I. Informații generale: Date de identificare a curs ului [621427]

Pg. | 1
I. Informații generale: Date de identificare a curs ului

I.2. Condiționări și cunoștințe prerechizite
Înscrierea la acest cursul Didactica educației fizice și psihomotorii (învățăm ântul
primar și preșcolar), nu este condiționată de parcurgerea și promovarea n iciunei alte
discipline de la nivel licență, acesta fiind un cu rs de sine stătător.
I.3. Descrierea cursului
Plecând de la obiectivele și scopurile didacticii e ducației fizice și psihomotorii la nivelul
învățământului preșcolar (unde activitatea are cara cteristică particulară) și la la nivelul
învățământului primar, în cadrul cursului se vor p rezenta noțiunile teoretico-practice de
didactică a activităților motrice raportate la prog rama școlară. Activitatea practică va fi
orientată spre descrierea concretă a metodelor și p articularizarea mijloacelor educaționale
specifice didacticii educației fizice și psihomotor ii din cadrul activităților/lecțiilor de educație
fizică (tipologie, structură, dinamica efortului în cadrul lecției, proiectarea lecției și evaluarea
elevilor).

I.4. Organizarea temelor în cadrul cursului
Cursul de Didactica educației fizice și psihomotorii (învățăm ântul primar și
preșcolar) este structurat pe patru module unde sunt prezentat e informații privind
terminologia utilizată, modul de dezvoltare fizică armonioasă a copilului/elevului, dobândirea Date de contact ale titularului de curs
Conf. Univ. Dr. Cosmin Prodea
Birou: Str. Moților nr. 11, cabinet 303
Parcul Iuliu Hațieganu, Sala Gheorghe
Roman, etaj I Cabinet nr 11
Tel. [anonimizat]
Consultații: conform orarului pe fiecare
semestru
Email: [anonimizat]
Site: prodea.ro

Nume și date de contact tutor:
Asist. Univ. Dr. Remus Văidăhăzan
Email: [anonimizat]
Date de identificare curs:
Numele cursului: Didactica educației
fizice și psihomotorii (învățământul
primar și preșcolar)

Codul cursului: PLR4429
Anul II semestrul I
Număr de credite: 3
Tipul cursului: Disciplină obligatorie

Pagina web a cursului:
http://prodea.ro/nivel-licenta/anul-
iii/educatie-psihomotrica-fizica/

Pg. | 2
unei culturi a efortului fizic și intelectual, ca e xpresie a dorinței de realizare personală și
socială, prezentate după cum urmează:

Modulul 1 – Educația Psihomotorie
Modulul 2 – Dezvoltarea fizică a copiilor de la niv elul învățământului primar și
preșcolar
Modulul 3 – Didactica educației fizice
Modulul 4 – Ștafete, parcursuri aplicative și jocur i de mișcare

I.5. Formatul și tipul activităților implicate de c urs
Suportul de curs este structurat pe module, parcu rgerea acestora va presupune studiu
individual, dar și întâlniri față în față (activită ți asistate și consultații). Consultațiile, inclusi v
prin e-mail sau platforma menționată mai sus prodea .ro, trimis tutorilor sau responsabilului
de curs, reprezintă un sprijin direct acordat din p artea titularului și a tutorului. Pe durata
consultațiilor sunt discutate temele elaborate, dar sunt și prezentări ale informațiilor aferente
fiecărui modul, fiind oferite răspunsuri directe la întrebările formulate. În ceea ce privește
activitatea individuală, aceasta este gestionată in dividual și se va concretiza în parcurgerea
tuturor materialelor bibliografice obligatorii, rez olvarea temelor de verificare, accesarea
platformei pentru a posta diferitele rezultate ale studiului individual și ale temelor propuse.
Reperele de timp si implicit perioadele de rezolvar e ale fiecărei activități (lucrări de verificare,
proiect etc) sunt monitorizate prin intermediul cal endarului disciplinei. Modalitatea de notare
și, respectiv, ponderea acestor activități obligato rii, în nota finală sunt precizate în secțiunea
politica de evaluare și notare precum și în cadrul fiecărui modul. Pe scurt, având în vedere
particularitățile învățământului la distanță dar și reglementările interne ale CFCID-FR al UBB,
parcurgerea și promovarea acestei discipline presup une antrenarea studenților în
următoarele tipuri de activități:
a) consultații – pe parcursul semestrului vor fi or ganizate două întâlniri de consultații față în
față; prezența la aceste întâlniri este obligatorie ;
b) realizarea studiului individual prin parcurgerea suportului de curs și bibliografiei precizate
c) două teme care vor fi rezolvate și, respectiv tr imise tutorilor în conformitate cu precizările
din calendarul disciplinei.

Pg. | 3
I.6. Materiale bibliografice obligatorii

Badiu T. (1998) – Teoria și metodica educației fizice și sportului (culegere de teste). București:
Ed. Evrika
Dragomir P. (2007) – Educație psihomotorie și didactica educației psihomo torii. București:
M.E.C.
Prodea C., Cobârzan H. (2004) – Educația fizică – Bazele metodicii (suport de curs) . Cluj-
Napoca: Universitatea Babeș-Bolyai

I.7. Materiale și instrumente necesare pentru curs
Optimizarea secvențelor de formare reclamă accesul studenților la următoarele resurse:
 calculator conectat la internet (pentru a putea acc esa bazele de date și resursele
electronice suplimentare dar și pentru a putea part icipa la secvențele de formare
interactivă on line)
 acces la resursele bibliografice, inclusiv la cele online sau chiar open-access (ex:
abonament la Biblioteca Centrală „Lucian Blaga”)
 acces la echipamente de fotocopiere
 Suporturi de curs tipărite și în format electronic;
 Mijloace multimedia de prezentare (calculator, vide oproiector, retroproiector ce se
găsesc în dotarea facultății), comunicare, document are și redactare a materialelor
propuse;
 Fișe de lucru.

I.8. Calendar al cursului
Conform orarului.

I.9. Politica de evaluare și notare
Evaluarea finală se va realiza pe bază unui examen scris desfășurat in sesiunea de la
finele semestrului V. Nota finală se compune din:
a) punctajul obținut la acest examen în proporție d e 80% (8puncte)
b) aprecierea realizării temelor pe parcurs – 20% ( 2puncte, adică 1punct/lucrare);

Pg. | 4
I.10. Elemente de deontologie academică
Se vor avea în vedere următoarele detalii de natură organizatorică:
Orice material elaborat de către studenți pe parcur sul activităților va face dovada
originalității. Studenții ale căror lucrări se dove desc a fi plagiate nu vor fi acceptați la
examinarea finală.
Fiecare lucrare va fi trecută printr-un program de plagiat, lucrările care sunt plagiate
(copiate brut) în proporție de peste 60% vor primi calificativul RESPINS și vor trebui
refăcute pentru sesiunea de restanță.
Orice tentativă de fraudă sau fraudă depistată în c adrul examenului scris va fi
sancționată prin acordarea notei minime sau, în anu mite condiții, prin exmatriculare.
Rezultatele finale vor fi puse la dispoziția stude nților prin afișaj electronic la maxim 48
de ore de la terminarea sesiunii.
Contestațiile pot fi adresate în maxim 24 de ore de la afișarea rezultatelor iar
soluționarea lor nu va depăși 48 de ore de la momen tul depunerii.

I.11. Strategii de studiu recomandate
Date fiind caracteristicile învățământului la dista nță, se recomandă studenților o
planificare riguroasă a secvențelor de studiu indiv idual, coroborată cu secvențe de dialog,
mediate de rețeaua net, cu tutorele si respectiv ti tularul de disciplina. Lectura fiecărui modul
și rezolvarea la timp a temelor garantează nivele î nalte de înțelegere a conținutului tematic și
totodată sporesc șansele promovării cu succes a ace stei discipline.

Pg. | 5

1. Cuprinsul secvenței
I.1. Definirea termenului de educație psihomotorie
I.2. Caracteristici ale educației psihomotorii
I.3. Noțiuni generale ale educației psihomotorii

2. Obiectivele secvenței

 Definirea principalelor concepte
 Formarea unor cunoștințe de ordin teoretic privind educația psihomotorie
 Formarea unor cunoștințe de ordin metodologic și p ractico-metodic, necesare predării
educației psihomotorii

3. Cuvinte cheie

Termenul de psihomotricitate, Capacitatea de organ izare, Mersul și alergarea.

Pg. | 6
I.1. Definirea termenului de educație psihomotorie

Din mulțimea aspectelor și manifestărilor psihice ale elevilor în activitățile de educație
fizică și sport, studiul comportamentului motor est e foarte important deoarece în activitățile
corporale predomină latura motrică. Reacțiile motr ice sunt răspunsuri elaborate la anumite
stimulări. Este deci, firesc ca întregul efect al procesului instructiv educativ să depindă într-o
oarecare măsură și de structura personalității în c are aptitudinile psihomotrice dețin un loc
important.
După De Meur (1988), la copil, funcția motrică, de zvoltarea intelectuală și afectivă sunt
intim legate.
Modul de gândire psihomotor poate fi sintetizat as tfel:
a) Mișcările sunt strâns legate de spirit și implică p ersonalitatea în totalitate.
b) Psihicul este strâns legat de mișcările care condiț ionează dezvoltarea.

I.2. Caracteristici ale educației psihomotorii

În România, abordarea din punctul de vedere al edu cației psihomotorii nu a ajuns la un
consens pe care ni-l dorim toți cei implicați în pr ocesul educațional. Ne referim aici la nevoia
de a integra într-o clasificare uniformă, clară și acceptată unanim, a tuturor componentelor
psihomotricității. Educația psihomotrică o întâlnim , în cadru instituționalizat, formal, la
educatoare, învățătoare/învățători, profesorii de e ducație fizică, ergoterapeuți,
kinetoterapeuți, dar o întâlnim și nonformal la ani matorii sportivi și, în cadrul cluburilor
sportive, la instructorii și antrenorii care lucrea ză cu grupele mici de vârstă.
În grădinițe, educația psihomotrică este încadrată și, dacă putem spune așa, controlată
prin intermediul Domeniului psihomotric care are ur mătoarele obiective mari, prevăzute de
Ministerul Educației Naționale prin documentul regl ator principal (MECT, 2008):
– Formarea și dezvoltarea deprinderilor motrice de bază și utilitar-aplicative;
– Stimularea calităților intelectuale, de voință și afective în vederea aplicării independente a
deprinderilor însușite;
– Cunoașterea deprinderilor igienico-sanitare pentr u menținerea stării de sănătate.
Termenul psihomotricitate desemnează integrarea fun c țiilor
motrice cu cele psihice, ca efect al dezvoltării si stemului nervos și al
educației (Wauters-Krings, 2015, p. 9).

Pg. | 7

„Domeniul psihomotric acoperă coordonarea și contro lul mișcărilor corporale,
mobilitatea generală și rezistența fizică, abilităț ile motorii și de manipulare de
finețe, ca și elemente de cunoaștere, legate mai al es de anatomia și fiziologia
omului. Activitățile prin care preșcolarii pot fi p uși în contact cu acest domeniu
sunt activitățile care implică mișcare corporală, c ompetiții între indivizi sau grupuri, având ca
obiect abilități psihomotrice, ca și activitățile c are pot avea drept rezultat o mai bună suplețe,
forță, rezistență sau ținută” (Diana Breaz în (Psiho)motricitate. Sprijin, prevenție și
compensare , 2015, p. 9).
În învățământul primar, educația psihomotrică este urmărită prin intermediul
programelor de specializate ale disciplinei Educați e fizică și ale disciplinei Joc și mișcare
(pentru clasele a III-a și a IV-a).

I.3. Noțiuni generale ale educației psihomotorii

Capacitatea de organizare

Capacitatea de organizare cuprinde exerciții de fro nt și formații care constau
din diferite acțiuni care se pot face pe loc și în deplasare, individual și în grup,
cu scopul de a organiza și disciplina colectivul de lucru. Fiecare copil și clasă
trebuie să cunoască modalitățile de adunare, de dep lasare, de grupare, de
pornire, oprire, sau de întoarcere, comenzile care le declanșează cât și să răspundă rapid la
acestea.
Prin exercițiile de front și formații se urmărește:
– organizarea clasei în vederea activității;
– captarea atenției în vederea însușirii materialul ui care urmează a fi predat și
crearea unei bune dispoziții pentru lucru;
– disciplinarea colectivului;
– crearea unei omogenități a colectivului în privin ța felului în care se mișcă și
răspunde la comandă, imprimând un ritm vioi și unit ar;
– încălzirea generală a organismului.

Pg. | 8
Exercițiile de front și formații contribuie la edu carea unei ținute corecte, la dezvoltarea
memoriei, a prezenței de spirit, a siguranței și co ordonării, obișnuiește copiii să lucreze în
colectiv și să se deplaseze ordonat. Aceste exerciț ii se execută energic și cât se poate de vioi și
de obicei ele sunt folosite la începutul lecției, d ar se face apel la ele ori de câte ori se simte
nevoia pe parcursul lecției.

Exercițiile de front și formații se execută individ ual sau în grup, pe loc sau în
deplasare.

1) Exerciții de front și formații executate individual :
A. pe loc:
– poziția de „drepți";
– poziția de „repaus";
– întoarcerea capului spre dreapta și spre stânga;
– întoarceri de pe loc, la stânga, la dreapta și la s tânga împrejur
B. în deplasare:
– mersul cu toate variantele lui;
– opriri din mers;
– întoarceri din mers;
– ocoliri din mers;
– alergare, cu toate variantele ei;
C. trecere din mers în alergare și invers.
Toate aceste exerciții pot fi executate și în grup.
2) Exercițiile de front și formații executate în grup:
– diferite formații folosite în lecție;
– adunări, alinieri și ruperi de rânduri din diferite formații;
– mers și alergare în figuri;
– exerciții de mers și alergare sub formă de desfacer e și contopire, pornind dintr-o anumita
formație de mers.

Poziția de drepți
Poziția de drepți, poziție fundamentală, este core ct executată când corpul are o
atitudine dreaptă, naturală, greutatea repartizată uniform pe ambele picioare. Executantul se

Pg. | 9
află cu tălpile pe sol, călcâiele lipite și vârfuri le ușor depărtate, genunchii întinși, palmele cu
degetele apropiate și lipite de coapse. Abdomenul e ste supt și pieptul ușor ridicat înainte,
umerii sunt pe aceeași linie și trași în jos, fără să fie duși înapoi.

Poziția de repaus
Poziția de repaus se ia în vederea relaxării muscu laturii pentru odihnirea
organismului. Poziția de repaus se ia din poziția d e drepți prin îndoirea ușoară a genunchiului
drept, trecând greutatea mai mult pe piciorul stâng , lăsând brațele liber pe lângă corp, cu
corpul relaxat, dar controlat. Această poziție de r epaus se adoptă când intervalele sunt mici.
Când intervalele sunt mari se adoptă poziția de rep aus depărtat, în care, din poziția de drepți,
executantul duce piciorul stâng lateral la o distan ță egală cu lățimea umerilor, greutatea
corpului se repartizează pe ambele picioare, trunch iul drept, brațele la spate, îndoite din
coate, mâna stângă susținând antebrațul drept. Coma nda: „atenție, pe loc… repaus" sau „clasă,
pe loc… repaus"
Întoarcerea capului spre stânga și spre dreapta, s e execută din poziția de „drepți" , la
comanda respectivă, executantul trebuie să întoarcă scurt capul în partea comandată, care se
execută vioi. Comanda pentru execuție este: „atenți e, capul spre dreapta!" sau „clasă, capul
spre stânga!"

Întoarcerile de pe loc
Întoarcerile de pe loc sunt modalității de schimba re a direcției, efectuate pe loc sau în
deplasare. Întoarcerile sunt mișcări de atenție pen tru schimbarea orientării în spațiu.

Întoarcerile pot fi:
– prin săritură, execuția cuprinzând o desprindere de pe ambele picioare cu întoarcere de 90°
pe direcția indicată, urmată de o aterizare echilib rată pe ambele picioare
– în doi timpi, pe timpul unu se efectuează întoarcer e de 90°, pe călcâiul piciorului drept și
vârful celui stâng, iar pe timpul doi, piciorul stâ ng se apropie de cel drept.
Comenzile sunt: „la dreap… ta!", „la stân…ga!", „la stânga- împrejur!", sau prin săritură „la
dreap…ta!".

Mersul
Mersul se execută ritmic, într-o cadență vioaie, c u o anumită intensitate și cu o lungime
mai mare de pas decât cea obișnuită. Brațele în tim pul mersului se mișcă în mod normal,

Pg. | 10
înainte și înapoi, corpul este drept, cu copul ușor ridicat și privirea orientată înainte. Mersul
are influență asupra formării unei ținute corecte ș i asupra marilor funcțiuni, în special asupra
respirației și circulației. El contribuie de asemen ea la disciplinarea colectivului și la
omogenizarea lui.

Opririle din mers
Opririle din mers sunt mișcări de atenție și se ex ecută la comandă. Oprirea din mers,
indiferent pe care picior se dă, se execută în doi timpi. înainte de oprire, în timpul comenzii
prevestitoare, colectivul întărește pasul, fapt car e face ca atenția să fie concentrată asupra
acțiunii ce urmează. După ce s-a dat comanda de opr ire, de exemplu, pe piciorul stâng, pe
timpul unu se mai face un pas cu dreptul, oprindu-s e în poziția de drepți. Comanda pentru
oprire din mers este: „atenție., stai!" , sau „clas ă., stai!" pentru continuarea mersului se dă
comanda: „înainte .. marș!". Pornirea în mers se fa ce cu piciorul stâng, primul pas cu care se
marchează pornirea este mai accentuat ca intensitat e, după care se continuă mersul normal.

Întoarcerile din mers
Întoarcerile din mers, se execută cu scopul de a s chimba direcția, se pot face:
• la dreapta;
• la stânga;
• la stânga împrejur;
Întoarcerile din mers sunt mișcări de atenție, com anda se dă pe piciorul drept, adică în
momentul în care piciorul drept ia contact cu solul , după care urmează schimbarea direcției în
care se continuă mersul. Pentru întoarcerea din mer s la dreapta, comanda de execuție se va da
pe piciorul stâng. Comanda pentru executarea acesto r întoarceri este: „atenție, la
stânga…marș!" sau „clasă, la dreapta., marș!"
Întoarcerile la stânga împrejur din mers este ceva mai pretențioasă. Se execută în patru
timpi. Comanda pentru executare se dă pe piciorul d rept, se face un pas cu piciorul stâng, pe
jumătate de pas cu piciorul drept, pe timpul trei u rmează întoarcerea de 180° pe vârful
picioarelor în direcția comandată, cu așezarea imed iată a piciorului stâng cu toată talpa pe sol,
piciorul drept rămânând înapoi pe vârf, pe timpul p atru se pășește cu piciorul drept, după
care mersul continuă normal. Comanda pentru executa re este: „atenție, la stânga
împrejur…marș!". întoarcerile din mers se pot fac e cu continuarea mersului sau cu oprire din
mers imediat după întoarcere, prin apropierea picio rului din urmă lângă cel din față. Comanda
este: „atenție, la stânga… stai!"

Pg. | 11

Ocoliri din mers
Comanda pentru ocolire se dă pe același picior ca și pentru întoarcerea din mers.
Schimbarea direcției prin ocolire se face sub formă de arc de cerc, prin pași succesivi, pe când
la întoarcere din mers schimbarea direcției se face în linie dreaptă. Comanda pentru
schimbarea direcției prin ocolire se dă astfel: „at enție, ocolire la dreapta… marș! "

Trecerea de la mers la alergare
Trecerea de la mers la alergare este caracterizată prin schimbarea vitezei de deplasare
și prin modificarea formei de mișcare a brațelor și picioarelor. Comanda pentru trecere de la
mers la alergare se dă pe piciorul drept și alergar ea este marcată imediat prin mișcarea
piciorului stâng. Comanda este: „atenție, pas alerg ător., marș!" sau „clasă, pas alergător…
marș!"

Trecerea de la alergare la mers.
Comanda se dă, în timpul alergării, pe piciorul dr ept. După ce s-a comandat, pe primii
doi timpi se mai fac doi pași alergați, după care p e timpul trei se trece la mers, prin marcarea
mișcării piciorului stâng. Primul pas după alergare este ceva mai lung, iar mersul are inițial o
cadență mai vie. Treptat se revine la ritmul normal , după comanda pe care o imprimă cel care
conduce lecția.
Exercițiile de front și formații executate în grup contribuie la formarea spiritului de
lucru în colectiv, la îmbunătățirea disciplinei, la uniformizarea exercițiilor.
În cadrul lecțiilor sunt întrebuințate trei catego rii mari de formații, și anume:
 formații de adunare pentru raport;
 formații de adunare pentru marș;
 formații de adunare pentru lucru.
La orice formație distingem:
extremitățile cunoscute sub denumirea de flancuri ;
frontul , care reprezintă întinderea formației respective, dată de numărul executanților
așezați cu fața spre cel care comandă;
adâncimea, care reprezintă lungimea formației respective, dat ă de distanța de la primul
până la ultimul executant, așezat unul în spatele c eluilalt;

Pg. | 12
Formațiile de adunare pentru raport
Formațiile de adunare pentru raport sunt numite as tfel pentru că de obicei în ele se
adună colectivul pentru a da raportul sau pentru co municări. Aceste formații sunt:
– în linie, pe unu sau mai multe rânduri;
– în careu, pe unu sau mai multe rânduri;
– în semicerc, pe unu sau mai multe rânduri.

Alinierea în linie pe un rând.
Elevii se așează unul lângă altul după înălțime, l a un interval de un braț cu mâna pe
șold. Prin interval înțelegem spațiul care separă d oi executanți așezați unul lângă altul.
Comanda este: „În linie pe un rând… Adunarea!"

Alinierea
Este dispunerea elevilor în linie dreaptă în cadru l formațiilor care conțin rânduri sau
șiruri. Comanda este: „vă ..aliniați!", care elevii pun mâna dreaptă pe șold și răsucirea capului
spre dreapta, se deplasează cu pași mărunți, adăuga ți (lateral, înainte sau înapoi) pentru a se
plasa pe o linie perfect dreaptă. La aceeași comand ă, atunci când se află în coloană pentru a se
alinia în adâncime elevii duc brațul drept întins î nainte, atingând umărul colegului din față,
deplasându-se la stânga, dreapta, înainte sau înapo i, astfel încât să se așeze exact în urma celui
din față. Se poate face alinierea și spre stânga.

Numărătoarea
Numărătoarea este acțiunea de determinare a efecti vului aflat într-o formație. Ea se
face, de regulă, în formațiile de adunare și are ca scop, fie aflarea numărului de subiecți, fie
împărțirea clasei pe grupe egale numeric. Din forma ția de linie pe unul sau două rânduri,
numărătoarea se execută începând cu primul elev din flancul drept, care răsucește capul spre
stânga pronunțând cifra unu și revine în poziția de drepți. Ciclul se repetă numărându-se în
continuare până la ultimul elev care face un pas în față și pronunță cu voce mai tare cifra care-
i corespunde, după care revine în front. Când elevi i sunt dispuși în coloană, numărătoarea
începe din capătul coloanei, răsucirea capului spre stânga fiind mai pronunțată. Ultimul elev
spune cu voce tare cifra care-i corespunde. Numărăt oarea se poate face în continuare câte
unul sau câte doi-trei- patru, comenzile sunt: „de la dreapta spre stânga în continuare,
numărați!", „în adâncime, în continuare, numărați!" , „de la dreapta spre stânga câte trei,
numărați!"

Pg. | 13
Adunarea în formație de raport în careu, pe unul s au mai multe rânduri se poate face
cu toate laturile egale, sau cu cele două laturi pa ralele mai mici decât latura de fund.
La adunarea în formație de raport în semicerc, pe unul sau mai multe rânduri cel mai
înalt elev se așează în partea dreaptă. Comanda est e: „atenție, în semicerc pe un singur rând,
pe locul de adunare, cu cel mai mare la flancul dre pt…adunarea!"

Raportul
Elevii sunt așezați în formație de adunare de obic ei pe un rând. Elevul de serviciu este
așezat în fața rândului la distanță de 2 metri, dă comenzile:
 „clasă drepți"
 „vă aliniați" vârfurile să fie pe aceeași linie, umerii de aseme nea, brațul drept îndoit,
mâna pe șold, capul întors spre dreapta pentru a se alinia după primul.
 „de la dreapta ia stânga numărați" – primul elev întoarce capul spre stânga, spunând
tare, „unu" și revine în poziția de drepți continuâ ndu-se numărătoarea până la ultimul
care face un pas înainte și spune tare numărul. Dac ă sunt așezați pe două rânduri, se
continuă numărătoarea și în spate. De asemenea el t rebuie să știe dacă sunt absenți
eventual și motivul.
 „drepți"
 „pentru raport înainte" – elevii în poziția de „drepți" privesc înainte. El evul de serviciu
se apropie de învățător, ia poziția de drepți, spun ând:
„Domnule învățător/ doamna învățătoare, clasa aII- a, cu un efectiv de 26 elevi, prezenți 23,
doi elevi bolnavi, unul absent motivat, este gata p entru începerea orei de educație fizică,
raportează elevul de serviciu Popescu Ion". învățăt orul spune „mulțumesc"- „bună ziua".
Elevul de serviciu se întoarce, dă comanda, „pe loc repaus" , după care se îndreaptă spre
locul său rămas liber în formație.

Formațiile de adunare pentru marș
Formațiile de adunare pentru marș sunt numite astf el, pentru că în aceste formații se
adună colectivul pentru a pornii în mers. Cea mai s implă formație de adunare pentru marș
este coloana câte unul sau câte doi. în această for mație elevii se așează după înălțime, unul
înapoia celuilalt, la o distanță de o lungime de br aț.

Pg. | 14
Formațiile de adunare pentru lucru
Formația de lucru reprezintă dispunerea elevilor î n vederea efectuării în comun a
exercițiilor. Acestea pot fii pe linii, coloane, în cerc, semicerc, careu.
În cadrul formațiilor de lucru, distanța și interv alul de la un elev la altul este mult mai
mare decât în formațiile de marș. Distanța și inter valul se iau prin întinderea brațelor lateral,
în plan frontal și sagital, fără ca elevii să se at ingă unul de altul. Coloana de gimnastică se
învață la început pe loc, după aceea din mers. Desf ășurarea în coloană de gimnastică se poate
face:
– de pe loc și din deplasare.
– din formația în linie, pe unul sau mai multe rândur i, ori din formația de marș, pe unul sau
mai multe șiruri.
Capacitatea de organizare cuprinde un sistem de cu noștințe și deprinderi necesare
începerii organizate a lecției, captarea atenției ș i disciplinarea colectivului de elevi. În prima
parte a organizării lecției, se verifică ținuta, pr ezența, starea de sănătate și se anunță tema
lecției. Exercițiile după ce au fost însușite se re petă sub formă de joc. Atractivitatea și
varietatea se asigură prin repetarea exercițiilor d e front alternate cu cele de atenție,
regruparea elevilor pe grupe după ruperea rândurilo r, modificarea structurii exercițiilor de
front, modificarea sarcinilor la ruperea rândurilor , schimbarea formațiilor de adunare.
Exercițiile de front și formație educă atitudinea corectă a corpului și dezvoltă
capacitatea de orientare în spațiu, ritmul și coord onarea mișcărilor.
Trecerile de la o formație la alta se pot executa de pe loc sau din deplasare, ele se fac cu
scopul de a obișnui pe elevi să se miște ordonat. S chimbările de formații se pot efectua în
cadrul formațiilor de raport, de marș și de lucru. Trecerea de la o formație la alta se execută
ordonat, printr-o serie de deplasări bine precizate ca direcție.
Cele mai întrebuințate schimbări de formație sunt:
– trecere de pe un rând pe două rânduri;
– trecere din coloană câte unul în coloană câte doi-t rei-patru și invers, de pe loc și din
deplasare;
– treceri din formație pe un cerc, în două cercuri co ncentrice.

Mersul și alergarea în figuri
Mersul și alergarea în figuri se pot executa numai în grup. Pentru executarea mersului
și alergării în figuri se folosește de obicei forma ția de mers în coloană câte unul. În timpul

Pg. | 15
deplasării, la comandă, se trece la executarea figu rii anunțate, care se conturează pe parcurs
în cadrul formației respective.
Cele mai întrebuințate figuri care se pot face sun t:
 în dreptunghi;
 pe diagonală;
 în zig-zag;
 arc de cerc;
 în cerc;
 spirală;
 bucle (mici sau mari) închise sau deschise.
În timpul mersului și alergării în figuri trebuie să se păstreze aceeași cadență și
distanță în adâncime, pentru ca acțiunea să decurgă uniform. De asemenea este necesar ca
fiecare executant din formație de marș să treacă pe la punctele de reper fixate, pentru
conturarea figurii respective.

Mersul și alergarea cu desfaceri și contopiri
Mersul și alergarea cu desfaceri și contopiri are nevoie de o concentrare mai mare a
atenției, o coordonare mai bună și un colectiv de l ucru disciplinat. Exercițiile speciale de
atenție sunt folosite pentru a capta atenția elevil or, în vederea activității ce urmează să se
desfășoare în cadrul lecției. Ele se pot executa in dividual și în grup, de pe loc și în deplasare și
constau dintr-o serie de acțiuni ce trebuie făcute la comandă sau la semnalele date de către
învățător. De obicei, pentru a-i face atenți pe ele vi, comenzile pentru executarea acestor
mișcări sunt scurte și repezi. Pentru a ne atinge s copul, exercițiile speciale de atenție nu
trebuie să fie complicate și nici prea lungi. Acest ea trebuie să constea din 2-3 acțiuni scurte, pe
care elevii să le rețină și să le execute corect.
În capacitatea de organizare un rol mare îl are co manda – modalitatea de comunicare
între învățător/educator și elevi. Comanda trebuie să fie dată în termeni scurți, clari și preciși.

Comanda are două părți:
a. prevestitoare, care trebuie să fie clară, pronunțată tare și prel ung, pentru ca elevii să
poată înțelege acțiunea pe care trebuie să o execut e;
b. executivă, care se dă după o scurtă pauză, scurt și energic.

Pg. | 16
După lansarea comenzii executive, urmează imediat executarea precisă. Pentru a anula
sau înceta executarea mișcării se comandă: „la loc comanda", după care se reia poziția inițială.

Greșeli frecvente:
 poziția drepți greșită, umerii ridicați, corpul înt r-o atitudine neglijentă, brațele îndoite
și depărtate, cu degetele depărtate;
 întoarcerile se efectuează pe toată talpa și lent;
 opririle din mers nu se execută în doi timpi;
 adunările se fac înghesuite, nu se cunosc noțiunile de distanță și interval;
 în timpul mersului nu se păstrează în mod constant aceeași distanță și viteză de
deplasare;
 reacționarea cu întârziere la comenzi, în special d atorită lipsei de atenție.

Indicații metodice:
învățătorul/educatorul înaintea începerii exersării trebuie să demonstreze și să explice
cum se execută corect;
toate comenzile date de învățător pentru aceste exe rciții se compun din două părți, una
prevestitoare și alta executivă;
structurile complexe se introduc în exersare numai pe măsură ce se cunosc foarte bine
exercițiile simple;
poziția de drepți nu trebuie să fie rigidă, ci doar controlată;
întoarcerile se vor face în doi timpi pe călcâiul p iciorului din partea spre care se
efectuează întoarcerea și pe vârful piciorului opus , în condiții de echilibru și
coordonare.

1. Definiți psihomotricitatea.
2. Prezentați 5 exerciții de front și formații.
3. Care sunt cele două părți ale unei comenzi?

Pg. | 17

1. Cuprinsul secvenței

II.1. Dezvoltarea fizică armonioasă
II.2. Evaluarea dezvoltării fizice a elevilor
II.3. Probe funcționale

2. Obiectivele secvenței
 Formarea unor cunoștințe ce privesc dezvoltărea fiz ică armonioasă,
 Cunoașterea realizării examenului somatoscopic,
 Formarea noțiunilor de bază ce vizează principalele abateri globale ale coloanei
vertebrale,
 Cunoașterea realizării examenului antropometric.

3. Cuvinte cheie

Dezvoltarea fizică armonioasă, examen somatoscopic, coloana vertebrală, examen
antropometric,

Pg. | 18
II.1. Dezvoltarea fizică armonioasă

Armonia dezvoltării fizice a corpului a preocupat permanent ființa umana si, încă din
antichitate, a devenit componenta a idealului educa țional în palestrele grecești
(KALOSKAGATHON – om frumos și bun) sau în termele r omane – (Menssana in corpore sano –
Juvenal).
Educația fizică, ca latura componentă a conceptulu i general de educație, și-a asumat
dintotdeauna ca obiectiv prioritar „Asigurarea evol uției armonioase a dezvoltării fizice", cu
precădere, a tinerei generații.
Un corp armonios dezvoltat asigura suportul materia l optim pentru evoluția si
manifestarea eficienta a tuturor funcțiilor organis mului și dă persoanei un
aspect estetic care oferă numeroase avantaje (și ap recieri) în relaționarea
socială.
Societatea contemporana, caracterizata de o dezvol tare tehnologica fără precedent,
care a diminuat ponderea efortului fizic în activit ățile cotidiene, a condus omul spre
sedentarism care, cuplat cu stresul si supraaliment ația (definite pe plan mondial ca „pericolul
celor trei S"), atentează la evoluția biologica și psihică a ființei umane.
De aceea, educația fizica, încă de la cea mai frag eda vârsta, pe lângă „modelarea"
dezvoltării fizice a copiilor, trebuie sa-i capacit eze cu mijloace, cunoștințe si tehnici de
acționare independenta asupra propriului corp, form ându-le treptat, absolut necesara
„atitudine de responsabilitate fata de propria sănă tate si dezvoltare", care este, de altfel, una
din finalitățile învățământului actual din România (Dragomir, 2000).

În lucrarea „ Terminologia educației fizice și sportului" se menț ionează că
prin dezvoltarea fizică se înțelege rezultatul, precum și acțiunea îndreptată
spre influențarea creșterii corecte și armonioase a organismului uman,
concretizată în indici morfologici (somatici) și fu ncționali calitativ și
proporționali, cât mai apropiați de valorile atrib uite în acest sens
organismului sănătos la diferite vârste.

Pg. | 19

Dezvoltarea fizică/corporală presupune, deci, două categorii de indici:

1. Somatici/morfologici – care se văd, se observă cu "ochiul liber" sau se obțin
prin măsurare: înălțimea corporală (numită – greșit – talie, în multe curse bibliografice de
specialitate), greutatea corporală, perimetrele și diametrele la anumite niveluri corporale,
lungimea segmentelor corpului etc.;
2. Funcționali/fiziologici – care nu se văd cu "o chiul liber", dar care constituie
"motorul" organismului uman (dacă pe ceilalți indic i îi acceptăm, metodologic vorbind, în
postura de "caroserie" a organismului uman!) și car e se obțin numai prin măsurare: frecvența
cardiacă, frecvența respiratorie, capacitatea vital ă/respiratorie, tensiunea arterială etc.
Nivelul dezvoltării fizice umane este multifactorial determinat. Acest nivel este un
rezultat cumulativ al factorilor ereditari și de me diu (natural, ambiental și social). Practicarea
exercițiilor fizice special concepute reprezintă un factor social cu rol deosebit pe planul
dezvoltării fizice, mai ales în contextul educației fizice Pentru realizarea unei dezvoltări fizice
corecte și armonioase, în funcție de vârstă, se urm ăresc următoarele obiective principale:
• armonie între cele două categoric de indici;
• armonie/proporționalitate în interiorul indicilor s omatici/morfologici (cel mai
important fiind raportul dintre înălțimea și greuta tea corporală! );
• armonie între indicii funcționali/fiziologici;
• menținerea unui tonus muscular optim (sau, cum se p recizează în lucrările de
specialitate: "îmbunătățirea troficității și tonicității muscular e "! );
• obținerea și menținerea unei atitudini corporale (g lobale și segmentare) corecte, atât
în actele motrice statice, cât și în cele dinamice;
• prevenirea atitudinilor și deficiențelor fizice;
• corectarea tuturor atitudinilor fizice deficiente ș i a unor deficiențe fizice (mai ales a
celor de grad ușor și mediu);
• educarea marilor funcții ale organismului, dar în m od special a funcției respiratorii
(sau, cum precizează aceleași surse bibliografice d e specialitate: "educarea actului
respirator voluntar ").

Pg. | 20
Educația fizică acționează asupra dezvoltării fizi ce a oamenilor în sensurile profilactic,
preventiv și terapeutic. În lecția de educație fizi că, mai ales cea școlară, se influențează
dezvoltarea fizică a organismului subiecților aproa pe în toate verigile, mai ales indirect.

Dezvoltarea fizică corectă și armonioasă

În lecțiile de educație fizică, influențarea evolu ției corecte și armonioase a
organismului elevilor, reprezintă un obiectiv const ant, în virtutea căruia se acționează
complex și sistematic, incluzând următoarele tipuri de măsuri, acțiuni și activități didactice
practice:
 influențarea evoluției corecte și armonioase a orga nismului elevilor nu se constituie de
regulă, în teme, ea realizându-se pe de o parte pri ntr-o situație de instruire special
proiectată și integrată constant în structura lecți ei, iar pe de altă parte prin intervenții
cu caracter de atenționare, corectare de-a lungul î ntregii durate a lecției, atunci când se
constată abateri de la atitudinea corporală corectă ;
 instruirea în lecție se face în veriga de influența re selectivă a aparatului locomotor și se
situează în structura lecției după pregătirea organ ismului pentru efort fiindu-i alocate
5-7 minute;
 în acest moment se urmărește:
– formarea reflexului de atitudine corporală corectă;
– dezvoltarea troficității și tonicității întregii mu sculaturi;
– dezvoltarea supleței musculare și mobilității artic ulare;
– prevenirea instalării atitudinilor deficiente;
– educarea orientării spatio-temporale și a ritmului;
– educarea capacității de control și adaptare a actul ui respirator.

Componentele dezvoltării fizice

Noțiunea de dezvoltare fizică, corectă și armonioa să include:
favorizarea proceselor naturale de creștere și dezv oltare a organismului copiilor, care să
conducă la evoluția normală a indicilor morfologici și funcționali;
dezvoltarea armonioasă a tonicității și troficități i tuturor grupelor și lanțurilor musculare;

Pg. | 21
creșterea stabilității și mobilității articulațiilo r în scopul asigurării funcției lor complete;
educarea reflexului de atitudine corectă a corpului (globală și segmentară), în poziții
statice cât și în mișcare;
prevenirea instalării unor atitudini deficiente sau a unor deficiențe fizice;
corectarea atitudinilor deficiente și a deficiențel or fizice de grad ușor.

Precizări terminologice

Creșterea corpului – reflectă acumulările cantitati ve naturale în înălțime și greutate ale
corpului în întregime și ale sistemelor și organelo r acestuia.
Dezvoltarea organismului este noțiunea cu sfera ce a mai largă, incluzând evoluții de
ordin morfologic, fiziologic, psihologic, fizic și social. Dezvoltarea este sinteza calitativă a
unității tuturor aparatelor, sistemelor și funcțiil or organismului uman, în raport cu vârsta,
sexul și cerințele vieții sociale.
Atitudinea corpului este o funcție a aparatului lo comotor (oase, articulații, mușchi) și a
sistemului nervos, caracterizată de raporturi const ante de echilibru și stabilitate între
segmente și corp și între corp și mediu. Ea este sp ecifică vârstei și sexului.
Atitudine deficientă – abatere segmentară sau glob ală de la atitudinea corporală
normală. Ea se corectează și hipercorectează la pro bele specifice.
Deficiența fizică – abaterea de la atitudinea core ctă (globală sau segmentară) care a
generat modificări ale grupelor musculare, ale oase lor și articulațiilor și nu se corectează la
probe specifice.

II.2. Evaluarea dezvoltării fizice a elevilor

Determinarea nivelului de dezvoltare fizică a copil ului se face prin:
anamneză, examen somatoscopic, măsurători, probe fu ncționale.

Anamneza este metoda de examinare care constă din consemnare a răspunsurilor
subiectului la întrebările puse de examinator.

Pg. | 22
În situația educatoarei și a învățătoarei/învățăto rului, anamneza primește un caracter
particular, deoarece vârsta copiilor nu permite un dialog complet pe problematica dezvoltării
fizice. De aceea, fără a elimina total întrebările puse copilului, pe care acesta le înțelege și
poate răspunde la ele (Ce îți place să mănânci?, De câte ori mănânci pe zi?, Cum este patul pe
care dormi?, Ai o pernă mare sau mică?, Unde îți fa ci lecțiile?, Masa de lucru este înaltă, joasă
sau potrivită? etc.), institutorul își va fi comple ta informațiile anamnezei prin discuții cu
părinții copilului și prin vizite la domiciliul ace stuia. Anamneza se realizează numaipentru
copiii care prezintă abateri de la normalitatea dez voltării fizice și urmărește obținerea de
informații privind condițiile de viață familială, a ntecedentele heredo – colaterale (afecțiuni
ereditare, dezvoltarea fizică a părinților, bunicil or și colateralilor acestora), antecedente
personale fiziologice (născut la termen sau prematu r), patologice (afecțiuni infecto-
contagioase, alte îmbolnăviri, traumatisme). Consul tarea fișei medicale a copilului și
solicitarea sprijinului medicului școlar îl pot aju ta pe institutor în abordarea corectă a fiecărui
caz.

Examenul somatoscopic reprezintă o observare vizuală externă a corpului c opilului
prin care se urmărește cunoașterea dezvoltării fizi ce a acestuia, precum și depistarea
deficiențelor fizice.
Având în față copilul dezbrăcat (purtând doar șort ), institutorul apreciază, în primul
rând, aspectele generale sau de ansamblu și apoi de taliile fiecărei regiuni.

Ce trebuie observat?

Privit din față (frontal), copilul trebuie:
 să aibă linia capului și gâtului în prelungirea axe i mediane a corpului,
 umerii să fie situați la aceiași înălțime,
 membrele superioare să cadă liber, pe lângă corp,
 cele două jumătăți ale trunchiului (stânga-dreapta) să fie egale și simetrice,
 linia bazinului (între cele două creste iliace) să fie paralelă cu cea a umerilor și cu solul,
 abdomenul să fie în prelungirea liniei toracelui,
 membrele inferioare să fie egale ca lungime, grosim e, formă, dispunere.

Pg. | 23
Privit din profil (în plan sagital), copilul trebuie:
să prezinte o axă a corpului care urcă de la nivelu l vârfului maleolei peroniere, prin
mijlocul feței externe a genunchiului, marele troha nter, acromion și mastoidă. Aceasta
linie este ușor oblic înainte față de perpendicular a care ar trece prin vârful maleolei
peroniere,
coloana vertebrală trebuie sa prezinte curburile fi ziologice alterne (curbura cervicală
cu convexitatea anterior, curbura toracală cu conve xitatea posterior și curbura
lombară cu convexitatea anterior)
bazinul, considerat „cheia atitudinii corporale cor ecte", trebuie să aibă înclinare a
axului său antero-posterior față de planul orizonta l de 40-45°, având limite de variație
între 30-60°,
membrele inferioare să fie drepte sau foarte puțin înclinate înainte.
laba piciorului trebuie să prezinte în interior o s cobitură accentuată, contactul pe sol al
tălpii făcându-se pe treimea anterioară a tălpii, m arginea externă și călcâi.

Privit din spate, copilul trebuie să prezinte
 linie verticală a coloanei vertebrale (reliefată de apofizele vertebrelor),
 simetria liniei umerilor și bazinului și paralelism între ele,
 omoplații lipiți de cutia toracală și simetric disp uși.

Abateri globale posibile

Atitudinea globală lordotică, caracterizată prin a ccentuarea curburii coloanei
vertebrale lombare și înclinarea bazinului mult sub planul orizontal. Compensator, partea
superioară a corpului se poate înclina înainte, iar membrele inferioare să fie în hiperextensie;
se întâlnește la copiii cu musculatură abdominală s labă.
Atitudinea globală cifotică, caracterizată de încu rbarea în totalitate a spatelui cu
convexitatea posterior. Umerii sunt aduși în față, toracele este turtit sau înfundat, abdomenul
supt sau ptozat. Compensator, capul și gâtul se înc lină înainte, iar membrele inferioare se
găsesc în ușoară flexie. Se întâlnește frecvent la copiii înalți și slabi.
Atitudinea plan rigidă are următoarele caractere s pecifice: capul și gâtul, trunchiul și
membrele sunt dispuse, pe verticală, coloana verteb rală este lipsită de curburile fiziologice
normale, existând chiar tendința de inversare a ace stora. Spatele este plan, toracele este plat

Pg. | 24
cu sternul înfundat, abdomenul supt, având mult dim inuate coordonarea, mobilitatea și
suplețea.
Atitudinea asimetrică (numită și atitudine șoldie sau scoliotică) se caracterizează de o
dispunere a segmentelor corpului (bazin, trunchi, g ât, cap) în zig-zag. Ea se datorează unei
inegalități în sprijin.
Examenul antropometric constă în efectuarea de măs urători asupra corpului omenesc.

Cunoscând valorile de lungime, lățime, grosime, vo lum, masă ale corpului în ansamblu
sau ale diferitelor sale segmente, educatoarea sau învățătoarea va putea compara valorile
individuale sau mediile valorilor grupei sau clasei , față de valorile determinate ca normale pe
plan național sau internațional.
Deci, mai întâi, cadrul didactic trebuie să fie în posesia valorilor antropometrice medii
pe țară.

Ce, cum și cu ce se poate măsura?

Statura (înălțimea) se măsoară cu staturometrul, care este un aparat simplu, alcătuit
dintr-o tijă gradată în centimetri, înaltă de 2 m, dispus perpendicular pe sol, un cursor care
culisează pe aceasta tijă dispus perpendicular pe e a și un suport înalt de 40 cm așezat la baza
tijei, pe care subiectul se poate așeza, atunci cân d dorim să măsurăm înălțimea bustului.
Copilul urcă pe suport, adoptă poziția stând cu căl câiele lipite, spatele fiind în contact cu tija
gradată. Cursorul se manevrează, fiind așezat pe cr eștetul copilului. Se citește cifra de sub
cursor care reprezintă statura copilului. Se exprim ă în centimetri.
Lungimea bustului se măsoară cu aparatul descris anterior, copilul lu ând poziția
așezat pe suport, cu șezuta și spatele lipite de ti ja staturometrului.
Greutatea se măsoară cu ajutorul cântarului de persoane, avân d grijă ca, în prealabil,
să se facă reglarea acestuia. Ea se exprimă în kilo grame și grame. La cabinetele medicale ale
grădinițelor și școlilor se găsesc cântare dotate ș i cu tijă pentru măsurarea staturii, permițând
astfel determinarea staturii și a greutății corpulu i.
Când nu dispuneți de aceste aparate de măsură se p oate utiliza un cântar de baie
pentru determinarea greutății și o linie verticală gradată în centimetri, trasată pe un perete
neted pentru statură. Cursorul va fi înlocuit cu un echer așezat cu unghiul drept la perete și cu
cateta pe creștetul copilului (vertex). Pentru măsu rarea înălțimii bustului se poate utiliza un
scaun cu suprafața dură și orizontală, lipit de per etele pe care a fost trasată linia gradată.

Pg. | 25
Lungimea membrelor superioare se măsoară cu banda metrică (de croitorie)
dispusă între punctul acromial (marginea externă a acromionului) și punctul digital
(marginea distală a degetului mijlociu). Membrul su perior este în extensie, face cu trunchiul
un unghi de 30° și are palma orientată înainte. Se măsoară în centimetri.
Lungimea membrelor inferioare se măsoară cu banda metrică, întinsă între spina
iliacă antero-superioară și marginea inferioară a m aleolei interne. Se măsoară în centimetri.
Anvergura se măsoară cu o linie gradată în centimetri, trasat ă orizontal pe un perete
neted sau cu o tijă rigidă gradată în centimetri. S ubiectul adoptă poziția stând, călcâiele lipite,
spatele în contact cu peretele și cu ambele brațe î ntinse lateral. Se măsoară distanța dintre
punctele digitale (vârfurile degetelor mijlocii).
Perimetrul toracic exprimă grosimea toracelui. Se măsoară cu banda met rică dispusă
circular, trecând pe sub vârful omoplaților (în spa te) și la baza apendicelui xifoid (în față), la
băieți și tot pe sub vârful omoplaților (în spate) și la nivelul articulației coastei a IV-a cu
sternul (în față), la fete. După așezarea corectă a benzii metrice și fără a o deplasa, se pot
măsura trei dimensiuni, respectiv:
– perimetrul toracic în repaus respirator (momentul d intre inspirație și expirație);
– perimetrul toracic în inspirație maximă;
– perimetrul toracic în expirație forțată.
Elasticitatea toracică este un parametru care nu se măsoară, ci se obține prin
calcularea diferenței dintre valoarea perimetrului toracic în inspirație maximă și cea a
perimetrului toracic în expirație forțată.
Perimetrul abdominal se măsoară cu banda metrică așezată circular la jum ătatea
distanței dintre crestele iliace și rebordurile cos tale. La copiii subnutriți, banda metrică se va
trece prin zona cea mai excavată, iar la cei obezi, peste zona cea mai proeminentă a
abdomenului.
Perimetrele brațului, antebrațului, coapsei și gam bei se măsoară cu banda metrică,
atât în faza de contracție cât și de relaxare. Se m ăsoară în centimetri.
Diametrele biacromial, toracic transvers, bitrohan terian și toracic antero-
posterior se măsoară în centimetri, cu ajutorul compasului an tropometric.
Plica (cuta) abdominală permite aprecierea grosimii strat ului subcutanat de grăsime.
Între degetul mare și cel arătător, depărtate la 5 cm unul de altul se cuprinde pielea de pe
abdomen, lateral față de ombilic. Se strâng degetele făcându-se o plică și se măsoară grosimea
bazei acesteia. Măsurarea se face cu un aparat spec ial numit CALIPER. Se poate măsura și cu

Pg. | 26
compasul antropometric. În lipsa acestora se poate utiliza o riglă mică, gradată, evident
măsurătoarea având un indice crescut de aproximație .

II.3. Probe funcționale

Cele mai cunoscute probe funcționale propuse la niv el european, pentru
determinarea nivelului de dezvoltare fizică a copii lor, au fost grupate în
Bateria de teste „Eurofit”: Testul de echilibru ‘Fl amingo’, Testul ‘Atinge
plăcile’, Testul ‘Îndoirea trunchiului înainte din poziția așezat’, Testul
‘Săritura în lungime fără elan’, Testul ‘Dinamometr ia metrică’, Testul ‘Ridicarea trunchiului în
poziția așezat’, Testul ‘Menținut în atârnat’.

Testul de echilibru ‘Flamingo’

Acesta este un test de echilibru pe un picior, în p oziția „Flamingo”, pe o bancă de
gimnastică.Stând pe un picior (cel preferat) pe axa longitudinală a băncii,
subiecții încearcă să-și păstreze echilibrul cât ma i mult posibil. Piciorul liber se îndoaie și se
prinde planta piciorului cu mâna de aceeași parte, imitând poziția „flamingo roșu” ( brațul
liber este ridicat).
Pentru a se lăsa într-o poziție cât mai corectă, s ubiecții se prind de antebrațul
examinatorului. Testul începe când sprijinul încete ază. Timpul de cronometrare este de 30
secunde. Testul este întrerupt și se aplică o penal izare la fiecare pierdere a echilibrului. După
fiecare greșeală (cădere) se întrerupe cronometrare a, se reia exercițiul, se reia
cronometrarea, până la expirarea timpului de testar e.

Testul ‘Atinge plăcile’

Acest test constă în atingerea rapidă, alternativă, a două plăci (de diferite culori)
cumâna îndemânatică, iar apoi cu mâna neîndemânatic ă. Se efectuează rapid de
25 de ori cu omână, iar apoicu cealaltă, atingând p lăcile A și B. Examinatorul numără cu voce
tare numărul de atingeri efectuate,cronometrând tim pul necesar completării testului.

Pg. | 27
Testul ‘Îndoirea trunchiului înainte din poziția aș ezat’
Acest test implică așezarea pe podea cu picioarele întinse înainte, la capătul băncii de
gimnastică. Pantofii ar trebui înlăturați. Talpa pi cioarelor este așezată pe piciorul băncii.
Ambii genunchi trebuie să fie în extensie. Cu palme le îndreptate în jos și cu mâinile una lângă
cealaltă, subiectul se apleacă înainte și încearcă să ajungă cât mai departe pe bancă. După ce
se ajungela distanța maximă, subiectul menține pozi ția timp de două secunde în timp ce
distanța este înregistrată.

Testul ‘Săritura în lungime fără elan’
Copilul se află în spatele unei linii marcate pe s ol, cu picioarele puțin depărtate. Se
folosește o desprindere și o aterizare cu două pici oare, cu balansul brațelor și îndoirea
genunchilor pentru a asigura o mișcare optimă înspr e înainte. Copilul încearcă să sară cât mai
departe posibil, aterizând pe ambele picioare fără a cădea înapoi. Sunt permise trei încercări.

Testul ‘Dinamometria metrică’
Elevul păstrează dinamometrul în mâna care urmează să fie testată, cu cotul întins și
lângă corp. Când este pregătit, elevul strânge dina mometrul cu un efort maxim, care este
menținut timp de aproximativ 5 secunde. Nici o altă mișcare a corpului nu este permisă.

Testul ‘Ridicarea trunchiului în poziția așezat’
Scopul acestui test este de a efectua cât mai mult e abdomene în 30 de secunde din
poziția culcat pe spate cu genunchii îndoiți și tăl pile pe sol. Mâinile sunt la ceafă, cu degetele
încrucișate.

Testul ‘Menținut în atârnat’
Elevul se află în poziție atârnat la bară fixă, la înălțime, astfel încât bărbia să fie
deasupra barei. Priza este depărtată, la nivelul um erilor, în supinație. Timpul începe când
elevul este eliberat în poziția de început. El treb uie să încerce să mențină această poziție cât
mai mult timp posibil. Timpul se oprește când bărbi a persoanei ajunge sub nivelul barei.

1. Care sunt obiectivele principale ale unei dezvol tări fizice armonioase?
2. Ce trebuie observat cu atenție în cadrul unui ex amen somatoscopic?
3. Descrieți 3 probe funcționale din cadrul baterie i de teste „Eurofit”.

Pg. | 28

1. Cuprinsul secvenței

III.1. Educația fizică
III.2. Sportul
III.3. Capacitatea motrică
III.4. Mijloacele educației fizice
III.5. Lecția de educație fizică
III.6. Particularitățile lecției de educație fizică desfășurată în condiții speciale

2. Obiectivele secvenței
 Formarea cunoștințelor ce vizează conceptul de educ ație fizică,
 Formarea cunoștințelor ce vizează conceptul de spor t,
 Cunoașterea și clasificarea calităților și deprinde rilor motrice,
 Cunoașterea caracteristicilor exercițiului fizic
 Formarea unor priceperi si deprinderi de ordin peda gogico-metodic și organizatoric
necesare predării educației fizice
 Formarea cunoștințelor de structurare corecte a une i lecții de educație fizică,
 Cunoașterea dinamicii efortului fizic în cadrul act ivităților psihomotorii

3. Cuvinte cheie
Didactica, educație fizică, calitate motrică, depri ndere motrică, exercițiu fizic, lecție de
educație fizică, structură, dinamica efortului fizi c, timp friguros, sala de clasă

Pg. | 29
III.1. Educația fizică

Este o componentă a educației generale, integrate, alături de educația intelectuală,
educația morală, educația estetică și educația tehn ico-profesională. Între toate aceste
componente există – logic – interdependență, relați i reciproce, ele formând un întreg, un
sistem. Educația fizică poate influența extraordin ar de mult sfera intelectuală a personalității
umane, dar și celelalte sfere (mai ales morală și e stetică). Sensul principal al relației în cadrul
componentelor menționate este de la educația fizică către celelalte și nu revers.

Educația fizică presupune întotdeauna activitate. Aceasta este un tip fundamental de
activitate motrică care implică legi, norme, prescripții metodice etc. , în scopul realizării unor
obiective instructiv educative bine precizate.
Procesul de învățământ, ca proces ce realizează edu cația întregii populații
școlare, rezolvă, în ceea ce privește educația fizi că, următoarele obiective finale
(Rață, 2004):

• asigură păstrarea și întreținerea stării de sănăt ate prin folosirea exercițiului fizic în
combinație cu factorii naturali de călire (aerul, a pa, soarele etc.) în scopul creșterii
potențialului de muncă fizică și intelectuală.
• asigură dezvoltarea fizică armonioasă.
• asigură însușirea deprinderilor și priceperilor d e mișcare generală și specifică ramurilor de
sport.
• asigură dezvoltarea calităților morale și de voin ță în scopul formării personalității și
caracterului.
• asigură formarea obișnuinței de practicare liberă a exercițiilor fizice în timpul liber.
• asigură recreerea, refacerea, recuperarea organis mului elevilor.

În lucrarea „Terminologia educației fizice și sport ului" se prezintă
următoarea definiție pentru educația fizică: „activ itatea care valorifică
sistematic ansamblul formelor de practicare a exerc ițiilor fizice în scopul
măririi în principal a potențialului biologic al om ului în concordanță cu
cerințele sociale".

Pg. | 30
Educația fizică se desfășoară în două modalități: ca proces instructiv-educativ
bilateral și ca activitate independentă . Cea mai răspândită modalitate la noi în România e ste
prima. În alte țări cea mai frecventă modalitate es te cea de-a doua. Oricum, cele mai multe
referiri teoretico-metodice vizează educația fizică ca proces instructiv-educativ bilateral.
Ca proces instructiv-educativ bilateral_ educația fizică se desfășoară în timp, permanent
și sistematic. Acest proces are o "intrare" și o "i eșire", între care se desfășoară activitatea
propriu-zisă, adică are loc pregătirea/prelucrarea subiecților. Evident că prelucrarea este
realizată de către cel care conduce procesul instru ctiv-educativ, în majoritatea cazurilor
acesta fiind profesor de specialitate. Conducătorul are responsabilități precise asupra acestui
proces. El trebuie să fie competent, să fie capacit at cu cunoștințe și metodologie pentru a
putea să facă o prelucrare cât mai corectă a subiec ților intrați în procesul respectiv. Subiecții,
constituiți în grupuri de diferite mărimi (clase de elevi, grupe de studenți, plutoane de militari
etc.), trebuie să fie pe "recepție", să fie atenți și să încerce prin efort fizic și intelectual să-și
însușească ceea ce este transmis de conducătorul pr ocesului instructiv-educativ. Această
"însușire" nu se poate realiza decât prin participa rea conștientă și activă a subiecților. Se tinde
spre democratizarea relației între cei doi factori ai procesului instructiv-educativ, adică între
conducător și subiecți. Această democratizare nu tr ebuie altfel înțeleasă decât în sensul
participării conștiente și active a subiecților la propria lor pregătire. În timp, subiecții trebuie
să ajungă la acele faze de pregătire în care să poa tă prelua anumite atribuții ale
conducătorului procesului. De aceea, tot în timp, s ubiecții trebuie capacitați cu tehnici
individuale sau de grup în sensul autoorganizării, autoconduceri și autoevaluării activității
respective, tehnici transferabile și în timpul libe r.

Ca activitate independentă realizată individual sau în grup, educația fizică s e
desfășoară numai în timpul liber al subiecților și în absența fizică a
conducătorului procesului bilateral. Această activi tate independentă de
educație fizică trebuie, însă, să fie bine pregătit ă în cadrul procesului
instructiv-educativ. Deci, o primă constatare este aceea că putem vorbi de o activitate
independentă de educație fizică numai după o anumit ă vârstă, după câștigarea unei anumite
experiențe în problemă. A doua constatare este acee a că nu putem considera ca activitate
independentă de educație fizică orice "mișcare de t imp liber" realizată prin contracții
musculare și fără nici o regulă științifică (cum su nt, de exemplu, "miuțele" – mai ales de fotbal –
realizate cu echipament necorespunzător, în care nu se respectă regulile de bază ale jocului, în
care se folosește un jargon de maidan etc.).

Pg. | 31

III.2. Sportul

Sportul este un fenomen social foarte apreciat. El a apărut, însă, în istoria societății,
după educația fizică și nu are dreptul să o anuleze . El a căpătat o amploare deosebită după
reluarea Jocurilor Olimpice în anul 1896 și sub imp ulsul acestora. În secolul al XIX-lea a fost
un sport "modern", racordat la cuceririle tehnice ș i științifice specifice. În secolul al XX-lea a
devenit un sport „contemporan", cu anumite caracter istici specifice, între care se remarcă, mai
ales, universalismul.
Sportul este deosebit de complex, atât sub aspectu l structurii, cât și al funcțiilor.
Ca structură, se remarcă cele patru subsisteme clasice ale sale: sportul pentru toți
(fostul "sport de masă"), baza de masă a sportului de performanță (sau "sportul la copii
și juniori"), sportul de performanță și sportul de înaltă performanță (subsisteme
menționate, între altele, de toate publicațiile din domeniul antrenamentului sportiv).
Între cele patru subsisteme există legături evident e și logice, dar și diferențe specifice
(inclusiv din punct de vedere al caracteristicilor competiției – care este trăsătura
fundamentală a sportului!). Sportul există în mod concret, prin structuri motrice
diferențiate pe discipline, ramuri și probe sportiv e.
Ca funcții ale sportului, se pot menționa următoarele mai importante: contrib uții la
dezvoltarea corporală/fizică a practicanților exerc ițiilor fizice (numai dacă fenomenul
este dirijat științific); contribuție la dezvoltarea gustului sp ecific și specializat al
omului – practicant sau spectator – pentru mișcare, pentru unele ramuri sau probe
sportive; contribuție la integrarea socială a pract icanților exercițiilor fizice (mai ales în
dimensiunea "postsportivă" din ontogeneză).

Sportul se clasifică în foarte multe feluri, după criterii diferite, mai mult sau mai puțin
științifice. Aveți mai jos, un astfel exemplu:
 sporturi clasice, moderne și contemporane;
 sporturi olimpice și neolimpice;
 sporturi naționale și internaționale;
 sporturi pe echipe, individuale și mixte;
 sporturi pentru tot anul calendaristic și de sezon;
 sporturi pentru bărbați și pentru femei;
 sporturi cu caracter motric și cu caracter amotric (șah, aeromodelism etc.).

Pg. | 32

III.3. Capacitatea motrică

Capacitatea motrică specifică este formată din cali tăți motrice și deprinderi și
priceperi motrice.

Calitățile motrice sunt însușiri fizice înnăscute. Ele se dezvoltă (educă) prin
practicarea exercițiilor fizice. Calitățile motrice , acceptate de literatura de
specialitate sunt: viteza, îndemânarea (coordonarea ), rezistența, forța și
mobilitatea (VÎRFM).

Deprinderile motrice sunt acțiuni motrice umane îns ușite pe parcursul vieții
prin exersare conștientă și sistematică. Priceperil e motrice reprezintă
posibilitatea de a folosi conștient experiența motr ică însușită anterior în
corelații noi și în condiții schimbate. Deprinderil e motrice, acceptate de
literatura de specialitate sunt: mers, alergare, să ritură, aruncare, prindere, târâre, cățărare,
escaladare, tracțiune, împingere, transport de greu tăți.

Calitatea motrică „Viteza”
– reprezintă capacitatea organismului uman de a exe cuta acte sau acțiuni motrice într-un timp
cât mai scurt.

Calitatea motrică „Îndemânarea (coordonarea)”
– reprezintă capacitatea organismului uman de a efe ctua acte și acțiuni motrice, mai ales în
condiții variate și neobișnuite, cu eficiență maxim ă și cu consum minim de energie din partea
executantului.

Capacitatea motrică reprezintă ansamblul posibilităților motrice
înnăscute și dobândite prin care se pot realiza efo rturi variate ca structură
și dozare.

Pg. | 33
Calitatea motrică „Rezistența”
– reprezintă capacitatea organismului uman de a dep une eforturi de durată fără apariția stării
de oboseală sau prin învingerea acestui fenomen.

Calitatea motrică „Forța”
– reprezintă capacitatea organismului uman de a înv inge o rezistență externă prin intermediul
contracției musculare.

Calitatea motrică „Mobilitatea”
– reprezintă capacitatea organismului de a utiliza la maximum potențialul anatomic de
locomoție într-o anumită articulație sau în ansambl ul articulațiilor corpului, concretizată prin
efectuarea unor mișcări cu amplitudine mare.

Deprinderea motrică „Mersul”
– mersul este o deprindere motrică de bază, care se formează începând cu primul an de
existență a copilului și care se manifestă pe parcu rsul întregii vieți.El este modalitatea de bază,
cea mai simplă și eficace, folosită pentru deplasar ea omului.

Deprinderea motrică „Alergarea”
– alergarea reprezintă o deprindere motrică de bază care asigură o deplasare mai rapidă, prin
acțiunea coordonată a musculaturii membrelor inferi oare și superioare.

Deprinderea motrică „Săritura”
– săriturile reprezintă deprinderi motrice de bază care au un larg caracter aplicativ în viața
cotidiană a omului. Ele sunt acțiuni motrice care p resupun desprinderea ambelor picioare de
pe suprafața de sprijin.

Deprinderile motrice „Aruncarea și Prinderea”
– în activitatea de educație fizică, aceste structu ri pot fi întâlnite și separat. În cazul aruncărilo r
la distanță sau la țintă, nu este inclusă prinderea obiectelor. În cazul unor jocuri cu mingea,
aruncarea și prinderea constituie elemente de bază în desfășurarea acestora. Cu ajutorul
deprinderii de aruncare se propulsează diferite obi ecte la distanță față de corpul
aruncătorului, iar deprinderea de prindere ajută co pilul să intre în posesia diferitelor obiecte,
folosind uneori și tehnici de amortizare.

Pg. | 34

Deprinderea motrică „Târârea”
– presupune deplasarea corpului aproape de suprafaț a de sprijin, implicând uneori tehnici de
alunecare și tracțiune. Târârea este un procedeu de deplasare (natural pentru noul născut și
perfecționat ca tehnică, de-a lungul timpului, de c ătre adulți) corespunzător cerințelor impuse
de viață.

Deprinderea motrică „Cățărarea”
– este o deprindere care constă într-o urcare cu aj utorul mâinilor și picioarelor (sau numai cu
al mâinilor), pe diferite aparate sau obstacole nat urale înalte.

Deprinderea motrică „Escaladarea”
– escaladarea reprezintă o deprindere motrică mai c omplexă, presupunând acțiunea de
depășire a unui obstacol înalt (trecere pe partea c ealaltă) folosind cățărarea și alte procedee
motrice.

Deprinderea motrică „Tracțiunea”
– tracțiunile, sub aspect biomecanic, implică angaj area musculaturii flexoare a corpului, priza
la obiect realizându-se prin apucare.

Deprinderea motrică „Împingerea”
– împingerile presupun acționarea cu lanțurile musc ulare extensoare, priza la obiect făcându-
se prin apucare sau sprijin al palmelor și a altor părți ale corpului, pe obiect.

Deprinderea motrică „Transportul de greutăți”
– această deprindere motrică implică ridicarea și p urtarea în deplasare și depunerea la locul
stabilit a unor obiecte sau parteneri.

În literatura de specialitate, dar și în diferitele programe școlare lansate de-a
lungul timpului pentru educația fizică școlară, dep rinderile motrice au fost
incluse în diferite modele de clasificare. Prezentă m, în continuare, principalele
modele folosite.

Pg. | 35
1. Clasificarea propusă de programa școlară, ediția 2008:
– deprinderi motrice de bază: mers, alergare, sărit ură, aruncare și prindere;
– deprinderi motrice aplicativ-utilitare: echilibru l, târârea, cățărarea, escaladarea, tracțiunea,
împingerea, transportul de greutăți;
– deprinderile motrice sportive.

2. Clasificarea propusă de programa școlară, ediția 2016:
– deprinderi motrice fundamentale:
– deprinderi de locomoție: mers, alergare, săritur ă, cățărare, escaladare, târâre;
– deprinderi de manipulare: de tip propulsie (arun care) și de tip absorbție (prindere și
transport de greutăți);
– deprinderi de stabilitate;
– deprinderi motrice specifice disciplinelor sporti ve.

3. Clasificarea propusă de domeniul psihomotric: sc hema corporală, lateralitatea, coordonarea
statică, coordonarea dinamică, coordonarea percepti v-motrică (spațiu, culoare, formă, timp).

III.4. Mijloacele educației fizice

Actul motric = actul simplu de comportare realizat de mușchii scheletici, de regulă în
mod voluntar, pentru efectuarea unei acțiuni sau ac tivități motrice.
Acțiunea motrică = un ansamblu de acte motrice car e realizează rezolvarea unei sarcini
imediate.
Activitatea motrică = ansamblu de acțiuni motrice încadrate într-un sistem de idei,
reguli și forme de organizare în vederea obținerii unui efect complex de adaptare a
organismului și de perfecționare a dinamicii acestu ia.

Mi șcarea omului sau motricitatea omului este reprezen tată de totalitatea
actelor motrice efectuate de om pentru întreținerea relațiilor sale cu
mediul natural și social, inclusiv prin efectuarea deprinderilor specifice
unor discipline sportive.

Pg. | 36

Mijloacele educației fizice se clasifică în specifi ce și nespecifice.

Exercițiul fizic are conținut și formă.
Conținutul exercițiului fizic este reprezentat de t otalitatea elementelor care
alcătuiesc exercițiul respectiv (actele motrice, ef ortul fizic cu parametrii lui și
efortul psihic cu factorul neuronal).
Exercițiul fizic reprezintă o succesiune de acte motrice repet ate sistematic
și conștient în vederea îndeplinirii obiectivelor e ducației fizice și sportului.

Pg. | 37
Forma exercițiului fizic este modul particular în c are se succed mișcările componente ale
fiecărui exercițiu, precum și legăturile care se st abilesc între acestea de-a lungul efectuării
actului motric în cauză.

III.5. Lecția de educație fizică

Caracteristici :
• cuprinde în mod obligatoriu toți elevii unei clase constituiți într-un colectiv constant și
relativ omogen (ca vârstă sau nivel de pregătire fi zică și intelectuală). Fiind prevăzută
în planul de învățământ este obligatorie pentru pro fesor și elev.
• este condus ă în mod nemijlocit de un specialist cu pregătire co respunzătoare unde își
valorific ă experiența metodic ă;
• are o durată stabilită, este precis limitată în tim p, fiind inclusă în orarul școlii. Are un
număr de ore precizat săptămânal de la ciclul preșc olar până la învățământul superior.
• conținutul este stabilit de programa școlar ă asigurând o îndeplinire unitar ă a
obiectivelor educa ției fizice;
• constituie o component ăîn cadrul unui sistem de lecții.

Cerin țe generale:
1) precizarea clar ă a temelor, obiectivelor instructiv-educative și a obiectivelor opera ționale;
2) alegerea celor mai eficiente mijloace care trebuie s ă fie atractive pentru îndeplinirea
obiectivelor;
3) dozarea corespunzătoare a efortului în lecție de un de rezultă o dirijare științifică a acesteia;
4) alegerea celor mai potrivite metode și procedee metodice în func ție de teme și obiective
(metode verbale, intuitive și practice, exersarea p arțială și global ă, etc.);
5) stabilirea unei leg ături str ânse între func ția formativ ăși cea informativ ă, între latura
instructiv ăși cea educativ ă (formarea unor tras ături psiho-sociale);
Lec ția de educație fizică este principala formă de organizare a procesului
instructiv-educativ la educație fizică și constitui e cadrul pedagogic unitar
care reprezintă suport pentru dezvoltarea calitățil or motrice, formarea
deprinderilor motrice, a priceperilor motrice și a atitudinilor specifice
educației fizice școlare.

Pg. | 38
6) folosirea integral ăși eficient ă a timpului alocat lec ției (îmbunătățirea densității lecției de
educație fizică, organizarea exers ării, preg ătirea condi țiilor materiale, dozarea volumului și
intensit ății efortului, asocierea ra țional ă a temelor, respectarea curbei efortului, etc.);
7) stimularea activit ății individuale, premis ă pentru o activitate independent ă;
8) conceperea lec ției ca unitate, parte, verig ă a unui sistem (ciclu) tematic de lec ții.

Structura lecției de educație fizică

Structura lecției este reprezentată de succesiunea în timpul alocat a unor
“părți”, “secvențe”, “etape”, “momente”, “eveniment e” sau “verigi” necesare
pentru realizarea temelor și obiectivelor lecției.

Succesele obținute pe plan mondial și la noi în ța ră în domeniul educației fizice și a
sportului, dorința de a obține și în continuare rez ultate spectaculoase, au determinat pe
metodicieni și în aceeași măsură pe practicieni să găsească și să experimenteze cele mai
potrivite structuri ale lecției de educație fizică.
Astfel s-a trecut de la lecția pe trei părți sau p atru părți la lecția pe verigi, precizându-
se că în acest mod problematica educației fizice și sportive poate fi mai bine cuprinsă și
rezolvată. Practica a demonstrat că atât lecția pe verigi cât și lecția pe părți urmăresc și
rezolvă în egală măsură aceleași obiective și sarci ni ale educației fizice.
În alcătuirea lecțiilor de educație fizică trebuie să avem în vedere realizarea unitații
între conținut și structură, rolul predominant avân du-l conținutul.
Conținutul fiecărei lecții trebuie să satisfacă do rința de mișcare a elevilor, să contribuie
la pregătirea fizică generală, să ajute la formarea și consolidarea unor deprinderi motrice de
bază și utilitar-aplicative, la creșterea capacităț ii de efort în general. De multe ori cadrele
didactice de specialitate, antrenorii în special, d in dorința obținerii unor rezultate imediate
neglijează pregătirea fizică generală, alunecând pe panta unei specializări înguste, a unei
pregătiri tehnice cu ajutorul căreia se rezolvă une le sarcini de moment.
Conținutul unei lecții este determinat de o multit udine de factori, printre care amintim:
temele lecției, vârsta elevilor, nivelul de pregăti re, baza materială, sex, condiții geografice etc.
Cunoașterea clară de către profesor a tuturor facto rilor amintiți mai sus, îi dă posibilitatea să
aleagă metodele de lucru, procedeele, materialele ș i mijloacele cele mai potrivite.

Pg. | 39
Între conținut, obiective, mijloace și structura l ecției există o strânsă legătură . Un
conținut bogat, atrăgător, selecționat pe măsura și posibilitățile elevilor, adaptat la condițiile
materiale ale școlii, duce cu siguranță la realizar ea temelor, obiectivelor și sarcinilor pe care le
urmărim în cadrul lecției de educație fizică.
Programele școlare pun la îndemâna profesorului si stemul de cunoștințe, deprinderi și
priceperi motrice ce trebuiesc asimilate de către e levi pe parcursul unui an școlar. Programa
este obligatorie dar se aplică în funcție de condiț iile materiale pe care le oferă școala.
Conceptul de structura a lecției de educație fizic ă a evoluat permanent. Prezentarea
structurii depinde de criteriul principal luat în s eamă (biologic, fiziologic, metodic, psiho-
pedagogic) , de orientările specifice în diferite p erioade ( formală , naturală, pedagogică, etc.)
și chiar de misiunea fiecărui specialist.
Evoluția istorică a structurii lecției:
− pe trei părți (pregătitoare, fundamentală și de înc heiere)
− pe patru părți (organizatoare, pregătitoare, fundam entală și de încheiere)
− pe verigi
Toate sunt secvențe de diferite dimensiuni, în tim p. Între aceste secvențe nu este o
delimitare strictă, ci o unitate, o interdependență .
În prezent se acceptă structura lecției prezentată pe verigi, deși așa cum am amintit
atât lecția pe părți cât și cea pe verigi rezolvă î n egală măsură aceleași obiective și scopuri ale
educației fizice.

Verigile unei lecții de educație fizică sunt:

1. Organizarea colectivului de elevi
2. Pregătirea organismului pentru efort
3. Influențarea selectivă a aparatului locomotor (sau prelucrarea analitică a aparatului
locomotor, sau optimizarea dezvoltării fizice)
4. Dezvoltarea (“educarea”) sau verificarea calitățilo r motrice VITEZĂ și/sau ÎNDEMÂNARE
5. Învățarea, consolidarea, perfecționarea sau verific area deprinderilor și priceperilor
motrice
6. Dezvoltarea (“educarea”) sau verificarea calitățilo r motrice FORȚĂ și/sau REZISTENȚĂ
7. Liniștirea organismului după efort (revenirea indic ilor funcționali etc.)
8. Aprecieri asupra desfășurării lecției (“concluzii”) și recomandări pentru activitatea
următoare.

Pg. | 40
În realitate, în nici o lecție nu pot exista pract ic toate aceste verigi. Au caracter
permanent indiferent de tipul lecției verigile 1, 2 , 3, 7 și 8. Celelalte sunt prezente în funcție de
natura temelor și obiectivelor lecției.
Fiecare verigă își are obiectivele proprii (care n u trebuie confundate cu obiectivele de
instruire subordonate temelor). De asemenea în fiec are verigă se folosesc anumite “grupaje”
de exerciții și s-a statornicit o dozare medie a ef ortului. De asemenea s-au consacrat unele
formații de lucru pentru fiecare verigă. Toate aces tea rezolvă temele și obiectivele lecției.

Structura lecției detaliată pe verigi:

1. Organizarea colectivului de elevi:
Durată: 3-5 minute (ca medie)
Obiective:
− disciplinarea comportamentului, asigurarea unui înc eput organizat
− captarea atenției
− cunoașterea “variabilelor” de moment (efectiv, echi pament, stare de sănătate)
− conștientizarea de către elevi a conținutului lecți ei
Conținut : (principalele sisteme de acționare)
− raport (dacă este cazul)
− verificarea echipamentului și a prezenței
− anunțarea temelor lecției
− exerciții de front și formații (dacă este cazul)
− jocuri și exerciții de atenție (dacă este cazul)
Formații de lucru :
− în linie pe 1 sau 2 rânduri
− careu, semicerc, etc.

2. Pregătirea organismului pentru efort (numită și “încălzirea organismului”):
Durată: 5-7 minute (ca medie)
Obiective :
− stimularea treptată a funcțiunilor organismului

Pg. | 41
− asigurarea unei stări de excitabilitate corespunzăt oare pentru activitatea care urmează
− educarea percepțiilor spațio-tenporale
Conținut : (principalele sisteme de acționare)
− exerciții de front și formații
− variante de mers și alergare
− jocuri de mișcare, ștafete, parcursuri aplicative ( care să angreneze frontal colectivul)
− pași de dans, exerciții ritmice
− exerciții de prelucrare selectivă din mers (în cazu ri speciale)
Formații de lucru :
− coloană câte 1 sau 2
− alte formații specifice sistemelor de acționare

3. Influențarea selectivă a aparatului locomotor (prelucrarea analitică a aparatului
locomotor sau optimizarea dezvoltării fizice):
Durată: 5-6 minute (în unele situații 7-8 minute)
Obiective :
− stimularea tonicității și troficității musculare se gmentare
− educarea atitudinii corporale, globale sau parțiale corecte
− prevenirea sau corectarea unor atitudini sau defici ențe fizice
− educarea specială a marilor funcțiuni mai ales a re spirației
Conținut : (principalele sisteme de acționare)
− exerciții (grupate în complexe) libere, cu obiecte, cu partener, etc. (executate simultan sau
în ritm propriu)
− exerciții pentru educarea actului respirator volunt ar
Formații de lucru :
– coloană de gimnastică, semicerc, cerc, etc.

4. Dezvoltarea sau verificarea calităților motrice V ITEZĂ sau ÎNDEMÂNARE:
Durată: 7-8 minute (în unele situații 10-12 minute)
Obiective:
− îmbunătățirea indicilor diferitelor forme de manife stare a vitezei sau îndemânării
Conținut: (principalele sisteme de acționare)

Pg. | 42
− exerciții speciale (din deprinderile motrice de baz ă și utilitar-aplicative, “izolate” sau sub
formă de ștafete, parcursuri, jocuri de mișcare, et c.) “supuse” condițiilor specifice de
dezvoltare (educare) a celor două calități.
− exerciții sub forma deprinderilor specifice unor ra muri de sport (atletism, jocuri sportive,
gimnastică, etc.) efectuate în condițiile specifice dezvoltării (educării) celor două calități
Formații de lucru:
− linie pe 1,2 sau mai multe rânduri
− mai multe șiruri (“grupe” sau “echipe”)

5. Formarea sau verificarea deprinderilor și pricepe rilor motrice :
Durată: aproximativ 10 minute (în unele situații 15-20 min ute)
Obiective : (depind de “faza” învățării motrice)
− formarea reprezentărilor corecte
− inițierea în mecanismul de bază
− formarea stereotipului dinamic
− “automatizarea” parțială sau totală a deprinderilor motrice
− formarea priceperilor “complexe” (capacitatea de ge neralizare)
− testarea nivelului de manifestare, de executare a d eprinderilor și priceperilor motrice
Conținut : (principalele mijloace de acționare)
− exerciții, atent selecționate, din “algoritmul” spe cific sau alte modele operaționale
eficiente
Formații de lucru :
− pe “ateliere”, “grupe” dispuse în modalități specif ice executării exercițiilor
− “frontal” (când este posibil)

6. Dezvoltarea sau verificarea calităților motrice FORȚĂ sau REZISTENȚĂ (uneori
MOBILITATE)
Durată: 5-7 minute (uneori 10 minute)
Obiective:
− îmbunătățirea indicilor de manifestare a celor două calități
Conținut : (principalele sisteme de acționare)
− exerciții speciale (pentru întregul corp sau pentru unele segmente) subordonate
procedeelor metodice folosite

Pg. | 43
− acțiuni motrice (sub formă de deprinderi și pricepe ri de bază, utlitar-aplicative sau
sportive) efectuate în condiții specifice “educării ” calităților respective
Formații de lucru :
– adaptate procedeelor metodice folosite sau speci ficului fiecărui sistem de acționare

7. Liniștirea organismului după efort (scăderea niv elului de efort):
Durată: 3-4 minute
Obiective :
− revenirea treptată a marilor funcțiuni ale organism ului
− întărirea reflexului de postură
Conținut : (principalele sisteme de acționare)
− exerciții de mers sau alergare ușoară
− exerciții de relaxare musculară
− exerciții respiratorii (inclusiv sub formă de jocur i)
− exerciții de postură
Formații de lucru:
− coloană câte 1 sau 2
− deplasare “liberă” (individuală) în spațiul de lucr u

8. Aprecieri și recomandări
Durată: 2-3 minute
Obiective :
− conștientizarea modului de participare a “subiecțil or” la lecție, formarea capacității de
apreciere sau autoapreciere
− stimularea activității independente, din timpul lib er
Conținut: (principalele sisteme de acționare)
− evidențieri pozitive sau negative privind comportar ea în lecție
− formularea temei pentru acasă sau a altor recomandă ri pentru lecția următoare de
educație fizică sau pentru activitatea independentă
− salutul
Verigile trebuie realizate în “sistem”, ele au o d urată care variază în funcție de mai
mulți factori. În unele situații pot exista “contop iri” a două verigi sau chiar “absența” unora
dintre ele.

Pg. | 44

Dinamica efortului în lecția de educație fizică

Dinamica efortului în lecția de educație fizică est e dată de curba obținută prin
reprezentarea grafică a frecvenței cardiace pe parc ursul verigilor lecției de
educație fizică.

Ea este condiționată de succesiunea și conținutul verigilor lecției și este influențată de:
– natura temelor și obiectivelor;
– metodologia de realizare a acestora;
– planificarea parametrilor efortului.

Graficul model pentru prezentarea caracteristicilor dinamicii efortului în lecția
de educație fizică arată ca în exemplul următor.

Grafic 1 – Dinamica efortului în lecția de educație fizică

Pg. | 45
III.6. Particularitățile lecției de educație fizică desfășurată în condiții
speciale

Dotarea materială pentru desfășurarea lecției de ed ucație fizică din școli este
extrem de variată. Există școli care dispun de cond iții foarte bune și bune
pentru desfășurarea lecției de educație fizică și a altor activități sportive. În
același timp există – din păcate – și școli (al căr or număr este foarte mare) care
nu dispun de condiții corespunzătoare pentru desfăș urarea lecției de educație
fizică; mai ales în sezonul rece (programa trebuie adaptată la condițiile existente).
În aceste condiții pe care noi le numim “speciale” lecțiile trebuie să se desfășoare și să
aibă o eficiență cât mai mare pentru a contribui la realizarea obiectivelor “anuale” ale
educației fizice.
Există două variante de desfășurare a acestor lecț ii:
− în aer liber, pe timp friguros;
− în interior, în spații improvizate.
În ambele variante lecția capătă, în mod logic, an umite particularități, care o
diferențiază de lecțiile desfășurate în condiții no rmale.

A. Particularități ale lecției de educație fizică desf ășurate în aer liber pe timp friguros.

Sunt incontestabile avantajele lecției desfășurate în aer liber față de una desfășurată în
interior, prin prisma efectelor asupra organismului elevilor. Pentru ca aceste efecte să fie
favorabile, mediul ambiant trebuie să fie corespunz ător din mai multe puncte de vedere. De
aceea pe timp friguros lecțiile se pot desfășura af ară, în aer liber, dacă sunt îndeplinite
următoarele condiții:
− temperatura aerului să nu depășească minus 5-10 o
− să nu fie vânt puternic, admițându-se o viteză a ac estuia de 0,5-4,5 metri/sec.
− să nu fie precipitații puternice
− umiditatea aerului să fie cuprinsă între 35-65%
− să nu existe nebulozitate și poluare a aerului
Pentru a se desfășura cu eficiență scontată, în ca drul acestor lecții trebuie, de
asemenea, să fie realizată o pregătire treptată a e levilor pentru asemenea condiții și să se
dispună de echipament adecvat.

Pg. | 46
Structura și conținutul lecțiilor:
Lecțiile în asemenea condiții pot aborda teme din calitățile motrice și din deprinderi și
priceperi motrice (inclusiv din sporturile de sezon ), cu restricția ca acestea să nu se învețe ci
să se consolideze sau perfecționeze. Deci se recoma ndă teme și obiective care să nu impună
explicații și demonstrații din partea cadrului dida ctic, ci o exersare continuă.
Există o variabilitate a duratei verigilor lecției și a modului lor de realizare.
“Organizarea colectivului de elevi” trebuie să fie foarte scurtă sau să se efectueze în
clasă sau în vestiar; “pregătirea organismului pent ru efort” trebuie să aibă o durată mai mare
și să fie cuplată cu “influențarea selectivă a apar atului locomotor” care se realizează prin
“deplasare”; “aprecierile și recomandările” din fin alul lecției trebuie să fie scurte sau realizate
în interior (clasă sau vestiar).
Lecțiile trebuie să aibă în permanență un caracter dinamic, deci nu se recomandă
exercițiile “statice” și nici pauzele prea mari înt re acestea.

B. Particularități ale lecției de educație fizică desf ășurată în interior, în spații
improvizate.

Aceste spații improvizate se referă la două iposta ze:
− culoar, coridor sau hol
− sală de clasă (cu bănci)
Evident că nu optăm pentru această variantă de des fășurare a lecțiilor dar în anumite
situații ea nu poate fi evitată. Trebuie în acest s ens să se îndeplinească unele condiții
minimale:
− coridorul, culoarul sau holul trebuie să fie “izola te”, adică ele să nu aibă “corespondență”
cu săli de clasă în care se desfășoară alte lecții din planul de învățământ (matematică,
română, etc.)
− sala de clasă; cu bănci; să fie situată la parter e tc.
Considerând că aceste cerințe sunt îndeplinite în lecțiile respective se pot aborda teme
din:
− calități motrice (viteză de reacție, de execuție, d e repetiție, forță, îndemânare, rezistență
musculară locală)
− deprinderi și priceperi motrice de bază sau utilita r aplicative sau (în cele mai frecvente
cazuri) din gimnastica acrobatică (cele cu caracter “static” cu precădere) și din săriturile

Pg. | 47
specifice gimnasticii (pe, de pe, și peste capră, l adă cu condiția să fie simple pentru a nu
produce accidente)
Pentru desfășurarea lecțiilor în asemenea spații i mprovizate sunt necesare unele
măsuri de ordin igienic și organizatoric.
Cele de natură igienică, ca de exemplu: aerisirea spațiului respectiv, echipament
corespunzător, etc., pot fi rezolvate la nivel opti mal dacă dispunem de vestiare. În privința
unor măsuri de ordin organizatorico-igienic (ca de exemplu: ștergerea cu cârpa udă a
dușumelei clasei, suprapunerea băncilor, aranjarea unor materiale sportive și instalații) ne
exprimăm îndoiala că ele pot fi realizate, lecție d e lecție, în condițiile unor pauze de 5-10
minute. Oricum reținem ideea că spațiul respectiv d e lucru trebuie amenajat într-un mod cât
mai corespunzător.
În încheiere, subliniem faptul că în cazul desfășu rării lecției de educație fizică în clasa
cu bănci este contraindicată folosirea unor “bunuri didactice” (catedră, tablă, bănci) pentru
practicarea efectivă a unor exerciții fizice (rosto goliri pe catedră sau sărituri pe și de pe
aceasta, aruncări la țintă în tablă).
Această folosire ar denatura scopul didactic și ar crea premisa pentru ca elevii să aibă
motive în scopul exersării a acestor exerciții și î n pauzele dintre lecții.

1. Definiți educația fizică?
2. Care sunt componentele capacității motrice?
3. Enumerați caracteristicile lecției de educație f izică în școală.
4. Enumerați verigile lecției de educație fizică.
5. Prezentați lecția de educație fizică desfășurată în interior, în spații
improvizate.

Pg. | 48

1. Cuprinsul secvenței

IV.1. Ștafete
IV.2. Parcursuri aplicative
IV.3. Metodologia formării și organizării jocurilor de mișcare

2. Obiectivele secvenței
 Formarea cunoștințelor privind organizarea unei șta fete,
 Formarea cunoștințelor privind organizarea unui par curs aplicativ,
 Formarea cunoștințelor privind organizarea, desfășu rarea și arbitrarea unui joc de
mișcare,

3. Cuvinte cheie
Deplasare, ștafetă, parcurs aplicativ, joc de mișca re, arbitraj

Pg. | 49
IV.1. Ștafete

Ștafetele sunt activități motrice desfășurate, de o bicei, sub formă de concurs.
Ștafetele se realizează, de cele mai multe ori, cu un număr redus de stații de
lucru.

Exemplu de ștafetă

– clasa a V-a
– locul de desfășurare: sala de sport
– calitățile motrice vizate a fi dezvoltate, în speci al sunt: viteza și îndemânarea
– deprinderile motrice vizate a fi consolidate și per fecționate sunt: mersul (cu variante)
și driblingul cu mingea de baschet
– materialele și instalațiile necesare sunt: lăzi de gimnastică și mingi de baschet
descriere: elevul va pleca din stând, deplasându-se cu mers depărtat peste o bancă de
gimnastică. Mingea de baschet trebuie rulată pe ban ca de gimnastică de la un capăt la celălalt.
Ajuns la capătul băncii de gimnastică, elevul se va deplasa cu spatele spre colegul din stația
intermediară, executând dribling cu mingea de basch et. La stația intermediară mingea va fi
transmisă elevului care așteaptă. Acesta se va depl asa în dribling prin partea dreaptă a băncii
de gimnastică, transmițând mingea primului elev din coloana proprie.

Pg. | 50

IV.2. Parcursuri aplicative (cu obstacole)

Parcursurile aplicative (cu obstacole) reprezintă o înlănțuire de aparate
(stații) care contribuie la educarea calităților mo trice și la consolidarea și
perfecționarea deprinderilor și priceperilor motric e. Se pot folosi, de
asemenea, și pentru verificarea capacității motrice a elevilor.

Reguli privind proiectarea și aplicarea parcursuril or cu obstacole în lecția de
educație fizică și sport:

– stabilirea clasei care va participa la parcursul cu obstacole (caracteristicile morfo-
funcționale ale vârstei)
– stabilirea locului și a suprafeței de desfășurare a parcursului aplicativ
– cunoașterea nivelului existent al capacității motri ce
– stabilirea calităților și deprinderilor motrice car e urmează a fi influențate
– stabilirea obiectivelor pentru fiecare calitate și deprindere motrică necesară
parcurgerii traseului
– să aibă în conținut elemente pe care elevii și le-a u însușit anterior
– dozarea efortului și solicitarea generală a elevilo r (să corespundă particularităților de
vârstă, sex, grad de pregătire, capacitate motrică)
– pregătirea materialelor
– marcarea spațiului de desfășurare
– stabilirea regulilor de parcurgere (condiții de pro tecție și securitate împotriva
accidentelor)
– stabilirea regulilor de punctare și/sau depunctare
– să fie construite trasee care să dezvolte mai multe calități și deprinderi motrice
– formarea echipelor (valoare aproximativ egală)
– acordarea de penalizări (evitarea eliminărilor)

Pg. | 51

Exemplu de parcurs cu obstacole

– clasa a IV-a
– locul de desfășurare: sala de sport
– calitățile motrice vizate a fi dezvoltate, în speci al sunt: viteza și îndemânarea
– deprinderile motrice vizate a fi consolidate și per fecționate sunt: mersul (cu variante),
alergarea, săritura în adâncime, echilibrul, cățăra rea și rostogolirea
– materialele și instalațiile necesare sunt: capră de gimnastică, ladă de gimnastică, saltea,
scară fixă, bancă de gimnastică

Pg. | 52

IV.3. Metodologia formării și organizării jocurilor de mișcare

Pentru valorificarea superioară a valențelor multi ple sub raport instructiv-educativ,
pentru a asigura manifestarea deplina a influențelo r benefice asupra elevilor, jocurile de
mișcare trebuie organizate corespunzător unor crite rii riguroase.

Selectarea jocului
Alegerea jocurilor din cadrul unei lecții sau a un ui ciclu de lecții se va face în
concordanță cu:
 Obiectivele urmărite;
 Efectivul și compoziția pe sexe;
 Locul de desfășurare (în aer liber, în sală);
 Factorii de clima (sezonul);
 Particularitățile morfo-funcționale și psiho-fizice ale participanților;
 Durata și materialele necesare.

Pregătirea spațiului de joc
Se va avea în vedere alegerea, amenajarea și asigu rarea terenului de joc, astfel încât
acesta să îndeplinească standardele cerute în legăt ură cu igiena suprafeței și materialelor
folosite, dimensiuni, marcaje, etc.

Pregătirea materialelor necesare desfășurării jocul ui
În alegerea și pregătirea materialelor folosite se va ține cont ca acestea să fie adecvate
si accesibile :
 Formă și dimensiune;
 Greutate și înălțime;
 Atractive și stimulative;
 Număr corespunzător.

Jocul este o succesiune de decizii și evenimente al eatoare, simultane sau
nu, care respectă o anumită structură a câștigului, dată de anumite reguli
de funcționare (regulile jocului).

Pg. | 53
Formarea echipelor și repartizarea sarcinilor de jo c
Formarea echipelor și repartizarea sarcinilor de j oc va avea în vedere următoarele:
 Numărul participanților;
 Sexul participanților;
 Înălțimea și greutatea;
 Nivelul de pregătire al componenților;
 Alegerea sau numirea căpitanilor de echipă.

Explicarea și demonstrarea jocului
Explicația se va face scurt și succint, folosind o terminologie adecvată vârstei. Ea
trebuie să fie foarte clară și să puncteze elemente le esențiale și regulamentul de desfășurare
al jocului. Se va efectua un joc ,,de probă’’ pentr u a verifica dacă s-au înțeles corect de către
toți elevii etapele jocului și regulamentul și toto dată pentru a permite o angrenare progresivă
în efort. Această probă se va desfășura fără întrec ere.

Arbitrajul
Arbitrajul jocurilor vizează respectarea regulilor privind:
 Începerea și terminarea jocului;
 Desfășurarea jocului;
 Modul de stabilire al rezultatelor;
 Sancțiuni și recompense;
 Durata jocului și dozarea efortului.

Indicații metodice
Jocul creează o stare de emulație, dublată de un c onsum energetic mare, din acest
considerent se impun unele reguli de care trebuie s ă se țină cont :
 La vârsta școlară mică, jocurile de mișcare conțin acțiuni și reguli simple.
Complexitatea acestora și nivelul de solicitare cre ște, astfel încât în clasa a IV-a
se pot practica jocuri pregătitoare pentru jocurile sportive.
 Regulamentul de joc să creeze probleme pe care copi ii să le poată rezolva prin
efort de imaginație, creativitate, dar și din punct de vedere fizic.
 Elevii să învețe jocurile, pentru a le putea practi ca și în mod independent.
 Limitele spațiului de joc și diferitele repere vor fi vizibile și se vor evidenția prin
diferite marcaje sau obiecte.

Pg. | 54
 Echipele vor fi egale ca număr și, de preferință, a lcătuite pe sexe.
 În joc vor fi angrenați toți copiii din clasă.
 În calitate de conducător al jocului, profesorul de educație fizică va asigura
respectarea regulamentului de joc, a sportivității, stabilirea corectă a
rezultatelor, explicând totodată cauza deciziilor s ale.
 Profesorul de educație fizică va conduce de așa man iera jocul, încât să asigure o
atmosferă de emulație și de manifestare a bucuriei la reușitele elevilor.
 Profesorul de educație fizică va încuraja și stimul a și echipele care nu câștigă,
evitând sancțiunile care presupun eliminarea din jo c a elevilor.
 Se vor lua, în mod obligatoriu, toate măsurile pent ru prevenirea accidentelor.

Jocurile dinamice, bine organizate și cu un conțin ut corect, au o influență educativă și
formativă multilaterală asupra copiilor dacă sunt s elecționate și dirijate, astfel încât să
satisfacă varietatea intereselor și nevoilor de cre ștere și dezvoltare a acestora. De asemenea,
nu trebuie omis faptul că în unele jocuri se pot ma nifesta și aspecte negative în atitudine și
comportament, ceea ce necesită o corectare imediată .

Structura propusă pentru jocurile de mișcare

Veriga lecției: ___________________________________ __________
Titlul jocului: ___________________________________ ___________
Obiectivul urmărit: _______________________________ __________
Locul de desfășurare: _____________________________ ___________
Grupa/ Clasa: ________________
Număr de participanți: ______
Durata jocului: ______
Materialele necesare: _____________________________ ___________________________________________________ __
Descrierea jocului: _______________________________ ___________________________________________________ __
Observații: _______________________________________ ___________________________________________________ ____
Prezentarea grafică a jocului (desen)

Pg. | 55

1. Ce este ștafeta?
2. Prezentați regulile de proiectare și aplicare a parcursurilor cu obstacole în
lecția de educație fizică.
3. Care sunt indicațiile metodice necesare desfășur ării jocurilor de mișcare?

Pg. | 56
Bibliografie

1. Badiu T. (1998) – Teoria și metodica educației fizice și sportului (culegere de teste).
București: Ed. Evrika
2. Balan B., Boncu Ș., Crețu C., Cucoș C., Dafinoiu I. , Iacob L., Moise C., Momanu M., Neculau A.,
Rudică T. (2005) – Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și g rade didactice. Iași:
Ed. Polirom
3. Bocoș M. (2003) – Cercetarea pedagogică. Suporturi teoretice și metod ologice – Ediția a II-a .
Cluj-Napoca: Ed. Presa Universitară Clujeană
4. Buruc M. (2000) – Teoria și metodica educației fizice și sportului. Arad: Ed. Servo-Sat
5. Calotă R. și colab. (1996) – Consultații pentru activitatea educativă. Timișoara: Ed. Eurobit
6. Cârstea G. (2000) – Teoria și metodica educației fizice și sportului. București: Ed. AN-DA
7. Cârstea G. (1997) – Educația fizică – teorie și metodică. București: A.N.E.F.S.
8. Cerghit I. (1997) – Metode de învățământ. București: Ed. Didactică și Pedagogică
9. Coman S. (1995) – Educația fizică și metodica predării ei – la clasel e I-IV . Iași: Ed. Spiru
Haret
10. Cosmovici A., Iacob L. (2005) – Psihologie școlară. Iași: Ed. Polirom
11. Crețu C. (1998) – Curriculum diferențiat și personalizat. Iași: Ed. Polirom
12. Cristea S. (1998) – Dicționar de termeni pedagogici. București: Ed. Didactică și Pedagogică
13. Cucoș C. (2006) – Pedagogie, Ed. a II-a revăzută și adăugită. Iași: Ed. Polirom
14. Dragnea A. (2000) – Teoria Educatiei Fizice si Sportului. București: Ed. Cartea Școlii
15. Dragnea A., Bota A. (1999) – Teoria activităților motrice. București: Ed. Didactică și
Pedagogică
16. Dragomir P. (2007) – Educație psihomotorie și didactica educației psihomo torii. București:
M.E.C.
17. Drăgan I., Petroman P., Mărginean D. (1992) – Educația noastră cea de toate zilele.
Timișoara: Ed. Eurobit
18. Drăgan I. (1991) – Psihologia pentru toți. București: Ed. Științifică
19. Eurofit. (fără dată). Preluat de pe topendsports.co m:
https://www.topendsports.com/testing/eurofit.htm
20. Fidler P. (1994) – Metodica educației fizice și sportive. Iași: Ed. Universitatea Al. I. Cuza
21. Gevat C., Larion A. (2003) – Lecții de atletism. Constanța: Ed. Ovidius University Press
22. Ionescu M. (2000) – Demersuri creative în predare și învățare. Cluj-Napoca: Ed. Presa
Universitară Clujeană

Pg. | 57
23. Ionescu M., Radu I. (coord.) (1995) – Didactica modernă. Cluj-Napoca: Ed. Dacia
24. Kulcsar T. (1978) – Factorii psihologici ai reușitei școlare. București: Ed. Didactică și
Pedagogică
25. Marinescu I. T. (2000) – Metodica predării educație i fizice – la grădinițe și la clasele I-IV.
Iași: Ed. AS'S.
26. MECT. (2008). Preluat de pe ise.ro:
http://programe.ise.ro/Portals/1/Curriculum/Progr_P re/TT/Curriculum%20pentru%20
invatamantul%20prescolar%203%20%E2%80%93%206-7%20an i.pdf
27. Neacșu I. (1990) – Instruire și învățare. București: Ed.Științifică
28. Prodea C., Cobârzan H. (1999) – Metodica educației fizice și sportive școlare. Cluj-Napoca:
Ed. C&C
29. Prodea C., Cobârzan H. (2004) – Educația fizică – Bazele metodicii (suport de curs) . Cluj-
Napoca:Universitatea Babeș-Bolyai
30. Prodea C. (2009) – Practică pedagogică observativă. Cluj-Napoca: Ed. Casa Cărții de Știință
31. Radu I. și colab. (1991) – Introducere în psihologia contemporană. București: Ed. Sincron
32. Rață G. (2004) – Didactica educației fizice școlare. Bacău: Alma Mater
33. Roșală V. (1977) – Din însemnările unui profesor de educație fizică. București: Ed. Sport-
Turism
34. Sălăvăstru D. (2004) – Psihologia educației. Iași: Ed. Polirom
35. Scarlat E., Scarlat M.B. (2002) – Educație Fizică și Sport – Manual pentru învățământ ul
gimnazial . București: Ed. Didactică și Pedagogică
36. Șerban M. (1982) – Umbra campionului. București: Ed. Sport-Turism
37. Vintanu M. (1998) – Prelegeri despre educație sportivă. București: Ed. Protransilvania
38. Wauters-Krings, F. (2015). (Psiho)MOTRICITATE. Spri jin, prevenție și compensare. (D.
Breaz, Ed., & I. Mateiu, Trad.) Cluj-Napoca: ASCR.
39. Zorgo B., Radu I. și colab. (1979) – Studii de psihologie școlară. București: Ed. Didactică și
Pedagogică
40. *** (1974) – Terminologia educației fizice și sportului, Ed. Stadion, București.
41. *** Buletine informative ale Proiectului de Reformă a învățământului preuniversitar din
anii 1998, 1999, 2000 și 2001, București.
42. *** M.E.C. (1999) – Planul-Cadru de învățământ pentru î nvățământul Preuniversitar,
București.
43. *** M.E.C. (1999) – Sistemul Național de Evaluare la Disciplina Educați e Fizică și Sport ,
București.

Pg. | 58
44. *** M.E.C.(1999) – Sistemul Național Școlar de Evaluare la disciplina Educație fizică și Sport,
București.
45. *** M.E.C. (2001) – Curriculum Național Ghid metodologic de aplicare a p rogramelor de
Educație Fizică și Sport în învățământul primar , București.
46. *** M.E.C. (2001) – Curriculum Național Ghid metodologic de aplicare a p rogramelor de
Educație Fizică și Sport în învățământul gimnazial , București
47. *** M.E.C. (2001) – Curriculum Național Programe Școlare pentru clasa I -IV -a Aria
curriculară Educație Fizică și Sport , București.
48. *** M.E.C. (2001) – Curriculum Național Programe Școlare pentru clasa V -VIII -a Aria
curriculară Educație Fizică și Sport , București.
49. *** M.E.C. (2001) – Ghid metodologic de aplicare a programei de educație fizică și sport în
învățământul primar, gimnazial și liceal, , C.N.P.C., București.
50. *** M.E.C. (Coord. Șerban Iosiferscu) (2001) – Managementul educațional pentru instituțiile
de învățământ, , București.
51. *** M.E.N.(1999) – Programa școlară pentru clasele a V-a, a VIII-a, Educație fizică și sport,
București.
52. *** Ministerul Educației Naționale (1998) – Evaluarea în învățământul primar , București.
*** Parlamentul României – Legea Educației fizice și S portului nr.69 / 11. 06. 2000, București.