Jocul Didactic Uta Maria Iustina (v1) Ok [621064]

UNIVERSITATEA „ CONSTANTIN BRÂNCUȘI ” DIN TG -JIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCA ȚIEI, DREPT ȘI
ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
SPECIALIZAREA : PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PRIMAR ȘI
PREȘCOLAR

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator :
Prof. Univ. Dr. TODORUȚ AMALIA VE NERA
Absolvent: [anonimizat]
2018

2 UNIVERSITATEA „ CONSTANTIN BRÂNCUȘI ” DIN TG -JIU
FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCA ȚIEI, DREPT ȘI
ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
SPECIALIZAREA : PEDAGOGIA ÎNVĂȚĂMÂ NTULUI PRIMAR ȘI
PREȘCOLAR

JOCUL ȘI IMPO RTANȚA
ACESTUIA ÎN DEMERSUL
DIDACTIC

Coordonator :
Prof. Univ. Dr. TODORUȚ AMALIA VENERA
Absolvent: [anonimizat]
2018

3
CUPRINS

INTRODUCERE ……………………………………………………………………………. 4

Capitolul I – ELEMENTE INTRODUCTIVE PRIVIND JOCUL
DIDACTIC …………………………………………………………………………………….
6
1.1.Jocul diactic. Definire conceptuală ……………………………………………… 6
1.2. Importanța jocului didactic ……………………………………………………… 7
1.3. Caracteristici generale ale jocului didactic ……………………………………. 8
1.4. Clasificarea jocurilor didactice …………………………………………………. 10

Capitolul II – JOCUL ȘI MEDIUL DE INFLUENȚARE A
PERFORMANȚELOR ȘCOLARE …………………………………………….
12
2.1. Jocul – terenul de manifestare a potențialului cognitiv ………………………. 12
2.2. Jocul – factor cheie în performanța școlară ……………… ……………………. 14
2.3. Metodica desfășurării jocului didactic ………………………………………….. 18
2.4. Dezvoltarea comunicării la preșcolari, prin intermediul jocului ……………. 19

Capitolul III – STUDIU DE CAZ ………………………………………………….. …
3.1. ……………………………………….
3.2. ………………………………
3.3. …………………………….

CONCLUZII ………………………………………………………………………..
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………

4
INTRODUCERE

Am ales tema cu titlul “ Jocul și importanța acestuia în demersul didactic”, întrucât
consider că în demersul didactic atât de complex al învățământului, jocul, cu nenumăratele
sale variante, mereu în creștere, mereu îmbunătățite, reprezintă un mijloc extrem de eficace în
dezvoltarea cognitivității și creativității școlarilor și preșcolarilor.
Jocul didactic este jocul prin care se realizează obiective și sarcini de învățare,
folosind un conținut accesibil, modalități atractive și recreative de organizare și
desfășurare, precum și materiale didacti ce interesante.
Prin specificul său, jocul didactic îmbină funcții și sarcini de învățare cu forma
plăcută și atractivă a, jocului, cultivând interesul pentru studiu. Jocul didactic contribuie
la realizarea sarcinilor formative ale procesului de învățământ , în cadrul jocului copilul
fiind solicitat pe toate planurile psihicului său: cognitiv, afectiv și volițional.
Importanța jocului didactic constă în faptul că el facilitează pregătirea copiilor
preșcolari pentru introducerea lor în activitatea de învățare . In cadrul jocului didactic, copilul
învață să observe, să compare, să susțină un dialog ș.a.
Jocurile didactice solicită intelectul copiilor pentru a rezolva unele sarcini .în
mod individual. Astfel, unele jocuri le cer să deosebească obiectele mari de c ele mici, pe
cele lungi de cele scurte, să compare lucrurile după diferite criterii (ce se potrivește), să
facă clasificări ale obiectelor după anotimp, sau ale animalelor după modul și locul unde
trăiesc. Ei fac unele generalizări folosindu -se după loto -urile cu animale, cu fructe.
Jocul didactic contribuie la dezvoltarea spiritului de observație, la concentrarea
atenției și la formarea unor deprinderi de muncă intelectuala. independenta.

Lucrarea este structurată pe trei capitole.
În capitolul I, Element e introductive privind jocul didactic, sunt cuprinse o definire
conceptuală, importanța și caracteristicile jocului didactic , precum și o clasficare a acestora.
Capitolul al II -lea, Jocul și modiul de influențare a performanțelor școlare, prezintă
câteva importante referiri asupra terenului de manifestare a potențialului cognitiv, importanța
jocului în performanța școlară, metodica desfășurării jocului didactic și
dezvoltareacomunicării la preșcolari prin intermediul jocului.

5 Capitolul al III -lea, realiz ează un studiu de caz privind efectele jocului didactic în
performanțele școlare la o școală generală din municipiu.
Lucrarea se încheie cu Concluziile și Bibliografia eferente temei.

6
Capitolul I
ELEMENTE INTRODUCTIVE PRI VIND JOCUL DIDACTIC

1.1.Jocul diactic. Definire conceptuală

Jocul didactic – “un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea
dominantă de joc la cea de învățare ”1
Termenul "didactic" asociat jocului accentuează componenta instructivă a ac tivității și
evidențiază că acesta este organizat în vederea obținerii unor finalități de natură
informativă și formativa specifice procesului de învățământ
Jocul este activitatea care dă specific copilăriei și care își găsește motivația și
împlinirea în sine însuși. Spre deosebire de învățare, nu țintește în mod explicit obținerea de
noi cunoștințe sau alte produse ale învățării iar în comparație cu munca, jocul nu are ca
finalitate obținerea unor bunuri materiale.
Unul din mijloacele folosite din ce în ce mai frecvent în cadrul procesului de instruire
și educare și a cărui eficientă a fost dovedită printr -o serie de studii sau cercetări de
specialitate este jocul didactic.
Jocul devine “didactic” atunci când prin modul de formulare al sarcinii de învăța re
copilul este adus în situația de a -și utiliza energiile și potențialul psiho -fizic pentru a -și
optimiza parametrii comportamentali.
Termenul “ didactic ”, asociat celui de joc, accentuează latura instructivă a activității
care devine, în mod necondiționat , parte integrantă a acestuia și se concretizează printr -un
anumit volum de cunoștințe, de acțiuni obiectuale și mintale pe care le solicită. Indiferent de
etapa de vârsta la care este utilizat, jocul didactic favorizează atât aspectul informativ al
proces ului de învățământ cât și aspectul formativ al acestuia.
Rolul și importanta jocului didactic constă în faptul că el facilitează procesul de
asimilare, fixare, consolidare și verificare a cunoștințelor, iar, datorită caracterului său
formativ, influențeaz ă dezvoltarea personalității copilului.
Jocul didactic utilizat în contextul activităților școlare are această particularitate
esențială: el trebuie să îmbine armonios elementul instructiv -educativ și exercițiul cu
elementul distractiv. Învățând prin joc, copilul trebuie să se distreze în același timp.

1 Bache H., Mateiaș A., Popescu E., Șerban F . – Pedagogie preșcolară.Manual pentru școlile normale , Editura
Didactică și Pedagogică, București, 1994 , p.17

7 Îmbinarea elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariția unor stări emotive
complexe, care stimulează și intensifică procesele de dezvoltare psihică.
Jocul didactic este o formă de activitate , at ractivă și accesibilă copilului, prin care se
realizează o bună parte din sarcinile instructiv -educative .
În practică învățământului școlar, jocurile didactice fac parte integrantă din activitățile
obligatorii și la libera alegere. Astfel jocul didactic p oate fi folosit pentru a forma copilului o
pronunțare sau o exprimare corectă sau pentru formarea reprezentărilor aritmetice.
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfășurării lui
copilul are posibilitatea să -și aplice cunoș tințele, să -și exerseze priceperile și deprinderile ce
s-au format în cadrul diferitelor activități. Folosirea jocului didactic că activități
obligatorii aduce variație în procesul de instruire a copiilor, făcându -l mai atractiv.
De pildă, prin jocul dida ctic „Găsește aceste culori” se precizează și se verifică
invațarea denumirii diferitelor culori.
Jocul „Cu ce construim” fixează denumirile diferitelor unelte și materiale folosite în
construcție: prin jocul „Cine are aceeași figură?” se fixează , se actu alizează reprezentări de
forme precum: cerc, pătrat, oval, triunghi etc.
Jocul didactic contribuie și la dezvoltarea proceselor psihice, Aceste jocuri didactice
influențează în mod nemijlocit activitatea tuturor analizatorilor.
Jocurile „Spune ce faci?” sa u „Cine face asta?” contribuie la dezvoltarea sensibilității
auzului.
În jocul „Ghicește ce ai gustat” accentul cade pe perfecționarea sensibilității gustative
și olfactive.
Un deosebit rol îl au jocurile didactice în educarea calității memoriei. De exemp lu „Ce
s-a schimbat” sau „Ghicește ce lipsește!”, solicita să rețină felul obiectelor și așezarea lor
pentru a putea arăta modificarea făcută de conducătorul jocului, ceea ce duce la dezvoltarea
memoriei voluntare.
O caracteristică esențială a jocului dida ctic constă în crearea unor condiții favorabile
pentru aplicarea multilaterală a cunoștințelor și pentru exersarea priceperilor și deprinderilor
sub forma unor activități plăcute și atractive.

1.2. Importanța jocului didactic

Jocul didactic prezintă ca nota definitorie îmbinarea armonioasă a elementului
instructiv cu elementul distractiv, asigurând o unitate deplină între sarcina didactică și

8 acțiunea de joc.
Aceasta îmbinare a elementului instructiv -educativ cu cel distractiv face că, pe
parcursul desf ășurării sale, copiii să trăiască stări afective complexe care declanșează,
stimulează, intensifică participarea la activitate, cresc eficienta acesteia și contribuie la
dezvoltarea diferitelor componente ale personalității celor antrenați în joc.
Jocul di dactic, încadrându -se în categoria jocurilor cu reguli, este definit prin
obligativitatea respectării regulilor care precizează căile ce trebuie urmate de copii în
desfășurarea acțiunii ludice.
Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educaționale variate și
complexe. Acestea pot viza dezvoltarea fizică a copilului în cazul jocurilor motrice, sportive,
sau dezvoltarea unor subsisteme ale vieții psihice (procesele psihice senzoriale, intelectuale,
volitive, trăsături de personalitate, s. a.). De asemenea jocurile didactice pot contribui la
rezolvarea unor sarcini specifice educației morale, estetice.
Prin jocul didactic se precizează, se consolidează, se sintetizează, se evoluează și se
îmbogățesc cunoștințele copiilor, acestea sunt valori ficate în contexte noi, inedite.

1.3. Caracteristici generale ale jocului didactic

Spre deosebire de alte tipuri de jocuri, jocul didactic are o structură aparte. Elementele
componente ale acestuia sunt:
 scopul jocului
 conținutul jocului
 sarcina didacti că
 regulile jocului
 elementele de joc
Scopul jocului – reprezintă o finalitate generală spre care tinde jocul respectiv și se
formulează pe baza obiectivelor de referință din programa activităților instructiv -educative.
Scopurile jocului didactic pot fi di verse: consolidarea unor cunoștințe teoretice sau
deprinderi, dezvoltarea capacității de exprimare, de orientare în spațiu și timp, de discriminare
a formelor, mărimilor, culorilor, de relaționare cu cei din jur, formarea unor trăsături morale,
etc.
Conțin utul jocului – include totalitatea cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor cu
care copiii operează în joc. Acestea au fost însușite în activitățile anterioare. Conținutul poate

9 fi extrem de divers: cunoștințe despre plante, animale, anotimpuri, viață și activitatea
oamenilor, cunoștințe matematice, istorice, geografice, conținutul unor basme, povești, s.a.
Conținutul jocului trebuie să fie bine dozat, în funcție de particularitățile de vârsta ale
copiilor, să fie accesibil și atractiv.
Sarcina didactic ă indica ce anume trebuie să realizeze efectiv copiii pe parcursul
jocului pentru a realiza scopul propus. Se recomandă ca sarcina didactică să fie formulată sub
forma unui obiectiv operațional, ajutându -l pe copil să conștientizeze ce anume operații
trebu ie să efectueze. De asemenea se recomandă ca sarcina didactică să nu solicite doar sau în
primul rând, procese numerice, ci să implice în rezolvarea să și gândirea (operațiile acesteia),
imaginația, creativitatea copiilor.
Sarcina didactică trebuie să fie în concordanță cu nivelul de dezvoltare al copilului,
accesibilă și, în același timp, să fie atractivă.
Regulile jocului concretizează sarcina didactică și realizează legătura dintre această și
acțiunea jocului. Precizează care sunt căile pe care trebuie s ă le urmeze copiii în desfășurarea
acțiunii ludice pentru realizarea sarcinii didactice.
Sunt prestabilite și obligatorii pentru toți participanții la joc și reglementează conduita
și acțiunile acestora în funcție de structură particulară a jocului didacti c.
Regulile jocului prezintă o mare varietate:
 indica acțiunile de joc;
 precizează ordinea, succesiunea acestora;
 reglementează acțiunile dintre copii;
 stimulează sau inhiba anumite manifestări comportamentale.
Cu cât regulile sunt mai precise și mai bine însușite, cu atât sarcinile didactice ușor de
realizat, iar jocul este mai interesant și mai distractiv.
Regulile trebuie să fie simple, ușor de reținut prin formulare și posibil de respectat de
către toți copiii, accesibile.
Elementele de joc – includ căi le, mijloacele folosite pentru a da o coloratură plăcută,
atractivă, distractivă activității desfășurate.
Conceperea lor depinde în mare măsură de ingeniozitatea cadrului didactic. Literatură
de specialitate oferă o serie de sugestii în acest sens: folosir ea unor elemente surpriză, de
așteptare, întrecere individuală sau pe echipe, mișcarea, ghicirea, recompensarea rezultatelor
bune, penalizarea greșelilor comise, s.a.
Sarcina cadrului didactic este de a găsi pentru fiecare joc, elemente de joc cât mai
variate, deosebite de cele folosite în activitățile anterioare, în caz contrar existând riscul ca

10 acestea să nu mai prezinte atractivitate pentru copii, esența jocului fiind, în acest caz,
compromisă.
Reușita unui joc didactic depinde și de materialele didacti ce utilizate în joc. Acestea
trebuie să fie adecvate conținutului, variate și atractive, ușor de manevrat și să provină din
mediul apropiat, familiar copiilor (plânse, jetoane, jucării, figuri geometrice, etc).
Atractivitatea și eficientă jocului depind de ingeniozitatea educatoarei de a îmbina o
sarcină educativă acceptabilă de către copii, nici prea grea, nici prea ușoară, cu un joc
simbolic sau cu reguli atrăgătoare. Elementele de joc artificiale, nestimulative, îngreunează
învățarea și plictisesc pe cop ii. Plăcerea cu care participă copiii la joc este singura justificare a
recurgerii la jocul didactic.

1.4. Clasificarea jocurilor didactice

Marea varietate a jocurilor didactice practicate în grădiniță și școală a impus
necesitatea clasificării lor.Exist ă mai multe criterii de clasificare a jocurilor didactice:
1) După scopul educațional urmărit:
a) jocuri de mișcare (jocuri motrice) – care urmăresc dezvoltarea
calităților,priceperilor și deprinderilor motrice
b) jocuri ce vizează dezvoltarea psihică – acestea se pot clasifica în:
 jocuri senzoriale ce vizează, în principal dezvoltarea sensibilității. Se pot organiza
jocuri diferite pentru:
 dezvoltarea sensibilității auditive;
 dezvoltarea sensibilității tactile și chinestezice;
 dezvoltarea sensibilității viz uale;
 dezvoltarea sensibilității gustativ – olfactive.
 jocuri intelectuale care, la rândul lor, se pot diferenția în:
 jocuri vizând precizarea, îmbogățirea cunoștințelor (jocuri cognitive);
 jocuri de dezvoltare a capacității de comunicare orală sau scrisă;
 jocuri de exersare a pronunției corecte;
 jocuri de atenție și orientare spațială;
 jocuri de dezvoltare a memoriei;
 jocuri de dezvoltare a gândirii;
 jocuri de dezvoltare a perspicacității;
 jocuri pentru dezvoltarea imaginației și creativității;

11  jocuri pentru stimularea inhibiției voluntare și a capacității de autocontrol;
 jocuri de expresie afectivă.

2) După sarcina didactică urmărită cu prioritate, jocurile didactice se împart î n:
 jocuri pentru fixarea și sistematizarea cunoștințelor;
 jocuri de verificare și evaluare a cunoștințelor, priceperilor și deprinderilor;
 jocuri de transmitere și însușire de noi cunoștințe, care se folosesc numai în cazuri
deosebite.
3) După conținut , jocurile didactice se pot grupa în:
 jocuri didactice pentru cun oașterea mediului înconjurător;
 jocuri didactice pentru educarea limbajului – ce pot fi jocuri fonetice, lexical –
semantice, gramaticale;
 jocuri didactice cu conținut matematic, jocuri logico – matematice;
 jocuri pentru însușirea unor norme de comportame nt civilizat, formarea unor
deprinderi și obișnuințe de conduită morală, de circulație rutieră.
4) După prezenta sau absența materialului didactic, deosebim:
 jocuri cu material didactic natural sau confecționat: jucării, jocuri de masă,
imagini, diafilme, dia pozitive, obiecte de uz casnic său personal, mozaicuri, materiale din
natură (conuri de brad, ghinde, castane, frunze, flori, scoici) s.a.
 jocuri fără material didactic.
5) După locul pe care -l ocupa în activitate, jocurile didactice pot fi:
 jocuri organizate că activitate de sine stătătoare;
 jocuri integrate în activitate, ca momente ale acesteia sau în completarea ei.

12
Capitolul II
JOCUL ȘI MEDIUL DE INFLUENȚARE A PERFORMANȚELOR
ȘCOLARE

2.1. Jocul – terenul de manifestare a potențialului cogni tiv

Jocul didactic este acea formă de activitate atractivă și accesibilă copilului prin care
se realizează o bună parte din sarcinile educaționale în instituțiile preșcolare .
În primul rând, fiecare joc didactic trebuie să -i instruiască pe copii, să le c onsolideze
și să le precizeze cunoștințele despre lumea înconjurătoare. În cadrul jocului didactic se
îmbină armonios elementul instructiv , cognitiv și exercițiul cu elementul distractiv. Învățând
prin joc, copilul trebuie să se distreze în același timp, a dică să se joace. Împletirea în jocul
didactic a elementului distractiv cu cel instructiv duce la apariția unor stări emoționale
complexe care stimulează și intensifică procesele de reflectare directă și mijlocită a realității.
Jocul didactic pentru a rămâ ne joc, trebuie să conțină elemente de așteptare, de surpriză, de
comunicare între copii. Toate acestea fac ca aspectul instructiv să se îmbine cu cel distractiv.
Valoarea practică a jocului didactic constă în faptul că în procesul desfășurării lui, copilu l are
posibilitatea să își aplice cunoștințele, să -și exerseze priceperile și deprinderile ce s -au format
în cadrul diferitelor activități.
Jocul didactic este subordonat pedagogului, este creat de el, face parte din fondul
influenței lui pedagogice și inf luențează conținutul activității cognitive a copilului. El ne ajută
să organizăm activitatea intelectuală a copilului în forme cât mai plăcute, atrăgătoare,
accesibile și de o vădită eficiență. Jocurile didactice sunt un mijloc de influențare a senzațiilor
și percepțiilor. La vârsta preșcolară, copilul distinge cu greu culorile și nuanțele asemănătoare,
cu tendința de a percepe obiectele în întregime, fără a -i deosebi părțile componente, de a se
opri la detalii dar scapă esențialul.
Prin jocurile didactice, educatoarea orientează percepțiile, le perfecționează, le leagă
în cuvinte. Ea aduce în câmpul conștient al copilului o anume însușire a unui obiect, în așa fel
încât, el să perceapă, să o lege de cuvântul care o denumește și să o recunoască dintr -un
comp lex de însușiri, împreună cu care s -ar afla tot la fel în alte ocazii. În acest fel, jocul
didactic contribuie la bogăția, exactitatea și finețea senzațiilor și reprezentărilor despre lumea

13 înconjurătoare, la precizarea, lărgirea și întărirea reprezentăril or copilului, la îmbogățirea și
achiziționarea vocabularului lui.
Prin intermediul regulilor și sarcinilor stabilite în joc, educatoarea activează percepțiile
anterioare ale copilului, atât prin stimulenți concreți nonverbali (imagini, fotografii), cât și
prin stimulenți verbali (prin indicațiile verbale folosite).
Prin această ultimă cale, reprezentările despre obiecte și fenomenele naturii devin
treptat imagini generalizate ale realității și constituie trecerea de la senzații la percepțiile
naturii.
În co ndițiile jocurilor didactice, copiii sunt puși în situația de a efectua operațiuni
intelectuale complexe. Ei compară și scot în evidență asemănări și deosebiri dintre obiecte,
analizează, sistematizează și fac generalizări și clasificări simple, ținând sea ma de elementele
specifice și constante ale obiectelor. Prin jocul didactic, copiii învață să raționeze, să judece și
să-și perfecționeze memoria, atenția și spiritul de observație. Jucându -se, copilul își
concentrează atenția, face observații, stabilește identități și deosebiri, grupează obiecte după
criterii indicate de educatoare, face clasificări după specii, gen (flori, pomi, animale sălbatice,
animale domestice). În acest mod operațiile gândirii: analiza și sinteza, abstractizarea și
generalizarea sun t activizate și copilul se ridică de la stadiul senzațiilor, percepțiilor,
reprezentărilor la cel al noțiunilor, judecăților, raționamentelor.
Jocurile didactice mai contribuie și la apariția și formarea sentimentelor intelectuale,
stimulează curiozitatea de a cunoaște și plăcerea de a rezolva diferite probleme puse în joc.
Totodată ele cultivă obișnuința muncii intelectuale și muncii independente, pregătind copilul
pentru învățătură. Jucându -se copilul dobândește și abilități noi, face exerciții care neces ită o
anumită încordare, ceea ce contribuie la ridicarea acestuia pe o treaptă mai înaltă de
dezvoltare a intelectului. Jocul didactic îl deprinde pe copil cu respectul regulilor, cu inhibarea
dorințelor și a tendințelor contrare acestora.
Esența jocurilor didactice contă în faptul că acest gen de activitate îmbină armonios
elementul de instruire cu elementul de joc. Tocmai această îmbinare favorizează apariția unor
stări emotive prielnice stimulării și intensificării proceselor de cunoaștere, a muncii
intelectuale, formarea unor trăsături morale, formarea deprinderilor de muncă independentă.
Jocul didactic este unul dintre cele mai eficiente mijloace de educare fiind folosit
pentru a formă sau consolida anumite cunoștințe,priceperii și deprinderi comportame ntale.
Jocul didactic are un rol bine definit în planul de învățământ ,determinat de faptul că
pe măsură ce copilul își însușește,pe baza experienței sale de viață,cât și pe alte căi,o serie de
cunoștințe,priceperi și deprinderi,rolul său crește în vederea acumulării altora,superioare.

14 2.2. Jocul – factor cheie în performanța școlară

Eficiența procesului instructiv – educativ depinde atât de stabilirea adecvată a
conținutului cunoștințelor,priceperilor și deprinderilor,cât și de modalitățile prin care aces tea
ajung să fie însușite de copii.
Un mijloc de educare și instruire a copiilor, este jocul didactic.
Pentru a -i spori permanent eficienta jocul trebuie apreciat că bază a
conceperii activității educative.
Fără joc nu se poate ajunge la o finalitate real ă,e conceput ca mijloc de educare a
copiilor,că procedeu metodic de realizare optimă a sarcinilor concrete pe care și le propune
procesul de învățământ și că formă de organizare a activității de cunoaștere și de dezvoltare a
capacităților psihofizice pe to ate planurile.
Creșterea treptată de la o grupă de vârsta la alta a activităților neludice este o
consecință a dezvoltării capacităților copiilor de a desfășura anumite activități intelectuale și
fizice :de a observa sistematic un obiect sau un fenomen de a-și concentra mai mult timp
atenția în acest scop,de -a asculta cu interes cele relatate,de a înregistra unele indicații cu
valoare nominativă,de a reproduce cu relativă independenta conflictele apărute în propria
gândire între cunoscut și necunoscut.
Fără îndoială,toate aceste capacități și multe altele,oricât de bine ar fi ele conturate,nu
sunt pe deplin constituite ca să favorizeze desfășurarea optimă a activității de învățare
sistematică. Ele comporta trăsăturile specifice vârstei,deși se constată o cre ștere și o
dezvoltare a lor apreciabilă,nu pot suplini nevoia manifestărilor ludice.
Ceea ce caracterizează în esență jocul didactic constă în aceea că îmbină într -un tot
unitar și armonios atât sarcini specifice jocului,cât și sarcini și funcții specifice învățării.
Prin urmare,jocurile didactice au drept scop,pe de o parte instruirea copiilor într -un
domeniu al cunoașterii,iar pe de altă parte sporirea interesului pentru activitatea respectivă
prin utilizarea unor elemente distractive caracteristice jocul ui,facilitează atingerea scopului
formativ -educativ urmărit și,împreună cu celelalte activități frontale,exercita o puternică
influență asupra copilului în vederea pregătirii sale pentru școală.
Dezvoltarea creativității prin joc
Creativitatea că structură definitorie de personalitate îmbracă, din punct de vedere
evolutiv, un caracter procesual supus influențelor de mediu.
Formele organizate de instrucție își aduc în mod diferențiat aportul în dezvoltarea
potențialului creator al individului în funcție de c onținutul activității, de tipurile de metode

15 utilizate, de pregătirea și gradul de angajare al cadrelor didactice participante la acțiunile
educative.
La nivelul claselor I – IV , în structura metodelor activ -participative ( brainstorming –
ul, cubul, metod a celor șase pălării, etc), își găsesc cu maximă eficiență locul, jocurile
didactice, care constituie o punte de legătură între joc că țip de activitate dominantă în care
este integrat copilul în perioada preșcolară, și activitatea specifică școlii – invitarea. Jocurile
didactice sunt metode active care solicită integral personalitatea copilului.
Integrarea organică a jocului în structura de învățare a școlarilor mici este de natură să
contribuie la realizarea unor importante obiective ale formării persona lității copilului.
Școlarul mic trebuie să simtă că este acceptat așa cum este, că se dorește întâlnirea cu
el, că vine la școală să desfășoare o activitate ce -i solicita efort în cooperare cu ceilalți copii,
cu educatorul, într -o atmosferă de bucurie și n u numai să reproducă, în competiții cu ceilalți
ceea ce a învățat.
Jocul didactic are un conținut și structura bine organizate, subordonate
particularităților de vârstă și sarcinii didactice, se desfășoară după anumite reguli și la
momentul ales de adult, sub directa lui supraveghere, rol important capăt ă latura instructivă,
elementele de distracție nefiind mediatori ai stimulării capacităților creatoare.
Jocurile didactice sunt realizate pentru a deservi procesul instrustiv -educativ , au un
conținut bine d iferențiat pe obiectele de studiu, au ca punct de plecare noțiunile dobândite de
elevi la momentul respectiv, iar prin sarcina dată, aceștia sunt puși în situația să elaboreze
diverse soluții de rezolvare, diferite de cele cunoscute, potrivit capacităților lor individuale,
accentul căzând astfel nu pe rezultatul final cât pe modul de obținere al lui, pe posibilitățile de
stimulare a capacităților intelectuale și afectiv motivaționale implicate în desfășurarea
acestora.
Considerarea jocului didactic că metod ă de stimulare și dezvoltare a creativității se
argumentează prin capacitățile de antrenare în joc a factorilor intelectuali și non intelectuali
evidențiați în cercetările de până acum.
Jocurile didactice cuprind sarcini didactice care contribuie la modifi carea creatoare a
deprinderilor și cunoștințelor achiziționate la realizarea transferurilor între acestea , la
dobândirea prin mijloace proprii de noi cunoștințe. Ele angajează întreaga personalitate a
copilului constituind adevărate mijloace de evidențiere a capacităților creatoare, dar și metode
de stimulare a potențialului creativ al copilului, referindu -se la creativitatea de tip școlar,
manifestată de elev în procesul de învățământ, dar care pregătește și anticipează creațiile pe
diferite coordonate.

16 A se juca și a învăța sunt activități care se îmbină perfect. Principiul aplicat în jocurile
educative și didactice este acela al transferului de energie. Un interes care nu poate exercita
încă decât o acțiune minimă sau nulă asupra comportamentului copilul ui este înlocuit cu un
interes imediat și puternic.
Ideea folosirii jocului în activitățile educative nu este nouă. Și Platon în Republica
recomanda: “ Faceți în așa fel încât copiii să se instruiască jucându -se. Veți avea prilejul de a
cunoaște inclinații le fiecăruia. ”
Învățarea este o activitate serioasă ce solicita efort voluntar pentru punerea în acțiune a
disponibilităților psihicului ; efortul este mai ușor declanșat și susținut mai eficient când se
folosesc resursele jocului, când între joc și învăța re se întind punți de legătură.
Prin intermediul jocului didactic se pot asimila noi informații, se pot verifica și
consolida anumite cunoștințe, priceperi și deprinderi, se pot dezvolta capacități cognitive,
afective și volitive ale copiilor, se pot educa trăsături ale personalității creatoare, se pot
asimila modele de relații interpersonale, se pot forma atitudini și convingeri.
Copiii pot învăța să utilizeze bine informațiile, timpul spațiul și materialele puse la
dispoziție, li se poate dezvolta spiritu l de observație, spiritul critic și autocritic, capacitatea
anticipativ -predictivă, divergenta și convergența gândirii, flexibilitatea și fluenta. Poate fi
solicitată capacitatea elevilor de a se orienta într -o anumită situație, de a propune soluții, de a
le analiza și opta pentru cea optimă, de a extrapola consecințele unei anumite situații
concrete, de a interpreta și evalua anumite experiențe, fenomene, situații .
Manifestând creativitate, învățătorul va determina avântul libertății și creativității
copiilor, va realiza echilibru între preocupările pentru formarea gândirii logice, raționale,
flexibile, fluide, creatoare, depășind înțelegerea îngustă, eronată, potrivit căreia libertatea de
manifestare și creație a copiilor se dezvoltă spontan. Aplicând cu pricepere jocul didactic,
învățătorul trebuie să poată valorifica unele din bogatele resurse formativ -educative ale
acestuia în angajarea personalității copilului de a desfășura o activitate ce solicita efort
susținut, dar într -o atmosferă de voie bună, de cooperare, de înțelegere .
Jocurile didactice în majoritatea lor au ca element dinamic întrecerea între grupe de
elevi sau chiar între elevii întregului colectiv, făcându -se apel nu numai la cunoștințele lor,
dar și la spiritul de disciplină, ordine, coez iune, în vederea obținerii victoriei. Întrecerea
prilejuiește copiilor emoții, bucurii, satisfacții.
Jocul didactic constituie o eficiență metoda didactică de stimulare și dezvoltare a
motivației superioare din partea elevului, exprimata prin interesul sau nemijlocit față de

17 sarcinile ce le are de îndeplinit sau plăcerea de a cunoaște satisfacțiile pe care le are în urma
eforturilor depuse în rezolvare.
Jocurile didactice sunt antrenante pentru toți elevii și acționează favorabil și la elevii
cu rezultate s labe la învățătură, crescându -le performanțele și căpătând încredere în
capacitățile lor, siguranță și promptitudine în răspunsuri, deblocând astfel potențialul creator
al acestora.
Creativitatea, că formațiune complexă de personalitate, se formează și exe rsează cu
metode cât mai adecvate structurii sale, metode care să acționeze pe tot parcursul școlarității
elevului, iar din acest punct de vedere, jocurile didactice satisfac cerințele la nivelul claselor
primare.
Jocul reprezintă un ansamblu de acțiuni și operațiuni care urmăresc obiective de
pregătire intelectuală, tehnică, morală, fizică a copilului .
Încorporat în activitatea didactică, elementul de joc imprima acesteia un caracter mai
viu și mai atrăgător, aduce varietate și o stare de bună dispoziț ie funcțională, de veselie și
bucurie,de destindere, ceea ce previne apariția monotoniei și a plictiselii, a oboselii.
Jocul didactic este un tip specific de activitate prin care învățătorul consolidează ,
precizează și chiar verifică cunoștințele elevilor , le îmbogățește sfera lor de cunoștințe, pune
în valoare și le antrenează capacitățile creatoare ale acestora
Atunci când jocul este utilizat în procesul de învățământ, el dobândește funcții
psihopedagogice semnificative,asigurând participarea activă a elevului lecții, sporind
interesul de cunoaștere față de conținutul lecției.
O dată cu împlinirea vârstei de 6 ani , în viața copilului începe procesul de integrare în
viața școlară, că o necesitate obiectivă determinată de cerințele instruirii și dezvoltă rii sale
multilaterale.
De la această vârstă, o bună parte din timp este rezervată școlii, activității de
învățare,care devine o preocupare majoră.În programul zilnic al elevului intervin schimbări
impuse de ponderea pe care o are acum școală, schimbă ri care nu diminuează însă dorința lui
de joc, jocul rămânând o problemă majoră în perioada copilăriei.
Este cunoscut faptul că jocul didactic reprezintă o metodă de învățământ în care
predomina acțiunea didactică simulată..
Psihologia jocului evidențiază importanta activării acestei metode mai ales în
învățământul preșcolar și primar. Analiza sa permite cadrului didactic valorificarea
principalelor cinci direcții de dezvoltare , orientate astfel :
 “de la grupurile mici spre grupurile tot mai numeroase ;

18  de la grupurile instabile spre grupurile tot mai stabile ;
 de la jocurile fără subiect spre cele cu subiect ;
 de la șirul de episoade nelegate între ele spre jocul cu subiect și cu desfășurare
sistematică ;
 de la reflectarea vieții personale și a ambiante i apropiate,la reflectarea
evenimentelor vieții sociale”2

2.3. Metodica desfășurării jocului didactic

Metodica desfășurării unui joc didactic cuprinde :
 introducerea în joc
 executarea jocului
 complicarea jocului
 încheierea jocului
Jocul didac tic nu poate fi desfășurat la întâmplare ; în aplicarea lui trebuie să se ia în
considerare următoarele condiții :
 jocul să se constituie pe fondul activității dominante urmărindu -se scopul și
sarcinile lecției ;
 să fie pregătit de învățător în direcția dozării timpului și a materialului folosit ;
 să fie variat, atractiv,să îmbine formă de divertisment cu cea de învățare ;
 să se folosească atunci când copiii dau semne de oboseală ;
 să creeze momente de relaxare, de odihnă, în vederea recuperăr ii
 energiei nervoase a elevilor ;
 să antreneze toți copiii în activitatea de joc
 să fie proporționat cu activitatea prevăzută de programa și structurat în raport cu
tipul și scopul lecției desfășurate ;
 să urmărească formarea deprinderii de muncă independ enta ;
 după caz, sarcinile didactice ale jocului să fie date diferențiat pentru a
preîntâmpina rămâneri în urmă la învățătura ;
 să solicite gândirea creatoare și să valorifice cu maximum de eficienta
posibilitățile intelectuale ale elevilor ;
 activitățile în completare prin joc să fie introduse în orice moment al lecției ;

2 Elkonin , Psihologia jocului ,. Ed. Didactică și Pedagogică, buc., 1980

19  să nu afecteze fondul de timp al lecției propriu -zise ;
 să fie repartizate, după caz, în diferite secvențe, sarcinile didactice
 având caracter progresiv ;
 indicațiile privind desfășurarea activității să fie clare,corecte, precise,să fie
conștientizate de către elevi și să le creeze o motivație pentru activitate ;
 activitățile de joc să se desfășoare într -un cadru activ, stimulator
 și dinamic ;
 să nu se facă abuz de joc,încât procesul de în vățare să se transforme în joc și să fie
luat ca atare ;
 să nu fie prea ușoare, nici prea grele ;
 regulile de joc să fie explicate clar și să se urmărească respectarea lor de
către elevi .
Elementele de joc : ghicirea, mișcare, întrecerea, surpriză, etc.c reează stări
emoționale care întrețin interesul și dau un colorit viu activității.
Folosirea jocului didactic în cadrul procesului de învățare ne va demonstra că :
 randamentul orei este mai mare, verificarea cunoștințelor făcându -se în mod
plăcut, activ,t emeinic ;
 gândirea elevilor este mereu solicitată și astfel în continuă formare ;
 independenta, creativitatea se formează de timpuriu ;
 inițiativa copiilor crește,în joc devine mai curajos, mai degajat ;
 prin jocuri îi putem cunoaște pe copii mai repede și mai bine ;
 prin varietatea lor, prin creare unor situații -problemă, ele dezvolta spiritul de
observație, de analiza, de judecată, înlătură, monotonia, rutină, stereotipia, dau posibilitatea
elevilor să -și dezvolte vocabularul,comunicarea devine mai permis ivă ;
 jocul didactic ne oferă prilejul de a afla mai ușor cum gândesc elevii și de a
modela logica gândirii lor.

2.4. Dezvoltarea comunicării la preșcolari, prin intermediul jocului

De aceea o atenție deosebită acordă dezvoltării capacității de comunic are verbală,
pentru că exprimarea verbală este condiția de bază în formarea, în fixarea și în diferențierea
noțiunilor și în transmiterea informației. Urmarea strategiilor didactice utilizate în grădiniță,

20 copilul depășește forma limbajului situativ și își dezvoltă capacitatea de a folosi limbajul
contextual.
Activitățile de educarea limbajului atestă posibilitatea și utilitatea cultivării limbajului
oral, efectuându -se exerciții de pronunție, de exprimare, de conversație. În această privință,
accentul este pus pe activitățile de comunicare, pe dialogul liber, pe formarea deprinderii de
exprimare ordonată a gândirii și de însușirea structurii gramaticale.
Asigurarea unui nivel corespunzător de folosire corectă a limbajului, dă copilului
posibilitatea de a se adapta cu ușurință la sarcinile complexe ale învățării, de asimilare a
cunoștințelor de la disciplinele școlare, conform programei clasei I. Jocul antrenează intens
copilul în stimularea și exercitarea vorbirii în direcția propusă fără ca el să conștienti zeze
acest efort. Prin intermediul jocului didactic se fixează și se activează vocabularul copiilor, se
îmbogățește pronunția, se formează noțiuni, se însușesc construcții gramaticale.3
În scopul îmbogățirii vocabularului cu substantive proprii, care să d enumească numele
lor, al fraților, al părinților (la grupele din nivelul I), apoi nume de localități importante din
județ, din țară, ale unor personalități istorice, se pot desfășura diverse jocuri didactice, cum ar
fi: “Familia mea”, “La cine s -a oprit ju căria”, “Unde a sosit scrisoarea”.
Cele mai multe jocuri didactice sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor cu
substantive comune care denumesc obiecte, fenomene, principalele părți ale corpului, obiecte
de igienă personală, îmbrăcăminte, încălțăminte , alimente.
La grupa mare și pregătitoare se va acorda prioritate cuvintelor care exprimă aspecte
comportamentale, stări afective, norme de comportare, sentimente etc. Jocul didactic
contribuie la îmbogățirea lexicului copiilor și cu diferite adjective: în sușiri privind culoarea,
raporturi dimensionale, însușiri gustative, olfactive, termice sau anumite calități morale. Spre
exemplificare, prezint jocurile: “Fluturii vin la flori”, “Ce știm despre el ?”, “Spune ce ai de
gând ?”, “Găsește obiectul potrivit”.
Jocurile didactice contribuie din plin la îmbogățirea lexicului, sub aspectul
achiziționării de noi cuvinte. Se pot organiza diferite jocuri care pot să opereze cu antonime
(“Răspunde repede și bine”), omonime (“La televizor”), sinonime (“Cum este ?”).
Deosebit de eficiente sunt jocurile didactice prin care se urmărește folosirea corectă a
pronumelui (“Cine ți -a dat jucăria”, “Cine este, cine sunt ?”), a numeralelor cardinale și
ordinale (“Te rog să -mi dai”, “A câta jucărie lipsește ?”), a cuvintelor care denumesc acțiuni
(“Cine este și ce face ?”).

3 Chichișan, Elvira și Miron, Elena Boca. Documentar metodic pentru activitățile de educare a limbajului la
preșcolari ,Ediția a II -a. : Editura V & Integral, București, 2002, p.35

21 O categorie importantă de jocuri didactice sunt cele care urmăresc aspecte ale
structurii gramaticale: reprezentarea propoziției, discriminarea cuvintelor, despărțirea
cuvintelor în silabe și precizarea sunetelo r (“Ce știm despre ?”, “Câte cuvinte am spus ?”,
“Jocul silabelor”, “Jocul sunetelor”).
Așadar, jocul didactic contribuie atât la îmbogățirea vocabularului, activizarea și
exersarea lui, cât și la însușirea unei exprimări clare, coerente, corecte din punct de vedere
gramatical, la cultivarea independenței în vorbire și stimularea creativității în exprimarea
orală.
Limbajul reprezintă principalul instrument de informare și formare a omului. Copilul
se naște cu posibilitatea de a -și dezvolta limbajul, dar ace sta a dobândit de -a lungul evoluției
ontogenetice, în funcție de informația venită din afară, adică din mediul lingvistic ce -l
influențează, el învață să vorbească imitându -l inițial pe adult, continuând prin elaborarea
unor structuri proprii de exprimare.
Încă din preșcolaritate, trebuie să formăm la copii capacitatea de a comunica cu cei din
jur, de a -și exprima în mod inteligibil gândurile, impresiile, trebuințele, de a cunoaște
realitatea obiectivă.
Limbajul, ca mijloc de comunicare, asigură copilului schimbul de idei și impresii între
el și semenii lui, transmiterea unor cunoștințe, contribuind la îmbogățirea necontenită a
experienței lor de viață, la lărgirea și complicarea relațiilor cu mediul social.
Toate acestea se realizează prin intermediul cuvâ ntului. Cercetările psihologice au
arătat, iar experiența didactică a confirmat că dezvoltarea limbajului copilului are loc sub
influența mediului și a educației. Acest lucru se realizează cu optimă eficiență în cadrul
întregului program din grădiniță, dar un loc important revine disciplinei care aparține sferei
limbii și literaturii române.
În grădinița de copii și apoi la școală are loc adevărata cultivare a limbii individului
exercitându -se o influență dirijată, planificată, bazată pe concluzii psihopeda gogice, cu
probleme, noțiuni și sarcini gradate ca dificultate și organizate în sisteme logice, metodice.
Programa pentru învățământul preșcolar urmărește pregătirea copiilor pentru
respectarea fenomenului gramatical din școala primară, dar mai ales, dezvo ltarea capacității
de comunicare verbală a acestora . Ea prevede probleme și cerințe menite să contribuie
efectiv
la dezvoltarea limbajului și la organizarea cunoștințelor în sistem concentric cantitativ,
adăugându -se, pe niveluri de vârstă, componenți ai a celeiași probleme abordate în grupa
precedentă, dar și într -o organizare concentric – calitativă, prin sporirea gradului de

22 generalizare și abstractizare a cunoștințelor prevăzute pentru grupele mai mari, în raport cu
nivelul dezvoltării gândirii logice a preșcolarilor.
Problemele și cunoștințele destinate studiului, mai precis exercițiului de educarea
limbajului sunt urmărite în sfere concentrice nu numai pe niveluri de vârstă dar și pe
componente și probleme ale științei limbii: planul fonetic, lexical, g ramatical și cel al
expresivității limbii. Gramatica este o știință destul de dificilă, care operează cu noțiuni
abstracte; din acest motiv ea ar trebui să se studieze în clasele mai mari ale școlii, când
gândirea logică, abstractă, a elevilor este formată . La vârsta preșcolară, precum și la cea
școlară mică, nivelul scăzut al gândirii logice, abstracte, caracterul concret intuitiv al cesteia,
absența unor cunoștințe gramaticale – ca suport preferențial – gradul înalt de abstractizare a
categoriilor de știi nța limbii nu permit înțelegerea și înv ățarea logică a noțiunilor lingvistice
elaborate în întreaga sferă de cuprindere și într -o ordine impusă de logica internă a științei
limbii. Din acest motiv la aceste vârste, ordinea noțiunilor nu poate respecta logica internă a
științei. Cerințele psihol ogice ale studierii logice, obligă la o învățare prin dezvăluire, parțială
și treptată a sferei de cunoștințe și noțiuni gramaticale.
Ea se poate face sub formă empirică, prin observații asupra limbii, prin selectarea unor
modele de exprimare și prin exerc iții de întrebuințare a unor structuri lingvistice încă din
grădiniță, prin activitățile de dezvoltare a limbajului.
În grădiniță, însușirea limbajului se realizează conștient, dirijat, științific, cu accent
permanent pe prevenirea și corectarea defectelor de vorbire, pe exersarea organului fonator,
pentru asigurarea unei pronunții clare a sunetelor și a grupurilor de sunete, pentru dezvoltarea
capacității de diferențiere perceptiv fonetică și inițierea copiilor în analize și sinteze fonetice,
pentru îmbogă țirea și activizarea vocabularului, însușirea practică a raporturilor gramaticale
sub aspect morfologic și sintactic, pentru dezvoltarea fluenței și fluidității în vorbirea
monologată și dialogată, formarea ritmului de vorbire corespunzător conținutului și a
deprinderii de a respecta pauzele, intonația și accentul, pe formarea și exersarea unei
exprimări logice, clare, corecte, cursiv și nuanțate.
Problema auzului la vârsta preșcolară se referă la capacitatea copiilor de a percepe
sunetele limbii noastre, d e a le diferenția, de a sesiza greșelile de pronunție proprii și ale
altora.
Sunetele limbii materne se formează în mod treptat începând din primul an de viață și
se consolidează în structuri fonetice din ce în ce mai complexe, încât spre sfârșitul
preșcol arității toți copii care beneficiază de condiții normale de dezvoltare reușesc să se
exprime corect. În cazul în care există anumite afecțiuni ale sistemului nervos, ale auzului, sau

23 grave anomalii ale aparatului fono -articular apar o serie de întârzieri î n evoluția laturii
fonetice a limbajului, care se manifestă sub forma a variate tulburări de pronunțare.
Înlăturarea acestor tulburări cu substrat net patologic presupune, un tratament complex
efectuat de specialiști, logopezi și medici. Cadrelor didactice le revine rolul de a recunoaște
cât mai de timpuriu asemenea tulburări și de a îndrepta toți copiii afectați spre centrele
logopedice sau policlinică. Aportul educatoarelor devine deosebit de important în
împrejurările în care participă activ în munca ter apeutică – corectivă după indicațiile
specialistului. Toate aspectele privitoare la educația laturii fonetice a limbajului în cazul
copiilor cu dezvoltare psihico – fizică normală se rezolvă de către cadrele didactice. În felul
acesta, educatoarele sunt di rect răspunzătoare de nivelul însușirii pronunției corecte a
sunetelor de către copii până la sfârșitul preșcolarității.
În nici un caz simplele particularități de vârstă caracteristice unei anumite perioade de
dezvoltare ontogenetică nu pot fi considerate abateri de la normal ce necesită să fie îndreptate
spre rețeaua specială. De asemenea, nu pot intra în categoria defectelor de vorbire deplasările
locului de articulare cauzate prin eforturile prea timpurii de a rosti sunete complexe sub aspect
biomecanic , pe un fond de insuficientă antrenare a musculaturii linguale. Efectul acustic apare
sub forma deformării sau “stâlcirii” unui sunet. Deși acest tip de articulare care trece adeseori
neobservat la vârstă mai mică, la intrarea în școală ridică cele mai ser ioase probleme, întrucât
un sunet greșit format și puternic automatizat, rareori mai poate fi complet corectat, chiar prin
tratament susținut logopedic. Cu totul alt aspect îl prezintă faza inițială de instalare a
deformărilor articulatorii când numai prin câteva cerințe elementare și exerciții simple pe care
trebuie să le stăpânească orice cadru didactic, acestea pot fi complet prevenite.
În felul acesta, se presupune, că până la vârsta de 6 ani toți copiii pot să stăpânescă
sistemul fonetic al limbii mate rne.
Cunoscând nivelul dezvoltării copiilor preșcolari în momentul intrării în grădiniță, în
atenția mea a stat, în primul rând perfecționarea laturii fonetice a limbajului lor, ținând seama
de particularitățile fonetice ale limbii române deoarece asimilar ea compoziției sonore a
cuvintelor reprezintă la grădiniță un moment însemnat în dezvoltarea limbajului și -i ajută pe
copii să se descurce mai ușor în diferite raporturi complexe ale exprimării.
Pentru a favoriza un debut școlar în cât mai bune condiții es te necesar să se respecte 3
etape distincte:
 etapa de investigare, de depistare și cunoaștere a copiilor care prezintă diferite
forme de defecte ale vorbirii;

24  etapa de formare și consolidare a unor deprinderi articulatorii corecte și de
dezvoltare a auzulu i fonematic;
 etapa de muncă colectivă și individuală pentru corectarea, fixarea și consolidarea
pronunțării corecte a sunetelor.
Cele mai multe dintre defectele întâlnite la copii de 3 ani pot fi considerate fiziologice,
ele datorându -se, în mare parte, de zvoltării insuficiente a funcționalității aparatului fono –
articulator și auzului fonematic și acestea dispar de cele mai multe ori fără intervenții speciale.
Începând cu vârsta de 4 ani defectele de vorbire se stabilizează și se transformă în deprinderi
greșite de pronunție, ce se corectează mai greu.
Un gen de jocuri pentru pronunție este cel de citire labială. Labiocultura nu se reduce
doar la percepții vizuale. Sunt incluse procese de înțelegere și interpretare a mișcărilor
organelor fonatoare. Capacita tea de a înțelege și descifra mesajul verbal, oral, recepționat doar
vizual este perfectabilă doar prin anternament. O primă condiție care trebuie respectată este
selectarea materialului fonetic pe care -l oferim spre descifrare. Întrucât analizatorul vizua l
este supus unui efort continuu, solicitând în permanență concentrarea atenției și a gândirii, în
timpul unei activități de biolectură este necesară îmbinarea exercițiilor grele cu cele ușoare,
pentru a evita oboseala.
Rostirea corectă a sunetelor, a grup urilor de sunete și a cuvintelor va fi o premiză
tainică pentru însușirea citirii și scrierii corecte de mai târziu, cel puțin în situația în care
scrierea concordă pe deplin cu pronunția. Scrierea românească este în esență fonetică,
urmărește să realizeze o corespondență cât mai perfectă între literă și sunet. “Principiul
fonetic al alfabetului nostru simplifică foarte mult relația ortografic -ortoepic, în sensul că se
scrie așa cum se vorbește și se citește așa cum se scrie ” 4
Nu mai puțin important pentru învățarea citirii și scrierii este dezvoltarea capacității
copiilor de analiză și sinteză fonetică pentru care vârsta preșcolară este foarte potrivită.
Copilul învață, începând cu al doilea an de viață, limba maternă, pe care și -o însușește
prin imitație, în comunicarea cu adultul. Către sfărșitul celui de -al treilea an de viață, în linii
generale limbajul este constituit, dar imperfect atât sub aspect fonetic, lexical și al structurilor
gramaticale, cât și al expresivității lui. Copilul preia, fără discer nământ, modelele oferite de
vorbitorii cu care intră în relații de comunicare, modele mai mult sau mai puțin corecte. El
preia, “blocuri verbale ”, în cadrul cărora nu distinge elementele componente cu valoare

4 Ciobanu, Fulvia și Sfârlea, Lidia . Cum scriem, cum pronunțăm corect în Norme și exerciții . Editura Didactică
și Pedagogică , București , 2000 , p.81

25 semantică sau numai gramaticală independentă. D e aceea, în școală însușindu -și scrierea,
copilul care n -a frecventat grădinița nu separă prin cratimă ceea ce constituie unități semantice
și morfologice diferite, dar care se pronunță împreună. Aceasta se întâmplă deoarece copilul
respectiv nu a învățat să separe cuvintele din comunicarea propoziției și să distingă unități mai
mici decât cuvântul, respectiv silaba și sunetul. Trebuie găsite metode și procedee adecvate
vârstei; prin care să -l determine pe copilul preșcolar mare să opereze conștient cu mate rialul
verbal, achiziționat, metode care să nu -l plictisească pe copil. Calea cea mai eficientă este în
primul rând jocul, plin de surprize, care folosește la maximum capacitatea de asimilare a
copilului la această vârstă, oferindu -i satisfacția participăr ii active și a afirmării personalității
sale.
Cea mai potrivită metodă ce poate fi folosită în scopul pregătirii copiilor pentru
înțelegerea cu succes în activitatea de tip școlar, pentru trecerea la perioada preabecedară, este
metoda fonetică, analitico -sintactică, care presupune descoperirea actului vorbirii (propoziție,
cuvânt, silabă, sunet) și recompunerea lui, analiza fonetică fiind de fiecare dată urmată de
sinteza fonetică.
Primele activități de acest gen sunt mai puțin atractive însă după ce copiii învață să
diferențieze unitățile de vorbire cu înțeles de sine stătător (cuvintele), după ce află că acestea
se pot combina în diferite feluri cu alte cuvinte, se pot organiza numeroase jocuri care au ca
scop dezvoltarea capacității de analiză și sinteză fonetică.
Acțiunea sa este cu atât mai puternică cu cât analiza nu se bazează pe reprezentări cu
sens ale memoriei, formate anterior, ci pe imaginile care sugerează propoziții, percepute în
momentul jocului.
După ce copiii realizează cu succes analiza și s inteza propoziției se inițiază în
descompunerea cuvântului în silabe. La început fac exerciții pregătitoare în care se folosesc
cuvinte bisilabice, trisilabice, stabilindu -se că ceea ce se pronunță cu o singură deschidere de
gură se numește silabă.
De câte ori educatoarea sau copiii despart cuvântul în silabe se cere ca aceștia să -și
fixeze bărbia pe dosul palmei pentru a sesiza deschiderea de gură corespunzătoare fiecărei
silabe iar atunci când vor preciza numărul de silabe al unui cuvânt le vor asocia cu numărul de
atingeri ale bărbiei de mână. În final, copiii refac cuvântul.
Pentru consolidarea deprinderii copiilor de a împărți cuvintele în silabe și de a face
analiza fonetică se pot desfășura jocuri didactice precum: “Termină cuvântul ” (formarea unor
cuvinte care încep cu o silabă dată de educatoare); “Spune -mi la ce m -am gândit ”
(completarea cuvântului început de educatoare); “Ce silabă se repetă? ” (în cuvinte ca:

26 dedesupt, bebeluș, veveriță, tataie, mamaie, liliac etc.); “Ne jucăm cu silabe ” (din mai m ulte
jetoane să aleagă pe acela cu imagini care reprezintă obiecte, ființe ale căror denumire începe
(se sfârșește) cu o silabă dată, exemplu: “ca” ca-să, ca -nă, ca -dă, ca -se-to-fon etc. sau silaba
“să” să se afle la sfârșitul cuvântului: “ca-să”, “ma-să”, “pla-să”); “Săculețul fermecat ” (să
denumească imaginea care reprezintă obiecte a căror denumire conține două, trei silabe);
“Televizorul” (despărțirea cuvintelor în silabe, stabilirea numărului de silabe din care este
format cuvântul, precizarea poziției silabei în cuvânt).
Aceste jocuri constituie o admirabilă modalitate de a -i face pe copii să participe activ
la procesul de învățare. Aflându -se în joc în situația de protagonist, el este activat, participă
din plin la activități, ceea ce corespunde unei trebuințe interioare de acțiune și afirmare.
Învățarea devine mai interesantă, mai atractivă, mai plăcută.
Eficiența muncii de dezvoltare a vorbirii copilului și de învățare logică, funcțională a
gramaticii sporește cu cât sunt mai științific selecționate , ordonate, distribuite cunoștințele,
activitățile și exercițiile, pe trepte de învățământ și ani de studiu și cu cât există o continuitate
a demersurilor pedagogice în raport cu obiectivele majore ale dezvoltării limbajului și al
studiului limbii.
Limba e ste un dat natural. Ea se învață. Limbajul copiilor nu se dezvoltă de la sine,
spontan, prin simpla maturizare.
Atât în activitățile organizate cu întreaga grupă, cât și în cele individuale, o atenție
deosebită se acordă exprimării copilului, astfel încât preșcolarul să -și însușească raporturile
gramaticale ale limbii sub aspect morfologic și sintactic. Copilul preșcolar nu “învață ”
regulile gramaticale, nu cunoaște definiții, nu știe ce este substantivul, verbul, declinarea, etc.,
dar reflectă în vorbire a ceste reguli pentru că are în jur modelul de vorbire, este antrenat să le
cunoască prin jocuri și exerciții, este corectat atunci când greșește.
Tocmai de aceea modelul de vorbire trebuie să fie corect, iar adultul trebuie să aibă o
exprimare îngrijită, să respecte regulile gramaticale, după care este restructurată vorbirea.
Acumularea experienței verbale duce treptat la formarea unor generalizări lingvistice
empirice, la eliberarea așa -zisului “simț al limbii ”.
“Sensibilitatea ” față de fenomenele lingvisti ce, în genere, inclusiv față de formele
gramaticale, este o trăsătură caracteristică copilului preșcolar. Pe baza acestui “simț al limbii ”
copiii ajung să folosească tot mai corect formele gramaticale. Generalizarea “relațiilor
gramaticale ” îl ajută pe cop il să vorbească din ce în ce mai corect. Uneori, generalizarea
excesivă, duce la apariția “greșelilor caracteristice copiilor ”. Cercetările făcute de Tatiana
Slama -Cazacu arată că verbele timpului prezent se fixează cel mai bine, generalizându -se și

27 asupra celorlalte timpuri mai slab consolidate, mai ales perfectul compus care este la început
format după structura prezentului. Pe parcursul perioadei, copiii folosesc din ce în ce mai
corect acordul gramatical al cazurilor și timpurile verbale.5 (Slama – Caza cu apud. Sion, 2003
109).
Structurile gramaticale folosite de preșcolari sunt de regulă simple. Enunțurile sunt
propoziții cu topică fixă, structurile lor (subiect + predicat + complement) sunt complete și e
ușor de înțeles motivul, prin mimică, gesturi ș i interjecții.
Adverbul “mai” se află așezat înaintea pronumelui ce însoțește verbul (exemplu: “nu
mai mă joc ”; “nu mai te duce ”). Prin simțul limbii se poate explica și alte fenomene
caracteristice vârstei preșcolare și anume creația independentă a cuvin telor.
În acest caz are loc extinderea excesivă a unor relații gramaticale consolidate anterior
care duce la inventarea unor cuvinte noi (glumează prin adăugarea sufixului -”ează”, sunteam
cu sens de eram, sânteau cu sens de erau, câneluș cu sens de cățeluș ). Aceste greșeli săvârșite
de copii trebuie corectate cu tact pentru a evita fixarea unor deprinderi incorecte.
Copiii își însușesc în mod practic structura gramaticală a limbii române, cu dificultăți,
însă, în ceea ce privește însușirea desinențelor de n umăr, persoană și timp la substantiv,
pronume, verb și a unor sufixe modale, în ceea ce privește acordul dintre substantiv și adjectiv
și dintre subiect și predicat. Pornind de la cunoașterea dezvoltării psihofizice a copilului
preșcolar, în special a limb ajului acestuia, de la cunoașterea cerințelor învățământului primar
și a posibilităților de adaptare ale fiecăruia la aceste cerințe, am considerat că obiectivele
amintite se pot realiza la un nivel optim prin toate activitățile din grădiniță, dar, mai ale s, prin
variante de jocuri didactice concepute sau adaptate obiectivului urmărit. De aceea, am
îmbogățit conținutul unor jocuri didactice destinate exprimării corecte din punct de vedere
gramatical și am creat variante noi, menite să contribuie la rezolvar ea unor sarcini (didactice)
și obiective stabilite de programă, la valorificarea potențelor intelectuale ale copiilor în
vederea pregătirii lor pentru școală, pentru viață.
Urmărind folosirea corectă a formelor de singular și plural ale substantivelor de
diferite genuri, se pot organiza cu copiii jocuri didactice, la grupa mică: “Unde s -a oprit
roata? ” (formarea deprinderii de a utiliza corect singularul și pluralul unor substantive de
diferite genuri: păpușă -păpuși, băiat -băieți, dulap -dulapuri, mașină -mașini, etc.).

5 Slama -Cazacu, Tatiana. Probleme de dezvoltarea limbii române ca limbă maternă, în grădinițe și în primele
clase elementare – Culegere metodi că. Revista de Pedagogie, București, 1979, apud Sion, Grațiela. (2003).
Psihologia vârstelor . București: Editura Fundației România de Mâine, p.109

28 La grupa mijlocie sarcina didactică a acestui joc se complica, punând copiii să aleagă
imaginea opusă celei de pe disc; dacă imaginea conținea un măr, copiii trebuie să aleagă
imaginea cu mai multe mere și să formuleze o propoziție sau o frază, care să includă atât
forma singularului cât și forma pluralului.
Jocul didactic “Eu spun una, tu spui multe ” îi ajută pe preșcolarii grupei mari să -și
formeze deprinderea de a alcătui propoziții și fraze scurte utilizând corect numărul singular și
plural al substantivelor.
Jocul didactic: “Fata babei și fata moșului ” are ca sarcină didactică identificarea cât
mai rapidă a formulărilor greșite și reformularea acestora, corect. Pretextul este redarea
povestirii așa cum a făcut -o o fetiță de vârst a lor, frățiorului său. Exemplu: “Fata moșului era
foarte harnică, lucra câte o suveică pe zi ” (mai multe suveici). Fata moșului ajunge la Sfânta
Vineri care avea o cățelușă cu un dinte de fier (dinți) și care avea un copil (mai mulți copii).
După ce fata cea harnică a spălat și a hrănit copilul (copiii) babei, aceasta i -a spus să se urce
în pod unde va găsi o lădiță (mai multe lăzi) dintre care să -și aleagă pe aceea care -i place.
Când a plecat, a ajuns la fântână, fântâna i -a dat un pahar (două pahare), ap oi la părul încărcat
cu o pară (pere), a întălnit cățelușa care avea o salbă cu un galben (o salbă cu mai mulți
galbeni). Când a deschis acasă lada din aceasta a ieșit un cocoș… o găină… etc ”.
La grupa mare pregătitoare se poate cere copiilo r să treacă la pluralul articulat
următoarele substantive și să formeze propoziții cu ele: copil (copii.copiii); fiu (fii, fiii);
vizitiu, vin, etc.
Se pot organiza cu copiii grupei mari jocuri care sa ajute la formarea deprinderii de a
alcătui propoziții, de a le împărți în cuvinte și chiar familiarizarea cu noțiunea de cuvânt, de
exemplu jocurile: “Mai spune ceva ”; “Spune cum e bine ”; “Completează ce lipsește ”
(sesizarea omisiunilor și completarea corectă a propozițiilor eliptice de subiect, p redicat sau
atribut); “Găsește cuvântul potrivit ” (înțelegerea noțiunii de propoziție, acordul logic al
subiectului cu predicatul).
Vocativul este folosit adeseori în vorbirea copiilor, mai ales în jocurile libere ale lor și nu
ridică probleme deosebite. Sunt cunoscute jocurile: “Ghicește cine te -a strigat! ”; “Ursulețule
trezește -te!” etc.
Declinarea substantivelor la cele cinci cazuri am realizat -o eșalonat în activități
diferite. La sfârșit, în scopul evoluării gradului de corectitudine în folosirea sin gularului și
pluralului substantivului, la toate cazurile am desfășurat sub formă de concurs jocul didactic:
“Cine știe, câștigă întrecerea! ”- la grupa mare.

29 Pentru realizarea acordului în gen și număr, între substantiv și adjectiv, am folosit, la grupa
mică, jocul didactic: “Ne jucăm cu baloane colorate ”, având ca sarcină didactică:
recunoașterea și determinarea culorilor, formarea deprinderii de a folosi corect adjective care
exprimă o însușire a obiectelor și de a face acordul în gen și număr între subst antiv și adjectiv.
Prin întrebările puse, copiii au fost stimulați să folosească forma singularului și pluralului,
formând propoziții care să cuprindă atât substantivul cât și adjectivul corespunzător. “Cu ce
baloane ne jucăm? ” (“Ne jucăm cu baloanele roși i.”); “Cu ce balon te joci? ” (“Mă joc cu
balonul albastru. ”). În complicarea jocului, am prezentat copiilor un tablou cu un mănunchi de
baloane divers colorate, acoperite cu câte un căpăcel. Am ridicat căpăcelul de pe balonul de
culoare galbenă și am între bat: “Ce balon vedeți? ”; “Vedem balonul galben! ”; “Voi aveți
baloane galbene? ” (“Da!”); “Ridicați -le!”. Găsiți în clasă obiecte care să aibă culoarea
galbenă ca și baloanele noastre. “Ce ai găsit tu Andreea? ”; “Eu am rochița galbenă! ”; “Dar tu,
Dane? ”; “Eu am văzut trei mașini galbene! ”.
Pentru preșcolarii grupei pregătitoare un obiectiv important îl constituie și exprimarea
corectă a gradelor de comparație ale a djectivelor cuoscute de copii: pozitiv, comparativ,
superlativ. În acest sens, pot fi folosite cu succes diferite materiale didactice pentru culoare:
buline, mărgele, baloane; pentru gust și miros: alimente; pentru pipăit: obiecte adecvate,
diferite ca aspritate; pentru temperatură: apă; pentru mărime: trusa logi II; pentru dimensiune:
panglici, cre ioane, bețișoare.
Jocul didactic “Cum este, cum sunt? ”, precizează clar însușirile după care trebuie
făcute comparațiile: intensitatea culorii (mai roșu decât…/; la fel de roșu ca…/; mai puțin roșu
decât…/; sau roșu mai închis -grena; roșu mai deschi s-roz); dimensiunea (mai lung, mai lat,
mai, subțire, “mai înalt decât Dorel… ”; “…Dan este cel mai înalt copil din grupă ”); însușiri
morale ( “Simona este mai cuminte decât Roxana ”; “Andreea este cea mai harnică fetiță ”).
Un alt obiectiv urmărit în cad rul activităților de educarea limbajului a fost folosirea
corectă a pronumelui. Jocurile didactice care urmăresc realizarea acestui obiectiv au fost
planificate eșalonat în funcție de particularitățile de vârstă și individuale ale copiilor. Astfel, la
grupa mare am organizat, (la început) jocuri care urmăresc folosirea corectă a pronumelor
personale și de politețe. În jocul: “Cine este? Cine sunt? ” copiii trebuie să folosească corect în
comunicare pronumele personal și de politețe după gen, număr și caz; să înlocuiască numele
colegilor cu pronumele potrivit; să înțeleagă semnificația pronumelui de politețe și să știe
când se folosește.
Deprinderea de a folosi corect unele timpuri ale verbului și de a se exprima în
propoziții și fraze am format -o prin jocuri didactice: “Când faci (ai făcut, vei face) ușa? ”;

30 “Unde era? ”; “Unde se află? ” (consolidarea deprinderii de exprimare corectă folosind verbele
la modul indicativ, timpul prezent și trecut imperfect, activizarea vocabularului).
Pornind de la a ctivitățile copiilor din grădiniță, copiii vor schimba forma verbelor în
funcție de întrebarea adresată. Exemplu : desenăm, am desenat, vom desena; observăm, am
observat, vom observa. Întrebările vor fi adresate în funcție de singularul sau pluralul
substan tivului pentru feminin, masculin, și neutru.
În activitatea desfășurată am constatat că la vârsta preșcolară mare se poate vorbi de
însușirea corectă a unor structuri gramaticale ei fiind capabili să facă corect acordul dintre
părțile de vorbire, să folose ască pluralul substantivelor corect.
Preșcolarii nu învață regulile gramaticale, dar respectă în vorbire aceste reguli, pentru
că au în jur permanent modelul de vorbire, sunt antrenați prin întregul proces instructiv –
educativ din grădiniță, sunt corectați atunci când greșesc.
Prin exercițiile desfășurate în cadrul jocurilor didactice se dezvoltă treptat
capacitatea de observare analitică, însușirea care joacă un rol deosebit de important în
procesul citirii și scrierii. De asemenea, acest tip de jocuri fa miliarizează preșcolarii cu
exerciții bazate pe metoda fonetică, analitică, sintetică, de învățare a scris -cititului,
pregătindu -i pentru trecerea la perioada preabecedară în clasa I.
Limbajul se însușește spontan din primii ani de viață , în cadrul familia l, apoi
sistematic, în cadrul social: învățământul preșcolar și clasele întâi și a doua, considerate în
curriculum -ul actual ciclul achizițiilor fundamentale, clasele a treia – a șasea – ciclul de
dezvoltare; clasele a șaptea și a opta – ciclul de observar e și orientare .6
Îmbogățirea, precizarea, fixarea și activizarea vocabularului se face concomitent cu
însușirea noilor cunoștințe și cu fixarea acestora la nivelul fiecărei grupe. Accentul se pune pe
folosirea unui material intuitiv adecvat și accesibil p reșcolarilor.
În realizarea acestui deziderat, în toate activitățile comune și la alegere, copiii trebuie
antrenați în actul verbalizării. Ei au permanent ca model conduita verbală a educatoarei, iar
acasă, a părinților și a celorlalți adulți din preajmă. Înțelegerea cuvintelor noi și a expresiilor
însușite în cadrul diverselor activități se fixează prin activizarea acestora, cerându -se copiilor
să le utilizeze în contexte noi.7
Modul de exprimare al copilului arată gradul său de pregătire intelectuală, ref lectă de
fapt, modul de gândire al acestuia.

6 Mitu , F., Antonovici , Ș., Metodica activităților de educare a limbajului în invățământul preșcolar, ediția a IT-
a,revizuită, București, Humanitas Educațional, 2005 , p.14
7 Damșa, Ioan, Damșa, Toma Maria și Ivănuș, Zoe. (1996). Dezvoltarea vorbirii în grădinița de copii și în
clasele I și a II -a. București: Editura Didactică și Pedagogică, p.5

31 Învățarea conștientă a limbii este legată de dezvoltarea psihologică a copilului, de
maturizarea lui intelectuală . Perfecționarea limbii se realizează pe măsură ce, copilul își
dezvoltă gândirea și începe să -și însușească primele elemente de cultură generală. Învățarea
începe din perioada precedentă preabecedarului, iar înțelegerea se realizează treptat, prin
operații directe cu faptele de limbă.
Cultivarea și educarea limbajului implică educarea gândirii . Învățâ ndu-i pe copii să
se exprime clar și corect, aceștia gândesc implicit clar și corect.
Activitățile de educarea limbajului dezvăluie copilului logica limbii, evidențiază
bogăția și varietatea acesteia, deprinde pe copil să folosească enunțuri mai complete.
Gândind asupra mijloacelor de exprimare a propriilor idei, căutând o
corespondențămai precisă între conținutul vorbirii și întrebuințarea anumitor forme
gramaticale, deci autocontrolându -se mereu, copilul reușește să imprime vorbirii sale mai
multă clarita te, corectitudine, coerență, precizie la vârsta preșcolară mare. Treptat, locul
percepțiilor, simple reprezentări este luat de noțiuni, rezultate ale abstractizării, știut fiind că
orice cuvânt generează, ceea ce înseamnă că îmbogățirea vocabularului oferă extinderea
posibilităților de abstractizare, generalizare, de cunoaștere a esenței realității.
În rezolvarea exercițiilor de limbă se reflectă, pe de o parte măsura în care copilul și -a
însușit cunoștințele predate, iar pe de altă parte, capacitatea sa de a opera cu acestea, de a le
prelucra uneori potrivit unei viziuni personale.
Priceperile și deprinderile ce se formează treptat, încă de la grupa mică, au menirea de
a dinamiza operațiile gândirii, de a -l stimula pe copil în direcția participării acestuia la actul
comunicării.
Acțiunea de îmbogățire a vocabularului, de precizare și activizare nu este nici simplă
și nici ușoară, dar e frumoasă și nobilă dacă avem în vedere cultivarea limbii române.
Începând cu vârsta de trei ani, sub influența mediului și a educației, are loc dezvoltarea
intensivă a limbajului activ.
În practica educației preșcolare, dezvoltarea vocabularului se înscrie ca parte
inseparabilă a problemelor privind cunoașterea mediului înconjurător. Concomitent cu,
cunoașterea nemijlocită a lu mii înconjurătoare, copiii învață și cuvintele corespunzătoare
obiectelor sau fenomenelor cu care vin în contact.
Fondul de cuvinte deținut la vârsta preșcolară are la bază zestrea lexicală acumulată
(creată în familie), care de la caz la caz este mai boga tă sau mai săracă, altfel spus platforma
lexicală de pornire a copiilor supuși acțiunii educative în grădiniță nu este aceeași, ci diferită

32 de la copil la copil. Fondul de cuvinte acumulat și utilizat la vârsta preșcolară este relativ,
deosebit de la o gră diniță la alta, în funcție de amplasamentul teritorial al acesteia.
De asemenea, se cunoaște că fondul lexical al preșcolarilor care frecventează grădinița
de la vârsta de trei ani este mai bogat decât cel al copiilor rămași sub îndrumarea familiei.
Fondul de cuvinte este diferit de la un preșcolar la altul și datorită particularităților
individuale , legate de zestrea naturală ca: forța, rezistența, plasticitatea, mobilitatea, precum și
modul în care copiii realizează achiziția lexicală mai rapid sau mai le nt.
Toate acestea impun cu necesitate cunoașterea diferențelor de platformă lexicală,
acțiunea capabilă de a indica situațiile concrete în funcție de care influența educațională a
grădiniței pe linia îmbogățirii și omogenizării vocabularului primește valen țe calitative
șicantitative particulare pentru fiecare preșcolar.
La grupa de trei ani, ponderea cea mai mare în activitățile de educarea limbajului o
dețin jocurile didactice. Jocurile reprezintă, pentru această vârstă, forma de activitate care
îmbină în mod armonios sarcinile instructive cu latura distractivă. Prin intermediul lor se
realizează în practica preșcolară dezideratul “învățării prin joc”. Este cunoscut faptul că cea
mai adecvată cale pentru îmbogățirea lexicului este aceea a verbalizării act ivității prezente și
trecute, dar mai ales a însușirii cuvintelor în percepția obiectului, a acțiunilor naturale, a
situației – calea oferită plenar de specificul jocurilor didactice.
Majoritatea jocurilor didactice programate pentru grupa de trei ani vize ază
îmbogățirea și activizarea vocabularului în strânsă unitate cu extinderea sferei cognitive .
Sarcina didactică, de care se leagă direct sensul principal al jocului și atracția copilului pentru
el, apare sub forma unor probleme de recunoaștere, de denumi re, de ghicire, de comparare,
urmărind îmbogățirea și activizarea lexicului. Astfel, în jocurile “Săculețul cu surprize”,
“Spune ce este” sarcina didactică constă în recunoașterea și denumirea mobilierului. În jocul
“Ce-a găsit ursulețul?” copiii sunt soli citați să recunoască și să denumească jucăriile. Jocurile
didactice cum ar fi “Cu ce ne jucăm?”, “Să așezăm vitrina” au ca scop denumirea obiectelor
din sala de grupă.
Cele mai multe jocuri sunt destinate îmbogățirii lexicului copiilor cu substantive
comun e care denumesc obiecte și fenomene percepute direct în natura înconjurătoare și în
viața socială, nume de obiecte percepute direct în viața și activitatea copiilor – “Sacul lui Moș
Crăciun” – jucării – “Cu ce se îmbracă Ioana” – obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte –
“Cine a venit la noi” – denumirea animalelor domestice după onomatopee, precizarea hranei
necesare și a foloaselor aduse de acestea.

33 Prin alte jocuri de felul: “Este mic, este mare”, “Ce formă are jucăria ta?” ei învață să
deosebească și să denumească formele geometrice (cerc, pătrat), dimensiunile (mare, mic). În
jocurile didactice “Unde sunt jucăriile?” copiii se familiarizează cu poziția spațială (jos -sus);
în jocul “Când facem așa?” se formează unele reprezentări temporale.
Însușirile:
 gustative: dulce -acru sunt dezvoltate în jocuri precum “Ce -ai gustat?”, “Spune cum
este”;
 olfactive: se dezvoltă prin jocurile: “Ce vezi?”, “Televizorul”;
 termice: sunt dezvoltate în jocul: “Cum este?” (cald -rece)
 morale: se desprind din jocuri precum: “Cop il bun, copil rău”, “Punguța cu doi
bani” (leneș, harnic).
Deosebit de îndrăgite sunt și activitățile prin care se urmărește îmbogățirea și
activizarea vocabularului copiilor cu numerale cardinale (unu, doi, trei) și ordinale (primul, al
doilea, al treilea ), prin jocuri ca: “O păpușă este pe dulap”, “Doi ursuleți sunt în vitrină”,
“Cum am așezat jucăriile?”, “În care căsuță ai așezat jucăria?”.
O atenție deosebită am acordat jocurilor care contribuie la îmbogățirea și activizarea
vocabularului copiilor prin intermediul cuvintelor care denumesc acțiuni (verbe): acțiuni de
joc, de hrană, de îngrijirea plantelor, a animalelor, de comportare în relațiile cu adulții, cu alți
copii, de igienă, de respectare a unor reguli de circulație – “Cine este și ce face” (act ivizarea
vocabularului copiilor cu cuvinte care denumesc unele ființe cunoscute și acțiuni
caracteristice lor: “Câinele latră, mușcă, fuge, roade oase, păzește casa.”).
La această vârstă preșcolarii disting mai greu anumite momente ale zilei. Ținând
seama de această realitate, am desfășurat jocul “Când facem așa?”.
La grupa mică copiii sunt atrași de acțiunea ca atare a jocului, de situația lui intuitivă
nemijlocită. Impresiile concrete acționează asupra preșcolarilor mici mai puternic decât
cuvântul educ atoarei. Copiilor le este mai greu să înțeleagă sarcina didactică, să realizeze
acțiunile de joc, să respecte în mod independent regulile de joc și să se conducă după aceste
reguli. De aceea, jocurile didactice desfășurate la această vârstă au fost simple și accesibile
copiilor.
Desfășurând o muncă susținută atât în cadrul activității frontal -dirijate, cât și
individual sau pe grupuri mici, la sfârșitul grupei mici de observă un important salt calitativ și
cantitativ în ceea ce privește vocabularul copiilor .
La grupa mijlocie sfera cunoștințelor se lărgește și implicit vocabularul copiilor. De
aceea, în jocurile organizate am urmărit îmbogățirea vocabularului copiilor cu:

34  substantive care denumesc obiecte și fenomene ale mediului înconjurător: meserii,
unelte, materiale, produse ale muncii, obiecte necesare vieții și activității copilului și
adultului, numele personalului din grădiniță, numele orașului natal cu instituțiile
reprezentative, numele unor muzee, fabrici, magazine etc., numele anotimpurilor și al e
fenomenelor caracteristice, numele zilelor săptămânii, numele lunilor anului, numele plantelor
și animalelor cunoscute, cuvinte care exprimă aspecte comportamentale, stări afective, relații
sociale;
 adjective și adverbe care se referă la însușiri privind culoarea (roșu, galben, verde,
maro, albastru, portocaliu, alb, negru etc.), raporturile cantitative (mult, puțin), raporturile
dimensionale (înalt, scund, mare, mijlociu, mic, gras, subțire), trăsături de caracter (bun, rău,
cinstit, leneș, harnic, modes t, curajos, fricos, îndrăzneț);
 pronume personale, de politețe, posesiv (al meu, a mea), demonstrative (acesta,
aceasta, acela, aceea, acestea, acelea, aceia);
 numerale cardinale (unu, doi, trei, patru, cinci) și numerale ordinale (primul,
prima, al doilea , …ultimul, ultima);
 verbe care denumesc acțiuni legate de unele atribuții ale membrilor familiei, ale
copiilor, ale personalului grădiniței, ale altor adulți, ale personajelor din povești;
 adverbe și locuțiuni adverbiale: de timp, de loc, de mod (în față, în spate, înainte,
înapoi, dimineața, seara, noaptea, bun, rău, repede, încet, cald, rece etc.);
 prepoziții și locuțiuni prepoziționale (în, lângă, de, la, pentru că etc.).
În alte jocuri didactice, cum ar fi: “Ce putem face?”; “Ce ne trebuie și ce nu ne
trebuie?”; “Să facem ordine în casa păpușii”; “Ce se poate așeza împreună?”; “Cu ce plecăm
în excursie?”, se urmărește îmbogățirea vocabularului copiilor cu substantive care denumesc
obiecte și fenomene cu care copilul vine în contact direct.
Pentru folos irea pronumelor personale,demonstrative și posesive se pot desfășura cu
copiii jocurile: “Cine ți -a dat jucăria?”, “A cui este jucăria?”.
Copiilor le plac jocurile în care își pot manifesta spiritul de observație, concentrarea
atenției, judecata ageră, pre zența de spirit, priceperea de a combina, promptitudinea
răspunsurilor.
La grupa mare sunt indicate substantive cu un grad sporit de generalizare și
abstractizare: “Ce ne trebuie?” (denumirea unor meserii, unelte, produse ale muncii
oamenilor); “Cine așeaz ă mai bine?” (clasificarea animalelor domestice și sălbatice);
“Ghicește din ce este făcut” (denumirea unor obiecte și a materialelor din care sunt făcute);

35 “După mine cine vine?” – verificarea cunoștințelor despre aspectele caracteristice
anotimpurilor.
Jocurile didactice desfășurate la grupa mare au sarcini didactice mai complexe:
recunoașterea și denumirea unor culori și nuanțe, raportându -le la obiectele cunoscute. “Ce
culoare se potrivește? ”; recunoașterea unor personaje din poveștile cunoscute: “Spun e-mi ce
știi despre personajul îndrăgit? ”; recunoașterea colegilor din grupă după unele însușiri fizice și
morale, recunoașterea unor stări sufletești după mimică, desprinderea unor însușiri morale din
imagini, etc.
Pentru îmbogățirea vocabularului copiilo r cu pronume la grupa mare sunt recomandate
(pe lângă pronumele personal, de politețe, posesive însușite în grupele mică și mijlocie) și alte
pronume demonstrative ( “celorlalte ”; “celălalt ”), unele pronume relative -interogative ( “care”;
“cine”; “ce”) și ne hotărâte ( “cineva ”; “ceva”; “unul”; “altul”; “fiecare ”; “oricine ”). Acestea se
pot însuși sub forma unor jocuri didactice: “Alcătuiți propoziții cu cuvântul dat ” prin care
copiii trebuie să alcătuiască propoziții cu unul din cuvintele: fiecare, oricine, ci neva, unul,
altul, care, cine, ce.
Deosebit de îndrăgite sunt și jocurile prin care se urmărește îmbogățirea și activizarea
vocabularului cu numeralele. Activitățile de determinare numerică la grupa mare în limitele 1 –
10: “De-a librăria ” (prima carte pe pr imul raft); “A câta jucărie lipsește? ” (stabilirea locului
pe care îl ocupă anumite jucării într -o înșiruire; în ordinea de înnumărare: precizarea primului
și ultimului obiect din grupa numărată).
Folclorul însoțește activitatea copiilor în toate manifestă rile vieții lor în familie, la
grădiniță, dar mai ales în joc. Fiind creat de copii și pentru copii, acest sector al folclorului
românesc se constituie ca un gen aparte, determinat de natura și funcția social -artistică a
jocului.
Deosebita atracție a copi ilor față de creațiile de acest gen se explică, prin caracterul lor
ludic, umorul, muzicalitatea și ritmicitatea versurilor.
Jocurile didactice la grupa mare pot avea ca sarcină găsirea cuvintelor potrivite într -un
text: “Frunzele galbene ale copacilor … pe pământ. ”; “Vântul … cu putere. ”; “Păsările
călătoare … spre țările calde. ”; “Cântecul păsărelelor nu … ”; “Veverițele harnice … de zor
alune. ”; “Animalele pădurii … de iernat. ”; “Numai vulpea … după pradă. ”; alcătuirea unor
propoziții în car e unele cuvinte -verbe să ocupe diferite locuri în cadrul acestora, folosirea
corectă a unor antonime, omonime și sinonime verbale în propoziții și fraze: “Ce face
copilul? ” (plânge -râde, se îmbracă -se dezbracă, coboară -urcă); “Ce face tata? ” (vine -pleacă,
iese-intră); “Ce trebuie să facem? ”.

36 Atractive sunt și exercițiile simple de formare a unor verbe din adjective prin derivare:
limpede – a limpezi, negru – a înnegri, gol – a goli, murdar – a murdări, dulce – a îndulci, cald –
a încălzi, rău – a înrăi, etc ., sau din unele substantive: lumină -a lumina, prânz – a prânzi, floare
– a înflori, dejun – a dejuna, frunză – a înfrunzi, etc.
Nu trebuie neglijate activitățile care contribuie la îmbogățirea vocabularului copiilor
cu cuvinte -adverbe. La grupa mare se pu ne accent deosebit pe folosirea corectă a gradelor de
comparație: “Mai aproape, mai departe ” (așezarea jucăriilor, unele mai aproape, altele mai
departe față de o jucărie, verbalizarea acțiunii).
Jocul “Când și cine? ” presupune pregătirea unui set de între bări care să -l oblige pe
copil să folosească în răspunsul lui adverbe -antonime: “Cum aleargă sportivul pentru a câștiga
întrecerea? ” (repede); “Dar melcul cum merge? ” (încet).
Nu pot fi excluse din activitatea de precizare a vocabularului nici prepozițiile ,
conjuncțiile și unele locuțiuni prepoziționale și conjuncționale, interjecțiile, așa cum acestea
nu pot fi eliminate din vorbirea copiilor.
Pentru ca toți copiii să înțeleagă și să le folosească în mod concret în vorbirea curentă,
sunt necesare diferite jocuri exerciții și jocuri didactice în care să li se creeze posibilitatea de a
le întâlni și folosi în cât mai multe și variate contexte date de educatoare sau create de ei: Un
joc deosebit de îndrăgit de copii este jocul didactic: „Turtița” ce are ca sco p recunoașterea
poziției spațiale a diferitelor obiecte și folosirea corectă, în propoziții a prepozițiilor,
conjuncțiilor, adverbelor.
Experiența acumulată de copii pe parcursul jocurilor precum și materialul verbal bogat
și variat au contribuit la dezvo ltarea cantitativă și calitativă a vocabularului activ al copiilor pe
calea transferului de experiență cognitivă de la adulți la copii și de la copil la copil.
Referindu -mă la vocabular, consider însușite la vârsta preșcolară acele cunoștințe și
expresii s pecific limbajului cotidian, prin intermediul cărora preșcolarii se vor putea integra în
clasa I. Activitatea de îmbogățire a vocabularului preșcolarilor nu este nici simplă, nici
ușoară, dar este frumoasă și nobilă, dacă avem în vedere cultivarea limbii r omâne.
Limbajul nuanțat se asociază în chip fericit preciziei și clarității, calități de bază ale
vocabularului, aducând un plus de expresivitate în contextul comunicării orale și scrise.
Progresul înregistrat de copii va îmbrățișa nu numai bagajul lexical luat ca o sumă de
cuvinte, ci și posibilitatea p otrivit vârstei de a „opera” în actul comunicării și alegând din
mulțimea cuvintelor, expresiile pe care le consideră că se potrivesc atât propriilor intenții de
exprimare cât și stărilor lor sufletești. Din acest punct de vedere comunicarea va depăși
granița „ unei exprimări tranzitive ”, care au drept scop transmiterea unei simple informații,

37 alunecând spre “reflexibilitatea” care exprimă și participarea afectivă a vorbitorului. Ori
trecerea în această subtil ă și nelimitată sferă nu este posibilă decât atunci când subiectul, în
comunicarea -i spontană, uzează de resursele inepuizabile ale limbajului nuanțat oferite cu
atâta dărnicie de limba română.8
Procesul de formare a laturii strict individuale a exprimăr ii copiilor, ca particularitate
fundamentală a individului presupune și asimilarea în timp a mijloacelor de expresie ale
limbajului nuanțat.

8 Vianu , T., Arta prozatorilor romani , Editura Albatros, București, 1977 , p.21

38
Capitolul III – STUDIU DE CAZ
……………………………………………

CONCLUZII

………………………………………………………… ……………………….

BIBLIOGRAFIE

1) Chichișan, Elvira și Miron, Elena Boca. (2002). Documentar metodic pentru activitățile
de educare a limbajului la preșcolari.Ediția a II -a. București: Editura V & Integral.
2) Ciobanu, Fulvia și Sfârlea, Lidia. Cum scriem , cum pr onunțăm corect în Norme și
exerciții , Editura Didactică și Pedagogică, București, 2000.
3) Damșa, Ioan, Damșa, Toma Maria și Ivănuș, Zoe. (1996). Dezvoltarea vorbirii în
grădinița de copii și în clasele I și a II -a. București: Editura Didactică și Pedagogică.
4) Preda,Viorica, Ghid pentru proiecte tematice, Editura Humanitas, București, 2009.
(pt comunicare)
5) Sion, Grațiela. (2003). Psihologia vârstelor . București: Editura Fundației România de
Mâine.
6) Slama -Cazacu, Tatiana. (1979). Probleme de dezvoltarea limbii ro mâne ca limbă
maternă, în grădinițe și în primele clase elementare – Culegere metodică . București: Revista
de Pedagogie
7) Șchiopu, Ursula. (1963). Curs de psihologia copilului . București: Editura Didactică și
Pedagogică.
8) Vianu, Tudor. (1977). Dubla intenție a limbajului și problema stilului. București: Editura
Albatros.