KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ LUCRARE DE LICENȚĂ Coordonator științific: Lector Dr. HODORCĂ Raluca Mihaela Absolvent: ALISTAR Elena Ionela… [620325]

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
Lector Dr. HODORCĂ Raluca Mihaela

Absolvent: [anonimizat]
2018

UNIVERSITATEA „ALEXANDRU IOAN CUZA” IAȘI
FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT
SPECIALIZAREA
KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ

ROLUL KINETOTERAPIEI DUPĂ
FRACTURILE OSTEOPOROTICE

Coordonator științific:
Lector Dr. HODORCĂ Raluca Mihaela
Absolvent: [anonimizat]
2018

3
CUPRINS
CAP. I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII ………………………….. ……………………… 4
I.1. Actualitate și importanța temei ………………………….. ………………………….. ………………………… 4
I.2. Elemente de anatomie, biomecanică și patologie ale oaselor ………………………….. ……………. 5
I.2.1. Anatomia macroscopică și microscopică a osului ………………………….. …………………….. 7
I.2.2. Structura țesutului osos ………………………….. ………………………….. ………………………….. . 11
I.2.3. Principii biomecanice ale osului ………………………….. ………………………….. ………………. 13
I.2.4. Anatomie patologică ………………………….. ………………………….. ………………………….. ….. 14
I.3 Fractura de șold ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………… 15
I.3.1. Anatomia și biomecanica articulației coxo -femurale ………………………….. ………………. 15
I.3.2. Etiopatogenie ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………. 26
I.3.3. Clasificarea fracturilor ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 27
I.3.4. Manifestări clinice și complicații ………………………….. ………………………….. ……………… 28
I.4. Fiziopatologia și manifestările funcționale ale osteoporozei ………………………….. …………… 29
I.4.1.Etiopatogenia osteoporozei ………………………….. ………………………….. ………………………. 31
I.4.2. Clasificarea osteoporozei ………………………….. ………………………….. ………………………… 33
I.5. Rolul kinetoterapiei în osteoporoză ………………………….. ………………………….. ………………… 34
CAP. II METODOLOGIA LUCRĂRII ………………………….. ………………………….. ……………………. 36
II.1. Motivația alegerii temei ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 36
II.2. Ipoteza ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. 36
II.3. Scopul, obiectivele și etapele lucr ării ………………………….. ………………………….. …………….. 37
II.4. Metode și tehnici de cercetare folosite pentru realizarea lucrării ………………………….. ……. 38
II.5. Subiecții și locul desfășurării cercetării ………………………….. ………………………….. ………….. 40
II.6. Teste utilizate ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 40
II.6.1. Ev aluarea durerii ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 41
II.6.2. Testing articular ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……….. 42
II.6.3. Testing muscular ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 44
II.6.4. Activități motorii cotidiene (A.D.L.) ………………………….. ………………………….. ……….. 47
II.6.5. Evaluarea mersului ………………………….. ………………………….. ………………………….. …… 48
CAP. III APLICAȚII, REZULTATE ȘI INTERPRETAREA LOR ………………………….. ………….. 49
III.1. Aplicații, prezentarea aspectelor practice folosite în cercetare ………………………….. ……… 49
III.2. Prezentarea rezultatelor obținute ………………………….. ………………………….. ………………….. 59
III.3. Interpretarea rezultatelor obținute în cercetare ………………………….. ………………………….. .. 64
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………….. .. 74
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………………. 75

4
CAP. I FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII

I.1. Actualitate și importanța temei

În urma statisticilor realizate la nivel mondial, s -a ajuns la concluzia că orice persoană,
la o vârstă înaintată poate fi afectată de osteoporoză. După Organizația Mondială a S ănătății,
osteoporoza se caracterizează printr -o scădere a masei osoase precum și degradarea structurii
microscopi ce a țesutului osos. În urma acestor procese, crește riscul producerii fracturilor și
totodată și fragilitatea osoasă.
Sfera de acțiune a acestei patologii cup rinde copii, adolescenți și pre ponderent
persoane vârst nice (peste 60 de ani boala fiind prezentă la peste 50%). Scăderea densității
osoase și creștere a fragilității, sunt pro vocate de apariția unor factori ce se pot influența
reciproc. Factorii pot fi: moștenirea genetică, rasa, sexul, vârsta, greutatea, hormonii,
activitatea fizică și alime ntația. Această afecțiune s -a dovedit a fi principala cauză de
morbiditate și mortalitate.
Osteoporoza a ajuns o problemă globală, estimându -se că după 50 de ani numărul
fracturilor osteoporotice se va dubla. Conform International Osteoporosis Foundation, la nivel
mondial, osteoporoza produce mai mult de 8, 9 milioane de fracturi anual, 1 din 3 femei peste
50 de ani vor prezenta fracturi osteoporotice, la f el ca 1 din 5 bărba ți cu vâr sta peste 50 de ani .
În intervalul unui an au fost semnalate aproximativ 9 milioane de noi fracturi osteoporotice,
dintre care 1,6 milioane au fost la nivelul șoldului, 1,7 milioane au fost la antebraț și 1,4
milioane au fost fracturi vertebrale clinice iar restul de 4,3 mil ioane la alte articulații față de
cele specificate. Europa și America au reprezentat 51% din toate aceste fracturi, în timp ce
majoritatea celorlalte au avut loc în regiunea Pacificului de Vest și Asia de Sud -Est.1
În România nu există statistici care să confirme un număr exact al persoanelor
diagnosticate cu osteoporoză, dar Asociația pentru prevenirea osteoporozei în România
declară că incidența apariției osteoporozei este mai des întâlnită la femei , de 2-4 ori , decât la
bărbați. Cert este că în România, în ultimii ani, se constată o înmulțire exponențială a
numărului de persoane identif icate cu factori de risc importa nți în apariția osteoporozei,
subdiagnosticarea și netratarea sau tr atarea tardivă a acestora duce la apariția de complicații

1 http://www.sfatulmedicului.ro/Osteoporoza/osteoporoza -o-problema -majora -de-sanatate_12266 , accesat la data
de 15.02.2018.

5
nedorite manifestate prin apariția fracturilor de cauză osteoporotică. Aceste fracturi au
influență asupra calității vieții, crescând mortalitatea și morbiditatea în populație.
„Investigare a și tratarea acestei afecțiuni se realizează în centre specializ ate. Cel mai
relevant test de diagnosticare este DEXA, ce realizează măsurarea masei osoase prin
intermediul razelo r X.”2 În tratamentul osteoporozei, de -a lungul anilor s -au folosit mai multe
tehnici terapeutice ce au avut ca obiectiv principal creșterea masei osoase, îmbunătățirea
calității vieții psihice și fizice precum și prevenirea compl icațiilor în urma apariției frac turilor.
„Diagnosticarea osteoporozei sau a osteopeniei, prin densitometrie sau histomorfometrie, se
poate face și în absența semnelo r clinice și radiologice, deoarece pierderea de os este prezentă
în grade variate înainte de atingerea pragului de fracturare.”3Printre multiplele opțiuni
terapeutice se află și kinetoterapia care intervine în tratarea acesteia prin intermediul unui
program individualizat în funcție de vârsta și particularitățile anatomo -fiziologice ale
pacientului , putând fi realizat atât la domic iuliu cât și în centre de specialitate.
Având în vedere incidența producerii fracturilor osteoporotice, un alt rol al
kinetoterapiei este acela de a preveni apariția acestora sau a complicațiilor adiacente. În cazul
recuperării post -fractură, se urmăreș te prin programul de kinetoterapie o recuperare de
preferat totală a capacității și calității osului fracturat.

I.2. Elemente de anatomie, biomecanică și patologie ale oaselor

Osteologia este parte a anatomiei ce se ocupă cu studiul oaselor. Totalitatea oaselor
formează un ansamblu ce poartă denumirea de schelet. Termenul de schelet provine din
cuvântul grecesc „skeleton ”, ce are semnificația de mumie sau corp uscat. În componența
scheletului uman adult intră oasele, câteva cartilaje, toate legate prin i ntemediul articulațiilor
și susținute cu ajutorul ligamentelor. Acest ansamblu are rol pasiv în mișcare, fiind mobilizat
cu ajutorul mușchilor.
În concepția populară, se crede că osul nu este un țesut viu. Osteologia vine cu
argumente contrare acestei a firmații și demonstrează faptul că oasele sunt țesuturi vii care își
modifică structura permanent ca reacție la forțele mecanice externe și la anumiți factori
interni.

2https://www.medlife.ro/ -cum-video functioneaza -aparatul -dexa -cum-va-puteti -calcula -riscul -pentru –
probabilitatea -de-fractura.html , accesat la 19.01.2018.
3 Burnei Gh. (2004), Osteoporoza. București: Editura Universitară „Carol Davila”, p. 24.

6

Figura 1. Scheletul uman4

„Datorită fapt ului că oasele au ca și propriet ăți fizice principale rezistența și
elasticitatea, acestea îndeplinesc o serie de roluri funcționale și anume:
1. Rol de pârghii ale aparatului locomotor . Asupra lor acționează mușchii, asigurând
susținerea și locomoția corpului.
2. Rol de protecție a unor organe vitale :
– cutia craniană pentru creier;
– canalul rahidian pentru m ăduva spinării;
– cutia toracică pentru inimă și plămâni;
– bazinul osos pentru organele pelvine.
3. Rol antitoxic . Oasele rețin numeroase subs tanțe toxice (Hg, Pb, F) pătruns e
accidental în organism și le eliberează treptat, fiind eliminate renal. În felul acesta
concentrația sangvină a toxicului nu crește prea mult și sunt prevenite efectele nocive asupra
organelor.
4. Rol de sediu principal al organelor hematopoetice . La copii toate oasele, iar la adult
oasele late co nțin măduvă roșie, hematogenă.
5. Rol în metabolismul calciului, fosforului și electroli ților. Oasele reprezintă
principalul rezervor de substanțe minerale al org anismului.”5

4 https://pregatirefizica.wordpress.com/tag/scheletul -uman/ , accesat la data de 17.06.2018.
5 Cârmaciu R., Ciornei C., Niculescu T. C., Niță C., Sălăvăstru C. (2009), Anatomia și fiziologia omului
Compediu. București: Corint, pag. 81.

7
I.2.1. Anatomia macroscopică și microscopică a osului

„Scheletul uman este alcătuit dintr -un număr de 200 -220 de oase dintre care 33 -34
sunt oase impare (vertebrele, sternul, sacru, coccisul și une le oase ale craniului ), celelalte fiind
pare. Se face cunoscut f aptul că 14 – 20% din masa corpului reprezintă masa totală a oaselor
omului viu. Un raport între greutatea scheletului și conținutul total de calciu ar fi că la 4000 g
ar corespunde aproximativ 1050 g de calciu. ”6
Dacă facem referire la conformația exteri oară a oaselor, se observă o asemănare a
acestora cu forma unor corpuri geo metrice. Datorită acestui aspect estetic, oaselor li se
atribuie trei dimensiuni de descriere și anume: lungimea, lățimea și grosimea. Tot din
perspectiva asemănării cu forma corpur ilor geometrice, specialiștii descriu fețele, marginile și
unghiurile oaselor. Astfel o primă clasificarea a oaselor cuprinde: oase lungi, scurte și plane.
Având în vedere faptul că există și o serie de oase cu formă neregulată, alături de prima
clasificar e se mai adaugă și oasele pneumatice, sesamoide, suturale și neregulate. Aceste
tipuri din urmă precizate, sunt cl asificate în funcție de poziționarea și funcția lor în organism
și de caracteristica arhitecturală.
 Oasele lungi (Os longum). După cum sugerea ză și denumirea, sunt structuri ale căror
lungime depășește lățimea și grosimea și execută funcția de pârghii. Acestea sunt formate
dintr -un corp ce poartă denumirea de diafiză în interiorul căreia se regăsește canalul medular.
Pe lângă diafiză, oasele lun gi mai cuprind două epifize (una proximală și una distală)
prevăzute cu fețe articulare ce sunt acoperite cu cartilaj articular. O altă structură ce o întâlnim
în componența oaselor lungi, este metafiză, ce reprezintă delimitarea între diafiză și epifiză. 7

Figura 2. Osul lung

 Oasele scurte (Os breve). Aceste tipuri de oase se caracterizează prin faptul că au cele
trei dimensiuni aproximativ egale, fiind asemănate cu o formă cubică. Oasele scurte se găsesc
în articulațiile ce au o amplitudine mică a mișcării dar necesită o soliditate crescut ă.

6 Ștefăneț M. (2007), Anatomia Omului. Chișinău:Centrul Editorial -Poligrafic Medicina, p.64.
7 Papilian V. (2003), Anatomia Omului – Aparatul Locomotor. Editura All, p.7.

8

Figura 3. Oase scurte8

 Oasele plane (Os planurri). Aceste oase se caracterizează prin lungime și lățime egală,
dar depășesc grosimea. Au aspect turtit, și un număr neregulat de margini și unghiuri. Oasele
plane îndeplinesc în special două funcții și anume: contribuie la compunerea cavităților de
protecție și reprezintă o suprafață considerabilă de inserție pentru mușchi.

Figura 4. Os plan9

8 https://sistemul -osos.weebly.com/clasificare.html , accesat la data de 17.06.2018.
9 https://www.pinterest.ph/pin/364087951104383552/ , accesat la data de 17.06.2018.

9
 Oasele pneumatice (Os pneumaticum). Nu au o formă regulată și au în componența
lor spații cu aer.

Figura 5. Oase pneumatice10

 Oasele sesamoide (Ossa sesamoidea). Se dezvoltă în aproprierea articulațiilor, au
dimensiuni relativ mici și formă lenticulară.

Figura 6. Os sesamoid11

 Oasele suturale (Ossa suturalia). Mai poartă denumirea și de oase wormiene, au
dimensiuni mici și formă plană. Acestea se dezvoltă din puncte de osificare speciale
independente ale oaselor învecinate. Se regăsesc în special în componența bolții craniene.12

10 http://www.salabucuresti.ro/articole/osteologia -clasificarea -oaselor -compozitie –
proprietati.html?fb_comment_id=474262552661933_1503456643075847 , accesat la data de 17.06.2018.
11 https://ro.wikipedia.org/wiki/Patel%C4%83 , accesat la data de 17.06.2018.
12 Papilian V. (2003), Anatomia O mului – Aparatul Locomotor. Editura All, pp. 7 -8.

10

Figura 7. Oase suturale13

Osul intră în contact cu țesutul moale prin intermediul a două suprafețe și anume: la
exterior – periostum, și la interior – endostum. Atât periostum cât și endostum sunt acoperite cu
celule osteogene. Prin realizarea unei secțiuni a osului observăm că substanța osoasă propriu –
zisă se regăsește sub două forme: compactă și spongioasă .

Figura 8. Substanța osoasă compactă Figura 9. Substanță osoasă spongioasă

Substanța compactă sau haversiană se regăsește de obicei în diafiză oaselor lungi și
corticala oaselor mici. „Unitatea sa morfofuncțională este osteonul care este centrat de un

13 https://ro.wikipedia.org/wiki/Oase_wormiene , accesat la data de 17.06.2018.

11
canal longitudinal înt ins pe toată lungimea osului denumit canal Havers. Între diversele canale
Havers se găsesc alte canale orientate oblic transversal față de primele – canalele Volkman. Se
formează astfel o rețea tubulară ce găzduiește un țesut conjunctiv lax, bogat vascular izat prin
care se asigură irigația osului. Canalul Havers este înconjurat de 10 -15 lamele concentrice în
care fibrele de colagen constituente sunt dispuse paralel. Fibrele diverselor lamele au însă
angulații diferite. În lamele se găsesc alveole sau lacune osoase care au contacte canaliculare
cu alte lacune, cele interne comunicând cu canalul Havers. În lacune se găsesc osteocite.
Canalele V olkman nu sunt înconjurate de lamele osoase.”14
Substanța spongioasă sau trabeculară se găsește în componența epifizelo r. Aceasta,
din punct de vedere histo logic, are aceeași componență ca și substanța compactă. Diferența
dintre cele două este dată de distribuția lamelelor ce le compun e.
Chiar dacă din punct de vedere histologic, substanța compactă și cea spongioasă au
aceeași componență, din punct de vedere funcțional și structural sunt deosebite. Diferențierea
structurală se referă la faptul că 80 -90% din volumul substanței compacte este calcifiată, în
timp ce la substanța spongioasă doar 15 -25% din volumul ei este cal cifiat, restul fiind
completat de țesut hematopoetic, vase de sânge și țesut de conexiune. Din punct de vedere
funcțional, substanța compactă are rol mecanic și de protecție , în timp ce substanța trabeculară
are rol metabolic.

I.2.2. Structura țesutului o sos

Țesutul osos este alcătuit dintr -o compoziție specifică și anume: componenta celulară,
matrice extracelulară și componenta miner ală.
Componenta celulară este formată din osteoblaste , osteocite și osteoclaste .
Dacă pornim de la originea osteoblastelor , observăm că aceasta este mezenchimală, la
fel cu cea a fibroblastelor, mioblastelor, condroblastelor, adipocitelor și celulelor tendinoase.
Osteoblastele sunt celule mononucleare ce au formă cuboidal ă și cuprind joncțiuni
intracelulare. Dat orită acestei conformații, acestea au rolul de a realiza comunicarea între
celule. Pe lângă acest rol, osteblastele realizează sedimentarea matricei extracelulare
nemineralizată (osteoid).
Osteocitele se găsesc în interiorul osului, în așa zisele lacune os teocitare. Acestea sunt
celule ce provin din osteoblaste și au o activitate redusă. Osteocitele străbat matricea osoasă

14 Ionescu R., Popescu E. D.(1995), Compediu de Reumatologie. București : Editura Tehnică, pp.27 -31.

12
cu ajutorul prelungirilor lungi de care dispun, și conferă osului proprietatea de conductibilitate
electrică.
Osteoclastele sunt celule cu o structură aparte, sunt celule de dimensiuni relativ mari și
cu o conformație multinuclear ă. Are în componența ei numeroase mitocondrii și vezicule
citoplasmatice. Osteoclastele se regăsesc de cele mai multe ori pe partea de remodelare
oasoasă în special la nivelul metafizelor osoase în creștere. Acest tip de celule osoase au rol
de absorbție osoasă, participând la procesul de remodelare. Detașarea osteoclastelor este
urmată de un proces numit apoptoz ă ce înseamnă moartea celulară programat ă. Acest proces
de apoptoz ă osteoclastic ă este stimulat de bisfosfona ți și hormon i estrogeni.
Matricea extracelulară este și ea la rândul ei compusă din fibrile de colagen, între
care, și în interiorul cărora se găsesc cristale minerale și proteine necol agene. Țesutul osos se
află permanent într -un proces de resorbție și refacere.
Matricea extracelulară este formată din colagen și proteine necolagenate.
Colagenul este cea mai frecventă proteină a scheletului uman. Ea se regăsește în
proporție de 85 -90%. Această proteină se regăsește și în compoziția matricii extracelulare a
țesutului osos, mai exact colagenul de tip I. Acest tip de colagen se găsește în cantități mari în
organism și este distribuit printre țesutul de interconexiune. O caracteristică a ace stora
dobândită în urmă reacțiilor inter și intramoleculare este insolubilitatea. Fibrele de colagen de
tip I sunt alcătuite la rândul lor din două structuri identice de alfa 1 și o structură de tip alfa 2.
Proteinele non -colagenicese găsesc în proporție de 10 -15% din totalul proteinelor
osoase. De obicei sunt de origine exterioară fiind absorbite în interior și închise în matricea
osoasă.
Proteinele non – colagenice sunt:
– proteoglicani
– factori de creștere proteică
– celule atașate de proteine
– proteine tip gama carboxilate.
Componenta minerală
„Componenta minerală, anorganică, a țesutului osos acționează ca rezervor ionic,
intervenind în homeostazia calciului, fosforului și magneziului. Totodată, conferă rezistență
mecanică substanței osoase și interacționează cu componenta organică în vederea modelării
metabolismului osului. Procesul de mineralizare osoasă este distribuit neuniform, consecința
secvenței normale de remodelare osoasă.”15Acesta are rolul de a îndepărta țesutul osos

15 Georgescu C. (2005), Osteoporoza – fiziologie – diagnostic – tratament. Cluj-Napoca: Editura Risoprint, pp.39 –
40.

13
îmbătrânit, prec um și de a repara microfracturile ce apăr în zonele de fragilitate osoasă.
Gradul de mineralizare osoasă se află în relație de interdependență directă cu rata formării și
resorbției țesutului scheletic. Un factor important ce influențează direct această va riabilă, este
vârstă .

I.2.3. Principii biomecanice ale osului

Oasele au capacitatea de adaptare la solicitări mecanice ce duc la transformări
calitative, cantitative și de arhitectură osoasă. După studiile specialiștilor activitatea fizică se
află în strânsă legătură cu fi ziologia osului. Pierderea osoasă este influ ențată de imobilizare, în
timp ce executarea de activități fizice regulat, duce la creșterea masei osoa se. Sportul de
performanță are de asemenea efecte asupra arhitecturii osoase, și anume crește rea
dimensiunilor și a grosimii corticalei osoase. Având în vedere că modificările masei osoase se
adaptează în funcție de tipul de exercițiu ales, osul se adaptează generând mecanisme doar în
anumite regiuni ale periostului prin distribuirea neuniformă a forțelor.
Proprietățile materiale sunt cunoscute ca fiind baza la răspunsurile țesutului osos la
solicitările mecanice. O serie de factori precum anatomia, structura, vârsta și afecțiuni le,
influențează proprietățile materiale. Prin exercitarea unei forțe mecanice asupra osului se
realizează un proces de deformar e osoasă. „ Măsurătorile efectate în cursul unei activități
fizice fi rești de o anumită intensitate, la om și la alte specii (ex. în cursul alergării), arată că
solicitările mecanice induse la nivel osos sunt de cca . 2-3 ori inferioare celor ce s -ar solda c u
apariția fracturii.”16 În mod continuu, asupra scheletului se exercită o solicitare mecanică prin
intermediul musculaturii posturale.
Studiile arată că osul trabecular este mai puțin el astic decât cel cortical. Astfel cel
trabecular suportă deformări com presive mai mari decât osul cortical.
Modificarea proprietăților materiale sunt cauzate de schimbarea structurii
microscopice a țesutului osos ce poartă denumirea de microleziuni osoase. Procesul de
remodelarea osoasă, ce realizează înlocuirea sistemati că a țesutului osos, corectează în
condiții fiziologice microleziunile. Prezența repetată a microleziunilor poate duce treptat la
fracturi de stres. Denumirea de fracturi de stres provine din faptul că se exercită solicitări
mecanice cu o intensitate infer ioară față de pragul de fractură propriu -zis, pe o structură
osoasă fragil ă. Aceste microfracruri de stre s fac parte din categoria fracturilor prin
insuficiență osoasă și pot duce la fracturi complete. Sunt întâlnite în osteoporoză, după terapia
cu fluor, în afecțiuni metabolice și chiar și în osul hipermineralizat.

16 Georgescu C. (2005), Osteoporoza – fiziologie – diagnostic – tratament. Cluj-Napoca: Editura Risoprint , p.40.

14

I.2.4. Anatomie patologică

„Fracturile sunt traumatisme acute caracterizate prin întreruperea țesutului osos.
Fracturile sunt produse sub acțiunea unor forțe care depășesc rezistența osului și determină
pierderea integrității anatomo -funcționale a acestuia.”17
Fracturile pot fi de două tipuri:
a) Incomplete , atunci când se păstrează integritatea osului. La adult se produc prin fisură
sau compresiune, în timp ce la copii apare “fractura în lemn verde”, datorită faptului că osul
este mai elastic la copii decât la adulți. Procesul de vindecare în acest tip de fractură este mai
rapid.
b) Complete , atunci când cortiala osoasă este întreruptă complet. În acest tip de fractură
pot apărea două s au mai multe fragmente osoase, prezenț a deplasărilor fragmentel or osoase
precum și mai multe traiecte de fractură. Deplasarea fragmentelor osoase prezentă într -o
fractură completă este influențată de forța traumatismului, forța gravitațională și nu în ulti mul
rând de musculatura inserată pe fragmentele osoase fracturate.
„Traiectul de fractură poate fi:
– transversal ;
– oblic scurt (ambele pot fi produse printr -un mecanism direct, de un corp contondent de
mică energie sau de un mecanism indirect de înco voiere sau transverso -oblic, când după un
traiect transversal fractura se continuă cu un scurt traiect oblic);
– oblic lung (produs prin încovoiere);
– spiroid (produs printr -un mecanism indirect de torsiune);
– fractura cu 3 fragmente (dacă unul din fr agmentele unei fracturi oblice lungi sau
spiroide se fracturează la rândul său);
– cominutiv (plurifragmentar) dacă fractura are mai mult de trei fragmente;
– fractura cu dublu etaj când sunt 2 fracturi pe același os, separând un fragment
intermediar.”18

17 Drosescu P. (2005), Igiena și controlul medical în sport. Iași: Tehnopress, p. 168.
18 Antonescu D. M. (2010), Patologia aparatului locomotor. București: Editura Medicală, p. 248.

15

Figura 10. Tipuri de fracturi în funcți e de traiect19

„După cum am precizat mai sus în cadrul fracturilor complete apare fenomenul de
deplasare al fragmentelor osoase. Astfel se cunosc următoarele tipuri de deplasări:
a) Translația . În acest tip de deplasare, fragmentele pot fi mobilizate spre înainte, înapoi
sau lateral unul față de celălalt.
b) Încălecarea sau deplasarea în axul lung al osului . Acest fenomen de datorează
spasmului muscular și duce la o scurtare a osul ui sau contrar, la o distanțare a fragmentelor și
la poziționarea țesuturilor moi între acestea.
c) Angulația (înclinarea). Fragmentele osoase se pot poziționa unghiular unul față de
celălalt. Acest aspect poate duce la apariția consolidării incorecte a focarului de fractură și în
final la apariția calusului vicios.
d) Rotația (decalajul) . Se produce atunci când fragmentele osoase sunt rotate în jurul
axului longitudinal. ”20

I.3 Fractura de șold

I.3.1. Anatomia și biome canica articulației coxo -femurale

Articulația coxo -femurală este cea mai mare articulație a corpului. Aceasta este o
articulație de tip enartroză (articulație sferoidală), ce asigură legătura dintre jumătatea
superioară și inferioară a corpului, situată la joncțiunea dintre trunchi și membrul inferior. În

19 https://drstefanescu.ro/fracturi/ , accesat la data de 17.06.2018.
20 Botez P. (2008), Ortopedie. Iași: Casa de Editură Venus, p.80.

16
condiții optime, aceasta asigură două mari funcții ale aparatului locomotor și anume:
ortostatismul și locomoția. Este cea mai profundă articulație, fiind acoperită cu mase mari
musculare, care protejează arti culația de tra umatisme direct.

Figura 11. Articulația Coxo -femurală21

Articulația coxo -femurală este alcătuită din două componente și anume: osul coxal și
femurul. Osul coxal este format la rândul lui din fuziunea a trei oase: ilion, ischion și pubis,
este un os plat și are o formă patrulateră ce oferă acestuia prezența a două fețe, una externă și
una internă și patru margini.

21 Cuculici Gh. P. (2005), Atlas de Anatomie Umană. București: Editura Medicală Callisto, p. 469.

17
„Fața exterioară a osului coxal cuprinde în componența ei cavitatea cotiloidă
(acetabulul), ce este delimitată de o bandă osoasă ce poartă denumirea de margine
acetabulară. Aceasta la rândul ei prezintă trei întreruperi, ce corespund sudării celor trei oase
aminti te ulterior. Cavitatea cotiloid ă are o formă sfer ică și oferă suprafața unde se realizează
articulația osului coxal cu capul femural. Tot pe fața exterioară a osului coxal, în partea
superioară se regăsește o suprafață plană, unde se înseră mușchii fesieri. În zona inferioară
cavității cotiloide se găseș te gaura obturatoare sau ischiopubiană de formă aproximativ
triunghiulară, formată de ramură orizontală a pubisului, corpul pubisului, ramura descendentă
a pubisului, ramura ascendentă a ischionului și corpul ischionului.
Fața interioară a osului coxal a re în componența ei o accentuare liniară ce poartă
denumirea de linia nenumită. Aceasta are o orientare oblică , în jos și înainte. Raportându -ne la
linia nenumită, în partea superioară se găseș te fosa iliacă internă unde se i nseră mușchiul
psoasiliac. În p artea inferioară liniei nenumite este prezentă tuberozitatea iliacă, unde se
înseră numeroase ligamente sacroiliace, fațeta auriculară a coxalului și suprafața unde are loc
inserția mușchiului o bturator intern.
Marginea superioară poartă denumirea de cr eastă iliacă și are forma literei S. Buza
externă a acesteia este suprafața de inserție a marelui oblic abdominal, micul oblic abdominal,
iar cea internă pentru transversul abdominal. Totodată aceasta este su prafaț a de inserție și
pentru mușchiul croitor ș i tensor al fasciei lata pr in spina iliacă anterosuperioară .
Marginea anterioară cuprinde o scobitură nenumită, o șină iliacă anterosuperioară ,
unde se înseră mușchiul cvadriceps, o suprafață pectineală unde se înseră mușchiul pectineu,
spina pubisului ș i zona de inserție a mușchiului drept abdminal. La sfârșit, marginea
anterioară se finalizează cu unghiul pubisului, de unde începe marginea inferioară a osului
coxal.
Marginea inferioară pornește de la unghiul pubisului până la corpul ischionului și
cuprinde ramura descendentă a pubisului și ramura ascendentă a ischionului. Pe suprafața
acestei margini se întâlnește o fațetă pubiană ce are o formă ovală și reprezintă zona de
inserție a mușchiului drept intern și a marelui adductor. Un alt reper anatomic întâlnit pe
această margine es te marea tuberozitate ischiatică , unde se înseră marele adductor,
semitend inosul, semimembranosul, bicepsu l femural, geme nul inferior și pătratul femural .
Marginea posterioară încep e de la tuberozitatea ischiatică și are un traiect vertical.
Aceasta cupri nde mica scobitură sciatică, marea scobitură sciatică și spin a iliacă
posteroinferioară. ”22

22 Nenciu G. (2005), Biomecanica în Educație Fizică și Sport. București: Editura Fundației România de Mâine,
pp. 99 -101.

18
Femurul este cel mai lung os din corp și formează singur scheletul coapsei. Este
format dintr -o extremitate superioară, din corpul femuru lui și o extremitate inferioară.

Figura 12. Femurul23

Extremitatea superioară a femurului este format din cap femural, col femural, marele
trohanter și micul trohanter. Pe cele două tuberozități se înseră mușchi pu ternici care
mobilizează membrul inferior. Capul femural reprezintă 2/3 dintr -o sferă, este perfect rotunjit
și orientat în sus. Sub cent rul acestuia se regăsește foseta ligamentului rotund. Colul femural
se împarte într -o față anterioară și una posterioar ă și prezintă o caracteristică specifică prin
care a xul lung este înclinat față de axul corpului femural cu 125 -130, unghiul format având
denumirea de unghi de înclinație. Fața anterioară este li mitată lateral de linia inter –
trohanteriană iar cea posterioară de creasta inter -trohanteriană unde se înseră mușchiul pătrat
femural. Marele trohanter prezintă pe fața medială fosa trohanteriană unde se inseră mușchiul
obturator ext ern superior și anterior de fosă se inseră mușchiul obturator inte rn și mușchii

23 http://www.esanatos.com/anatomie/membrul -inferior/ Scheletul -membrului -inferior -f42334.php , accesat la
data de 19.06.2018.

19
gemeni. Tot pe marele trohanter se inseră și mijlociul și micul fesier precum și mușchiul
piramidal. Cea de -a doua tuberozitate și anume micul trohanter este suprafața unde se inseră
mușchiul psoasiliac.
Corpul femurului are o formă aproxim ativ triunghiulară , fapt ce explică prezența a trei
fețe, anterioară, internă și externă și 3 margini, medială, laterală și posterioară. Cea
posterioară mai poartă denumirea și de linia aspră și se ramifică într -o creastă externă (spre
marele trohanter) un de se inseră marele fesier, o creastă mijlocie (spre micul trohanter) unde
se inseră mushiul pectineu și o creastă internă (spre partea inferioară a gâtului) pentru inserția
vastului intern. Pe fața anterioară se inseră superior mușchiul crural și inferior mușchiul tensor
al sinovialei genunchiului. Pe fața externă se inseră vastul extern, iar pe buza internă, vastul
intern, iar în zona mijlocie, cei trei adductori ai coapsei și o mică parte din bicepsul femural.
„Mijloace de unire ale articulației coxo -femurale:
Capsulă și ligamente
Capsula se atașează: pe osul iliac, pe marginea cavității cotiloide iar pe femur în jurul
colului (la distanță de suprafața articulară). Este foarte rezistentă și este întărită prin ligamente
mai ales în partea anterioară unde găsim trei fas cicule dispuse în N, formând:
-ligamentul iliofemural cu două fascicule (iliopretrohanterian și ilioposttrohanterian)
-ligamentul ischiofemural;
-ligamentul pubofemural;
-zona orbiculară;
-ligamentul capului femural (ligamen t rotun).
Există și ligamente posteri oare dispuse în spirală, mai puțin rezistente, ca și fibre
circulare profunde întărind zona centrală a capsulei. De altfel , capsula ocupă în întregime față
anterioară a colului femural în timp ce din fața posterioară a acestuia ocupă numai 2/3
mediale. Deci o fractură în 1/3 laterală a colu lui femural va fi intercapsulară în partea
anterioară și extracapsular ă în partea posterioară, iar trohanterul mare și mic rămân în afara
inserției capsulei. De asemenea inserția caps ulei la distanță de col permite efectuarea unor
mișcări ample și variate.
Comportarea ligamentelor articulare coxo -femurale în timpul mișcărilor este
următoarea:
-în flexie sunt toate destinse;
-în extensie sunt tensionate;
-în abducție fasciculul superior este destins cel inferior este tensionat;
-în adducț ie fasciculul super ior este tensionat, iar cel inferior destins;
-în rotație externă sunt toate tensionate;

20
-în rotație internă sunt destinse.”24

Figura 13. Articulația Coxo -femurală – vedere laterală25

Pentru a se putea realiza mobilizarea articulației coxo -femurale este necesară prezența
unor factori ce au rol de stabilizare articulară. Aceștia se împart în două categorii și anume:
factori pasivi și factori activi. Printre factorii pa sivi de stabilizare se numără configurația
suprafețelor articulare, elementele capsulo -ligamentare și presiunea atmosferică. La articulația
coxo -femurală, cavitatea acetabulară împreună cu labrumul articular înglobează 2/3 din capul
femural fapt ce duce la o stabilizare pasivă puternică a acestuia. Cei mai puternic i factor i ce
influențează stabilizarea sunt elementele capsulo -ligamentare, care totodată ajută și la
coordonarea mi șcărilor în articulație. Un exemplu clar al acestui fenomen se produce în
momentul realizării mișcării de extensie când ligamentul iliofemural și pubofemural
înconjoară colul femural, generând o tensiune care împinge capul în acetabul.
Factorii activi d e stabilizare sunt mușchii.Aceștia prin intermediul forței de contracție
contribuie la menținerea capului femural în acetabul. În partea posterioară, articulația coxo –
femurală dispune de o masă musculară bogată și de ligamente slabe în timp ce partea
anter ioară este prevăzută cu un număr mic de mușchi dar cu ligamente puternice. Astfel putem
spune că în partea anterioară predomină factorii pasivi de stabilizare în timp ce în cea
posterioară predomină cei activi .

24 Avramescu E. T., (2003), Curs practic pentru studenții facultăților de kinetoterapie , Craiova : Tipografia
Universității din Craiova, p.77.
25http://www.esanatos.com/anatomie/membrul -inferior/Articulatia -soldului84915.php , accesat la data de
19.06.2018.

21
Având în vedere faptul că articulația coxo -femurală este una de tip enartroză, aceasta
are posibilitatea de a realiza numeroase mișcări complexe prin îmbinarea mișcărilor principale
realizate după cele 3 axe de mișcare.26
Iaroslav Kiss prezintă principalele mișcări ce pot fi realizate î n articulația coxo –
femurală și anume :

Figura 14. Mișcările care se pot realiza în articulația c oxo- femurală27

Mișcarea de flexie se realizează în plan sagital și are o amplitudine cuprinsă între 0 –
100 cu genunchiu l în extensie și între 0 și 140 cu genunchiul în flexie. Această mișcare este
limitată de mușchii posteriori ai coapsei și de contactul părților moi anterioare. Principalii
mușchi care realizează mișcarea de flexie sunt mușchiul iliopsoas și mușchiul dreptul femural.
Iliopsoa sul este format din mușchiul iliac și psoas mare. Ei sunt izolați în pelvis și se
inseră împreună distal pe micul trohanter. Mușchiul iliac este elementul de forță iar mușchiul
psoas mare reprezintă elementul de viteză și de amplitudine a mișcării. Lungime a mușchiului

26 Constantinescu V. (2013), Fractura de col femural și artroplastia. Editura Alexandria, pp. 20 -21.
27 http://www.esanatos.com/anatomie/sistemul -osos/Caracterele -generale -ale-oasel63641.php , accesat la data d e
19.06.2018.

22
psoas influențează direct lungimea pasului și a săriturii. Mușchiul iliopsoas este cel are
generează primul impuls în mers și singurul capabil să realizeze mișcarea de flexie peste 90 .
Dreptul femural este cel mai puternic flexor al coapsei, originea acestuia se află la
nivelul spinei iliace antero inferioare și în partea superioară a sprâncenei acetabulare iar distal
intră în componența tendonului cvadricipital.
Flexorii secundari sunt: mușchiul cro itor, mușchiul tensor al fasciei lata, mușchiul
pectineu, mușchiul adductor lung și mușchiul fesier mic și mijlociu.28

Figura 15. Mușchii coapsei (vedere anterior și posterior)29

Mișcarea de extensie se execută în plan sagital și are o amplitudine de 30 . Aceasta
este limitată de partea anterioară a capsulei și de ligamentul ilio -femural. Hiperextensia este
posibilă numai prin flexia articulației opuse și accentuarea curburii lombare. Musculatura care
realizează mișcarea de extensie este reprezentată de grupa ischiogambierilor și a fesierilor,
acestea fiind poziționate posterior față de axul transversal al mișcării.

28 Iaroslav K. (2007), Fizio -kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor.
București:Editura Medicală, pp. 23 – 24.
29http://www.esanatos.com/anatomie/membrul -inferior/Muschii -membrului -inferior -baz52513.php , accesat la
data de 20.06.2018.

23
Mușchii ischiogambieri sunt poziționați în regiunea posterioară a coap sei și cuprind
două grupe. Grupă internă , alcătuită din semitendinos și semimembranos și grupa externă din
bicepsul femural. Semitendinosul se inseră proximal pe tuberozitat ea ischionului împreună cu
lunga porțiune a bicepsului femural și distal, prin intermediul labei d e gască, pe partea
superioară a feței interne a tibiei. Când ia punct fix pe bazin, este flexor și rotator î năuntru al
gambei pe coapsă și extensor al coapsei pe bazin. Când ia punct fix pe gambă, este extensor al
bazinului pe coapsă și flexor al coapsei p e gambă pâ nă la 10°, după care devine extensor.
Semimembranosul se inseră proximal p e fața posterioară a tuberozităț ii ischiatice și
distal pe cei doi condili tibiali. Îndeplinește aceeași acțiune ca și semitendinosul.
Bicepsul femural se inseră proxima l prin două cap ete, care iau denumirea de lunga
porțiune și scurta porțiune. Lunga porțiune se inser ă pe tuberozitatea ischiatică, î mpreună cu
semitendinosul, iar scurta porțiune se inseră pe baza externă a liniei aspre a femurului. Cele
două porțiuni se u nesc și se inseră distal, printr -un tendon comun, pe capul peroneului. Când
ia punct fix pe inserțiile lui proximale, bicepsul femural este flexor al gambei pe coapsă și
extensor al coapsei pe bazin; când ia punct fix pe inserțiile lui distale pe gambă, de vine
extensor al bazinului pe coapsă și flexor al coapsei pe gambă pană la 10 , după care devine
extensor. Acești mușchi biarticulari au o deosebită importanță în statică, mers, alergare și
săritură, extinzând coapsa pe bazin.
Fesierul mare , cel mai volum inos mușchi al bazinului, se inseră proximal pe porțiunea
posterioară a fosei iliace externe, se îndreaptă oblic în jos și în afară și se inseră dista l pe
creastă externă a trifurcaț iei superioare a liniei aspre, imediat sub marele trohanter. Principala
sa acțiune este extensia. Acesta intervine preponderent în lanțul triplei extensii, când
genunchiul este flectat. Dezvoltă o forță egală cu cumulul forțelor celorlalți extensori și are rol
în ortostatism și loco moție de a fixa membrul inferio r în extensie pe bazin, împiedicând
căderea înainte a trunchiului.
Fesierul mijlociu și m ic se regăsesc între fosa iliacă externă și marele trohanter.
Acțiunea acestora este dictată de către fibrele care se contractă. Astfel, prin contracția
fasciculelor posterioare se realizează mișcarea de extensie a coapsei și rotația ei externă.30
Mișcarea de abducție se realizează în plan frontal, și reprezintă îndepărtarea unui
segment de axul median al corpului. Amplitudinea este de aproximativ 45 -60, mișcarea fiind
limitată de tensionarea ligamentului pubofemural și a celui iliopertrohanterian.
Musculatura abductoare este poziționată în partea laterală a articulației coxo -femurale
și cuprinde următorii mușchi: fesierul mijlociu, fesierul mare, pirif ormul, tensorul fasciei lata.

30Iaroslav K. (2007), Fizio -kinet oterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor.
București:Editura Medicală, pp. 29 – 30.

24
Mușchiul fesier mijlociu este cel mai putenic abductor. În sprijinul unipodal și în mers,
în cur sul fazei de sprijin, contracția acestuia împreună cu micul fesier, împiedică bascularea
bazinului către membrul oscilant, și p roduce chiar ș i o ușoară înclinație către membrul
portant. În această acțiune ei nu pot fi înlocuiți eficient de nici un alt mușchi sau grup
muscular. În insuficiența lor unilaterală, mersul dev ine dificil și dizgrațios cu “că derea”
bazinului de partea opu să, la fiecare pas (semnul Trendelenburg).
Mușchiul mare fesier intervine în mișcarea de abducție a coapsei prin contracția
fibrelor musculare anterioare și superioare.
Mușchiul pirifor m(piramidal), pleacă de pe fața anterioară a sacrului, iese din pel vis
prin marea scobitură sciatică și se inseră distal pe marginea superioară a marelui trohanter.
Acesta realizează mișcarea de abducție a coapsei flectate.
Mușchiul tensor al fasciei lata realizează mișcarea de abducție și are rol în menținerea
echilibru lui în mers și în ortostatism.
Mișcarea de adducț ie se realizează în plan frontal și reprezintă apropierea segmentului
de axul median al corpului. Are o amplitudine de aproximativ 30  și este realizată de:
mușchiul adductor mare, mușchiul adductor lung, mușchiul adductor scurt, mușchiul gracilis,
mușchii ischiogambieri mediali, mușchiul fesier mare și mușchiul pectineu.
Mușchiul adductor mare se in seră pe tuberozitatea ischiatică și pe ramura ischio –
pubiană. În structura lui se pot individualiza 3 compo nente distincte: una superioară, cu fibre
aproape orizontale care se opresc pe interstițiul liniei aspre, o componentă mijlocie cu fibre
oblice care se inseră pe partea inferioară a celor două buze și a interstițiului liniei aspre și o
componentă inferioar ă, verticală , care se inseră pe trabeculul celui de -al 3-lea adductor. Ca
acțiune, este cel mai puternic adductor al coapsei. Este totodată și extensor al coapsei.
Componentele sale, superioară și mijlocie, rotesc coapsa extern, iar cea inferioară, intern.
Mușchiul adductor lung ia naștere pe suprafața unghiulară a pubisului și se îndreaptă
în jo s și lateral, pentru a se insera pe interstițiul liniei aspre, în treimea sa medie. El este
principal adduc tor, dar determină flexia și rotația externă a coapsei.
Mușchiul adductor scurt se întinde între suprafața unghiulară și ramura inferioară a
pubisului și treimea superioară a interstițiului liniei aspre distal. Este adductor, rotator ext ern
și flexor al coapsei.
Mușchiul gracilis coboară de la inserția sa su perioară pe ramura inferioară a pubisului ,
pe partea medială a coapsei și se continuă cu un tendon lung și subțire care se inseră pe partea
superioară a feței mediale a tibiei, luând parte la alcătuirea “labei d e gâscă ”. Când genunchiul
este în extensie, m ușchiul gracilis este adductor al coapsei, iar când acesta este flectat,
acționează asupra gambei.

25
Mușchii ischiogambieri mediali (semitendinos și semimembranos) prezintă o
componentă de adducț ie, în cursul r ealizării mișcării de ex tensie a coapsei.
Mușchiul fesier mare prin fibrele sale inferioare, situate medial de axul de mișcare,
realizează în cursul cont racției sale o mișcare de adducț ie.
Mușchiul pectineu , pe lângă rolul să u de flexor al coapsei, pr ezintă și o componentă de
adducț ie.
Mișcarea de rotație internă – rotație externă se execută în jurul unui ax vertical care
trece prin centrul de rotație al capului femural. Cu coapsa în extensie totală, amplitudinea
rotației atinge 50  (35 pentru rotația externă și 15  pentru cea internă).Cu coapsa în flexie,
datorită relaxării musculare, amplitudinea globală a rotației ajunge la 100 . Este o mișcare
importantă c are intervine în cursul me rsului, când bazinul realizează o mișcare de rotație pe
capul femural. Rotație externă orientează poziția membrulu i inferior în timpul mersului și
ortostatismului. Mușchii care realizează mișcarea de rotație intern ă sunt : mușchiul fesier
mijlociu și mic, mușchii ischiogambieri mediali.
Mușchii fesieri mijlociu și mic realizează, prin fibrele l or anterioare, o mișcare de
rotație internă a coapsei.
Mușchii ischiogambieri mediali (semitendinos și semimembranos) realizează mișcarea
de extensie a coapsei cu o componentă de rotație internă.
Mușchii care realizează mișcarea de rotație externă sunt: mușchii pelvitrohanterieni
(mușchiul piriform, obturator intern, mușchiul pătrat femural, mușchiul obturator extern,
mușchii adductori, mușchiul fesier mijlociu și mic).
Mușchiul piriform , prin contracția sa, determină și o rotație externă a coapsei.
Mușchiul obturator intern se inseră intrapelvin, pe fața medială a membranei
obturatoare și pe periferia osoasă a găurii obturatoare, iese din pelvis prin mica sc obitură
ischiatică , își schimbă direcția sprijinit de marginea coxalului și se îndreaptă spre marele
trohanter pe a cărui fa ță medială se i nseră. În porțiunea extrapelvină, este însoțită de cei doi
mușchi gemeni, superior și inferior, care distal se termină pe tendonul obturatorului intern.
Cei trei mușchi, cunoscuți și sub numele de triceps coxal, realizează o puternică rotați e
externă a coapsei.
Mușchiul pătrat femural , orientat transversal înapoia articulației coxo -femurale, se
întinde între tuberozitatea ischiatică și creasta inter -trohanteriană posterioară. Este un pute rnic
rotator extern al articulației șoldului.
Mușchiul obturator extern , pornind de pe fața externă a cadrului osos al găurii
obturatoare și de pe fața laterală a membranei obturatorii, trece pe sub colul femural și se

26
termină în fundul fosei marelui trohanter. Este un rotator extern al șoldului. În p lus ajută la
menținerea capului femural în articulație.31

I.3.2. Etiopatogenie

Producerea fracturilor se realizează în urma acțiunii directe sau indirecte asupra osului
a unor factori externi și interni.
Factorii externi ce duc la producerea fracturilor, acționează asupra osului printr -o forță
ce are mărime, direcție și determină schimbarea stă rii de mișcare sau de repaus, ori produce
deformarea acest uia. În procesul de fracturare întâ lnim o serie de factori favorizanți, cum ar
fi:
– Vârsta . Între 20 -40 de ani, sunt întâlnite cel mai des fracturile. Acest lucru se
datorează activității zilnice corespunzătoare, oamenii fiind mai expuși. O altă perioadă în care
fracturile sunt des întâlnite este vârstă a treia, în special din cauza osteoporozei ce are efecte
directe asupra compoziției osoase.
– Zone anatomice expuse frecvent la traumatisme.
– Mecanismul de acțiune al forței exterioare asupra osului . Acestea pot acționa atât
direct cât și indirect asupra osului.
Fracturile produse prin trauma tism direct se caracterizează prin apariția traiectului de
fractură la locul de impact al forței mecanice. Totodată se produce și lezarea tegumentului,
țesuturilor subcutanate, a mușchilor și în final al osului. De cele mai multe ori în cazul
fracturilor prin traumatism direct se produc fracturi deschise și posibil cominutive.
Fracturile produse prin traumatism indirect sunt cele mai dese. Acestea se manifest ă
prin deformarea osului și se caracterizează prin producerea fracturii la distanța față de locul
unde actionează forța. „Locul unde se produce fractura poart ă denum irea de „ punct slab al
osului ” și diferă de la o piesă schele tică la alta. Leziunile parț ilor moi la nivelul focarului de
fractură nu sunt ob ligatorii.”32 In funcție de tipul de acțiune a forț ei se deosebesc mai multe
mecanisme ce duc la producerea fracturilor. Acestea sunt:
Mecanismul de inflexiune sau încovoiere . Acest mecanism se caracterizează prin
acțiunea forței asupra unei extremități a diafizei, ce alaltă fiind în poziție fixă. Astfel se
produce o accentuare sau o redr esare a curburii unui os lung. „ Fractura apare la locul de
maximă curbură prin aplicarea unui cuplu de forțe de compresiune (în concavitate) și tracțiune

31Iaroslav K. (2007), Fizio -kinetoterapia și recuperarea medicală în afecțiunile aparatului locomotor.
București:Editura Medicală, pp. 22 -34.
32 Botez P., Bfkt si Recuperare in bolile Oropedico -Traumatice. Suport de curs, p.75.

27
(în convexitate). Fractura are de obicei un traiect oblic sau cu un al treilea fragment, sau chiar
cominutiv, dacă extremitățile fragmentelor principale se fracturează la rândul lor. ”33
Mecanismul de torsiune . Se produce prin aplicarea unei forțe la extremitatea unui os
lung, în timp ce extremitatea opusă rămâne fixă sau produce o mișcare de rotație în sens
invers. Astfel se generează o mișcare de rotaț ie în axul longitudinal al osului. Se
caracterizează prin apariția unei fracturi de tip spiroidă, la nivelul diafizei.
Mecanismul de com presiune . Prin intermediul acestui mecanism se produce o fractură
prin tasare sau o fractură de tip cominutiv ă, de obicei întâlnită la oasele scurte.
Mecanismul de tracțiune sau smulgere . Acest mecanism este întâlnit atunci când se
realizează o contracți e musculară agresivă și duce la smulgerea unui fragment osos.
Pe lângă prezența separată a acestor mecanisme ce duc la producerea fracturilor
întâlnim și un mecanism de acțiune ce poate fi mixt, îmbinând acțiunea unui mecanism direct
cu unul indirect.
Factori interni
Acești factori pot ajuta la aprecierea predispoziției la fractură a corpului uman.
Factorii interni sunt:
– Capacitatea de absorbție a energiei . Energia, în corpul uman, este absorbită de
musculatură și țesuturile moi, astfel osul fi ind protejat.
– Rezistența la oboseală sau la stres . Prin expunerea țesutului osos la cicluri de tensiuni
repetate, acesta se rupe chiar dacă nivelul fiecărui ciclu este sub solicitarea de ruptură. În
această situație se produce o acțiune cumulativă, car e va duce la depășirea limitei de rezistență
a acestuia, determinând apariția fracturii.
– Densitatea . Densitatea osului influențează direct proporțional rezistența acestuia.
Astfel în cazuri patologi ce, cum ar fi în osteoporoză, când se înregistrază o s cădere a densităț ii
osoase, fracturile se produc la o solicitare mult mai mică.

I.3.3. Clasificarea fracturilor

Clasificarea unei fracturi, se realizează ca rezultat al unei analize clinice și imagistice
a focarului de fractură și a țesuturilor înconjurătoare . Astfel putând să se stabilească mărimea
energiei traumatice care a determinat întreruperea continuității osoase, leziunile asociate ale
părților moi, s tabilitatea fracturii după reducere, și să permită alegerea unui tratament eficient
precum și monitorizarea rezultatelor și compararea lor.

33Antonescu D. M. (2009), Tratat de Chirurgie. București: Editura Academiei Române, p. 245.

28
Clasificarea se face după mai multe criterii:
„După gradul de afectare al stratului cutanat:
– fracturi închise – sunt cele în care se păstrează integritatea tegumentelor.
– fracturi deschise – cele în care apare întreruperea continuității tegumentelor.
După stabilitatea sau instabilitatea focarului de fractură și apariția unor
complicații, după reducere și imobilizare :
– fracturi stabile – sunt acele fracturi care nu prezintă risc de deplasare după
terminarea perioadei de imobilizare.
– fracturi instabile – sunt fracturile care după perioada de imobilizare, prezintă un risc
crescut de deplasare.
După structura osului fracturat :
– fractura pe os sănătos – produse de cele mai multe ori prin intermediul unui
traumatism de mare intensitate.
– fracturi pe os patologic – sunt acele fracuri care se produc în timpul existenței unui
proces patologic ce a re consecințe asupra scăderii densității osoase. ”34

I.3.4. Manifestări clinice și complicații

După producerea unei fracturi vor apărea unele semne generale și locale pe care le voi
prezenta în continuare. Semnele generale sunt mai des întâlnite în fracturile deschise, în
polifracturi sau în politraumatisme. Acestea se referă la o stare generală de manifestare a
organismului ce se caracterizează prin agitație, anxietate, paloare, ce pot induce chiar și o
stare de șoc în cazul unor accidente grave.
Semnele locale fac referire la doi parametri de tip subiectiv și anume durerea și
impotența funcțio nală. Prima apariție a durerii este în momentul producerii fracturii. Aceasta
este inițial violentă, dar ulterior va scădea în intensitate fiind resimțită intens la orice încercare
de mobilizare a segmentului fracturat. Acest fenomen duce la imobilizarea s egmentului
involuntar, ca mecanism de apărare împotriv a durerii și totodată la impotența funcțională.
„Durerea poate fi definită ca o manifestare senzitivă complexă, fiind consecința unor
reacții endocelulare declanșate de stimulii nociceptivi.”35 Pe lângă durere și impotenț a
funcțională, apare tumefacție , echimoză, deformarea zonei interesate, pozițiile vicioase ce

34 Antonescu D. M. (2009), Tratat de Chirurgie. București: Editura Academiei Române, pp. 30 -32.
35 Hagiu B. A. (2014), Elemente de fiziopatologie și semiologie în kinetoterapie. Iași: Editura Universității
„Alexandru Ioan Cuza”, p. 14.

29
apar datorită deplasării fragmentelor oasoase. Un alt semn clinic de certitudine ce apare în
urma fracturilor este mobilitatea anormală precum și netransmisibilitatea mișcărilor.
„Complica țiile fracturilor se împart în imediate și tardive, iar fiecare dintre ele pot fi
generale și locale.
Complicațiile generale imediate sau precoce
Pot fi în principal: șocul traumatic, sindrom de strivire (crash syndrome), tromboză
venoasă și embolie pulmonară, embolie grasoas ă, afecțiuni ale aparatului respirator
(bronhopneumonia), complicații cardio -vasculare, tetanosul și gangrena gazoasă,
dezechilibrarea unui diabet zaharat, leziuni viscerale.
Compli cațiile generale tardive
Sunt: tromboza venoasă cronică, osteoporoza generalizată, escare, bronhopneumonia
de decubit, amiotrofie, caliculi urinari, infecții urinare.
Complicații locale imediate sau precoce
Sunt reprezentate de: fractura deschisă, flictene și escare după aparat gipsat, rupturi
musculare, hemartroză, complicații nervoase (rupturi, contuzii ale trunchiurilor vasculare),
sindr omul de compartiment, interpoziț ia de părți moi.
Complicațiile loc ale tardive
Se întâlnesc sub formă de: întârzie re în consolidare, pseudoartroză , calus hipertrofic,
calus vicios, fractur ă iterativă , necroză aseptică avascular ă, retracția ischemică Volkmann,
osteoporoză algică posttraumatic ă, compresiune nervoasă perm anentă, artroză.”36
„Tratamentul chirurgical include obligator iu două etape: reducerea fragmentelor și
osteosinteza lor în poziție redusă. În funcție de gradul fracturii, de vârsta pacientului și starea
lui generală, se alege metoda de osteosinteză. ”37

I.4. Fiziopatologia și manifestările funcționale ale osteoporozei

„Osteoporoza este o boală caracterizată d e reducerea masei o soase și deteriorarea
microarhitecturii țesutului osos, care duc la o creștere a fragilității osoase, cu creșterea
consecutivă a riscului de fractură.”38

36 Botez P. (2008), Ortopedie. Iași: Casa de Editură Venus, p. 91.
37 Gornea F. (2010), Ortopedie și Trauma tologie. Chișinău: Centrul Editorial -Poligrafic Medicina, p. 250.
38 Bățagă T. (2006), Fractura de șold în osteoporoză. Târgu Mureș: Editura Ale, p.25.

30

Figura 16. Țesut osos normal vs. țesut osos osteoporotic

„Ringe a propus standardizarea „ clinică ” a osteoporozei, realizând asocierea dintre
criteriul osteodensitometric cu cel clinic. Avan tajul acestei stadializari este că exprimă
severitatea afecțiunii și orientează atitudinea terapeutică.

Tabelul 1. Criterii de încadrare în stadiul bolii39
Stadiul bolii Criterii de î ncadrare î n stadiul bolii
0 DMO normală scor T > -1DS
1 Osteopenie -1DS> sau egal cu scor T > -2.5 DS
2 Osteoporoză scor T < sau eg cu -2.5 DS absența fracturilor
3 Osteoporoză manifestată scor T < -2,5 DS prezența a cel putin o fractură
patologică

De 30 -40 de ani, la nivel mondial, osteoporozei i se acordă o importanță deosebită ca
fiind una din afecțiunile de sănătate publică. ”40

39 Rezuș E. (2014), Reumatologie. Iași:Editura „Gr. T. Popa”, U. M. F, p. 246.
40 Georgescu C. (2005), Osteoporoza – fiziologie – diagnostic – tratament. Cluj-Napoca: Editura Risoprint, p.145.

31
I.4.1. Etiopatogenia osteoporozei

Masa osoas ă a corpului uman crește continuu de la naștere până la vârsta adultă,
atingând un maxim în jurul vârstei de 30 -35 de ani, denumit „Vârf al masei osoase”.
Masa osoasă a persoanelor de sex feminim, la toate vârstele, este mai mică decât a
bărbaților. Ea c onține circa 1 kg de calciu la femei, față de 1.5 kg de calciu la bărbați. Din
decada a IV -a, masa osoasă începe să scadă cu o rată de 0,3 -0,5% pe an. La femeile î n
postmenopa uză scăderea masei osoase este î n medie, de 5 -6% pe an î n primii 10 ani, fiind ma i
accentuată la nivelul coloanei vertebrale decât la oasele membrelor. După acest interval
scăderea masei osoase încetinește. La bărbați scăderea masei osoase este mai lentă.
Influența genetică este cunoscută de mult timp. Se știe de exemplu că bărbații a u o
masă osoasă mai ridicată decât femeile și că subiecții negri americani au un risc de fractură de
două ori mai mic decât subiecții caucazieni ș i asiatici, deoarece capitalul osos al negrilor este
mai mare. Aceste diferențe nu pot fi explicate prin difer ențele de greutate.
De asemeni este cunoscut faptul că antecedentele familiale de osteoporoză la mame
sunt un factor de risc de osteoporoză pentru fiice.
Numeroase echipe de cercetare studiază influența polimorfismului genetic asupra
capitalului osos. Ge nele studiate au fost receptorul vitaminei D, al calcitoninei, al
estrogenilor, promotorii colagenului de tip I. Aceste studii arată că un genotip poate fi asociat
cu o masă osoasă mai s căzută sau mai ridicată. Î n același timp există o mare variabilitate d e
influențe ale fiecărei gene, î n funcție de originea populației studiate.
Masa și densitatea osoasă sunt dependente de forța musculară și condiția fizică. Un
mecanism al influențelor genetice asupra DMO și al masei musculare ar putea avea
determinanți genetici comuni. Totodată markerii biochimici ai turnoverului osos par să fie sub
control genetic.
Unii cercetători au descoperit că opt gene au legătură cu d ensitatea minerală osoasă și
că cea mai puternică conexiune este cu receptorul parathormonului. I dentificarea indivizilor
cu risc genetic crescut, face posibilă individualizarea tera piei ș i creșterea eficacității
mijloacelor terapeutice. Astfel se pot face intervenții pre cum creșterea capitalului osos î n
perioada adolescenței prin suplimentarea cu cal ciu, precum și programe de kinetoprofilaxie.
Alimentația influențează DMO prin conținutul său în calciu și proteine, bogăția în
fosfați, floruri și proteină animală, vitamina D. Necesarul zilnic de calciu este de 1200 –
1500mg, iar de vitamina D este de 800 UI/zi. Unele studii arată un aport alimentar insuficient
de calciu și vitamina D la adolescenți și adulți tineri. Aceste deficite ale căror consecințe

32
asupra osului vor apărea mai târziu, sunt adesea legate de consumul insuficient de produse
lactate și de regimuri hipocalorice.

Figura 17. Factorii care influențează apariția osteoporozei

Tipul constituțional – persoanele slabe ș i cele de statură mai mică a u oase mai mici, o
masă osoasă ș i o densitate mai mică.
Stilul de viață : fumatul, consumul de medicamente, alcoolul.
Exercițiul fizic are un efect semnificativ pe masa osoasă. Adulții care practică sportul
regulat au o masă osoasă mai mare decât a cei care fac acest lucru întâmplator. Diferența este
eviden tă la atleții de perf ormanță față de cei amatori. Masa osoasă este mai mare la nivelul
segmentului dominant al sportivilor față de cel nedominant, demonstrând importanța
factorilor mecanici î n determinarea masei osoase. Activitatea fizică este importantă pentru
menținerea mase i scheletice. Activitatea musculară stimulează formarea osoasă (în timpul
contracției musculare se cre ează prin efect piezoelectric un potențial activator osteoblastic).41

41Mologhianu G. (2007), Osteoporoza – Ghid de diagnostic, tratament si recuperare. București: Editura
Universitară „Carol Davila”, pp. 23 -24.

33
Tabelul 2. Factorii de risc în dezvoltarea osteoporozei42

Factori genetici Istoric familial
Rasa albă
Polimorfism genetic

Factori constituționali Vârsta
Sexul feminin
Indice de masă corporală scăzut

Factori nutriționali, stil de
viață Aport scăzut de calciu ș i vitamina D
Consumul excesiv de alcool
Consum excesiv de cafea
Fumat
Activitate fizică scazută

Factori hormonali Menarhă tardivă
Menopauza precoce
Infertilitate
Deficiența de androgeni
Hiperparatiroidism primar
Hipertiroidism

Consumul de
medicamente Glucocorticoizi
Metotrexat
Ciclosporina
Anticoagulante
Anticonvulsivante

I.4.2. Clasificarea osteoporozei

„Osteoporoza se clasifică în două categorii în funcție de factorii ce o influențează:
– Osteoporoza primară
– Osteoporoza secundară
Osteoporoza primară cuprinde la rândul ei următoarele forme:
1. Osteoporoza juvenilă
2. Osteoporoza postmenopauză afectează femeile după vârsta de 55 de ani, datorită
dezechilibrului hormonal ce influențează creșterea activitații osteoclastelor.

42 Rezuș E. (2014), Reumatologie. Iași:Editura „Gr. T. Popa”, U. M. F, p. 239.

34
3. Osteoporoza de involuție (senilă) a pare la ambele sexe după vârsta de 65 de ani deoarece
se produce o sc ădere a ab sorbției intestinale de calciu ș i hipovitaminoza D.
4. Osteoporoza idiopatică
Osteoporoza secundară este întâlnită î n afecțiuni endocrine, digestive, renale, boli
inflamatorii si stemice, boli genetice, consum de medicamente, imobilizare. ”43

Tabelul 3. Cauze de osteoporoză secundară44

Afecțiuni endocrine Hipertiroidism
Sindrom Cushing
Hiperparatiroidism
Hipogonadism

Afecțiuni gastro -intestinale Sindrom de malabsorbție
Gastroectomie
Ciroză biliară primitivă
Afectarea renală Boală cronică de rinichi

Boli inflamatorii sistemice Poliartrita reumatoidă
Spondilita anchilozantă
Lupus eritematos sistemic
Boli genetice Osteogenesis imperfecta
Sindromul Ehlers – Danlos
Neoplazii Mielom multiplu
Leucemii
Medicamente Glucocorticoizi
Ciclosporina

Alte cauze Imobilizarea
Consumul excesiv de alcool

I.5. Rolul kinetoterapiei în osteoporoză

Kinetoterapia reprezintă principalul mijloc terapeutic de recuperare al osteoporozei. În
principiu, se consideră că activitatea fizică exercită efecte favorabile asupra acumulării

43 Rezuș E. (2014), Reumatologie. Iași:Editura „Gr. T. Popa”, U. M. F, p. 239.
44 Idem, p. 241.

35
capitalului osos; exercițiul aerob se acompaniază de reducerea resorbției osoase, în timp ce
exercițiul anaerob se acompaniază de o accelerare globa lă a turnoveru -lui osos.
Tipul, durată și intensitatea efortului fizic optim atingerii masei osoase maxime nu
sunt stabilite cu certitudine.
Mecanismele prin intermediul cărora exercițiul fizic acționează asupra osului sunt:
– creșterea flxului sanguin și aportului de substanțe nutritive la nivelul osului;
– crearea unor mici diferențe de potențial eletric la nivelul țesutului osos ce vor
stimula formarea de os nou;
– influența asupra diferitelor componente hormonale ce au rol în remodelarea
osoasă, dezechilibrând balanța spre formarea osului nou;
– efect mecanic – stres fizic la care osul este nevoit să răspundă pentru a se
adapta;
– intervine în reglarea hormonală indiferent de sex;
– forțele mecanice modifică secr eția de prostglandine, ceea ce ar favoriza
activitatea osteoblastică prin modificarea acțiunii citokinelor asupra fracturilor de creștere
osoasă.
Capacitatea stimulilior mecanici (exercițiul fizic) de a infuenț a masa osoasă este
maximă în cursul etapei d e creștere a osului. Studiul efectuat de Kannus la copii jucători de
tenis este un exemplu relevant. Acesta evidențiază o diferență de 13% în conținutul mineral
osos în favoarea humerusului aparținând mâinii dominante comparativ cu o diferență de
numai 4% înregistrată la un lot martor (copii care desfășurau solicitare fizică cotidiană) la
același nivel. Există date ce susțin că sporul de masă osoasă la sportive se menține și după
întreruperea exercițiului fizic, efectul fiind independent de vârstă la care s -a început exercițiul.

36
CAP. II METODOLOGIA LUCRĂRI I

II.1. Motivația alegerii temei

Osteoporoza este afecțiunea întâlnită cel mai des la persoanele aflate la o vârstă
înaintată, însă poate apă rea atât la copii cât și tineri. Este catalogată ca fiind o afecțiune cu
potențial crescut de morbiditate și mortalitate. În prezent, pe plan mondial s -a estimat faptul
că aceasta afectează una din trei femei și unul din nouă bărbați. Astfel probabilitatea apariției
fracturilor osteoporotice este mai mare decât cea a apariției cancerului de sâ n, uter sau ovare.
Numărul persoanelor care suferă de osteo poroză este î n continuă ascensiune datorită
longevității vieții din prezent, și creșteri i numărului persoanelor ce depăș esc vârsta de 60 de
ani (persoanele care sunt cel mai predispuse la apariția osteoporozei).
Riscul apatiției fracturilor osteoporotice este direct influențat de factori precum
componenta genetică, vârstă, sex, rasă, stil de viață. Incidența anuală a fracturilor de șold a
crescut c u 110% de la 40% din 1967 până î n 2001. La sexul fem inin fracturile fiind prezente
în proporție de 59,22 %, iar la sexul masculin de 40,77 %, la femei fiind estima tă la grupa de
vârstă cuprinsă î ntre 75 -84 de ani, iar la bărbați între 55 -64 de ani.
Articulația coxo -femura lă este o articulație importantă ale cărei funcții normale (de
sprijin și propulsie) sunt dependente de indolaritate, de mobilitate și de ca pacitatea de
susținere unipodală și mers. Pe baza acestor elemente trebuie apreciată starea funcțională a
șoldului și, d eci, stabilit programul de recuperare. Datorită faptului că osteoporoza este
preponderent întâlnită la femei, am fost direct interesată de acest subiect. Totodată în urma
unor analize medicale, am fost semnalată că sunt predispusă la osteoporoză, fapt ce m i-a
întărit dorința de aprofundare asupra ac estei teme. Având î n vedere faptul că după intervenția
ortopedo -chirurgicală asupra șoldului fracturat, paci entul se prezintă cu durere și î n special cu
restant funcțional, consider că prezența unui program de ki netoterapie este indispensabil.

II.2. Ipoteza

Presupun c ă tratamentul kinetic asoci at cu medicamentația adecvată este mai eficient
în recuperarea fracturii osteoporotice, contribui nd la stagnarea acesteia și la îmbunătă țirea
calită ții vieții pacientului.

37
II.3. Scopul, obiectivele și etapele lucr ării

Scopul lucrării este de a arăta dacă ipoteza de la care am plecat va fi confirmată sau
infirmată, prin rezultatele obținute î n urma aplicării tratamentului de kinetoterapie.
Obiectivele lucrării:
– Consultarea literaturii de specialitate și a altor mijloace cu scop informativ, cu privir e
la cunoașterea modifică rilor anatomo -fiziologice, a manifestărilor clinice precum și
posibilitățile de recuperare și modul de influențare asupra fracturilor osteoporotice prin
intermediul kinetoterapiei;
– Lucrarea a urmărit atât informarea mea asupra temei cât și informarea pacienților
asupra aspectelor prezentate anterior;
– Convorbirea și consultarea cu specialiștii urmărind opiniile cu privire la l ucrarea de
față;
– Identificarea pacientului;
– Evidențierea disfuncționalităților prin examinarea functională a pacientei aflate în
studiu;
– Structurarea obiectivelor și a conținutului de recuperare prin selectarea și stabilirea
celor mai eficiente metode, pro cedee și tehnici care să alcătuiască programele de
recuperare în conformitate cu particularitățile pacientului.
– Înregistrarea în permanență a rezultatelor obținute și interpretarea lor pentru a
evidenția evoluția.
Etapele realizării lucrării:
– stabilirea u nui plan de elaborare a lucrării;
– identificarea și studirea surselor bibliografice;
– delimitarea variabilelor și fundamentarea teoretică a lucrării;
– stabilirea ipotezei, a scopului, obiectivelor și sarcinilor cercetării;
– alegerea pacienților și a metodelor de cercetare folosite pentru realizarea lucrării;
– realizarea părții aplicative, realizarea metodelor de măsurare și evaluare a paci enților;
– colectarea și analiza datelor;
– testarea ipotezei;
– stabilirea concluziilor și a propunerilor;
– identificarea limitelor cercetării.

38
II.4. Metode și tehnici de cercetare folosite pentru realizarea lucrării

Pe parcursul desfășurării cercetării am folosit următoarele metode:
a) Metode de colectare a informațiilor
– metoda documentă rii;
– metoda studiului de caz;
– metoda observație i;
– metoda experimentului;
– metoda înregistrării obiective a datelor ;
– metoda grafică ;
– metoda testelor.
b) Metoda analizei
Metoda de documentare bibliografică
Orice cercetare științifică nu poate fi concepută fără studierea literaturii de specialitate.
Una din dificultățile acestei căi se datorează creșterii extrem de rapide a volumului de
informații.
Investigația bibliografică a literaturii de specialitate a reprezentat prima etapă de lucru
la această lucrare. Astfel, am consultat lucrări și cărți de specialita te, după care am realizat
cercetarea pe subiectul stabilit, apoi prelucrarea și interpretarea informațiilor culese.
Din studierea datelor bibliografice m -am informat asupra influenței exercițiului fizic
asupra unui organism sănătos, cât și a celui marcat d e diverse afecțiuni; a modalităților de
aplicare a acestuia în scop terapeutic și recuperator, precum și asupra caracteristicilor
articulației coxo -femurale apărute în urma fracturii osteoporotice.45
Metoda studiului de caz
Studiul de caz este o metod ă de c ercetare prin care se investighează un fenomen
contemporan în contextul său din viața reală, în special atunci când granițele între fenomen și
context nu sunt foarte bine delimitate. Este o cercetare explicativă motiv pentru care în centru
se vor sit ua înt rebările „cum” și „de ce” .
Scopul acestuia este de a determina caracteristicile unice ale cazului (tratament,
pacient , grup) sau a condițiilor și facilitarea înțelegerii unor situații asemănătoare.
Cazul se definește ca fiind o situație deosebită, inedi tă care depășeste limitele
obișnuite ale etapelor de desfășurare, de evoluție (ca durată) sau de finalitate.

45 Chirazi M., Petrea R. G. (2015), Metode de cercetare științifică în educație fizică și sport. Iași: E ditura
Universității Alexandru Ioan Cuza, p. 20.

39
Observația reprezintă contemplarea intenționată a unui obiect, document, fenomen
sau proces, este cunoașterea științifică a unei realități prin contemplare intenționată și
metodică având ca finalita te înregistrarea (consemnarea) datelor. Această metodă s -a utilizat
pe tot parcursul cercetării, de la momentul inițial, până la momentul final, pentru a constata
rezultatele obținute în urma aplicării programului kinetoterapeutic.
Observația trebuie desfășurată sistematic, conform unui plan tematic și cu ajutorul
unor procedee tehnice, menite să surprindă fenomenele și procedeele urmărite.46
Experimentul presupune activitatea celui care provoacă, organizează, interpretează și
înțelege. Este metoda de cercetare prin care se verifică o relație presupusă între două
fenomene prin provocarea și controlul acestora de către experimentator.
În cadrul experimentu lui apar două variante : una independentă și alta dependentă.
Metoda experimentală în studiul de față este reprezentată prin experimentul
constatativ, varianta specifică pentru lucrările cu caracter metodic pronunțat care presupune
existența celor două eșa ntioane : experimental și martor.
Această metodă a constituit baza practico -metodică a studiului prin compararea
valorilor de la care s -a pornit și cele la care s -a ajuns.
Organizarea experimentului presupune:
 elaborarea ipotezei;
 verificarea ipotezei;
 prelucrarea materialului în vederea formulării temei care poate fi stabilită prin
verificare;
 folosirea subiectului de cercetare în cadrul experimentului;
 evaluarea și analiza rezultatelor obținute.
Metoda înregistrării obiective a datelor
A constat în înregistrarea datelor obținute pe parcursul aplicării terapiei în vederea
ameliorării bolii, precum și a studierii comportamentului subiectului cuprins în cercetare.
Metoda grafică
Constă în reprezentarea grafică, în înregistrarea tuturor datelor, pe parcursul aplicării
terapiei, a programului de exerciții , de la faza inițială până la cea finală, evidențiind
comparativ rezultatele obținute de subiect precum și progresul obținut în ameliorarea bolii.
Metoda testelor a urmărit deținerea unor date exacte asupra gradelor de
funcționalitate a articulației. S -a apelat astfel, la te starea clinică musculoarticulară , care

46 Chirazi M., Petrea R. G. (2015), Metode de cercetare științifică în educație fizică și sport. Iași: Editura
Universității Alexandru Ioan Cuza, p. 33.

40
reprezintă modalitatea prin care se poate aprecia calitativ și cantitativ capacitatea ”de
mișcare” a sistemului mioarticular. S -a folosit goni ometria pentru ”testing -ul articular” care
reprezintă măsurarea amplitudinii de mișcare a articul ației în toate axele de mișcare, la
evaluarea durerii, evaluarea ADL -urilor și a mersului.47

II.5. Subiecț ii și locul desfășurării cercetării

Ședinț ele de kinetoterapie s -au desfă șurat la domiciliul pacientului, la îndrumarea
kinetoterapeu tului Asăvoaie Luiza, din cadrul Centrului Diencezan Ca ritas, din Iași. Acestea
au fost fă cute cu o frecvență de a proximativ 2 -3 ori pe săptămână în cepând din luna
Noiembri e 2017 ș i până în luna Iunie 2018.

SUBIECTUL
Nume ș i prenume: B. V.
Vârsta: 82 de ani
Sexul: Feminin
Data nașterii : 27.10.1935
Naționalitatea: Română
Ocupație: Pensionară
Diagnostic: Fractură pertrohanteriană dreapta cu deplasare
Boli asociate: Hiperte nsiune E Grad II risc foarte înalt
Diabet zaharat tip 2
Cardiopatie ischemică cronică
Osteoporoză
Insuficiență venoasă cronică la membre le inferioare

II.6. Teste utilizate

Pentru a se putea stabili un diagnostic func țional în cadrul unei boli, trebuie să se
cunoască gradul de mișcare a unei articulații sau valoarea forței unui mușchi. În unele cazuri,
deficitul musculoa rticular este ușor vizibil și fă ră a fi examinat, însă sunt și numeroase situații

47 Epuran M. (2005). Metodologia cercetării activităților corporale. București: Editura Fest, p. 58.

41
când acestea pot fi descoperite în urma unei examinări atente, fiind mascate de mișcări
compensatorii. Astfel aprecierea calitativă și cantitativă a mișcării aparatului mioarticular este
reprezentată de testarea clinică mioarticulară.
Testarea clinică , este cuantificată numeric, are un grad de aproximație deoarece
intervine s ubiectivismul terapeutului cât ș i capacitatea de maleabilitate ș i adaptare a
pacientului.

II.6.1. Evaluarea durerii

Evaluarea durerii este dificil de realizat în practică deoarece int ervine subiectivismul
pacienților în percepția acestui simptom. În 1986 Asocația Internațională pentr u Studiul
Durerii (IASP) defineș te durerea ca: „ o experiență dezagreabilă senzorială și emoț ională
asociată unei leziuni tisulare reale, potențială sau descrisă î n termenii unei astfel de
leziuni ”. Leziunile care pot declan șa acest ră spuns complex al organismului definit ca durere
pot fi reale (traumatism, arsură, incizie chirurgicală , etc.), percep ute ca reale (durerea
reflectată : durer ea din regiunea sc apulo -humerală dreaptă în colica biliară), sau potenț iale
(durerea î n membrul 'fantomă', după extirparea unor regiuni anatomice: membrul inferi or
amputat, mastectomia radicală, etc.). Conform definiț iei, această experiență neplacută însoțită
de un ră spuns complex al organismului nu poate să apară decât în contextul prezenț ei stării de
constiență . Pe parcursul timpului, au fost descoperite o serie de teste ce evaluează durerea.
Metoda pe care am ales -o este Scala vizuală a durerii lui Chris Adams, ce vizează stimularea
nivelelor cognitive ale creierului, oferind o reprezentare mai îngrijită a nivelului durerii.

Figura 18. Scala Vizuală a durerii lui Chris Adams48

48 http://www.creeaza.com/familie/medicina/CONTRIBUTII -PERSONALE -PRIVIND -641.php , accesat la data
de 20.06.2 018.

42
II.6.2. Testing articular

„Goniometria reprezintă o ramură a geometriei aplicate și se ocupă cu studiul
unghiurilor și cu măsurarea valorilor acestora. Este folosită și pentru testarea mobilității
articulare, utilizându -se un intrument gradat, format din două rigle ș i un raportor, numit
goniometru.”49

Interpretarea valorilor goniometrice
„Valoarea unghiului unei mișcări, poate fi analizată în comparație cu unghiul acele iași
mișcări al segmentului opus sau la valorile standard ale amplitudinilor maxime de mișcare
articulară.
Aceste „valori normale” au fost stabilite pe baza mediilor valorice ale populației
sănătoase, de ambele sexe, la diverse vârste. Tabelele în care sunt consemnate aceste valori
variază în funcție de autori, neexistând de fapt o reală standardizare a lor, fapt explicabil, dacă
ținem seama de variațiile unghiurilor realizate de mișcările indivizilor cu constituție, vârstă,
sex, antrenament, foarte diferite.”50

Figura 19. Goniometru51

49 Neculăeș M., Lucaci P., Măsurare și evaluare în kinetoterapie – Note de curs, p. 19.
50 Balint T. (2007), Evaluarea Aparatului Locomotor. Iași: Editura Tehnopress, p. 14.
51 http://latodis -med.com/echipamente -medicale/taliometre/goniometru -medical -goniometer -pvc.html , accesat la
data de 21.06.2018

43
„Mișcările șoldului făcute cu genunchiul flectat sunt mai ample cu 20 -30 decât cele
cu genunchiul extins. De asemenea la șold, difer ențele dintre mișcările active ș i pasive, sunt
mai mari decât la alte articulații. Din aceste motive valorile înregistrate la testarea articulației
șoldului vor fi în soțite de specifica țile resp ective.
1. Flexia activă se face de la 0  (poziția de start) la 90  (genunchi întins) ș i
ajunge la 125  (genunchi flectat) , iar cea pasivă atinge 145 -150.
Poziția de preferat este în decubit dorsal sau mai rar î n decubit lateral. Goniometrul se
așează pe creasta iliacă, paralel cu axa lungă a trunchiului (pe linia medioaxilară) și brațul
mobil de -a lungul coapsei, către condilul lateral.
Se evită bascularea bazinului, motiv pentru care este fixat prin presarea cu mâna pe
spina iliacă antero -superioară.
Mușchii ischiogambieri retracturați limitează flexia când genunchiul este extins.
2. Extensia cu genunchiul întins este de 15 -20, iar cu el flectat nu depă șește 10.
Extensia pasivă atinge 30 . Poziția de preferat este î n decubit ventral însă mai rar se poate
folosi și decubitu l lateral. Goniometrul se așează ca la măsurarea mișcării de flexie.
3. Abducția are amplitudinea medie de 45 -80. Măsurarea se execută din poziția
de decubit dorsal, cu genunchiul extins. Brațul fix al goniometrului se plasează orizontal pe o
linie paralelă cu linia celor două spine iliace antero -superioare, iar brațul mobil, pe fața
anterioară a coapsei, spre mijlocul patelei. Abducția mai poate fi măsurată și din decubit
lateral. Bascularea bazinului și în acest caz poate da eroare în măsu rătoare.
4. Adducția este imposibilă din poziția anatomică zero, cu membrele pelvine
aliniate unul lângă altul. Pentru aprecier ea acestei mișcări membrul opus trebuie abdus,
măsurarea real izându -se în același fel ca și î n cazul abducției. Valoarea amplitudini i este de
30-35.
5. Rotația internă are o amplitudine de 35 -40, mai mare în cazul celei pasive.
Există mai multe variante de m ăsurare al acestei mișcă ri. Din așezat, cu genunchiul la
marginea patului flectat la 90. Este important ca spina antero -superioar ă, linia de mijloc a
rotulei și feței dorsale a gleznei, precum și spațiul dintre degetele II ș i III să fie aliniate,
dearece sunt repere î n măsurare. Goniometrul se poziționează pe rotulă, cu brațul fix așezat
perpend icular pe podea sau orizontal, î n aces t caz măsurătoarea pornește de la 90 . Brațul
mobil de -a lungul gambei, care se mișcă spre înafară.

44
6. Rotația externă , are aceeași amplitudine cu cea internă, de 35-45 și se
măsoară în aceleași moduri ca și aceasta. ”52

Tabelul 4. Valorile mișcărilor articulare53

Flexia
Extensia
Abducția
Adducția
Rotația
Internă
Rotația
Externă
Activ 90°-125° 15° 45° -60° 30° 35° 35°
Pasiv 145° -150° 30° 70°-80° 35° 40° 45°
Diferența 25°-55° 15° 10° 5° 5° 10°

II.6.3. Testing muscular

Bilanțul muscular reprezintă un sistem de tehnici de examen manual pentru evaluarea
forței fiecărui mușchi sau a unor grupuri musculare. Cotarea bilațului muscular cuprinde o
scară cu 6 trepte (0 -5) pentru testarea forței musculare.
Forța 5 (normală) – mușchiul poate executa mișcarea pe toată amplitudinea contra unei
forțe exterioare. Evaluare se face în raport cu membrul sănătos și totodată se ține cont de
experiența testatorului, a sexulu i, vârstei ș i masa musculară a pacientului. Pe parcursul
mișcării, k inetoterapeutul va opune rezistență progresivă, iar în punctul maxim va pune
rezistență maximă și se va da comanda verbală: Ține!, în timp ce testatorul va încerca să
remobilizeze segmentul spre poziția zero anatomic.
Forța 4 (bună) – se întâlnește atunci când mușchiul realizează miș carea
antigravitațional pe toată amplitudinea de mișcare, cu aplicarea unei rezistențe mai mici.
Forța 3 (acceptabilă) – este atunci când mușchiul poate realiza o mișcare completă,
împotriva gravitației, fără să existe o altă fo rță externă.
Forța 2 (mediocră) – este forța la care mușchiul poate realiza o mișcare dar cu
elimin area gravitației. Pentru testarea forței 2, de cele mai multe ori se folosesc planuri de
alunecare. În cazul în care o mișcare contra gravitației nu se poat e realiza complet, va fi notată

52 Sbenghe T. (1987), Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare. București:Editura Medicală, pp. 48 –
50.
53 Moteț D. (2010), Enciclopedia de Kinetoterapie – Vol.2. București: Editura Semne, p. 685.

45
cu – 3, cu condiția ca aceasta să depașească jumătatea amplitudinii mișcării. Dacă nu se atinge
jumătatea amplitudinii maxime a mișcării, se va nota cu + 2. De asemenea dacă se elimină
gravitația și se ajută mișcarea prin în clinarea planului de alunecare, dar totuși mișcarea nu se
realizează complet, se va nota cu – 2.
Forța 1 (schițată) – este forța musculară care nu permite mobilizarea segmentului.
Aceasta se sesizează prin palparea tendonului sau prin observarea vizuală a unei tremurături.
Forța 0 (zero) – atunci când nu există contracție musculară.
Pentru o realizare corectă a testingului muscular, trebuie sa se țină cont de: poziția
celui testat, comenzile vocale să fie ferme și precise, stabilizarea mișcării precum și locul
unde se va aplica rezistența.54

Bilanțul muscular al șoldului

1. Mișcarea de flexie este realizată în principal de mușchiul iliopsoas, iar ca și
musculatură accesoare avem mușchiul croitor și tensor al fasciei lata. Pentru a se realiza o
testare corectă, nu trebuie să se omită stabilizarea pelvisului. Pentru forța 0 -1 poziția cea mai
favorabilă este cea în decubit dorsal, cu coapsa ușor flectată pe bazin. Se transmite, prin
comandă vocală pacientului, să continue mișcarea de flexie. Palparea muschiului ilio -psoas
este destul de dificilă, acesta fiind un mușchi profund.
Pentru forța 2 poziția este din decubit lateral, pe partea homolaterală, cu șoldul în
extensie și genunchiul flectat, celălalt membru fiind susținut de kinetoterapeut. Nu trebuie
omisă fixarea regiunii bazinului. Se indică pacientului să realizeze mișcarea de flexie a
coap sei pe bazin.
Pentru forța 3 – poziția este din decubit dorsal, membrele inferioare extinse. Se
urmarește păstrarea curburii lombare prin punerea unei pernuțe în acea zonă și totodată se
fixează creasta iliacă. Se indică subiectului să execute flexia coapsei pe bazin, cu genunchiul
în flexie. Pornind de la 90o, kinetoterapeutul va pune o rezistență usoara în treimea inferioară
a feței anterioare a coapsei.
Pentru forța 4 -5- poziția este tot din decubit dorsal, pacientul realizează mișcarea
împotriva unei rezistențe crescânde aplicate din partea kinetoterapeutului .

2. Mișcarea de extensie este realizată de muș chiul mare fesier.
Pentru forța 0 -1- poziția adoptată este decubit ventral. Se indică pacientului să
realizeze contracția feselor sau să execute extensia coapsei pe bazin.

54 Neculăeș M., Lucaci P., Măsurare și evaluare în kinetoterapie – Note de curs, pp. 39 -40.

46
Pentru forța 2 – poziția este din decubit homolateral, poziționat cu șoldul și genunchiul
în flexie. Se cere pacientului să execute extensia coapsei pe bazin cu genunchiul în flexie, în
amplitudine completă.
Pentru forța 3 – se folosește poziț ia de decubit ventral, se indică pacientului să execute
mișcarea de extensie a coapsei pe bazin, cu genunchiul în flexie.
Pentru forța 4 -5- se folosește tot poziția de decubit ventral, mișcarea de extensie a
coapsei pe bazin executată de către pacient se va realiza contra unei rezistențe crescânde din
partea kinetoterapeutului, localizată în 1 \3 inferioară a feței posterioare a coapsei.

3. Mișc area de abducție este realizată de mușchii fesieri mijlociu și mic și tensor
al fasciei lata.
Pentru forța 0 -1- se utilizează poziția de decubit dorsal, membrele inferioare extinse.
Se cere pacientului să execute abducția coapsei.
Pentru forța 2 – se utilizează poziția de decubit dorsal, cu trunchiul înclinat pe partea de
examinat p entru a scoate din acțiune musc ulatura abdominală. Se indică pacientului să
realizeze mișcarea de abducție,în toat ă amplitudinea ei.
Pentru forța 3 – se folosește poziția de decubit heterolateral, se stabilizează bazinul și
trunchiul prin flectarea membrului controlateral din șold și genunchi. Se cere pacientului să
execute mișcarea de abducție a coapsei, pe toată amplitudinea de mișcare.
Pentru forța 4 -5- mișcarea se execut ă tot din decubit lateral, contra unei rezistențe
crescânde din partea kinetoterapeutului.

4. Mișcarea de adducție este realizată de mușchiul adductor mare, lung și scurt,
pectineu și drept intern.
Pentru forța 0 -1- se utilizează poziția de decubit do rsal, cu membrul inferior de te stat
în poziție normală. Se cere pacientului să execute mișcarea de adducție.
Pentru forța 2 – poziția adoptată este tot de decubit dorsal, membrul inferior de
examinat va fi extins, în timp ce membrul inferior opus va fi în abdu cție din șold și flexie din
genunchi, sprijinit pe masă. Se cere pacientului să execute mișcarea de adducție pe toată
amplitudinea ei.
Pentru forța 3 – se folosește poziția de decubit lateral, și se indică pacientului să
realizeze mișcarea de adducție pe toată amplitudinea de mișcare.
Pentru forța 4 -5- se folosește tot poziția de decubit lateral, mișcarea realizându -se
contra rezistenței crescânde aplicată de către kinetoterapeut.

47
5. Mișcarea de rotație externă este realizată de că tre mușchiul fesier mare și
musculatura pelvitrohanteriană (obturator intern și extern, gemenii superiori și inferiori,
piramidal și pătratul femural).
Pentru forța 0 -1- se utilizează poziția de decubit dorsal, membrul inferior controlateral
abdus și flectat din șold, genunchiul f lectat. Membrul inferior de testat este extins din șold și
genunchi. Se cere pacientului să execute mișcarea de rotație externă pe toată amplitudinea ei.
Pentru forța 2 – se utilizează tot poziția de decubit dorsal. Se indică pacientului să
execute mișcare a de rotație externă pe toată amplitudinea ei.
Pentru forța 3 – se folosește poziția de decubit dorsal, gamba membrului de testat în
afara suprafeței de sprijin, membrul inferior controlateral flectat din șold și genunchi, piciorul
în sprijin pe masă. Se cere pacientului să execute mișcarea de rotație externă pe toată
amplitudinea ei.
Pentru forța 4 -5- se utilizează aceeași poziție ca la forța 3, deosebirea este că aici
mișcarea se realizează împotriva rezistenței crescânde aplicată de către kinetoterapeu t.

6. Mișcarea de rotație internă este realizată de mușchiul fesier mijlociu și mic
și tensor al fasciei lata.
Pentru forța 0 -1- se utilizează poziția de decubit dorsal, membrul inferior controlateral
abdus și flectat din șold, genunchiul flectat. Membrul in ferior de testat este extins din șold și
genunchi. Se cere pacientului să execute mișcarea de rotație internă pe toată amplitudinea ei.
Pentru forța 2 – se utilizează tot poziția de decubit dorsal. Se indică pacientului să
execute mișcarea de rotație inter nă pe toată amplitudinea ei.
Pentru forța 3 – se folosește poziția de decubit dorsal, gamba membrului de testat în
afara suprafeței de sprijin, membrul inferior controlateral flectat din șold și genunchi, piciorul
în sprijin pe masă. Se cere pacientului s ă execute mișcarea de rotație internă pe toată
amplitudinea ei.
Pentru forța 4 -5- se utilizează aceeași poziție ca la forța 3, deosebirea este că aici
mișcarea se realizează împotriva rezistenței crescânde aplicată de către kinetoterapeut.55

II.6.4. Activități motorii cotidiene (A.D.L.)

Activitățile motorii cotidiene reprezintă acțiunile zilnice obișnuite realizate pentru
propria îngrijire și viață. Aceste tipuri de activități au o importanță deosebită și, în funcție de
posibilitatea realizării l or, pacienții pot fi împărțiți î n două categorii și anume: independenți și

55 Neculăeș M., Lucaci P., Măsurare și evaluare în kinetoterapie – Note de curs, pp. 45 -51.

48
dependenți. Prin evaluarea acestora se stabilește nivelul funcțional al unui individ, și se poate
stabili progresul sau regresul acestora în funcție de tratamentul aplicat.
Totodată activitățile motorii cotidiene constituie un factor important î n recuperarea
fiecărui pacient deoarece se urmarește independența și reintegrarea lui socio -profesională.

II.6.5. Evaluarea mersului

„Mersul este definit ca deprinderea motrică prin care se realizează în mod obișnuit
locomoția corpului omenesc. Activitate motorie inițial voluntară, mersul devine prin exercițiu
involuntar, automat, stereotip.”56
Mersul este acțiunea indispensabilă unei vieți independente și este specific fiecărui
individ. Mersul constă din dezechilibrări ș i reechilibrări permanent e, prin care corpul se
adaptează suprafeței de sprijin. „Obiectivele recuperatorii precum combaterea durerii,
recuperarea stabilității, recuperarea mobilității, pregătesc de fapt mersul, condiție finală de
realizat în programul recuperator al oricărui traumatism al membrului inferior.”57
Prin evaluare mersului se realizează o apreciere global -analitică ce oferă informații
atât segmentare cât și generale despre complexul neuro -mio-artrokinetic. Aspe ctele ce pot fi
evidențiate prin evaluarea mersului sunt reprezentate de prezența deficiențelor articulare,
musculare, de coordonare și chiar de echilibru.

56 Cordun M. (1999), Kinetologie Medicală. București: Editura Axa, p. 79.
57 Sbenghe T. (1981), Recuperare medicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor . Editura Medicală, p.290.

49
CAP. III APLICAȚII, REZULTATE ȘI INTERPRETAREA
LOR

III.1. Aplicații, prezentarea aspectelor pr actice folosite în cercetare

Programul de recuperare al pacientei B. V. l -am împărțit în 3 etape. Prin acest program
am încercat să îndeplinesc obiectivele stabilite și să realizez o recuperare cât mai completă,
care să îi per mită acesteia independență funcț ională și reinserție socio -profesională. Totodată
prin intermediul programului ales am urm ărit confirmarea ipotezei cercetării.

Obiectivele generale ale program ului terapeutic au fost:
 Combaterea durerii;
 Prevenirea complicațiilor derivate din imobilizarea la pat;
 Corectarea deficitului respirator;
 Combaterea edemelor;
 Redobândirea mobilității articulare;
 Refacerea stabilității;
 Creșterea forței musculare;
 Reeducarea mersului și recuperarea deficitului funcțional;
 Creșterea calității vieții paci entului;
 Reinserția socio -profesională;

ETAPA I ( primele 45 de zile)
Planul terapeutic
Obiective:
– Combaterea durerii;
– Prevenirea tulburărilor vasculare și circulatorii;
– Combaterea ed emelor și a escarelor de decubit;
– Corectarea deficitului respirator ;
– Relaxarea musculară și neuropsihică .
Programul de etapă
Mijloace folosite:

50
– Medicație antiinflamatoare și analgetică;
– Masajul membrului afectat. Se realizează cu scopul realizării relaxării musculaturii
contracturate, a tonifierii mușchilor hipotoni, în vederea stimulării circulației de retur.
– Mobilizări pasive;
– Posturăr i- Posturarea antideclivă a membrului inferior, antalgică, de facilitare,
susținută.Se folosește cu scopul de a preveni instalarea unor procese retract ile musculo –
tendinose și caspulo -ligamentare cât și mișcările involuntare și necontrolate ale
membrului operat. Posturarea alternativă a trunchiului are efecte asupra drenajului
bronșic cât și pentru evitarea escarelor de decubit și menținerea adaptabilității circulației
cerebrale și evitarea stazei pulmonare.
– Exerciții de relaxare musculară și neuropsihică;
– Gimnastică respiratorie.
Ședința de tratament
Sedința se î ncepe cu manevre de masaj clasic, efectuate în permanență în sensul
circulației venoase și limfatice, pe membrul infe rior afectat, pornind de la articulațiile distale
spre cele proximale, respectiv de la picior spre șold. Am folosit manevre de netezire și
fricțiune, executate la o intensitate medie. Durata aplicării masajului a fost de aproximativ 5 -8
minute.
Am folosit posturări antalgi ce, pentru diminuarea durerii. Am realizat flexia coapsei
pe bazin a membrului afectat, la o amplitudine de aproximativ 20 – 30, după care am introdus
sub articulația genunchiului o pernă. După acești pași, am rugat pacienta să relaxeze m embrul
inferior. Totodată am recomandat , ca în special pe perioada nopții dar nu numai, să se adopte
posturările susținute. Aceste a presupun utilizarea unor materiale ajutătoare (perne) pentru
menținerea unor posturi corective. În cazul acesta am utilizat perne poziționate lateral, care
obstrucționau deplasarea membrului inferior afectat în abducție, rotație internă și adducție.
Am mai realizat posturarea piciorului la un ghi de 90, pentru a preveni retracția tendonului lui
Achile. O altă modalitate de post urare pe care am utilizat -o a fost cea de facilitare a drenajului
bronșic. Am poziționat pacienta î n decubit dorsal, cu tru nchiul ridicat și sprijinit pe perne, la o
amplitudine de aproximativ 70 – 80, genunchii în usoră flexie, și cu o pernă sub ei. Am folosit
și Metoda Bürger, pacienta în decubit dorsal, cu membrele inferioare ridicate la 35  față de
orizontală, 2 -3 minute.
Am realizat mobilizări pasive – pur asistate ale piciorului, din poziția de decubit dorsal
al pacientei. Am realizat mișcările de flexie dorsală, flexie plantară, inversia, eversia și
mișcarea de circumducție. Pentru mișcarea de flexie dorsală, priza este la nivelul piciorului,

51
pe fața plantară iar contrapriza la nivelul 1/3 inferioare a gambei. Pentru mișcarea de flexie
plantară se modifică doar priza, pe fața dorsală a piciorului. Inversia, eversia ș i rotația le -am
realizat având priza pe fața dorsală a piciorului și contrapriza pe 1/3 inferioară a gambei.
După mobilizarea pasivă a piciorului, am realizat tot din decubit dorsal, fle xia coapsei pe
bazin concomitent cu flexia genunciului (până la 90  în primele 45 de zile).

Figura 20. Posturare

Pentru corectarea deficitului respirator, am folosit exerciții, executate din d ecubit
dorsal, care au avut ca ș i obiectiv păstrarea capacității respiratorii. Am folosit următoarele
exerciții:

Exercițiul 1
Poziție inițială: Decubit dorsal, genunchii flectați, o greutate pe abdomen (1 kg).
Acțiune: Inspirul cu ridicarea peretelui abdominal, expirul cu deprimarea lui.
Dozare: Se realizează 3 serii a câte 10 repetări, cu pauză dublă între serii.

Exercițiul 2
Poziție inițială: Decubit dorsal, genunchii flectați .

52
Acțiune: Inspirul cu rezistență, pentru tonifierea diafragmului se execută pronunțând un "f"
aspirat, sa u inspirând pe o nară, cealaltă fiind presată cu un deget. Aceste exerciții inspiratorii,
sunt cele mai "antagonice" pentru diafragm, realizând rezistențe reglabile care determină
creșterea de forță a diafragmului.
Dozare: Se realizează 3 serii a câte 10 r epetări, cu pauză dublă între serii.
În general, orice exercițiu care se adresează diafragmului, amplitudinii sale în mișcare,
trebuie să fie realizat concomitent cu o bună relaxare abdominală.
La sfârșitul sedinței, pentru relaxarea generală a pacientei am utilizat metoda de
relaxare a lui Schultz.

ETAPA II (între 45 -90 zile)
Planul terapeutic
Obiective:
– Întreținerea mobilității articulare;
– Redobândirea mobilității articulare;
– Creșterea progresivă a forței muculare.
Programul de etapă
Mijloace folosite:
– Kinetoterapia prin intermediul mobilizărilor pasive, active a articul ației piciorului,
genunchiului ș i șoldului atât a membrului afectat cât și a celui sănatos.
– Posturări;
– Tonifierea musculaturii prin contracțiile izometrice.
Ședința de tratament
Și în această etapă am apelat la mijloacele de posturare prezentate anterior, în etapa I
și la mobilizările pas ive ale piciorului, pe toate mișcă rile posibile ale articulației. După
mobilizarea pasivă a piciorului, am realizat tot din decubit dorsal, flexia coapsei pe bazin
concomitent cu flexia genunciului. Priza am aplicat -o la nivelul 1/3 inferioare a gambei, iar
contrapriza la nivelul genunchiului. Mișcarile pe care le -am mai realizat cu ajutorul
mobiliz ărilor pasive au fost abducția ș i adducția, î nsă trebuie să mentionez ca acestea le -am
realizat după 45 de zile de la o perație, pe o amplitudine restrâ nsă. Pentru aceste mișcări am
folosit tot poziția de decubit dorsal, priza la nivelul genunchiului, pe fața posterioară,
contrapriz a la nivelul articu lației coxo -femurale. Am realizat mișcări lente, rare, pe
amplitudine restrânsă, pentru a evita eventualele complicații.

53

Figura 21. Mobiliz are pasivă a articulației coxo -femurale

După etapa în care am aplicat mobilizările pasi ve, am apelat la contracția voluntară
conștie ntă a pac ientei și executa m urmă toarele exerciții:
Exercițiul 1
Poziție inițială: Decubit dors al, membrele inferioare extinse.
Acțiune: Pacienta execută flexii dors ale ale picioarelor, alternativ.
Dozare: Se execută 3 serii a câte 10 repetări, cu pauză dublă între serii.
Exercițiul 2
Poziție inițială: Decubit dors al, membrele inferioare extinse.
Acțiune : Pacienta realizează flexii dors ale ale picioarelor concomitent, la ultima repatare se
realizează o contracție izometrică a cvadricepsului de 4 secunde.
Dozare: Se execută 3 serii a câte 10 repetări, pauza de aproximativ 30 de secunde.
Exercițiul 3
Poziție inițială: Decubit dorsal, membrele inferioare extinse .
Acțiune: Pacienta realizează flexia genunchiului cu expir, cu menținerea parțială a contactului
cu planul patului și revenire cu inspir . Se stabilizează bazinul pentru a evita anteversia
acestuia.
Dozare: Se realizează 3 serii a câte 10 repetări, pauz ă dublă între serii .

54
Exercițiul 4
Poziție inițială: Decubit dorsal , membrele inferioare extinse.
Acțiune: Pacienta realizează flexia coapsei pe bazin și expir atât cu genunchiul flectat cât și
extins, cu pierderea contactului cu planul patului și revenire cu inspir.
Dozare: Se realizează 4 serii a câte 10 repetări , 2 serii cu genunchiul flectat și 2 serii cu
genunchiul extins, cu pauză dublă între serii.
Exercițiul 5
Poziție inițială: Decubit dorsal, membrele inferioare flectate și o pernă între genunchi .
Acțiune: Pacienta realizează adducția coapselor, cu realizarea unei compresii în pernă .
Dozare: Se execută 2 serii a câte 10 repetări.

Figura. 22. Exercițiu pentru mușchii adductori
Exercițiul 6
Poziție inițială: Decubit dorsal, cu membrele inferioare extinse.
Acțiune: Pacienta realizează abducția coapselor .
Dozare: Se execută 3 serii a câte 10 repetări urmate de o pauză dublă.
În această etapă am realizat și verticalizarea pacientei cu menținerea poziției
ortosta tice.

55

Figura 23. Trecerea din poziția așezat în poziția de ortostatism

ETAPA III (după 90 zile)
Planul terapeutic
Obiective:
– Creșterea forței musculare;
– Refacerea stabilității;
– Reeducarea mersului;
– Adaptarea locuinței în raport cu modifică rile funcționale apărute.
Programul de etapă
Mijloace folosite:
– Kinetoterapia prin intermediul mobilizărilor pasive, active și active cu rezistență;
– Exersarea mersu lui cu cadrul.
Ședința de tratament
În această etapă, pe lâ ngă exercițiile de la etapa a II -a, se mai adaugă urmă toarele:
Exercițiul 1
Poziție inițială: Așezat la marginea patului.
Acțiune: Pacienta execută flexii dorsale ale picioarelor, alternativ. La început fără încărcare,
după care se vor atașa săculeți cu nisip, cu o greutate de 500 g la început, după care se vor
folosi cei de 1kg.
Dozare: Se execută 3 serii a câte 10 repetări cu pauză dublă.

56
Exercițiul 2
Poziție inițială: Așezat la marginea patului.
Acțiune: Pacienta execută contracții izometrice ale cvadricepsului , prin realizarea flexiei
dorsale a picioarelor, concomitent și se va menține 6 secunde .
Dozare: Se execută o serie a 10 repetări, cu pauză dublă între repetări.
Exercițiul 3
Poziție inițială: Așezat la marginea patului.
Acțiune: Pacien ta execută extensia genunchiului, alternativ . La început fără încărcare, după
care se vor atașa săculeți cu nisip, cu o greutate de 500 g la început, după care se vor folosi cei
de 1kg.
Dozare: Se execută 3 serii a câte 10 repetări cu pauză dublă.

Figura 24. Exercițiu activ cu rezistență

Exercițiul 4
Poziție inițială: Așezat la marginea patului.
Acțiune: Pacienta execută extensia genunchiului, concomitent cu ambele membre. La început
fără încărcare, după care se vor atașa săculeți cu nisip pe treimea inferioară a gambei, cu o
greutate de 500 g la început, după care se vor folosi cei de 1kg.
Dozare: Se execută 3 serii a câte 10 repetări cu pauză dublă între ele.

57
După ce pacienta reușeste să execute exercițiile 3 și 4 fără impedimente, am înlocui
sacii cu nisip, cu o sticlă de 2 l itri, umplută ¾ cu apă. Am așezat sticla pe fața dorsală a
ambelor pici oare ale paciente i, aceasta menținând picioarele în flexie dorsală . Într -o primă
etapă aceasta trebuia să o mentină în echilibr u, după care, trebuia să realizeze extensia
genunchiului.

Figura 25. Exercițiu adaptat

Exerciț iul 5
Poziție inițială: Așezat la marginea patului, cu saci de nisip la nivelul treimii inferioare a
gambei .
Acțiune: Pacienta execută flexia coapsei pe bazin, alternativ cu ambele membre.
Dozare: Se execută 2 serii a câte 10 repetări, cu pauză dublă între ele.
Exercițiul 6
Poziție inițială: Așezat la marginea patului, cu membrele inferioare flectate, tălpile pe sol. La
nivelul trimii inferioare a coapsei se poziționează o bandă elastică.
Acțiune: Pacienta execută abducții ale coapselor altermativ.
Dozare: Se execută 10 repetări, cu pauză dublă între ele.

58
Exercițiul 7
Poziție inițială: Așezat la marginea patului, cadrul poziționat în fața pacientei .
Acțiune: Pacienta execută ridicări în ortostatism, cu realizarea sprijinului pe cadru, și revenire
în poziția inițială.
Dozare: Se execută 10 repetări, cu pauză dublă între ele.
Exercițiul 8
Poziție inițială: Ortostatism, membrele inferioare usor depărtate.
Acțiune: Pacienta execută flexia coapsei pe bazin atât cu genunchiul flectat cât și cu
genunchiul extins , atât cu membrul inferior afectat cât și cu cel sănătos , inițial fără încarcare,
după care am apelat la o încărcare progresivă de la 500 g la 1kg poziționată la nivelul 1/3
inferioare a gambei.
Dozare: Se execută 10 repetări cu genunchiul flectat și 10 repetări cu genunchiul extins, cu
fiecare membru , cu pauză dublă între ele.
Exercițiul 9
Poziție inițială: Ortostati sm, membrele inferioare uș or depărtate.
Acțiune: Pacienta execută imitarea pasului de mers, atât anterior cât și posterior. Se execută la
început fără rezistență, după care aceasta va fi aplicată progresiv . Primele serii se execută
doar pasul anterior, du pă care se face realiza un pas anterior urmat de un pas posterior.
Progresiv am învățat pacienta să realizeze și transferul greutății trunchiului anterior și
posterior, concomitent cu imitarea pașilor.
Dozare: Se execută 3 serii a câte 10 repetări, cu pauză dublă între ele
Exercițiul 10
Poziție inițială: Ortostatism, membrele inferioare usor depărtate.
Acțiune: Pacienta menține poziția unipodală timp de 10 secunde.
Dozare: Se execută 2 serii pentru fiecare membru.
Următorul pas în această etapă a fost reluarea mersului cu cadrul. Am învățat pacienta
să realizeze mersul cu cadrul în 3 timpi și anume:
 Timpul 1 -se deplasează cadrul la lungimea unui pas;
 Timpul 2 – se deplasează membrul inferior afectat la lungimea unui pas ;
 Timpul 3 -se așează membrul infe rior neafectat lângă cel afectat concomitent cu
trecerea greutății corpu lui de pe aparatul ajutător pe membrele inferioare .

59

Figura 26. Mersul cu cadru

III.2. Prezentarea rezultatelor obținute

În urma realizării programului de recuperare, am obținut rezultate asupra scalei
durerii, testingului articular, a testingului muscular, a evaluării mersului precum și asupra
bilanțului activităților motorii cotidiene (ADL) .
Evaluarea durerii am realizat -o folosind scala durerii analog vizuală a lui Ch ris
Adams. Am realizat 3 evaluă ri, una inițială, una intermediară și una finală. Rezu ltatele
evaluării le atașez în T abelul 5.

Tabelul 5. Rezultate la scala durerii a lui Chris Adams obținute de pacienta B. V.
Evaluare Inițial ă Evaluare Intermediar ă Evaluare Final ă
7 4 2

Evaluarea testingului articular, realizat cu ajutorul goniometrului, s-a realizat în
aceeași manieră , în 3 momente pe parcursul recuperării.
Pentru mișcările în plan sagital ale articulaț iei coxo -femurale am obținut următoarele
rezultate, p e care le -am atașat î n Tabelul 6.

60
Tabelul 6. Rezultatele obținute de pacienta B. V. la testingul articular al mișcărilor în plan
sagital
Membrul inferior stâng Evaluare Inițială
(15.11.2017) Evaluare
Intermediară
(3.03.2018) Evaluare Finală
(5.06.2018)
Flexia ș oldului cu
genunchiul extins 45 53 70
Flexia ș oldului cu
genunchiul flectat 70 79 105
Flexia pasiv ă a
șoldului 80 89 110
Extensia ș oldului cu
genunchiul extins 5 8 10
Extensia șoldului cu
genunchiul flectat 5 8 12
Extensia pasivă a
șoldului 9 18 20

Pentru mișcările în plan frontal ale articulației coxo -femurale am obținut următoarele
rezultate, p e care le -am atașat î n Tabelul 7 .

Tabelul 7. Rezultatele obținute de pacienta B. V. la testingul articular al mișcărilor în plan
frontal
Membrul inferior stâng Evaluare Inițială Evaluare
Intermediară Evaluare Finală
Abducț ia șoldului 18 29 35
Adducț ia șoldului 8 15 20

Pentru mișcările în plan transversal ale articulației coxo -femurale am obținut
următoarele r ezultate, pe care le -am atașat î n Tabelul 8.

61
Tabelul 8. Rezultatele obținute de pacienta B. V. la testingul articu lar al mișcărilor în plan
transversal
Membrul inferior stâng Evaluare
Inițială Evaluare
Intermediară Evaluare Finală
Rotaț ia internă a șoldului 14 20 25
Rotaț ia externă a șoldului 16 18 20

Urmă toarele rezultate pe care le voi prezenta vor fi cele ale testingului muscular.
Pentru mișcările în plan sagital am obținut următoarele rezultate , pe care le atașez în
Tabelul 9 .

Tabelul 9. Rezultatele obținute de pacienta B. V. la testingul muscular al mișcărilor în plan
sagital
Membrul inferior
stâng Evaluare Inițială Evaluare
Intermediară Evaluare Finală
Flexia șoldului 2 -3 +3
Extensia șoldului 2 +2 3

Pentru mișcările în plan frontal am obținut următoarele rezultate , pe care le atașez în
Tabelul 10 .

Tabelu l 10. Rezultatele obținute de pacienta B. V. la testingul muscular al mișcărilor în plan
frontal
Membrul inferior
stâng Evaluare Inițială Evaluare
Intermediară Evaluare Finală
Abducția șoldului 2 -3 +3
Adducți a șoldului 2 3 +3

Pentru mișcările în plan transversal am obținut următoarele rezultate , pe care le atașez
în Tabelul 1 1.

62
Tabelul 11. Rezultatele obținute de pacienta B. V. la testingul muscular al mișcărilor în plan
transversal
Membrul inferior
stâng Evaluare Inițială Evaluare
Intermediară Evaluare Finală
Rotația internă a
șoldului 2 -3 3
Rotația externă a
șoldului 2 -3 3

În plus față de evaluarea durerii, evaluarea testingului articular și muscular, am mai
obținut rezultate cu privire la evaluarea mersului și respectiv asupra bilanțului activităților
motorii cotidiene (ADL) , pe care le voi ataș a în Tabelul 1 2, respectiv Ta belul 13 .

Tabelul 12. Evaluarea mersului

Autonomie de deplasare Evaluare
inițială
(15.11.2017) Evaluare
interme diară
(3.03.2018) Evaluare
finală
(5.06.2018)
Imposibilitatea de deplasare x
mers imposibil dar poate menține
ortostatismul x
merge susținut pasiv (cadru) x
merge asistat pe distanțe scurte
merge asistat pe distanțe medii
merge autonom pe distanțe scurte cu bază
largă de sprijin
merge autonom pe distanțe medii cu bază
largă de sprijin

merge autonom sprijinul realizându -se pe
vârfuri, nu poate urca scările sau a se ridic a
de pe scaun

merge autonom și se poate ridica de pe scaun
cu ajutor minim

merge autonom sprijinul făcându -se pe toată
talpa, se ridică de pe scaun singur

63

Cuantificarea se face după calitatea execuție:
0. imposibil de a le efectua;
1. necesită un ajutor mare;
2. necesită un ajutor moderat;
3. necesită un ajutor ușor;
4. le poate executa singur.
Tabelul 13. Bilanț al activităților motorii cotidiene (ADL)

Data examinării Evaluare
inițială
(15.11.2017) Evaluare
interme diară
(3.03.2018) Evaluare
finală
(5.06.2018)
SERVIREA MESEI
Folosirea tacâmurilor 4 4 4
Folosirea veselei 4 4 4
Ungerea untului pe pâine 4 4 4
Băut cu cana/paharul 4 4 4

IGIENA
Spalarea mâinilor și a feței 4 4 4
Spălare torace/abdomen/ Ml 1 2 3
Pieptănat/ periat păr 4 4 4
Aplicarea pastei de dinți pe periuță 4 4 4
Îngrijirea și curățare unghiilor 2 3 3
Folosirea batistei 4 4 4
Folosirea prosopului 4 4 4

ÎMBRĂCATUL ȘI DEZBRĂCATUL
Punere și scoatere ciorapi 2 3 3
Punere și scoatere cămașă 4 4 4
Încheiere și descheiere nasturi 4 4 4
Punere și scoatere pantofi 2 3 3
Punere și scoatere pijama 2 3 4
Încheiere și descheiere fermoar 4 4 4
Punere și scoatere ochelari 4 4 4

FOLOSIREA UNOR APARATE
Radio/ TV 4 4 4
Aparat de gătit 0 2 3

FOLOSIREA UNOR DISPOZITIVE
Închiderea și deschiderea ușii 4 4 4
Închiderea și deschiderea ferestrei 4 4 4
Închiderea și deschiderea robinetului 4 4 4
Închiderea și deschiderea sertarului 4 4 4
Rasfoirea paginilor unei cărți 4 4 4
Închiderea și deschiderea unui plic 4 4 4

ALTE DEPRINDERI
Folosirea foarfecelui 4 4 4
Utilizarea discului de telefon 4 4 4
Realizarea nodului 4 4 4

64
III.3. Interpretarea rezultatelor obținute în cercetare

Prin intermediul graficelor, interpretarea rezultatelor este mai profund ș i mai clar
înțeleasă . Voi realiza o interpretare comparativă a celor trei rezult ate obținute în cele trei
măsură tori efectuate la intervale de timp, inițial, intermediar și final.

Evaluarea durerii

Figur a 27. Evaluarea durerii

După cum putem observa în Figura 27 , pacienta B.V. inițial , la scala durerii analog
vizuală a lui Chris Adam, în urma evaluării inițiale , a înregistrat o durere cu o valo are de 7 din
10 pe această scară, 10 fiind valoarea maximă pentru durere . La evaluare a intermediară, după
ce am început programul de recuperare, pe aceeași scală a durerii, a înregistrat o valoare mai
mică cu 3 puncte ș i anume 4 din 10. În cele din urmă, la evaluarea finală, pacienta a
înregistrat cea mai mică valoare, de 2, cu 5 puncte mai mică decât prima evaluare, și la
012345678
Evaluarea durerii
Inițial
Intermediar
Final

65
distanță de 2 puncte față de cea intermediară. Astfel putem afirma că programul de recuperare
împreună cu medicația administrată a avut ca și rezultat scăderea durerii.

Testing articular

Figura 28. Mișcarea de Flexie a articulației coxo -femurale

Testingul articular pe mișcarea de flexie activă, cu genunchiul extins a articulației
coxo -femurale , prezentat în F igura 2 8, inițial a înregistrat valori de 45, valoarea de referință
fiind de 90. La evaluare a intermediară putem observa o î mbunătățire față de evaluarea inițială
cu 8, valoarea fiind de 53. La ultima evaluare, pacienta B.V. a înregistrat 70, deci o
îmbunătățire cu 25 față de prima evaluare și cu 17 față de evaluarea intermediară. Astfel
putem afirma că programul recuperat or a adus un plus de mobilitate pe mișcarea de flexie a
șoldului cu genunchiul extins.
La mișcarea de flexie a șoldului cu genunchiul flectat, inițial pacienta înregistra 68
mobilitate, la testarea intermediară mobilitatea pe această mișcare a crescut c u 11, ajungând
la valoarea de 79. La evaluarea finală, am înregistrat o valoare de 105, cu 20 deficit față de
020406080100120140160
Flexia șoldului cu
genunchiul extinsFlexia șoldului cu
genunchiul flectatFlexia pasivă a
șoldului456876
537989
70105110
90125145
Inițial
Intermediar
Final
Valoare de Referință

66
valoarea de referință. Având în vedere că în urma programului de kinetoterapie s -a înregistrat
o creștere de 37, putem spune că acesta ar tre bui continuat pent ru a acoperi și deficitul de 20.
Flexia pasivă a șoldului, are ca și valoare de referință 145, pacienta B. V., a obținut la
evaluarea inițială 76, la cea intermediară 89, iar la cea finală 110. Se observă o creștere a
amplitudinii de m ișcare de 34 pe această mișcare.

Figura 29. Mișcarea de Extensie a articulației coxo -femurale

În Figura 2 9 sunt reprezentate valorile obț inute de pacienta B. V. la mișcarea de
extensie a articulației coxo -femurale. Extensia șoldului cu genunchiul extins a înregistrat
inițial 5, intermediar 8 iar final 10. Valoarea de referință pentru această mișcare fiind de 15.
Făcând o comparație între valoarea inițială și cea finală, putem observa o creștere de 5.
Pentru miș carea de extensie a șoldului cu genunchiul flectat, pacienta B.V., a obținut
inițial valoare a de 5. La evaluarea intermediară mobilitatea pe această mișcare a crescut cu 3,
iar la evaluarea finală s -a obținut o creștere cu 7 față de valoarea inițială. V aloare de referință
fiind de 20.
Extensia pasivă a șold ului a înregistrat inițial valoarea de 9, intermediar, cu o creștere
de 9, 18 și final 20. Valoarea de referință fiind de 30. Diferența dintre evaluarea inițială și
valoarea finală fiind de 11.
051015202530
Extensia șoldului cu
genunchiul extinsExtensia șoldului cu
genunchiul flectatExtensia pasivă a
șoldului5 598 818
101220
152030
Inițial
Intermediar
Final
Valoare de Referință

67

Figura 30. Mișcarea de Abducție a articulației coxo -femurale

Pacienta B. V. a înregistrat la mișcarea de abducție, inițial 18 după cum putem
observa în Figura 30 . La evaluarea intermediară s -a obținut o creștere a mobilităț ii pe
mișcarea de abducție de 11. Evaluarea finală a mișcării de abducție a înregistrat valoarea de
35, cu 17 mai mult decât la evaluarea inițială și cu 6 față de cea intermediară. Pentru
mișcarea de abducție avem ca și valoare de referință 60.

Figura 31. Mișcarea de Adducție a articulației coxo -femurale

În Figura 31 avem reprezentate rezultatele obținute de pacienta B.V., la testingul
articular pentru mișcarea de adducție. Inițial aceasta a obținut o valoare de 8 , dup ă care la
evaluarea intermediară s -a observat o creștere de 7, ajungându -se la 15, iar la evaluarea
finală, o creștere de 16 față de valoare inițială, respectiv, 20.
0102030405060
Abducția șoldului activ18293560
Inițial
Intermediar
Final
Valoare de Referință
051015202530
Adducția șoldului8152030
Inițial
Intermediar
Final
Valoare de Referință

68

Figura 32. Mișcarea de Rotație Internă a articulației coxo -femurale

Pentru mișcarea de rotație internă am atașat reprezent area grafică a rezultatelor în
Figura 32 . Pacienta B. V., a înregistrat la evaluarea inițială valoarea de 14, la evaluare
intermediară s -a obțnut o creștere a mobilității pe mișcarea de rotație internă cu 6, iar în final,
o creștere cu 11 față de evaluarea inițială. Valoarea de referință pentru mișcarea de rotație
internă este de 35.

Figura 33. Mișcarea de Rotație Externă a articulației coxo -femurale

Pentru mișcarea de rotație externă în articulația coxo -femurală am realizat testingul
articular pe pacienta B.V., care a obținut rezultatele expuse în Figura 33 . Pentru această
mișcare v aloarea de referință este de 35, astfel pacienta a obținut la evaluar ea inițială 16
grade, la cea intermediară cu 2 mai mult, adică 18, iar la cea finală cu 4 mai mult decât cea
inițială.

010203040
Rotația internă a șoldului14202535
Inițial
Intermediar
Final
Valoare de Referință
05101520253035
Rotația externă a șoldului16182035
Inițial
Intermediar
Final
Valoare de Referință

69
Testing muscular

Figura 34. Testing muscular pentru mișcarea de flexie

În Figura 34 am atașat rezultatele obținute de pacienta B. V. la testingul muscular
pentru mișcarea de flexie. Aceasta a înregistrat la evaluare inițială forța 2, la cea int ermediară
– 3, iar la cea finală + 3. Putem observa faptul că aceasta a avut un progres al forț ei
musculare.

Figura 35. Testing muscular pentru mișcarea de e xtensie

00.511.522.533.5
Flexie
Inițial
Intermediar
Final
00.511.522.533.5
Extensie
Inițial
Intermediar
Final

70
Pentru mișcarea de extensie, avem reprezentate grafic rezultatele pacientei B. V. în
Figura 35 . S-a obținut și pe această mișcare o creștere a forței musculare, de la 2, la testarea
inițială, la + 2 , la testarea intermediară ș i 3 la testarea finală.

Figura 36. Testing muscular pentru mișcarea de abducție

Valorile testingului muscular pentru mișcar ea de abducție, reprezentat în Figura 36
arată faptul că s -a obținut o creștere a forței musculare de la forța 2, obținută la evaluarea
inițială, la forță – 3 la evaluarea intermediară, ca la evaluarea finală pacienta să î nregistreze
forță + 3.

Figur a 37. Testing muscular pentru mișcarea de adducție

00.511.522.533.5
Abducție
Inițial
Intermediar
Final
00.511.522.533.5
Adducție
Inițial
Intermediar
Final

71
În figura 37 avem reprezentarea grafică a valorilor obținute la te stingul muscular pe
mișcarea de adducție. Astfel, putem observa că la evaluare inițială, pacienta B. V. a înregistrat
o forță egal ă cu 2, la evaluarea intermediară s -a obținut o creștere, înregistrându -se o forță 3,
iar la evaluarea final ă, aceasta a obținut forță + 3.

Figura 38. Testing muscular pentru mișcarea de rotație internă

Pentru mișcarea de rotaț ie internă, am atașat reprezentarea grafică a val orilor
testingului muscular în F igura 3 8. Pacienta B. V. a obținut la evaluarea ințială o forță egală cu
2, la evaluarea intermediară putem observa o cre ștere ce ajunge la forță – 3, iar la evaluarea
finală forță 3.

Figur a 39. Testing muscular pentrumișcarea de rotație externă
00.511.522.533.5
Rotație internă
Inițial
Intermediar
Final
00.511.522.533.5
Rotație externă
Inițial
Intermediar
Final

72
În Figura 39 se regăsesc valorile testingului muscular pentru mișcarea de rotație
externă care de asemenea a cunoscut o creștere în urma ap licării programului de recuperar e.
Astfel, pacienta B. V. a obținut fo rță 2 la evaluarea inițială după care a urmat o creștere a
acesteia, la – 3 la evaluarea inte rmediară, ca în final aceasta să obțină forța 3.
Bilanțul activităților motorii cotidiene

Figura 40. Bilanțul activităților motorii cotidiene

În Figura 40 am prezentat rezultatele obținute la evaluarea activităților motorii
cotidiene. Pacienta B. V. a obținut o îmbunătățire a acestora. În primul rând a obținut o
îmbunătățire la puner ea și scoaterea ciorapilor . Dacă la evaluarea inițială a obținut un punctaj
de 2, care semnifică faptul că avea n evoie de un ajutor moderat, la evalarea finală aceasta a
obținut un punctaj 3, care î nseamnă că pacienta avea nevoie de un ajutor ușor. Acele ași
rezultate au fost obținute ș i la punerea și scoaterea pantofilor. O altă activitate motorie
cotidiană la care pacienta a obținut îmbunătățiri a fost la punerea și scoaterea pi jamalelor. La
evaluar ea inițială aceasta a înregistrat un punctaj de 2, la evaluarea intermediară un punctaj de
3 iar la evaluarea finală un punctaj de 4.
00.511.522.533.54
24 4
2 24 4
34 4
3 34 4
34 4
34 4 4
Inițial
Intermediar
Final

73

Figura 41. Bilanțul activităților motorii cotidiene
În Figura 41 sunt reprezentate grafic rezultatele obținute la activitățile motorii
cotidiene. La spălarea corpului, pacienta B. V. a înregistrat la evaluarea inițială un punctaj de
1, ce înseamnă că avea nevoie de un mare ajutor, la evaluarea intermediară a înregistra t un
punctaj de 2, iar la evaluarea finală un punctaj de 3. Pentru îngrijirea și curățare unghiilor, la
evaluarea inițială a obținut un punctaj de 2, iar la evaluarea intermediară și finală valoarea 3.
Pentru utilizarea aparatelor de gatit, pacienta B.V. a obținut un punctaj de 0 la evaluarea
inițială, acest punctaj reprezintă faptul că aceasta nu putea realiza ace astă activitate datorită
imobilizării la pat. La evaluarea intermediară aceasta a obținut un punctaj de 2, iar la
evaluarea finală un punctaj de 3.

00.511.522.53
Spălare
torace/abdomen/ MlÎngrijirea și curățarea
unghiilorAparat de gătit12
023
23 3 3
Inițial
Intermediar
Final

74
CONCLUZII

Concluziile la care am ajuns în urma efectuării cercetării, confirmă faptul că
osteoporoza este una dintre afecțiunile cu o incidență crescută, în special la persoanele de
vârsta a III -a de sex feminin, și totodată că este una dintre prin cipalele cauze de producere a
fracturilor. Astfel se demonstrează că mijlocul de tratament fizical, ce nu poate fi înlocuit de
către alt mijloc recuperator, este kinetoterapia, el ocupând un loc central în recuperarea
funcțiilor pierdute.
În urma rezultat elor obținute putem afirma că programul terapeutic de recuperare care
a fost aplicat pe pacienta B. V., a condus la rezultate pozitive ce vizează în special starea de
independență și funcționalitatea acesteia. Totodată ipoteza studiului a fost confirmată.
Instruirea subiecților încă de la începutul programului recuperator asupra obiectivelor
urmărite și efectele exercițiilor fizice asupra organismului, formarea unor motivații puternice
au dus la optimizarea tratamentului prin participarea lor conștientă ac tivă. Pe lângă acestea, în
programul de recuperare trebuie realizat tinându -se cont de limitele permise de
contraindicațiile locale sau generale ale traumatismului precum și de bolile asociate ale
pacientului.
Prin aplicarea precoce a tratamentului recupe rator, a adaptării mijloacelor și
procedeelor folosite în cadrul programului la nevoile și caracteristicile pacientei s -a constatat
o diminuare a perio adei de recuperare precum și o recuperare mai eficientă decât dacă s -ar fi
intervenit mai târziu.
Benefi ciile programului de recuperare aplicat pacientei B. V. au fost multiple. Au fost
înregistrate atât îmbunătățiri ale componentelor neuro -mio-articulare cât și a celei psihice.
Abordarea pacienților cu fracturi osteoporotice este complexă și nu poate fi supusă
unui algoritm generalizat.
Evaluarea corectă și completă a articulației ș oldului, durerii și statusului funcțional
datorat dizabilităț ii constituie o componentă importantă în programul de recuperare, în acest
scop evidențiindu -se necesitatea utiliză rii unor scale s tandardizate prin intermediul cărora se
pot cuantifica ș i compara evolutiv progresele înregistrate.
Prin mijoacele terapeutice folosite a avut loc o scă dere a durerii, o creștere a
mobilităț ii articulare, a for ței precum și o îmbunătățire a activităț ilor motorii cotidiene. Cel
mai important aspect recuperat în urma aplică rii programului de kinetoterapie este reluarea
mersului de către pacientă deoarece acest aspect îi oferă independență și tot odată a ajutat la
creșterea calității vieț ii aces teia.

75
BIBLIOGRAFIE

1. Antonescu D. M. (2010), Patologia aparatului locomotor. București: Editura
Medicală.
2. Antonescu D. M. (2009), Tratat de Chirurgie. București: Editura Academiei Române.
3. Avramescu E. T. (2003), Curs practic pentru studenții facultăților de kinetoterapie ,
Craiova : Tipografia Universităţii din Craiova.
4. Balint T. (2007), Evaluarea Aparatului Locomotor. Iași: Editura Tehnopress.
5. Bățagă T. (2006), Fractura de șold în osteoporoză. Târgu Mureș: Editura Ale.
6. Botez P., Bfkt ș i Recuperare in bo lile Oropedico -Traumatice. Suport de curs.
7. Botez P. (2008), Ortopedie. Iași: Casa de Editură Venus.
8. Burnei Gh. (2004), Osteoporoza. București: Editura Universitară „Carol Davila”.
9. Cârmaciu R., Ciornei C., Niculescu T. C., Niță C., Sălăvăstru C. (2009), Anatomia și
fiziologia omului Compediu. București: Corint.
10. Chirazi M., Petrea R. G. (2015), Metode de cercetare științifică în educație fizică și
sport. Iași: Editura Universității Alexandru Ioan Cuza.
11. Constantinescu V. (2013), Fractura de col femural și art roplastia. Editura Alexandria.
12. Cordun M. (1999), Kinetologie Medicală. București: Editura Axa.
13. Cuculici Gh. P. (2005), Atlas de Anatomie Umană. București: Editura Medicală
Callisto.
14. Drosescu P. (2005), Igiena și controlul medical în sport. Iași: Tehnopress.
15. Epuran M. (2005). Metodologia cercetării activităților corporale. București: Editura
Fest.
16. Georgescu C. (2005), Osteoporoza – fiziologie – diagnostic – tratament. Cluj-Napoca:
Editura Risoprint.
17. Gornea F.(2010), Ortopedie și Traumatologie. Chișinău: Centrul Editorial -Poligrafic
Medicina.
18. Hagiu B. A. (2014), Elemente de fiziopatologie și semiologie în kinetoterapie. Iași:
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”.
19. Iaroslav K. (2007), Fizio -kinetoterapia și recup erarea medicală în afecțiunile
aparatului locomotor. București:Editura Medicală.
20. Ionescu R., Popescu E. D.(1995), Compediu de Reumatologie. București: Editura
Tehnică.
21. Mologhianu G. (2007), Osteoporoza – Ghid de diagnostic, tratament ș i recuperare.
Bucureșt i: Editura Universitară „Carol Davila”.

76
22. Moteț D. (2010), Enciclopedia de Kinetoterapie – Vol.2. București: Editura Semne.
23. Neculăeș M., Lucaci P., Măsurare și evaluare în kinetoterapie – Note de curs.
24. Nenciu G. (2005), Biomecanica în Educație Fizică și Sport. București: Editura
Fundației România de Mâine.
25. Papilian V. (2003), Anatomia Omului – Aparatul Locomotor. Editura All.
26. Rezuș E. (2014), Reumatologie. Iași:Editura „Gr. T. Popa”, U. M. F.
27. Sbenghe T. (1981), Recuperare m edicală a sechelelor posttraumatice ale membrelor.
Editura Medicală.
28. Sbenghe T. (1987), Kinetologie profilactică terapeutică și de recuperare. București:
Editura Medicală.
29. Ștefăneț M. (2007), Anatomia Omului. Chișinău: Centrul Editorial – Poligrafic
Medici na.
30. https://www.iofbonehealth.org/facts -statistics#category -14, accesat la data de
18.01.2018.
31. https://www.aspor.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=13:osteoporo
za&catid=31&Itemid=33&showall=&limitstart=4 , accesat la data de 10.02.2018.
32. http://www.sfatulmedicului.ro/Osteoporoza/osteoporoza -o-problema -majora -de-
sanatate_12266 , accesat la data de 15.02.2018 .
33. https://www.medlife.ro/video -cum-functioneaza -aparatul -dexa -cum-va-puteti -calcula –
riscul -pentru -probabilitatea -de-fractura.html , accesat la data de 25.02.2018.
34. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2842231/ , accesat la data de
17.03.2018.
35. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/21594756 , accesat la data de 04.04.2018.
36. https://www.iofbonehealth.org/facts -and-statistics/hip -fracture -incidence -map, acc esat
la data de 22.04.2018.
37. https://pregatirefizica.wordpress.com/tag/scheletul -uman/ , accesat la data de
17.06.2018.
38. https://sistemul -osos.weebly.com/clasificare.html , accesat la data de 17.06.2018.
39. https://www.pinterest.ph/pin/364087951104383552/ , accesat la data de 17.06.2018.
40. http://www.salabucuresti.ro/articole/osteologia -clasificarea -oaselor -compozitie –
proprietati.html?fb_ comment_id=474262552661933_1503456643075847 , accesat la
data de 17.06.2018.
41. https://ro.wikipedia.org/wiki/Patel%C4%83 , accesat la data de 17.06.2018.
42. https://ro.wikipedia.org/wiki/Oase_wormiene , accesat la data de 17.06.2018.
43. https://drstefanescu.ro/fracturi/ , accesat la data de 17.06.2018.

77
44. http://www.esanatos.com/anatomie/membrul -inferior/Scheletul -membrului -inferior –
f42334.php , accesat la data de 19.06.2018.
45. http://www.esanatos.com/anatomie/membrul -inferior/Articulatia -soldului84915.php ,
accesat la data de 19.06.2018.
46. http://www.esanatos.com/anatomie/sist emul -osos/Caracterele -generale -ale-
oasel63641.php , accesat la data de 19.06.2018.
47. http://www.esanatos.com/anatomie/membrul -inferior/Muschii -membrului -inferior –
baz52513.php , accesat la data de 20.06.2018.
48. http://www.creeaza.com/familie/medicina/CONTRIBUTII -PERSONALE -PRIVIND –
641.php , accesat la data de 20.06.2018.
49. http://latodis -med.com/echipamente -medicale/taliometre/goniometru -medical –
goniometer -pvc.html , accesat la data de 21.06.2018 .