1. Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. [620741]

1
Cuprins

1. Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………………….. 2
2. Uzucapiunea din perspectivă istorică ………………………….. ………………………….. ………………………… 4
2.1. Uzucapiunea în dreptul roman ………………………….. ………………………….. ………………………….. 4
2.2. Uzucapiunea în dreptul francez ………………………….. ………………………….. …………………………. 6
2.3. Uzucapiunea în Codul civil austriac ………………………….. ………………………….. ………………….. 7
2.4. Uzucapiunea în Codul Calimach ………………………….. ………………………….. ……………………….. 7
3. Uzucapiunea în reglementarea Codului Civil de la 1864 ………………………….. ………………………….. 8
3.1. Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 8
3.2. Uzucapiunea de 30 de ani ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……. 9
3.3. Uzucapiunea de la 10 la 20 de ani ………………………….. ………………………….. ……………………. 13
3.4. Cursul prescripției achizitive ………………………….. ………………………….. ………………………….. 16
3.4.1. Începutul și sfârșitul curgerii termenului ………………………….. ………………………….. ………… 16
3.4.2. Întreruperea cursului prescripției achizitive ………………………….. ………………………….. …….. 18
3.4.3 Suspendarea cursului prescripției achizitive ………………………….. ………………………….. …….. 20
3.4.4. Joncțiunea posesiilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 22
3.5. Efectele uzucapiunii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 25
3.5.1.Cauza J.A.Pye contra Marii Britanii ………………………….. ………………………….. ……………….. 26
4. Uzucapiunea în Decretul -lege nr.115/1938 și Legea 7/1996 ………………………….. …………………… 29
4.1. Decretul -lege n r.115/1938 ………………………….. ………………………….. ………………………….. …. 29
4.2. Legea nr.7/1996 ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………….. 32
5. Uzucapiunea în reglementarea Noului Cod civil ………………………….. ………………………….. ………. 33
5.1. Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 33
5.2. Uzucapiunea imobiliară extratabulară ………………………….. ………………………….. ………………. 34
5.3. Uzucapiunea imobiliară tabulară ………………………….. ………………………….. …………………….. 39
5.4. Uzucapiunea mobiliară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 42
6. Regimul de Carte Funciară ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 44
7. Procedura înscrierii drepturilor de proprietate în temeiul uzucapiunii ………………………….. ……… 48
8. Concluzie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 54
Bibliografie: ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………. 55

2
1. Aspecte generale

Uzucapiunea sau prescripția achizitivă reprezintă conform articolului 928 din Noul Cod
Civil, un mod de dobândire a proprietății, ca efect al exercitării posesiei asupra unui bun,
posesorul având posibilitatea de a dobândi, în anumite condiții “proprietatea asupra bunului
posedat sau după caz asupra fructelor produse de acesta”.
Într-o opinie, uzucapiunea poate fi definită ca o modalitate de dobândire a dreptului de
proprietate sau a altui drept real , care se manifestă prin posesie, ca stare de fapt, exercitată pe
parcursul unui interval de timp cerut de lege și care produce efecte doar în situația
manifestării active a voinței posesorului ,sub condiția înscrierii dreptu lui în cartea funciară1,în
cazul uzucapiunii bunurilor supuse regimului de carte funciară. Astfel, uzucapiunea sau
prescripția achizitivă este unul dintre cele mai importante efecte ale posesiei prelungite în
timp, pe durata prevăzuta de lege2.
Prin urmare uzucapiunea este un mod de dobândire a drepturilor reale principale prin
posesia bunurilor care formează obiectul lor în toată perioada prevăzută de lege și prin
exercitarea pozitivă a dreptului de opțiune cu privire la uzucapiune, ca drept potestativ.3
Deducem de aici ca una dintre principalele condiții necesare pentru a uzucapa un bun este
existența posesiei ca stare de fapt , exercitată pe durata prevăzută de lege , care presupune
reunirea a două elemente și anume corpus , care reprezintă stăpânirea mate rială a bunului și
animus care reprezintă voința de a stăpâni bunul pentru sine, detenția precară adică
exercitarea stăpânirii materiale a bunului în lipsa elementului intențional al stăpânirii pentru
sine, neîmplinind această condiție esențiala a uzuc apiunii care este posesia. Prin urmare
posesia trebuie să fie una utilă, o posesie viciată, precum și detenția precară nefiind apte să
producă efectul achizitiv.4 În acest sens într -o decizie a C.S.J. s -a arătat că “detenția
locatarului fiind viciată de pr ecaritate, nu poate conduce, prin uzucapiune, la dobândirea
proprietății asupra imobilului ce face obiectul locațiunii”5 . Astfel un detentor precar precum
un locatar nu poate invoca uzucapiunea pentru a dobândi dreptul de proprietate întrucât el nu
exerci tă o posesie utilă, exercitând doar o stăpânire materială a bunului , în calitate de locatar,
lipsindu -i elementul intențional al stăpânirii bunului pentru sine.
Cea de -a doua condiție esențiala a uzucapiunii constă în dreptul potestativ care se naște
în favoarea posesorului de a opta pentru invocarea uzucapiunii în vederea dobândirii
drepturilor reale principale, aceasta neoperând de drept la împlinirea termenului prevăzut de
lege .

1 Claudiu Drăgușin, Comentariile Codului Civil. Posesia.Uzucapiunea, editura Hamangiu,București, 2012, p.115
2 C.Bîrsan, Drept civil.Drepturile reale principale în reglementarea Noului Cod civil, editura Hamangiu,
București, 2013, p.386
3 V.Stoica, Drept civil.Drepturile reale principale, ediția 2, Ed.C.H.Beck, București ,2013, p. 363
4 Mircea N. Costin, Marile in stituții ale dreptului civil român I.Dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale
principale, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1982, p.368
5 C.S.J., Secțiile Unite, decizia nr. 8 din 27 septembrie 1999,
http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/203 80

3
În situația în care posesorul optează în favoarea exercitării pozitive a dreptului de opțiune
privind invocarea uzucapiunii, aceasta are două efecte: un efect principal care constă în
dobândirea dreptului de proprietate sau a altui drept real principal de către uzucapant, acesta
fiind efectul achizitiv al uzucapiunii, și un efe ct secundar care constă în stingerea dreptului
real respectiv în patrimoniul titularului inițial, adică efectul extinctiv.6 Uzucapantul
dobândește dreptul cu efect retroactiv, considerându -se că deține dreptul asupra bunului din
momentul în care a început posesia, și nu de la momentul exercitării opțiunii de a invoca
uzucapiunea.
Justificarea uzucapiunii rezidă în nevoia de a asigura stabilitatea și siguranța circuitului
civil și implicit a raporturilor de drept întemeiate pe aparența de proprietate a poses orului pe
o durată îndelungată de timp, transformând prin acest mecanism o stare de fapt într -o stare de
drept. Astfel, prin efectul achizitiv al uzucapiunii este înlăturată incertitudinea care planează
asupra unui anumit bun, rezultată din contradicția di ntre puterea de fapt și puterea de drept
exercitate concomitent asupra acestuia de către două persoane diferite7, proprietatea bunului
transferându -se posesorului care a exercitat posesia pe durata de timp și în condițiile
prevăzute de lege, și care și -a exprimat opțiunea în acest sens.
Pe lângă rolul de mod de dobândire a dreptului de proprietate, uzucapiunea constituie în
același timp și o sancțiune indirectă îndreptată împotriva fostului proprietar al imobilului
care, dând dovadă de neglijență, l -a lăsa t timp îndelungat în posesia altei persoane
permițându -i, prin pasivitatea sa, să se comporte public ca proprietar.8 Astfel constatăm că pe
lângă funcția achizitivă a uzucapiunii, aceasta îndeplinește și o funcție subsidiară
sancționatoare raportat la prop rietarul neglijent cu bunul său.
Ca domeniu de aplicare , prescripția achizitivă vizează doar drepturile reale principale și
implicit bunurile care formează obiectul lor. Astfel , pot fi dobândite prin uzucapiune atât
dreptul de proprietate, cât și dezmemb rămintele acestuia , în speța uzufructul, abitația, uzul,
superficia și servituțile constituite asupra unor bunuri corporale, întrucât doar acestea sunt
susceptibile de a face obiectul posesiei.
Conform articolului 929 din Codul Civil “nu pot fi uzucapate bunurile care înainte sau
după intrarea în posesie au fost declarate prin lege inalienabile”. Cu toate acestea, având în
vedere faptul că legiuitorul menționează doar inalienabilitatea legală, printr -o interpretare per
a contrario deducem că rămân în conti nuare potențial obiect al prescripției achizitive bunurile
afectate de o inalienabilitate convenționala.9 Astfel nu sunt susceptibile de apropriere prin
efectul prescripției achizitive bunurile scoase din circuitul civil precum bunurile proprietate
publică , fapt menționat expres în articolul 861 alineatul 2 din Codul Civil în vigoare, care
prevede că “proprietatea asupra acestor bunuri nu poate fi dobândită de terți prin uzucapiune
sau după caz , prin posesia de bună -credință asupra bunurilor mobile”

6 V.Stoica,op.cit, p.368
7 Ibidem, p.364
8 Decizia nr.2550/2005 Î.C.C.J. Sectia I Civila din 31 martie 2005, http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=19136
9 Claudiu Drăgușin, op.cit. , p. 117

4
Pot f ace obiect al prescripției achizitive atât bunurile imobile, cât și bunurile mobile în
temeiul articolului 939 din Codul Civil, ambele categorii însă necesitând a face obiectul
proprietății private fie a statului sau a unei unități administrativ -teritorial e, fie a altui subiect
de drept, cu condiția ca bunul să fie unul individual determinat.
Sediul materiei se regăsește în Noul Cod Civil, Cartea a III -a , Despre bunuri, Titlul VIII
Posesia, Capitolul 3 Efectele posesiei.
2. Uzucapiunea din perspectivă istoric ă
2.1. Uzucapiunea în dreptul roman
Mod de dobândire a proprietății , uzucapiunea își are originea în dreptul roman, fiind
reglementată pentru prima dată în legea celor XII table ca fiind “ usus autoritar funda
biennium, ceterarum rerum annuus est usus ”10, care p resupunea stăpânirea bunurilor imobile
timp de un an și a celor mobile timp de doi ani.11
Rațiunea pentru care a fost reglementat acest mod de dobândire a proprietății era aceea de
a crea un instrument juridic prin care să se soluționeze incertitudinile cau zate de situațiile în
care o persoană de bună -credință ar fi dobândit un bun cu nerespectarea cerințelor legale ori
ar fi dobândit un bun de la un neproprietar, situații în care persoana în cauză, deși era de
bună -credință,nu devenea direct proprietar.12
În dreptul roman bunurile erau împărțite în două categorii: categoria bunurilor mancipi
care cuprindea fondurile agrare din Italia, sclavii, animalele de povară și tracțiune, și
servituțile prediale rustice, și categoria bunurilor nec mancipi care cuprindea animalele mici,
roadele pământului , sau servituți urbane.13 Diferența , din perspectiva modului de transmitere
a proprietății dintre cele două categorii de bunuri constă în faptul că bunurile nec mancipi se
transmiteau prin simpla tradițiune adică simpla predare a bunului, odată cu care se transmitea
și proprietat ea asupra acestuia, în vreme ce bunurile mancipi se transmiteau prin îndeplinirea
anumitor formalități prevăzute de lege, adică prin procedeul numit mancipațiune.
Mancipațiunea reprezenta un set de formalități a căror îndeplinire ducea la transmiterea
proprietății bunului mancipi vizat. Aceasta se desfășura în prezența a cinci martori și un
purtător de balanță, și se realiza prin rostirea unor cuvinte, fiind în esență un procedeu
simbolic.14
Astfel, atât în situația în care bunul era dobândit de la un nepro prietar, cât și în situația în
care un bun mancipi a fost dobândit altfel decât prin mancipațiune, asupra bunului în cauză
plana o incertitudine cu privire la adevăratul proprietar al bunului și a raporturilor juridice

10 Lex XII tab, 6,3, cf.Cicero, Top.IV,23 apud Eugen Rosioru Uzucapiunea in dreptul civil roman, editura
Hamangiu, editura Sfera, Bucuresti 2008, p.7
11 Ibidem
12 Mircea Dan Bob, Manual elementar de drept privat roman, editura Universul Juridic, Bucuresti 2016, p.150
13 Traian Darjan -Uzucapiunea sau prescriptia achizitiva, editura Monitorul Oficial, Bucuresti, 2010, p.20
14 ibidem

5
ulterioare privitoare la bun datorită faptului că vânzătorul care a vândut un bun mancipi fără a
îndeplini formalitățile prevăzute de lege , avea dreptul de a -l revendica , iar în cazul
dobândirii bunului de la un neproprietar ,adevăratul proprietar avea de asemenea dreptul de a –
și revendica bunul.15 Practic, în nici una din cele două situații transmiterea proprietății asupra
bunului nu avea loc la momentul dobândirii acestuia.
În scopul de a soluționa aceste incertitudini a fost reglementată uzucapiunea, aceasta
instituind în esență o excepți e de la formalismul impus vânzării bunurilor mancipi. Prin
reglementarea uzucapiunii în legea celor XII table s -a urmărit instituirea unui termen în care
cel care avea dreptul de a -și revendica bunul să acționeze în acest sens, în caz contrar
consolidându -se dreptul celui care exercita posesia asupra bunului, restabilind astfel siguranța
circuitului civil.
Instituția uzucapiunii se dovedește utilă de asemenea în situația în care proprietarul
bunului trebuie să facă dovada dreptului său, fapt dificil de pr obat întrucât aceasta presupune
dovedirea legitimității tuturor dobândirilor anterioare ale bunului. Astfel, proprietarul care s -a
aflat în posesia bunului pe durata prevăzută de lege pentru a uzucapa bunul, are posibilitatea
de a invoca uzucapiunea16, fiin d astfel scutit de administrarea probelor necesare dovedirii
legitimității dreptului său, în virtutea uzucapiunii, aceasta având în consecință pe lângă
funcția achizitivă și o funcție probatorie.
Pentru a putea dobândi bunul prin uzucapiune trebuiau îndepl inite o serie de condiții:17
 Uzucapantul să dețină bunul în posesie, simpla detenție fiind insuficientă.
Diferența dintre cele două constă în existența elementului animus , adică intenția de a
stăpâni pentru sine, posesorul comportându -se ca un proprietar al bunului.
 Posesia să fie dobândită printr -o justă cauză și cu bună credință. Justa cauză
reprezintă dobândirea bunului printr -un fapt juridic care în mod normal ar fi apt de a
transmite proprietatea bunulu i , însă care datorită unor factori pre cum neîndep linirea
formalităților prevăzute de lege sau neîndeplinirea condițiilor de fond, nu poate avea
acest efect translativ de proprietate, justificând însă luarea în posesie și marcând
începutul termenului uzucapiunii. Exemple în acest sens sunt dobândirea unui bun
mancipi prin alt mecanism decât cel al mancipațiunii care era prevăzut de lege pentru
încheierea valabilă a vânzării, dobândirea bunului de la un neproprietar, sau
dobândirea unei moșteniri în temeiul unei false credințe că cel care dobândește
moșteni rea are calitatea de moștenitor al defunctului. Mai mult decât atât, era necesară
și existența bunei credințe , adică faptul că dobânditorul bunului să creadă că a
devenit proprietarul acelui bun în condiții legale și că nu vatămă dreptul nimănui prin
acest fapt. Aceasta presupune faptul că bunurile furate sau obținute prin manopere
dolosive ori violență nu puteau fi uzucapate, deoarece în aceste cazuri lipsea
elementul bunei credințe.

15 Eugen Rosioru, op.cit. , p.8
16 Mirc ea Dan Bob, op.cit , p.150
17 Traian Darjan, op.cit. , p.21

6
 Posesia asupra bunului să se exercite neîntrerupt pe durata de timp pr evăzută
de lege, respectiv un an în cazul bunurilor imobile și doi ani în cazul celor mobile.
 Lucrul posedat să fie susceptibil de a fi uzucapat.
Instituția uzucapiunii a fost înființată inițial doar în favoarea cetățenilor romani , și era
aplicabilă doar în cazul proprietății quiritare, adică bunurilor care puteau face obiectul
proprietății romane, fiind exclusă în consecință folosirea acestei inst ituții de către peregrini
ori de către cetățenii romani cu privire la alte bunuri decât cele quiritare, cum ar fi fondurile
provinciale. 18
În scopul de a pune la îndemâna peregrinilor o acțiune asemănătoare uzucapiunii prin
care să ocrotească interesele ac estora , cât și în folosul cetățenilor romani care dețineau
fonduri provinciale, împărații Severus și Caracalla au creat, inspirându -se din dreptul grec,
instituția “prescripției de lungă durată” sau longis temporis praescriptio.19
Spre deosebire de uzucapi une, instituția prescripției de lungă durată nu are ca efect
transferul proprietății, însă îi oferă posesorului dreptul de a ridica această excepție împotriva
adevăratului proprietar revendicant, a cărui pasivitate era sancționată pe această cale,
posesoru l rămânând în continuare în posesia bunului vizat, dacă posesia sa a fost întemeiată
pe un just titlu și bună credință, fiind exercitată pe o perioadă de 10 sau 20 de ani, nedevenind
însă proprietar al bunului pe această cale , precum în cazul uzucapiunii.20
Inițial prescripția de lungă durată putea fi invocată doar dacă posesorul avea încă posesia
bunului, în caz contrar, dacă bunul trecuse în posesia unui terț , posesorul pierzând acest
drept, motiv pentru care în timp s -a remediat acest neajuns, punându -se la îndemâna
posesorului și o acțiune în revendicare pentru situațiile în care a posedat bunul pentru o
perioadă de 10 -20 de ani iar între timp bunul a trecut în posesia unui terț.21
În epoca imperială a apărut o nouă instituție asemănătoare, “prescripția celei mai lungi
durate”, prin intermediul căreia chiar și un posesor de rea -credință putea opune posesia sa
adevăratului proprietar, dacă a posedat bunul pentru o perioadă de 30 -40 de ani, fără a
dobândi însă proprietatea asupra bunului.22
2.2. Uzucapiunea în d reptul francez
Teritoriul Franței locuit de către vechii gali, a fost cucerit de către armatele romane și
transformat în provincie ro mană, aplicându -se în consecință dreptul roman în sudul Franței,
în timp ce în nordul Franței se aplica dreptul cutumiar.23
Constituția lui Cloitaire 1 din anul 360 reglementa prescripția de 30 de ani bazată pe un

18 Mircea Dan Bob, op.cit, p.151
19 Traian Darjan, op.cit, p.21
20 Eugen Rosioru, op.cit, p.12
21 ibidem
22 Ibidem, p.13
23 Traian Darjan, op.cit, p22

7
just titlu ,pe care biserica, ecleziaștii și provincialii o puteau opune oricărei revendicări, dând
astfel o anumită siguranță proprietății în cadrul unei epoci carac terizată de violență și
instabilitate.24
În anul 595, regele Childebert, printr -o nouă constituție stabilește un nou tip de prescripție
întemeiată pe dreptul roman. Astfel, prin efectul acesteia proprietatea imobilelor se prescria
în 10 ani dacă proprietaru l își avea domiciliul în circumscripția jurisdicției unde se afla
imobilul și în 30 de ani în caz contrar.25
2.3. Uzucapiunea în Codul civil austriac
Codul civil austriac , intrat în vigoare la 1 ianuarie 1812, a fost elaborat având la bază
dreptul roman, dreptu l natural și ideile democratice inspirate din filosofia sec. al XVIII -lea și
înfăptuite de Revoluția franceză, fiind pus în aplicare și în țara noastră începând cu 1 ianuarie
1812 în confiniile militare bănățene, 1 mai 1853 în Maramureș, Satu -mare , Crișa na și Banat
și 1 septembrie 1853 în Transilvania26
Codul civil austriac reglementează două forme de uzucapiune: uzucapiunea propriu -zisă,
în cazul căreia posesia trebuie să fie una legitimă, de buna -credință și neviciată, și
uzucapiunea improprie în cazul c ăreia nu este necesar ca posesia să fie una legitimă, însă ea
trebuie să fie de bună -credință și neviciată. 27
Articolul 1452 definea uzucapiunea ca fiind mecanismul prin care “dreptul prescris se
transmite altuia totodată în baza posesiunii legale”, tratân d prin urmare prescripția extinctivă
în paralel cu prescripția achizitivă, termenul de uzucapiune fiind de 30 de ani, iar prin
excepție, în cazul uzucapiunii exercitate “ în contra fiscului și a patrimoniului Statului, a
administratorilor bunurilor biseric ești, a comunităților și a altor corporațiuni permise”
termenul era ,conform articolului 1472 , de 40 de ani.28 Mai mult, Codul civil austriac
reglementa și uzucapiunea tabulară, prevăzând la articolul 1467 că “privitor la imobile, acela
pe numele căruia ac elea sunt întăbulate în cărțile funduare, uzucapează pe deplin contra
oricărei opoziții, asemenea în decurs de trei ani”.29
Observăm astfel că uzucapiunea prevăzută de Codul civil austriac era reglementată în
regim de carte funciară, în toate cazurile fiin d necesar ca posesia să fie de bună -credință
pentru a putea produce efectul achizitiv.
2.4. Uzucapiunea în Codul Calimach
Începând din anul 1817 în Moldova se aplică Codul Calimach, cod de inspirație austriacă
și franceză, care reglementează amănunțit prescripț ia achizitivă.

24 Daniela Dima, Uzucapiunea.Studiu de doctrina și jurisprudenta, editura Hamangiu, Bucuresti, 2006, p.21
25 Ibidem p.22
26 Traian Darjan, op.cit .,p.28
27 Domeniul de aplicare al uzucapiunii în sistemul dreptului austriac, Dan Teodorescu, in Studia Universitat is
Babes -Bolyai Iurisprudentia, nr.4/2009
28 Traian Darjan, op.cit. ,p.29

8
În acest sens, Codul Calimach prevedea la articolul 1907: “ dacă dritul ce s -au stins prin
prescripție, se mută totodată la altul cineva în puterea legiuitei stăpâniri, se zice dritul câștigat
prin întrebuințare, iar chipul câștigării lui se numește uzucapie”30 . Astfel, Codul Calimach
definea uzucapiunea în aceeași manieră în care este definită și astăzi, ca modalitate de
dobândire a dreptului de proprietate prin “întrebuințare”, dreptul stingându -se totodată în
patrimoniul proprietarului ini țial ca efect al prescripției.
Obiectul uzucapiunii , conform Codului Calimach, îl putea constitui potrivit articolului
1910 “ tot ce se poate câștiga, […] iar acele lucruri a căror stăpânire se oprește din înființata
lor felurime sau de către legi, cum și, pe lângă aceste , lucrurile și driturile a căror înstrăinare
este de tot peste putință, nu sunt supuse uzucapiei”.31 Astfel, nu puteau constitui obiect al
uzucapiunii bunurile care se aflau în afara circuitului civil datorită naturii lor, cum ar fi aerul
sau lumina soarelui, ori prin efectul legii( de exemplu bunurile proprietate publică), putând fi
însă u zucapat orice bun aflat în circuitul civil, în sfera proprietății private.
O altă condiție a uzucapiunii, prevăzută la articolul 1915 din Codul Calimach era
“stăpânirea dreaptă, cu bună credință, neprihănită și necurmată în tot cursul terminului hotărât
de legi”32 , bunul fiind necesar a fi stăpânit pe toată durata prevăzută de lege cu bună credință,
neîntrerupt, și sub condiția de a nu fi fost dobândit prin violență sau cu rea credință, căci
bunurile dobândite în această modalitate nu puteau fi uzucapate.
Astfel , buna -credință era o condiție esențială pentru dobândirea unui drept prin
uzucapiune, posesia de rea -credință, indiferent de durata acesteia , nefiind aptă de a conduce
la uzucapiune, fapt constituit ca o sancțiune împotriva posesorului de rea -credință .33
Termenele de uzucapiune prevăzute de Codul Calimach erau de 3 ani pentru bunurile
mobile, iar pentru bunurile imobile termenul era de 10 ani între prezenți și 20 de ani între
absenți.34
3. Uzucapiunea în reglementarea Codului Civil de la 1864
3.1. Aspecte generale
În urma unirii Moldovei cu Ț ara Românească, s -a elaborat proiectul Codului civil din
1864, după modelul Codului civil francez cu adoptarea unor articole din Codul civil italian,
promulgat de către Alexandru Ioan Cuza la data de 4/16 decembrie 1864 , intrând în vigoare
la 1 decembrie 1865 Codul civil roman.35
Sub imperiul Codului civil de la 1864, uzucapiunea era considerată a fi singura dovadă

29 Ibidem
30 Eugen Rosioru, op.cit, p.18
31 Ibidem, p.19
32 Ibidem
33 Daniela Dima, op.cit. p.23
34 Ibidem
35 Traian Darjan, op.cit. p.32

9
absolută a dreptului de proprietate datorită posibilității de a proba dobândirea dreptului prin
dovedirea exercitării posesiei pe durata prevăzută de lege și a respectării celorlaltor condiții
prevăzute de lege.36
Codul civil de la 1864 nu cunoștea instituția uzucapiunii mobiliare, fiind prevăzut că
aceasta se aplică exclusiv imobilelor, cu excepția imobilelor care fac obiectul proprietății
publice și care nu puteau fi uzucapate, inalienabilitatea acestora fiind prevăzută expres în
Constituție. Cu toate acestea, vom vedea că deși reglementarea Codului civil din 1864 nu
prevedea uzucapiunea mobiliară, considerând u-se că proprietatea asupra bunurilor mobile se
tranfera prin posesia de bună -credință, în situația bunurilor mobile asupra cărora se exercita o
posesie de rea -credință devenea aplicabilă uzucapiunea de 30 de ani.
Deși uzucapiunea era considerată a fi o do vadă absolută a dreptului de proprietate, aceasta
nu opera de drept, ci din faptul posesiei unui imobil pe durata prevăzută de lege se năștea în
favoarea posesorului un drept potestativ, care îi dădea acestuia dreptul de a își exprima
opțiunea fie în sensu l invocării uzucapiunii , fie în sensul renunțării la aceasta. 37 Această
caracteristică a uzucapiunii o regăsim și în Noul Cod Civil. Diferențele majore între cele două
reglementări se evidențiază sub aspectul tipologiei uzucapiunii, a perioadelor de timp
necesare pentru a uzucapa , și reglementarea uzucapiunii mobiliare, aspecte care vor fi
abordate în cele ce urmează.
Sub aspectul tipologiei uzucapiunii, Codul civil de la 1864 reglementa doar uzucapiunea
imobiliară, care era de două feluri: uzucapiunea de 30 de ani și uzucapiunea de 10 până la 20
de ani.
3.2. Uzucapiunea de 30 de ani
Articolul 1890 din Codul Civil anterior prevedea că “ toate acțiunile atât reale cât și
personale, pe care legea nu le -a declarat neprescriptibile și pentru care n -a defipt un te rmen
de prescripție, se vor prescrie în treizeci de ani, fără ca cel care invocă această prescripție să
fie obligat a produce vreun titlu și fără să i se poată opune reaua -credinta”.
Putem deduce de aici că uzucapiunea de 30 de ani a fost reglementată ca u n tip de
uzucapiune “generală”, aplicabilă tuturor cazurilor neprevăzute în reglementarea uzucapiunii
de la 10 la 20 de ani, care în acest context ar reprezenta o derogare de la regulă. Astfel, în
toate situațiile în care nu era prevăzut un termen pentru a uzucapa, se aplica termenul de 30
de ani, și condițiile aplicabile uzucapiunii de 30 de ani. Prin urmare avem de a face cu un
raport de tip regulă și excepție, uzucapiunea de 30 de ani reprezentând regula iar cea scurtă,
de la 10 la 20 de ani, reprezent ând excepția.38
Acest tip de uzucapiune nu necesită împlinirea unor condiții speciale, nefiind necesară
nici prezentarea unui titlu, adică a unui act translativ de proprietate provenit de la un

36 Cristian Jora, Ioan Ciochina -Barbu, Cristian Consta ntin Corbu, Drept civil.Drepturile reale, editia a II -a, editura
Universul Juridic, Bucuresti, 2015, p.294
37 V.Stoica, op.cit, p.368
38 Valeriu Stoica, op.cit, p.371

10
proprietar aparent, care să justifice posesia uzucapantului, pr ecum nici bun a-credință, codul
specificând expres faptul că celui care invocă această prescripție nu i se poate opune reaua
credință. Justificarea acestei reglementări rezidă în necesitatea de a asigura siguranța
circuitului civil care ar putea fi afectată prin nerecunoașterea unei posesii prelungite în timp
pe o durată atât de îndelungată, întrucât posesia prelungită în timp precum și atitudinea
posesorului care se comportă ca un proprietar, cu intenția de a stăpâni bunul pentru sine,
creează o aparență de drept în temeiul căreia pot fi încheiate diverse acte juridice care ar fi
desființate în situația în care uzucapiunea nu ar fi permisă în lipsa justului titlu. Sub acest
aspect se observă că perioada necesară pentru a putea invoca prescripția în aceste co ndiții este
semnificativ mai lungă, cu scopul de a nu permite atingerea dreptului de proprietate în mod
abuziv.
Totodată, acest tip de uzucapiune este reglementat și ca o sancțiune îndreptată împotriva
adevăratului proprietar care s -a dezinteresat de bunul său, permițân d posesorului , de bună
sau rea -credință, să exercite posesia asupra bunului pe o perioadă atât de îndelungată, fără a
introduce o acțiune în revendicare timp de 30 de ani.
Acest tip de uzucapiune nu ridică probleme deosebite , condițiile ne cesar a fi îndeplinite
pentru aplicabilitatea acesteia fiind cele generale care definesc noțiunea de uzucapiune , și
anume : 39
 Posesia să fie utilă.
 Posesia să fie exercitată neîntrerupt timp de 30 de ani
Neregularitatea posesiei trebuie dovedită de către cel care o invocă, regularitatea sau
utilitatea acesteia prezumâ ndu-se, această prezumție fiind una relativă, dovada contrară
putând fi făcută prin orice mijloc de probă.40
O posesie utilă este o posesie neviciată, motiv pentru care în scopul de a înțelege acest
concept trebuie analizate pe scurt viciile posesiei.
În reglementarea Codului Civil din 1864, viciile posesiei erau discontinuitatea, violența,
clandestinitatea și precaritatea. În reglementarea actuală, sunt prevăzute ca vicii ale posesiei
doar pr imele trei, precaritatea echivalând în Noul Cod civil cu o lipsă a posesiei.41 Aceasta se
datorează faptului că în noua reglementare se consideră că posesia care nu întrunește ambele
elemente, corpus și animus, nu poate constitui o adevărată posesie, lipsa elementului
subiectiv animus domini, adică a intenției de a stăpâni pentru sine, conducând mai mult
înspre o detenție precară. Spre deosebire de posesie, detenția precară presupune existența
unei stăpâniri materiale a bunului, adică elementul corpus, făr ă a exista însă și intenția
stăpânirii pentru sine , existând doar animus detinendi, care la nivelul componentei subiective
semnifică intenția detentorului de a stăpâni bunul nu pentru sine , ci pentru cel care i l -a

39 Ibidem, p.370
40 Corneliu Birsan, op.cit, p.392
41 Ibidem p.344 -345

11
încredințat.42
Discontinuitatea era defi nită în articolul 1848 al Codului civil anterior ca fiind o posesie
exercitată “în mod neregulat,adică cu intermitențe anormale”. Intermitențele anormale se
analizează în raport de natura bunului. Astfel nu este necesar să existe un contact neîntrerupt
cu bunul, considerându -se că există continuitate dacă intermitențele în exercitarea posesiei
apar datorită naturii bunului și sunt normale raportat la aceasta.43
Discontinuitatea este un viciu temporar, și nu se confundă cu întreruperea posesiei care
intervine în situația neexercitarii posesiei timp de un an. Astfel, fiind un viciu temporar,
posesia devine utilă de îndată ce viciul încetează. Este important de menționat de asemen ea
că discontinuitatea este un viciu absolut, putând fi invocat de orice p ersoană interesată.44
Violența este definită de Noul Cod civil , la articolul 924, ca fiind o tulburare a posesiei
apărută în situațiile în care “posesia este dobândită sau conservată prin acte de violență, fizică
sau morală, care nu au fost provocate de al tă persoană”.
Codul civil anterior reglementa acest viciu al posesiei în mod deficitar, prevăzând la
articolul 1851 că “posesia este tulburată când este fundată sau conservată prin acte de
violență în contra sau din partea adversarului”, acest text de lege conducând la ideea că
posesia este afectată de acest viciu și în situația în care violența posesorului este una pasivă,
în apărare față de violența provenită de la un terț, fapt care ar fi avut drept consecință oferirea
posibilității oricărui terț de a vicia posesia prin exercitarea de violențe în scopul de a
determina posesorul să răspundă prin violență în legitimă apărare45 , situație inadmisibilă,
care deschidea calea unor abuzuri din partea oricărui terț care avea interes să transforme o
posesie uti lă într -una viciată.
Din reglementarea actuală rezultă fără echivoc faptul că doar cel care săvârșește actele de
violența pentru a dobândi posesia sau pentru a o conserva, fără a fi atacat de altcineva, are o
posesie viciată46. Prin urmare doar violența ini țiată de către posesor, adică violenta activă,
constituie viciu al posesiei în reglementarea Noului Cod civil.
Este important de subliniat faptul că viciul violenței din materia posesiei nu se confundă
cu viciul violenței din materia viciilor de consimțăm ânt a încheierii actelor juridice, întrucât
există posibilitatea ca posesorul să fi intrat în posesia bunului pe baza unui act juridic afectat
de viciul de consimțământ al violenței, fără ca posesia să fie ea însăși afectată de acest viciu.47
Violența este un viciu temporar, posesia redevenind utilă după încetarea violenței
conform articolului 927 din Noul Cod civil, iar conform articolului 926 alineatul 2, acesta
poate fi invocat doar de către persoana împotriva căreia au fost îndreptate violențele.

42 Cristian Jora, Ioan C iochina -Barbu, Cristian Constantin Corbu, op.cit. , p.59
43 Corneliu Birsan, op.cit , p.345
44 Valeriu Stoica, op.cit. p.67
45 Corneliu Birsan, op.cit, p.346
46 Valeriu Stoica, op.cit, p.68
47 Ibidem, p.69

12
Clandes tinitatea este definită de articolul 925 din Noul Cod civil ca fiind un viciu al
posesiei atunci când aceasta “se exercită astfel încât nu poate fi cunoscută”. Articolul 926
prevede că viciul clandestinității poate fi invocat numai de către “persoana față de care
posesia este clandestină”, fiind prin urmare lipsit de importanță faptul necunoașterii posesiei
de către alte persoane. În consecință o persoană care cunoaște posesia nu poate invoca viciul
clandestinității față de alte persoane. 48
Pentru ca o pos esie să fie viciată de clandestinitate, este necesar ca posesorul să
întreprindă anumite activități de ascundere, simpla necunoaștere a acesteia nefiind suficientă,
motiv pentru care acest viciu se pretează mai mult bunurilor mobile, posesia acestora fiind
mai probabil să poată fi ascunsă, decât bunurilor imobile, deși nu excludem această
posibilitate.49
În consecință, una dintre condițiile uzucapiunii de 30 de ani, presupune că posesia să fie
utilă, adică să nu fie atinsă de niciunul dintre viciile prezenta te. Pe lângă cele prezentate,
precum am menționat anterior, Codul civil de la 1964 prevedea și precaritatea printre viciile
posesiei, însă așa cum am expus deja în cele de mai sus, aceasta nu reprezintă un viciu ci
echivalează cu lipsa posesiei, neîntruni nd elementele din structura acesteia, motiv pentru care
nu se impune o abordare mai largă a subiectului.
A doua condiție a uzucapiunii de 30 de ani presupune că posesia să fie exercitată
neîntrerupt pe o perioadă de 30 de ani. Întreruperea nu trebuie conf undată cu viciul
discontinuității posesiei, care este un viciu temporar, posesia redevenind utilă de îndată ce
viciul încetează, ci trebuie înțeleasă în termenii de întrerupere a cursului prescripției
achizitive. Astfel, o posesie întreruptă are drept cons ecință pierderea efectului prescriptiv al
posesiei anterioare întreruperii, fiind necesară începerea unei noi posesii care trebuie
exercitată integral pentru a putea uzucapa .50 Cauzele întreruperii prescripției vor fi analizate
într-o secțiune distinctă.
Remarcăm faptul că buna -credință nu este necesară pentru acest tip de uzucapiune, chiar
și o posesie de rea -credință fiind aptă să ducă la împlinirea prescripției achizitive dacă sunt
îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Prin urmare , chiar și cel care intră în posesia unui
bun, fără un just titlu și conștient de faptul că posesia sa nu este îndreptățită, va putea uzucapa
bunul dacă are o posesie utilă și neîntreruptă timp de 30 de ani.
Ca regulă, pot fi dobândite prin uzucapiune bunurile susceptibile de a face obiectul
posesiei, aflate în circuitul civil, cu mențiunea că poate fi dobândit pe această cale doar
dreptul real principal corespunzător posesiei exercitate. 51 În reglementarea Codului civil din
1864 incidența uzucapiunii era limitată la bunuri le imobile, cele mobile considerându -se că se
dobândesc prin posesia de bună -credință. Cu toate acestea, există și opinii conform cărora
uzucapiunea de 30 de ani este aplicabilă și bunurilor mobile în situația în care asupra acestora

48 Ibidem
49 Cristian Jora, Ioan Ciochina -Barbu, Cristian Constantin Corubu, op.cit. p.66
50 Corneliu Birsan, op.cit. p.395
51 Cristian Jora, Ioan Ciochina -Barbu, Cristian Constantin Corbu, op.cit., p.295

13
s-a exercitat posesia cu rea -credință52 însă numai în situația în care posesia este utilă și
neviciată, în caz contrar acțiunea în revendicare a proprietarului fiind imprescriptibilă.53
3.3. Uzucapiunea de la 10 la 20 de ani
Codul Civil de la 1864 prevedea la articolul 1895 că “cel ce câștigă cu bună cr edință și
printr -o justă cauză u n nemișcător determinat va prescrie proprietatea aceluia prin 10 ani,
dacă adevăratul proprietar locuiește în circumscripția tribunalului județean unde se află
nemișcătorul, și prin 20 de ani dacă locuieșt e afară din acea circumscripție ”.
La o primă vedere observăm că prin comparație cu reglementarea uzucapiunii de 30 de
ani, uzucapiunea de 10 -20 de ani prevede câteva reguli speciale, fiind ușor de observat
raportul de tip general -special, pe care l -am menț ionat anterior ,dintre ele. În virtutea
caracterului special al acestei reglementări, condițiile generale aplicabile uzucapiunii rămân
valabile și în cazul uzucapiunii scurte, pentru aplicarea acesteia fiind însă necesară împlinirea
unor condiții supliment are, cumulative, pe care le vom analiza în cele ce urmează.
O primă condiție este existența posesiei de bună -credință. Spre deosebire de uzucapiunea
de 30 de ani care permitea uzucaparea bunului chiar și în cazul în care asupra acestuia s -a
exercitat o pos esie de rea -credință, în cazul uzucapiunii de la 10 la 20 de ani exercitarea unei
posesii de bună -credință este o condiție imperativă. Buna -credință era definită la articolul
1898 al Codului Civil anterior ca fiind “credința posesorului că cel de la care a dobândit
imobilul avea toate însușirile cerute de lege spre a -i putea transmite proprietatea”.
În ipoteza dată posesorul are convingerea că posesia sa este bazată pe un titlu translativ de
proprietate valabil ,crezând că a dobândit bunul de la un proprie tar; este de la sine înțeles că
titlul translativ de proprietate nu este valabil, fiind incidentă o eroare privitoare la
valabilitatea acestuia întrucât în caz contrar posesorul nu ar fi devenit un simplu posesor ci un
adevărat proprietar.54 Prin urmare bun a-credință se bazează pe reprezentarea subiectivă a
posesorului că titlul său nu este afectat de nici o cauză de nevaliditate,considerându -se
adevăratul proprietar al bunului, deși în realitate bunul provine de la un neproprietar.55
Buna -credință trebuie să existe la momentul intrării în posesi e nefiind necesar ca aceasta
să subziste ulterior.56 Prin urmare , chiar dacă ulterior intrării în posesie, posesorul află că a
dobândit bunul de la un neproprietar și că titlul său translativ de proprietate nu a produs acest
efect datorită faptului că provine de la un neproprietar, condiția bunei -credințe este împlinită.
Conform articolului 1899 aliniatul 2 din Codul Civil anterior” buna -credință se presupune
totdeauna și sarcina probei cade asupra celui ce aleagă rea -credința”, drept consecință cel care
invocă reaua -credinta a posesorului este ținut să probeze acest fapt.

52 Fr.Terre, Ph.Simler, Droit civil.Les biens, 7 edition, Dalloz, 2006, p. 360 apud Traian Darjan, op.cit., p.153
53 Liviu -Marius Harosa, Discutii privind posesia ca modalitate de dobandire a dreptului de proprietate asupra
bunurilor mobile in Studia Universitatis Babes -Bolyai, Seria Jurisprudentia, nr.1/2001, p.51
54 Mircea N.Costin, op.cit., p.368
55 Valeriu Stoica, op.cit., p.375
56 Mircea N.Costin, op.cit., p.369

14
Cea de a doua condiție a uzucapiunii de la 10 la 20 de ani este existența unui just titlu.
Conform articolului 1897 al Codului civil din 1864 justul t itlu, sau justa cauză, reprezintă
“orice titlu translativ de proprietate, precum vinderea, schimbul etc”. Enumerarea din textul
de lege nu este una exhaustivă ci este doar cu titlu exemplificativ . Noțiunea de just titlu nu se
referă doar la actul juridic, ci acesta poate fi și un fapt juridic ,intrând în această sferă și
moștenirea legală.57 În general se consideră că pot constitui just titlu acte sau fapte juridice
precum hotărârea judecătorească prin care se constată existența unei convenții translative d e
proprietate între părțile unui proces, hotărârile judecătorești care țin loc de act autentic de
înstrăinare58, precum și donația, darea în plată, contractul de întreținere, contractul de rentă
viageră, etc.59
Observăm că justul titlu trebuie să fie în mod necesar un titlu translativ de proprietate care
prin ipoteză nu emană de la adevăratul proprietar, căci în această situație dobânditorul ar
deveni proprietar în temeiul titlului translativ de proprietate ,fără a mai fi necesară obținerea
proprietății pe ca lea prescripției achizitive.60 În consecință din cele expuse mai sus deducem
două condiții esențiale și interconectate ale justului titlu: în primul rând justul titlu trebuie să
fie un titlu translativ de proprietate. În acest sens nici un titlu care nu are vocație de a
transmite proprietatea, precum un contract de locațiune, un antecontract de vânzare –
cumpărare ori un certificat de moștenitor nu poate constitui just titlu.61 În al doilea rând justul
titlu trebuie să provină de la un neproprietar pentru rațiu ni pe care le -am expus deja.
Articolul 1897 al Codului civil din 1864 prevede la aliniatul 2 că “ un titlu nul nu poate
servi de bază prescripției de 10 până la 20 de ani” iar aliniatul 3 prevede că “un titlu anulabil
nu poate fi opus posesorului care a in vocat prescripția de 10 până la 20 de ani decât de cel ce
ar fi av ut dreptul de a cere anularea sa , sau de reprezentanții dreptului său, dacă posesorul nu
a cun oscut cauza anulabilității”. Observăm că această reglementare impune condiția ca justul
titlu să fie valabil, adică să îndeplinească toate condițiile de formă și de fond ale actului
juridic încheiat, în caz contrar fiind afectat de nulitate, situație în care, posesor ul se găsește în
situația de a fi lipsit de just titlu. Astfel un act translativ de proprietate lovit de nulitate
absolută nu poate constitui justa cauză pe temeiul căreia să se invoce uzucapiunea de la 10 la
20 de ani întrucât conform articolului 1897 ali neatul 2 “un titlu nul nu poate servi de bază
prescripției de la 10 la 20 de ani”, indiferent dacă acesta provine de la un proprietar sau
neproprietar , nulitatea acestuia putând fi invocată de orice persoană interesată. În ipoteza
unui titlu de proprietat e afectat de nulitate relativă pot fi identificate două situații: dacă titlul
anulabil provine de la proprietar, acesta nu poate constitui just titlu întrucât fie nu există
interes fie nu există posibilitatea invocării uzucapiunii scurte, dat fiind faptul că adevăratul
proprietar are la dispoziție un termen de 3 ani pentru a invoca nulitatea, situație în care, dacă
acțiunea sa este admisă actul va fi anulat, iar un act nul nu poate constitui temei pentru
uzucapiunea scurtă, iar dacă acțiunea acestuia este r espinsă, titlul posesorului va fi consolidat,

57 Valeriu Stoica, op.cit., p.372
58 Liviu Pop, Liviu -Marius Harosa, Drept civil.Drepturile reale principale, editura Universul Juridic, Bucuresti,
2006, p.289
59 Valeriu Stoica, op.cit., p.372
60 Cornelui Birsan, op.cit., p.392
61 Valeriu Stoica, op.cit., p.373

15
în această situație neexistând interes pentru invocarea uzucapiunii.62 Dacă titlul anulabil
provine de la un neproprietar, conform alineatului 3 al articolului 1897 acesta “ nu poate fi
opus posesorului care a i nvocat prescripția de 10 până la 20 de ani, decât de cel care ar fi avut
dreptul de a cere anularea sa” situație în care acesta poate fi invocat ca just titlu având dreptul
de a cere anularea actului doar transmițătorul, nu și adevăratul proprietar, întruc ât actul nu
emană de la el, motiv pentru care există interes pentru invocarea uzucapiunii chiar și în
situația respingerii acțiunii în anulare întrucât respingerea nu va avea ca efect consolidarea
dreptului posesorului.63
Cel care invocă uzucapiunea de la 1 0 la 20 de ani trebuie să dovedească existența justului
titlu, condiție distinctă de buna -credință și care spre deosebire de aceasta nu se prezumă. De
asemenea termenul de prescripție curge de la data înscrisă în justul titlu motiv pentru care
este necesar ca acesta să aibă o dată certă.64
Reglementarea uzucapiunii de la 10 la 20 de ani prevede în mod explicit conform
articolului 1895 că aceasta se aplică exclusiv bunurilor imobile individual determinate, fapt
evidențiat prin sintagma “nemișcător determinat ”din cuprinsul legii.
Stabilirea termenului de 10 sau 20 de ani aplicabil uzucapiunii, se face conform
reglementării, în funcție de reședința adevăratului proprietar. Astfel termenul de prescripție
achizitivă va fi de 10 ani în situația în care adevăratul proprietar locuiește în circumscripția
tribunalului județean unde se află imobilul aflat în posesia uzucapantului, și de 20 de ani în
situația în care adevăratul proprietar locuiește în afara acestei circumscripții.
Articolul 1896 al Codului Civil anterior prevede și un termen intermediar aplicabil în
situația în care adevăratul proprietar a locuit atât în circumscripția tribunalului unde se află
imobilul, cât și în circumscripția altui tribunal județean situație în care nu este aplicabil
criteriul mențion at anterior. În această ipoteză, termenul se calculează conform articolului
1896 potrivit formulei (10 -x)*2+x în care x reprezintă numărul de ani locuiți în
circumscripția tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul.65 Astfel din termenul de
10 ani se scad anii locuiți în raza teritorială a tribunalului unde este situat imobilul iar
diferența rezultată se înmulțește cu doi la produsul căruia se adăugă anii locuiți în raza
teritor ială a tribunalului unde se află imobilul. Spre exemplu în situați a în care proprietarul a
locuit timp de 3 ani în județul Cluj unde se află imobilul iar ulterior s -a mutat în alt județ se
vor scădea din totalul de 10 ani prevăzut de lege cei 3 ani. Diferența de 7 ani rezultată se va
înmulți cu 2 obținând produsul de 14 ani la care se vor adăuga cei 3 ani locuiți în județul Cluj
obținând o perioadă de 17 ani necesară uzucapiunii imobilului în cauză.66 Dacă la momentul
începerii posesiei adevăratul proprietar locuia în afara razei teritoriale a tribunalului unde se
află imobilul formula de calcul aplicabilă este (20 -y)/2+y în care y reprezintă perioada în care

62 Valeriu Stoica, op.cit., p.373
63 Ibidem, p.374
64 Liviu Pop, Liviu -Marius Harosa, op.cit., p.290
65 Valeriu Stoica, op.cit., p.377
66Liviu Pop, Liviu -Marius Ha rosa, op.cit., p.288

16
proprietarul a locuit în afara circumscr ipției tribunalului unde se află imobilul.67 Spre
exemplu dacă adevăratul proprietar a locuit în afara razei teritorial e a tribu nalului unde se află
imobilul timp de 3 ani vom scădea din termenul de 20 de ani prevăzut de lege cei 3 ani
obținând o diferență de 17 ani pe care o împărțim la doi, la rezultatul de 8,5 ani obținut
adăugând cei trei ani locuiți în afara razei teritor iale a tribunalului unde se află imobilul,
rezultatul de 11,5 ani reprezentând perioada necesară uzucapiunii imobilului.
În ipoteza în care adevăratul proprietar locuiește mai multe perioade în aceeaș i
circumscripție în care se află imobilul și mai multe perioa de în afara acestei circumscripții se
vor aplica metodele de calcul menționate în primele două situații.68
Așadar observăm că termenul de 10 -20 de ani al uzucapiunii de scurtă durată este un
termen variabil exprimând limita inferioară și limita superioară de timp necesară, în care
posesorul trebuie să exercite posesia asupra imobilului pentru a uzucapa, termenul concret
variind în funcție de împrejurări.69
3.4. Cursul prescripției achizitive
Termenul reprezintă una dintre condițiile de bază ale prescripției achizitive, alături de
posesie, ambele tipuri de uzucapiune analizate anterior necesitând o posesie exercitată
neîntrerupt pe o anumită durată de timp.
Termenul de prescripție achizitivă a fost definit ca fiind “intervalul de timp, stabilit de
lege, în ca re posesorul trebuie să exercite posesia utilă, aptă să ducă la dobândirea dreptului
de proprietate sau a altui drept real.”70 Observăm că, așa cum am specificat anterior,
întreruperea termenului prescr ipției achizitive nu se confundă cu viciul discontinuit ății
posesiei, întrucât aceasta din urmă privește posesia ca fapt juridic în timp ce întreruperea
termenului privește intervalul de timp necesar prescripției.
Pentru a putea stabili dacă termenul de prescripție achizitivă a fost împlinit este necesar să
se cunoască aspectele privitoare la începutul și sfârșitul curgerii termenului, modul de calcul
al termenului, precum și cazurile de întrerupere sau suspendare a termenului.
3.4.1. Începutul și sfârșitul curgerii termenului
Codul civil din 1864 prevedea la articolul 1885 alineatul 2 că “ acțiunile reale ale
creditorului sau proprietarului sunt, prin excepție, supuse prescripției în folosul celui ce
deține lucrul, chiar și mai înainte de realizarea condițiilor sau de expirarea termenelor la care
acele acțiu ni pot fi subordonate”. Acest articol face referire la faptul că prescripția achizitivă
în favoarea po sesorului respectiv prescripția extinctivă privind acțiunile reale ale creditorului
sau proprietarului încep să curgă din momentul reunirii celor două ele mente corpus și animus
în persoana posesorului. Practic la momentul intrării în posesie a uzucapantului încep să

67 Valeriu Stoica, op.cit., p.377
68 Ibidem
69 Mircea N.Costin, op. cit., p.371
70 Traian Darjan, op.cit., p.118

17
curgă concomitent prescripția extinctivă privind dreptul la acțiune al proprietarului sau
creditorului și prescripția achizitivă în folosul cel ui ce deține lucrul, neexercitarea dreptului la
acțiune înaintea împlinirii termenului de prescripție extinctivă ducând la nașterea dreptului
posesorului de a invoca prescripția achizitivă.
În același sens articolul 1886 al Codului civil anterior prevedea că “ nici o prescripție nu
poate începe a curge mai înainte de a se naște acțiunea supusă acestui mod de stingere”, fapt
care confirmă cele menționate anterior în ideea că nici termenul de prescripție extinctivă
precum nici cel de prescripție achizitivă n u pot începe să curgă înainte de nașterea dreptului
la acțiune.
Articolul 1887 al Codului civil anterior prevedea că “ termenul prescripției se calculează
pe zile și nu pe ore. Prin urmare ziua în cursul căreia prescripția începe nu intra în acel
calcul”, iar articolul 1888 prevedea “ ca “ ziua se împarte în 24 de ore. Ea începe la miezul
nopții și se finește la miezul nopții următoare”.
Coroborând aceste articole, deducem că termenul de prescripție achizitivă începe să curgă
de la momentul intrării în pose sie a uzucapantului dar fără a se socoti ziua intrării în posesie
întrucât aceasta nu este completă de 24 de ore, ci din ziua imediat următoare de la ora 00:00.
Prin urmare ziua pe care o vom calcula drept prima zi a termenului va fi prima zi de 24 de ore
după intrarea în posesie.71
Ziua în care începe să curgă termenul de prescripție achizitivă are importanță raportat la
identificarea legii aplicabile în cazul unei succesiuni de legi în timp. În funcție de această zi
determinându -se legea aplicabilă.72
Prin derogare de la cele expuse anterior, în cazul uzucapiunii scurte, datorită condițiilor
speciale aplicabile acesteia, termenul de prescripție va începe să curgă nu de la momentul
intrării în posesie ci de la momentul în care sunt îndeplinite cele două condi ții și anume
posesia de bună credință și justul titlu.73
Conform articolului 1889 Cod civil anterior “ prescripția nu se socotește câștigată, decât
după împlinirea celei de pe urmă zile a termenului defipt prin lege”. Prin urmare, împlinirea
termenului de p rescripție achizitivă va avea loc la ora 24:00 a ultimei zile a perioadei
prevăzute de lege.
Spre exemplu dacă posesia a fost începută la ora 14:00 a zilei de 21 Ianuarie, ziua de
început a cursului prescripției achizitive va fi considerată ziua de 22 ianu arie ora 00.00 iar
împlinirea termenului de prescripție va avea loc în ziua de 21 Ianuarie ora 24:00 a anului în
care se împlinește term enul prevăzut de lege, astfel că posesorul va putea invoca uzucapiunea
în ziua următoare împlinirii termenului.

71 Traian Darjan, op.cit., p.119
72 Ibidem
73 Valeriu Stoica, op.cit., p.377

18
3.4.2. Întreruperea cursului prescripției achizitive
După cum am menționat deja, una dintre condițiile esențiale ale împlinirii prescripției
achizitive este ac eea ca termenul să fie neîntrerupt. Întreruperea cursului prescripției
achizitive are drept consecință pierderea oricăror efecte ale posesiei anterioare, fiind necesară
începerea unei noi prescripții pentru a uzucapa bunul în cauză.74
Întreruperea prescripției achizitive poate fi de d ouă feluri: naturală și civilă.
Conform articolului 1864 al Codului civil a nterior întreruperea cursului prescripției
achizitive este naturală în următoarele situații:
– dacă posesorul este și rămâne lipsit în curs de mai mult de un an de folosința lucrului fie
de către proprietar fie de către o terță persoană.
– dacă lucrul este declarat imprescriptibil de către lege.
Putem remarca faptul că în prima situație, dacă posesorul rămâne lipsit de folosința bunul
mai mult de un an, prescripția este întreruptă însă aceasta nu duce la imposibilitatea
uzucapă rii bunului r espectiv, existând posibilitatea ca posesorul să înceapă o nouă prescripție
integrală a aceluiași bun, în timp ce, în cel de -al doilea caz, dacă bunul este declarat
imprescriptibil de lege, bunul nu mai poate face obiectul unei prescripții integrale viitoa re
întrucât prin efectul legii bunul este declarat inalienabil, iar condiția uzucapiunii referitoare la
calitatea bunului de a se afla în circuitul civil nu mai este îndeplinită.
În acest sens, după intrarea în vigoare a Legii 58/1974 și a Legii 59/1974, c are prevedeau
că terenurile de orice fel pot fi dobândite numai prin moștenire legală, s -a pus problema dacă
aceste dispoziții restrictive au avut ca efect întreruperea prescripției achizitive sau nu.75
Practic, problema care se punea era dacă dispozițiile acestor legi aveau ca efect
indisponibilizarea bunului, echivalând cu o declarare implicit ă a terenurilor ca
imprescriptibile, sau dacă era vorba doar de o restrângere a dreptului de a dispune de bun, dat
fiind că proprietatea asupra terenurilor putea fi t otuși transmisă prin moștenire legală.
Articolul 30 alineatul 1 din Legea 58/1974 prevedea ca „dobândirea terenurilor cuprinse
în perimetrul construibil al localităților urbane și rurale se poate face numai prin moștenire
legală, fiind interzisă înstrăina rea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri ”76 , iar
în mod asemănător articolul 44 din Legea 59/1974 prevedea că “dobândirea de terenuri
agricole se poate face numai prin moștenire legală, fiind interzisă înstrăinarea sau dobândirea
prin acte juridice a acestor terenuri ”77.
Până în anul 1989 doctrina și practica judiciară s-au raliat unanim opiniei conform căreia
dispozițiile acestor legi au avut drept efect întreruperea naturală a cursului prescripției

74 Corneliu Birsan, op.cit., p.395
75 Ibidem
76 https://lege5.ro/Gratuit/he2donrz/legea -nr-58-1974 -privind -sistematizarea -teritoriului -si-localita tilor-
urbane -si-rurale accesat la 13.09.2018 , ora 11:40
77 http://www.monitoruljuridic.ro/act/lege -nr-59-din-29-octombrie -1974 -cu-privire -la-fondul -funciar -emitent –
marea -adunare -nationala -publicat -n-352.html , accesat la 13.09.2018, ora 11:52

19
achizitive, însă după anul 1989 părerile a u devenit divergente, o parte a doctrinei rămânând la
opinia formulată înainte de 1989 în timp ce, cealaltă parte a doctr inei și practicii judiciare s -a
raliat opiniei conform căreia legile în cauză nu au declarat explicit inalienabilitatea
terenurilor, ci au reglementat doar o restrângere strictă a dreptului de dispoziție asupra
acestora, fără a specifica faptul că posesia utilă asupra terenurilor nu poate avea efect
achizitiv, neavând ca efect întreruperea cursului prescripției achizitive.78
Analizând text ele de lege enunțate mai sus, putem observa cu ușurință faptul că ambele
texte fac referire doar la interzicerea dobândirii terenurilor prin acte juridice, neexistând nici
o mențiune referitoare la interzicerea dobândirii acestora prin fapte juridice. Mai mult de atât,
dobândirea prin moștenire legală este permisă în ambele cazuri, ceea ce denotă faptul că nu
avem de a face cu o indisponibilizare a terenurilor, ci doar cu o restrângere a dreptului de a
dispune de acestea prin acte juridice, faptele juridice , categorie în care se înscrie și
dobândirea proprietății prin posesia utilă, neintrand în sfera de incidență a interdicției.
Într-o altă opinie se afirmă faptul că deși legile în cauză nu declară explicit
inalienabilitatea terenurilor, efectul produs de a cestea este chiar scoaterea acestora din
circuitul civil, având drept consecință întreruperea cursului prescripției achizitive.79 Cu toate
acestea Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat prima opinie, stabilind prin Decizia IV
din 16 ianuarie 2006 c a “în cazul posesiilor începute înainte de adoptarea Legilor nr. 58/1974
și nr.59/1974, prescripția achizitivă asupra terenurilor nu a fost întreruptă prin intrarea în
vigoare a acestor legi, astfel că, după abrogarea lor prin Decretul nr. 1/1989 și Decret ul-lege
nr. 9/1989, posesorii acelor terenuri pot solicita instanțelor de judecată să constate că au
dobândit dreptul de proprietate asupra terenurilor respective”.80
În consecință, întreruperea naturală a cursului prescripției achizitive în modalitatea
declarării bunului ca imprescriptibil prin lege operează doar în situația în care bunul este
declar at în mod explicit inalienabil.
Conform articolului 1865 al Codului civil anterior întreruperea cursului prescripției
achizitive este civilă în următoarele s ituații:
-în cazul formulării unei cer eri în judecată fie introductivă de instanță sau numai incidentă
într-o instanță deja începută.
-în cazul unui act începător de executare precum sechestrul sau cererea execuției unui
titlu căruia legea îi recunoaște pu terea executorie.
-în situația recunoașterii de către debitor sau posesor a dreptului celui în contra căruia
prescrie.
În cazul în care procesul a fost încetat, precum și în caz de respingere sau anulare a cererii
de chemare în judecată precum și în caz de renunțare la proces, pres cripția nu se consideră

78 Liviu Pop, Liviu -Marius Harosa, op.cit., p.299 -300
79 Corneliu Birsan, o p.cit., p.396
80 M.Of. nr 288 din 30 martie 2006 apud Corneliu Birsan, op.cit. p.397

20
întreruptă conform articolului 16 al decretului numărul 167/1958 raportat la prevederile
articolului 1865 -1871 Cod civil.81
3.4.3 Suspendarea cursului prescripției achizitive
Suspendarea prescripției achizi tive reprezintă o interferență în cursul acesteia care are ca
efect oprirea de drept a curgerii termenului de prescripție pe durata în care este incidenta
cauza de suspendare expres și limitativ prevăzută de lege, prescripția continuându -și cursul
după înl ăturarea cauzei de suspendare, avându -se în vedere și timpul scurs înaintea
suspendării.82
Conform articolului 1874 din Codul civil anterior “suspendarea oprește cursul prescripției
pe timpul cât durează, fără însă a o șterge pentru timpul trecut”. Astfel spre deosebire de
întreruperea cursului prescripției achizitive, suspendarea nu are ca efect ștergerea prescripției
începute înainte, nefiind necesară începerea unei noi prescripții, întrucât suspendarea are un
efect temporar, după înlăturarea cauzei suspe ndării aceasta continuând să curgă de la punctul
în care a rămas.
Reglementarea cauzelor de suspendare a prescripției se găsește în dispozițiile articolelor
13-15 a Decretului nr. 167/1958, precum și în articolul 1882 alineatul 2 din Codul civil
anterior. Viciile posesiei au de asemenea efect suspensiv, datorită faptului că în interva lul în
care posesia este viciată prescripția nu curge, reluându -și însă cursul odată ce viciul este
îndepărtat iar posesia devine utilă. În continuare vom prezenta cazurile de suspendare a
cursului prescripției reglementate în mod expres și limitativ de lege.
Conform articolului 13 litera a) din Decretul nr.167/1958 “prescripția se suspendă cât
timp cel împotriva cãruia ea curge este împiedicat de un caz de forță majorã să facã acte de
întrerupere.”
Prin caz de forță majoră se înțelege un eveniment imprevizibil, invincibil și inevitabil care
își are originea în afara celui care ar fi chemat să răspundă, evenimentele de acest tip fiind de
regulă fenomenele naturale precum cutremur ele grave, inundațiile, trăsnetele, tornadele, etc,
ori evenimente sociale extraordinare precum sunt războaiele sau revoluțiile.83
Sintagma “cel împotriva căruia ea [prescripția] curge” face referire la titularul dreptului
real, spre exemplu proprietarul bu nului, aflat în imposibilitate de a introduce o acțiune în
revendicare datorită situației de forță majoră existente, termenul acordat acestuia pentru a -și
revendica bunul fiind prelungit cu perioada de timp în care a subzistat forța majoră,
suspendându -se termenul de prescripție pe aceasta durată.
Prin urmare în acestă situație de forță majoră trebuie să se afle cel împotriva căruia curge
prescripția, aflat în imposibilitate de a efectua acte de întrerupere a prescripției și nu

81 Mircea N.Costin, op.cit., p.372
82 Traian Darjan, op.cit., p.122
83 Liviu Pop, Ionut -Florin Popa, Stelian Ioan Vidu – Curs de drept civil.Obligatiile, editura Universul Juridic,
Bucuresti, 2015, p.348

21
posesorul bunului în favoarea căruia curge prescripția.84
Litera b) a articolului 13 din din Decretul nr.167/1958 prevede ca “prescripția se suspendă
de asemenea pe timpul cât creditorul sau debitorul face parte din Forțele Armate ale
Republicii Populare Române, iar acestea sunt puse p e picior de rãzboi.”
Rațiunea suspendării cursului prescripției într -o astfel de situație se datorează situației
deosebite în care se afla titularul dreptului real ori posesorul bunului, lovindu -se de o
imposibilitate de a se îngriji de bunul său, ori în c ea de -a doua situație, de a exercita posesia,
datorită obligativității participării la război alături de Forțele Armate ale țării.
Aflarea Forțelor Armate pe picior de război semnifică faptul că România este implicată în
război, participarea voluntară a mi litarilor români la operațiuni militare în alte state
neîncadrându -se în această categorie, motiv pentru care în această situație cursul prescripției
nu va fi suspendat; aceeași este situația și în cazul concentrării titularului dreptului sau
posesorului, dacă forțele armate nu se află în război, admițându -se însă că în caz de
mobilizare genera lă aceasta ar putea fi asimilată stării de război.85
Articolul 14 alineatul 1 din Decretul 167/1958 reglementează al treilea caz de suspendare
a prescripției, prevăzân d că “între pãr inți sau tutor și cei ce se află sub ocrotirea lor, între
curator și acei pe care îi reprezintã precum și înt re orice altă persoană care, în temeiul legii
sau a hotărârii judecãtorești, administreazã bunurile altora și cel ale cãror bunuri s unt astfel
administrate, prescrip ția nu curge cât timp socotelile nu au fost date și aprobate.”
Acest caz de suspendare se datorează unei imposibilități morale de a acționa în justiție
datorită legăturii existente ce le două părți, suspendarea operâ nd atât în cazul celui care
administrează bunurile cât și în cazul celui ale cărui bunuri sunt administrate în temeiul legii
sau în temeiul unei hotărâri judecătorești.86
Alineatul 2 al aceluiași articol prevede că “prescripția nu curge împotriva celui lipsit de
capacitate de exercițiu, cât timp nu are reprezentant legal și nici împotriva celui cu capacitate
restrânsă, cât timp nu are cine să -i încuviințeze actele.”
Acest caz de suspendare a cursului prescripției se explică prin lipsa capacității de
exercițiu sau a capacității de exercițiu restrânse a celui împotriva căruia curge p rescripția,
fiind inechitabil ca termenul împotriva acestuia să curgă în ipoteza în care acesta nu are
posibilitatea de a -și apăra dreptul datorită unor piedici de natura juridică.
Acest caz de suspendare se aplică doar în situația în care cel împotriva căruia curge
prescripția este minor, nu și în situația în care cel în favoarea căruia curge pre scripția este
minor, întrucât în a doua situație chiar dacă este minor acesta poate exercita elementele
posesiei corpus și animus.87 În consecință ipoteza în care titularul dreptului real este major iar
cel care exercită posesia este minor, nu intră în sfera de incidenta a acestui caz de suspendare,

84 Traian Darjan, op.cit., p.123
85 Ibidem p.124
86 Ibidem p.125

22
minorul putând exercita posesia, iar termenul de prescripție achizitivă curgând în favoarea sa.
Dacă însă titularul dreptului real este minor, iar posesorul este fie minor, fie major, termenul
de prescripție va fi suspendat până la momentul în care minorul va avea reprezentant legal,
pentru a -și putea ap ăra dreptul.
Articolul 14 alineatul 3 din Decretul 167/1958 prevede că “prescripția nu curge între soți
în timpul căsătoriei.”
Rațiunea acest ui caz de suspendare are la bază imposibilitatea morală a fiecăruia dintre
soți de a acționa în justiție pentru a -și revendica bunul din posesia celuilalt soț ori de a invoca
prescripția achizitivă. Rațiunea acestui caz este totodată și una de ordin practic dacă avem în
vedere faptul că soții, datorită relații lor conjugale dintre ei exercită posesia asupra bunurilor
împreună, ori cu acordul celuilalt soț, curgerea termenului de prescripție în această situație
fiind inoportună.
Prin urmare, în lipsa acestui caz de suspendare a prescripției achizitive, fiecare soț ar
putea invoca uzucapiunea bunurilor celuilalt soț, dobân dite anterior încheierii căsătoriei ca
urmare a stăpânirii lor prin îngăduința celuilalt soț, dat fiind faptul că durata unei căsătorii
este de regulă una îndelungată.88
Un ultim caz de suspendare a cursului prescripției achizitive era reglementat la artic olul
1882 alineatul 2 din Cod ul civil anterior și prevedea că “prescripția nu curge în contra
succesiunii nici în privința creanțelor, nici în privința drepturilor reale”
Referitor la acest articol s -a spus că moștenitorul nu poate invoca împotriva credito rilor
succesorali sau a legatarilor posesia bunurilor care fac obiectul moștenirii, în favoarea sa,
întrucât acesta are sarcina de a administra moștenirea nu doar în interesul sau ci și în interesul
creditorilor succesorali și al legatarilor, având rolul u nui administrator.89
În consecință, în cazul în care este incidentă oricare dintre situațiile analizate mai sus,
precum și în ca zul în care posesia este viciată , cursul prescripției achizitive va fi suspendat pe
durata de timp în care persistă cauza suspend ării, urmând a fi reluat din punctul în care a
rămas, după înlăturarea acesteia.
3.4.4. Joncțiunea posesiilor
Codul Civil din 18 64 prevedea la articolul 1859 că “În toate cazurile când posesiunea
aceluiași lucru trece pe rând în mai multe mâini, fiecare po sesor începe, în persoana sa , o
nouă posesiune, fără a distinge dacă strămutarea posesiunii s -a făcut în mod singular sau
universal, lucrativ sau oneros.” Prin raportare la cele menționate mai sus, articolul 1860 al
Codului Civil anterior definea joncțiune a posesiilor ca fiind “facultatea oricărui posesor
posterior […] să unească pos esiunea sa cu cea a autorului să u”, cu scopul de a opune
prescripția.

87 Traian Darjan, op.cit., p.125
88 Ibidem, p.126
89 Valeriu Sto ica, op.cit., p.382

23
Termenul de “autor” denumește persoana de la care se transferă posesia către posesorul
posterior, persoana care, la fel ca cel care invocă uzucapiunea, nu are calitatea de proprietar
ori nu este titular al dreptului real a cărui uzucapiune se invoca, ci este și el doar un simplu
posesor, aceasta fiind singura ipoteză în care unirea celor două posesii a re rațiune.90 Într-
adevăr, având în vedere faptul că uzucapiunea operează în favoarea celui care a exercitat o
posesie asupra unui bun asupra căruia nu deține nici un drept real, fiind în același timp și o
sancțiune față de adevăratul proprietar care nu s -a îngrijit de bunul său, ar fi lipsită de orice
rațiune unirea posesiei exercitate de adevăratul proprietar cu cea a posesorului dobânditor.
Coroborând cele două articole putem conchide că dat fiind că fiecare posesor începe în
persoana să o nouă posesie, j oncțiunea posesiilor este un instrument oferit posesorului
posterior de a continua posesia începută de către posesorul anterior, cu scopul de a putea
opune prescripția achizitivă a bunului adevăratului proprietar într -un interval cât mai scurt
raportat la data dobândirii bunului. Prin urmare chiar dacă subiectul activ, adică posesorul,
este înlocuit, cursul prescripției curge în cont inuare, posesia fiind continuată în persoana
posesorului subsecvent, neavând loc o întrerupere a cursului prescripției.
Practi c joncțiunea posesiilor reprezintă unirea posesiei exercitate de către autor, cu
posesia exercitată de către posesorul actual, văzute ca două posesii distincte, într -o singură
posesie, neîntreruptă, cu scopul de a împlini termenul de prescripție achizitivă .
În reglementarea acestui mecanism de unire a posesiilor legiuitorul a pornit de la premisa
că deși cele două posesii au ca subiect activ două persoane diferite, obiectul posesiei este
același, posesia transferându -se datorită raportului juridic născut în tre cele două persoane.91
Observăm că legiuitorul a reglementat joncțiunea posesiilor ca fiind o facultate a
posesorului posterior, ceea ce denotă faptul că joncțiunea posesiilor nu operează de drept, ci
constituie un drept potestativ al posesorului posteri or, fiind necesar ca, în situația în care
acesta alege să -și exercite acest drept în mod pozitiv, să solicite în mod expres unirea pos esiei
sale cu cea a autorului să u. În situația în care posesorul nu optează pentru joncțiunea
posesiilor, acesta va fi nev oit să exercite o posesie integrală, întinsă pe durata întregului
termen prevăzut de lege pentru a putea invoca uzucapiunea bunului care face obiectul
posesiei.
Trebuie notat faptul că dreptul de opțiune cu privire la joncțiunea posesiilor este un drept
distinct de dreptul de opțiune privitor la uzucapiune, în fiecare caz fiind necesară o
manifestare de voință distinctă.92 Dreptul de opțiune al posesorului în favoarea invocării
joncțiunii posesiilor poate fi exercitat, pe calea acțiunii oblice și de către cr editorii acestuia, în
scopul satisfacerii creanțelor acestora.93

90 Liviu pop, Liviu -Marius Harosa, op.cit., p.297
91 Valeriu Stoica, op.cit., p.378
92 Ibidem
93 Ibidem, p.379

24
Joncțiunea posesiilor necesită îndeplinirea cumulativă a două condiții și anume:94
– posesia să fie una propriu -zisă, detenția precară neputând fi unită cu o posesie.
Această condiție își găsește rațiunea în faptul că detenția precară nu poate constitui
niciodată temei pentru invocarea uzucapiunii dat fiind că, așa cum am arătat în cele
expuse anterior, un detentor precar nu stăpânește bunul pentru sine, lipsindu -i prin
urmare elementul int ențional, animus, din structura posesiei, ceea ce face imposibilă
joncțiunea în temeiul incompatibilității celor două tipuri de stăpânire bunului. Într -o
Decizie a Tribunalului Olt s -a statuat explicit faptul că o posesie în calitate de locatar
nu poate fi unită cu o posesie în calitate de proprietar, într -o astfel de situație neputând
fi vorba de o joncțiune a posesiilor.95
– dobândirea posesiei de către cel care invocă joncțiunea posesiilor să aibă la
bază un just titlu, uzurpatorul unei posesii fiind nevoit să înceapă o nouă posesie,
neputând uni posesia sa cu aceea exercitată de cel pe care l -a înlăturat. Necesitatea ca
transferul să fie făcut pe baza unui just titlu poate fi dedusă din formularea conform
căreia strămutarea se poate face în mod “singular sa u universal, lucrativ sau oneros”,
care exclude dobândirea posesiei prin uzurparea posesiei unei alte persoane. De
asemenea, raportul juridic stabilit între cei doi posesori trebuie să fie unul valabil
stabilit, nefiind posibilă joncțiunea posesiilor în si tuația în care actul de transmitere a
posesiei este unul nul absolut, întrucât în această situație și raportul juridic dintre părți
este lipsit de valabilitate, condiția existenței unui just titlu nefiind îndeplinită.96
Dacă posesorul actual optează pentru joncțiunea posesiilor, el va fi ținut să continue
posesia cu toate viciile și calitățile sale, fiind posibile trei situații în care posesorul ar putea
avea interes să invoce joncțiunea posesiilor:97
– dacă posesia dobânditorului este de aceeași natură cu cea a autorului, adică
ambele posesii sunt fie de bună -credință, fie de rea -credință, interesul de a invoca
joncțiunea exista întrucât dacă ambele posesii sunt de aceeași natură atunci și
termenul necesar pentru a uzucapa va fi același, posesorul dobânditor av ând interes să
adauge la posesia sa, posesia exercit ată anterior de către autorul să u, pentru a uzucapa
după caz în 10 -20 sau 30 de ani.
– dacă posesia dobânditorului este de referință, iar posesia autorului este buna –
credință și întemeiată pe just titlu, d obânditorul nu va putea uzucapa decât în termenul
de 30 de an i, neputându -se prevala de buna -credință a autorului sau, având însă
posibilitatea ca în ca lculul celor 30 de ani să includ ă și perioada de timp în care
autorul a exercitat posesia asupra bunului .

94 Mircea N.Costin, op.cit., p.374
95 Decizia nr.605 din 28.04.2009, Tribunalul Olt, Sectia Civila, apud. Vasile Calimachi Cartas, Rudolf Schmutzer,
Daniel Tufan, Uzucapiunea. Practica Judiciara, Editura Morosan,2009, p.72
96 Tribunalul Suprem, Sectia Civila, Decizia nr. 1515/1979, in R.R.D. nr.1/1980, p.65, apud. Mircea N.Costin,
op.cit. , p.374 -375
97 Liviu Pop, Liviu -Marius Harosa, op.cit., p.298

25
– dacă posesia dobânditorului este de bună -credință, iar posesia autorului este de
rea-credință, în cazul în care dobânditorul optează pentru joncțiunea posesiilor el va
putea uzucapa bunul doar în 30 de ani, asemenea autorului sau, în ciuda bunei sale
credințe. Prin urmare, în această ipoteză dobânditorul nu va avea mereu interesul să
invoce joncțiunea posesiilor. Astfel, posesia sa fiind de bună -credință, în situația în
care nu optează pentru joncțiunea posesiilor, dobânditorul se va putea prevala de
uzuc apiunea de scurtă durată, de 10 -20 de ani, începând o nouă posesie pe care o va
exercita integral. Putem indentifica aici două situații: dacă timpul rămas până la
împlinirea uzucapiunii lungi depășește termenul necesar uzucapiunii scurte, adică 10 –
20 de an i, dobânditorul va avea interes să înceapă o nouă posesie și să nu mai invoce
joncțiunea posesiilor; pe de altă parte în situația în care timpul rămas până la
împlinirea termenului de 30 de ani este mai scurt decât termenul necesar pentru
împlinirea uzucap iunii scurte, în această situație dobânditorul va avea interes să
invoce joncțiunea posesiilor și să adauge posesia autorului sau la posesia sa, pentru a
putea invoca uzucapiunea bunului într -un timp mai scurt.
3.5. Efectele uzucapiunii
Prescripția achizitivă s au uzucapiunea are ca principal efect dobândirea, la împlinirea
termenului prevăzut de lege, a proprietății bunului asupra căruia posesorul a exercitat o
posesie îndelungată și netulburată, având în același timp și un efect extinctiv în ceea ce
privește dr eptul adevăratului proprietar, care pierde bunul său în favoarea uzucapantului.
Astfel, ca efect al uzucapiunii, posesorul obține dreptul de proprietate sau un alt drept real
asupra bunului care a făcut obiectul posesiei, iar pe cale de consecință dreptul adevăratului
proprietar de a exercita o acțiune în revendicare a bunului care a făcut obiectul posesiei, se
stinge.98
Observăm astfel că efectul achizitiv, prin care posesorul dobândește proprietatea asupra
bunului posedat cu îndeplinirea tuturor condiții lor prevăzute de lege, are ca și corespondent
un efect extinctiv care se produce raportat la adevăratul proprietar care își pierde dreptul de
proprietate asupra bunului. Vorbim aici despre prescripția complementară prescripției
achizitive și anume despre p rescripția extinctiv ă care odată împlinită împiedică adevăratul
proprietar să mai introducă o acțiune în revendicare, acțiunea sa fiind respinsă datorită
nerespectării termenului, el având la dispoziție un termen egal cu termenul de prescripție
achizitivă, în care ar fi putut să introducă o acțiune și să întrerupă cursul prescripției
achizitive. Astfel, delăsarea adevăratului proprietar care nu reușește să respecte termenul de
prescrip ție extinctivă, este sancționată prin respingerea acțiunilor introduse du pă expirarea
termenului și totodată prin împlinirea prescripției achizitive prin efectul căreia posesorul va
putea dobândi proprietatea asupra bunului posedat.
Uzucapiunea nu își produce efectele de drept, neputând fi invocată din oficiu de către
judecător conform articolului 1841 al Codului civil anterior care prevede că “judecătorii nu

98 Corneliu Birsan, op.cit., p.400

26
pot aplica prescripția dacă cel interesat nu va fi invocat acest mijloc”, fiind necesară cererea
constatării dobândirii dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii de către cel interesat,
care fie va introduce o acțiune în constatarea judecătorească a uzucapiunii, fie va invoca
uzucapiunea pe cale de excepție.99
Dobândirea unui drept real prin uzucapiune se produce cu efect retroactiv, considerându –
se că uzucapantul a d obândit acel drept de la momentul în care a început să curgă termenul de
prescripție.100
Conform articolului 1843 din Codul Civil anterior “creditorii și orice altă persoană
interesată pot să opună prescripția câștigată debitorului sau codebitorului lor, ori
proprietarului, chiar și dacă acel debitor, codebitor său proprietar renunță la dânsa” . Prin
urmare, renunțarea la beneficiul uzucapiunii nu este opozabilă creditorilor posesorului,
aceștia având posibilitatea de a invoca uzucapiunea pe calea acțiunii oblice, pentru a -și
satisface creanțele. Referitor la renunțarea la uzucapiune, articolul 1838 al Codului Civil
anterior specifică faptul că nu se poate renunța la aceasta decât după împlinirea ei, renunțare
care conform a rticolului 1839 poate fi expresă sau tacita.
3.5.1. Cauza J.A.Pye contra Marii Britanii
Relevantă raportat la efectele uzuca piunii este speța Curții Europene a Drepturilor
Omului, în care Curtea analizează dacă legislația Mar ii Britanii datorită căreia două societăți
au pierdut un teren de o valoare considerabilă, ca efect al uzucapiunii, în favoarea
proprietarului unui fond v ecin, contravine sau nu prevederilor articolului 1 al Protocolului 1
adițional Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Articolul 1 al Protocolului 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale prevede că “orice persoană fizică sau juridică are dreptul la
respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de
utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile genera le ale dreptului
internațional” adăugând la alineatul 2 al aceluiași articol faptul că aceste dispoziții “nu aduc
atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa
folosința bunurilor conform interesului gener al sau pentru a asigura plata impozitelor ori a
altor contribuții, sau a amenzilor”.
În primul rând, observăm că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, care nu
suportă nici o ingerință, ci în anumite condiții restrictive o persoană poate fi lipsi tă de dreptul
său de proprietate dacă această ingerință este necesară pentru o cauză de utilitate publică,
fiind de asemenea posibile ingerințele în dreptul de proprietate și în alte situații care vizează
folosin ța bunurilor sau asigurarea plăț ii impozitel or, contribuțiilor ori amenzilor, situații
reglementate de fiecare stat a căror justificare se regăsește în interesul general, dreptul de
proprietate fiind prin urmare un drept relativ.

99 Mircea N.Costin, op.cit., p.375
100 Liviu Pop, Liviu -Marius Harosa, op.cit., p.301

27
Instituția uzucapiunii are la bază întocmai această relativitate a dre ptului de proprietate,
care nu este intangibil, ci permite anumite ingerințe din motive de utilitate publică, sau
datorită interesului general care include și siguranța circuitului civil.
Se ridică problema incompatibilității instituției uzucapiunii cu pro tecția proprietății astfel
cum este ea reglementată în articolul 1 al Protocolului 1 adițional Convenției pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale care prevede ca “Nimeni nu poate fi lipsit de
proprietatea sa decât pentru o cauză d e utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de
principiile generale ale dreptului internațional”
În acest sens în cauza CEDO J.A.Pye contra Marii Britanii101, Marea Cameră a Curții
Europene a Drepturilor Omului statuând faptul că dobândirea un ui bun prin uzucapiune nu
încalcă articolul 1 al Protocolului întrucât uzucapiunea urmărește un scop legitim de interes
general, majoritatea statelor reglementând un astfel de mecanism de dobândire a proprietății.
În speță societățile J.A.Pye Ltd și J.A.P ye Land Ltd, proprietare ale unui teren agricol de
o valoare considerabilă, cu potențial de dezvol tare, înscris în cartea funciară , atacă o decizie a
instanțelor din Marea Britanie care au hotărât ca proprietarii unui teren ve cin au dobândit
terenul în cau ză prin uzucapiune, reclamanții susținând că legislația Marii Britanii în materie
de uzucapiune contravine articolului 1 al Protocolului 1 privind protecția proprietății.
În fapt, proprietarii fondului vecin, dl. și d -na Graham, în temeiul unui contract î ncheiat
cu societățile reclamante, au ocupat terenul în scopuri de pășunat până la 31 decembrie 1983.
La 30 decembrie 1983 soții Graham au fost informați de către societățile reclamante că
înțelegerea contr actuală urma să expire, solicitâ ndu-li-se totodată să elibereze terenul la data
expirării înțelegerii contractuale, solicitare căreia familia Graham nu i -a dat curs, continuând
să ocupe terenul pentru pășunat, fără întrerupere. În Ianuarie 1984 soții Graham au propus
încheierea unei noi înțelegeri pentru utilizarea terenului în scopul pășunatului, propunere
contractuală respinsă de către societățile reclamante datorită faptului că există riscul ca
pășunatul continuu să împiedice valorificarea terenului prin obținerea unei aprobări cadastrale
pentru dezvolt area acestuia.
În iunie 1984, societățile reclamante încheie un acord cu familia Graham prin care convin
să vândă celor din urmă recolta neculeasă de iarbă de pe teren, cositul luând sfârșit la 31
august 1984. În decembrie 1984 familia Graham încearcă să ajungă la o nouă înțelegere de
pășunat sau să obțină un acord pentru a putea cosi fanul din nou, însă solicitările acestora sunt
ignorate de către societățile reclamante, motiv pentru care după scrisorile trimise în mai 1985
aceștia nu au mai inițiat nici o încercare de contactare a societăților reclamante, utilizând
totuși întregul teren pentru creșterea animalelor fără aprobarea reclamanților din anul 1984
până în 1999. În 1997 domnul Graham înregistrează în cartea funciară opoziție împotriva
titlului soc ietăților reclamante, motivând obținerea titlului prin prescripție achizitivă, iar în
consecință societățile reclamante au intentat un proces la Înalta Curte în 30 aprilie 1998,
solicitând anularea opoziției, iar la 20 ianuarie 1999 au introdus o acțiune î n revendicarea

101 J.A.Pye contra Marii Britanii, https://legeaz.net/spete -civil-2/decizie -cedo -prescriptie -achizitiva -pierderea –
1-200f , acc esat la 22.11.2018, ora 15:16

28
terenului. Acțiunile reclamanților au fost contestate de familia Graham, care a invocat
prescrierea dreptului societăților reclamante de a acționa în instanță pentru revendicarea
terenului după expirarea termenului de 12 ani, ca efect al pre scripției achizitive.
Soluția instanței naționale, pronunțată în anul 2000 a fost în favoarea familiei Graham,
motivându -se prin exercitarea în fapt a posesiei de către familia Graham, în mod neîntrerupt,
pe toată durata termenului de prescripție achizitiv ă prevăzut de lege.
Societățile reclamante introduc cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului
afirmând că pierderea proprietății terenului în favoarea familiei Graham, prin efectul
prescripției achizitive reglementată la nivelul Mării Britanii prin A ctul de înregistrare a
terenului din 1925 și Actul privind prescripția din 1980, constituie o încălcare a articolului 1
din Protocolul nr.1 adițional Convenției, care reglementează protecția proprietății.
Camera a considerat că Articolul 1 din Protocolul 1 este aplicabil întrucât prin efectul
reglementă rii naționale cele două societăți au fost lipsite de proprietatea lor, măs ura
considerată disproporționată prin raportare la faptul că dreptul de proprietat e era înscris în
Cartea Funciară , proprietarul teren ului fiind ușor de identificat prin verificarea registrului de
publicitate imobiliară, motiv pentru care utilitatea publică a acestei măsuri este una redusă,
neputând fi vorba de o prevenire a insecurității circuitului civil ori a disocierii dintre starea de
fapt și cea de drept, orice persoană interesată având posibilitatea de a afla identitatea
adevăratului proprietar. Raportat la termenul de prescripție de 12 ani, Camera a admis faptul
că societățile reclamante ar fi avut posibilitatea luării unor măsuri de întrerupere a cursului
prescripției, termenul fiind unul relativ lung iar legislația în materie fiind neschimbată pe
parcursul perioadei de proprietate a societăților, considerând însă că rezultatul pentru cele
două societăți este unul de o severitate excepțională, atât prin lipsirea acestora de bunurile lor
cât și prin lipsa oricărei despăgubiri acordată acestora. Mai mult de atât, Camera a notat
faptul că de la prezenta cauză , legislația Marii Britanii a fost modificată, prevăzând
obligativitatea noti ficării adevăratului proprietar înainte de împlinirea termenului de
prescripție achizitivă, oferind acestuia șansa de a întrerupe cursul termenului de prescripție
pentru a -și păstra dreptul asupra bunului său, această modificare legislati vă fiind privită d e
către Cameră ca fiind o recunoaștere a deficienței reglementă rii precedente. Prin urmare
Camera a statuat faptul că în speță a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr 1,
considerând că justul echilibru dintre interesul public și dreptul la respectarea proprietății,
impus de acest articol, a fost tulburat.
Cauza a fost judecată ulterior și de Marea Cameră. Aceasta a remarcat faptul că
societățile reclamante nu contestă soluția instanțelor și reglementările Marii Britanii, pe care
le consider ă a fi în opoziție cu articolul 1 al Protocolului 1. În continuare Curtea a evidențiat
faptul că pierderea terenului de către societățile reclamante nu se datorează unei reglementări
care permite statului să îi lipsească de proprietate, ci ca rezultat al a plicării reglementă rii
privind termenele de prescripție. Astfel odată cu termenul de prescripție a expirat și dreptul
proprietarilor de a mai promova o acțiune în revendicare, acțiune pentru promovarea căreia
au avut la dispoziție un termen de 12 ani. Cu toate acestea, titlul acestora nu a fost anulat,
însă în urma prescrie rii dreptului la acțiune, proprietarii sunt considerați a păstra terenul spre

29
administrare pentru posesor conform secțiunii 75(1) a Actului din 1925.
Astfel Marea Cameră a statuat că reglementările în temeiul cărora societățile reclamante
și-au pierdut ter enul nu erau menite să lipsească proprietarii de proprietățile lor ci acestea
reglementau folosința bunurilor, prevăzând stingerea dreptului proprietarului de a -și
revendica bunul, în cazul în care nu a exercitat posesia asupra acestuia timp de 12 ani, dân du-
i ocazia unui terț să exercite posesia asupra bunului său pe toată această durată, cu sau fără
permisiunea să.
Curtea punctează de asemenea și faptul că un număr mare de state dispun de o
reglementare a termenelor de prescripție, al căror scop este acel a de a asigura securitatea
juridică și de a proteja potențialii pârâți de pretenții care ar fi dificil de combătut datorită
trecerii unei perioade îndelungate de timp, reglementarea unui termen de prescripție de 12 ani
în cazul acțiunii în revendicarea imo bilului având prin urmare un scop legitim, de int eres
general. Astfel, se remarcă faptul că deși titlul proprietarului era înregistrat în registrul de
Carte Funciară, trebuie oferită posibilitatea legiuitorului de a acorda mai multă importanță
posesiei înd elungate, netulburate, decât formalității înregistră rii dreptului în Cartea Funciară .
Raportat la lipsa despăgubirii societăților reclamante, Marea Cameră a constatat că în
speță fiind vorba, după cum a afirmat anterior, de o reglementare a folosinței bunu rilor și nu
de o lipsire de bunuri, nu poate fi vorba de acordarea unor despăgubiri pentru pierderea
dreptului la acțiunea în revendicare a părții care nu a reușit să respecte termenul de
prescripție, întrucât aceasta ar contraveni însuși conceptului de pr escripție care împiedică
exercitarea unei acțiuni după o anumită perioadă de timp cu scopul de a asigura securitatea
circuitului civil.
În ceea ce privește valoarea terenului pierdut ca efect al prescripției achizitive, Marea
Cameră a evidențiat faptul că nu se poate ține cont de valoarea bunului întrucât aceasta ar
împiedic a împlinirea scopului reglementă rii termenelor de prescripție.
În concluzie, decizia Marii Camere a fost în sensul că reglementarea uzucapiunii nu
constituie o încălcare a articolului 1 al Protocolului 1 adițional Convenției, întrucât aceasta nu
reprezintă o lipsire de bunuri ci reglementează folosința bunurilor, prin acordarea de efecte
posesiei îndelungate, netulburate și totodată prin împiedicarea introducerii unei acțiuni în
revendica re după expirarea termenului de prescripție de către proprietarul care nu a reușit să
acționeze în termen pentru redobândirea posesiei, ori pentru întreruperea cursului prescripției
achizitive.
4. Uzucapiunea în Decretul -lege nr.115/1938 și Legea 7/1996
4.1. Decretul -lege nr.115/1938
Reglementările uzucapiunii cuprinse în Codul Civil de la 1864 nu s -au aplicat de la
intrarea lor în vigoare pe tot teritoriul României de astăzi, ci elaborat la cererea domnitorului
Alexandru Ioan Cuza după u nirea principatelor M oldova și Ț ara Românească, aceste
reglementări au avut în prima fază o aplicabilitate limitată la aceste teritorii. Astfel, în

30
teritoriile din Transilvania, B ucovina și Banat aveau incidență Codul Civil austriac și legile
maghiare, fiind aplicabil în acest e zone un sistem de publicitate imobiliară prin intermediul
cărților funciare.102 Decretul -Lege 115/1938 a fost elaborat în scopul unificării
reglementă rilor privitoare la cărțile funciare, intrând în vigoare mai întâi în Bucovina în 15
octombrie 1938 prin D ecretul -lege nr.511/1938, iar în Transilvania și Banat în 12 iulie 1947
prin Legea nr.241/1947, fiind înlăturate cu această ocazie reglementările locale privitoare la
acest subiect.103 Dispozițiile Decretului -lege 115/1938 se aplicau doar uzucapiunilor încep ute
după intrarea acestui a în vigoare, adică în Bucovina uzucapiunile începute și împlinite până la
data de 15 octombrie 1938 au fost guvernate de Codul civil austriac, iar cele începute după
această dată erau guvernate de Decretul -lege nr.115/1938 și în a celași fel în Transilvania
uzucapiunile începute și împlinite până la data de 12 iulie 1947 erau guvernate de dispozițiile
sub care au început, iar cele începute după această dată intrau sub incidența decretului.104
Decretul -lege nr.115/1938 reglementează do uă tipuri de uzucapiune: uzucapiunea
tabul ară și uzucapiunea extratabulară .
Astfel, articolul 27 al Decretului -lege 115/1938 reglementează uz ucapiunea tabulară,
prevăzând că “în cazul când s -au înscris fără cauză legitimă, drepturi reale, care pot fi
dobân dite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului
le-a posedat cu bună -credință, potrivit legii, timp de 10 ani”105
În cazul acestui tip de uzucapiune cel care invocă dobândirea dreptului de proprietate prin
efectul pres cripției achizitive este însăși persoana care este înscrisă în cartea funciară ca
titular al dreptului real respe ctiv, cu mențiunea că persoana respectivă a fost înscrisă în cartea
funciară fără cauză legitimă, titlul de dobândire în temeiul căruia a fost făcută înscrierea fiind
unul nevalabil, afectat de o cauză de nulitate absolută.106
Observăm că articolul 27 enumeră 3 condiții necesar a fi îndeplinite în cazul uzucapiunii
tabulare și anume, în primul rând este necesar ca cel care invocă uzucapiunea s ă fie înscris în
cartea funciară ca titular al dreptului care face obiectul uzucapiunii, după cum am arătat
anterior, în baza unui titlu nevalabil, care nu a avut aptitudinea de a transfera dreptul
respectiv de la adevăratul proprietar la dobânditor. A doua co ndiție este ca posesorul să fie de
buna -credință, adică să nu cunoască faptul că titlul de dobândire este afectat de o cauză de
nulitate absolută, acesta considerând că în baza titlului său a dobândit dreptul real asupra
bunului care face obiectul uzucapiu nii. Cea de -a treia condiție este ca titularul dreptului
înscris în car tea funciară să exercite posesia asupra bunului respectiv timp de 10 ani, cu
mențiunea ca posesia trebuie să fie una utilă și neîntreruptă.
Uzucapiunea tabulară are ca efect validarea d reptului real înscris în cartea funciară în
temeiul unui titlu nevalid, consecința împlinirii uzucapiunii fiind dobândirea retroactivă a
dreptului real înscris în cartea funciară , considerându -se că dreptul a fost dobândit nu de la

102 Liviu Pop, Liviu -Marius Harosa, op.cit., p.290 -291
103 Traian Darjan, op.cit., p.33
104 Liviu Pop, Liviu -Marius Harosa, op.cit., p.292 -293
105 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/25 accesat la 27.11.2018 ora 17:39
106 Valeriu Stoica, op.cit., p.386

31
data începerii posesiei, care poate fi o dată ulterioară, ci de la data înscrierii în cartea
funciară , cu mențiunea ca în situația invocării joncțiunii posesiilor, va fi validat atât titlul
inițial cât și titlul subdobanditorului.107
Uzucapiunea extratabulară este reglementată de articolul 28 al Decretului -lege
nr.115/1938, care prevede că “cel ce a posedat un bun nemișcător în condițiile legii, timp de
20 ani, după moartea proprietarului înscris în cartea funciară, va putea cere înscrierea
dreptului uzucapat.De asemenea, va putea cere înscrierea dreptului său, cel ce a posedat un
bun nemișcător în condițiunile legii, timp de 20 ani, socotiți de la înscrierea în cartea funciară
a declarațiunii de renunțare la proprietate”.108
În primul rând, observăm că spre deosebire de uzucapiunea t abulară, în cazul uzucapiunii
extratabulare cel care invocă dobândirea unui drept real asupra unui imobil ca efect al
prescripției achizitive nu trebuie să fie trecut în cartea funciară ca titular al dreptului în cauză.
Dimpotrivă, cea de -a doua condiție a uzucapiunii extratabulare impune ca titularul dreptului
care face obiectul uzucapi unii, înscris în cartea funciară să fi decedat, sau să fi renunțat în
mod expres la proprietatea sa, p rintr-o declarație de renunțare la proprietate, iar implicit
proprietarul subsecvent, de exemplu moștenitorul defunctului să nu își fi înscris dreptul său în
cartea funciară .
Cea de -a treia condiție prevede bineînțeles că posesorul să exercite o posesie ut ilă și
netulburată timp de 20 de ani de la moartea proprietarului înscris în cartea funciară ori de la
înscrierea declarației de renunțare la proprietate în cartea funciară . Prin urmare, deducem de
aici ca durata posesiei exercitate asupra bunului celui în scris în cartea funciară , începută
înainte de decesul acestuia sau înainte de renunțarea acestuia la dreptul său, sub imperiul
acestei reglementări, nu va putea fi luată în considerare la socotirea celor douăzeci de ani în
care bunul trebuie să se afle în posesia uzucapantului, ci termenul va începe să curgă doar
după moartea proprietarului înscris în cartea funciară respectiv după înscrierea declarației de
renunțare la drept.De asemenea remarcăm faptul că spre deosebire de reglementarea
uzucapiunii tabular e, în cazul uzucapiunii extratabulare legiuitorul nu mai prevede condiția
bunei -credințe a posesorului, ceea ce înseamnă că este irelevant în cazul acestui tip de
uzucapiune dacă posesia este de bună sau rea -credință.
Odată îndeplinite toate condițiile uzu capiunii extratabulare, posesorul poate cere
înscrierea dreptului de proprietate în favoarea sa în cartea funciară . Momentul înscrierii
dreptului în cartea funciară va coincide cu data notă rii în cartea funciară a cererii de
întăbulare , chiar dacă admitere a cererii are loc la un moment ulterior.109 În ceea ce privește
momentul până la care retroactivează efectele uzucapiunii exista o controversă; astfel, într -o
opinie110 pe durata perioadei dintre momentul începerii posesiei până la data întăbulării
uzucapantul ui îi va fi recunoscut dreptul de proprietate, ca urmare a retroactivării efectelor
uzucapiunii, chiar dacă dreptul nu a fost întăbulat în perioada respectivă, afirmându -se că

107 Idem, p.387
108 http://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/25 accesat la 27.11.2018 ora 18:01
109 Liviu Pop, Liviu -Marius Harosa, op.cit., p.294
110 Idem, p.294 -295

32
înscrierea în cartea funciară are doar un rol de publicitate și nu un efect cons titutiv, fapt
considerat a avea o importanță sporită în situația în care între momentul împlinirii
uzucapiunii și data înscrierii cererii de întăbulare în cartea funciară imobilul a cărui întăbulare
se cere este scos din circuitul civil.
Într-o altă opini e111 se afirmă faptul că efectele uzucapiunii extratabulare retroactivează
doar până la momentul înscrierii dreptului în cartea funciară , întrucât aceste efecte se produc
datorită întăbulării dreptului, înscrierea în cartea funciară având deci un efect const itutiv. Prin
urmare, în această viziune, uzucapiunea extratabulară nu poate retroactiva sub nici o formă
până la momentul începerii curgerii termenului d e prescripție, întrucât se arată că printre
condițiile dobândirii unui drept real prin uzucapiunea extratabulară se numără și cererea și
admiterea înscrierii dreptului în cartea funciară , înscriere al cărei rol este unul constitutiv, în
lipsa căreia uzucapiunea nu poate produce efecte și cu atât, mai puțin nu poate retroactiva
dincolo de momentul înscrierii în cartea funciară a cererii de întăbulare .
Într-adevăr, retroactivarea efectelor uzucapiunii nu poate fi limitată la data înscrierii
cererii de întăbulare , soluție susținută inclusiv de către completul competent să judece
recursul în interesul legii al Î naltei Curți de Casație și Justiție, care menționează în decizia
nr.19/2015, făcând referire la efectele uzucapiunii extratabulare reglementată în Decretul -lege
nr.115/1938 că “și în acest caz, efectele uzucapiunii se produc retroactiv, de la data începeri i
posesiei. În situația admiterii cererii de întăbulare (prin încheiere sau hotărâre
judecătorească), dreptul de proprietate se înscrie în cartea funciară cu data notării cererii, iar
efectele uzucapiunii se produc retroactiv de la data începerii posesiei. Între data începerii
posesiei și dată la care s -a înscris dreptul uzucapat în cartea funciară, posesorului i se
recunoaște retroactiv un drept de proprietate extratabulară.”112
În ceea ce privește drepturile reale care pot fi dobândite prin uzucapiunea extratabulară
trebuie notat faptul că unele dintre acestea și anume uzul, uzufructul și abitația sunt drepturi
care se sting prin decesul titularului, ori prin renunțarea la acestea și în consecință, dat fiind
că uzucapiunea extratabulară prevede condiția dece sului sau renunțării tit ularului la dreptul
său, rezultă că aceste drepturi reale nu pot face obiectul uzucapiunii extratabulare.113
4.2. Legea nr.7/1996
În 1996 a fost adoptată legea cadastrului și a publicității imobiliare, al cărei scop era acela
de a unifica sistemul de publicitate imobiliară la nivelul României prin introducerea
sistemului de carte funciară pentru întreg teritoriul țării114, articolul 1 al acestei legi definind
cadastrul general ca fiind “sistemul u nitar și obligatoriu de evidență tehnică, econ omică și
juridică prin care se realizează identificarea, înregistrarea, reprezentarea pe hărți și planuri
cadastrale a tuturor terenurilor, precum și a celorlalte bunuri imobile de pe întreg teritoriul

111 Valeriu Stoica, op.cit., p.388
112 Decizia ICCJ (complet RIL) nr.19/2015 din 5.10.2015, http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=126123 accesat la 28.11.2018
ora 01:17
113 Valeriu Stoica, op.cit., p.388

33
țării, indiferent de destinația lor și de proprietar”115.
Înainte de adoptarea acestei legi, sistemul de publicitate imobiliară era reglementat diferit,
dispozițiile Codului civil fiind aplicabile doar în regiunile în care publicitatea imobiliară se
realiza prin intermediul registrelor de transcripțiuni și ins cripțiuni116, în vreme ce în teritoriile
din Transilvania, Banat și Bucovina erau aplicabile, după cum am menționat anterior,
dispozițiile Decretului -lege nr.115/1938, publicitatea imobiliară realizându -se în aceste zone
prin intermediul cărților funciare.
Astfel, legea cadastrului și a publicității imobiliare instituie cadastrul general național și
cărțile funciare pe întreg teritoriul României, de la intrarea în vigoare a acestei legi
uzucapiunea fiind reglementată la nivelul întregii țări de dispozițiile C odului civil.117
5. Uzucapiunea în reglementarea Noului Cod civil
5.1. Aspecte generale
Noul Cod civil, intrat în vigoare la 1 octombrie 2011, reglementează uzucapiunea în
cadrul capitolului 3 intitulat “efectele posesiei” din titlul VIII cartea a III -a, ceea ce sug erează
faptul că și în cadrul noii reglementări uzucapiunea se constituie ca un efect al posesiei, care
în anumite condiții este aptă de a duce la dobândirea dreptului de proprietate, ori a altui drept
real, de către posesor.
Spre deosebire de Codul Civil din 1864, care reglementa doar uzucapiunea imobiliară,
Noul Cod Civil reglementează atât uzucapiunea imobiliară cât și uzucapiunea mobiliară; în
ceea ce privește uzucapiunea imobiliară Noul Cod civil merge pe tipologia uzucapiunii
prevăzută în Decretul -Lege nr. 115/1938, reglementând uzucapiunea tabulară și extratabulară,
renunțând la reglementarea uzucapiunii de lungă și de scurtă durată din Codul civil de la
1864.
Prin reglementarea uzucapiunii tabulare și extratabulare în regim de carte funciară, Noul
Cod civil instituie un regim riguros al publicității imobiliare, înscrierile în cartea funciară
având efect constitutiv de drepturi, dobândirea sau transmiterea drept urilor reale asupra
imobilelor precum și opozabilitatea față de terț producându -se prin înscrierea în cartea
funciară .118
Condițiile generale și comune ambelor specii de uzucapiune rămân în continuare posesia ,
care asemenea reglementării anterioare trebuie s ă fie utilă și netulburată și termenul care în
noua reglementare a suferit modificări, Noul Cod civil prevăzând termene de uzucapiune mai
scurte.

114 Liviu Pop, Liviu -Marius Harosa, op.cit., p.296
115 Legea 7/1996 din 26.03.1996 http://www.legex.ro/Legea -7-1996 -8435.aspx accesat la 28.11.2018, ora
15:12
116 Daniela Dima, op.cit., p.25
117 Corneliu Bîrsan, op.cit., p.402 -403
118 Corneliu Bîrsan, op.cit., p.441

34
Raportat la reglementarea anterioară câteva diferențe se conturează sub aspectul tipologiei
uzucapiunii, a per ioadelor de timp necesare pentru a uzucapa și reglementarea uzucapiunii
mobiliare, aspecte care vor fi abordate în cele ce urmează.
În ceea ce privește bunurile care pot face obiectul uzucapiunii, articolul 929 din Codul
Civil prevede că “nu pot fi uzucap ate bunurile care înainte sau după intrarea în posesie au fost
declarate prin lege inalienabile”. Întrucât legiuitorul face referire doar la inalienabilitatea
legală, deducem printr -o interpretare per a contrario că rămân în continuare potențial obiect al
uzucapiunii bunurile afectate de o inalienabilitate convențională.119 Astfel conform articolului
menționat, bunurile scoase din circuitul civil nu pot face obiectul uzucapiunii, fapt menționat
expres în articolul 861 alineatul 2 referitor la bunurile proprie tate publică, din Codul Civil în
vigoare, care prevede că “proprietatea asupra acestor bunuri nu poate fi dobândită de terți
prin uzucapiune sau după caz, prin posesia de bună -credință asupra bunurilor mobile”. De
asemenea în ceea ce privește bunurile care pot face obiectul uzucapiunii menționăm că nu pot
face obiectul acestui mod de dobândire a proprietății univers alitățile juridice sau
univers alitățile de fapt ci doar bunurile privite ut singuli120.
5.2. Uzucapiunea imobiliară extratabulară
Articolul 930 al Noul ui Cod Civil prevede că “Dreptul de proprietate asupra unui imobil
și dezmembrămintele sale pot fi înscrise în cartea funciară în temeiul uzucapiunii, în folosul
celui care l -a posedat timp de 10 ani dacă:
a) Proprietarul înscris în cartea funciară a decedat ori, după caz, și -a încetat
existența
b) A fost înscrisă în cartea funciară declarația de renunțare la proprietate
c) Imobilul nu era înscris în nicio carte funciară.”
La o primă citire observăm că deși reglementarea este similară celei din Dec retul-lege
115/19 38, ea comportă câteva modificări. O primă modificare o identificăm la nivelul
termenului prevăzut de lege pentru a putea dobândi proprietatea în temeiul acestui tip de
uzucapiune, termen redus de la 20 de ani la 10 ani în reglementarea actuală. A doua
modificare reiese din reglementarea posibilității de a dobândi un imobil de către cel care l -a
posedat timp de 10 ani în ipoteza în care imobilul nu era înscris în cartea funciară , ipoteză
neprevăzută de Decretul -lege nr. 115/1938.
Alineatul 2 al aceluiași ar ticol prevede că “În toate cazurile uzucapantul poate dobândi
dreptul numai dacă și -a înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terță
persoană să își fi înregistrat propria cerere de înscriere a dreptului în folosul său, pe baza u nei
cauze legitime, în cursul sa u chiar după împlinirea termenului de uzucapiune.”
Noua reglementare menționează expres posibilitatea dobândirii prin efectul uzucapiunii

119 Claudiu Drăgușin, op.cit., p. 117
120 Cristian Jora, Ioan Ciochină -Barbu, Cristian Constantin Corbu,op.cit.,p. 296

35
atât a dreptului de proprietate cât și a dezmembrămintelor dreptului de proprietate, avân d din
această perspectivă o sferă de acțiune mai largă decât uzucapiunea extratabulară reglementată
de Decretul -lege 115/1938. 121În ceea ce privește bunurile care pot face obiectul uzucapiunii
extratabulare, în mod evident, și sub imperiul noii reglementări poate fi dobândit prin
uzucapiune doar dreptul de proprietate privată, neputând face obiect al uzucapiunii bunurile
proprietate publică, cu mențiunea că bunurile trebuie să fie imobile înscrise sau nu în cartea
funciară .
De asemenea, spre deosebire de reg lementarea anterioară car e prevedea posibilitatea
uzucapă rii bunului proprietarului înscris în cartea funciară care a decedat, formulare care
făcea referire doar la bunurile persoanelor fizice, noua reglementare extinde sfera persoanelor
ale căror bunuri p ot fi uzucapate și la persoanele juridice, prevăzând posibilitatea uzucapă rii
imobilelor înscrise în cartea funciară în favoarea unei persoane juridice care și -a încetat
existența.122
În ceea ce privește persoana uzucapantului, în cazul acestui tip de uzucap iune, acesta
poate fi o persoană fizică sau juridică, nefiind necesar ca posesorul să fie notat în cartea
funciară cum se întâmplă în cazul uzucapiunii tabulare, fiind suficient ca acesta să exercite o
posesie utilă și netulburată pe o durată de 10 ani cu respectarea prevederilor legale în materie
pentru a pu tea cere înscrierea dreptului să u în cartea funciară. Condiția exercitării posesiei cu
bună -credință nu este prevăzută în cazul acestui tip de uzu capiune, fiind astfel posibil ca
inclusiv un posesor de rea-credință, care nu exercită posesia în temeiul unei cauze legitime, să
invoce uzucapiunea extratabulară dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.123
Alineatul 2 al articolului 930 din Noul Cod civil subliniază faptul că uzucapiunea nu
operează d e drept, ci această dă naștere unui drept potestativ în favoarea celui care a exercitat
o posesie utilă și netulburată a unui bun pe o anumită perioadă de timp, drept pe care
posesorul are opțiunea de a -l exercita sau nu. În situația în care alege să -și ex ercite dreptul
potestativ despre care vorbeam în sens pozitiv, conform alineatului 2 al articolului 930
posesorul trebuie să înregistreze o cerere de înscriere în cartea funciară înainte ca o terță
persoana să își fi înregistrat o cerere de înscriere în fo losul său pe baza unei cauze legitime,
manifestându -și astfel voința de a uzucapa. Dacă posesorul alege să renunțe la dreptul său,
această renunțare poate fi făcută atât în mod expres cât și tacit.
Condițiile necesar a fi împlinite pentru a putea dobândi u n drept real prin uzucapiunea
extratabulară , astfel cum este ea reglementată în Noul Cod civil sunt următoarele:124
– Titularul dreptului înscris în cartea funciară să fi deced at sau să -și fi încetat
existenț a, ori să fi înscris o declarație de renunțare la dr eptul său în cartea funciară , fie
imobilul să nu fi fost înscris în nici o carte funciară
– Uzucapantul să își fi înregistrat cererea de înscriere în cartea funciară înaintea

121 Traian Dârjan, op. c it. p. 214
122 Traian Dârjan, op. c it. p. 214
123 Idem, p.221
124 Valeriu Stoica , op.cit ., p.390

36
oricărei terțe persoane care ar putea să înscrie acest drept în folosul său pe baza unei
juste cauze
– Posesia să fie utilă
– Exercitarea posesie i pe o durată de 10 ani
– Uzucapantul să ceară înscrierea dreptului în cartea funciară în favoarea sa, iar
cererea să fie admisă
Condiția decesului sau a după caz a încetării existenței proprietarului, ori a înregistrării în
cartea funciară a declarației proprietarului de renunțare la dreptul său, se pretinde doar în
cazul imobilelor înscrise în cartea funciară125, existând și o a treia ipote ză care privește
imobilele neînscrise în nici o carte funciară, această ipoteză reprezentând elementul de
noutate al reglementarii.
În ceea ce privește condiția decesului persoanei fizice, aceasta cuprinde și situația
declarării judecătorești a morții, în această situație data de la care poate începe curgerea
termenului de prescripție achizitivă fiind data stabilită de judecător ca fiind data prezumata a
decesului.
Conform articolului 889 alineatul 1 din Noul Cod civil, renunțarea la dreptul de
proprietat e se face „printr -o declarație autentică notariala înregistrată la biroul de cadastru și
publicitate imobiliară pentru a se înscrie radierea dreptului”. Prin urmare, renunțarea la
dreptul de proprietate nu poate fi făcută în orice mod ci doar printr -o decl arație autentică
notariala, urmând ca aceasta să fie înscrisă în cartea funciară , data înscrierii fiind cea de la
care poate începe să curgă termenul de prescripție achizitivă.
Este important de menționat că în aceste două situații, asemenea uzucapiunii e xtratabulare
reglementate prin Decretul -lege 115/1938, termenul de prescripție nu poate începe să curgă
mai devreme de decesul sau încetarea existenței proprietarului ori, în ce -a de-a doua ipoteză,
mai devreme de înregistrarea în cartea funciară a declarației proprietarului de renunțare la
dreptul său, orice posesie exercitată anterior acestor momente neputând fi luată în considerare
la calculul termenului de prescripție achizitivă. Astfel, în cazul în care este incidenta o astfel
de situație, te rmenul va începe să curgă de la momentul decesului/încetării existenței
proprietarului ori de la data înregistrării declarației de renunțare a acestuia la dreptul său, sau
de la un moment ulterior, în situația în care posesia este începută ulterior acestor momente.
Practic în aceste ipoteze trebuie îndeplinite două condiții cumulative pentru a începe să curgă
termenul de prescripție și anume să fi intervenit decesul/încetarea existenței proprietarului
înscris în cartea funciară și totodată să fi început pos esia, lipsa îndeplinirii oricăreia dintre
cele două condiții împiedicând începerea prescripției achizitive. 126
Aceste observații nu sunt valabile și în cea de -a treia ipoteză a imobilelor neînscrise în
nici o carte funciară, în această situație termenul de uzucapiune începând să curgă de la

125 Taian Darjan, op.cit., p.222
126 Valeriu Stoica, op.cit.,p.391

37
momentul începerii posesiei.
Alineatul 2 al articolului 889 din Noul Cod civil prevede că „comună, orașul său
municipiul, după caz, poate cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul său, în baza
hotărârii consil iului local, cu respectarea dispozițiilor legale privind transferul drepturilor
reale imobiliare, dacă o altă persoană nu a solicitat înscrierea în temeiul uzucapiunii”. Acest
articol reglementează în oglinda aceeași ipoteză reglementată de alineatul 2 al articolului 930,
care impune condiția înregistrării de către uzucapant a cererii de înscriere în cartea funciară
înainte ca o terță persoana să își înregistreze propria cerere de înscriere a dreptului în folosul
său. Practic, în situația în care un drept r eal înscris în cartea funciară rămâne fără titular,
acesta va putea fi obținut fie de către cei care au o cauză legitimă, cum sunt unitățile
administrativ -teritoriale, fie de către cel care a dobândit dreptul de a invoca uzucapiunea
extratabulară în folosu l său, neexistând o ordine de preferință, singurul criteriu fiind cel al
ordinii înregistrării cererilor de înscriere a dreptului în cartea funciară , cel care și -a înscris
primul cererea fiind cel care va dobândi dreptul real în cauză. Aceeași este situați a și în cazul
decesului sau încetării existenței proprietarului, când persoanele interesate să își înscrie
dreptul în cartea funciară ar putea fi moștenitorii defunctului sau succesorii persoanei juridice
decedate, comună sau orașul127. Prin urmare, în toate aceste situații este necesar ca pe tot
parcursul termenului de prescripție și chiar după împlinirea termenului de prescripție, până la
înregistrarea în cartea funciară a cererii de înscriere a dreptului în favoarea sa de către
uzucapant, să nu fie înregis trată nici o cerere de înscriere de la persoanele care ar putea avea
interes, pentru că uzucapantul să se poată prevala de dreptul său obținut prin efectul
prescripției achizitive.128
În situația în care dreptul de proprietate a fost înscris în folosul unui terț fără cauză
legitimă, uzucapantul poate cere rectificarea înscrierii, iar dacă va obține această rectificare
prin hotărâre judecătorească definitivă, iar dreptul înscris fără cauză legitima va fi radiat din
cartea funciară , acesta va putea cere înscri erea dreptului sau dobândit prin efectul uzucapiunii
extratabulare, în caz contrar cel înscris ca titular al dreptului de proprietate în cartea funciară ,
fără cauză legitimă, având posibilitatea de a -și consolida dreptul pe calea uzucapiunii
tabulare.129
În ceea ce privește condiția exercitării unei posesii utile, rămân valabile toate mențiunile
făcute anterior. Astfel, o posesie utilă trebuie să fie și sub imperiul Noului Cod civil, o
posesie neviciată, viciile posesiei suspendând cursul acesteia până la înl ăturarea lor. Conform
alineatului 2 al articolului 922 din Noul Cod civil posesia este prezumata a fi utilă până la
proba contrară, sarcina probei revenindu -i prin urmare celui care susține că posesia nu este
utilă. De asemenea, posesia trebuie să reuneasc ă cele două elemente corpus și animus, în
lipsa elementului animus fiind vorba despre o detenție precară care nu poate avea ca efect
niciodată dobândirea dreptului de proprietate sau a altui drept real prin uzucapiune.
După cum am menționat anterior, uzuca piunea nu își produce efectele de drept, prin

127 Valeriu Stoica, op.cit., p.30
128 Traian Darjan, op.cit., p.223
129 Ibidem

38
simplul fapt al posesiei, ci în urma exercitării posesiei cu respectarea tuturor condițiilor
prevăzute de lege ia naștere un drept potestativ în favoarea posesorului, care are astfel
posibilitatea de a benefici a de efectele uzucapiunii dacă alege să își exercite dreptul de
opțiune în sens pozitiv. Referitor la acest aspect s -a spus că „uzucapiunea extratabulară este
un fapt juridic complex, în structura căruia intra nu numai faptul juridic în sens restrâns al
posesiei cu toate determinările prevăzute de lege, ci și manifestarea de voință a uzucapantului
care trebuie să îmbrace însă forma cererii de înscriere a uzucapiunii în cartea funciară , cerere
care se depune însă la judecătoria în circumscripția căreia este situat imobilul”.130 Într-adevăr,
conform articolului 1050 din Noul Cod de procedura civilă „cererea de uzucapiune se depune
la judecătoria în circumscripția căreia este situat imobilul”, iar în temeiul încheierii instanței
pronunțate conform articolului 105 1 alineatul 5 în situația în care nu se formulează opoziții,
sau în temeiul hotărârii pronunțate conform alineatului 6 al aceluiași articol, în situația în care
se formulează opoziții, posesorul va putea cere conform articolului 1052 alineatul 1 din Noul
Cod de procedura civilă „înscrierea provizorie a dreptului ce a uzucapat în temeiul încheierii
date […] sau după caz al hotărârii judecătorești de prima instanță prin care s -a admis cererea
de înscriere, înainte de rămânerea definitivă a acesteia. Justifi carea înscrierii provizorii se va
face pe baza încheierii sau, după caz, a hotărârii judecătorești rămase definitivă.” Prin
urmare, cererea de înscriere a uzucapiunii în cartea funciară trebuie să fie întemeiată pe o
încheiere sau o hotărâre a instanței de la judecătoria în circumscripția căreia se afla imobilul
care face obiectul uzucapiunii, prin care instanță constata îndeplinirea tuturor condițiilor
uzucapiunii. În urma obținerii unei astfel de încheieri sau hotărâri și în temeiul acesteia,
uzucapantul poate solicita înscrierea în cartea funciară , înscriere care va fi provizorie înainte
de rămânerea definitivă a hotărârii sau încheierii.
Alineatul 2 al articolului 1052 precizează faptul că „registratorul de carte funciară nu va
putea dispune înscrierea dreptului, în temeiul uzucapiunii, dacă acesta a fost întăbulat sau
înscris provizoriu în folosul unei alte persoane, chiar după îndeplinirea termenului de
uzucapiune”. Prin urmare, în situația în care s -a făcut o înscriere provizorie în temeiul
uzucapiuni i în cartea funciară , uzucapantul are certitudinea că dreptul său este protejat până
la justificarea înscrierii provizorii, nefiind permisă efectuarea unei noi înscrieri a aceluiași
drept. Conform alineatului 3 al aceluiași articol „reclamantul este consid erat proprietar de la
data înscrierii, în condițiile legii, în cartea funciară a dreptului de proprietate dobândit în
temeiul uzucapiunii”, fără a distinge între situația cererii de înscriere provizorie și cea a
cererii de înscriere definitivă, ceea ce con duce la concluzia că în ambele cazuri uzucapantul
va fi considerat proprietar de la data cererii de înscriere în cartea funciară , indiferent dacă este
vorba despre o cerere de înscriere provizorie sau definitivă.
Așadar, după cum s -a spus în doctrină, „exe rcitarea în formă pozitivă a acestui drept de
opțiune, cu consecința dobândirii dreptului de proprietate, se face printr -un act juridic
unilateral, care trebuie să îmbrace însă forma cererii depuse la judecătorie, urmată de cererea
de înscriere a uzucapiun ii în cartea funciară ”.131

130 Valeriu Stoica, op.cit., p.392
131 Valeriu Stoica, op.cit., p.392

39
Observăm că spre deosebire de reglementarea anterioară, când se considera odată
împlinită prescripția achizitivă, efectele acesteia retroactivează până la momentul intrării în
posesie, sub imperiul Noului Cod civil situația este di ferită prin prisma faptului că acesta
reglementează expres necesitatea ca uzucapantul să înregistreze cererea sa de înscriere a
dreptului dobândit în temeiul uzucapiunii în cartea funciară , considerându -se că dreptul
asupra bunului care face obiectul uzuca piunii a fost dobândit la data înscrierii cererii, aceasta
înscriere având prin urmare efect constitutiv de drepturi.132 În consecință, în actuala
reglementare uzucapiunea nu mai retroactivează până la momentul începerii posesiei, ci
efectele acesteia se pro duc doar începând cu data înregistrării cererii de înscriere în cartea
funciară .
În ceea ce privește efectele uzucapiunii și sub imperiul Noului Cod civil aceasta va
produce cele două efecte esențiale și anume efectul achizitiv, în temeiul căruia uzucapant ul
dobândește dreptul de proprietate asupra bunului care face obiectul posesiei, și efectul
extinctiv, care duce la respingerea acțiunii în revendicare a adevăratului proprietar, dreptul
asupra bunului care face obiectul uzucapiunii stingându -se în patrimo niul sau.
5.3. Uzucapiunea imobiliară tabulară
Articolul 931 alineatul 1, din Noul Cod civil prevede că „drepturile celui care a fost
înscris, fără cauză legitimă, în cartea funciară , ca proprietar al unui imobil sau titular al unui
alt drept real, nu mai pot fi contestate când cel înscris cu bună -credință a posedat imobilul
timp de 5 ani după momentul înregistrării cererii de înscriere, dacă posesia sa a fost
neviciata.”
Sintagma „fără cauză legitima” face referire la dobândirea unui bun, în temeiul unui titlu
de dobândire nevalabil, afectat de o cauză de nulitate absolută, care provine de cele mai multe
ori de la adevăratul proprietar.133 O înscriere în cartea funciară efectuată în temeiul unui titlu
afectat de nulitate absolută poate fi contestată de orice pers oană interesată, generând astfel o
stare de incertitudine legată de titularul dreptului real asupra imobilului înscris în cartea
funciară .
În alte cuvinte, uzucapiunea tabulară reprezintă și în actuala reglementare acel tip de
prescripție achizitivă care p ermite dobândirea proprietății de către posesorul înscris în cartea
funciară ca titular al acestui drept asupra bunului, înscriere făcută însă fără o cauză legitimă,
titlul în baza căruia s -a făcut înscrierea respectivă nefiind unul apt de a transmite prop rietatea
datorită neîndeplinirii condițiilor de valabilitate. Drept urmare, cel înscris în cartea funciară
ca titular al dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv este doar un titular aparent. În
acest context prin efectul uzucapiunii tabulare, dreptul posesorului de buna -credință este
consolidat după exercitarea posesiei asupra bunului timp de 5 ani, cu respectarea condițiilor
legale..
Alineatul 2 al articolului 931 din Noul Cod civil prevede că „este suficient ca buna –

132 Corneliu Birsan, op.cit., p.407
133 Valeriu Stoica, op.cit., p.393

40
credință să existe în mome ntul înregistrării cererii de înscriere și în momentul intrării în
posesie”, nefiind necesar prin urmare că buna -credință a posesorului să subziste pe întreaga
durată a termenului de exercitare a posesiei în vederea dobândirii dreptului în temeiul
uzucapiu nii tabulare. Prin urmare este important ca la momentul intrării în posesie și la
momentul înregistrării cererii de înscriere, posesorul să nu cunoască faptul că actul juridic
prin care ar trebui să dobândească proprietatea asupra imobilului în cauză este nevalabil,
nefiind în consecință apt de a transmite dreptul de proprietate, fiind lipsit de relevanță din
perspectiva uzucapiunii faptul că acesta afla ulterior despre nevalabilitatea actului respectiv.
Astfel, spre deosebire de uzucapiunea extratabulară care operează în favoarea posesorului
neînscris în cartea funciară și totodată împotriva celui înscris în cartea funciară ca titular al
unui drept real principal, uzucapiunea tabulară operează în favoarea celui înscris fără cauză
legitima în cartea funcia ră ca titular al unui drept real asupra unui imobil.134
Referitor la drepturile reale care pot fi dobândite prin uzucapiunea tabulară, articolul 931
alineatul 1 din Noul Cod civil menționează expres dreptul de proprietate privată sau un “alt
drept real”, sin tagma prin care înțelegem că legiuitorul se referă la dezmembrămintele
dreptului de proprietate privată și anume dreptul de superficie, dreptul de uzufruct, dreptul de
uz și abitație, și dreptul de servitute, dreptul de proprietate publică precum și dreptu rile reale
corespunzătoare dreptului de proprietate publică neputând face niciodată obiectul uzucapiunii
tabulare, ori al oricărui alt tip de uzucapiune.135
Spre deosebire de uzucapiunea extratabulară , care nu necesită ca subiectul activ să aibă
vreo calitate specială, putând dobândi proprietatea în temeiul uzucapiunii extratabulare orice
persoană care exercita posesia asupra unui imobil, în condițiile legii, timp de 10 ani, în cazul
uzucapiunii tabula re subiect activ poate fi doar posesorul de buna -credință al imobilului,
înscris în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate sau a altui drept real, fără cauză
legitimă. În virtutea acestei calități speciale a subiectului activ, uzucapiunea t abulară are o
aplicabilitate mai redusă față de uzucapiunea extratabulară care reglementează trei ipoteze de
aplicabilitate a instituției, existând între cele două același raport de tip general special despre
care vorbeam în cadrul analizei privind uzucapi unea de lungă și scurtă durată reglementate de
Codul civil anterior.
Condițiile care trebuie îndeplinite pentru a opera uzucapiunea tabulară sunt, conform
articolului 931, următoarele:
– Înscrierea în cartea funciară a unui drept real asupra unui imobil, făr ă cauză
legitimă, în favoarea dobânditorului
– Exercitarea cu bună -credință a unei posesii utile
– Exercitarea posesiei pe o durată de 5 ani
În ceea ce privește prima condiție a înscrierii în cartea funciară fără cauză legitimă, după

134 Corneliu Birsan, op.cit., p.407
135 Traian Darjan, op.cit., p.214

41
cum am explicat deja, acea sta presupune înscrierea în cartea funciară a unui drept în temeiul
unui titlu afectat de nulitate, care nu este apt de a transmite proprietatea, întrucât în caz
contrar nu ar mai putea fi vorba de incidenta uzucapiunii.
În ciuda faptului că principiul leg alității guvernează cărțile funciare, înscrierile efectuate
în cartea funciară efectuându -se teoretic, conform articolului 888 din Noul Cod civil “în baza
actului autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămase definitivă, a certificatului de
moștenito r sau în baza unui alt act în cazurile în care legea prevede aceasta”, exista totuși
această posibilitate a înscrierii unui drept fără temei legal136, motiv pentru care, în scopul de a
acoperi aceste situații aducându -le în sfera legalității a fost reglement at acest mecanism al
uzucapiunii tabulare prin efectul căreia o înscriere făcută fără cauză legitima va deveni legală
după exercitarea unei posesii de buna -credință pe o perioadă de 5 ani de către cel înscris în
cartea funciară ca titular al dreptului în c auză.
Cea de -a doua condiție a exercitării unei posesii utile cu bună -credință incorporează de
fapt două aspecte: în primul rând, posesorul trebuie să fie de buna -credință, iar în al doilea
rând posesia exercitată de acesta trebuie să fie bineînțeles una u tilă, neviciata.
În privința bunei -credințe a posesorului, alineatul 2 al articolului 931 menționează expres
faptul că este suficient ca aceasta să existe la momentul intrării în posesie și al înscrierii în
cartea funciară . În concret buna -credință a poses orului presupune că acesta să nu cunoască
nevalabilitatea titlui în baza căruia cere înscrierea dreptului sau în cartea funciară ,
considerând că devine proprietarul imobilului respectiv, nefiind însă necesar ca această
situație să persiste și ulterior intr ării în posesie și înscrierii dreptului.
Raportat la utilitatea posesiei, aceasta trebuie să reunească elementele corpus și animus
din structura posesiei, deci să fie o posesie propriu -zisă și nu doar o detenție precară, și să nu
fie viciata, viciile pose siei fiind cele prezentate în cadrul analizei uzucapiunii de 30 de ani, și
anume discontinuitatea, violenta și clandestinitatea, explicațiile oferite anterior prin raportare
la Codul civil de la 1864 rămânând valabile și sub imperiul Noului Cod civil, moti v pentru
care nu este necesară o nouă trecere în revistă a acestora. Conform articolului 927 din Noul
Cod civil, posesia viciată redevine utilă odată ce a încetat viciul.
Cea de -a treia condiție a uzucapiunii tabulare referitoare la termenul uzucapiunii
presupune că posesia să fie exercitată întrerupt pe durata termenului prevăzut de lege, care în
noua reglementare este de 5 ani, termen care începe să curgă de la data înregistrării cererii de
înscriere în cartea funciară , sau de la data intrării în posesie în situația în care aceasta are loc
la o dată ulterioară, întrucât nu este posibilă începerea curgerii termenului de uzucapiune în
situația în care uzucapantul nu are posesia bunului.137
Cu privire la efectele produse de uzucapiunea tabulară s -a spus că “efe ctul achizitiv și
efectul extinctiv nu se mai produc […] întrucât uzucapiunea tabulară nu face altceva decât să

136 Traian Darjan, op.cit., p.215
137 Traian Dajan, op.cit., p.216

42
valideze cauza, inițial nelegitima, a înscrierii dreptului real principal în cartea funciară ”138.
Într-o altă opinie s -a punctat faptul că opini a anterioară contrazice chiar conceptul de
“uzucapiune”, care prin definiție presupune producerea unui efect extinctiv și a unui efect
achizitiv, arătând că opinia autorului citat anterior lasă a se înțelege “că dreptul de proprietate
se dobândește în baza actului nevalabil ce a stat la temelia înscrierii în cartea funciară și nu în
temeiul uzucapiunii”.139 Personal mă raliez primei opinii, considerând că uzucapiunea
tabulară are ca efect validarea unei înscrieri în cartea funciară efectuată fără o cauză legi timă,
viciile actului în baza căruia s -a făcut înscrierea fiind șterse prin efectul uzucapiunii, întrucât
practic prin uzucapiunea tabulară se oferă efecte unei înscrieri în cartea funciară care,
conform credinței dobânditorului, ar fi trebuit să aibă efec t constitutiv de drepturi în favoarea
sa chiar de la momentul înscrierii, fapt nerealizat datorită cauzelor de nulitate care afectau
titlul în baza căruia s -a făcut înscrierea.
În ceea ce privește joncțiunea posesiilor, articolul 933 alineatul 1 din Noul C od civil
prevede că “fiecare posesor este considerat că începe în persoana să o nouă posesie,
indiferent dacă bunul a fost transmis cu titlu universal sau particular”, alineatul 2 al aceluiași
articol prevăzând în continuare că “pentru a invoca uzucapiunea , posesorul actual poate să
unească propria posesie cu aceea a autorului sau”.
Observăm că actuala reglementare preia concepția Codului civil de la 1864 în ceea ce
privește joncțiunea posesiilor, păstrându -se atât ideea începerii unei noi posesii în persoa na
fiecărui posesor, cât și posibilitatea unirii posesiilor în scopul invocării uzucapiunii.
Joncțiunea posesiilor este posibilă doar în situația în care posesorul actual este succesor în
drepturi al autorului sau, adică dacă a obținut posesia în baza unui raport juridic, și rămâne și
în actuala reglementare o facultate a posesorului actual, acesta având posibilitatea de a opta
pentru joncțiunea posesiilor, sau de a începe o nouă posesie.140 Având în vedere faptul că
reglementarea actuală preia concepția Codu lui civil anterior în ceea ce privește joncțiunea
posesiilor, toate cele prezentate anterior cu privire la această temă rămân de actualitate și în
cadrul noii reglementări, motiv pentru care nu se impune o reluare a acestor aspecte.
Articolul 934 din Noul Cod civil precizează, cu referire la dispozițiile referitoare la
uzucapiunea imobiliară că “dispozițiile prezenței secțiuni se completează, în mod
corespunzător, cu cele privitoare la prescripția extinctivă.”
5.4. Uzucapiunea mobiliară
Element de noutate raport at la Codul civil de la 1864, uzucapiunea mobiliară este
reglementată în cadrul Noului Cod civil la articolul 939 care prevede că „acela care poseda
bunul altuia timp de 10 ani, în alte condiții decât cele prevăzute în prezența secțiune, poate
dobândi drep tul de proprietate în temeiul uzucapiunii.” Sintagma „bunuri posedate în alte
condiții decât cele prevăzute în prezența secțiune” face referire la bunurile care nu pot fi

138 Valeriu Stoica, op.cit.,p.394
139 Traian Darjan, op.cit., p.217
140 Corneliu Birsan, op.cit., p.410

43
dobândite prin posesia de bună credință reglementată la articolul 937 din Noul Cod ci vil,
neîndeplinind condițiile necesare.
Astfel, articolul 937 prevede că „persoana care, cu bună -credință, încheie cu un
neproprietar un act translativ de proprietate cu titlu oneros, având ca obiect un bun mobil,
devine proprietarul acelui bun din momentu l luării sale în posesie efectivă”. Coroborând
acest articol cu articolul 939 referitor la dobândirea proprietății asupra bunurilor mobile prin
uzucapiune, deducem că, o posesie a unui bun care nu intra sub incidența articolului 937,
întrucât posesorul nu este de buna -credință, încheind un contract translativ de proprietate cu
un neproprietar în deplină cunoștință de cauză, nu va putea avea ca efect dobândirea
proprietății asupra bunului respectiv prin posesia de buna -credință, însă în această situație
posesorul de rea -credință are la îndemâna posibilitatea dobândirii proprietății prin
uzucapiunea mobiliară.
Prin urmare, textul reglementează în mod expres posibilitatea dobândirii bunurilor mobile
prin uzucapiune, spre deosebire de Codul civil anterior care r eglementa doar dobândirea
bunurilor mobile prin posesia de buna -credință, fiind exprimate și la acel moment opinii în
literatura de specialitate, conform cărora, în situația în care posesia exercitată asupra bunului
mobil nu este una de buna -credință, ar f i aplicabilă uzucapiunea de 30 de ani pentru
dobândirea proprietății proprietății bunului mobil asupra căruia este exercitată o posesie de
rea-credință.141
Teza a doua a articolului 939 din Noul Cod civil prevede că și în cazul uzucapiunii
mobiliare sunt apl icabile dispozițiile articolelor 932 alineatul 2, care prevede că „viciile
posesiei suspendă cursul uzucapiunii”, 933 referitor la joncțiunea posesiilor și 934 privind
aplicabilitatea dispozițiilor privitoare la prescripția extinctivă și în cazul prescripț iei
achizitive. Prin urmare regulile generale aplicabile uzucapiunii imobiliare se aplică și în cazul
uzucapiunii mobiliare, fiind necesar ca posesia să fie una utilă, neviciata, viciile posesiei
suspendând cursul prescripției.
În consecință, condițiile ne cesar a fi îndeplinite pentru a opera uzucapiunea mobiliară
sunt:142
– Posesia să fie utilă, neviciata
– Posesia să fie exercitată asupra bunului mobil timp de 10 ani
Termenul de 10 ani se calculează de la momentul începerii posesiei, acesta trebuind să fie
exercitat fără întrerupere, fiind posibilă totodată și joncțiunea posesiilor după cum prevede
articolul 939. În mod evident, după cum s -a punctat și în doctrină, “aspectele privind dreptul
de opțiune cu privire la uzucapiune, […] cursul prescripției achi zitive și efectele uzucapiunii
trebuie să fie avute în vedere și în cazul uzucapiunii mobiliare”.143 Prin urmare, și în cazul
uzucapiunii mobiliare, exercitarea posesiei utile pe o durată de 10 ani nu are ca efect automat

141 Corneliu Birsan, op.cit.,p.411
142 Corneliu Birsan, op.cit., p. 411
143 Valeriu Stoica, op.cit., p.395

44
dobândirea proprietății asupra bunul ui, ci la împlinirea termenului se naște în favoarea
posesorului doar un drept de opțiune pe care acesta are facultatea de a -l exercita în sens
pozitiv sau negativ întrucât “prescripția nu poate fi invocată din oficiu, iar beneficiarul ei o
poate invoca în cursul unui proces pentru prima oară chiar și în apel, iar în cazul arbitrajului,
pe tot parcursul soluționării litigiului”.144
În ceea ce privește momentul de la care va dobândi posesorul dreptul de proprietate
asupra bunului care face obiectul uzucapiunii , întrucât legea nu reglementează un sistem de
publicitate al bunurilor mobile asemenea celui reglementat în cazul imobilelor, unde
momentul dobândirii proprietății prin uzucapiune este momentul înregistrării cererii de
înscriere în cartea funciară a drept ului dobândit pe această cale, în cazul uzucapiunii
mobiliare nu exista dispoziții în Codul civil pentru determinarea acestui moment.145 În acest
sens au fost exprimate două opinii: astfel, într -o opinie se arată că, dat fiind că legiuitorul nu
reglementează expres retroactivitatea efectelor uzucapiunii mobiliare până la momentul
începerii posesiei, rezultă că efectele respective se vor produce doar în momentul exercitării
dreptului de opțiune în sens pozitiv146, în timp ce, o a doua opinie arată că se impune
recunoașterea efectului retroactiv și în cazul uzucapiunii mobiliare fiind prezentate ca
argumente faptul că articolul 935 NCC asigura publicitatea posesiei bunurilor mobile
prevăzând că “oricine se afla la un moment dat în posesia unui bun mobil este prezu mat că
are un titlu de dobândire a dreptului de proprietate asupra bunului” și totodată reprezentând
un argument și faptul că adevăratul proprietar s -a dezinteresat timp de 10 ani de bunul său.
Voi adera la cea de -a doua opinie, considerând că în cazul uzu capiunii bunurilor mobile
efectul acesteia trebuie să retroactiveze până la momentul începerii posesiei, chiar dacă în
cazul bunurilor mobile nu există un registru de publicitate asemenea cărții funciare,
publicitatea posesiei fiind realizată însă prin pre zumția instituită de articolul 935, motiv
pentru care o soluție diferită în cazul uzucapiunii bunurilor mobile nu se justifică.
6. Regimul de Carte Funciară
Cartea funciară este un registru de publicitate imobiliară care, conform articolului 876
alineatul 1 “ descrie imobilele și arata drepturile reale ce au ca obiect aceste bunuri”, fiind
posibilă conform alineatului 2 al aceluiași articol, și înscrierea altor “drepturi, fapte sau
raporturi juridice, dacă au legătură cu imobilele înscrise în cartea funciară ”.
Înscrierile în cartea funciară în concepția Noului Cod civil au o importanță deosebită,
având efect constitutiv de drepturi147, acest fapt fiind prevăzut expres la articolul 557 alineatul
4 NCC care prevede că “în cazul bunurilor imobile, dreptul de propriet ate se dobândește prin
înscriere în cartea funciară ”, înscriere care conform articolului 888 NCC poate fi efectuată” în
baza înscrisului autentic notarial, a hotărârii judecătorești rămase definitivă, a certificatului de
moștenitor sau în baza unui alt act emis de autoritățile administrative, în cazurile în care legea
prevede aceasta”. În același sens, articolul 885 alineatul 1 din Noul Cod civil prevede că “sub

144 Ibidem
145 Corneliu Birsan, op.cit., p.412 -413
146 Valeriu Stoica, op.cit., p.395

45
rezerva unor dispoziții legale contrare, drepturile reale asupra imobilelor cuprinse în cartea
funciară se dobândesc, atât intre părți, cât și față de terți, numai prin înscrierea lor în cartea
funciară , pe baza actului sau faptului care a justificat înscrierea”.
Coroborând aceste articole putem observa că înscrierile în cartea funciară pot fi efectu ate
doar în baza unui act care să justifice acesta înscriere fiind guvernate după cum am mai spus,
de principiul legalității, datorită efectului constitutiv de drepturi pe care aceste înscrieri îl
produc. Dreptul de proprietate asupra unui imobil nu poate fi dobândit în cadrul acestei
reglementări doar prin efectul unui act translativ de proprietate, pentru producerea efectului
translativ fiind necesară și înscrierea în cartea funciară , aceasta având atât efect de
opozabilitate față de terți cât și un efect constitutiv de drepturi, motiv pentru care, după cum
am arătat anterior, dobândirea dreptului de proprietate prin efectul uzucapiunii nu mai
retroactivează până la momentul începerii posesiei la fel ca în reglementarea codului civil
anterior, ci sub imper iul Noului Cod civil, datorită efectului constitutiv de drepturi al
înscrierilor în cartea funciară , dreptul va fi considerat dobândit de la momentul înregistrării
cererii de înscriere în cartea funciară .
Cu toate acestea, legea 71/2011pentru punerea în ap licare a Noului cod civil prevede la
articolul 56 alineatul 1 că “dispozițiile art. 557 alin. (4), art. 565, art. 885 alin. (1) și art. 886
din Codul civil se aplica numai după finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate
administrativ -teritor ială și deschiderea, la cerere sau din oficiu, a cărților funciare pentru
imobilele respective, în conformitate cu dispozițiile Legii cadastrului și a publicității
imobiliare nr.7/1996, republicata, cu modificările și completările ulterioare”, alineatul 2 al
aceluiași articol prevăzând că “până la data prevăzută la alineatul 1, înscrierea în cartea
funciară a dreptului de proprietate și a altor drepturi reale, pe baza actelor prin care s -au
transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate față
de terți” 148. Prin urmare, efectul constitutiv de drepturi al înscrierilor în cartea funciară este
suspendat până la finalizarea lucrărilor de cadastru, înscrierile având până la acel moment
doar rol de opozabilitate față de terț i.
În ceea ce privește uzucapiunea, este important de menționat faptul că legea 71/2011
prevede la articolul 82 că “dispozițiile art. 930 -934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea
imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după d ata intrării în vigoare a
acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile
dispozițiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. În cazul imobilelor
pentru care, la data începerii posesiei , nu erau deschise cărți funciare, rămân aplicabile
dispozițiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.”149 Prin urmare, conform
normelor tranzitorii, din punct de vedere a normelor de drept material, în situația în care o
posesie a fost începută înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod civil, precum și în cazul

147 Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, editia a 4 -a, editura Hamangiu, Bucuresti 2017, p.984
148http://www.dreptonline.ro/leg islatie/legea_71_2011_punerea_aplicare_noul_cod_civil_legea_287_2009_c
odul_civil.php , accesat la 8.12.2018, ora 18:05
149https://legeaz.net/legea -71-2011 -punere -in-aplicare -noului -cod-civil/art -82-dispozitii -tranzitorii -și-de-
punere -in-aplicare -a-cartii -a-iii-a-despre -bunuri -a-codului -civil-dispozitii -cu-privire -la-cartea -a-iii-a-despre –
bunuri -a-codului -civil-și-cu-privire -la-unele -legi , accesat la 8.12.2018, ora 18:32

46
posesiei începute după intrarea în vigoare a noii reglementări asupra unor imobile situate în
zone în care la data începerii posesiei nu erau deschise cărți funciare, se vor aplica disp ozițiile
în vigoare la data începerii posesiei ori, în cea de -a doua situație, dispozițiile Codului Civil de
la 1864, această soluție impunându -se datorită faptului că Noul Cod civil reglementează
uzucapiunea în condiții de carte funciară.
În privința norm elor de drept procesual aplicabile în cazul în care o posesie a fost
începută anterior intrării în vigoare a noii reglementări și finalizata după intrarea în vigoare a
Noului Cod de procedura civilă, a existat o controversă generată de interpretări diferit e ale
articolelor 1050 -1053 NCPC raportat la prevederile art. 56, 76 și 82 din Legea nr. 71/2011.
Problema care s -a pus a fost aceea dacă, având în vedere articolul 24 din Codul de procedura
civilă care prevede imediata aplicabilitate a legii de procedura civilă în cazul tuturor
proceselor începute sub imperiul ei, în ipoteza unei posesii începute sub imperiul vechii
reglementări se va aplica din punct de vedere al dreptului procesual procedura specială
prevăzută la articolele 1050 -1053 din Noul Cod de proc edura civilă, sau dacă uzucapiunea
respectivă va fi reglementată în întregime, inclusiv sub aspect procedural de reglementarea
sub imperiul căreia a început posesia, în acest sens articolul 6 alineatul 4 din Noul Cod civil
precizând că „prescripțiile, decă derile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării
în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le -au instituit”.
Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat această problemă de interpretare neunitară a
legii prin Decizia nr.19 din 5.10.2015 pronunțată de Completul competent să judece Recursul
în Interesul Legii.150
După cum spuneam, practica judiciara neunitara a survenit în privința aplicabilității sau
inaplicabilității procedurii speciale reglementate de Noul Cod de procedura civilă privitoare
la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul uzucapiunii, procedura grefată pe modelul de
uzucapiune reglementat de Noul cod civil în condiții de carte funciară, conturându -se în acest
sens două puncte de vedere contrar e.
Într-o opinie s -a susținut că procedura specială reglementată de Noul Cod de procedura
civilă este aplicabilă și în cazul posesiei începute înainte de intrarea în vigoare a Noului Cod
de procedura civilă, principalul argument fiind acela că normele de p rocedura civilă sunt de
imediata aplicare, după cum prevede articolul 24 NCPP, iar o derogare de la acest principiu
ar fi trebuit prevăzută în mod expres de legiuitor. Astfel, în lipsa unei astfel de prevederi,
dispozițiile procedurale din Noul Cod de proc edura civilă vor fi aplicabile și posesiilor
începute sub reglementarea anterioară, care din perspectiva dreptului material vor fi
guvernate de normele în vigoare la data începerii posesiei, iar din perspectiva dreptului
procesual vor fi guvernate de norme le în vigoare la data împlinirii uzucapiunii, în speță fiind
vorba de procedura specială prevăzută de Noul Cod de procedura civilă, argumentându -se de
asemenea în acest sens că articolul 1049(1050 după republicare) face referire la „orice”
cerere de înscriere în cartea funciară , fără a face distincție raportat la data începerii posesiei.
Acest punct de vedere a fost susținut și de Ministerul Public, care cu privire la această

150 https://legeaz.net/monitorul -oficial -11-2016/decizia -iccj-ril-19 , accesat la 9.12.2018, ora 10:10

47
problemă a exprimat un punct de vedere în sensul aplicabilității procedurii speciale
reglementată de articolele 1050 -1053 și în cazul uzucapiunilor începute înainte de intrarea în
vigoare a noii reglementări, fiind lipsit de interes dacă imobilele au fost sa u nu înscrise în
cartea funciară .
Dispozițiile 1050 -1053 din Noul Cod de procedura civilă au fost analizate și de Curtea
Constituțională care, în cadrul Deciziei nr.225 din 2.04.2015, a menționat că trebuie făcută
distincția între normele de procedura și cele de drept material, specificând că dispozițiile
Noului Cod civil referitoare la uzucapiunea imobiliară sunt aplicabile, după cum prevede
expres articolul 82 alineatul 1 din legea nr. 71/2011, doar în cazul posesiilor începute după
intrarea în vigoare a Noului Cod civil, în vreme ce dispozițiile procedurale aplicabile în cazul
introducerii cererii de înscriere după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedura civilă, vor
fi cele reglementate de articolele 1050 -1053 NCPC, acestea fiind de imediata aplica re.
În același sens a fost exprimată și opinia specialiștilor în drept privat din cadrul Facultății
de Drept a Universității București, potrivit căreia indiferent de momentul la care a început
posesia, procedura aplicabilă va fi cea reglementată de artico lele 1050 -1053 din Noul Cod de
procedura civilă dacă este formulată o cerere de constatare a dobândirii dreptului real ca efect
al uzucapiunii, iar în ipoteza în care constatarea dobândirii dreptului prin efectul uzucapiunii
este cerută pe cale de excepție , atât timp cât este suspendat efectul constitutiv de drepturi al
înscrierilor în cartea funciară , se va aplica procedura contencioasă de drept comun
reglementată de Noul Cod de procedura civilă, cu mențiunea că după ce se va aplica efectul
constitutiv uzu capiunea nu va mai putea fi invocată pe cale de excepție, ci doar cu aplicarea
procedurii speciale.
Opinia contrară a susținut că procedura specială reglementată de Noul Cod de procedura
civilă nu este aplicabilă în cazul uzucapiunilor începute sub imperiu l vechii reglementări,
întrucât dispozițiile procedurale privind înscrierea drepturilor dobândite în temeiul
uzucapiunii din Noul Cod de procedura civilă sunt reglementate special pentru uzucapiunile
cărora li se aplică normele Noului Cod civil întrucât ce le două reglementări sunt diferite dat
fiind că uzucapiunea reglementată de Codul civil de la 1864 constituia drepturi retroactiv, de
la momentul începerii posesiei, în temeiul hotărârii judecătorești de constatare a uzucapiunii
spre deosebire de uzucapiun ea reglementată de Noul Cod civil în cazul căreia efectul
constitutiv de drepturi se produce în temeiul hotărârii care dispune asupra cererii de
întăbulare în cartea funciară , efectul producându -se doar de la data înregistrării cererii de
înscriere în cart ea funciară .
Acest punct de vedere a fost susținut și de specialiștii de la catedra de drept civil a
Facultății de Drept a Universității Babeș -Bolyai din Cluj, care au arătat că existând o
diferență de natura juridică intre uzucapiunea reglementată de Codu l civil de la 1864 și
uzucapiunea extratabulară reglementată de Noul Cod civil, nu este justificată aplicarea
procedurii speciale din Noul Cod de procedura civilă în cazul posesiilor începute sub vechea
reglementare, întrucât această procedură este regleme ntată într -o legătură mult prea strânsă cu
uzucapiunea extratabulară pentru a putea fi aplicată unui tip de uzucapiune care nici măcar nu
este reglementat în regim de carte funciară, motivând că o astfel de extindere a procedurii

48
asupra vechii reglementări ar determina fie o modificare a dispozițiilor de drept material
privind uzucapiunea din vechiul cod civil, adăugând la condițiile uzucapiunii și înscrierea în
cartea funciară , condiție neprevăzută de Codul civil de la 1864, fie ar trunchia procedura
speci ală reglementată de Noul Cod de procedura civilă.
De asemenea, Institutul Național de Magistratura, prin formatorii săi, a exprimat opinia
conform căreia în cazul unei uzucapiuni începute sub imperiul Codului civil de la 1864 se
aplică, din punct de vedere al dreptului material, dispozițiile reglementarii sub imperiul căreia
a început posesia, iar din punct de vedere al dreptului procesual aplicându -se dispozițiile
generale și cele privind procedura contencioasă din Noul Cod de procedura civilă, iar nu
procedura specială.
În soluționarea recursului în interesul legii Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că
procedura specială reglementată de articolele 1050 -1053 din Noul Cod de procedura civilă nu
este aplicabilă în cazul uzucapiunilor începute înain te de intrarea în vigoare a Noului Cod
civil, într -o astfel de situație fiind aplicabile din punct de vedere al dreptului material,
dispozițiile în vigoare la data începerii posesiei, iar din punct de vedere al dreptului
procedural aplicându -se dispozițiil e generale și cele vizând procedura contencioasă din Noul
Cod de procedura civilă.
În motivarea acestei decizii se arată că reglementările uzucapiunii aplicabile pe teritoriul
țării noastre în decursul timpului au prevăzut condiții de fond diferite, fapt c are necesita
administrarea unui probatoriu specific în cazul fiecărui tip de uzucapiune, hotărârea
judecătorească având de asemenea consecințe diferite din perspectiva efectelor produse și a
momentului dobândirii dreptului de proprietate.
În opinia Curții amestecarea unor reguli din legi succesive ar distruge logica regimului
juridic al uzucapiunii instituit de legiuitor, judecătorul creând un nou regim, substituindu -se
astfel legiuitorului. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție prin completul competent
să judece recursul în interesul legii, a decis că procedura specială reglementată de articolele
1050 -1053 din Noul Cod de procedura civilă nu este aplicabilă în cazul uzucapiunilor
începute înainte de intrarea în vigoare a noii reglementări.
7. Procedura înscrierii drepturilor de proprietate în temeiul
uzucapiunii
Noul Cod de procedura civilă reglementează în cadrul cărții a VI -a, titlul XII, la articolele
1050 -1053 o procedură specială privitoare la înscrierea drepturilor dobândite în temeiul
uzucapiunii, fiind o procedură elaborată în conformitate cu viziunea Noului Cod civil care
reglementează uzucapiunea în condiții de carte funciară, înscrierea în cartea funciară având
efect constitutiv de drepturi.151
După cum am arătat deja, uzucapiunea nu op erează de drept, aceasta dând naștere doar
unui drept potestativ în favoarea uzucapantului, fiind necesară o exercitare a acestui drept în

151 Gabriel Boroi, Mirela Stancu, op.cit., p.984

49
sens pozitiv pentru a dobândi dreptul de proprietate sau un alt drept real în temeiul
uzucapiunii. Astfel, conform ar ticolului 930 alineatul 2 din Noul Cod civil, în cazul
uzucapiunii extratabulare „uzucapantul poate dobândi dreptul numai dacă și -a înregistrat
cererea de înscriere în cartea funciară înainte ca o terță persoana să își fi înregistrat propria
cerere de însc riere a dreptului în folosul său, pe baza unei cauze legitime, în cursul său chiar
după împlinirea termenului de uzucapiune”. Prin urmare înregistrarea cererii de înscriere a
dreptului în cartea funciară reprezintă o condiție a uzucapiunii extratabulare.
Nu aceeași este situația în cazul uzucapiunii tabulare, care prin ipoteza presupune că
uzucapantul este deja înscris în cartea funciară ca titular al dreptului de proprietate sau a altui
drept real asupra imobilului care face obiectul uzucapiunii, în aceas tă situație nemaifiind
necesară înregistrarea unei noi cereri de înscriere în cartea funciară , articolul 931 prevăzând
ca după exercitarea posesiei timp de 5 ani dreptul titularului înscris în cartea funciară nu mai
poate fi contestat.
Observăm, astfel că uzucapiunea extratabulară poate fi invocată pe cale de acțiune, prin
înregistrarea cererii de înscriere a dreptului în cartea funciară , în timp ce uzucapiunea
tabulară va fi invocată, ca regulă, pe cale de excepție, astfel că, deși articolul 1050 din Noul
Cod de procedura civilă prevede că dispozițiile procedurii speciale privind înscrierea
drepturilor în cartea funciară „sunt aplicabile oricăror cereri de înscriere în cartea funciară a
drepturilor reale imobiliare dobândite în temeiul uzucapiunii”, în real itate această procedură,
elaborată cu respectarea principiului efectului constitutiv al înscrierilor în cartea funciară , este
aplicabilă doar în cazul uzucapiunii extratabulare, numai în cazul acestui tip de uzucapiune
înscrierea în cartea funciară având efect constitutiv de drepturi, întrucât, după cum am
menționat anterior, în cazul uzucapiunii tabulare uzucapantul este deja înscris în cartea
funciară ca titular al dreptului în cauză, uzucapiunea tabulară având doar un efect de validare
retroactiv ă a înscrierii existente.152
Pentru a dobândi dreptul de proprietate sau un alt drept real asupra unui imobil prin
uzucapiunea extratabulară , este necesară o manifestare de voință a uzucapantului
materializata în înregistrarea cererii de înscriere a dreptulu i în cartea funciară , cerere pe care
conform articolului 1051 alineatul 1 NCPC o va depune la judecătoria în circumscripția
căreia se afla imobilul, urmată de o nouă cerere de înscriere provizorie sau o cerere de
înscriere definitivă în cartea funciară în temeiul încheierii sau hotărârii pronunțate de
instanță.153
Articolul 1051 alineatul 1 din Noul Cod de procedura civilă prevede că „cererea de
uzucapiune se depune la judecătoria în circumscripția căreia este situat imobilul”. Astfel, în
ceea ce privește com petenta materială, prin derogare de la articolul 98 alineatul 1 din Noul
Cod de procedura civilă, conform căruia „competenta se determina după valoarea obiectului
cererii arătată în capătul principal de cerere”, în cazul acestei proceduri speciale instanță

152 Gabriel Boroi, Mirela Stancu, op.cit.,p.985 -986
153 Valeriu Stoica, op.cit.,p.392

50
competenta va fi mereu judecătoria indiferent de valoarea imobilului.154
În ceea ce privește competenta teritorială, articolul 1051 alineatul 1 prevede că aceasta
aparține instanței de la locul situării imobilului. În același sens, articolul 117 alineatul 1
prevede că „cererile privitoare la drepturile reale imobiliare se introduc numai la instanță în a
cărei circumscripție este situat imobilul”, menționând la alineatul 2 al aceluiași articol reguli
de stabilire a acestei instante în situația în care nu este clar care este instanță de la locul
situării imobilului datorită faptului că imobilul este situat în circumscripțiile mai multor
instante. Astfel, alineatul 2 l articolului 117 prevede că în situația în care „imobilul este situat
în circumscripțiile mai m ultor instante, cererea se va face la instanță domiciliului sau
reședinței paratului, dacă aceasta se afla în vreuna din aceste circumscripții, iar în caz contrar
la oricare dintre instanțele în circumscripțiile cărora se afla imobilul”. Putem observa așad ar
că prin stabilirea competentei teritoriale a instanței de la locul situării imobilului și, dacă este
cazul, a domiciliului sau reședinței paratului, dacă aceasta se afla în una din circumscripțiile
în care este situat imobilul, se urmărește soluționarea cererii de către o instanță cât mai
apropiată de locul situării imobilului în virtutea faptului că administrarea probatoriului este
mai facilă astfel.
Cererea depusă la instanță privind înscrierea în cartea funciară a dreptului dobândit în
temeiul uzucapi unii trebuie să indice, conform alineatului 2 al articolului 1051 din Noul Cod
de procedura civilă „data de la care poseda imobilul sub nume de proprietar, temeiul
uzucapiunii, faptul dacă imobilul posedat este sau nu înscris în cartea funciară , precum și
numele ori denumirea vechiului proprietar sau a succesorului acestuia, dacă îl cunoaște”.
Aceste mențiuni au rolul de a verifica dacă uzucapiunea în cauza intra sub incidența
dispozițiilor Noului Cod civil și de a stabili dacă sunt îndeplinite condițiile u zucapiunii
extratabulare reglementate de articolul 930 din Noul Cod civil, dat fiind că, așa cum am arătat
în cele expuse anterior, procedura specială reglementată de articolele 1050 -1053 este
aplicabilă doar în cazul uzucapiunii extratabulare reglementate de Noul Cod civil. În acest
sens, prin Decizia 7383 din data de 26.05.2015 pronunțată de Secția Civilă a Judecătoriei
Sectorului 3 București155, cererea reclamanților de înscriere în cartea funciară a dreptului
dobândit în temeiul uzucapiunii a fost respins ă ca inadmisibila, întrucât în ciuda faptului că
posesia asupra imobilului începuse sub imperiul Codului civil de la 1864, uzucapiunea în
cauza fiind reglementată prin urmare de dispozițiile acestui cod, reclamanții au indicat în
cererea lor voință de a -și valorifica pretențiile prin aplicarea procedurii speciale reglementată
de articolele 1050 -1053 din Noul Cod de procedura civilă, procedura al cărei domeniu de
aplicare vizează doar uzucapiunea extratabulară reglementată de Noul Cod civil. În virtutea
faptului că uzucapiunea în cauză nu intra sub incidența dispozițiilor care reglementează
uzucapiunea extratabulară din Noul Cod civil, fiind reglementată de Codul civil de la 1864,
cererea reclamanților nu a putut fi judecată conform procedurii speciale prevăz ută la
articolele 1050 -1053 NCPC, motiv pentru care aceasta a fost respinsă ca inadmisibila.
Conform alineatului 3 al articolului 1051 din Noul Cod de procedura civilă „la cerere se

154 Gabriel Boroi, Mirela Stancu., op.cit., p.987
155 http://www.rolii.ro/hotarari/5bb09a23e49 009c40500050c , accesat la 10.12.2018 ora 12:46

51
vor anexă:
A) un certificat eliberat de serviciul public comunitar local d e evidență a persoanelor, care
atestă că titularul dreptului înscris în cartea funciară este decedat, precum și data decesului
sau, după caz, un certificat emis de autoritatea competentă, care atestă faptul că persoana
juridică titulară a dreptului înscris în cartea funciară și -a încetat existența;
B) un certificat eliberat de camera notarilor publici, din care să rezulte faptul dacă
moștenirea titularului înscris în cartea funciară a fost sau nu dezbătută, iar în caz afirmativ,
care sunt persoanele care au cules moștenirea respectivă;
C) un certificat eliberat de primăria în a cărei rază teritorială este situat imobilul, din care
să rezulte că acesta nu face parte din domeniul public al statului sau al unității administrativ –
teritoriale;
D) certificatul de rol fiscal, atunci când este cazul;
E) înscrisul constatator al actului juridic pe care solicitantul și -a întemeiat posesia, atunci
când este cazul;
F) documentația tehnică cadastrală a imobilului, realizată, pe cheltuiala celui interesat, de
o persoană fi zică sau juridică autorizată, potrivit legii;
G) extrasul de carte funciară pentru informare, cu arătarea titularului înscris în cartea
funciară
Ori a înscrierii declarației de renunțare la proprietate, precum și a faptului dacă imobilul
este sau nu grevat de sarcini, eliberat de biroul teritorial de cadastru și publicitate imobiliară;
în cazul în care imobilul nu este înscris în cartea funciară în folosul altei persoane și nici
grevat de sarcini, un certificat emis de același birou, care atestă acest fapt, inclusiv faptul că
nu a fost alocat un număr cadastral pentru înscrierea imobilului;
H) lista cuprinzând numele, prenumele și domiciliul a cel puțin 2 martori.
Soluționarea cererii de înscriere în cartea funciară dreptului dobândit în temeiul
uzucapiunii se realizează în două etape, o primă etapă fiind cea de realizare a formalităților de
publicitate prevăzute de lege, urmată de procedura de judecată propriu -zisă.156
În această ordine de idei, conform articolului 1052, alineatul 1 NCPC, „după depunerea
cerer ii, instanță dispune, prin încheiere, citarea titularului dreptului înscris în cartea funciară
sau a succesorilor acestuia, dacă sunt cunoscuți, precum și emiterea unei somații și afișarea
acesteia la imobilul în litigiu, la sediul instanței, al biroului t eritorial de cadastru și publicitate
imobiliară și la sediul primăriei în raza căreia se afla imobilul, precum și publicarea ei în
două ziare de largă răspândire, dintre care cel puțin unul de circulație națională.” Somația va
cuprinde și mențiunea că cei interesați au la dispoziție un termen de 6 luni de la data ultimei
publicații pentru a face opoziție, în caz contrar trecându -se la judecarea cererii [art.1052 alin

156 Gabriel Boroi, Mirela Stancu, op.cit., p.988

52
(2) lit e NCPC]. Prin urmare, rolul îndeplinirii formalităților de publicitate este ca cei
interesați să ia cunoștință de existența cererii de uzucapiune și să poată formula opoziție în
situația în care doresc acest lucru, cheltuielile aferente îndeplinirii acestor formalități fiind
puse în sarcina reclamantului.
Alineatul 2 al articolului 1052 detaliază cuprinsul afișelor și publicației, acestea trebuind
să cuprindă:
A) denumirea instanței care a emis somația, numărul și data încheierii prin care s -a dispus
emiterea;
B) numele, prenumele sau denumirea posesorului și domiciliul sau, după caz, sed iul
acestuia;
C) precizarea că acesta invocă dobândirea proprietății sau a unui alt drept real prin
uzucapiune;
D) indicarea precisă a imobilului, cu adresa poștală și, dacă este cazul, cu număr cadastral
sau topografic și a numărului de carte funciară, ia r în lipsa acestora, cu precizarea
vecinătăților;
E) somația către toți cei interesați să facă opoziție, cu precizarea că, în caz contrar, în
termen de 6 luni de la emiterea celei din urmă publicații se va trece la judecarea cererii.
Etapa realizării formalităților de publicitate se încheie prin întocmirea de către grefier a
unui proces verbal de constatate a îndeplinirii acestor formalități, acesta fiind depus la dosarul
cauzei.
Ulterior realizării formalităților de publicitate, începe etapa proceduri i de judecată, care în
funcție de formularea sau lipsa formulării de opoziții, se va desfășura diferit.
Astfel, conform alineatului 5 al articolului 1052 din Noul Cod de procedura civilă, în
situația în care nu s -au formulat opoziții în termenul de 6 luni de la ultima publicație a
somației, ori în situația în care „cel înscris în cartea funciară este decedat ori și -a încetat
existența juridică sau a renunțat la proprietate, instanța se va pronunța în camera de consiliu,
după ascultarea reclamantului și a ma rtorilor și verificarea îndeplinirii condițiilor cerute de
lege pentru dobândirea dreptului reclamat în temeiul uzucapiunii, prin încheiere”.
Soluționarea cererii în camera de consiliu se face, conform articolului 213 alineatul 3 din
Noul Cod de procedura civilă, fără prezența publicului, având acces în sala doar „părțile,
reprezentanții lor, cei care îi asistă pe minori, apărătorii părților, martorii, experții,
traducătorii, interpreții, precum și alte persoane cărora instanța, pentru motive temeinice, le
admite să asiste la proces”, procedura fiind de asemenea una necontradictorie dat fiind că nu
s-au formulat opoziții, instanță pronunțându -se prin încheiere asupra îndeplinirii sau
neîndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru a dobândi dreptul prin uzucapiunea
extratabulară .
În situația în care s -au formulat opoziții, alineatul 6 al articolului 1052 prevede că

53
„acestea vor fi comunicate reclamantului, pentru a formula întâmpinare potrivit dispozițiilor
de drept comun. După primirea întâmpinării se va fixa termen pentru soluționarea cererii de
înscriere, cu citarea reclamantului și a oponenților, cărora li se va comunica și câte o copie de
pe cererea de înscriere și întâmpinarea depusă de reclamant.” În această situație procedură
este contradictorie, c ererea fiind soluționata potrivit regulilor în materie contencioasă,
instanță pronunțându -se în acesta situație printr -o sentință.157
Atât încheierea cât și hotărârea instanței vor fi supuse doar apelului conform alineatului 8
al articolului 1052 NCPC.
Pentru că uzucapantul să devină titularul dreptului real carea a făcut obiectul uzucapiunii
nu este suficientă încheierea sau hotărârea instanței de admitere a cererii de înscriere, fiind
necesar ca uzucapantul să ceară înscrierea provizorie urmată de justific are, sau întăbulare a în
cartea funciară a dreptului.
În temeiul încheierii sau hotărârii de prima instanță prin care s -a admis cererea de
înscriere, reclamantul are dreptul de a solicita înscrierea provizorie în cartea funciară a
dreptului dobândit în teme iul uzucapiunii extratabulare, aceasta înscriere urmând a fi
justificată prin încheierea sau hotărârea judecătorească rămasă definitivă, înscrierea
provizorie împiedicând înscrierea dreptului în favoarea altei persoane până la rămânerea
definitivă a închei erii sau a hotărârii, uzucapantul fiind de asemenea împiedicat să își înscrie
dreptul în cartea funciară în situația în care dreptul a fost întăbulat între timp sau înscris
provizoriu în favoarea altei persoane, chiar și după împlinirea termenului de uzuca piune.
[Art.1053, alin. (1) și (2) Cod proc. Civ]
Înscrierea în cartea funciară se poate face și direct în baza încheierii sau hotărârii
definitive, în această situație nemaifiind vorba de o înscriere provizorie, ci de întăbulare a
dreptului în favoarea uz ucapantului. În ambele cazuri, dreptul va fi considerat dobândit de
uzucapant, potrivit alineatului 3 al articolului 1053, de la data înscrierii dreptului în cartea
funciară în favoarea sa.
Potrivit articolului 890 din Noul Cod civil, „înscrierile în carte a funciară își vor produce
efectele de la data înregistrării cererilor, ținându -se însă cont de dată, oră și minutul
înregistrării acestora”.
Întăbulare a dreptului dobândit în temeiul uzucapiunii în cartea funciară produce efecte
imediate și definitive, de la momentul înregistrării cererii, întrucât hotărârea în temeiul căreia
se efectuează înscrierea este una definitivă, în vreme ce, în cazul înscrierii provizorii, deși
obiectul înscrierii este același, aceasta nu produce efecte definitive întrucât dobândirea
dreptului de către uzucapant nu este certa până la rămânerea definitivă a hotărârii, înscrierea
provizorie fiind efectuată în temeiul hotărârii de prima instanță, urmând a fi efectuată o
procedură ulterioară de justificare a înscrierii după rămânerea definitivă a hotărârii
judecătorești, înscrierea din cartea funciară devenind astfel definitivă. 158

157 Gabriel Boroi, Mirela Stancu, op.cit., p.989
158 Valeriu Stoica, op.cit., p.461 -462

54
În ceea ce privește cererea de înscriere în cartea funciară , Ordinul 700/2014 privind
aprobarea Regulamentului de av izare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte
funciară prevede la articolul 39 alineatul 2 că va cuprinde următoarele elemente159:
A) numele, prenumele sau denumirea, domiciliul/sediul solicitantului
B) codul numeric personal sau, după caz, numărul de identificare fiscală, dacă este
atribuit, codul de înregistrare fiscală ori codul unic de înregistrare
C) felul și obiectul înscrierii, iar în cazul rectificărilor, modificărilor, reconstituirilor,
actualizărilor, completărilor, îndreptărilor e rorilor materiale cu indicarea elementelor ce fac
obiectul acestor cereri
D) indicarea actului sau a faptului juridic ce constituie temei al cererii;
E) localitatea în care este situat imobilul, numărul cadastral al imobilului și numărul de
carte funciară
F) în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară se va arăta, după caz, pentru cele din
extravilan – tarlaua și parcela, iar pentru cele din intravilan – strada și numărul, respectiv
blocul, scara, etajul și apartamentul pentru unitățile individuale a mplasate în condominii
G) valoarea tarifului achitat și numărul documentului de plată
H) opțiunea modalității de comunicare
I) data și semnătura.
Articolul 39 alineatul 6 din Ordinul 700/2014 prevede că „cererii de recepție și/sau
înscriere i se atașeaz ă înscrisul care constată actul sau faptul ce constituie temei al înscrierii,
în original sau în copie legalizată, documentația cadastrală, după caz, precum și dovada plății
tarifului aferent serviciului solicitat.”
Cererea va fi soluționată de registrator ul de carte funciară care dispune prin încheiere
admiterea sau respingerea cererii de înscriere, în caz de admitere procedând la întăbulare a sau
înscrierea provizorie în cartea funciară , conform articolului 53 alineatele 1 și 2 din Ordinul
700/2014.
8. Concluzie

159http://www.portalbn.ro/cj/LegislatieUrbanism/ORDIN%20Nr.%20700%20din%20%209% 20iulie%202014%2
0Regulamentul%20de%20avizare,%20recep%C5%A3ie%20%C5%9Fi%20%C3%AEnscriere%20%C3%AEn%20evi
den%C5%A3ele%20de%20cadastru%20%C5%9Fi%20carte%20funciar%C4%83.pdf , accesat la 10.12.2018 ora
17:46

55

Bibliografie:

AV.Vasile Calimachi Cărțaș, Rudolf Schmutzer, Daniel Tufan, Uzucapiunea. Practica
Judiciară, Editura Moroșan, 2009
C.Bârsan, Drept civil. Drepturile reale principale în reglementarea noului Cod Civil,
editura Hamangiu, București, 2013
Claudiu Dragusin, Comentariile Codului Civil. Posesia. Uzucapiunea, editura Hamangiu,
București, 2012
Codul de procedura civilă și 12 legi uzuale, editura Hamangiu 2017
Cristian Jora, Ioan Ciochina -Barbu, Cristian Constantin Corbu, Drept civil. Drept urile
reale, ediția a II -a, editura Universul Juridic, București, 2015
Dan Teodorescu, Domeniul de aplicare al uzucapiunii în sistemul dreptului austriac, în
Studia Universitatis Babeș -Bolyai Iurisprudentia, nr.4/2009
Daniela Dima, Uzucapiunea. Studiu de d octrină și jurisprudența, editura Hamangiu,
București, 2006
Eugen Rosioru Uzucapiunea în dreptul civil roman, editura Hamangiu, editura Sfera,
București 2008, p.7
Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, ediția a 4 -a, editura Hamangiu,
Bucureșt i 2017
Liviu -Marius Harosa, Discuții privind posesia ca modalitate de dobândire a dreptului de
proprietate asupra bunurilor mobile în Studia Universitatis Babes -Bolyai, Seria
Jurisprudentia, nr.1/2001
Liviu Pop, Liviu -Marius Harosa, Drept civil. Drepturile reale principale, editura
Universul Juridic, București, 2006
Liviu Pop, Ionut -Florin Popă, Stelian Ioan Vidu – Curs de drept civil. Obligațiile, editura
Universul Juridic, București, 2015
Mircea Dan Bob, Manual elementar de drept privat roman, editura Univ ersul Juridic,
București 2016
Mircea N. Costin, Marile instituții ale dreptului civil roman I.Dreptul de proprietate și
celelalte drepturi reale principale, Editura Dacia, Cluj -Napoca, 1982
Noul Cod civil și 9 legi uzuale, editura Hamangiu 2014

56
Traian Darj an-Uzucapiunea sau prescripția achizitivă, editura Monitorul Oficial,
București, 2010
V.Stoica, Drept civil. Drepturile reale principale, ediția 2, Ed.C.H.Beck, București, 2013
http://l egislație.just.ro/Public/DetaliiDocument/20380
http://www.monitoruljuridic.ro/act/lege -nr-59-din-29-octombrie -1974 -cu-privire -la-
fondul -funciar -emitent -marea -adunare -nationala -publicat -n-352.html
https://lege5.ro/Gratuit/he2donrz/legea -nr-58-1974 -privind -sistematizarea -teritoriului -si-
localitatilor -urbane-si-rurale
http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=19136
https://legeaz.net/spete -civil-2/decizie -cedo -prescriptie -achizitiva -pierderea -1-200f
https://jurisprudentacedo.com/Conventia -CEDO/Protocolu l-1.html
http://legislație.just.ro/Public/DetaliiDocument/25
http://www.scj.ro/1093/Detalii –
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=126123
http://www.legex.ro/Legea -7-1996 -8435.aspx
http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_71_201 1_punerea_aplicare_noul_cod_civil_le
gea_287_2009_codul_civil.php
https://legeaz.net/legea -71-2011 -punere -în-aplicare -noului -cod-civil/art -82-dispozitii –
tranzitorii -și-de-punere -în-aplicare -a-cartii -a-iii-a-despre -bunuri -a-codului -civil-dispozitii -cu-
privir e-la-cartea -a-iii-a-despre -bunuri -a-codului -civil-și-cu-privire -la-unele -legi
1https://legeaz.net/monitorul -oficial -11-2016/decizia -iccj-ril-19
http://www.rolii.ro/hotarari/5bb09a23e49009c40500050c
http://www.portalbn.ro/cj/LegislatieUrbanism/ORDIN%20Nr.%20700%20din%20%209
%20iulie%202014%20Regulamentul%20de%20avizare,%20recep%C5%A3ie%20%C5%9Fi
%20%C3%AEnscriere%20%C3%AEn%20eviden%C5%A3ele%20de%20cadastru%20%C5
%9Fi%20carte%20funciar%C4%83.pdf