Type text INTRODUCERE [620354]

[Type text]
UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI ADMINISTRAREA AFACERILOR
ȘCOALA DOCTORALĂ ÎN ȘTIINȚE ECONOMICE

DOMENIUL: Management

Politici și strategi

Raportul nr. 1

Conducător științific:
Prof.univ.dr. Cătălina Sitnikov

Doctorand: [anonimizat]ȋrstea) Ana -Maria -Lucia
Craiova
2017

[Type text] INTRODUCERE
Scopul acestui raport este de a prezenta provocăriile și oportunitățiile oferite sistemului
educațional din România, evidențierea aspectelor esențiale legate de politicile asigurări calității
ȋn educație, existența infracstructuri și dificultăți legate de toate aceste aspecte.
Plecând de la conceptul care spune că utilizare corectă și eficientă a politicilor ȋn sfera
educațională este o condiție imperativă pentru menținerea la standardele cerute de societatea
modernă bazată pe progres și dezvoltare continuă ce implică și o anumită concurență apărută
ȋntre indivizii, altfel spus dobândirea de compe tențe devine astfel baza procesului educațional, iar
formarea și dezvoltarea competențelor sunt mult mai ușor de asimilat datorită noilor strategii și
metode educaționale .
În ultimii ani sistemul educațional nu numai din România ci și din ȋntreaga lume se află
ȋntr-un ritm rapid de globalizare, devenind mai dinamic, mai activ și mai competitiv. Factorii
precum creșterea presiunii ȋn derularea activităților educaționale, sofisticarea și diversificarea
metodelor de ȋnvățământ, au determinat profesorii să caut e ȋn mod activ modalității alternative
prin care să obțină un avantaj asupra procesului educațional durabil și care să le diferențieze ȋn
mod pozitiv și să asigure calitatea procesului educațional.
Tendințele societăți actuale asupra ȋnvățământului devin i novatoare, astfel că se cere
abordarea unui curriculum real adaptat societăți actuale, intervine flexibilizarea și diversificarea
programelor de studiu dar și de formare, generalizarea sistemului de credite transferabile ȋn
concordanță cu standardele europ ene, utilizarea de strategii de formare interactivă centrate pe cel
ce ȋnvață astfel ȋ ncât dezvoltarea competențelor devine o necesitate.
Noua orientare a ȋnvățământului românesc urmărește adaptarea sistemului educațional
conform normelor și standardelor i nternaționale, care urmărește dezvoltarea critică a copiilor
ȋncă din educația timpurie, prin folosirea unor metode și tehnici activ -participative a copiilor și
ȋncearcă să ȋi plaseze pe aceștea ȋn centrul procesului de ȋnvățare.
Predarea -ȋnvățarea -evaluar ea proiectată și desfășurată cu ajutorul noilor politicii de
ȋmbunătățire a calități, poate dezvolta o metodă educațională motivantă care poate contribui la
eficientizarea și modernizarea demersului didactic. Folosirea calculatorului, a tablei interactive și
a softurilor educaționale contribuie la susținerea inovației didactice și facilitează accesibilitatea
cunoștiințelor și încurajează inovația/ modernizarea procesului didactic, facilitează înțelegerea
fenomenelor de către copii, promovează învățarea coop erativă, dezvoltând abilități de lucru în
echipă, permite o învățare individualizată, personalizată.

[Type text]

Capitolul 1
Asigurarea calități ȋn educație

1.1 Conceptul de asigurare a calității ȋn educație

[Type text] 1.2 Componentele conceptului calități i ȋn educatie
1.3 Factori care influențează și asigură calitatea ȋn educație
1.4 Rolul calității ȋn educație
Capitolul 2
Politicile și strategiile asigurări calități ȋn educație
2.1 Abordări tradiționale
La nivel internațional p remisele reformei învățământului au fost deduse prin identificarea
faptelor pedagogice relevante ce întrețin starea de criză a sistemului educațional. Analiza
situației de criză a educației a debutat în anii 1960, analiză realizată de Philip H. Coombs.
„Reforma pedagogică inițiată în România , după Revoluția din Decembrie 1989, vizează
transformări la nivelul structurii și funcționării sistemului de învățământ, pe verticală și
orizontală. Pe verticală, prin asigurarea continuității între treptele de învățământ și pregătirea
tranziției între ac estea cu mijloace pedagogice adecvate. Pe orizontală, prin conceperea
conținuturilor într -o perspectivă intra, inter și transdisciplinară deschisă a valorilor s pecifice
educației permanente."
Noile finalități ale învățământului românesc impun transformarea globală a școlii românești și
implicit a învățământului preșcolar ca parte integrată a sistemului de învățământ. Considerat tot
mai frecvent ca fiind nu numai o treaptă distinctă și necesară a sistemului de învățământ ci și o
parte integrantă a structuril or educației permanente, învățământul preșcolar își reevaluează
obiectivele, conținuturile și tehnologia didactică în concordanță cu obiectivele reformei generale,
ale reformei școlare în special, obiective care sunt greu de definit și mai ales de aplicat în lipsa
unei legi complete a învățământului.
2.2 Concepte moderne și redefinirea modelelor asupra politicilor care asigură
calitatea ȋnvățământului
În proiectarea unei noi structuri a sistemului de învățământ românesc trebuie să pornim de la
premise de ordin practic și de ordin metodologic; primele ținând de respectarea problematicii
sistemului global care urmează să fie proiectat, celelalte ținând de respectarea unui anumit
specific pedagogic al problemei.
În ceea ce privește prima premisă care ține de sistem ul social global, ea implică pe plan teoretic
anumita clarificare cu o anumita rigoare științifică, a relației care există între reforma socială și
reforma pedagogică.
Spre deosebire de învățământul tradițional, bazat pe metode de transmitere și asimilare a
informației, învățământul contemporan trebuie să promoveze cu precădere acele metode care îi

[Type text] învață pe copii să folosească informațiile în scopul obținerii de noi informații, al rezolvării
situațiilor problemă cu care ei sunt confruntați, al adaptării su ple la mediul social contemporan.
În acest context învățământul trebuie să conducă nu numai la pregătirea omului pentru viața în
societate, dar în același timp să -1 împlinească pe copil, pe tânărul zilelor noastre ca
individualitate, să fie deci un proces de definire umană care sa creeze un câmp mai larg de
posibilități pentru creativitate, inițiativă, autonomie, contribuind la procesul general uman.
Perfecționarea conținutului procesului de învățământ se referă la restructurările care se impun în
ceea ce p rivește cantitatea și calitatea informației selectate și incluse în documentele școlare
(planuri, programe și manuale).
Perfecționarea tehnologiilor și a strategiilor didactice vizează două tendințe convergente:
transformarea celui care învață în subiect a ctiv al propriei deveniri și apropierea cunoașterii
didactice de cunoașterea științifică a realității.
Rolul tehnologiilor și a strategiilor didactice este tocmai acela de a avea un context situațional,
astfel încât cel care învață să fie antrenat și sa pa rticipe în mod activ la realizarea obiectivelor
predării.
Se impune ca procesul de învățământ să se adapteze cerințelor sociale și să -1 pună pe cel care
învață în fața unei porți deschise spre știință și viață, obligându -1 să cerceteze și să descopere
adevărurile științifice.
Prin reforma învățământului urmează să se realizeze competitivitatea acestuia prin redefînirea
statutului cadrului didactic nu numai ca profesionist la catedră, în cadrul unor specialități, dar și
ca educator, intelectual, om de cultu ră și a copilului nu numai în plan cognitiv ci și al
aptitudinilor complexe cum ar fi: inventivitatea, imaginația, discernământul, capacitatea de a -și
evalua și proiecta activitatea, de a se defini în orice situație, oricât de complexă ar fi.
Complexitatea strategiei proiectată de reformă decurge din: faptul că aceasta oferă posibilitatea
de a elimina consecințele negative ale sistemului de învățământ din anii precedenți;
uniformizarea pregătirii și educației; neluarea în seamă a capacităților reale ale cop ilului, ca
obiect și subiect al educației și formalismul didactic; ideologizarea și dogmatizarea
învățământului, caracteristici care au determinat anchilozarea și blocarea lui funcțională,
respectiv d isfuncția socială și educativă.
Educatorul pregătit pentru un învățământ modern urmează să asigure formarea și dezvoltarea
unei aptitudini corespunzătoare, receptivă, mobilă, flexibilă, complexă, față de schimbări, astfel
încât persoana să accepte schimbarea, s -o înțeleagă și să participe la producerea ei.
Un învățământ modern, reformat, trebuie să permită fiecărui copil nu numai să se dezvolte, ci și
să își formeze, să -și cultive opțional toate disponibilitățile, să contribuie la realizarea omului ca
personalitate, cultivându -i cele mai alese însușiri spiri tuale.

[Type text] Pregătirea profesională a cadrului didactic trebuie să fie complexă, amplă, permanent deschisă
înnoirilor și perfecționării. Pentru a spori eficiența unui astfel de sistem modern de pregătire a
cadrului didactic pornind de la importanța învățământul ui, de la specificul profesiunii și de la
responsabilitatea care -i revine cadrului didactic în asigurarea dezvoltării optime a personalității
celui educat, educatorul exercită o influență formativă hotărâtoare asupra celor educați.
2.3 Rolul profesorului ȋn ca litatea educației
Capitolul 3
Abordarea asigurări ca lității din perspectiva politic ilor și strategiilor ȋn
ȋnvățământul primar și gimnazial
3.1 Calitatea managementului predării și ȋnvățării
3.2 Asigurarea calității din educația primară și gimnazială
Interesul deosebit manifestat în toate sistemele dezvoltate de învățământ, cu privire la integrarea
cât mai bună a copiilor în clasa I, trebuie să fie în continuare obiectivul fundamental al
învățământului pr imar din țara noastră.
Faza de tranziție prin care trece și prima treaptă a învățământului nostru, trebuie analizată cu
atenție deosebită pentru preocupările și măsurile de organizare să nu aibă urmări negative
asupra etapei de perspectivă a dezvoltării învățământului școlar.
Desigur, se impun, în continua re unele modificări de conținut în programa activității școlarilor.
S-a renunțat la conținutul politic din programă, iar elementele de educație morală și patriotică
sunt implementate cu grijă în conținutul celorlalte categorii de activitate. Mai mult, numă rul de
activități comune (obligatorii) s -a redus lăsând loc mai mult activităților de joc, recreative
indispensabile acestei perioade de vârstă.
Trebuie să acordăm mai multă atenție, mai mult loc copilăriei, jocului și voioșiei în primul rând,
apoi formări i și dezvoltării deprinderilor de comportare civilizată, de ordine și disciplină,
cultivării sociabilității, formării unor însușiri morale alese, dezvoltării unor capacități intelectuale
elementare.
Programa în forma ei actuală oferă suficiente activități și mijloace pentr u realizarea acestor
obiective. Vârsta școlară este una dintre cele mai importante perioade psiho -genetice, datorită
proceselor remarcabile în toate planurile și în special în sfera sentimentelor și a personalității
copilului.
Cu toate că trăsăturile psihice caracteristice elevului nu pot fi formate în condițiile activității
școlare, unele premise ale acestora pot fi dezvoltate încă din pregătitoare , ele reprezentând o
condiție necesară trecerii de la joc la învățarea sistematică, ca activi tate de baza.

[Type text] Învățământul preuniversitar este organizat în concordanță cu Declarația universală a drepturilor
omului, cu documentele internaționale care reglementează accesul la educație al copiilor,
preadolescenților, adolescenților; existența lor psihop edagogică, în vederea inte grării școlare,
profesionale și sociale, în condiții de egalitate și echitate, în cadrul unui sistem deschis instruirii
permanente și formării continue.
Preocuparea pentru introducerea cât mai timpurie a copiilor într -un sistem de educație
instituționalizat este justificată de faptul că vârsta școlară mică, reprezintă o perioadă,
fundamentală pentru dezvoltarea ulterioară a copilului.
Psihologi de prestigiu afirmă posibilitatea și necesitatea introducerii timpurii a copilului într -un
sistem de educație instituționalizat. Edgar Faure susține că „Educația copiilor de vârstă școlară
este un preambul al oricărei politici educative și culturale."
Este cunoscut faptul că, activitatea specifică copilului de vârstă preșcolară este jocul . Trecerea la
activitatea școlară care constă în învățare și impune anumite comportamente, specifice acestei
activități, se face printr -un proces de adaptare pentru care grădinița îi pregătește pe copii. Aceasta
înseamnă că se predau anumite sarcini instructiv -educative ale școlii primare.
Sunt precizate în legea învățământului preuniversitar ca obiective ale învățământului preșcolar,
următoarele: „pregătirea complexă și gradată, socială și individuală a copilului pentru școală, pe
baza valorificării experiențe i sale infantile, în condițiile de activitate specifice vârstei (joc,
elemente de învățare didactică, muncă și creație specifică), într -o ambianță de afecțiune și
încredere." (art.24)
Obiectivele principale ale învățământului preșcolar vizează cu precădere aspectele formative,
punându -se accent pe dezvoltarea proceselor intelectuale, pe formarea capacităților de cunoaștere
și de exprimare, pe formarea unor deprinderi elementare de muncă și de comportare civilizată.
În dezbaterea problemelor privind vârsta p entru debutul școlarității, s -a ajuns la conceptul de
„maturitate școlară" sau „aptitudine de școlaritate" care reprezintă un set de însușiri psihofizice
care fac posibilă integrarea copiilor în activitatea școlară.
În contextul măsurilor privind așezarea învățământului din țara noastră pe baze noi, cu adevărat
democratice, prima verigă a acestui sistem – învățământ preșcolar – necesită o atenție deosebită.
Delimitarea locului și rolului pe care -1 are grădinița, ca primă instituție de culturalizare și
socia lizare a copiilor, de pregătire a acestora pentru integrarea școlară, asigură eficiența
învățământului preșcolar.
Se poate constata că, majoritatea sistemelor de învățământ nu utilizează restrângerea vârstei de
debut a preșcolarității, dimpotrivă unele cob oară această vârstă până la 2 ani stipulând
dezvoltarea și îmbogățirea modului de realizare a funcțiilor a acestei verigi primare a
învățământului.

[Type text] Reforma impune, în același timp, o analiză critică a sistemului actual de învățământ din țara
noastră, pentr u valorificarea rațională a elementelor pozitive ale acestuia.
În ceea ce privește învățământul preșcolar, trebuie să recunoaștem și să reținem (procesele)
progresele, mai mici sau mai mari, pe care le -a înregistrat acesta.
Eficiența educației preșcolare d epinde nu atât de multitudinea deprinderilor și cunoștințelor
însușite de copii la această vârstă, cât la nivelul lor intelectual general, de dezvoltare
multilaterală a personalității lor și de însușirea acelor capacități care -i fac apți pentru școlaritate .
Prin activitățile din grădiniță, educatoarele dirijează copiii spre jocuri frumoase, plăcute și utile.
Educatoarea trebuie să facă plăcut fiecare gen de activitate, să înfiripeze în sufletul curat al
copiilor dorința de a ii școlari.
Toate activitățile din grădiniță fiind surse de pregătire pentru școală, trebuie organizate în așa fel
încât să vizeze acest obiectiv important pentru a ridica copilul pe o treaptă superioară de
dezvoltare, asigurându -i astfel reușita școlară.