Licenţă Capitolul I Iii [621328]

1

UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI”
Cluj -Napoca
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
SPECIALIZAREA STUDII DE SECURITATE

Lucrare de licență

Coordonator științ ific

Absolvent: [anonimizat]

2017

2
UNIVERSITATEA „BABEȘ -BOLYAI”
FACULTATEA DE ISTORIE SI FILOSOFIE
SPECIALIZAREA STUDII DE SECURITATE

Coordonator știin țific

Absolvent: [anonimizat]

2017

1
Declaratie

2
CUPRINS

INTRODUCERE ………………………………………….
I. CAPITOLUL 1. UNIUNEA EUROPEANĂ DE LA ORGANIZAȚIE
INTERNAȚIONALĂ ÎNSPRE STAT SUPRANAȚIONAL…………………..
1.1. Imaginea evoluției Uniunii Eu ropene pe parcursul tratatelor …………….
1.2. Adâncirea integrarii europene ……………………….
1.3. Drumul spre stat supranațional ……………….
II. CAPITOLUL 2. ASPECTE TEORETICE CARE SUSȚIN TRANSFORMAREA
UNIUNII EUROPENE ÎN STAT SUPRANAȚIONAL ……………………
2.1 Aspecte generale
2.2 Federalism vs. Interguvernamentalism
2.3 . Interguvernamentalism vs. Supranaționalism
III. CAPITOLUL 3. EUROPA INTRE EST ȘI VEST IN CADRUL DISPUTELOR
GEOPOLITICE………..
3.1
3.2
3.3
CONCLUZII ……………..
BILIOGRAFIE …….

3
INTRODUCERE

4

II. CAPITOLUL 1. UNIUNEA EUROPEANĂ DE LA ORGANIZAȚIE
INTERNAȚIONALĂ ÎNSPRE STAT SUPRANAȚIONAL
În primul capitol al lucrării îmi propun să dezbat atât evoluția Uniunii Europene
incepând cu doua jumatate a secolului XX, prin intermediul tratatelor la care a fost părtașă,
cât și parcursul său de la organizația internțională la un stat supranațional.

1.1. Imaginea evoluției Uniuni i Europene pe parcursul tratatelor
Un punct de reper în dezbaterea legată de evoluția Uniunii Europene îl constituie
chiar inceputul acesteia, anul 1950, cand doua personalități ale continentului european,
Jean Monnet și Robert Schuman s -au decis in elabor area Planului Schuman.
În perioada imediat următoare celui de -al doilea razboi m ondial, națiunile Europei
făceau încă eforturi pentru înlăturarea consecințelor dezastruoase în urma conflagrației
mondiale.1Inițiatorii unificarii industriei grele a Europei Occidentale, Jean Monnet, care
este considerat forța unificatoare aflată la originea Uniunii Europene și totodată sursa de
inspirație a Planului Schuman, impreună cu arhitectul proiectului de integrare europeana,
Robert Schuman considerat și unul dintre pă rinții fondatori ai Uniunii, au prezentat la data
de 9 mai 1950, care astăzi este considerat ă ziua Uniunii Europene, Planul
Schuman.2Acesta "propunea exercitarea unui control comun asupra producției de cărbune
și oțel, materiile prime cele mai importante pentru industria armamentului. Ideea de bază
era aceea că o țară care nu deține controlul asupra producției de cărbune și oțel nu va avea
mijloacele necesare pentru a lupta într -un război"3.

1 Uniunea Europeana, https://europa.eu/european -union/about -eu/symbols/europe -day/schuman –
declaration_ro , 30 Martie 2017

2 Uniunea Europeană , http://europa.eu/european -union/about -eu/hist ory/founding -fathers_ro , 30 Martie
2017

3 Ibidem, 30 Martie 2017

5
Apariția orgnizaților și a comunităților europene s -a datorat con jucturii
internaționale, mai exact a raporturilor care s -au stabilit între Est și Vest, la câțiva ani după
terminarea conflagrației mondiale.4
Dacă la data de 9 mai 1950 vorbim deja despre o uniune a statelor europene, cu trei
ani în urm ă, în 12 iulie 1947 la Paris are loc Conferința pentru Cooperare Economică
Europeană, unde s -a decis elaborare unui program de reconstrucție facut în urma unui
bilanț al nevoiilor economice ale țărilor Europei Occidentale.5
În urma Conferinței de la Paris din 1947, la 16 apr ilie 1948 asist ăm la fondarea
primei organizații europene bazată pe cooperare între statele componente : Organistion of
Economic Cooperation for Europe, ( OECE). Convenția a fost semntă de 16 țări, iar
semnatarii acestia afirmau că economiile europene erau interdependente și că bunăstarea
uneia depindea de a celorlalte.6OECE va contribuii substanțial la afirmarea solidaritaților
statelor vest europene prin introducerea unui sistem multilateral de plată și prin
liberalizarea schimburilor.7 Legat tot de cooper area economică a statelor europene, în 1950
se instaurează Uniunea Europeană de Plăți care susține cooperarea monetară și financiară
europeană, până la restabilire liberei convertibilități a monedelor în 1958.8
“ Ca o consecință a demersului realizat în c adrul OECE , la începutul anilor ’50, s -a
simțit nevoia trecerii într -o altă etapă a unificării economice, cea a construcției europene,
inugurată de Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului.”9 Creearea Comunității
Europene a Cărbunelui șî Oțelului ( CECO) , dupa Declarația Schuman, a fost un prim pas
spre unificarea țărilor europene din punct de vedere economic și politic pentru asigurarea
păcfii durabile în contextu l construcției europene.10

4 Adrian Liviu Ivan, Sub zodia “Statelor Unite ale Europei”, Cluj – Napoca, Ecco, 2006, p. 86
5 Ibidem , p. 90
6 Ibidem
7 Ibidem, p. 91
8 Ibidem, p.92
9 Ibidem, p.93
10 Uniunea Europeană, https://europa.eu/european -union/about -eu/history_ro , 30 Martie 2017

6
Prin Tratatul de la Paris din 1951 a fost fondată CECO,care a avut rolul de a
influența relațiile de putere la nivelul Sistemului Internațional, totodată fiind și un motor
de asigurare a păcii. Inițiativa franco -germană în legătură cu creearea unui organism de
natură economică, a reprezentat și un raspuns la bipol arizarea relțiilor internaționale care
se aflau deja sub dominția Statelor Unite ale Amercii, respectiv a Uniunii Sovietice,
considerate la acel moment principalele două mari blocuri de putere la nivel internațional.
Prin Tratat, scopul CECO era dezvoltarea economică a țărilor memebre, instituirea unei
piețe commune, ocuparea forței de muncă și creșterea ni velului de trai.11 Concretizarea
pieței comune a fost afirmată prin Tratatul de la Roma din 1957, unde s -au pus și bazele
Comunității Economice Europene ( CEE) și ale Comunității Europene a Atomului sau
Euratom, pentru extiderea integrării europene printr -o cooperare economic ă, luând ființă
astfel Comunitațile Europene. Principiul care stă la baza organizării acestor trei
comunități, CECO, CEE și Euratom , este cel al suprastatalității, spre deosebire de cel al
interguvernamentalismului, care a stat l a baza formării în 1950 a Consiliului European.12
“ Reușita planului Schuman și crearea Comunității Europene a Cărbunelui și
Oțelului au oferit un cadru propice pentru discutarea chestiunii apărării și reînarmării
Germaniei Federale, mai ales că cealaltă parte, în Republica Democrată Germană,
sovieticii trecuseră la refacerea armatei germane.”13 Datorită necesității unei armate
europene unificate, la 16 octombrie 1950, Monnet impreună cu Renḕ Pleven și Robert
Schuman, s -au decis asupran unui proiect de declarație guvernamentală referitoare la
apărarea comună a Europei Occidentale. Atât Jean Monnet cât și Robert Schum an, au
acceptat planul pe care Pleven avea de gând să -l prezinte Comitetului Apărării Națioale a
Franței.14 “Planul Pleven prevedea crearea unei armate europene integrate și plasate sub un
comandament comun, asigurând integrarea forțelor europene la nivelul corpurilor de
armată. O dată constituită, armata europeană era pusă la dispoziția statului -major al

11 Flore Pop, Oana Albescu, Tratatul de la Lisabona, Cluj -Napoca, CA Publishing, 2012, pp.101 -102
12 Inidem, p. 102
13 Adrian Liviu Ivan, Sub zodiac “ Statelor Unite ale Europei”, Cluj – Napoca, Ecco, 2006, p. 128
14 Ibidem, p.132

7
NATO.”15 În 28 octombrie 1950, planul a fost prezentat în cadrul Comitetului de Apărare
al NATO, iar doi ani mai târziu, după mai multe negocieri, la care a u participat și Consiliul
Europei și NATO, Tratatul CEA a fost semnat la Paris, la 27 mai 1952. CEA, cuprindea o
armată format din forțe terestre și aeriene ale statelor member, integrată sub comandament
comun, fară discriminării între membrii săi, aceștea garantându -și reciproc asistență
mutual în caz de agresiune .16 Neînțelegerile dintre țările fondatoare, Franța, Germania,
Olanda, Belgia, Italia și Luxemurg, duc la eșecul integrarii politice și militare în 1954,
astfel favorizând demersul funcționalist a lui Jean Monnet care susținea realizarea
Comunității gradual pe sectoare, scopul final fiind construcția unei federații europene.17
Este de remarcat că la scurt timp dupa realizarea Comunității Economice Europene,
acțiunile realizate de Franța, condusă de generalul De Gaulle,se reafirmă dorința de a
reîncepe demersurile pentru construcția politică și integrarea în domeniul apărării, astfel
sub auspiciile lui De Gaulle, francezul Christian Fouchet pregătește pe parcursul anilor
1961 – 1962, trei propuneri cunoscute sub numele de “ Planurile Fouchet”, care constau în
intensificarea cooperării interstatale cu o politică externă unică a statelor memebre, la
întărirea mecanismelor de realizare a securității în comun și la coordonarea strânsa a
politicilor de a părare.18 “Cu excepția Germaniei, toate celelalte state din Comunitate au
respins demersurile franceze, concretizate în “Tratatul asupra Uniunii Statelor”,
motivându -se că nu se dorește o coloborare excesivă între state și nici ruperea legăturilor
cu SUA și NATO. Totuși, în 1969, la Summit -ul de la Haga, cei șase membri ai CEE au
reafirmat necesitatea de a unifica politic Eur opa, iar în 1970 s -a adoptat Raportul
Davignon, marcând Cooperarea Politică Europeană, deși aceasta se referea exclusive la
politica ex ternă.”19
Anul 1969, marchează ideea unei conferințe de vârf, amintită de candidatul
Georges Pompidou , noul președinte al statului francez, pe 22 mai 1969, la care se vor
alătura și șefii de stat sau de govern ai celorlalte cinci state member ale Comunităț ilor.

15 Ibidem, p.132
16 Ibidem, pp.133 – 134
17 Ibidem p. 176
18 Ilie Bădescu, Tratat de Geopolitică, Volumul I, București, Ed. “ Mica Valahie”, 201 1, p.394
19 Ibidem ;

8
Ulterior, la conferința de presă din 10 iulie, președintele Pompidou va preciza din ce
perspectivă va aborda el construcția europeană, punând pe primul plan finalizarea acțiunii
comunitare, iar mai apoi aprofundarea vieții comunitare, și nu în ultim ul rând lărgirea
Comunităților după o pregătire comună serioasă a celor șase. Cele trei etape, finalizarea,
aprofundarea și lărgirea semificau lozinca diplomației franceze în acel moment.20
Pe 1 și 2 decembrie 1969,are loc așa – numita Conferința la vârf, la Haga, capitala
statului unde până la finalul anului va fi și președenția Consiliului Comunităților. După un
lung comunicat al conferinței s -a stabilit un program de lucru ambițios, inspirit din
tripticul francez a le președintelui Georges Pompidou: ‹‹Finalizarea: participanții își
reafirmă”voința de a trece de la etapa de tranziție la cea definitivă în Comunitatea
Europeană” și deci de a finaliza reglementările financiare agricole, atat de mult dorite de
Franța. Apro fundarea:”În strânsă colaborare cu comisia, în cursul anului 1970 va fi
elaborat un plan pe etape în vederea creării unei uniuni economice și monetare” .Lărgirea:
“ În măsura în care statele candidate accepta tratatele și finalitatea lor politică, decizii le
luate de la intrarea în vigoare a tratatelor și opțiunile facute… șefii de stat și de guvern și –
au marcat acordul în privința începerii negocierilor între Comunitate, pe de o parte, și
statele candidate pe de altă parte.”››21În urma celor discutate la Ha ga, pe 30 iunie se
deschid la Luxemburg negocierile cu țările candidate, Marea Britanie, Danemarca, Irlanda
și Norvegia, care în mod oficial sunt candidate înca din mai 1967 .Negocerile cu țările
candidate au loc pe parcursul anilor ’70 – ’73, cand se dezba t diferitele probleme interne
ale fiecărui stat doritor adeerării europene. Astfel Tratatul de adeziune este semnat pe 22
ianuarie 1972 în Burxelles, aplicat fiind începând cu 1 ianuarie 1973, dupa ratificarea sa de
catre toți semnatarii cu excepția Norve giei.” Mica Europă” din anii ’50 devine o
comunitate de nouă membrii, constituind cel mai important dintre partenerii din comerțul
internațional.22

20 Charles Zorgbibe, traducere din limba franceză Speranța Dumitru, Construcția Europeană – Trecut,
Prezent, Viitor, Ed.TREI, 1998, p.99
21 Ibidem, pp.99 – 101
22 Ibidem, pp.108 – 109

9
Mijlocul anilor ’70, marchează o stagnare a construcției europene, până în ianuarie
1985, aproximativ un deceniu, când Jacques Delors, politician francez, fost ministru,
afirmă ideea realizării unei piețe unice,ca fiind singurul domeniu de relans are a
construcției europene.23 Alegerea lui Jacques Delors, în 6 februrie 198 5, ca președinte al
Comisiei Europene, a accelerat demersul comunitar pentru o piață unica, piețe fără
frontier e, sprijinit fiind și de cele 10 guverne ale statelor membre în “suprimarea barierelor
care împiedicau relansarea economic ă și crearea unei ‹‹sp ațiu unic european››”24. Un pas
important care se realizează este elaborarea programului de lucru al Comisiei, care are la
bază ideeile legate de relansarea economiei europene, reforma instituțională și afirmarea
uniunii politice, trei ținte fixe ale preșe dintelui Delors, programul cuprizând 321 de
propuneri legislative, denumirea documentului fiind Cartea Albă, aprobată de Consiuliu
European de la Milano în mai 1985.25
“ Propunându -și ca obiectiv realizarea”Statului Europa”, Cartea Albă devenea un
document foarte important pentru procesul construcției comunitare, un fel de ‹‹lexic al
puzh ieței interne, ghid de voiaj și orarul miniștrilor, comisarilor, funcționarilor, experților
și diplomaților.”.26 Pentru a accelera procesul de luare a deciziilor în contexul creării pieței
unice, documentul care a asigurat într -o mare măsura aceste demersuri este Actul Unic
European. Acesta a fost adoptat la 17 februarie 19 86 la Luxemburg și pe 28 februrie la
Haga același an.27
În Actul Unic European regăsim ca obiectiv esențial al acestui document, realizarea
unui spațiu fără frontiere care permite libera circulație a mărfurilor, a serviciilor, a
capitalurilor și a persoanelor.28 O îmbunătățire adusă de Actul Unic European, o găsim în
Articolul 30 al acestuia, unde se constituie bazele viitoarei Politici Externe și de Securitate

23 Ibidem, p. 309
24 Adrian Liviu Ivan, Statele Unite ale Europei, Ed. Publishing, Cluj – Napoca, 2014, p.50
25 Ibidem
26 Ibidem, p.51
27 http://europa.eu/european -union/law/treaties_ro , 30 Mai 2017
28 Charles Zorgbibe, traducere din limba franceză Speranța Dumitru, Construcția Europeană – Trecut,
Prezent, Viitor, Ed.TREI, 1998 , p.310

10
Comună, urmată fi mai bine definită în Tratatul Uniunii Europene, Tratatul de la
Maastricht.29
Din punct de vedere al integrării geopolitice putem amintii viziunea lui Jacques
Attila care susține ideea conform căreia procesele d e integrare la scară europeană sunt
medi ate de apariția și expansiunea unor spații geoeconomice distincte, care pot modela
într-un fe l sau altul viitorul spațiilor europene la nivel geoeconomic, prefigurând astfel o
nouă ordine a lumii dintr -o perspectivă geogrfică economic mondială.30
Un alt pas f ăcut de către Comunitate Europeană a fost în 1992, când asistăm la o
regăndire a structu rii acestei Comunități, în urma căderi regimurilor comuniste din Europa
Centrală și de Est, o regândire a creării unei uniuni economice – monetare și politice
totodată, baza legală a noii Uniunii Europene este tocmai Tratatul de l 8ikm a Maastricht,
semnat la 7 februarie 1992, ractificat la 1 noiembrie 1993.31
“UE înseamnă , pe de o parte menținerea și extinderea acquis -ului Comunității
Europene și, pe de altă parte noi forme de cooperare în domeniul Politicii Externe și de
Securitate Comună (PESC) și al Justiție i și Afacerilor Interne (AJI).Astfel, conform
imaginii commune despre UE, prin Tratatul de la Maastricht aceasta devine o construcție
cu trei piloni, care va fi menținută și dezvoltată continuu.”32
Tratatul Uniunii Europene a însemnat nu numai o îmbunătățir e a cooperării
economice, care era într -o continuă evoluție, ci a însemnat și o cooperare politică a statelor
membre , modificând astfel tratatele constitutive ale procesului integrării europene.33Ceea
ce mai adaugă Tratatul de la Maastricht este structura pe piloni a Uniunii Europene, având
un pilon comunitar care cuprinde: cetățenia europeană, libera circulație a bunurilor,
serviciilor,persoanelor, capitalului, iar ceilalți doi piloni interguvernamentali care cuprind

29 Robert Iulian Stănescu, Lucian Leonard Bădica, Paul Dănuț Duță, UE -27 de la Extidere la Adâncirea
Integrării, Sibiu, Ed . Techno Media, 2009, p.147
30 Ilie Bădescu,Ioan Mihăilescu, Elena Zamfir, Geopolitica Integrării Europene, Editura Universității din
București , 2003, p. 6
31 Robert Iulian Stănescu, Lucian Leonard Bădica, Paul Dănuț Duță, UE -27 de la Extidere la Adâncirea
Integrării, Sibiu, Ed. Techno Media, 2009, p. 147
32 Ibidem, apud. Bibere O., Tratatul Uniunii Europene.Tratatul de la Maastricht asupra Uniunii
Europene, București, Ed. Lucretius, 1997,pp102 -124
33 Ibidem, p148

11
Politicii Externe și de Securitate Comună (PESC), pilonul doi, iar ultimul fiind cel al
Justiției și Afacerilor Interne (JAI).34
După valul de aderare din 1995, cănd Uniunii s -au alăturat Austria, Finlanda și
Suedia , s-a dorit din nou o reformă a Tratatului Uniunii Europene, urmând ca doi a ni mai
târziu, la data de 2 octombrie 1997 sa fie semnat Tratatul de la Amsterdam și ractificat la 1
mai 1999.35 Tratatul de la Amsterdam trebuia sa pregtescă Uniunea Europeană pentru noi
valuri de aderare ale statelor doritoare de a face parte dintr -o uni une, acum nu numai
economic ă, cât și politică . În contextul unor noi aderări, era necesar o reform a instituțiilor,
pentru a permite funcționarea cu mai multe state a diferitelor instituții. Un prim punct de
mdezbatere era legat de numărul voturilor atribuit fiecărui stat în cadrul Consiliului, apoi
problematica legată de mărimea Comisiei Europene și nu în ultimul rând extinderea
domeniilor în care deciziile să fie adoptate cu majoritate clificată.Aceste obiective nu s -au
realizat la Amsterdam, deoar ece șefii de stat sau de guvern nu au reușit să găsească un
compromis în favoarea obiectivelor, astfel au amânt aceste problem e, cunoscute sub
numele “left-overs”36,urmat a fi reluate ulterior la Nisa, unde șefii de stat și de guvern s -au
reunite pentru re zolvrea acestor problem amânte până în 2000.37
La numai o lună după intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam , s-a luat
decizia de a organiza o nouă conferință interguvernamentală cu scopul de a accelera
progresul de dezvoltare a Uniunii Europene. Co nferința avea să aiba loc doar în anul 2000
cănd se vor pune în discuție problemele care nu au fost rezolvate până în acel moment. Pe
agenda de discuție a Conferinței se regăsesc problemele legate de dimensiunile și
alcătuirea Comisiei , distribuția voturilor în cadrul Consiliului , o posibilă extindere a
deciziilor luate cu majoritate calificată și alte probleme privind modificările aduse
Tratatului și rezultate din așa numitele "left -overs" sau de pe urma implementării

34 Robert Iulian Stănescu, Lucian Leonard Bădic a, Paul Dănuț Duță, UE -27 de la Extidere la Adâncirea
Integrării, Sibiu, Ed. Techno Media, 2009, pp 148 -149
35Uniunea Europeană http://europa.eu/european -union/law/treaties_ro , accesat în 9 Mai 2017
36 Paul Michael L ȕtzeler, Europa după Maastricht, Ed. Institutul European,Iași, 2004, p 15
37 Ibidem

12
Tratatului de la Amsterdam , la toate acestea s -a adăugat, la mijlocul anului, principiul
cooperării sporite, adică posibilitatea statelor de a practica o integrare graduală. 38
“Lucrările Conferinței Interguvernamentale au fost încheiate de Consiliul European
de la Nisa, care s -a reunit, în zilele de 7 -11 decembrie 2000. Reafirmând importanța istoică
a lărgirii UE, Consiuliul a Salutat realizările obținute în cadrul negocierilor cu țările
candidate. Totodată , el și -a însușit concluziile Consiliului Afacerilor Generale, din 4
decembrie 2000, asupra strategiei propuse de Comisie. Principiul diferențerii în funcție de
meritele fiecărei țări dar și posibilitatea recuperării au fo st, în egală măsură, reafirmate .
Consiliul European a considerat că strategia Comisiei bazată pe principiile sus amintite și
concluzia CIG asupra reformei instituționale vor permite UE să primească, în 2004, noi
membri, ce vor putea să participe, începând din acel an, la alegerile PE.”39
Semnat la 26 februarie 2001 , și intrat în vigoare doi ani mai târziu, în 1 febru arie
2003, Tratatul de la Nisa, avea ca scop reformarea instituțiilor pentru Uniunea Europeană
să poată funcționa efficient și după extinderea până la 25 de state membre. Schimbările
esențiale în cadrul acestui tratat au fost legate de modificarea competen țelor Comisiei și
redefinirea sistemului de vot în cadrul Consiliului.40
“Cu toa te că a fost primul Tratat al “ Marii Europe”, el a lăsat nerezolvate mai
multe dosare europene, precum înființarea unei armate europene și realizarea unei
identități comune în p olitica externă. Pe plan juridic, Tratatul de la Nisa nu face trecerea
spre statul federal, după cum nu a acordat nici personalitate juridică Uni unii pentru a putea
reprezenta cele 27 de state memebre în relațiile internaționale, cum remarca Charles
Zorgbi be (Zorgbibe 2005:232). Absența personlității internaționale contribuie la
eterogenitatea accentuată a Uniunii.” 41
“Tratatul de la Nisa a însemnat un pas major în afirmarea meto dei comunitarea prin
procedura codeciziei și, în egală măsura, pentru l ărgirea Uniunii Europene spre “ Cealaltă

38 Serverul Internațional UNESCO pentru Democrație, Pace și Drepturile Omului , http://www.dadalos –
europe.org/rom/grundkurs_3/Etapa_4.htm , 13 Iunie 2017
39 Adrian Liviu Ivan, Statele Unite ale Europei, Ed. Publishing, Cluj – Napoca, 2014, p 175
40 http://europa.eu/europea n-union/law/treaties_ro 13 Iunie 2017
41 Adrian Liviu Ivan, Statele Unite ale Europei, Ed. Publishing, Cluj – Napoca, 2014, p 195

13
Europă”, dar reprezintă un pas mic spre scopul final al integrării europene: “Statele Unite
ale Europei”.42
“Deoarece reforma instituțională reali zată prin Tratatul de la Nisa ( 2001/2003) nu a
fost considerată, la vremea ei, suficient de curajoasă pentru a răspunde așteptărilor legate
de noua extindere a Uniunii Europene, debutul de mileniu a coincis și chiar a stimulat
decizia elaborării și negocierii unui nou tratat. Procesul d e reformă constituțională, lansat
prin extrem de ambițioasa declarație de la Laeken, din decembrie 2001, urma să permit
construirea unei noi Uniuni Europene “mai democratice, mai transparente și mai
eficiente”, capabile să -i aducă pe “cetățenii europeni, și în primul rând pe tineri, mai
aproape de designul și instituțiile europene”.43
“Tratatul Constituțional, așa cum fost el în cele din urmă denumit, a fost semnat la
Roma, la 29 octombrie 2004, de către reprezentanții celor 25 de state membre. Părea că se
intrase în linie dreaptă, intrarea în vigoare a tratatului, care avea să urmeze ratificăr ii
acestuia ( fie parlamentară, fie prin referendum, fiecare stat membru având posibilitatea de
a alege variant pe care o considera cea mai potrivită), fiind planificat ă a se realiza la 1
noiembrie 2006. Procesul de ratificare, care s -a desfășurat fără surprize în prima parte a
anului 2005, a fost însă complet blocat de dubla respingerea tratatului la referendumurile
organizate în Franța (29 mai) și Olanda (1 iunie 2005) . Cum speranța moare însă ultima, în
lipsa planurilor B, de scos din sertar în caz de eș ec, UE făcut apel la planurile D, de
“dezbatere și dialog”. În consecință, a urmat așa -numita perioadă de “reflecție”, care a
durat mai bine de un an de zile, roadele a părând , în cele din urmă, sub președenția
germane a UE, în primul semestru al anului 2007. În cadrul Cosilului European de la
Berlin, din 21 -23 iunie 2007, cancelarul Angela Merkel a pus în fața liderilor europeni o
nouă versiune de tratat, iar Conferința Interguvernamentală care a urmat a permis

42 Adrian Liviu Ivan, Statele Unite ale Europei, Ed. Publishing, Cluj – Napoca, 2014, p195
43 Nicolae Păun, Georgiana Ciceo, Sfer a Politicii – Uniunea Europeană și Tratatul de la Lisabona,
volumul XVIII, Fundația Societatea Civilă, 2010, p 10

14
adoptarea Tratatului de Reforma la 19 octombrie și semnarea lui în 13 decembrie 2007, la
Lisbona.”44
Pe parcursul a mai bine de 57 de ani, Uniunea Europeană, la început denumită
Comunitatea Europeană, a suferit o mu ltitudine de modificări prin care se încerca o
dezvoltare atât pe plan economic, deorece în perioada anilor ’50 scopul esențial era crearea
unei uniuni economice, iar mai apoi, treptat s -a încercat prin trataele exemplificate
anterior, o dezvoltare politic ă, juridică și instituțională, care să ajute extiderea Uniunii să
fie din ce în ce mai eficientă și prosperă. Adâncirea integrării europene pornește odată cu
Tratatul de la Lisabona.

1.2 Adâncirea integrării europene
“Integrarea europeană a manifestat o adevărată “accelerare” la începutul anilor ’90, ca
o consecință a schimbărilor survenite în Europa și în lume, prin crearea Uniunii Europene
alături de Comunitățile Europene, cea care adăuga integrarea politică la cea economică și
deschidea astfel poarta aderării la UE a țărilor aflate timp de patru decenii de cealaltă parte
a “Cortinei de Fier” . Începând cu acel moment Uniunea nu a încetat să se transforme și să
se adapteze, prin revizuirile successive ale fundamentelor sale juridico -politi ce. Astfel, în
mai puțin de zece ani, s -au succedat reformele realizate prin Tratatele de la Maastricht,
Amsterdam și Nisa. Numărul de state membre crescut de la 12 la 27. Fără îndoială, acestă
formulă de reformă parțială a Tratatelor la fiecare câțiva ani își arată limitele, rezultatul ei
fiind adaptarea pe termen scurt a Tratatelor, ceea ce a creat un adevărat paradox: – în
momentul în care intrau în vigoare, devenea deja necesară revizuirea lor. Pe de altă parte
procesul politic European avea o altă urge nță: – încorporarea cetățeanului european într -un
process care depășea, progresiv, simpla dimensiune economică, specific începutului
integrării.”45

44 Nicolae Păun, Georgiana Ciceo, Sfera Politicii – Uniunea Europeană și Tratatul de la Lisabona,
volumul XVIII, Fundația Societatea Civilă, 2 010, p 11
45 Francisco Aldecoa Luz árraga, Mercedes Guinea Llorente; trad. de Iordan Gheorghe Bărbulescu,
Europa Viitorului – Tratatul de la Lisabona, Iași, Polirom 2011, pp. 21 – 22

15
Fiind considerat o reformă ambițioasă, Trat atul de la Lisabona reprezintă o revizuire a
tratatelor fondatoare de la crearea Comunităților Europene. “La data de 13 decembrie
2007, șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană au semnat la mănăstirea Jeronimos,
aproape de Lisabona, tratatul prin care se modifică Tratatul privind Uniunea Europeană și
Tratatul de instituire a Comunității Europene. Acest tratat, denumit Tratatul de la
Lisabona, după orașul în care a fost semnat, presupunea ieșirea din criza constituțională,
înlocuind Tratatul Constituțional, a cărui ratificare nu a fost dusă până la capăt”.46
Intrat în vigoare abia în 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona avea ca scopuri
principale transformrea Uniunii într-o entitate mai democratică, mai eficientă și mai aptă
să aborde ze, la unison, probleme globale. Astfel anul 2009 avea să însemne un nou început
pentru Uniunea Europeană, dar și să comemoreze câteva evenimete crucialee din istoria
vechiului continent, putem amintii: împlinirea a 70 de ani de la Cel de -al Doilea Război
Mondial, 60 de ani de la înființarea Consiliului Europei și 30 de ani d e cănd Parlamentul
European este ales prin vot direct de către cetățeni i statelor membre, cât și evenimente
memorabile, cum ar fi, 20 de ani de la prăbușirea unui sistem totalitar din statele europene
aflate până în 1989 sub sfera de influență a Uniunii S ovietice, revoluțiile de catifea din
Cehoslovacia, Ungaria, căderea zidului Berlinului sau revoluția sângeroasă din România.47
Adâncirea integrării europene, consider că debutează odată cu intrarea în vigoare a
Tratatului de la Lisabona, în 2009, anul “poat e fi caracterizat drept un liant între trecut și
viitor, deoarece Uniunea Europeană are șansa unui nou început și fundamentare mult mai
bine a principiilor pe care este clădită, dar și ancorarea în procesul decisional al instituțiilor
comunitare.”48
“ În primul rând, Tratatul de la Lisabona întărește dimensiunea politică a Uniunii
Europene,pusă în mișcare și dezvoltată în ultimii ani. Se pune punct, astfel, Comunității
Europene, recunoscându -se existența unei realități politice comune, ce a Uniunii Europe ne,

46 Francisco Aldecoa Luz árraga, Mercedes Guinea Llorente; trad. de Iordan Ghe orghe Bărbulescu,
Europa Viitorului – Tratatul de la Lisabona, Iași, Polirom 2011, p. 39
47 Nicolae Păun, Georgiana Ciceo, Sfera Politicii – Uniunea Europeană și Tratatul de la Lisabona,
volumul XVIII, Fundația Societatea Civilă, 2010, p.17
48 Ibidem

16
comparative cu situați anterioară, când existau două realități juridice, corespunzător celor
două organizații care coexistau , UE și CE. Uniunea este dotată cu personalitte juridică și,
prin stabilirea explicită a valorilor și obiectivelor sale, se defi nesc mai exact proiectu și
natura s a politică. Caracterul politic al Uniunii apare întărit și prin explicitarea principiilor
sale de funcționare: democrație reprezentativă și participtivă.”49
“Pentru a face față provocărilor care rezultă din creșterea număr ului de state membre,
Tratatul de la Lisabona demarează o importantă reformă instituțională prin care se
urmărește îmbunătățirea calității democratice a funcționării Uniunii și garantarea
capacității sale de acțiune și decizie. Progrese se mnificative se pr oduc și în cee a ce
privește Politica Externă Comună în încercarea de a consolida profilul international al
Uniunii Europene. În primul rând, se stabilește un cadru comun de valori și obiective, ce
corespunde rolului de mare resposabilitate pe care UE dorește să și -l asume la nivel
mondial și prin care se dorește asigurarea unei coerențe sporite întregului. De asemenea, se
introduce o nouă bază referitoare la stabilirea relațiilor privilegiate de asociere cu țările din
imediata vecinătate UE, parte a unei politici specifice de vecinătate. Atribuirea
personlității juridice permite Uniunii să -și îmbunătă țească eficiența și vizibilitatea pe scena
internațională. Două inovații instituționale sunt esențiale în realizarea acestui nou profil
international: nou -creata funcție de Îna lt Reprezentant, responsabil cu politica externă în
cdrul Consiliului și Comisiei, precum și nou -înființatul Serviciu european pentru acțiun e
externă, care va ajuta Înaltul Reprezentant în exercitarea funcției sale. Ambele instituții
caută să ofere unitate și coerență celor două domenii de politică externă, ce
interguvernamentală, specifică PESC, și cea comunitară, specifică relațiilor externe ale
UE.”50
“De la Tratatul de la Nisa la cel de la Lisabona, s -a format o nouă Uniune Europeană
cu personalitate juridică și dotată cu instituții, am spune noi, atât cu voc ație
interguvernamentală (Consiliul European), dar și cu tendințe supranaționle (președenția
permanentă a Consiliului European; dubla majoritate privind majoritatea calificată în

49 Francisco Aldecoa Luz árraga, Mercedes Guinea Llorente; trad. de Iordan Gheorghe Bărbulescu,
Europa Viitorului – Tratatul de la Lisabona, Iași, Polirom 2011, p 50
50 Ibidem, pp.50 -53

17
Consiliu, Funcția de Înalt Reprezentant pentru Politică Externă și de Securitate, extindere
codeciziei în peste 50 de domenii etc.” 51
“Pentru toate acestea, Tratatul de la L isabona poate fi considerat deosebit de important,
deoarece realizează una dintre cele mai substanțiale reforme europene, atât prin amploare,
cât și prin conținut. Preupune un mare pas înainte în construcția Euro pei politice, în
măsura în care , pe de o par te, explicitează modelul acestui sistem politic unic și, pe de altă
parte traditional, de politici înalte. În cuvintele Parlamentului European,” în ansamblul său,
Tratatul de la Lisabona aduce o îmbunătățire a tratatelor existente, o mai mare
responsabiliz are democratică, o creștere a cap acității decizionale a Uniunii ( prin
intermediul rolului cre scând al Parlamentului European și al parlamentelor naționale),
contribuind astfel la consolidarea drepturilor cetățenilor în cadrul Uniunii Europene și
îmbunătățind funcționarea eficientă a instituțiilor europene.”52
Tratatul de la Lisabona, putem afirma, că este cel care deschide calea Uniunii
Europene spre o uniune mai consolidată, mai fermă, care încea rcă să îndrepte Europa către
o “mai multă Europă pol itică și federală”53 și o “mai multă Europă social ă”.54

1.3 Drumul spre stat supranational
Când vorbim de Uniunea Europeană, ca fiind un stat supranational, putem observa că
Uniunea tinde să nu mai fie încadrată în tiparele tradiționale folosite pentru descrierea unei
organizații internaționale.
Uniunea Europeană a devenit de -a lungul timpului un actor cu grad crescut de
complexitate pe măsură ce impactul în creștere al politicilor sale a atras tot mai mulți
partcipanți guvernamentali și non -guvernamentali în procesul de formulare a politicilor.

51 Adrian Liviu Ivan, Statele Unite ale Europei, Ed. Publishing, Cluj – Napoca, 2014, p 305
52 Francisco Aldecoa Luz árraga, Mercedes Guinea Llorente; trad. de Iordan Gheorghe Bărbulescu,
Europa Viitorului – Tratatul de la Lisabona, Iași, Polirom 2011, p53
53 Ibidem p. 273
54 Ibidem

18
Natura supranațională a Uniunii Europene poate fi considerate un instrument ajutător în
înțelegerea și expli carea relațiilor instituționale dintre Uniunea Europeană și statele membre.
De obicei organizațiile inter naționale, au un caracter interguvernamenta l, în ceea ce
privește structura și procesul intern, însă Uniunea Europeană spre deosebire de alte organizații
internaționale poate fi văzută din mai multe perspective drept actor supranational.
Caracteristicile care fc din Uniunea Europeană un actor supra national rezidă în mare parte în
puterea executivă a Comisiei Europene și în puterile legislative ale Parlamentului European
post-Maastricht și post -Amsterdam. Acestea clădesc drumul, traiectoria Uniunii Europeană
spre un stat supranțional care poate fi ca racterizat pe scena internațională ca actor
individualizat, datorită puterii economice și rolului său geopolitic vital atât în plan European
cât și în plan international, având o poziție de actor cheie în acordurile comerciale
internaționle și participând activ în cadrul economiei mondiale.55
Uniunea Europeană, continuă și astăzi procesul de integrare, fiind într -o permanentă
dezvoltar, țelul ei fiind transoformarea definitivă într -un stat supranational. Ab ordările
teoretice care afirmă transformarea Uniunii într -un actor supranational le vom regăsi în
capitolul doi al acestei lucrări.

55 Vasile Pușcașu, Identitatea internațională a Uniunii Europene ,
http://www.mdrl.ro/_documente/info_integrare/romania_ si_viit_europei/identitatea_internationala.htm ,
16 Iunie 2017

19
II. CAPITOLUL 2. ASPECTE TEORETICE CARE SUSȚIN
TRANSFORMAREA UNIUNII EUROPENE ÎN STAT SUPRANAȚIONAL

Capitolul doi al acestei lucrări prezintă aspectele teoretice care stau la baza
transformării Uniunii Europene într -un stat supranational. Îmi propun ca în acest capitol să
studiez aprofundat teoriile cu privire la demersul Uniunii Europene spre un stat, actor
supranational.
2.1 Aspecte generale
În contextual integrării europene, un aspect important îl constituie statul, mai
precis rolul statului în integrarea europeană. Pentru a se putea clarifica și reconsidera rolul
statului s -au folosit abordări și te orii referitoare la stat: interguvernamentalism și
supranationalism. Aceasta abordare centrată pe stat pornește de la statul național suveran,
examinând Uniunea Europeana în doua moduri. Primul ar fi acela ca statele naționale încearcă
să-și promoveze propriile interese în condițiile supranationalismului în ascensiune, drept
urmare accentul cade pe relațiile interguvernamen tale fără a se întrevedea o nouă formă
statală . Aceasta abordare ar fi caracteristica interguvernamentalismului liberal. O alta anal iza
este reprezentata de evoluția formei tradiționale a statului de la nivel național la nivel
supranațional, care s -ar concretiza cu o forma statală supranațională.56
Legat de cele două abordări, put em spune că “ succesele sau insuccesele integrării
europen e s-au relevat în funcție de cele două curente majore în gândirea europeană:
supranaționalismul și interguvernamentalismul.”57
Astfel, astăzi putem definii Uniunea Europeană ca fiind “ o organizație internațională
bazată pe o asociație voluntară de state care conține în structura sa atât elemente de federalism
ca: cetățenie comună , monedă unică, un drapel comun, prin instituțiile sale (Comisia
negocia ză cu Statele Unite și alte state în cadrul Organizației Mondiale de Comerț), are un

56 Bogdan Mandru, Uniunea europeana | Teorii ale integrarii europene si Rolul statului in contextul
integrarii europene , https://bogdanmandru.wordpress.com/uniunea -europeana -teorii -ale-integrarii –
europene -si-rolul-statului -in-contextul -integrarii -europene/ , 17 Iunie 2017
57 Adrian Liviu Ivan, Statele Unite ale Europei , Ed. Publishing, Cluj – Napoca, 2014, p.209

20
parlament ales prin sufragiu universal ( fără putere legislative propriu -zisă), dreptul său are
prioritate asupra drepturilor statelor membre, împarte competențe cu statele membre pe baza
subsidiaritățiii, are putere de dec izie în domenii ca agricultura, mediul, politicile co ncurenței
etc., dar nu are structuri guvernamentale de tip federal; cât și de confederalism. Consiliul de
Miniștrii este principal a instituție legisltivă și de decizie care a luat, multă vreme și în multe
domenii ale integrării, hotărârile în unanimitate; Consiliul European este un organism
interguvername ntală ce tinde să devină principala sa instituție politică, iar în domeniul
securitații și politicii externe statele membre au conservat majoritatea atributelor
suveranității.”58
Când vorbim despre aspect teoretice care susțin transformarea Uniunii Europene într –
un stat supranațional, putem pune în antiteză principalele perspective teoretice regăsite în
procesul de integrare europeană: federalism vs. interguvernamentalism și
interguvernamentgalism vs. supr anaționlism.
Caracteristică a procesului de integrare europeană, abordarea interguvernamentală, este
principal a particularitate a acestui proces, și totodată face parte din paradigma institutionalist –
neoliberală.59
Un alt aspect teoretic găsit în procesul de integrare europeană îl constituie federalismul
european, în care statul federal ar trebui să dețină atât o economie comună, cât și o armată
comună.60
Aspectul teoretic care definește în profunzime statul Uniunii Europene ca actor
supranațional este abodarea supranațională prin care se înțelege realizarea unui superstat
European.61

58 Adrian Liviu Ivan , Statele Unite ale Europei , Ed.CA Publishing, Cluj – Napoca, 2014, p. 209
59 Dacian Duna, Politica Europeană de Securitate de la origini până la Tratatul de la Lisbon , Ed. CA
Publishing, Cluj – Napoca, 2015, p.108
60 Federalism European, https://www.scribd.com/document/199623764/Federalismul -European , 19
Iunie 2017
61 Dacian Duna, Politica Europ eană de Securitate de la origini până la Tratatul de la Lisbon, Loc. cit .,
p.113

21
2.2 Federalism vs. I nterguverna ment alism
Încă de la începutul Comuni tăților Europene, federalismul a fost printre principalele
abordări teoretice, care se găsea la baza procesului de integrare europeană. Modelul federal, se
exprima prin diferite elemente particulare, precum sistemul instituț ional și politicile comune.
Evoluția de la comunitate economică la uniunea politică s -a caracterizat prin procesul de
trecere de la federalism classic la cel explicit, direct și asimetric.62
Federalismul explicit, direct și asimetric este ceea ce numim federalism
interguvernamental, altfel spus un federalism care întrepătrunde cooperarea
interguvernamentală cu integrarea și suprana ționalitatea, sau federalismul care definește
modelul Uniunii Europene. Federalismul European incipient a evoluat pe măsură ce Uniunea
dobândea competențe nu numai la nivelul politicilor simple, ci și la nivelul celor înalte,
înțelese ca prerogative exclusive și unice ale stalelor membre precum, moneda, apărarea,
politica externă, coeziune socială. Odată cu declanșarea procesului constituțional începe o
nouă etapă prin care federalismul interguvernamental devine m ai direct ca niciodată, fiind
vremea trecerii de la faza implicită la cea explicită permițând dezvoltarea în paralel a acestuia
și a procesului constituțional, unde abordarea constituțională nu poate să aibă decât un caracter
federal.63
Pornind de la carac terul federal, Uniunea Europeană dobândește un federalism
asimetric cu dublu sens: primul înțeles al acestui federalism asimetric este legat de modul de
formare a Uniunii,care este formată din state membre organizate diferit din punct de vedere
administrat iv, unele dintre ele având regiuni cu largi competențe lingvistice ce trebuie asociate
la funcționarea Uniunii, asimetria acesta poate fi încadrată doar în federalism, deoarece doar
acesta cuprinde un sistem de guvernare multi -level și de exercitare în com un a suveranităților,
prin respectivele nivele; cel de -al doilea înțeles al federalismului asimetric face referire la
faptul că sistemul Uniunii Europene este unul eterogen, în care nu toți actorii statali participă
în egală măsură la politicile comune , un exemplu concre t în acest caz este aderarea la spațiul

62 Iordan Gheorghe Bărbulescu, Noua Europă vol.I , Polirom, 2015 – pdf
63 Ibidem

22
Schengen,unele state membre ale Uniunii au aderat din dorință, iar altele nu au aderat pentru
că nu au dorit sau pentru că nu au putut, astfel putem observa diferențele dintre statele membre
ale Uniunii în legătură cu politicile comune. Cu un asemenea sistem eterogen , care în v iitor va
contribuii la consolidarea procesului de integrare , Uniunea va absoarbe până la 30 de state
membre sau chiar mai multe.64
Mari gânditori europeni, precum Dusan Sidjanski, Mangas Martin, Moravaski, au
perspective diferite privind procesul de consolidare europeană. Dusan Sidjanski consideră că
Uniunea Europeană trebuie să facă un pas decisiv pe calea federalismului European, deoarece
acesta susține faptul că în momentul actual Uniunea este o federație mult mai restrânsă decât
alte federații, încât nu știm cu exactitate dacă este sau nu o federție. În comparație cu Dusan
Sidjanski , Mangas Martin, Moravaski susțin ideea conform căreia Uniunea Europeană are un
puternic caracter interguvernamental, specific organizațiilor internaționale clasice. Cele două
perspective distincte , ale gânditorilor europeni, sunt adevărate în egală măsură, fiindcă
Uniunea Europeană are încă în funcționarea sa o puternică componentă int erguvernamentală
care operează în egală măsură cu metoda cooperării și integrării, comunitară și federală.65
Ca să putem face o distincție clară și succintă între federalism și
interguvernamentalism , este necesar să definim și să portretizăm și abordarea
interguvernamentală, la fel cum am procedat anterior cu cea federală.
Abordarea interguvernmentală , mai precis, interguvernamentalismul este principala
caracterizare a integrării europene în abordarea neorealistă, făcând parte din paradigma
instituționalis t-neoliberală.66
“ În linii mari, interguvernamentlismul, parte a realismului, ca teorie a relațiilor
internaționale, se bazează pe cooperare între state, a cărei finalitate este dată de nașterea unor
acorduri liber consimțite, statele membre conservându -și într -o mare măsură atributele
suveranității. Organizațiile rezultate din cooperare dispun de un sistem instituț ional simplu,

64 Iordan Gheorghe Bărbulescu, Noua Europă vol.I, Polirom, 2015 – pdf
65 Ibid.

66 Dacian Duna, P olitica Europeană de Securitate de la origini până la Tratatul de la Lisbon, Ed. CA
Publishing, Cluj – Napoca, 2015, p.108

23
format dintr -un organ alcătuit din reprezentanții statelor membre și alte organe subordo nate
primei și cu rol consultativ. Deciziile care se iau la nivelul organizației se bazează pe
unanimitate, neputând afecta suvernanitatea statelor membre. Rezultatul acestor acorduri se
reflect în acorduri internaționale care nu au prioritate asupra drept ului intern al statelor, spre
deosebire de dreptul comunitar, care prevalează asupra acestuia în chestiuni legate de acquis –
ul comunitar. ”67
“Interguvernamentalismul ca teorie a integrării europene a fost promovat în anii ’60 de
Stanley Hoffman, care respin gea asumțiile federalist e și funcționaliste, considerând că
integrarea europeană nu este inevitabilă. Cazul lui Stanley Hoffman este emblemtic asupra
importanței adesea subestimate a contextului politic, ținând cont de faptul că anii ’60 au
consacrat o nou ă abordare a construcției europene care înlocuia “metoda Monnet”. Acestă
metodă ținea de stilul inconfudabil al președintelui Franței Charles de Gaulle, care a impus
metoda cooperării interguvernamentale în construcția europeană, practicând o perioadă scur tă
de timp și “politica scaunului gol”. Într -adevăr, contextual istoric a produs evidența empirică
de care aveau nevoie adepții interguvernamentalismului.
Interguvernamentaliștii apreciază că poziția cheie în cadrul Uniunii Europene este
deținută în continuare de statele -națiune (“Statele Membre”), lăsând puțin spațiu de autonomie
pentru Comunitate/Uniune în politica internațională. Cu toate că astăzi este recunoscut în
principiu faptul că UE nu mai reprezintă doar o organizație internațională cu atri buții specifice
într-un anumit domeniu, Uniunea nu este privită de realiști ca o entitate statală capabilă să
înlocuiască statul. Prin urmare, ea nu este propriu -zis un actor, cât mai ales o prezență în
politica internațională.”68
Observând asumțiile în leg ătură cu abordarea interguvernamentală , cât și cu abordarea
federalistă , Uniunea Europeană încă nu poate fi integrată ca o entitate statală locțiitoare unui
stat, dar nici ca o federație de state, federația fiind “ o uniune de state a cărei autoritate es te
dată de cetățenii săi, fiind rezultatul unei constituții supreme, din care își derivă autoritatea

67 Adrian Liviu Ivan, Statele Unite ale Europei, Ed.CA Publishing, Cluj – Napoca, 2014, p. 210
68 Dacian Duna, Politica Europeană de S ecuritate de la origini până la Tratatul de la Lisbon , Loc. cit.
p.108 -109

24
toate puterile”69, prim urmare, potrivit celor afirmate anterior, Uniunea Europeană, în
momentul actual este o prezență politică internațională care tinde, din perspectiva
interguvernamentaliștilor spre o confederație, iar din pespectiva federaliștilor spre o
superputere. Itinerarul Uniunii Europene este deocamdată confuz, ambivalent, oșcilând între
confederație și supraputere.

2.3. Interguvernamentalism vs. Supranaționali sm

După cum am precizat în prima analiză, interguvernamentalismul este parte a
realismului și a neorealismului, unde neorealismul în procesul integrării europene a căutat să
explice cedarea de suvernitate a statelor către instituții supranaționale, în scopul conservării
puterii lor decizionale.70
“Cu alte cuvinte, interguvernamentaliștii sunt partizanii identității și loialităților
naționale, considerând că statul își va păstra statutul său de actor principal, în ciud a integrării
econonime.”71Aceștia sunt de părere că Uniunea Europeană va trebui să devină într -o zi o
realitate politică unitară, ei privilegiind ca forma de organizare administrtivă confederția,
astfel apare controversa între intreguvernamentliști și supra naționaliști, cu alte cuvinte între
confederaliști și federaliști.72
Confederația, din perspectiva lui John McCormik, presupune o păstrare accentuată a
suveranității statelor membre, creeând “o uniune de state suverane”73. Prin urmare,
interguvernamentaliștii pun accentul pe cooperarea între state prin acorduri liber consimțite,
unde statele membre își conservă atributele suveranității.

69 Adrian Liviu Ivan, Statele Unite ale Europei , Loc. cit. p.212
70 Ibid. p.211 -212
71 Ibid.
72 Ibid.
73 Ibid.

25
Dacă teoria interguvernamentlă se axează pe cooperarea între state prin acorduri liber
consimțite, te oria supranațională se bazeaă pe solidaritatea statelor membre și pe
consimțământul acestora legat de transferul de suveranitate.
Supr anaționlismul, curent opus interguvernamentalismului, asociază contribuțiile
funcționalismului și federalismului în teori a integrării europene. Cu toate că nu este ca și
curent, un curent unitar, există premise comune de la care pleacă adepții supranționalismului,
spre exemplu aceștia văd finalitatea integrării europene prin relizarea unui superstat european.
Asociat supranaționalismului, funcționlismul clasic este carcterizat de către inițiatorul său,
David Mitrany, m etoda prin care se pot găsii soluții comune la problemele ample din cadrul
relațiilor internaționale, explicând astfel cooperarea dintre state, această afirmație fiind
favorita funcționaliștilor.74
Termenul de funcționalism, dercurge de la sintagma “forma urmeză funcției” ceea ce
semnifcă principiul cooperării din perspectiva funcționlistă, totodată supranaționalistă. Alături
de federalism, funcționalismul este una dintre abordările clasice ale integrarii europene.75
Prin perspectiva abordării supranaționale , constatăm că, luarea deciziilor politice la
nivel de Uniune, în prim plan este interesul acestia indif erent de tipul deciziei, fie ea politica,
economică sau social. Cedarea de suveranitate către Uniune, sau mai bine spus, transferul de
suvernitate, este văzut de către supranaționaliști un pas decisive în creerea superstatului
european.76
Organizațiile supranaționale sunt caracterizate de o flexibilitate sporită în procesul lor
deciz ional, bucurându -se de puteri proprii, asemănătoare funcțiilor superioare ale statelor,
independente față de guvernele membre, luând decizii conform regulii majorității. Cest tip de
organizații au trei caracteristici esențiale:
– Dreptul organizației primează asupra dreptului statelor membre, oferindu -i
organizației caracteristic a unui stat federal

74 Dacian Duna, op. cit., p. 113
75 Ibid.
76 A level Politics http://alevelpolitics.com/neo -functionalism -intergovernmentalism -supranationalism –
and-subsidiarity/ 20 Iunie 2017

26
– Instituțiile sale au sarcini limitate, fiind independente de factorii nationali
de decizie
– Persoanele fizice sau juridice se pot adresa în mod direct instituțiilor
comunității77
Făcând o scurta analiză la asupra afirmațiilor relatate an terior, Uniunea Europeană, am
putea spune că este o organizație suprana țională, îmbinând atât elemente de confederalism,
tratatele constitutive, Consiliu de Miniștri care are putere legislativă și decizională, Consiliul
European fiind principalul organ politic, cât și elemente de federalism, precum cetățenia
comună, moneda unică, primatul dreptului Uniunii asupra dreptului statelor membre și
instituții supranaționale .78
Federaliști, supranaționaliști remarcabili care considerau că Uniunea Europeană trebuie
să depășească metoda funcționalistă prin realizarea unei federații europene pentru a putea avea
o final itate politică, sunt J. Fischer, Johannes Rau, Michel Barnier, Romabo Prodi etc.79
Unul dintre supranaționaliștii remarcabili, și anume Romano Prodi și -a exprimat
dorința de creare a unei armate europene, dorind totodată ca pilonul II, Politica Europeană de
Securitate Comună să fie gestionată de Comisia Europenă, al cărui președinte se găsea ,
asigurându -se o structură unitară în reprezentarea externă a Uniunii. Având o monedă unică și
instituții supranaționale, apărarea era considerate ultimul element pe car e trebuia să -l
concretizeze integrarea europeană pentru a trece la constituirea federației europene.80
“În fond, rolul suprastatului european (nivelul federal) este cel de a gestion problemele
majore ale societăților europene, în timp ce probleme trivial e trebuie lăsate în gestiunea
nivelelor inferioare. Este logica subsidiarității, concept central în analiza federaliștilor.”81
Teoria federalistă și funcționalistă, respectiv, abordarea interguvernamentală și
abordarea supranațională, în ciuda disputelor exis tente între federaliști și funcționaliști, pun
accentul pe o Europă supranațională, pe instituții comunitare, fie ca moderatoare ale anarhiei

77 Adrian Liviu Ivan, op. cit . p 213
78 Ibid. p. 214
79 Ibid.
80 Ibid.
81 Dacian Duna, op. cit. p. 118

27
asociate cu statul națiune, fie ca factori ai integrării graduale, într -o manieră funcționalistă.
Interguvernament alismul prevede o cooperare pe orizontală între actorii statali, iar
supranaționalismul prevede o integrare pe verticală.82
Prin urmare, statul de stat supranațional al Uniunii Europene, îmbină atât elemente de
interguvernamentalism cât și de supranationali sm. Acestea fiind bine definite cu ajutorul
contribuțiilor funcționalismului și a federalismului în demersul continuu al integrării europene.
Probabil dacă s -ar face abstracție de caracteristicile uneia dintre abordări, Uniunea Europeană
nu s-ar îndrepta, prin urmare, spre statul super putere, unde aspiră să ajungă.
83
Figura 1. Organismele europene supranaționale

82 Dacian Duna, op. cit. p.119
83 Europe.
https://www.reddit.com/r/europe/comment s/63lqto/diagram_of_supranational_european_bodies/ , 20
Iunie 2017

28
III. CAPITOLUL 3. EUROPA INTRE EST ȘI VEST IN CADRUL
DISPUTELOR GEOPOLITICE

Ultimul capitol al acestei lucrări, este tratat ca un studiu de caz, prin care să observăm
evoluția geopolitică a Europei, și totodată a Uniunii Europene, în cadrul disputelor geopolitice
dintre Est și Vest.

3.1 Europa în geopolitica secolului XXI
Perioada modernă, a pus Europa în centrul lumii, ea fiind continentul care se găsea la
startul procesului de dezvoltare, care a lansat principalele curente, a inaugurat modele, a
inventat parlamentarismul, a fost la originea mai tuturor achizițiilor științ ifice importante ale
ultimelor secole . Din pricina evenimentelor la scară mondială, Europa a încetat să mai fie cu
adevărat centrul lumii, având parte de o decădere fără echivoc, în conextul Războiului Rece,
care a reprezentat o confruntare între cele două super puteri ale secolului XX, SUA și Rusia,
pentru dominarea Europei.84
“În noul context, teza lui Halford Mackinder ar fi putut fi reformulatã: cin e dominã
Europa dominã Eurasia ș i cine dominã Eurasia dominã lumea întreagã. Divizarea Europei a
fost exprimatã cu fidelitate de divizarea celei mai puternice ț ãri a continentului – Germa nia.
Aceastã țarã simboliza sfâș ierea Europei. În partea de vest a țãrii staț ionau trupe americane,
iar în zona esticã – trupe sovietice. Pornind de l a aceastã realitate, care avea ș i o puternicã
încãrcãturã simbolic ã, Brzezinski considera cã sfârș itul divizãrii Germaniei reprezintã „cea
mai însemnatã schimbare geopoliticã produs ã de sfârșitul Rãzboiului Rece”.85

84 Paul Dobrescu, Geopolitica, Ed. Comunicare.ro, București, 2003, p. 119
85 Ibidem

29
86
Figura 2. Continentul European în centrul lumii
După experiențele avute în primele două conflagrații mondiale, și în urma Războiului
Rece, Europa a inaugurat un nou model de dezvoltare, dorind să evite tragediile anterioare,
bazat nu pe potențialul unei singure țări, ci al unei întregi regiuni geografice. Pr ima regiune
economică a lumii a constituit -o și o constituie și astăzi Europa, fiind un edificiu economic
ridicat treptat, în spirit pragmatic, astfel încât atractivitatea sa s -a accelerat în timp. Inițiativa
cooperării europene pe plan economic este legat ă de Jean Monnet și Robert Schuman , dorind
o unificare treptată, sigură pe baza unui proiect comun. Printre scopurile fundamentale ale
noulu organism se numără și menținerea păcii dintre Germania și Franța, astfel Comu nitatea
Europeanã a Cãrbunelui și Oțel ului a jucat un rol esențial în declanș area procesului de
reconciliere ș i cooperare franco -germanã .87
De atunci, de la prima inițitivă, și până în present, Europa a suferit mari modificări,
atât din punct de vedere politic cât și geopolitic. O data cu extin derile Uniuni Europene,
tratatele au fost modificate pentru adaptarea cât mai eficientă și rapidă în organizația
internașională.

86 Paul Dobrescu, op. cit. p. 120
87 Ibidem, p.123 -124

30
88
Figura 3. Harta Uniunii Europene
Harta Uniunii Europene, din figura 3, exemplifică primele valuri de aderare a statelor
de pe continentul European, și totodată statele doritoare să facă parte din Uniune. Ulterior de

88 Paul Dobrescu, op. cit. p. 123

31
la șase state inițiatoare, Uniunuea Europeană a primit alte douăzeci și două de state, astfel
ajungând în 2013 la 28 de state membre.
89

Figura 4. Harta extinderii din 1925 până în 2013

89 Uniunea Europeană, https://europa.eu/european -union/documents -publications/slide –
presentations_ro , 22 Iunie 2017