CONDITllLE LIBERTATll [620497]

Ernest Gellner
–
CONDITllLE LIBERTATll
� �
Societatea civilă si rivalii ei
�
Traducere de Andrea Poruciuc
Prefață de Vintilă Mihăilescu
Postfață de Vladimir Tismăneanu
POLIROM
1998

3
ISLA MUL
Is la mul este unic printre marile civilizații sau religii ale lum ii. Cu
patru secole în urmă, la sirșitul Evului mediu , Lumea Ve che cuprindea
patru civilizații culturale superioare, iecare cu propria-i religie sau
grupare de reli gii . Ca urmare a istoriei dramatice a perioadei ulterioare,
trei dintre acestea sî nt negreșit secularizate, chiar dacă nu complet sau
uniorm . Te za sociolog ică larg susținută, care airmă că în soc ietățile
indu st riale sau în curs de industrial iz are re ligia pi erde mult din
autoritatea ei inițială asupra omului și societăț ii , es te, în li nii ma ri,
corectă. Atît amploare a, cît și natura secularizării variază destul de
mult, iar aceasta este în mod sigur departe de a i completă – și există
importante curente ce i se opun ocazional . Cu toate acest ea, ar i diicil
să contestăm tendința generală spre secularizare.
Există însă o singură excepție demnă de inter es : lumea isla mu lui .
Autoritatea islamului asupra populației din teritoriile în care islamismul
reprezintă principala religie nu s-a diminuat în decursul ultimei sute de
ani . Din anumite puncte de vedere, ea a ost consolid ată considera bil .
Mai mult , autoritatea sa nu își limitează exercițiul numai la anumite
clase sociale ; nu se poate spune că credința și-a menținut vitalitatea
numai în rîndul claselor inerioare, țărani sau em ei. Autoritatea est e la
fel de puternică în rîndul clas elor conducătoare urbane, al elitelor cultu­
rale , ca și la nivelul segmentelor mai puțin privilegiate ale populaț iei .
Este la el de vizibilă atît în regimurile tradițion aliste, cît și în cele
devotate radicalismului social .
În general , Occiden tul a obse rvat acest fe nomen doar începînd cu
rev oluția iraniană , care a ost cea mai dramati că, chiar dacă nu și cea
mai reprezentativă manifestare a islamului. Ex is tă astăzi tendința de a
caracteriza acest enomen drept „ undamenta lis m", deși termenul poate
duce în eroare. În Occident, „u ndamental iștii " sînt cei care apără o
interpretare veche și, înainte de toate, literală a doctrin ei , în ci uda

ISLAMUL 29
încercărilor de reinterpretare metaoric ă, sim bolic ă , socia lă, fu ncțio­
nală sau de orice alt tip a aceste ia. Asemenea reinterpretări au ca scop
transormarea religiei în una ce poate i mai ușor acceptată și asimilată
de spiritul modern. Fără îndoială că undament alismul ce domină lumea
musulmană ar condamna aceste atitudini conciliante, dar nu pe această
directie își ace el simtită prezenta cel mai activ. Zona de co ntrov ersă în
care se ace cel mai tare resimtit este o veche diviz iune internă, în
interiorul islamului , prezentă de mult timp , chiar dacă nu întotdeauna
oicial rec unoscută, între ceea ce s-ar putea numi culturile superioare și
cele populare din islam . Într-adevăr, undamentalismul se opune atît
inidelilor, cît și reinterpretării expurgatoare, dar în aceea.și măsură el
este preocupat și de contracararea denat urărilor traditiei islamului, a
superstitiilor ilegitime și a adaosurilor rituale.
To cmai din punctul de vedere al acestei vechi po la rități dintre
isla mul popular și cel superior, vitalitatea prezervată a credintei este nu
doar bine descr isă, dar și bine explicată. To tul începe de la rolul isla­
mului superior și al celui popular în societatea tradițională musulmană,
adică în lumea musulmană așa cum era înainte de impactul brutal cu
Occident ul , care s-a ăcut simtit în dif erite perioade de timp , în dierite
regiuni, între secolul XVIII și secolul XX .
Oicial , islamul nu are cler. El nu.separă Biserica de societate, nu
mai mult decît separă ormal Biserica de stat . El nu posedă , așa cum se
airmă despre alte civilizat ii , un nucleu exemp lar, ce expune omului
Idealu l, fie într-o instantă politic ă, ie într-una relig ioasă . Dacă ci neva
posedă în realitate un astfel de rol în interiorul islamul ui , aceștia sînt
învătati i, ju riștii teologi -ulamâ. Dar ei nu const ituie o castă sau o
categorie sacramental segregată : ei pot doar să-și airme erudiția ,
apropierea de idealul social/legal , consemnat scriptur al, și de aici abili­
tatea și vointa de a-l practica și aplica , și nimic mai mult. În ceea ce
privește autoritatea poli tică , ea răspunde mai curînd de impunerea legii
divine, decît de exemp li icarea ei în mod specific sau paradigmatic, cu
atît mai putin de crearea ei . Ea trebuie să i se supună, ca toti ceilalti ,
dar nu constituie în mod inerent nici sur sa, nici standardul ei .
Acest lucr u, desigur, dobîndește mare importantă într-o religie scrip­
tur ală , într-o credintă care sustine că mesa jul divin este realmente
accesibil omenirii în scr is. Este de asemenea important într-o religie

30 CON DIȚIILE LIBERTĂȚII
care susține că adevărul divin nu este numai o problemă de doctrină
asupra naturii lumești , ci, în același tmp , și poate chiar înainte de toate, o
problemă de lege ormulată în cele mai mici deta lii , care să guverneze
via ța și so cietatea . Așa cum su bl inia or ient alist ul Mi chael Co ok ,
islamul con ju gă teocentrismul creștinismului cu legalismul iudaismul ui.
Rezultatul este un proiect legal de ordine socială , care primează în ața
simplei puteri și autorități politice. Această Lege transcendentă , cînd
nu este practic conținută în Mesajul originar, limitat și restrîns în mod
sever , poate fi găsită atît în elaborările erudiților pe marginea acestui
te xt , cît și în tradițiile presupuse a-și avea originea în Proet, în pre­
ceptele și exemplul lăsate de El și de Însoțitorii să i. În principiu , aceștia
reprezintă Modelul normativ , model alat în legătură cu un mesa j și cu
inferențele sale, și nu cu autoritatea polit ică . Di sp onibilit atea acestei
importante inormații scrise, într-adevăr cruciale, inluențează inevi­
tabil poziția în ierarhia socială a oamenilor care pot citi , cei învăța ți ,
oamenii de cultur ă. Anterior ormulării idealurilor moderne ale sepa­
rării puterilor și înain tea consolidării Co nstituției , isla mul poseda de
apt o versiune reli gioasă a celor două : leg is lația era separată de
executiv, deoarece usese ad jud ecată aprioric de divinitate, iar religia
însăși prima în ața oricărei Legi Con stituționale a societăț ii .
Savan ții , adeseori de proveniență urbană, descinzînd din burghezia
comercială a orașelor, proiectează o viziune corespon dentă a credinței –
scripturală, puritană, lit erală , sobră , egalitaristă, orientată spre reguli
și anti-exta tică . Poate că un asemenea stil relig ios corespunde celor
înclinați spre studiu, valorilor și stilulu i de viață ale clas ei urbane
comerciale din care aceștia pro vin .
Oricum ar i, un astel de stil rel igios nu corespunde în mare măsură,
sau absolut deloc, înclinațiilor naturale sau nev oilor celorlalte segmente
reprezentative ale populați ei . Spre exem plu , nu relectă exigențele și
realitatea populației rurale, din care o mare parte se autoadministra ,
pînă nu de mu lt, prin medierea propriilor sist eme amiliale loc ale sau a
propriilor unități tribale. Astel de populații rurale sînt în general anala­
bete și nu dispun de înclinația sau abil itatea care să le determine să-și
dedice timpul liber învățăturii teologice sau jurisprudențiale. Pe de altă
parte, tot uși , această categorie are ne voie de inițiați, care să mențină și
să oicieze ritualuri periodice, să ortifice și să deinească acele grupuri

ISLAMUL 31
locale ce alcătuiesc cadrul socia l și mențin st abil itatea și siguranța.
Pe scurt, au nevoie de o religie durkhe imiană , care să adauge un reper
social coordonatelor de timp și spațiu . Dacă nu există preoți care să
asigure asemenea repere, ei trebuie inventați . Și ei au ost inventa ți .
Cea mai caracter istică instituție a islamului rural era cultul sinților,
deosebit însă de cel existent pe țărmul mediteranean catolic, de exem plu ,
prin aceea că sinții erau în general personaje în via/ă , oiciind personal
servicii religioase, aici și acum, și nu venerați pentru sfințenia lor din
trecut și olosiți ca mediatori într-o altă lume. În catol icism , preoții în
viață sînt cei care vor deveni sfinții deuncți . În isl amul popular, sinții
sînt (sau erau) vii și nevătămaț i. Aici preoții erau sfin ți . Sinții în viață
deveneau sfinții deun cți , într-o armonie desăvîrșită a vi eț ii, a morții și
a nenăscutu lui . Ei mediau această lume. Prin succesiunea lor, sinții au
legat trecutul cu prezent ul , această lume cu cealaltă , leg ătura de sînge
cu credința . .
Populațiile rustice tribale sau semi-tribale nu erau singurele consa­
crate venerării sinților în viață , a descendențelor sfinte și a asociațiilor
sinte (care apar în literatură ca ordine religioase, raternități sau rății) .
Clas ele inerioare orășenești au ost și ele tentate să consi dere religia și
practicile ei ca mi jl oc de evadare din condiția lor mizeră, ca evaziune
temporară mediată de extazul indus de tehnica mistic ă, de droguri ,
dans, muzică, îmblînzirea șerpilor, de venerarea unor personalități cha­
rismatice și de alte resorturi , și sub călăuzirea sintă . Dacă burghezia
prosperă se îndrepta spre scripturalism pentru conirmar ea stilului ei
conortabil de vi at ă, clasele inferioare se îndreptau spre o religie exta­
tică în vederea unei evadări din propria lor condiție mizeră. Cele două
teorii bine cunoscute ale religiei ar prezenta-o ca opiu sau ca privilegiu :
cele două aspecte nu sînt întru totul compatib ile. Cei cu rang înalt bene­
iciază de un privilegiu , iar cei săraci au nevoie de un dr og . Mijloacele
audio-vizuale auxiliare credinței erau esențiale atît pentru consolarea
psihică , cît și pentru exteriorizarea ordinii sociale .
Erudiția și pietatea sobră pot acilita confirmarea burgheziei înstă­
rite, care se bucură de propriul statut privilegiat , dar nu îi va consola
pe cei mai puțin noroco și, care se îndreaptă spre mediatori și spre
aducătorii de extaz ce oferă o consolare concretă și o evadare plină de
tentați i. Deci varianta cultural-populară a credinței convine nu numai

32 CONDIȚIIL E LIBERTĂȚII
populațiilor rurale izolate în unitățile lor amiliale și reclamînd deser­
virea și exteriorizarea rituală a acest or unități, ci și populației urbane
sărace, care își revend ică ritualul și emoția mai mult ca o consolare
personală decît ca liant soc ial .
Cele două variante ale credinței nu au ost dintotdeauna clar și public
defini te , nu au ost delimitate cu precizie și nu s-a u conruntat reciproc
într-o opoziție ără conce sii . Ci ne ar airma contr ariul , ar comite o
gravă eroare de reprezentare. A ost o separ are treptată, tranzițiile au
ost graduale, iar limitele ambigue și neclare. Această conuzie de con­
traste a ost în sine extrem de olo sitoare. Populația rurală recunoștea
autoritatea idealului suprem, chiar dacă nici nu puteau și nici nu doreau
să-l practice. Adeseori atribuiau toate aptele de înțelepciune Sintului
Înteme ietor al descendenței sacre locale, chiar dacă reprezentanul actual
al acesteia își pierduse toate pretențiile la o as tfel de erudiție. Astf el ,
recunoșteau autoritatea unui ideal pe care, de ap t, nici nu încercau să-l
aplice. În mod similar, la centru , înțeleptul de la oraș trebuia să ie tot
un membru al unui cult al sinților. Aceasta era concesia Idealului pur
în ața slăbiciunii dominatoare a voinței sociale.
Ce le două sisteme se completau reciproc, în ceea ce a os t mult timp
o simbioză perectă . Dar nu întotdeauna . Exista o tensiune latentă,
care ieșea la supraață din cînd în cînd sub orma unei mișcări puritane
de redeșteptare, năzuind să transorme Inferiorul în imaginea Supe­
riorul ui, să împlinească în mod real un ideal la care nu s-a renunțat
niciodată – dar care, în același timp , nici nu era practicat corespunzător.
Uneori aceste mișcări triumau, chiar dacă niciodată înainte de perioa­
dele moderne ele nu au atins un succes permanent : voința religioasă
poate i puternică, dar corpul social este slab. Exigențele vieții rurale și
nevo ile psi hice ale sărăcmii urbane impun , mai devreme sau mai tîrziu,
relu area vec hilor pr act ici , recursul la magie, rit ua lul și medi erea
pe rson ală . În context tradițional , isla mul ar putea fi descris ca o
reormare permanentă , recurentă, dar etern răsturnată : la si rșiul ie­
că rui ciclu , impulsul puritan regenerator ar ceda în avoarea cerințelor
so ciale contrare.
Așadar, în trecut, reorma a ost constant cicli că . După cum observa
Friedrich Engels, reluîndu-1 pe Ibn Khaldun, reorma socia lă, olos ind

ISLAMUL 33
un idiom relig ios, nu reușea decît să închidă mereu cercul , pentru a
reveni de iecare dată la același punct de plecare social . Reafirmînd
eurocentrismul atotpătrunzător al înteme ietorilor marxism ului , Engels
nota că , în timp ce la europeni camulajul religios al conlictului social
conduce, în inal, la o schimbare reală, la orienta li , cu precădere la
ara bi , el are ca rezultat exc lusiv mutații ciclice , în urma cărora structura
rămîne intactă 1•
Dar, în contextul modernităț ii, regulile jo cului se modif ică . Statul
colonial și post-col onial era în posesi a unei tehnologii militare, de
transport și de comunicați i, care, pe termen lung , a subminat și a distrus
autonomia acelor unități rurale independente din punct de vedere admi­
nistrativ ce înfru ntaseră anterior cu succes statul centr al. Socie tatea era
acum centralizată politic și guvernată eectiv de la centru , impunînd
astel un sis tem economic unitar. S-a produs o atomizare generală a
socie tăți i, determinată de exp lozia dem ogr af ică , de urban izare , de
dominația urbană și de o mobilitate mai accentuată .
În aceste condi ții , sinți mediatori de altădată și -au pierdut o mare
parte (deși nu toate) din rolurile anterioare : ei nu mai erau necesari ca
mediatori între grupurile so ciale, pentru că înseși grupurile usese ră
erod ate . Ei își puteau mențin e doar ro lul lor terap eutic, dată fiind
lamentabila lipsă de eficientă a serviciilor medicale moderne. Populația
urbanizată sau cel puțin detribalizată și deruralizată aspira să trăiască
la nivelul idealurilor urbane, iind nerăbdătoare să-și valideze ascen­
siunea de la statutul de primitivitate și ignorantă provincială la cel al
rainamentului și decenței urbane, prin practicarea unui stil de credință
bazat mai mult pe respectarea regulilor decît pe invocarea sinților.
Cum să-ți demonstrezi mai bine ascensiunea, dacă nu prin renegarea
acelor sfinți media tori , care oricu m fuseseră întotdeauna în teo ri e
eterodo cși și nu mai serveau acum nici unui scop olositor ? Cînd repre­
zentanții ordinii publice previn perpetuarea dis putelor sau maniestările
devo tamentului de clan pentru apărarea pămîntului ce-i aparține, ce
nevoie mai este de un sin t care să medieze între clanuri ? A nu recurge
la mediere usese în trecut un comandament mult prea dificil : acum
împre jurările îl simplif icau și îl înzestrau cu o atracție spec ial ă, real­
mente obligatoriu și ușor de realizat deopot rivă , astf el încît individul
se putea bucura de nou descoperita ortodo xie. Recursul la serviciile

34 CONDIȚIILE LIBERTĂȚII
mediatorilor nemaiiind eic ient și nici îngăduit, prohibiția cu privir e
la mediatori putea i luată în seamă . O dată dispărută tentați a, respec­
tarea regulilor supreme a devenit accesibilă și atrăgătoare. Puritanismul
și undamentalismul au devenit simb oluri ale rainamentului ur ban .
Acesta constituie mecanismul de bază al acelui transf er masiv de
credință , de la cultul sinților către o variantă scriptural istă , „u ndamen­
tal istă " a isla mului , esența istoriei culturale a islamului din ultima sută
de ani . Ce ea ce altădată usese realizarea sau privilegiul unei minorități,
o ormă a credinței practicate de o elită cultural ă, aj unsese acum să
definească societatea ca întreg .
Esen ța națio na lism ului occiden tal est e aceea că o cultură supe­
rioară – airmată de știinta de carte – devine acea cultură a întregii
societă ți , definitorie pentru membrii acesteia ; acel ași lucru s-a întîm­
plat în islam , dar autoexprimat mai curînd prin fu ndame ntalism decît
pri n național ism, de și, uneori cele două se completează reciproc. Pentru
ma se, orma superioară a islamului a ratiicat trecerea lor la statutul
ur ban , deosebindu-le de străinul pe care l-au întîlnit în conlictul colo­
nial – noua națiune colonială iind de cele mai multe ori alcătuită din
suma musulmanilor dintr-un teritoriu arbitrar deinit , ce nu av useseră
anterior o identitate colectivă – și le-a asi gurat totodată un fel de privi­
legiu , o protecție din punct de vedere moral împotriva propriei lor
conduceri tehnocratice, de curînd apărută și deseori suspectă din punct
de vedere moral . Aceasta est e de apt o funcție pe care credința a
îndeplinit-o în islam vreme îndelunga tă . Dacă cei conduși își judecau
conducăt orii , o făceau mai curînd prin prisma normelor religioase ale
legii sacre, decît olosindu-se de principiile seculare ale unei societăți
civile. Deși severi și riguro și în ceea ce privește aplicarea prescripțiilor
sacre, ei nu sînt excesiv de afectați de organizarea internă a autorității
politice și nici de structura ei clientelară, de metodele neprotocolare și
de subiectivit atea ei. Nimic altceva nu se așteaptă de la pol iti că . Auto­
ritatea este răspuzătoare în ata div inității pentru aplicarea regulilor
legal-religioase, dar nu și în ata omu lui , pentru practicarea unui id eal
civil . Doa r triburile adoptaseră o politică locală participat ivă , pe care
mai curînd au compromi s-o, printr-o laxitate morală și totodată rel i­
gio asă . Tradiția lor seculară relectă o voință general ă, da r care poate i
suspectată , din punct de vedere moral , de abatere de la voința divi nă.

ISLAMUL 35
Această autoidentiicare colectivă în ceea ce privește tradiția supe­
rioară a ăcut posibilă o remarcab ilă evadare dintr-o dureroasă dilemă,
care de altf el obsedează în general țările din Lumea a tr eia . În mod
normal , astfel de societăți caută să scape de umilințele primitivismu lui .
Alegerea pe care trebuie să o acă , ținînd cont că palidul ancien regime
și cultura lui superioară sînt compromi se, este ie a-l imita pe străin
(„o cci dentalizare "), ie a idealiza tradiția populară loca lă , ca poses oare
de valori prounde ( „p opulism "). Musulmanii nu sînt obligați să acă
vreo alegere. Ei au lăsat idealizarea culturii populare pe seama străi­
nil or , care au ideal izat în chip romantic omul triburilor în st ilul lui
T. E. Lawrence . Ei înșiși erau capabili să idealizeze o tradiție într-adevăr
lo cală, dar deloc apropiată de popor : islamul superior poate să nu
reprezinte, cum le place adepților săi să crea dă , perpetuarea practicii
nealterate a Prof etului și a tov arășilor săi , ci o prestigioasă și înde­
lungată integrare a civilizației musulmane . El po sedă particularități
remarcabile : scriptur alism, puritanism, individualism, orientare spre
regulă , o ușoară încărcătură de magie, aversiune ață de indisciplina
practicilor populare și tolerantă misti că. Aceste particularită ți , perfect
adaptate circumstanțelor, ar fi marcat afinitățile elective cu virtuțile
necesare surmontării dificultăților și eorturilor întîlnite în drumul spre
o societ ate industria lă, modernă și disciplinată.
Dacă o societate musulmană trebuie să se reormeze, să recupereze
și să dobîndească demnitate internați onală, ea pare capabilă să o acă
mai curînd din punctul de vedere al propriilor sale idealuri tradiționale
superioare, decît prin ceva împrumutat din aară sau adăugat ulterior
comunității încă nealterate. Ma i mu lt, acest islam puritan, regenerator
sau undamenta list poate îndeplini exact aceeași uncție pe care a înde­
plinit-o naționalismul în altă parte : de a asigura o nouă imagine e sin e
a unor indivizi incapabili să se mai identifice cu poziția lor în sa t, cu
descendența , clanul sau tribul lor. Aceste grupări nu mai sînt opera­
ționale, iar cei ce le părăsesc sînt nerăbdători să se alăture unei culturi
care să le ofere droit de cite într-o societate mult mai largă și mobilă în
in terior : is lamul popular al sf inților co nfirmă o soc ietate particu­
laristă ; isl amul superior al erudiților și conducătorilor definește o
soc ietate de masă anonimă și mob ilă , produsă de condițiile moderne.

36 CONDI ȚIIL E LIBERTĂȚII
Uluitoarea auto-reormare musulmană din ultimul secol relectă această
transormare social ă.
Este un paradox aptul că arta acestui curent musulman a ost în
general interpretată în Occiden t ca o consecintă a revo lutiei iraniene,
dat iind aptul că această revolutie es te, sub anumite aspecte, oarecum
atipică. În spectrul reprezentat de sectele musulmane (care, într-o anu­
mită măsură, se suprapune cu distinctia noastră între isla mul superior
și cel popular) , șiism ul este varianta cea mai apropiată de cultul perso­
nalitătii , opunîn du-se unui cult al Legii mai egalitarist din punct de
vedere religi os. În șiism, cultul personalității și al martiriului uzio­
nea ză , așa cum se întîmp lă și în creștinism. Șiismul a rezolvat principala
problemă a validării religioase și politice – problema regresului : cine
validează validarea inală ? – prin simplul mecanism al po stulării unor
iințe inailibile, absolut perfecte – imamii sacri , a căror existentă este
co-temporală cu cea a divinitătii însă și. În virtutea acestui statut și a
inailibil itătii pe care acesta o im plică , ei pot valida adevăra i credintă
și interpretarea ei corectă . Perectiunea lor garantează acurat etea inter­
pretării și, în consecintă, aceasta nu mai trebuie validată ulterior. În
acest mod , se evită regresul legitimă rii .
Faptul că acești validatori deinitivi sînt și ei ascun și, ceea ce împie­
dică demersul unei co nsul tări nem ed iate , complică și si mp lifică în
acel ași timp situatia : în așteptarea Întoarcerii imamului ascu ns , se
recurge la anumite compromi suri , care în trecut includeau acceptarea
monarh iei , iar astăzi implică ceea ce se poate numi „d ict atura Înțelep­
tilor" . Într-adevăr, guvernarea urmează să ie realizată de oamenii legii ,
și nu de indivizii obișnuiti . Dacă dreptatea înseamnă aplic area Legii ,
atunci cine în aară de oamenii legii (înainte ca persoane_le de inspiratie
divină să se întoarcă) este îndreptățit să conducă ? Șiis mul se frag­
mentează în mai multe secte, cele mai multe dintre acest ea, chiar dacă
nu toate, iind anmate de credinta că imamul este ascuns , deci arbi tra ju l
și validarea absolută a acestuia nu sînt ușor de ati ns , dar ele există
latent, pentru a deveni accesibile și a se maniesta în viitor. Această
anticipare a celei de a Doua Ve niri , pe de o parte, și puternicul cult al
martira julu i unui imam, pe de altă parte, reprezintă ondul comun între
șiism și creștinism, de care se separă alte ramuri ale islamulu i.

ISLAMUL 37
Cultul martiriului a spri ji nit semniicativ mișcarea lui Khomeini, în
misiunea ei de mobilizare a maselor : savanții și iti , spre deosebire de
cei suniti, nu sînt doar initiati în legi și te ologi e, ci și cunoscători ai
biograiei martir ul ui. Martira jul este o problemă ce suscită mai mult
interes decît teologia și ju risprudenta , apt ce permite savantilor șiiti să
comunice mai eicient cu masele decît o ac oponentii lor suniti .
Cu toate acestea , în ciuda importantei temei martira jului și a poten­
tialului populist al șii smului în perioada pr emergătoare revolut iei , acest
element personal a ost abandonat politic de Khomeini, îndată ce revo­
luția a învins. Khomeini a „s uniicat" profund șiism ul . În adevăratul
spirit sunit, el a redus is lamul la aplicarea Legii . Legea trebuie impusă
la fel de sever, atît înainte, cît și după eventuala întoarcere a imam ul ui.
Pînă la o astel de întoarcere, responsabil itatea mentinerii și aplicării
Legii va sta în mîinile eruditilor – cine altcin eva este competent să
determine ce este Legea ? – și, ca urmare, organizarea politică șiită va
fi un tip de republică alată sub autoritatea eruditilor, care nu aplică
vointa poporului, ci a Divini tăti i, vointă manifestată într-o unică Lege
Sintă . Deși va i cu siguranță întimpinată cu bucurie, venirea imamului
nu va produce de apt nici o schimbare esentială în situatia politică.
Astel , deși idiosincrasiile șiism ului au contribuit la declanșarea marii
revolutii iraniene, la răsturnarea unui stat neînvins în războ i, ără conse­
cinte pe plan militar și inanciar, direcția finală adoptată de regim este
perf ect compatibilă cu orientarea general ă, de la un cult al persona­
litătii inerent culturii populare, spre un respect pentru lege, specific
culturii superioare.
Astf el , lumea musulmană prezintă o tendintă accentuată spre instau­
rarea unei soci etăți umma , o comunitate atotc uprizăt oare bazată pe
credinta împărtășită și pe aplicarea legii acesteia . Dar ce se întîmplă cu
po litica internă. a acest ui tip de so ci etate ? În pr act ică, structurile
politice musulmane sînt invadate de client elism . Are loc o „g uvernare­
-prin-retea". Relatiile instituționale ormale sînt mai puțin valorizate în
rap or t cu rel atiile in ormale de încredere reciproc ă, ba zate pe servi­
ciile personale din trecut, pe protectia autoritătilor obtinută exclusiv în
schimbul unui spri ji n primit de la nivel inferior. Legea guvernează
detaliile vietii de zi cu zi, nu și institutiile puter ii. Ve chea Constitutie
religioasă oferă societătii re guli care guvernează viata , dar nu și un

38 CONDI ȚIILE LIBERTĂȚII
plan de organizare a pute rii . Acest vid este compensat fără proteste de
politica clientelară. Ultimele generații de undament aliști sînt deosebit
de intransigenț i. Ei resping orice institutie care a făcut compromisuri
cu lum ea . Domină aplicînd neabătut isla mul și îi repudiază pe întelepții
de altă dată , care se împăcaseră cu o organizare politică impură2 • Acești
puritani moderni n-au reu șit încă se preia puterea ; iar dacă vor re uși,
va i interesant de văzut dac ă versiunea lor cu privire la dist rugerea
statului (pămîntesc) va fi la fel de catastroală ca undamentalismul
întru cîtva similar al bolșe vic ilor.
Cel care ne-a oerit o descriere clas ică a acestui si stem , rămasă
vreme îndelungată valabilă în traditia islamul ui , a ost lbn Khaldun :
ordinea politică se poate baza numai pe coeziune, iar coeziunea poate
fi generată numai în condițiile dure ale vieții tribale, unde nici o putere
centrală nu menține pac ea, as tfel în cît si guranța un ui om po ate să
depindă numai de încrederea reciprocă între propria lui persoană și
ceilalți membri ai așezării sale. În lumea atomizată a oașul ui , coeziunea,
deși indispensabilă din punct de vedere economic pentru întîmpinarea
nevo ilor societătilor, a ost în mod inerent imposibilă : specialiștii ato­
mizați nu pot colabora eicient , ei sînt destin ați supunerii . Solid aritatea
so cială și productivitatea ci vili zată sînt incompatibile : fiecare din tre
ele poate i exclusiv identiicată într-un segment de sin e stătător al
societă ții. Deci guvernar ea, prețul plătit de triburi orașelor, trebuia să
ie reînnoită la iecare trei sau patru generații aproximativ, atunci cînd
grupul precedent de conducători-cuceritori ai tribului era epuizat și-și
pierdea unitatea de odinioară, erodată de viața urbană sau civil izată .
Atomizarea mai uncționează încă în lumea urbană modernă , alată
în expansiune, în timp ce din matricea tribală de talent politic nu a mai
rămas aproape nimic. În orice caz , triburile propriu-zise nu mai sînt
ca li ica te să își asume ără o pregătire suplimentară rolurile complexe
ale unei birocrații adminis trative moderne, și se întîmplă mai rar ca
asemenea triburi să învingă o armată modernă . În schimb , societatea
est e guvernată de rețele, cvasi-triburi , alianțe contrafăcute pe baza
legăturilor de sînge, a uior servicii recipr oce , pe baza unei origini
regionale comune, a unei experiențe instituționale co mune, dar încă
bazate, în general , pe încrederea person ală , întemeiată sa u nu , decît
pe relații ormale, în cadrul unei structuri birocratice deinite. Noua

ISLAMUL 39
asabi yya este omată mai mult pe baza activitătilor maiei decît pe
baza activitătilor de orice altă natură . Ceea ce este interesant la socie­
tătile musulmane este că acest sistem nu displace prea mult și este
unanim acceptat ca normal . Ceea ce îi intrigă pe obsevatori este curioasa
combinatie între moralismul religios și clientelismul cinic.
Înseamnă oare aceasta că primul este ipocrit ? Nu cred . Mai curînd
invers. Este ca și cum exigentele morale ale soci etătilor au ost sati s­
ăcute într-o măsură corespunzătoare de simplul apt că statul impune
Legea, sau cel putin nu o încal că ; această conditie fiind recunoscută,
se acceptă că atribuirea de poziții și avantaj e ar trebui să fie o chestiune
de retele rivale care să și le dispute, iar învingătorul ia, dacă nu totul ,
cel putin ce este mai bun din ceea ce există . Se pare că nu se așteaptă
mai mult de la politică . Rămîne valabilă superba deinitie a statului
ormulată de Ibn Khaldun : statul este institutia care împiedică orice
in ju stitie în aara celei comise de el îns uș i. Aspiratia la o societate
civilă aditiona lă, care să poată exercita un control asupra statu lu i, alată
deasupra sist emului umma definit ca o obligatie comună de aplicare a
Legii ar părea o impietate, sau în orice caz nerea listă . Statul poate fi
obligat să răspundă pentru violarea Legii divin predestinate sau pentru
eșecul în aplicarea ei, dar nu pentru niște cerinte aditionale impuse de
vointa populară , opuse vointei divine . În inal , societ atea pare a nu
poseda nici un alt li ant în aară de credintă , pe de o pa rte, și de
loialitatea, odinioară de clan, acum clientelară, pe de altă parte. Restul
populati ei , care nu aparține unei as tfel de ret ele, este efectiv privată de
drepturi : Legea care definește întreaga comunitate reprezintă singura
ei protectie. Membrii săi se identifică mai curînd cu ea decît cu statul ,
iar dacă maia conducătoare actuală comite prea multe crime împotriva
Leg ii , ei vor spri ji ni o retea rivală, care promite să se descurce mai
bine în această priv ință , și vor susț ine eor turile acesteia pen tru
înlocuir ea grupului act ual .
Este vor ba, de ci, de o ormă socială via bilă (cel putin deocamdată) ,
de o comunitate absolut morală, care pare să unctioneze acceptabil
într-un context modern sau cvasi-modern și care se acomodează fără
prea multe dificultăti la ceea ce pentru no i constituie imperfecțiuni
politi ce, cu condiția ca voința divină să fie îndeplinită și Legea să fie

40 CON DIȚIILE LIBERTĂȚII
respectată, chiar dacă stat ul , con orm cuvintelor lui Ibn Khaldun, își
asumă și exploatează monopolul in jus tiției legitime. Fie că sîntem de
acord , ie că nu , perenitatea unor asemenea societăți indică aptul că
ele reprezintă o opțiune pe care trebuie să învățăm să o înțelegem și o
importantă alternativă a condiției pol itice acuale. Dacă ar i să com­
parăm societățile segmentare cu so cie tatea civi lă, islamul prezintă un
nou contrast, deoarece subcomunitățile de care depind aceste societăți
sînt prea suocante pentru individualismul modern. Islamul oeră un
model de ordine socială căreia îi lipse ște capacitatea de a crea instituții
sau asociații politice neutralizante, care este atomizată ără individua­
li sm excesiv și care operează eicient ără pluralism intelectual .