PRIMUL AJUTOR ÎN URGENȚ A PRESPITAL ICEASCĂ [620280]

PRIMUL AJUTOR ÎN URGENȚ A PRESPITAL ICEASCĂ

CORNOIU ION
ASITENT MEDICAL PRINCIPAL LICENȚIAT
SERVICIUL JUDEȚEAN DE AMBULAN ȚĂ GORJ

PREAMBUL

Acest curs are dre pt scop completarea cunostiințelor asisten ților medicali , indiferent de
domeniul de activitate , în ceea ce privește acordarea primului ajutor. Poate reprezenta un
beneficiu chiar și pentru ter țe persoane, indiferent de preg ătire pentru că, i ndiferent de b agajul de
cuno ștințe medicale, primul ajutor are o importan ță major ăîn salvarea vie ții.
Însăși denumirea de prim –ajutor arat ă că este prima interven ție în salvarea vie ții, care
trebuie f ăcută întocmai protocoalelor și la timp. Manevrele de acordare de pri m ajutor sunt foarte
important e și trebuie să fie efectuate corect pentru c ă, de cele mai multe ori , este mult mai greu
să repari o interventie primară de ajutor greșită. Interventia de prim -ajutor î ntarzi ată este un alt
factor ce ar putea determina o mai grea recuperare a unui pacient. Uneori, în asemenea situație,
chiar și dupa recuperare, pacientul poate r ămâne cu diverse sechele .
Cele mai frecvente astfel de urgențe sunt:
– infarct de miocard;
– accident de circulație;
– asfixia mecanică, produsă de corpi st răini;
– arsuri;
– hipertermi e de efort;
– hipotermi e;
– înec;
– spânzurarea;
– accidente electrice;
– stări de agitație;
– mușcătura de șarpe, de insecte și animale;
– degerături;
– insolați e.
Toate aceste urgențe impun îngrijiri corespunzătoare nevoilor fundamen tale specifice
cazului întalnit.

1. NOȚIUNI GENERALE

Primul ajutor este totalitatea măsurilor aplic ate imediat în cazul unei urgențe medicale
până la sosirea serviciului de urgență sau până la intervenția unui medic, iar p rimul ajutor
calificat o rep rezintă efectuarea unor acțiuni salvatoare de viață unor persoane care au suferit o
accidentare sau îmbolnăvire acută de către personal paramedical ce a urmat cursuri speciale de
formare și care are în dotare echipa mentele specifice acestui scop funcționân d sub formă de
echipe de prim ajutor într -un cadru instituționalizat până la intervenția medicilor .
Primul ajutor , acordat uneori chiar de nespecialiști , reprezintă o metodă eficientă
de salvare a unei vieți în situații neprevăzute (accidente, traumatisme, stop cardio -respirator,
comă etc.).
Situațiile în care este necesar primul ajutor pot fi foarte diferite, dar cel care acordă
primul ajutor va trebui să urmeze patru pași, indiferen t de situație.
Cei patru pași importanți sunt:
1. luarea măsurilor de siguranță;
2. evaluarea stării victimei;
3. solicitarea ajutorului;
4. asigurarea primului ajutor.
Reguli de baz ă ale acordării primului ajutor:
– ca regulă generală, nu ar trebui mișca tî victima din locul accidentului, decât dacă
pericolul este iminent și nu poate fi controlat, dacă nu se pot lua măsuri de siguranță
și numai dacă nu va expuneti niciunui pericol ,iar dacă este necesar, victima trebuie
mutată în cel mai apropiat loc sigur;
– dacă vi ctima este conștientă, trebuie să i se explic e ce i se va face și chiar rugată să
coopereze.
– dacă este posibil, gâtul victimei în timpul deplasării trebuie imobilizat, iar rotirea
gâtul ui, capul ui și corpul ui victimei să fie cât mai puțîn posibil ă;
– tehnic ile trebuie efectuate cât mai corect chiar dacă deplasarea victim ei este
prioritatea numărul unu;
– protejarea victim ei de frig sau căldură este importantă , deci trebuie deplasa tă doar
dacă a stat prea mult în acea stare și dacă acest fapt poate avea urmări grave :
o pentru a proteja victima de frig acoperiți -o cu o haina sau o pătură (ideal ar fi o
pătură termoizolantă;

o pentru a proteja victima de căldură se poate face umbră cu o jachetă, pătură sau
umbrela sau pur și simplu prin așeza reace lui ce intervine în așa fel încât să fac ă
umbră cu propriul corp.
Pentru mutarea unei victime cea mai utilizată tehnică este “Ridicarea Rautek ”:
– brațele victimei trebuie așezate de-a lungul trunchiului său;
– prin îngenunch are în spatele capului victimei se trece o mâna sub gât ul victimei , iar
cealaltă trebuie așeza tă între omoplați , după care se r idică cu grijă capul și umerii;
– se ridică spatele victimei în poziție șezând sprijini ndu-i umerii;
– se trec ambele mâini pe sub subsuorile victimei și se apuc ă victima de un antebraț;
– se ține strâns de antebraț cu o mâna și de încheietura mâinii cu cealaltă;
– se ridică în poziția pe vine , fără a se da drumul brațului victimei , până când victima se
află între picioarele celui ce intervine, iar mâna victimei se apasă bine pe pieptul
victime i acesteia ;
– victima trebuie r idica tă cu spatele drept tragând -o în sus;
– în această poziție se merge cu spatele târând victima (atenție la obstacolele din spate ).

Există și alte tehnici de mutare a victimelor.
Primul ajutor se acordă parcurgând mai muși p ași. Inițial se încearcă stabilirea
comunic ării cu persoana rănită/cu victima prin întrebări de genul:
a. ce s-a întâmplat cu dumneavoastră?

b. mă auziți?
c. cum v ă numiți?
d. ce vă doare?
Sunt și situații în care victima nu poate vorbi din cauza traumelor provocate d e accident,
dar dacă reacționează și răspunde prin gesturi la întrebările noastre, la atingeri sau la altfel de
stimuli exte rni înseamnă că este conștientă. Dacă nu răspunde și nu reacționează în nici un fel la
stimulii verbali sau la atingeri înseamnă că nu este conștientă și atunci trebuie verificate imediat
cele două funcții vitale:
a. respirăția (dacă victima respira spontan) ;
b. circulația (dac ă inima funcționează , controlul pulsului, la nivelul gâtului, arteră
carotidă, la nivelul încheieturii mâinii – arteră radială).
Cea mai importantă metodă pentru a ajută la salvarea vieții unui om este resuscitarea
cardio -respiratorie. Această este o tehnică de mare eficacitate, aplicabilă și de persoanele care
nu au studii medicale. Este bine să se cunoască faptul că în caz de oprire a inimii, cel care
acordă primul ajutor dispune doar de 3 -4 minute pentru a efectua cu succes resuscitarea. După
4 minute se consideră că hipoxia cerebrală (lipsa de oxigen la nivelul creierului) duce la leziuni
cerebrale care vor transfo rmă bolnavul, eventual salvat, într -o ființă pur vegetativă.
Pe scurt, fără a intră în detalii de tehnică, masajul cardiac extern își propune să
înlocuiască funcția de pompă a inimii, care trimite în circulație cantitatea de sânge oxigenat.
Bolnavul trebui e să fie așezat pe o suprafață dura și plata (masă, pat rigid, scândură). Se
realizează compresiuni cu podul palmei pe treimea inferioară a sternului, cealaltă palmă se
suprapune peste prima, pentru a întări forță de presiune. Compresia asupra toracelui vi ctimei se
realizează cu un ritm de 50 -60 compresii pe minut. La patru -cinci compresii ritmice pe stern se
realizează o respirație artificială (gură -la-gură sau gură -la-nas).
De preferat ar fi c a în școli, facultăți, instituții să existe periodic scurte sta gii de instruire
pentru acordarea primului ajutor.
Activitatea serviciilor de asistență m edicală de u rgență în prespital poate fi caracterizată
ca o permanentă luptă împotriva cronometrului. Ajungerea la persoană aflată în pericol într -un
timp cât mai scur t este condiția necesară și obligatorie pentru a putea speră la succesul
intervenției.
Din păcate, întotdeauna există un dezechilibru între numărul solicitărilor și cel al
resurselor disponibile, în defavoarea resurselor. Cum restrângerile financiare ne îm piedică să
rezolvăm această problemă prin angajări de personal suplimentar, am căutat alte mijloace de
echilibrare a balanței.

De aici s -a născut ideea unui sistem de alarmare a voluntarilor , în cazul unor situații
urgent e aflate în locuri publice. Volunta rii respectivi sunt instruiți în tehnicile de prim -ajutor și
pot reprezenta first responderii care să ajungă într -un interval de maxim 5 minute la locul
accidentului și astfel o persoană în pericol să poată primi suport vital de bază înainte de
instalarea unor leziuni ireversibile. Aceste persoane voluntare beneficiază atât de reciclări
regulate pentru actualiyarea cunoștiințelor, cât și de suport tehnic (truse de prim ajutor,
echipament specific etc.) pentru intervenția de urgență.
Cu titlu de recomandare, conținutul minim pentru o trusă de prim ajutor tre buie să fie:
– comprese ambalate individual de diferite dimensiuni (20 X 20cm, 15 X 15cm și
10 X 10cm);
– mănuși sterile, de diverse dimensiuni;
– vată;
– adeziv hipoalergenic;
– plasturi de diverse dim ensiuni;
– plasturi cu bandă adezivă;
– bandaje elastice de diferite dimensiuni (10 X 10cm, 5 X 7cm și 5 X 5cm);
– bandaje triunghiulare (pentru suspensie braț);
– atela de dimensiuni diferite pentru imobilizare;
– antiseptice, cum ar fi "Betadine";
– apă oxigenată;
– ser fiziologic;
– alcool;
– 2 pensete hemostatice;
– 2 pensete de disecție;
– foarfece ascuțit și rotunjit;
– foarfece puternice pentru îmbrăcăminte;
– cuțit;
– termometru clinic;
– lanternă mică;
– unguent pentru plăgi și arsuri.
Este important să se înlocuiască întotdeau na toate materialele utilizate, și în mod regulat
să se verifice starea de valabilitate a medicamentelor și materialelor existente în trusa de prim
ajutor.
În contextul în care tot mai mulți oameni își pierd viața din cauza neacordării primului
ajutor la t imp, proiectul “Există un erou în fiecare dintre voi” are că principal scop reducerea

timpului de ajungere la urgențe de grad 0 și 1 din locurile publice la mai puțin de 6 minute. Acest
lucru se va realiza prin alertarea persoanelor laice instruite de Serviciul de Ambulanță în tehnici
de prim ajutor, atunci când acestea se află pe o rază de maxim 1000 m față de victimă.
Aceștia acționează conform ultimelor protocoale în vigoare pentru stabilizarea
pacientului până la sosirea echipajului specializat. În ori ce urgență de grad 0 sau 1, acțiunea în
primele 7 minute de colaps, face diferența între viață și moarte. Deși o inimă poate fi repornită și
după 30 de minute de stop cardio -respirator, leziunile la nivel cerebral sunt ireversibile.

2. PRIMUL AJUTOR

2.1. Primul ajutor pentru copii

Deoarece copiii sunt mai vulnerabili în față
pericolelor, iar organismele lor fragile fac mai greu față
situațiilor periculoase, aceștia au nevoie de primul ajutor de
urgență . Deși indicația generala este să se aștepte apariția
unei echipa medicală de intervenție, în cazul copiilor aceata
ar putea avea un deznodământ tragic. Cel mai indicat este să
intevina o persoană, ideal un cadru calificat, ce cunoaște
regulile generale, metodele și cunoștințele pentru
acordarea primului ajutor pentru copii.
Trebuie subliniat faptul că la copii stopul respirator este primul care apare spre deosebire
de adulți, astfel trebuie să știi câteva reguli de acordare a primului ajutor înainte de a sună
la serviciul “ 112”.
Procedura pe ar trebui aplicată în cazul unui copil ce nu mai respiră:
– se aplică timp de 1 minut tehnici de prim ajutor (ventilație și masaj cardiac);
– se apelează numărul de urgență 112;
– se continuă procesul de resuscitare până la sosirea ambulanței .
În funcție de situație, în cazul copiilor , primul ajutor se acordă diferențiat.
Primul ajutor pentru un copil care nu mai respiră constă în: s e trage aer în piept, apoi se
acoperă gură copilului , se suflă de 5 ori. În cazul nou-născuților și al sugarilo r rmici, dar și în
cazul în care gură este încleștată , se face respirație gură la gură și nas se face acoperind cu , gur
atât gura, cât și nările copilului.
În cazul copilului cu febră , primul ajutor constă în administrarea de antitermice și baie
hipotermizant ă. Baia hipotermizantă se face la o temperatura a apei cu 2 oC mai puțîn decât are
copilul în momentul respectiv (la o febra de 39 oC, temperatura apei trebuie să fie de cca. 37 oC).
Copilul îneac at cu un bol alimentar trebuie ținut pe antebraț, cu față în jos, sprijinindu -i
bărbia cu degetele. Capul copilului trebuie să fie mai jos decât restul corpului.
Cu o mâna liberă, folosind podul palmei, copilul se bate cu putere pe spate, între
omoplați, de 5 ori. Se întoarce apoi cu față în sus și i se face masaj toracic, tot de 5 ori.

Primul ajutor pentru un copil intoxicat (c opilul a înghițit substanț e toxice) are un statut
aparte. În această situație, este foarte important c a micuțul să fie transportat la spital câ tmai
repede cu putință.
Nu se recomandă “tratamentele băbești ”: nu trebuie să i se dea da lapte și nici nu trebuie
să i se provoace starea de vomă!

2.2. Cazuri speciale de acordare de prim ajutor

Infarct miocardic
Infarctul miocardic este cauzat de obstrucția completă a unei artere coronare, ce
transporta sânge cu oxigen și cu substanțe nutritive muschiului inimii. Înfundarea completă a
acestui vas peste 15 -20 de minute duce la moartea muschiului inimii, aceast ă definind infarctul
miocardic.
Severitatea infarctului este dată de întinderea infarctului (calibrul și importantă vasului
afectat în economia perfuziei miocardice), cu cât acesta este mai mare, cu atât este mai grav.
Intervenția medicală cât mai rapidă salvea ză mușchiul cardiac de la moarte, de aceea este
important să recunoaștem infarctul de miocard și să luăm câteva măsuri simple.
Se manifestă cel mai frecvent prin durere violență toracică , cel mai des localizată în
spatele ste rnului sau în piept (retrosternala sau precordiala), întinzându -se de obicei spre baza
gâtului, în umărul și în mâna stânga și în spate și poate să mai aibă și alte zone de iradiere . Este
confirm at prin E.K.G.
Se simte că o “gheară”, că o menghină, c a o arsura pe o suprafață mai mare, ce nu se
modifică cu respirația sau cu poziția și este frecvent însoțită de transpirațîi reci, lipsa de aer,
dificultate la respirație și, uneori, de greață și de vărsătur ă.
De obicei, persoană care suferă un infarct miocardic are un aspect caracteristic al fetei :
este palidă și se vede clar că este suferindă. Durerea, de obicei, durează peste 15 -20 minute și
crește progresiv în intensitate.
Dacă cineva din preajma noastră are o astfel de durere trebuie obligatoriu să intervenim
imediat pentru că, în orice moment, viață s a este pusă în pericol de moarte. Cel mai important
mod este să anunțăm serviciul de ambulanță la servicul “ 112”, specificând că suntem în preajma
unei persoane care pare să sufere un infarct miocardic. În situațîi când nu putem anunță
ambulanță, pacientul trebuie să ajungă de urgență la cel mai apropiat spital .
După ce se solicită ambulanță, dacă avem nitroglicerină la îndemână, vom da victimei o
pastilă pentru a o pune sub limba. Dacă medicii întârzie să vină în 5 -10 minute și durerea în piept
persistă, putem să mai dăm persoanei în suferință încă o pastilă de nitroglicerină, care va calm a
durerea.

Dacă durerea se ameliorează astfel, putem să îi dăm persoanei în suferință jumătate de
aspirina să o sf ărâme în dinți (nu trebuie înghițită cu apă). Aspirina ajută c a artera care duce
sânge la inima să nu se înfunde de tot prin împiedicarea unor celule din sânge să formeze
cheagurile de sânge. E bine să fim aproape siguri că persoană respectivă suferă un infarct înainte
să-i dăm aspirina pentru că există boli care se manifestă tot cu durere în piept și la care aspirina
poate d ăuna (disecția de aorta sau ulcerul gastric ), de aceea , dacă nu suntem foarte siguri , putem
lasă c a aspirina să fie administrată de echipajul de salvare.
Dacă persoană suspectată de infarct cade sau devine inconștiență, este foarte posibil c a
această să fi suferit un stop cardiac , adică inima s a a încetat să mai bată. În această situație
extrem de gravă, revenim cu un apel la serviciul “ 112” și apoi continuăm să acordăm primul
ajutor . În primul r ând , victima trebuie să fie într -un loc în care viață celui care face resuscitarea
să nu fie pusă în pericol .
Resuscitarea se începe prin verificarea pulsului și a respirăției bolnavului, privind
toracele, în timp ce ne apropiem cu obrazul de nasul victi mei. Un om care a suferit un stop
cardiorespirator nu respira, sau, chiar imediat după ce s -a oprit inima, poate avea niște respirații
scurte, zgomotoase, care seamănă cu un sforăit. Pulsul îl căutăm în dreptul mărului lui Adam, în
lateral cu aproximativ 1 cm, apăsând cu degetele, dar întotdeauna numai într -o parte și nu
concomitent în ambele părți .
Ulterior acestor verificări, începem masajul cardiac. Punem victima în poziție dreapta, cu
față în sus, și cu primele două degete de la o mâna urmărim marginea arcului costal al ultimei
coaste până ajungem la osul ce unește coastele în mijloc, în partea inferioară. Când am ajuns la
acest nive, punem mâinile una peste altă și începem să facem compresii și decompresii sternale
într-un ritm de 100/minut (unu și doi și trei și patru etc.) , cu coatele mereu întinse. Pentru un
masaj eficient, sternul trebuie să se deplaseze prin presare cu podul palmei câte 4 – 6
centimetrii în amplitudine.
Dacă o singură persoană face resuscitare, la 15 compresii sternale se pot fa ce 2 respirații
(se strânge cu o mâna nasul victimei, se inspiră adânc și se suflă în gură bolnavului), deși există
studii recente care spun că este eficient dacă se efectuează doar compresii sternale până la
venirea ambulanței sau, în cazul fericit, până când inima începe din nou să bată. Din 2 în 2
minute trebuie verificat pulsul bolnavului.
Iată cum, doar cu stăpânire de sine și cu câteva manevre, se poate salva viață unui om!

Accidente auto
Primul ajutor în accidentele rutiere reprezintă un complex de măsuri de urgență, care se
aplică înaintea intervenției cadrelor medicale de specialitate. Organizarea primului ajutor are o

importan ță deosebită pentru salvarea accidenta ților și pentru minimizarea efectelor accidentului
de circulație .
O condiție obligat orie este creearea unui climat disciplinat pentru combaterea panicii și a
aglomerației din jurul accidentatului. Concomitent cu acordarea primului ajutor, se vor lua
măsuri pentru apelarea celei mai a propiate unități medicale sau a” 'Salvării” .
Victima unui accident de circulație va fi menajat ă la maxim. Se vor evita gesturile brutale
sau mobilizarea excesivă. Scoaterea accidentatului din autovehiculul avariat se va face cu cea
mai mare blândețe, procedându -se la degajare prin eliberarea metodică, treptată, la nevoie cu
sacrificarea materialelor care îl acoperă. Este interzisă exercitarea de tractiuni a supra părților
vizibile (membre , cap, haine) pentru degajarea accidentatului.
În primul rând vor fi degajate capul, față, toracele, în vederea creării posibi lității de a se
efectua respirația artificială și masajul cardiac la nevoie. Coloana vertebrală și capul se vor lasă ,
pe cât posibil , în poziția găsită inițial . În timpul mobilizării victimei se va asigura menținerea
fixă a axului format din cap -ceafă -torace.
Mobilizarea excesivă a accidentatului este cauza principala a declasării șocului și a
apariției unor complicații .

După degajare, victima va fi întinsă cu blândețe pe o pătură. Ea va stă pe spate, cu capul
așezat mai jos decât toracele.
Cei accidenta ți grav sunt de obicei fără cunoștință. Primul gest al salvatorului va fi să
controleze respirația ș i bătăile inimii . Principala datorie a salvatorului este de a păstra aceste
funcții majore ale organismului uman. Nu vor fi abandonați accidentații cu semne aparențe de
deces, deoarece ei pot fi salvați prin aplicarea rapidă a măsurilor de respirație artificială și masaj
cardiac extern.
Până la sosirea personalului medical, accidentații grav nu vor fi mișcați sau deplasați în
mod inutil, ci numai atât cât es te nevoie pentru instituirea măsurilor de menținere a funcțiilor
vitale (respirația și bătăile inimii).
În funcție de starea accidentatului, măsurile de prim ajutor se vor institui într -o anumită
ordine:
– respirația artificială;
– masajul cardiac extern;
– oprirea hemoragiilor;
– pansamentul rănilor;
– imobilizarea fracturilor.
Oprirea respirației este urmată la câteva minute, de oprirea inimii. De asemenea, stopul
cardiac este urmat rapid de oprirea respirației. Viață accidentatului se hotărăște în prime le
momente deoarece stopul cardio -respirator neredresat determina, în 5 -10 minute de la instalare,
leziuni grave ale organelo r vitale incompatibile cu viață.
Trebuie făcut un triaj al cazurilor, în cazul în care trebuie acordat primul ajutor, în același
timp, unui n umăr mai mare de accidentați, în funcție de starea fiecăruia, astfel:
– cazuri de prima urgență – cele accidente în care accidentatul prezintă stop
cardio -respirator, hemoragii mari, care nu pot fi oprite prin garou, hemoragii ale
organ elor interne, plăgi mari la nivelul plămânilor, stare de șoc;
– cazuri de urgență a două – reprezentate de accidentații cu hemoragii arteriale care pot
fi oprite prin garou, plăgi mari abdominale, amputații de membre și mari distrugeri de
oase și musculare, accidentații care s -au pierdut cunoștință;
– cazuri din urgență a treia – sunt cazurile de accidentați cu traumatisme
cranio -cerebrale , vertebro -medulare și de bazin, însoțite de fracturi și de leziuni ale
organelor interne, fracturi des chise, plăgi profunde, hemoragii de tot felul .
Ceilalți accidentați intră în categoria urgențelor obișnuite.

În funcție de categoria de urgență se acordă primul ajutor și se asigura transportul
victimelor accidentului rutier. Urmând indicațiile de mai sus veți asigura un prim ajutor în caz de
accident rutier mai eficient, până la sosirea cadrelor medicale de specialitate.
De obicei, d ebutul accidentelor de circulație este întotdeauna brusc , brutal , printr -o stare
generală alarmantă și prin împrejurarea că d acă întîrzie ajutorul necesar, acordat competent,
rațional și de urgență, viață victimei nu poate fi salvată .
Urgenț a pe care o reclamă soluționarea justifică temeinicia cunoașterii acestor măsuri. În
urma accidentului, acțiunea unor forțe externe asupra p ărților constitutive ale organismului viu ,
dă naștere la leziuni pe care le numim traumatisme.
Forță externă o numim corp contondent sau agent vulnerant. În raport cu intensitatea
acțiunii forței se produ c leziuni de diferite categorii care variază în rapo rt cu felul țesutului
afectat. Consecință imediată sau mediată a acestor agenți vulneranti aduc organismului uman
răniri cu hemoragii grave, luxații și fracturi mutilante, arsuri violente, șocuri traumatice, care duc
la tulburări grave , care își însumează simptomele, ducînd la un deznodămînt fatal.
Este necesar ca la locul accidetului să se acorde minimum de măsuri de prim ajutor de
așa manieră că înainte de a se face bine să nu se facă rău.
Primul ajutor medical tr ebuie acordat cu mult calm, pricepere și o rdine logică în
efectuarea gesturilor. Astfel este necesară efectuarea unor manevre în mod succesiv:
– oprirea motorului vehicolului accidentat, scoaterea chei de contact, bo rnei de la
acumulator etc. ;
– scoaterea vict imelor din vehiculul accidentat;
– culcarea victimei la pămînt cu capul într -o parte mai jos decît nivelu corpul, pentru a
iriga sistemul nervos central care nu poate supraviețui neoxigenat mai mult de
4-5 min. ;
– preîntîmpinarea producerii altor accidente s emnalizind locul accidentulu i (triunghi
reflectorizant noaptea) .
După efectuarea acestor măsuri organiz atorice se trece la indentificarea afecțiunilor și
stabilirea succesiuni intervențiilor :
– se degajaza căile respiratorii ale victimei ;
– respirație artificială în caz de stop respirato r;
– masaj cardiac în caz de stop cardiac (oprirea bătăilor inimi) ;
– instalarea hemostazei provizorii, în hemoragii ;
– imobilizarea provizorie a fracturilor ;
– se scot de urgență: cravate, jartiere, cordoane, corsete (care pot împiedică difuzarea
uniformă a sînge lui);

– se scot eventualele proteze dentare care pot bloca căile respiratorii ;
– inventarierea și erarhizarea leziunilor – calmarea durerilor ;
– tratarea plăgilor , arsurilor, aplicarea pansamentelor ;
– pe timp iarnă protecția contra frigului și a căldurii, pe timp de vară;
– informarea dacă în apropiere se află un medic sau o altă persoană calificată ;
– asigurarea tr ansportului victimei în condiți i care să nu -i pericliteze viața;
– anunțarea organelor de poliție și a unității medicale cea mai apropiată
CE NU TREBUIE FĂC UT LA LOCUL ACCIDENTULUI:
– nu se va ridic a în picioare accidentatul ;
– nu se va ridică capul victimei, se va plasa mai jos decît nivelul corpul ;
– nu i se va da victimei să bea lichide fiind în stare de inconștiență (se poate îneca) ;
– nu va fi mișcat în caz de f racturi de coloana vertebrală sau fracturi deschise ;
– nu se înfa șă în jurul toracelui în caz de fractură de coaste ;
– nu se va ridică brus , un eventual garou pus ;
– nu se va transporta un accidentat până câ nd funcțiile respiratorie și circulatorie sînt
reluate ;
– nu se va transporta înainte de a i se face hemostaza și imobilizarea fracturilor ;
– nu se transport ă victimele în cabine înghesuite , se preferă în lipsa unei ambulanțe cu
pat, o platforma ;
– nu se va permite celor din jur să stirnesca panică .
Stopul respirat or este determinat de astuparea cailor respiratorii , de traumatisme
toracopulmonare cu rupturi întinse de coaste (pneumotorax și hemotorax) , de intoxicații cu
medicamente sau alimente, de strangulări, înec, îngheț, electrocutări etc . Dacă oprirea respiraț iei
nu este însoțită și de oprirea inimi, omul continuă să trăiască circa 10 min. cu condiția să nu fie
agitat , deoarece prin aceasta consumul de oxigen crește, iar distrugerea substanței cerebrale se
face în circa 4 -5 min.și deci se instalează moartea.
Semnele opririi respirației su nt absența mișcărilor respiratorii , colorarea violacee a
unghiilor, buzelor, a feței. Oprirea respirației se pune în evidentă cu vată sau fire de ață , așezate
în dreptul nasului sau gurii , care nu se mișcă sau oglind a ce nu se a burește așezată în dreptul
gurii .
În cazul opririi respirației se recomandă efectuarea urgență a respirației artificiale, pentr u
a restabili respirația astfel :
– se așează victima culcată pe spate ;
– capul se împinge cît mai mult spre spate ;
– se degajează căil e respiratorii ;

– cu o mâ nă se astupă orificiile nazale, iar cu celaltă se ține gură deschisă ;
– salvatorul inspiră, aplică gură la gură victimei și expiră ;
– se repetă 12 -15 expirații/min.
Dacă gură este blocată se efectuează la fel , dar pe nas .
Stopul cardiac sau oprirea inimi este cea mai gravă complicație ce poate apărea în urmă
unui accident rutier. Dacă acțiunea de salvare nu este promptă și eficientă în primele 4 min. se
produc distrugeri în creier, iar moartea victimei este sigură.
Semnele opririi inimi s unt: lipsa pulsului la arterele mari (carotida, femurala, humerala) ,
oprirea respirației (corespunde de cele mai multe ori cu oprirea inimi ), accidentatul este
inconștient și relaxat (o mînă ridicată în sus cade moale în jos) , culoarea palidă a tegumentel or și
mucoaselor , plăgile nu mai sîngerează sau pupilele su nt dilatate .
Masajul cardiac pote fi extern sau intern . Masajul intern se realiyează prin masarea
directă a inimi după deschiderea toracelui , dar se efectuiaza doar de medici de specialitate .
Masaj ul extern:
– victima se așează culcată pe spate pe un plan rigid cu capul înclinat pe spate ;
– se așează palmele suprapuse asupra inimi și se comprimă ritmic 5 -6 cm cu
60 mișcări/min. ;
– se verifică la 1 -2 min. pulsul la arterele mari , iar dacă bătăile cordului au început se
renunta la masaj .
În cazul accidentelor se produc zdrobiri și distrugeri ale
țesuturilor care pot interesa vene și artere de importantă vitală .
Deseori accidentele se soldează cu sunt scurgeri ale sângelui în
afară vas elor sanguine, așa numitele hemoragii. Există două tipuri
de hemoragii: interne și externe. Mai grave sunt hemoragiile
interne deoarece, în acest caz, sângele nu se vede, scurgandu -se în
interiorul corpului uman. Pierderea bruscă a 1/3 din cantitate a
totala de sânge a unei persoane, ce diferă în funcție de greutate, sex etc., poate duce la moartea
rapidă a victimei. După culoarea s ângelui și după modul cum el se revarsă din țesuturi, putem
trage concluzia referitor la proveniență lui.
Primul ajutor în caz de hemoragii se face :
– se aplică o compresă sterilă și se apasă constant asupra punctului de unde curge
sângele;
– se ridică , dacă e posibil, membrul rănit deasupra nivelului inimii;
– se aplică un bandaj după ce s -a oprit sângerarea;
– se calmează durerea dacă e cazul prin administrarea unui calmant (algocalmin ).

La corp și cap oprirea hemoragiilor se face prin compresare cu pansament de tifon steril.
La membre, oprirea he moragiilor în cazul arterelor sâ ngele este de culoare roșie și curge
pulsator , garoul se pu ne deasupra răni , la vene sâ ngele este de culoare închisă și curge continuu
garoul se va pune sub rana. Garoul nu se va menține mai mult de 2 ore, la el se va notă pe un
bilet ora și minutul.
Hemoragiil e se pot clasifica:
– după vasul rănit:
o arteriale ;
o venoa se;
o capilare ;
o mixte ;
– după locul unde s -a produs rev ărsatul sanguin:
o externă cînd sîngele se scurge în afară organismului (mâ nă, picior, cap, torace,
etc.);
o internă câ nd sâ ngele se scurge în cavitate seroasa (peritoneu, pleură etc.) ;
o exteriorizata cînd sîng ele se scurge într -un organ cavitar (stomac, intestin,
hematemaza – melenă) ;
– după cantitatea sîngelui pierdut:
o mici;
o mijlocii ;
o mari (grave) .
Toaletă hemoragiilor este foarte importantă pentru evitarea infecțiilor, știind faptul că
plăgile sau rănile su nt acoperite de o mulțime de corpuri straiane. Este necesar să se facă un
control riguros al tuturor plăgilor făcâ ndu-se cu această ocazie și inventarierea și ierarhizarea
leziunilor.
În tratrarea unei răni este obligat oriu oprirea sâ ngerări , sedarea sau supri marea durerii ,
curățirea se face de la interior spre exteriorul răni prin spălare și dezinfectare (nu se pune în sau
pe ran ă substanțe ce sunt iritante , cum ar fi alcoolul sanitar, și care provoacă durere ), iar la
plăgile infectate se recomandă antibiotice (pentru evitarea gangrenelor se recomandă vaccinare
antitetanica ).
Pansamentele se fac cu pricepere și blîndețe după ce să făcut toaletă plăgilor . Se folosesc
pansamente sterile din tifon. Atenție : pe rana nu se aplică vată! Se va avea în vedere că de pri mul
pansament depinde evoluția ulterioară a plăgilor . Dacă pulsul este slab se ți n ridicate membrele
inferioare.

Fracturile sunt leziuni determinate de rupe rea sau fisurarea oaselor și pot fi:
– închise, caz în care pielea nu este străpunsă de către oasele fracturate;
– deschise, situație în care osul s trăbate pielea, putând fi văzut.

Fracturile mai pot fi complete sau incomplete .
Durerea vie la mișcări la nivelul focarului , deformarea regiuni cu deplasarea fragmentelor
osoase (se poate confundă cu o luxați e), scurtarea membrului sau segmentului, prin deplasare sau
încălecarea fragmentelor osoase, vinataia locală sau echimoza (care apare la o anumită perioadă
după accident ), impotența funcțională a membrului traumatizat care este ținut în repaus sau
netrasmi sibilitatea mișcărilor sunt semnele sau simptome ale unor fracturi.
Primul ajutor în caz de fracturi se realizează prin acoper irea rănilor și opr irea sânger ării,
imobiliz area zonei fracturată cu ajutorul atelelo r și transportul rănitul ui la spital sau este preluat
de un echipaj de ambulanță.
Imobilizarea se va face urgent astfel:
– suprimarea dureri cu injecții calmante ;
– reducerea fracturii punerea oaselor cap la cap (se va face de personal de strictă
specialitate) ;
– imobilizarea membrului respectiv , care poat e fi prvizorie sau improvizată , se face de
cele mai multe ori cu mijloace improvizate (scândură, bastoane, bețe, crengi sau
șipci ) care se aplică peste haine că să nu jeneze prin duritate și vor fi legate cu stofă
sau bandaje.
Se recomandă că aceste materi ale să fie aplicate câte două. Trusele medicale au în
componentă lor at ele din material plastic cu piese de prelungire pentru imobilizare .
Plăgile sau fracturi le multiple pe mai multe menbre sau părți ale corpului poartă
denumirea de politraumatismele . Acordarea primului ajutor se va face în funcție de prezența lor
în porțiuni vitale ale organismului.

Deși primul ajutor a fost acordat în timp util și competent, de multe ori accidentatii în
general și cei de circulație în special , își pierd viață în timpul s au din cauza transportului. Astfel
acesta trebuie să fie efectuat rapid, prompt și corect. Totodată trebuie ținut seama de situația în
care se află victima: șocat , fracturat, inconștient etc. Pentru transportul accidentaților se pot
improviza tărgi din lem n, pânză, scâ nduri, paturi sau se folosesc tărgi speciale cu care sînt
echipate autosanitarele.
Transportul cu targă trebuie să respecte anumite reguli,în funcție de regiunea vătămată, și
anume:
– cu plăgi abdominale vor fi așezați pe spate cu picioarele înd oite;
– cu plăgi toracice sau asfixiați vor fi trasportati în poziție semisezinda, punîndu -se sub
spate o pătură sau haina îndoită ;
– cu leziuni ale fetei vor fi așezați cu față în jos, puțin într -o parte, punîndu -se sub
frunte o haina sau chiar mâ nă victimei îndoită ;
– cei cu leziuni ale membrelor inferioare se așează cu față în sus, iar sub piciorul rănit
se pun obiecte moi ;
– cei cu leziuni ale regiunii g âtului se așează în poziție șezînd, cu capul înclinat, astfel
ca bărbia să atingă pieptul ;
– în stare de incon știență va fi transportat înclinat pe o parte, pentru că limba sau
varsaturile să nu astupe fundul g âtului și să împiedice respirăția ;
– pentru fracturile de coloana vertebrală, va fi culcat pe o scîndură lată, pe o ușa sau pe
o brancardă tare ; în lipsă, se va culcă "pe burtă” ( abdomen), cu față în jos .
Este de preferat că un politrumatism să fie trnsportat pe platforma unui autocamion, cu
îngrijirile de rigoare dec ât înghesu it în cabina unei mașini mici. Î n timpul transportului se va
acordă o permanentă asis tență medicală (controlul pulsului, respirăției și dacă este posibil și a
tensiunii).
Când în urmă accidentului au rezultat mai multe victime, pri mul ajutor se va acordă mai
întâi marilor hemoragici, celor cu stop cardiac și respirator , precum și celor șoc ați. De asemenea
și transportul va acordă prioritate acestor cazur i.
Trebuie menționat încă o dată că fiecare autovehicol trebuie să fie echipat cu o trusa
medicală pentru acordarea pri mului ajutor medical , dar tot mai mare accent se va pune pe
utilizarea materialelor improvizate.
Folosirea acestora cu calm, competență și hotărâ re, chiar de nespecialist , poate să salveze
multe vieți.

Asfixia mecanică cu corpi străini
Dacă suspectați blocarea unui obiect în gâtul unei victime, care nu poate tuși, respira sau
țipa sunați la „112” sau cereți cuiva din apropiere să o facă, începeți tratamentul de prim ajutor
pentru asfixia mecanică.
Dacă suspectați blocarea unui obiect în gâtul victimei, însă această poate tuși, respir a sau
țipa nu interveniți . Fiți însă pregătit de acțiune, î n caz că situația se agravează.
ATENȚIE: Dacă suspectați un traumatism al capului, gâtului sau coloanei vertebral!
Reguli generale:
1. Nu încercați să scoateți cu degetele un obiect blocat în gâtul victimei. Acest lucru poat e
împinge obiectul și mai jos în căile respiratorii.
2. Efectuați compresii abdominale (manevră Heimlich). Continuați să faceți compresii
abdominale până la dizlocarea obiectului sau până când victima își pierde cunoștință.
ATENȚIE: Dacă victima este o femeie însărcinată sau o persoană obeză , poziționați
pumnul la mijlocul sternului acesteia; nu așezați mâinile pe coaste sau pe marginea
inferioară a sternului !
3. Dacă victima își pierde cunoștință , așezați -o întinsă pe spa te.

4. Căutați în gură victimei. ATENȚIE: Reamintiți -va, nu încercați să scoateți cu degetele un
obiect blocat în gâtul victimei! Căutarea cu degetul : mențineți fixată limba victimei și
ridicăți bărbia. Alunecați degetul arătător pe față internă a obrajilor și scoateți afară orice
obiecte mobile.
5. Mențineți deschise căile respiratorii ale victimei. Dați cu blândețe capul victimei p e spate
și ridicăți -i bărbia.
6. Inspectați, ascultați și palpati respirățiile. Asigurați -va că puneți urechea la gură victimei;
mișcarea izolată a toracelui poate să nu îns emne respirăție. Dacă victima respiră, dați
primul ajutor că pentru pierderea cunoștinței .
7. Respirați de două ori în gură victimei. Supravegheați că toracele victimei să se ridice la
fiecare respirăție; lăsăți toracele să coboare înainte de a respiră încă o dată în gură
victimei. Dacă toracele victimei nu se ridică la fiecare respirație, dați cu blândețe capul
mai mult pe spate.
Ca și în cazul hemoragiilor, asfixia mecanică în timpul mesei (indiferent dacă e vorba de
copii sau adulți) poate duce la o tragedi e, dacă persoana de alături nu știe care sunt primele
manevre de prim ajutor.
Dacă pacientul este conștient, el trebuie liniștit și încurajat să tușească. Dacă pacientul,
fiind î n stare de conștiență nu poate tuș, este nevoie de manevre din partea adultul u ipentru a
dezobstrua căile respiratorii și a expulza obiectul respectiv. Cum se procedează? Se aplică cinci
lovituri cu palma între scapulele victimei (întreomoplați), în timp ce corpul victimei se apleacă
înainte și se sprijină pe mâna liberă a persoane i care acordă ajutorul medical. Dacă obiectul
asfixiant nu iese, aplicați 5 compresii în epigastrul persoanei, de sus în jos, din anterior spre
posterior, stând în spatele victimei, îmbrățișând -o și ținând mâinile în crucișate în lacăt în
regiunea „stomacu lui”, astfel ca obiectul să iasă prin presiunea anterioară care este creată.

În cazul instalării stopului cardiorespirator, pacientul trebuie resuscitat. Resuscitarea se
face pe un plan dur, cel mai bine pe podea aplicând compresii sternale în număr de 30, după care
urmează 2 respirații artificiale. Compresiile sternale se fac cu mâinile aranjate una peste alta
aplicate la limita dintre treimea medie și inferioară a sternului. Coatele persoanei care aplică
compresiunile sternale trebuie sa fie dezdoite, vit eza de compresie 100 contracții pe minut,
adâncimea – 5 cm. Apăsăm activ după care lăsăm toracele să se relaxeze. Ciclurile de 30
compresii la 2 respirații artificiale se repetă până sosește ambulanța.

Arsurile
Arsurile sunt accidente provocate de căldu ră sub diferite forme, agenți chimici
electricitate și radiații.
Arsurile termice se datoresc căldurii, care poate acționa prin: flacăr ă, lichide cu
temperatură înaltă, metale încălzite , gaze sau vapori supraîncălziți sau corpi solizi incandescenti.
Arsuri le chimice sunt produse de unii acizi (acid azotic, clorhidric, sulfuric, oxalic etc.)
sau de substanțe alcaline (hidroxid de sodiu, de potasiu,de calciu, amonia -gazos etc.).
Arsurile din radiații electrice se datoresc contactului cu un conductor electric aflat sub
tensiune.
Arsurile prin radiații -produse de razele solare sau ultraviolete.

Bilanțul lezional al pacientului ars se face în funcție de suprafață arsă și de gradul de
profunzime al arsurii. Pentru calculare a suprafeței arse se folosește R egulă lui Wallace , numită și
Regulă lui “9”.
Regula lui “9” a lui Wallace :
1. adult :
a. cap, gat – 9%;
b. torace + abdomen – 18%;
c. fata dorsala (torace +
abdomen) – 18%;
d. membru inferior – 18%;
membru superior – 9%;
organe genitale – 1%.
2. copil :
a. capul – 19%;
b. torace + abdomen – 18%;
c. fata dorsala (torace + abdomen) – 18%;
d. membrele superioare – 9%;
e. membrele inferioare -14%;
f. organele genitale – 1 %.
Elementele de gravitate în ca zul arsurilor sunt:
– vârstele extreme (sugari, copii, bătrâni);
– traumatisme, asociate cu intoxicații;
– arsuri ale fetei, perineul ui și organelor genital extreme;
– arsuri ale mâinilor, zonelor de flexie, arsuri circulare ale membrelor;
– inhalare;
– indice de gravitate ridicat (UȘA > 50, indice Baux > 75);
– arsuri electrice;
– insuficientă respiratorie acută;
– convulsii , comă;
– stare de șoc;
– stop cardio -respirator.
Cel mai frecvent sunt supuși arsurilor sugarii și copii mici lăsați nesupravegheați. Agenții
termici cei mai implicați fiind apă clocotită și focul.
În cazul solicitării la un copil care a suferit arsuri este r ecomandată următoarea conduită:
– îndepărtarea copilului din mediu cu mișcări și vorbe blânde pentru a nu -l speria ;

– răcirea tegumentului ars sub jet de apă rece curată (apă de la robinet cu temperatura
de 6-12 oC timp de aproximativ 15 -20 min) , metodă eficie ntă până la o ora de la
accident;
– se acoperă apoi tegumentul cu pansament steril sau în lipsa acestuia cu un cearșaf
curat;
– se apreciază cât mai corect suprafață arsă (mâna copilului reprezintă 1% suprafață
arsă) ;
– în cazul exploziilor în spații închise se monitorizează calea aeriană și respirația;
– se solicită ajutor medical în caz de arsuri extinse și cele de cai aeriene;
– se asigura transportul rapid către centrul de arși cu posibilități de reanimare;
În caz de arsură chimică , intervenția presupune:
– se spal ă timp îndelungat, din abundență;
– anumite arsuri chimice necesită un tratament specific:
o Fosforul: se spală leziunile și se mențin umede (se aprinde spontan la 34 oC);
o acid fluorhidric: se spală cu apă călduță cu bicarbonate (2 sau 3%).
În caz de colaps e utilizează umplerea vasculară: soluții macromoleculare – 500-1000 ml
sub controlul tensiunii arteriale.
În caz ul semen lor de detresă vitală insuficiența respira torie acută, c onvulsii sau c omă
profundă .
Intubație și ventilație mecanică : intubație traheal ă (pe cale orală ):
– cu o sondă de calibru suficient (7,5-8 mm) ;
– eventual după inducție anestezie:
o Hypnovel: 0,05 mg/kg IVD ;
o Hypnomidate: 0,3mg/kg IVD .
Constante ale ventilației mecanice:
– FiO 2 = I, a se adapta în funcție de SpO 2;
– VC = 8-10 ml/kg ;
– F = 12-14 cicle/minut .
În cazul arsurilor, p acientul se transporta îndecubit dorsal. Pe timpul transportului, și n u
numai, se ține sub supraveghere:
– starea de conștientă;
– auscultație cardio -pulmonară;
– tensiune arterial, frecvența cardiac ă, monitor;
– frecvența respiratiil or, SpO 2;
– temperatura central ă;

– supravegherea ventilației mecanice :
o FiO 2;
o volumul current, frecvența, spirometrie;
o presiunea de insuflare, capnometrie.
DE ȘTIUT :
– sondajul vezical precoce și aseptic se justifică doar în cazul arsurii organelor
genital – externe sau transport pe timp îndelungat și permite orientarea conduitei de
umplere vasculară în funcție de diureza, care trebuie să fie de minim Iml/kg/h;
– răcirea trebuie limitată la zonele arse: risc de hipotermie;
– răcirea în caz de arsura chimică limitează extinderea acasteia și înacelași timp
disperarea produsului;
– stropirea cu apă a arsurilor electrice nu se efectuează decât atunci când acestea sunt
extinse cu taneo -mucoase;
– în caz de arsuri oculare: spălătură îndelungată și fixarea unui pansament la ambii
ochi;
– în cazul unei explozii, pacientul ars trebuie considerat, până la proba contradictorie,
drept un traumatizat prin explozie;
– în cazul în care există un traumatism asociat sau suspiciunea unui traumatism,
trebuie recoltată hemoglobin imediat ce se aju nge l a loculintervenției;
– introducerea unei sonde gastrice este întotdeauna justificată în cazul unui pacient
ars, deoarec eacesta prezintă în mod constant ileus reflex;
– intoxicatiile grave cu fumul incendiilor, arsurile fetei, ale gâtului și cailor aerien e
impu n intubatia orotraheala și controlul ventilației;
– până la efectuarea unui abordveno speriferic, se poate administra, intramuscular
Ketalar (6 -10mg/kg), asigurându -se astfel o bun ă analgezie care permite continuarea
aplicării îngrijirilo r rmedicale;
– palma reprezintă 1% de suprafața arsă.
DE EVITAT :
– hipotermia, fie prin raci re prost efectuată, fie prin absența protecției termice;
– abordul venos central doar pentru umplere vasculară;
– abordul venos în zonele arse;
– antibioterapie sistematică;
– aplicarea unor tratamente locale .

ATENȚIE:
– la sugar și copilul mic datorită riscului de hipotermie, răcirea va fi limitată la
10-15 min. ;
– extensia în suprafață a unei arsuri de obicei este supraestimată, iar cea în profunzime
subapreciată;
– dacă există fragmente de îmbrăcăminte aderent e de piele nu se forțează desprinderea
acestora pentru a nu se produce leziuni suplimentare;
– nu se sparg veziculele create de arsur ă!

Hipotermia
Hiopotermia se definește că fiind scăderea
temperaturii centrale , esofagian ă sau rectal ă sub 35 oC.
Mortalitatea rămâne crescută, decesul survenind în 50-
70% din cazuri, fie în faza inițială , fie în cursul
reanim ării.
Diagnosticul se confirmă prin măsurarea
temperaturii centrale , rectală sau esofagian ă cu ajutorul
unui termometr u gradat corespunzător.
Hipotermii le se clasifică astfel :
1. Hipotermia moderată ( 35-32 oC), cu următoarele semne :
a. semne neuro -musculare:
i. frisoane;
ii. oboseală musculară și crampe;
iii. reflexe osteotendinoase vii;
iv. tulburări de comportament: halucinații, obnubilare;
b. semne cutanate:
i. tegument e reci marmurate la extremități;
ii. hipersensibilitate cutanata;
c. Semne respiratorii și cardio -vasculare:
i. tahipnee;
ii. tahicardie și hipertensiune arterială;
2. Hipotermia gravă (3 2-28 oC), cu următoarele semne :
a. dispariția frisoanelor;
b. rigidi tate, hipertonie musculară;
c. abolirea reflexelor osteotendinoase;

d. tulburări de conștientă;
e. pierderea conștienței , apare la o temperatură mai mică de 31 oC;
f. tegumente reci livide și violacee;
g. anestezie cutanata, uneori degeraturi;
h. cianoză , bradipnee, colaps;
3. hipotermia majoră (mai mică de 28 oC), cu următoarele semne :
a. comă, apare la o temperatură mai mică de 28 oC;
b. bradicardie extremă, puls crrotidian și femural imperceptibil;
c. hipoventilatie;
d. midriaza bilaterală;
e. stare de moarte aparență;
f. hipoglicemie;
g. semne de compresiune cutanat ă.

Elemente de gravitate ce trebuie luate în seamă sunt:
– vârstă, teren, afecțiuni asociate ;
– timpul scurs până la aplica rea primelor îngrijiri medicale;
– durata de expunere la frig;
– temperatura (sub 3 2 oC);.
– importan ta suprafețelor c utanate expuse;
– important a factorilor climatic i: umiditate, vânt etc.;
– intoxicații și leziuni associate: alcool, medicamente etc.;
– insuficientă respiratorie acută;
– tulburări de ritm și de conducere ;

– colaps, stare de șoc;
– stop cardio -respirator.
Diagnostic diferențial se face cu: hipoglicemia, A.V.C. , come de altă etiologie și stări de
moarte aparență.
În cazul hipotermiilor se impune următoarea c onduită:
– protecția termică a pacientului (la adăpost de vânt, dezbracare și uscare etc.);
– oxigenoterapie pe mas ca;
– abord venos periferic: Glucoz ă 10%;
– determinarea glicemiei ;
– determinarea repetată a pulsului,T.A. ;
– în colaps, umplere vasculară (inițial lentă și prudentă), sol macromoleculare,
500 ml-1000 ml sub controlul tensiu nii arteriale;
Intubație și ventilație mecanică : intubtie traheala (pe cale orală ) cu o sondă de calibru
suficient (7,5 -8 mm) .
Constante ale ventilației mecanice:
– FiO 2 = I;
– VC = 6-8 ml/kg ;
– F = 10-12 ciclii/minut .
Pacientul va fi transportat în decubit dorsal și i se vor supraveghea starea de conștientă ,
coloratia tegumentelor , temperatura centrală și T.A. (frecvența cardiacă și respiratorie ).
DE ȘTIUT :
– în cazul unui pacient comatos se măsoară temperatura centrală indiferent de
temperatura mediului ambiant;
– orice pacient cu temperatu ră sub 32 oC trbuie observat în A. T.I.;
– o T.A. scăzută se ameliorează după reumplerea vasculară și va fi normală numai
după reîncălzirea pacientului ;
– midriaza bilaterală nu reprezintă oprirea reanimarii .
DE EVITAT:
– reîncălzirea prin frictionare ;
– reîncălzi rea rapidă , risc de colaps și F .V.;
– administrare de alcool ;
– administrare de Atropină sau catecolamine ;
– mobilizare intempestivă a pacientului rănit în cursul manevrel or de degajare ;
– utilizare pantaloni antiș oc.

Înecul
Definit că pătrunderea de lichid în c ăile aeriene, înecul este un accident frecvent,
reprezentând a treia cauza de mortalitate la adult.
Diagnosticul se pune în funcție de anamneză pacientului și a celor 3 tablouri clinice de
baza și anume:
– pacient conștient :
o tușe, ușoară jenă respiratorie e ventual
hemoptizie ;
o tahipnee, tahicardie ;
– pacient cu tulburări de conștienț ă:
o agitație ;
o obnubilare, comă ;
o insuficiență respiratorie acută: polipnee,
cianoza;
o H.T.A. reactivă cu colaps ;
– stare de moarte aparen ță, tahicardie sinusală .
Elementele de gravitate ce se urmăresc în această situație sunt
– vârstă, teren, afecțiuni asociate;
– timpul sc urs până la aplica rea primelor îngrijiri medicale;
– durata imersiei, temperature apei;
– leziuni asociate: traumatisme, accidente de presurizare și decompresie;
– intoxicații a sociate: alcool, medicamente etc.;
– insuficiență respiratorie acută;
– tulburări de conșt ientă, de la obnubilare la comă;
– convulsii;
– colaps, stare de șoc;
– stop cardio -respirator .
Din punct de vedere e tiologi c există :
– înec primar , cu epuizare, blocare într -un vehicul, panică etc.;
– înec secundar :
o cu sincopă terno -diferențială (hidroductie) ;
o pierderea cunoștinței prin traumatism;
o șoc anafilactic; toxice , temperatura scăzută , apă ;
o epilepsie A .V.C. , hipoglicemie;
o accident în urmă plonjarii.

Dacă se impune i ntubaț ie și ventilație mecanică , se face i ntubație traheal ă:
– pe cale orală ;
– cu o sondă de calibru suficient (7,5 -8 mm) ;
– eventual după inducție anestezie:
o Hypnovel: 0,05 mg/kg IVD ;
o Hypnomidate:0,3mg/kg IVD .
Constante ale ventilației mecanice:
– FiO 2 = I, a se adapt a în funcție de SpO 2;
– VC = 8-10 ml/kg ;
– F = 12-14 cicli/minut ;
– PEP: 5-10 cm H 2O în funcție de SpO 2 și hemodinamic ă.
În cayul unui încec, conduita de urmat este următoarea:
– dezobstructie oro -faringiana;
– oxigenoterapie pe masca, dezbracare, uscare și protecți e termică a pacientului ;
– abord venos periferic: Ringer lactat ;
– intro ducerea unei sonde gastrice, evacuarea conținutului gastric;
– determinarea glicemiei, temperaturii;
– determinări repetate ale pulsului T .A.
În caz de stop cardio -respiraror se face tratament substitutiv (M .C.E.) și terapie
medicamentoasă de stimulare a cordului . În colaps se recomandă umplere vasculară cu sol
macromoleculare, 300 -500 ml, sub controlul T .A.
În cazul uni înec e bine de ș tiut r espiratia artificiala , și anume procedeul Schaffer . Potrivit
acestui procedeu, a ccidentatul este culat pe burt ă, sub cap se pune un prosop, batist ă etc., iar cel
ce acord ă ajutorul stă î n genunchi deasupra lui. Se aplic ă palmele pe coastele inferioare, se
apleaca înainte și se apas ă puternic cutia toracic ă, se produce expira ția (fig. 2) . Apoi cel ce
acord ă ajutorul se îndreapt ă și întrerupe ap ăsarea pe coaste , se produce inspira ția (fig. 1) .

Trebuie urmarit ca î n timpul inspiratiei , limba s ă nu cad ă deoarece în felul acesta va fi
impiedicat ă trecerea aer ului î n plămâni.
Respira ția artificial ă trebuie facut ă conform ritmului respira ției normale de 16 -18 ori pe
minut. Dac ă nu se simte pulsul, este necesar s ă se continue respira ția artificial ă. uneori timp de
2-3 ore, p ână când se restabile ște respira ția de sine st ătătoare.
DE ȘTIUT :
– diferențierea clasică între înecat albastru și înecat alb este depășită , dar orice înecat
necesită supraveghere spitalicească ;
– un spasm laringean persistent explică înecul cu plămâni uscați ;
– nu se administrează Lasilix decât la pacienții stabili hemodinamic ;
– nu se recomandă alcalinizarea decât în caz de tentativă tardivă de reanimare în cazul
unui stop cardio -respirator ;
– sondajul vezical nu este indicat decât pentru a conduce corect tratamentul diuretic în
caz de transport înde lungat sau comă ;
– a se investiga și corect a o eventuală hipoglicemie, frecvent asociată.
DE EVITAT :
– abord venos central sistematic ;
– oprirea prematură a reanimarii ;
– utilizarea masivă a diureticelor ;
– reîncălzirea rapidă, risc de F .V.
Transportul unui pacient conștient se face în poziție laterală de siguranță și i se
supraveghează starea de conștientă , colorația tegumentelor și T.A. (puls).

Spânzurarea
Modalitatea de autoagresiune rară, spânzurarea
are un prognostic grav, majoritatea pacienților decedând
înaintea acordării primului ajutor.
Diagnosticarea sa, de obicei, este evident ă și se
bazează pe :
– anamneză aparținătorilor :
o spânzurarea completă (picioarele atârnate
în gol) sau incomplet ă (picioarele se
sprijină de sol) ;
o prezența frânghiei în jurul gâtului sau șanț cervical;

– semne neurologice :
o agitație;
o anomalii pupilare, mioză sau midriază;
o sindrom piramidal;
o tulburări neurovegetative: transpirații, hipertemie etc.;
o deficit motor corespunzător leziunilor medulare;
o semne de decerebrare;
o convulsii;
o comă;
– semne respiratorii :
o cianoză ;
o dipnee datorată edemului laringian, bradicardie inspirator ie, polipnee;
o obstrucție;
o edem pulmonar acut;
o insuficiență respiratorie acută margand până la stop respirator;
– semne cardio -vasculare :
o tahicardie, bradicardie;
o colaps sau hip ertensiune arterial;
o stop cardio -respirator;
– alte semne :
o petesii, hem atoame faciale și conjunctivale;
o priapism;
o leziuni laringo -traheale;
o leziuni medulare.
Se recomandă și d epistarea unei eventuale patologii associate, în special o intoxicație
medicamentoa să sau alcoolică.
Elementrle de gravitate urmărite în acest caz sunt:
– vârstă, teren, afecțiuni asociate;
– timpul scurs până la aplica rea primelor îngrijiri medicale;
– timpul cât pacientul a stat spânzurat;
– spânzurare complet ă: leziuni medulare;
– insuficientă respiratorie acută;
– tulburări neuro -vegetative;
– convulsii;
– comă;

– stop cardio -respirator.
Identificarea cauzei care poate fi: act autoagresiv, act autoerotic sau accident.
Conduita de urmat este:
– în toate cazurile :
o degajarea victimei prin tăierea franghiei , evitând căderea pacientului;
o manipulare avînd grijă să se respecte axul cap -gât-trunchi ș i aplicarea unui guler
cervical;
o oxigenoterapie pe mască;
o abord venos periferic, Ringer lactate;
o hidrocortizon: 4-6 mg/kg IVD ;
o determinarea repetată a pulsului, tensiunii arteriale;
o monitorizare, E.C.G., SpO 2;
– în caz de agitație :
o corectarea hematozei;
o sedare: Hypnovel: 0,05 – 0,1 mg/kg IVD;
– În caz de stop cardio -respirator :
o tratament substitutive (M.C.E.);
o terapie medicamentoasă și electroterapie pentru stimularea cor dului.
Pentru i ntubație și ventilație mecanică se aplică i ntubție traheal ă:
– pe cale orală ;
– cu o sondă de calibru suficient (7,5-8 mm) ;
– eventual după inducție anestezie:
o Hypnovel: 0,05 mg/kg IVD ;
o Hypnomidate: 0,3 mg/kg IVD .
Constante ale ventilației mecanic e:
– FiO 2 = I, a se adapta în funcție de SpO 2;
– VC = 8-10 ml/kg ;
– F = 12-14 cicli/minut .
În timpul transportului se ține sub s upraveghere starea de conștientă, colorația
tegumentelor , ausculta ție cardio -pulmonară , tensiune arterială (frecvența cardiacă , monito r) și
frecvența respiratorie, SpO 2.
DE ȘTIUT :
– introducerea unei sonde gastrice permite prelevarea de probe pentru depistarea de
toxice asociate, în cadrul un ui act autoagresiv;

– un spnzurat trebuie considerat, până la proba contrarie, ca un traumatiz at la n ivelul
coloanei cervical;
– frânghia trebuie tăiată și pă strată pentru anchetă judiciară;
– recurgerea la Manitol 25% în scopul combaterii edemului cerebral se face
excepțional;
– în caz de asistolie ce persistă în urmă administrării de Adrenalină, este justofic ată
utilizarea Atropinei pentru a crește tonusul vagal prin stimularea glomusului
carotidian.
DE EVITAT :
– abordul venos central systematic;
– lăsarea frânghiei pe loc (risc de garou venos);
– umplerea vascula ră intempestivă;
– folosirea PEP la valori mari pentru tratarea OAP;
– mobilizarea intempestivă a pacientului.

Accidente electrice
Formă de energie cea mai răspândită, electricitatea
produce anual multe accidente mortale prin șoc electric
(electrocutare ) și/sau prin arsuri, tulburări cardio -vasculare
sau neu rologice (electrizare ). Accidentele datorate
curentului electric apar în urmă tracerii acestuia prin corpul
uman sau c a urmare a producerii unui arc electric.
Diagnosticarea se face prin:
– anamnez a pacientului și/sau date de la anturaj :
o antecedentele , trata mente urmate;
o circumstanțe în care s -a produs accidental, caracteristicile curentului electric,
timpul de contact ;
o ora la care a avut loc accidental;
o primele măsuri luate: întreruperea alimentării , gesturi de reanimare etc.;
– Semne neurologice :
o tulburări de comportament;
o deficit motor , sindrom extrapiramidal;
o crize convulsive;
o comă;

– Semne respiratorii :
o insuficientă respiratorie acută;
o pneumotorax;
o stop respirator de origine centrală;
– Semne cardio -vasculare :
o tahicardie, hipotensiune arterial ă;
o semne de ische mie distală;
o colaps ;
o stare de șoc;
– alte semen e:
o tetanizarea anumitor grupe muscular e, în special a mușchilor ventilatori;
o arsuri cutanate, în special în punctele de intrare și de ieșir e;
o arsuri ale mucoaselor: conjunctive, cornee , buze etc.;
o arsuri la ni velul trunc hiurilor vascilo -nervoase;
o E.C;.G.
o tulburări de ritm , tulburări de conducere sau tulburări de excitabilitate (fibrilație
ventriculară, asistolie);
o semne de ischemie -leziune miocardică.
Depistarea unei eventuale patologii asociate (fractur i, politraumatisme etc.) este mai mult
decât o recomandare .
Ca elemente de gravitate ar fi:
– vârstă, tere n , afecțiuni asociate;
– timpul scurs până la aplica rea primelor îngrijiri medicale;
– voltaj, intensitate și/sau frecvența c urentului electric;
– gradul de umidita te;
– insuficienț ă respiratorie acută;
– tulburări de conștien ță, de la obnubilare la comă;
– convulsii;
– colaps, stare de șoc;
– stop cardio -respirator .
Cele mai probabile cauze ale accidentelor electrice sunt accident e casnic e, accident de
muncă, improvizari, trăsnet sau, mai rar, accidente medicale (ex. d efibrilare ).
În cazul unor astfel de accidente conduita de urmat este:
– în toate cazurile :
o întreruperea sursei de cur ent, prevenirea risculu i repetării accidentului;

o oxigenoterapie pe masca ;
o abord venos periferic, 14 G, 16 G, Ringer lactat sub controlul tensiunii a rteriale;
o alcalinizare prudenta: Bicarbonat de sodium 1,4% : 250ml;
o protecție aseptic a arsurilor;
o analgezie –sedare ;
o protecție termică;
o determinarea repetată a pu lsului și a tensiunii arteriale;
o monitoriz are, E .C.G., SpO 2;
– în caz de colaps :
o umplere vasculară: soluții macromoleculare, 500-1000 ml su b controlul tensiunii
arteriale;
– în caz de semen de detresa vitală :
o insuficie ță respiratorie acută;
o comă profundă;
o stare de șoc;
o stop cardio -respirator (electroc utare) .
Intubația și ventilația mecanică presupune i ntubție oro-traheală:
– pe cale orală ;
– cu o sondă de calibru su ficient (7,5-8 mm) ;
– eventual după inducție anestezie:
o Hypnovel: 0,05 mg/kg IVD ;
o Hypnomidate: 0,3 mg/kg IVD .
Constante ale ventilației mecanice :
– FiO 2 = I, a se adapta în funcție de SpO 2;
– VC = 8-10 ml/kg ;
– F = 12-14 cicle/minut .
Tratamentul leziunilor și complicațiilor asociate este o măsură necesară pentru o
ameliorare mai rapidă.
Pacientul unui accident electric va fi transportat în decubit dorsa l. Supraveghere a acestui
pacient va urmăr i:
– starea de conștienț ă;
– colorația tegumentelor;
– ausculatie cardio -pulmonară.
– tensiune arterial, frecvența cardiac ă, monitor;
– frecvența respiratorie, SpO 2.

DE ȘTIUT :
– volta jul arde și intensitatea omoară (c urentul al ternativ este foarte periculos – 50 Hz,
la același voltaj, curentul continuu este mai puțîn periculos );
– arsurile prin arc electric sau cele prin “flash”se tratează c a și cele termice;
– tulburările de ritm cardiac pot apare prin diferite macanisme , traiector iile
periculoase sunt cele c e trec prin cord și prin creier;
– femeia gravidă, chiar în absența semnelor de gravitate, trebuie transportată sub
asistență medicală întru -un spital (risc de moarte fetală );
– electrizarea poate duce la sechele neuro -senzoriale, c ardiace , psihiatrice, funcționale
și estetice;
– arsurile interne urmează calea trunchiurilor vasculo -nervoase și su nt imposibil de
evaluat imediat;
– arsurile electrice sunt profunde și duc la eliberarea de mioglobin ă în circulație, iar
alcalinizarea previne precipita rea intratubulara a mioglobinei;
– în caz de arsur ă ocular ă se recomandă spălătură îndelungată și pansament la ambii
ochi.
DE EVITAT :
– acordarea asistenței medicale victimei f ără a fi siguri de neutralizarea sursei
electrice ;
– abordul venos central s istematic do ar în scopul umplerii vasculare;
– lăsarea la locul accidentului sau autorizarea plecării la domiciliu a unui pacient
electrocutat.

Starea de agitație
Agitația pură constituie o pertubare a comportamentului motor. În alți termeni, este vorba
despre gesticulari mai mult sau mai puțîn importante.
Poate fi definit ă ca și expresia motorie a pulsiunilor instinctual e și/sau afective. Trebuie
căutată etiologia și uneori sensul acestora.
Agitația nu este sinonimă cu violen ța. Violența poate urmă unei per ioade de agitație sau
poate să apară brusc.
Agitația este una din stările patologice care perturbă actul medical. Este important pentru
clinician să evite fric a și să-și păstreze calmul. O atmosfera dramatică poate agrava starea
bolnavului. Medicul va evit a, de asemenea, inițierea pripită a unui tratament s imptomatic.

Măsurile adobtate respectă următoarele:
– nu trebuie acționat în situațiile unor agitații cu rol funcțional pentru că, în unele
cazuri, o agitație permite o eliberare;
– primul moment având c a scop dedramatizarea și evaluarea situației, trebuie ținut în
preajma doar un singu aparți nător, pentru efectuarea anamnezei.
În acest ca, sprecialistul ce intervine, de cele mai multe ori asistent medical, trebuie:
– să se facă recunoscut c a atare ;
– să-și precizeze intențiile ,adică să explice că prezența s a are scopul de a calmă o stare
de suferință, pentru a liniști pacientul și pe cei apropiați;
– să afișeze cu calm și ponderare un comportament atent și liniștitor ;
– să nu încerce imobilizarea pacientului, ci să-i determine pe alții să o facă, făcând
eventual apel la forțele de ordin, lucru ce trebuie ap licat doar în situaltii extreme;
– să explice că, foarte des, bolnavul agitat nu este periculos, dar poate deven i, în cazul
în care agitația nu este calmată.
Examenul clinic:
– trebuie obsevate intenția, gesturile, starea somatică (slăbire, transpirații, deficit motor
etc.), posibilitatea de a dialoga sau nu, reticență, dispoziția (euforie), anxietatea,
gradul de luciditate (atenția , orientarea, memoria), posibila existen ță a unei trăiri
delirante (halucinatorii sau nu), onirică sau oniroid ă (în aceste două cazuri, sta rea de
conștientă este alterată);

– examenul fizic permite și ame liorează stabilirea comunicării, iar asta uneori permite o
orientare asupra etiologiei ;
– va fi un examen clin ic scurt , se vor caută semen neurologice, metabolice (transpirații,
confuzie), impregnare toxică și se va determina glicemia în mod sistematic.
Etiologic starea de agitație poat e fi :
– în sprijinul unei agitați de cauză organic ă:
o când nu există antecedente psihiatrice , debutul este brusc și se poate descoperii
existent a unei intoxicații, tratament (început sau sfârșit) , iar e xamenul clinic pune
în eviden ță confuzia;
o când cauzele sunt toxice sau metabolice , adică uneori este vorba de o eti ologie
neurologică (agitație epileptică);
o când cauzele toxice sunt foarte frecvente (stări de ebrietate excitomotorii sau alte
substanțe halucinogene );
– în sprijinul unei agitații psihiatrice pure :
o când exist ența antecedentelor psihiatrice;
o când agitația ps ihiatrică poate fi recunoscută după anumite caractere care
definesc următoarele:
▪ maniacul: agitație steril ă și ludică;
▪ nevroticul: teatralism , mențâ nd contactul cu realitatea, reacționează la cele
ce-l înconjoară, existând participarea activ ă uneori a ant urajului la
agravarea sau catarsisul crizei;
▪ nelirantul: în bufeul delirant sau schizofrenie putem percepe trăirea
halucinatorie sau delirantă a pacientului care este victima celor ce se
petrec în mintea s a și s e va remarcă o ciudățenie în stabilirea comun icării,
a ambiției și o anxietate majoră.
Ameliorarea stării de agitație și, eventual, tratarea sa presupune: se va informa paci entul
despre ceea ce se va face, pacientul nu trebuie adormit, ci doar calmată agitația și este preferată
administrarea tratamen tului per os.
CE TREBUI ȘI CE NU TRBUIE FĂCUT :
– prezentarea clară că specialistului ce intervine ( asistent medical);
– interogarea pacientului aspr a modului în care poate fi ajutat;
– vorbire calmă și întrebări s curte;
– examenul medical trebuie să fie liniștitor și să ducă la inițierea dialogului;
– nu se va impune imobilitatea.

Mușcătura de șarpe
Otrăvirea prin mușcătura de șarpe este
denumită ofidism. Dintre șerpii veninoși în țar a
noastră se întâlnesc viperele, care inoculează la
locul muscaturii un venin cu a cțiune hemolitic ă și
hemoragică. Veninul conține substanțe cu o
toxicitate deosebită.
Simptomele clinice în ca zul mușcăturii de
șarpe sunt:
– semne locale :
o la locul muscaturii se pot observa 2-4 înțepături mai mari (mușcătura dinților
veninoși) ;
o durere inten să, arsur ă, care apar e foarte repede după înțepătură;
o eritem perilezional: la locul î nțepăturii pielea se înroșește (spre înnegrire), cu
halou purpuriu, iar în mijloc mustește o cantitate mică de lichid cu tentă
sanguinolentă (lichid tisular cu sânge extra vazat);
o edem care apare la 10 minute, se extinde foarte repede, într-o ora interesează
întreg membrul , iar d upă 12 -14 de ore apar flictene cu conținut serohematic,
echimoze, peteșii, care duc la necroză țesuturilor și apoi la gangrene, la care se
adaugă limfangita;
– semne generale :
o slăbiciune, amețeală, senzație de leșin;
o grețuri, vărsături sanguinolente;
o sufuziuni sanguine generalizate, hemoragii (la 24 -48 de ore): epistaxis,
hematemeză, melenă, hematurii, gingivoragii;
– pupilele pot fi dilatate, cu tulburăr i de vedere până la pierderea vederii;
– obnubilare până la comă, stare de șoc – în cazurile netratate, moartea survine în
3-4 zile prin hemoragii , insuficienț ă renală acută sau prin stop respirator (când
veninul are acțiune predominant hemoli tică).
OBSERVAȚIE : La mâ nuitorii de șerpi și la cei cu antecedente de mușcătur ă de ș arpe se
pot dezvoltă fenomene alergice -anafilactice și o mușcătur ă ulterioară duc e la manifestări grave
cu deces!
Tratamentul se instituie imediat, energic și insistent, urmând 3 scopuri:
– încetinirea ritmului de intrare în circulație a veninului depus local se obține prin
următoarele măsuri de prin ajutor:

o accidentatul este culcat, se încearcă liniștirea lui (dacă mușcătura este la membru
superior se scot inelele, ceasul sau brățările );
o se aplică două garouri la câțiva centrimetri superior și inferior mușcăturii, fără a
opri circulația arterială;
ATENȚIE: Pentru ca garoul să asigure blocarea fluxului limfatic și venos din
vasele superficial e, trebuie strâ ns numai atât încât s ă permită introducerea unui
deget sub el (astfel aplicat, reduce resorbția cu 90% ), după o oră se face r idicarea
garoului, dar nu total , se repune la distanț a dintre ridicaturi și repunerea crește
progresiv (se urmărește intrarea pr ogresivă a principiilor toxice)!
o se face (în primele minute de la mușcătur ă) o incizie între cele două puncte care
marchează mușcătura (incizia se poate face cu un cuțit înroșit în foc ) și trebuie să
aibă lunginea de 1 -2 cm sau chiar 3 cm , să fie orientate în axul longitudinal al
membrului și să aibă ad âncime de 0,5 -1 cm.
OBSERVAȚIE : Se po t face incizii în “ X” peste fiecare marc ă de mușcătur ă, însă
indiferent de metod a inciziei, se evit ă pătrunde rea mai adâ nc de fascia de înveliș
(pentru a evita incizia fasciei, tegumentul este ri dicat într -o plica cu indexul și
policele stâ ng, iar cu d reapta se sectioneaza pe creasta plăgii )!
– aspirarea lichidului (sânge și venin) din plagă , se face cu orice mijloc, în funcție de
ceea ce există la dispoziție :
o seringă, pompă de cauciuc specială, pompă de muls sânul, aspirator, ventuză
(eventual improvizat din pahar sau borcan ) sau suc țiune bucală (cu condiția să nu
existe leziuni în cavitatea bucală) , iar m anevră se execută pe o duratade 30 de
minute ;
o malaxarea din jur către centru l plăgii este discu tabilă pentru că poate să faciliteze
și intrarea în circulație a produșilor toxici;
o excizia: scoaterea unei rondele de tegument în jurul locului de înțepare (un
diametru de cel puțîn 5 -6 cm);
o injectarea în zona înțepăturii a unui vasoconstrictor diluat în anestezic local
(adrenalină cu xilină);
– aplicarea local de comprese reci pentru reducerea inflamației, tumefactiei și
împiedicarea circulație limfatice.
Bolnavul se transport ă de urgen ță la spital, imobilizat pe o brancardă (chiar improvizată).
Dacă este p osibil, se administrează oxygen, iar pentru liniștire se poate administra diazepam i.m.
(10 mg) și antialgice.

Inhibarea (inactivarea) principiilor toxice ale veninului se obține printr -un tratament
general (cei trei “A”= antivenin, antibiotic, antitoxina tetanică):
– antivenin : ser poli valent (sau antiviperin) , doza fiind în funcție de timpul scurs,
degreutatea bolnavului (10-15 ml la un normoponderal ) și a dministrarea serului se
face după testarea sensibilității organismului (intramuscular lent sau intraven os în
perfuzie cu glucoza 5%);
OBSERVAȚIE: Administrarea subcutanată, local este ineficientă dacă nu se
administrează în timp util, deoarece din cauza edemului local, absorția va fi foarte
lentă.
– antibiotice cu spectru larg;
– antitoxinatetanic ă.
IMPORTANT :
– se interzice mobilizarea inutilă, agitația sau fuga de la accident, toate grăbind
resorbtia veninului;
– nu se va da bolnavului alcool (vasodilatație) penrru că î ntârzierea peste 20 -30 de
minute a primelor măsuri de ajutor devine periculoasă;
– determimarea grupului sanguin se face imediat la internarea (structurile celulare
sanguine pot suferii modificări, care duc apoi la rezultate inexact e).

Mușcături de insecte și animale
Întepaturile (mușcături) de insecte pot fi produse de: albine, viespi, furnici, pur ici,
ploșnite, gândaci, păduchi, pă ianjeni, că pușe etc.
Unele sunt chiar foarte periculoase. Întepatura
păianjenului cafeniu, de exemplu, poate produce
necroză țesuturilor î nvecinate, febr ă, frison, gre țuri,
vărsături, i ar în cazurile grave, anemie hemoli tică,
trombocitopenie .
ATENȚIE: Dacă bănuiești că insecta este
veninoasă sau dacă victima e alergică la înțepături de
insecte , cere ajutor medical!
Primul ajutor în cazul mușcăturilor de insecte
implică:
extragerea oricărui corp străin de pe plagă;
– dezinfectarea locului ș i aplicarea de
gheata (comprese reci) și/sau tratament

simptomatic, pentru a reduce durerea sau pruritul ;
– tratament spec ific în func ție de tipul insectei care a produs î nțepătura:
o înțepături de albine și viespi:
▪ scoate ușor partea vizibilă a acului, fără a -l strânge prea tar e;
▪ spală zona înțepată cu apă rece pentru a reduce durerea și mâncărimea;
▪ aplică o compresă rece;
o mușcături ale capu șelor: spală bine rana cu apă și săpun și aplică un antiseptic;
o mușcături de țânțari sau furnici:
▪ aplică asupra muscaturii praf de copt;
▪ aplică o compresă rece, în cazul în care zona se umflă .
În cazul oric ărei î nțepături care determin ă o umflare a zonei afectate, mâncă rimi care nu
cedeaz ă la nici un tratament local sau semne de infec ție (î nroșire și fierbin țeală), este necesar un
consult medical. În funcție de gravitatea înțepăturii sunt indicate diverse substanțe antihistamice
și vizita la medic.
Plăgile muș cate pot fi
produse de c ătre animale domestice,
sălbatice sau chiar de c ătre om.
Acestea sunt de la bun început plăgi
contaminate, iar acest mecanism se
realizează prin introducerea î n
organism odata cu saliva animalului,
a unor germeni ce pot genera chiar
boli infecț ioase grave ( turbare -rabie ,
febră zgârieturii, spirochetoz ă
ictero -hemoragic ă, febr a mușcăturii de ș obolan, hepatita B, tetanosul etc). Pe lâ ngă aceste boli,
apare ș i riscul infect ării pl ăgilor, risc de fracturi (dac ă muăcaturile au fost cauzate de mamifere
mari) , chiar și riscul de cicatrici sau sechelele estetice.
Gravitatea bolii depinde de tipul de animal, de boli le caracteristice pe care le pot
transmite:
mușcătura de liliac, viezure și vulpe produce boli foarte grave ;
mușcătura de c âini și pisici produce boli de gravitate medie (virusul rabic, germeni
microbieni de tip Salmonella, Pasteurella, Pasteureloza, Lept ospira, toxocaroza,
toxoplasmoza etc).

Tratamentul pl ăgilor muscate const ă în sp ălarea și dezinfectarea plă gilor, urmate de
pansament steril, iar apoi se face profilaxia t etanosului. Este obligatorie spălarea plăgii mă car cu
apa ș i săpun pentru a î ndep ărtarta saliva animalului.
Dacă plaga muș cată este mai î ntins , deoarece prin muș cătură se rup țesuturi rezultâ nd
leziuni mai intinse și/sau deschise , prezentarea la medic este obligatorie, indiferent dac ă rana a
fost dezinfectată cu apă oxigenat ă.

Insolația
Insolația este starea patologică a unei
expuneri îndelugate la soare. Există și abordări
potrivit cărora i nsolația nu are legătură cu
expunerea la soare, ci cu temperatura mediului
ambiant , adică insolați a poate apărea și atunci
când se petrec e mult timp într -un mediu foarte
cald și umed și că, d e fapt, insolația înseamnă
creșterea temperaturii corporale peste un anumit
prag, ceea ce declanșează o serie de simptome.
Insolația este caracterizată de arsuri ale
pielii sau ale ochilor și prin simptome provocate
de creșterea temperaturii în centrii nervoși.
Insolația poate avea forme mai ușoare sau
mai grave:
– insolația ușoară , se manifestă prin dureri de cap înso țite de stare de oboseală, amețeli,
somnolență ;
– insolația medie , în forma a insolației durerile de cap sunt mai mari și apare și greața,
uneori chiar pierderea cunoștinței , temperatura corpului crește mult și se pot accelera
bătăile inimii ;
– insolația gravă , pot apărea halucinații, pierderea stării de conștiență, puls și respirație
accelerate.
Factorii de risc pentru insolație sunt:
– vârsta, copiii cu vârsta până în 4 ani și bătrânii cu vârsta peste 65 de ani prezintă un
risc mai ridicat de a face insolație;
– temperatura ridicată, expunerea bruscă la o temperatură ridicată sau trecerea dintr -un
mediu răcoros în unul foarte cald favorizează apariția insolației ;

– medicamentele , anumite medicamente (pentru tensiunea arterială, diuretice, beta –
blocante) pot reduce capacitatea organismului de a rămâne hidratat ;
– afecțiuni medicale , anumite afecțiuni cardiace și pulmonare sau obezitatea cresc
riscul de a face insolație .
Insolația este urmată de două manifestări:
– insolația propriu -zisă;
– insolația caloric ă.
Insolația pr opriu -zisă: e xpunerea de durat ă la soare determin ă o congesti e a vaselor
meningeale și cerebrale, însoțită de edem cerebral (hipertensiune intracranian ă, cu semn e
meningeale) sau hemoragii cerebrale.
Manifestări clinice:
– manifestări inițiale (de debut) :
o cefalee, amețeli, fotofobie, dureri ale globilor ocular i, congestia feț ei, neliniște;
o grețuri, vărsături, inapetență ;
– manifestări ulterioare, aparute la scurt timp după manifestări inițiale , adaug ându -se la
cele inițiale :
o rigiditatea cefei :
o uneori convulsii care precede subcom ă;
o comă insolație gravă.
Acordarea primului ajutor:
– măsuri imediate :
o scoat erea bolnavului de sub influența razelor solare ;
o culcarea la un loc umbrit, bine ventilat, cu capul ridicat ;
o se aplică comprese reci pe cap sau chiar o pungă cu gheață nu numai pe frunte, ci
pe toată calota (ajută la retrocedarea edemului cerebral în insolație) ;
o se administrează anatalgice și antiflogistice: aspirin ă, soluție de pitan 1%,
vitamina C 1000 mg ;
o se controlează funcțiile vitale în caz de comă sau stările convulsive;
o se asigura libertatea cailor aeriene și se administrează oxi gen (dacă există
posibilitatea) ;
– măsuri specializate, de regulă, î n dispensare mai îndepărtate și până la venirea
echipajului de ambulanță :
o la indica ția medicului se administrează: diazepam 10 mg sau pl egomazin 25 mg
(la copii un sfert din doză) lent, intravenos sau intramuscular pentru prevenirea
sau liniștirea convulsiilor ;

o hidratarea prin perfuzii ;
o glucoză 5% sau ser fiziologic, ser Ringer ;
o bicarbonat de sodium 8, 4% 50 -100 ml (care se adaugă în soluția de perfizie) ;
o dextram sau marisang (500 ml) :
în caz de hipotensiune ;
în caz de colaps:
o ededrina 25 -50 mg lent intravenous sau intramus cular sau în perfuzie de
glucază 5%;
o hemisuccinat de hidrocortizon 250 -500 mg lent intravenous ;
o urgen tarea transportului la spital unde se va face tratamentul general.
Atunci când temperaturile sunt ridicate (când apare canicula), corpul se adaptează pentru
a se menține în formă. Poate fi ajutat consumându -se cât mai multe li chide și stând la adăpost în
locuri umbroase. Ca formă de prevenție este recomandat să se planifice lucrul sau joaca
dimineața sau seara când este mai răcoare, decât după -amiaza când temperaturile sunt ridicate.
De asemenea, este recomandat să se porte hai ne de culori deschise și capul să fie acoperit cu o
pălărie sau o șapcă.

Degerăturile
Degeraturile sunt leziuni
produse de acțiunea frigului asupra unei
părți a corpului.
În funcție de profunzimea zonei
afectate putem deosebi:
– deger ături superficiale;
– degerături profunde .
Ca s imptome sunt: frecvent
senzație de furnicături ale pielii, urmate de o durere moderată, culoarea pielii devine roșiatică,
schimbându -se mai apoi într -una palidă.
Primul ajutor în caz de deger ături:
– încălzește pielea degerată în cont act cu pielea ta până ce zona afectată își recăpă tă
culoarea normală și simțurile;
– acoperă zona în cauz ă și proteje ază bolnavul împotriva frigului.
Deger ăturile, apărute în cadru l hipotermiilor accidentale, sunt leziuni locale datorate
acțiunii frigului sa u zăpezii asupra corpului omenesc și datorită inhibiției centrilor
termoreglatori . Fenomene foarte grave de hipotermie cu risc letal ridicat survin la alcoolici.

Degeraturile apar mai frecvent spre extremitățile corpului (mâini, picioare), acolo unde
circu lația este mai slabă. Se instalează mai frecvent la persoanele fără cunoștiință (intoxicații
acute cu alcool, comă). Sunt leziuni de tip necrotic cu răsunet general determinat de temperatur a
scăzută.
Clasificarea degerăturilor se poate face astfel î n rapor t cu gravitatea leziunilor, după cum
urmează:
– graddul I: eritem, ușor edem, prurit local foarte separator ;
– gradul II și III: fictene (vezicule) cu conținut clar sau sanguinolent, care atunci când
se sparg ,pun în evident un tegument necrozat, care cuprinde și hipodermul ;
– gradul IV: gangrenă uscată (ischemică) .
Pentru tratarea acestor afecșiuni se are în vedere:
– măsuri p reventive înaintea expunerii la frig:
o interzicerea fumatului (care provoacă vasoconstric ție);
o nu se va consum a alcool (eventual cantități fo arte mici) ;
o exerciții de mișcare, elemental e cel mai important (produce vasodilatație locală) ;
o utilizarea de îmbrăcăminte și încălțăminte potrivite, uscate ;
– măsuri c urative:
o bolnavul va fi introdus într -un loc adăpostit (dacă e posibil) ;
o încălzirea dinăunt ru în afară prin administrare de lichide calde ;
o înlăturarea tuturor factorilor care împiedică circulația sângelui, în special
îmbrăcămintea și încălțăminte a de la locul zonelor înghețate;
o în degeraturi ușoare de gradul I și II pentru reîncălzire , se recoma ndă apropierea
de un corp cu temperatură normal ă, aplicarea corpului cu temperatur ă mai ridicată
pe zona răcită sau folosirea căldurii mâinilor proprii sau căldur a din axial a proprie
sau a celorlalți;
o transportul bo lnavului într -o unitate sanitară pentru t ratament medicamentos .
ATENȚIE : Nu se fric ționeaz ă cu zăpadă sau cu mâinile uscate , în cazul degerăturilor
grave (profunde) nu trebuie să se facă reî ncalzirea regiunii degerate la față locului sau în timpul
transportului, ci la unitatea spitalicească pentr u că un segment dezghețat și neprotejat suficient
de un pansament steril corespunzător este mult mai expus unor infecții în cursul transportului,
decât unul congelat și pentru că î n aceste situații dezghețarea corectă trebuie să se facă rapid
(1/2 ora) p rin cufundarea extremității înghețate în apă adusă la 40 -42 oC până la dispariția palorii
extremității , iar aceasta s e face num ai într -o unitate spitalicească!

O măsură importantă ar fi î mpiedicarea pierderii de căldură , iar p entru aceast a
accidentatul este așezat între doi salvatori, astfel încât pieptul unui salvator să se lipească de
spatele victimei, iar al doilea salvator își lipește spatele de pieptul victimei.
Ingerarea alcoolului este permisă numai dacă temperatura rectal a atins 35C.
OBSERVAȚIE: În hipotermiile ușoa re și moderate se poate face reî ncalzirea totdeauna
gradat, prin mijloace improvizate (buiote cu apă caldă, băi calde etc).

Reguli generale de comportare în cazul dezastrelor
(incendii, accidente, cutremure de pământ, inund ații etc)
În cazul unor dezastre și calamități trebuie ținut cont de următoarele reguli generale:
– păstrați -va calmul , nu intrați în panică pentru ca să puteți acționa eficient în favoarea
celor care au nevoie de asta ;
– este important să aveți pregătit din timp un stoc de provizii (apă, alimente,
medicamente) pentru a supraviețui câteva zile , iar trusa de prim ajutor (fașă,
comprese sterile, alcool, apă oxigenat ă etc) trebuie să fie la îndemână trebuie;
– nu produceți scântei, nu aprindeți lumânări, chibritur i, alte surse de foc deschis dacă
simțiți miros de gaze sau de produse petroliere;
– nu atingeți conductorii electrici sau alte instalații electrice avariate;
– dacă este necesară părăsirea locuinței în caz de dezastre (evacuare), luați actele de
identitate, o sursă de iluminat (lanternă), un aparat de radio cu baterii, telefonul
mobil, câteva provizii de apă, alimente și medicamente;
– acordați ajutor răniților, bătrânilor, copiilor și anunțați echipele de prim ajutor pentru
a interveni;
– anunțați telefonic auto rităților locale evenimente cum ar fi incendii, inundații,
accidente, alunecări de teren, prăbușiri etc.

2.3. Suportul vital

Suportul vital de bază
Peter Safa r “ABC of resuscitation” (1957) a fost principalul ghid de resuscitare utilizat în
medici nă timp de aproape jumătate de secol. Abia î n anul 2005 „formul a lui Safa r” (ABC) a fost
înlocuită de noile ghiduri de resuscitare.
Annual în Europa aproximativ 700.000 de persoane suferă un stop cardio -respirator , iar
5-10% din pacienții care suferă un st op cardio -respiratorși și sunt resuscitați se externează. Este
vitală intervenția martorilor unui stop cardio -respirator înaintea sosirii echipajelo rmedicale.
Resuscitarea precoce și defibrilarea rapidă (1-2 minute) poate crește rată de supraviețuire
cu peste 60%.

Lanțul supraviețuirii :
1. recunoașterea rapidă a unei urgențe și alarmarea precoce a unui sistem medical de
urgență :
a. presupune o educație minimă din partea persoanelor nemedicale care trebuie să
recunoască un pacient aflat în pericol de a face un stop cardio respirator
(de exemplu subiecții cu dureri toracice anterioare, dispnee, obstrucție de
CAS etc.) ;
b. presupune o rețea evoluată de comunicații, în comunitatea în care se înregistrează
urgența. ;
2. începerea precoce a manevrelor de suport vital de bază (S.V.B. precoce)este a doua
verigă din lanțul supraviețuirii , chiar dacă, în marea majoritate a situațiilor de S .C.R. la
adult, nu reușesc să “pornească” inima, importanța lor este foarte mare, deoarece oferă
timp pentru sosirea unui echipaj care să instituie manevrele de suport vital avansat , iar
aplicarea corectă a acestor manevre în primele 5 minute de la instalarea stopului
cardiorespirator, dublează șansele de succes al unei resuscită ri;

3. defibrilarea precoce este manevra care influențează decisiv succesul unei resuscitări la
adult pentru că m ajoritatea morților subite are ca mecanis m de oprire a cordului o
fibrilație ventriculară sau altă aritmie malignă, iar singura modalitate de oprire a unei
astfel de aritmii este defibrilarea și aducerea la timp , în mai puțin de 10 minute, a unui
defibrilator crește de 5 -6 ori rata supraviețuiri i în stopul cardiorespirator ;
4. Începerea rapidă a manevrelor de suport vital avansat (S.V.A. precoce) este ultima verigă
din lanțul supraviețuirii și practic le cuprinde și pe celelalte , adică gesturi mai complexe,
care nu pot fi efectuate decât după o preg ătire specială (intubația orotraheală, prinderea
de venă centrală, aplicarea pacing -ului, abordarea statusului postresuscitare etc.) fac parte
din resuscitarea cardiopulmonară și reflectă practic, nivelul de performanță a echipei și
dotării medicale.
Supor tul vital de bază și defibrilarea precoce reprezintă elementele centrale ale lanțului
supraviețuirii. Este evident că tăria lanțului este limitată de cea mai slabă verigă a sa.
Totuși, n u există o definiție dată acestei noțiuni , “lanțul supraviețuirii ” este o metaforă
care sugerează modalitatea de răspuns a unei comunități la un stop cardiorespirator.
În preajma unei persoane aflată în stop cardiorespirator , urgența situației nu trebuie să
distragă atenția salvatorului astfel încât acesta să nu mai țină con t de măsurile de protecție pentru
că sunt puține situ ațiile în care resuscitatorul este instruit să salveze victima de la locul
accidentului și astfel principala lui grijă ar fi să efectueze o resuscitare cardiorespiratorie corectă .
Prima regulă legată de riscurile resuscitării cardiorespiratorie este ca viața membrilor echipei de
resuscitare să nu fie pusă în pericol, iar în aceste cazuri recomandarea fermă este ca echipa de
resuscitare cardiorespiratorie să nu se implice în salvarea victimei, aceasta fiin d o acțiune
riscantă, care presupune nu doar curaj , ci și o pregatire specială. Implicarea într -o acțiune de
salvare a unei echipe instruite să facă doar resuscitare poate să scadă considerabil șansele de
reușită a resuscită rii.
Resuscitarea cardiopulmonar ă presupune riscuri legate de locul desfășurării și riscuri
legate de victimă. Înainte de a se apropia de o victimă, salvatorul trebuie să se asigure că nu
există nici un pericol iminent care să provină din mediul înconjurător.
Astefl există următoarele ri scuri:
– riscuri legate de mediu:
o trafic;
o construcții instabile;
o electricitate;
o gaze;
o apă;

o substanț e toxice;
– riscuri legate de victimă:
o contactarea unor boli transmisibile;
o intoxicații;
– riscuri legate de tehnică:
o utilizarea defibrilatorului;
o utilizarea de in strumente ascuțite.
Tehnică de investigare a pacientului ( Răspunde? ):
– scuturați ușor umeri ipacientului și întrebați : “Sunteți bine?” ;
– dacă răspunde , lăsați victima în poziția care ați găsit -o și încercați să aflați ce i s-a
întâmplat și solicitați ajutor la nevoie ;
– reevaluați cu regularitate și cheamă ajutoare .
După eliberarea căilor aeriene , verifică respirația :
– “Look, listen , feel” – Privește, ascultă, simte ;
– nu confundați respirația agonică cu respirația normală , respirația agonică a pare la
scurt timp după instalarea stopului cardiac în 40% din cazuri și este descrisă ca o
respirație greoaie, zgomotoasă, superficială “gasping” (SEMN DE STOP
CARDIAC );
– apelează serviciul “112”.
Serviciu “112”:
– Directiva 2002/22/EC – “112” cuprinde : Austria, Belgia, Bulgari a, Croatia, Cipru,
Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franta, Georgia, Germania, Grecia, Ungaria,
IslandaIrlanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Macedonia,
Malta, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Serbia,
Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveția, Turcia, Ucraina, Marea Britanie ;
– dispecerii “112” au protocol de obținere informații:
o starea de inconstiență ;
o calitatea respirațiilor (absentă/anormală) .
Cele 30 compresiuni toracice :
– plasează podul unei palme pe centrul toracelui victimei (1/2 inferioara a sternului) ;
– podul celeilalte palme se plasează deasupra ;
– se întrepătrund degetele evitând compresia pe coaste ;
– se comprimă toracele ;
– frecvența 100 min -1;
– profunzime 5 cm ;

– raport egal compresie – relaxare ;
– cel care efectuează compresiile trebuie schimbat la 2 minute .
Ventilații le (2 la număr) :
– pensați nasul victimei ;
– inspirați normal ;
– se plasează buzele etanș peste gura victimei ;
– expirați lent până se ridică toracele victimei ;
– expirul ar trebui să dureze 1 secund ă;
– permiteți toracelui să coboare ;
– repetați !
Defibrilatrea:
– porniți AED ;
– atașați padelele pe toracele victimei ;
– nu atingeți victima în timp ce este analizat ritmul ;
– nimeni nu atinge victima ;
– SE ADMINISTREAZĂ ȘOC !
– compresiuni toracice neîntrerupte, cât mai precoce;
– minimizarea pauzei pre și post șoc electric ;
– pauza între întreruperea compresiunilor și aplicarea șocului – maxim 5 secunde ;
– folosirea de rutină a electrozilor auto -adezivi, sub clavicula drept și apexian ;
– efectuarea de rutină a unei perioade spe cifice de resuscitare cardiopulmonară
(ex. 2 -3 min) înainte de analiza ritmului și administrarea șocului – nu mai este
recomandată .
Resuscitarea cardio -pulmonară , suportul vital de bază la copii:
– pot fi folosite tehnicile de la adult ;
– recunoașt erea S .C.R./decizia de începere R .C.P în mai puțin de 10 secunde ;
– compresiuni toracice de calitate cu întreruperi minime ale compresiunilor ;
– MCE compresiile cu adâncime de 1/3 din adâncime a toracelui ;
– Podul palmei pe jumătatea inferioară stern ;
– frecven ță 100/min maxim 120/min cu revenirea completă a toracelui între
compresiuni ;
– defibrilarea:
o mai mult de 8 ani : ca la adult ;
o 1–8 ani : padele/ setări pediatrice ;
o sub 1 an: doar dacă producătorul precizează ca fiind sigură utilizarea în acest caz.

Suportul vi tal avansat
Măsuri de p revenție :
– Spital:
o instruire personal ;
o monitorizare continuă a pacientului ;
o recunoașter ea deteriorării stării pacientului ;
o sistem de alertare ;
o personal medical pregătit pentru un răspuns terapeutic eficient ;
o Recomandările ERC 2010:
▪ pacienții în stare critică trebuiesc supravegheați în mod constant, prin
măsurarea unor constante fiziologice care include puls, tensiunea arterială,
frecvența respiratorie, nivelul de conștiență, temperatură și saturația în
oxigen a sângelui arterial ;
▪ personalul medical trebuie instruit în recunoașterea, monitorizarea și
terapia tuturor pacienților critici ;
▪ trebuie identificați pacienții la care stopul cardio -respirator poate
reprezenta un eveniment terminal, și la care resuscitarea cardio -pulmonară
nu es te recomandată sau pacientul o refuză ;
– Pre-spital:
o afecțiunile coronariene reprezintă cea mai frecventă cauză de moarte subită ;
o cardiomiopatii non -ischemice ;
o valvulopatii ;
o sindrom Brugada ;
o Cardiomiopatia hipertrofică ;
o Afecțiunile congenitale .
Algoritmul resuscitării :
– pre-spital:
o personalul medical al serviciilor medicale pre -spitalicești trebuie să efectueze
masaj cardiac extern de calitate în timp ce defibrilatorul este pregătit pentru
administrarea de SEE;
– resuscitarea în spital depinde de:
o locație ;
o gradul de instruire al personalului medical ;
o Numărul de persoane alertate ;

o Echipament și disponibilitatea lui;
o sistemul/protocoalele de răspuns în cazul unui SCR/urgențe medicale specifice
fiecărei unități sanitare .
Tulburările de ritm asociate cu stopul cardio -respirator (SCR) sunt împărțite în două
grupe:
– Șocabile (fibrilația ventriculară – F.V., tahicardia ventriculară fără puls – T.V.):
o BLS- 30:2 , de calitate ;
o 1 SEE monofazic 360 J / bifazic 150 -200J;
o imediat, RCP de calitate timp de 2 min, indiferent de ritmul de pe monitor ;
o se continuă administrarea SEE cu aceeași energie –cât este necesar/alternativ, la
2 min. cu manevrele de resuscitare ;
o după al 3 -lea SEE, se începe administrarea medicamentelor;
o identificarea cauzelor reversibile posibile și tratare a lor.

– Non-șocabile (asistolia, activitatea electrică fără puls – AEFP) :
o nu necesită defibrilare ;
o protocolul de resuscitare – RCP de calitate și medicație ;
o succes relativ redus , în absența unei cauze reversibile ce poate fi identificată și
tratat ă;
o RCP de calitate ;
o administrare medicamente: adrenalina 1 mg. la fiecare 3 -5 min. ;
o pacing manual ;
o pacing extern trans -cutanat ;
o identificarea cauzelor reversibile și tratarea lor ;
o protocolul de resuscitare este același, indiferent de cauză, dar la fieca re ciclu de
resuscitare trebuie identificate/excluse pe rând aceste cauze .
–

Cauze potențial reversibile:
– 4H:
o hipoxia : management adecvat al căilor respiratorii ;
o hipovolemia :
▪ administrare fluide intravascular (cristaloide, coloide, sânge) ;
▪ intervenți e chirurgicală ;
o Hiper/Hipo –K, Ca, pH :
▪ HiperK : protecție cardiacă ( clorura de calciu) :
• transfer intracelular (insulina , glucoza , bicarbonat de sodiu) ;
▪ eliminare (hemodializa);
▪ HipoK : clorura de potasiu ;
▪ magneziu

o hipotermia – încălzire internă sau extern ă (temperaturacentrală> 35șC ) cu un ritm
de 1-1,5 grade pe oră ;
– 4T:
o pneumotorax -ul în tensiune : puncție – exuflație toracică, urmată de drenaj toracic ;
o tamponada cardiacă :
▪ pericardiocenteză;
▪ toracotomie ;
o toxice :suport vital și administrare antidot ;
o tromb oza coronariană (IMA) sau pulmonara(TEP) : tromboliză.
C heamã ajutoare și evalueazã pacientul
Pacient inconștient/critic
Semne
vitale?Da Nu
C heamã echipa de resuscitare
R C P 30 : 2
A plicã padelele/monitorul
D efibrilare dacã este cazulA , B, C , D , E
Monitorizare, O, acces i.v.2
C heamã echipa de resuscitare
Predã echipei de resuscitare
S uport vital avansat A LG O R ITM

Căile aeriene și ventilația :
– obstrucția căilor aeriene:
o palatul moale și epiglota ;
o vomă, sânge, regurgitare gastrică sau traumă, corp străin ;

o edem laringian: arsuri, inf lamație, anafilaxie ;
o spasm laringian ;
o secreții, edem al mucoasei, bronhospasm, edem pulmonar, lichid de aspirație ;
– dezobstrucția căilor aeriene:
o hiperextensia capului și ridicarea bărbiei ;
o subluxația mandibulei ;
o Pipa Guedel : cale oro -faringiană, cale naso -faringiană ;
o oxigen suplimentar ;
o aspirație ;
– ventilația:
o cât mai precoce ;
o ventilațiagură la gură (16 -17% oxigen) ;
o batista salvatorului (face mask) ;
o mască facială ;
o Balon Ruben (21% oxigen) ;
o rezervor ș ioxigen suplimentar 10 l/min → 85% oxigen ;
o cel mai eficie nt 2 resuscitatori ;
o frecvență 10/min. ;
– adjuvanții căilor aeriene:
o masca laringeană ;
o Combitub ;
o tub laringian ;
o I-gel;
– intubația traheală:
o argumente “pro”:
▪ ventilație continuă fără întrerupere ;
▪ ventilație eficientă ;
▪ scăderea riscului de distensie gastrică ;
▪ protecția căilor aeriene ;
▪ este nevoie de un singur resuscitator ;
o argumente “contra”:
▪ riscul nerecunoașterii malpoziției sondei ;
▪ perioade îndelungate fără compresiuni toracice atunci când există tentative
prelungite de intubație ;
▪ eșecul intubației ;

– circulația .
Medicația resuscitării (medicație vasopresoare și antiaritmică ):
– Adrenalina:
o indicații: în toate ritmurile de stop cardiac ;
o Doze: 1 mg administrată v./i.o. la fiecare 3 -5 min. ;
– Amiodarona:
o indicații:
▪ FV/TV fără puls persistente și după al 3 -lea SEE ;
▪ tahiaritmii stabile hemodinamic;
o doze: 300 mg bolus( în 20 ml glucoza 5%), apoi 300 mg (diluat î n glucoza 5%) ,
apoi 900 mg în perfuzie timp de 24 ore ;
– Xilina:
o indicații: FV/TV fără puls refractară la SEE, dacă nu e disponibilă amiodarona ;
o doze: 100 mg bolus , cu repetare, la nevoie un bolus de 50 mg (max. 3mg/kg î n
prima ora) ;
– Atropina:
o indicații: bradicardiesinusală, i nstabilitate hemodinamică ;
o doze: 0,5 mg i.v.repetat daca este cazul, până la 3 mg ;
– Sulfat de magneziu :
o indicații:
▪ torsada vârfurilor ;
▪ FV re fractară la defibrilare (+ hipomagneziemie) ;
▪ tahiaritmii ventriculare sau supraventriculare ;
▪ intoxicații cu digoxin;
o doze: 2g timp de 1 -32 min ., cu repetare, daca e cazul , după 10 -15 min .;
– Bicabonatul de sodiu:
o indicații: hiperkaliemie, intoxicație cu anti depresive triciclice ;
o doze: 50 ml din soluția 8,4% , i.v. = monitorizare gaze arteriale ;
– Teofilina:
o indicații: bradicardii cu risc vital, refractare la atropină ;
o doze: 5 mg. / kg.i.v. lent;
– Calciu:
o Indicații: hiperpotasemie/hipocalcemie, intoxicație cu cal ciu- blocante ;
o doze: 10 ml. c lorura de calciu 10% i.v. rapid;

– medicamente t rombolitice dacă se optează pentru fibrinoliză , resuscitarea trebuie
continuată cel puțin încă 60 -90min.
Îgrijirea post -resuscitare :
– scop: recuperarea victimelor după SCR fără s echele ;
– obiective :
o nivel normal al stării de constiență ;
o fără deficit neurologic ;
o ritm cardiac stabil ;
o perfuzie adecvată la nivelul organelor ;
– se realizează prin:
o re-evaluarea completă a pacientului ;
o managementul problemelor immediate;
o identificarea și tratarea cauzei ;
o transferul pacientului în secția de terapie intensivă și continuarea terapiei
specifice .
Terapie respiratorie :
– pacienții cu răspuns rapid, pozitiv la manevrele de resuscitare :
o reluare rapidă a funcțiilor cerebrale normale ;
o administrare de ox igen pe masca facială;
– pacienții cu funcții cerebrale deprimate :
o IOT , s edare și ventilație controlată;
o sondă nazo -gastrică;
– Investigații suplimentare : radiografie pulmonară .
Terapie cardio -vasculară :
– Obiectiv :
o menținerea T .A. medii peste 100 mm Hg;
o factor de prognostic favorabil post -resuscitare, cu revenire neurologică completă;
– pacienții cu suspiciune de boală coronariană acută : precoce angiografie coronariană și
intervenție coronariană percutană;
– monitorizare invazivă (cateter Swan -Ganz /cateter venos ce ntral);
– medicație specifică : fluide, antiaritmice, vasodilatatoare, diuretice etc.
Terapie metabolică :
– se evită hipoglicemia/hiperglicemia : factor de prognostic negativ privind recuperarea
neurologică ;

– administrare de bicarbonat de sodiu doar în cazurile d e acidoză severă, necorectată de
ventila ție și optimizarea circulației;
– monitorizare electroliți : normalizarea, în special Ca, Mg, K .
Terapie neurologică :
– sedare, control convulsii și mioclonii, tratament hiperpirexie;
– hipotermia indusă terapeutic ;
– monitor izareatentă a pacientului! (SpO 2 peste 95%, PaCO 2 între 40 și 45 mm Hg,
T.A. medie peste 60 mm Hg, status normoglicemic; ventilație mecanică cu sedare și
analgezie ).
Alte măsuri terapeutice :
– monitorizare renală;
– monitorizare digestivă;
– prevenirea apariției sepsisului;
– evaluarea și tratarea posibilelor complicații post resuscitare ;
– hipotermia indusă terapeutic :
o când timpul scurs de la colaps până la începerea resuscitării este sub 15 min. și
timpul pâna la obținerea reîntoarcerii la circulația spontană este de maxim 60 min.
o obiectiv: aducerea temperaturii centrale la 32 -34 șC, timp de 12 -24 h, la toți
pacienții aflați în comă , ce au supraviețuit unui stop cardiac.
Resuscitarea cardio -pulmonară (situații speciale ):
– tulburări electrolitice :
o cel mai frecvent hiperpotasemia ;
o mai putin frecvent tulburări de reglare a nivelului seric ale calciului și
magneziului ;
o boală cronică de rinichi, insuficiență cardiacă, pacienții dializați ;
o hiperpotasemia peste 5 mmol/l: modificări EKG, stop cardiac, moarte subită ;
o hiperpo tasemia severă peste 6,5 mmol/l :
▪ rășini schimbătoare de potasiu (Kayexalate) ;
▪ perfuzie continuă soluție de glucoză tamponată cu insulină (10 unități
insulină 25 grame glucoză);
▪ Salbutamol nebulizare;
▪ Bicarbonat de Na 50 mmol i.v. bolus ;
▪ Hemod ializă;
– Intoxicații :
o substanțe de abuz, medicație sau substanțe din produsele de uz casnic ;

o intoxicații accidentale sunt cele mai frecvente la copil ;
o accidente industriale, terorism, razboi ;
o grad mare de suspiciune când stopul cardio -respirator se produce neașteptat sau la
mai multe persoane simultan ;
o protecție personală!!!
o identificarea toxicului ;
o resuscitare prelungită, metabolizare îndelungată a toxicului ;
– înec:
o apelare servicul “112”;
o suport vital de bază ;
o prima șicea mai importantă măsură terapeutică este corectar ea hipoxemiei ;
o ventilația “gură la gură” sau cu presiune a pozitivă trebuie începută cât mai
precoce ;
o 10-15 ventilații într-un minut ;
o plasare a victimei cât mai repede pe un plan dur învederea efectuării MCE ;
o suport vital avansat ;
o îngrijire post -resuscitare ;
– hipotermia accidentală :
o caracteristică:
▪ temperatura centrală sub 35 șC;
▪ consumul de oxigen scăzut : consumul de oxigen la 28 șC este scăzut cu
50%;
o clasificare (tipuri):
▪ după temperatură:
• hipotermie ușoară : 32-35 șC;
• hipotermie moderată : 28-32 șC;
• hipoter mie severă : sub 28 șC;
▪ după Sistemul stadializare elvețian:
• stadiul I: conștient, frisonează ;
• stadiul II: ușor confuz, nu frisonează ;
• stadiul III: inconștient ;
• stadiul IV: stop respirator ;
• stadiul V: decedat ;
o populațiile cu risccrescut : persoane vârstnice sau copii;

o cauze: i ntoxicația etanolică sau substanțe de abuz, oboseală sau epuizare, boală,
neglijarea persoanelor ce prezintă scăderea nivelului de conștiență ;
o măsuri de prevenție – tratament:
▪ Metode de reîncălzire: pasivă, activă externă și internă :
▪ IOT poate declanșa FiV;
▪ SEE: 3 tentative, temporizare pana la o temperatura mai mare de 30 șC;
▪ medicația resuscitării administrată după 30 șC;
– hipertermia :
o caraceristică: creșterea temperaturii centrale peste 38,2 șC ;
o clasificare:
▪ sindroame minore: edeme, eru pții cutanate, crampe, tetania, sincopa,
epuizarea fizică;
▪ sindroame majore: hipertermia etremă (atacul de căldură – heatstroke) :
• boala gravă caracterizată printr -o temperatură centrală mai mare de
40 șC și anomalii neurologice (delir, convulsii, coma) ;
o cele mai multe decese cauzate de manifestări meteorologice ;
o populațiile cu risc crescut : persoane vârstnic e și copiii mici;
o cauze: mobilitatea redusă, alcoolicii, obezitatea, deshidratarea, efortul fizic intens,
medicația ;
o măsuri de prevenție – tratament: A, B, C, răcire ;
– astm bronșic :
o una din cele mai frecvente afec țiuni cronice, caracterizat ă prin inflama ția cronic ă
a căilor aeriene ce determin ă limitarea fluxului de aer, reversibil ă;
o clasificare:
▪ astm alergic : multe persoane cu astm au, de asemenea, alergi i;
▪ astm ocupational : cauzat de inhalarea fumului, a gazelor, a prafului sau a
altor substanțe potențial nocive î n timp ce persoana se afl ă la locul de
munc ă;
▪ astmul copilariei : afecteaz ă milioane de copii și familiile acestora ,
majoritatea copiilor care d ezvolt ă astm fac acest lucru î nainte de v ârsta de
cinci ani ;
o simptome:
▪ risc crescut de stop cardio -respirator:
• istoric de episoade severe de astm care au necesitat IOT/ventilație
mecanică ;

• spitalizare/prezentare în urgență în ultimul an ;
• fără/utilizare sc ăzută de corticosteroizi orali ;
• folosire în exces/dependenț ă de beta 2 agoniști ;
▪ anxietate, depresie, complianță scăzută la tratament ;
o tratament agresiv:
▪ A, B, C, D, E ;
▪ medicație: beta 2 agoniști, corticosteroizi, bronhodilatatoare și sulfat de
magneziu i.v., sulfat de magneziu și anti colinergice nebulizare, miofilin,
adrenalină ;
– anafilaxia :
o reacție alergică severă care poate pune în pericol viața, se poate produce în decurs
de câ teva secunde sau mi nute de le expunerea la substanț a alergic ă, fie c ă este
vorba de un alergen alimentar ( ex. arahidele), fie c ă este vorba de un alergen din
categoria medicamentelor ( ex. un antibiotic) sau de o înțepătură de insect ă (ex.
înțepă tura de albina) ;
o simptome:
reacții cutanate, precum urticarie și prurit (m âncărime) sau piele î nroșită ori
palid ă;
tensiune arteria ăa scazută (hipotensiune) ;
constric ția căilor respiratorii, limba umflat ă, gât inflamat, ceea ce pot produce
șuierat și dificult ăți în respira ție;
puls slab și rapid ;
greață, vărsături sau diaree ;
amețeală sau leș in;
o măsuri de prim ajutor – tratament:
▪ A, B, C, D, E ;
▪ Eliminarea agentului declanșator ;
▪ Adrenalină:
• doza :
i.m.:
peste 12 ani: 500 μg (0.5 ml) ;
6–12 ani: 300 μg (0.3 ml) ;
6 luni – 6 ani: 150 μg (0.15 ml) ;
Sub 6 luni: 150 μg (0.15 ml) ;
➢ i.v., bo lus-uri de 50 μg(1 μg/kgc la copii) ;

▪ oxigen, fluide i.v., antihistaminice, corticosteroizi ;
– trauma :
o o leziune fizică sau psihică , deși i nițial termenul a fost utilizat doar pentru a se
desemna ca fiind o leziune fizică provocată asupra unui pacient de către un factor
agresiv extern (o lovire cu un obiect contondent, o arsură etc.). , ulterior termenul
s-a extins și în psihologie ;
o 1,6% din pacienții care suferă un stop cardio -respirator prezintă o supraviețuire cu
un status neurologic bun ;
o caracteristiă: e voluție favorabilă când timpul de RCP este până la 16 minute ;
o tratamentul cauzelor reversibile:
▪ hipoxemia ;
▪ hemoragie ;
▪ pneumotorax în tensiune ;
▪ tamponada cardiacă ;
– sarcina :
o Prim ajutor – tratament:
▪ A, B, C, D, E;
▪ transport d ecubit lateral stâng ;
▪ oxigen suplimentar ;
▪ bolus de fluide când există semne de hipovolemie sau hipotensiune ;
▪ examen obstetrică și neonatologie ;
▪ medicație: risc/benef iciu;
▪ SVB ca la pacienta negravidă ;
▪ cezariană ;
– electrocuția :
o un tip particular de traumatism, divizat, din rațiuni clinice, în două tipuri de
leziuni: prin voltaj înalt și, respectiv, prin voltaj redus :
▪ leziunile prin voltaj redus mimează arsurile termice și prezintă distrugeri
cutanate de obicei în toată grosimea dermului ș i subdermice;
▪ leziunile prin voltaj înalte pot produc e mari distrugeri de mase musculare,
cu pierderi considerabile de fluide sau pierderi sanguine importante, ca
urmare a unor leziuni va sculare sau a fracturilor și eventualelor
traumatisme toraco -abdominale asociate (perforaț ii viscerale);
o prim ajutor – tratament:
▪ condiție de bază: siguranța salvatorului !

▪ A, B, C, D, E;
▪ căile aeriene afectate de arsuri ;
▪ protecția coloanei cervicale ;
▪ paralizia musculară poate persista mai multe ore – suport ventilator ;
▪ îndepărtarea hainelor ;
▪ terapia volemică ;
▪ sindrom de compartiment .
Toate acțiunile de acordare a primilui ajutor, implică participarea cu profesinalism din
partea cadrelo rmedicale. Intervenir ea întocmai și la timp este cel mai mare avantaj.

2.4. Urgențe medico -chirurgicale

Urgența medicală este o situație
patologigică în care punerea unui diagnostic
și tratamentul trebuiesc efectuate într -un
interval de timp cât mai mic.
Prin “urgență medi cală” se înțelege o
alterare gravă a funcțiilor vitale (respirație,
circulație și stare de conștiență), însoțită sau
nu de dureri sau agitație, paloare, transpirații
sau stare de comă, care se poate produce în
orice moment și în orice loc (pe stradă,
acasă sau la locul de muncă) și poate afecta orice persoană indiferent de vârstă sau sex.
Prin “medicină de urgență” se înțelege acordarea de îngrijirilor medicale pacienților cu
afecțiuni sau traumatisme grave într -un timp foarte scurt sau cât mai scurt de la producerea
accidentului.
Urgențele medicale cu un grad ridicat și foarte ridicat de risc constituie urgente medico –
chirurgicale in care, nu de puține ori, sunt puse in pericol functiile vitale ale pacientilor.
În cazul acestui tip de urgențe echipa medica lă acordă măsurile specializate și calificate,
de regulă, prin unitățile de primiri urgențe sau camerele de gardă, pentru menținerea funcțiilor
vitale și stabilizare, urmat de internare sau, dacă este necesar transfer la eșalon mai înalt, până la
transfer conform protocolului de pacient critic.
În majoritatea cazutilor urgențele medico -chirurgicale necesită o rezolvare rapidă,
indiferent de prezența sau absența pericolului pentru viață.
Lista urgențelor medico -chirurgicale majore:

– catastrofe (urgențe în masă);
– urgențe colective (deservirea mai multor pacienți în timpul unei deplasări a echipei de
asistență medicală urgentă la locul solicitării; deservirea manifestărilor (sărbători
naționale, mitinguri etc.), la solicitarea autorităților publice ;
– urgențe individuale (asistență medicală urgentă individuală) cu suspiciune a
următoarelor stări morbide:
o moarte subită (stop cardiac printahicardie ventriculară (TV) fără puls, fibrilație
ventriculară (FiV), asistolie, disociat ie electromecanică (DEM)) ;
o accidente coronariene acute (infarct miocardic acut, angină pectorală instabilă) ;
o edem pulmonar acut cardiogen ;
o colaps -șoc (cardiogen, hipovolemic, traumatic, toxico -septic, anafilactic) ;
o urgențe hipertensive cu complicații și fărăc omplicații ;
o tulburări paroxistice de ritm și de conducere (tahicardie paroxistică
supraventriculară (TPSV) , tahicardie ventriculară (TV) , flutter atrial (FIA),
fibrilație atrială (FiA) nou -instalată, extrasistole ventriculare (ExV) peste 6/min,
monofocale sau plurifocale sau suprapuse pe u nda T; bloc atrio -ventricular
(BAV) de gradul II avansat, BAV de gradul III) ;
o traumă a cordului, tamponadă cardiacă netraumatică ;
o trombembolism pulmon aracut (TERA) ;
o sincopa și lipotemia ;
o ischemie acută periferică. Sindromul Raynaud ;
o anevrism de aortă și disecție de aortă ;
o come de etiologii diverse ;
o hemoragii digestive superioare și inferioare ;
o monotraumatisme grave (cranio -cerebrale, inclusiv traumatismele faciale cu
interesarea globului ocular sau a căilor aeriene superioare, fractură de coloană
vertebral ă, inclusiv traumatismele gâtului cu interesarea căilor aeriene superioare,
traumatisme toracice cu pneumotorax compresiv sau tamponadă, traumatisme
abdominale cu afectarea organelor abdominale, cu abdomen acut și/sau șoc
hipovolemic, traumatisme de bazin cu fractură a oaselor bazinului sau ruptură de
vizică urinară ori ureter, traumatisme de perineu și/sau genitale) ;
o fracturi deschise ale membrelor cu afectarea pachetului vasculonervos ;
o hemoragii interne exteriorizate, masive, cu semne de șoc hipovolemic ( epistaxis,
hematemeză, hemoptizie, hematurie, metroragie, milenă, rectoragie) ;
o amputație de diferite segmente ;

o arsuri termice de gradele I și II, mai mari de 10% din suprafața corporală, și arsuri
termice de gradele III și IV, indiferent de suprafață ;
o arsuri chimice, electrice și prin iradiere ;
o accidente cerebrovasculare acute (tranzitoriu, ischemic, hemoragii, mixt) ;
o stop respirator ;
o insuficiență respiratoriea cută (IRA) (astmul bronșic acut sever, stare de rău
astmatic „status astmaticus”, accesul astmat ic, bronho -pneumonie, pneumonii
bilaterale și crupoase, infarct pulmonar) ;
o corpi străini în căile aeriene superioare și inferioare ;
o edem pulmonar acut, sindromul detresei respiratorii acute (SDRA) ;
o pneumotorax spontan, deschis, cu supapă (compresiv) ;
o hemot orax mare și mijlociu ;
o laringită acută, edem laringian acut;
o supurații acute faringiene și perifaringiene ;
o procese septice ale regiunii buco -maxilo -faciale ;
o abdomen acut chirurgical ;
o insuficiență hepatică acută, encefalopatie hepatică ;
o insuficiență renală acută ;
o septicemie ;
o hematurie ;
o urolitiază cu bloc renal acut ;
o torsiune de testicul ;
o coagulopatii (trombocitopenii, hemofilii, epistaxis) cu hemoragii ;
o acces epileptic, stare de rău epileptic, sindrom convulsiv primar ;
o meningită, encefalită ;
o miastenia „gravi s”;
o supurații cranio -cerebrale ;
o traumatisme cranio -cerebrale, vertebro -medulare și ale nervilor periferici ;
o insuficiență suprarenală acută ;
o criză acută tireotoxică ;
o hipo și hipercaliemie ;
o hipoglicemie ;
o criză de feocromocitom ;
o acidocetoză diabetică ;
o criză d e glaucom ;

o dezlipire de retină ;
o traumatisme oculare ;
o corpi străini oculari ;
o procese inflamatorii genitale acute ;
o traume ale organelor genitale ;
o miomuterin complicat ;
o complicații ale sarcinii și perioadei de lăuzie precoce și tardive ;
o nașterea și complica țiile ei;
o dispnee acută ;
o sindrom de deshidratare acută ;
o pleurezie exudativă masivă ;
o edem cerebral și sindrom de hipertensiune arterială ;
o intoxicații voluntare și accidentale ;
o toxicomanie ;
o urticaria, edemul Quincke ;
o reacții alergice medii și grave ;
o boli diareice acute cu deshidratarea organismului peste 10%;
o infecție meningococică ;
o stări febrile la copilul mic, sugar și nou-născut ;
o stări de inconștiență ;
o durere toracică anterioară ;
o înțepături de insecte și mușcaturi de animale, șarpe, heminoptere, păianjen,
scorpion, cu stare generală alterată ;
o boli infecțioase la copil și adult cu alterarea stării generale ;
o electrocutare ;
o înec (submersie) ;
o hipotermie ;
o degerături ;
o hipertermie, insolație ;
o cancer de diverse localizări cu sindroame algice, complicate cu hemorag ii,
sindromocluziv, abdomen acut sau sindrom compresiv ;
o pemfigusul nou-născutului, vulgar, penfigoidul, piodermia, zona Zoster ;
o sindromul Lyell toxico -alergic și stafilococic ;
o sindromul Stivens -Jonson ;
o accidentații în accidente de circulație ;

o deliriul alcoolic (toate formele), halucinoză alcoolică, paranoid alcoolic, sevraj
alcoolic cu dereglări somato -neurologice, sindrom convulsiv și comportament
agresiv, comportament suicidal la alcoolici, agitație psihomotorie și sindroame
confuzionale, beție patologică ;
o urgențe psihiatrice la bolnavii cu dependență de droguri cu sevraj pronunțat și
sindroame demențiale ;
o urgențe în malformațiile cardiace congenitale .
Lista urgentelor medico -chirurgicale de gradul II și III cu suspiciune a următoarelor stări
morbide:
– angină pectorală ;
– hipertensiune arterială esențială și salturi tensionale ;
– endocardită, miocardită și pericardită ;
– tulburări de ritm neparoxistice ;
– insuficiență cardiacă congestivă ;
– sindrom de ischemie arterială cronică ;
– trombozevenoase superficiale și profund e;
– neuroză cardiacă ;
– purtători de pacemakere ;
– valvulopatii ;
– arsuri termice de gradul I și II ;
– cardiomiopatii congenitale și dobâ ndite ;
– distonii ;
– abdomen acut medical ;
– boli vasculare cu sindrom ocluziv și inflamator ;
– poliradiculoneurită ;
– epilepsie ;
– pneumo patii acute cu alterarea stării generale ;
– astm bronșic în criză ;
– bronhopneumopatie cronică obstructivă în acutizare ;
– hemoragii de diverse localizări fără semne de șoc hemoragic ;
– patologii cronice ale organelor interne în acutizare ;
– colică renală ;
– boala stomacului și biliarelor operați ;
– infecțiile căilor respiratorii superioare și inferioare ;
– reacții alergice ;

– boli diareice acute;
– alergii alimentare și cutaneo -mucoase ;
– urgențe infecțioase forme ușoare și medii ;
– infecții ale căilor urinare și ale organelor genitale ;
– nașterea fiziologică ;
– reumatism articular în acutizare, artrite acute specifice (sindromul Reiter) ;
– solicitări pentru cazurile preluate din locurile publice ;
– politraumatisme și monotraumatisme ce necesită acordarea de prim ajutor la locul
accidentu lui, transport medical și asistență specializată la etapa de spital ;
– corpi străini în tractul digestiv și alte cavități sau regiuni anatomice ;
– toxicoinfecții alimentare ;
– procese inflamatorii buco -maxilo -faciale ;
– dermatite extinse, eritrodermii, lupus erite matos acut.

Bibliografie

1. ***, Ord. M.S. Nr. 443 din 25.03.2019 , privind protocolul național de triaj al
pacienților din structurile de primiri urgențe;
2. ***, Legea Nr. 95 *actualizată* din 14 aprilie 2006 , privind reforma în domeniul
sănătății;
3. ***, Legea Nr. 132 din 05.06.2015 , pentru modificarea și completarea O rdonanța de
Urgență a Guvernului Nr. 34 din 19.03. 2008 privind organizarea și funcționarea
Sistemului național unic pentru apeluri de urgență;
4. Arafat R., Hajnal V., Boeriu C. M., Primul ajutor calificat – Ediția a II-a,
Ed. Etnos, București, 2016;
5. Rotaru L. T., Rotaru A., Curs de prim ajutor , Ed. Medicala Universitara, Craiova ,
2004;
6. Sepulveda S., Sauvageon X., Richter F., ș.a. – traducere: Rădulescu Ș., Arafat R.,
Chioran M. , Ghid practic de Medicină de Urgență prespitalicească – sub egida
Societății de Medicină de Urgență și Catastrofă din România și a Centrului de
Diagnostic și Tratament Ambulator din București , Ed. Libra, București, 1996;
7. Titircă L., Ghid de nursing cu tehn ici de evaluare și îngrijiri corespunz ătoare
nevoilor fundamentale , Ed. Viața Medicală Române ască, București, 2008;
8. Titircă L., Îngrijiri speciale acordate pacienților de asistenț i medicali, pentru
colegiile și școlile postliceale sanitare – Editia a IX-a, Viața Medicală Românească,
București, 2015;
9. Titircă L., Tehnici de evaluare și îngrijiri acordate de asisten ții medicali – Vol. II ,
Ed. Viața Medicală Românească, București, 2015;
10. Titircă L., Urgențe medico -chirurgicale – Sinteze , Ed. Medicală , București, 2015 .