neural network in
empathy? An fMRI based quantitative meta -analysis. Neurosci. Biobehav.Rev. 35, 903 –911.
Prentice, D.A.,andCarranza,E.(2002).What women and menshould be, shouldn’t be,are
allowed to be and don’t have to be:the contents of prescriptive gender stereotypes. Psychol.
WomenQ. 26, 269 –281.
Wilson, M.,and Daly,M.(2004).Do pretty women inspire men to discount the future? Proc.
Biol.Sci. 271(Suppl. 4),S177 –S179.
Crocker, J., & Luhtanen, R. (1990). Collective self -esteem and ingroup bias. Journal of
Personality and Social Psychology, 58, 60-67.
Turner, J. C., Hogg, M. A., Oakes, P. J., Reicher, S. D., & Wetherell, M. S.
(1987).Rediscovering the social group: A self -categorization theory. Cambridge, MA: Basil
Blackwell.
Abrams, D., & Hogg, M. A. (1988). Comments on the motivational status o f self -esteem in
social identity and intergroup discrimination. European Journal of Social Psychology, 18, 317-
334.
Branscombe, N. R., Ellemers, N., Spears, R., & Doosje, B. (1999). The context and content of
social identity threats. In N. Ellemers, R. Spea rs, & B. Doosje (Eds.), Social identity: Context,
commitment, content (pp. 35 -58). Oxford: Blackwell.
Park, J. H., & Schaller, M. (2005). Does attitude similarity serve as a heuristic cue for kinship?
Evidence of an implicit cognitive association. Evolution and Human Behavior , 26, 158 -170.

Cunningham, M. R., Barbee, A. P. & Pike, C. L. 1990 What do women want? Facialmetric
assessment of multiple motives in the perception of male facial physical attractiveness. J. Pers.
Soc. Psychol. 59, 61 –72.
Rothbart, M., & Taylor, M. (1992). Category labels and social reality: Do we view social
categories as natural kinds? In G. R. Semin & K. Fiedler (Eds.), Language, interaction, and
social cognition (pp. 11 -36). Newbury Park, CA: Sage.

33
Pryor, J. B., Reeder, G. D., Yeado n, C., & Hesson -McInnis, M. (2004).A dual -process model
of reactions to perceived stigma. Journal of Personality and Social Psychology , 87, 436 -452.
Siem, B., & Stürmer, S. (2005). A group -level perspective on empathy: The case of helping
international stu dents . Unpublished manuscript.
Simon, B., Stürmer, S., & Steffens, K. (2000). Helping individuals or group members? The
role of individual and collective identification in AIDS volunteerism. Personality and Social
Psychology Bulletin ,4, 497 -506
Phinney JS (1992) The Multigroup Ethnic Identity Measure: a new scale for use with diverse
groups. J Adoles Res 7:156 –176.
Brewer, M. B. (1988). A Dual process model of impression formation. In T.K. Srull, &R.S.
Wyer, Jr. (Eds.), Advances in social cognition (Vol. 1 , pp. 1 -36). Hillsdale, NJ: Erlbaum.
Hume DK, Montgomerie R, 2001. Facial attractiveness signals different aspects of ‘‘quality’’
in women and men. Evol Hum Behav 22:93 –112. Johnstone VS, Hagel R, Franklin M, Fink B,
Grammer K, 2001. Male facial attractive ness: evidence for hormone mediated adaptive design.
Evol Hum Behav 22:251 –267.
Ekman, P., & Friesen, W. V. (1978). Facial Action Coding System. Palo Alto, CA: Consulting
Psychologists Press.
Hojat, M., Vergare, M. J., Maxwell, K., Brainard, G., Herrine, S. K., Isenberg, G. A., &
Gonnella, J. S. (2009). The devil is in the third year: a longitudinal study of erosion of empathy
in medical school. Academic Medicine , 84(9), 1182 -1191.
Batson, C.D. (2009). These things called empathy:eight related but distinct phenomena. In The
Social Neuroscience of Empathy, J. Decety and W. Ickes, eds. (Cambridge: MIT Press), pp. 3 –
15.
Rymarczyk K, Żurawski Ł, Jankowiak -Siuda K, Szatkowska I.Front Psychol. 2016; 7:1853.
Epub 2016 Nov 23.
Andersson, M. 1994 Sexual selection. P rinceton, NJ: Princeton University Press.
Hewstone, M., & Brown, R. (1986). Contact and conflict in intergroup encounters .Oxford:
Basil Blackwell.