Definiția, caracterele juridice și cuprinsul testamentului [620480]

1
Definiția, caracterele juridice și cuprinsul testamentului
Capitolul 1. Noț iuni generale
1.1. Preciză ri prealabile
Obiectul analizei in general, indiferent de felul testamentului.
În lucrarea de față nu vom analiza un anumit fel de testament, ci ne vom ocupa de
testament în general. Cu toate acestea, am socotit necesar ca dupa epuizarea problemelor
generale ale testamentului care, repetam, fac obiectul principal al preocuparii noastre de aici,
în încheiere sa consacram un capitol distinct ș i diferit unei sinteze a trasaturilor specifice
fiecarui tip de testament.
Dreptul fiecarei persoane de a dispune de averea sa prin testament, conform
prevederilor legale, își are temeiul și originea în existen ța dreptului de proprieta te, drept ce a
fost recunoscut ș i valorificat chiar din antichitate. Legislația modernă a preluat principiile
testamentului din dreptul roman, întrucât testam entul romanilor avea o importanță covârșitoare
în viața societații ș i prin urmare, regulile care îl guvernau erau bine fundamentate.
Conform art. 955 alin.(1) C. Civ., patrimoniul defunctului se transmite fie in temeiul
legii, fie in temeiul vointei defunctului manifestata prin intermediul testamentului, in acest din
urma c az devolutiunea mostenirii fiind testamentara. “Aceasta inseamna ca legea consacra
principiul liber tatii testamentare, liberatate la care nu se poate renunta, in sensul ca orice
persoana capabila este libera a lasa (sau a nu lasa) un testament si de a disp une, pe aceasta
cale, de patrimonial sau pentru caz de moarte (mortis causa) ”1.
În temeiul dreptului de dispoziț ie, persoanei fizice îi este îngaduit sa dispuna de
bunurilor sale nu doar pr in acte juridice între vii, ci și printr -un act de ultima voinț a pentr u
timpul când va înceta din viața, micș orând sau chiar dând la o parte în felul acesta
aplicabilitatea normelor jur idice care reglementeaza devoluț iunea succesorala legala în cazul
în care persoana a încetat din viaț a fara sa fi lasat în urma sa un te stament valabil (ab intestat).
Daca transmisiunea moș tenirii defu nctului are ca izvor testamentu l redactat de defunct ,
persoanele desemnate la moș tenire în cuprinsul legatului, precum și întinderea drepturilor și
obligaț iilor ce le revin ace stora este oper a de ultima voința a transmiț atorului , dar acesta nu
poate însa depaș i limite le și nici neglija condiț iile prevazute de l ege. Chiar daca este asa, nu se
poate socoti știrbit caracterul juridic individu al al actului; legea stabileș te cele doua
coordonate ob ligatorii (limitele și condiț iile) tocmai pentru a -i feri pe legatari de eventuale
neajunsuri.

1 Francisc Deak, Romeo Popescu, Tratat de drept succesoral , Editia a III -a, Vol. II. Mostenirea testamentara, Ed. Universul
Juridic, Bucuresti, 2014, p. 22

2

1.2. Elemente de istoric ale instituției testamentului și ale moș tenirii testamentare
Originea testamentului este des tul de veche ( "cuvantul <<testament>>
rezulta din latinescul <<testari>> – a lua marturie, a desemna"1 ) , referindu -ne în acest caz la
cel lasat de Noe dupa potop celor trei fii ai sai, prin care le -a fost împarț it pamântul, acesta
fiind considerat cel mai vechi testament. Desigur ca actul de ultima voinț a al defunctului nu
prezenta aceleaș i trasaturi ca cele din epoca moderna, ci era nuanțat în funcț ie de nevoile
personale ale fiecaruia. Prin urmare, numai un fiu putea fi numit succesor, astfel înc ât, atunci
când existau mai mulți fii, unii dintre aceștia erau dezavantajaț i, însa obliga?iile executorului
testamentar de astazi cadeau în sarc ina ”heredes -ului”, adica al moș tenitorului. Ce nu est e de
mirare, e faptul ca definiț ia testamentului diferea, Ulpian definindu -l astfel: ”Testamentum est
mentis nostrae iusta contestatio in id solemniter factum ut post mortem nostram valeat”2, ceea
ce înseamna ca ”testam entul este manifestarea de voinț a în conformitate cu legea , a voinț ei
noastre pen tru a avea tarie dupa moarte.”3 Mihail eliescu, mostenirea si devolutiunea ei in dr
rsr, transmisiunea si imparteala mostenirii in dr rsr, ed academiei romane 1966, molcut, emiil
cerna, istoria vechiului dr romanesc
O al ta definitie data de dreptul roman apartine lui Modestin care spune ca
“testamentul este hotararea legala a vointei noastre cu privire la ceea ce cineva vrea sa se
intample dupa moartea sa”4 – “Testamentum est voluntatis nostrae iusta sententia de eo quod
quis post mortem suam fiery velit”5.
Definitiile celor doi jurisconsulti scot in evidenta caracterul solemn al
testamentului, insa nu reliefeaza trasatura principala a acestuia, instituirea unui mostenitor,
care este baza si scopul intregului testament. Exista controveste in istorie cum ca testarea ar fi
aparut din motive religioase, ca nevoia de a desemna o persoana care sa continue cultul privat
sau, o alta opinie este aceea ca ar fi luat nastere in scopul transmiterii mijloacelor de product ie
catre mostenitori.
Cat priveste capacitatea testamentara in randul romanilor, se prevede dubla
conditie si anume ca atat cel care testa, cat si cel caruia ii era transmis patrimonial sau fractiuni
ale acestuia trebuiau sa fie capabili sa testeze in cazul celui dintai, si sa dobandeasca in cazul
ultimului.
La unele popoare, testamentul era interzis, fiind permis doa r celor care nu
aveau descendenșâț i, în acest caz putem reda cu titlu de exemplu situaț ia grecilor prin faptul ca
„la Atena testamentul era interzis, abia regele Solon da dreptul atenienilor de a testa, dar
numai acelora care nu au copii legitimi”6. Un alt exemplu contra transmiterii moș tenirii pe

1 Ștefan Cocoș , Drept roman , Ed. Pro Universiatria, Ediția a 4-a, pag. 173
2 Ulpian, Reg. 20.1
3 Ș. Cocoș, op. cit., p. 172
4 Vladimir Hanga, Mihai Jacota , Drept privat roman , Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti 1964, pag. 240
5 Modestin, D., 28, 1,1
6 D. Vaduva, Succesiuni , Ed. Universul Juridic București, 2011, pag. 95

3
calea testarii este ce l al filosofului Platon care deși susț inea netemeinicia acestui fapt, nimic nu
i-a stat împotriva pentru a lasa chiar el un testament. In acest caz ne punem automat intrebarea
fireasca, de ce marele filosof a testat, cu toate ca el vedea respectivul act de vointa ca pe un
drept restrans, ce nu trebuia intalnit aproape deloc in istoria civilizatiei sale. Probabil cel mai
elocvent raspuns il gasim in faptul ca nu avea descendenti, lucru care facea acceptata
capacitatea de "de cuius", desigur in conceptia vremii.
Un aspect comun cu al testamentului antic cu cel actu al il prezinta elementele
de cuprins ale acestuia. Pe langa legate, actul juridic mortis causa mai putea cuprinde si alte
dispozitii, ca de exemplu "dezrobirea unui sclav sau numirea unui tutore"1. Insa, din fericire,
cred eu, testamentul a avut parte de o puternica evolutie atat in ceea ce priveste continutul si
structura acestuia, dar si in ceea ce priveste dispozitiile testamentare prin aceea ca in prezent
nu se limiteaza doar la numirea unui tutore sau la desemnarea unui herede, ori la alte aspecte
de grad asemanator, ci toate acestea s -au extins cu includerea unor noi note interioare despre
care vom vorbi pe larg in capitolul 4 al prezentei lucrari, intitulat "Cuprinsul testamentului".
Forme ale te stamentului in vechiul drept roman
Dupa cum probabil stim din cultura dreptului roman si asa cum ne spune
autorul Stefan Cocos in opera sa, "in vechiul drept roman au existat trei forme de testament, si
anume: testamentum calatis comitiis, testamentum in procinctu, testamentum per ae s et
libram"2. Pentru o intelegere potrivita a acestora, vom incerca sa le analizam pe fiecare in
cateva cuvinte.
Prima forma de testament, testamentum calatis comitiis, este o reflectare a
atitudinii retinute a romanilor fata de actul juridic de ultima vointa al defunctului si reprezenta
un fel de lege care era votata de comitia curiata, deci nu putea f i lasat pur si simplu de catre
testator oricui dorea si in orice conditii, ci acest act trebuia analizat amanuntit de catre cei
delegati si apoi votat prin vot majoritar in comisie. Comisiile calate se intruneau "intr -un scop
religios, prin ele facandu -se totodata si adoptarea testamentelor. Ele se intruneau de doua ori
pe an, respectiv la 24 martie si 24 mai, pentru ca in zilele de 23 ale acestor luni se facea
ceremonia trambitelor care servea la convocarea poporului in curii. Comitiile jucau un rol de
simpli martori sau legislator i, ca marturie a actului solemn "3. Se observa aici imbinarea sferei
religioase cu sfera legislativa, bineinteles prima fiind dominatoare si decisiva fata de cea de -a
doua care avea un rol secundar in viata societatii, ca de altfe l asa cum apar toate celelalte
functii sociale in antichitate. Desigur, in prezent fiecare ramura isi are rolul si importanta
proprie, capatand cu timpul personalitate si implicandu -se diferit in manunchiul necesitatilor
omenirii, dar apreciez ca functia l egislativa isi are un rol insemnat intre toate acestea.
Ma raliez si eu la parerea profesorilor Vladimir Hanga si Mihai Jacota care
spuneau ca “aceasta forma prezenta si ea unele dezavantaje: dupa toate probabilitatile,
testatorul isi instraina averea inca din timpul vietii sale, fara a avea posibilitatea sa revoce

1 Ș. Cocoș, op. cit., p. 172
2 Ibidem, p. 173
3 Ibidem

4
acest act, daca se insanatosea, si familiae emptor, insarcinat cu indeplinirea vointei testatorului
avea o simpla indatorire morala, incat de cuius -ul nu putea avea certitudinea reali zarii
dispozitiilor sale.”1
Istoria ne spune ca la romani, militari puteau fi doar persoanele cu varsta
cuprinsa intre 17 si 46 de ani, iar pentru a prezenta a doua forma de testament in vechiul drept
roman, testamentum in procinctu, ma limite z la a spune ca aceasta forma era doar la indemana
militarilor, fiind recunoscuta ca un dezavantaj al vremii.
Aceasta forma a testamentului prezenta pe langa avantajele ei, si unele dezavantaje
Cat despre ultima forma a testamentului in dreptul roman, testamentum per aes
et libram, cel care vroia sa transmita bunurile cuiva o facea prin mancipatiune, realizandu -se
printr -o vanzare fictiva in care cumparatorul era dator sa indeplineasca conditiile impuse de
asa-zisul vanzator, aceasta forma de te stament semanand foarte mult cu legatul cu sarcina din
vremea noastra. In acest caz, "testatorul putea sa dea dispozitii oral. Romanii nu cunosteau
iscalitura moderna, martorii intrebuintind drept pecete un inel ce s e aplica in dreptul numelui
lui"2.
Este evident ca testamentul a avut ca punct de plecare forma patriarhala a
familiei, act prin care pater familias isi declina competenta de conducator dupa moartea sa
catre urmasii sau urmasul sau, astfel incat familia sa nu ramana fara acea ins titutie necesara in
cadrul activitatilor de zi cu zi si a traiului tribului in general. Fiind de aceeasi parere cu
remarcabilul profesor doctor Tomulescu, amintesc faptul ca "inca de la fondarea sa, statul
roman cunoaste primele doua moduri de a succede – succesiunea ab intestat si succesiunea
testamentara care c apata acum un continut de clasa "3.
Cat despre succesiunea ab intestat (fara testament), aceasta definea devolutiunea
legala. Patrimoniul succesoral era împartit persoanelor îndreptatite în cotele prevazute de lege,
atunci când nu existau mostenitori testamentari, cand defunctul nu a lasat testament, ori cand
testamentul nu a fost valabil intocmit. Mai este numita si mostenire legala intrucat normele
care o prevad sunt scrise in Legea celo r XII Table.
Succesiunea testamentara in dreptul roman presupune transmiterea bunurilor
unei persoanei catre mostenitorii sai, care ii preiau aproape in totalitate obligatiile, datoriile si
drepturile dupa moartea acestuia. Asa cum se credea i n vechea Roma, cel decedat traia o noua
viata diferita de cea anterioara prin descendentii sai care erau somati sa raspunda de datoriile
sale, acestia neputand scapa de creditori pana la finalizarea in intregime a obigatiilor, iar daca
se dovedea totusi ca defunctul a ramas fara urmasi, patrimoniul ii era vandut pe numele sau
pentru ca creditorii sa isi indestuleze creanta si astfel fiecarei persoane care murea in acest fel
ii era spalata memoria pentru ca sufletul sa ii fie linistit. Cu toate acestea, asa cum am spus
mai sus ca mostenitorii ii preluau aproape toata obligatiile, partea din datorie care se stinge o
data cu cel in cauza este, cu titlu de exemplu, uzufructul titularului patrimoniului.

1 Vladimir Hanga, Mihai Jacota , op. cit., p. 244
2 Teodor Sambreanu, Drept roman. Principii, institutii si texte celebre , Casa de editura si presa „Sansa -s.r.l.‟ Buc uresti, 1894
3 C. St. Tomulescu , Drept privat roman , Ed. Tipografia Universitatii din Bucuresti, Bucuresti 1973, pag. 199, 200

5
"Desigur insa ca la origine numai un suus heres -cel mai demn – putea fi instituit
mostenitor, avand functiunea unui executor testamentar. Mai tarziu, dupa Legea celor XII
Table, a fost permisa si instituirea unui mostenitor extraneus (agnat)"1. Observam aici
emelenul de diferentiere dintre dreptul rom an si dreptul actual. In timp ce romanilor le era
ingaduit sa instituie legatar un singur mostenitor (ce -i drept, acest lucru fiind valabil pana la
intrarea in vigoare a Legii celor XII Table) care era dator sa si execute dispozitiile
testamentului intocma i ca un executor testamentar din zilele noastre, testatorului secolului
XXI ii este data posibilitatea de a -si institui atatia succesibili cati doreste, cu unele conditii si
limite, bineinteles.
In privinta cuprinsului testamentului, “testat orul poate desemna ca mostenitor
o singura persoana sau mai multe; in acest din urma caz, el putea sa -i instituie pentru parti
egale sau inegale. Daca cotele -parti nu erau indicate, se prezuna ca mostenitorii desemnati au
fost instituiti pentru parti egale ”2. Dispozitia principala care era cuprinsa in oricare testament
era instituirea mostenitorilor, iar acest lucru nu se putea face sub termen, fie el extinctiv (astfel
s-ar fi incalcat regula perpetuitatii mostenirii din dreptul roman: semel heres simper h eres), fie
el suspensiv (deoarece in acest mod s -ar produce o discontinuitate a administrarii
patrimoniului intre vechiul titular si noul titular ). Tot astfel nu era ingaduit a se institui un
mostenitor sub conditie extinctiva.
O consecinta a faptului ca testamentul continea instituirea mostenitorilor este
ca cel instituit era chemat pentru toata mostenirea si astfel mostenirea testamentara nu era
compatibila cu mostenirea ab intestat (fara testament). Vechiul drept francez mentine sistemul
roman in tarile de drept scris si in sens opus in tarile de drept consuetuidinar. Cu privire la al
doilea sistem, pentru validitatea testamentului nu era necesara institutia de mostenitor, potrivit
regulii “institutie de mostenitor nu are loc ”3, legatarul universal fiind considerat un successor
de bunuri, iar nu un legatar universal si prin urmare nu era tinut de datoriile succesorale.
Art. 967 din codul Napoleon spune ca “orice persoana va putea sa dispuna prin
testament, fie sub titlu de ins tituire de mostenitor, fie sub titlu de legat, fie sub orice alta
denumire proprie a -si manifesta vointa”, iar in art.1002 dupa prezentarea dispozitiilor
testamentare ca universale, cu titlu universal sau cu titlu particular , spune ca “fiecare din
aceste dispozitiuni, fie ca a fost facuta sub denumirea de instituire de mostenitor, fie ca a fost
facuta sub denumirea de legat, va produce efectul sau dupa regulile stabilite pentru legatele
universal , cu titlu universal si particulare”. Conform scrierilor, “aceste doua dispozitiuni au
fost el iminate de legiuitorul roman, dar aceasta modificare nu a schimbat intru nimic
sistemul”4.
Dupa cum am vazut ca testamentul romanilor contine in principal dispozitii
privitoare la transmiterea bunurilor defunctului (legate, sarcini), in afara de acestea actul de
ultima vointa poate sa cuprinda si dispozitii secundare, ca de exemplu dispozitii secundare

1 Ibidem, p. 202
2 V. Hanga, M. Jacota, op. cit., p. 245
3 “Institution d‟heritier n‟a lieu”, art. 299 Coutume de Paris; Loysel, Institutions coutumieres, maxima 304
4 George Plastara, Curs de drept civil român , Vol. 3, Ed. Cartea românească, Bucuresti, pag. 503

6
(numirea unui executor testamentare , revocarea unui testament anterior), dispozitii cu privire
la funeralii, dispozitii familiale (recunoastere a unui copil din afara casatoriei –daca
testamentul este autentic, desemnarea unui tutore).
S-a precizat1, parere pe care o impartasesc, ca atunci cand testamentul cuprinde
pe langa clauze ce privesc bunuri si clauze de alta natura suntem in pr ezenta a doua acte,
respectiv un testament propriu -zis si un act ce prezinta valabilitate si existenta distincta.
Aceste caracteristici ale actului secundar au ca efect “supravietuirea” atunci cand testamentul
ca act de transmisiune patrimoniala este nul. “In acest caz, clauza de revocare a unui testament
anterior sau una din celelalte clauze nepatrimoniale ce ar contine testament ul nul ca act de
devolutie succesorala , raman in picioare”2.
In dreptul modern a disparut necesitatea instituirii u nui mostenitor prin
testament care sa preia personal datoriile succesorale – ultra vires succesionis – si nici nu este
obligat sa dispuna de intreaga masa de bunuri, ci are posibilitatea de a lega doar o parte dintre
acestea. Iar pentru bunurile pe care test atorul le -a lasat in afara testamentului vor face
elemental succesiunii ab intestat.
Referitor la termeni, testa torului nu ii este ingradita libertatea de a -si alegea
expresiile pe care le considera potrivite. Insa forma imperativa a oricarui t estament este aceea
a legatului, iar “doua sunt conditiunile esentiale pentru existenta unui legat: desemnarea unui
legatar si determinarea u nui obiect legat ”3.
Cat priveste capacitatea testamentara in randul romanilor, se prevede dubla
conditie si anume ca atat cel care testa, cat si cel caruia ii era transmis patrimonial sau fractiuni
ale acestuia trebuiau sa fie capabili sa testeze in cazul celui din tai, si sa dobandeasca in cazul
ultimului. Succesibilul trebuia sa fie capabil atat la data intocmirii testamentului, cat si a
mortii testatorului.
In mod cert, orice cetatean roman liber avea capacitatea de a testa. Prin urmare
le era interz is sa testeze impuberilor, femeilor, alienatilor, acestia reprezentand categoria
incapabililor de fapt. Apoi din categoria incapabililor de drept faceau parte fiii, sclavii,
prizonierii de razboi (exceptie facand aceia care au testat inainte de a fi luati prizonieri,
intrucat testamentele acestora au ramas valabile) si peregrinii. Copiii care nu se nascusera inca
la data confectionarii testamentului erau private de asemenea ca persoane incerte, numiti si
postumi. O data cu trecere timpului insa, incapacitat ile acestea au fost atenuate, iar ulterior
chiar inlaturate.
Cu toate ca sclavilor le era interzis sa lase testament, nu le era totusi interzis sa
primeasca unul, “dreptul roman indaguia, urmarind interesele clasei posedante, ca un sclav sa
poata fi instituit mostenitor”4. Stapanul desemna mostenitor un sclav , atunci cand patrimonial
sau era insolvabil si nu mai era acceptat de nimeni, intrucat nu se arata niciun fel de interes

1 V. Colin et Capitant, Cours elementaire de droit civil , vol. III, pag. 644
2 V. Casatia franc. Civ. 16 Iulie 1906, Dalloz, 906. 1. 3 67 si Sirey, 909. 1. 387
3 G. Plastara, op. cit., p. 505
4 Ulpian, Reg., 22, 7

7
material in cazul acestor feluri de mosteniri. Sclavii desemnati mostenitori nu puteau refuza
aceasta calitate, iar acest lucru il favoriza pe testator deoarece bunurile urmau sa fie vandute la
licitatie de creditori in numele sclavului mostenitor, prin asta infamia debitorului insolvent
cadea asupra sclavului, memori a defunctului ramanand curata.
Parerea cititorului poate fi oarecum respingatoare la adresa stapanului testator
atunci cand isi da seama de reaua -credinta a acestuia fata de sclav, insa trebuie sa amintesc
faptul ca odata c u instituirea lui ca mostenitor , i se acorda si libertatea.
Dreptul roman permitea sa fie instituit mostenitor atat sclavul personal, cat si
sclavul unei terte persoane, insa in aceste situatii beneficiarul mostenirii era stapanul,
nicidecum sclavul, urmarindu -se in principiu asigurarea unor foloase stapanului respectivului
sclav.

In dreptul postclasic deș i supravietuiesc doar testamentele militare si
nuncupative, au fost introduse alte forme testamentare precum testamentul reciproc. Dupa cu m
stim, aceasta forma este nula potrivit Codului Civil in vigoare, doi testatori neputandu -se numi
legatari unul pe celalalt, dupa cum si testamentele nuncupative sau verbale sunt lovite de
nulitate absoluta, fiind valabile doar cele scrise. Potrivit scrie rilor, "cel instituit trebuia sa fie
capabil in aceste trei momente: a) momentul facerii testamentului, b) momentul mortii
testatorului. Daca instituirea este conditionata, acest moment este inlocuit cu momentul
realizarii conditiei, c) momentul acceptarii succesiunii."1
In Codul Calimach se prevede faptul ca “cel ce cu rau cuget au vatamat ori s –
au ispitit a vatama la cinste, la trup sau la avere pe acela de la carele au ramas mostenire, pe
copiii, parintii sau sotia lui, si prin aceasta s -au facut vrednic de legiuita pedeapsa se socoteste
nevredenic de mostenirea aceluia pana atunce, pana cand nu se va dovedi vederat de
impregiurari, ca l -au iertat pre dansul”2. Observam in acest pasaj o oarecare greutate in a
deslusi sensul si intelesu l cuvintelor scrise in an ul 1817, insa cu toate acestea apare aici un
element comun zilelor noastre si anume acela ca succesorul de rea -credinta este indepartat prin
lege de la mostenirea ascendentului sau . De asemenea se pre vede ca daca cel mostenitorul
nedemn moarte inaintea testatorului, urmasii celui dintai vor mosteni cat ar fi trebuit sa
mosteneasca acest a daca nu ar fi devenit nedemn, iar in cazul in care persoanele care i -au
viciat consimtamantul testatorului, l -au obligat sau ademenit sa le arate voi nta sa, au ingreunat
descoperirea testamentului ori l -au ascuns pentru a nu i se afla dispozitiile, sunt scosi din
randul mostenitorilor si sunt datori sa raspunda de pagubele pricinuite, eventual prin daune –
interes e la adresa celor indreptatiti (a succeso rilor de buna -credinta). Totusi, “vredenicia de
mostenire poate sa se hotarasca , dupa regula, numai dupa moartea lasatoriului de mostenire”3.
Printre cetatenii poporului moldovean din secolul al XIX-lea unde existau
mostenitori, acestia erau o bligati prin lege sa suporte cheltuielile inmormantarii defunctului de

1 C. St. Tomulescu, op. cit., p. 207
2 Codul Calimach, Ed. Academiei Republicii Populare Romane, 1958, pag. 291
3 Ibidem, p. 293

8
la care au primit bunuri, iar datoriile care au ramas in urma sa trebuiau si ele achitate in limita
patrimoniului transmis. Cei care aveau un drept la mostenire, puteau renunta, in caz contrar,
daca existau mai multi mostenitori care au acceptat, acestia vor mosteni toti deodata. In cazul
in care testatorul are mai multi mostenitori, iar acesta le -a hotarat unora cate o parte din
mostenire, iar altora nu, atunci cei din urma vor culege ramasita. Pentru o intelegere completa
a ultimului aspect am ales sa introduc in aceasta parte un exemp lu. Prin urmare, “ daca
testatoriul au zis, A: sa -mi fie mostenitoriu la a sasa parte, B: la a treia parte, insa sa -mi fie
mostenitori si C si D, de va cu prinde mostenirea 90000 lei, trebuie sa iae A: 15.000, B:
30.000, C: 22.500 si D: 22.500 lei ”1.

1.3. Consideratii cu privire la relatia dintre legat, testament si mostenirea
testamentara
Art 557. Art 1035. Ca motto al acestei sectiuni am ales un citat al lui Istrate
Micescu, care leaga foarte bine relatia celor trei elemente pe care le vom analiza in cele ce
urmeaza: “Sunt succesiuni, nu din cauza mostenitorilor, ci din cauza rolului pe care il joaca in
activitatea economica a unui mediu social defunctul.”
Pentru inceput voi analiza definitia fiecarui termen in parte, urmand apoi o
analiza usor dezvoltata a caracteristicilor si elementelor de legatura dintre legat, testament si
mostenire testame ntara.
Legatul se defineste ca fiind “actul juridic cuprins intr -un testament prin care
testatorul desemneaza una sau mai multe persoane care, la decesul sau, vor primi intregul
patrimoniu, o fractiune din patrimoniu sau anumite bunuri lasate d e defunct”2. Legatura dintre
legat si testament se deduce din faptul ca legatul produce efecte doar daca este cuprins in
testament, ceea ce presupune ca legatarul pentru a dobandi mostenirea testamentara lasata de
defunct, trebuie sa fie desemnat personal prin testament de catre testator. Este realmente
necesar ca legatul sa fie cuprins in testament, iar daca nu se respecta aceasta conditie,
sanctiunea este nulitatea. Un aspect interesant este ca beneficiarul poate fi atat determinat, cat
si determinabil , insemnand ca in cazul in care nu este desemnat in totalitate, testatorul are
dreptul sa indice in testament doar elemente cu ajutorul carora legatarul poate fi determinat la
moment ul deschiderii succesiunii. Insă , “legatul este nul daca persoana beneficiara este incerta
si nedeterminabila”3.
Acum ca am vazut legatura dintre legat si testament, putem spune ca
“testamentul este un act juridic unilateral, solemn, esentialmente personal si revocabil ”4.

1 Ibidem, p. 295
2 Dănuț Cornoiu, Dana Tită, Drept civil, Succesiuni , Ed. Fundației Româ nia de m âine, Bucureș ti, 2012, pag. 53
3 Tibunalul Suprem, secția civilă , decizia nr. 1364/1980, in RRD nr. 2/1981, pag. 63
4 Francisc Deak, Romeo Popescu, op. cit. , Editia a III -a, Vol. II. Mostenirea testamentara, Ed. Universul Juridic, Bucuresti,
2014 , p. 23

9
Mostenirea este testam entara atunci cand patrimoniul succesoral transmis se
realizeaza conform vointei testatorului, materializata prin testament , iar “dispozitiile
testamentare care fac referire la transmisiunea patrimoniului poarta denumirea de legate.
Testatorul, cel despre a carui mostenire este vorba, desemneaza prin vointa sa persoanele care
il vor mosteni ”1. Astfel, mostenitorii sunt desemnati prin legat de catre cel care lasa
mostenirea, acestia fiind numiti “legatari”, care pot fi universali cand au vocatie la intregul
patrimoniu al defunctului, cu titlu universal cand au vocatie doar la o fractiune din masa
succesorala, sau cu titlu particular atunci cand vocatia lor se refera la bunuri singulare ,
determinate.

Capitolul II
2.1. Definitia testamentului
2.1.1. Defini tia legala a testamentului. Critica acesteia.

Art. 955 alin. (1) NCC stabileste ca “patrimoniul defunctului se transmite prin
mostenire legala, in masura in care cel care lasa mostenirea nu a dispus altfel prin testament ”.
Jurisprudenta arata ca “are car acter ilicit conventia prin care o persoana se obliga sa nu
dispuna pe cal e testamentara de bunurile sale ”2.
In prezenta sectiune vom face o comparatie intre definitia testamentului potrivit
vechiului Cod civil d in 1864 si definitia actuala a acestuia potrivit noului Cod civil intrat in
vigoare la data de 1 octombrie 2011 , cu referire la critica adusa acestora de catre literatura de
specialitate.
Vechiul Cod civil definea testamentul astfel la articolul 802: “Testamentul este un act
revocabil prin care testatorul dispune, pentru timpul incetarii sale din viata, de tot sau parte din
avutul sau.” Din aceasta definitie rezulta ca este un act juridic revocabil, solemn, unilateral si
esentialmente personal , dar textul este incomplet, intrucat trei dintre cara cterele sale sunt
lasate in umbra, si anume caracterul solemn, cel personal si cel unilateral.
Ne raliem parerii profesorului Ioan Popa care spunea ca “definitia testamentului este
totusi criticabila, intrucat pot exista testament fara legate” si ca “lega tele sunt, de fapt, acele
dispozitii testamentare prin care de cuius dispune de tot sau de parte din avutul sau”3.
Asemeni celor de mai sus, si alti autori considera ca “aceasta definitie este
nesatisfacatoare, intrucat reduce cuprinsul testamentului numa i la legate ”, continuand prin a
spune ca “in afara de legate, intr -un testament pot fi inserate si alte dispozitii de ultima vointa

1 Anca Nicoleta Gheorghe, Manual de drept succesoral , Ed. Hamangiu, 2013, p. 5
2 Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1844/1956, in C.D. 1956, vol. 1, p. 367
3 Ioan Popa, Curs de drept succesoral , Ed. Universul Ju ridic, 2008, p.129

10
ale testatorului, precum recunoasterea unui copil din afara casatoriei, revocarea unui testament
anterior”1, si, as mai adau ga eu, exheredari -“prin exheredare intelegandu -se indepartarea de la
mostenire a unor mostenitori legali, dar nerezervatari. Per a contrario, mostenirorii legali care
se bucura de rezerva nu pot fi exheredati (dezmosteniti)”2, dispozitii cu privire la fune ralii si
inmormantare, desem narea unui executor testamentar, sarcini ce urmeaza a fi executate de
catre legatari s.a.
Se pune intrebarea, de unde vine aceasta neclaritate? In Studii teoretice si practice ,
Daniela Negrila incearca a raspunde acestei intrebari generale aratand “ca aceasta definitie
este rezultatul unei confuzii a redactorilor Codului civil francez, incercand sa realizeze o
unificare terminologica, au scris “testament” in loc de “legat”, iar “legiuitorul roman a preluat
aceasta definiti e, care era de fapt a legatului, fa ra a-i face cuvenitele retusuri ”3.
Doctrina franceza defineste testamentul ca fiind “actul prin care se exprima ultimele
vointe (les dernieres volontes) ale testatorului, adica acelea care vor urma decesului sau”4,
obser vandu -se aici o diferenta fata de legea romana prin faptul ca actul de ultima vointa al
defunctului nu trebuie sa contina in mod necesar dispozitii cu privire la bunuri, ci poate
contine numai alte dispozitii extrapatrimoniale.
Enuntarea definitiei nu tre buie privita restrictiv, potrivit careia testamentul trebuie sa
cuprinda doar dispozitii privind bunuri, pentru ca daca acesta ar fi intelesul testamentului ca
act juridic, ar fi necesar sa acceptam ca in cazul in care nu cuprinde acte de dispozitie cu
privire la bunuri, nu ar fi valabil, iar alte prevederi nu ar avea eficienta, ceea ce nu este posibil.
Pe langa cele amintite, “testamentul, intr -o conceptie mai larga, nu este decat o forma
sau o modalitate juridica de exprimare, in conditii de solemnitate, a diferitelor masuri sau
dispozitii luate de testator cu privire la mo mentul incetarii sale din viata ”5. In totalitatea lor,
dispozitiile acestea constituie obiectul actului juridic, iar “in aceste conditii testamentul nu se
mai prezinta ca un act juridi c omogen si organic unitar, supus unui singur regim juridic, ci ca o
modalitate de exprimare a unor manifestari de vointe independente, care isi pastreaza propria
lor natura si reglementare juridica.” (I.Albu, C onsiderarea “de lege lata ” si “de lege ferenda ”,
privind calificarea testamentului, in “R.R.D.”, nr. 9/1975, p.13).
Dispozitiile de ulima vointa nu mai constituie in acest fel, un tot invizibil, ci
admisibilitatea unei masuri este independenta de admisibilitatea celeilalte, acestea fiind la
randul lor distincte de testamentul in care au fost introduse. In cazul in care una sau mai multe
dintre aceste dis pozitii sunt anulabile sau nule, actul juridic in care au fost inscrise nu devine
nul sau anulabil la randul lui, ci numai ineficient. Acestea f iind spuse, sunt d e acord cu parerea
profesorului “actul juridic, daca a fost intocmit prin respectarea formelor de solemnitate

1 Ilioara Genoiu, Alexandra -Lelia Turza, Drept succesoral , Ed C.H. Beck, Bucuresti, 2011, p.94
2 Maria Marieta Soreata, Noutati legislative in material succesiunilor introduse prin noul Cod civil , Ed. Hamangiu, 2013, p.
104
3 D. Negrila, Testamentul in noul Cod civil, Studii teoretice si practice , Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2013, p. 27
4 Ph. Malaurie, L. Aynes , Droit civil , Ed. Cujas, p. 237
5 Dr. Raul Petrescu, Drept succesoral. Mostenirea. Devolutiunea si imparteala , p. 158

11
specifice testamentului, va continua sa -si pastreze valabilitatea, independent de valoarea
juridica a fiecarui obiect al actului privit in mod particular.” (Dr. Raul Petrescu, dr succesoral,
p. 159).
Cu toate acestea, viciile de forma ale unei singure dispozitii cuprinse in testam ent
atrage nulitatea absoluta a tuturor dispozitiilor a caror valabilitate este conditionata de
valabi litatea testamentului , deoarece forma testamentara este comuna . De exemplu,
“recunoasterea unui copil printr -un testament se distinge de toate celelalte dispozitiuni prin
faptul ca este un act irevocabil si produce efecte imediat -nu la moartea testatorului -caci
calitatea de parinte nu poate fi recunoscuta cu termen sau sub conditie” (vezi E. Poenaru,
Recunoasterea prin testament a copilului din afara casatoriei , in J.N., nr. 3, 1956, p. 463 si
urm. Pentru modul de inscriere a recunoasterii facuta prin test ament in registrele de stare
civila, a se vedea art. 76 din Metodologia pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii
nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila emisa de DAPL si MJ in temeiul art. 73 din
Legea nr. 119/1996).
Din analiza definitiei t estamentului s -a ajuns la concluzia ca daca un testament contine
atat legate, cat si dispozitii de alta natura decat cea prin care se transmite patrimoniul, suntem
in prezenta a doua sau mai multor acte juridice distincte, independente intre ele, unite sub
forma unui testament. Constatandu -se ca actul juridic de ultima vointa poate cuprinde atat
legate, cat si alte dispozitii ori numai alte dispozitii, fara a fi obligatoriu sa cuprinda legate,
autorii vremii (Eliescu, Macovei, Stanescu, Carpenaru), erau de parere ca testamentul este un
tipar juridic si o forma in care actele de ultima vointa trebuie imbracate si ca fiecare dintre
acestea au regimul juridic propriu.
In continuarea analizei mele, impartasesc conceptia unui cunoscut autor care scria intr –
una d intre lucrarile sale concluzia potrivit careia “te stamentul este o forma juridica pe care o
poate imbraca o multitudine de acte juridice independente intre ele si cu regimuri juridice
distincte, iar definitia cuprinsa in art. 802 C. civ. vizeaza legatul ca dispozitie testamentara, iar
nu testamentul care poate cuprinde in continutul sau si alte (chiar si numai alte) dispozitii de
ultima vointa cu regimuri juridice deosebite, in ceea ce priveste caracterele juridice a le
testamentului , ele sunt aplicate intocmai legatului, dar sunt specific e si altor dispozitii
testamentare (de exemplu, exheredari, numirea unui executor testamentar etc.), in masura in
care legea nu prevede altfel (de exemplu, recunoasterea unui copil este irevocabila si produce
efecte ime dite, iar nu la decesul testatorului, partajul de ascendant se poate face si prin donatie,
cand nu este act unilateral, revocarea unei dispozitii testamentare anterioare se poate face si
altfel decat printr -un testament ulterior etc.) (Francisc Deak, Trata t de drept succesoral, Editia
a II-a, Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2002, p. 159 -160).
Trecand peste ani si ajungand pe data de 1 octombrie 2011, descoperim o noua
definitie a testamentului care nu se mai reduce la cea a legatului, ci acopera dispoziti ile ce ar
putea face parte din actul juridic , care potrivit art. 1034 C. civ. “este acel act juridic unilateral,
personal si revocabil, prin care o persoana, numita testator, dispune in una dintre formele
cerute de lege, pentru timpul cand nu va mai fi in viata”, definitie care din nefericire nu a
ramas necriticata in literatura de specialitate.

12
Testamentul este reglementat in Codul civil, Cartea a IV -a “Despre mostenire si
liberalitati”, Titlul III “Liberalitatile”, Capitolul III “Testamentul”, art. 1034 -1085. Dispozitiile
referitoare la testament con tin insa si alte acte normative cum sunt Regulamentul de aplicare a
Legii notarilor publici si a activitatii notarilor publici nr. 36/1995 sau Legea notarilor publici si
a activitatii notariale nr. 36/1995.
Se pare, cel putin aparent, ca noul Cod civil ii restituie testamentului sensul sau juridic,
punand astfel capat sirului de confuzii si de interpretari eronate din reglemenatrea veche, insa
nici noua reglementare nu este cu mult mai generoasa, deoarece ii reda doar caracterul
revocabil, unilateral si personal.
Remarcam, analizand noua definitie, ca aceasta este preluata din doctrina veche fara a
evidentia caracterul solemn al testamentului, “insa apreciem ca testamentul ramane un act
juridic solemn atata tim p cat, potrivit art. 1040 NCC el poate fi olograf sau autentic, iar
testamentul olograf, sub sanctiunea nulitatii absolute , trebuie scris in intregime, datat si
semnat de mana testatorului (art. 1041 NCC).” (Mircea Muresan, Sorin Fildan, Stefan Ioan
Lucaci uc, Drept civil Succesiunile, Ed. Cordial Lex, Cluj -Napoca, 2013, p. 59). Mircea dan
bob, revista dreptul. Propuneri de lege ferenda privind mostenrea testamentara.
Alaturandu -ma opiniei autoarei Maria Soreata, mentionez ca este “de remarcat faptul
ca in materia dispozitiilor testamentare se aplica principiul tempus regit , astfel incat, chiar
daca succesiunea s -a deschis dupa intrarea in vigoare a noului Cod civi l, valabilitatea
testamentului va fi anali zata prin raportare la legea in vigoare la data intocmirii sale”(p.104),
dupa cum se arata la art. 6 alin. (3): “actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze
de ineficacitate la data intrarii in vigoare a legii noi sunt supuse dispozitiilor l egii vechi,
neputand fi considerate valabile sau, dupa caz, eficace potrivit dispozitiilor legii noi.”
Legiuitorul a tinut seama de corectitudinea cu care jurisconsultii romani au definit
testamentul, dar si de etimologia acestuia, intrucat “denumirea de testament vine de la
<testatio> (marturisire) si <mens> (minte), ceea ce inseamna ca testamentul este o marturisire
a intentiilor generale avute de testator, un tipar juridic si nu un act juridic redus la dispozitiile
pecuniare.” ( Francisc Deak, Romeo Pope scu, Tratat de drept succesoral, Editia a III -a, Vol. II,
Ed. Universul Juridic, Bucuresti, 2014, p. 32). In noul Cod s -a apreciat sa se reglementeze si
problema interpretarii testamentului pentru a fi de folos celor care erau chemati la o
interpretare a c ontinutului sau neclar. Astfel, potrivit art. 1039 C. civ., “regulile de interpretare
ale contractului sunt aplicabile si testamentului, in masura in care sunt compatibile cu
caracterele juridice ale acestuia”, iar “elementele extrinseci inscrisului testa mentar pot fi
folosite numai in masura in care se sprijina pe cele intrinseci.”
Un cusur al noii definitii este acela ca se foloseste termenul “dispune” , cu scopul de a
se reda esenta testamentului, insa numai de bunuri se poate dispune , si aceasta pri n legate; cat
priveste celelalte acte juridice posibil de gasit intr -un testament, ele nu sunt neaparat acte de
dispozitie, nu privesc bunuri ale succesiunii, ci sunt manifestari de vointa al caror scop este
cltul decat animus doandi. Or, fata de aceasta s ituatie, termenul cu referirea la dispozitie nu
este potrivit. Cu toate ca legiuitorul a incercat sa realizeze o definitie perfecta a testamentului,

13
nu a reusit decat aparent, pentru ca la o analizare atenta se observa neajunsurile si confuzia
dominanta, f olosind termenul “dispune”, idee care este legata tot de bunuri (un exemplu in
acest sens este exprimarea improprie cum ca “testatorul dispune recunoasterea unui copil”).
Pe langa toate aceste critici date noului Cod civil pentru definitia testamentului, n u se
poate trece insa cu vederea existenta aspectelor pozitive pe care legiuitorul le -a inserat la art.
1034. Cercetand intregul articolului s -a ajuns la concluzia cum ca “principala consecinta a
unei astfel de definitii legale sta in aceea ca se elimina c onfuzia dintre legat si testament -art.
984 alin. (2) NCC dispune expres ca nu se pot face liberalitati decat prin donatie sau prin legat
cuprins in testament – iar celui de -al doilea, respectiv testamentului, recunoscandu -i-se
caracterul unui act juridic co mplex (…), apt a cuprinde in interiorul sau o multitudine de
dispozitii, cu natura juridica diferita si supuse unor regimuri juridice diverse, in functie de
specificul fiecaruia.” (D. Negrila, Testamentul in noul Cod civil, p. 28).
“In final, apreciem ca actual a definitie legala a testamentului, desi nu este perfecta, este
superioara celei consecrate de Codul civil din 1864, evitand, cel putin, suprapunerea
testamentului si legatului” (Ilioara Genoiu, Dreptul la mostenire in Codul civil, Editia a II -a,
Ed. C.H. Beck, Bucuresti 2013, p. 110). Insa putem spune ca aceasta critica este oarecum
fortata, deoarece definitia actual a extins sfera de cuprindere a testamentului si la alte
dispozitii de ultima vointa a defunctului. Potrivit literaturii de specialitat e, “faptul ca, pentru
un anumit caz particular, definitia cuprinsa in art. 1034 C. civ. nu se muleaza perfect, nu
constituie insa o imperfectiune a legii, atat timp cat incadrarea acestui exemplu in textul legal
este posibila.” (Ioana Nicolae, Drepr civil. Succesiuni. Mostenirea testamentara, Ed.
Hamangiu, 2014, p. 4) .

2.1.2. Definitia data de literatura de specialitate

Testamentul, ca institutie juridica are un istoric durabil cu privire la care leguitorul a
cautat sa indeparteze neajunsurile evidentiate in jurisprudenta si in doctrina in legatura cu
regimul juridic stabilit prin vechea reglementare.
Testamenul a fost s upus odata cu trecerea timpului unei proces in privinta structurii
cuprinsului si a solemnitatii sale, iar “legislatia civila actuala ofera oricarei persoane fizice
dreptul de a -si institui sau destitui succesorii, de a -si repartiza patrimoniul succesoral cum
doreste; cu alte cuvinte ii asigura pe deplina realizare dreptului de proprietate privata.” (Diana
Anca Artene, Drept civil, Succesiuni, Ed. Sitech, 2014, p. 80).
Legea consacra principiul libertatii testamentare , orice conventie prin care o persoana
renunta la transmiterea bunurilor sale pe cale testamentara este ilicita si in consecinta este
lovita de nulitate absoluta. Dupa cum s -a spus, “testamentul este consecinta si complementul
dreptului de proprietate. Un popor nu este cu adevarat liber daca nu are dreptul de a testa;

14
libertatea testamentului este cea mai mare dovada a libertatii sale civile. Cine este acela care ar
putea sa nu respecte ultimele cuvinte ale unui moribund? Vointa omului, idealizata prin
moarte, este una din cele mai mari puteri d in lume.” (F. Deak, R. Popescu, Tratat de drept
succesoral, Editia aIII -a, Vol. II, Ed. Univ. jur, b 2014, p.22).
Potrivit argumentatiilor profesorului Plastara, testamentul apare ca “expresie a ultimei
gandiri a supremelor afectiuni ale omului, care se me ntin in secret si nu se dezvaluiesc decat
dupa moarte.” (A se vedea G. Plastara, Curs de drept civil roman, vol. al III -lea (Succesiuni si
liberalitati), Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, f.a., p.483).
Cu toate cele amintite mai sus, trebuie sa precizam c a libertatea testamentara nu este
absoluta in dreptul roman, institutia rezervezi succesorale care este favorabila unor mostenitori
legali se prezinta ca cea mai importanta ingradire imperativa a legii. Rezerva succesorala se
obtine din actele liberale ale testatorului pe care le -a facut in timpul vietii prin donatii sau pe
care le -a instituit prin dispozitii testamentare (mortis causa) si este protejata chiar impotriva
dezmostenirilor (adica a actelor juridice cuprinse in testament prin care unul sau mai m ulti
dintre mostenitorii legali sunt inlaturati de la mostenire).
Coroborand dispozitiile primelor doua articole referitoare la testament, si anume art.
1034 si art. 1035 C. civ., definitia “poate fi completata ca fiind acel act juridic unilateral,
perso nal, gratuit, solemn, pentru cauza de moarte si esentialmente revocabil prin care o
persoana, numita testator, dispune in una dintre formele cerute de lege, pentru momentul
incetarii sale din viata, de tot sau de o parte din patrimonial sau succesoral.” (A. N. Gheorghe,
Manual de drept succesoral, Ed. Hamangiu, 2013, p. 73). Prin urmare, legiuitorul consacra
persoanelor fizice dreptul de a dispune de patrimoniul succesoral prin acest act juridic numit
testament, pentru timpul intrarii lor in nefiinta. Tes tamentul astfel incheiat este valabil doar
daca testatorul a avut discernamant si a testat in cunostinta de cauza, iar dolul, chiar daca nu a
fost savarsit si nici chiar cunoscut de catre beneficiar, poate atrage nulitatea testamentului. In
cazul in care t estamentul a disparut fie prin fapta unui tert, fie printr -un caz de forta majora sau
fortuit in timpul vietii testatorului fara ca acesta sa fi stiut, ori dupa moartea lui, orice mijloace
de proba sunt puse la dispozitia celor interesati pentru a dovedi c uprinsul si valabiltatea actului
de ultima vointa.
Dupa cum s -a spus, “in materia validitatii testamentului, in situatia unui conflict de legi
este aplicabila legea in vigoare la momentul incheierii actului juridic mortis causa, chiar daca
decesul a inter venit dupa data de 1 octombrie 2011.” (A.N. Gheorghe, manual de dr succ,
hamangiu 2013, p.74).
Din punct de vedere al definitiei din reglementarea actuala este clar ca “testamentul nu
mai poate fi considerat doar un tipar, ci chiar un act juridic pentru cauza de moarte , constand
intr-o manifestare unilaterala a vointei de a dispune pentru viitor, mai precis in vointa de a lasa
dispozitii obligatorii pentru timpul cand testatorul nu va mai fi in viata, exprimata intr -una din
formele prevazute de lege.” (M . Muresan, S. Fildan, S. I. Lucaciuc, p. 60) . Din aceasta relatare
se desprind doua judecati:

15
 In caz nevalabilitate a unei clauze testamentare nu se determina automat
si nulitatea celorlalte clauze, doar daca este vorba despre o nulitate care intereseaza
toate clauzele ori acestea sunt interdependente;
 In caz de neindeplinire a conditiilor de forma sau de fond pentru
valabilitatea testamentului, toate dispozitiile testamentare sunt nule.
Dupa cum s -a aratat in literatura juridica (D. Chirica, Tratat de dre pt civil. Succesiunile
si liberalitatile, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, 2014, p.1) , persoanele fizice dispar in mod
inevitabil prin moarte, iar indirect aceasta dispar itie fizica duce si la disparitia lor ca subiecte
de drept, dar patrimoniul le este transmis succesorilor, ramanand astfel “in fiinta”. Autorul
arata faptul ca reglementarile privind soarta patrimoniului sunt complexe si prin urmare
acestea formeaza materia dreptului succesoral.
Deosebit de importanta este retinerea regulii esentiale potrivit car eia testamentul
reprezinta un ansamblu juridic in care actele de ultima vointa se cer a fi imbracate. Riscant,
dupa cu m consider, voi incearca sa elaborez o definitie simplificata si totusi complexa a
testamentului , indicand in acelasi timp caracterele jur idice pe care le vom analiza in
continuare. Asadar, testamentul reprezinta un act juridic mortis causa cu titlu gratuit,
personal, individual, unilateral, solemn, esentialmente revocabil, prin care o persoana
numita testator isi exprima dispozitiile sale d e ultima vointa, de orice fel ar fi acestea,
dispozitii care isi produc efectele din momentul mortii dispunatorului.
Testamentul, in concluzie, infatiseaza un act juridic ce intruneste in sine mai multe
elemente diferite, putand cuprinde o multitudine de acte juridice de sine statatoare, cu un
singur scop, ace la de a produce efecte juridice dupa moartea testatorului. Bineinteles, aici pot
exista si exceptii, ca de exemplu recunoasterea unui copil din afara casatoriei care isi produce
efectele de indata.

Capitolul III
Caracterele juridice ale testamentului

3.1. Tesamentul este un act juridic
Potrivit autorilor (a se vedea pentru notiunea de act juridic: G. Boroi, Drept civil –
Partea generala, Ed. Hamangiu, Bucuresti, 2008, p. 188) , intrucat este un act juridic,
“testamentul trebuie sa indeplineasca in primul rand conditiile generale de validitate ale
oricarui act juridic in general, dar in acelasi timp trebuie sa indep lineasca si conditiile specific
de validitate impuse de lege pentru testament (I. Nicol ae, drept civil. Succesiuni, mostenirea
testamentara, hamangiu, 2014, p. 4) si, reluand aceeasi idee cu adaugarea notiunii car acterului

16
principal al acestuia, spunem ca “este un act juridic deoarece cuprinde manifestarea de vointa
a testatorului cu intenti a de a produce efecte juridice si ca atare, pentru a fi valabil trebuie sa
indeplineasca conditiile de fond (consimtamantul neviciat, capacitate, obiect si cauza)
prevazute de lege pentru orice act juridic si cele specific e liberalitatilor.” (f deak, r pop escu,
tratat de dr succ, 2014, p. 24) . Pentru o vizualizare mai ampla a conditiilor generale de
validitate impuse de lege actului juridic, facem trimitere la art. 1179 alin. 1 unde se precizeaza
faptul ca un contract pentru a fi valabil este imperios neces ar ca partile sa aiba consimtamant,
capacitate de a contracta, cauza contractului trebuie sa fie licita si morala, iar obiectul
determinat si licit.
Un alt autor ilustru al literaturii juridice de specialitate considera ca testamentul este un
act juridic s pecial, iar “deoarece (prin natura sa) este un act juridic liberal, pe langa conditiile
dreptului comun, atunci cand cuprinde legate, testamentul trebuie sa indeplineasca si conditiile
impuse pentru liberalitati”( L. Stanciulescu, Curs de drept civil. Succe siuni, Editia a II -a, Ed.
Hamangiu, 2015, p. 111) prevazute la art. 984 alin. 2 C. civ., si anume “nu se pot face
liberalitati decat prin donatie sau legat cuprins in testament.”
Pentru a explica notiunea de act juridic am ales definitia data de catre alt i doi autori
care sunt de parere, pe care de altfel o impartasim in lucrarea de fata, ca “prin act juridic civil
se intelege manifestarea de vointa, sau dupa caz, acordul de vointa facut cu intentia de a
produce efecte juridice, adica de a naste, de a modi fica sau de a stinge un raport juridic civil
concret.” (G. Boroi, C. A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generala, Ed. Hamangiu,
Bucuresti, 2012, p. 109).
Intrucat este un act juridic, testamentului i se cer a indeplini atat conditiile de
valabilita te comune tuturor actelor juridice, cat si conditiile speciale impuse actelor cu titlu
gratuit.
Asadar, actul juridic presupune manifestarea vointei autorului in scopul producerii de
efecte juridice. In cazul de fata, autorul actului juridic este testator ul, iar manifestarea de
vointa ulterioara a legatarilor nu prezinta nicio importanta, deci testamentul isi produce
efectele pentru care a fost intocmit doar printr -o singura manifestare de vointa. Excluzand
aceasta, putem spune ca in puterea de decizie a b eneficiarilor sta numai acceptarea sau refuzul
mostenirii prin executarea dispozitiilor testamentului, dupa momentul incetarii din viata a
dispunatorului. Semnificatia consecintei juridice consta in eficacitatea sau ineficacitatea
dispozitiilor testamentare, insa validitatea actului nu este afectata de decizia luata de catre
legatari in momentul elaborarii acestuia.

3.2. Testamentul este un act juridic unilateral
Din punct de vedere al for mei sale, a ctul mortis causa, “testamentul este un act juridic
unilateral – testatorul isi manifesta vointa cu intentia de a produce efecte juridice, acestea
producandu -se indiferent de atitudinea legatarului (acceptarea sau renuntarea legatarului
constitui e un act juridic unilateral distinct)” (Diana Anca Artene, Drept civil succesiuni, Ed.

17
Sitech, 2014, p. 81) , sau “independent de orice manifestare a vointei beneficiarului” (Mircea
Muresan, Sorin Fildan, Stefan Ioan Lucaciuc, Drept civil succesiuni, Ed. Co rdial Lex, cluj –
napoca, 2013, p. 61), altfel spus testamentul exprima vointa unei singure persoane, aceea a
testatorului, si produce efectele juridice pe care acesta le urmareste (de regula, dar pot fi si
exceptii reglementate legislativ), netinandu -se con t de acceptarea sau neaccepta rea ulterioara
de catre gratificati . Rezulta ca pe cand in cazul neacceptarii donatiei de catre donatar, donatia
nu exista, insa testamentul exista, avand efecte juridice indiferent de acceptarea legatului;
“asadar, nu trebuie confundata acceptarea legatului, cu acceptarea necesara incheierii unui
contract (act juridic bilateral).” (Diana Anca Artene…p 81).
Daca legatarul accepta dreptul sau cuprins in testament, el dobandeste legatul prin
actul unilateral din momentul deschide rii mostenirii. “In dreptul succesoral roman, atat in
cazul mostenirii legale, cat si in cazul mostenirii testamentare, transmiterea patrimoniului
succesoral (transmisiune universala sau cu titlu universal) sau a bunurilor determinate din
patrimoniu (trans misiune cu titlu particular) opereaza de drept din momentul deschiderii
mostenirii fara vreo manifestare de vointa din partea succesibilului si chiar fara stirea lui.
Rezulta ca, in dreptul nostrum, patrimonial succesoral nu ramane niciun moment fara titular .”
(F. Deak, R. Popescu, p. 24).
Acceptarea legatului sau a altor dispozitii cuprinse in testament, ca de exemplu
executia testamentara, si testamentul insusi, sunt acte juridice unilaterale diferite care isi
produc efectele proprii si care nu se un esc pentru a forma un act juridic bilateral, ci fiecare isi
pastreaza identitatea.
Intrucat testamentul este un act juridic unilateral, este interzis prin lege la art. 1036 C.
civ. ca doua sau mai multe persoane sa dis puna prin acelasi act una in favoarea alteia sau
ambele in favoarea unei terte persoane, deoarece nu s -ar mai putea pastra caracterul sau
unilateral si nici cel revocabil, sanc tiunea fiind nulitatea absoluta; ar inceta deci sa mai fie
esentialmente revocabil, intotdeauna unul dintre testatori s-ar teme sa isi revoce testamentul ca
nu cumva prin acest fapt sa determine si revocarea testamentului celeilalte parti.
Prin urmare, sunt interzise testamentele conjuctive sau mutuale, legiuitorul adoptand
ordonanta franceza din anul 1735. “Intr -adeva r, daca doua vointe s -ar putea manifesta intr -un
singur testament , aceasta ar conferi testamentului un caracter bilateral, un caracter contractual,
si testamentul ar inceta sa mai fie un act unilateral.” (A. N. Gheorghe, p.75). Pe de alta parte,
daca ar fi asa si s -ar constitui prin acordul a doua sau mai multor persoane, testamentul, ca
orice contract ar putea fi revocat numai prin vointa tuturor partilor, in general.
Vechiul drept francez intampina adesea dificultati pentru ca nu se stia exact daca
revoc area dispozitiilor testamentare de catre unul dintre testatori atragea revocarea
dispozitiilor celeilalte parti. (A se vedea in acest sens C. Hamangiu, I. Rosetti -Balanescu, Al.
Baicoianu, Tratat de drept civil roman , Ed. All, Bucuresti, 1998, p. 506). Asa dar, “nu ar fi
posibil ca doua sau mai multe persoane sa redacteze dispozitiile lor testamentare intr -un
singur text , adica in continutul aceluiasi act, deoarece un testament, ca act juridic nu poate
contine decat vointa unei singure persoane” ( A. N. Gh eorghe, p.75), insa doua persoane pot

18
testa pe o singura foaie, cu conditia sa contina doua acte juridice diferite care sa aiba caracter
personal si unilateral si fiecare dintre acestea sa poata fi revocate independent de celalalt act.

3.3. Testamentul es te un act juridic strict personal
Testamentul nu poate fi incheiat nici cu incuviintarea ocrotitorului legal, nici prin
reprezentare, indiferent ca ar fi legala sau conventionala, “ ci numai personal de catre testator”
(Danut Cornoiu, Dana Tita, Drept civil sucesiuni, Ed. Fundatiei Romania de maine, B 2012, p.
43), fapt ce ii confera acestuia caracter esentialmente personal , fiind unul dintre putinele acte
pentru care legea interzice reprezentarea . In sensul aratat, “doar o persoana cu capacitatea de a
dispune poate testa, exclusiv personal, iar o persoana lipsita de aceasta capacitate nu poate
incheia, nici prin reprezentare, nici cu incuviintarea ocrotitorului legal, un ast fel de act” (I.
Nicolae, p. 5), “aceasta inseamn a ca testamentul nu poate fi intocmit decat de catre parte
personal, fara a se admite reprezentarea.” (D. Negrila, T in NCC, Studii teoretice si practice,
Ed. Universul juridic, B, 2013, p. 32). Din caracterul strict personal al testamentului reiese si
caracterul individual (in scopul exprimarii vointei unei singure persoane) pe care il vom
analiza in sectiunea special destinata acestuia.
Art. 94 din Legea nr. 36/1995 (nota de subsol: (1) Testatorul isi dicteaza dispozitiile in
fata notarului. Notarul publ ic se ingrijeste de scrierea testamentului, pe care apoi il
citestectestatorului, sau dupa caz, il da sa il citeasca, facand mentiune expresa despre
indeplinirea acestor formalitati. Daca dispunatorul isi redactase deja actul de ultima vointa,
testamentul autentic ii va fi citit de catre notarul public. (2) Dupa citire, dispunatorul trebuie sa
declare ca actul exprima ultima sa vointa, testamentul fiind apoi semnat de catre testator, iar
incheierea de autentificare de catre notarul public.”) nu stirbeste ni cidecum caracterul personal
al actului juridic prin dictarea dispozitiilor testatorului in fata notarului public, ci acesta din
urma asigura scrierea testamentului pe care ulterior dispunatorul il ia la cunostinta, sau daca
testatorul il redactase dinainte , notarul il va citi. In afara de asta, “chiar daca testatorul
primeste consultatii de specialitate de la o alta persoana (de exemplu, avoca t) in vederea
redactarii testamentului, el trebuie sa exprime vointa sa personala.” ( F. Deak, R. Popescu, p.
25). Pr in urmare, testatorul poate apela la cunostintele juridice ale unui avocet, notar public
pentru a primi informatii cu privire la clauzele testamentare si modul de radactare al actului,
fara a -i fi inca lcat caracterul strict personal, atata timp cat testame ntul imbratiseaza exclusiv
vointa personala a dispunatorului.
Cu titlu de exemplu, t estamentul se poate intocmi in mod valabil si in fata
comandantului vasului sau a inlocuitorului acestuia, in cazul in care dispunatorul se afla la
bordul unui vas sub pa vilion romanes c (sau la bordul unei aeronave) , in timpul unei calatorii
pe fluviu sau pe mare; in fata comandantului unei unitati militare sau a persoanei c are il
inlocuieste, daca testatorul ori este militar, ori doar presteaza servicii armate; si nu in ultimul
rand, in cazul unei catastrofe, epidemii, razboaie si altele asemenea, testatorul poate testa in
fata functionarului autoritatii civile a localitatii in care se afla la momentul respectiv.

19
Acest caracter nu se schimba nici daca ar fi elaborate de c atre persoane fara capacitate
de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa, iar fiindca sustinerea acestei pareri pare
confuza, aduc in discutie art. 984 alin. (2) din noul Cod civil care spune ca “nu se pot face
liberalitati decat prin donatie sa u legat cuprins in testament” si art. 988 din noul Cod civil care
prevede ca “cel lipsit de capacitate de exercitiu sau cu capacitate de exercitiu restransa nu
poate dispune de bunurile sale prin liberalitati”. Concluzia gasita in cele doua articole consta
in aceea ca legislatia romana interzice persoanei fara capacitate de exercitiu sau cu capacitate
de exercitiu restransa numai posibilitatea de a dispune prin liberalitati, nu si posibilitatea ca
aceasta persoana s a incheie un testament. As tfel, minorii ca re au implinit varsta de 14 ani si in
cazul carora se arata ca aveau discern ament la data testarii, iar consimtamantul lor era liber si
neviciat (dar fara a lua in discutie interzisul judecatoresc, intrucat problema lipsei totale a
discernamantului nu poat e fi trecuta cu vederea, potrivit art. 1038 din noul Cod civil) pot sa
incheie testament, dar acestea nu trebuie in niciun caz sa contina legate.
Legitimitatea caracterului personal al testamentului expune atat prin insemnatatea
acestuia, cat si prin urma rile pe care le atrage dupa sine. In acest fel se doreste ca dispozitiile
de ultima vointa ale testatorului sa fie corespunzatoare cu vointa sa interna, “ori, pe de o parte,
se pre supune ca un reprezentant poate , voit sau nu, sa altereze vointa testatorulu i sau sa
incheie actul necunoscand in totalitate vointa acestuia si, pe de alta parte, se poate presupune
ca, in intervalul de timp scurs intre momentul acordarii puterii de reprezentare si momentul
incheierii effective a unui testament, dorintele testator ului sa se modifice,” ( D. Negrila, p. 32),
fapte care ar afecta in mod direct caracterul personal al actului.
Art. 1036 prevede in mod expres sanctiunea nulitatii absolute in cazul intocmirii unui
testament reciproc prin care doua sau mai multe persoane i si transmit bunurile prin acelasi act
una in favoarea celeilalte sau ambele in favoarea unui tert (nota de subsol: “Sub sanctiunea
nulitatii absolute a testamentului, doua sau mai multe persoane nu pot dispune, prin acelasi
testament, una in favoarea celei lalte sau in favoarea unui tert.”).
Parerea autorilor este comuna in privinta acestui aspect, caracterizand testamentul
drept act juridic personal, “ceea ce inseamna ca nu poate fi facut decat de catre testator
personal si niciodata de catre o alta persoan a in locul sau.” (Iolanda Elena Cadargiu -Lungu,
Dreptul de mostenire in noul Cod civil, Ed. Hamangiu, 2012, p. 97).

3.4. Testamentul este un act juridic solemn
Deoarece testamentul este un act juridic solemn, pentru validitatea sa este necesara
redactarea acestuia in forma ceruta de lege, mai exact “putand fi incheiat doar in formele
prevazute de lege” ( Emod Veress, Drept civil. Mostenirea. Liberalitatile, Ed. C.H. Beck,
Bucuresti, 2012, p. 45), sanctiunea fiind nulitatea absoluta, iar “testatorul are posibilitatea de a
opta pentru una dintre formele reglementat e de lege. Asadar, libertatea testator ului este
limitata de legiuitor ” (I. Genoiu, Dreptul de mostenire in Cciv, editia 2, ed ch beck, b, 2013, p.
111), persoanele care doresc sa testeze vor pute a face acest lucru numai prin formele de
testament enumerate prin lege.

20
Cu toate ca ingradirea impusa de lege se vede a fi cat se poate de permisiva ,
manifestarea de voint a a dispunatorului este restransa, iar “posibilitatea de alegere a
testatorului este limitata la form ele reglementate strict de lege ” (F. Deak, R. Popescu, p. 25),
insa aceasta limitare nu este prevazuta pentru a margini posiblitatile de realizare a
testamentului, ci doar pentru a ocroti expri marea voin tei autorului, deoarece inca de la
inceputurile sale , testamentul, cuprinzand aspecte de ultima vointa a fost privit cu mare
importanta, fapt pentru care l -au supus unor cerinte de ordin imperativ.
Dintotdeauna, testamentul a detinut caracterul de solemnitate prin care se impunea a fi
respectate anumite cerinte care oricand de greu sau oricat de usor s -ar fi ajuns la realizarea lor,
in cazul in care acestea se incalcau de catre dispunator, actul respectiv era sanctionat cu
nulitatea absoluta. (pe ntru detalii a se vedea I. Dogaru, V. Stanescu, M.M. Soreata, Bazele
dreptului civil – vol. 5 “Succesiuni”, Ed. C.H. Beck, Bucuresti, p. 139).

In completarea acestui caracter solemn al testamentului voi lua ca exemplu o decizie a
Curtii de Apel Targu Mures . Prin urmare, “defuncta B. A. a decedat la 9 ianuarie 1969, lasand
ca mostenitori legali pe reclamantii de rand 1-5, in calitate de nepoti de sora sip e B. S., sot
supravietuitor. Acesta din urma a decedat la 6 iulie 1973 si au ramas ca succesori legali
reclamantii de rand 6 -14, in calitate de nepoti si H. T., sotie. Ultima succesoare a decedat la 2
noiembrie 1983 lasand ca unica mostenitoare legal ape parata H. E., in calitate de
descendenta. Arborele genealogic mentionat are in vedere cronologia evenim entelor
mentionate, precum si enumerarea reclamantilor conform celor din dosarul Judecatoriei Tg.
Mures.
Prin testamentul autentic nr. 96/1951, defunctta B. A. instituie ca legatar universal pe
sotul B. S. si intrucat reclamantii de rand 1 -5 nu sunt mosten itori rezervatari, sunt exclusi de la
succesiune si nu pot cere reductiunea testamentului (art. 841, 843 si 848 Cod civil).
Prin testamentul din 20 ianuarie 1973, B. S. testeaza sotiei sale toate bunurile mobile
dintr -o camera si dependinte, instalatiile etc., iar locuinta va ramane pe numele si folosinta sa,
cu mentiunea ca este unica lui mostenitoare. Insa, acest testament nu este autentificat si nici nu
poate fi cnsiderat olograf, in conditiile art. 859 Cod civil, fiind dactilografiat si semnat de
testator, sotie si doi martori. Conform articolului mentionat, testamentul olograf trebuie scris
in tot, semnat si datat de catre testator, sub sanctiunea nulitatii. De altfel, din insasi redactarea
testamentului nu rezulta legatul universal in favoarea mamei parate H. E., respectiv transferul
proprietatii prin testament, care, in contextul relevant anterior, este nul de drept.
Ca atare, potrivit Legii nr. 319/1944, sotul supravietuitor, H. T. are o cota de 1 parte
dupa B. S., iar reclamantii de rand 6 -14, in calitat e de nepoti de frate, respectiv colaterali
privilegiati, au o cota globala de 1 parte (art. 669 Cod civil).
Parata H. E. s -a prevalat de actul sub semnatura private (tradus in limba romana), prin
care mama acesteia a predate unor reclamanti suma de 5000 lei, pentru a nu avea nicio
pretentie succesorala dupa B. S. Insa, atare renuntare se refera la mobilier, imbracaminte,

21
articole de uz casnic si bani, fara a face vreo referire la imobilul din litigiu. Ca atare, aceasta
“conventie” nu are nicio rele vant juridica si nu profita paratei, in contextul in care aceasta
revendica intregul activ succesoral.
In contextul mentionat urmeaza a se admite apelul declarat de reclamanti si a se
schimba in tot hotararea atacata, conform art. 296 Cod procedura civila , in sensul celor ce
urmeaza: se va anula certificatul de mostenitor nr. 17/1996, constatandu -se ca unicul succesor
al defunctei B. A., decedata la 9 ianuarie 1969 este B. S., in calitate de sot si legatar universal;
se va constata ca succesorii legali ai defunctului B. S., decedat la 6 iulie 1973 sunt: H. T., in
calitate de sotie, avand o cota de 1 parte si reclamantii de rand 6 -14 in calitate de colaterali
privilegiati cu o cota globala de 1 parte; se va constata ca parata H. E. este unica succesoare
legala a defunctului H. T., decedata la 2 noiembrie 1993, in calitate de descendenta , iar
imobilul din litigiu, activul succesoral, face obiectul Legii nr. 10/2001. Cat pr iveste pe
reclamanta M. I., aceasta a depus la dosar doua inscrisuri prin care releva ca nu a declarat apel
si nu va fi obligate la plata cheltuielilor de judecata, insa fiind vorba de o coparticipare
procesuala in cauza, efectele apelului declarat de ceil alti reclamanti profita sis us -numitei,
calitatea de comostenitoare nefiind contestata.” (Curtea de Apel Tg. Mures, decizia civila nr.
128 din 2 octombrie 2003, Culegere de practica judiciara 2003, Ed. All Beck, Bucuresti 2004,
p. 53, 54).
Pentru un exempl u de actiune respinsa de instanta, am ales sa aduc in discutie cererea
depusa la Judecatoria Radauti prin care “reclamanta I.Z. a chemat in judecata pe paratii H.I. si
H.N., pentru a fi anulat testamentul autentic prin care defunctul B.G., decedat la 08.02 .1998 , i-
a instituit pe parati legatari universali, motivand ca testatorul nu s -a aflat in deplinatatea
facultatilor sale mintale atunci cand a dispus de averea sa, in detrimental ei, care ii este ruda
apropiata si a avut grija de dansul multa vreme.
Judecatoria Radauti a respins actiunea ca nefondata, retinand ca defunctul testator nu a
suferit de vreo boala care sa -I fi afectat discernamantul, el fiind dispensarizat doar pentru cord
pulmonar cronic sau bronhopneumonie cronica, care nu sunt considerate af ectiuni
neuropsihice.” (Veronica Stoica, Laurentiu Dragu, Drept civil, contracte speciale, dreptul la
mostenire, Probleme si exercitii practice pentru seminarii si examene, Ed. Universul Juridic,
Bucuresti, 2008, p. 97).
In reflectarea celor de mai sus, pr ecizam, impartasind opinia autoarei (D. Negrila, T in
ncc, p. 39) ca “forma solemna este prin urmare un element de structura, o conditie esentiala a
actului juridic, fara insa ca prin ea sa se incorseteze libertatea de actiune a dispunatorului,
intrucat le gea recunoaste, in cadrul acestei solemnitati, atat testamentul autentic, cat si pe cel
olograf sau privilegiat, toate aceste forme fiind, prin rigorile prescrise, manifestari diverse ale
aceleiasi solemnitati.” Insa, nicidecum forma solemna nu isi doreste a ingradi exprimarea
vointei dispunatorului, ci noul Cod civil a dorit sa ofere tuturor persoanelor (cu exceptiile
mentionate deja in prezenta lucrare) modalitatile necesare pentru a testa.

22
3.5. Testamentul este un act juridic mortis causa
Acest caracte r pe care il analizam este cuprins in ultima parte a art. 1034 utilizandu -se
constructia concisa “pentru timpul cand nu va mai fi in viata”, vorbindu -se aici despre testator.
Insa, despre caracterul juridic pentru cauza de moarte nu se face expunere doar i n sectiunea
anume desemnata pentru testament, ci si la determinarea actelor juridice in cele doua categorii,
si anume acte juridice intre vii – inter vivios – si acte juridice mortis causa. (pentru detalii, a se
vedea G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil- partea generala, Ed. Hamangiu,
Bucuresti, 2011, p. 115).

Desi valabil din momentul intocmirii sale, testamentul isi va produce efectele numai la
moartea testatorului. (nota de subsol: Vezi si TS, col. civ., dec. nr. 1838/1956, in CD, 1956,
vol. 1, p. 369). “Astfel, desi este valabil incheiat inca din momentul redactarii sale, legatarul
nu va putea dobandi niciun drept cat timp testatorul este in viata, deoarece acesta din urma isi
pastreaza dreptul de dispozitie asupra bunurilor sale pana la momen tul incetarii din viata, ” (A.
N. Gheorghe, p. 76) iar trecerea patrimoniilor de la testator la mostenitori va avea loc numai
dupa data deschiderii mostenirii . Aceasta fiind situatia reglementata de legiuitor, rezulta ca
legatarii nu dobandesc niciun drept asupra bunurilor stipulate in legate atata timp cat testatorul
traieste si are drepturi depline asupra patrimoniului sau.
Dupa cum relateaza art. 1068 alin. (2) din noul Cod civil (“Orice instrainare a bunului
ce constituie obiectul unui legat cu titlu particular, consimtita de catre testator, chiar daca este
afectata de modalitati, revoca implicit legatul pentru tot ceea ce s-a instrainat.”), in cazul in
care testatorul instraineaza bunul care face obiectul unui legat cu titlu particular, se considera
o revocare voluntara a acestuia.
Doar o dispozitie testamentara isi produce efectele imediat, adica in timpul vietii
testator ului, respectiv recunoasterea unui copil, in afara de aceasta, testamentului ii este
interzis sa cuprinda alte dispozitii care sa poata fi executate inaintea decesului, cum ar fi
admiterea unor “dispozitii de tipul las averea mea legatarului cu conditia c a acesta sa ma
intretina pe toata durata vietii mele , sau las imobilul legatarului cu conditia ca acesta sa
plateasca ratele aferente cumpararii acestuia incepand de azi si pana la momentul achitarii
integrale ” (D. Negrila, p. 40), intrucat reprezinta acor duri cu privire la o mostenire inca
nedeschisa, impiedicand caracterul de act mortis causa al actului.
Cele spuse in paragraful anterior sunt sustinute de catre ultima sintagma a art. 1035
noul Cod civil care stabileste ca testamentul poate cuprinde “si a lte dispozitii care produc
efecte dupa decesul testatorului ”, deci nicidecum in timpul vietii acestuia.
Revenind la dispozitia recunoasterii copilului care isi produce efectele juridice imediat,
este necesar ca acestea sa se produca fara intarziere, deoar ece niciun parinte nu poate fi numit
astfel sub vreo modalitate (termen sau conditie), obligatia comunicarii catre serviciul de stare
civila care are indatorirea sa faca mentiune despre aceasta in registrele de stare civila ii revine
notarului public care a legalizat testamentul potrivit art. 416 alin. (2) NCC. (“Daca

23
recunoasterea este facuta prin inscris autentic, o copie a acestuia este trimisa din oficiu
serviciului public comunitar local de evidenta a persoanelor competent, pentru a se face
mentiunea c orespunzatoare in registrele de stare civila.”)
O concluzie a celor spuse in aceasta sectiune destinata caracterului mortis causa al
testamentului, ar fi ca “ conditiile de validitate ale testamentului se apreciaza raportat la
momentul intocmirii sale ; in schimb, efectele pe care le produc dispozitiile sale se apreciaza
raportat la momentul mortii testatorului.” (F. Deak, R. Popescu, p. 25).

3.6. Testamentul este un act juridic esentialmente revocabil
Cat timp testatorul este inca in viata, acesta poate r eveni in orice moment asupra
dispozitiilor sale de ultima vointa, revocand -le printr -un nou testament sau modificand -le, sau,
cu alte cuvinte, dar pastrand ideea, “oricand (pana la momentul mortii sale) si in mod absolut ,
testatorul, prin vointa sa unilateral a, poate revoca sau modi fica dispozitiile sale t estamentare,”
(I. Genoiu, p.111), “fie modificand sau inlocuind dispozitiile testamentului anterior, fie
inlaturandu -le pur si simplu, fara a le inlocui cu altele noi (lasand deci ca mostenirea sa sa fie
deferita potrivit legii).” (M. Muresan, S. Fildan, S. I. Lucaciuc, p. 61).
Revocarea testamentului este prevazuta in Codul civil la art. 1051 -1053, articole care
fac deosebirea intre revocarea voluntara expresa, revocarea voluntara tacita si modali tatea
retractarii revocarii, atunci cand testatorul se razgandeste cu privire la decizia anterioara.
Impartasind opinia unei autoare a literaturii juridice de specialitate, relatez convingerea
ca “in timpul vietii testatorului, testamentul nu produce nici un fel de efecte juridice, el fiind
considerat un simplu proiect de act juridic care va deveni definitiv abia la data decesului
testatorului.” (I. E. Cadariu -Lungu, p. 98). Orice clauza prin care testatorul ar renunta la
dreptul sau privind posibilitatea r evocarii este considerata nula, revocabilitatea testamentului
fiind un element de esenta acestuia, iar in cazul in care o alta persoana il impiedica sa si -l
revoce, intervine nedemnitatea judiciara, potrivit art. 959 lit. c) NCC (“persoana care, prin dol
sau violenta, l -a impiedicat pe cel care lasa mostenirea sa intocmeasca, sa modifice sau sa
revoce testamentul”).
Altfel spus, renuntarea la dreptul de revocare ar fi asemanator unui pact asupra unei
mosteniri viitoare, care, dupa cum bine stim, este oprit de lege in art. 956 C. civ.: “Daca prin
lege nu se prevede altfel, sunt lovite de nulitate absoluta actele juridi ce avand ca obiect
drepturi eventuale asupra unei mosteniri nedeschise inca, precum actele prin care se accepta
mostenirea sau se renunta la aceasta, inainte de deschiderea ei, ori actele prin care se
instraineaza sau se promite instrainarea unor drepturi care s -ar putea dobandi la deschiderea
mostenirii.”
Prin urmare, testamentul devine irevocabil doar la moartea testatorului, niciodata
inaintea acestui moment! Revocarea actului juridic este un drept discretionar, iar testatorul
avand libertatea de a rev eni asupra hotararilor sale nu se poate pune problema unei exercitari
abuzive a dreptului sau subiectiv civil. Pe de alta parte, “chiar daca testamentul este revocabil,

24
anumite prevederi testamentare nu sunt, astfel cum vom vedea situatia recunoasterii pri n
testament a unui copil” (D. A. Artene, p. 81), aceasta fiind o exceptie aparenta de la
revocabilitatea testamentului, prin urmare “nu constituie o exceptie de la caracterul revocabil a
testamentului, ci dovedeste faptul ca in cadrul testamentului pot coe xista mai multe acte
juridice” (Gabriela Cristina Frentiu, Comentariile Codului civil, Ed. Hamangiu, 2013, p. 59).
Decizia nr, 663 din 13 martie 1985 a Tribunalului Bucuresti, Sectia a IV -a civila,
publicata in Revista romana de drept nr. 9/1985, la pagini nile 71 si 72 prevede efectele
recunoasterii prin testament a unui copil nascut in afara casatoriei in planul dreptului
succesoral. Astfel, “actiunea prin care nepotii unui fiu predecedat al lui de cujus solicita
partajul averii succesorale, nu poate fi re spinsa pentru lipsa de calitate a reclamantilor (pe
motivul ca din actul de nastere al fiului predecedat la rubric numelui parintilor s -a mentionat
“tata necunoscut”), intrucat, dintr -un testament autentic intocmit de defunct rezulta ca el,
testand in favoarea reclamantilor, ii recunoaste totodata ca fiind nepoti de fiu predecedat.
Asa fiind, si cum potrivit art. 57 C. fam. Recunoasterea poate fi facuta si prin
testament, iar o astfel de recunoastere nu se poate revoca, rezulta ca, prin efectul testamen tului
autentic, exhibit de catre reclamanti, de cujus recunoscandu -si fiul predecedat, copiii acestuia
au dobandit vocatie succesorala si ca atare au in cauza legitimitate procesuala activa.” (Mona
Maria Pivniceru, Claudia Susanu, Doinita Tatarusanu, Moste nirea legala si testamentara.
Imparteala mostenirii – practica judiciara, Ed. Hamangiu, 2006, p. 40 -41).
Irevocabilitatea recunoasterii prin testament a unui copil face referire la dispozitia in
sine de recunoastere a legaturii de rudenie dintre parinti si descendentii acestora, iar nu la
testament. Raportandu -ne la lege suntem de parere ca “nu a vrut ca, prin prevederea sa, sa se
constituie o bresa in caracterul irevocabil al testamentului, ci a impus irevocabilitatea
recunoasterii unui copil si, pentru a nu da nici o posibilitate de eludare a acestei norme
imperative, a mai adaugat formula “ chiar daca a fost facuta prin testament ”, stiut si
recunoscut fiind caracterul in principiu revocabil al acestuia.” (D. Negrila, p. 37). Acestea
fiind spuse, ajunge m la concluzia ca irevocabilitatea recunoasterii filiatiei accentueaza
caracterul revocabil al testamentului prin rationamentele aduse de lege in favoarea
revocabilitatii.
Pentru a sublinia cele enuntate mai sus, Tribunalul Suprem de la acea data (nota: anul
1979) ne vine in ajutor cu decizia nr. 28/1979 in care este vorba despre caracterul
esentialmente revocabil al testamentului. Insa, pentru o deplina intelegere vom relata speta.
Prin urmare, “ Unul dintre caracterele esentiale ale testamentului este revocabi litatea,
testamentul producandu -si efectele dupa decesul testatorului, potrivit ultimului sau act de
vointa si numai cu privire la bunurile ramase in patrimoniul sau la data decesului.
Revocarea testamentului poate fi expresa, atunci cand vointa declarata de revocare este
cuprinsa intr -un act autentic sau intr -un testament posterior, in timp ce revocarea tacita poate
sa rezulte fie din incompatibilitatea sau contrarietatea dintre dispozitiile a doua testament
succesive, fie din instrainarea bunului ce forme aza obiectul legatului. Instrainarea obiectului,
chiar daca este nula, echivaleaza cu vointa implicita a testatorului de a revoca legatul, intrucat

25
esential nu este actul ca atare, ci vointa testatorului de a revoca legatul.” (Revista romana de
drept nr. 1 /1980, p. 65).
In ceea ce il priveste pe legatar, “testamentul nu constituie un drept castigat, fiindca
testamentul este un act revocabil, ci doar o asteptare, o speranta, care daca testatorul doreste,
poate sa o volatilizeze” (Emod Veress, Drept civil. Mo stenirea. Liberalitatile, p. 45) , astfel ca
el este tinut de moartea testatorului pentru a primi patrimoniul defunctului ori anumite bunuri
determinate, in functie de dorintele care insotesc legatele.
Legatarii nu au dreptul de a introduce actiuni in jus titie impotriva dispunatorului din
cauza revocarii testamentului, intrucat acest fapt nu prejudiciaza pe nimeni, nereprezentand un
abuz, ci “revocarea testamentului reprezinta de asemeni un act juridic unilateral, implicand
numai manifestarea de vointa a t estatorului si avand de indeplinit toate conditiile de fond
necesare pentru valabilitatea oricarui act juridic – consimtamant, capacitate, obiect si cauza – cu
singura precizare ca ele se vor discuta si aprecia in functie de momentul revocarii.” (D.
Negrila, p. 36).

3.7. Testamentul este un act juridic de dispozitie cu titlu gratuit, anume o liberalitate
Testamentul este un act juridic cu titlu gratuit numai in masura in care cuprinde legate,
intrucat gratuitatea, decat sa fie o caracteristica a testamentului in ansamblu sau, este o
caracterstica a legatului. Categoria actelor juridice cu titlu gratuit se imparte in acte
dezinteresate si liberalitati. Pentru definirea actelor dezinteresate recurgem la literatura de
specialitate unde ni se spune ca “sunt acele acte juridice cu titlu gratuit prin care dispunatorul
procura un avantaj patrimonial cuiva fara sa isi micsoreze patrimoniul.” ( A. N. Gheorghe, p.
77), iar “prin liberali tati se intelege ca dispunatorul isi miscoreaza patrimoniul cu folosul
patrimonial procurat gratificatului.” (a se vedea G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept
civil, Partea gener ală, Ed. Hamangiu, 2012, p. 115).
Asadar, prin actele juridice dezinteresat e se înțelege că dispunătorul dorește să creeze
un beneficiu cuiva fără a -și micșora patrimoniul. De exemplu, împrumutul de folosință,
comodatul, depozitul neremunerat, mandat ul gratuit etc. În legiferarea C. civ. art. 2.146
”Împrumutul de folosință este c ontractul cu titlu gratuit prin care o parte, numită comodant,
remite un bun mobil sau imobil celeilalte părți, numite comodatar, pentru a se folosi de acest
bun, cu obligația de a -l restitui după un anumit timp.”
Mandatul gratuit este reglementat de art. 2.010 C. civ. alin. (1) astfel: ”(…) Mandatul
dintre două persoane fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit. (…)”
Potrivit C. civ. art. 984 alin. (1) ”Liberalitatea este actul juridic prin care o persoană
dispune cu titlu gratuit de bunurile sale, în tot sa u în parte, în favoarea unei alte persoane.”
Alin. (2) ”Nu se pot face liberalități decât prin donație sau prin legat cuprins în testament.”

26
In afara de contractual de donație (definită de art. 985 C. civ. astfel: ”Donația este
contractul prin care, cu int enția de a gratifica, o parte, numită donator, dispune în mod
irevocabil de un bun în favoarea c eleilalte părți, numită donatar ”) și legat (pe care il vom
defini in sectiunea special destinata acestuia din capitloul al IV -lea) categoria liberalităților
cuprinde și mecenatul. Legea sponsorizării nr. 32/1994 reglementează la art. 1 alin. (3) –
”Mecenatul este un act de liberalitate prin care o persoană fizică sau juridică, numită mecenă,
transferă, fără obligație de contrapartidă directă sau indirectă, dreptu l său de proprietate asupra
unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o persoană fizică, ca activitate filantropică
cu caracter umanitar, pentru desfășurarea unor activități în domeniile: cultural, artistic,
medico -sanitar sau științific – cercet are fundamentală și aplicată.”
Intr-o opinie, a ceastă diferențiere între actele dezinteresate și liberalități prezintă
importanță din urmatoarele două motive: ”condițiile de formă sunt mai restrictive în cazul
liberalităților (…); regulile prevăzute în materie succesorală în legătură cu reducțiunea se
aplică numai în cazul liberalităților, iar cele privitoare la raport se aplică numai donațiilor, iar
nu și altor acte juridice. – A se vedea, Ibidem. De exemplu, “daca defunctul a facut o donatie in
timpul v ietii, iar cu ocazia dezbaterii succesorale se constata ca aceasta a atins rezerva
succesorala prin incalcarea cotitatii disponibile, donatia respective va fi supusa reductiunii
liberalitatilor excessive.” (A. N. Gheorghe, p. 78).
Într-o altă opinie, impor tanța ac estei clasificari este subliniata după cum urmează: ”sub
aspectul formei liberalitățile sunt acte solemne, pe când actele dezinteresate sunt, în principiu,
acte consensuale; tot astfel, în materie de succesiune (moștenire), liberalitățile sunt supu se
reducțiunii și raportului, pe când actele dezinteresate nu.” ( A se vedea, O. Ungureanu, C.
Munteanu, Drept civil, Partea generală, Ed. Universul Juridic, 2013, p. 180).
Creditorii pot ataca liberalitatile pe cale a actiunii pauliene daca acestia doresc sa le fie
inopozabile, insa interesele nu le pot fi lezate intr-un act dezinteresat, intr ucat gajul lor general
nu se diminueaza, prin urmare acestia isi pot realiza creantele.
Notiunea fundamentala care uneste aceste categorii de acte juridice este carac terul lor
strict gratuit, scopul incheierii unui astfel de act fiind intentia de a procura foloase fara
obtinerea unei contraprestatii, unei alte persoane, parte in contract. Facand referire la efectul
patrimonial al fiecarei categorii de acte juridice, pu tem spune ca acesta se deosebeste dupa
cum este vorba despre liberalitati sau acte dezinteresate. Astfel, in cazul liberalitatilor,
patrimoniul dispunatorului se micsoreaza in folosul gratificatului, in timp ce in cazul actelor
dezinteresate, cel dintai nu are niciun fel de pierdere.
Concluzionand, “prin astfel de acte se fac servicii gratuite, fara a avea loc micsorari
patrimoniale, spre deosebire de liberalitati, al caror efect principal este acela de diminuare a
patrimoniului dispunatorului”. (A. N. Ghe orghe, p. 78)

3.8. Testamentul este un act juridic individual

27
Testamentul este un act juridic individual, acesta nu poate fi realizat prin reprezentare
sau cu incuviintarea ocrotitorului legal. Caracterul in dividual al testamentului consta in
necesitatea ca el sa exprime vointa unei singure persoane, legea interzicand ca doua sau mai
multe persoane sa testeze pr in acelasi act .
Pe langa faptul ca este un act juridic personal, “t estamentul est e si un act juridic
individual, in sensul ca trebuie sa exprime vointa unei singure persoane (a se vedea art. 1036
NCC) ”. (C. Macovei, M.C. Dobrila in Noul Cod Civil. Comentariu pe articole, Editura C.H.
Beck, Bucuresti 2012, p. 1072 -1073 ).
Caracteristica aceasta rezulta atat din caracter ul personal al testamentului, dar si din
prevederile art icolului 1036 Cod civil. Legea interzice sub s anctiunea nulitatii absolute
afirmarea dispozitiilor de ultima vointa prin acelasi act de catre doua sau mai multe persoane,
fara a avea vreo influenta daca testeaza una in favoarea ce leilalte sau in favoarea unui tert.
"Testament ul reciproc", astfel cum acest act este denumit de legislatia actuala, genereaza in
unele situatii anumite confuzii, iar spunand acest lucru nu ne referim la reciprocitatea
dispozitiilor testam entare, adica partile di spun una in beneficiul celeilalte , ci ne referim doar la
existenta unor disp ozitii testamentare care sunt facute prin intermediul aceluiasi act si apartin
doua sau mai multor persoane . “Un asemenea testament -devenit si testament conjunctiv -aduce
atingere caracterului unilateral si personal al testamentului si deci este lovit de nulitate.”
(Danut Cornoiu, Dana Tita, Drept civil succesiuni, Ed. Fundatiei Romania de maine ,
Bucuresti, 2012, p. 44).
In modul acesta apreciez ca vor fi permi se dispozitii testamentare cu caracter de
reciprocitate care sunt facute pri n acte diferite. Dar “nu va fi ad misa , sub niciun motiv
incheierea unui singur act care sa contina dispozitii testamentare ale mai multor persoane,
indiferent de benefi ciarul acestora.” (D. Negrila, p. 35)
Faptul ca asemenea acte sunt sanctionate cu nulitatea absoluta trebuie sa reprezi nte un
obstacol de netrecut la autentificarea unui astfel de testament, iar daca partile insista, a ctul
poate fi respins conform prevederilor din articolul 9 din Legea 36/1995. In acelasi fel nu va fi
admis nici ca fundament al transmisiunii m ostenirii un testament care contine dispoz itii de
ultima vointa mai multor persoane exteriorizate in cuprinsul aceluiasi ac t, fara a se tine seama
daca reprezinta un testam entul olograf, autentic sau privilegiat.

Capitolul IV
Cuprinsul testamentului

4.1.

28
Art. 1035 C. civ. prevede ca “Testamentul contine dispozitii referitoare la patrimoniul
succesoral sau la bunurile care fac parte din acestea, precum si la desemnarea directa sau
indirecta a legatarului. Alături de aceste dispoziții sau chiar și în lipsa u nor asemenea
dispoziții, testamentul poate să conțină dispoziții referitoare la partaj, revocarea dispozițiilor
testamentare anterioare, dezmoștenire, numirea de executori testamentari, sarcini impuse
legatarilor sau moștenitorilor legali și alte dispoziți i care produc e fecte după decesul
testatorului”, prevederea expresa a continutului testamentului fiind o notiune noua introdusa
de actualul legiuitor.

De aici rezulta ca “obiectul principal al testamentului il constituie legatele, care sunt
dispozitii re feritoare la patrimoniul succesoral (legate universale sau cu titlu universal), sau la
bunurile ce fac parte din acel patrimoniu (legate cu titlu particular), carora li se adauga, in mod
firesc, dispozitii referitoare la desemnarea directa sau indirect a l egatarului. Insa, alaturi de
legate, sau chiar fara a cuprinde legate, testamentul poate cuprinde si alte manifestari de ultima
vointa a defunctului”, (F. Deak, R. Popescu, p. 26) precum: recunoasterea unui copil din afara
casatoriei, revocarea totala sau partial a a dispozitiilor unui testament anterior, un partaj de
ascendant, dispozitii cu privire la funeralii si inmormantare, desemnarea unor executor
testamentar (care sa asigure executarea dispozitiilor testamentare), sarcini/obligatii impuse
legatarului (care micsoreaza emolumentul liberalitatii testamentare), dezmosteniri, alegerea
legii care sa guverneze succesiunea si altele, pe care le vom analiza in cele ce urmeaza.
Enumerarea facuta de art. 1035 este doar exemplificative, ci nu limitative, testamen tul putand
contine si alte dispozitii testamentare acceptate de lege.
In cartea sa intitulata “Noutati legislative in materia succesiunilor introduse prin noul
Cod civil”, autoarea este de parere, pe care de altfel o impartasim in lucrarea de fata, ca “des i
in definitie nu regasim o precizare expresa cu privire la efectul principal al testamentului
reprezentat de transmisiunea patrimoniului, acest lucru este reflectat de maniera de
reglementare a continutului testamentului, legiuitorul precizand ca testamen tul contine
dispozitii privitoare la patrimoniul succesoral si poate contine si alte categorii de dispozitii.”
(M.M. Soreata, p. 105)
Codul civil specifica la art. 80 necesitatea respectarii vointei persoanei decedate prin
aceea ca “orice persoana poate determina felul propriilor funeralii si poate dispune cu privire
la corpul sau dupa moarte. In cazul celor lipsiti de capacitate de exercitiu sau al celor cu
capacitate de exercitiu restransa este necesar si consimtamantul scris al parintilor sau, dupa
caz, al tutorelui”, iar “in lipsa unei optiuni exprese a persoanei decedate, va fi respectata, in
ordine, vointa sotului, parintilor, descendentilor, rudelor in linie cola terala pana la al patrulea
grad inclusive, legatarilor universali sau cu titlu universal ori dispozitia primarului comunei,
orasului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucuresti in a carui raza teritoriala a avut
loc decesul. In toate cazurile se va tine seama de apartenenta confesionala a persoanei
decedate.”

29
Cat despre nulitate, precizam ca “nulitatea unei dispozitii testamentare nu atrage dupa
sine si nulitatea altor dispozitii testamentare, in schimb nerespectarea formei testamentului
atrage n ulitatea tut uror dispozitiilor testamentare, ” (A. N. Gheorghe, p. 79) ceea ce inseamna
ca “fiecare dispozitie cuprinsa in testament are propria sa natura juridica si propriul sau regim
juridic, validitatea fiecareia – deci indeplinirea conditiilor de fond necesare unei existente
valabile – fiind apreciata in functie de reglementarile careia ii este supusa.” (D. Negrila, p. 44).
In consecinta, testamentul, ca act juridic complex, cuprinde o multitudine de acte
juridice de sine statatoare, care pot sa nu vize ze transmisiunea patrimoniului succesoral,
fiecare dintre ele avand regim juridic si natura juridica proprie. Analizand acest aspect, s -a
ajuns la concluzia potrivit căreia dacă un testament are in continutul sau în același timp legate
cat și alte dispoziț ii, este vorba despre două sau mai multe ac te juridice distincte, reunite sub
forma unui testament.
Din cele aratate mai sus se desprind următoarele consecințe:
 fiecare dispoziție testamentara trebuie sa fie analizată in mod
independent, deoarece exista posibil itatea ca un act s ă fie nul, iar celelalte valabile;
 revocarea dispoziții lor testamen tare prin intermediul unui testament
ulterior poate produce efectele dorite chiar dacă celelalte dispoziții ale testame ntului
revocator ar fi lipsite de efect, in c onditiile in care dispoziția revocatorie este total
valabilă, iar testamentul care o conține nu este complet nul ;
 asa incat forma testamentară este comună, rezulta lamurit ca viciile de
formă ale unei dispozitii se răsfrâng asupra tuturor dispozițiilor a căror validitate este
condiționată de validitatea testamentului;
 recunoașterea unui copil din afara casatoriei prin intermediul unui
testament se deosebeste de toate celelalte dispoziții intrucat este un act irevocab il care
isi produce efecte le imediat. Va liditatea testamentului nu isi rasfrange efectele asupra
actului de recunoaștere cu precizarea ca condițiile speciale prevăzute de lege pentr u
recunoaștere sunt îndeplinite. R ecunoașterea făcută printr -un testament autentic
conjunctiv care este nul de drep t se socoteste a fi valabilă pentru ca s-a făcut prin act
autentic.
Asa cum s -a aratat in doctrina, “devolutiunea succesorala, atat legala cat si
testamentarea are o esenta patrimoniala, sens in care se conchide ca nu poate exista
testament in sensul propr iu al notiunii de act prin care se deroga de la regulile mostenirii
legale, f ara ca acesta sa contina legate,” (I. Nicolae, p. 7) aspect pe care il vom analiza in
cele ce urmeaza.

4.2. Legatul
4.2.1. Notiune. Desemnarea legatarului.
Cu toate ca testamentul poate cuprinde acte juridice multiple, de naturi diferite, asa
cum am precizat mai sus, principalele sale dispozitii se refera la transmisiunea patrimoniului, a

30
unei fractiuni din acesta sau numai a unor bunuri singulare catre anumi te persoane desemnate
de catre testator. Aceste dispozitii testamentare poarta denumirea de legate iar cei care
beneficiaza de ele se numesc legatari.
Conform definitiei date in literatura de specialitate, “legatul este actul juridic cuprins
intr-un testam ent prin care testatorul desemneaza una sau mai multe persoane care, la decesul
sau vor primi intregul patrimoniu, o fractiune din patrimoniu sau anumite bunuri lasate de
defunct.” (Danut Cornoiu, Dana Tita, drept civil succesiuni, p. 53).
Conform Codului civil in vigoare, la art. 986 legatul este prezentat ca fiind “dispozitia
testamentara prin care testatorul stipuleaza ca la decesul sau unul sau mai multi legatari sa
dobandeasca intregul sau patrimoniu, o fractiune din acesta sau anumite bunuri determina te.”
Legatul este un act unilateral de vointa, cu alte cuvinte este o liberalitate pentru cauza
de moarte. “Intrucat legatul este o dispozitie testamen tara ce exprima vointa un ilaterala a
testatorului , desemnarea legatarului (a) trebuie sa fie facuta prin testament, incheiat in formele
prevazute de lege si (b) sa fie facuta personal de catre testator”(F. Deak, R. Popescu, p. 106),
in sensul ca elementele necesare pentru identificarea legatarului sa se regaseasca in cuprinsul
testamentului. Prin urmare, legatarul trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil in
momentul deschiderii mostenirii , ceea ce inseamna ca acesta poate fi chiar si o persoana
viitoare conceputa la data deschiderii mostenirii daca este vorba despre o per soana fizica, sau
o persoana juridica in curs de infiintare , iar “persoana care nu exista la data intocmirii
liberalitatii poate beneficia de o liberalitate daca aceasta este facuta in favoarea unei persoane
capabile, cu sarcina pentru aceasta din urma de a transmite beneficiarului obiectul liberalitatii
indata ce va fi posibil. (Emod Veress, p. 58)
In acest caz legatarul nu este determinat, dar este determinabil dupa criteriile stabilite
de catre testato r. (Pentru o analiza mai ampla a se vedea I. Rosetti -Balanescu, Al. Baicoianu,
op. cit., p. 535 -536; C. Hamangiu, I. Rosetti -Balanescu, Al. Baicoianu, op. cit., p. 883 -885; M.
Eliescu, op. cit., p. 251 ).
Vechea reglementare nu preciza in mod explicit definitia legatului, dar sub mai multe
aspect modalitatea juridica a acestuia era aceeasi cu cea consacrata de legiuitorul modern, daca
ne raportam la domeniul clasificarii, al conditiilor de validitate si al efectelor produse, de
vreme ce “una dintre conditiile necesare pentru valabilitatea legatului era desemna rea
legatarului, care trebuie sa indeplineasca doua cerinte: sa se realizeze de catre testator si sa se
realizeze prin testament”, fiind “considerat nul legatul instituit in favoarea unei persoane a
carei alegere este lasata la libera apreciere a unei tert e persoane (desemnata de testator) si fara
nicio alta contrib utie din partea testatorului la determinarea persoanei legatarului.” (M.M.
Soreata, p. 127). Pe de alta parte, legatul cu sarcina al carui legatar este determinat de testator
in care sarcina va c onsta in predarea bunurilor unei persoane preferate de catre un tert sau de
catre legatarul insusi, se va socoti valabil , ca de exemplu, legatul facut unei primarii care va
avea datoria de a -l imparti saracilor localitatii. (A se vedea D. Alexandresco, Exp licatiunea
teoretica si practica a dreptului civil roman, vol. IV, partea a II -a, ed. a II -a, Bucuresti, 1914, p.
156).
De asemenea, vechiul Cod civil nu il considera pe legatar ca fiind mostenitor, adica cel
care ii lua locul defunctului, ci doar un simpl u succesor , in acest fel beneficiarul neraspunzand

31
de pasivul mostenirii cu tot patrimoniul. El raspundea numai in limita bunurilor pe care le
dobandea si nu profita de pe urma sezinei – a posesiei de drept a mostenirii.
In actuala reglementare nu se mai d iscuta despre ace ste convingeri, deoarece nu se mai
regasesc printre articolele noului Cod civil. Art. 955 alin (2) sparge limitele impuse de
leguitorul de la 1864 prin folosirea sintagmei “mostenire testamentara”, rezultand faptul ca
numai mostenitorii te stamentari pot fi beneficiari ai testamentului. Iar in ceea ce priveste
sezina, aceasta nu mai reprezinta o dovada adusa in sprijinul celor de mai sus, data fiind
imprejurarea ca nici mostenitorilor legali nu le este ingaduita de lege, exceptand bineintele s
rezervatarii.

4.2.2. Clasificarea legatelor
In privinta clasificarii legatelor, in noua reglementare nu sunt introduse princ ipii noi
comparativ cu reglementarea anterioara, ci “noutatea este data de o reglementare competa si
expresa a unor elemente care au fost deja consacrate de doctrina si jurisprudenta” (M.M.
Soreata, p. 128). Astfel, potrivit dispozitiilor art. 986 C. civ., unul sau mai multi legatari au
posibilitatea de a d obandi intregul patrimoniu, o fractiune din acesta sau anumite bunuri
determinate, prevedere cara arata ca legatele sunt de mai multe feluri.
Art. 1054 C. civ. ( (1) Legatele sunt universal, cu titlu universal sau cu titlu particular.
(2) Legatul poate fi pur si simplu, cu termen, sub conditie sau cu sarcina) ne indica cele doua
criterii prin intermediul carora se clasifica legatele, “astfel, un prim criteriu are la baza
obiectul legatului, iar cel de -al doilea criteriu are in vedere prezenta sau absenta mo dalitatilor
care afecteaza liberalitatea facuta pe calea legatului”. (I. Nicolae, p. 80). Primul criteriu
distinge legatele in tre legate universale, cu titlu universal si cu titlu particular, iar al doilea
criteriu le clasifica in legate pure si simple, le gate cu termen, legate sub conditie si legate cu
sarcina.

4.2.2.1. Criteriul obiectului
Dupa criteriul obiectului, legatele pot fi:
a) Legat universal, conform art. 1055 C. civ. (“Legatul universal este dispozitia
testamentara care confera uneia sau mai mul tor persoane vocatie la intreaga mostenire”).
Obiectul acestuia il reprezinta intregul patrimon iu al testatorului, iar element ul “caracteristic
legatului este nu cantitatea bunurilor culese, ci vocatia la intreaga universalitate pe care o
confera legatarul ui” (D. Cornoiu, D. t ita, Dr civ succ, 2012, p. 53), “adica puterea de absorbtie
a dreptului sau in eventualitatea cand drepturile mostenitorilor legali sau ale altor legatari ar
ramane caduce” (Dumitru C. Florescu, Drept civil, Succesiunile, Ed. Universit atii “Titu
Maiorescu”, Bucuresti, 2001, p. 109).

32
Capacitatea de absorbtie a legatului universal se compune din jus accrescendi (dreptul
de ascrescamant) pentru situatia in care alta devolutiune a mostenirii este nula, scoasa din
functiune ori care nu isi mai produce efectele.
Potrivit literaturii de specialitate “daca mostenirea ar fi absorbita de celelalte legate si
datorii sau sarcini, instant poate decide in functie de circumstante, ca testatorul nu a avut
intentia de a desemna un adevarat legatar universal , ci un simplu executor testamentar” (E.
Paraschiv, D. S. Paraschiv, Drept civil, Succesiuni , Ed. Conphys, Ramnicu Valcea, 2007, p.
116-117).
In acest fel este usor de inteles cum pot exista doi sau mai multi legatari universali care
sa isi imparta mostenirea succesorala intre ei in mod egal. Cu toate acestea, ei au vocatie
eventuala asupra intregii mosteniri prin faptul ca in cazul in care colateralii nu vor sa accepte
mostenirea, fiind renuntatori sau nu o pot primi (aici pot exista mai multe cazuri, dar voi da ca
exemplu cazul predecesului), oricare dintre legatari, insa doar unul singur, va putea c ulege
intreaga masa succes orala “si nu doar cotitatea disponibila stabilita prin lege in functie de
calitatea mostenitorilor rezervatari cu care vine in concurs”. (M. Soreata, p. 129) Dar daca se
intampla ca toti sa accepte legatul, fiecare dintre legatari va dobandi o singura part e din
mostenire, cu toate ca au vocatie la intreaga mostenire. Deci, “legatarul universal are vocati e
la intreaga mostenire, asemanator mostenitorului legal cu vocatie concreta (utila) la mostenire
(numai izvorul vocatiei este diferit , si anume legea, respectiv testamentul)” (F. Deak, R.
Popescu, op.cit., p. 110). Insa, legatul va continua sa fie universal, cu toate ca din cauza
legatelor cu sarcina sau a celor particulare, avantajul ar fi lipsit de insemnatate.
In privinta numirii legatarului universal, dispunatorul are libertatea de a folosi orice
mijloace pe care le considera adecvate, intrucat nu exista anumiti termeni speciali prin care
desemnarea trebuie realizata.
Pentru a reiesi in mod incontestabil ca testatorul i -a acordat legatarului vocatie asu pra
intregii sale mase succesorale, cel dintai are optiunea de a alege intre determinarea precisa ca
legatul este universal sau poate utiliza anumiti termeni sau expresii din care sa se inteleaga
acest lucru , nefiind tinut in a utiliza o anumita forma sacr amentala . Cu titlu de exemplu,
“literatura de specialitate si practica judiciara au apreciat ca legate universale: legatul tuturor
bunurilor mobile sau immobile ale testatorului; (Pentru detalii, a se vedea T.S., completul de 7
judecatori, dec. civ. nr 4/ 1984, in C.D. 1984, p. 68) legatul nudei proprietati asupra intregii
mosteniri; legatul cotitatii disponibile, intrucat in situatia in care mostenitorii rezervatari
renunta sau sunt inlaturati de la mostenire, ca nedemni, legatarul va avea vocatie la intre aga
mostenire; legatul ramasitei sau prisosului succesoral” (A.N. Gheorghe, p. 103) dupa
efectuarea platii si a sarcinilor celor cu titlu universal sau particulare; si altele.
Art. 1114 alin (2) C. civ. evidentiaza faptul ca “mostenitorii legali si legata rii
universali sau cu titlu universal raspund pentru datoriile si sarcinile mostenirii numai cu
bunurile din patrimoniul succesoral, proportional cu cota fiecaruia”.
Legatul universal isi mentine particularitatea de universalitate prin faptul ca in
momentu l deschiderii mostenirii, persoana care beneficiaza de acesta se transforma intr -un
nud proprietar al mostenirii (adica acel proprietar care detine doar partea de dispozitie asupra
mostenirii), urmand ca la incetarea uzufructului sa obtina in intregime pro prietatea

33
universalitatii. Pentru a argumenta acest aspect, putem explica per a contrario art. 1056 alin. 2
care vorbeste despre legatul cu titlu universal ca fiind “proprietatea unei cote -parti” din
mostenire sau “un dezmembramant al proprietatii asupra totalitatii sau a unei cote -parti din
mostenire ” si sa concluzionam ca nuda proprietate a patrimoniului repr ezinta un legat
universal, iar nu legat cu titlu universal.
Intrucat legatarul universal reprezinta un continuator al testatorului, acesta are dreptul
de a lua in posesie atat partile patrimoniale, cat si partile extrapatrimoniale transmise mortis
causa.