Disertatie Ijpl Iulie2020 [621281]
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE
,,GEORGE EMIL PALADE” DIN TÂRGU MUREȘ
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DREPT
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT: INSTITUȚII
JUDICIARE ȘI PROFESII LIBERALE
LUCRARE DE DISERTAȚIE
Coordonator științific:
Prof.univ.dr.DOGARU LUCREȚIA
Masterand: [anonimizat]
2020
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE, ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE
,,GEORGE EMIL PALADE” DIN TÂRGU MUREȘ
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DREPT
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE MASTERAT: INSTITUȚII
JUDICIARE ȘI PROFESII LIBERALE
ATRIBUȚIILE PROCURORULUI ÎN PERSPECTIVA COMITERII
INFRACȚIUNILOR CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI
Coordonator științific:
Prof.univ.dr.DOGARU LUCREȚIA
Masterand: [anonimizat]
2020
UNIVERSITATEA DE MEDICINĂ, FARMACIE,
ȘTIINȚE ȘI TEHNOLOGIE ,,GEORGE EMIL PALADE”
DIN TÂRGU MUREȘ LUCRARE DE DISERTAȚIE
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DREPT,
Candidat (a): ALEXANDRU ALECSANDRA -MARIA
Programul de studii universitare de masterat : Instituții judiciare și profesii liberale
Anul absolvirii : 2020
Coordonator științific : Viza facultății
Prof.univ.dr.DOGARU LUCREȚIA
a) Tema lucrării de disertație :
ATRIBUȚIILE PROCURORULUI ÎN PERSPECTIVA COMITERII INFRACȚIUNILOR
CONTRA ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI
b) Problemele principale tratate :
-atribuțiile procurorului din perspectivă etică care favorizează atitudinea infracțională;
-atribuțiile procurorului în cadrul procesului penal;
-analiza infracțiunilor contra înfăp tuirii justiției și posibilităț ile de comitere a acestora de către
procuror;
-analiza relației cauză -efect între nerespectarea atribuțiilor etice, a atribuțiilor pro fesionale în
procesul penal și comiterea infracțiunilor contra înfăptuirii justiției.
c) Bibliografia recomandată : Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir,
Drept penal.Partea Specială II. Curs tematic, Ed.C.H.Beck, București, 2016; Cris ti Danileț,
Comentariu asupra principiilor de la Bangalore privind conduita judiciară, București, 2009;
Ferrando Mantovani, Diritto Penale. Parte Generale, Cedam, Padova, 2001; Constantin
Mitrache, Cristian Mitrache, Drept penal român.Partea Generală, Ed.Universul Juridic,
București, 2014; Florin Streteanu, Daniel Nițu, Drept penal. Partea Generală, vol.1,
Ed.Universul Juridic, București, 2014; Mihail Udroiu, Procedură Penală. Partea Specială, ediția
3, Ed.C.H.Beck, București, 2016; Mihail Udroiu, Drept penal.Partea Generală , Ed.C.H.Beck,
București, 2014; Mihail Udroiu, Drept penal.Partea Specială, Ed.C.H.Beck, București, 2014;
Mihail Udroiu, Drept penal.Partea Specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014; Constituția
României; Legea nr. 135/2010 priv ind Codul de Procedură Penală; Legea nr. 286/2009 privind
Codul Penal; Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor; Legea
nr.304/2004 privind organizarea judiciară procurorilor; Hotărârea Consiliului Superior al
Magistraturii nr.328 d in data de 24 august 2005 privind Codul deontologic al judecătorilor și
procurorilor; Decizia C.E.D.O. privind cauza Castillo Algar vs Spania din 28 octombrie 1998;
Decizia C.E.D.O. privind cauza Gregory vs Marea Britanie din 25 februarie 1997; Principiile de
la Bangalore privind conduită judiciară; Recomandarea Consiliului Europei CM/Rec(2010)12.
d) Termene obligatorii de consultații : 11.11.2019; 17.12.2019; 14.01.2020; 25.02.2020;
27.04.2020; 19.05.2020, 16.06.2020
e) Locul și durata practicii :
Primit tema la data de : 22.10.2019
Termen de predare : 14 .07.2020
Semnătura Director Departament Semnătura coordonatorului
Semnătura candidatului
CUPRINS
LISTĂ DE ABREVIERI
INTRODUCERE
CAPITOLUL I
ETICA ȘI DEONTOLOGIA PROFESIEI DE PROCUROR ………………………….. . 1
1.1. Considerații generale privind profesia de procuror ………………………….. …… 1
1.2. Codul Deontologic al Judecătorilor și Procurorilor ………………………….. ……. 2
1.2.1. Independența sistemului judiciar ………………………….. ………………………….. 3
1.2.2.Promovarea supremației legii ………………………….. ………………………….. ……. 7
1.2.3.Imparțialitatea procurorilor ………………………….. ………………………….. ……… 8
1.2.4.Exercitarea atribuțiilor profesionale ………………………….. ……………………. 10
1.2.5.Demnitatea și onoarea profesiei de procuror ………………………….. ………… 13
1.2.6.Activități incompatibile cu calitatea de procuror ………………………….. …… 15
CAPITOLUL II
ATRIBUȚIILE PROCURORULUI ÎN PROCESUL PENAL ………………………… 17
2.1. Atribuțiile procurorului în cadrul fazei de urmărire penală …………………. 17
2.1.1.Activități de supraveghere și control a urmăririi penale ……………………… 17
2.1.2.Efectuare a urmăririi penale proprii ………………………….. ……………………. 19
2.2. Atribuțiil e procurorului în faza de cameră preliminară ……………………….. 20
2.3.Atribuțiile procurorului în faza judecății ………………………….. …………………. 21
2.4.Atribuțiile procurorului în faza executării pedepsei ………………………….. ….. 22
CAPITOLUL III
PERSPECTIVA COMITERII INFRACȚIUNILOR CONTRA ÎNFĂPTUIRII
JUSTIȚIEI DE CĂTRE PROCUROR ………………………….. ………………………….. …. 23
3.1. Aspecte preliminarii ………………………….. ………………………….. …………………… 23
3.2.Imposibilitatea tragerii la răspundere penală ………………………….. …………… 31
3.3. Procurorul – persoană fizică ………………………….. ………………………….. ………. 33
3.4. Calitatea de funcționar public a procurorului ………………………….. …………. 35
3.5.Infracțiuni cu caracter special ………………………….. ………………………….. …….. 35
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 41
SUMMARY ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 45
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 48
LISTĂ DE ABREVIERI
alin. alineat
art. articol
art.cit. articol citat
c. contra
C.C.R. Curtea Constituțională a României
C.E.D.O Curtea Europeană a Drepturilor Omului
C.S.J. Curtea Supremă de Justiție
Ed. Editura
ibidem aceeași citare (aceeași lucrare, aceeași pagină)
I.C.C.J. Înalta Curte de Casație și Justiție
lit. litera
M.Of. Monitorul Oficial
nr. număr
O.N.U. Organizația Națiunilor Unite
op.cit. opera citată
p. pagina
pp. paginile
vol. volumul
vs. versus
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
INTRODUCERE
Este cunoscut faptul că procurorul, în calitate de magistrat trebuie să aibă o
conduită ireproșabilă atât din punct de vedere etic, cât și din punct de vedere
profesional. Acesta reprezintă un model de urmat în societate, însă trebuie să
reprezinte și un m odel de urmat în cadrul colectivului din care face parte.
În primul rând, procurorul este un exemplu în societate datorită naturii
activității acestuia și anume aceea de aplicare a legii, motiv pentru care
compotamentul său trebuie să fie demn de a fi urmat de către membrii societății.
Un comportament degradant al procurorului aduce atingere atât imaginii
justiției și a încrederii societății în justiție, cât și încurajează membrii societății să
adopte conduite asemănătoare, împrejurare ce ar duce la degradarea ordinii sociale.
Conduita optimă a procurorului din perspectiva etică a profesiei denotă respect
față de profesie și diligență în ceea ce privesc atribuțiile profesionale. Un procuror
care are un comportament etic fără reproș prezintă premisele necesare pentru o
activitate profesională desăvârșită. În caz contrar, se deschide posibilitatea de
încălcare a atribuțiilor profesionale, astfel că perspectiva comiterii unor infracțiuni în
această calitate nu pare imposibilă.
Prezenta lucrare analizează în primul capitol conduita etică pe care procurorul
trebuie s ă o adopte atât în viața sa personală, cât și în viața profesională, cuprinzând o
analiză atentă a Codului etic al judecătorilor și procurorilor, din perspectiva profesiei
de procuror.
În cel de -al doilea capitol am ales să prezentăm atribuțiile profesion ale ale
procurorului în cadrul procesului penal și maniera în care acesta trebuie să le exercite
pentru a fi în parametrii legii.
Cel de -al treilea capitol îl prezintă pe procuror în ipotezele comiterii
infracțiunilor contra înfăptuirii justiției, condiți ile ce trebuie îndeplinite pentru ca
aceste infracțiuni să fie reținute și posibilitățile de comitere și de reținere a acestora
având în vedere calitatea sa.
În capitolul dedicat concluziilor ne -am raportat la cele trei subiecte analizate
în prezenta lucr are, creând o punte între cele trei materii pentru a putea aprecia ce
anume reprezintă premisa necesară pentru ca un procuror să ajungă în situația de a
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
comite infracțiuni și care sunt condițiile și posibilitățile de reținere a infracțiunilor
contra înfăpt uirii justiției.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
1
CAPITOLUL I
ETICA ȘI DEONTOLOGIA PROFESIEI DE PROCUROR
1.1. Considerații generale privind profesia de procuror
Procuror ii, alături de judecători, sunt parte a puterii judecătorești , având ca
scop primordi al apărarea ordinii de drept, a intereselor generale ale societății și a
drepturilor și libertăților cetățenilor1, în conformitate cu dispozițiile legii nr.303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor2.
Magistrații sunt cei care asigură și oferă prestigiu profesiei, datorită naturii
acesteia și, totodată, datorită comportamentului lor atât din punct de vedere
profesional, c ât și în planul vieții lor private. În acest sens, legea reglementează o
serie de interdicții menite să protejeze profesia de magistrat și justițiabilul în fața
abuzurilor ce ar putea afecta calitatea actului de justiție3.
Similar oricărei profesii, și c ea de procuror este guvernată de o serie de
principii fundamentale , și anume de: principiul legalității, principiul imparțialității și
principiul controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției. Totodată,
procurorii se bucură de independență în ceea ce privesc soluțiile pe care le
promovează. Numirea în funcție se realizează de către Președintele României, motiv
pentru care se bucură de stabilitate, prerogativă ce le conferă posibilitatea de a fi
transferați, detașați sau promovați numai cu acor dul lor. Cu toate acestea, procurorii
pot fi delegați, suspendați sau eliberați din funcție cu respectarea dispozițiilor legale4.
Modalitate a de organizare și funcționare a Ministerului Public este stabilită
prin dispozițiile l egii nr.304/2004 privind org anizarea judiciară5, iar atribuțiile
acestuia se realizează de către procurori, care sunt organizați în parchete le de pe lângă
instanțele de judecată și sunt stipulate expressis verbis în art.63 din legea nr.304/2004
privind organizarea judiciară .
1 art.1, alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor .
2 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 576 din 29 iunie 2004 .
3 Ion Popa , Tratat privind profesia de magistrat în România, Ed.Universul Juridic, București,
2007, p.334
4 art.3 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.
5 publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004 .
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
2
Având în vedere specificitatea profesiei, procurorii au ca scop principal
conducerea și supravegherea activității de cercetare penală a poliției judiciare, în
conformitate cu legea6, aceștia instrumentează cauzele repartizate, participă la
ședințele de jud ecată , în cadrul cărora exercită un rol activ în vederea aflării
adevărului, sunt datori să prezinte în instanță concluziile pe care le consideră
temeinice, în considerarea probatoriul ui administrat și a dispozițiilor legale incidente7,
să exercite căile de atac pe care le consideră temeinice, să exercite acțiunea civilă
potrivit dispozițiilor legii procesuale în materie civilă etc.
1.2. Codul Deontologic al Judecătorilor și Procurorilor
Codul Deontologic este un act ce cuprinde ansamblul normelor ce se impun
din punct de vedere etic la nivelul unui anumit grup. Termenul provine din grecesc ul
„ethos ” care semnifică cutumă, obicei, morav, caracter sau comportament habitual ,
afirmându -se că etica este știința ethos -ului8. Aristotel spunea că etica este filosofia și
știința care studiază morala. Totodată, s -a apreciat că etica este dictată de procesul de
dezvoltare al societății, astfel că regulile acesteia evolue ază odată cu schimbarea
mentalității societății9.
Având în v edere calitatea sa de magistrat, procurorul se supune acelorași
exigențe din punct d e vedere profesional și etic, cu cele stipulate pentru judecători. De
altfel, cele două categorii profesionale sunt guvernate, din punct de vedere etic, de
același act, in concreto , de Codul Deontologic al Judecătorilor și Procurorilor adoptat
prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328 din data de 24 august 2005
care stabilește standardele de conduită specifice celor două profesii, în conformitate
cu onoarea și demnitatea specifică acestora10.
La nivel etic, s -au trasat , prin mijlocirea Codul ui deontologic , șase valori
fundamentale pentru magistrați, așadar, și pentru procurori, pe care aceștia sunt datori
să le respecte : independen ța, promovarea supremației legii, imparțialitate, exercitarea
activității specifice magistraților, demnitatea și onoare a, activităț ile incompatibile.
6 art.4, alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară .
7 art.67 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară.
8 Mona -Maria Pivnic eru, Cătălin Luca , Deontologia profesiei de magistrat, Ed.Hamangiu,
București, 2008, pp.1 -2.
9 Peter Singer, Tratat de etică, Ed.Polirom, București, 2006, p.17.
10 art.1 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328 din data de 24 august 2005 .
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
3
În prezenta lucrare, am abordat succint o serie de aspecte relevante a
componentei etice, din perspectiva profesiei de procuror , raportate la exigențele
Codului deontologi c și la instrumentul internațional cu rezonanță în materia eticii, și
anume, Principiile de la Bangalore.
1.2.1. Independența sistemului judiciar
A.Aspecte preliminarii
Prima valoare absolută a profesiei de procuror, recunoscută de cod și pe care
procurorul trebuie să o promoveze în activitatea sa judiciară, este independența.
Independența presupune autonomia decizională în realizarea actului de justiție și lipsa
oricărei intruziuni în activitatea specifică profesiei sale. Pe această valoare se
fundamentează, la scară largă, întreg statul de drept și întreg sist emul judiciar
democratic român. Dintr -o perspectivă mai restrânsă, independența justiției reprezintă
o garanție f undamentală a unui proces echitabil11.
Prin independență se înțelege potrivit Dicționarului Explicativ Român
atitudinea de a acționa după bunul plac, neinfluențat de vreun terț12.
Garantul indepedenței sistemului judiciar în România este Consiliul Superior
al Magistraturii care potrivit legii13 are obligația de a apăra magistrații de orice acte ce
le-ar putea știrbi independența instituțională și profesională. Totodată, acesta
militează în vederea păstrării integrității și a reputației profesionale a tuturor
procurorilor din România, în fața actelor sau faptelor ce ar putea să aducă atingere
imaginii procurorilor și implicit imaginii justiției. În aceste sens, Consiliul Superior al
Magistraturii poate interveni din oficiu, sau poate interveni la sesizarea proc urorului a
cărui imagine a fost lezată14.
Pentru a garanta eficiența sistemului de justiție, opinăm că întreaga societate
trebuie să recunoască această valoare absolută. În lipsa unei atitudini de această
natură , serviciul public pri mordial al justiției , ce reprezintă un pilon esențial în
vederea realizării statului de drept , va fi unul de o calitate îndoielnică, iar încrederea
în acesta va fi mult diminuată.
11 Principiile de la Bangalore privind conduit ă judiciară, valoarea 1 -independența .
12 Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a II -a, Ed.Universul Enciclopedic,
București, 1998, p.145.
13 art.30 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.
14 Christine le Bihan, Marile probleme ale eticii, Ed.Institutului European, 1999, p.4
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
4
Din această perspectivă, procurorul nu va fi privit ca fiind pe un piedestal la
care justițiabilii n u au acces și de pe care acesta îndeplinește actul de justiție în mod
discreționar. Dimpotrivă, actele pe care acesta le efectuează trebuie să fie conforme cu
legea și trebuie raportate la interesul general al societății, in concreto, al justițiabililor,
ale căror probleme le ascultă, dispunând, în final, soluții temeinice și legale.
B.Analiza dispozițiilor legale incidente
Articolele relevante independenței sistemului judiciar, din Codul deontologic
al magistraților sunt articolul 3, articolul 4, arti colul 5 și articolul 6, a căror analiză o
vom efectua în cele ce urmează.
Textul art.3 din Codul deontologic al magistraților prevede următoarele : “(1)
Judecătorii și procurorii sunt obligați să apere independența justiției. (2) Judecătorii
și procurorii trebuie să -și exercite funcția cu obiectivitate și imparțialitate, având ca
unic temei legea, fără a da curs presiunilor și influențelor de orice natură. (3)
Judecătorii și procurorii se pot adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru
orice faptă d e natură să le afecteze independența, imparțialitatea sau reputația
profesională. ”
În consecință, apreciem că independența procurorului reprezintă atât un drept
al acestuia, cât și o obligație, sens în care el trebuie să ia decizii în mod autonom, fără
a fi influențat de terți, însă este, totodată, dator să se distanțeze de orice imixtiuni,
prejudecăți sau presiuni ce i -ar putea influența activitatea profesională. Mai mult,
inclusiv procurorul ierarhic superior acestuia este dator să îi respete independenț a
decizională, neputând să îl influențeze în soluțiile pe care procurorul ierarhic inferior
le consideră temeinice și legale15. De la această regulă există și o excepție , care constă
în aceea că procurorul ierarhic superior dă îndrumări în ceea ce privesc m ăsurile sau
actele ce urmează a fi dispuse ori efectuate în cadrul urmăririi penale , în anumite
situații expres prevăzute de lege16.
15Mona -Maria Pivnic eru, Cătălin Luca, op.cit., pp.68 -70.
16 art.334,alin.2 din Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală publicat în M.Of.
nr.486 din 15 iulie 2010, în vigoare din 1 februarie 2014, modificată prin Legea nr. 255/2013
pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală și pentru
modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale;
O.U.G. nr. 3/2014 pentru luarea unor măsuri de implementare necesare aplicării Legii
nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală și pentru implementarea altor acte n ormative;
Decizia C.C.R. nr. 599/2014; Decizia C.C.R. nr. 641/2014 O.U.G. nr. 82/2014 privind
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
5
Articolul 4 din Codul deontologic al magistraților stipulează că : „(1) În
îndeplinirea atribuțiilor de serviciu judecătorii și procurorii nu trebuie să fie
influențați de doctrine politice. (2) Judecătorii și procurorii nu pot milita pentru
aderarea altor persoane la o formațiune politică, nu pot participa la colectarea
fondurilor pentru formațiunile politice și nu pot permite folosirea prestigiului sau a
imaginii lor în astfel de scopuri. (3) Judecătorii și procurorii nu pot să acorde nici un
fel de sprijin unui candidat la o funcție publică cu caracter politic”.
Referitor la viața politică, opinăm fără rezerve că procurorul es te dator să se
distanțeze de această latură în momentul în care își desfășoară activitatea profesională.
Cu toate acestea, nu este de dorit ca acesta să se rupă de realitatea cotidiană, fiind
chiar important să o înțeleagă și să aibă o opinie personală as upra problematicilor de
natură politică. Totuși, optica sa personală referitoare la viața politică nu trebuie să îi
influențeze soluțiile din dosar, ci acestea din urmă trebuie să se întemeieze strict pe
textul de lege și spiritul acesteia17.
Textul art.5 din Codul deontologic al magistraților prevede următoarele : “(1)
Judecătorii și procurorii nu se pot servi de actele pe care le îndeplinesc în exercitarea
modificarea și cmpletarea Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală; Decizia
C.C.R. nr. 712/2014; Decizia C.C.R. nr. 663/2014; Decizia C.C.R. nr. 76/201 5; Decizia
C.C.R. nr. 166/2015; Decizia C.C.R. nr. 336/2015; Decizia C.C.R. nr. 235/2015; Decizia
C.C.R. nr. 361/2015; Legea nr. 149/2015 pentru modificarea și completarea Legii vânătorii și
a protecției fondului cinegetic; O.U.G. nr. 24/2015 privind modif icarea Legii nr.135/2010
privind Codul de Procedură Penală; Decizia C.C.R. nr. 591/2015; Decizia C.C.R. nr.
740/2015; Legea nr. 318/2015 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției
Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate; Deci zia C.C.R. nr. 733/2015;
Decizia C.C.R. nr. 126/2016; Decizia C.C.R. nr. 51/2016; O.U.G. nr. 6/2016 privind unele
măsuri de punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul
penal; Decizia C.C.R. nr. 23/2016; Decizia C.C.R. nr. 24/2016; Decizia C.C.R. nr. 44/2016;
Legea nr. 75/2016 pentru modificarea și completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de
Procedură Penală; O.U.G. nr. 18/2016 pentru modificarea Legii nr.286/2009 privind Codul
Penal și a Legii nr.135/2010 privind Codul d e Procedură Penală; Legea nr. 116/2016 pentru
modificarea Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală; Legea nr. 151/2016
privind ordinul european de protecție; Decizia C.C.R. nr. 501/2016; Decizia C.C.R. nr.
432/2016; Decizia C.C.R. nr. 540/2016; O.U.G. nr. 70/2016 pentru modificarea și
completarea Legii nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală; Decizia C.C.R. nr.
614/2016; Decizia C.C.R. nr. 586/2016; O.U.G. nr. 13/2017, abrogată prin Ordonanța de
urgență a Guvernului nr. 14/2017 și respinsă prin Legea nr. 8/2017 Decizia C.C.R. nr.
625/2016; Legea nr. 9/2017 pentru aprobarea O.U.G. nr.14/2017 și abrogarea O.U.G.
nr.13/2017; Decizia C.C.R. nr. 802/2017; Decizia C.C.R. nr. 21/2018; Decizia C.C.R. nr.
22/2018; Legea nr. 49/2018 privind precursor ii de explozivi, precum și pentru modificarea și
completarea unor acte normative; Decizia C.C.R. nr. 79/2018; Decizia C.C.R. nr. 102/2018;
Decizia C.C.R. nr.525/2019; Decizia C.C.R. nr.531/2019; Decizia C.C.R. nr.533/2019;
Decizia C.C.R. nr.535/2019; Deciz ia C.C.R. nr.630/2019; Decizia C.C.R. nr.636/2019;
Decizia C.C.R. nr.647/2019; Decizia C.C.R. nr.649/2 019; Decizia C.C.R. nr.652/2019 .
17 Peter Singer , op.cit., pp.56 -79.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
6
atribuțiilor de serviciu pentru a -și exprima sau manifesta convingerile politice. (2)
Judecătorii și procurorii nu pot participa la reuniuni publice cu caracter politic. ”
Analizând textul articolului învederat anterior, apreciem că procurorul nu este
dator să se abțină de la afirmații le referitoare la soluția pe care ar adopta -o în anumite
situații, ci trebuie să rămână imparțial, având în vedere faptul că părerea lui singulară,
exprimată public, poate afecta independența și imparțialitatea întregului sistem de
justiție18. Cu toate acestea, el trebui e să manifeste diligență inclusiv atunci când își
exprimă public opinia cu privire la o chestiune de natură profesională fiindcă, în
funcție de modalitatea în care își exprimă punctul de vedere, se poate interpreta ca
fiind o antepronunț are ce va conduce l a abținerea sa , sau la recuzare.
Ultimul articol în materia independenței, art.6 din Codul deontologic al
magistrațior, prevede următoarele: “ (1) Judecătorii și procurorii pot participa la
elaborarea de publicații, pot elabora articole, studii de specialit ate, lucrări literare
ori științifice și pot participa la emisiuni audiovizuale, cu excepția celor cu caracter
politic ori a celor care ar putea afecta imaginea justiției. (2) Judecătorii și procurorii
pot fi membri ai unor comisii de examinare sau de înto cmire a proiectelor de acte
normative, a unor documente interne ori internaționale. (3) Judecătorii și procurorii
pot fi membri ai societăților civile sau academice, precum și ai oricăror persoane
juridice de drept privat fără scop patrimonial. ”
Prezentele dispoziții fac referire la excepțiile recunoscute în materia obligaței
de rezervă a procurorului. Regula generală, astfel cum am precizat, este aceea că
procurorul trebuie să se abțină de la participarea la diverse activități care ar putea
aduce atingere imaginii justiției. De la această regulă, prezentul articol reglementează
expres și o serie de situații excepționale în care procurorul își poate expune punctul de
vedere. Similar oricărei activități sau acțiuni pe care procurorul o întreprinde, și în
aceste situații, el este dator să se exprime astfel încât să nu atragă incidența unor
recuzări în dosarele ce îi sunt repartizate spre soluționare19. Astfel, de fiecare dată
când acesta își prezintă punctul de vedere, indiferent de modalitatea în care alege să o
facă, el trebuie să manifeste diligență și să aleagă termenii potriviți astfel încât să
consolideze imaginea justiției în ochii justițiabililo r.
18 Cristi Danileț, Comentariu asupra principiilor de la Bangalore privind conduita jud iciară,
București, 2009, p.58 .
19 Mona -Maria Pivnic eru, Cătălin Luca , op.cit., pp. 75-79.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
7
1.2.2.Promovarea supremației legii
A.Aspecte preliminarii
În România, supremația legii este recunoscută prin însuși textul legii
fundamentale care stabilește că nimeni nu este mai presus de lege20, egalitatea în fața
legii fiind recunoscută tuturor cetățenilor, fără nicio discriminare21. Așadar, inclusiv
procurorii sunt datori să promoveze acest principiu, să îl apere și să îl respecte în
exercitarea profesiei lor.
Potrivit naturii funcției sale, procurorul, nu trebuie să uite că exercit ă un
serviciu de interes public. Acesta trebuie să se supună principiilor statului democratic
și să se debaraseze de interesele sale personale. Dintr -o anumită perspectivă
procurorul se proiectează pe sine în fața societății, pl asându -se la o oarecare dist anță,
manifestând interes și competență raportat la problemele cetățenilor, astfel încât
acestea să se simtă luate în serios și respectate.
B.Analiza dispozițiilor legale incidente
Art.7 din Codul deontologic al magistraților stipulează că:” Judecătorii și
procurorii au îndatorirea să promoveze supremația legii, statul de drept și să apere
drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”.
În consecință, procurorii , în deciziile pe care le promovează, se fundamentează
exclusiv lege a, în sens larg. De la această regulă legiuitorul nu a permis nici o
derogare, stabilind expressis verbis că rolul procurorului este acela de a asigura
respectarea și promovarea statului de drept, a drepturilor și libertăților fundamentale
ale cetățenilor.
În ceea ce prive ște art.8 din Codul deontologic al magistraților: “ Judecătorii și
procurorii sunt obligați să respecte egalitatea cetățenilor în fața legii, asigurându -le
un tratament juridic nediscriminatoriu, să respecte și să apere demnitatea,
integritatea fizică și morală a tuturor persoanelor care participă, în orice calitate, la
procedurile judiciare”.
20 art.16, alin.2 din Constituția României .
21 Ion Popa , op.cit., pp.370 -379.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
8
În vederea conștientizării sferei de exercitare a acestui articol precizăm că
procurorul trebuie să înțeleagă realitatea și diversitatea inerentă a legii pentru a nu
avea o conduită discriminatorie. Mai mult, p rocurorul este dator să respecte și să
asigure respectarea de către ceilalți participanți la proces , a demnității oricărei
persoane , indiferent de calitatea sa în proces . Precizăm că a ceastă împrejurare nu
presu pune reprimarea pledoariilor legitime sau a mărturiilor admisibile care au ca
obiect considerente discriminatorii , ci doar asigurarea unui comportament tolerant și
disciplinat a tuturor participanților la procesul penal, în faza urmăririi penale , pe care
acesta o conduce22.
1.2.3.Imparțialitatea procurorilor
A.Aspecte preliminarii
Independența are ca valori subsecvente obiectivitatea și imparțialitatea. Toate
aceste valori, fie că sunt principale, fie că sunt subsecvente, trebuie să fie respectate
de către procurori în exercitarea activității lor specifice23. Imparțialitatea presupune că
procurorul trebuie să facă abstracție de orice prejude cată în desfășurarea activități lor
sale profesionale și să aibă ca unic temei legea24.
S-a stabilit faptul că atitudinea generală a procurorului, fie că avem în vedere
viața profesională sau pe cea persoan ală a acestuia , trebuie să fie una diligentă astfel
încât publicul să nu aibă impresia că procurorul este lipsit de valorile fundamentale
necesare exercitării pr ofesiei sale25, care ar putea atrage abținerea sau recuzarea sa.
Astfel, el trebuie să preîntâmpine apariția conflictelor între interesele sale
personale și interesul de bună înfăptuire a justiției. În ipoteza unui asemenea conflict ,
el trebuie să dea întâi etate interesului general de înfăptuire a justiției , în detrimentul
intereselor sale personale . El trebuie să fie neutru față de orice împrejurare ce ar putea
să îi aducă atingere profesiei și să dea întâietate interesului general privind buna
înfăptuire a justiției26.
22 Cristi Danileț, op.cit., p.69 -70.
23 Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară , valoarea 2 -imparțialitatea .
24 Decizia C.E.D.O. din 25 februarie 1997 privind cauza Gregory vs Marea Britanie .
25 Cristi Danileț, op.cit., pp.41 -42.
26 Decizia C.E.D.O. din 22 mai 1998 în cauza Pantea c.României, parag.41 .
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
9
B.Analiza dispozițiilor legale incidente
Conform art.9 din Codul deontologic al magistraților: “ (1) Judecătorii și
procurorii trebuie să fie imparțiali în îndeplinirea atribuțiilor profesionale, fiind
obligați să decidă în mod obiectiv, liberi de orice influențe. (2) Judecătorii și
procurorii trebuie să se abțină de la orice comportament, act sau manifestare de
natură să altereze încrederea în imparțialitatea lor ”.
În considerarea dispoziției anterior învederate, apreciem că pr ocurorul se
supune doar legii, fiind obligat să fie imparțial în aplicarea acesteia, in concreto, este
dator să facă abstracție de orice presiune, influență sau prejudecată ce ar putea să aibă
repercusiuni în actul de justiție pe care acesta este chemat de lege să îl îndeplinească.
În practică, s -a precizat că în ipoteza în care un procuror a fost victima unei tâlhării în
propria locui nță, este recomandabil ca acest a să se abțină de la soluționarea unui astfel
de dosar, dacă i -a fost repartizat27.
O dis cuție controversată o reprezintă și deținerea de conturi pe rețelele de
socializare, în ipoteza în care procurorul deține astfel de conturi. În acest sens, s -a
apreciat că postările sale trebuie să fie referitoare la chestiuni legate strict de domeniul
juridi c și de activitatea sa profesională. Totuși, având în vedere evoluția din ultimii
ani, o pinăm că și postările ce țin de viața privată sunt permise, atâta timp cât nu aduc
atingere valorilor fundamentale ale profesiei.
În ceea ce privește textul art.10 din Codul deontologic al magistraților, acesta
prevede următoarele: ” În caz de incompatibilitate, judecătorii și procurorii sunt
datori să se abțină, potrivit legii ”.
Este cert faptul că atun ci când există un motiv de incompatibilitate temeinic,
procurorul e ste dator să se abțină, însă atunci când există anumite incertitudini, înainte
de abținere, procurorul este dator să poarte o discuție informală cu membrii
conducerii instituției pentru a putea lua decizia cea mai bună în ceea ce privește
soluționarea cauzei de către acesta sau abținerea sa28.
Art.11 din Codul deontologic al magistraților stipuleză următoarele: “ (1)
Judecătorilor și procurorilor le este permis să acorde asistență juridică, în condițiile
27 Decizia C.E.D.O. din 28 iunie 1984 în cauza Campbele and Fell c.Marii Britanii, paragr.78 .
28 Mona -Maria Pivnic eru, Cătălin Luca, op.cit., pp.80 -92.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
10
prevăzute de lege, numai în cauzele lor personale, ale ascendenților, descendenților
sau soților lor, precum și ale persoanelor puse sub tutela ori curatela acestora. În
asemenea situații, nu le este îngăduit să se folosească de calitatea de judecător sau
procuror pentru a influența soluția instanței de judec ată sau a parchetului ori pentru
a crea aparența unei astfel de influențe. (2) Relațiile de familie și sociale ale
judecătorilor și procurorilor nu trebuie să influențeze soluțiile pe care le adoptă în
exercitarea atribuțiilor de serviciu. (3) Judecătorilo r și procurorilor le este interzis să
intervină pentru soluționarea unor cereri, să pretindă ori să accepte rezolvarea
intereselor personale sau ale membrilor familiei ori ale altor persoane, altfel decât în
limita cadrului legal. Imixtiunea în activitatea altor judecători și procurori este
interzisă ”.
Textul articolului învederat anterior statuează regula conform căreia
procurorul are obligația de rezervă și în ceea ce privește folosirea calității sale pentru
a obține diverse beneficii personale. Totodată, procurorul este dator să se abțină în
ipoteza în ca re un terț îi solicită acrodarea de consultanț ă juridică de specilitate.
Acesta poate da sfaturi în plan juridic, însă sfaturile lui trebuie să fie obiective și să nu
vizeze un caz concret cu pr ivire la care, dacă își expune punctul de vedere, încalcă
independența colegului său care a fost învestit cu soluționarea cauzei respective29.
Pe cale de consecință, procurorul trebuie să fie diligent de fiecare dată când
întreprinde o activitate sau este consultat cu privire la anumite problematici pentru a
nu atrage abținerea s au recuzarea lui frecventă, sau slăbirea încrederii în sistemul de
justiție.
1.2.4.Exercitarea atribuțiilor profesionale
A.Aspecte preliminarii
Ab initio, exercitarea atribuțiilor profesionale trebuie să fie realizată cu
diligență și competență, de către procurori i integrii. Integritatea presupune ca
procurorul să fie o persoană corectă și onestă, care are un comportament diligent și
tolerant și care respect ă legea întocmai30. Totodată, având în vedere rolul său în
29 Ion Popa, op.cit., pp.370 -399.
30 Mona -Maria Pivnic eru, Cătălin Luca , op.cit., pp. 105-110.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
11
societate și cerința integrității, procurorul reprezintă un model demn de urmat pentru
întreaga societate.
Pentru a aprecia integritatea unei persoane, sunt necesare stabilirea unor
standarde, a unor parametri i în interiorul cărora procurorul trebuie să se găsească, din
punct de vedere comportamental. Parametrii se stabilesc în funcție de omul rezonabil
din societate, informat și aten t, atât în ceea ce privește viaț a publică a procurorului,
cât și în ceea ce privește viața privată a acestuia31.
De asemenea, procurorul trebuie să se concentreze, în principal, pe activitatea
sa profesională. În măsura în care timpul îi permite, acesta se poate dedica și altor
activități extrajudiciare.
Cu toate ace stea, dezvoltarea perso nală a procurorului este imperios necesară
în cât mai multe domenii ce exced sfera dreptului. Apreciem că un magistrat nu este
suficient să posede exclusiv cunoștințe de drept, ci acesta trebuie să fie preocupat și
de a acumula cât m ai multe informații din domenii diverse pentru a putea fi ancorat în
realitate .
B.Analiza dispozițiilor legale incidente
Dispozițiile art.12 din Codul deon tologic al magistraților prevăd următoarele:
“Judecătorii și procurorii sunt obligați să -și îndeplinească îndatoririle profesionale
cu corectitudine și competență și să îndeplinească atribuțiile administrative stabilite
prin lege, regulamente și ordine. ”
Procurorii trebuie să se supună atât legii, indiferent de puterea actului
normativ, cât și r eglementărilor de natură administrativă, astfel încât să asigure buna
funcționare a statului de drept, dar și a instituției din care fac parte. Calitatea actului
de justiție este dată atât de repectarea legii la momentul dispunerii soluției, dar și de
respectarea atribuțiilor de natură administrativă32.
Potrivit art.13 din Codul deonntologic al magistraților: “ Judecătorii și
procurorii sunt datori să depună diligența necesară în vederea îndeplinirii lucrărilor
31 Cristi Danileț, op.cit., p.51.
32Corneliu Bîrsan, Cuvânt înainte în Codul deontologic al magistraților.Ghid de
aplicare, Asociația Magistraților din România, coordonator Florin Costiniu, Ed.Hamangiu,
2007, pp.11 -17.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
12
repartizate, cu respectarea termenelor legale, iar în cazul în care legea nu prevede,
înăuntrul unor termene rezonabile ”.
Procurorii, sunt datori să se organizeze, din punct de vedere profesional, astfel
încât să respecte termenele prevăzute de lege în vederea asigurării dreptului la un
proces echita bil33. În situația în care procurorul constată că i s -au repartizat prea multe
cauze pentru a le soluționa, acesta va putea sesiza conducerea parchetului pentru a
remedia problema, prerogativă ce le este recunoscută inclusiv terților (avocați, părți
etc), care pot sesiza conducerea în vederea gestionării situației34.
Raportat la art.14 din Codul deontologic al magistraților , acesta prevede
următoarele : ”Judecătorii și procurorii trebuie să impună ordine și solemnitate în
timpul soluționării cauzelor și să ad opte o atitudine demnă și civilizată față de părți,
avocați, martori, experți, interpreți ori alte persoane și să le solicite acestora un
comportament adecvat. ”
Respectul și buna -credință în relațiile cu cei din jur sunt esențiale în ceea ce îl
privește p e procuror , acesta fiind dator să manifeste toleranță și să aibă o atitudine
prietenoasă cu cei cu , care intră în contact . În caz contrar, s -ar putea pune problema
imparțialității acestuia, fapt ce ar atrage recuzarea lui frecventă. De asemenea, el este
dator să aibă un comportament respectuos și tolerant și cu personalul instituției în care
își desfăș oară activitatea35.
Cu privire la art.15 din Cod ul deontologic al magistraților, acesta prevede că:
“(1) Judecătorii și procurorii au obligația de a nu dezvălui sau folosi pentru alte
scopuri decât cele legate direct de exercitarea profesiei informațiile pe care le -au
obținut în această calitate. (2) În cazul în care, potrivit legii, lucrările au un caracter
confiden țial,judecătorii și procurorii sunt obligați să păstreze materialele respective
în incinta instanței sau a parchetului și să nu permită consultarea lor decât în cadru l
prevăzut de lege și de regulament ”.
În sarcina procurorului este reglementată obligația de confidențialitate cu
privire la informațiile de care acesta ia cunoștință în cursul procesului penal. De
regulă, informațiile din dosarele penale atrag atenția pu blicului, însă procurorul este
dator să gestioneze situațiile și să nu dea informații relevante din dosar. Acesta are
33 Verginia Verdinaș, Deontologia vieții publice, Ed.Universul Juridic, București, 2007,
pp.113 -128.
34 Radu Chiriță, Independența și imparțialitatea magistratului sau tipuri de neutralitate ale
puterii judiciare, Revista de Drepturile Omului, Ed.C.H.Beck, aprilie -iunie 2007, pp.79 -96.
35 Cristi Danileț, op.cit., pp.76 -77.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
13
posibilitatea de a apela, spre exemplu, la purtătorul de cuvânt din cadrul parchetului
din care face parte , în ipoteza în care există info rmații ce trebuie aduse la cunoștința
publicului36.
În conformitate cu art.16 din Codul deontologic al magistraților: “ (1)În
exercitarea funcțiilor lor de conducere judecătorii și procurorii trebuie să se
preocupe de organizarea activității personalului, s ă manifeste inițiativă și
responsabilitate. În luarea deciziilor ei trebuie să acorde prioritate intereselor
instanțelor și parchetelor, precum și bunei administrări a justiției. (2) Judecătorii și
procurorii cu funcții d e conducere nu pot folosi prerogativele pe care le au pentru a
influența desfășurarea proceselor și soluționarea cauzelor ”.
În fapt, independența procurorilor trebuie respectată și chiar apărată de către
procurorii cu funcții de conducere din cadrul parchet elor. Funcția de conduce re nu
acreditează procurorul ierarhic superior în demersul de a influența soluțiile colegilor
săi din subordine, ci dimpotrivă, el trebuie să ofere garanții suplimentare pentru a
asigura respectarea independenței fiecărui procuror din subordine. De asemene a, în
ipoteza în care independența unui procuror din subordine este amenințată, procurorul
ierarhic superior are datoria de a se implica activ și a lua măsuri concrete în vederea
apărării acesteia.
1.2.5.Demnitatea și onoarea profesiei de procuror
A.Aspecte preliminarii
Standardul de comportament după care se evaluează demnitatea și onoarea
profesiei este dat de către cetățenii rezonabili, obiectivi, din societate care califică un
anumit comportament ca fiind demn de urmat , sau un altul ca fiind a buziv sau
deplasat. Așteptările în privința acestei profesii sunt foarte mari, procurorii fiind
priviți de întreaga societate drept un model demn de urmat, atât în viața profesională,
cât și în cea privată.37.
36 Verginia Verdinaș, op.cit., pp.130 -155.
37 Radu Chiriță, art.cit., pp.79 -96.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
14
Menționăm faptul că în contextul evoluției soc ietății, standardele impuse
magistraților evoluează, fiind flexibile. Astfel, magistratul va rămâne mereu un model
în societate, însă el trebuie să se adapteze la realitatea cotidiană38.
B.Analiza dispozițiilor legale incidente
În ceea ce privește art .17 din Codul deontologic al magistraților, acesta
prevede următoarele: “ Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină de la orice
acte sau fapte de natură să compromită demnitatea lor în funcție și în societate ”.
Astfel cum am precizat, magistratul reprezintă un model pentru întreaga
societate, sens în care trebuie să fie diligent cu privire la acțiunile și inacțiunile pe
care le întreprinde pentru a nu -și aduce atingere imaginii sale profesionale și implicit
a imaginii justiției. Practici precum consumul băuturilor alcool ice la locul de muncă,
sau conflictele cu autoritățile statului sunt interzise39.
Potrivit art.18 din Codul deontologic al magistraților: “ (1)Relațiile
judecătorilor și procurorilor în cadrul colectivelor din care fac parte trebuie să fie
bazate pe respect și bunăcredință, indiferent de vechimea în profesie și de funcția
acestora. (2) Judecătorii și procurorii nu își pot exprima părerea cu privire la
probitatea profesională și morală a colegilor lor ”.
Apreciem fap tul că felul în care un procuror se comportă în colectivul său
denotă respectul sau lipsa de respect față de profesie . În concret , un comportament
repsectuos și diligent față de colegi denotă respect față de profesie, însă o perspectivă
contrară aduce atin gere inclusiv imaginii justiției40.
Referitor la art.19 din Codul deontologic al magistraților acesta prevede
următoarele: “ Judecătorii și procurorii își pot exprima public opinia privind
exercitarea dreptului la replică în cazul în care prin articole de p resă sau în emisiuni
audiovizuale s -au făcut afirmații defăimătoare la adresa lor ”.
Sunt de evitat p olemicile de orice nat ură cu presa, pentru procuror , însă
eventualele informații de interes public le poate aduce la cunoștința publicului prin
mijlocirea site-ului instituției sau prin purtătorul de cuvânt al parchetului41.
38 Ion Popa, op.cit., pp.423 -446.
39 Ion Popa, op.cit., pp.423 -446.
40 Corneliu Bîrsan, op.cit, pp.15 -22.
41 Mona -Maria Pivni ceru, Cătălin Luca , op.cit., pp.105 -110.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
15
Textul art.20 din Codul deontologic al magistraților stipulează că: “ Judecătorii
și procurorii nu pot desfășura acțiuni care, prin natura lor sau modul de finanțare ori
executare, ar putea, în orice formă, să impieteze îndeplinirea cu imparțialitate,
corectitudine și în termenele legale a obligațiilor profesionale ”.
Privitor la viața sa privată, procurorul este dator să manifeste diligență
referitor la activitățile pe care le desfășoa ră, astfel încât să nu păteze imaginea justiției
și a valorilor fundamentale recunoscute profesiei.
1.2.6.Activități incompatibile cu calitatea de procuror
A.Aspecte preliminarii
Calitatea de procuror este o calitate ce instituie o incompatibilitate cu orice
alte funcții publice sau private , în vederea garantării valorilor statuate la nivelul
Codului etic.
Totodată, activitățiile în care procurorul dorește să se implice, în afară de cele
de natură profesională, trebuie atent analizate pentru a evita situațiile nepermise de
lege și de cod, dar și situațiile în care există posibilitatea de a se crea un conflict de
interese între interesul propriu al procurorului și un interes general sau cel privind
buna administrare a jus tiției.
B.Analiza dispozițiilor legale incidente
Conform art.21 din Codul deontologic al magistraților: “ (1) Judecătorii și
procurorii nu pot cumula această calitate cu nicio altă funcție publică sau privată, cu
excepția funcțiilor didactice din învă țământul superior. (2) Judecătorii și procurorii
pot participa ca formatori în cadrul Institutului Național al Magistraturii și Școlii
Naționale de Grefieri, potrivit programului stabilit de acestea cu conducerile
instanțelor sau parchetelor în care format orii își desfășoară activitatea ”.
Deși regula în materie este aceea a incompatibilității funcției de procuror cu
orice altă funcție publică sau privată, există și cele două ex cepții ce permit cumularea
funcției de procuror cu alte funcții publice, și anum e: cu funcția de cadru didacti c
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
16
universitar și cu funcția de formator la Institutul Național al Magistraturii sau al Școlii
Naționale de Grefieri42.
În ceea ce privește art.22 din Codul deontologic al magistraților , acesta
prevede următoarele: “ Judecătorilor și procurorilor le este interzisă participarea
directă ori prin persoane interpuse la jocuri de tip piramidal, jocuri de noroc sau
sisteme de investiții pentru care nu este asigurată transparența fondurilor, în
condițiile legii ”.
Așadar, pentru ca activitățile sale să nu aducă atingere imaginii justiției,
procurorul este dator să manifeste atenție și discreție . Totuși, anumite practici pot fi
tolerate cu condiția să nu se abuzeze de acestea43.
Referitor la art.23 din Codul deontologic al magi straților acesta prevede că:
“Judecătorii și procurorii sunt datori să se abțină, potrivit legii, de la orice activitate
legată de actul de justiție în cazurile care presupun existența unui conflict între
interesele lor și interesul public de înfăptuire a justiției sau de apărare a intereselor
generale ale societății ”.
În consecință, p rocurorii trebuie să cunoască delimitarea clară a sferei
interesului privat și a celei referitoare la intersul privind buna înfăptuire a justiției , și
să dea întâietate celui din urmă atunci când se confruntă cu un conflict între cele două
paliere.
42 Mona -Maria Pivnic eru, Cătălin Luca , op.cit., pp.105 -110.
43 Verginia Verdinaș, op.cit., pp.159 -171.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
17
CAPITOLUL II
ATRIBUȚIILE PROCURORULUI ÎN PROCESUL PENAL
2.1. Atribuțiile procurorului în cadrul fazei de urmărire penală
2.1.1.Activități de supraveghere și control a urmăririi penale
Supravegherea și controlul u rmăririi penale sunt activități le desfășurate de
către procuror din oficiu, în cadrul etapei urmării penale, asupra organelor de
cercetare penală ale poliției judiciare și organele de cercetare penală speciale, în
situațiile în care legea nu cere espressis verbis ca urmărirea penală să fie efectuată de
către procuror44.
Potrivit art.299 Legea nr.135/2010 privind Codul de Procedură Penală,
procurorul este cel care supraveghează activitatea organelor de urmărire penală astfel
încât orice infracțiune să fie descoperită, orice persoană care a săvârșit infracțiunea să
fie trasă la răspundere panlă și niciun suspect sau inculpat să nu fie reținut sau arestat
decât în temeiul principiului legalității.
La rândul lor, organele de cercetare penală au obligația de a informa
procurorul de orice act sau măsură pe care o consideră necesară și pe care o dispun în
cursul urmăririi penale45, iar procurorul poate să dispună ca organele de cercetare
penală să efectueze anumite acte, să ia anumite măsuri, sau le dă anumite îndrumări
pentru ca procesul penal s ă respecte principiile prevăzute de lege46.
Una dintre modalităț ile de supraveghere a urmăririi penale efectuate de către
procuror este verificarea actelor de procedură penală prin care procurorul poate
solicita orice dosar aflat în lucru la organul de cer cetare penală, care este obligat să
trimită procurorului dosarul cu toate actele și materialele aflate la dosar sau procurorul
44 Mihail Udroiu, Procedură Penală. Partea Specială, ediția 3, E d.C.H.Beck, București,
2016, p.17.
45 Ion Neagu, Mircea Damaschin, Tratat de procedură penală, ediția a 3-a, Ed.Universul
Juridic, București, 2020, pp.245 -278.
46Alexandru Boroi, Gina Negruț, Drept procesual penal, ediția a 2 -a, Ed.Hamangiu,
București, 2020, pp.367 -398.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
18
se va deplasa la sediul organului de cercetare penală unde va verifica lucrările din
dosar. Procurorul poate totodată să particip e la efectuarea actelor de urmărire penală
de către organul de cercetare penală sau poate chiar reține dosarul pentru a efectua
personal acte de urmărire penală ori pentru a co ntinua urmărirea penală47.
O altă modalitate de supraveghere a activității de ur mărire penală este trecerea
cauzei de la un organ de cercetare la altul care se dispune de către procuror prin
ordonanță în situațiile prevăzute la art.302 Cod de Procedură penală, atunci când
consideră din motive de necesitate că urmărirea penală trebuie să fie efectuată de către
un alt organ de cercetare penală decât cel sesizat sau când consideră că se impune ca
un organ de cercetare penală ierarhic superior celui sesizat să preia cauza48. Mai mult,
procurorul poate dispune trimiterea cauzei la organul de cercetare penală competent
prin ordonanță în ipoteza în care organul de cercetare penală sesizat nu este competent
material, teritorial sau personal, ori dacă există vreunul dintre cauzele de reunire
prevăzute la art.43 Cod de Procedură Penală. Totodată, procurorul poate dispune și
restituirea dosarului la organul de cercetare penală, dacă, spre exemplu, a fost înaintat
dosarul la procuror împreună cu referatul de clasare iar procurorul constată că nu sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune clasarea în cauză49.
În plus, procurorul mai poate încuviința continuarea efectuării unor procedee
probatorii, luând astfel măsurile necesare și dând îndrumările necesare organelor de
cercetare penală. El poate da dispoziții în scris sau oral cu privire la efectuarea
oricărui act de urmărire penală, dispozițiile sale fiind obligatorii și prioritare pentru
organul de cercetare penală50.
De asemenea, procurorul soluționează plângerile formulate împotriva actelor
de cercetare penală prin care au fos t vătămate drepturi sau interese legitime ale unei
persoane care are dreptul să se adreseze organului de urmărire penală potrivit art.336
Cod de Procedură Penală. Plângerea penală se adresează procurorului51 și se va
depune fie direct la procuror, fie la or ganul de cercetare penală care în termen de cel
mult 48 de ore este obligat să o înainteze alături de explicațiile sale procurorului de
caz pentru a o soluționa52. Procurorul este astfel obligat să soluționeze plângerea în
47 Mihail Udroiu, Procedură Penală. Partea Specială , p.18.
48 Mihail Udroiu, Procedură Penală. Partea Specială , pp.18 -19.
49 Ibidem
50 Ion Neagu, Mircea Damaschin , op.cit., pp.267 -298.
51 Mihail Udroiu, Procedură Penală. Partea Specială , pp.19 -20.
52Alexandru Boroi, Gina Negruț , op.cit., pp.367 -398.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
19
cel mult 20 de zile de la primire și să comunice soluția dispusă prin ordonanță
persoanei care a formulat plângerea53.
Totodată, în ipoteza în care actele efectuate de către organul de cercetare
penală nu sunt conforme dispozițiilor legale în vigoare sau sunt neîntemeiate,
procurorul va in firma motivat soluția dispusă de către organul de cercetare penală, din
oficiu sau la plângerea penală a persoanei interesate54.
2.1.2.Efectuare a urmăririi penale proprii
Urmărirea penală se efectuează de către procuror în cazurile anume prevăzute
de lege55, precum și în situația în care procurorul a preluat un dosar de la organul de
cercetare penală pentru a efectua personal urmărirea penală, indiferent de stadiul
procesului56.
Cazurile în care procurorul efectuează urmărirea penală sunt prevăzute l a
art.56, alin.3 Cod de Procedură Penală:
“a) în cazul infracțiunilor pentru care competența de judecată în primă instanță
aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție sau curții de apel;
b) în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 188 -191, art. 257,art. 276,art. 277,art.
279,art. 280 -283 și art. 289 -294 din Codul penal;
c) în cazul infracțiunilor săvârșite cu intenție depășită, care au avut ca urmare
moartea unei persoane;
d) în cazul infracțiunilor pentru care competența de a efectua urmărirea p enală
aparține Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și
Terorism sau Direcției Naționale Anticorupție;
e) în alte cazuri prevăzute de lege ”.
În cadrul urmăririi penale proprii procurorul își poate delega prin ordonanță
efectuarea unor acte procedurale organului de cercetare penală57, cu excepția punerii
în mișcare a acțiunii penale, luarea sau propunerea măsurilor restrictive de drepturi și
libertăți, încuviințarea de probatorii ori dispunerea celorlaltor acte sau măsuri
53 art.338 din Codul de Procedură Penală .
54 Mihail Udroiu, Procedură Penală. Partea Specială , p.18.
55 Atanasiu Crișu, Drept Procesual Penal.Partea Specială, ediția a 2 -a, Ed.Hamangiu,
București, 2020, pp.26 -47.
56 Ibidem
57Ion Neagu, Mircea Damaschin , op.cit., pp.302 -317.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
20
procesuale58. Astfel, procurorul poate delega doar actele procedurale prin care se aduc
la îndeplinire diverse măsuri, pe când actele sau măsurile procesuale presupun
manifestarea de voință a organului învestit cu autoritate de stat, acestea neputând
forma obie ctul delegării.
Legea recunoaște și posibilitatea preluării cauzelor de la un parchet inferior de
către un parchet superior prin dispoziția motivată a conducătorului parchetului
ierarhic superior59.
Totodată, în ipoteza în care există o suspiciune rezonab ilă că activitatea de
urmărire penală la un parchet este afectată din cauza împrejurărilor cauzei, a calității
părților ori a subiecților procesuali principali ori există pericolul de tulburare a ordinii
și liniștii publice, procurorul general de la Parche tul de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție poate dispune din oficiu sau la cerere, trimiterea cauzei la un alt
parchet egal în grad60.
2.2. Atribuțiil e procurorului în faza de cameră preliminară
Obiectul camerei preliminare constă în verificarea competenței instanței
sesizate cu rechizitoriu, verificarea legalității sesizării instanței precum și verificarea
legalității administrării probelor și efectuării actelor de către organele de urmărire
penală61.
În această etapă părțile, persoana vătămată și procurorul au posibilitatea,
având în vedere obiectul etapei de cameră preliminară, de a ridica cereri și excepții în
fața instanței de judecată. Considerăm că și procurorul trebuie să manifeste un rol
activ în această etapă în vedere realizării obiectu lui camerei preliminare.
Mai mult, în ipoteza în care judecătorul de cameră preliminară constată
neregularități în ceea ce privește rechizitoriul, sau dacă sancțonează potrivit art.280 –
282 Cod de Procedură Penală actele efectuate cu nerespectarea dispoziț iilor legale,
sau dacă exclude una sau mai multe dintre probele administrate, comunică încheierea
procurorului, care are la dispoziție 5 zile pentru a remedia neregularitățiile și a
58Alexandru Boroi, Gina Negruț, op.cit.,pp. 400-429.
59 Atanasiu Crișu, op.cit., pp.52 -59.
60 Alexandru Boroi, Gina Negruț, op.cit.,pp.400 -429.
61 Mihail Udroiu, Procedură Penală. Partea Specială , p.20.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
21
înștiința judecătorul de cameră preliminară dacă menține dispoziția de tri mitere în
judecată sau solicită restituirea cauzei62.
Totodată, în situația în care nu este mulțumit de modalitatea de soluționare a
cererilor și excepțiilor ridicate în această etap ă, procurorul are la dispoziție calea
contestației prevăzută la art.347 d in Codul de Procedură Penală.
2.3.Atribuțiile procurorului în faza judecății
În procesul penal participarea procurorului este oligatorie, indiferent de
instanța competentă să judece cauza, de infracțiunea săvârșită, sau de alte
particularități ale cauze i63.
Procurorul este obligat să participe atât la soluționarea laturii penale a cauzei,
cât și la soluționarea laturii civile a procesului. În ipoteza în care instanța dispune
disjungerea laturii civile a cauzei, participarea procurorului la procesul civil este
obligatorie64.
În etapa cercetării judecătorești și a dezbaterilor din cadrul fazei de judecată
procurorul exercită un rol activ în vederea respectării principiului legalității și în
vederea aflării adevărului, cu obligația de a formula cereri, de a ridica excepții și a
pune concluzii motivate. Concluziile pe care le prezintă procurorul sunt la libera sa
apreciere, având în vedere probele administrate65. În situația în care apare o ipoteză de
achitare sau de încetare a procesului penal procurorul este dator să pună concluzii de
achitare sau de încetare66.
Lipsa procurorului la judecată atrage nulitatea absolută a hotărârii, potrivit
art.281, alin.1, lit.d Cod de Procedură Penală, fiind totodată motiv de contestație în
anulare potrivit art.426, lit.e Cod de Procedură Penală. Mai mult, în calea de atac a
apelului instanța ierarhic superioară admite apelul formulat împotriva sentinței
pronunțate, desființează hotărârea și trimite cauze spre rejudecare67.
62 Ion Neagu, Mircea Damaschin, op.cit., pp.3 15-326.
63 Ibidem
64 Mihail Udroiu, Procedură Penală. Partea Specială , p.234.
65 Ibidem
66Voicu -Ionel Pușcașu, Cristinel Ghigheci, Codul de Procedură Penală, vol.II,
Ed.Universul Juridic, București, 2019, pp.34 -57.
67 Mihail Udroiu, Procedură Penală. Partea Specială , p.234.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
22
2.4.Atribuțiile procurorului în faza executării pedep sei
În faza executării pedepsei procurorul sesizează instanța de judecată în
vederea anulării renunțării la aplicarea pedepsei, a revocării sau a anulării amânării
aplicării pedepsei, a revocării sau anulării suspendării executării pedepsei sub
supravegh ere, a înlocuirii pedepsei detențiunii pe viață, a modificării pedepsei, a
anulării sau a revocării liberării condiționate, a amânării executării pedepsei închisorii
sau a detențiunii pe viață, a întreruperii executării pedepsei închisorii sau a detențiuni i
pe viață, a înlăturării sau modificării pedepsei68.
În consecință, în toate fazele procesuale, procurorul este dator să respecte
legea și să manifeste un comportament ireproșabil din punct de vedere etic. Opinăm
că raportarea sa la profesie și modul în care acesta își îndepli nește atribuțiile
profesionale sunt hotărâtoare în demersul analizei comportamentale din punct de
vedere etic. Astfel, un procuror care nu îndeplinește dispozițiile legale care îi
reglementează activitatea din perspectiva dreptului procesual penal, este un procuror
care încalcă principiile Codului Deontologic aferent profesiei sale. Așadar,
independent de respectul datorat profesiei și colegilor, procurorul trebuie să manifeste
diligență și pentru a -și îndeplini atribuțiile profesion ale în concordanță cu legea și
principiile directoare ale profesiei.
68 Voicu -Ionel Pușcașu, Cristinel Ghigheci , op.cit., pp.50 -58.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
23
CAPITOLUL III
PERSPECTIVA COMITERII INFRACȚIUNILOR CONTRA
ÎNFĂPTUIRII JUSTIȚIEI DE CĂTRE PROCUROR
3.1. Aspecte preliminarii
Infracțiunile contra înfăptuirii justiției sunt prevăzute în Partea Specială a
Codului Penal la Titlul al IV -lea denumit tematic, “Infracțiuni contra înfăptuirii
justiției”, în cadrul căruia sunt reglementate douăzeci de infracțiuni a căror analiză
tehnică, de ansamblu, o vom prezenta succint în cele c e urmează abordând aspecte
precum: obiectul infracțiunilor, subiecții infracțiunilor, situația premisă a
infracțiunilor, latura obiectivă, latura subiectivă, variantele infracțiunilor, formele
infracțiunilor, sancțiuni și aspecte procesuale. Încrederea în justiție este deosebit de
importantă într -o societate democratică, astfel că un procuror care constată că există
probleme în ceea ce privește imparțialitatea sa este dator să se abțină69.
A. Obiectul infracțiunilor
În ceea ce privește obiectul infracțiu nii doctrina de specialitate a statuat asupra
a două categorii, și anume: obiect juridic și obiect material.
Prin obiect juridic se înțelege valoarea socială protejată prin reglementarea în
materie penală, căreia i se aduce atingere prin săvârșirea infrac țiunii70. Așadar, putem
preciza faptul că nu există infracțiune reglementată doar formal, fără obiect juridic
deoarece prin incriminarea fiecărei fapte s -a urmărit protejarea unei valori sociale
concrete, conform principiului ofensivității71. Obiectul juridi c generic al infracțiunilor
contra înfăptuirii justiției constă în relațiile sociale privind înfăptuirea justiției, însă în
funcție de specificitatea fiecărei infracțiuni, relațiile sociale la care se face referire pot
69 Decizia C.E.D.O. privind cauza Castillo Algar vs Spania din 28 octombrie 1998 .
70 Florin Streteanu, Daniel Nițu, Drept penal. Partea Generală, vol.1, E d.Universul Juridic,
București, 2014, p.266.
71 Ferrando Mantovani, Diritto Penale. Parte Generale, Cedam, Padova, 2001, pp.192 -196.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
24
privi înfăptuirea justiției penale, s pre exemplu nedenunțarea, a justiției în general, spre
exemplu mărturia mincinoasă, ori alte domenii ale justiției decât dreptul penal, spre
exemplu nerespectarea hotărârilor judecătorești în unele modalități72. De asemenea,
există infracțiuni contra înfăpt uirii justiției care au și obiect juridic secundar care
constă în relațiile sociale ce privesc integritatea fizică sau psihică, sănătatea
persoanelor sau chiar viața persoanelor, spre exemplu infracțiunea de tortură, ultrajul
judiciar etc, ori în relațiile sociale ce privesc integritatea patrimoniului, spre exemplu
tăinuirea, ori în relațiile sociale ce privesc aspecte de ordin nepatrimonial, spre
exemplu asistența și reprezentarea neloială73.
Obiectul material este definit ca fiind lucrul sau ființa vătămat ă prin comiterea
infracțiunii care lezează obiectul juridic protejat prin legea penală. Astfel, obiectul
material poate consta în corpul unei persoane, într -un obiect, într -un cadavru etc74. Cu
toate acestea, există infracțiuni ale căror valori sociale nu s unt susceptibile de
materializare, neavând obiect material, precum sunt, în principiu, și infracțiunile
contra înfăptuirii justiției. Totuși, prin excepție de la această regulă, în cazul
infracțiunii de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri, cât și în cazul celei
de compromitere a intereselor justiției există obiect material. Totodată, în cazul unora
dintre infracțiunile contra înfăptuirii justiției se poate discuta despre obiect material
secundar, constând în corpul persoanei, spre exemplu î n ipoteza ultrajului judiciar, iar
în ipoteza infracțiunii de tăinuire se poate vorbi despre un obiect material adiacent
reprezentat de bunul mobil75.
B. Subiecții infracțiunii
În ceea ce privesc subiecții infracțiunii, ținem să învederăm faptul că prin
subiect activ se înțelege persoana vinovată de săvârșirea faptei prevăzute de legea
penală sau persoana care a participat la săvârșirea acesteia, indiferent că este o
persoană fizică sau o persoană juridică, cu precizarea că există infracțiuni care pot fi
comise exclusiv de către persoanele fizice76. Subiectul activ în cazul infracțiunilor
72 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, Drept penal.Partea
Specială II. Curs tematic, Ed.C.H.Beck, București, 2016, p.36 .
73 Ibidem
74 Mihail Udroiu, Drept penal.Partea Generală , Ed.C.H.Beck, București, 2014, p.40.
75 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.36 .
76 Mihail Udroiu, Drept penal.Partea Generală, pp.40 -41.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
25
contra înfăptuirii justiției nu este, de regulă, calificat, însă la unele infracțiuni
subiectul activ este calificat, fiind:
-funcționar public, de exemplu în ipoteza infr acțiunii de omisiune a sesizării;
-funcționar public ce îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de
stat, de exemplu în ipoteza infracțiunii de tortură;
-organ de cercetare penală, de exemplu în ipoteza infracțiunii de represiune
nedreaptă;
-magistrat, de exemplu în ipoteza infracțiunii de cercetare abuzivă;
-persoana care are atribuții în paza deținuților, de exemplu în ipoteza
infracțiunii de înlesnirea evadării;
-martorul, expertul, interpretul, de exemplu în ipoteza infracțiunii de mărtu rie
mincinoasă;
-martorul cu identitate protejată și investigator sub acoperire, de exemplu în
ipoteza infracțiunii de mărturie mincinoasă;
-avocatul sau reprezentantul unei persoane, de exemplu în ipoteza infracțiunii
de asistență și reprezentare neloiale ;
-mandatarul sau administratorul unei persoane juridice, de exemplu în ipoteza
infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești;
-angajatorul față de care există o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru
judecat, de exemplu în ipoteza infracț iunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești;
-organul de executare, de exemplu în ipoteza infracțiunii de nerespectare a
hotărârilor judecătorești:
-o persoană reținută sau deținută, de exemplu în ipoteza infracțiunii de
evadare77.
Persoana juridică p oate răspunde în unele situații în calitate de autor, de pildă
în ipoteza săvârșirii infracțiunii de tăinuire, a infracțiunii de nerespectre a hotărârilor
judecătorești etc78.
Cu privire la participația penală, învederăm faptul că în situația în care
subiectul activ este unul calificat, coautoratul nu va fi posibi, însă se va reține doar
dacă toți coautorii au calitatea cerută de lege pentru a fi subiecți activi ai acelei
infrac țiuni. Instigarea este posibilă, însă la infracțiunea de nedenunțare se va reține
săvârșirea infracțiunii în calitate de autor fiindcă instigatorul cunoștea situația de fapt
77 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.37.
78 Ibidem
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
26
ce face obiectul infracțiunii, așadar depășește condiția sa de instigator. Tot aut orat se
va reține, și în ipoteza instigării la infracțiunea de mărturie mincinoasă sau la
infracțiunea de tortură, în vederea obținerii de declarații, dacă fapta se săvârșește, de
pildă, prin constrângere, la infracțiunea de influențare a declarațiilor. Co mplicitatea
este posibilă, însă la infracțiunea de evadare, complicitatea va face obiectul unei
infracțiuni distincte, și anume a infracțiunii de înlesnire a evadării79.
Referitor la subiectul pasiv al infracțiunii, precizăm faptul că acesta este
titularul valorii sociale protejate de norma penală împotriva căruia a fost îndreptată
infracțiunea. În acest sens, putem avea ca subiect pasiv atât o persoană fizică, cât și o
persoană juridică de drept privat sau de drept public. Astfel, putem avea ca subiect
pasiv al infracțiunii inclusiv o persoană nenăscută, care este însă concepută, însă nu
putem avea ca subiect pasiv o persoană decedată, o persoană juridică care și -a încetat
existența sau un animal80.
În cazul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției, subiec tul pasiv generic este
statul, iar unele infracțiuni pot avea și subiect pasiv secundar, chiar calificat, spre
exemplu în cazul infracțiunii de ultraj judiciar, subiectul pasiv secundar este
magistratul ori membrul de familie al acestuia, sau chiar un avoc at81.
C. Situația premisă a infracțiunilor
Prin situație premisă se înțelege starea de fapt sau starea de drept anterioară
momentului săvârșirii faptei prevăzute de legea penală, pe care se fundamentează
acțiunea sau inacțiunea făptuitorului82.
În acest c apitol există infracțiuni care nu au o situație premisă, cum este cazul
infracțiunii de favorizare a făptuitorului, care presupun preexistența unei infracțiuni,
cum este cazul infracțiunii de nedenunțare, ori care presupun existența unei proceduri
judiciar e de orice natură, spre exemplu, mărturia mincinoasă, ori care presupun
existența unei proceduri judiciare de natură penală, cum este în cazul infracțiunii de
cercetare abuzivă, ori care presupun existența unei stări legale de reținere sau de
79 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., pp.37 -38.
80 Mihail Udroiu, Drept penal.Partea Generală , p.47.
81 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.38 .
82 Mihail Udroiu, Drept penal.Partea Specială, Ed.C.H.Beck, București, 2014, pp.47 -48.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
27
deținere, spr e exemplu în ipoteza infracțiunii de evadare, ori existența unei hotărâri
judecătorești, cum este cazul infracțiunii de nerespectare a hotărârilor judecătorești83.
D. Latura obiectivă
Cu privire la latura obiectivă a infracțiunilor, discuția poartă asupra celor trei
elemente esențiale, și anume: elementul material, urmarea imediată și legătura de
cauzalitate dintre elementul material și urmarea imediată.
Prin element material se înțelege acțiunea sau inacțiunea ce este interzisă prin
textul de lege84.
În c azul infracțiunilor contra infăptuirii justiției, elementul material este
reprezentat, de regulă, de o acțiune, însă există situații în care elementul material
poate consta exclusiv într -o inacțiune, cazul infracțiunii de nedenunțare, de omisiune
a sesizăr ii. Alteori, infracțiunea presupune un cumul de acțiuni și inacțiuni, cum este
situația infracțiunii de tortură. Mai mult, în textul unora dintre infracțiuni sunt
prevăzute expres și anumite condiții esențiale pentru reținerea acelor infracțiuni, cum
este cazul infracțiunii de compromitere a intereselor justiției85.
Urmarea imediată în cazul infracțiunilor contra înfăptuirii justiției constă într –
o stare de pericol pentru înfăptuirea justiției. În situația infracțiunilor complexe,
urmarea imediată secundară poate consta într -o atingere adusă libertății fizice, psihice
sau a sănătății persoanei, sau chiar a vieții acesteia, cum este cazul infracțiunii de
ultraj86.
Pentru ca o faptă să fie tipică pe lângă elementele învederate anterior, este
necesar a se constat a și existența legăturii de cauzalitate dintre elementul material și
urmarea produsă.
Există situații în care stabilirea legăturii de cauzalitate nu presupune mari
dificultăți, însă există și situații în care existența acestei legăturii ridică o serie de
probleme. În vederea preîntâmpinării problemelelor legate de acest aspect, în doctrină
s-au propus o serie de teorii pentru a stabili legătura de cauzalitate în mod corect.
83 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.38 .
84 Mihail Udroiu, Drept penal.Partea Generală, p.48.
85 Alexandru Boroi, Drept penal.Partea specială, ediția a 4 -a, Ed.C.H.Beck, București,
2019, pp.58 -90.
86 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.39.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
28
Dintre toate teoriile abordare, teoria imputării obiective a rezultatului este cea
mai complexă, fiind acceptată de marea majoritate a sistemelor legislative,
presupunând două etape: în prima se verifică existența unui pericol pentru valoarea
socială protejată, iar în a doua etapă se verifică dacă rezultatul infracțiunii este
consecința s tării de pericol create pentru valoarea socială87.
Pentru prima etapă, in concreto, se procedează la verificarea stării de pericol, a
unui risc nepermis, pentru valoarea socială protejată care pleacă de la premisa
conform căreia conduita făptuitorului este ab initio una periculoasă, sau garantul nu a
întreprins măsurile pe care legea sau contractul i le impunea în vederea împiedicării
creării unui risc88.
Cea de -a doua etapă constă în verificarea materializării stării de pericol în
rezultat, imputarea fiind e xclusă atunci când rezultatul a fost determinat în mod
nemijlocit de o cauză străină , de acțiunea sau inacțiunea autorului89.
Referitor la infracțiunile contra înfăptuirii justiției, legătura de cauzalitate
rezidă, de regulă, din însăși materialitatea fapte i, însă în cazul infracțiunilor complexe,
legătura de cauzalitate cu privire la urmarea secundară trebuie dovedită90.
E. Latura subiectivă
Potrivit art.16 Cod Penal91 faptele prevăzute de legea penală sunt săvârșite cu
intenție, culpă sau cu intenție depăș ită. Potrivit legii, este săvârșită cu intenție fapta cu
87 Florin Streteanu, Daniel Nițu, op.cit., pp.304 -305.
88Alexandru Boroi, Drept penal.Partea genera lă, ediția a 3-a, Ed.C.H.Beck, București, 201 7,
pp.116 -137.
89 Florin Streteanu, Daniel Nițu, op.cit., pp.309 -314.
90 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.39.
91 Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, publicată în M. Of. nr. 510 din 24 iulie 2009, la
data de 14 octombrie 2016 modificată prin Legea nr. 27 din 16 martie 2012 privind
modificarea și completarea Codului Penal al României; Legea nr. 63 din 17 aprilie 2012
pentru modificarea și completarea Codului Penal al României; Legea nr. 187 din 24
octombrie 2012 privind punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul Penal; Decizia
C.C.R. nr. 265 din 6 mai 2014; Decizia C.C.R. nr. 508 din 7 octombrie 2014; Legea nr. 159
din 4 decembrie 2014 pentru abrogarea art.276 din Leg ea nr.286/2009 privind Codul Penal;
Decizia C.C.R. nr. 732 din 16 decembrie 2014; Decizia nr. 11 din 15 ianuarie 2015; Decizia
C.C.R. nr. 603 din 6 octombrie 2015; O.U.G. nr. 18 din 18 mai 2016 pentru modificarea și
completarea Legii nr.286/2009 privind Co dul Penal; Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016;
Legea nr. 151 din 13 iulie 2016 privind ordinul european de protecție, precum și pentru
modificarea și completarea unor acte normative; Decizia C.C.R. nr.224 din 4 aprilie 2017,
Decizia C.C.R. nr.368 din 30 ma i 2017, Legea nr.193 din 24 iulie 2017 pentru modificarea
Codului Penal; Decizia C.C.R. nr.518 din 6 iulie 2017 și prin Legea nr.49 din 27 februarie
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
29
privire la care autorul fie „ prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui
prin săvârșirea acelei fapte” , fie „ prevede rezultatul faptei sale și, deși nu -l
urmărește, acceptă posibilitatea producerii lui ”. Totodată, este săvârșită din culpă
fapta privitor la care autorul fie „ prevede rezultatul faptei sale, dar nu -l acceptă,
socotind fără temei că el nu se va produce” , fie „nu prevede rezultatul faptei sale,
deși trebuia și putea să îl preva dă”. De asemenea, este comisă cu intenție depășită
„fapta constând într -o acțiune sau inacțiune intenționată produce un rezultat mai
grav, care se datorează culpei făptuitorului ”92.
Forma de vinovăție a infracțiunilor contra înfăptuirii justiției este, în p rincipiu,
intenția directă sau indirectă, cu excepția câtorva situații în care este posibilă ca formă
de vinovăție doar culpa, și anume, în ipoteza infracțiunii de omisiune a sesizării și de
înlesnire a evadării93.
Mobilul, elementul din structura laturii s ubiective care îl determină pe
făptuitor să acționeze în sensul legii penale94, și scopul, elementul din structura laturii
subiective pentru obținerea căruia făptuitorul comite infracțiunea, fac uneori parte din
conținutul constitutiv al infracțiunilor, spr e exemplu ipoteza infracțiunii de tortură
pentru motive de discriminare. Cu toate acestea, în situația în care legea nu stipulează
existența unui mobil sau a unui scop, cele două elemente pot fi avute în vedere de
către instanță la individualizarea sancțiu nii.
F.Variantele infracțiunilor
Unele dintre infracțiunile contra înfăptuirii justiției se regăsesc doar într -o
formă de bază, precum sunt nedenunțarea, favorizarea făptuitorului, altele prezintă și
variante asimilate, precum sunt asistența și reprezent area neloială, pentru altele s -au
stipulat și forme agravate, precum este cazul infracțiunii de tortură, pentru altele s -au
stipulat variante atenuante, cum este cazul infracțiunii de omisiune a sesizării, iar în
unele situații există variante speciale ale infracțiunilor tip, care reglementează un alt
element material, precum este cazul infracțiunii de represiune nedreaptă95.
2018 privind percursorii de explozivi, precum și pentru modificarea și completarea unor acte
normative.
92 Alexandru Boroi, Drept penal.Partea generală, pp.210 -224.
93 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.39.
94 Florin Streteanu, Daniel Nițu, op.cit., pp.347 -348.
95 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.39 .
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
30
G.Formele infracțiunilor
Tendința generală adoptată în cazul acestei tipologii de infracțiuni este de a nu
sancționa actele preparato rii și tentativa care, în general, sunt posibile. Totuși,
tentativa este posibilă și incriminată în cazul infracțiunii de tortură, a infracțiunii de
evadare și a infracțiunii de înlesnire a evadării. O situație aparte este aceea a
infracțiunilor complexe, când fapta absorbită a rămas în stadiul de tentativă, când se
reține infracțiunea contra înfăptuirii justiției se reține în forma consumată, raportată la
tentativa aferentă, fiindcă doar urmarea secundară nu este atinsă, urmarea principală
existând. În plu s, marea majoritate a infracțiunilor contra înfăptuirii justiției sunt
susceptibile de formă continuată, iar unele pot avea și caracter continuu96.
H.Sancțiuni
În general, legiuitorul a stabilit pentru această categorie de infracțiuni
pedeapsa închisorii alternativ cu pedeapsa amenzii, lăsând la aprecierea instanței
sancțiunea ce urmează să se aplice în fiecare caz în parte. Există și situații în care
pedeapsa stabilită de către legiuitor este exclusiv închisoarea, precum este cazul
infracțiunii de tortur ă etc, sau situații în care pedeapsa prevăzută de lege este exclusiv
amenda. De asemenea, în cazul unor infracțiuni, ca de exemplu infracțiunea de
represiune nedreaptă, se poate aplica și o pedeapsă complementară. Mai mult, în cazul
infracțiunilor de favor izare a făptuitorului, de tăinuire, de nedenunțare și de mărutrie
mincinoasă, legiuitorul a prevăzut expressis verbis cauze de nepedepsire97.
I.Aspecte procesuale
În cazul acestei categorii de infracțiuni, acțiunea penală se pune în mișcare din
oficiu, cu excepția ipotezelor de la infracțiunea de nerespectare a hotărârilor
judecătorești, în cazul cărora este necesară plângerea prealabilă pentru a exercita și
pentru a continua acțiunea penală98.
96 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.40 .
97 Alexandru Boroi, Drept penal.Partea specială , pp.246 -267.
98 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.40 .
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
31
În cazul unora dintre aceste infracțiuni, urmărirea penală se efectuează în mod
exclusiv de către procuror, nefiind posibilă delegarea către organul de cercetare
penală a actelor ce privesc măsuri procesuale99.
În cele ce urmează vom analiza din perspectiva elementului material
posibilitatea procurorului de comitere a infracțiunilor contra înfătuirii justiției, având
următoarele secțiuni: infracțiuni pentru care procurorul nu poate răspunde, infracțiuni
care pot fi comise de către procuror în calitatea sa de persoană fizică, infracțiuni ce
pot fi comise de către procu ror în calitatea sa de funcționar public și infracțiuni cu
caracter special ce pot fi comise exclusiv de către procuror, orientându -ne, în
principal, pe ultima secțiune.
3.2.Imposibilitatea tragerii la răspundere penală
Există câteva infracțiuni contra înfăptuirii justiției care nu pot fi reținute în
sarcina procurorului deoarece fie nu are calitatea cerută de lege pentru a se reține
respectivele fapte în sarcina sa, fie se reține o altă infracțiune în sarcina sa.
Cu privire la infracțiunea de omisiune a sesizării, considerăm faptul că
procurorul datorită specificității funcției sale, nu o poate comite, aceasta constând în:
“Funcționarul public care, luând cunoștință de săvârșirea unei fapte prevăzute de
legea penală în legătură cu serviciul în cadrul că ruia își îndeplinește sarcinile, omite
sesizarea de îndată a organelor de urmărire penală”100, fiindcă odată ce procurorul ia
cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni el este dator să se autosesizeze, inclusiv
atunci când nu este competent să instrumenteze cauza și există urgență, trimițând
cauza parchetului competent. În caz contrar, procurorul ar răspunde eventual pentru
infracțiunea de abuz în serviciu în ipoteza comiterii infracțiunii cu intenție, sau pentru
neglijență în serviciu, când săvârșește fapta din cupă, iar nu pentru infracțiunea de
omisiune a sesizării.
O altă infracțiune pe care o supunem analizei este infracțiunea de influențare a
declaraț iilor care reprezintă: “Încercarea de a determina sau determinarea unei
persoane, indiferent de calitate a acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin
99 Alexandru Boroi, Drept penal.Partea specială , pp.260-281.
100 Florin Streteanu, Daniel Nițu, op.cit., pp.347 -348.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
32
altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra sa ori asupra unui membru de
familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații,
să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într –
o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepsește cu
închisoarea de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin
el însuși o infracțiune, se aplic ă regulile privind concursul de infracțiuni” , conform
art.272, alin.1 Cod Penal . Observăm faptul că procurorul nu poate fi subiect activ al
acestei infracțiuni fiindcă într -o asemenea ipoteză s -ar reține infracțiunea de cercetare
abuzivă. Cu toate acestea, dacă procurorul acționează ca persoană fizică, iar nu în
cadrul anchetei pe care o desfășoară într -un dosar de urmărire penală, acesta ar putea
să comită infracțiunea de influențare a declarațiilor.
O altă infracțiune contra înfăptuirii justiției este in fracțiunea de încălcare a
solemnității ședinței care presupune potrivit art.278 Cod Penal : “Întrebuințarea de
cuvinte ori gesturi jignitoare sau obscene, de natură să perturbe activitatea instanței,
de către o persoană care participă sau asistă la o proced ură care se desfășoară în
fața instanței, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă”.
Aceasta nu se reține în sarcina procurorului care participă la ședința de judecată ci se
va reține infracțiunea de purtare abuzivă. Similar ca în i poteza comiterii infracțiunii
de influențare a declarațiilor, dacă procurorul este prezent în sală însă nu în calitatea
sa de magistrat exercitându -și atribuțiile, se poate reține și această infracțiune în
sarcina sa în calitatea lui de persoană fizică.
Privitor la infracțiunea de asistență și reprezentare neloială , prevăzută la
art.284 Cod Penal, se statuează : “(1) Fapta avocatului sau a reprezentantului unei
persoane care, în înțelegere frauduloasă cu o persoană cu interese contrare în
aceeași cauză, în cadrul unei proceduri judiciare sau notariale, vatămă interesele
clientului sau ale persoanei reprezentate se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la
un an sau cu amendă. (2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează înțelegerea
frauduloasă dintre avocat sau re prezentantul unei persoane și un terț interesat de
soluția ce se va pronunța în cauză, în scopul vătămării intereselor clientului sau ale
persoanei reprezentate ”, în sarcina procurorului nu poate fi reținută deoarece calitatea
de procuror este incompatibil ă cu cea de avocat sau de reprezentant, în general. Cu
toate acestea, s -ar putea reține această infracțiune în ipoteza în care procurorul
reprezintă o persoană cu titlu gratuit în altă cauză decât cele pe care le instrumentează.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
33
3.3. Procurorul – persoană fizică
Din această perspectivă, procurorul ca persoană fizică, independent de
calitatea sa de magistrat, poate comite o paletă largă de infracțiuni dintre cele
prevăzute în capitolul dedicat infracțiunilor contra înfăptuirii justiției.
Astfel, el poate comite infracțiunea de nedenunțare în ipoteza în care ia
cunoștință de comiterea unei fapte prevăzute de lege contra vieții și nu o denunță101,
poate comite infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare în ipoteza în care
face un denunț sau o plâ ngere penală în legătură cu săvârșirea unei fapte prevăzute de
legea penală deși cunoaște faptul că sesizarea este nereală, ori produce sau ticluiește
probe nereal e în vederea dovedirii existenței unei fapte reprobabil e sau a săvârșirii ei
de către o anumi tă persoană, iar cauza în raport cu care efectuează plângerea sau
probele nu se află în instrumentarea parchetului din care face parte, iar sesizarea și
probele nu le realizează din calitatea sa de magistrat, poate comite infracțiunea de
favorizare a făptu itorului în ipoteza în care ajută un făptuitor în vederea împiedicării,
îngreunării cercetărilor sau tragerii la răspundere penală, a executării unor pedepse
sau măsuri privative de liberate, poate comite infracțiunea de tăinuire în ip oteza în
care primeșt e, dobândește, transformă sau înlesnește valorificarea unui bun,
cunoscând sau presupunând din împrejurările concrete că bunul provine din sâvârșirea
unei fapte prevăzute de legea penală102; poate comite infracțiunea de obstrucționarea
justiției în cazul în care deși a fost anterior avertizat de consecințele faptelor sale,
acesta împiedică, fără drept, organul judiciar să efectueze, potrivit legii, un act
procedural sau refuză să pună la dispoziția organului judiciar date, informații,
înscrisuri sau bunuri pe care le deține și care i -au fost solicitate în mod explicit. De
asemenea, poate comite infracțiunea de influențare a declarațiilor în ipoteza în care
într-un conflict personal încearcă să determine o persoană prin amenințări,
constrângere, corupere să dea declarații sau să își retragă declarațiile, poate comite
infracțiunea de mărturie mincinoasă cu ocazia audierii lui în calitate de martor într -o
cauză penală, civilă, sau orice procedură în care sunt ascultați martori, face afirmații
mincinoase, sau nu sp une tot ce știe în legătură cu împrejurările esențiale în legătură
cu care este întrebat, poate comite infracțiunea de răzbunare pentru ajutorul dat
justiției prin săvârșirea unei infracțiuni împotriva unei persoane pe motiv că a sesizat
101 Florin Streteanu, Daniel Nițu, op.cit., pp.347 -361.
102 art.270, alin.1 Cod Penal .
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
34
organele de urmări re penală, a dat declarații sau a prezentat probe în oricare dintre
procedurile prevăzute la art.273 Cod Penal, poate să comită infracțiunea de sustragere
sau distrugere de probe ori de înscrisuri prin sustragere, distrugere, alterare, ascundere
sau reține re de înscrisuri sau mijloace de probă materiale în vederea împiedicării
aflării adevărului în orice procedură judiciară, sau prin împiedicarea ajungerii la
destinatar a unui înscris emis de către un organ judiciar necesar soluționării cauzei,
poate comite infracțiunea de ultraj judiciar împotriva unui alt judecător sau porcuror
aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu sau în legătură cu acestea în scop de
răzbunare sau de intimidare, ori a unui membru de familie a acestuia sau chiar
împotriva unui avo cat sau membru de familie a acestuia prin amenințare, lovire sau
alte violențe, vătămare corporală, loviri cauzatoare de moarte ori omor sau alte
infracțiuni. Totodată, el poate săvârși infracțiunea de evadare însă în ipoteza în care se
află în stare legal ă de deținere, nu mai are calitatea de magistrat, iar dacă se află în
stare legală de reținere, acesta este suspendat din exercitarea profesiei, poate comite
infracțiunea de înlesnire a evadării prin ajutarea în orice fel a unei persoane aflate în
stare de reținere sau de deținere să evadeze. Tot astfel, poate comite infracțiunea de
nerespectare a hotărârilor judecătorești prin împotrivire la executare, prin refuzul de a
sprijini organul de executare în vederea punerii în aplicare a hotărârii
judecătoreștiî mpiedicarea unei persoane de a folosi în tot sau în parte un imobil.
Considerăm faptul că acesta, având în vedere calitatea sa de magistrat, fiind
incompatibil să exercite în paralel o altă profesie, nu poate să comită infracțiunea de
nerespectare a hotărâ rilor judecătorești în modalitatea prevăzută la art.287, alin.1,
lit.d,e și f Cod Penal. Totodată, în sarcina acestuia se poate reține și infracțiunea de
neexecutare a sancțiunilor penale deoarece ulterior momentului condamnării pentru o
infracțiune acesta își pierde calitatea de magistrat putând fi subiect activ al acestei
infracțiuni prin sustragerea de la executare sau neexecutarea conform legii a unei
pedepse complementare sau accesorii sau a unei măsuri de siguranță, ori sustragerea
de la executarea pe depsei privative de libertate prin părăsirea centrului educativ sau
de detenție, fără drept, ori prin neprezentarea la acesta după expirarea perioadei în
care s -a aflat legal în stare de libertate103.
103 Mihail Udroiu, Drept penal.Partea Specială, pp.40 -100.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
35
3.4. Calitatea de funcționar public a procurorului
Potrivit art.175, alin.1, lit.a Cod Penal, procurorul este funcționar public ce
exercită atribuții și responsabilități în vederea realizării funcției judecătorești. Astfel,
din această perspectivă, în sarcina sa se pot reține infracțiuni contra înfăptuirii ju stiției
ce pot fi comise de către un funcționar public, în general.
Așadar, procurorul poate comite infracțiunea de tortură , prevăzută de art.282
Cod Penal, prin provocarea de suferințe psihice sau fizice unei persoane în
următoarele scopuri:” a) în scopul obținerii de la această persoană sau de la o terță
persoană informații sau declarații; b) în scopul pedepsirii ei pentru un act pe care
aceasta sau o terță persoană l -a comis ori este bănuită că l -a comis; c) în scopul de a
o intimida sau de a face presiuni asupra ei ori de a intimida sau a face presiuni
asupra unei terțe persoane; d) pe un motiv bazat pe orice formă de discriminare”. Cu
toate acestea, nu constituie tortură durerea sau suferințele inerente sancțiunilor
legale104.
O altă precizare pe c are o considerăm esențială în cadrul acestei secțiuni este
posibilitatea procurorului de a comite infracțiunea de nerespectare a hotărârilor
judecătorești în forma stipulată la art.287, alin.1, lit.b Cod Penal constând în refuzul
organului de executare de a pune în aplicare hotărârile judecătorești, măsură pentru
care este nevoie de luarea unor măsuri prevăzute de lege. Procurorul în calitatea sa de
funcționar public, ce se implică activ în vederea realizării puterii judecătorești, și de
organ de executare în unele situații, poate comite această infracțiune în cazul în care
se dezice de obligațiile prevăzute de lege în sarcina sa, spre exemplu în ipoteza
refuzului de a pune în executare un mandat de percheziție emis de către instanță în
mod legal.
3.5.Infrac țiuni cu caracter special
Infracțiunile cu caracter special sunt acele infracțiuni contra înfăptuirii justiției
ce pot fi comise exclusiv de către un magistrat, de un organ de urmărire penală,
vizând în mod direct atribuțiile acestora. În cele ce urmează vom proceda la analiza
elementului material din perspectiva obligațiilor pe care un procuror le încalcă atunci
când comite următoarele infracțiuni: infracțiunea de compromitere a intereselor
104 Mihail Udroiu, Drept penal.Partea Specială, pp.51 -79.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
36
justiției, infracțiunea de cercetare abuzivă, infracțiunea de su punere la rele tratamente
și infracțiunea de represiune nedreaptă105.
Infracțiunea de compromitere a intereselor justiției este reglementată la art.277
Cod Penal și prevede următoarele: “(1) Divulgarea, fără drept, de informații
confidențiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmează să
se administreze o probă, de către un magistrat sau un alt funcționar public care a luat
cunoștință de acestea în virtutea funcției, dacă prin aceasta poate fi îngreunată sau
împiedicată urmărirea pen ală, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu
amendă. (2) Dezvăluirea, fără drept, de mijloace de probă sau de înscrisuri oficiale
dintr -o cauză penală, înainte de a se dispune o soluție de netrimitere în judecată ori
de soluționare definit ivă a cauzei, de către un funcționar public care a luat cunoștință
de acestea în virtutea funcției, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau
cu amendă. (3) Dezvăluirea, fără drept, de informații dintr -o cauză penală, de către
un martor, expert sau interpret, atunci când această interdicție este impusă de legea
de procedură penală, se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu
amendă. (4) Nu constituie infracțiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvăluite
acte sau activități vădit ilegale comise de autorități într -o cauză penală” .
Elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de dezvăluire, fără drept,
in concreto, cu nerespectarea obligației de a păstra secretul profesional și de serviciu,
de informații, de mijoace de pr obă sa înscrisuri oficiale prin orice modalitate. Textul
alin.1 prevede modalitatea de comitere a infracțiunii prin dezvăluirea fără drept a
informațiilor din cauzele penale susceptibile să afecteze buna desfășurare a procesului
penal, spre exemplu informa rea inculpatului cu privire la momentul la care se va
efectua o percheziție domiciliară, ori un flagrant. Cu toate acestea, nu orice dezvăluire
va constitui infracțiunea de compromitere a intereselor justiției ci doar aceea care
îngreunează desfășurarea pr ocesului penal. În consecință, discutarea unor informații
din dosar cu un alt coleg pentru a -i prezenta o problemă de drept interesantă nu va
constitui infracțiunea de compromitere a intereselor justiției. Textul alin.2 are în
vedere dezvăluirea fără drept a înscrisurilor și a mijloacelor de probă dintr -o cauză
penală anterior dispunerii unei soluții care tranșează cauza, prin diverse mijloace de
comunicare, furnizându -le presei sau diverselor persoane106. Varianta prevăzută la
105 Alexandru Boroi, Drept penal.Partea specială, pp.279-284.
106 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., pp.122 -123.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
37
alin.3 nu îl privește pe procuror, ci pe martor, expert sau interpret care au obligația de
a păstra confidențialitatea.
În ipoteza în care procurorul săvârșește acțiuni susceptibile de încadrare atât
pe textul alin.1 cât și pe textul alin.2 se va reține un concurs de infracțiuni. Totodată,
dacă dezvăluirea s -a realizat cu scopul sau în schimbul unei sume de bani sau a altor
bunuri patrimoniale sau nepatrimoniale infracțiunea de compromitere a intereselor
justiției se va reține în concurs cu infracțiunea de luare de mită107.
Legiui torul a instituit și o clauză de excludere a infracțiunii aplicabilă celor
trei variante și anume ipoteza în care divulgarea privește acte sau activități vădit
ilegale comise de către autorități într -o cauză penală, urmărindu -se împiedicarea
ascunderii man ifestărilor contrare legii108.
O altă infracțiune cu caracter special este infracțiunea de cercetare abuzivă
care potrivit art.280 Cod Penal presupune: “(1) Întrebuințarea de promisiuni,
amenințări sau violențe împotriva unei persoane urmărite sau judecate într-o cauză
penală, de către un organ de cercetare penală, un procuror sau un judecător, pentru
a o determina să dea ori să nu dea declarații, să dea declarații mincinoase ori să își
retragă declarațiile, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani și i nterzicerea
exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. (2) Cu aceeași pedeapsă se
sancționează producerea, falsificarea ori ticluirea de probe nereale de către un organ
de cercetare penală, un procuror sau un judecător ”.
Observăm faptul că infra cțiunea de cercetare abuzivă în forma tip poate fi
săvârșită prin trei modalități alternative: prin întrebuințarea de promisiuni care pot fi
atât de natură patrimonială cât și de natură nepatrimonială, neavând importanță dacă
promisiunea a fost sau nu onor ată, fiind exceptat acordul de recunoaștere a vinovăției;
prin amenințări, care în realitate constituie un veritabil șantaj; prin folosirea de
violențe, situație în care infacțiunea de cercetare abuzivă va absorbi infracțiunea de
lovire sau alte violențe p revăzută la art.193 Cod Penal, însă se va reține în concurs cu
celelalte infracțiuni contra integrității fizice și sănătății și cu infracțiunile contra
vieții109.
107 Alexandru Boroi, Drept penal.Partea specială, pp.293-314.
108 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., pp.125 .
109 Mihail Udroiu, Drept penal.Partea Specială, Ed. Universul Juridic, București, 2014,
pp.340 -341.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
38
În plus, cele trei modalități ale elementului material au ca scop obținerea de
declarații, sau chiar împiedicarea sau constrângerea de a da declarații, obținerea de
declarații mincinoase sau retragerea declarațiilor date. Or, dreptul de a da, de a nu da
sau de a retrage declarațiile date anterior este la libera apreciere a celui care face
aceste de clarații, procurorul fiind obligat să îl respecte și să nu exercite presiuni.
Mai mult, elementul material trebuie să se exercite în executarea atribuțiilor de
serviciu pentru ca infracțiunea de cercetare abuzivă să fie reținută. Spre exemplu, în
ipoteza în care procurorul amenință o persoană să facă declarații într -o cauză pe care
o instrumentează în sarcina lui se va reține infracțiunea de cercetare abuzivă, însă în
ipoteza în care procurorul este parte, vizând un conflict personal se va reține
infracți unea de influențare a declarațiilor110.
Elementul material de la alin.2 constă în falsificarea, producerea sau ticluirea
de probe nereale, în speță, de către procuror, însă în această modalitate de
reglementare nu este cerută îndeplinirea condiției prevăzu te la alin.1, în legătură cu
obținerea sau retractarea declarațiilor111.
Infracțiunea de supunere la rele tratamente este reglementată în art.281 și
prevede următoarele: “(1) Supunerea unei persoane la executarea unei pedepse,
măsuri de siguranță sau educati ve în alt mod decât cel prevăzut de dispozițiile legale
se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani și interzicerea exercitării dreptului
de a ocupa o funcție publică. (2) Supunerea la tratamente degradante ori inumane a
unei persoane aflate în star e de reținere, deținere ori în executarea unei măsuri de
siguranță sau educative, privative de libertate, se pedepsește cu închisoarea de la unu
la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică ”.
Referitor la elementul material apreciem că varianta de la alin.1 constă în
supunerea unei persoane la executarea unei pedepse, măsuri de siguranță sau măsuri
educative prin acțiune sau inacțiune, într -un alt mod decât cel prevăzut de dispozițiile
legale. Având în vedere faptul că legea nu distinge, apreciem că poate fi vorba de
orice pedeapsă, măsură educativă chiar neprivativă de libertate. Varianta de la alin. 2
constă în spunerea la tratamente degradante sau in umane prin acțiune sau inacțiune a
unei persoane aflat în executarea unei p edepse, măsuri de siguranță sau măsuri
educative112.
110 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.145 .
111 Valerian Cio clei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., pp.145 -146.
112 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.152 .
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
39
Totodată, învederăm faptul că prin supunerea la rele tratamente se înțelege
supunerea unei persoane în mod continuu sau cu întreruperi la suferințe care îi
primejdiuiesc sănătatea și integritatea fizică sau psihică inclusiv prin refuzul de a -i
oferi hrană113.
Opinăm faptul că infracțiunea poate fi săvârșită de către procuror cu ocazia
punerii în executare a pdepsei, a măsurii de siguranță sau a măsurii educative în
condițiile în care deși legea îi cere per a contrario să aibă o conduită în acord cu
cerințele demității.
Infracțiunea de rep resiune nedreaptă este stipulată la art.283 Cod Penal
potrivit căruia constituie: “ (1) Fapta de a pune în mișcare acțiunea penală, de a lua o
măsură preventivă neprivativ ă de libertate ori de a trimite în judecată o persoană,
știind că este nevinovată, se pedepsește cu închisoarea de la 3 luni la 3 ani și
interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică. (2) Reținerea sau
arestarea ori condamnarea unei persoa ne, știind că este nevinovată, se pedepsește cu
închisoarea de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție
publică ”.
Elementul material al infracțiunii de represiune nedreptă în varianta prevăzută
la alin.1 constă în punerea în mișcare a acțiunii penale, luarea unei măsuri preventive
neprivative de libertate sau trimiterea în judecată, așadar, activităț ile specifice, de
interes, urmăririi penale asupra cărora dispune procurorul, față de o persoană
nevinovată deși magistratul c unoștea nevinovăția sa. Se reține infracțiunea de
represiune nedreaptă în această ipoteza dacă nevinovăția privește unul dintre cazurile
de la art.16, alin.1, lit.a -d Cod de Procedură Penală și procurorul continuă urmărirea
penală sau dispune prin rechizit oriu trimiterea cauzei în judecată. În consecință, în
ipoteza existenței vreunuia dintre cazurile de la art.16, alin.1, lit.e -i Cod de Procedură
Penală nu se va reține infracțiunea de represiune nedreaptă ci infracțiunea de abuz în
serviciu114.
Privitor la punerea în mișcare a acțiunii penale precizăm faptul că aceasta
revine în competența exclusivă a procurorului dacă sunt îndeplinite condițiile de la
art.311, alin.1 Cod de Procedură Penală, iar în cazul neîndeplinirii acestor condiții,
știind că persoana e ste nevinovată, procurorul va răspunde pentru infracțiunea de
represiune nedreaptă.
113 Alexandru Boroi, Drept penal.Partea generală, pp.257 -269.
114 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.164 .
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
40
Măsura reținerii se dispune de către procuror și organul de cercetare penală
față de suspect sau inculpat, potrivit art.204, alin.1 Cod de Procedură Penală dacă sunt
îndep linite condițiile de la art.202, alin.1 Cod de Procedură Penală, în caz contrar,
știind că persoana este nevinovată, se va putea reține infracțiunea de represiune
nedreaptă.
Raportat la luarea unei măsuri preventive neprivative de libertate, legea face
referire la măsura controlului judiciar și a controlului judiciar pe cauțiune asupra
cărora procurorul are exclusivitate în faza de urmărire penală potrivit art.203, alin.2
Cod de Procedură Penală, dar, în mod excepțional, pot fi dispuse și de către
judecăto rul de drepturi și libertăți în ipoteza în care respinge propunerea de luare a
măsurii arestului la domiciliu sau a arestării preventive, dacă constată că sunt
necesare. Procurorul nesocotește dispozițiile legale privind dispunerea acestor măsuri
în situaț ia în care nu sunt îndeplinite condițiile cerute de lege la art.211, alin.1 Cod de
Procedură Penală pentru controlul judiciar, iar pentru controlul judiciar pe cauțiune nu
sunt îndeplinite condițiile de la art. 216, alin.1 Cod de Procedură Penală.
Măsura arestării, din perspectiva procurorului, privește propunerile de arestare
preventivă sau la domiciliu pe care acestea le înaintează judecătorului de drepturi și
libertăți care are competența exclusivă de a dispune asupra acestora, în măsura în care
condiți ile specifice acestora sunt îndeplinite. Astfel, apreciem că procurorul poate
răspunde penal cel puțin în calitate de instigator sau complice, în situația în care deși
cunoaște faptul că persoana este nevinovată, întocmește o propunere de arestare și o
înaintează judecătorului competent. În acest caz, judecătorul va răspunde ca autor
dacă admite propunerea de arestare preventivă sau la domiciliu, în caz contrar nu vor
răspunde niciunul pentru comiterea infracțiunii de represiune nedreaptă.
Trimiterea în ju decată se dispune prin rechizitoriul întocmit de către procuror
potrivit art.327 Cod de Procedură Penală. În ipoteza existenței unuia dintre motivele
de la art.16, alin.1, lit.a -d Cod de Procedură Penală cu privire la o faptă pentru care se
dispune trimite rea în judecată prin rechizitoriu, procurorul va răspunde pentru
infracțiunea de represiune nedreaptă, iar dacă există unul dintre cazurile de la literele
e-i ale acestui articol, acesta nu va răspunde, eventual, decât pentru abuz în
serviciu115.
115 Valerian Cioclei, Cristina Rotaru, Andra -Roxana Trandafir, op.cit., p.165 .
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
41
CONCLUZII
Având în vedere cele analizate în prezenta lucrare conchidem că este deosebit
de importantă componenta etică în ceea ce privește calitatea activității profesionale a
procurorului. O conduită calitativă din punct de vedere etic asigură premisele necesare
pentru exercitarea competentă și diligentă a activității profesionale. În ipoteza
contrară, probabilitatea săvârșirii de infracțiuni, dintre cele mai diverse, este foarte
mare.
Comportamentul pe care procurorul trebuie să îl adopte este unul demn de
profesia sa, un comportament ce îl va proiecta ca un model de urmat în societate,
conform naturii profesiei sale. Valorile pe care acesta trebuie să le apere sunt cele
care întăresc imaginea justiției și imaginea sa în ochii terților. Astfel, acțiunile sale
trebuie, în primul rând, să fie orientate spre a menține sau chiar spre a crește
încrederea în sistemul de justiție, lucru care va consolida independența sistemului.
Totodată, integritatea este o valoare pe care procurorul trebuie să o aibă în vedere, și
anume, posibilitatea acestuia de a accede la valorile morale acceptate de către
societate. De asemenea, procurorul trebuie să fie un om imparțial, un om rezervat în
acțiunile sale, în fapte și în acte pentru a nu crea publicului sentimentul de părtinire
sau de favorism. În acest sens, opiniile sale trebuie să fie atent gândite și atent
împărțășite publicului larg, cu mențiunea că cele referitoare la convingerile politice
trebuie să rămână private, iar atunci când desfășoară activitatea profesională să le
neglijeze și să fie obiectiv. Atitudinea sa în societate, dar și față de colegi trebuie să
fie bazată pe respect și bună -credință indiferent de funcția sa și îndiferent de postura
în care se află. Mai mult, procurorul trebuie să manifeste diligență și compente nță în
îndeplinirea atribuțiilor profesionale, să manifeste interes în vederea dezvoltării și a
formării continue pe latură profesională astfel încât din punct de vedere calitativ
activitatea prestată să fie fără cusur. În plus, el nu se poate dezice de la respectarea
îndatoririlor cu caracter administrativ pe care este dator să le respecte indiferent că
sunt prevăzute de lege, de un regulament sau reprezintă un ordin de serviciu. Așadar,
procurorul trebuie să se asigure că din punct de vedere etic și -a înd eplinit obligațiile și
se află în parametrii legii și în special ai Codului deontologic al judecătorilor și
procurorilor.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
42
În ipoteza în care există anumite fapte sau comportamente ori împrejurări ce
riscă să îi afecteze imaginea sau reputația profesională , imaginea justiției în ansamblu,
independența sau imparțialitatea, procurorul are posibilitatea să se adreseze
Consiliului Superior al Magistraturii în vedere găsirii mijloacelor eficiente pentru
remedierea problematicilor apărute.
Conduita ireproșabilă din punct de vedere etic și atitudinea deschisă și
respectuoasă în raport cu colegii săi, dar și cu societatea în general, creează premise
sănătoase în vederea exercitării activității profesionale în mod eficient și armonios.
Per a contrario, comportamentu l imoral, peste parametrii stabiliți prin Codul
deontologic al judecătorilor și procurorilor denotă lipsa de respect față de colegi,
societate și față de profesie, reprezentând calea sigură către exercitarea activității
profesionale în mod arbitrar, discre ționar, iar în final, în mod infracțional.
Astfel, procurorul este dator să aibă o disciplină atât din punct de vedere etic,
cât și din punct de vedere prfesional, împrejurări ce se extind atât asupra întregii vieți
profesionale, dar și asupra vieții sal e private. Procurorul trebuie să își exercite profesia
în baza principiului legalității, având ca unic temei legea, să fie obiectiv în
soluționarea cauzelor sale și a soluțiilor promovate și să se supună controlului ierarhic
superior. Totodată, el trebuie să fie autonom, independent și imparțial în ceea ce
privește activitatea lui profesională. O altfel de abordare nu numai că ar aduce
atingere imaginii justiției, dar ar crea dezechilibre grave în societate.
Așadar, având în vedere legătura dintre componen ta etică și cea profesională a
funcției de procuror, lipsa unuia dintre aceste elemente, sau în majoritate a cazurilor a
amândurora naște abuzuri care de cele mai multe ori sunt concretizate în infracțiuni.
Nu putem nega faptul că încălcarea unei atribuții profesionale nu implică și încălcarea
unei cerințe de etică, în condițiile în care printre valorile supreme ale procurorului
trebuie să se numere onoarea și cinstea.
Infracțiunile pe care procurorul le poate comite sunt dintre cele mai diverse,
însă în p rezenta lucrare am ales să analizăm infracțiunile contra înfăptuirii justiției pe
care le -am împărțit în patru categorii specifice în funcție de condițiile de reținere ale
acestora și posibilitatea procurorului de a le comite raportat la calitatea acestuia .
Astfel, prima categorie de infracțiuni este cea a infracțiunilor față de care este
imposibilă tragerea la răspundere penală a procurorului datorită apartenenței sale la
sistemul judiciar și a faptului că având în vedere specificitatea infracțiunilor, se reține
o altă infracțiune în sarcina procurorului. În această categorie am supus analizei
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
43
următoarele infracțiuni: infracțiunea de omisiune a sesizării, infracțiunea de
influențare a declarațiilor, infracțiunea de încălcare a solemnității ședinței (cu exc epția
cazului în care are o altă calitate în cauză, de exemplu de martor) și infracțiunea de
asistență și reprezentare neloială.
Cea de -a doua categorie este reprezentată de infracțiunile pe care procurorul le
poate comite din postura sa de persoană fizic ă, fiind aproximativ întreaga paletă de
infracțiuni contra înfăptuirii justiției, și anume: infracțiunea de nedenunțare,
infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare, infracțiunea de favorizare a
făptuitorului, infracțiunea de tăinuire, infracț iunea de obstrucționare a justiției,
infracțiunea de influențare a declarațiilor, infracțiunea de încălcare a solemnității
ședinței, infracțiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, infracțiunea de
sustragere sau distrugere de probe, infracțiunea d e ultraj judiciar, infracțiunea de
evadare, infracțiunea de înlesnire a evadării, infracțiunea de nerespectare a hotărârilor
judecătorești, infracțiunea de neexecutare a sancțiunilor penale, cu precizarea la
această din urmă infracțiune că aceasta se comit e ulterior pierderii funcției de
procuror.
În cea de -a treia categorie am inclus infracțiunile ce pot fi comise de către
procuror în considerarea poziției sale în sistem, aceea de funcționar public, și anume:
infracțiunea de tortură și infracțiunea de nere spectare a hotărârilor judecătorești în
ipoteza de la art.287, alin.1, lit.h Cod Penal privind refuzul organului de executare de
a pune în aplicare hotărârea judecătorească.
În ultima secțiune am analizat infracțiunile specifice pe care procurorul le
poate comite din calitatea acestuia, acestea fiind următoarele: infracțiunea de
compromitere a intereselor justiției, infracțiunea de cercetare abuzivă, infracțiunea de
supunere la rele tratamente și infracțiunea de represiune nedreaptă.
Pe cale de consecință, în considerarea celor analizate în prezenta lucrare,
apreciem că perspectiva comiterii de infracțiuni în ceea ce îl privește pe procuror
pleacă în primul rând de la conduita defectuoasă a acestuia din punct de vedere etic. O
conduită ireproșabilă și demnă de profesia pe care acesta o exercită, atât pe latura
vieții private, cât și pe latura vieții profesionale, cu accent pe faptul că însuși Codul
deontologic al judecătorilor și procurorilor statuează la nivel de principiu competența
și diligența raportate l a activităț ile profesionale, creează premisele necesare pentru o
activitate profesională fără reproș. În caz contrar, datorită lipsei de respect față de
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
44
profesie, a diligenței și a competenței, probabilitatea săvârșirii unor abuzuri crase, a
infracțiunilor de orice natură, este foarte mare.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
45
SUMMARY
Magistrates are the ones who ensure and offer prestige to the profession, due
to its nature and, at the same time, due to their behavior both from a professional point
of view and in terms of their private life. In this sense, the law regulates a series of
prohibitions meant to protect the profession of magistrate and the litigant against
abuses that could affect the quality of justice.
It is well known that the prosecutor, as a magis trate, must behave impeccably
both ethically and professionally. It is a role model in society, but it must also be a
role model in the team to which he belongs.
As a magistrate, the prosecutor is the subject of the same requirements from a
professional and ethical point of view, as those stipulated for judges. Moreover, the
two professional categories are governed, from an ethical point of view, by the same
act, in particular, by the Deontological Code of Judges and Prosecutors adopted by the
Superior Council of Magistracy, which establishes the standards of conduct specific to
the two professions, in accordance with their specific honor and dignity .
Prosecutors are obliged to respect the six values provided i n the Code of
Ethics for magistrates: independence, promoting the rule of law, impartiality,
exercising the specific activity of magistrates, dignity and honor, incompatible
activities. The way he relates to the six fundamental values shows his relations hip to
the profession and the staff he works with.
In the event that there are certain facts or behaviors or circumstances that risk
affecting his image or professional reputation, the image of justice as a whole,
independence or impartiality, the prosecutor has the opportunity to address the
Superior Council of Magistracy to find effective means to remedy the problems.
However, given his position in society, he should not consider himself on a
pedestal from which he orders exclusively the prosecut ion of persons who have the
quality of defendant in criminal cases. On the contrary, it must assume the role
offered by the Constitution, ensuring that every citizen enjoys the fullness of the
rights and freedoms provided by the legislation in force. Abste ntion from abuse is a
necessary premise for the integrity of the rule of law in a democratic society. Indeed,
the public power with which it is invested is a particularly important one, so that the
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
46
purpose with which it acts in any situation must be legiti mate and always satisfy the
public interest.
In the criminal process, in all procedural phases, the prosecutor is obliged to
respect the law and to show an impeccable behavior from an ethical point of view. We
believe that his relationship to the professi on and the way in which he fulfills his
professional duties are decisive in the approach of behavioral analysis from an ethical
point of view. Thus, a prosecutor who does not comply with the legal provisions
governing his activity from the perspective of c riminal procedural law, is a prosecutor
who violates the principles of the Code of Ethics related to his profession. Therefore,
regardless of the respect due to the profession and colleagues, the prosecutor must
also exercise diligence to fulfill his profe ssional duties in accordance with the law and
the guiding principles of the profession.
In the event that he does not comply with the obligations incumbent on him,
obligations provided for in the legislation in force, he is to be held disciplinary, civil,
administrative or criminal, depending on the nature of the act he commits. In this
paper we have presented the crimes that he can commit from the perspective of his
quality in the professional activity he carries out.
Thus, the offenses that can be retai ned in his charge in this matter are the
following : the offense of failure to notify, the offense of influencing statements, the
offense of violating the solemnity of the hearing (unless he has another capacity in
question, for example as a witness) and the offense of unjus t assistance and
representation; the offense of non -denunciation, the offense of misleading the
judiciary, the offense of favoring the perpetrator, the offense of concealment, the
offense of obstructing justice, the offense of influenci ng statements, the offense of
violating the order of hearing, the crime of theft or destruction of evidence, the crime
of judicial outrage, the crime of escape, the crime of facilitating escape, the crime of
non-compliance with court decisions, the crime o f non -execution of criminal
sanctions, specifying that the latter off ense the position of prosecutor; the crime of
compromising the interests of justice, the crime of abusive investigation, the crime of
ill-treatment and the crime of unjust repression.
We consider that a n impeccable conduct worthy of the profession he exercises,
both on the side of private life and on the side of professional life, with emphasis on
the fact that the Code of Ethics of Judges and Prosecutors states in principle the
competenc e and diligence related to professional activities. , creates the necessary
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
47
premises for a professional activity without reproach. Otherwise, due to the lack of
respect for the profession, the diligence and the competence, the probability of
committing gro ss abuses, of crimes of any kind, is very high.
The ethical side has a great importance in stopping abuses and the perspective
of committing crimes, because ethics gives discipline and the possibility to feel a
mental constraint in the hypothesis of the e xistence of an intention to commit an act
contrary to law and the Code of Ethics.
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
48
BIBLIOGRAFIE
I.CĂRȚI, TRATATE, MONOGRAFII
1. Christine le Bihan, Marile probleme ale eticii, Editura Institutului European,
1999 ;
2. Bîrsan Corneliu , Cuvânt înainte în Codul deontologic al magistraților.Ghid
de aplicare, Asociația Magistraților din România, coordonator Florin Costiniu,
Editura Hamangiu, 2007 ;
3. Boroi Alexandru, Negruț Gina , Drept procesual penal, ediția a 2 -a, Editura
Hamangiu, București, 2020 ;
4. Boroi Alexandru , Drept penal.Partea specială, ediția a 4 -a, Editura
C.H.Beck, București, 2019 ;
5. Boroi Alexandru , Drept penal.Partea generală, ediția a 3 -a, Editura
C.H.Beck, București, 2017 ;
6. Cioclei Valerian, Rotaru Cristina, Trandafir Andra -Roxana , Drept
penal.Partea Specială II. Curs tematic, Editura C.H.Beck, București, 2016;
7. Crișu Atanasiu , Drept Procesual Penal.Partea Specială, ediția a 2 -a, Editura
Hamangiu, București, 2020 ;
8. Danileț Cristi , Comentariu asupra principiilor de la Bangalore privind
conduita judiciară, editată de Institutul Național al Magistraturii, București,
2009;
9. Mantovani Ferrando , Diritto Penale. Parte Generale, Cedam, Padova, 2001;
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
49
10. Mitrache Constantin , Mitrache Cristian , Drept penal român.Partea
Generală, Editura Universul Juridic, București, 2014;
11. Neagu Ion, Damaschin Mircea , Tratat de procedură penală, ediția a 3 -a,
Editura Universul Juridic, București, 2020 ;
12. Popa Ion, Tratat privind profesia de magistrat în România, Editura Universul
Juridic, București, 2007 ;
13. Pivniceru Mona Maria, Luca Cătălin , Deontologia profesiei de magistrat,
Editura Hamangiu, București, 2008 ;
14. Pușcașu Voicu Ionel , Ghigheci Cristinel , Codul de Procedură Penală, vol.II,
Editura Universul Juridic, București, 2019 ;
15. Singer Peter , Tratat de etică, Editura Polirom, București, 2006 ;
16. Streteanu Florin, Nițu Daniel , Drept penal. Partea Generală, vol.1, Editura
Universul Juridic, București, 2014;
17. Udroiu Mihail , Procedură Penală. Partea Specială, ediția 3, Editura
C.H.Beck, București, 2016;
18. Udroiu Mihail , Drept penal.Partea Generală , Editura C.H.Beck, București,
2014;
19. Udroiu Mihail , Drept penal.Partea Specială, Editura C.H.Beck, București,
2014;
20. Udroiu Mihail , Drept penal.Partea Specială, Editura Universul Juridic,
București, 2014;
21. Verdinaș Vergin ia, Deontologia vieții publice, Editura Universul Juridic,
București, 2007 ;
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
50
II.ARTICOLE DE SPECIALITATE
1. Chiriță Radu , Independența și imparțialitatea magistratului sau tipuri de
neutralitate ale puterii judiciare, Revista de Drepturile Omului, Editura
C.H.Beck, 2007 ;
III.LEGISLAȚIE
1. Constituția României modificată și completată prin Legea de revizuire a
Constituției României nr.429/2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr.758 din 29 octombrie 2003;
2. Legea nr. 135/2010 privind Codul de Procedură Penală publicată în M.Of.
nr.486 din 15 iulie 2010;
3. Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal publicată în M . Of. nr. 510 din 24
iulie 2009;
4. Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 576 din 29 iunie 2004 ;
5. Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară procurorilor publicată în
Monitorul Oficial al României, Par tea I nr. 576 din 29 iunie 2004;
6. Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr.328 din data de 24
august 2005 privind Codul deontologic a l judecăto rilor și procurorilor;
IV.JURISPRUDENȚĂ
1. Decizia C.E.D.O. din 28 octombrie 1998 privind cauza Castillo Algar c.
Spania;
2. Decizia C.E.D.O. din 22 mai 1998 privind cauza Pantea c.României ;
Atribuțiile procurorului în perspectiva comiterii infracțiunilor contra înfăptuirii justiției
51
3. Decizia C. E.D.O. din 25 februarie 1997 privind cauza Gregory c. Marea
Britanie ;
4. Decizia C.E.D.O. din 28 iunie 1984 privind cauza Campbele and Fell
c.Marii Britanii ;
V.ALTE DOCUMENTE
1. Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară, valoarea 1 –
independența;
2. Principiile de la Bangalore privind conduita judiciară, valoarea 2 –
imparțialitatea
3. Recomandarea Consiliului Europei CM/Rec(2010)12 ;
4. Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a II -a, Editura Universul
Enciclopedic, București, 1998 .
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Disertatie Ijpl Iulie2020 [621281] (ID: 621281)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.