Introducere … ..3 [620742]

CUPRINS

Introducere …………………………………………………………………………… ..3

CAPITOLUL I Conceptul de asigurare. Abordă ri teoretice………………… …5

1.1 Apariț ia ideii de asigurare…………………… …………………..… .…5
1.2 Necesitatea apari ției asigurărilor ș i formele acesteia…….……… …….6
1.3 Noțiunea de asigurare………………………………………………….8
1.3.1 D efiniția conceptu lui de asigurare…………………………………….8
1.3.2 Asigurarea din punc t de vedere juridic………………………………..8
1.3.3 Asigurarea din punct de vedere economic…………… ………………9
1.3.4 Asigurarea din punct de vedere financiar…………………………….10
1.4 Clasificarea și funcț iile asigurărilor…………………………………..11
1.4.1 Criterii de clasifica re a asigurărilor…………………………………..11
1.4.2 Funcțiile asigurărilor………………………… ………………………11

CAPITOLUL II Contractul de asigurare obligatorie…………… ……… ……..13

2.1 Definiție.Condiții de validitate ……… …….. …… ………………….. .13
2.2 Caracteristici juridice și conținut……………………………………..17
2.3 Elementele tehnice ale asigurării …… ……. ……………………… …18

CAPITOLUL III Asigurarea de răspundere civilă profesională a medicilor.
Studiu de caz la societa tea de asigurări ERGO Asigurări S.A…………… ………21

3.1 Prezentarea societății de asi gurări ERG O Asigurări S.A……………21
3.2 Particularitațile asigurării de răspundere civilă profesională ………..2 2
3.3 Caracteristicile asigurării de răspund ere civilă profesională…..……..24
3.4 Formele răspunderii civile a medicilor …………………………… ….27
3.5 Asigurarea de mal praxis. ……………………………………….. …… 30
3.5.1 Natura juridică și conținutu l raportului medic -pacient………………30
3.5.2 Condiții speciale ale asigurării de răspundere civilă profesională a
personalului medical ERGO Malpraxis …………………. ……… ….33
3.5.3 Condiții generale ale asigurării de răspundere civilă ERGO……… .39
3.5.4 Modul de calcul al poliței d e asigurare pentru dentiști………………43

Concluzii ………………………………………………………………………… ……46
Bibliografi e……………………………………………………………………… ……47
ANEXE

3

INTRODUCERE

Din cele mai vechi timpuri oamenii au avut ca preocupare principală găsirea
unor soluții de a -și proteja viața , dar și bunurile , împotriva oricăror forțe ale naturii, a
diferitelor boli. Ideea de asigurare apare cu mii de ani în urmă, încă din epoca oamenilor
primitivi.
Oricine are nevoie de protecție, iar pe parcursul întregii vieți fiecare acumulează
o multitudine de bunuri, de valori ce pot dispărea într – o clipă în urma unui
cutremur,incendiu, furt sau oricare alt motiv. Împrumuturile pentru cumpărarea unei
locuințe, asigurarea unui venit suplimentar pot fi realizate tot prin asigurare. În ceea ce
privește asigurar ea de viață, aceasta provine tot dintr -o nevoie acută a fiecaruia de a
oferi protecție financiară familiei sau a celor apropiați in paralel cu alte avantaje pe care
asiguratorii le pot oferi. Conștientizarea și manifestarea nevoii de protecție a fiecarui o m
și decizia de a cumpăra o astfel de asigurare vine ca o măsura de prevenire și diminuare
a eventualelor pericole.
În același timp, capacitatea de muncă a unui om, integritatea fizică, sănătatea
pot fi și ele afectate. Conștientizarea și ma nifestarea nevoii de protecție a oricărui om
sunt determinate în mare măsura de anumiți factori. Acești factori pot fi obiectivi, și aici
amintim pe cei economici, sociali, familiali, financiari, educaționali, dar să nu uităm
nici de factorii subiectivi ce se bazează în mare parte pe cunoașterea avantajelor ce le
oferă protecția asigurărilor. Toate aceste avantaje nu de pind întotdeauna doar de
asigură torii priviți individual, ci și de existența unei piețe a asigurărilor stricte, care să
nu permită eșecuri ș i nici să afecteze încrederea oamenilor.
În cadrul oricărei organizări sociale, asigurarea apare ca o componentă
esențială, reprezentând reacția declanșată în fața unor posibile dezastre. Într -un fel,
rolul asigurărilor este acela de a organiza viața soci ală, de a proteja și de a ajuta
societatea să funcționeze. Caracterul principal al asigurărilor este acela de a crea în
cadrul grupurilor o formă ideală de protecție în scopul evitării unor pericole ce pot
afecta atât viața proprie , cât și viața persoanel or din jurul nostru.
Astfel, tema aleasă pentru această l ucrare este intitulată ” Asigurări de
răspundere civilă profesională. Studiu de caz ”, deoarece am considerat necesar a
cunoaște si a preveni viitoarele posibile pericole ce pot afecta vi ața noastră. Această

4
temă mi se pare deopotrivă interesantă și , totodată , esențială pentru îmbogățirea
cunoștințelor ce ne pot fi folositoare pe mai departe .
Prezenta lucrare este structurată în trei capitole și aduce în atenție elementele
esențiale ale conceptului de asigurare.
Primul capitol, intitulat „ Conceptul de asigurare. Abordari teoretice ”,
evidențiază informațiile cu privire la pericolele care au amenințat de -a lungul timpului
viețile și bunurile oamenilor și care au dus la manifestarea ne voii de protecție a oricărui
om.De asemenea, prezintă asigurarea sub aspect juridic, economic și financiar,
clasificarea și funcțiile asigurărilor.
Capitolul al doilea este intitulat „ Contractul de asigurare obligatorie” și aduce
de asemenea în atenție trăsăturile esențiale ale contractului de asigurare, dar și ale
asigurării prin care acesta se manifestă.
Capitolul al treilea , intitulat „ Răspunderea civilă profesională a medicilor”
abordează acest tip de răspundere, analizând atât particularitățile și trăsăturile
caracteristice ale acesteia, precum și un aspect foarte important al acestui tip de
răspundere , și anume malpraxisul.
Prezenta lucrare încearcă să aducă în evidență importanța pe ca re această formă
a răspunderii civile o are și modalitatea prin care î și face simțită prezența în raporturile
existente în acest domeniu.
Pentru realizarea acestei lucrări au fost consultate mai multe surse precum
Violeta Ciurel, Gheorghe Bist riceanu, T. Moldovan. De asemenea, a mai fost folosită și
legislația modificată și actualizată.

5
CAPITOLUL I
CONCEPTUL DE ASIGURARE. ABORDĂRI TEORETICE

1.1 APARIȚIA IDEII DE ASIGURARE

Viața oamenilor nu este întotdeauna una senină, indiferent câtă grijă se acordă
evitării problemelor sau protejării bunurilor, niciodată nu poate fi un succes garantat. Cu
toate acestea, oamenii doresc în continuare să se bucure de propriile locuințe, să -și
conducă propriile au toturisme, să se bucure de viață fără nici un fel de incidente, fără
teama problemelor ce pot apărea.
Cele mai vechi forme ale asigurării au apărut acum 6500 ani când meșteșugarii
din Egipt au încercat să găsească diverse metode prin care puteau să -și protejeze
bunurile pentru acoperirea pagubelor produse de diverse nenorociri ce loveau membrii
comunitații. De fapt, putem afirma că ideea de asigurare a apărut odată cu apariția
societății umane. Spunem asta pentru că în preistorie, oamenii primitivi sunt primii care
au format așa numitele ”grupuri sociale” ce aveau ca scop să asigure supraviețuirea
grupului. Mai târziu, primele forme de asigurări sunt în strânsă legatură cu dezvoltarea
porturilor maritime și mai exact, primii care au legiferat și reglementat statutul
asigurărilor au fost Babilonienii în codul lui Hamurabi. ( Hamurabi a rămas î n istorie pe ntru
renumitul său cod de legi, scris î n jurul anului 1760 Î.Hr. și conț ine 280 de articole de lege.)
Astfel, negustorii își puteau asigura transportul plătind o sumă adițională creditorilor
care se asigurau că în cazul furtului bunurilor, aceștia, negustorii, nu mai erau nevoiți să
ramburseze împrumutul creditorului.
O altă reglementare ce fă cea referire la asigurări este cuprinsă în legile
Rhodosului în secolul IX – lea î.e.n ( Legile Rhodosulu i au constituit baza teoretică și practică a
uzanț elor maritime la avaria comun ă) prin care negustorii plăteau o sumă de bani ce era
colectată într -un fond comun, iar în cazul în care marfa era deteriorată pe parcursul
voiajului, această sumă acoperea paguba.
Polițele de asigurare au luat forma actuală prin secolul XIV în Genoa și
cuprindeau riscuri variate în cazul transporturilor maritime. Un moment im portant în
dezvoltarea asigurărilor îl reprezintă renașterea , atât din punct de vedere al
diversificării , cât și al complexității lor. Așa cum am menționat și mai înainte, cele mai
importante tipuri de asigurări sunt cele maritime, ce erau încurajate în sp ecial de

6
intensificarea co merțului maritim și asigurările de viață foarte des întâlnite în rândul
persoanelor cu rang înalt.
În anul 1453 apare prima Ordonanța ( În 1453, Jaque I de Aragon emite Ordonanța prin
care se previn abuzurile și frau dele și se acordă tratament preferen țial propriilor lor armatori. ) emisă î n
Barcelona, prin care se încearcă legiferarea asigurărilor maritime. Apoi, în anul 1601, în
Anglia apare primul act normativ „ Elisabetan Act” ce legifera raporturile de asigurare.
Atunci când vorbim despre asigurări, discutăm implicit despre riscuri și pericol,
iar de cele mai multe ori în fața pericolelor atât omul, cât și societatea umană au căutat
mereu soluții. Odată cu dezvoltarea societații umane s –a dezvoltat și nevoia de protecție
a membrilor acesteia în fața posibilelor pericole. Un exemplu destul de relevant în ceea
ce privește apariția și evoluția asigurărilor, este cel din Grecia Antică, când în anul 650
Î.Hr. înțeleptul legislator Solon a obligat societăț ile politice și meșteșugărești să
constituie un fond comun care era alimentat lunar prin cotizații, destinat să repare
prejudiciile survenite în cadrul grupului.
Totuși , despre apariția asigurărilor în adevăratul sens al cuvântului , putem
vorbi abia spr e sfârșitul secolului al – XVII -lea. La sfârșitul anului 1680, Edward
LLOYD deschide o cafenea ce devine foarte repede un loc popular printre proprietarii
de nave și negustori, devenind locul unde părțile ce doreau să -și asigure navele și cele
ce erau dispuse să subscrie riscurile aferente, se întâlneau.
( LLOYD’S of London, astăzi este liderul pieței de asigurări maritime ș i alte tipuri specializate)

1.2 NECESITATEA APARIȚIEI ASIGURĂRILOR ȘI
FORMELE ACESTEIA

Winston Churchill spunea : „Dacă ar fi după mine, aș scrie cuvântul asigurare pe
ușa fiecărei case și pe fruntea fiecărui om pentru că sunt convins că pentru sacrificii
neconceput de mici, familii întregi pot fi protejate împotriva catastrofelor care le -ar
putea distruge pentru tot deauna… Abia atunci aș putea fi mulțumit , căci asigurarea
protejează familia în cazul ivirii unei nenorociri și a unor pagube ireparabile…”
(Churchill este cea mai frecvent folosită sursă de citate și însuși generalul de Gaulle l -a descris
ca pe „mare le campion al unei mari aventuri și marele artizan al unei mari istorii”.)

7
Necesitatea apariției activității de asigurare este strâns legată de apariția unor
evenimente ce reprezintă un pericol , atât pentru integritatea bunurilor , cât și pentru viața
oamenilor. De -a lungul timpului, societatea a încercat să găsească diferite metode de
prevenire a calamităților, accidentelor, chiar dacă nu întotdeauna desfășurarea lor poate
fi prevenită . De cele mai multe ori, realitatea ne demonstrează că nu putem preven i toate
evenimentele nefericite, ceea ce duce la o incertitudine generată de lipsa identificării
cauzelor acestor pericole. De aceea, oamenii au ajuns la concluzia că este mult mai ușor
să suporte pagubele în comun în urma evenimentelor incerte, nedorite c um sunt
calamitățile naturale și accidentele. Astfel, au apărut modalități prin care se putea oferi
protecție pentru acoperirea pagubelor material, dar și pentru asigurarea unor condiții de
trai decente. Printre aceste modalități enumerăm :
» solidarizarea în fața evenimentelor ce pot apărea în viața unei comunități;
aceasta presupune ”contribuția fiecărui individ cu sume mici, sub forma unor cotizații în
vederea creării unui fond bănesc utilizat la ajutorul acelor indivizi care au suferit
prejudicii gener ate de evenimentele care au motivat unirea comunității. ( Moldovan T,
1999).
» asigurare a, ce implică ” aportul unui număr mare de persoane fizice și
juridice în constituirea unui fond bănesc, sub amenințarea unui pericol, persoanele
concep și recunosc o portunitatea prevenirii și înlăturarea pe baza prejudiciilor generate
de producerea unor pericole viitoare, probabile, posibile sau nesigure” ( Definiție găsită pe
site-ul oficial al asigură rilor www.1asig.ro ).
În secțiunea anterioară am adus în discuție faptul că, comercianții din
Antichitate practicau diferite forme în vederea acoperirii pagubelor. Apar apoi
elementele unui contract incipient de asigurări , ce avea forma unui contract de asigurare
în care suma garanta un transport de mărfuri pe distanțe mari. Mai târziu în secolul 15 –
16 apar primele forme de asigurări de viață și mai apoi în secolul 17 cele de incendii.
Cele din urmă au apărut în urma unor incendii devastatoare, iar un bun exemplu îl
reprezintă incendiul din 1683 , când trei pătrimi din Londra a ars.

8
1.3 NOȚIUNEA DE ASIGURARE
1.3.1 Definiția conceptului de asigurare și trăsăturile caracteristice ale
asigurării

În literatura de specialitate întâlnim abordări și modalități de exprimare diferite
în ceea ce privește asigurările, care de fapt desemnează, mai mult sau mai puțin, același
lucru. Unii consideră că asigurările pot fi privite din mai multe puncte de vedere, acest
lucru ducând la enunțarea mai multor definiții ale as igurărilor.
 Asigurarea „constă în protecția financiară pentru pierderi cauzate de o gamă
largă și variată de riscuri .” (www.1asig.ro ).

 Asigurarea este „sistemul prin care persoanele fizice sau juridice, conștiente de
riscurile posibile, plătesc prime de asigurare unei companii de asigurări care
rambursează sumele corespunzătoare în caz de daună. Asigur ătorul profită, prin
investirea primelor pe care le primește…asigurarea transferă riscul de la o persoană la
un grup care poate mai ușor să plătească pagubele .” (Definiție preluată de autorul cărții
Asigurări și reasigurări, abordări teoretice și practic i internaționale, Violeta Ciurel din Dictionary of
Finance and Investment Terms)
Distingem următoarele trăsături caracteristice ale asigurării: ( Legea nr. 136 din
1995 privind asigurările și reasigurările din Româ nia)
 Evenimentul trebuie să fie întâmplător, adică producerea riscului să fie
independentă d e voința asiguratului și asigură torului
 Evenimentul trebuie să se poată evalua pe baza calculelor privind frecvența și
proporțiile valorice ale fiecarui risc
 Asigurații trebuie să fie egal ame nințați de riscurile respective
 Plata primei de asigurare și a indemnizației de asigurare.

1.3.2 Asigurarea din punct de vedere juridic

Pentru ca asigurarea să fie operantă, aceasta trebuie să aibă o formă juridică , pe
care i -o poate conferi doar contractul. Astfel, „prin contractul de asigurare ,
întreprinderea de asigurare se obligă ca în schimbul unei prime să ia asupra sa un risc.”
( legea pentru constituirea și funcționarea î ntrepr inderilor private de asigurare și reglementarea
contractului de asigurare, art . nr.49)

9
Conform articolului nr. 57 din Decretul Consiliului de Stat nr 471/1971 ,
„prin contractul de asigurare, asiguratul se obligă să plătească o primă Administrației
Asigurărilor de Stat, iar aceasta i a asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment,
obligându -se ca, la producerea evenimentului, să plătească asiguratului sau unei terțe
persoane, denumită beneficiar, o indemnizație – despăgubire sau suma asigurată în
limitele convenite.” ( Decretul Con siliului de Stat numă rul 471 din 1971, art 57 privind asigură rile de
stat).
În ceea ce priveș te contractu l de asigurare, studiind definiț ia din punct de
vedere juridic , putem enunța că, „sub aspectul să u tehnic, asigurar ea este operația prin
care un a sigurător, organizând pe principiul mutualității un număr mare de asigurați,
expuș i la producerea anumitor riscuri, îi indemnizează pe aceia dintre ei care suferă un
sinistru, pe seama fondulu i comun constituit din primele î ncasate”
( Iulian Văcărel, 1998, pg. 54)

1.3.3 Asigurarea din punct de vedere economic

Asigurarea privită din punct de vedere economic se poate realiza pe baza a trei
categorii de fonduri bă nesti :

 fonduri de rezerv ă- constituite

 fondul de asigurare

– în mod individual
– în mod centralizat
– la dispoziția unor societăți comerciale
– se constituie la dispoziția unor organizații
specializate
– are în mod obligatoriu formă bănească
– se formează î n mod descentralizat pe seama sumelor
de bani pe care persoanele fizice și juridice le achită
– se constituie î n vederea acoperirii pagubelor
provoc ate de evenimente viitoare ș i nesigure

10
 comunitatea de risc

1.3.4 Asigurarea din punct de vedere financiar

Noțiunea de asigurare nu este folosită doar în legatură cu activitatea societaților
comerciale de asigurări, ci și cu asigurările sociale.
Majoritatea specialiștilor în domeniu susține modul tradițional de abordare al
asigurărilor, prin care se repatizează asupra unui nu măr mai mare de persoane, fizice
sau juridice, paguba ce a fost provocată de un fenomen sau de un complex de fenomene.
Mai sunt și specialiști care „susțin tratarea asigur ărilor ca o ramură prestatoare
de serv icii, un intermediar financiar și un activ financiar într -o economie plină de
incertitudini.” (Iulian Văcărel, 1998 , pg.38)
Asig urarea este cea care pune la adăpost persoanele asigurate î mpotriva
pericolelor ce le amenință liniș tea. Asigurarea poate fi considerată chiar o ram ură a
economiei prestatoare de servicii unei categ orii aparte de beneficiari, aceș tia fiind
asiguraț ii. Societatea care încheie asigurări în favoarea asiguraților este atâ t prestatoare
de servicii , cât și intermediar financiar î ntre pe rsoanele fizice asigu rate ce plătesc
primele de asigurare eșalonat ș i persoanele juridice ce au resurse financiare
suplimentare .

– se creează în mod spontan
– este necesară doar simpla participare a persoanelor
fizice sau juridice ce sunt amenințate de același ti p de
pericole
– paguba ce este produsă se împarte între membrii
comunității de risc după principiul mutualității
– vor fi despă gubite doar pers oanele asigurate ce au
suferit î n urma unui prejudiciu , chiar dacă la acest
fond a u contribuit toți asiguraț ii. (Iulian Văcărel 1998,
pg.36)

11
1.4 CLA SIFICAREA ȘI FUNCȚIILE ASIGURĂRILOR

1.4.1 Criterii de clasificare a asigurărilor

1.4.2 Funcțiile asigurărilor

1) Funcția de compensare financiară a pierderilo r constă în:
– plata despăgubirilor de asigurare pentru pagubele datorate calamităților naturale și
accidente ( asigurările de bunuri și răspundere civilă )
– plata sumelor asigurate ( asigurările de viață ) 1) După forma
juridică de asigurare a) Asigurări obligatorii

b) Asigurări facultative (contractuale)

2) Dup ă natura
obiectului asigurat a) Asigurări de bunuri
b) Asigurări de persoane
c) Asigurări de răspundere
civilă
d) Asigurări de riscuri financiare
3) Dup ă natura
riscului asigurat a) Asigurări de viață
b) Asigurări non -viață ( generale)
4) După natura
raporturilor juridice a) Asigurări directe
b) Asigurări indirect e (reasigurări)
5) După sfera de
cuprindere în profil
teritorial a)Asigurări interne
b)Asigurări externe

12

2) Funcția de prevenire a riscurilor și daunelor poate fi exercitată prin
desfășurarea unor activități de prevenire a producerii riscurilor și prin educarea
asiguraților .Totodată, această funcție se poate realiza și prin practicarea franșizei, care
constă în acoperirea unei părți din pagubă de către asigurat. În acest mod, asiguratul este
obligat la o conduită preventivă permanentă.

3) Funcția de repartiție (financiară ) se exprimă în procesele de formare,
repartizare și utilizare a fondului de asigurare. Primele de asigurare încasate de la
persoane fizice și juridice de către societățile de asigurări reprezintă relații de repartiție
a produsului intern brut. Prin această funcție, fondul de asigurare este repartizat către
destinațiile sale legale, și anume :
– plata indemnizației de asigurare ;
– finanțarea unor acțiuni și măsuri cu caracter preventiv pentru limitarea ți
combaterea daunelor ;
– acoperirea cheltuielilor administrative ale societaților de asigurări;
– formarea fondurilor de rezerva.Tot prin intermediul acestei funcții, impozite le
datorate sunt dirijate către bugetul de stat sau bugetele locale, iar contribuțiile pentru
asigurările sociale sunt direcționate către bugetul asigurărilor sociale de stat.

4) Funcția de control este realizată de către organele de specialitat e ale societăților
de asigurare și urmărește :
– modalitatea în care sunt încasate primele de asigurare și alte venituri ale
societății de asigurare ;
– modalitatea de stingere a obligațiilor financiare față de stat și față de asigurați ;
– modul de acordare al indemnizațiilor de asigurare în concordanță cu prevederile
contractual e;
– modul de determinare a drepturilor ce revin asiguraților ;
– modul de adminis trare eficientă a fondului de asigurare și a rezervelor
constituite ;
– constatarea, evaluarea și lichidarea daunelor .

13
CAPITOLUL II
CONTRACTUL DE ASIGURARE OBLIGATORIE

2.1 DEFINIȚIE. CONDIȚII DE VALIDITATE

Potrivit dispozițiilor cap.II din Legea nr. 136 din 1995 în articolul nr. 9 se
stipulează: “Prin contractul de asigurare , asiguratul se obligă să plătească o primă
asigurătorului, iar acesta ia asupra sa riscul producerii unui anumit eveniment,
obligându -se ca, la producerea evenimentului, să plătească asiguratului sau unei terțe
persoane, denumite beneficiar o despăgubire sau suma asigurată în limitele cuvenite " .
(Legea nr. 136 din 1995 privind asigurările si reasigurările din România, articolul nr. 9,cap II.)
Pe de o parte, cont ractu l de asigurare este re glementat atâ t de normele juridice
ce sunt cuprinse în acte normative, precum legile și decretele ce se aplică fiecă rui
contract de asigurare, iar pe de altă parte este reglementat de norme specifice fiecărei
ramuri de asigurare, fie că este de bunuri, persoane sau de răspundere civilă.
Toate asigurările implică o serie de factori între care iau naștere raporturi
juridice în temeiul legii. Când vorbim despre factori, enumerăm :
 asigură torul
 asiguratul
 contractantul
 beneficiarul .
Astfel, asigură torul este acea persoană juridică numit ă și societate de asigurare
care, în schimbul unei prime de asigurare pe care o încasează de la asigurați, își asumă
obligația să plătească acestora despăgubirea ce li se cuv ine în cazul unei distrugeri a
bunurilor asigurate în urma calamitaților naturale sau a unor accidente. ( Ciurel Violeta ,
2000, pg. 21 )
Un alt factor rezultat din raportul juridic îl reprezintă asiguratul . Asiguratul, în
calitatea sa de parte contractanta, este acea persoană, fizică sau juridică, care își asigură
bunurile sau viața împotriva tuturor calamităților naturii sau accidentelor și totodată este
și persoana ce se poate asigura contra unui prejudiciu ce îl poate produce împotriva unei
terțe persoane.
Când vorbim de contractantul unei asigurări, ne referim la persoana fizică sau
juridică care poate încheia un contract de asigurare, dar nu trebuie neapărat să aibă și

14
calitatea de asigurat al acestuia. Un exemplu destul de r elevant îl constituie contractul
de asigurare încheiat de un angajator pentru angajații săi împotriva accidentelor de
muncă, calitatea de asigurați o au lucrătorii pentru care a fost încheiată
asigurarea.Contractantul este cel care își asumă responsabilita tea încheierii unui contract
de asigurare și totodată de a plăti suma aferentă, numită și primă de asigurare. ( Ciurel
Violeta , 2000, pg. 27)
Beneficiarul unei asigurări este, de regulă, chiar asiguratul, dar această calitate
o pot avea și alt e persoane, spre exemplu, o terță persoană căreia asigură torul urmează
să îi plătească indemnizația de asigurare ce este prevăzută prin contract. În ceea ce
privește asigurările de persoane, mai exact asigurările mixte de viață, beneficiarul
asigurării poa te fi chiar contractantul acesteia cu condiția să supraviețuiască până la
expirarea contractului de asigurare. În caz contrar, beneficiar al asigurării devine o terță
persoană, indiferent dacă este soț, soție, copil, frate sau alte persoane apropiate.
Pentru a fi considerat valid, un contract de asigurare trebuie să îndeplinească o
serie de condiții : (www.1asig.ro )
 Părțile trebuie să aibă capacitatea de a contracta;
 Să existe un obiect determinat sau determinabil;
 Consimțământul părților trebuie să fie valabil;
 Cauza contractului să fie una ilicită.
Pentru ca o societate de asigurare să poată încheia și derula procesul
asigurărilor, acesta presupune parcurgerea mai multor etape , ce au ca s cop final
întocmirea contractului de asigurare. Aceste etape sunt : (Dan Anghel Constantinescu , 1998,
pg.33)
1. Întocmirea declarației de asigurare , documen t prin care solicitantul asigurării
se adresează asigură torului, expunâ ndu-i posibilele riscuri, pentru ca ace sta,
asigură torul, să îi poată face o ofertă de asigurare.
În funcție de felul asigurării încheiate, declarația de asigurare se poate î ncheia fie
anter ior contractului de asigurare, în cazul asigurărilor de persoane , externe și la unele
asigurări de bunu ri, fie concomitent cu contractul de asigurare, î n cazul celorlalte tipuri
de asigurare.
Această declarație nu se privează de efectele juridice ale instituției asigurării până când
nu este acceptată de către asigură tor, deoarece în caz contra r, declarația nu va produce
efecte juridice.

15
2. Evaluarea nivelului de risc are o imp ortanță deosebită pentru asigură tor,
deoarece în funcție de aprecierea riscului se pot determina cuantumul primei de
asigurare , dar și anumite riscuri.
Acesta poate fi evalu at imediat ce s -a primit cererea de asigurare în baza datelor oferite
de solicitant, în urma efectuării unei inspecții de risc de către reprezentanții
asiguratorului. Această evaluare are scopul principal de a stabili dacă riscurile ce
urmează să fie asigu rate prin contractul de asigurare se încadrează în limitele acceptate
de asigură tor. ( Dan Anghe l Constantinescu, 1998 , pg. 35 -36)
3. Inspecția de risc , următoarea etapă importantă în vederea încheierii contractului
de asigurare, poate fi efectuată și pe parcursul perioadei de asigurare, având ca scop
evaluarea în timp a nivelului de risc. Aici, este necesar să facem distincția între
evaluarea nivelului de risc și inspecția de risc. “ Inspecția de risc este operațiunea
executată în tere n, în scopul verificării condițiilor în care sunt păstrate, întreținute și
protejate bunurile asigurate ”( Dan Anghel Constantinescu, 1998,pg.37), pe când evaluarea
riscurilor presupune “analiza tuturor implicațiilor ce pot să apară și tuturor factorilor
ce pot contribui la apariția unor daune ”. (Legea nr.32 privind societățile de asigurare
supravegherea asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial din 01 aprilie 2000.)
4. Întocmirea contractului este realizată în așa fel încât declarațiile de voință
specifica te prin contract, iau naștere în același timp.
În țara noastră, de cele mai multe ori, contractul de asigurare se încheie între absenți,
prin intermediul brokerilor de asigurare, ce devin mandatari ai asiguraților și agenți
pentru asiguratori.
Intrarea în vigoare a unui contract de asigurare poate fi și cu o dată ulterioară încheierii
acestuia, iar data intrării în vigoare a asigurării poate fi diferită de începutul răspunderii
asiguratorului. (Dan Anghel Constantinescu, 1998, pg.41) .
5. Conținutul contractului de asigurare se referă la două părți, unde prima face
referire la condițiile generale ce reglementează raporturile dintre asigurat și asigurator și
cea de -a doua parte ce se referă în principal la indicarea părților, și aici vorbim de
asigura t, asigură tor, beneficiar, contractant, denumirea riscurilor, prima de asigurare,
suma asigurată.
6. Durata contractului de asigurare reprezintă perioada de timp la care fac referire
drepturile și obligațiile ce decurg din contract. Acestea pot fi atât pe dur ată de timp
determinată, dar și nedeterminată. Ele pot fi încheiate pe o perioadă de 1 an, în cazul
asigurărilor de bunuri și de răspundere civilă, iar apoi reînnoite pentru o nouă perioadă,

16
egală cu cea anterioară. La fel și în cazul asigurărilor de per soane, acestea pot avea
durata determinată, dar și nedeterminată, în cazul asigurărilor de viață. (Dan Anghel
Constantinescu, 1998 , pg.44)
7. Consimțământul părților se face în scris, astfel încât să se facă referire la proba
contractului , și nu la existența ei, ce poate fi recunoscută de către asigură tor, lucru
consemnat și în registre sau alte acte din evidența asigură torului. Este necesară forma
scrisă a unui contract de asigurare pentru a evita imposibilitatea dovedirii existenței unui
astfel de contract. Lipsa unui astfel de act este echivalentă, din punct de vedere juridic,
cu un act inexistent. Prin forma sa scrisă, contractul de asigurare face posibilă stabilirea
unei date certe a momentului încheierii lui, a datei intrării în vigo are, momentului
începerii, dar și încetării răspunderii asigurării. Elementele esențiale ale unui contract
de asigurare trebuie precizate cu exactitate, acest lucru constituind o garanție pentru
îndeplinirea obligațiilor pentru ambele părți.
8. Întocmirea co ntractului de asigurare este reprezentată de interpretarea
contractului . Este necesar ca, conținutul acestuia să fie unul strict, înțelesul tuturor
termenilor să fie în sensul lor de bază, folosit de fiecare persoană obișnuită.
Stabilirea primei de asigur are se face în funcție de riscul asigurat, iar acest lucru trebuie
definit în termeni cât mai preciși, pentru a fi evitate interpretările eronate.
Un exemplu concludent în acest caz, fiind des facută confuzie, este următorul: în cazul
deteriorării mărfur ilor aflate într -un magazin situat la parterul unui bloc, din cauza
neglijenței locatarilor de la un etaj superior ce lasă un robinet de apă deschis, acest risc
nu este unul acoperit prin asigurare, deoarece asiguratorul se obligă să asigure doar
cazurile de inundație sau stricaciuni survenite în mod accidental la instalațiile de apă.

Putem observa că toate etapele încheierii unui contract de asigurare, indiferent
de natura acestuia, sunt strâns legate între ele, astfel încât contractul de asigurare nu are
un caracter valid prin omiterea vreunei etape.
Contractul de asigurare este un contract de bună – credință. Așadar, potrivit
legislației (Ordonanța nr.21 din 21 august 1992 privind protecția consumatorului (republicată),
publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 65 din 14 martie 2004.) privind protecția
consumatorului , beneficiarii serviciilor au dreptul de a fi in formați complet, corect ș i
preci s asupra caracteristicilor esențiale ale produselor ș i serviciilor, astfel încât deciz ia
pe care o adoptă în l egătură cu acestea să corespundă cât mai bine nevoilor lor.

17
2.2 CARACTERISTICI JURIDICE Ș I CONȚINUT
Contractul de asigurare are următoarele caracteristici specifice: (Iulian Văcă rel,
1998, pg. 56)
 este un contract consensual;
 este un contract sinalagmatic;
 este un contract aleatoriu;
 este un contract cu titlu oneros;
 este un contract succesiv;
 este un contract de adeziune;
 este un contract de bună credință.
Contractul de tip consensual este atunci când acesta se încheie prin
consimțământul ambelor părți, atunci când atât asiguratul cât și asigurătorul și -au expus
acordul de voință în ceea ce privește conținutul contractului de asigurare. Acest acord se
face în formă scrisă, pentru a putea pr oteja interesele asiguraților.
Atunci când părțile își asumă obligații reciproce, iar asiguratul se obligă să
facă o declarație de risc exactă, atât la încheierea contractului, cât și la producerea unui
posibil eveniment și să plătească prim ele de asigurare datorate și asigurătorul este
obligat să își respecte partea sa ce îi revine prin contractul de asigurare. Doar în acest
caz, vorbim despre un contract sinalagmatic .( L. Cistelecan, R. Cistelecan, 1996, pg. 37 )
Contractul aleatoriu este determinat de întinderea exact ă a avantajelor ce vor
rezulta pentru ele din contract. Obligațiile ce revin asigur ătorului și asiguratului depind
de un eveniment viitor si incert . Pentru contractul de asigurar e, contractul aleator este
esențial, pentr u că evenimentul comportă pentru fiecare dintre părți, o șansă de câș tig
sau un risc de pierdere .
În cazul î n care evenime ntul pentru care este solicitată asigurarea ar fi unul cert și
momentul câ nd acesta s -ar putea produce ar fi cunoscut, asigurarea ce urmează a fi
încheiată nu ar mai avea niciun sens.
Caracterul oneros constă în faptul că f iecare parte urmăreș te să o bțină un folos
în schimbul obligației ce -și asum ă. Contrac tul de asigurare fiind o obligație pentru
ambele părț i, obligația este necesar a fi bazată pe moralitate si sinceritate bilaterală .
Asiguratul beneficiază de protecț ia pe care i -o oferă asigurătorul , iar asigură torul preia
asupra sa riscul asigurat în schimbul unei plăți sub forma primei de asigurare . (Iulian
Văcărel , 1998, pg. 33)

18
Contractul succesiv este cel care se eșalonează î n timp , prin care asigurătorul
se obligă să acopere un risc pe o anumită perioadă de timp , prin plata primei de
asigurare anual, sau pe o perioadă scurtă de timp, iar în acest caz plata primei de
asigurare se face integral la î ncheierea contractului.
Contractul de adeziune este acela redactat și imprimat de asigurător, singurul
lucru ce ii revine asiguratului este acela de a accepta sau nu condiț iile impuse. Pe ntru
asigu rările care prezintă o importanț ă deosebită, asigurătorul elaborează un proiect de
contract (o ofertă) pe care o negociază cu viitorul asigurat , dar în limitele unor condiții
impuse de actuari.
Actuarul, ” este persoana care analizează datele statistice și elementele luate în calcul la
prima de asigurare, fiind expert în evaluarea consecințelor financiare ale unor elemente
incerte și viitoare. Actuarii răspund cerințelor lansării unui nou produs de asigurare pe
piață, justificând eficiența acestuia și impactul pe piață. ” (Tudor, M. Moldovan, 1999,
pag.2,3. )
Un alt tip de contract este acela de bună credință , lucru care presupune ca
încheierea contractu lui de asigurare să se facă prin buna credință a ambelor părți.
Asigurătorul trebuie sa fie informat în mod corect de către solicitantul asigură rii,
deoarece pot exista cazuri în care aceste informații nu pot fi verificate , iar acesta preaia
asupra sa un eventual risc. Reaua credință a asiguratului se va sancț iona într -o manieră
foarte severă.
Legea nu se limitează să impună existența unui contract scris, ci impune
numeroase elemente celor care încheie contracte , cu scopul protejării asiguraților de
abuzurile datorate puterii economice a asiguratorilor .

2.3 ELEMENTELE TEHNICE ALE ASIGURĂRII

Condițiile în care se realizează asigurarea sunt determinate de o serie de
elemente ce intervin în activitatea curentă din acest domeniu. La baza contractului de
asigurare stau o serie de noț iuni tehnice precum :
 Asigură tor
 Asigurat
 Contractant
 Beneficiar
 Evaluare

19
 Risc
 Dauna.
Conform condiț iilor g enerale de asigurare ale Societăț ii de Asigurare
Groupama S.A ., orice tip de asigurare conține urmă toarele elemente definitorii: ( Sc
Groupama Asigurări S.A. condiț ii generale de asigurare.)
a) Asigură torul reprezintă acea persoană juridică, mai exact societatea de asigurări,
care, î n schimbul încasarii primei de asigurare, își asumă ră spunderea pentru pagubele
produse bunurilor asi gurate de accidente sau calamităț i naturale și de a plăti despăgubiri
proporți onale cu paguba produsă ;
b) Asiguratul poate fi persoana juridică care în schimbul plății primei de asigurare
își asigură bunurile împotriva anumitor calamităț i naturale sau accidente. De asemenea ,
asiguratul poate f i și persoana fizică ce se asigură î mpotri va diferitelor evenimente ce
apar în viaț a sa sau se asigur ă pentru prejudiciul pe c are l-ar putea produce unor terț e
persoane;
c) Contractantul asigurării poate fi persoana fizică sau jur idică ce poate î ncheia o
asigurare , dar nu trebuie neapărat să aibă și calitatea de asigurat. Acestă calitate trebuie
să fie precizată prin condiț iile de asigurare.
d) Beneficiarul asigur ării reprezintă persoana sau enititatea căreia i se va plăti
despăgubirea î n baza contractului de asigu rare. Terța persoană care devine beneficiarul
asigurării poate fi indicată de către asigurat în poliț a de asigurare sau poate fi desemnată
în decu rsul contractului de asigurare, î n mod scris , dar poate fi desemnat ă și prin
condiț iile de asigurare .43 (Iulian Văcărel , 1998 ).
e) Riscul asigura t este evenimentul prin care societatea de asigurări se obligă
prin lege să achite asiguratului sau, după caz, beneficiarului , despăgubirea de asigurare.
Noțiunea de risc asigurat are mai multe sensuri , și anume : (Gh.Bistriceanu, Fl. Bercea, E.I.
Macovei, 1991).
 probabil itatea producerii evenimentului
 posibilitatea de distrugere parțială sau totală a bunurilor
 dimensiunea r ăspunderii asumate de asigurător în momentul încheierii unei
anumite asigură ri.

Pentru ca un eveniment generator de pagube s ă fie considerat risc asigurat ,
trebuie ca evenimentul :
 să fie posibil

20
 să aibă caracter întâmplător
 să poată fi înregistrat î n evi dența statistic.

Grafic, factorii generatori de risc arată astfel:

f) Evaluarea asigurării se stabilește în funcț ie de valoarea bunurilor, valoare ce
trebuie să coincidă cu valoarea bunului ce urmează să fie asigurat.
g) Suma asigurată reprezintă, î n toate cazurile , limita maximă a răspunderii
asigurătorului, element de bază î n calcularea primei de asigurare. Î n nici un caz suma
asigurată nu poate fi mai mare decâ t valoarea bunului asigurat.
h) Prima de asigurare este acea sumă de bani stabilită de către asigură tor, pe care
asiguratul o plătește pentru a -și asigu ra fondul de asigurare necesar î n cazul unei
eventuale despagubiri.
Prima de asigurare

<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<<< <<<<
Indemniza ția
i) Durata asi gură rii este perioada de timp î n care raporturile dintre asigurat ș i
asigurător ramân valabile, dar aceasta diferă de la un tip de asigurare la altul.
j) Paguba sau dauna este pierderea intervenită la un bun asigurat î n momentul
producerii evenimentului asigurat .
ASIGURAT ASIGURĂTOR RISCURI Natura Activitatea
profesională Accidente
Sănătatea Jafuri
Furturi
Tâlharii

21
CAPITOLUL III
ASIGURAREA DE RĂSPUNDERE CIVILĂ PROFESIONALĂ
A MEDICILOR
STUDIU DE CAZ LA SOCIETATEA DE ASIGURĂRI
ERGO ASIGURĂRI S.A.

3.1 PREZENTAREA SOCIETAȚII DE ASIGURĂRI
ERGO ASIGURĂRI S.A.

ERGO Asigurări este o societate pe acțiuni, membră a ERGO GROUP AG,
unul dintre cele mai renumite grupuri de asigurări din Germania și Europa.
La sfârșitul anului 2016, ERGO GROUP AG a hotărât să -și extindă vasta activitate și în
România, pe segmentul asigurărilor generale, în acest s ens preluând societatea de
asigurări CREDIT EUROPE Asigurări -Reasigurări S.A.
Intrarea pe piața asigurărilor generale a unui investitor de asemenea proporții
demonstrează direcția pozitivă a dezvoltării pieței asigurărilor în România. În 20 15
Grupul ERGO a avut venituri totale din prime de aproximativ 18 miliarde de euro și un
capital de 5,4 miliarde de euro, fiind controlat de Munich Re, unul dintre cei mai
valoroși reasigurători din lume.
Încă din anul 2009, ERGO a început să investească î n România, prin înființarea
ERGO Asigurări de viață, iar în 2015 a fost unul dintre cei trei asigurători de talie
globală interesați de Astra Asigurări, însă a abandonat negocierile din cauza pretențiilor
absurde ale acționarilor acesteia.
ERGO Asigurări S .A. are un portofoliu diversificat, de la asigurări de bunuri,
până la asigurări de sănătate, inclusiv asigurări de răspundere civilă
profesională .(www.1asig.ro)
Clienților din domeniul medical, ERGO le oferă polița MALPRAXIS de
asigurare a erorilor profes ionale efectuate în exercitarea actului medical, care duc la
prejudicii asupra pacientului și implică răspunderea civilă profesională a personalului
medical și a furnizorului de produse și servicii medicale.

22
3.2 PARTICULARITĂȚILE ASIGURĂRII DE RĂSPUNDERE CIVILĂ
PROFESIONALĂ

Asigurarea de răspundere civilă profesională acoperă răspunderea asiguratului
față de terțe persoane, clienț i sau beneficiari, pentru prejudiciile cauzate acestora ,
săvârșite din culpa sa , fie în urma unei erori sau greșeli proprii comise fără intenț ie.
Această formă de asigurare a apărut ca o necesitate impusă de implicațiile
practicării anumitor profesii care pot produce altora pagube create din neglijență în
practicare a profesiei și se adresează persoanelor fizice și juridice care prestează un
serviciu specializat sau asigură consultanță, cum ar fi:
– medici, stomatologi și personal auxiliar
– contabili autorizați, experți contabili , auditori
– avocați, notari, juriști în general
– arhitecți , constructori
– orice profesie cu răspundere mare, inclusiv manageri
Asigurările de răspundere civilă profesională au fost , până de curâ nd, foarte
puțin practicate în țara noastră, deoarece piata autohtonă nu este încă pregatită pentru
acest gen de asigurare. Con tractarea unor astfel de asigurări de ră spundere , de cele mai
multe ori , cere abilitate profesională, dar și prudență din p artea asigură torului.
Între asigurarea de răspundere ș i cea de bunuri găsim o deosebire , mai ales în
ceea ce priveș te stabilirea sumelor asigurate, stabilirea primelor de asigurare,
determinarea despăgubirii de asigurare ș i evaluarea riscurilor . ( Purcaru I, 1998)
Astfel, în ceea ce privește suma asigurată î n cazul acestui tip de asigurare nu
putem face o evaluare prea riguroasă a sumei pe care asigurătorul o datorează unei terțe
persoane î n ca zul producerii unui eveniment. Î n practica acestui tip de asigurare ,
termenii care se utilizează sunt:
 limita răspunderii se refer ă la răspunderea maxim ă ce revine asigură torului ,
conform cu contractul de asigurare
 răspundere , acest termen reprezintă suma maxim ă pe care un asigurător o va
plăti pentru toate cererile de despă gubire pe parcursul perioadei de asigurare. (Iulian
Văcărel , 1998, pg.44)

Un aspect important îl reprezintă delimitarea răspunderii asigură torului , prin

23
precizare a activităților desfășurate de către asigurat prin poliță . De cele mai multe ori ,
pentru asigurările de răspundere civilă profesională, stabilirea despăgubirilor se f ace pe
cale judecătoreasc ă și este de preferat ca polița de asigurare să conțină câ t mai multe
detalii cu privire la activit atea asigurată, dar și la limitele ră spunderii .( www.1asig.ro)
De asemenea , un alt aspect ce trebuie luat î n considerare pentru toate formele
de răspundere profesională este faptul că asigură torul oferă despăgubiri doar pe
parcursul valabilității poliț ei de asigurare . Pretențiile formulate după expirarea poliței nu
sunt luate î n considerare.
Un alt aspect destul de important legat de specificitatea acestei norme de
asigurare îl reprezintă culpa asiguratului. Dacă în cazul asigurărilor de bunuri culpa
asiguratului c onduce la decă derea acestuia din statutul de despăgubit, în cazul asigurării
de ră spundere civilă, culpa asiguratului este condiția de bază pentru despă gubirea
terților. Întotdeauna, î ntre culpa asigur atului pentru fapta sa ilicita ș i prejudiciul ce
trebuie asigurat terț ilor, este un raport de cauzalitate.
De asemenea, la fel de importa ntă câ nd vorbim despre acest timp de
răspundere, este și tehnica constatării daunei și plata despăgubirii. Acest lucru se referă
la răspunderea producătorului în legatură cu noțiunea de vicii ale produselor vâ ndute ce
pot produce atâ t pagube , cât ș i preju dicii utilizatorului. Este neapărat necesar dovedirea
existenței acestora în momentul vânză rii produselor.
Printre particularitățile asigurării de răspundere civilă profesională, amintim
obiectul acestui tip de asigurare față de terț e persoane pentru pagube le sau prejudiciile
produse aces tora prin fapta asiguratului. Aș a cum am amintit , culpa asi guratului este un
criteriu esențial pentru despăgubirea terților. Răspunderea civilă apare doar atunci când
are legatură cu pag ubele produse bunurilor ce aparț in alt or persoane , nu bunurilor
proprii, cum este cazul asigură rilor de bunuri.
Răspunderea civilă implică îndeplinirea cumulativă a condițiilor:
1) săvârșirea unei fapte ilicite de către asigurat
2) proba existenței unui prejudiciu
3) să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu
4) să se constate culpa asiguratului care a comis fapta ilicită .

24
3.3 CARACTERISTICILE ASIGURĂRII DE RĂSPUNDERE
CIVILĂ PROFESIONALĂ

Asigurarea de răspundere civilă profesională presupune despăgubirea
pentru pretențiile emise împotriva asiguratului pentru pagubele ce au loc în perioada de
asigurare. Acestea se referă la orice răspundere civilă care are legatură directă cu
activitatea desfășurată de către și în numele asiguratului prin natura profesiei, sau de
către persoanele pentru care răspunde asiguratul potrivit legii, în cazul în care în polița
de asigurare calitatea de asigurat o deține o persoana juridică.
Exemple privind aceste acoperiri:
 Pentru medici : diagnostic ări eronate, tratamente prescrise eronat , erori
sau neglijențe în efectuarea intervențiilor chirurgicale, superficialitate și
omisiune în timpul activității profesionale ;
 Pentru contabili : neglijența, eroarea sau omisiunea în timpul auditului
financiar sau a altor operațiuni financiar -contabile ce pot influența
deciziile pentru strategia afacerilor ;
 Pentru evaluatorii de active : neglijența în timpul evalu ării unui imobil ;
 Pentru avocați : consultanță care afectează clientul din punct de vedere
financiar .
De regulă, se acordă despăgubiri pentru :
 Daune materiale, at ât din culpa proprie a persoanelor fizice sau juridice,
cât și din culpa altor persoane pentru care asiguratul este răspunzător
conform legii, vătămări corporale sau deces, distrugeri de bunuri ;
 Cheltuieli de judecată suportate de asigurat și încuviințate de instanță ;
 Cheltuieli de judecată suportate de terț în vederea realizării formalităților
legale pentru obligarea asiguratului la plata despăgubirilor ;
 Pagubele apărute în urma pierderii, deteriorării sau distrugerii unor
documente ;
 Orice pierdere datorată unei erori, neglijențe sau omiteri a unui angajat
sau director al asiguratului, în legătură directă cu activitatea de expertiză
contabilă și contabilitate, care este identificată și avizată asigurătorului
în perioada de asigurare ;
 Orice daună apărută ca urma re a pierderii, distrugerii sau degradării

25
suporturilor magnetice folosite pentru înregistrarea și prelucrarea d atelor
financiar -contabile, în urma furtului prin efracție sau calamităților
naturale, care nu pot fi controlate de asigurat (incendiu, cutremur,
inundații) .
Toate celelalte cheltuieli făcute de către asigurat cu consimțământul scris al
asigurătorului, mai exact cheltuieli asociate oricărei daune avizate și aprobate de
asigurător, vor fi despăgubite cu o condiție, și anume : atunci când costurile totale
depășesc suma asigurată , se va despăgubi o anumită proporție a acestora.
De obicei, asiguratul nu are dreptul, conform contractului, să accepte
răspunderea, să trateze sau să facă vreo plată sau cheltuială, fără acordul scris al
asigurătorului, care are dreptul ca, pe cheltuiala sa, să preia și să dirijeze oricând, în
numele asiguratului, soluționarea oric ărei cereri de despăgubire și să primească sprijinul
acestuia.
Asemenea oricărui contract de asigurare, și în cazul asigurării de răspundere
civilă profesională se enumeră clar situațiile în care asigurătorul nu este răspunzător față
de asigur at, denumite excluderi , ca de exemplu :
 Activități prestate de asigurat fără încheierea unui contract cu clientul
său;
 Daune ce au fost produse cu intenție de asigurat, beneficiarul asigurării,
un membru din conducerea asiguratului ;
 Repercusiunile oricăror împrejurări, înregistrate sau nu la asigurătorul
precedent, ce conduc la o solicitare de despăgubire, ca urmare a unei
activități prestate înaintea încheierii prezentei asigurări;
 Orice solicitare de despăgubire d eterminată de pierderi comerciale sau
datorii ale asiguratului, excepție făcând cazurile de lichidare sau
dizolvare ;
 Cereri de despăgubire pentru daune provocate de: r ăzboi, dictatură
militară, confiscare, sechestrare ;
 Cereri de despăgubire generate de pagube apărute la hârtii de valoare,
titluri, manuscrise, obiecte cu valoare artistică, pietre prețioase, precum și
distrugerea sau dispariția banilor.
Acoperirea prin asigurare și excluderile nu sunt identice pentru toate societățile
de asigurare, întrucât acestea au libertatea de a include sau exclude riscuri și răspunderi
pe care le socotesc a fi folositoare, în funcție de nevoile asiguratului, dar și de interesele

26
sale.
La fiecare societate de asigurări regăsim condiții generale cuprinse în polițele
de răspundere civilă profesională pentru profesiile menționate mai sus, dar și condițiile
specifice stabilite în funcție de fiecare activit ate în parte.
Contabilii, experții contabili și auditorii pot fi asigurați pentru desfășurarea
următoarelor tipuri de activități :
 întocmirea, supravegherea și certificarea contabilității și a bilanțului contabil ;
 controlul contabilitații sau al bilanțului contabil ;
 realizarea de expertize contabile ;
 efectuarea de lucrări cu caracter fiscal;
 consultanță financiară și contabilă;
 efectuarea de evaluări patrimoniale;
 realizarea unor lucrări de organizare administrativă.
De asemenea, în polița de a sigurare pentru răspunderea civilă profesională sunt
incluse și limitele maxime ale despăgubirilor ce vor fi suportate de asigurător în cazul
producerii unui eveniment și primele de asigurare calculate în funcție de aceste limite,
ce vor fi achitate integr al sau în rate de asigurat.
În general, acest tip de poliță stipuleaza anumite sume ce vor diminua orice
plată, ca de exemplu :
– sumele pe care asiguratul le datorează persoanelor care au condus la
producerea daunei ;
– sumele care au fost reținute de asigurat, dar aparțin persoanelor
răspunzătoare de producerea daunei;
– orice sume recuperate de la persoanele responsabile de daună.
Dacă asiguratul primește despăgubiri , din orice altă sursă , pentru o pagubă care s e
încadrează în condițiile poliței de asigurare pe care o deține, asigurătorul răspunde doar
pentru valoarea daunei care depășește suma recuperată din acea sursă.
Dimensiunea despăgubirilor, inclusiv cheltuielile de judecată, se determină în
limita sumei a sigurate precizate în contractul de asigurare.

27
3.4 FORMELE RĂSPUNDERII CIVILE MEDICALE

În momentul în care conduita umană cade sub incidența unei norme juridice,
doar atunci putem vorbi despre răspundere juridică medicală.
Răspunderea juridică are următoarele forme:
– răspunderea penală intervine doar în cazul în care personalul medical
săvârșește o faptă ce este considerată infracțiune
– răspunderea disciplinară “ medicul răspunde disciplinar pentru nerespectarea
legilor ș i regulamentelor profesiei medicale, a codului de deontologie medicală și a
regulilor de bună practică profesională, a statutului Colegiului Medicilor din România,
pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate de organele de conducere a le
Colegiului Medicilor din România, precum și pentru orice faptă săvârș ită în legătură cu
profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea ș i prestigiu l profesiei sau ale
Colegiului Medicilor din Româ nia”.( Legea nr.96/2006, art.442 )
– răspunderea civilă intervine în momentul în care personalul medical din
cadrul unui act medical săvârșește o faptă ilicită ce este în strânsă legatură cu
exercitarea profesiei sale.
În majoritatea lucră rilor de specialitate , se consideră că răspunderea civilă
medicală poate fi delictuala sau contractual, ( Ș. Beligr ădeanu , pg. 6) , pe c ând alți
specialiș ti consideră că acest tip de răspundere poate fi decât răspundere civilă
delictuală . (I. Anghel, Fr. Deak, M. Popa , 1970) .
Așadar , răspunderea contractuală, ca formă a ră spunderii civile medicale,
operează doar în două cazuri, “în raportul dintre pacient și unitatea medicală și în
raportul dintre pacient ș i medicul care exer cită individual profesia .” ( I.F.Popa ).
În literatura de specialitate încearcă să se arate faptul c ă răspunderea civilă medicală nu
poate fi încadrată î n nici una din tre formele ră spunderii contractuale sau delictuale ,
deoarece această formă de răspundere este specifică domeniului medical și este
reglementată prin Legea nr. 95/2006. ( L.R.Boila, 2009, pg .326) .
Răspunderea civilă medicală ca răspundere delictuală , poate fi: răspundere
pentru fapta proprie și ră spundere pentru fapta altei persoane. Conf orm art. 998 din
Codul Civil, “orice faptă a omului care cauzeză altuia prejudiciu , obligă pe acela din a
cărui greșeală s-a ocazionat, a -l repara”.
Pentru a putea d e vorbi de răspundere civilă medicală, este necesar a fi
întrunite o serie de condiții , după cum urmează : (L.R.Boila, 2009, pg.328)

28
 Fapta ilicită ;
 Prejudiciu;
 Raport de cauzalitate între fapta ilicită si prejudiciu;
 Vinov ăție.
Fapta ilicit ă. Personalul medical este cel care ră spunde pentru prejudiciile
cauzate pacienților atunci când sunt săvârșite erori de natură profesională . Putem da , în
acest sens , exemplu malpraxisul medical , despre care vom vorbi în secțiunea ce
urmează. Cauzele ce înlă tură caracter ul ilicit al faptei sunt acele împrejurări sau situații
a căror existență face posibilă ca realizarea vreuneia dintre trăsăturile esențiale ale
infracțiunii să devină imposibilă. Î n acest sens , putem aminti următoarele cauze de
înlăturare a caract erului ilicit în practica medicală : (L.R.Boila, 2009 , pg. 332 )
– Stare de necesitate , este î n star e de necesitate persoana care săvârșeș te
fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi înlă turat alt fel, viața,
integritatea corporală sau sănă tatea sa, a a ltuia sau un bun important al să u ori al altuia;
– Cazul fortuit , în acest caz nu constituie infracțiune fapta prevazută de
legea penală al cărei rezult at este consecința unei împrejură ri care nu poate fi prev ăzută ;
– Eroare de fapt – reprezintă cunoașterea greșită de către cel ce săvârșește
o faptă prevăzută de legea penală, î n momentul comit erii acesteia, fie a unei situații sau
împrejură ri esențiale pentru corectarea a celei fapte, fie a unei dispoziț ii legale ;
– Beția – în momentul săvârș irii faptei, făptuitorul se găsea, datorită unor
împrejurări independente de voința sa, în stare de beție completă produsă de alcool sau
de alte substanțe ;
– Consimțămâ ntul victimei – victima prejudiciului trebuie să fie de acord ,
încă î nainte de producerea fap tei, ca autorul acestei fapte să acționeze î ntr-un anumit
mod, cu riscul producerii unei pagube, ca racterul ilicit al faptei este astfel înlă turat.
Prejudiciul. Ca elem ent esențial al ră spunderii civile medicale, prejudiciul
reprezintă rezultatul negativ suferit de către pacient, î n calitate de utilizator de servicii
medicale , ca urmare a faptei ilicite săvârșite de că tre prestatorul de servicii medicale.
Prejudiciul rez ultat î n urma act ului medical defectuos poate fi : patrimonia l și
moral. Vorbim despre prejudiciul patrimonial atunci când acesta este determinat și
evaluabil precum: cheltuielile medicale necesare refacerii st ării de sănă tate, pierderea
venitului cure nt, cheltuieli necesare recuperării capacității de muncă . Prejudiciul moral
nu are caracter economic și constă în vătămarea adusă integrității corporale și

29
sănătăț ii.(G.Vintilă , 2002, pg 25 -26.)
În cele mai multe cazuri , prejudiciul ca element al ră spunderi i civile medicale este de
natură morală .
Raportul de cauzalitate între fapta ilicită ș i prejudiciu. Așa cum am
menționat și anterior, pentru ca răspunderea civilă medicală să existe, între fapta ilicita
și prejudiciu trebuie să fie un raport de cauzalitate. Acest lucru cuprinde :
– faptel e care constituie cauza necesar ă și direct ă;
– faptele care au făcut posibilă acțiunea cauzală sau i -au asigurat sau
agravat efectele.
În momentul stabilirii acestui raport, între fapta ilicita medicală ș i prejudiciu,
se iau în considerare și faptele și împrejurările ce au avut o contribuție directă sau
indirectă la producerea prejudiciului.
Vinovaț ia. Răspunderea medicală, ca răspundere civilă, are ca fundament de
bază ideea de culpă sau noțiunea de eroare profesională . Culpa profesională poate fi
definită ca acea formă a vinovăției în care medicul nu a prevă zut rezultatul faptelor sale ,
deși putea și trebuia să o facă, a considerat în mod ușuratic că aceasta nu va apărea.
Vinovația se exprimă în trei forme: inten ția, culpa și intenția depășită .
O faptă este săvârșită cu intenț ie atunci câ nd făptuitorul prevede rez ultatul
faptei sale și, deși, nu îl urmărește, acceptă posibi litatea producerii lui.
O faptă este săvârșită din culpă atunci când fă ptuitorul prevede re zultatul faptei
sale socotind că el nu se va produce și atunci câ nd acesta nu prevede rezultatul faptei
sale, deși putea să îl prevadă . (G.Vintilă , 2002 , pg.39 )
Trebuie men ționat faptul că, î ntotdeauna, personalul medical va ră spunde
pentru prejudiciile ca uzate prin exercitarea profesiei.
Pe lângă răspunderea civilă medicală pentru fapta proprie, amintim și de
răspunderea civilă medicală pentru fapta altei persoane. Conform l egislației în vigoare,
răspund pen tru fapta altei persoane unităț ile sanitare publi ce sau private ce au calitatea
de furn izori de servicii medicale. Aceștia răspund în condiț iile legii c ivile pentru
prejudiciile produse de personalul medical angajat , solidar cu acesta.
( Legea nr. 95/20 06, art. 644, alin 2. Privind răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de
produse ș i servicii medicale ).
Sunt și cazuri î n care personalul medical nu este răspunză tor pentru prejudiciile
produse î n exercitarea profesiei , și anume: când prejudiciul se cauzează:
 condiț iilor de lu cru;

30
 afectelor averse;
 complicațiilor ș i riscurilor acc eptate de metodele de investigație și
tratament;
 viciilor asc unse ale materialelor medicale
și atunci când acționează cu bună credință în situații de urgență, respectând
competenț ele acordate. (Legea nr. 95/20 06, art. 644, alin 2. Privind răspunderea civilă a personalului
medical și a furnizorului de produse ș i servicii medicale )

3.5 ASIGURAREA DE MALPRAXIS
3.5.1 Natura juridică și conținutul raportului medic -pacient

Încercăm să aducem în atenție particularitățile răspunderii civile medicale în
ceea ce privește raportul juridic medic – pacient, precum ș i condițiile în care atât
medicu l, cât și unitățile sanitare își angajează răspunderea în cazurile de malpraxis .
Principala obliga ție pe care medicul o are în relația sa cu pacienții este
obligația de î ngriji re, mai exact, acesta trebuie să acorde îngrijiri atente, conștiincioase
și conforme cu metodele actuale ale ș tiinței.
Orice persoană are dreptul la orice fel de î ngrijire ș i de a bene ficia de terapii
care garantează cea mai bună securitate sanitară , de stabilire a tratamentului, de
vindecare și îmbunătațirea stării de sănă tate a pacientului.
Obligația de î ngrijire presupune că medicul are obligația să îngrijească
pacientul cu atenție și prudență și să țină cont de cunoștințele în domeniu la momentul
tratării. Această obligație de îngrijire are două limite :
– nivelul personal al cunoștinț elor de s pecialitate,
– nivelul obiectiv al științ ei la acea data,
aceastea două făcâ nd ca rezultatul actului medical sa fie unul de succes.
Totodată, în sarcina medicului se poate naște și o obligație de rezultat, fie prin
voința părților, fie prin natura prestației în temeiul legii.
Ca de exemplu, a tunci câ nd vorbim despre chirurgia estetică, obligaț ia medicului este
una de rezu ltat, deoarece prin aceasta se înțelege, în termeni simpli, î nlocuirea a ceva
normal , dar apreciat ca in estetic, cu altceva de o anumită dimensiune , formă sau de a
corecta î ntr-un anumit fel cor pul uman; astfel pacientul dorește să obțină un rezultat
concret.

31
De asemenea, și atunci când prestația furnizată de că tre practician ex clude
orice fel de risc, obligaț ia medicului este tot una de rezultat. Legea poate impune
repararea daunelor cauzate de activitatea medicală, astfel, în cazul vaccină rilor
obligato rii s-a instituit obligația de î ngrijire ca rezultat. ( Legea nr. 649 din 20 noiembrie 2001
privind obligativitatea raportă rii bolil or și a efectuării vaccinărilor publicată î n Monitorul Oficial nr. 773
din 4 decembrie 2001).

În cursul actului medic al, alături de obligația de î ngrijire , este tratată și obligaț ia
de securitate ce impune asigurarea integrităț ii corpo rale a pacientului. Prin această
obligaț ie, personalul medical se obligă să folosească î n mod corect tehnicile medicale de
supraveghere a bolnavului pe parcursul tratamentului. Securi tatea actului medical
reprezintă o prezumț ie de calitate a actului medica l și exigența fiecarei persoane care
întelege să apeleze la un medic.
Obligația de securitate este o obligație profesională . Lipsa de supraveghere a pac ientului
poate cauza acestuia vătămă ri.
De o obligație de supraveghere specială, vorbim în cazul pacie nților cu afecțiuni
psihice, ce îș i pot cauza lor sau altor persoane vătămă ri.

În ceea ce privește obligaț ia de informare , pacientul are dreptul de a fi informat
cu privire la serviciile medicale ce sunt disponibile , precum ș i la modul în care le poate
utiliza. Astf el, pacientului i se permite să dispună de toate datele necesare pentru a
putea întelege situația sa, încâ t pacientul corect inform at poate să accepte sau să refuze
serviciul medical.
Dreptul la i nformare al pacientului are două componente esențiale:
1) dreptul de a fi informat cu privire la serviciil e medicale ce sunt
disponibile
2) dreptul de a fi informat, după alegerea serviciilor medicale, în ceea ce
privește propria stare de sănă tate. ( Ș. Beligrădeanu, pg.6)
Obliga ția de informare nu trebuie înțeleasă greșit, în sensul că medicul are
obligaț ia de a o bține acordul pacientului cu privire la efectuarea actului medical, ci
transmiterea tuturor informaț iilor ne cesare pacientului pentru ca acesta să își poată da
consimțământul î ntr-un mod informat.

Referitor la obligaț ia personalului medical cu privire la confidenț ialitatea și

32
respectarea vieții private a pacienților, medicul trebuie să respecte secretul profesional.
Datele medicale ce au caract er personal fac obiectul obligației de confidenț ialitate ce
revine strict personalului medical. Informaț iile med icale țin de viața intimă a fiecărei
persoane și nu trebuie fă cute publice , decâ t cu acordul expres al persoanei în cauză .
( A.B. Trif, V.Anăstă soaie, 2000, pg. 293) .
Medicul, prin natura profesiei sale are acces dublu la intimitatea pacientului, atât în
relația cu familia acestuia , cât ș i aceea a corpu lui pacientului. Dreptul la viața privată și
respectarea demnității fiecărei persoane presupune interzicerea publicității vieț ii private ,
fără acordul titularului , cu excepția cazurilor ce sunt prevă zute de lege.
Conceptul de malpraxis este definit ca o eroare profesională ce este săvârși tă
în urma actului medical și generează prejudicii pacientului, implicând răspunderea
civilă a personalu lui medical și a furnizorului de produse ș i servicii medicale . (A.B. Trif,
V.Anăstă soaie, 2000 , pg.295 )
Malpraxisul este sinonim cu eroarea medicală , cu culpa medicală, ambi i
termeni cuprind fapta ilicită a acestuia. Atunci când spunem că malpraxisul este eroarea
generatoare de prejudicii , înțelegem faptul că “ malpraxisul este fapta ilicită săvârșită
cu vinovăț ie” .
Eroare medicală , întâlnită doar la actele medicale, reprezintă o greșeală
specifică, ce poate fi comisă doar de că tre me dic sau de personalul medical. Întâlnim
câteva clasifică ri ale malpraxisului medical , și anume :
 eroarea de diagnostic;
 eroarea in alegerea tratamentului ;
 eroarea de supraveghere.

Tot mai frecvent în ultimii ani, pacienții din România se adresează direct
instanțelor de judecată, cerându -și dreptatea. Malpraxisul este un tratament incorect sau
neglijent aplicat de un medic unui pacient, care îi produce acestuia prejudicii de orice
natură, în relație cu gradul de afectare a capacității fizice și /sau psihice.
Orice eroare profesională săvârșită în exercitarea actului medical, generato are
de prejudicii asupra sa, legitimează pacientul pentru a cere tragerarea la răspundere a
personalului medical vinovat .
Un medic poate fi acuzat de malpraxis dacă limita stabilită de textul de lege
este depășită în o ricare dintre momentele apariției unui prejudiciu asupra pacientului,
gravitatea acestui prejudiciu urmând a sta la baza corectei individualizări a pedepselor .

33
Indiferent că este produs din eroare, din imprudență sau din cauza unor
cunoștințe medicale in suficiente în exercitarea profesiunii, prejudiciul există . Dacă
eroarea medicală a avut ca rezultat pricinuirea integrității corporale sau sănătății
persoanei a unei vătămări care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de
60 de zile, pierder ea unui organ sau simț, încetarea funcționării acestora, o infirmitate
permanentă fizică sau psihică, avortul, punerea în primejdie a vieții pacientului ori
decesul acestuia, limita stabilit ă în acest caz este la un nivel superior.
În caz de malpraxis , pacientul se poate adresa fie poliției, fie instanței de
judecată . De asemenea, în multe dintre cazuri se poate impune și parcurgerea unei
proceduri prealabile de mediere.
În România malpraxis -ul este sancționat penal. Pacientul lezat de medic trebuie
să se adreseze instanței de judecată, unde e ste obligat să prezinte un certificat medico –
legal și o expertiză a unei comisii de specialiști.
Pentru a putea fi protejați în astfel de cazuri, medicii sunt nevoiți să încheie o
poliță de asigurare de răspundere civilă profesională , care poate acoperi despăgubirile
solicitate de pacientul vătămat și ale cărei condiții le vom descrie în cele ce urmează.

3.5.2 Condiții speciale ale asigurării de răspundere civilă profesională a
personalului medical ERGO Malpraxis

Pe lângă condițiile generale privind asigurarea de răspundere civilă generală ale
ERGO Asigurări S.A., prezentate în ANEXA 1, societatea pune la dispoziția clienților
săi și condițiile speciale privind asigurarea de răspundere civilă profes ională a
personalului medical.
Obiectul poliței ERGO Malpraxis îl constituie asigurarea erorilor profesionale
săvârșite în timpul exercitării actului medical, care au generat prejudicii asupra
pacientului.
Pentru a putea încheia o astfel de polița, solicitantul trebuie să îndeplinească
câteva condiții, și anume: (www.asiguraripitesti.ro )
 persoanele fizice trebuie să dețină calitatea de medici cu autorizație validă de
liberă practică medicală, asistenți, surori medicale, infirmiere sau orice personal
medical autorizat ;
 persoanele juridice sunt unitățile medicale de stat sau private , care pot contracta

34
asigurări în nume propriu, dar și în numele și pentru fiecare angajat ;
 să completeze cererea chestionar sau declarația de asigurare, ce conține
informații importante despre :
– asigurat și contractant
– apartenența la organizații profesionale
– modul de practicare al meseriei
– structura organizatorică și funcțională a furnizorului de
servicii medicale
– felul serviciilor medicale oferite
– istoricul de daune
– limitele de răspundere solicitate .
Această cerere este necesar a fi întocmită în oricare dintre situațiile de mai jos :
– încheierea unei polițe noi
– reînnoirea unei polițe existente, înainte de data expirării
acesteia
– în cazul în care apare orice schimbare a informațiilor din
polița de asigurare;
 sa prezinte asigurătorului documentele de identificare ale asiguratului și
contractantului, avize, autorizații, licențe ;
 să plătească asigurătorului prima de asigurare, conform poliței de asigurare,
pentru a fi despăgubit în cazul unui prejudiciu generat de unul sau mai multe riscuri
asigurate .
De cele mai multe ori , în cazu l încheierii unei astfel de polite, se produc foarte
multe confuzii. Una dintre acestea o reprezintă încheierea unei poliț e de malpraxis
pentru o alt ă categorie decâ t cea din care face parte sau pentru o valoare sub limita
minimă .
O altă confuzie ce se poate face la încheierea poliț ei de malpraxis este
necitirea condițiilor generale ș i speciale de asigurare. Persoanele nu acordă atenția
cuvenită condițiilor de asigurare, întrucât este o asigurare obligatorie, cerută de Colegiul
Medicilor, în vederea vizării anuale a Certificatului de Membru .
Referitor la condi țiile de asigurare, a cestea stabilesc de fapt modul în care
activeaz ă asigurarea și precizează în ce constă riscul asigurat , adică evenimentul de
malpraxis pentru care se î ncheie polița , cauzele de excludere a acordării de
indemnizației de asigurare , obligațiile asiguratului și obligațiile societății de asigurări în

35
cazul producerii unui eveniment asigurat , franș iza.
Dacă condițiile generale de asigurare nu sunt citite , solicitantul va considera că
în cazul unei acuzaț ii de malpraxis va fi total acoperit prin această asigura re, neluând în
calcul faptul că aceste condiț ii con țin o multitudine de c auze de excludere a funcționării
asigură rii..
O altă greșeală destul de des î ntâlnită o reprezintă neincluderea daunelor
morale î n daunele acoperite de asigurare. Suma asigurată, pe care so cietatea de
asigurare trebuie să o plătească în cazul producerii evenimentului asigurat , cuprinde și
sumele pe care asiguratu l este obligat să le plă tească cu titlu de desp ăgubire , persoanei
sau persoanelor pă gubite prin actul medical in adecvat.
Despăgubirile pot fi atâ t morale , cât ș i materiale. Este esențial, în cazul
medicilor, ca polița de asigurare să acopere daunele materiale, dar în special daunele
morale . Daunele materiale au o valoare relativ scăzută, care poate fi acoperită de
asigurare. Nu acelaș i lucru putem spune despre daunele morale , al căror cuantum crește
copleșitor și care, de obicei, depășesc valoarea sumei asigurate .
Iată un extras din condițiile speciale privind personalul medical , atașate poliței
ERGO Malpraxis și prezentate în ANEXA 2:

Obiectul asigur ării

1. Asigurătorul, în baza contractului de asigurare, a prezentelor condiții și în
schimbul primelor de asigurare încasate, acceptă să acopere prin asigurare răspunderea
civilă profesională a asiguratului angajată față de pacienți, ca urmare a prejudiciilor
cauzate acestora prin săvârșirea unor fapte /acte de imprudență, neglijență, eroare sau
omisiune în cadrul exercițiului legal a activității sale profesionale mentionață în
contractual de asigurare.

2. Asigurarea se poate încheia atât sub formă de contract de as igurare individual de
către medici, personalul medical cu studii superioare de specialitate, personalul mediu
sanitar, cât și sub forma de contract de asigurare colectiv de către unitățile sanitare
autorizate, în numele și pentru fiecare medic și cadru med ical nominalizat în anexa
contractului de asigurare.

36
Riscuri asigurate

1. Asigurătorul acordă despăgubiri, în limitele sumelor asigurate precizate în
contractul de asigurare, pentru:
a. sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de despăgubire
pentru prejudiciile de care răspunde în baza legii ca urmare a vătămării corporale sau
decesului pacienților, consecință a unor acte sau fapte de imprudență, neglijență, eroare,
omisiune săvârșite de către asigurat în cadrul exercitării legale a profesiei ;
De asemenea, se acordă despăgubiri pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le
plătească cu titlu de despăgubire pentru prejudiciile produse în exercitarea profesiei și
atunci când își depășește limitele competenței, cu excepția cazurilor de urgență în care
nu este disponibil personal medic al ce are competen ța necesară .
b. cheltuieli de judecată făcute de asigurat, în procesul civil dacă a fost obligat la
dezdăunare;
c. cheltuielile de judecată făcute de reclamant pentru îndeplinirea formalităților
legale în vederea obligării asiguratului la plata despăgubirii, dacă asiguratu l a fost
obligat prin hotărâre judecătorească la plata acestora.

2. Prin plata unei prime suplimentare, asigurătorul acoperă daunele morale
produse ca urmare a exercitării activității specifice asiguratului, conform sublimitelor
menționate în contractul de asigurare. Sublimita este inclusă în limita de răspundere
asigurată prin poliță, limită care nu se majoreaz ă și rămâne neschimbată.

Excluderi

1. Pe lângă excluderile prevăzute în „Condițiile generale privind asigurarea de
răspundere civilă'', asigurătorul nu va acorda despăgubiri pentru prejudicii propuse:
a. ca urmare a prestării unor servicii medicale pentru care asiguratul nu a fost
autorizat/acreditat;
b. ca urmare a furniz ării serviciilor medicale în alte scopuri decât pentru diagnostic
sau tratament ; efectuarea operațiilor plastice /estetice sunt acoperite prin asigurare doar
pentru operații de recuperare ca urmare a unui accident și/sau deformări congenitale;
c. ca urmare a unui eveniment cauzat sau provocat în mod intenționat de pacient,
de exemplu prin autorănire, sinucidere, tentativă de sinucidere ;

37
d. de contaminare cu virusul HIV sau cu viruși indetectabili la nivelul actual al
medicinii ;
e. ca urmare a prescrierii de rețete sau folosirii de medicamente pentru scădere în
greutate ;
f. ca urmare a efectuării un or teste clinice cu substanțe noi sau a utilizării de
proceduri terapeutice sau de diagnosticare neomologate ;
g. ca urmare a efectuării de către stomatologi a anesteziei generale ori a
intervențiilor sub anestezie generală, în afara cazurilor în care acestea se efectuează în
spitale specializate și cu asistență de specialitate ;
h. ca urmare a furnizării serviciilor medicale sub influența alcoolului, narcoticelor
sau substanțelor halucinogene interzise de lege ;
i. ca urmare a cercetărilor sau aplicațiilor în domeniul tehnologiei genetice
(inclusiv chirurgie și manipulare genetice), transplantului de organe, implantului
stomatologic ;
j. pacienților care sunt cetațeni SUA sau Canada ;
k. direct sau indirect de contaminări rad ioactive sau de radiații ionizate produse
de aparatura medicală ;
l. soților asiguratului sau membrilor ascendenți, descendenți din familia sa, fraților
sau surorilor, salariaților și prepușilor în exercițiul funcțiilor lor, ca și asociaților sau
colaboratoril or;
m. de activitatea de acceptare, studiere, creare de noi medicamente, echipamente,
produse destinate utilizării medicale sau cosmetice, precum și toate experimentele și
testele asociate ;
n. de acte profesionale considerate prohibite în conformitate cu dispozi țiile legale
sau reglementare ;
o. în activitatea de gestiune a unei clinici, a unui laborator de analize, sau a oricărei
instituții cu caracter medical ;
p. consecin țele unor transfuzii de sânge .

Obligațiile asiguratului

1. Pe lângă obligațiile prevăzute la capitolul IX. din „Condițiile generale privind
asigurarea de răspundere civilă'' (ANEXA 1) , asiguratul are și următoarele obligații:

38
a. să țină o evidență corectă a tuturor pacienților și serviciilor prestate acestora și să
păstreze aceste evidențe astfel încât ele să poată fi puse la dispoziția reprezentanților
asigurătorului în măsura în care ele au legătură cu pretențiile de despăgubire formulate
de pacienții asiguratului;
b. să înștiințeze în scris asigurătorul d espre producerea oricărui eveniment care ar
putea duce la apariția unei pretenții de despăgubire, în termen de 3 zile lucrătoare de la
data la care au luat la cunoștință despre acest eveniment;
c. să transmită în cel mai scurt timp posibil informațiile , documentele și actele oficiale
referitoare la evenimentul care a determinat formularea unei pretenții de despăgubire
împotriva sa, inclusiv decizia Colegiului Medicilor din România (dacă este cazul) sau
alte organisme similare;
d. să raporteze la asi gurător în maxim 3 zile lucrătoare orice pretenție de despăgubire
primită pe parcursul valabilității contractului de asigurare;
e. să înstiințeze asigurătorul imediat de orice acțiune în instanță pornită împotriva sa
având ca obiect despăgubiri solicit ate de pacienți;
f. să nu recunoască nici o răspundere și să nu facă nici o plată sau promisiune de plată
fără acordul scris al asigurătorului ;
g. să respecte deontologia profesională, norme, reguli care să reglementeze activitatea
cadrelor medicale .
2. Asigurătorul este îndreptățit:
a. să amâne acordarea despăgubirii dacă, în legătură cu dauna, a fost declanșată
împotriva asiguratului o anchetă din partea autorităților publice sau o procedură penală,
până la finalizarea acestora;
b. să nu plătească despăgubirea dacă cererea de despăgubire este frauduloasă ori are
la bază declarații false;
c. să refuze plata despăgubirilor dacă asiguratul încearcă să inducă în eroare
asigurătorul în ceea ce privește cuantumul prejudicului, dreptul l a despăgubire sau alte
date esențiale cu privire la evenimentul asigurat;
d. să refuze plata despăgubirilor dacă asiguratul nu a respectat obligațiile din
prezentele condiții și, din această cauză, nu s -a putut determina cauza producerii riscului
asigur at și întinderea pagubei sau daca, în urma nerespectării obligațiilor de
confidențialitate, imaginea asigurătorului a suferit prejudicii.

39
Încetarea contractului de asigurare

1. Contractul încetează la expirarea perioadei pentru care a fost încheiat.
2. Contractul încetează în cazul în care s -a plătit întreaga limită de răspundere
înainte de data expirării contractului de asigurare.
3. Contractul de asigurare se reziliază de drept, fără punere în întârziere și fără a
apela la instanțele de judecată în cazul retragerii sau suspendării autorizației de liberă
practică medicală, a acreditării /autorizați ei ob ținute în baza dispozițiilor legale în
vigoare. (www.rcapedia.ro )
Ceea ce trebu ie reținut din acest studiu, este faptul că de fiecare dată, la
încheierea une i asigurări de răspundere civilă profesională, cum este cea de malpraxis,
medicul trebuie să dea dovadă de vigilență și rigurozitate și să verifice, încă de la
semnarea poliței, să fie acoperite daunele morale î n cadrul asigurării pe care o încheie.

3.5.3 Condiții generale ale asigurării de răspundere civilă ERGO

Condițiile speciale privind asigurarea de răspundere civilă profesională a
personalului medical se completează cu condițiile generale ale asigurărilor de
răspundere civilă, din care menționăm următoarele :

Limita răspunderii

1. Asigurătorul acordă protecție prin asigurare până la nivelul limitei de răspundere
convenite cu asiguratul pentru:
a. pentru un eveniment asigurat:
Răspunderea asumată de asigurător în baza unei singure cereri sau a unei serii de cereri
de despăgubire rezultate dintr -un singur eveniment, înregistrate la asigurător nu va
depăși, în total, limita răspunderi i pe eveniment prevăzută în polița de asigurare. Data
seriei de cereri de despăgubire se consideră data la care a fost formulată prima cerere de
despăgubire din seria de cereri de despăgubire.
b. întreaga perioadă asigurată (în agregat)
Răsp underea asumată de asigurător nu va depăși, în total, în legătură cu toate cererile de
despăgubire înregistrate în perioada de asigurare, limita răspunderii în agregat prevăzută
în polița de asigurare.

40
2. Limita răspunderii se poate stabili în funcție de opțiunea asiguratului, în lei
(RON), USD, EUR.
3. După fiecare despăgubire acordată, limita răspunderii pe întreaga perioadă se
diminuează cu suma plătită drept despăgubire pentru restul perioadei de asigurare.
Asigurarea continuă pentru suma rămasă fără a se modifica prima de asigurare pentru
această perioadă.
4. La cererea asiguratului, cu acordul asigurătorului, limita răspunderii pentru
întreaga perioadă poate fi completată prin plata diferenț ei de primă și emiterea unui
supliment de asigurare.

Fran șiza

În funcție de tipul asigurării de răspundere civilă, asigurarea poate fi încheiată
cu aplicarea unor franșize, menționate în polița de asigurare. Franșiza poate fi
obligatorie sau opțională, ș i este exprimată ca procent daună sau ca sumă fixă. Franșiza
opțională se aplică suplimentar franșizei obligatorii, dacă este cazul.

Oblig ațiile asigurătorului

Asigurătorul este obligat:
a. să pună la dispoziția asiguratului sau contractantului asigurăr ii informații complete și
corecte în legătură cu contractul de asigurare, atât înaintea încheierii, cât și pe durata
derulării acestuia.
b. să elibereze, la cerere, un duplicat al poliței de asigurare, în cazul în care originalul a
fost pierdut sau distru s.
c. să păstreze confidențialitatea informației despre asigurat, de care a luat cunoștință în
procesul asigurării.
d. să plătească despăgubirea la termenele stabilite .

Constatarea, evaluarea pagubelor și plata despăgubirilor

1. Constatarea și evaluarea pagubelor se face de către asigurător, prin
reprezentanții săi, care vor întocmi un proces verbal de constatare a pagubelor în

41
prezența asiguratului (persoană fizică sau un membru major din familia acestuia), a
împuternicitului per soanei juridice asigurate și a terțului păgubit.
2. Despăgubirile se stabilesc pe baza convenției dintre asigurat, persoana
păgubită și asigurător, iar în caz de neînțelegere prin hotărâre judecătorească pronunțată
de instanțele din România.
3. Stabilire a despăgubirilor pe baza înțelegerii între părți, cu acordul
asigurătorului , se poate face în cazurile în care din actele încheiate de autoritățile
publice competente și din înștiințarea asiguratului, rezultă cu certitudine că răspunzător
de producerea pag ubei este asiguratul, iar persoana păgubită face dovada prejudiciului
suferit.
4. În cazul în care autoritățile publice în drept (poliție, pompieri, alte autorității
publice) nu au întocmit acte cu privire la cauzele și împrejurările producerii
eveniment ului asigurat și la pagubele provocate, acestea pot fi dovedite prin orice
mijloace legale de probă, inclusiv, în lipsa altor probe, cu declarații ale martorilor.
5. Pentru stabilirea despăgubirilor pe baza convenției dintre părți,
reprezentanții asigurăt orului vor face constatări cu privire la persoana sau persoanele
răspunzătoare de producerea prejudiciului, la cauzele și împrejurările producerii riscului
asigurat. Se va avea în vedere declarația scrisă a asiguratului și alte dovezi prezentate,
coroborat e cu investigații în legătură cu persoana vinovată de producerea pagubei, cu
circumstanțele producerii evenimentului, localizarea acestuia precum și cu privire la
cuantumul pagubei.
6. Dacă bunurile avariate sau distruse au fost asigurate de deținătorii lo r în baza
unor asigurări facultative, despăgubirea acordată în baza asigurării de răspundere civilă
va fi diferența dintre cuantumul pagubei și despăgubirea primită în baza altor asigurării
încheiate. Sumele asigurate la care persoanele vătămate sau benefi ciarii asigurării
persoanelor decedate au dreptul în baza asigurării de răspundere civilă se plătesc
independent de cele plătite în baza asigurărilor facultative de persoane.
7. Dacă la producerea unei pagube au contribuit două sau mai multe persoane,
acestea răspund împreună față de cel păgubit, răspunderea fiecăruia fiind cea rezultată
din actele încheiate. Dacă din actele încheiate nu rezultă partea de răspundere care -i
revine fiecăruia, atunci aceștia vor răspunde în mod egal față de cel păgubit.
8. Dacă prin hotărâre judecătorească se stabilește ca despăgubirea să fie plătită
sub formă de prestații periodice , atunci aceasta va fi plătită de asigurător sub această

42
formă, despăgubirile astfel acordate neputând depăși suma asigurată maximă precizată
în poliță.
9. Sumele datorate drept despăgubire se plătesc păgubitului, în măsura în care nu
a fost despăgubit de asigurat. Dacă asiguratul face dovada, că având acordul
asigurătorului l -a despăgubit pe cel păgubit, despăgubirea i se va plăti lui. Despăgubir ea
plătită de asigurător nu poate fi urmărită de creditorii asiguratului.
Odată cu plata despăgubirii, persoana prejudiciată va menționa în scris că a fost integral
despăgubită pentru pagubele suferite și că nu mai are nici o pretenție față de asigurător .
10. Despăgubirile nu pot fi stabilite pe baza convenției dintre asigurați,
persoanele păgubite și asigurător, în cazul în care:
– persoanele ce formulează pretenții de despăgubiri sunt soția (soțul)
persoanelor pentru care asiguratul răspunde potrivit l egii sau care se află în întreținerea
asiguratului;
– persoanele care formulează pretenții de despăgubiri sunt copiii, părinții, frații
sau surorile asiguratului sau ai persoanelor pentru care asiguratul răspunde potrivit legii
și nu se află în întreținer ea acestora;
– se formulează pretenții de despăgubiri ce se cuvin sub formă de prestații
bănești periodice precum și în cazul în care pentru aceste prestații se solicită o sumă
globală.
– se formulează pretenții de despăgubiri pentru lipsa de folosință a bunului
avariat ori distrus.
– nu se pot trage concluzii cu privire la persoana răspunzătoare de producerea
pagubelor, cauzele, împrejurările și cuantumul acestora.
11. Din cuantumul despăgubirii, se scade:
a. franșiza înscrisă în polița de asigurare;
b. contravaloarea primelor datorate până la sfârșitul perioadei de asigurare.
12. Despăgubirile se plătesc în lei și numai pe teritoriul României. Plata
despăgubirilor se va face în termen de maxim 15 zile lucrătoare de la stabilirea unui
acord amiabil s au de la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești, sau, în funcție
de caz, în termen de 15 zile lucrătoare de la data când instituțiile abilitate ale statului
(organe de poliție, procuratură, instituții medicale, pompieri etc.) au transmis ultimu l
document solicitat de asigurător în legătură cu evenimentul respectiv.
Un aspect important din condi țiile generale ale ERGO îl constituie acoperirea

43
retroactivă care presupune o perioadă de acoperire retroactivă de maxim 3 ani, înaintea
intrării în vigoare a asigurării, acordată de către asigurător asiguratului pentru a -i
recompensa fidelitatea, cu condiția ca asiguratul să fi avut încheiată la asigurător o
asigu rare pentru aceleași riscuri, iar această asigurare să fi fost reînnoită fără a exista
perioade de timp neacoperite prin asigurare. Despăgubirile se vor acorda în limitele de
răspundere aferente poliței de asigurare în vigoare la data înregistrării cererii de
despăgubire de către asigurat la asigurător. (www.rcapedia.ro )

3.5.4 Polița de asigurare pentru dentiști .
Mod de calcul al primei de asigurare

De-a lungul timpului, în domeniul asigurărilor, s -au utilizat mai multe metode
de calculare a primei de asigurare, cum ar fi :
 acordarea garanției de asigurare fără stabilire a și plata antici pată a
prim ei; plata se făcea la sfârșitul perioadei de asigurare, ținând cont de
despăgubirile și sumele plătite , dar și de cheltuielile ocazionate de
această activitate. Această metodă a fost folosită la începutul
asigurărilor, ulterior fiind aban donată, deoarece asiguratul nu cunoștea
anticipa t costul asigurării,iar asigurătorul, pentru a -și respecta obligațiile
asuma te, trebuia să dispună de fonduri importante până la încasarea
primelor de asigurare.
 încasarea de la asigurați a unor avansuri asupra primelor , conform
unor calcule provizorii, urmând ca primele definitive să se stabilească
după expirarea perioa dei de a sigurare. Totuși, nici această metodă nu
cuprinde însușirile unei metode moderne de calcul, din acest motiv fiind
folosită din ce în ce mai rar la anumite categorii de asigurări.
 stabilirea și încasarea în prealabil a unor prime fixe reprezintă cea mai
bună metodă, utilizată în prezent la toate cate goriile de asigurări, având
în vedere că asigurăr ile acoperă pagube prealabile, nu certe. Utilizarea
acestei metod e este posibilă datorită perfecționării calculului
probabilităților și a evidenței statistice, aplicate în cadrul asigurărilor sub
forma calculului actuarial.
Prima de asigurare se calculează aplicând cota de primă la limita agregat.

44

În cazul medicilor și personalului auxiliar, aceste limite minime, determinate
pentru un an calendaristic, sunt urm ătoarele:

Specializarea Suma asigurată
(EUR )
medici de familie și medici de medicină generală 12.000
medici specialiști – specialități medicale 37.000
medici specialiști – specialități chirurgicale 62.000
medici dentiști 37.000
biochimiști, biologi și medici specialiști – specialități
paraclinice 20.000
asistenți medicali și moașe care își desfășoră
activitatea în unități sanitare cu paturi 10.000
asistenți medicali și moașe care își desfășoară
activitatea în medicina primară, ambulatorii, cabinete
medicale individuale 4.000

Limita minimă privind cota de primă anuală aferentă medicilor este de 0,3%
din limita răspunderii pe întreaga perioadă de asigurare și are o valoare unică pentru
toate categoriile de medici ( inclusiv chirurgi) , iar c ota de primă pentru personalul
auxiliar este de 0,2 % din limita răspunderii pe întreaga perioadă de asigurare. Cotația
optimă se va alege î n funcție de condițiile pieței, valoarea de 0,3 %, respectiv de 0,2 %
reprezentând un plafon minim.
Prima de asigura re se achită în lei, la cursul B.N.R. din ziua plății.
Alte condiții cu privire la plata primei de asigurare, extrase din Condițiile
generale privind asigurarea de răspundere civilă ERGO, capitolul VI. sunt:

1. Prima de asigurare se achită anticipat și in tegral la încheierea asigurării, sau
la solicitarea asiguratului, în rate subanuale, scadența acestora stabilindu -se la
încheierea poliței de asigurare.
2. În caz de neplată la scadență a unei rate de primă, asiguratul beneficiază de o
perioadă de grație de 15 zile de la scadența ratei respective, polița de asigurare

45
rămânând în vigoare în acest interval de timp, cu condiția plății ratei de primă scadente
până la expirarea perioadei de grație.
În caz de neplată a ratei de primă scadente până la expirarea perioadei de grație,
acoperirea prin asigurare se suspendă pe o perioadă de 15 zile, asigurătorul fiind
exonerat de orice fel de plată pentru pagubele produse în această perioadă precum și
pentru pagubele produse în perioada de grație.
3. În perioada de suspendare, asigurarea poate fi repusă în vigoare, dar cu
efecte numai pentru viitor, fără decalarea datei expirării asigurării, după achitarea ratei
restante. Polița de asigurare se consideră repusă în vigoare începând cu ora 0:00 a zile i
următoare zilei în care s -a plătit rata de primă restantă.
În cazul neplății primei de asigurare până la expirarea perioadei de suspendare, polița de
asigurare este reziliat ă de drept.
4. În cazul în care asigurătorul urmează să achite despăgubiri, toate ratele
subanuale neachitate devin scadente și se rețin de asigurător din despăgubirea acordată.

Pentru exemplificare, în ANEXA 3, prezentăm polița de asigurare încheiată
de asigurătorul ERGO Asigurări S.A. cu asiguratul Dr. PÎRV U VALENTINA, cu
domiciliul în Ploiești, județul Prahova.
Polița privește asigurarea medicului dentist PÎRVU VALENTINA, pentru
limita răspunderii, după cum urmează :
– pentru fiecare cerere de desp ăgubire 37.000 EUR
– daune morale pentru fiecare cerere de despagubire 5.000 EUR
– prima de asigurare datorată este de 28 EUR
Asigurarea s -a încheiat prin brokerul intermediar ASIFORT BROKER DE
ASIGURARE S.R.L., pentru o perioadă de un an de zile, respectiv perioada
06.05.201 7- 05.05.2018 , polița fiind în perioada de valabilitate, nu s -au produs
evenimente asigurate.

46
CONCLUZII

Prin tema tratată, am încercat să aducem în atenție atât conceptul de asigurare
și evoluția istorică a acesteia, cât și principii le și trăsături le de bază din domeniul
asigurărilor , categoria de riscuri care fac obiectul asigurărilor, în condițiile cadrului
legal care segmentează activitatea societăților de asigura re în general și a asigurărilor
profesionale în particular.
Pentru realizarea obiectiv elor propuse am tratat aspectele de principiu privind
condițiile de validitate, trăsăturile juridice și conținutul contractelor de asigurare
obligatorie. În desfășurare a sa, contractul de asigurare impune stabilirea, cunoașterea și
respectarea din partea asiguratului și asigurătorului a elementelor tehnice de bază și
anume: suma asigurată, care reprezintă limita maximă pe care asigurătorul o preia în
răspunderea sa, în cazul producerii evenimentului asigur at, precum și prima de asigurare
pe care asiguratul are obligația să o plătească asigurătorului în schimbul asumării
riscurilor asumate de acesta .
În cazul producerii riscului asigurat, asigurătorul este obligat să achite
asiguratului despăgubirea de asig urare , în vederea reparării pagubelor suportate sau a
compensării prejudiciilor.
În studiul de caz realizat la societatea de asigurări ERGO Asigurări S.A.,
lucrarea tratează una din tre categoriile de asigurare de răs pundere civilă profesională și
anume asi gurarea profesională a medicilor , în calitatea lor de profesioniști care își
desfășoară activitatea în baza autorizației de liberă practică medicală. Acest tip de
asigurare se încadrează în categoria „asigurărilor obligatorii ”.
Concluzia pe care am putea să o formulăm cu privire la tema abordată și
exemplificarea realizată este aceea că, în condițiile actuale ale economiei de piață din
țara noastră, categoriile de profesii liberale trebuie să se asigure împotriva complexității
riscurilor cu care se confrun tă, motiv pentru care societățile de asigurare promovează
noi produse de asigurare prin care să acopere și să satisfacă solicitările clienților .

47
BIBLIOGRAFIE

1. Anăstăsoaie, V., Trif, A.B. (2000), Responsabilitatea juridică medicală în
România , Editura Polirom, Iași
2. Anghel, I., Deak, Fr., Popa M. ( 1970), Răspunderea civilă , Editura Științifică,
București
3. Beligrădeanu, Ș. (2013), Răspunderea civilă a medicilor și a unităților sanitare,
Revista Dreptul, no.6 , disponibil online la www.ujr.revistadreptul.ro
4. Bercea, Fl., Bistriceanu, G., Macovei, E.I. (1991), Dicționar de asigurări ,
Editura Științifică, București
5. Bistriceanu, G. (2006), Sistemul asigurărilor din România , Editura
Universitară, București
6. Boila, L.R. (2009), Răspunderea civilă delictuală subiectivă , Editura
C.H.Beck, București
7. Cistelecan, L., Cistelecan, R. (1996), Asigurări comerciale , Editura Dimitrie
Cantemir, Târgu Mureș
8. Ciurel, V. (2000), Asigurări și reasigurări. Abordări teoretice și practici
internaționale , Editura All, București
9. Constantinescu, D.A. (1998), Asigurări și reasigurări , Editura Tehnică,
București
10. Moldovan, T.M. (1999), Introducere actuarială în asigurările generale ,
Editura Finmedia, București
11. Purcaru, I. (1998), Asigur ări de persoane și bunuri , Editura Economică,
București
12. Văcărel, I. (1998), Asigurări și reasigurări , Editura Expert, București
13. Vintilă, G. (2002), Daune morale, studiu de doctrină și jurisprudență , Editura
All Beck, București

Decretul Consiliului de Stat nr. 471/1971, art.57 privind asigurările de stat
Legea nr. 136/1995 privind asigur ările și reasigurările în România
Legea pentru constituirea și funcționarea întreprinderilor private de asigurare și
reglementarea contractului de asigurare, art.49
Legea nr. 95/2006, art.644, alin.2 privind răspunderea civilă a personalului
medical și a furnizorului de produse și servicii medicale

48
Legea nr. 649/20 noiembrie 2001 privind obligativitatea raportării bolilor și a
efectuării vaccinărilor publicată în Monitorul Oficial nr.773/04 decembrie 2001

Alte surse (internet):
1. http://conspecte.com/Asigurari/asigurarea -de-raspundere -civila.html
2. https://infoasig.wordpress.com/malpraxis/
3. https://biblioteca.regielive.ro/proiec te/asigurari/asigurarea -de-raspundere –
civila -profesionala -309270.html
4. http://www.asiguraripitesti.ro/polita -malpraxis -medic -asistent -tehnician –
unitate -sanitara -public -privat -furnizor -materiale -apartura -dispozitive –
medicale -credit -europe -ergo
5. http://www.1asig.ro/rm
6. Curs Asigur ări și reasig urări disponibil on line la :
http://www.seap.usv.ro/~ro/cursuri/
7. Insurant_Guide_final_ROM disponibil on linela: http://www.cnpf.md/md/ghid/
8. Rezumat_tez ă doctorat disponibil on line la https://www.juridice.ro/wp –
content/uploads
9. Condiții speciale privind asigurarea de răspundere civilă profesională
personal medical disponibil on line la https://www.rcapedia.ro/malpraxis –
medical/conditii_asigurare/ergo_personal_medical.pdf
10. Condiții generale privind asigurarea de răspundere civilă generală disponibil
on line la https://www.rcapedia.ro/malpraxis –
medical/conditii_asigurare/ergo_conditii_generale.pdf

49

ANEXE

ANEXA 1 Condiții generale privind asigurarea de răspundere civilă generală ERGO
ANEXA 2 Condiții speciale privind asigurarea de răspundere profesională a
personalului medical ERGO
ANEXA 3 Polița de asigurare medici dentiști