Decan, Conferențiar universitar [620055]

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”
Cluj – Napoca

LUCRARE DE LICENȚĂ
„EVOLUȚIA IMPOZITULUI PE AVERE ÎN ROMÂNIA ȘI
LA NIVEL INTERNAȚIONAL”

Prof. Coordonator:
DR. ANCA MIHAELA GEOROCEANU
Decan, Conferențiar universitar
Absolvent: [anonimizat]

– Promoția 2019 –

Page 2 of 45

Subsemnata conf. univ. dr. GEOROCEANU ANCA MIHAELA , examinând
lucrarea de licență intitulată “EVOLUȚIA IMPOZITULUI PE AVERE ÎN ROMÂNIA ȘI LA NIVEL
INTERNAȚIONAL ", elaborată de student: [anonimizat] , pentru susținerea
acesteia în cadrul licenței , supun atenției prezentul

REFERAT

Prin care formulez urm ătoarele aprecieri generale și observații punctuale.

Lucrarea abordează problematica impunerii averilor atât în România cât și la nivel
internațional . Absolvent: [anonimizat], motiv pentru care
apreciem străduința autorului care a re ușit cu succes să îmbine cercetarea doctrinei consacrate
în materie cu interpretarea prevederilor legale actuale, comparativ cu prevederile legale
anterioare și totodată cu legislațiile în materie în vigoare în alte țări ale lumii.
Sub aspectul structuri i sale teza de licență este întocmită corespunzător, acoperind
întreaga problematica subsumată titlului.
Bibliografia doctrinară și legislativă, dar și practica din domeniu au fost utilizate și
valorificate suficient de către autor la redactarea tezei.
În concluzie, apreciind că lucrarea de licență a fost elaborată și redactată încât ea
corespunde pe deplin scopului căruia îi este destinată, propunem atât admiterea ei pentru a fi
susținută în sesiunea de licență iunie -iulie 201 9, cât și acordarea unui cal ificativ bun .

Cluj – Napoca,
31 mai 2019 conf. univ. dr. Anca Georoceanu

Page 3 of 45
CUPRINS

CAPITOLUL 1 – FUNCȚIONALITATEA ȘI SCOPUL IMPOZITELOR ÎNTR -O
ECONOMIE MOD ERNĂ Pag. 4
1.1. SISTEMUL DE IMPOZITARE Pag. 4
1.2. IMPOZITUL ÎN ROMÂNIA Pag. 7
1.3. EVOLUȚIA IMPOZITELOR ÎN PERIOADA COMUNISTĂ Pag. 10
1.4. EVOLUȚIA IMPOZITELOR ÎN PERIOADA POST -COMUNISTĂ Pag. 10
1.5. IMPOZITUL PE AVERE Pag. 1 3
1.6. CONSTITU ȚIONALITATEA ȘI DECLINUL IMPOZITULUI PE AVERE Pag. 1 5
CAPITOLUL 2 – VALOAREA IMPOZITULUI PE AVERE Pag. 1 9
2.1. INECHITATEA IMPOZITULUI PE AVERE Pag. 19
2.2. MOTIVUL REAL AL ELIMINĂRII IMPOZITULUI PE AVERE Pag. 20
2.3. IMPOZITUL PE AVERE ÎN ROMÂNIA Pag. 23
CAPITOLUL 3 – STUDIU DE CAZ
BOGĂȚIE ȘI MOȘTENIRE – COMPARAȚIE Pag. 2 5
3.1. CE PRESUPUNE BOGĂȚIA ȘI CUM ESTE MĂSURATĂ? Pag. 2 5
3.2. NIVELURI DE BOGĂȚIE Pag. 2 6
3.3. INEGALITATEA ÎNTRE NIVELURILE DE BOGĂȚIE Pag. 2 9
3.4. IMPOZITUL PE AVERE Pag. 30
3.5. IMPOZITAREA CLĂDIRILOR Pag. 3 5
3.5.1. REDUCEREA IMPOZITELOR PE CLĂDIRILE ECOLOGICE Pag. 3 7
3.6. PROPUNERI Pag. 3 8
3.7. CONCLUZII Pag. 4 2
BIBLIOGRA FIE Pag. 4 4
WEBGRAFIE Pag. 4 5

Page 4 of 45
EVOLUȚIA IMPOZITULUI PE AVERE LA NIVEL INTERNAȚIONAL
CAPIT OLUL 1
FUNCȚIONALITATEA ȘI SCOPUL IMPOZITELOR ÎNTR -O ECONOMIE MODERNĂ
1.1. SISTEMUL DE IMPOZITARE
Sistemul de impozite , ca și definiție, reprezintă contribuțiile deja plătite sau plătibile de
către contribuabilii, atât persoane fizice cât și juridice, căt re guvern, prin metodele utilizate de către
autorități pentru a colecta și controla, precum și pentru a impune anumite standarde.
Potrivit legilor din România, absolut toți contribuabili i trebuie să plătească impozite către
bugetul de stat. Acești bani denumiți generic „ fonduri publice”, teoretic, sunt utilizați de către
ministerele care controlează finanțele publice și nu numai.
Impozitarea presupune una sau mai multe metode prin care un guvern își finanțează
cheltuielile prin pretinderea unei anumite sume de bani de la cetățenii țării respective , dar și de la
agenții economici activi.
Din punct de vedere economic, social și politic, o politică guvernamentală de impozitare
poate fi afectată de mulți factori.
În România, din perspectivă economică, impozitare a guvernamentală reprezintă o retragere
pecuniară, în timp ce prin cheltuieli se urmărește injectarea de capital. Astfel, poziția netă a
guvernului referitoare la impozite și cheltuieli, împreună cu sectorul public derivat din
împrumuturi, afectează în mod direct nivelul economic din România.
Impozitarea este diferențiată de alte forme de plată, cum ar fi schimburile de piață, deoarece
nu necesită consimțământ și nu este direct legată d e serviciile prestate. Guvernul impune
impozitarea printr -o amenințare i mplicită sau explicită de forță. Impozitarea este legal diferită de
extorcare sau de o rachetă de protecție, deoarece instituția impunătoare est e un guvern, nu actori
privați.1
De altfel, sistemele fiscale au variat considerabil între jurisdicții și de-a lungul timpului. În
majoritatea sistemelor moderne, impozitarea are loc atât pe activele fizice, cum ar fi proprietatea,
cât și pe evenimentele specifice, cum ar fi o tranzacție de vânzare -cumpărare . Formularea
politicilor fiscale este una dintre problemele cele mai critice și con troversate din politica modernă,
iar cea mai importantă funcție a impozitării este aceea de a finanța cheltuielile guvernamentale.

1 Smith, Adam, „Bunăstarea naț iunilor” , 2005, pag. 704

Page 5 of 45
Justificări și explicații multiple și diferite pentru impozite au fost oferite pe parcursul
istoriei. Impozitele inițiale au fost folosite pentru a susține clasele de conducere, pentru a ridica
armatele și a construi apărare a împotriva pericolelor iminente . Adesea, autoritatea de impozitare a
provenit din dreptul divin sau supranațional.
Mai târziu, au fo st oferite justificări din considerente utilitare, economice sau morale.
Susținătorii nivelurilor progresive de impozitare a persoanelor cu venituri mari susțin că impozitele
încurajează o societate mai echitabilă. Impozitele mai mari pe produse și servici i specifice, cum ar
fi tutunul sau benzina, au fost justificate ca un factor de descurajare a consumului. Avocații teoriei
bunurilor publice susțin că impozitele pot fi necesare în situațiile în care furnizarea privată de
bunuri publice este considerată su b optimă, cum ar fi cu faruri sau apărare națională.
În economiile moderne, impozitele sunt cea mai importantă sursă de venituri
guvernamentale. Impozitele diferă de celelalte surse de venituri prin faptul că sunt obligatorii și nu
sunt reparate – adică nu sunt plătite, în general, în schimbul unor chestiuni specifice, cum ar fi un
serviciu public particular, vânzarea de proprietăți publice sau eliberarea datoriei publice . În timp
ce impozitele se colectează probabil pentru bunăstarea contribuabililor în a nsamblu, răspunderea
contribuabilului individual este independentă de orice beneficiu specific primit. Există totuși
excepții importante: impozitele pe salarii, de exemplu, sunt percepute în mod obișnuit din venitul
forței de muncă pentru a finanța prestaț iile de pensie, plățile medicale și alte programe de securitate
socială – toate acestea fiind susceptibile de a beneficia de contribuabil. Din cauza legăturii probabile
între sumele plătite și beneficiile primite, impozitele pe salarii sunt uneor i numite „ contribuții” (ca
în Statele Unite).2
Cu toate a cestea, plățile sunt, de obicei obligatorii, iar legătura cu beneficiile este uneori
destul de slabă. Un alt exemplu de impozitare le gat de beneficiile primite și nu numai, este
utilizarea impozitelor pe carbu ranții pentru finanțarea construcției și întreținerii drumurilor și
autostrăzilor, ale căror servicii se pot bucura numai prin consumul de carburanți impozitați.
În secolul al X IX-lea, ideea dominantă era că i mpozitele ar trebui să servească în principal
pentru finanțarea guvernului. În perioadele anterioare și din nou astăzi, guvernele au utilizat
impozitarea pentru alte scopuri decât cele fiscale. O modalitate utilă de a vedea scopul impozitării,

2 https://www.britannica.com, accesat în Ianuarie 2019

Page 6 of 45
atribuită economistului american Richard A. Musgrave, este de a distinge între obiectivele alocării
resurselor, redistribuirea veniturilor și stabilitatea economică.3
Un bun sistem fiscal nu va limita doar efectele negative asupra eficienței. De asemenea, se
va promova bunăstarea economică prin tratarea externalit ăților care apar atunci când o persoană
sau o organizație nu ia în considerare efectele acțiunilor lor asupra altora. Impozitele pot afecta
acest comportament prin modificarea stimulentelor pentru anumite tipuri de comportament, în
special atunci când acti vitatea poluantă este impozitată pentru a reduce cantitatea totală de poluare.
Într-un astfel de sistem, prețurile joacă un rol central, ca semnale care reflectă și ghidează
deciziile consumatorilor și ale producătorilor. Impozitele perturbă aceste semnale , determinând o
discrepanță între prețul plătit de cumpărător și prețul primit de vânzător. De exemplu, impozitul pe
venit înseamnă că un angajator plătește mai mult pentru o oră de lucru în comparație cu salariatul
care primește o sumă mai mare, în timp c e TVA -ul arată că un vânzător cu amănuntul primește mai
puțin pentru un produs pe care îl vinde decât clientul care plătește produsul.
În general, impozitele reduc bunăstarea. Dar există situații în care sunt utilizate în mod
deliberat pentru a schimba com portamentul și pentru a promova bunăstarea.
Impozitele de mediu destinate combaterii efectelor negative sau adverse produse asupra
naturii , sunt ce le mai evidente exemple4: atunci când un agent economic impune costuri (sau
beneficii) altora și nu ia în con siderare aceste efecte atunci când hotărăște asupra acțiunilor sale,
sistemul fiscal poate fi folosit pentru a se asigura că „internalizează” costur ilor pe care le impune.
Cu alte cuvinte, se poate folosi un impozit pentru a furniza un semnal de preț, care altfel ar fi absent.
Aceasta se datorează faptului că impozitul poate să stea direct în locul unui semnal al prețului pieței
încât impozitarea poate fi o modalitate deosebit de eficientă de a face față externalităților.
Impozitele pe profit sunt utilizate în majoritatea țărilor din întreaga lume. Sistemele fiscale
variază foarte mult și pot fi progresive, proporționale sau regresive, în funcție de tipul de impozit.
Comparația ratelor de impozitare în întreaga lume este o întreprindere dificilă și oarecum
subiectivă. Legislația fiscală în majoritatea țărilor este extrem de complexă, iar sarcina fiscală cade
diferit în funcție de diferitele grupuri din fiecare țară și unitate subnațională. Desigur, serviciile
oferite de guverne în schimbul impozitării variază , făcând comparațiile cu atât mai dificile. Țările
care impozitează veniturile folosesc în general unul din cele două sisteme: teritoriale sau

3 Hazel Granger, „Impozitul și Veniturile”, 2013, pag. 179
4 Blundell MaCurdy, Meghir Phillips, Impozitele ca design, Londra, 2010, pag. 12

Page 7 of 45
rezidențiale. În sistemul teritorial, numai veniturile locale – venituri provenind dintr -o sursă din
interiorul ț ării – sunt impozitate. În sistemul rezidențial, rezidenții țării sunt impozitați pe veniturile
lor mondiale (locale și străine), în timp ce nerezidenții sunt impozitați numai pe venitul lor local.
În plus, un număr foarte mic de țări, în special Statele U nite, impozitează și cetățenii lor nerezidenți
asupra veniturilor globale.5
Țările cu un sistem rezidențial de impozitare permit de obicei deduceri sau credite pentru
impozitul pe care rezidenții îl plătesc deja altor țări pentru venitul lor străin. Multe țări semnează,
de asemenea, tratate fiscale între ele pentru a elimina sau a reduce dubla impunere.

Sursa: www.weforum.org

Țările nu utilizează neapărat același sistem de impozitare pentru persoane fizice și
corporații. De exemplu, Franța utilizează un sistem rezidențial pentru persoane fizice, dar un sistem
teritorial pentru corporații, în timp ce Singapore face contrariul, iar Brunei impozitează veniturile
corporative, dar nu și cele personale.
1.2. IMPOZITUL ÎN ROMÂNIA
Impozitul pe profit, reglementat în România printr -o succesiune de acte normative,
constituie o mare parte a sarcinii fiscale suportate de societate. Această contribuție a apărut mai
târziu decât impozitul pe venitul personal în majoritatea statelor. Analizată în lumina multor

5 Raport publicat de Deloitte în 201 2-2013

Page 8 of 45
modificări legislative, impozitul pe profit este o povară fiscală semnificativă care afectează
profiturile realizate de o mare categorie de contribuabili.6
Puterea de guvernare a așezărilor din țările timpurii ale României post -dacice, se afla în
mijlocul unei caste , care trecea de la o generație la alta prin moștenirea lăsată de toți copiii. Membrii
acestei caste erau numiți cnezi care, la rândul lor, pentru judecarea chestiunilor dintre ei și săteni,
precum și pentru a conduce sătenii în războaie, s -au folosit de impozite pentru a desemna cei mai
valoroși dintre ei ca șef militari, numiți voievozi.7
Populația avea îndatoriri față de cnezi și drumuri, oferindu -le o parte din produsele lor,
lucrând pentru ei preț de câteva zile pe an, iar în zilele de sărbătoare se pr ezentau cu cadouri și
plocoane, generate de obligațiile oamenilor față de domnitorii lor . Impozitele în numerar par să nu
fi existat, cu excepția celor care au fost încasate ca vamă și au aparținut în întregime autorităților
care se ocupau de infrastructur ă.
O altă perioadă importantă pentru România și pentru legile impuse după care ne ghidăm ca
și stat o reprezintă perioada fanariotă, plasată din punct de vedere istoric între anii 1711 și 1811,
când fiecare Domn care venise în țară obișnuia să răscumpere t ronul, angajându -se să plătească o
sumă anuală sultanului.
În același timp, aceștia au impus cele mai grele taluzuri, și anume8:
• zeciuială: unul din zece stupi erau donați scaunului domnesc;
• goștină: un impozit de 8 bani pentru fiecare porc vândut;
• oierit: un impozit de 10 bani pentru fiecare oaie vândută;
• văcărit: un impozit de 30 de bani pentru fiecare vânat sau vacă vândută;
• pogonărit: un impozit de 2,24 lei vechi pentru un acru de viță de vie aflat în proprietate;
• vinărit: un impozit de 2 bani pe gălben uș (vadră = zece litri) de vin;
• tutunărit: un impozit de 4,48 lei pe acru plantată cu tutun plus așa -numitul plocon de
0,80 lei;
• impozite vamale : percepută atât pentru import, cât și pentru export, în valoare de 3
procente;
• fumărit: un impozit de 5 lei pen tru fiecare tavernă mare din București și Craiova;

6 Georoceanu Anca Mihaela, Evolutia Reglementării Impozitului Pe Profit In Romania, 2008, Revista „Fiat Iustitia”,
Editura Pro Universitaria, pag. 28
7 Viorel Crăciunescu, „Scurtă istorie a impozitării”, Pitești, 2010, Editura Economică, pag. 39
8 Viorel Crăciunescu, „Scurtă istorie a impozitării”, Pitești, 2010, Editura Economică ,pag. 87

Page 9 of 45
• căminărit: un impozit de 66 bani pe baril de vin, vândute în târguri;
• sapunărit: un impozit de interdicție per kilogram de săpun.
În schimb, mănăstirile au fost scutite de dijmă, văcărit, fumărit și cârciu mărit, iar pentru
mărfurile aflate în tranzit au plătit un impozit vamal de 3,33% la plecarea din Câmpulung și un alt
impozit la întoarcerea prin Rucăr, cu excepția mărfurilor care au trecut prin Brăila, pent ru care au
plătit doar un singur impozit vamal. Pentru mărfurile de consum intern, acestea plăteau un impozit
vamal de 4%, de asemenea.
Ulterior, pe 31 martie 1862, au fost votate anumite legi fiscale, reamintind de cele
corespunzătoare perioadei fanariote, care au unificat impozitul funciar, stabilind nivelul la 4% din
venitul net al proprietății imobiliare, contribuțiile pentru trecerea punții și a drumurilor stabilindu –
le la 12 lei vechi și 4,44 lei noi pe an, impozitul de 10% pe așa -numitul mort -principal, lipsa de
moștenitori care implică intervenți a statului care ar putea alege ca bunurile de interes muzeal să fie
distribuite muzeelor specializate, contribuțiile personale se fixează la 36 de lei vechi sau 13,33 lei
noi pe an pentru persoanele de 25 de ani și 30 de lei vechi sau 11,11 lei noi pe an p entru persoanele
cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani.
Importanța interacțiunii fiscale între autoritățile și contribuabili, ca expresie a impozitelor
actuale în fiecare stat, este prezentată și susținută în mod istoric de un număr de cercetători în
studiile lor, așa cum Joseph Schumpeter a afirmat în 1929 că „spiritul poporului, cultura, structura
socială, faptele politice, toate acestea și multe altele pot fi găsite în istoria sa fiscală … cine știe să
asculte acest mesaj va înțelege mai bine proble mele istoriei umane”.9
Pe baza unei asemenea considerații, s -a considerat benefică evitarea oricărei intervenții din
partea autorităților publice care ar fi putut perturba inițiativa particulară, libera concurență și
acțiunea legilor obiective ale pieții. Activitatea economică trebuia să rămână preocuparea exclusivă
a întreprinzătorilor particulari, orice intrusiune a statului în viața economică fiind considerată
contraindicată, dăunătoare chiar.
În aceste condiții, rolul finanțelor publice consta numai în asigurarea resurselor financiare
necesare funcționării instituțiilor publice. Impozitele, împrumuturile, precum și celelalte modalități
de procurare a resurselor financiare trebuiau concepute și reglementate în așa fel încât să aibă un

9 Leonida Ionel, Cultură fiscală consolidată în România în perioada comunistă și post comunistă, Editura Academiei
Române, București, 2007, pag. 196

Page 10 of 45
caracter neutru, ast fel încât să nu afecteze (în sensul de a modifica) relațiile social -economice
existente.10
Pe baza acestei evaluări, se poate realiza faptul că noțiunea de cultură a impozitelor acoperă
complexitatea, istoria și contemporanitatea țării impozabile, deoarece acest concept exprimă mai
mult decât interacțiunea dintre autoritate și contribuabili, dincolo de comportamentul fiscal
propriu -zis, reunind cunoștințele, credințele, arta, morala, legea, obiceiurile și orice alte capacități
și obiceiuri dobândite de om ca membru al societății și ca contribuabil .
1.3. EVOLUȚIA IMPOZITELOR ÎN PERIOADA COMUNISTĂ
Evoluția pozitivă a sistemului fiscal românesc și consolidarea acestuia au fost oprite de
investitura regimului comunist în 1948. Sistemul fiscal după 1948 s -a caract erizat prin limitarea și
eliminarea treptată a activităților economice private și, implicit, acumularea de capital privat,
eliminarea resturilor sistemului anterior, aplatizarea nivelului de trai prin impozite, lipsa de
transparență în ceea ce privește rat ele de impozitare și utilizarea resurselor bugetare.
Aspectul pozitiv care caracteriza sistemul fiscal comunist era lipsa fenomenului de
evaziune fiscală, statul fiind singurul proprietar al averii naționale, iar profiturile și beneficiile
activităților ec onomice au fost în întregime plătite la bugetul de stat. Controlul fiscal la acel
moment a fost destinat protejării averii statului împotriva propriilor funcționari, împotriva modului
în care banii publici au fost cheltuiți în diferite proiecte de investiț ii efectuate de stat.
Această etapă din istoria poporului român a distrus acumulările înregistrate în chestiuni
fiscale, iar urmele culturii fiscale nou -născute nu au fost păstrate, sistemul impozitării aplicate fiind
unul obscur care a creat impresia inex istenței sale.
1.4. EVOLUȚIA IMPOZITELOR ÎN PERIOADA POST -COMUNISTĂ
O nouă etapă în istoria sistemului fiscal românesc a început atunci când regimul comunist
a fost răsturnat la sfârșitul anului 1989. Economia românească și contribuabilii au avut nevoie de
un sistem fiscal modern și transparent pentru stimularea dezvoltării economice și sociale.
Guvernele au avut o sarcină dificilă în combaterea și prevenirea evaziunii fiscale.
Dificultățile, cel puțin inițial, au constat în caracterul adecvat al legislație i naționale, ulterior al
legislației europene, dar și al absenței unor specialiști reali care să pună în aplicare și să asigure
aplicarea corectă a legii, formarea unui sistem fiscal modern care ar induce contribuabililor o

10 Georoceanu Anca Mihaela, Regimul juridic al Finanțelor Publice în România, pag. 6

Page 11 of 45
anumită educație în materie fisc ală. Democratizarea sistemului fiscal românesc a generat o reacție
anti-fiscală, dezvoltând astfel comportamente fiscale de cele mai diverse forme. Economia neagră,
evaziunea fiscală și, în consecință, corupția funcționarilor au crescut, stimulată de legis lația loose
și insuficientă de combatere și de prevenire a comportamentului anti -fiscal. Eliberarea de la regimul
totalitar s -a manifestat și prin efecte negative, manifestate în special în comportamentul
contribuabililor și al autorităților caracterizate prin încălcarea legii, prin dorința de îmbogățire
rapidă.
În acest context, în primii ani după 1989, cultura fiscală, ale cărei elemente cristalizate în
perioada interbelică nu au fost perpetuate și păstrate în epoca comunistă, lipsită de o dezvoltare
istorică, era practic inexistentă.11
În continuare o să trecem în revistă principalele legi fiscale relevante din România:
– Codul Fiscal aprobat prin Legea nr. 227/2015;
– Codul de procedură fiscală, aprobat prin Legea nr. 207/2015;
– Ordinul nr. 222 din 2008 al Pre ședintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală
privind Documentația legată de prețurile de transfer;
– Ghidul OECD privind prețurile de transfer
Dar pentru a putea judeca capitalismul postcomunist al României și implicit impozitele pe
venit , trebuie s ă analizăm un cadru mai larg și să facem comparații cu alte sistem, precum și cu
dinamica capitalismului în Europa. De altfel, c apitalismul românesc este puternic influențat de ceea
ce se întâmplă în Uniunea Europeană și de modul în care statele membre ale UE se confruntă cu
fenomene înrădăcinate în criza financiară, criza zonei euro și răspândirea crizei sociale.
Acestea din urmă au avut o durată mai lungă și sunt, de asemenea, legate de „durerile ”
sistemelor de bunăstare în societățile în curs de îmbătrân ire și de puterea grupurilor insider. Multe
țări din Europa sunt obligate să revizuiască contractul social și vor trebui să -și recâștige încrederea
cetățenilor. Această încredere a fost afectată foarte mult de actuala criză financiară. Există un
sentiment larg răspândit că finanțarea a jucat un rol prea important în modelarea opțiunilor politice,
că echitatea a dispărut în conceperea politicilor publice și că o compas iune, cel puțin la nivel moral
a fost pierdut ă în politică și în lumea corporațiilor12.

11 Leonida Ionel, Cultură fiscală consolidată în România în perioada comunistă și post comunistă, Ed. Academiei
Române, București, 2007, pag. 204
12 Daniel Dăianu, „Jurnal de Afaceri Eur opene”, publicat sub egida Institutului European din România , București,
2011, pag. 20

Page 12 of 45
Creșterea forțelor politice extremiste și a xenofobiei , dar și respingerea partidelor de masă
într-un număr tot mai mare de țări europene sunt îngrijorătoare. Este adevărat că situația este în
mod substanțial mai bună în zona de nord a U niunii Europene și că m odelul economic și social
german și -a dovedit rezistența și capacitatea de a realiza din punct de vedere economic. Cu toate
acestea, este greu de imaginat că acest model va putea oferi un model ușor de replicat pentru
reforme în alte state membre. În plus, este greu de constatat că devalorizarea internă, așa cum este
experimentată în mai multe țări, va fi capabilă să rezolve problema reechilibrării economiilor din
zona euro pe o bază recurentă.
O nouă etapă în istoria sistemului fiscal românesc a început at unci când regimul comunist
a fost răsturnat la sfârșitul anului 1989. Economia românească și contribuabilii au avut nevoie de
un sistem fiscal modern și transparent pentru stimularea dezvoltării economice și sociale.
Reforma începută în 1990 și care a incl us eliminarea unor reglementări fiscale din perioada
anterioară, introducerea reglementărilor fiscale pentru stimularea antreprenoriatului și asigurarea
resurselor necesare pentru funcționarea statului, a fost neterminată. Trecerea de la o economie
central izată la o economie de piață a generat, cel puțin în prima parte, un vid al legislației fiscale,
care a rămas într -un fel în spatele dezvoltării economice, în special în sfera privată, vid speculat de
operatorii economici care, după o perioadă prelungită d e fiscal civism, ușor de adaptat la situația
emergentă. Guvernele au avut o sarcină dificilă în combaterea și prevenirea evaziunii fiscale.
Dificultățile, cel puțin inițial, au constat în caracterul adecvat al legislației naționale, ulterior al
legislației europene, dar și al absenței unor specialiști reali care să pună în aplicare și să asigure
aplicarea corectă a legii, formarea unui sistem fiscal modern care ar induce contribuabililor o
anumită educație în materie fiscală.
Democratizarea sistemului fisca l românesc a generat o reacție anti -fiscală, dezvoltând astfel
comportamente fiscale de cele mai diverse forme. Economia neagră, evaziunea fiscală și, în
consecință, corupția funcționarilor au crescut, stimulată de legislația loose și insuficientă de
comba tere și de prevenire a comportamentului anti -fiscal. Eliberarea de la regimul totalitar sa
manifestat și prin efecte negative, manifestate în special în comportamentul contribuabililor și al
autorităților caracterizate prin încălcarea legii, prin dorința d e îmbogățire rapidă. În acest context,
în primii ani după 1989, cultura fiscală, ale cărei elemente s -au cristalizat în perioada interbelică
nu au fost perpetuate și păstrate în epoca comunistă, lipsită de o dezvoltare istorică, fiind practic
inexistentă.

Page 13 of 45
1.5. IMPOZITUL PE AVERE
Deși multe țări dezvoltate aleg să impoziteze averea, Statele Unite au favorizat, în general,
impozitarea veniturilor.
Un impozit pe avere (denumit și impozit pe capital) reprezintă o prelevare din valoarea
totală a activelor person ale, inclusiv depozite bancare, imobiliare, active în planuri de asigurare și
pensii, proprietate asupra întreprinderilor neconstituite, titluri financiare și creanțe personale.13 De
obicei, datoriile (în principal creditele ipotecare și alte împrumuturi) s unt deduse, de aceea se
numește uneori impozitul pe avere net.
O taxă pe proprietate impozitează stocul acumulat de putere a de cumpărare, spre deosebire
de impozitul pe venit, care este un impozit pe fluxul de active (o modificare a stocului). Întrucât
impozitele pe profit necesită în mod obișnuit „realizarea ” (sau vânzarea) de bunuri apreciate înainte
de a impozita venitul din creșterea valorii, aprecierea impozitului pe avere în proprietate se impune
fără a ține seama de realizare ,14 întrucât bogăția este răspândită mult mai inegal decât veniturile în
majoritatea țărilor, conform (OECD 2008, Panelul național pentru egalitate în 2010).15
Cu toate acestea, impozitele pe averea netă anuală au fost abandonate sistematic în
majoritatea țărilor OCDE în ultimele do uă decenii. În 2010, guvernul Coaliției din Regatul Unit a
abrogat încercarea slabă, dar inovativă a guvernului anterior de a redistribui averea în favoarea
familiilor sărace – Fondul pentru copii încrederii. Această schemă fusese o parte a ceea ce au
considerat pledeii drept o nouă strategie de politică socială – bunăstarea bazată pe active sau
acordarea accesului săracilor la capital. O revizuire independentă majoră a sistemului fiscal britanic
a sugerat recent că guvernul ar trebui să ia în considerare î mbunătățirea eficienței impozitării pe
motive de eficiență și de echitate (Mirlees Review 2011). Însă d incolo de aceste dezbateri
economice, a fost adresată o întrebare mai largă : dacă drepturile la viață și la libertate sunt refuzate
din cauza sărăciei ex treme în unele părți ale lumii, ar putea să nu justifice o prelevare asupra
bogăției de care se bucură poporul popoarelor bogate, dacă aceasta poate ajuta la ameliorarea
acestei sărăciri ?16

13 Edward N. Wolff, „Vremea impozitelor pe avere?”, 2009, articol publicat în revista „Boston Review”
14 Studiu publicat de www.p apers.ssrn.com în Feb. 2019, legat de impozaitarea averilor
15 Howard Glenn, „De ce a abandonat Regatul Unit taxa pe avere?”, Editura Cambridge University Press, Publicat în
Jurnalul de politici sociale al Universității Cambridge, Londra, 2012, pag. 223
16 Howard Glenn, „De ce a abandonat Regatul Unit taxa pe avere?”, Editura Cambridge University Press, Publicat în
Jurnalul de politici sociale al Universității Cambridge, Londra, 2012, pag. 249

Page 14 of 45
Ultima dată când un guvern a fost ales în Regatul Unit cu promisiun ea de a introduce o taxă
anuală pe avere, nu a reușit să -și mențină promisiunea. Această experiență provoacă apariția mai
multor dubii:
• De ce a fost făcută o astfel de promisiune?
• De ce guvernul a abandonat ideea?
• De ce nu a reușit Guvernul muncii din 1974 -1976 să adopte un mijloc diferit și,
eventual, mai practic, de redistribuire a bogăției care era atunci oferită?
• Ce ar putea învăța viitorii factori de decizie din această experiență ?17
Astfel descoperim că, la începutul secolului al XX -lea, taxe anuale mo deste privind averea
au fost introduse în Scandinavia și apoi în alte țări europene. India a urmat în 1957. Franța a
impozitat transferurile de avere și moștenirea reglementată încă din 1791, dar în 1981 a introdus o
taxă suplimentară anuală de „solidarita te”. În ultimele două decenii ale secolului trecut însă,
impozitele anuale de avere au fost în mare parte abandonate în întreaga Europă. Austria,
Danemarca și Germania au abandonat -o în 1997, Finlanda, Islanda și Luxemburg în 2006, Suedia
în 2007 și Spania în 2008.
Ca și motivație, aceasta a diferit de la stat la stat. Taxa a fost declarată neconstituțională
astfel:
– În Germania din cauza lipsei de claritate cu privire la rațiunea care stă la baza evaluării
averilor ;
– În Spania, guvernul a redus recent impozi tele pe proprietate pentru a compensa impactul
crizei bancare ;
– Impozitul francez este în curs de revizuire și poate fi eliminat din cauza nepopularității
și complexității sale.
Impozitele pe avere supraviețuiesc încă în Elveția, Olanda și Norvegia , iar în Statele Unite
impozitul pe proprietăți încă se află în faza de procesare, întrucât se elimin ă trepta . Totuși peste
tot, mobilitatea internațională tot mai mare a capitalului a îngrijorat guvernele și a limitat politicile
de impozitare a patrimoniului. În s tudiul istoriei britanice contemporane, se ia eșecul guvernului
muncii de a -și promova taxa de avere promisă în 1974 -1976 ca un prim exemplu de luptă a
proprietarilor de terenuri și a clasei de mijloc împotriva creșterii puterii sindicale și a conducerii

17 Howard Glenn, „De ce a abandonat Regatul Unit taxa pe avere?”, Editura Cambridge University Press, Publicat în
Jurnalul de politici sociale al Universității Cambridge, Londra, 2012, pag. 256

Page 15 of 45
pentru egalitatea socială. Acest contra -atac a continuat până în anii '80, sub egida doamnei
Thatcher. O lectură amănunțită a arhivelor guvernului sugerează o interpretare mai nuanțată a
acestor evenimente în care un rol important îl joacă Trezorerie a, care accentueaz și punctele slabe
ale designului politic și al forței de muncă .
1.6. CONSTITUȚIONALITATEA ȘI DECLINUL IMPOZITULUI PE AVERE
Venitul convențional este definit ca suma consumului și orice modificare a valorii nete.
Această definiție evidențiază tr ei baze posibile pentru un impozit:
a) venit
b) consum
c) valoare netă.
Ratele de impozitare pot fi aplicate în mod esențial oricărei baze (sau combinații de baze)
pentru a crește veniturile pe care guvernul le cere.
Actualul sistem fiscal federal din SUA se bazează în principal pe ceea ce se numește
impozit pe venit. Deși definiția veniturilor furnizate mai sus nu este folosită uniform de sistemul
de impozitare a veniturilor – de exemplu, sistemul fiscal așteaptă în general ca proprietatea să fie
vândută î nainte de a lua în considerare o modificare a valorii , pe când impozitul pe venit se bazează
într-o măsură semnificativă pe baza veniturilor contribuabililor.
În ceea ce privește bazele alternative, în ultimii 30 de ani s -a discutat considerabil despre
impozitul pe consum care ar putea înlocui impozitul pe venit. Lucru serios a avut în vedere
înlocuirea impozitului pe venit cu un impozit pe avere.
Impozitul pe avere menționat constă într -un impozit fix pe majoritatea categoriilor de avere.
Scutirile garante ază că indivizii cu avere scăzută nu vor plăti niciun impozit. Impozitul pe avere
include și o taxă asupra veniturilor obținute (denumite în general „salarii ”)18. Componenta salarială
poate fi privită ca un impozit pe capitalul uman, în conformitate cu o de finiție completă a bogăției
sau ca o taxă de salarizare cvasi -independentă , iar i mpozitul pe salarii ar avea o singură rată.
Deși în Europa a cum treizeci de ani existau 12 țări europene care aveau un impozit net de
avere, un tip de impozit pe activele nete personale, care pot include orice, de la investiții la mașini,
bijuterii și colecții , astăzi doar trei dintre aceste țări continuă să impună o astfel de taxă, care s -a
dovedit adesea o modalitate ineficientă de a genera venituri și de a redistribui averea . În timp ce

18 David Shakow, „Înțelegerea Impozitului pe Avere”, Editura Facultății de Drept a Universității din Pennsylvania ,
2000, pag. 124

Page 16 of 45
țările europene au renunțat sau sunt pe cale de a renunța total la această politică, un număr de
democrați progresiști din SUA au început să vadă acest lucru ca o soluție pentru reducerea
decalajului dintre cei bogați și cei săraci.

Sursa: www.worldbank.org – situația impozitelor pe avere în lume
De exemplu, în Franța, impozitul pe solidaritate pe avere sau ISF a fost creat în 1982 sub
președintele socialist François Mitterrand, care viza persoane cu averi de peste 3 milioane de franci
– echivalentul a circa 517.000 dolari astăzi. Ulterior l egea a fost abolită și refăcută de -a lungul
anilor, iar pragul a fost schimbat, de asemenea.
Anul trecut, în timpul mandatului președintelui Emmanuel Macron, Franța a devenit ultima
țară europeană care a abolit o taxă cuprinzătoare de avere într -un efort de a opri exodul familiilor
bogate și de a atrage al tele care ar putea căuta o nouă casă în lumina plec ării iminente a Marii
Britanii din Uniunea Europeană. Măsura impusă a constat în elimina rea ISF-ului și înlocuirea cu
un impozit pe bunurile imobile de peste 800.000 de euro :

Page 17 of 45

Sursa: www.cabinet -roche.com
Conturile bancare, investițiile, automobilele, iahturile, chiar colecțiile de arme antice sunt
acum scutite de orice timp de impozit . Pentru mulți cetățe ni francezi potenți din punct de vedere
financiar , dar săraci în numerar, impozitul pe avere a devenit din ce în ce mai oner os, deoarece au
fost forțați să vină cu sute de mii, chiar milioane de euro în monedă lichidă pentru a plăti taxa în
fiecare an.
Macron a căutat să ușureze povara fiscală din Franța și să introducă noi reforme , dar
mișcarea a alimentat imaginea lui Macron ca „președinte al celor bogați ” și a contribuit la mânia
protestelor „veste lor galbene ” care s -a văzut direct pe străzi, unde deseor i violenț ele au scăpat de
sub control, iar fundamentele guvernului s-au zdruncinat serios .
Pe de altă parte, p este ocean, î n SUA, democrații precum Elizabeth Warren și -au propus
propriile viziuni ale unei posibile impozite pe avere. Propunerea lui Warren ar impune o taxă de
2% asupra valorii nete a familiei în valoare de peste 50 de milioane de dolari, cu un impozit
suplimentar de 1% asupra valorii nete care depășește 1 miliard de dolari.
Deși observăm că pe plan mondial noi reforme apar aproape zilnic lega te de acest tip de
taxă, putem sa ne adresăm o întrebare foarte pertinentă și anume ce a determinat declinul acestui
tip de impozit, care a fost foarte bine primit la începuturile sale.
Este notoriu faptul că anii '70 au debutat cu interesul crescut față de returnarea impozitelor
pe proprietate. Ce le aflate deja în vigoare au fost în cea mai mare parte, stabili te cu ani în urmă și
au fost remarcate în special în țările de origine german ică sau scandinave (Germania, Austria,
Elveția, Luxemburg, Olanda, Dane marca, Suedia, Finlanda, Norvegia și Islanda). În timp ce țările
anglo -americane nu aplic au impozitul pe avere netă, Statele Unite au solicitat mult timp plata sau

Page 18 of 45
impozitul pe proprietate, care este folosit pentru a oferi autorităților locale (județe ne și orășenești )
cea mai mare parte a resurselor lor și este perceput în principal pe proprietăți imobiliare și de
asemenea, pe bunuri personale și active financiare.
Deoarece este local și mai presus de toate, fix, impozitul pe proprietate este adesea
asemănă tor cu impozitul pe proprietăți funciare al Franței (impôt foncier)19. Cu toate acestea, în
măsura în care se bazează nu pe valoarea de închiriere, ci pe valoarea de piață, acesta este de fapt
relativ apropiat de impozitul pe avere. După o perioadă de entuz iasm în care impozitul pe avere a
fost extins la țările latine precum Spania și Franța sau la țările anglo -americane, cum ar fi Irlanda
și chiar Japonia, se pare că taxa menționată nu a corespuns așteptărilor statelor care au adoptat -o.
În mediul actual în care capitalul și indivizii sunt atât de mobili, țările se străduiesc să
implementeze politici sociale active, fără a trimite capital și cei mai bogați contribuabili pe fugă.
În același timp, pe lângă îndeplinirea obiectivelor tradiționale ale eficienței și echității economice,
autoritățile fiscale se confruntă din ce în ce mai mult cu simplificarea procedurilor administrative,
analizând, de asemenea, costurile comparate și randamentele diferitelor tipuri de impozite. Pe baza
tuturor criteriilor de mai sus , multe țări au ales să -și desființeze impozitul pe avere , iar altele se
gândesc să facă acest lucru.
Chiar când impozitul pe avere era cel mai la modă în Europa și chiar în Japonia, problemele
ridicate de vărul său îndepărtat din America – impozitul pe pr oprietate – ar fi trebuit să atragă
atenția asupra dezavantajelor unei taxe total deconectate de la capacitatea fiscală a populației
relevante. În 1978, atunci când contribuabilii californieni au protestat împotriva impozitului, acest
aspect a condus la re ferendumul și la adoptarea infamului „Proposition 13”20, care a stabilit un
plafon de 1% din valoarea de piață a imobilului, în timp ce rata anterioară a fost cuprinsă între 1,5%
și 2,6%. Evenimentul a avut un impact major, arătând că ori de câte ori o taxă creează dezechilibre
semnificative, devine foarte dificilă aplicarea acesteia la o rată mai mare.

19 Christophe Heckly, „Impozitul pe avere în Europa: declinul”, Editura Ministerului de Afaceri francez, Paris, 2004,
pag. 50
20 Christophe Heckly, „Impozitul pe avere în Europa: declinul”, Editura Ministerului de Afaceri francez, Paris, 2004,
pag. 54

Page 19 of 45
CAPITOLUL 2
VALOAREA IMPOZITULUI PE AVERE
2.1. INECHITATEA IMPOZITULUI PE AVERE
Creșterea prețurilor imobiliare a dus la creșterea artificială a valori i de piață a bunurilor și
astfel, a poverii fiscale a contribuabililor, iar ca rezultat mulți dintre ei și -au pierdut intenția de a –
și vinde casa și de a genera venituri mari. Dincolo de Europa, guvernul japonez a decis, de
asemenea, să renunțe la impozitu l pe avere în doar câțiva ani de la ratificarea sa.
Revenind în Europa, renașterea impozitului pe avere a început în Irlanda. Taxa nu a fost
niciodată foarte populară într -o țară în care partidele de stânga au, în general, rezultate slabe în
alegeri și a f ost motivul pentru care ministrul central al finanțelor, Fine Gael, aflat inițial în spatele
taxei, a devenit cunoscut sub numele de „Ritchie the Red ”21; iar în momentul în care partidul
conservator al lui Fianna Fail a venit la putere în 1977, noul lider a l guvernului, Jack Lynch, a decis
să elimine acest impozit.
În Suedia, impozitul pe avere a fost înlăturat de guvernul conservator la putere în 1991, dar
implementarea efectivă a acestei decizii a fost amânată ca urmare a crizei financiare din 1992. În
consecință , taxa este încă în vigoare, iar Partidul Social -Democrat care a intrat de atunci la
guvernare, nu intenționează să -l elimine în viitorul apropiat. Spre deosebire de francezi, cei mai
bogați contribuabili ai Suediei nu s -ar fi bucurat nici măcar de acești câțiva ani de reprimire.
Italia oferă exemplul interesant al impozitului pe bunuri, instituit ca măsură temporară în
1992 și desființat oficial câțiva ani mai târziu (spre deosebire de ceea ce s -a întâmplat în Spania).
Impozitul pe capital, institui t în 1992 pe o perioadă de trei ani, nu a fost anulat până în 1998.
Impozitul pe proprietate asupra persoanelor înființat de asemenea, în 1992, pe bază de proprietăți
imobiliare, a devenit o taxă locală, înlocuind taxa anterioară pentru „creștere de valoar e”. Acesta
variază de la 0,4 la 0,7% din valoarea proprietății oficiale, minus deducerile pentru clădirile ocupate
de proprietar și pentru sectorul agricol.
În Austria, în cadrul reformei fiscale adoptate în 1994 de către un guvern de coaliție între
social -democrați și creștin -democrați, impozitul pe capital a fost eliminat. Germania a urmat
exemplul câțiva ani mai târziu, când Curtea Constituțională Federală din Karlsruhe a declarat
neconstituțional impozitul menționat. Cu toate acestea, două landuri cu ma joritate social –

21 Christophe Heckly, „Impozitul pe avere în Europa: declinul”, Editura Ministerului de Afaceri francez, Paris, 2004,
pag. 80

Page 20 of 45
democrată – Saxonia Inferioară și Renania de Nord -Westfalia – au propus în 2002, restabilirea
acest uia. Este puțin probabil ca reforma menționată să fie adoptată într -o zi, totuși, deoarece noua
taxă ar trebui adusă în concordanță cu decizi a Curții Constituționale. Chiar și Danemarca a renunțat
la impozitul pe avere în 1997.
Cel mai recent exemplu de eliminare a impozitului pe avere este cel al Țărilor de Jos, în
conformitate cu Reforma fiscală generală din 2001. Cu toate acestea, în timp ce impozitul pe avere
a fost înlăturat, acesta a fost la fel de repede înlocuit cu o taxă de 30% asupra veniturilor teoretice
pe capital, presupusă a fi egală cu 4% din activele nete (cu excepția locului principal de reședință
și a capitalului investit în în treprinderi personale). Drept urmare, impozitul pe avere se ridică la
1,2%; în același timp, veniturile efective asupra capitalului (dobânzi și dividende) sunt pe deplin
scutite. Acestea fiind spuse, este totuși prea devreme pentru a evalua impactul reform ei menționate.
În alte țări, precum Finlanda și Norvegia, unde se aplică în continuare impozitul pe avere,
acesta a fost criticat, deși pare puțin probabil să fie eliminat în viitorul apropiat. În opinia sa,
Comitetul Norvegian Skauge a recomandat, într -un raport privind reforma fiscală înaintat
guvernului în februarie 2003, ca taxa să fie redusă la jumătate și, pe termen lung, să fie eliminat în
întregime. Perspectiva unei astfel de măsuri a provocat reacții negative în opinia publică. De
asemenea și Franț a este familiarizată cu bătăile din jurul bushului de impozit pe avere: înlăturat ă
de guvernul Chirac în 1986, taxa a fost restabilită de guvernul Rocard în 1989, sub un nou nume –
probabil bazat pe impozitul pe capital bazat pe solidaritate, care a fost i nstituit temporar prin
Ordinul din 15 august 1945.22
2.2. MOTIVUL REAL AL ELIMINĂRII IMPOZITULUI PE AVERE
Contribuția la scurgerea capitalului – acesta este factorul care a influențat cel mai mult
guvernul irlandez și olandez, atunci când au decis să elimin e impozitul. După cum au realizat
ulterior, acest aspect a avut un efect dăunător asupra activității economice a țării, ducând la
abandonarea capitalului productiv și descurajarea investitorilor străini. În schimb, dorința de a
preveni scurgerea de capital a fost mai puțin importantă pentru A ustria. Acest lucru ar putea fi cu
siguranță datorat sistemului bancar și fiscal al țării, foarte atractiv pentru investitori i străini . Același
lucru este valabil și pentru Germania, unde scurgerea de capital a jucat un rol secundar, factorul
decisiv fiind decizia Curții Constituționale și raportul cost -revenire asupra extorcării interne,
datorat mai degrabă corupției existente la momentul respectiv .

22 Christophe Heckly, „Impozitul pe avere în Europa: declinul”, 2004, pag. 81

Page 21 of 45
Aceas tă prevenție implică costuri ridicate de gestionare, precum și ven ituri reduse, ceea ce
în ace astă epocă a concurenței fiscale , guv ernele și autoritățile trebuie să fie competitive și de aceea
au manifestat o preferință clară pentru impozitele moderne cu randament ridicat, ca de exemplu în
CSG -ul francez.
Complexitatea i mpozitului pe avere este de așa natură încât un număr mare de funcționari
publici sunt obl igați să efectueze controalele în condițiile în care, în majoritatea țărilor, se
înregistrează rar mai mult de 1% din veniturile fiscale totale. Este acea complexitat e care, încă din
1976, a făcut ca funcționarii publici fiscali ai Uniunii din Germania să solicite abolirea impozitului
pe avere. Chiar și în Austria, plurivalența și lipsa de claritate a taxei au jucat un rol decisiv în
reducerea acesteia, în timp ce în Olanda, un studiu comparativ enumeră diferitele impozite pe
costurile de administrare (costul colectării impozitelor pentru guvern și costurile suportate de
contribuabili pentru a se conforma legislației fiscale), comparativ cu veniturile aduse: costul
agregat (costurile suportate d e contribuabili, pe de o parte și guvernul, pe de altă parte) care
reprezentă 26,4% din randamentul impozitului, comparativ cu 4,8% cu impozitul pe venit.
din cauza d istorsion ii create în înțelegerea lui la nivel global, în German ia și Austria
impozitul pe avere a fost perceput atât din capitalul corporativ, cât și din averea individuală. Ca
urmare, companiile și acționarii au fo st afectați de dubla impunere, c u toate că, desigur, ar fi fost
posibil să se remedieze faptul că, prin limitarea impozitării la averea individuală, s-ar fi adus un
anumit grad de discriminare fiscală împotriva întreprinderilor individuale, care ar fi rămas supuse
impozitării.
Așadar, sistemul fiscal nu a rămas neutru în ceea ce privește impozitarea întrepri nderilor.
Este adevărat că autorități le fiscale germane ar fi putut astfel să exonereze echipamentele de lucru,
așa cum s-a întâmplat în Franța, dar având în vedere costul ridicat al colectării impozitelor, nu au
dorit să -și reducă și producția în continua re.
Mai mult de atât, pot apărea dezechilibre în ceea ce privește modul în care sunt distribuite
economiile între diferitele tipuri de active, cunoscut fiind faptul că unele dintre ele sunt scutite de
impozit. În Finlanda, de exemplu, verificarea conturil or de economii și a anumitor tipuri de
obligațiuni (în special cele în care se ia o deducere automată a dobânzilor, la sursă) reprezintă
automat o taxă fiscală.
Din moment ce imobilul este subevaluat, impozitul pe averea finlandeză nu este în nici un
caz n eutru cu privire la modul în care ar trebui să se realizeze investiții diferite. În Germania, o

Page 22 of 45
astfel de denaturare este și mai pronunțată, cauzată de deciziile Curții Constituționale, conform
cărora d iferitele tipuri de active nu au primit un tratament e gal. Imobilele au fost considerabil
subevaluate, deoarece bazele oficiale de impozitare utilizate erau, în cea mai mare parte, cele din
1964. De exemplu, daca s-a estimat că valoarea oficială a unui teren aflat în proprietate personală
este de aproximativ 50% din cea a valorii de piață, va loarea agriculturii și proprietăț ilor forestiere
li se acordă doar 10% din valoarea reală , iar cea a ac țiunilor necotate de către societăț ile comerciale
doar 35%.
În schim b titlurile și activele financiare listate nu pot f i subevaluate. Astfel, în timp ce
impozitul pe avere al Germaniei creează denaturări economice, inechitabil itatea vine în continuare
din deciziile Curții Constituționale care caută să condamne tot timpul averile propriile cetățeni ca
fiind obținute în mod ilicit. De aceea i mpozitul pe profit nu este la fel de echitabil cum pare , fiind
aspru criticat pentru dubla măsură cu care este impus.
În țara vecină – Franța, faptul că impozit ul pe avere a fost instituit aproximativ în același
timp cu venitul minimal su bvenționat (RMI) , nivelul este mai mult unul simbolic: randamentul
total al primei a fost aproximativ egal cu costul total al RMI, deși cei mai bogați oameni au ieșit
pentru a ajuta populațiile mai puțin privilegiate. În majoritatea țărilor industrializate , diferențele de
venit și de avere au crescut considerabil în ultimii douăzeci de ani, în ciuda existenței impozitului
pe avere. Moștenirea impozitului a fost probabil mai eficientă în redistribuirea resurselor decât
impozitul pe avere anual, deoarece aces ta din u rmă ar trebui să fie confiscat pentru a aduce o reală
redistribuire. Acesta este exact ceea ce a declarat Curtea Constituțională de la Karlsruhe atunci
când a criticat impozitul pe averea germană: suma impozitului pe avere și a impozitului pe venit să
nu depășească jumătate din venitul contribuabilului. Impozitul generează astfel o dilemă: fie că
este eficientă în combaterea inegalităților, fie că este confiscatoare – și acesta este principalul motiv
pentru care nemții au decis prin vot eliminarea s a.
Pentru OECD, concluzia este că factorii de decizie politică sunt suficient de rezonabili să
se preocupe de inegalitatea în creștere a bogăției și de concentrațiile mari de bogăție23. Dar, de
asemenea, subliniază faptul că dacă o țară dispune de metode re zonabile de impozitare a
câștigurilor de capital, a moștenirilor de daruri și proprietăți, o combinație a acestor abordări este
în mod obișnuit preferabilă unei taxe de avere.

23 Tyler Cowen, „Afaceri Economice Cotidiene”, 2018, pag. 6

Page 23 of 45
Raportul notează: „În general, din perspectiva eficienței și a echității, există argumente
limitate pentru a avea un impozit pe averea netă pe lângă impozitele pe capital bine proiectate –
inclusiv impozitele pe câștigurile de capital – și impozitele pe succesiuni, doar că există
argumentele pentru a avea un impozit pe averea netă ca un substituent (imperfect) pentru aceste
impozite.”24
Cele mai proeminente propuneri pentru impozitul pe avere din SUA s -ar aplica numai celor
cu o avere extremă, cum ar fi cei cu avere de peste 50 de milioane de dolari. Însă țările europene
au impus în mod obișnuit impozite p e avere la n iveluri mult mai mici față de cele americane . Este
interesant faptul că, în aceste țări europene, impozitul pe avere a reprezentat, în general, doar o
mică sum ă a veniturilor guvernamentale.
OCDE scrie: „ În 2016, veniturile fiscale din impozitele nete de avere nete au variat de la
0,2% din PIB în Spania până la 1,0% din PIB în Elveția. Ca parte din totalul veniturilor fiscale,
acestea au variat de la 0,5% în Fr anța până la 3,7% în Elveția.”25
Din acest punct de vedere, Elveția a stat întotdeauna în mod excepțional, veniturile fiscale
provenind d in impozitele individuale nete p e avere, care au fost în mod constant mai ridicate decât
în alte țări. Aparent aici nu găsim impozit pe proprietate , dar în schimb, utilizează impozitul pe
avere ca înlocuitor.
Prin urmare, faptul că prin impozitele pe avere se colectează relat iv puțin, face parte din
motivele pentru care un număr de țări au decis că nu merită să se deranjeze. În plus, sugerează că
un impozit pe avere din SUA, care nu va da naștere până la 50 de milioane de dolari sau mai mult,
nu va genera în mod semnificativ venituri consistente la bugetul de stat .
2.3. IMPOZITUL PE AVERE ÎN ROMÂNIA
În pofida dezbaterilor recente din arena politică a mai multor țări europene în contextul larg
al recesiunii economice, a existat un studiu empiric puțin documentat despre relația dintre impozitul
pe avere și performanța economică.
Impozitele nete p e avere sunt mult mai puțin răspândite decât au fost în trecut , dar recent a
existat un interes reînnoit pentru impozitarea averii. În timp ce 12 țări aveau impozite nete de avere
în 1990, în anul 2017 doar 4 țări m-ai practicau acest lucru, dar O CDE menționează în continuare
impozite recurente asupra averii nete a persoanelor fizice. Deciziile de ab rogare a impozitelor nete

24 Tyler Cowen, „Afaceri Economice Cotidiene”, 2018, pag. 7
25 Tyler Cowen, „Afaceri Economice Cotidiene”, 2018, pag. 8

Page 24 of 45
pe avere au fost adesea justificate de preocupările privind eficiența și administrația, cu toate că
impozitele pe avere nu și -au îndeplinit în mod frecvent obiectivele de redistribuire. Veniturile
colectate din impozitele nete de avere au fost, de asemenea, cu câteva excepții, foarte scăzute. Chiar
recent unele țări au demonstrat un interes nou în ceea c e privește impozitele nete pentru bunuri ca
o modalitate de a genera venituri și de a aborda inegalitatea în materie de avere.
În România regăsim o inițiativă legislativă recentă care stabilește propunerea de a impune
o cotă anuală de 0,5% care afectează a verile nete ale populației peste 500.000 de euro, având în
vedere averea familiei, inclusiv soțul / soția și copiii minori.
Baza impozabilă ar fi trebuit să fie reprezentată de bunuri și proprietăți imobiliare, drepturi
financiare și valori aparțin ând perso anei, soțului / soției și copiilor lor (minorilor) în cazul
administrării bunurilor individuale. Proiectul de lege prevede de asemenea că persoanele fizice
rezidente ar trebui să plătească o taxă anuală pentru patrimoniul net deținut atât în România , cât și
în străinătate, în timp ce nerezidenții plătesc pentru patrimoniul net deținut în România, cu condiția
respectării Convenției internaționale privind dubla impunere.
Folosind informațiile prezentate mai sus, se presupunere că, în cazul României, avantajele
impozitului pe avere asupra beneficiilor fiscale (creșterea veniturilor statului în viitorul apropiat și,
de asemenea, într -o perspectivă pe termen mediu și lung ) nu sunt semnificative. Argumentele în
favoarea impozitului pe avere sunt mult mai puțin e și mai sustenabile decât argumentele îm potriva
impozitului pe avere și prin urmare, guvernul român ar trebui să ia în considerare aceste ipoteze.
Chiar dacă impozitul pe avere ar genera venituri care ar putea fi utilizate pentru a reduce
datoria națională, pe de altă parte acee ași taxă pe avere ar avea în general costuri ridicate de
gestionare, atât pentru contribuabil, cât și pentru autoritățile de administrare, în comparație cu alte
impozite.

Page 25 of 45
CAPITOLUL 3
– STUDIU DE CAZ –
BOGĂȚIE ȘI MOȘTENIRE – COMPARA ȚIE
3.1. CE PRESUPUNE BOGĂȚIA ȘI CUM ESTE MĂSURATĂ ?
Deși au atras atenția în ultimii ani, bogăția și a distribuția ei joacă un rol minor în comparație
cu distribuția veniturilor în discuțiile privind inegalitățile din interiorul țărilor și între acestea.26
Studiul de caz de față oferă o imagine de ansamblu asupra datelor existente privind
impozitele pe avere în întreaga lume. În primul rând, sunt prezentate date privind nivelurile de
avere pentru țările OCDE selectate și sunt analizate dificultățile generale de măsurare a bogăției.
În al doilea rând, vor fi investigate regimurile existente de impozitare a dobânzii în anumite țări
OECD selectate. În al treilea rând, se vor compara regimurile de moștenire și de impozitare a
cadourilor în cadrul aceluiași eșanti on al țărilor OCDE și se vor ilustra diferențele dintre regimurile
fiscale aferente .
Spre deosebire de venituri, bogăția s -a dovedit a fi dificil de măsurat din mai multe motive.
În primul rând, aceste date sunt adesea bine protejate, iar utilizarea lor es te limitată la scopuri
administrative. În al doilea rând, deoarece există un stimulent clar pentru ca persoanele să
înregistreze valori minime de reducere a plăților fiscale, datele nu sunt capabile să surprindă pe
deplin evaziunea fiscală și adăpostirea. În al treilea rând, este posibil ca unele surse de date să nu
fie actualizate în mod regulat. În principiu, ca rezultat al acestor dificultăți inerente de a strânge
date exacte, studiul prezent, ca și altele de altfel, o sa fie bazat doar pe estimări.
Kopc zuk27 (2015) rezumă patru abordări pentru măsurarea dist ribuției averilor în cazul
SUA:
– metoda capitalizării;
– anch etele gospodăriilor populației;
– metoda de multiplicare a impozitului pe proprietate;
– listele celor mai bogate (de exemplu, lista Forbes 400).
Aceste abordări diferă foarte mult una de cealaltă în ceea ce privește metoda de colectare a
datelor, sursele de date și timpul de introducere. Nici una dintre aceste abordări nu a fost
considerată a fi ultima măsură care să țină cont perfect de nivelul de avere al subiecților.

26 www.un.org, accesat în Feb. 2019
27 Studiu al Băncii Mondiale realizat pe baza estimărilor capitalurilor imobile deținute de diverși oam eni înstăriți, bazat
pe survey -uri și micro statistici

Page 26 of 45
Dimpotrivă, diferite măsuri oferă estimări divergente privind averea (mai ales începând din 1980)
și fiecare abordare aduce de -a lungul anilor propriilor sale dezavant aje care necesită reconciliere.
Unele măsuri, de exemplu, nu captea ză întreaga populație și pot, prin urmare, să
subevalueze sau să supraestimeze stocul de avere subiacent. În plus, valoarea activelor care nu
generează venituri impozabile, cum ar fi oper ele de artă sau bijuterii le, este dificil de apreciat.
Scepticismul metodei bazate pe sondaj este legat mai ales de rata scăzută de răspuns și de
posibilitatea raportării greșite. În plus față de dezavantajele menționate de Kopczuk (2015), alți
factori complică măsurarea bogăției. Printre ei , definițiile eterogene ale bogăț iei care împiedică în
consecință comparațiile prin r aportul priv ind inegalitatea mondială.
În plus, majoritatea evaluărilor averii includ fondurile de pensii private, cu excepția celor
publice , conform Global Wealth Report din 2017 . Prin urmare, o persoană cu un sistem de pensii
cu finanțare privată pare mai bogată statistic decât o persoană cu creanțe comparabile de pensie
dintr -o țară care se bazează mai mult pe un sistem public de pensii. Faptul că evadările fiscale și
adăpostirea fiscală sunt, de obicei , nerecordate complică și mai mult evaluarea stocurilor adevărate
de avere – conform Zucman (2013) și Alstadsæter (2017) care sugerează că până la 8 -10% din
averea financiară a gospodăriilor este păstrată în paradisurile fiscale. În cele din urmă, majorita tea
definițiilor bogăției exclud activele nemater iale, cum ar fi capitalul uman.28 Toate aceste
dezavantaje sugerează că cele mai bune rezultate pentru măsurarea cu precizie a bogăției pot fi
obținute numai prin corelarea datelor disponibile ale contului ad ministrativ sau național cu
combinarea mai multor abordări de colectare a datelor.
3.2. NIVELURI DE BOGĂȚIE
OCDE definește averea gospodăriilor ca proprietate asupra capitalului economic. Definiția
este în continuare clasificată în „active financiare, acti ve și pasive nefinanciare” – conform
definiției propuse de OCDE în 2015.
Activele financiare sunt necorporale și includ acțiuni, obligațiuni, depozite bancare și
numerar. În schimb, activele nefinanciare, precum bunurile sau vehiculele, au valoare fizică.
Măsurile OCDE sunt obținute în principal prin combinarea datelor din sondajele naționale și
înregistrările statistice. Cu toate acestea, până în prezent, nu toate țările au adoptat pe deplin liniile
directoare ale OCDE pentru a raporta nivelurile de avere , făcând astfel datele indisponibile pentru

28 www.un.org, accesat în Feb. 2019

Page 27 of 45
anumite țări și ani.29 După definiția propusă de OCDE privind averea și Institutul de Cercetare al
Credit Suisse furnizează date despre agregatele mondiale , nivelurile de avere și estimările
individuale de avere l a nivel de țară pentru 171 de țări începând cu anul 2000.30
De altfel, f igura de mai jos prezintă variația procentuală anuală a averii global e totale din
2001 până în 2017.

Sursa: : Credit Suisse Global Wealth Databook (2017)
Deși averile globale au cresc ut în medie cu 5,5% pe an începând cu anul 2000, a fluctuat
considerabil. Încă de la începutul anilor 2000 până la jumătatea anilor 2000, bogăția globală a
înregistrat o creștere accentuată datorită atât componentelor bogate financiare, cât și celor
nefina nciare (în mare parte locuințe). Cu toate acestea, anul 2008 se remarcă printr -o scădere
accentuată a bogăției globale în perioada crizei financiare.
După anul 2008, economia mondială a revenit treptat, însă creșterea bogăției a rămas sub
rata de creștere a crizei pre -financiare. Totalul averilor globale a crescut cu 6,4%, de la 2016 la
mijlocul anului 2017, ajungând la 280 trilioane de dolari SUA la jumătatea anului 2017.

29 Tutorial pus la dispoziție de către OCDE, 2015 pe www.oecd.org
30 www.oecd.org, accesat în Feb 2019

Page 28 of 45
De asemenea, următorul tabel arată creșterea bogăției totale și a averii per adult în tre 2016
și jumătatea anului 2017 pentru un număr selectat de țări OCDE.

Sursa: calculație bazată pe Raportul Inegalității averilor (2017)
Având în vedere mărimea stocului de avere, SUA contribuie cel mai semnificativ la
creșterea bogăției globale global e de la 2016 la mijlocul anului 2017. Europa și China au înregistrat
rate de creștere asemănătoare cu cifra globală de 6,4%. În Europa, Bulgaria, Republica Cehă,
Polonia și Suedia în special au înregistrat rate notabile de creștere a avuției. Bogăția a cre scut și în
America Latină, dar a rămas în urmă în comparaț ie cu celelalte regiuni (3,9%). La mai puțin de
1%, bogăția a crescut cel mai puțin în regiunea Asia -Pacific și Africa – excluzând India și China,
însă n ivelurile de bogăție au scăzut în câteva țări , cum ar fi Japonia, Turcia, Ucraina și Regatul

Page 29 of 45
Unit, indicând rate de creștere negative. Cu toate acestea, creșterea generală a averii este
determinată, în principal, de activele financiare care reprezintă 54% din averea globală globală, iar
activele nefi nanciare contribuie, de asemenea, la creșterea rapidă a ratelor de creștere a averii.31
La analizarea datelor privind bogăția pe adult, Elveția a avut cele mai bogate rezidențe în
2017, cu aproximativ 537.599 de dolari deținute de un adult mediu, urmat de A ustralia (402.603
USD/ adult) și Statele Unit e (388.585 USD/ adult).
3.3. INEGALITATEA ÎNTRE NIVELURILE DE BOGĂȚIE
Având în vedere dificultățile de măsurare a bogăției, este greu să se estima ze exact gradul
în care bogăția este distribuită într -o țară. Cu toate acestea, studiile sunt de acord că, indiferent de
metoda utilizată, averea este, în general, mai dist ribuită inegal decât veniturile.
Tabelul următor ilustrează distribuția inegală a averilor prin afișarea cotelor de avere
deținute de fiecare decil d e avere.

Sursa: : Credit Suisse Global Wealth Databook (2017)
În ceea ce privește bogăția, cele mai sărace 10% din lume dețin în medie – 0,4% din stocul
de avere global, ceea ce înseamnă că pasivele depășesc valoarea activelor gospodăriilor în cauză.

31 Credit Suisse Global Wealth Databook (2017)

Page 30 of 45
În cele din urmă, 90% din deținătorii averii din lume dețin în medie un total de 12,2% din acțiunile
totale, față de o medie de 87,8% deținută de primele 10%.
Cu toate acestea, în eșantionul țărilor OCDE prezentate, averea este mai puțin distribuită
inegal. Î n plus, tabelul de mai sus arată că inegalitatea este mai mare în unele țări decât în altele.
De exemplu, primele 10% din SUA dețin 76,7% din stocul de avere din S UA. În Canada pe de altă
parte, cele mai bogate 10% dețin doar 58,5% din averea canadiană.
Distribuția bogăției este cea mai egală în Japonia (urmată de Belgia), în care topul 10%
dețin mai puțin de 50%, iar restul de 90% din populație deține 54,9% din capitalul total al țării. În
majoritatea țărilor occidentale, inegalitatea de avere a scăzut î n prima jumătate a secolului trecut
până în anii 1980 . Motivele declinului sunt multiple, printre care se numără Marea Depresiune,
distrugerea capitalului în timpul războaielor mondiale, impozitarea capitalului și schimbările în
politicile chirii, care au dus, printre altele, la mai puține stimulente pentru a acumula bogăția. Cu
toate acestea, tendința descendentă s -a oprit în anii 1980, iar nivelurile de inegalitate a bogăției au
crescut din nou ( cf. raportul ui privind inegalitatea mondială – Zucman 2017). Cu toate acestea,
nivelurile actuale sunt încă mai mici decât nivelurile de inegalitate a bogățiil or de la începutul
secolului XX.
3.4. IMPOZITUL PE AVERE
Următoarea secțiune prezintă țările OECD selectate care au impozite nete de avere sau
unele măsuri d e impozitare a bunurilor nete în vigoare și țări care și -au abrogat recent regimul
acestui tip de impozit local.
Dobânda netă – sau valoarea netă – se referă la valoarea totală a capitalului unei persoane
(gospodărie), a unei societăți sau a unui guvern. I mpozitele pe bunuri diferă în funcție de cât de
des sunt percepute și dacă ele apar în exploatație, transfer sau aprecierea activelor financiare și
nefinanciare. În timp ce impozitele pe averea netă se acumulează periodic (de obicei anual), taxele
de trans fer sunt percepute atunci când are loc un transfer de cadouri – sau ca în cazul impozitelor
pe succesiuni doar o singură dată într -o generație (cf. Studiului Brülhart 2016).
Ca și impozitul pe venit, impozitele pe avere pot fi progresive, cu creșterea rate i
impozitului, împreună cu suma care urmează să fie impozitată. Tendința mondială actuală se
bazează pe eliminarea impozitelor nete de avere. În timp ce în urmă cu 15 ani, 10 dintre cele 26 de
economii ale OCDE menționate anterior includeau impozite nete p entru avere, în prezent există
doar trei: Elveția, Norvegia și Spania. Într -o recentă reformă fiscală, Franța a eliminat impozitarea

Page 31 of 45
netă a averii din spectrul de impozitare. Între timp, Italia și Țările de Jos au anumite elemente în
sistemul lor fiscal ca re depășesc impozitarea veniturilor sau a moștenirilor, dar nu impozitează într –
adevăr averea netă a unei entități. Aproximativ jumătate din țările OCDE nu au implementat
niciodată impozitarea bunurilor nete și 13 țări au desființat -o în ultimele trei dece nii.
Dintre țările care utilizează un impozit pe averea netă (Elveția, Spania, Norvegia), ponderea
obținută din impozitele nete în anul 2016 a fost cea mai mare în Elveția, cu 3,7% din totalul
veniturilor fiscale ( cf. statisticii veniturilor OCDE – 2018). În Elveția, sistemul de impozitare este
organizat de la nivel central și prin urmare, permite concurența fiscală între cantoane.
Activele globale ale persoanelor fizice sunt supuse impozitului și impozitele sunt percepute
în cantonul sau comuna în care se află reședința fiscală a persoanei fizice. Valoarea pragurilor
scutite de taxe, în funcție de canton, variază de la 50.000 de franci elvețieni la 250.000 de franci
elvețieni (aproximativ 59.110 euro până la 295.550 de euro) pentru gospodăriile casnice fără copii.
Stocul de avere rămas este apoi impozitat progresiv între 0,03% și 1,09% din valoarea lui ( cf.
Studiului Eidgenössische Steuerverwaltung (ESTV) din 2016).
În Norvegia, ponderea din impozitul pe averea netă a constituit 1,1% din veniturile fiscale
totale în 2016 ( cf. statisticii veniturilor OCDE 2018). Aceleași cote de impozitare se aplică în
întreaga țară, dar sunt alocate diferitelor autorități: majoritatea (0,7%) impozitului este plătibilă
municipalității respective și 0,15% ajunge la administrați a centrală. Activele supuse impozitării
includ activele financiare și locuințele. Acesta din urmă reprezintă 65% din averea netă, conform
insitutului național de statistică din Norvegia din 2012 .
Rata norvegiană a impozitului pe avere este liniară. Stocuri le de avere care depășesc pragul
de scutire de impozit de 1.480.000 de coroane norvegiene (aproximativ 154.000 de euro) sunt
impozitate la 0.85%.
În Spania, 0,5% din totalul veniturilor fiscale se realizează prin impozitarea netă a averii
(Statistici OECD privind veniturile 2018). Un activ este supus impozitării dacă o valoare
economică îi poate fi atribuită. Ca și în Elveția, regiunile autonome din Spania dețin o anumită
autoritate atât asupra indemnizațiilor fiscale, cât și asupra ratelor de impozitare. I mpozitul pe avere
este progresiv, cu rate de impozitare marginale cuprinse între 0,2% și 2,5%. În Spania, averea netă
de până la 700.000 de euro plus un supliment de 300.000 de euro pentru locuințe este scutită de
taxe. Din cele trei țări prezentate, Spani a aplică cele mai mari scutiri de taxe.

Page 32 of 45
În 2009, guvernul spaniol a abolit impozitele pe averea netă, însă a refăcut această formă
de impozitare anual, începând cu 2011 și a fost menținută până în 2017. Până în momentul de față ,
aceasta nu a fost efectuată pentru anul 2018 (cf. El Pais 2018). Pe lângă cele trei țări menționate,
alte țări au regimuri fiscale care impozitează o parte din stocul de avere al unui individ sau al unei
gospodării.
Franța a prezentat o reformă a impozitului pe avere care ar intra î n vigoare în ianuarie 2018.
Deși toate activele globale nete de peste 1,3 milioane de euro au fost supuse impozitării nete a
averii înainte de reformă, impozitarea se aplică acum numai bunurilor imobile care depășesc același
prag . Efectiv, impozitul pe av ere net a fost înlocuit cu un impozit pe proprietatea imobiliară.9 În
plus, a fost introdus un impozit unic de 30% asupra veniturilor din capital, înlocuind ratele
progresive de impozitare (service -public.fr 2018). Italia este un alt exemplu în acest conte xt. Până
în prezent, Italia nu aplică un impozit net de avere, dar impozitează activele financiare la 0,2% și
proprietățile deținute în străinătate la 0,76% (impozitarea în 2017). Olanda a abolit impozitarea
netă a averii în 2001 și și -a reformat impozitul pe venit. Spre deosebire de alte țări, autoritățile
olandeze presupun că anumite active vor genera un randament anual (de la 1,63% la 5,5%), care
este impozitat la 30% în loc de impozitarea veniturilor efectiv realizate.32
Impozitarea averilor, precum și impozitarea transferurilor de avere pot avea forme diferite.
Un impozit pe avere se aplică, în mod obișnuit, averii nete, adică activele minus pasive. Acesta
poate fi perceput periodic (de exemplu, anual) sau ca o taxă de capital unică. Legat de impozitul
pe avere este impozitul pe proprietate, care este perceput anual pentru proprietăți imobiliare și care
este de obicei folosit pentru finanțarea administ rației locale.
Impozitul pe transferul de avere poate avea două forme principale: poate fi un impozit pe
bunurile imobiliare al unui donator; sau poate fi un impozit pe moștenire perceput separat pentru
valoarea mo ștenirii primite de fiecare beneficiar. Impozitele pe transferul de avere sunt percepute
asupra acumulărilor de avere pe durata vieții și se aplică la moarte sau într -un număr determinat de
ani înainte de moarte. Pot exista, de asemenea, taxe de cadou percepute fie pentru donatori, fie
pentru beneficiari, atunci când cadouri le sunt făcute în timpul vieții donatorilor sau destinatarilor.
În timp ce im pozitele pe transferurile de avere sunt relativ frecvente, mai multe țări au abolit sau
au scăzut impozitele nete de avere. Dobânda netă este impozitată acum doar în câteva țări OCDE,
iar impozitele pe proprietăți imobiliare reprezintă un procent mic din i mpozitarea globală. Cu

32 orangetax.com, ac cesat în Feb. 2019

Page 33 of 45
câteva decenii în urmă, jumătate dintre țările membre ale OCDE aveau un anumit tip de impozit
anual pe avere. Aceste țări au întrerupt progresiv acest lucru. În acele câteva țări care au încă un
impozit pe avere, veniturile acestora au scăzut în timp. Veniturile din impozitul pe venit ca pondere
din totalul veniturilor fiscale în 2015 au fost de 3,6% în Elveția, 0,3% în Spania, 1% în Norvegia,
1,5% în Franța și 2% în Luxemburg.
Ocazional, o taxă unică pentru averea privată a fost util izată ca o măsură excepțională
pentru a restabili sustenabilitatea datoriei. Pentru a fi eficient, o astfel de taxă trebuie pusă în
aplicare înainte de evitare și cu speranța că nu va fi repetată. Numai în aceste circumstanțe nu
distorsionează comportament ul. O taxă unică a averii este văzută de unii ca fiind echitabilă, în
ciuda faptului că reprezintă o confiscare neanunțată a averii.
Aceasta se datorează faptului că este aplicată numai în circumstanțe neobișnuite de rigoare
financiară sau atunci când se c onsideră că posesorii de avere au câștigat disproporționat în timp ce
alții au suferit. Impozitul anual pe avere este unul dintr -o familie de impozite care se aplică pentru
averea bunurilor sau randamentul acestora. Alte impozite includ impozitele pe capit al, impozitul
pe profit, impozitele pe transferurile de avere și impozitele anuale asupra bunurilor imobile. Aceste
taxe există, în general, alături de impozitele ample pe consum și de impozitele pe venitul din muncă.
Țările diferite adoptă combinații foar te diferite de baze fiscale, dar practic toate sunt sisteme hibride
care combină elementele a două baze fiscale de referință.
Una dintre ele este impozitarea totală a veniturilor, în baza căreia baza fiscală este suma
consumului și a modificărilor nete în avere sau economii nete. Cea de -a doua bază de referință este
consumul în sine, care poate fi impozitat fie prin impozitare personală, fie indirect prin impozite
pe tranzacțiile de consum. Nici venitul global, nici consumul personal nu sunt ușor de observa t de
către autoritatea fiscală, dar ambele pot fi măsurate indirect folosind baze de impozitare echivalente
acestora în termeni de valoare actuală. Folosind constrângerile bugetare pe durata vieții
consumatorului, baza impozabilă a impozitului pe profit es te echivalentă în termeni de valoare
actuală cu suma veniturilor din muncă, a veniturilor din capital și a moștenirilor. În același timp,
baza de consum este echivalentă în termeni de valoare actuală veniturilor din muncă, moștenirilor
și acelei părți a ve nitului din capital care reflectă câștigu ri așteptate sau neașteptate .
De aceea , majoritatea sistem elor fiscale sunt unele hibride, compuse atât din impozite pe
venit și cât și bazate pe consum. Pentru a aprecia posibilitatea ca impozitele pe avere să fie o
componentă a acestor sisteme fiscale hibride, este util să reamintim modul în care diferite elemente

Page 34 of 45
ale bazelor de impozitare standard contribuie la echilibrul venitului global față de consum.
Consumul poate fi impozitat explicit și indirect printr -o taxă largă, pe bază de destinație, deși
structurile ratei progresive sunt interzise.
În mod alternativ consumul poate fi, de asemenea, impozitat în cadrul sistemului de
impozitare personală utilizând una din cele două abordări. Cheltuielile de consum pot fi impozitate
direct și progresiv de o bază personală definită ca venituri din muncă și capital (inclusiv moșteniri)
minus economii. Acest lucru este echivalent cu ceea ce raportul Meade realizat în 1978 definea
acest aspect ca o abordare a activelor înregist rate și corespunde aproximativ funcțiilor în care se
tratează în mod obișnuit pensiile private.
Forma alternativă a impozitului pe consumul personal, identificată și în mai sus menționat ,
este abordarea preplătită a impozitelor prin care baza este venitul din muncă și moșteniri, adică
venitul total mai puțin veniturile din capital. Abordarea anticipată a impozitelor captează consumul
în mod imperfect, în măsura în care venitul din capital include câștiguri neașteptate, cum ar fi
returnări sau chirii neaștep tate din circumstanțe monopoliste.
În mod evident, randamentul investițiilor crește în mărimea portofoliului unui individ, deci
este mai mare pentru persoanele cu venituri ridicate.33
Din ace st motiv, „Mirrlees Review”34 a propus în 2011 o variantă a abordăr ii plătibile prin
impozitare, prin care, pentru economisirea altor active decât conturile purtătoare de dobândă și
pensiile, se returnează doar o cotă de răscumpărare fără risc (RRA) care ar fi scutite de impozit, în
timp ce veniturile normale vor fi impoz itate integral. Acest lucru ar asigura faptul că un consum
finanțat prin chirii este impozitat. În măsura în care veniturile obișnuite sunt generate de
contribuabilii cu venituri mai mari, echitatea fiscală ar putea fi îmbunătățită prin impozitarea lor
diferențiată.
Sistemele fiscale actuale nu includ întregul consum în baza fiscală, indiferent dacă acestea
vizează impozitarea veniturilor sau a consumului. Sistemele scutesc în mod obișnuit sau reduc la
zero anumite tipuri de consum, cum ar fi alimentele și alte necesități. Bazele de impozitare care
sunt fundamentate pe abordarea cu plată anticipată nu includ consumul finanțat din chirii sau
câștigurile neprevăzute. Iar bazele de impozitare personale nu includ consumul finanțat din

33 Andreas Fagereng, „Măsurarea inegalității bogăției”, articol publicat în Revista Asociației Americane de Finanțe,
2016, pag. 206
34 Mirrlees James, „Arhitectura impozitelor”, Editura Universității Harvard, 2011, pag. 82

Page 35 of 45
moșteniri, în măsura în car e acestea din urmă nu sunt ele însele impozitate, deși reprezintă impozite
fiscale implicite, care ar putea să nu fie considerate ca fiind consum.
Atunci când moștenirile sunt impozitate, ele sunt de obicei impozitate numai parțial și sunt
impozitate mai f avorabil decât venitul obișnuit. Se aplică niveluri mari de scutire, iar unele forme
de transfer de avere sunt scutite, cum ar fi fermele și întreprinderile familiale. Pe de altă parte,
locuințele sunt adesea incluse în bazele de impozit pe moșteniri. Țări le care nu au taxe de
succesiune aplică totuși un impozit pe câștigurile de capital în câștigurile de capital acumulate din
moșteniri. În puținele țări care au impozite anuale de avere, acestea sunt de obicei în locul unei taxe
de succesiune, în ciuda fapt ului că îndeplinesc f uncții foarte diferite.
Există numeroase motive pentru a impozita venitul de capital în mod favorabil în
comparație cu consumul sau veniturile din muncă și de ce unele forme de venit de capital sunt
scutite. Din motive teoretice, o anu mită impozitare a venitului de capital poate fi justificată ca o
modalitate eficientă de redistribuire de la persoanele mai bune la cele mai defavorizate ( cf.
Studiului Banks and Diamond realizat în 2010).
În plus, impozitarea veniturilor din capital a fos t justificată ca o modalitate de abordare a
ineficiențelor asociate absenței asigurării salariale și a constrângerilor de credit. În mod tipic, aceste
argumente ar sprijini impozitarea veniturilor din capital la rate mai mici decât impozitarea
veniturilor din muncă și la rate mai mari pentru persoanele cu venituri mari. În același timp, ratele
impozitului pe profit sunt limitate de posibilitatea evitării prin planificare fiscală sau zbor de
capital. Unele tipuri de venituri din active ar fi dificil de impoz itat din punct de vedere
administrativ, cum ar fi capitalul uman și locuințele pentru care veniturile imputate sunt greu de
măsurat.
3.5. IMPOZITAREA CLĂDIRILOR
În România, impozitele locale sunt stabilite conform Codului Fiscal. Impozitele locale
reprezin tă o categorie distinctă de impozite stabilite de administrația locală, datorată atât
persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice.
De altfel, rezidenții sau nerezidenții care dețin una sau mai multe clădiri sunt supuși
impozitului pe proprietate. Toate clădirile, indiferent de destinația lor, sunt impozitate în funcție de
valoarea lor. Tarifele variază între 0,25% și 1,5% și sunt stabilite de consiliile locale. Valoarea
impozabilă a clădirii este determinată de suprafața utilizată și de tipul clădirii. Impozitul pe clădiri
plătibil, cu excepția locului de reședință al unei persoane, este stabilit la rate mai ridicate: 65% mai

Page 36 of 45
mare pentru primul, 150% pentru cel de -al doilea și 300% pentru cea de -a treia sau clădirea
suplimentară. De la 1 ianuarie 2012, d acă o clădire nu a fost reevaluată, baza impozabilă va fi
stabilită după cum urmează:
– 5% – cotă sancționatorie pentru neevaluare
– între 10% și 20% mai mare decât costul clădirilor care nu au fost reevaluate în ultimii trei
ani
– între 30% și 40% mai mar e decât costul pentru clădirile care nu au fost reevaluate în
ultimii cinci ani. Începând cu 1 octombrie 2011, Consiliul local poate acorda o scutire sau o
reducere a impozitului pe clădiri, pe o perioadă de cel puțin șapte ani, proprietarilor care au efec tuat
pe cheltuiala proprie lucrări importante de renovare a apartamentelor sau clădirilor lor.
De asemenea, pot fi acordate scutiri de la impozitul pe clădiri pentru o perioadă de cinci ani
consecutivi pentru proprietarii care efectuează lucrări de îmbunăt ățire arhitecturală a clădirilor lor.
Impozitul pe teren se plătește de către proprietarii de terenuri. În general, impozitul este
stabilit ca o sumă fixă pe hectar, în funcție de localizarea terenului în anumite zone determinate,
orașe sau sate și în fu ncție de utilizarea terenului. Impozitul se plătește anual în două rate egale la
31 martie și 30 septembrie. Taxa pe vehicul este plătibilă de proprietarii vehiculelor de teren / apă
înregistrate în România. Taxa depinde de capacitatea motorului și se dete rmină ca o sumă fixă la
200 centimetri cubi. Impozitul se plătește anual în două rate egale la 31 martie și 30 septembrie.
Alte taxe și taxe locale includ taxe pentru eliberarea de certificate, autorizații și autorizații,
taxe pentru utilizarea materiale lor publicitare și de publicitate și taxele de hotel.
Pentru veniturile din chirii obținute de o persoană din închirierea a cel mult 5 proprietăți,
este disponibilă în prezent o deducere noțională de 40% ca alternativă la deducerea cheltuielilor
reale de a faceri. Venitul net rezultat este supus unei cote de impozitare de 16%.
Veniturile brute obținute din vânzarea de bunuri imobiliare fac obiectul unui impozit de 3%
din valoarea proprietății dacă sunt vândute în termen de 3 ani de la cumpărare sau 2% dacă s unt
vândute după 3 ani sau mai mult.
Începând cu 2017, în România, p entru vânzările cu o valoare mai mare de 450.000 RON,
impozitul datorat pentru venituri peste acest prag este de 3%, indiferent de perioada în care a fost
deținut imobilul.
În cazul moșten irii bunurilor imobile, în cazul în care procedura de moștenire legală este
finalizată în termen de doi ani de la moartea proprietarului, nu se percepe nici un impozit. Dacă

Page 37 of 45
procedura nu este finalizată în termen de doi ani, se percepe un impozit pe venit de 1%. Nu se
impune nici o taxă de transfer de proprietate în sine în România. Cu toate acestea, taxele și
impozitele notariale pentru înregistrarea în Cartea Imobiliară sunt plătibile, care nu depășesc 1%
din valoarea bunului.
3.5.1. REDUCEREA IMPOZITELOR PE CLĂDIRILE ECOLOGICE
România, o țară est -europeană cu o populație de aproximativ 18 milioane de locutiori,
membră a Uniunii Europene din 2007, are acum 4 orașe și un sat în care clădirile verzi primesc
reduceri de impozite de la municipalitate printr -un program de finanțare de minimal. Acesta este
un mare succes pentru România, după eforturi lungi ale Consiliului pentru clădiri verzi din
România și al altor părți interesate la nivel local .
În prezent, există 83 de clădiri certificate LEED în curs de desf ășurare, 57 certificate
BREAM sau în curs de desfășurare și 20 de clădiri Green Homes certificate sau în curs de
desfășurare. Nivelul de ambiție pentru clădirile de birouri de top este foarte ridicat, fiind o
provocare pentru cei care au cele mai durabile clădiri de birouri di n România cu cel mai mare scor.
Cel mai bun lucru este că această scutire fiscală încurajează oamenii să discute mai multe
despre clădirile verzi. Cel mai rau lucru este ca pentru a obtine o scutire de impozit de 20% este
foarte usor c a obtinerea certificarii BREAM GOOD nu este atat de dificila. Sperăm că, în următorii
ani, nivelul de ambiție va crește:35
a) Timișoara: 300.000 de persoane
– Scutirea fiscală de 20/35/50% pentru clădirile verzi ale companiilor (20% pentru bun /
argint)
– Buget to tal: 2.000.000 euro (maxim 25.000 euro / solicitant)
– Durata: 2014 -2019
– Certificarea acceptată: LEED, BREAM, DGNB, CASBEE, Green Star
– Nivel de ambiție: scăzut
b) Cluj Napoca: 300.000 de persoane
– Scutirea fiscală de 20/35/50% pentru clădirile verzi ale companii lor (20% pentru bun /
certificat)
– Buget total: 567.000 euro (maxim 25.000 euro / solicitant)
– Durata: 2017 -2019, 2019 -2020

35 www.kpmg.ro, v izitat în Martie 2019

Page 38 of 45
– Certificarea acceptată: LEED, BREAM, DGNB, CASBEE, Green Star
– Nivel de ambiție: scăzut
c) Iași: 320.000 de persoane
– Scutirea de impozit p entru clădirile verzi ale companiilor (20% pentru bun / bronz)
– Buget total: 610.000 euro (maxim 20.000 euro / solicitant)
– Durata: 01.2019 – 12.2021
– Certificare acceptată: LEED, BREAM, DGNB, CASBEE, HOE, GBRestore, bine
– Nivel de ambiție: scăzut
d) Zalău: 43.00 0 de persoane
– Scutirea fiscală de 20/35/50% pentru clădirile verzi ale companiilor (20% pentru bun /
certificat)
– Buget total: 241.000 euro (maxim 25.000 euro / solicitant)
– Durata: 2019 -2020
– Certificarea acceptată: LEED, BREAM, DGNB, LBC
– Nivel de ambiție: s căzut
e) Tunari: 3.000 de persoane (un sat în apropiere de capitala României, București)
– 50% scutirea de impozit pentru gospodăriile casnice pentru certificarea Green Homes
– Buget total: nelimitat
– Durata: 2018+
– Certificarea acceptată: Green Homes (RoGBC)
– Nivel de ambiție: mediu
3.6. PROPUNERI
Veniturile și impozitele pe capital sunt similare și îndeplinesc funcții similare. Rațiunea
finală pentru impozitarea averii este aceeași ca și pentru impozitarea venitului din capital și am
relatat argumentele care st au la baza acestui raționament.
Unele bunuri sunt, de asemenea, adăpostite în scopuri fiscale, cum ar fi salvarea pentru
pensionare, pentru care încurajarea ar putea fi justificată din motive de comportament. Tratamentul
preferențial al investițiilor efectuate de întreprinzători și de întreprinderile mici este un răspuns la
riscul ridicat de eșec și la un acces limitat la piețele de capital cu care se confruntă multe dintre
acestea.

Page 39 of 45
De altfel, există, argumente puternice în sprijinul cazului pentru aplicarea un ui impozit pe
succesiuni ca o completare a consumului, a venitului din muncă și a impozitului pe veniturile din
capital, indiferent de măsura în care veniturile de capital sunt impozitate. Din punctul de vedere al
destinatarilor, moștenirile reprezintă o f ormă de câștig surprinzător care poate fi folosit pentru a
finanța consumul pe parcursul vieții. Indiferent dacă sistemul fiscal personal se bazează pe
principiile impozitului pe consum sau pe principiul impozitului global, impozitarea consumului
este un e lement.
În măsura în care consumul este impozitat în mod explicit, impozitarea moștenirilor care
finanțează acest consum ar fi redundantă. De exemplu, impozitarea consumului la nivel personal
prin utilizarea fie a abordării preplătite de impozitare sau a a bordării activelor înregistrate va
impune impozitarea moștenirilor. De amintit faptul că abordarea anticipată a impozitelor scutește
veniturile de capital de la bază și va fi echivalentă cu impozitarea consumului numai dacă toate
formele de venituri ne -capital se află în baza respectivă, inclusiv venitul din muncă, transferurile
și moștenirile. În mod similar, în cazul luării în considerare a activelor înregistrate, baza fiscală
este egală cu venitul minus economiile, în care venitul include veniturile din muncă și capital,
transferurile și moștenirile.
Pe de altă parte, dacă baza fiscală este mai degrabă venit decât consum, aceleași principii
necesită includerea moștenirilor, deoarece acestea sunt echivalente cu venitul. În mod natural, în
alegerea ratelor de impozitare trebuie să se țină seama de răspunsurile comportamentale, cum ar fi
schimbările în oferta de muncă, economiile și în cazul modificării impozitului pe succesiuni, dar
alegerea bazei de impozitare este separată de aceste considerente.
O taxă pe avere ar adăuga încă un nivel de impozitare a activelor la mozaicul existent de
venituri de capital și de impozit pe succesiuni. În principiu, impozitarea anuală a averii este analogă
cu impozitarea venitului din această avere, în funcție de modul în care este proiectată. În măsura în
care venitul din avere este proporțional cu averea, impozitarea averii în mod direct este echivalentă
cu impozitarea venitului de capital din acea avere. Cu toate acestea, există unele diferențe.
Dacă impozitarea averii se ba zează pe valoarea de piață a averii, ceea ce reprezintă valoarea
actualizată a veniturilor viitoare eventual ajustate pentru risc, baza de venituri de capital va fi mai
variabilă decât baza de avere.
În cazul în care revenirea la avere ia o formă imputată, impozitarea averii în sine poate fi
mult mai simplă decât impozitarea returnărilor. Acest lucru poate crea o situație în care locuințele

Page 40 of 45
și obiectele de valoare oferă o întoarcere intrinsecă. Pe de altă parte, unele forme de bogăție sunt
în mod inerent ma i greu de măsurat decât fluxurile de venituri pe care le produc, cum ar fi bogăția
umană care fie a fost dotată în persoană, fie a fost acumulată.
Două puncte finale pot fi făcute cu privire la impozitarea averii față de alte forme de
impozitare a activelo r înainte de a analiza argumentele pro și contra.
În primul rând, unii ar putea susține că averile în sine ar trebui să fie impozitate din cauza
beneficiilor pe care le generează proprietarilor lor. Acesta poate fi un beneficiu intrinsec, cum ar fi
prestig iul și statutul asociat cu a fi considerat potent financiar, implicit bogat. Alternativ, bogăția
poate conferi putere și influență asupra proprietarilor ei, în special a celor care au acumulări
substanțial mai mari decât cele medii.
Plasarea unui impozit p e avere, pentru posibila putere și prestigiu ar reprezenta un motiv
care să depășească argumentele utilitare standard. În cazul în care averea ar fi fost acumulată din
randamentele mai mari decât cele obișnuite, din cauza câștigurilor neprevăzute sau a chi riilor de
monopol, impozitarea lor ex -post ar putea fi justificată în măsura în care sistemul fiscal nu le
impozitează așa cum au fost obținute, indiferent de puterea și prestigiul pe care le generează. În
măsura în care aceste considerente sunt adevărate, s-ar întări cazul pentru impunerea unui nivel
ridicat din start al unei impozitări progresive a averii.
În al doilea rând, în timp ce impozitarea averii este analogă cu impozitarea veniturilor din
avere, aceasta este diferită de impozitarea moștenirii. Te stamentul de exemplu lasă în urmă o
acumulare a bogăției pe parcursul unei vieți, în timp ce moștenirile reprezintă creșterea abundentă
a bogăției la începutul vieții. În schimb, impozitarea averii este o taxă anuală a averii pe parcursul
ciclului de viață .
Astfel, impozitul pe avere se aplică economisirii efectuate parțial în scopuri de netezire a
ciclului de viață, în timp ce o impozitare moștenită se aplică dobânzii acumulate în plus față de cea
folosită pentru netezirea ciclului de viață și o taxă de su ccesiune se aplică creșterilor bruște ale
averii.
Chiar dacă cineva nu dorea să impoziteze venitul capitalului sau capitalul însuși, dacă
sistemul fiscal vizează impozitarea consumului, s -ar putea încă dori să se impoziteze moștenirile.
Acest lucru ar fi c azul în măsura în care consumul este impozitat mai degrabă pe venit sau pe sursă
decât în mod direct, deoarece sursa bugetară de finanțare a consumului provine atât din veniturile
din muncă, cât și din moșteniri.

Page 41 of 45
Având în vedere aceste fapte, susținerea impozitului pe avere anual se bazează în primul
rând pe neajunsurile impozitului pe venitul de capital. Pot exista anumite active pentru care
rentabilitatea este dificil de măsurat, cum ar fi locuințele și alte bunuri de folosință îndelungată. O
taxă anual ă asupra valorii acestor active ar putea fi o completare utilă a impozitului pe profit.
Aceasta trebuie să fie cântărită în raport cu costurile administrative și de conformitate a
acestor impozite, care ar putea fi substanțiale. În practică, impozitele anu ale ale valorii locuințelor
sunt frecvent utilizate ca instrumente pentru fi nanțarea administrației locale.
O bună funcționare a impozitului pe ca pital ar acționa pozitiv asupra impozitului pe avere
anual. Beneficiul punerii în aplicare a acest uia din urmă , alături de o taxă pe capital, nu
compensează costurile administrative semn ificative care ar fi implicate.
Cu toate acestea, sugestia vine cu unele avertismente :
– Exclusiv itatea impozitării veniturilor de capit al (impreuna cu impozitarea forței de
muncă și a consumului) reprezintă un factor economic mai puternic și adjuvant al
bugetului de stat atunci câ nd impozitul pe venitul de capital include toate formele de
venituri de capital, inclusiv câș tigurile de capital. Aceasta nu înseamnă că rata
impozitelor ap licate veniturilor de capital ar trebui să fie aceeași cu cea ap licabilă
veniturilor din muncă. Un sistem dublu de impozitare a venitului cu o rată uniformă
aplicată venitului de capital are avantaj e administrative semnificative.
– În același timp, impozitar ea averii locuințelor prin utilizarea unui impozit pe
proprietate, mai degrabă dec ât impozitarea chiriei imputate are un sens, mai ales că
impozitarea proprietății este o taxă bine stabilită pentru finanțarea administrației locale.
Pe plan mondial, chiar ș i judecătorul Dennis Davis, cel care conduce comisia pentru
reforma fiscală din Africa de Sud, a declarat, pe 21 august 2018, că susține o taxă pe avere, deoarece
ar reprezentat un pas simbolic important pentru abordarea inegalităților, chiar dacă ar aduce un
venit relativ mic în vederea reducerilor deficitelor bugetare.
Există multe argumente împotriva impozitului pe avere. În primul rând, administrația sa
este complexă și costisitoare și, fără îndoială, va stimula scăparea capitalului din țările în care s e
practică, slăbind randamentul monedei locale și stimulând inflația – care îi lovește pe cei săraci cel
mai dur .

Page 42 of 45
Nu în cele din urmă ar putea fi un factor de descurajare pentru prosperitatea economii lor
locale și ar descuraja investiții importante externe , iar mulți contribuabili mai bogați, care oferă cea
mai mare parte a veniturilor fiscale, vor părăsi țara.
Experiența globală a arătat că impozitele asupra valorii proprietății vor afecta cel mai mul t
pensionarii și gospodăriile situați în clasa de mijloc , deoarece aceștia nu ar avea venitul pentru a
îndeplini aceste cerințe, având în vedere că valoarea locuințelor lor ar urca brusc , ceea ce ar putea
duce la vânză ri pe scară largă a proprietăților , destabilizarea pieței sau împrumuturi și mai
numeroase , conducând la niveluri mai mari de îndatorare.
Introducerea sau reintroducerea acolo unde ar fi cazul a unui impozit pe avere este puțin
probabil să convingă pe toată lumea, deoarece a tât de mult din banii guvernelor sunt iro siți prin
corupție și ineficiență încât un impozit pe avere nu va aborda adevăratele probleme structurale
responsabile pentru rata ridicată a șomajului și a sărăciei și este probabil să fie văzută ca o metodă
populistă pentru a ajuta la câștigarea voturilor partidului aflat deja la putere care ar impune o astfel
de taxă.
Principalul argument în favoarea impozitului pe avere – care este un impozit pe beneficiile
derivate exclusiv din propriet atea asupra activelor – este considerarea a „ ceea ce trebuie făcut ”.
Dar e xistă tot mai multe dovezi ale unei legături negativ e între inegalitate și creștere
economică, deși nu este clar care cauzează pe care. O inegalitate mai mare împiedică cheltuielile
din partea grupurilor cu veni turi mici și împiedică și anumite forme de investiții și i nstabilitatea
socială a susținătorilor care , consideră că dacă veniturile ar fi împărțite într -un anumit scop, ar fi
mai plăcută pentru persoanele care ar trebui să le plătească.
3.7. CONCLUZII
Dezbaterea privi nd impozitele pe avere a creat destul de multă confuzie și r eticență totodată,
la nivel global, deoarece decalajul dintre bogați și săraci continuă să crească. Această scurtă
abordare descrie cele mai pertinente concepte implicate.
Bogăția este cea pe care o dețineți la un anumit moment și este măsurată ca active m inus
pasive. Venitul este definit ca fluxul de numerar pe care o persoană sau un grup de persoane îl
câștigă într -o anumită perioadă (de regulă un an fiscal) și se prezintă sub forma unui salariu, a
salariilor, a profitului, a dobânzii, a venitului din dot are, a chiriei etc.
Țările în curs de dezvoltare continuă să se confrunte cu presiuni generale asupra veniturilor
și au descoperit că este mai dificil să se identifice sursele de venituri fiscale de înlocuire. Mai mult,

Page 43 of 45
aceste țări au priorități politice, sociale și economice diferite. Prin urmare, este probabil ca aceștia
să fie mai reticenți în identificarea unei taxe de înlocuire, deoarece succesul oricărei astfel de taxe
de înlocuire ar fi incert.
Lucrarea de față a studiat impozitarea averilor în difer ite jurisdicții. Cele mai mult e țări
dezvoltate încearcă să înțeleagă acest aspect fără o expunere mare la averea netă și / sau la transferul
impozitelor. Atunci când țările dezvoltate elimină astfel de impozite, ele identifică în mod rezonabil
cu ușurință sursele de venituri de înlocuire prin extinde rea bazei în alte zone fiscale.
Cu toate acestea, impozitele pe avere – indiferent dacă sunt impuse asupra exploatației,
transferului sau aprecierii averii – vor continua să figureze în dezbaterile privind ames tecul adecvat
de impozite în societatea contemporană. Este puțin probabil ca astfel de impozite să fie mai mult
decât o parte minoră din acest amestec, iar impozitele pe deținerea averii pot continua să piardă
teren în comparație cu alte impozite, chiar și în climatul economic incert actual, cu care se confruntă
multe din guvernele lumii.

Page 44 of 45
BIBLIOGRAFIE
1. Andreas Fagereng, „Măsurarea inegalității bogăției” – articol publicat în Revista Asociației
Americane de Finanțe , 2016
2. Blundell MaCurdy, M eghir Phillips, Impozitele ca design, Londra, 2010
3. Christophe Heckly, „Impozitul pe avere în Europa: declinul”, Editura Ministerului de
Afaceri francez, Paris, 2004
4. Credit Suisse Global Wealth Databook (2017)
5. Daniel Dăianu, „Jurnal de Af aceri Europene” , publicat sub egida Institutului European din
România , București, 2011
6. David Shakow, „Înțelegerea Impozitul ui pe Avere”, Editura Facultății de Drept a Universității
din Pennsylvania, 2000
7. Edward N. Wolff, „Vremea impozitelor pe avere?”, 2009, articol publicat în revista „Boston
Review”
8. Georoceanu Anca Mihaela, Evolu ția Reglementării Impozi tului Pe Profit In Romania,
2008, Ed. Pro Universitaria
9. Georoceanu Anca Mihaela, Regimul juridic al Finanțelor Publice în România
10. Hazel Granger, „Impozitul și Veniturile”, 20 13
11. Howard Glenn, „De ce a abandonat Regatul Unit taxa pe avere?”, Editura Cambridge
University Press, Publicat în Jurnalul de policiti sociale al Universității Cambridge, Londra, 2012
12. Leonida Ionel, Cultură fiscală consolidată în România în perioada comuni stă și post
comunistă, Editura Academiei Române, București, 2007
13. Mirrle es James, „Arhitectura impozitelor”, Editura Universității Harvard 2011
14. Raport publicat de Deloitte în 2012 -2013
15. Smith, Adam, „Bunăstarea națiunilor”, 2005
16. Studiu al Băncii Mondiale rea lizat pe baza estimărilor capitalurilor imobile deținute de
diverși oameni înstăriți, bazat pe survey -uri și micro statistici
17. Tyler Cowen, „Afaceri Economice Cotidiene”, 2018
18. Viorel Crăciunescu, „Scurtă istorie a impozitării”, Editura Economică, Pitești, 2 010

Page 45 of 45
WEBGRAFIE
1. Studiu publicat de www.papers.ssrn.com în Feb. 2019, legat de impozitarea averilor
2. Tutorial pus la dispoziție de către OCDE, 2015 pe www.oecd.org
3. www.kpmg.ro
4. www.orangetax.com
5. www.britannica.com
6. www.un.org