S.L. Dr. Kinetoterapeut [620073]

UNIVERSITATEA DE MEDICIN Ă ȘI FARMACIE
„GR. T. POPA“ IAȘI
FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICAL Ă
SPECIALIZAREA:
BALNEOFIZIOKINETOTERAPIE ȘI RECUPERARE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific:
S.L. Dr. Kinetoterapeut
Rotariu Mariana
Absolvent: [anonimizat]
2016

UNIVERSITATEA DE MEDICIN Ă ȘI FARMACIE
„GR.T.POPA“IA ȘI
FACULTATEA DE BIOINGINERIE MEDICAL Ă
SPECIALIZAREA:
BALNEOFIZIOKI NETOTERAPIE ȘI RECUPERARE

PROFILAXIA SCOLIOZEI ELEVILOR DIN
CLASA A V -A

Coordonator științific:
S.L. Dr. Kinetoterapeut
Rotariu Mariana
Absolvent: [anonimizat]
2016

REFERAT

Lucrarea intitulată PROFILAXIA SCOLIOZEI ELEVILOR DIN
CLASA A V -A, realizată de Patrașcu Bogdan , student: [anonimizat], specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din
cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Grigore T. Popa” – Iași, este bine
structurată și realizată conform planului lucrării.
Teza cuprinde o parte de descriere generală a anatomiei și fiziologiei,
biomecanicii coloanei vertebrale, metode de prevenire și diagnosticare a scoliozei.
Partea personal este reprezentată de organizarea și metodologia realizării
lucrării de licență, chestionare și concluziile.
Student: [anonimizat] 10 (zece).

S. L. Dr. Kinetoterapeut
Mariana Rotariu

DECLARAȚIE

Subsemnatul, Patrașcu Bogdan , student: [anonimizat], specializarea
Balneofiziokinetoterapie și Recuperare , Facultatea de Bioinginerie Medicală , declar prin
prezenta că lucrarea de licență cu titlul Profilaxia scoliozei elevilor din clas a a V -a este scrisă de
mine și nu a mai fost prezentată niciodată la o altă specializare, facultate sau instituție de
învățământ superior din țară sau străinătate. De asemenea, declar că studiul de literatură și datele
experimentale prezentate în lucrare sunt rezultatul propriei mele activități, iar sursele de
informare consultate sunt indicate în lucrare.

CUPRINS

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE ………………………………………………………………………….. …….. ………. ………………6

CAPITOLUL 2
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII
2.1. Noțiuni de anatomie a coloanei vertebrale
2.1.1. Sistemul osos……………………….. ………………………………….. ………………. ……………….. 8
2.1.2. Sistemul muscular…………………………………………………….. ………………. ………………. 13
2.1.3. Sistemul articular …………………………………………………….. …….. ………………………… 16
2.2. Statica și biomecanica coloanei vertebrale ……………………………….. ……………………….. ……… 21
2.3. Scolioza………………………. ……………………………………………………… …….. ……… ………….. …….. 24
2.3.1. Definiție………………………………………………………………………….. ……… ………… …….. 24
2.3.2. Etiopatogenie și morfopatologie……………………………………………………. ………. …….24
2.3.3. Semiologie și principii de diagnostic……………………………………………… ……….. ……30
2.3.4. Tratamentul scoliozei ………………………………………………………………….. ………… …..33
2.3.5 . Kinetoprofilaxia scoliozei………………………………………………………………… ……… ….34

CAPITOLUL 3
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA LUCRĂRII
3.1. Metode de studiu utilizate ……………………………………………………………………………. ……….. …38
3.2. Locul, subiecții și etapele lucrării ……………………………………………………………………… ………41
3.3. Pl anul de recuperare profilactic ………………………………………………………………………….. …….42
3.3.1. Obiectivele generale ale tratamentului profilactic ……………………………………. …….42
3.3.2. Mijloacele programului de prevenție utilizate ……………………………………….. ………43
3.3.3. Programul kinetoprofilactic ………………………………………………………………. ……… ..48

CAPITOLUL 4
REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LO R …………………………………. ……..55

CAPITOLUL 5
CONCLUZII ………………………………………………………………………………………………………… …….56

BIBLIOGRAFIE ………………………………………………………………………………………… ………………. .57

ANEXE …………………………………………………………………………………………………………… ……… ….59

CAPITOLUL 1
INTRODUCERE

În ultimii ani kinetoterapia a devenit un domeniu cunoscut și foarte apreciat de persoanele
care au avut nevoie de un astfel de tratament. Este cea mai nouă componentă a medicinii fizice și
reprezintă metodologia activă, de bază pentru consolidarea sau refacerea funcțiilor unor părți ale
corpului uman afectate de boală sau de traumatisme. Kinetoterapia este efectuată prin programe
de recuperare medicală care urmăresc refacerea unor funcții diminuate sau creșterea nivelului
funcțio nal în diverse suferințe. Este o formă terapeutică individualizată care, utilizând programe
de exerciții fizice statice și dinamice, se poate folosi în programele terapeutice profilactice (de
prevenire), curative și de recuperare. Astfel, kinetoterapia îș i găsește aria de utilizare în cele trei
secțiuni de asistență medicală, putându -se descrie:
•kinetoterapia profilactică
•kinetoterapia de tip curativ
•kinetoterapia de recuperare
Una din cele mai întalnite deficiențe de atitudine a corpului este scolioz a în cazul careia
kinetoprofilaxia , prevenirea apariției acesteia, are un rol foarte important . Numărul mare de
cazuri de scolioză apărute la vârsta pubertății și nedescoperite la timp, au dus la interesul acordat
abordării temei prezentate în această lucr are.

CAPITOLUL 2
FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A LUCRĂRII
2.1. Noțiuni de anatomie a coloanei vertebrale
2.1.1. Sistemul osos
Coloana vertebrală are o structură complexă, formată prin suprapunerea a 33 -34 de
vertebre. În funcție de zona căreia îi aparțin, vertebrele se împart în:
 Vertebre cervicale, în număr de 7, notate C 1-C7, acestea formează coloana
cervicală;
 Vertebrele toracale sau dorsale, în număr de 12, notate T 1-T12, acestea reprezintă
coloana toracală;
 Vertebre lombare , în număr de 5, no tate L 1-L5, acestea formează coloana
lombară;
 Vertebrele sacrate sunt î n număr de 5, sunt sudate între ele formând sacrul;
 Vertebrele coccigiene, în număr de 4 -5, sunt sudate și formează coccisul.

Vertebrele cervicale, toracale și lombare sunt oase mobile numite și vertebre adevărate,
iar vertebrele sacrate și coccigine sunt vertebre sudate , fiind numite vertebre false. [1]

Caracteristicile generale ale vertebrelor adevărate:
Orice vertebră adevărată este constituită din două parți le gate prin pediculii vertebrali:
 una anterioară – corpul vertebral
 una posterioară – arcul vertebral.

Între cele două parți se delimitează foramenul vertebral.
Peretele anterior al foramenului vertebral este alcătuit din c orpul vertebral și prezintă
două fețe (superioară și inferioară) și o circumferință.
Arcul vertebrale este o lamă de țesut osos care delimitează un orifiuciu numit gaura
vertebrală, formează peretele posterior al foramenului vertebral și este alcatuit din:
 2 lame verteb rale;
 proces spinos (posterior);
 2 procese transversare (lateral);
 4 procese articulare (2 superioare și 2 inferioare);
Între arc și corp există două punți osoase – pediculii vertebrali, care le leagă. Prin
suprapunerea vertebrelor, găurile vertebrale for meaz ă canal ul vertebral care adăpostește mă duva
spinării, iar între ped iculii vertebrali se formează gă urile intervertebrale, locul de emergență al
nervilor spinali. [1]

Caracteristicile particulare ale vertebrelor adevărate:

Vertebrele cervicale au un corp mic , alungit transversal. Procesele spinoase sunt scurte;
au varful bifid, favorizând extensia, exceptie: C 2, C 7,care au procesul spinos lung, pentru C 7
acesta poate fi palpat sub piele constituind un reper important. Procesele transverse au două
rădăcini, una pe corp iar alta pe pedicul. Cele două rădăcini delimiteaza un orificiu – gaura

transversală – pe unde trece artera si vena vertebrala. Sunt bine dezvoltate limitând înclinațiile
laterale; au vârful împărțit într -un tubercul anterior și unul posterior. Procesele articulare sunt
orientate în plan orizontal, cele superioare privesc în sus și posterior iar cele inferioare privesc în
jos și anterior. Ele sunt înclinate la 45° și datorită acestui fapt înclinarea lateral ă se combină
întotdeauna cu o ușoară rotație.
Prima vertebră, C1, denumită atlas , nu are corp vertebral dar prezintă doua mase laterale
unite printr -un arc anterior și un arc posterior. Lateral de mase se gasesc procesele transversale,
voluminoase, perforate de un orificiu pe unde trece artera vertebrală.
Inelul osos este imparțit în două părți prin ligamentele transverale ale atlasului care se
inseră pe faț a internă a maselor laterale:
 partea anterioara înconjoară dintele axisului;
 partea posterioara formează foramenul vertebral.
Pe fața posterioară și inferioară a maselor există suprafețe articulare prin care atlasul se
articulează superior cu osul occipital și inferior cu axisul. [1,2]

Axisul , C2, are forma tipică a unei vertebre cervicale cu excepția unei formațiuni osoase
numite “dinte”, situată pe faț a superioară a corpului. Acesta pătrunde în partea anterioară a
inelului atlasului.
De fiecare parte a corpului se gasește o suprafață ovalară convexă care corespunde feței
inferioare a unei mase laterale a atlasului.
Astfel nu există disc între atlas și axis ci numai două articulații clasice. Ambele suprafețe
articulare sunt convexe atât la axis cat și la atlas – este o legatură ce asigură o mobilitate
permanentă.

Vertebrele toracale prezintă un corp ușor alungit în sens sagit al și câte o scobitură
superioară și una inferioară de fiecare parte (fovea costalis) corespunz ătoare coastei cu care se
articulează vertebra respective.
Procesele spinoase sunt prismatic triu ngulare și sunt orientate postero -inferior.
Procesele transverse sunt de lungime inegală , mai lungi pentru partea superioară a
coloanei toracale. Pe faț a lor anterioară prezintă o suprafața articulară pentru tuberculul coastei
corespunză toare. [1]

Vertebrele lombare prezintă un corp voluminos, alungit transversal.
Procesele transverse sunt lungi, se numesc procese costiforme fiind resturi de coaste.
Adevă ratele procese transverse sunt mici proeminente, pe fața posterioară a proceselor
costiforme și se numesc procese accesorii.
Procesele articulare superioare au forma unor segmente de cilindru gol și privesc medial,
cele inferioare au forma unui segment de cilindru plin și privesc lateral.
Procesele spinoase sunt scurte și masive, dreptunghiulare, orizontale; [1]

Caracteristicile generale ale vertebrelor false
Sacrul este un os median ș i posterior, nepereche situat în continuarea coloanei lombare.
Aproximativ triunghiular reprezintă fuziunea a cinci vertebre sa crale ale că ror elemente sunt
distincte.
Fața anterioară sau pelvină e concavă; prezintă patru linii transversale care corespund
suturii celor cinci vertebre sacrate.
Unghiul format de sacru cu ultima vertebra lombară se numeș te promotoriu și reprezintă
limita anterioar ă între micul și marele bazin.
Lateral se observă gă urile sacrate pelviene prin care trec ramurile anterioare ale nervilor
spinali sacrati.
Fața superioară sau baza prezintă central fata superioară a primei vertebre sac rate;
posterior de aceasta se gă sește orificiul superior al canalului sacrat, iar lateral aripioarele
sacrului.
Cele două procese articulare prezente se articulează cu procesele articulare inferioare ale
ultimei vertebre lombare.
Fața posterioară este convexa – de la linia mediană spre ex terior găsim de fiecare parte:
-creasta sacrală mediaăa (prin unirea proceselor spinoase )
-creasta sacrală intermediară (prin unirea proceselor articulare )
-creasta sacrală laterală (prin unirea proceselor transverse )
Se mai observă: gă urile sacrate posterioare pe unde ies ramurile dorsale ale nervilor
sacrați și un orificiu în formă de V ră sturnat; este hiatul sacral delimitat de două mici creste –
coarnele sacrale.
Fețele laterale în numar de două prezintă:
a) fața articulară pentru articulația cu osul coxal;
b) tuberozitatea sacral ă pentru inserț ia unor ligamente puternice.
Vârful prezintă o fețișoară eliptică; se articulează cu coccigele.
Coccigele este un mic os triunghiular format prin fuzionarea a 4 –5 vertebre care, însă nu
pot fi identificat e. Se articulează cu sacrul printr -o suprafața de formă ovală și este menținut
printr -o capsulă și ligamente. Aceasta articulație este frecvent sudată. Prezintă doua fețe, două
margini, o bază și un varf.
Coloana vertebral ă în întregime are o serie de car acteristici care îi conferă rolul de pilon
axial al scheletului . Astfel lungimea coloane i vertebrale este de aproximativ 73 cm la un bărbat
de talie med ie și de 63 de cm la o femeie d e talie medie, deci cam 40% din talie, diametrul
maxim este la nivelul v ertebrei L 5.[1,2]

2.1.2. Sistemul muscular
Mușchii ce mențin coloana sunt mușchii spinali poliarticulari. Aceștia pornesc de la sacru
și iliac și merg până la occipital. Dispunerea lor formeaz ă un trunchi lombar care se subțiază pe
masură ce se apropie de torace și un altul cervical care se subțiază de asemenea, coborând spre
torace, rezultând din aceasta o comasare a mușchilor în zona lombară și cervicală. [3]
Rolul masei lombare este static, iar masa cervicală a sigură și mobilitatea capului cu
mențin erea privirii pe orizontală.
Mișcă rile coloanei vertebrale sunt: f lexia, extensia, înclinările laterale, rotația și
circumducția, mișcări ce sunt relizate de un număr mare de mușchi situați atât pe coloana
vertebrală cât și pe bazin , gâ t și cap.
Pe part ea dorsală a coloanei în șanțurile vertebrale sunt dispuși mușchii extensori ai
coloanei fixați între apofizele spinoase și cele transverse.
Potrivit lui Braus , se pot enumera patru sisteme importante de mușchi:
 sistemul interspinos este format din mușchi scurți, situați în regiunea cervicală și
lombară, cu inserșii pe apofizele spinoase. Aceștia fac extensia coloanei cervicale și lombare , iar
când se contractă unilateral realizează înclinările laterale;
 sistemul intertransvers este format tot din mușchi scurși, prezenți tot în cele două regiuni,
cervicală și lombară, cu inserții între apofizele transverse ale vertebrelor din aceste regiuni. Fac
pe lângă extensia coloanei și înclinarea laterală de partea contracției.
 sistemul transverso -spinos este format din mușchii fusiformi , dispuși de -a lungul întregii
coloane în șanțurile vertebrale, au o inserție pe apofizele spinoase ale vertebrelor apoi merg oblic
în sus și se inseră pe apofizele spinoase ale vertebrelor superioare. Acest grup de mușchi se
împarte în: rotatori interni -se inseră pe apofiza spinoasă a următoarei vertebre superioare;
rotatori lungi – inserția se face peste o vertebră; multifizi –cu mai multe tendoane , care se inseră
pe apofiza spinoasă a vertebrei superioare , dar sărind peste 2 -3 vert ebre; Acești mușchi
realizează pe lângă extensie și rotația opusă de partea contracției.
 sistemul spino -transvers îl găsim în regiunea cervicală.
Acești mușchi se fixează de apofizele spinoase cervicale și de primele toracale ap oi merg oblic în
sus, pentru a se fixa d e celălalt capăt de apofizele spinoase cervicale și osul occipital. Fac
extensia capului , dar și rotația de aceeași parte cu mușchii care se contractă.

Pe partea anterioară a trunchiului și gâtului sunt situați mușchii flexori ai coloanei
vertebrale:
 sternocleiodomastoidianul – realizea ză flexia capului pe trunchi la o contracție bilaterală
și la o contracșie unilaterală înclină capul de aceeași parte și îl rotează de partea opusă;
 lungul gâtului , fixat între atlas și C 3, fixează coloana vertebrală;
 dreptul abdominal este un mușchi lat, situat simetric pe o partea și de alta a liniei albe.
Are o inserție pe cartialjul costal al C 5,6,7 și pe apendicele xifoid, iar cealaltă inserție , jos pe
pubis și simfiza pubiană. Realizează flexia trun chiului, tragând de coaste , când ia punct fix pe
bayin și retroversia bazinului când ia punct fix pe coaste, dar numai în pozițiile de decubit lateral
și dorsal.
 Oblicul extern al abdomenului are inserția pe coastele V -VII și pe coxal. Este flexor al
trunchiului la o contracție bilaterală, fiind și mușchi expirator și rotator spre partea opusă pentru
o contracție unilaterală.
 Oblicul intern își are originea pe creasta iliacă și ligamentul inghinal, apoi fibrele merg
spre torace unse se inseră pe fața in ternă a ultimelor coaste și pe linia albă,prin intermediul unei
aponevroze. Când ia punct fix pe bazin coboarăcoastele și fixează trunchiul la o contracție

unilaterală, rotează trunchiul de partea contracției și bazinul de partea opusă. Când ia punc fix pe
torace ridică bazinul
 Transversul este situat cel mai profund față de ceilalți mușchi abdominali. Principala sa
acțiune este de presă a abdomenului, determinând creșterea presiunii intraabdominale, ceea ce
ajută la expirația forțată, la defecație și la mi cțiune;
 Ilio-psoasul este format din doi mușchi , psoasul și iliacul. Psoasul se inseră pe discurile
intervertebrale , pornind de la al 12+lea disc toracal până la ultimul lombar . Mușchiul iliac s
einseră pe creasta iliacă și cele două spine iliace antero rioare. Inserția inferioară a ambilor
mușchi este pe trohanterul mic al femurului. Ilio+psoasul este flexor al coapsei pe bazin și
rotator extern al coapsei, când ia punct fix pe colană și bazin și, invers, face flexia coloanei și
bazinului.

 Scalenii anterior, mijlociu, posterior au inserții pe apofizele transverse ale C 2-7 și pe
primle două coaste. Când au punct fix pe coloană cervicală sunt mușchi inspiratori și invers, fac
flexia colanei cervicale când puctul fix este pe coaste. Dacă se contractă un ilateral înclină
coloana cervicală departea contracției și o rotează de partea opusă; [3]
La mușchii flexori prezentați se mai adaugă mușchii flexori laterali ai coloanei :
 Marele drept posterior al capului. Aceste mușchi , pe lângă extensie și rotație , face și
înclinarea laterală de partea contracției;
 Oblicul superior este extensor și flexor lateral al capului;

 Supracostalii cu inserții pe ap ofizele transverse și pe coaste , fac extensia coloanei dorsale
la o contracție bilaterală și înclină lateral col ana la o contracție unilaterală;
 Ridicătorul scapulei își are inserția între apofizele transverse ale vertebrelor C 1-4,5. Când
ia punct fix pe coloană ridică scapula, ia r caând ia punct fix pe scapulă , înclină homolateral
coloana.
 Iliocostalul merge la sacru până la vertebra C 3, fixându -se pe apofizele transverse. Fac
exetensia coloanei și înclinarea laterală la o contracție unilaterală. [3]

2.1.3. Sistemul articular
Coloana vertebrală este unul din segmentele principale ale aparatului locomotor. Piesele
componente ale acestuia sunt unite între ele cu ajutorul diferitelor ligamente. Este unită superior
cu capul, înainte cu coastele, iar inferior pe ambele părți cu oasele coxale. Așadar, articulațiile
coloanei vertebrale se împart în articulații propriu -zise (articulații intrinseci) și articulații ale
coloanei cu oasele învecinate (articulații extrinseci).
Articulațiile vertebrelor adevărate
Vertebrele adevărate se articul ează între ele prin corpurile lor ș i prin procesele articulare.
În acelaș timp, ele se unesc la distanță prin procesele spinoas e, lamele vertebrale și procese
transverse.
A. Articulațiile corpurilor vertebrali sunt încadrate în grupul de articulații numite simfize .
Suprafe țele articulare sunt reprezentate prin fețele superioare și inferioare ale corpurilor
vertebrale .
Mijloacele de unire sunt: discurile intervertebrale și ligamentele vertebrale longitudinale,
anterior și posterior.
1. Discurile sau fibrocartilajele interverte brale au forma unor lentile biconvexe ce depăș esc
cu puțin circumferința lor și aderă de ligamentele ve rtebrale longitudinale.

În regiunile cervicală și lombară discurile intervertebrale sunt mai înalte în partea
anterioară, în timp ce în regiunea toracică, sunt mai înalte în partea posterioară, fapt important în
formarea curburilor coloanei. Fiecărui, disc intervertebral i se descriu două porțiuni: una
periferică și alta centrală. Porțiunea periferică, denumită inelul fibros este de natură fibro –
cartilaginoasă. Porțiunea centrală, denumită nucleul pulpos poate hernia din inelul fibros în care
este strânsă.
a) Porțiunea periferică sau inelul fibros este formată din fibre conjunctive încrucișate; cu
fiecare mișcare, o parte din aceste fibre se întind și se opun îndepărtării corpurilor vertebrale. În
același timp, ea asigură stabilitatea coloanei vertebrale și protejează măduva față de mișcările
exagerate.
b) Porțiunea centrală sau nucleul pulpos este elastică, de culoare albicioasă la tineri, gălbuie
și mai consistentă la bătrâni . Pe el repauzează corpul vertebrei suprajacente într -un echilibru
labil. Discurile intervertebrale sunt ,,centrele și organele mișcărilor ce se petrec în fiecare
articulație vertebrovertebrală". Nucleul pulpos se deplasează întotdeau na în direcție opusă
aceleia pe care o ia coloana. In stare de repaus, nucleul pulpos ocupă centrul discurilor
intervertebrale.

2. Ligamentul vertebral longitudinal anterior . Este o panglică lungă fibroconjunctivă, albă –
sidefie, așezată pe fața anterioară a coloanei vertebrale. Ea se întinde de la porțiunea bazilară a
occipitalului până la vertebra a IIa sacrată. Lățimea acestei formațiuni este variabilă, în raport cu
gradul de amplitudine al mișcărilor de extensiune față de care ea are un rol frenator. Li gamentul
longitudinal anterior aderă intim de corpurile vertebrale și mai slab de discurile intervertebrale.
Între ligament, marginea vertebrei și disc se află un spațiu ocupat de țesut conjuctiv lax, plexuri
venoase și terminațiuni nervoase senzitive. În acest spațiu, datorită unor procese de

demineralizare, se pot forma uneori ciocuri osoase, „osteofite" care constituie semnul important
în așa -numitele, discartroze".
3. Ligamentul vert ebral longitud inal posterior se prezintă tot ca o formațiune fibroco njunctivă,
comparabilă cu o lungă panglică albă -sidefie aplicată pe fața posterioară a corpurilor vertebrale,
dar în interiorul canalului rahidian, înaintea măduvei spinării și a durei mater. Se întinde de la
fața endocraniană a porțiunii bazilare a occip italului până la baza coccigelui. Este mai lat la
nivelul vertebrelor adevărate, însă în canalul sacrat se reduce la dimensiunile unui cordon
subțire, numit ligamentul sacrococcigian dorsal profund. Exceptând această ultimă porțiune
(sacrococcigiană), a cest ligament se prezintă ca o panglică festonată, mai largă la nivelul
discurilor intervertebrale și mai îngustă la nivelul corpurilor vertebrale.

B. Articulațiile proceselor articulare
Cele din regiunea cervicală și toracică sunt articulații plane, pe când cele din regiunea
lombară -trohoide.
Suprafețele articulare sunt acoperite de un strat subțire de cartilaj hialin. Ca mijloace de
unire se descriu: o capsulă fibroasă ce se inseră pe periferia suprafețelor articulare. Capsulele
articulațiilor din regiunea cervicală sunt mai laxe și mai subțiri, spre deosebire de cele din
regiunea toracică și lombară mai îngroșate. Fiecare capsulă este tapetată pe partea interioară de
un strat sinovial.
C. Unirea lamelor vertebrale(sindesmoze) se realizează cu ajutoru l unor ligamente de formă
dreptunghiulară, ocupând spațiul ce se întinde de la procesul articular până la baza procesului
spinos. Aceste ligamente închid în partea posterioară canalul rahidian. Extremitățile lor laterale

se prelungesc pînă la găurile inte rvertebrale, iar cele mediale se unesc cu cele de partea opusă la
nivelul proceselor spinoase. Sunt formate din fibre elastice anastomozate între ele. Rolul
ligamentelor galbene este multiplu:
a) prin elasticitatea lor contribuie la readucerea coleanei în poz iția ei normală, după ce a fost
flectată;
b) împiedică flexia exagerată sau bruscă a coloanei vertebrale;
c) contribuie la menținerea în poziție verticală a coloanei vertebrale.

D. Unirea proceselor (sindesmoze) se realizează prin două feluri de ligamente: ligamente
interspinoase și ligamentul supraspinos. Ligamentele interspinoasese găsesc într -un număr egal
cu acela al spațiilor interspinoase. Se prezintă ca lame spinoase situate în spațiul dintre două
procese spinoase învecinate. Prin marginile lor, superioară și inferioară, se inseră procesele
spinoase corespunzătoare. Sunt mai puțin dezvoltate în regiunea cervicală, mai lățite și de formă
patrulateră, în regiunea lombară.Ligamen tul supraspinos apare ca un cordon fibros, puternic,
întins în toată lungimea coloanei vertebrale. El unește vârful proceselor spinoase. Maximum de
dezvoltare a acestui ligament se află în regiunea cervicală. La acest nivel primește denumirea de
ligament n uchal. Acesta se prezintă ca o formațiune triunghiulară, dispusă în plan sagital, care
separă mușchii cefei. Se inseră prin baza sa pe protuberanța occipitală externă, iar prin marginea
anterioară pe procesele spinoase ale vertebrelor cervicale.

E. La unire a proceselor contribuie o serie de formațiuni fibroase numite ligamente
intertransversare de dimensiuni reduse în regiunea cervicală și toracică, dar ajung la o dezvoltare
mai mare în regiunea lombară.

Articulațiile vertebrelor false
Sunt următoarele: a rticulația lombosacrală, articulația sacrococciagiană și articulația
diococcigiană.
A. Articulația lombosacrată unește sacrul cu L5. Această unire se face după tipul
articulațiilor vertebrelor adevărate. În această articulație vom întâlni:
 un disc intervert ebral;
 partea inferioară a ligamentelor vertebrale longitudinale anterior și posterior;
 o capsulă pentru articulația proceselor articulare;
 ligamentele galbene;
 ligamentele supraspinos și interspinos.

B. Articulația sacrococciagiană este o articulație mlădioasă, constituită după tipul simfizelor.
Ea permite mobilizarea pasivă înapoi a vârfului coccigelui în timpul nașterii. Prin aceasta se
mărește strâmtoarea inferioară a bazinului, fapt de mare importanță în naștere. Cu înaintarea în
vârstă această articulație se sinostozează. Suprafețele articulare sunt eliptice, având axul mare
transversal. Mijloacele de unire sunt reprezentate printr -un ligament interosos și mai multe
ligamente periferice. Ligamentul in terosos are valoarea unui disc intervertebral.
Ligamentele periferice:
 ligamentul sacrooccigian este considerat ca porțiunea inferioară a ligamentului
vertebral longitudinal anterior. Se întinde de la vârful sacrului la coccige;
 ligamentul sacrococcigian dorsal superficial închide hiatul sacrat ;
 ligamentul sacrococcigian dorsal profund. Acesta reprezintă partea terminală a
ligamentului vertebral longitudinal posterior;

Articulațiile proceselor articulare au rol primordial în direcțion area mișcărilor; prin
natura dispoziției lor, au fost comparate cu niște șine conducătoare.

Articulațiile capului cu colana vertebrală
Primele două vertebre cervicale, atlasul și axisul sunt unite cu craniul prin intermediul
unui aparat ligamentar pe câ t de complex, pe atât de puternic. Mobilitatea mai accentuată a
regiunii cervi cale superioare a imprimat arti culațiilor acesteia unele deosebiri față de aspectul
general al celorlalte articulații vertebrale.
Articularea capului cu coloana se face prin do uă articulații: una superioară, între atlas și
occipital, și alta inferioară, între atlas și axis.
Articulația atlantoocipitală. Atlasul este unit cu occipitalul prin două articulații
condiliene și prin două formațiuni numite membranele atlantooccipitale. Cele două articulații
constituie o unitate funcțională.
Suprafețele articulare . Acestea sunt reprezentate, pe de o parte, de condilii occipitali, iar
pe de alta, de cavitățile articulare ale atlasului.
Mijloacele de unire . În acest scop există: o capsulă articulară și două membrane.
1. Capsula articulară se prezintă ca o formațiune laxă constituită din două straturi: unul
extern, fibros și altul intern, stratul sinovial. Capsula are forma unui manșon care contribuie la
menținerea în contact a suprafețelor ar ticulare. În partea superioară se inseră pe periferia
condililor occipitali, iar în cea inferioară, pe marginile cavităților articulare superioare ale
atlasului. Sinoviala tapetează suprafața interioară a membranei fibroase.

2. Membrana atlantooccipitală an terioară închide spațiul existent între arcul anterior al
atlasului și occipital. Se inseră în sus, pe partea anterioară a găurii occipitale,iar în jos pe
marginea superioară a arcului anterior al atlasului. Imediat înaintea membranei se găsește
ligamentu l vertebral longitudinal anterior.
3. Membrana atlantooccipitală posterioară închide spațiul dintre occipital și arcul posterior
al atlasului. Inserția ei se face în sus, pe marginea superioară a arcului posterior al atlasului.
Acestei membrane i se atribuie valoarea unui ligament. Ea, împreună cu arcul posterior al
atlasului, delimitează de fiecare parte câte un orificiu pentru trecerea arterei vertebrale.
Articulația atlantoaxoidiană
Atlasul se articulează cu axisul prin: două articulați atlantoaxoidiene laterale și o
articulație atlantoaxoidiană mediană. Toate trei con¬stituie o unitate anatomică; articulația
inferioară a capului.
Articulațiile atlantoaxoidiene lateralesunt articulații plane.
Suprafețele articulare. Pe atlas,ele ocupă fața inferioară a maselor laterale; pe axis, sunt
reprezentate prin fețișoarele de pe procesele articulare superioare. Suprafețele articulare sunt
ușor convexe și acoperite de un cartilaj hialin, mai gros în partea centrală decât la periferie.
Această particula ritate își are im¬portanța sa în mecanica articulară, deoarece suprafețele
articulare vor veni în contact mai intim numai în porțiunea lor mijlocie, rămânând mai
îndepărtate înainte și înapoi.
Mijloacele de unire. Formațiunile care îndeplinesc acest rol s unt:
 capsula articulară, care unește suprafețele articulare. Este foarte laxă și tapetată pe
suprafața interioară de un strat sinovial:
 membranele atlantoaxoidiene, sunt două formațiuni fibroconjuctive întinse de la atlas la
axis. Deosebim: membrana atla ntoaxoidiană anterioară și membrana atlantoaxoidiană
posterioară. Prima este o membrană fibroasă ce se întinde de la marginea inferioară a
arcului anterior al atlasului, la fața anterioară a corpului axisului. înaintea acesteia se află
ligamentul vertebra l longitudinal anterior. Cea de -a doua membrană se întinde între arcul
posterior al atlasului și cel similar al axisului.
Articulația atlantoodontoidiană este încadrată în grupul articulațiilor trohoide care
leagă dintele axisului de un inel osteofibros al atlasului , format din arcul anterior al acestuia și
de un ligament transvers care leagă cele două mase laterale.Articulația este întărită de
ligamentul apical al dintelui (dispus între partea anterioară a găurei occipitale și dinte),
ligamenteke alare (care leagă condilii occipitali de dinte) și membrana tectoria (care acoperă
ligamentele precedente) .[3,4,5]

2.2. Statica și biomecanica coloanei vertebrale
Coloana prezintă o serie de curburi fiziologice în plan sagital și frontal care îi conferă o
rezistență și elasticitate deosebite.
În plan sagital, curburile sunt orientate fie cu convexitatea anterioară cand se numesc
lordoze, fie cu convexitatea posterioară cand se numesc cifoze.
Coloana vertebrală prezintă patru curburi: curbura cervicală (lordoză), curbura toracală
(cifoză), curbura lombară ( lordoză ), curbura sacrococcigiană ( cifoză ).

În timpul vietii intrauterine coloana vertebrală prezintă o singura curbură cu convexitatea
înapoi (cifoza) .
La nou născut coloana vertebrală prezin tăun unghi lombosacral, ce separă cifoza cervico –
toracală de cea sacrococcigiană.
Lordoza cervicală apare în lunile 3 -5, este rezultatul ridicării capului de către sugar.
Lordoza lombară apare ăn jurul varstei de doi ani si se datorează stațiuniivertical e și
locomotiei.
Articulațiile intervertebrale permit mișcări limitate, dar care conferă axului vertebral un
caracter robust, elastic, adaptat stațiunii bipede. Fiecare articulație intervertebrală are mișcările ei
proprii care sunt reduse. Mișcările coloanei în întregime, de fapt, rezultanta mișcărilor ei parțiale,
sunt foarte întinse

Mișcările coloanei vertebrale sunt următoarele: flexia, extensia, ânclinația laterală,
circumducția și rotația.
Biomecanica articulațiilor disco -vertebrale . La formar ea acestor articulații participă
corpurile vertebrale și discurile intervertebrale. Sunt amfiartroze cu cinci grade de libertate ce
permit următoarele mișcări:
 Flexie –extensie: în jurul unui ax transversal;
 Înclinare laterală în jurul unui ax sagital;
 Rotații în jurul unui ax vertical;
 Mișcări de alunecăre pe axe paralele ale corpurilor vertebrale;
 Mișcări de îndepartare -apropierena două vertebre;

Biomecanica apofizelor posterioare
Aceste articulații sunt formate din suprafețele articulare ale apofize lor a două vertebre,
căte două pentru fiecare vertebră. Sunt artrodii și permit doar mișcări de alunecare anterioară –
posterioară -laterală.

Biomecanica articulațiilor coloanei cervicale
 În plan sagital și ax transversal
Flexia este mișcarea spre anterior și are o amplitudine de 30° -45° în articulația atlanto –
occipitală.
Extensia este mișcarea posterior coloanei și are o amplitudine de 35° -45°din care 30°
sunt date de artciculația atlanto -occipitală
 În plan frontal și ax sagital
Înclinarea laterală spre dreapta ș i spre stânga se face prin turti rea discului de aceeați parte
și înalțarea sa în partea opusă și măsoară 35° -45°, din care 15° -20° sunt date de artciculația
atlanto -occipitală. Coloana se comportă ca o pârghie dgradul 3.
 În plan transversal și ax vertical
Rotația are o amplitudine de 45° -70°, fără participarea articulației atlanto -occipitale.
Circumducția este o mișcare care combină flexia -extensia -înclinarea laterală -rotația;

Biomecanica articulațiilor coloanei dorsolombare
 În plan sagita l și ax transversal
Flexia are o amplitudine de 80° -90° din care 40° -50° realizate de coloana dorsală și 40°
din coloana lombară;
Extensia este mișcarea este o mișcare mult mai limitată cu o amplitudine 20° -35°

 În plan frontal și ax sagital
Înclinarea laterală are o amplitudine de 20° -35°,
 În plan transversal și ax vertical
Rotația se apreciaz ă prin măsurarea unghiului format din linia umerilor și linia bicretă ,
care are în mod nromal o valoarede 30° -45°.[2,3,5 ]

2.3. Scolioza
2.3.1. Definiție

Scolioza este o deviație laterală a coloanei în plan frontal, la care se adaugă rotația în plan
orizontal a corpilor vertebrali însoțită de deformări accentuate ale structurii osoase. Afectarea
anatomiei osoase determină modificări ale simetriei trunchiulu i, apariția ghibozității costale,
tulburări de tonicitate la nivelul musculaturii paravertebrale și, cel mai grav, tulburarea
echilibrului centurilor scapulară și pelvină. Într -un anumit stadiu, bolnavul poate să diminueze
voluntar deformația însă niciodat ă să o reproducă în sens invers pe aceeași distanță [7].
Convexitatea (respectiv gibozitatea), este aceea care conferă denumirea direcției
scoliozei. Rotația vertebrală se fa ce spre concavitatea coloanei.[8 ]
Depistarea cât mai precoce și debutul cât mai rapid al tratamentului constituie un element
esențial pentru o recuperare eficientă. [7]

2.3.2. Etiopatogenie și morfopatologie
Clasificare:
O primă diferențiere se face între scoliozele nestructurale (atitudini scoliotice sau
scolioze funcționale).
A. Scoliozele funcționale sunt deviațiile în plan frontal ale coloanei , ușoare și
mobile, în care anatomia vertebrelor și a discurilor este normală; doar aliniamentul în plan
frontal este perturbat. Deviația laterală a coloanei este complet reductibilă clini c și radiografic în
poziție culcată. [3] Acest tip de scolioze se împarte la randul său în următoarele:
1. Atitudinea scoliotică
Reprezintă o simplă încurbare a coloanei vertebrale în plan frontal, mobilă și instabilă. Ea
se reduce spontan în pozițiile de decubit, în suspensie sau în îndoire laterală și se poate corecta
voluntar sau pasiv prin presiune în regiunea respectivă până se atinge o atitudine inversă.
Atitudinile scoliotice ale coloanei pot fi provocate de poziții defectuoase menținute în
timp înd elungat sau de o atitudine psihică de relaxare, oboseală și inerție, lipsă de voință și

contr ol muscular. Multe din atitudinile scoliotice se corectează spontan dacă dispar cauzele care
le-au provocat.
2. Scolioza habituală
Este o atitudine scoliotică la car e mobilitatea coloanei vertebrale este mai redusă, deviația
vertebrală ajungând numai să se corecteze parțial la mișcarea de îndoire laterală. Netratată la
timp, această deviație vertebrală se accentuează și compensează printr -o altă curbură în sens
opus, la un nivel s upra sau subiacent al coloanei[7 ].
3. Curburi de compensație
Se formează în urma unor defecte cu sediul la distanță de rahis. Ele pot fi ușor
identificate printr -un examen clinic atent.
Inegalitatea de lungime a membrelor inferioare determină în ortostatism o înclinare a
bazinului spre membrul inferior mai scurt. Coloana lombară va corija această oblicitate printr -o
curbură compensatorie cu convexitatea spre membrul inferior mai scurt. Corecția inegalității prin
adăugarea înălțimii necesare sub călcâi sau poziția aplecat înainte sau culcată duce la dispariția
scoliozei.

Scolioză compensatorie: a – inegalitate de membre inferioare; b – scolioza dispare prin
compensarea inegalității.

Atitudinile vicioase ale șoldului vor determina o compensare la nivelul coloanei.
Retracțiile musculare ireductibile pot provoca o atitudine scoliotică. O retracție a sterno –
cleidomastoidianului (torticolis congenital) va determina o atitudine scoliotică care va dispărea
odată cu secționarea (sau alungirea) tendoa nelor mușchiului retractat. Dacă este tardivă corecția,
un grad de deviaț ie scoliotică poate persista. [9 ]

B. Scoliozele structurale sunt scolioze ale căror vertebre au modficări structurale
(rotații, cuneiformizări etc.), ale căror curburi sunt ireductibile clinic și radiografic în poziția
culcată și au, în general, o tendință evolutivă.[ 9]
În grupa scoliozelor structurale se co nturează două subgrupe distincte :
1. Scoliozele structurale de etiologie cunoscută: neuromusculare; congenitale;
neurofibromatoză; tulburări mezenchimale; traumatice; contracturi extra -vertebrale;
osteocondrodistrofii; tumorale; afecțiuni reumatoide; boli metabolice; scolioze legate de regiunea
lombo -sacrată, în spondiloză și spondilolistezis sau anomalii congenitale; infecții osoase . [7,8,9]
2. Scolioze idiopatice sau esențiale, al căror mecanism patogenic și etiologic rămân
mereu necunoscute. Incidența acestui tip de scolioze este crescută în cadrul populației infantile
iar evoluția ei este greu de prevăzut, prognosticul fiind deosebit de grav.
Grusa realizează o clasificare a scoliozelor după gravitatea curburilor:
 gradul I : curbura principală prezintă un unghi sub 30 de grade, rotația vertebrală este
mică iar curburile compensatorii foarte suple;
 gradul II : curbura principală este cuprinsă între 30 și 60 de grade, torsiunea vertebrală se
află între 10 și 20 de grade, curburile secundare se prezintă încă suple;
 gradul III : curbura principală este peste 60 de grade iar rotația corpilor vertebrali mai
mare de 30 de grade, curburile sec undare sunt fixe.
Deasemenea Cotrel , deosebește 4 forme de scolioze în funcție de vârsta la care au apărut :
 scoliozele nou născutului: apar imediat după naștere sub forma unei încurbări totale,
toraco -lombare, în general spre stânga, cu rotație vertebrală minimă;
 scoliozele infantile : debutează înainte de 3 ani, sunt mai întâlnite la băieți și au o singură
curbură;
 scoliozele juvenile: apar după vârsta de 3 ani până la pubertate;
 scoliozele adolescenței : apar în preajma pubertății și sunt localizate, de reg ulă, la nivelul
regiunii lombare. [7]

O altă clasificare a scoliozelor se poate face din punctul de vedere al curburilor și pot fi:
 cu curbură toracică : dau gibozitate mare; au curbe minore deasupra și dedesubt, cu
caracter compensator; potențial evolutiv mare, cu prejudicii cardiopulmonare.
 cu curbură toracolombară pe dreapta sau pe stânga : au curbe minore; dau distorsiune
costală; mai puțin disgrațioase și periculoase cardiopulmonar.
 cu curbură lombar ă: nu dau diformitate prea mare;

 cu dublă curb ură majoră cu diverse combinații : toracică stg – lombară dr. sau invers;
diformitate în general mică. [8]
După orientarea curburii scoliozele sunt sinistroconvexe sau dextroconvexe.

O altă categorie de scolioze este remarcată de unii autori fiind denumită "scolioza
școlară". Această categorie nu există, însă a fost demonstrat că formele primare ale scoliozei se
accentuează considerabil în timpul frecventării școlii, fie datorită faptului că mobila școlară nu
corespunde deseori nivelului de creștere al elevilor sau nu este adaptată corect, fie din cauza
șederii îndelungate într -o poziție improprie (într -un colț al clasei), capul fiind întors spre masa
profesorului, sau spre tab lă. [10 ]

Etiologie
Nu este cunoscută încă suficient etiologia deformărilor scoliotice . Clarificarea definitivă
a cauzelor care atrag după sine apariția deformațiilor menționate ar pune la dispoziția
practicienilor și modalități de profilaxie deosebit de prețioase. [9]
Deficiența congenitală sau dobândită a coloanei vertebrale reprezintă un factor etiologic
important în apariția scoliozei. Scoliozele dobândite sunt întâlnite mult mai des, deaceea acestea
prezintă un interes mai mare. [11]. În literatura de specialitate se vorbește de două teorii generale
ce urmăresc apariția defecțiunilor ortopedice dobândite: teoria musculo -ligamentară și teoria
osteopatică.[ 12]
Teoria musculo -ligamentară consideră drept cauze principale ale dezechilibrării coloanei
vertebrale, distoni a nervoasă de origine vegetativ -endocrină, precum și hipotonia musculaturii și
hiperlaxitatea aparatului capsulo -ligamentar, cauzate de modificările endocrine apărute în
perioada pubertății.
Teoria osteopatică presupune implicarea mai multor factori lega ți de arhitectura coloanei
vertebrale și a plantei:
 microtraumatisme sau traumatisme;
 accentuarea, din diferite cauze, a curburilor fiziologice;
 afecțiuni inflamatorii generale;
 tulburări de creștere.
În perioada copilăriei și adolescenței procesele c omplexe care se petrec la nivelul zonelor
de creștere și osificare pot fi interceptate și modificate de diverse vicii metabolice, tulburări
locale congenitale sau câștigate, sindroame de malnutriție și altele. Un rol foarte important, dar
care nu este demo nstrat complet, în apariția devierilor scoliotice, revine discului intervertebral.
În toate 100% din cazurile cercet ate acesta a fost găsit lezat [13;11 ].

Unii cercetători, în baza studiilor genetice efectuate, consideră că apariția deformațiilor
scoliotice are cauze preponderent ereditare. Factorul ereditar este astăzi general acceptat datorită
apariției frecvente a scoliozelor la mai mul ți membri ai aceleași familii.[9;14 ]
Majoritatea autorilor susțin următoarele cauze:
1. Rahitismul poate fi o cau ză a dereglărilor creșteri i coloanei vertebrale și tălpii . [15;11 ].
2. Malformațiile congenitale ale scheletului și ale aparatului locomotor, în general, trebuie
să ne oblige la examinarea clinico -radiologică a coloanei vertebrale. O serie de boli congenitale
ale cordului, rinichilor, pielii pot să se asocieze cu ma lformații vertebrale .
3. Unele boli neurologice, ca sechelele poliomielitei acute anterioare, neuro -fibromatoza,
siringomielia, encefalopatiile infantile, boala Friedreich, Charcot -Marie etc., duc dese ori la
scolioze. În cursul evoluției lor, se va urmări cu atenție coloana vertebrală, pentru a institui
imediat tratamentul ortopedic corespunzător sau pentru a fixa chirurgical curbura [ 16;9].
4. Traumatismele pot genera atât deformații ale coloanei vertebra le, cât și ale piciorului. În
acest context, deformațiile pot apărea imediat după traumatism sau după o anumită p erioadă [9 ].
5. Cauze de origine paralitică. Deformațiile paralitice se dezvoltă în rezultatul unei paralizii
infantile, care cuprinde mușchii spi nării sau abdomenului, precu m și mușchii piciorului [17 ].
6. Unii autori atribuie traumatismele și paraliziile la categoria cauzelor neurologice [17 ].
7. Unele boli metabolice, ca maladia Lobstein, sindromul Milkman -Loaser și altele
(mucopolizaharidozele), pot duce la alterări de creștere ale cartilajelor vertebrale și, deci, la
scolioze. Unii autori ce recomandă tratamente cu doze mari de vitamină C (5 -10 g/zi), pe un timp
îndelungat, cu rezultate promițătoare în stăpânire a dezechilibrului metabolic.
8. Bolile inf ecțioase ale copilăriei, ca scarlatina, rujeola, parotidita epidemică pot constitui
factori de declanșare în evoluția unei scolioze. După aceste boli, copiii trebuie supravegheați, din
acest punct de vedere, încă 6 luni – 1 an.
9. Afecțiunile virale severe, c a hepatitele virale repetate sau cu evoluție lungă, gripele cu
complicații secundare etc., pot duce, mai ales la adolescenți, la agravarea unor curburi scoliotice,
până atunci neobservate. Supravegherea acestor adolescenți este obligatorie, mai ales în per ioada
de creștere, și un rol deosebit îi revine în acest sens cabinetului medica l școlar.
10. Dezechilibrul pelvisului, prin malformația sa sau a șarnierei lombo -sacrate, precum și
inegalitățile membrelor inferioare (congenitale, din cursul creșterii sau în ca drul unei boli 35 ca
sindromul Klipper -Trainaunay etc.) duc la tulburări statice ale coloanei vertebrale, care se po t
structuraliza pe parcurs.
11. Debilitatea fizică generală, însoțită de anemii, predispoziția la boli intercurente etc.,
trebuie de asemenea să ne atragă atenția .

12. Acuitatea vizuală și cea auditivă trebuie atent urmărite, încă de la vârsta de 2 -3 ani, în tot
cursul copilăriei și adolescenței. Un astigmatism nu prea supărător, o miopie inegală, o acuitate
auditivă mai scăzută unilateral, ca urmare a unei otomastoidite din prima copilărie, determină
poziții asimetrice ale capului și gâtului, mai ales la școală, care por antrena deformări ale
coloanei vertebrale.
13. Pozițiile vicioase (cauze obișnuite) ale copiilor sunt generatoare de tulburări ale stati cii și
creșterii coloanei vertebrale, precum și ale piciorului. Aceste poziții vicioase pot avea drept
cauză deprinderi greșite (obiceiul de a dormi pe aceeași parte a corpului, poziția îndelungată pe
același picior), deficite fiziologice (dreptacii sau st ângacii care neglijează utilizarea și a celuilalt
membru) sau patologice (tulburări de vedere, de auz etc.)

Factori de risc. Pot apare dureri ale coloanei in cazul unor activități prelungite ce
implică statul așezat sau în picioare. Odată cu curbarea laterală a coloanei (de forma literei C),
poate apare o curbă compensatorie (de forma literei S) pentru menținerea echilibrului. Scoliozele
severe pot provoca și probleme respiratorii. Un important factor de risc este mărimea curburii; cu
24 cât aceasta este mai mare, cu atât crește riscul. La o curbură de 20 grade, numai 20% din
cazuri progresează. La 30 grade, factorul de risc aju nge la 60%, iar la o curbură de 50%, riscul
este de 90%.

Morfopatologie
Principalele modificări morfologice ale componentelor coloanei vertebrale pot fi
caracterizate după cum urmează:
a) Deformarea coloanei este reprezentată de curbura laterală a acesteia. Ea cuprinde un
număr variabil de vertebre (în medie o curbură primară toracică include 6 -7 vertebre, una
lombară – 5 vertebre, curbura toraco -lombară printre 6 -9 vertebre). Numărul vertebrelor
încadrate în curburile primare crește în cazul scolio zelor paralitice. În cazul curburilor
compensatorii, numărul vertebrelor cuprinse este mult mai variat.
b) Rotația apare deosebit de evidentă la scoliozele cu înclinație laterală, de peste 45 grade,
dar nu evoluează întotdeauna paralel cu aceasta. În angulați ile de peste 100 -110 grade vertebrele
apicale se văd în profil pe filmul radiografic. De regulă, rotația apare mai precoce și evoluează
mai rapid în regiunea lombară decât în cea toracică, deoarece la aceasta din urmă axul rotației se
găsește aproape de li gamentul vertebral posterior, pe când în regiunea lombară este mult mai
excentric, în dreptul vârfurilor spinoase.
c) Deformările toracice sunt caracterizate prin apariția gibusului costal, determinat de
angularea puternică a arcurilor posterioare ale coastel or din convexitatea curburii scoliotice,

datorită tracțiunii exercitate de procesele transverse ale vertebrelor scoliotice rotate spre
posterior. Coastele de pe partea convexă a scoliozei, angulate, se depărtează și se verticalizează,
se îngroașă și devin mai solide, căutând să se opună rotației vertebrale. Coastele din partea
concavă se turtesc. Se apropie unele de altele, se lățesc și se orizontalizează. Deseori, din partea
concavității apare o gibozitate costală anterioară, însoțită de oblicizarea sternu lui.
d) Vertebrele suferă multe modificări, în funcție de poziția lor în cadrul curburii. Vertebra
de vârf este turtită lateral (corpul), devenind trapezoidală sau cuneiformă, platourile corpului
făcând un unghi deschis spre convexitatea curburii. Lamele pedi culei, apofizele sunt rotate spre
concavitate și devin inegale. Canalul neural se oblicizează, spațiile intervertebrale dinspre
concavitate se strâmtează, nucleul pulpos al discului intervertebral se deplasează spre
convexitate, platoul superior al corpulu i vertebral suferă leziuni, uneori apar sinostoze între
corpii vertebrali de pe partea concavă.
e) Procesele transverse de partea convexă tind să se sagitalizeze, trăgând după ele arcurile
posterioare ale coastelor care vor forma gibusul.
f) Ligamentele își modi fică structura (osificări, artroze, sinostoze).
g) Conținutul canalului neural suferă și el (aderențe meningiene, compresiuni, jenă la
nivelul găurilor intervertebrale).
h) Atingerile viscerale sunt secundare compresiunilor exercitate de toracele deformat, care
împiedică dezvoltarea normală din punct de vedere morfo -funcțional a viscerelor conținute sau
de vecinătate. Pot apărea astfel, leziuni cardiace, insuficiențe cardiorespiratorii, colapsuri
pulmonare, malformații ale viscerelor abdominale (cardiotuberozita re, gastrice, cu hernii
transdiafragmatice, malpoziții duodenale etc.) [18,11 ]

2.3.3. Semiologie și principii de diagnostic:

Diagnosticul este pus în urma examenului clinic și paraclinic.

Inițial, această deviație a coloanei poate fi descoperită fie de părinți care observă o
asimetrie a spatelui sau a taliei, fie la școală, la orele de educație fizică ori screening sau, mai rar
din păcate în România, de către medicul de familie sau prin screening școlar. [9]
Programul de screening pentru scolioza în ș coli este recomandat de către majoritatea
organizațiilor sanitare. Cu toate acestea unele organizații medicale sunt împotriva efectuării de
rutină a screeningului pentru scolioza idiopatică la copii mai mari și adolescenții care nu au
simpatologie. Experți i medicali care susțin screeningul cred că un diagnostic precoce va conduce
și la un tratament precoce care să oprească evoluția curburii spre agravare. În unele state

screeningul pentru scolioză este reglementat prin lege. În primele etape screenigul poat e fi
efectuat la școală. Screeningul ulterior poate fi realizat după o anumită perioadă de timp de către
medicii specialiști sau de către medicul de familie. Mulți copii la care se recomandă urmărirea
ulterioară nu au nevoie de aceasta. Mulți cercetători s ugerează adăugarea de teste suplimentare la
testul de înclinare în față pentru a face sc reeningul școlar mai eficace.[19 ]
În cadrul examenului clinic se va face :
1. Anamneza care trebuie să analizeze: antecedentele familiale (directe și colaterale pentru a
aprecia existența unui factor ereditar) și antecedentele personale (condițiile nașterii, etapele
dezvoltării, bolile copilăriei).
2. Examenul în ortostatism
La examinare se urmăresc:
a) Posterior:
 cap înclinat
 un umăr și un omoplat pot fi mai ridicate
 crestele iliace nu sunt la același nivel
 linia taliei poate fi mai plată pe o parte
 plici subfesiere asimetrice
 gibozitate de partea convexă
 simetria triunghiurilor taliei (triunghi format între fața laterală a trunchiului și membrul
superior care atârnă liber pe lângă corp)
b) Anterior:
 umeri denivelați (partea convexă e mai sus)
 stern deviat
 mamelonul de pe partea convexă e mai ridicat
 partea convexă – hemitorace înfundat
 partea concavă – hemitorace bombat
c) Din profil:
 poziția capului și a gâtului
 lordoză cervicală
 cifoză toracală
 lordoză lombară
De multe ori o scolioză idiopatică este însoțită de o hipocifoză sau chiar de o lordoză
toracală.

d) Tegumentul va fi examinat pentru a distinge leziuni pigmentare, tumori subcutanate,
zone de hiperpilozitate, cicatrice. Pe te de culoare "cafe au lait" pot semnala prezența unei
neurofibromatoze. O zonă de hiperpilozitate la nivelul sacrului sau a coloanei lombare poate
indica spina bifida sau chiar o malformație medulară. [9,19 ]
3. Testul de înclinare în față (pozitiv în scolioza structurală), constă în înclinarea copilului
în față din talie, brațele atârnând pe lângă corp cu palmele lipite una de cealaltă, examinatorul
urmărind inegalitățile spatelui sau coastelor. Poate fi folosit un scoliometru pentru a măsura și
estima rotația curburii coloanei. Se poate măsura în mm înălțimea denivelării între 2 puncte
simetrice în raport cu apofizele spinoase. Au fost imaginate diferite scoliometre pentru a măsura
gibozitatea costală toracală și proeminența paravertebrală lombară.
4. Examenul clinic cu firul de plumb:
Verticala firului cu plumb așezat la nivelul apofizei spinoase C7 cade în mod normal la
nivelul șanțului interfesier. Orice deplasare a firului cu plumb la dreapta sau la stânga șanțului
interfesier arată existența unui dezechili bru al rahisului ce trebuie măsurat în mm.
5. Examinarea pacientului în decubit dorsal este importantă pentru aprecierea eventualelor
poziții vicioase ireductibile ale șoldului, măsurarea inegalităților membrelor inferioare și
circumferința lor, aprecierea di spariției unei scolioze funcționale, examen general, etc.
6. Examen neurologic: trebuie notată orice anomalie a reflexelor osteo -tendinoase sau
cutanate, prezența tulburărilor de sensibilitate , a celor de echilibru, existența unui nistagamus.
Prezența unor an omalii cât de mici trebuie să conducă la efectuarea examenului neurologic și de
către un specialist.
7. Testarea forței musculare și echilibru – mers pe vârfuri și călcâi, sărituri pe un picior .

Examenul paraclinic se face prin examenul radiografic și RMN.
1. Examenul radiografic este unul dintre cele mai importante pentru identificarea și
urmărirea evoluției diformităților vertebrale. Societatea pentru studiul scoliozei a adoptat 5
incidențe fotografice:
 ortostatism din spate
 ortostatism din profil
 ortostatism din față
 aplecat înainte din profil
 așezat din spate
Aprecierea radiografică a reductibilității curburilor este necesară înaintea oricărui
tratament, ortopedic sau chirurgical. Ea se realizează pe radiografii de față, în decubit dorsal și
înclinare maxim ă, activă a pacientului, spre convexitatea curburii – "bending test" .[9]
Evaluarea gravității curburii scoliotice pe radiografia de față în ortostatism se face prin
metoda Cobb. Se notează vertebrele limită, superioară și inferioară, ale curburii. Unghiul format
de tangenta la platoul superior al vertebrei limită superioare cu tangenta la platoul inferior al
vertebrei limită inferioare (sau de perpendicularele ridicate pe aceste 2 tangente) reprezintă
unghiul scoliozei.
Măsurarea rotației se face pe radio grafia de față efectuată în ortostatism, după metoda lui
Nash și Moe, la nivelul vertebrei apicale (cea mai rotată vertebră). Gradul de rotație se definește
în funcție de deplasarea pediculului din convexitate.
2. Rezonanța magnetică – procedeu prin care se p oate vizualiza și măduva spinării.[9 ]

Vârsta scheletului osos, calculată prin testul Risser este de mare ajutor în determinarea
potențialului de agravare a curburii. [19]

2.3.4 Tratamentul scoliozei

Depistarea precoce este tratamentul cel mai eficient. [20]
Tratamentul scoliozei urmărește, în primul rând, împiedicarea agravării curburilor și
blocarea evoluției acestora. Pe lângă acest obiectiv, se urmărește corecția curburilor existente și
menținerea corecției obținute.
Deasemenea, este import antă menținerea unei bune capacități pulmonare, deoarece,
asimetria peretelui toracic, în cazurile medii și severe induce un deficit respirator secundar
important. [7]
Există doua tipuri de tratament: nechirurgical și chirurgical.

Tratamentul nechirugical constă în kinetoterapie și purtarea corsetului. Acesta este
indicat în scoliozele sub 50°. Tratamentul chirurgical se face prin operație și kinetoterapie fiind
aplicat în scoliozele peste 50°. [20] În cazul copiilor, intervenția chirurgicală nu este recoma ndată
mai devreme de 12 ani.
Tratamentul chirurgical este o modalitate extremă de abordare a unei scolioze grave,
depistată târziu sau cu o evoluție rapidă. Aceasta presupune rigidizarea unui segment de coloană
prin instrumentație metalică sau artrodeză v ertebrală. Scopul urmărit este stoparea agravării,
îndreptarea (parțială) cur burii și derotarea vertebrală.
Corsetul este recomandat în forme de scolioze idiopatice cu valori ale unghiului Cobb de
peste 20 -25°, în formele evolut ive sau în puseul de creștere.[7 ]
Se poate recomanda și un tratament medicamentos , când durerile sunt asociate
cu scolioza . Utilizarea medicamentelor ușoare, eliberate fără prescripție medicală, pot reduce
temporar durerile spatelui , dar nu pot preveni reapariția acestora și nu pot vindeca scolioza .[21]

Tratamentul kinetoterapeutic cuprinde:
 masaj decontracturant la nivelul regiunilor unde apar contracturi musculare;
 exerciții de echilibru general al corpului;
 exerciții de tonifiere generală a corpului;
 exerciții ce urmăresc obiectivele kinetoterapiei în scolioză [7]:
1. Ameliorarea poziției coloanei;
Este vorba de corectarea cifozelor și lordozelor și apoi a scoliozei propriu -zise, care se
face prin: posturi fixe menținute – corectoare sau hipercorectoare și exerciții de corectare
posturală.
2. Creșterea flexibilității coloanei;
În scolioză coloana devine mai rigidă având o mobilitate limitată mai ales în zona
scoliotică. Țesuturile moi (ligamente, mușchi) contribuie prin retractură la această limitare a
mobilității. Încerca rea de mobilizare globală a coloanei nu va realiza decât mișcări în zonele
neafectate. Din acest motiv, exercițiile de flexibilitate se fac din posturi speciale care blochează
segmente de coloană, lăsând posibilă mișcarea doar în segmentele dorite.
a) Metoda Klapp. Din poziția "pe genunchi", Klapp descrie două tipuri de poziționări ale
trunchiului:
 poziții lordozante având 3 poziții redresate: una orizontală și două coborâte, trunchiul
este mentinut în lordozare;
 poziții cifozante în număr de 5, trunchiul fiin d menținut în cifozare dorsolombară.
Din aceste poziții se execută flexii laterale.

Aceste exerciții, în funcție de înclinarea trunchiului, facilitează mobilizarea unei anumite
zone vertebrale.
b) Tehnica Cotrel: extensie – derotație – elongație (EDE) – flexie laterală.
c) "Patrupedia" Klapp:
 Mers încrucișat pentru scolioza simplă;
 Mers buestru, cu braț – picior de aceeași parte pentru scolioza în "S", de partea scoliozei
lombare.
d) Elongația Cotrel: este o autotracțiune cu posibiliatea de a redresa scolioza ;
e) Exercițiul de derotare ce se execută sub corsetul Milwaukee;
f) Sporturile indicate în scolioză: înotul (craul dorsal, "indian", bras), scrima, voleiul,
baschetul.
3. Creșterea forței musculare;
a) Tonifierea musculaturii abdominale ;
b) Tonifierea musculaturii fesie re;
c) Tonifierea și reechilibrarea musculaturii paravertebrale – obiectiv principal al recuperării
scoliozei: tonifierea în condiții de scurtare a grupelor musculare din partea convexităților și
tonifierea în condiții de alungire a grupelor musculare din par tea concavităților;
4. Ameliorarea respirației.
Acest obiectiv este foarte important având în vedere faptul că la cifoscoliotici se
instalează cu timpul o disfunție ventilatorie restrictivă, care va determina hipoventilația
alveolară, cu toate consecințele u lterioare. Cifoscoliozele paralitice, datorită interesării
diafragmului, sunt mai grave.
Prin acest obiectiv se urmărește: reeducarea inspirului, reeducarea respirației costale,
reedcarea respirației diafragmatice, controlul și coordonarea respirației. [20]

2.3.5. Kinetoprofilaxia scoliozei

Profilaxia scoliozei cuprinde totalitatea mijloacelor de realizare a recuperării prin care se
urmărește: menținerea unui nivel funcțional satis făcător, creșterea nivelului funcțional (profilaxie
primară sau gimnastică de întreținere, plimbări, gimnastica aerobică, pentru menținerea stării de
sănătate), aplicarea unor programe de prevenire a agravării sau de apariție a complicațiilor în
unele boli cronice (profilaxie secundară) .[22,23,24,25,26 ]
Alți autori consideră că nu există o modalitate de profilaxie specifică a acestei patologii
deoarece majoritatea scoliozelor sunt idiopatice. Astfel, prevenirea eventualelor deformări ce
apar poate fi evitată printr -o dezvoltare fizică armonioasă a copilului. Încă din prima perio adă de

viață trebuie să i se asigure copilului protecția necesară prin vaccinarea la timp, o alimentație
diversificată, igienă, profilaxia rahitismului și a anemiei sau a altor eventuale boli ce pot surveni
în prima perioadă de viață. Atitudinea corectă a corpului este un semn al echilibrului fizic și
psihic ce depinde de sănătatea organismului și în special a sistemului nervos. Încă de la naștere
se vor trata de către medicul specialist bolile fizice care pot antr ena și deformări ale coloanei.[7 ]
Activita tea profilactică ar trebui să se înceapă încă de la vârsta preșcolară și școlară.
Factorul comun în apariția deficiențelor de atitudine este poziția incorectă, preponderent
statică a corpului, în care unii și aceeași mușchi și ligamente, precum și unele ș i aceleași porțiuni
ale coloanei verte brale sunt supuse unei extensi i puternice, sau dimpotrivă, unei comprimări
peste măsură [27,28 ].
Tipurile deficiențelor de atitudine depind de mecanismul acțiunii fiecăreia dintre cauzele
enumerate mai sus în parte asupra organismului. Anumite cauze acționează în perioada micii
copilării, altele în perioada școlară, altele în perioada de maturizare. Înlăturarea cauzelor
menționate apare ca o activitate de profilaxie a deficiențelor ortopedice[ 25].
O cauză principală a apariției și dezvoltării deformațiilor ortopedice ar fi comportamentul
copilului și regimul zilei. De exemplu, la copiii pasivi, care în timpul repausului se recreează în
bancă se observă dereglări de ținută mult mai des decât la cei care pref eră un mod activ de
recreere. La cei din urmă, în timpul jocurilor și altor activități diverse coloana vertebrală se
îndreaptă, revenind la forma sa normală, lucrează intens mușchii spatelui și membrelor
inferioare. Toate acestea anulează consecințele pozi ției incorecte din timpul orelor de curs. De
menționat că la fete apar și se dezvoltă deformații ortopedice mai des decât la băieți din cauza
modului mai pasiv de viață [ 20,25, 29 ].
Educarea copilului pentru a avea o poziție corectă pe scaun, în bancă, la masă sau în fața
calculatorului, acasă sau la școală, trebuie corelată și cu o înălțime adecvată a scaunului, a
biroului și cu asigurarea corespunzătoare a sursei de lumină, astfel încât copilul să mențină
spatele drept. Poziția corectă este cu picioarele sub scaun și spatele drept, lipit de bancă.
Ghiozdanul sau rucsacul va fi purtat alternativ în mâini sau pe spate, avantajând poziția corectă a
spatelui. Pentru întărirea musculaturii coloanei vertebrale este bine ca fiecare copil să practice un
sport înc ă din perioada preșcolară și nu este indicat ca părinții să scutească copilul sănătos de la
orele de educație fizică. [7]
Deasemenea se menționează că în ortostatism, sprijinul trebuie să fie pe ambele picioare.
Sprijinul pe un singur picior cu celălalt fl exat va ridica bazinul și va înclina coloana de aceeași
parte. La școală, în bancă, în timpul scrisului să -și sprijine ambele coate pe pupitru, evitând
înclinarea coloanei de partea brațului nesprijinit. Sprijinul pe scaun să fie repartizat egal și nu

doar pe o coapsă, menținând coloana pe centru. Să doarmă pe toate părțile și să nu prefere numai
o poz iție în detrimenul celorlalte.[5 ]
Este foarte important adoptarea unui stil de viață sănătos pentru înlăturarea oboselii
printr -un program corect de somn, al ternarea activității mentale cu cea fizică și o alimentație
echilibrată.[7 ]
Creșterea bruscă în înălțime din timpul copilăriei și adolescenței, practicarea regulată a
unor exerciții fizice care mențin tonusul musculaturii spatelui predominant unilateral, stilul de
viață sedentar, contribuie și ele la a pariția deformărilor coloanei.[8 ]
Se recomandă efectuarea regulată a exercițiilor fizice care contribuie la menținerea stării
de sănătate și au rolul de a întreține în echilibru toate funcțiile organismului uman [11,26 ]. Ca
urmare a practicării sistematice a exercițiului fizic, apar în organism efecte locale sau generale,
imediate sau tardive, trecătoare sau de durată, care ameliorează structura și funcționalitatea
corpului uman. Orice activitate fizică constituie și o stimu lare pentru mușchi, cărora le
favorizeaz ă proprietățile fiziologice și calitățile fizice [20,30 ]. Pornind de la faptul că una dintre
cele mai frecvente cauze ale deficiențelor fizice sunt tulburările tonusului muscular, recuperar ea
se bazează pe efectele exercițiului fizic asupra mușchiului. Din punct de vedere al rolului
educativ, exercițiul fizic are efect benefic la orice vârstă, dar mai ales în perioada de creștere,
când mișcările nu sunt încă bine definite, când creșterea oas elor nu este încheiată și când prin
repetarea corectă a unor mișcări se ajunge la eliminarea mișcărilor incoerente și la stăpânirea
celor necoordonate. [17,25,30 ]
Profilaxia scoliozei este o proble mă deosebit de dificilă . Nu există semne premonitorii ale
acestor deficiențe. O deformație fizică odată observată, înseamnă că s -a instalat mai de mult și
din acest moment nu se mai poate vorbi de o profilaxie a apariției bolii, ci de o prevenire
a agravării ei. De aceea, activitățile profilactice în școală trebuie să aibă drept scop nu numai
prevenirea apariției deficiențelor fizice, dar și depistarea copiilor cu asem enea deficiențe și
prescrierea unei recuperări corespunzătoare. [11,14,25 ]
Examinarea periodică a coloanei vertebrale, în special în perioadele de creștere accelerată
este esențială în vederea prevenirii apariției scoliozelor, iar în cazul prezenței lor, prevenirea
creșterii curburii și apariției altor complicații. [7]
Sporturi indicate în această patologie: inotul sau voleiul. Sport uri contraindicate:
badmintonul, tenisul de masă, de câmp , în general orice sport ce p resupune o mișcare
asimetrică.[7 ]

CAPITOLUL 3
ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA LUCRĂRII

3.1. Metode de studiu utilizate
În cercetarea realizată am utilizat metode variate de analiză tehnică , deoarece cu cât
informațiile vin pe canale diferite cu atât există o multitudine de rezultate care conduc la
obținerea unei concluzii finale cât mai reale. Mijloacele de cercetare utilizate au fost:
· Metoda bibliografică
· Metoda observației
· Metoda studiului de caz
· Metoda chestionarului
· Metoda testelor

Metoda bibliografică
Studiul bibliografic al acestei lucrări, componentă a documentă rii prealabile, a cuprins
studierea literaturii de specialitate în vederea obținerii unor informații ș i a unor posibile sugestii
de rezolvare cu privire la tema interesată.
Din dorința de a aprofunda problematica acestei cercetări a trebuit să recurg la o serie de
lucrări de specialitate, lucrări prin intermediul c ărora am putut intra în posesia unor infomații
referitoare la tema de cercetare. Documentarea bibliografică a fost necesară și pentru a face
posibilă fundamentarea teoretică a observației folosită ca metodă de cercetare.

Metoda Observației
Metoda observaț iei a f ăcut posibilă derularea procesului de î nregistrare al acestei lucrări,
consemnare a celor văzute.
S-a putut face înregistrarea și consemnarea modului î n care s -au prezentat din punct de
vedere cantitativ și calitativ cele observate.
Datorită faptul ui că observația este o metodă de cunoaștere științifică a realitaț ii, datele
obținute prin observație au fost prelucrate rațional.
La inspecț ia coloanei vertebrale se poate consemna o modificare de statică vertebrală :
devierea coloanei in funcție de grad ul scoliozei sau, mai rar, o poziție vicioasa ,atat vizibilă cât
și foarte dureroasă.
Durerea spontană sau provocată este întotdeauna prezentă, în spaț iul interapofizar.
Metoda observației constă în prezentarea tabloului clinic .

Tabloul clinic
 se observă o curbură a coloanei vertebrale
 proeminența coastelor în afară
 un umăr mai înalt decât altul
 un șold mai înalt decât altul
 dezechilibrul taliei
 un omoplat poate fi mai proeminent decât celălalt
 linia taliei poate fi mai plată pe o parte
 capul nu e ste centrat pe corpul său
 durere sau spasm muscular
 pe măsură ce scolioza se agravează, vertebrele se rotesc spre interiorul inelului de
curbură

Metoda chestionarului
Metoda chestionarului reprezin tă o bună modalitate de a realiza o scurtă anamneză a
persoanelor cărora acesta se adresează. Întrebările au fost însoțite de cel puțin 3 variante de
răspuns sau, după caz, de spațiu pentru ca fiecare să răspundă prin propriile cuvinte.

Metoda s tudiului de caz
Metoda cazului sau studiul de caz a fost utilizată la sfârșitul secolului trecut, devenind de
atunci un instrument de cercetare descriptivă a unui caz (individ, program, instituție, organizație,
structură politică, situație etc.), aplicând tehnicile observaț iei, culegerea datelor pe teren,
interv iul, studiul documentelor, jurnale personale, scrisori vechi, relatările prietenilor.
Studiul de caz este frecvent utilizat în psihologie și pedagogie; este mult folosit î n clinica
medicală, unde fiecare pacient este deosebit de alții, și la fel î n crimino logie.
De exemplu, evoluția carierei unui mare campion și secretele performanț ei sale sau a
unui traumatism la un subiect cu anumite particularități pot fi înț elese numai prin cunoaș terea
multiplilor determinanți ai acestora. Ca urmare a amănunțim ii cuno așterii se formulează anumite
ipoteze, care apoi urmează a fi neapărat verificate pentru confirmarea uneia dintre ele.
Scopul metodei este să determine caracteristi cilor unice ale subiectului sau condiției și să
faciliteze înțelegerea unor situații asemănă toare. Generaliză rile dintr -un singur caz sau din mai
multe nu sunt justificate, având în vedere variabilitatea subiecților ș i a situațiilor, precum și lipsa
de control a acestora de către cercetător.

Studiul de caz clinic
Cercetarea clinică prezintă part icularități evidente, întrucât pacienții, ca ș i suferinț ele lor,
sunt unici. Cercetarea cazurilor clinice comportă patru etape, nu complet distincte un ele de
altele.
În prima etapă este necesar să se facă o descriere cât mai completă a situaț iei problemei.
În a doua etapă , kinetoterapeutul trebuie să se informeze despre circumstanț ele care au
condus la starea actuală, ceea ce îl va ajuta să formuleze chi ar unele ipoteze privind factorii care
pot fi responsabili de situația prezentă.
În a treia etapă , va eva lua diferitele ipoteze (alternat ive) sugerate de datele culese, știind
că un anumit comportament nu este provocat de o singură cauză.
În a patra etapă , va verifica una sau mai multe dintre ipotezele reținute, iniț iind o formă
de acțiune terapeutică, evalu ând apoi rezultatele acțiunii respective.
Avantajele metodei constau în faptul că:
 este prima metodă utilizată atunci când este vorba de o problemă nouă;
 oferă date valabile și la îndemâna kinetoterapeului, date care provin din viața reală, având
și caract er de noutate;
 asigură adunarea de date despre un complex de pacienți;
În aceste condiții:
 este încurajată folosirea unui număr mare și diferit de metode, de la observație,
interviu, jurnale, înregistrări audio și video la foi de observație, fișe medicale etc.;
 metoda produce noi idei și ipoteze din sfera de apartenență a cazului;
 ea poate fi utilizată cu succes atunci când principiile etice interzic experimentarea
(purtarea sau nu a centurii de siguranță, efectele funcți onale ale cantității de droguri folosite,
oprirea administrării unor medicamente etc.).

Metoda testelor
Testul reprezintă o probă standardizată ce vizeaz ă determinarea cât mai exactă a gradului
de dezvoltare a unei însușiri fizice sau psihice. Eva luarea acestei însușiri se face prin raportarea
ei statistică la situația altor subiecți. Rezultă o clasificare a subiectului, de tip cantitativ sau
tipologic.
Coloana vertebrală prezintă mișcări com plexe, rezultate din acumularea micromișcărilor
articulațiilor intervertebrale; flexia -extensia, înclinarea laterală, rotația și circumducția.

Amplitudinile medii normale, pe segmente și în totalitate, sunt redate în următorul
tabel:

Segmentul Flexia Extensia Înclinarea Rotația
Cervical
Dorsal
Lombar 70°
50°
40°
60°
55°
30° 30°
100°
35° 75°
40°
5°
Total 160° 145° 165° 120°

3.2. Locul, subiecții și etapele lucrării
Pentru realizarea lucrării am folosit ca și lot de subiecți, elevii clasei a V -a A, din Liceul
Teoretic “Vasile Alecsandri” Ia și, îndrumați de dirigintele Cotea Constantin, totodată profesor de
Educație Fizică.
În prima fază, celor 34 de elevi li s -a explicat în ce constă lucrarea și li s -a dat un proces
verbal ce urma a fi semnat de către părinți.
În a doua faz ă, sub supravegherea domnului profesor, am ți nut o oră de educație fizică pe
terenul de sport, ce a avut ca obiective primare învățarea și conștientizarea importanței respirației
corecte în timpul exercițiilor fizice , menținerea forței și rezistenței musculare și menținerea
coordonării și abilită ții de mișcare .
. La finalul orei, elevii au primit cate un chestionar ce avea drept scop verificarea
cunoștiintelor acestora în legătură cu deformările coloanei vertebrale, și pentru a afla în ce
măsură aceștia fac sport. Odată cu strâ ngere a chestionarelor compl etate, în număr de 33 , elevii
au primit și câte o broșură cu detalii succinte despre principalele deformări ale coloanei
vertebrale.

În faza a treia, am realizat un examen clinic al coloanei vertebrale a băieților ai căror
părinți au fost de acord ca aceștia să participe, fiind informați asupra etapelor studiului . Astfel,
dintre cei 25 de băieți din clasă, 18 au fost examinați, urmărindu -se, printre altele, simetria
umerilor și aliniamentul coloanei.

3.3. Planul de recuperare profilactic

Elevii depistați cu scolioză în urma examenului clinic, au luat parte ulterior la un program
individualizat de kinetoterapie de 10 ședințe, ce a avut drept obiecti v principal corectarea
posturii vicioase.

3.3.1. Obiectivele generale ale tratamentului profilactic
1. Menținerea posturii ș i aliniamentului corect al segmentelor corpului
2. Menț inerea supleț ei articulare
3. Menținerea forței și rezistenț ei musculare

4. Menținerea coordonării și abilitații de miș care
5. Menținerea capacitaț ii de efort
6. Relaxarea

Efectele p rofilactice ale exercițiului fizic
Cardio -vasculare :
– crește debitul cardiac, volumul -bătaie;
– fluidifică sangle;
– crește extracț ia de O2 la nivel muscular
Respiratorii :
-crește ventilaț ia pe minut;
Os :
– stimularea remodelă rii osoase;
– crește densitatea minerală osoasă (contracția ritmică stimulează osteoblastii);
Mușchi:
– creșterea forței și rezistenț ei musculare;
– scade decondiționarea batrâ nilor;
– îmbunătățeș te echilibrul;
Metabolism:
– glucidic – crește capacitatea de extracție a glucoz ei din sâ nge
– lipidic – crește capacitatea de p reluare a grăsimilor din sânge și de a le utiliza în vederea
obținerii de energie;
Sistemul imunologic :
-stimulează funcț ia de apărare a organismului;
Digestiv :
-îmbunătățește tranzitul intestinal;
Sistem nervos :
– îmbunătățește coordonarea
– crește viteza de reacț ie
– îmbunătățește funcția cognitivă
Un program de kinetoprofilaxie primară sau secundară trebuie să cuprindă toate obiectivele.
Un obiectiv comun al k inetologiei de recuperare și al kinetoprofilaxiei este relaxarea.

3.3.2. Mijloacele programului de prevenție utilizate
Ca mijloc de alcătuire a programului profilact ic am folosit exerciții fizice, î n aer liber și
în sală , din ortostatism și de pe saltea , cu mingi, bastoane și greutăț i.

Exemple de exerci ții statice sub formă de poziții: corective și hipercorective ale scoliozei :
1. Punem pacientul în fața oglinzii (să -și verifice ținuta; să -și mențină echilibrul)
Se rupe echilibrul și apoi să -și facă iar exercițiul .
2. Cu spatele la perete se ia contact cu acesta în 3 puncte (ceafă , umeri, fese) cu bărbia
orizontală și se menține poziț ia asta cateva sec unde apoi se relaxează ș i se revine la
aceeași poziție; se execută genuflexiuni din această poziție.
3. Din poziția pe genunchi, alinierea core ctă a bazinului în raport cu col oana
vertebrală ș i membrele inferioare (poziție corectivă).
4. Din poziția atârnat posterior alinierea corectă a bazinului (poziție corectivă).
5. Din stând, corectarea poziției membrelor inferi oare, în special a genunchilor ș i
șoldurilor , corectarea poziției umerilor și omoplaților, ș i menținerea corectă a poziției nou
obținută (poziție corectivă).

Exemple de exerci ții dinamice:
1. În ortostatism cu brațul ridicat ( de parte a concavității curburii dorsale ) idem din șezand.
2. Mers prin sală, cu brațul ( de partea concavității curburii) ridicat, c elălalt pe lângă corp.
3. Mers cu mâinile fie pe solduri, pe umeri, sub axile, la ceafă, pe creștet, ducerea
alternativă a genunchilor flectați la piept cu rotația trunchiului la fiecare pas;
4. Mers ghemuit (mersul piticului) cu mâinile sprijinite pe șolduri și trunchiul menținutdrept pe
verticală.
5. Mers pe genunchi, cu sprijin pe palme, în cerc spre partea concavității curburii.
6. Șezând cu fața la oglinda: exercițiu de translație, mutând trun chiul spre parte a concavității
curburii, cu menținerea braț elor la oriz ontală .
7. Din șezând cu genunchii întinși -cu bastonul, ridicări, aduceri în față, în spate.
8. Exerciții de mers și cățărare cu structură asimetrică.
9. Din așezat pe un gymball, înclinarea tru nchiului de partea convexității cu flexia
membrului superior de partea concavității.
10. Deplasare în poziția pe genunchi cu sprijin pe mâini corespunzător obiectivelor
propuse (braț si picior de aceeaș i parte, sau brațul de partea concavității cu piciorul de partea
opusă).

11. Pe genunchi, cu sprijin pe palme, flexia trunchiului sub orizontală (în val), inspirație,
revenire cu expirație;
12. Decubit lateral ( de partea concavității curburii), cu un s ac de nisip sub torace, respiraț ie cu
expansiunea hemitoracelui ( de partea convexitații curburii).
13. Decubit ventral, cu brațele întinse deasupra capului, extensia trunchiului cu ridicarea brațelor
de pe sol ș i inspir; revenire cu expirație .
14. Din decubit dorsal cu membrele inferioare flexate, picioarele pe sol, cu corecțiile posturale
menținute se va face flexia coapselor pe abdomen și se va reveni la poziția de plecare.
15. Din a ceeași poziție de plec are dar cu membrele inferioare întinse î ntre 40 -70 grade de la sol
se vor indepărta mem brele inferioare și se va executa o forfecar e a memebrelor inferioare.
16. Decubit lateral ( de partea concavității curburii) cu bazinul ușor împins înapoi se ridică cele
două membre inferioare, efectuâ ndu-se cu ele forfecări orizontale.
17. Decubit ventral, cu membrele inferioare și superioare întinse se ridică un membru inferior și
membrul superior opus alternativ.
18. Poziția de plecare este în ortostatism cu sprijin anterior al coapselor la marginea
unei mese. Din această poziție pacientul face o flexie profundă și relaxată a trunchiul ui
sprijinindu -se de m asă; din p oziția de plecare va trece la aceea de trunchi înclinat la 45 grade
cu o corectare a poziției în coloana dorso -lombară.
19. Din decubit dorsal cu membrele inferioare flexate, picioarele pe sol, cu corecțiile
posturale menținute se va face flexia coapselor pe abdomen și se va reveni la poziția de
plecare.

Exemple de exerci ții cu obiecte:
1. Așezat cu un baston ținut în mâini în plan posterior, membrul superior de partea
concavității îndoit, se execută rotări ale trunchiului de partea convexității.
2. Așezat, membrul superior de partea concavității îndoit, ținând în mână o ming e, se execută
îndoirea trunchiului de partea convexității.
3. Din stând, cu o minge ținută în mâna de pe partea con cavității, urcarea pe și coborârea de pe
banca de gimnastică cu membrul inferior de partea convexității.
4. Mers pe partea îngustă a băncii de gimnastică (înainte si înapoi), pe toată talpa
sau pe vârfuri cu membrele superioare în abducție.
5. Urcarea ș i coborâr ea repetată a unei bănci de gimnastică fie cu fața sau cu spatele la aceasta.
6. Șezând pe scaun cu greutăți de 1 kg în mâini; aplecarea trunchiului la 45˚ cu spatele în
extensie, brațele se duc în sus deasupra capului cu inspirație și revenire în poziția de plecare
cu expirație.

7. Atârnat cu fața spre scara fixă, apucat cu brațele la celasi nivel: ridicare a MI înapoi în
extensie, apoi revenire cu sprijinirea picioarelor pe o treaptă.
8. Stând cu spatele la spalier și apucat de treapta de deasupra capului; ghemuire a ambelor MI în
expir; coborârea și sprijinirea lor pe sol și inspirație în pauză.
9. Stînd cu spatele la spalier: pășire cu un picior, trunchiul în extens ie, iar brațele se duc prin
față sus până ating scara; revenire, apoi se repetă cu pășire cu celălalt pi cior.
10. Mers pe vârfuri cu o minge medicinală ținută cu mâinile întinse deasupra capului.
11. Din pozițiile stînd sau șezând , exerciții cu bastonul ținut de ambele capete:
– cu bastonul ținut la spate de la capete, mers cu extensia brațelor și ducerea bastonului
înapoi (de 15 -20 ori);
– din mers, exerciții de extensie a brațelor cu arcuire sus și lateral ( de 20 de ori);
– bastonul sprijinit pe omoplați, aplecarea trunchiului înainte la 40° – 50° cu arcuire și
capul sus – revenire ( de 10 ori );
– din șezând pe scaun,respirație diafragmatică cu relaxarea peretelui abdominal în
inspirație și contractarea acestuia în expirație (de 8 ori );
– din șezând ( scaun sau pat ) cu trunchiul încovoiat : trunchiul se ridică în inspirație și
se relaxează concomitent cu o expira ție forțată ( de 8 ori ).
12. Din ortostatism cu membrele inferiore fixate langă masă, trunchiul depășind masa, cu toate
corecțiile se face flexia trunchiul ui, membrele superioare având căte o greutate in fiecare
mână.
13. Cu piciorul stâng lateral pe un suport , cu un baston la spate, ținut cu mâna stangă sus, cu
dreapta jos: înclinarea trunchiului î n față cu inspirație, revenire cu expirație:
– îndoirea trunchiului spre dreapta cu expirație , revenire cu inspirație;
– răsucirea trunchiului spre stanga cu expirație , revenire cu inspirație.
14. Cu fața la spalier, ducerea piciorului stâng întins lateral spre stânga cât mai sus, iar a celui
drept î napoi, cu menținerea poziției 2 -3 secunde, și invers .
15. Pe genunchiul drept, piciorul stâ ng întins lateral, mâinile pe șolduri, cu coatele trase înapoi,
trunchiul în extensie: înclinări laterale maxime ale trunchiului spre stânga.

Exerciții pentru ameliorarea respirației
Obiec tiv de mare importanță, cunoscâ nd faptul că la scoliotici se inst alează cu timpul o
disfuncție ventilatorie restrictivă, care va determina hipoventilația alveolară, cu toate
consecințele ulterioare.

În vederea realizării acestui obiectiv, se recurge la:
1. Kinetoprofilaxia corectoare a scoliozelor, discutată mai sus, care are un efect benefic și
asupra respirației. Se va urmări reegalizarea scalenilor prin întinderea celor retracturați
pe partea convexă a curburii, pentru compensare, ca și deblocarea scapulelor, refacerea
capacității de alunecare pe grilajul costal: mâinile la ceafă, coatele se ridică treptat,
antrenând astfel bascularea scapulelor.
2. Creșterea e xpansiunii toracice localizate în acele zone î n care mobilitatea toracică este
evident deficitară. Se utilizează tehnica de lucru care recurge la presiu nile ex ercitate de
mâinile kinetoterapeutului, de asemenea se urmăresc reeducarea hemitoracică și
creșterea amplianței costale inferioare.
Mișcarile active de respirație costală sunt făcute de mu chii insp iratori la care se adaugă,
la o inspirație forțată p ână la 60 l/min, scalenii ș i sterno -cleido -mastoidi anul, iar dincolo de 100
l/min intervin micul și marele pectoral și dinț atul mare. Expiraț ia se face prin relaxarea
mușchilor inspiratori dar la o expirație forț ată contribuie intercostalii interni.
Mobili tatea coastelor în respirație nu este mereu ace eași, ci variaz ă în funcție de poziția
în care este toracele în momentul respiraț iei:
– pozițiile culcat pe spate, șezând și stând în picioare, permit o mobil itate maximă
pentru partea antero -superioară a toracelui și lateral, pentru partea mijlocie și
inferioară a toracelui
– în culcat lateral, mobilitatea costală este mai m are pentru hemitoracele ce se gă sește
deasupra.
Atunci când dorim să facem o mobilizare a cutiei toracice în scop corectiv vom ține
seama și de respirația diafragmatică cu influență asupra bazei toracelui.

Ex 1. :
PI: așezat pe un taburet jos, genunchii depărtați, mâna dorsală convexă pe umărul convex, mâna
concavă în sprijin pe bastonul vertical, cală sub fesa convexă lombară.
T1: deplasarea greutății corpului pe fesa concavă dorsală
T2: timp inspirator – autoîntindere a coloanei, translația concavă dorsală, inspirație de expansiune
a hemitoracelui concav, lateral, superior și p osterior.
T3: timp expirator – menținerea poziției corective, expirație cu conservarea expansiunii concave,
expirarea gibozității convexe.
Ex.2. : PI: Culcat dorsal, genunchii și șoldurile îndoite, tălpile pe sol, cale de derotație sub
umărul convex, sub gibusul dorsal, sub umărul concav. Mâna concavă dorsală la umăr .
T1- timp inspirator: menținerea autoî ntinderii

T2- expirație de expansiune toracică c oncavă și de golire a toracelui convex(se expiră median și
superior – translație și anterior și superior. Derotație.
Ex.3.:
PI: Stând pe scaun cu picioarele mult depă rtate;
T1-pe inspirație se ridică mâ inile deasupra capului,
T2-pe expirație se coboară mâinile spre podea , între picioare și se duc câ t de în spate posibil, cu
ușoare a rcuiri.

3.3.3. Programul kinetoprofilactic
Există o serie de factori predispozanți ce duc la apariția scoliozelor in rândul copiilor și
care ar treb ui sa fie îndepărtați.
La copiii ce frecventează instituțiile instructi v educative din factorii ce pot contribui la
patologiile aparatului locomotor, inclu siv a scoliozei sunt următorii:
– necorespunderea mobilierului școlar vârstei și taliei copiilor;
– utilizarea în instituțiile preșcolare a paturilor pliante;
– purtarea ghiozdanelor și genților cu o greutate sporită și incorect;
– ignorarea lecțiilor de cultură fizică și a secțiilor sportive.

Măsurile de profilaxie pentru copii:
Din măsurile de profilaxie care opresc sau preîntâ mpină progresarea procesului patologiilor
aparatului locomotor este necesar ca părinții și copii să le cunoască pe următoarele:
 patul copiilor de diferite vârste trebuie sa fie plat;
 poziția in timpul somnului trebuie sa fie culcat pe spate sau pe burta;
 în timpul somnului sub capul copilului nu tebuie pusă pernă înaltă;
 la școală si acasă trebuie atrasă atenția la poziția care o ia copilul în bancă sau la masă și de
dezvățat de pozițiile vicioase;
 copiii nu trebuie să poa rte un ghiozdan pre a greu și numai pe un umăr (acee ași se referă și la
geantă);
 frecventarea de către copii a lecțiilor de cultură fizică și practicarea sportului;

Deprinderile de poziționare corecta a corpului:
 Tălpile se apasă pe podea.
 Genunchii trebui e îndoiți sub un unghi drept.
 Înălțimea scaunului trebuie să corespundă lungimii gambei copilului. Lățimea scaunului
depinde de lățimea feselor copilului.

 Punctul de sprijin trebuie sa fie pe ambele fese.
 Spinarea se s prijină de speteaza scaunului. Între bancă sau masă trebuie sa fie o distanț ă
de 1,5 – 2cm.
 Înălțimea mesei tebuie sa fie in așa fel ca atunci când lăsăm umărul liber, relaxat, cotul să
stea l iber pe masă. Cauzele care contribuie la modificarea ținutei corecte a trunchiului
sunt multiple. Printre acestea tr ebuie menționată în primul rând : poziția copilului în bancă
la școală sau la masa de lucru acasă , unde își petrece o buna parte din zi, tocmai în
perioada de creștere și care are o influență asupra coloanei vertebrale

Poziția incorectă a elevului în bancă
Indicații:
 folosirea bă ncilor individuale (scaun și un pupitru) care să se poată modifica cu ușurintă
după talia elevului , prin simpla schimba re a suruburilor care fixează părțile componenete
ale bă ncii.
Banca de școală ar trebui să aibă urmă toarele dimensiuni:
 înalțimea scaunului să fie egală cu lungimea gambei, laba piciorului să se sprejine pe sol.
 adâncimea scaunului ceva mai mică decât lungimea coapsei astefel că circulația sângelui și
nervii să nu fie comprimați î n plica poplit ee.
 înaltimea și înclinarea scaunului trebuie să curpindă înalțimea spatelui până la înalțimea
omoplaț ilor.
 înclinarea suprafeței mesei trebuie să fie în așa fel ca privirea să cadă perpendicular cu
suprafața cărții, caietului.

Bancă și scaun regrabil.

A preveni este mai ușor decât a vindeca. Și în cazul prevenirii atitudinilor vicioase, se recomanda
urmatoarele măsuri:
 cunoașterea cauzelor și a împrejurărilor care determină atitudinea vicioasă ș i înlaturarea
lor în timp
 îmbunătățirea stării d e sănătate, obținerea vigorii și rezistenței a celor dispuș i la atitudini
defectuoase, prin procedee de călire, exerciții fizice și măsuri de igienă
 îmbunătățirea factorilor și condițiilor activitații ș i odihnei zilnice .
Părinții, educatorii ș i medicii sun t cei care pot contribui la evitat area atitudinilor vicioase, având
în vedere că acestea se produc în perioada de creștere, deci acea perioadă din viață când copii iși
formează deprinderile și obiceiurile în familie și la școală .
Copiii studioș i, stau ore întregi aplecați pes te o masă prea joasă , cu sp atele nesprijinit pe scaun ,
menținând mult timp coloana încovoiată și deviată lateral.

Ghiozdanul
Un copil poartă ghiozdanul aproximativ 175 zile pe an. Oasele și vertebrele sunt încă în creștere
și nu sunt atât de stabile ca cele ale adulților.
Confortul spatelui la purtare reprezintă așadar esențialul pentru un ghiozdan .
 Se testează așezarea corectă prin următoarele indicii:
 Poziția corectă a ghiozdanului este aceea cât mai apropiată de spatele copi lului, de aceea
trebuie să reglă m cu ma re atenție bretelele astfel încâ t, fundul ghiozdanului să nu
lovească repetitiv și cu un balans foarte mare coloana vertebrală a copil ului, dar nici
foarte strâns pentru a permite mișcă rile brațelor și respirația normală.

Indiciile în alegerea ghiozdanului potrivit

Detensionarea coloanei vertebrale pentru prevenirea scoliozei:

1. Din poziția așezat , capul dus cât mai în spate , posterior, barbia in piept , palmele întinse
vor face exact mișcarea inversă , adică vor fi rotite în exterior (ne imaginăm că avem un
creion între omoplați și trebuie sa -l strângem ) și va duce burta cât mai în spate. Iar
vârfurile pi cioarelor nu vor ma i fi întinse , le tragem. După 5 minute pot apă rea dureri din
cauza mușchilor asupr a cărora se execută o întindere , la aceste dureri nu trebuie să ne

oprim. Mențin em 5 minute timp în care inspirăm pe nas și expirăm pe gura , acest
exercițiu este suficient e xecutat de 2 ori pe zi .

 Este foarte important să nu petrecem timp îndelungat în pozitie șezândă . Pauzel e la fiecare
45 – 50 de minute și plimbările scurte evită instalarea oboselii la nivelul musculaturii de
susținere.
 Există o serie de exerciții care pot fi efectuate chiar din poziția șezând la birou. Aceste
exerciții reduc durerea de la nivelul coloanei, revigorează și ajută la păstrarea atenției și
vigilenței pentru o perioadă mai lungă de timp.
Setul de exerciții nr.1:
1) Din poziția șezând , coloana dreaptă, întindeți ambele mâini deasupra capului, ca
și cum ați vrea să atingeț i cerul. Dupa 10 sec unde, extindeți mâna dreaptă mai sus,
apoi stâ nga;
2) Rotiți capul, astfel încat urecehea dreaptă aproape ati nge umarul drept. Cu
ajutorul mâinii presați ușor capul flectat lateral și mențineți poziția 10 secunde.
Relaxați -vă și apoi repetați și î n partea o pusă;
3) Din poziția așezat , privind înainte, întoarceți capul spre stânga și trunchiul spre
dreapta, menținând poziția pentru câteva secunde. Repet ați exercițiul de 15 ori,
alternând părț ile;
4) Din poziția șezând cu spatele drept, ducând umerii în spate, încercați să vă
apropiați scapulele. Mențineți poziția și apoi relaxați -vă;
Setul de exercitii nr.2:
1) Stând într -un picior (cu piciorul î ntins ), încercați să vă atingeți fesie rii cu
celălalt picior în timp ce așteptați ca pagina de internet să se î ncarce sau ca eseul
să se prin teze;
2) Din poziția șezând ridicați un picior, întindeți -l și mențineți poziția 2 secunde,
apoi coborâți -l până aproape de podea ( fără să atingeți podeaua) și mențineț i din
nou câ teva secunde. Schimbați piciorul și repetați de 15 ori exerciț iul pentru
fiecare parte;
3) Exercițiu pent ru piept și umeri : așezați -vă mâinile pe brațele scaunului și
ridicați -vă ușor partea inferioară a corpului de pe scaun. Coborâți apoi
încet și opriți -vă la o distanță mică de scaun, menținând câteva secunde. Repetați
de 15 ori;

Exerciții pentru corecta rea atitudinii incorecte a corpu lui efectuate la masa de lucru
Ex. 1.
Obiectiv : tonifierea musculaturii corectoare a poziției bazinului și coloanei lombare
(delordozare)
A: P.I. așezat pe un scaun, cu spatele drept, mâinile pe coapse, unghiul dintre gambe și coapse, și
dintre coapse și tru nchi este 90˚, tălpile pe sol împingerea tălpilor în sol, contractura
musculaturii abd ominale și fesierilor – expir întindere axială a C.V., a capului și a
gâtului spre tavan, privirea înainte – inspir
 dozaj: 3 ser ii a câte 5 repetări – pauză între serii: 30 secunde
Ex. 2.
Obiectiv: tonifierea musculaturii corectoare a piciorului plat
A: P.I. așezat pe un scaun, cu spatele drept, mâna stângă pe genunchiul drept, unghiul dintre
coapse și trunchi este 90˚, flexia genunchilor la 90˚, tălpile pe sol ridicarea călcâiului drept
contra rezistenței aplicate de mâna stgângă – expir – contracție izotonică concentrică a flexorilor
plantari relaxare
 dozaj: 3 serii a câte 10 repetări – pauză între serii: 30 secunde
Ex. 3. Obiectiv : tonizarea pectoralului
A: P.I. așezt pe un scaun, cu palmele față în față la nivelul sternului, coatele la nivelul um erilor
presarea palmelor cu forță maximală, coatele rămân la același nivel
 dozaj: 3 serii a câte 5 repetări – pauză între serii: 30 secunde
Ex. 4. Obiectiv : tonizarea pectoralilor
A: P.I. așezat pe un scaun, cu degetele mâinilor încleștate la nivelul s ternului, coatele la nivelul
umerilor tragerea coatelor în direcție opusă unul de celălalt
 dozaj: 3 serii a câte 5 repetări pauză între serii: 30 secunde
Ex. 5. Obiectiv : tonizarea izometrică a musculaturii responsabile pentru menținerea atitudinii
corecte a cefei
A: P.I. așezat pe scaun, palmele la ceafă extensia capului contra rezistenței palmelor
 dozaj: 3 serii a câte 5 repetări – pauză între serii: 30 secunde
Ex. 6. Obiective : tonizarea izometrică a musculaturii responsabile pentru menținerea atitu dinii
corecte a cefei
A: P.I. așezat pe scaun, palmele la nivelul frunții flexia capului contra rezistenței
 dozaj: 3 serii a câte 5 repetări – pauză între serii: 30 secunde
Ex. 7. Obiectiv : tonizarea izometrică a musculaturii responsabile pentru menține rea atitudinii
corecte a cefei

A: P.I. așezat pe scaun, cu palma stângă la nivelul osului temporal stâng înclinarea capului pe
partea stângă contra rezistenței palmei
– se execută și pe partea opusă
 dozaj: 3 serii a câte 5 repetări – pauză între serii: 30 secunde
Ex. 8. Obiectiv: tonizarea izotonică concentrică a musculaturii responsabile pentru menținerea
atitudinii corecte a centurii scapulo -humerale și a spatelui
A: P.I. așezat pe un scaun, M.S. deasupra capului cu coatele îndoite, mâinile apucă antebrațul
opus înclinarea trunchiului spre dreapta, zona omoplaților în contact permanent cu spătarul
scaunului – expir inspir înclinarea trunchiului spre stânga, zona om oplaților în contact permanent
cu spătarul scaunului – expir
 dozaj: 3 serii a câte 5 repetări – pauză între serii: 30 secunde

Indica ții metodice / Școala spatelui
Kinetoprofilaxia secundară a scoliozelor, în afara utilizării exercițiilor fizice ca
mijloac e de corectare ș i prevenire a agravării elevilor li s -a recomandat :
 evitarea suprapurtării unei greutăți unilateral;
 autocontrolul poziției în banca ș colară, având ambe le coate sprijinite pe pupitru ș i evitând
înclinarea coloanei;
 sprijinul pe scaun să fie repartizat egal pe ambele coapse;
 să nu abuzeze de odihna pe o singură parte;
 practicarea unor sporturi ca înotul bras.
 să nu ridice greutăți de jos decât din poziția cu genunchii indoiți și coloana cât mai
dreaptă .
 să evitate pe cât posibil transportul greutăților î n spate ( rucsac extrem de greu sau prea
încărcat) sau cu trunchiul aplecat în față, posturi care mă resc solicitarea discurilor
intervertebrale.
 să practice în fiecare zi gimnastică medicală, cate 10 -15 min ute, dimineața și la sfârș itul
programului.
 să evitate îngrăș area, respectând dieta conform sezonului ș i efort ului fizic pe care îl
practică
 poziț ia în timpul somnului trebuie să fie culcat pe spate sau pe burtă ;
 în timpul somnului sub cap nu tebuie pusă pernă înaltă;
 să nu poarte un ghiozdan prea greu și numai pe un umăr (aceiași se referă și la geantă);

CAPITOLUL 4
REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR
În urma chestionării elevilor din clasa a V -a A, din cadrul Liceului “Vasile Alecsandri”
Iași, din 34 de persoane, 33 au răspuns afirmativ, completând formularul; dintre aceștia, 24 sunt
băieți și 9 sunt fete.
Din motive subiective, dintre elevii menționați doar părinții a 18 băieți au fost de acord
ca acestora sa li se realizez e un exame n clinic al coloanei vertebrale, fiind depistate 7 cazuri de
scolioză, dintre care unul mai pronunțat, asociat cu obezitate, 2 dintre ei acuzând dureri de spate
la finalul orelor de curs. Cei 7 elevi au urmat apoi un program de kinetoterapie , pre zentând o
bună aderență la tratament.
Dintre cei 33 de elevi chestionați, 10 cunosc cazuri de persoane cu deformări ale coloanei
vertebrale în familie; dintre aceștia, 4 fete și 6 băieți. 24 de persoane practică un sport, dintre
care 11 persoane o fac de cel puțin trei -patru zile pe săptămână.
În ceea ce privește factorii favorizanți apariției deformării coloanei vertebrale,
majoritatea elevilor susțin că cei mai importanți sunt : poziția incorectă în bancă și purtarea unui
ghiozdan prea greu și pe un sin gur umăr.
Pe tot parcursul elaborării lucrării, elevii au dat dovadă de o foarte bună receptivitate și
implicare, fiind interesați de cum pot preveni apariția scoliozei și a durerilor coloanei vertebrale.
Broșura primită în urma completării chestionarului a fost realizată pe înț elesul lor, stârnindu -le
interesul pentru a pune întrebări și a se documenta ulterior.
O parte dintre elevi au fost dispuși să renunțe la purtatul ghiozdanului pe un singur umăr.
Dintre cele 7 cazuri de scolioză depistate, 3 sunt însoțite de lipsa practicării unui sport. În
ciuda acestui fapt, toți cei 7 elevi au fost încântați de programul kinetoterapie la care au
participat, deoarece, spre deosebire de orele de educație fizică de la școală, ședințele au fost
individualizate, ei f iind motivați prin joculețe și prin conștientizarea importanței tratamentului
urmat.

CAPITOLUL 5
CONCLUZII
Scopul urmărit în cadrul acestei lucrări a fost acela de a evidenția corelația dintre lipsa
practicării sportului și apariția deformării coloanei vertebrale, dar și importanța depistării cât mai
precoce ale acestora.
Un studiu realizat acum câțiva ani plasa România printre primele poziții în Europa, în
ceea ce privește rata numărului de copii cu scolioză, de multe ori aceasta nedepistându -se la
timp. Cei mai predispuși se prezintă a fi elevii aflați în perioada pubertății. Astfel, se observă
importanța introducerii unui examen clinic al coloanei vertebrale la elevii din clasele gimnaziale,
mai des decât se realizează în acest moment.
În momentul în care se instalează, scolioza nu produce durere, fapt ce îngreunează o
depistare și tratare precoce a acesteia. Părinții și profesorii trebuie educați să poată sesiza postura
incorectă a copiilor, să încerce să o corecteze și, dacă este cazul, să apeleze la medic pentru un
control de specialitate.
Profilaxia scoliozei trebuie să fie direcționată spre anularea cauzelor care pot genera
aceste devieri, spre dezvoltarea și întărirea sistematică a musculaturii spatelui, abdomenului și
membrelor infe rioare. Activitatea profilactică trebuie să fie desfășurată în primul rând pentru
copiii de vârstă preșc olară și elevii ciclului primar și general
Deși nu reprezintă o cauză propriu zisă, statul timp îndelungat într -o poziție vicioasă,
favorizeaza adoptar ea unei posturi incorecte și, implicit, c omplicații la nivelul coloanei
vertebrale. De aceea se observă importanța folosirii de către elevi a unor bănci și scaune
adecvate, atât la școală, cât și acasă.
Individualizarea programelor recuperatorii este foar te importantă; deși au la bază aceleași
principii terapeutice, ele trebuie sa difere în funcție de vârstă, gravitatea afecțiunii, starea psihică
a pacientului, etc.

Bibliografie

1. Mihaela Oravitan, Ghid de anatomie – Aparatul locomotor , Editura Mirton, Timisoara.
2. Corina Pantea, Elemete de biomecanică cu aplicații în sport și kinetoterapie , Editura
Polithenica Timișoara, 2009.
3. Dumitru Dumitru, Reeducarea funcționala în afecțiunile coloanei vertebrale , Editura
Sport -Turism , Bucureși 198 4.
4. http://documents.tips/documents/articulatiile -coloanei -vertebrale -558bfd0cf31f8.html
5. Baciu C., Anatomia funcțională și biomecanica aparatului locomotor , București, Ed.
Sport – Turism, 1977.
6. Sbenghe T., Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei , Buc urești, Ed. Medicală,
1999.
7. Adrian Țeghiu, Petru Mergheș, Deficiențele fizice -Ghid practic -, Editura Eurostampa,
Timișoara, 2009.
8. Tudor Sbenghe, Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare , Editura
Medicală, București, 1987.
9. Dinu M. Antonescu, Patologia aparatului locomotor, vol. II , Editura Medicală,
București, 2008.
10. Bucur C., Educarea ținutei corporale corecte la vârsta copilăriei, preocupare
importantă în atenția părinților și cadrelor didactice de toate specialitățile. Caiet
documentar, Timi șoara, 1982
11. Zaharia C., Scolioza. Clinică, terapie, recuperare , București, Editura Medicală, 1991.
12. Nițescu V., Anatomie funcțională. Biomecanică și ortopedie , București, Editura
Didactică și Pedagogică, 1995.
13. Dragnea A., Bota A., Teoria activitatilor motrice , București, Editura Didactică și
Pedagogică, 1999 .
14. Tuchilă I., Scolioza – factor cu o influență negativă asupra dezvoltării fizice și
morfologice a aparatului locomotor la elevi. Teoria și arta educației fizice în școală ,
Chișinău, 2009
15. Baciu C., Kinetoterapie pre – și postrecuperatorie , București, Editura Medicală, 1981 .
16. Marcu V., Dan M., Kinetoterapie , Oradea, Editura Universității din Oradea, 2006.
17. Baciu C., Kinetoterapia , București, Editura Sport – Turism, 1981.
18. Baciu C., Aparatul locomotor. Anatomie funcțională biomecanică., București, Editura
Medicală, 1981.

19. http://documents.tips/documents/bgk -scolioza.html
20. Tudor Sbenghe, Kinetologie profilactică, terapeutică și de recuperare, Editura
Medicală, București, 1987.
21. http://www.sanatateatv.ro/articole -medicale/ortopedie/scolioza -o-boala -care-poate -duce –
la-complicaii -grave/
22. Fieldler P. , Metodica educației fizice și sportive , Iași, Universitatea „Al.I.Cuza”, 1994
23. Cristea A., Kinetoterapie pre și postoperatorie , Bucureș ti, Editura Medicală, 1981
24. Plas F., Hagran E. Kinetoterapie activă , București, Editura Polirom, 2001.
25. Tuchilă I., Zavalișca A., Demcenco P., Kinetoprofilaxia scoliozilor. În: Teoria și arta
educației fizice în școală , Chișinău, 2009.
26. Moțet D., Mîrza D., Bazele teoretico -metodice ale exercițiului fizic în
kinetoterapie (activități motrice), Bacău, Universitatea Bacău, 1995.
27. Cordun M., Kinetologie medicală , București, Editura Axa, 1999.
28. Popescu R., Marinescu L., Bazele fizice și anatomice ale kinetologiei. Testarea
musculoarticulară , Craiova, Editura AGORA, 1999
29. Jianu M., Ortopedie și traumatologie pediatrică , București, Editura Tradiție, 1995
30. Obrașcu C. și alții, Corectarea coloanei vertebrale , București, Editura Medicală, 1993

ANEXE