Rolul turismului negru pe piață turistică din Municipiul București [621050]

UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
FACULTATEA DE GEOGRAFIE
SPECIALIZARE: GEOGRAFIA TURISMULUI
ANUL ÎI
GRUPA: 208
STUDENT: [anonimizat], este un oraș care foarte des este descris că un oraș neprietenos, un oraș
urat, murdar, dar cu toate acestea, dintr -o perspectiva turistică ,,întunecată” orașul București
are un mare pote nțial în practicarea Turismului Negru.
Cuvinte cheie: Turismul Negru, Piață Turistică, Palatul Parlamentului, Rolul
Turismului
1. Introducere
În lucrarea de față se prezintă rolul turismului negru pe piață turistică din Municipiul București,
care are o un potențial foarte mare în atragerea turiștilor. Potențialul este mare datorită și
resursei turistice care datorită istoriei ,,macabre” acestea în timp au devenit monumente ale
turismului și mai ales ale turismului negur.
În ultimele decenii turismul ne gru sau cum mai este cunoscut turismul ,,intunect” a devenit un
segment de nișă semnificativ al turismului mondial. În general în acest domeniu al turismului
negru, locații marcate de apariția unor evenimente naturale catastrofale au atras un număr mare
de turiști, precum și diferite situri, structuri, clădiri legate de producerea de masacre în masă
sau genocid.
Mintea umană este complexă dar am stat să ne întrebăm oare de ce turiștii sunt atrași de aceste
locuri?

Acest subiect chiar și în zilele de azi, e ste încă un subiect de discuții intense de către experți
în domeniul turismului. S -a ajuns la o părere, cum că acest tip de turism poate creea un interes
pentru oameni, că o caracteristică a perioadei curente sau poate avea motive legate de istoria
locală sau de pierderea celor dragi etc.
În București, există câteva astfel de locuri care pot fi incluse în tururi de pachete și au suficient
potențial de a atrage un număr mai mare de turiști. Astfel de locuri sunt Cimitirul Belu din
București, Palatul Parlamen tului, Piață Revoluției, Mormântul lui Ceaușescu, Tempulu Unirea
Sfânta.
Cum zicea G.K.Chesterton "Călătorul vede ceea ce este. Turistul vede ceea ce a venit să vadă."
Termenul de turist este creeat pentru oamenii care pleacă pe o perioada mai mică de
doisprezece luni, oameni care sunt curioși, care vor să viziteze, oameni dornici de a descoperii
zone, locații noi.
Turiștii sunt mai atrași de astfel de locuri mai ales din curiozitate, deși pentru majoritatea aceste
locuri stârnesc amintiri rele.
Turismul negru este cunoscut și în mediul academic că ,,Thanatourism”, care derivă din cuvânt
grecesc antic thanatos, personificarea morții.
Desigur, turiștii fascinați pentru moarte nu este nimic nou. Încă din vremuri străvechi, oamenii
își îndreaptă atenția către locuri legate de violență sau deces. Primele semne ale turismului
negru sunt legate de organizarea gladiatorilor care luptau în Colosseumul din Roma sau
spectatorii de la rituri religioase sacrificiale ale Maya. La fel că românii și evreii, egiptenii și
multe alte culturi din acea vreme a inclus tortură în sistemele lor de justiție. Dacă românii aveau
răstignire, evreii aveau lapidarea (lovirea cu roci) și egiptenii au fost expuși la soarele înfiorător
al deșertului, care în cele din urmă duc la moarte. To ate aceste torturi publice au fost
considerate necesare deoarece, descurajează și pedepsește păcatele de imoralitate. Mai târziu,
în perioada medievală, oamenii au fost atrași de execuțiile publice. Pentru ei, acesta a fost un
eveniment special, la care pa rticipau cu plăcere și în unele cazuri, oamenii veneau de la mile
distanță. Indiferent dacă era o vrăjitoare arsă pe rug sau un hoț decapitat sau spânzurat, interesul
oamenilor era același și anume de a privi suferință. Să nu uităm că în Franța, Regina Mar ie

Antoinette a fost supusă ghilotinei la 16 octombrie 1793, iar moartea să a reprezentat un
eveniment important pentru populația acelor vremuri.
Interesul oamenilor pentru moarte, s -a intensificat în perioada romantică de la sfârșitul anului
1800 și încep utul secolului al XIX -lea, cu atracții precum Waterloo (Belgia) și ruinele de la
Pompei. Acesta a fost considerat de Tony Seaton, un cercetător timpuriu al turismului negru,
cel mai mare thanatoptic destinație de călătorie din perioada romantică. În secolu l al XIX -lea,
în Anglia, au fost construite case pentru atragerea vizitatorilor de galerii speciale ale torturii că
activitate de divertisment (Stone, 2006). Astăzi oamenii caută acest tip de zone ,,întunecate”,
dar există o diferență mare între ceea ce s -a întâmplat acum sute de ani și realitatea zilelor
noastre. După atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, un număr semnificativ de turiști s -au
îndreptat către Ground Zero în New York, cu motivații diferite. De asemenea, Thailanda și
Indonezia au fost u n loc de pelerinaj după trecerea tsunamiului din 2004. În același context,
moartea Prințesă Diana a atras un număr mare de turiști la Londra, sosiți în semn de respect și
pentru a -i face un omagiu.
Totuși, ne -am întrebat oare de când a început să fie folos it conceptul de turism negru sau turism
,,întunecat”?
În 1996, conceptul de turism negru a fost definit de Lennon & Foley, drept „ Fenomen care
cuprinde prezentarea și consumul (de către vizitatori) al realului și locurilor de moarte și de
dezastre comerci alizate ”. De asemenea, încearcă să rafineze această definiție chiar mai
departe, observând ce acțiuni fac și nu constituie turismului negru. În opinia lor, prietenii și
familiile care vizitează site -uri de turism negru nu sunt clasificate că turism negru.
(Stone, 2011), spunea „Nu există nici o tipologie universală a turismului negru, sau chiar a
definiție acceptată universal, a existat o tendință din ce în ce mai mare în rândul cercetătorilor
de a utiliza turismul negru pentru a examina considerente socio -culturale mai largi, manageriale
și consecințe politice sau dileme etice ”.
Tarlow (2005, p.48) definește turismul negru că „Vizitarea în locuri unde au loc tragedii
istorice, unde moartea a avut loc și care continuă să ne afecteze viața ”- o caracterizare care
aliniază turismul întunecat oarecum restrâns, la anumite site -uri și care, poate, sugerează
motive specifice. Această nu este o definiție completă (Stone, 2011) deoarece exclude multe

„nuanțe” de site -uri și atracții legate de aces tea, dar nu neapărat site -ul, moartea și dezastrul
(Miles, 2002; Stone, 2006).
În ceea ce privește principalele tipuri de locuri întunecate, în literatură internațională sunt
referințe frecvent fie spre destinații precum Etajul al șaselea din Dallas, Texas (Foley și
Lennon, 1996) sau vizite la cimitire din întreaga lume, fie din cauza membrilor familiei care
sunt îngropati acolo sau pentru că există morminte de celebrități (Seaton 2002, Alderman
2002), despre Holocaust (Ashworth 1996), o închisoare celebră (Strânge și Kempa 2003), sau
locuri legate de practică sclaviei (Dann și Seaton 2001). Diversitatea acestora locurile sunt atât
de mari încât este destul de dificil să le cataloghezi.
Conform Stone, 2006, există șapte tipuri de „furnizori întunecați”:
– Dark Fun Factories (unități de producite a distracției negre) – Conceptele temnițelor de Merlin
Entertainment Ltd;
– Expoziții întunecate – cu oportunități educaționale, cum ar fi corpul uman
– Expoziții de tipul – Dark Dungeons (Temnițe întunecate) – precum G aleriile Justiției din
Londra;
– Locuri de odihnă întunecate – cu exemple precum Père -Lachaise din Paris sau Cimitirul Bellu
în București;
– Altare întunecate – acestea sunt adesea construite aproape de locul morții și în interiorul unei
perioada de timp f oarte scurtă a survenirii decesului; Casă lui Michel Jackson, Pont d`Alma în
Paris, locul în care Lady Diana a avut accidentul, hotelul a fost Whitney Houston a murit sunt
exemple bune de sfinți întuneric.
– Site-uri de conflicte întunecate – câmpuri de lu ptă diferite, cum ar fi Waterloo în Belgia.
– Tabere întunecate ale genocidului – precum Auschwitz – Birkenau în Polonia sau închisoarea
Sighet din România.
Literatură internațională indică faptul că o serie de persoane vizitează site -uri de turism negru
din motive personale (Yuill, 2003). „Unii vizitează astfel de site -uri că pe o cale fezabilă din
punct de vedere social de exprimare a interesului pentru moar te și dezastru ” spune Yuill. Alți

oameni vin să învețe istoria din spatele unui eveniment sau despre istoria locului respectiv.
Sunt unii oameni care călătoresc pentru a comemora familia, prietenii sau propria lor experiență
(de exemplu, veteranii și fami liile lor sau supraviețuitorii catastrofei de tsunami din 11
septembrie sau 2004 din Thailanda sau Indonezia). Alți oameni vizitează locuri din diferite
sentimente de vinovăție și în sfârșit, unii oameni ajung pur și simplu din curiozitate morbidă.
2. Contextul Științific
O mare parte din turismul negru din București este legat de perioada comunistă a Dictatorului
Nicolae Ceaușescu și de revoluția din 1989 din România. Că vorbim de turismul negru din
București, primul gând ne duce la Palatul Parlament ului care este cea mai drastică
exemplificare a megalomaniei arhitecturale a Dictatorului Nicolae Ceausesc, astfel că avea
propria să intrare separată în palat.
În București, Palatul Parlamentului nu este singurul exemplu de arhitectură caracteristică epoc ii
socialise și caracteristică turismului negru. Bucureștiul, a fost schimbat mai mult decât oricare
alt oraș European vechi prin impactul ambițiilor sale arhitecturale ale regimului comunist. În
anii 1980, Dictatorul Nicolae Ceaușescu a întreprins un prog ram de demolare și reconstrucție,
care uneori mai era denumit din sarcasm ,,Ceaushima” (un amestec de -al sau cu Hiroshima).
Este considerat că aproximativ o cincime din ,,vechiul” București ar fi fost aglomerat, iar pentru
a face loc Palatului Parlamentulu i și Bulevardelor largi, Nicolae Ceaușescu s -a inspirat dintr -o
vizită la Pyongyang în Coreea de Nord. Ne demonstrează acest lucru faptul că anumite părți
din Bulevardul Unirii au, în special, o asemănare neobișnuit de clară cu peisajul urban al
Phenianuul ui. În 1977 a fost un cutremur care a făcut daune majore mari și omorând peste 1500
de oameni . Astfel a luat ,,naștere” programul de demolare și reconstrucție,dar nu toate lucrările
și clădirile au fost terminate. Astfel și în ziua de azi se pot observă z eci de clădiri neterminate
care sunt în paragină și stau să cadă. Dar asta atenuează cu greu tragedia care a urmat după
cutremur.
Dacă observăm împrejurimile străduțelor din București putem observă cum ascunse în spatele
blocurilor monstruoase de beton nu sunt doar câteva biserici supraviețuitoare sau relocate, ci
și una dintre sinagogile orașului. Această poate fi vizibilă de pe Str Mamulari 3, chiar lângă B –
dul Unirii, în apropiere de Piața Unirii, în spatele centrului comercial de la B -dul Corneliu
Copos u. Această sinagogă, din anul 1978, a găzduit Muzeul de Istorie a Evreilor.

În extermitatea de nord a Bucureștiului se poate observă o clădire tipică comunistă din epoca
Stalin (adică pre – Ceaușescu). Această clădirea este denumită Casă de Presă și poate f i vizibilă
pe drumul de la sau către aeroport.
Tot în zona de nord a Bucureștiului, găsim Muzeul Țăranului Român (la Șoseaua Kiseleff
nr.3), acesta are o cameră cu temă comunistă la subsol unde puteți vedea diferite busturi Lenin,
picturi în ulei standard ale lui Stalin, o fotografie minusculă a lui Ceaușescu și desene animate
din zilele colectivizării (al căror umor nu se dezvăluie fără cunoașterea limbii române… sau
chiar atunci), ziduri tencuite cu copii ale ziarului comunist „Scânteia” și alte chestii. Muzeul
merită vizitat pentru a ,,întră” în trecut, dar restul este surprinzător de insuficient, având în
vedere reputația muzeului, catalogat drept cel mai bun muzeu din România care chiar a câștigat
un premiu pentru cel mai bun muzeu din Europa în 1996.
Majoritatea turiștilor atrași de turismul negru care vin să viziteze Bucureștiul, doresc să viziteze
în principal Palatul Parlamentului, Piață Revoluției, Mormântul lui Nicolae Ceaușescu și
Templul Unirea Sfânta.
Palatul Parlamentului –
Este o clădire care este expresia chintesențială și cea mai masivă a ambițiilor arhitecturale
magalomaniacale ale fostului dictator al României, Nicolae Ceaușescu. Nu numai că este de
departe cel mai mare edificiu al Bucureștiului, ci a fost chiar a două cea mai mare clădire (pe
spațiul zonei) din întreaga lume (după Pentagon). Pe timpul comunismnului, în timp ce
Ceaușescu a înfometat populația țării, a pompat miliarde în construcția acestui Palat, proiectul
său din București, care a consumat astfel o bună parte din PIB -ul Ro mâniei (care ar fi putut fi
folosit mult mai bine în alte părți). Sute de arhitecți și zeci de mii de muncitori s -au îndreptat
din 1984 către construcția Palatului – care a fost precedat de un program masiv de demolare
pentru a face loc acestuia. Aproximat iv o șesime din Bucureștiul vechi a fost aglomerat în acest
scop. Apoi a început construcția Palatului, folosind aproape exclusiv materiale din România,
inclusiv cantități masive de marmură. Covoarele de dimensiuni inedite trebuiau cusute
împreună, s -au fo losit cantități uimitoare de cristal pentru nenumărate candelabre, perdele care
cântăresc tone.

Scopul oficial al Palatului era să servească că sediu al guvernului, că centru de conferințe și,
nu în ultimul rând, că reședință a lui Ceaușescu. Clădirea a f ost și este încă, cunoscută sub
numele de „Casă Poporului”.
Când a venit revoluția în România din 1989, Palatul era aproape 90% terminat, așa că
Ceaușescu nu a trăit niciodată până să ajungă să se mute (să se adreseze oamenilor săi de la
balcon – oamenii adesea devin confuzi, dar acele faimoase apariții publice ale lui Ceaușesc au
avut loc la Clădirea Comitetului Central de pe Piață Revoluției). Totuși, structura exterioară a
fost terminată, iar la aproximativ 85 de metri înălțime și 270 de metri lățime do mină orizontul
Bucureștiului. Încă de finalizat sunt în primul rând unele niveluri subterane.
O mare parte din mobilierul planificat, nu a ajuns niciodată în Palat, astfel încât sălile uriașe
rămân goale. Dar toate structurile de podea, pereții și tavanul , corpuriile de iluminat, uși uriașe,
etc., sunt la locul lor formându -ne nouă că turiști o atmosferă bizară de inutilitate și grandoare.
După 1989, întrebarea era desigur ce să faci cu acest gigant. Controversele au rămas mult timp,
dar astăzi Palatul în deplinește de fapt un scop foarte apropiat de utilizarea prevăzută inițial.
Părți ale complexului au fost folosite de mult timp că centru de conferințe, care continuă și
astăzi să servească. Între timp, atât Senatul, cât și Camera Deputaților / Reprezentan ți s-au
mutat și ei în Palat, iar o parte a clădirii servește că Muzeul Național de Artă Contemporană.
În Palatul Parlamentului, este de văzut bogăția de marmură și cristal, cele mai mari covoare pe
care le -ai putea vedea vreodată în viața ta și cele mai mari săli palatiale goale.
Este bine de știut faptul că turiștii nu pot vizită Palatul în mod independent și trebuie să se
înscrie în schimb la un tur ghidat (disponibil în engleză). Regulile sunt stricte (de exemplu,
trebuie să predați pașaportul, tot ce este de metal pus pe o masă cu scan). După ce Turiști trec
printr -o ,,Poartă” că în aeroport, ghidul va începe ghidarea prin Palat. Turul palatului este foarte
interesant se urcă niște scări din marmură și apoi se merge printr -o succesiune de coridoare
enorme și săli și mai enorme. Se poate observă clar cum unele săli, sunt clar amenajate pentru
conferințe, dar se va observă cum unele săli nu pot fi libere pentru vizitare, unele din Săli
putând fi ocupate de conferințe. Însă, în mod normal, turul ar tre bui să includă punctele de
vedere ale celor mai mari două săli – una este cea mai mare în funcție de zonă (care se simte
aproape de dimensiunea unui teren de fotbal), cealaltă are cel mai înalt plafon. Sala acum
numită „Sala Unirii” („Sala Unirii”) are un singur plafon / acoperiș de sticlă (există și un mit

cum că plafonul se poate deschide pentru a lăsă să între un elicopter – sună interesant exact că
un personaj a lui James -Bond, dar, din păcate, este de fapt, doar un mit). În Sala Unirii, mai
sunt intere sanți cei doi pereți cu două spații gola pe sud și nord unde trebuia să fie pictate
tablouri mari ale lui Nicolae și, respectiv, ale lui Elena Ceaușescu, dar acestea nu au fost
niciodată realizate. Este foarte interesant și singură Cameră Alexandru Ioan Cu za cu un plafon
puțîn mai mic, dar mai înalt, care este acoperită de o serie de secțiuni și rozete de tavan din
sticlă mai mici.
Din această sală există acces la marele balcon, pe care grupurile turistice îl pot vizită (în funcție
de vremea de afară și / sau de starea de spirit a ghidului sau de orice reguli se pot aplică la
momentul respectiv). Trebuie reținut faptul că acesta NU a fost balconul din care Ceaușescu
și-a exprimat ultimul discurs – din anumite motive, turiștii confundă deseori acest balcon c u cel
de la clădirea fostului Comitet Central, unde au avut loc aceste scene, în piața care este acum
Piață Revoluției. Dar chiar și fără o astfel de conexiune, priveliștea de la balcon este foarte
,,Ceaușeasca”, comunistă, deoarece se poate vedea întreaga brutalitate arhitecturală care a
însoțit -o pe cea a Palatului în sine, în special masivul lung B -dul Unirii cu blocurile sale de
locuințe inspirate din Pyongyang care se întind de -a lungul laturilor sale pentru kilometri
întregi.
În cele din urmă turul d e ghidaj, se întoarce prin coridoare și coborând scările de marmură
până la intrarea din partea turistică, unde se preluaza pașaportul. În incinta Palatului există un
magazin de suveniruri. Întreaga experiență este destul de suprarealistă, chiar dacă este doar
cunoștințele de fond despre cum și când și în ce circumstanțe a apărut acest Palat care îl face
să se clasifice în contextul turismului negru.
Templul Unirea Sfânta –
O sinagogă transformată în muzeu în centrul Bucureștiului. Doar câteva părți din conț inutul
său sunt de fapt ,,întunecate,, aparțîn de turismul negru, dar întregul muzeu este destul de
minunat.
Clădirea în trecut a fost Sinagogă croitorilor evrei, iar în 1978 și -a deschis porțile că Muzeul
de Istorie a Evreilor (sau „Muzeul de Istorie al e vreilor români”). Clădirea, pentru a primi acest
scop a fost posibil datorită șefului Moses Moses Rosen (1912 -1994), a cărei misiune a fost să
lupte împotriva dispariției totale a moștenirii evreiești din România. Pe vremea aceea,

comunitatea evreiască nu numai că a scăzut, identitatea evreiască a celor din jur era în pericol
de a fi uitată. Desigur în acele vremuri comuniste acest fapt de a apară evreii nu era încurajat.
Așadar, inițiativa lui Rosen poate fi văzută și că o rezistență împotriva regimului lu i Ceaușescu,
în felul său special. Este, de asemenea, un miracol faptul că chiar clădirea a supraviețuit, având
în vedere locația să: chiar în centrul istoric al orașului, într -un cartier care a fost aproape
complet nivelat în perioada proiectului de demol are și refacere a clădirilor a lui Ceaușescu.
Sinagogă este la doar o aruncătură de piatră de ceea ce a devenit B -dul Unirii, bulevardul
central al acestui proiect arhitectural brutalist. Totuși, a supraviețuit și astăzi, muzeul
modernizat între timp ofer ă o perspectivă rară asupra istoriei evreilor români.
Clădirea în sine merită văzută, iar tavanul pictat este deosebit de impresionant. Colecția
muzeului constă în mare parte din documentația prezenței evreilor în România și contribuția
evreilor aduse arte lor, științei și societății românești. În plus, există tot felul de obiecte
religioase, picturi, documente, modele ale altor sinagogi etc. Dar pentru turistul care vine
pentru potențialul turistic negru, atracția principală trebuie să fie camera memorială din partea
din spate a sălii principale spre stânga. Se poate rată cu ușurință dacă nu ar fi fost un semn de
deasupra ușii care îl marchează „În Memoriam – martiriul evreilor din România 1940 -1944”.
Exponatele din această mică cameră întunecată sunt deprin zatoare. O statuie sumbră fără chip,
rânduri de fotografii ale deportărilor și masacrelor, însoțite de câteva panouri text. Acestea sunt
toate în limba română și (mai ales decent) în engleză. Există, de asemenea, un grafic cronologic
al tuturor măsurilor a ntisemite ale vremii. Un semn mic, dar deosebit de plictisitor, pune pur și
simplu lucrurile în perspectivă în ceea ce privește cifra de decese din cel de -al doilea război
mondial. Nu prea contează dacă aceste cifre sunt 100% exacte, este discrepanța în pr oporțiile
care contează. Este posibil să nu existe prea multe modalități de informare detaliată, dar
impactul general este la fel de sumar pe cât te -ai aștepta.
Restul muzeului, în mod natural, nu este atât de întunecat în natură, deși un sentiment apăsăt or
de tristețe pătrunde în întregul loc. Există și un anumit sfârșit de eră despre asta. După cum a
subliniat ,,gardianul” muzeului: acum mai sunt doar câteva mii de evrei rămași în România, iar
cei mai mulți sunt din generația mai veche. Deci, acest muzeu este singurul loc în care amintirea
trecutului evreiesc al României este păstrată vie … într -o anumită măsură.
Pentru turiștii care vin să viziteze în București acest mic muzeu, pasionați de turismul negru,
cu siguranță merită un itinerariu.

Piață Revo luției –
O piață din centrul Bucureștiului și locul în care au fost filmate unele dintre cele mai faimoase
filme ale revoluției române din 1989, mai ales ultimele două discursuri ale dictatorului Nicolae
Ceaușescu, pe care a fost nevoit să le abandoneze în mijlocul strigătelor de „jos cu Ceaușescu”,
și evadarea să ulterioară cu elicopterul. Această piață este și locul în care o mare parte a luptelor
a izbucnit, deși Piață Universității din apropiere a cunoscut chiar ciocniri mai aprige. Piața a
fost cunoscut ă sub numele de Piață Palatului până în 1989 pentru că fostul Palat Regal, care
acum funcționează că muzeu de artă, era amplasat pe ea. A fost redenumită după revoluția care
să declanșat.
În principiu când vizitezi Piață Revoluției principalul punct este c entrul pieței, este
controversatul („Memorialul Renașterii”) ridicat aici în 2005 că memorial al revoluției din
1989 și începutul mai mult sau mai puțîn din epoca post -comunistă, este în principal
controversat pentru designul său, nu atât pentru ceea ce în seamnă. Este o piramidă de marmură
albă care pare să străpungă un obiect rotund de bronz („coroana”) spre vârful său. Această a
fost denumită „cartoful revoluției” datorită formei „coroanei”, iar întregul monument a fost
supranumit „măslinul pe o scobitoar e”. Este într -adevăr un pic ciudat și simbolismul său destul
de obscur. La poalele obelisculului se află alte monumente memoriale: un grup de figuri din
bronz și două bucăți rotunjite de ziduri de beton cu numele victimelor înscrise pe ele în bronz.
În spa tele acestora se află o altă statuie, a politicianului Iuliu Maniu (prim -ministru între 1928
și 1933) și ceea ce arată că o sculptură din bronz a unui copac mort. Atracția principală pentru
turismul negru va fi, mai degrabă, clădirea pe care o au aceste mo numente de memorie în față:
este acum Ministerul de Interne, dar până în 1989 a găzduit Comitetul Central al Partidului
Comunist și a fost și locația în care Nicolae Ceaușescu și -a făcut ultimele două apariții, fatidice,
publice, când a încercat să dea un discurs, dar a fost huiduit. Și de la acoperișul aripii drepte a
clădirii (când se confruntă cu ea), el a fost evacuat cu elicopterul doar cu câteva momente
înainte că revoluționarii să ajungă acolo.
Mormântul lui Nicolae Ceaușescu –
Simplul mormânt al fost ului dictator al României, Nicolae Ceaușescu, și cel al soției sale Elena
Ceaușescu, care au fost executați prin tragere la escală imediat după un proces de ,,spectacol”
în ziua de Crăciun 1989, în timpul ce azi este cunoscut sub numele de revoluția din 19 89 din
România.

Aceștia au fost imormantati, iar astăzi locația cuprinde doar morminte simple, total
nespectaculare. Se poate observă cum, mormântul lui Nicolae Ceaușescu are două cruci simple
de piatră, una în fața mormântului propriu -zis, cu o stea roșie în centru în vârf și inscripția
simplă „Ceaușescu Nicolae, 1918 -1989”. Departe de mormântul propriu -zis, mai este o cruce
de marmură roz mai înaltă, așezată pe un plint (în spatele unei cruci de fier negru mai vechi și
mult mai mică) și această are o mică fotografie alb -negru a locuitorului mormântului, așa cum
este tipic pentru morminte în țările Bisericii Ortodoxe. Aparent, a două cruce trebuie să fi fost
o adăugata mai recent, deoarece pare destul de ,,nouă”. Există la mormand, dovezi cum câțiva
susțînă tori de -ai lor îngrijesc și vizitează mormântul, se poate observă la față locului cum ard
lumânări și buchete de flori proaspete. Mormântul soției sale, Elena Ceaușescu, este separat,
ascuns chiar mai mult în spatele unui mausoleu modern din marmură. Se po ate observă cu este
mult mai neglijat și este marcat doar cu o cruce de fier negra înscrisă cu numele ei și datele
nașterii și morții. Dacă luăm în considerare admirația pe care Nicolae Ceaușescu a avut -o,
aparent, pentru „Marele Lider” din Coreea de Nord, Kim Îl Sung (sau cel puțîn pentru stilul
arhitectural al orașului său), atunci este destul de tragic faptul că mormântul lui Nicolae este
aproape antiteză absolută față de Giganticul mausoleu al lui Kim (care este de departe cel mai
mare dintre mausoleele oricărui lider comunist).
3. Metod a cercetării
Această lucrarea are că aport științific analiză resurselor cu o valoare turistică, a politicilor de
amenajare, rolul acestora și cum s -ar putea dezvoltă.
Prima metodă este reprezentată de un instrument care permite stabilirea valorii turistice, care
sintetiseaza cercetarea. Acest instrument este o grilă, care prin evaluare se permitea să încadrăm
obiectivele în contextul mondial al resurselor care captează atenția turiștilor pasionați și
pract icanți de turism negru.
A două metodă este reprezentată de cercetarea de teren. Analizând informațiile din centrele de
informare turistică obținem informații despre obiective și cum s -ar putea dezvoltă acestea pe
viitor.
A treia metodă este cercetarea pe b aza unui chestionar care este dedicat turiștilor având că
obiective Palatul Parlamentului, Piață Revoluției, Templul Unirea Sfânta, Mormântul lui
Nicolae Ceaușescu. Prin acest chestionar aplicat asupra turiștilor, am putut identifica dacă se

mai poate pra ctică alt tip de turism, am putut află tipologia consumatorului, am putut află
obiectivea care atrag ce mai mult atenția turiștilor care practică turism negru, dar am mai putut
află și nemulțumirea turiștilor asupra obiectivelor care se încadrează în domen iul turismului
negru.
4. Concluzii
Prin această lucrare am încercat să construiesc un cadru conceptual al turismului negru și, de
asemenea, pentru a vedea rolul acestuia și dacă Bucureștiul are resurse pentru acest tip de
turism. Din păcate Bucureștiul nu a exploatat locurile care pot fi dedicate turismului negru atât
de bine până în prezent. Turiștii nu știu foarte bine despre aceste locuri (cu excepția Palatului
Parlamentului). De asemenea, nu există statistici exacte cu privire la numărul de turiști care
vizitează obiectivele care aparțîn de turismul negru.
Din puncul meu de vedere, este important să se înceapă cu o bună promovare a acestor
obiective, apoi să se facă demersuri în creearea de pachete turistice complexe și apoi
introducerea tuturor locurilor specifice turismului negru în tururi pentru turiști.
5. Bibliografie

• Adams, M. (2001) Danger Zone Tourism: Potentials and Problematics for Tourism in
Tumultuous Times. In Interconnected Worlds: Southeast Asia Tourism in the 21st
Cent ury, P.Teo, H.K. Chong and T.C. Chang, eds., pp.267 -281 Cambridge: Pergamon
Press.
• Alderman D. H., Writing on the Graceland wall: on the importance of authorship in
pilgrimage landscapes. Tourism Recreation Research, 27 (2), 27 -35, 2002.
• Aries, P. (1974) W estern Attitudes towards Death: From the Middle Ages to the
Present. Baltimore: John Hopkins University Press.
• Ashworth, G. (1996) Holocaust tourism and Jewish culture: the lessons of
KrakówKazimierz. In M. Robinson, N. Evans and P. Callaghan (eds.) Touris m and
Cultural Change. Sunderland: Business Education Publishers: 1 -12.
• Ashworth, G. J. (2003) Heritage, Identity and Places: for Tourists and Host
Communities. In Sing, S., Timothy, D.J., and Dowling, R.K. Tourism in Destination
Communities, London: CABI Publishing: 79 -98.

• Ashworth, G., and R. Hartmann. (2005) Horror and Human Tragedy Revisited: The
Management of Sites of Atrocities for Tourism. New York: Cognizant
Communications Corporation.
• Baldwin, F. and Sharpley, R. (2009) Battlefield Tourism. In R.Sh arpley and P.R.Stone
(eds) The Darker Side of Travel: The Theory and Practice of Dark Tourism, Aspect of
Tourism Series, Bristol: Channel View Publications: 186 -206.
• Barbero, A. (2005) The Battle: A New History of Waterloo. London: Atlantic Books.
• Baudrill ard, J. (1993 [1973]) Symbolic Exchange and Death. Translated by I. Grant,
London: Sage.
• Bauman, Z. (1992a) Mortality and Immortality. Cambridge: Polity.
• Bauman, Z. (1992b) Survival as a Social Construct. Theory, Culture and Society, 9:1 –
36.
• Bauman, Z. (1 993) Postmodern Ethics. Cambridge: Polity.
• Becker, E. (1973) The Denial of Death. New York: Collier -MacMillian.
• Beech, J. (2000) The Enigma of Holocaust Sites as Tourist Attractions – The Case of
Buchenwald. Managing Leisure, 5: 29 -41.
• Dann G. M. S. and Se aton A.V. (eds), Slavery, Contested Heritage and Thanatourism.
New York: Haworth Hospitality Press., 2001.
• Johanson M., Dark Tourism: Understanding The Attraction Of Death And Disaster,
publicat in http://www.ibtimes.com/dark -tourism -understanding -attracti on-death -and-
disaster -696604, 2013.
• Lennon J., Foley M., Dark Tourism. The attraction of death and disaster, Edit.
Thomson, 2000.
• Miles W. F. S., Auschwitz: Museum Interpretation and Darker Tourism. Annals of
Tourism Research, 29 (4), 1175 -1178, 2002.
• Seaton A.V., Thanatourism’s final frontiers? Visits to cemeteries, churchyards and
funerary sites as sacred and secular pilgrimage. Tourism Recreation Research, 27 (2),
73-82, 2002.
• Stone Ph., A dark tourism spectrum: Towards a typology of death and macabre re lated
tourist sites, attractions and exhibitions, Vol. 54, No. 2/ 2006/ 145 -160 •UDC:
338.482:130.2.

• Stone, P.R. Dark Tourism and the Cadaveric Carnival: Mediating Life and Death
Narratives at Gunter von Hagens' Body Worlds. Current Issues in Tourism, Vol 14,
Issue 7, pp.685 -701, 2011.
• Strange C. and Kempa M., Shades of dark tourism: Alcatraz and Robben Island. Annals
of Tourism Research, 30 (2);386 -405, 2003.
• Tarlow P. E., Dark Tourism: The appealing ‘dark side’of tourism and more. In: Novelli
M. (ed) Niche Tourism –Contemporary Issues, Trends and Cases. Oxford: Butterworth –
Heinemann. 47 – 58, 2005
• Urry, J. (2004) Death in Venice. In M.Sheller and J.Urry (eds), Tourism Mobilities:
Places to Play, Places in Play. London: Routledge, 203 -315.
• Wilson, J.Z. ( 2004) Dark tourism and the celebrity prisoner: front and back regions in
representations of an Australian historical prison. Journal of Australian Studies, 82.
• Wilson, J.Z. (2008) Prison: Cultural Memory and Dark Tourism. New York: Peter
Lang.
• Xie, P. and Wall, G. (2008) Authenticating ethnic tourist attractions. In A. Fyall, B.
Garrod, A. Leask and S. Wanhill (eds) Managing Visitor Attractions: new directions.
Oxford: Butterworth -Heinemann, pp. 132 -147.
• Yuill S.M., Dark tourism: understanding visitor motiv ation at sites of death and
disaster, Thesis, 2003.
• Yuill, S. (2003) Dark Tourism: Understanding Visitor Motivation at Sites of Death and
Disaster. MSc.Thesis, Texas A & M University.