Redactare și design: prof. RUS F. ADRIAN [621446]

Redactare și design: prof. RUS F. ADRIAN
EXTRAS din M.RADULESCU si V. COJOCARU [Ghidul Antrenorului de fotbal] ©
EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Antepubertară – vârsta 6 -10 ani – Pagina 1 din 15 MOTRICITATEA LA VÂRSTA ȘCOLARĂ MICĂ – 6-10 ANI
– perioada antepubertară –
Influențat de integrarea în mediul școlar, cu rezonanțe largi în plan psihic, de personalitate, afectiv, școlarul mic este supus unor solicitări net
crescute , resimțite diferit, în funcție de dezvoltarea sa biologică. În această perioadă, creșterea și dezvoltarea morfo -funcțională a școlarilor sunt mai
rapide și, în general, mai uniforme decât în etapele anterioare .
Masa musculară se dezvoltă relativ lent, tonusul muscular – stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos – are valori
mai reduse , ceea ce favorizează efectuarea unor mișcări cu amplitudine , în diverse articulații . Forța musculară este relativ redusă , iar menținerea echilibrului necesită un efort
suplimentar .
Activitățile cognitive – referitor la cunoaștere, la capacitățile și mecanismele învățării și accederii la cunoștințe – favorizează o dezvoltare intelectuală evidentă, influențată
și de o plasticitate deosebit ă a sistemului nervos – avantaj fu ncțional – ce conferă copilului o mare receptivitate în comparație cu adulții .
De mare utilitate , la această vârstă, este prezentarea noțiunilor noi , inclusiv a structurilor motrice prin intermediul am belor sisteme de semnalizare .
Predominanța excitației corticale – scoarța/invelișul exterior al unui organ – face ca stimulii externi să producă reacții motrice exagerate, insuficient coordonate, explicabile și
printr -o slabă inhibiție de diferențiere.
Motricitatea în această perioadă este debordantă, capacitatea de invățare motrică remarcabilă , dar posibilitățile de fixare a mișcărilor noi sunt reduse . În consecință, doar
repetarea sistematică integrează și stabilizează structura nouă în repertoriul mot ric al copilului. Deprinderile motrice fundamentale se supun unui proces de consolidare –
perfecționare .
Alergarea are un aspect apropiat de cel optim; odată cu creșterea și cu îmbunătățirea repartiției de forțe, deplasarea verticală a centrului general de g reutate crește , ceea ce
corespunde unei mai mari extensii a piciorului de impulsie. De asemenea, piciorul liber are o cursă mai amplă, cu ridicarea m ai accentuată a genunchiului.
Prinderea mingii se caracterizează printr -o poziție de așteptare mai suplă, b rațele sunt semi -flectate, iar picioarele depărtate. La începutul perioadei (6 ani), copilul are dificultăți
de plasare în spațiu în raport de traiectoria mingii. La 9 -10 ani, deplasările la minge sunt mai sigure și se caracterizează prin menținerea stabil ității posturale verticale.
Aruncarea mingii , în această etapă, cunoaște o fază pregătitoare în care piciorul opus brațului de aruncare avansează, brațul liber este ridi cat pentru a echilibra rotația trunchiului,
ce are drept consecință un recul – retragere – al acestui braț și o flexie – îndoire – lejeră laterală și antero -posterioară a trunchiului.
Această deprindere motrică, fundamentală, se realizează printr -o acțiune pl uri-articulară (scapulo -humerală, coxo -femurală).
Săritura în lungime – una dintre cele mai utilizate deprinderi (ce face parte, de altfel, și din conținutul instructiv al programei de educație fizică și sport ) implică
o acțiune concen trată a diferite lor segmente corporale – brațe, m embre inferioare, trunchi, cap – în funcție de orientarea lor în spațiu și de amplitudinea mișcării fiecăruia
dintre acestea.

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Antepubertară – vârsta 6 -10 ani – Pagina 2 din 15 Copilul care a căpătat un plus de forță față de etapa de vârstă anterioară , este capabil să realizeze o impulsie puternică a piciorului de bătaie , o relativă bună
”cooperare ” a forțelor orizontale și verticale, o acțiune coordonată a brațelor , o extensie completă a piciorului de impulsie în timpul zborului, elemente
importante în executarea deprinderilor motrice de bază.
Desfrancois , 1988, studiază evoluția reglării elanului în săritura în lungime la copiii de 6 -10 ani . Dezvoltarea acestei capacități a fost determinată
prin observarea fazelor de accelerare și decelerare a vitezei în elan ș i prin măsurarea amplitudinii fu leurilor. La 6 ani, se manifestă tendința de modificare a
ritmului, insuficient structurată însă. La 9 ani, copilul începe să conștientizeze necesitatea ruperilor de ritm, variind accelerarea cu decelerarea . La 10
ani, se atinge o formă eficientă, în sensul realizării unei curse uniform accelerate și anticipării r eglării fuleului înainte de prag (din timp și în mod precis).
Caracteristicile psiho -fizice , extrem de favorabile achiziționării de structuri motrice , trebuie exploatate în mod just, în vederea învățării tehnicilor fundamentale coordonate
grosier la încep ut, dar consolidate ulterior . În probele sportive, ce necesită o însușire precoce a tehnicii (înot, gimnastică), copiii își perfecționează chiar repertoriul g estual specific.
Dozarea corectă a efortului la copiii antepubertari , cu evitarea suprasolicitării sau subsolicitării , trebuie să asigure o valorificare completă a capacității reale de efort
și posibilității crescute de progres .

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Antepubertară – vârsta 6 -10 ani – Pagina 3 din 15 PARTICULARITĂȚI FIZIOLOGICE ALE PERIOADEI ANTEPUBERTARE
6-10 ANI
A. Demeter, efectuând o sinteză a clasificărilor etapelor de dezvoltare ale copiilor și luând în considerare capacitatea real ă de efort și adaptabilitatea
organismului la cerințele complexe ale efortului din lecția de educație fizică și sport și în cadrul activității sportive, are în vedere, nu atât vârsta cronologică,
cât pe cea fiziologică.
Copiii de vârsta 6-10 ani nu prezintă diferențe esențiale , în funcție de sex, în ce privește talia , greutatea , dezvoltarea sistemului nervos și neuro –
muscular și a sferei vegetative. Până la începutul pubertății , băieții și fetele au masa musculară aproximativ asemănătoare .
Talia crește cu aproximativ 5cm anual , iar greutatea cu 2,3 -3,5 kg . În ce privește musculatura , structura este similară adultului , diferă însă proporția fibrelor musculare
și anume: la copiii de 6 ani , fibrele lente (roșii) ST sunt în proporție de 55,6 la fete și de 62,1 la băieți , iar capacitatea glicolitică a fibrelor musculare rapide este semnificativ
superioară la băieți în raport cu fetele . În general, capacitatea glicolitică anaerobă este redusă la copii și aceasta este compensată de capacitatea mărită de a utiliza sistemul energetic
aerob. În această etapă, musculatura dispune de enzimel e oxidative necesare, care permit utilizarea acizilor grași liberi, chiar mai rapid decât adultul, economisind astfel rezervele de
glucoză.
Comparativ cu sistemul osos , musculatura copiilor de 6 -10 ani este slab dezvoltată . Mușchii flexori – mușchii care ajută la îndoirea unor membre – sunt mai bine
reprezentați decât extensorii – mușchii care ajută la întinderea unor membre – fapt ce trebuie avut în vedere de către profesorul de educație fizică care, prin exerciții de fortificare
a mușchilor antigravitaționali, va p reîntâmpina instalarea d eficiențelor de ținută sau căderea umerilor – din cauză că predomină mușchii flexori, umerii copiilor se lasă în jos – .
Tonusul muscular – stare permanentă de ușoară tensiune a mușchilor unui organism sănătos – este mai scăzut și permite efectuarea mai am plă a mișcărilor , dar este
defavorabil mișcărilor fine și precise . Creierul copiilor de 8 ani atinge dimensiunea adultului – 1100 -1200grame la vârsta de 6 ani – .
Din punct de vedere funcțional , fenomenul esențial este predominanta excitației și slaba dezvoltare a inhibiției de diferențiere , fapt ce determină instabilitatea relativă a
concentrării și dificultatea menț inerii atenției timp mai îndelu ngat .
Plasticitatea deosebită a sistemului nervos favorizează receptionarea unui număr crescut de noțiuni , mișcări , cuvinte , iar slaba dezvoltare a inhibiției de diferen țiere
îngre unează fixarea notiunilor noi . Această neconcordanță s e rezolvă printr -un număr mare de repetări a noțiunilor sau a actelor motrice , astfel, copilul antepubertar fiind
capabil să -și însușească , într-un ritm crescut , un volum mai mare de cunoștințe noi decât adultul .
Caracteristicile psiho -fizice trebuie să fie exploatate de către profesorul de educație fizică și sport și antrenor , pentru învăț area unui număr mare de tehnic i
fundamentale, iar entuziasmul copiilor trebuie valo rificat prin procedee stimulative care să le creeze atitudini și obice iuri de lucru asiduu, care se pă strează toată viața.

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Antepubertară – vârsta 6 -10 ani – Pagina 4 din 15 PARTICULARITĂȚI PSIHICE ALE PERIOADEI ANTEPUBERTARE
6-10 ANI
Perioada școlară mi că (antepubertară ) prezintă caracteristici importante și progrese în dezvoltarea psihică , din cauza că procesul învățării
se conștientizează ca atare . Învățarea devine tipul fundamental de activitate , mai ales datorită modificărilor , oarecum radicale, de condiționare a
dezvoltării psihice în ansamblul său , pe care le provoacă și, ca urmare , a dificultăților pe care copilul le poate întâmpina și depăși în mod independent .
Realizând o educație instituționalizată și obligatorie, școala egalează social accesul la cultură . Fără îndoială, școala oferă copilului cunoștințe pe care el
nu ar putea să și le dobândească singur , deoarece interesele, trebuințele și curiozitățile lui nu le solicită atât de intens încât să fie contracarat – împiedic at – efortul implicat în această
înzestrare.
În această perioadă , transformările se fac totuși – în mod aparent – lent, nespectacular . Deși interesul pentru joc foart e puternic , încep să devină tot mai dese la 8 -9 ani ,
atitudinile de supărare și indispoziție atunci când copilul este trimis să se joace în timp ce citește . Interesul pentru film , cinematografie , televiziune devine mai clar .
O altă caracteristică pregnantă a acestei perioade este aceea a unei mai mari atenții acordate jocului cu regul i în colectiv . Regula devine fenomen cultural , un fel de certitudine
ce-1 ajută în adaptare și pe care o consideră reper ca atare. Antrenată continuu în activitatea școlară , activitatea intelectuală se resimte după 6 ani ca direcție datorită acestei
influe nțe la majoritatea copiilor . Primul aspect al modificărilor mai semnificative pe planul acesteia se exprimă în schimbări ale caracterului investigativ și comprehensiv al percepției
și observației ca instrumente ale cognitiei. Școlarul utilizează adesea acest model de percepere în care elementele de interpretare sunt indicii auditive, verbale, odorifice, etc. Antrenate și
exercitate, capacitățile senzorial -perceptive și interpretative (sau comprehensive) ale percepției devin mai acute și eficiente. Sensib ilitatea discriminativă (cantitatea minimă de excitant
ce produce o modificare a senzațiilor și percepțiilor) și pragurile perceptive absolute (maximum și minimum de intensitate ce provoacă senzații) se dezvoltă și ele. De asemenea, vederea
și auzul ating performanțe importante spre 9 -10 ani , acuitatea acestor forme de sensibilitate devenind foarte bună .
Scrierea și cititul pun probleme de logică spațială de percepere a mărimii , a proporțiilor literelor . Procesul acesta se realizează treptat și angajează af ară de percepțiile
vizuale, auditive și kinestezice și modificări ale expectației . În această evoluție se delimitează trei etape mai semnificative :
A) identificarea sunetelor (literelor) ca elemente componente ale cuvintelor, proces realizat prin acțiunea de despărțire a cuvi ntelor în silabe;
B) în a doua etapă, încep să fie diferențiate sunete și corespondențele grafice ale acestora și să fie asociate mintal – cu aceasta începe alfabetizarea activă (etapa devine
abecedară) – ;
C) consolidarea capacităților de însușire a simbolisticii implicate în alfabet și în scrierea și citirea cif relor, caracteristică fiind creșterea eficienței expectației în citire , care devine
treptat fluentă și expresivă.

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Antepubertară – vârsta 6 -10 ani – Pagina 5 din 15 Din punct de vedere al creativității , după 8 -9 ani se formează treptat capacitatea de a compune , crește capacitatea de a povesti și de a crea
povestiri , se creează în povestiri intriga de acțiune , culoarea locală , abilitatea de a folosi elemente descriptive literare . Subiectul capătă consistență în
desene și în compoziții , începând să se manifeste stilurile și aptitudinile creatoare pe aceste planuri.
Un alt teren de dezvoltare a acesteia este dictat de activitățile practice , de activitățile din cercuri, e tc. Copilul este dornic și capabil să -și
construiască mici ambarcațiuni cu motoare sau cu vele, planoare, elicoptere, etc (după 9 ani). De altfel, jocul devine încărcat de atributele revoluției
tehnico -indu striale și de cerința crescândă de explorare de terenuri noi , de jocuri de echipă , nu numai de tip fotbal , ci și de tip ”de-a indienii ”. Oricum,
jocurile încorporează f orme noi de fantezii și incită l a creativitatea instrumentală pentru joc. În timpul pauzelor , la școală , jocurile devin un fel de revărsare de energii motrice . Copiii
se joacă în pauze cu vehemență, fugind, strigând, ca un fel de eliberare de sedentarismul lecțiilor.
Un aspect de mare importanță, în perioada antepubertară, îl reprezintă capacitatea de învățare . Aceasta din urmă, este de maximă implicație în procesul dezvoltării psihice.
Bazându -se pe înțelegere , învățarea se dezvoltă ea însăși , antrenată nu numai prin utilizarea intensivă a percepției observative și a memoriei , ci și a str ategiilor diverse de
învățare și de exercitare a acestora în situații foarte diverse , care fac să capete consistența planul intelectual .
Memorarea cunoaște, în această perioadă, o importantă dezvoltare, ea conștientizându -se ca activitate intelectuală, fundamentală în învățare , repetiția devenind suportul ei
de bază . Nu se poate neglija f uncția de întreținere emergentă a învățării, pe de -o parte, de către cunoștințele deja stocate, iar pe de altă parte, de nivelul mediului de cultură care vehiculează
numero ase evenimente culturale și științifice, care circulă liber în societate (mai ales televiziunea și radioul au aceste funcții) . Aceste tipuri de cunoștințe acționează asupra volumului de
cunoștințe ale copilului, consolidându -l și îmbogățându -l latent. Învățarea , capacitate legată de satisfacerea trebuințelor de dezvoltarea autonomiei în copilăria timpurie, devine, în perioada
antepubertară, antrenată intensiv în planul achiziției de cunoștințe. Deoarece, acest plan este relativ diferit de cel primar al copi lăriei anterioare, baza lui de întreținere se lărgește
suplimentar cu interese și cu elemente de motivație ce decurg din acestea (unii au ori vorbesc de două tipuri de motivații; m otivație intrinsecă, internă și motivație extrinsecă, exte rnă).
Cerința de a învăța pentru a satisface un fel de sentiment de identitate personală sau a familiei și de a păstra afecțiunea părinților și respectul celorlalți, rămâne o
structură motivațională de bază la copii și este, în genere, mai tensională decât învățarea motivat ă prin c elelalte categorii de mobiluri.
În ceea ce privește limbajul , există diferențe relativ importante ale gradului său de dezvoltare la copii, în perioada antepubertății . Aceste diferențe privesc nivelul exprimării ,
latura fonetică a vorbirii orale , nivelul exprimării gramaticale și literare. La acestea se adaugă neînțelegeri parțiale sau totale ale sensului cuvintelor (expresiilor), nesesizarea
sensului figurat al cuvintelor, necunoașterea termenilor tehnici și științifici, tendința de a crea cuvinte n oi pentru noțiuni ale căror denumiri nu se cunosc ori nu au fost reținute.
Competența lingvistică este, în genere, mai dezvoltată decât performanța verbală . Vocabularul total (activ și pasiv ) cuprinde cam 1500 -2500 cuvinte la intrarea copilului
în școală . În masa vocabularului ce va fi însușită până la sfârșitul clasei a IV -a există cuvinte, denumiri, cuvinte auxiliare . La sfârșitul perioadei școlare mici , vocabularul activ
va ajunge la aproximativ 1500 -1600 cuvinte și un vocabular total de 4000 -4500 cuvint e. Debitul verbal oral se modifică , de asemenea, crescând de la circa 80 cuvinte/minut la
nivelul clasei întâi, la aproximativ 105 cuvinte/minut la nivelul clasei a IV -a, iar debitul verbal scris crește de la circa 3 cuvinte/minut la nivelul clasei întâi, la aproape 4
cuvinte/minut în medie.

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Antepubertară – vârsta 6 -10 ani – Pagina 6 din 15 În legătură cu integrarea socială a micului școlar există trei probleme la care trebuie făcută referire . Prima privește integrarea copilului în
viața școlară și obiectivele care oferă acestuia un teren vast de învățare, de conduite sociale, dar și un mod de a gândi și înțelege lumea și viața din jur .
Copilul școlar realizează, în acest context, pe de o parte, o identificare cu clasa din care face parte, iar pe de altă, o identificare social -culturală cu
școala sa și o ap ropiere de judecăți valorice elementare, comparative cu ale acesteia.
O a doua problemă legată de integrarea copilului în viața socială , este aceea a adaptării la dimensiunile economice ale vieții . Dependența
economică a copilului de familie și relativ r estrânsele ocazii ale acestuia de a mânui sume de bani în perioada antepubertară creează o redusă imagine
privind caracteristicile vieții economice și a cunoașterii prețurilor și mecanismelor care acționează și reglementează condui tele și relațiile sociale implicate în mânuirea banilor.
A treia problemă pr ivește orientarea școlară și cun oașterea lumii profesiunilor . Orientarea școlară este o latură importantă a OSP, latură ce exprimă preparația multilaterală
de cunoștințe (inclusiv economice), deprinderi, aptitudini intelectuale și practice, atitudini, spirit de inițiativă și hărni cie, trăsături și caracteristici pri n care se garantează o bună antrenare
viitoare a tânărului în viața profesională. Alături de această cuprindere largă de obiective (de învățare în primul rând) exi stă un aspect mai direcționat al ei spre cunoașterea profesiunilor
din viața socială, în vede rea focalizării treptate a intereselor spre acele direcții de cunoștințe și activități ce sunt mai solicitate social, antrenâ ndu-se maximal și aptitudinile corespunzătoare.

Perioada Pubertar ă – vârsta 10-14 ani – Pagina 7 din 15 MOTRICITATEA ÎN PERIOADA PUBERTARĂ
10-14 ANI
Tipul pregnant de activitate pentru perioada pubertară o reprezintă instruirea școlară în condițiile diversificării motivațiilor, a dezvoltării personalității, a mobilizării
aptitudinilor și a întregului potențial bio -motric.
Această etapă se caracterizează printr -un ritm accentuat al dezvo ltării somatice (în special între 12 -14 ani), caracterizată prin dimorfism sexual ,
dezechilibre între proporțiile diferitelor segmente și între sferele morfologică și vegetativă .
Musculatura scheletică se dezvoltă în special prin alungire , dar forța relati vă nu înregistrează creșteri evidente . Accelerarea creșterii taliei rezu ltă în special din
dezvoltarea în lungime a membrelor față de trunchi , ceea ce conduce la un aspect așa -zis caricatural al puberului .
Mobilitatea articulară înregistrează valori relati v scăzute atât la fete cât și la băieți .
Datele literaturii de specialitate evidențiază o continuă îmbunătățire a marilor funcții , în ciuda rezervelor funcționale, încă reduse, ale aparatului cardio -vascular, a paratul
respirator marchează o ” creștere ” substanțială, indicii obiectivi de creștere demonstrând că rezistența aerobă poate fi dezvoltată cu succes în perioada pubertară .
Tânărul trebuie să se adapteze unei existențe diferite, pe care nu întotdeauna o stăpânește ușor, dovadă fiind fluctuațiile, inconsecvențele în realizarea eficientă a
diverselor sarcini motrice .
Puberul nu are o conduită motrică egală, ci una marcată de discontinuități, în care mișcările sunt insuficient ajustate, uneori exaltate, alteori apatice .
Propria imagine (schema) corpor ală, insuficient conștientizată în copilărie , se focalizează progresiv , reprezentând atât un nucleu al conștiinței de sine , cât și o instantă –
reper în reglarea acțiunilor motrice .
Integrarea în grupul social pare să fie o dominantă a vieții psihice a puber ului, acesta având o mare disponibilitate pentru angajarea în relații școlare , profesionale ,
familiale , de cartier , etc. Conduitele ludice de până acum sunt treptat înlocuite prin conduite de inserție socială , care pot avea o componentă motrică importantă (în cazul unui
anturaj care ” promovează ” activitățile motrice sau sportive sistematice). Perioada pubertară reprezintă un interval optim pentru învățarea majorității deprinderilor motrice
specifice ramurilor de sport, precum și pentru dezvoltarea calități lor: viteză, rezistență, coordonare – îndemânarea –.
Pe lângă perfecționarea deprinderilor motrice de bază – mers, alergări , sărituri, aruncări -prinderi –, însușite în etape anterioare, inițierea în practicarea unor ramuri și
probe sportive, prin însușire a elementelor tehnico -tactice specifice acestora, reprezintă unul din obiectivele importante ale acestei etape (perioade). Acesta trebuie dublat și de
creșterea capacității de aplicare a sistemului de deprinderi și priceperi motrice în condiții diversifica te și de timp liber .

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Pubertar ă – vârsta 10-14 ani – Pagina 8 din 15 PARTICULARITĂȚI FIZIOLOGICE ALE PERIOADEI PUBERTARE
10-14 ANI
Această etapă debutează la fete , la 10 ani , iar la băieți , la 11 -12 ani și durează până la 13 -14 ani și fiind considerată a doua fază a maturizării
morfologice . Pubertatea , evenimentul major, esențial, fiziologic și ps ihic, aduce transformări psihofi ziologice , cu repercusiuni adânci în ceea ce privește
constituția fizică, determinând întreaga dezvoltare somato -funcțională și psihică a copilului .
Primele semne ale evoluției rapide a caracterelor sexuale sec undare sunt : păr pubian – părul din cap, din zona intimă – , păr axilar – părul de la
subsuoară –, dezvoltarea mamelonului – se dezvoltă sfârcul de la sâni –, schimbarea vocii . Acestea se datorează declănșării neurosecrețiilor hipotalamice (Releasing Factors) care,
prin sistemul porthipotalamo -hipofizar , ajung în hipofiza anterioară , stimulând secreția hormonului de creștere și a hormonilor glandulari tropi (FSH și LH) cu acțiune asupra
glandelor sexuale .
Până l a apariția pubertății nu existau diferențe de sex în ce privește secrețiile hormonale . Cu puțin înaintea apariției pubertății, producția de hormoni specifici –
testosteron la băieți și estrogeni la fete – se accentuează și apar diferențe în ce privește caracteristicile morfologice și ale capacității fizice , cunoscute sub numele de dimorfism
sexual (aspect prezent și analizat și în capitolul rezervat particularităților motrice).
În prima fază a pubertății se evidențiază un puseu – brusc și puternic – de creștere , ce modifică greutatea și statura mai rapid și mai pregnant – evident – la fete față
de băieți . Astfel , la 10 -13 ani , fetele sunt mai înalte și au greutatea corporală mai mare decât băieții de aceeași vârstă, ca mai târziu băieții să depășească definitiv fetele în
înălțime și greutate . În perioada pubertară , secreția de testosteron este mult mărită la băieți (de 10 ori față de antepubertari ) și este responsabilă prin caracterul său puternic
anabolizant proteic, de creșterea masei musculare la ac eastă vârstă , de la 27% la 41 -42%.
Ritmul accelerat de creștere , din această perioadă, privește atât creșterea și dezvoltarea organelor , aparatelor și sistemelor din sfera somatică , cât și a celor vegetative .
Din acest punct de vedere, toate organele și aparatele pot fi împărțite în trei categorii :
• organe și aparate cu o creștere rapidă în perioada pubertară – aparat locomotor, respirator, vase, etc. – ;
• organe și aparate cu dezvoltare explozivă – organele genitale (de reproducere = penis) – ;
• organe care cresc până la pubertate și apoi involuează – organe limfoide, timus (glad ă cu secreție internă așezată în partea inferioară a gâtului care funcționează la vârsta
tânără ), epifiză – .
Creierul copiilor , la această vârstă, este de 1400 -1500g față de 1100 -1200 la 6 ani , iar, din punct de vedere funcțional , sistemul nervos central se caracterizează prin
plasticitate mare, care se păstrează și la această vârstă , cu dominanta excitației și tendința de iradiere a acesteia , datorită slabei inhibiții cortica le, labilitate psihică alimentată
și de instabilitatea hormonală .

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Pubertar ă – vârsta 10-14 ani – Pagina 9 din 15 Aceste particularități ale S.N.C. – Sistemului Nervos Central – influențează , în mod direct, viteza de formare și stabilitate a deprinderilor motrice , favorizează
apariția oboselii , slăbește în oarecare măsură voința și perseverența copiilor .
Odată cu intrarea în pubertate , interesul pentru mișcare și activități sportive scade simțitor . De aceea, la unii copii , lipsa de mișcare dublată de
o alimentație abundentă, duce la instalarea obezității și o evoluție lentă a procesului de maturizare sexuală la puberi .
Detașarea de influența părintească – care se accentuează –, comportamentul critic , dorința de autonomie și asumarea propriilor
responsabilități caracteristice copiilor din perioada pubertară , trebuie înțelese de către educator (profesor, antrenor), care va coopera activ în
organizarea activității sportive cu acești copii , a căror antrenabilitate a factorilor determinanți ai condiției fizice , poate fi maximă la această v ârstă . Orice greșeală referitoare
la sarcinile de antrenament și la raportul antrenor -adolescent, poate constitui o primă cauză a abandonării activității sportive .

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Pubertar ă – vârsta 10-14 ani – Pagina 10 din 15 PARTICULARITĂȚI FIZIOLOGICE ALE PERIOADEI PUBERTARE
10-14 ANI
Pe plan senzorial – organele de simț: vizual , auditiv, tactil și kinestezic –, în pubertate asistăm la o scădere a tuturor pragurilor senzoriale , ceea
ce evocă creșterea sensibilității sale . În plus , se produce o erotizare – caracterizare – a tuturor simțurilor . Individul are o capacitate suplimentară în
a percepe culorile – mai ales galben și albastru –. Se dezvoltă spiritul de observație (odată cu diversificarea consumurilor culturale), iluziile perceptive sunt
încă prezente – de exempu, la 12 ani, iluzia de greutate – și se constată o capacitate mai bună de verbalizare – exprimarea unei idei în cuvinte – a trăirilor
sale.
Pe plan intelectual , din punct de vedere al gândirii , în pubertate coexistă două stadii de evoluție a intelectului : stadiul operațiilor concrete – acele operații ce invocă
obiecte reale – și stadiul operațiilor formale – operații care apelează la propoziții –. Cât privește operativitatea gândirii , este prezentă , îndeosebi, operativitatea nespecifică –
abstractizare, sinteză, generalizare, analiză, co mparație –, dar se schițează și operativitatea specifică – capacitatea de a utiliza algoritmi –. Se formează jud ecăți și raționamente tot
mai complexe, inclusiv de probabilitate.
În pubertate , se structurează și un stil de gândire , adică un mod personal, prin care individul acționează intelectiv asupra unui aspect sau altul din realitate . Tot la
această vârstă apare o curiozitate intelectuală deosebită , iar pe fondul aspectului contestatar se structurează și caracterul critic al gândirii .
Memoria specifică puberilor este cea voluntară , logică și mai ales, cea de scurtă durată , deși f uncționează și cea de lungă durată . Așa cum arată o cercetare realizată de
U.Șchiopu și E.Verza, 1989 , preadolescentul evocă , mai ales, evenimente școlare , învăluind în mister – după 14 ani – întâmplările din familie .
Cât privește uitarea , apare o perioadă critică la 10 -12 ani , dar puber ul uită , în special, pentru că tratează repetiția ca pe o ”toceală ” demnă de dispreț , fiind după opinia
sa un simpton al deficitului intelectual . În perioada pubertății , limbajul prezintă următoarele particula rități :
• crește debitul – cantitatea – verbal oral – 120 cuvinte/minut – și cel scris – 7-9 cuvinte/minut –;
• vocabularul se îmbogățește prin termeni din știință , tehnică , literatură ;
• dispar expresiile fonematice parazite ;
• exprimarea devine mai fluentă , mai logică , mai elocventă ;
• vorbirea are un caracter situațional – se modelează în funcție de caracterul concret –;
• este specifică vorbirea în jargou – a unui limbaj/terminologie specific, diferit – populată cu expresii pitorești , teribilisme , vulgarisme .
Afectivitatea are un caracter vulcanic , debordant – care se revarsă –. Emotivitatea oscilează între extreme , toată gama de stări afective fiind prezentă : anxietatea –
starea de neliniște, îngrijorare –, teama , timiditatea . Față de stres , puberul manifestă intoleranță , reacționând recalcitrant – se opune, nu se lasă convins –. În interiorul grupului ,
format din persoane de același sex , relațiile sunt calde , tandre , grupul securizâ ndu-1 și dându -i forț ă.

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Pubertar ă – vârsta 10-14 ani – Pagina 11 din 15 Pubertatea și adolescența se caracterizează prin definitivarea și stabilizarea structurilor de personalitate , fenomen care se produce la 14 ani . Psihismul are, în
stadiul respectiv, un caracter caleidoscopic, ceea ce va furniza materia primă necesară co nstrucției personalității. Dincolo de multitudinea transformărilor, ce
invadează întreaga personalitate a puberului și adolescentului , există , după u. Șchiopu și e. Verza (1995), trei dominante care dau culoare și specificitate
acestei vârste :
• cristalizarea conștiinței de sine ;
• identitatea vocațională ;
• debutul independenței .
Conștiința de sine înregistrează , în pubertate și adolescență, un salt calitativ remarcabil . Fenomenul implică mai multe fațete : identificarea eului cor poral , identificarea
eului spiritual – capacitatea individului de a -și evalua corect propria activitate, precum și nivelul de cunoștințe și aptitudini pe care le posedă – și a eului social – semnifică reputația
socială a individului și conștientizarea statuturilor și rolurilor pe care le îndeplinește în prezent, sau cele pe care le proiectează în viitor –.
Identitatea vocațională desemnează abilitatea persoanei de a -și cunoaște calitățile și defectele , ca, pe baza lor , să poată decide asupra opțiunii sa le profesionale . Dacă
puberul manifestă abilitate , îndeosebi în cunoașterea trăsăturilor de caracter și al intereselor , în schimb , la adolescent apare capacitatea de a -și defini aptitudinile .
Dobândirea independenței constituie un corolar firesc al inventarului minuțios și sever pe c are individul și l -a făcut pe pl an interior . Pubertatea și adolescența aduce
doar o independență pe plan valoric , într ucât, în pofida atitudinilor fr ecvente de bravare , dependența sa materială și afectivă , față de propria familie , rămâne activă încă un
timp îndelungat . În dobândirea independenței , un loc important – care reverberează și î n planul responsabilității – îl reprezintă dobândirea buletinului de identitate – la 14 ani –
și a majoratului civil – la 18 an i – acesta din urmă marcând momentul când este investit cu o serie de drepturi și datorii cetățenești .

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Adolescen ței – vârsta 14-18 ani – Pagina 12 din 15 MOTRICITATEA ÎN PERIOADA ADOLESCENȚEI
14-18 ANI
Această perioadă , pe care unii autori – U. Șchiopu – o împart în 3 subetape : preadolescența –14-16 ani – adolescența propriu -zisă –16-18 ani –
adolescența prelungită –18-25 ani – este legată de dobândirea statutului de adult și este caracterizată de intensa dezvoltare a personalității , toate
acestea în contextul ieșirii treptate de sub tutela familiei și a șc olii.
Instruirea rămâne importantă pentru majoritatea tinerilor , dar ea se nuanțează în funcție de interesele personal e, de curiozitatea individuală .
Procesul de intelectualizare se adâncește pe fondul aspirației spre independența spirituală și culturală.
Adolescentul își modifică percepția de sine , inclusiv schema corporală – percepția pe care o are omul cu privire la propiul corp – ca expresie a propriei identități .
Maturizarea biologică , intelectuală și morală se resimt progresiv în conduita afișată , căutarea de sine fiind substituiă prin afirmarea de sine (U. Șchiopu). Imaginea – schema –
corporală , situată periferic în copilărie , capătă consistență , polarizând – captând – atenția tânărului , care caută constant să -și îmbunătățească – ajusteze – această imagine .
În plan somatic , rapidelor transformări , din etapa pubertară, le iau locul procese mai lente , caracterizate d e reducerea creșterii în înălțime – în special la fete – și de
creșteri ale perimetrelor și diametrelor segmentare .
Din punct de vedere funcțional , structurile de coordonare ale sistemului neuro -endocrin se maturizează , fapt semnificativ în echilibrarea efectuării actelor și acțiunilor
motrice și în reglarea superioară a acestora . Reacțiile mimice , gestuale , se controlează voluntar din ce în ce mai bine , capacitatea de stăpânire a acestora devenind activă .
Răspunsurile motrice devin complexe și nuanțate pe fondul dezvoltării abilităților de a sesiza elementele semnificative pentru o conduită motrică eficientă . Adolescentul
își evaluează șansele de reușită și face predicții plauzibile în ceea ce privește perf ormanțele motrice proprii . În ceea ce privește calitățile motrice, acestea progresează – în
special la băieți – deși în școli se lucrează destul de puțin pentru acest obiectiv . Premis ele favorabile dezvoltării vitezei , forței , rezistenței sunt insuficient e xploatate .
Deprinderile și priceperile motrice consolidate în perioadele anterioare trebuie perfecționate , căutându -se să acopere cât mai bine aria activităților motrice existente
–educaționale, competiționale, de timp liber, de expresie corporală, etc. –.
Motricitatea , cu toate componentele sale, îmbogățește patrimoniul biologic și psihologic al adolescentului printr -o acțiune sistematică . Exercițiul fizic , ca instrument
principal, este stimul biologic care prin cumulare asigură dezvoltarea morfologico -funcțională armonioasă , educarea echilibrată a calităților motrice , precum și însușirea
deprinderilor și priceperilor motrice – de bază, utilitar -aplicative, specifice ramurilor de sport, de expresie, etc. – . La acest nivel , motricitatea nu se rezumă doar la programa
școlară pentru ciclul liceal , ci reprezintă o modalitate complexă de adaptare la situații diverse , de stăpânire a propriului corp , procesare a i nformațiilor , construire a anumitor
raționamente și uti lizare a diferitelor forme de exprimare ; învățarea fiecărei mișcări este în fond un ”demers experimental ”, resimțit corporal .
După Funke, 1983, experiența corporală are cel puțin trei dimensiuni : percepția propriului corp și a ceea ce se întâmplă în organism (1); acumularea de experiență prin
acțiune motric ă, corporală (2); utilizarea corpului pentru propria examinare, pentru a crea o imagine sau o stare (3). Astfel, putem sublinia încă o dată nece sitatea armoniei

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Adolescen ței – vârsta 14-18 ani – Pagina 13 din 15 sistemului în care, printr -un ”efect de oglindă ”, sfera somatică o influențează pe cea spiritua lă, conferind ”întregului ” premise favorabile de adaptare la rigorile
viitorului. În finalul acestei perioade (18 ani) se incheie (pentru major itatea tinerilor) acțiunea formativ -educațională, exercitată de școală în sistem, cu
dimensiunile sale motrică, c ognitivă și afectivă.

PARTICULARITĂȚI FIZIOLOGICE CARACTERISTICE ADOLESCENȚEI
14-18 ANI
Denumită și a doua fază a pubertății , adolescența începe la fete la 14 -15 ani și durează până la 17 -18 ani , iar la băieți este cuprinsă între 14 -15 și 18 -19 ani . Ea reprezintă
finalul procesului de creștere .
Musculatura bine reprezentată , acompaniată de o bună coordonare neuromotorie și o capacitate cres cută de învățare , asimilare și fixare , constituie baze ale ameliorării
capacității de performanță la această vârstă .
Această fază este o a doua etapă – după cel de -al doilea stadiu școlar – de ameliorare a performanței motrice , când accentul se poate pune pe volum și intensitate . Acest
lucru este dictat și de stabilizarea secrețiilor hormonale și , în principal, a axului hipotalamo -hipofizar implicat în eficiența reglărilor corespunzătoare .
Adolescența este perioada de perfecționare a tehnicii și de dobândir e a tuturor calităților fizice, specifice unei discipline sportive . Echilibrul proporțiilor corpului,
atingerea nivelului de la adult a parametrilor biologici și f uncționali , stabilitatea psihică și nivelul intelectual , fac ca această etapă să fie consider ată ”a doua vârstă de aur a
învățării ”.

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Adolescen ței – vârsta 14-18 ani – Pagina 14 din 15
PARTICULARITĂȚI PSIHICE ALE ADOLESCENȚEI
14-18 ANI
În adolescență , erotizarea senzorială continuă și apare în plus o intelectualizare a acestei dimensiuni . Se stabilizează câmpul vizual și cromatic
– se referă la culori – individul dobândind o capacitae suplimentară în a denumi culorile . La fete apare și o acuitate odorifică specifică . Interesul pentru
activitatea școlară este fluctuant , nu de puține ori apărând perioade când aceasta i se pare anostă – plictisitoare –, devitalizantă și, în compensație , se
activează deschiderea sa culturală .
Pe plan intelectual , în adolescență, specific este stadiul operațiilor formale care , în opinia lui Piaget, semnifică punctul terminus – ultimul punct, fază – în evoluția gândirii
și inteligenței . Apare un nou tip de gândire : logic , dialectic , cauzal . Altfel spus , gândirea individului evadează din perimetrul lui ”aici și acum ”, dominând cu pertinență și
dezinvoltură probleme complexe , ipotetice și, în general, lumea abstracțiunilor . De asemenea, în această perioadă se dobândesc câteva abilități noi :
a) distincția dintre real și posibil ;
b) utilizarea de simboluri secundare – adică acelea care pot desemna alte simboluri –;
c) coordonarea unor variabile multiple .
Tipul de memorie caracteristic acestei perioade este cel de lungă durată , iar în adolescența prelungită – 18-25 ani –, atât memoria de lungă durată , cât și cea de scurtă
durată .
Limbajul prezintă următoarele caracteristici :
• debitul verbal continuă să crească , atât cel oral – 200 cuvinte/minut – cât și cel scris – 14-20 cuvinte/minut –;
• apare limbajul literar , dar, în același timp, se cristalizează – stabilește – și un anumit stil personal de exprimare ;
• vocabularul continuă să se nuanțeze – îmbogățe ască – fiind prezente și numeroase expresii tehnice ;
• se consolidează corectitudinea gramaticală a limbii materne ;
• se stabilizează caracteristicile scrisului și ale semnăturii ;
• apare plăcerea discuțiilor în contradictoriu ;
• apare o deschidere spre li mbile străine , fenomen îmbucurător dacă avem în vedere că, la această vârstă, există și o abilitate deosebită în această direcție .
Viața afectivă se nuanțează – îmbogățească – și ea în perioada adolescenței . Emotivitatea devine mai echilibrată . Pe fondul acestei deschideri față de bine și frumos ,
apar sentimente superioare – intelectuale, estetice, morale –.

PROF. RUS F ADRIAN
Perioada Adolescen ței – vârsta 14-18 ani – Pagina 15 din 15 Cât privește raporturile cu familia , asperitățile se estompează și armonia se restabilește . Față de sexul opus apare o deschidere particulară ,
adoles cența fiind cotată drept vârsta celor mai frenetice iubiri . În alegerea partenerului, modul cum individul se raportează la imaginile parentale nu trebuie
deloc minimalizat, deoarece, în caz de respingere al acestora, mecanismul alegerii va funcționa după c riterii antinomice sau aleatoare.
Referitor la motivație , în această perioadă , este prezent în tregul set de t rebuințe , critice fiind trebuințele sinelui – de cunoaștere și estetice –.
Luând în considerare raportul dintre motivație și pârghia recompensă -pedeapsă , s-a constatât că succesul și recompensa sunt mai stimulative
decât insuccesul și pedeapsa . Aceasta din urmă e mai fertilă ca indiferența. Nu se pedepsește un e șec pentru că accentuează sentimentul de insecuritate .
În pubertate – și în adolescență – dacă pedeapsa este supradimensionată apare revolta , dacă e subdimensionată , apare culpabilitatea . Pentru elevii slabi se recomandă
– este mai stimulativă – încurajarea , iar pentru cei buni reproșul discret .