Împărțirea administrativ – teritorială [620874]

Iași
2016

Împărțirea administrativ – teritorială
– expresie a politicii
descentralizatoare și centralizatoare
din perspectiva amenajării
teritoriale.Exemple din UE

Profesor: Iațu Corneliu
Disiplina: Planificare strategica în dezvoltarea regională și amenajarea teritoriului

Masterand: [anonimizat],Anul II

Table of Contents

Împărțirea administrativ – teritorială – expresie a politicii descentralizatoare și centralizatoare din
perspectiva amenajării teritoriale.Exemple din UE ………………………….. ………………………….. …………….. 1
I. Amenajare teritorială – scurt istoric ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 3
II. Amenajare teritorială – aspecte generale ………………………….. ………………………….. …………………… 3
III. Amenajarea teritoriului în contextul european ………………………….. ………………………….. ………. 5
IV. Aspecte privind conceptele de organizare administrativ -teritorială ………………………….. ………. 6
Unitatea administrativ -teritorială ………………………….. ………………………….. ………………………….. … 6
Organizarea administrativ -teritorială ………………………….. ………………………….. ………………………… 7
Sistemul administrativ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 7
V. Administrația Locală în Uniunea Europeană ………………………….. ………………………….. ………………. 7
5.1.Tipuri de administrație locală în țările UE ………………………….. ………………………….. ………………… 7
 Sistemul European Nordic ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 7
 Sistemul Britanic ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 8
 Sistemul Central European ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 8
 Sistemul napoleonian ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 8
5.2.Structura administrației locale în țările UE ………………………….. ………………………….. ………………. 8
5.3.Diviziunea teritorială în Uniunea Europeană în conformitate cu NUTS ………………………….. …….. 9
VI. Impartirea Administrativ -Teritoriala – Expresie a Politicii Descentralizatoare si Centralizatoare
din Perspectiva Amenajarii Teritoriale ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 12
 Centralizare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………… 12
 Descentralizare ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 12
 Regionalizare ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………. 12
6.1.Organizarea administrativ -teritorială a Franței ………………………….. ………………………….. ……….. 12
6.2.Organizarea administrativ -teritorială a Irlandei ………………………….. ………………………….. ………. 16
6.3.Organizarea administrativ -teritorială a Austriei ………………………….. ………………………….. ……… 17
6.4.Organizarea administrativ -teritorială a Suediei ………………………….. ………………………….. ………. 20
Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 24
Bibliography ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 25

Page | 3

I. Amenajare teritorială – scurt istoric
Amenajarea teritorială este o disciplină specifică secolului XX, însă, ca practică,
aceasta își a re originile în timpuri mai vechi, cum ar fi perioada de existență a Imperiului
Roman, când aceștia au construit o rețea de drumuri care asigura legăturile cu spațiile mai
îndepartate sau mai apropiate de Roma.Al te contrucții străvechi care semnalau
începuturile amenajării teritoariale erau construcțiile strategice de apărare, amenajarea
terenurilor agricole pentru irigații,îndiguiri,devieri ale cursurilor de apă și consolidarea de
maluri.
Instituționalizarea activității de amenajare teritorială a avut loc în perioada interbelică
în țări precum URSS, Marea Britanie, Germania și Italia, iar dupa 1944 aceasta s -a produs
în Olanda,Franța și Polonia.
În România,baz ele acestei discipline s -au pus la sfârșitul secolului XIX.
În 1929,Cincinati Sfințescu1 introduce noțiunea de ”plan superurbanistic”,echivalentul
unui plan de amenajare teritorială la nivel național și propune realizarea de planuri regionale
pentru zone cu potențial deosebit de dezoltare.
În a doua jumătate a secolului XIX au fost elaborate primele proiecte de organizare a
teritoriului agricol precum și primele monografii județene.S -a inițiat și o bază catografică și
cadastrală pentru orașe și teri toriu.
Secolul următor ,școala geografică franceză a evidențiat relația teritorială ce se
stabilește între marile orașe și spațiul geografic limitrof , acest lucru conducând la dezvoltarea
unei noi discipline și anume amenajarea teritoriului .
Cel de -al doilea război mondial afectează continuitatea conceptelor și a activităților de
amenajare a teritoriului.
Începând cu anul 1974 când a fost adoptată nr.58/29 -10-1974 "privind sistematizarea
teritoriului și localităților urbane și rurale" , organizarea teritoriului și dezvoltarea așezărilor
devin un instrument de transformare a societății românești.Marile intervenții la nivel teritorial
care au avut loc au conferit activităților de amenajare a teritoriului un rol important.
După anul 1990 începe o perioadă de racordare de practica europeană.

II. Amenajare teritorială – aspecte generale
Amenajarea teritoriului o disciplină spațială, care este reprezentată printr -un
ansam blul de acțiuni complexe, având ca scop organizarea fizică a spațiului.Aceasta mai are
în ved ere amenajarea(proiectare, construcție, utilizare, întreținere) atât a mediulu i natural, cât
și cel construit (Figura 1).

1 Cincinati Sfințescu, urbanist de talie mondială,fost arhitect al capitalei și profesor la Școala de Arhitectură
între anii 1922 -1949

Figură 1 Amenajare și planificare teritorială.Cadru conceptual

Sursa:Amenajare și planificare teritorială, note de curs. (prof.Mihai Bulai)

Amenajarea teritorului se ocupă de probleme ale dezvoltării spațiale,depinzând în
același timp și de ansamblul factorilor economici,sociali,culturali și de mediu.
Gestionarea spațială a teritoriului,activitate obligatorie și continuă,este desfășurată în
interesul colectivităților umane, și se realizează, în principal, prin intermediul activităților de
amenajare a teritoriului și de urbanism.Această activitate asigură indivizilo r și colectivităților
dreptul de folosire echitabilă precum și responsabilitatea pentru utilizarea eficientă a
teritoriului.
Pornind de la definiția formulată de miniștrii ce coordonează dezvoltarea teritorială și
urbană la nivelul Uniunii Europene, se de duce că ”scopul de bază al amenajării teritoriului îl
reprezină armonizarea la nivelul întregului teritoriu a politicilor economice, sociale, ecologice
și culturale,stabilite la nivel național și local în vederea dezvoltării diferitelor zone ale unei
țări, pentru creșterea coeziunii și eficienței relațiilor economice și sociale dintre acestea. ”2
Amenajarea teritoriului constituie un ansamblu de acțiuni și de intervenții, politice
sau tehnice, voluntare și concertate, care vizează să asigure, cu ordine și în timp, o repartiție
adecvată a populației, construcțiilor, activităților economice și echipamentelor de
infrastructură asupra unui teritoriu, ținând cont de constr ângerile naturale, antropice și
strategice (P.Merlin, 1988).
După legea privind Planul Național de Amenajare a Teritoriului Național, amenajarea
teritoriului este un ansamblu de activități complexe, cu caracter g lobal și interdisciplinar, care
pe baza principiului dezvoltării durabile, se desfășoar ă de la nivelul local (comunal,
intercomunal ) la nivel național.
Teritoriul este obiectul unei amenajări prin populația care îl ocupă, însă pot fi obiectul
amenajării și teritorii care nu sunt ocupate de populație dar care pot interesa aceste populații.
Activitățile economice și sociale, imperative le militare, tradițiile, religiile și geografia au

2 http://www.cdep.ro/pls/legis/legis_pck.htp _act_text?idt=28561

Page | 5
comandat și comandă încă (în societățile dezvoltate mai ales) o amenajare, o anumită
organizare a spațiului.
Amenajarea teritoriului a apărut ca o necesitate obiectivă din ce în ce mai acută după
declanșar ea Revoluției industriale. Habitatul a fost primul beneficiar al amenajărilor
preistorice după care au urmat amenajările agricole. Cele două tipuri de amenajări sunt și cele
mai vechi însă au cunoscut transformări majore în decursul timpului.
Mondializarea schimburilor economice și evoluțiile tehnologice rapide din ultimele
decenii sunt poate cele mai transformatoare față de orice alte activități derulate în istorie,
punându -și amprenta inevitabilă asupra organizării teritoriului.
Apare tot mai justificată amenajarea teritoriului în condițiile în care organizarea
spațiului este perturbată, teritoriile suportă transformări inevitabile, apar dezechilibre la
nivelul mediului rural, concentrări urbane tot mai mari atât pe verticală cât și pe orizontală,
toate de terminate de o creștere în intensitate a mobilității oamenilor, a mărfurilor, a
capitalurilor etc.3

III. Amenajarea teritoriului în contextul european
La inceputul anilor `60, Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei
(http://www.coe.int/ ) preocupata de concentrarea excesiva a disparitatilor regionale, declara in
cadrul rezolutiei 210/1961: faptul ca ” este convinsa ca dezvoltarea spatiala armonioasa a
activitatilor economice , sociale, culturale este irealizabila fara o politica de amenajare a
teritoriului ”.4
În 1968 Adunarea Parlamentară a propus Comitetului de Miniștri al Consiliului
Europei o nouă cooperare europeană în domeniul amenajării teritoriului și instituirea în a cest
sens a unei conferințe europ ene ministeriale în vederea elaborării de noi orientări politice
privind dezvoltarea territorială a continentului european.
Prima Conferință Europeana a Miniș trilor Responsabili cu Amenajarea
Teritoriului (CEMAT) a avut loc în 1970 la Bonn – German ia. Din 1970, CEMAT s -a reunit
în 12 sesiuni ș i a adoptat de -a lungul timpului, documente fundamentale pentru amenajarea
teritoriului european. Dupa 1991, Romania a participat constant la Sesiunile CEMAT prin
reprezentan ți ai m inisterului responsabil cu amenajarea teritoriului.
Cele mai importante întâlnri ale miniștrilor responsabil cu amenajarea teritoriului au
fost următoarele:

 1978 -Viena (s -a decis elaborarea unei carte a amenajării unui teritoriu)
 1983 – Terromolinos ( se adoptă Carta Europeană a Amenajării T eritoriului –
”definește amenajarea teritoriului ca „expresia spațială a politicilor economice,
sociale, culturale și ecologice a tuturor societăților” cu următoarele
obiective fundamentale: dezvoltarea socio -econom ică echilibrată a regiunilor,
ameliorarea calității vieții, gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția
mediului, utilizarea rațională a solului ”5)
 1989 – Nantes (se stabilesc principiile integrării după 1990)
 1990 – Torino (se decide realizarea documentului Europa 2000 )
 1999 – Postdam (se adoptă Schema Dezvoltării Spațiului C omunitar – SDEC –
Dezvoltarea spațială echilibrată și durabilă a teritoriului Uniunii Europene )

3 Prof. Dr. Corneliu Iațu, curs universitar Planificare și amenajare teritorială, pag.3
4 http://mdrap.ro/dezvoltare -teritoriala/amenajarea -teritoriului/
5 http://www.coe.int

 2000 – Hanovra (se adoptă cele 10 principii ale dezvoltării durabile a continentului
european )

Un alt document european în vigoare care sintetizează experienț a privind amenajarea
teritoriului și la care Romania îți aliniază politicile sale este Agenda Teritorială Europeana –
document al Comisiei Europene (mai 2007) .6
Alte acțiuni vizează amenajarea teritorului la nivel european sunt ESPON (Rețeaua
europeană de observare a dezvoltării și coeziunii teritoriale – s-a înființat în 2002 și au
continuat de atunci construirea unei baze de cunoștințe pan-europene referitoare la dinamica
teritoriului ) și INTERREG (este o acțiune care a luat naștere în 1989 și care urmărește să
stimuleze cooperarea dintre regiunile Uniunii Europene ).
Viziunea Uniunii Europene în ceea ce privește amenajarea teritoriului a rată
importanța:
 globală (coordonarea diferitelor politici sectoriale și integrarea lor într -un demers
global),
 democratică (participarea populației vizate și a reprezentanților săi politici),
 funcțională (luarea în considerare a existenței conștiințelor regionale bazate pe valori
culturale trecând și peste barierele administrative sau frontaliere)
 prospectivă a acesteia (analizarea tendințelor și dezvoltării pe termen lung a
fenomenelor și intervențiilor economice, ecologice, sociale, culturale și de medi u
înconjurător).
Pentru a fi pusă în practică amenajarea teritoriului trebuie să țină cont de multitudinea de
factori de decizie individuali și instituționali, care contribuie la organizarea teritoriului, de
caracterul aleatoriu al oricărui studiu prospectiv, de constrângerile pieței, particularit ățile
sistemelor administrative, diversitatea condițiilor socio -econom ice și de mediu. Pare destul de
greu să se realizeze toate aceste condiții, însă fără aplicarea lor, amenajarea teritoriului ar
suferi d estule blocaje. Armonizarea totalității acestor factori este, cel puțin la nivel declarativ,
una din recomandările Comunității Europene.7

IV. Aspecte privind conceptele de organizare administrat iv –
teritorială
Pentru a înțele ge mai bine organizarea statelor și mai ales de ce fiecare stat are model
de organizare cu caracteristici particulare, este necesar ă explic area acestor concepte.
Unitatea administrativ -teritorială este o parte componentă a unei țări sau a unei
regiuni, cu populație și instituții aferent e, creată de stat, denumită și organizată prin lege,
delimitată în scopul administrării.
Statul creează aceste diviziuni teritoriale pentru o mai bună conducere și guvernare a
societății și pentru o gestionare mai ușoară a intereselor locale și teritoriale .
Unitatile administrativ -teritoriale dețin 3 caracteristici :
● Au personalitate juridica;
● Detin propriile responsabilitati, concepute de catre Parlament;
● Au putere de decizie, exercitata prin intermediul organelor locale alese de catre
puterea centrala sau alese prin vot de catre corpul electoral local.

6 http://mdrap.ro/dezvoltare -teritoriala/amenajarea -teritoriului/
7 Prof. Dr. Corneliu Iațu, curs universitar Planifi care și amenajare teritorială , pag.4

Page | 7

Organizarea administrativ -terito rială, înfăptuită prin lege, reprezintă un element
important de suprastructură, determinând constituirea sistemului administrației statului și
susbsitemelor lui locale; încad rează din punct de vedere teritorial viața politică și are rol de a
organiza viața economică și socială a unei națiuni.8
Organizarea teritoriului unui stat este influențată în timp de o multitudine de factori ș i
variabile și influențează semnificativ structura aparatului administrativ al statului .
Sistemul administrativ reprezintă „structura de rezistență” a unui stat. Această
structură de rezistență trebuie să fie proiectată și dimensionată corespunzător nevoilor reale
din fiecare do meniu de activitat e reprezentat în aparatul administrativ al unui stat. Prin
urmare, cu cât această structură este mai bine proiectată și adaptată la realitatea obiectivă din
fiecare stat, cu atâ t cresc șansele ca funcționarea componentelor să genereze un stat de drept
funcțional și respectabil, precum și cetățeni prosperi ale căror nevoi sunt satisfăcute în mod
constant, în condiții de eficiență economică și socială.9

V. Administrația Locală în Uniunea Europeană
Administrația locală este reacția la diferite nevoi, interese și obiective în diferite
domenii și localități, care pot fi separate, teoretic și practic, de nevoile, interesele și
obiectivele întregii societăți. Dar, ținta administrației locale este complet specific ă și este
axată pe satis facerea nevo ilor unui grup de persoane în relație cu o anumită localitate . Practic,
mai mult e elemente ale administrației lo cale pot fi găsite aici – restricție dată de un teritoriu,
restricție b azată pe o voință și dorința oameni lor care trăiesc pe terit oriul respectiv, restricție
dată de un cod legal,etc .
5.1.Tipuri de administrație locală în țările UE
În practică, trei forme fundamentale ale organizării administrației locale pot fi
diferențiate în UE . Acesta este sistemul anglo -saxon , în cazul în care administrația locală este
înțeleasă în mod exclusiv ca auto -guvernare, pentru că auto -guvernare și administrația de stat
nu este diferențiată (este tipic pentru Marea Britanie și Irlanda). Sistem francez , unde
corpurile nivel local, separate de auto -guver nare, și administrația de stat există unele lângă
altele (consilii comunale și regionale aleși, pe de o parte, și prefecți i pe de altă parte). Acest
tip de organizație este tipic pentru Franța . Un alt tip este sistemul mixt (Central European ),
atât auto -guvernare a și administrația de stat se execută în comun la nivel local, aceast lucru
însemnând de aceleași autorități (de obicei, vorbim despre putere separat ă și delegată )-
Republica Cehă, Germania , Austria.
În statele membre ale Uniunii Europene, putem di ferenția 4 tipuri de o rganizare ale
administrației locale .
 Sistemul European Nordic (Suedia, Danemarca și Finlanda) – în acest sistem,
administrațiile locale au un grad mare de independență, care este, de asemenea, este
conectat cu veniturile din taxe locale. Sistemul european nordic se remarcă prin faptul
că proprietarii de terenuri din mediul rural au jucat întotdeauna un rol important în
aceste țări.

8 http://biblioteca.regielive.ro/curs uri/stiinta -administratiei/organizarea -unitatilor -administrativ -teritoriale -in-statele -regionale -din-
uniunea -europeana -371061.html
9http://www.editurauniversitara.ro/carte/economie_generala4/sisteme_administrative_din_state_ale_uniunii_europene/11196

 Sistemul Britanic (Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei) – unități le
administrative fundamentale sunt destul de mari în acest sistem. Cu toate acestea le
lipsește baza financiară independentă și, prin urmare, ele sunt, mai în dependență de
administrația centrală. Transfer ul central al puter ii la nivel local este mai mic decât în
sistemul nordic.
 Sistemul Central European (Germania și Austria) – organizație federală care
împarte puterea în trei părți . Administrațiile locale sunt destul de mici, dimensiunea și
puterea lor diferă între ele ca state federale individuale (de exemp lu, funcția de primar
din sudul Germaniei are mai multă putere decât în statele federale din nord). Pe baza
tradițiilor istori ce, administrațiile locale au independență , dar întotdeauna înt r-un
anumit domeniu de aplicare.
 Sistemul napoleonian (Franța, Spania, Italia și Țările de Jos) – acest sistem este
caracterizat printr -un grad mare de control al autorităților centrale ale statului.
Administrațiile locale sunt mai mult sau mai puțin controlate de către primar, care este
numit de autoritățil e centrale. Unitățile administrative fundamentale pot fi destul de
mici, dar pe de altă parte, se pot întâlni și administrașii locale destul de mari (în
special în Italia și Franța). Pot exista de multe ori până la patru niveluri de
administrare, unde nivelul mediu (departamente, provincii sau regiuni) au rol
important de coordonare (Franța )

5.2.Structura administrației locale în țările UE
Structuri administrative – teritoriale în țările UE sunt caracterizate prin mai multe
niveluri. Din 2007, Uniu nea Europ eană este formată din 27 de state, trei dintre ele cu o
structură federală (Germania, Austria și Belgia). Toate împreună , statele membre ale UE au în
prezent la aproximativ 91.000 de unități admini strative, acest număr schimbându -se în fiecare
an, în depe ndență de reformatiuni teritoriale în statele individuale, administrația centrală sau
structură federală . Diviziunea administrativ -teritorială în țările UE include unul , două sau trei
niveluri, în funcție de specificul fiecărei țări.
Figură 2 Numărul autorităților locale

Page | 9

Sursa: http://www.dexia.com/EN/journalist/press_releases/Documents/20091130_factsheet_UK.pdf
Specificul, organizației locale din UE, îl reprezintă varietatea denumirilor unităților
teritoriale sau numărul și dimensiunea acestor unități. Structura autonomiei teritoriale î n
cadrul țărilor europene diferă în mod semnificativ, datorită a cordului lor constituțional,
dezvoltare a istorică, dimensiune a precum și numărul de locuitori. Termeni cum ar fi
comunități, sate, orașe și municipalități pot fi găsiți la cel mai scăzut nivel cel mai des;
diversitatea nume lor este caracteristi ă pentru al doilea și al treilea nivel. Există, de exemplu
districte, regiuni, districte, provincii, județe etc.

5.3.Diviziunea teritorială în Uniunea Europeană în conformitate cu NUTS
Număr ul diferit și dimensiunea unităților teritoriale, în care economiile naționale
individuale sunt divizate, au creat o condiție primară de formare a așa-numitelor regiuni
statistice (artificiale) ale Uniunii Europene . Ținta acestui sistem, al unităților terito riale de
statistică NUTS, a fos t de a asigura o comparație a unităților teritoriale în cadrul întregii
Uniuni . Din moment ce aceasta este o clasificare ierarhică, NUTS subdivide fiecare stat
membru într -un număr de regiuni NUTS 1, fiecare dintre acestea f iind la rândul său, împărțită
într-un număr de regiuni NUTS 2 și așa mai departe . Regulamentul NUTS stabilește
următoarele praguri minime și maxime pentru mărimea populației regiunilor NUTS. Pragurile
se aplică pentru dimensiunea medie a populației în cazu l nivelurilor administrative regional e.
Tabel 1

Sursa: Nomenclature of territorial units for statistics NUTS 2010/EU -27

Actualul nomenclator NUT S, aplicat la 1 ianuarie 2012, subdivizează teritoriul
economic al Uniunii Europene în 97 de regiuni la nivel NUTS 1, 270 regiuni la nivel NUTS 2
și 1 294 regiuni la nivelul NUTS 3.
Au fost definite două niveluri ale unităților administrative locale (Laus). Nivelul de
LAU superior (nivelul LAU 1, anterior nivelul NUTS 4) este definit nu mai pentru
următoarele țări: Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Germania, Estonia, Irlanda, Grecia,
Franța, Cipru, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Malta, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia,
Finlanda și Regatul Unit. Nivelul de LAU inferior (anterior n ivelul NUTS 5) este format din
aproximativ 120 000 de municipalități sau unități echivalente din cele 27 de state membre ale
UE (începând din 2010) .

Tabel 2 Correspondence between the NUTS levels and the national administrative units (2010)

Page | 11

Sursa: Nomenclature of territorial units for statistics NUTS 2010/EU -27

Această diversitate face aproape imposibilă aplicarea unui model european unic de
administrare locală,dar nu exclude evidențierea unor bune practici.

VI. Impartirea Administrativ -Teritoriala – Expresie a Politicii
Descentralizatoare si Centralizatoare din Pe rspectiva
Amenajarii Teritoriale

Conform dicționarului online (https://dexonline.ro/ ) conceptele, privind politicile de
amenajare a teritoriului, reprezintă:

 Centralizare – ” Acțiunea de a centraliza și rezultatul ei;
centralizație; spec. proces de unire a mai multor unități economice (mai mici)
în mari unități economice. ”
 Descentralizare – ”Acțiunea de a descentraliza și rezultatul ei. 1. Sistem de
organizare și de conducere întemeiat pe autonomie, puterea de decizie
aparținând autorităților locale.”
 Regionalizare – "Împărțirea în regiuni sau districte administrative: a aranja
regional" (https://www.merriam -webster.com/ )

Teritoriul Europei este reprezentat în cea mai mare parte de colectivități locale
descentralizate, care permit o comunicare și dezvoltar e mai rapidă a regiunilor și unităților
locale. Descentralizarea este un beneficiu pentru descentralizare.Regionalizarea este o ”acțiune
administrativă ce vizează crearea unor spații de cooperare definește noi unități
administrativ e”.
După o perioadă foarte mare de timp, timp în care procesele de descentralizare și -au
continuat desfășurarea, se poate observa că au fost realizate reforme importante.Statele care se
bucură de aceste realizări sunt Belgia,Spania,Italia,Franța, Germania,Danemarca,Suedia,Marea
Britanie.Sunt și alte state care au adus schimbări importante în ceea ce privește acest
lucru(Polonia,Cehia,Slovacia,România,Bulgaria,Estonia).
Descentralizarea a venit ca un beneficiu pentru regionalizare în multe din statele
europene.Acest lucru a avut c a rezultat crearea nivelului teritorial regional în state precum
Cehia,Slovacia,Danemarca,Slovenia; consolidarea autonomiei regiunilor existente în
Germania,Franța,Polonia,Italia,Spania; crearea regiunilor în noile state membre UE:
Ungaria,Lituania,România ,Suedia,Finlanda.
Majoritatea acestor state au o organizare administrativ ă locală pe doua sau pe 3
niveluri.Doar 8 state au o organizare pe un singur nivel
(Bulgaria,Cipru,Estonia,Latvia,Lituania,Luxemburg,Malta,Slovenia). Din acest punct de
vedere un ele ment important îl reprezintă mărimea statului, dar mai importante , în depe ndență
reformatiunile teritoriale în st atele individuale, administrațiile centrală sau structură federală ,
acest număr schimbându -se în fiecare an .
Un rol din ce în ce mai importa nt îl au organizările de tip metropolitan care combină
competențele comunale,intercomunale și departamentele.

6.1.Organizarea administrativ -teritorială a Franței

Figură 3Harta Franței

Page | 13

Sursa: http://franta.hartaeuropa.com/page_informatii_turistice_harti_franta_harta_frantei.html
Sistemul francez al administrației teritoriale este rezultatul a peste două secole de
istorie, marcate de o organizare teritorială din ce în ce mai deconcentrată și de un amplu
proces de descentralizare. Cele trei nivele de organizare a colectivităților te ritoriale au rezultat
din lupta împotriva vechiului regim de organizare administrativă și teritorială , bazat pe
puterea aristocrației provinciale, din timpul Revoluției franceze. Ea a avut drept scop
unificarea națiunii, prin divizarea în mod rațional și uniform a teritoriului, pentru a -l putea
administra și controla într -o logică centralizatoare, demers evidențiat de Constituția din 1791.
Prin Decretul din 31 octombrie 1793 a fost creată comuna , ca diviziune administrativă și, în
timpul celei de a treia R epublici, prin Legea din 10 august 1871, a fost recunoscut
departamentului statutul juridic de colectivitate teritorială și a fost creată comisia
departamentală de descentralizare.10

10 ORGANIZAREA ADMINISTRATIV -TERITORIALĂ ÎN UNELE STATE MEMBRE UE. DIRECȚIA STUDII ȘI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ

Franța este împărțită în 26 regiuni administrative, din care 22 sunt în F ranța
metropolitană (21 pe partea continentală a Franței metropolitane și una pe teritoriul
comunității Corsica) și 4 se află în regiunile de peste mări.

Figură 4 Harta Franța Regiuni

Sursa: http://franta.hartaeuropa.com/page_informatii_turistice_harti_franta_harta_frantei_cu_regiuni.html

Regiunile sunt la rândul lor împărțite în 100 de departamente care sunt numerotate
(în general după alfabet). Acest număr este folosit în codurile poștale și la plăcuțele de
înmatriculare a mijloacelor de transport.

Figură 5 Hartă Franța Departamente

Page | 15

Sursa : http://franta.hartaeuropa.com/page_informatii_turistice_harti_franta_harta_frantei_cu_departamente.html

Cele 100 de departamente sunt subdivizate în 341 de arondismente care, la rândul lor,
sunt împărțite în 4.032 cantoane .Aceste cantoane sunt apoi împărțite în 36.680 de comune ,
care sunt municipalități avînd un Consiliu municipal ales. Mai există deasemenea 2.588
entități intercomunale grupând 33.414 din cele 36.680 comune. Trei comune, Paris, Lyon și
Marseille sunt subdiv izate în 45 arondismente municipale.
Regiunile, departamentele și comunele sunt cunoscute ca și colectivități teritoriale,
adică ele au adunări locale și un executiv. Arondismentele și cantoanele sunt mai degrabă
diviziuni administrative. Până în 1940, aro ndismentele erau și colectivități teritoriale cu o
adunare aleasă dar regimul de la Vichy le -a suspendat și au fost desființate definitiv de a patra
Republică în 1946. Istoricește, cantoanele au fost și ele colectivități teritoriale cu adunări
alese.11

11 http://franta.hartaeuropa.com/page_informatii_turistice_geografia_frantei.html

6.2.Organizarea administrativ -teritorială a Irlandei
Insula Irlanda este împărțit în patru provincii : Ulster, Connacht, Leinster și Munster.
În cadrul acestor patru provincii, există 32 de județe /comitate(county) . 26 din aceste județe
alcătuiesc Republica Irlanda, în timp ce cele lalte 6 județe din Ulster a u rămas în Regatul Unit
pentru a forma Irlanda de Nord (Fermanagh,Tyrone,Londonderry,Antrim,Down,Armagh).

Figură 6 Județele Irlandei

Sursa: http://irishpoliticalmaps.blogspot.ro/2012/07/the -counties -of-ireland.html

Comitatele Irlandei nu corespund exact cu diviziuni le administrative. În Republică , aceste
diviziuni sunt făcute de -a lungul liniilor județene și consiliul municipal, singurele diferenț e majore pe
harta de mai sus fiind adăugarea orașelor Dublin, Cork, Waterford, Limerick și Galway și divizarea a
două județe .
Tipperary este format di n două județe ad ministrative (nord și sud).J udețul Dublin, a fost desființat ca
unitate administrativă în 1994 și a fost înlocuit cu județele Fingal, Dún Laoghaire – Rathdown și D ublin
Sud. Aceste schimbăriau fost ignorate publicului larg al Irlandei în pe rcepția județelor.
Diviziunile administrative ale Irlandei de Nord suportă puține a semănări cu structura
de județ , fiind bazate pe orașe, orașe și de districte. În total, există 26 de zone administrative
separate în Irlanda de Nord.

Figură 7 Împărțirea administrativă a Irlandei

Page | 17

Sursa: http://irishpoliticalmaps.blogspot.ro/2012/07/the -counties -of-ireland.html

Consiliul Județean de Dezvoltare Wexford( Consiliile de Dezvoltare ale
Comitatelor/Județelor -County Development Boards ) este un organism similar cu cele 34 de
organismele care s -au înființat în toate orașele și comitatele de pe teritoriul Irlandei.
Inițial, decizia de a înființa Consiliile de Dezvoltare ale Comitatelor/Județelor s-a născut din
angajamentul Guvernului de a promova incluziunea socială și, în special, pentru a coordona
activitățile tuturor agențiilor publice în vederea combaterii sărăci ei.
Principala sarcină a Consiliilor a fost de a pregăti strategii economico – sociale și culturale
pentru dezvoltare regională. Ca exemplu, Consiliul de Dezvoltare Wexford a adoptat strategia
de urmat în intervalul 2002 -2012, intitulată "Modelul de dezvol tare a comitatului".
În prezent, Consiliul este concentrat pe monitorizarea progresului și punerea în
aplicare a acestei strategii. Consiliul de Dezvoltare este, de asemenea, responsabil în ceea ce
privește revizuirea politicilor vizând transporturile, ed ucația, sănătatea, infrastructura,
utilitățile publice, protecția copiilor și elaborarea de strategii de incluziune socială.12

6.3.Organizarea administrativ -teritorială a Austriei
Austria este una din țările central europene și unul din cele 3 state federa le ale Uniunii
Europene.
În 1918 Austria a trecut de la monarhie constituțională la republică, ceea ce a făcut ca
în 1920 când s -a încheiat perioada de tranziț ie, organizarea statului să devină o federaț ie.
Astfel statul federal este compus din provincii autonome, denumite land uri(Bundesländer) :
Vorarlberg, Tyrol, Salzburg, Styria, Carinthia, Austria Superioara, Austria Inferioara,
Burgenland si Viena. Fiecare land are propria sa constitutie, parlament si guvern propriu. Cea mai mare
parte a atributiilor administrative revin land -urilor ceea ce inseamna ca in cazul Austriei se

12 ORGANIZAREA ADMINISTRATIV -TERITORIALĂ ÎN UNELE STATE MEMBRE UE. DIRECȚIA STUDII ȘI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ

poate vorbi de o admninistratie indirecta si un sistem administrativ descentralizat.
Fiecare land are responsabilitatea proprie pentru realizarea propriilor sar cini administrative
si pentru sarcinile delegate de reprezentantii administratiei federale. Autoritatea land –
urilor este limitata de Guvernul federal, care urmareste intreaga activitatea desfasurata de
acestea.13
Aceste landuri sunt împărț ile la rândul lor în districte (Bezirke ) și orașe cu propriul
statut ( Statutarständte ). Districtele sunt subîmpărțite în comune ( Gemeinden ). Orașele cu
statut propriu ( Statutarstädte ) au competențele acordate districtelor și comunelor.14
Figură 8

Sursa:http://biblioteca.regielive.ro/proiecte/economie/state -federale -din-uniunea -europeana -organizare -administrativ -teritoriala -341308.html

Figură 9

13 http://documents.tips/documents/austria -a-a-a-a-a-a-a.html

14 ORGANIZAREA ADMINISTRATIV -TERITORIALĂ ÎN UNELE STATE MEMBRE UE. DIRECȚIA STUDII ȘI DOCUMENTAR E LEGISLATIVĂ

Page | 19

Sursa: http://www.123rf.com/photo_38368749_stock -vector -austria -administrative -divisions.html
Figură 10

Sursa: Nomenclature of territo rial units for statistics NUTS 2010/EU -27

6.4.Organizarea administrativ -teritorială a Suediei
Suedia (Sverige în suedeză) sau Regatul Suediei (Konungariket Sverige) , cu capitala la
Stockholm si celelalte cele mai importante orase: Göteborg; Malmo; Uppsala; Linkoping,
Norrkoping; Jonkoping, Helsingborg; Östersund.
Suedia se caracterizează printr -un sistem adminstrativ descentralizat, aprobat de
Constituția din 1975 și consolidat prin Legea din 1991 cu privire la comunitățile locale.
Acesta include două nivel uri: județe și municipalități.15

Figură 11 Harta politică Suedia

Sursa: http://limbimoderne.blogspot.ro/2015/06/ziua -nationala -suediei -6-iunie_8.html

Suedia este împărțită în 21 de comitate (län) -Figura12 . În fiecare comitat există un
birou administrativ (länsstyrelse) numit de guvern și un consiliu (landsting) ales. Fiecare
comitat este mai departe divizat în comune (kommuner).16
Comitatele găzduiesc, de asemenea, sediu l prefecturilor (Länsstyrelse).
Munic ipalitățile (kommuner) sunt în număr de 289.
Uniunea Europeană a impus formarea unor entități de nivel 2 pentru Nomenclatorul
Unităților Teritoriale pentru Statistică (NUTS) deoarece comitatele corespund nivelului 3
NUTS (Figura 13) . Astfel comitatele au fost grupate în 8 Zone Naționale ( Riksområden ):
Stockholm, Suedia de mijloc estică, Suedia de mijloc nordică, Norrland de mijloc, Norrland
Superior, Småland și insulele, Suedia de Vest și Suedia de Sud. (Figura 14)
Județele Skåne și Gotland sunt angrenate î ntr-un program experimental, prin exercitarea
anumitor puteri de stat, în special în dezvoltarea regională.
În prezent, au loc dezbateri publice referitoare la creerea unui număr de 9 regiuni ce
corespund aproximativ actualelor Zone Naționale și care sa aibă caracter administrativ.17

15 ORGANIZAREA ADMINISTRATIV -TERITORIALĂ ÎN UNELE STATE MEMBRE UE. DIRECȚIA STUDII ȘI DOCUMENTARE LEGISLATIVĂ
16 http://www.mae.ro/node/1743
17 ORGANIZAREA ADMINISTRATIV -TERITORIALĂ ÎN UNELE STATE MEMBRE UE. DIRECȚIA STUDII ȘI DOCUMENTARE LEGISL ATIVĂ

Page | 21
Figură 12 Comitate Suedia

Sursa : https://familysearch.org/wiki/en/Sweden_Genealogy

Figură 13

Sursa: Nomenclature of territorial units for statistics NUTS 2010/EU -27

Page | 23
Figură 14 Zone Naționale (Riksområden)

Sursa: https://commons.wikimedia.org/wiki/File:SWE -Map_NUTS1 -NUTS2,2.svg

Concluzii

În urma analizei efectuate, consider că aplicarea unui singur model european unic de
administrare locală este foarte dificilă,dacă nu imposibilă,din cauza varietății existente la
nivelul statelor membre.
În scopul administrării foarte bune a unui teritori u, trebuie avut în vedere, începând cu,
istoria acelui teritoriu, nivelul de dezvoltare a teritoriului,caracteristicile populației,geografia,
disparitățile de orice tip,gradul de urbanizare,baza financiară, structura adminsitrativă a
statului, etc.
Așadar, colectivitățile teritoriale au devenit actori publici majori, asociate marilor
decizii, și proiectelor esențiale pentru modernizare și redinamizare a teritoriilor . Ele au un rol
decisiv în creșterea economiiilor naționale, în dezvoltarea locală, dar și î n dezvoltarea
armonioasă a Europei.18
Tendința organizării teritoriale în țările UE este din ce în ce mai deconcentrată și
caracterizată de un amplu proces de descentralizare -regionalizare.

18 http://biblioteca.regielive.ro/p roiecte/alte -domenii/impartirea -administrativ -teritoriala -expresie -a-politicii -descentralizatoare -si-centralizatoare -din-perspectiva -amenajarii -teritoriale -313119.html

Page | 25
Bibliography

1. Androniceanu A.(2007) -Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană.Studii
Comparative , Ed.Universitară,București
2. Conferinta Europeană a Miniștrilor responsabili cu Amenajarea Teritoriului, Carta europeană
a amenajării teritoriului , Torremolinos, 1983
3. Informa l Council of Ministers responsible for Spatial Planning in Potsdam, European Spatial
Development Perspective – Towards Balanced and Sustainable Development of the Territory
of the European Union , Luxemburg, 1999.
4. Conferinta Europeană a Miniștrilor Responsa bili cu Amenajarea Teritoriului, Principii
directoare pentru dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european , Hanovra, 2000
5. Reuniunea informală a miniștrilor responsabili cu planificarea și dezvoltarea teritorială,
Agenda teritorială a Uniunii Eu ropene 2020 – Spre o Europă inteligentă, durabilă și
favorabilă incluziunii, compusă din regiuni diverse , Godollo, 2011
6. Regions in the European Union. Nomenclature of territorial units for statistics NUTS 2010/EU –
27
7. Article Administrative territorial struc tures in EU.Countries and their specific , University of
Ostrava
8. Organizarea administrativ – teritorială în unele state membre U E, ”, Parlamentul României,
Camera Deputaților, Direcția studii și documentare legislativă, București, 2009
9. Concluzii privind organizarea administrativ -teritorială în unele state membre UE , Extras din
Studiul ,, Organizarea administrativ – teritorială în unele state membre UE ”, Parlamentul
României, Camera Deputaților, Direcția studii și documentare legislativă, București, 2009