Vețeanu Maria Teodora Rolul Limfocitului B În Răspunsul Imun [621445]

ROLUL
​
LIMFOCITULUI B

ÎN
​
RĂSPUNSUL IMUN

VE
Ț
EANU MARIA-TEODORA

MD3, SGR.3

Răspunsul imun
​

​
e
​
ste definit ca fiind un ansamblu de fenomene care se desfă
ș
oară în

cascadă, ce apar ca urmare a interac
ț
iunii specifice a sistemului imunitar cu antigenul.

Această interac
ț
iune dete rmină activarea, proliferarea
ș
i diferen
ț
ierea celulelor

imunocompetente cu apari
ț
ia celulelor efectoare
ș
i a celulelor cu memorie (limfocite B
ș
i T).

Etapizarea răspunsului imun:

1. Pătrunderea antigenului în organism

2. Preluarea
​
antigenului
​
de către celulele prezentatoare de antigen (CPA) ~
​
care se

declan
ș
ează datorită con tactului cu substan
ț
ă non-self~
​

ș
i prezentarea lui către limfocitele

cu rol imunoregulator care sunt limfocitele T helper
​
.

3. Activarea limfocitelor efectoare ale răspunsului imun-
​
limfocitele B în cadrul răspunsului

imun umoral.

4. Producerea efectorilor răspunsului imun
​
care pentru răspunsul imun umoral sunt

reprezenta
ț
i de anticorpi, iar pentru răspunsul imun celular sunt reprezenta
ț
i de perforine

care distrug celula antigenică prin mecanismul de liză osmotică.

​
Participarea limfocitelor în răspunsul imun este inițiată prin inte racțiunea cu un antigen

specific. Celulele imunologice prezintă receptori, structuri specifice care recepționează

semnale din mediul ambiant, semnale pe care ulterior le traduc în “limbaj” biochimic spre

constituenții celulari.
​
Limfocitele B prezintă receptori specifici pentru antigen, de natură

imunoglobulinică (IgMm și IgD) și pot prezenta epitopi semnificativi din punct de vedere

imunologic
ș
i principalul rolal acestora este rolul de celulă efectoare pe care o îndeplinesc

împreună cu plasmocitele în cadrul răspunsului imun umoral.

Receptorii pot fi distribuiți uniform pe întreaga suprafață a celulei (difuz) sau pot fi

distribuiți discontinuu, la un pol al celulei (ex.: fenomenul de “
​
beretare
​
”). Există o mare

mobilitate a Ig – receptor, fapt care explică “
​
beretarea
​
” la nivelul suprafeței limfocitului B,

după contactul cu antigenul.

Evenimentele descrise mai sus se referă la o aglomerare a complexelor AG – receptor

imunoglobulinic al limfocitului B, (inițial “pete” fluorescente) până la formarea unui

2

conglomerat AG – receptori imunoglobulinici, dispuși la un pol al celulei (“bereta”).

Complexele AG-AC formate vor fi endocitate, transducția semnalelor declanșând modificări

biochimice complexe, care se concretizează în:

●
mărirea permeabilității membranei celulare

●
activarea ATP-azei

●
creșterea nivelului celular de cAMP și cGMP.

●
sinteză crescută de acizi nucleici și fosfolipide

În urma acestor evenimente biochimice se produce transformarea blastică a limfocitului B

angajat și limfoblastul rezultat se diferențiază apoi în plasmocit, care prezintă o sinteză

accelerată de glicoproteine (imunoglobuline). Plasmocitul este principala celulă producătoare

de imunoglobuline (2000 molecule/secundă), respectându-se succesiunea următoarelor

evenimente:

●
Sinteza lanțurilor polipeptidice (separat pentru lanțurile H – sinteza unui lanț H durând

60 secunde și separat lanțurile L – cu o durată de

sinteză de 30 de secunde)

●
Asamblarea moleculei de imunoglobulină ține cont de clasă și subclasă, în

modalități

variate.

Apoi moleculele de imunoglobulină H
​
2
​
L
​
2
​
ajung în maximum 20 minute prin cisternele

ergastoplasmice în aparatul Golgi, de unde sunt transportate prin vezicule de membrană și

secretate. Atașarea componentei glucidice se realizează în timpul transportului intracelular

Etapa finală se referă la secreția imunoglobulinelor, expuse inițial pe suprafața

plasmocitului și apoi clivate enzimatic și eliminate în circulație. Imunoglobulinele polimerice

sunt secretate de către celulă în forma finală (spre ex.: IgM- pentamer), chiar dacă în

plasmocit Ig se găsesc numai sub formă de monomeri. Imunoglobulina A secretoare este

secretată de plasmocit sub forma unui dimer cu o piesă J, care la trecerea prin celula epitelială

a mucoasei primește componentul secretor sintetizat de către celula respectivă.

La un moment dat, un plasmocit (sau oricare celulă din seria lfB – limfoblast –

proplasmocit) produce un set de imunoglobuline care aparțin aceleași clase, subclase, tip,

allotip, idiotip, cu aceeași specificitate și aviditate pentru antigen. Prin mecanisme genetice se

poate realiza comutarea de izotip a Ig – lor. Angajarea limfocitului B este însoțită și de un

răspuns proliferativ puternic, nu numai de o diversificare în morfologia și funcțiile celulei

(înainte de imunizare predomină limfocitele B mici, după imunizare predomină limfoblastele

și plasmocitele). În cursul diviziunilor blastice ale limfocitului B activat, unele limfoblaste

(prin diviziune asimetrică) revin la aspectul de limfocit B mic, cu memorie imunologică și cu

o durată prelungită de viață. Pentru antigenele timodependente, răspunsul imun generat de

limfocitul B are nevoie și de cooperarea limfocitelor T
​
H
​
. Pentru antigenele timoindependente

(flagelina polimerizată, polizaharide bacteriene) – angajarea limfocitului B se face fără

intervenția limfocitului T.

Bibliografie
​
:
​
Partea a IV-a IMUNOLOGIE- supot de curs, conf.dr. Manuela Mihalache

​
https://anatomie.romedic.ro/reactia-imuna

​
http://ebooks.unibuc.ro/biologie/mihaiescu/cuprins.htm

3