Stresul reprezintă o problematică curentă a societății secolului XXI, care a căpătat în [620782]
Introducere
Stresul reprezintă o problematică curentă a societății secolului XXI, care a căpătat în
ultimele decenii o extensie semnificativă și vizibilă, uneori spectaculară, și care își cere o
soluționare, deoarece a ajuns să explice uneori apariția, alteori agravarea unei serii întregi de
afecțiuni psihice sau somatice, izolate sau congruente.
Factorii care determină stresul pot fi de la cei mai diverși, la originea stresului aflându-se
numeroase cauze, atât interne, cât și externe. Astfel, există atât agenți stresori externi (locul de
muncă, familia, relațiile, viața socială, probleme financiare, probleme medicale etc.), cât și agenți
stresori interni (temperamentul, modalitatea de soluționare a problemelor, luarea deciziilor,
nivelul autocontrolului etc.). Stresul e ste o reacție psihologică la solicitările inerente ale factorilor
de stres, reacție ce are potențialul de a face o persoană să se simtă tensionată si anxioasă, pentru
că nu este în stare să facă față acestor solicitări. Conform unor puncte de vedere, diferențele între
caracteristicile individuale cum ar fi personalitatea și stilul de rezolvare al problemelor, sunt
importante în prezicerea căror condiții vor deveni factori de stres, afectând atât gradul de
percepție al potențialilor agenți, cât și tipul de reacții care apar.
Avându-și astfel rădăcinile în realitatea imediată, stresul trimite cercetătorul la
investigarea existenței unor mecanisme sau tehnici de a face față stresului, la modalitățile în care
acestea funcționează, la modalitățile în care pot fi optimizate, astfel încât agenții stresori, în mare
parte inevitabili, să nu acționeze necontrolat și haotic asupra noastră.
În literatura de specialitate, stresul se structurează ca un aspect vast dezbătut care a
provocat multe controverse și perspective datorită multitudinii de direcții din care poate fi tratat.
De asemenea, într-o societate cum este cea contemporană, în care viteza poate fi considerată o
trăsătură care însoțește existența, stresul generat de această trăire intensă ocupă un rol important
în evoluția individului. Trăim cu stresul, ne confruntăm cu el zilnic și, din nefericire, ne afectează
existența.
Unul dintre motivele pentru care am ales această temă de cercetare este faptul că la rândul
meu sunt afectată de nivelul ridicat de stres, acest lucru determinându-mi anumite modificări la
nivel comportamental și încurajându-mă astfel să semnalizez această problematică și să o
analizez în detaliu. În acest fel s-a născut dorința de a pune o anumită ordine în acest aspect
extrem de vast, numit stres: societatea noastră generează foarte mulți factori stresori, astfel încât
1
cu cât mă orientez mai mult asupra anumitor factori, cu atât pot să știu mai bine relațiile dintre ei
și cum se poate ajunge la un anumit rezultat în raport cu stresul.
Investigarea stresului a fost intens încurajată în ultimele decenii, în prezent existând o
recunoaștere unanimă și dovezi concludente asupra relației dintre anumiți stresori și o serie de
consecințe la nivelul sănătății fizice și mentale. Cercetările asupra stresului îl consideră un factor
cauzal sau de exacerbare a multor afecțiuni, între care: afecțiunile cardio-vasculare și cerebro-
vasculare (hipertensiunea arterială, infarctul miocardic acut, accidentul vascular cerebral),
gastrointestinale (ulcerul gastric, ulcerul duodenal), respiratorii (astmul bronșic), diabet, boli
infecțioase, boli cronice ale ficatului, boli de piele și chiar cancerul, însă cunoștințele actuale în
ceea ce privește felul în care experiențele stresante pot duce la boală sunt destul de limitate
(Cartwright S., Cooper C.L., 1997; Jones F., Bright J., 2001).
Un studiu Daedalus Millward Brown realizat pe un eșantion de 2.306 de respondenți din
mediul urban, cu vârsta cuprinsă între 18 și 65 de ani, din România, Bulgaria, Serbia, Croația,
Turcia, Cehia și Slovacia, a ajuns la concluzia că nivelul de stres din România (64%) este mai
mare decât în Cehia (43,6%) și Slovacia (50,6%), dar mai redus decât în Serbia (68,6%), Croația
(68,3%) sau Turcia. Spre deosebire de media din regiune, românii sunt mai puțin stresați de
sănătatea personală sau a celor apropiați (28%), de viața de familie (11,3%) și de siguranța
personașă (4,7%), dar sunt mai stresați de creșterea prețurilor (47%), starea economiei (44,9%) și
de credite (44,1%). alte surse de stres la români sunt scăderea veniturilor personale (40,6%),
slujba actuală (35,3%) și lipsa timpului pentru viața personală (22,2%). potrivit acestui studiu,
îngrijorarea legată de credite plasează România pe locul trei în regiune, după Turcia și Croația
(Aproape 64% din români sunt stresați. Care este principala sursă de stres ,
http://www.mediafax.ro/social/aproape-64-dintre-romani-sunt-stresati-care-este-principala-sursa-
de-stres-11742934 )
Studiul de față urmărește să clarifice natura relației dintre stres, strategiile de coping și
implicarea în activitate. Pe lângă utilitatea sa practică, cercetarea relației este semnificativă,
deoarece cercetările despre relația acestora cu implicarea în activitate sunt destul de puține, așa
cum reiese din numărul mic de articole publicate pe aceasă temă (Schaufeli W., Bakker A., 2004,
pp. 1-60 apud Vîrgă D., Zaborilă C., Sulea C., Maricuțoiu L., 2009, pp. 58-74 ).
În prima parte a lucrării, dedicată teoriei, am căutat să prezint cât mai multe perspective
teoretice în această direcție. Iar pentru cea de-a doua parte a lucrării, am căutat să aleg aleatoriu
2
un eșantion cât mai diversificat și cât mai reprezentativ, astfel încât rezultatele să fie cât mai
relevante. Lotul de subiecți este format din 92 de persoane, dintre care 46 sunt actori și 46 sunt
psihologi. Atât actorii, cât și psihologii sunt în număr egal bărbați și femei, cu vârsta cuprinsă
între 20 și 40 de ani. Participanții au dat dovadă de cooperare și seriozitate, iar după instruirea lor,
așa cum ar fi avut dreptul să facă dacă își doreau, nu au existat motive sau solicitări de retragere
din cercetare.
Sugestiile din partea finală reprezintă concluzii trase pe baza informațiilor teoretice
însușite, raportate la contextul social actual, detaliate în scopul de a diminua nivelul stresului.
Lucrarea de față nu își propune să ofere soluții, strategii de gestionare a stresului, ci doar se vrea
a fi un semnal de alarmă, o atenționare în ceea ce privește implicarea stresului și a strategiilor de
coping asupra implicării în activitate.
3
1. Abordarea teoretică
1.1. STRESUL
1.1.1. Stresul – un concept complex și controversat
Stresul este un fenomen foarte cunoscut, dar dificil de definit. Este atât de popular, încât
adesea se uită că, de fapt, are o foarte solidă bază științifico-medicală, că a inspirat numeroase
cercetări și că a reprezentat o alianță adesea ignorată între medicină și psihologie. Dacă noțiunile
de angoasă și anxietate sunt de esență psihologică, noțiunea de stres are baze biologice.
Dicționarul explicativ al limbii române definește stresul ca fiind ”nume dat oricărui
factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului uman o reacție anormală;
efect nefavorabil produs asupra organismului uman de factorul de mediu”.
Oxford English Dictionary explică etimologia cuvântului stres ca provenind din
abrevierea cuvântului ”distress”, folosit în engleza medievală cu înțelesul de: dificultate, necaz,
durere, provocate de factori externi organismului.
Pentru a putea înțelege mai bine concepția de stres nu trebuie să pierdem din vedere faptul
că oamenii l-au cunoscut încă de la începuturile omenirii, însă calitatea stresului s-a modificat în
permanență. Astfel:
•în epoca de piatră stresul a fost (și încă mai este) salvator de vieți, desemnând o strategie a
psihicului pentru a proteja oamenii de situații care le amenință viața; pentru strămoșii noștri, care
în acele vremuri locuiau încă în peșteri, stresul nu era altceva decât un program de supraviețuire,
o modalitate extrem de rapidă de mobilizare a rezervelor de energie pentru fugă sau luptă,
mobilizare indispensabilă de altfel în cazul confruntării cu un animal sălbatic;
•În Anglia secolului al XVII-lea , stresul desemna o stare de depresie cauzat ă de adversitatea
vieții, de oprimare sau duritate, privațiuni, oboseal ă; Ușor-ușor stresul provocat de amenințările
pentru trup și viață s-au transformat în poveri de durată, în special psihice și sufletești. Astfel, cu
timpul, stimulii din mediu care pot provoca stresul și-au modificat calitatea.
•În secolul al XIX-lea stresul avea legătură cu condițiile de viață agresive, care puteau antrena
suferințe fizice sau mentale;
•”Teoria evoluției” a lui Darwin (1872) a avut și ea influențe asupra concepției de stres.
Darwin introduce atât emoția, cât și actul emoțional ce se dezvoltă în fața unei situații de urgență
– fuga sau lupta;
4
Astfel, stresul psihologic poate fi considerat ca parte a unei topici mai largi, cea a
emoțiilor, deoarece utilizarea stresului ca sursă de informații, privind adaptarea individului la
presiunile mediului, este extrem de limitată comparativ cu utilizarea gamei complete a emoțiilor.
•William James și Carl Lange afirmau, în 1890, că la apariția stimulului, primul care
reacționează este corpul nostru. Astfel, noi inițial experimentăm schimbările fiziologice,
interpretăm aceste schimbări și abia apoi apare trăirea emoțională;
•Walter Bradford Cannon , mare fiziolog american, cunoscut mai ales pentru dezvoltarea
conceptului de homeostazie, este considerat și un precursor în domeniul stresului . Acesta
combate teoria James-Lange, afirmând că de fapt emoția precede reacția organismului: la apariția
unui stimul stresant întâi apare starea emoțională și apoi se manifestă modificările
comportamentale. Cannon folosește termenul de stres inițial cu sens fiziologic (animalele supuse
unui șoc emoțional secretă adrenalină), dându-i apoi și un sens psihologic (1928), descoperit în
urma înregistrării elementelor de ordin psihocomportamental în cazul unui stres psihic
experimental la animale (Cannon W.B., 1935, p. 189).
•Paul Fraisse prin stres psihic se referă la ”totalitatea conflictelor personale sau sociale ale
individului, care nu-și găsesc soluția”, conflictele fiind de fapt agenții stresori insinuați în
procesele adaptative ale organismului, în scopul menținerii ”homeostaziei psihice”, agenți
stresori capabili să genereze o adevărată reacție de stres (Fraisse P., 1963, pp. 83-153).
Cel care a introdus însă conceptul de stres în știință și în limbajul medical este
biochimistul canadian Hans Selye de la Universitatea din Montreal , considerat părintele teoriei
stresului (1951). Hans Selye a fost primul care a făcut distincția dintre stresul benefic ( eustres) și
stresul nociv (distres): eustresul motivează individul, antrenându-l într-o muncă dificilă, iar
distresul poate produce reacții negative asupra sănătății dacă persistă în timp. El a demonstrat că
stimulii psihogeni (o stare tensoinată, o stare conflictuală) pot produce organismului o reacție de
stres, în absența unor agresiuni fizico-chimice sau biologice, prin excesul de adrenalină, exces
care dacă se repetă și durează, se poate finaliza cu hipertensiune arterială, ulcer gastro-duodenal
sau alte boli.
Cu alte cuvinte, Hans Selye definește stresul:
•inițial ca o agresiune
•ulterior ca o reacție biologică și generală a organismului la diferiți agresori (agenți stresori
fizici, chimici, biologici sau psihici), reacție ce constă în modificări morfo-funcționale,
5
cel mai adesea endocrine. Adică totalitatea tulburărilor fizice și psihice cauzate în
organism de diverși factori agresori.
H. Selye pune accentul pe felul în care reacționezi la ceea ce ți se întâmplă, și nu pe ce ți se
întâmplă concret (adică acțiunea agresorilor). Această reacție, numită de Selye sindromul general
de adaptare la stres, prezintă trei stadii:
1.reacția de alarmă ce presupune răspunsul organismului la agentul agresor, prin activarea
sistemului nervos vegetativ, cu eliberarea adrenalinei și noradrenalinei. Această reacție de
alarmă cuprinde:
•o primă fază șoc cu hipofuncționalitate (hipotensiune, hipotermie, depresie)
•o fază contrașoc cu hiperactivitate (respirație accelerată, tahicardie, transpirație
accentuată)
2.stadiul de rezistență ce presupune mobilizarea mecanismelor de apărare și adaptare la
agentul stresor. Adrenalina și noradrenalina intră în circuitul sanguin și împiedică
modificări cum ar fi creșterea nivelului de colesterol și acizi grași, deteriorarea proceselor
digestive, care ar dăuna stării de sănătate a organismului
Selye consideră că organismul are o energie limitată de adaptare, fiecare reacție la stres
consumând o parte din această cantitate de enrgie. De aceea, adaptarea la stres nu poate continua
la nesfârșit, fiind urmată de:
3.stadiul de epuizare în cazul stresului persistent, ce presupune cedarea mecanismelor de
apărare și adaptare a organismului la agentul stresor. În acest caz pot apărea accidente
cardio-vasculare, ulcere gastro-duodenale, diferite tulburări somatice și chiar moartea.
Toate acestea îl determină pe Selye să propună mai multe definiții ale stresului (Zlate M., 2007,
p. 571):
➔”stresul este dominatorul comun al tuturor reacțiilor de adaptare ale organismului”;
➔”stresul este starea exprimată manifest printr-un sindrom specific comportând orice
schimbare nonspecifică intervenită într-un sistem biologic”;
➔”stresul este o stare manifestată printr-un sindrom”;
➔”stresul este răspunsul nonspecific al organismului la orice solicitare”, elaborând
cuvintele cheie:
ș ”răspuns” deoarece indică efectele (reacțiile), și nu cauzele (agenții stresori)
ș ”nonspecific” deoarece exclude atât răspunsurile limitate la un organ sau la câteva
6
organe, cât și răspunsurile pe care unul sau mai mulți agenți stresori vor fi capabili să
le suscite
ș ”orice solicitare” deoarece accentuează nonspecificitatea și denotă caracterul
adaptabil al fenomenului, chiar dacă e vorba de o proastă adaptare.
Ca urmare a descoperirilor lui Hans Selye:
•Jonas și Cracq definesc stresul ca pe ”o reacție fiziologică și psihologică de alarmă, de
mobilizare și de apărare a organismului (a individului, a persoanei) față de o anumită agresiune, o
amenințare sau o situație neobișnuită trăită”. (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru
Protecția Muncii ”Alexandru Darabont”, 2013, p. 3)
•Ph. Jeammet și colaboratorii consideră că: ”Noțiunea de stres, în accepțiunea ei cea mai
largă, cuprinde orice agresiune asupra organismului, de origine externă sau internă, care întrerupe
echilibrul homeostatic. Această acțiune poate fi fizică, sub forma unor stimuli…(temperatură,
zgomot), sau a agenților traumatizanți, infecțioși sau toxici. Ea poate viza nivelurile cele mai
înalte ale integrării senzoriale și cognitive, perturbarea atingând în acest caz sistemul de relație al
subiectului cu mediul său”. (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii
”Alexandru Darabont”, 2013, p. 3)
•J. E. McGrath (1970) consideră că ”stresul se produce ori de câte ori are loc un dezechilibru
marcat între solicitări și posibilitățile de răspuns ale organismului (Pop Ș., 2011, p. 118)
•R.L. Kahn și R.P.Quinn văd în stresul ocupațional ”orice factor negativ de mediu sau stresor
(exemplu: conflictul de rol) care este asociat cu munca prestată și care produce efecte negative
asupra persoanei” (Kahn R.L., Quinn R.P., 1970 apud Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare
pentru Protecția Muncii ”Alexandru Darabont”, 2013, p. 4)
•R. S. Lazarus și S. Folkman (1985) văd stresul ca ”o relație particulară între persoană și
mediu, în care persoana evaluează mediul ca impunând solicitări care exced resursele proprii și
amenință starea sa de bine, evaluare ce determină declanșarea unor procese de coping, respectiv
răspunsuri cognitive, afective și comportamentale la feedback-urile primite” (Lazarus R.S,
Folkman S., 1984, p. 19)
•E. Gross consideră că ”stresul este insuficiența metodelor obișnuite de control al
amenințărilor” (Pop Ș., 2011, p. 118)
•Patrick Légeron vede în stres ”o formidabilă reacție a organismului în vederea adaptării la
amenințările și constrângerile mediului în care trăim. Oamenii de știință preferă să vorbească
7
despre «reacția de adaptare» pentru a desemna stresul, o reacție a organismului neîncetat
solicitată și indispensabilă funcționării noastre ” (Legeron P., 2003 apud Institutul Național de
Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii ”Alexandru Darabont”, 2013, p. 4)
•Schröder (2011) definește stresul drept model de reacții specifice sau nespecifice ale unui
organism la stimuli, care afectează echilibrul acestuia și obosește sau depășește capacitățile de
combatere. Stimulii cuprind o paletă de condiții externe și interne, definite ca stresori. Stresorii se
pot exprima prin nevoi sau prin grijile cotidine, care ne stabilesc echilibrul personal. O reacție la
stres este un răspuns al întregului nostru corp la stresori și se prezintă sub forma diferitelor
combinații de reacții la nivel psihologic, comportamental, emoțional și cognitiv. Stresul de durată
provoacă îmbolnăviri de durată medie și lungă, putându-se diferenția:
– stresul acut, dacă este vorba despre un model de provocare deosebit, trecător, cu un
început și cu un sfârsit;
– stresul cronic, dacă este vorba despre o stare de tulburare permanentă, cu evenimente
subiective de stres.
•dicționarul de psihologie socială definește stresul psihic ca reprezentând ”o stare de
tensiune, încordare și disconfort determinată de agenți afectogeni cu semnificație negativă, de
frustrarea sau reprimarea unor stări de motivație (trebuințe, dorințe, aspirații), de dificultatea sau
imposibilitatea unor probleme”
Acestea fiind spuse, putem conchide că specialiștii diferențiază:
– stresul din domeniul fizicii – ca factor extern ce acționează asupra individului, ca declanșator,
”stresor” după cum îl numea Hans Selye. Din această perspectivă, stresul este ca o povară reală
care derivă din condițiile exterioare, care împovărează.
– stresul din domeniul biologiei și medicinii – ca proces fiziologic și psihologic intern, ca răspuns
al organismului la solicitările din afară. Din acest punct de vedere, stresul descrie propria reacție
corporală și psihică, propriul sentiment interior simțit în mod individual, față de situațiile
exterioare care împovărează.
M. Zlate consideră că ”ar trebui să desprindem principalele ipostaze sau accepțiuni ale
stresului așa cum au fost ele concepute de diverși autori, acestea constituindu-se în adevărate
paradigme”(Zlate M., 2007, p. 570):
➔paradigma stresului ca stimul (ca agent stresor)
➔paradigma stresului ca reacție (ca răspuns al organismului)
8
➔paradigma stresului ca relație între stimul și reacție , care ”arată că stimulii potențiali
stresanți pot conduce la tipuri diferite de reacții stresante la indivizi diferiți și chiar la unul
și același individ în momente diferite, în funcție de evaluările lor cognitive asupra
situațiilor stresante și mai ales de resursele disponibile în vederea adaptării la situația
stresantă” (Zlate M., 2007, p. 573)
➔paradigma stresului ca tranzacție între persoană și mediu sau situație , în care individul
învață să se apere contra stresului, care este periculos pentru sănătatea lui, mediul sau
situația generatoare de stres fiind văzută ca o povară care îi depășește resursele și îi
periclitează sănătatea.
1.1.2. Agenții stresori
Acele situații, reale sau imaginare, care sunt percepute de individ ca fiind amenințări,
conducând astfel la reacții de stres, se numesc agenți stresori, situații generatoare de stres, sau
simplu, stresori. Același agent stresor poate da naștere, la oameni diferiți, unor răspunsuri total
diferite la stimulul stresant, așa cum poate declanșa răspunsuri diferite și la același individ, în
momente de timp diferite.
De remarcat este numărul nelimitat de stresori, de o diversitate extrem de mare.
A. Există numeroase situații generatoare de stres care pot afecta individul: de la situațiile
actuale (întâlnite în viața tuturor persoanelor, legate de mediu, de situațiile fizice sau de
experiențele de viață), până la situațiile istorice generatoare de stres (situațiile care provin din
experiențele anterioare ale persoanei respective):
1.Stresori actuali:
➢stresori legați de persoana însăși (de sănătatea sa fizică, de afecțiuni medicale, boală,
fobii, stimuli dureroși, intervenții medicale, stresori chimici);
➢stresori legați de contextele ei de viață privată (partenerul / partenera și probleme
emoționale cu acesta / aceasta, copii, familia extinsă, prieteni);
➢stresori legați de condițiile sociale (cămin și vecinătate, stresori de mutare, stresori de
mediu – siguranță, curățenie, poluare);
➢stresori legați de locul de muncă (instituția, echipa și cercul de colegi, contactele
profesionale, legătura cu superiorii, probleme interpersonale, suprasolicitare, termene
9
limită);
➢stresori financiari;
➢stresori de decizie;
➢stresori de schimbare;
➢stresori legați de traume majore (război, dezastre naturale/civile, viol la adult, tortură,
terorism, tâlhării).
2.Stresori istorici:
➢abuz sexual, fizic sau emoțional la copil;
➢spitalizare;
➢separare și suferință;
➢intimidare, alienare.
B. În funcție de impactul sau forța agentului stresor, de frecvența cu care se repetă,
stresorii pot fi majori sau minori.
1.Stresorii majori sunt evenimentele de viață majore care conduc la declanșarea
sresului excesiv. Foarte important este faptul că nu doar evenimentele majore negative și
neplăcute (deces, boli grave, handicapuri, șomaj, accidente) conduc la stres excesiv, ci și cele
pozitive și plăcute (căsătoria, nașterea unui copil, căștigarea unor premii importante). Impactul
acestor stresori majori depinde nu numai de forța sau intensitatea lor, ci și de numărul
evenimentelor majore care au acționat asupra persoanei într-o perioadă scurtă de timp. O
categorie specifică a acestor stresori majori ar fi stresorii traumatici (catastrofele naturale,
terorism, agresiuni sexuale sau fizice, accidente aviatice sau feroviare) , care au un impact extrem
asupra persoanei, declanșând reacții de panică și de disperare, și pun în pericol integritatea fizică
a persoanei afectate.
2.Stresorii minori sunt acele tracasări cotidiene, mici frustrări sau iritări, ce ne
deranjează zi de zi, apărând în interacțiunea noastră zilnică cu mediul (mediul fizic, sau mediul
familial, sau mediul de la locul de muncă). Dezavantajul acestor stresori minori este că prin
efectul de cumulare pot crește semnificativ nivelul stresului psihic, cu efecte semnificative atât
asupra stării de dispoziție, cât și asupra sănătății.
C. În funcție de trăsăturile comune ce caracterizează acești agenți stresori, ei se pot
clasifica în stresorri fizici, stresori senzoriali, stresori informaționali, stresori decizionali și
stresori relaționali (Nădășan V ., 2010, pp. 59-62).
10
➢Stresorii fizici: intervenții chirurgicale, boli organice, tratamente invazive, efort
fizic excesiv, poziția defectuoasă a corpului, poluarea, vremea, aglomerația,
accidente;
➢Stresori senzoriali : stimuli sonori de intensitate foarte mare (mediul de muncă
zgomotos, muzica) sau stimuli luminoși de intensitate foarte mare (farurile
mașinilor, reclamele luminoase);
➢Stresori informaționali (tehnostres sau poluare informațională) : internetul,
telefonia mobilă, gteleviziunea, presa scrisă, radioul, publicitatea agresivă;
➢Stresori decizionali se referă la acele hotărâri care pot avea consecințe majore
asupra calității vieții, asupra familiei sau asupra carierei profesionale;
➢Stresori relaționali : neînțelegerile dintre părinți și copii, cele din cuplul marital,
conflictele cu colegii de muncă, discriminarea, abuzul fizic, psihic sau sexual.
Putem spune că există anumite caracteristici comune ale acestor situații sau evenimente
generatoare de stres ( http://www.psihohipnoterapie.ro/cele-4-caracteristici-ale-evenimentelor-
generatoare-de-stres-46.html#.WpNPW4PwZdi ):
1. Lipsa de control – cu cât situația este percepută ca fiind incontrolabilă sau slab
controlabilă, cu atât ea devine susceptibilă de a genera un nivel mai ridicat de stres.
2. Imprevizibilitatea, alături de incontrolabilitate, are o contribuție semnificativă la
creșterea nivelului de stres.
3. Conflictele interioare – generate de o ambivalență, de întâlnirea a două tendințe
contradictorii ale individului.
4. Evenimentele majore de viață cu un impact puternic asupra psihicului, care provoacă
schimbări în rutina individului, pot fi atât pozitive (căsătoria, sărbătorile, vacanțele), cât și
negative (divorțul, decesul, detenția, concedierea, pensionarea, șomajul, accidente, boli,
handicapul, disfuncții sexuale).
Un grup de profesori de la University of Washington din Seattle, sub conducerea
profesorilor Holmes și Rahe, au realizat o scară de vulnerabilitate la stres (
http://www.psychologies.ro/sanatate-2/stresul-un-fenomen-cu-multe-difinitii-1321637 ), prin
cercetarea impactului diferitelor evenimente stresante sau diferitelor schimbări din viața unui om
asupra puterii de adaptare a organismului. Ei au asociat acestor evenimente numere pentru a
reprezenta intensitatea stresului, precum și măsura aproximativă a energiei de adaptare pe care o
11
solicită.
Eveniment stresant Intensitatea stresului
Moartea soțului / soției 100
Divorț 73
Închisoare 63
Accident sau boală 53
Căsătorie 50
Pensionare 45
Moartea unei rude 42
Nașterea unui copil 39
Schimbarea situației 38
Dezacordurile și ostilitățile conjugale 35
Plecarea unui copil de acasă 29
Succes personal important 28
Schimbarea locuinței 20
Scimbarea obiceiurilor alimentare 15
Concediu 13
Crăciunul 12
O încălcare minoră a legii 11
Tabel 1: Scara de vulnerabilitate la stres
Cercetătorii au ajuns la concluzia că dacă o persoană cumulează într-un an peste 200 de
puncte, șansele de îmbolnăvire în anul următor sunt de 50%, ajungând până la 80% în cazul
cumulării a peste 300 de puncte.
Din perspectiva agenților stresori, stresul este ansamblul de stimuli fizici, psihici sau
sociali, care prin complexitatea, intensitatea sau durata lor de acțiune, pun organismul într-o stare
de tensiune caracteristică. De aici putem conchide că există mai multe niveluri de diferențiere a
stresului uman, în funcție de situațiile generatoare de stres sau de stresorii declanșatori.
Astfel, putem clasifica stresul în:
•stres psihic – afectează sfera emoțională a psihicului;
Stresul psihic are un:
– caracter primar atunci când este rezultatul unei agresiuni recepționate direct în sfera
psihică;
12
– caracter secundar atunci când este o reacție de însoțire a unui stres biologic conștientizat.
•stres psihofiziologic – afectează întregul organism
•stres psihosocial – apare în contextul relațiilor ce se stabilesc între oameni, a grupurilor și
a interacțiunilor umane
•stres organizațional – cauzat de rigiditatea structurilor formale, ambiguitatea rolurilor
sau conflictul de rol
•stres profesional – cauzat de diverși agenți stresori fizici: agenți chimici, zgomot, variații
de temperatură, vibrații
•stres cultural (sau situațional) – cauzat de nerespectarea tradițiilor și obiceiurilor socio-
culturale
•stres de masă – apare în contextul catastrofelor, războaielor, cutremurelor
•stres de suprasolicitare – cauzat de un program prelungit de lucru, cu sarcini complexe
și diversificate
•stres de subsolicitare – cauzat de sarcini repetitive, monotone, cărora individul nu le
găsește nimic stimulativ
1.1.3. Efectele stresului
Solicitat de atâtea situații generatoare de stres (imaginare/reale, externe/interne),
organismul uman scanează și evaluează în permanență mediul intern și extern. Lazarus ne
specifică faptul că există două tipuri de evaluări – primară și secundară – care se desfășoară ca un
proces continuu, și nu secvențial. Astfel:
– evaluarea primară constă în evaluarea situației în funcție de semnificația pentru
confortul persoanei. Situația poate fi astfel percepută:
•fie ca ceva negativ, amenințător, periculos,
•fie ca o daună deja produsă,
•fie ca ceva pozitiv, benefic, ca o provocare,
•fie ca ceva neutru, lipsit de interes.
– evaluarea secundară constă în evaluarea resurselor personale de a răspunde solicitărilor
aduse de situația respectivă.
O influență mare asupra efectelor stresului îl are ”caracterul subiectiv” al perceperii de
13
către individ a propriilor capacități de confruntare cu evenimentele stresante. Dacă stresul este
perceput ca fiind dăunător, atunci individul va încerca să evite sau să nege experiențele stresante,
evaluându-le ca depășindu-i posibilitățile (chiar dacă uneori realitatea este alta). În schimb, dacă
stresul este perceput ca fiind benefic, persoana își va canaliza energia spre crearea resurselor
necesare pentru a se confrunta cu experiența stresantă. Astfel, în momentul în care există un
dezechilibru între solicitările obiective ale organismului și propria capacitate percepută de individ
de a le face față, apare stresul psihic. Important de reținut este că avem o mare putere de
influențare asupra propriilor stări de stres, atât în bine, cât și în rău, deoarece stresul are o dublă
determinare – din partea agentului stresor și din partea individului care interpretează situația.
A. Efecte ale stresului pe termen scurt
Pentru a putea face față situațiilor solicitante, generatoare de stres, organismul secretă așa-
numiții ”hormoni ai stresului”. Atunci când situațiile stresante acționează prelungit, intens, ele
pot cauza, prin supraactivarea sistemului nervos simpatic, care stimulează hormonii stresului,
persistarea acestor hormoni în sânge, producându-se astfel în corp schimbări fiziologice,
comportamentale, emoționale și cognitive imediate:
Efecte somatice Efecte
comportamentaleEfecte emoționale Efecte
cognitive
– creșterea tensiunii musculare
– efecte cardiovasculare (creșterea
presiunii sanguine, a frecvenței
cardiace, a colesterolului, leziuni
ale vaselor de sânge )
– efecte gastrointestinale
(probleme intestinale, greață,
senzații de vomă)
– efecte biochimice (creșterea
cortizolului și catecolaminelor)
– îmbătrânire celulară accelerată
– transpirație
– dureri de cap
– tremur
– ticuri
– necoordonare- mâncatul abuziv
– consumul excesiv de
alcool, cafea și zahăr
– fumatul
– probleme cu somnul
(coșmaruri)
– disfuncții sexuale
– apariția
comportamentelor
necaracteristice de
diminuare a interesului
– râs impulsiv- anxietate ridicată
– depresie
– furie
– neajutorare
– lipsă de speranță
– stimă de sine
scăzută
– agitație
– oboseală rapidă
– iritare
– panică
– ipohondrie
ridicată
– agravarea
problemelor de
personalitate- distragere
crescută
– diminuarea
concentrării
– afecțiuni ale
memoriei
– îngrijorare
– teama
amplificată de a
nu greși
Tabel 2: Efecte ale stresului pe termen scurt (Hawkins P.J., 2009, p. 69)
B. Efecte ale stresului pe termen lung
Expunerea pe termen lung la nivele ridicate ale hormonilor specifici stresului conduc la
excesul de hormon de stres în circuitul sanguin și în creier, cauzând probleme psiho-somatice mai
14
severe, de durată medie și lungă, precum deteriorarea sistemului imunitar, apariția bolilor
coronariene, morbiditate cardiovasculară, diminuarea calitații vieții:
Tulburări
somaticeTulburări
comportamentaleTulburări
emoționaleTulburări
cognitiveEfecte
organizaționale
– dureri de cap
– probleme
gastrointestinale
– astm bronșic
– diabet zaharat
– disfuncții
imunitare
– probleme
musculare- alcoolism
– muncă în exces
– comportament obsesiv
– obezitate
– tulburări de somn
– probleme de relaționare
– probleme sexuale
– predispoziție spre
accidente
– comportament impulsiv- anxietate
cronică
– depresie
– fobii
– schimbări
de
personalitate
– boli
mentale- probleme de
memorie
– gânduri
obsesive
– probleme
academice
– scăderea
capacității de a
adopta decizii
raționale- insatisfacție
– absenteism
– demisii
– productivitate
scăzută
– reducerea
responsabilității și
loialității față de
organizație
– izolare
Tabel 3: Efecte ale stresului pe termen lung (Hawkins P.J., 2009, p. 70)
Noile studii și cercetări ne demonstrează faptul că glanda endocrină influențează puternic
atât sistemul nervos, cât și sistemul imunitar, adică puterea organismului de a se apăra, ceea ce
înseamnă că există un control neuroendocrin asupra sistemului imunitar. Există anumiți factori
psihologici care au o putere mare de influențare a sistemului imunitar: dispoziția, suprimarea
gândurilor și stresul. O dispoziție bună va favoriza funcționarea sistemului imunitar, așa cum
exprimarea gândurilor poate spori activitatea sistemului im unitar. de asemenea, există cercetări
carfe arată cum stresul afectează creșterea tumorală (Laudenslager, Ryan, Drugan, Hysen, Maier,
1983) și activitatea limfocitelor (Kiecolt-Glaser, Glaser, 1986). având în vedere că cercetările în
acest domeniu se extind din ce în ce mai mult, este important să se ia în considerare contribuția
psihoneuroimunologiei în înțelegerea bolii legate de stres și a psihosomaticii (Hawkins P.J., 2009,
pp. 73-75).
1.1.4. Reacțiile organismului la stres
Din punct de vedere neurofiziologic (sistemul nervos autonom, sistemul endocrin,
sistemul imunitar – Cacioppo, 1994), stresul reprezintă o constantă a existenței umane, din
perioada prenatală și până la sfârșitul vieții. Astfel, după ce creierul va prelua fiecare experiență,
le va cataloga ca fiind pozitive (utile), neutre sau negative (dăunătoare, periculoase) și va
reacționa în consecință ( http://www.csid.ro/boli-afectiuni/psihiatrie/stresul-definitie-cauze-
factori-de-stres-si-metode-de-combatere-13763206/ ).
15
Din perspectiva răspunsului față de factorii stresanți, stresul este însăși reacția
organismului, starea de tensiune prin care acesta își mobilizează toate resursele de apărare pentru
a face față agresiunii. Indiferent de numărul și varietatea stresorilor, organismul uman nu are
decât un singur tip de mecanism fiziologic de apărare și acesta depinde în primul rând de
integritatea corticosuprarenalei. Cercetările recente de neurofiziologie conturează un nou model
al stresului, redus la două faze: faza de adaptare și faza de epuizare.
Atunci când întâlnește o situație stresantă, organismul răspunde atât în plan fizic, cât și
psihologic:
1.Reacția biologică afectează sistemul imunitar, sistemul cardiovascular, sistemul
gastrointestinal, pielea, mușchii și creierul. În primul rând, stresul afectează modul cum gândim.
Un nivel moderat de stres ascute mintea și gândirea. Însă stresul excesiv duce la deteriorarea
gândirii, a atenției acordate nuanțelor, scade puterea de discernământ și capacitatea de evaluare și
comparare a diferitelor alternative. Când creierul percepe un pericol (imaginar sau real), el va
”trimite un mesaj electric care stimulează glanda pituitară. Aceasta eliberează hormonul Adreno-
Cortico-Tropic (ACTH) în circuitul sanguin. ACTH circulă spre cele două glande situate imediat
deasupra rinichilor, suprarenalele, care își măresc secreția de adrenalină și de alți hormoni,
rezultând o puternică stimulare a corpului, pregătit acum pentru acțiune. Schimbarea chimică
afectează fiecare celulă din organism:
•au loc schimbări la nivelul inimii, plămânilor și mușchilor, pentru ca întregul corp să fie
adus rapid în stare de alertă, gata să reacționeze;
•tonusul muscular crește dramatic, pentru a putea fi pregătit pentru o acțiune rapidă și
puternică;
•ficatul începe să producă rapid glucoză, o sursă de energie necesară creierului și
mușchilor;
•ritmul respirației crește;
•bătăile inimii se accelerează pentru a mări cantitatea de sânge trimisă spre acele zone ale
corpului care au nevoie de sânge (creierul, mușchii mari și inima). Pentru aceasta, sângele
este redirecționat de la organele mai puțin decisive, ca stomacul și intestinele, cu întreruperea
digestiei. De asemenea, sângele este redirecționat dinspre mâini și picioare (cu devenirea
acestora reci și umede), pentru a minimaliza posibilitatea sângerărilor excesive în cazul rănirii
extremităților;
16
•auzul devine mai ascuțit;
•pupilele ochilor se dilată, cu creșterea sensibilității vizuale.” (Boenisch Ed., Haney C.M.,
2004, pp. 9-11).
Întreg acest proces electric și chimic se desfășoară inconștient, instinctiv, primitv și foarte
rapid, în opt – zece secunde, pregătind organismul pentru un posibil răspuns de tipul «luptă sau
fugi»:
➔reacția de luptă mobilizează toate energiile organismului pentru luptă, putând fi
reprezentată prin exprimarea furiei, prin agresivitate fizică sau verbală;
➔reacția de fugă este adoptată atunci când este percepută ca singura posibilitate de
asigurare a propriei supraviețuiri și poate fi exprimată prin izolare socială, dependențe
de diferite substanțe, de internet, de jocuri de noroc, de televizor;
➔reacția de înghețare sau reflexul de a face pe mortul ese un comportament de gen
reflex, întâlnit încă de pe vremea omului preistoric, și constă în lipsa reacțiilor fizice
sau psihice, simptome depresive, sentimente de neputință sau neajutorare.
Studiile recente asupra stresului au adus și alte explicații asupra stresului, pe lângă cele de
natură fiziologică, și anume: evaluarea cognitivă a situației și evaluarea cognitivă a resurselor
disponibile pentru mânuirea stresorilor. Lazarus vede stresul ca un proces direcționat în care
individul recurge la o evaluare a mediului, evaluare care atrage după sine un set de răspunsuri din
partea organismului (reacții de luptă, de fugă sau de înghețare).
Solicitările aparente Resursele
percepute pentru a face față
stresului
Fig. 1: Balanța stresului
Reacția la stres Interpretarea situației
generatoare de stresHormoni ai
stresului în
ordinea
dominanțeiEmoții/Comportamen
te
17
Reacția de
LUPTĂ”Pot face față situației”
resursele percepute de a face
față stresului depășesc
solicitările aparente1. Noradrenalină
2. AdrenalinăLuptă
Agresivitate
Furie
Reacția de FUGĂ”Nu sunt sigur dacă pot face
față acestei situații”
există dubii în ceea ce privește
resursele percepute de a face
față solicitărilor aparente1. Adrenalină
2.Cortizol
3. NoradrenalinăFugă
Teamă
Retragere
Reacția de
ÎNGHEȚARE”Nu pot face față acestei
situații”
solicitările aparente depășesc
resursele percepute de a le face
față1. Cortizol
2.AdrenalinăPierderea controlului
Supunere
Deprimare
Tabel 4: Relația dintre reacția la stres, starea resimțită și hormonii eliberați în corp
(Looker T., Gregson O., 2011, pp. 70-71)
2.Reacții psihologice , care implică procese emoționale și cerebrale, reprezintă simptomele
mentale, emoțiile proprii fiecărui individ, care se declanșează ca răspuns la stres: tendința de a fi
ușor de speriat, tensiune sau alertă emoțională, hiperactivitate, irascibilitate, tendința de a plănge,
de a fugi, de a te ascunde, concentrare slabă, lipsă de memorie predispoziția la accidente, râs
nervos, insatisfacție, coșmaruri, anxietate, retragere, apatie, reprimare (Boenisch Ed., Haney
C.M., 2004, p. 12). Reacția psihologică cel mai des întâlnită este utilizarea mecanismelor de
apărare (eforturi psihologice de a reduce anxietatea asociată cu stresul).
Pentru a face față stresului (a tolera, a reduce sau a stăpâni stresul), individul, fără a ști de
la început ce anume trebuie făcut, recurge la anumite acțiuni, la anumite modalități de rezolvare a
problemelor, care au ca scop obținerea stării de bine (subiectiv și obiectiv). Aceste acțiuni
reprezintă strategiile de adaptare la stres .
Adaptarea la stres recurge atât la resursele reale ale individului, cât și la resursele
aparente, adică la evaluarea resurselor personale de a răspunde solicitărilor aduse de situația
stresantă, percepută ca fiind amenințătoare sau negativă (evaluarea secundară conform lui
Lazarus). Existența unor discrepanțe între resursele reale de răspuns și evaluarea acestor resurse
ca fiind insuficiente va da naștere stării de stres. Aceste resurse personale de adaptare la stres sunt
reprezentate de capacitatea emoțională, cognitivă și comportamentală de a tolera, de a reduce sau
18
de a stăpâni solicitările interne sau externe care depășesc capacitatea de răspuns automată a
organismului ( http://www.csid.ro/boli-afectiuni/psihiatrie/stresul-definitie-cauze-factori-de-stres-
si-metode-de-combatere-13763206/ ). De asemenea, expunerile repetate la stresori pot conduce
fie la erodarea treptată a resurselor personale, fie la desensibilizare sau imunizare.
Putem conchide că r eacțiile organismului la stres prezintă câteva caracteristici (Pop Ș.,
2011, pp. 119-120):
•sunt globale, deoarece organismul reacționează ca un tot unitar, atât sub aspect
somatic, biologic, cât și psihic;
•sunt economice, deoarece organismul utilizează la minimum resursele sale, și doar
atunci când acestea se dovedesc ineficiente, recurge la mecanisme cu un cost mai ridicat;
•pot fi atât automatizate, cât și planificate conștient ;
•au rezonanțe emoționale : supărare, anxietate, furie;
•dacă individul se simte în stare să facă față stresului, reacțiile vor fi orientate spre
sarcină, iar dacă nu, reactiile vor fi orientate spre autoapărare .
3. Reacțiile patologice la stres sunt răspunsuri în exces la presiunile de adaptare și au ca
efect o deterioare în funcționarea socială sau profesională a individului (DSM IV , 2000 apud
Tănăsescu, 2008).
Tulburările de adaptare sunt stări de suferință subiectivă și de afectare emoțională, ce
interferă de obicei cu performanțele și funcționarea socială, luând naștere în perioada de adaptare
la o schimbare semnificativă de viață sau ca o consecință a unui eveniment stresant de viață
(DSM IV, 2003).
Exemple de stări patologice de răspuns la acțiunea unor factori de o agresivitate extremă,
care pun în pericol viața sau integritatea fizică și psihică a individului, cu caracter traumatic, sunt
stresul acut și stresul cronic/de durată/posttraumatic.
a. Stresul acut (episodic) are atât un început, cât și un sfârșit delimitat, deoarece
reacția încetează odată cu dispariția factorului stresor. Debutează de obicei până într-o lună de la
apariția evenimentului stresant, iar simptomele nu durează de obicei mai mult de șase luni, cu
excepția reacției depresive prelungite (DSM IV, 2003). În ceea ce privește caracteristicile
stresului acut, putem enumera (ICD 10, 1998):
•apariția anxietății caracteristice
•apariția simptomelor disociative
19
•toate simptomele apar în decurs de o lună după expunerea la un stresor traumatic extrem
•simptomele vor interfera semnificativ cu activitatea, ori vor deteriora capacitatea
individului de a îndeplini sarcinile necesare
•depinde de severitatea traumei, de persistența traumei, și de gradul de expunere la traumă
b. Stresul cronic (persistent) este o tulburare permanentă, în care este apreciată mai
mult evaluarea situației decât evitarea situației și a energiei existente. Agentul stresor va menține
starea de disconfort, producând dezechilibrul organismului. Stresul de durată va conduce la
surmenaj, la frustrare permanentă, la blocarea echilibrului corporal-sufletesc, periclitând astfel
sănătatea.
c. Stresul ciclic este cauzat de apariția situațiilor generatoare de stres cu o anumită
periodicitate.
Dacă reacțiile de răspuns ale organismului la diferiți stresori (reacția de luptă, de fugă
sau de înghețare) pot fi un adevărat succes în stresul episodic, ele pot fi dăunătoare sau negative
în stresul cronic.
d. Stresul posttraumatic (tulburarea de stres post traumatic) este un stres întârziat,
declanșat de evenimente traumatice (fizic sau psihic) extreme, cum ar fi dezastre naturale, viol,
agresiuni, accidente grave.
În categoria experiențelor traumatizante intră atât evenimentele trăite în mod direct, în
care persoana fie se confruntă cu amenințarea propriei vieți sau vătămarea gravă a integrității
corporale, cât și evenimentele experimentate în mod indirect, în care persoana e martoră la
evenimente tragice, la vătămarea / uciderea altor persoane, la diferite accidente grave.
Tabloul clinic al tulburării de stres post traumatic este foarte complex, cu simptome
din sfera:
•cognitivă: retrăirea experienței traumatice, iluzii, halucinații, dificultăți de concentrare a
atenției, dificultăți de fixare a memoriei, amnezie, evitarea gândurilor asociate cu
evenimentul traumatic, coșmaruri, simptome disociative, autoînvinovățire;
•afectivă: stări depresive, stări de anxietate, sentimente de culpabilitate, explozii de furie
sau de mânie, labilitate emoțională, tristețe;
•fiziologică: hipervigilență, reactivitate fiziologică crescută, creșterea frecvenței cardiace
și a tensiunii arteriale, insomnii;
•comportamentală: impulsivitate, agresivitate imprevizibilă, schimbarea stilului de viață,
20
dificultăți în îndeplinirea sarcinilor cotidiene, evitarea situațiilor asemănătoare cu
evenimentul traumatic sau care îi reamintesc de evenimentul traumatic;
•relațională: lipsa de încredere în alți oameni, frica de a fi respins, evitarea dezvăluirilor
personale, izolarea.
Când toate aceste simptome nu depășesc durata de trei luni, atunci vorbim de stres posttraumatic
acut. Însă dacă simptomele persistă mai mult de 3 luni, deja este vorba de stres posttraumatic
cronic.
1.1.5. Eustres și Distres
Având în vedere faptul că stresul poate avea atât efecte pozitive, cât și negative, putem
afirma că există două tipuri fundamentale de stres, reliefate de către Selye în 1973:
1.Stresul pozitiv sau eustresul – apare atunci când resursele percepute de a face față
stresului depășesc solicitările aparente. Eustresul acționează ca un factor energizant, stimulativ,
inspiră și motivează persoana, nivelul stresului ajungând doar la acel nivel cât să asigure
individului starea de vigilență și capacitatea fizică și psihică de a fi util, creativ și productiv,
situațiile generatoare de stres fiind percepute ca niște provocări.
Eustresul este prin excelență un stres psihic acut, de scurtă durată, ce apare mai rar, care
motivează și mărește capacitatea de concentrare, generează sentimente de încredere, creativitate,
putere de control și puterea de a gestiona solicitările, sarcinile și provocările apărute. Eustresul
este cel care:
•îl determină pe individ să reacționeze în timp util în situațiile limită și să fie la înălțimea
provocării (te face atent, îți ascute simțurile, mobilizează energia, sporește motivația)
•dă soluția în cazul unor probleme de rezolvat
•asigură adrenalina necesară în cazul unor competiții, examene, prezentări
•te ajută să interacționezi cu ceilalți prin activarea tendinței de socializare, încurajarea
conectării sociale, îmbunătățirea cogniției sociale, atenuarea fricii și sporirea curajului
•te ajută să înveți și să crești deoarece reface echilibrul sistemului nervos, prelucrează și
integrează experiența.
Cu alte cuvinte, eustresul îl determină pe individ să perceapă situația ca fiind pe
măsura propriilor capacități, conducându-l la performanță. Însă dacă durează mult timp, se
21
transformă în distres (stres negativ).
În ceea ce privește agenții stresori ai eustresului, aceștia sunt trăiri psihice plăcute sau
stimuli plăcuți ai ambianței. În ceea ce privește consecințele eustresului pentru organism, acest
stres este benefic. În eustres sunt produse endorfine, iar adrenalina eliberată are influențe pozitive
atât asupta sistemului digestiv și cardiovascular, cât și asupra sistemului pulmonar și afectiv. Nu
trebuie însă pierdut din vedere faptul că reacțiile catecolaminice generate de eustres pot provoca
tulburări grave la cardiaci sau la cei care suferă de astm (care pot suferi de o criză de astm în
urma unui acces de râs).
Nu orice emoție plăcută generează stres, ci doar acele stări psihice cu tonalitate afectivă
pozitivă puternic exprimată și cu durată prelungită. Eustresul poate fi comparat cu oboseala
plăcută ce survine în urma unei activități fizice sau intelectuale de interes, ce se încadrează în
limitele optime de solicitare a organismului; o stare de activare psihoendocrină optimă ( Institutul
Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii ”Alexandru Darabont”, 2013, pp. 6-7 ).
Ca exemple concrete de situații generatoare de eustres putem enumera aflarea veștii
reușitei la un examen, revederea unei persoane foarte dragi, accesele de râs frecvente și violente
provocate de un spectacol comic, senzațiile tari generate de un film horror dacă acestea nu
depășesc limita de toleranță (pragul pentru distres) a individului.
2.Stresul negativ sau distresul – apare atunci când solicitările aparente depășesc
resursele percepute ale individului de a face față situațiilor stresante tot mai numeroase, astfel că
situația este percepută ca depășind capacitatea proprie de adaptare. Distresul poate fi de scurtă
sau de lungă durată. Este generat de evenimente negative, de situații neplăcute, de toate stresurile
care au un potențial nociv pentru organism, motiv pentru care organismul devine suprasolicitat și
supramobilizat, individul simțind că nu poate face față solicitărilor, pe care le percepe fie prea
amenințătoare, fie prea dificile. Rezultatul este încordarea musculaturii, creșterea tensiunii
arteriale, disconfort emoțional, nervozitate, pregătirea pentru o reacție negativă, scăderea
performanței în muncă, stări de anxietate, perturbarea sănătății și chiar a echilibrului emoțional.
Din punct de vedere hormonal, în distres organismul secretă adrenalină și cortizol. În ceea
ce privește consecințele distresului pentru organism, catecolaminele (în special adrenalina și
noradrenalina) favorizează bolile cardiovasculare, iar cortizolul scade imunitatea și rezistența
organismului, cu risc de infecții și de cancer.
Ca exemple concrete de situații generatoare de distres putem enumera decesul, divorțul,
22
pierderea locului de muncă, o ceartă, grijile legate de familie, de locul de muncă, repetarea unor
situații care devin iritante, promovarea pe o poziție neadecvată pregătirii profesionale, efectuarea
unui număr mare de sarcini într-un timp prea scurt, sau a unor sarcini prea complexe în lipsa unei
pregătiri profesionale corespunzătoare, plictiseala și frustrarea generate de numărul insuficient de
solicitări care să stimuleze individul la nivelul abilităților pe care le posedă.
Performanța
Eustres
Starea de echilibru Distres
Nivelul de stres
Fig. 2: Eustres și Distres (performanța în funcție de nivelul de stres)
Cercetătorii au ajuns la concluzia că există patru factori subiectivi care au un rol
semnificativ în producerea distresului:
a)durata situației declanșatoare de stres : cu cât situația sau situațiile generatoare de stres
persistă mai mult timp, cu atât este mai posibilă declanșarea stresului negativ. De
asemenea, dacă stresul pozitiv (eustres) durează mult timp, acesta se poate transforma în
stres negativ (distres);
b)propria atitudine față de agentul stresor va determina dacă situația generatoare de stres va
reprezenta o provocare utilă sau o amenințare. Nu trebuie pierdute din vedere situațiile
neprevăzute, care de cele mai multe ori provoacă stres negativ;
c)gradul de afectare : cu cât o situație stresantă are mai multe efecte pentru individ,
influențându-i sau schimbându-i viața, cu atât situația respectivă va genera un stres
negativ;
d)neajutorarea percepută depinde de puterea de control sau de influențare a condițiilor
23
generatoare de stres de către individ.
+ ++ –
Fig. 3: Eustres și Distres (hormonii de stres și efectele acestora)
1.1.6. Semnele vizibile ale activității hormonilor de stres
După cum am arătat în capitolele anerioare, reacția organismului la stres este provocată,
în mare parte, de acțiunea hormonilor noradrenalină, adrenalină și cortizol, care mediază
diferitele acțiuni ale corpului și ale minții. Atât catecolaminele (adrenalina, noradrenalina), cât și
cortizolul, nu numai că sunt indicatori de stres, dar sunt și necesari funcționării părților și
organelor corpului uman. Prin urmare, acești hormoni pot produce semne vizibile atât pozitive,
cât și negative.
Hormonii
stresuluiEmoții
comportamen
teSemne vizibile pozitive Semne vizibile negative
NORADRE-
NALINALuptă
Furie
Agresivitate- poate fi un stimulant,
producând o senzație de plăcere
atunci când furia, ostilitatea și
iritarea lipsesc
– crește randamentul prin
creșterea vigilenței mentale
– se îmbunătățesc abilitățile de a- comportamente agresive
– încordarea mușchilor
pentru pregătirea de luptă
– atitudine amenințătoare,
ostilă
– vasele de sânge se
contractă
24Situație stresantă
pozitiv negativ
Eustres Distres
endorfine catecolamine catecolamine cortizol
Sistemul imun
Boli autoimune, infecții
Boli neoplaziceLongevitateBoli cardiovasculare
Ulcer
lua decizii și de a judeca – palmele și tălpile transpiră
– pupilele se dilată
ADRENALINATeamă
Retragere
Fugă
Luptă- pregătește corpul pentru o
retragere rapidă sau pentru un
răspuns rapid în situațiile limită
– pregătește organismul pentru o
producere masivă de enrgie prin
arderea lipidelor și prin sinteza
glucozei
– inhibă centrii nervoși
responsabili de durere, astfel
încât organismul să răspundă
mult mai bine și mai rapid
intențiilor de luptă sau de fugă
– ascut toate simțurile
organismului, producând o
senzație de bine
– crește ritmul cardiac, cu
dilatarea vaselor de sânge
– generează o respirație adâncă,
favorizând oxigenarea tuturor
celulelor organismului- creșterea activității inimii
(palpitații, bătăi neregulate)
– creșterea presiunii
sanguine
– dilatarea bronhiilor
– crește alimentarea cu sânge
a organelor vitale și a
mușchilor scheletului, cu
diminuarea cantității de
sânge care alimentează
organele nevitale (tractul
digestiv, pielea)
– reducerea activității
intestinale, cu reducerea
irigării sanguine a vezicii
urinare și a intestinului
– transpirație rece
– sentimente de nesiguranță,
neîncredere, anxetate,
îngrijorare
CORTIZOLULPierderea
controlului
Deprimare
Supunere- reglează tensiunea și funcțiile
cardiovasculare
– reglează cantitățile de
proteine, grăsime și carbohidrați
folosite de corp
– descompune proteina din
mușchi, eliberând amino-acizi
în sânge, are sunt folosiți de
ficat pentru a sintetiza glucoza
în energia necesară creierului
– duce la eliberarea de acizi
grași – o sursă de energie
folosită de mușchi- răceli frecvente, astm,
alergii
– sentimente de neputință, de
eșec, deprimare, deznădejde,
anxietate cronică
– crește cantitatea de zahăr
din sânge pentru a asigura
creierului energia necesară
oferita de glucoză
– suprimă răspunsul
sistemului imunitar
– scade osteogeneza
Tabel 5: Semnele vizibile ale activității hormonilor de stres-adaptare
(Looker T., Gregson O., 2011, pp. 71, 78-79 )
1.1.7. Vulnerabilitatea psihică la stres și diferențele individuale
Reacțiile psihologice la stres, după cum am specificat într-un capitol anterior, implică atât
procese emoționale, cât și cerebrale. Reacția psihologică cel mai des întâlnită este utilizarea
mecanismelor de apărare (eforturi psihologice de a reduce anxietatea asociată cu stresul). Astfel,
25
percepția persoanei despre situația stresantă este semnificativă în înțelegerea, gestionarea
stresului și în generarea reacțiilor la stres specifice fiecărui individ, în funcție de experiența
anterioară și de istoria sa de viață. Aceste percepții ale omului despre sine, despre lume și despre
viitor vor fi definitorii în construirea stilului personal al individului de a acționa și de a funcționa.
Astfel că modalitățile de reacție la stres, de control sau de tolerare a stresului, sunt puternic
influențate de structura de personalitate a individului.
Vulnerabilitatea psihică reprezintă ansamblul caracteristicilor unei persoane care fac să
crească riscul față de stres și față de patologia indusă de acesta. Este efectul frustrării unei game
largi de trebuințe fiziologice și de securitate, trebuințe sociale (ce cuprind trebuințele de afiliație,
adeziune, identificare cu alții), de trebuințe ale Eului (care conțin stima de sine, considerație,
prestigiu). Însă vulnerabilitatea la stres nu reprezintă numai suma factorilor de personalitate care
favorizează, mai mult sau mai puțin, generarea stresului, ci și amplitudinea reacției la stres a
individului. De asemenea, vulnerabilitatea este dată și de pattern-ul relațional dinamic dintre
aceste trăsături stabile de personalitate.
Conform cercetărilor, stresul are un rol semnificativ în declanșarea și menținerea unui
număr mare de psihopatologii, printre care foarte frecvente sunt depresia și anxietatea. Însă,
având în vedere că toate aceste simptome nu apar la toți cei expuși agenților stresori, ci doar la o
parte din ei, s-au căutat diferențele interindividuale care conferă vulnerabilitate la stres. Însă
aceste diferențe interindividuale legate de răspunsul individual la stresori, precum și gradul de
reactivitate la stresori, sunt influențate de factorii de personalitate.
De asemenea, ”studiile și observațiile personale ale lui Iamadescu (1977, 1980, 1984)
consideră că o vulnerabilitat față de stres poate fi întâlnită atât la indivizi cu trăsături de
personalitat accentuate dincolo de limitele unei adaptabilități sociale normale, cât și la indivizi cu
diverse tipuri de personalitate neaccentuate, dar înclinați către un comportament generator facil
de stres pishic.” ( http://www.umfcv.ro/files/c/u/Curs%205%20Psihologie%20Medicala%20-
%20Vulnerabilitatea%20psihica%20la%20stres.pdf ).
Dintre factorii psihologici care reprezintă diferențele individuale ale relației stresor-reacție
există:
A)Trăsături disimunogene de personalitate care declanșează o vulnerabilitate psihică
mare la stres (implicate în patogeneză);
B)Trăsături imunogene de personalitate care joacă rolul de tampon în relația dintre
26
stresori și reacția la stres, generând o vulnerabilitate psihică mult mai mică la stres
(implicate în sanogeneză).
A) Trăsăturile disimunogene de personalitate (Iamandescu I.B., 2005 apud
http://www.umfcv.ro/files/c/u/Curs%205%20Psihologie%20Medicala%20-%20Vulnerabilitatea
%20psihica%20la%20stres.pdf )
1.Personalitatea de tip A sau modelul comportamental de tip A
Tipul A de comportament a fost identificat la sfârșitul anilor 1950 de către doi cardiologi,
Meyer Friedman și Ray Rosenman, fiind cunoscut drept un tip de personalitate predispus bolilor
coronariene din cauza legăturilor sale cu bolile cardiovasculare și atacurile de cord.
De asemenea, Friedman și Rosenman au arătat în 1974 (apud Chelcea S., 2001) că există
două tipuri de indivizi: indivizi cu personalitate A și indivizi cu personalitate B. C ei cu
personalitate de tip A consideră că soarta lor depinde în exclusivitate de ei. Iar cei cu
personalitate de tip B atribuie o mare importanță șansei și factorilor externi, aceștia fiind mult
mai relaxați, liniștiți și răbdători. De asemenea, cei care manifestă modelul comportamental de
tip A sunt dominați de sentimentul competiției, de sentimentul urgenței, presiunea timpului, sunt
foarte ambițioși, implicare profesională majoră, posedă un dinamism exaxerat și au o nevoie
exagerată de exercitare a controlului și a puterii asupra celorlalți, având însă un control scăzut în
ceea ce privesc reacțiile emoționale; prezintă modalități agresive sau ostile de relaționare sau de
gestionare a dificultăților, putând manifesta nervozitate, iritabilitate, furie, agresivitate; nivelul de
frustrare este ridicat și sunt mult mai predispuși la s omatizări.
Tipul comportamental A, evaluat printr-un chestionar elaborat de Jenkins, este prezent la
șefi și la cei cu veleități de șefi. Aceștia manifestă o secreție excesivă de catecolamine și cortizol,
ceea ce corelează cu un risc semnificativ față de afecțiunile coronariene (boli cardiovasculare,
boli cardiace cronice, cardiopatie ischemică), precum și față de bolile cronice psihosomatice.
2.Personalitatea de tip C sau modelul comportamental de tip C
Acest tip de personalitate corespunde indivizilor care-și interiorizează trăirile și emoțiile,
aceștia fiind caracterizați prin mecanisme de apărare puternice (incapacitatea recunoașterii
emoțiilor negative, incapacitatea verbalizării) și printr-un complex de reacții negative secundare
(sentimentul neputinței, autodepreciere, sentimentul pierderii controlului). Vulnerabilitatea la
stres a tipului comportamental C este în strânsă corelație cu expunerea la cancerul de sân,
27
disfuncții ale sistemului imunitar, infecții cronice.
3.Nevrozismul (neuroticismul)
Nevrozismul este asociat cu bolile somatice și ar putea fi:
•un simptom apărut în urma unei situații traumatice sau stresante;
•un amplificator al simptomelor;
•cauza apariției stresului, datorită vulnerabilității mult mai mari la stres, în urma evenimentelor
negative, a persoanelor cu un nivel ridicat al nevrozismului.
Nevrozismul se caracterizează prin anxietate, nervozitate, instabilitate emoțională,
schimbări bruște ale dispoziției, impulsivitate, ostilitate, temeri persistente, depresie, dificultăți de
relaționare interpersonală, izolare, culpabilitate, sensibilitate, inadaptare sau dificultăți socială,
mediu profesional nesatisfăcător, dificultăți în păstrarea unor relații durabile, disfuncții sexuale,
posibilitatea unor tulburări mentale (tulburări de somn, tulburări de personalitate, abuz de
substanțe).
4.Firea anxioasă
Firea anxioasă se caracterizează prin neliniște, teamă, frica fără obiect, un stil perceptiv
vigilent-evitant. Anxietatea este, de fapt, o angoasă fără manifestări neuro-vegetative, angoasa
fiind o stare afectivă caracterizată printr-o mare tristețe, alături de un conținut somatic intens
exprimat. Există mai multe feluri de anxietate:
•anxietatea normală, cotidiană;
•anxietatea patologică sau nevrotică caracterizată printr-o hiperreacție față de o cauză
nemotivată, presupusă;
•anxietatea reactivă, situată între anxietatea normală și cea patologică, fiind o anxietate
disproporționată, intensă și motivată de o cauză justificată;
•anxietatea de caracter – specifică personalităților predispuse în mod obișnuit spre
anxietate.
5.Personalitatea depresivă
Starea de depresie este caracterizată prin pierderea energiei vitale, oboseală la trezire,
sentimente de neputință, culpabilitate, autoreproș, devalorizare, insomnie, hipersomnie, scăderea
apetitului, scăderea în greutate, uneori chiar prezența a numeroase forme de dureri.
Depresia poate fi atât un tip de personalitate (distimică), cât și o depresie dobândită
(sindrom). Există și o formă specifică de depresie mascată, care este o depresie ascunsă cu grijă
28
de pacient prin numeroase simptome fizice, iar atunci când se manifestă, necesită intervenția
medicului psihiatru.
Depresia are un efect imunosupresiv asupra celulelor, iar maximul îl atinge prin ideația
suicidară a pacientului.
6.Locus-ul de control extern
Locusul de control este un construct care precizează măsura în care indivizii cred că ceea
ce li se întâmplă lor se află sau nu sub controlul lor. Astfel, indivizii care au locusul de control
extern consideră că evenimentele cu care se confruntă se datorează în mare parte destinului,
norocului, blestemului, sorții sau altor persoane, având astfel un determinant exterior. Iar indivizii
care au un locus de control intern consideră că evenimentele pe care le trăiesc se datorează
propriilor abilități, acțiuni, decizii și eforturi, simțindu-se responsabili pentru tot ceea ce li se
întâmplă.
Astfel, persoanele cu locusul de control exterior, neasumându-și responsabilitatea, vor
căuta cauzele și soluțiile tot în exterior, fiind mult mai predispuse la stres. În același timp, un
locus al controlului intern va avea rol de tampon în relația dintre stresori și reacții.
7.Pesimismul versus optimismul
O trăsătură a personalității semnificativă în ceea ce privește vulnerabilitatea la stres este
modalitatea în care fiecare individ își explică evenimentele negative cu care se confruntă la un
moment dat. Astfel, s-a arătat că persoanele care au atitudini pozitive nu numai că dezvoltă
strategii utile de soluționare, având un control mai mare asupra evenimentelor stresante, dar ele
pot manifesta și o evoluție pozitivă în urma unor evenimente majore tragice.
8.Alte trăsături de personalitate care joacă un rol important în creșterea vulnerabilității la
stres: neîncrederea în sine, stima de sine scăzută, introversia, agresivitatea, pasiv-agresivitatea,
furia, distimia, masochismul.
B) Trăsăturile imunogene de personalitate – sunt trăsături cognitiv-atitudinale care dau ”tonusul
funcțional al sistemului imun” prin atitudinea generală pe care individul o are față de viață.
(Iamandescu I.B., 2005 apud http://www.umfcv.ro/files/c/u/Curs%205%20Psihologie
%20Medicala%20-%20Vulnerabilitatea%20psihica%20la%20stres.pdf )
1.Optimismul (despre care am vorbit la ”Pesimismul versus optimismul”)
2.Locusul de control intern
29
Indivizii care au un locus de control intern consideră că evenimentele pe care le trăiesc se
datorează propriilor abilități, acțiuni, decizii și eforturi, simțindu-se responsabili pentru tot ceea
ce li se întâmplă. Responsabilitatea atât pentru eșec, cât și pentru succes, este atribuită defectelor,
erorilor, sau abilităților, calităților și aptitudinilor individului. Un locus de control intern oferă o
rezistență mult mai bună la presiunile externe, o receptivitate crescută la informațiile din mediu
cu valoare adaptativă, precum și un grad crescut de angajare în situație. Cu toate acestea, există o
evoluție individuală a locusului de control, odată cu vârsta, și în general această evoluție este de
la locusul de control intern spre un locus de control extern. De asemenea, un locus de control
intern poate fi și rezultatul unor sentimente puternice de culpabilitate, iar un locus de control
extern – rezultatul unei detașări de consecințele evenimentului stresant.
(https://www.scribd.com/document/46270200/Mecanisme-de-Coping )
3.Rezistența (robustețea)
Indivizii care au această trăsătură prezintă trei caracteristici care asigură rezistența la
stres:
•au sentimentul controlului asupra evenimentelor din viața lor și asupra vieții în general;
•sfidează dificultățile, privind modificările neașteptate ca pe niște provocări, și nu ca pe
niște obstacole;
•manifestă un angajament puternic față de obiectivele lor, față de profesie, familie.
4.Autoeficacitatea și încrederea în sine
Aceste caracteristici îl ajută pe individ să adopte strategii de gestionare a stresului mult
mai constructive, utile și eficiente, modificându-i astfel perspectiva asupra evenimentelor
stresante, pe care le poate fie modifica, fie atenua, fie preîntâmpina.
Există unele dovezi că efectele unei încrederi crescute în sine nu sunt întotdeauna
pozitive. Deși multi presupun că încrederea în sine scăzută este corelată cu violența la locul de
muncă, Baumeister, Smart si Boden (1996 apud Pitariu H.D, Albu M., 1996) au condus o analiză
extensivă a literaturii de specialitate care a indicat că agresivitatea și violența la locul de muncă
sunt în mai mare măsură caracteristice pentru indivizii cu încredere în sine crescută.
5.Simțul umorului
Această trăsătură imunogenă se referă în special la capacitatea individului de a vedea ceva
comic într-o varietate numeroasă de situații negative și este o trăsătură ce predispune la
longevitate.
30
6.Simțul coerenței
Indivizii care prezintă această trăsătură imunogenă dezvoltă anumite caracteristici, și
anume:
•coprehensibilitatea, adică înțelegerea esenței problemelor cu care se confruntau;
•capacitatea de a dezvolta și de a apela la resurse eficiente pentru a se adapta și a reacționa
într-un mod sanogen;
•motivație cognitivă și emoțională.
1.1.8. Concluzii referitoare la stres
Stresul nu poate fi eliminat total, el este omniprezent, însoțește fiecare parte a vieții
cotidiene, de la naștere până la moarte, fiind un fenomen specific societății moderne, axată pe
performanță. De exemplu, în limba germană, opusul definit exact al stresului nu există realmente.
Așa cum spunea și Hans Selye, ”Lipsa stresului este moartea!”.
Având în vedere că stresul este subiectiv și reprezintă cu totul altceva pentru fiecare om,
având efecte diferite și individuale, cercetătorii au ajuns la concluzia că nu stresul este cel care îi
omoară pe oameni, ci mai degrabă combinația dintre stres și convingerea că stresul este dăunător.
Și aceasta deoarece fiecare om este liber să își aleagă propria lui definiție referitoare la stres, în
funcție de care oameni diferiți pot acționa foarte diferit în aceleași condiții de stres. Așa cum
spuneau și Ed Boenisch și Michele Haney: ”Cei mai mulți oameni sunt stresați atât cât își aleg să
fie.” (Boenisch Ed., Haney C.M., 2004, p. 6 )
De foarte multe ori percepția noastră asupra stresului, perspectiva din care trăim evenimentul
stresant va avea o influență semnificativă asupra stării noastre psihice, și implicit asupra sănătății.
Sub nicio formă însă aces lucru nu înseamnă că a vedea binele din stres implică renunțarea la a
conștientiza că stresul este sau poate fi dăunător în unele cazuri. A vedea binele din stres implică
să ai încredere că îl poți suporta, să te temi mai puțin de el, și implicit să îl folosești ca resursă în
interacțiunea cu viața, ceea ce va conduce la o opinie mai echilibrată despre stres. ( McGonical,
Kelly, 2016, pp. 66-67, 98-99, 128-129).
31
1.2.MODALITĂȚILE DE COPING
1.2.1. Accepțiunea noțiunii de ”mecanism de coping”
După cum am arătat, stresul apare atunci când individul percepe că situația cu care se
confruntă depășește propriile capacități, abilități și resurse de a le face față.
Inițial psihanaliștii au utilizat sintagma ”mecanisme de apărare”, referindu-se la toate
procesele care apărau ego-ul de dorințele instinctuale, prin blocarea pulsiunilor interne, nu și a
evenimentelor traumatice externe. Cu alte cuvinte, aceste ”mecanisme de apărare” nu apar la
interfața dintre Ego și realitatea externă, ci la interfața dintre Id și Ego.
Ulterior, unii autori au corelat mecanismele de apărare cu patologia bolilor mentale,
mecanismele conducând mai degrabă la menținerea bolii, și nu la reducerea afecțiunii. Apoi
cognitiviștii au corelat mecanismele de apărare cu diferite metode de adaptare pentru
îmbunătățirea stării de sănătate.
Prin urmare, au luat naștere două sintagme: mecanisme de apărare și mecanisme de
coping. O caracteristică comună a acestor două tipuri de mecanisme este aceea că ambele sunt
încercări ale oamenilor de a face față unor situații stresante. De-a lungul timpului au existat
sugerări ca ”mecanismele de apărare” să fie atribuite acelor strategii primitive și imature de
adaptare, iar ”mecanismele de coping” să fie atribuite metodelor mai mature de adaptare.
Astfel, în timp ce concepția clasică (Menninger, 1963; Haan, 1977) susținea că
mecanismele de coping preced mecanismele de apărare, concepțiile actuale arată că, de fapt,
mecanismele de apărare preced mecanismele de coping (Chabrol, Callahan, 2004).
Termenul de ”coping” a avut o istorie lungă, parcurgând un proces anevoios și
controversat, atribuindu-i-se numeroase semnificații și mulți înlocuitori. Termenul provine din
englezescul ”coping” care înseamnă ”a face față” sau ”a rezolva o dificultate”. În franceză
termenul este utilizat cu sensul de ”strategie” sau ”comportament de ajustare”.
Indiferent de definițiile date de diverși autori mecanismelor de coping, ele nu sunt altceva
decât mecanisme de adaptare la stres, mecanisme de prevenție, de restabilire a echilibrului ca
răspuns la situațiile stresante prin eliminarea stărilor afective negative declanșate de stresori.
1.2.2. Stilurile de coping și structura acestora
Există numeroase concepții cu privire la mecanismele de coping, unele dintre ele
32
controversate: ( http://psychiatry-psychology.ro/file/Psihologia
%20personalitatii/Curs_3_Mecanismele_de_aparare_psihica.pdf )
1.Bloch și colaboratorii consideră coping-ul ca fiind un proces activ prin care persoana
reușește să controleze și să facă față unui eveniment stresant, ca efect al autoaprecierii propriilor
activități și motivații;
2.Pentru Lazarus și Folkman coping-ul reprezintă suma tuturor eforturilor cognitive și
comportamentale, în continuă schimbare, care au scopul de a căuta și aplica soluțiile pentru
situațiile stresante sau problemele datorate stresului, precum și de a controla, tolera sau reduce
socilitările interne și externe care depășesc resursele adaptative ale individului. Astfel, conform
acestor autori, stresul nu poate exista în afara triadei acțiune – cogniție – comportament
dezadaptativ. Conform acestor autori, mecanismele de coping prezintă trei etape, alături de un
efor conștient de percepere, prelucrare și stocare a situației stresante:
– anticiparea situației (avertizarea) : etapa constă în evaluarea costului confruntării. Individul
se poate pregăti pentru a face față situației stresante, poate evalua strategia de adaptare, de
amânare sau de prevenție a stresului sau a consecințelor acestuia.
– confruntarea propriu-zisă (impactul) : reprezintă răspunsul propriu-zis al individului la
situația stresantă, precum și noua percepție formată prin redefinirea situației stresante;
– post-confruntarea: se referă la semnificația personală a individului referitor la propriul
răspuns la situația stresantă.
În 1985, Lazarus și Folkman diversifică structura coping-ului, considerând într-un final că
acesta este determinat de 8 factori: confruntare, distanțare, autocontrol, căutarea suportului social,
asumarea responsabilității, evadare-planificarea, planificarea rezolvării problemei, reevaluare
pozitivă.
Lazarus și colaboratorii lui propun 2 tipuri de mecanisme de coping: coping-ul centrat pe
emoție și coping-ul centrat pe problemă, despre care voi vorbi în capitolul următor. De asemenea,
Lazarus și Folkman au elaborat o scală în scopul evaluării strategiilor de adaptare la stres.
Instrumentul conține 48 de itemi, coping-ul centrat pe problemă fiind descris prin 3 dimensiuni
(precauție, acțiuni instrumentale, negociere), iar coping-ul centrat pe emoții prin 4 dimensiuni
(fuga de realitate, minimalizarea problemei, autoblamarea, căutarea semnificației)(Milcu, M.,
Brate, A., 2013, pp. 21-22):
33
COPING CENTRAT PE
PROBLEMĂDESCRIEREA
1. Precauție Apare atunci când individul ar putea mai mult greși decât ar face bine
2. Acțiuni instrumentale Eforturile direcționate către soluționarea problemei
3. Negociere Eforturi direcționate spre alți oameni aflați în situații problemă, cum
ar fi încercări de a schimba părerea celorlalți, plângându-se și făcând
compromisuri pentru a obține ceva pozitiv din situație
COPING CENTRAT PE
EMOȚIEDESCRIEREA
4. Fuga de realitate ”Mi-am imaginat un loc sau timp mai bun decât unul în care am fost”
5.Minimalizarea
problemeiEforturi conștiente de a refuza să se ocupe de problemă și de a se
comporta în continuare ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat
6. Autoblamarea Strategie pasivă și intrapunitivă, direcționată spre interior și nu spre
problemă
7. Căutarea semnificației Încercarea de a descoperi o nouă credință, ceea ce este important în
viață, sau mesajul pe care acel eveniment l-a vehiculat (rugăciuni sau
eforturile de a se schimba sau de a se dezvolta ca rezultat al
experienței stresante)
Tabel 6: Mecanismele de coping din cadrul instrumentului lui Lazarus și Folkman
(Milcu M., Brate A., 2013, pp. 21-22)
3.Stone și Neale (1984), ca și Lazarus și Folkman, văd coping-ul într-o manieră
multifactorială, mult mai neomogenă. Din punctul lor de vedere, coping-ul este determinat tot de
opt factori: catharsis, suport social, acceptare, acțiune directă, distragere, redefinirea situației,
relaxare, sentimente religioase.
4.Pentru Mircea Miclea, coping-ul reprezintă ”orice mecanism de prevenție și de
adaptare la stres, orice tranzacție între subiect și mediu, în vederea reducerii intensității stresului.
[…] Adaptarea în acest caz vizează nu numai «conviețuirea cu stresul», asimilarea lui, ci și
înlăturarea lui printr-o acțiune fermă ”. De asemenea, pentru ca persoana să poată elimina sau
modifica stresul cu ajutorul mecanismelor de coping, acestea trebuie să aibă o anumită
controlabilitate, o capacitate de a controla situațiile stresante. Iar acest control poate fi de două
tipuri: cognitiv sau comportamental. Cu alte cuvinte, potrivit lui Mircea Miclea mecanismele de
coping reprezintă ”toate modalitățile de gestionare a stresului” (Miclea M., 1997, pp. 4-43)
Conform lui M. Miclea există trei tipuri de mecanisme de coping:
a)neurobiologice: sunt reprezentate de mijloacele de optimizare a reacțiilor
biochimice la stres, care pot fi generate spontan de către organism (secreția de endorfine,
proliferarea celulelor ”natural killer”), induse de către individ (droguri, medicamente), sau induse
34
de către terapeut (tehnicile de relaxare);
b)cognitive: sunt reprezentate de totalitatea mecanismelor de prelucrare a
informației, cu funcția de a diminua reacția la stres. Mecanismele de coping cognitiv acționează
nu asupra situației stresante, ci asupra modului cum este ea percepută. Copingul cognitiv
intervine fie când strategiile cognitive devin ineficiente sau prea costisitoare, fie când
posibilitățile de intervenție în mediu sunt limitate, fie când timpul necesar intervenției este prea
scurt. Aceste mecanisme pot acționa fie în momentul evaluării situației stresante, fie după ce
evaluarea a avut loc (intelectualizarea traumei, represia), și pot îmbrăca diverse forme:
reevaluarea resurselor personale, corectarea evaluării inițiale, raționalizarea, planificarea
rezolvării situației, evadarea în imaginar, gândirea magică;
c)comportamentale: acest tip de mecanism de coping comportamental reduc stresul
doar în condițiile în care costul realizării respectivului comportament nu depășește beneficiile.
Există un număr foarte numeros de comportamente ce pot preveni sau reduce reacția la stres:
fuga, abandonarea în activitățile cotidiene, lupta, sprijinul social, acțiunea planificată,
perseverența, antrenamentul sistematic (Miclea M., 1997, pp. 4-43).
Miclea a considerat însă că aceste trei tipuri de mecanisme de coping nu sunt suficiente
pentru clasificarea modalităților de a face față situațiilor stresante, motiv pentru care a apelat și la
orientarea sau vectorizarea funcționării acestor mecanisme în funcție de situația stresantă:
i.confruntarea constă în abordarea directă a situațiilor stresante și abordarea unei
atitudini rezolutive, cu căutarea soluțiilor optime pentru a face față stresului. Pentru
aceasta, toate acele strategii neurobiologice, cognitive sau comportamentale sunt orientate
spre reacția biochimică generată de stres, spre informația stresantă sau spre stresor;
ii.evitarea constă în adoptarea unei atitudini orientate spre procesarea informațiilor
neutre sau cu valențe pozitive, cu prelucrarea selectivă sau evitarea informațiilor negative
care ar putea reprezenta semnale de pericol. Astfel, strategiile neurobiologice, cognitive
sau comportamentale vor fi orientate spre:
– scotomizarea informației negative traumatice (ignorare, negare, reprimare,
evitare);
– distorsiunea informației (reinterpretarea ei astfel încât să se diminueze
informațiile negative).
Folosindu-se atât de cele trei tipuri de mecanisme de coping (neurobiologic, cognitiv și
35
comportamental), cât și de vectorizarea (orientarea) funcționării acestor mecanisme, Miclea
realizează o clasificare biaxială a mecanismelor de coping (Miclea M., 1997, pp. 21-24 și 26), cu
precizarea că ”trăirile emotiv-subiective sunt rezultanta conștientizată a combinării
comportamentelor neurobiologice (în special biochimice), cognitive și comportamentale, iar
modificarea unuia din acești factori schimbă semnificația trăirii subiective” (Miclea M., 1997, p.
10).
Vectorizarea
funcționalăTipul mecanismului de coping
Neurobiologic Cognitiv Comportamental
Confruntare
(eficientă pe
termen lung)Confruntarea directă a
stresorului biologic,
sau preîntâmpinarea
reacției biochimice la
stres (hormoni cu
fincție catatonică,
administrarea de
medicamente)Procesarea informației
stresante (analiza logică a
problemei și a informațiilor
stresante, ruminarea
problemei, )Comportament de
înlăturare a stresorului
(comportamente
optimiste, apelul la
suportul social, orice
comportament menit să
reducă intensitatea
stresorului)
Evitare
(eficientă pe
termen scurt)Evitarea înlăturării
stresorului biologic,
cu recurgerea la
neutralizarea efectelor
stresorului
(glucocorticoizii
sintetici – în
inflamații)Prelucrarea selectivă a
informației negative sau
blocarea procesării ei
(regresia, raționalizarea
devalorizarea intensității
stresului, ignorarea
semnalelor de avertizare)
+
unele mecanisme de apărare
postulate de psihanaliștiComportament de evadare
din situația stresantă
(fuga, apelul la droguri,
distracții, indecizia,
amânarea)
Tabelul 7: Clasificarea biaxială a mecanismelor de coping conform lui Miclea M.
(http://psychiatry-psychology.ro/file/Psihologi a
%20personalitatii/Curs_3_Mecanismele_de_aparare_psihica.pdf )
În categoria mecanismelor de coping cognitive evitative pot intra și unele mecanismele
de apărare postulate de psihanaliști , deoarece prin intermediul acestor mecanisme individul fie
minimalizează informația traumatică, fie evită să o proveseze: negarea defensivă (refuzul),
proiecția, raționalizarea, represia, izolarea, intelectualizarea . Trebuie precizat însă că este vorba
doar de o similitudine terminologică, constructele teoretice fiind total diferite prin reconsiderarea
cognitivă a acestor mecanisme de apărare.
5.Apar anumite controverse în ceea ce privește conștientizarea sau lipsa conștientizării
cu privire la eforturile de a face față stresului. Coping-ul este, în general, un răspuns conștient și
voluntar la agenții stresori, care se poate automatiza în timp, prin practicarea repetată. Însă prin
36
includerea mecanismelor de apărare postulate de psihanaliști în categoria mecanismelor de
coping se acceptă lipsa caracterului conștient al eforturilor de coping. Adriana Băban (1998)
consideră însă că anumite mecanisme de apărare, cum ar fi deexemplu negarea, intelectualizarea,
pot fi, în anumite situații, mecanisme de coping conștiente. De asemenea, A. Băban mai face o
precizare foarte importantă, și anume că eficiența eforturilor de a face față stresului nu este dată
numai de tipul mecanismului de coping sau de tipul mecanismului de apărare, ci și de situația
dată sau de momentul în care se află individul. Iar ca exemplu ne oferă cazurile în care negarea
bolii era favorabilă în cazul pacienților cu afecțiuni neoplazice, deja operați chirurgical, însă
nefavorabilă în cazul acelorași diagnostice, însă în faza de interpretare a simptomelor
(http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/MECANISME-DE-
COPING61845.php ; Băban A., 1998, pp. 43-70, 89-98).
Băban face o comparație foarte scurtă și succintă între mecanismele de coping și
mecanismele de apărare, precizându-le într-un tabel pe care îl voi reda mai jo s (Băban A., 1998,
p. 51):
MECANISME DE COPING MECANISME DEFENSIVE
•Proces conștient și subconștient
•Produse în contact cu realitatea
•Permit confruntarea cu realitatea
•Implică scopuri și perspective
•Orientate spre prezent și viitor
•Caracter flexibil
•Permit exprimare afectivă
•Preced sau succed reacția de stres
•Orientate spre controlul stresorilor externi
sau interni
•Eficiență situațională•Proces inconștient
•Produse la interfața dintre Eu și Id
•Distorsionează realitatea
•Implică automatisme
•Orientate spre trecut
•Caracter rigid, ritualizat
•Blochează exprimarea afectivă
•Sunt procese post-afective
•Orientate spre blocarea pulsiunilor
instinctuale interne
•Organizare ierarhică: mature vs imature
Tabel 8: Compararea mecanismelor de coping cu cele defensive (Băban A., 1998, p. 51)
Acestea fiin spuse, Hann (1985 apud Băban A., 1998) face astfel o ierarhizare, situând la
nivel superior mecanismele de coping, urmate de mecanismele de apărare cu un anumit grad de
adaptabilitate, iar la nivelul inferior mecanismele de apărare nonadaptative.
6.Bourgeois și Paulhan consideră că există următoarele tipuri de mecanisme de coping:
a)coping pasiv, în care inactivitatea în fața situației stresante este legată, de cele mai multe
ori, de o tulburare emoțională (negarea, depresia);
b)coping activ constă în înfruntarea problemei, cu modificarea directă a termenilor relației
37
persoană-mediu, prin eforturi comportamentale active ;
c)coping evitant, cu reducerea tensiunii emoționale prin fugă, resemnare sau refuz.
Individul evită sursa stresului cu falsa iluzie că în aces fel se va diminua tensiunea emoțională.
Această strategie poate fi sanogenă (practicare a unui sport, a relaxării), însă poate genera și o
serie de activități negative (adicții: medicamente, fumat, alcoolism etc.)
d)coping vigilent, contribuie la înfruntarea situației prin intermediul unor strategii active
(apelul la susținerea socială, căutarea de informații suplimentare). La fel ca și în cazul coping-
ului evitant, coping-ul vigilent poate genera și acțiuni negative, atunci când individul devine
hipervigilent, obsedat de problemă, fără să găsească o soluție eficientă.
În urma studiilor, cercetătorii au identificat aproximativ 400-600 de strategii de coping, tot
atât de multe strategii de coping potențiale fiind în curs de cercetare. Acest lucru nu înseamnă
însă că toate strategiile au un rezultat pozitiv, existând anumite tipuri de mecanisme
dezadaptative.
Mecanismele de coping dezadaptative se mai numesc și non-coping, deoarece individul
nu reușește să facă față evenimentului stresant, și cuprind răspunsurile negative sau maladaptative
față de stresori (negarea evenimentului stresant, consumul exagerat de alcool, cafea, energizante,
medicamente, droguri, fumatul excesiv, mâncatul compulsiv, jocuri de noroc, autocritici,
agresiune verbală sau fizică, evitarea contactelor sociale, concentrarea pe aspectele negative ale
situației stresante, refugiul în trecut etc.). Aceste mecanisme sunt opusul mecanismelor
funcționale sau adaptative de coping, care se referă la modalități pozitive de a gestiona stresorii
(tehnici de relaxare musculară sau mentală, un plan eficient de gestionare a conflictelor sau a
factorilor stresori, plimbări în natură, integrarea în grupuri de suport social, lectura, întocmirea
unui jurnal, acceptarea greșelilor și a propriei persoane etc.)
1.2.3. Coping-ul centrat pe emoție
Coping-ul centrat pe emoție înglobează toate încercările individului de a regla tulburările
emoționale apărute ca rezultat al evenimentului stresant (prin metode de liniștire, reinterpretări,
monologuri etc.). Acest tip de coping crează condițiile pentru soluționarea problemelor în mod
pasiv, individul centrându-se nu pe situația stresantă sau pe ce are de făcut, ci pe ceea ce simte, pe
consecințele emoționale negative generate de situația stresantă, pe echilibrarea emoțională.
Scopul acestui tip de coping este diminuarea sau controlul emoțiilor negative, și nu găsirea unor
38
modalități directe de a controla circumstanțele stresante. În coping-ul centrat pe emoție pot fi
incluse:
•strategiile de amănare constau în ignorarea de către individ a problemei, a circumstanțelor
negative, a realității așa cum este ea, cu falsa speranță că problema se va rezolva de la sine
sau se va diminua cu trecerea timpului. Persoana se centrează doar pe reglarea emoțională
prin distragerea atenției de la sursa problemei;
•strategiile paleative sau strategiile de evitare sunt mecanisme disfuncționale cu ajutorul
cărora individul speră să diminueze încărcătura emoțională stresantă: refugiul în visare,
fumatul, consumul de sedative, substanțe psihoactive, alcool.
Toate aceste strategii nesănătoase nu vor face altceva decât să reducă tensiunea
emoțională pe termen scurt, cauzând însă probleme individului pe termen lung. Deoarece nu
poate oferi soluții pe termen lung, coping-ul centrat pe emoții este considerat mai puțin eficient
decât coping-ul centrat pe problemă.
Eficiența unui anumit mecanism de coping nu depinde doar de tipul de coping ales, ci și
de tipul de stresor, de circumstanțele în care a avut loc evenimentul stresant, experiența de viață,
vârsta, sexul, personalitatea. Iar alegerea unui mecanism de coping activ centrat pe problemă sau
a unui mecanism de coping pasiv centrat pe emoții va fi foarte mult influențată de personalitatea
individului. De exemplu un nevrozism ridicat îl va determina pe individ să folosească mai
degrabă un coping pasiv centrat pe emoție, cu strategii de evitare sau de amânare. De asemenea,
studiile ne arată faptul că femeile sunt înclinate mai mult spre a folosi strategiile centrate pe
emoții.
Acest tip de coping este foarte util și eficient în momentele în care individul nu are altă
variantă decât să accepte situația, neputând schimba circumstanțele sau aspectele evenimentului
generator de stres (de exemplu decesul unei persoane dragi, sau o boală incurabilă).
Coping-ul centrat pe emoții nu este lipsit însă de efectele pozitive, cum ar fi reducerea
sentimentelor copleșitoare de neputință, de descurajare, de desnădejde, reducerea impactului
puternic emoțional al agentului stresor ( http://www.psihohipnoterapie.ro/cele-mai-importante-2-
strategii-de-coping-la-stres-partea-i-50.html#.Wpnq_4PwZdi ).
39
1.2.4. Coping-ul centrat pe problemă
Coping-ul centrat pe problemă este o strategie ce reduce distresul prin înlăturarea sau
diminuarea problemei, individul apelând la strategii de rezolvare de tip activ. În felul acesta
persoana se confruntă direct cu agenții stresori, se implică direct în rezolvarea problemei,
acționând asupra sursei stresului, asupra circumstanțelor generatoare de stres.
Spre deosebire de coping-ul centrat pe emoții (pasiv) care oferă soluții pe termen scurt,
acest mecanism de coping centrat pe problemă (activ) oferă soluții pe termen lung, prin faptul că
acționează activ și direct asupra cauzei generatoare de stres. Însă nu înseamnă că această strategie
de a face față stresului, centrată pe problemă, este cea mai bună variantă în orice împrejurare.
Este un tip de mecanism de coping foarte util și eficient doar în acele situații în care individul are
un minimum de control asupra situației stresante și poate acționa direct asupra cauzelor
generatoare de stres, asupra sursei stresului. Exemple ale unor astfel de situații ar fi problemele
financiare, cu căutarea unui loc de muncă mult mai bine plătit, sau violența domestică, cu
părăsirea abuzatorului. Și aceasta deoarece în cazul unui doliu imprevizibil, de exemplu,
persoana are nevoie, pentru început, de strategii centrate pe emoții pentru a face față
sentimentelor de pierdere. Și abia după ce atinge un echilibru emoțional (efectul pe termen scurt)
va putea recurge și la strategii centrate pe problemă, pentru a obține și efecte pe termen lung.
Foarte importantă este inter-relația dintre cele două mecanisme – coping-ul centrat pe
emoție și coping-ul centrat pe problemă – ele susținându-se și potențăndu-se reciproc. Coping-ul
centrat pe emoții va crea cele mai bune condiții, prin reducerea intensității emoționale, pentru
acțiunea coping-ului centrat pe problemă, care va reduce distresul și va găsi cele mai bune soluții
pentru a face față stresului ( http://www.psihohipnoterapie.ro/cele-mai-importante-2-strategii-de-
coping-la-stres-partea-i-50.html#.Wpnq_4PwZdi ).
1.2.5. Coping-ul reactiv, anticipativ, preventiv și proactiv
Ralf Schwarzer plasează, într-un sistem bidimensional, patru tipuri de coping: coping-ul
reactiv, coping-ul anticipativ, coping-ul preventiv și coping-ul proactiv. Sistemul bidimensional
este format dintr-o axă temporală și o axă a certitudinii în ceea ce privește evenimentul stresant
(Schwarzer, R., Knoll, N., 2002 apud
http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/MECANISME-DE-
40
COPING61845.php ). Certitudine
Coping Coping
REACTIV ANTICIP ATIV
Coping
PROACTIV
Trecut Viitor
(pagube, pierderi) (amenințări, provocări)
Coping
PREVENTIV
Incertitudine
Fig. 4: Cele 4 tipuri de coping ale lui Schwarzer
(http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-psihiatrie/MECANISME-DE-COPING61845.php )
a)coping-ul reactiv, singurul tip de coping care are legătură cu trecutul, este un răspuns la
situațiile stresante din trecut sau la situațiile stresante care tocmai s-au întâmplat, și apare în urma
evaluărilor cognitive ale pagubelor sau pierderilor generate de situația respectivă (șomajul, un
accident, divorțul). Acest tip de coping poate consta în refacerea a ceea ce s-a pierdut, căutarea
unui sens în evenimentele respective, redefinirea scopurilor;
b)coping-ul anticipativ este orientat către viitor, apărând în urma unei amenințări ce va
avea loc, în viitorul apropiat, cu o certitudine foarte mare (pensionarea, un examen, o consultație
medicală);
c)coping-ul preventiv este orientat tot către viitor, și apare în urma evaluării cognitive a
unor provocări sau amenințări ce ar putea apărea într-un viitor îndepărtat, apariția evenimentului
fiind însă incertă (o catastrofă naturală, falimentul afacerii, pierderea locului de muncă). La baza
acestui tip de coping pot sta economisirea unor resurse în eventualitatea unei catastrofe naturale,
economisirea banilor pentru a face față unui eventual faliment sau pierderii locului de muncă;
d)coping-ul proactiv este asemănător coping-ului preventiv, fiind orientat către viitorul
îndepărtat și având un grad mare de incertitudine. Spre deosebire de coping-ul preventiv, care
este un coping orientat spre problemă, spre riscuri, cel proactiv este o evaluare cognitivă pozitivă
nu a riscurilor, ci a scopurilor de viață stabilite de individ. Coping-ul proactiv cuprinde, în același
timp, strategii de auto-reglare pentru realizarea scopurilor (fixarea unor scopuri înalte,
perseverența atingerii lor, acceptarea amenințărilor ca pe provocări, optimizarea condițiilor de
41
viață existente) și conceptul de dezvoltare personală (creșterea permanentă a calității propriilor
performanțe, percepția unei bune eficiențe personale, credința în potențialul de schimbare, o
atitudine constructivă proactivă, și nu reactivă).
Conform lui Ralf Schwarzer, atitudinea proactivă este o caracteristică a personalității,
caracterizată prin:
•convingerea individului că posedă suficiente resurse interne și externe;
•asumarea responsabilității pentru propria creștere și schimbare;
•prezența viziunii, a unei imagini finale clare către care tinde;
•indivizii sunt conduși de propriile valori, și nu de mediul social de proveniență;
•corelată semnificativ cu optimism, speranță, eficiență personală, autodeterminare;
•este incompatibilă cu burn-out-ul ( http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-
psihiatrie/MECANISME-DE-COPING61845.php ).
1.2.6. Alternative terapeutice sau non-terapeutice
Nu poate fi vorba de excluderea stresului din activitatea profesională. Prima condiție ce
trebuie îndeplinită în lupta pentru reducerea stresului este conștientizarea existenței sale. Stresul
nu apare brusc și la cote maxime. El trece prin mai multe faze care îi permit individului să ia
măsurile potrivite pentru ameliorarea stării și înlăturarea factorilor generatori.
În ceea ce privește măsurile de prevenire a stresului sau de reducere a efectelor stresului,
există:
A)strategii care țin de organizație sau de locul de muncă, de evitare, de minimizare sau de
modificare a stresorilor;
B)strategii individuale de prevenire a stresului sau de reducere, prin terapie, a efectelor
stresului deja instralat.
A) În ceea ce privește strategiile care țin de organizație sau de locul de muncă, pentru a
evita ca stresul să afecteze un număr mare de angajați, managementul, susținut de departamentul
de resurse umane, poate analiza pe baza chestionarelor interne, care sunt sursele de stres ale
salariaților și să încerce înlăturarea acestor factori negativi.
De cele mai multe ori este vorba despre factorii bioclimatici din organizație care produc
stres și anume un volum prea mare de cerințe, autonomie insuficientă, excesul de comunicare,
42
probleme cu timpul, lipsa încrederii, etc. Măsurile adecvate de prevenire constau în promovarea
sănătății la locul de muncă, implementarea programelor de management al sănătății. Este, de
asemenea, binevenită analiza nivelului de stres pe diferite perioade ale anului și ale zilei , în
vederea identificării perioadelor prea aglomerate și reeșalonării activităților, astfel încât pericolul
apariției stresului să scadă, un climat relaxat și prietenos fiind benefic pentru prevenirea stresului.
Comunicarea corespunzătoare este și ea absolut necesară în evitarea, pe cât posibil, a stresului ca
și echilibrul interior care este foarte important prin controlul asupra reacțiilor.
În contrast cu managementul stresului și programele de asistență a angajaților, unele
organizații încearcă reducerea stresului prin folosirea unui consultant specializat ce are ca sarcina
recomandarea unor căi de îmbunătățire a condițiilor de muncă. Această abordare este cea mai
directă cale de a reduce stresul la locul de muncă. Aducerea împreună a angajaților sau a
angajaților și managerilor, în cadrul aceluiași comitet sau grup de rezolvare a problemelor poate
fi de asemena o abordare foarte utilă pentru dezvoltarea programelor de prevenție a stresului.
(Stresul la locul de munca http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/STRESUL-LA-
LOCUL-DE-MUNCA92.php )
B) În cazul în care mecanismele de coping folosite de individ nu au succes, cea mai
probabilă consecință va fi declanșarea unei boli psihosomatice. De cele mai multe ori aceasta este
situația în care individul folosește strategii disfuncționale de coping (dezadaptative sau non-
coping), care cuprind răspunsuri maladaptative sau negative de a face față stresului (vezi
capitolul ”1.2.2. Stiluri de coping și structura acestora” )
Astfel că la nivel individual, pentru reducerea efectelor deja instalate (sau chiar pentru
prevenire), există o serie de intervenții terapeutice : educarea pacientului, managementul odihnei
eficiente, managementul somnului, alimentație echilibrată, psihofarmacoterapie, terapiile
cognitiv-comportamentale, psihodramă, sociodramă, exerciții de analiză tranzacțională, tehnicile
de relaxare neuromusculară, practicarea sportului, meditații, antrenament autogen (Schultz),
sugestii de întărire a imaginii de sine (aplicate în stare de relaxare sau în transă, prin hipnoză),
hipnoză, tehnici de N.L.P., tehnicile de bio-feedback sau programele de training vizând
managementul stresului sau al timpului ori îmbunătățirea abilităților sociale. (George, S., Everly,
Jr., Jeffrey, M.L., 2013, pp. 449-450).
De asemenea, și Irina Holdevici, în ”Elemente de psihoterapie”, menționează importanța
diferitelor orientări psihoterapeutice atât în restructurarea mecanismelor de coping, cât și în
43
creșterea disponibilității clientului la autocunăaștere și autoformare (Holdevici I., 1996):
•psihoterapia experiențială care, prin tehnici de exprimare liberă a Eului (dramatice, de
imaginație dirijată etc.) crează premisele pentru saltul de la folosirea exhaustivă, stabilă, rigidă a
câtorva strategii, la flexibilizarea utilizării lor și la multiplicarea acestora;
•psihoterapia cognitiv-comportamentală care deplasează accentul de la insurmontabilitatea
aparentă a problemei spre raționalizare, experimentare (inclusiv mentală), relaxare, fiind extrem
de eficientă în tulburări anxioase sau obsesivo-fobice;
•psihoterapia scurtă, centrată pe obiectiv, vizează clarificarea scopurilor, centrarea pe
soluții, și nu pe probleme, evidențierea progreselor individului, încurajarea asumării
responsabilităților;
•analiza tranzacțională, care se folosește de analiza stărilor Ego-ului, analiza relațiilor
interpersonale, cu scopul restructurării comportamentale și modofocarea scenariilor de viață;
•hipnoza, care prin regresia de vârstă poate duce la restructurare comportamentală și la
modificarea scenariilor de viață;
•psihoterapia de grup cacre facilitează apariția sentimentelor de acceptare, de creștere a
încrederii în sine, deplasearea comportamentului de la orientarea spre trecut la cea spre viitor.
1.2.7. Concluzii referitoare la modalitățile de coping
Având în vedere gravitatea urmărilor stresului asupra sănătății, este foarte important să
cunoaștem cum poate fi el stăpânit sau controlat. Evitarea absolută a stresului iese din calcul,
deoarece aceasta ar însemna ruperea oricăror legături cu mediul. A face față stresului înseamnă a
conviețui cu stresul, adică a stăpâni efectele pozitive ale eustresului și a anihila efectele
distrugătoare ale distresului.
Înainte de toate, reacția la stres este un instinct de supraviețuire primar integrată în modul
de funcționare al oamenilor, în modul în care indivizii se raportează unii la alții, în modul în care
indivizii își găsesc locul în lume. Acest lucru ne poate ajuta să înțelegem că prin explorarea
modalităților de a face față stresului vom putea să descoperim, în fiecare din noi, o latură de care
să nu ne temem și în care să avem încredere. ( McGonical, Kelly, 2016, pp. 66-67, 98-99).
De asemenea, un rol esențial în prevenirea stresului îl are percepția ridicată a eficienței
personale, încrederea unei persoane că poate îndeplini o sarcină specifică ce influențează
44
comportamentul persoanei respective, generând mai multă perseverență în fața obstacolelor și a
frustărilor (Bogathy, 2004).
Nietzsche spunea că ”Cel care are un de ce pentru care să trăiască, se poate descurca
aproape cu orice cum” (Boenisch Ed., Haney C.M., 2004, p. 6 ). Ceea ce se poate traduce în faptul
că o viață cu stres se poate transforma într-o viață cu sens. Astfel, dacă orice factor stresant din
viață va fi perceput de individ drept un semn că există o problemă, un semn că nu este capabil, nu
este suficient de puternic, de deștept sau de bun, un semn al eșecului personal, stresul va deveni
dăunător și va crește considerabil riscul îmbolnăvirilor psihosomatice. Dar dacă individul învață
să perceapă stresul nu ca pe un dușman de neînvins, ci ca pe ceva care dă sens vieții, atunci
stresul poate deveni benefic pentru individ, putând fi mult mai ușor stăpânit sau îmblânzit. În
felul acesta viața nu devine mai puțin stresantă, ci doar capătă mai mult sens. (McGonical, Kelly,
2016, pp. 128-129). Iar o viață cu mai mult sens va aduce după sine mai mult echilibru și mai
multă sănătate.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că mai mult succes în a face față stresului, și implicit în
a duce o viață mai echilibrată, implică:
•zece procente acțiune în legătură cu ceea ce ți se întâmplă (dezvoltarea și folosirea unor
tehnici eficiente de control sau de diminuare al stresului);
•nouăzeci de procente atitudine (ceea ce gândești și modul cum reacționezi față de ceea ce
ți se întâmplă) (Boenisch Ed., Haney C.M., 2004, p. 25 ),
ceea ce înseamnă că ”Nu ceea ce ți se întâmplă este important, ci felul cum reacționezi” (Hans
Selye).
Allan Mc.Lean a făcut o descriere a celor mai importante caracteristici ale celor care fac
față cu succes stresului:
➢se cunosc bine pe ei înșiși și își acceptă propriile calități și defecte;
➢au o varietate de interese în afara serviciului și nu sunt complet acaparați de muncă;
➢prezintă o varietate de reacții la stres, evitând astfel durerile de cap sau stările de depresie;
➢îi acceptă pe cei ce au valori sau stiluri diferite de ale lor;
➢sunt activi și productivi atât la serviciu, cât și în afara serviciului. (Pop Ș., 2011, p. 126)
45
1.3. SINDROMUL BURNOUT
1.3.1. Conceptul de burnout
Sindromul Burnout, sau Sindromul Epuizării Profesionale (SEP), poate fi considerat
”boala socială” a secolului XXI, un fenomen extrem de extins, care nu a fost încadrat în categoria
tulburărilor mintale, deoarece simptomatologia se regăsește în nenumărate probleme din viața de
zi cu zi. Termenul de ”burnout” a fost introdus în anii `70 de către psihologul psihanalist
germano-american Herbert Freudenberger , reprezentând distresul, stresul psihic negativ
generat de munca prea intensă alături de lipsa preocupărilor pentru nevoile personale.
Freudenberger vedea în burnout o uzură, o eșuare, o epuizare a energiei și resurselor care îi
provocau persoanei o scădere a întregului potențial.
Astfel, sindromul burnout reprezintă o stare de epuizare fizică și psihică ce apare în urma
expunerii excesive și prelungite la situații stresante, la responsabilități profesionale și personale
deosebite.
Sindromul epuizării profesionale este considerat o boală contemporană, o suferință
neclinică, ce apare cu precădere la acei oameni care: ”1) pe parcursul mai multor săptămâni
observă la propria persoană senzații puternice de oboseală, 2) prezintă o diminuare considerabilă
a performanței și 3) trăiește experiențe de înstrăinare fașă de activitatea sa, față de colegi, precum
și față de instituție” (Maslach, 1986, apud Fengler J., 2016, p. 15). Astfel, cu timpul aceste
persoane vor fi copleșite de presiunea cerințelor profesionale și/sau personale, ceea ce va duce la
o acumulare constantă de stres, cu pierderea motivației și interesului pentru activitățile
profesionale și/sau personale respective. Astfel, pentru Maslach și Jackson (1981) sindromul
burnout este ”un sindrom de epuizare emoțională, de depersonalizare și de reducere a realizării
profesionale apărut la indivizii implicați profesional alături de alții.” (Șveț Veronica, 2013, p. 9).
Ei reușesc astfel să separe conținutul burnout-ului de cel al distresului, transformând sindromul
epuizării emoționale dintr-o problemă individuală într-o problemă a mediului de muncă, a
mediului interrelațional și a mediului psihosocial.
Însă Schaarschmidt & Fischer vin cu o abordare mai nouă, descriind patru modele de
reacție profesională ce pot conduce la dezvoltarea sindromului burnout (Schaarschmidt &
Fischer, 2008, apud Fengler J., 2016, p. 15):
46
Implicare în muncă
crescută scăzută
Capacitate
de
distanțarecrescută- satisfacție profesională mare
– sănătos
– nu este necesară o intervenței
referitoare la sănătate- satisfacție profesională relativă
– este de dorit o clarificare a
motivației
scăzută- suprasolicitarea propriei persoane
– este necesară o intervenție
referitoare la sănătate- resemnare
– este necesară o intervenție
referitoare la sănătate
Tabel 9: Modele de reacție profesională (Schaarschmidt & Fischer, 2008, apud Fengler J., 2016, p. 15)
Sindromul burnout nu este altceva decât o etapă avansată a stresului la locul de muncă, un
răspuns la stresul cronic, ce poate declanșa oboseală cronică, frustrări, atitudini pesimiste,
depresie, anxietate, tulburări ale somnului, până la incapacitate totală sau permanentă de a relua
activitatea. Prin urmare, burnout-ul nu înseamnă nici oboseală, nici stres, ci epuizare.
Relația stres – burnout : ”Cu toate că derivă din stres, burnout-ul (cunoscut și ca
sindromul arderii complete sau oboseală cronică) este o afecțiune diferită. Stresul este o adaptare
a corpului la anumiți factori externi și este mai ușor de identificat. Simptomele burnout-ului se
manifestă subtil, mai ales în primele faza ale acestuia. Două stări pot alerta starea de burnout –
epuizarea emoțională (individul este epuizat emoțional, lipsit de energie) și performanța redusă
(persoana respectivă nu poate duce la îndeplinire obiectivele de la serviciu sau acasă, îi este greu
să se concentreze, nu are creativitate)”, precizează neurologul Dan Mitrea ( Ce este sindromul
burnout și cum știm că ne afectează, http://www.gandul.info/magazin/ce-este-sindromul-burnout-
si-cum-stim-ca-ne-afecteaza-15533935 ).
Relația burnout – depresie : sindromul burnout și depresia sunt strâns legate între ele,
asemănările dintre acestea fiind reprezentate de: tulbirări de somn, tulburări de digestie, scăderea
capacității de interacțiune cu cei din jur, scăderea randamentului profesional, epuizare, goliciune
sufletească. Cu alte cuvinte, epuizarea profesională este cea care duce la depresie, o diferențiere
clară din punct de vedere clinic între depresie și burnout fiind faptul că depresia are un spectru
mai larg de manifestare, iar burnout-ul este mai degrabă corelat cu profesia și sarcinile
administrative .
1.3.2. Etapele sindromului burnout
Psihologii Freudenberger și Gail North consideră că există o serie de 12 etape prin care
47
trece o persoană până ajunge la suprasolicitarea specifică burnout-ului. Astfel, burnout-ul nu
apare deodată, ci este rezultatul unor serii de evenimente cu niveluri ridicate de stres, la care
individul nu a putut face față. ( Ce este sindromul burnout și cum știm că ne afectează,
http://www.gandul.info/magazin/ce-este-sindromul-burnout-si-cum-stim-ca-ne-afecteaza-
15533935 ):
1)Nevoia (compulsivă) de afirmare, de a se face remarcat, de a-și dovedi valoarea
2)Mai multă muncă pentru atingerea unor obiective mai înalte, ce necesită mult efort
3)Neglijarea nevoilor personale cu trecerea lor pe plan secundar
4)Apariția situațiilor conflictuale cu persoanele din jur
5)Reevaluarea valorilor personale, cu ignorarea nevoilor personale, a hobby-urilor, a plăcerilor
6)Negarea problemelor, cu refuzul interacțiunii cu oamenii din jur, agresivitate
7)Retragere, izolare, pierderea gtreptată a speranței, evadarea în vicii
8)Schimbarea comportamentului
9)Depersonalizarea (individul se desconsideră)
10)Sentimentul de gol interior
11)Depresia, lipsa speranței
12)Burnout
De asemenea, Dr. Dominique Barbier descrie în lucrarea sa ”Ieșirea din depresie –
medicamente sau psihoterapie” următoarele etape din evoluția sindromului burnout:
1) Etapa de entuziasm ideal , în care individul are aspirații înalte pe plan profesional, o
energie debordantă, partea profesională aduce satisfacții și reprezintă un stimulant în același timp,
iar conflictele sunt percepute ca fiind pasagere și soluționabile.
2) Etapa de stagnare ineficientă : așteptările individului cu privire la munca depusă nu
sunt îndeplinite, motiv pentru care aspectul stimulativ se pierde treptat; apar îndoielile, începe
izolarea, iar obiectivele încep să pară dificil de atins chiar și cu efort.
3) Etapa sentimentului de frustrare , în care, în urma descurajării și demotivării
profesionale apar tulburările comportamentale (nu mai are chef să muncească), fizice (cefalee,
migrene, tulburări gastro-intestinale) și emoționale (depresie, enxietate).
4) Etapa apatiei, dezamăgirii și reacției de apărare : nivelul de frustrare crește treptat și
constant, atingând limite maxime; individul nu renunță la locul de muncă doar din motive
economice, ceea ce îi crează o imagine negativă despre sine; de asemenea, apar primele concedii
48
luate pe motive medicale; perioadele de apatie alternează cu cele de hiperactivitate, în care
individul ia o poziție de securitate. (Sindromul Burnout,
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sindromul_burnout )
1.3.3. Factori ce condiționează apariția sindromului burnout
Locul de muncă tinde să fie mediul cel mai favorizant pentru apariția sindromului
epuizării profesionale, însă există situații când mediul social sau chiar viața personală pot
declanșa acest sindrom. După cum am mai spus, principalele cauze ale sindromului burnout sunht
suprasolicitarea profesională, alături de subaprecierea eforturilor de către ceilalți.
Dintre factorii ce pot favoriza apariția și dezvoltarea sindromului burnout, putem enumera
(Șveț Veronica, 2013, p. 10):
1) Factorii generali: genul (femeile sunt în general mai predispuse burnout-ului datorită
factorilor socioculturali), vârsta (înaintarea în vârstă favorizează o gestionare mult mai bună a
situațiilor), starea civilă / statutul marital (căsătoria sau trăirea în cuplu este asociată cu indici
scăzuți ai burnout-ului).
2) Factori organizaționali : suprasolicitarea, lipsa recunoașterii și recompensării muncii
prestate, ignoranță și indiferență profesională din partea colegilor, relații prost gestionate cu
colegii sau cu superiorii, lipsa de informare cu privire la rolul pe care îl are, senzația de lipsă de
control asupra rolului pe care îl are, conflictul și ambiguitatea de rol, așteptări nerealiste și
neclare cu privire la rolul pe care îl are, activități monotone, repetitive, care nu oferă satisfacții
profesionale, lipsa de corespondență între profilul personal și profesional al individului și profilul
postului, lucrul sub presiune constantă sau într-un mediu stresant, munca în ture sau în timpul
nopții, stresorii economici (nivel economic insificient, contracte instabile, lipsa perspectivelor de
viitor cu privire la post), mediu toxic, sgtresori relaționați cu noile tehnologii, ce pot solicita un
anumit nivel de atenție și o anumită izolare socială, suportul social din partea colegilor, a
conducerii și a familiei.
3) Factori legați de stilul de viață : tulburări de somn, timp insuficient dedicat relaxării și
socializării, lipsa unor relații apropiate sau a unor persoane care să ofere suport emoțional,
responsabilități prea mari fără un ajutor din partea celorlalți, presiune și așteptări foarte mari,
dezechilibru între viața profesională și viața personală, cultura polarizată în care există doar
49
extreme (succes-eșec, câștigător-învins).
4) Factori legați de tipul personalității : viziune pesimistă asupra perspectivelor sinelui și
asupra lumii în general, concepția că nimic nu este suficient de bine făcut sau de bun, tendințe
perfecționiste, tendința permanentă de a deține controlul, locusul de control extern, tipul A de
personalitate (dominați de sentimentul competiției, de sentimentul urgenței, implicare
profesională majoră, dinamism exaxerat, au o nevoie exagerată de exercitare a controlului și a
puterii asupra celorlalți, însă au un control scăzut în ceea ce privesc reacțiile emoționale ).
1.3.4. Simptomatologie
Este foarte important să se diferențieze între simptomatologia burnout-ului și
simptomatologia altor psihopatologii, deoarece există anumite asemănări între stările cauzate de
sindromul epuizării și cele cauzate de depresie, anxietate, schimbări de personalitate. Indivizii
care suferă de sindromul burnout prezintă simptome fizice, emoționale, comportamentale și
sociale (Șveț V .,2013, pp. 10-11):
1) Simptome fizice: oboseală cronică, vlăguire, până la epuizare, imunitate scăzută cu
predispoziția contactării anumitor viruși, tulburări de somn, modificări ale apetitului, dureri de
cap, dureri musculare, dureri de spate, ulcer și alte dezechilibre gastrointestinale, pierdere în
greutate, hipertensiune, crize de astm.
2) Simptome emoționale : stare de spirit depresivă, sensibilitate, neajutorare, epuizare
emoțională, copleșire, anxietate, tensiune crescută, irascibilitate, furie, agresivitate, abordarea
negativistă și cinică, micșorarea empatiei, senzația de eșec, lipsa de încredere în sine, toleranță
scăzută la frustrare, detașarea de oameni și de lume în general ca modalitate de autoprotecție,
pierderea motivației, imposibilitatea de a fi satisfăcut.
3) Simptome comportamentale : hiperactivitate, impulsivitate, irascibilitate, furie, agresivitate,
micșorarea empatiei în raport cu ceilalți, revărsarea frustrărilor în raport cu ceilalți, izolare
frecventă, retragerea din diferite activități, căutarea singurătății, refuzul responsabilităților,
sensibilitatea, plâns fără motiv, negarea, consum excesiv de mâncare, băuturi alcoolice, droguri,
scurtarea programului de muncă până la absenteism, comportament depersonalizat în relația cu
ceilalți.
4) Simptome sociale: probleme de cuplu, probleme familiale, probleme în relațiile sociale din
afara vieții profesionale, diminuarea calității vieții personale, atitudini negative față de viață.
50
1.3.5. Prevenirea, eliminarea sau reducerea sindromului burnout
Tratamentul unui individ cu sindromul burnout este foarte complex, având în vedere
multitudinea și complexitatea cauzelor și manifestărilor. Chiar dacă în ultimii ani firmele
manifestă un interes în creștere privind combaterea instituțională a epuizării profesionale,
responsabilitatea principală pentru prevenirea, eliminarea sau reducerea epuizării revine, în
primul rând, persoanei înseși. Familia, rudele sau colegii au un rol limitat în cadrul acestor
măsuri preventive.
Având în vedere că riscurile burnout-ului sunt mari, cu consecințe grave pentru sănătate și
starea de bine, sunt extrem de importante măsurile de prevenție a epuizării profesionale care se
află în domeniul posibilităților de acțiune ale fiecărei persoane. Aceste măsuri de prevenție se
referă în mod special la componentele sindromului burnout: epuizare emoțională,
depersonalizare, reducerea realizărilor personale.
În ceea ce privește măsurile de reducere a sindromului burnout, orientate pe individ,
Brock și Grady (Brock, B.L., Grady, M.L., 2002, p. 135 ) propun:
•restructurare cognitivă – ajută la corectarea gândirii distorsionate, care duce la
interpretări negative ale evenimentelor; individul va descoperi astfel noi perspective și modalități
de rezolvare a situațiilor problemă;
•managementul timpului – prin stabilirea priorităților și obiectivelor, stabilirea ordinii
realizării muncii, analiza volumului în muncă; astfel, prin utilizarea optimă și eficientă a
timpului, indivizii vor deveni eficienți fără a deveni și stresați;
•regim igienico-dietetic corect – regim alimentar corect, odihnă, practicarea sportului sau a
altor activități de relaxare, hidratare suficientă;
•dezvoltarea abilităților sociale – prin practicarea ascultării active, empatiei și asertivității,
dezvoltarea unor relații pozitive, strategii de negociere și de rezolvare a conflictelor în scopul
obținerii unor rezultate productive, dezvoltarea unor tehnici de rezolvare a problemelor, a unor
tehnici de comunicare eficientă;
•reînnoire spirituală – ce presupune autocunoaștere prin meditație, exerciții de relaxare,
reorientare spre natură.
Toate aceste măsuri vor stimula internalizarea locus-ului de control, educarea și
stimularea trăsăturilor de personalitate, îmbunătățirea aspectelor de autoeficiență. Dacă ar fi să
51
împărțim cele mai importante schimbări, cu scopul prevenirii, eliminării sau reducerii epuizării
profesionale, acestea ar fi:
– schimbări fizice: managementul odihnei eficiente, managementul somnului, alimentație
echilibrată, exerciții fizice;
– schimbări mentale : managementul timpului, managementul stresului, managementul
emoțiilor, stabilirea unor scopuri realiste;
– schimbări sociale: exprimarea motivelor de insatisfacție în fața superiorilor, împărtășirea
dificultăților profesionale cu cei apropiați, pentru a beneficia de sprijinul lor, comunicarea
eficientă, crearea unor grupuri de sprijin pentru a se dezbate tema privind relația cu activitatea de
muncă, stabilirea unor sisteme democratice-participative în muncă, schimbarea locului de muncă
sau a carierei.
1.3.6. Concluzii referitor la sindromul burnout
Sindromul burnout este o boală contemporană ce tinde să se transforme într-un fenomen
global ce afectează toate categoriile de lucrători și care implică un cost din ce în ce mai mare, atât
pentru persoane, cât și pentru societate, astfel încât este de preferat prevenția burnout-ului,
deoarece aceasta economisește bani. Chiar dacă legislația nu prevede sindromul epuizării
profesionale ca boală profesională, ci doar un accident de muncă, un dezechilibru psihosocial
neasociat unui risc fizic, preocuparea pentru acest subiect este în creștere.
După cum am observat, sindromul burnout, sau sindromul epuizării la locul de muncă nu
este același lucru cu stresul la locul de muncă. Una dintre diferențe constă în faptul că atunci
când ești stresat îți pasă prea mult, iar atunci când ești epuizat nu vezi nicio cale de îmbunătățire a
situației. Motiv pentru care concluzia în ceea ce privește acest sindrom este moderația, adică o
îmbinare a aspectelor vieții noastre astfel încât să existe un echilibru între carieră, viața
personală, dezvoltarea personală, sănătate, relații sociale și de prietenie și dorințele financiare ale
fiecăruia. Deși unii factori favorabili burnout-ului sunt în afara controlului administrativ și
individual, multe dintre cauzele organizatorice, sociale și chiar de nivel individual pot fi, totuși,
înlăturate. O abordare prudentă a sindromului burnout presupune, în primul rând, luarea
măsurilor de prevenire înainte de a se produce epuizarea sau arderea emoțională. Nu trebuie
pierdut din vedere rolul important al grupurilor sociale, atât ca măsură de prevenire, cât și ca
52
măsură de reducere sau de eliminare a epuizării, deoarece previn izolarea individului și ajută la
socializarea acestuia.
Tot mai multe medii sociale manifestă necesitatea unei reformări a normativei în vigoare
pentru includerea sindromului burnout în lista bolilor profesionale prevăzute de legea aflată în
vigoare, în vederea desfășurării de programe ce au drept scop prevenirea acestei patologii de
muncă.
53
2. Studiul experimental
2.1. Obiectivele lucrării
Obiectivul general : această cercetare vizează studiul relației dintre stres, mecanismele de
coping și implicarea în activitate (implicarea profesională) atât la psihologi, cât și la actori.
Obiective specifice :
1.Analiza variației stresului și strategiilor de coping în funcție de anumite date socio-
demografice precum sexul și categoria socio-profesională (ocupația).
2.Cercetarea relației dintre stresul perceput și implicarea în activitate (implicarea profesională).
3.Cercetarea relației dintre mecanismele de coping și implicarea în activitate, în funcție de
categoria socio-profesională (ocupație).
2.2. Ipotezele studiului
Ipoteza 1: Se prezumă că nivelul global de intensitate a stresului perceput de actori este mai
mare decât nivelul global de intensitate a stresului perceput de psihologi.
Ipoteza 2: Nivelul global de intensitate a stresului are un impact negativ asupra implicării în
activitate, putând duce și la dezumanizarea relațiilor interpersonale , atât la psihologi cât și
la actori.
Ipoteza 3: Există diferențe semnificative în privința utilizării strategiilor de coping utilizate de
către actori și de către psihologi. Se prezumă că actorii utilizează mai frecvent decât
psihologii coping-ul pasiv, respectiv strategiile de coping centrate pe emoții, iar psihologii
utilizează mai frecvent coping-ul activ, respectiv strategiile de coping centrate pe problemă.
Ipoteza 4: Există diferențe semnificative în privința utilizării strategiilor de coping utilizate de
către femei (actrițe sau doamne psiholog) și de către bărbați (actori sau domni psiholog). Se
prezumă că femeile utilizează mai frecvent decât bărbații coping-ul pasiv, respectiv strategiile
de coping centrate pe emoții, iar bărbații utilizează mai frecvent coping-ul activ, respectiv
strategiile de coping centrate pe problemă.
Ipoteza 5: Mecanismele de coping centrate pe emoție corelează:
•pozitiv cu implicarea în activitate la actori
•negativ cu implicarea în activitate la psihologi
54
Ipoteza 6. Mecanismele de coping disfuncționale corelează pozitiv cu consumul de alcool și
medicamente atât la actori, cât și la psihologi.
2.3. Variabilele studiului
Variabile independente: vârsta, sexul și categoria socio-profesională (ocupația).
Variabile dependente: stresul perceput, mecanismele de coping, simptomele burnout-ului
(implicarea profesională, dezumanizarea relațiilor interpersonale).
2.4. Metode de cercetare
Studiul de față reprezintă o cercetare descriptivă :
•cvasiexperimentală din punct de vedere al relației dintre cercetător și subiecți, deoarece
cercetătorul chestionează subiecții asupra unor trăiri psihologice sau evenimente așa cum există
ele în mod natural, fără a interveni pentru a provoca reacții sau anumite comportamente;
•corelațională din punct de vedere al scopului, deoarece studiază o relație asociativă, studiază
modul în care unele caracteristici psihice evoluează prin raortare la altele;
•cantitativă din punct de vedere al caracteristicilor intrinseci ale metodelor de cercetare,
deoarece este o cercetare de profunzime, concluzivă, ce presupune intervievarea unui număr
mare de persoane. Datele obținute vor fi precise (procentuale sau numerice, deci măsurabile),
riguroase și pot fi analizate din punct de vedere statistic;
•statistică din punct de vedere al mărimii eșantionului, deoarece se analizează stresul
perceput, strategiile de coping și implicarea în activitate de la un număr mare de participanți.
(Dincă M., Mihalcea A., 2016, pp. 59-62 )
Ca model specific de cercetare am utilizat design-ul descriptiv transversal , deoarece
eșantionul de populație a fost analizat o singură dată, iar scopul cercetării a constat în
determinarea relaților dintre stres, strategiile de coping și implicarea în activitate, la un moment
de timp bine precizat. De asemenea, studiul este focalizat de analiza caracteristicilor
diferențiatoare a două populații: psihologii și actorii. ( Dincă M., Mihalcea A., 2016, pp. 62-63 )
Metoda de cercetare psihologică folosită este ancheta pe bază de chestionar.
Ancheta presupune recoltarea sistematică a unor informații despre viața psihică a unui
55
individ sau grup social (în cazul cercetării actuale) și interpretarea acestora în vederea
desprinderii semnificației lor psihocomportamentale. În principal există două forme ale anchetei
care se folosesc în cercetarea psihologică: ancheta pe bază de chestionar și ancheta pe bază de
interviu. (Strategii și metode de cercetare psihologică,
http://www.actrus.ro/reviste/2_2004/r7.pdf )
Ancheta pe bază de chestionar constă în folosirea chestionarului ca instrument de lucru.
Chestionarul reprezintă o măsură obiectivă și standardizată a unui eșantion de
comportament și măsoară comportamente prin care se pot face inferențe asupra altor
comportamente. Echipamentul chestionarului cuprinde testul propriu-zis și materialele auxiliare
ca manualul testului împreună cu partea materială a testului, foi de răspuns și grile de răspuns.
Un chestionar psihologic este o situație standardizată care permite o măsurare obiectivă a unui
eșantion din manifestările psihice. Chestionarele sunt cantitative, calitative, predicții, cercetări, și
sunt o rafinare a observației și a evaluării. De asemenea, au următoarele însușiri esențiale: sunt
instrumente de evaluare, vizează un eșantion de comportament, implică o procedură standard
privind administrarea, cotarea și interpretarea rezultatelor, vizează trăsături specifice și are ca
instrumente scalele de măsură. Comportamentul provocat prin chestionare este o secvență din
comportamentul ce caracterizează subiectul examinat. Chestionarele au însă și suficiente limite
din cauza modului lor de concepere, de aplicare și de valorificare a rezultatelor. Psihodiagnoza
prin chestionare ocupă aproximativ 85% din curba cazurilor când se referă la capacitatea
intelectuală și ceva mai mult când este vorba de aptitudini. Chestionarele sunt eșantioane de
comportament, trebuie să fie caracterizate de coeficienți de validitate și fidelitate adecvați.
Rezultatele trebuie interpretate ținând cont de mediul din care provine subiectul și pot fi
influențate de stări temporare de oboseală, anxietate sau stres. Chestionare diferite, destinate să
măsoare aceleași procese, pot oferi rezultate diferite ce trebuie interpretate în corelație cu alte
surse de informație și sunt dependente de motivația subiectului pentru chestionar. ( Dincă M.,
Mihalcea A., 2016, pp. 89-97 ).
Chestionarele folosite sunt următoarele:
1.Chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham;
2.Chestionarul COPE;
3.Inventarul Maslach de măsurare a Burnout-ului (MBI).
56
2.4.1. Chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham
Evaluarea stresului s-a realizat cu chestionarul elaborat de J. Abraham – chestionarul de
evaluare a nivelului de stres (Stress Level Questionnaire, 1985). Am ales acest chestionar
deoarece evaluează intensitatea globală a stresului în funcție de șase factori care constituie surse
și totodată arii de manifestare ale acestuia:
1.Factorul AMBIANȚĂ (A) – pune în evidență reacții de stres generate de lipsa de
intimitate a spațiului psihologic, pe care persoana are senzația că nu-l poate controla și în
interiorul căruia nu resimte liniște și relaxare, ca și de un spațiu fizic lipsit de confort.
2.Factorul PREJUDICIEREA EULUI (PE) – pune în evidență reacții de stresexprimate ărin
trăiri de insuficiență personală constâns în (auto)devalorizare, incapacitate de afirmare,
vinovăție, anxietate, teamă, ca și printr-o conduită evitantă și submisivă.
3.Factorul RELAȚII INTERPERSONALE (RI) – evidențiază reacții de stres produse de
culpabilitatea și dezamăgirea în relațiile familiale (cu partenerul de viață și cu copiii), de
dificultățile financiare, problemele sexuale, de incapacitatea de a întreține relații durabile
de prietenie, de relaționarea insuficientă și nesatisfăcătoare cu sine însuși.
4.Factorul ACTIVITATE PROFESIONALĂ (AP) – evidențiază reacții de stres datorate
incapacității de organizare a muncii, imposibilității de a refuza sarcinile suplimentare și
de a delega răspunderile atunci când ele devin copleșitoare, inabilității de a cere ajutor sau
de a solicita recompensele cuvenite (bani sau vacanțe). Pe de altă parte, reacții de stres
poate genera și caracterul monoton, nestimulativ al activității sau condițiile nocive în care
ea se desfășoară.
5.Factorul ADMINISTRAREA TIMPULUI (AT) – pune în evidență reacții de stres care
decurg din lipsa de planificare a timpului, din supraîncărcarea benevolă cu sarcini care
împing adesea persoana în criză de timp și spre trăiri conflictuale cu familia, din
nesepararea activităților profesionale de cele personale cu alocarea unui timp pentru
relaxare și refacere.
6.Factorul REGIM DE VIAȚĂ (RV) – evidențiază reacții de stres produse de dezechilibrul
dintre activitate și repaus, de alimentația neechilibrată, de efortul fizic intens. Totodată
factorul reflectă efectele stresului acumulat în celelalte arii, tradus atât prin conduite
compensatorii (exces alimentar, abuz de produse stimulative), cât și prin slăbirea
57
rezistenței generale a organismului față de boală.
Chestionarul are 84 de întrebări și o sensibilitate crescută, datorită celor patru variante de
răspuns pentru fiecare item, gradate în funcție de intensitatea manifestării respective (niciodată
adevărat, rareori adevărat, deseori adevărat, întotdeauna adevărat). Din cele patru variante de
răspuns pentru fiecare item se va alege doar una care corespunde cel mai bine subiectului căruia
îi este adresat chestionarul.
Itemii corespunzători celor șase factori sunt:
Factorul Itemii
A (ambianță) 1-9
PE (prejudicierea Eu-lui) 10-24
RI (relații interpersonale) 25-38
AP (activitate profesională) 39-54
AT (administrarea timpului) 55-71
RV (regim de viață) 72-84
Tabel 10: itemii corespunzători celor 6 factori de stres (Abraham)
În ceea ce privește scorarea, variantele de răspuns se echivalează cu puncte în felul
următor: niciodată adevărat = 1 punct, rareori adevărat = 2 puncte, deseori adevărat = 3 puncte și
întotdeauna adevărat = 4 puncte. Se calculează scorurile pe factori și scorul total al probei. Nu
există itemi cu scorare inversă.
Interpretarea probei se va face în funcție de scorul total, care indică nivelul global de
intensitate a stresului, și în funcție de punctajele celor 6 factori, toate raportate la etalon.
Punctajele factorilor ierarhizte descrescător pun în legătură reacțiile de stres cu sursele lor,
evidențiind cauzele stresului în raport cu cele șase registre de funcționare personală,
interpersonală și socială a individului. În principiu, se poate considera că factorii cei mai încărcați
constituie surse maxime de dificultate și destabilizare, în timp ce factorii cei mai puțin perturbați
indică zonele mai rezistente ale persoanei.
Etalon – Stres total
Notă brută Stanină Evaluare calitativă
253-226 1 stres foarte intens
225-207 2 stres intens
206-197 3 stres la limita critică
196-185 4 stres mediu, cu risc de accentuare
58
184-171 5 stres mediu, dar de luat în seamă
170-156 6 stres mediu, destul de bine gestionat
155-139 7 stres relativ, prezent dar bine gestionat
138-118 8 stres (foarte) scăzut, bine gestionat
117-0 9 stres (foarte) scăzut, în limite normale, foarte bine gestionat
Etalon – Factori de stres
Ambianță Prejudicierea
Eului Relații
interpersonaleActivitate
profesionalăAdimin.
timpuluiRegim de
viațăNota
standard
28 – 36 46 – 60 40 – 56 46 – 64 52 – 68 36 – 52 1
26 – 27 40 – 45 37 – 39 43 – 45 47 – 51 33 – 35 2
22 – 25 37 – 39 35 – 36 38 – 42 43 – 46 30 – 32 3
19 – 21 34 – 36 31 – 34 35 – 37 41 – 42 28 – 29 4
16 – 18 30 – 33 28 – 30 32 – 34 38 – 40 26 – 27 5
14 – 15 27 – 29 25 – 27 29 – 31 35 – 37 24 – 25 6
12 – 13 23 – 26 21 – 24 26 – 28 29 – 34 20 – 23 7
11 20 – 22 19 – 20 23 – 25 26 – 28 18 – 19 8
9 – 10 15 – 19 14 – 18 16 – 22 17 – 25 13 – 17 9
Tabel 11: Etalon – Factori de stres (Abraham)
Semnificația notelor standard privind intensitatea stresului pentru fiacre din cei 6 factori
este aceeași ca la stresul total.
Consistența internă a scalelor utilizate a variat între .73-.96 (excelentă) la subscalele ce
evaluează nivelul stresului în funcție de cei șase factori. (Chestionar de evaluare a nivelului de
stres Abraham, https://www.scribd.com/document/88167797/Abraham-etalon )
2.4.2. Chestionarul COPE
Chestionarul COPE a fost elaborat de Carver, Scheier și Weintraub (1989) și este un
instrument multidimensional de strategii de coping, destinat evaluării modului în care oamenii
reacționează la stres. Chestionarul integrează modelul stresului elaborat de Lazarus (1984), dar
autorii chestionarului consideră departajarea formelor de coping în cele două tipuri (focalizat spre
problemă și focalizat spre emoție) prea simplistă. Am ales această metodă deoarece chestionarul
59
COPE vizează 14 forme de coping care pot avea preponderent un caracter activ sau pasiv.
Chestionarul cuprinde 53 de afirmații, fiecare formă de coping fiind evaluată prin patru
itemi. Excepție face coping-ul prin recurgerea la alcool și medicamente , care este măsurat printr-
un singur item.
Răspunsul se face pe o scală de la 1 la 4, în care cifra
1 = de obicei nu fac acest lucru
2 = rareori fac acest lucru
3 = fac uneori acest lucru
4 = fac deseori acest lucru.
Cele 14 scale corespunzătoare strategiilor de coping sunt:
1.copingul activ – vizează acțiunile concrete, ce urmăresc înlăturarea stresorului sau
ameliorarea efectelor sale. Este o formă de acțiune conștientă, de intensificare a efortului
în vederea ameliorării sau ajustării la stresor (1, 14, 31, 40).
2.planificarea – se referă la orientarea gândirii spre pașii și modalitățile de acțiune;
presupune a ne gândi la modul în care va trebui să acționăm când ne vom confrunta cu un
factor stresant (2, 15, 30, 45).
3.eliminarea activităților concurente – evaluează tendința persoanelor de a evita
distragerea de la situația problematică, pentru a se putea concentra mai mult asupra
soluționării ei; astfel, individul ia decizia de a înlătura implicarea în alte activități mai
puțin importante și de a se concentra pe problema stresantă (3, 16, 28, 42).
4.reținerea de la acțiune – măsoară opusul tendințelor impulsive și premature de a acționa
chiar dacă situația nu o permite; individul va evita acțiunile impulsive și va aștepta
momentul potrivit pentru a acționa; este o formă de coping activ în sensul focalizării pe
stresor, dar în același timp, o strategie pasivă, până în momentul când circumstanțele vor
permite acțiunea (4, 17, 29, 43).
5.căutarea suportului social-instrumental – evaluează tendința de a solicita sfaturi,
informații, ajutor material necesar în acțiunile de ameliorare a situației; este considerat a
fi o formă de coping activ, focalizat pe problemă (5, 18, 32, 44).
6.căutarea suportului social-emoțional – itemii identifică în ce măsură persoana tinde să
solicite înțelegere, compasiune sau suport moral de la prieteni, rude, colegi, pentru a
diminua distresul; este o formă de coping focalizat pe emoție (6, 19, 33, 46).
60
7.reinterpretarea pozitivă – identifică tendința unei persoane de a extrage un beneficiu
chiar dintr-o situație indezirabilă sau cu consecințe nefaste; sau, altfel spus, este
încercarea unei persoane de a găsi semnificațiile pozitive ale unei situații stresante ;
Lazarus include această strategie în categoria coping-ului focalizat pe emoție, iar Carver
consideră că reinterpretarea poate conduce persoana spre inițierea unor acțiuni orientate
spre problemă; nu are doar scopul de a reduce distresul, ci poate fi punctul de plecare
pentru un alt gen de acțiune asupra stresorului (7, 20, 34, 48).
8.acceptarea – vizează una dintre cele două situații: acceptarea realității factorului
amenințător, în vederea acționării asupra lui și/sau acceptarea faptului că nu se poate face
nimic pentru ameliorarea situației (8, 21, 35, 47).
9.negarea – se referă la refuzul de a crede că stresorul există sau la acțiunile întreprinse
care ignoră stresorul, ca și cum nu ar fi real; deși, în mod tradițional, negarea este inclusă
în categoria mecanismelor defensive, Carver și colaboratorii consideră utilă includerea
negării la mecanismele de coping (11, 24, 38, 52).
10.centrarea pe emoții și descărcarea emoțională – scala pune în evidență tendința
persoanei de a-și reduce nivelul distresului prin exprimarea afectelor și emoțiilor
negative; poate fi eficientă pe termen scurt în unele situații (de exemplu cele de doliu),
însă pe termen lung centrarea pe emoțiile negative agravează situația și împiedică
acțiunile eficiente care ar ameliora și rezolva situația (10, 23, 37, 51).
11.orientarea spre religie – se referă la măsura în care subiectul apelează, în momentele
nesigure, la ajutor din partea divinității; autorii chestionarului apreciază că orientarea spre
religie este o strategie de coping cu funcții multiple: poate servi pentru reinterpretarea
pozitivă, pentru suport emoțional sau ca o formă de coping activ la un stresor (9, 22, 36,
49).
12.pasivitatea mentală – scala identifică „tactica” folosită de anumite persoane în scopul de
a evita confruntarea cu problema; pasivitatea mentală are loc prin „imersia” în alte
activități: vizionarea de filme sau spectacole, vizitarea prietenilor, practicaresa sporturilor
etc.; este tendința opusă suprimării oricăror activități, pentru a se concentra la situația
problematică (13, 26, 27, 53).
13.pasivitatea comportamentală – evaluează tendința de răspuns la stres prin reducerea
efortului sau chiar abandonarea angajării în atingerea scopului sau înlăturarea stresorului
61
care interferează cu scopul; pasivitatea comportamentală ca strategie de coping este
similară conceptului de neajutorare (12, 25, 41, 50).
14.recurgerea la alcool și medicamente – itemul identifică propensiunea de a apela la
medicație anxiolitică sau la alcool pentru evitarea stărilor de disconfort psihic rezultate
din confruntarea cu situația amenințătoare (39).
Strategii de coping centrate
pe problemăStrategii de coping centrate pe
emoțiiStrategii de coping
disfuncționale
1. Coping-ul activ 6. Căutarea suportului social-
emoțional10. Centrarea pe emoții și
descărcarea emoțională
2. Planificarea 7. Reinterpretare pozitivă 12. Pasivitatea mentală
3. Eliminarea activităților
concurente8. Acceptarea 13. Pasivitatea
comportamentală
4. Reținerea de la acțiune 9. Negarea 14. Recurgerea la alcool și
medicamente
5. Căutarea suportului social-
instrumental11. Orientarea spre religie
Tabel 12: împărțirea scalelor în strategii de coping centrate pe problemă, centrate pe emoții și disfuncționale (COPE)
Itemii chestionarului au fost astfel fomulați încât acest instrument să permită examinarea
atât a dispozițiilor coping, cât și a răspunsurilor coping legate de o situație specifică. Diferența
constă în instrucția dată subiectului: când se evaluează stilul coping, se cere subiectului să
răspundă cum acționează în general când se confruntă cu situații problematice sau stresante.
Pentru evaluarea copingului situațional , subiectul va opta pentru formele de răspuns care reflectă
cel mai bine modul în care a acționat într-o anumită situație specifică.
În ceea ce privește scorarea, variantele de răspuns se echivalează cu puncte în felul
următor: 1(de obicei nu fac acest lucru) = 1 punct, 2(rareori fac acest lucru) = 2 puncte, 3(fac
uneori acest lucru) = 3 puncte și 4(fac deseori acest lucru) = 4 puncte. Nu există itemi cu scorare
inversă. Scorul fiecărei scale (din cele 14 scale) este egal cu suma cotelor itemilor care o compun
și poate varia, pentru scalele cu patru itemi, între 4 și 16.
În ceea ce privește scorul celor 3 tipuri mari de strategii de coping (coping centrat pe
problemă, coping centrat pe emoții, coping disfuncțional), acesta poate varia astfel:
•coping-ul centrat pe problemă: între 20 și 80
•coping-ul centrat pe emoții: între 20 și 80
•coping-ul disfuncțional: între 13 și 52.
62
Coeficientul de consistență internă a scalelor este cuprins între .92 și .62, iar cel al
fidelității test-retest între .83 și .48 (Carver și colab., 1989).
În lucrarea de față s-a analizat stilul coping (coping-ul ca trăsătură), adică modul în care
indivizii reacționează în general atunci când se confruntă cu o situație stresantă. ( Albu M., Isac I.,
Jugastru C., Negru A., Totelecan S.G.,2014, pp. 143-146 )
2.4.3. MBI (Maslach Burnout Inventory)
Inventarul Maslach de măsurare a Burnout-ului (Maslach Burnout Inventory, MBI) este
un chestionar constituit din 22 de itemi, repartizați în trei grupe, evaluând trei dimensiuni pe o
scală tip Lickert de frecvență. Am ales acest chestionar deoarece evaluează burnout-ul din
perspectiva celor 3 dimensiuni ale sale:
1.Epuizarea emoțională (EE) – definită drept sentimentul de a fi epuizat emoțional din
cauza activității profesionale; este evaluată prin 9 itemi: 1, 2, 3, 6, 8, 13, 14, 16, 20.
2.Depersonalizarea (dezumanizarea relațiilor interpersonale) (DP) – se manifestă prin
sentimentul de indiferență, de insensibilitate față de persoanele în raport cu care se
desfășoară activitatea profesională; este evaluată prin 5 itemi: 5, 10, 11, 15, 22.
3.Implicarea în activitate / realizare personală profesională / îndeplinirea sarcinilor
(PA) – este tradusă prin sentimente de competență și de realizare de sine prin profesiune
(împlinire personală); este evaluată prin 8 itemi: 4, 7, 9, 12, 17, 18, 19, 21.
Un burnout crescut este indicat de scoruri mari la DP (depersonalizarea sau
dezumanizarea relațiilor interpersonale) și EE (epuizarea emoțională) și scoruri scăzute la PA
(implicarea în activitate sau realizarea personală profesională).
Răspunsurile sunt în funcție de frecvența cu care subiectul experimentează sentimentele
respective, pe o scală de la 0 (niciodată) la 6 (în fiecare zi).
În ceea ce privește scorarea, itemii 4, 7, 9, 12, 17, 18, 19, 21 sunt cotați invers față de
restul itemilor, adică 0 = în fiecare zi și 6 = niciodată. ( MBI – chestionar ,
https://www.scribd.com/document/57010103/MBI-chestionar )
Acăzut Moderat Crescut
Epuizare emoțională 0 – 16 17 – 26 27+
Depersonalizare 0 – 6 7 – 12 13+
63
Implicare în activitate 39+ 32 – 38 0 – 31
Tabel 13: Nivelul de Burnout
2.5. Prezentarea eșantionului și aplicarea probelor
Lotul cuprins în cercetare a fost format din 92 de persoane, cu vârsta cuprinsă între 20 și
40 de ani, dintre care:
•46 de persoane sunt psihologi studenți ai facultății de psihologie Titu Maiorescu din
București, psihologi studenți aflați în formare în cadrul Asociației Române de Hipnoză
Clinică, Relaxare și Terapie Ericksoniană din București, precum și psihologi studenți din
cadrul centrului de analiză comportamentală aplicată (ABA) New Odyssey din București.
Dintre acești 46 de psihologi studenți:
– 23 sunt psihologi bărbați
– 23 sunt psihologi femei.
•46 de persoane sunt actori profesioniști, angajați sau colaboratori cu diferite teatre din
București: Teatru Național, Teatrul Metropolis, Teatrul Nottara, Teatrul Masca, Teatrul Act,
Teatrul Excelsior, Teatrul Elisabeta, precum și actori profesioniști colaboratori cu diferite
cafenele-teatru: Godot Cafe, La Scena, Green Hours. Dintre acești 46 de actori profesioniști:
– 23 sunt actori bărbați
– 23 sunt actori femei (actrițe).
Psihologi 4623 psihologi bărbați
23 psihologi femei
Actori profesioniști 4623 actori bărbați
23 actrițe
Total 92 persoane
Tabel 14: Lotul cuprins în cercetare
Participanții la studiu, cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani, au toți studii superioare
terminate sau în curs.
De asemenea, participanții au primit, individual, în format creion-hârtie, o baterie de
instrumente ce a inclus trei chestionare pentru evaluarea intensității globale a stresului, pentru
investigarea strategiilor de coping și respectiv pentru evaluarea burnout-ului sub forma a trei
dimensiuni: epuizare emoțională, depersonalizare și implicare în activitate. Participanților li s-a
64
comunicat că pot completa chestionarele atât față în față, cât și la domiciliul propriu, fără să se
stabilească un timp limită de gândire. Subiecților nu li s-au acordat recompense.
2.6. Rezultatele cercetării
2.6.1. Statistica descriptivă
Prelucrarea statistică a datelor s-a realizat cu ajutorul pachetului statistic specializat SPSS
(Statistical Package for the Social Sciences), versiunea 21.0. Analiza corelațiilor s-a efectuat prin
coeficientul de corelație r – Pearson, în vederea măsurării intensității asocierii dintre variabile. Iar
pentru a vedea dacă două grupuri sunt diferite din punct de vedere statistic s-a utilizat ca
procedeu statistic testul T (Student) pentru eșantioane independente (cele două eșantioane fiind
diferite din punct de vedere statistic dacă indicele de semnificație p are o valoare mai mică decât
p=0,05).
În tabelul de mai jos vor fi prezentate următoarele date statistice:
– Media.
– Eroarea standard.
– Mediana.
– Modala.
– Varianța.
– Skewness-ul.
– Eroarea standard a skewness-ului.
– Kurtosis.
– Eroarea standard a Kurtosis-ului.
– Împrăștierea valorilor.
– Valoarea minimă.
– Valoarea maximă.
– Suma tuturor valorilor.
– Percentile.
Statistics
Stres totalCoping centrat pe
problemăCoping centrat pe
emoțiiImplicare în
activitateCoping disfunctional
NValid 9292929292
65
Missing 00000
Mean178,3913 59,521753,119613,4891 27,7065
Std. Error
of Mean2,44045 ,84790,71146,75268 ,57553
Median178,0000 60,500052,000013,0000 27,0000
Mode 202,00 62,0050,00a13,00 27,00
Std.
Deviation23,40797 8,132806,824077,21947 5,52027
Variance547,933 66,14246,56852,121 30,473
Skewness ,264-,186,303,455 ,136
Std. Error
of
Skewness,251 ,251,251,251 ,251
Kurtosis ,114-,218-,035,814 -,347
Std. Error
of Kurtosis,498 ,498,498,498 ,498
Range 129,00 39,0035,0040,00 25,00
Minimum 124,00 37,0037,00,0014,00
Maximum 253,00 76,0072,0040,00 39,00
Sum16412,00 5476,004887,001241,00 2549,00
Percentiles25 161,500054,000049,00009,000024,0000
50 178,000060,500052,000013,000027,0000
75 196,500064,000057,000019,000031,0000
a. Multiple modes exist. The smallest value is shown
Tabel 15: date descriptive ale variabilelor studiate
În continuare sunt prezentate frecvențele datelor obținute:
Stres total
FrequencyPercentValid PercentCumulative Percent
Valid124,00 11,11,11,1
135,00 11,11,12,2
140,00 22,22,24,3
143,00 11,11,15,4
148,00 33,33,38,7
149,00 11,11,19,8
150,00 33,33,313,0
151,00 33,33,316,3
66
152,00 22,22,218,5
153,00 11,11,119,6
154,00 11,11,120,7
156,00 22,22,222,8
157,00 11,11,123,9
161,00 11,11,125,0
163,00 22,22,227,2
165,00 22,22,229,3
167,00 22,22,231,5
168,00 11,11,132,6
169,00 22,22,234,8
170,00 22,22,237,0
171,00 11,11,138,0
172,00 33,33,341,3
173,00 22,22,243,5
174,00 22,22,245,7
175,00 11,11,146,7
176,00 22,22,248,9
178,00 33,33,352,2
179,00 11,11,153,3
180,00 33,33,356,5
181,00 22,22,258,7
182,00 11,11,159,8
184,00 11,11,160,9
185,00 11,11,162,0
187,00 22,22,264,1
188,00 22,22,266,3
192,00 33,33,369,6
193,00 11,11,170,7
194,00 33,33,373,9
195,00 11,11,175,0
197,00 11,11,176,1
198,00 22,22,278,3
199,00 33,33,381,5
200,00 11,11,182,6
201,00 11,11,183,7
67
202,00 44,34,388,0
204,00 11,11,189,1
205,00 11,11,190,2
207,00 11,11,191,3
210,00 11,11,192,4
212,00 11,11,193,5
213,00 11,11,194,6
214,00 11,11,195,7
216,00 11,11,196,7
225,00 11,11,197,8
229,00 11,11,198,9
253,00 11,11,1100,0
Total 92100,0100,0
Tabel 16: Frecvențele datelor legate de variabila stres
Coping centrat pe problemă
FrequencyPercentValid PercentCumulative Percent
Valid37,00 11,11,11,1
42,00 11,11,12,2
45,00 11,11,13,3
46,00 22,22,25,4
47,00 33,33,38,7
48,00 11,11,19,8
49,00 33,33,313,0
50,00 33,33,316,3
51,00 22,22,218,5
52,00 22,22,220,7
53,00 22,22,222,8
54,00 33,33,326,1
55,00 44,34,330,4
56,00 22,22,232,6
57,00 77,67,640,2
58,00 33,33,343,5
59,00 22,22,245,7
60,00 44,34,350,0
61,00 33,33,353,3
68
62,00 99,89,863,0
63,00 77,67,670,7
64,00 55,45,476,1
65,00 33,33,379,3
66,00 11,11,180,4
67,00 33,33,383,7
68,00 33,33,387,0
69,00 22,22,289,1
70,00 11,11,190,2
71,00 33,33,393,5
74,00 33,33,396,7
75,00 22,22,298,9
76,00 11,11,1100,0
Total 92100,0100,0
Tabel 17: Frecvențele datelor legate de variabila coping centrat pe problemă
Coping centrat pe emoții
FrequencyPercentValid PercentCumulative Percent
Valid37,00 11,11,11,1
41,00 22,22,23,3
42,00 11,11,14,3
43,00 44,34,38,7
45,00 55,45,414,1
46,00 22,22,216,3
47,00 22,22,218,5
48,00 55,45,423,9
49,00 55,45,429,3
50,00 88,78,738,0
51,00 66,56,544,6
52,00 66,56,551,1
53,00 66,56,557,6
55,00 88,78,766,3
56,00 33,33,369,6
57,00 66,56,576,1
58,00 11,11,177,2
69
59,00 55,45,482,6
60,00 44,34,387,0
61,00 22,22,289,1
62,00 11,11,190,2
63,00 22,22,292,4
65,00 22,22,294,6
66,00 33,33,397,8
69,00 11,11,198,9
72,00 11,11,1100,0
Total 92100,0100,0
Tabel 18: Frecvențele datelor legate de variabila coping centrat pe emoții
Implicare in activitate
FrequencyPercentValid PercentCumulative Percent
Valid,00 33,33,33,3
1,00 11,11,14,3
2,00 11,11,15,4
3,00 44,34,39,8
4,00 11,11,110,9
5,00 33,33,314,1
6,00 22,22,216,3
7,00 44,34,320,7
8,00 22,22,222,8
9,00 44,34,327,2
10,00 66,56,533,7
11,00 77,67,641,3
12,00 55,45,446,7
13,00 1112,012,058,7
14,00 11,11,159,8
15,00 22,22,262,0
16,00 44,34,366,3
17,00 22,22,268,5
18,00 44,34,372,8
19,00 77,67,680,4
20,00 33,33,383,7
21,00 33,33,387,0
70
22,00 33,33,390,2
24,00 44,34,394,6
25,00 22,22,296,7
26,00 11,11,197,8
27,00 11,11,198,9
40,00 11,11,1100,0
Total 92100,0100,0
Tabel 19: Frecvențele datelor legate de variabila implicare în activitate
Coping disfunctional
FrequencyPercentValid PercentCumulative Percent
Valid14,00 11,11,11,1
16,00 11,11,12,2
17,00 11,11,13,3
19,00 33,33,36,5
20,00 11,11,17,6
21,00 44,34,312,0
22,00 33,33,315,2
23,00 55,45,420,7
24,00 77,67,628,3
25,00 66,56,534,8
26,00 88,78,743,5
27,00 1010,910,954,3
28,00 66,56,560,9
29,00 77,67,668,5
30,00 55,45,473,9
31,00 22,22,276,1
32,00 33,33,379,3
33,00 11,11,180,4
34,00 44,34,384,8
35,00 22,22,287,0
36,00 22,22,289,1
37,00 77,67,696,7
38,00 22,22,298,9
39,00 11,11,1100,0
Total 92100,0100,0
Tabel 20: Frecvențele datelor legate de variabila coping disfuncțional
71
Dezumanizarea relațiilor interpersonale (depersonalizarea)
FrequencyPercentValid PercentCumulative Percent
Valid.00 66.56.56.5
1.00 66.56.513.0
2.00 33.33.316.3
3.00 77.67.623.9
4.00 66.56.530.4
5.00 77.67.638.0
6.00 44.34.342.4
7.00 99.89.852.2
8.00 55.45.457.6
9.00 11.11.158.7
10.00 66.56.565.2
11.00 88.78.773.9
12.00 55.45.479.3
13.00 55.45.484.8
14.00 11.11.185.9
15.00 44.34.390.2
16.00 33.33.393.5
18.00 11.11.194.6
19.00 33.33.397.8
20.00 11.11.198.9
22.00 11.11.1100.0
Total 92100.0100.0
Tabel 21: Frecvențele datelor legate de variabila dezumanizarea relațiilor interpersonale
2.6.2. Statistica inferențială
Pentru a testa calitatea datelor obținute s-a efectuat o analiză de normalitate a datelor.
Tests of Normality
Kolmogorov-SmirnovaShapiro-Wilk
StatisticdfSig.StatisticdfSig.
stres_total ,05992,200*,98692,437
coping_centrat_pe_problemă ,08792,082,98792,505
coping_centrat_pe_emoții ,08392,141,98892,603
implicare_in_activitate ,11492,005,97392,057
coping_disfunctional ,09492,042,97492,065
dezumanizarea_relaților ,09892,029,96192,008
72
*. This is a lower bound of the true significance.
a. Lilliefors Significance Correction
Tabel 22: Analiza de normalitate a datelor
Din tabel se poate vedea că datele ce au respectat ipoteza de normalitate la testul
Kolmogorov-Smirnov au fost datele obținute la stres total, coping centrat pe problemă și coping
centrat pe emoții. Datele care NU au respectat ipoteza de normalitate au fost datele obținute la
implicarea în activitate, coping-ul disfuncțional și dezumanizarea relațiilor interpersonale (sau
depersonalizarea). Pentru ca datele să respecte ipoteza de normalitate este nevoie ca indicele p
(notat în tabel cu Sig.) să fie mai mare decât p = 0.05.
La testul Shapiro-Wilk toate seturile de date, în afară de dezumanizarea relațiilor
interpersonale (sau depersonalizarea), au respectat ipoteza de normalitate. Pentru ca datele să
respecte ipoteza de normalitate este nevoie ca indicele p (notat în tabel cu Sig.) să fie mai mare
decât p = 0.05.
În continuare sunt prezentate histogramele datelor:
STRES TOTAL
Histograma nr.1: Distribuția valorilor variabilei stres în lotul de subiecți
73
COPING CENTRAT PE PROBLEMĂ
Histograma nr.2: Distribuția valorilor variabilei coping centrat pe problemă în lotul de subiecți
COPING CENTRAT PE EMOȚII
Histograma nr.3: Distribuția valorilor variabilei coping centrat pe emoții în lotul de subiecți
74
COPING DISFUNCȚIONAL
Histograma nr.4: Distribuția valorilor variabilei coping disfuncțional în lotul de subiecți
IMPLICARE ÎN ACTIVITATE
Histograma nr.5: Distribuția valorilor variabilei implicare în activitate în lotul de subiecți
75
DEZUMANIZAREA RELAȚIILOR INTERPERSONALE (DEPERSONALIZAREA)
Histograma nr.6: Distribuția valorilor variabilei depersonalizare în lotul de subiecți
2.7. Interpretarea cantitativă și calitativă a datelor
I. Ipoteza 1: Se prezumă că nivelul global de intensitate a stresului perceput de actori
este mai mare decât nivelul global de intensitate a stresului perceput de psihologi.
Pentru a testa această ipoteză s-a efectuat un test T. Rezultatele sunt prezentate în tabelul
de mai jos realizat în SPSS:
Group Statistics
ocupatieNMeanStd. Deviation Std. Error Mean
Stres totalActor 46185,021724,16194 3,56248
Psiholog 46171,760920,84140 3,07290
Independent Samples Test
Levene's Test for Equality of
Variancest-test for Equality of
Means
F Sig.tdf
76
Stres
totalEqual variances assumed,824,3672,8199
0
Equal variances not assumed
2,8198
8
,
1
0
2
Independent Samples Test
t-test for
Equality of
Means
Sig. (2-tailed)Mean Difference
Std. Error
Difference95% Confidence
Interval of the
Difference
Lower
Stres totalEqual variances
assumed
,006 13,260874,704683
,
9
1
4
2
1
Equal variances
not assumed
,006 13,260874,704683
,
9
1
1
4
6
Independent Samples Test
t-test for Equality of Means
95% Confidence Interval of the Difference
Upper
stres_total Equal variances assumed 22,60753
77
Equal variances not assumed 22,61028
Tabel 23: Stresul perceput de actori și de psihologi
Din tabel se poate vedea că indicele p a avut valoarea p = 0.006. Pentru ca două grupuri să
fie diferite din punct de vedere statistic, indicele p trebuie să aibă o valoare mai mică decât
p=0.05. Aceasta înseamnă că există diferențe semnificative statistic între stresul resimțit de actori
și stresul resimțit de psihologi, psihologii resimțind un nivel de stres mai scăzut.
Ipoteza 1 s-a confirmat , nivelul global de intensitate a stresului perceput de actori fiind
mai mare decât nivelul global de intensitate a stresului perceput de psihologi.
II. Ipoteza 2: Nivelul global de intensitate a stresului are un impact negativ asupra
implicării în activitate , putând duce și la dezumanizarea relațiilor interpersonale , atât la
psihologi cât și la actori.
2.a. Nivelul global de intensitate a stresului are un impact negativ asupra
implicării în activitate.
Pentru a testa această ipoteză s-a efectuat o corelație de tip Pearson în SPSS. Rezultatele
sunt prezentate în următorul tabel:
Correlations
stresImplicare in activitate
Stres Pearson Correlation 1,194
Sig. (2-tailed) ,063
N 9292
Implicarea în activitate Pearson Correlation ,1941
Sig. (2-tailed) ,063
N 9292
Tabel 24: Corelația dintre stres și implicarea în activitate
Din tabel se poate vedea că indicele de corelație r are valoarea r = 0.194. Aceasta
înseamnă că între cele două valori există o corelație semnificativă din punct de vedere statistic,
însă o corelație pozitivă . Ipoteza 2. a. s-a i nfirmat, nivelul global de intensitate a stresului având
un impact pozitiv asupra implicării în activitate.
2.b. Există o corelație pozitivă între stres și dezumanizarea relațiilor
78
interpersonale (sau depersonalizarea).
Correlations
stresdezumanizare
Stres Pearson Correlation 1,304**
Sig. (2-tailed) ,003
N 92 92
Dezumanizare Pearson Correlation ,304**1
Sig. (2-tailed) ,003
N 92 92
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).
Tabel 25: Corelația dintre stres și dezumanizarea relațiilor (depersonalizare)
Din tabel se poate vedea că indicele de corelație r are valoarea r = 0.304. Aceasta
înseamnă că între cele două valori există o corelație semnificativă din punct de vedere statistic.
Ipoteza 2. b. s-a confirmat, stresul putând duce într-adevăr la dezumanizarea relațiilor
interpersonale (sau depersonalizare) .
III. Ipoteza 3: Există diferențe semnificative în privința utilizării strategiilor de coping
utilizate de către actori și de către psihologi. Se prezumă că actorii utilizează mai frecvent decât
psihologii strategiile de coping centrate pe emoții (coping-ul pasiv), iar psihologii utilizează
mai frecvent strategiile de coping centrate pe problemă (coping-ul activ).
3.a. Actorii utilizează mai frecvent decât psihologii strategiile de coping centrate
pe emoții .
Pentru a testa această ipoteză s-a efectuat un test T. Rezultatele sunt prezentate în
următorul tabel din SPSS.
Group Statistics
ocupatieNMeanStd. DeviationStd. Error Mean
Coping centrat pe emoții Actor4654,32616,30010 ,92890
Psiholog4651,91307,176591,05813
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variancest-test for Equality of
Means
F Sig.tdf
79
Coping
centrat pe
emoții Equal variances assumed,990,3221,7149
0
Equal variances not
assumed
1,7148
8
,
5
1
5
Independent Samples Test
t-test for Equality of Means
Sig. (2-tailed) Mean Difference
Std. Error
DifferenceCoping
centrat pe
emoțiiEqual variances assumed
,0902,4130
41
,
4
0
8
0
1
Equal variances not assumed
,0902,4130
41
,
4
0
8
0
1
Independent Samples Test
t-test for Equality of Means
95% Confidence Interval of the Difference
Lower Upper
Coping pasivEqual variances assumed -,38421 5,21030
Equal variances not assumed -,38485 5,21094
Tabel 26: Strategiile de coping centrate pe emoții utilizate la actori și psihologi
Din tabel se poate vedea că indicele p a avut valoarea p = 0.090. Pentru ca două grupuri să
80
fie diferite din punct de vedere statistic, indicele p trebuie să aibă o valoare mai mică decât
p=0.05. Aceasta înseamnă că între cele două grupuri nu există diferențe semnificative statistic.
Ipoteza 3.a. s-a infirmat , actorii și psihologii utilizând în aceeași măsură strategiile de coping
centrate pe emoții.
3.b. Psihologii utilizează mai frecvent strategiile de coping centrate pe
problemă.
Pentru a testa această ipoteză s-a efectuat un test T. Rezultatele sunt prezentate în
următorul tabel din SPSS:
Group Statistics
ocupatieNMeanStd. DeviationStd. Error Mean
Coping centrat pe
problemăActor4658,36968,155051,20240
Psiholog4660,67398,033411,18446
Independent Samples Test
Levene's Test for Equality
of Variancest-test for Equality
of Means
F Sig.t
dfCoping centrat
pe problemăEqual variances assumed,085,772-
1,3659
0
Equal variances not
assumed
–
1,3658
9
,
9
8
0
Independent Samples Test
t-test for Equality of Means
Sig. (2-tailed) Mean DifferenceStd. Error
Difference
81
Coping centrat
pe problemăEqual variances assumed
,176-
2,304351
,
6
8
7
8
1
Equal variances not assumed
,176-
2,304351
,
6
8
7
8
1
Independent Samples Test
t-test for Equality of Means
95% Confidence Interval of the Difference
Lower Upper
Coping centrat pe problemă Equal variances assumed -5,657481,04878
Equal variances not assumed -5,657491,04879
Tabel 27: Strategiile de coping centrate pe problemă la actori și psihologi
Din tabel se poate vedea că indicele p a avut valoarea p = 0.176. Pentru ca două grupuri să
fie diferite din punct de vedere statistic, indicele p trebuie să aibă o valoare mai mică decât
p=0.05. Aceasta înseamnă că între cele două grupuri nu există diferențe semnificative statistic.
Ipoteza 3.b. s-a infirmat , actorii și psihologii utilizând în aceeași măsură strategiile de coping
centrate pe problemă.
IV . Ipoteza 4: Există diferențe semnificative în privința utilizării strategiilor de coping
utilizate de către femei (actrițe sau doamne psiholog) și de către bărbați (actori sau domni
psiholog). Se prezumă că femeile utilizează mai frecvent decât bărbații strategiile de coping
centrate pe emoții (coping-ul pasiv), iar bărbații utilizează mai frecvent strategiile de coping
centrate pe problemă (coping-ul activ).
4.a. Femeile utilizează mai des strategii de coping centrat pe emoții decât bărbații.
Pentru a testa această ipoteză s-a efectuat un test T în SPSS.
82
Group Statistics
sexNMeanStd. DeviationStd. Error Mean
Coping centrat pe emoțiiFeminin4655,89137,14058 1,05282
Masculin4550,35565,30075 ,79019
Independent Samples Test
Levene's Test for
Equality of Variancest-test for Equality of
Means
F Sig.t
dfCoping
centrat pe
emoțiiEqual variances assumed3,183,0784,1928
9
Equal variances not
assumed
4,2058
3
,
0
3
1
Independent Samples Test
t-test for Equality of Means
Sig. (2-tailed)Mean
Difference
Std. Error
DifferenceCoping centrat pe emoțiiEqual variances assumed
,0005,535751
,
3
2
0
6
1
83
Equal variances not assumed ,0005,535751
,
3
1
6
3
7
Independent Samples Test
t-test for Equality of Means
95% Confidence Interval of the Difference
Lower Upper
Coping centrat pe emoții Equal variances assumed 2,911728,15978
Equal variances not assumed 2,917558,15394
Tabel 28: Strategiile de coping centrate pe emoții la femei și la bărbați
Din tabel se poate vedea că indicele p a avut valoarea p = 0.00. Pentru ca două grupuri să
fie diferite din punct de vedere statistic, indicele p trebuie să aibă o valoare mai mică decât
p=0.05. Aceasta înseamnă că între cele două grupuri există diferențe semnificative statistic,
femeile utilizând mai des copingul centrat pe emoții decât bărbații.
Ipoteza 4.a. s-a confirmat, persoanele de sex feminin atât din categoria actorilor, cât și din
categoria psihologilor utilizând mai frecvent coping-ul centrat pe emoții decât persoanele de sex
masculin.
4.b. Bărbații utilizează mai des decât femeile strategiile de coping axate pe
problemă.
Pentru a testa această ipoteză s-a efectuat un test T în SPSS. Rezultatele sunt prezentate în
următorul tabel:
Group Statistics
sexNMeanStd. DeviationStd. Error Mean
Coping centrat pe problemă Feminin4659,95658,90682 1,31324
Masculin4558,97787,39622 1,10256
Independent Samples Test
84
Levene's Test for Equality
of Variancest-test for
Equality of
Means
F Sig.tdf
Coping centrat pe
problemăEqual variances assumed1,329,252,5708
9
Equal variances not
assumed
,5718
6
,
7
2
8
Independent Samples Test
t-test for Equality of Means
Sig. (2-tailed)Mean
Difference
Std. Error
DifferenceCoping centrat pe
problemăEqual variances assumed
,570 ,978741
,
7
1
8
2
2
Equal variances not assumed
,570 ,978741
,
7
1
4
7
1
Independent Samples Test
t-test for Equality of Means
95% Confidence Interval of the Difference
Lower Upper
85
Coping centrat pe problemă Equal variances assumed -2,435324,39281
Equal variances not assumed -2,429584,38707
Tabel 29: Strategiile de coping centrate pe problemă la femei și la bărbați
Din tabel se poate vedea că indicele p a avut valoarea p = 0.570. Pentru ca două grupuri să
fie diferite din punct de vedere statistic, indicele p trebuie să aibă o valoare mai mică decât
p=0.05. Aceasta înseamnă că între cele două grupuri nu există diferențe semnificative statistic,
femeile utilizând la fel de des strategiile de copingul centrat pe problemă ca și bărbații.
Ipoteza 4.b. s-a infirmat , persoanele de sex masculin atât din categoria psihologilor, cât și
din categoria actorilor, utilizând strategiile de coping centrate pe problemă la fel de frecvent ca și
persoanele de sex feminin.
V . Ipoteza 5. Mecanismele de coping centrate pe emoție corelează:
•pozitiv cu implicarea în activitate la actori
•negativ cu implicarea în activitate la psihologi
5.a. Mecanismele de coping centrate pe emoție corelează pozitiv cu implicarea în
activitate la actori .
Pentru a testa această ipoteză s-a efectuat o corelație de tip Pearson.
Correlations
coping_pasiv_actori Implicare – actori
Coping centrat pe emoții – actori Pearson Correlation 1-,093
Sig. (2-tailed) ,541
N 4646
Implicare – actori Pearson Correlation -,0931
Sig. (2-tailed) ,541
N 4646
Tabelul 30: Corelația dintre implicarea în activitate și mecanismele de coping centrate pe
emoții la actori
Indicele de corelație r a avut valoarea r = -0.93. Aceasta înseamnă că cele două valori nu
sunt corelate pozitiv din punct de vedere statistic.
Ipoteza 5.a. s-a infirmat , mecanismele de coping centrate pe emoții corelând negativ cu
implicarea în activitate la actori
86
5.b. Mecanismele de coping centrate pe emoții corelează negativ cu implicarea în
activitate la psihologi .
Pentru a testa această ipoteză s-a efectuat o corelație de tip Pearson.
Correlations
Coping centrat pe emoții – psihologi Implicare în activitate –
psihologi
Coping centrat pe emoții
– psihologi Pearson Correlation 1-,406**
Sig. (2-tailed) ,005
N 4646
Implicare în activitate –
psihologi Pearson Correlation -,406**1
Sig. (2-tailed) ,005
N 4646
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).
Tabelul 31: Corelația dintre implicarea în activitate și mecanismele de coping centrate pe
emoții la psihologi
Din tabel se poate vedea că indicele r de corelație Pearson are valoarea r = -0.406. Aceasta
înseamnă că cele două valori sunt corelate din punct de vedere statistic, însă ele sunt corelate
negativ.
Ipoteza 5.b. s-a confirmat , mecanismele de coping centrate pe emoții corelând negativ cu
implicarea în activitate la psihologi.
VI. Ipoteza 6. Mecanismele de coping disfuncționale corelează pozitiv cu consumul de
alcool și medicamente atât la actori, cât și la psihologi.
Pentru a testa această ipoteză s-a efectuat o corelație de tip Pearson. Rezultatele sunt
prezentate în următorul tabel din SPSS:
Correlations
Alcool și medicamente Coping disfunctional
Alcool și medicamente Pearson Correlation 1,391**
Sig. (2-tailed) ,000
N 9292
Coping disfunctional Pearson Correlation ,391**1
Sig. (2-tailed) ,000
N 9292
**. Correlation is significant at the 0.01 level (2-tailed).
Tabelul 32: Corelația dintre coping-ul disfuncțional și consumul de alcool și medicamente
87
Indicele de corelație r a avut valoarea r = 0.391. Aceasta înseamnă că cele două valori
sunt corelate semnificativ din punct de vedere statistic.
Ipoteza 6 s-a confirmat , mecanismele de coping disfuncționale corelând pozitiv cu
consumul de alcool și medicamente atât la actori, cât și la psihologi.
2.8. Analiza psihologică a rezultatelor
PRIMA IPOTEZĂ
Prima ipoteză a cercetării, prin care presupunem că nivelul global de intensitate a
stresului perceput de actori este mai mare decât nivelul global de intensitate a stresului perceput
de psihologi, a fost confirmată . În urma analizei rezultatelor observăm că există diferențe
semnificative statistic între nivelul global de intensitate a stresului perceput de cele două categorii
(coeficientul de semnificație p = 0,006 < 0,05), actorii resimțind un nivel de stres mai ridicat.
După cum se observă din diagrama de mai jos, nu există persoane în rândul lotului de
actori (46 de actori) care să aibă un nivel al stresului foarte scăzut și bine gestionat (0%) sau un
nivel al stresului foarte scăzut, aflat în limitele normale (0%). Un procent semnificativ de actori,
de 23,91%, prezintă un stres mediu, dar de luat în seamă, iar un alt procent identic, de 23,91%,
prezintă un nivel al stresului aflat la limita critică.
Diagrama nr. 1: Nivelul global de intensitate a stresului resimțit de actori (46 subiecți)
În ceea ce-i privește pe psihologi, de asemenea din diagrama de mai jos se poate observa
că din întreg lotul de spihologi (46 de persoane) nu există nicio persoană care să aibă un nivel al
88
stresului foarte intens (0%). Un procent semnificativ de psihologi (23,91%) au un nivel al
stresului relativ prezent, însă bine gestionat, iar un alt procent semnificativ de psihologi (23,91%)
au un nivel al stresului mediu, de luat în seamă. Procentele de psihologi care prezintă stres la
limita critică sau stres intens sunt destul de scăzute (6,52%).
Diagrama nr. 2: Nivelul global de intensitate a stresului resimțit de psihologi (46 subiecți)
De asemenea, putem observa că un procent de 50% dintre actori prezintă un nivel al
stresului aflat peste nivelul stresului mediu de luat în seamă (stres mediu riscant, stres la limita
critică, stres intens și stres foarte intens)â, în timp ce doar un procent de 28,25% dintre psihologi
prezintă același nivel al stresului aflat peste nivelul stresului mediu de luat în seamă. Iar în ceea
ce privește stresul bine gestionat (stres foarte scăzut bine gestionat, stres relativ prezent și bine
gestionat, stres mediu bine gestionat) aproape jumătate dinntre psihologi (47,82%) se încadrează
la acest nivel, în timp ce doar 26,08% dintre actori au un stres bine gestionat.
Actori
(Ʃ%)Actori (%)Nivelul global de intensitate a stresului Psihologi
(%)Psihologi
(Ʃ%)
26,08%0%Stres ft scăzut, în limite normale 0%
47,82%0%Stres ft scăzut, bine gestionat 4,35%
13,04%Stres relativ prezent, bine gestionat 23,91%
13,04%Stres mediu bine gestionat 19,56%
23,91%Stres mediu de luat în seamă 23,91%
89
50%13,05%Stres mediu riscant 15,21%
28,25%23,91%Stres la limita critică 6,52%
8,7%Stres intens 6,52%
4,34%Stres foarte intens 0%
Tabel 33: Nivelul global de intensitate a stresului la actori și la psihologi
A DOUA IPOTEZĂ
A doua ipoteză a cercetării, prin care presupuneam că nivelul global de intensitate a
stresului are un impact negativ asupra implicării în activitate, putând duce și la dezumanizarea
relațiilor interpersonale (sau depersonalizare), atât la psihologi, cât și la actori, a fost confirmată
doar parțial. În urma analizei rezultatelor obținute am ajuns la concluzia că:
•între nivelul global de intensitate a stresului și implicarea în activitate există o corelație
semnificativă din punct de vedere statistic, însă o corelație pozitivă. Indicele de corelație r
= 0,194, ceea ce înseamnă că nivelul global de intensitate a stresului are un impact pozitiv
asupra implicării în activitate (și nu negativ așa cum am presupus inițial). Astfel, prima
parte a ipotezei 2 s-a infirmat .
•între nivelul global de intensitate a stresului și dezumanizarea relațiilor interpersonale
(sau depersonalizarea) există o corelație semnificativă din punct de vedere statistic.
Indicele de corelație r = 0, 304, ceea ce înseamnă că între stres și dezumanizarea relațiilor
interpersonale există o corelație pozitivă, stresul putând duce la depersonalizare. A doua
parte a ipotezei 2 s-a confirmat parțial .
A) După cum se poate vedea și din diagramele de mai jos, atât la actori, cât și la
psihologi, cu cât sunt mai stresați, cu atât implicarea profesională în activitate este mai crescută.
Actorii au o implicare profesională în activitate, o motivare de 100%, iar psihologii o implicare
profesională în activitate, o motivare de 98%.
90
Diagrama nr.3: Implicarea profesională la actori Diagrama nr.4: Implicarea profesională la psihologi
Datele prezentate mai sus sunt surprinzătoare la prima vedere, dar trebuie să ținem cont de
faptul că gradul scăzut sau crescut de implicare profesională în activitate, de motivare are o
determinare multifactorială cumulativă, putând interveni și unele trăsături de personalitate care
moderează factorii stresanți, firea sau temperamentul persoanei, variabile de care nu am ținut
seama în acest studiu. Și alte cercetări ne atenționează asupra faptului că nu există o legătură
directă, liniară între stresul perceput și nivelul crescut sau scăzut al implicării profesionale în
activitate, tocmai datorită determinării multifactoriale cumulative a implicării și dezvoltării
personale profesionale. ( Dionne – Proulx J., 1995, pp. 146-155 ).
B) În ceea ce privește dezumanizarea relațiilor interpersonale, datele obținute din
cercetare ne indică o corelație pozitivă între stres și dezumanizare, stresul putând duce la
depersonalizare, la sentimente de indiferență, de insensibilitate față de persoanele în raport cu
care se desfășoară activitatea profesională. Însă din diagramele prezentate mai jos, se poate
observa că deși actorii prezintă un nivel global de intensiatte a stresului mai ridicat decât
psihologii, un procent mai mic de actori (19,56%) decât procentul de psihologi (21,74%) prezintă
o depersonalizare ridicată. Ceea ce înseamnă că nu există o legătură directă, liniră între stresul
perceput și dezumanizarea relațiilor interpersonale, datorită unei determinări multifactoriale
cumulative a depersonalizării, fapt exprimat de altfel și de alte cercetări. (Dionne – Proulx J.,
1995, pp. 146-155)
91
Diagrama nr.5: Dezumanizarea relațiilor interpersonale la actori
Diagrama nr.6: Dezumanizarea relațiilor interpersonale la psihologi
Așadar, atât în cadrul relației stres – implicare profesională în activitate, cât și în cadrul
relației stres – dezumanizarea relațiilor interpersonale nu există o legătură directă, liniară,
deoarece atât implicarea profesională în activitate, cât și depersonalizarea sau dezumanizarea
relațiilor interpersonale au o determinare multifactorială cumulativă, putând interveni și unele
trăsături de personalitate care moderează factorii stresanți, firea sau temperamentul persoanei,
variabile de care nu am ținut seama în acest studiu.
A TREIA IPOTEZĂ
A treia ipoteză a cercetării, prin care presupunem că există diferențe semnificative în
92
privința utilizării strategiilor de coping, actorii utilizând mai frecvent decât psihologii strategiile
de coping centrate pe emoții, iar psihologii utilizând mai frecvent decât actroii strategiile de
coping centrate pe problemă, a fost infirmată.
În urma analizei rezultatelor a reieșit că între cele două grupuri nu există diferențe
semnificative din punct de vedere statistic (coeficientul de semnificație p = 0,09 și p = 0,176 ; iar
pentru a exista diferențe semnificative din punct de vedere statistic coeficientul p ar trebui să fie
mai mic decât p = 0,05). Adică strategiile de coping centrate pe emoții și strategiile de coping
centrate pe problemă nu sunt influențate de categoria socio-profesională (ocupație). Așadar,
actorii și psihologii utilizează în aceeași măsură atât strategiile de coping centrate pe emoții
(căutarea suportului social-emoțional, reinterpretarea pozitivă, acceptarea, negarea, orientarea
spre religie), cât și strategiile de coping centrate pe problemă (coping-ul activ, planificarea,
eliminarea activității concurente, reținerea de la acțiune, căutarea suportului social-instrumental).
Putem observa însă, din tabelul de mai jos, că atât actorii, cât și psihologii utilizează mai
frecvent strategiile de coping centrate pe problemă decât strategiile de coping centrate pe emoții.
Coping axat pe
problemăActoriPsihologiCoping axat
pe emoțiiActoriPsihologiCoping
disfuncționalActoriPsihologi
Scăzut2%0Scăzut 02%Scăzut 16%24%
Mediu 48%41%Mediu 78%85%Mediu 30%22%
Ridicat 50%59%Ridicat 22%13%Ridicat 00
Tabel 34: Strategiile de coping utilizate de actori și de psihologi
A PATRA IPOTEZĂ
În a patra ipoteză a cercetării presupunem că există diferențe semnificative în privința
utilizării strategiilor de coping de către persoanele de sex feminin (atât din cadrul actorilor, cât și
a psihologilor) și de către persoanele de sex masculin (atât din cadrul actorilor, cât și a
psihologilor), femeile utilizând mai frecvent decât bărbații strategiile de coping centrate pe
emoții, iar bărbații utilizând mai frecvent strategiile de coping centrate pe problemă.
•Prima parte a ipotezei, conform căreia persoanele de sex feminin utilizează mai frecvent
decât persoanele de sex masculin strategiile de coping centrate pe emoții – a fost
confirmată (indicele de semnificație p = 0,00, valoare care este mai mică decât p = 0,05)
•A doua parte a ipotezei, conform căreia persoanele de sex masculin utilizează mai
frecvent decât persoanele de sex feminin strategiile de coping centrate pe problemă – a
93
fost infirmată (indicele de semnificație p = 0,570, valoare care nu este mai mică decât p
= 0,05 pentru ca cele două grupuri să fie diferite din punct de vedere statistic).
Așadar, în urma analizei rezultatelor a reieșit că:
•strategiile de coping centrate pe emoții (căutarea suportului social-emoțional, reinterpretarea
pozitivă, acceptarea, negarea, orientarea spre religie) sunt influențate de sexul persoanei, femeile
utilizându-le mai frecvent decât bărbații.
•strategiile de coping centrate pe problemă (coping-ul activ, planificarea, eliminarea activității
concurente, reținerea de la acțiune, căutarea suportului social-instrumental) nu sunt influențate de
sexul persoanei, bărbații și femeile utilizându-le în aceeași măsură.
A CINCEA IPOTEZĂ
În a cincea ipoteză a cercetării am presupus că mecanismele de coping centrate pe emoții
corelează pozitiv cu implicarea în activitate la actori și corelează negativ cu implicarea în
activitate la psihologi.
În urma analizei rezultatelor, în prima parte a ipotezei a reieșit că indicele de corelație
Pearson r = – 0, 93, ceea ce înseamnă că mecanismele de coping centrate pe emoții corelează
negativ cu implicarea profesională în activitate la actori. Astfel, prima parte a ipotezei cinci a
fost infirmată.
Analizele rezultatelor pentru partea a doua a ipotezei cinci ne indică faptul că indicele de
corelație Pearson r = – 0,406, ceea ce înseamnă că mecanismele de coping centrate pe emoții
corelează negativ cu implicarea profesională în activitate la psihologi. Astfel, a doua parte a
ipotezei cinci a fost confirmată.
Putem concluziona că mecanismele de coping centrate pe emoții corelează negativ cu
implicarea profesională în acitivitate indiferent de categoria socio-profesională, demotivându-i și
scăzând realizarea personală atât în cazul actorilor, cât și al psihologilor.
A ȘASEA IPOTEZĂ
A șasea ipoteză a cercetării, în care am presupus că mecanismele de coping disfuncțional
corelează pozitiv cu consumul de alcool și medicamente, a fost confirmată (indicele de corelație
Pearson r = 0, 391). Astfel, strategiile de coping disfuncțional, reprezentate de centrarea pe
emoțiile negative cu descărcare emoțională, pasivitate mentală, pasivitate comportamentală,
consumul de alcool și medicamente, sunt cu atât mai ineficiente cu cât consumul de alcool și
medicamente este mai accentuat.
94
3. Concluzii
Această cercetare, care a avut ca obiectiv general studiul relației dintre stres, mecanismele
de coping și implicarea profesională, s-a efectuat pe un lot de subiecți de 92 de persoane, descris
în tabelul de mai jos:
Psihologi 4623 psihologi bărbați
23 psihologi femei
Actori profesioniști 4623 actori bărbați
23 actrițe
Total 92 persoane
Tabel 14: Lotul cuprins în cercetare
Pentru măsurarea nivelului global de intensitate a stresului s-a utilizat Chestionarul
Abraham, intensitatea globală a stresului fiind evaluată în funcție de șase factori care constituie
surse și totodată arii de manifestare ale acestuia (ambianța, prejudicierea Eului, relații
interpersonale, activitatea profesională, administrarea timpului și regimul de viață).
Pentru măsurarea mecanismelor de coping s-a utilizat Chestionarul Brief COPE, care
evaluează 14 mecanisme de coping, mecanisme ce au fost împărțite în 3 strategii de coping:
coping centrat pe problemă (ce include coping-ul activ, planificarea, eliminarea activităților
concurente, reținerea de la acțiune și căutarea suportului social-instrumental), coping centrat pe
emoții (care include căutarea suportului social-emoțional, reinterpretarea pozitivă, acceptarea,
negarea și orientarea spre religie) și coping disfuncțional (cu centrarea pe emoțiile negative și
descărcare emoțională, pasivitate mentală, pasivitate comportamentală și consumul de alcool și
medicamente.).
Pentru măsurarea implicării profesionale în activitate și a dezumanizării relațiilor
interpersonale s-a utilizat Chestionarul MBI.
În ceea ce privește ipotezele studiului, voi reda în tabelul de mai jos concluziile:
Ipoteza Rezultatul
1.Se prezumă că nivelul global de intensitate a stresului perceput de actori
este mai mare decât nivelul global de intensitate a stresului perceput de
psihologi.CONFIRMATĂ
(2.a.)Nivelul global de intensitate a stresului are un impact negativ asupra
implicării în activitate.INFIRMATĂ
95
2.(2.b.)Există o corelație pozitivă între stres și dezumanizarea relațiilor
interpersonale (sau depersonalizarea).CONFIRMATĂ
PARȚIAL
3.(3.a.)Există diferențe semnificative în privința utilizării strategiilor de
coping utilizate de către actori și de către psihologi. Se prezumă că actorii
utilizează mai frecvent decât psihologii strategiile de coping centrate pe
emoții.INFIRMATĂ
(3.b.)Există diferențe semnificative în privința utilizării strategiilor de
coping utilizate de către actori și de către psihologi. Se prezumă că
psihologii utilizează mai frecvent strategiile de coping centrate pe
problemă.INFIRMATĂ
4.(4.a.)Există diferențe semnificative în privința utilizării strategiilor de
coping utilizate de către femei (actrițe sau doamne psiholog) și de către
bărbați (actori sau domni psiholog). Se prezumă că femeile utilizează mai
frecvent decât bărbații strategiile de coping centrate pe emoții.CONFIRMATĂ
(4.b.)Există diferențe semnificative în privința utilizării strategiilor de
coping utilizate de către femei (actrițe sau doamne psiholog) și de către
bărbați (actori sau domni psiholog). Se prezumă că bărbații utilizează mai
frecvent strategiile de coping centrate pe problemă.INFIRMATĂ
5.(5.a.)Mecanismele de coping centrate pe emoție corelează pozitiv cu
implicarea în activitate la actoriINFIRMATĂ
(5.b.)Mecanismele de coping centrate pe emoție corelează negativ cu
implicarea în activitate la psihologiCONFIRMATĂ
6.Mecanismele de coping disfuncționale corelează pozitiv cu consumul de
alcool și medicamente atât la actori, cât și la psihologi.CONFIRMATĂ
Tabel 35: Concluziile referitoare la ipotezele studiului
Astfel, din investigațiile efectuate pe lotul de actori și de psihologi, putem trage
următoarele concluzii:
•nivelul global de intensitate a stresului perceput de actori este mai mare decât nivelul global
de intensitate a stresului perceput de psihologi (Ipoteza 1 – confirmată);
•legătura dintre nivelul global de intensitate a stresului și implicarea profesională în activitate
nu este directă, liniară, datorită determinării multifactoriale cumulative a implicării profesionale,
putând interveni și firea, temperamentul persoanei sau unele trăsături de personalitate care
moderează factorii stresanți, variabile de care nu am ținut seama în acest studiu (Ipoteza 2.a. –
infirmată);
•legătura dintre nivelul global de intensitate a stresului și dezumanizarea relațiilor
interpersonale (sau depersonalizarea, manifestată prin sentimentul de indiferență, de
insensibilitate față de persoanele în raport cu care se desfășoară activitatea profesională ) nu este
96
directă, liniară, datorită determinării multifactoriale cumulative a depersonalizării, putând
interveni și firea, temperamentul persoanei sau unele trăsături de personalitate care moderează
factorii stresanți, variabile de care nu am ținut seama în acest studiu (Ipoteza 2.b. – confirmată
parțial);
•strategiile de coping nu sunt influențate de categoria socio-profesională (ocupație), actorii și
psihologii utilizând în aceeași măsură strategiile de coping centrate pe problemă și strategiile de
coping centrate pe emoții (Ipoteza 3 – infirmată);
•strategiile de coping centrate pe emoții sunt influențate de sexul persoanei: persoanele de sex
feminin utilizează mai frecvent decât cele de sex masculin coping-ul centrat pe emoții (Ipoteza
4.a. – confirmată);
•strategiile de coping centrate pe problemă nu sunt influențate de sexul persoanei, bărbații și
femeile utilizând în aceeași măsură coping-ul centrat pe problemă (Ipoteza 4.b. – infirmată);
•atât în cazul actorilor, cât și în cazul psihologilor, ponderea o dețin strategiile de coping
centrate pe problemă (coping-ul activ, planificarea, eliminarea activității concurente, reținerea de
la acțiune, căutarea suportului social-instrumental);
•strategiile de coping centrate pe emoții corelează negativ cu implicarea profesională, putând
duce la demotivare, la scăderea realizării profesionale, atât la actori cât și la psihologi (Ipoteza
5.a. – infirmată și Ipoteza 5.b. – confirmată);
•strategiile de coping disfuncțional sunt cu atât mai ineficiente cu cât consumul de alcool și
medicamente este mai ridicat, indiferent de categoria socio-profesională (Ipoteza 6 – confirmată);
Nivelul suprem de manifestare al stresului, în sens non-adaptativ, îl reprezintă apariția
stării de epuizare la nivelul persoanei, motiv pentru care nu mai poate gestiona constructiv
stresul.
Limitele cercetării constituie aspecte ce țin de mărimea redusă a lotului de subiecți și de
alte dimensiuni care ar putea corela, determina sau influența stresul, strategiile de coping și
elementele burnout-ului (implicarea profesională, dezumanizarea relațiilor interpersonale),
dimensiuni care nu au fost luate în calcul în cadrul cercetării și care deschid calea unor cercetări
viitoare, cum ar fi temperamentul persoanei, particularități ale personalității, ale mediului socio-
cultural și financiar, etc. De asemenea, validitatea investigațiilor este relativ limitată, deoarece
grupurile de actori și de psihologi participanți nu au o reprezentativitate națională, fiind doar din
București. O altă limită a cercetării ar putea fi reprezentată de contextul actual de desfășurare a
97
testării, care poate fi particular sau temporar la anumiți subiecți, lipsa certitudinii că subicții au
fost în totalitate sinceri în completarea datelor, imposibilitatea de a verifica validitatea
informațiilor prelevate. De asemenea, multitudinea de perspective teoretice care au existat de-a
lungul timpului pe această temă poate fi un factor problematic.
Recomandări practice : pe baza rezultatelor obținute de corelație semnificativă pozitivă
atât între nivelul global de intensitate a stresului și implicarea profesională, cât și între nivelul
global de intensitate a stresului și dezumanizarea relațiilor interpersonale, propunem ca
persoanele cu un nivel ridicat al stresului să învețe să utilizeze strategii de coping eficiente și
utile, solicitând consiliere psihologică, intervenții psihoterapeutice pentru evitarea epuizării
profesionale, sau programe de formare profesională destinate prevenirii, gestionării stresului și
utilizării eficiente a mecanismelor de coping preventiv. De asemenea, este important să se țină
cont de faptul că pentru prevenirea stresului și a simptomelor de epuizare profesională, măsurile
de dezvoltare a competențelor individuale sunt insuficiente, ele trebuind să fie asociate cu măsuri
și acțiuni de optimizare a mediului și a climatului de muncă.
Având în vedere că nivelul global de intensitate a stresului perceput de actori este mai
mare decât cel perceput de psihologi, rezultatele obținute prin studiile realizate aduc argumente în
ceea ce privește importanța programelor de formare continuă a psihologilor, care joacă un rol
semnificativ în dezvoltarea personală și în construirea identității profesionale.
Reușita adaptării la stres depinde de resursele individului, dar și de exactitatea informației
necesară pentru a interpreta realitatea. Astfel că din punct de vedere psihoterapeutic,
antrenamentul psihologic are menirea de a obține strategii optime prin care individul să se poată
raporta la propria persoană și la mediu, obținându-se o adaptare anticipativă în care rezervele
funcționale sunt mobilizate din timp, iar tensiunile sau schimbările beneficiază de răspunsuri
planificate. Rezultatul antrenamentului psihologic este imbunătățirea rezistenței și a capacității de
adaptare la stres, o mai bună mobilizare energetică și o reglare optimă a tensiunii emoționale
datorită creșterii autocontrolului. (Tănăsescu, 2008 apud Relația dintre stres și mecanismele de
coping la persoanele cu hipercolesterolemie, http://psihoped.psiedu.ubbcluj.ro/caPPS/33%20-
%20Sever%20MURESAN.pdf )
Noi direcții de dezvoltare a cercetării : având în vedere determinările multiple bio-psiho-
socio-culturale a reacțiilor la stres și a strategiilor de coping, precum și determinarea
multifactorială cumulativă a implicării profesionale și a dezumanizării relațiilor interpersonale,
98
problematica abordată în această lucrare impune noi direcții de cercetare. Astfel, pentru a obține
date mai relevante pentru tema abordată în studiul de față, în cercetările viitoare se pot ține cont
și de variabile precum temperamentul persoanei, anumite trăsături de personalitate care
moderează factorii stresanți. De asemenea, limitele acestei cercetări impun ca pe viitor să se
cerceteze loturi mai mari de psihologi și de actori, din diferite zone ale țării, atât din mediul
urban, cât și din mediul rural.
99
BIBLIOGRAFIE
1. Albu M., Isac I., Jugastru C., Negru A., Totelecan S.G. (2014), Studii și cercetări din
domeniul științelor socio-umane, Volumul 26, Limes&Argonaut, Cluj-Napoca.
2. Băban, Adriana (1998), Stres și Personalitate, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-
Napoca
3. Boenisch, Ed., Haney, C.M. (2004), Manualul suferindului de stres – sens, echilibru și
sănătate în viață, Ediția a 2-a, Editura Vremea XXI, București.
4. Bogathy, Z. (2004), Manual de psihologia muncii și organizațională, Editura Polirom, Iași.
5. Brock, B.L., Grady, M.L. (2002), Avoiding Burnout: A Principal`s Guide to Keeping The Fire
Alive, Corwin Press, California.
6. Cartwright, S. & Cooper, C.L. (1997), Managing Workplace Stress, Thousand Oaks: SAGE
Publications.
7. Cannon, W.B., (1935), Stresses and strains of homeostatis, Am. J. Med. Scie.
8. Chelcea, S. (2001). Psihologie socială. Note de curs: autori, lucr ări și evenimente, București
9. Dincă, Margareta, Mihalcea, Alexandru (2016), Metode de cercetare în psihologie , Ediție
revizuită, Editura Universitară, București.
10. Dionne – Proulx, J. (1995), Le stress aux travail et ses consequences potentielles a long
terme: le cas des enseignants quebecois , Revue Canadienne de l`Education.
11. Fengler, J. (2016), Burnout. Strategii pentru prevenirea epuizării profesionale , Editura Trei,
București
12. Fraisse, P. (1963), Traité de Psychologie Exp érimentale, V ol. 5.
13. George, S., Everly, Jr., Jeffrey, M.L. (2013), A Clinical Guide to the Treatment of the Human
Stress Response, Third Edition, Springer Science+Business Media, New York.
14. Hawkins, P.J. (2009), Hipnoza și stresul – Ghid pentru clinicieni, Editura Polirom, Iași, pp.
65-105.
15. Iamandescu, Ioan-Bradu (2005), Psihologie Medicală , Editura Infomedica, București.
16. Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii ”Alexandru Darabont”,
(2013), Ghid privind evaluarea și prevenirea expunerii lucrătorilor la riscuri psihosociale,
București.
17. Jones, F. & Bright, J. (2001), Stress. Myth, Theory and Research, Harlow: Pearson Education
100
Limited.
18. Lazarus, R.S., Folkman, S. (1984), Stress, Appraisal and Coping, Springer Publishing
Company, New York.
19. Looker, Terry; Gregson, Olga (2011), Manual antistres, Editura Niculescu, București.
20. McGonical, Kelly (2016), Partea pozitivă a stresului: de ce stresul îți face bine și cum să-l
folosești în favoarea ta, Editura Lifestyle, București .
21. Miclea, M. (1997), Stres și apărare psihică , Presa Universitară Clujeană, pp. 4-43.
22. Milcu, Marius, Brate, Adrian (2013), Studii aplicative în psihologia modernă, Editura
Universitară, București.
23. Nădășan, Valentin. (2010), Față în față cu stresul: o aventură în lumea stresului cu Robinson
Crusoe, Casa de Editură Viață și Sănătate, București.
24. Pitariu, H.D. si Albu, M. (1996), Psihologia personalului: măsurarea si interpretarea
diferențelor individuale , Cluj Napoca, Editura Presa Universitară Clujeană.
25. Pop Ștefan, (2011), Personalitatea managerului în activitatea de criminalistică, Ed. AIT
Laboratories s.r.l.
26. Schaufeli, W., Bawwer, A. (2004), UWES Utrecht Work Engagement Scale. Preliminary
Manual (http://www.fss.uu.nl/sop/Schaufeli/Test%20Manuals/Test_manual_UWES_English.pdf ,
accesat 03.03.2018).
27. Schröder, J-P. (2011), Managementul stresului: recunoașterea și combaterea eficientă a
situațiilor stresante , București, Editura All.
28. Schwarzer, R., Knoll, N. (2002), Positive Coping: Mastering Demandsand Searching for
Meaning, To appear. În: S.J. Lopez, C.R. Snyder (Eds.), Handbook of Positive Psychological
Assessment, Washington, DC: American Psychological Association.
29. Șveț, Veronica (2013), ”Sindromul burnout – suprasolicitare profesională sau oboseală
cronică la medicii oncologi”, în: Info-Med. Revistă științifico-practică, Chișinău, pp. 9-12.
30. Tănăsescu, I. A. (2008), Stresul psihic, tehnici de reglarea conduitei și de prevenire a
tulburărilor de adaptare , Editura Argument, București.
31. Vîrgă, D., Zaborilă, C., Sulea, C., Maricuțoiu, L. (2009), Adaptarea în limba romînă a scalei
Utrecht de măsurare a implicării în muncă: examinarea validității și a fidelității, Psihologia
Resurselor Umane, 7, pp. 58-74.
32. Zlate, M. (2007), Tratat de psihologie organizațional managerială , Vol. II, Editura Polirom,
101
Iași, pp. 559-653.
BIBLIOGRAFIE ONLINE
33. Aproape 64% din români sunt stresați. Care este principala sursă de stres,
http://www.mediafax.ro/social/aproape-64-dintre-romani-sunt-stresati-care-este-principala-sursa-
de-stres-11742934 , accesat 25.03.2018.
34. Ce este sindromul burnout și cum știm că ne afectează, în: Gândul, 23 iulie 2016,
http://www.gandul.info/magazin/ce-este-sindromul-burnout-si-cum-stim-ca-ne-afecteaza-
15533935 , accesat 07.03.2018.
35. Chestionar de avaluare a nivelului de stres Abraham ,
https://www.scribd.com/document/88167797/Abraham-etalon , accesat 12.03.2018.
36. Cele patru caracteristici ale evenimentelor generatoare de stres,
http://www.psihohipnoterapie.ro/cele-4-caracteristici-ale-evenimentelor-generatoare-de-stres-
46.html#.WpNPW4PwZdi , accesat 28.02.2018.
37. Cele mai importante strategii de coping la stres , http://www.psihohipnoterapie.ro/cele-mai-
importante-2-strategii-de-coping-la-stres-partea-i-50.html#.Wpnq_4PwZdi , accesat 28.02.2018.
38. MBI – chestionar, https://www.scribd.com/document/57010103/MBI-chestionar , accesat
12.03.2018.
39. Mecanismele de apărare psihică , http://psychiatry-psychology.ro/file/Psihologia
%20personalitatii/Curs_3_Mecanismele_de_aparare_psihica.pdf , accesat 02.03.2018.
40. Mecanisme de coping , https://www.scribd.com/document/46270200/Mecanisme-de-Coping ,
accesat 02.03.2018.
41. Mecanisme de coping , http://www.scrigroup.com/educatie/psihologie-
psihiatrie/MECANISME-DE-COPING61845.php , accesat 04.03.2018.
42. Psihologie Medicală – Vulnerabilitatea psihică la stres , http://www.umfcv.ro/files/c/u/Curs
%205%20Psihologie%20Medicala%20-%20Vulnerabilitatea%20psihica%20la%20stres.pdf ,
accesat 28.02.2018.
43. Relația dintre stres și mecanismele de coping la persoanele cu hipercolesterolemie,
http://psihoped.psiedu.ubbcluj.ro/caPPS/33%20-%20Sever%20MURESAN.pdf , accesat
25.03.2018.
44. Sindromul Burnout în: Wikipedia, 24 februarie 2017,
https://ro.wikipedia.org/wiki/Sindromul_burnout , accesat 07.03.2018.
102
45. Strategii și metode de cercetare psihologică , http://www.actrus.ro/reviste/2_2004/r7.pdf ,
accesat 11.03.2018.
46. Stresul: definiție, cauze, factori de stres și metode de combatere , http://www.csid.ro/boli-
afectiuni/psihiatrie/stresul-definitie-cauze-factori-de-stres-si-metode-de-combatere-13763206/ ,
accesat 26.02.2018.
47. Stresul la locul de muncă , http://www.rasfoiesc.com/educatie/psihologie/STRESUL-LA-
LOCUL-DE-MUNCA92.php , accesat 09.03.2018.
48. Stresul, un fenomen cu multe definiții, http://www.psychologies.ro/sanatate-2/stresul-un-
fenomen-cu-multe-difinitii-1321637 , accesat 26.02.2018.
103
ANEXA 1: Index de tabele
Tabel 1: Scara de vulnerabilitate la stres …………………………………………………………………………………. 12
Tabel 2: Efecte ale stresului pe termen scurt (Hawkins P.J., 2009, p. 69) …………………………………….. 14
Tabel 3: Efecte ale stresului pe termen lung (Hawkins P.J., 2009, p. 70) ……………………………………… 15
Tabel 4: Relația dintre reacția la stres, starea resimțită și hormonii eliberați în corp ……………………… 18
Tabel 5: Semnele vizibile ale activității hormonilor de stres-adaptare …………………………………………. 25
Tabel 6: Mecanismele de coping din cadrul instrumentului lui Lazarus și Folkman ………………………. 34
Tabel 7: Clasificarea biaxială a mecanismelor de coping conform lui Miclea M. ………………………….. 36
Tabel 8: Compararea mecanismelor de coping cu cele defensive ………………………………………………… 37
Tabel 9: Modele de reacție profesională …………………………………………………………………………………… 47
Tabel 10: Itemii corespunzători celor 6 factori de stres (Abraham) ……………………………………………… 58
Tabel 11: Etalon – Factori de stres (Abraham) ………………………………………………………………………….. 59
Tabel 12: Împărțirea scalelor în strategii de coping centrate pe problemă, centrate pe emoții și
disfuncționale (COPE) …………………………………………………………………………………………….. 62
Tabel 13: Nivelul de Burnout ………………………………………………………………………………………………….. 64
Tabel 14: Lotul cuprins în cercetare …………………………………………………………………………………………. 64
Tabel 15: date descriptive ale variabilelor studiate ………………………………………………………………… 65-66
Tabel 16: Frecvențele datelor legate de variabila stres …………………………………………………………… 66-68
Tabel 17: Frecvențele datelor legate de variabila coping centrat pe problemă …………………………… 68-69
Tabel 18: Frecvențele datelor legate de variabila coping centrat pe emoții ……………………………….. 69-70
Tabel 19: Frecvențele datelor legate de variabila implicare în activitate ………………………………….. 70-71
Tabel 20: Frecvențele datelor legate de variabila coping disfuncțional ………………………………….. 71
Tabel 21: Frecvențele datelor legate de variabila dezumanizarea relațiilor interpersonale ………………. 72
Tabel 22: Analiza de normalitate a datelor ………………………………………………………………………………… 73
Tabel 23: Stresul perceput de actori și de psihologi ………………………………………………………………. 76-78
Tabel 24: Corelația dintre stres și implicarea în activitate …………………………………………………………… 78
Tabel 25: Corelația dintre stres și dezumanizarea relațiilor (depersonalizare) ……………………………….. 79
Tabel 26: Strategiile de coping centrate pe emoții utilizate la actori și psihologi ………………………. 79-80
Tabel 27: Strategiile de coping centrate pe problemă la actori și psihologi ………………………………. 81-82
Tabel 28: Strategiile de coping centrate pe emoții la femei și la bărbați …………………………………… 83-84
Tabel 29: Strategiile de coping centrate pe problemă la femei și la bărbați ………………………………. 84-86
Tabel 30: Corelația dintre implicarea în activitate și mecanismele de coping centrate pe emoții la
actori ………………………………………………………………………………………………………………….. 86
Tabel 31: Corelația dintre implicarea în activitate și mecanismele de coping centrate pe emoții la
psihologi …………………………………………………………………………………………………………….. 87
Tabel 32: Corelația dintre coping-ul disfuncțional și consumul de alcool și medicamente ………………. 87
Tabel 33: Nivelul global de intensitate a stresului la actori și la psihologi ……………………………….. 89-90
Tabel 34: Strategiile de coping utilizate de actori și de psihologi …………………………………………………. 93
Tabel 35: Concluziile referitoare la ipotezele studiului ………………………………………………………….. 95-96
ANEXA 2: Index de figuri
Fig. 1: Balanța stresului …………………………………………………………………………………………………………. 17
Fig. 2: Eustres și Distres (performanța în funcție de nivelul de stres) ………………………………………….. 23
Fig. 3: Eustres și Distres (hormonii de stres și efectele acestora) …………………………………………………. 24
Fig. 4: Cele 4 tipuri de coping ale lui Schwarzer ………………………………………………………………………. 41
ANEXA 3: Index de histograme
Histograma nr.1: Distribuția valorilor variabilei stres în lotul de subiecți ……………………………………… 73
Histograma nr.2: Distribuția valorilor variabilei coping centrat pe problemă în lotul de subiecți ……… 74
Histograma nr.3: Distribuția valorilor variabilei coping centrat pe emoții în lotul de subiecți …………. 74
Histograma nr.4: Distribuția valorilor variabilei coping disfuncțional în lotul de subiecți ………………. 75
Histograma nr.5: Distribuția valorilor variabilei implicare în activitate în lotul de subiecți …………….. 75
Histograma nr.6: Distribuția valorilor variabilei depersonalizare în lotul de subiecți ……………………… 76
ANEXA 4: Index de diagrame
Diagrama nr. 1: Nivelul global de intensitate a stresului resimțit de actori (46 subiecți) …………………. 88
Diagrama nr. 2: Nivelul global de intensitate a stresului resimțit de psihologi (46 subiecți) ……………. 89
Diagrama nr.3: Implicarea profesională la actori ……………………………………………………………………….. 91
Diagrama nr.4: Implicarea profesională la psihologi ………………………………………………………………….. 91
Diagrama nr.5: Dezumanizarea relațiilor interpersonale la actori ………………………………………………… 92
Diagrama nr.6: Dezumanizarea relațiilor interpersonale la psihologi ……………………………………………. 92
ANEXA 5: Chestionarul de evaluare a nivelului de stres Abraham
Nume și Prenume (întreg sau inițiale):_________________________________________Sex:___
Vârstă:_________Studii:________________________Ocupație:__________________________
Data examinării:______________________Aviz:________________________
Instructaj:
•Apreciați întrebările de mai jos în funcție de cât sunt ele de adevărate pentru dumneavoastră și
marcați printr-un ”X” varianta care vă corespunde cel mai bine.
•La întrebările legate de situații care nu sunt valabile în ceea ce vă privește – de exemplu nu
sunteți căsătorit, nu aveți copii – marcați varianta ” Niciodată adevărat ”.
•Întrebările legate de muncă vor fi apreciate în raport cu activitatea școlară, în cazul persoanelor
neîncadrate, dar care urmează o formă de învățământ.
ITEM Niciodată
adev.Rareori
adev.Deseori
adev.Întotdeauna
adev.
1Încerci senzația că nu ai un loc în care să stai liniștit
pentru a-ți pune treburile în ordine?
2Apreciezi că locuința este neconfortabilă sau prea
strâmtă?
3Ai nevoie de mai mult spațiu pentru a lucra acasă
4Crezi că nu ai intimitate, spațiu de refugiu personal?
5Îți este dificil să te deconectezi seara acasă?
6Vecinii tăi sunt prea zgomotoși?
7Ești deprimat iarna, când zilele sunt scurte?
8Te scoli dimineața cu spatele înțepenit?
9Simți că nu ești în largul tău după ce ai stat mai mult
timp așezat?
10Te simți prins în cursă de situații pe care nu le poți
schimba cu nimic?
11Trăiești senzația că ai multe defecte și puține calități?
12Îți este teamă să vorbești cu persoanele străine?
13Renunți să-ți afirmi punctul de vedere pentru a nu-i
jigni sau supăra pe alții?
14Renunți să faci ceea ce dorești pentru pentru a te
supune voinței altcuiva?
15Îți este dificil să vorbești despre problemele care te
frământă?
16Amâni rezolvarea unei probleme pentru că îți este
teamă de dificultățile pe care ea le implică?
ITEM Niciodată
adev.Rareori
adev.Deseori
adev.Întotdeauna
adev.
17Intri ușor în panică în fața unei situații dificile?
18Te îngrijorezi pentru viitorul tău?
19Te înfurii cu ușurință, ai izbucniri de mânie?
20Izbucnești în plâns chiar în fața unei provocări ușoare?
21Te-ai simțit deprimat sau vinovat când nu ți-ai atins un
obiectiv?
22Îți este dificil să te relaxezi?
23Ai impresia că resursele, capacitățile tale sunt foarte
limitate?
24Îți este dificil să te pregătești să înfrunți perioadele
stresante ale vieții?
25Ai senzația că nu dispui de timp pentru tine?
26Ai dispute mari pentru chestiuni financiare?
27Simți că nu ai intimitate acasă (în familie)?
28Te simți vinovat că nu faci mai mult pt familia ta
29Ai fost dezamăgit de partenerul de viață care nu s-a
arătat la înălțimea așteptărilor tale?
30Ai dificultăți în a stabili relații durabile?
31Îți este dificil să vorbești despre sex cu partenerul tău
de viață?
32Consideri că unele din nevoile sau gusturile sexuale
sunt anormale?
33Ești prea obosit pentru a mai face dragoste?
34Este o atmosferă proastă în familia ta pentru că unii
membri nu-și fac partea lor de treabă?
35S-a întâmplat să constați că proprii copii sunt
insolenți/grosolani față de sugestiile/opiniile tale
36Familia ta petrece prea puțin timp acasă?
37Ești nemulțumit că nu îți vezi mai des prietenii?
38Vrei ca partenerul de viață să câștige mai mult?
39Ai impresia că ești ”exploatat”, că se profită de tine și
că muncești prea mult?
40Ți se întâmplă să lucrezi dimineața foarte devreme sau
seara până târziu?
41Îți iei concedii, vacanțe?
ITEM NiciodatăRareoriDeseoriÎntotdeauna
adev.adev.adev.adev.
42Mediul de muncă te deprimă?
43Îți este greu să te adaptezi la o promovare sau la o
sarcină nouă?
44Te simți incapabil să ceri o mărire de salariu sau o
vacanță șefului tău?
45Munca pe care o faci te plictisește?
46Îți este dificil să-ți organizezi activitatea încât să faci
mai multe lucruri diferite în același timp?
47Îți este greu să cedezi altcuiva o parte din sarcini
atunci când ești supraîncărcat?
48Te simți rău dacă trebuie să ajungi la o înțelegere cu
colegii ( să-ți țină locul, să schimbe tura etc.)?
49Comunicarea ți se pare insuficientă în mediul tău de
muncă?
50Munca ta îți impune o presiune legată de detalii, de
amănunte?
51Ai impresia că întreruperile îți afectează în mod serios
concentrarea?
52Lucrezi într-un mediu nociv (cu zgomot, radiații, praf,
mirosuri urâte etc.) sau periculos?
53Consideri că nu îți sunt recunoscute pe deplin
capacitățile?
54Ești nevoit să faci o muncă mecanică și repetitivă, fără
posibilitatea de a lua pauze?
55Faci lucrurile cât mai repede posibil?
56Îți lipsește timpul (intri în criză de timp) atunci când
lucrezi la proiecte importante?
57Alegi de bunăvoie să faci mai multe lucruri în același
timp?
58Ți se întâmplă să uiți de o întâlnire care fusese
stabilită?
59Îți planifici activitățile cu o zi, două înainte?
60Vorbești și mergi repede?
61Îți pierzi ușor răbdarea?
62Te simți presat de timp?
63Te gândești că timpul trece prea repede?
64Timpul petrecut cu drumurile dintr-un loc in altul te
deprimă?
ITEM Niciodată
adev.Rareori
adev.Deseori
adev.Întotdeauna
adev.
65Pentru a ajunge la locul de muncă ești nevoit să circuli
în orele de vârf?
66Partenerul tău de viață se plânge că îți petreci prea
mult timp la serviciu?
67Îți acorzi o pauză pentru a te deconecta, a juca un joc,
a lenevi sau a hoinări fără un sccop anume?
68Îți petreci timpul cu alți oameni astfel încât nu-ți mai
rămâne niciun pic de timp pentru tine?
69Ai impresia că petreci mult timp acasă, cu copiii?
70Ai izbucniri de furie pentru că nu ai timp să sfârșești
ceea ce ai de făcut?
71Ții un jurnal de însemnări?
72Acorzi mai mult de o jumătate de oră fiecăreia din
mesele principale?
73Mănânci în timp ce faci și altceva, de expemplu
mergând pe stradă, citind, uitându-te la televizor
74Consumi multe alimente bogate în calorii (dulciuri,
carne, alcool) pe principiul că ele îți stimulează
energia?
75Mănânci următoarele produse: alimente conservate,
congelate sau semipreparate, legume stocate de mult
timp, mâncăruri grase și prăjite?
76Bei mai mult de 5 cești de cafea pe zi?
77Bei mai mult de 4 căni cu vin, 4 păhăruțe cu alcool
sau 2 sticle cu bere pe zi?
78Iei o mică gustare între mesele principale?
79Te îngrași cu ușurință și într-un timp scurt?
80Faci cu ușurință afecțiuni virale (răceală, gripă,
faringită)?
81Fumezi?
82Îți rezervi vreun moment în cursul zilei pentru a-l
consacra unei forme de meditație conștientă?
83Îți acorzi în cursul zilei un repaus neplanificat, pentru
că pur și simplu simți că nu mai poți?
84Obligațiile cotidiene implică vreo activitate fizică (stat
mult în picioare, deplasări pe jos, jocuri în aer liber cu
copiii, cărat marfă etc.)?
ANEXA 6: Chestionarul COPE
Mai jos, aveți enumerate o serie de fraze care exprimă modul în care oamenii simt sau acționează
când se simt stresați sau se confruntă cu o problemă gravă. Gândiți-vă cum simțiți și acționați dvs.,
în general, la astfel de situații și alegeți varianta care vi se potrivește cel mai bine.
Marcați răspunsul dvs. cu un X în căsuțele din dreptul fiecărei afirmații, folosind o scală de la 1 la 4
1 – de obicei nu fac acest lucru
2 – rareori fac acest lucru
3 – fac uneori acest lucru
4 – fac deseori acest lucru
Item 1234
1 Mă angajez în activități suplimentare, care pot contribui la rezolvarea problemei.
2 Încerc să îmi formulez o strategie cu privire la ce am de făcut.
3 Las deoparte alte activități pentru a mă concentra asupra problemei.
4 Îmi impun să aștept momentul potrivit pentru a reacționa.
5 Îi întreb pe oamenii care au trecut prin situații similare ce au făcut în acea
situație.
6 Spun cuiva ce simt.
7 Caut ceva bun în ceea ce mi se întâmplă.
8 Învăț să trăiesc cu problema mea.
9 Caut ajutorul lui Dumnezeu.
10 Sunt prost dispus și îmi exteriorizez emoțiile.
11 Refuz să cred ce s-a întâmplat.
12 Renunț la încercarea de a obține ceea ce vreau.
13 Mă implic în muncă sau în alte activități pentru a-mi abate gândul de la
problemă.
14 Îmi concentrez eforturile spre a rezolva într-un anumit fel problema.
15 Îmi fac un plan despre cum să acționez.
16 Mă concentrez asupra situației care îmi dă de furcă și, dacă e nevoie, las celelalte
lucruri mai în voia lor.
17 Mă țin deoparte, nu fac nimic, până când situația nu o permite.
18 Încerc să caut sugestii despre ce ar fi bine să fac.
19 Încerc să obțin suport social de la prieteni sau de la rude.
20 Încerc să privesc lucrurile într-o lumină diferită, pozitivă.
21 Accept că faptul s-a petrecut și nu mai poate fi schimbat.
22 Îmi spun speranțele în Dumnezeu.
23 Îmi las sentimentele să iasă la iveală.
24 Îmi spun că nu s-a întâmplat cu adevărat.
25 Renunț să mai lupt pentru a-mi atinge scopurile.
26 Merg la filme, mă uit la televizor, pentru a mă gândi mai puțin la problemă.
27 Prefer să visez la alte lucruri.
28 Mă feresc de a fi distras de alte gânduri sau activități.
29 Mă asigur că nu înrăutățesc lucrurile acționând prea curând.
30 Mă gândesc bine la pașii pe care îi am de făcut.
31 Fac ceea ce trebuie făcut, pas cu pas.
Item 1234
32 V orbesc cu cineva, pentru a afla mai multe despre situația respectivă.
33 Îmi împărtășesc sentimentele cuiva.
34 Învăț din lucrurile care mi se întâmplă.
35 Mă obișnuiesc cu ideea că faptul s-a petrecut.
36 Încerc să găsesc liniștea în religie.
37 Mă simt foarte stresat și îmi exprim sentimentele.
38 Mă comport ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic.
39 Consum alcool sau iau medicamente pentru pentru a mă gândi mai puțin la
problemă.
40 Acționez direct pentru a soluționa problema.
41 Reduc efortul pe care obișnuiam să îl depun în rezolvarea problemelor.
42 Mă străduiesc să previn ca alte lucruri să se suprapună în eforturile mele de a
rezolva problema.
43 Mă feresc să acționez prea repede.
44 V orbesc cu cineva care poate face ceva concret legat de problema mea.
45 Mă gândesc cum aș putea să mă descurc cel mai bine cu problema.
46 Caut înțelegere de la cineva.
47 Accept ca realitate faptul că s-a petrecut.
48 Încerc să mă dezvolt ca persoană, ca urmare a acestei experiențe.
49 Mă rog la Dumnezeu mai mult ca de obicei.
50 Mă obișnuiesc cu ideea că nu pot să mă descurc cu problema și abandonez
încercările.
51 Sunt deprimat și îmi dau seama de asta.
52 Îmi spun mie însumi „Nu poate fi adevărat”.
53 Dorm mai mult ca de obicei.
ANEXA 7: MBI
Vă rugăm să răspundeți la întrebările următoare alegând o cifră pe o scală de la 0 la 6, în funcție de cât
de des v-ați simțit într-un anumit fel.
0 = niciodată 6 = în fiecare zi
Item 0
niciodată123456
în fiecare zi
1Mă simt obosit(ă) emoțional de munca mea.
2La sfârșitul unei zile de lucru mă simt epuizat(ă).
3De îndată ce mă trezesc dimineața, mă simt obosit(ă), știind că mă
așteaptă o nouă zi de lucru.
4Mi-e ușor să înțeleg părerea colegilor sau a superiorilor/ p ărinților
mei despre anumite teme.
5Am sentimentul că îmi tratez unii colegi ca pe niște obiecte.
6Mă stresează să lucrez o zi întreagă cu alți oameni.
7Fac față foarte bine cerințelor colegilor, superiorilor sau părinților
mei.
8Munca pe care o am mă epuizează.
9Am sentimentul că activitatea mea poate realmente influența viața
altora.
10Am devenit indiferent(ă) față de colegii mei.
11Mi-e teamă că munca mea mă fac e să fiu mai puțin empatic (ă) cu
ceilalți.
12Mă simt foarte încărcat cu energie.
13Munca mea îmi generează frecvent sentimentul de frustrare.
14Am senzația că mă dedic prea mult profesiei mele/ studiului.
15Nu mă interesează cu adevărat ce se petrece cu unii dintre colegii
mei.
16E foarte stresant pentru mine să intru în contact direct cu oamenii.
17Mi-e ușor să creez o atmosferă relaxantă.
18În munca mea mă simt stimulat(ă) dacă reușesc să cooperez bine
cu colegii mei.
19În munca mea am atins multe obiective semnificative pentru mine.
20Am sentimentul că stagnez (mă plafonez).
21Fac față cu calm problemelor de zi cu zi.
22Am sentimentul că anumiți colegi, superiorii sau părinții mă
învinovățesc pentru unele lucruri.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Stresul reprezintă o problematică curentă a societății secolului XXI, care a căpătat în [620782] (ID: 620782)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.