INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 5 CAPITOLUL I… [620022]

4
Cuprins
INTRODUCERE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 5
CAPITOLUL I ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………….. 7
CERCETAREA TEORETICĂ A CRIMINALITĂȚII ………………………….. ………………………. 7
I.1. Aspecte generale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 7
I.2. Istoricul cercetării în domeniu ………………………….. ………………………….. ………………. 7
I.3. Tipuri de criminalitate ………………………….. ………………………….. ……………………….. 10
I.4. Trăsăturile criminalității ………………………….. ………………………….. ……………………. 18
I.5. Cooperarea europeană în lupta împotriva criminalității ………………………….. ……. 19
CAPITOLUL II ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………………. 31
CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ ………………………….. ………………………….. …………….. 31
II.1. Noțiuni introductive privind crima/criminalitatea organizată ……………………….. 31
II.2. Criminalitatea organizată în România ………………………….. ………………………….. .. 32
II.3. Crimi nalitatea organizată în legislația penală europeană ………………………….. …. 36
CAPITOLUL III ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 43
III. 1. Piața europeană a drogurilor ………………………….. ………………………….. …………… 43
III.2. Oferta de droguri și piața ………………………….. ………………………….. ………………… 51
III.3. Produsele pe bază de canabis dețin cea mai mare cotă a pieței europene a
drogurilor ilegale ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 53
CAPITOLUL IV ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 63
Prevalența și tendințele ………………………….. ………………………….. ………………………….. …….. 63
consumului de droguri ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……… 63
IV. 1. Monitorizarea consumului de droguri ………………………….. ………………………….. . 63
CONCLUZII ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………… 81
BIBLIOGRAFIE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 83

5

INTRODUCERE

Criminalitatea ca fenomen social a constituit, inițial, obiectul preocupărilor de ordin
statistic. Ulterior, această orientare s -a concretizat în diverse teorii sociologice, între care
teoriile patologiei sociale, ale dezorganizării sociale, ale conflictului de cultură etc. Într -o
măsură importantă, fenomenul infracțional este inclus în formele mai largi de devianță
socială, astfel încât, în această perspectivă, criminologia se confundă cu sociologia devianței1.
Principala carență a teoriilor monocauzale constă în abordarea unilaterală a
problematicii criminologiei, care este astfel lipsită de o perspectivă unificatoare cu privire la
obiectul de cercetare, fapt care pune sub semnul întrebării autonomia disciplinei. Reducerea
obiectului de cerce tare la persoana infractorului lasă în afara criminologiei fenomenul
infracțional, după cum abordarea criminalității fie din perspectiva analizei cantitative, fie
explicând "socialul prin social", neglijează parțial sau total personalitatea celui care înca lcă
legea penală2.
Perioada de după cel de -al doilea război mondial a marcat o puternică afirmare a
criminologiei. Numărul mare de reuniuni științifice internaționale pe această temă a constituit
un bun prilej de analiză a problematicii criminologiei, inc lusiv a celei de ordin conceptual. Pe
această cale s -a ajuns la o concepție mai largă cu privire la obiectul criminologiei, încercându –
se chiar o unificare a diverselor sale laturi.
Modelele explicative monocauzale au început să fie abandonate în favoarea unor
modele mai complexe, care se bazează pe o analiză multifactorială a cauzelor criminalității.
Considerând că ". . . obiectul îl constituie factorii sociali și individuali care stau la baza
comportamentului criminal" , teoria multifactorială asupra c auzelor criminalității reprezintă
un progres în raport cu pozițiile anterioare, dar ea nu constituie o concepție aptă să integreze
diferitele niveluri de analiză cauzală într -un model explicativ unitar ci, mai degrabă, o listă
bogată de factori implicați î n geneza crimei3.
Eforturile de sinteză susținute de criminologii deceniilor 6 și 7 au reușit – fără un
succes deplin – să depășească stadiul unor simple adiționări ale criminologiilor specializate,

1 J.M. van Bemelen, Criminologie , Tjeck Willink Zwolle, 1942, citat de R.M. Stănoiu, op.cit., p.18.
2 R.M.Stănoiu, op.c it., p.18.
3 Studiul pedepselor și al modului de executare a acestora

6
încercând o unificare, în planul obiectului de studiu, a problematicii referitoare la crimă,
criminal și criminalitate.
Scopul principal al prezentei lucrari este acela de a cunoaste sub toate aspectele si in
profunzime fenomenele de globalizare ce au contribuit la schimbările produse în abordarea
fenomenului cr iminalității care implică luarea în considerare a activităților antisociale ale
factorilor globali ai criminalității, cu impact negativ puternic în stabilitatea economică și
financiară a statului, în asigurarea și menținerea integrității personalului insti tuțiilor publice,
precum și a ordinii și siguranței publice, în general.
În ansamblul preocupărilor sale, criminologia are drept scop general, stabilirea unei
politici eficiente de luptă împotriva criminalității, care să apere valorile fundamentale ale
societății, să prevină fenomenul infracțional, iar atunci când s -a comis o infracțiune, cei
vinovați să fie trași la răspundere penală.
Scopul general al criminologiei este acela al fundamentării unei politici penale
eficiente, care să fie capabilă să descif reze măsurile cele mai adecvate de prevenire și
combatere a criminalității.

7
CAPITOLUL I
CERCET AREA TEORETICĂ A CRIMINALIT ĂȚII

I.1. Aspecte generale
Criminalitatea este un fenomen social concret, de aceea evaluarea sociologică a
consecințelor criminalită ții trebuie să constituie o preocupare prioritară în strategia de luptă
pentru stagnarea și combaterea acestui fenomen.
Criminalitatea, în ansambul său, este constituită din totalul infracțiunilor care se petrec
intr-o anumită perioadă de timp și într -un loc bine determinat. Pentru realizarea unor ipoteze
științifice privind cauzele care generează criminalitatea, sociologii au apelat la metode
moderne, inclusiv la cea comparativă, care, așa cum aprecia Emile Durkheim, realizează o
interpretare directă. Expl icarea fenomenului social al criminalității trebuie să se facă pornind
de la fapte sociale anterioare. Variațiile posibile care ar putea să apară depind de variațiile
mediului geografic și de mediul social în ansamblul său. Aceste variații sunt produsul un or
stimuli ocazionali externi.

I.2. Istoricul cercetării în domeniu
Izvoarele istorice atestă faptul că despre ciminalitate s -au făcut studii de specialitate în
mod științific de abia începând cu secolul al XVII -lea, deși despre criminalitate ca fenomen
social se poate vorbi de la apariția primelor forme de organizare a comunității umane.
Necesitatea autoprotejării comunității umane a generat implicit și primele preocupări
de pedepsire a unor comportamente deviante ca o necesitate a protejării valorilor și normelor
instituite de comunitate.
Conform istoricului O. Drîmba, „în mod firesc, reacția grupului aflat în pericol a fost
severă la adresa celor care prin acțiunile lor amplificau starea de risc. Faptul că legea
talionului răzbate prin negura timpului până în civilizatul Babilon al regelui Hammurabi și
chiar mult după aceea reprezintă o dovadă în acest sens.‖
Între timp, fapta reproș abilă, dar și pedeapsa ce trebuia aplicată pentru săvârșirea
acesteia a cunoscut valențe noi mai ales de ordin religios și numai într -o anumită măsură
caracter socio -economic.

8
În scopul valorizării superioare a sentimentului religios, crima a fost considerată fie ca
o manifestare diabolică, fie ca o expresie a păcatului din aceste considerente actul de justiție
fiind privit c a un dar divin.
Cu toate că majoritatea pedepselor erau modelate după principiul legii talionului (dacă
cineva a scos ochiul unui om liber să se scoată și al lui, dacă cineva a scos dintele unui om
egal cu el să i se scoată și dintele lui) totuși aplicarea lor se făcea diferențiat în funcție de
poziția socială pe care o ocupă fie făptuitorul fie partea vătămată.
Codul lui Hammurabi a influențat, într -o măsură importantă reglementările penale ale
popoarelor din zona de confluență. Astfel în Egipt în timpul R egatului Nou se aplică pedeapsa
cu moartea pentru rebeliune și conspirație contra statului, pentru omucidere, viol și adulter
feminin precum și pentru furt din mormintele regale. Judecătorii corupți primeau de asemenea
pedeapsa capitală care se execută pri n sinucidere impusă .
Legile ebraice pedepseau cu moartea omuciderea voluntară, răpirea de persoane,
vrăjitoria, adulterul, incestul, etc. executarea pedepsei capitale – prin uciderea cu pietre
(lapidare) – era încredințată fie familiei care suferise ofens ă fie întregii comunități. Pentru
crime deosebit de grave se aplică arderea pe rug, spânzurarea ori tragerea în țeapă.
Popoarele din antichitate bazându -se pe normele de conviețuire pe care le -au îmbinat
cu elemente ale evoluției istorice și cu preponderen ță a învățăturilor religioase și -au elaborat
norme legislative și instituții ale căror sarcini rezolvau problemele care au fost create.
În Grecia antică începând cu secolul al VII -lea î.e.n. s -au manifestat primele
preocupări în vederea realizării primelor reglementări juridice care să fie aplicabile tuturor
membrilor societății cu obligația ca aceștia să le fi cunoscut.
Legile scrise au fost elaborate de învățații vremii numiți legislatori. Din perioada
respectivă istoria reține numele celebrilor legislato ri Solon și Drakon, remarcați, primul prin a
fi recunoscut ca unul dintre cei mai mari înțelepți ai Greciei antice, iar cel de -al doilea prin
asprimea legilor pe care le -a formulat.
Legislatorii au rămas în istorie și prin aportul deosebit pe care l -au adu s cu privire la
creșterea rolului statului în aplicarea legii penale prin crearea unui cadru instituțional adecvat
și eliminarea arbitrariului.
Din cercetarea izvoarelor istorice legislative rezultă faptul că un aport deosebit la
cercetarea criminalității l-au avut și filozofii lumii antice cum ar fi Platon, Socrate, Aristotel,
Seneca, care în operele lor au făcut referire la anumite concepte din care unele rămân valabile
și în prezent.

9
Dintre filozofii amintiți mai sus, în scrierile lui Platon pot fi iden tificate idei potrivit cu
care pedeapsa nu putea fi justificată prin ea însăși ca reacție la răul produs prin fapta
reproșabilă ci trebuia sa fie orientată către un scop care să constituie temeiul juridic al
aplicării acesteia. De aici se poate concluziona faptul că filozoful antic identificase scopul
pedepsei ca fiind acela al prevenirii săvârșirii altor fapte în viitor.
Platon afirma că: „acela care vrea să depășească în mod judicios, nu pedepsește din
pricina faptei reale care este un lucru trecut, căci nu s-ar putea face ca fapta să nu se fi
săvârșit, ci pedepsește în vederea viitorului, pentru ca vinovatul să nu mai cadă în greșeală și
pentru ca pedeapsa lui să -i înfrâneze pe ceilalți ‖.
Aristotel, un alt filozof al lumii antice este primul care surprin de efectul sărăciei și
mizeriei sociale asupra factorilor favorizanți în comiterea delictelor. În operele sale se
regăsesc două teze de o importanță deosebită conform cărora „omul în perfecțiunea sa este
cea mai nobilă dintre ființe, în aceeași măsură lips it de lege și dreptate este cea mai rea dintre
toate‖. O a doua teză care scoate în evidență rolul preventiv pe care trebuie să -l aibă o
pedeapsă aplicată ce se aplică unei persoane care a comis un delict se referă la aceea că „o
persoană comite o crimă at unci când nu se așteaptă la nici o pedeapsă, ori atunci când
avantajele obținute din fapta prohibită precumpănesc în fața pedepsei‖.
Numeroase alte izvoare antice relevă preocuparea față de criminalitate. Stau mărturie
operele literare ale antichității în care tema dramatică a crimei ocupă un loc important.
Amintim, spre exemplificare, poemele homerice, Orestia lui Eschil (c. 525 – 456 î.e.n.),
Antigona și Oedip ale lui Sofocle (c. 497 – 405 î.e.n.), sau Medeea lui Euripide (480 – 406
î.e.n.). De altfel, t ragedia lui Oedip a fascinat generații de creatori, reprezentând, cu
consecințe importante pentru evoluția criminologiei, una din principalele surse de inspirație
ale psihanalizei lui Freud .
Un interes real pentru criminologie îl prezintă și datele furni zate de istoria medicinii legale.
Încă din Egiptul antic s -a făcut dovada folosirii otrăvii într -un proces intentat unei femei care
își ucisese soțul. Hipocrate a fost consultat ca expert în mai multe cazuri de crimă, iar medicul
Antistius a examinat, după uciderea lui Caesar, cele 23 de răni ale acestuia .
Una din primele legi penale importante din Evul Mediu, "Constitutio Criminalis
Carolina" (1532), stabilea colaborarea medicilor ca experți ai instanțelor de judecată pentru
anumite infracțiuni.
Prin urmare se poate afirma, cu deplină justificare, că izvoarele criminologiei sunt la
fel de complexe și îndepărtate în timp ca și izvoarele dreptului, sociologiei, filosofiei sau
artelor, atingând limita temporală a startului omului spre umanitate.

10
Concluzi onând, la fel ca și izvoarele dreptului, filozifiei sau artelor, izvoarele
criminologiei sunt îndepărtate în timp începând odată cu startul omului spre umanitate.
Evoluția actuală a societății românești evidențiază faptul că, deși s -au intensificat
măsuril e și intervențiile instituțiilor publice specializate de control împotriva faptelor de
criminalitate, se constată, în continuare, în condițiile unei crize economico -financiare care nu
mai ia sfarșit, o înaltă recrudescență și multiplicare a faptelor ilicit e comise în domeniul
social, economico -financiar, bancar, inclusiv prin șantaj, corupție, și chiar cu multă violență și
agresivitate. Astfel, actele de înaltă criminalitate comise prin violență și corupție, tind să
devină deosebit de intense și periculoase , pentru stabilitatea și securitatea instituțiilor,
grupurilor și indivizilor, fiind asociate de multe ori cu cele de crimă organizată, terorism și
violență instituționalizată, specifice,‖subculturilor‖ violenței și crimei profesionalizate. Crima,
criminal itatea și amenințările acestora, precum și lupta pentru prevenirea și combaterea lor,
sunt concepte complexe și pluridisciplinare care comportă multiple abordări conceptuale și
operaționale, din perspectivă socială, juridică, politică, criminologică, filoz ofică, logico –
sistemică, etică, etc.

I.3. Tipuri de criminalitate
Deși un fenomen unitar, criminalitatea poate îmbrăca o diversitate considerabilă de
forme de manifestare. Forma de manifestare a criminalității poate să difere de la o crimă la
alta sau de la un grup mai mic sau mai mare de crime. Formele de manifestare ale
criminalității care caracterizează grupuri mari de crime au fost denumite în criminologie drept
tipuri de criminalitate.
Tipul de criminalitate constituie o formă particulară de manifesta re a criminalității
într-un număr semnificativ de cazuri individuale avînd o trăsătură distinctivă comună.
Clasificarea criminalităț ii – criminalitatea poate fi clasificată în funcție de mai multe
criterii.
1) În funcție de gradul de cunoaș tere a criminali tății
a) Criminalitatea legală
Numărul faptelor ce privesc încălcarea legii penale și unde hotărârile de condamnare
au rămas definitive poartă denumirea de criminalitate legală. Aceasta cuprinde, așadar, doar
acele infracțiuni în care au fost pronunțate condamn ări rămase definitive. Pentru cercetători,
doar autorii acestor infracțiuni, considerați autori identificați, pot fi analizați ca ținând cont de
sex, vârstă, naționalitate, domiciliu, activitatea social -economică etc. În acest caz, uneori, pot
fi și situaț ii ce ar privi unele erori judiciare, însă acestea nu pot fi decât situații de excepție și

11
ele sunt neglijabile ca număr. Se poate întâmpla ca unele din infracțiunile care nu apar în
statisticile criminalității legale să figureze în acelea ale criminalităț ii aparente, fiindcă pot fi
cazuri în care multe infracțiuni să nu fi dat niciodată loc unei condamnări, fie pentru că
pluralitatea infracțiunilor determină o condamnare unică, fie că niciodată infracțiunea nu a
fost descoperită sau chiar a beneficiat de o imunitate ori acțiunea a încetat prin amnistie,
prescripție sau decesul autorului .
Astfel, este posibil ca numeroase infracțiuni să nu fi dat niciodată loc unei
condamnări, fie pentru că pluralitatea infracțiunilor determina o condamnare unică și care est e
prezentată în statistici sub calificarea cea mai ridicată, sau infracțiunea nu a fost niciodată
descoperită, fie că autorul lor nu a putut fi identificat, fie că a beneficiat de un fapt justificativ
sau de o altă cauză legală, fie că acțiunea publică a î ncetat prin decesul autorului, amnistie,
prescripție sau plângerea a fost retrasă, așa cum se întâmplă în cazul faptelor penale unde
acțiunea penală se pune în mișcare doar în cazul existenței unei plângeri prealabile.

b) Criminalitatea aparentă
Această cate gorie a criminalității cuprinde toate acele fapte care par să constituie
infracțiuni și care au fost aduse la cunoștința puterii publice, fiind înregistrate ca atare.
Sunt mult iple cazuri le în care nu intervin condamnări, cu toate că existența infracțiuni i
este incontestabilă , de exemplu, în cazul plângerii prealabile.
Principalul decalaj între criminalitatea aparentă și criminalitatea legală provine din
aceea că autorii unui important număr de infracțiuni constatate nu au putut fi identificați.
Statistic ile poliției cuprind între 50% și 60% infracțiuni în care autorii nu au fost descoperiți
(identificați), această proporție fiind în continuă creștere și nu diminuare, așa cum populația
României ar fi dorit.
Totuși, anchetele deschise după descoperirea sau denunțarea faptelor nu ajung toate la
condamnare și uneori se ajunge la concluzia că faptele antisociale semnalate nu reprezintă un
delict; sau examenul volițional necesar la autor nu a putut fi stabilit ori există în favoarea sa o
cauză de neimputabilitat e sau o imunitate. Trebuie adăugat că în toate aceste ipoteze,
urmărirea penală nu se poate declanșa și totul se termină cu o ordonanță de clasare sau cu o
decizie de achitare.
De asemenea, mai trebuie adăugat că nu orice comportament sau faptă deviantă
constituie infracțiune.

12
c) Criminalitatea reală
Din diverse rațiuni criminologului i se ascunde realitatea exactă, fie datorită faptului
că de foarte multe ori se întâmplă ca infracțiunea să treacă neobservată de către organele de
poliție și chiar de către victimă (furturi, deturnări, delicte financiare, voiaje fără bilete etc.)
sau nu există bănuiți (falsul trece neobservat, otrăvirea nu atrage atenția nimănui, omorurile
sunt camuflate în sinucideri sau accidente etc.). Autorii acestor fapte care rămân nedescoperiți
sunt dintre cei mai abili, de aceea identificarea lor constituie dovada unor înalte calități
profesionale ale polițiștilor și procurorilor.
Infractorii cei mai periculoși sunt aceia care au reușit să -și acopere faptele, iar după
aceștia urmează aceia ale căror fapte au fost descoperite, dar a căror identitate nu a putut fi
încă stabilită (cel puțin modul lor de operare figurează în criminalitatea aparentă). De
asemenea, o altă cauză de decalaj între criminalitatea aparentă și criminalitatea reală ține, pe
de o parte, de ineficiența activității organelor de poliție, iar pe de altă parte neglijenței sau
reticenței victimelor, care, dintr -un motiv sau altul, nu sesizează organele abilitate de lege să
efectueze cercetări, iar împotriva denunțătorului există o adevărată prejudecată socială.
Criminalitatea reală cuprinde totalitatea faptelor penale, indiferent dacă sunt sau nu
cunoscute, săvârșite într -o anumită perioadă de timp bine determinată și pe un anumit
teritoriu. Această categorie are un grad f oarte ridicat de generalitate și include toate celelalte
categorii.
Trebuie precizat că obiectul criminologiei are în vedere criminalitatea reală, ale cărei
dimensiuni și realități, prin tehnici și metode cât mai științifice pot și trebuie să fie surprinse .
Din păcate nu se poate realiza întotdeauna o cercetare riguroasă, științifică, și, o parte
apreciabilă din ea, din diferite motive rămâne necunoscută, aceasta fiind ceea ce numim „cifra
neagră―.

d) Criminalitatea judiciară
Cuprinde toate infracțiunile car e au ajuns în orice mod la cunoștință autorităților,
indiferent dacă infractorul a fost prins, a fost condamnat sau procesul a încetat din cauza unor
motive procesuale (prescripție, amnistie, etc.).

e) Cifra neagră
Este cunoscut faptul că diferența dintre cr iminalitatea reală și criminalitatea aparentă
poartă numele de cifra neagră a criminalității și ea se referă la acea proporție considerabilă de
infracțiuni, care, din diferite motive, rămâne necunoscută.

13
Existența cifrei negre este destul de jenantă în co ndițiile în care proporția de
infracțiuni descoperite sau de vinovați identificați nu rămâne constantă, nici de la o perioadă
la alta, nici în ceea ce privește numărul celor care atentează la viața persoanei.
Acest lucru se poate datora fie lipsei de pers onal specializat la organul de poliție
abilitat de lege cu asemenea activități, fie la organul de procuratură care are atribuțiuni pe
linia urmăririi penale și a identificării autorilor unui anumit gen de infracțiuni.
Doar creștere a serviciilor de depista re sau a eficacității activității lor va conduce la
reduce rea cifrei neagre , sporind cifra criminalității legale sau aparente și va demonstra că
criminalitatea reală a sporit.
O altă cauză foarte gravă, care diminuează din eficacitatea organelor de ordine în
reducerea cifrei negre, este și aceea că, din motive mai mult politice, au fost schimbați
specialiști de renume și înlocuiți .
Îmi exprim convingerea că, dacă se dorește, la nivelul societății românești, există
posibilitatea reducerii numărului de infr acțiuni cantonat în perimetrul „cifrei negre―. Până de
curând eram convinși că la nivelul societății românești consumul de droguri a luat amploare,
dar activitățile poliției orientate spre combaterea acestui flagel erau, îndeosebi la nivelul
societăților r urale, ca și inexistent. Practica însă ne demonstrează că nu s -a întreprins nimic
sau aproape nimic. În România, în localitățile Chiajna și Bragadiru au fost descoperite
adevărate fabrici de droguri, cu laboratoare dotate cu aparate și materie primă de mil ioane de
dolari. Cele două localități sunt în imediata aprop iere a capitalei și ele erau amplasate, nu
întâmplător, în apropierea unor șosele pe care circulă frecvent, de la Istanbul spre Occident și
în sens invers, sute de TIR-uri turcești.
Imposibilitat ea de a evalua cifrele negre, certitudinea că ele nu sunt constante de la o
perioadă la alta, fie în mod global, fie într -un anumit sector al criminalității, influențează
asupra studiilor întreprinse pentru a cunoaște volumul, formele și localizarea crimei .
Acest handicap apasă greu asupra cercetării cauzelor criminalității, mai ales dacă nu se
clarifică cum și de ce au fost comise faptele antisociale sau aspectele determinate de
personalitatea autorilor (vârstă, sex, naționalitate, mediu, caractere etc.).
Consider că, ar fi benefic trebui să se stabilească un criteriu care să permită aprecierea
ponderii reale a criminalității, pentru a se putea pune un diagnostic de patologie socială,
fiindcă datele oferite de Ministerul de Interne, Ministerul Justiției ș i Parchetul General nu
coincid niciodată, chiar dacă uneori sunt și motivații care țin mai mult de sistem decât de
dorința sinceră a instituțiilor respective de a înregistra fenomenul infracțional.

14
2) În funcție de sexul infractorilor există:
a) Criminalitate a masculină
Indivizii pot exercita o influență pozitivă sau negativă în cadrul unor relații
interpersonale, fapt ce determină o diferențiere între aceștia.
Fiecare individ încearcă să -și manifeste propria sa libertate și existență în cadrul
sistemului soci al, stăpânindu -și mai mult sau mai puțin impulsurile.
Tendințele diverse și varietatea trebuințelor (după mediul social, gradul de cultură,
etc), determină gradul de participare al indivizilor la săvârșirea de infracțiuni.
Infracțiunile cele mai uzitate de bărbați sunt: furturile, tâlhăriile, violențele.
Populația agresională masculină este predispusă înspre infracțiuni grave, determinate
de ipoteze cauzale agresionale: salarii scăzute, absenteism școlar, manifestații empirice ale
grupului social frecventat , înlănțuirea fenomenelor întâmplătoare, număr mare de alternative
etc.
Organizația clasică masculină presupune următoarele:
– un sistem bazat pe rudenie;
– un sistem bazat pe anumite categorii fundamentale (clase sociale, relații de dominare,
conduită agresio nală);
– relații de dominație (indivizi aflați la extremitatea inferioară a sistemului agresional,
care vor fi excluși de extremitatea superioară);
– strategia agresională a clanului (legată de furturi, distrugeri, crime, infracțiuni sexuale,
etc);
– relații int erindividuale (în cadrul grupurilor agresionale).
Delincvenț a masculină are un caracter specific deoarece:
– există un anumit echilibru între delicte singulare și delicte multiple;
– apartenența sezonieră la mai multe grupuri agresionale;
– personalități agresi onale masculine realizează organizația clasică;
– infracțiunile au caracter operativ;
– agresionalitatea masculină este foarte diversifi Cată.

b) Criminalitate feminină
Femeile săvârșesc acte criminogene sub efectul unor imperative active sau latente cum
sunt: lo cul de muncă; statutul familial; apartenența socio -profesională; vârsta, etc.
Cercetătorii americani Albert Cohen și James Short au efectuat numeroase cercetări
(1958) privind comportamentul deviant al femeilor, stabilind că femeile din bande practică de

15
regulă, consumul de droguri și prostituția. La începutul anilor '90, Anne Campbell a publicat
un studiu privind stilul de viață al femeilor din bandele care acționează în New York, arătând
că femeile aderă la bandă pentru a se simți protejate, aceasta repre zentând pentru ele
adevărata familie.
Deosebirile dintre delincventa masculină și delincventa feminină sunt, în esență,
următoarele:
– bărbații delincvenți sunt integrați în structuri relativ stabile caracterizate prin tipuri de
legături sociale (politi ce, economice), pe când femeile rămân de cele mai multe ori izolate în
afara unor astfel de structuri;
– delincventa masculină se caracterizează prin fapte mai grave, mai violente decât
delincventa feminină;
– delincventa are modele de organizare adecv ate, pentru ca fiecare individ să obțină cele
mai mari avantaje;
Structura delincvențială feminină, prin raportare la structura delincvențială masculină,
se caracterizează prin următoarele:
– lipsesc organizațiile agresionale aflate în opoziție cu organ izațiile statale;
– există multe interrelații de ordin psihologic;
– acceptarea de acțiuni izolate;
– agresorii -femei, au opinii cu caracter ireconciliabil;
– frecvența tematică a delincventei feminine e determinată de plăcerea senzuală,
frustr ările, condiția socială, influența mediului familial, alienarea, drogurile, etc;
– în grupul agresional feminin, fiecare are un rol și un statut bine stabilit.

3) În funcție de vârsta infractorilor există :
a) Criminalitatea minorilor
Delincvenț a juvenilă reprezintă un fenomen complex ce include totalitatea încălcărilor
de norme sociale săvârșite de către tineri sub 18 ani, încălcări sancționate penal.
Delincventa juvenilă cuprinde totalitatea faptelor penale comise de către minorii
responsabili penal, fapte i licite a căror săvârșire antrenează răspunderea juridică penală.
Din perspectiva psihofiziologică a vârstei se consideră că perioada minoratului
coincid e cu copilăria și adolescența. Î ntre acestea nu există granițe cronologice precis
determinate. Adolescen ța cuprinde două etape: preadolescenta (de la 11/12 ani – 14/15 ani) și
adolescența propriu -zisă (14/15 – 18 ani).

16
Termenul de delincventă juvenilă este o creație a doctrinei penale și a teoriilor
criminologice sau sociologice în încercarea de a grupa infr acțiunile în funcție de criteriul de
vârstă a infractorului.
Vârsta de la care se angajează răspunderea penală a minorilor precum și sancțiunile
penale, diferă de la un sistem de drept la altul.
Sistemul juridic românesc diferențiază următoarele categorii de minori:
– minorii până la 14 ani, care nu răspund penal pentru faptele lor, fiind lipsiți de
discernământ;
– minorii între 14 -16 ani, care răspund juridic limitat, doar dacă se dovedește că au
săvârșit infracțiunea cu discernământ;
– minorii între 16 -18 ani, care răspund în fața legii penale.
Profil ul psihologic al delincventului juvenil, este în opinia unor autori4, următorul:
a) înclinația către agresivitate (latentă sau manifestă), ce este bazată pe un
fond de ostilitate, de negare a valorilor social mente acceptate (munca de exemplu);
b) instabilitate emoțională generată de fragilitatea eului și de carențe educaționale;
c) inadaptare socială, provenită din exacerbarea sen timentului de insecuritate pe ca re
minorul încearcă să -1 suprime prin schimba rea frecventă a domiciliului, vagabondaj, ori prin
evitarea formelor organizate de muncă și viață;
d) duplicitatea conduitei, manifestată în discordanța dintre două planuri: unul, cel al
comportamentului tainic, intim în care se pregătește infracțiunea ș i celălalt, nivelul
comportamental de relație cu societatea, prin care își trădează de cele mai multe ori
infracțiunea;
e) dezechilibrul existențial, exprimat prin patimi, vicii, perversiuni, etc.
Alte cercetări sociologice și criminologice susțin că defin iția delincvențe i pornește de
la conceptul de maturitate socială, delincventul fiind un individ cu o insuficientă maturitate
socială și cu dificultăți de integrare în societate, care intră în conflict cu un anumit sistem de
valori.
b) Criminalitate a majorilor

4) În funcție de locul comiterii există criminalitate urbană și criminalitate rurală; sau
criminalitate zonală, criminalitate națională sau criminalitate internațională .

4 Cu privire la factorii de risc în apariția comportamentului infracțional al minorilor, a se vedea. Dan Banciu,
Rădulescu, Evoluții ale delincventei juvenile in România. Cercetare si pr evenire sociala. Ed. Lumina București,
2002, pag. 39

17

5) În funcție de statutul social al infractorilor se poate face o diferență între crimina litatea
oamenilor obișnuiți și criminalitatea gulerelor albe .
Criminalitatea gulerelor albe este denumirea dată totalității infracțiunilor săvârșite de
persoane care ocupă poziț ii înalte î n lumea afacerilor și în aparatul de stat și care folosesc
poziția ș i influența lor politică și economică în scopuri infracț ionale.
Infracționalitatea se săvârșește prin ignorarea și prin falsa interpretarea a legii,
făcându-se confuzie între limitele licitului și ale ilicitului, uneori, profitâ ndu-se de
ambiguitatea unor legi.
Criminologul american Edwin Sutherland , defineș te criminalitatea "gulerelor albe" ca
fiind ―o infracționalitate săvârșită de persoane socialmente respectabile ”5.
Din punct de vedere juridico -penal , criminalitatea "gulerelor albe" nu diferă de cea
săvârșită de alte categorii infracț ionale , în schimb, beneficiază de o indulgență generalizat ă,
determinată atât de poziția socială a infractorilor din aceast ă categorie, cât și de modalităț ile
rafinate prin care ei realizează faptele antisociale. În plus, f actorii criminogeni obișnuiți (lipsă
de instruire, nivel de trai, familie etc.) nu joacă un rol specific în etiologia infracț iunilor
comise de aceste persoane, determinantă fiind structura personalității lor, precum și mediul de
lucru .

6) În funcție de gradu l de organizare al infractorilor există:
a) Criminalitate neorganizată
b) Criminalitate organizată , in esență poate fi definită ca fiind acel segment infracțional
la care se raportează activitățile ilegale, de natură să afectez e grav anumite sectoare ale vieții
economice , sociale și politice, desfășurate prin diverse metode și mijloace, în mod constant,
planificat și conspirat , de către asociații de indivizi, cu ierarhie internă bine determinată, cu
structuri specializate și mecanisme de autoapă rare în scopul obț inerii de profituri ilicite la cote
deosebit de ridicate .
Criminalitatea organizată este percepută ca o realitate socială în care structurile legale
și criminale sunt părți integrante ale aceluiaș i sistem corupt, social, politic și economic, fără a
ține se ama de tipul de acț iuni promovate sau de tipurile de organ izații ale celor ce susț in acest
sistem.

5 Edwin Sutherland, " Criminology ", 1924

18
Organizaț ii criminale compatibile conceptului de crimă organizată se caracterizează
prin:
 stabilirea unității infracț ionale ;
 existența liderului și a unei ie rarhii interne bine determinate ;
 specializarea membrilor organizației pe activități infracț ionale specifice ;
 utilizarea unor mecanisme specifice de neutralizare a controlului social.

7) În funcție de gravitatea infracțiunilor există o criminalitate gravă, un a mijlocie și
criminalitate ușoară . Criteriul în funcție de care se stabilește gravitatea infracțiunii fiind
de obicei gravitatea sancțiunii aplicabile pentru fapta respectivă. De exemplu sancțiuni de
peste 10 ani închisoare, sunt considerate a fi fapte gr ave, între 5 și 10 ani închisoare sunt
considerate fapte de gravitate medie, și fapte sancționate cu închisoare sub 5 ani sau
amendă sunt considerate fapte ușo are.

8) În funcție de valorile sociale lezate se poate face o clasificare a infracțiunilor raportat ă la
toate titlurile din codul penal precum și la textele de incriminare din legile speciale.
Criminalitatea contra patrimoniului ocupă locul central ca număr de infracțiuni, fiind la
o distanță considerabilă de oricare altă categorie de criminalitate. Pe locul doi ca număr
dar pe primul loc ca și gravitate există criminalitatea contra persoanei . Mai pot fi
amintite ca și tipuri de criminalitate în funcție de valoarea socială lezată: criminalitatea
economică, criminalitatea legată de corupție, criminalitate a legată de traficul și
consumul de droguri, criminalitatea rutieră.

I.4. Trăsăturile criminalității
a) Caracterul social de masă – se caracterizează printr -o totalitate de infracțiuni,
comise într -o societate respectivă, într -o perioadă de timp dete rminată.

b) Caracterul de fenomen uman complex – majoritatea autorilor recunosc faptul că
nu pot fi explicate co mportamentele infracționale, avâ nd în vedere di versitatea modalităților
de săvâ rșire a infracțiunilor.

c) Caracterul evolutiv care exprimă ideea persistenței fenomenului infrac țional,
structura și dinamica su nt diferite de la o epocă la alta, de la o o zonă geografică la alta.

19

d) Caracterul anti -social, dăunător – se caracterizează prin faptul că fenomenul
criminalității, faptele an tisociale provoacă daune destul de mari societății. Crima, în esența sa,
comportă un pericol sporit în s ocietate, atentâ nd la ordinea și securitatea publicului.

e) Caracterul variat al criminalității – care derivă din varietatea infracțiunilor
incrimi nate prin legea penală și varietatea formelor de exprimare concretă a infractorilor prin
infracțiunile săvârșite. Așa cum nu există doi indivizi identici, în mod similar nu pot exista
două infracțiuni identice.

f) Caracterul cauzal al criminalității – constă în aceea că criminalitatea, fiind un
fenomen cu manifestări fizico -sociale, nu poate exista în afara unui proces cauzal.
I.5. Cooperarea europeană în lupta împotriva criminalităț ii
De aproximativ 20 de ani, statele m embre ale Uniunii Europene s -au confruntat cu
fenomenul diversificării criminalității la o scară alarmantă, având ca țintă cetățenii ș i
proprietatea lor, lumea afacerilor și sectorul public.
Acest fenomen este scump pentru societate datorită pierderilor de vieți omenești,
costurilor soci ale și politice precum și a celor economice .
Globalizarea ș i deschi derea piețelor de mărfuri, servicii ș i de capi tal au lucrat ca
factori de creștere, fără precedent î n Europa, dar ele au facilitat o expansiune a crimei
organizate tr ansfrontaliere. Adesea, dezvoltând independent criminalitatea însăși, problema
principală a percepț iei individului sau a colectivităț ii de cet ățeni este sentimentul de
insecuritate.
Acest sentiment nu corespunde în mod necesar realității, dar este totuși, fundamental
în evaluare a calității vieț ii cet ățenilor Uniunii. Î mpotriva acestui fenomen decadent,
autoritățile au devenit conștiente de limitele măsurilor tradiționale de sancționare ale
sistemelor penale și au dezvoltat, deși în diferite grade, iniț iative sup limentare de preve nire a
infracț iunilor.
A. Baza legală a activității de prevenire î n Uniunea European ă
De-a lungul existenț ei sa le, Comunitatea a fost preocupată de drepturile și libertăț ile
fundamentale ale omului, de liniștea și siguranța cetățenilor săi, precum ș i de securitatea din

20
cadrul „graniț elor― sale, toate acestea fiind asigura te printr -o prevenire și combatere eficientă
a infracțiunilor săvârșite î mpotriva valorilor fundamentale apă rate de ea.
Dintre docum entele importante care statuează importanța activității d e prevenire, pot fi
menț ionate:
• Tratatul privind Uniunea Europeană – Titlul VI -„Prevederi privind
cooperarea polițienească și juridică în materie penală “
Extrase : Art.nr.29
„Fără a prejudicia puterile Comunităț ii Europene, obiectivul Uniu nii ar trebui să fie
asigurarea cetățenilor a unui î nalt nivel de s iguranță î n cadrul unei arii de libertate, securitate
și justiție, prin dezvoltarea Acțiunii comune între Statele Membre, în domeniile cooperării
polițienești și judiciare în probleme penal e, și prin prevenirea și combaterea rasismului ș i
xenofobiei. Acest obiectiv trebuie să fie atins prevenind și combătând criminalitatea,
organizată sau de orice alt tip, î n special a terorismului, traficului de persoane sau agresiunilor
asupra copiilor , traficului ilicit de droguri și arme, corupției ș i fraudei, prin:
– cooperarea apropiată între forțele de poliție, autoritățile vamale și alte autorităț i
competente ale Statelor Membre, atât în mod direct cât și prin Biroul de Poliție Europeană
(Europol), în conformitate cu Art.30 ș i Art.32;
– cooperarea apropiată între justiție și alte autorităț i competente ale Statelor Membr e,
în conformi tate cu prevederile Art.31 (a) ș i Art.32;
– apropiere a, unde este cazul, a normelor în materie penală, în Statele membre, în
conformitate cu Art.31 (e).

• Consiliul European de la Tampere – 15 și 16 octombrie 1999
– Concluziile 41, 42 ș i 45
Extrase:
41. Consiliul European face apel la integrarea aspectelor le gate de
prevenirea criminalității în acțiuni împo triva criminalității, precum și la dezvol tarea
viitoare a programelor naț ionale de prevenire a criminalităț ii. Pr ioritățile comune î n
domeniul prevenirii criminalității trebuie să fie identificate și dezvoltate în cadrul politicii
interne și exte rne a Uniunii și să fie luate în calcul când se pregătește o nouă legislaț ie.
42. Trebuie să fie dezvoltat schimbul c elor mai bune practici, să fie întărită rețeaua
de autorități naționale competente în prevenirea criminalității precum și cooperarea dintre
organizațiile naț ionale de prevenire a criminalității, și, de asemenea, să fie explorate pentru
aceste scopuri posib ilitățile unui program finanț at de Comunitate.

21
Primele priorități pentru această cooperare ar putea fi criminalitatea juvenilă, urban ă și
cea legată de droguri.
45. Europol are un rol cheie în susținerea prevenirii criminalității în î ntreaga
Uniune, precum și în susținerea analizelor și investigațiilor. Consiliul European numește
Consiliul să asigure Europol cu suportul ș i resursele necesare.
În viitoru l apropiat, rolul lui trebuie să fie întărit prin mijloace de recepționare
operativă a datelor de la State le Membre ș i prin autorizarea lui de a cere Statelor Membre să
inițieze, conducă sau să coordoneze investigații î n anumite domeni i ale criminalităț ii, cu
respectarea sistemelor de control juridic din Statele Membre.

• Planul de Acț iune Viena
Extrase:
25. În conformitate cu Art.2 din Tratatul Uniu nii Europene, aceasta trebuie să
stabilească ea însăși obiectivul de a menține ș i dezvo lta o arie de libertate, securitate și
justiție, în care libera circulație a persoanelor este garantată împreună cu mă suri
cores punzătoare, respectâ nd frontier ele externe, azilul, imigrarea și prevenirea și combaterea
criminalităț ii.
51. Următoarele măsuri trebuie să fie luate înă untrul pri milor cinci ani de
la intrarea î n vigoare a Tratat ului: (a)(b) dezvoltarea cooperării ș i a măsurilor
comune î n probleme l egate de prevenirea criminalităț ii.

B. Legislați a Uniunii Europene, principa lele propuneri ș i acte comunitare
a) Comunică ri
Comunicare de la Comisie către Consiliu ș i Parlamentul European. Prevenirea
criminalității în Uniunea Europeană – 2004
Comunicare de la Comisie către Consiliu ș i Parlamentul European. Prevenirea
criminalității în Uniune a Europeană. Reflecț ii asu pra liniilor directoare comune ș i propuneri
pentru suportul financiar al Comunităț ii – 2000
b) Minute ș i rapoarte
Bruxelles, 17 -18.05.2001 – Minuta dupa prima întâ lnire a Forumului European pentru
prevenirea crimei organiz ate
Bruxelles, 17 -18.05.2001 – Rapoarte privind grupurile de lucru ale Forumului
European pentru Prevenirea Crimei Organizate

22
Bruxelles, 13.03.2001 – Raportul comun al serviciilor Comisiei ș i al Europol „Spre o
Strategie Europeană pentru prevenirea crimei organizate―
c) Propuneri și iniț iative ale Statelor Membre
16.12.2000 – Inițiativa Franț ei și a Regatului Suediei cu privire la
adoptarea Deciziei Consiliului de înființare a Reț elei Europene de Prevenire a
Criminalităț ii
d) Decizii
07.07.2001 – Decizia Consiliului din 28 iunie 2001 care stabilește un
program de î ncurajare și schimb, instruire ș i cooperar e pentru prevenirea
criminalităț ii

C. Documente importan te adoptate de Comisia Europeană privind
prevenirea crimina lității
• Comunicarea de la Comisie către Consiliul ș i Parlamentul
European – 29.11.2000 – Prevenirea criminalității î n Uniunea Europeană.
Reflecț ii asupra liniilor directoare comune ș i propuneri pentru sus ținerea
financiară a Comunității (prezenta tă de că tre Comisie).
Această Comunicare cuprinde definiț ii ale conceptelor de criminalitate ș i prevenire,
obiective, principii , instrumente în lupta împotriva infracționalității precum și măsuri pentru
îmbunătățirea activității î n acest domeniu.
Uniunea E uropeană lucra asupra prevenirii criminalității încă din 1996, Conferinț a de
la Stockholm, de exemplu, a cercetat prevenirea cr iminalității în legătură cu integrarea
europeană economică, dar și cu excluderea socială .
Au urmat multe seminarii (Bruxelles 199 6, Nordwijk 1997, Londra 1998),
acestea constituind etape succe sive de dezvoltare a unei abordă ri unionale asupra prevenirii.
Una din principalele recomandă ri a privit nevoia de a dezvolta schimburile de
cunoștințe și experiența națională .
Acest schimb de bune practici s -a repetat regulat și a fost în centrul cooperării
împotriva criminalităț ii.
Referitor la lupta î mpotriva crimei organizate, în privința căreia activităț ile Uniunii
Europene sunt mult ma i bine dezvoltate, Planul de Acțiune adoptat de că tre C onsiliul
European de la Amsterdam din 1997 face a pel, printre alte lucruri, la măsuri preventive în
locul măsurilor sancț ionato rii. Strategia Uniunii pentru începutul de mileniu, adoptată la 29

23
martie 2000, cu ajutorul ori ca urmare a Planului de Acțiune d in 1997, întărește în continuare
această dimensiune.
Tratatul de la Amsterdam oferă posibilitatea Uniunii Europene de a alege acț iuni ma i
generale și mai hotărâte. Scopul acestei Comunică ri este de a contribui la dezb aterea despre
politica europeană de pre venire a criminalității, inițiată de Președinția portugheză a
Consiliului, la Praia da Falesia, î n perioada 4 -5 mai 2000. Acolo, Comisia și-a anunțat intenția
de a pregă ti o Comunicar e asupra prevenirii criminalității, incluzâ nd propuneri pentru un
instrum ent financiar al Comunităț ii. Acesta este un subiect -problemă al acestui document,
care va fi trimis pe ntru consultare tuturor instituț iilor și organizaț iilor implicate.
– Contextul legal ș i politic
Tratatul de la Amsterdam ș i Consiliul European de la T ampere
Tratatul de la Amsterdam a marcat un important stadiu. Articolul 29 a inclus
prevenirea criminalității în general (indiferent dacă este organizată sau de alt fel) printre
principiile Uniunii de a crea o zonă de libertate, securitate ș i dreptate. Pro blema preveni rii
criminalității, până acum adresată î n termeni ai crimei o rganizate, trebuie acum adresată î n
termeni mai generali.
Consiliul European de la Tampere a accentuat importanț a acestui obiectiv la punctele
41 și 42 ale Concluziilor lui.
Pct.41 – Consiliul European face apel la integrarea aspectelor l egate de prevenirea
criminalității în acțiuni împotriva criminalității, precum ș i la dezvol tarea viitoare a
programelor naț ionale de prevenire a criminalității. Prioritățile comune î n domeniul preveni rii
criminali tății trebuie să fie identificate și dezvoltate în cadrul politicii interne și externe a
Uniunii și să fie luate în calcul când se pregătește o nouă legislaț ie.
Pct.42 – Trebuie să fie dezvoltat schi mbul celor mai bune practici, să fie întărit ă
rețeaua de autorități naționale competente în prevenirea criminalității precum și cooperarea
dintre organizațiile naț ionale de prevenire a criminalității, și, de asemenea, să fie explorate
pentru aceste scopuri posibilitățile unui program finanț at de Com unitate.
Prim ele priorități pentru această cooperare ar putea fi criminalitatea juvenilă, urbană și
cea legată de droguri.
Parlamentul European a solicitat î n mod repetat Consiliul ui și Statelor Membre să ia
inițiative pentru prevenirea criminalității și, în particular, a cri minalității urbane legată de
droguri.

24
Conferinț a de la Praid da Falesia
Presedinția portugheză a organizat o conferință ministerială în 4 și 5 mai 2000 pentru a
iniția o dezbater e privind utilizarea posibilităț ilor oferite de Tratatul Amsterdam și de
acțiunile ce trebuie iniț iate pe baza Concluziilor Consiliului European de la Tampere. Era o
oportunitate pentru:
– a trece în revista inițiativele, proiectele și opiniile organizațiilor Uniunii Europene și
ale organizațiilor internaț ional e;
– a revedea situația în Uniunea Europeană pe baz ele primului studiu al experienței
naționale;
– a identifica li nii directoare sigure pentru acțiunile viitoare de prevenire în Uniunea
Europeană .
Oferind legăturile dintre crima organizată și crimă în gene ral, Conferința a tras
concluzia că o strategie europeană de prevenire a criminalităț ii ar tre bui să acopere ambele
aspecte, chiar dacă erau necesare acț iuni sp ecifice privind crima organizată .

Rezoluț ia Consiliului pentru prevenirea criminalitatii
Urmând recomandările iniț iale pentru prevenirea crime i organizate ale Planului de
Acțiune din 1997, C onsiliul dorește ca Uniunea să -și continue activitățile î n acest sens.
Într-o rezoluție adoptată î n decembrie 1998, Consiliul a solicitat Comisiei și
Europolului să lucreze împreună la pregătirea unui raport până la sfârș itul anului 2000, cu
propuneri de i nițiative europene î n domeniul prevenirii crimei organizate. Acest rapo rt va fi
folosit pentru a se adă uga pr opuneri la problemele cuprinse î n strategia pentru n oul mileniu.
Un prim seminar în care s -au implicat reprezentanți ai autorităț ilor publice, ai l umii
academice și de afaceri și reprezentanți ai societăț ii civile, a fost organizat la Haga î n
noiembrie 1999.
O a doua conferință, pregătită de Presedinția por tugheză, Comisia Europeană ș i
Europol, la Costa da Caparica î n mai 2000, a continuat dialogul început la Haga ș i a completat
elementele unei strategii europene.
În domeniul s pecific al drogurilor, Presedinția finlandeză a organizat o conferință î n
iulie 19 99, privind rolul autorităților de constrângere î n domeniul prevenirii.
Lucrările Comisiei ș i Europolului provin din concluziile acestor seminarii, de la o
revedere a practicilor în Statele Membre ș i de la rezult atele studiilor specifice finanț ate de
Progr amul Falcone.

25
Acesta va propune o strategie privind analiza și prevenirea oportunităților
criminalității, pe baza cercetărilor și analizei informațiilor privind crima organizată, care
sunt necesare pentru a spori capacitatea instituțiilor eu ropene și a Statelor Membre de a
preveni infracțiunile.

Prevenirea în activitatea Comunităț ii Europ ene și a comunității internaț ionale
Uniunea Europeană s -a preocupat î n mod regulat de pro blema privind prevenirea
infracțiunilor, inițial în legătură cu anu mite tipuri de infracț iuni, cum ar fi traficul de ființe
umane ș i abuzul sexual al minorilor, dar ș i în termeni orizontali, ca de exemplu î n:
– Comunicarea Comisiei din 14 iulie 1999 privind victimele infracțiunilor în
Uniunea Europeană ;
– Comunicarea Comisiei privind recunoaș terea reciprocă a hotărârilor definitive,
care acoperă două domenii semnific ative pentru prevenire: recunoașterea reciprocă a
măsurilor de pierdere a drepturilor civile ș i politice și recunoașterea reciprocă a
condamnă rilor infractorilor;
– Planul de Acțiune al Uniunii Europene împotriva Drogurilor, î n care o impo rtanță
majoră o are prevenirea dependenț ei și traficului de droguri;
– Comunicarea Comisiei privind Frauda împotriva Bugetului Comunității, adoptată
pe 28 iunie 2000, care conține o strategie cuprinză toare. Aplicarea
acestei strategii prevede întărirea textelor comunităț ii pentru a le fa ce mult mai rezistente
la fraudă , precum și dezvoltarea unei cooperă ri favorabile pentru preveni rea corupț iei.
Comisia consideră că este, de asemenea, importantă utilizarea activității și experienței
diverselor organisme internaționale și asigurarea consecvenței între acțiunea Uniunii
Europene și acțiunea, î n special, a Consiliului European și a Naț iunilor Unite. A ceastă
dimensiune multilaterală este de o importanță specială în lupta î mpotriva crimei organizate
transnaționale și, în acest context, Convenția Națiunilor Unite ș i Protocoalele ei (Comisia a
fost în întregime implicată î n a le negocia), vo r oferi un cadru general valo ros pentru
consolidarea colaborării internaț ionale.
– Conceptul de prevenire
Există numeroase definiții ale prevenirii criminalităț ii. P entru scopurile acestei
Comunicări, Comisia propune următoarea definiț ie:
Prevenirea crimin alităț ii includ e toate activităț ile care contribuie la oprirea sau
reducerea infracțiunilor, ca fenomen social, atât cantitativ cât și calitativ, ori măsuri de
colaborare permanentă și structurată sau prin initiaț ive ad -hoc.

26
Aceste activități sunt întrepri nse de că tre to ți participanții potriviți la activitatea
preventivă: reprezentanții locali, serviciile de constrângere (de aplicare a legii) ș i sistemul
juridic, servic iile sociale, sistemul de educație, asociațiile în sens larg, industrie, bănci ș i
sector ul privat, cerc etătorii și oamenii de știință și publicul î n general, sprijinite de media.
Studii specializate deosebesc diver se moduri de prevenire, focalizâ ndu-se pe: victime;
autori ai unor fapte deli ncvente sau pasibile de pedeapsă sau pe: persoane; gr upuri sociale d e
risc ori pe situaț iile de risc.
Pot fi astfe l deosebite trei categorii de măsuri, în funcție de scopul lor, ș i anume:
– reducerea oportunităților infracțiunilor, făcând criminalitatea mai dificilă și riscantă
și reducând câș tigurile infrac torilor;
– reducerea factorilor economici și sociali care încurajează dezvoltarea
criminalităț ii;
– furnizarea informaț iilor și protecției pentru victime și împiedicarea victimiză rii.
Prevenirea, ca un co mplement al politicii de constrângere, e ste un concept în mare
măsură acceptat în Statele Membre și experimentele efectuate până acum au avut rezultate
încurajatoare. Î n lumina experimentelor curente, Comisia observă că există elemente
constante în strategii, care, î n general:
– dezvoltă o apro piere multidisci plinară ;
– rostesc acț iuni preventive, politici de secu ritate și politici care amenință din flancuri
(politici juridice și polițienești, politici sociale, educaționale ș i de cercetare etc.);
– dezvoltă parteneriate între acelea implicate în prevenirea „pe pământ―, astfel încât
prevenirea funcționează numai dacă toate componentele societăț ii sunt implicate.
Aceste principii, împărtăș ite de to ate Statele Membre, fac posibilă menț ionarea unui
„Model europ ean― de prevenire a criminalităț ii.
Strategia Uniu nii Europene ar trebui, deci, să opereze pe două niveluri.
Pentru a realiza obiectivele menț ionate mai s us, Statele Membre vor trebui să înceapă
în mod hotărât să intensifice eforturile lor pent ru a preveni criminalitatea, atât organizată cât
și generală. Până la acel punct, ele trebuie să adopte sau să întărească strategiile naț ionale de
prevenire.
„Inventarierea― politicilor urmată de Statele Membre și schimbul de informații și
experiența dintre ele, care a început la Conferinț a de la Praia de F alesia, trebuie să fie
continuată .
În al doilea râ nd, aceste p olitici vor fi completate cu acțiunea Uniunii Europene, care,
fără să înlocuiască acțiunile locale, regionale sau naț ionale, va sup limenta piramida

27
responsabilităților și va facilita acțiuni naț ionale odată cu sublinierea temelor de interes
comun.
– Obiective
Comisia consideră, în primul râ nd, ca pe ntru a avea un efect complet, ră spunsul la
provocarea criminalității trebuie să fie cuprinzător și să fie bazat pe complementaritatea dintre
instru mentele de constrângere și cele de prevenire, î ntrucât pede psele rapide, potrivite,
proporționale și monitorizarea eficace a aplică rii pedepse lor, sunt ele insele disuasive și,
preventive.
Este im portant pentru Statele membre să prevadă pedepse pentru încă lcarea legislației
Comunității î n cazurile specifice.
Apoi, trebuie accentuat faptul că prevenirea, conform definiției, privește infracțiunile
care nu au fost încă comise și face apel la o atenție sporită, acest fapt putând impune mă suri
de securitate care impun constrângeri exagerate asupra cetăț enilor. O atenție deosebită trebuie
acordată asigurării faptului că acțiunea preventivă a Uniunii respectă principiile fundamentale
ale legii și libertăț ile publice.
Deoar ece strategia de prevenire caută să proteje ze atât cetățenii cât ș i societatea,
Uniunea Europeană trebuie să -și stabilească urmă toarele scopuri:
– să reducă oportunitățile săvârșirii de infracț iuni, pentru a intensifica riscurile
infractorilor de a fi descoperiți și pedepsiți și de a r educe posibilităț ile acestora de a profita de
pe urma infracț iunilor;
– să reducă factorii care facilitează intrarea într-o lume a infracțiunilor și
repetarea săvârș irii lor;
– să evite victimizarea, adică toți acei factori care, situând o p ersoană într -o poziție
vulnerabilă , o predis pun la a fi o victimă a infracț iunilor;
– să reducă sentimentul de insecuritate;
– să promoveze și să răspândească cultivarea de durată a legislației și o cultură
organizațională destinată evită rii conflictelor ;
– să promoveze o bună conducere și, în special, să prevină corupț ia;
– să prevină infiltrările infracționale în structurile economiei și societăț ii.
Întrucât aceasta este o nouă politică a Uniunii, Comisia consideră că prioritatea este
esențială , pornind de la liniile directoare trasate la Co nsiliul European de la Tampere și
Conferința de la Praia da Falesia. În ceea ce privește crima în general, atenția trebuie acordată,
în primul rând, criminalității urbane, juvenile ș i celei legate de droguri.

28
În ceea ce privește crima organizată, acț iunile prioritare trebuie să țintească
criminalitatea informatică , trafic ul de droguri, traficul de ființe umane și, î n special, abuzul
femeilor, abuzul sexual al cop iilor, criminalitatea financiară ș i falsificarea monedei euro.
• Comunicarea de la Comisie că tre Consiliul ș i Parlamentul European — 12.03.2004 –
Prevenirea criminalității în Uniunea Europeană
Pe 29 noiembrie 2000, C omisia a prezentat Consiliului ș i Parlamentului European o
Comu nicare: „Prevenirea crimin alității în Uniunea Europeană. Reflecț ii asupr a liniilor
directoare comune și propuneri pentru susținerea financiară a Comunităț ii―.
Această Comunicare a fost primul pas din partea Comisiei pentru ident ificarea
domeniilor prioritare în prevenirea criminali tății la nivelul Uniunii Europene ș i pentru
contribuirea la dezvoltarea unei strategii europene eficace.
Urmând această Comunicare, au avut loc dezvoltă ri importante, ca de exemplu crearea
Forumului European pentru Prevenirea Crimei Organizate, înființarea rețelei Euro pene de
Prevenire a Criminalităț ii și adoptarea Deciziei Consiliului pentru a crea P rogramul
Hippocrates de cofinanțare a proiectelor de cooperare î ntre Statele Membre.
La fel ca și Comunicarea din 2000, și această Comunicare subliniază respon sabilitatea
principală a Statelor Membre î n dom eniul prevenirii, mai ales de când a apă rut la niv el local
criminalitatea juvenilă, urbană și cea legată de droguri.
Realiză ri la nivelul Uniunii Europene
• Pe 28 mai 2001, Cons iliul a adoptat o Deci zie care înființa Rețeaua Europeană
de Preveni re a Criminalității. De la înființare și până acum, Rețeaua a obț inut rezultat e foarte
bune. Pentru prima dată, reprezentanții Statelor Membre și experți s -a întâlnit î n mod regulat
pentru a face schimb de expe riență ș i pen tru a stabili o strategie comună și priorități de
acțiune ș i cercetare pe baza programelor anuale.
• Programele Hippocrates ș i AGIS
Urmâ nd Comunicarea din 2000 privind prevenirea criminalității, Uniunea Europeană a
adoptat două instrumente pentru a cof irma proiectele de coop erare dintre Statele Membre î n
domeniul prevenirii criminalității: „Hippocrates― în 2001 și „AGIS― î n 2002.
• Premiul Europea n pentru Prevenirea Criminalităț ii
Acest „Premiu― este o initiațivă a Belgie i și a Regatului Unit și este -cofinanț at prin
Programu l „Hippocrates―. Ideea a fost să se dea un stimulent participanților la prevenirea
criminalităț ii, prin selectarea, anual ă, pent ru acest Premiu European, a două din cele mai bune
proiecte de prevenire a criminalităț ii.

29
D. Rețeaua Europeană pentru P revenirea Criminalităț ii
În cadrul cooperării în domeniile justiției și afacerilor interne și cu o viziune asupra
creării în Uniunea Europeană a unui spaț iu de libertate, securitate și justiție, î n conformitat e cu
art.29 al Tratatului de la Amsterdam, Comi sia este activ angajată în î ncurajarea Statelor
Membre de a -și uni eforturile î n domeniul prevenirii criminalităț ii.
O Decizie a Consiliului din 15 iulie 2002 a stabilit un program -cadru de lucru pentru
cooper area poliției și justiției î n probleme de criminalitate, numit AGIS, aceasta în contextul
unui spațiu de libertate și justiți e.
Stabilirea unui singu r program -cadru de lucru, impusă în mod expres de către
Parlamentul European și Consiliul European câ nd au fost ado ptate aceste 5 programe, va
susține mai departe cooperarea î n domeniul preven irii criminalităț ii.

E. Forumul Europea n pentru Prevenirea Criminalităț ii
Comisia este de parere că una din că ile efective de stabi lire a unei strategii coordonată
este d e a-i conecta (pune în legatură) pe cei implicați î n activitatea de prevenire. Pentru acest
motiv, Comisia sprijină inițiativa Presedinției Franceze și a Suediei de a crea o Rețea
Europeană pentru prevenirea criminalității urbane, juvenile și cea legată de droguri. În plus,
Comisia sugerează înființ area unui Forum European pentru prevenirea crimei organizate, care
să fie capabil să se ocupe cu diverse aspecte ale prevenirii, cu m ar fi criminalitatea economică
și financiară, comerțul legal și ilegal de mărfu ri, traficul de ființe umane și corupț ia. Forum ul
va fi compus din reprezentanț i ai in stituțiilor, autorităților locale și naționale, cercurilor de
afaceri și asociaț iilor preocupate de criminalitate. Comisia propune, de asemenea, ca
structurile de coordon are să fie organizate la nivel naț ional.
Activitățile Forumului vor consta, î n primul rând, î n:
– ajutarea instituțiilor europene și a Statelor Membre î n problemele l egate de
prevenirea criminalităț ii;
– contr ibuirea la identificarea orientărilor criminali tății;
– înlesnirea schimbului de informaț ii;
– contribuirea la organizarea și funcț ionarea centrelor de expertiză asupra temelor
specifice;
– identif icarea domeniilor de cercetare și perfecționare (pregă tire, formare).
Comisia intenționează, de asemenea, să inființeze o pagină de Internet (site) privind
prevenirea criminalităț ii.

30
La cerere a șefilor de state ori guverne î n cadrul Consiliului European de la Tampere
(pct.41 și 42 din Concluzii), Comisia a propus, î n Comunicarea sa, c a un nou instrument
financ iar să fie înființat pentru a sprijini mă surile de prevenire a criminalităț ii.
Programul, cunoscut sub denumire a de „Hippocrates―, ar trebui să acopere prevenirea
tuturor formelor de criminalitate și să furnizeze sprijin pentru măsurile enumerate î n
Comuni care.
Instrumentul financiar va fi compus din două părți: crima organizată transfronta lieră și
crimă î n general.
Proiectele sprijinite vor fi:
– întâlniri ș i seminarii;
– studii și muncă de cercetare;
– proiecte pilot;
– schimbul de bune practici.
Comisia solicită Parlamentului, Consiliului Eu ropean, Comitetului Regiunilor ș i
Comitetului So cial și Economic, precum și organizațiilor profesionale
reprezentând industria și serviciile și asociațiile reprezentând societatea civilă, să -și facă
cunoscută păre rea, î n Comunicare.

31
CAPITOLUL II
CRIMINALIT ATEA ORGANIZAT Ă
II.1. Noțiuni introductive privind crima/criminalitatea organizată
Având în vedere transformările geopolitice, sociale și economice cu care se confruntă
în prezent întreaga comunitate internațio nală, crima organizată a căpătat noi valențe,
extinzându -și astfel aria de cuprindere și sfera de activitate la cote alarmante. Astfel fiind
spus, reprezintă motiv în plus de îngrijorare pentru majoritatea statelor lumii, în mod expres,
pentru statele a că ror economie se află în proces de tranziție.
Organizațiile criminale se împart în patru mari grupe distincte:
a. Familiile mafiei, întemeiate pe structuri ierarhice stricte, norme interne de
disciplină, un cod de conduită și mare diversitate de activități ili cite (familiile italiene,
americane, cartelurile columbiene ale drogurilor, bandele de motocicliști, etc.) .
b. Organizațiile profe sionale ale căror membrii, se specializează în una sau două
tipuri de activități criminale.
c. Organizații criminale întemeiate pe c riterii etnice care sunt rezultatul unor
împrejurări specifice ca severitatea excesivă a procedurilor de emigrare, expansiune
geografică. În as tfel de situații se află societățile criminale chineze (triadele), grupurile
criminale japoneze și altele.
d. Organi zații teroriste internaționale care practică asasinatul, deturnarea de
avioane, răpirea de persoane sub diferite motivații, de cele mai multe ori politice, militare,
religioase și /sau rasiale .
Acestea au o sferă a preocupărilor infracționale practice neli mitată, din acest motiv
este necesar ca forțele de prevenire și combatere să își unească forțele.
Dinamica fenomenului impune funcționarilor din structurile speciale de luptă
împotriva criminalității o pregătire excepțională pentru identificarea și aplicar ea strategiilor
convenabile fiecărui caz.
Fenomenul aflat într -o continuă ascensiune necesită o cercetare polițienească,
sociologică, criminologică, penală și de procedură penală, severă, și puternic ancorată în
contidianul legislativ. În acest mod se del imitează conceptual noțiunea de crimă organizată,
ținându -se cont și de opinia teoreticienilor și al doctrinei, inclusiv elementele necesare de
comparație între caracteristicile crimei organizate din România și celelalte țări având o bogată
experiență în d omeniu.

32
Crima organizată poate fi percepută ca un proces social, ce izvorăște din tendința
diferitelor grupuri de a folosi criminalitatea ca un mijloc de mobilitate socială6 precum și de
acaparare a puterii7. Daniel Ball explică faptul că în America, crima organizată este
modalitatea în care grupurile de emigranți, grupuri sărăcite de altfel, ce se ridică deasupra
conditiei de ghetou și acționează pentru evitarea opresiunii și discriminărilor, a oportunităților
refulate, acestea fiind fenomene în mijlocul c ărora conviețuiesc atât de mulți imigranți.
Aceasta din urmă este una dintre expunerile cu privire la existența și apariția mafiei italiene,
ori a altor modele de crimă organizată precum grupurile columbiene, corporațiile cubaneze,
grupurile israelite, gru purile rusești, iar pe continent grupările africane, arabe ori cele curde.
Potrivit Teoriei transmisiunii culturale , Edwin Sutherland8 argumentează
comportamen tul criminal ca fiind deprins, învățat, iar acest fapt implică ceva mai mult decât
simpla imitare . Aceia ce devin cr iminali fac cunoștință cu o astfel de evoluție datorită
contact ului lor permanent cu cei care încalcă legea, cât și datorită izolării lor de cei care
respectă legea.
Extinderea crimei organizate într -un număr important de state a fundame ntat
oportunitatea analizării acestui fenomen în organismeles pecializate ale ONU și Uniunii
Europene, iar Conferința asupra crimei organizate transnaționale de la Neapole din 1994, care
s-a desfășurat sub egida Consiliului Economic și Social al Națiunilor Unite, reprezintă cea
mai importantă dezbatere la nivel înalt care a propulsat criminalitate a transnațională pe
agenda subiectelor prioritare ale cooperării multilateral dintre statele lumii în general, și ale
Europei în special.

II.2. Criminalitatea org anizată în România
România, la fel ca și celelalte țări aflate sub regim totalitar, cunoaște două perioade în
evoluția fenomenului infracțional în sfera crimei organizate:
a. Înaintea instaurării regimului democratic exista control aproape absolut în toate
sferele economico -sociale, exercitat în special pentru menținerea sistemului dictatorial, dar și
pentru controlul permanent în interiorul țării, în tranzit, sau în exterior, al cetățenilo r români.
În acest fel , prin sistemele informative și de supraveghere, erau identificați germenii creării
unor structuri infracționale de a mploare, iar legislația deosebit de represivă avea puterea să

6 Robert J. Kelly – Natura crimei organizate și operațiunile ei specifice. Probleme majore ale controlului crimei
organizate 5,8,10 (Herbert Edelbertz, Editura V .S. Departamentul Justiției, 1987)
7 Gh. Nistoreanu, C. Păun – Criminologia, Editura Europa Nova, București, 1966
8 Această teorie explică cel mai bine vulnerabilitatea latentă a indivizilor la senzațiile crimei organizate. A se
vedea în acest sens și Gh. Nistoreanu și C. Păun, op. cit, pag. 111

33
stopeze orice evoluție în acest sens. De asemenea , principalele condiții favorabile dezvoltării
crimei organizate lipseau: ap roape imposibilitatea circulației transfrontaliere a cetățenilor, cu
atât mai puțin a infractorilor și, deci, dificultatea importului de tehnici și tipologii criminale
ori perfecționarea sau extinderea celor existente. Astfel, unele forme clasice ale crime i
organizate nu puteau pătrunde ori nu se puteau dezvolta (traficul și consumul de droguri,
traficul de arme, carne vie, de autoturisme furate etc.)9 .
Acest lucru însă nu a determinat ca România să fie o zonă curată, fără infracțiuni și
infractori. Dimpo trivă, infracțiuni deosebit de grave atingeau cote alarmante. De exemplu,
rata criminalității privind infracțiunile de corupție în 1986, e ra superioară t uturor celorlalte
infracțiuni 10.
În al doilea rând, atât controlul extrem de scrupulos în sistemul fin anciar -bancar, cât și
limitarea la minim um a proprietății private, determina u imposibilă spălarea banilor murdari.
În al treilea rând, lipsa pluralismului politic nu înlesnește existența unor structuri ale
criminalității gulerelor albe în sfera puterii pol itice aducătoare de fonduri ilicite uriașe, prin
deturnări ori corupție, necesară accesului ori me nținerii în structurile puterii .
b. Instaurarea regimului democratic în 1989 a deteminat ca, pe lângă dobândirea
drepturilor democratice de către cetățenii româ ni, cât și cei străini, să dărâme barierele
existente ce împiedicau dezvoltarea crimei organizate.

Prin particularitățile faptelor comise și a fenomenelor ce au avut loc în perioada 1990 –
1999 , se poate aprecia că evoluția crimei organizate s -a produs pri n conturarea direcții lor,
precum :
– grupuri, manifestări și tipologii criminale cu specific autohton sau care s -au
dezvolt at fără influențe exterioare;
– grupuri, manifestări și tipologii criminale de origine externă ce s -au implantat
și își desfășoară activi tatea în spațiul național românesc;
– grupuri criminale autohtone ce s -au racordat la activitatea unor vaste rețele
criminale transnaționale .
După 1990 România, la fel ca și alte țări ale fostului bloc comunist, nu a fost ocolită
de extinderea formelor de c rimă organizată provenită din exterior.

9 A se vedea în acest sens și I. Pitulescu – op. cit., pag. 167
10 I. Pitulescu – op. cit. 3

34
Acest e forme infracționale de import sunt rakeții și organizațiile infracționale ale
imigranților.11
– Rakeții – sunt grupări criminale specializate în obligarea patronilor prosperi,
prin mijloace deosebit de violente o ri amenințări grave, să accepte „protecția‖ împotriva altor
bande de răufăcători sau infractori izolați, pretinzând periodic, sume importante de bani.
Acest mod de criminalitate a apărut în America în perioada în care lumea interlopă era
dominată de celebr ul Al Capone.
În contextul criminalității din România anilor ’90, primele manifestări ale crimei
organizate străine, pe teritoriul țării, au aparținut acestor grupuri orig inare din fostele state
C.S.I., înarmați cu arme de foc, acționând împotriva conațio nalilor aflați în România în interes
de afaceri sau ca turiști. Structura rețelei este formată din conducătorul cel mare („capul‖),
conducătorii de grupuri, culegătorii de informații și complicii . Fenomenul Ra ket s -a
manifestat mai pregnant în anii 1992 -1993, după care a scăzut din intensitate, ca urmare a
eforturilor polițiilor naționale din Român ia, Moldova, Ucraina și Ungaria.
– După 1990, România a devenit un veritabil cap de pod pentru grupările
criminale chineze, specializate în organizarea și desfășura rea de activități infracționale
specifice crimei organizate . Cei mai mulți chinezi vin în România nu direct din Ch ina, ci din
alte state europene, încercând să articuleze rețele infracționale chinezești. La sosirea în țară,
aceștia declară scopuri licite, comerciale, astfel mascând adevăratele preocupări și scopuri
urmărite. Î nființează firme comerciale, iar după obținerea dreptului de ședere își retrag
capitalurile depuse în bănci (minim 100 dolari).
Din surse oficiale , rezultă că se urmărește constituire a unei comunități chinezești
puternice, la București, care să controleze activitățile ilicite din lumea interlopă, în special a
tranzacțiilor desfășurate de oameni de afaceri din China, Taiwan, Hong Kong, în atenția
acestora aflându -se și marile municipii precum Constanța, Timișoara, Cluj -Napoca și Iași .
România în lanțul internațional al crimei organizate, prin poziția sa geografică și ca
piață de desfacere cu o legislație permisivă, a intrat în atenția crimei organizate transnaționale
sub toate formele d e manifestare ale acesteia. Folosind spațiul românesc și potențialul
criminologic autohton, multe tipologii ale crimei organizate s -au conturat rapid, rezultând un
segment destul de puternic.

11 Aceste forme de pătrundere și dezvoltare în România au fost denumite de unii autori „Mafia roșie sau Mareea
roșie și Mafi a galbenă. A se vedea în acest sens I. Pitulescu op. cit., pag. 120 și 200.

35
– Traficul și consumul de droguri – reprezintă o primă și importan tă formă a
crimei organizate în spațiul românesc. România prezintă un interes deosebit pentru rețelele de
traficare a hașișului din Africa și a cocainei din America de sud spre statele membre ale
Uniunii Europene, mai ales Germania, Olanda, Belgia, Austria , Italia și Spania .
Sub aspectul consumului de droguri în România, se încearcă formarea unei piețe, în
prezent, îndeosebi în mediul tineretului aflat în licee, centre universitare etc. Dacă inițial se
consumau droguri ușoare (ex: țigări cu marijuana), în prezent a crescut consumul drogurilor
sintetice (pastile de amfetamină și MDMA) și al heroinei.
– Traficul cu armament, muniții, explozivi, substanțe radioactive și nucleare
a luat amploare în urma desființării fostei Uniuni Sovietice, datorită slăbirii exces ive a
mecanismelor de control într -o serie de domenii de activitate, inclusiv cel nuclear .
Unii cetățeni români, realizând ce câștiguri pot obține din tranzacțiile ilegale în acest
domeniu, s -au integrat foarte repede în mediul comercianților de materiale strategice și
substanțe radioactive, desfășurând activități infracționale în acest sens . În perioada 1990 -1999
au fost depistate 53 grupuri organizate cu 120 de membri care au traficat: 11 focoase pentru
rachete sol -aer și 10 proiectile tip OFZ, 175 diferi te arme de foc, 2.806 cartușe, precum și alte
14 grupări infracționale din care făceau parte 34 membri ce au traficat peste 340 kg de mercur
și peste 300 kg de combustibil nuclear.
– Traficul ilegal cu autovehicule furate a luat o amploare și vizează furtul
autovehiculelor de lux din Occident, ce sunt valor ificate apoi pe diferite căi, a cest fenomen
cuprinzând și România, unde grupuri organizate de infractori autohtoni s -au alăturat rețelelor
italiene, germane, poloneze, bulgare, ucrainiene și din Republica M oldova .
În anul 2003 au fost descoperite peste 69 de rețele transnaționale, compuse din 276
traficanți (italieni, germani, polonezi, bulgari, ucrainieni, unguri, sârbi, arabi și români), fiind
identificate și indisponibilizate 178 auto de lux furate.
– Trafi cul cu ființe umane – pe fondul dezorganizării sociale, a șomajului și
lipsei de perspectivă profesională a multor tinere, prostituția a renăscut nu numai în țară, dar
s-a internaționalizat prin intermediul rețelelor de proxeneți, provenind îndeosebi din T urcia,
Grecia, Cipru, Austria, Ungaria, Italia, Germania s.a. Rețelele își au, de regulă, sediul în
aceste țări, iar prin membrii lor racolează tinerele sub diverse forme (excursii, fotomodele,
concursuri, angajări artistice etc.), le scot legal sau ilegal din România, forțându -le, pe cele
care nu vor, să practice prostituția. Doar în anul 2003 au fost descoperite 266 grupuri și rețele
formate din 917 inculpați, cu 77% mai mult față de 2002.

36
Cel mai îngrijorător fenomen după 1990 a fost traficul cu copii ș i abuzul sexual
efectuat asupra acestora. Astfel, s -au identificat 128 de cazuri de trafic ilegal cu copii, în care
sunt cuprinși 152 de cetățeni ce fac parte din mai multe rețele transnaționale din Grecia, Italia,
Anglia, Germania și Israel, prin care s -au traficat peste 1.600 copii.
Rețelele de proxeneți și prostituția au creat în plan regional o adevărată piață
românească până în Turcia și Italia, frontiere care au început să fie depășite în ultimii ani .

II.3. Criminalitatea organizată în legislația pe nală europeană
În funcție de intensitatea și pericolul social produs, criminalitatea poate fi:
– ordinară (microcriminalitatea);
– medie;
– organizată.
Criminalitatea prezintă două dimensiuni:
– națională , reprezentată de suma infracț iunilor ce se comit pe terito riul unui stat
și nu prezintă aspecte de cooperare infracțională transnațională ;
– transnațională, reprezentată de totalitatea infracțiunilor comise și consumate
prin cooperarea dintre infractori ce acționează pe teritoriul mai multor state.
Parlamentele țărilor membre al e Consiliului Europei au declanșat în ultimii ani o vastă
activitate de legiferare , materializată prin elaborarea de acte normative, ce au avut î n vedere
modif icarea codurilor penale precum și noi reglementă ri ale unor domenii economice.
Reglementările juridice având și așa multe imperfecțiuni, au permis configurarea unor
definiții ale criminalității organizate, organizațiilor criminale, criminalității afacerilor,
criminalității informatice și a celei financiar -bancare.12
1. Conform dispozițiilor art. 304 bis, Codul penal elvețian, aflat în vigoare din 1
ianuarie 2002, criminalitatea economică este definită ca reprezentând ―infracțiuni împotriva
patrimoniului, falsuri în titluri, acte de corupție, precum și din infracțiuni de spălare de bani și
lipsă de vigilență în materie de operațiuni financiare‖.
Potrivit dispozițiilor art. 2063, Codul penal elvețian, se reține următoarea definiție a
organizației criminale: ―organizație formată din cel puțin trei persoane care își păstrează
structura și efectiv ul în secret și care urmărește scopul de a comite acte de violență criminală
sau de a -și însuși venituri prin mijloace criminale‖.

12 Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor,
Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag. 10 -11.

37
Legislația italiană individualizează 3 categorii ale criminalității organizate:
– mafiotă incriminată de art. 51 alin. 3bis di n Codul penal;
– eversivă (asocierea cu scop terorist sau de eversiune – art. 270 bis Cod penal);
– comună (asocierea pentru comiterea de infracțiuni – art. 416 Cod penal).
Noțiunea de ―criminalitate organizată‖ a apărut în Italia la jumătatea anilor 1970, oda tă
cu explozia fenomenului de sechestrări de persoane și apariția terorismului, ce au introdus
modificări legislative, făcându -se diferența între criminalitatea ―individuală‖ și cea
―organizată‖.
Considerat un model european în combaterea crimei organizat e13, dreptul penal italian
prevede în partea specială, la capitolul ―Delicte contra ordinii publice‖, două articole care
definesc cele două forme de asociații:
– asociații în vederea comiterii de infracț iuni (―assiazione per delinquere‖),
conform art. 416, ce menține legătura istorică cu Codul penal anterior, ca urmare a influenței
școlii pozitiviste prin care este introdusă noțiunea de ―pericol social‖ pentru activitățile
infracționale comise de indivizi izolați sau în asociere.
– asociaț ii de tip mafiot (―asso ciazione di tipo mafioso‖), conform art. 416 bis,
introdus după promulgarea Legii controlului organizațiilor criminale, în 1975. Acesta
stipulează următoarele considerente:
o oricine devine membru al unei asociații de tip mafiot compusă din trei
sau mai mul te persoane, va fi pedepsit cu î nchisoare de la 3 la 6 ani;
o oricine promovează , conduce sau org anizează o astfel de asociere va fi,
nu numai pentru acest act, pedepsit cu î nchisoare de la 4 la 9 ani;
o asociaț ia va fi considerată de tip mafiot, atunci când membrii se
folosesc de forță sau intimidarea asociaților, constrângerea sau legea tă cerii (omert a) pentru
comiterea de infracțiuni și încearcă să dobândească direct sau i ndirect controlul unor activităț i
economice, prin funcțiile de conducere pe care le îndeplinesc, concesiuni, autoriză ri, contracte
sau servicii publice, pentru realizarea de profituri sau foloase nec uvenite pentru ei sau pentru
alții, împiedicarea exprimării libere a votului sau cumpă rarea de voturi pe ntru ei sau pentru
alții î n timpul alegerilor;
o dacă asociaț ia devine paramilitară, sancțiunea închisorii ajunge până la
15 ani. Asocierea va fi considerată paramilitară atunci când membrii dețin sau dispun de arme

13 Mohamed Zaid – Particularități ale cunoașterii crimei organizate, Colectivul de la Alexandria al Asociației
Internaționale de Drept Penal, 1977, R.I.D.P., vol.69, pag. 519

38
și substanț e explozive , sau când și le pro cură î n vederea atingerii scopurilor ilicite ale
organizaț iei.

2. Legea penală franceză, la fel ca și alte sisteme europene de drept, definește
crima organizată ca reprezentând o infracțiune distinct, sancționată separat denumită
―asocierea de răufăcători‖ p entru anumite infracțiuni specific crimei organizate, forme
agravante, în cazul comiterii în ―bandă‖.14
a. Asociația de răufăcători este reglementată de art. 450 indice 1 -3 din
Codul penal francez adoptat în 1994, astfel ―constituie o asociere de răufăcători o rice grupare
constituită sau in curs de constituire, caracterizata prin unul sau mai multe fapte material, in
vederea comiterii unei infractiuni sau delict pentru care este prevazauta inchisoara de 10 ani‖
(art. 450 alin. 1).
În privința infracț iunilor din sfera crimei organizate, c odul penal francez prevede
sancț iuni foarte aspre, astfel:
– Traficul de droguri este sancționat potrivit dispozițiilor art. 222 – 224 cu
închisoare pe viață și 50 milioane franci amendă penală;
– Proxenetismul se sancționează cu 20 ani închisoare și 20 milioane franci
amendă penală, potrivit dispozițiilor art. 132+71;
– Răpirea și sechestrarea de persoane este sancționată cu 20 ani închisoare (art.
224+1) etc.
b. „Banda organizată‖ (art. 132 -71 Cod penal francez), nu este o
infracțiune se parată, autonomă, este o circumstanță agravantă a infracțiunilor deja comise15,
deosebindu -se astfel de asociația de răufăcători.
Sistemul penal francez , pe linia combaterii crimei organizate , este în plină reformă,
astfel, în ianuarie 1996 Comisia Legislat ivă a Adunării Națiunilor a votand următorul text
pentru definirea organizației criminale: „Orice grup, inclusiv pe cele în formare, constituie o
organizație criminală, dacă urmărește:
– constituirea de bande organizate;
– obținerea, transportul, vindere a bunurilor ilicite, deținerea de arme, explozivi sau
droguri;

14 Damian Miclea – Combaterea crimei organizate, vol.I, Editura Ministerului Administrației și Inter nelor,
București, 2004, pag. 84
15 Infracțiunile incriminate în forma agravantă a bandei organizate sunt: traficul de droguri, proxenetismul,
răpirea și sechestrarea, extorcarea, escrocheria, tăinuirea, distrugerile, transportul, punerea în circulație sau
deținerea de monedă falsă, spălarea banilor

39
– traficul de influență, influențarea votului sau a autorităților publice, și au ca scop
comiterea de infracțiuni sau realizarea pentru ei sau pentru alții a controlului, în total sau în
parte a unor activități economico -financiare, comerciale sau civile, ori a unor bunuri, a
piețelor publice la nivel național, regional sau internațional, a ajutoarelor, subvențiilor sau
regulilor contractuale publice‖.

3. Sistemul penal olandez cuprinde prevederi pe linia combaterii crimei
organizate, stipulate atât în Codul penal, cât și în legi speciale.
În acest sens Codul penal olandez prevede în art. 140 următoarele:
a) participarea într -o organizație care intenționează să comită delicte va fi pedepsită cu
închisoare de maximum 5 ani sau o amendă de categoria 4;
b) participarea la funcționarea continuă a unei persoane juridice care a fost declarată
irevocabil ilegală și de aceea dizolvată va fi pedepsită cu închisoare de maxim un an sau
amendă categoria 3;
c) referitor la fondatori sau manageri, termenele de închisoare pot crește cu o treime.

4. Codul penal german , art. 129 modificat este aplicabil infracțiunilor legate de
crima organizată, menționând că :
„Oricine formează o asociație ale cărei obiective sau activități sunt îndreptate către
comiterea de acte criminale, sau oricine participă la o astfel de asociație ca membru, cotizează
pentru ea, sau o sprijină, va fi pedepsit cu închisoare până la 5 ani sau amendă‖.
De a semenea, sistemul penal german a adopta t o serie de legi speciale ce prevăd
infracțiuni a căror comitere de către organizație constituie agravantă, iar pentru a sublinia
caracterul agravant al acestora, în afara comiterii de către organizație, sancționează și modul
„profesionist‖ de săvârșire a lor, în vederea combaterii crimei organizate.
În opinia specialistilor in dreptul penal german, problema combaterii și definirii crimei
organizate în Germania încă nu este rezolvată și se consideră a fi mult mai eficientă
introducerea unor prevederi pena le în legi speciale, cu pedepse drastice, decât o eventuală
modificare a Codului penal.16

16 Hans Lilie – Specific Ofences of Organized Crime and German Criminal Law – in Revue Internationale de
Droite Penal, Editura Eres, Paris, 1998, pag. 153.

40
5. Codul penal grec, intrat în vigoare în 1990, încearcă să dea contur legal
formelor crimei organizate.
Articolul 187 intitulat „Organizația și conspirația‖ se prevede :
a) Orice persoană care se înțelege cu o alta pentru comiterea unei anumite infracț iuni
sau se alătură altora pentru comiterea mai multor infracțiuni nespecificate încă, va fi pedepsită
cu închisoarea de minimum 6 luni;
b) Orice persoană care se înțeleg e cu o alta sau se alătură alteia pentru comiterea uneia
sau mai multor infracțiuni la care pedeapsa stipulată este închisoarea de minimum un an, se
pedepsește cu închisoare;
c) Un făptuitor va fi scutit de pedeapsa prevăzută la paragrafele precedente dac ă prin
informarea autorităților face posibilă împiedicarea producerii infracțiunii.
Comunitatea științifică internațională abordează diferențiat conceptele de criminalitate
economică, criminalitate organizată și criminalitate transnațională.17
Astfel, crim inologul francez Raymond Gassin18 distinge:
• criminalitatea obișnuită prin înșelătorie (escrocherie, abuz de încredere, abuz de
bunuri sociale, deturnări de fonduri);
• criminalitatea socială (încălcarea dreptului muncii);
• criminalitatea economică (în călcarea regulilor privind libera concurență și a
reglementărilor dirigiste ale statului în domeniul economiei.
Un alt analizat în domeniul criminalității afacerilor19 dă următoarea clasificare:
• criminalitate financiară, care include infracțiunile grave care afectează fluxurile
financiare (spălarea banilor, corupția, bancruta, abuzurile de bunuri sociale, fraudele fiscale și
financiare, deturnarea de fonduri);
• criminalitatea economică, cuprinde infracțiunile grave care afectează fluxurile de
mărfuri, respectiv cele care aduc atingere fiscalității a cărei bază este marfa, cele îndreptate
împotriva protecției consumatorului și a drepturilor de proprietate intelectuală;
• criminalitatea concurențială, care cuprinde infracțiunile ce afectează fluxurile de
informații (infracțiuni privind dreptul acționarilor, prezentarea de conturi anuale inexacte,
publicitate mincinoasă sau interzisă, vânzări forțate, abuzul de putere, spionajul industrial,
obstrucționarea libertății la licitație).

17 Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în domeniul afacerilor,
Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag. 16 -18.
18 Raymond Gassin – Criminologie, Editura Dalloz, Paris, 2004, pag.18
19 Herve Boullanger – La criminalite economique en Europe, Editura PUF, Paris, 2002 , pag. 32 -33.

41
O caracterizare mai rigu roasă, c e combină trăsăturile activităților infracționale care ar intra în
sfera criminalității organizate (spălarea banilor, terorismul, furtul obiectelor de artă sau cultură,
traficul ilicit de droguri, de arme, de persoane, deturnarea de aeronave, frau da în asigurări etc.) este
cea rezultată din criteriile propuse de Uniunea Europeană20:
• cooperarea între mai mult de două persoane, fiecare având sarcinile lui prestabilite, pentru o
perioadă lungă sau nedeterminată;
• folosirea uneia sau mai multor for me de disciplină sau control;
• suspiciunea comiterii unor crime grave;
• impact la nivel internațional;
• utilizarea unui comportament violent sau care să servească la intimidare;
• utilizarea unor structuri comerciale sau de afaceri și amestecul în s pălarea banilor;
• exercitarea de influențe la nivel politic, în mass -media, în administrația publică, asupra
autorităților de justiție, sau asupra condițiilor socio -economice;
• să se urmărească obținerea de profit sau putere.
Criminalitatea organizată î și are originile în asociații, carteluri, bande criminale și
societăți ecran, având drept scopuri prioritare dirijarea spre crimă, exploatarea slăbiciunilor
sistemului pentru obținerea de câștiguri și profituri, influență și putere, prin mijloace legale și
ilegale.
Metodele utilizate sunt: violența, eliminarea, traficul organizat, extorcarea, corupția,
manipularea, frauda, spălarea banilor etc., prejudiciind valori fundamentale cum sunt: viața,
libertatea, integritatea fizică, securitatea publică și libert ățile democratice.21
Potrivit Raportului Uniunii Europene asupra criminalității organizate prezentat pe
noiembrie la Bruxelles „este cunoscut că grupurile criminalității organizate explorează și
exploatează astăzi noi spații criminale cu aceeași vigoare c a și întreprinderile legale. Ele sunt
preocupate să se implice în acele activități criminale care generează mari profituri și prezintă
riscuri mai reduse pentru răufăcătorii implicați‖.
Criminalitatea transnațională are o dimensiune internațională ceea ce inseamna că un
grup criminal acționează pe teritoriul mai multor state, o dimensiune transnațională care se
referă la cooperarea pe care grupurile criminale de diferite naționalități o realizează între ele
pentru a controla anumite piețe.

20 Valerian Cioclei – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalității organizate, în Culegerea de
materiale „Proiectul Tempus Jep‖, București, 2001, pag. 140 -141
21 Costică Voicu, Adriana Camelia Voicu, Ioan Geamănu – Criminalitatea o rganizată în domeniul afacerilor,
Editura Pildner / Pildner – Târgoviște, 2006, pag. 18.

42
Scopul fundament al al structurilor criminalității organizate îl reprezintă capitalizarea
continuă, respectiv acumularea de resurse prin mijloace ilegale, fiind vizate în special
domeniile tradiționale (trafic de droguri, contrabandă, evaziune fiscală, șantaj etc.) .
Evenim entele din ultimul deceniu precum și evoluția tehnologică au permis crimei
organiz ate să profite de toate posibilitățile de penetrare oferite de schimburile geopolitice care
au avut lo c în Europa Centrală și de Est, astfel r aporturile instituțiilor poliție nești și
guvernamentale putand scoate în evidență următoarele:
 criminalitatea organizată este fără frontiere;
 criminalitatea ca și persoanele, bunurile, capitalurile și informația
circulă din ce în ce mai liber și fără constrângeri;
 criminalitatea organ izată a căpătat o dimensiune și forme noi care
reprezintă o amenințare pentru securitatea colectivă și democrație;
 criminalitatea este strâns legată de centrele urbane, portuare și strategice
în plan economic și politic;
 criminalitatea organizată exploat ează toate tulburările și conflictele
naționale și regionale (în fosta Iugoslavie, Irlanda, Balcani, Corsica, Kurdistan sau între
fostele republici sovietice).

43
CAPITOLUL III

III. 1. Piața europeană a drogurilor
Piața europeană a drogurilor continuă să prezinte semne de reziliență
Analiza de față descrie o piață europeană a drogurilor care rămâne elastică, existând
anumiți indicatori care urmează tendințe ascendente pentru consumul de canabis și în special
de droguri stimulante. Per ansamblu, datele pri vind oferta sugerează că puritatea sau potența
majorității substanțelor ilegale este ridicată sau în creștere. Majoritatea datelor referitoare la
prevalență, furnizate de anchetele recente, arată și creșteri nesemnifcative în ceea ce privește
consumul esti mat al drogurilor cel mai frecvent utilizate. De asemenea, piața drogurilor a
devenit mai complexă, find disponibile pentru consumatori atât substanțe noi, cât și droguri
droguri consacrate, cu semnale care indică faptul că medicamentele devin tot mai impo rtante,
iar modelele de policonsum reprezintă regula în rândul persoanelor care se confruntă cu
probleme legate de droguri. Faptul că în prezent producția de canabis, de droguri sintetice și
chiar de anumite opioide și substanțe psihoactive noi are loc chi ar în Europa, în apropierea
piețelor de consum, reprezintă provocarea actuală pentru demersurile realizate în sensul
interdicției de substanțe. Luând în considerare toate aceste aspecte, noua analiză subliniază
necesitatea includerii în agenda politică eur opeană în materie de droguri a unui set mai amplu
și mai complex de tematici politice decât în trecut.
Revenirea MDMA
Revenirea MDMA ca drog stimulant obișnuit în preferințele tinerilor ilustrează câteva
dintre noile provocări pe care le prezintă piața act uală a drogurilor. Inovarea în ceea ce
privește aprovizionarea cu precursori, noile tehnici de producție și oferta online, toate par să
determine o renaștere pe o piață caracterizată în prezent printr -o diversitate de produse. Sunt
disponibile pudre, crist ale și comprimate în doze mari, cu diverse logouri, culori și forme,
existând dovezi de producție la comandă și de marketing sofsticat și la țintă. Aceasta poate f o
strategie deliberată dezvoltată de producători pentru a îmbunătăți percepția asupra drogul ui
după o perioadă lungă, în care calitatea slabă și contrafacerea au dus la scăderea consumului.
Există indicii că tactica înregistrează un oarecare succes, ceea ce dovedește că MDMA devine
tot mai popular, atât în rândul consumatorilor de droguri stimula nte consacrate, cât și în
rândul noii generații de consumatori tineri. Acest lucru subliniază necesitatea unor măsuri de

44
prevenție și de reducere a efectelor nocive adresate noii populații de utilizatori, care ar putea
consuma produse în doze mari fără a î nțelege riscurile asociate acestora.
Noile date evidențiază modelele regionale de utilizare a drogurilor stimulante și
efectele nocive ale acestora
Raportul European Privind Drogurile sugerează că trebuie să se acorde prioritate
identifcării și combateri i modelelor localizate ale consumului de droguri stimulante și ale
efectelor nocive asociate. Constatările recente din analizele apelor reziduale corespund datelor
privind capturile și datelor provenite din anchete, evidențiind în ansamblu diferențe regio nale
între modelele de consum de droguri stimulante la nivel european. Consumul de cocaină este
mai ridicat în țările din vestul și sudul Europei, în timp ce consumul de amfetamine este mai
pronunțat în nordul și estul Europei. Pe termen mediu, atât cocain a, cât și amfetaminele au
înregistrat o creștere a purității, prețurile rămânând în mare parte stabile. Problemele asociate
drogurilor stimulante sunt, de asemenea, din ce în ce mai vizibile. Există îngrijorări cu privire
la numărul tot mai mare de noi cer eri de tratament al dependenței de amfetamine din unele
țări, aproape jumătate din cazurile noi admise la tratament raportând administrarea drogului
prin injectare. Consumul de droguri stimulante injectabile a fost asociat și cu recentele focare
de HIV din rândul unor populații marginalizate. Asocierea dintre injectarea de stimulante și
nivelurile ridicate de practici sexuale riscante reprezintă, de asemenea, un motiv de îngrijorare
tot mai mare. Aceste practici au fost raportate în rândul unor grupuri mici de bărbați care fac
sex cu bărbați din unele orașe europene, ceea ce subliniază necesitatea unei cooperări sporite
și a unui răspuns comun din partea serviciilor de tratament pentru consumul de droguri și
sănătate sexuală.
Răspunsul la consumul de cana bis rămâne o provocare majoră pentru politicile
europene în materie de drogur i
La nivel internațional și în Europa, au loc în prezent serioase dezbateri publice și
politice cu privire la costurile și benefciile diferitelor opțiuni de politică privind canab isul.
Datele prezentate în acest raport completează discuția prin ilustrarea unora dintre aspectele
complexe care trebuie luate în considerare. Acest subiect este important deoarece, în general,
nivelurile consumului de canabis nu par să fe în scădere și e ste posibil chiar să înceapă să
crească în rândul anumitor populații. Trebuie precizat că majoritatea țărilor care au realizat o
estimare pe baza unor anchete recente (începând cu 2013) au raportat o creștere a consumului
acestui drog.
Conform estimărilor recente, canabisul atinge cea mai mare cotă din valoarea pieței
europene a drogurilor ilegale. Producția de canabis a devenit o sursă importantă de venit

45
pentru crima organizată. Aplicarea legii este îngreunată considerabil de importul de canabis
din țări cu surse multiple și de creșterea producției interne în Europa, punând presiune asupra
resurselor polițienești și vamale deja suprasolicitate. Infracțiunile asociate consumului de
canabis, dintre care cea mai mare parte se referă la consumul sau posesia pe ntru consum
personal, reprezintă și ele aproximativ trei sferturi din totalul infracțiunilor asociate
consumului de droguri.
De asemenea, se observă o înțelegere tot mai aprofundată a costurilor medicale și
sociale rezultate din consumul de canabis. Este c azul, cu preponderență, al consumatorilor cu
o frecvență mai mare și pe termen mai lung, estimându – se că aproximativ 1 % din adulții
europeni sunt consumatori zilnici sau aproape zilnici de canabis. Nivelurile de potență, pentru
rășină și planta de canabi s, sunt ridicate în comparație cu standardele istorice, ceea ce este
îngrijorător, deoarece pot crește riscurile pentru consumatorii care se confruntă cu probleme
de sănătate atât acute, cât și cronice. În prezent, drogul este și motivul pentru care există
majoritatea cazurilor noi admise la tratament, cu toate că datele privind admiterile la tratament
trebuie înțelese în contextul căilor de trimitere și al unei definiții ample a ceea ce constituie
îngrijirea acestei populații. În răspunsurile politice din acest domeniu trebuie să țină seama și
de faptul că, spre deosebire de alte părți ale lumii, în Europa canabisul este consumat, în
general, prin fumat în amestec cu tutun. Astfel sinergia dintre politicile privind controlul
consumului de canabis și control ul consumului de tutun să devină importantă.
Canabisul atinge cea mai mare cotă din valoarea pieței europene a drogurilor
ilegale
PREZENTARE A ESTIMĂRILOR PRIVIND CONSUMUL DE DROGURI ÎN
UNIUNEA EUROPEANĂ

46

47

48

Canabinoizii sintetici predomină în rând ul capturilor de substanțe psihoactive
noi
O provocare pentru politicile internaționale și europene în materie de droguri este și
dezvoltarea unui răspuns eficace la piața noilor droguri, o piață dinamică și în continuă
schimbare. Există informații foarte limitate cu privire la consumul de substanțe psihoactive

49
noi, dar cele 50 000 de capturi de astfel de droguri din 2014 oferă o idee asupra
disponibilității relative a acestora. Din numărul capturilor peste 60 % o reprezintă canabinoizii
sintetici. Această clasă de droguri este predominantă și printre cele 98 de substanțe noi
detectate pentru prima dată în 2015 și raportate la sistemul de alertă timpurie al UE pentru
substanțe psihoactive noi. Douăzeci și patru dintre acestea au fost canabinoizi sintetici –
droguri care acționează asupra acelorași receptori cerebrali ca și THC, unul dintre principalii
compuși activi care se regăsesc în canabis în formă naturală. Având în vedere intoxicațiile în
masă și chiar decesele raportate, mulți canabinoizi sintetici sun t însă considerabil mai toxici
din punct de vedere medical . Într -un avertisment, emis în februarie 2016, cu privire la
canabinoidul sintetic MDMB -CHMICA – un drog care a fost asociat cu 13 decese și 23 de
intoxicații nefatale – EMCDDA atrage atenția asupr a amenințării pe care o reprezintă aceste
substanțe. Acest produs chimic a fost identificat în peste 20 de amestecuri diferite pentru
fumat, înregistrându -se decese sau intoxicații în opt țări, și este posibil să se fi întâmplat și în
altele. De obicei, co nsumatorii acestor produse ignoră substanțele chimice pe care le conțin.
De asemenea, există reacții adverse asociate atât drogurilor stimulante necontrolate, cât și
opioidelor raportate la sistemul de alertă timpurie. Una dintre cele mai mari provocări po litice
în domeniu o reprezintă dezvoltarea unui răspuns eficace și rapid la vânzarea de produse
chimice obscure, printre care unele extrem de toxice, astfel cum se constată ulterior. . Se poate
ca tinerii consumatori să devină, fără să știe, cobai umani pe ntru substanțe ale căror riscuri
potențiale pentru sănătate sunt în mare parte necunoscute. Un exemplu în acest sens îl
reprezintă catinona sintetică alfa -PVP, care a fost supusă unei evaluări a riscurilor în
noiembrie 2015. Acest psihostimulator cu potenț ă foarte mare a fost asociat cu aproape 200 de
cazuri de intoxicații acute și cu peste 100 de decese în Europa. Sectoarele mai vechi și mai
problematice de pe piața drogurilor par să fie din ce în ce mai mult ținta producătorilor de
substanțe psihoactive n oi. De exemplu, pe piață sunt disponibile opioide sintetice nesupuse
controlului, cum ar fi membrii familiei fentanilului. Aceste droguri pot fi deosebit de nocive.
Un exemplu care trebuie menționat aici este cel al acetil -fentanilului, pentru care EMCDDA
și Europol au efectuat în 2015 o evaluare a riscurilor. Și în produsele comercializate ca
înlocuitori pentru medicamente au fost identificate substanțe psihoactive noi. Este cazul
benzodiazepinele care, atunci când sunt folosite în mod greșit, reprezintă o problemă asociată
consumului de droguri în unele țări.
Creșterea numărului de decese cauzate de supradoze: heroina revine în centrul
atenției

50
Analiza din acest an a poliției scoate în evidență noi motive de îngrijorare cu privire la
creșterea numărului de supradoze asociate consumului de heroină și de alte opioide. Heroina
apare cu preponderență în datele despre supradozele fatale și este și cel mai comun drog ilegal
raportat în noile date europene, culese la nivel de oraș, despre prezentările la serviciul de
urgențe al spitalelor. Motivul principal pentru urgențele asociate consumului de droguri sunt
substanțele considerabil diferite de la un oraș la altul, pe primele locuri situându -se canabisul,
cocaina și alte droguri stimulante. În prezent, la nivel eu ropean, nu se culeg în mod sistematic
date cu privire la problemele acute asociate consumului de droguri. Studiul -pilot realizat la
nivel de oraș arată că o monitorizare sistematică în acest domeniu ar fi foarte utilă, pentru a
ajuta la o mai bună înțelege re și pentru a urmări impactul problemelor emergente asociate
consumului de droguri.
În câteva țări, în special din nordul Europei, care se confruntă de mult timp cu
probleme legate de consumul de opioide, s -au raportat creșteri recente ale numărului de
decese cauzate de consumul acestor droguri. Cu toate acestea, este complicat să înțelegem
factorii care declanșează tendințele în acest domeniu. Printre posibilele explicații se numără
creșterea disponibilității heroinei, creșterea purității, îmbătrânirea și creșterea vulnerabilității
cohortei de consumatori și schimbarea modelelor de consum (inclusiv în ceea ce privește
consumul de opioide sintetice și de medicamente). Pot fi importante și modificările apărute la
nivelul practicii de raportare. Datele privin d oferta, inclusiv estimările mai ridicate ale
heroinei produse în Afganistan, creșterea volumului capturilor de heroină și niveluri mai
ridicate de puritate, toate indică o posibilă creștere a disponibilității. În prezent nu există totuși
nicio dovadă fer mă de creștere a numărului de noi consumatori de heroină, rata de admitere la
tratamentul dependenței de heroină este în scădere sau stabilă, iar supradozajul rămâne o
problemă în special în rândul consumatorilor de opioide mai vârstnici. În rândul grupuri lor de
tineri din unele țări, s -au observat, în schimb, mici creșteri ale deceselor cauzate de, ceea ce
necesitămai multă atenție.
Consumul de opioide sintetice: un motiv de îngrijorare
În unele părți ale Europei, se pare că și opioidele sintetice și medic amentele joacă un
rol la fel de important în ceea ce privește decesele cauzate de consumul de droguri.
Există îngrijorări legate de utilizarea greșită a benzodiazepinei și a altor medicamente,
deturnate de la utilizarea inițială și terapeutică sau obținute din surse neautorizate, dar rolul
acestora în decesele cauzate de supradoze în Europa nu este încă pe deplin înțeles. Sunt
disponibile mai multe date despre opioidele sintetice. În datele despre decesele cauzate de
consumul de droguri din unele țări, sunt mai frecvent întâlnitemedicamentele pe bază de

51
opioide sintetice, mai ales cele utilizate pentru tratamentul de substituție, dar nu numai
acestea. S-a observat și o creștere a cererii de tratament pentru cosnumul acestor substanțe.
Având în vedere problem ele grave de sănătate publică cu care s -au confruntat America de
Nord și alte zone ale lumii din cauza abuzului de medicamente pe bază de opioide, este bine
justificată întărirea supravegherii pentru a detecta o eventuală creștere a problemelor din acest
domeniu la nivel european. În plus, și după cum se poate observa în cuprinsul acestui raport,
cadrele de reglementare și ghidurile clinice pot juca un rol pozitiv în reducerea riscului de
deturnare a medicamentelor de la utilizările terapeutice adecvate.
III.2. Oferta de droguri și piața
La nivel mondial, Europa este o piață importantă pentru droguri, susținută atât de
producția internă, cât și de drogurile obținute prin trafic din alte regiuni ale lumii. America de
Sud, vestul Asiei și nordul Africii sunt s urse importante pentru drogurile ilegale care intră în
Europa, în timp ce China și India sunt țări -sursă pentru substanțe psihoactive noi. În plus,
unele droguri și unii precursori de droguri tranzitează Europa pe ruta către alte continente.
Europa este și o regiune în care se produc canabisul și drogurile sintetice.
Canabisul este produs în special pentru consum local, iar unele dintre drogurile
sintetice sunt produse pentru a fi exportate către alte zone ale lumii.
Monitorizarea piețelor de droguri, a ofe rtei și a legislației în domeniu Analiza
prezentată în acest capitol se bazează pe datele raportate privind capturile de droguri, capturile
de precursori și transporturile oprite, unitățile de producție de droguri desființate, infracțiunile
la regimul drog urilor, prețurile cu amănuntul ale drogurilor, puritatea și potența acestora. În
unele cazuri, analiza tendințelor este dificilă din lipsa de date despre capturile din anumite țări
importante. Seturile complete de date și notele metodologice extinse pot fi consultate online
în Buletinul statistic. Trebuie precizat că tendințele pot fi influențate de o serie de factori,
printre care se numără obiceiurile și preferințele consumatorilor, modificările de la nivelul
producției și al traficului, nivelul activităț ilor de aplicare a legii și eficacitatea măsurilor de
interdicție. De asemenea, în acest capitol sunt prezentate date privind notificările și capturile
de substanțe psihoactive noi, raportate de partenerii naționali ai EMCDDA și ai Europol la
sistemul de a lertă timpurie al UE. Întrucât aceste informații sunt extrase din rapoarte de caz
mai degrabă decât din sistemele de monitorizare de rutină, estimările privind capturile sunt
minime. Datele sunt influențate de factori precum creșterea gradului de conștient izare cu
privire la aceste substanțe, statutul lor juridic în schimbare și practicile în materie de
raportare ale autorităților de aplicare a legii.

52
Începând cu anii 1970 și 1980, în multe țări europene au existat piețe importante ca
mărime pentru canabis , heroină și amfetamine. De -a lungul timpului, și alte substanțe s -au
poziționat bine pe piață, inclusiv MDMA în anii 1990 și cocaina în anii 2000. Piața europeană
evoluează în continuare, în ultimul deceniu înregistrându -se apariția unei game largi de
substanțe psihoactive noi. Printre schimbările recente de pe piața drogurilor ilegale, în mare
măsură determinate de globalizare și de noile tehnologii, se numără inovarea producției de
droguri și a metodelor de trafic, precum și apariția unor noi rute de tra fic.
Măsurile care vizează combaterea ofertei de droguri implică acțiuni din partea
agențiilor administrative și de aplicare a legii, dar adesea depind de cooperarea internațională.
La nivelul UE, eforturile sunt coordonate prin strategiile și planurile de acțiune ale Uniunii în
materie de droguri și prin ciclul de politici ale UE privind criminalitatea organizată și gravă.
Abordările adoptate de fiecare stat în parte se reflectă în legislațiile și strategiile naționale
privind drogurile. În prezent indicat orii cel mai bine documentați privind eforturile de
combatere a ofertei de droguri sunt datele despre arestări și capturi.

Piețele drogurilor: estimarea valorii financiare
Piețele drogurilor ilegale sunt sisteme complexe de producție și distribuție care
generează sume mari de bani la diferite niveluri. Print -o estimare moderată valoarea pieței cu
amănuntul a drogurilor ilegale în Uniunea Europeană a fost de 24,3 miliarde EUR în 2013
(intervalul probabil: 21 -31 miliarde EUR). Cu o valoare estimată a vânză rilor cu amănuntul
de 9,3 miliarde EUR (intervalul probabil: 8,4 -12,9 miliarde EUR) și reprezentând aproximativ
38 % din total, produsele pe bază de canabis dețin cea mai mare cotă a pieței drogurilor
ilegale din Europa. Urmează heroina, cu vânzări estimat e la 6,8 miliarde EUR (6,0 -7,8
miliarde EUR) (28 %) și cocaina, cu 5,7 miliarde EUR (4,5 -7,0 miliarde EUR) (24 %).
Amfetaminele ocupă o cotă de piață mai mică, estimată la 1,8 miliarde EUR (1,2 -2,5
miliarde EUR) (8 %), mai mult decât MDMA – care aduce apro ape 0,7 miliarde EUR (0,61 –
0,72 miliarde EUR) (3 %). Aceste estimări se bazează pe date foarte limitate, ceea ce a
determinat utilizarea unor ipoteze generale. Prin urmare, ele trebuie privite ca estimări
minime inițiale care trebuie revizuite în viitor, p e măsura îmbunătățirii informațiilor care stau
la baza lor.
Metode noi de ofertă: piețele de droguri online
În mod tradițional, piețele de droguri ilegale erau amplasate în locuri fizice, dar noile
tehnologii bazate pe internet aparute în ultimul deceniu a au facilitat dezvoltarea piețelor

53
online. Piețele de droguri pot funcționa pe web -ul de suprafață, oferta lor de vânzare cu
amănuntul incluzând, în general, substanțe chimice de tipul precursorilor nesupuși controlului,
substanțe psihoactive noi sau medic amente falsificate și contrafăcute. De asemenea, pot
funcționa pe internetul ascuns, prin intermediul unor piețe de internet ascuns sau piețe
criptate, cum ar fi AlphaBay sau defuncta Silk Road. Drogurile ilegale raportate ca fiind cel
mai frecvent oferite spre vânzare pe piețele de internet ascuns, alături de o serie de
medicamente, sunt produsele pe bază de canabis și MDMA.
O piață de internet ascuns este o platformă de vânzare sau o piață online bazată pe
tehnologii ce asigură confidențialitatea, care re unește furnizori în special de produse și servicii
ilegale. Aceste piețe au multe caracteristici similare unor site -uri precum eBay și Amazon, iar
clienții pot căuta și compara produsele și furnizorii. Pentru a ascunde atât tranzacțiile, cât și
locul fizic al serverelor, se folosește o serie de strategii, printre care: servicii de anonimizare,
cum ar fi Tor (The Onion Router), care ascund adresa IP a unui calculator; utilizarea de
criptomonede descentralizate și relativ nedetectabile, cum ar fi bitcoin și l itecoin, pentru
efectuarea de plăți; și comunicarea criptată între participanții la piață. În reglementarea
vânzătorilor pe piețe joacă un rol și sistemele de stabilire a reputației acestora. Printre
evoluțiile recente se numără sporirea securității pentru a preveni escrocheriile din partea
furnizorilor, inclusiv utilizarea unor sisteme sofisticate de tip „escrow‖, și descentralizarea
platformelor comerciale ca răspuns la amenințările din partea autorităților de aplicare a legii.
În prezent, se consideră că aceste piețe reprezintă o mică parte din comerțul cu droguri ilegale,
iar multe tranzacții au loc la nivel de consumator. Cu toate acestea, comerțul online de droguri
are potențial de extindere.
III.3. Produsele pe bază de canabis dețin cea mai mare cotă a pieței europene a
drogurilor ilegale
Capturile de droguri: preponderența canabisului
Anual, în Europa se raportează peste un milion de capturi de droguri ilegale. Cele mai
multe dintre acestea sunt cantități mici de droguri confiscate de la consumatori, dar o mare
parte din cantitatea totală de droguri capturate o reprezintă transporturile mari, de ordinul
kilogramelor, capturate de la traficanți și producători. Drogul capturat cel mai frecvent este
canabisul, reprezentând peste trei sferturi dintre capt urile din Europa (78 %) (figura 3.1), ceea
ce reflectă prevalența relativ ridicată a consumului acestui drog. Pe locul al doilea se situează
cocaina (9 %). În cazul amfetaminelor (5 %), al heroinei (4 %) și al MDMA (2 %) numărul de
capturi a fost mai redus .

54
FIGURA 3.1 Numărul capturilor de droguri raportate, în funcție de drog, 2014

CANABIS

55

FIGURA 3.2 Capturile de rășină de canabis și plantă de canabis, 2014 sau cel mai
recent an

56

În 2014, numai două țări, Spania și Regatul Unit, au raportat aproxim ativ 60 % din
totalul capturilor de la nivelul Uniunii Europene , deși chiar Belgia, Germania și Italia au
raportat un număr considerabil de capturi. Trebuie precizat că nu sunt disponibile date recente
privind numărul de capturi din Franța și Țările de Jo s (țări care au raportat în trecut un număr
ridicat de capturi), și nici pentru Finlanda sau Polonia. Lipsa acestor date sporește
incertitudinea analizei prezentate în acest capitolul. Și Turcia este o țară importantă în ceea ce
privește capturile de drogu ri, drogurile interceptate aici fiind destinate consumului din alte
țări, din Europa și din Orientul Mijlociu, dar și consumului local.

Canabisul: produse diversificate
Pe piața europeană a drogurilor se găsesc două produse principale pe bază de canabis, și
anume planta de canabis (marijuana) și rășina de canabis (hașiș). Planta de canabis care se
consumă în Europa este cultivată intern și obținută din traficul cu alte țări. Planta de canabis
produsă în Europa se cultivă mai ales în interior. În cea mai ma re parte, rășina de canabis este
importată pe mare sau aerian din Maroc.
În 2014, în Uniunea Europeană au fost raportate 682 000 de capturi de canabis (453
000 de plantă de canabis, 229 000 de rășină de canabis). De asemenea, s -au înregistrat și 33
000 de capturi de plantă de canabis. Cantitatea de rășină de canabis capturată în Uniunea
Europeană continuă totuși să fie mult mai mare decât cea de plantă de canabis (574 de tone
comparativ cu 139 de tone). Această diferență este explicară, în parte, de trafic ul rășina de
canabis în cantități importante pe distanțe lungi și transfrontalier, ceea ce sporește
posibilitatea de a fi supusă interdicțiilor. Când se analizează cantitățile de canabis capturate,
importanța unui număr mic de țări este considerată difer it în funcție de poziția lor pe rutele
principale de trafic de canabis. Spania, de exemplu, fiind un punct principal de intrare pentru
canabisul produs în Maroc, a raportat aproximativ două treimi din cantitatea totală capturată
în Europa în 2014 (figura 3.2). În ultimii ani, Turcia a raportat capturi de plantă de canabis în
cantități mai mari decât oricare altă țară europeană.
De asemenea, în Uniunea Europeană s -au raportat și capturi de alte produse de
canabis, inclusiv aproximativ 200 de capturi de ulei de canabis.

57
FIGURA 3.3 Evoluții în ceea ce privește numărul capturilor de canabis și cantitatea
capturată: rășină și plantă

58
Începând cu anul 2009, numărul de capturi de plantă de canabis din Europa a depășit
numărul capturilor de rășină de canab is, iar diferența s -a accentuat (figura 3.3). În aceeași
perioadă, cantitatea de plantă de canabis capturată a continuat să crească în Uniunea
Europeană. Potrivit celor mai recente date, în Uniunea Europeană cantitatea de rășină
capturată a crescut, în tim p ce în Turcia s -a observat o scădere bruscă a cantității de plantă de
canabis capturată. Capturile de plantă de canabis pot fi considerate un indicator al producției
acestui drog într -o anumită țară. Din cauza problemelor metodologice, datele referitoare la
capturile de plantă de canabis trebuie analizate cu precauție; totuși, se constată că numărul de
plante capturate a crescut de mai mult de două ori, de la 1,5 milioane în 2002 la 3,4 milioane
în 2014. Analiza tendințelor indexate, din țările care rapor tează în mod sistematic, arată
creșteri semnificative în ceea ce privește potența (nivelul de tetrahidrocanabinol, THC) a
plantei și a rășinii de canabis în perioada 2006 -2014.
Printre factorii care au determinat creșterea potenței se pot include introduce rea
tehnicilor de producție intensivă în Europa și, mai recent, introducerea unor plante cu potență
ridicată în Maroc.

FIGURA 3.4 Numărul capturilor de heroină și cantitățile capturate: tendințe și situația
din 2014 sau din cel mai recent an

59

FIGURA 3.5 Drogurile stimulante cel mai frecvent capturate în Europa, 2014 sau cele mai
recente date

60
Cocaina: stabilizarea pieței
În Europa, sunt disponibile două forme de cocaină, cea mai comună fiind pudra de
cocaină (o sare hidrocloridă, HCl). Cocaina crac k, o formă a drogului care se poate fuma (o
bază liberă), este mai puțin disponibilă. Cocaina se obține din frunzele arborelui de coca.
Drogul este produs aproape exclusiv în Bolivia, Columbia și Peru și este transportat în Europa
atât pe cale aeriană, cât și maritimă. Metodele utilizate pentru transportul cocainei în Europa
sunt deosebit de diverse. Acestea pot fi: curieri aerieni pe zborurile comerciale, transportul
aerian comercial, coletele rapide, serviciile poștale și aeronavele private. Pe mare, cocaina
poate fi introdusă ilegal în transporturi mari, folosind iahturi private și containere maritime.
Împreună, Spania, Belgia, Țările de Jos (pe baza datelor din 2012), Franța și Italia au
înregistrat 84 % din cele 61,6 tone estimate a fi fost capturate î n 2014 (figura 3.6). În 2014, s –
au raportat aproximativ 78 000 de capturi de cocaină în Uniunea Europeană. Situația a rămas
relativ stabilă începând din 2010, cu toate că atât numărul capturilor, cât și cantitatea
capturată se situează la niveluri net inf erioare valorilor înregistrate în anii de vârf (figura 1.6).
Deși Spania este în continuare țara care capturează cele mai mari cantități de cocaină, există
semnale ce indică diversificarea permanentă a rutelor de trafic către Europa, raportându -se
recent c apturi ale acestui drog în porturi din estul Mării Mediterane, precum și de la Marea
Baltică și Marea Neagră. În general, tendințele indexate arată o stabilizare a creșterii purității
cocainei din ultimii ani.
Substanțele chimice precursoare: o utilizare tot mai mare a substanțelor
precursoare neclasificate
Substanțele chimice precursoare sunt esențiale pentru fabricarea drogurilor stimulante
sintetice și a altor droguri. Disponibilitatea lor are un impact puternic asupra pieței, precum și
asupra metodelo r de producție utilizate în laboratoarele ilegale. Reglementările UE clasifică
anumite substanțe chimice deoarece multe astfel de substanțe au utilizări legale, iar
comercializarea lor este monitorizată cu atenție. Producătorii de droguri sintetice încearc ă să
reducă la minimum impactul controalelor prin utilizarea de substanțe chimice neclasificate la
producerea precursorilor. Totuși, această abordare poate crește riscul de detectare deoarece
sunt necesare mai multe substanțe chimice și se produc mai multe deșeuri. Datele furnizate de
statele membre ale UE cu privire la capturile și transporturile de precursori de droguri oprite
confirmă utilizarea continuă atât a substanțelor clasificate, cât și a celor neclasificate pentru
producerea de droguri ilegale î n Uniunea Europeană, în special a amfetaminelor și a MDMA.
În 2014, s -a capturat o cantitate de 6 062 kg de pre -precursor al BMK, APAAN (alfa
fenilacetoacetonitril), în scădere de la 48 802 kg în 2013. Această reducere drastică reflectă,

61
probabil, clasificarea acestei substanțe în conformitate cu legislația UE în decembrie 2013.
Disponibilitatea continuă a MDMA pe piață, cuplată cu scăderea capturilor de precursor al
MDMA, safrol, de la 13 837 litri în 2013 la zero în 2014 sugerează totuși că se utilizează
precursori alternativi. Capturile de pre -precursori ai MDMA neclasificați, în special glicidat
de PMK, au crescut în 2014.

FIGURA 3.6 Numărul capturilor de cocaină și cantitatea capturată: tendințe și situația din
2014 sau din cel mai recen t an

62

63
CAPITOLUL IV
Preval ența și tendințel e
consumului d e droguri

În prezent, consumul de droguri în Europa cuprinde o gamă mai largă de substanțe
decât în trecut. În rândul consumatorilor de droguri, policonsumul este ceva obișnuit, iar
modelele i ndividuale de consum variază de la consumul experimental la cel regulat și
dependent. Consumul de orice drog este, în general, mai mare în rândul bărbaților, iar această
diferență este adesea și mai pronunțată în cazul modelelor de consum mai intensiv sau regulat.
Prevalența consumului de canabis este de aproximativ cinci ori mai mare decât cea a altor
substanțe. Deși consumul de heroină și alte opioide se menține relativ scăzut, acestea
continuă, totuși, să fie drogurile cel mai frecvent asociate cu formel e mai nocive de consum,
inclusiv consumul de droguri injectabile.
IV. 1. Monitorizarea consumului de droguri

Studiile care prezintă estimări privind consumul de mare risc de droguri pot contribui la
identificarea dimensiunii problemelor mai adânc înrădăci nate, legate de consumul de
droguri, iar datele cu privire la persoanele admise în sistemele de tratament de specialitate
pentru consumul de droguri, atunci când sunt luate în considerare alături de alți indicatori,
pot contribui la înțelegerea naturii și a tendințelor consumului de mare risc.

Unul din patru europeni a încercat droguri ilegale
Se estimează că peste 88 de milioane de adulți din Uniunea Europeană, respectiv puțin
peste un sfert din populația cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani, au înc ercat droguri ilegale
într-un anumit moment din viața lor. Consumul de droguri este mai frecvent raportat în rândul
bărbaților (54,3 milioane) decât al femeilor (34,8 milioane). Drogul cel mai frecvent consumat
este canabisul (51,5 milioane de bărbați și 3 2,4 milioane de femei), estimările consumului de
alte droguri pe durata vieții fiind mai scăzute pentru cocaină (11,9 milioane de bărbați și 5,3
milioane de femei), MDMA (9,1 milioane de bărbați și 3,9 milioane de femei) și amfetamine
(8,3 milioane de bărb ați și 3,8 milioane de femei). Nivelurile de consum de canabis de -a
lungul vieții variază considerabil de la o țară la alta, de la aproximativ 4 din 10 adulți în

64
Franța și o treime dintre adulți în Danemarca și Italia, la mai puțin de unul din 10 în Bulgar ia,
Ungaria, Malta, România și Turcia.
Consumul de droguri din ultimul an ilustrează în bună măsură consumul recent de
droguri și privește, în mare parte, tinerii (persoane cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani). Se
estimează că 17,8 milioane de adulți tineri au consumat droguri în ultimul an, numărul
bărbaților fiind de două ori mai mare decât cel al femeilor.
Consumul de canabis: diferite tablouri naționale
Canabisul este drogul ilegal cel mai probabil să fie consumat de toate grupele de
vârstă. În ge neral, canabisul se fumează, iar în Europa este, de regulă, amestecat cu tutunul.
Modelele consumului de canabis variază de la consumul ocazional la cel regulat și dependent.
Se estimează că 16,6 milioane de tineri europeni (cu vârste cuprinse între 15 și 34 de
ani), reprezentând 13,3 % din această grupă de vârstă, au consumat canabis în ultimul an, 9,6
milioane dintre aceștia având vârste cuprinse între 15 și 24 de ani (16,4 % din această grupă
de vârstă). În ceea ce privește tinerii care au consumat cana bis în ultimul an, raportul dintre
bărbați și femei este de doi la unu.
Rezultatele celor mai recente anchete arată că țările urmează în continuare modele
divergente privind consumul de canabis din ultimul an (figura 4.1). Dintre țările care au
realizat a nchete din anul 2013 până în prezent, opt au raportat estimări mai ridicate, patru au
raportat o situație stabilă, iar una a raportat estimări mai scăzute față de ancheta anterioară
comparabilă.
Puține țări dispun de suficiente date provenite din anchete pentru a permite realizarea
unei analize statistice a tendințelor pe termen mediu și lung în ceea ce privește consumul de
canabis de anul trecut în rândul adulților tineri (cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani).
Anchetele pentru țările cu prevalență re lativ ridicată, cum ar fi Germania, Spania și Regatul
Unit, arată o prevalență a canabisului în scădere sau stabilă în ultimii zece ani, în timp ce
Franța arată o prevalență în creștere după 2010. Dintre țările care, de -a lungul timpului, au
înregistrat ra te mai mici ale consumului de canabis, Finlanda a raportat în mod constant
creșteri ale prevalenței pe termen lung, ajungând de la o prevalență scăzută la media
europeană, în timp ce Suedia păstrează un nivel scăzut, datele arătând o creștere modestă în
ultimii zece ani. Dintre țările cu mai puține date punctuale comparabile, datele din Bulgaria
arată în continuare o tendință ascendentă, până în 2012, în timp ce o anchetă anuală realizată
în Republica Cehă a constatat creșteri din 2011 până în 2014.

65
FIGURA 4.1 Prevalența consumului de canabis în rândul adulților tineri (15 -34 de
ani) anul trecut: datele cele mai recente și tendințele semnificative din punct de vedere
statistic

Canabisul a reprezentat drogul ilegal cel mai des consumat în rândul elevilo r de 15 -16
ani raportat de ultima rundă a Proiectului european de anchete în școli privind consumul de
alcool și alte droguri (ESPAD), publicat în 2011. Datele mai recente cu privire la elevii de
școală, în acest caz în vârstă de 15 ani, sunt furnizate de studiul Comportamentul în materie
de sănătate la copiii de vârstă școlară (HBSC). În ancheta HBSC referitoare la perioada 2013 –
2014, nivelul consumului de canabis de -a lungul vieții a variat de la 5 % în rândul fetelor și 7
% în rândul băieților în Suedia, la 26 % în rândul fetelor și 30 % în rândul băieților în Franța.
Tratarea consumatorilor de canabis: nivel crescut al admiterii la tratament
Pe baza unor anchete realizate în rândul populației gener ale, se estimează că în jur de
1% din adulții europeni su nt consumatori zilnici sau aproape zilnici de canabis, adică au

66
consumat acest drog timp de 20 de zile sau mai mult în ultima lună. În jur de 60 % dintre
aceștia au vârste cuprinse între 15 și 34 de ani, iar peste trei sferturi sunt bărbați.
Atunci când su nt luate în considerare alături de alți indicatori, datele cu privire la
persoanele admise la tratament pentru probleme legate de consumul de canabis pot
fundamenta înțelegerea cu privire la natura și amploarea consumului de canabis de mare risc
în Europa. În general, numărul de cazuri noi admise la tratament pentru prima dată pentru
problemele generate de consumul de canabis a crescut de la 45 000 în 2006 la 69 000 în 2014.
În cadrul acestui grup, numărul celor care raportează consumul zilnic al substanței a crescut
de la 46 % în 2006 la 54 % în 2014. Cauzele creșterii numărului de cazuri noi admise la
tratament nu sunt clare, dar pot avea legătură cu modificările prevalenței consumului de
canabis și a consumului intensiv și cu alți factori, cum ar fi dispo nibilitatea unor produse mai
nocive și cu o putere imunogenă mai mare, o mai mare disponibilitate a tratamentului pentru
dependența de canabis și schimbarea practicilor în materie de trimiteri la tratament.
CONSUMATORI DE CANABIS CARE SE ADRESEAZĂ SERVICII LOR DE
TRATAMENT

FIGURA 4.2 Prevalența consumului de cocaină în rândul adulților tineri (15 -34 de ani) anul
trecut: tendințele semnificative din punct de vedere statistic și datele cele mai recente

67

Cocaina: modificarea prevalenței
Cocaina este cel mai consumat drog stimulant ilegal în Europa, deși prevalența
consumului este mai ridicată în sudul și vestul Europei. Pudra de cocaină (hidroclorura de
cocaină) este mai ales prizată (insuflație pe cale nazală), dar uneori este și injectată, în timp ce
cocain a crack (bază) este de obicei fumată.
Se estimează că aproximativ 2,4 milioane de tineri adulți cu vârste cuprinse între 15 și
34 de ani (1,9 % din această grupă de vârstă) au consumat cocaină în ultimul an. Numeroși
consumatori de cocaină aleg acest drog în scop recreativ, cu niveluri maxime ale consumului
la sfârșit de săptămână și în zilele de sărbătoare. În rândul persoanelor care consumă în mod
regulat, se poate face o distincție generală între consumatorii mai integrați din punct de vedere
social, ca re adesea prizează cocaina pudră, și consumatorii marginalizați, care își injectează
cocaină sau fumează cocaină crack uneori în combinație cu opioide.
Cocaina este cel mai consumat drog stimulant ilegal în Europa
Numai Spania, Țările de Jos și Regatul Un it raportează o prevalență a consumului de
cocaină în ultimul an în rândul adulților tineri de 3 % sau mai mult. Scăderea consumului de
cocaină raportată în anii anteriori nu s -a mai făcut remarcată în anchetele cele mai recente.
Dintre țările care au real izat anchete începând cu anul 2013, șase au raportat estimări mai
ridicate, două au raportat o tendință stabilă și patru au raportat estimări mai scăzute față de
ancheta anterioară comparabilă.
Este posibilă numai pentru un număr mic de țări o analiză sta tistică a tendințelor pe
termen lung în ceea ce privește consumul de cocaină de anul trecut în rândul adulților tineri.
Atât Spania, cât și Regatul Unit au raportat tendințe de creștere a prevalenței până în 2008,
urmate de stabilitate sau de scădere. Date le din Regatul Unit arată că această scădere se referă

68
la adulții mai tineri (16 -24 de ani), prevalența în grupa de vârstă mai mare rămânând stabilă
sau fiind în creștere. În Franța, există o tendință de creștere, peste 2 % în 2014. În Finlanda,
prevalența a crescut, dar nivelul general al consumului rămâne scăzut, ajungând doar la 1 %,
pentru prima dată în 2014.
Analiza urmelor de cocaină din apele reziduale urbane, efectuată în cadrul unui studiu
care vizează mai multe orașe, completează rezultatele anche telor în rândul populației.
Rezultatele studiului sunt prezentate în cantități standardizate (concentrații) de urme de
droguri la 1 000 de locuitori pe zi. Analiza din 2015 a constatat cele mai ridicate concentrații
de benzoilecgonină, principalul metaboli t al cocainei, în orașe din Belgia, Spania, Țările de
Jos și Regatul Unit (a se vedea figura 4.3). Modelele generale identificate în 2015 sunt
similare cu cele din anii anteriori, majoritatea orașelor prezentând fie o scădere, fie o tendință
stabilă între 2011 și 2015.
FIGURA 4.3 Urmele de cocaină din apele reziduale în orașele europene selectate:
tendințele și datele cele mai recente

Tratarea consumului de cocaină: nivel stabil al cererii de tratament
Prevalența modelelor deosebit de problematice ale co nsumului de cocaină în Europa
este dificil de măsurat, deoarece numai cinci țări au estimări recente și s -au utilizat definiții și
metodologii diferite. În 2012, Germania a estimat dependența de cocaină în rândul populației
adulte la 0,20 %. În 2014, Itali a a prezentat o estimare de 0,64 % pentru persoanele care au
nevoie de tratament pentru consumul de cocaină, iar în 2013, Spania a estimat consumul de
cocaină de mare risc la 0,29 %. Pentru 2011 -2012, în rândul populației adulte din Anglia,
Regatul Unit a estimat un consum de cocaină crack de 0,48 %, majoritatea acestor

69
consumatori fiind și consumatori de opioide. Pe baza consumului raportat anul trecut,
consumul de cocaină de mare risc în Portugalia este estimat la 0,62 %.
În Spania, Italia și Regatul Uni t se înregistrează aproximativ 74 % din toate admiterile
la tratament asociate consumului de cocaină raportate în Europa. În general, cocaina a fost
indicată ca drog primar pentru 60 000 de pacienți care au început un tratament specializat
pentru dependenț a de droguri în 2014 și pentru 27 000 dintre cei admiși la tratament pentru
prima dată. După o perioadă de scădere, începând cu 2012 numărul total al cazurilor noi
admise la tratament pentru prima dată pentru consumul de cocaină a fost stabil.
În 2014, ap roape 5 500 de consumatori admiși la tratament în Europa au raportat cocaina
crack ca drog primar, peste jumătate dintre aceștia (3 000) fiind în Regatul Unit, iar
majoritatea din cei rămași (2 000) în Spania, Franța și Țările de Jos.
FIGURA 4. 4
Prevalen ța consumului de MDMA în rândul adulților tineri (15 -34 de ani) anul trecut:
tendințele semnificative din punct de vedere statistic și datele cele mai recente

MDMA: schimbarea tendințelor și creșterea consumului
În general, MDMA (3,4 -metilendioxi -metamfe tamina) este consumat sub forma
comprimatelor de ecstasy, însă este din ce în ce mai disponibil sub formă cristalizată și de
pudră. De obicei, comprimatele se înghit, iar pudra se prizează (insuflație nazală).
În ultimii ani, sursele de monitorizare dintr -o serie de țări au semnalat noi evoluții în
cadrul pieței MDMA din Europa, inclusiv informații privind consumul crescut.
De-a lungul timpului, majoritatea anchetelor la nivel european au colectat date mai
degrabă cu privire la consumul de ecstasy, nu la cel de MDMA, deși în prezent situația este
diferită. Se estimează că 2,1 milioane de adulți tineri (cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani)

70
au consumat MDMA/ecstasy în ultimul an (1,7 % din această grupă de vârstă), estimările la
nivel național variind î ntre 0,3 % și 5,5 %. Printre tinerii care au consumat MDMA în ultimul
an, raportul dintre bărbați și femei este de 2,4 la 1.
Până nu demult, în multe țări, prevalența MDMA a fost în scădere față de nivelurile de
vârf atinse la începutul până la mijlocul an ilor 2000. Situația pare să se schimbe acum., Dintre
țările care au efectuat noi ancheteîncepând cu 2013, rezultatele indică o creștere globală în
Europa, nouă țări raportând estimări mai ridicate și trei raportând estimări mai scăzute față de
ancheta ante rioară comparabilă. În cazul în care există date pentru o analiză mai eficace a
tendințelor privind consumul de MDMA din ultimul an în rândul adulților tineri, se observă
creșteri în unele țări, începând cu anul 2010. Bulgaria, Finlanda și Franța continuă tendințele
ascendente pe termen lung în această perioadă, în timp ce în Regatul Unit o pauză intervenită
în perioada 2011 -2012 în tendința descrescătoare este urmată de creșteri semnificative din
punct de vedere statistic (figura 4.4). Deși datele nu sunt direct comparabile cu cele din
anchetele anterioare, Țările de Jos raportează o prevalență de 5,5 % în 2014.
O analiză desfășurată în mai multe orașe în anul 2015 a constatat cele mai ridicate
concentrații de MDMA în apele reziduale din orașele belgiene și olandeze (figura 4.5). În
majoritatea orașelor, concentrația de MDMA din apele reziduale a fost mai mare în 2015
decât în 2011, fiind observate creșteri mari în unele orașe, care pot fi legate de puritatea
crescută a MDMA sau de o mai mare disponibilitate și de creșterea consumului acestui drog.
MDMA se consumă adesea în combinație cu alte substanțe, inclusiv cu alcoolul. De
obicei, sondajele în rândul tinerilor care participă regulat la viața de noapte indică niveluri mai
ridicate de consum de droguri în comparație cu ansamblul populației. Acest lucru este valabil
mai ales pentru MDMA, care este, în mod tradițional, strâns legat de viața de noapte și mai
ales de muzica dance electronică. Indiciile actuale sugerează că în țările cu prevalență ridicată,
MDM A nu mai constituie un drog subcultural sau de nișă; nu se limitează la cluburile de dans
și petreceri, ci este consumat de o gamă mai largă de tineri în locurile obișnuite unde se
desfășoară viața de noapte, cum ar fi barurile și petrecerile private.
Consumul de MDMA constituie rareori un motiv pentru inițierea unui tratament
specializat pentru dependența de droguri. În 2014, MDMA a fost raportat ca drog consumat
de mai puțin de 1 % (aproape 800 de cazuri) din cazurile noi admise la tratament pentru prima
dată din Europa.

71
FIGURA 4.5
Urmele de MDMA din apele reziduale în orașele europene selectate: tendințele și
datele cele mai recente

MDMA se consumă adesea în combinație cu alte substanțe
FIGURA 4.6
Prevalența consumului de amfetamine în rândul adulțilo r tineri (15 -34 de ani) anul
trecut: tendințe semnificative din punct de vedere statistic și datele cele mai recente

72
Consumul de amfetamine: tendințe naționale divergente

Amfetamina și metamfetamina, două substanțe stimulante foarte apropiate, sunt
ambel e consumate în Europa, dar amfetamina este de departe cea mai consumată. De -a lungul
timpului, consumul de metamfetamină a fost concentrat în Republica Cehă și, mai recent, în
Slovacia, dar în ultimii ani a crescut consumul și în alte țări. În anumite setu ri de date nu se
poate distinge între cele două substanțe. În aceste cazuri, se folosește denumirea generică
„amfetamine‖.
Ambele droguri pot fi administrate oral sau inhalate. În plus, injectarea este relativ
frecventă în rândul consumatorilor problemati ci din unele țări. Metamfetamina se poate și
fuma, dar această cale de administrare nu este frecvent raportată în Europa.
Un număr estimat de 1,3 milioane (1,0 %), de adulți tineri (cu vârste cuprinse între 15 și 34 de
ani) au consumat amfetamine pe parcu rsul anului trecut, cele mai recente estimări naționale
privind prevalența variind de la 0,1 % la 2,9 %. Datele disponibile sugerează că, începând
aproximativ din anul 2000, majoritatea țărilor europene au înregistrat o relativă stabilitate în
ceea ce priv ește tendințele în materie de consum. Dintre țările care au realizat anchete din
anul 2013 până în prezent, șapte au raportat estimări mai ridicate, una a raportat o situație
stabilă, iar patru au raportat estimări mai reduse față de ancheta anterioară com parabilă. Deși
datele nu sunt comparabile cu cele din anchetele anterioare, Țările de Jos au raportat recent o
prevalență de 2,9 % în rândul adulților tineri.
Fiind printre puținele țări în care există posibilitatea analizării tendințelor
semnificative di n punct de vedere statistic pe termen mai lung, atât Spania, cât și Regatul Unit
indică o scădere a prevalenței din anul 2000 (figura 4.6). În schimb, Finlanda a prezentat o
creștere constantă a prevalenței în aceeași perioadă, iar acum raportează unul din tre cele mai
ridicate niveluri din Europa.
Analiza apelor reziduale urbane efectuată în anul 2015 a constatat niveluri
semnificative de amfetamine în orașe din toată Europa. Concentrațiile de amfetamină au
variat considerabil, cele mai ridicate niveluri fi ind raportate în orașele din nor dul Europei (a
se vedea figura 4.7). S -a găsit amfetamină la niveluri mult mai scăzute în unele orașe din
sudul Europei. Cele mai ridicate concentrații de metamfetamină au fost înregistrate în orașele
din Republica Cehă, Slo vacia și Norvegia. În general, datele din 2011 până în 2015 au arătat
tendințe relativ stabile pentru ambele droguri.

73
FIGURA 4.7
Urmele de amfetamine din apele reziduale în orașele europene selectate:
tendințele și datele cele mai recente

Tratarea consu matorilor de amfetamine: nivel în creștere al admiterii la tratament

În ceea ce privește consumul de amfetamină pe termen lung, cronic și prin injectare,
de-a lungul timpului au fost constatate probleme îndeosebi în țările din nordul Europei. Pe de
altă parte, problemele cauzate de consumul de metamfetamină pe termen lung au devenit cel
mai evidente în Republica Cehă și în Slovacia. Pentru Republica Cehă și Cipru sunt
disponibile estimări recente privind consumul de metamfetamină de mare risc. În Republic a
Cehă, consumul de metamfetamină de mare risc în rândul adulților (cu vârste cuprinse între
15 și 64 de ani) a fost estimat la aproximativ 0,51 % pentru anul 2014, fiind observată o
creștere însemnată a consumului, în principal prin injectare, între anii 2007 și 2014 (de la
aproximativ 20 000 de consumatori la peste 36 000). Estimarea pentru Cipru este de 0,02 %
sau 127 de consumatori în 2014. Pentru Norvegia, consumul de amfetamină și metamfetamină
de mare risc în 2013 este estimat la 0,33 %, sau 11 200 d e adulți. Consumatorii de
amfetamine reprezintă probabil majoritatea celor 2 177 (0,17 %) de consumatori estimați de
droguri stimulante de mare risc raportați de Letonia, în scădere de la 6 540 (0,46 %), în 2010.
Metamfetamina consumată prin injectare, în combinație cu alte droguri stimulante și
GHB (gama -hidroxibutirat), continuă să fie raportată într -un număr de țări în rândul unor

74
grupuri mici de bărbați care fac sex cu bărbați. Aceste așa -numite practici de slamming sunt
un motiv de îngrijorare din cau za combinației de riscuri la care se expun participanții, atât din
perspectiva consumului de droguri, cât și a comportamentelor sexuale.
Aproximativ 32 000 dintre consumatorii care au început un tratament specializat în
Europa în 2014 au raportat amfetami nele ca drog principal, iar aproximativ 13 000 dintre
aceștia s -au adresat serviciilor de tratamentul pentru prima dată în viață. Consumatorii de
amfetamină ca drog principal reprezintă o parte considerabilă a cazurilor noi admise la
tratament pentru prima dată în Bulgaria, Germania, Letonia, Ungaria, Polonia și Finlanda.
Consumatorii care se adresează serviciilor de tratament și care raportează
metamfetamina ca drog principal sunt concentrați în Republica Cehă și în Slovacia, țări care
însumează 95 % dintr e cei 8 700 de consumatori de metamfetamină din Europa. În general,
Europa a înregistrat o creștere cu 50 % a numărului de consumatori care se adresează
serviciilor de tratament pentru prima dată pentru consumul de amfetamine ca drog primar
începând cu anu l 2006, determinată în mare măsură de creșterile din Germania și, într -o
măsură mai mică, de cele din Republica Cehă.

Consumul de ketamină, GHB și substanțe halucinogene

În Europa se consumă o serie de substanțe psihoactive cu proprietăți halucinogene,
anestezice, disociative și depresante: acestea includ LSD (dietilamida acidului lisergic),
ciupercile halucinogene, ketamina și GHB (gama -hidroxibutirat).
În ultimele două decenii, s -a raportat consumul recreativ de ketamină și GHB (inclusiv
precursorul ac estuia, GBL, gama -butirolactonă) în rândul unor subgrupuri de consumatori de
droguri din Europa. În țările în care s -au realizat, estimările naționale ale prevalenței
consumului de GHB și ketamină atât în rândul adulților, cât și al elevilor se mențin scăz ute. În
majoritatea anchetelor recente, Țările de Jos au raportat prevalența în ultimul an a consumului
de GHB la 0,4 % pentru adulți (15 -64 de ani) și Norvegia la 0,1 % (16 -64 de ani), iar
România a raportat un procent de 0,5 % pentru adulți tineri (15 -34 de ani). S -au raportat
niveluri mai ridicate atât ale consumului de GHB, cât și ale problemelor aferente acestuia în
rândul anumitor grupuri sociale la nivel de oraș și la nivel local în unele țări, inclusiv în Țările
de Jos, Norvegia și Regatul Unit. Pre valența consumului de ketamină în ultimul an în rândul
adulților tineri (15 -34 de ani) a fost estimată la 0,3 % în Danemarca și Spania, iar Regatul
Unit a raportat consumul de ketamină în ultimul an la 1,6 % în rândul tinerilor cu vârste
cuprinse între 16 și 24 de ani, o tendință stabilă începând din 2008.

75

CONSUMATORI DE AMFETAMINE CARE SE ADRESEAZĂ SERVICIILOR
DE TRATAMENT

Nivelurile totale de prevalență ale consumului de LSD și de ciuperci halucinogene în
Europa sunt, în general, scăzute și stabile de mai mulți ani. În rândul adulților tineri (15 -34 de
ani), anchetele la nivel național raportează estimări ale prevalenței în ultimul an de mai puțin
de 1 % pentru ambele substanțe, cu excepția Finlandei, cu o prevalență de 1,3 % pentru LSD,
iar pentru c iupercile halucinogene Regatul Unit raportează 1 %, Țările de Jos – 1,3 %,
Finlanda – 1,9 % și Republica Cehă – 2,3 %.
Consumul de droguri noi
Eurobarometrul Flash privind tinerii și drogurile, o anchetă telefonică la care au
participat 13 128 de adulți t ineri cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani din cele 28 de state
membre ale Uniunii Europene, poate oferi anumite informații despre consumul de droguri noi.
Deși Eurobarometrul vizează în principal atitudinile respondenților, el include și o întrebare
legată de consumul de „substanțe care imită efectele drogurilor ilegale‖. În prezent, aceste
date reprezintă unica sursă de informații pe această temă care acoperă întreaga Uniune
Europeană, deși, din rațiuni metodologice, se impune precauție în interpretar ea rezultatelor. În
ansamblu, 8 % dintre respondenți au raportat că au consumat astfel de substanțe cel puțin o
dată de -a lungul vieții, 3 % consumându -le în ultimul an. Aceste date reprezintă o creștere față

76
de nivelul de 5 % al consumului de -a lungul vie ții raportat în cadrul unui sondaj similar
desfășurat în 2011. Dintre cei care au răspuns afirmativ la întrebarea privind consumul în
ultimul an, 68 % obținuseră substanța de la un prieten.
Tot mai multe țări includ substanțele psihoactive noi în anchetele efectuate în rândul
populației generale, cu toate că metodele și întrebările diferite duc la limitarea posibilităților
de comparare a rezultatelor între țări. Începând cu anul 2011, unsprezece țări europene au
raportat estimări naționale ale consumului de substanțe psihoactive noi (fără a include
ketamina și GHB). Pentru grupa de vârstă cuprinsă în studiul Eurobarometrul Flash – adulții
tineri (cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani) –, prevalența consumului acestor substanțe în
ultimul an variază de la 0,0 % în Polonia la 9,7 % în Irlanda. În ceea ce privește consumul de
mefedronă, există date disponibile, culese prin sondaj, pentru Regatul Unit (Anglia și Țara
Galilor). În cea mai recentă anchetă (2014 -2015), consumul din ultimul an al acestui drog în
rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani a fost estimat la 1,9 %, un procentaj
identic celui din ancheta anterioară, dar mai redus decât cel de 4,4 % înregistrat în 2010 -2011,
înainte de introducerea măsurilor de control. În 2014, o anchetă realizată în Finlanda a estimat
consumul de catinone sintetice din ultimul an la 0,2 % în rândul tinerilor cu vârste cuprinse
între 15 și 24 de ani, în timp ce în Franța, un procent estimat de 4 % din tinerii cu vârste
cuprinse între 18 și 34 de ani au ra portat că au fumat la un moment dat canabinoide sintetice.

Consumatorii de heroină: semne ale unui nivel stabil al cererii la tratament
Principalul opioid ilegal consumat în Europa este heroina, care poate fi fumată,
inhalată sau injectată. Se mai face a buz de o serie de alte opioide sintetice, precum metadona,
buprenorfina și fentanilul.
Prevalența anuală medie a consumului de opioide de mare risc în rândul adulților (15 –
64 de ani) este estimată la aproximativ 0,4 %, ceea ce înseamnă 1,3 milioane de con sumatori
de opioide de mare risc în Europa în 2014. La nivel național, estimările privind prevalența
consumului de opioide de mare risc variază între mai puțin de unul și aproximativ opt cazuri
la 1 000 de consumatori cu vârste cuprinse între 15 și 64 de a ni (figura 4.8). În jur de 75 %
dintre consumatorii estimați de opioide de mare risc din Uniunea Europeană sunt raportați în
Regatul Unit, Franța, Italia, Germania și Spania. Dintre cele 11 țări cu estimări repetate ale
consumului de opioide de mare risc î ntre 2008 și 2014, Spania și Turcia înregistrează o
scădere semnificativă din punct de vedere statistic, celelalte țări prezentând t endințe de
stabilizare (figura 4 .8).

77
Europa a asistat la etape diferite de dependență de heroină, prima afectând multe țări
occidentale începând de la jumătatea anilor 1970, o a doua etapă afectând alte țări, mai ales
centrul și estul Europei între jumătatea și sfârșitul anilor 1990. Ulterior a existat o răspândire
dinspre centrele urbane spre zonele mai rurale și orașele mai mici din unele țări. Din 2010 –
2011, indicatorii din multe țări europene au evidențiat o scădere a numărului de consumatori
de heroină noi și existența unei cohorte în curs de îmbătrânire de consumatori de opioide de
mare risc, dintre care mulți au primit t ratament de substituție. Cele mai recente date indică
faptul că tendința descrescătoare a numărului de consumatori care se adresează serviciilor de
tratament s -ar putea stabiliza.
Dintre cei 185 000 de pacienți care au început un tratament specializat în Europa și au
raportat opioidele ca drog primar, 34 000 s -au adresat serviciilor de tratament pentru prima
dată. Numărul noilor pacienți tratați pentru consumul de heroină s -a redus cu mai mult de
jumătate, scăzând de la un număr record de 59 000 în 2007, c ând aceștia reprezentau 36 % din
totalul pacienților noi, la 23 000 în 2013 (16 % dintre pacienții noi). Tendința pare să se fi
stabilizat. Conform celor mai recente date, 17 țări au raportat un număr stabil sau în scădere
de pacienți noi tratați pentru co nsumul de heroină, în timp ce 9 țări au raportat o creștere.
Opioidele sintetice: un motiv de îngrijorare tot mai important
Deși heroina rămâne cel mai frecvent consumat opioid, opioidele sintetice sunt
consumate în mod abuziv din ce în ce mai mult. În 20 14, 18 țări europene au raportat că mai
mult de 10 % din totalul consumatorilor de opioide care au apelat la servicii specializate s -au
prezentat pentru probleme legate în primul rând de alte opioide decât heroina; în 2013, doar
11 țări au raportat acest l ucru (figura 4.9). Printre opioidele raportate de cazurile noi admise la
tratament se numără metadona, buprenorfina, fentanilul, codeina, morfina, tramadolul și
oxicodona. În unele țări, aceste tipuri de opioide reprezintă în prezent cele mai comune tipuri
de opioide consumate de persoanele care se adresează serviciilor de tratament. În Estonia, de
exemplu, cea mai mare parte a consumatorilor de opioide ca droguri primare care se adresează
serviciilor de tratament au consumat fentanil, în timp ce în Finland a și în Republica Cehă s -a
raportat că opioidul de care se abuzează cel mai des este buprenorfina.

78
FIGURA 4.8 Estimări naționale privind prevalența în ultimul an a consumului de
opioide de mare risc: tendințe selectate și datele cele mai recente

CONSUMATORI DE HEROINĂ ADMIȘI LA TRATAMENT

79
FIGURA 4.9
Cazuri noi admise la tratament pentru consumul de opioide ca drog primar: după tipul
de opioid și procentul celor care raportează alte opioide decât heroina

Consumul de droguri injectabile: he roina are o evoluție descendentă
Consumul de droguri injectabile este asociat de regulă cu opioidele, deși în unele țări
injectarea substanțelor stimulante cum ar fi amfetaminele sau cocaina reprezintă o problemă
majoră. Injectarea catinonelor sintetice, deși nu reprezintă un fenomen larg răspândit,
continuă să fie raportată în rândul anumitor grupuri de populație, printre care consumatorii de
opiacee injectabile, pacienții aflați sub tratament pentru consumul de droguri în anumite țări,
precum și grupuri restrânse de bărbați care fac sex cu bărbați. 16 țări dispun de estimări
recente ale prevalenței consumului de droguri injectabile, care variază de la mai puțin de unul
la peste nouă cazuri la 1 000 de persoane cu vârste cuprinse între 15 și 64 de ani.
Dintre consumatorii care s -au adresat serviciilor de tratament pentru prima dată în
2014 și care au raportat heroina ca drog primar, 33 % au menționat injectarea ca principală
cale de administrare, în scădere de la 43 % în 2006 (figura 4.10). În cadrul acest ui grup,
nivelurile consumului prin injectare variază de la o țară la alta, de la 11 % în Spania la mai
mult de 90 % în Letonia și România. Dintre consumatorii care se adresează serviciilor de
tratament pentru prima dată și care raportează amfetaminele ca drog primar, 47 % raportează
injectarea ca principală cale de administrare, cu o ușoară creștere generală începând cu anul
2006. Mai mult de 70 % dintre persoanele ce compun acest grup sunt din Republica Cehă și
consumatori de metamfetamină. Luând împreună principalele trei droguri injectabile, în

80
rândul consumatorilor din Europa care se adresează serviciilor de tratament pentru prima dată,
injectarea ca principală cale de administrare a scăzut de la 28 % în 2006 la 20 % în 2014.

FIGURA 4.10
Prevalența in jectării ca principală cale de administrare a drogului primar în ceea
ce privește cazurile noi admise la tratament pentru prima dată

81
CONCLUZII
Pentru a se dovedi cât mai eficientă lupta, împotriva crimei organizate, se impune
stabilirea priorităților și a resurselor disponibile , dat fiind faptul că este imposibil de
combătut, în același timp și cu aceeași intensitate, întreaga gamă a formelor de manifestare a
criminalității dintr -o societate.
Lupta împotriva crimei organizate transnaționale poate materializată luându -se
următoa rele măsuri:
• incriminarea participării la o organizație criminală;
• incriminarea asociațiilor de răufăcători sau a altor forme similare de predelincvență;
• interzicerea spălării profiturilor obținute din afaceri ilicite;
• confiscarea bunurilor rezul tate din comiterea unor infracțiuni.
În ceea ce privește activitatea de poliție și urmărire penală se impune adoptarea unor
măsuri strategice, precum:
• îmbunătățirea activității de culegere a informațiilor privind structura organizatorică, tipurile
de activități desfășurate de grupările criminale, relațiile dintre acestea și metodele folosite
pentru a se proteja;
• perfecționarea mijloacelor de anchetă vizând penetrarea organizațiilor criminale.
• dezvoltarea unor mecanisme ce vizează sechestrarea profi turilor ilicite și confiscarea
bunurilor rezultate din infracțiuni.
Aspectul marii criminalități din România, este reprezentat de faptul că de pe poziții
oficiale și legale, se comit fapte ilegale de mare criminalitate, care reprezintă o amenințare la
adresa statului.
Noile tendințe din evoluția contemporană a marii criminalități din România,
demonstrează pericolul și amenințările acesteia la adresa statului de drept, precum și asupra
dreptului cetățenilor de a trăi în siguranță.
Pentru creșterea eficacită ții și eficienței în prevenirea și combaterea criminalității
organizate, este imperios necesară crearea de condiții :
 pentru întărirea capacității de investigare a instituțiilor abilitate și pentru
urmărirea cu celeritate a infracțiunilor specifice marii cr iminalități;
 pentru atragerea de fonduri și dezvoltarea resurselor umane din domeniul
poliției și justiției;
 pentru întărirea capacității de identificare a tranzacțiilor suspecte,

82
 pentru îmbunătățirea procedurilor de confiscare a fondurilor rezultate din
infracțiuni,
 pentru facilitarea schimbului de bune practici cu autoritățile competente din
alte state membre, etc.

83
BIBLIOGRAFIE
1. Constituția României
2. Codul Penal al României – Partea generală
3. Codul de procedură penală al României
4. Legea pentru modificarea și completarea C.p.pen. nr.45/93
5. Legea pentru modificarea și completarea C.p.pen. nr.141/96
6. Legea nr.31/90 – privind societățile comerciale
7. Legea nr.33/91 – privind activitatea bancară
8. Legea nr.34/91 – Statutul Băncii Naționale a României
9. Aurel Dincu , Bazele criminologiei , , editura Proarcadia, 1993
10. Costică Bulai, G.Antoniu , Practică judiciară penală , EdituraAcademiei R omâne,
București, 1992
11. Ion Pitulescu și alții , Forțele de poliție și prevenirea criminalității , Editura Romfel,
București, 1996
12. Ion Pitulescu , Al 3 -lea război mondial – Crima organizată, Editura Național,
București, 1996
13. Costică Voicu, Adriana Camelia Voic u, Ioan Geamănu – Criminalitatea organizată în
domeniul afacerilor, Editura Pildn er / Pildner – Târgoviște, 2006
14. Damian Miclea – Combaterea crimei organizate, vol.I, Editura Ministerului
Administrației și Internelor, București, 2004
15. Emil Hedeșiu – Contrac ararea crimei organizate transfrontaliere , Editura UNAP,
București, 2005
16. Valerian Cioclei – Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalității
organizate, în Culegerea de materiale „Proiect ul Tempus Jep‖, București, 2001
17. N.Queloz – Criminalitatea economico -financiară în Europa, Editura L’Harmatt, 2002
18. Mohamed Zaid – Particularități ale cunoașterii crimei organizate, Colectivul de la
Alexandria al Asociației Internaționale de Drep t Penal, 1977, R.I.D.P., vol.69
19. Pinar Olger – The Criminal justice Systems Facing The Challenge of Organized Crim
– în Revue Internațional de Droite P enal, Editura Eres, Paris, 1998
20. Lilie Hans – Specific Offences of Organized Crime and German, Criminal Law – in
Revue Internaționale de Droite Pe nal, Editura Eres, Paris, 1998.
21. Hans Lilie – Specific Ofences of Organized Crime and German Criminal Law – in
Revue Internaționale de Droite Penal, Editura Eres, Paris, 1998

84
22. Raymond Kendal – Interpolul și lupta împotriva criminalității organizate
transnaționa le, Studiu publicat în „Criminalitatea organizată‖, coordonator Marcel
Lectere, Editura La documentation Francaise, Paris, 1996
23. Jean Claude Monet – Criminalitatea organizată, Paris, 1996