REEXAMINAREA CAUZEI PENALE ÎN URMA CONDAMNĂRII DE CĂTRE [620953]

1

2

3
UNIVERSITATEA DE STA T DIN MOLDOVA
FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL DE DREPT PROCEDURAL

POPA ALISA

REEXAMINAREA CAUZEI PENALE ÎN URMA CONDAMNĂRII DE CĂTRE
CURTEA EUROPEANĂ
CIFRUL 12 PROCES PENAL ȘI CRIMINALISTICĂ
Teză de master

Șef Catedră ______________
(semnătura)

Conducător științific: _____________ DOLEA Igor, dr. habilitat în drept, prof.
univ.
(semnătura)

Autorul: ______________ POPA Alisa
(semnătura)

CHIȘINĂU -2018

4
C U P R I N S
ADNOTARE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 6
LISTĂ DE ABREVIERI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 8
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………….. 9
I. ANALIZA SITUAȚIEI ÎN DOMENIU REEXAMINĂRII CAUZEI PENA LE ÎN
URMA CONDAMNĂRII UNUI STAT DE CĂTRE CURTEA EUROPEANĂ ……… 15
1.1. Analiza situației în domeniul tezei prin prisma materialelor științifice publicate în
Republica Moldova ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 15
1.2. Analiza situației în domeniul tezei prin prisma materialelor științifice public ate în
doctrina altor state ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 27
1.3. Concluzii la capitolul I ………………………….. ………………………….. ……………………….. 34
II. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MECANISMELE DE PROTECȚIE A
DREPTURILOR OMULUI ………………………….. ………………………….. ………………………… 35
2.1. Mecanisme naționale de protecție a drepturilor omului ………………………….. ………. 36
2.1.1. Accesul liber la justiție în cadrul instanțelor judecătorești ………………………….. 36
2.1.2. Instituțiile publice centrale și dreptul la petiționare ………………………….. ………. 39
2.1.3. Instituția Avocatului Poporului în Republica Moldova și apărarea drepturilor
omului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 42
2.2. Mecanisme internaționale de protecție a drepturilor omului ………………………….. .. 45
2.2.1. Sistemul Organizației Națiunilor Unite de protecție a drepturilor omului …….. 47
2.2.2. Sistemul Consiliului Europei de protecție a drepturilor omului …………………… 49
2.2.3. Alte sisteme internaționale ………………………….. ………………………….. ……………. 54
2.3. Concluzii la capitolul II ………………………….. ………………………….. ………………………. 58

5
III. REVIZUIREA CAUZEI ÎN URMA PRONUNȚĂRII HOTĂRÂRII DE CĂTRE
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI ………………………….. ………….. 59
3.1. Condițiile de admisibilitate ale revizuirii î n urma pronunțării hotărârii Curții
Europene ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 59
3.2. Persoanele în drept să solicite revizuirea cauzei în urma pronunțării hotărâr ii de
către Curtea Europeană ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 61
3.3. Concluzii la capitolul III ………………………….. ………………………….. ……………………… 62
IV. ASPECTE DE FOND PRIVIND PROCEDURA REVIZUIRII CAUZEI PENALE
ÎN URMA CONDAMNĂRII DE CĂTRE CURTEA EUROPEANĂ …………………….. 63
4.1. Instanța competentă întru judecarea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei ….. 63
4.2. Deciziile instanței în privința cererii de revizuire ………………………….. ……………….. 65
4.3. Concluzii la capitolul IV ………………………….. ………………………….. ……………………… 67
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI ………………………….. ……………………. 68
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………… 72
DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE ………………………….. ……………………….. 76

6
ADNOTARE
La Teza de Magistru
,,REEXAMINAREA CAUZEI PENALE ÎN URMA CONDAMNĂRII DE CĂTRE
CURTEA EUROPEANĂ ’’
Specializarea – Drept Procesual Penal
Autor – POPA Alisa
Chișinău – 2018
Domeniul de studii : drept procesual – penal, protecția europeană și internațională
a drepturilor omului .
Structura tezei : teza de magistru este constituită din 4 capitole, introducere,
concluzii generale și recomandări și bibliografie finală ce include 12 documente
internaționale și naționale, 28 surse de doctrină de specialitate juridi că națională și străină,
11 cazuri de jurisprudență europeană și 15 World Wide official websites . Lucrarea conține
62 pagini text de bază.
Cuvinte – cheie (1): revizuire, căi de atac, stat condamnat, drepturile omului,
proces penal, Convenția europeană, st andarde internaționale , securitatea rapoartelor
juridice.
Scopul și obiectivele tezei : scopul studiului constituie analiza și importanța tezei
precum că revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor
situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciat ă chiar în
substanța sa, atât în cadrul procesului penal intern cât și importanța revizuirii în urma
condamnării unei părți contractante de către Curtea europeană. Obiectivul esențial pe care
vrem sa -l atingem în teză este necesitatea reglementării corecte a căilor de atac
extraordinare și găsirea unor „ipoteze de mijloc”, care să împac e, pe de o parte, principiul
autorității de lucru judecat și, pe de altă parte, necesitatea pronunțării unei hotărâri
judecătorești legale și întemeiate, obiectivul fundamental fiind înlăturarea circumstanțelor
care continuă să încalce drepturile și libert ățile fundamentale ale omului.
Valoarea teoretică și valoarea aplicativă a lucrării : aceasta rezultă însăși din
reglementările legale și reprezintă remedierea consecințelor grave ale încălcării Convenției
europene și a protocoalelor adiționale la aceasta în cazul în care acestea continuă să se
producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărâ rii pronunțate. Ca rezultantă
finală, valoarea aplicativă a lucrării constituie și supremația jurisprudenței Curții europene
pentru viitoarele cauze penale întru corectarea erorilor judiciare și omisiunile justiției.

7
ANNOTATION
To the Master Thesis
’’THE REVIEW OF THE CRIMINAL CASE FOLLOWING CONVICTION BY
THE EUROPEAN COURT OF HUMAN RIGHTS’’
Specialization – Criminal Procedural Law
Author – POPA Alisa
Chișinău – 2018
Field of study: Criminal Procedural Law , European and International protection of
Human Rights.
The structure of the master thesis: the Master's thesis consists of 4 chapters,
introduction, general conclusions and recommendations and final bibliography including
12 international and national documents, 28 national and foreign legal literature sources,
11 European case law cases and 15 World Wide official websites. The paper contains 62
basic text pages.
Keywords (1): review, appeals, convicted state, human rights, criminal trial,
European Convention, international standards, security of legal reports .
The purpose a nd the objectives of the thesis: the purpose of the study is the
analysis and the importance of the thesis that the review constitutes an important
procedural remedy for the removal of those exceptional situations which led to a judgment
being vitiated even in its substance both in the internal criminal proceedings and following
the conviction of a Contracting Party by the European Court Of Human Rights . The
essential objective we want to achieve in the thesis is the need to properly regulate
extraordinary remedies and to find some "middle assumptions" that reconcile the principle
of res judicata and, on the other hand, the nee d for a well -founded legal judgment , the
fundamental objective being to remove the circumstances that continue to violate human
rights and fundamental freedoms.
Theoretical and practical assessment of the thesis : it results itself from the legal
regulation s and represents the remedy of the serious consequences of the violation of the
European Convention and its additional protocols if they continue to occur and can only be
remedied by reviewing the judgment. As a final result, the applicative value of the work is
also the supremacy of the case law of the European Court of Human R ights for future
criminal cases, for the correction of judicial errors and omissions of justice.

8
LISTĂ DE ABREVIERI

alin. – alineat
art. – articol
art. cit ., – articol citat
c. – contra (statul condamnat la Curtea
Europeană)
CC – Curtea Constituțională
CEDO – Convenția Europeană a
Drepturilor Omului
CM – Comitetul de Miniștri
CP – Codul Penal al RM
CPLRE – Congresului Puterilor Locale și
Regionale al Europei
CPP – Codul de Procedură Penală al RM
CSJ – Curtea Supremă de Justiție
CtEDO – Curtea Europeană a Drepturilor
Omului
DO – Drepturile Omului
DUDO – Declarația Universală a
Drepturilor Omului
ibidem – în același loc
LA – Liga Arabă
lit. – litera
M. Of., – Monitorul Oficial al RM NEPAD – Noul Parteneriat pentru
Dezvoltarea Africii
nr. – număr
ONU – Organizația Națiunilor Unite
op. cit. – opera citată
OSA – Organizația Statelor Americane
OSCE – Organizația pentru Securitate și
Cooperare în Europa
OUA/UA – Organizația Unității
Africane/Unitatea Africană
p./pp. – pagină/paginile
parag. – paragraf
pct. – punct
PIDCP – Pactul internațional cu privire la
dreptu rile civile și politice
PIDESC – Pactul internațional cu privire
la drepturile economice și sociale
precit . – citat/ă mai sus
RM – Republica Moldova
TUE – Tratatul Uniunii Europene
UE – Uniunea Europeană
urm. – următorul/următoarele

9
INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei.
Legea fundamentală a țării noastre, Constituția Republicii Moldova, la art. 61 și la
art. 1142, statuează expres că în Republica Moldova puterea legislativă, executivă și
judecătorească sunt separate și justiția se înfăptuiește în numele legii numai de instanțele
judecătorești.
Persoanele fizice sau juridice ce au comis infracțiuni trebuie să suporte consecințele
prevăzute de legea penală materială, fiind trași la răspunder e penală prin aplicarea
sancțiunilor de drept penal cât și obligarea la repararea prejudiciului produs. Tragerea la
răspundere penală și civilă a celor ce au comis infracțiuni se realizează în cadrul justiției
penale, prin desfășurarea activități judiciare reglementate prin dispozițiile legii de
procedură penală, dispoziții care privesc ceea ce poartă denumirea de proces penal. După
cum rezultă din doctrină, ca formă a justiției, procesul penal reprezintă activitatea
organelor de urmărire penală și a instan țelor judecătorești cu participarea părților în
proces și a altor persoane, desfășurată în conformitate cu prevederile Codului de
procedură penală3.
Considerăm că actualitatea subiectului cercetării este de o maximă importanță în
timp ce ne aflăm în ,,epoca deja codificată’’ a drepturilor omului, în perioada trecerii la
valorile democratice occidentale și instaurarea în spațiul nostru a statului de drept și a
tuturor componentelor valorilor europene – demnitatea umană, libertatea, democrația,
egalitatea, ș i respectul drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În această ordine de idei, importanța temei rezidă din faptul că în justiția penală
(procesul penal menționat supra), ca și în orice alt domeniu al vieții sunt inevitabile erorile.
Acestea po t ține atât de aprecierea incorectă a probelor examinate, de neexaminarea unor
probe, sau de alte chestiuni de fapt (erori de fapt), cât și de aplicarea incorectă a normelor
dreptului material sau procesual (erori de drept). În scopul reparării erorilor în procedura
penală există instituția ,,căilor de atac’’, ce are ca scop preîntâmpinarea și înlăturarea
erorilor în sfera de realizare a justiției4. Așadar, funcțiile procesului de judecată coincid cu

1 Articolul 6 Separația și colaborarea puterilor
În Republica Moldova puterea legislativă, executivă și judecătorească sânt separate și colaborează în
exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituției.
2 Articolul 114 Înfăptuirea justiției
Justiția se înfăptuiește în numele leg ii numai de instanțele judecătorești.
3 Dolea I., Roman D., Sedlețchi I., ș.a., Drept procesual penal. Ediția a III -a revizuită și completată , Editura:
,,Cartea Juridică’’, Chișinău, 2009, pp. 3 – 5.
4 Idem , p. 580.

10
cele ale justiției: apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanei,
societății și statului, restabilirea ordinii juridice încălcate, garantarea proceselor
democratice, respectarea drepturilor și libertăților participanților la procesul de judecată.
Prin intermediul căilor de atac este p osibilă o nouă examinare a procesului, cu
desființarea parțial sau totală a hotărârii. Aplicarea acestora impune continuarea
desfășurării procesului penal la o etapă nouă, care se sfârșește cu pronunțarea unei noi
hotărâri, care, în unele cazuri poate să n u să se deosebească de cea atacată. Această
premisă , într -un fel sau altul, reprezintă și scopul cercetării – folosirea căilor de atac –
asigurarea părților procedurii penale a unui proces echitabil, legal, contradictorial și
independent , pe de altă parte, reprezintă și scopul procesului penal în sine – aflarea
adevărului și tragerea la răspundere penală.
Inexistenta unui control asupra activității instanțelor judecătorești, în condițiile în
care judecătorilor li se recunoaște apartenența la una dintre cele trei puteri ale statului –
puterea judecătorească –, poate produce mari perturbări în judecarea cauze lor penale, prin
amânări inutile sau abuzive, prin nesocotirea procedurii prevăzute de lege, dar poate
produce și comiterea de grave erori în soluționarea cauzelor, fie prin stabilirea greșită a
faptelor și a vinovăției, fie prin aplicarea greșită a legii penale și a celei civile după cum am
precizat.
Instituirea unui control asupra modului în care s -a desfășurat judecata ori s -a
soluționat o cauză penală înseamnă, în primul rând, un mijloc de prevenire a încălcării
legii și a erorilor judiciare . Într -adev ăr, știindu -se controlați, judecătorii vor încerca să
procedeze conform legii și să dea soluții corecte5.
În cazul în care s -au produs viciile de procedură sau erorile de fapt sau de drept,
exercitarea căii de atac creează posibilitatea înlăturării lor, p rin desființarea hotărârilor care
nu sunt conforme cu legea și adevărul. Calea de atac devine, astfel, un mijloc distructiv, de
înlăturare a hotărârilor nelegale și netemeinice, prin desființarea, casarea sau anularea
acestora. Efectul distructiv constitui e o garanție de cea mai mare importanță pentru orice
persoană interesată în înlăturarea unei hotărâri judecătorești necorespunzătoare.
Desființarea, casarea sau anularea unei hotărâri judecătorești lasă, de regulă, cauza penală
în curs de desfășurare, deoa rece trebuie înlocuită hotărârea desființată cu o altă hotărâre
judecătorească.

5 Vintilă Dongoroz – „Controlul judec ății constituie pentru instanța a cărei judecată urmează a fi supusă
controlului un stimulent de a judeca cu cât mai mare grijă și o frână contra arbitrariului și abuzului”. A se
vedea Dongoroz V., Curs de procedură penală, litografiat , Editura: ,,Academie i’’, București, 1943, p. 316.

11
Calea de atac constituie, așadar, și un mijloc r eparator, un remediu procesual , prin
care se asigură soluționarea justă a cauzelor penale. Acest scop se poate realiza chiar în
fața instanței care judecă în calea de atac, prin schimbarea sau modificarea soluției date
prin hotărârea desființată, ori se poate realiza printr -o rejudecare a cauzei în fața altei
instanțe judecătorești, căreia i se trimite cauza spre soluționare.
Ca urmare, calea de atac poate pune în mișcare o singură etapă de judecată, prin care
cauza își capătă o nouă soluție (instanța de apel ori de recurs soluționează și fondul cauzei),
sau mai multe etape, dacă este necesară rejudecarea cauzei de către o altă in stanță (casarea
în recurs cu trimitere la prima instanță are ca urmare o rejudecare în primă instanță și apoi
o eventuală judecare în apel și din nou în recurs).
În orice situație, calea de atac are finalitatea de a asigura pronunțarea unei hotărâri
defin itive, legale și temeinice, în cauza în care a fost exercitată.
Explicațiile expuse supra sunt caracteristice unui proces penal echitabil intern,
național, aplicabil în cadrul unui stat, epuizând toate căile de atac disponibile potrivit legii
procesuale.
Ce se întâmplă în cazul în care după epuizarea căilor procesuale de atac, părțile unui
proces penal consideră că procesul nu și -a îndeplinit scopul și aflarea adevărului nu s-a
realizat? Din acest considerent am folosit mai sus și sintagma ,,epoca drepturil or omului’’.
În spațiul european, stricto sensu (inclusiv internațional și regional6), persoanele fizice au
dreptul de înainta unei instanțe comune cereri privind încălcarea unor drepturi
fundamentale de către propriul stat. Actualitatea subiectului rezultă și din acest considerent
– numărul mare al sancționărilor, aplicate în mod repetat Republicii Moldova de către
Curte ,,comună’’ pentru încălcări prevăzute de Convenția europeană a drepturilor omului,
este dovada necunoașterii pe plan intern a efect elor hotărârilor Curții Europene pentru
Drepturile Omului sau a neglijării acestora. Indiferent dacă este cauzată de ignoranță sau
de rea -voință, această atitudine a funcționarilor față de cetățean erodează nu doar imaginea
internațională a Republicii Mold ova, dar și încrederea contribuabilului în instituțiile
statului. Convins că nu i se va face dreptate la el în țară, cetățeanul moldovean tot mai des
apelează la Strasbourg, pedepsind astfel propriul stat pentru funcționare defectuoasă a
instituțiilor de d rept și pentru nerespectarea angajam entelor internaționale asumate.

6 A se vedea
II. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MECANISMELE DE PROTECȚIE A DREPTURILOR
OMULUI .
2.2. Mecanisme internaționale de protecție a drepturilor omului .
pp. 45 și urm.

12
Referitor la protecția juridică europeană a drepturilor omului, a raportului dintre
efectul juridic al normelor internaționale/norme naționale cât și a căilor de atac ce pot fi
folosite în urma condamnării de către CtEDO a RM pentru a înlătura carențele desfășurării
procedurii penale întru obținerea unui proces echitabil ne vom referi în capitolele ce
urmează.
Scopul și obiectivele propuse în teză.
În prezent, respectul pentru drepturile o mului reprezintă nu doar o realitate filosofică,
politică sau sociologică, specifică epocii anterioare, dar în special o realitate juridică
exprimată prin norme de drept internațional. Acestea impun un anumit tip de
comportament, instituind un veritabil si stem de garanții procedurale în materie penală,
menite să excludă la maximum ilegalitatea. Aceste garanții au vocația nu de a proteja un
criminal, dar drepturile sale. Dacă o eroare judiciară în alte materii poate fi reparată
eventual prin despăgubire pecu niară, erorile procesului penal provoacă de cele mai multe
ori consecințe iremediabile, fiind în joc soarta unui om. Într -o anumită măsură, scopul
propus în teză rezultă și din importanța temei analizată mai sus, și anume, importanța pe
plan intern a efect elor hotărârilor Curții Europene și abținerea neglijării acestora , altfel
spus, atribuirea jurisprudenței CtEDO unui nivel mai mare în ierarhia izvoarelor procesual
– penale interne.
Într-o altă ordine de idei, alături de fundamentalitatea jurisprudenței CtEDO, scopul
cercetării constituie:
1. identificarea, analiza și monitorizarea hotărârilor judecătorești soluționate în cadrul
căilor de atac,
2. factorii care determină necesitatea folosirii căilor de atac ,
3. principalele probleme cu care se confruntă sistemul gradelor de jurisdicție penală,
legate de supraîncărcarea instanțelor de apel și de recurs, durata excesivă a procesului
penal și lipsa de celeritate în desfășurarea proceselor de judecată, tergiversarea
nejustificată a judecării cauzelor și nefinalizarea dosarelor în termene rezonabile,
4. nivelul de încredere a populației în propria justiție ,
5. problematica respectări dreptului internațional al drepturilor omului în Republica
Moldova .
Gradul de investigație a temei.
Gradul de investigației a temei rezultă și el din actualitatea și importanța subiectului
cercetării. Având în vedere o permanentă și vastă evoluție a jurisprudenței europene și
necesitatea ,,importului juridic’’ internațional în dreptul intern am propus analiza detailată

13
a jurisprudenței Curții Eu ropene a Drepturilor Omului, a aspectelor justiției defectuoase
identificate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârile versus Moldova cât și
analiza jurisprudenței și doctrinei interne în materia revizuirii cauzelor penale în urma
condamnării de către instanța europeană.
Am propus de asemenea analiza respectivei instituții în alte sisteme de drept, cum ar
fi sistemul procesual – penal român, având în vedere perioada de tranziție de la vechea
reglementare la un nou Cod de procedură penală. În acest sens, în lucrare au fost folosite
lucrări ale specialiștilor străini precum Vintilă Dongoroz, penalistul român care a vorbit
încă din secolul trecut despre necesitatea și importanța căilor de atac întru apărarea
drepturilor omului și asigurarea garanțiilor acestora, Ion Neagu, Mir cea Damaschin,
Tudorel Toader, Alexandru Boroi, Constantin Bulai, Carmen – Silvia Paraschiv, Mihail
Udroiu și nu în ultimul rând doctrinarii români preocupați de protecția drepturilor omului –
Cristi Dănileț, Corneliu Bîrsan, Andrei Chiriac, Bianca Guțan ș .a.
Dintre specialiștii internaționali putem remarca foștii și actualii judecători la Curtea
Europeană pentru Drepturile Omului și autorii manualelor și ghidurilor de punere în
aplicare în dreptul intern a dispozițiilor Convenției, Gilles Dutertre, Andrew Grotrian,
Lenia Samuel , David Meirs, Jolien Willem ș.a.
O deosebită importanță pentru doctrina juridică internă au avut și au autorii autohtoni
precum Mihai Poalelungi, Alexandru Tănase, Oleg Efrim, Constantin Gurschi, Igor Dolea,
Tatiana Vîzdoagă, Sergi u Brînză, Dumitru Roman, Vitalie Stati, Iurie Sedlețchi, Ion
Buruiană ș.a.
Desigur ne -am axat pe practica judiciară de la Strasbourg și nu în ultimul rând în
procesul realizării lucrării au fost analizate diferite documente (standarde) internaționale și
naționale în domeniul căilor de atac ale procesului în special în materia revizuirii.
Cercetarea acestei teme și efectuarea prezentului studiu au fost determinate atât de
nivelul maxim necesității aplicabilității standardelor internaționale cât și de gradul relativ
de respectare practică în țara noastră.
Suportul metodologic și teoretico – științific al lucrării.
În ceea ce privește metodologia de cercetare, aceasta s -a concentrat pe metodele și
procedeele de cercetare științifică la elaborarea tezei, (1) c ercetarea fundamentală, (2)
cercetarea aplicativă și (3) cercetarea pentru dezvoltare. Urmărind scopul cercetării cât mai
complexe a obiectului investigat în dorința atingerii graduale a obiectivelor enunțate, în
calitate de bază metodologică a cercetărilo r au servit metodele:

14
Metoda comparativă – ne-am axat pe prevederile altor coduri de procedură penală și
analiza acestora cu reglementarea națională cât și analiza de drept comparat a nivelului de
respectare a jurisprudenței Curții europene.
Metoda siste matică – am argumentat conceptul și semnificația revizuirii și
reexaminării cauzei în urma condamnării statului de către CtEDO.
Metoda de analiză și sinteză – metodă ce vizează prezentarea cadrului de colaborare
dintre Republica Moldova și Consiliul Europe i în direcția asigurării respectării drepturilor
și libertăților fundamentale ale omului, identificarea dificultăților întâlnite în calea acestei
colaborări și soluțiile necesare.
În lucrare am folosit și procedeele de cercetare științifică ca: deducția, inducția,
generalizarea etc.
Cuvinte – cheie ale tezei.
Cuvinte cheie ale tezei (2) sunt: justiție penală, drepturile omului, garanții/principii
procesuale, căi de atac, revizuire, jurisprudență europeană.

15
I. ANALIZA SITUAȚIEI ÎN DOMENIU REEXAMINĂRII CAUZEI PENALE ÎN
URMA CONDAMNĂRII UNUI STAT DE CĂTRE CURTEA EUROPEANĂ
1.1. Analiza situației în domeniul tezei prin prisma materialelor științifice publicate în
Republica Moldova
Constituirea sistemului judiciar pe grade ierarhice, în vârful piramidei aflându -se
instanța judecătorească supremă ( Curtea Supremă de Justiție ), dă posibilitatea instanțelor
judecătorești, ierarhic superioare, să efectueze un control asupra activității instanțelor
inferioare în grad, control care se numește – control judecătoresc (judiciar).
Deci, într -o primă și a noastră accepțiune, căile de atac sunt mijloacele prevăzute de
lege prin care Statul și persoanele îndrituite promovează un control judecătoresc, în cadrul
căruia se verifică hotărârile judecătorești penale, în vederea desființării acelor hotărâri care
cuprind erori de fapt și de drept și înlocuirea lor cu hotărâri conforme cu legea și adevărul.
Adoptarea Codului de procedură penală în anul 2003 și trecând permanent și astăzi
printr -o perioadă de tran ziție prin numărul mare de modificări procesual – penale nu face
doar ca acesta să fie adaptat standardelor internaționale în materie dar permite ca și
doctrinei de drept penal procedural să fie într -o continuă evoluție.
Înainte de a analiza subiectul cerc etării studiului în doctrină, considerăm oportun de a
face scurte precizări privind reglementarea căilor de atac în Codul de procedură penală
actualizat pentru a fi mai bine familiarizați în context. Actuala reglementare de drept
procesual penal7 divizează căile de atac în 2 ramuri, astfel, mijloacele juridice ce constau în
remediile legale (acordate facultativ), pentru controlul hotărârilor judecătorești, sunt:
1. Căile ordinare de atac,
1.1. Apel (art. 400 – 4191),
1.2. Recurs împotriva hotărârilor instanțel or de apel (art. 420 – 236),
1.3. Recurs împotriva hotărârilor judecătorești pentru care nu este prevăzută calea de
atac apelul (art. 437 – 451).
2. Căile extraordinare de atac,
2.1. Recursul în anulare (art. 452 – 457),
2.2. Revizuirea procesului penal (art. 458 – 464),
2.3. Revizuirea cauzei în urma pronunțării hotărârii de către CtEDO (art. 4641 – 465),
2.4. Recursul în interesul legii (art. 4651 – 4655).

7 A se vedea Codul Nr. 122 din 14.03.2003 Codul de Procedură Penală a Republicii Moldova. Publicat:
07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104 -110, art. nr: 447. Data intrării în vigoare: 12.06.2003, disponibil la
www.l ex.justice.md .

16
Vom analiza în ceea ce urmează doar aspecte privind revizuirea procesului penal și
revizuirea în urma pronunțării hotărârii de către Curtea Europeană.
La 23 august 2013 în sala Plenului Curții Supreme de Justiție a fost lansat Manualul
judecătorului pentru cauze penale. Lucrarea prezintă rezultatul unei colaborări remarcabile
dintre corpul academic și cel al magistraților. Mai mult, principalele aspecte ale procesului
penal, astfel ca garanțiile procedurale ale unui proces echitabil sau controlul judiciar al
procedurilor pre -judiciare, procedura în fața primei instanțe, precum și căile de atac, au fost
analizate prin prisma juri sprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului contra
Republicii Moldova, precum și a altor state8.
Din aceste motive, considerăm primordial a expune opiniile autorilor acestui suport
de curs în materia revizuirii.
Oleg Sternioală și Tatiana Vîzdoagă def inesc revizuirea calea de atac extraordinară
prin care hotărârile judecătorești ce nu reflectă adevărul sunt scoase de sub autoritatea
lucrului judecat, fiind viciate, pe fond, datorită necunoașterii în întregime a situației de
fapt, a folosirii probelor f alse sau a coruperii subiecților oficiali care au desfășurat
procesul, fie de existența a două sau mai multe hotărâri judecătorești inconciliabile9. Prin
urmare, finalitatea revizuirii constă în înlăturarea erorii judiciare. Revizuirea presupune o
nouă judecată cu caracter autonom. Erorile de fapt trebuie să rezulte din împrejurări
necunoscute instanței care a soluționat cauza. Aceste împrejurări treb uie să atragă o altă
soluție sau o modificare esențială a soluției atacate. Revizuirea poate fi solicitată atât în
favoarea, cât și în defavoarea unei părți. Revizuirii pot fi supuse hotărârile de condamnare,
achitare sau încetare a procesului în întregime sau separat, la unele fapte ori numai la unele
persoane. Pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătorești pronunțate de oricare instanță din
Republica Moldova. Hotărârile penale ale instanțelor străine10 nu pot fi supuse revizuirii.

8 Opera este recomandată tuturor judecătorilor, procurorilor, avocaților, precum și studenților și doctrinarilor
de formare sau în curs de formare juridică. Ediția a apărut cu suportul financiar al Ministerului Justiției al
Republicii Mold ova, precum și cu concursul Asociației Judecătorilor din Republica Moldova. Manualul
Judecătorului pentru cauze penale a fost elaborat la inițiativa Președintelui Curții Supreme de Justiție a
Republicii Moldova cu susținerea Asociației Judecătorilor din Re publica Moldova, a Facultății de Drept a
Universității de Stat din Moldova și a Universității de Studii Europene din Moldova. Prezentul Manual este
recomandat de Plenul Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova, de Consiliul Superior al Magistraturii
din Republica Moldova, de Consiliul Facultății de Drept a USM și Senatul USEM.
9 Sternioală O., Vîzdoagă T., § 6. Revizuirea procesului penal , în: Manualul judecătorului pentru cauze
penale , Poalelungi M., Dolea I., ș.a., Editura: Î. S. F. E. -P. ,,Tipogr afia Centrală’’, Chișinău, 2013, pp. 431 și
urm.
10 Nu se a avea în vedere instanță străină Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

17
Codul de procedură pen ală prevede la art. 458 alin (3) cazurile în care revizuirea
poate fi cerută:
1. s-a constatat, prin sentință penală irevocabilă, comiterea unei infracțiuni în timpul
urmăririi penale sau în legătură cu judecarea cauzei;
2. s-au stabilit alte circumstanțe de ca re instanța nu a avut cunoștință la emiterea
hotărârii și care, independent sau împreună cu circumstanțele stabilite anterior,
dovedesc că cel condamnat este nevinovat ori a săvârșit o infracțiune mai puțin gravă
sau mai gravă decât cea pentru care a fost condamnat sau dovedesc că cel achitat sau
persoana cu privire la care s -a dispus încetarea procesului penal este vinovat/vinovată;
3. două sau mai multe hotărâri judecătorești irevocabile nu se pot concilia;
4. Curtea Constituțională a recunoscut drept neconst ituțională prevederea legii
aplicată în cauza respectivă.
Autorii exemplifică situațiile de mai sus și aduc următoarele comentarii ale
prevederii legale. În cazul 1., se pot cuprinde mai multe situații, în special:
i. Atunci câ nd martorul a făcut cu bună știi nță declarații mincinoase sau expertul a
prezentat cu bună știință concluzii false, sau că corpuri delicte, procese -verbale privind
acțiunile de urmărire penală sau judecătorești ori alte documente sunt false, sau că a fost
făcută intenționat o traducere g reșită, ceea ce a avut ca urmare darea unei hotărâ ri
neîntemeiate sau contrare legii. Declanșarea procedurii de revizuire pe temeiul respectiv
va fi posibilă după c e hotărâ rea judecătore ască prin care se dovedește săvâ rșirea
infracțiunii de declarație mincinoasă după caz, concluzie falsă sau traducere incorectă va
fi irevocab ilă (indiferent de natura hotărâ rii, bunăoară, va fi temei de revizuire și o
sentință de achitare adoptată pe motivul ap licării față de martor a constrâ ngerii fizice sau
psihice)
ii. Atunci câ nd judecătorii și procurorii au comis, în cursul judecării acestei cauze, abuzuri
ce constituie infracțiuni . Este posibil ca hotărâ rile judecătorești irevocabile să conțină
erori determinate de fapte ilicite ale persoanelor oficiale manifestate prin modul incorect
în care și -au îndeplinit obligațiile funcționale. În calitate de subiecți ai infracțiunilor
săvârșite în timpul soluționării cauzei care face obiectul revizuirii sunt procurorii și
judecătorii care au participat la rezolvarea cauzei.
iii. Persoa nele care au efectuat u rmărirea penală în cauză au săvâ rșit abuzuri, ce constituie
infracțiuni, care a u dus la pronunțarea unei hotărâ ri neîntemeiate sau contrare legii. Motiv
pentru inițierea revizuirii va fi comiterea unui abuz, ce constituie faptă preju diciabilă de
către ofițerii de urm ărire penală și procurori. Pe lâ ngă acești subiecți, pot influența

18
caracterul și natura bunului mers al procesului penal organele de constatare prevăzute în
art. 273 CPP, abuzurile cărora, eventual ar putea fi motiv de rev izuire. Este principial să
se constate că abuzul a influențat cauza înaintată spre revizuire, generând pronunțarea
unei hotărâ ri ilegale și neîntemeiate.
În cazul 2., revizuirea urmărește scopul de a anula o hotărâre irevocabilă care conține
erori de fapt scoase în evidență datorită descoperirii unor fapte și împrejurări necunoscute
instanței la momentul judecării care au influențat sau ar fi putut influența legalitatea și
temeinicia hotărârii adoptate. Prin urmare, inițierea revizuirii pe acest motiv este
condiționată de:
i. descoperirea unor fapte ori împrejurări noi necunoscute instanței la emiterea hotărârii
(pentru detalii, nu contează dacă partea, în favoarea căreia era descoperirea, avea
cunoștință despre faptele sau împrejurările necunoscute instanței);
ii. faptele și împrejurările noi trebuie să ducă la o soluție diametral opusă demonstrând
ilegalitatea ori netemeinicia hotărârii atacate, adică să ducă la achitarea sau încetarea
procesului, odată ce persoana a fost condamnată pentru o infracțiune, împrejurările noi
trebuie să dovedească că persoana a comis o altă infracțiune, mai gravă sau mai puțin
gravă dec ât cea pentru care a fost judecată. Nu va fi motiv de revizuire cazul în care, prin
invocarea noilor fapte și împrejurări, se solicită atenuarea răspunderii penale, schimbarea
încadrării juridice sau că la data săvârșirii faptei cel condamnat era minor etc .
În cazul 3., în sensul avut în vedere de acest caz, hotărârile irevocabile sunt
inconciliabile atunci când, prin conținutul și soluția dispusă se exclud reciproc11. Este
important să se rețină că este posibil ca ambele hotărâri sau numai una dintre ele să fie
greșite, dar se exclude categoric ca ambele să conțină soluția corectă. Pentru declanșarea
revizuirii în acest caz, se cere existența a două sau mai multe hotărâri pronunțate de
instanțele penale care soluționează fondul cauzei, care nu pot fi atacate în același timp
printr -o altă cale de atac și se exclud reciproc și dispozițiile acestor hotărâri conțin soluții
asupra acelorași fapte și persoane (de exemplu, pentru aceeași faptă, printr -o hotărâre un
autor este condamnat iar printr -o altă hotărâre est e achitat). În acest caz vor fi supuse
revizuirii toate hotărârile inconciliabile.
Și respectiv cazul 4., revizuirea hotărârii judecătorești irevocabile se va declanșa și
drept urmare declarării neconstituționalității prevederilor legale. Grație caracterului
obligatoriu și irevocabil al hotărârilor Curții Constituționale, autorii menționează că

11 Alin (3) pct.3 al art. 458 CPP prevede – două sau mai multe hotărâri judecătorești irevocabile nu se pot
concilia. Se are în vedere aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părților.

19
acestea sunt obligatorii pentru organele de urmărire penală, instanța de judecată și pentru
persoanele participante la procesul penal. Hotărârea instanței de judecată întemeiată pe
prevederi legale recunoscute ca fiind neconstituționale este supusă controlului prin
exercitarea căii de atac a recursului până la căpătarea caracterului irevocabil (pct. 14),
alin.1 art. 427; pct. 14) alin. (1) art. 444 CPP) ori dacă a devenit irevocabilă va fi supusă
revizuirii. Potrivit alin. (4) art. 458 CPP dacă nu se poate da hotărâre d in cauza că a
intervenit termenul de prescripție a incriminării sau s -a declarat un act de amnistie sau din
cauza că unele persoane au fost grațiate, precum și din cauza decesului învinuitului,
împrejurările prevăzute de pct. 1), 2) și 3) din alin. (3) art. citat se stabilesc printr -o
cercetare efectuată potrivit prevederilor art. 443 și 444 CPP12.
Autorii autohtoni Igor Dolea, Dumitru Roman, Tatiana Vîzdoagă ș. a. în secțiunea
caracteristica generală a revizuirii menționează – autoritatea de lucru judecat n u exclude
pericolul contaminării hotărârii definitive de unele vicii provocate de erorile judiciare.
Repararea acestor erori este pusă în seama revizuirii care se definește ca mijloc procesual
prin folosirea căruia sunt înlăturate erorile judiciare ce ar p utea fi cuprinse în hotărârile
penale definitive13. Folosindu -se împotriva hotărârilor penale definitive, revizuirea face
parte din căile extraordinare de atac. Autorii definesc după Vintilă Donogorz cazurile care
pot provoca producerea erorilor judiciare ș i nu sunt reglementate de Cod. Astfel, aceste
cazuri sunt grupate în 3 surse:
a. Accidentalitate – adică atunci când în complexul constatărilor de fapt apar elemente
susceptibile de a induce în eroare, care fac să se nască convingerea că ele ar fi expresia
adevărului.
b. Lipsa probei contrare – necunoașterea de către organe a împrejurărilor care dacă
vor fi cunoscute for fi dus la o altă situație de fapt corespunzătoare cu realitatea.
c. Frauda procesuală – folosirea de mijloace ilicite pentru a induce în eroare sau a
face posibilă eroarea14.
Referitor la aspecte procesuale precum persoanele care pot declara cerere de
revizuire, termenele de revizuire a procesului penal, deschiderea procedurii de revizuire,
rejudecarea cauzei după admiterea revizuirii, și hotărârile după rejudecare , acestea sunt
expuse în articolele menționate supra cu privire la revizuirea procesului penal.

12 Sternioală O., Vîzdoagă T., art. cit ., p. 435.
13 Dolea I., Roman D., Vîzdoagă T., ș.a., Drept procesual penal. Ediția a 3 -a revizuită și completată ,
Editura: ,,Cartea Juridică’’, Ch ișinău, 2009, p. 656.
14 Donogoroz V., Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român , Editura: ,,Academica’’,
București, 1976, pp. 256 – 260.

20
Cele menționate mai sus se referă la procedura revizuiri în cadrul procesului penal
intern potrivit reglementărilor CPP. Domnul profesor Igor Dolea face referire și la
aspectele hotărârilor Curții europene. Astfel, în cauza Bujnița c. Moldovei15, CtEDO a
constatat violarea art. 6 parag. 1 din CEDO reiterând că dreptul la o instanță, garant at de
art. 6, presupune respectarea principiului preeminenței dreptului16. Acest principiu cere ca
nici o parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii,
doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinar e a cauzei. Competența
instanțelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile
judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu
trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla exis tență a două opinii diferite cu privire
la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare17.
Domnul profesor în același studiu analizează și instituția probelor în cazul admiterii
cererii de revizuire. Dumnealui explică faptul că interpretarea probelor administrate și
reaudierea persoanei vătămate nu pot conduce la admiterea cererii de revizuire. Potrivit
dispozițiilor art. 394 CPP, este necesar ca faptele sau împrejurările invocate în susținerea
cererii de revizuire (faptele probatorii) să fie noi, ceea ce înseamnă că în revizuire nu este
posibilă readministrarea probelor sau prelungirea ori reint erpretarea probatoriului
administrat. Domnul Dolea desfășoară aceste precizări prin următoarele lămuriri – este
nelegală hotărârea prin care instanța de revizuire a achitat pe condamnat sprijinindu -se
pe aceleași probe, pe baza cărora acesta fusese condamn at.
Referitor la hotărârile după rejudecare, art. 464 CPP, autorul expune că hotărârile
instanței sunt sentințe sau după caz decizii. Acestea pot fi de condamnare, de achitare sau
de încetare. Sunt aplicate normele generale privind darea sentinței sau deci ziei.
Respingerea cererii de asemenea se efectuează prin sentință sau decizie. Instanța este în
drept să dispună oricare altă soluție care va restabili dreptul încălcat prin condamnarea
anterioară18.

15 A se vedea cauza Bujnița c. Moldovei, numărul cererii: 36492/02, anul pronunțării: 2007, data pron unțării:
2007 -04-16, după articolul examinat: Art. 6 § 1. Hotărârea disponibilă la www.lhr.md/ro/jurist/bujnita -c-
moldovei/ .
16 Sau securitatea raporturilor juridice – atunci când instanțele judecătorești dau o apreciere finală unei
chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuție.
17 Dolea I., Codul de procedură penală al Republicii Moldova. Comentariu aplicativ , Editura: ,,Cartea
Juridică’’, Chișinău, 2016, p. 950.
18 Dolea I., ibidem , p. 958.

21
Am considerat necesar de a expune analizele efectuate de doctrină privind revizuirea
procesului penal intern înainte de condamnarea statului de către CtEDO întru înțelegerea
mai eficientă a efectelor și consecințelor urmare a constatării de către instanța europeană a
unui drept fundamental încălcat de către o p arte contractantă.
În ceea ce privește art. 4641 CPP putem inițial relata faptul că este o reglementare
nouă. Codul a fost completat cu acest articol prin LP66 din 05.04.12, MO155 -159/27.07.12
art.510 și este în vigoare din 27.10.12. Acesta reglementează Revizuirea cauzei în urma
pronunțării hotărârii de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului și prevede
următoarele – hotărârile irevocabile pronunțate în cauzele în care Curtea Europeana a
Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau a l ibertăților fundamentale
ale omului ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a soluționării amiabile a
litigiului dintre stat și reclamanți pot fi supuse revizuirii dacă cel puțin una dintre
consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apăr area drepturilor omului și a
libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta continuă să se producă și
nu poate fi remediată decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Alin. (2) arată subiectele
cu dreptul de a cere revizuirea, astfel, acestea sunt
a) persoana al cărei drept a fost încălcat;
b) rudele condamnatului, chiar după moartea acestuia, numai dacă cererea este
formulată în favoarea condamnatului;
c) procurorul.
Tot alin. (2), pct. 12 răspunde la întrebarea de ce inițial am ana lizat materialele
științifice privind revizuirea până la hotărârea irevocabilă dispusă de CtEDO – examinarea
cauzei se efectuează conform procedurii de revizuire.
Referitor la acest capitol la fel sunt necesare unele precizări, având în vedere faptul
că de ja nu mai suntem doar într -un sistem penal intern ci intervin deja și elemente ale
dreptului internațional public.
Astfel, conform doctrinei (sus citate), domnul profesor Igor Dolea menționează:
obligația de a repara prejudiciul ce derivă din încălcarea un or drepturi ale omului constituie
un principiu al dreptului internațional public19. Acest principiu presupune repararea, în
măsura posibilului, a tuturor consecințelor actului ce contravine normelor internaționale
și restabilirea situației anterioare comite rii lui. În situația câ nd este imposibil de reparat în

19 Dolea I., Popovici T., Revizuirea cauzei în urma pronunțării hotărârii de către Curtea Europeană a
Drepturilor Omului , în: Manualul judecătorului pentru cauze penale , Poalelungi M., Dolea I., ș.a., Editura: Î.
S. F. E. -P. ,,Tipografia Centrală’’, Chișinău, 2013, p. 423.

22
natură prejudiciul, se admite, conform aceluiași principiu, acordarea unei despăgubiri.
Repararea prejudiciului în natură constituie actul de privilegiu și doar dacă este imposibil
se aplică acordarea unei despăgubiri.
Chiar dacă Convenția europeană nu prevede expres redeschiderea procedurilor
naționale, Consiliul Europei în Recomandarea R (2000) 2 constată: „Redeschiderea ar
putea să aibă loc dacă partea lezată continuă să sufere consecințele negative foarte grave
din motivul rezultatului deciziei naționale în cauză, care nu sunt în mod adecvat remediate
prin satisfacția echitabilă și nu pot fi rectificate decât prin reexaminare sau redeschidere’’.
Domnul Dolea, Popovici expun că o condiție primară pent ru utilizarea unei
asemenea instituții este cea, potrivit căreia, consecințele grave ale acestei încălcări continuă
să se pro ducă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărâ rii penale irevocabile,
pronunțată de instanț a națională.
Revizuirea hotăr ârilor în cauzele în care Curtea Europeană a constatat o încălcare a
drepturilor omului, poartă un caracter specific. Procedur a respectivă este diferită, putând fi
utilizată nu pentru orice situație produsă în cadrul unui proces penal în care a fost încălcat
un drept, ci doar în cazul încălcării în cadrul procesului penal a unui drept protejat de
CEDO.
Revizuirea este limitată promițând introducerea căii de atac numai în favoarea
persoanei a cărui drept a fost încălcat în cadrul unui proces penal. Re vizuirea nu este totală,
întotdeauna aceasta fiind dependentă de continuarea producerii consecințelor negative a
violării drepturilor. Se observă o competență divizată în ceea ce privește instanțele care vor
examina revizuirea în fond. Aceasta este în depe ndentă de modul în care pot fi reparate
drepturile încălcate.
Dacă examinarea este posibilă în baza materialului probator existent în dosar la
momentul pronunțării hotărârii irevocabile, revizuirea va fi soluționată de instanța sesizată.
Adică, atât judec area în principiul a cererii cât și rejudecarea cauzei în fond se va desfășura
în fața Curții Supreme de Justiție20.
În condițiile necesității de administrarea de probe noi, rejudecarea cauzei în fond, se
va desfășura la instanța de judecată în fața căreia s-a produs încălcarea dreptului. Din
analiza dispozițiilor art. 4641 CPP rezultă că admisibilitatea unei cereri de revizuire având
acest temei de drept, presupune constatarea, prin hotărâre a Curții Europene a Drepturilor
Omului, a încălcării în cauză a un ui drept prevăzut în Convenție, producerea, și în prezent,

20 Idem , p. 424.

23
a consecințelor grave ale acestei încălcări și imposibilitatea remedierii lor în alt mod decât
prin revizuirea hotărârii pronunțate21.
Revenind la Recomandarea Comitetului de Miniștri al CoE nr R (2 000) 2, din 19
ianuarie 200022, părțile contractante sunt încurajate să -și examineze sistemele juridice
naționale în vederea asigurării că există posibilități adecvate pentru reexaminarea cauzei,
inclusiv redeschiderea procedurilor, în cazuri în care Curtea a constatat o violare a
Convenției, în special unde:
a. partea lezată continuă să suporte consecințe negative foarte grave datorită
rezultatelor deciziei naționale în cauză, care nu sunt în mod adecvat remediate prin
satisfacția echitabilă și nu pot fi recti ficate decât prin reexaminare sau redeschidere, și,
b. din hotărârea Curții rezultă că:
b1 decizia națională contestată este în esență contrară CEDO
b2 violarea contestată este cauzată de erori sau deficiențe procedurale de o asemenea
gravitate încât apare un dubiu serios în privința rezultatului procedurilor naționale
contestate.
A se avea în vedere aici și hotărârea Plenului CSJ a RM cu privire la aplicarea de
către instanțele judecătorești a unor prevederi ale Convenției Europene pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale23 – nu orice încălcare a Convenției
Europene sau a Protocoalelor sale comisă de Republica Moldova, constatată de către
CEDO, reprezintă tem ei pentru revizuirea unei hotărâ ri judecătorești, în legătură cu noile
circumstan țe. Actul judecătoresc urmează a fi supus revizuirii în cazul în care petiționarul
(justițiabilul) continuă să suporte consecințele negative ale unui astfel de act (de exemplu,
în cazul în care persoana continuă să fie în stare de arest contrar prevederilo r Convenției),
iar compensarea unei satisfacții echitabile pentru prejudiciul cauzat acordată de CEDO
petiționarului, în conformitate cu art. 41 din Convenția Europeană, sau alte mijloace care
nu au legătură cu revizuirea, nu asigură restabilirea drepturil or și libertăților încălcate.

21 A se vedea în acest sens și cauzele Popovici (Cauza Popovici se referă la condamnarea cu detenție pe viață
a unei persoane acuzate că ar fi fost liderul unei grupări criminale. În cazul menținerii sentinței de achitare,
putea dispărea temeiul pentru detenția acestuia), Grădinar, Năvoloacă, Levința, Vetrenko – toate c. Moldovei.
22 A se vedea Recomandarea nr. R (2000) 2 a Comitetului de Miniștri statelor membre cu privire la
reexaminarea sau redeschiderea unor cauze la nivel național în urma hotărârilor Curții Europene a
Drepturilor Omului, disponibilă la www.agent.gov.md .
23 Hotărârea Plenului CSJ privind aplicarea de către instanțele judecătorești a unor prevederi ale Convenției
Europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, disponibilă la
www.jurisprudenta.csj.md/search_hot_expl.php?id=181 .

24
În același timp, încălcarea constatată de către CEDO permite cel puțin să se ajung ă la
una din concluzii că hotărâ rea contestată este în esență contrară prevederilor Convenției
Europene (ex.: hotărâ rea privind expulzarea pers oanei din țară a fost recunoscută de către
CEDO contrară prevederilor art. 8 din Convenția Europeană), sau că încălcarea
prevederilor Convenției sau a Protocoalelor sale, care poartă un caracter procedural, pune
la îndoială rezultatele examinării cauzei [ ex.: respingerea demersului privind efectuarea
unei expertize, rezultatele căreia ar putea fi decisive ( art. 6 din Convenția Europeană)] .
La examinarea chestiunii privind necesitatea revizuirii actului judecătoresc urmează
să se țină cont de raportul de ca uzalitate dintre (1) încălcarea prevederilor Convenției
Europene și a Protocoalelor sale , constatată de CEDO, și (2) consecințele nefavorabile pe
care urmează să le suporte petiționarul.
În context, se mai menționează că le giuitorul, prin prisma art. 4641 CPP, a stabilit că
hotărâ rile irevocabile pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului
a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ale omului ori a dispus
scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a soluționării a miabile a litigiului dintre stat și
reclamanți pot fi supuse revizuirii dacă cel puțin una dintre consecințele grave ale
încălcării Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și a
protocoalelor adiționale la aceasta contin uă să se producă și nu poate fi reme diată decât
prin revizuirea hotărârii pronunțate.
În cazul în care CEDO a constatat încălcări ale drepturilor procedurale ale
persoanelor care sunt atrase în proces, precum și care nu sunt atrase în proces, dar care
urmau a fi atrase în proces, instanța de judecată la revizuire a actului judecătoresc,
înlăturâ nd, dacă aceasta este posibil în funcție de circumstanțele cauzei, de încălcările
Convenției Europene sau a Protocoalel or sale, poate pronunța o hotărâ re similară ce lei
anterioare (art. 46 din Convenție, interpretat prin prisma Recoma ndării privind revizuirea).
Efectele hotărâ rilor CEDO prin care se constată violarea de către instanțele naționale
a drepturilor omului, consfințite în Convenția Euro peană, cu ocazia anul ării hotărâ rilor
rămase irevocabile, după epuizarea tuturor căilor de atac prevăzute de legislația națională ,
operează asupra acestor hotărâ ri prin intermediul căii de atac extraordinare, a revizuirii,
prin care instanț a își retractează propria hotărâ re.
Prioritatea reglementărilor internaționale, a pactelor și tratatelor privitoare la
drepturile fundamentale ale omului față de legislația internă, în cazul neconcordanței dintre
acestea, precum și principiul de interpretare și aplicare a dispozițiilor const ituționale
privind drepturile și libertățile cetățenilor în concordanță cu Declarația Universală a

25
Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care Republica Moldova este parte,
toate consacrate constituțional de art.4, motivează aplicarea regle mentărilor legale privind
revizuirea actelor de dispoziție judecătorești24.
Deoarece ne interesează în acest studiu problematica drepturilor omului în cadrul
procedurii penale, am dori să afișăm o altă accepțiune a domnului profesor Igor Dolea, care
în curs ul Drepturile persoanei în probatoriul penal spune că în căile extraordinare de atac,
declanșarea procesului privind repararea dreptului încălcat, dacă acest fapt a fost
recunoscut de Curte, nu poate avea loc până când Curtea nu și -a manifestat atitudinea sa.
După cum rezultă din CPP, este necesar c a instanța internațională să pronunțe o hotărâre
în care să constate încălcarea, ceea ce înseamnă că nu poate servi ca temei pentru recurs
în anulare declararea de către Curtea Europeană a admisibilității cererii.
Pentru asemenea cazuri, avantajele utiliză rii recursului în anulare, în comparație cu
revizuirea, chiar dacă și sunt nesemnificative, constau în implicarea în soluționarea cauzei
Curții Supreme de Justiție, ca organ unic ce examinează recursurile în anulare, fapt ce ar
putea avea o influență benef ică asupra practicii judecătorești. Totuși revizuirea în
asemenea cazuri are avantajele ei, avându -se în vedere faptul că la soluționarea conflictului
de drept penal este implicată instanța de fond. Implicarea instanței de fond ar asigura o mai
mare protec ție a drepturilor persoanei, mai ales în aprecierea probelor administrate.
În asemenea situație, ca o propunere de lege ferenda , spune domnul profesor, ar fi
elaborarea unor norme separate care ar prevedea procedura de reexaminare a unei hotărâri
penale p ronunțate de instanța națională atunci când Curtea Europeană pentru Drepturile
Omului va recunoaște că aceasta contravine Convenției25.

24 A se vedea art. 4/8 din Constituția RM:
Art. 4.
(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se apl ică în
concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care
Republica Moldova este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la
care Re publica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale.
Art. 8.
(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizației Națiunilor Unite și tratatele la care este
parte, să -și bazeze relațiile cu alte state pe p rincipiile și normele unanim recunoscute ale dreptului
internațional.
(2) Intrarea în vigoare a unui tratat internațional conținând dispoziții contrare Constituției va trebui
precedată de o revizuire a acesteia.
25 Dolea I ., Drepturile persoanei în probat oriul penal – conceptul promovării elementului privat , Editura:
,,Cartea Juridică’’, Chișinău, 2009, p. 155.

26
Într-un final, am dori să ținem cont și de opiniile juriștilor care, într -un fel sau altul,
s-ar situa în ,,opoziția’’ si stemului procesual – penal al RM – reprezentați ai societății
civile, organizațiilor non -guvernamentale de protecție a drepturilor omului.
Într-un raport al Organizației Centrului de Resurse Juridice din Republica Moldova –
Executarea hotărârilor CtEDO de către Republica Moldova în anii 2013 -’14, autorii
acestuia menționează că toate soluțiile CSJ sunt compatibile cu hotărârile CtEDO. Totuși,
uneori motivarea hotărârilor CSJ nu respectă întocmai poziția CtEDO exprimată în
hotărâre.
Astfel, în cauza Popovici, Plenul CSJ a casat inițial atât condamnarea, cât și achitarea
reclamantului, deși CtEDO s -a referit în hotărârea sa doar la condamnare26. În cauza
Grădinar, Plenul CSJ a înlăturat condamnarea reclamantului pe motiv că acesta a fos t
condamnat după deces. Această motivare nu este conformă cu hotărârea CtEDO, care a
constatat că condamnarea a avut loc în lipsa probelor suficiente27. În aceeași cauză, Plenul
CSJ a respins cererea unei persoane condamnate în baza acelorași probe în acela și dosar cu
reclamantul, deși CPP îi permitea să examineze această cerere . Motivarea Plenului CSJ în
hotărârile Popovici și Grădinar sugerează că CSJ a încercat să se conformeze hotărârilor
CtEDO, însă a dorit să limiteze beneficiile pe care le putea aduce redeschiderea
procedurilor pentru reclamanți sau terți. Această abordare este îngrijorătoare, spun autorii,
având în vedere că ambele hotărâri au fost adoptate unanim de către Plenul CSJ28.
Ne aliniem și noi opinii membrilor ONG – urilor cu privire la investigarea promptă
a redeschiderilor cauzelor penale ca urmare a hotărârilor CtEDO dar nu ne aliniem
părerii potrivit căreia nu ar trebui refuzată redeschiderea sau încetată investigația în care
există o posibilitate, cel puțin iluzorie , de a identifica persoanele vinovate și de a le trage
la răspundere penală – conceptul drepturilor omului nu trebuie folosit abuziv – ci
proporțional.

26 A se vedea nota de subsol nr. 21.
27 A se vedea nota de subsol nr. 21.
28 Gribincea V., Grecu P., Hriptievschi N., Macrinici S., Executarea hotărârilor Curții Europene a
Drepturilor Omului de către Republica Moldova 2013 -2014. Raport , Centrul de Resurse Juridice, Chișinău,
2015, p. 35 – 37.

27
1.2. Analiza situației în domeniul tezei prin prisma materialelor științifice publicate în
doctrina alto r state
Vom începe analiza materialelor științifice descrise în doctrina juridică străină a
cursurilor domnului profesor Vintilă Dongoroz ( 1893 – 1976) – jurist, avocat, profesor
universitar de drept penal, autor de lucrări de drept, membru corespondent al Academiei
Române și politician român – care prezintă importanță și astăzi deoarece au stat la baza
redactării unui nou Cod de procedură penală29 în România adaptat exigențelor Uniunii
Europene.
Vintilă Dongoroz, Constantin Bulai ș.a. în Explicații teoretic e ale Codului de
procedură penală român. Partea specială, vol. II au spus că pentru a asigura o cât mai
desăvârșită realizare a justiției represive, pentru a face legile penale să fie aplicate în mod
uniform de către instanțele judecătorești, s -a conceput posibilitatea unui control
judecătoresc asupra hotărârilor pronun țate de instanțe. Folosirea căilor de atac face ca
desfășurarea activității procesuale să -și reia cursul care se integrează în cadrul aceluiași
unic proces penal . Cu această ocazie, spun aceștia, nu ia naștere un nou raport procesual
penal și nici nu se pr omovează o nouă acțiune penală, ci se parcurge o nouă etapă la
capătul căreia instanța de control va da o hotărâre. Astfel, hotărârea supusă controlului,
după caz, va fi infirmată , în total sau în parte, sau va fi confirmată , când se menține în
integritate a ei30.
Referitor la revizuire, teoreticianul Dongoroz explică că desfășurarea procesului
penal este reglementată în așa fel și cu suficiente garanții încât organele judiciare să poată
soluționa în mod just orice cauză penală. Totuși, se poate întâmpla, un eori, ca organele
judiciare să rețină o situație de fapt eronată datorită materialului procesual probatoriu
apreciat ca o evidentă expresie a adevărului, dar care în realitate este rezultatul unor fraude
procesuale sau rezultatul înșelător al unui concurs de impresionabile aparențe și
coincidențe considerate deseori mai convingătoare decât orice alte probe. Când vreuna din
aceste situații este conținută într -o hotărâre rămasă definitivă, prezumția de adevăr atribuită
puterii de lucru judecat se găsește în c ontradicție cu adevărul existent în cauză. De aici,
necesitatea de a se organiza un mijloc de reparare a erorii judiciare care a stat la baza
soluției injuste pronunțate în cauză. Acest mijloc îl constituie calea de atac a revizuirii care

29 Legea nr. 135/2010 Parlamentului României, publicat în: Monitorul Oficial nr. 486 din 15 iulie 2010. Data
intrării în vigoare: 1 februarie 2014.
30 Dongoroz V., Bulai C., ș. a., Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Partea specială,
vol. II, Editura: ,,Academiei”, București, 1976, p. 207.

28
are ca scop repar area erorii judiciare comise, prin pronunțarea unei noi hotărâri juste,
conforme cu adevărul.
Și în vechea reglementare procesual – penală a României31 revizuirea putea avea ca
obiect fie latura penală, fie latura civilă, fie ambele laturi ale unei hotărâri penale definitive
în întregime sau doar parțial, adică limitat la dispozițiile acesteia privitoare la o anumită
faptă, ori la un anumit făptuitor. Este firesc că această instituție se regăsește și în Noul
Cod de procedură penală a României îns ă cu mici e lemente diferitorii.
Ion Neagu deosebește revizuirea de celelalte căi de atac prin natura juridică, astfel, în
timp ce contestația are în vedere numai motive legate de greșeli de ordin procesual, fără o
raportare a erorilor la fondul cauzei, revizuirea se sprijină pe lipsurile de fond în aprecierea
și soluționarea pricinii. Acesta o diferențiază și de formele extraordinare de casare prin
faptul că, în cazul revizuirii, temeiurile de înlăturare a hotărârii nu rezultă din dosarul
cauzei ci din elementele exte rioare acestuia, pe care instanțele nu le -au avut în vedere în
judecata anterioară32.
Vechii autori români susțin că hotărârile judecătorești definitive întemeiate pe erori
judiciare nu trebuie să -și prelungească existența, chiar dacă sunt investite cu puterea
lucrului judecat, deoarece constituie grave atingeri aduse activității de înfăptuire a justiției
penale și, implicit o intolerabilă încălcare a aflării adevărului în cauzele respective.
Revizuirea reprezintă calea de atac extraordinară prin care ho tărârile judecătorești
ce nu reflectă adevărul sunt scoase de sub autoritatea lucrului judecat, fiind viciate pe
fond, datorită necunoașterii în întregime a situației de fapt, a folosirii probelor false, a
coruperii organelor judiciare sau a constatării ex istenței a două sau mai multe hotărâri
definitive irevocabile.
Este important faptul că situațiile care permit să se ajungă la concluzia unei erori
judiciare sunt limitate ca număr, ceea ce va împiedica introducerea de cereri de revizuire,
pentru erori de fapt minore, care nu au influență asupra soluționării unei cauze penale.
Totodată această limitare contribuie la stabilirea hotărârilor definitive33.

31 Codul de procedură penală a României a fost publicat în Buletinul Oficial nr. 145 -146 din 12 noiembrie
1968 și a mai fost republicat în Buletinul Oficial nr. 58 -59 din 26 aprilie 1973, în temeiul art. 3 din Legea nr.
7/1973, publicată în Buletinul Oficial nr. 49 din 6 aprilie 1973; republicat în M. Of., Partea I, nr. 78 din 30
aprilie 1997, în temeiul art. IV din Legea nr. 141/1996, publicată în M. Of. Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie
1996.
32 Neagu I., Tratat de procedură penală , Editura: ,,PRO’’, București, 1997, p. 266.
33 Dongoroz V., Bulai C. , ș. a., op. cit., p. 256.

29
În prezent, doctrina română de specialitate34 precizează faptul că se pleacă de la
presupunerea că o hotărâr e judecătorească, cu toate garanțiile ce se iau, ar putea cuprinde
erori de judecată și de soluționare – prezumție de eroare în ceea ce privește hotărârea
atacată – și că, în cadrul noii judecăți, aceste erori vor fi înlătu rate – prezumție de
îndreptare .
Practica ne arată un procent scăzut al hotărârilor desființate la instanțele de control,
pentru neregularitatea și netemeinicia lor; ca urmare, este nepotrivit să se afirme că se
pleacă, pentru instituirea controlului, de la prezumția – ceea ce se întâmplă cel mai des – că
hotărârea atacată este nelegală și neîntemeiată; s -ar da, astfel, o apreciere apriorică
negativă activității de judecată, ceea ce ar determina scăderea prestigiului de care trebuie să
se bucure justiția.
După părerea noastră ar trebui să se afirme doar că există „posibilitatea” ca o
hotărâre să nu fie legală și temeinică, ceea ce ar așeza erorile de fapt și de drept în limite de
excepție. De aceea, căile de atac sunt considerate ca remedii procesuale, în sensul că prin
ele se pot îndrepta eventualele erori cuprinse în hotărârile judecătorești.
În literatura de specialitate35 se consideră că o hotărâre judecătorească poate fi
nelegală și netemeinică din cauza a două vicii fundamentale :
1. pronunțarea ei ca rezultat al nesocotirii regulilor de procedură penală, care asigură
aflarea adevărului și garantează drepturile părților, de natură a pune la îndoială
corectitudinea soluției adoptate (vitium in procedendo);
2. soluționarea greșită a cauzei (vitium in judicando), fie prin stabilirea greșită a
situației de fapt (error in facto) , care a condus la condamnarea unui nevinovat sau la
achitarea unui infractor, fie prin aplicarea greșită a normelor de drept substanțial – penal
sau civil – ori omiter ea aplicării lor (error in jure), care a condus la o soluție neconformă
cu legea36.

34 Damaschin M., Neagu I., Tratat de procedură penală, Partea Specială, în lumina noului Cod de
procedură penală , Editura: ,,Universul Juridic’’, București, 2014, pp. 261 – 269.
35 Udroiu M., Procedura penală. Partea specială. Ed iția a 5 -a, Editura: ,,C. H. Beck’’, București, 2018, p.
376.
36 Lipsurile privind încălcarea legii – de procedură și substanțială – provin din cunoașterea insuficientă a
normelor de drept, din interpretarea lor greșită sau din încălcarea lor abuzivă; lips urile privind stabilirea
greșită a situației de fapt provin din neadministrarea tuturor probelor necesare, ca urmare a inactivității
părților și a lipsei de rol activ a instanțelor de judecată, a nedescoperirii la timp a unor probe, ori din
aprecierea neco mpletă sau greșită a probelor administrate, ceea ce a atras reținerea ca adevărate a unor fapte
care nu s -au petrecut în realitate ori s -au petrecut în alte împrejurări, decât cele reținute, sau nereținerea unor
fapte care au avut loc în realitate.

30
Așadar, c ăile de atac fac parte din instituțiile fazei de judecată, deoarece nu pot fi
îndreptate decât împotriva unor hotărâri pronunțate de o instanță judecătorească.
În literatura de specialitate actuală nu se mai reține sensul restrâns al conceptului de
cale de atac, în acest concept fiind incluse atât căile de atac care atrag controlul unei
instanțe superioare (apelul, recursul), cât și căile de atac care atrag reexami narea cauzei de
către aceeași instanță (opoziția în dreptul francez, revizuirea și contestația în anulare în
dreptul nostru).
În acest sens s -a fixat și legislația românească , care, sub denumire a de căi de atac
extraordinare include și contestația în anul are și revizuirea, deși atrag competența instanței
care a pronunțat hotărârea atacată37.
Autoritatea publică, îndrituită în legislația noastră de a exercita calea de atac în
procesul penal – Ministerul Public –, reprezentând interesele generale ale societă ții și
apărând ordinea de drept și drepturile și libertățile cetățenilor, are nu numai dreptul de a
folosi o cale de atac, ci și obligația de a acționa, deoarece are sarcina de a veghea la
rămânerea în vigoare numai a hotărârilor date în con formitate cu le gea și adevărul.
Persoanele cărora legea le dă dreptul de a exercita calea de atac – părțile din proces –
au interesul de a fi înlăturate acele hotărâri judecătorești care le vatămă drepturile și
interesele lor legitime; ca urmare, când o asemenea vătămare nu s-a produs, ele nu folosesc
calea de atac, deși hotărârea ar putea să fie nelegală sau netemeinică. În cazul în care o
hotărâre judecătorească vatămă interesele altor persoane decât ale părților din proces, legea
le poate acorda, selectiv, și acestora dreptul la o anumită cale de atac38. O dată exercitată
calea de atac în mod legal, aceasta își produce efectul de a declanșa activitatea de control
judecătoresc, în afară de cazul în care este retrasă în condițiile legii. Instanța sesizată cu o
cale de atac poate fi obligată, prin lege, să examineze, prin extindere, întreaga cauză și față
de părțile care nu au folosit calea de atac sau față de care aceasta nu se referă.
Avem în vedere faptul că NCPP al României, în materia revizuirii conține aceleași
preved eri ca și propria reglementare, atât în materia revizuirii obișnuite, cât și în urma
condamnării de către CtEDO. Art. 452 NCPP prevede că hotărârile judecătorești definitive
pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la la tura civilă. Și

37 Spre deosebire de supravegherea exercitată de către procuror asupra urmăririi penale, care se efectuează
din oficiu, nu numai la plângerea părților, căile de atac sunt instituite în interesul autorităților și persoanelor
prevăzute de lege, de aceea ele sunt fa cultative, promovând judecata în calea de atac numai la inițiativa
acestora, prin introducerea unei cereri în acest sens.
38 Udroiu M., op. cit., p. 512.

31
când o hotărâre privește mai multe infracțiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate
cere pentru oricare dintre fapte sau dintre făptuitori.
Revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului este
reglementată la art . 465 și textul legal este asemenea art. 4641 din CPP al RM.
În materia revizuirii NCPP al României conține o garanție aparte a inculpatului, care –
i oferă posibilitatea redeschiderii procesului penal în cazul judecării în lipsa acestuia.
Persoana condamnat ă definitiv care a fost judecată în lipsă poate solicita redeschiderea
procesului penal în termen de 6 luni din ziua în care a luat cunoștință că s -a desfășurat un
proces penal împotriva sa39. Noul Cod instituie o nouă cale extraordinară de atac de
retracta re, în scopul înlăturării dificultăților create în practică de prevederile actualului art.
5221 NCPP și în scopul asigurării compatibilității legislației române cu standardele impuse
de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. Prezentarea la proces a inculpatului
are importanță deosebită atât din punctul de vedere al dreptului acestuia de a fi audiat, cât
și al necesității de a verifica exactitatea afirmațiilor sale și de a le confrunta cu declarațiile
părții vătămate, cât și cu cele ale martorilor. Dreptul de a compărea în persoană nu este
necesar numai pentru respectarea dreptului la apă rare, ci conferă, totodată, posibilitatea
instanței, pe de o parte, de a -și forma o impresie nemijlocită cu privire la acuzat, iar, pe de
altă parte, de a asculta declarațiile pe care acesta intenționează să le facă. Deși procedurile
desfășurate în absența acuzatului nu sunt în sine incompatibile cu art. 6 din Convenția
europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, persoanei
judecate în lipsă care a fost condamnată definitiv trebuie să -i fie garantat dreptul ca,
ulterior conda mnării, o instanță să statueze din nou, după audierea acesteia, asupra
temeinicii acuzației în fapt și în drept , dacă rezultă că persoana nu a renunțat, în mod
neechivoc, la dreptul său de a fi prezentă în instanță și de a se apăra sau dacă nu se sustrage
judecății40.
Domnul profesor Udroiu, de altfel ca și autorii doctrinei autohtone menționați supra ,
statuează că nu se poate cere revizuirea unei hotărâri definitive invocându -se hotărâri
pronunțate de Curtea Europeană împotriva altor state în cauze similare sau ca urmare a
constatării existenței unei încălcări a Convenției europene printr -o reglementare din dreptul
intern a statului condamnat identică cu reglementarea românească, chiar dacă cererea

39 A se vedea art. 466 NCPP al României. Codul de procedură actualizat disponibil la www.legislatie.just.ro .
40 Răileanu R. – P., Elemente de noutate în desfășurarea procesului penal aduse prin Noul Cod de procedură
penală/Legea 135/2010 , în: ,,Școala națională de grefieri’’, București, 2013.

32
persoanei vătămate împotriva statului român a fost declarată admisibilă, dar nu a fost
judecată definitiv41.
După cum am precizat, revizuirea cauzei în urma condamnării statului român de
către CtEDO este identică cu procedura revizuirii în urma condamnării de către Curte a
statului nostru, a fortiori ratione , aceast ă cale de atac este aceeași în toate sistemele de
drept procesual – penale a căror state sunt parte la Consiliul Europei.
Deci, cazul de revizuire analizat este dublu condiționat și presupune:
1. existența unei hotărâri definitive a Curții Europene a Drepturilor Omului prin care
să se fi constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ori să se fi
dispus scoaterea cauzei de pe rol, ca urmare a soluționării amiabile a litigiului di ntre
stat și reclamanți;
2. vreuna dintre consecințele grave ale încălcării Convenției pentru apărarea
drepturilor omului și libertăților fundamentale și a protocoalelor adiționale la aceasta să
continue să se producă și să nu poată fi remediată decât prin r evizuirea hotărârii
pronunțate.
În acest caz, instanța supremă din România, (ÎCCJ) explică, că, această cerere de
revizuire poate fi formulată de persoana al cărei drept a fost încălcat (art. 465 alin. 2 lit. a
NCPP), care a avut calitatea de parte atât în cauza împotriva statului român soluționată
prin hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, cât și în cauza soluționată prin
hotărârea instanței române42.
Printr -o altă decizie, se arată că chiar dacă printr -o hotărâre CtEDO s -a luat act de
soluționare a amiabilă a litigiului dintre stat și reclamant, cererea de revizuire nu poate fi
admisă în situația în care consecințele grave ale încălcării Convenției și a protocoalelor
adiționale la aceasta nu mai continuă să se producă și în prezent, ca urmare a rea bilitării de
drept a petentului43.
La fel o mențiune importantă pe care nu am observat -o în doctrina și jurisprudența
națională, printr -o decizie a Curții de Apel Cluj, se arată următoarele: în ceea ce privește
revizuirea în cazul hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, legiuitorul (român) a
stabilit un termen maxim de introducere a ce rerii, și anume cel mai târziu în termen de 3
luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii definitive

41 Udroiu M., Procedura penală. Partea specială. Noul Cod de procedură penală , Editura: ,,C. H. Beck,
București’’, 2015, p. 337.
42 ICCJ, Secția penală, Decizia nr. 3076 din 2 decembrie 2014, disponibilă la www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=118604 .
43 Curtea de Apel Târgu -Mureș, Decizia penală nr. 383A/2016, disponibila la www.portal.just.ro .

33
pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, însă instanța apreciază că având în
vedere că o hotărâre CtEDO constată încălcări ale drepturilor și libertăților omului ale
căror efecte negative continuă, nimic nu împiedică introducerea unei asemenea cereri de
îndată ce aceasta a fost comunicată părții, așteptarea până la data publicării putând cauza
urmări mai gra ve și datorită prelungirii în timp a încălcării drepturilor și libertăților părții.
Instanța consideră introducerea cererii înainte ca ea să fie publicată în Monitorul Oficial al
României ca fiind conformă cu prevederile legale în materie44.
La acest subie ct s-a expus și Curtea de Apel București, care explică că potrivit
dispozițiilor Codului de procedură penală, admisibilitatea căilor de atac este condiționată
de exercitarea acestora conform dispozițiilor legii procesual -penale, prin care au fost
reglement ate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia
acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii
atacate – expunere care în mod evident este valabilă și pentru sistemul nostru de drep t.
Așadar, în cauza de față, în lipsa publicării deciziei Curții EDO în Monitorul Oficial
(condiție impusă de lege), revizuenții au promovat o cale de atac inadmisibilă la acest
moment, întrucât inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care interv ine atunci
când părțile implicate în proces exercită o cale de atac în alte condiții decât cele prevăzute
de legea procesual penală, iar recunoașterea admisibilității unei astfel de căi de atac, în
lipsa îndeplinirii condițiilor legale, ar constitui o încă lcare a principiului legalității, ceea ce
nu este admisibil în ordinea de drept. Cererile de revizuire nu se vor respinge ca nefondate,
astfel cum a solicitat reprezentantul Ministerului Public, întrucât nepublicarea deciziei
CtEDO în Monitorul Oficial rep rezintă o condiție de admisibilitate a cererii de revizuire,
nevizând fondul cererilor45.
În prezent, România, potrivit avizelor Comisiei de la Veneția, Comisiei Europene și
opoziției interne, inclusiv a multor autorități publice, se confruntă cu probleme în domeniul
procesului reformării justiției. În acest sens, Comisia de la Veneția recomandă autorităților
române să modifice complet amendamentele aduse ambelor coduri, penal și de procedură
penală, printr -un proces de consultare cuprinzător și să vină cu propuneri legislative
coerente și solide care să aibă sprijinul larg al societății românești și care să respecte
standardele europene și deciziile Curții Constituționale46.

44 Curtea de Apel Cluj, Decizia penală nr. 535/A/2016, disponibilă la www.portaj.just.ro .
45 Curtea de Apel București, Secția a II -a penală, Decizia nr. 255/2016, disponibilă la www.portal.just.ro .
46 Pentru detalii recomandăm Dănileț C., Pe înțelesul tuturor: OUG 92 de modificare a legilor justiției, art .
disponibil la www.cristidanilet.wordpress.com/2018/10/16/oug -legile –
justitiei/?fbclid=IwAR2E8dQaI BZOgZvQIzVJLVKMbq20NNjDjI_UyorlY6InE8kbAE5lECS6_z8 .

34
1.3. Concluzii la capitolul I
Capitolul I al lucrării se intitulează analiza situați ei în domeniu l reexaminării cauzei
penale în urma condamnării unui stat de către Curtea europeană . Specificăm că înainte de a
face o analiză a acestui subiect, am abordat pe scurt necesitatea căilor de atac în general,
ne-am axat pe domeniul revizuirii și nu în ultimul rând am expus și problema abordării
reexaminării cauzei în urma pronunțării hotărârii CtEDO. Am efectuat un mic studiu de
drept comparat dintre două sisteme procesual – penale: procedura revizuirii din RM și
respectiv din România.
Principalel e concluzii care rezultă din textul lucrării până la acest moment sunt
următoarele:
 Doctrina juridică autohtonă în materie este actualizată la normele procedurale în
vigoare , putem menționa desigur că autorii noștri sunt preocupați de acest subiect –
având în vedere importanța lui nu doar în dreptul intern.
 Doctrina respectivă este preocupată la nivel maxim de necesitatea protecției
drepturilor și libertăților omului (acuzatului, inculpatului). Autorii nu vorbesc doar
despre constatarea la timp și în mod co mplet (ne referim la tot procesului penal, inclusiv
în cadrul căilor de atac) a faptelor care constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care
a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană să nu fie
trasă la răs pundere penală, ci se analizează problema practică privind garantarea (pe tot
parcursul procesului penal) a persoanelor care săvârșesc infracțiuni a dreptului la apărare,
la respectul pentru libertățile și garanțiile procesuale pe care aceștia le posedă și dreptul
de a înlătura erorile care pot fi comise în asigurarea justiției penale.
 În secțiunea privind studiul de drept comparat dintre cele două proceduri am
constatat că ambele legislații procedurale conțin (în unele cazuri exact aceleași
reglementări) p revederi privind revizuirea procesului – având în vedere statutul de drept
internațional de stat parte la Uniunea Europeană a României.
 S-a constatat paralelismul doctrinar dintre cele două accepțiuni privind subiectul
cercetării. Ambele doctrine juridice împărtășesc opinii congruente privind atributele de
garanții oferite persoanelor în urma hotărârilor primite de primă instanță, utilitatea
întregului sistem al căilor de atac și obligațiile statului (executarea hotărârilor) în urma
condamnării de către ins tanța europeană .
 Nu în ultimul rând, autorii fac referire cu rigurozitate la necesitatea adaptării
legislațiilor naționale în materie la jurisprudența Curții europene.

35
II. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND MECANISMELE DE PROTECȚIE A
DREPTURILOR OMULUI
În capi tolul anterior am discutat despre procedeele căilor de atac în procesul penal, în
același timp, pe alocuri, am abordat și subiectul prioritizării standardelor internaționale și
importanța acestora în dreptul intern. În acest capitol, până a ajunge la însăș i analiza
aspectelor procedurale privind revizuirea și revizuirea în urma condamnării de către Curtea
Europeană ce va avea loc în capitolul următor, ne vom axa pe sistemele de protecție a
drepturilor omului, procedeele prin care drepturile omului încălcate se pot repune în
situația anterioară și care sunt aceste căi. Specificăm că atât în partea ce ține de
mecanismele naționale vom aborda tangența acestora cu mecanismele internaționale – la
care RM este parte.
Sistemul de protecție a drepturilor omului în Republica Moldova include atât
1. componenta legislativă, care cuprinde acte normative primare și secundare ce
garantează aplicarea celor mai bune standarde în domeniul protecției drepturilor
omului: Constituția RM, acordurile și tratatele internaționale la care RM este parte,
2. actele norm ative, actele subordonate legii,
3. cât și componenta instituțională
4. autorități care conform statutului legal, au mandatul și competența de a garanta
promovarea, respectarea, protecția drepturilor omului.

36
2.1. Mecanisme naționale de protecție a drepturilor omului
2.1.1. Accesul liber la justiție în cadrul instanțelor judecătorești
Accesul la justiție în materia penală constituie o garanție fundamentală a unui proces
echitabil, care presupune că fiecare individ are dreptul la examinarea acuzați ilor în
materie penală îndreptate împotriva sa de către un magistrat învestit de lege cu atribuții
speciale în acest sens. Dreptul individului de acces la justiție constituie un aspect
fundamental al dreptului la tribunal, alteori denumit ca fiind și drept ul la judecător. În
special în materia penală, accesul la justiție nu vizează doar nemijlocit posibilitatea
individului de a compărea în fața unui tribunal competent să decidă asupra acuzațiilor
îndreptate împotriva sa, dar de asemenea incumbă statului obl igația pozitivă de a institui și
promova un ansamblu de garanții particulare eficiente de procedură care în mod imperativ
însoțesc cursul unei cauze penale. Aceste garanții, inerente valorilor de bază ale unei
societăți democratice, și anume echității și j ustiției, sunt legate de particularitățile
procedurilor penale, ele referindu -se la reprimarea actelor prejudiciabile de o gravitate
sporită, precum sunt infracțiunile, și au ca finalitate stabilirea pedepselor, inclusiv aspre,
făptuitorilor găsiți vinovaț i.
În acest sens, anume în materia penală sunt puse în joc un ansamblu de principii și
valori specifice, precum condamnarea socială a faptelor de o periculozitate sporită,
restabilirea echității sociale, protecția societății contra atentatelor ilegale și abuzive, pe de o
parte, și protecția libertății și demnității umane, protecția individului contra arbitrariului,
asigurarea drepturilor legitime ale persoanei acuzate, pe de altă parte47.
Deoarece vorbim despre sistem național, firesc este faptul a identifica prevederile
fundamentale în această materie. Constituția Republicii Moldova garantează accesul la
justiție, echitatea procedurilor judiciare și prezumția nevinovăției.
Articolul 20 al Constituției garantează oricărei persoane dreptul la satisfacție
efectivă din partea instanțelor judecătorești împotriva actelor care violează drepturile,
libertățile și interesele sale legitime. Aceiași normă prevede că nici o lege nu poate îngrădi
accesul la justiție.
Articolul 53 al Constituției garanteaz ă dreptul persoanei prejudiciate prin act
administrativ sau proceduri penale la repararea pagubei de către stat. Judecătorii acordă
compensații morale doar în cazurile expres prevăzute de lege, iar mărimea acestor

47 Poalelungi M., Dolea I., ș.a., Manualul judecătorului pentru cauze penale , Editura: Î. S. F. E. -P.
,,Tipografia Centrală’’, Chișinău, 2013, pp. 23 și urm.

37
despăgubiri este foarte mică, 13 rar depăș ind suma de 1,000 euro. În iulie 2010, CtEDO a
condamnat Republica Moldova pentru că instanțele judecătorești au acordat compensații
morale insuficiente pentru detenția în condiții proaste și neacordarea asistenței medicale14.
În pofida acestei condamnări, practicile judecătorești încă nu s -au schimbat.
În legislația Republicii Moldova să regăsesc marea majoritate a garanțiilor unui
proces echitabil. Judecătorii urmează a fi independenți și imparțiali, iar constituirea
tribunalelor ad-hoc este interzisă, ni meni nu poate fi atras la răspundere pentru acțiuni care
la momentul comiterii nu constituiau un delict, procesele judiciare sunt publice, dreptul la
apărare și egalitatea parților în instanța de judecată este garantat prin lege, judecătorii
urmează să -și motiveze hotărârile, iar hotărârile primei instanțe pot fi contestate. Deși
aceste garanții sunt conforme standardelor internaționale, în perioadă de referință, în
practică, au existat multe probleme.
Stricto sensu , aceste garanții sunt:
1. Independența judec ătorilor;
2. Imparțialitatea judecătorilor;
3. Publicitatea procedurilor;
4. Contradictorialitatea procedurilor judiciare;
5. Motivarea hotărârilor judecătorești;
6. Casarea hotărârilor judecătorești irevocabile;
7. Termenul rezonabil de examinare a cauzelor și executarea h otărârilor judecătorești48.
Referitor la pct. 6 , până în 2009, judecătorii din Republica Moldova casau cu
ușurință hotărârile judecătorești irevocabile prin intermediul căilor extraordinare de atac. În
2005, CtEDO a constatat că casarea unei hotărâri irevoc abile, pe motiv că instanța
superioară nu este de acord cu motivarea acestei hotărâri, este inacceptabilă49. În același
an, CtEDO a notat că interpretarea prea largă a „circumstanțelor noi”, pentru casarea unei
hotărâri irevocabile, contravine dreptului la un proces echitabil50.
Ce presupune acest mecanism național, (intern) ? Sistemul judecătoresc din
Republica Moldova este alcătuit din judecătorii, curți de apel și Curtea Supremă de Justiție

48 Acestea sunt reglementate și ca principii în Codul de procedură penală.
49 A se vedea cauza Roșca c. Moldovei, disponibilă la
www.hudoc.echr.coe.int/eng#{%22fulltext%22:[%22 \%22CASE%20OF%20ROSCA%20v.%20MOLDOV
A\%22%22],%22documentcollectionid2%22:[%22GRANDCHAMBER%22,%22CHAMBER%22],%22item
id%22:[%22001 -68580%22]} .
50 A se vedea cauza Po pov nr. 2 c. Moldovei, disponibilă la
www.hudoc.echr.coe.int/eng#{%22fulltext%22:[%22popov%22],%22documentcollectionid2%22:[%22GRA
NDCHAMBER%22,%22CHAMBER%22],%22itemid%22:[%22001 -71507%22]} .

38
În judecătorii există judecători de instrucție, care examinează p lângerile împotriva
acțiunilor organului de urmărire penală și autorizează arestul și unele măsuri de
investigație.
Moldova are și o Curte Constituțională, care, formal, nu face parte din sistemul
judecătoresc și care se pronunță asupra chestiunilor de na tură constituțională.
Judecătorii sunt numiți în funcție, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii
(CSM), de către Președintele țării, inițial pe un termen de 5 ani, iar ulterior reconfirmați de
Președinte până la atingerea a 65 de ani.
Promovarea judecătorilor la curțile de apel, inclusiv în funcția de președinte sau
vicepreședinte de judecătorie sau curte de apel, se face prin decret prezidențial, la
propunerea CSM, adoptată cu majoritatea membrilor săi.
Promovarea în funcția de judecă tor la CSJ, inclusiv în funcția de președinte sau
vicepreședinte al CSJ, se face prin hotărâre de Parlament.
Selectarea candidaților în vederea numirii în funcția de judecător sau a promovării se
face de către CSM, în lipsa unor criterii clare. Președinte le sau Parlamentul poate refuza
propunerea CSM, cu indicarea motivelor.
CSM propune repetat candidatura pentru reconfirmare doar dacă judecătorul o
solicită în scris și solicitarea este aprobată cu votul a 2/3 din membri CSM. Propunerea
repetată a CSM est e obligatorie pentru Președinte/Parlament. CSM este organul
împuternicit să sancționeze disciplinar judecătorii51,52.
Deși legislația Republicii Moldova garantează accesul la justiție, echitatea
procedurilor judiciare și prezumția nevinovăției, în practică a ceste drepturi sunt frecvent
încălcate. Nerespectarea legislației se datorează mai multor factori, în special corupției și
pregătirii insuficiente a judecătorilor, sensibilității lor excesive față de realitățile politice,
practicilor judecătorești neunifor me, precum și eforturilor insuficiente ale organului de
autoadministrare judecătorească.

51 Gribincea V., Hriptievschi N., Capitolul 3: accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitab il și
prezumția nevinovăției , art. publicat în www.crjm.org/wp –
content/uploads/2014/04/Capitol.justitie.raport.Promo_.Lex_2009 -2010.pdf .
52 Cea mai mare provocare pentru imparțialitatea judecătorilor este corupția. Salariile judecătorilor nu pot
asigura judecătorilor un trai decent. Pentru a combate corupția, au fost introduse publicarea obligatorie de
către judecători a declarațiilor lor de veni turi și proprietăți și distribuirea aleatorie a dosarelor în instanță.
Începând cu anul 2008, declarațiile judecătorilor sunt publicate pe pagina web a CSM. Totuși, mecanismul
existent de declarare a veniturilor și proprietăților este confuz, iar mecanismu l de verificare pare a fi
ineficient. Potrivit studiilor sociologice, în perioada 2002 -2008 încrederea în justiție nu a depășit niciodată
41%. De obicei, în justiție aveau încredere 29 -32% din populație. A se vedea art. menționat supra .

39
2.1.2. Instituțiile publice centrale și dreptul la petiționare
Desigur că pe lângă o legislație procedurală, sistemul juridic al unui stat este
constituit și din norme speciale. În acest caz, protecția drepturilor omului nu poate fi
realizată doar prin dreptul de a acționa în justiție , în cadrul instanțelor judecătorești . Având
în vedere caracteristicele une i societăți libere și de drept, – libertatea cuvântului, d reptatea,
proprietatea, pluralism politic, separația puterilor în stat etc., cetățenii au dreptul de a
depune cereri, petiții, plângeri, oricărei instituții publice. Petiționarea, în general, semnifică
prezentarea unei cereri sau propuneri autorităților pu blice constituționale sau oricărei
autorități publice să ia, să adopte sau să propună anumite măsuri.
Oricine are dreptul de a căuta, de a primi și de a face cunoscute informațiile oficiale,
personal sau prin reprezentanții săi, fără a -și justifica interesul pentru informațiile
solicitate. Petiționarii, care consideră că drepturile lor sânt lezate și nu sânt de acord cu
deciziile organului sau persoanei oficiale care au examinat petiția, au dreptul de a se adresa
în instanța de contencios administrat iv53.
Unul dintre mecanismele jurisdicționale de protecție și restabilire a drepturilor și
libertăților omului este petiționarea. Dreptul la petiționare este garantat de Constituția
Republicii Moldova. Potrivit art. 2 din Legea supremă, „Cetățenii au dreptu l să se
adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor.
Organizațiile legal constituite au dreptul să adreseze petiții exclusiv în numele colectivelor
pe care le reprezintă”. Astfel, au dreptul de a petiționa cetățenii m oldoveni și persoanele
juridice legal constituite pe teritoriul țării noastre. Persoanele fizice sunt în drept să
adreseze petiții formulate către autoritățile publice; persoanele juridice pot adresa petiții –
prin reprezentanții lor legali – exclusiv în n umele colectivelor pe care le reprezintă. Petiția
poate fi adresată de către cetățenii Republicii Moldova, cetățenii străini și apatrizi, ale
căror drepturi și interese legitime au fost lezate pe teritoriul Republicii Moldova.
Dreptul de petiționare este un drept fundamental, ce conferă cetățenilor posibilitatea
de a se adresa organelor de stat, unităților economice și altor organizații cu propuneri,
sesizări, reclamații și cereri privind interesele personale sau obștești și obligația acestor
organisme de a primi, examina și rezolva petițiile, precum și de a comunica petiționarilor
soluțiile adoptate54.

53 Pisarenco O., Accesul la informație și examinarea petițiilor, Institutul Național al Justiției , art. publicat în:
www.inj.md/sites/default/files/5%20matie_si_examina rea_petitiilor_ -_O_Pisarenco.pdf , Chișinău, 2013.
54 Cârnaț T., Drept constituțional. Ediția a II -a, revăzută și adăugită , Editura: ,,Print -Caro SRL’’, 2010, p.
306.

40
Deci, dreptul de petiționare – reprezintă acea posibilitate inerentă a omului și
cetățeanului, cât și a organizației de a se adresa direct sau indirect, scr is sau oral, individual
sau colectiv, către organele statului sau responsabililor oficiali, cu scopul de a -și apăra,
revendica sau realiza interesele legale, libertățile și drepturile recunoscute de lege55.
Am menționat mai sus despre o legislație specială, așadar, în acest caz, Legea nr. 190
cu privire la petiționare vizează modalitatea de examinare a petițiilor cetățenilor
Republicii Moldova, adresate organelor de stat, întreprinderilor, instituțiilor și
organizațiilor, în scopul asigurării protecției drepturilor și intereselor lor legitime. Actul
legislativ are apli cabilitate atât asupra cetățenilor moldoveni, cât și a cetățenilor străini și
apatrizilor, ale căror drepturi și interese legitime au fost lezate pe teritoriul Republicii
Moldova56.
Observăm, astfel, că legiuitorul a reușit să ofere petiționarilor modalităț i comode de
depunere a petiției, în condițiile prog resului tehnologic. Cui adresăm petiția Legea prevede
și problematicile supuse petiționării, determinând imperios cărui subiect al puterii publice
sau administrații centrale/locale îi va fi adresată petiți a.
Petițiile, ce țin de problemele securității naționale, drepturile și interesele legitime ale
unor grupuri largi de cetățeni sau care conțin propuneri privind modificarea legislației,
deciziilor organelor de stat, se adresează Președintelui Republicii M oldova, Parlamentului
și Guvernului.
Petițiile, în care sunt abordate oricare alte probleme decât cele menționate mai sus, se
adresează organelor sau persoanelor oficiale, de a căror competență nemijlocită ține
soluționarea lor.
Petițiile, în care este a tacat un act, o decizie, o acțiune ori inacțiune a unui organ
administrativ sau persoană oficială, care au lezat drepturile și interesele legitime ale
petiționarilor, se adresează organului ierarhic superior de primă instanță.
Petițiile, în care sunt atac ate deciziile organizațiilor care nu au organele lor
superioare, precum și deciziile executivelor raionale, primăriilor orașelor de subordonare
republicană, se adresează instanței de contencios administrativ57.
Considerăm că un sistem de petiționare eficien t trebuie să includă:

55 Obreja E., Sistemul de petiționare: monitorizare și perfecționare , Transparency Intern ational – Moldova,
Editura: „Bons Offices”, Chișinău, 2010, p. 4.
56 Legea Nr. 190 din 19.07.1994 cu privire la petiționare , publicată: 08.09.1994 în Monitorul Oficial Nr.
004, promulgată: 19.07.1994. Data intrării în vigoare: 08.09.1994.
57 Dreptul la pet iționare – formalitate sau realitate , articol publicat în
www.bizlaw.md/public/2016/06/13/dreptul -la-petitionare -formalitate -sau-realitate .

41
 cadrul legislativ (normativ);
 informarea publicului cu privire la
exercitarea dreptului la petiționare;
 asigurarea recepționării petițiilor;
 evidența petițiilor;
 organizarea audienței cetățenilor de
către conducerea instituției publice;
 examinarea petițiilor și rezolvarea
problemelor expuse în acestea;
 oferirea răspunsurilor petiționarilor;
 contestarea deciziilor instituțiilor
publice;
 instruirea funcționarilor ;
 educația juridică a populației;  prevenirea utilizării abuzive a
sistemului de petiționare;
 protecția petiționarilor;
 controlul intern asupra respectării
legislației în domeniu;
 analiza activității privind funcționarea
sistemului de petiționare;
 supravegherea implementării
legislației cu privire la petiționare;
 responsabilități și sancțiuni;
 asigurarea transparenței funcționării
sistemului de petiționare;
 colaborarea cu petiționarul și alte
persoane implicate;
 colaborarea dintre instituțiile p ublice.
Este de menționat că sistemul de petiționare servește, totodată, și ca un sistem de
reclamații, de semnalare a neregulilor sau abaterilor, în special, a situațiilor de conflict de
interese, a cazurilor de încălcare a nor melor de conduită și a cazurilor de corupție, care are
o deosebită importanță pentru activitatea de prevenire și combatere a corupției. Ținem cont
de faptul că activitatea anticorupție are drept consecință, de asemenea, protejarea
drepturilor și libertățil or fundamentale ale omului.
Analizând dreptul de petiționare în cadrul prelegerilor de drept constituțional,
profesorul Constantin Stere menționează că deși la prima vedere acesta nu poate constitui
un drept individual în sensul propriu al cuvântului, el p oate fi considerat o garanție a
tuturor drepturilor58. În această ordine de idei, dreptul de petiționare este combinat cu
toate celelalte mijloace de apărare a drepturilor și intereselor atât în Constituție, cât și în
lege. Realizarea acestui drept nu poate fi limitat sau restricționat de către guvernul
constituțional sau de altă autoritate publică.
Accesul la informație și examinarea petițiilor ca instituții juridice asigură realizarea
unor garanții fundamentale stabilite în Constituția RM și au drept scop realizarea
drepturilor persoanei la informație și la petiționare, ordonarea activității autorităților
publice, asigurarea ordinii de drept.

58 Stere C ., Curs de drept constituțional. (Litografiat) , Editura: ,,Biblioteca Academiei de Științe a
României’’, București, 1920, p.622.

42
2.1.3. Instituția Avocatului Poporului în Republica Moldova și apărarea drepturilor omului
Sistemul de protecție a d repturilor omului în Republica Moldova este ajustat (cel
puțin teoretic59) majorității statelor europene. Astfel, pe agenda de dezvoltare națională,
garantarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului reprezintă o
direcție prioritară (deși de multe ori aceasta are încă un caracter declarativ), mai cu seamă,
în spiritul reformelor demarate în sectorul justiției, social și economic.
Este indiscutabil faptul că instituțiile, precum cea a Ombudsmanului, dețin o poziție
fermă, importantă și permanentă în șirul instituțiilor care formează infrastructura unui
sistem democratic, bazat pe supremația legii și asigurarea drepturilor omului.
În ultimul timp, se creează un număr crescând de instituții de acest gen, cu priorități
axate pe protecția drepturilor omului.
Capacitatea acestui tip de instituție de a juca un rol corespunzător într -un stat depinde
de mulți factori de ordin politic, soci al și juridic. Astfel de instituție trebuie să -și asume
locul său adecvat în cadrul sistemului constituțional, să dispună de un domeniu de
competență suficient de vast, precum și de un șir de instrumente legale care ar permite să
stimuleze în mod efectiv d omeniul juridic și practica reală în domeniile importante ce țin
de drepturile omului. O caracteristică importantă a unei astfel de instituții, care
funcționează efectiv, trebuie să fie independența sa, în particular, dar nu și exclusiv, în
raport cu execu tivul. Prin urmare, o importanță specială trebuie să fie atribuită garanțiilor
constituționale și statutare ale acesteia, inclusiv garanțiilor ce implică bugetul instituției.
Succesul acestor instituții depinde în măsură semnificativă de autoritatea sa mor ală și
profesională în cadrul structurilor statului și societății. Astfel, este foarte important de
stabilit, inter alia, criterii corespunzătoare și proceduri adecvate pentru alegerea
ombudsmanului de către parlament, precum și garanții pentru cele mai în alte calificări
profesionale și morale ale cadrelor sale.
Evoluția institutului Ombudsmanului demonstrează că, deși este o instituție nouă, se
manifestă printr -un mare grad de adapta bilitate și credibilitate, răspâ ndirea rapidă
constituind semnul succesulu i acestei instituții, care se află în servici ul cetățeanului.

59 Marek Antoni Nowicki, Evaluarea problemelor actuale ale instituției ombudsmanului în Republica
Moldova. Raportul consultantului pentru Direcția generală pentru drepturile omului și afaceri juridice a
Consiliului Europei, Programul susținerea democrației în Republica Moldova, pr ogram comun dintre
Consiliul Europei și Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova, Varșovia, 2010, raport disponibil la
www.justice.gov.md/public/files/file/reforma_sectorul_justitiei/pilon6/Evaluarea_problemelor_ale_institutiei
_ombudsmanului_in_RM -_Marek_Antoni__Nowicki -2010.pdf .

43
Ombudsman, cuvâ nt de proveniență suedeză, aplicat în limbajul universal, înseamnă
autoritatea, persoana, care pledează pentru altul.
În sens juridic, Ombudsmanul este o persoană independentă, r espectabilă,
împuternicită de Parlament sau Guvern pentru protecția drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului60.
Ombudsmanul este o instituție cu caracteristici speciale, deoarece, spre deosebire de
celelalte trei autorități publice clasice: legis lativă, executivă și judecătorească, nu are
putere de decizie, rolul reducâ ndu-se la element complementar celor trei autorități publice
clasice, funcția principală fiind constatarea corectitudinii acțiunilor administrației.
Oficiul Avocatului Poporului din Moldova este o instituție similară institutelor
europene și internaționale ale Ombudsmanilor și funcționează în baza Legii cu privire la
Avocatul Poporului (Ombudsmanului) nr. 52 din 03.04.2014.
Anterior instituția se numea Centrul pentru Drepturile Omul ui din Moldova, care
activa din 1998 în baza Legii cu privire la avocații parlamentari, nr.1349 -XIII din 17
octombrie 1997 în calitate de mecanism nejudiciar important de apărare a drepturilor
omului în Republica Moldova61.
Oficiul Avocatului Poporului din Moldova este membru al organizațiilor
internaționale:
1. Institutul Internațional al Ombudsmanului,
2. Institutul European al Ombudsmanului,

60 Cârnaț T., op. cit., p. 176.
61 CpDO M era format din 4 avocați parlamentari, egali în drepturi, unul dintre care specializat în problemele
de protecție a drepturilor copilului (Avocat al copilului), din funcționari, care asigurau avocaților
parlamentari asistență organizatorică, informaționa lă, științifico -analitică, economico -financiară, precum și
patru Reprezentanțe amplasate în: Bălți, Cahul, Comrat (Unitatea Teritorială Autonomă ,,Gagauz -Yeri’’) și
Varnița, activând ca subdiviziuni teritoriale ale instituției. Reprezentanțele Centrului pe ntru Drepturile
Omului din Moldova Bălți, Cahul și Comrat au fost deschise în 2001 prin Hotărârea Parlamentului Republicii
Moldova. În 2012 a fost deschisă o nouă Reprezentanță în satul Varnița, raionul Anenii Noi. Prin semnarea și
ratificarea de către Rep ublica Moldova a Protocolului Opțional la Convenția ONU împotriva torturii și altor
tratamente crude, inumane sau degradante, în vigoare din 24 iulie 2006, care prevede instituirea unor
mecanisme independente pentru prevenirea torturii la nivel național, I nstituția Avocaților Parlamentari a fost
investită cu misiunea respectivă. În scopul acordării asistenței în exercitarea atribuțiilor avocaților
parlamentari în calitate de Mecanism Național de Prevenire a Torturii, care vizează efectuarea vizitelor
preven tive în locurile unde se află sau se pot afla persoane private de libertate a fost creat un Consiliu
consultativ. La 20 martie 2008 prin modificările operate la Legea cu privire la avocații parlamentari la
20.03.2008, a fost introdus mandatul Avocatului pa rlamentar pentru protecția drepturilor copilului. La 16 -18
noiembrie 2009, în Geneva Subcomitetului de acreditate al Comitetului Internațional de Coordonare a
Instituțiilor Naționale pentru Drepturile Omului a acreditat Centrul pentru Drepturile Omului din Moldova cu
statutul B fapt ce denotă capacitatea Instituției avocaților parlamentari de a -și realiza sarcinile în domeniul
protecției drepturilor omului, dând dovadă de o plusvaloare exprimată prin recunoașterea instituției pe plan
internațional.

44
3. Asociația Ombudsmanilor și Mediatorilor Francofoni.
Creată ca o autoritate publică independentă, care să asigure gar antarea respectării
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului de către autoritățile publice centrale și
locale, instituții, organizații și întreprinderi, indiferent de tipul de proprietate, asociațiile
obștești și persoanele cu funcții de răspund ere de toate nivelurile, Oficiul Avocatului
Poporului este autoritatea care favorizează echilibrul între autoritățile publice și societate,
contribuie la apărarea drepturilor omului prin prevenirea încălcării acestora și repunerii în
drepturi, la perfecțio narea legislației ce ține de domeniu și educarea juridică a populației,
aplicând procedeele prevăzute de legislația în vigoare62.
Instituția ombudsmanului ar trebui să fie inclusă în Constituția Republicii Moldova
dat fiind importanța sa, necesitatea de a o accentua în stat și în societate, rolul pe care
aceasta trebuie să -l joace în apărarea drepturilor constituționale ale persoanel or și în
exercitarea controlului statului și a organelor acestuia în sensul respectiv. În particular,
constituția trebuie să demonstreze importanța instituției ombudsmanului, scopurile
fundamentale ale acesteia, modul în care ombudsmanul este desemnat, dur ata mandatului
acestuia(acesteia), condițiile pe care persoana deținătoare a funcției date trebuie să le
întrunească, garanțiile principale ale succesului activității ombudsmanului și ale
independenței acestuia/acesteia, precum și relațiile cu alte organe de stat.
În acest caz, un proiect de lege pentru completarea Constituției privind instituția
Avocatul Poporului, a fost votat în Parlament în ambele lecturi la 14 aprilie 2016.
Conform proiectului referitor la statutul și rolul Avocatului Poporului, Capi tolul III1
va include articolul 591 cu 8 aliniate. Acestea stipulează cadrul activității, misiunea și
numirea ombudsmanului. De asemenea, este specificat că Avocatul Poporului nu poate fi
membru al unui partid politic sau să desfășoare activitate politică, cu excepția celei
didactice, științifice. Necesitatea modificării este argumentată de recomandarea Comisiei
de la Veneția formulată „pentru a proteja independența instituției Ombudsmanului de
fluctuația politică, de a garanta în Constituție existența aces tei instituții și activitățile ei de
bază”63.

62 A se vedea www.ombudsman.md .
63 A se vedea www.justice.gov.md/libview.php?l=ro&idc=4&id=3455 .

45
2.2. Mecanisme internaționale de protecție a drepturilor omului
Conform doctrinei juridice cu privire la dreptul internațional al drepturilor omului,
drepturile omului reprezintă, mai întâi, un concept filoz ofic, o condensare a tot ce a produs
ca esență filozofia umanistă din antichitate și până în prezent. Omul, ca ființă rațională,
născută liberă, ca măsură a tuturor lucrurilor, considerat ca scop și niciodată ca mijloc,
reprezintă valoarea supremă pe care ar trebui să se concentreze tot ce înseamnă scopuri ale
societății organizate politic în stat. Transpus în planul preocupărilor juridice, conceptul de
drepturi ale omului desemnează, mai întâi, drepturi subiective ale omului, de o anumită
factură, care def inesc poziția acestuia în raport cu puterea publică, dar el devine o
veritabilă instituție juridică, un ansamblu de norme juridice interne și internaționale care au
ca obiect de reglementare promovarea și garantarea drepturilor și libertăților omului,
apărarea acestuia împotriva abuzurilor statelor și a pericolelor de orice natură64.
Putem discuta astfel despre drepturile omului, pe de o parte, ca despre o instituție de
drept intern, mai precis de drept constituțional, care însumează normele ce reglementează
statutul juridic al cetățeanului cu privire la drepturile și libertăților fundamentale ale
acestuia, și, pe de altă parte, ca despre o instituție de drept internațional, ca sursă de reguli
juridice stabilite de comun acord de către state pent ru protecția ființei umane, dar și ca
principiu fundamental al dreptului internațional public65.
Totalitatea normelor juridice internaționale care au ca obiect apărarea drepturilor
omului alcătuiesc astăzi o ramură distinctă a dreptului internațional public – dreptul
internațional al drepturilor omului. În cel mai larg sens, dreptul internațional al drepturilor
omului cuprinde tot ce înseamnă norme juridice internaționale având ca obiect protecția
ființei umane, indiferent de împrejurare.
Crearea ONU, prin adoptarea Cartei Națiunilor Unite Ia 26 iunie 194566, a permis
redefinirea preocupărilor în domeniul drepturilor omului, preluând mare parte din ceea ce
se dovedise a fi valoros în perioada anterioară, mai ales în acțiunile Societății Națiunilor67,

64 Scăunaș S., Dreptul internațional al drepturilor omului , Editura: ,,C. H. Beck’’, București, 2013, p. 12.
65 Popescu C. – L., Protecția internațională a drepturilor omului , Editura: ,,C. H. Beck’’, București, 2000, p.
22.
66 Rezoluția Adunării Generale ONU, 21 7/A1II.
67 Organizație interguvernamentală înființată în urma Conferinței de Pace de la Paris care a pus capăt
Primului Război Mondial și precursoarea Organizației Națiunilor Unite. Societatea a fost prima organizație
internațională de securitate având obiectivul principal să mențină pacea mondială . În perioada de maximă
dezvoltare, între 28 septembrie 1934 și 23 februarie 1935, a avut 58 membri. Stabilite în Pactul Societății
Națiunilor, scopurile principale ale Societății erau prevenirea războiului prin securitate colectivă, dezarmarea,
și rezolva rea disputelor internaționale prin negociere și arbitraj. Printre altele erau tratate și probleme precum

46
chiar dacă aceasta s -a dovedit a fi falimentară prin propria ei neputință de a împiedica un
nou război mondial, dar și prin crearea unui veritabil sistem juridic cu vocație universală –
Sistemul Națiunilor Unite de protecție a drepturilor omului.
Nu doar unive rsalizarea este un proces care caract erizează societatea internațio nală
contemporană, ci și regionalizarea, proces care se manifestă și în domeniul drep turilor
omului. Statele nu s -au mulțumit doar cu adoptarea și promovarea unui sistem al
drepturilor omul ui la nivel universal. Inspirându -se din valorile consacrate în De clarația
Universală a Drepturilor Omului și sistemul juridic creat de Națiunilor Unite, s -au
dezvoltat și sisteme regionale de protecție a drep turilor omului, la nivel conti nental. Trei
sisteme regionale sunt astăzi în plină afirmare și dezvoltare, deosebit de performante în
spațiile pentru care s -au constituit:
1. Sistemul european de protecție a drepturilor omului . A fost inițiat de Consiliul
Europei, organizație interguvernamentală în cadrul căreia s -au adoptat, începând cu anul
1950, mai multe instrumente juridice și a fost dezvoltat și de dimensiunea umană
promovată în cadrul Uniunii Europene și al Organizației pentru Securitate și Cooperare în
Europa.
2. Sistemul inter -american al drepturilor omului . Acesta a fost creat în cadrul
Organizației Statelor Americane și se bazează pe Carta OSA semnată în anul 1948, pe
Declarația americană a drepturilor și îndatoririlor omului din același an și pe Convenția
americană a drepturilor omului deschisă spre ratificare în 1969.
3. Sistemul african al drepturilor omului și ale popoarelor , bazat pe Carta africană
a drepturilor omului și ale popoarelor, adoptată de Organizația Unității Africane în anul
1981, aflat în plină afirmare astăzi în cadrul Unității African e, organizație care a înlocuit
OUA în anul 2002. Remarcăm în cadrul acestor preocupări și pe cele care au început să
se manifeste în spațiul islamic, în ultimele două decenii.
4. Sistemul arab al drepturilor omului , Carta Arabă a Drepturilor Omului, adoptată
de Consiliul Ligii statelor arabe în 1994. Drepturile omului sunt prezentate în strânsă
legătură cu religia islamică. Carta prevede un sistem de monitorizare și garantare a
drepturilor omului constând în elaborarea de rapoarte periodice supuse spre examina re de
statele membre unui Comitet de experți format din 7 membri68.

condițiile de muncă, tratamentul corect a locuitorilor indigeni, traficul de persoane și a drogurilor,
comercializarea armelor, sănătatea mondială, pri zonierii de război, și protejarea minorităților din Europa.
68 Miga – Beșteliu R., Brumar C., Protecția internațională a drepturilor omului, ed. a V -a, Editura:
,,Universul Juridic’’, București, 2010, p. 267.

47
2.2.1. Sistemul Organizației Națiunilor Unite de protecție a drepturilor omului
Organizația Națiunilor Unite are un rol deosebit de important în ceea ce privește
promovarea internațională a drepturilor, pe de o parte prin adoptarea unor documente
esențiale în materie, iar, pe de altă parte, prin numeroasele organe principale și subsidiare
de control structurate în cadrul ei.
Cadrul juridic internațional care marchează începutul erei drepturi lor este constituit
dintr -o serie de documente ce formează așa -numita ,,Cartă internațională a Drepturilor
Omului”, documente ce au fost elaborate, adoptate și aplicate în cadrul ONU:
1. Carta ONU ,
2. Declarația Universală a Drepturilor Omului ,
3. Pactele internaț ionale și protocoalele adiționale cu privire la drepturile omului.
Carta ONU nu face decât vagi trimiteri spre drepturile omului, dar momentul de
referință îl va reprezenta, trei ani mai târziu, Declarația Universală a Drepturilor Omului,
pe care Adunarea Generală a ONU a adoptat -o la 10 decembrie 1948. Acest document va
avea un ecou imens și va deveni un veritabil instrument internațional care va declanșa
construcția celui mai dezvoltat sistem de protecție a drepturilor omului cunoscut în istorie.
El va st a la baza Cartei Internaționale a Drepturilor Omului, adică a unui ansamblu de 5
documente – Declarația Universală a Drepturilor Omului și 4 instrumente juridice: Pactul
referitor la drepturile economice, sociale și culturale, Pactul referitor la drepturil e civile și
politice, am bele adoptate în anul 1966 , și cele două protocoale adiționale la Pactul referitor
la drepturile civile și politic e, primul adoptat în anul 1966 și doilea în anul 1989 –
documente care constituie nucleul sistemului Națiunilor Unite de protecție a drepturilor
omului.
Pornind de la aceste instrumente de bază, sistemul ONU s -a dezvoltat progresiv,
înregistrând astăzi peste 100 de tratate internaționale și un număr aproape egal de alte
documente internaționale, sistem care enunță și ga rantează aproximativ 60 de drepturi și
libertăți fundamentale ale omului, dar și unele îndatoriri ale acestuia. Î ntrebarea care se
pune încă este dacă acest sistem al ONU are un caracter universal sau numai o vocație de
universalitate. Este clar că, prin f elul cum este conceput și promovat, sistemul Națiunilor
Unite de protecție a drepturilor omului se vrea un sistem universal, pentru că însăși ONU,
cadrul în care este promovat, are un caracter universal. Totuși, acest sistem, deși cu vocație
de universalit ate, nu este astăzi recunoscut și promovat de întreaga comunitate
internațională.

48
La o analiză mai atentă, constatăm că tratatele cele mai importante din domeniul
drepturilor omului nu au fost ratificate de toate statele membre ale ONU.
Declarația Universală a Drepturilor Omului, deși larg recunoscută de comunitatea
internațională, nu are caracter jurid ic, deci nu este opozabilă membrilor Națiunilor Unite.
Doar tratatele – pacte, convenții, protocoale etc. – au forță juridică și leagă statele
părți de obligațiile pe care le stipulează. De exemplu, cele două pacte din 1966, care preiau
în cea mai mare par te prevederile Declarației Uni versale a Drepturilor Omului, au fost
ratificate numai de aproximativ 140 de state, sau cele două Protocoale adiționale la Pactul
privind drepturile civile și politice care au fost ratificate doar de 95 de state (primul),
respectiv doar de 40 de state (cel de -al doilea, referitor la abolirea pedepse i cu moartea) din
totalul de 197 de state membre ale ONU. Singurul tratat d in sistemul ONU care are u n
veritabil caracter de univer salitate este Convenția asupra drepturilor copilului, adoptată la
20 noiembrie 1989, care a fost ratificată de 191 de state. Paradoxal sau nu, doar SUA și
Timorul de Est nu sunt părți la acest tratat (de altfel, Timorul de Est a devenit membru al
ONU în 2002 și, scuzabil, poate nu a avut încă timp să ratifice acest instrument)69.
Concluzia este limpede și, poate, regretabilă: în ciuda discursului cât se poate de
pozitiv, multe state sunt încă reticente în preluarea și promovarea unor valori deosebit de
impor tante pentru umanitate precum drepturile omului. Această atitudine poate fi
explicația faptului că, în mileniul III, asistăm încă la violări din cele mai grave ale
drepturilor omului, acte de cruzime , tratamente inumane și degradante, acte cate afectează
grav demnitatea umană. De aceea, apreciem că singura ca le de a realiza „cooperarea
internațională în rezolvarea problemelor internaționale cu caracter economic, social.
cultural și umanitar, în promov area și încurajarea dre pturilor omului și a libertăți lor
fundamentale pentru toți, fără deosebire de rasă, sex. limbă sau religie’’ este
universalizarea sistemului Națiunilor Unite de protecție a drepturilor omului. Chiar dacă
procesul de universalizare în domeniul dreptu rilor omului se desfă șoară lent, el există și dă
speranță că umanitatea, în cele din urmă, va înțelege că singura șansă a supraviețuirii
omului este încrederea și respectul pentru valoarea pe care acesta o reprezintă.
RM este parte la mecan ismul ONU de protecție a drepturilor omului ratificând
aproape toate instrumentele adoptate de organizație70.

69 Guțan B., Protecția europeană a drepturilor omului, ed. a IV – a, include modificările aduse prin
Protocolul nr.14, Editura: ,,C. H. Beck’’, București, 2011, pp. 6 – 17.
70 Amintim faptul că acest sistem necesită o abordare mult prea largă. În acest sens, recomandăm a se
consulta literatura de speci alitate în materie transpusă în acest subcapitol menționată în notele de subsol de
mai sus.

49
2.2.2. Sistemul Consiliului Europei de protecție a drepturilor omului
La introducerea sub -capitolului 2.2. am menționat clasificarea sistemelor de protecție
a drepturilor omului în care am transpus sistemele regionale.
Sistemul Consiliului Europei face parte din sistemul european, așadar, pe lângă
acestea, sistemul eu mai cuprinde:
1. Protecția drepturilor omului la nivelul Uniunii Europene
2. Protecția drepturilor omului în cadrul Organizației pentru Securitate și Cooperare în
Europa.
RM este parte la 2 dintre acestea (CoE și OSCE), dar având în vedere importanța
primordială a jurisprudenței Curții Europene, vom detalia acest mecanism.
Voința de a apăra și de a promova libertatea și democrația este nota dominantă a
statutului Consiliului Europei. Protecția și dezvoltarea drepturilor omului reprezintă unul
din mijloacele de a atinge scopul Consiliului Europei, care este cel de ,,a realiza’’ o uniune
mai st rânsă între membrii săi”.
După cum s -a arătat, Consiliul Europei, care mai este cunoscut și sub denumirea de
Organizația drepturilor omului, datorită obiectului său principal de activitate și rolului său
în promovarea și respectarea drepturilor și libertă ților fundamentale în Europa și în lume, a
apărut în urma Congresului de la Haga din 7 -9 mai 1948. Statele membre ale organizației
recunosc principiul preeminenței dreptului, în virtutea căruia orice persoană aflată în
jurisdicția lor se bucură de protecți a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului (art.
3 din Statut).
În prezent, la Consiliul Europei funcționează trei sisteme de monitorizare a
angajamentelor și obligațiilor asumate de statele membre, instituite prin procedurile
Adunării Parlament are a Consiliului Europei, prin procedurile interguvernamentale ale
Comitetului de Miniștri (CM) și, respectiv, prin procedurile Congresului Puterilor Locale
și Regionale al Europei (CPLRE). Aceste sisteme de monitorizare vizează verificarea
îndeplinirii o bligațiilor și angajamentelor asumate de către state.
Mecanismul de monitorizare a angajamentelor este caracterizat de o abordare țară cu
țară, rapoartele de țară fiind organizate într -o manieră tematică. Principalele probleme
examinate în cadrul acestui mecanism s -au referit la funcționarea instituțiilor democratice,
la problemele democrației locale, la funcționarea sistemului judiciar și la protecția
minorităților naționale.
Pentru încălcarea gravă a obligațiilor în privința statelor membre se poate apl ica
sancțiuni constând în suspendarea drepturilor de reprezentare la nivel parlamentar sau

50
guverna mental, sau retragerea ori încetarea calității statului în cauză, de membru al
organizației71.
Ne interesează mai mult în acest sens protecția jurisdicțională în cadrul Consiliului
Europei. Protecția jurisdicțională a drepturilor omului in cadrul Consiliul Europei este
realizată în esență prin Convenția pentru apărarea omului și libertăților fundamentale
(CEDO). Aceasta reprezintă textul fundamental în materie. Convenția este primul tratat
specific elaborat de Consiliul Eur opei care stabilește practic (1) atâ t elementele constitutive
ale drepturil or și libertăților garantate, (2) câ t și mecanismul de protecție asigurat.
După reforma mecanismului CEDO instituită prin adoptarea Protocolului 11, care a
intrat în vigoare la 1 noiembrie 1998, actualul mecanism este constituit din Curtea
Europeană a Drepturilor Omului, ca jurisdicție unică și permanentă, care a înlocuit fosta
Comisie și fosta Curte, și din Comitetul d e Miniștri, căruia i -au rămas doar atribuțiile de
urmărire a executării hotărâ rilor definitive ale Curții, potrivit art. 46 alin. 2 din actuala
redactare a CEDO. Prin adoptarea, la 13 mai 2004, a Protocolului 14 la CEDO,
mecanismul de aplicare a CEDO a fos t modific at avâ ndu-se drept obiectiv eficientizarea
examinării cererilor adresate Curții Europene pentru Drepturile Omului.
O emanație a Consiliului Europei – o organizație internațională creată în mai 1949,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a f ost creată pentru a asigura
implementarea și aplicarea Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale semnată la Roma, la 4 noiembrie 1950 și a intrat în vigoare la 3
septembrie 1953.
Odată cu intrarea în vigoare a Pr otocolului nr 11 a fost constituit un organ de
jurisdicț ie europeană unică – Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Comitetul de
Miniștri a păstrat controlul asupra executării hotărârilor Curții, dar a fost eliminat puterea
de a se pronunța pe fond. Prin i ntermediul Protocolul nr 11 a fost instituit un m ecanism de
protecție cu un adevărat caracter judiciar, permițâ nd accesul direct și nerestricț ionat a
reclamanț ilor la CEDO72.

71 Guțan B., op. cit., p. 25.
72 Idem . În prezent, Curtea Europeană a Drepturilor Omului este compusă dintr -un număr de judecători egal
cu cel al statelor părți la Convenție (47 de judecători până în prezent). Aceștia sunt aleși de Adunarea
Parlamentară a Consiliului Europei, 61 dintr -o listă de trei nume propuse de către fiecare stat. Judecătorii sunt
aleși pentru un mandat de nouă ani. Ei sunt independenți și nu se pot angaja în nici o activitate incompatibilă
cu obligația lor de independență și imparțialitate. Cerințele de calificare a judecătorilor au fost recent
consolidate, deoarece autoritatea și credibilitatea Curții depinde în mare măsură de calitatea judecăt orilor și a
hotărârilor pe care le fac. Acești judecători ,,trebuie să se bucure de cea mai înaltă reputație morală și să
posede calificările necesare pentru exercitarea unor funcții jurisdicționale mare sau să fie juriști de

51
Procedura în fața Curții comportă două faze:
 fază scrisă , în cadrul căreia pă rțile depun memorii și concluzii;
 fază orală , în cursul că reia speța este examinată în prezență părților, ș edințele fiind
publice, cu excepția situațiilor în care Curtea decide altfel.
Procedura de examinare a admisibilității cererii este în principal, s crisă, dar, în
cazurile necesare poate să se procedeze la o audiere. În baza modificărilor recente al
Regulamentului Interior al Curții, i ndividului i s -a acordat locus standi în fața Curții și deci
poate participa la procedura aflata pe rol în fața Curții și se poate prezenta în nu me propriu
devenind o veritabilă parte în proces. Astfel prin aceste măsuri a fost impusă regula – de
bază a orică rui proces judiciar – regula contradictorialității73, Curtea Eu ropeană devenind
astfel un adevă rat organ jurisdicțional.
Competența Curții se limitează la verificarea respectării de către statele
contractante a angajamentelor în domeniul drepturilor omului.
Curtea trebuie să respecte autonomia sistemelor juridice ale statelor contractante.
Curtea nu este un al patrule a grad de jurisdicț ie ca sa poată evalua ea însăși faptele care au
determinat o instanță națion ală să adopte o decizie. Examinând cauza, Curtea î și va stabili
competența în cazul în care aceasta i -a fost contestată. Competența Curții cuprinde toa te
cazurile care îi sunt prezentate și care privesc interpretarea și aplicarea Convenției. Cu
toate acestea, competența ei contencioasă nu se poate exersa decât față de statele care au
declarat ca acceptă Convenția ca pe o obligație juridică sau care și -au dat consimț ământul
sau agrementul la o hotărâ re a Curții într -o problemă precisă. Curtea efectuează un control
jurisdicțional al respectării drep turilor omului, adică o protecție jurisdicțională a drepturilor
omului care implică posibilitatea de a judeca o cauză referitoare la o încălcare a drepturilor
omului printr -o hotărâre care beneficiază de autoritate de lucru judecat.
Trebuie de menționat că Curte Europeană pentru Drepturile Omului furnizează
modelul cel mai săvâ rșit al protecției jurisdicțional, s tabilind o ordine publică europeană a

competență recunoscută’’ (arti colul 21 din Convenție). Alegerea modului de selecție a candidaților este lăsată
la latitudinea statelor. Procedurile naționale de selecție trebuie să îndeplinească anumite standarde: acestea
trebuie să fie corect, transparent si sa fie aplicat un mecanism care să asigure că toți candidații să aibă o
cunoaștere de lucru una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei. În acest spirit, Adunarea Parlamentară
a Consiliului Europei a modificat procedura de examinare a candidaturilor pentru alegerea judecăto rilor la
Curtea Europeană a Drepturilor Omului, inclusiv prin refuzul de a examina candidaturile care nu întrunesc
condițiile necesare pentru exercitarea funcției judiciare. Protocolul nr 14 a decis că judecătorii sunt acum
aleși pentru un mandat unic de n ouă ani – până când a fost de șase ani termen, reînnoibil o singură dată.
Limita de vârstă – 70 de ani – nu a fost schimbată. Scopul acestei reforme a fost de a consolida independența
și imparțialitatea judecătorilor.
73 A se vedea și art. 24 CPP al RM – Principiul contradictorialității în procesul penal.

52
drepturilor omului. Toate statele părți la Convenție acceptă jurisdicția obligatorie a Curții
ceea ce constitu ie un real succes al sistemului european de garantare a drepturilor omului.
Totodată Curtea dispune de pleni tudine de jurisdicție.
Astfel art. 32 al Convenției stabilește în termeni foarte clari competența ratione
materiae a Curții și se extinde la toate cauzele referitoare la interpretarea și aplicarea
Convenției și a protocoalelor sale adiționale Curtea poate să-și verific e propria competență.
Având dreptul de a sesiza direct Curtea, reclamantului i se atribuie implicit calitatea de
parte în fața acesteia. Astfel litigiile se examinează în contradictoriu între stat ul pârât și
reclamant, ambii avâ nd aceiași cal itate procesuală. Individul are dreptul să participe la
procedura în fața Curții fie prin intermediul unui avocat, fie că este autorizat să se apere el
însuși.
Competența rationae personae a Curții este stabilită în art.34 care prevede că oricărei
persoane fizice, organizației neguvernamentale sau grup de particulari li se recunoaște
dreptul la un recurs individual în fața Curții. Convenția nu impune nici o condiție
referitoare la naționali tatea, reședința, starea civilă sau capacitatea persoanei. Se pot adresa
Curții persoanele incapabile în o rdinea juridică internă (minori , alienați) chiar fără a fi
reprezentate de un tu tore sau curator. Astfel condiț iile care guvernează cererile individua le
nu coincid cu criteriile naționale referitoare la capacitatea procesuală (locus standi) . Prin
orice organizație neguvernamentală se subînțelege, în general persoanele juridice cu scop
lucrativ sau nelucrativ, cu excepția celor ce participă la exercițiul puterii publice sau
administrează un serviciu public sub controlul autorități lor publice.
Important . În cazul prezentării recursurilor individuale îndreptate împotriva unui stat,
se aplică regula potrivit că reia individul trebuie să epuizeze toate recursu rile interne
posibile înainte de a depune un recurs la CEDO. Această regulă permite statului pârât să
poată îndrepta o eventuală încălcare a obligațiilor sale pe căi juridice interne proprii și doar
în cazul în care autoritățile statale nu restabilesc drep tul încălcat și nu acordă o reparaț ie
echitabilă, reclamantul va avea posibilitatea să se adreseze la CEDO.
Astfel regula epuiză rii cailor de recurs interne scoate în evidență caracterul subsidiar
al mecanis mului european de garantate a drepturilor omului . Și este firesc să fie așa,
deoarece autoritățile statelor contractante sunt într -o situație m ai potrivită decâ t judecătorul
european pentru a s e pronunța asupra dreptului încă lcat.
Obligația de a epuiza căile interne de recurs se limitează la utilizarea norm ală a căilor
de recurs utile . Utilizarea normală presupune ca reclamantul să aibă inițiativa și
posibilitatea de a folosi căile de recurs interne. Noțiunea de recurs util presupune că regula

53
epuizării căilor de recurs interne nu se impune reclamantulu i în cazul în care căile de
recurs există, dar sunt iluzorii. Pe baza acestor principii, Curtea a favorizat o interpre tare
flexibilă a art.35 facilitâ nd astfel dreptul de acces la Curte.
Astfel, reclamantul este scutit de exercitarea unui recurs aleatoriu , adică câ nd eșecul
acestuia este probabil, spre exemplu, din cauza autorității unei hotărâri pronunț ate de o
Curte Constituțională.
Totodată, reclamantul nu este obligat să exercite căile de recurs ineficace care nu ar
putea remedia încălcările invocate. În acest sens , este suficientă existența unui aviz dat
reclamantului de avocatul sau în c are este indicat fă ră echivoc ca un anumit recurs nu are
șanse de reușită și în consecință, reclamantul este dispensat de obligația de a recurge la
acest recurs.
Dacă dimpotrivă, avocatul exprimă îndoieli asupra unei soluții fericite în cauză,
reclamantul trebuie să respecte condiția epuizării căilor interne de atac.
Reclamantul nu este obligat să invoce Convenția Europeană a Drepturilor Omului în
fața instanței națio nale dacă el a invocat dispoziții juridice al căror conținut este
fundamental același. Reclamantul trebuie să invoce Convenția atunci când aceasta
constituie unicul temei legal al unei cereri.
Statului pârât îi r evine sarcina să formuleze o exce pție procedurală în sensul că
reclamantul nu a epuizat căile de recursuri interne eficace. Aceste din urma se referă la
acele recursuri care ar da șansa de a reuși ale reclamantului sau pentru ca obiectul unei
cereri corespunde în m od direct unei cereri deja tr anșate de autoritățile interne.
În fine, când o cerere a fost declarată inadmisibilă pentru că nu a u fost epuizate că ile
de recurs interne, reclamantului are dreptul să depună din nou o cerere în fața CEDO74.
Prin urmare, am dori să facem o ultimă mențiune importantă. Protecția drepturilor
omului în cadrul CoE reprezintă o procedură vastă întrucât în cadrul facultăților de drept
aceasta reprezintă o materie distinctă, de aceea în acest capitol nu am reușit să transpunem
toate procedurile prin care se realiz ează protecția, inclusiv categoriile de drepturi
reglementate de atât de Convenția Europeană, cât și de Pactele (PIDCP, PIDESC)
menționate supra etc.

74 Buruiană I., Protecția europeană a drepturilor omului , Institutul de Relații Internaționale din Moldova,
Lifelong Learning Programme, Chișinău, 2013, pp. 55 – 90.

54
2.2.3. Alte sisteme internaționale
(1) UNIUNEA EUROPEANĂ
Uniunea Europeană nu dispune de un sistem propriu -zis de protecție a drepturilor
omului. Protecția drepturilor se realizează doar indirect, prin invocarea drepturilor în fața
Curții de Justiție a Comunităților Europene. Această protecție este de altfel lim itată prin
aceea că o persoană nu poate chema în judecată în fața Curții de Justiție un stat membru, ci
doar instituții ale Uniunii Europene.
Prin Tratatul de la Lisabona se promovează Carta Fundamentală a Drepturilor
Omului în Uniunea Europeană. Carta Fu ndamentală are un cadru de protecție mult mai
vast decâ t al Convenției europene și include drepturi de a doua generație, sociale, culturale
și economice: libertatea artelor și a științelor, dreptul la educație, libert atea activităților
economice, dreptul la diversitate culturală, lingvistică și religioasă, dreptul la integrare al
persoanelor cu dizabilități, dreptul la condiții decente de muncă, dreptul la asistență socială
etc.
Totuși Carta Fundamentală nu prevede un mecanism propriu pentru prot ecția
drepturilor omului, cum este Curtea Europeană a Drepturilor Omului în sistemul
Consiliului Europei.
Tratatul Uniunii Europe ne a consacrat importanța respectării drepturilor omului în
ordinea juridică comunitară afirmând că „Uniunea se bazează pe pri ncipiile libertății,
democrației, respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și pe cel al
statului de drept, principii ce sunt comune statelor membre” (articolul 6 alin.1), T.U.E.
revizuit ridică cele trei principii – respectarea d repturilor omului, democrația și
preeminența dreptului – care formează „patrimoniul comun de valori” enunțat de Consiliul
Europei și Convenția europeană a drepturilor omului, la rangul unor veritabile principii
constituționale ale Uniunii Europene, a căror respectare devine o condiție statutară a
aderării la Uniune (articolul 49 T.U.E.)75.

(2) ORGANIZAȚIA PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE ÎN EUROPA
Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa (fosta Conferință pentru
Securitate și Cooperare în Europa) este o organizație politică ce are ca principal scop
asigurarea păcii și securității la nivel regional european.

75 Sudre F., Drept european și internaț ional al drepturilor omului , Editura: ,,POLIROM’’, Iași, 2006, p. 117.

55
Unul din principalele domenii de acțiune în acest cadru larg al organizației este așa –
numita dimensiune umană, adică protecția drepturilor fun damentale, precum și „stabilirea
contactelor umane și alte probleme cu caracter umanitar76.
Dimensiunea umană a OSCE își are originea în principiul VII enunțat în Actul Final
de la Helsinki (1975), care se referă la res pectul drepturi lor fundamentale ale omului,
inclusiv libertatea de gândire, conștiință, religie și credință. Problematica drepturilo r
omului face obiectul Coșului II I privind cooperarea în domeniul umanitar și în alte
domenii. Angajamentele specifice asumate în acest dom eniu sunt: stabilirea de contacte
umane; informarea; cooperarea și schimburile în domeniul culturii; cooperarea și
schimburile în domeniul educației.
În cadrul OSCE, măsurile privind protecția drepturilor omului au devenit un element
constitutiv al păcii și securității internaționale. Dezvoltările ulterioare Actului Final de la
Helsinki, din cadrul reuniunilor de la Belgrad, Madrid și Viena, au dus, pe de o parte, la
reafirmarea acestor principii, iar pe de altă parte la consolidarea lor prin crearea unui
mecanism de schimb de informații și discuții între state, în cazul în care se constată
existența unor situații de încălcare a angajamentelor asumate în domeniul drepturilor
omului. Reuniuni speciale privind drepturile omului au avut loc la Ottawa (1985) și la
Berna (1986).
O conferință specială privind „dimensiunea umană” a CSCE a avut loc, în trei etape
(Paris, Copenhaga ș i Moscova), între 1989 și 1991. Carta de la Paris pentru o Nouă
Europă, adoptată în cadrul reuniunii din 1990 a acordat un loc deosebit dimensiunii umane
în general și protecției drepturilor omului în special77.

(3) UNIUNEA AFRICANĂ
Creată după modelul Uniunii Europene, Uniunea Africană, organizația care succedă
Organizația Unității Africane, are ca scop promovarea democrației, drepturile omului și
dezvoltarea pe continentul african, în special pentru mărirea nivelului investițiilor străine
prin intermediul programului Noul Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii (NEPAD)78.
Sistemul african al drepturilor omului și ale po poarelor are la bază două documente:
1. Carta africană a drepturilor omului și ale popoa relor, adoptată în anul 1981 și

76 Documentul final de la Viena (1989).
77 Guțan B., op. cit., p. 252 – 253.
78 Obiectivele Uniunii Africane cuprind și crearea unei bănci centrale de dezvoltare.

56
2. Protocolul la Carta africană a drepturilor omului și ale popoarelor pentru crearea
unei Curți Africane a Drepturilor Omului și ale Popoarelor, adoptat în anul 1988, la
Ouagadougou (Burkina Faso).
Inspirată de Uniunea Europeană, Uniunea Africană a fost creată pentru realizarea
unei mai bune integrări, guvernări și stabilități pe continentul african, având în vedere
dificultățile mari prin care au trecut statele africane în ultimele decenii. UA s -a constituit
având la bază principiile egalității, suverani tății și interdependenței statelor, respectării
frontierelor, neamestecului în treburile interne, interzicerii forței și a amenințării cu forța,
apărării drepturilor omului și ale popoarelor, democrației și supremației dreptului, dar și, ca
un aspect de no utate în planul relațiilor internaționale, dreptul la ingerință al UA pentru a
interveni în treburile interne ale statelor, pentru a împiedica crimele de război, genocidul și
crimele contra umanității79.

(4) LIGA ARABĂ
Problematică destul de complexă, viu discutată și controversată, abordată cel mai
adesea de pe poziții civilizaționale, drepturile omului în lumea musulmană reprezintă un
subiect greu de abordat datorită particularităților juridice care diferențiază această lume de
ceea ce este bine cunoscut în spațiul civilizației occidentale. Documentul oficial și de bază
al organizației este Carta arabă pentru drepturile omului. Aceasta este împărțită în 4 părți și
dincolo de conotațiile religioase, naționaliste și antisemite, constatăm mari similitudini cu
prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului. Redactarea aproape
„occidentală’’ a Cartei constituie, după părerea noastră, un pas important și un semnal că
spațiul islamic încearcă să se apropie de modernitate. Interesant este că în Carta arabă a
drepturilor omului se creează și un mecanism de control. Partea a treia a Cartei stabilește
alegerea prin scrutin secret, de către statele membre ale Consiliului Ligii Statelor Arabe, a
unui Comitet de experți al drepturilor omului. Comitetul va fi comp us din 7 membri, nu
mai mult de câte un resortisant al aceluiași stat, aleși pentru un mandat de 3 ani. Statele
părți la Cartă sunt obligate să prezinte un prim raport într -un termen de un an de Ia intrarea
în vigoare a Cartei și, apoi, rapoarte periodice din 3 în 3 ani. Comitetul examinează
rapoartele statelor și adresează un raport cu observațiile sale și avizele statelor Comisiei
permanente a drepturilor omului a Ligii Statelor Arabe80.

79 Buruiană I., op. ci t., 127.
80 Ceban C., Haruța A., Note de curs. Protecția internațională a drepturilor omului (Ciclul I), Chișinău,
2013, pp. 144 – 146.

57
(5) ORGANIZAȚIA STATELOR AMERICANE81
Sistemul regional de protecție a drepturilor omului pe continentele americane s -a
dezvoltat în cadrul Organizației Statelor Americane (OSA), începând cu adoptarea
„Declarației americane a drepturilor și îndatoririlor omului’’ la 2 mai 1948, cu câteva luni
înainte de Declarația Universală a Drepturilor Omului.
OSA, ca succesoare a Uniunii Panamericane de la începutul secolului al XIX -lea, s -a
constituit în forma actuală prin adoptarea Cartei OSA, la Bogota, în anul 1948, la cea de -a
IX-a Conferință interamericană.
Cu sediul în Washington, OSA are 35 de membri, precum și 30 de observatori
permanenți, printre care și Uniunea Europeană.
Scopurile organizației sunt: întărirea păcii și securității pe continentul american,
soluționarea diferendelor dintre statele membre prin mijloace pașnice, a părarea comună în
caz de agresiune împotriva unui stat membru, precum și soluționarea problemelor
economice, politice, sociale, culturale și juridice ale statelor membre.
Sistemul interamerican de protecție a drepturilor omului este alcătuit din două
subsisteme, corespunzătoare evoluției particulare a acestor preocupări pe continentele
americane.
1. Primul subsistem este cel bazat pe Carta OSA, care se aplică tuturor statelor
membre ale organizației și are ca mecanism de control doar Comisia Interamericană a
Drepturilor Omului.
2. Cel de -al doilea subsistem se bazează pe Convenția americană a drepturilor
omului, având ca mecanism de control ațâț Comisia Interamericană a Drepturilor
Omului cât și Curtea Interamericană a Drepturilor Omului82.

81 Organizație internațională, cu sediul la Washington, DC, Statele Unite ale Americii. Această organizație
cuprinde din 35 de state independente din ambele America, dar participarea Hondurasului a fost suspendată
în urmare a loviturii de stat din 28.06.2009.
82 Ceban C., Haruța A., ibidem , p. 116.

58
2.3. Concluzii la capitolul II
Modelele internaționale de protecție a drepturilor omului reprezintă expresia
elocventă a civilizației contemporane. Individul este în centrul civilizației internaționale,
iar protecția juridică a omului constituie un principiu politic fun damental.
Modelul european este cel mai eficient în comparație cu modelul asiatic sau african.
Eficacitatea sa se datorează în primul rând instanțelor de judecată, statele extern și statelor
de drept din cadrul Europei. În ultimii ani Curtea Europeană a D repturilor Omului a fost
remarcată de o jurisprudență inovatoare, oferind protecție eficientă a drepturilor omului.
Natura specifică a protecției este un caracteristică extrem de importantă a modelului
european.
Uniunea Europeană, această unitate în diver sitate și democrația europeană, este, la
rândul său, un factor important în dezvoltarea drepturilor individuale.
Accentuăm, desigur, și preocupările ONU în promovarea și respectul pentru
drepturile omului, organizația fiind într -o continuare evoluție pentr u internaționalizarea
conceptului.
Ce este comun și important subiectelor de drept internațional este faptul că statele și
organizațiile internaționale au instituit standarde și norme juridice pentru nesocotirea
cărora s -a instituit răspunderea internațion ală a statelor și efectul juridic prioritar al
dreptului internațional public asupra dreptului intern.
La etapa actuală nu se poate nega faptul că fără recunoașterea și respectarea
drepturilor fundamentale ale omului nu se poate constitui o societate democ ratică –
condiție firească a afirmării demnității fiecărui individ. Protecția drepturilor omului este
una dintre preocupările majore ale contemporaneității, ceea ce contribuie la favorizarea
democrației, libertății, cooperării, toleranței și prieteniei înt re toate popoarele și statele în
scopul salvagardării păcii și securității în lume.
Includerea fructuoasă a Republicii Moldova în familia popoarelor civilizate este
evident că nu poate fi realizată decât bazându -se și respectând normele și principiile
dreptului internațional, astfel, RM și -a asumat angajamentele internaționale în materia
respectării drepturilor omului la principalele organizații internaționale menționate mai sus.
Respectarea riguroasă a drepturilor și obligațiilor ce revin statelor conform dreptului
internațional reprezintă premiza întronării și dezvoltării unor relații bazate pe egalitate,
justiției și echitate între toate națiunile, un factor hotărâtor al întăririi solidarității umane și
încrederii reciproce între popoare.

59
III. REVIZUIREA CAUZEI ÎN URMA PRONUNȚĂRII HOTĂRÂRII DE CĂTRE
CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI
3.1. Condițiile de admisibilitate ale revizuirii în urma pronunțării hotărârii Curții
Europene
În materia căilor de atac, legislatorul vine cu anumite modificări și concre tizări ce au
ca obiectiv asigurarea eficientizării justiției și consolidării garanțiilor procedurale. Căile de
atac tradiționale (apelul și recursul) sunt utilizate pe larg de justițiabili, fapt ce a permis
obținerea unei bogate jurisprudențe naționale în materie penale. Unele instituții, cum ar fi
Recursul în interesul legii sau Revizuirea c auzei în urma pronunțării hotărâ rii de către
Curtea Europeană a Drepturilor Omului au ca obiectiv asigurarea securit ății raporturilor
juridice și a excluderii proceduri i consecințelo r negative provocate de o hotărâ re contrară
Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Chiar dacă Convenția europeană nu prevede expres redeschiderea procedurilor
naționale, Consiliul Europei în Recomandarea R (2000) 2 constată: „redeschiderea ar putea
să aibă loc dacă partea lezată continuă să sufere consecințele negative foarte grave din
motivul rezultatului deciziei naționale în cauză, care nu sunt în mod adecvat remediate prin
satisfacția echitabilă și nu pot fi rectificate decât prin reexa minare sau redeschidere. În mai
multe cauze c. Moldovei, Curtea Europeană a constatat condamnarea penală în cadrul unei
proceduri inechitabile, fapt ce condiționează redeschiderea procedurilor. (Bujnița 16
ianuarie 2007, Popovici 27 noiembrie 2007, Grădina r 8 aprilie 2008, Năvoloacă 16
decembrie 2008, Levința 16 martie 2008, Vetrenko 18 mai 2010).
Potrivit dispozițiilor art. 4641 alin. (1) CPP, hotărârile penale definitive pot fi supuse
revizuirii, dacă există o hotărâre irevocabilă a Curții Europene a Drep turilor Omului prin
care s -a constatat o încălcare a unui drept prevăzut în Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a dispus scoaterea cauzei penale de pe
rol ca urmare a soluționării amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți.
O condiție primară pentru utilizarea unei asemenea instituții este cea, potrivit căreia,
consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât
prin revizuirea hotărârii penale irevocabile, pronunțată de instanța națională.
Revizuirea hotărârilor în cauzele în care Curtea Europeană a constatat o încălcare a
drepturilor omului, poartă un caracter specific. Procedura respectivă este diferită, putând fi
utilizată nu pentru orice situație produ să în cadrul unui proces penal în care a fost încălcat

60
un drept, ci doar în cazul încălcării în cadrul procesului penal a unui drept protejat de
CEDO83.
Așadar, hotărârile care sunt pasibile de a fi supuse revizuirii în urma pronunțării
hotărârii de către C urtea Europeană a Drepturilor Omului sunt hotărârile irevocabile
pronunțate în cauzele în care CtEDO a constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăților
fundamentale ale omului ori a dispus scoaterea cauzei de pe rol ca urmare a soluționării
amiabile a litigiului dintre stat și reclamanți.
Condițiile de admisibilitate ale revizuirii în urma pronunțării hotărârii CtEDO:
1. constatarea de către CtEDO a încălcării drepturilor sau a libertăților
fundamentale ale omului. Încălcarea trebuie să fie menționată în dispozitivul hotărârii
CtEDO. Violarea dreptului poate fi constată cu referință la orice articol al CEDO ori a
protocoalelor adiționale la aceasta .
2. caracterul continuu al producerii consecințelor. Consecințele violării drepturilor
poate să continue să se producă indiferent dacă a fost stabilit sau nu faptul cauzării
prejudiciului și chiar dacă a fost stabilit un cuantum al despăgubirilor.
3. imposibi litatea remedierii consecințelor în alt mod decât prin revizuirea
hotărârilor pronunțate84.

83 Dolea I., Popovici T., art. cit ., p. 424.
84 Osoianu T., Căile de atac în procesul penal Îndrumar pentru avocați , Editura: ,,Tipografia Sirius’’,
Chișinău, 2016, p. 42.

61
3.2. Persoanele în drept să solicite revizuirea cauzei în urma pronunțării hotărârii de
către Curtea Europeană
Același articol în alin. (2) prevede și subiecții revizuirii în acest caz.
Pot cere revizuirea:
i. persoana al cărei drept a fost încălcat;
ii. rudele condamnatului, chiar după moartea acestuia, numai dacă cererea este formulată
în favoarea condamnatului;
iii. procurorul.
Deci, poate înainta cerere de revizuire persoana a cărui drept a fost încălcat, adică nu
numai partea în proces. Persoana data trebuie să figureze în Hotărârea Curții Europene, ca
și victimă a violării unui drept. În acest aspect nu are importanță, dacă au fost sau nu
acordate anumite despăgubiri pecuniare, sau Curtea Europeană o recunoaște doar că a fost
încălcat un drept. Art.34 al Convenției prevede că cererea poate fi înaintată de o persoană
care se pretinde victima a unei încălcări. Noțiunea de victimă , în sensul Convenției, are o
interpretare autonomă față de sistemul național de drept. Nu este necesar ca persoana să
avut, până la condamnare de către CtEDO un statut procesual în cadrul procesului penal
național. Persoana trebuie să fie considerată pote nțială victimă, victimă directă sau
indirectă a încălcării unui drept protejat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și
nu de un alt act internațional sau național inclusiv și de Constituție85.
Rudele condamnatului sunt de asemenea titulare a dreptul ui de revizuire. Art. 134 al
Codului Penal stabilește rudenia ca o legătură bazată pe descendența unei persoane dintr -o
altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. Așadar, titular
al dreptului de revizuire este orice rudă, nive lul de rudenie fiind mai puțin important. O
condiție esențială este ca beneficiarul acestei proceduri să fie o persoană condamnată.
Condamnarea trebuie să fie printr -o hotărâre judecătorească definitivă. Nu are în acest sens
importanță categoria pedepsei. Așadar, se poate utiliza calea de atac și în cazul când
pedeapsa a fost executată și chiar dacă persoana condamnată a decedat. Condiția
primordială pentru utilizarea de către rude a revizuirii este recunoașterea, prin hotărârea
Curții Europene a condamnări lor ca victimă a violării unui drept protejat de Convenție.
Procurorul este de asemenea un titular al dreptului de a solicita revizuirea. În
condițiile normei date și a art. 6 al CPP, titular al dreptului de a solicita revizuirea va fi
Procurorul General ș i procurorii ierarhic inferiori, subordonați lui în potrivit Legii cu

85 Guțan B., op. cit., p. 63.

62
privire la procuratură. În condițiile în care cererea de revizuire se depune la Curtea
Supremă de Justiție, titular al revizuirii va fi procurorul din cadrul Procuraturii Generale86.

3.3. Concluzii la capitolul III
Convenția Europeană a Drepturilor Omului este, în același timp, atât un tratat
internațional, cât și expresia unei tradiții constituționale a statelor membre, ce reprezintă
cadrul esențial european al protecției unor drepturi f undamentale ale omului.
Demersul instanței europene care transpune în practică dezideratele Convenției ar fi
unul gratuit, dacă statele condamnate nu s -ar supune autorității deciziilor Curții,
încălcându -și astfel obligația asumată prin aderarea la Convenție, aceea de a se confor ma la
deciziile pronunțate de Curte în litigiile la care ele sunt părți.
Curtea lasă la latitudinea statelor alegerea mijloacelor la care vor recurge pentru a
pune capăt violării constatate și pentru a îndepărta consecințele acesteia, conformarea
efectivă derivând, în lipsa forței executorii a deciziilor, din ,,loialitatea convențională”
contrasă din comandamentul inserat în art. 1 al Convenției.
Parafrazând dispozițiile cuprinse de mai sus se poate afirma că statul pârât este
obligat nu numai să se abțin ă de la a stânjeni în vreun fel exercitarea eficace a dreptului de
sesizare a instanței europene, să furnizeze toate facilitățile pentru stabilirea faptelor, ci și să
coopereze mai departe pentru asigurarea eficacității soluției adoptate de instanța europe ană.
Așadar, Curtea poate constata violarea Convenției și acorda compensații materiale și
morale. Am constatat că p rin hotărârea Curții în care se constată violarea Convenției nu
înseamnă faptul că se casează în mod automat hotărârile instanțelor naționale , de aceea
reclamantul poate solicita, în anumite cazuri, redes chiderea procedurilor naționale.

86 Dolea I., Popovici T., ibidem , p. 425.

63
IV. ASPECTE DE FOND PRIVIND PROCEDURA REVIZUIRII CAUZEI PENALE
ÎN URMA CONDAMNĂRII DE CĂTRE CURTEA EUROPEANĂ
4.1. Instanța competentă întru judecarea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei
În primul rând cererea de revizuire se face în termen de un an de la data publicării
hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova.
Instanța competentă de a examina cer erea de revizuire în acest caz este Curtea
Supremă de Justiție.
În cazul în care este necesară administrarea de probe, doctrina menționează că
competentă va fi instanța de judecată în fața căreia s -a produs încălcarea dreptului și care
rejudecă cauza87.
Procedura de examinare a cererii de revizuire are similitudini și deosebirii cu
revizuirea tradițio nală. În situații câ nd se constată necesară poate fi dispu să suspendarea
executării hotărâ rii, din oficiu sau la propunerea procurorului sau la cererea pă rții. Dacă nu
se poate da hotărâ re din cauza că s -a împlinit termenul de prescripție a incriminării sau s -a
declarat un act de amnistie sau din cauza că unele persoane au fost grațiate, precum și din
cauza decesului învinuitului, circumstanțele prevăzute la a lin. (3) pct.1) -3) se stabilesc
printr -o cercetare efectuată potrivit prevederilor art. 443 și 444 CPP.
Partea interesată și procuro rul sunt citați potrivit regulei generale. Participarea
procurorului la examinarea cererii de revizuire este obligatorie. C itarea părților și
asigurarea prezenței persoanei aflate în detenție este o normă imperativă.
Așadar , citarea și asigurarea prezenței părții aflate în detenție, nu se supun regulilor
de oportunitate, ca și în cazul suspendării executării, instanța fiind o bligată în toate cazurile
să realizeze prezentarea acesteia în ședința judiciară în condițiile legii.
Cererea de revizuire, fiind depusă la Curtea Supremă de Justiție, se judecă de un
complet format din 5 judecători. Formarea completului se supune unor re guli de repartizare
aleatorie a dosarelor penale prevăzute în art. 344 CPP.
Chiar dacă citarea părților este obligatorie, ne -prezența acestora nu constituie un
impediment de judecare a cererii. Totuși instanța va constata dacă părțile au fost legal
citate . Situație similară este și în cazul părții aflat e în detenție. Unica situație câ nd
examinarea poate avea loc în lipsa părții aflate în detenție este refuzul acest eia de a se

87 Dolea I., Popovici T., ibidem , p. 427.

64
prezenta la judecarea revizuirii, refuzul confirmat de apărătorul acestuia în con formitate cu
art.321 CPP. În alte cazuri judecare a cererii de revizuire se va amâ na.
Examinarea cererii de revizuire poartă un caracter specific și ceea ce privește
procedura de judecată propriu -zisă. Curtea Supremă va examina nu numai chestiuni de
drept caracteristice unei instanțe de recurs. Instanța va examina toate materialele din
dosarul penal relevante la circumstanțele menționate de către Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, în care se constată încălcarea drepturilor părții. Examinarea se va
limit a la materialele cauzei penale ex aminate de instanța de recurs pâ nă la adresarea de
către parte, a unei cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Partea se va audia în
cadrul judecării cererii de revizuire de către Curtea Supremă de Justiție88.

88 Idem .

65
4.2. Deciziile instanței în privința cererii de revizuire
Hotărârea Curții Supreme de Justiție va fi o decizie de respingere sau admitere a
cererii de revizuire. Cererea poate fi respinsă din 2 motive:
1. tardivitatea – în situația când a fost depășit termenul de un an, după publicarea în
Monitorul Oficial a Hotărârii irevocabile a Curții Europene a Drepturilor Omului, prin
care s -a constatat o încălcare a drepturilor sau a libertăților fundamentale ale părții care
solicită revizuirea.
2. netemeinicia – o altă situație care determină respingerea cererii de revizuire.
Respingerea cererii de revizuire pe motiv de netemeinicie se produce tradițional în
situația când în urma rejudecării s -a constatat că eroarea judiciară nu a fost comisă. Spre
deosebire de situația când cererea de revizuire este respinsă ca tardivă, în cazul
respingerii cererii pe motiv de netemeinicie instanța va examina fondul cauzei penale.
Motive de respingere a cererii ca netemeinice pot fi diferite. Unu l din motivele
relevante este necorespunderea solicitărilor expuse în cerere cu circumstanțele constatate
de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Un alt motiv poate fi și constatarea de
către Curtea Supremă de Justiție a lipsei continuității efectu lui negativ al încălcărilor
constatate de Curtea Europeană, cu alte cuvinte consecințele grave ale încălcării nu
continuă să se producă.
În urma celor constatate de către instanță, aceasta dispune, prin încheiere, admiterea
cererii de revizuire sau prin s entință, respingerea acesteia.
Admiterea cererii se produce în situația când Curtea Supremă de Justiție va constata
continuitatea producerii consecințelor grave ale încălcărilor drept protejat de Convenție
fapt constatat de către Instanța Europeană. Coleg iul lărgit al Curții Supreme de Justiție,
este competent de a desființa hotărârea atacată în partea în care executarea produce
consecințe grave ale încălcării.
Decizia pronunțată de către Colegiul Penal lărgit, poate conține una din cele două
soluții:
 În prima soluție , Curtea Supremă de Justiție poate desființa în partea în care a fost
afectat dreptul protejat de Convenție și rejudeca cauza de către ea însăși. O asemenea
soluție se pronunță în situația când materialul probant din dosarul examinat este suf icient
pentru rejudecare. Examinarea cauzei se va produce după regulile de examinare în recurs.
 A doua soluție se va dispune în situația câ nd se va constata necesitatea administrării
de noi probe. Această situație poate fi determinată de mai mulți factori, fie de faptul că la
momentul examinării inițiale cauzei organul de urmărire penală sau instanțele de judecată

66
nu au realizat suficientă diligență în scopul cercetării circumsta nțelor cauzei fie în situația
când ulterior au apărut anumite circumstanțe pert inente și concludente la cauza dată, fie
din alte circumstanțe.
Pornind de la faptul că motivul de rejudecare ține de administrarea de noi probe,
rejudecarea poate avea loc în prima instanță sau instanța de apel.
Curtea Supremă de Justiție, în decizie va indica mijloacele de probă care trebuie
administrate de către instanța de revizuire.
La rejudecarea cauzei pot fi administrate și alte probe dacă părțile vor dovedi că
acestea sunt pertinente la examinarea cauzei. Probele administrate țin doar de dreptul
încălcat și constatat în Hotărâ rea Curții Europene.
Așadar, părțile nu pot invoca necesitatea exam inării și a altor circumstanțe.
Examinarea cauzei se desfășoară potrivit art.362 CPP conform regulilor de procedură
privind judecarea în primă instanță. Dacă instanța consideră necesar pot fi examinate toate
probele din do sarul cauzei dacă acestea au relevanță la dreptul încălcat.
În urma examinării cauzei, instanța va pronunța o sentință, sau după caz o decizie
care va fi susceptibilă de apel, sau respectiv de recurs. Cererea de apel sau recurs va fi
limitată de circumstanțele ce țin de constatare de către CSJ89.

89 Poalelungi M., Dolea I., ș.a., Manualul judecătorului pentru cauze penale , op. cit., p. 428.

67
4.3. Concluzii la capitolul IV
Sintetizând informația de mai sus, ajungem la următoarele concluzii speciale:
Cererea de revizuire se judecă de un complet format din 5 judecători de la Curtea
Supremă de Justiție. După sesizare, instanța poate dispune, din oficiu, la propunerea
procurorului sau la cererea părții, suspendarea executării hotărârii atacate. Participarea
procurorului la examinarea cauzei este obligatorie. La judecarea cererii de revizuire, părțile
se citează. Părții aflate în detenție i se asigură prezența la judecată. Dacă părțile sunt
prezente la judecarea cererii de revizuire, ins tanța ascultă și opiniile acestora. Instanța
examinează cererea în baza actelor cauzei penale și se pronunță prin decizie.
Instanța sesizată cu cerere de revizuire:
 respinge cererea în cazul în care constată că este tardivă sau neîntemeiată;
 admite cererea care este întemeiată,
 desființează, în parte, hotărârea atacată sub aspectul dreptului încălcat și rejudecă
cauza potrivit dispozițiilor art. 434 –436 CPP, care se aplică în mod corespunzător;
 dispune, în cazul în care este necesară administrarea d e probe, rejudecarea în ordine
de revizuire la instanța de judecată în fața căreia s -a produs încălcarea dreptului.

68
CONCLUZII GENERALE ȘI RECOMANDĂRI
Principalul imperativ al concluziilor studiului nostru constă în primul rând din
necesitatea autorității Hotărârilor Curții Europene pentru Drepturile Omului. În această
ordine de idei dorim să reiterăm faptul că Convenția integrează pe deplin sfera dreptu rilor
omului în sfera dreptului pozitiv și pune bazale protecției europene a drepturilor omului,
oferindu -le indivizilor beneficiul unui control jurisdicțional al respectării drepturilor lor.
Cu peste mii de decizii la activ , jurisprudența Curții europene a îmbogățit și
împrospătat Convenția, conferind efect deplin drepturilor proclamate de aceasta.
Interpretată și aplicată de Curtea europeană, Convenția dă naștere dreptului CEDO, care se
inspiră atât din sursa convențională, cât și cea a jurisprudenței.
Deși judecătorii de la Strasbourg, spre deosebire de cei de la Bruxelles90, nu au
dezvoltat nici un fel de doctrină cu privire la aplicabilitatea directă sau primordialitatea
dreptului european al drepturilor omului, analizarea rezoluțiilor Comitetului de m iniștri
demonstrează că autoritățile naționale se străduiesc să se conformeze jurisprudenței Curții
europene. Acest fapt duce la creditarea doctrinei conform căreia hotărâr ile Curții ar fi
înzestrate cu ,, autoritate de lucru interpretat”, ,, autoritatea pro prie jurisprudenței Curții în
măsura în care aceasta interpretează dispozițiile Convenției”.
Drepturile și libertățile nu se pot dezvolta decât într -o societate democratică, al cărei
cadru juridic are la bază principiile toleranței și al preeminenței drept ului. În acest context,
Convenția Europeană a Drepturilor Omului compare drept instrument sui generis, căruia îi
corespund un regim juridic obiectiv și o configurație a unei ordini juridice supranaționale,
inspirată din sistemele constituționale naționale.
Convenția a creat un adevărat cadru juridic privitor la protecția drepturilor și
libertăților fundamentale pe care le protejează, cu valoare supra -națională, dar bazat pe
principiul subsidiarității, ceea ce presupune o repartizare a competențelor în aces t domeniu

90 Curtea de justiție a Uniunii Europene (CJUE), numită în trecut Curtea Europeană de Justiție (CEJ) își are
sediul în Luxemburg și este organul juridic suprem al Uniunii Europene. se asigură că legislația UE este
interpretată și aplicată în același mod în toate țările UE; garantează că țările și instituțiile UE se supun
dreptului european. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) interpretează legislația UE pentru a se
asigura că aceasta se aplică în același mod în toate țările membre și soluționează litigiile juridice dintre
guvernele naționale și instituțiile europene. În anumite circumstanțe, Curtea poate fi sesizată de persoane
fizice, întreprinderi sau organizații care doresc să introduc ă o acțiune împotriva unei instituții UE pe care o
suspectează că le -a încălcat drepturile. Curtea Europeană de Justiție nu trebuie confundată cu Curtea
Europeană de Justiție pentru Drepturile Omului cu sediul la Strasbourg, care este o instituție a Consil iului
Europei și nici cu Curtea Internațională de Justiție, care este o instanță internațională, principalul organ
jurisdicțional al Organizației Națiunilor Unite cu sediul la Haga. A se vedea detalii la
www.europa.eu/european -union/about -eu/institutions -bodies/court -justice_ro .

69
între autoritățile naționale cu vocația de a asigura ele primele apărarea acestor drepturi și
libertăți și instanța europeană, chemată să intervină numai atunci când aceasta nu se
realizează pe deplin în cadrul sistemului național de drept în dis cuție.
O a doua remarcă ar fi mențiunea despre sistemul judecătoresc intern și rolul căilor
de atac într -un proces echitabil. Principala funcție a instanțelor este de a examina cauzele
aduse în fața lor de reclamanți în cazurile civile sau procuror în cele penale. Este dezirabil
ca aceste dosare să -și găsească soluția finală cât mai curând posibil, acest lucru fiind în
beneficiul indivizilor, și a societății în ansamblu. Cauzele ar trebui soluționate în
conformitate cu legea, într -o manieră echitabilă și tr ansparentă. Acestea ar trebui să -și
găsească soluția finală cât de curând posibil și apelurile sau cererile de recurs care sunt
inutile ar trebui descurajate.
Funcțiile Curții Supreme de Justiție variază de la stat la stat, dar nu e neobișnuit ca
competenț ele acestora să le permită restrângerea numărului de cazuri pe care le
examinează. Curțile Supreme cărora nu li se atribuie competența de a selecta cazurile pe
care să le examineze, de cele mai multe ori au mulți judecători, iar numărul total de cazuri
examinate în fiecare an este foarte mare. Instanțele supreme care au împuternicirea de a
selecta cazurile vor avea un număr mai scăzut de judecători și se vor expune pe un număr
mai redus de cazuri pe an. Astfel se asigură faptul că deciziile Curții Supreme d e Justiție
sunt uniforme în cazuri similare. În plus, instanțele inferioare pot mai simplu să se
orienteze în jurisprudența Curții Supreme de Justiție91.
O hotărâre finală ar trebui să fie revizuită doar în cazul în care apar circumstanțe
foarte speciale, d in moment ce acest lucru trebuie să fie considerat un remediu
extraordinar.
Instanțele din Moldova par să fie abilitate să examineze prea multe cazuri.
Suplimentar la cauzele civile și penale (inclusiv economice) acestea trebuie la moment să
examineze și a lte cauze cum ar fi contravențiile administrative. Volumul de lucru al unui
judecător pare că este prea mare și ar trebui gândite măsuri de a facilita situația. Totuși,
această notă se referă doar la regulile cu privire la apel/recurs, selectarea cazurilor și
redeschidere.

91 În țările unde instanțelor supreme li s -au atribuit competențe de a selecta cazurile, legislatorul deseori
consideră acest instrum ent ca o metodă necesară de a spori unitatea interpretării și aplicării legilor. În aceste
state, judecătorii instanțelor inferioare vor căuta să se ghideze de deciziile Curților Supreme atunci când
decid cum să aplice legislația pe circumstanțele cazului.

70
Curtea Supremă de Justiție ar trebui să fie abilitată să selecteze care cazuri urmează
să le examineze în casație/recurs. Criteriul de bază pentru selectare ar trebui să -l constituie
faptul dacă argumentele prezentate în cererea de recur s ridică chestiuni de interesul
unificării interpretării sau aplicării legislației. Curții Supreme de Justiție trebuie să i se
permită să ia această decizie fără audierea părților și pe baza argumentelor scrise.
Hotărârile și deciziile Curții Supreme a Jus tiției sau hotărârile/deciziile marcate de
instanță ca fiind semnificative, trebuie să fie considerate ca izvor de drept și trebuie luate în
considerare de către instanțele inferioare când examinează cazuri care abordează probleme
juridice similare. Dacă e necesar, aceasta poate fi introdusă în calitate de obligație juridică.
Cât despre revizuirea în urma condamnării, admiterea de către Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a unei plângeri determină în general acordarea unei despăgubiri
persoanei căreia i -a fost încălcat un drept sau o libertate fundamentală după cum am
explicat și în introducere. Însă, în afara victoriei morale, rezultatul practic al câștigării unui
caz la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este adesea numai de natură financiară
(adică c ompensarea justă a pierderilor materiale și nemateriale, ca și a costurilor și
cheltuielilor induse de procedurile naționale și de cele de la Strasbourg, conform
prevederilor articolului 41 din Convenție). De multe ori, persoana care se adresează Curții
nu dorește doar să obțină o sumă de bani, ci de cele mai multe ori urmărește și să anuleze o
hotărâre judecătorească injustă, pronunțată de instanțele naționale. Deși Convenția în sine
nu obligă statele membre să instituie proceduri de revizuire ca urmare a unei hotărâri a
Curții, această procedură a fost adoptată de cele mai multe dintre statele semnatare ale
Convenției, astfel încât, în prezent, persoana care a câștigat în fața Curții Europene a
Drepturilor Omului poate spera la o redeschidere a dosarului s ău la nivel național.
Sfera de aplicare a acestui caz special de revizuire este ușor diferită decât în
revizuirea hotărârilor penale de drept comun. Întrucât prin exercitarea acestei căi de atac nu
se mai urmărește îndreptarea unor erori de fapt în judecar ea definitivă a cauzei, ci
înlăturarea încălcării drepturilor garantate de Convenția europeană a drepturilor omului,
poate fi cerută doar revizuirea hotărârilor prin care instanțele, examinând fondul, au dispus
condamnarea, întrucât doar în acest caz acest e hotărâri pot fi apte să producă efecte grave
ca urmare a încălcării exigențelor convenționale, nu și cele prin care s -a dispus achitarea
sau încetarea procesului penal.
Așa cum am arătat în prima parte a lucrării, necesitatea unei căi de atac, în legisl ația
noastră – revizuirea, ca urmare a pronunțării unor hotărâri de către Curtea Europeană a
Drepturilor Omului, a fost impusă de necesitatea înlăturării consecințele încălcării

71
Convenției europene a drepturilor omului în procesele penale, atunci când aces te
consecințe continuă să se producă și după constatarea încălcării prin hotărârea definitivă a
Curții.
Cu privire la rejudecarea de către instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire
se cere, în doctrină, s -a pus problema dacă o astfel de soluție nu determină încălcarea
dreptului la un proces echitabil, conform exigențelor art. 6 parag. 1 din Convenție. Astfel,
s-a arătat că întrucât revizuirea funcționează ca o cale de atac de retractare, chiar la instanța
care a pronunțat hotărârea, așadar cea c u privire la care Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a constatat că a încălcat drepturi sau libertăți fundamentale, cu consecințe grave,
care continuă să se producă, nu se poate vorbi despre imparțialitate și independență,
întrucât se cere instanței să -și asume propria eroare imputabilă, apreciindu -se că vechea
reglementare era mai bună și trebuia păstrată, în sensul că cererea era dată în competența
exclusivă a CSJ. Considerăm că, deși corectă opinia exprimată, cu privire la aparența de
imparțialitate ș i independență pe care o poate oferi judecarea cererii de revizuire tocmai de
instanța care a încălcat petentului un drept fundamental și a cărei consecință continuă să se
producă, nu este necesar să se modifice competența de soluționare. Codul de procedur ă
penală prevede un remediu eficient în acest sens, întrucât doar în situația în care același
complet de judecată ar trebui să rejudece cauza sar pune probleme de imparțialitate. Or, în
Codul de procedură penală se prevede în mod expres că judecătorul care a participat la
judecarea unei cauze numai poate participa la judecarea aceleiași cauze într -o cale de atac,
indiferent dacă aceasta este ordinară sau extraordinară, cum est e revizuirea. În textul CPP ,
noțiunea de instanță este folosită în sensul de insta nță competentă din punct de vedere
material și teritorial și nu de complet de judecată care a soluționat inițial cauza și care a
pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Reglementările juridice prin diverse norme de drept au fost determinate de
impli cațiile existenței umane, de necesitatea creierii și menținerii unui echilibru în
societate, pe baza relațiilor dintre individ și societate. Reglementarea juridică a
respectării drepturilor omului, reprezintă o garanție în relațiile dintre individ și socie tate.
Plecând de la definiția că dreptul este reflectarea unei anumite ordini sociale la un anumit
moment dat, putem concluziona că, din punct de vedere juridic aceste drepturi nu sunt
abstracte, ele tinzând să fie modificate.

72
BIBLIOGRAFIE
(I) Acte normative internaționale/naționale
1. Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948 adoptată de
Organizația Națiunilor Unite prin Rezoluția 217 A în cadrul celei de -a treia sesiuni a
Adunării Generale. Publicat în: Broșura din 10 decembrie 1948;
2. Pactul Internațional Nr. 1966 din 16.12.1966 cu privire la drepturile civile și
politice. Adoptat și deschis spre semnare de Adunarea generală a Națiunilor Unite la 16
decembrie 1966. Intrat în vigoare la 23 martie 1967;
3. Pactul Internațional Nr. 1966 din 16.12.1966 cu privire la drepturile
economice, sociale și culturale. Adoptat și deschis spre semnare de Adunarea generală a
Națiunilor Unite la 16 septembrie 1996 prin Rezoluția 2200 A (XXI). Intrat în vigoare la
3 ianuarie 1967;
4. Carta dreptu rilor fundamentale a Uniunii Europene. Proclamată de către
Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene la data de 7
decembrie 2000, în cadrul Consiliului European de la Nisa;
5. Act final al Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa , elaborat la
Helsinki la 1 august 1975;
6. Convenția Nr. 1950 din 04.11.1950 pentru Apărarea Drepturilor Omului și a
Libertăților Fundamentale. Adoptată la Roma la 4 noiembrie 1950. A intrat în vigoare
la 3 septembrie 1953. Publicat: 30.12.1998 în Tratate Internaționale Nr. 1 art. Nr.: 342.
Data intrării în vigoare : 01.02.1998;
7. Carta Nr. 1996 din 03.05.1996 Socială Europeană (Revizuită). Publicat:
30.12.2006 în Tratate Internaționale Nr. 38 art. Nr: 17 6. Data intrării în vigoare:
01.01.2002;
8. Recomandarea nr. R (2000) 2 a Comitetului de Miniștri statelor membre cu
privire la reexaminarea sau redeschiderea unor cauze la nivel național în urma
hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului ;
9. Noul Cod de P rocedură penală al României;

10. Constituția din 29.07.1994, Constituția Republicii Moldova , Publicat: 12.08.1994
în Monitorul Oficial Nr. 1. Data intrării în vigoare : 27.08.1994;

73
11. Codul Nr. 122 din 14.03.2003 Codul de Procedură Penală a Republicii
Moldova . Publicat: 07.06.2003 în Monitorul Oficial Nr. 104 -110, art. nr: 447. Data
intrării în vigoare: 12.06.2003 ;

12. Hotărârea Plenului CSJ privind aplicarea de către instanțele judecătorești a
unor prevederi ale Convenției Europene pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale .

(II) Doctrină de specialitate. Străină/autohtonă
13. Buruiană I., Protecția europeană a drepturil or omului , Institutul de Relații
Internaționale din Moldova, Lifelong Learning Programme, Chișinău, 2013;
14. Cârnaț T., Drept constituțional. Ediția a II -a, revăzută și adăugită , Editura: ,,Print –
Caro SRL’’, 2010;
15. Ceban C., Haruța A., Note de curs. Protecția internațională a drepturilor omului
(Ciclul I), Chișinău, 2013;
16. Damaschin M., Neagu I., Tratat de procedură penală, Partea Specială, în lumina
noului Cod de procedură penală , Editura: ,,Universul Juridic’’, București, 2014;
17. Dolea I., Codul de procedură pen ală al Republicii Moldova. Comentariu aplicativ ,
Editura: ,,Cartea Juridică’’, Chișinău, 2016;
18. Dolea I ., Drepturile persoanei în probatoriul penal – conceptul promovării
elementului privat , Editura: ,,Cartea Juridică’’, Chișinău, 2009;
19. Dolea I., Popovici T ., Revizuirea cauzei în urma pronunțării hotărârii de către
Curtea Europeană a Drepturilor Omului , în: Manualul judecătorului pentru cauze
penale , Poalelungi M., Dolea I., ș.a., Editura: Î. S. F. E. -P. ,,Tipografia Centrală’’,
Chișinău, 2013;
20. Dolea I., Rom an D., Sedlețchi I., ș.a., Drept procesual penal. Ediția a III -a
revizuită și completată , Editura: ,,Cartea Juridică’’, Chișinău, 2009;
21. Dongoroz V., Bulai C., ș. a., Explicații teoretice ale Codului de procedură penală
român. Partea specială, vol. II, Editura: ,,Academiei”, București, 1976;
22. Dongoroz V., Curs de procedură penală, litografiat , Editura: ,,Academiei’’,
București, 1943;
23. Donogoroz V., Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român ,
Editura: ,,Academica’’, București, 1976;

74
24. Dreptul la petiționare – formalitate sau realitate , articol publicat în
www.bizlaw.md/public/2016/06/13/dreptul -la-petitionare -formalitate -sau-realitate ;
25. Gribincea V., Grecu P., Hriptievschi N., Macrinici S., Executarea hotărârilor
Curții Europene a Drepturilor Omului de către Republica Moldova 2013 -2014. Raport ,
Centrul de Resurse Juridice, Chișinău, 2015;
26. Gribincea V., Hriptievschi N., Capitolul 3: accesul li ber la justiție, dreptul la un
proces echitabil și prezumția nevinovăției , art. publicat în www.crjm.org/wp –
content/uploads/2014/04/Capitol.just itie.raport.Promo_.Lex_2009 -2010.pdf ;
27. Guțan B., Protecția europeană a drepturilor omului, ed. a IV – a, include
modificările aduse prin Protocolul nr.14, Editura: ,,C. H. Beck’’, București, 2011;
28. Marek Antoni Nowicki, Evaluarea problemelor actuale ale ins tituției
ombudsmanului în Republica Moldova. Raportul consultantului pentru Direcția generală
pentru drepturile omului și afaceri juridice a Consiliului Europei, Programul susținerea
democrației în Republica Moldova, program comun dintre Consiliul Europei și Delegația
Uniunii Europene în Republica Moldova, Varșovia, 2010;
29. Miga – Beșteliu R., Brumar C., Protecția internațională a drepturilor omului, ed. a
V-a, Editura: ,,Universul Juridic’’, București, 2010;
30. Neagu I., Tratat de procedură penală , Editura: ,,P RO’’, București, 1997;
31. Obreja E., Sistemul de petiționare: monitorizare și perfecționare , Transparency
International – Moldova, Editura: „Bons Offices”, Chișinău, 2010;
32. Osoianu T., Căile de atac în procesul penal Îndrumar pentru avocați , Editura:
,,Tipogra fia Sirius’’, Chișinău, 2016;
33. Pisarenco O., Accesul la informație și examinarea petițiilor, Institutul Național al
Justiței, Chișinău, 2013;
34. Poalelungi M., Dolea I., ș.a., Manualul judecătorului pentru cauze penale , Editura:
Î. S. F. E. -P. ,,Tipografia Centrală’’, Chișinău, 2013;
35. Răileanu R. – P., Elemente de noutate în desfășurarea procesului penal aduse prin
Noul Cod de procedură penală/Legea 135/2010 , în: ,,Școala națională de grefieri’’,
București, 2013;
36. Stere C., Curs de drept constituțional. (Litog rafiat) , Editura: ,,Biblioteca Academiei
de Științe a României’’, București, 1920;
37. Sternioală O., Vîzdoagă T., § 6. Revizuirea procesului penal , în: Manualul
judecătorului pentru cauze penale , Poalelungi M., Dolea I., ș.a., Editura: Î. S. F. E. -P.
,,Tipogr afia Centrală’’, Chișinău, 2013;

75
38. Sudre F., Drept european și internațional al drepturilor omului , Editura:
,,POLIROM’’, Iași, 2006;
39. Udroiu M., Procedura penală. Partea specială. Ediția a 5 -a, Editura: ,,C. H.
Beck’’, București, 2018;
40. Udroiu M., Procedura p enală. Partea specială. Noul Cod de procedură penală ,
Editura: ,,C. H. Beck, București’’, 2015.

(III) Jurisprudență europeană/internă
41. Bujnița c. Moldovei;
42. Grădinar c. Moldovei;
43. Levința c. Moldovei;
44. Năvoloacă c. Moldovei;
45. Popov nr. 2 c. Moldovei;
46. Popovici c. Moldovei;
47. Roșca c. Moldovei;
48. Vetrenko c. Moldovei;
49. ICCJ, Secția penală, Decizia nr. 3076 din 2 decembrie 2014 ;
50. Curtea de Apel Cluj, Decizia penală nr. 535/A/2016 ;
51. Curtea de Apel București, Secția a II -a penală, Decizia nr. 255/2016 .

(IV) Surse interne t
52. www.agent.gov.md ,
53. www.bizlaw.md ,
54. www.cristidanilet.wordpress.com ,
55. www.crjm.org ,
56. www.echr.coe.int ,
57. www.europa.eu ,
58. www.hudoc.echr.coe.int ,
59. www.inj.md , 60. www.jurisprudenta.csj.md ,
61. www.justice.gov.md ,
62. www.legislatie.just.ro ,
63. www.lex.justice.md ,
64. www.lhr.md ,
65. www.ohchr.org ,
66. www.ombudsman.md ,
67. www.scj.ro .

76
DECLARAȚIA PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnata …………………………………………………, declar pe răspundere
personală că materialele prezentate în teza de master
sunt rezultatul propriilor cercetări și realizări științifice. Conști entizez că, în caz contrar ,
urmează să suport consecințele în conformitate cu legislația în vigoare .
Numele de familie, prenumele
Semnătura
Data

77